Avizul privind pregătirea Brexitului

Regatul Unit a ieșit din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020, iar perioada de tranziție pentru retragere s-a încheiat la 31 decembrie 2020. Mai multe informații despre schimbările care urmează.

Comisia actualizează o parte din conținutul acestui site pentru a reflecta retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Dacă mai există pagini care nu reflectă retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, prezența lor este neintenționată. Ele vor fi actualizate treptat.

În materie de drept civil și comercial, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În acest sens, în baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra, până la sfârșitul anului 2022, următoarele informații legate de Regatul Unit:

  1. Informații despre legislația națională (fișe informative naționale) administrate de Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială
  2. Informații și comunicări oficiale trimise către Atlasul Judiciar European în materie civilă, cu excepția informațiilor din Documentele oficiale [Regulamentul (UE) 2016/1191)]

Până la finalul anului 2022, Regatul Unit va putea fi selectat în continuare în formularele online (dinamice) în contextul procedurilor și al acțiunilor de drept civil și comercial în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție. Fac excepție de la această regulă Formularele pentru documentele oficiale, în care Regatul Unit nu trebuie selectat după data de 1 ianuarie 2021.

Comisia Europeană a publicat un „Aviz revizuit către părțile interesate cu privire la retragerea Regatului Unit și normele UE în domeniul justiției civile și al dreptului internațional privat”. Consultați avizul.

Ultima actualizare: 29/12/2020

Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.

Feedback

Använd formuläret nedan för att skicka in dina synpunkter på vår nya webbplats