Text integral

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată a Curtea de Apel Bucureşti la 21 august 2007, Telemobil S.A. a formulat recurs, împotriva sentinţei civile nr. 926 din 28 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, solicitând în contradictoriu cu C.N.A. modificarea sentinţei atacate şi anularea Deciziei din 4 aprilie 2006 şi a adreselor din 5 aprilie 2006 şi din 11 aprilie 2006 emise de C.N.A., privind spotul publicitar Z.T.F.

Recurenta a solicitat în consecinţă obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată din fond şi recurs.

În motivarea recursului recurentul a susţinut că prin nerespectarea Legii nr. 148/2000 privind publicitatea, în ceea ce priveşte sancţionarea publicităţii înşelătoare, a Legii nr. 504/2002 privind audiovizualul şi O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, intimata i-a pus „în faţa faptului împlinit" fiind în imposibilitate de a lua cunoştinţă în mod concret şi precis de motivele pentru care reclama recurentei a fost interzisă.

A susţinut recurenta că în mod greşit Instanţa de Fond a considerat că deciziile C.N.A. ar avea temei legal în condiţiile nerespectării Legii nr. 148/2000 privind publicitatea şi O.G nr. 2/2001.

Recurentul a precizat că şi dacă intimatul ar fi trecut peste obligativitatea constatării prealabile a unei contravenţii, C.N.A. nu putea interzice imediat publicitatea, fără a emite în prealabil o somaţie şi fără a menţiona expres condiţiile şi termenele de intrare în legalitate.

C.N.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Astfel se menţionează că deşi recurenta a acţionat conform Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (întrucât actele emise de C.N.A. pot fi atacate numai la Instanţa de contencios administrativ) susţine greşit că în cauză s-ar aplica O.G. 2/2001 privind constatarea contravenţiilor de către un împuternicit al C.N.A. Se mai subliniază faptul că în mod greşit recurenta susţine că trimiterea adreselor către radiodifuzori de interzicere a spotului publicitar Z.T.F. nu poate fi decât o măsură subsecventă aplicării unei sancţiuni printr-un proces verbal de contravenţie şi că trebuie să emită o somaţie conţinând condiţii şi termene precise de intrare în legalitate.

Se menţionează că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 504/2004 cu modificările şi completările ulterioare, C.N.A. este garantul interesului public şi nu al interesului comercianţilor care-şi promovează produsele sau serviciile prin intermediul mijloacelor de comunicare audiovizuală care au obligaţia de a respecta regulile de difuzare a publicităţii impuse atât de Legea audiovizualului cât şi de actele subsecvente emise în aplicarea acesteia.

Se mai arată că, adresa contestată de recurent a fost adoptată în spiritul şi cu respectarea legii audiovizualului care guvernează activitatea decizională a C.N.A.

Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 926 din 28 martie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile de nelegalitate şi a inadmisibilităţii acţiunii şi a respins în fond acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC T. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A.

Instanţa de Fond a reţinut că din vizionarea CD-ROM-urilor prezentate şi încuviinţate ca probă de Curtea de Apel, precum şi din varianta tehnoredactată a spotului publicitar Z.T.F. se observă că tariful prezentat pe posturile de televiziune este de 4 DOLARI S.U.A. fără TVA inclus, care este prezentat pe durata spotului (2 secunde), atât sonor cât şi vizual cu caractere mari, în timp ce costul cu TVA, costul real de 4,76 DOLARI S.U.A. a fost inserat numai sub formă scrisă, cu caractere minuscule, aproximativ 1-2 secunde, fiind o mare diferenţă între ele şi deci dificil de a se percepe informaţia corectă, adică cu preţul TVA.

A mai reţinut Curtea de Apel că în cadrul spoturilor prezentate pe posturile de radio, tariful este de 4 DOLARI S.U.A. care nu include TVA, preţul corect fiind astfel 4,76 DOLARI S.U.A.

S-a menţionat că după emiterea adreselor, recurenta a încercat câteva variante, în cele din urmă inserând corect sonor tariful cu TVA pentru spotul difuzat la radio iar pentru spotul difuzat la televiziune a pus într-un mod vizibil tariful cu TVA, recunoscând astfel situaţia de fapt care a dus la emiterea adreselor.

Cât priveşte împrejurarea că, C.N.A. a solicitat radiodifuzorilor oprirea de îndată de la difuzare a spotului până la intrarea în legalitate, Curtea de Apel Bucureşti a precizat că aceasta nu se încadrează în prevederile art. 25 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 148/2000 pentru că, C.N.A. nu a constatat săvârşirea unei contravenţii conform art. 24 din Legea nr. 148/2000, adresele având caracterul unor recomandări şi nu al unor sancţiuni.

Recurenta prin acţiunea formulată la Instanţa de Fond a solicitat anularea deciziei din 4 aprilie 2006 emisă de C.N.A. şi care a stat la baza adreselor din 5 aprilie 2006 şi din 11 aprilie 2006.

La fila 6 din dosarul Instanţei de Fond se găseşte decizia C.N.A. din 4 aprilie 2008, care în condiţiile legii audiovizualului (din punct de vedere al competenţei materiale şi a modului de luare a deciziei) a hotărât să solicite oprirea de îndată de la difuzare, până la intrarea în legalitate a spotului publicitar Z.T.F. întrucât contravine dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările şi completările ulterioare, celor prevăzute în art. 6 din Legea Publicităţii nr. 148/2000 şi ale art. 114 alin. (1) lit. c) din codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

De precizat că în cauză şi-a spus punctul de vedere C.R.P. cu privire la spotul sus citat.

Acest act administrativ este un act legal, aşa cum corect a reţinut Instanţa de Fond, fiind evidentă publicitatea înşelătoare comisă de recurentă. Aceasta de altfel s-a supus, refăcând spotul în sensul că a prezentat în aceleaşi condiţii atât preţul fără TVA, cât şi pe cel cu TVA pentru corecta informare a cetăţenilor. Deci recurenta a cunoscut exact ce i s-a imputat.

În punerea în executare a deciziei C.N.A. s-au emis adresele criticate neîntemeiat de recurentă care în culpă fiind a încercat ca invocând culpa să conteste ceea ce a făcut respectiv, publicitate înşelătoare.

Teorie sancţionării contravenţionale şi prealabile este nefondată C.N.A. acţionând în condiţiile competenţei materiale stabilite de Legea nr. 504/2002. Cât priveşte adresele invocate de recurentă, acestea şi-au dovedit scopul de recomandare, recurenta fiind obligată astfel să intre în legalitate ceea ce a şi făcut după ce intimatul şi-a exercitat competenţa prevăzută de lege.

Recursul fiind neîntemeiat va fi respins în condiţiile art. 312 C. proc. civ.





PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E





Respinge recursul declarat de reclamanta SC T. SA împotriva sentinţei civile nr. 926 din 28 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2008.