Mandatul european de arestare („MEA”) constituie o procedură judiciară simplificată de predare transfrontalieră - în scopul urmăririi penale sau executării unei pedepse sau măsuri de siguranță privative de libertate. Mandatul de arestare emis de autoritatea judiciară a unei țări este valabil pe întregul teritoriu al UE. Procedura mandatului european de arestare funcționează de la 1 ianuarie 2004. Aceasta a înlocuit lungile proceduri de extrădare care existau odinioară între țările UE.
Mandatul reprezintă o cerere pe care o face o autoritate judiciară dintr-o țară UE în scopul arestării unei persoane într-o altă țară membră și predării acesteia pentru urmărirea penală sau pentru executarea unei pedepse privative de libertate ori a unui ordin de reținere emis în prima țară. Mecanismul se bazează pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești. Este operațional în toate țările UE.
Acesta funcționează prin contacte directe între autoritățile judiciare.
Atunci când execută un MEA, autoritățile trebuie să respecte drepturile procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate - cum ar fi dreptul la informare, dreptul de a beneficia de serviciile unui avocat și ale unui interpret și dreptul de a beneficia de asistență juridică, astfel cum prevede legea din țara în care a avut loc arestarea.
Număr limitat de motive de refuz al executării
O țară nu poate refuza predarea persoanei căutate decât în cazul în care se aplică unul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz:
Motive obligatorii
– persoana a fost deja judecată pentru aceeași infracțiune (ne bis in idem)
– persoana este minoră (nu a atins vârsta răspunderii penale în țara de executare)
– amnistia (țara de executare ar fi putut să urmărească penal persoana în cauză, însă infracțiunea face obiectul unei amnistii în acea țară).
Motive facultative, de exemplu:
– lipsa dublei incriminări pentru alte infracțiuni decât cele 32 menționate la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru privind MEA
– competența teritorială
– proceduri penale pendinte în țara de executare
– termene de prescripție etc.
Comisia Europeană a publicat un manual privind emiterea unui mandat european de executare (2002 Kb)
, pentru a facilita și a simplifica activitatea zilnică a autorităților judiciare implicate. Manualul oferă orientări detaliate cu privire la etapele procedurale ale emiterii și executării unui MEA. Manualul oferă, de asemenea, o explicație completă a principalelor cauze soluționate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în care au fost interpretate anumite dispoziții din Decizia-cadru privind MEA.
Manualul, în toate limbile oficiale, este disponibil aici: BG (2700 Kb)
, CS
(1854 Kb)
, DA
(1766 Kb)
, DE
(1659 Kb)
, ET
(1783 Kb)
, EL
(2439 Kb)
, ES
(1649 Kb)
, FR
(1892 Kb)
, HR
(1789 Kb)
, IT
(2141 Kb)
, LV
(2158 Kb)
, LT
(1865 Kb)
, HU
(1908 Kb)
, MT
(2560 Kb)
, NL
(2047 Kb)
, PL
(2200 Kb)
, PT
(1968 Kb)
, RO
(1926 Kb)
, SL
(1797 Kb)
, SK
(1977 Kb)
, FI
(2172 Kb)
, SV
(1591 Kb)
.
În 2017, în medie, persoanele căutate au fost predate:
Răspunsuri la chestionarul privind MEA - 2014 | 2015 | 2016 | 2017
Nu sunt disponibile date pentru toate țările, însă datele privind MEA emise în 2015, 2016 și 2017 sunt complete.
2005 |
2006 |
2007 |
2008 |
2009 |
2010 |
2011 |
2012 |
2013 |
2014 |
2015 |
2016 |
2017 |
|
Emise |
6 894 |
6 889 |
10 883 |
14 910 |
15 827 |
13 891 |
9 784 |
10 665 |
13 142 |
14 948 |
16 144 |
16 636 |
17 491 |
MEA executate |
836 |
1 223 |
2 221 |
3 078 |
4 431 |
4 293 |
3 153 |
3 652 |
3 467 |
5 535 |
5 304 |
5 812 |
6 317 |
Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.