Text integral

Inalta Curte de Casatie si Justitie

Sectia Comerciala,

Decizia nr. 1256 din 23-mar-2011

Asupra recursului de faţă: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantul Ş.G.I., a chemat în judecată pe pârâta SC B. SA solicitând să se constate că art. 4.3 din contractul de credit prin care se stipulează dreptul băncii de a modifica dobânda sau comisioanele bancare, este abuzivă, urmând a fi înlăturată. Susţine reclamantul că prin clauza atacată, au fost încălcate prevederile art. 1 şi 4 din Legea nr. 193/2000 care interzice formularea unor clauze neclare sau care nu au fost negociate direct cu consumatorul.

Tribunalul Brăila, prin sentinţa nr. 12/1.Corn din 25 ianuarie 2010 a respins acţiunea. Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că art. 4.1 şi 4.3 din contract prevedeau acordarea unui credit de dobândă variabilă şi comisioane bancare pe care banca le poate modifica.

Prin adresa 528/515277 din 5 octombrie 2009, pârâta a comunicat reclamantului modalitatea de calcul al dobânzii şi indicatorii ce influenţează acest calcul, oferind variante, inclusiv de reziliere a contractului. Curtea de Apel Galaţi, prin decizia 85/A din 18 octombrie 2010, a admis apelul reclamantului, a schimbat în tot sentinţa atacată, a admis acţiunea în constatarea nulităţii parţiale a contractului de credit şi a constatat nulă clauza cuprinsă la art. 4.3 din contract. Instanţa de apel a considerat clauza inserată la art. 4.3 din contractul de credit, abuzivă întrucât împrumutatuşl a acţionat de pe o poziţie inegală în raport cu banca, neavând posibilitatea să negocieze, iar dreptul de a modifica dobânda nu a circumscris niciun criteriu, având astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, prohibit de legislaţia internă (Legea nr. 193/2000, Legea nr. 198/2000, O.U.G. nr. 50/2010) şi de cea europeană (Directiva 93/13/CEE şi 2008/48/CEE). Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că în mod greşit instanţa de apel a stabilit poziţia inegală a consumatorului faţă de bancă, deşi din întreg materialul probator reieşea negocierea condiţiilor acordării creditului. Susţine recurenta că, în raport de dispoziţiile Legii nr. 193/2000 şi nr. 363/2007, clauza contractuală care permite modificarea ratei dobânzii nu are caracter abuziv, comerciantul fiind cel care deja furnizase produsul, iar interpretarea cauzelor fiind dreptul ambelor părţi contractuale.

Critica deciziei atacate relevă şi incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 174/2008 şi O.U.G. nr. 50/2010, potrivit cărora marja dobânzii poate fi modificată în raport cu fluctuaţiile indicilor de referinţă Euribor/Libor/Robor şi rata dobânzii de referinţă a B.N.R. la care creditorul poate adăuga o anumită marjă fixă pe toată durata contractului, de care instanţa de apel nu a ţinut cont. Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune. Prin contractul de credit încheiat la 27 august 2008, părţile au convenit acordarea de către pârâtă a unui credit în sumă de 55.000 CHF, a cărei utilizare a fost stabilită prin acelaşi acord de voinţă şi care a prevăzut în pct. IV dobânda variabilă de 9,5% (pct. 4.1), comisioanele. Pct. 4.6 din contract a stabilit calculul dobânzilor prin trimitere la prevederile Legii 289/2004. Includerea, per relationem, a textului legii din contract, conduce la concluzia validităţii clauzei de modificare a dobânzilor şi comisioanelor, în concordanţă cu Directiva 93/13 CE, privind protecţia consumatorului. Astfel, în contractul de credit, implicit, prin referire la Legea nr. 289/2004, (art. 4), s-a stabilit calculul dobânzii anuale efective (DAE) aşa încât calificarea acesteia ca fiind disproporţionată şi este nefondată. În aceeaşi măsură contractul a fost adaptat unei forme de publicitate care a indicat o rată a dobânzii sau orice altă cifră referitoare la costurile creditului pentru consumator, îndeplinind cerinţele prevăzute de art. 4 alin. (2), art. 2 şi 19 din Directiva 2008/48/CE, prin aceea că dobânda variabilă şi celelalte comisioane se calculează conform Anexei 2 din Legea nr. 289/2004 (care, prin norma voluntară de trimitere, face parte integrantă din contractul de credit contestat). Astfel, obligaţia generală, stabilită de norma europeană, în sarcina creditului, de a indica atât în etapa precontractuală cât şi în aceea a desfăşurării contractului informaţii privind calculul dobânzii, a fost îndeplinită (Anexa 1 la directiva citată fiind echivalentă Anexei 2-a Legii 289/2004).

De altfel, o clauză contractuală se consideră a fi abuzivă în situaţia în care, în contradicţie cu principiul bănci-credite, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului (art. 3 Directiva 93/13/CE). Faptul că, debitorul este în incapacitate de plată, prin ea însăşi nu justifică declararea abuzivă a unei clauze contractuale cu atât mai mult cu cât prin corespondenţa dintre părţi (filele 82-110 dosar fond) au fost detaliate dispoziţii ale contractului, care a presupus o reală negociere a acestuia şi care exclude abuzul de drept al părţii determinante în raportul de adeziune creat. De altfel dispoziţiile contractuale (art. 12.7) certifică timpul rezonabil de care a beneficiat consumatorul şi negocierea condiţiilor de creditare agreate atât în privinţa creditului cât şi a garanţiilor. Instanţa de apel, fără a avea în vedere adresa 69 din 12 ianuarie 2009 a considerat incidente prevederile art. 4 alin. (4) din Legea 198/2000.

Actul menţionat relevă cauzele creşterii nivelului dobânzii variabile, al taxelor şi comisioanelor, criteriuile acesteia şi oferă variante de negociere. În aprecierea caracterului abuziv al clauzelor se are în vedere momentul încheierii contractului, circumstanţele şi exprimarea clară şi inteligibişlă a acestora, toate în condiţiile unei obligaţii excesive a consumatorului.

Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va modifica decizia 85/A din 18 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi şi pe fond va respinge apelul reclamantului menţinând în tot sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite recursul declarat de pârâta SC B. SA Bucureşti, Suc. Brăila împotriva deciziei nr. 85/ A din 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul reclamantului Ş.G.I. declarat împotriva sentinţei nr. 12 din 25 ianuarie 2010 a Tribunalului Brăila, pe care o menţine în tot. Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie

Sursa: www.scj.ro