Cod operator: xxxxx
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SATU M___
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ Nr. 41/_____________________> Şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREŞEDINTE C_______ F____ M______
Judecător P____ M______
Grefier A______ A______ F____
Pe rol fiind judecarea apelului în materia C_________ administrativ şi fiscal formulat de către apelanta – reclamantă _____________ P___ REPREZENTANT LEGAL G____ R___, cu sediul în Carei, ________________________. 96, jud. Satu M___, împotriva sentinţei civile nr. 1586 din data de 03.06.2014 pronunţată de către Judecătoria Carei în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul – pârât A___ - O______ JUDEŢEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORULUI SATU M___, cu sediul în Satu M___, _______________________. 3, jud. Satu M___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică de azi, nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că procedura de citare este legal îndeplinită, după care. Preşedintele completului de judecată, verificând personal constată că procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc la data de 16.01.2015, dată la care susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea acelei şedinţe, încheiere ce face parte integrată din prezenta decizie, amânându-se
pronunţarea la data de azi.
Când în urma deliberării. TRIBUNALUL, DELIBERÂND:
Asupra apelului de faţă, constată următoarele:
P___ Sentinţa civilă nr. 1586/03.06.2014 pronunţată de Judecătoria Carei în dosar nr. unic de mai sus, a fost respinsă plângerea petentei _____________ împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor __________, nr.xxxxxxx/24.02.2014 , încheiat de agentul constatator din cadrul intimatului COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR SATU M___.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
P___ procesul verbal de constatare a contravenţiei __________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 24.02.2014 de către reprezentanţii A.N.P.C. - COMISARIATUL JUDEŢEAN PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORULUI SATU M___, s-a reţinut în sarcina petentei săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 7 lit. b prima liniuţă din O.G. nr.21/1992 şi sancţionată de agentul constatator prin aplicarea unui avertisment conform prev. art. 5, 6, 7 din O.G. nr. 2/2001, a contravenţiei prevăzute de art. 7 şi art. 8 din O.G. nr. 130/2000 şi sancţionată de art. 8 şi art. 17 din O.G. nr. 130/2000 prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 1.000 lei. În temeiul art. 7 lit. b prima liniuţă şi art. 9 din O.G. nr. 21/1992 şi art. 7 şi art. 8 din O.G. nr. 130/2000, s-a dispus în sarcina contravenientei măsura de a asigura denunţarea contractului care face obiectul declaraţiei şi va rambursa contravaloarea produsului declarat.
În privinţa descrierii faptelor, instanţa a reţinut că reprezentanţii A.N.P.C. au constatat următoarele: Produsul a fost achiziţionat/comercializat prin încheiere şi executare a unui contract la distanţă în conformitate cu O.G. nr. 130/2000. După primirea coletului/produsului şi efectuarea primei utilizări, implicit proba de funcţionare, drept prevăzut de art. 22 din O.G. nr. 21/1992, consumatorul returnează produsul către operatorul economic - exercitându-şi dreptul de renunţare la cumpărare în temeiul art. 7 din O.G. nr. 130/2000 şi, implicit, denunţarea contractului de vânzare - cumpărare la distanţă, dar operatorul economic (petenta) nu dă curs solicitării, mai mult decât atât, la data de 14.01.2014 întocmeşte un proces verbal şi expediază din nou produsul către consumator. Deşi consumatorul nu avea
nicio obligaţie în acest sens, acesta totuşi motivează renunţarea la cumpărare (produsul nu corespundea specificaţiilor care erau pe site, nu face capuccino, nu face spumă din lapte, instrucţiunile de utilizare nu corespundeau aparatului) iar produsul nu prezenta deficiente care să fie imputabile consumatorului, motiv pentru care refuzul operatorului economic este contrar cerinţelor bunei credinţe şi creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, aducând atingere drepturilor şi intereselor consumatorului. Fapta contravine prev. art. 9 din O.G. nr. 21/1992 şi art. 7 şi art. 8 din O.G. nr. 130/2000. Declaraţia de conformitate prezentată nu atestă conformitatea cu cerinţele H.G. nr. 982/2007 (H.G. nr. 497/2003 este abrogată) privind compatibilitatea electromagnetică. Fiind un produs de import, nu există o traducere legalizată în limba română conform art. 7 Anexa 4 din H.G. nr. 457/2003, factura fiscala de provenienţă nu atestă că produsul a fost / este achiziţionat de către contravenientă. Fapta contravine art. 7 lit. b prima liniuţă din O.G. nr. 21/1992.
De asemenea, instanţa a reţinut şi împrejurarea că faptelor reţinute în sarcina petentei li s-a dat o corectă încadrare juridică raportat la dispoziţiile art. 7, art. 8 şi art. 17 din O.G. nr. 130/2000:
„Art. 7. - (1) Consumatorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul la distanţă, în termen de 10 zile lucrătoare, fără penalităţi şi fără invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care pot cădea in sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor. Termenul de 10 zile prevăzut pentru exercitarea acestui drept începe să curgă:
a) pentru produse, de la data primirii lor de către consumator, dacă au fost îndeplinite prevederile art. 4;
b) pentru servicii, din ziua încheierii contractului sau după încheierea contractului, din ziua în care obligaţiile prevăzute la art. 4 au fost îndeplinite, cu condiţia ca întârzierea să nu depăşească 90 de zile.
(2) În cazul în care comerciantul a omis să transmită consumatorului informaţiile prevăzute la art. 4, termenul pentru denunţarea unilaterală a contractului este de 90 de zile şi începe să curgă:
a) pentru produse, de la data primirii lor de către consumator; b) pentru servicii, de la data încheierii contractului.
(3) Dacă în perioada celor 90 de zile informaţiile prevăzute la art. 4 sunt furnizate consumatorului, termenul de 10 zile lucrătoare pentru denunţarea unilaterală a contractului începe să curgă din acel moment.
Art. 8. - În cazul exercitării dreptului de denunţare unilaterala a contractului de către consumator în condiţiile art. 7, comerciantul are obligaţia să ramburseze sumele plătite de consumator fără a-i solicita acestuia cheltuielile aferente rambursării sumelor. Rambursarea sumelor se va face în cel mult 30 de zile de la data denunţării contractului de către consumator.
…
Art. 17. - Constituie contravenţie încălcarea prevederilor art. 3, 4, 8 şi 11 şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 4.000 lei”, cât şi a prevederilor art. 7 lit. b prima liniuţă şi art. 9 din O.G. nr. 21/1992 „Art. 7. - Operatorii economici sunt obligaţi: … b) distribuitorii: - să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure şi respectă condiţiile prescrise sau declarate;
…
Art. 9. - Operatorii economici sunt obligaţi să pună pe piaţă numai produse sau servicii care corespund caracteristicilor prescrise sau declarate, să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive.”
Totodată, instanţa a constatat că plângerea contravenţională a fost formulată de petentă în termenul legal.
Sub aspectul legalităţii procesului-verbal, instanţa a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001 cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, deşi O.G. nr. 2/2001 nu prevede nicio dispoziţie cu privire la forţa probantă a procesului verbal de contravenţie, există o prezumţie de legalitate şi realitate a actului, având în vedere că este vorba de un act administrativ. În aceste condiţii, se prezumă că situaţia de fapt menţionată în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenţiei este conformă realităţii, prezumţie care poate fi răsturnată de petent prin proba contrarie.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care statul respectă limitele rezonabile, având în vedere importanţa scopului, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku vs. Franţa, hotărârea din 07 Octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag şi Vuli vs. Suedia, hotărârea din 23 Iulie 2002, paragraf 113). Forţa probantă a rapoartelor şi a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franţa, hotărârea din 07 Septembrie 1999).
Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 – 36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a păstra limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza A_____ vs. România, hotărârea din 4 Octombrie 2007).
P___ urmare, procesul verbal de contravenţie se bucură de o prezumţie relativă de veridicitate şi autenticitate, permisă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Faţă de starea de fapt reţinută în procesul verbal de constatare a contravenţiei __________ nr. xxxxxxx/24.02.2014, instanţa va analiza distinct fiecare dintre faptele reţinute în sarcina petentei, atât prin prisma motivelor invocate în plângere, cât şi din oficiu, prin raportare la dispoziţiile legale incidente în domeniu.
Petenta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 1.000 lei conform art. 17 din O.G. nr. 130/2000, întrucât s-a reţinut în sarcina acesteia săvârşirea faptei prevăzute de art. 7 şi art. 8 din O.G. nr. 130/2000, constând în refuzul petentei de a lua act de denunţarea unilaterală a contractului făcută de consumator.
Instanţa a observat că la secţiunea Obiecţiuni din procesul verbal de constatare a contravenţiei __________ nr. xxxxxxx/24.02.2014, petenta oferă o justificare a poziţiei adoptate, motivând că: „produsul a fost folosit şi este plin de urme de cafea, conform politicii site-ului afişată la rubrica renunţare la cumpărare am refuzat preluarea produsului”.
P___ Decizia nr. 1591/13.12.2011, Curtea Constituţională a constatat că, instituirea în favoarea consumatorilor a unui drept de denunţare unilaterală a contractului, fără penalităţi, reprezintă o limitare legală a libertăţii contractuale, justificată în mod obiectiv şi rezonabil de necesitatea asigurării unei protecţii sporite a consumatorilor, prin urmare, instanţa nu poate reţine argumentaţia petentei potrivit căreia operatorul economic poate fi de acord cu denunţarea unilaterală a contractului, însă doar în termenii şi condiţiile contractuale stabilite de el şi nu în funcţie de legislaţia în vigoare, în speţă O.G. nr. 130/2000.
Ordonanţa nr. 130/2000 transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecţia consumatorilor în cadrul contractelor la distanţă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 144 din 4 iunie 1997, cu modificările ulterioare. Directiva 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului a fost abrogată prin Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011, termenul de transpunere al noii directive fiind 13 decembrie 2013. Directiva 2011/83/UE a apărut ca urmare a deciziei Comisiei Europene de a crea un cadru unitar, bazat pe concepte juridice clar definite, care să reglementeze anumite aspecte ale raporturilor dintre comercianţi şi consumatori în cadrul Uniunii, actualizând practic prevederile Directivei 97/7/CE. Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 288 TFUE, instanţa va analiza şi prevederile noii directive, chiar dacă aceasta nu a fost încă transpusă în legislaţia internă, cu atât mai mult cu cât aceasta nu contravine legislaţiei interne în vigoare (O.G. nr. 130/2000), ci din contră, oferă definiţii comprehensibile a unor termeni, condiţii etc. Într-adevăr, atât art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 130/2000, cât şi art. 9 alin. 1 din Directiva 2011/83/UE oferă consumatorului posibilitatea denunţării unilaterale a contractului / drept de retragere (sintagmă folosită în Directiva 2011/83/UE) fără invocarea vreunui motiv, dar în acelaşi timp, ambele acte normative prevăd expres anumite limitări ale acestui drept recunoscut consumatorului.
Astfel, potrivit art. 10 lit. c teza finală din O.G. nr. 130/2000, consumatorul nu poate denunţa unilateral contracte de furnizare a unor produse care prin natura lor, nu pot fi returnate sau care se pot degrada ori deteriora rapid, iar art. 16 alin. 1 lit. e din Directiva 2011/83/UE prevede că sunt exceptate de la dreptul de retragere contractele la distanţă şi contractele negociate în afara spaţiilor comerciale privind furnizarea de produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de consumator. Astfel, în cazul unei cafetiere, prin desigilarea şi utilizarea acestui produs chiar şi pentru o singură dată, este evident că se produce o degradare a acestuia, putând fi astfel justificat refuzul petentei de a-l reprimi din raţiuni de igienă, în
condiţiile în care acesta fusese folosit şi prezenta urme evidente de cafea. Dar cu toate acestea, limitarea dreptului de denunţare unilaterală a contractului (dreptul la retragere) recunoscut consumatorului, operează doar în situaţia în care operatorul economic şi-a respectat toate celelalte obligaţii legale care îi incumbă în desfăşurarea activităţii sale în raport cu consumatorul.
Or în speţă, instanţa a constatat că petenta a mai fost sancţionată cu avertisment conform art. 5, 6, 7 din O.G. nr. 2/2001, întrucât s-a reţinut în sarcina acesteia faptul că declaraţia de conformitate prezentată nu a atestat conformitatea cu cerinţele H.G. nr. 982/2007 privind compatibilitatea electromagnetică, produsul comercializat fiind un produs de import, nu a existat o traducere legalizată în limba română conform art. 7 Anexa 4 din H.G. nr. 457/2003, iar factura fiscală de provenienţă nu a atestat că produsul a fost/este achiziţionat de către petentă, fapte care contravin dispoziţiilor art. 7 lit. b prima liniuţă din O.G. nr. 21/1992.
Cu privire la aceste fapte, instanţa a apreciat că susţinerile petentei prin care se face trimitere la adresa A.N.P.C. nr. 2341/29.04.2010 potrivit căreia „…deţinerea dosarului de conformitate, inclusiv a declaraţiei, revine producătorilor din UE ori reprezentanţilor acestora autorizaţi stabiliţi în România sau într-un stat membru al UE şi, după caz, importatorilor, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 608/2001, cu modificările şi completările ulterioare” nu sunt de natură să înlăture caracterul contravenţional al faptelor săvârşite de petentă, atâta timp cât aceasta a comercializat un produs din import, iar obligaţia deţinerii dosarului de conformitate şi a declaraţiei, revine inclusiv importatorilor, astfel cum se poate observa din cuprinsul adresei precitate.
Totodată, având în vedere particularitatea acestui tip de comerţ desfăşurat prin contracte încheiate la distanţă, fără a exista posibilitatea de a examina produsul în mod concret sau de a aprecia natura serviciului furnizat înainte de încheierea contractului, instanţa a apreciat ca fiind neîntemeiate susţinerile petentei prin care se invocă inexistenţa în speţă a ipotezelor prevăzute la art. 22 din O.G. nr. 21/1992, privind obligativitatea operatorului economic de a prezenta consumatorului modul de utilizare şi funcţionalitatea produselor ce urmează a fi vândute.
P___ urmare, având în vedere că petenta nu a respectat dispoziţiile art. 7 lit. b prima liniuţă şi art. 9 din O.G. nr. 21/1992, instanţa a apreciat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. c teza finală din O.G. nr. 130/2000 şi art. 16 alin. 1 lit. e din Directiva 2011/83/UE, petenta făcându-se vinovată de săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 7 şi art. 8 din O.G. nr. 130/2000, astfel cum în mod temeinic s-a constatat prin procesul verbal de contravenţie __________ nr. xxxxxxx/24.02.2014.
În ceea ce priveşte măsura dispusă în sarcina petentei în temeiul art. 7 lit. b prima liniuţă şi art. 9 din O.G. nr. 21/1992, art. 7 şi art. 8 din O.G. nr.130/2000, potrivit căreia aceasta va asigura denunţarea contractului care face obiectul reclamaţiei şi va rambursa contravaloarea produsului reclamat, instanţa a considerat temeinică şi a menţinut-o, întrucât faptele reţinute în sarcina petentei sunt de natură să creeze în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, aducând atingere drepturilor şi intereselor consumatorului, care nu are suficiente cunoştinţe pentru a aprecia în mod corect dacă bunurile sau serviciile destinate consumului corespund standardelor de calitate reglementate de legislaţia internă şi internaţională, situaţie ce va putea fi remediată prin efectul aducerii la îndeplinire a acestei măsuri. În ceea ce priveşte sancţiunea amenzii aplicate petentei, instanţa având în vedere criteriile instituite de dispoziţiile art. 21 din O.G. nr. 2/2001 a apreciat că nu se impune o reindividualizare a acesteia, întrucât ţinând cont de numărul contravenţiilor reţinute în sarcina petentei (pentru două dintre acestea aplicându-i-se petentei sancţiunea avertismentului), de împrejurările comiterii faptelor, de gravitatea acestora şi de circumstanţele petentei, agentul constatator a aplicat minimul special al amenzii contravenţionale, amendă care se impune a fi menţinută în vederea realizării scopului educativ şi preventiv al actelor normative încălcate.
În consecinţă, în baza art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanţa a respins plângerea contravenţională ca neîntemeiată şi a menţinut procesul verbal de constatare a contravenţie __________ nr. xxxxxxx/ 24.02.2014 ca legal şi temeinic.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen, petenta _____________, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificarea sentinţei apelate în sensul admiterii plângerii la contravenţie şi anularea procesului verbal de contravenţie.
În motivare, (filele 2, 3), apelanta petentă arată că prin plângerea înregistrată sub nr. de dosar XXXXXXXXXXXXX, împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei __________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 24.02.2014 de către comisarii D_____ A________ şi P_____ M____, prin care a fost amendată cu suma de 1.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor art.7 şi 8 din OG nr. 130/2000 şi sancţionată în baza art.17 din acelaşi act normativ, precum şi art. 5, 6 şi 7 din OG 21/1992 a solicitat instanţei de fond, admiterea plângerii cu consecinţa anulării procesului verbal ca netemeinic, pentru următoarele considerente:
Ca urmare a unei comenzi ferme efectuate de un consumator, apelanta petentă arată că a facturat şi livrat un produs, pe care societatea îl comercializează.
Anterior finalizării comenzii, consumatorul a citit termenii şi condiţiile de vânzare, precum şi de returnare a produselor, fiind de acord cu aceştia, neputând finaliza comanda fără parcurgerea acestor termeni şi bifarea căsuţei „am citit" şi „sunt de acord cu termenii şi condiţiile". D__ fiind faptul că acest produs este exceptat de la returnare, în ipoteza în care el a fost degradat (utilizat), arată că a refuzat soluţionarea pozitivă a cererii de returnare a contravalorii lui, motiv pentru care, consumatorul, nemulţumit, s-a adresat protecţiei consumatorului, fiind astfel sancţionată contravenţional. Precizează apelanta petentă faptul că printr-o adresă înregistrată la OPC, sub nr.339/12.04.2013, şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la solicitările formulate de către consumatori care, în mod evident nu au fost avute în vedere, motiv pentru care, protecţia consumatorului, prin reprezentanţi, a sancţionat-o contravenţional cu amendă în cuantum de 1000 lei şi ca măsură complementară obligarea la returnarea contravalorii produsului.
Cu privire la justificarea refuzului, apelanta petentă arată că a precizat instanţei de fond următoarele aspecte pe care urma să le aibă în vedere la adoptarea unei soluţii temeinice şi legale. În cazul de faţă este vorba de returnarea a unui produs care se regăseşte clar evidenţiat în termenii şi condiţiile de returnare a unor categorii de produse, exemplificate distinct în cadrul acestei politici de returnare, respectiv o cafetieră DELONGHI, returnare pe care o acceptă, arată apelanta petentă, doar în condiţiile restrictiv enumerate pe site-ul ei şi acceptate de către cumpărătorul consumator la finalizarea comenzii, prin bifarea căsuţei „sunt de acord cu termenii şi condiţiile de utilizare a site-ului societăţii noastre."
Arată apelanta petentă faptul că aspectul cel mai elocvent şi care l-a apreciat ca întărind şi consfinţind politica de returnare, conform condiţiilor şi termenilor afişaţi pe site este cel prevăzut de art.10 lit.c, din acelaşi act normativ, potrivit căruia contractele de furnizare a unor produse executate după specificaţiile consumatorului sau a unor produse distinct personalizate, precum şi a acelora care, prin natura lor, nu pot fi returnate sau care se pot degrada ori deteriora rapid.
Dacă, privitor la prima parte a acestei prevederi, situaţia e clară, fiind vorba de comenzi personalizate la cererea consumatorului, cu privire la a doua parte, apelanta petentă, consideră că sesizările privind returnarea produsului şi politica ei de returnare e în accepţiunea acestei a doua părţi a textului de lege. Arată apelanta petentă că, cafetiera e asimilată categoriei de produse care prin natura lor nu pot fi returnate şi care în mod categoric după prima utilizare se degradează, având şi componente consumabile, precum şi imposibilitatea de a o aduce în aceeaşi stare ca înainte de prima utilizare.
P___ analogie, apelanta petentă arată că există şi alte categorii de produse - pe care le comercializează - aparate de întreţinere corporală (epilator, aparat de ras) care prin natura lor nu pot fi returnate după folosire, dat fiind faptul că, pot constitui mijloace de transmitere a unor boli contagioase. Arată că prin definiţie, potrivit dicţionarului explicativ a Limbii Române, noţiunea de degradare înseamnă: deteriorare, uzare ori aceste aparate care implică consumabile, prin folosirea lor se utilizează, se deteriorează ceea ce în accepţiunea legiuitorului înseamnă degradare. Precizează apelanta petentă că a întărit ideea, afirmând încă o dată că este de acord cu returnarea produselor, dar în condiţiile şi termenii afişaţi pe site-ul ei înainte ca, consumatorul să finalizeze achiziţionarea, condiţii şi termeni cu care a
fost de acord, fiind opţiunea liber exprimată a consumatorului de a cumpăra sau nu, de la societate.
Pe de altă parte, arată apelanta petentă faptul că potrivit dispoziţiilor Codului civil, în materie de drept comun, convenţiile legal făcute, încheiate între părţi au putere de lege, astfel încât consumatorul, cunoştea că aceste produse nu pot fi returnate, dacă au fost utilizate.
Sintetizând, dacă consumatorul a fost de acord anterior finalizării comenzii cu acea politică de returnare, exemplificativ enumerată înseamnă că, convenţia încheiată între părţi este legală, validă, consumatorul cunoscând categoria bunurilor care nu pot fi returnate dacă, prezintă urme de degradare.
De altfel, apelanta petentă apreciază că această directivă a UE transpusă în legislaţia internă prin actualizarea O.G. 130/2000 viza, posibilitatea unilaterală de denunţare a contractului în termen de 10 zile de la primire, dar nu există vreo menţiune cu privire la imperativitatea folosirii pe parcursul celor 10 zile a aparatului de către consumator şi a returnării acestuia, după ce a fost folosit aceste 10 zile.
P___ faptul că, pe parcursul a 10 zile pot folosi în mod excesiv produsul (unii consumatori utilizându-l chiar în ipoteza unei curăţenii generale) se creează o îmbogăţire fără justă cauză a consumatorului care, îl foloseşte în mod gratuit, îmbogăţire care prejudiciază comerciantul, întrucât produsul fiind utilizat, nu mai poate fi comercializat de către vânzător nemaifiind un produs conform, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, printr-o decizie adoptată în cursul anului 2011.
De altfel, arată apelanta petentă faptul că a exemplificat că în numeroase cazuri a acceptat returnarea contravalorii produsului, în situaţia în care consumatorul, în situaţia unui bun asemănător a respectat condiţiile şi termenii politicii de returnare.
În ceea ce priveşte celelalte două abateri pentru care a fost sancţionată cu avertisment, arată apelanta petentă, potrivit art.22 din OG 21/92, a învederat instanţei de fond, că operatorul economice obligat să demonstreze consumatorului, la cererea acestuia cu ocazia cumpărării, modul de utilizare şi funcţionalitatea produselor, (în cazul în speţă nefiind vorba de o asemenea cerinţă); la lansarea pe piaţă a produselor comercianţii fiind obligaţi să efectueze demonstraţii de utilizare (respectiva cafetieră nu a fost lansată pe piaţă, aceasta fiind comercializată de o perioadă mai îndelungată de timp, obligaţia de a efectua demonstraţii de utilizare revenind importatorului).
Cu referire la cea de a treia sancţiune, constând în avertisment, respectiv că declaraţia de conformitate prezentată nu atestă conformitatea cu cerinţele HG 992/2007 privind compatibilitatea electromagnetică, nefiind în traducere legalizată, de asemenea apelanta petentă o consideră neîntemeiată, întrucât potrivit adresei emise de A___ s-a statuat că, deţinerea dosarului de conformitate, inclusiv a declaraţiei, revine producătorilor din UE ori reprezentanţilor săi autorizaţi stabiliţi în România sau membri UE şi după caz, importatorilor în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 608/2001 actualizată, reţinându-se şi faptul că, acest punct de vedere va fi transmis şi structurilor teritoriale ale A___.
Raportat la aceste susţineri, arată apelanta petentă, instanţa de fond, a respins plângerea, reţinând în motivarea sentinţei că, într-adevăr în cazul cafetierei prin desigilarea şi utilizarea acestui produs, chiar şi pentru o singură dată este evident că se produce o degradarea acesteia, putând fi astfel justificat refuzul petentei de a-l primi, chiar şi din raţiuni de igienă, apreciind că, limitarea dreptului de denunţare unilaterală a contractului operează doar în situaţia în care operatorul economic şi-a respectat toate celelalte obligaţii legale, ori în speţa de faţă, instanţa de fond a apreciat că a mai fost sancţionată cu avertisment pentru două abateri, respectiv faptul că, declaraţia de conformitate prezentată nu a atestat conformitatea privind compatibilitatea electromagnetică, iar factura fiscală de provenienţă nu a atestat că produsul a fost achiziţionat de către petentă.
În ceea ce priveşte motivarea soluţiei instanţei de fond cu privire la sancţiunea principală şi măsura complementară, apelanta petentă apreciază că şi aceasta susţine refuzul ei justificat de a returna contravaloarea, iar faptul că a mai fost sancţionată cu două avertismente pentru contravenţii de care nu se facem vinovată (în opinia sa raportat şi la motivarea plângerii şi apelului promovat, respectiv adresa A___ cu privire la deţinerea dosarului de conformitate, inclusiv a declaraţiei) nu era de natură să atragă respingerea în totalitate a plângerii ci, eventual o soluţie de admiterea în parte, prin înlăturarea sancţiunii pecuniare şi a măsurii complementare a restituirii contravalorii bunului.
În consecinţă, raportat la susţinerile mai sus dezvoltate, la hilara motivare a petentei că această cafetieră nu face capuccino şi spumă de lapte, deşi conform specificaţiilor tehnice, înainte de finalizarea comenzii consumatorul era obligat să le parcurgă, urmând să observe că acest aparat este unul simplu şi nu dotat cu accesorii şi astfel de funcţii, apelanta petentă apreciază că, plângerea este întemeiată şi pe cale de consecinţă trebuie admisă, urmând ca procesul verbal atacat să fie anulat ca neîntemeiat, alături de măsurile complementare dispuse sens în care în temeiul dispoziţiilor legale mai sus invocate solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
P___ întâmpinarea formulată în cauză intimata CRPCNV Cluj - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR SATU M___ a solicitat respingere apelului.
În motivare (filele 46, 47) intimata arată că sentinţa instanţei de fond este temeinică si legală pentru următoarele considerente:
I. Cu privire la motivele de apel
Arată că sentinţa instanţei de fond este temeinică si legală. Astfel, în primul rând atât pe parcursul judecării fondului cauzei cât si din probatoriul existent la dosarul cauzei apelanta nu a adus probe care să răstoarne prezumţia de legalitate a procesului verbal de constatare a contravenţiei.
De asemenea prin motivele de apel apelanta nu face decât să reitereze instanţei din nou motivele care au stat la baza plângerii contravenţionale.
Din aceste considerente, intimata învederează următoarele aspecte:
I. Aşa cum corect a apreciat si instanţa de fond, produsul a fost comercializat prin încheiere si executare a contractului la distanţă conform OG 30/2000. Astfel după primirea coletului/produsului si efectuarea primei utilizări implicit proba de funcţionare drept prevăzut de art.22 din OG 21/1992 consumatorul returnează produsul către operatorul economic exercitându-şi dreptul de renunţare la cumpărare în temeiul art.7 din OG 130/2000, implicit denunţarea contractului de vânzare - cumpărare la distanţă.
Arată că operatorul economic nu dă curs acestei solicitări, mai mult la data de 14.01.2014 întocmeşte un proces verbal si expediază din nou produsul către consumator.
Învederează că deşi consumatorul nu avea nicio obligaţie în acest sens totuşi motivează renunţarea la cumpărare (produsul nu corespundea specificaţiilor care erau pe site, nu face capuccino, nu face spuma din lapte instrucţiunile de utilizare nu corespundeau aparatului) iar produsul nu prezenta deficiente care să fie imputabile consumatorului în contextul faptelor descrise anterior.
Astfel, arată că demersul operatorului economic este unul incorect si abuziv si creează în detrimentul consumatorilor si contrar cerinţelor bunei credinţe un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile părţilor care aduce atingere drepturilor si intereselor consumatorului.
Aceste fapte contravin art. 7 si 8 din OG 130/2000 care specifică: Art.7, - (1) Consumatorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul la distanţă, în termen de 10 zile lucrătoare, fără penalităţi si fără invocarea vreunui motiv. Singurele costuri care pot cădea în sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a produselor. Termenul de 10 zile prevăzut pentru exercitarea acestui drept începe să curgă:
a) pentru produse, de la data primirii lor de către consumator, dacă au fost îndeplinite prevederile art. 4;
b) pentru servicii, din ziua încheierii contractului sau după încheierea contractului, din ziua în care obligaţiile prevăzute la art. 4 au fost îndeplinite, cu condiţia ca întârzierea să nu depăşească 90 de zile.
(2) În cazul în care comerciantul a omis să transmită consumatorului informaţiile prevăzute la art. 4, termenul pentru denunţarea unilaterală a contractului este de 90 de zile si începe să curgă:
a) pentru produse, de la data primirii lor de către consumator;
b) pentru servicii, de la data încheierii contractului.
(3) Dacă în perioada celor 90 de zile informaţiile prevăzute la art. 4 sunt furnizate consumatorului, termenul de 10 zile lucrătoare pentru denunţarea unilaterala a contractului începe să curgă din acel moment.
Art. 8. - În cazul exercitării dreptului de denunţare unilaterală a contractului de către consumator în condiţiile art.7, comerciantul are obligaţia să ramburseze sumele plătite de consumator fara a-i solicita acestuia cheltuielile aferente rambursării sumelor. Rambursarea sumelor se va face în cel mult 30 de zile de la data denunţării contractului de către consumator.
Consumatorul a încheiat cu operatorul economic contractul la distanţă prin care a achiziţionat produsul mai sus menţionat.
În termen legal si conform art. 7 din OG 130/2000 au solicitat după livrarea produsului denunţarea unilaterala a contractului la distanta.
Învederează intimata faptul că dispoziţia legală în vigoare prevede în mod expres faptul că, consumatorul poate denunţa unilateral contractul la distanţă în termen de 10 zile lucrătoare „fără invocarea unui motiv".
Deci, arată intimata, în mod corect si conform dispoziţiilor legale în vigoare consumatorii în termenul de 10 zile lucrătoare au denunţat unilateral contractul la distanţă fără a mai fi necesar a mai invoca vreun motiv.
Precizează intimata faptul că nici argumentaţia reclamatei cu privire la motivaţia faptului că nu accepta denunţarea contractului si restituire contravalorii deoarece aceste produse nu pot fi returnate deoarece este personalizată comanda nu este reală pentru următoarele considerente:
Ori aşa cum se poate constata, arată intimata, OG 130/2000 specifică distinct la art. 10 tipurile de contracte pe care consumatorul nu le poate denunţa unilateral.
Astfel suma ce trebuie rambursată consumatorului este cea facturată si plătită de către aceştia conform art. 8 din OG 130/2000 care specifică: „Art.8 - În cazul exercitării dreptului de denunţare unilaterală a contractului de către consumator în condiţiile art.7. comerciantul are obligaţia să ramburseze sumele plătite de consumator fără a-i solicita acestuia cheltuielile aferente rambursării sumelor. Rambursarea sumelor se va face în cel mult 30 de zile de la data denunţării contractului de către consumator."
Şi nu în ultimul rând, arată intimata, nu poate accepta argumentaţia operatorului economic de a fi de acord cu denunţarea unilaterala a contractului însă în termenii si condiţiile stabilite de el si nu de legislaţia în vigoare.
Învederează faptul că dispoziţiile OG 130/200 sunt clare si dau dreptul consumatorului de a denunţa unilateral contractul în 10 zile lucrătoare si obligă operatorul economic la rambursarea sumelor plătite de consumator.
Arată că operatorul economic nu poate îngrădi sau limita drepturile consumatorilor conferite de lege prin condiţii suplimentare altele decât cele stabilite în prezenta ordonanţa acest lucru fiind precizat expres la art. 26 din OG 130/2000 unde se specifică: „Art.26: Consumatorul nu poate fi lipsit de drepturile sale conferite prin prezenta ordonanţă.”
Precizează intimata faptul că a interpreta altfel dispoziţiile legale în vigoare înseamnă a limita drepturile consumatorilor conferite prin lege.
Învederează instanţei faptul că Ordonanţa 130/2000 transpune prevederile Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecţia consumatorilor în cadrul contractelor la distanţă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 144 din 4 iunie 1997, cu modificările ulterioare.
În acelaşi timp Curtea Constituţională prin Decizia 1591/13.12.2011 decizie la care se face referire în acţiune, a respins excepţia de neconstituţionalitate. În motivare Curtea Constituţională precizează faptul că în motivarea deciziei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate s-a avut în vedere Hotărârea preliminară din 3 septembrie 2009 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza Pia Messner/Firma Ş_____ Kruger _______ nr. 256 din 24.10.2009.
Cu privire la a doua sancţiune s-a constatat faptul că declaraţia de conformitate prezentată nu atestă conformitatea cu cerinţele HG 982/2007 privind compatibilitatea electromagnetică.
Precizează că fiind un produs de import nu este traducere legalizat în limba română conform art. 7 Anexa 4 din HG 457/2003, factura fiscală de provenienţă nu atestă că produsul a fost / este achiziţionat de către reclamanta.
Arată că aceste fapte contravin art. 7 lit. b prima liniuţa din OG 21/1992 care specifică: Art.7. - Operatorii economici sunt obligaţi: b) distribuitorii: - să se asigure că produsele oferite spre comercializare sunt sigure si respectă condiţiile prescrise sau
declarate;”
Din aceste considerente, arată intimata, raportat la cele enunţate anterior măsura dispusă în temeiul art.7 lit.b prima liniuţă si art. 9 din OG 21/1992, art. 7 si art.8 din OG 130/2000 ca operatorul economic va asigura denunţarea contractului care face obiectul reclamaţiei si va rambursa contravaloarea produsului reclamat, este temeinică şi legală.
Învederează intimata faptul că normele procedurale sunt menite să slujească normele de drept substanţial şi nicidecum să lase normele dreptului material fără aplicare sau fără eficienţă practică, fiindcă actele juridice si implicit actele normative se interpretează în sensul producerii de efecte juridice si nicidecum în sensul neproducerii lor.
În drept, invocă dispoziţiile art.205-208, OG 130/2000, OG 21/1992, OG 2/2001 cu modificările şi completările ulterioare si celelalte dispoziţii legale la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.
Analizând sentinţa atacată cu apel prin prisma motivelor invocate şi a probelor administrate în cauză, tribunalul apreciază criticile apelantei ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
P___ procesul verbal de contravenţie __________, nr.xxxxxxx/24.02.2014, petenta apelantă a fost sancţionată cu „Avertisment”, amendă de 4000 lei şi amendă de 5000 lei pentru comiterea contravenţiilor prev. de art. 7 lit. b din OG nr.21/1992; art. 7 şi 8 din OG nr.130/2000.
În mod temeinic şi legal, în baza probelor cu înscrisuri administrate înaintea acesteia, prima instanţă a reţinut că procesul verbal de contravenţie contestat de către petentă este temeinic şi legal sub aspectul existenţei faptelor contravenţionale, al încadrării juridice a acestora şi a culpei contravenientei.
Sub aspectul legalităţii procesului-verbal, instanţa de control judiciar reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001 cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.
Sub aspectul temeiniciei, tribunalul reţine că, deşi O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, acesta face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanţă cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Tribunalul constată că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reţine în mod clar şi constant că indiferent de distincţiile care se fac în dreptul intern între contravenţii şi infracţiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenţie trebuie să beneficieze de garanţiile specifice procedurii penale.
Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, acest gen de contravenţie, intra în sfera „acuzaţiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenţia Europeană.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, cauza Västberga taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia). Forţa probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în
ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v.Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Tribunalul mai reţine că potrivit aceleiaşi jurisprudenţe a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza I___ P__ c. României, hotărârea din 28 iunie 2011), Curtea a analizat modalitatea concretă în care instanţele naţionale au respectat garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumţia de nevinovăţie specifică materiei penale şi prezumţia de legalitate şi validitate a procesului-verbal de contravenţie, existenţa în dreptul naţional. Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanţe a acestei din urma prezumţii, cu consecinţa obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neaşteptat pentru acesta, având în vedere dispoziţiile naţionale incidente în materia contravenţională (A_____, par. 58 şi 59). Curtea a mai
reţinut că petentului i s-a oferit cadrul necesar pentru a-şi expune cauza în condiţii de egalitate cu partea adversă şi că petentul nu a fost pus într-o situaţie dezavantajoasă faţă de autorităţi pentru simplu fapt că regimul contravenţional este diferit de regimul aplicabil în penal.
Instanţa de apel apreciază că instanţa de fond a administrat probele care sunt utile pertinente şi concludente cauzei, prin urmare, constată că sentinţa atacată în prezenta cauză se întemeiază pe o apreciere corectă a materialului probator administrat în cauză. Raportând dispoziţiile legale la situaţia de fapt reţinută în sarcina apelatei petente, instanţa de apel a apreciat că acesta nu a învederat suficiente argumente pentru a răsturna prezumţia de veridicitate a procesului verbal de contravenţie.
Astfel, instanţa de apel reţine că apelanta se face vinovată de comiterea contravenţiilor reţinute în sarcina sa în actul constatator contestat în condiţiile în care nu dat curs solicitării consumatorului privind denunţarea unilaterală a contractului de vânzare – cumpărare la distanţă ceea ce contravine dispoziţiilor art. 7 şi 8 din OG nr.130/2000, în vigoare la data încheierii contractului , text de lege ce prevede „ Consumatorul are dreptul de a denunţa unilateral contractul la distanţă , în termen de 10 zile lucrătoare , fără penalităţi şi fără invocarea vreunui motiv „ În ceea ce priveşte contravenţia prev.de art.7 lit.b prima liniuţă din OG nr.20/1992, instanţa de apel reţine că nici cu privire la aceasta, petenta apelantă nu propus probe, respectiv nu făcut dovada că declaraţia de conformitate respectă
cerinţele HG nr.982/2007. P___ probele administrate în cauză, petenta nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reţinută de agentul constatator, nu a făcut dovada susţinerilor sale, ori procesul verbal de bucură de prezumţie de legalitatea atâta timp
cât nu se aduc argumente care să răstoarne această prezumţie.
Faţă de considerentele de mai sus, în temeiul art.480 alin.1, art.453 C.proc.civ., Tribunalul va respinge apelul declarat în cauză, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-petentă _________________>, cu sediul în Carei, _________________________, nr.96, jud. Satu M___, înregistrată la O.R.C. sub nr. J XXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, în contradictoriu cu intimată CRPCNV CLUJ - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR SATU M___, cu sediul în Satu M___, _______________________.3, jud. Satu M___, Cod fiscal xxxxxxxx, împotriva Sentinţei civile nr.1586/03.06.2014, pronunţată de Judecătoria Carei în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2015.
Red.P.M./23.01.2015.
Tehnored_VD /26.01.2015.
4 ex. – _____________.cu: _____________, A___-O______ Jud.pt.Protecţia Consumatorilor Satu M___
Jud.fond: A________ C_____