1 - Drepturile pe care le am dacă am fost victima unei infracțiuni

Ce informații voi primi din partea autorităților (de exemplu, poliție, parchet) după ce infracțiunea a fost săvârșită și înainte să o denunț?

Aveți dreptul de a primi informații scrise cu privire la ce puteți aștepta de la sistemul de justiție penală, cum ar fi „pliantul cu informații pentru victimele infracțiunilor” sau coordonatele unui site internet care conține informațiile respective.

În funcție de tipul de infracțiune, de situația dumneavoastră personală sau de relevanța acesteia pentru o anumită etapă a investigației sau a procedurii penale, de la primul contact cu poliția trebuie să vi se ofere acces la următoarele informații:

  • unde și cum puteți obține consiliere sau sprijin, inclusiv acces la asistență medicală, precum și orice tip de asistență specializată (cum ar fi asistență psihologică) și cazare alternativă;
  • ce trebuie să faceți pentru a denunța o infracțiune și pe cine ar trebui să contactați dacă aveți întrebări despre caz;
  • cum puteți solicita despăgubiri;
  • demersurile posibile dacă victima nu se află în Irlanda de Nord;
  • disponibilitatea serviciilor de interpretare și de traducere;
  • cum se depune o plângere împotriva unui prestator de servicii;
  • disponibilitatea serviciilor de justiție reparatorie;
  • cum se recuperează cheltuielile suportate în calitate de martor într-un proces penal.

Aveți dreptul să beneficiați de serviciile de sprijin pentru victime în orice moment, indiferent dacă ați denunțat sau nu o infracțiune, inclusiv după încheierea investigației și a urmăririi penale.

Nu locuiesc în țara din UE în care a avut loc infracțiunea (cetățeni din UE și din afara UE). Cum îmi sunt protejate drepturile?

Aveți dreptul de a beneficia de serviciile prevăzute în Carta victimelor (Victim Charter) dacă infracțiunea a avut loc în Irlanda de Nord sau dacă serviciile sunt legate de proceduri penale care se desfășoară în Irlanda de Nord. [1]

[1] Dreptul de a beneficia de despăgubiri din partea Serviciilor de despăgubiri poate depinde de reședința sau de naționalitatea dumneavoastră, cu excepția cazurilor în care sunteți cu certitudine identificat ca victimă a traficului de persoane sau vi s-a acordat azil, protecție umanitară sau o autorizație discreționară de ședere.

Dacă denunț o infracțiune, ce informații voi primi?

Aveți dreptul să primiți următoarele informații de la poliție:

  • o confirmare scrisă că ați denunțat o infracțiune, care include detaliile de bază ale infracțiunii. Confirmarea scrisă poate lua forma unei scrisori, a unei notificări electronice, cum ar fi un e-mail sau un text, sau poate fi manuscrisă. Puteți solicita să nu primiți o astfel de confirmare. Dacă consideră că trimiterea confirmării scrise vă poate expune la un risc de prejudiciu (de exemplu, în cazurile de violență domestică), poliția poate conveni cu dumneavoastră să nu trimită o astfel de confirmare;
  • o explicație clară a ceea ce puteți aștepta de la sistemul de justiție penală atunci când denunțați o infracțiune sau sunteți contactat în calitate de victimă în cursul investigațiilor;
  • o evaluare a nevoii dumneavoastră de sprijin și, în caz afirmativ, care ar fi ajutorul sau sprijinul necesar. Poliția va putea stabili astfel dacă vă regăsiți într-una din cele trei categorii de victime care pot avea nevoie de sprijin sporit, precum și dacă și în ce măsură puteți beneficia de măsuri speciale. Serviciile de sprijin pentru victime pot efectua o evaluare mai detaliată în numele poliției;
  • fie informații scrise cu privire la ce puteți aștepta de la sistemul de justiție penală, cum ar fi „pliantul cu informații pentru victimele infracțiunilor”, fie coordonatele unui site internet care conține aceleași informații, cât mai curând posibil și nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la denunțarea infracțiunii sau de la contactarea dumneavoastră în calitate de victimă în cursul investigațiilor;
  • să vi se comunice cât de des veți primi informații actualizate privind stadiul cazului în urma discuțiilor cu poliția;
  • o explicație, fără întârzieri inutile, a deciziei de a nu investiga o infracțiune;
  • să fiți anunțat atunci când investigarea cazului a fost încheiată fără acuzarea vreunei persoane și să vi se explice motivele.

Aveți dreptul de a primi de la poliție informații despre serviciile de sprijin pentru victime, inclusiv datele de contact ale acestora, astfel încât să puteți avea acces la sprijin în orice moment.

Aveți dreptul de a fi informat de către poliție și de a vi se explica motivele, fără întârzieri inutile, atunci când un suspect este:

  • arestat;
  • interogat după ce i s-au comunicat drepturile;
  • eliberat fără a fi acuzat;
  • eliberat pe cauțiune de către poliție sau dacă condițiile impuse de poliție pentru eliberarea pe cauțiune au fost modificate sau anulate.

Am dreptul să beneficiez în mod gratuit de servicii de interpretare sau de traducere (atunci când contactez poliția sau alte autorități ori în cursul investigației și al procesului)?

Dacă nu înțelegeți sau nu vorbiți limba engleză, aveți dreptul de a solicita interpretarea într-o limbă pe care o înțelegeți:

  • atunci când denunțați o infracțiune [1]
  • atunci când sunteți interogat de poliție; precum și
  • atunci când depuneți mărturie în calitate de martor.

Dacă nu înțelegeți sau nu vorbiți limba engleză, aveți dreptul la traducerea, la cerere, a următoarelor informații:

  • confirmarea scrisă a denunțării infracțiunii;
  • dacă este esențial, în scopul interogării sau al audierii în instanță, să vedeți un anumit document care vi se comunică, o copie a părților relevante din documentul respectiv;
  • documentul prin care vi se aduc la cunoștință data, ora și locul procesului; precum și
  • rezultatul procedurilor penale, dacă acest cod vă conferă dreptul respectiv și, cel puțin, pe scurt motivele deciziilor, dacă acestea sunt disponibile.

[1] Aveți dreptul să denunțați infracțiunea într-o limbă pe care o înțelegeți sau cu asistența lingvistică necesară,dacă nu vorbiți limba engleză.

Cum se asigură autoritățile că înțeleg și sunt înțeles (în cazul copiilor sau al persoanelor care suferă de un handicap)?

Prestatorii de servicii în temeiul Cartei victimelor trebuie să comunice cu dumneavoastră într-un limbaj simplu și accesibil, luând măsuri adecvate (de exemplu, recurgând la EasyRead, Braille sau la un intermediar înregistrat) pentru a vă ajuta să înțelegeți și să vă faceți înțeles. Atunci când aleg măsurile adecvate, prestatorii de servicii trebuie să ia în considerare orice caracteristică personală relevantă care ar putea afecta capacitatea dumneavoastră de a înțelege și a fi înțeles.

Sunt disponibile, în mai multe formate, o serie de broșuri informative care utilizează un limbaj simplu.

Serviciile de sprijin pentru victime

Cine oferă sprijin victimelor?

Punctul 76 din Carta victimelor prevede dreptul acestora de a avea acces la serviciile de sprijin pentru victime, indiferent dacă au denunțat sau nu infracțiunea la poliție. Carta se referă la Serviciul de sprijin pentru victime din Irlanda de Nord (Victim Support NI) și la Serviciul pentru martori tineri al NSPCC (NSPCC Young Witness Service). În cazul NSPCC, drepturile se aplică numai dacă un copil sau un tânăr urmează să depună mărturie în instanță. Pot fi disponibile și alte servicii de sprijin ale NSPCC, care nu intră sub incidența Cartei, cum ar fi serviciile Liniei telefonice pentru copii (Childline services).

Mă va îndruma în mod automat poliția către un serviciu de sprijin pentru victime?

Poliția vă va explica că va transfera în mod automat datele dumneavoastră personale serviciilor de sprijin pentru victime atunci când denunțați infracțiunea. Aveți dreptul să solicitați poliției să nu transfere datele dumneavoastră către serviciile de sprijin pentru victime.

Cum mi se protejează confidențialitatea?

În cazul în care Carta victimelor prevede acest lucru, prestatorii de servicii trebuie să facă în mod efectiv schimb de informații, în conformitate cu obligațiile prevăzute în Legea din 1998 privind protecția datelor și în alte acte legislative relevante.

Trebuie să denunț infracțiunea pentru a avea acces la serviciile de sprijin pentru victime?

Nu – aveți drept de acces la serviciile de sprijin pentru victime în orice moment, indiferent dacă ați denunțat sau nu infracțiunea, inclusiv după încheierea investigației și a urmăririi penale.

Protecția personală în cazul în care sunt în pericol

Ce tipuri de protecție sunt disponibile?

Dacă o victimă denunță o infracțiune unui prestator de servicii responsabil cu investigarea infracțiunilor, acesta trebuie să se asigure că victima este evaluată individual pentru a se identifica nevoile sale specifice de protecție și a se stabili dacă și în ce măsură aceasta ar putea beneficia de măsuri de protecție specifice sau de măsuri speciale în cursul interogării sale sau de măsuri speciale atunci când depune mărturie.

Natura evaluării va depinde de toate circumstanțele, inclusiv de gravitatea infracțiunii și de nivelul prejudiciului aparent suferit de victimă. Evaluarea trebuie să țină seama de caracteristicile personale ale victimei, de opiniile sale și de natura și circumstanțele infracțiunii.

Dacă, în urma evaluării individuale, un prestator de servicii a stabilit că o victimă are nevoi specifice de protecție și ar putea beneficia de măsuri de protecție specifice în cursul interogării sale, prestatorul de servicii responsabil cu investigarea infracțiunii trebuie, de asemenea, să se asigure, sub rezerva constrângerilor practice și operaționale, că:

  • dacă este posibil, victima este interogată mereu de aceeași persoană, cu excepția cazului în care acest lucru ar afecta desfășurarea corespunzătoare a investigației;
  • interogatoriile au loc, atunci când este necesar, în spații special amenajate sau adaptate în acest scop;
  • interogatoriile sunt efectuate de către sau prin intermediul unor profesioniști pregătiți în acest scop; și
  • în cazurile de violență sexuală, violență bazată pe gen sau violență domestică, victimelor li se oferă posibilitatea de a fi interogate de o persoană de același sex. Orice cerere de acest fel ar trebui să fie acceptată dacă este posibil, cu excepția cazului în care ar fi afectată în acest mod desfășurarea corespunzătoare a investigației.

În situația improbabilă a evadării unui suspect din arest, poliția, după ce a luat cunoștință de evadare sau aceasta i-a fost comunicată de penitenciar, vă va informa în măsura în care este posibildespre evadare și orice măsuri luate pentru protecția dumneavoastră, dacă se apreciază că suspectul prezintă un risc semnificativ de prejudiciu pentru dumneavoastră.

Cine îmi poate oferi protecție?

Dacă o victimă denunță o infracțiune unui prestator de servicii responsabil cu investigarea infracțiunilor, acesta trebuie să se asigure că victima este evaluată individual, pentru a se identifica orice nevoie de protecție specifică. În majoritatea cazurilor, este vorba despre poliție.

Cazul meu va fi evaluat pentru a se vedea dacă există în continuare riscul de a suferi prejudicii din partea autorului infracțiunii?

Toate victimele unei infracțiuni au dreptul la o evaluare de către poliție, pentru a se identifica eventualele nevoi sau asistența necesară și a se stabili dacă și în ce măsură acestea ar putea beneficia de măsuri speciale. Durata și conținutul acestei evaluări depind de gravitatea infracțiunii și de nevoile dumneavoastră individuale. Evaluarea va ține seama de caracteristicile dumneavoastră personale, de natura și circumstanțele infracțiunii, precum și de opiniile dumneavoastră. Nivelul sprijinului va fi cu atât mai adaptat la nevoile dumneavoastră individuale, cu cât veți furniza mai multe informații în cursul evaluării .

Cazul meu va fi evaluat pentru a se vedea dacă există riscul de a suferi un nou prejudiciu din partea sistemului de justiție penală (în cursul investigației sau al procesului)?

Toate victimele unei infracțiuni au dreptul la o evaluare de către poliție, pentru a se identifica eventualele nevoi sau asistența necesară și a se stabili dacă și în ce măsură acestea ar putea beneficia de măsuri speciale. Durata și conținutul acestei evaluări depind de gravitatea infracțiunii și de nevoile dumneavoastră individuale. Evaluarea va ține seama de caracteristicile dumneavoastră personale, de natura și circumstanțele infracțiunii, precum și de opiniile dumneavoastră. Nivelul sprijinului va fi cu atât mai adaptat la nevoile dumneavoastră individuale, cu cât veți furniza mai multe informații în cursul evaluării .

Ce protecție există pentru victimele deosebit de vulnerabile?

Dacă sunteți victimă vulnerabilă, Carta victimelor vă conferă drepturi extinse [1], în cazul în care calitatea mărturiei dumneavoastră este susceptibilă să fie afectată deoarece suferiți de:

  • tulburări mintale;
  • dificultăți de învățare sau de comunicare;
  • o tulburare neurologică; sau
  • un handicap fizic.

[1] Pe baza criteriilor de la articolul 4 din Ordinul 1999 privind mărturia în cauze penale (Irlanda de Nord), conform cărora instanța stabilește eligibilitatea martorilor pentru măsuri speciale.

Sunt minor – am drepturi speciale?

În calitate de victimă vulnerabilă, sunteți eligibil pentru drepturi extinse în temeiul Cartei victimelor [1] dacă aveți vârsta mai mică de 18 ani la momentul săvârșirii infracțiunii. Acestea includ dreptul de a beneficia de măsuri speciale dacă depuneți mărturie în instanță.

[1] Pe baza criteriilor de la articolul 4 din Ordinul 1999 privind mărturia în cauze penale (Irlanda de Nord), conform cărora instanța stabilește eligibilitatea martorilor pentru măsuri speciale.

Un membru al familiei mele a murit în urma săvârșirii unei infracțiuni – ce drepturi am?

În calitate de victime ale celor mai grave infracțiuni, rudele apropiate ale defunctului au dreptul de a beneficia de servicii în temeiul Cartei victimelor.

Un membru al familiei mele a fost victima unei infracțiuni – ce drepturi am?

Purtătorul de cuvânt al familiei pentru victimele cu handicap ale infracțiunilor sau pentru victimele care au fost atât de grav rănite ca urmare a unei infracțiuni încât se află în imposibilitatea de a comunica.

Dacă aveți un handicap sau ați fost atât de grav rănit ca urmare a unei infracțiuni încât vă aflați în imposibilitatea de a comunica, dumneavoastră sau rudele dumneavoastră apropiate aveți dreptul să numiți un purtător de cuvânt al familiei, care să acționeze ca punct de contact unic pentru primirea serviciilor în temeiul Cartei victimelor.

Părintele sau tutorele unei victime care are vârsta sub 18 ani.

Dacă sunteți o victimă cu vârsta sub 18 ani, dumneavoastră și, de regulă, părintele sau tutorele dumneavoastră, aveți dreptul de a beneficia de servicii în temeiul Cartei victimelor. [1]

[1] Cu excepția cazului în care părintele sau tutorele dumneavoastră este cercetat sau a fost acuzat de poliție în legătură cu infracțiunea respectivă sau dacă, potrivit avizului rezonabil al prestatorului de servicii implicat, nu este în interesul dumneavoastră ca părintele sau tutorele să primească astfel de servicii.

Pot avea acces la servicii de mediere? În ce condiții? Voi fi în siguranță pe parcursul medierii?

Obiectivul justiției reparatorii este de a încerca să contribuie la repararea daunelor (inclusiv mentale și emoționale) cauzate de infracțiune. Practicile de justiție reparatorie sunt complet voluntare – nu sunteți obligat să participați – și sunt asistate de un mediator format în acest sens. Justiția reparatorie poate implica contacte directe și indirecte între dumneavoastră și autorul infracțiunii. Acestea ar putea fi scrise, verbale sau pot implica o întâlnire. Toate părțile au posibilitatea de a declara ce s-a întâmplat și de a explica impactul infracțiunii. Înainte de aceasta, veți fi pregătit de prestatorul de servicii relevant, astfel încât să vă simțiți sprijinit.

Vor fi luate măsuri corespunzătoare pentru ca toate procedurile la care sunteți de acord să participați să se desfășoare în siguranță; un mediator instruit în acest sens va fi întotdeauna prezent în cursul oricărei întâlniri dintre dumneavoastră și autorul infracțiunii. Dacă autorul infracțiunii și-a recunoscut vinovăția și este dispus să ia parte la o întâlnire sau să comunice cu dumneavoastră, puteți să-i explicați modul în care incidentul v-a afectat. În acest caz, puteți decide să solicitați scuze sau să conveniți asupra unei activități pe care autorul infracțiunii să o întreprindă ca parte a procesului de reparare a prejudiciului produs.

Unde pot găsi prevederile legislative care precizează drepturile pe care le am?

Carta victimelor a fost prezentată Adunării Irlandei de Nord de către Ministerul Justiției în temeiul articolului 31 alineatul (2) din Legea Justiției (Irlanda de Nord) din 2015.

Carta victimelor stabilește serviciile care se furnizează în Irlanda de Nord victimelor infracțiunilor de către principalele organizații de justiție penală și alte organizații cu funcții relevante. Aceste organizații sunt denumite „prestatori de servicii”.

Drepturile prevăzute în Carta victimelor se aplică tuturor victimelor, indiferent de statutul lor în ceea ce privește rezidența.

Ultima actualizare: 14/03/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

2 - Denunțarea unei infracțiuni și drepturile mele pe parcursul cercetării sau al procesului

Cum pot denunța o infracțiune?

În primul rând, ar trebui să denunțați o infracțiune la poliție.

Puteți face acest lucru în mai multe moduri:

În caz de urgență: În caz de urgență, formați 999 sau 18000 dacă sunteți utilizator de textfon. O urgență este atunci când a fost provocat un prejudiciu grav sau o infracțiune este în curs și suspecții se află la locul faptei.

Serviciul de urgență prin SMS: Poliția operează un sistem de înregistrare a mesajelor SMS de urgență pentru a ajuta persoanele cu anumite handicapuri să o contacteze într-o situație de urgență. Acest serviciu permite, de asemenea, poliției să transmită mai departe cererile de asistență către pompieri și serviciul de ambulanță. Serviciul este disponibil numai utilizatorilor preînregistrați care au completat un formular de cerere (informații suplimentare și un formular de cerere sunt disponibile pe site-ul internet al poliției Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.psni.police.uk/).

Alte situații decât cele de urgență: Dacă incidentul nu este urgent, sunați la 101.

Infracțiuni motivate de ură: Dacă incidentul nu este urgent, sunați la 101, apoi formați 2.

Aceasta este o modalitate suplimentară față de modalitățile de denunțare a unei infracțiuni descrise în prezenta secțiune.

Denunțarea de către terți: Dacă nu doriți sau nu puteți să denunțați infracțiunea personal, altcineva o poate denunța în locul dumneavoastră, de exemplu, un membru al familiei sau o organizație voluntară. Acestea contactează inițial poliția, Dumneavoastră veți fi totuși implicat ulterior în procedură.

Sunați la secția de poliție locală: Dacă incidentul nu este urgent, puteți, de asemenea, să îl denunțați la secția de poliție locală, în cursul programului de funcționare.

Infracțiunea poate fi denunțată și în următoarele moduri:

Crimestoppers (Organizație caritabilă de combatere a infracțiunilor): Dacă nu doriți să vă indicați numele, puteți să denunțați o infracțiune în mod anonim, apelând Linia telefonică de asistență gratuită Crimestoppers, la numărul 0800 555 111. Acesta nu este un serviciu al poliției.

Incident portuar sau aeroportuar: Dacă incidentul a avut loc pe Aeroportul Internațional Belfast (Belfast International Airport) sau în Portul Belfast, ar trebui să contactați poliția aeroportului, Belfast International Airport Constabulary, la 028 9448 4400 (interior 4412)/Mobil 077 1081 9183 sau poliția portului, Belfast Harbour Police, la 028 9055 3000. Dacă s-a produs un incident major sau grav, cum ar fi o crimă, un act de terorism sau un jaf armat, acesta poate fi denunțat, de asemenea, la Serviciul de Poliție din Irlanda de Nord. Incidentele de pe Aeroportul local Belfast (Belfast City Airport) sunt de competența Serviciului de Poliție din Irlanda de Nord, care poate fi contactat utilizând numerele de mai sus.

Ombudsmanul Poliției: Dacă considerați că un polițist a săvârșit o infracțiune , ar trebui să denunțați infracțiunea Ombudsmanului Poliției, care o va investiga și care poate recomanda Directorului Procuraturii Publice (Director of Public Prosecutions) începerea urmăririi penale.

Cum pot afla ce se întâmplă în dosarul cazului?

Dacă sunteți victima unei infracțiuni, aveți dreptul să fiți informat de către poliție și să vi se explice motivele, fără întârzieri inutile, atunci când un suspect este:

  • arestat;
  • interogat după ce i s-au comunicat drepturile;
  • eliberat fără a fi acuzat;
  • eliberat pe cauțiune de către poliție sau dacă condițiile impuse de poliție pentru eliberarea pe cauțiune au fost modificate sau anulate.

Aveți dreptul de a fi informat de către poliție cu privire la următoarele, fără întârzieri inutile din momentul în care poliția intră în posesia informațiilor respective:

  • data, ora și locul primei audieri în instanță;
  • dacă suspectul este eliberat pe cauțiune de către poliție pentru a se putea prezenta în instanță, condițiile eliberării pe cauțiune și orice modificare a acestora.

Am dreptul la asistență judiciară (în cursul investigației sau al procesului)? În ce condiții?

Victimele și martorii nu sunt părți la procedurile penale și, prin urmare, nu sunt eligibili pentru a beneficia de asistență judiciară în Irlanda de Nord.

Pot să cer rambursarea cheltuielilor (de participare la investigație/proces)? În ce condiții?

Dacă sunteți citat să vă prezentați în instanță pentru a depune mărturie, este posibil să suportați costuri precum cheltuielile dumneavoastră de călătorie. Puteți cere rambursarea acestor costuri. Cererea de rambursare trebuie depusă în termenul prevăzut și se aplică rate standard pentru costurile de subzistență și călătorie, precum și sume zilnice maxime pentru pierderile de venituri. Nu se rambursează cheltuielile pentru depunerea la poliție a unei declarații privind infracțiunea.

Informațiile privind modul și condițiile în care pot fi rambursate cheltuielile de către Procuratura Publică (Public Prosecution Service), precum și ratele care se aplică sunt disponibile la adresa Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.ppsni.gov.uk/Publications-7873.html.

Dacă se închide cazul fără a fi înaintat instanței, pot să introduc recurs?

Dacă Procuratura Publică adoptă o decizie de neîncepere a urmării penale, iar dumneavoastră nu sunteți de acord cu acest lucru, aveți dreptul să solicitați o reexaminare a deciziei Procuraturii Publice.

Dreptul la reexaminarea unei decizii a Procuraturii Publice de neîncepere a urmăririi penale se aplică indiferent de tipul infracțiunii sau de nivelul instanței competente. Dacă decizia de neîncepere a urmării penale este luată de Directorul Procuraturii Publice și nu poate face obiectul unei reexaminări de către o autoritate superioară, reexaminarea poate fi efectuată de Directorul Procuraturii Publice. Informații suplimentare privind dreptul la o reexaminare și modul în care funcționează aceasta sunt disponibile la adresa Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.ppsni.gov.uk/.

Pot să mă implic în proces?

Dacă aveți informații despre un incident, vi se poate cere să depuneți mărturie în instanță pentru acuzare sau apărare.

Care este rolul meu oficial în sistemul de justiție? De exemplu, sunt sau pot decide să fiu: victimă, martor, parte civilă, acuzator privat?

În sensul Cartei victimelor (Victim’s Charter), o „victimă” este:

  • o persoană care a suferit un prejudiciu, inclusiv o vătămare a integrității sale fizice, mintale sau emoționale, sau un prejudiciu economic, cauzate în mod direct de o infracțiune.
  • o rudă apropiată a unei persoane al cărei deces a fost cauzat în mod direct de o infracțiune.

Dacă aveți informații despre un incident, vi se poate cere să depuneți mărturie în instanță pentru acuzare sau apărare. Dacă cunoașteți una dintre persoanele implicate în caz, vi se poate cere să furnizați probe în calitate de martor, de regulă prin intermediul memoriului în apărare. În orice caz, probele dumneavoastră pot fi esențiale pentru obținerea condamnării sau a achitării inculpatului.

Ce drepturi și obligații am în această calitate?

Carta victimelor (Victim’s Charter) stabilește drepturile victimelor. Aceasta este disponibilă la următoarea adresă: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://www.garda.ie/en/victim-services/garda-victim-service/victim-charter-2020.pdf.

Dacă ați fost martorul unei infracțiuni, însă nu sunteți victimă, puteți avea acces la serviciile prevăzute de Carta martorilor (Witness Charter). Aceasta este disponibilă la următoarea adresă: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://www.justice-ni.gov.uk/publications/witness-charter.

Pot face declarații sau pot depune mărturie în cursul procesului? În ce condiții?

Dacă aveți informații despre un incident, vi se poate cere să depuneți mărturie în instanță pentru acuzare sau apărare. Dacă cunoașteți una dintre persoanele implicate în caz, vi se poate cere să furnizați probe în calitate de martor, de regulă, de către apărare.

Dacă sunteți victimă a unei infracțiuni, declarația personală a victimei (Victim Personal Statement - VPS) vă oferă posibilitatea de a explica cu propriile dumneavoastră cuvinte cum v-a afectat o infracțiune, din punct de vedere fizic, emoțional, financiar sau în orice alt mod. Aceasta diferă de declarația unui martor despre ce s-a întâmplat la momentul respectiv, cum ar fi ce ați văzut sau auzit.

Aveți dreptul de a beneficia de posibilitatea de a face o declarație personală a victimei imediat după adoptarea unei decizii de urmărire penală a unei persoane pentru infracțiunea respectivă.

Aceasta vă oferă un cuvânt de spus în procesul penal. Cu toate acestea, nu ar trebui să vă exprimați opinia cu privire la inculpat sau la orice alte infracțiuni sau infracțiuni prezumate sau la pedeapsa care credeți că ar trebui dispusă. Astfel de opinii nu sunt admisibile în instanță. Înainte de predarea declarației către judecător, Procuratura Publică va elimina orice informații care nu ar trebui să figureze în această declarație.

Declarația personală a victimei va fi folosită în instanță dacă inculpatul este găsit vinovat sau pledează vinovat. Aceasta va fi văzută de către procuror, inculpat, reprezentantul legal al acestora și judecător. Atunci când o persoană este condamnată pentru o infracțiune, instanța trebuie să ia în considerare părțile relevante din declarația personală a victimei atunci când stabilește sentința. În unele cazuri, este posibil ca o declarație să nu poată fi luată în considerare atunci când cauza este instrumentată foarte rapid de instanțe – de exemplu, dacă vinovăția este recunoscută timpuriu sau cauza este soluționată la prima înfățișare în instanță.

Ce informații voi primi pe parcursul procesului?

Aveți dreptul:

  • să vi se comunice, fără întârzieri inutile, rezultatul oricărei audieri pentru eliberarea pe cauțiune (orice condiții relevante privind cauțiunea și orice modificări ale acestora), împreună cu motivele care stau la baza acestuia ;
  • să vi se comunice data, locul și rezultatul audierilor în fața instanței în cauza dumneavoastră, de către Unitatea de asistență pentru victime și martori;
  • să fiți informat dacă este emis un mandat de arestare pentru un suspect și cu privire la rezultatul unei audieri dacă suspectul este arestat din nou. Dacă o persoană suspectată este arestată din nou după ce a fost emis un mandat de arestare, în mod normal aceasta participă la proces la scurt timp după aceasta;
  • În cazurile în care un suspect pledează nevinovat, să discutați orice nevoi pe care le-ați putea avea cu Unitatea de asistență pentru victime și martori și să fiți îndrumat către un grup de sprijin relevant sau o agenție, după caz.

Dacă sunteți martor în cursul procesului, aveți dreptul:

  • să întrebați personalul instanței dacă puteți să intrați în clădirea instanței folosind o intrare separată de cea folosită de suspect și de familia și prietenii săi;
  • dacă circumstanțele permit, să vă întâlniți cu procurorul de la Procuratura Publică și să îi puneți întrebări despre procesul în instanță. Acesta va indica, după caz, cât timp poate fi necesar să așteptați înainte de a depune mărturie;
  • ori de câte ori este posibil, să primiți o explicație din partea procurorului de la Procuratura Publică dacă există o întârziere a procedurilor în ziua respectivă și cât de lungă ar putea să fie așteptarea;
  • să așteptați și să fiți așezat într-o zonă separată de cea unde se află suspectul și familia și prietenii acestuia – instanța va asigura acest lucru ori de câte ori este posibil;
  • să beneficiați de orice măsuri speciale stabilite pentru dumneavoastră dacă acestea au fost dispuse de către instanță;
  • să vi se ofere un punct de contact cu instanța, astfel încât să puteți afla ce se întâmplă în cauza dumneavoastră atât timp cât acesta este pendinte.
Ultima actualizare: 14/03/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

3 - Drepturile pe care le am după proces

Pot să introduc recurs împotriva hotărârii pronunțate?

Victimele nu au drept de recurs împotriva condamnării autorului infracțiunii sau împotriva sentinței pronunțate.

Care sunt drepturile mele după pronunțarea sentinței?

După încheierea procesului, aveți dreptul:

  • să vi se ramburseze toate cheltuielile cu privire la care Procuratura Publică a decis că vă sunt datorate, dacă v-ați prezentat în instanță pentru a depune mărturie;
  • să vi se comunice de către Unitatea de asistență pentru victime și martori rezultatul procesului, inclusiv un rezumat succint al motivării hotărârii, dacă este disponibil;
  • să fiți îndrumat de Unitatea de asistență pentru victime și martori către serviciile de sprijin pentru victime, dacă este cazul și dacă acestea sunt disponibile.

(i) Dacă se introduce recurs la Curtea Coroanei (Crown Court) împotriva unei condamnări sau a unei sentințe pronunțate de Curtea Magistraților (Magistrates’ Court).

Aveți dreptul să vi se comunice de către Unitatea de asistență pentru victime și martori:

  • orice cerere de recurs introdusă;
  • data, ora și locul tuturor audierilor;
  • rezultatul recursului, inclusiv orice modificări aduse sentinței pronunțate inițial.

De asemenea, aveți dreptul:

  • să așteptați și să fiți așezat în instanță într-o zonă separată de locul unde se află recurentul și familia și prietenii acestuia. Instanța se va asigura că acest lucru este realizat ori de câte ori este posibil;
  • să vi se ofere un punct de contact la Curtea Coroanei (Crown Court);
  • să primiți informații despre serviciile de sprijin pentru victime, după caz și dacă sunt disponibile.

(ii) Dacă se introduce recurs împotriva unei condamnări sau a unei sentințe la Curtea de Apel sau dacă se introduce o cerere sau un recurs la Curtea Supremă a Regatului Unit într-o cauză penală cu privire la o chestiune de drept.

Aveți dreptul să fiți informat cu privire la următoarele aspecte de Unitatea de asistență pentru victime și martori care se ocupă de dumneavoastră:

  • să vi se comunice că recurentului i s-a permis să introducă recurs;
  • să primiți informații cu privire la data, ora și locul audierilor;
  • să fiți informat dacă recurentul urmează să fie eliberat pe cauțiune în perioada premergătoare introducerii recursului sau dacă s-au modificat condițiile de eliberare pe cauțiune;
  • să primiți informații actualizate cu privire la orice modificări aduse datelor audierilor;
  • să vi se ofere un punct de contact pentru Oficiul de apel în materie penală (Criminal Appeal Office) sau personalul Curții Supreme a Regatului Unit (UK Supreme Court);
  • să vi se comunice rezultatul căii de atac și orice modificări aduse sentinței inițiale.
  • să așteptați și să fiți așezat în instanță într-o zonă separată de locul unde se află recurentul și familia și prietenii acestuia. Personalul instanței va asigura realizarea acestui lucru ori de câte ori este posibil. Se întâmplă rar ca recurentul să participe la audieri în fața Curții Supreme. Se vor adopta măsuri speciale pentru dumneavoastră dacă recurentul este prezent, iar dumneavoastră nu doriți să stați în sala de judecată;
  • să solicitați de la Oficiul de apel în materie penală (Criminal Appeal Office) sau de la personalul Curții Supreme a Regatului Unit (UK Supreme Court) o copie a hotărârii instanței în cauza respectivă, după ce aceasta a fost publicată.

După autorizarea introducerii recursului, dacă sunteți o rudă apropiată îndoliată, într-o cauză care se califică pentru aceasta, aveți dreptul să beneficiați de o reuniune cu Procuratura Publică pentru a vi se explica natura căii de atac și procesele în instanță.

Comisia pentru reexaminarea cauzelor penale

La primirea unei cereri din partea autorului unei infracțiuni, Comisia pentru reexaminarea cauzelor penale efectuează reexaminarea condamnărilor și a pedepselor pronunțate ca urmare a săvârșirii infracțiunii. Comisia poate trimite o condamnare sau o pedeapsă pentru un nou recurs dacă există informații sau argumente noi care ar putea însemna că respectiva condamnare este nesigură sau pedeapsa este prea lungă. Comisia primește aproximativ 1000 de cereri din partea persoanelor condamnate în fiecare an și trimite aproximativ 30-40 de cazuri pentru un nou recurs. Atunci când reexaminează o cauză, comisia va evalua impactul potențial asupra dumneavoastră și va decide dacă ar trebui să fiți notificat. Comisia va înregistra motivele care stau la baza deciziilor sale cu privire la forma de contact cu dumneavoastră și, în cazurile corespunzătoare, va notifica poliției aceste decizii.

  • Aveți dreptul să fiți notificat de comisie dacă aceasta consideră că există o posibilitate rezonabilă ca o reexaminare să fie supusă atenției dumneavoastră.
  • În cazul în care comisia decide că este adecvat să vă contacteze în cursul reexaminării, aceasta vă va informa cu privire la faptul că a fost primită o cerere și că respectiva cauză este în curs de reexaminare. În urma reexaminării, comisia va decide dacă respectiva condamnare sau pedeapsă ar trebui să fie trimisă instanțelor și vă va informa cu privire la această decizie, cu excepția cazului în care ați solicitat în mod expres să nu fiți informat.
  • În cazul în care comisia decide că nu este adecvat să vă contacteze în cursul reexaminării, însă ulterior decide să trimită instanțelor condamnarea sau pedeapsa respectivă, se presupune că veți fi informat de către comisie cu privire la această trimitere.

Am dreptul la sprijin sau la protecție după terminarea procesului? Pe ce durată?

  • Aveți dreptul să accesați serviciile de sprijin pentru victime în orice moment, indiferent dacă ați denunțat sau nu o infracțiune, precum și după încheierea cercetării și a urmăririi penale.

Ce informații voi primi dacă autorul infracțiunii este condamnat?

  • Aveți dreptul să fiți informat de către Unitatea de asistență pentru victime și martori cu privire la pedeapsa pronunțată împotriva inculpatului (dacă acesta este condamnat). Aceasta include o scurtă explicație cu privire la semnificația și efectul pedepsei.
  • Aveți dreptul să fiți îndrumat către Procuratura Publică, ce va răspunde tuturor întrebărilor pe care le-ați putea avea cu privire la pedeapsă și la care Unitatea de asistență pentru victime și martori nu este în măsură să răspundă.
  • Pe lângă drepturile menționate mai sus, dacă sunteți o rudă apropiată îndoliată, într-o cauză care se califică pentru aceasta, aveți, de asemenea, dreptul de a beneficia de o reuniune cu reprezentantul Procuraturii Publice care vă va explica pedeapsa pronunțată. Această reuniune va avea loc, în general, în cadrul instanței.

Voi fi informat dacă autorul infracțiunii este eliberat (inclusiv eliberat înainte de termen sau condiționat) sau a evadat din detenție?

Dacă autorul infracțiunii este condamnat la închisoare, internat într-un spital sau se află sub supravegherea Consiliului de eliberări condiționate (Probation Board for Northern Ireland), aveți dreptul să fiți informat de către Unitatea de asistență pentru victime și martori cu privire la accesul la un sistem relevant de informare a victimelor ulterior condamnării. De asemenea, aveți dreptul de a solicita Unității de informare a victimelor să vă furnizeze anumite informații. Unitatea, care este gestionată de Consiliul de eliberări condiționate din Irlanda de Nord (Probation Board for Northern Ireland), coordonează un serviciu unic dedicat victimelor care cuprinde toate cele trei sisteme de informare a victimelor. Cele trei sisteme sunt sistemul de informare a victimelor cu privire la eliberarea deținuților (prisoner release victim information scheme), sistemul de informare a victimelor al Consiliului de eliberări condiționate din Irlanda de Nord (Probation Board for Northern Ireland) și sistemul de informare a victimelor cu privire la infractorii cu tulburări psihice. Acestea se referă la:

  • autorii tineri de infracțiuni care au primit echivalentul unei condamnări pe viață, care au fost condamnați pentru o infracțiune gravă sau condamnați la detenție într-un Centru al infractorilor tineri de către Curtea Coroanei (atunci când infractorii tineri împlinesc vârsta de 18 ani). Sistemul penitenciar include, de asemenea, infractorii adulții (18 ani sau peste) care sunt condamnați la șase luni de închisoare sau mai mult;
  • infractorii care primesc o pedeapsă care include supravegherea de către Consiliul de eliberări condiționate din Irlanda de Nord (Probation Board for Northern Ireland); precum și
  • infractorii care fac obiectul unui ordin spitalicesc cu un ordin de restricție.

Sistemul de informare a victimelor cu privire la eliberarea deținuților

Dacă vă înregistrați în sistem, aveți dreptul să vi se comunice de către Unitatea de informare a victimelor, fără întârzieri inutile (dacă aceasta a fost informată cu privire la o decizie sau un rezultat):

  • anul și luna în care se preconizează că un deținut va fi eliberat din arest sau va fi eligibil pentru a fi luat în considerare pentru eliberare temporară;
  • eventualitatea în care deținutul este avut în vedere pentru eliberare temporară;
  • orice decizie adoptată în ceea ce privește eliberarea temporară; precum și
  • orice condiții cunoscute de eliberare a deținutului sau condițiile impuse pentru eliberarea temporară și orice încălcare a acestora care are drept rezultat revenirea în arest a deținutului, cu excepția cazului în care comunicarea informațiilor ar pune în pericol o persoană sau există un risc identificat de prejudiciu la adresa autorului infracțiunii care ar rezulta din aceasta.

În cazurile deținuților condamnați la închisoare pe viață, o pedeapsă cu închisoarea pe perioadă nedeterminată sau o pedeapsă cu închisoarea extinsă care fac obiectul unor considerații privind eliberarea de către comisarii responsabili cu eliberarea condiționată, aveți dreptul să fiți informat de către Unitatea de informare a victimelor cu privire la momentul când deținutul este avut în vedere pentru eliberare. De asemenea, veți avea dreptul să vă faceți cunoscute opiniile cu privire la eliberare în fața comisarilor responsabili cu eliberarea condiționată (prin intermediul Unității de informare a victimelor) înainte ca deținutul respectiv să fie avut în vedere pentru eliberare. Aveți dreptul să fiți informat cu privire la decizia luată de comisarii responsabili cu eliberarea condiționată și, în cazul în care aceasta dispune eliberarea deținutului, să fiți informat cu privire la regimurile de autorizare care se aplică.

De asemenea, aveți dreptul de a vi se oferi posibilitatea să vă prezentați opiniile Unității de informare a victimelor sau să vă fie înregistrate preocupările pe care le aveți cu privire la siguranța dumneavoastră personală, iar acestea să fie avute în vedere ca parte a procesului de evaluare atunci când autorul unei infracțiuni solicită eliberarea temporară sau atunci când acesta urmează să fie eliberat condiționat.

În rare ocazii, ar putea fi posibil să vi se aducă la cunoștință o eliberare abia după ce aceasta s-a produs. În cazul foarte puțin probabil în care un autor al infracțiunii din cauza în care sunteți implicat evadează din detenție, veți avea dreptul de a fi informat cu privire la acest lucru, fără întârzieri inutile, de către poliție sau penitenciar, cu excepția cazului în care comunicarea acestei informații ar pune în pericol o persoană sau există un risc identificat de prejudiciu la adresa autorului infracțiunii care ar rezulta din aceasta. De asemenea, aveți dreptul de a fi informat de către poliție sau penitenciar cu privire la măsurile luate ulterior pentru a vă proteja.

Sistemul de informare a victimelor al Consiliului pentru eliberări condiționate din Irlanda de Nord (Probation Board for Northern Ireland Victim Information Scheme)

Dacă vă înregistrați în acest sistem, aveți dreptul de a primi informații din partea Unității de informare a victimelor, fără întârzieri inutile (în cazul în care aceasta a fost informată cu privire la o decizie sau un rezultat), cu privire la:

  • modul în care urmează să fie gestionat cazul;
  • tipul și durata supravegherii la care este supus autorul infracțiunii și condițiile generale ale acesteia (inclusiv orice modificare);
  • orice condiții suplimentare care se aplică supravegherii, inclusiv în cazul în care acestea sunt variate;
  • numărul de ore de muncă în folosul comunității, în cazul în care se aplică acest lucru; precum și
  • orice alte pedepse referitoare la caz.

De asemenea, aveți dreptul să alegeți modul în care veți primi aceste informații (de exemplu, personal, prin telefon sau în scris) și de a discuta orice preocupări pe care le-ați putea avea cu un membru al personalului Unității de informare a victimelor. În anumite cazuri, unitatea vă va oferi, de asemenea, posibilitatea de a vă expune opiniile și preocupările în cadrul unui raport al victimei, astfel încât acestea să poată fi examinate de către comisarii responsabili cu eliberarea condiționată.

Sistemul de informare a victimelor cu privire la infractorii cu tulburări psihice

Acest sistem oferă informații cu privire la toate perioadele de autorizare a absenței din spital avute în vedere în cazul unui infractor, precum și cu privire la externarea condiționată sau definitivă a acestora din spital. Dacă vă înregistrați în acest sistem, aveți dreptul de a primi informații din partea Unității de informare a victimelor, fără întârzieri inutile (în cazul în care aceasta a fost informată cu privire la o decizie sau un rezultat), cu privire la:

  • faptul că urmează să fie luată în considerare o perioadă de autorizare a absenței;
  • faptul că a fost acordată o perioadă de autorizare a absenței sau că autorul infracțiunii urmează să fie externat din spital, în următoarele săptămâni, împreună cu toate condițiile generale relevante pentru dumneavoastră; precum și
  • orice condiții care se aplică autorului infracțiunii care părăsește spitalul.

De asemenea, aveți dreptul de a vi se oferi posibilitatea de a înainta opiniile dumneavoastră, în scris, Unității de informare a victimelor cu privire la modul în care propunerea de ieșire din spital sau externarea v-ar putea afecta siguranța sau bunăstarea și, de asemenea, condițiile la care ar putea fi supus autorul unei infracțiuni la ieșirea din spital.

Ultima actualizare: 14/03/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

4 - Despăgubiri

Care este procedura pentru a solicita despăgubiri din partea autorului infracțiunii?  (de exemplu, intervenție în instanță, constituirea ca parte civilă sau o acțiune civilă)

În cazul în care sunteți victima unei infracțiuni săvârșite prin violență este posibil să aveți dreptul la despăgubiri. Cu excepția cazului în care există motive întemeiate, ar trebui să raportați incidentul poliției cât mai curând posibil după ce s-a întâmplat și să depuneți o cerere de despăgubire în termen de doi ani (de la data incidentului care a cauzat prejudiciul). Termenul de doi ani poate fi prelungit dacă serviciile competente consideră că ați avut un motiv întemeiat pentru întârziere și că acest lucru este în interesul justiției. Informații suplimentare cu privire la despăgubirea victimelor infracțiunilor săvârșite prin violență pot fi găsite la adresa Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.nidirect.gov.uk/articles/compensation-criminal-injuries.

Despăgubiri stabilite de instanță

Judecătorul de pace (Magistrates’ court) poate impune obligația de a plăti despăgubiri de maximum 5 000 GBP pentru fiecare capăt de acuzare. Crown Court nu are un prag în acest sens, dar ar trebui să țină seama de mijloacele de care dispune autorul infracțiunii.

Nivelul despăgubirilor trebuie să fie adecvat, în funcție de toate dovezile și de declarațiile acuzării și apărării.

Instanțele acordă o importanță deosebită despăgubirilor și trebuie să își motiveze decizia de a nu le acorda.

Instanța a obligat autorul infracțiunii la plata de despăgubiri. Cum mă asigur că acesta îmi va plăti despăgubiri?

Executarea hotărârilor prin care autorul infracțiunii este obligat să vă plătească despăgubiri este de competența instanțelor.

În cazul în care acesta nu plătește, este posibil ca statul să îmi plătească un avans?  În ce condiții?

Nu, în Irlanda de Nord nu există posibilitatea de a primi un avans al despăgubirilor dispuse de instanță.

Am dreptul la despăgubiri de la stat?

Este posibil să puteți beneficia de sprijin în cadrul sistemului de despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni. Mai multe informații sunt disponibile la adresa: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://www.nidirect.gov.uk/articles/compensation-criminal-injuries

Am dreptul la despăgubiri dacă autorul infracțiunii nu este condamnat?

Este posibil să puteți beneficia de sprijin în cadrul sistemului de despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni chiar dacă agresorul este necunoscut sau nu este condamnat. Mai multe informații sunt disponibile la adresa Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://www.nidirect.gov.uk/articles/compensation-criminal-injuries.

Am dreptul la o plată de urgență până mi se soluționează cererea de despăgubiri?

În cazul în care serviciile de despăgubiri au decis că sunteți eligibil pentru a primi despăgubiri dar nu pot emite încă o decizie definitivă, puteți eventual primi o plată intermediară. Imposibilitatea de a emite o decizie finală poate fi cauzată de nevoia de a aștepta pentru a cunoaște impactul pe termen lung al prejudiciului.

Ultima actualizare: 14/03/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

5 - Drepturile pe care le am în materie de sprijin și asistență

Pe cine pot contacta pentru a beneficia de sprijin și asistență dacă sunt victima unei infracțiuni?

Serviciul de informare a victimelor din Irlanda de Nord vă poate îndruma către serviciile competente din zona în care vă aflați. A se vedea Carta privind drepturile victimelor și Carta martorilor. Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.victimsupportni.com/

Linie telefonică pentru sprijinirea victimelor

Linie telefonică a Serviciului de informare a victimelor: +44 808 168 9293.

Asistența acordată victimelor este gratuită?

Da.

Ce tipuri de asistență pot primi de la serviciile sau autoritățile publice?

Poliția și Unitatea de asistență pentru victime și martori trebuie să vă explice unde și cum să obțineți consiliere sau sprijin, inclusiv acces la asistență medicală, orice tip de asistență specializată (cum ar fi asistență psihologică și cazare alternativă).

Ce tipuri de asistență pot primi de la organizațiile neguvernamentale?

Numeroase organizații neguvernamentale și asociații caritabile oferă victimelor criminalității - la nivel național, regional și local - asistență, sprijin, consiliere și alte servicii de ordin general și specializat.

Ultima actualizare: 14/03/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.