Luarea în considerare a condamnărilor anterioare

Portugalia

Conținut furnizat de
Portugalia

Direcția-Generală pentru Administrarea Justiției – Directoratul Servicii de identificare în scop penal

Adresă:

Av. D. João II, No 1.08.01 D/E, etajele 0, și 9-14
1990-097 Lisabona

Telefon: (+351) 217 906 200/1
Fax: (+351) 211 545 100

Email: correio.dsic@dgaj.mj.pt
Site web: https://dgaj.justica.gov.pt/Registo-criminal/-Pedir-e-consultar-registo-criminal-de-pessoas

În temeiul Legii nr. 37/2015 din 5 mai 2015, pe lângă persoana vizată și orice persoană care demonstrează că depune o cerere în numele persoanei vizate sau în interesul acesteia, următoarele entități pot avea acces la informațiile din cazier, dar numai în scopurile indicate pentru fiecare dintre acestea:

  1. judecătorii și procurorii în scopul instrumentării cazurilor penale, al pregătirii acțiunilor penale și de liberare condiționată, al deciziilor privind adopția, tutela, curatela, plasarea temporară într-o familie substitutivă (apadrinhamento civil), înapoierea sau încredințarea copiilor, precum și deciziile privind descărcarea de datorie în cadrul procedurilor de faliment care implică persoane fizice;
  2. entitățile cărora le este delegată activitatea de investigație în temeiul dreptului procedural penal sau cărora le revine sarcina de a asigura cooperarea internațională în domeniul prevenirii și urmăririi penale a infracțiunilor, în exercitarea acestor competențe;
  3. entitățile împuternicite să examineze dosarele individuale ale deținuților, în acest scop;
  4. serviciile comunitare de reintegrare, în exercitarea competențelor lor;
  5. entitățile cu atribuții de garantare a securității interne și de prevenire a sabotajului, a terorismului, a spionajului sau a actelor care, prin natura lor, pot modifica sau distruge statul de drept instituit prin constituție, numai în exercitarea competențelor lor;
  6. entitățile oficiale care nu intră sub incidența alineatelor anterioare, în exercitarea competențelor lor publice, în cazul în care certificatele nu pot fi obținute de la persoanele vizate și sub rezerva unei autorizații din partea membrului guvernului responsabil de justiție și, în cazurile în care datele se referă la o persoană juridică sau la un echivalent, entitățile publice însărcinate cu reglementarea activității economice de către persoana juridică sau de un echivalent, în măsura în care acest lucru este strict necesar pentru a îndeplini această obligație de reglementare și sub rezerva unei autorizații din partea membrului guvernului responsabil de justiție;
  7. autoritățile centrale din statele membre ale Uniunii Europene menționate în Decizia-cadru 2009/315/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 în exercitarea competențelor care le sunt conferite prin respectiva decizie-cadru;
  8. autoritățile sau entitățile străine, sub rezerva unei autorizații din partea membrului guvernului responsabil de justiție și în aceleași condiții ca cele aplicabile autorităților portugheze corespunzătoare, ca parte a cercetărilor pregătitoare în cadrul procedurilor penale;
  9. entitățile oficiale ale statelor membre ale Uniunii Europene, în aceleași condiții ca cele aplicabile autorităților portugheze corespunzătoare, în scopurile prevăzute la articolul 22 alineatul (5) din Legea nr. 37/2006 din 9 august 2006, precum și entitățile din alt stat, în condițiile prevăzute de convențiile sau de acordurile internaționale în vigoare, sub rezerva unui regim de reciprocitate pentru autoritățile portugheze;
  10. entitățile autorizate de membrul guvernului responsabil de justiție în scopul cercetării științifice sau statistice.

Persoanele vizate care solicită certificate de cazier trebuie să dovedească faptul că sunt vizate efectiv, să își dovedească identitatea prin prezentarea unei cărți de cetățenie sau de identitate ori a altui document de identificare adecvat scopului și să indice motivul pentru care solicită certificatul de cazier. În cazul în care solicitarea se face prin intermediul platformei electronice, persoana vizată își dovedește identitatea prin autentificare cu cardul de cetățenie sau cu o cheie digitală (Legea nr. 37/2015 din 5 mai 2015).

Pot solicita un certificat de cazier judiciar în numele persoanei vizate:

  1. rudele minorilor pe linie ascendentă;
  2. tutorii persoanelor fizice care nu dispun de capacitate juridică;
  3. orice terț autorizat în mod expres să facă acest lucru de către persoana vizată într-un document scris.

Rudele sau tutorii care depun o cerere în conformitate cu literele (a) și (b) trebuie să demonstreze capacitatea în care depun cererea, să își dovedească identitatea prin prezentarea unei cărți de cetățenie sau de identitate ori a altui document de identificare adecvat scopului și să indice motivul pentru care solicită certificatul de cazier.

Un terț autorizat să prezinte o cerere de certificat de cazier în numele persoanei vizate trebuie să prezinte o declarație semnată de persoana vizată, care să specifice:

  1. numele complet al persoanei vizate și numărul cărții sale de cetățenie sau de identitate sau al altui document de identificare adecvat;
  2. numele complet al părții autorizate și numărul cărții sale de cetățenie sau de identitate sau al altui document de identificare adecvat;
  3. declarația de autorizare a cererii de certificat, indicând scopul în care se cere certificatul de cazier.

Pe lângă declarația de mai sus, partea terță autorizată trebuie să prezinte documentul de identificare menționat în declarația de autorizare, precum și documentul de identificare al persoanei vizate, pentru a se verifica semnăturile și datele de identitate, sau o copie certificată a acestora.

Informațiile conținute în cazierul judiciar sau absența unor astfel de informații sunt divulgate prin emiterea unui certificat de cazier judiciar (electronic) care permite identificarea persoanei la care se referă și care confirmă conținutul înregistrării referitoare la persoana respectivă sau absența unei astfel de înregistrări, în conformitate cu dispozițiile legii de identificare penală și în scopul în care este cerut cazierul. Certificatele sunt valabile timp de trei luni de la data eliberării și numai în scopul indicat în cerere, care trebuie menționat în certificat (Legea nr. 37/2015 din 5 mai 2015 și Decretul-lege nr. 171/2015 din 25 august 2015).ºº

Se poate depune o cerere de eliberare a unui certificat de cazier judiciar pe acest site web, la sediul Direcției-Generale pentru Administrarea Justiției, la birourile de asistență pentru cetățeni (Lojas do Cidadão) sau la centrele pentru cetățeni (Espaços do Cidadão) care oferă acest serviciu, la unitățile centrale sau la magistrații locali de la grefa instanțelor districtuale sau la birourile din Rețeaua integrată de sprijin pentru cetățeni (Rede Integrada de Apoio ao Cidadão) din Azore.

Ultima actualizare: 24/07/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site