Nu.
Fiecare anchetator poate solicita oricărei persoane, despre care are motive să presupună că are cunoștință de faptele sau circumstanțele infracțiunilor pe care le anchetează, să se prezinte la ora și în locul pe care acesta le poate stabili în mod rezonabil, în scopul interogării și al luării unei declarații cu privire la respectiva infracțiune.
Orice instanță poate, după cum consideră oportun, să amâne orice cauză cu care a fost sesizată și, pe baza unei astfel de amânări, poate fie să dispună punerea în libertate a persoanei trimise în judecată în condițiile pe care le consideră rezonabile, fie să dispună plasarea în arest preventiv a persoanei respective în așteptarea procesului.
Suspecții care nu înțeleg limba folosită de poliție sau de alte
autorități competente au dreptul la asistență gratuită din partea unui interpret. Interpretul
îi poate ajuta pe suspecți să comunice cu propriul avocat și este obligat să păstreze confidențialitatea conținutului respectivelor discuții. În plus, suspecții dispun de următoarele drepturi:
În momentul arestării și al reținerii, suspecții sau avocatul acestora au dreptul de a consulta documentele esențiale (copia mandatului de arestare și de reținere, copia cererii și a declarației solemne pe baza cărora s-a emis mandatul) necesare pentru a contesta legalitatea arestării sau a reținerii suspecților. În cazul în care cauza este trimisă în fața unei instanțe, suspecții sau avocații acestora au dreptul de a consulta declarațiile și documentele obținute în timpul cercetării cauzei referitoare la infracțiunea judecată.
Suspecții au dreptul de a comunica cu încredere cu un avocat. Avocatul este independent de poliție, însă poliția poate ajuta suspectul să ia legătura cu un avocat.
Conform legii, suspecții au, de asemenea, următoarele drepturi:
(a) înainte de a fi interogați de poliție sau anchetați de orice altă autoritate competentă;
(b) în timp util, înainte de trimiterea cauzei în instanță;
(c) pe parcursul unei cercetări penale sau al etapei de strângere a probelor de către poliție sau de către oricare altă autoritate competentă;
(d) după privarea de libertate, fără întârzieri nejustificate;
(a) de a avea o discuție privată și de a comunica în orice moment cu avocatul care îi reprezintă;
(b) de a solicita prezența și participarea avocatului în timpul interogatoriului pentru a li se oferi clarificări cu privire la procedura urmată și pentru a fi informați cu privire la drepturile lor procedurale legate de interogatoriu;
(c) de a solicita prezența avocatului pe parcursul unei cercetări penale sau al etapei de strângere a probelor, în cazul în care beneficiază de dreptul ca avocatul lor să participe la interogatoriul respectiv.
Poliția respectă confidențialitatea discuțiilor dintre suspect și avocatul acestuia desfășurate în cadrul întâlnirilor, al corespondenței, al convorbirilor telefonice și al tuturor celelalte forme de comunicare permise între suspecți și avocații acestora.
O derogare temporară de la dreptul suspecților de a avea acces la un avocat fără întârzieri nejustificate, imediat după privarea lor de libertate, este permisă în situații excepționale și numai în faza de urmărire penală, când, din motive de izolare geografică, este imposibilă garantarea dreptului de a avea acces la un avocat.
(i) este necesară prevenirea de urgență a unui impact negativ grav asupra vieții, libertății sau integrității fizice a unei persoane;
(ii) poliția trebuie să ia de urgență măsuri imediate pentru a preveni un risc serios pentru procedura penală.
(i) sunt proporționale și nu depășesc ceea ce este necesar;
(ii) sunt strict limitate în timp;
(iii) nu se bazează exclusiv pe tipul sau nivelul de gravitate al presupusei infracțiunii; și
(iv) nu încalcă caracterul universal echitabil al procedurilor.
(i) de a avea acces la un avocat după privarea lor de libertate, fără întârzieri nejustificate;
(ii) de a avea întâlniri față în față și de a comunica cu avocatul lor și
(iii) de a beneficia de prezența sau de participarea avocatului lor pe parcursul interogatoriului și al unei cercetări penale sau al etapei de strângere a probelor, aceștia pot, fie la prima înfățișare în fața unei instanțe, fie la primul termen de judecată a cauzei lor, să solicite instanței să examineze motivele pentru care nu li s-a permis să își exercite respectivele drepturi.
În momentul arestării sau reținerii, suspecții informează poliția dacă doresc să contacteze telefonic o altă persoană, și anume un membru al familiei sau pe angajator, pentru a o informa despre reținere. În anumite cazuri, dreptul de a informa o altă persoană despre reținere poate fi restricționat temporar. În astfel de cazuri, poliția informează în acest sens suspecții respectivi.
În cazul resortisanților străini, aceștia informează poliția dacă doresc să contacteze telefonic consulatul sau ambasada țării lor. În plus, aceștia informează poliția dacă doresc să contacteze un funcționar din cadrul consultatului sau al ambasadei țării lor. În acest sens, poliția îi informează că renunțarea la dreptul de a informa și de a contacta consultatul sau ambasada țării lor îi poate afecta personal.
Conform legii, suspecții au, de asemenea, drepturile menționate mai jos.
(a) este necesară prevenirea de urgență a unui impact negativ grav asupra vieții, libertății sau integrității fizice a unei persoane; sau
(b) este necesară prevenirea de urgență a unei situații în care poate apărea un risc semnificativ pentru procedurile penale și cu condiția ca derogarea:
(i) să fie proporțională și să nu depășească ceea ce este necesar;
(ii) să fie strict limitată în timp;
(iii) să nu se bazeze exclusiv pe tipul sau nivelul de gravitate al presupusei infracțiuni; și
(iv) să nu încalce caracterul universal echitabil al procedurilor.
Dacă nu dispun de resurse suficiente pentru a-și exercita
dreptul de a avea acces la un avocat în faza de urmărire penală, suspecții pot semnala acest lucru funcționarului poliției responsabil cu interogatoriile, după semnarea formularului corespunzător. Ulterior, aceștia primesc o listă cu numele și numerele de telefon ale unor avocați interesați să le ofere serviciile. Suspecții confirmă primirea respectivei liste. Avocatul ales de aceștia va fi informat în mod corespunzător de către funcționarul poliției.
Dacă doresc să beneficieze în mod gratuit de serviciile unui avocat, suspecții pot înainta o cerere corespunzătoare instanței în momentul înfățișării lor în fața instanței, iar instanța le va examina cererea.
O persoană suspectată sau acuzată că a săvârșit o infracțiune este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale conform legii.
Principiul de drept care se referă la prezumția de nevinovăție se aplică unei persoane fizice în cadrul procedurilor penale, din momentul în care persoana respectivă este suspectată sau acuzată că a săvârșit o infracțiune până la încheierea procedurilor, și anume până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
În timp ce sunt interogați de poliție sau de alte autorități competente, suspecții nu sunt obligați să răspundă la întrebări cu privire la presupusa infracțiune. De asemenea, atunci când li se cere să dea o declarație sau să răspundă la întrebări, aceștia nu au
obligația de a prezenta probe sau documente sau de a furniza informații care i-ar putea incrimina.
Poliția este responsabilă pentru strângerea probelor pe baza cărora sunt stabilite, dincolo de orice îndoială rezonabilă, infracțiunile care fac obiectul cercetării penale. Suspecții au dreptul să ofere propria versiune a faptelor și de a pune la dispoziția autorităților de cercetare o declarație sau un memoriu în apărare pentru susținerea propriei versiuni sau a nevinovăției.
O persoană cu vârsta sub 14 ani nu răspunde penal pentru nicio faptă sau omisiune (capitolul 154 articolul 14) și, prin urmare, nu poate fi arestată. În cazul în care prezența sa este considerată necesară, persoanei respective i se solicită să se prezinte la secția de poliție însoțită de părinții/tutorii săi.
2. Arestarea
Pe lângă drepturile acordate tuturor deținuților [Legea nr. 163(Ι)/2005], deținuții cu vârsta sub 18 ani au următoarele drepturi suplimentare în ceea ce privește detenția:
Copiii sunt considerați persoane vulnerabile și, prin urmare, se aplică și garanțiile speciale menționate la punctul (vi) anterior.
În sensul Legii privind drepturile persoanelor arestate și deținute [Legea nr. 163(I)/2005], «persoană vulnerabilă» înseamnă o persoană suspectată sau pusă sub acuzare aflată în incapacitatea de a înțelege sau de a participa efectiv la procedurile penale din cauza vârstei, a stării psihice sau fizice sau a unui handicap.
În cazul arestării unei persoane cu o deficiență mintală sau cu un handicap fizic, informațiile cu privire la drepturile sale prevăzute în Legea nr. 163(I)/2005 sunt furnizate persoanei respective într-un limbaj simplu și ușor de înțeles, ținându-se cont de nevoile speciale ale acestora.
Într-un astfel de caz, se asigură serviciile unei persoane care poate comunica informațiile relevante persoanei arestate sau celorlalte persoane implicate, astfel încât aceste informații să fie înțelese de către acestea, având în vedere deficiența sau handicapul lor.
În plus, în cazul arestării unei persoane care, din cauza oricărui handicap psihic sau fizic, după caz, este în mod clar incapabilă să își exercite drepturile de acces prevăzute de lege [Legea nr. 163(I)/2005], respectiva persoană poate să își exercite aceste drepturi cu asistența și/sau în prezența unui reprezentant al serviciilor medicale și/sau sociale ale statului. Aceste servicii de asistență trebuie puse la dispoziția respectivei persoane imediat după arestarea sa și, în orice caz, de îndată ce acest lucru devine posibil.
Persoana arestată, suspectată de săvârșirea unei infracțiuni este prezentată în fața unui judecător în termen de 24 de ore de la arestarea sa, în cazul în care interogatoriul cu privire la infracțiunea pentru care a fost arestată nu a fost finalizat. Scopul acestei prezentări în fața unui judecător este ca poliția să solicite reținerea pentru o anumită perioadă care nu poate depăși 8 zile consecutive și 3 luni în total.
După expirarea unui ordin de reținere și dacă interogatoriul și cercetările penale nu au fost încheiate, este posibil ca poliția să depună în instanță o cerere de reînnoire a ordinului pentru încă opt zile, iar această cerere poate fi depusă în mod repetat, la fiecare opt zile, până la cumularea unei perioade maxime de încarcerare de 3 luni în total.
De obicei, se consideră necesară reținerea unui suspect în cazul în care există riscul ca acesta să influențeze martorii sau să distrugă probele dacă este lăsat în libertate. Poliției îi revine sarcina de a convinge instanța că sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea unui ordin de reținere.
O instanță de drept penal poate dispune, la propria discreție, reținerea unei persoane trimise în judecată în timpul procesului. În conformitate cu articolul 48 din Codul de procedură penală (capitolul 155), competența instanței teritoriale în cadrul procedurilor simplificate este limitată la o perioadă maximă de opt zile de fiecare dată când cauza este amânată. În schimb, o astfel de limitare nu se aplică în cazul Curții Supreme sau al Curții de Jurați care poate dispune reținerea persoanei trimise în judecată în timpul procesului penal.
Articolul 157 alineatul (1) din Lege (capitolul 155) prevede că o instanță de drept penal poate autoriza eliberarea unui deținut în schimbul unei cauțiuni. Instanța poate dispune eliberarea persoanei trimise în judecată, stabilind condiții specifice și ordonându-i să semneze un document privind cauțiunea. Această competență a instanței reprezintă rezultatul combinat al dispozițiilor articolului 48 și ale articolului 157 alineatul (1) din Codul de procedură penală.
Autoritatea competentă a Republicii Cipru poate transmite hotărârea cu privire la măsurile de supraveghere autorității de identificare competente din statul membru în care persoana în cauză își are reședința legală obișnuită atunci când persoana respectivă, după ce a fost informată cu privire la măsurile relevante, consimte să revină în statul membru de reședință.
Autoritatea emitentă competentă a Republicii Cipru poate, la cererea respectivei persoane, să transmită hotărârea privind măsurile de supraveghere către autoritatea
competentă dintr-un alt stat membru decât cel în care persoana respectivă
își are reședința legală obișnuită, cu condiția ca autoritatea competentă din statul membru în care nu își are reședința legală obișnuită persoana respectivă
să fie de acord să transmită această hotărâre.
Autoritatea de identificare competentă a Republicii Cipru este de acord să transmită hotărârea privind măsurile de supraveghere a unei persoane care nu își are reședința legală obișnuită în Republica Cipru numai dacă
persoana respectivă s-a aflat pe teritoriul său pentru o perioadă de cel puțin trei (3) luni.
Autoritatea emitentă competentă din Republica Cipru este Curtea cu Jurați sau instanța teritorială de drept penal și care este competentă să judece infracțiunea sau a pronunțat o hotărâre privind măsurile de supraveghere.
Autoritatea de identificare competentă din Republica Cipru în ceea ce privește hotărârile privind măsurile de supraveghere ale unui alt stat membru este:
(a) instanța teritorială (Eparchiako Dikastirio) cu competență teritorială asupra locului de reședință al persoanei cu privire la care s-a emis o hotărâre privind măsurile de supraveghere de către alt stat membru;
(b) instanța teritorială din Nicosia (Eparchiako Dikastirio Lefkosias), în cazul în care nu se cunoaște reședința persoanei respective sau în cazul în care persoana respectivă nu își are reședința în Republica Cipru.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În cazul în care procesul penal are ca obiect o infracțiune sau infracțiuni pentru care se aplică o pedeapsă cu închisoare pentru o perioadă de până la 5 ani, procesul se desfășoară într-o instanță teritorială (Eparchiako Dikastirio) (cu un complet de judecată compus dintr-un singur judecător). A se avea în vedere faptul că instanța teritorială poate judeca, cu consimțământul scris al procurorului general (Genikos Eisaggeleas), o infracțiune pentru care se aplică o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă mai mare de 5 ani.
În cazul în care pentru infracțiunea respectivă se aplică o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă mai mare de 5 ani, procesul are loc la Curtea cu Jurați (cu un complet de judecată compus din trei judecători).
Acuzațiile pot fi modificate la începutul sau pe parcursul procesului. În capitolul 155 articolele 83, 84 și 85 din Codul de procedură penală este prevăzută procedura de modificare a acuzațiilor și drepturile persoanei trimise în judecată.
83.- (1) În cazul în care, în orice fază a procesului, instanța hotărăște, pe baza dovezilor, că actul de punere sub acuzare sau rechizitoriul înaintat Curții cu Jurați prezintă deficiențe, fie de fond, fie de formă, instanța poate emite un ordin de modificare a actului de punere sub acuzare sau a rechizitoriului înaintat Curții cu Jurați, fie prin modificarea sau înlocuirea acestuia, fie prin adăugarea de noi acuzații, după cum instanța consideră necesar, pentru ca acuzațiile să reflecte faptele cauzei.
(2) Atunci când actul de punere sub acuzare sau rechizitoriul înaintat Curții cu Jurați se modifică în acest mod, ordinul de modificare este consemnat în actul de punere sub acuzare sau în rechizitoriul înaintat Curții cu Jurați, iar aceste documente sunt utilizate în scopul oricăror proceduri conexe în forma lor modificată.
84.- (1) Atunci când un act de punere sub acuzare sau un rechizitoriu înaintat Curții cu Jurați este modificat în conformitate cu articolul 83, instanța îi solicită imediat persoanei trimise în judecată să își prezinte apărarea înaintea instanței și să declare dacă este pregătită pentru judecată pe baza actului de punere sub acuzare sau a rechizitoriului modificat înaintat Curții cu Jurați.
(2) În cazul în care persoana trimisă în judecată declară că nu este pregătită pentru judecată, instanța examinează motivele invocate și, în cazul în care consideră că o continuare imediată a procedurii nu va afecta în mod negativ apărarea persoanei trimise în judecată sau modul în care procurorul general tratează cauza, instanța poate continua procesul ca și cum versiunea modificată a actului de punere sub acuzare sau a rechizitoriului înaintată Curții cu Jurați ar fi fost versiunea inițială.
(3) În cazul în care actul de punere sub acuzare sau rechizitoriul modificat înaintat Curții cu Jurați este de așa natură încât continuarea imediată a procesului poate, în opinia instanței, să aibă un impact negativ asupra persoanei trimise în judecată sau a procurorului general, instanța poate fie să dispună un nou proces, fie să amâne procesul pentru o perioadă pe care o consideră necesară.
(4) În cazul în care un act de punere sub acuzare sau un rechizitoriu înaintat Curții cu Jurați este modificat de instanță după începerea procesului, declarația dată deja în timpul procesului poate fi folosită fără a fi nevoie de o nouă audiere, dar părților li se va permite să cheme sau să convoace din nou prin citație pe oricare dintre martorii care au depus deja mărturie și să-l supună interogatoriului sau interogatoriului încrucișat în legătură cu modificarea în speță.
85.- (1) În cazul în care doar o parte a actului de punere sub acuzare sau a rechizitoriului înaintat Curții cu Jurați poate fi probată, iar respectiva parte constituie o infracțiune, persoana trimisă în judecată poate fi condamnată pentru infracțiunea cu privire la care, pe baza probelor, s-a stabilit că a săvârșit-o, fără nicio modificare a actului de punere sub acuzare sau a rechizitoriului înaintat Curții cu Jurați.
(2) În cazul în care o persoană este acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, aceasta poate fi condamnată pentru tentativa de săvârșire a infracțiunii respective, fără a fi necesară modificarea actului de punere sub acuzare sau a rechizitoriului înaintat Curții cu Jurați.
(3) În cazul în care se stabilește că o persoană a comis orice faptă în scopul săvârșirii infracțiunii pentru care este trimisă în judecată și în cazul în care comiterea faptei cu o astfel de intenție constituie infracțiune, persoana respectivă poate, în cazul în care nu a fost încă trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii menționate mai sus, să fie condamnată pentru această infracțiune, fără a fi necesară modificarea actului de punere sub acuzare sau a rechizitoriului înaintat Curții cu Jurați.
(4) În cazul în care, la finalul procesului, instanța consideră că s-a stabilit prin declarații că persoana trimisă în judecată a săvârșit o infracțiune sau mai multe infracțiuni care nu sunt incluse în actul de punere sub acuzare sau în rechizitoriul înaintat Curții cu Jurați și pentru care persoana trimisă în judecată nu poate să fie condamnată fără modificarea prealabilă a actului de punere sub acuzare sau a rechizitoriului înaintat Curții cu Jurați și că, dacă ar fi condamnată pentru respectivele infracțiuni, persoanei trimise în judecată nu ar i s-ar aplica o pedeapsă mai severă decât cea care i s-ar fi aplicat dacă ar fi fost condamnată pe baza actului de punere sub acuzare sau a rechizitoriului înaintat Curții cu Jurați și, prin urmare, apărarea persoanei trimise în judecată nu ar fi afectată în mod negativ, instanța poate dispune adăugarea la actul de punere sub acuzare sau la rechizitoriul înaintat Curții cu Jurați a unei acuzații sau a mai multor acuzații în legătură cu infracțiunea sau infracțiunile respective, iar instanța se pronunță asupra acestora ca și cum acuzațiile respective ar fi făcut parte din actul de punere sub acuzare sau din rechizitoriul inițial înaintat Curții cu Jurați.
Dreptul persoanei trimise în judecată de a fi prezentă la proces este garantat în temeiul dispozițiilor articolelor 12 și 30 din Constituție și în temeiul articolului 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. În plus, persoana trimisă în judecată are obligația de a fi prezentă la proces, cu excepția cazului în care absența sa se încadrează în excepțiile prevăzute în capitolul 155 articolul 45 alineatul (1) și la articolul 63 alineatul (3) din Codul de procedură penală.
Articolul 45 alineatul (1)
Se înțelege că un judecător sau, pentru aceste categorii de infracțiuni, un grefier (Protokollitis) astfel cum poate fi numit printr-un ordin general de către președintele instanței teritoriale (Eparchiako Dikastirio), poate, printr-un ordin special inclus în citație, să scutească persoana trimisă în judecată de obligația de a fi prezentă în fața instanței; și
(a) să permită persoanei trimise în judecată să se prezinte în fața instanței și să răspundă acuzațiilor care îi sunt aduse în prezența unui avocat, caz în care persoana trimisă în judecată se poate prezenta în fața instanței și poate răspunde acuzațiilor în acest mod.
Se înțelege că, în cazul în care persoana trimisă în judecată este acuzată exclusiv în calitate de director sau de secretar al unei întreprinderi și nu este acuzată personal de nicio infracțiune, aceasta nu trebuie să se prezinte în fața instanței personal pentru a răspunde acuzațiilor sau în orice altă fază a procedurii penale, cu excepția fazei de judecare a cauzei, însă are dreptul să fie reprezentată de un avocat;
(b) să permită persoanei trimise în judecată, în cazul în care aceasta dorește să pledeze vinovată, să trimită instanței acest răspuns, certificat și ștampilat în mod corespunzător de un grefier, de un sergent de poliție (lochias) sau de un funcționar al poliției în conformitate cu Legea privind poliția sau de un funcționar certificator în conformitate cu Legea privind funcționarii certificatori sau de un avocat în conformitate cu Legea privind avocații, care utilizează în acest scop propria ștampilă pe care sunt menționate în mod clar numele și adresa complete ale acestuia, sau de un primar (koinotarchis), împreună cu citația cu privire la care se transmite răspunsul, caz în care răspunsul este considerat ca o recunoaștere a vinovăției în scopul procedurii.
63.- (1) Persoana trimisă în judecată are dreptul de a fi prezentă în instanță pe tot parcursul procesului, cu condiția să aibă un comportament adecvat.
(2) În cazul în care persoana trimisă în judecată nu are un comportament adecvat, instanța poate, la propria discreție, să dispună ca aceasta să părăsească sala de judecată și să rămână în arest preventiv, iar procesul să continue în absența sa, luând
măsuri care, în opinia instanței, par suficiente pentru ca persoana trimisă în judecată să fie informată cu privire la desfășurarea procesului și să își pregătească apărarea.
(3) Instanța poate, în cazul în care consideră această măsură adecvată, să permită persoanei trimise în judecată să rămână în afara sălii de judecată pe parcursul întregului proces sau al unei părți a acestuia, în condițiile pe care le consideră adecvate.
În conformitate cu jurisprudența cipriotă, un proces poate avea loc în absența persoanelor trimise în judecată, atunci când acest lucru este în interesul justiției.
Dreptul la interpret este garantat atât de Constituție, cât și de Legea nr. 18(I)/2014 privind dreptul la interpretare și la traducere pe parcursul procedurilor penale din 2014. În plus, dreptul la un interpret este prevăzut în capitolul 155 articolul 65 din Codul de procedură penală.
Articolul 12 alineatul (5) literele (a) și (e) din Constituție prevede:
Oricare persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni are cel puțin următoarele drepturi:
(a) de a fi informată imediat și în detaliu, într-o limbă pe care o înțelege, cu privire la natura acuzațiilor și motivele acestora;
(e) de a beneficia în mod gratuit de serviciile unui interpret în cazul în care nu înțelege sau nu vorbește limba utilizată în instanță.
Articolul 30 alineatul (3) din Constituție prevede că fiecare persoană trimisă în judecată are dreptul de a beneficia în mod gratuit de serviciile unui interpret dacă nu înțelege sau nu vorbește limba utilizată în instanță.
Legea nr. 18(I)/2014 privind dreptul la interpretare și la traducere pe parcursul procedurilor penale din 2014 prevede:
4.- (1) Autoritatea competentă asigură serviciile de interpretariat fără întârziere pentru un suspect sau o persoană trimisă în judecată care nu vorbește și/sau nu înțelege limba în care se desfășoară procedura penală, pe parcursul procedurii penale desfășurate în fața organelor de cercetare și/sau a autorităților judiciare, inclusiv pe parcursul interogatoriilor efectuate de poliție, al tuturor termenelor de judecată în instanță și al oricăror termene de judecată intermediare necesare.
(2) Autoritatea judiciară responsabilă cu executarea mandatului european de arestare, în conformitate cu articolul 11 din Legea privind mandatul european de arestare și procedurile de extrădare a persoanelor căutate între statele membre ale Uniunii Europene, ia măsuri pentru ca serviciile de interpretariat să fie furnizate fără întârziere oricărei persoane căutate care nu vorbește și/sau nu înțelege limba în care se desfășoară procedurile respective.
(3) În cazul în care este acest lucru este necesar pentru a asigura un proces echitabil, autoritatea competentă pune la dispoziție servicii de interpretariat pentru a asigura comunicarea între suspect, persoana trimisă în judecată și/sau persoana căutată și avocatul acestuia, dacă o astfel de comunicare este direct legată de interogatoriu și/sau de audierile de pe parcursul procedurilor penale și/sau de executarea unui mandat european de arestare și/sau de introducerea unei căi de atac și/sau a altor cereri procedurale, inclusiv o cerere de eliberare pe cauțiune.
(4) În temeiul prezentului articol, serviciile de interpretariat:
(a) sunt furnizate în limba maternă a suspectului, a persoanei trimise în judecată sau a persoanei căutate sau în orice altă limbă pe care o vorbește și/sau o înțelege respectiva persoană; și
(b) includ asistență suplimentară, după caz, cum ar fi utilizarea limbajului semnelor, pentru a satisface nevoile suspecților, ale persoanelor trimise în judecată sau ale persoanelor căutate cu deficiențe de auz și/sau de vorbire.
(5) Autoritatea competentă verifică prin toate mijloacele pe care le consideră adecvate dacă suspectul, persoana trimisă în judecată sau persoana căutată vorbește și înțelege limba utilizată în cadrul procedurilor penale sau al procedurilor de executare a mandatului european de arestare și dacă persoana respectivă are nevoie de serviciile unui interpret.
(6) Serviciile de interpretariat prevăzute la prezentul articol sunt furnizate la un nivel de calitate suficient pentru a asigura un proces echitabil, în special prin asigurarea faptului că suspectul, persoana trimisă în judecată sau persoana căutată înțelege acțiunea introdusă împotriva sa pentru a-și putea exercita dreptul la apărare. În acest scop, autoritatea competentă acordă o atenție deosebită caracteristicilor specifice comunicării cu ajutorul unui interpret.
(7) Dacă este necesar, autoritatea competentă poate asigura furnizarea serviciilor de interpretariat prin intermediul tehnologiilor de comunicații, de exemplu, videoconferință, telefon și/sau internet, cu excepția cazului în care prezența fizică a interpretului este necesară pentru a asigura un proces echitabil.
(8) În scopul unei mai bune puneri în aplicare a dispozițiilor de la alineatul (5), procedura sau mecanismul de verificare dacă suspectul, persoana trimisă în judecată sau persoana căutată vorbește și înțelege limba utilizată în cadrul procedurilor penale sau al procedurilor de executare a mandatului european de arestare se poate stabili prin regulament.
5.- (1) Pentru a se asigura că suspectul sau persoana trimisă în judecată își poate exercita dreptul la apărare și pentru a asigura un proces echitabil, autoritatea competentă pune, într-un termen rezonabil, la dispoziția suspectului sau persoanei trimise în judecată care nu înțelege limba utilizată în cadrul procedurilor penale relevante, o traducere scrisă a tuturor documentelor esențiale.
(2) În sensul prezentei legi, documentele esențiale includ:
(a) în toate situațiile, mandatul de arestare și/sau de reținere, rechizitoriul și orice hotărâre și ordin judecătoresc relevante pentru procedură; și
(b) orice alt document considerat esențial de către autoritatea competentă emis fie din oficiu, fie la cererea motivată a suspectului sau a persoanei trimise în judecată sau a avocatului persoanei suspectate sau al persoanei trimise în judecată.
(3) Autoritățile competente nu trebuie să furnizeze o traducere a extraselor din documentele esențiale care nu contribuie la înțelegerea de către suspect sau de către persoana trimisă în judecată a acțiunii introduse împotriva sa.
(4) Pentru a asigura un proces echitabil, în cadrul procedurilor de executare a unui mandat european de arestare, autoritatea competentă pune, într-un termen rezonabil, la dispoziția persoanei căutate care nu înțelege limba în care a fost întocmit sau în care a fost tradus mandatul european de arestare de către statul membru emitent, o traducere scrisă a documentului respectiv.
(5) Fără a aduce atingere dispozițiilor de la alineatele (1), (2) și (4), autoritatea competentă poate furniza, în locul unei traduceri scrise, o traducere verbală și/sau un rezumat verbal al documentelor esențiale, cu condiția ca respectiva traducere verbală și/sau respectivul rezumat verbal să nu afecteze corectitudinea procedurilor.
(6) Suspectul, persoana trimisă în judecată sau persoana căutată poate să renunțe la dreptul de a primi traducerea scrisă și/sau verbală și/sau rezumatul verbal prevăzut la prezentul articol, în cazul în care autorității competente i se furnizează suficiente dovezi conform cărora:
(a) persoana în cauză a consultat anterior un avocat și/sau este pe deplin conștientă de consecințele unei astfel de renunțări; și
(b) renunțarea este legală și voluntară.
(7) Traducerea scrisă și/sau traducerea verbală și/sau rezumatul verbal prevăzute la prezentul articol sunt furnizate în limba maternă a suspectului, a persoanei trimise în judecată sau a persoanei căutate sau în orice altă limbă pe care o vorbește și/sau o înțelege respectiva persoană.
(8) Traducerea scrisă și/sau traducerea verbală și/sau rezumatul verbal prevăzute la prezentul articol sunt furnizate la un nivel de calitate suficient pentru a asigura un proces echitabil, în special prin asigurarea faptului că suspectul, persoana trimisă în judecată sau persoana căutată înțelege acțiunea introdusă împotriva sa pentru a-și putea exercita dreptul la apărare.
Capitolul 155 articolul 65 alineatul (1) din Codul de procedură penală prevede:
În cazul în care o declarație este dată într-o limbă pe care persoana trimisă în judecată nu o înțelege și pe care o prezintă, un interpret traduce pentru persoana trimisă în judecată în cadrul unei ședințe de judecată publice într-o limbă pe care persoana trimisă în judecată o înțelege.
Se înțelege că, atunci când persoana trimisă în judecată este apărată de un avocat, interpretarea poate fi omisă cu acordul acestuia.
(2) În cazul în care documentele sunt prezentate ca probe oficiale, instanța, la propria discreție, poate cere interpretarea conținutului pe care îl consideră necesar.
Articolul 12¨din Constituție prevede:
Oricare persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni are cel puțin următoarele drepturi:
(c) să se apere personal sau prin intermediul unui avocat la alegerea sa sau, în cazul în care nu dispune de resursele financiare pentru a plăti costurile onorariului avocațial, să i se acorde asistență judiciară gratuită în cazurile în care aceasta este necesară pentru înfăptuirea justiției;
Articolul 30 alineatul (3) din Constituție prevede, de asemenea, că:
Toate persoanele au dreptul:
(d) la un avocat la alegerea lor și la asistență judiciară gratuită în cazurile în care aceasta este necesară pentru înfăptuirea justiției și conform legii.
De asemenea, în conformitate cu Legea privind asistența judiciară, și anume Legea nr. 165(Ι)/2002, cu condiția îndeplinirii condițiilor prevăzute în aceasta, în timpul ședinței de judecată, persoana trimisă în judecată are dreptul la un avocat la alegerea sa și la asistență judiciară gratuită.
În cazul în care, în cadrul procedurii simplificate, o persoană trimisă în judecată nu se prezintă la ora specificată și după ce se prezintă dovada că i s-a înmânat citația de a se prezenta în fața instanței, instanța poate trece la judecarea cauzei și poate pronunța o hotărâre în absența persoanei respective sau, în cazul în care consideră adecvat, poate amâna ședința și poate emite un mandat pentru arestarea persoanei respective.
Se înțelege că un judecător sau, pentru aceste categorii de infracțiuni, un grefier (Protokollitis) astfel cum poate fi numit printr-un ordin general de către președintele instanței teritoriale (Eparchiako Dikastirio), poate, printr-un ordin special inclus în citație, să scutească persoana trimisă în judecată de obligația de a fi prezentă în fața instanței; și
(a) să permită persoanei trimise în judecată să se prezinte în fața instanței și să răspundă acuzațiilor care îi sunt aduse în prezența unui avocat, caz în care persoana trimisă în judecată se poate prezenta în fața instanței și poate răspunde acuzațiilor în acest mod;
(b) să permită persoanei trimise în judecată, în cazul în care aceasta dorește să pledeze vinovată, să trimită instanței acest răspuns, certificat și ștampilat în mod corespunzător de un grefier, de un sergent de poliție (lochias) sau de un funcționar al poliției în conformitate cu Legea privind poliția sau de un funcționar certificator în conformitate cu Legea privind funcționarii certificatori sau de un avocat în conformitate cu Legea privind avocații, care utilizează în acest scop propria ștampilă pe care sunt menționate în mod clar numele și adresa complete ale acestuia, sau de un primar (koinotarchis), împreună cu citația cu privire la care se transmite răspunsul, caz în care răspunsul este considerat ca o recunoaștere a vinovăției în scopul procedurii.
Se înțelege că, în cazul în care persoana trimisă în judecată este acuzată exclusiv în calitate de director sau de secretar al unei întreprinderi și nu este acuzată personal de nicio infracțiune, aceasta nu trebuie să se prezinte în fața instanței personal pentru a răspunde acuzațiilor sau în orice altă fază a procedurii penale, cu excepția fazei de judecare a cauzei, însă are dreptul să fie reprezentată de un avocat.
Atunci când persoana trimisă în judecată este chemată să răspundă la acuzațiile care îi sunt aduse, aceasta poate sau nu să pledeze vinovată sau să prezinte un memoriu în apărare specific, răspunsul său fiind consemnat de instanță.
Memoriul în apărare specific include următoarele declarații conform cărora:
(a) instanța în fața căreia este chemată persoana trimisă în judecată să răspundă la acuzațiile care i se aduc nu este competentă și o altă instanță este competentă în ceea ce privește persoana trimisă în judecată sau infracțiunea de care este învinuită respectiva persoană. În cazul în care această afirmație este acceptată, instanța sesizează instanța din Republica Cipru competentă să judece autorul infracțiunii sau infracțiunea respectivă.
(b) a fost condamnată sau achitată anterior, după caz, pe baza acelorași fapte pentru aceeași infracțiune.
(c) i-a fost acordată grațierea pentru această infracțiune.
Dacă instanța hotărăște că faptele pretinse de persoana trimisă în judecată nu susțin afirmația sau că afirmația este într-adevăr falsă, persoana trimisă în judecată trebuie să răspundă la acuzații.
Dacă persoana trimisă în judecată pledează vinovată și instanța dispune de suficiente probe pentru a demonstra că respectiva persoană înțelege natura răspunsului său, instanța poate continua procedurile ca și cum persoana trimisă în judecată a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească.
Dacă persoana trimisă în judecată nu își recunoaște vinovăția, instanța trece la judecarea cauzei. Dacă persoana trimisă în judecată refuză să răspundă sau nu răspunde imediat sau nu poate să răspundă din cauza unui handicap fizic, instanța continuă procedurile ca și cum persoana trimisă în judecată nu și-ar fi admis vinovăția.
Instanța teritorială judecă sumar infracțiunile pentru care se aplică, conform legii, o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă de maximum 5 ani sau o amendă în valoare de maximum 85 000 EUR sau ambele pedepse.
Curtea cu Jurați (Kakourgiodikeio) judecă infracțiunile pentru care se aplică o pedeapsă cu închisoarea pentru o perioadă de maximum 5 ani.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
O persoană declarată vinovată de Curtea cu Jurați sau de tribunalul districtual și condamnată la o pedeapsă cu închisoarea sau la plata unei sancțiuni financiare poate introduce o cale de atac la Curtea Supremă împotriva condamnării sau a pedepsei.
Nu se prevede niciun drept de a introduce o acțiune împotriva deciziei instanței
Sancțiunea pronunțată de instanță se înregistrează de către poliție în fișierul denumit „Arhiva condamnărilor anterioare”. Reducerea pedepselor se efectuează în conformitate cu dispozițiile Legii privind reducerea pedepselor pentru persoanele condamnate (Legea 70/1981). Condamnările la închisoare pe viață sau la pedepse privative de libertate cu durata de peste 2 ani nu beneficiază de reducerea pedepselor.
Executarea pedepsei cu închisoarea începe la data pronunțării hotărârii judecătorești în cauză; cu toate acestea, cu excepția cazului în care instanța dispune altfel, termenul poate fi redus cu perioada în care persoana s-a aflat în detenție preventivă, în conformitate cu dispozițiile legii menționate mai sus.
Instanța dispune suspendarea cu cel mult trei ani a executării pedepsei privative de libertate, cu condiția ca circumstanțele cauzei în totalitatea lor și situația personală a persoanei trimise în judecată să justifice această suspendare.
La pronunțarea unei ordonanțe de suspendare a executării pedepsei cu închisoarea, instanța poate emite o decizie de probațiune prin care condamnatul este plasat sub supravegherea unui ofițer de supraveghere (tutore) pe o perioadă care nu poate depăși perioada de aplicare a ordonanței (3 ani).
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.