Izvorna jezična inačica ove stranice francuski nedavno je izmijenjena. Naši prevoditelji trenutačno pripremaju jezičnu inačicu koju vidite.

1 - Consultarea unui avocat

Este foarte important să apelați la consilierea independentă a unui avocat atunci când sunteți implicat, indiferent sub ce formă, într-o acțiune penală. Fișele informative vă arată când și în ce condiții aveți dreptul de a fi reprezentat de un avocat. Aceste fișe vă explică, de asemenea, modul în care veți fi asistat de către avocat. Prezenta fișă de informații generale vă arată cum puteți găsi un avocat și cum se achită onorariul acestuia atunci când dumneavoastră nu puteți efectua plata.

Cum puteți găsi un avocat

Aveți dreptul absolut de a beneficia de asistența unui avocat, în toate cazurile. Puteți apela la un avocat pe care îl alegeți dumneavoastră sau puteți contacta Linkul se deschide într-o fereastră nouăBaroul din Luxemburg pentru a obține lista avocaților și a alege unul pe care îl considerați potrivit.

În cazul în care nu alegeți un avocat sau dacă decanul Ordinului Avocaților consideră că alegerea făcută nu este adecvată, acesta din urmă va desemna un alt avocat. Avocatul este obligat să execute mandatul care i-a fost încredințat, cu excepția cazurilor în care există motive de opunere sau conflicte de interese.

În cazul în care vă aflați în detenție, puteți solicita judecătorului de instrucție, la începerea procedurii, să vă asigure asistența unui avocat din oficiu sau a unui avocat ales de dumneavoastră.

Remunerarea unui avocat

Onorariile avocaților sunt stabilite în mod liber. În cazul în care nu dispuneți de venituri suficiente pentru remunerarea unui avocat, puteți solicita asistență juridică la serviciul de primire și de informare juridică funcționând pe lângă tribunale.

Un astfel de serviciu de primire și de informare juridică există la Luxemburg, la Diekirch și la Esch-sur-Alzette:

  • Luxemburg: Cité Judiciaire, Bâtiment CR, L-2080, Luxemburg, telefon : 22 18 46
  • Diekirch: bei der Aler Kiirch, B.P.66 L-9201 Diekirch, telefon: 80 23 15
  • Esch-sur-Alzette: place de la Résistance, L-4002 Esch/Alzette, telefon: 54 15 52

Se consideră că sunteți o persoană cu resurse insuficiente atunci când mijloacele financiare de care dispuneți nu depășesc venitul minim garantat prevăzut de lege.

Linkuri relevante

Linkul se deschide într-o fereastră nouăMinisterul Justiției – Asistență juridică

Linkul se deschide într-o fereastră nouăMinisterul Justiției – Asistență judiciară

Ultima actualizare: 05/04/2016

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

2 - Drepturile mele în timpul anchetei și instrucției penale, înaintea prezentării cauzei în fața tribunalului/curții

Care sunt etapele instrucției penale?

Ancheta și instrucția penală au ca scop colectarea probelor privind comiterea unei infracțiuni penale și identificarea autorului (autorilor) acelei infracțiuni, pornind de la unul sau mai mulți suspecți.

Procurorul de stat inițiază o anchetă preliminară încredințată poliției, care realizează interogarea posibililor autori, colectează indicii și descrie cauza într-un proces-verbal.

La finalizarea anchetei, procurorul de stat decide fie închiderea dosarului fără consecințe, fie trimiterea acuzatului în fața unui tribunal, spre a fi judecat.

În cazul săvârșirii unei infracțiuni sau în cazuri de delict complicate, procurorul de stat numește un judecător de instrucție care culege informații și verifică faptele și circumstanțele, în favoarea sau în defavoarea acuzatului. Judecătorul incriminează orice acuzat care aparent este implicat în cauză, putând proceda, personal sau prin intermediul poliției, la efectuarea de percheziții, sechestre și alte acte. Judecătorul de instrucție poate decide plasarea în detenție a oricărui acuzat.

În cazul instrucției, cel puțin în cazurile penale, judecătorul întocmește un raport asupra dosarului, pe care îl prezintă procurorului de stat. Acesta din urmă dispune fie închiderea dosarului fără consecințe, fie trimiterea acuzatului în fața unei instanțe, pentru a fi judecat. Camera de consiliu a tribunalului districtual decide dacă să dea sau nu curs cererii procurorului de stat.

Drepturile de mele în timpul anchetei și instrucției penale

Interogatoriul/ancheta preliminară a poliției (1)

Ce se întâmplă în timpul anchetei preliminare?

Ca urmare a unei plângeri prezentate de o victimă sau a constatării unei infracțiuni sau a unui delict de către poliție, procurorul de stat conduce ancheta preliminară și încearcă să identifice autorul infracțiunii. Procurorul de stat poate încredința instrucția unui judecător de instrucție, pentru a colecta elementele dosarului, în orice delict. În cazul infracțiunilor, este necesară sesizarea judecătorului de instrucție. Orice martor poate fi audiat. Astfel, puteți fi convocat de către procurorul de stat, poliție sau judecătorul de instrucție, pentru a fi audiat cu privire la rolul pe care dumneavoastră îl aveți, eventual, în cauza respectivă.

Ce înseamnă să fii „inculpat”?

Drepturile dumneavoastră pe perioada desfășurării anchetei și instrucției penale se nasc în momentul în care sunteți calificat drept „inculpat” de către judecătorul de instrucție, prin urmare acuzat de comiterea unei infracțiuni. Cu toate acestea, sunteți considerat nevinovat până în momentul în care dovada vinovăției dumneavoastră este pronunțată și menținută de o instanță.

Ce informații voi primi despre ceea ce se întâmplă?

Aveți dreptul de a fi informat cu privire la natura și cauza acuzației, respectiv faptele care vă sunt imputate și temeiul juridic. Acest drept de informare vă permite să vă pregătiți cât mai bine apărarea. Informațiile trebuie să fie ușor de înțeles și complete și vă sunt comunicate fie de către ofițerul de poliție, fie de către judecătorul de instrucție.

Dacă nu vorbesc limba respectivă, voi fi asistat de un interpret?

În cazul în care nu vorbiți una dintre limbile utilizate în fața autorităților judiciare (poliție sau judecător de instrucție), se va apela la un interpret. Acesta din urmă va traduce toate întrebările și toate răspunsurile dumneavoastră.

Arestarea (inclusiv mandatul european de arestare) (2)

Ce se întâmplă în caz de infracțiune flagrantă sau flagrant delict?

În caz unei infracțiuni sau unui delict flagrant, respectiv atunci când infracțiunea sau delictul au fost comise recent, puteți fi arestat imediat de către poliție dacă sunteți suspectat de comiterea acelei infracțiuni sau acelui delict. Puteți fi reținut timp de cel mult 24 de ore de către poliție. Obiectele care ar fi putut servi la comiterea infracțiunii pot fi reținute. Vă pot fi luate amprente digitale și vi se pot face fotografii. De asemenea, vi se pot preleva probe de ADN. Ulterior, veți fi prezentat în fața unui judecător de instrucție.

Când și cum pot apela la un avocat?

În cazul în care sunteți reținut de către ofițerii de poliție judiciară pentru infracțiune sau delict flagrant sau interogat de către un judecător de instrucție, ofițerii de poliție judiciară sau judecătorul de instrucție sunt obligați să vă informeze cu privire la dreptul dumneavoastră de a beneficia de asistența unui avocat și să vă permită să îl contactați în acest scop. Această informare se realizează sub formă scrisă, cu confirmare, într-o limbă pe care o înțelegeți, înainte de a se proceda la interogarea dumneavoastră.

Pot contacta un membru al familiei sau un prieten?

Poliția trebuie să vă informeze în scris, cu confirmare, într-o limbă pe care o înțelegeți, cu privire la dreptul de a anunța o persoană, la libera dumneavoastră alegere, și vi se pune la dispoziție un telefon. Această persoană poate fi un membru al familiei sau un prieten, cu excepția cazului în care interesele anchetei împiedică acest lucru.

Pot contacta un medic dacă este nevoie?

În momentul reținerii, sunteți informat în scris, cu confirmare, într-o limbă pe care o înțelegeți, cu privire la dreptul de a fi supus fără întârziere unui consult medical. De asemenea, este întotdeauna posibil ca procurorul de stat, fie din proprie inițiativă, fie la solicitarea unui membru al familiei dumneavoastră, să desemneze un medic pentru a vă consulta.

Pot contacta ambasada mea dacă sunt resortisant al altei țări?

Puteți contacta o persoană la libera alegere, prin urmare și ambasada țării dumneavoastră, dacă doriți.

Este posibil să fiu supus unei percheziții corporale?

În cazul în care, în momentul reținerii, sunteți suspectat că ascundeți obiecte care pot fi ajuta la aflarea adevărului sau obiecte periculoase pentru dumneavoastră sau cei din jur, este posibil să fiți supus unei percheziții corporale efectuate de către o persoană de același sex.

Este posibil să îmi fie percheziționate locuința, biroul, mașina etc.?

În cadrul unei anchete preliminare, se poate efectua o percheziție la domiciliul dumneavoastră doar cu condiția să vă fi exprimat acordul expres, în scris. În cazul unei infracțiuni sau al unui delict flagrant, acest acord nu este necesar, iar percheziția poate avea loc la orice oră din zi sau din noapte. Percheziția mașinii este, de asemenea, posibilă atunci când există indicii care pot conduce la prezumția că ați comis o infracțiune sau un delict.

În cadrul unei instrucții penale, percheziția se poate efectua la domiciliul dumneavoastră doar între orele 6.30 și 20. Puteți să obțineți o copie a documentelor ridicate și să solicitați înapoierea unui obiect reținut. Statul vă înapoiază obiectul respectiv în condițiile în care acesta nu folosește la aflarea adevărului sau pentru a asigura drepturile părților și dacă această restituire nu prezintă un pericol pentru persoane sau bunuri. Restituirea poate fi refuzată în cazul în care confiscarea este prevăzută de lege.

Mi se vor solicita amprente digitale, probe de ADN sau de alte fluide corporale?

La ordinul procurorului de stat sau al judecătorului de instrucție și cu acordul dumneavoastră prealabil, exprimat în scris, un ofițer de poliție judiciară vă poate preleva celule pentru a stabili un profil de ADN, pentru comparație.

Este posibil să fiți obligat să vă supuneți prelevării de celule atunci când există o legătură aparentă directă între persoana dumneavoastră și comiterea faptelor în cauză și dacă aceste fapte se pedepsesc cu închisoarea pe o perioadă de doi ani sau mai mult.

Nu puteți fi obligat să vă supuneți prelevării de sânge.

Procurorul de stat poate dispune luarea amprentelor digitale dacă aparent ați participat la o infracțiune flagrantă, precum și în cadrul anchetei preliminare. Aceste amprente pot fi utilizate ulterior de către poliție, în scopul prevenirii, cercetării și constatării infracțiunilor penale.

În cazul în care amprentele digitale sunt neapărat necesare pentru stabilirea identității dumneavoastră, acestea vă pot fi luate în cadrul cercetării unei infracțiuni sau unui delict flagrant sau în cadrul unei anchete preliminare, al unei comisii rogatorii sau executării unui ordin de arestare emis de o autoritate judiciară, cu aprobarea procurorului de stat sau a judecătorului de instrucție. Aceste amprente pot fi utilizate ulterior de către poliție în scopul prevenirii, cercetării și constatării infracțiunilor, dacă nu faceți obiectul unei cercetări judiciare sau al unei măsuri de execuție.

Prin ce mijloace vă poate convoca judecătorul de instrucție la interogatoriu?

În cazul în care sunteți în libertate, judecătorul de instrucție vă poate convoca în scris, printr-o citație. Citația vă notifică pur și simplu faptul că trebuie să vă prezentați la data și ora indicată și că sunteți așteptat fără întârziere de către judecătorul de instrucție.

Este însă posibil să fiți căutat de poliție printr-un mandat de aducere, atunci când judecătorul de instrucție apreciază că există riscul ca dumneavoastră să fugiți, ca probele să dispară sau în cazul în care nu vă prezentați la solicitarea sa. În cazul unei infracțiuni, riscul fugii este prezumat dacă fapta este pedepsită de lege cu o sancțiune penală.

Este posibil să fie emis un mandat de arestare atunci când inculpatul este fugar sau locuiește în străinătate și dacă faptele care îi sunt imputate îl expun la o pedeapsă cu închisoarea.

Dacă sunt resortisant al unui alt stat, trebuie să fiu prezent pe durata anchetei și pot participa prin videoconferință?

Trebuie să fiți prezent la audiere. Participarea prin videoconferință nu este prevăzută de lege.

Interogatoriul efectuat de către judecătorul de instrucție și plasarea în detenție (3)

Care este scopul interogatoriului efectuat de către judecătorul de instrucție?

Judecătorul de instrucție constată identitatea dumneavoastră și vă aduce la cunoștință actele efectuate în cursul procedurii. Apoi, judecătorul de instrucție vă informează cu privire la inculparea dumneavoastră, respectiv că sunteți oficial acuzat de comiterea unei anumite infracțiuni, și vă supune unui interogatoriu cu privire la faptele imputate (sau „care vă sunt imputate”).

Care sunt drepturile dumneavoastră la interogatoriul efectuat de către judecătorul de instrucție?

Aveți dreptul de a fi informat asupra fiecăreia dintre faptele care vă sunt imputate, precum și asupra actelor efectuate în cursul procedurii de infracțiune flagrantă sau flagrant delict sau în cursul anchetei preliminare.

Judecătorul de instrucție este obligat să vă informeze cu privire la dreptul dumneavoastră de a beneficia de asistența unui avocat, pe care aveți libertatea de a-l alege. Această informare va avea loc înainte de a se proceda la interogatoriului dumneavoastră și se va efectua în scris, cu confirmare, într-o limbă pe care o înțelegeți. În cazul în care nu aveți nicio preferință, judecătorul de instrucție, la solicitarea dumneavoastră, trebuie să numească un avocat din oficiu care să vă ofere asistență.

Puteți fi interogat doar în prezența avocatului dumneavoastră, exceptând cazul în care renunțați, în mod expres, la asistența acestuia.

Aveți dreptul de a refuza să răspundeți, deși vă prezentați la interogatoriu. Acest drept trebuie să vă fie adus la cunoștință.

Aveți, în orice moment, dreptul de a reveni asupra declarațiilor dumneavoastră; o mărturie nu poate fi reținută împotriva dumneavoastră, decât dacă a fost făcută în mod liber și voluntar.

Aveți dreptul de a adresa întrebări martorilor.

Nu aveți dreptul de a comunica cu avocatul dumneavoastră până la încheierea primului interogatoriu. Judecătorul poate să vă interzică, printr-o decizie motivată, să comunicați (în scris) cu persoanele apropiate timp de cel mult 10 zile.

Voi beneficia de asistența unui interpret dacă nu vorbesc limba?

Pentru efectuarea interogatoriului, judecătorul de instrucție trebuie să apeleze la un interpret care va traduce toate întrebările și răspunsurile, precum și depoziția dumneavoastră cu ocazia recitirii acesteia.

Este posibil să fiu trimis în țara mea?

Nu, dacă autoritățile din țara dumneavoastră nu vă solicită prezența pentru aceeași infracțiune și dacă autoritățile luxemburgheze nu acceptă ca instrucția penală sau urmărirea penală să aibă loc în țara dumneavoastră, sunteți obligat să rămâneți în Luxemburg, chiar în închisoare, dacă este nevoie.

Mi se vor solicita informații despre cazierul meu judiciar?

În practică, autoritățile judiciare verifică antecedentele în cadrul unei informări, prin urmare și cazierul dumneavoastră judiciar.

Voi fi informat cu privire la martorii acuzării și la probele existente împotriva mea?

În cadrul dreptului de a consulta dosarul, în mod normal prin intermediul avocatului dumneavoastră, vă puteți informa cu privire la mărturiile depuse împotriva dumneavoastră și la celelalte dovezi existente împotriva dumneavoastră. Aveți acces la dosar după primul interogatoriu. De asemenea, puteți, în orice moment, să solicitați judecătorului de instrucție să consultați elementele din dosar.

Voi fi pus în libertate sau plasat în detenție?

Judecătorul de instrucție, după încheierea acțiunii de incriminare și după interogatoriu, vă poate pune în libertate. De asemenea, acesta vă poate plasa în arest preventiv, prin emiterea unui mandat de arestare. În acest caz, veți fi condus la închisoare de către poliție. Judecătorul de instrucție vă poate interzice comunicarea cu exteriorul dacă acest lucru este necesar în scopul anchetei. Dacă această interdicție este ridicată, puteți, aflându-vă în detenție, să telefonați unor persoane apropiate, respectând regulamentul strict al închisorii.

Aveți dreptul, în orice moment din cursul procedurii, să solicitați punerea provizorie în libertate. Această punere în libertate poate fi condiționată de obligația de a plăti o cauțiune și necesită alegerea unui domiciliu în Luxemburg.

Pot părăsi țara pe durata instrucției?

În general, puteți părăsi țara pe perioada instrucției, cu excepția cazului în care vă aflați în detenție. În schimb, în cazul în care riscați o pedeapsă cu închisoare corecțională sau o pedeapsă mai gravă (a cărei durată maximă este egală sau mai mare de doi ani de închisoare, în cazul în care aveți reședința în Luxemburg), judecătorul de instrucție sau camera de consiliu poate dispune un control judiciar care vă va impune unele obligații, de exemplu obligația de a nu părăsi limitele teritoriale stabilite de către judecătorul de instrucție.

Am fost deja urmărit într-un alt stat membru pentru aceeași infracțiune. Ce se întâmplă?

Nu puteți fi pedepsit decât o singură dată pentru aceeași faptă, însă dubla urmărire rămâne posibilă, atât timp cât nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă într-o țară. În cazul în care în acest stat se desfășoară o instrucție penală, puteți fi extrădat pentru a fi urmărit și judecat în statul respectiv, nu în Luxemburg.

Audierea în camera de consiliu, pentru a decide asupra punerii în libertate (4)

În cazul în care mă aflu în detenție, cum și cui pot să îi solicit eliberarea mea provizorie?

Punerea în libertate poate fi solicitată în orice caz, adică indiferent în ce moment al instrucției penale și fără nicio limită în ceea ce privește numărul de cereri. Este o simplă solicitare adresată camerei de consiliu a tribunalului districtual.

În cazul în care vă aflați în arest provizoriu într-un penitenciar, puteți, de asemenea, să solicitați eliberarea provizorie printr-o simplă cerere scrisă, înmânată unui membru al personalului închisorii.

Care este procedura și termenul?

Se consideră urgență și se soluționează cel târziu în trei zile de la depunerea cererii de eliberare provizorie. În calitate de inculpat, trebuie să fiți audiat atât dumneavoastră, cât și, după caz, avocatul dumneavoastră. Camera de consiliu a tribunalului cantonal decide pe baza unei informări scrise și motivate prezentate de către judecătorul de instrucție.

Pot fi eliberat provizoriu, cu achitarea unei sume de bani (cauțiune)?

Efectiv, codul prevede termenul cauțiune. Tribunalul vă poate elibera provizoriu contra unei astfel de sume, pe care o stabilește în mod liber. Această sumă garantează că o să vă prezentați în fața judecătorului de instrucție și a instanței și pentru executarea pedepsei, precum și pentru achitarea amenzilor și a cheltuielilor de judecată.

Voi fi supus unui control dacă sunt eliberat provizoriu?

Punerea în libertate poate fi însoțită de plasarea sub control judiciar. Autoritățile pot să vă impună anumite obligații, cum ar fi cele de a nu vă întâlni cu anumite persoane sau de a nu călători.

Există o cale de atac împotriva hotărârilor instanței?

În cazul în care sunteți eliberat, procurorul de stat poate, în termen de o zi de la emiterea hotărârii ordonanță, să formuleze un apel împotriva acesteia. În acest caz, veți rămâne în detenție până la pronunțarea unei hotărâri a Curții de Apel.

Există întotdeauna posibilitatea de a introduce un apel la Curtea de Apel împotriva hotărârii instanței de a vă refuza eliberarea.

Instrumentarea cauzei de către procurorul de stat/judecătorul de instrucție și drepturile de apărare (5)

Care sunt măsurile pe care le poate lua judecătorul de instrucție?

Pe perioada anchetei, judecătorul de instrucție poate apela la un număr mare de mijloace diferite pentru a stabili faptele concrete care au stat la baza infracțiunii comise.

Astfel, judecătorul poate organiza o percheziție, audia martori, organiza confruntări, ordona expertize sau chiar ascultarea sau interceptarea convorbirilor telefonice și, eventual, o infiltrare.

Pot introduce recurs împotriva unui act din cadrul procedurii de anchetă?

Aveți dreptul să solicitați anularea unui act din cadrul procedurii de anchetă, adresându-vă camerei de consiliu a tribunalului districtual.

Această cerere trebuie formulată chiar în cursul instrucției penale, în termen de cinci zile de la luarea la cunoștință a actului respectiv. În cazul în care nu se formulează o cerere de declarare a nulității în cursul anchetei, nu veți mai putea solicita acest lucru după începerea procedurii de audiere.

Ce alte căi de atac pot introduce?

În afara acestor cazuri de nulitate, aveți, de asemenea, dreptul de a solicita, pe perioada instrucției penale, respectarea sau exercitarea unei competențe sau a unui drept acordat prin lege. Dacă acest drept a fost omis sau dacă cererea dumneavoastră referitoare la dreptul respectiv a fost refuzată, vă puteți ulterior prevala de acest fapt adresându-vă altei instanțe și susținând că procesul nu este echitabil.

Ce măsuri pot solicita să fie luate de judecătorul de instrucție?

Prin intermediul avocatului dumneavoastră, puteți solicita judecătorului de instrucție să ia măsuri destinate a vă dovedi nevinovăția. Astfel, puteți solicita o percheziție, o nouă audiere, audierea anumitor martori pentru dezincriminarea dumneavoastră, organizarea unei confruntări sau efectuarea unei expertize.

De asemenea, puteți preda judecătorului orice document care vă poate dovedi nevinovăția sau solicita ridicarea sechestrului pus de către judecător asupra unor documente, obiecte sau conturi bancare.

Procedura de închidere a instrucției și de trimitere în judecată (6)

Ce se întâmplă la finalizarea instrucției penale?

Judecătorul de instrucție emite o ordonanță de închidere. Prin urmare, acesta apreciază că a efectuat toate actele necesare pentru descoperirea adevărului și pentru ca autorii învinuiți să fie identificați pentru a fi judecați.

Care sunt drepturile dumneavoastră după emiterea ordonanței de închidere?

Dosarul, cu eventuala aprobare a judecătorului de instrucție, este pus la dispoziția dumneavoastră și a avocatului dumneavoastră cu cel puțin opt zile înaintea termenului fixat pentru examinarea dosarului de către camera de consiliu a tribunalului districtual. Aveți dreptul să fiți informat cu privire la toate elementele de informare care rezultă în urma instrucției.

Aveți dreptul să înaintați un memoriu, practic prin intermediul avocatului dumneavoastră, până la adoptarea unei decizii în camera de consiliu care fie va emite o ordonanță de scoatere de sub urmărire (încetarea urmăririi, din lipsă de probe), fie o ordonanță de trimitere în instanță (pentru judecarea acuzaților).

Dispuneți de o cale de atac împotriva deciziilor menționate ale judecătorului de instrucție și ale camerei de consiliu: puteți reintroduce apel împotriva ordonanței judecătorului de instrucție sau a deciziei camerei de consiliu a tribunalului districtual. Acest apel este înaintat către camera de consiliu a Curții de Apel.

Pot pleda vinovat, înainte de proces, la toate capetele de acuzare/inculpare sau la unele dintre acestea?

La ora actuală, în Luxemburg nu există o procedură de pledare a vinovăției.

Pot fi modificate capetele de acuzare/inculpare înainte de proces?

Capetele de acuzare/inculpare pot fi modificate înainte de proces, în funcție de faptele descoperite, pe parcursul urmăririi sau a instrucției penale.

Linkuri relevante

Linkul se deschide într-o fereastră nouăCodul penal

Linkul se deschide într-o fereastră nouăCodul de instrucție penală

Ultima actualizare: 05/04/2016

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Izvorna jezična inačica ove stranice francuski nedavno je izmijenjena. Naši prevoditelji trenutačno pripremaju jezičnu inačicu koju vidite.

3 - Drepturile mele în cursul procesului

Care este competența fiecărui tribunal?

Există trei tipuri de infracțiuni, fiecare fiind judecat de un tribunal diferit:

  • Contravenția = în fața tribunalului de poliție (un singur judecător)
  • Delictul = în fața camerei corecționale a tribunalului districtual (în complet de trei judecători, mai puțin cazurile de încălcare a regulilor de circulație - un singur judecător)
  • Infracțiunea gravă = în fața camerei penale a tribunalului districtual (complet de trei judecători)

Tribunalul poate dispune judecarea cauzei în ședință închisă, de exemplu atunci când victima este un minor.

În ce măsură pot fi modificate capetele de acuzare/inculpare în timpul procesului?

În principiu, încadrarea juridică este provizorie și nu trebuie să fie reținută de către tribunalul care este sesizat asupra cauzei.

Pentru a permite modificarea capetelor de acuzare, este necesar ca elementele factuale care stau la baza urmăririi să fie identice.

Ce se întâmplă dacă pledez vinovat la toate capetele de acuzare/inculpare sau la unele dintre acestea, în timpul procesului?

Nu se poate pleda vinovat, dar se poate mărturisi comiterea unei infracțiuni. Judecătorul poate însă respinge o mărturisire pe care o consideră suspectă. Cu toate acestea, recunoașterea poate reprezenta o circumstanță atenuantă.

Care sunt drepturile dumneavoastră în timpul procesului?

Trebuie să fiu prezent la proces? Poate acesta să aibă loc în absența mea?

Trebuie să vă prezentați la tribunal, în caz contrar trebuie să prezentați o motivație, de exemplu un certificat medical. Procesul poate fi astfel amânat. Puteți delega avocatul să vă reprezinte, cu excepția cazului în care tribunalul vă impune să fiți prezent. Pentru infracțiuni grave, sunteți obligat să vă prezentați personal.

Dacă locuiesc într-un alt stat membru, pot participa prin videoconferință? Sunt obligat să accept?

Posibilitatea participării prin videoconferință a unei persoane cu reședința într-un alt stat membru nu este prevăzută de lege.

Este necesar să fiu prezent pe întreaga durată a procesului?

Da, deoarece judecătorul poate dori să vă audieze în orice moment.

Voi beneficia de servicii de interpretare dacă nu înțeleg limba tribunalului/curții?

Dreptul de a beneficia în mod gratuit de serviciile unui interpret, în cazul în care nu înțelegeți sau nu vorbiți limba utilizată la audiere, este un drept fundamental garantat prin Convenția europeană a drepturilor omului. Cu toate acestea, elementele depuse la dosar nu vor fi traduse.

Am nevoie de un avocat? Mi se va oferi un avocat? Pot schimba avocatul?

Aveți dreptul de a vă apăra singur sau de a beneficia de asistența unui apărător pe care aveți libertatea de a-l alege, iar în cazul în care nu dispuneți de mijloacele de remunerare a unui apărător, de a fi asistat de un avocat numit din oficiu (asistență judiciară). Puteți schimba oricând avocatul.

Pot să mă exprim în cadrul procesului? Trebuie să iau cuvântul la proces? De exemplu, dreptul de a nu răspunde, autoincriminare?

Aveți dreptul de a vă exprima cu privire la toate punctele de acuzare. De asemenea, aveți dreptul de a păstra tăcerea față de acuzațiile care vă sunt aduse.

Care vor fi consecințele dacă nu spun adevărul în timpul procesului?

În cazul în care nu spuneți adevărul în timpul procesului, riscați o pedeapsă mai mare.

Pot contesta probele prezentate împotriva mea? În ce mod? Din ce motiv?

Contestarea probelor prezentate împotriva dumneavoastră este posibilă, prin orice mijloace, de exemplu declarații ale martorilor, documente, argumente sau experți.

Ce tip de probe pot prezenta în favoarea mea?

Tribunalul trebuie să ia în considerare toate mijloacele de probă.

În ce condiții pot prezenta probele?

Probele pot fi prezentate cu dubla condiție ca acestea să fi fost depuse la dosar în mod legal și să fi fost supuse discuției libere a părților într-o dezbatere publică.

Pot apela la un detectiv particular pentru obținerea de probe în favoarea mea? Aceste probe pot fi acceptate?

Utilizarea serviciilor unui detectiv particular nu este interzisă, însă este necesar ca acesta să acționeze în deplină legalitate.

Este posibil ca eu sau avocatul meu să adresăm întrebări altor martori în cauză? Putem contesta declarațiile acestora?

Dreptul la audierea martorilor decurge din dreptul la apărare menționat la articolul 6 alineatul (3) din Convenția europeană a drepturilor omului. Apărarea poate convoca și interoga martori pentru a se disculpa, în aceleași condiții în care sunt convocați și interogați martori împotriva dumneavoastră.

Vor fi luate în considerare informațiile privind cazierul dumneavoastră judiciar?

Orice condamnare anterioară înscrisă în cazierul dumneavoastră judiciar va fi adusă la cunoștința tribunalului, cu ocazia procesului.

Vor fi luate în considerare condamnările anterioare, într-un alt stat membru?

Nu, în cazul recidivei. Da, în ceea ce privește condițiile de acordare a suspendării.

Care sunt rezultatele posibile ale procesului?

Puteți fi achitat integral sau parțial. De asemenea, puteți fi declarat vinovat. Pedeapsa va depinde de infracțiunea de care vă faceți vinovat.

Pedepsele penale sunt următoarele:

  • închisoare pe viață sau pentru o perioadă între 5 și 30 de ani;
  • amendă, începând de la pragul minim de 251 EUR;
  • confiscarea specială;
  • retragerea titlurilor, gradelor, funcțiilor deținute și a funcțiilor publice;
  • interzicerea anumitor drepturi civile și politice;
  • închiderea întreprinderii sau a instituției;
  • publicarea sau afișarea, pe cheltuiala condamnatului, a sentinței de condamnare pronunțate; sau a unui extras din aceasta;
  • interzicerea exercitării anumitor activități profesionale.

Pedepsele corecționale sunt următoarele:

  • închisoare (între 8 zile și 5 ani) ;
  • amendă, începând de la pragul minim de 251 EUR;
  • confiscarea specială;
  • interzicerea anumitor drepturi civile și politice;
  • închiderea întreprinderii sau a instituției;
  • publicarea sau afișarea sentinței de condamnare;
  • interzicerea exercitării anumitor activități profesionale;
  • interzicerea conducerii anumitor vehicule;
  • în cazul în care perioada de detenție este mai mică de 6 luni, judecătorul poate înlocui; pedeapsa cu muncă în folosul comunității, cu o durată între 40 și 240 de ore.

Sancțiunile aplicate de poliție sunt următoarele:

  • amendă de la 25 la 250 EUR, cu excepția cazului în care legea prevede altfel;
  • confiscarea specială;
  • interzicerea conducerii anumitor vehicule.

În cazul în care sunteți condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, care sunt posibilitățile de executare a acesteia?

În Luxemburg, procurorul general de stat are competența de a decide modul în care sunt executate pedepsele privative de libertate, fără intervenția unui judecător.

Există diferite posibilități:

Executarea fracționată

Fracționarea permite deținutului care nu prezintă pericol să își execute pedeapsa în mai multe perioade convenite prin acord.

Semidetenția

Acest regim oferă posibilitatea deținutului de a exercita o activitate profesională sau de a urma o formă de învățământ sau de formare profesională în afara spațiului de detenție.

Eliberarea condiționată

Permite eliberarea la jumătatea perioadei de pedeapsă.

Concediul penal

Concediul penal reprezintă autorizarea de a părăsi instituția penitenciarului, fie pentru o parte a zilei, fie pentru perioade de douăzeci și patru de ore, acest timp fiind inclus în perioada de pedeapsă.

Suspendarea pedepsei

În scopul eliberării condiționate sau a eliberării definitive, se poate acorda suspendarea pedepsei condamnaților a căror evoluție pe durata concediilor acordate anterior a fost considerată pozitivă.

Brățara electronică

Până în prezent, nicio lege nu a specificat utilizarea acestei brățări electronice.

Care este rolul victimei în timpul procesului?

Victima poate fi audiată ca martor. De asemenea, aceasta poate să se constituie parte civilă, adică să solicite daune interese. Victima poate să ia poziție cu privire la infracțiunea imputată și consecințele acesteia. Victima poate formula un apel împotriva hotărârilor pronunțate, însă exclusiv în ceea ce privește interesele sale civile.

Linkuri relevante

Linkul se deschide într-o fereastră nouăOrganizarea tribunalelor

Linkul se deschide într-o fereastră nouăCodul penal

Linkul se deschide într-o fereastră nouăCodul de instrucție penală

Ultima actualizare: 05/04/2016

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Izvorna jezična inačica ove stranice francuski nedavno je izmijenjena. Naši prevoditelji trenutačno pripremaju jezičnu inačicu koju vidite.

4 - Drepturile mele după proces

Pot introduce o cale de atac?

Aveți dreptul de a formula o cale de atac împotriva unei hotărâri, în termen de patruzeci de zile de la data pronunțării, printr-o declarație depusă la tribunal. Această cale de atac poate fi limitată la contestarea severității pedepsei sau la partea civilă a cauzei.

Competențe

  • Contravenție = în fața tribunalului de poliție; calea de atac se înaintează în fața tribunalului corecțional.
  • Delict = în fața tribunalului corecțional; calea de atac se înaintează în fața Curții de Apel.
  • Infracțiune = în fața camerei penale a tribunalului districtual; calea de atac se înaintează la camera penală a Curții de Apel.

Ce se va întâmpla dacă introduc o cale de atac?

Procurorul de stat al curții sau al tribunalului la care se înaintează apelul este informat în termen de douăzeci și patru de ore de la depunere. Se va fixa o dată pentru audierea apelului, care vă va fi comunicată.

Cât timp este necesar pentru soluționarea căii de atac?

Pentru soluționarea căii de atac, sunt necesare câteva luni.

Aș putea prezenta noi probe în cadrul audierii căii de atac? Ce norme se aplică în acest caz?

În cadrul audierii căii de atac, aveți dreptul să prezentați probe noi. Se aplică normele prevăzute de legislația referitoare la administrarea probelor. Curtea acceptă orice probe legal prezentate. Nu vor fi acceptate însă mijloacele procedurale, precum nulitatea unui act, care ar fi trebuit să fie invocate în primă instanță.

Ce se va întâmpla la audierea căii de atac și care ar putea fi decizia tribunalului/curții?

Judecătorii analizează din nou faptele, însă, în principiu, nu vor fi din nou audiați martorii, cu excepția cazului în care curtea constată că acest lucru este necesar. De asemenea, în caz de nevoie, curtea va putea audia noi martori.

Instanța de apel nu poate, în principiu, agrava pedeapsa care a fost pronunțată în prima instanță, dacă doar acuzatul a contestat hotărârea. În acest caz, instanța poate doar să mențină sau să reducă pedeapsa acuzatului. O agravare a pedepsei este posibilă numai în cazul în care procurorul de stat a contestat, la rândul său, hotărârea, ceea ce, în general, se întâmplă atunci când acuzatul introduce o cale de atac privind latura penală a cauzei.

Ce se va întâmpla în cazul admiterii/respingerii recursului?

Aveți dreptul de a introduce un recurs în anulare. Curtea de Casație se limitează la verificarea aplicării legii, însă nu tratează cauza pe fond.

În cazul în care prima hotărâre este eronată, voi fi despăgubit? Pentru ce? În ce mod?

Aveți dreptul la despăgubire doar în cazul detenției nejustificate. De acest drept beneficiază orice persoană care s-a aflat în arest preventiv timp de peste trei zile, cu condiția ca detenția sau menținerea acesteia să nu fi fost determinată din vina persoanei în cauză.

În cazul în care calea de atac este admisă, condamnarea mea va rămâne înscrisă în cazierul judiciar?

În cazul în care calea de atac este admisă și conduce la achitare, condamnarea dumneavoastră nu va fi înscrisă în cazierul dumneavoastră judiciar.

Este posibilă introducerea unei alte căi de atac dacă prima este respinsă? Cui trebuie adresată? În ce condiții?

Revizuirea poate fi solicitată din nou de către orice persoană care a fost recunoscută drept autor al unei infracțiuni sau al unui delict, prin hotărâre definitivă, în următoarele condiții:

  • atunci când, după o condamnare pentru infracțiune sau delict, o nouă hotărâre în justiție a condamnat, pentru aceeași faptă, o altă persoană și dacă cele două condamnări nu pot fi reconciliate; în acest caz, contradicția dintre acestea face dovada nevinovăției uneia dintre persoanele respective;
  • dacă martorii audiați au fost ulterior condamnați pentru mărturie falsă;
  • atunci când, după condamnare, intervine un fapt sau apar elemente necunoscute până atunci, care sunt de natură să stabilească nevinovăția dumneavoastră totală sau parțială;
  • în cazul în care, după o condamnare pentru omor, sunt prezentate elemente care pot da naștere unor indicii suficiente privind existența în viață a presupusei victime a omorului;
  • atunci când dintr-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului rezultă că o condamnare penală a fost pronunțată prin încălcarea Convenției europene a drepturilor omului.

Curtea Superioară de Justiție, judecând în calitate de Curte de Casație, va decide asupra cererilor de revizuire.

Când devine definitivă condamnarea?

O condamnare este definitivă după epuizarea tuturor căilor de atac, între altele, în cazul în care termenul de apel sau de anulare a fost depășit.

Este posibil ca, după proces, să fiu transferat în țară, dacă sunt resortisant al unui alt stat membru?

Este posibil ca, după proces, să fiți transferat în țara dumneavoastră, în calitate de resortisant al unui alt stat membru, pentru tulburarea actuală și gravă a ordinii publice. Un resortisant al unei țări terțe poate solicita să fie eliberat la jumătatea perioadei de pedeapsă cu închisoarea cu condiția semnării unui angajament de a nu se mai întoarce în Luxemburg.

Puteți introduce o cale de atac la tribunalul administrativ împotriva deciziei Ministerului Imigrației de a vă transfera în țara dumneavoastră de origine.

Ce se întâmplă cu informațiile referitoare la capetele de acuzare/condamnare?

Informațiile referitoare la condamnarea dumneavoastră vor fi înscrise în cazierul judiciar, fișier destinat să înregistreze condamnările pronunțate de instanțele penale luxemburgheze.

Cum și unde vor fi păstrate aceste informații?

Evidența cazierului judiciar se ține la Parchetul General, sub autoritatea Procurorului General de Stat, sub forma unui fișier informatic. În acest fișier sunteți înregistrat cu numele și prenumele, numele și prenumele părinților și, după caz, numele soției(soțului), data și locul nașterii, domiciliul și profesia sau cu un număr de identificare.

Cât timp vor fi păstrate aceste informații?

Condamnările pronunțate de o instanță luxemburgheză sunt eliminate din cazierul judiciar în momentul în care obțineți reabilitarea de drept sau judecătorească.

Aceste informații pot fi păstrate fără consimțământul meu?

Păstrarea informațiilor în cazierul judiciar este obligatorie și poate fi realizată fără consimțământul dumneavoastră.

Pot depune contestație împotriva păstrării acestor informații? Cum? Cui trebuie să mă adresez?

Aveți dreptul de a contesta înregistrările din cazierul judiciar; contestația poate fi depusă la camera de consiliu a tribunalului districtual.

Linkuri relevante

Linkul se deschide într-o fereastră nouăCazierul judiciar

Linkul se deschide într-o fereastră nouăCodul penal

Linkul se deschide într-o fereastră nouăCodul de instrucție penală

 

Ultima actualizare: 05/04/2016

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Izvorna jezična inačica ove stranice francuski nedavno je izmijenjena. Naši prevoditelji trenutačno pripremaju jezičnu inačicu koju vidite.

5 - Infracțiuni minore

Infracțiunile privind circulația rutieră sunt reglementate în Codul rutier în care sunt menționate, între altele, infracțiunile legate de consumul de alcool, cele legate de viteză și cele legate de comportamentul în caz de accident.

Care sunt infracțiunile legate de consumul de alcool?

Există o diferență în funcție de nivelul alcoolului măsurat în sânge. Nivelul de bază, de la care consumul de alcool devine pasibil de pedeapsă, este de 0,5 g alcool la litrul de sânge. Pornind de la acest nivel de referință, competența revine tribunalului de poliție (contravenție gravă) și se menține până la nivelul de cel puțin 1,2 g alcool pe litru de sânge, acesta fiind pragul de la care competența se transferă către tribunalul corecțional (delict).

Legea prevede, de asemenea, cazul semnelor vizibile ale stării de ebrietate. Astfel, dacă aveți un nivel de alcool în sânge sub 0,5 g/l, dar prezentați semne vizibile de ebrietate, veți fi tratat ca și când ați avea un nivel al alcoolului în sânge de cel puțin 0,5 g/l. În mod similar, dacă nivelul alcoolului în sânge este între 0,5 și 1,2 g/l, dar există semne vizibile de ebrietate măsurile vor fi aplicate ca și cum nivelul alcoolului măsurat în sânge ar fi de cel puțin 1,2 g/l.

Care sunt sancțiunile pe care le riscați?

Riscați următoarele pedepse: închisoare, amendă, interzicerea conducerii unui vehicul (provizorie, definitivă, retragerea imediată a permisului de conducere) sau confiscarea. Sancțiunile diferă în funcție de gravitatea infracțiunii.

Care sunt infracțiunile legate de viteză?

Există trei infracțiuni legate de viteză trei:

Contravenția ușoară

Este vorba de fiecare depășire de viteză care nu se încadrează în altă categorie. Sancțiunea unei contravenții ușoare va fi un avertisment constând în plata unei taxe, cazul fiind astfel închis.

Contravenția gravă

Sancțiunea va fi o amendă (între 25 și 500 EUR).

Delictul de depășire a vitezei (exclusiv în cazul recidivei după o primă contravenție gravă)

Sancțiunea va fi o amendă (între 500 și 10 000 EUR) și o pedeapsă cu închisoarea (de la 8 zile la 3 ani) sau una dintre aceste pedepse.

Pentru mai multe detalii privind plafoanele de viteză și încadrarea acestora în categorii de gravitate, consultați publicațiile Linkul se deschide într-o fereastră nouăMinisterului Transporturilor.

Care sunt infracțiunile legate de comportamentul în caz de accident?

Infracțiunea privind fuga de la locul accidentului

În caz de accident (indiferent de natura sau gravitatea pagubelor), trebuie să rămâneți la locul accidentului până la efectuarea tuturor constatărilor, în caz contrar comiteți infracțiunea de fugă de la locul accidentului.

În cazul comiterii infracțiunii de fugă de la locul accidentului, puteți risca pedeapsa cu închisoarea, cu amenda și cu interzicerea conducerii unui vehicul.

Neacordarea de ajutor persoanelor aflate în pericol

Neacordarea de ajutor unei persoane aflate în pericol este pasibilă de pedeapsă dacă, fără a exista un pericol grav pentru dumneavoastră sau altă persoană, în mod intenționat, nu acordați sau nu solicitați ajutorul pentru o persoană expusă unui pericol grav, indiferent dacă situația acestei persoane este constatată chiar de dumneavoastră sau vă este descrisă de către persoanele care solicită intervenția dumneavoastră.

În caz de neacordare de ajutor unei persoane aflate în pericol, riscați o pedeapsă cu închisoarea cu durata cuprinsă între opt zile și cinci ani și plata unei amenzi de la 251 până la 10 000 EUR sau numai una dintre aceste pedepse.

Vătămarea corporală din culpă și omorul din culpă.

Cazul va fi soluționat în instanță, la fel ca oricare alt caz care nu are legătură cu circulația rutieră.

Linkuri relevante

Linkul se deschide într-o fereastră nouăDepartamentul Transporturilor, exces de viteză

Linkul se deschide într-o fereastră nouăNoutăți în materie de circulație rutieră

Ultima actualizare: 05/04/2016

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.