For example, after a traffic accident between two persons living in Germany and France, respectively, it could be that they sue one another for damages in the Member State of their own domicile.

European Union (EU) law determines which courts of which Member States should hear the case, to avoid conflicting decisions. The general rule is that a person should be sued in the State where s/he is domiciled. Furthermore, other jurisdictional rules may be invoked as alternative in specific cases, for example, the person failing in performance of the contract can be sued at the place of performance of the obligation in question (e.g., in the place where the purchased goods should have been delivered). Special rules exist to protect groups such as consumers, workers and insured persons.

In family law, EU rules exist to determine where a dispute relating to divorce, parental responsibility or maintenance should be heard.

Please select the relevant country's flag to obtain detailed national information.

When you have determined the right Member State on the basis of the jurisdiction rules, then you need to find the competent court in practice.

The European Judicial Atlas in civil matters contains the names and addresses of all courts in the Member States competent in civil and commercial matters (courts of first instance, court of appeals, etc.) and geographical areas in which they have jurisdiction.

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

A se vedea mai jos.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Introducere

Din motive de claritate, având în vedere caracteristicile specifice ale ordinii juridice belgiene, vom analiza întrebările 1 și 2.1 împreună.

În primul rând, ar trebui să se facă distincție între competența de atribuire (compétence d’attribution/volstrekte bevoegdheid, cunoscută și sub denumirea de competență materială compétence matérielle/materiële bevoegdheid), și competența teritorială (compétence territoriale/territoriale bevoegdheid).

În orice acțiune se formulează o cerere, adesea cu valoare pecuniară, iar întinderea competenței materiale a unei instanțe este stabilită printr-o reglementare care precizează natura și valoarea cererilor pe care instanța respectivă poate să le soluționeze.

Acest răspuns la întrebările 1 și 2.1 privește competența materială.

Instanțele inferioare nu au competență pe întreg teritoriul Belgiei. Potrivit legii, țara este împărțită în diverse circumscripții (cantoane, arondismente etc.). Fiecare instanță este competentă numai în propria sa circumscripție. Acest fenomen este cunoscut sub numele de competență teritorială, care este descrisă în răspunsul la întrebarea 2.2.

Competența de fond: instanța de prim grad de jurisdicție

Instanța de prim grad de jurisdicție (tribunal de première instance/rechtbank van eerste aanleg) are „competență de fond” (plénitude de compétence/volheid van bevoegdheid). Aceasta înseamnă că instanța de prim grad de jurisdicție, spre deosebire de celelalte instanțe, poate soluționa toate cauzele, inclusiv cauzele care intră în competența altor instanțe.

Articolul 568 din Codul judiciar (Code judiciaire/Gerechtelijk Wetboek) prevede că instanța de prim grad de jurisdicție va soluționa toate cererile, cu excepția celor care trebuie introduse direct în fața instanței de apel (cour d’appel/hof van beroep) sau în fața Curții de Casație (Cour de cassation/Hof van Cassatie). Competența de fond de care dispune instanța de prim grad de jurisdicție este „condiționată”, în sensul că un pârât poate obiecta că instanța nu este competentă întrucât o altă instanță are competență specială în raport cu obiectul cauzei. Totodată, instanța de prim grad are competență exclusivă în anumite cauze. Anumite tipuri de litigii trebuie formulate în fața instanței de prim grad de jurisdicție, chiar și în cazul în care valoarea cererii este mai mică de 2 500 EUR, un exemplu fiind cererile privind statutul persoanei.

Alte instanțe

Mai jos este prezentată o listă a celorlalte instanțe, împreună cu o scurtă descriere a competenței lor materiale.

a) Judecătorul de pace

În temeiul articolului 590 din Codul judiciar, judecătorul de pace (juge de paix/vrederechter) are competență generală cu privire la toate cererile cu o valoare mai mică de 2 500 EUR, cu excepția celor pe care legea le atribuie în mod expres unei alte instanțe. Pe lângă această competență generală, judecătorul de pace are, de asemenea, o competență specială (a se vedea articolele 591, 593 și 594 din Codul judiciar) sau o competență exclusivă (articolele 595 și 597 din Codul judiciar) în ceea ce privește anumite cauze, indiferent de valoarea cererii. Exemple de cauze care țin de competența specială a judecătorului de pace sunt litigiile în legătură cu contractele de închiriere, cu proprietatea comună, cu drepturile de trecere și alte servituți și cu plățile aferente obligației de întreținere. Judecătorul de pace are competența de a soluționa actele de adopție și recunoașterile de paternitate. Exproprierile urgente și aplicarea de sigilii pe bunuri intră în competența exclusivă a judecătorului de pace.

b) Instanța de poliție

În conformitate cu articolul 601 a din Codul judiciar, instanța de poliție (tribunal de police/politierechtbank) soluționează toate acțiunile în despăgubire rezultate în urma accidentelor rutiere, indiferent de valoare. În aceste cauze, instanța de poliție are competență exclusivă.

c) Instanța comercială

În temeiul articolului 573 din Codul judiciar, instanța comercială (tribunal de commerce/rechtbank van koophandel) judecă, în primă instanță, litigiile dintre întreprinderi, și anume litigiile dintre persoanele sau firmele implicate într-o activitate economică pe termen lung care privesc acte efectuate ca parte a acestei activități și care nu se încadrează în competența specială a unei alte instanțe.

Un reclamant care nu are calitatea de întreprindere care introduce o acțiune în justiție împotriva unei întreprinderi poate opta să formuleze cauza în fața instanței comerciale. De asemenea, instanța comercială judecă litigii referitoare la cambii și bilete la ordin.

Pe lângă această competență generală, instanța comercială are competență specială și competență exclusivă în anumite cauze. Cauzele care intră în sfera sa de competență specială sunt enumerate la articolul 574 din Codul judiciar. Printre acestea se numără litigiile referitoare la societăți comerciale și acțiunile privind navigația maritimă și navigația interioară. În temeiul articolului 574 alineatul (2) din Codul judiciar, instanța comercială are competență exclusivă în acțiunile și litigiile care rezultă în mod direct din procedurile de faliment și de reorganizare judiciară în conformitate cu Legea privind falimentul din 8 august 1997 (loi du 8 août 1997 sur les faillites/faillissementswet van 8 augustus 1997) și cu Legea din 31 ianuarie 2009 privind continuitatea întreprinderilor (loi du 31 janvier 2009 relative à la continuité des entreprises/wet van 31 januari 2009 betreffende de continuïteit van de ondernemingen), dacă acestea sunt reglementate de legea specială aplicabilă procedurilor de faliment și de reorganizare judiciară.

d) Instanța de dreptul muncii

Instanța de dreptul muncii (tribunal du travail/arbeidsrechtbank) este principala instanță specială și deține, în esență, competența în cauzele care îi sunt atribuite în mod specific. Aceste cauze sunt descrise la articolul 578 și următoarele din Codul judiciar și sunt următoarele:

• litigiile de muncă;
• litigiile privind accidentele de muncă și bolile profesionale;
• litigiile privind securitatea socială.

Instanța de dreptul muncii are competență exclusivă în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor administrative prevăzute de legile și reglementările menționate la articolele 578-582 și de Legea privind amenzile administrative aplicabile în caz de încălcare a anumitor legi sociale (loi relative aux amendes administratives applicables en cas d’infraction à certaines lois sociales/wet betreffende de administratieve geldboeten in geval van inbreuk op sommige sociale wetten), precum și în ceea ce privește procedurile colective de plată a datoriilor.

e) Președinții completurilor de judecată din cadrul instanțelor inferioare – procedura măsurilor provizorii

Articolele 584-589 din Codul judiciar prevăd că președinții completurilor de judecată din cadrul instanțelor de prim grad de jurisdicție, din cadrul instanței comerciale și din cadrul instanței de dreptul muncii au competența, în toate cauzele urgente, să pronunțe hotărâri intermediare în materiile care intră în competența instanței de care aparțin [procedura măsurilor provizorii (référé/kort geding)]. Condiția este ca respectiva cauză să fie urgentă și ca decizia să fie doar o decizie intermediară, și anume o decizie care nu va influența cauza în sine. Exemple în acest sens sunt ordinele prin care se dispune efectuarea unei expertize, audierea unui martor etc.

f) Instanța competentă în materie de sechestru

Instanța competentă în materie de sechestru (juge des saisies/beslagrechter, a se vedea articolul 1395 din Codul judiciar) judecă toate cererile privind sechestrul asigurător(saisies conservatoires/bewarende beslagen), executarea hotărârilor, precum și măsurile luate de Oficiul pentru creanțe de întreținere prevăzute de Legea din 21 februarie 2003 de instituire a Oficiului pentru creanțe de întreținere din cadrul Serviciului Public Federal pentru Finanțe (loi du 21 février 2003 créant un Service des créances alimentaires au sein du SPF Finances/wet van 21 februari 2003 tot oprichting van een Dienst voor alimentatievorderingen bij de FOD Financiën).

g) Instanța pentru minori

Protecția tinerilor este o responsabilitate a comunităților componente ale statului federal belgian, însă organizarea instanțelor pentru minori rămâne o chestiune federală și este reglementată de Legea federală privind protecția tinerilor din 8 aprilie 1965 (loi relative à la protection de la jeunesse du 8 avril 1965/wet op de jeugdbescherming van 8 april 1965). Instanța pentru minori (tribunal de la jeunesse/jeugdrechtbank) este o secție a instanței de prim grad de jurisdicție care se ocupă cu adoptarea de măsuri de protecție a tinerilor.

h) Instanța de dreptul familiei

Instanța de dreptul familiei (tribunal de la famille/familierechtbank) este competentă în cazul tuturor litigiilor care privesc familia. În special (articolul 572a din Codul judiciar), aceasta are competență în următoarele litigii:

• litigii între soți și între partenerii legali;
• litigii privind autoritatea părintească;
• litigii privind obligațiile de întreținere;
• litigii privind regimul proprietății matrimoniale.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Principiul de bază în sistemul juridic belgian este că reclamantul dispune de libertate de alegere. Norma generală este prevăzută la articolul 624 alineatul (1) din Codul judiciar. În general, reclamantul introduce acțiunea în fața instanței de la locul unde pârâtul sau unul dintre pârâți își are domiciliul (domicile/woonplaats).

Ce se întâmplă dacă pârâtul nu este persoană fizică, ci persoană juridică? Adresa unei persoane juridice este adresa la care se află sediul social al acesteia(siège/hoofdzetel), și anume locul din care aceasta este administrată.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Reclamantul are dreptul să formuleze acțiunea în fața unei alte instanțe în anumite cazuri. Aceste opțiuni sunt descrise în special la articolul 624 alineatele (2)-(4) din Codul judiciar. Pe lângă instanța de la locul în care pârâtul sau unul dintre pârâți își are domiciliul, reclamantul poate opta pentru:

• instanța de la locul în care au luat naștere una sau mai multe dintre obligațiile în litigiu sau de la locul în care obligațiile sunt, au fost sau ar fi trebuit să fie îndeplinite;
• instanța în a cărei circumscripție se află o adresă de corespondență acceptată pentru solicitarea documentului în litigiu;
• instanța de la locul în care un executor judecătoresc (huissier de justice/gerechtsdeurwaarder) a discutat personal cu pârâtul, în cazul în care pârâtul sau pârâții nu au niciun domiciliu în Belgia sau în străinătate.

Potrivit tot unei jurisprudențe constante, în cadrul procedurii măsurilor provizorii, competența teritorială revine președintelui completului de judecată de la locul în care urmează să fie executată hotărârea.

În ceea ce privește plata obligațiilor de întreținere, potrivit prevederilor articolului 626 din Codul judiciar, cererile în materie de întreținere conexe cu dreptul la asistență pentru integrare socială pot fi formulate în fața instanței de la domiciliul reclamantului (și anume, membrul familiei care are dreptul la întreținere).

Aceste norme, prevăzute la articolele 624 și 626, sunt normele care se aplică în lipsa unor dispoziții contrare, iar părțile sunt libere să se abată de la acestea. Prin urmare, părțile pot încheia un acord de alegere a forului, în care să prevadă că orice eventual litigiu va fi formulat numai în fața anumitor instanțe de prim grad de jurisdicție.

Cu toate acestea, există unele excepții de la acest principiu de bază cu privire la libertatea de alegere.

Legislația identifică o serie de cauze în care reclamantul nu are posibilitatea de alegere. Aceste cauze sunt enumerate în special la articolele 627-629 din Codul judiciar. Exemple în acest sens sunt:

• în litigiile referitoare la contractele de muncă [articolul 627 alineatul (9)]: este competentă instanța de la locul în care se află mina, fabrica, atelierul, magazinul, biroul sau, în general, spațiile folosite pentru funcționarea întreprinderii sau desfășurarea profesiei sau a activității societății comerciale, a asociației sau a grupului;
• în cazul cererilor de divorț sau de separare legală pe motive de alterare definitivă a raporturilor conjugale [articolul 628 alineatul (1)]: este competentă instanța de la locul ultimei reședințe conjugale sau de la domiciliul pârâtului.

Chiar și în aceste cazuri, există totuși o oarecare libertate de alegere. Articolul 630 din Codul judiciar prevede că părțile pot conveni să se abată de la aceste dispoziții legale după nașterea litigiului. Cu toate acestea, orice astfel de acorduri încheiate înainte de nașterea litigiului sunt nule și neavenite.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

În anumite cauze, în special în cele descrise la articolele 631-633 din Codul judiciar, o singură instanță are competență jurisdicțională teritorială exclusivă. În acest caz, reclamantul nu beneficiază de niciun drept de alegere și nu poate fi încheiat niciun acord de alegere a forului, înainte sau după nașterea litigiului. Printre aceste cauze se numără următoarele:

• falimentul [articolul 631 alineatul (1) din Codul judiciar]: instanța comercială competentă să declare falimentul este instanța de la locul unde comerciantul își are locul principal de desfășurare a activității sau, în cazul unei persoane juridice, locul în care aceasta își are sediul la data falimentului sau a formulării cererii în instanță. Falimentul secundar: instanța comercială în circumscripția căreia întreprinderea în faliment își are locul relevant de desfășurare a activității. În cazul în care există mai multe locuri de desfășurare a activității, instanța competentă este prima instanță sesizată cu cererea de faliment;
• reorganizarea judiciară [articolul 631 alineatul (2) din Codul judiciar]: instanța comercială competentă este instanța în a cărei circumscripție debitorul își are locul principal de desfășurare a activității sau, în cazul unei persoane juridice, instanța în a cărei circumscripție persoana juridică își are sediul la data la care a fost depusă cererea;
• litigiile referitoare la aplicarea legislației fiscale (articolul 632): instanța competentă este instanța de pe lângă instanța de apel în circumscripția căreia se află administrația prin intermediul căreia a fost sau urmează să fie colectat impozitul sau, dacă litigiul nu privește colectarea unor impozite, instanța de apel de la locul în care își are sediul autoritatea fiscală care a emis decizia atacată. Cu toate acestea, în cazul în care procedurile se desfășoară în limba germană, instanța de prim grad de jurisdicție din Eupen are competență exclusivă;
• cererile cu privire la sechestrul asigurător și măsurile de executare (articolul 633): competența revine instanței de la locul instituirii sechestrului, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. În cazul unei ordonanțe de înființare a unei popriri (saisie-arrêt/beslag onder derden), instanța competentă este instanța de la locul în care își are domiciliul debitorul urmărit. În cazul în care domiciliul debitorului urmărit este în afara Belgiei sau este necunoscută, instanța competentă este instanța de la locul de executare a popririi [a se vedea de asemenea articolul 22 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială].

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Astfel cum s-a arătat deja mai sus, normele prevăzute la articolele 624 și 626 se aplică în lipsa unor dispoziții contrare, iar părțile sunt libere să se abată de la acestea. Părțile pot încheia un acord de alegere a forului, în care să prevadă că orice eventual litigiu va fi formulat numai în fața anumitor instanțe de prim grad de jurisdicție.

În cazurile menționate la articolele 627-629 din Codul judiciar, înainte de nașterea litigiului nu poate fi încheiat niciun acord de alegere a forului. Totuși, în temeiul articolului 630, aceste acorduri se pot încheia după nașterea litigiului.

În cazurile descrise la articolele 631-633 din Codul judiciar, nu este permis să se încheie un acord de alegere a forului.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Răspunsul la această întrebare este conținut în răspunsul la întrebările 1 și 2.

Linkuri

Articolele relevante din Codul judiciar: Serviciul Public Federal pentru Justiție

• Faceți clic pe Législation consolidée/Geconsolideerde wetgeving (Legislația consolidată).
• La rubrica Nature juridique/Juridische aard (Natura juridică), selectați Code judiciaire/Gerechtelijk Wetboek (Codul judiciar).
• În câmpul Mot(s)/Woord(en) [Cuvânt (cuvinte)], introduceți „624”.
• Faceți clic pe Recherche/Opzoeking (Căutare).
• Faceți clic pe Liste/Lijst (Listă).

* Faceți clic pe Justice de A à Z/Justitie van A tot Z (Justiție de la A la Z).

* Selectați: Cours: compétence/Hoven: bevoegdheid (Instanțe: competența judiciară).

Ajutor pentru căutarea instanței cu competență teritorială: Serviciul Public Federal pentru Justiție

• Faceți clic pe Compétence territoriale/Territoriale bevoegdheid (Competență teritorială).

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

În cadrul procedurii civile, instanțele de drept comun sunt competente să soluționeze litigiile și alte aspecte juridice care decurg din raporturile civile [articolul 14 alineatul (1) din Codul de procedură civilă (Grazhdanski protsesualen kodeks) (GPK)]. Unele instanțe provinciale mari au secții comerciale de sine stătătoare, pe lângă secțiile penale și civile.

Acțiunile în despăgubiri pentru prejudicii cauzate persoanelor fizice sau juridice prin intermediul unor acte, acțiuni sau omisiuni ilegale ale autorităților executive și ale funcționarilor acestora în cursul sau în legătură cu exercitarea activităților administrative constituie o excepție de la această regulă. Instanțele administrative sunt competente să soluționeze în primă instanță toate aceste cauze de contencios administrativ privind emiterea, modificarea, revocarea sau anularea actelor administrative și a contractelor administrative, precum și protecția împotriva faptelor ilicite și a omisiunilor administrației, cu excepția cazurilor care intră în competența Curții Administrative Supreme (Varhoven administrativen sad). Nu au fost instituite alte instanțe specializate în domeniul dreptului civil.

În temeiul dreptului bulgar, victima unei infracțiuni poate introduce o acțiune în despăgubiri pentru prejudiciul suferit atât în cadrul unei proceduri civile, cât și în cadrul procedurii penale inițiate împotriva persoanei acuzate. O acțiune civilă în cadrul unei proceduri penale poate fi introdusă atât împotriva inculpatului, cât și împotriva altor persoane care răspund civil pentru prejudiciul cauzat de infracțiune. Trebuie să se țină seama de faptul că instanța poate refuza să soluționeze acțiunea civilă în cadrul procedurii penale. În acest caz, victima poate introduce o acțiune și își poate exercita drepturile în conformitate cu procedura standard de drept civil.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Tribunalul raional (rayonen sad) este principala instanță competentă să soluționeze în primă instanță alte cauze civile decât cele care intră sub incidența competenței de instanță de prim grad de jurisdicție a unei instanțe provinciale (okrazhen sad) (articolul 103 din GPK).

În temeiul articolului 104 din GPK, instanțele provinciale sunt competente să soluționeze în primă instanță cauzele privind:

stabilirea sau contestarea filiației, încetarea unui raport de adopție, declararea judiciară a incapacității unei persoane sau ridicarea acestei incapacități;

dreptul de proprietate sau drepturile reale asupra unui imobil în cazul în care valoarea cererii dumneavoastră este mai mare de 50 000 BGN;

un litigiu civil sau comercial care are drept obiect o sumă mai mare de 25 000 BGN (cu excepția cazului în care litigiul se referă la plata întreținerii, o creanță în temeiul legislației muncii sau recuperarea unor cheltuieli neautorizate);

creanțe, indiferent de valoarea lor, conexate într-o singură cauză aflată în competența unei instanțe provinciale, în cazul în care acestea urmează să fie examinate în cadrul aceleiași proceduri;

un litigiu supus examinării de către instanța provincială în temeiul unei alte legi.

Conform Legii privind comerțul (Targovski Zakon), acțiunile introduse în temeiul acestei legi pentru apărarea drepturilor în calitate de asociat al unei societăți, atacarea unei decizii a acționarilor unei societăți, obținerea anulării actelor constitutive ale unei societăți, obținerea închiderii unei societăți sau inițierea procedurii de insolvență sunt examinate de instanța provincială în raza teritorială a căreia își are sediul social societatea. Instanța competentă în materie de insolvență este instanța provincială competentă în raza teritorială a căreia își are sediul central comerciantul la momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență.

Instanțele administrative au competență inițială pentru cauzele referitoare la despăgubiri pentru prejudiciile rezultate în urma unor acte, acțiuni sau omisiuni ilegale ale autorităților administrative și ale funcționarilor.

O acțiune civilă intentată în cadrul unei proceduri penale este examinată de instanța competentă în ceea ce privește infracțiunea comisă.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Acțiunile ar trebui introduse în fața instanței judecătorești competente în raionul (rayon) în care pârâtul își are reședința sau sediul social sau sediul central.

Acțiunile împotriva persoanelor juridice trebuie introduse în fața instanței judecătorești în raza teritorială a căreia se află sediul social al acestora. În cazul litigiilor care decurg din relațiile directe cu filialele sau sucursalele persoanelor juridice, acțiunile pot fi introduse în mod alternativ în fața instanței în raza teritorială a căreia se află respectivele filiale sau sucursale.

Acțiunile împotriva statului și a instituțiilor guvernamentale, inclusiv a departamentelor și a sucursalelor acestora, trebuie introduse în fața instanței în raza teritorială a căreia a fost inițiat raportul juridic care stă la baza litigiului. În cazul în care acest raport juridic a fost inițiat în străinătate, acțiunea trebuie înaintată instanței competente din Sofia.

O acțiune împotriva unei persoane care nu are o adresă cunoscută trebuie introdusă în fața instanței în raza teritorială a căreia se află locul de reședință al avocatului sau al reprezentantului legal al acesteia sau, dacă acest lucru nu este posibil, în raza teritorială a căreia se află locul de reședință al reclamantului. Acest lucru este valabil și în cazul în care persoana chemată în judecată este rezident în afara Bulgariei. În cazul în care reclamantul este, de asemenea, rezident în afara Bulgariei, acțiunea trebuie introdusă la instanța competentă din Sofia.

Acțiunile împotriva unui minor sau a unei persoane fără capacitate juridică trebuie introduse în fața instanței în raza teritorială a căreia se află locul de reședință al reprezentantului legal al acestora.

Acțiunile referitoare la o succesiune, la retragerea parțială sau completă a unui testament, la împărțirea unei succesiuni sau la anularea unui partaj voluntar, trebuie introduse în funcție de locul în care a fost deschisă succesiunea. În cazul în care defunctul este cetățean bulgar, însă succesiunea este deschisă în afara Bulgariei, acțiunea trebuie introdusă fie la instanța în raza teritorială a căreia se află ultima reședință a acestuia în Bulgaria, fie la instanța în raza teritorială a căreia se află patrimoniul succesoral.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

O acțiune privind creanțe pecuniare de natură contractuală poate fi intentată în fața instanței judecătorești în raza teritorială a căreia se află locul de reședință actual al pârâtului.

Creanțele de întreținere pot, de asemenea, să fie introduse în fața instanței în raza teritorială a căreia se află locul de reședință al reclamantului.

Lucrătorii pot, de asemenea, formula o acțiune împotriva angajatorului lor la locul lor obișnuit de desfășurare a activității.

Litigiile de dreptul muncii dintre străini, întreprinderi sau asociații în participațiune străine al căror sediu social se află în Bulgaria, pe de o parte, și salariați străini care lucrează pentru ei pe teritoriul Bulgariei, pe de altă parte, țin de instanțele în circumscripția cărora se află sediul social al angajatorului, cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel.

Litigiile de dreptul muncii dintre angajați cu cetățenie bulgară care lucrează în străinătate pentru angajatori bulgari țin de instanțele din Sofia în cazul în care cauza este introdusă împotriva angajatorului și de cele în a căror circumscripție se află reședința din Bulgaria a angajatului în cazul în care acțiunea este formulată împotriva angajatului.

O acțiune în despăgubiri poate fi introdusă la instanța în raza teritorială a căreia s-a produs prejudiciul.

În cazul unei acțiuni care vizează pârâți din diferite circumscripții judiciare sau bunuri imobile care se află în diferite circumscripții judiciare, reclamantul poate alege să introducă acțiunea la instanța din oricare dintre aceste circumscripții.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Acțiunile referitoare la drepturi reale asupra unui bun imobil, ieșirea din coproprietate prin partaj sau stabilirea limitelor ori restabilirea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil trebuie introduse la instanța în raza teritorială a căreia se află bunul imobil respectiv. Acțiunile referitoare la un act de constituire a unor drepturi reale asupra unui bun imobil sau care vizează rezilierea, anularea sau constatarea nulității unui act referitor la un bun imobil trebuie, de asemenea, să fie introduse în fața instanței care deține competența pentru bunul imobil.

Acțiunile introduse de un consumator sau împotriva unui consumator sunt de competența instanței în raza teritorială a căreia se află reședința obișnuită a consumatorului și, în absența unei astfel de adrese, a instanței în raza teritorială a căreia se află domiciliul consumatorului.

Acțiunile în despăgubiri în temeiul Codului asigurărilor (Kodeks za zastrahovaneto) inițiate de persoana vătămată împotriva unui asigurător, a Fondului de garantare (Garantsionen fond) și a Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule din Bulgaria (Natsionalno byuro na balgarskite avtomobilni zastrahovateli) trebuie introduse la instanța în raza teritorială a căreia se află domiciliul sau sediul social al reclamantului în momentul în care s-a produs evenimentul asigurat sau în raza teritorială a căreia se află locul unde s-a produs evenimentul asigurat.

O acțiune în despăgubiri pentru un prejudiciu care rezultă dintr-o infracțiune trebuie introdusă în vederea unei soluționări simultane în cadrul procedurii penale la instanța în fața căreia se introduce acuzația în materie penală.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

În principiu, o competență stabilită prin lege nu poate fi modificată prin intermediul unui acord între părți.

Cu toate acestea, părțile la un litigiu privind un bun imobil pot deroga de la normele de competență teritorială prin semnarea unui acord de atribuire a competenței unei anumite instanțe, cu excepția cazului în care acțiunea se referă la drepturi reale asupra unui bun imobil, ieșirea din coproprietate prin partaj sau stabilirea limitelor ori restabilirea dreptului de proprietate asupra unei proprietăți imobiliare, un act de constituire a unor drepturi reale asupra unui bun imobil sau vizează rezilierea, anularea sau constatarea nulității unui act referitor la un bun imobil. În aceste cazuri, legea este cea care determină instanța care are competență teritorială.

În acțiunile privind protecția consumatorilor sau legislația muncii, acordurile între părți privind instanța competentă sunt valabile numai în cazul în care au fost semnate după apariția litigiului.

Părțile la un litigiu cu caracter patrimonial pot ajunge la un acord cu privire la soluționarea problemei prin intermediul arbitrajului, cu excepția cazului în care aceasta privește drepturi reale sau bunuri imobile, plata indemnizației de întreținere sau legislația muncii. Pentru a iniția o procedură de arbitraj, toate părțile implicate trebuie să încheie un acord procedural special (arbitrazhno sporazumenie sau acord de arbitraj). Instanța de arbitraj poate utiliza orice surse relevante de drept internațional și o sursă națională specifică: Legea privind arbitrajul în litigiile comerciale internaționale (Zakon za mezhdunarodniya targovski arbitrazh).

În conformitate cu Legea privind arbitrajul în litigiile comerciale internaționale, acordul de arbitraj înseamnă că toate părțile implicate solicită unei curți de arbitraj să soluționeze toate conflictele sau o parte a acestora care pot apărea sau au apărut între acestea în cadrul unui anumit raport contractual sau necontractual. Acordul poate lua forma unei clauze compromisorii într-un alt contract sau a unui acord separat. Acordul de arbitraj trebuie întocmit în scris. Curtea de arbitraj poate fi o instituție permanentă sau poate fi instituită pentru a soluționa un anumit litigiu. Sediul curții de arbitraj poate fi în afara Bulgariei în cazul în care una dintre părți are în mod normal sediul în afara Bulgariei sau își are locul de desfășurare a activității în conformitate cu statutul său ori își are conducerea centrală în afara Bulgariei.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Singurele instanțe specializate din Bulgaria care sunt competente să judece litigiile de drept civil sunt instanțele administrative.

Acțiunile împotriva autorităților executive în vederea acordării de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate pot fi introduse în fața instanței administrative în raza teritorială a căreia se află locul în care s-a produs prejudiciul sau reședința obișnuită sau sediul social al părții vătămate și, în cazul în care aceste acțiuni sunt prezentate împreună cu o contestație a actului administrativ în sine, acestea trebuie să fie introduse în fața instanței în raza teritorială a căreia se află adresa sau sediul social al recurentului [articolul 133 alineatul (5) din Codul de procedură administrativă (Administrativno protsesualen kodeks)].

Toate cauzele administrative intră în competența instanțelor administrative, cu excepția celor care țin de competența Curții Supreme Administrative. Curtea Supremă Administrativă are competență inițială pentru soluționarea căilor de atac referitoare la: un regulament emis de o autoritate publică, alta decât un consiliu local, un regulament emis de Consiliul de miniștri, de prim-ministru, de un viceprim-ministru sau de un ministru, o decizie a Consiliului Judiciar Suprem, un regulament emis de Banca Națională a Bulgariei și orice alte regulamente pentru care legea prevede competența în primă instanță a Curții Supreme Administrative.

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Dreptul civil ceh nu conține norme procedurale care să desemneze instanțele specializate pentru soluționarea anumitor tipuri de cauze. În cauzele civile, instanța cu competență generală are, în principiu, competența să soluționeze toate litigiile în materie civilă. Acestea sunt definite din punct de vedere material, astfel încât în procedurile judiciare civile, instanțele soluționează și decid cu privire la litigii și alte cauze juridice care rezultă din raporturi de drept privat [secțiunea 7 alineatul (1) din Legea nr. 99/1963 Rep., Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificată). Ulterior, de la 1 ianuarie 2014, în Republica Cehă a intrat în vigoare o nouă lege, Legea nr. 292/2013 Rep. privind procedurile judiciare speciale. Potrivit acestei legi, instanțele soluționează și decid cu privire la aspectele juridice prevăzute în respectiva lege.

În anumite cazuri, o reglementare specială conferă autorităților administrative competența de a decide cu privire la chestiuni de drept civil. Cu toate acestea, în acest caz, decizia adoptată de autoritatea administrativă poate fi întotdeauna revizuită ulterior de către o instanță civilă în procedurile prevăzute în partea V din Legea nr. 99/1963 Rep., Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificată (secțiunea 244 și următoarele).

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

În Republica Cehă, instanțele civile de prim grad de jurisdicție sunt instanțele districtuale (okresní soud) și instanțele regionale (krajské soud) și, în cazuri rare, Curtea Supremă a Republicii Cehe (Nejvyšší soud České republiky).

1. Instanțele districtuale au competența de a judeca acțiunea în primă instanță, cu excepția cazului în care legea prevede în mod expres că această competență revine instanțelor regionale sau Curții Supreme a Republicii Cehe.

2.

a) În conformitate cu Legea nr. 99/1963 Rep., instanțele regionale au competență în următoarele cauze în primă instanță:

• în litigii referitoare la încheierea unui acord privind plățile nedatorate ale prestației de asigurare de pensii, ale prestației de asigurare socială de sănătate sau ale sprijinului material, precum și în litigii referitoare la încheierea unui acord privind despăgubirile regresive plătite ca urmare a dreptului la prestații de asigurare socială de sănătate,
• în litigii cu privire la nelegalitatea unei greve sau a încetării activității unei întreprinderi,
• în litigii privind un alt stat sau străini care beneficiază de imunități și privilegii diplomatice, dacă aceste litigii intră în competența instanțelor cehe,
• în litigii având ca obiect anularea unei decizii arbitrale privind executarea obligațiilor care decurg dintr-o convenție colectivă,
• în cauze care rezultă din raporturi juridice legate de constituirea unor societăți comerciale, fundații, fonduri și fonduri de dotare și în litigii între societăți comerciale, partenerii sau membrii acestora, precum și în litigii între parteneri sau membri rezultate din participarea lor la societatea comercială,
• în litigii între întreprinderi, parteneri sau membri și membrii organelor statutare ale acestora sau lichidatori, dacă litigiile au ca obiect exercitarea mandatului membrilor organelor statutare sau lichidarea,
• în litigii care decurg din legislația privind drepturile de autor,
• în litigii privind protecția drepturilor încălcate sau amenințate de concurența neloială sau restricții nelegale în materie de concurență,
• în chestiuni privind protecția denumirii și a reputației unei persoane juridice,
• în litigii având ca obiect garanția financiară și în litigii legate de cambii, cecuri și instrumente de investiții,
• în litigii care decurg din tranzacționări la bursa de mărfuri,
• în chestiuni legate de adunările generale ale asociațiilor de proprietari și litigiile care decurg din acestea,
• în chestiuni referitoare la transformarea societăților și a cooperativelor, inclusiv orice proceduri de despăgubire, în temeiul unei dispoziții legislative speciale,
• în litigii privind achiziționarea unei instalații, un contract de leasing al unei instalații sau al unei părți a acesteia,
• în litigii referitoare la contracte de lucrări de construcție care sunt contracte de achiziții publice peste prag, inclusiv bunurile necesare pentru executarea unor astfel de contracte.

b) În conformitate cu Legea nr. 292/2013 Rep., instanțele regionale au competență în următoarele cauze în primă instanță:

• cauze cu privire la statutul persoanelor juridice, inclusiv dizolvarea și lichidarea acestora, numirea și revocarea membrilor organelor lor statutare sau a lichidatorului, transformarea acestora și aspectele privitoare la statutul beneficiarilor în general,
• în chestiuni referitoare la custodia persoanelor juridice,
• cauze privind cauțiunile depuse în vederea îndeplinirii obligațiilor de plată a unei contraprestații sau a unei despăgubiri către mai mult de o persoană pe baza unei hotărâri judecătorești în temeiul Legii societăților comerciale sau al Legii privind transformarea societăților și a cooperativelor (denumită în continuare „cauțiune obligatorie”),
• în chestiuni legate de piața de capital,
• în cauze privind acordul preliminar de desfășurare a unor anchete în materie de protecție a concurenței,
• în cauze privind înlocuirea consimțământului unui reprezentant al Asociației Barourilor Cehe sau al Camerei Consultanților Fiscali pentru a avea acces la conținutul documentelor.

3. Curtea Supremă a Republicii Cehe are competență exclusivă și în primă instanță în procedurile de recunoaștere a hotărârilor judecătorești străine în materie de divorț, de separare legală, de anulare a căsătoriei și de constatare a existenței sau a inexistenței unei căsătorii, dacă cel puțin una dintre părți este cetățean al Republicii Cehe, în temeiul secțiunii 51 din Legea nr. 91/2012 Rep. privind dreptul internațional privat. Cu toate acestea, această procedură nu este urmată în momentul recunoașterii hotărârilor judecătorești din alte state membre ale UE în cauzele în care se aplică Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentul (CE) nr. 1347/2000, sau în cauzele în care se aplică un tratat bilateral sau multilateral care prevăd o altă procedură decât cea aplicabilă conform dreptului ceh.

Curtea Supremă are, de asemenea, competență în chestiunile referitoare la recunoașterea unei hotărâri judecătorești străine de stabilire sau de tăgăduire a filiației, în temeiul secțiunii 55 din Legea nr. 91/2012 Rep. privind dreptul internațional privat.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

Împrejurările existente la momentul inițierii procedurii sunt decisive pentru stabilirea competenței (a se vedea întrebarea 2.1) și a competenței teritoriale. Orice modificare ulterioară a acestor împrejurări (de exemplu, modificarea locului de reședință al pârâtului) este, cu câteva excepții (transfer de competență pentru cauzele referitoare la îngrijirea minorilor, custodie și proceduri privind capacitatea juridică) nerelevantă.

În conformitate cu secțiunea 105 alineatul 1 din Legea nr. 99/1963, Codul de procedură civilă, instanța este, de regulă, autorizată să examineze competența teritorială numai la începutul procedurii - până la sfârșitul procedurii preliminare sau, dacă nu există o procedură preliminară, înainte de a începe să soluționeze fondul cauzei, și anume până în momentul în care solicită reclamantului să formuleze o acțiune în cadrul procedurii inițiale sau până când pronunță o hotărâre dacă pronunță fără organizarea unei ședințe. Ulterior, competența teritorială poate fi examinată numai dacă procedura preliminară nu a avut loc și o parte a ridicat o excepție cu privire la competența teritorială cu prima ocazie în care a avut dreptul să facă acest lucru. Este posibil ca, în anumite cauze, competența teritorială să revină mai multor instanțe. Reclamantul poate alege între instanța cu competență generală și instanțele desemnate în secțiunea 87 din Legea nr. 99/1963 Rep., Codul de procedură civilă (de exemplu, în funcție de locul de muncă, în cauzele în care se solicită despăgubiri în funcție de locul în care s-a produs prejudiciul). Reclamantul trebuie să aleagă cel târziu la data introducerii acțiunii — va avea competență instanța în fața căreia a fost inițiată procedura prima dată.

În anumite materii juridice, competența teritorială este stabilită prin Legea nr. 292/2013 Rep. privind procedurile judiciare speciale.

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Normele de bază privind competența teritorială sunt stabilite în secțiunile 84-86 din Legea nr. 99/1963 Rep., Codul de procedură civilă, și în secțiunea 4 din Legea nr. 292/2013 Rep. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama de faptul că, în anumite cazuri, competența teritorială poate fi reglementată de legislația direct aplicabilă a UE, care are prioritate față de legislația națională (a se vedea anumite dispoziții ale Regulamentului nr. 44/2001, care reglementează nu numai competența internațională, ci și competența teritorială), ceea ce înseamnă că normele privind competența teritorială prevăzute de dreptul ceh nu se aplică întotdeauna.

Norma de bază din Legea nr. 99/1963 Rep., Codul de procedură civilă, este că instanța cu competență generală este instanța cu competență generală a pârâtului. Instanța cu competență generală este întotdeauna instanța districtuală. Dacă o instanță regională este competentă în primă instanță (a se vedea întrebarea 2.1), instanța regională în a cărei circumscripție se află instanța cu competență generală (districtuală) a părții are competență teritorială. Dacă acțiunea este formulată împotriva mai multor pârâți, are competență teritorială instanța cu competență generală a oricăruia dintre aceștia.

Instanța cu competență generală a unei persoane fizice este instanța districtuală în a cărei circumscripție se află reședința acestei persoane și, dacă partea nu are nicio reședință, atunci este instanța în a cărei circumscripție locuiește persoana fizică respectivă. Prin reședință se înțelege locul unde un particular locuiește cu intenția de a rămâne permanent (este posibil să existe mai multe astfel de locuri, caz în care toate aceste instanțe sunt instanțe cu competență generală).

Instanța cu competență generală a unei persoane fizice cu activități comerciale este, în cauzele care rezultă din activități economice, instanța districtuală în a cărei circumscripție își are sediul comercial această persoană fizică (sediul comercial este adresa înscrisă în registrul public); dacă aceasta nu are un sediu comercial, instanța cu competență generală este instanța districtuală în a cărei circumscripție își are reședința și, dacă partea nu are nicio reședință, instanța districtuală în a cărei circumscripție locuiește persoana fizică respectivă.

Criteriul de determinare a instanței cu competență generală a unei persoane juridice este sediul său social (a se vedea secțiunile 136 și 137 din Legea nr. 89/2012 Rep., Codul civil).

Instanța cu competență generală a unui administrator judiciar în procedura de insolvență în timpul executării mandatului său este instanța districtuală în circumscripția căreia administratorul judiciar are un sediu social.

Norme speciale se aplică instanței cu competență generală a statului (instanța în a cărei circumscripție își are sediul unitatea organizațională a statului competentă în temeiul unei dispoziții legislative speciale și, dacă instanța competentă teritorial nu poate fi determinată în acest fel, instanța în a cărei circumscripție s-au petrecut faptele care au dat naștere dreptului invocat), a municipalității (instanța în a cărei circumscripție este situată municipalitatea respectivă) și a unității teritoriale autonome superioare (instanța în a cărei circumscripție își au sediile organele sale administrative).

În cazul în care pârâtului, cetățean al Republicii Cehe, nu îi corespunde nicio instanța cu competență generală sau nu îi corespunde nicio instanță cu competență generală din Republica Cehă, instanța competentă va fi instanța în a cărei circumscripție acesta și-a avut ultima reședință cunoscută în Republica Cehă. Drepturile de proprietate pot fi exercitate împotriva unei persoane care nu are altă instanță competentă în Republica Cehă prin instanța în a cărei circumscripție se află bunurile sale.

O acțiune (cerere de chemare în judecată) împotriva unei persoane străine poate fi formulată, de asemenea, în fața unei instanțe în a cărei circumscripție din Republica Cehă sunt situate instalația sa sau o unitate organizațională a instalației sale.

Potrivit dispozițiilor secțiunii 4 din Legea nr. 292/2013 Rep. privind procedurile judiciare speciale, competența revine instanței cu competență generală a persoanei în al cărei interes se desfășoară procedura respectivă, cu excepția dispozițiilor contrare ale acestei legi. Instanța cu competență generală a unui minor care nu are capacitate deplină de exercițiu este instanța în a cărei circumscripție își are reședința minorul, astfel cum a fost stabilită printr-un acord între părinți sau în temeiul unei decizii judecătorești sau al altor mijloace de decizie.

2.2.2 Reglementări particulare

În afară de competența teritorială a instanței cu competență generală a pârâtului, există o altă competență teritorială specială, aceasta fiind (a) competența teritorială specială aleasă (a se vedea întrebarea 2.2.2.1 de mai jos) și (b) competența teritorială specială exclusivă (a se vedea întrebarea 2.2.2.2 de mai jos). În materie comercială, este de asemenea posibil să se încheie un acord de prorogare de competență (a se vedea întrebarea 2.2.2.3 de mai jos).

În plus, în conformitate cu secțiunea 5 din Legea nr. 292/2013 Rep. privind procedurile judiciare speciale, dacă împrejurările pe baza cărora se stabilește competența instanței se modifică în cursul procedurii de încredințare a copilului minor, al acțiunilor în materie de custodie și al procedurii privind capacitatea juridică, instanța are dreptul să transfere competența sa unei alte instanțe, dacă acest lucru este în interesul minorului, al tutorelui sau al persoanei a cărei capacitate juridică este stabilită. Cu toate acestea, transferul de competență în temeiul acestui alineat rămâne întotdeauna la aprecierea instanței.

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Aceasta este așa-numita „competență teritorială specială aleasă” care este reglementată de secțiunea 87 din Legea nr. 99/1963 Rep., Codul de procedură civilă. Reclamantul poate alege dacă să formuleze o acțiune la instanța cu competență generală a pârâtului sau la o altă instanță competentă teritorial. Cu toate acestea, normele de competență teritorială trebuie să fie respectate — dacă o instanță regională este competentă în primă instanță, reclamantul trebuie să introducă acțiunea la instanța regională. De îndată ce acțiunea a fost prezentată instanței, reclamantul nu poate modifica alegerea sa. În cazul în care competența teritorială este reglementată printr-un regulament direct aplicabil al UE, care are prioritate față de legislația națională (a se vedea anumite dispoziții ale Regulamentului nr. 44/2001, care reglementează nu numai competența internațională, ci și competența teritorială), normele privind alegerea competenței teritoriale prevăzute de dreptul ceh nu pot fi aplicate.

În locul instanței cu competență generală care corespunde pârâtului, reclamantul poate alege o instanță în circumscripția căreia:

• pârâtul are locul de muncă permanent;
• s-au produs faptele care dau naștere unui drept de despăgubire;
• este situată unitatea organizațională a instalației unei persoane fizice sau juridice, care are calitatea de pârât, dacă litigiul privește această unitate;
• o persoană care administrează o piață reglementată sau un sistem multilateral de tranzacționare își are sediul social, în cazul unui litigiu comercial

1. privind piața reglementată administrată de această persoană sau înființarea unei astfel de afaceri ori
2. în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare operat de această persoană sau înființarea unui astfel de sistem de tranzacționare;

• se află locul plății, dacă este exercitat un drept care decurge dintr-o cambie, dintr-un bilet la ordin sau din alte titluri de valoare;
• se află sediul social al unei burse de mărfuri, în cazul unui litigiu referitor la tranzacționări pe bursa de mărfuri.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Aceasta este așa-numita „competență teritorială exclusivă specială”, care este reglementată de secțiunea 88 din Legea nr. 99/1963 Rep., Codul de procedură civilă, și de anumite dispoziții ale Legii nr. 292/2013 Rep. privind procedurile judiciare speciale. Dacă în anumite materii a fost impusă competența teritorială exclusivă, competența teritorială nu poate fi determinată în funcție de instanța cu competență generală care corespunde pârâtului sau de instanța care poate fi aleasă.

În cazul în care competența teritorială este reglementată printr-un regulament direct aplicabil al UE, care are prioritate față de legislația națională [a se vedea în anumite dispoziții din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, care reglementează nu numai competența internațională, ci și competența teritorială], normele privind competența teritorială exclusivă prevăzute de dreptul ceh nu pot fi aplicate.

În conformitate cu secțiunea 88 din Legea nr. 99/1963 Rep., Codul de procedură civilă, competența teritorială exclusivă este impusă în primul rând în cazul următoarelor proceduri:

• proceduri privind încheierea unui acord cu privire la proprietatea comună a soților sau alte active sau anularea contractului comun de închiriere a unui apartament după divorț- — are competență teritorială instanța care decide cu privire la divorț
• proceduri privind dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile (procedura trebuie să privească direct dreptul de proprietate — este vorba în principal de drepturi reale sau de drepturi de închiriere) — are competență teritorială instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul, cu condiția ca aceste proceduri să nu privească încheierea unui acord asupra proprietății comune a soților sau a altor active sau anularea contractului comun de închiriere a unui apartament după divorț (în aceste cazuri instanța care a decis cu privire la divorț va avea competență teritorială — a se vedea mai sus)
• proceduri de soluționare a unui litigiu cu privire la procedurile de autentificare și legalizare a testamentelor — are competență teritorială instanța la care se desfășoară procedura de autentificare și legalizare a testamentelor.

Legea nr. 292/2013 Rep. privind procedurile judiciare speciale prevede competența teritorială specială pentru următoarele proceduri, în special:

• proceduri de divorț, proceduri pentru constatarea existenței sau a inexistenței căsătoriei și proceduri pentru declararea nulității căsătoriei — în conformitate cu secțiunile 373 și 383, instanța competentă este cea în a cărei circumscripție soții au avut ultima reședința comună în Republica Cehă, cu condiția ca cel puțin unul dintre soți să locuiască în circumscripția respectivă; dacă o astfel de instanță nu există, are competență instanța cu competență generală a soțului care nu a depus cerere de deschidere a procedurii și, dacă nu există nici această instanță, competența revine instanței cu competență generală a soțului care a introdus cererea de deschidere a procedurii
• proceduri de autentificare și legalizare a testamentelor — în conformitate cu secțiunea 98, instanța competentă este cea de la locul de reședință permanentă înregistrat al defunctului, de la ultimul său loc de reședință sau de la locul în care acesta a locuit, de la locul în care este situat bunul imobil a defunctului sau de la locul decesului acestuia (acestea sunt criterii ierarhice)
• acțiuni formulate în materie de răpire internațională de copii (înapoierea unui copil) în conformitate cu secțiunea 479, caz în care instanța competentă teritorial este instanța în a cărei circumscripție se află sediul social al Oficiului pentru Protecția Juridică Internațională a Minorilor — și anume Tribunalul Municipal din Brno.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

În chestiuni referitoare la raporturile dintre întreprinderi care rezultă din activități comerciale, părțile au opțiunea de a conveni cu privire la o competență teritorială diferită față de cea prevăzută de lege (un așa-numit acord de prorogare) numai în temeiul secțiunii 89a din Legea nr. 99/1963 Rep., Codul de procedură civilă, și numai cu condiția ca într-o anumită cauză să nu fi fost stabilită nicio competență teritorială exclusivă în temeiul secțiunii 88 din Legea nr. 99/1963 Rep., Codul de procedură civilă (a se vedea mai sus). Acordul de prorogare a competenței trebuie întocmit în formă scrisă. Dacă reclamantul formulează o cerere în fața instanței selectate și este invocat acordul de prorogare a competenței, acest acord (în forma admisibilă — de preferință originalul sau o copie certificată) ar trebui anexat la cerere, deși aceasta nu este o condiție prealabilă în temeiul legislației actuale.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Nu există instanțe specializate în Republica Cehă (a se vedea răspunsul la întrebarea 1).

Jurisdicția internațională a instanțelor germane se stabilește fie în conformitate cu actele juridice relevante ale Uniunii Europene, fie pe baza dreptului internațional autonom de procedură civilă, care include și convențiile internaționale. Chestionarul vizează doar aspecte ce țin de jurisdicția națională.

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Există două sisteme diferite de instanțe pentru litigii civile în Germania: instanțele civile (Zivilgerichte) și instanțele competente în conflicte de muncă (Arbeitsgerichte).

Instanțele competente în conflicte de muncă au jurisdicție asupra tuturor litigiilor civile dintre angajați și angajatori și asupra litigiilor dintre partenerii sociali. Celelalte responsabilități ale instanțelor competente în conflicte de muncă sunt enumerate la articolele 2 și 2a din Legea instanțelor competente în conflicte de muncă (Arbeitsgerichtsgesetz, ArbGG). Conform articolului 5 alineatul (1) teza a doua din Legea instanțelor competente în conflicte de muncă, acestea au competențe și asupra litigiilor dintre persoanele aflate într-o situație similară angajaților și clienții acestora. Toate celelalte litigii civile intră în competența instanțelor civile, care sunt instanțe de drept comun.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Instanțele civile de prim grad de jurisdicție sunt instanțele locale (Amtsgerichte) și instanțele regionale (Landgerichte).

1. În principiu, litigiile civile se judecă la instanțele locale dacă suma în litigiu nu depășește 5 000 de euro și dacă instanța regională nu are competență exclusivă [articolul 23 alineatul (1) din Legea privind organizarea instanțelor (Gerichtsverfassungsgesetz, GVG)].

Instanțele locale au, de asemenea, competență exclusivă în cazurile de mai jos, indiferent de suma în litigiu (articolele 23 și 23a din Legea privind organizarea instanțelor).

Instanțele locale au competența de a judeca litigii având ca obiect creanțe care decurg dintr-un contract de leasing rezidențial sau existența unui astfel de contract de leasing [articolul 23 alineatul (2) litera (a) din lege].

În plus, instanțele locale au competența exclusivă de a judeca cauze familiale și, în general, chestiuni din domeniul jurisdicției necontencioase [articolul 23a alineatul (1) prima teză, punctele 1 și 2].

Instanțele locale au, de asemenea, competență exclusivă în alte chestiuni prevăzute la articolul 23 alineatul (2) literele (b)-(d) și (g) din Legea privind organizarea instanțelor.

2. La instanțele regionale se judecă în primă instanță toate litigiile civile care nu sunt de competența instanțelor locale. Este vorba, în principal, de litigii a căror sumă depășește 5 000 de euro.

În special, instanțele regionale au competența exclusivă de a judeca în temeiul articolului 71 alineatul (2) din lege, indiferent de valoarea care face obiectul litigiului:

-          cauzele introduse împotriva autorităților fiscale, pe baza legislației privind funcția publică,

-          cauzele care au la bază informări publice false și înșelătoare privind piața de capital sau nerealizarea unor astfel de informări, utilizarea unor informări publice false și înșelătoare privind piața de capital sau neinformarea publicului cu privire la faptul că aceste informări publice privind piața de capital sunt false sau înșelătoare,

-          litigiile care se referă la dreptul cumpărătorului de a dispune și la dreptul aferent al contractantului de a solicita adaptarea remunerației pentru contractele de construcții în sensul articolului 650a din Codul civil (Bürgerliches Gesetzbuch, BGB)

-          și cauzele legate de răspunderea funcționarilor publici.

Instanțele regionale pot institui secții comerciale (articolul 93 din Legea privind organizarea instanțelor). Acestea au competența de a judeca, printre altele, acțiunile civile introduse împotriva întreprinderilor și litigiile în materie de cecuri și cambii. Articolul 95 din Legea privind organizarea instanțelor conține o listă completă a competențelor secțiilor comerciale. Judecarea cauzei în secția comercială trebuie solicitată de reclamant în cererea sa de chemare în judecată [articolul 96 alineatul (1) din lege].

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

În Germania, în temeiul dispozițiilor referitoare la competența generală din Codul de procedură civilă (Zivilprozessordnung, ZPO) (articolele 12-18), competența teritorială este determinată de domiciliul pârâtului. Dacă o persoană nu are un domiciliu permanent, competența teritorială se stabilește în funcție de locul în care persoana respectivă locuiește în Germania și, dacă un astfel de loc nu este cunoscut, în funcție de ultima reședință permanentă a persoanei (articolul 16 din Codul de procedură civilă). În cazul persoanelor juridice, competența teritorială este determinată de sediul social (articolul 17 din Codul de procedură civilă).

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Pentru anumite tipuri de cauze, reclamantul poate alege o jurisdicție specială, dar nu exclusivă, diferită față de cea determinată de domiciliul pârâtului. Exemple:

* Litigiile născute dintr-un raport contractual și litigiile cu privire la existența unui contract pot fi aduse, de asemenea, în fața instanței de la locul în care trebuie îndeplinită obligația în litigiu [competența specifică privind locul de îndeplinire, articolul 29 alineatul (1) din Codul de procedură civilă]. Un acord în ceea ce privește locul de îndeplinire este relevant din punct de vedere procedural numai în cazul în care părțile contractante fac parte din categoria persoanelor autorizate să încheie acorduri de alegere a jurisdicției, în temeiul articolului 38 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, a se vedea 2.2.2.3.

termenul „raport contractual” include toate contractele reglementate de dreptul obligațiilor, indiferent de tipul de obligație. Atunci când instanțele competente în conflicte de muncă au competența de a judeca astfel de cazuri, dispoziția se aplică mutatis mutandis.

* Acțiunile în răspundere civilă pentru fapte ilicite pot fi judecate și de instanța în a cărei rază teritorială a avut loc fapta în cauză (articolul 32 din Codul de procedură civilă).

* Potrivit articolului 20 din Legea privind codul rutier (Straßenverkehrsgesetz, StVG), instanța în jurisdicția căreia s-a produs evenimentul vătămător, și anume accidentul de circulație, este competentă și în ceea ce privește cauzele introduse în temeiul legii respective.

* În cursul unei proceduri penale, victima unei infracțiuni poate să introducă, la instanța unde s-a formulat plângerea penală, o cerere de compensații financiare care i se cuvin ca urmare a infracțiunii [constituirea ca parte civilă în temeiul articolelor 403 și 404 din Codul de procedură penală (Strafprozessordnung, StPO)];

* Competența teritorială în ceea ce privește procedurile de divorț este reglementată la articolul 122 din Legea privind procedurile în materia de familie și procedurile necontencioase (Gesetz über das Verfahren in Familiensachen und in den Angelegenheiten der freiwilligen Gerichtsbarkeit, FamFG). Prin urmare, competența teritorială revine doar instanței specializate în dreptul familiei (Familiengericht, o secție a instanței locale) în al cărei district își are reședința obișnuită unul dintre soți, împreună cu toți copiii minori ai cuplului (și anume, centrul efectiv al vieții lor). Dacă nu există o astfel de reședință obișnuită cu toți copiii minori ai cuplului în momentul în care procedurile devin pendinte, și anume în momentul comunicării cererii de chemare în judecată, competența exclusivă aparține instanței specializate în dreptul familiei în al cărei district își are reședința obișnuită unul dintre soți împreună cu unii dintre copiii minori ai cuplului, cu condiția ca niciunul dintre copiii cuplului să nu aibă reședința obișnuită la celălalt soț.

Dacă nu se poate stabili astfel competența, competența exclusivă aparține instanței pentru cauze de familie în al cărei district soții și-au avut reședința obișnuită comună, dacă reședința obișnuită a unuia dintre soți se află în continuare în respectivul loc în momentul în care procedurile devin pendinte (a se vedea mai sus). Dacă nu se aplică nici această situație, punctul de referință este locul de reședință obișnuit al părții adverse, cu excepția cazului în care nu există niciun astfel de loc de reședință în Germania. În acest caz, punctul de referință este locul de reședință obișnuit al solicitantului.

Dacă nici în acest caz nu se poate stabili o competență, atunci competența exclusivă aparține instanței pentru cauze de familie din cadrul instanței locale Berlin-Schöneberg.

* Competența teritorială pentru cauze legate de întreținere este reglementată la articolul 232 din Legea privind procedurile în materia de familie și procedurile necontencioase. Instanța în care sunt sau au fost pendinte în primă instanță cauze legate de aspecte matrimoniale are competență exclusivă în ceea ce privește întreținerea pentru soți și copii, pe perioada în care cauzele respective încă sunt pendinte.

Dacă o cauză legată de aspecte matrimoniale nu mai este pendinte, instanța în al cărei district își are reședința obișnuită copilul sau părintele care are autoritatea de a acționa în numele copilului minor are competență exclusivă în ceea ce privește aspectele legate de întreținere pentru un copil minor sau echivalent. Acest lucru nu se aplică în cazul copiilor sau al părinților a căror reședință obișnuită se află în străinătate.

Pentru toate celelalte aspecte legate de întreținere (întreținerea soților sau a copiilor care nu fac obiectul dispozițiilor de mai sus, dar și întreținerea nepoților, a părinților sau a mamelor singure), se aplică în continuare dispozițiile generale, adică are prioritate reședința obișnuită a părții adverse. În unele situații speciale, există posibilitatea de a alege jurisdicția, conform articolului 232 alineatul (3) teza a doua din Legea privind procedurile în materia de familie și procedurile necontencioase.

* În cadrul procedurilor privind răspunderea părintească sau dreptul de acces, se aplică aceleași dispoziții, în temeiul articolului 152 din lege, și anume, dacă procedurile de dizolvare a căsătoriei sunt pendinte, această instanță își păstrează competența. Dacă nu este pendinte nicio procedură privind aspecte legate de căsătorie, punctul de referință este reședința obișnuită a copilului. Data de referință pentru stabilirea competenței este data la care este sesizată instanța.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Dacă legea prevede în mod expres o instanță care are competență exclusivă, aceasta are prioritate față de orice altă instanță, adică acțiunea poate fi introdusă (este admisibilă) doar la instanța care are competență exclusivă. Instanțele care au competență exclusivă provin în principal din Codul de procedură civilă, dar și din legi speciale (de exemplu, articolul 122 din Legea privind procedurile în materia de familie și procedurile necontencioase).

Dacă acțiunea are ca obiect un bun imobil sau un drept echivalent unui bun imobil (de exemplu, emfiteoză), instanța care are competența exclusivă în unele cauze este instanța în a cărei rază teritorială este situat imobilul; aceleași dispoziții se aplică și în cazul acțiunilor având ca obiect dreptul de proprietate asupra unui bun imobil sau sarcinile care grevează un bun imobil, litigiile născute din degrevarea de sarcini, acțiunile posesorii, litigiile legate de limitele proprietății și acțiunile de partaj (articolul 24 din Codul de procedură civilă).

În cazul litigiilor născute din contractele de leasing sau de arendare a unor spații sau din existența unor astfel de contracte, instanța care are competența exclusivă este instanța în al cărei district sunt situate spațiile închiriate sau arendate [articolul 29a alineatul (1) din Codul de procedură civilă]. Această dispoziție nu se aplică, însă, închirierii de spații de locuit pentru uz temporar (case de vacanță, camere de hotel etc.), de spații amenajate pentru chiriași individuali sau de case și spații pentru îndeplinirea unor atribuții oficiale [articolul 29a alineatul (2)].

În cazul acțiunilor introduse împotriva proprietarului unei instalații industriale situate în Germania, în care se solicită despăgubiri pentru un prejudiciu cauzat de efecte asupra mediului, instanța care are competență exclusivă este instanța în al cărei district se află instalația care a produs efectul asupra mediului (articolul 32a).

În cazul procedurilor de despăgubire datorate unor informări publice false sau înșelătoare privind piața de capital sau neinformării publicului în această privință, ori al procedurilor pentru îndeplinirea unui contract în temeiul unei oferte în conformitate cu Legea privind achiziția și preluarea de titluri de valoare (Wertpapiererwerbs- und Übernahmegesetz), instanța cu competență exclusivă este cea de la sediul social al emitentului, al ofertantului altor investiții de capital sau al societății vizate, dacă sediul social se află în Germania, iar reclamația este îndreptată împotriva emitentului, a ofertantului sau a societății vizate, chiar dacă nu exclusiv (articolul 32b).

În acțiunile de recuperare a creanțelor [prin intermediul procedurii de somație de plată (Mahnverfahren)], instanța care are competență exclusivă este instanța locală de drept comun a reclamantului, cu alte cuvinte, instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau, în cazul persoanelor juridice, sediul social al reclamantului [articolul 689 alineatul (2) prima teză din Codul de procedură civilă]. Dacă pe baza domiciliului solicitantului nu se poate stabili un punct de referință pentru jurisdicție în Germania, competența exclusivă îi revine instanței locale din Berlin-Wedding. Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care în alte acte legislative se specifică o altă competență exclusivă.

În procedurile de executare silită, instanța care are competență exclusivă este instanța locală în a cărei rază teritorială urmează să aibă loc sau a avut loc executarea silită [articolul 764 alineatul (2) și articolul 802 din Codul de procedură civilă]. În cazul executării revendicărilor și a altor drepturi de proprietate, competența revine instanței locale de la locul de reședință al debitorului [articolul 828 alineatul (2)]. În cazul vânzării forțate prin licitație sau al administrării forțate a unui bun imobil, instanța care are competența exclusivă, în calitate de instanță executorie, este instanța locală în a cărei rază teritorială este situat bunul imobil respectiv [articolul 1 alineatul (1) și articolul 146 din Legea privind administrarea și executările silite (Gesetz über die Zwangsversteigerung und die Zwangsverwaltung, ZVG) și articolele 802 și 869 din Codul de procedură civilă].

Dacă o terță parte susține că deține un titlu de proprietate care previne executarea unui bun ce face obiectul executării silite, competența exclusivă revine instanței în a cărei rază teritorială se desfășoară procedura de executare silită (articolul 771 din Codul de procedură civilă).

Atunci când o obligație nu poate fi executată de nimeni altcineva decât de partea căreia îi revine obligația respectivă (unvertretbare Handlung), instanța de prim grad de jurisdicție are competența de a-i asigura executarea, indiferent dacă este vorba despre o obligație de a face ceva, de a permite ceva sau de a nu face ceva (articolele 894, 895, 888 și 890 din Codul de procedură civilă). Instanța de prim grad de jurisdicție deține și competența pentru acțiunile în cadrul cărora se formulează o obiecție asupra revendicării stabilite prin hotărâre (articolul 767 din Codul de procedură civilă).

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

a) Acorduri

Codul de procedură civilă prevede posibilitatea încheierii de acorduri privind alegerea jurisdicției. Conform articolului 38 alineatul (1) din cod, o instanță de prim grad de jurisdicție care nu deține în mod automat competența poate dobândi competența ca urmare a unui acord explicit sau implicit între părți, dacă părțile sunt societăți comerciale, persoane juridice de drept public sau fonduri speciale de drept public. O instanță de prim grad de jurisdicție poate dobândi competență și în cazul în care cel puțin una dintre părțile contractante nu se încadrează în competența de drept comun a vreunei instanțe din Germania [articolul 38 alineatul (2) din Codul de procedură civilă]. În acest caz, acordul trebuie să fie încheiat în scris sau, în cazul unui acord verbal, să fie confirmat în scris. În cazul în care una dintre părți se încadrează în competența de drept comun a unei instanțe din Germania, orice clauză privind alegerea jurisdicției trebuie să prevadă, în ceea ce privește Germania, fie denumirea instanței respective, fie denumirea unei eventuale instanțe speciale cu competență recunoscută în respectiva cauză.

Conform articolului 38 alineatul (3) din Codul de procedură civilă, acordul privind alegerea jurisdicției este admisibil numai în cazul în care a fost încheiat în mod expres și în scris după apariția litigiului sau pentru a acoperi posibilitatea ca viitorul pârât să își stabilească domiciliul sau reședința obișnuită în străinătate după încheierea contractului sau ca domiciliul sau reședința obișnuită a acestuia să nu fie cunoscută în momentul introducerii acțiunii.

Acordul privind alegerea jurisdicției trebuie să se refere întotdeauna la un anumit raport juridic și la litigiile juridice născute din acesta; în caz contrar, acordul nu este valabil [articolul 40 alineatul (1) din Codul de procedură civilă]. Acordul privind alegerea jurisdicției este inadmisibil și în cazul în care se referă la cereri de altă natură decât financiară care sunt atribuite instanței locale, indiferent de valoarea obiectului în litigiu. Acordul privind alegerea jurisdicției nu este posibil nici atunci când legea prevede competența exclusivă a unei anumite instanțe [articolul 40 alineatul (2)].

Acordurile privind alegerea jurisdicției care sunt întocmite în forma cerută de lege au caracter juridic obligatoriu pentru instanțe; reiese din textul acordului dacă s-a convenit asupra competenței exclusive.

b) Neridicarea niciunei obiecții legate de competență

Competența poate fi acordată unui tribunal de prim grad de jurisdicție și dacă pârâtul se exprimă oral pe fondul acțiunii fără să conteste lipsa de competență [articolul 39 din Codul de procedură civilă]. În cadrul procedurilor aflate pe rolul instanțelor locale, această consecință juridică apare numai dacă instanța a atras atenția asupra ei (articolul 504).

Cu toate acestea, competența nu poate fi acordată ca urmare a faptului că nu s-au ridicat obiecții legate de competență pe fondul acțiunii în cazul în care un acord privind alegerea jurisdicției ar fi inadmisibil (a se vedea mai sus, litigiile de altă natură decât financiară și competența exclusivă).

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Se observă caracteristici particulare în ceea ce privește competența specială a instanței competente în conflicte de muncă, nu numai în ceea ce privește competența operațională în temeiul articolelor 2-3 din Legea privind instanțele competente în conflicte de muncă (Arbeitsgerichtsgesetz, ArbGG).

Se constată particularități și în ceea ce privește competența teritorială. În cazul procedurilor care conduc la pronunțarea unei hotărâri în temeiul articolului 2 din Legea privind instanțele competente în conflicte de muncă, se face mai întâi trimitere la normele generale de la articolele 12-40 din Codul de procedură civilă [articolul 46 alineatul (1) din cod]. Cu toate acestea, articolul 48 alineatul (1a) din Legea privind instanțele competente în conflicte de muncă stabilește domeniul special de competență (a se vedea 2.2.2.1) al locului de muncă, putând fi înaintate acțiuni și acolo. Normele generale prezentate la punctul 2 se aplică în cazul acordurilor privind competența. Totuși, ar trebui precizat faptul că, în cazul anumitor litigii, partenerii sociali au dreptul, conform articolului 48 alineatul (2) din lege, să specifice competența unei instanțe care nu are în mod automat competență teritorială, fără a respecta articolul 38 alineatele (2) și (3) din cod.

În cazul procedurilor care conduc la pronunțarea unei hotărâri în sensul articolului 2a din Legea privind instanțele competente în conflicte de muncă, articolul 82 alineatul (1) din lege prevede jurisdicția exclusivă a locului de desfășurare a activității sau a sediului social al întreprinderii.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi: .

Care este instanța competentă? - Estonia

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Cauzele în materie civilă intră în competența instanțelor regionale (maakohus). Instanțele regionale, în calitate de instanțe de prim grad de jurisdicție, examinează cauzele în materie civilă. Cauzele în materie civilă acoperă o gamă largă de domenii și implică litigii care decurg din diferite contracte și obligații, aspecte de drept familial și succesoral, litigii privind drepturile reale, probleme privind activitățile și gestionarea societăților și asociațiilor non­profit și cauze privind falimentul și dreptul muncii. Pentru a iniția o cauză în materie civilă, trebuie formulată o cerere introductivă la o instanță regională. Cererea introductivă care trebuie formulată la instanță trebuie să indice persoana împotriva căreia se face cererea, obiectul cererii, motivul acesteia (și anume, temeiul juridic) și dovezile care susțin cererea.

Desfășurarea procedurilor în materie civilă este reglementată de Codul de procedură civilă.

Cu toate că în Estonia nu există instanțe specializate, anumite litigii pot fi deduse comisiilor extrajudiciare înainte de exercitarea dreptului la o cale de atac în fața unei instanțe.

De exemplu, conflictele de muncă sunt soluționate de Comisia pentru soluționarea conflictelor de muncă (töövaidluskomisjon). Comisia pentru soluționarea conflictelor de muncă este un organism independent care soluționează litigiile individuale de dreptul muncii în etapa de precontencios. Atât angajații, cât și angajatorii au dreptul să se adreseze acestei comisii, fiind, în același timp, scutiți de la plata taxelor de stat. Soluționarea conflictelor de muncă de către Comisia pentru soluționarea conflictelor de muncă este reglementată de  Legea privind soluționarea conflictelor de muncă. Sesizarea Comisiei pentru soluționarea conflictelor de muncă nu constituie o procedură precontencioasă obligatorie. Deciziile definitive pronunțate de Comisia pentru soluționarea conflictelor de muncă sunt obligatorii pentru părți. Comisia pentru soluționarea conflictelor de muncă poate fi sesizată pentru a soluționa următoarele litigii care rezultă din raporturile de muncă: 1) un conflict de muncă care rezultă dintr-un raport de muncă dintre un angajat și un angajator înregistrat în Estonia sau un angajator străin care își desfășoară activitatea în Estonia prin intermediul unei sucursale și din pregătirea pentru un astfel de raport de muncă (litigiu individual de dreptul muncii); 2) un conflict de muncă care intră sub incidența articolului 7 din Legea privind condițiile de muncă ale angajaților detașați în Estonia între un angajat detașat în Estonia și angajatorul său (litigiu individual de dreptul muncii); 3) un conflict colectiv de muncă care rezultă din executarea unui contract colectiv (litigiu colectiv de dreptul muncii). Comisia pentru soluționarea conflictelor de muncă nu soluționează litigii privind despăgubirile pentru prejudicii cauzate de afectarea sănătății, leziuni corporale sau deces provocate de un accident de muncă sau de o boală profesională. Cererea formulată la Comisia pentru soluționarea conflictelor de muncă ar trebui să precizeze circumstanțele care sunt relevante pentru soluționarea litigiului. De exemplu, în cazul contestării rezilierii unui contract de muncă, ar trebui să fie menționate momentul și motivele rezilierii. Este necesar să se descrie natura dezacordului dintre părți, și anume ceea ce angajatul sau angajatorul nu a făcut sau a făcut în mod ilegal. Orice declarații și cereri vor trebui să fie motivate și, din acest motiv, trebuie incluse orice împrejurări care sunt susținute de documente justificative (contract de muncă, acorduri sau corespondența dintre angajat și angajator etc.) sau orice referire la alte dovezi și martori. Aceste documente justificative pe care se întemeiază cererea angajatului sau a angajatorului trebuie anexate la cerere la momentul depunerii acesteia. În cazul în care reclamantul consideră că este necesar să citeze un martor la ședință, numele și adresa martorului ar trebui să fie menționate în cerere. Cererile care decurg dintr-un contract încheiat între un consumator și un comerciant pot fi soluționate prin intermediul Comisiei pentru soluționarea litigiilor în materie de consum (tarbijavaidluste komisjon). Soluționarea litigiilor în materie de consum de către această comisie este reglementată de Legea privind protecția consumatorilor. Comisia pentru soluționarea litigiilor în materie de consum este competentă să soluționeze litigii în materie de consum atât interne, cât și transfrontaliere care rezultă din contractele încheiate între consumatori și comercianți și care sunt inițiate de consumator, dacă una dintre părțile la litigiu este un comerciant stabilit în Republica Estonia. Comisia pentru soluționarea litigiilor în materie de consum este competentă să soluționeze litigii referitoare la daunele cauzate de un produs care prezintă defecte, cu condiția să se poată stabili existența unui prejudiciu. În cazul în care s-a stabilit existența unui prejudiciu, însă nu poate fi cuantificată valoarea exactă a acestuia (de exemplu, în cazul unui prejudiciu nepatrimonial sau al unor prejudicii viitoare), valoarea despăgubirilor este stabilită de instanță. Comisia nu soluționează litigiile referitoare la prestarea de servicii neeconomice de interes general, de servicii educaționale furnizate de persoane juridice de drept public, de servicii de asistență medicală furnizate pacienților de cadre medicale pentru evaluarea, protejarea sau restabilirea sănătății lor sau pentru prescrierea, eliberarea sau furnizarea de medicamente și dispozitive medicale. Comisia nu soluționează nici litigiile care decurg din cauză de deces, leziuni corporale sau afectarea sănătății și nici litigiile a căror procedură de soluționare este prevăzută în alte legi. Astfel de litigii sunt soluționate de instituția competentă sau de către instanță. Procedurile Comisiei pentru soluționarea litigiilor în materie de consum nu constituie o procedură precontencioasă obligatorie. O listă a comercianților care nu s-au conformat deciziilor Comisiei este publicată pe site-ul Autorității tehnice de reglementare și pentru protecția consumatorilor. În cazul în care părțile nu sunt de acord cu decizia Comisiei sau nu se conformează acesteia, ele pot deduce același litigiu instanței regionale pentru audierea cauzei.

Litigiile în materie de închiriere pot fi soluționate în cadrul unei Comisii în materie de închiriere, ale cărei proceduri sunt prevăzute de Legea privind soluționarea litigiilor în materie de închiriere (üürivaidluse lahendamise seadus). Pentru soluționarea litigiilor în materie de închiriere poate fi constituită o comisie în materie de închiriere în calitate de organism independent al unei autorități locale. Comisia în materie de închiriere nu soluționează litigiile care implică revendicări financiare care depășesc 3 200 EUR. Procedurile Comisiei în materie de închiriere nu constituie o procedură precontencioasă obligatorie. După ce o decizie a Comisiei în materie de închiriere rămâne definitivă, părțile nu pot formula aceeași cerere în același temei în fața unei instanțe, iar o decizie a Comisiei în materie de închiriere care a rămas definitivă este obligatorie pentru părți.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

Pentru a ști ce instanță este competentă să soluționeze o cauză, este important să se cunoască principiile care stau la baza competenței. Competența este împărțită în trei domenii: 1) competența de drept comun, care depinde de locul de reședință al persoanei; 2) competența opțională; 3) competența exclusivă (a se vedea secțiunea 2.2).

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Instanțele inferioare și superioare sunt diferite, deoarece sistemul judiciar estonian are trei tipuri de instanțe.

Instanțele regionale (maakohus), în calitate de instanțe de prim grad de jurisdicție, judecă toate cauzele în materie civilă. O lege poate stabili că anumite tipuri de cauze trebuie judecate numai de anumite instanțe regionale dacă acest lucru accelerează judecarea cauzelor sau face procesul mai eficace în alt mod.

O instanță districtuală (ringkonnakohus) revizuiește deciziile pronunțate în cauzele în materie civilă de instanțele regionale aflate în raza sa de competență teritorială, în temeiul apelurilor formulate împotriva deciziilor și a hotărârilor. O instanță districtuală judecă, de asemenea, alte cauze care îi sunt atribuite prin lege.

Curtea Supremă (Riigikohus) revizuiește deciziile pronunțate în cauzele în materie civilă de instanțele districtuale, în temeiul recursurilor în casație și al recursurilor formulate împotriva hotărârilor. Curtea Supremă judecă, de asemenea, cererile de revizuire a hotărârilor judecătorești definitive, desemnează, în cazurile prevăzute de lege, o instanță cu competențe adecvate pentru a soluționa o cauză și se pronunță în alte cauze care îi sunt atribuite prin lege. Curtea Supremă este, de asemenea, Curtea Constituțională a Estoniei.

O cauză este judecată în primă instanță de o instanță regională, în calitate de instanță de prim grad de jurisdicție, care pronunță o hotărâre. Dacă o persoană consideră că hotărârea unei instanțe de prim grad de jurisdicție se întemeiază pe o încălcare a unei dispoziții legale sau că, având în vedere împrejurările și dovezile care trebuie luate în considerare în procedura de apel, în cadrul acesteia din urmă ar trebui pronunțată o hotărâre diferită de cea pronunțată de instanța de prim grad de jurisdicție, aceasta are dreptul de a declara apel la o instanță superioară, de exemplu instanța districtuală. Instanțele districtuale sunt instanțe de al doilea grad de jurisdicție și, prin urmare, revizuiesc deciziile pronunțate de instanțele regionale și administrative în temeiul apelurilor și al recursurilor formulate împotriva hotărârilor. O instanță districtuală judecă o cauză în materie civilă în mod colegial – un apel este judecat de un complet format din trei judecători.

Curtea Supremă este cea mai înaltă instanță. Curtea Supremă revizuiește deciziile pronunțate în cauzele în materie civilă de instanțele districtuale, în temeiul recursurilor în casație și al recursurilor formulate împotriva hotărârilor. Curtea Supremă judecă, de asemenea, cererile de revizuire a hotărârilor judecătorești definitive, desemnează, în cazurile prevăzute de lege, o instanță cu competențe adecvate pentru a soluționa o cauză și se pronunță în alte cauze care îi sunt atribuite prin lege. Recursul în casație face referire la formularea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești care nu a rămas definitivă, în temeiul unor aspecte de natură juridică, și la revizuirea acestei hotărâri în cadrul unei instanțe superioare fără reevaluarea faptelor. Revizuirea hotărârilor judecătorești se referă la reexaminarea deciziilor și a hotărârilor care au rămas deja definitive, în cazurile în care au apărut împrejurări noi și în temeiul unei cereri formulate de o parte la procedură.

Părțile pot formula o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în apel de instanța districtuală la Curtea Supremă în cazul în care instanța districtuală nu a respectat conținutul unei dispoziții de drept procedural sau a aplicat incorect o dispoziție de drept material. În cadrul unei acțiuni în fața Curții Supreme, părțile pot să îndeplinească acte procedurale și să formuleze cereri și acțiuni numai prin intermediul unui avocat. În procedurile fără recurs în fața Curții Supreme, părțile pot să îndeplinească acte procedurale și să formuleze cereri și acțiuni personal sau prin intermediul unui avocat. Curtea Supremă acceptă un recurs în casație în cazul în care recursul în casație respectă cerințele legii, a fost formulat în termen și dacă:
1) instanța districtuală a aplicat în mod evident incorect o dispoziție de drept material în cadrul hotărârii sale, iar aplicarea incorectă a dispoziției respective ar fi putut duce la o hotărâre incorectă;
2) instanța districtuală a încălcat conținutul unei dispoziții de drept procedural în cadrul hotărârii sale, iar acest lucru ar fi putut duce la o hotărâre incorectă.
În plus, Curtea Supremă acceptă cauza dacă judecarea recursului în casație ar fi de o importanță fundamentală pentru garantarea securității juridice și conturarea unei practici judiciare unitare în materie sau pentru dezvoltarea ulterioară a legislației.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

Competența este dreptul și obligația unei persoane de a-și exercita drepturile procesuale în fața unei anumite instanțe. Competența este generală, opțională sau exclusivă.

Competența generală stabilește instanța la care pot fi introduse acțiuni împotriva unei persoane sau pot fi îndeplinite alte acte de procedură cu privire la o persoană, cu excepția cazului în care legea prevede că acțiunea trebuie introdusă sau actul trebuie îndeplinit la o altă instanță.

Competența opțională stabilește instanța la care pot fi introduse acțiuni împotriva unei persoane sau pot fi îndeplinite alte acte de procedură cu privire la o persoană, pe lângă competența generală. Acest lucru înseamnă că, de exemplu, o acțiune care implică o cerere referitoare la proprietate împotriva unei persoane fizice poate fi de asemenea introdusă la o instanță cu competență teritorială asupra locului de reședință pe termen lung al acestei persoane. În cazul în care o persoană își are reședința într-un alt stat, o acțiune care implică o cerere referitoare la proprietate poate fi de asemenea introdusă împotriva sa la instanța cu competență teritorială asupra locului în care se află bunurile cu privire la care este formulată cererea sau la instanța cu competență teritorială asupra locului în care se găsesc alte bunuri ale persoanei.

Competența exclusivă stabilește singura instanță care poate fi sesizată în vederea soluționării unei cauze în materie civilă. Competența în cauzele fără recurs este exclusivă, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. Competența exclusivă poate fi determinată, de exemplu, de locul în care se află bunurile imobile, sediul social al unei persoane juridice etc.

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

O acțiune împotriva unei persoane fizice poate fi introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află reședința persoanei fizice respective, iar o acțiune împotriva unei persoane juridice poate fi introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află sediul social al persoanei juridice respective. În cazul în care reședința unei persoane fizice nu este cunoscută, o acțiune împotriva persoanei respective poate fi introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află ultimul domiciliu cunoscut al acesteia.

2.2.2 Reglementări particulare

O acțiune împotriva unui cetățean al Republicii Estonia care locuiește într-un alt stat căruia i se aplică extrateritorialitatea sau împotriva unui cetățean al Republicii Estonia care lucrează într-un alt stat și care este funcționar public poate fi introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află ultimul domiciliu din Estonia al persoanei. În cazul în care persoana nu a avut reședința în Estonia, o acțiune împotriva sa poate fi introdusă la instanța regională din Harju (Harju Maakohus). O acțiune împotriva Republicii Estonia sau a unei autorități locale poate fi introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află sediul social al autorității de stat sau locale în cauză. În cazul în care autoritatea de stat nu poate fi stabilită, acțiunea se introduce la instanța regională din Harju. În cazul în care autoritatea locală nu poate fi stabilită, acțiunea se introduce la instanța în a cărei jurisdicție se află sediul municipalității rurale sau al administrației orășenești.

Un reclamant poate introduce, de asemenea, o acțiune împotriva Republicii Estonia și a unei autorități locale la instanța în a cărei jurisdicție se află propria reședință sau propriul sediu.

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

În cazurile stabilite prin lege, poate fi aleasă o instanță la care poate fi introdusă o acțiune împotriva unei persoane și pot fi efectuate alte acte de procedură cu privire la o persoană, pe lângă competența generală.

• Competența în funcție de locul de reședință – o acțiune care implică o cerere referitoare la proprietate poate fi introdusă împotriva unei persoane fizice, de asemenea, la instanța în a cărei jurisdicție se află reședința sa în cazul în care persoana a locuit acolo pentru o perioadă mai lungă, ca urmare a unui raport de muncă sau de prestări de servicii, pentru studii sau pentru alte asemenea motive.
• Competența în funcție de locul de desfășurare a activității – o acțiune referitoare la activitățile economice sau profesionale ale pârâtului poate fi, de asemenea, introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află sediul acestuia.
• Competența în funcție de sediul social al unei persoane juridice – o persoană juridică înființată pe baza apartenenței, inclusiv o societate sau un membru, un partener sau un acționar al acesteia, poate introduce o acțiune care decurge din calitatea de membru sau împotriva unui membru, partener sau acționar al persoanei juridice de asemenea la instanța în a cărei jurisdicție se află sediul social al persoanei juridice.
• Competența în funcție de locul în care se află bunurile – în cazul în care o persoană are reședința sau sediul social într-un alt stat, o acțiune care implică o cerere referitoare la proprietate poate fi introdusă împotriva acelei persoane la instanța în a cărei jurisdicție se află bunurile cu privire la care este formulată cererea sau la instanța în a cărei jurisdicție se află alte bunuri aparținând persoanei respective. În cazul în care proprietatea a fost înscrisă într-un registru public, acțiunea poate fi introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se găsește locul unde se află registrul în care sunt înscrise bunurile. În cazul în care proprietatea reprezintă o creanță întemeiată pe dreptul obligațiilor, acțiunea poate fi introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află domiciliul sau sediul social al debitorului. În cazul în care creanța este garantată printr-un activ, acțiunea poate fi introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află activul.
• O acțiune care implică recuperarea unei creanțe garantate printr-o ipotecă sau grevate cu o sarcină reală sau o altă acțiune care implică o creanță similară poate fi, de asemenea, introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află bunul imobil, cu condiția ca debitorul să fie proprietarul imobilului înregistrat care este garantat prin ipotecă sau grevat cu o sarcină reală.
• Competența în cazul unei acțiuni privind dreptul de proprietate asupra unui apartament – o acțiune împotriva unui proprietar al unui apartament care decurge dintr-un raport juridic referitor la dreptul de proprietate asupra unui apartament poate fi de asemenea introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află bunul imobil care face obiectul dreptului de proprietate.
• Competența în funcție de locul de executare a unui contract – o acțiune care decurge dintr-un contract sau o acțiune în anularea unui contract poate fi, de asemenea, introdusă la instanța în a cărei jurisdicție urmează să fie executată obligația contractuală contestată. În cazul unui contract de vânzare-cumpărare de bunuri mobile, locul unde bunurile mobile au fost livrate sau trebuiau să fie livrate cumpărătorului și, în cazul unui contract pentru furnizarea unui serviciu, locul în care serviciul respectiv a fost prestat sau ar fi trebuit să fie prestat este considerat a fi locul de executare a obligației. În alte cazuri, locul de desfășurare a activității sau, în lipsa acestuia, domiciliul sau sediul social al debitorului este considerat a fi locul de executare a obligației. Aceste dispoziții se aplică sub rezerva cazului în care părțile au convenit altfel.
• Competența în funcție de reședința unui consumator – o acțiune care decurge dintr-un contract sau dintr-un raport specificat la articolele 35, 46, 52, la articolul 208 alineatul (4), la articolele 379, 402, la articolul 635 alineatul (4), la articolele 709, 734 sau 866 din Legea privind obligațiile (võlaõigusseadus) sau o acțiune care decurge dintr-un alt contract încheiat cu o întreprindere care are sediul social sau sediul comercial în Estonia poate fi, de asemenea, introdusă de un consumator la instanța în a cărei jurisdicție se află reședința consumatorului. Cele de mai sus nu se aplică în cazul acțiunilor care decurg din contractele de transport.
• Competența în cazul unei acțiuni care decurge dintr-un contract de asigurare – titularul poliței, beneficiarul sau altă persoană îndreptățită să solicite executarea din partea asigurătorului în temeiul unui contract de asigurare poate introduce, de asemenea, o acțiune care decurge din contractul de asigurare împotriva asigurătorului la instanța în a cărei jurisdicție se află domiciliul sau sediul social al persoanei. În cazul asigurării de răspundere civilă sau al asigurării unei construcții, a unor bunuri imobile sau a unor bunuri mobile împreună cu un bun imobil, o acțiune poate fi introdusă, de asemenea, împotriva asigurătorului la instanța în a cărei jurisdicție se află locul faptei sau al evenimentului care a cauzat prejudiciul sau locul în care a fost cauzat prejudiciul.
• Competența în cazul unei acțiuni care decurge dintr-un acord privind drepturi de proprietate intelectuală – o acțiune care decurge dintr-un acord referitor la transferul unui obiect al dreptului de autor, la drepturile conexe sau la drepturi de proprietate industrială ori dintr-un contract de licență sau o acțiune în constatarea lipsei de valabilitate a unui astfel de acord poate fi de asemenea introdusă la instanța regională din Harju.
• Competența în funcție de domiciliul sau de locul de muncă al unui angajat – un angajat poate introduce, de asemenea, o acțiune care decurge din contractul său de muncă la instanța în a cărei jurisdicție se află domiciliul sau locul său de muncă.
• Competența în cazul unei acțiuni care decurge dintr-o cambie sau dintr-un cec – o acțiune care decurge dintr-o cambie sau dintr-un cec poate fi, de asemenea, introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află locul plății cambiei sau cecului.
• Competența în cazul unei acțiuni care decurge din săvârșirea unor acte de distrugere – o acțiune în despăgubire pentru acte de distrugere poate fi, de asemenea, introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află locul faptei sau al evenimentului care a cauzat prejudiciul sau locul în care a fost cauzat prejudiciul.
• Competența în cazul unei acțiuni care decurge dintr-o creanță maritimă, o activitate de salvare sau un contract de salvare – o acțiune care decurge din una sau mai multe creanțe maritime specificate în Legea privind proprietatea maritimă (laeva asjaõigusseadus) poate fi, de asemenea, introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află nava pârâtului sau portul de origine al navei. O acțiune care decurge din activități de salvare sau dintr-un contract de salvare poate fi, de asemenea, introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află locul unde au avut loc activitățile de salvare.
• Competența de a judeca o acțiune privind un partaj – o acțiune care urmărește să stabilească dreptul de succesiune, cererea unui succesor împotriva posesorului patrimoniului succesoral, o cerere care decurge dintr-un contract de moștenire sau de succesiune sau o cerere privind partajul obligatoriu sau pentru partajarea unui bun poate fi, de asemenea, introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află reședința defunctului în momentul decesului. Dacă defunctul a fost cetățean al Republicii Estonia, însă la momentul decesului nu avea o reședință în Estonia, acțiunea poate fi, de asemenea, introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află ultima reședință a defunctului în Estonia. În cazul în care defunctul nu a avut o reședință în Estonia, acțiunea poate fi introdusă la instanța regională din Harju (Harju Maakohus).
• Acțiunea împotriva copârâților și mai multe acțiuni împotriva unui singur pârât – o acțiune împotriva mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află domiciliul sau sediul social al unui copârât, la alegerea reclamantului. În cazul în care mai multe acțiuni urmează a fi introduse împotriva unui pârât în temeiul aceleiași împrejurări, toate acțiunile pot fi introduse la instanța la care poate fi introdusă o acțiune referitoare la o cerere sau la unele dintre cererile care decurg din aceeași împrejurare.
• Competența privind o cerere reconvențională și o acțiune introdusă de un terț având o creanță autonomă – o cerere reconvențională poate fi introdusă la instanța la care a fost introdusă acțiunea inițială, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru introducerea unei cereri reconvenționale, iar cererea reconvențională nu intră sub incidența competenței judiciare exclusive și nu s-a stabilit că acest tip de cauze sunt revizuite numai de o anumită instanță regională. Aceasta se aplică, de asemenea, în cazurile în care, potrivit dispozițiilor generale, cererea reconvențională ar trebui depusă la o instanță dintr-un alt stat.
• O acțiune a unui terț cu o cerere autonomă poate fi introdusă la instanța care judecă acțiunea principală.
• Competența în cazul procedurii de faliment – o acțiune privind procedura de faliment sau patrimoniul persoanei în faliment împotriva unei persoane aflate în faliment, a unui lichidator sau a unui membru al comitetului de lichidare, inclusiv o acțiune pentru excluderea unei proprietăți din patrimoniul persoanei în faliment, pot fi introduse la instanța care a declarat falimentul. O acțiune privind acceptarea unei creanțe poate fi, de asemenea, introdusă la instanța care a declarat falimentul. O persoană aflată în faliment poate introduce, de asemenea, o acțiune privind patrimoniul persoanei în faliment, inclusiv o acțiune în recuperare, la instanța care a declarat falimentul.

În cazul în care o cauză este de competența mai multor instanțe estoniene, reclamantul are dreptul de a alege instanța la care să introducă acțiunea. În astfel de cazuri, cauza este judecată de prima instanță care a primit cererea.

În cazul în care o acțiune este introdusă la instanța în a cărei jurisdicție se află domiciliul sau sediul social al pârâtului sau la instanța care are competență exclusivă, cauza este judecată la instanța în a cărei jurisdicție se află reședința sau sediul social al pârâtului sau locul în funcție de care este stabilită competența exclusivă. În cazul în care mai multe locuri utilizate pentru a determina competența se află în competența teritorială a unei singure instanțe, însă în domeniile de competență ale mai multor instanțe, reclamantul alege instanța la care urmează să fie judecată cauza. În cazul în care reclamantul nu o alege, instanța stabilește unde ar trebui să fie judecată cauza.

Informații mai precise privind zonele geografice și domeniile de competență ale instanțelor sunt cuprinse în Legea privind instanțele.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

În cazurile prevăzute de lege, competența este exclusivă. Competența exclusivă stabilește singura instanță care poate fi sesizată în vederea soluționării unei cauze în materie civilă.

1)     Competența în funcție de amplasarea bunurilor imobile – o acțiune având următoarele obiecte se introduce la instanța în a cărei jurisdicție sunt amplasate bunurile imobile:

• cererile referitoare la recunoașterea existenței dreptului de proprietate, a altor drepturi reale limitate sau a grevării unui alt drept real cu privire la bunurile imobile, ori recunoașterea inexistenței unor astfel de drepturi sau grevări sau cererile referitoare la alte drepturi privind bunuri imobile;
• stabilirea limitelor sau partajarea unor bunuri imobile;
• protejarea posesiei unor bunuri imobile;
• cererile cu privire la un drept real care decurge din dreptul de proprietate asupra unui apartament;
• cererile legate de executarea silită a unor bunuri imobile;
• cererile care decurg dintr-un contract de închiriere sau dintr-un contract comercial de leasing privind bunuri imobile sau din alt contract privind utilizarea unor bunuri imobile în temeiul dreptului obligațiilor sau din validitatea unor astfel de contracte.

O acțiune privind o servitute reală, o grevare reală sau dreptul de preempțiune se introduce la instanța în a cărei jurisdicție se află deținătorul servituții sau bunul imobil grevat.

2)   Cererea de încetare a aplicării unor condiții standard – o acțiune privind încetarea aplicării unei condiții abuzive sau rezilierea și retragerea recomandării condiției de către persoana care recomandă aplicarea condiției [articolul 45 din Legea privind obligațiile (võlaõigusseadus)] se introduce la instanța în a cărei jurisdicție se află sediul comercial al pârâtului sau, în cazul în care nu există, la instanța în a cărei jurisdicție se află domiciliul sau sediul social al pârâtului. În cazul în care pârâtul nu are sediul comercial, domiciliul sau sediul social în Estonia, acțiunea se introduce la instanța în a cărei competență teritorială a fost aplicată condiția standard.

3)   Competența într-o cauză având ca obiect revocarea sau anularea deciziei unui organism al unei persoane juridice sau declararea nevalidității acesteia – o acțiune privind revocarea sau anularea deciziei unui organism al unei persoane juridice sau declararea nevalidității acesteia se introduce la instanța în a cărei jurisdicție se află sediul social al persoanei juridice.

4)   Competența în cauzele matrimoniale

Se consideră că sunt cauze matrimoniale cauzele în materie civilă în care se judecă acțiuni al căror obiect este:

• divorțul;
• anularea căsătoriei;
• stabilirea existenței sau a inexistenței căsătoriei;
• împărțirea bunurilor comune sau alte cereri care decurg din raporturile patrimoniale între soți;
• alte cereri care decurg din căsătorie introduse de unul dintre soți împotriva celuilalt soț.

O instanță din Estonia este competentă să soluționeze o cauză matrimonială în cazul în care:

• cel puțin unul dintre soți este cetățean al Republicii Estonia sau era cetățean eston în momentul încheierii căsătoriei;
• reședințele ambilor soți sunt în Estonia;
• reședința unuia dintre soți este în Estonia, cu excepția cazului în care hotărârea ce urmează a fi pronunțată nu ar fi, cu siguranță, recunoscută de statele ai căror cetățeni sunt soții în cauză.

Într-o cauză matrimonială care urmează să fie soluționată de o instanță din Estonia, o acțiune se introduce la instanța în a cărei jurisdicție se află reședința comună a soților sau, dacă aceasta nu există, la instanța în a cărei jurisdicție se află reședința pârâtului. În cazul în care reședința pârâtului nu se află în Estonia, acțiunea se introduce la instanța în a cărei jurisdicție se află reședința unui copil comun al părților care este minor și, în absența unui copil comun care este minor, la instanța în a cărei jurisdicție se află reședința reclamantului.

În cazul în care s-a stabilit custodia asupra proprietății unei persoanei absente ca urmare a dispariției persoanei sau în cazul în care a fost desemnat un reprezentant pentru o persoană ca urmare a faptului că aceasta are o capacitate juridică activă restrânsă, ori dacă unei persoane i-a fost impusă ca sancțiune privarea de libertate, o acțiune de divorț împotriva unei astfel de persoane poate fi, de asemenea, introdusă la instanță în a cărei jurisdicție se află reședința reclamantului.

5)   Competența privind paternitatea și întreținerea – o cauză privind paternitatea este o cauză în materie civilă în care este judecată o acțiune care are ca scop stabilirea paternității sau contestarea unei înregistrări a unui părinte în certificatul de naștere al unui copil sau în registrul de evidență a populației. O instanță din Estonia poate judeca o cauză privind paternitatea dacă cel puțin una dintre părți este cetățean al Republicii Estonia sau cel puțin una dintre părți are reședința în Estonia. Într-o cauză privind paternitatea care trebuie soluționată de o instanță din Estonia, acțiunea se introduce la instanța în a cărei jurisdicție se află reședința copilului. În cazul în care reședința copilului nu este în Estonia, acțiunea se introduce la instanța în a cărei jurisdicție se află reședința pârâtului. În cazul în care reședința pârâtului nu este în Estonia, acțiunea se introduce la instanța în a cărei jurisdicție se află reședința reclamantului.

Aceste dispoziții se aplică, de asemenea, în materie de obligații de întreținere. O cauză în materie de întreținere este o cauză în materie civilă privind soluționarea unei acțiuni care revendică:

• executarea unei obligații de întreținere a unui părinte care decurge din lege cu privire la un copil minor;
• executarea unei obligații de întreținere între părinți;
• executarea unei obligații de întreținere între soți;
• executarea unei alte obligații de întreținere care decurge din lege.

6. Competența în cauzele fără recurs

Competența în cauzele fără recurs este exclusivă, cu excepția cazului în care legea prevede altfel.

Procedura accelerată privind somațiile de plată – procedura accelerată privind somațiile de plată este pusă în aplicare de către Departamentul pentru somații de plată al Tribunalului Haapsalu din cadrul instanței regionale Pärnu (Pärnu Maakohtu Haapsalu kohtumaja). În vederea inițierii procedurii accelerate privind somațiile de plată în ceea ce privește o cerere de sprijin sau o cerere privind recuperarea unei creanțe, puteți consulta site-ul https://www.e-toimik.ee/ pentru a contacta Departamentul pentru somații de plată al instanței regionale. Procedura accelerată privind somațiile de plată nu se aplică pentru creanțele care depășesc suma de 6 400 EUR (cereri de recuperare a creanțelor); această sumă acoperă atât creanțele principale, cât și creanțele accesorii. În mod similar, procedura accelerată nu se aplică în cazul în care sprijinul solicitat depășește de 1,5 ori rata minimă a sprijinului. Rata minimă a sprijinului de 1,5 ori aplicabilă în 2020 se ridică la 438 EUR pe lună. Procedura accelerată privind somațiile de plată nu se aplică în cazul în care debitorul nu este indicat în certificatul de naștere al unui copil ca părinte al copilului respectiv.

Declararea unei persoane ca fiind decedată și stabilirea datei decesului – o instanță din Estonia poate să declare o persoană ca fiind decedată și să stabilească data decesului acesteia în cazul în care: 1) la momentul de când datează ultimele vești despre persoana dispărută, aceasta era cetățean al Republicii Estonia sau avea reședința în Estonia; 2) există un alt interes juridic ca o instanță din Estonia să declare persoana ca fiind decedată sau să stabilească data decesului acesteia.

O cerere de declarare a unei persoane ca fiind decedate și de stabilire a datei decesului acesteia se introduce la instanța ultimei reședințe cunoscute a persoanei dispărute. În cazul în care o persoană a dispărut ca urmare a unui naufragiu înregistrat în Estonia, cererea se introduce la instanța portului de origine al navei. În alte cazuri, o cerere de declarare a unei persoane ca fiind decedate sau de stabilire a datei decesului acesteia se introduce la instanța locului în care se află reședința sau sediul social al solicitantului. În cazul în care reședința sau sediul social al solicitantului nu se află în Estonia, cererea se introduce la instanța regională din Harju. O cerere de modificare a datei decesului sau de anulare a unei declarații de deces se introduce la instanța care a stabilit data decesului sau care a declarat persoana ca fiind decedată.

Cauzele privind tutela – o cauză privind tutela este o cauză referitoare la numirea unui tutore pentru o persoană sau o altă cauză referitoare la tutelă. O instanță din Estonia este competență să soluționeze o cauză privind tutela în cazul în care: 1) persoana care necesită tutelă sau persoana aflată sub tutelă este cetățean al Republicii Estonia sau are domiciliul în Estonia; 2) persoana care necesită tutelă sau persoana aflată sub tutelă necesită protecția unei instanțe din Estonia dintr-un alt motiv, inclusiv în cazurile în care bunurile persoanei se află în Estonia.

Nu este necesar să fie numit un tutore în Estonia în cazul în care o instanță din Estonia și o instanță din alt stat sunt în egală măsură competente să instituie tutela și a fost deja numit un tutore într-un alt stat sau la o instanță din alt stat se desfășoară proceduri de numire a unui tutore, cu condiția să se poată prezuma că decizia instanței din alt stat va fi recunoscută în Estonia și că faptul că nu este numit un tutore în Estonia este în interesul persoanei care necesită tutelă.

O cauză privind tutela este soluționată de instanța locului de domiciliu al persoanei care necesită tutelă. Numirea unui tutore pentru un copil înaintea nașterii copilului este soluționată de instanța locului de domiciliu al mamei. În cazul în care instituirea tutelei este solicitată de frați sau surori care au domiciliul sau reședința în cadrul competenței teritoriale a mai multe instanțe, tutorele este numit de instanța locului de domiciliu al celui mai tânăr copil. Dacă, într-un astfel de caz, procedurile privind tutela se află deja pe rolul unei instanțe, cauza privind tutela este soluționată de acea instanță. În cazul în care o persoană care necesită tutelă nu are reședința în Estonia sau reședința nu poate fi stabilită, cauza poate fi soluționată de instanța în a cărei competență teritorială necesită protecție persoana sau bunurile acesteia ori la instanța regională din Harju. O cauză referitoare la o persoană aflată sub tutelă sau la bunurile acesteia este soluționată de instanța care a numit tutorele. O astfel de cauză poate fi de asemenea soluționată, pentru motive temeinice, de instanța locului de reședință al persoanei aflate sub tutelă sau de instanța locului în care se află bunurile persoanei respective.

Plasarea unei persoane într-o instituție închisă – cauzele privind plasarea unei persoane într-o instituție închisă sunt soluționate de instanța care a numit tutorele persoanei în cauză sau de instanța la care se află pe rol procedurile privind tutela. În alte cazuri, astfel de cauze sunt soluționate de instanța în a cărei competență teritorială se află instituția închisă. Cauza poate fi de asemenea soluționată de instanța care a aplicat măsuri provizorii de protecție juridică.

Măsurile provizorii de protecție juridică într-o cauză pot fi aplicate de orice instanță în a cărei competență teritorială trebuie aplicată măsura relevantă. Alte cauze referitoare la plasarea unei persoane într-o instituție închisă, inclusiv cauzele privind suspendarea sau încetarea plasării unei persoane într-o instituție închisă și cauzele privind modificarea perioadei de plasare, sunt soluționate de instanța care a decis plasarea persoanei într-o instituție închisă.

Stabilirea custodiei asupra bunurilor unei persoane absente – cauzele privind stabilirea custodiei asupra bunurilor unei persoane absente sunt soluționate de instanța locului de reședință al persoanei absente. În cazul în care persoana absentă nu are reședința în Estonia, cauza privind stabilirea custodiei asupra bunurilor persoanei absente este soluționată de instanța locului în care se află bunurile cu privire la care se solicită custodia. Alte cauze referitoare la stabilirea custodiei asupra bunurilor unei persoane absente, inclusiv cauzele privind încetarea custodiei și schimbarea custodelui și a obligațiilor acestuia, sunt soluționate de instanța care a numit custodele.

Adopția – o cauză privind adopția poate fi soluționată de o instanță din Estonia în cazul în care părintele adoptiv, unul dintre soții care doresc să adopte sau copilul sunt cetățeni ai Republicii Estonia ori domiciliul părintelui adoptiv, al unuia dintre soții care doresc să adopte sau al copilului se află în Estonia. O cerere de adopție se introduce la instanța locului de domiciliu al copilului adoptat. În cazul în care copilul adoptat nu are reședința în Republica Estonia, cererea se introduce la instanța regională din Harju. O cauză privind declararea nevalidității unei adopții se soluționează de instanța care a decis cu privire la adopție.

Extinderea capacității juridice active a unui minor – cauzele privind extinderea capacității juridice active a unui minor pot fi soluționate de o instanță din Estonia în cazul în care minorul este cetățean al Republicii Estonia sau acesta are reședința în Estonia. O cerere de extindere a capacității juridice active a unui minor sau o cerere de anulare a deciziei de extindere a capacității juridice active a unui minor se introduce la instanța locului de reședință a minorului. În cazul în care minorul nu are reședința în Republica Estonia, cererea se introduce la instanța regională din Harju.

Stabilirea filiației sau contestarea unei înregistrări privind un părinte după decesul unei persoane – în cazul în care o persoană solicită stabilirea filiației sale față de o persoană decedată sau în cazul în care o persoană contestă o înregistrare a unui părinte în certificatul de naștere al unui copil sau o înregistrare în calitate de părinte în registrul privind evidența populației, o cerere în acest sens se introduce la instanța locului în care a avut ultima reședință persoana cu privire la care se solicită stabilirea filiației sau cu privire la care este contestată înregistrarea în certificatul de naștere sau în registrul privind evidența populației. În cazul în care ultima reședință cunoscută a persoanei nu a fost în Estonia sau în cazul în care reședința nu este cunoscută, cererea de introduce la instanța regională din Harju.

Alte cauze fără recurs de dreptul familiei – dispozițiile referitoare la tutelă se aplică și altor cauze fără recurs de dreptul familiei, cu excepția cazului în care legea prevede sau natura cauzei impune altfel. O cauză fără recurs care se referă la raporturile juridice dintre soți sau dintre soții divorțați se soluționează de instanța în a cărei competență teritorială se află reședința comună a soților sau ultima reședință comună a soților. În cazul în care soții nu au o reședință comună în Estonia sau în cazul în care niciunul dintre soți nu are în prezent reședința în cadrul jurisdicției instanței de la locul ultimei reședințe comune a lor, cauza este soluționată de instanța locului de reședință a soțului ale cărui drepturi ar fi restricționate prin hotărârea solicitată. În cazul în care reședința soțului nu se află în Estonia sau în cazul în care reședința nu poate fi stabilită, cauza este soluționată de instanța locului de reședință al reclamantului. În cazul în care competența nu poate fi stabilită, cauza este soluționată de instanța regională din Harju. Măsurile provizorii de protecție juridică într-o cauză fără recurs de dreptul familiei pot fi aplicate de orice instanță în a cărei competență teritorială trebuie aplicată măsura relevantă.

Aplicarea măsurilor de administrare a bunurilor – o instanță din Estonia poate aplica măsuri de administrare a unor bunuri aflate în Estonia chiar dacă legislația unui alt stat este aplicabilă succesiunii și chiar dacă autoritățile sau funcționarii unui alt stat sunt competenți potrivit competenței generale să desfășoare procedurile referitoare la bunurile respective. Măsurile de administrare a bunurilor sunt aplicate de instanța locului de deschidere a succesiunii. În cazul în care procedurile privind succesiunea sunt inițiate într-un alt stat, iar bunurile se află în Estonia, măsuri de administrare a bunurilor pot fi aplicate de instanța locului unde se află bunurile.

Competența în cauzele privind somații – o cerere de declarare a nevalidității unui titlu de valoare se introduce la instanța locului de răscumpărare a titlului de valoare și, în lipsa unui loc de răscumpărare, în conformitate cu competența generală, astfel cum este aplicabilă emitentului titlului de valoare. O cerere de inițiere a unei proceduri de somație privind decăderea din drepturi a unui proprietar al unui bun imobil este introdusă de posesorul bunului imobil în conformitate cu dispozițiile articolului 124 din Legea privind proprietatea (asjaõigusseadus) la instanța în a cărei competență teritorială se află bunul imobil. În cazul prevăzut la articolul 13 din Legea privind proprietatea maritimă, persoana îndreptățită formulează o cerere de inițiere a procedurii de somație privind decăderea din drepturi a proprietarului unei nave la instanța regională din Harju. O cerere de inițiere a procedurii de somație privind decăderea din drepturi a unui creditor ipotecar (articolul 331 din Legea privind proprietatea) este introdusă de proprietarul bunul grevat la instanța în a cărei competență teritorială se află bunul imobil grevat. O cerere privind decăderea din drepturi a unui creditor ipotecar sau a unui debitor ipotecar în domeniul maritim este introdusă de proprietarul navei grevate sau de proprietarul bunului gajat grevat cu o garanție mobiliară în conformitate cu articolul 59 din Legea privind proprietatea maritimă la instanța regională din Harju.

Competența în cauzele fără recurs referitoare la persoane juridice în dreptul privat – cauzele, altele decât cauze fără recurs în materie de înregistrare care se referă la activitățile unei societăți, ale unei asociații sau fundații non-profit, inclusiv cauzele privind numirea unui membru supleant în Consiliul de administrație sau în Consiliul de supraveghere, a unui auditor, a unui auditor pentru audituri speciale și a unui lichidator, precum și cauzele referitoare la stabilirea valorii compensației pentru partenerii sau acționarii unei societăți sunt soluționate de instanța în raza teritorială a căreia se află sediul social al persoanei juridice sau al sucursalei unei societăți străine.

Cauzele privind dreptul de proprietate și proprietatea comună asupra unui apartament – o cauză fără recurs referitoare la dreptul de proprietate și proprietatea comună asupra unui apartament este soluționată de instanța locului unde se află bunul imobil.

Cauzele privind accesul la un drum public și acceptarea sistemelor artificiale de primire a sistemelor de îmbunătățire a terenurilor, precum și a lucrărilor de utilitate publică – cauzele privind accesul la un drum public și acceptarea sistemelor artificiale de primire a sistemelor de îmbunătățire a terenurilor, precum și a lucrărilor de utilitate publică sunt soluționate de instanța locului unde se află bunul imobil de la care se solicită accesul la drumul public sau pentru care se solicită construirea unui sistem artificial de primire a unui sistem de îmbunătățire a terenurilor sau pe care sunt localizate lucrările de utilitate publică.

Cauzele privind recunoașterea, încuviințarea executării și executarea hotărârilor instanțelor din alte state – o cerere de recunoaștere și de încuviințare a executării unei hotărâri a unei instanțe din alt stat, o cerere referitoare la refuzul recunoașterii sau executării ori la suspendarea executării ori o altă cerere în cadrul procedurilor de executare se introduce în funcție de domiciliul sau de sediul social al debitorului sau la instanța în a cărei competență teritorială este solicitată desfășurarea procedurilor de executare, cu excepția cazului în care legea sau o convenție internațională prevede altfel.

Cauzele privind declararea caracterului executoriu al unui acord amiabil la care s-a ajuns în urma unor proceduri de conciliere – un acord amiabil la care s-a ajuns în urma procedurilor de conciliere prevăzute la articolul 14 alineatul (1) din Legea privind concilierea (lepitusseadus) este declarat executoriu de instanța în a cărei competență teritorială s-au desfășurat procedurile de conciliere.

Cauzele privind recunoașterea și încuviințarea executării hotărârilor instanțelor de arbitraj – cererile privind recunoașterea și încuviințarea executării hotărârilor instanțelor de arbitraj pronunțate în Estonia sau al hotărârilor instanțelor de arbitraj din alte state și cererile privind refuzul recunoașterii sau al executării acestora se introduc la instanța regională din Pärnu (Pärnu Maakohus). O cerere de suspendare a executării unei hotărâri a unei instanțe de arbitraj din alt stat sau o altă cerere formulată în proceduri de executare se introduce în funcție de domiciliul sau de sediul social al debitorului sau la instanța în a cărei competență teritorială este solicitată desfășurarea procedurilor de executare, cu excepția cazului în care legea sau o convenție internațională prevede altfel. În cazul în care una dintre părțile la un acord în cadrul unei proceduri de arbitraj este un consumator, o cerere privind recunoașterea și încuviințarea executării unei hotărâri arbitrale sau o cerere privind refuzul recunoașterii sau al executării unei hotărâri arbitrale se introduce la instanța în a cărei competență teritorială se află locul unde s-a desfășurat procedura de arbitraj.

Cauzele fără recurs sunt judecate de instanța în raza teritorială a căreia se află locul utilizat pentru a stabili competența. În cazul în care diferite locuri de stabilire a competenței intră în competența teritorială a unei singure instanțe regionale, însă în domeniile de competență ale mai multor instanțe, instanța stabilește unde trebuie judecată cauza.

Informații mai precise privind zonele geografice și domeniile de competență ale instanțelor sunt cuprinse în Legea privind instanțele.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

O instanță poate de asemenea să examineze o cauză potrivit competenței din cauzele în care competența acestei instanțe este prevăzută de un acord al părților și litigiul privește activitățile economice sau profesionale ale ambelor părți sau litigiul privește activitățile economice sau profesionale ale unei părți, iar cealaltă parte este statul o autoritate locală sau o altă persoană juridică de drept public, ori în cazul în care ambele părți sunt persoane juridice de drept public.

Un acord privind competența poate fi de asemenea încheiat în cazul în care domiciliul sau sediul social al uneia sau al ambelor părți nu se află în Estonia.

Fără a aduce atingere celor de mai sus, un acord privind competența este de asemenea aplicabil în cazul în care:
1) s-a ajuns la un astfel de acord după ce a luat naștere litigiul;
2) s-a convenit cu privire la competență într-un caz în care pârâtul se stabilește sau își transferă sediul comercial sau sediul social într-un alt stat ulterior încheierii acordului ori în cazul în care domiciliul sau sediul social al pârâtului nu este cunoscut la data introducerii acțiunii.

Competența stabilită printr-un acord este exclusivă, cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel.

Instanța de prim grad de jurisdicție poate trimite cauza, printr-o hotărâre, la o altă instanță de prim grad de jurisdicție în cazul în care părțile formulează o cerere comună în acest sens înainte de prima ședință de judecată a instanței sau, în fazele scrise ale procedurilor, înainte de expirarea perioadei de depunere a observațiilor.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Nu există instanțe specializate în Estonia.

Linkuri conexe

Sistemul judiciar

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Instanțele civile din Irlanda au competență în judecarea cauzelor care implică litigii între persoane, organizații sau împotriva statului. Aceste litigii pot viza orice problemă, de la o vătămare produsă într-un accident de mașină, până la contestarea unei preluări de companie. În cauzele civile, reclamantul acționează pârâtul în judecată pentru a obține compensații pentru daunele provocate. Compensația este de obicei sub forma unei despăgubiri financiare.

Tribunalul districtual, tribunalul itinerant și Înalta Curte sunt tribunale de primă instanță. Curtea Supremă are competență doar în cazurile de apel, cu excepția anumitor aspecte legate de Constituție. Curtea de Apel are competență doar în cazurile de apel.

Tribunalele districtuale și cele itinerante sunt instanțe de competență locală și limitată, mai exact, acestea pot judeca doar cauzele în care valoarea cererii nu depășește un anumit prag și cauzele în care părțile locuiesc sau își au sediul social într-o anumită zonă geografică sau cauzele în care contractul a fost întocmit într-o anumită regiune geografică. Apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunalul districtual sunt audiate de către tribunalul itinerant, iar apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunalul itinerant sunt audiate de Înalta Curte.

Instanța care audiază cereri de valoare redusă face parte din tribunalul districtual care audiază cauze privind problemele consumatorilor, în care suma pretinsă nu depășește 2 000 EUR. Această procedură poate fi utilizată și de către o întreprindere împotriva alteia.

Tribunalul districtual audiază cauze în care valoarea cererii nu depășește 15 000 EUR. Tribunalul itinerant audiază cauze în care valoarea cererii nu depășește 75 000 EUR (60 000 EUR în cazul acțiunilor care vizează leziuni corporale). De asemenea, are competență în cauzele care privesc dreptul familiei, inclusiv în materie de divorț, separare judiciară și anulare. Înalta Curte audiază cauzele în care valoarea cererii depășește 75 000 EUR (60 000 EUR în cazul acțiunilor care vizează leziuni corporale).

Plângerile care vizează dreptul muncii sunt audiate de Curtea de Apel pentru dreptul muncii (Employment Appeal Tribunal), care este un organism independent. Aceasta audiază o gamă largă de cauze care vizează drepturile de muncă. În anumite cazuri, oricare dintre părți poate înainta un apel la tribunalul itinerant în termen de șase săptămâni de la hotărârea pronunțată de Curtea de Apel pentru dreptul muncii. Dacă nu este înaintat niciun apel la tribunalul itinerant, iar angajatorul nu implementează prevederile hotărârii, ministrul pentru ocuparea forței de muncă, întreprinderi și inovare poate introduce o acțiune la tribunalul itinerant, în numele angajatului. O hotărâre pronunțată de Curtea de Apel pentru dreptul muncii poate fi contestată la Înalta Curte de oricare dintre părți, dar numai privind un aspect al legii.

Tribunalul comercial, înființat în 2004, este un departament specializat al Înaltei Curți și este guvernat în special de Ordinul 63A din Regulamentul de procedură al instanțelor superioare. Acesta audiază litigii comerciale în care valoarea plângerii este de cel puțin 1 milion de euro, litigii care vizează proprietatea intelectuală și apeluri sau acțiuni având ca obiect controlul jurisdicțional al deciziilor în materie de reglementare. De asemenea, acesta va audia alte cauze pe care judecătorul le consideră adecvate. Nu există niciun drept automat de intrare pe rolul litigiilor comerciale al Înaltei Curți. Acest aspect rămâne la discreția judecătorului de la Tribunalul comercial. Curtea utilizează un sistem de gestionare detaliată a cauzelor, care este menit să eficientizeze pregătirile pentru proces, să elimine costurile și tacticile de amânare inutile și să asigure transparența totală înainte de proces.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Tribunalul corespunzător la care se introduce o acțiune în primă instanță este determinat de natura (contract, faptă ilicită etc.) și de valoarea acesteia (consultați secțiunile de mai sus).

În scopul tribunalelor districtuale, țara este împărțită în 24 de districte, iar pentru fiecare dintre acestea unul sau mai mulți judecători sunt desemnați cu titlu permanent. În cazul celor mai mari două orașe, Dublin și Cork, volumul de activitate necesită desemnarea cu titlu permanent a unui număr de judecători. Țara este împărțită în opt circumscripții judiciare în scopul tribunalelor itinerante. Un judecător de tribunal itinerant este desemnat pentru fiecare circumscripție judiciară, cu excepția circumscripțiilor Dublin și Cork, unde există un număr mai mare de judecători, din cauza volumului mare de activitate. Înalta Curte își are sediul în Dublin pentru audierea acțiunilor în primă instanță. Aceasta audiază, de asemenea, acțiuni privind leziuni corporale și răniri mortale, în diferite locații din provincie, în anumite momente ale anului. În plus, Înalta Curte se întrunește în locațiile din provincie pentru a audia apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de la tribunalul itinerant care privesc aspecte de drept civil și dreptul familiei.

Tribunalul districtual are competență pentru judecarea cauzelor care vizează contracte, anumite fapte ilicite, acorduri de cumpărare cu plata în rate și de vânzare pe credit, contracte de închiriere, precum evacuarea pentru neplata chiriei și sechestrarea nelegitimă a bunurilor, în care valoarea plângerii este de până la 15 000 EUR. Tribunalul districtual deține, de asemenea, o gamă de prerogative în raport cu aplicarea hotărârilor oricărei instanțe cu privire la datorii, acordarea de licențe, precum cea pentru vânzarea băuturilor alcoolice, și cu privire la custodia și întreținerea copiilor.

Tribunalul itinerant are competență în cazul contractelor și faptelor ilicite, în probleme de certificare și procese care vizează administrarea patrimoniilor, procese privind capitalul propriu, acțiuni de evacuare sau cereri de noi contracte de închiriere în cauze întemeiate pe acorduri de cumpărare cu plata în rate și vânzare pe credit, pentru care valoarea plângerii este de cel mult 75 000 EUR (60 000 EUR în cazul acțiunilor care vizează leziuni corporale). Tribunalul itinerant are competență în cazul procedurilor care vizează dreptul familiei (inclusiv în materie de separare judiciară, divorț, anulare și apeluri de la tribunalul districtual) și are competență de apel în urma deciziilor de arbitraj din cadrul litigiilor legate de contracte de închiriere terenuri, în temeiul legislației privind proprietarii și chiriașii.

Cauzele civile de la tribunalul itinerant sunt judecate de un judecător care prezidează fără juriu. Apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de la tribunalul districtual au forma unei re-audieri, iar hotărârea tribunalului itinerant este definitivă și nu poate fi contestată mai departe.

În temeiul Constituției, Înalta Curte are competența integrală inițială în toate elementele de fapt sau de drept. Acest lucru înseamnă că are competența de a audia toate cauzele civile în care pârâtul este rezident al țării, în care presupusul contract a fost redactat pe teritoriu țării, în care presupusa faptă ilicită a fost comisă pe teritoriul țării sau în care bunul imobil care face obiectul procedurilor este situat pe teritoriul țării. Înalta Curte audiază apeluri de la tribunalul itinerant și exercită competența de supraveghere asupra tribunalului districtual și asupra instanțelor inferioare. Apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de Înalta Curte sunt audiate de Curtea de Apel și de Curtea Supremă, atunci când acestea sunt considerate de către Curtea Supremă a fi de importanță publică generală sau în interesul justiției. Un apel poate fi transmis de la Curtea de Apel la Curtea Supremă, atunci când acesta este considerat de către Curtea Supremă a fi de importanță publică generală sau în interesul justiției. Apelul nu reprezintă o re-audiere, dar se bazează pe o transcriere a probelor din prima instanță și pe argumentul juridic.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Tribunalul districtual sau itinerant corespunzător la care se poate introduce o acțiune este determinat de regiunea în care locuiește pârâtul sau unul dintre pârâți sau în care aceștia își exercită profesia, ocupația sau în care își desfășoară activitatea. În majoritatea cauzelor legate de contracte, tribunalul districtual sau itinerant corespunzător este cel din zona unde se presupune că a fost încheiat contractul, unde se presupune că a fost comisă fapta ilicită; în cazul procedurilor care vizează probleme familiale, tribunalul din regiunea unde locuiește reclamantul, iar în cauzele legate de contracte de închiriere sau titluri privind bunuri imobile, tribunalul din regiunea unde este situată proprietatea care face obiectul procedurilor în cauză.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Nu se aplică

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Nu se aplică

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Nu se aplică

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Site-ul web al Serviciului instanțelor din Irlanda oferă o explicație aprofundată a structurii instanțelor din această țară. Acesta publică de asemenea o broșură intitulată Explicații privind instanțele (Explaining the Courts) pentru informarea publicului. Detalii suplimentare privind sistemul instanțelor sunt disponibile și pe platforma de informare a cetățenilor, un organism statutar care sprijină furnizarea de informații, consultanță și susținere pentru o gamă largă de servicii publice și sociale. Platforma de informare a cetățenilor oferă un site web, o linie telefonică și numeroase centre care pot fi vizitate în întreaga țară.

Linkuri utile

Serviciul instanțelor din Irlanda

http://www.citizensinformation.ie/

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Instanțele civile ordinare au competența de a audia majoritatea cauzelor civile și comerciale din Grecia. În mod excepțional, camerele specializate au fost stabilite prin lege specială în cadrul instanțelor civile din marile orașe, care au competență exclusivă în audierea cauzelor specifice, conform domeniului juridic. Aceste camere sunt: camerele competente pentru audierea cauzelor legate de mărcile comerciale comunitare, situate în Atena și Salonic, și camera competentă pentru audierea cauzelor referitoare la dreptul maritim, situată în Pireu.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

În majoritatea cauzelor, competența instanțelor este determinată de valoarea obiectului litigiului. Pentru estimarea valorii obiectului unui litigiu, se ia în considerare plângerea depusă în cadrul acțiunii, fără a lua în considerare cererile accesorii. Când există mai multe cereri în cadrul aceleiași acțiuni, acestea sunt cumulate.

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Cauzele care țin de competența instanțelor civile sunt audiate în primă instanță de tribunalele civile districtuale, cunoscute și ca tribunale pentru cereri cu valoare redusă (Irinodikia), de tribunalele de primă instanță cu un singur judecător (Monomeli Protodikia) și de tribunalele de primă instanță cu mai mulți judecători (Polymeli Protodikia).

Competența instanțelor care audiază cereri cu valoare redusă acoperă, în principal, (a) toate litigiile care pot fi evaluate în termeni monetari și în care valoarea cererii nu depășește douăzeci de mii de euro (20 000 EUR), (b) toate litigiile, fie că sunt principale sau secundare, referitoare la contracte de închiriere, atât timp cât, în toate cazurile, chiria lunară stabilită nu depășește șase sute de euro (600 EUR).

Competența instanțelor care audiază cereri cu valoare redusă acoperă, de asemenea, indiferent de valoarea disputată, majoritatea litigiilor care vizează activități agricole, vânzarea de animale, disputele cu vecinii privind proprietatea, litigiile care decurg din contracte cu hoteluri și operatori de transport, plângeri înaintate de asociații și cooperative împotriva membrilor acestora și, viceversa, plângeri înaintate de avocați pentru serviciile acestora în cadrul tribunalelor de primă instanță și al instanțelor polițienești (Ptaismatodikia), precum și drepturile, compensațiile sau costurile martorilor, ale interpreților, ale sechestratorilor sau ale agenților de pază care au depus mărturie la o instanță sau care au fost desemnați de aceasta.

Competența tribunalelor de primă instanță cu un singur judecător acoperă toate litigiile care pot fi evaluate în termeni monetari și în care valoarea cererii depășește douăzeci de mii de euro (20 000 EUR), dar nu depășește două sute cincizeci de mii de euro (250 000 EUR).

Competența tribunalelor de primă instanță cu un singur judecător acoperă, de asemenea, următoarele litigii, chiar dacă valoarea cererii depășește două sute cincizeci de mii de euro (250 000 EUR): litigii care vizează contracte de leasing sau de închiriere; litigii de muncă ce vizează angajații, activitatea sau obiectele fabricate de profesioniști sau meșteșugari; litigiile care vizează contractele colective de muncă dintre organizațiile de asigurare socială și persoanele asigurate; litigiile care vizează onorariile, compensațiile și costurile avocaților, altele decât cele menționate mai sus, care sunt audiate de instanțele pentru cereri de valoare redusă; litigiile care vizează angajații din domeniul juridic, medical sau paramedical sau inginerii, chimiștii sau brokerii/agenții și persoanele desemnate de o autoritate judiciară, precum experți, arbitri experți, evaluatori, arbitri, executori testamentari, administratori sau lichidatori; litigiile care vizează toate tipurile de acțiuni în despăgubire, ca rezultat al daunelor produse în urma unui accident de mașină, inclusiv acțiuni în temeiul contractelor de asigurare a vehiculelor, și litigiile care vizează contestațiile la adresa posesiunii sau a ocupării unor bunuri mobile sau imobile.

Competența tribunalelor de primă instanță cu un singur judecător acoperă întotdeauna, indiferent de valoarea cererii: litigiile care vizează un divorț; anularea unei căsătorii; recunoașterea existenței sau a in‑existenței unei căsătorii; relațiile matrimoniale din timpul căsătoriei și care derivă din aceasta, inclusiv contestarea paternității, recunoașterea existenței sau a inexistenței unei relații părinte-copil sau a responsabilității parentale; recunoașterea paternității unui copil născut în afara căsătoriei; stabilirea existenței sau a inexistenței unei recunoașteri voluntare a unui copil născut în afara căsătoriei, stabilirea validității acestei recunoașteri sau a faptului că minorul în cauză se bucură de același statut ca un copil născut în timpul căsniciei ca urmare a căsătoriei iminente a părinților săi, inclusiv contestațiile având ca obiect recunoașterea voluntară; recunoașterea sau contestarea unei adopții sau a anulării acesteia sau recunoașterea existenței ori a inexistenței unui tutore; de asemenea, litigiile privind alocația de întreținere în baza căsătoriei, a divorțului sau a legăturii de rudenie; exercitarea responsabilităților parentale; neînțelegerea dintre părinți în ceea ce privește exercitarea comună a autorității parentale, precum și comunicarea dintre părinți și alte rude pe linie ascendentă ale copilului; reglementarea utilizării căminului familial și a divizării bunurilor mobile între soți, precum și a celor care țin de căminul familial, și divizarea bunurilor mobile între soți în cazul încetării coabitării acestora; litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra etajelor unei clădiri și litigiile legate de anularea deciziilor pronunțate de adunările generale ale asociațiilor sau cooperativelor.

Competența tribunalelor de primă instanță cu mai mulți judecători acoperă toate litigiile pentru care nu au competență tribunalele pentru cereri cu valoare redusă și tribunalele de primă instanță cu un singur judecător.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Instanța din regiunea în care pârâtul își are domiciliul este cea care are competență teritorială.

Dacă pârâtul nu are domiciliul nici în Grecia, nici în străinătate, va fi competentă instanța din regiunea unde locuiește acesta. Dacă reședința pârâtului nu este cunoscută, va fi competentă instanța din regiunea din Grecia în care acesta a avut ultimul domiciliu, sau unde a locuit ultima dată, în absența unui domiciliu.

Litigiile împotriva statului sunt de competența instanței din regiunea unde își are sediul autoritatea care este somată prin lege să reprezinte statul în instanță.

Persoanele juridice care au capacitatea de a fi părți implicate într-o cauză intră în competența instanței din regiunea unde este situat sediul social sau sucursala acestora, în cazul în care litigiul se referă la activitatea lor.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Atunci când există mai multe instanțe competente, reclamantul are dreptul să aleagă. Prioritatea acestora este determinată în funcție de data la care a fost introdusă acțiunea.

Dacă instanța nu are competență ratione materiae sau ratione loci, aceasta va decide ex officio și va specifica instanța competentă și va trimite cauza către instanța respectivă. Consecințele legale ale acțiunii introduse vor fi păstrate.

Litigiile contractuale

Litigiile referitoare la existența sau validitatea unui act legal care se desfășoară de-a lungul vieții unei persoane și toate drepturile care derivă din acesta pot fi de asemenea introduse în instanța din regiunea unde a fost întocmit actul legal sau din regiunea unde acesta urmează să fie executat. Litigiile referitoare la despăgubiri pentru înșelarea încrederii (dobândă negativă) și la compensații din culpă în timpul negocierilor pot fi de asemenea introduse în aceeași instanță.

Faptă ilicită

Litigiile apărute în urma unei fapte ilicite pot fi de asemenea introduse în instanța din regiunea unde a avut loc sau unde urmează să aibă loc evenimentul care produce dauna.

Acțiune civilă

Acțiunea civilă pentru despăgubiri și restituiri în urma unei infracțiuni, precum și pentru compensații pentru daune morale sau psihologice, poate fi introdusă în instanța penală care gestionează cauza.

Probleme ce țin de alocația de întreținere, divorț și responsabilitate parentală

Litigiile care vizează probleme de familie (litigii referitoare la alocația de întreținere în baza căsătoriei, divorțului sau relației de rudenie, exercitarea responsabilității parentale, neînțelegerea dintre părinți în ceea ce privește exercitarea comună a responsabilității parentale, precum și comunicarea dintre părinți și alte rude pe linie ascendentă ale copilului și reglementarea utilizării căminului familial și a divizării bunurilor mobile între soți, precum și litigii care țin de căminul familial, și divizarea bunurilor mobile între soți în cazul încetării coabitării acestora) pot fi introduse în instanța din regiunea unde este situată ultima reședință comună a celor doi soți.

Litigiile privind plângeri referitoare la alocația de întreținere pot fi introduse și în instanța din regiunea unde își are domiciliul sau reședința beneficiarul alocației de întreținere.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Litigiile referitoare la drepturi in rem asupra unui bun imobil și cele care derivă din contractele de închiriere a bunului imobil sunt de competența exclusivă a instanței din regiunea unde este situat bunul respectiv.

(Dacă bunul imobil este situat într-o regiune cu mai multe instanțe, reclamantul are dreptul să aleagă.)

Litigiile legate de administrarea executată conform unui ordin judecătoresc țin de competența exclusivă a instanței care a emis ordinul.

Litigiile referitoare la succesiune sunt de competența exclusivă a instanței din regiunea unde domicilia persoana decedată sau, în absența unui domiciliu, din regiunea unde aceasta locuia la momentul decesului.

Atunci când o cauză secundară este legată de o cauză principală, inclusiv, în special, plângerile secundare sau cererile de garanție, astfel de intervenții și alte plângeri similare sunt de competența exclusivă a instanței care audiază cauza principală.

cauzele principale conexe intră în competența exclusivă a primei instanțe implicate.

Competența tribunalelor de primă instanță cu mai mulți judecători care audiază cauzele principale acoperă orice cauze secundare care sunt de competența tribunalului de primă instanță cu un singur judecător și a tribunalului civil districtual, iar competența tribunalului de primă instanță cu un singur judecător care audiază cauza principală acoperă orice cauze secundare care sunt de competența tribunalului civil districtual.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Un tribunal ordinar de primă instanță care nu are competență teritorială poate deveni competent, prin acordul explicit sau tacit al părților implicate, cu excepția cazului când litigiile respective nu se referă la bunuri. Acordul explicit trebuie atins în cazul litigiilor pentru care există competență exclusivă.

Acordul tacit este dedus dacă pârâtul participă la audierea publică și nu obiectează în timp util pe motiv de lipsă de competență.

Acordul dintre părți, prin intermediul căruia o instanță ordinară devine competentă pentru litigii viitoare, este valid doar dacă se face în scris și se referă la o relație juridică specifică care urmează să ducă la apariția litigiilor.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

În ceea ce privește camerele speciale competente în privința mărcilor comerciale comunitare și a dreptului maritim: Competența ratione marteriae este determinată conform regulilor privind instanțele civile ordinare. În ceea ce privește jurisdicția teritorială, (a) camera competentă pentru mărcile comerciale comunitare din Atena include regiunile Curților de Apel din Atena, Egeea, Dodecanez, Corfu, Creta, Lamia, Nauplion, Patras și Piraeus, (b) camera competentă pentru mărcile comerciale comunitare din Salonic include regiunile Curților de Apel din Salonic, Macedonia de Vest, Tracia, Ioannina și Larisa, iar (c) camera competentă pentru dreptul maritim din Piraeus include întreaga prefectură din Attica.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.

Care este instanța competentă? - Spania

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Principiul care stă la baza organizării instanțelor din Spania este cel al unității competenței judiciare. Singurele excepții sunt competența militară pe timp de război și de stare de asediu și competența Curții Constituționale (Tribunal Constitucional) în calitate de garant suprem al drepturilor fundamentale și libertăților publice, prin intermediul cererii privind asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale (recurso de amparo).

Cu toate acestea, competența este împărțită între patru tipuri de instanțe: instanțe civile, instanțe penale, instanțe de contencios administrativ și instanțe pentru litigii de muncă.

Piatra de temelie a instanțelor civile este tribunalul de primă instanță (Juzgado de Primera Instancia), care audiază litigii civile în primă instanță și acțiunile care nu sunt atribuite în mod explicit unei alte instanțe. Prin urmare, tribunalul de primă instanță poate fi descris ca fiind instanța ordinară sau de drept comun.

Printre instanțele civile se numără și instanțele specializate în dreptul familiei (Juzgados de Familia), care sunt tribunale de primă instanță. Atunci când există instanțe specializate în dreptul familiei (în general, în localități cu populație mai mare), acestea sunt responsabile pentru audierea litigiilor ce țin de dreptul familiei: anularea căsătoriilor, separare legală și divorț, relațiile părinte-copil și protejarea persoanelor cu capacități limitate. În cazul în care o acțiune penală este înaintată împotriva unei părți într-o instanță care se ocupă de cauze privind violența împotriva femeilor (Juzgado de Violencia sobre la mujer), instanța respectivă va avea jurisdicție și asupra acestor acțiuni civile.

Instanțele civile includ, de asemenea, instanțele comerciale specializate (Juzgados de lo Mercantil) și instanțele pentru mărcile Uniunii Europene (Juzgados de Marca Comunitaria).

Instanțele pentru litigii de muncă (Juzgados de lo Social) sunt responsabile pentru audierea cauzelor care vizează dreptul muncii. Printre acestea se numără litigiile individuale dintre angajați și angajatori cu privire la contractele de muncă, litigiile privind negocierile colective, solicitările în materie de asigurare socială și plângerile înaintate împotriva statului cu privire la responsabilitățile acestuia prevăzute în dreptul muncii.

Instanțele penale sunt responsabile cu audierea cauzelor penale.

O trăsătură a dreptului spaniol este faptul că acțiunile civile derivate din infracțiuni penale pot fi asociate cu acțiunile penale. În aceste cazuri, instanța penală va decide cu privire la suma compensatorie plătibilă în conexiune cu infracțiunea respectivă. Atunci când o acțiune civilă nu este intentată de partea vătămată, aceasta va fi intentată de procuror în numele acesteia, cu excepția cazului în care partea vătămată a renunțat în mod explicit la dreptul de a introduce o acțiune în cauza penală.

În sfârșit, instanțele de contencios administrativ supraveghează legalitatea acțiunilor autorităților publice și se ocupă de acțiunile în răspundere patrimonială înaintate împotriva acestora.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

Consultați răspunsurile oferite mai jos.

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

În Spania, nu se face distincția între diferitele tribunale de primă instanță în ceea ce privește valoarea plângerilor sau gravitatea cauzelor de care se pot ocupa și niciun tribunal de primă instanță nu audiază apeluri la deciziile pronunțate de alte tribunale de primă instanță. Apelurile în cazul acțiunilor civile sunt întotdeauna audiate de instanțele provinciale (Audiencias Provinciales).

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

În ceea ce privește instanțele, Spania este împărțită, din punct de vedere geografic, în municipalități, districte, provincii și comunități autonome. Un district este o unitate teritorială alcătuită din una sau mai multe municipalități limitrofe din aceeași provincie. Aceasta este cea mai importantă unitate teritorială, deoarece este zona în care are jurisdicție un tribunal de primă instanță. (puteți găsi detalii pe site-ul web al Ministerului Justiției, la adresa mjusticia.gob.es.)

Acolo unde este necesar, având în vedere volumul de lucru, există mai mult de un tribunal de același tip. Acest lucru este acum valabil pentru majoritatea orașelor. Tribunalele sunt numerotate consecutiv, în funcție de momentul înființării acestora.

În principiu, toate aceste tribunale au aceeași jurisdicție, iar volumul de lucru este distribuit între acestea conform regulilor guvernamentale interne de alocare. Cu toate acestea, în unele circumstanțe, aceste reguli de alocare pot fi utilizate pentru a atribui tipuri diferite de cauze către tribunale diferite din același district.

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

În absența unui acord sau a unor norme obligatorii, regula de bază este că jurisdicția aparține tribunalului de primă instanță din districtul în care pârâtul își are domiciliul sau, în lipsa domiciliului, districtul în care își are reședința. Dacă pârâtul nu are nici domiciliul, nici reședința stabilite în Spania, instanța competentă va fi tribunalul de primă instanță din districtul în care se află pârâtul sau în care a avut ultima reședință. În cazul în care nu se

aplică niciunul dintre aceste criterii, reclamantul poate depune plângerea la tribunalul de primă instanță din districtul în care acesta își are domiciliul.

În aceste scopuri:

• Plângerile împotriva proprietarilor de societăți și profesioniștilor, legate de afacerile sau activitățile profesionale ale acestora, pot fi depuse, de asemenea, în oricare dintre locurile în care aceștia își desfășoară activitatea, la alegerea reclamantului.
• Plângerile împotriva entităților juridice pot fi depuse, de asemenea, în locul în care s-a desfășurat sau urmează să aibă efecte situația sau relația juridică care face obiectul plângerii, cu condiția ca entitatea juridică să aibă un sediu sau un reprezentant în locul respectiv.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Sistemul procedural spaniol actual tinde să nu lase jurisdicția teritorială la alegerea reclamantului. Acest lucru se întâmplă doar în cazurile următoare:

-   Acțiuni in rem asupra unui bun imobil, atunci când implică fie mai multe proprietăți, fie o proprietate situată în mai multe districte. În aceste cazuri, reclamanții pot alege să introducă acțiunea în oricare dintre districtele competente.

-   Acțiuni prin care se solicită prezentarea și aprobarea conturilor de către cei responsabili cu administrarea bunurilor unei alte părți, dacă locația unde trebuie prezentate conturile nu a fost determinată. În aceste cazuri, reclamanții pot alege între domiciliul pârâtului și locul unde sunt administrate bunurile.

-   Litigii în materie succesorală: reclamanții pot alege între instanțele din locul în care decedatul a avut ultimul domiciliu în Spania și instanțele din locul în care este situată majoritatea patrimoniului.

-   Acțiuni privind proprietatea intelectuală: reclamanții pot alege dintre următoarele locuri: locul unde a avut loc încălcarea drepturilor; locul unde există dovezi prima facie că a avut loc încălcarea drepturilor; sau locul unde există copii ilegale.

-   Cazurile de concurență neloială în care pârâtul nu are sediu, domiciliu sau reședință în Spania. În aceste cazuri, reclamanții pot alege fie locul în care concurența neloială a avut loc, fie locul în care se resimt consecințele acesteia.

-   Plângerile care vizează exclusiv custodia minorilor sau alocația de întreținere, înaintate de un părinte împotriva celuilalt în numele minorilor, în cazul în care cei doi locuiesc în districte judiciare diferite. În aceste cazuri, reclamanții pot alege fie instanța din regiunea în care își are domiciliul pârâtul, fie instanța din regiunea în care își are reședința copilul.

-   În general, acțiunile care presupun exercitarea drepturilor individuale ale consumatorului sau ale utilizatorului pot fi audiate de instanța din regiunea în care își are domiciliul consumatorul, utilizatorul sau pârâtul, la alegerea consumatorului.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

În cazurile de mai jos, există reguli obligatorii care impun reclamantului să introducă acțiunea într-o altă instanță decât cea din regiunea în care își are domiciliul pârâtul. În aceste cazuri, părțile nu pot opta să se supună jurisdicției unei anumite instanțe, nici în mod explicit, nici în mod implicit:

-   Drepturile in rem sau drepturile de a primi chirie pentru un bun imobil și aspecte ce țin de proprietatea comună (propiedad horizontal): jurisdicția revine instanțelor din districtul în care este situată proprietatea.

-   Chestiunile succesorale: jurisdicția este determinată fie de regiunea în care decedatul a avut ultimul domiciliu în Spania, fie de regiunea în care este situată majoritatea patrimoniului, la alegerea reclamantului.

-   Cauzele ce implică asistența sau reprezentarea persoanelor în incapacitate: acestea vor fi audiate de instanța din regiunea în care locuiește persoana respectivă.

-   Protejarea drepturilor fundamentale prin intermediul instanțelor civile: aceste cauze vor fi audiate de instanța din regiunea în care își are domiciliul reclamantul sau, în cazul când acesta nu are domiciliul în Spania, din regiunea unde s-a comis fapta care a încălcat dreptul vizat.

-   Acțiunile în despăgubiri în ceea ce privește utilizarea autovehiculelor: va fi competentă instanța din regiunea în care s-a produs dauna.

-   Contestații ale acordurilor sociale ale companiilor: jurisdicția teritorială este determinată de locația sediului social al companiei.

-   Acțiuni pentru declararea faptului că anumiți termeni și condiții ai unui contract nu formează parte a acelui contract sau pentru declararea nulității unei clauze: este competentă instanța din regiunea în care își are domiciliul reclamantul.

-   Acțiunile declarative pentru rezilierea sau retragerea unor termeni contractuali standard, în cazul în care pârâtul nu are nici sediul, nici domiciliul în Spania: în aceste cazuri, este competentă instanța din regiunea în care a fost încheiat contractul standard.

-   Acțiuni pentru rezilierea unor termeni contractuali standard, în apărarea intereselor comune sau colective ale consumatorilor sau utilizatorilor, în cazul în care pârâtul nu are nici sediul, nici domiciliul în Spania: în aceste cazuri, este competentă instanța din regiunea în care își are domiciliul reclamantul.

-   Acțiuni de solicitare a respectării obligațiilor de către oricare dintre următoarele persoane: o companie de asigurări; o persoană care a vândut bunuri personale, în rate, unei alte persoane sau care a finanțat achiziționarea acelor bunuri; o persoană care a depus o ofertă publică pentru servicii sau bunuri personale, pe care o altă persoană a acceptat-o. În aceste cazuri, este competentă instanța din regiunea în care își are domiciliul reclamantul.

-   Acțiuni introduse de terțe părți pentru contestarea sechestrului asupra unei proprietăți: va fi competentă instanța din regiunea în care își are sediul entitatea care a dispus sechestrul.

-   Cereri de separare legală, anulare a căsătoriei sau divorț: este competentă instanța specializată în dreptul familiei sau, când nu există o astfel de instanță, tribunalul de primă instanță din regiunea domiciliului conjugal. Când nu există un domiciliu conjugal, este competentă instanța din regiunea ultimului domiciliu conjugal sau din regiunea în care își are reședința celălalt soț. Când nu există niciuna dintre aceste variante, este competentă instanța din regiunea în care își are domiciliul persoana în cauză. Când cererea este depusă de comun acord, este competentă instanța din regiunea ultimului domiciliu conjugal sau a domiciliului oricăruia dintre soți.

-   Plângerile care vizează exclusiv custodia minorilor sau alocația de întreținere, înaintate de un părinte împotriva celuilalt în numele minorilor: în aceste cazuri, este competentă instanța din regiunea ultimului domiciliu comun al părinților. În cazul în care părinții locuiesc în districte judiciare diferite, reclamantul poate alege între instanța din regiunea în care își are domiciliul pârâtul și instanța din regiunea în care își are reședința minorul.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Ca regulă generală, în Spania, jurisdicția teritorială poate fi modificată, în sensul că justițiabilii pot introduce o acțiune, în mod explicit sau tacit, în instanțele dintr-un anumit district, atât timp cât instanțele respective sunt competente în ceea ce privește cauza respectivă.

Introducerea explicită are loc atunci când părțile interesate încheie un acord explicit în care precizează districtul specific al instanței unde introduc acțiunea.

Introducerea tacită a acțiunii are loc în următoarele circumstanțe:

-   În cazul reclamantului, prin simpla introducere a unei acțiuni în instanțele dintr-un anumit district și depunerea unei plângeri sau a unei cereri sau solicitări către instanța competentă pentru audierea plângerii.

-   În cazul pârâtului, când acesta se prezintă în fața instanței și, ulterior, urmează orice pas procedural cu excepția depunerii unei cereri în timp util și într-o formă corespunzătoare pentru contestarea competenței instanței.

Orice modificare a domiciliilor părților, a locației obiectului în cauză sau a scopului procedurilor care sunt desfășurate după începerea acțiunii nu va duce la modificarea jurisdicției, care va fi determinată conform situației confirmate în debutul acțiunii (Perpetuatio Iurisdictionis).

Cu toate acestea:

Introducerea explicită nu este permisă în cazul contractelor standard, în cazul contractelor ai căror termeni și condiții au fost impuse de una dintre părți sau în cazul contractelor cu utilizatorii/consumatorii. Cu toate acestea, introducerea tacită este posibilă în aceste cazuri.

În cazul în care legea prevede reguli obligatorii privind jurisdicția teritorială, nu este posibilă nicio formă de introducere a acțiunii.

Nici în cazul procedurilor accelerate, al procedurilor de somație de plată sau al procedurilor de executare a datoriilor nu este permisă nicio formă de introducere a acțiunii.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Instanțele specializate din Spania includ tribunalele menționate mai jos.

Instanțele specializate în dreptul familiei, care sunt tribunale de primă instanță. Atunci când sunt disponibile instanțe specializate în dreptul familiei (în general, în localitățile cu populație mare), acestea au jurisdicție exclusivă asupra chestiunilor care privesc familia. Mai exact, acestea audiază cauze cu privire la:

• separare legală, anulare a căsătoriei și divorț; și
• exercitarea responsabilităților parentale asupra minorilor.

Regulile privind jurisdicția teritorială sunt aceleași reguli care se aplică în cazul tribunalelor de primă instanță care audiază chestiuni de dreptul familiei atunci când nu există, în districtul respectiv, o instanță specializată în dreptul familiei.

Instanțele pentru litigii de muncă audiază plângerile cu privire la dreptul muncii. Printre acestea se numără litigiile individuale dintre angajați și angajatori cu privire la contractele de muncă, litigiile privind negocierile colective de muncă, solicitările în materie de asigurare socială și plângerile înaintate împotriva statului cu privire la responsabilitățile acestuia prevăzute în dreptul muncii.

Regula generală este că jurisdicția teritorială aparține instanței din regiunea unde lucrătorul își prestează serviciile sau unde își are domiciliul pârâtul, la alegerea reclamantului.

Instanțele comerciale funcționează la nivel de provincie și se ocupă de litigiile comerciale.

Aceste instanțe audiază cauze care privesc orice chestiune de insolvență, cu excepția cazului în care insolvența vizează o persoană fizică care nu este antreprenor: în aceste cazuri, sunt competente tribunalele nespecializate de primă instanță.

De asemenea, acestea vor audia cauze conexe cu privire la următoarele chestiuni:

-   Plângerile financiare civile împotriva bunurilor persoanei aflate în insolvență, cu excepția plângerilor din cadrul procedurilor care vizează declararea capacității, filiația, căsătoria și minorii.

-   Acțiunile corporative care solicită suspendarea, modificarea sau rezilierea colectivă a contractelor de muncă, în cazul în care angajatorul este partea aflată în insolvență, ori acțiuni care urmăresc suspendarea sau rezilierea contractelor personalului de conducere de nivel superior.

-   Orice acțiune de executare sau măsură provizorie împotriva bunurilor părții aflate în insolvență și a drepturilor economice ale acesteia, indiferent de instanța care a emis ordinul.

-   Acțiunile privind răspunderea civilă împotriva directorilor, auditorilor sau lichidatorilor companiilor, pentru daune și pierderi suferite de partea aflată în insolvență în timpul procedurii de insolvență.

-   Plângeri care vizează:

• concurența neloială,
• proprietatea intelectuală și publicitatea,
• dreptul societăților comerciale și legislația care guvernează societățile cooperative,
• transporturile naționale sau internaționale,
• dreptul maritim,
• condițiile și termenii generali ai unui contract,
• aplicarea normelor de arbitraj în cazul chestiunilor enumerate mai sus.

Competența de a deschide și de a audia acțiuni privind insolvența aparține instanței comerciale din teritoriul unde debitorul își are centrul intereselor principale. Dacă debitorul este și domiciliat în Spania, iar domiciliul său și centrul intereselor principale se află în locuri diferite, instanța comercială din regiunea în care își are domiciliul debitorul este de asemenea competentă să audieze cauza, la alegerea creditorului care înaintează cererea.

În cazul în care debitorul este o entitate juridică, se presupune că sediul său social este centrul intereselor principale. Pentru aceste scopuri, orice modificare a sediului social care are loc în termen de șase luni înainte de cererea de deschidere a procedurii de insolvență nu va fi luată în considerare.

Instanțele comerciale din Alicante funcționează ca instanțe pentru mărcile Uniunii Europene atunci când își exercită competența exclusivă pentru audierea, în primă instanță, a oricărui litigiu introdus conform Regulamentului nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară și Regulamentului nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare.

Când își exercită competența asupra acestor chestiuni, instanțele pentru mărci au jurisdicție pe întregul teritoriu național.

Pe lângă aceste instanțe specializate, prin lege, Consiliul General al Puterii Judiciare (Consejo General del Poder Judicial) poate decide ca, în cazul în care există mai multe instanțe de același tip, una sau mai multe dintre acestea să aibă competența exclusivă de a audia anumite categorii de cauze sau de a supraveghea executarea în domeniul juridic vizat.

Această putere a fost deja exercitată în mai multe locații, în special în cauze în raport cu incapacitatea și instituționalizarea forțată pe motiv de boală mintală, unde competența a fost în general atribuită instanțelor specializate în dreptul familiei.

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Organizarea judiciară franceză implică coexistența a două sisteme jurisdicționale: sistemul administrativ și sistemul judiciar.

Fiecare sistem este alcătuit dintr-o structură pe trei niveluri.

Astfel, în cazul sistemului administrativ, hotărârile sunt pronunțate de tribunalele administrative (tribunaux administratifs), care sunt instanțe de drept comun, și de diferite instanțe administrative specializate; deciziile acestor instanțe administrative pot face obiectul unei căi de atac în fața curților administrative de apel (cours administratives d'appel). În cele din urmă, hotărârile acestor din urmă instanțe sunt supuse revizuirii de către Consiliul de Stat (Conseil d’Etat).

În cazul sistemului judiciar, instanțele care se pronunță în primă instanță sunt instanțele regionale (tribunaux de grande instance), care sunt instanțe de drept comun, și de o serie de alte instanțe ale căror competențe sunt stabilite de către legiuitor. Aceste decizii pot fi contestate în fața curților de apel, constituite din mai multe secții (civilă, socială, comercială, penală). Hotărârile pronunțate de instanțe pot fi atacate cu recurs introdus în fața Curții de Casație (ea însăși compusă din mai multe secții articulate în jurul domeniilor menționate mai sus pentru curțile de apel).

Instanțele sunt împărțite după cum urmează:

Instanțe din sistemul administrativ:

• Consiliul de Stat (1)
• Curți administrative de apel (8)
• Tribunale administrative (42)

Instanțe din sistemul judiciar:

• Curtea de Casație (1)
• Curți de apel (36)
• Tribunal Suprem de Apel (1)
• Instanțele regionale (tribunaux de grande instance) (164) [dintre care 16 cu competență comercială]
• Instanțe teritoriale (tribunaux de première instance) (4) [dintre care 2 cu competență comercială]
• Tribunale pentru minori (155)
• Tribunale pentru securitate socială (114)
• Instanțe districtuale (tribunaux d'instance) (307)
• Tribunale ale muncii (210)
• Instanțe competente în domeniul dreptului muncii (6)
• Instanțe comerciale (134)

Instanțele specializate din sistemul judiciar sunt:

• Instanța districtuală (tribunal d'instance) se pronunță în cazul litigiilor celor mai frecvente. În principiu, aceasta se pronunță în cazul tuturor cererilor care se referă la sume de până la 10 000 EUR. Aceste instanțe sunt, de asemenea, competente să soluționeze anumite litigii specifice (chirii neplătite, poprire pe salarii, alegeri în cadrul organismelor profesionale, cerințe în domeniul drepturilor consumatorului).
• Tribunalul comercial are competența de a soluționa litigiile dintre comercianți, dintre instituții de credit sau între acestea și contestații privind societățile comerciale, precum și litigii privind actele comerciale și probleme financiare ale întreprinderilor comerciale (lichidare și reorganizare judiciară...),
• Tribunalul paritar al închirierilor agricole are competența de a soluționa litigii între chiriașii și proprietarii unor contracte de arendare (terenuri arendate, terenuri arendate în parte...),
• Tribunalul muncii are competența de a soluționa toate litigiile dintre salariați și angajatori în cadrul unui contract individual de drept privat al muncii,
• Până la o dată stabilită prin decret și nu mai târziu de 1 ianuarie 2019, tribunalul pentru securitate socială are competența de a soluționa litigiile care decurg din aplicarea legislațiilor și a normelor privind securitatea socială și ajutorul reciproc în sectorul agricol; de la o dată stabilită prin decret și nu mai târziu de 1 ianuarie 2019, astfel de litigii sunt de competența unor instanțe regionale (tribunaux de grande instance) special desemnate,
• Până la o dată stabilită prin decret și nu mai târziu de 1 ianuarie 2019, tribunalul contenciosului de incapacitate se ocupă de litigiile privind starea sau gradul de invaliditate, incapacitatea permanentă și inaptitudinea de a munci; de la o dată stabilită prin decret și nu mai târziu de 1 ianuarie 2019, astfel de litigii sunt de competența unor instanțe regionale (tribunaux de grande instance) special desemnate,
• Tribunalul pensiilor militare soluționează litigiile referitoare la pensiile militarilor.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Repartizarea competențelor între instanțele regionale (tribunaux de grande instance), instanțele districtuale (tribunaux d'instance) și instanțele locale (juridictions de proximité) a fost precizată mai sus, fiind subliniat faptul că, în lipsa unor competențe recunoscute în mod specific pentru alte instanțe, instanțele regionale constituie instanțele de drept comun.

• Instanțele districtuale (tribunaux d'instance) au competența de a se pronunța cu privire la un litigiu al cărui obiect are o valoare maximă de 10 000 EUR, precum și cu privire la litigii din anumite domenii precum dreptul consumatorilor, tutela adulților, închirierea de locuințe, fără o plafonare a valorii obiectului acestora.
• Instanțele regionale (tribunaux de grande instance) au competență în toate celelalte litigii civile care nu sunt de competența unor alte instanțe, în special în materie de dreptul familiei.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

În principiu, instanța competentă este cea în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului. Scopul acestei norme este de a oferi protecție pârâtului, presupunându-se că acesta se va putea apăra mai ușor în fața instanței celei mai apropiate de domiciliul său.

În cazul în care pârâtul este o persoană fizică, instanța competentă va fi instanța în a cărei rază teritorială aceasta își are domiciliul sau reședința. În cazul unei persoane juridice (societate, asociație) criteriul de stabilire a instanței competente este sediul său social. Uneori sediul principal cunoscut este diferit de sediul social. În acest caz, este posibilă introducerea unei acțiuni în fața instanței în a cărei rază teritorială se află sediul principal. Pentru societățile mari, care dispun de mai multe sucursale, instanța sesizată poate fi cea în a cărei rază teritorială se află una dintre aceste sucursale.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

• În materie de contracte: reclamantul poate introduce acțiunea fie în locul în care pârâtul își are domiciliul, fie, în funcție de natura contractului, în locul în care sunt livrate mărfurile sau în locul în care sunt prestate serviciile.
• În materie de răspundere delictuală sau de continuare a unei acțiuni civile în cadrul unei proceduri penale: cererea poate fi introdusă în fața instanței din locul în care își are domiciliul pârâtul sau în care a fost suferit prejudiciul sau unde a avut loc faptul cauzator de prejudicii.
• În materie de bunuri imobile: reclamantul poate introduce cauza în fața instanței din locul în care este situat bunul imobil.
• În materie de întreținere sau de contribuții la cheltuielile aferente căsătoriei: reclamantul are posibilitatea de a alege între instanța din locul în care se află domiciliul pârâtului și cea din locul în care își are reședința creditorul, și anume instanța din locul în care își are reședința însuși reclamantul.
• În materie de litigii care implică un consumator: consumatorul poate introduce o acțiune fie în fața instanței din locul în care își avea reședința la momentul încheierii contractului, fie în fața instanței din locul în care a avut loc evenimentul care a produs prejudicii.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

• În cazul unui litigiu privind pensia alimentară sau plățile compensatorii: instanța competentă este instanța din locul în care își are reședința soțul creditor sau părintele responsabil de îngrijirea copiilor, chiar dacă aceștia sunt majori.
• În materie de divorț: instanța competentă este instanța din locul în care își are domiciliul familia. Dacă soții au domicilii diferite, instanța competentă este instanța din locul în care își au reședința copiii. În cazul în care soții nu au copii, instanța competentă este instanța din locul în care se află domiciliul pârâtului.
• În materie de succesiuni: instanța competentă este instanța din locul în care a locuit ultima dată defunctul.
• În materie de bunuri imobiliare: instanța competentă este instanța din locul în care este situat bunul imobil.
• În materie de închirieri: instanța competentă este instanța din locul în care se află imobilul.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Toate instanțele specializate au competență exclusivă, iar lipsa de competență trebuie să fie invocată din oficiu de către instanță. Singura posibilitate de a sesiza o instanță care, în mod normal, nu ar avea competență există între instanțele regionale (tribunaux de grande instance) și instanțele districtuale (tribunaux d'instance), pentru domeniile în care acestea nu au competență exclusivă.

În principiu, orice clauză dintr-un contract care constituie o derogare de la normele privind competența teritorială și de atribuire este nulă, cu excepția contractelor încheiate între doi comercianți, cu condiția ca o astfel de clauză să fie specificată în mod explicit.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

• Tribunalul comercial: în principiu, instanța competentă este instanța în raza teritorială a căreia se află domiciliul pârâtului. În materie delictuală, instanța competentă este cea în raza teritorială a căreia a survenit evenimentul care a produs prejudiciul sau a fost suferit prejudiciul.
• Tribunalul paritar al închirierilor agricole: instanța competentă este instanța din locul în care este situat bunul imobil.
• Tribunalul muncii: salariatul poate sesiza tribunalul muncii în raza teritorială a căreia se află instituția în care acesta își desfășoară activitatea, a fost încheiat contractul sau își are sediul social întreprinderea care îl angajează. Atunci când activitatea se desfășoară în afara oricărei entități, trebuie sesizat tribunalul muncii în raza teritorială a căreia se află domiciliul salariatului.
• Tribunalul pentru securitate socială (până la o dată stabilită prin decret și nu mai târziu de 1 ianuarie 2019): în principiu, instanța competentă este instanța în raza căreia se află domiciliul beneficiarului sau al angajatorului în cauză sau sediul pârâtului în cazul unui conflict între organisme care își au sediul în jurisdicții teritoriale diferite.

Linkuri utile

Site-ul Ministerului Justiției

Site-ul Legifrance

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Cererea de chemare în judecată se introduce în fața instanței care are competența materială și competența teritorială, iar în cazul litigiilor specializate, în fața instanțelor specializate. Cu toate acestea, numai în orașul Zagreb există un Tribunal Municipal Civil (Općinski građanski sud) și un Tribunal Municipal pentru Litigii de Muncă (Općinski radni sud), care sunt instanțe specializate pentru judecarea cauzelor din domeniile respective. În principiu, instanțele municipale (Općinski sudovi) sunt competente în toate celelalte cazuri.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

Regulile care determină competența instanței sunt prevăzute în Codul de procedură civilă.

Mai precis, cererea de chemare în judecată se introduce în fața instanței care deține competența teritorială generală pentru pârât, adică în fața instanței competente din punct de vedere teritorial în funcție de locul unde își are reședința permanentă sau temporară pârâtul ori de locul unde se află sediul pârâtului, în cazul unei persoane juridice. În cazul unui litigiu cu un district, cu orașul Zagreb, cu alte orașe sau cu municipalități, instanța care deține competența teritorială generală este cea în a cărei circumscripție se află organul lor de reprezentare.

Cu toate acestea, în cazul litigiilor cu Republica Croația, instanța care deține competența teritorială generală este cea în a cărei circumscripţie se află domiciliul sau sediul reclamantului în Republica Croația. Dacă reclamantul nu are un domiciliu sau un sediu în Republica Croația, instanța care deține competența teritorială generală în litigiile cu Republica Croația este cea în a cărei circumscripţie se află Parlamentul Croației (Hrvatski sabor).

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Există o distincție între instanțe inferioare și superioare. Instanțele municipale (Općinski sudovi) și tribunalele comerciale (Trgovački sudovi) sunt instanțe de prim grad de jurisdicție, iar instanțele districtuale (Županijski sudovi) și Curtea Comercială de Apel a Republicii Croația (Visoki trgovački sud RH) sunt instanțe de al doilea grad de jurisdicție. Instanțele districtuale judecă apelurile introduse împotriva hotărârilor instanțelor municipale, iar Curtea Comercială de Apel a Republicii Croația judecă apelurile introduse împotriva hotărârilor tribunalelor comerciale.

Instanțele districtuale și Curtea Comercială de Apel a Republicii Croația sunt instanțe de prim grad de jurisdicție numai în cazuri bine definite în lege, iar hotărârile acestora pot fi atacate la Curtea Supremă a Republicii Croația (Vrhovni sud RH).

Prin urmare, aceste instanțe superioare sunt competente pentru judecarea cauzelor numai în situații excepționale, în care instanțele inferioare își declară lipsa de competență și le transmit cauza pentru a fi judecată.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

Competența instanței de a judeca o anumită cauză depinde de diverse circumstanțe. În principiu, instanța competentă va fi instanța care deține competența teritorială generală.

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Potrivit regulii generale, competența teritorială depinde de locul unde își are reședința permanentă sau temporară pârâtul sau de locul unde se află sediul pârâtului, în cazul unei persoane juridice.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Prin derogare de la regula generală privind competența teritorială generală, Codul de procedură civilă prevede, la articolele 50-66, cazuri de competență teritorială care vizează co-părți la litigiu, litigii privind obligația legală de întreținere, daune-interese, litigii privind protejarea drepturilor care decurg din garanțiile oferite de fabricant, litigiile matrimoniale, litigiile în materie de recunoaștere, de stabilire sau de contestare a paternității ori a maternității, litigii în materie de bunuri imobile sau pentru încălcarea dreptului de proprietate, litigii în materie de aviație și de navigație, litigii referitoare la aspecte care nu fac obiectul competenței teritoriale generale în Republica Croația, litigii privind competența în funcție de sediul unei unități organizaționale ale unei persoane juridice sau competența în funcție de sediul unei agenții de reprezentare a unei persoane juridice în Republica Croația, litigii referitoare la relațiile cu unitățile operaționale ale forțelor armate ale Republicii Croația, litigii în materie de succesiuni, litigii referitoare la proceduri de executare și de faliment, litigii de competență în funcție de locul plății, litigii de muncă, precum și litigii de competență reciprocă pentru acțiuni în justiție împotriva unor resortisanți străini.

În cazurile menționate mai sus reclamantul are posibilitatea, dar nu și obligația, de a alege o altă instanță în locul instanței în a cărei circumscripție se află locul de reședință al pârâtului, care a fost stabilită aplicând regula generală.

În fine, în temeiul articolului 70 din Codul de procedură civilă, părțile pot conveni asupra competenței teritoriale a unei alte instanțe decât cea care deține competența materială, însă numai în cazul în care nu este vorba despre o instanță cu competență exclusivă.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

În cazul unui litigiu de natură civilă sau comercială, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța municipală sau la Tribunalul Comercial. În cazul orașului Zagreb, cererea de chemare în judecată poate fi introdusă și la Tribunalul Municipal pentru Litigii de Muncă, dacă este vorba despre un litigiu în materie de dreptul muncii.

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Ca regulă generală, în ordinea juridică italiană, competența le revine instanțelor de drept comun, întrucât aceste instanțe au competențe specifice în ceea ce privește litigiile referitoare la drepturile personale. Judecătorul de pace (Giudice di pace), Tribunalul (Tribunale) și Curtea de Apel (Corte di Appello) sunt instanțe judecătorești de drept comun. Instanța de ultim grad de jurisdicție este Curtea Supremă de Casație (Suprema Corte di Cassazione), în timp ce instanța constituțională este Curtea Constituțională (Corte Costituzionale). Pe lângă sistemul judiciar de drept comun, există și un sistem judiciar administrativ. Instanțele administrative sunt competente să judece litigiile privind aspecte de interes legitim și, în domeniile specifice prevăzute de lege, litigiile care implică drepturile individuale referitoare la exercitarea sau la neexercitarea competențelor administrative cu privire la măsuri, acte, acorduri sau comportamente care implică exercitarea acestor competențe de către autorități publice. Actele sau măsurile adoptate de guvern în exercitarea puterii politice nu pot fi contestate în justiție. Competența administrativă este exercitată de tribunalele administrative regionale (Tribunali Amministrativi Regionali – TAR) și de Consiliul de Stat (Consiglio di Stato), în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură administrativă. Instanța de ultim grad de jurisdicție este Curtea Supremă de Casație, dar numai pentru motive de jurisdicție. Există și o altă instanță specială – instanța fiscală (tributario). Competența fiscală este exercitată de instanțele fiscale provinciale (Commissioni Tributarie Provinciali – CTP) și de instanțele fiscale regionale (Commissioni Tributarie Regionali – CTR). Instanțele fiscale sunt competente să judece toate litigiile legate de impozitele de orice tip, inclusiv impozitele regionale, provinciale și municipale, precum și contribuțiile plătite Serviciului național de sănătate din Italia, suprataxele și taxele suplimentare, sancțiunile conexe, precum și dobânzile și orice alte taxe accesorii. În ordinea juridică italiană există un număr de secții „specializate” în cadrul sistemului judiciar de drept comun. Unele dintre cele mai importante secții specializate sunt: a) secțiile specializate în materie de imigrație, protecție internațională și libera circulație a cetățenilor UE; b) secțiile specializate în chestiuni corporatiste; c) secțiile specializate în chestiuni agricole. Există, de asemenea, instanțe specializate, cum ar fi Tribunalul pentru minori (Tribunale per i Minorenni) sau Curtea de supraveghere a executării pedepselor (Tribunale di Sorveglianza). Litigiile de muncă sunt înaintate instanțelor de drept comun, dintre care unele sunt compuse din secții ad hoc (secțiile referitoare la litigii de muncă). Însă, din punct de vedere tehnic, acestea nu sunt secții specializate, ci mai degrabă modele organizaționale proprii respectivelor instanțe.

Ca regulă generală, Tribunalul are competență în toate cauzele care nu intră în sfera de competență a altor instanțe. De asemenea, Tribunalul are competență exclusivă în toate cauzele referitoare la impozite și taxe (cele care nu intră în sfera de competență a instanțelor fiscale), la statutul, la capacitatea persoanelor și la drepturile onorifice, precum și înscrierile în fals, executările silite și, în general, orice litigiu a cărui valoare nu poate fi determinată.

Judecătorii de pace au competență asupra cauzelor referitoare la bunuri mobile în valoare de până la 50 000 EUR, dacă legea nu le-a plasat sub jurisdicția unei alte instanțe. Începând cu 31 octombrie 2021, această cifră va fi de 30 000 EUR. De asemenea, judecătorii de pace au competență asupra tuturor chestiunilor legate de litigiile indicate la articolul 7 din Codul de procedură civilă.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

Criteriul care permite identificarea jurisdicției căreia urmează să i se înainteze litigiul este „competența”. În sistemul juridic italian, jurisdicția indică, în general, setul de competențe și funcții pe care le poate exercita un organism juridic. Există diferite tipuri de competență: - competență pe fond; - competență teritorială; - competență bazată pe gradul de jurisdicție; - competență bazată pe valoarea litigiului. În ceea ce privește procedura civilă, competența indică nivelul de autoritate atribuit fiecărui organism judiciar și, prin urmare, sfera de aplicare în cadrul căreia sunt justificate competențele decizionale ale organului respectiv. Competența în cauză este definită dintr-o „perspectivă tehnică”, iar dispozițiile sale juridice sunt stabilite la articolul 7 și următoarele din Codul de procedură civilă. În temeiul normelor în cauză, caracterul procedural al competenței constituie o chestiune preliminară și poate face, așadar, obiectul unei hotărâri în cadrul litigiului. În cazul încălcării vreuneia dintre normele care reglementează competența judiciară, organismul responsabil de soluționarea căilor de atac poate, în mod justificat, să emită o hotărâre privind lipsa de competență (a se vedea articolul 38 din Codul de procedură civilă). Competența în sens tehnic diferă de așa-numita competență „internă”, care se referă la repartizarea litigiilor în cadrul entității judiciare competente. Această formă de competență, care este numită și „tabelară”, depinde de modul în care este structurat tribunalul: de exemplu, secții interne (secția civilă nr. 1) sau secții speciale axate pe subiecte specifice (secția referitoare la litigiile de muncă) sau secții distincte. Nerespectarea dispozițiilor care reglementează repartizarea litigiilor nu conduce la o problemă de procedură în materie de competență jurisdicțională, ci se rezumă la o problemă strict organizațională în ceea ce privește repartizarea litigiilor în cadrul organului judiciar.

În ceea ce privește locul în care trebuie fondat litigiul, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel, instanța competentă este cea din locul de reședință sau de domiciliu al pârâtului; în cazul în care acestea sunt necunoscute, instanța competentă este cea din locul de ședere al pârâtului. În cazul în care pârâtul nu își are reședința, domiciliul sau nu locuiește în Italia sau dacă domiciliul este necunoscut, instanța competentă este cea din locul de reședință al reclamantului. Normele care reglementează competența teritorială sunt stabilite la articolul 18 și următoarele din Codul de procedură civilă.

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Sistemul judiciar de drept comun este împărțit în două sectoare: sectorul penal, care decide dacă urmăririle penale inițiate de un procuror împotriva unei anumite persoane sau entități sunt sau nu întemeiate; și sectorul civil, axat pe protecția juridică a drepturilor inerente relațiilor dintre persoane fizice sau dintre persoane fizice și o autoritate publică, atunci când aceasta din urmă, în exercitarea atribuțiilor sale, aduce atingere drepturilor personale ale unei alte persoane. În sectorul penal, se pot distinge două funcții: magistrații responsabili cu judecarea cauzelor și magistrații responsabili cu desfășurarea anchetelor penale (sub egida Parchetului). La sfârșitul investigațiilor respective, magistrații din cadrul parchetului fie inițiază proceduri penale, fie clasează cauza, susțin acuzarea în instanță și îndeplinesc sarcini în materie de urmărire penală în cadrul instanțelor de judecată superioare. În conformitate cu articolul 107 ultimul alineat din Constituția Italiei, procedurile penale sunt inițiate de către magistrați din cadrul Parchetului, care sunt și membri ai magistraturii. În cadrul procedurii penale, partea vătămată poate iniția o acțiune civilă pentru a obține repararea prejudiciului suferit; de asemenea, aceasta poate lua măsuri, în paralel, în fața instanțelor civile. Procesele civile și cele penale sunt reglementate de două seturi distincte de norme procedurale: Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală. Competența de drept comun este gestionată de către judecători „profesioniști” și de către „judecători onorifici”, ambii făcând parte din sistemul judiciar.

În primă instanță, competența este exercitată de următoarele organisme, atât în cauzele civile, cât și în cele penale:

• Judecătorul de pace – un organ monocratic onorific
• Tribunalul (Tribunale Ordinario), care statuează fie în mod monocratic, fie în mod colegial, în funcție de natura litigiului
• Tribunalul pentru minori, alcătuit dintr-un grup de judecători asistați de experți
• Curtea de supraveghere a executării pedepselor (Tribunale di Sorveglianza), care statuează fie în mod monocratic, fie în mod colegial, fiind asistată de experți.

În primă instanță, funcțiile parchetului sunt exercitate de către:

• Procurorul general al Tribunalului (inclusiv pentru infracțiunile care intră în sfera de competență a Judecătorului de pace)
• Procurorul general al Tribunalului pentru minori
• Procurorul general de pe lângă Curtea de Apel, pentru procedurile inițiate în fața Tribunale di Sorveglianza.

În a doua instanță, competența este exercitată de următoarele organisme:

• Curtea de Apel, pentru căile de atac formulate împotriva hotărârilor pronunțate de Tribunalul general și de Tribunalul pentru minori;
• Tribunalul de Primă Instanță, pentru căile de atac introduse împotriva hotărârilor pronunțate de Judecătorul de pace (și, de asemenea, pentru căile de atac împotriva ordonanțelor referitoare la libertatea personală);
• Tribunale di Sorveglianza, pentru căile de atac formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul din cadrul Curții de supraveghere a executării pedepselor.

În a doua instanță, atribuțiile de urmărire penală sunt exercitate de Procurorul general de pe lângă Curtea de Apel. Competența privind legitimitatea hotărârilor este exercitată de Curtea Supremă de Casație; în procesele intentate în fața Curții, atribuțiile de urmărire penală sunt exercitate de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Casație. În cele din urmă, trebuie subliniat că organele de urmărire penală din Italia includ, de asemenea, Direcția Națională Antimafia și Antiterorism (Direzione Nazionale Antimafia e Antiterrorismo), care exercită, astfel cum se prevede în Decretul legislativ nr. 160/06, funcții de urmărire penală coordonate la nivel național.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

Cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel, instanța competentă este cea de la locul de reședință sau de la domiciliul pârâtului; în cazul în care acestea sunt necunoscute, instanța competentă este cea din locul de ședere al pârâtului. În cazul în care pârâtul nu își are reședința, domiciliul sau nu locuiește în Italia sau dacă domiciliul este necunoscut, instanța competentă este cea din locul de reședință al reclamantului. Cu toate acestea, există norme speciale care permit determinarea locului în care trebuie să fie fondat litigiul: normele generale și cele specifice sunt stabilite la articolul 18 și următoarele din Codul de procedură civilă. Există însă și alte norme în legislația specială care reglementează, de exemplu, chestiunile referitoare la familie sau la copii, la executarea hotărârilor sau la drepturile consumatorilor.

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Pentru persoanele fizice, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel, instanța competentă este cea de la locul de reședință sau de la domiciliul pârâtului; în cazul în care acestea sunt necunoscute, instanța competentă este cea din locul de ședere al pârâtului. În cazul în care pârâtul nu își are reședința, domiciliul sau nu locuiește în Italia sau dacă domiciliul este necunoscut, instanța competentă este cea din locul de reședință al reclamantului.

Pentru persoanele juridice, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel, instanța competentă este cea din locul în care respectiva persoană juridică își are sediul. Instanța din locul în care persoana juridică deține un bun imobil sau are un reprezentant autorizat să se înfățișeze în instanță în legătură cu cererea în cauză este, de asemenea, competentă. În scopuri jurisdicționale, societățile fără personalitate juridică, asociațiile fără personalitate juridică și comitetele își au sediul în locul în care își desfășoară activitatea în mod obișnuit.

În cazurile care vizează drepturi personale (diritti di obbligazione), competența îi revine tot instanței de la locul în care a luat naștere sau trebuie să fie executată respectiva obligație.

2.2.2 Reglementări particulare

Tribunalul pentru litigiile referitoare la copii (Foro per le cause relative a bambini)

În ceea ce privește ordinele de intervenție privind răspunderea părintească, reședința obișnuită a copilului la momentul depunerii cererii constituie criteriul determinant. Reședința obișnuită a copilului trebuie identificată pe baza unor criterii obiective; în cazul în care copilul a fost transferat, acest transfer nu permite stabilirea competenței instanței de la noua reședință, în eventualitatea în care a trecut o perioadă minimă, neglijabilă de timp, având în vedere vârsta copilului.

Tribunalul pentru litigiile în materie matrimonială (Foro per le cause relative al matrimonio)

Separare. În cazul separării legale, cererea se depune la instanța de la locul în care cuplul și-a avut ultima reședință comună sau, în cazul în care soții nu au locuit niciodată împreună, la instanța de la locul de reședință sau de domiciliu al soțului (soției) pârât(e). În cazul în care soțul (soția) pârât(ă) își are reședința în străinătate sau nu poate fi contactat(ă), cererea este depusă la instanța de la locul de reședință sau de domiciliu al reclamantului; în cazul în care soțul (soția) respectiv(ă) locuiește, la rândul său, în străinătate, cererea poate fi depusă la orice instanță judecătorească din Italia.

Divorț. Instanța competentă pentru judecarea cererilor de anulare a unei căsătorii civile sau de încetare a efectelor civile ale unei căsătorii religioase (matrimonio concordatario) (conform ritului catolic) este instanța de la locul de reședință sau de la domiciliul soțului (soției) pârât(e), sub rezerva unor criterii suplimentare de determinare a competenței prevăzute, ca alternative, de aceeași dispoziție legală. Cu toate acestea, cererile comune pot fi depuse la instanța de la locul de reședință sau de la domiciliul oricăruia dintre soți.

Tribunalul pentru litigiile de muncă (Foro per le cause di lavoro)

În primă instanță, litigiile de muncă țin de competența Tribunalului, care acționează în calitate de tribunal al muncii. Competența teritorială îi revine instanței de la locul în care a început relația de muncă sau în care se află societatea ori o filială a acesteia la care a fost afectat angajatul sau în care angajatul își exercita activitatea în momentul în care relația de muncă a luat sfârșit. Această competență subzistă și după transferul sau închiderea societății ori a filialei sale, cu condiția ca cererea să fie depusă în termen de șase luni de la transfer sau de la închidere. Competența teritorială pentru litigiile de muncă la sucursalele organismelor administrației publice îi revine instanței de la locul în care se află biroul la care este repartizat sau a fost repartizat angajatul în momentul încetării relației de muncă. Litigiile în care una dintre părți este o administrație de stat nu sunt supuse foro erariale (o instanță care se ocupă de aspecte legate de finanțele publice).

Tribunalul pentru litigiile referitoare la drepturile de proprietate și la evicțiuni sau deposedări de bunuri (Foro per le cause relative a diritti reali e ad azioni possessorie)

În ceea ce privește litigiile referitoare la drepturile de proprietate asupra unor bunuri imobile, litigiile referitoare la contractele de leasing și de comodat pentru utilizarea unor clădiri, la contractele de închiriere a unei activități comerciale, precum și litigiile legate de bornare și de respectarea distanțelor prevăzute de lege, de regulamente sau de autoritățile vamale cu privire la plantarea copacilor și a gardurilor vii, competența îi revine instanței de la locul în care este situată clădirea sau proprietatea în cauză. În cazul în care clădirea este situată pe mai multe circumscripții juridice, competența îi revine instanței din circumscripția în care valoarea impozitelor plătite statului de către partea în cauză este cea mai ridicată; în cazul în care partea nu plătește impozite, competența îi revine oricărei instanțe din circumscripția în care este situată o parte a clădirii. În cazul evicțiunilor sau al deposedărilor, precum și în cazul raportărilor referitoare la noi lucrări și potențiale daune, competența îi revine instanței de la locul în care a avut loc faptul contestat.

Tribunalul pentru litigiile referitoare la succesiuni (Foro per le cause ereditarie)

Competența îi revine instanței de la locul în care au fost inițiate procedurile succesorale, în litigiile referitoare la:

1) actele succesorale sau împărțirea patrimoniului succesoral sau în orice alt litigiu survenit între comoștenitori vizând împărțirea patrimoniului succesoral;

2) anularea împărțirii patrimoniului succesoral și garantarea cotelor-părți, cu condiția ca aceste litigii să fie inițiate în termen de doi ani de la împărțirea patrimoniului succesoral;

3) împrumuturile acordate defunctului sau moștenirile datorate de moștenitor, cu condiția ca aceste litigii să fie inițiate înainte de împărțirea patrimoniului succesoral și, în orice caz, în termen de doi ani de la inițierea procedurii succesorale;

4) litigiile împotriva executorului testamentar, cu condiția ca acestea să fie introduse în termenele prevăzute la punctul anterior.

Tribunalul pentru litigii între parteneri de afaceri și între coproprietari (Foro per le cause tra soci e tra condomini)

În ceea ce privește litigiile între parteneri de afaceri, competența îi revine instanței de la locul în care se află sediul social al societății; în ceea ce privește litigiile între coproprietarii unui bloc sau între coproprietari și coproprietatea însăși, competența îi revine instanței din circumscripția în care sunt situate bunurile comune (sau majoritatea acestora).

Forumul pentru litigii în care sunt implicate organisme administrative publice (Foro della pubblica amministrazione)

Pentru litigiile în care una dintre părți este o administrație de stat, în conformitate cu legile speciale care reglementează reprezentarea și apărarea statului în instanță și în cazurile prevăzute de aceasta, competența îi revine instanței de la locul în care se află sediul Parchetului General (Ufficio dell’Avvocatura dello Stato), în circumscripția în care se află instanța care ar fi competentă conform normelor obișnuite. În cazul în care organul administrativ este partea pârâtă, circumscripția respectivă este determinată în raport cu instanța din locul în care obligația a luat naștere sau trebuie să fie executată sau din locul în care se situează bunul mobil sau imobil care face obiectul cererii.

Tribunalul pentru executarea silită (Foro dell’Esecuzione Forzata)

În ceea ce privește executarea silită asupra bunurilor mobile sau imobile, competența îi revine instanței de la locul în care se află bunurile respective. În ceea ce privește executarea silită în cazul autovehiculelor și al remorcilor, competența îi revine instanței de la locul în care se află reședința sau domiciliul debitorului, de la locul de ședere al debitorului sau de la locul în care este situat sediul său. Pentru executarea silită a obligațiilor de a executa sau de a nu executa un anumit act, competența îi revine instanței de la locul în care trebuie executată obligația.

Tribunalul pentru protecția consumatorilor (Foro del Consumatore)

În litigiile în care este implicat un consumator, competența îi revine instanței de la locul în care acesta își are reședința sau domiciliul. Competența acestei instanțe este exclusivă și obligatorie, cu excepția cazului în care părțile s-au reunit și au convenit asupra implicării altor instanțe. Comportamentul procedural al consumatorului, care este în mod indubitabil o consecință a introducerii cererii, nu poate în niciun caz să dobândească o valoare echivalentă cu cea a negocierilor și nu poate justifica, așadar, o derogare de la Tribunalul pentru protecția consumatorilor.

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

În unele cazuri, mai multe instanțe pot fi sesizate pentru același litigiu; acestea sunt cunoscute drept instanțe alternative. Această situație survine, în special, în litigiile care implică drepturi față de anumite persoane: în acest caz, pe lângă instanța de la locul în care își are domiciliul pârâtul, competența îi revine și instanței de la locul în care a luat naștere sau trebuie să fie executată obligația.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Instanța de la locul de reședință al pârâtului nu este competentă în cazul în care dreptul italian prevede competența exclusivă a unei alte instanțe. În acest sens, a se vedea capitolul 2.2.2 („Excepții de la regula de bază”).

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Cu excepția cazului în care există o competență judiciară obligatorie (și anume o competență pentru care este exclusă o derogare convențională), părțile pot conveni asupra alegerii unei instanțe diferite (articolul 20 din Codul de procedură civilă).

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

În cazul în care competența îi revine unei instanțe specializate, se aplică criteriile de competență prevăzute în legile speciale relevante.

Instanțele administrative. Competența în ceea ce privește litigiile referitoare la măsurile, actele, acordurile sau conduita organelor administrative publice îi revine întotdeauna instanței administrative regionale din circumscripția teritorială în care își au sediul respectivele organisme. În orice caz, competența îi revine întotdeauna instanței administrative regionale cu privire la orice litigiu referitor la măsurile, actele, acordurile sau conduita organelor administrative publice ale căror efecte directe sunt limitate la teritoriul regiunii în care se află instanța respectivă. Pentru litigiile referitoare la funcționarii publici, competența îi revine întotdeauna instanței din circumscripția teritorială în care se află locul de încadrare în muncă a acestora. În alte cazuri, competența îi revine întotdeauna – în ceea ce privește actele statului – Tribunalului administrativ regional din Lazio (cu sediul la Roma) și – în ceea ce privește actele entităților publice supraregionale – Tribunalului administrativ regional din regiunea în care își are sediul entitatea.

Instanțele fiscale. Instanțele fiscale provinciale sunt competente să judece toate plângerile depuse împotriva autorităților fiscale și a colectorilor fiscali din circumscripția lor. În cazul în care se depune o plângere împotriva serviciilor Oficiului de Administrare Fiscală (Agenzia delle Entrate), care au jurisdicție asupra întregului teritoriu național sau a unei părți a acestuia, competența îi revine instanței fiscale provinciale în a cărei rază teritorială își are sediul biroul responsabil de sarcinile prevăzute în raportul ce face obiectul litigiului.

Linkuri conexe

►Constituția italiană (EN)

https://www.senato.it/sites/default/files/media-documents/COST_INGLESE.pdf

►Legislația și codurile italiene (IT)

https://www.normattiva.it/?language=en

►Codul italian de procedură civilă (IT)

http://www.altalex.com/documents/codici-altalex/2015/01/02/codice-di-procedura-civile

►The Code of Administrative Trial (EN)

https://www.giustizia-amministrativa.it/cdsintra/wcm/idc/groups/public/documents/document/mday/mzk3/~edisp/nsiga_4276977.pdf

►Code de justice administrative (FR)

https://www.giustizia-amministrativa.it/cdsintra/wcm/idc/groups/public/documents/document/mday/njiz/~edisp/nsiga_4506451.pdf

► Italienische Verwaltungsprozessordnung (DE)

https://www.giustizia-amministrativa.it/cdsintra/wcm/idc/groups/public/documents/document/mday/nda5/~edisp/nsiga_4289867.pdf

► Sistemul judiciar italian (EN)

https://www.csm.it/web/csm-international-corner/consiglio-superiore-della-magistratura/sistema-giudiziario-italiano?show=true&title=&show_bcrumb=

► Codul de procedură fiscală (IT)

http://def.finanze.it/DocTribFrontend/getAttoNormativoDetail.do?id=%7bECD81E71-D37B-4722-AA36-116B5BCB2232%7d

► Ministerul Justiției (IT)

https://www.giustizia.it/giustizia

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Instanțele civile de drept comun (denumite instanțe teritoriale în sistemul juridic din Cipru) au competența de a judeca majoritatea cauzelor civile.

În cazul unui litigiu specific, trebuie să vă adresați unei instanțe specializate competente pentru a judeca respectiva cauză.

De exemplu, litigiile de dreptul familiei (divorțul, problema pensiei alimentare, a răspunderii părintești, a comunicării cu un minor, litigiile referitoare la bunuri etc.) sunt judecate de instanțele de dreptul familiei din Republica Cipru.

Când este vorba despre conflicte de muncă (relații angajator-salariat, de exemplu concediere ilegală, concediere colectivă etc.), trebuie să vă adresați instanței pentru litigiile de muncă din districtul în a cărui rază teritorială apare conflictul, sau, în absența unei astfel de instanțe, instanței în a cărei competență teritorială se află domiciliul obișnuit sau locul de reședință stabilă al reclamantului/reclamantei. Totuși, instanțele civile de drept comun (instanțele teritoriale) vor avea competența de a judeca acele cauze în care daunele solicitate depășesc valoarea salariilor pe 2 (doi) ani și, prin urmare, în astfel de cazuri este necesar să vă adresați acestor instanțe.

În ceea ce privește litigiile referitoare la un bun imobil închiriat (de exemplu, majorarea chiriei, evacuarea etc.), ar trebui să vă adresați instanței de control locativ din districtul în care este situat bunul imobil.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

A se vedea răspunsul la întrebarea 2.2 de mai jos.

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

În sistemul juridic cipriot nu există nicio diferență între instanțele de fond în materie civilă de drept comun. Totuși, există o diferență între judecătorii teritoriali în ceea ce privește rangul lor ierarhic (președinte de instanță teritorială, înalt judecător al instanței teritoriale, judecător al instanței teritoriale) și competența lor de a audia cauzele depinde de respectivul rang.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

O instanță teritorială (instanță civilă de drept comun) are competența de a soluționa orice litigiu, în cazul în care:

• temeiul litigiului a luat naștere în întregime sau parțial în circumscripția instanței care a fost sesizată;
• la momentul introducerii acțiunii, pârâtul, sau oricare dintre pârâți, locuia sau lucra în circumscripția instanței care a fost sesizată;
• toate părțile cauzei sunt cetățeni ciprioți și temeiul pentru acțiunea judiciară a luat naștere în întregime sau parțial în limita zonelor administrative de suveranitate cipriotă sau pârâtul (sau oricare dintre pârâți) locuiește sau lucrează în cadrul acestor zone;
• temeiul pentru acțiunea judiciară a luat naștere în întregime sau parțial în cadrul zonelor administrative de suveranitate cipriotă, ca urmare a utilizării unui autovehicul de către o persoană care a fost, sau ar fi trebuit să fie, asigurată în temeiul articolului 3 din Legea privind autovehiculele (asigurarea de răspundere civilă);
• temeiul pentru acțiunea judiciară a luat naștere în întregime sau parțial în cadrul zonelor administrative de suveranitate cipriotă, din cauza unui accident de muncă sau a unei boli profesionale suferite de un salariat pe parcursul perioadei de încadrare a sa în muncă, în legătură cu răspunderea civilă a angajatorului său, care era sau ar fi trebuit să fie asigurat în temeiul articolului 4 din Legea privind autovehiculele (asigurarea de răspundere civilă);
• acțiunea judiciară se referă la împărțirea sau vânzarea oricărui bun imobil sau la orice altă problemă care ține de un bun imobil situat în circumscripția instanței care a fost sesizată.

2.2.2 Reglementări particulare

În cazul în care acțiunea judiciară se referă la o instituție caritabilă sau la orice brevet sau marcă înregistrată pentru care instanța teritorială este responsabilă în temeiul articolului 7 și al listei din Legea nr. 29/1983, acțiunea se introduce în fața oricărei instanțe teritoriale.

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

În cazul în care, în situațiile menționate la punctul 2.2.1 de mai sus, există deja o competență teritorială alternativă sau în situațiile menționate la punctul 2.2.2.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

În situația competenței exclusive a instanței de la locul situării bunului imobil (a se vedea ultimul punct din răspunsul la întrebarea 2.2.1 de mai sus).

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Nu.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

De obicei, procedura este inițiată de un reprezentant legal, care știe cărei instanțe să se adreseze. În caz contrar, în absența unui reprezentant legal, puteți să vă adresați Registraturii Curții Supreme pentru a afla informațiile relevante.

Curtea Supremă din Cipru

Charalambou Mouskou,

1404 Nicosia, Cipru

Tel: +357 22865741

Fax: +357 22304500

e-mail: chief.reg@sc.judicial.gov.cy

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Codul de procedură civilă (Civilprocesa likums) garantează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la protecția judiciară a drepturilor sale civile, în cazul în care i se încalcă sau i se contestă drepturile, precum și la protecția judiciară a oricărui interes garantat prin lege. De regulă, toate litigiile civile sunt soluționate de instanțe, în conformitate cu procedurile instanțelor de drept comun. În situații excepționale și numai în cazurile prevăzute prin lege, litigiile civile pot fi soluționate prin alte proceduri extrajudiciare. În cazul în care legea prevede astfel, o instanță soluționează, de asemenea, acțiuni care nu sunt de natură civilă, intentate de persoane fizice și juridice. Cu toate acestea, în orice situație, o instanță sau un judecător desemnează autoritatea competentă pentru soluționarea litigiului. În cazul în care o instanță sau un judecător stabilesc că un anumit litigiu nu intră în competența unei instanțe, decizia emisă în acest sens indică organismul competent pentru soluționarea litigiului.

În același timp, există o serie de excepții de la normele generale privind competența, care precizează gradul de jurisdicție al instanței care se pronunță asupra fondului cauzei.

Începând cu 31 martie 2021, în Letonia există o instanță specializată în afaceri economice, care soluționează anumite cauze în materie civilă și penală.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

Pentru cauzele civile, instanțele raionale (rajona tiesa) și instanțele municipale (pilsētas tiesa) îndeplinesc rolul de instanțe de prim grad de jurisdicție. Tribunalul orașului Riga, sectorul Vidzeme (Rīgas pilsētas Vidzemes priekšpilsētas tiesa) soluționează cauzele care au ca obiect secrete de stat și cauze privind protecția brevetelor, topografia semiconductorilor, desene, mărci sau indicații geografice. Biroul registrului funciar de pe lângă instanța raională (sau municipală) soluționează cererile de executare silită necontencioasă (bezstrīdus piespiedu izpildīšana) și cererile de executare silită cu punere în întârziere (saistību piespiedu izpildīšanu brīdinājuma kārtība), precum și cererile de confirmare a actelor de adjudecare (izsoles aktu apstiprināšana), cu excepția celor emise în contextul procedurilor de insolvență.

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Fondul unei cauze nu poate fi examinat de o instanță cu grad de jurisdicție superior înainte ca respectiva cauză să fie soluționată de o instanță cu grad de jurisdicție inferior. Instanța de prim grad de jurisdicție pentru cauzele civile este fie instanța raională sau municipală, fie instanța regională (apgabaltiesa). În cadrul procedurii civile, cauzele sunt examinate pe fond de instanța de prim grad de jurisdicție competentă material și teritorial.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

Cauzele civile sunt soluționate în primă instanță de instanțe de diferite niveluri, în funcție de competența materială: cauzele sunt clasificate în funcție de categoria sau natura cererii. Cu toate acestea, inclusiv în acest caz, instanțele de același nivel au propria lor rază de competență teritorială.

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Procedurile generale privind competența teritorială prevăd că o acțiune împotriva unei persoane fizice trebuie să fie înaintată instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul declarat al persoanei respective (articolul 26 din Codul de procedură civilă). O acțiune îndreptată împotriva unei persoane juridice trebuie să fie înaintată instanței competente în a cărei rază teritorială se află sediul persoanei juridice respective. Prin urmare, instanța de fond se stabilește pe baza competenței materiale și pe baza normelor privind competența teritorială.

2.2.2 Reglementări particulare

Codul de procedură civilă prevede, de asemenea, excepții de la normele privind competența teritorială în cauzele civile, conform cărora reclamantul poate alege fie să intenteze o acțiune în conformitate cu normele generale privind competența teritorială, și anume să se adreseze instanței de la domiciliul declarat al pârâtului sau de la sediul acestuia, fie să aducă acțiunea în fața unei alte instanțe de prim grad de jurisdicție, de același nivel, pe care legislația o desemnează drept instanță alternativă.

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

O acțiune îndreptată împotriva unui pârât care nu are un domiciliu declarat este prezentată în fața instanței corespunzătoare reședinței de facto a pârâtului.

În cazul în care nu se cunoaște reședința de facto a pârâtului sau în cazul în care pârâtul nu are o adresă permanentă în Letonia, acțiunea este prezentată în fața instanței competente de la locul în care se află un bun imobil aparținând pârâtului sau ultima reședință cunoscută a acestuia.

În anumite cazuri prevăzute prin lege, reclamantul dispune de anumite drepturi de a alege să intenteze o acțiune fie în fața instanței corespunzătoare domiciliului declarat sau sediului pârâtului, fie în fața unei alte instanțe.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Normele privind alegerea instanței de către reclamant sunt prevăzute în articolul 28 din Codul de procedură civilă, care prezintă o listă detaliată a tipurilor de cauze și a instanțelor alternative în fața cărora poate fi prezentată o acțiune:

• acțiunile privind activitățile unei filiale sau ale unei reprezentanțe a unei persoane juridice pot fi prezentate, de asemenea, în fața instanței în raza teritorială a căreia este situat sediul social al întreprinderii de care aparține filiala sau reprezentanța;
• acțiunile introduse în vederea recuperării sumelor aferente întreținerii pentru copii sau părinți sau în vederea stabilirii paternității pot fi prezentate, de asemenea, în fața instanței în raza teritorială a căreia este situat domiciliul declarat al reclamantului;
• acțiunile privind vătămarea corporală (articolele 1635, 2347-2353 din Codul civil - Civillikums) pot fi prezentate, de asemenea, în fața instanței de la domiciliul declarat al reclamantului sau în fața instanței în a cărei rază teritorială se află locul unde s-a săvârșit vătămarea corporală;
• acțiunile privind deteriorarea bunurilor unei persoane fizice sau juridice pot fi prezentate, de asemenea, în fața instanței în a cărei rază teritorială se află locul unde s-a săvârșit deteriorarea bunului;
• acțiunile privind restituirea bunurilor sau obținerea de despăgubiri pentru valoarea acestora pot fi prezentate, de asemenea, în fața instanței de la domiciliul declarat al reclamantului;
• acțiunile având ca obiect litigii maritime pot fi prezentate, de asemenea, în fața instanței în a cărei rază teritorială se află locul unde a fost sechestrată nava pârâtului;
• acțiunile îndreptată împotriva mai multor pârâți care locuiesc sau se află în locuri diferite pot fi prezentate în fața instanței de la domiciliul sau sediul unuia dintre pârâți;
• acțiunile de divorț sau de anulare a căsătoriei se depun la instanța pentru care optează reclamantul sau la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul declarat al reclamantului, sau, în lipsa acestuia, la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul de facto al reclamantului dacă:
  • minorii locuiesc cu reclamantul;
  • pârâtul execută o pedeapsă cu închisoarea;
  • pârâtul nu are un domiciliu declarat, domiciliul său este necunoscut sau locuiește în străinătate;
• acțiunile care izvorăsc dintr-un raport de muncă pot fi prezentate, de asemenea, în fața instanței de la domiciliul declarat sau de la locul de muncă al reclamantului.

În cazul în care, în situațiile menționate anterior, reclamantul nu are un domiciliu declarat, acțiunea poate fi prezentată în fața instanței de la domiciliul de facto al reclamantului.

De asemenea, există norme de competență exclusivă în cauzele civile, care prevalează nu numai asupra normelor generale de competență teritorială, ci și asupra tuturor celorlalte forme de competență teritorială. Competența este determinată de tipul de acțiune în următoarele cazuri:

• acțiunile privind drepturile de posesie sau orice alte drepturi de proprietate legate de bunuri imobiliare ori elemente asociate acestora sau acțiunile privind înregistrarea unor astfel de drepturi în registrul funciar sau ștergerea unor astfel de drepturi și eliminarea bunului din registrul de cadastru trebuie să fie introduse în fața instanței în a cărei rază teritorială este situat bunul respectiv;
• în cazul în care se intentează o acțiune împotriva patrimoniului succesoral al unei persoane decedate și dacă nu se cunosc moștenitorii sau aceștia nu au acceptat moștenirea, este competentă pentru judecarea acțiunii instanța de la domiciliul declarat sau de la domiciliul de facto al persoanei decedate; în cazul în care domiciliul declarat sau domiciliul de facto al persoanei decedate nu se află în Letonia sau nu este cunoscut, este competentă pentru judecarea acțiunii instanța în a cărei rază teritorială se găsește, parțial sau integral, patrimoniul succesoral.

Competența exclusivă poate fi specificată, de asemenea, în alte acte legislative.

Dispozițiile prezentate în cele ce urmează se aplică, de asemenea, în cauze care fac obiectul unor proceduri judiciare speciale:

cererile de aprobare a unei adopții se depun la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul declarat al adoptatorului sau, în lipsa acestuia, la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul de facto al adoptatorului; cererile de anulare a unei adopții se depun la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul declarat al solicitantului sau, în lipsa acestuia, la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul de facto al solicitantului.

Cererile de aprobare a unei adopții formulate de un cetățean străin sau de o persoană care locuiește într-un alt stat trebuie să fie prezentate instanței de la domiciliul declarat al persoanei adoptate, însă, dacă aceasta din urmă se află în îngrijire extrafamilială, cererea trebuie să fie prezentată instanței în a cărei rază teritorială se află locul unde se oferă îngrijirea extrafamilială. [articolul 259 alineatul (2) din Codul de procedură civilă].

Cererile de limitare a capacității de a acționa a unei persoane din cauza unei afecțiuni psihice sau a unei alte afecțiuni medicale se depun la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul declarat al persoanei în cauză sau, în lipsa acestuia, la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul de facto al persoanei; în cazul în care persoana a fost internată într-o instituție medicală, cererea trebuie să fie înaintată instanței în a cărei rază de competență teritorială se află instituția medicală. (articolul 264 din Codul de procedură civilă).

• cererile de limitare a capacității de a acționa și de instituire a unei tutele pentru o persoană din cauza stilului de viață imoral sau risipitor al acesteia sau din cauza consumului excesiv de alcool sau de alte substanțe psihotrope se depun la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul declarat al persoanei în cauză sau, în lipsa acestuia, la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul de facto al persoanei (articolul 271 din Codul de procedură civilă);
• acțiunile referitoare la tutela asupra bunurilor unei persoane absente sau dispărute trebuie să fie soluționate de instanța de la ultimul domiciliu al persoanei în cauză (articolul 278 din Codul de procedură civilă);
• cererile de declarare a decesului unei persoane dispărute trebuie să fie prezentate instanței de la ultimul domiciliu al persoanei în cauză (articolul 282 din Codul de procedură civilă);
• cererile de constatare a unor fapte cu relevanță juridică de către o instanță se depun la instanța se depun la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul declarat al solicitantului sau, în lipsa acestuia, la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul de facto al solicitantului (articolul 290 din Codul de procedură civilă);
• cererile de stingere a drepturilor asupra unui bun imobil trebuie să fie prezentate instanței în a cărei rază teritorială se află bunul respectiv; cererile de stingere a oricăror alte drepturi se depun la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul declarat al solicitantului sau, în lipsa acestuia, la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul de facto al solicitantului, sau, în cazul unei persoane juridice, la instanța în raza teritorială a căreia este situat sediul social al acesteia, cu excepția cazului în care legea prevede altfel [articolul 294 alineatul (2) din Codul de procedură civilă];
• cererile de anulare a unui document pierdut, furat sau distrus și de reînnoire a drepturilor conferite de acesta se depun la instanța în raza teritorială a căreia este situat locul plății indicat în document sau, în cazul în care nu se cunoaște locul plății, la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul declarat al debitorului, dacă acesta este o persoană fizică, sau, în lipsa acestuia, la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul de facto al debitorului sau, în cazul unei persoane juridice, la instanța în raza teritorială a căreia este situat sediul social al acesteia; dacă nu se cunoaște nici domiciliul de facto sau sediul social al debitorului, cererea trebuie să fie prezentată instanței în a cărei rază teritorială se află locul unde a fost emis documentul (articolul 299 din Codul de procedură civilă);
• cererile de redobândire a unui bun imobil trebuie să fie înaintate instanței în a cărei rază teritorială se află bunul imobil în cauză (articolul 336 din Codul de procedură civilă);
• instanța care soluționează cauzele privind protecția juridică este cea în raza teritorială a căreia este situat domiciliul legal al debitorului, astfel cum apare înregistrat cu trei luni înainte de depunerea cererii la instanță (articolul 341¹ din Codul de procedură civilă);
• o cauză privind procedura de insolvență a unei persoane juridice, inițiate în urma depunerii unei cereri de către debitor, de către creditor sau de către majoritatea creditorilor, astfel cum se prevede la articolul 42 alineatul (3) din Legea insolvenței (Maksātnespējas likums) este soluționată de instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul legal al debitorului, astfel cum apare înregistrat cu trei luni înainte de depunerea cererii la instanță. În cazul inițierii unei proceduri de insolvență în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1346/2000 al Consiliului, cauza va fi soluționată de instanța în raza teritorială a căreia se află centrul intereselor principale ale debitorului, iar în cazul inițierii procedurii de insolvență în temeiul articolului 3 alineatul (2) din același regulament, cauza va fi soluționată de instanța în raza teritorială a căreia se află întreprinderea debitorului [în sensul articolului 2 litera (h) din Regulamentul nr. 1346/2000 al Consiliului] (articolul 363¹ din Codul de procedură civilă);
• Cauzele privind insolvența unei persoane fizice se soluționează de către instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul declarat al debitorului, astfel cum apare înregistrat cu trei luni înainte de depunerea cererii la instanță, sau, în lipsa acestuia, la instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul de facto al debitorului. În cazul inițierii unei proceduri de insolvență în temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1346/2000 al Consiliului, cauza va fi soluționată de instanța în raza teritorială a căreia se află centrul intereselor principale ale debitorului, iar în cazul inițierii procedurii de insolvență în temeiul articolului 3 alineatul (2) din același regulament, cauza va fi soluționată de instanța în raza teritorială a căreia se află întreprinderea debitorului [în sensul articolului 2 litera (h) din Regulamentul nr. 1346/2000 al Consiliului] (articolul 363²² din Codul de procedură civilă);
• cauzele privind insolvența sau lichidarea instituțiilor de credit sunt judecate de instanța de la sediul social al instituției de credit în cauză (articolul 364 din Codul de procedură civilă);
• un angajator poate depune o cerere de declarare a unei greve sau a unei notificări de grevă ca fiind ilegală în temeiul motivelor prevăzute în Legea privind grevele (Streiku likums) și în conformitate cu procedura stabilită în legea respectivă. Cererea de declarare a unei greve sau a unei notificări de grevă ca fiind ilegală trebuie să fie înaintată instanței în a cărei rază teritorială se află locul unde urmează să aibă loc greva (articolul 390 din Codul de procedură civilă);
• Reprezentanții angajaților pot să depună o cerere de declarare a închiderii unei întreprinderi sau a notificării de închidere a întreprinderii ca fiind ilegală în temeiul motivelor prezentate în Legea privind conflictele de muncă (Darba strīdu likums) și în conformitate cu procedura prevăzută în legea respectivă. Cererea de declarare a închiderii unei întreprinderi sau a notificării de închidere a întreprinderii ca fiind ilegală trebuie să fie înaintată instanței în a cărei rază teritorială se află locul unde urmează să aibă loc închiderea întreprinderii respective (articolul 394.1 din Codul de procedură civilă).

Cauzele privind executarea silită necontencioasă (saistību bezstrīdus piespiedu izpildīšana):

• cererile de vânzare benevolă la licitație a unui bun imobil prin intermediul instanței trebuie să fie înaintate instanței raionale sau municipale în a cărei rază teritorială se află bunul imobil în cauză (articolul 395 din Codul de procedură civilă);
• cererile de executare silită necontencioasă a obligațiilor monetare sau de restituire a bunurilor mobile sau de executare silită necontencioasă a obligațiilor în cadrul contractelor garantate printr-un gaj comercial se depun la Oficiul registrului funciar de pe lângă instanța raională sau municipală în raza teritorială a căreia este situat domiciliul declarat al debitorului sau, în lipsa acestuia, de pe lângă instanța în raza teritorială a căreia este situat domiciliul de facto al debitorului [articolul 403 alineatul (1) din Codul de procedură civilă];
• cererile de executare necontestată în temeiul unor documente de gajare a unui bun imobil sau de executare necontestată a unei obligații de eliberare sau de restituire a unui bun imobil închiriat sau deținut în regim de leasing trebuie să fie prezentate la Oficiul registrului funciar de pe lângă instanța raională sau municipală în a cărei rază teritorială se află bunul imobil. În cazul în care o obligație este garantată cu mai multe bunuri imobile și cererile ar fi de competența Oficiilor registrului funciar de pe lângă mai multe instanțe raionale și municipale diferite, cererea trebuie să fie soluționată de Oficiul registrului funciar de pe lângă instanța raională sau municipală în a cărei rază teritorială se află unul dintre bunurile imobile în cauză, la alegerea solicitantului [articolul 403 alineatul (2) din Codul de procedură civilă];
• Cererile de executare necontestată bazate pe obligația legată de ipotecă asupra unei nave trebuie să fie depuse la Biroul registrului funciar de pe lângă instanța raională sau municipală în a cărei rază teritorială se află locul unde s-a înregistrat ipoteca asupra navei [articolul 403 alineatul (3) din Codul de procedură civilă].

Cauzele privind executarea silită cu punere în întârziere (saistību piespiedu izpildīšana brīdinājuma kārtībā):

Cererea de executare a obligațiilor care decurg din notificarea instanței trebuie depusă la oficiul de carte funciară al instanței districtuale sau municipale de la locul de reședință declarat al debitorului sau, în lipsa acesteia, de la domiciliul sau sediul de facto al debitorului (articolul 406² din Codul de procedură civilă).

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Da, această posibilitate există: legislația letonă permite părților să aleagă de comun acord instanța competentă din punct de vedere teritorial pentru judecarea cauzei lor. La încheierea unui contract, părțile pot să specifice instanța de prim grad de jurisdicție care va soluționa eventualele litigii viitoare legate de contract sau de îndeplinirea clauzelor acestuia. Acestea nu pot interveni în ceea ce privește competența materială asupra unui litigiu, mai precis aspra gradului de jurisdicție al instanței care trebuie să judece cauza în primă instanță (articolul 25 din Codul de procedură civilă); acestea nu pot nici să modifice competența exclusivă (articolul 29 din Codul de procedură civilă). Atribuirea competenței prin acord face obiectul a două restricții:

• alegerea instanței competente este posibilă numai pentru litigiile contractuale;
• este necesar să se ajungă la un acord privind stabilirea instanței competente în momentul încheierii contractului și trebuie să se indice în mod specific instanța care va soluționa un eventual litigiu în primă instanță.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Conform dreptului leton, instanțele de competență generală soluționează atât cauze civile, cât și cauze penale. În Letonia nu există instanțe specializate, de exemplu instanțe de dreptul familiei sau judecători specializați în anumite domenii de drept, ca în alte țări.

Astfel cum s-a explicat mai sus, fondul unei cauze civile este judecat de o instanță de prim grad de jurisdicție și poate fi examinat de o instanță de grad de jurisdicție superior numai după ce a fost soluționat de instanța de grad de jurisdicție inferior. Instanța de prim grad de jurisdicție pentru cauzele civile este instanța raională (municipală) competentă pentru cauza respectivă. De regulă, toate litigiile civile sunt de competența instanțelor, care le soluționează în conformitate cu procedurile instanțelor de drept comun.

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Articolul 12 din Legea privind instanțele (Lietuvos Respublikos teismų įstatymas) instituie un sistem judiciar uniform, format din instanțe de competență generală și instanțe de competență specială.

Instanțele de competență generală (instanțele de prim grad de jurisdicție: instanțele districtuale și instanțele regionale) judecă toate cauzele civile care implică litigii referitoare la sau care decurg din raporturi de drept civil, de dreptul familiei, de muncă, privind proprietatea intelectuală, falimentul, restructurarea sau alte raporturi de drept privat; aceste instanțe judecă, de asemenea, proceduri judiciare extraordinare și soluționează cererile privind recunoașterea și executarea în Republica Lituania a hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțe și curți de arbitraj străine (articolul 22 din Codul de procedură civilă (Civilinio proceso kodeksas).

Instanțele specializate, și anume instanțele administrative (instanțele administrative regionale), soluționează cauzele administrative care decurg din raporturile juridice de natură administrativă.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

Un reclamant poate formula o acțiune la orice instanță dorește, în următoarele condiții:

• o acțiune împotriva unui pârât al cărui domiciliu nu este cunoscut se poate depune în funcție de locul în care se află bunurile sale sau în funcție de ultimul domiciliu cunoscut al acestuia;
• o acțiune împotriva unui pârât care nu are domiciliul în Republica Lituania se poate depune în funcție de locul în care se află bunurile sale sau în funcție de ultimul domiciliu cunoscut al acestuia în Republica Lituania;
• o acțiune pentru acordarea pensiei alimentare și pentru stabilirea paternității se poate depune în funcție de domiciliul reclamantului;
• o cerere pentru acordarea de despăgubiri pentru daune aduse sănătății unei persoane, inclusiv pentru deces, se poate depune în funcție de domiciliul reclamantului sau de locul unde s-a produs dauna;
• o cerere pentru acordarea de despăgubiri pentru daune aduse bunurilor unei persoane se poate depune în funcție de domiciliul (sediul social al) reclamantului sau de locul unde s-a produs dauna;
• o cerere pentru acordarea de despăgubiri care rezultă din condamnarea nelegală, aplicarea nelegală a măsurilor de arest, lipsirea de libertate în mod nelegal, aplicarea nelegală a măsurilor procesuale de constrângere sau aplicarea nelegală a sancțiunii administrative (arestare), inclusiv despăgubiri care rezultă din acțiuni nelegale ale unui judecător sau ale unei instanțe în cursul judecării unei cauze civile, se poate depune în funcție de domiciliul reclamantului;
• o acțiune referitoare la un acord/contract care precizează locul de executare se poate depune, de asemenea, în funcție de locul de executare indicat în acordul/contractul respectiv;
• o acțiune referitoare la calitatea de tutore, custode sau administrator de bunuri se poate depune, de asemenea, în funcție de domiciliul (sediul social al) tutorelui, custodelui sau administratorului de bunuri;
• o acțiune referitoare la contracte încheiate cu consumatorii se poate depune, de asemenea, în funcție de domiciliul consumatorului;
• o acțiune referitoare la activitățile desfășurate de o sucursală a unei entități juridice se poate depune, de asemenea, în funcție de sediul social al sucursalei;
• o cerere pentru acordarea de despăgubiri rezultate în urma coliziunii navelor și executarea unei despăgubiri pentru asistență și acțiuni de salvare pe mare, incluzând orice alte cazuri în care apare un litigiu decurgând din raporturi juridice care implică transportul maritim, se poate depune, de asemenea, în funcție de locul sau portul de înmatriculare a navei pârâtului.

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Cauzele civile sunt judecate de instanțele districtuale și de instanțele regionale în calitate de instanțe de prim grad de jurisdicție (articolul 25 din Codul de procedură civilă).

În conformitate cu norma generală consacrată în codul menționat, toate cauzele civile sunt judecate de instanțe districtuale. Există, de asemenea, o excepție de la norma generală, conform căreia anumite cauze sunt de competența instanțelor regionale sau de competența exclusivă a Tribunalului Regional Vilnius.

Acest lucru depinde de valoarea cererii în litigiu. Astfel, cauzele civile care implică cereri de peste 150 000 LTL sunt judecate de instanțele regionale, cu excepția cauzelor referitoare la familie și la raporturile de muncă și a cauzelor privind acordarea de despăgubiri pentru daune morale.

Competența depinde și de alți factori în afară de cererea în litigiu.

Instanțele regionale judecă, de asemenea, în calitate de instanțe de prim grad de jurisdicție următoarele tipuri de cauze civile:

cauze referitoare la raporturi juridice aferente drepturilor de autor nepatrimoniale;

cauze referitoare la raporturile juridice din cadrul licitațiilor publice;

cauze referitoare la faliment sau restructurare, cu excepția cauzelor referitoare la falimentul persoanelor fizice;

cauze în care una dintre părți este un stat străin;

cauze referitoare la soluționarea unor cereri cu privire la vânzarea obligatorie a acțiunilor (participații, interese);

cauze referitoare la soluționarea unor cereri cu privire la investigarea activităților unei entități juridice;

cauze referitoare la despăgubiri pentru daune materiale și morale rezultate din încălcarea drepturilor consacrate ale pacienților;

9) alte cauze civile care trebuie să fie judecate de instanțele regionale, în calitate de instanțe de prim grad de jurisdicție.

Tribunalul Regional Vilnius are competență exclusivă în calitate de instanță de prim grad de jurisdicție în următoarele cauze civile:

cauze referitoare la litigiile prevăzute în Legea privind brevetele (Lietuvos Respublikos patentų įstatymas);

cauze referitoare la litigiile prevăzute în Legea privind mărcile (Lietuvos Respublikos prekių ženklų įstatymas);

cauze referitoare la adoptarea unui cetățean lituanian cu reședința în Republica Lituania, introduse de resortisanți ai altor state;

alte cauze civile care sunt de competența exclusivă a Tribunalului Regional Vilnius în calitate de instanță de prim grad de jurisdicție în temeiul legislației specifice.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

O cerere se depune la instanță în funcție de domiciliul pârâtului. O cerere împotriva unei entități juridice se depune în funcție de sediul social al entității juridice, astfel cum este menționat în registrul entităților juridice. În cazul în care pârâtul este statul sau o municipalitate, cererea se depune în funcție de sediul instituției care reprezintă statul sau municipalitatea.

2.2.2 Reglementări particulare

Reclamantul are dreptul de a alege între mai multe instanțe competente să soluționeze cauza respectivă.

De asemenea, părțile pot conveni asupra instanței la care trebuie să se depună cererea. Articolul 32 din Codul de procedură civilă prevede că părțile pot modifica de comun acord competența teritorială aplicabilă acestora, însă competența unei instanțe stabilită în temeiul normelor de competență exclusivă sau de competență materială nu poate fi modificată prin acordul părților.

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

În conformitate cu articolul 30 din Codul de procedură civilă, reclamantul poate alege instanța competentă în următoarele cazuri:

o acțiune împotriva unui pârât al cărui domiciliu nu este cunoscut se poate depune în funcție de locul în care se află bunurile sale sau în funcție de ultimul domiciliu cunoscut al acestuia;

o acțiune împotriva unui pârât care nu are domiciliul în Republica Lituania se poate depune în funcție de locul în care se află bunurile sale sau în funcție de ultimul domiciliu cunoscut al acestuia în Republica Lituania;

o acțiune referitoare la activitățile desfășurate de o sucursală a unei entități juridice se poate depune, de asemenea, în funcție de sediul social al sucursalei;

o acțiune pentru acordarea pensiei alimentare sau pentru stabilirea paternității se poate depune, de asemenea, în funcție de domiciliul reclamantului;

o cerere pentru acordarea de despăgubiri pentru daune aduse sănătății unei persoane, inclusiv pentru deces, se poate depune în funcție de domiciliul reclamantului sau de locul unde s-a produs dauna;

o cerere pentru acordarea de despăgubiri pentru daune aduse bunurilor unei persoane se poate depune în funcție de domiciliul (sediul social al) reclamantului sau de locul unde s-a produs dauna;

o cerere pentru acordarea de despăgubiri care rezultă din condamnarea nelegală, aplicarea nelegală a măsurilor de arest, lipsirea de libertate în mod ilegal, aplicarea nelegală a măsurilor procesuale de constrângere sau aplicarea nelegală a sancțiunii administrative (arestare), inclusiv despăgubiri care rezultă din acțiuni nelegale ale unui judecător sau ale unei instanțe în cursul judecării unei cauze civile, se poate depune în funcție de domiciliul reclamantului;

o cerere pentru acordarea de despăgubiri rezultate în urma coliziunii navelor și executarea unei despăgubiri pentru asistență și acțiuni de salvare pe mare, incluzând orice alte cazuri în care apare un litigiu decurgând din raporturi juridice care implică transportul maritim, se poate depune în funcție de locul sau portul de înmatriculare a navei pârâtului.

o acțiune referitoare la un acord/contract care precizează locul de executare se poate depune, de asemenea, în funcție de locul de executare a acordului/contractului respectiv;

o acțiune referitoare la calitatea de tutore, custode sau administrator de bunuri se poate depune, de asemenea, în funcție de domiciliul (sediul social al) tutorelui, custodelui sau administratorului de bunuri;

o acțiune referitoare la contracte încheiate cu consumatorii se poate depune, de asemenea, în funcție de domiciliul consumatorului;

În plus, o acțiune formulată împotriva mai multor pârâți care își au domiciliul sau se află în locuri diferite se poate depune în funcție de domiciliul sau sediul social al unuia dintre pârâți, la alegerea reclamantului [articolul 33 alineatul (1) din Codul de procedură civilă].

O acțiune referitoare la un acord/contract care stabilește locul de executare se poate depune în funcție de domiciliul sau sediul social al pârâtului sau în funcție de locul de executare a acordului/contractului, la alegerea reclamantului. O acțiune referitoare la contractele încheiate cu consumatorii se poate depune în funcție de domiciliul sau sediul social al pârâtului sau al consumatorului.

O acțiune referitoare la acordarea pensiei alimentare se poate depune în funcție de domiciliul sau sediul social al pârâtului sau al reclamantului, la alegerea reclamantului.

O acțiune civilă pentru acordarea de despăgubiri într-o cauză penală se poate depune în vederea judecării în conformitate cu normele privind competența prevăzute în Codul de procedură civilă, dacă cererea nu a fost depusă sau soluționată ca parte a unei cauze penale.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Articolul 31 alineatele (1) și (2) din Codul de procedură civilă prevede următoarele excepții de la norma generală de competență teritorială, care sunt obligatorii pentru un reclamant care formulează proceduri judiciare:

acțiunile pentru acordarea de drepturi reale asupra unor bunuri imobile, pentru utilizarea bunurilor imobile, cu excepția cererilor privind lichidarea regimului matrimonial în cauzele de divorț, și pentru anularea confiscării bunurilor imobile sunt de competența instanței în circumscripția căreia se află respectivele bunuri imobile sau cea mai mare parte a acestora;

acțiunile formulate de creditorii unei succesiuni depuse înainte ca moștenitorii să fi acceptat succesiunea sunt de competența instanței de la locul patrimoniului succesoral sau de la locul în care se află cea mai mare parte a acestuia.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că, în conformitate cu articolul 33 alineatele (2)-(4) din Codul de procedură civilă al Republicii Lituania:

o cerere reconvențională trebuie depusă la instanța la care a fost depusă cererea introductivă, fără a lua în considerare competența asupra acesteia. În cazul în care crește valoarea cererii, se modifică obiectul acesteia sau depunerea unei cereri reconvenționale are drept rezultat modificarea instanței competente să soluționeze cauza respectivă, astfel cum a fost stabilită în funcție de obiectul acesteia, instanța la care a fost depusă cererea inițială trebuie să decidă asupra tuturor aspectelor legate de cerere (cerere reconvențională) și să judece întreaga cauză pe fond.

În cazul în care oricare dintre cererile reclamantului trebuie să fie depuse în conformitate cu normele de competență exclusivă, întreaga acțiune trebuie depusă în conformitate cu normele respective.

În cazul în care oricare dintre cererile reclamantului sunt de competența unei instanțe regionale, întreaga acțiune trebuie să fie judecată de o instanță regională.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Competența teritorială aplicabilă unei cauze poate fi modificată de către părți de comun acord în scris. Cu toate acestea, printr-un astfel de acord, părțile nu pot modifica competența unei instanțe stabilită în conformitate cu normele de competență exclusivă sau de competență materială (articolul 32 din Codul de procedură civilă).

Competența de a judeca o cauză poate fi justificată în mod excepțional prin participarea pârâtului.

O instanță poate strămuta cauza la o altă instanță în cazul în care pârâtul al cărui domiciliu nu era cunoscut solicită strămutarea cauzei la instanța de la domiciliul său [articolul 34 alineatul (2) punctul 2 din Codul de procedură civilă].

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Instanțele administrative specializate care funcționează în Republica Lituania nu soluționează cauze civile, comerciale sau care țin de dreptul familiei. Acestea soluționează cauze care decurg din raporturi juridice administrative.

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

În Marele Ducat al Luxemburgului, instanța ordinară în materie civilă și comercială este instanța districtuală (tribunal d’arrondissement). Există două districte: o instanță districtuală cu sediul în Luxemburg și o instanță districtuală cu sediul în Diekirch.

Instanța districtuală este competentă în toate aspectele civile și comerciale pentru care legea nu conferă competență unei alte instanțe.

Ar trebui remarcat faptul că, spre deosebire de situația altor țări, nu există instanțe specializate în domeniul comercial, aceste aspecte fiind de competența camerelor specializate ale instanței districtuale, aplicându-li-se o procedură simplificată.

Există instanțe specializate în următoarele domenii:

• cererile cu valoare redusă: Dacă obiectul litigiului în cauză nu depășește 15 000 EUR, este competent judecătorul de pace. Există trei judecătorii de pace în Marele Ducat al Luxemburgului, și anume la Luxemburg, la Esch-sur-Alzette și la Diekirch, fiecare având jurisdicție asupra unui teritoriu determinat.
• chestiunile legate de dreptul muncii: Atunci când apare un litigiu cu privire la executarea unui contract de muncă, este competentă instanța de dreptul muncii. Există trei instanțe în materie de dreptul muncii în Marele Ducat al Luxemburgului, și anume la Luxemburg, la Esch-sur-Alzette și la Diekirch, fiecare având jurisdicție asupra unui teritoriu determinat. În practică, instanța în materie de dreptul muncii este situată în sediul judecătoriei de pace.
• litigiile în materie de contracte de închiriere: Legea le conferă judecătorilor de pace competențe legate de executarea contractelor de închiriere, indiferent de valoarea litigiului. În cazul în care litigiul se referă la stabilirea chiriei, legea prevede sesizarea, înainte ca dosarul să ajungă la judecătorul competent, unei comisii pentru chirii care există în cadrul fiecărei municipalități.
• litigii între vecini: Majoritatea chestiunilor legate de vecinătate, de exemplu, servituți sau probleme legate de dreptul de proprietate, sunt de competența judecătorilor de pace. În cazul în care litigiul se transformă într-o acțiune în despăgubire, valoarea pretenției este decisivă: pentru sume mai mari de 15 000 EUR, instanța districtuală este cea competentă.
• Securitate socială: în materie de asigurări sociale, Consiliul de arbitraj al asigurărilor sociale (Conseil arbitrade de la sécurité sociale) este competent prin lege. Consiliul este situat în Luxemburg, iar jurisdicția sa se întinde pe întreg teritoriul țării.
• Probleme de îndatorare excesivă: în astfel de cazuri, judecătorul de pace este competent.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Judecătorii de pace sunt competenți în materie civilă și comercială dacă pretenția (excluzând dobânzile și costurile) este mai mică de 15 000 EUR. Peste acest prag, cauza este înaintată instanței districtuale.

Instanța districtuală este întotdeauna competentă în cazurile care nu au o valoare monetară, de exemplu cazurile legate de relațiile de familie.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Ca regulă generală, instanța competentă este cea în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului. Scopul acestei norme este de a oferi protecție pârâtului, presupunându-se că acesta se va putea apăra mai ușor în fața instanței celei mai apropiate de domiciliul său.

În cazul în care pârâtul este o persoană fizică, instanța competentă va fi instanța în a cărei rază teritorială aceasta își are domiciliul sau reședința.

În cazul în care pârâtul este o societate civilă sau comercială, litigiul poate fi alocat nu numai instanței de la locul unde acesta își are sediul social, ci și de la locul în care își are sediu social o sucursală sau o agenție, cu condiția ca, în ambele cazuri, să aibă în acel loc un reprezentant calificat să trateze cu terții și ca litigiul să fi apărut în domeniul de activitate al acelei sucursale sau agenții.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

• În materie contractuală, reclamantul poate introduce acțiunea fie la instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul pârâtul, fie, în funcție de natura contractului, la instanța în a cărei rază teritorială se află locul în care sunt livrate mărfurile sau sunt prestate serviciile.
• În materie de răspundere delictuală sau de continuare a unei acțiuni civile în cadrul unei proceduri penale: cererea poate fi introdusă în fața instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul pârâtul sau a fost suferit prejudiciul sau a avut loc faptul cauzator de prejudicii.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

• În ceea ce privește

1° cererile de autorizare a căsătoriei minorilor, cererile de anulare a căsătoriei, cererile de ridicare sau de prelungire a amânării celebrării căsătoriei, cererile de opoziție față de căsătorie și de ridicare a opoziției;

2° cererile legate de contractele de căsătorie și de regimurile matrimoniale și cererile de separare a bunurilor comune;

3° cererile privind drepturile și obligațiile soților și contribuția la costurile căsătoriei sau ale parteneriatului înregistrat;

4° încheierea parteneriatului înregistrat;

5° cererile de întreținere;

6° cererile referitoare la exercitarea drepturilor de vizită și de găzduire și la întreținerea și educația copiilor;

7° cererile legate de exercitarea autorității părintești, cu excepția celor referitoare la retragerea autorității părintești;

8° deciziile privind administrarea legală a bunurilor minorilor și privind tutela minorilor;

9° cererile de interzicere a întoarcerii la domiciliu a persoanelor evacuate de la locul de reședință, în conformitate cu articolul 1 alineatul (1) din Legea din 8 septembrie 2003 modificată privind violența domestică; și de a prelungi interdicțiile unei astfel de expulzări în temeiul articolului 1 alineatul (2) din legea menționată; și căile de atac împotriva acestor măsuri;

este competentă instanța districtuală, cu excepția cazului în care există dispoziții speciale contrare:

1° instanța de la locul în care își are domiciliul familia;

2° dacă părinții locuiesc separat, instanța din localitatea de domiciliu a părintelui cu care copiii minori locuiesc în mod obișnuit în cazul exercitării în comun a autorității părintești sau instanța de la locul unde părintele își exercită singur autoritatea părintească;

3° în celelalte cazuri, instanța de la locul de reședință al persoanei care nu a inițiat procedura.

În cazul unei cereri comune, instanța competentă este, în funcție de alegerea părților, instanța de la locul în care își are domiciliul oricare dintre părți.

Cu toate acestea, în cazul în care litigiul vizează numai obligația de întreținere dintre soți, contribuția la întreținerea și educația copilului, contribuția la cheltuielile comune sau măsurile urgente și provizorii în cazul desfacerii parteneriatului înregistrat, instanța competentă poate fi cea de la locul în care locuiește soțul sau fostul partener care trebuie să beneficieze de întreținere sau părintele care își asumă cu titlu principal întreținerea copiilor, chiar dacă aceștia sunt majori.

Competența teritorială se stabilește în funcție de domiciliul avut la data cererii sau, în caz de divorț, în ziua depunerii cererii inițiale.

• În cazul unei cereri de asistență judiciară reciprocă în materie de încredințare și de drept de vizitare a copiilor, instanța competentă este cea în raza teritorială a căreia locuiește sau se presupune că locuiește copilul.

• În ceea ce privește divorțul și separarea de drept, precum și consecințele acestora, instanța competentă este cea în a cărei rază teritorială își au domiciliul comun soții sau, în caz contrar, în care soțul chemat în judecată își are domiciliul sau, în caz de divorț, unul dintre soți.

• În materie de succesiune: competența aparține instanței de la locul în care a locuit ultima dată defunctul.
• În materie de închiriere: competența aparține instanței de la locul în care este situat imobilul care face obiectul închirierii.
• În cauzele în dreptul muncii: instanța de la locul de muncă este cea competentă. Cu toate acestea, în anumite cazuri, atunci când un angajator introduce o acțiune împotriva unui angajat care locuiește într-un alt stat membru, instanța competentă este cea de la locul în care își are reședința angajatul.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Legea luxemburgheză permite includerea de clauze de „alegere a forului”, prin care părțile la un contract desemnează o anumită instanță pentru soluționarea litigiilor.

Aceste clauze au un interes deosebit în litigiile în care sunt implicate părți din state diferite. Se stabilește astfel în avans ce instanță va soluționa eventualele litigii. Între țările Uniunii Europene, condițiile de valabilitate ale acestor clauze sunt reglementate de Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012.

De asemenea, părțile pot încheia acorduri cu privire la competență în cazul litigiilor pur interne. În astfel de cazuri, părțile pot contesta un litigiu înaintea unui judecător de pace care, în mod normal, nu este competent având în vedere valoare pretenției sau normele privind competența teritorială. Acordul părților poate fi exprimat expres sau poate să rezulte din faptul că pârâtul se prezintă la termenul de judecată și începe să pledeze pe fond, fără a ridica în prealabil o excepția de necompetență. Cu toate acestea, părțile nu pot proceda la fel la instanța districtuală, pentru că regulile de competență bazate pe valoarea litigiului sunt de ordine publică.

O clauză de alegere a forului este valabilă numai în cazul în care este acceptată de ambele părți. Dovada acordului este reglementată de normele de drept comun.

Libertatea părților de a decide cu privire la desemnarea unei instanțe este, în unele cazuri, limitată prin lege. De exemplu, Legea privind protecția juridică a consumatorilor prevede că sunt nule clauzele prin care consumatorii nu au dreptul de a introduce acțiuni la instanțele ordinare.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Instanțele speciale organizate de dreptul luxemburghez (instanța în materie de dreptul muncii, judecătoriile de pace competente în materie de contracte de închiriere, instanța administrativă și Consiliul de arbitraj în materie de asigurări sociale) soluționează, în calitate de instanțe de prim grad de jurisdicție, toate litigiile care le sunt atribuite, indiferent de valoarea litigiului.

De exemplu, judecătorul de pace, a cărui competență obișnuită este limitată la cauzele al căror obiect nu depășește 15 000 EUR, nu va ține seama de această limită în cazul unui litigiu în materie de închiriere.

Competența teritorială:

• Regula generală privind competența teritorială

Competența aparține, în principiu, instanței din locul în care locuiește pârâtul, însă există excepții în ceea ce privește instanțele specializate.

De exemplu, instanța în materie de dreptul muncii competentă este, în general, cea de la locul de desfășurare a activității, și nu cea de la domiciliul uneia dintre părți. În mod similar, un litigiu în materie de închiriere trebuie adus în fața instanței de la locul unde se află imobilul închiriat.

În ceea ce privește instanța administrativă și Consiliul de arbitraj în materie de asigurări sociale, problema competenței nu există, întrucât aceste instanțe sunt competente pe întreg teritoriul Marelui Ducat al Luxemburgului.

• Excepții de la regula generală

Competența instanțelor specializate este atribuită prin lege și, ca regulă generală, nu este posibil ca părțile să aleagă o altă instanță decât cea desemnată prin lege.

În general, aceste competențe sunt considerate a fi de natură publică (de exemplu, în domeniul dreptului muncii), ceea ce înseamnă că, chiar și în caz de tăcere a părților, instanța este obligată să își invoce necompetența. După cum s-a explicat anterior, se face o excepție de la acest principiu în cazul judecătorului de pace atunci când obiectul unui litigiu depășește valoarea impusă de lege ca prag pentru jurisdicție și există un acord expres sau tacit între părți. În astfel de cazuri, nu este posibil să își decline competența din oficiu.

Linkuri utile

http://www.legilux.lu/

https://justice.public.lu/fr.html

Documente conexe

Organizarea justiției (147 Kb)

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

În conformitate cu Legea privind organizarea și administrarea instanțelor, doar un singur tip de instanță specializată își desfășoară activitatea în Ungaria: instanțele administrative și de dreptul muncii, care soluționează cauze în materie de litigii de muncă și cauze administrative. Alte chestiuni decât cele de dreptul muncii și administrative sunt soluționate de instanțele de drept comun.

Cu excepția cazului în care legea prevede altfel, un litigiu administrativ este judecat de o instanță administrativă. Un litigiu administrativ privește legalitatea acțiunii sau a lipsei de acțiune a unui organism administrativ, al cărei scop sau efect este de a modifica situația juridică a unei entități reglementate sau afectate de dreptul administrativ. Litigiile legate de relațiile din cadrul serviciului public și de contractele administrative sunt, de asemenea, litigii administrative.

O cauză administrativă este judecată în primă instanță de o instanță administrativă și de dreptul muncii sau, în cazurile prevăzute de lege, de o instanță regională (törvényszék) sau de Curtea Supremă a Ungariei (Kúria).

Competența instanțelor administrative și de dreptul muncii acoperă acțiunile instanțelor administrative și alte proceduri ale instanțelor administrative în cazul cărora competența nu este conferită prin lege instanțelor regionale sau Curții Supreme a Ungariei.

Cu excepția cazului în care legea prevede altfel, instanțele regionale au competență în privința cauzelor referitoare la activitățile administrative ale organismelor de reglementare independente, ale organelor autonome de administrare ale statului și ale birourilor guvernamentale (în temeiul Legii privind organele administrației centrale de stat), ale autorității de administrare a căilor ferate, ale autorității aviatice și ale Băncii Naționale a Ungariei, cu excepția cazurilor referitoare la relațiile din cadrul serviciului public.

Instanțele regionale se pronunță în cadrul procedurilor de desemnare a organelor administrative, al procedurilor judecătorești legate de exercitarea dreptului la libertatea de întrunire, în acțiuni legate de accesul la datele clasificate și în litigii referitoare la organizațiile profesionale oficiale.

Curtea Supremă a Ungariei are competență pentru procedurile de evaluare a conflictelor dintre un decret al administrației locale și alte reglementări, pentru procedurile având ca obiect nerespectarea de către o administrație locală a obligației sale de a legifera și pentru procedurile de stabilire a mijloacelor procedurale de soluționare a unei plângeri constituționale.

Acțiunile în materia dreptului muncii includ acțiuni care decurg din relațiile juridice stabilite prin Legea privind Codul Muncii, angajarea în sectorul public, relațiile de serviciu, cu excepția celor prevăzute de lege, participarea la sisteme publice de angajare, contractele de muncă încheiate în temeiul Legii privind sportul, contractele de ucenicie încheiate în cadrul formării profesionale, contractele de stagiu pentru studenți în temeiul Legii privind învățământul superior național, relațiile de muncă stabilite cu cooperativele sociale sau cu cooperativele de angajare de către membrii acestor cooperative și acțiunile introduse pentru executarea altor solicitări în temeiul dreptului muncii, astfel cum se prevede în Legea privind Codul Muncii. O acțiune în materia dreptului muncii își păstrează acest caracter chiar dacă se produce o schimbare la nivel de persoane în cadrul oricăreia dintre părți în urma alocării, preluării datoriei, succesiunii angajatorului sau modificării persoanei angajatorului. În cazul în care un angajat are o creanță pecuniară împotriva unui angajator insolvabil, care rezultă dintr-o creanță în temeiul dreptului muncii și este legată de active care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, iar aceasta este contestată de administratorul insolvenței, angajatul poate introduce o acțiune în materia dreptului muncii împotriva angajatorului după deschiderea procedurii de insolvență.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

În conformitate cu Legea privind organizarea și administrarea instanțelor, hotărârile în primă instanță sunt pronunțate de către instanțele districtuale (járásbíróság) și instanțele regionale. Instanțele regionale se pronunță în primă instanță în cazurile în care competența nu este conferită, prin lege, instanțelor districtuale. Instanțele districtuale au competență în ceea ce privește următoarele:

(a) acțiuni referitoare la drepturile de proprietate în cazul în care valoarea proprietății nu depășește 30 de milioane de forinți sau nu se poate determina valoarea creanței bazate pe un drept de proprietate, cu excepția următoarelor:

(aa) acțiuni privind drepturile de autor, drepturile conexe și drepturile de proprietate industrială,

(ab) acțiuni introduse pentru plata daunelor provocate în legătură cu exercitarea autorității publice și a restituirilor,

(ac) acțiuni introduse pentru motive de interes public,

(ad) acțiuni referitoare la înființarea și funcționarea legală a unei persoane juridice,

(ae) litigii între persoane juridice și actualii sau foștii membri ai acestora și litigii între actualii sau foștii membri, care decurg din statutul lor de membru,

(b) acțiuni referitoare la statutul personal,

(c) măsuri de asigurare a respectării legii.

Instanțele regionale nu se pronunță numai în primă instanță, ci și în a doua instanță, și anume cu privire la recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele districtuale și de instanțele administrative și de dreptul muncii.

Instanțele de apel regionale (ítélőtábla) se pronunță cu privire la cererile de recurs împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele regionale și judecă orice altă cauză care intră în competența lor.

Instanța supremă a Ungariei este Curtea Supremă a Ungariei. În cazurile prevăzute prin lege, Curtea Supremă decide cu privire la cererile de recurs împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele regionale și instanțele regionale de apel și cu privire la cererile de control jurisdicțional, precum și la conflictele între decretele administrațiilor locale și alte acte legislative și, după caz, abrogă astfel de decrete, stabilește nerespectarea de către administrația locală a obligației sale de a legifera și judecă orice altă cauză care intră în competența sa.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Instanța care are competență în locul de reședință al pârâtului are competență în toate cauzele în care nicio altă instanță nu are competență exclusivă.

În cazul în care pârâtul nu are un loc de reședință în Ungaria, competența este stabilită în funcție de locul de ședere al pârâtului în Ungaria. În cazul în care locul de ședere al pârâtului este necunoscut sau este în străinătate, va fi luat în considerare ultimul său loc de reședință în Ungaria. În cazul în care acest lucru nu poate fi determinat sau dacă pârâtul nu a avut un loc de reședință, competența va fi stabilită în funcție de locul de reședință al reclamantului în Ungaria sau, în lipsa acestuia, în funcție de locul de ședere al acestuia în Ungaria. În cazul în care reclamantul nu este o persoană fizică, competența va fi stabilită în funcție de sediul acestuia din Ungaria.

Dacă locul de muncă al pârâtului nu este același cu locul de reședință al acestuia, instanța, la cererea pârâtului depusă cel târziu ca parte a prezentării în scris a poziției apărării, va transfera cauza spre audiere și judecată la instanța care are competență la locul de muncă.

Dacă se introduce o acțiune împotriva unei persoane care nu este o persoană fizică, competența generală depinde nu doar de sediul persoanei respective, ci și de locul în care își desfășoară activitatea organismul sau unitatea organizațională abilitată să o reprezinte și să acționeze în cadrul procedurii juridice. În caz de incertitudine, locul de desfășurare a activității este considerat a fi sediul. Dacă sediul unei persoane care nu este persoană fizică se află la Budapesta, dar activitatea sa se desfășoară pe teritoriul districtului Pest, instanța care are jurisdicție asupra districtului Pest va judeca această cauză.

Dacă o persoană care nu este persoană fizică nu are sediu în Ungaria, competența cu privire la acțiunile introduse de un reclamant maghiar care nu este o persoană fizică va fi determinată în funcție de sediul reclamantului sau de locul în care acesta își desfășoară activitatea. În cazul în care reclamantul este o persoană fizică maghiară, competența va fi stabilită fie la locul de reședință al reclamantului, fie, în lipsa acestuia, la locul de ședere al acestuia.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

În absența unei instanțe cu competență exclusivă, reclamantul poate alege să introducă o acțiune în fața unei alte instanțe decât cea care are competență generală în privința pârâtului. Mai precis, o acțiune pentru impunerea unei obligații de întreținere prevăzută de lege poate fi introdusă în fața instanței care are competență în locul de reședință al reclamantului; o acțiune legată de proprietatea sau deținerea de bunuri imobile sau de un drept de proprietate imobiliară in rem poate fi introdusă în fața instanței care are competență în locul unde se află proprietatea imobiliară în cauză; o acțiune pentru executarea unei creanțe contractuale poate fi introdusă în fața instanței care are competență în locul unde a fost încheiată tranzacția sau unde urmează să fie furnizat serviciul; o acțiune pentru executarea unei creanțe contractuale a unui consumator împotriva unei întreprinderi poate fi introdusă în fața instanței care are competență în locul de reședință al reclamantului din Ungaria sau, în lipsa acestuia, în locul de ședere al acestuia în Ungaria; și o acțiune având ca obiect răspunderea necontractuală poate fi introdusă în fața instanței care are competență în locația geografică în care a fost provocat sau s-a produs prejudiciul.

Dacă nu există o instanță care să aibă competență exclusivă într-un litigiu legat de proprietate, instanța în a cărei zonă de competență locuiește pârâtul pentru o perioadă previzibil de lungă (de exemplu, ca angajat sau student) are, de asemenea, competență. Competența nu poate fi stabilită pe baza acestor motive în cazul pârâților care nu au capacitatea de a acționa într-un proces.

O acțiune juridică legată de proprietate împotriva unei persoane străine care nu este o persoană fizică poate fi, de asemenea, introdusă în fața instanței care are competență în locul de reședință al persoanei însărcinate cu gestionarea afacerilor persoanei străine care nu este o persoană fizică. Instanța care are competență în privința sediului din Ungaria al filialei sau al agenției comerciale a persoanei străine care nu este o persoană fizică are, de asemenea, competență în ceea ce privește astfel de litigii legate de proprietate.

Acțiunea comună poate fi introdusă împotriva unui al doilea debitor și a debitorului principal la instanța care are competență să judece acțiunea împotriva debitorului principal pe orice criterii de stabilire a competenței.

Competența pentru judecarea unei acțiuni în plasarea sub tutelă revine, de asemenea, instanței în a cărei rază de competență este cazat pârâtul, într-o instituție socială rezidențială, unde primește îngrijire spitalicească pe o perioadă lungă de timp sau unde își are reședința obișnuită.

În materie matrimonială, instanța ultimei reședințe obișnuite comune a soților are, de asemenea, competență.

Acțiunile în stabilirea filiației, soluționarea încredințării copilului către părinți, plasarea unui copil cu un terț, încetarea încredințării copilului către părinți, încetarea adopției sau a întreținerii unui copil minor pot fi, de asemenea, introduse la instanța care are competență în locul de reședință sau în locul de ședere al copilului minor în cauză.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Atunci când legislația prevede că o instanță specifică are competență exclusivă în acest caz. Aceasta se aplică, de exemplu, în cazurile de mai jos.

Cu excepția cazului în care se prevede altfel într-o lege, într-un act juridic cu caracter obligatoriu al Uniunii Europene sau într-o convenție internațională, instanța din locul de reședință al pârâtului în Ungaria are competență exclusivă în privința acțiunilor introduse de o întreprindere împotriva unui consumator pentru executarea unei cereri care decurge dintr-o relație contractuală. În cazul în care pârâtul nu are un loc de reședință în Ungaria, competența exclusivă este stabilită în funcție de locul de ședere al pârâtului în Ungaria. În cazul în care locul de ședere al pârâtului este necunoscut sau este în străinătate, va fi luat în considerare drept criteriu de referință ultimul său loc de reședință în Ungaria. Dacă acesta nu poate fi determinat, competența trebuie stabilită în conformitate cu normele generale.

Dacă o persoană vătămată poate, în temeiul unei dispoziții legale referitoare la contractele de asigurare de răspundere civilă, să solicite, de asemenea, daune sau restituiri de la un terț, altul decât persoana care a cauzat prejudiciul, acțiunea introdusă împotriva terței părți intră în competența exclusivă a instanței din locul de reședință al reclamantului în Ungaria, cu excepția cazului în care se prevede altfel într-o lege, într-un act juridic cu caracter obligatoriu al Uniunii Europene sau într-o convenție internațională. Dacă reclamantul nu are un loc de reședință în Ungaria, instanța din locul de ședere al reclamantului în Ungaria exercită competența exclusivă. Dacă reclamantul nu este o persoană fizică, instanța care are competența exclusivă va fi stabilită în funcție de sediul reclamantului din Ungaria. Dacă reclamantul nu are un loc de reședință, un loc de ședere sau un sediu în Ungaria, competența trebuie să fie stabilită în conformitate cu normele generale.

O acțiune introdusă pentru încetarea sau restrângerea executării este de competența exclusivă a instanței districtuale care a dispus executarea. Dacă executarea nu a fost dispusă de o instanță districtuală, competența revine instanței districtuale din locul de reședință al debitorului.

O acțiune în revendicare (pentru recuperarea unor bunuri confiscate în mod nejustificat) intră în competența exclusivă a instanței districtuale în a cărei rază de competență a avut loc confiscarea.

O acțiune pentru autorizarea participării la o procedură de executare intră în competența exclusivă a instanței care a respins cererea creditorului din cadrul procedurii de executare judiciară.

O acțiune în instanță care urmărește modificarea deciziei unui funcționar al administrației locale cu privire la o chestiune de proprietate asupra bunurilor intră în competența exclusivă a instanței din locul unde se află sediul administrației locale la care lucrează funcționarul care a adoptat decizia respectivă.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

În cauzele referitoare la bunuri, părțile pot să atribuie competență unei anumite instanțe pentru soluționarea litigiului lor actual sau a oricărui litigiu viitor care ar putea reieși dintr-un anumit raport juridic, dacă legea nu prevede altfel. Se poate depune un acord de alegere a forului în scris, oral (cu confirmare scrisă), într-o formă în consonanță cu practicile de afaceri dezvoltate între părți sau, în cazul comerțului internațional, într-o formă în consonanță cu practicile comerciale obișnuite care sunt cunoscute sau ar trebui să fie cunoscute de părți și care sunt în general cunoscute și utilizate cu regularitate în domeniul dat de către părțile care intră într-un acord de acest tip.

În cazurile în care legislația prevede competența exclusivă a unei anumite instanțe, competența nu poate fi atribuită altei instanțe. Instanța aleasă are competență exclusivă, cu excepția cazului în care legea prevede altfel sau părțile convin altfel. Acordul de alegere a forului se aplică succesorilor legali. Alegerea forului nu poate fi de natură să împiedice consumatorii să execute creanțe contractuale împotriva unei întreprinderi în fața instanței din locul de reședință al consumatorului în Ungaria sau, în lipsa acesteia, din locul de ședere al consumatorului în Ungaria.

În cauzele referitoare la proprietate, părțile nu pot să atribuie competența pentru soluționarea litigiilor dintre ele sau a oricărui litigiu viitor care ar putea rezulta dintr-un anumit raport juridic Instanței Regionale din Budapesta sau Instanței Regionale din teritoriile din jurul Budapestei pentru aspecte care țin de competența instanțelor regionale, sau instanței districtuale centrale din Pest pentru aspecte care țin de competența instanțelor districtuale.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Instanțele administrative și de drept al muncii sunt singurele instanțe specializate care își desfășoară activitatea în Ungaria.

Acțiunile în materie de drept al muncii sunt reglementate practic de normele generale privind competența descrise la punctul 2.2.1. Un angajat care introduce o acțiune poate alege între instanța care are competență generală cu privire la pârât, instanța administrativă și de drept al muncii care are competență în locul de reședință al respectivului angajat sau, în lipsa acestuia, în locul de ședere al acestuia în Ungaria sau instanța administrative și de drept al muncii care are competență în locul unde a lucrat sau lucrează angajatul de o perioadă lungă de timp. Dacă un co-justițiabil sau o cerere se încadrează în competența unei instanțe care are competență pentru acțiuni în domeniul dreptului muncii, în timp ce un alt co-justițiabil sau o altă cerere se încadrează în competența unei instanțe districtuale sau a unei instanțe regionale, acțiunea va intra în competența instanței de drept al muncii, cu condiția ca legislația să permită conexarea părților sau a cererilor.

Acțiunile administrative trebuie să fie introduse în fața instanței în a cărei rază de competență s-a desfășurat activitatea administrativă care face obiectul litigiului, cu excepția cazului în care competența exclusivă a unei alte instanțe este stabilită prin lege. Dacă actul administrativ care face obiectul litigiului a avut loc în cadrul unor proceduri în fața mai multor instanțe, cauza se încadrează în competența teritorială a instanței din locul unde a fost efectuat actul administrativ în primă instanță.

În cazul drepturilor, obligațiilor și raporturilor juridice legate de bunuri imobile, locul de desfășurare a activității administrative este locul în care se află imobilul. În cazul notificării sau autorizării unei activități, este locul în care se desfășoară activitatea sau în care se preconizează desfășurarea acesteia. Cu excepția celor două cazuri menționate mai sus, locul de desfășurare a activității administrative a unui organism regional al administrației de stat cu competență națională este locul de reședință sau locul de ședere al reclamantului sau, pentru persoanele juridice și entitățile fără personalitate juridică, sediul entității sau, în lipsa acesteia, sediul organului administrativ. Districtul Pest este locul de desfășurare a activităților administrative desfășurate la sediul unui organism al administrației de stat care își are sediul la Budapesta, dar a cărui competență acoperă în principal districtul Pest sau o parte din acesta. În cauzele având ca obiect lipsa de acțiune, locul desfășurării activității administrative este sediul organului administrativ, cu excepția primelor trei cazuri specificate mai sus.

Anumite instanțe administrative și de drept al muncii au competență teritorială pentru o anumită regiune. Este vorba despre instanța administrativă și de drept al muncii din Budapesta, instanța administrativă și de drept al muncii din teritoriile din jurul Budapestei, instanța administrativă și de drept al muncii din Debrecen, instanța administrativă și de drept al muncii din Győr, instanța administrativă și de drept al muncii din Miskolc, instanța administrativă și de drept al muncii din Pécs, instanța administrativă și de drept al muncii din Szeged, instanța administrativă și de drept al muncii din Veszprém.

Competența pentru acțiuni referitoare la prestații de securitate socială, de protecție socială sau a copiilor și la prestațiile sau sprijinul oferit de oficiul pentru forță de muncă al statului revine instanței administrative și de drept al muncii care are competență în locul de reședință al reclamantului sau, în cazul în care reclamantul este o persoană juridică sau o entitate fără personalitate juridică, în locul unde reclamantul își are sediul ori, în lipsa acestuia, în locul unde își are sediul organul administrativ al acestuia.

Acțiunile referitoare la contractele administrative trebuie introduse în fața instanței regionale în a cărei rază de competență a fost încheiat contractul. Instanța care are competență, indiferent de criteriu, cu privire la debitorul principal va avea competență, de asemenea, în ceea ce privește acțiunea introdusă împotriva celui de al doilea debitor.

Dacă activitatea administrativă a fost desfășurată în străinătate, acțiunea se încadrează în competența exclusivă a instanței administrative și de drept al munci din Budapesta.

Cu excepția cazului în care legea prevede altfel, părțile la un contract administrativ pot adopta o clauză de alegere a forului negociată individual, prin care atribuie competența cu privire la orice litigiu care ar putea apărea între ele în viitor în legătură cu contractul administrativ unei instanțe administrative și de drept al muncii care are competență teritorială pentru o anumită regiune. Cu excepția cazului în care legea sau un acord convenit de către părți prevede altfel, instanța aleasă va avea competență exclusivă pentru toate acțiunile referitoare la contractul administrativ. Acordul de alegere a forului se va aplica, de asemenea, succesorilor legali.

În cazurile în care legislația prevede competența exclusivă a unei anumite instanțe, competența nu poate fi atribuită altei instanțe.

Părțile nu pot atribui competența pentru litigiile care ar putea rezulta în viitor între ele în legătură cu contractul administrativ instanței administrative și de drept al muncii din Budapesta.

Acțiunile referitoare la relațiile din cadrul serviciului public trebuie introduse la instanța care are competență teritorială în locul unde s-a desfășurat activitatea. Dacă reclamantul este o persoană fizică, acțiunea poate fi, de asemenea, introdusă la instanța care are competență în locul de reședință al reclamantului.

Instanța regională din Budapesta are competență exclusivă pentru soluționarea recursurilor împotriva deciziilor instanțelor administrative și de drept al muncii și a acțiunilor care intră în competența instanțelor regionale.

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Alegerea instanței depinde de natura cauzei dumneavoastră. Majoritatea absolută a cauzelor civile și comerciale intră în competența instanțelor de drept comun, deoarece nu există o instanță de drept comercial. Există câteva instanțe specializate, care includ:

Tribunalul pentru Relații Industriale (Tribunal Industrijali) – soluționează cauze legate de concedierile nelegale și tratamentul discriminatoriu sau tratamentul ilegal la locul de muncă.

Consiliul pentru Reglementarea Chiriilor (Bord tal-Kera) – soluționează cauze legate de modificarea condițiilor de închiriere, inclusiv majorările chiriilor și rezilierea contractelor de închiriere. Aceste cauze trebuie să se refere la un contract de închiriere încheiat înainte de 1 iunie 1995.

Consiliul de Arbitraj Funciar (Bord tal-Arbitraġġ dwar Artijiet) – soluționează cauze care se referă la clasificarea proprietăților funciare expropriate și stabilirea valorii despăgubirilor datorate proprietarului.

Toate aceste instanțe își țin întrunirile în Valletta, în aceeași clădire în care se află instanțele de drept comun.

A se vedea, de asemenea, răspunsul la întrebarea numărul 4 de la secțiunea „Introducerea unei acțiuni în instanță”.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

Pentru a determina instanța pe care trebuie să o sesizați, este important să consultați capitolul 12 din legislația Maltei denumit Cod de organizare și de procedură civilă.

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Da, se face distincție între instanțele superioare și instanțele inferioare. Distincția este că instanțele inferioare pot soluționa cauzele strict de natură civilă privind toate cererile cu o valoare de până la 15 000 EUR. Instanțele superioare, pe de altă parte, soluționează cauzele strict de natură civilă cu privire la toate cererile care depășesc valoarea de 15 000 EUR și orice cauză (independent de valoarea cererii) având drept obiect bunuri imobile sau referitoare la servituți, obligații și alte drepturi aferente unui bun imobil, inclusiv orice cerere de evicțiune sau evacuare din imobil, fie acesta urban sau rural, dat spre închiriere sau ocupat de persoane care locuiesc sau își au reședința obișnuită acolo. A se vedea, de asemenea, răspunsul la întrebarea numărul 4 de la secțiunea „Introducerea unei acțiuni în instanță”.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

Regula de bază a competenței teritoriale este locul unde își are reședința pârâtul. În Malta, competența este împărțită între Malta și Gozo. Nu există instanțe pentru alte orașe. Pentru persoanele care locuiesc sau își au reședința în Malta, trebuie sesizată o instanță din Malta. În schimb, pentru persoanele care locuiesc sau își au reședința în Insula Gozo, trebuie sesizată o instanță din Gozo.

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

A se vedea răspunsul la întrebarea numărul 2.2.

2.2.2 Reglementări particulare

O excepție de la regula de bază apare atunci când obligația trebuie executată pe teritoriul unei anumite insule. De exemplu, dacă pârâtul locuiește în Gozo, dar obligația care face obiectul cererii trebuie executată în Malta, instanțele din Malta sunt competente și pentru toate cauzele trebuie sesizate aceste instanțe, deși pârâtul locuiește în Gozo.

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Normele privind competența teritorială conform dreptului maltez nu prevăd posibilitatea părților de a alege instanța.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Acest lucru este valabil atunci când obligația trebuie executată într-o anumită insulă.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Nu există dispoziții legale privind acest aspect. Conform dreptului maltez, părțile nu pot alege să atribuie competența unei instanțe care în mod contrar nu ar fi competentă, chiar dacă părțile sunt de acord în această privință. Problema lipsei competenței instanței poate fi semnalată chiar de instanță, deoarece reprezintă un aspect/o normă de ordine publică.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Site-ul internet https://judiciary.mt/il-qrati/ furnizează anumite informații despre instanța pe care ar trebui să o sesizați. Mai mult, puteți accesa site-ul internet https://legislation.mt/ pentru a consulta legislația malteză și a afla care este instanța pe care ar trebui să o sesizați. Ar trebui solicitată asistență din partea avocatului sau a procurorului care semnează actele. În ceea ce privește instanțele specializate, competența și jurisdicția lor sunt prevăzute în legislația care prevede instituirea acestora.

Links relatati

http://www.justice.gov.mt Engleză

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Dreptul civil procedural neerlandez nu prevede existența unor instanțe specializate, de exemplu instanțe care să soluționeze litigii de drept comercial sau de dreptul muncii. În principiu, instanța districtuală este competentă să soluționeze toate acțiunile civile.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

Instanțele de prim grad de jurisdicție judecă toate cauzele civile, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Instanța civilă soluționează cauzele dintre două părți (persoane fizice sau entități juridice). Instanța civilă nu are competență în litigiile în care a fost stabilită competența instanței administrative, și anume litigiile cu administrația (autoritățile publice). Sistemul judiciar din Țările de Jos prevede trei tipuri de instanțe în materie de drept privat: instanțe districtuale (rechtbanken), Curți de Apel (gerechtshoven) și Curtea Supremă a Țărilor de Jos (Hoge Raad Nederlanden).

Începând cu 1 aprilie 2013, Țările de Jos sunt împărțite în zece districte judiciare, fiecare cu propria sa instanță. În total, există unsprezece instanțe districtuale competente în patru materii, patru Curți de Apel și o Curte Supremă.

În cadrul instanțelor districtuale, s-au înființat unități organizaționale cunoscute sub denumirea de „secții” (sectoren). Acestea sunt secții subdistrictuale în materie administrativă, civilă și penală. Instanța statuează într-un complet format dintr-un singur judecător (altfel spus, cauza este soluționată de un singur judecător) sau în complete extinse, alcătuite din trei judecători. Conform principiului de bază, completul format dintr-un singur judecător soluționează cauzele secțiilor subdistrictuale, cauzele simple și cauzele urgente. Multe cauze în materia dreptului familiei sunt, de asemenea, soluționate de un complet format dintr-un singur judecător. De exemplu, anumite cauze referitoare la copii sunt soluționate de Tribunalul pentru minori (kinderrechter) în complete formate dintr-un singur judecător. Cauzele complexe din punct de vedere juridic sunt soluționate de complete extinse.

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Un proces începe, de obicei, la instanța districtuală. Există patru tipuri de instanțe districtuale:

• în materie civilă (litigii între cetățeni);
• în materie administrativă (litigii între cetățeni și autorități publice);
• în materie penală (încălcări și infracțiuni);
• secția subdistrictulă

Curțile de Apel

Orice persoană care nu este de acord cu o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță poate introduce o cale de atac. Cauzele penale și cauzele civile sunt înaintate uneia dintre cele patru Curți de Apel. În cauzele administrative, în funcție de obiect, recursul poate fi judecat de către:

• gerechtshoven (Curțile de Apel);
• Centrale Raad van Beroep (instanță care soluționează căile de atac în materie de contencios administrativ);
• College van Beroep voor het Bedrijfsleven (instanță care soluționează căile de atac în materie comercială și industrială);
• Raad van State (afdeling bestuursrechtspraak) [Consiliul de Stat (Secția Jurisdicțională Administrativă)].

Curtea Supremă

Curtea Supremă a Țărilor de Jos este instanța judiciară supremă din Țările de Jos în materie civilă, penală și fiscală. Curtea Supremă poate anula hotărârile pronunțate de instanțe, în special cele pronunțate de Curțile de Apel („casare”). Curtea Supremă este, de asemenea, responsabilă cu menținerea unității juridice și coordonarea dezvoltării legislației neerlandeze.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

În Țările de Jos, există instanțe districtuale (arrondissementsrechtbanken) de prim grad de jurisdicție. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de prim grad de jurisdicție se poate introduce recurs la Curtea de Apel. În plus, „competența relativă” este importantă pentru a stabili care dintre cele zece instanțe districtuale este competentă, de exemplu instanța districtuală din Amsterdam sau cea din Leeuwarden - competența teritorială a instanței care soluționează cauza.

Pentru cauzele internaționale, și anume cauzele transfrontaliere, după ce s-a stabilit competența instanțelor din Țările de Jos, competența teritorială este determinată în conformitate cu legislația neerlandeză, cu excepția cazului în care regula de stabilire a competenței internaționale desemnează, de asemenea, instanța competentă teritorial, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (1) sau (3) din Regulamentul Bruxelles I [Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială].

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

În acțiunile formulate printr-o citație adresată instanței de prim grad de jurisdicție, regula de bază este aceea că are competență instanța de la domiciliul pârâtului [articolul 99 din Codul de procedură civilă (Wetboek van Burgerlijke Rechtsvordering)]. În cazul în care nu se cunoaște domiciliul din Țările de Jos, are competență instanța de la reședința efectivă a pârâtului (din Țările de Jos).

Sediul instanței dintr-un district judiciar în care urmează să se judece o cauză a unei secții subdistrictuale poate fi stabilit pe baza anexei la Decretul privind sediile secundare pentru ședințe (instanțe) (Besluit nevenvestigings- en nevenzittingsplaatsen) din 10 decembrie 2001 (  http://www.overheid.nl/).

Regulile privind competența teritorială a instanțelor districtuale se aplică mutatis mutandis.

În acțiunile formulate printr-o cerere adresată instanței de prim grad de jurisdicție, regula de bază este aceea că are competență instanța de la domiciliul reclamantului (sau al unuia dintre reclamanți sau al uneia dintre părțile interesate menționate în cerere) (articolul 262 din Codul de procedură civilă). În cazul în care nu se cunoaște domiciliul din Țările de Jos, are competență instanța de la reședința efectivă a reclamantului (din Țările de Jos). În cazul în care cererea este asociată unei proceduri de chemare în judecată, instanța competentă este cea care soluționează cererea de chemare în judecată.

2.2.2 Reglementări particulare

Regulile menționate la punctele 2.2.2.1, 2.2.2.2 și 2.2.2.3 de mai jos se referă în principal la acțiuni inițiate prin citație.

În acțiunile inițiate printr-o cerere, în care, în general, instanța competentă este instanța reclamantului, se aplică reguli diferite în ceea ce privește cererile de modificare a obligației de întreținere.

O cerere de modificare a obligației de întreținere a partenerului trebuie să fie formulată de reclamant la instanța de la domiciliul debitorului obligației de întreținere. Un debitor al unei obligații de întreținere care dorește să depună o cerere de modificare trebuie să se adreseze instanței districtuale de la domiciliul creditorului obligației de întreținere.

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

În ceea ce privește acțiunile inițiate printr-o citație, dreptul procedural neerlandez conține o serie de dispoziții potrivit cărora se stabilește că o instanță are competență împreună cu instanța competentă desemnată în temeiul regulii de bază (instanța de la domiciliul sau reședința efectivă a pârâtului). Aceasta este o competență alternativă. Reclamantul are posibilitatea de a alege între instanța stabilită potrivit regulii de bază și cea stabilită potrivit regulii alternative. Alternativa este exprimată în cele ce urmează prin utilizarea expresiei „de asemenea”.

În cauzele inițiate printr-o citație, sunt relevante următoarele reguli:

• Cauze în materie de dreptul muncii/intermediere

În cauzele în materie de dreptul muncii/intermediere are competență instanța de la locul în care se desfășoară activitatea în mod obișnuit (articolul 100 din Codul de procedură civilă).

• Cauze în materie de protecție a consumatorilor

În cauzele în materie de protecție a consumatorilor are, de asemenea, competență instanța de la domiciliul consumatorului sau, în absența acestuia, instanța de la reședința efectivă a consumatorului (articolul 101 din Codul de procedură civilă).

• Materie delictuală sau cvasidelictuală

În materie delictuală sau cvasidelictuală, are, de asemenea, competență instanța de la locul unde s-a produs fapta prejudiciabilă (articolul 102 din Codul de procedură civilă).

• Bunuri imobile

În materie de bunuri imobile, are, de asemenea, competență instanța în circumscripția căreia se află bunurile sau cea mai mare parte a acestora (articolul 103 din Codul de procedură civilă). În ceea ce privește închirierea de locuințe sau închirierea de spații comerciale, are competență exclusivă secția subdistrictuală în circumscripția căreia se află bunurile imobile închiriate sau cea mai mare parte a acestora.

• Succesiuni

În materie de succesiuni, are competență instanța de la ultimul domiciliu al persoanei decedate (articolul 104 din Codul de procedură civilă).

• Entități juridice

În ceea ce privește entitățile juridice (de exemplu, chestiuni referitoare la dizolvarea entităților juridice, nulitatea sau valabilitatea deciziilor entităților juridice, drepturile și obligațiile membrilor sau ale partenerilor), are, de asemenea, competență instanța de la locul de înregistrare sau de la sediul entității juridice sau al societății.

• Faliment, suspendarea plăților și reeșalonarea creditelor

În ceea ce privește aspectele legate de punerea în aplicare a dispozițiilor legale în materie de faliment, suspendarea plăților și reeșalonarea creditelor persoanelor fizice, are, de asemenea, competență instanța pe lângă care funcționează un judecător responsabil cu controlul (rechter­commissaris) sau, dacă nu a fost numit un judecător responsabil cu controlul, instanța care a pronunțat hotărârea de suspendare a plăților (articolul 106 din Codul de procedură civilă). Legea privind falimentul (Faillissementswet) conține, de asemenea, reguli speciale referitoare la competență, iar acestea prevalează asupra regulilor referitoare la competență prevăzute în Codul de procedură civilă.

• Alegerea forului

În contractul încheiat, părțile desemnează în unele cazuri o altă instanță decât instanța competentă în temeiul dispozițiilor statutare [articolul 108 alineatul (1) din Codul de procedură civilă]. Există excepții de la această libertate de alegere a forului [articolul 108 alineatul (2) din Codul de procedură civilă], în legătură cu chestiuni privind protecția consumatorilor, închirierea și contractele de muncă. În aceste cazuri, instanța examinează dacă există o clauză valabilă de alegere a forului (articolul 110 din Codul de procedură civilă).

• Domiciliul reclamantului

În cazul în care, în conformitate cu dispozițiile menționate mai sus cu privire la competența teritorială, nu poate fi desemnată nicio instanță competentă în Țările de Jos, articolul 109 din Codul de procedură civilă prevede, cu titlu de excepție, că poate avea competență instanța de la domiciliul reclamantului. Această situație poate apărea în cazul în care un angajat dorește să citeze angajatorul străin în fața instanței din Țările de Jos, în condițiile în care activitatea nu se desfășoară doar într-un anumit loc, ci pe întregul teritoriu al țării. În cazul în care nici în acest mod nu se poate identifica o instanță competentă, cauza este prezentată în fața Tribunalului Districtual din Haga.

Cu privire la divorț, se precizează, de asemenea, următoarele:

Competența teritorială a instanței în materie de divorț este reglementată la articolul 262 din Codul de procedură civilă. Regula de bază este următoarea: are competență instanța de la domiciliul reclamantului (sau al unuia dintre reclamanți sau al uneia dintre părțile interesate menționate în cerere), iar în cazul în care persoana respectivă nu are un domiciliu cunoscut în Țările de Jos, are competență instanța de la reședința efectivă (din Țările de Jos) a acesteia.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Dreptul procedural neerlandez prevede câteva reguli speciale privind competența teritorială care derogă de la regula de bază. Trebuie să se aplice regula specială. În cazurile speciale descrise mai jos, trebuie aleasă o altă instanță decât cea de la domiciliul pârâtului.

• Minorii

În cauzele în care sunt implicați minori, are competență instanța de la domiciliul minorului sau, în cazul în care minorul nu își are domiciliul în Țările de Jos, instanța de la reședința efectivă a acestuia (articolul 265 din Codul de procedură civilă).

Aceasta nu este o alternativă, ci o regulă specială care înlocuiește regula de bază. Nu are competență instanța de la domiciliul sau reședința efectivă a reclamantului (regula de bază pentru acțiunile inițiate printr-o cerere), ci instanța de la domiciliul minorului sau, în cazul în care minorul nu își are domiciliul în Țările de Jos, instanța de la reședința efectivă a minorului. În cazul în care nu se poate desemna o anumită instanță prin aplicarea acestei reguli, competența aparține Tribunalului Districtual din Haga.

• Starea civilă

În ceea ce privește completarea, înregistrarea, anularea sau modificarea registrelor de stare civilă sau a certificatelor care urmează să fie înregistrate sau care sunt deja înregistrate în acestea, are competență instanța în circumscripția căreia a fost înregistrat sau urmează să fie înregistrat certificatul (articolul 263 din Codul de procedură civilă). În chestiunile referitoare la certificatele care urmează să fie înregistrate sau care sunt deja înregistrate în registrele de stare civilă din municipalitatea Haga, în conformitate cu cartea 1 din Codul civil (Burgerlijk Wetboek), are competență Tribunalul Districtual din Haga.

• Închirierea bunurilor imobile construite

În ceea ce privește închirierea bunurilor imobile construite sau a unei părți a acestora, are competență instanța în circumscripția căreia se află bunul imobil închiriat (articolul 264 din Codul de procedură civilă).

• Tutela unui adult, administrarea fiduciară a bunurilor, mentorat

În cauzele referitoare la tutela unui adult, administrarea fiduciară a bunurilor în numele adulților și mentorat, are competență instanța de la domiciliul persoanei care face obiectul tutelei sau al mentoratului ori ale cărei bunuri sunt administrate sau, în cazul în care această persoană nu își are domiciliul în Țările de Jos, instanța de la reședința efectivă a acesteia (articolul 266 din Codul de procedură civilă).

• Persoane absente sau dispărute; confirmarea decesului (articolul 267 din Codul de procedură civilă)

În materia succesiunilor, are competență instanța de la ultimul domiciliu al persoanei decedate [articolul 268 alineatul (1) din Codul de procedură civilă].

În ceea ce privește persoanele absente sau dispărute, are competență instanța de la domiciliul părăsit de persoana absentă sau dispărută. În ceea ce privește confirmarea decesului, are competență Tribunalul Districtual din Haga (articolul 269 din Codul de procedură civilă). Prin urmare, articolul 269 din Codul de procedură civilă servește drept plasă de siguranță.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

În temeiul articolului 108 din Codul de procedură civilă, părțile pot alege forul în scris. Alegerea forului este posibilă numai cu privire la raporturile juridice care pot fi stabilite în mod liber de către părți. Prin urmare, alegerea forului nu este posibilă în cauzele în materie de ordine publică. Printre exemple se numără anumite chestiuni legate de dreptul familiei și cauze în materie de faliment și de suspendare a plății. În cauzele judecate de secțiunile subdistrictuale, alegerea forului este limitată. De exemplu, nu este posibil să se aleagă forul în cazul cererilor cu o valoare mai mică de 25 000 EUR (indiferent de natura cererii).

În principiu, instanța competentă în baza exercitării dreptului de alegere a forului are competență exclusivă. Părțile pot conveni în mod expres să excludă competența exclusivă.

În materie de divorț (divorț, separare de drept, desfacerea parteneriatului înregistrat, desfacerea căsătoriei după separarea de drept), se aplică regula specială prevăzută la articolul 270 alineatul (2) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu acest articol, instanța care nu are competență teritorială trimite, de regulă, cauza la instanța care are competență teritorială. În conformitate cu articolul 270 alineatul (2) din Codul de procedură civilă, acest lucru se întâmplă în cauzele de divorț numai dacă pârâtul (soțul chemat în judecată) contestă competența instanței. Alegerea tacită a forului este posibilă dacă toate părțile interesate citate se înfățișează și nu invocă excepția de necompetență sau în cazul în care celălalt soț nu se înfățișează.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Dreptul procedural neerlandez nu prevede existența unor instanțe specializate.

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

În cauzele civile, ca regulă generală, competența este exercitată în primă instanță de instanțele cantonale (Bezirksgerichte) și de instanțele regionale (Landesgerichte). Cu excepția Vienei, instanțele cantonale și instanțele regionale sunt cele care soluționează litigii comerciale. În plus, instanțele regionale soluționează și cauze de dreptul muncii și al securității sociale. Viena este singura jurisdicție în care există, separat, o instanță cantonală pentru cauze comerciale (Bezirksgericht fûr Handelssachen), o instanță comercială (Handelsgericht) și o instanță specializată în soluționarea litigiilor de dreptul muncii și al securității sociale (Arbeits- und Sozialgericht).

Fișa informativă „Sistemele judiciare” prezintă modul în care este împărțită competența materială între instanțele cantonale și instanțele regionale, precum și între instanțele care soluționează cauze de dreptul muncii și al securității sociale și instanțele care soluționează cauze comerciale.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Delimitarea competențelor se face în principiu în funcție de natura litigiului (competență materială), iar pentru materiile neatribuite astfel instanțelor cantonale sau regionale, în funcție de valoarea litigiului. Competența materială prevalează întotdeauna asupra competenței stabilite de valoarea litigiului.

Competența materială a instanțelor cantonale se exercită, de exemplu, în majoritatea cauzelor de dreptul familiei sau de drept locativ. Competența materială a instanțelor regionale se exercită, de exemplu, în litigii privind responsabilitatea civilă în domeniul atomic (Atomhaftpflichtgesetz), responsabilitatea statului (Amtshaftungsgesetz), protecția datelor (Datenschutzgesetz) sau concurența și drepturile de autor. Instanțele cantonale sunt competente să soluționez cauze în care suma în litigiu este de peste 15 000 EUR, iar instanțele regionale pentru sume de peste 15 000 EUR.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Orice persoană este arondată unui for de competență generală (allgemeiner Gerichtsstand) pe baza propriei legături cu o instanță cantonală. Ca regulă generală, procesele sunt intentate la instanța la forul de competență generală al pârâtului. Forul de competență generală al unei persoane depinde în mod normal de locul în care aceasta își are domiciliul (Wohnsitz) sau reședința obișnuită (gewöhnlicher Aufenthalt); o persoană poate avea mai multe foruri legale. Forul de competență generală al unei entități juridice depinde, de obicei, de unde este situat sediului său social.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

În anumite cauze, procesele pot fi intentate fie în forul de competență generală al pârâtului, fie poate fi selectată o instanță competentă diferită - „circumscripție teritorială aleasă” (Wahlgerichtsstand). Doar pentru procedurile civile, dreptul austriac în materie de competență recunoaște peste douăzeci de circumscripții teritoriale alese diferite care tratează obligațiile contractuale și necontractuale în diverse situații, diferitele cereri legate de dreptul proprietății, precum și circumscripții teritoriale alese de tip procedural. De exemplu, instanța competentă din raza locului de executare sau a locului indicat pe o factură, instanța competentă în raza căreia este situat obiectul litigiului (forum rei sitae), instanța competentă pe raza căreia a fost cauzat prejudiciul sau instanța competentă pe raza căreia a fost depusă o cerere reconvențională. Normele de stabilire a competenței pot să difere în mare măsură de cele stabilite de dreptul UE sau de dreptul intern al altor state membre.

De exemplu, dreptul austriac prevede următoarele locuri de competență în ceea ce privește următoarele acțiuni:

În ceea ce privește acțiunile întemeiate pe clauze contracte (de altă natură decât contractele de muncă): acțiunile având ca scop stabilirea existenței unui contract, executarea sau anularea unui contract și cele privind prejudiciile cauzate de neexecutarea sau de executarea necorespunzătoare a unui contract pot fi înaintate la instanța în raza teritorială a căreia este situat locul unde părțile au convenit ca respectivul contract să fie executat de pârât (instanța competentă în raza teritorială a căreia este situat locul de executare). Contractul trebuie dovedit prin prezentarea de înscrisuri.

În ceea ce privește acțiunile privind pensia de întreținere: a se vedea fișa informativă „Cererile privind pensia de întreținere – Austria”.

În ceea ce privește acțiunile în despăgubire: acțiunile care vizează despăgubiri în caz de deces sau de vătămare corporală a uneia sau a mai multor persoane, în caz de lipsire de libertate în mod ilegal sau pentru prejudicii aduse bunurilor corporale pot fi înaintate, de asemenea, la instanța cantonală în raza teritorială a căreia s-a produs prejudiciul. În plus, o acțiune în despăgubiri pentru un prejudiciu rezultat prin săvârșirea unei infracțiuni poate fi depusă în cadrul acțiunii penale inițiate împotriva inculpatului.

În ceea ce privește acțiunile de divorț: a se vedea fișa informativă „Divorțul – Austria”.

În ceea ce privește acțiunile de atribuire a autorității părintești: a se vedea fișa informativă „Răspunderea părintească – Austria”.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

În anumite cazuri, acțiunea trebuie intentată la o instanță anume, care exclude atât forul de competență generală, cât și posibilitatea de a alege alte instanțe. În aceste cazuri se vorbește de „competență exclusivă” (ausschließlicher Gerichtsstand). Dacă nu se permite derogarea de la această competență exclusivă nici prin acordul părților, suntem în prezența unei „competențe obligatorii” (Zwangsgerichtsstand). Competența obligatorie trebuie prevăzută expres. Competența exclusivă este prevăzută în special (dar nu numai) în dreptul matrimonial și cel al familiei. Competența exclusivă se aplică în materie de litigii matrimoniale sau care decurg dintr-un parteneriat înregistrat, precum și în materie succesorală, iar competența obligatorie - în materie de obligațiuni și raporturi asociative. Normele de stabilire a competenței pot să difere în mare măsură de cele stabilite de dreptul UE sau de dreptul intern al altor state membre.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Dacă nu există un for de competență obligatorie (a se vedea punctul 2.2.2.2 de mai sus), părțile pot conveni în mod expres să se adreseze unei instanțe sau mai multor instanțe de prim grad de jurisdicție în locuri desemnate sau să excludă instanțele care altfel ar avea competență. Acordul trebuie să vizeze fie un anumit litigiu, fie litigiile rezultate dintr-un anumit litigiu sau raport juridic. Nu există cerințe de formă privind acordurile în materie de competență; totuși, trebuie să fie posibilă demonstrarea acordului cu documente doveditoare dacă acesta este contestat pe parcursul procedurilor.

Un acord în materie de competență permite părților să schimbe competența juridică (în funcție de materie și/sau de loc) care ar fi aplicabilă în caz contrar. Astfel de acorduri pot fi încheiate înainte de începerea procedurilor sau la începutul acestora. Dacă instanța de prim grad de jurisdicție este competentă în funcție de suma aflată în litigiu, se poate încheia un acord de schimbare a competenței materiale de la instanța de prim grad de jurisdicție la instanța cantonală, precum și de la o instanță generală la una specializată în materie comercială.

Competența teritorială poate fi schimbată, cu excepția cazului în care acest lucru este exclus în mod expres. Competența obligatorie se aplică în cazul în care o anumită lege specifică faptul că respectiva competență nu poate fi schimbată. De exemplu, competența teritorială nu poate fi schimbată sau poate fi schimbată într-o măsură limitată atunci când competența este stabilită în temeiul articolului 14 din Legea privind protecția consumatorilor (KSchG), al articolului 83a sau 83b din Normele privind competența (JN), al articolului 532 din Codul de procedură civilă (ZPO), al articolului 9 din Legea privind instanțele în materie socială și de muncă (ASGG), al articolului 51 din Reglementările privind compensarea veniturilor (EO) sau al articolului 253 din Codul privind falimentul (IO).

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Viena este singura jurisdicție în care există instanțe civile specializate pentru cauze comerciale, și anume instanța cantonală comercială și instanța vieneză pentru cauze în materie comercială, precum și o instanță civilă specializată în dreptul muncii și al securității sociale, și anume Tribunalul muncii și al securității sociale din Viena. În toate celelalte cantoane, cauzele în materie comercială și cauzele de dreptul muncii și al securității sociale sunt soluționate de instanțele generale. Competența teritorială în materie comercială și de dreptul muncii și al securității sociale este, prin urmare, reglementată de normele generale de procedură civilă.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi: .

Care este instanța competentă? - Polonia

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

În Polonia, cauzele civile sunt judecate de instanțele ordinare (sądy powszechne) și de Curtea Supremă (Sąd Najwyższy) (a se vedea: Sistemele judiciare din statele membre - Polonia), cu excepția cazului în care acestea țin de competența instanțelor specializate.

Dispozițiile privind competența judiciară sunt prevăzute în Codul de procedură civilă (CCP, Kodeks Postępowania Cywilnego), la articolele 16-18 și 27-46.

În instanțele districtuale (sądy rejonowe), cauzele de drept civil sunt judecate de următoarele secții:

Secția civilă;

Secția pentru familie și minori (secție specializată în dreptul familiei, sądy rodzinne) – soluționează cauze de dreptul familiei și de tutelă, cauze referitoare la coruperea morală a minorilor și infracțiunile săvârșite de aceștia, cauze referitoare la tratamentul persoanelor dependente de alcool, droguri sau substanțe psihotrope, precum și cauze care, în conformitate cu alte acte legislative, țin de competența instanței de tutelă;

Litigii de muncă și în materie de securitate socială (secție specializată în dreptul muncii, sądy pracy) – soluționează cauze de dreptul muncii și în materie de securitate socială;

Secția comercială (secție specializată în drept comercial, sądy gospodarcze) – soluționează cauze în materie comercială și civilă între entități comerciale, cu privire la activitățile lor economice, cauze privind societăți comerciale sau relații de parteneriat, cauze introduse împotriva membrilor consiliilor de administrație ale societăților comerciale, cauze referitoare la creanțe care rezultă din declarații false prezentate de membrii consiliilor de administrație la Registrul Național al Instanțelor, cauze introduse împotriva entităților comerciale pentru emiterea unui ordin de încetare a daunelor aduse mediului și cauze în materie de faliment;

Secția de carte funciară – secție specializată în păstrarea și administrarea cărții funciare și soluționarea cauzelor civile privind proceduri legate de cartea funciară;

Instanțele regionale (sądy okręgowe) din Polonia au aceleași secții ca și instanțele districtuale, cu excepția secțiilor de carte funciară, și secții pentru familie și minori. Instanțele regionale din Polonia au secții civile specializate în dreptul familiei care sunt competente să soluționeze, în special, cauze de divorț, de separare de drept și de încetare a separării de drept, de anulare a căsătoriei, de stabilire a existenței sau a inexistenței căsătoriei sau de declarare a caracterului executoriu al hotărârilor pronunțate de instanțele străine în cauze de dreptul familiei.

În plus, Tribunalul Regional din Varșovia are următoarele unități suplimentare care funcționează ca secții:

Tribunalul pentru concurență și protecția consumatorilor (Sąd Ochrony Konkurencji i Konsumentów), al cărui domeniu de activitate include soluționarea cauzelor privind prevenirea practicilor monopoliste și a cauzelor privind reglementarea în domeniul energiei;

Tribunalul pentru mărci comunitare și desene sau modele industriale (Sąd Wspólnotowych Znaków Towarowych i Wzorów Przemysłowych), care soluționează cauze în materie de contrafacere sau riscuri de contrafacere a desenelor sau modelelor industriale sau a mărcilor, anularea protecției unui desen sau model industrial comunitar, expirarea sau anularea unei mărci, precum și efectele contrafacerii unei mărci.

În plus, la 1 ianuarie 2010, Tribunalul Districtual din Lublin a fost desemnat drept instanța competentă pentru soluționarea cauzelor care țin de jurisdicția altor instanțe districtuale în cadrul unei proceduri electronice privind cereri de plată.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

Ca regulă generală, instanțele districtuale au competență în cauzele civile ca instanțe de prim grad de jurisdicție. Instanțele districtuale (sądy rejonowe) au competență în toate cauzele, cu excepția celor prevăzute expres în lege (articolele 16 și 507 din CCP) ca fiind de competența instanțelor regionale.

Instanțele regionale au competență ca instanțe de prim grad de jurisdicție în cauzele enumerate la articolul 17 din CCP, și anume cele privind:

1) drepturi extrapatrimoniale și creanțe patrimoniale pretinse împreună cu aceste drepturi, cu excepția cauzelor privind stabilirea sau contestarea filiației, a cauzelor privind anularea recunoașterii paternității și a cauzelor privind anularea adopției;

2) protecția drepturilor de autor și a drepturilor conexe, cauze privind invenții, modele de utilități, desene sau modele industriale, mărci, indicații geografice și topografiile circuitelor integrate, precum și cauze privind protecția altor drepturi de proprietate asupra bunurilor necorporale;

3) acțiuni formulate în temeiul Legii presei;

4) drepturi de proprietate, în cazul în care valoarea obiectului litigiului este mai mare de șaptezeci și cinci de mii de zloți, cu excepția cauzelor privind obligația de întreținere, a cauzelor privind tulburarea de posesie, a cauzelor privind stabilirea separării bunurilor soților, a cauzelor privind alinierea conținutului unei cărți funciare cu statutul juridic efectiv, precum și a cauzelor examinate în cadrul unei proceduri electronice privind o cerere de plată;

5) pronunțarea unei hotărâri judecătorești în locul unei rezoluții privind împărțirea unei cooperative;

6) abrogarea, anularea sau stabilirea inexistenței rezoluțiilor organelor de conducere ale entităților juridice sau ale unităților organizaționale care nu sunt persoane juridice, dar cărora le-a fost acordată personalitate juridică prin lege;

7) prevenirea și combaterea concurenței neloiale;

8) acordarea de despăgubiri în contul daunelor cauzate prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive nelegale;

9) creanțe care rezultă din încălcarea drepturilor conferite de normele în materie de protecție a datelor.

În plus, competența instanțelor regionale acoperă, de exemplu:

1) cauze privind incapacitatea;

2) cauze în materie de soluționare a litigiilor privind funcționarea întreprinderilor deținute de stat: între consiliul de administrație al întreprinderii și directorul acesteia, între organele de conducere și organele fondatoare ale întreprinderii, precum și între organele de conducere ale întreprinderii și organul care asigură supravegherea acesteia;

3) pentru recunoașterea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele străine și pentru a le declara executorii (articolul 1148¹ și articolul 1151¹ din CCP).

În cauzele referitoare la drepturi de proprietate, reclamantul este obligat să precizeze în cererea introductivă valoarea obiectului litigiului, cu excepția cazului în care litigiul are ca obiect o anumită sumă de bani.

În cauzele referitoare la creanțe pecuniare, chiar dacă sunt formulate ca alternativă la o altă pretenție, valoarea monetară specificată reprezintă valoarea obiectului litigiului.

În alte cauze referitoare la bunuri, reclamantul este obligat să precizeze valoarea obiectului litigiului, indicând valoarea monetară în cererea introductivă, în conformitate cu articolele 20­24 din CCP.

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

A se vedea punctul 2.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

Codul de procedură civilă din Polonia face distincție între patru tipuri de competență a instanțelor: generală (articolele 27-30), alternativă (articolele 31-37), exclusivă (articolele 38­42) și specială (articolele 43-46).

Competența teritorială a fost descrisă în detaliu la punctele 2.2.1-2.2.3.

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Competența teritorială generală

Acțiunile trebuie să fie formulate la instanța de prim grad de jurisdicție competentă teritorial de la domiciliul pârâtului (articolul 27 din CCP).

În conformitate cu articolul 25 din Codul civil, domiciliul unei persoane fizice se află în localitatea/orașul în care respectiva persoană locuiește cu intenția de a rămâne permanent. În cazul în care pârâtul nu își are reședința în Polonia, competența generală se determină în funcție de locul său de ședere, iar, dacă locul de ședere nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul Poloniei, acțiunile trebuie formulate în funcție de ultimul domiciliu al pârâtului în Polonia.

Acțiunile împotriva Trezoreriei de Stat trebuie formulate la instanța competentă de la sediul social al unității organizaționale care face obiectul litigiului. În cazul în care Trezoreria de Stat este reprezentată de Consilierul general al Republicii Polone (Prokuratoria Generalna Rzeczypospolitej Polskiej), acțiunile trebuie formulate la instanța competentă de la sediul social al sucursalei Consilierului responsabilă pentru unitatea organizațională care face obiectul litigiului.

Acțiunile împotriva altor persoane juridice și a altor entități care nu sunt persoane fizice trebuie formulate la instanța competentă de la sediul social al acestora (articolul 30 din CPC).

2.2.2 Reglementări particulare

A se vedea punctul 2.2.2.1.

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Competența teritorială alternativă permite reclamantului să aleagă instanța în anumite cazuri. Astfel, reclamantul poate formula o acțiune la o instanță ordinară sau la o altă instanță menționată la articolele 32-371 din CCP.

Competența teritorială alternativă este prevăzută în următoarele cazuri:

• pentru creanțele de întreținere și pentru stabilirea filiației și pentru creanțe conexe – acțiunile pot fi formulate la instanța competentă de la domiciliul titularului drepturilor;
• pentru o creanță patrimonială împotriva unei entități comerciale – acțiunile pot fi formulate la instanța competentă pentru sediul central sau pentru sucursala entității, în cazul în care creanța are legătură cu activitățile sediului central sau ale sucursalei. Totuși, acest lucru nu este valabil în cauzele în care, potrivit legii, Consilierul general al Trezoreriei de Stat reprezintă Trezoreria de Stat;
• pentru stabilirea existenței unui contract, pentru executarea, încetarea sau anularea unui contract, precum și pentru daunele cauzate de neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unui contract – acțiunile pot fi formulate la instanța competentă de la locul de executare a contractului care face obiectul litigiului; în cazul în care există îndoieli, locul de executare a contractului trebuie confirmat printr-un document;
• pentru o acțiune în răspundere delictuală – acțiunile pot fi formulate la instanța în circumscripția căreia s-a produs evenimentul cauzator de prejudicii;
• pentru plata unei sume datorate pentru gestionarea unui caz – acțiunile pot fi formulate la instanța competentă din locul în care reprezentantul legal a gestionat cazul;
• în cazul unei cereri formulate în temeiul unui contract de închiriere a unui bun imobil (najem sau dzierżawa) – acțiunile pot fi formulate la instanța competentă de la locul în care se află bunul imobil;
• pentru o acțiune împotriva unei părți obligate în temeiul unui bilet la ordin sau cec – acțiunile pot fi formulate la instanța competentă de la locul plății. Mai multe părți obligate în temeiul unui bilet la ordin sau al unui cec pot fi acționate în justiție în solidar la instanța competentă de la locul plății sau la instanța care are competență generală pentru acceptantul sau emitentul biletului la ordin sau al cecului;
• în ceea ce privește dreptul muncii – acțiunile pot fi formulate la instanța competentă în circumscripția căreia se desfășoară, s-a desfășurat sau urma să se desfășoare activitatea sau la instanța competentă de la locul în care se află unitatea de încadrare în muncă [articolul 461 alineatul (1) din CPC].

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Competența exclusivă a unei instanțe înseamnă că o cauză poate fi judecată numai de către instanța prevăzută în cod. Competența exclusivă este prevăzută în următoarele cazuri:

• în ceea ce privește dreptul de proprietate sau alte drepturi reale asupra unor bunuri imobile, precum și în ceea ce privește deținerea de bunuri imobile – acțiunile pot fi formulate numai la instanța competentă de la locul în care se află bunul imobil; în cazul în care obiectul litigiului este o servitute asupra terenului, competența se stabilește în funcție de locul în care se află bunurile grevate de sarcini;
• în ceea ce privește succesiunea, rezerva succesorală, precum și legatele, instrucțiunile sau alte dispoziții testamentare – acțiunile trebuie formulate numai la instanța competentă de la ultima reședință obișnuită a testatorului, iar în cazul în care nu se poate stabili domiciliul testatorului în Polonia, acțiunile trebuie formulate la instanța competentă de la locul patrimoniului succesoral sau al unei părți a acestuia;
• în ceea ce privește apartenența la o cooperativă, un parteneriat, o societate sau o asociație – acțiunile pot fi formulate numai la instanța competentă de la sediul social;
• în ceea ce privește o relație de căsătorie – acțiunile pot fi formulate numai la instanța competentă în circumscripția căreia se află ultimul domiciliu al soților, dacă unul dintre aceștia are încă domiciliul sau reședința obișnuită în respectiva jurisdicție. În absența unui astfel de temei, instanța care are competență exclusivă este instanța competentă de la domiciliul pârâtului și, în absența acestui temei – instanța competentă de la domiciliul reclamantului;
• în ceea ce privește relația dintre părinți și copii și dintre adoptator și adoptat – acțiunile pot fi formulate numai la instanța competentă de la domiciliul reclamantului, cu condiția să nu existe motive de formulare a unei acțiuni în temeiul dispozițiilor privind competența generală.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Competența specială înseamnă că, în anumite cazuri prevăzute în legislația specială, competența instanței poate fi definită în mod diferit:

dreptul de alegere a forului a fost acordat reclamantului;

în cazul în care este justificată competența mai multor instanțe sau în cazul în care acțiunea este formulată împotriva mai multor părți în privința cărora au competență instanțe diferite conform legislației privind competența generală. Același lucru este valabil și în cazul în care bunul imobil a cărui amplasare stă la baza stabilirii competenței judiciare este situat în mai multe jurisdicții;

dreptul de alegere a forului a fost acordat ambelor părți în temeiul unui acord sau al unei cereri comune.

Părțile pot conveni în scris ca un litigiu deja existent sau orice litigiu care poate să apără în viitor ca urmare a unui raport juridic specific să fie înaintat spre soluționare unei instanțe de prim grad de jurisdicție care nu are competență teritorială potrivit legii. Această instanță va avea competență exclusivă, cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel sau cu excepția cazului în care reclamantul a depus o cerere introductivă în cadrul unei proceduri electronice privind cereri de plată. De asemenea, printr-un acord scris, părțile pot să limiteze dreptul reclamantului de a alege instanța, în cazul în care există mai multe instanțe competente să soluționeze litigiul.

Cu toate acestea, părțile nu pot să modifice competența exclusivă.

Acordurile privind competența judiciară trebuie să fie încheiate în scris. Acestea pot face parte dintr-un acord privind dreptul material (o clauză privind competența) sau pot constitui un acord separat.

În cauzele de dreptul muncii și în materie de securitate socială, la cererea comună a părților, instanța competentă poate să trimită cauza spre judecare la o altă instanță de nivel echivalent, care soluționează cauze de dreptul muncii și în materie de securitate socială, atunci când acest lucru este justificat de motive de celeritate.

Instanța competentă este desemnată de instanța superioară sau de Curtea Supremă.

În cazul în care instanța competentă nu poate soluționa cauza sau nu poate întreprinde alte acțiuni din cauza unui obstacol, instanța superioară va desemna o altă instanță. Motivul acestei desemnări poate fi numai un obstacol care împiedică soluționarea cauzei, de exemplu, recuzarea unui judecător sau un caz de forță majoră.

Curtea Supremă are obligația de a desemna instanța în fața căreia urmează să fie formulată acțiunea în cazul în care, având în vedere împrejurările cauzei, competența teritorială nu poate fi stabilită conform dispozițiilor codului (articolul 45 din CPC).

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Instanțele specializate sunt instanțele administrative (sądy administracyjne) și instanțele militare (sądy wojskowe).

Funcționarea instanțelor militare este reglementată de Legea privind organizarea instanțelor militare (Prawo o ustroju sądów wojskowych) din 21 august 1997. În general, aceste instanțe soluționează cauze privind infracțiuni comise de membri ai forțelor armate poloneze. Alte cauze pot fi înaintate instanțelor militare spre judecare numai prin lege.

Funcționarea instanțelor administrative este reglementată de Legea privind organizarea instanțelor administrative (Prawo o ustroju sądów administracyjnych) din 25 iulie 2002. Instanțele administrative înfăptuiesc justiția prin monitorizarea activității autorităților administrației publice, precum și prin soluționarea litigiilor în materie de atribuții și competență între autoritățile administrației locale și autoritățile administrației centrale. Nu este exclus ca, în cazuri excepționale, o instanță administrativă să hotărască într-o cauză civilă, în cadrul exercitării sarcinilor sale de control al activităților autorităților administrației publice.

Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi: .

Care este instanța competentă? - Portugalia

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

În primul rând, ar trebui menționat că răspunsurile din această fișă informativă se referă doar la instanțele judecătorești [numite în general instanțe comune (tribunais comuns) în Portugalia]. Pe lângă instanțele judecătorești, există și alte categorii de instanțe: Curtea Constituțională, instanțele administrative, curtea de conturi (Tribunal de contas). Există, de asemenea, judecători de pace (Julgados de Paz) și instanțe arbitrale (Tribunais arbitrais).

Pentru a afla care este categoria competentă, se aplică următoarea regulă: instanțele judecătorești au competențe în cauze care nu sunt atribuite altor categorii de instanțe.

În plus, în interiorul categoriei instanțelor judecătorești, opusul unei instanțe specializate nu este o instanță civilă de drept comun. Opusul unei instanțe specializate este o instanță de drept comun. Utilizarea unui complet (juízo) ori a unei instanțe specializate sau a unui complet ori a unei instanțe de drept comun depinde de obiectul cauzei și, în situațiile indicate mai jos, și de valoarea acestuia.

Se aplică următoarele legi:

• Legea nr. 62/2013 din 26 august 2013, a cărei ultimă versiune poate fi consultată la adresa:http://www.pgdlisboa.pt/leis/lei_mostra_articulado.php?nid=1974&tabela=leis
• Decretul-lege nr. 49/2014 din 27 martie 2014, a cărui ultimă versiune poate fi consultată la adresa:http://www.pgdlisboa.pt/leis/lei_mostra_articulado.php?nid=2075&tabela=leis&ficha=1&pagina=1&so_miolo=&

Instanțele judecătorești de prim grad de jurisdicție se împart, de regulă, în instanțe cu o competență teritorială mai amplă (Tribunais de competência territorial alargada) și instanțe districtuale (Tribunais de comarca) (articolul 33 din Legea nr. 62/2013).

Pentru a afla cărei instanțe de prim grad de jurisdicție trebuie să vă adresați, trebuie avute în vedere și următoarele aspecte.

• Instanțele cu o competență teritorială mai amplă sunt instanțe judecătorești specializate a căror competență se extinde asupra întregului teritoriu sau a unei părți din teritoriu care include mai multe districte. Portugalia are următoarele instanțe cu o competență teritorială mai amplă: tribunalul maritim (Tribunal marítimo); tribunalul pentru proprietate intelectuală (Tribunal da propriedade intelectual); tribunalul pentru concurență, reglementare și supraveghere (Tribunal da concorrência, regulação e supervisão); tribunalul pentru executarea pedepselor (Tribunal de execução das penas); tribunalul central de anchetă penală (Tribunal central de instrução criminal) (articolul 83 din Legea nr. 62/2013).
• Instanțele districtuale sunt împărțite în instanțe specializate, instanțe de drept comun și instanțe cu competență locală (articolul 81 din Legea nr. 62/2013).
• Toate completurile centrale sunt specializate și se împart în completuri civile centrale, completuri penale centrale, completuri centrale de anchetă penală, completuri comerciale centrale, completuri centrale de executare, completuri centrale pentru familie și minori și completuri centrale pentru conflicte de muncă.
• Completurile locale se împart în completuri civile locale, completuri penale locale, completuri locale pentru contravenții, completuri locale cu competență generală și completuri locale de proximitate.
• Completurile locale de proximitate funcționează ca o filială a instanței districtuale: ele nu fac altceva decât să primească documente referitoare la cauzele deja introduse la completurile sau la instanțele cu competență pe teritoriul districtului respectiv, furnizează informații, organizează videoconferințe și asigură sprijin pentru proceduri. Cu toate acestea, cauzele nu sunt judecate de completul local de proximitate și, în principiu, nu trebuie introduse în cadrul acestuia [articolul 130 alineatele (5) și (6) din Legea nr. 62/2013].

În cazuri specifice, există proceduri care trebuie introduse și judecate de alte autorități decât instanțele judecătorești. În funcție de cauză, aceste proceduri sunt înaintate instanței competente în anumite etape: în caz de contestație, cale de atac sau dacă trebuie aprobate anumite decizii. Acest lucru se întâmplă în cazul următoarelor proceduri:

• Procedurile speciale de evacuare trebuie introduse pe cale electronică la Biroul Național de Închirieri (Balcão Nacional do Arrendamento) din Porto, care acoperă întregul teritoriu al Portugaliei. Vă rugăm să consultați: aici
• Procedurile privind somațiile de plată în vederea încasării unei datorii trebuie introduse pe cale electronică la Biroul Național pentru Somații de Plată (Balcão Nacional do Injunções) din Porto, care acoperă întregul teritoriu național. Vă rugăm să consultați: aici
• În anumite cazuri, procedurile de succesiune (processo de inventário) trebuie solicitate la instanțele judecătorești, în timp ce, în alte cazuri, acestea pot fi inițiate în instanță sau, în mod alternativ, la un birou notarial.
• Procurorul din cadrul instanței competente are obligația de a hotărî cu privire la cererile de: scutire de la cerința privind acordarea consimțământului (atunci când solicitarea se referă la incapacitatea sau absența unei persoane); autorizare a desfășurării acțiunilor de către reprezentantul legal al persoanei aflate în incapacitate; autorizare a înstrăinării sau a grevării activelor persoanei absente; confirmare a acțiunilor desfășurate de reprezentantul persoanei aflate în incapacitate; și notificare a reprezentantului legal, astfel încât să se pronunțe cu privire la acceptarea sau respingerea cadourilor în favoarea persoanei aflate în incapacitate.
• Procedurile al căror scop este acela de a obține un acord între părți trebuie să fie introduse la orice oficiu al registrului civil în ceea ce privește: întreținerea copiilor adulți sau emancipați; întreținerea copiilor minori, în cazul în care ambii părinți sunt de acord; moștenitorii locuinței familiei; anularea dreptului de a folosi numele de familie al celuilalt soț; autorizarea folosirii numelui de familie al fostului soț; separarea și divorțul prin acordul soților, cu sau fără bunuri comune; conversia separării judiciare a persoanelor și a activelor în divorț; reglementarea sau modificarea reglementării răspunderii părintești pentru copiii minori.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

În acest răspuns, instanțele civile locale de drept comun sunt asimilate completurilor civile locale și completurilor cu competență generală din cadrul instanțelor districtuale. Competența acestor instanțe este definită în mod implicit; cu alte cuvinte, ele sunt competente atunci când nu există altă secție competentă sau instanță specializată. Acestea sunt, de asemenea, competente în cazul în care valoarea cauzei este mică.

Prin urmare, ar trebui să vă adresați completului civil local sau, dacă nu există unul, completului local cu competență generală din cadrul instanței districtuale, dacă este vorba despre una dintre următoarele cauze:

• acțiuni declarative civile cu caracter ordinar, cu o valoare de cel mult 50 000,00 EUR;
• cauze care nu sunt atribuite altor completuri sau instanțe cu o competență mai amplă;
• proceduri de executare atunci când nu există un complet de executare sau alt complet ori altă instanță specializat(ă) competent(ă);
• acțiuni urgente legate de minori în ceea ce privește tutela civilă, tutela educațională și creșterea copilului, chiar și atunci când există o secție pentru familie și minori competentă pentru astfel de acțiuni, dacă respectiva secție pentru familie și minori se află în altă municipalitate;
• mandate, scrisori, înștiințări și comunicări cărora trebuie să li se dea curs la nivel local, la solicitarea altor instanțe sau autorități competente;
• alte cazuri prevăzute de lege;
• căi de atac împotriva deciziilor pronunțate de căpitanul portului în proceduri privind contravenții maritime de natură administrativă și acțiuni declarative ordinare cu o valoare de cel mult 50 000,00 EUR care țin de competența materială a tribunalului maritim, în districte judiciare care nu fac parte din zona de competență teritorială a tribunalului maritim;
• cauzele care implică cereri cu valoare redusă prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 861/2007 din 11 iulie 2007.

Pentru a afla dacă ar trebui să vă adresați fie completului civil local sau completului local cu competență generală, fie unui complet central specializat, vă rugăm să consultați și răspunsul la întrebarea 3 de mai jos În cazul în care o cauză este de competența unei instanțe specializate; cum pot afla cărei instanțe trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Potrivit normelor privind competența în ceea ce privește ierarhia, instanțele judecătorești se împart în instanțe de prim grad de jurisdicție, curți de apel (Tribunais da Relação)(sau instanțe de al doilea grad de jurisdicție) și Curtea Supremă de Justiție (Supremo Tribunal de Justiça), care este instanța judecătorească de ultim grad de jurisdicție (articolul 42 din Legea nr. 62/2013).

Legea reglementează cauzele în care admisibilitatea căii de atac depinde de competența instanțelor:

• Competența pentru curțile de apel este de 30 000,00 EUR,
• iar cea pentru instanțele de prim grad de jurisdicție (Tribunais de primeira instância) este de 5 000,00 EUR (valori la data ultimei actualizări a acestei fișe informative).
• De regulă, Curtea Supremă de Justiție examinează căile de atac a căror valoare depășește competența curților de apel, iar curțile de apel examinează cauzele a căror valoare depășește competența instanțelor judecătorești de prim grad de jurisdicție (articolul 44 din Legea nr. 62/2013).

Acțiunile trebuie să fie introduse și judecate în cadrul instanțelor de prim grad de jurisdicție. În plus, instanțele de prim grad de jurisdicție au competența de a soluționa căile de atac împotriva deciziilor notarilor și grefierilor, precum și a altor decizii prevăzute de lege. Pentru a stabili ce instanță de prim grad de jurisdicție este competentă, trebuie aplicate normele privind competența în ceea ce privește obiectul cauzei, valoarea și teritoriul, care vor fi prezentate în răspunsurile la întrebările de mai jos.

În principiu, curțile de apel judecă doar căile de atac introduse împotriva hotărârilor instanțelor de prim grad de jurisdicție. În mod excepțional, legea le conferă competența de a judeca anumite cauze în primă instanță. De asemenea, curțile de apel judecă conflictele de competență dintre instanțele de prim grad de jurisdicție, plângerile împotriva ordinelor pronunțate în prima instanță și revizuirea hotărârilor instanțelor străine în cauze civile și comerciale.

Curtea Supremă de Justiție instrumentează căile de atac formulate împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel. În situații speciale prevăzute de lege, aceasta examinează căile de atac formulate împotriva hotărârilor instanțelor de prim grad de jurisdicție. În mod excepțional, legea îi conferă competența de a judeca anumite cauze ca instanță de prim și ultim grad de jurisdicție. De asemenea, Curtea Supremă de Justiție soluționează cauze care implică conflicte de competență între curțile de apel și căi extraordinare de atac pentru standardizarea jurisprudenței.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

Instanțele de prim grad de jurisdicție

În Portugalia există 23 de instanțe districtuale (tribunais judiciais de comarca):

• Tribunalul Districtual din Regiunea Autonomă a Insulelor Azore
• Tribunalul Districtual din Aveiro
• Tribunalul Districtual din Beja
• Tribunalul Districtual din Braga
• Tribunalul Districtual din Bragança
• Tribunalul Districtual din Castelo Branco
• Tribunalul Districtual din Coimbra
• Tribunalul Districtual din Évora
• Tribunalul Districtual din Faro
• Tribunalul Districtual din Guarda
• Tribunalul Districtual din Leiria
• Tribunalul Districtual din Lisabona
• Tribunalul Districtual din Lisabona de nord
• Tribunalul Districtual din Lisabona de vest
• Tribunalul Districtual din Regiunea Autonomă a Insulelor Madeira
• Tribunalul Districtual din Portalegre
• Tribunalul Districtual din Porto
• Tribunalul Districtual din Porto de est
• Tribunalul Districtual din Santarém
• Tribunalul Districtual din Setúbal
• Tribunalul Districtual din Viana do Castelo
• Tribunalul Districtual din Vila Real
• Tribunalul Districtual din Viseu

(articolul 33 din Legea nr. 62/2013).

Pe lângă aceste instanțe, există și instanțe cu o competență teritorială mai extinsă, iar următoarele trei dintre acestea au și competență civilă și comercială:

• Tribunalul maritim (Tribunal Marítimo),
• Tribunalul pentru proprietate intelectuală (Tribunal da Propriedade Intelectual),
• Tribunalul pentru concurență, reglementare și supraveghere (Tribunal da Concorrência, Regulação e Supervisão)

(articolul 83 din Legea nr. 62/2013).

Curțile de Apel

În a doua instanță, există cinci curți de apel care poartă numele municipiului în care se află:

• Curtea de Apel Lisabona
• Curtea de Apel Porto
• Curtea de Apel Coimbra
• Curtea de Apel Évora
• Curtea de Apel Guimarães

[Anexa I menționată la articolul 32 alineatul (1) din Legea nr. 62/2013].

Instanța finală

• Curtea Supremă de Justiție, situată în Lisabona.

(articolul 31 din Legea nr. 62/2013).

Curtea Supremă de Justiție deține competența pentru întregul teritoriu al Portugaliei. Curțile de apel și instanțele de prim grad de jurisdicție dețin competența în zona districtelor judiciare în care se află, care sunt definite în legea privind organizarea sistemului judiciar (Legea nr. 62/2013 din 26 august 2013). Pentru a afla dacă instanța din orașul A sau din orașul B este competentă într-o anumită cauză, trebuie consultate anexele I, II și III la legea menționată anterior cu privire la organizarea sistemului judiciar.

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Persoane fizice

Instanța competentă este cea de la domiciliul pârâtului, cu excepția cazului în care o anumită dispoziție legală sau normele menționate mai jos conțin prevederi diferite (articolul 80 din Codul de procedură civilă):

• Dacă pârâtul nu are o reședință obișnuită, dacă reședința sa este necunoscută sau dacă este absent, acțiunea se introduce la instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul.
• Cererea privind custodia provizorie sau permanentă a activelor unei persoane absente se depune la instanța de la ultimul domiciliu cunoscut al acestei persoane în Portugalia.
• Dacă domiciliul și reședința pârâtului se află într-o altă țară, instanța în a cărei rază teritorială se află pârâtul este cea competentă.
• Dacă pârâtul nu se află în Portugalia, instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul este cea competentă. Dacă reclamantul are, de asemenea, domiciliul în altă țară, instanța din Lisabona este cea competentă.

Persoane juridice și societăți

Dacă pârâtul este statul, în cazurile în care instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul pârâtul ar fi cea competentă, competența este transferată instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul (articolul 81 din Codul de procedură civilă).

Dacă pârâtul este o altă persoană juridică sau o societate, instanța competentă este instanța în a cărei rază teritorială se află sediul principal al pârâtului sau sediul sucursalei, al agenției, al filialei, al delegației sau al reprezentanței acestuia, în funcție de faptul dacă acțiunea se introduce împotriva persoanei juridice sau a entităților menționate.

Cu toate acestea, acțiunile împotriva persoanelor juridice sau a societăților străine care au o sucursală, o agenție, o filială, o delegație sau o reprezentanță în Portugalia pot fi introduse la instanțele în a căror rază teritorială se găsește sediul acestora, chiar dacă cererea de chemare în judecată este introdusă împotriva sediului principal.

Pârâții multipli și cererile cumulate (articolul 82 din Codul de procedură civilă)

Atunci când în aceeași cauză sunt mai mulți pârâți, cauza împotriva acestora trebuie introdusă la instanța în a cărei rază teritorială își au domiciliul majoritatea acestora. Dacă numărul de pârâți cu domicilii diferite este același, reclamantul poate alege instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul oricare dintre pârâți.

Dacă reclamantul introduce mai multe cereri pentru care ar deține competență teritorială diferite instanțe, reclamantul poate opta pentru oricare dintre aceste instanțe pentru introducerea acțiunii.

Vor face excepție doar situațiile în care instanța își poate evalua, din proprie inițiativă, lipsa competenței pentru oricare dintre cereri, din rațiuni legate de acoperirea teritorială, de valoare sau de un acord. În cazul în care instanța nu este de acord cu acest caz, acțiunea trebuie introdusă la instanța cu competență asupra cererii în cauză. De exemplu, acest lucru se întâmplă în anumite situații, atunci când competența de a judeca una dintre cereri depinde de situația bunurilor imobile sau de locul de respectare a obligației. Acest lucru este valabil și în cauzele care implică un ordin de protecție (providência cautelar) sau măsuri pregătitoare (diligência antecipada) și în cauzele în care părțile sunt judecători sau rude ale acestora, în cadrul anumitor proceduri de executare, în cauzele care trebuie conexate cu alte cauze, în cauzele în care notificarea nu este comunicată pârâtului înainte de pronunțarea hotărârii sau în cauzele în care instanța nu este competentă din cauza valorii cauzei.

Atunci când există mai multe cereri între care există o relație de dependență sau de subsidiaritate, cauza trebuie introdusă la instanța competentă pentru judecarea cererii principale.

Acțiuni în cadrul cărora una dintre părți este judecător, soțul/soția unui judecător sau o anumite categorii de rude (articolul 84 din Codul de procedură civilă)

În cauzele în care este implicat un judecător, soțul/soția unui judecător, oricare dintre ascendenții sau descendenții unui judecător sau o persoană care coabitează cu un judecător și dacă aceste cauze trebuie introduse în districtul judiciar în care judecătorul respectiv își exercită funcția, competența revine instanței principale din districtul judiciar care este cel mai apropiat de districtul judiciar al judecătorului.

Dacă acțiunea este introdusă în districtul judiciar în care judecătorul suspendat își exercită funcția sau dacă judecătorul este transferat acolo în timp ce cauza se află deja pe rol, cauza se transferă către cel mai apropiat district judiciar.

Normele menționate anterior nu se aplică în cazul districtelor judiciare în care există mai mulți judecători; în această situație, acțiunea este atribuită sau transferată altui judecător din același district judiciar.

Soluționarea căilor de atac

Căile de atac trebuie introduse în fața instanței superioare ierarhic instanței a cărei decizie face obiectul căii de atac (articolul 83 din Codul de procedură civilă).

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

În continuare veți regăsi răspunsul la aceste trei întrebări.

Competența asupra locului în care se află activele

Acțiunile care vizează drepturi in rem sau in personam de utilizare a unor bunuri imobile, împărțirea bunurilor deținute în comun, evicțiunea, dreptul de preempțiune și executarea silită imobiliară, precum și acțiunile care vizează reipotecarea, substituirea, reducerea sau stingerea ipotecilor trebuie introduse la instanța în a cărei rază teritorială este situat bunul imobil în cauză.

Cu toate acestea, acțiunile care au ca obiect reipotecarea, substituirea, reducerea sau stingerea ipotecilor asupra navelor sau a aeronavelor vor fi, însă, introduse la instanța din districtul judiciar aferent locului de înregistrare relevant. În cazul în care creditul ipotecar vizează nave sau aeronave înregistrate în mai multe districte judiciare, reclamantul poate opta pentru oricare dintre acestea.

Atunci când acțiunea vizează un grup de obiecte mobile care aparțin aceleiași persoane și care sunt de unică folosință sau atât active mobile, cât și active imobile, sau active imobiliare situate în districte judiciare diferite, acțiunea respectivă este introdusă la instanța din districtul unde se află cele mai valoroase active imobile. În acest scop, se vor folosi valorile din registrul funciar. Dacă activul imobil care face obiectul acțiunii se află în mai multe districte judiciare, reclamantul poate alege să introducă acțiunea în oricare dintre aceste circumscripții judiciare (articolul 70 din Codul de procedură civilă).

Competența pentru respectarea obligației

Acțiunile prin care se solicită respectarea obligațiilor, despăgubiri pentru neconformități sau pentru respectarea incompletă a obligațiilor și rezilierea unui contract ca urmare a neconformității sunt introduse la instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului.

Creditorul poate opta pentru instanța din locul unde ar fi trebuit să fie îndeplinită obligația, atunci când pârâtul este persoană juridică sau când domiciliul creditorului se află în zonele metropolitane ale orașelor Lisabona sau Porto, iar pârâtul are domiciliul în aceeași zonă metropolitană.

În cazul unei acțiuni de stabilire a răspunderii civile bazată pe un act sau risc ilegal, instanța competentă este instanța în a cărei rază teritorială a avut loc fapta (articolul 71 din Codul de procedură civilă).

Divorțul și separarea

Instanța competentă în procedura de divorț sau de separare de drept este instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința reclamantul (articolul 72 din Codul de procedură civilă).

Acțiuni pentru recuperarea onorariilor

În ceea ce privește recuperarea onorariilor reprezentanților legali sau a experților și recuperarea sumelor avansate clientului, instanța competentă este instanța în care a fost prestat serviciul. Acțiunile pentru recuperarea onorariilor se judecă împreună cu cauza pentru care a fost prestat serviciul.

Atunci când cauza pentru care a fost prestat serviciul a fost introdusă la Curtea de Apel sau la Curtea Supremă de Justiție, acțiunea de recuperare a onorariilor trebuie examinată de instanța districtuală în a cărei rază teritorială își are domiciliul debitorul (articolul 73 din Codul de procedură civilă).

Stabilirea și repartizarea daunelor generale

Instanța competentă pentru portul în care a fost sau ar fi trebuit să fie livrată încărcătura unei nave, care a suferit avarie generală, are competența de a decide și de a stabili asupra acestei daune (articolul 74 din Codul de procedură civilă).

Pierderi și daune datorate unei coliziuni între nave

O acțiune pentru pierderile și daunele rezultate în urma unei coliziuni între nave poate fi introdusă la instanța din zona în care s-a produs accidentul, la instanța de la domiciliul proprietarului navei care a lovit cealaltă navă, la instanța de la locul în care este înregistrată sau în care se află nava sau la instanța competentă pentru primul port de escală a navei care a fost lovită (articolul 75 din Codul de procedură civilă).

Despăgubiri pentru operațiunile de salvare sau de ajutorare a navelor

Cererile prin care se solicită plata despăgubirilor pentru salvarea sau oferirea de asistență navelor pot fi înaintate instanței de la locul în care s-a produs fapta, instanței din zona în care se află domiciliul proprietarului obiectelor recuperate sau instanței din locul în care este înmatriculată sau se găsește nava salvată (articolul 76 din Codul de procedură civilă).

Stingerea drepturilor de retenție asupra navelor

O acțiune în cadrul căreia care o navă achiziționată gratuit sau în schimbul unei sume de bani urmează să fie declarată liberă de orice privilegii trebuie introdusă la instanța competentă pentru portul în care este ancorată nava la momentul cumpărării (articolul 77 din Codul de procedură civilă).

Măsuri provizorii și acțiuni pregătitoare

Cererile de punere sub sechestru și de confiscare a bunurilor pot fi depuse la instanța unde urmează să fie introdusă acțiunea corespunzătoare sau la instanța din locul unde se găsesc bunurile sau, în cazul în care bunurile sunt situate în mai multe districte, în oricare dintre acestea.

Cu privire la un ordin de protecție prin care se solicită suspendarea imediată a lucrărilor de construcții noi (embargo de obra nova), instanța în a cărei rază teritorială urmează să fie executate lucrările este cea competentă.

Pentru alte măsuri provizorii, instanța competentă este cea la care trebuie introdusă acțiunea aferentă.

Acțiunile pregătitoare efectuate pentru prezentarea probelor se vor realiza în instanța competentă pentru districtul în care vor fi efectuate acțiunile.

Procedura măsurilor provizorii și acțiunile pregătitoare pentru prezentarea probelor sunt conexate cu acțiunea aferentă și, dacă este necesar, sunt transmise instanței la care a fost introdusă acțiunea (articolul 78 din Codul de procedură civilă).

Notificări judiciare

Cererile privind notificările judiciare se înaintează instanței din districtul în care își are reședința persoana care urmează să fie notificată (articolul 79 din Codul de procedură civilă).

Executarea silită (articolul 89 din Codul de procedură civilă)

De regulă, instanța competentă pentru procedura de executare este cea de la domiciliul pârâtului, cu excepția cazului în care o anumită dispoziție legală sau normele menționate mai jos conțin prevederi diferite.

Partea care solicită executarea silită poate opta pentru instanța din locul în care trebuie să fie îndeplinită obligația, atunci când partea împotriva căreia se solicită executarea silită este persoană juridică sau când domiciliul părții care solicită executarea silită se află în zonele metropolitane ale orașelor Lisabona sau Porto, iar partea împotriva căreia se solicită executarea silită are domiciliul în aceeași zonă metropolitană.

Dacă procedura de executare silită se referă la returnarea unor bunuri sau la o datorie cu garanție in rem, este competentă instanța de la locul în care se află obiectul sau cea de la locul în care se află activele grevate.

Atunci când procedura de executare silită trebuie să fie introdusă la instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul partea împotriva căreia se solicită executarea silită și respectiva parte nu are un domiciliu în Portugalia, dar deține bunuri în acest stat, competența pentru procedura de executare silită revine instanței în a cărei rază teritorială se află activele.

Instanța în a cărei rază teritorială se află activele este competentă și atunci când: procedura de executare silită trebuie să fie prezentată unei instanțe portugheze atunci când ea vizează valabilitatea constituirii/lichidării societăților/altor persoane juridice cu sediul social în Portugalia sau valabilitatea deciziilor organismelor de conducere ale acestora; și nu se aplică niciuna dintre situațiile prevăzute în normele precedente sau următoare aplicabile executării silite, menționate anterior sau în cele ce urmează.

În cauzele care implică mai multe proceduri de executare silită care intră în competența teritorială a unor instanțe diferite, va fi competentă instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul partea împotriva căreia se solicită executarea silită.

La executarea unei hotărâri pronunțate de instanțele portugheze, cererea de executare se formulează în cadrul procedurii în care s-a pronunțat hotărârea și se consemnează în același dosar. Dacă, ulterior, cauza a intrat în faza de apel, procedura de executare este inclusă în copia certificată pentru conformitate cu originalul a dosarului. Atunci când o secție specializată este competentă pentru executare, acesteia trebuie să îi fie trimise cât mai repede o copie a hotărârii, cererea prin care a fost inițiată procedura de executare silită și documentele însoțitoare.

Dacă hotărârea a fost pronunțată de arbitri în cadrul unei proceduri de arbitraj desfășurate în Portugalia, instanța competentă pentru executare este instanța districtuală de la locul în care s-a desfășurat arbitrajul (articolul 85 din Codul de procedură civilă).

În situația în care acțiunea a fost introdusă la Curtea de Apel sau la Curtea Supremă de Justiție, este competentă instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul partea împotriva căreia se solicită executarea silită. Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea silită este judecător sau rudă cu un judecător, se aplică normele menționate anterior la Cauzele în care una dintre părți este judecător, soțul/soția unui judecător sau o rudă. În orice caz, dosarul privind procedura declarativă sau o copie a acestuia se trimite la instanța competentă pentru executare (articolul 86 din Codul de procedură civilă).

În procedurile de executare care vizează costuri, amenzi sau despăgubiri ca urmare a unui litigiu cu rea-credință, instanța competentă este cea în cadrul căreia procedurile au condus la comunicarea facturii sau a decontării respective. Procedurile de executare care vizează costuri, amenzi sau despăgubiri se realizează prin conexarea la cauza principală.

Atunci când verdictul de plată a costurilor, amenzilor sau despăgubirilor a fost pronunțat la Curtea de Apel sau la Curtea Supremă de Justiție, executarea se realizează la instanța de prim grad de jurisdicție competentă în zona în care a avut loc procedura (articolele 87 și 88 din Codul de procedură civilă).

În cazul unei executări care are la bază o hotărâre pronunțată în străinătate, este competentă instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul pârâtul (articolul 86, în temeiul articolului 90 din Codul de procedură civilă).

În cazul unei somații europene de plată [Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 din 12 decembrie 2006, modificat prin Regulamentul (UE) 2015/2421], este competentă instanța districtuală din Porto, instanța centrală, prima secție civilă.

Dreptul muncii

În general, acțiunile trebuie introduse în instanța de la domiciliul pârâtului. Se consideră că angajatorii sau asigurătorii, precum și instituțiile de securitate socială au domiciliul în locul în care dețin o sucursală, o agenție, o delegație sau o reprezentanță (articolul 13 din Legea care reglementează instanțele pentru litigii de muncă).

Acțiunile care decurg dintr-un contract de muncă introduse de un lucrător împotriva angajatorului acestuia pot fi înaintate instanței de judecată în a cărei rază teritorială se desfășoară munca sau este domiciliat lucrătorul.

În cazul în care există mai mulți reclamanți, instanța competentă este cea de la locul în care se desfășoară activitatea în cauză sau de la locul în care își are domiciliul oricare dintre reclamanți.

În cazul în care munca se desfășoară în mai multe locuri, cauzele care decurg din contractul de muncă pot fi introduse în instanța aferentă oricăruia dintre aceste locuri (articolul 14 din Legea care reglementează instanțele pentru litigii de muncă).

Acțiuni care decurg din accidente de muncă și boli profesionale trebuie introduse la instanța în a cărei rază teritorială a avut loc accidentul sau în a cărei rază teritorială a lucrat ultima dată persoana bolnavă la un loc de muncă care ar fi putut provoca boala.

Dacă accidentul se produce în străinătate, acțiunea trebuie introdusă în Portugalia, la instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul persoana care a suferit accidentul.

Dacă există mai mulți beneficiari, este competentă instanța în a cărei rază teritorială își au domiciliul cei mai mulți solicitanți sau, dacă numărul solicitanților este egal, instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul prima persoană care a depus o cerere.

Dacă lucrătorul care a suferit accidentul sau care este bolnav sau beneficiarul este înregistrat ca membru al echipajului unei nave sau al unei aeronave, iar accidentul se produce în timpul unei călătorii sau boala este depistată în timpul unei călătorii, instanța de la primul loc de pe teritoriul național în care a ajuns nava sau aeronava ori instanța de la locul în care este înregistrată nava sau aeronava este, de asemenea, competentă pentru soluționarea cauzei respective (articolul 15 din Legea care reglementează instanțele pentru litigii de muncă).

În cazul concedierilor colective, măsurile provizorii de suspendare și obiecțiile trebuie introduse la instanța în a cărei rază teritorială se află unitatea unde se desfășoară activitatea.

În cazul în care concedierea colectivă afectează lucrători din mai multe unități, este competentă instanța în a cărei rază teritorială se află unitatea cu cel mai mare număr de lucrători concediați (articolul 16 din Legea care reglementează instanțele pentru litigii de muncă).

Insolvența

În cazul procedurilor de insolvență, este competentă instanța în a cărei rază teritorială se află sediul social sau domiciliul debitorului ori domiciliul testatorului la data decesului, după caz.

La fel de competentă este și instanța în a cărei rază teritorială se află principalul centru de interes al debitorului. Acesta înseamnă locul în care debitorul își administrează de obicei interesele și este recunoscut ca atare de către terți (articolul 16 din Codul de insolvență și recuperare a creanțelor societăților).

Publicarea și înscrierea într-un registru public a unei hotărâri pronunțate în străinătate în ceea ce privește deschiderea procedurii, astfel cum se prevede la articolele 21 și 22 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000, se solicită la instanța portugheză în a cărei rază teritorială se află unitatea debitorului. Dacă debitorul nu are sediul în Portugalia, trebuie adresată o cerere secției comerciale din Lisabona, în cazul în care masa bunurilor care face obiectul insolvenței implică o societate comercială. Dacă masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu implică o societate, este competentă secția civilă din Lisabona.

Norma de competență menționată anterior se aplică în cazul recunoașterii unei hotărâri declarative de insolvență pronunțate în străinătate (articolul 288 din Codul de insolvență și recuperare a creanțelor societăților).

Inventarierea succesiunii

În ceea ce privește competența în procedurile de inventariere a succesiunii, consultați fișa informativă privind succesiunea.

Întreținerea adulților și a minorilor și stabilirea răspunderii părintești

În ceea ce privește competența în acțiunile declarative privind plățile de întreținere a adulților și a minorilor, la executarea acestora și în acțiunile privind stabilirea răspunderii părintești, consultați fișa informativă privind întreținerea.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Da, în anumite limite.

Pe plan intern, prin acord expres, părțile pot decide să nu aplice normele privind competența teritorială. Aceasta este așa-numita competență convențională (competência convencional)(articolul 95 din Codul de procedură civilă).

Competența convențională nu se poate aplica în cauzele în care instanța poate declara, din proprie inițiativă, o lipsă a competenței teritoriale. Acest lucru se întâmplă, de exemplu, în anumite cazuri în care competența instanței depinde de situația bunurilor imobile, de locul de îndeplinire a obligației sau atunci când cauza implică un ordin de protecție sau acțiuni pregătitoare. Acest lucru este valabil și în cadrul acțiunilor în care părțile sunt judecători sau rude ale acestora, în cadrul anumitor proceduri de executare, în cauzele care trebuie conexate cu alte cauze și în cauzele în care notificarea nu este comunicată pârâtului înainte de pronunțarea hotărârii. În aceste cazuri, nu este posibilă nerespectarea competenței teritoriale prin acord.

Nu este niciodată posibilă nerespectarea normelor privind competența materială, ierarhia și valoarea cauzei la discreția părților.

Competența bazată pe acord, atunci când este permisă, este obligatorie precum cea prevăzută de lege. Un acord în acest sens trebuie să îndeplinească cerințele privind forma unui contract, care este sursa obligației. În orice caz, acordul trebuie să fie realizat în scris și să specifice aspectele la care se referă și criteriul aplicat pentru stabilirea instanței competente.

La nivel internațional, părțile pot stabili instanța competentă să judece un anumit litigiu sau anumite litigii ce pot rezulta dintr-un anumit raport juridic, cu condiția ca raportul respectiv să aibă legătură cu mai multe sisteme juridice. Acestea sunt acordurile private pentru atribuirea competenței (pactos privativos e atributivos de jurisdição) (articolul 94 din Codul de procedură civilă).

Desemnarea prin acord poate presupune conferirea unei competențe exclusive sau a unei competențe care este doar o alternativă la cea a instanțelor portugheze, acolo unde există. În cazul în care există îndoieli, se presupune că aceasta este exclusivă.

Alegerea instanței competente este posibilă numai atunci când sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

• privește drepturile alienabile;
• alegerea este acceptată prin legea aplicabilă instanței desemnate;
• alegerea este justificată de un interes serios al ambelor părți sau al uneia dintre ele, cu condiția ca aceasta să nu presupună niciun inconvenient semnificativ pentru cealaltă parte;
• obiectul cauzei nu este de competența exclusivă a instanțelor portugheze;
• alegerea este rezultatul unui acord scris sau al unui acord confirmat în scris, care trebuie să menționeze în mod expres instanța competentă.

Atât în cazul competenței convenționale (interne), cât și în cazul acordurilor private pentru atribuirea competenței (internaționale), un acord scris este considerat a fi orice document semnat de părți sau care rezultă din schimbul de scrisori, telexuri, telegrame sau alte mijloace de comunicare care lasă o dovadă scrisă, indiferent dacă aceste instrumente conțin efectiv textul acordului sau o clauză ce face trimitere la un alt document care conține acordul.

În instanțele pentru litigii de muncă, acordurile sau clauzele pentru excluderea competenței teritoriale, astfel cum se prevede prin lege, sunt nule și neavenite (articolul 19 din Legea care reglementează instanțele pentru litigii de muncă).

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

După cum s-a menționat deja, în Portugalia, instanțele specializate de prim grad de jurisdicție sunt completurile centrale din fiecare instanță districtuală, completurile civile locale și instanțele cu o competență mai extinsă.

Competența materială a fiecăreia dintre acestea va fi menționată mai jos, pentru a preciza cărei instanțe trebuie să vă adresați, în funcție de obiectul litigiului. După cum s-a precizat deja, cauza începe la instanțele de prim grad de jurisdicție și ajunge la instanțele de nivel superior doar în faza de apel.

Completurile civile centrale (articolul 117 din Legea nr. 62/2013)

• acțiuni civile ordinare în constatare cu o valoare mai mare de 50 000,00 EUR;
• proceduri de punere în aplicare cu caracter civil, cu o valoare de peste 50 000,00 EUR, în districte judiciare care nu se supun competenței altei secții sau instanțe;
• proceduri pentru măsuri provizorii care corespund acțiunilor ce țin de competența acestora;
• acțiuni, proceduri de executare și măsuri provizorii care ar ține de competența secției comerciale în districtele în care nu există o astfel de secție comercială;
• cauzele în curs de judecare la completurile locale care au suferit o schimbare a valorii până la o sumă de cel puțin 50 001,00 EUR;
• proceduri privind creșterea unui minor în afara zonelor ce țin de competența instanțelor pentru familie și minori;
• acțiuni declarative ordinare cu o valoare de cel mult 50 001,00 EUR care țin de competența materială a tribunalului maritim, în districte judiciare care nu fac parte din zona de competență teritorială a tribunalului maritim.

Completuri centrale pentru familie și minori

(Starea civilă a persoanelor și familia)(articolul 122 din Legea nr. 62/2013)

• proceduri necontencioase între soți;
• proceduri necontencioase în situații de concubinaj sau privind persoane care locuiesc împreună în aceeași gospodărie;
• acțiuni privind separarea de drept și divorțul;
• acțiuni în constatarea nulității sau anularea unei căsătorii legale;
• declarații judiciare făcute de un soț, cu bună-credință, dacă o căsătorie putativă este declarată nulă și neavenită;
• acțiuni pentru plăți de întreținere între soți și foști soți și executarea acestor plăți;
• alte acțiuni privind starea civilă a persoanelor și familia;
• acțiuni care țin de competența instanțelor în cazul procedurilor de inventariere inițiate ca urmare a separării de drept, a divorțului, a constatării nulității sau a anulării unei căsătorii legale, precum și cauze speciale care implică separația de bunuri, cărora li se aplică normele care reglementează aceste proceduri.

(Minori și copii adulți)(articolul 123 din Legea nr. 62/2013)

• stabilirea tutelei legale și administrarea activelor;
• desemnarea unei persoane care să acționeze în numele unui minor și numirea unui tutore general (curador-geral) care să reprezinte un minor în afara instanței, sub rezerva răspunderii părintești;
• aprobarea adopției;
• reglementări privind exercitarea răspunderii părintești și tratarea problemelor conexe;
• stabilirea plăților de întreținere datorate minorilor și copiilor adulți sau emancipați, cărora le-au fost acordate plăți de întreținere prin hotărâre judecătorească în timp ce aceștia erau minori;
• gestionarea respectivelor proceduri de executare pentru întreținere;
• dispunerea plasării minorilor în îngrijire în așteptarea adopției (confiança judicial de menores);
• dispunerea măsurilor de plasament pentru o persoană selectată pentru adopție sau o instituție în perspectiva unei adopții viitoare;
• stabilirea unei relații permanente de custodie civilă (apadrinhamento civil) și revocarea unor astfel de decizii;
• autorizarea reprezentantului legal al minorilor să îndeplinească anumite acțiuni, să valideze acțiunile care ar fi putut fi efectuate fără autorizare și să ia măsuri în ceea ce privește acceptarea cadourilor;
• luarea de decizii privind garanția (caução) pe care părinții trebuie să o ofere copiilor minori;
• dispunerea interzicerii totale sau parțiale a răspunderii părintești și limitarea exercitării acesteia;
• stabilirea maternității și a paternității din proprie inițiativă și gestionarea contestațiilor și a anchetelor privind maternitatea și paternitatea;
• în caz de dezacord între părinți, luarea unei decizii cu privire la numele și prenumele minorului;
• în situația tutelei sau a administrării activelor, determinarea remunerației tutorelui sau a administratorului, judecarea cauzelor privind retragerea, eliberarea sau revocarea tutorelui, a administratorului sau a membrului consiliului de familie (conselho de família), solicitarea și evaluarea situațiilor financiare, autorizarea substituirii ipotecii legale (hipoteca legal) și dispunerea creșterii sau a substituirii garanției furnizate, precum și desemnarea unui tutore special care să îl reprezinte pe minor în cauzele extrajudiciare;
• desemnarea unui tutore special care să îl reprezinte pe minor în orice cauză legată de tutelă;
• transformarea, revocarea și revizuirea adopției, solicitarea și evaluarea situațiilor financiare ale părții adoptatoare și stabilirea nivelurilor de venit necesare pentru sprijinirea părții adoptate;
• luarea de decizii cu privire la creșterea sau substituirea garanției acordate în favoarea copiilor minori;
• solicitarea și evaluarea situațiilor financiare pe care trebuie să le pună la dispoziție părinții;
• judecarea altor aspecte în procedurile menționate la punctul anterior;
• reevaluarea deciziilor altor entități în situațiile în care legea rezervă unele dintre competențele menționate la ultimele șase puncte pentru astfel de entități.

(Aspecte privind tutela educațională și protectivă) (articolul 124 din Legea nr. 62/2013)

• pregătirea, evaluarea și decizia cu privire la procedurile legate de creșterea unui minor;
• aplicarea măsurilor legate de creșterea unui minor și monitorizarea punerii lor în aplicare, ori de câte ori un copil sau un tânăr se află într-o situație de risc și nu se justifică intervenția comisiei de protecție a copiilor;
• efectuarea actelor judiciare referitoare la ancheta privind tutela educațională (inquérito tutelar educativo);
• evaluarea faptelor calificate de lege drept infracțiuni, comise de un minor cu vârsta cuprinsă între 12 și 16 ani, în vederea aplicării unei măsuri de tutelă;
• punerea în aplicare și revizuirea măsurilor de tutelă;
• declararea încetării sau a anulării măsurilor de tutelă;
• soluționarea căii de atac formulate împotriva oricăror decizii care aplică măsuri disciplinare minorilor supuși unei măsuri de custodie.

Notă

Competența completurilor centrale pentru familie și minori în ceea ce privește aspectele legate de tutela educațională și de protecție încetează dacă: în procedurile penale se aplică o sancțiune fără suspendare care implică privarea de libertate, pentru o infracțiune comisă de un minor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani; sau minorul împlinește 18 ani înainte de data hotărârii în primă instanță.

Completuri centrale pentru litigii de muncă

(Materie civilă) (articolul 126 din Legea nr. 62/2013)

• aspecte legate de anularea și interpretarea instrumentelor fără caracter administrativ pentru reglementarea colectivă a condițiilor de muncă;
• aspecte care rezultă din relațiile angajator-angajat și din relații stabilite în vederea încheierii de contracte de muncă;
• aspecte care rezultă din accidente de muncă și boli profesionale;
• aspecte legate de asistența medicală, spitale, aprovizionarea cu medicamente ca urmare a prestării de servicii clinice, proteze și dispozitive ortopedice sau orice alte servicii efectuate sau plătite în beneficiul victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale;
• acțiuni introduse în vederea anulării actelor și a contractelor semnate de orice organisme responsabile cu scopul de a eluda obligațiile care rezultă din aplicarea legislației sindicale sau în materie de muncă;
• aspecte ce rezultă din contracte considerate echivalente cu contractele de muncă, potrivit legii;
• aspecte ce rezultă din contracte de ucenicie și de stagiu;
• aspecte care îi privesc pe lucrătorii angajați de aceeași entitate, în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din acțiuni desfășurate în comun în desfășurarea rapoartelor de muncă sau care rezultă dintr-o activitate ilegală desfășurată de unul din aceștia în timpul sau în cadrul îndeplinirii îndatoririlor; în acest sens, instanțele penale sunt competente în materie de răspundere civilă conexată cu răspunderea penală;
• situații care survin între instituțiile de securitate socială sau cele referitoare la beneficiile familiale și la beneficiari, în ceea ce privește drepturile și obligațiile legale, de reglementare sau statutare ale oricăreia dintre aceste părți; aceasta nu afectează competența instanțelor administrative și fiscale;
• situații care survin între asociațiile sindicale și membrii acestora sau persoanele reprezentate de ele sau care sunt afectate de deciziile lor, în ceea ce privește drepturile și obligațiile legale, de reglementare sau statutare ale oricăreia dintre aceste părți;
• cauze pentru lichidarea și împărțirea activelor instituțiilor de securitate socială sau ale asociațiilor sindicale atunci când acest lucru nu este interzis prin dispoziții legale;
• situații care survin între instituțiile de securitate socială sau asociații sindicale în ceea ce privește existența, sfera de aplicare sau natura atribuțiilor sau obligațiilor legale, de reglementare sau statutare ale oricăreia dintre aceste părți, care pot afecta cealaltă parte;
• măsuri de executare întemeiate pe hotărârile acestora sau pe alte decizii cu titlu executoriu, fără a se aduce atingere competenței atribuite altor instanțe;
• situații care survin între părțile la un raport de muncă sau între una dintre aceste părți și o parte terță atunci când rezultă din relații conexe unui raport de muncă și când solicitarea este prezentată împreună cu alta pentru care secția de muncă are competență directă;
• aspecte ce implică cereri reconvenționale legate de acțiune, în conformitate cu dispozițiile de la punctul precedent, cu excepția celor privitoare la despăgubiri, când nu este necesară această legătură;
• aspecte civile legate de greve;
• situații care survin între comitetele lucrătorilor și comitetele coordonatoare aferente, societate sau angajații societății;
• toate aspectele legate de controlul legalității constituirii, legate de actele constitutive (inclusiv în ceea ce privește modificările acestora), de funcționarea și închiderea asociațiilor sindicale, ale asociațiilor angajatorilor și ale comitetelor lucrătorilor;
• alte aspecte prevăzute de lege.

(În ceea ce privește infracțiunile administrative)

• soluționarea căilor de atac formulate împotriva hotărârilor autorităților administrative în procedurile privind infracțiuni administrative referitoare la aspecte legate de muncă și de securitatea socială.

Completurile comerciale centrale (articolul 128 din Legea nr. 62/2013)

• proceduri de insolvență și proceduri speciale pentru redresarea societăților;
• acțiuni de declarare a inexistenței, nulității și abrogării actului constitutiv al unei societăți;
• acțiuni privind exercitarea drepturilor în cadrul societății;
• acțiuni de suspendare și anulare a hotărârilor societăților;
• acțiuni pentru lichidarea judiciară a societăților;
• acțiuni pentru lichidarea unei societăți europene cu răspundere limitată;
• acțiuni pentru lichidarea societăților holding;
• acțiuni menționate în Codul Registrului Comerțului;
• acțiuni pentru lichidarea unei instituții de credit sau a unei corporații financiare;
• aspecte asociate, proceduri conexate și executarea deciziilor, în acțiunile și cauzele menționate la punctele anterioare.
• situații de contestare a deciziilor grefierii registrului comercial;
• situații de contestare a deciziilor pronunțate de grefieri în cadrul procedurilor administrative pentru lichidarea societăților comerciale.

Completurile centrale de executare (Juízos centrais de execução) (articolul 129 din Legea nr. 62/2013)

• Proceduri civile de punere în aplicare, cu excepția: competențelor atribuite tribunalului pentru proprietate intelectuală, tribunalului pentru concurență, reglementare și supraveghere, tribunalului maritim, completurilor pentru familie și minori, completurilor pentru conflicte de muncă, completurilor comerciale, precum și punerea în aplicare a hotărârilor pronunțate de completul penal care, ca urmare a procedurii penale, nu pot fi judecate de un complet civil.

INSTANȚE CU COMPETENȚĂ MAI AMPLĂ

Tribunalul pentru proprietate intelectuală (Tribunal da propriedade intelectual) (articolul 111 din Legea nr. 62/2013).

• acțiuni legate de drepturile de autor și de drepturile aferente;
• acțiuni privind proprietatea industrială;
• acțiuni de invalidare și anulare, astfel cum se prevede în Codul de proprietate industrială;
• căi de atac formulate împotriva deciziilor Institutului Național pentru Proprietatea Industrială (Instituto Nacional da Propriedade Industrial, I. P.) prin care: se acordă sau se resping orice drepturi de proprietate intelectuală sau care se referă la transferuri, licențe sau declarații de obsolescență sau care vizează acțiuni ce afectează, modifică sau anulează drepturi de proprietate intelectuală;
• contestarea și revizuirea deciziilor – sau a oricăror altor măsuri care pot fi contestate conform legii – adoptate de Institutul Național pentru Proprietatea Industrială (Instituto Nacional da Propriedade Industrial, I. P.) în procedurile pentru infracțiuni administrative;
• acțiuni declarative atunci când cauza vizează numele unor domenii de internet;
• căi de atac formulate împotriva deciziilor Fundației Naționale pentru Calcul Științific (Fundação para a Computação Científica Nacional) – în calitate de organism responsabil cu înregistrarea numelor de domenii .PT – prin care se înregistrează, se respinge înregistrarea sau se elimină un nume de domeniu .PT;
• acțiuni atunci când cauza vizează numele unor firme sau persoane juridice;
• căi de atac formulate împotriva deciziilor Institutului pentru Registre și Notariat (Instituto dos Registos e do Notariado, I. P.) în ceea ce privește admisibilitatea numelor firmelor și persoanelor juridice care se supun normelor juridice pentru Registrul Național al Persoanelor Juridice (Registo Nacional de Pessoas Colectivas);
• acțiuni atunci când cauza vizează concurența neloială în ceea ce privește proprietatea industrială;
• măsuri pentru obținerea și păstrarea dovezilor și pentru furnizarea de informații atunci când acest lucru este necesar pentru protejarea drepturilor de proprietate intelectuală și a drepturilor de autor;
• aspecte asociate, proceduri conexate și executarea deciziilor, în acțiunile și căile de atac menționate la punctele anterioare.

(Tribunalul pentru concurență, reglementare și supraveghere)(Tribunal da concorrência, regulação e supervisão) (articolul 112 din Legea nr. 62/2013)

• Contestarea, revizuirea și executarea deciziilor, a ordinelor și a altor măsuri din cadrul procedurilor pentru infracțiuni administrative care pot fi contestate conform legii:
  • pronunțate de Autoritatea pentru Concurență;
  • pronunțate de Autoritatea Națională pentru Comunicații;
  • pronunțate de Banca Portugaliei;
  • pronunțate de Comisia pentru Valori Mobiliare;
  • pronunțate de Autoritatea pentru Reglementarea Presei;
  • pronunțate de Institutul pentru Asigurări din Portugalia;
  • pronunțate de alte organisme administrative independente cu funcții de reglementare și supraveghere;
  • contestarea, revizuirea și executarea:
    • deciziilor pronunțate de autoritatea pentru concurență în proceduri administrative, după cum se precizează în normele legale privind concurența;
    • unei decizii ministeriale care autorizează în mod excepțional o concentrare între companii, care este interzisă printr-o decizie a autorității pentru concurență;
    • altor decizii pronunțate de autoritatea pentru concurență, care pot fi contestate astfel cum se precizează în normele legale privind concurența;
    • aspecte asociate, proceduri conexate și executarea deciziilor, în toate căile de atac, cauzele, acțiunile și revizuirile menționate la punctele anterioare.

Tribunalul maritim (Tribunal marítimo) (articolul 113 din Legea nr. 62/2013).

• despăgubiri ca urmare a daunelor provocate sau suferite de nave, bărci și alte vase sau care rezultă din utilizarea maritimă a acestora, conform dispozițiilor generale din lege;
• aspecte legate de contractele pentru construcția, reparațiile, achiziția și vânzarea de nave, bărci și alte vase, cu condiția ca acestea să fie destinate utilizării maritime;
• aspecte legate de contractele de transport maritim sau de contractele de transport combinat sau multimodal;
• aspecte legate de contractele de transport pe fluvii sau canale, în limitele zonelor de competență maritimă pe căile navigabile interioare și ale albiilor și bancurilor corespunzătoare, astfel cum sunt definite prin lege;
• aspecte legate de contractele pentru utilizarea maritimă a navelor, a bărcilor și a altor vase, mai precis a celor destinate operațiunilor de charter și leasing financiar;
• aspecte legate de contractele de asigurare a navelor, a bărcilor și a altor vase destinate utilizării maritime și a încărcăturii acestora;
• aspecte legate de ipoteci și sarcini aferente navelor și bărcilor, precum și orice garanții in rem asupra navelor și a încărcăturii acestora;
• proceduri speciale privind navele, bărcile și alte vase și încărcătura acestora;
• proceduri pentru acțiuni interimare referitoare la nave, bărci și alte vase, la încărcăturile și la numerarul acestora, precum și la alte active care aparțin navelor, bărcilor și altor vase, precum și solicitări preliminare adresate responsabililor porturilor pentru a opri plecarea activelor care sunt supuse unor astfel de măsuri;
• aspecte legate de avaria generală sau particulară, inclusiv daunele provocate altor nave destinate utilizării maritime;
• aspecte legate de asistența maritimă și de operațiunile de salvare;
• aspecte legate de contractele de remorcare și de pilotaj;
• aspecte legate de îndepărtarea deșeurilor;
• răspundere civilă care rezultă din poluarea mării și a altor întinderi de apă care se încadrează în domeniul de competență al instanței;
• utilizarea, pierderea, descoperirea sau însușirea de dispozitive sau instrumente pentru pescuitul sau recoltarea de fructe de mare, moluște și plante marine, ancore, undițe, dispozitive, materiale și alte obiecte folosite pentru navigație sau pentru pescuit, precum și daunele provocate sau suferite de astfel de articole;
• daunele provocate activelor aflate în domeniul maritim public;
• deținerea (ca proprietar sau posesor) a unor bunuri și obiecte care vin din mare sau a unor resturi din astfel de obiecte care se află pe fundul mării sau care provin din căile navigabile interioare ori pot exista în acestea, în cazul în care ele prezintă interes maritim;
• confiscări;
• toate chestiunile generale privind aspecte legate de dreptul maritim comercial;
• căi de atac formulate împotriva deciziilor căpitanului portului pronunțate în proceduri privind infracțiuni administrative maritime;
• aspecte asociate, proceduri conexate și executarea deciziilor, în acțiunile și cauzele menționate la punctele anterioare.

INSTANȚE SUPERIOARE

Curțile de Apel (articolul 67 din Legea nr. 62/2013).

În a doua instanță, curțile de apel includ secții pentru chestiuni civile, chestiuni penale, chestiuni sociale, chestiuni legate de familie și de minori, chestiuni comerciale, proprietate intelectuală și concurență, reglementare și supraveghere. Cu toate acestea, crearea secțiilor sociale, pentru familie și minori, comerciale, pentru proprietatea intelectuală și concurență, reglementare și supraveghere depinde de volumul și de complexitatea serviciului.

Curtea Supremă de Justiție (Supremo Tribunal de Justiça) (articolul 47 din Legea nr. 62/2013)

În ultimă instanță, Curtea Supremă de Justiție are secții pentru chestiuni civile, chestiuni penale și chestiuni sociale.

Legislația aplicabilă

Codul de procedură civilă

Legea nr. 62/2013

Legea care reglementează instanțele pentru litigii de muncă

Codul de insolvență și recuperare a creanțelor societăților

Avertizare

Punctul de contact, instanțele sau alte entități și autorități nu sunt obligate să ia în considerare informațiile cuprinse în prezenta fișă informativă. Trebuie consultate, de asemenea, textele juridice în vigoare, astfel cum au fost modificate ulterior.

1 Ar trebui să mă adresez unei instanțe de drept comun sau unei instanțe specializate (de exemplu unei instanțe cu competențe în materie de litigii de muncă)?

În România, pe lângă instanțele de drept comun există fie secții, fie complete de judecată specializate, pentru soluționarea litigiilor din anumite materii.

În conformitate cu dispozițiile Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte de Casație și Justiție este organizată în 4 secții – Secția I civilă, Secția a II-a civilă, Secția penală, Secția de contencios administrativ și fiscal, Completul de 9 judecători și Secțiile Unite, fiecare având competență proprie. În cadrul curților de apel, tribunalelor și, după caz, judecătoriilor funcționează secții sau complete specializate pentru cauze civile, penale, minori și familie, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială, cauze maritime și fluviale. În domeniile amintite se pot înființa, după caz, și tribunale specializate.

2 În cazul în care instanțele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanțele care sunt responsabile de soluționarea unor astfel de cauze) cum pot ști cărei instanțe anume trebuie să mă adresez?

Dispozițiile Codului de procedură civilă constituie procedura de drept comun în materie civilă, iar prevederile sale se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.

Codul de procedură civilă reglementează, la art. 94-97, competența materială a instanțelor judecătorești civile.

Judecătoriile judecă în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este (ne)evaluabil în bani:

• cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie;
• înregistrările în registrele de stare civilă;
• administrarea clădirilor cu mai multe etaje/apartamente/spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite și raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice/juridice;
• evacuare;
• ziduri și șanțuri comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, servituți, alte limitări ale dreptului de proprietate;
• strămutarea de hotare și grănițuire;
• cererile posesorii;
• obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani;
• împărțeală judiciară, indiferent de valoare;
• declararea judecătorească a morții unei persoane;
• moștenire, indiferent de valoare;
• uzucapiune, indiferent de valoare;
• fond funciar, cu excepția celor date prin lege specială în competența altor instanțe;
• alte cereri evaluabile în bani sub 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților.

Judecătoriile judecă căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate. Totodată, judecătoriile judecă și orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Tribunalele judecă:

• în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe;
• ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță;
• ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
• orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Curțile de apel judecă:

• în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal;
• ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță;
• ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
• orice alte cereri date prin lege în competența lor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

• recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
• recursurile în interesul legii;
• cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;
• orice alte cereri date prin lege în competența sa.

2.1 Există o diferență între instanțele de drept comun „inferioare” și „superioare” (de exemplu instanțe districtuale considerate instanțe inferioare și instanțe regionale considerate instanțe superioare) și, dacă există, care este instanța competentă pentru soluționarea cauzei mele?

În sistemul judiciar civil românesc există această distincție între instanțele civile inferioare și superioare, delimitarea competenței materiale între instanțele de grade diferite realizându-se potrivit criteriului funcțional (felul atribuției), respectiv procesual (valoarea, obiectul sau natura litigiului).

Codul de procedură civilă a adus schimbări în materia competenței, tribunalele devenind instanțe cu plenitudine de competenta pentru judecata în fond, de primă instanță. În competența judecătoriilor intră soluționarea cauzelor de valoare mică si/sau de complexitate redusă, dar de o mare frecvență în practică.

Curțile de Apel au competenta de a soluționa, in principal, apelurile, iar Înalta Curte de Casație si Justiție este instanța de recurs de drept comun, pentru a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii la nivel național.

2.2 Competența teritorială (instanța din orașul A sau din orașul B este instanța competentă în ceea ce privește cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competență teritorială

În sistemul judiciar civil românesc, regulile privind competența teritorială sunt cuprinse la art. 107 și urm. din Codul de procedură civilă.

Potrivit regulii generale, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul.

2.2.2 Reglementări particulare

Există o serie de reglementări particulare în materia competenței teritoriale, de exemplu:

• în cazul în care domiciliul/sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție se află reședința/reprezentanța acestuia, iar, dacă nu e cunoscută, la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/sediul/reședința/reprezentanța;
• cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică;
• cererea de chemare în judecată împotriva unei asociații, societăți sau altei entități fără personalitate juridică se poate introduce la instanța competentă pentru persoana căreia, potrivit înțelegerii dintre membri, i s-a încredințat conducerea sau administrarea acesteia; în lipsă, cererea se va putea introduce la instanța competentă pentru oricare dintre membrii entității respective;
• cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul/sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

2.2.2.1 Când pot alege între instanța din raza teritorială în care pârâtul își are domiciliul (instanța determinată prin aplicarea regulii de bază) și o altă instanță?

Codul de procedură civilă roman consacră o serie de reguli de competență alternativă (art. 113-115). Astfel au competență teritorială și instanța:

• de la domiciliul reclamantului (cereri de stabilire a filiației);
• în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant (obligația de întreținere);
• de la locul prevăzut în contract pentru executarea obligației contractuale;
• de la locul unde se află imobilul (raport de locațiune, prestație/justificare/rectificare tabulară);
• de la locul de plecare/sosire (contract de transport);
• de la locul de plată (cambie, cec, bilet la ordin sau alt titlu de valoare);
• de la domiciliul consumatorului (repararea pagubelor produse consumatorilor pentru contractul încheiat cu un profesionist);
• în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Când pârâtul exercită în mod statornic, în afara domiciliului său, o activitate profesională/activitate agricolă, comercială, industrială sau altele asemenea, cererea de chemare în judecată se poate introduce și la instanța în circumscripția căreia se află locul activității, pentru obligațiile patrimoniale născute sau care urmează să se execute în acel loc.

În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde s-a produs riscul asigurat.

Alegerea competenței prin convenție este considerată ca nescrisă dacă a fost făcută înainte de nașterea dreptului la despăgubire, iar în materia asigurării obligatorii de răspundere civilă, terțul prejudiciat poate introduce acțiune directă și la instanța domiciliului/sediului său.

Competența teritorială în materia cererilor privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul/reședința persoana ocrotită. În cazul cererilor privind autorizarea de către instanța de tutelă și de familie a încheierii unor acte juridice (care privesc un imobil) este competentă și instanța în a cărei circumscripție teritorială este situat imobilul. În acest caz, instanța de tutelă și de familie care a pronunțat hotărârea va comunica o copie a acesteia instanței de tutelă și de familie în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul/reședința cel ocrotit.

Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. În lipsa acesteia sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află aceasta, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul. Când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul. Dacă reclamantul și pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 București (art. 915 din Codul de procedură civilă ).

Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul/locul de muncă reclamantul (art. 269 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii).

2.2.2.2 Când am obligația să aleg o instanță diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul își are domiciliul (instanță determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Normele care stabilesc o competență teritorială exclusivă sunt cuprinse la art.117-121 din Codul de procedură civilă. Astfel:

• cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul. Când imobilul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se va face la instanța domiciliului/reședinței pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripții, iar, în caz contrar, la oricare dintre instanțele în circumscripțiile cărora se află imobilul. Dispozițiile se aplică și acțiunilor posesorii, acțiunilor în grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară și celor de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune;
• în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la:
  • validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare;
  • moștenire, sarcinile acesteia și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;
  • cererile legatarilor/creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori/executorului testamentar;
• cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării/radiere, sunt de competența exclusivă a instanței în circumscripția căreia societatea își are sediul principal;
• cererile în materia insolvenței/concordatului preventiv sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul;
• cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

2.2.2.3 Pot părțile însele să atribuie competență unei instanțe care altfel nu ar fi competentă?

Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente numai după nașterea dreptului la despăgubire, orice convenție contrară fiind considerată ca nescrisă (art. 126 din Codul de procedură civilă).

Cererile accesorii, adiționale și incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor în materia insolvenței sau concordatului preventiv. Aceste dispoziții se aplică și atunci când competența de soluționare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secții specializate sau a unui complet specializat. Dacă instanța este exclusiv competentă pentru una dintre părți, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părțile (art. 123 din Codul de procedură civilă).

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 124 din Codul de procedură civilă, instanța competentă să judece cererea principală se va pronunța și asupra apărărilor și excepțiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale și care sunt de competența exclusivă a altei instanțe, iar incidentele procedurale sunt soluționate de instanța în fața căreia se invocă.

Necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii. Cea materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar cea de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu e obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe. Dacă necompetența nu e de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței (art. 130 din noul Cod de procedură civilă).

În litigiile civile cu elemente de extraneitate, în cazul în care, în materii având ca obiect drepturi de care ele dispun liber conform legii române, părțile au convenit valabil competența instanțelor române de a judeca litigii actuale sau eventuale privind asemenea drepturi, instanțele române sunt singurele competente. Cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel, instanța română în fața căreia pârâtul este chemat rămâne competentă de a judeca cererea, dacă pârâtul se prezintă în fața instanței și formulează apărări în fond, fără a invoca excepția de necompetență, cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului în fața primei instanțe. În cele două situații menționate, instanța română sesizată poate respinge cererea, când din ansamblul circumstanțelor rezultă că litigiul nu prezintă nicio legătură semnificativă cu România (art. 1067 din noul Cod de procedură civilă).

3 În cazul în care o cauză este de competența unei instanțe specializate, cum pot afla cărei instanțe trebuie să mă adresez?

A se vedea răspunsurile de întrebările 1, 2, 2.1., 2.2., 2.2.2.1., 2.2.2.2.

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

În Slovenia, instanțele locale (okrajna sodišča) și instanțele districtuale (okrožna sodišča) au competență în litigiile civile în materie de daune în primă instanță. Acestea au competența de a judeca toate litigiile și cauzele specifice de drept civil (acordare de despăgubiri, litigii legate de proprietate, litigii familiale etc.). Delimitarea competenței între instanțele locale și cele districtuale este prezentată mai jos.

În schimb, doar instanțele districtuale sunt competente pentru audierea și judecarea cauzelor legate de dreptul comercial în primă instanță. Litigiile comerciale sunt cele în care fiecare dintre părțile dintr-o cauză civilă este o societate, o instituție (inclusiv instituții publice), o cooperativă, statul sau o comunitate locală autonomă din punct de vedere administrativ. Litigii comerciale sunt, de asemenea, litigiile legate de relațiile juridice dintre comercianții individuali care provin din activitatea lor lucrativă și o societate, instituție (inclusiv instituții publice), cooperativă, statul sau o comunitate locală autonomă din punct de vedere administrativ.

Legea atribuie competență pentru litigiile de muncă instanțelor de muncă (delovna sodišča) și instanțelor sociale (socialna sodišča), chiar dacă respectiva cauză implică un litigiu civil. Litigiile de muncă implică relațiile dintre un angajator și un angajat și o încălcare a drepturilor și a obligațiilor care decurg din relațiile de muncă. Instanța de muncă are competența de a judeca litigii individuale de muncă (litigii care provin din relațiile de muncă, litigii legate de drepturile de proprietate rezultate din relațiile de muncă), litigii colective de muncă (litigii în care una dintre părți este de obicei un sindicat sau altă formă instituțională de reprezentare a angajaților), litigii legate de legalitatea grevelor și litigii legate de participarea angajaților la conducere), care sunt consacrate în dreptul sloven. Instanțele sociale se pronunță asupra drepturilor care provin din asigurarea de invaliditate și de pensie, din asigurarea de sănătate și ajutorul de șomaj, precum și asupra dreptului la prestații familiale și sociale.

Întrucât problema competenței apare doar atunci când o acțiune sau o plângere este depusă la o instanță (înainte ca instanța să audieze sau să judece o cauză, aceasta stabilește în primul rând dacă respectiva cauza intră în competența sa jurisdicțională), se recomandă mai întâi consultarea unui avocat, pentru a se evita întârzierile nejustificate. O instanță trebuie să acorde întotdeauna atenție, în orice procedură pe care o desfășoară, aspectelor legate de competența sa jurisdicțională și să se asigure că niciun alt organism nu are competență asupra unei cauze (de exemplu, un organism administrativ). Atunci când consideră necesar, o instanță trebuie să respingă cererea reclamantului;

aceasta duce la pierderi inutile de timp și la creșterea costurilor pentru partea implicată. Informații referitoare la organizarea, amplasarea și competența instanțelor pot fi găsite, de asemenea, pe site-ul oficial al Curții Supreme a Republicii Slovenia (Vrhovno sodišče Republike Slovenije): http://www.sodisce.si/

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

O acțiune poate fi depusă la orice instanță din Republica Slovenia, însă orice persoană care depune o acțiune ar trebui să acorde atenție competenței materiale (stabilirea instanței care are competență jurisdicțională asupra conținutului cauzei) și competenței teritoriale. Informațiile de bază, inclusiv adresele instanțelor locale și ale instanțelor districtuale din Slovenia, sunt disponibile pe site-ul oficial al Curții Supreme a Republicii Slovenia: http://www.sodisce.si/

În Slovenia, competența materială în primă instanță sau posibilitatea ca o instanță să se poată pronunța asupra cererii specifice a unei părți este împărțită între instanțele locale și cele districtuale. Următoarele două criterii sunt decisive atunci când se ia o decizie cu privire la instanța care urmează să se pronunțe asupra unei cauze: valoarea cererii (obiectul litigiului) și temeiul juridic pentru relația care face obiectul litigiului (conținutul și obiectul litigiului).

Regula generală este că o instanță districtuală judecă litigiile mai importante, în care obiectul litigiului are o valoare ridicată, în cazul în care litigiul are o importanță semnificativă pentru viața uneia dintre părți, sau în cazul în care acesta este complex din punct de vedere juridic, întrucât instanțele sunt obligate, în pronunțarea deciziei lor, să aplice legile care abordează aspecte juridice complexe și sensibile (de exemplu divorțul, întreținerea copilului).

Instanțele superioare (višja sodišča) cu competență generală, care sunt în număr de patru în Slovenia, judecă cauzele în a doua instanță. Depunerea unei acțiuni la o astfel de instanță în mod direct nu este posibilă. Instanțele superioare judecă apelurile împotriva hotărârilor instanțelor locale și districtuale; de asemenea, acestea judecă litigiile legate de competența jurisdicțională între instanțele locale și cele districtuale în regiunea teritorială pe care acestea o acoperă.

Curtea Supremă a Republicii Slovenia are competența de a judeca apelurile împotriva hotărârilor instanțelor superioare, în special de a pronunța hotărâri legate de revizuiri și de cereri privind protecția legalității. În cazul în care sunt utilizate căi de atac extraordinare, o parte interesată trebuie să fie asistată de un avocat; conform legii, numai avocații calificați pot efectua acte procedurale specifice în fața Curții Supreme.

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Astfel cum se menționează la punctul precedent, competența în primă instanță este împărțită între instanțele locale și cele districtuale; totuși, aceste două tipuri de instanțe nu se află într-o relație ierarhică strictă. Competența instanțelor este stabilită prin lege, dar în general este adevărat că instanțele districtuale audiază de obicei cauze care sunt mai complexe în drept și în fapt.

Codul de procedură civilă (Zakon o pravdnem postopku, ZPP) prevede că instanțele locale, care în Slovenia sunt în număr total de 44, sunt competente pentru judecarea următoarelor cauze:

• revendicările legate de legea proprietății în care valoarea proprietății care face obiectul litigiului nu depășește 20 000 EUR;
• litigii legate de încălcarea proprietății;
• litigii legate de servitute și de ipotecarea imobilelor;
• litigii între proprietari și chiriași.

De asemenea, instanțele locale judecă cauzele în materie de asistență judiciară pentru care nicio altă instanță nu are competență conform legii, precum și alte cauze stabilite prin lege.

Instanțele districtuale, în număr de 11 in Slovenia, sunt competente pentru judecarea următoarelor cauze:

• revendicările legate de legea proprietății în care valoarea proprietății care face obiectul litigiului depășește 20 000 EUR;
• litigiile privind stabilirea sau contestarea paternității ori a maternității;
• litigiile în materie matrimonială;
• litigiile privind obligația juridică de întreținere;
• litigiile privind protejarea și creșterea copiilor;
• litigiile privind contactele copiilor cu părinții și cu alte persoane, atunci când acestea sunt soluționate în comun cu litigiile legate de protejarea și creșterea copiilor;
• litigiile privind dreptul de autor și protejarea sau folosirea invențiilor și a mărcilor distinctive sau dreptul de a folosi o denumire comercială; precum și litigiile privind protejarea concurenței;
• litigiile comerciale;
• litigiile legate de procedura de faliment.

Judecarea litigiilor legate de drepturile de proprietate intelectuală în primă instanță se încadrează exclusiv în competența teritorială a instanței districtuale din Ljubljana. De asemenea, instanțele districtuale au competență în litigiile legate de asistența judiciară internațională și de asistența judiciară în procedurile de recunoaștere a hotărârilor instanțelor străine și, de asemenea, judecă alte cauze stabilite prin lege.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

În principiu, o acțiune poate fi depusă la orice instanță de prim grad din Slovenia prevăzută la punctele de mai sus. Instanța la care partea depune o acțiune trebuie să hotărască cu privire la competența acesteia de a audia cauza depusă înainte să înceapă judecarea cauzei. În cazul în care constată că nu are competență teritorială pentru o anumită cauză, aceasta poate declara că nu deține competență și poate ceda cauza unei alte instanțe; deși poate face acest lucru numai dacă partea adversă îi atrage atenția asupra lipsei de competență, instanța are obligația de a face acest lucru dacă o altă instanță are competență teritorială exclusivă de a judeca. În pofida acestui lucru, există câteva norme generale aplicate în vederea determinării competenței teritoriale a instanțelor care sunt avute în vedere pentru a se asigura menținerea costurilor la un nivel scăzut și soluționarea procedurilor cât mai repede posibil.

ZPP include o dispoziție privind competența teritorială generală și specifică; aceasta este determinată în raport cu obiectul litigiului și cu părțile acestuia. Detaliile sunt prezentate la punctele de mai jos.

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Acesta prevede că într-o cauză deschisă împotriva unei persoane fizice sau juridice, cauza trebuie depusă la instanța care are competență în regiunea în care acuzatul își are reședința permanentă sau în care persoana juridică își are sediul. În cazul în care aceasta este o cauză împotriva unui resortisant străin, persoană fizică sau juridică, instanța cu competență teritorială generală este instanța cu competență în regiunea din Slovenia în care persoana fizică își are reședința sau în care persoana juridică își are sucursala.

2.2.2 Reglementări particulare

În anumite cazuri, ZPP oferă părților dintr-o cauză posibilitatea de a depune o acțiune la o altă instanță și nu la cea care are competență teritorială generală conform normei. În cazurile definite special (cu privire la obiectul sau la conținutul litigiului), o parte poate să depună o acțiune numai la instanța care are competența unică de a judeca cauza respectivă; în acest caz, este vorba de competență teritorială exclusivă.

În cazul în care un reclamant depune o acțiune la o instanță care nu are competență teritorială, acest lucru trebuie declarat ca atare, iar cauza este transferată la o altă instanță competentă, cauza continuând ca și cum ar fi început să fie judecată de respectiva instanță competentă.

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Astfel cum s-a menționat, în anumite cauze, două instanțe pot avea în mod simultan competență teritorială. În acest caz, una dintre părți poate alege la care instanță să depună acțiunea (competență opțională).

Competența de acest tip este definită la articolele 49-65 din Codul de procedură civilă; prin urmare, numai cauzele cele mai importante și cele cu cea mai mare importanță pentru viața părților la o cauză sunt prezentate mai jos.

În litigiile în materie de întreținere matrimonială, nu are competență doar instanța cu competență teritorială generală, ci și instanța cu competență în regiunea în care reclamantul (beneficiarul întreținerii) își are reședința permanentă. Opțiunea de selectare a instanțelor este, de asemenea, disponibilă părților în litigiile în materie matrimonială (cauzele de divorț). În acest caz, instanța care are competență este cea din regiunea în care soții au avut ultima reședință permanentă comună. În litigiile privind stabilirea sau contestarea paternității sau a maternității, instanța competență este cea din regiunea în care copilul, care are dreptul conform legislației slovene să depună o acțiune, își are reședința permanentă sau temporară. În cazul în care o instanță din Slovenia are competență în astfel de litigii, deoarece reclamantul are reședință permanentă în Slovenia, instanța din regiunea în care reclamantul are reședința permanentă are și competență teritorială. În litigiile necontractuale pentru despăgubiri (acestea sunt cel mai frecvent cauze legate de accidentele rutiere) are competență instanța care acționează în regiunea în care s-a produs evenimentul cu daune (de exemplu, locul accidentului rutier) sau instanța care acționează în regiunea în care s-au produs consecințe ale daunelor, împreună cu instanța cu competență teritorială generală. În caz de producere a unei daune care conduce la pierdea vieții sau la prejudicii grave, instanța din regiunea în care reclamantul are reședința permanentă sau temporară are, de asemenea, competență. În litigiile care provin din relațiile contractuale între părți, instanța din regiunea în care sunt îndeplinite relațiile contractuale este, de asemenea, competentă; o situație similară există în ceea ce privește litigiile legate de cambii sau cecuri (instanța care acoperă regiunea în care se efectuează plata).

În plus, competența opțională este, de asemenea, stabilită în litigiile care decurg din relațiile contractuale dintre consumatori în care solicitantul este consumator (exclusiv o persoană fizică). În aceste cazuri, pe lângă instanța cu competență teritorială generală, instanța în jurisdicția căreia consumatorul își are domiciliul permanent sau temporar este, și ea, competentă. În cazul în care reclamantul dintr-un litigiu care rezultă din relația contractuală dintre consumatori este o întreprindere, instanța teritorială competentă este instanța în a cărei jurisdicție este domiciliat permanent sau temporar consumatorul. Schimbarea jurisdicției teritoriale este posibilă numai dacă există un acord încheiat între consumator și întreprindere după ce a luat naștere litigiul sau un acord care permite, de asemenea, consumatorului să inițieze proceduri în alte instanțe. În plus, în litigiile care au legătură cu o relație de asigurare în care reclamantul este o societate de asigurări, pe lângă instanța cu competență teritorială generală, este de asemenea competentă instanța în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul permanent al solicitantului. În cazul unui litigiu care rezultă dintr-o relație de asigurare, o societate de asigurări nu poate introduce o acțiune decât la instanța judecătorească în jurisdicția căreia își are domiciliul sau sediul permanent sau temporar solicitantul, și anume titularul poliței de asigurare, sau persoana asigurată ori beneficiarul asigurării. O competență teritorială diferită poate fi aplicată numai pe baza unui acord încheiat după producerea litigiului sau a unui acord care permite, de asemenea, deținătorului poliței de asigurare, asiguratului sau beneficiarului asigurării să sesizeze o altă instanță.

Celelalte cazuri de competență opțională sunt, astfel cum s-a menționat, prevăzute în Codul de procedură civilă.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

În anumite cauze, legea prevede o competență teritorială specială și stabilește o instanță unică cu competență de judecare a unei cauze specifice. Aceasta poartă denumirea de competență teritorială exclusivă și se aplică după cum urmează:

• pentru litigiile legate de drepturile asupra proprietății imobiliare, încălcarea proprietății și închirierea proprietății, instanța cu competență teritorială exclusivă este instanța care acoperă regiunea în care este situată proprietatea;
• pentru litigiile privind drepturile reale legate de ambarcațiuni maritime sau de aeronave (și litigiile legate de închirierea acestora), instanța cu competență teritorială exclusivă este instanța care acoperă regiunea în care este păstrat registrul privind ambarcațiunea maritimă sau aeronava respectivă;
• pentru litigiile care apar în cursul sau ca rezultat al procedurilor de executare judiciare sau administrative și pentru litigiile care apar în cursul procedurilor de faliment sau în contextul acestora, instanța cu competență teritorială exclusivă este instanța din regiunea în care este situată instanța care desfășoară procedurile de executare sau de faliment.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Legislația slovenă permite părților dintr-o anumită cauză să încheie un acord cu privire la competența unei instanțe de prim grad (acord privind competența teritorială). Un acord între acestea poate modifica competența teritorială definită de lege, deși trebuie să se sublinieze că părțile nu pot încheia un acord de stabilire a competenței materiale, întrucât aceasta poate fi stabilită numai prin lege (a se vedea explicația de mai sus).

Părțile pot fi de acord ca o instanță de prim grad care nu deține în alte cazuri competența teritorială să poată să trateze cauza. Condiția de bază pe care trebuie să o îndeplinească părțile este ca instanța asupra căreia s-a convenit astfel să dețină competența de a judeca conținutul unei cauze sau să dețină competența materială (a se vedea separarea competenței între instanțele locale și cele districtuale). Nu este permisă încheierea unui acord atunci când legea prevede o instanță cu jurisdicție teritorială exclusivă (a se vedea punctul anterior).

Un acord între părți trebuie să fie încheiat în scris și trebuie să aibă legătură cu un anumit litigiu sau un litigiu viitor care apare sau care ar putea apărea din raportul juridic specific al acestora. Textul acordului trebuie să fie anexat de către reclamant la dosarul cauzei prin care sunt instituite procedurile depuse la instanța în cauză. Este important să se specifice că un acord privind jurisdicția teritorială nu poate fi încheiat în timpul procedurilor, adică atunci când o cauză a fost depună la o instanță, fără ca un astfel de acord să fie anexat.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Sistemul judiciar sloven nu are instanțe specializate în domeniul legislației în materie civilă și comercială (de exemplu, instanțe speciale pentru soluționarea litigiilor matrimoniale sau a litigiilor între părinți și copii), întrucât toate litigiile în materie civilă sunt soluționate la instanțele locale și districtuale sau la departamentele civile și comerciale ale acestora. Instanțele au departamente organizate (cauze civile, familiale, comerciale, de executare, necontencioase, succesorale). În general, judecătorii specializați judecă litigiile în aceste departamente și pronunță hotărâri judecătorești.

Instanțele speciale sunt organizate numai pentru litigiile de muncă și sociale, iar competența și organizarea acestora sunt stabilite în observațiile introductive.

Linkuri utile

http://www.sodisce.si/

http://www.dz-rs.si/wps/portal/Home/deloDZ/zakonodaja/preciscenaBesedilaZakonov

https://www.uradni-list.si/glasilo-uradni-list-rs

http://www.pisrs.si/Pis.web/

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

În general, acțiunile în primă instanță în materie civilă sunt soluționate de o instanță ordinară, și anume, în majoritatea cazurilor, de instanța districtuală (okresný súd) [secțiunea 12 din Codul de procedură civilă contencioasă (Civilný sporový poriadok, CCAP)], iar în cazuri excepționale – de instanța regională (krajský súd) (secțiunea 31 din CCAP). În anumite cazuri, trebuie însă sesizate instanțe specializate (a se vedea răspunsul la întrebarea nr. 3)

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

Competența materială înseamnă, în general, stabilirea competenței diferitelor tipuri de instanțe în soluționarea cauzelor în calitate de instanțe de prim grad de jurisdicție. Acest lucru înseamnă că se stabilește dacă o instanță districtuală sau o instanță regională trebuie să soluționeze o acțiune în calitate de instanță de prim grad de jurisdicție. În general, instanțele districtuale sunt competente să judece cauze civile în calitate de instanțe de prim grad de jurisdicție (secțiunea 12 din CCAP). În anumite materii prevăzute de lege, instanțele regionale soluționează cauzele în calitate de instanțe de prim grad de jurisdicție (secțiunea 31 din CCAP). Criteriul de bază pentru a determina competența instanței este natura acțiunii.

Audierile în fața instanțelor de prim grad de jurisdicție constituie baza procedurii judiciare. Fiecare acțiune trebuie să fie mai întâi soluționată de o instanță de prim grad de jurisdicție. Circumstanțele care există la momentul începerii procedurii, și anume în ziua în care pretenția/cererea este primită la instanță, sunt decisive pentru stabilirea competenței materiale. O modificare a circumstanțelor în cursul procedurii nu are niciun impact asupra competenței materiale deja stabilite.

Existența competenței materiale este una dintre condițiile procedurale fundamentale aplicabile unei instanțe. Instanțele examinează din oficiu dacă această condiție a fost îndeplinită în toate etapele procedurilor și în toate cazurile, astfel că nu este necesar să se invoce excepția de necompetență materială. În cazul în care o instanță constată că nu are competență materială, aceasta este obligată să transfere cauza unei alte instanțe care are competență materială. Instanța informează reclamantul/solicitantul cu privire la acest lucru. În cazul în care pretenția/cererea a fost deja comunicată pârâtului, instanța trebuie, de asemenea, să informeze partea respectivă că a transferat cauza unei instanțe care are competență materială. Un litigiu cu privire la competența materială poate apărea numai între o instanță districtuală și o instanță regională, deoarece Curtea Supremă (Najvyšší súd) nu poate avea competență materială în calitate de instanță de prim grad de jurisdicție. Un litigiu cu privire la competența materială între o instanță districtuală și o instanță regională va fi soluționat de Curtea Supremă, care este instanța superioară ambelor și care hotărăște asupra competenței.

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

În cadrul sistemului judiciar din Republica Slovacă există trei niveluri de jurisdicție: instanțe districtuale, instanțe regionale și Curtea Supremă. Instanțele districtuale sunt competente să judece cauze civile în calitate de instanțe de prim grad de jurisdicție (secțiunea 12 din CCAP). Instanțele regionale au competență în al doilea grad de jurisdicție; prin urmare, căile de atac introduse împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele districtuale sunt soluționate întotdeauna de instanțele regionale. Fac excepție litigiile care decurg din controlul abstract în domeniul protecției consumatorilor, în cazul cărora instanțele regionale (Tribunalul Regional din Bratislava, Tribunalul Regional din Banská Bystrica și Tribunalul Regional din Košice) pronunță hotărâri în circumscripțiile lor în calitate de instanțe de prim grad de jurisdicție (secțiunea 31 din CCAP).

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

Competența teritorială este reglementată de Codul de procedură civilă contencioasă și de Codul de procedură civilă necontencioasă (Civilný mimosporový poriadok, CMP). Dispozițiile privind competența teritorială stabilesc ce instanță de prim grad de jurisdicție, respectiv ce instanță specifică, dintre toate instanțele care au competență materială, trebuie să judece și să pronunțe o hotărâre într-o anumită cauză. Reglementările legale aplicabile fac distincție între competență teritorială generală și competență teritorială specială. Competența teritorială specială are prioritate în stabilirea competenței teritoriale a unei instanțe. În cazul în care competența nu se stabilește utilizând această metodă, este aplicată competența teritorială. Competența teritorială poate fi, de asemenea, opțională (alternativă/facultativă) sau exclusivă. În cazul în care competența teritorială este opțională, reclamantul poate alege să formuleze acțiunea la instanța ordinară a pârâtului sau la o altă instanță prevăzută în CCAP. În cazul competenței teritoriale exclusive, sunt enumerate cazurile în care are competență teritorială o altă instanță decât instanța ordinară a pârâtului. Acest lucru înseamnă că o anumită instanță are competență indiferent dacă o altă instanță este instanța ordinară a pârâtului și fără a ține seama de posibilitatea de alegere a forului în cauza respectivă.

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Cauze contencioase

În conformitate cu dispozițiile CCAP, instanța ordinară a pârâtului are întotdeauna competență teritorială, cu excepția unor dispoziții contrare (secțiunea 13 din CCAP).

Instanța ordinară a unei persoane fizice este instanța în circumscripția căreia se află domiciliul persoanei fizice (secțiunea 14 din CCAP).

Instanța ordinară a unei persoane juridice este instanța în circumscripția căreia se află sediul social al persoanei juridice [secțiunea 15 alineatul (1) din CCAP]. Instanța ordinară a unei persoane juridice străine este instanța în circumscripția căreia se află sucursala persoanei juridice străine în Republica Slovacă [secțiunea 15 alineatul (2) din CCAP].

În cazul în care instanța ordinară nu poate fi stabilită în acest mod, instanța ordinară este instanța în circumscripția căreia se află ultimul domiciliu al persoanei fizice sau ultimul sediu social al persoanei juridice în Republica Slovacă. În cazul în care nu există o astfel de instanță, atunci are competență instanța în circumscripția căreia se află bunurile deținute de persoana respectivă (secțiunea 16 din CCAP).

Instanța ordinară a statului este instanța în circumscripția căreia s-a produs fapta care a dat naștere pretenției (secțiunea 17 din CCAP).

Cauze necontencioase

În cauzele necontencioase (secțiunea 3 din CMP), instanța care are competență teritorială este stabilită prin lege. În cazul în care competența teritorială nu poate fi stabilită în acest mod, are competență teritorială instanța ordinară a reclamantului.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Competența alternativă (competența aleasă în funcție de opțiunea proprie) reflectă dreptul reclamantului de a alege, în locul instanței ordinare a pârâtului, o instanță care are competență în temeiul secțiunii 19 din CCAP. Pe lângă instanța generală a pârâtului, are, de asemenea, competență teritorială o instanță în circumscripția căreia:

a) se află locul de muncă al pârâtului, conform contractului său de muncă;

b) s-a produs o circumstanță care dă naștere unei acțiuni pentru acordarea de despăgubiri;

c) se află sucursala unui persoane juridice care are calitatea de pârât, dacă litigiul se referă la sucursala respectivă;

d) se află domiciliul reclamantului care acționează în calitate de consumator, dacă litigiul se referă la protecția consumatorilor sau dacă litigiul se referă la un arbitraj privind protecția consumatorilor;

e) se află domiciliul sau sediul social al reclamantului sau, în cazul unei persoane juridice străine, se află unitatea organizațională a reclamantului, în cazul unui litigiu referitor la combaterea discriminării.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Competența exclusivă în materia procedurii contencioase înseamnă obligația reclamantului de a alege instanța care are competență în temeiul secțiunii 20 din CCAP, în locul instanței ordinare a pârâtului. Acest lucru înseamnă că, în următoarele cazuri, competența teritorială de a judeca acțiunea aparține instanței:

a) în circumscripția căreia se află bunul imobil, într-un litigiu privind un drept real asupra bunului imobil;

b) în circumscripția căreia se desfășoară procedurile succesorale, într-un litigiu privind procedurile succesorale;

c) la care se desfășoară procedura de executare, dacă litigiul este cauzat de natura specială a procedurii;

d) la care se desfășoară proceduri de faliment sau de restructurare, dacă litigiul este cauzat de natura specială a procedurilor, cu excepția procedurilor privind tranzacționarea bunurilor matrimoniale indivizibile;

e) în circumscripția căreia se află locul de desfășurare a arbitrajului, dacă acțiunea se referă la litigii în legătură cu proceduri de arbitraj, cu excepția procedurilor de arbitraj privind protecția consumatorilor; în cazul în care locul de desfășurare a arbitrajului nu se află pe teritoriul Republicii Slovace, are competența să judece cauza instanța în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul social al pârâtului sau unitatea organizațională a pârâtului persoană juridică străină; în cazul în care domiciliul sau sediul social al pârâtului sau unitatea organizațională a persoanei juridice străine care are calitatea de pârât nu se află în Republica Slovacă, atunci are competența să judece cauza instanța în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul social al pârâtului sau unitatea organizațională a persoanei juridice străine care are calitatea de pârât.

Competența exclusivă în materie de procedură necontencioasă înseamnă că are competență următoarea instanță în locul instanței ordinare:

În procedurile privind divorțul unui cuplu căsătorit, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia s-a aflat ultimul domiciliu comun al soților, cu condiția ca cel puțin unul dintre aceștia să aibă în continuare domiciliul în această circumscripție. În caz contrar, are competență teritorială instanța ordinară a soțului care nu a formulat cererea. În cazul în care competența judiciară nu poate fi stabilită în acest mod, are competență instanța ordinară a reclamantului (secțiunea 92 din CMP).

În procedurile privind stabilirea nevalabilității sau a nulității căsătoriei, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia s-a aflat ultimul domiciliu comun al soților, cu condiția ca cel puțin unul dintre aceștia să aibă în continuare domiciliul în această circumscripție. În caz contrar, are competență teritorială instanța ordinară a soțului care nu a formulat cererea. În cazul în care competența judiciară nu poate fi stabilită în acest mod, are competență instanța ordinară a unuia dintre soți (secțiunea 101 din CMP);

În procedurile privind protecția judiciară a minorilor, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află domiciliul minorului, stabilit la începutul procedurii prin acordul părinților săi sau în alt mod în conformitate cu legea [secțiunea 112 alineatul (1) din CMP].

Competența teritorială în procedurile privind adopția aparține instanței în circumscripția căreia se află domiciliul copilului, stabilit la începutul procedurii prin acordul părinților săi sau în alt mod în conformitate cu legea. În cazul în care nu există o astfel de instanță, are competența să soluționeze cauza instanța în circumscripția căreia locuiește copilul (secțiunea 136 din CMP).

Competența teritorială în procedurile privind calitatea procesuală activă aparține instanței în circumscripția căreia se află domiciliul persoanei a cărei calitate este vizată (secțiunea 232 din CMP).

Competența teritorială în procedurile privind acordarea permisiunii de izolare și reținere a unei persoane într-o unitate medicală aparține instanței în circumscripția căreia se află unitatea medicală (secțiunea 252 din CMP).

Competența teritorială în procedurile privind desemnarea unui custode aparține instanței în circumscripția căreia se află domiciliul persoanei vizate; în cazul în care nu există o astfel de instanță, are competență instanța în circumscripția căreia se află activele deținute de persoana fizică (secțiunea 273 din CMP).

Competența teritorială în procedurile privind declararea decesului aparține instanței ordinare a persoanei al cărei deces urmează să fie declarat (secțiunea 220 din CMP).

Competența teritorială în procedurile privind succesiunea aparține instanței în circumscripția căreia:

a) s-a aflat domiciliul testatorului la momentul decesului;

b) se află activele testatorului, cu excepția cazului în care competența se stabilește în conformitate cu litera (a);

c) a decedat testatorul, cu excepția cazului în care competența se stabilește în conformitate cu literele (a) sau (b) (secțiunea 158 din CMP).

În cadrul procedurilor succesorale ulterioare, are competență teritorială instanța care a soluționat procedura succesorală (secțiunea 159 din CMP).

În cazul în care o acțiune a unui minor care are calitatea de moștenitor trebuie aprobată de o instanță în legătură cu procedurile succesorale, instanța în fața căreia se desfășoară procedura succesorală are competența de a aproba acțiunea în justiție [secțiunea 160 alineatul (1) din CMP].

Competența teritorială în procedurile privind depozitul notarial aparține instanței în circumscripția căreia se află sediul social al notarului care primește în depozit banii, obiectele sau valorile mobiliare (secțiunea 334 din CMP).

Competența teritorială în procedurile privind înlocuirea pe cale judiciară a unei garanții pierdute care a fost emisă de o bancă sau de o sucursală a unei bănci străine aparține instanței în circumscripția căreia se află sediul social al băncii sau al sucursalei băncii străine. În caz contrar, instanța ordinară a reclamantului are competență în procedurile privind înlocuirea unui document pe cale judiciară. În cazul în care instanța ordinară a reclamantului nu se află în Republica Slovacă, are competență instanța în circumscripția căreia se află punctul de plată (secțiunea 311 din CMP).

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Nu.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Competența instanțelor specializate este reglementată în articolele 22-33 din CMP; mai precis, există instanțe specializate competente în:

a) proceduri privind cambiile și cecurile;

b) litigii de muncă;

c) proceduri de faliment și restructurare;

d) litigii în materie de proprietate intelectuală;

e) litigii privind concurența neloială și litigii în materia drepturilor de autor;

f) litigii care decurg din concurența economică;

g) litigii privind procedurile de arbitraj;

h) litigii care decurg din acorduri bursiere;

i) litigii privind stabilirea nulității unui acord, a unui contract de concesiune de lucrări sau a unui acord-cadru;

j) litigii care decurg din controlul abstract în domeniul protecției consumatorilor;

k) litigii privind despăgubirile pentru daune nucleare;

l) chestiuni referitoare la măsurile de protecție în materie civilă dispuse într-un alt stat membru al UE.

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

În Finlanda acțiunile civile sunt soluționate de instanțele generale. Instanțele speciale sunt în general instanțe de apel sau, în caz contrar, acestea se ocupă de alte cauze decât cele prezentate de cetățeni.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Tribunalul general de primă instanță în acțiunile civile din Finlanda este instanța districtuală (käräjäoikeus). Curțile de apel (hovioikeus) acționează în principal ca instanțe de apel.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Regula principală este că acțiunile sunt prezentate instanței generale de prim grad de jurisdicție în circumscripția căreia se află reședința pârâtului. Această regulă se aplică, de asemenea, în situațiile în care pârâtul este persoană juridică. Numai un număr redus de acțiuni sunt soluționate în alte instanțe.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Printre cauzele în care este posibil acest lucru se numără următoarele:

Acțiuni privind divorțul, încetarea conviețuirii sau a validității căsătoriei ori partajul bunurilor în alte circumstanțe decât în urma decesului unuia dintre soți pot fi adresate unei instanțe de prim grad de jurisdicție dintr-o circumscripție judiciară în care se află reședința sau domiciliul oricăruia dintre soți.

Acțiunile privind operațiunile unei sucursale, ale unui departament sau unei reprezentanțe ori operațiunile de la un alt astfel de sediu comercial al unei persoane juridice sau operațiunile de la sediul unui comerciant individual, în cazul în care persoana juridică respectivă sau comerciantul individual respectiv sunt pârâții, pot fi, de asemenea, prezentate unei instanțe de prim grad de jurisdicție dintr-o circumscripție judiciară în care se află sediul comercial vizat.

O plângere formulată de un consumator împotriva unui comerciant pe baza legislației privind protecția consumatorilor poate fi, de asemenea, audiată de o instanță de prim grad de jurisdicție din circumscripția judiciară în care consumatorul în cauză își are reședința sau domiciliul.

Instanța pieței (markkinaoikeus) acționează ca instanță de prim grad de jurisdicție pentru litigiile, cererile și plângerile privind drepturile de proprietate industrială și drepturile de autor.

Acțiunile privind contractele de muncă pot fi, de asemenea, prezentate unei instanțe de prim grad de jurisdicție din circumscripția judiciară în care este exersată de obicei activitatea care face obiectul contractului vizat. În cazurile în care activitatea nu este în general desfășurată în cadrul aceleiași circumscripții, o plângere formulată de un angajat împotriva angajatorului său poate fi audiată, de asemenea, de o instanță de prim grad de jurisdicție din circumscripția în care angajatorul își are sediul comercial.

Acțiunile privind despăgubirile din motive altele decât cele contractuale pot fi prezentate, de asemenea, unei instanțe de prim grad de jurisdicție din circumscripția judiciară în care a avut loc fapta sau neglijența care au stat la baza plângerii sau unde a avut loc pierderea rezultată. Tipurile de acțiuni susmenționate pot fi prezentate, de asemenea, unei instanțe de prim grad de jurisdicție din circumscripția în care reclamantul își are reședința sau domiciliul, dacă plângerea se bazează pe Legea privind asigurările auto de răspundere civilă (liikennevakuutuslaki), Legea privind rănirea pacienților (potilasvahinkolaki), Legea privind răspunderea civilă pentru produse (tuotevastuulaki), Legea privind asigurarea în caz de daune aduse mediului (laki ympäristövahinkovakuutuksesta) sau Legea privind răspunderea civilă pentru circulația feroviară (raideliikennevastuulaki).

Acțiunile privind bunurile imobile pot, de asemenea, să fie prezentate unei instanțe de prim grad de jurisdicție din circumscripția în care se află bunurile imobile.

Acțiunile privind întreținerea pot fi prezentate, de asemenea, unei instanțe de prim grad de jurisdicție din circumscripția judiciară în care își are reședința reclamantul sau beneficiarul pensiei de întreținere.

În cauzele internaționale, se pot aplica normele de jurisdicție stabilite în regulamentele UE sau tratatele internaționale.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Instanța competentă nu va fi întotdeauna instanța locului de reședință al pârâtului. De exemplu,

Acțiunile privind stabilirea paternității trebuie prezentate unei instanțe de prim grad de jurisdicție din circumscripția în care mama sau copilul își are reședința sau domiciliul. Acțiunile privind revocarea paternității trebuie prezentate unei instanțe de prim grad de jurisdicție din circumscripția în care își are reședința copilul.

Acțiunile privind încredințarea copilului și dreptul de vizită trebuie prezentate unei instanțe de prim grad de jurisdicție din circumscripția în care își are reședința copilul.

Acțiunile privind aplicarea încredințării copilului și a dreptului de vizită trebuie prezentate unei instanțe de prim grad de jurisdicție din circumscripția în care copilul sau pârâtul își are reședința sau în care oricare dintre aceștia își are reședința temporară.

Acțiunile privind desemnarea tutorilor sau încetarea tutelei sau restricționarea capacității legale sau eliminarea ori modificarea unor astfel de restricții trebuie prezentate unei instanțe de prim grad de jurisdicție din circumscripția în care își are reședința persoana căreia i se restricționează capacitatea legală.

Acțiunile privind confirmarea adopției trebuie prezentate unei instanțe de prim grad de jurisdicție din circumscripția în care părintele adoptiv își are reședința sau domiciliul.

Acțiunile privind moștenirea și proprietățile trebuie prezentate unei instanțe de prim grad de jurisdicție din circumscripția în care defunctul și-a avut reședința sau domiciliul.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

În acțiunile civile (dar nu în procedurile necontencioase) părțile interesate pot, supunându-se anumitor condiții, alege o instanță, alta decât instanța competentă în mod normal (instanța de prim grad de jurisdicție).

Dreptul consumatorilor, al angajaților sau al persoanelor care solicită ori beneficiază de întreținere de a prezenta acțiuni în instanța indicată în Codul de procedură judiciară (oikeudenkäymiskaari) nu poate fi restricționat de acorduri de alegere a forului, cu excepția cazurilor în care astfel de acorduri sunt încheiate după apariția litigiului.

Acordurile de alegere a forului trebuie încheiate în scris și acestea pot fi limitate la un litigiu specific sau pot acoperi orice litigii ulterioare care reies dintr-o anumită relație juridică.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Instanța pieței acționează ca instanță de prim grad de jurisdicție pentru litigiile, cererile și plângerile privind drepturile de proprietate industrială și drepturile de autor. În rest, în Finlanda se recurge la un sistem judiciar special doar pentru litigii în circumstanțe excepționale.

Linkuri

Instanțele finlandeze

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Litigiile de drept civil sunt în mod normal examinate de o instanță de drept comun. Acțiunea trebuie introdusă la o instanță districtuală („tingsrätt”) competentă.

Există două instanțe specializate care examinează anumite tipuri de cauze de drept civil, și anume instanța pentru litigii de muncă („Arbetsdomstolen”) și instanța pentru litigii comerciale („Marknadsdomstolen”). Există, de asemenea, anumite instanțe districtuale care soluționează tipuri specifice de cauze. Informațiile cu privire la competența acestor instanțe sunt disponibile la întrebarea 3 de mai jos.

Mai multe informații cu privire la instanțele de drept comun sunt disponibile aici, iar cu privire la instanțele specializate aici.

Anumite litigii de drept civil sunt examinate de organisme care nu sunt în realitate instanțe. Prin utilizarea unei proceduri simplificate, autoritățile de executare pot solicita unei părți să facă o plată sau să întreprindă anumite acțiuni. Deciziile luate de autorități pot fi contestate în fața unei instanțe districtuale. Anumite tipuri de litigii referitoare la chirii sau la contractele de închiriere sunt examinate de instanțe competente pentru chirii sau contracte de închiriere.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

În principiu toate cauzele de drept civil sunt mai întâi introduse în fața instanței inferioare, instanța districtuală („tingsrätt”).

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Ca regulă generală, o cauză trebuie introdusă la instanța domiciliului pârâtului. O persoană fizică se consideră a fi domiciliată în localitatea în care aceasta este înregistrată în registrul populației. Agenția Fiscală Suedeză („Skatteverket”) poate furniza informații cu privire la localitatea în care este înregistrată o persoană în registrul populației (tel: +46 (0)8 56 48 51 60). În mod normal, se consideră că persoanele juridice au domiciliul acolo unde se află sediul lor social.

De asemenea, este posibil să fie sesizată o instanță suedeză chiar dacă persoana nu locuiește în Suedia. Dacă pârâtul nu are domiciliu, poate fi sesizată instanța în a cărei circumscripție se află acesta sau, în anumite cazuri, instanța în a cărei circumscripție a locuit sau s-a aflat ultima dată. În anumite litigii civile o cauză poate fi introdusă în Suedia chiar dacă pârâtul locuiește în străinătate. Dacă acesta deține o proprietate în Suedia sau a încheiat un contract în Suedia, acest fapt va fi foarte important pentru stabilirea competenței.

În cauzele internaționale este important de reținut că dispozițiile suedeze privind competența instanțelor pot fi aplicate numai acolo unde există competență jurisdicțională suedeză. În majoritatea cazurilor se aplică competența suedeză dacă o instanță suedeză are competență în temeiul dispozițiilor naționale privind competența instanțelor. De asemenea, este necesar în acest context să se ia în considerare orice acorduri internaționale aplicabile. Cele mai importante dintre acestea pentru Suedia sunt Regulamentul Bruxelles I, Convenția de la Bruxelles și Convenția de la Lugano, toate acestea reglementând competența instanțelor dacă pârâtul locuiește într-un stat acoperit de regulament sau convenții. În special, acestea prevăd, de asemenea, că criteriul de stabilire a competenței conform căruia o acțiune referitoare la o obligație de plată poate fi introdusă acolo unde pârâtul deține o proprietate nu se poate aplica în cazul unei persoane domiciliate într-un stat membru sau într-un stat parte la convenție.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Există anumite norme privind competența care prevăd posibilitatea de a sesiza altă instanță decât cea din localitatea în care locuiește pârâtul. De asemenea, există norme privind conflictul de competență prevăzute în diverse acorduri internaționale, precum Regulamentul Bruxelles I și Convențiile de la Bruxelles și Lugano.

Principalele norme suedeze privind conflictul de competență:

• Oricine care a suferit daune poate sesiza instanța în a cărei circumscripție s-a produs fapta prejudiciabilă sau dauna. În principiu, această dispoziție nu se aplică în cazul încălcării unui contract. O acțiune în despăgubiri ca urmare a unei fapte penale poate fi introdusă concomitent cu urmărirea penală a infracțiunii.
• Consumatorii pot introduce o acțiune împotriva unui comerciant la propria instanță competentă pentru cereri cu valoare redusă legate de dreptul consumatorilor.
• Acțiunile care implică o creanță în temeiul unui contract pot în anumite cazuri să fie introduse la instanța în a cărei circumscripție a fost încheiat contractul. Pe de altă parte, nu există dispoziții în legislația suedeză care să confere competență instanței în a cărei circumscripție urmează să fie executat contractul.
• O acțiune împotriva unui comerciant având drept obiect un litigiu de natură comercială poate fi introdusă la instanța în a cărei circumscripție desfășoară activitatea comercială.
• Acțiunile privind încredințarea unui copil, stabilirea locuinței și drepturile de vizită sunt în mod normal soluționate de instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul copilul (a se vedea, de asemenea, secțiunea privind responsabilitatea părintească – Suedia).
• Acțiunile privind întreținerea copilului sunt introduse de obicei la instanța domiciliului pârâtului, dar procesele privind paternitatea, cauzele matrimoniale și cauzele privind responsabilitatea părintească (încredințarea copiilor și locuința copiilor) pot fi soluționate, de asemenea, de o altă instanță.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Legislația suedeză cuprinde o serie de norme privind competența exclusivă, conform cărora cauza trebuie introdusă la o anumită instanță. Există, de asemenea, norme privind competența exclusivă stabilite în diferite acorduri internaționale, precum Regulamentul Bruxelles I și Convențiile de la Bruxelles și Lugano. Dacă pentru o acțiune acoperită de oricare dintre aceste norme este sesizată altă instanță decât cea având competență exclusivă, instanța respectivă nu poate soluționa acțiunea.

Principalele norme suedeze privind competența exclusivă:

• Majoritatea litigiilor privind proprietatea trebuie soluționate de instanța în a cărei circumscripție se află bunul.
• Anumite litigii legate de proprietate trebuie soluționate de o instanță competentă pentru litigiile privind proprietatea („fastighetsdomstol”) sau de o instanță competentă pentru litigii legate de chirii sau contracte de închiriere („hyresnämnd” or „arrendenämnd”). Din nou, aceasta depinde de locul în care se află bunul.
• Acțiunile succesorale pot fi soluționate de instanța domiciliului defunctului.
• Litigiile între soți și litigiile privind partajarea bunurilor între soți trebuie soluționate de instanța în a cărei circumscripție locuiește una dintre părți.
• În cazul în care litigiul trebuie soluționat de instanța pentru litigii de muncă („Arbetsdomstolen”) sau de instanța pentru litigii comerciale („Marknadsdomstolen”), cauza nu poate fi introdusă la instanța de drept comun în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul.
• Pentru majoritatea litigiilor de dreptul mediului, drept maritim și dreptul proprietății intelectuale, există norme speciale care conferă competență unei singure instanțe.
• Instanța de al doilea grad de jurisdicție Svea („Svea hovrätt”) este competentă pentru soluționarea anumitor petiții privind executarea hotărârilor unor instanțe străine.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Părțile pot încheia un acord conform căruia un litigiu poate sau trebuie să fie soluționat de o anumită instanță. Acesta este cunoscut sub numele de acord de extindere a competenței și trebuie încheiat în scris. Acordul poate stabili că o singură instanță are competență exclusivă. Este posibil, de asemenea, să se convină ca o altă instanță decât cea prevăzută de normele obișnuite să aibă competență. De asemenea, părțile pot desemna mai multe instanțe competente.

În principiu, instanța desemnată de părți ca având competență este obligată să accepte o cauză pentru care este sesizată. Totuși, aceasta nu se aplică dacă acordul contravine oricăror norme privind competența exclusivă. Dacă una dintre părți susține că acordul de extindere a competențelor nu este valabil, instanța trebuie să examineze afirmația, având ca urmare faptul că aceasta ar putea să nu aibă competență.

O instanță care în mod normal nu ar avea competență, poate avea competență dacă pârâtul nu susține că acțiunea este examinată de o instanță necorespunzătoare (aceasta este cunoscută sub denumirea de „prorogare de competență tacită”). Această posibilitate nu este valabilă atunci când se aplică normele privind competența exclusivă; instanța trebuie să examineze acest aspect din proprie inițiativă. Totuși, instanța nu va examina automat dacă o cauză a fost introdusă contravenind normei principale, normelor privind conflictul de competență sau unui acord de extindere a competenței. Orice afirmație conform căreia instanța nu are competență trebuie formulată prima dată când părțile depun declarații în cadrul cauzei. Cu toate acestea, dacă pârâtul nu face nicio declarație și instanța trebuie să pronunțe o hotărâre în lipsă, aceasta trebuie să examineze dacă deține competență.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Există două instanțe specializate care soluționează litigii de drept civil; acestea sunt instanța pentru litigii de muncă („Arbetsdomstolen”) și instanța pentru litigii comerciale („Marknadsdomstolen”). Instanța pentru litigii de muncă soluționează litigiile privind relațiile industriale, și anume litigiile legate de relația dintre un angajator și un angajat. Instanța pentru litigii comerciale soluționează cauzele în materie de dreptul concurenței și drept comercial.

Anumite instanțe districtuale („tingsrätter”) soluționează anumite tipuri de cauze civile. Cinci dintre instanțele districtuale suedeze soluționează, de asemenea, cauze de drept funciar și de mediu („mark- och miljödomstolar”). Aceste instanțe soluționează cauze acoperite de Codul de mediu („miljöbalken”) și cauze privind exproprierea și parcelarea terenurilor. Cauzele maritime sunt soluționate de șapte instanțe districtuale care sunt instanțe de drept maritim („sjörättsdomstolar”). Există norme speciale pentru litigiile privind dreptul proprietății intelectuale, în special litigiile referitoare la brevete, care acordă instanței districtuale din Stockholm („Stockholms tingsrätt”) competență exclusivă.

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Natura litigiului determină instanța competentă să soluționeze litigiul. Litigiile civile sunt inițiate, în general, fie în fața Tribunalului Districtual (County Court), fie în fața Înaltei Curți (High Court); factorii determinanți sunt valoarea cererii și complexitatea litigiului. Cauzele între stat și o persoană fizică, precum și cauzele în anumite domenii distincte (cum ar fi dreptul muncii) sunt audiate, în general, de tribunale. Informații privind diferitele tribunale pot fi găsite pe site-ul Ministerului Justiției.

Unele centre de audieri ale tribunalelor districtuale au competență unică în materie civilă, în timp ce altele au „competență specializată”, care le permite să se ocupe de cauzele ce implică Curtea Cancelarului (chancery), legislația comercială, legislația din domeniul tehnologiei sau al construcțiilor. În plus, Înalta Curte, care își are în mod obișnuit sediul în Londra, deține filiale districtuale (District Registries) în multe dintre principalele zone ale țării. Filialele districtuale permit inițierea și audierea cauzelor Înaltei Curți în afara Londrei de către un judecător cu calificare corespunzătoare. Tribunalul administrativ face parte din Înalta Curte și are o prezență permanentă în anumite centre regionale.[1] O descriere mai detaliată a Înaltei Curți este prezentată mai jos.

Întrucât, deseori, problema competenței nu este clară, de exemplu, anumite aspecte ale dreptului muncii se judecă în fața Tribunalului Districtual, și nu în fața tribunalului în materie de ocupare a forței de muncă; este recomandabil să solicitați consultanță înainte de inițierea procedurilor judiciare. Mai multe informații se pot obține, de asemenea, de pe site-ul Ministerului Justiției.

[1] Cardiff, Bristol, Birmingham, Leeds și Manchester

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

Normele procedurale pentru cauzele civile, cunoscute sub denumirea de Normele de procedură civilă (CPR), ce sunt sprijinite de instrucțiuni practice care oferă recomandări practice cu privire la modul de interpretare a normelor. Instrucțiunea practică la partea 7 din CPR stabilește nivelul instanței la care trebuie inițiate cauzele. Principalele distincții între competența Tribunalului Districtual și cea a Înaltei Curți sunt valoarea cererii și complexitatea acesteia. În funcție de pragul de bază, o cerere cu o valoare mai mică de 100 000 GBP este judecată de Tribunalul Districtual, iar orice cerere cu o valoare mai mare este judecată de Înalta Curte. În plus, partea 8 din CPR prevede o procedură în cazul cererilor care nu sunt de natură pecuniară; în acest caz, obiectul și complexitatea cauzei determină calea de urmat.

Cererile pecuniare sunt alocate unor „linii” (tracks) astfel încât o cerere de până la 10 000 GBP este alocată Liniei pentru cereri cu valoare redusă (Small Claims Track), iar o cerere cu valoare între 10 000 GBP și 25 000 GBP este alocată Liniei rapide (Fast Track); cele care nu se încadrează în niciuna dintre ele vor fi alocate Liniei multifuncționale (Multi Track). Trebuie remarcat faptul că alocare pe linii este o funcție judiciară și nimic din cele de mai sus nu împiedică un judecător să își utilizeze competențele de gestionare a cauzelor pentru a le aloca unei anumite linii, astfel încât acestea să fie audiate în cadrul unei anumite instanțe. O explicație mai completă poate fi găsită aici.

În cadrul Înaltei Curți există trei direcții care se ocupă de tipuri diferite de cauze:

Curtea Reginei (Queen’s Bench Division) — are în atribuții o gamă largă de cauze în materie civilă, inclusiv acțiuni în despăgubire rezultate din încălcări ale contractelor și în materie delictuală, calomnie, litigii comerciale și cauze de drept maritim (acțiuni civile privind navele, de exemplu coliziune, deteriorarea încărcăturii și salvarea); în plus, aceasta include în prezent Curtea arbitrilor oficiali (Official Referees Court) aflată în subordinea Tribunalului pentru Tehnologie și Construcții. Are, de asemenea, o funcție de supraveghere asupra unei game largi de instanțe, tribunale și organisme sau persoane care îndeplinesc funcții publice (inclusiv miniștrii guvernului), prin intermediul Tribunalului Administrativ, prin procedura numită „control judiciar”, care asigură faptul că deciziile luate de aceste organisme sau persoane fizice sunt adoptate în mod legal și corespunzător și nu depășesc competențele care le-au fost conferite de către Parlament.

Curtea Cancelarului (Chancery Division) - are atribuții în special în materie de proprietate, inclusiv administrarea patrimoniului persoanelor decedate, interpretarea testamentelor, insolvența, parteneriatele fiscale, brevetele și litigiile privind societățile și parteneriatele. Nou-înființata Curte pentru Proprietate Intelectuală (Intellectual Property Enterprise Court) #_ftn1[1] se încadrează, de asemenea, în competența Chancery Division.

Direcția pentru familie - are atribuții în special în ceea ce privește divorțurile și materia matrimonială, cauzele referitoare la copii, cum ar fi adopția, testamentele necontencioase și distribuirea succesiunilor persoanelor care au decedat fără să lase testament.

Detalii privind Înalta Curte se pot găsi și pe site-ul Ministerului Justiției.

În cazul în care nu sunteți sigur care este instanța competentă căreia trebuie să vă adresați, ar trebui să obțineți consiliere juridică sau să consultați site-ul Ministerului Justiției.

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Astfel cum s-a menționat mai sus, în prezent, cererile ce țin de tribunalele districtuale sunt în general inițiate la nivel central, iar apoi sunt trimise centrelor de audiere atunci când sunt necesare audieri. Partea 26 (2A) (2) din CPR prevede că o cauză trebuie transferată către centrul de audiere al Tribunalului Districtual care deservește adresa la care pârâtul își are reședința sau își desfășoară activitatea, în schimb, fiecare parte este liberă să solicite audierea cauzei într-un anumit centru de audiere. Având în vedere competența specializată, este posibil ca centrul de audiere alocat să nu fie cel de la nivel local pentru niciuna dintre părți în temeiul cerinței referitoare la judecătorii specializați.

În plus, există tipuri specifice de acțiuni în cazul cărora se aplică strict competența teritorială; un exemplu ar fi cererile referitoare la deținerea de terenuri, precum și cererile în temeiul Legii creditelor de consum sau o cerere de recuperare a unor bunuri. În acest caz, cererea trebuie să fie inițiată acolo unde persoana care deține bunurile își are domiciliul sau desfășoară activitate. Mai multe informații cu privire la aceste excepții se pot găsi în părțile 55 și 7 din Normele de procedură civilă pentru Anglia și Țara Galilor.

2.2.2 Reglementări particulare

Excepțiile de la regula de bază se referă la faptul că o cauză va fi judecată la instanța care este cea mai adecvată pentru a soluționa chestiunea, ținând seama de natura cauzei, de sistemul judiciar disponibil și de observațiile părților privind locul adecvat.

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Potrivit regulii de bază, dacă este necesară o audiere, cauza se va transfera către centrul de audiere al Tribunalului Districtual care deservește adresa la care pârâtul își are reședința sau își desfășoară activitatea. Cu toate acestea, părților li se permite să aleagă instanța în care doresc să fie audiate atunci când depun chestionarul de orientare; decizia revenind instanței judecătorești. Unele cereri formulate la Înalta Curte în Londra pot fi audiate într-una dintre filialele districtuale. Mai multe informații cu privire la transferul cauzelor se pot găsi în partea 30 din Normele de procedură civilă.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

După cum s-a menționat mai sus, factorul general de stabilire a nivelului de jurisdicție este valoarea sau complexitatea cererii. Deși părțile sunt în măsură să își prezinte observațiile cu privire la loc în chestionarul de orientare, decizia finală aparține instanței. Reclamantul nu poate alege în ce instanță să inițieze procedurile. În plus, potrivit părții 2.7 din CPR, instanța dispune de putere de apreciere absolută pentru a soluționa cauzele pe care le consideră adecvate. Mai multe detalii pot fi găsite în Normele de procedură civilă.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Nu.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Responsabilitățile diferitelor direcții ale Înaltei Curți și detalii privind instanțele care au în atribuții chestiuni legate de dreptul familiei sunt descrise mai sus.

Mai multe informații despre tribunalele districtuale și Înalta Curte se pot găsi pe site-ul Ministerului Justiției.

Linkuri relevante

Ministerul Justiției

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Majoritatea aspectelor de drept civil sau comercial se judecă la Înalta Curte (High Court) a Irlandei de Nord sau la Tribunalul Districtual (County Court). Tribunalele magistraților (magistrates' courts) au competență în anumite chestiuni civile, cum ar fi recuperarea creanțelor minore, precum și cauzele în materie de dreptul familiei și în chestiuni domestice.

Există o serie de tribunale statutare care soluționează diferite aspecte, cum ar fi imigrația, fiscalitatea, sănătatea mintală, prestațiile sociale și transporturile. Unele instanțe au competență asupra întregului Regat Unit și informații referitoare la acestea pot fi găsite pe site-ul Serviciului instanțelor din Irlanda de Nord. Altele, cum ar fi Tribunalele în materie de ocupare echitabilă a forței de muncă și industrie (Fair Employment and Industrial Tribunals), care se ocupă de anumite aspecte legate de ocuparea forței de muncă, au competență numai în Irlanda de Nord.

Adesea, problema competenței nu este clară. Prin urmare, este întotdeauna recomandabil să consultați un avocat înainte de a iniția o procedură judiciară.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

Ar trebui să solicitați întotdeauna consultanță juridică cu privire la instanța adecvată la care să inițiați procedura.

Dacă cererea dumneavoastră se referă o sumă mai mică de 30 000 GBP și solicitați daune cauzate de neglijență sau pentru încălcarea contractului, procedura trebuie să fie inițiată la Tribunalul Districtual, dacă nu vi se recomandă altceva. Orice cerere cu o valoare mai mare de 30 000 GBP trebuie să fie inițiată la Înalta Curte.

Anumite cereri cu o valoare maximă de 3 000 GBP pot fi examinate de Tribunalul Districtual prin procedura privind cererile cu valoare redusă, care oferă o modalitate simplă și informală de soluționare a litigiilor, adesea fără a fi nevoie de un avocat. O broșură de informare despre procedura privind cererile cu valoare redusă este disponibilă pe site-ul Serviciului instanțelor din Irlanda de Nord.

Chestiunile de familie și domestice pot fi soluționate în tribunalele magistraților, în Tribunalul Districtual sau la Înalta Curte, în funcție de natura cauzei.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Tribunalele magistraților și Tribunalul Districtual au competență pe întreg teritoriul Irlandei de Nord. Zona în care se audiază de obicei cauzele pentru aceste instanțe se determină prin trimitere la trei diviziuni administrative ale instanțelor. Ghidul administrativ al instanțelor se poate descărca de pe site-ul NICTS la adresa http://www.courtsni.gov.uk/en-GB/Documents/Single%20Jurisdiction%20Internet%20Info%20Agreed.pdf

Înalta Curte are competență pe întreg teritoriul Irlandei de Nord.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

În general, procedurile trebuie inițiate la o instanță în a cărei rază teritorială pârâtul își are reședința sau desfășoară o activitate sau la o instanță în a cărei rază teritorială s-a produs acțiunea care a generat procedurile (deși, din punct de vedere tehnic, acestea pot fi inițiate la orice divizie).

Aspectele contractuale — locul de judecată depinde de natura contractului. De exemplu, un litigiu referitor la un contract de muncă poate fi de competența Tribunalului Districtual sau de competența Tribunalului Industrial.

Chestiunile de familie și domestice, precum cele referitoare la răspunderea părintească, sunt audiate de tribunalele magistraților, de tribunalele districtuale sau de Înalta Curte, în funcție de natura cauzei.

Acțiunile în răspundere civilă delictuală sunt soluționate în temeiul regulii generale privind competența, la fel ca acțiunile civile care decurg din proceduri penale. Cu toate acestea, există, de asemenea, un sistem de despăgubire a victimelor criminalității și mai multe informații se pot găsi pe site-ul serviciilor de despăgubire (a se vedea linkul de mai jos).

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

Nu există o asemenea cerință. Procedurile pot fi inițiate la orice divizie administrativă a instanței, indiferent de subiect (deși, în general, acestea sunt inițiate la divizia din raza teritorială în care pârâtul își are reședința sau își desfășoară activitatea sau din raza teritorială în care se produce acțiunea care dă naștere procedurii).

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Părțile nu pot atribui competență unei instanțe anume.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Informații privind instanțele care au competență pe întreg teritoriul Regatului Unit pot fi găsite pe site-ul Serviciului instanțelor din Anglia și Țara Galilor și pe site-ul Ministerului Justiției.

Puteți găsi broșuri informative referitoare la instanțe și la majoritatea tribunalelor din Irlanda de Nord pe site-ul Serviciului instanțelor din Irlanda de Nord.

Informațiile referitoare la competența tribunalelor în materie de ocupare echitabilă a forței de muncă și industrie pot fi consultate pe site-ul tribunalelor în materie de ocupare echitabilă a forței de muncă și industrie.

Linkuri relevante

Serviciul instanțelor din Irlanda de Nord

Tribunalele (Serviciul instanțelor Majestății Sale - Anglia și Țara Galilor)

Tribunale (Ministerul Justiției)

Tribunalele în materie de ocupare echitabilă a forței de muncă și industrie

Servicii de despăgubire

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Cele două instanțe civile principale din Scoția sunt Sheriff Court (inclusiv Sheriff Court of Appeal) și Court of Session. Cu toate acestea, există câteva instanțe specializate care nu au competență decât în anumite tipuri de cereri. Acestea includ: Court of the Lord Lyon, Court of Exchequer, Election Petition Court, Sheriff Personal Injury Court (care face parte din Sheriff Court) și Scottish Land Court. Există, de asemenea, o serie de tribunale statutare.

Tribunale

Legea privind instanțele judecătorești și asigurarea respectării legii din 2007 a creat o structură unică armonizată pentru majoritatea tribunalelor din Regatul Unit, împărțită în First­tier (tribunale de primă instanță) și Upper Tribunal (tribunale superioare). Tribunalul de Primă Instanță și Tribunalul Superior dispun, fiecare, de camere separate care acoperă aspecte diferite și reunesc competențe similare. Detalii privind instanțele pot fi găsite pe site-ul Serviciului instanțelor Majestății Sale (Her Majesty’s Courts and Tribunals Service).

De asemenea, există și o serie de instanțe descentralizate către Scoția. Majoritatea competențelor instanțelor sunt conduse de un președinte separat și fiecare dintre acestea are puteri diferite de aplicare a legii. Competențele variază de la căi de atac împotriva amenzilor de parcare la tratamentul obligatoriu și sistemul de reținere pentru pacienții cu boli psihice grave. Căile de atac împotriva deciziilor tribunalelor scoțiene sunt soluționate de instanțele civile din Scoția și pot fi examinate de Sheriff Court și de Court of Session.

Legea privind tribunalele (Scoția) din 2014 creează un singur Tribunal de Primă Instanță pentru Scoția și un Tribunal Superior pentru Scoția pentru tribunale descentralizate. Cel mai important judecător din Scoția, Lord President, este conducătorul instanțelor scoțiene și a delegat diverse funcții președintelui instanțelor scoțiene, similar modelului din Regatul Unit descris mai sus. Tribunalul Superior pentru Scoția își asumă responsabilitatea pentru audierea majorității căilor de atac împotriva deciziilor din primă instanță, eliminându-le astfel din competența instanțelor. Primele instanțe urmează să fie transferate în noua structură în decembrie 2016. Tribunalul de Primă Instanță pentru Scoția și Tribunalul Superior pentru Scoția vor fi administrate de Serviciul instanțelor din Scoția (Scottish Courts and Tribunals Service).

Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul Serviciului instanțelor din Scoția și al Guvernului scoțian.

Court of the Lord Lyon

Lord Lyon King of Arms este unul dintre ofițerii de stat ai Regatului Scoției și consilierul reginei în probleme legate de armament, genealogie și ceremonial. Acesta exercită întreaga competență a Coroanei în materie de armament, asigură respectarea legii în materie de arme și se pronunță în chestiuni referitoare la nume, reprezentarea familiei și conducere.

Court of Exchequer

Când soluționează cauze privind veniturile, Court of Session se reunește sub denumirea de Court of Exchequer. Activitatea constă în principal în căi de atac împotriva determinărilor efectuate de comisarii speciali pentru impozitul pe venit cu privire la răspunderea fiscală.

Election Petition Court

Această instanță este compusă din doi judecători de la Court of Session și se ocupă de cererile prezentate împotriva alegerii membrilor Parlamentului și a membrilor Parlamentului Scoțian din motive de ilegalitate sau practici incorecte.

Scottish Land Court

Această instanță soluționează în primul rând litigiile referitoare la arende și la agricultura la scară foarte mică (crofting). Președintele și vicepreședintele acesteia au calificare juridică, iar ceilalți doi membri ai săi sunt agricultori practicanți. Instanței i se poate solicita să stabilească chiriile pentru exploatațiile agricole și pentru micile exploatații și aceasta soluționează căile de atac împotriva organismului care reglementează agricultura la scară foarte mică. Aceasta soluționează, de asemenea, căile de atac exercitate de guvernul scoțian pentru a impune sancțiuni fermierilor care primesc plăți în cadrul sistemului de politică agricolă comună al UE, precum și căile de atac în legătură cu anumite aspecte de mediu.

Lands Tribunal for Scotland

Tribunalul este compus dintr-un președinte și trei membri care au competențe recunoscute în domeniul dreptului și al topografierii. Președintele Tribunalului este, de asemenea, președintele Scotttish Land Court.

Principalele domenii de activitate sunt:

• exonerarea sau modificarea condițiilor de proprietate;
• drepturile chiriașilor de a cumpăra locuințele din sectorul public;
• compensații în litigiu pentru cumpărarea obligatorie a terenurilor sau pentru pierderile de valoare a terenurilor din cauza lucrărilor publice;
• evaluări ale ratingului spațiilor nerezidențiale;
• căi de atac introduse împotriva șefului Cărții Funciare (Keeper of the Registers) din Scoția;
• căi de atac referitoare la evaluarea terenurilor privind dreptul preferențial de cumpărare;
• trimiteri voluntare sau comune în care tribunalul acționează ca arbitru.

Sheriff Personal Injury Court

Sheriff Personal Injury Court este centrul național de expertiză în cauzele de vătămări corporale. Cauzele de vătămări corporale pot fi prezentate în fața instanței specializate pentru vătămare din Edinburgh dacă suma solicitată în instanță depășește 5 000 GBP. Părțile au, de asemenea, posibilitatea de a înainta cererile de despăgubire pentru vătămări corporale către Sheriff Court de la nivel local, indiferent de valoarea acestora. Există dispoziții speciale pentru cauze de vătămări corporale la locul de muncă: cele cu o valoare mai mare de 1 000 GBP pot fi înaintate direct la Sheriff Personal Injury Court, în timp ce cauzele privind vătămările corporale de la locul de muncă în valoare mai mică de 1 000 GBP pot fi trimise instanței, dacă judecătorul local (Sheriff) consideră că sunt suficient de importante sau de dificile. Court of Session nu mai judecă acțiuni de vătămări corporale cu o valoare mai mică de 100 000 GBP.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

În Scoția, atât Sheriff Court (instanța inferioară), cât și camera exterioară a Court of Session (instanța superioară) acționează în calitate de primă instanță în cauze în materie civilă.

Competența civilă a Sheriff Court este amplă și se extinde la toate acțiunile privind datorii sau la toate acțiunile în despăgubire fără limită financiară superioară. Acțiunile a căror valoare, fără dobândă și cheltuieli, nu depășește 100 000 GBP trebuie introduse la Sheriff Court. Din septembrie 2015, competența exclusivă a Sheriff Court a fost ridicată de la 5 000 GBP la 100 000 GBP.

Subiectele care nu intră în competența Sheriff Court și care sunt rezervate competenței Court of Session sunt reexaminări judiciare ale deciziilor administrative, acțiunile de pronunțare (crearea unui drept de garanție asupra bunului), reducerile (dar numai în ceea ce privește anularea efectelor unui decret) și cererile de lichidare a societăților al căror capital vărsat depășește 120 000 GBP. Cauzele în temeiul Convenției de la Haga asupra Aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii sunt audiate la Court of Session.

Cauzele pot fi remise către Court of Session de către Sheriff Court printr-o moțiune a părții la cauză, atunci când judecătorul (Sheriff) consideră că importanța sau dificultatea cauzei impune acest lucru. La rândul său, Court of Session permite remiterea procedurilor către instanța sa „cu prezentarea cauzei.”

De asemenea, unele cauze pot fi remise de Court of Session către Sheriff Court.

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

În majoritatea categoriilor de proceduri civile, chestiunile privind competența sunt reglementate de Legea privind competența civilă și hotărârile judecătorești din 1982. Principiul central al normelor de competență scoțiene este acela că persoanele juridice sau fizice trebuie să fie acționate în justiție la instanțele de la locul de domiciliu.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

Pe lângă regula de bază de mai sus, poate fi, de asemenea, posibil să se aleagă instanța în care să fie inițiată acțiunea.

De exemplu:

Contracte

O persoană poate fi, de asemenea, acționată în justiție în fața instanțelor de la locul îndeplinirii obligației care formează obiectul cererii.

Delicte și cvasidelicte

O persoană poate fi, de asemenea, acționată în justiție în fața instanțelor de la locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă.

Întreținere

O instanță este competentă în materie de întreținere dacă este instanța de la locul în care creditorul obligației de întreținere își are domiciliul sau reședința obișnuită sau în cazul în care cererea de întreținere este accesorie acțiunii cu care este sesizată cu privire la statutul unei persoane și este competentă să instrumenteze acțiunea respectivă.

Litigii care rezultă din exploatarea unei sucursale, agenții sau a unei alte unități

Aici, competența aparține instanțelor pe raza cărora este situată sucursala/agenția.

Dreptul familiei

Chestiunile precum divorțul, contactul cu copiii și reședința copiilor, precum și responsabilitățile și drepturile parentale vor respecta, în general, normele de competență teritorială din Scoția, și anume cauza va fi audiată în locul unde copilul își are domiciliul, de obicei la Sheriff Court. Cu toate acestea, pot exista variații în acest sens, în special în cazul în care una sau ambele părți au legături cu o altă jurisdicție decât Scoția. Trebuie să luați întotdeauna în considerare posibilitatea de a solicita consultanță juridică cu privire la aceste aspecte jurisdicționale în cazul în care considerați că se aplică acest lucru.

Vătămări corporale

Din septembrie 2015, se aplică noi dispoziții jurisdicționale în ceea ce privește Sheriff Personal Injury Court, Sheriff Court și Court of Session. Pentru detalii, consultați informațiile furnizate în altă parte în prezenta fișă informativă.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

În anumite categorii de proceduri, o instanță are competență judiciară exclusivă, indiferent de domiciliu sau de orice altă normă de competență. Acestea sunt:

• în procedurile care au ca obiect drepturile reale imobiliare sau închirierea de imobile, bunurile imobile, au competență exclusivă instanțele în raza cărora se situează acestea. Totuși, în cazul în care închirierea se face pentru uz personal temporar pe o perioadă de maximum șase luni, au competență și instanțele de la domiciliul pârâtului, dacă proprietarul și chiriașul sunt persoane fizice domiciliate în aceeași țară;
• în procedurile privind valabilitatea constituirii, nulitatea sau dizolvarea societăților sau a altor persoane juridice ori asociații de persoane fizice sau juridice, au competență exclusivă instanțele de la locul în care își are sediul societatea, persoana juridică sau asociația;
• în procedurile care au ca obiect valabilitatea înregistrărilor în registrele publice, au competență exclusivă instanțele în raza cărora se păstrează registrul;
• în procedurile care au ca obiect executarea hotărârilor, au competență exclusivă instanțele în raza cărora a fost sau urmează să fie executată hotărârea.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

Competența poate fi extinsă dacă o persoană se prezintă în fața unei instanțe fie prin acord expres, fie ca răspuns la o citație fără a invoca excepția de necompetență.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

În Scoția, utilizarea instanțelor specializate este foarte limitată, iar răspunsul la întrebarea 1 prezintă în detaliu tipurile de cauze pe care le soluționează acestea. În multe cazuri, o cauză de drept civil este audiată fie de Sheriff Court, fie de Court of Session. În orice caz, este recomandabil să solicitați consultanță juridică cu privire la inițierea unei proceduri judiciare, inclusiv pentru a afla dacă aceasta poate fi adecvată pentru o instanță specializată.

Informații generale despre instanțele din Scoția pot fi găsite pe site-ul Serviciului instanțelor din Scoția.

Linkuri relevante

Serviciul instanțelor din Scoția

1 Ar trebui să mă adresez unei instanţe de drept comun sau unei instanţe specializate (de exemplu unei instanţe cu competenţe în materie de litigii de muncă)?

Majoritatea cauzelor în materie civilă sau comercială ar trebui introduse la Curtea Supremă din Gibraltar (Supreme Court of Gibraltar). Curtea Supremă este împărțită în mai multe jurisdicții, însă, datorită dimensiunii Gibraltarului, există o singură grefă. [Curtea magistraților (Magistrates Court) are competență limitată în anumite chestiuni legate de dreptul familiei.]

Pentru anumite aspecte legate de dreptul muncii, cauza dumneavoastră poate fi înaintată Tribunalului muncii (Industrial Tribunal). Există alte tribunale specializate în domenii precum sănătatea mintală, căile de atac în materie de impozit pe venit și căile de atac în materie de securitate socială.

Orientări suplimentare pot fi obținute de la Grefa Curții Supreme (Supreme Court Registry), 277 Main Street, Gibraltar, număr de telefon (+ 350) 200 75608.

2 În cazul în care instanţele de drept comun sunt competente în materie (respectiv acestea sunt instanţele care sunt responsabile de soluţionarea unor astfel de cauze) cum pot şti cărei instanţe anume trebuie să mă adresez?

2.1 Există o diferenţă între instanţele de drept comun „inferioare” şi „superioare” (de exemplu instanţe districtuale considerate instanţe inferioare şi instanţe regionale considerate instanţe superioare) şi, dacă există, care este instanţa competentă pentru soluţionarea cauzei mele?

În principal, numai Curtea Supremă din Gibraltar se ocupă de chestiuni civile. [Curtea magistraților (Magistrates Court) are competență limitată în anumite chestiuni legate de dreptul familiei.]

2.2 Competenţa teritorială (instanţa din oraşul A sau din oraşul B este instanţa competentă în ceea ce priveşte cauza mea?)

2.2.1 Regula în materie de competenţă teritorială

Având în vedere dimensiunea Gibraltarului, nu se pune problema competenței teritoriale interne.

2.2.2 Reglementări particulare

2.2.2.1 Când pot alege între instanţa din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţa determinată prin aplicarea regulii de bază) şi o altă instanţă?

În Gibraltar există o singură Curte Supremă.

2.2.2.2 Când am obligaţia să aleg o instanţă diferită de cea din raza teritorială în care pârâtul îşi are domiciliul (instanţă determinată prin aplicarea regulii de bază)?

În Gibraltar există o singură Curte Supremă.

2.2.2.3 Pot părţile însele să atribuie competenţă unei instanţe care altfel nu ar fi competentă?

În Gibraltar există o singură Curte Supremă.

3 În cazul în care o cauză este de competenţa unei instanţe specializate, cum pot afla cărei instanţe trebuie să mă adresez?

Tribunalele specializate sunt înființate prin lege. Ar trebui să solicitați consiliere din partea unui avocat local al Biroului de consiliere pentru cetățeni (Citizens Advice Bureau), în cazul în care considerați că puteți introduce o acțiune în fața unui tribunal specializat.