Mediation is at varying stages of development in Member States. There are some Member States with comprehensive legislation or procedural rules on mediation. In others, legislative bodies have shown little interest in regulating mediation. However, there are Member States with a solid mediation culture, which rely mostly on self-regulation.
More and more disputes are being brought to court. As a result, this has meant not only longer waiting periods for disputes to be resolved, but it has also pushed up legal costs to such levels that they can often be disproportionate to the value of the dispute.
Mediation is in most cases faster and, therefore, usually cheaper than ordinary court proceedings. This is especially true in countries where the court system has substantial backlogs and the average court proceeding takes several years.
This is why, despite the diversity in areas and methods of mediation throughout the European Union, there is an increasing interest for in this means of resolving disputes as an alternative to judicial decisions.
Please select the relevant country's flag to obtain detailed national information.
This page is maintained by the European Commission. The information on this page does not necessarily reflect the official position of the European Commission. The Commission accepts no responsibility or liability whatsoever with regard to any information or data contained or referred to in this document. Please refer to the legal notice with regard to copyright rules for European pages.
De ce să nu încercați să vă soluționați litigiul prin mediere în loc să intentați o acțiune în instanță? Aceasta este un mijloc alternativ de soluționare a litigiilor, prin care un mediator ajută părțile să ajungă la o înțelegere. În Belgia, administrația și practicienii din domeniul judiciar recunosc avantajele medierii.
Comisia Federală pentru Mediere.
Deși nu desfășoară ea însăși activități de mediere, Comisia Federală reglementează această profesie și deține evidențe actualizate ale mediatorilor autorizați.
Secretariatul Comisiei oferă informații în limba olandeză și în limba franceză. Comisia poate fi contactată prin e-mail și la adresa următoare:
SPF Justice Commission fédérale de médiation Rue de la Loi, 34 1040 Bruxelles Tel: (+32) 2 224 99 01 Fax: (+32) 2 224 99 07Având în vedere că este vorba despre mediatori autorizați, Comisia Federală pentru Mediere garantează calitatea și buna desfășurare a medierii.
Lista mediatorilor este disponibilă în limba olandeză și în limba franceză.
Se poate recurge la mediere în materie de:
Cel mai frecvent se apelează la mediere în materie de drept civil, mai ales în cauzele privind dreptul familiei.
Recurgerea la mediere este o alegere voluntară a părților, nereușita nefiind sancționată.
În conformitate cu dispozițiile recente din dreptul familiei, judecătorul are obligația să informeze părțile cu privire la existența și posibilitățile oferite de mediere.
Există un „Cod de conduită” al mediatorilor, disponibil în limba olandeză și în limba franceză.
Puteți găsi numeroase informații pe site-ul internet, în limba olandeză și în limba franceză, cu privire la diferite aspecte ale medierii (desfășurarea acțiunii de mediere, costuri, adrese, …).
Această secțiune a site-ului internet oferă informații cu privire la criteriile care trebuie îndeplinite pentru a deveni mediator autorizat și posibilitățile de formare a mediatorilor.
Comisia Federală pentru Mediere a reglementat formarea mediatorilor, însă formarea propriu-zisă este asigurată de către sectorul privat.
Programul cuprinde un trunchi comun de 60 de ore, alcătuit din cel puțin 25 de ore de formare teoretică și cel puțin 25 de ore de formare practică.
Pe lângă acest trunchi comun, există programe specifice pentru fiecare tip de mediere (cel puțin 30 de ore, împărțite liber în ore de formare teoretică și practică).
Există programe specifice pentru medierea în materie de dreptul familiei, drept civil, comercial și social.
Criteriile de autorizare
Criteriile de formare / formarea continuă
Formarea inițială
Formarea continuă
Codul de conduită
Înregistrarea plângerilor
Medierea nu este gratuită. Onorariul mediatorului se stabilește de comun acord între mediatorul privat și părți. Legea nu conține dispoziții în acest sens. În general, fiecare parte plătește jumătate din onorariu.
Este posibil ca una dintre părți să obțină sprijin financiar pentru plata onorariului mediatorului în cazul în care aceasta dispune de venituri modeste, cu condiția ca mediatorul să fie autorizat.
Conform dispozițiilor Directivei europene nr. 2008/52/CE, trebuie să existe posibilitatea de a solicita executarea silită a unui acord scris rezultat dintr-un proces de mediere. Statele membre precizează care sunt instanțele judecătorești sau alte autorități competente pentru a primi astfel de cereri. Belgia nu a comunicat încă această informație.
Totuși, conform articolelor 1733 și 1736 din Codul judiciar, este posibilă recunoașterea acordului de mediere de către un judecător, acesta devenind astfel autentic și executoriu. În ceea ce privește forma, acordul este transpus sub forma unei hotărâri judecătorești.
Există de asemenea o alternativă care nu necesită intervenția unui judecător. Acordul de mediere poate fi transpus într-un act notarial în cadrul unui birou notarial. Astfel, acordul devine autentic și executoriu, fără a se recurge la un judecător. Această opțiune este posibilă doar cu acordul tuturor părților.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
De ce să nu încercați să soluționați un litigiu prin mediere, în loc să introduceți o acțiune în instanță? Medierea este o măsură de soluționare alternativă a litigiilor, prin care un mediator ajută părțile implicate într-un litigiu să ajungă la un acord. Autoritățile și practicienii din domeniul dreptului din Bulgaria sunt conștienți de avantajele medierii.
Ministerul Justiției din Bulgaria a instituit un registru al mediatorilor, ca parte a unui registru central al organizațiilor non-profit care oferă servicii de interes public.
Site-ul Ministerului Justiției oferă acces la:
Medierea este acceptată în multe domenii de drept. Legislația nu reglementează și nici nu limitează domeniile în care se poate recurge la mediere. Până în prezent, majoritatea mediatorilor înregistrați s-au specializat în mediere comercială și de afaceri.
Medierea este voluntară. Oferă un mijloc alternativ de soluționare a unui litigiu fără sesizarea unei instanțe și nu este o condiție prealabilă pentru inițierea procedurilor judiciare.
Nu există un cod de conduită specific pentru mediatori. Cu toate acestea, în Legea privind medierea și în Regulamentul nr. 2 din 15 martie 2007 de stabilire a condițiilor și a procedurii de aprobare a organizațiilor care formează mediatori există dispoziții privind standardele etice în acest domeniu.
Organizațiile care oferă cursuri de formare pentru mediatori provin din sectorul privat.
Temele seminarelor de formare includ procedurile judiciare și normele etice de conduită pentru mediatori, precum și procedura prevăzută în Legea privind medierea și în Regulamentul nr. 2 din 15 martie 2007.
Medierea nu este gratuită; onorariile se stabilesc de comun acord între mediator și părțile implicate.
În conformitate cu Directiva 2008/52/CE (încurajarea și facilitarea medierii ca formă alternativă de soluționare a litigiilor transfrontaliere în UE), legislația națională trebuie să prevadă posibilitatea ca, în urma unei solicitări în acest sens, acordul scris rezultat în urma medierii să devină executoriu.
Prevederile Directivei 2008/52/CE privind forța executorie a acordurilor rezultate în urma medierii au fost transpuse în Legea privind medierea.
Statele membre vor comunica acest lucru instanțelor judecătorești și altor autorități competente să primească astfel de cereri.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
De ce să nu încercați să vă soluționați litigiul prin mediere în loc să intentați o acțiune în instanță?
Medierea este o cale alternativă de soluționare a litigiilor, în care un mediator ajută părțile implicate într-un litigiu să ajungă la o înțelegere. Avantajul utilizării medierii constă în economia de timp realizată prin recurgerea la această cale de soluționare a litigiilor (în comparație cu durata unui proces în instanță) și, adesea, în economia de bani (în comparație cu costurile unui proces în instanță).
Serviciul de probațiune și mediere din Republica Cehă (Probační a mediační služba ČR) este organismul centralizat responsabil cu medierea ca mijloc de abordare a consecințelor săvârșirii unei infracțiuni între autorul infracțiunii și victimă în cadrul procedurii penale. Ministerul Justiției din republica Cehă răspunde de acest serviciu.
Pentru medierea în materie civilă, puteți contacta unul dintre mediatorii care oferă astfel de servicii. Datele de contact ale mediatorilor care activează în Republica Cehă pot fi găsite pe diferite site-uri internet prin introducerea termenului de căutare „mediere”.
O listă a mediatorilor se găsește, de exemplu, pe site-urile internet deținute de Asociația Mediatorilor din Cehia, Baroul din Cehia și Uniunea pentru proceduri de arbitraj și mediere din Republica Cehă. Datele de contact ale Serviciului de probațiune și mediere din Republica Cehă, care acționează în domeniul de competență al instanțelor judecătorești teritoriale corespunzătoare, se găsesc pe site-ul internet al serviciului.
O listă cu mediatorii înregistrați în conformitate cu Legea nr. 202/2012 privind medierea, de care se ocupă Ministerul Justiției, este disponibilă aici.
În domeniul medierii activează o serie de entități și organisme non-guvernamentale (ONG-uri).
Recurgerea la mediere este posibilă în orice domeniu juridic, cu excepția cazului în care acest lucru este exclus prin lege. Cel mai des se recurge la mediere în domenii precum dreptul familiei, dreptul comercial și dreptul penal. Conform Codului de procedură civilă, judecătorul care prezidează ședința de judecată poate dispune, dacă este practic și adecvat, ca părțile în proces să participe la o reuniune inițială, cu durata de trei ore, cu un mediator. În astfel de cazuri, procedurile în instanță pot fi suspendate pe o durată de până la trei luni.
Da, medierea este reglementată atât de Legea nr. 202/2012 privind medierea, cât și, în materie penală, de Legea nr. 257/2000 privind Serviciul de probațiune și mediere din Republica Cehă.
Un mediator înregistrat care își desfășoară activitatea în conformitate cu Legea nr. 202/2012 privind medierea trebuie să promoveze un examen profesional în fața unei comisii desemnate de Ministerul Justiției. Un mediator care acționează în cadrul Serviciului de probațiune și mediere în conformitate cu Legea nr. 257/2000 care reglementează activitatea acestui serviciu din Republica Cehă trebuie să treacă cu succes un examen de calificare.
Formarea mediatorilor care activează în sistemul de justiție penală este asigurată de Serviciul de probațiune și mediere; formarea în domeniul medierii non-penale este furnizată de o varietate de organisme și instituții de învățământ.
Medierea oferită de Serviciul de probațiune și mediere este gratuită sau costurile sunt suportate de către stat.
În cazul în care o instanță judecătorească suspendă procedurile într-o cauză civilă și dispune ca părțile să participe la o reuniune inițială cu un mediator, primele trei ore ale ședinței de mediere sunt plătite la rata prevăzută în legislația de punere în aplicare (400 CZK pentru fiecare oră începută), iar costul este împărțit în mod egal între cele două părți (dacă părțile sunt scutite de la plata taxelor judiciare, acestea sunt suportate de către stat). Atunci când medierea se prelungește peste trei ore, costurile suplimentare sunt împărțite în mod egal între cele două părți, până la suma convenită între mediator și părțile la mediere (și anume, părțile în proces).
În temeiul Directivei 2008/52/CE, părțile implicate într-un litigiu pot să solicite ca un acord scris care a rezultat din procesul de mediere să dobândească caracter executoriu. Un acord între părțile la medierea în materie civilă poate fi înaintat instanței spre aprobare în contextul procedurilor ulterioare. Rezultatele medierii oferite în materie penală de către Serviciul de probațiune și mediere pot fi luate în considerare de către procurorul de stat și de instanța judecătorească în deciziile acestora cu privire la un caz anume.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În Danemarca există posibilitatea de a apela, cu titlu privat, la serviciile unui mediator. Medierea ca activitate privată nu este reglementată prin lege, iar costurile aferente trebuie suportate de părți. Legea prevede, între altele, posibilitatea soluționării pe cale amiabilă (mægling) a cauzelor civile aflate pe rolul instanțelor teritoriale (byretterne), al instanțelor regionale (landsretterne), sau al Tribunalului maritim și comercial (Sø‑ og Handelsretten) și posibilitatea recurgerii la mediere în cadrul comitetului de mediere (konfliktråd) în cauzele penale (a se vedea mai jos).
Medierea în cauzele civile
Capitolul 27 din codul de procedură civilă (retsplejeloven) conține dispozițiile referitoare la soluționarea pe cale amiabilă a cauzelor civile aflate pe rolul instanțelor teritoriale, al instanțelor regionale și al Tribunalului maritim și comercial.
La cererea părților, instanța poate desemna un mediator care să ajute părțile să ajungă ele însele la un acord privind soluționarea amiabilă a litigiului (soluționare pe cale amiabilă – retsmægling).
Obiectivul acestui procedeu este acela de a da părților într-o cauză aflată pe rolul unei instanțe posibilitatea de a soluționa litigiul într-un alt mod decât prin tradiționala tranzacție judiciară în fața judecătorului, care se întemeiază pe normele de drept aplicabile sau pe o hotărâre judecătorească. Soluționarea pe cale amiabilă oferă posibilitatea de a ajunge, prin negociere, la o soluție a litigiului considerată ca fiind cea mai convenabilă pentru părți. Soluționarea pe cale amiabilă conferă părților o influență mai mare asupra procedurii și ține cont de interesele și de nevoile subiacente ale acestora, precum și de evoluțiile viitoare.
Pot fi desemnați ca mediatori: un judecător sau un judecător supleant al instanței respective ori un avocat agreat de către Direcția daneză a serviciilor judiciare (Domstolstyrelsen) cu titlu de mediator în cadrul circumscripției teritoriale a instanței respective.
Mediatorul stabilește derularea procedurii, de comun acord cu părțile. În cazul în care acestea sunt de acord, mediatorul se poate întâlni separat cu fiecare dintre părți.
Fiecare parte își suportă propriile costuri aferente medierii, cu excepția cazului în care părțile dispun altfel.
În cazul în care soluționarea pe cale amiabilă se încheie cu un acord negociat, acesta poate fi înscris în registru și cauza poate fi declarată închisă.
Conform articolului 478 punctul 1.2 din Codul de procedură civilă, punerea în executare a acordului încheiat în fața unei instanțe sau a unei alte autorități, poate avea loc în aceleași condiții în care legea prevede punerea în executare a hotărârilor judecătorești.
Articolul 478 alineatul (1) punctul (4) prevede, de asemenea, că punerea în executare a acordurilor scrise extrajudiciare, care au ca obiect datorii neachitate, poate avea loc în cazul în care acordurile prevăd în mod expres că pot fi considerate titluri executorii.
Codul de procedură civilă poate fi consultat pe site-ul internet Informații privind sistemul legislativ.
Legea nr. 467 din 12 iunie 2009 privind medierea în cauzele penale, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2010, instituie un regim permanent la nivel național al medierii în cauzele penale.
În fiecare circumscripție teritorială, comisarul șef al poliției instituie un comitet de mediere în cadrul căruia, în cazul săvârșirii unei fapte penale, victima și autorul faptei pot să se reunească în prezența unui mediator neutru.
Medierea în cadrul comitetului de mediere nu poate avea loc decât în baza consimțământului părților. Copiii și tinerii cu vârsta sub 18 ani pot participa la această procedură doar cu acordul reprezentantului lor legal. Medierea poate avea loc doar dacă autorul a recunoscut săvârșirea faptei penale.
Mediatorul stabilește desfășurarea procedurii în cadrul comitetului de mediere, cu acordul părților. Pe durata desfășurării procedurilor în cadrul comitetului de mediere, mediatorul asistă la descrierea de către părți a împrejurărilor în care s-a petrecut fapta penală și le poate ajuta să formuleze orice acord pe care acestea ar dori să îl încheie.
Medierea în cadrul comitetului de mediere nu reprezintă un substitut al pedepsei sau al altor consecințe juridice ale faptei penale.
Legea privind comitetul de mediere în cauzele penale poate fi consultată pe site-ul internet Informații privind sistemul legislativ.
Pentru cauzele civile, cererile pot fi adresate instanței pe rolul căreia se află cauza.
Informațiile privind datele de contact ale instanței competente figurează pe site-ul Direcției serviciilor judiciare.
Pentru cauzele penale, cererile pot fi adresate secției de poliție competente din punct de vedere teritorial să investigheze cauza. Informațiile privind datele de contact ale secției de poliție competente figurează pe site-ul Poliției naționale daneze.
A se vedea cele de mai sus.
A se vedea cele de mai sus.
A se vedea cele de mai sus.
A se vedea cele de mai sus.
A se vedea cele de mai sus.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Mai degrabă decât să introduceți o acțiune în instanță, de ce să nu încercați să soluționați litigiul prin mediere? Aceasta este o măsură de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) prin care un mediator le acordă sprijin celor implicați într-un litigiu în vederea ajungerii la un acord.
Există numeroase organizații care oferă servicii de mediere. O listă neexhaustivă a unora dintre asociațiile mai mari dintre acestea cuprinde:
Aceste asociații oferă sprijin părților care doresc să recurgă la un mediator să găsească un mediator potrivit.
În general, recurgerea la mediere este întotdeauna permisă atunci când nu se prevede expres prin lege că un anumit tip de litigiu sau o anumită chestiune trebuie judecată în instanță. Domeniile în care medierea este utilizată cel mai frecvent sunt dreptul familiei, drepturile de succesiune și dreptul comercial.
La 26 iulie 2012, a intrat în vigoare în Germania Legea privind medierea (Mediationsgesetz), [articolul 1 din Legea pentru promovarea medierii și a altor căi de soluționare extrajudiciară a litigiilor din 21 iulie 2012, publicată în Jurnalul Oficial Federal I (Bundesgesetzblatt I)¸ p. 1577]. Acesta este primul act legislativ care reglementează în mod formal serviciile de mediere în Germania. Legea transpune, de asemenea, Directiva europeană privind medierea în dreptul german (Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială, JO L 136, 24.5.2008, p. 3). Domeniul de aplicare a Legii germane privind medierea depășește cerințele directivei europene; în timp ce directiva vizează doar litigiile transfrontaliere în materie civilă și comercială, Legea germană privind medierea acoperă toate formele de mediere din Germania, indiferent de tipul litigiului sau de locul de reședință al părților implicate.
Legea germană privind medierea cuprinde doar dispoziții generale, întrucât mediatorii și părțile implicate au nevoie de suficientă marjă de manevră în cursul procesului de mediere. Legea definește inițial termenii de „mediere” și „mediator”, pentru a distinge medierea de alte căi de soluționare a litigiilor. Conform legii, medierea este un proces structurat prin care părțile implicate caută în mod voluntar și autonom o cale amiabilă de soluționare a litigiului, cu ajutorul unuia sau al mai multor mediatori. Mediatorii sunt persoane independente și imparțiale, fără putere de decizie, care îndrumă părțile implicate pe parcursul procedurii de mediere. Legea evită în mod intenționat stabilirea unui cod de conduită precis pentru procedura de mediere. Cu toate acestea, aceasta prevede o serie de obligații în materie de divulgare de informații și de restricții asupra activității, pentru a proteja independența și imparțialitatea profesiei de mediator. De asemenea, legislația obligă în mod formal mediatorii să păstreze cu strictețe confidențialitatea informațiilor furnizate de client.
Legea promovează soluționarea amiabilă a litigiilor prin includerea mai multor stimulente diferite în codurile de procedură oficiale (de exemplu, Codul de procedură civilă, Zivilprozessordnung). Astfel, de exemplu, atunci când părțile introduc o acțiune în materie civilă în instanță, acestea vor trebui să declare dacă au încercat deja să soluționeze litigiul pe căi extrajudiciare, cum ar fi medierea, și dacă există anumite motive pentru care nu au luat în considerare recurgerea la o astfel de procedură. De asemenea, instanța poate sugera ca părțile să încerce soluționarea conflictului prin mediere sau o altă formă de soluționare extrajudiciară; în cazul în care părțile refuză să aplice această opțiune, instanța poate dispune suspendarea procedurilor. Acordarea de asistență judiciară gratuită pentru mediere nu este avută în vedere în prezent. În temeiul § 278 alineatul (5) din Codul de procedură civilă, instanța poate, în scopul procedurii de conciliere și al încercărilor ulterioare de soluționare amiabilă, să îndrume părțile către un judecător de conciliere (Güterichter), care este desemnat special în acest scop și care nu are putere de decizie. Judecătorul de conciliere poate utiliza oricare dintre metodele de soluționare a litigiilor, inclusiv medierea.
Guvernul federal are obligația legală de a înainta un raport Bundestag-ului (camera inferioară a Parlamentului) cu privire la impactul legii în termen de cinci ani de la punerea în aplicare a acesteia prin intermediul raportului său din 20 iulie 2017. Raportul poate fi consultat aici. Acesta arată că medierea ca instrument alternativ de soluționare a litigiilor în Germania nu este încă utilizată în măsura în care este de dorit. Potrivit raportului, nu este necesară adoptarea imediată a unor măsuri legislative. Pe baza constatărilor din raport, guvernul federal va examina totuși modul în care se poate realiza mai bine obiectivul de promovare a medierii urmărit de Legea privind medierea.
Informații generale sunt disponibile pe site-ul Ministerului Federal al Justiției (Bundesministerium der Justiz).
Nu există dispoziții legale care să definească profilul profesional al unui mediator. De asemenea, accesul la profesie nu este reglementat. Mediatorii înșiși trebuie să se asigure că dețin cunoștințele și experiența necesare (prin formare adecvată și cursuri de perfecționare continuă) pentru a îndruma părțile în mod corespunzător pe parcursul procesului de mediere. Legea germană prevede cunoștințele generale, competențele și procedurile care trebuie dobândite printr-o formare prealabilă adecvată. Orice persoană care întrunește aceste criterii poate exercita profesia de mediator. Nu există o vârstă minimă legală stabilită în acest sens și nicio cerință, de exemplu, ca un mediator să fi absolvit studii universitare.
În cazul în care părțile ar dori să obțină o garanție în sensul că mediatorul dispune de formare de specialitate și experiență suficientă în domeniu, acestea sunt libere să aleagă un mediator autorizat („zertifizierten” Mediator). În acest scop, Ministerul Federal al Justiției și-a exercitat competența de a emite un instrument juridic și a adoptat „Regulamentul privind formarea și dezvoltarea continuă a mediatorilor autorizați” (Verordnung über die Aus- und Fortbildung von zertifizierten Mediatoren), stabilind astfel condiții mai specifice pentru formarea în vederea obținerii statutului de mediator autorizat și pentru alte cursuri de perfecționare pentru mediatorii autorizați, precum și cerințe pentru instituțiile de formare și perfecționare.
În prezent nu este avută în vedere o astfel de inițiativă oficială.
Actualmente, formarea ca mediator este furnizată de asociații, organizații, universități, întreprinderi și persoane fizice.
Medierea nu este gratuită; plata face obiectul unui acord între mediatorul privat și părțile implicate.
Nu există dispoziții care să reglementeze onorariile pentru mediere și nu sunt disponibile statistici privind costurile. Se poate presupune în mod realist că onorariile variază aproximativ între 80 EUR și 250 EUR pe oră.
În principiu, un acord rezultat din procesul de mediere poate fi pus în executare cu asistența unui avocat (ca înțelegere a avocaților) sau a unui notar [ca act public notarial în temeiul §§ 796a-796c și 794 alineatul (1) punctul 5 din Codul de procedură civilă].
Asociația federală pentru medierea litigiilor de dreptul familiei
Asociația federală de mediere a litigiilor în materie economică și profesională
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
De ce să nu încercați să vă soluționați litigiul prin mediere, în loc să intentați o acțiune în instanță? Aceasta este o metodă alternativă de soluționare a litigiilor prin intermediul căreia un mediator asistă persoanele implicate într-un litigiu să ajungă la un acord. Guvernul și practicienii dreptului din Estonia sunt conștienți de avantajele medierii.
Concilierea se referă la activitățile desfășurate de un conciliator sau un organism de conciliere în cadrul cauzelor civile. Concilierea este reglementată de Legea privind concilierea. Legea privind concilierea a fost elaborată pentru transpunerea în legislația estonă a Directivei 2008/52/CE privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială.
În temeiul Legii privind concilierea, conciliator poate fi orice persoană fizică căreia părțile i-au supus dezacordul lor spre conciliere. Avocații și notarii pot acționa în calitate de conciliatori. În temeiul legii respective, rolul de conciliator poate fi atribuit, de asemenea, unui organism administrativ central sau local.
O listă a notarilor care desfășoară activități de conciliere poate fi consultată pe site-ul web al Camerei Notarilor.
O listă a avocaților care îndeplinesc și activități de conciliere poate fi consultată pe site-ul web al Baroului din Estonia.
De asemenea, puteți contacta următoarele organizații non-guvernamentale:
Comitetul privind drepturile de autor, instituit în cadrul Ministerului Justiției, este un organ de conciliere în înțelesul articolului 19 din Legea privind concilierea. Comitetul soluționează cererile privind măsurile aplicabile pentru a permite, în anumite cazuri, utilizarea liberă a unei opere sau a unui obiect protejat prin drepturi de autor conexe.
În temeiul Legii privind soluționarea conflictelor colective de muncă, părțile au dreptul de a apela la un conciliator public în eventualitatea unui conflict colectiv de muncă (un litigiu privind clauzele unui contract colectiv de muncă). Conciliatorul public este un expert imparțial care ajută părțile implicate într-un conflict de muncă să ajungă la o înțelegere. Conciliatorul public pentru litigii colective de muncă este Meelis Virkebau – e-mail: meelis.virkebau@riikliklepitaja.ee. Informații suplimentare puteți găsi pe site-ul web al Conciliatorului public.
În unele cazuri, Cancelarul Justiției poate îndeplini rolul de mediator. Deși conceptul de „ombudsman” nu este utilizat în Legea privind Cancelarul Justiției, acesta poate exercita funcțiile unui ombudsman prin monitorizarea respectării de către agențiile guvernamentale a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și a principiilor bunei guvernanțe, precum și prin supravegherea administrațiilor locale, a persoanelor juridice de drept public și a entităților private care îndeplinesc funcții publice. Începând din 2011, Cancelarul Justiției exercită, de asemenea, funcțiile ombudsmanului pentru copii în conformitate cu articolul 4 din Convenția cu privire la drepturile copilului. Puteți afla mai multe informații vizitând site-ul web al Biroului Cancelarului Justiției.
Procesul de conciliere prevăzut de Legea privind concilierea poate fi utilizat, de regulă, pentru soluționarea oricăror litigii civile care sunt de natură să facă obiectul concilierii. Există o procedură de conciliere în cauzele civile de drept privat de competența instanțelor districtuale (maakohus). Deși nu există statistici comparate, medierea este probabil mai frecvent folosită în cauzele de dreptul familiei.
Cancelarul Justiției soluționează litigii privind discriminarea atunci când o persoană depune o plângere în care declară că a fost discriminată pe motiv de sex, rasă, naționalitate (origine etnică), culoare, limbă, religie, orientări politice sau de altă natură, situație financiară sau statut social, vârstă, dizabilitate, orientare sexuală sau alte caracteristici prevăzute de lege. De asemenea, mediatorii pot interveni în caz de încălcare a drepturilor fundamentale.
Conciliatorul public este competent în cazul conflictelor colective de muncă.
În conformitate cu legislația estonă, recurgerea la conciliere este în general voluntară. Normele privind concilierea și condițiile în care se asigură respectarea acordurilor de conciliere sunt prevăzute în Legea privind concilierea.
Codul de procedură civilă din Estonia prevede că, în cazul în care unul dintre părinți încalcă un ordin judecătoresc privind dreptul de vizitare a copilului, concilierea trebuie realizată de un judecător. În conformitate cu articolul 563 din cod, pe baza cererii unuia dintre părinți, instanța poate cita ambii părinți pentru a soluționa litigiul respectiv de comun acord. Instanța citează părinții să se prezinte personal și îi informează de posibilele consecințele juridice (amendă sau detenție) în caz de neprezentare.
Codul de procedură civilă prevede, de asemenea, că instanța poate obliga părțile în proces să participe la o procedură de conciliere în conformitate cu Legea privind concilierea în cazul în care consideră acest lucru necesar în interesul soluționării cauzei, ținând seama de fapte și de procedurile desfășurate până la acel moment.
Normele de procedură ale conciliatorului în materie de asigurare al Asociației societăților de asigurare din Estonia sunt disponibile pe site-ul web al acesteia.
Activitatea de conciliere efectuată de Cancelarul Justiției este reglementată de Legea privind Cancelarul Justiției. Soluționarea conflictelor colective de muncă, activitățile Conciliatorului public și drepturile și obligațiilor părților implicate sunt reglementate de Legea privind soluționarea conflictelor colective de muncă.
Specificitățile procedurii de conciliere asigurate de Comitetul privind drepturile de autor sunt prevăzute în Legea privind drepturile de autor.
Informații privind conciliatorii care își desfășoară activitatea în temeiul Legii privind concilierea, inclusiv notarii și avocații, pot fi consultate pe site-urile de internet ale persoanelor care activează drept conciliatori. O listă a notarilor care desfășoară activități de conciliere poate fi consultată pe site-ul web al Camerei Notarilor. O listă a avocaților care îndeplinesc și activități de conciliere poate fi consultată pe site-ul web al Baroului din Estonia.
Informații privind activitatea Cancelarului Justiției ca ombudsman pot fi consultate pe site-ul web al Cancelarului Justiției. Informații privind concilierea în litigii care privesc aspecte legate de discriminare pot fi consultate, de asemenea, pe site-ul web al Cancelarului Justiției.
Informații privind activitățile Conciliatorului public pot fi consultate pe site-ul web dedicat acestei funcții.
Formarea mediatorilor este asigurată de sectorul privat (de exemplu, de Asociația mediatorilor din Estonia). Nu există reglementări specifice privind formarea mediatorilor.
În temeiul Legii privind concilierea, concilierea nu este gratuită; costul acesteia face obiectul unui acord între mediator și părțile implicate.
Dacă o instanță le-a propus părților să se adreseze unui conciliator sau a dispus ca părțile să urmeze procedura de conciliere prevăzută în Legea privind concilierea, orice parte care nu este în măsură să suporte integral, parțial sau în rate costurile procedurii de conciliere poate beneficia, ca formă de asistență judiciară, de scutirea parțială sau integrală de la plata costurilor aferente procedurii de conciliere, care vor fi suportate de stat.
În cazul în care Cancelarul Justiției acționează drept conciliator, nu se plătește nicio taxă. Cu toate acestea, pot apărea costuri adiționale legate de procedura de conciliere. Cancelarul Justiției hotărăște cine va suporta costurile respective.
Soluționarea conflictelor colective de muncă de către Conciliatorul public este, de asemenea, gratuită. Costurile rezultate din soluționarea unui conflict colectiv de muncă sunt suportate de partea vinovată sau se împart de comun acord între părți.
Taxele administrative pe care le solicită organul de conciliere al Asociației societăților de asigurare din Estonia sunt de 50 EUR, iar onorariul unui conciliator în domeniul asigurărilor este de maximum 160 EUR, la care adaugă contribuțiile de asigurare socială și cotizația de asigurare de șomaj, ajungându-se la o sumă totală de 214,08 EUR. Dacă în urma acestui proces nu se ajunge la un acord, trebuie plătit doar jumătate din onorariu.
În temeiul Legii privind concilierea, acordul încheiat în urma unei proceduri de conciliere poate constitui titlu executoriu după desfășurarea procedurii corespunzătoare pentru încuviințarea executării, pe baza unei cereri (articolul 6271 sau 6272 din Codul de procedură civilă). De asemenea, un notar poate declara executoriu un acord încheiat în urma unei proceduri de conciliere desfășurate de un notar sau un avocat în conformitate cu normele prevăzute de Legea privind autentificarea actelor. Articolul 563 din Codul de procedură civilă prevede normele speciale privind caracterul executoriu al acordurilor privind modalitățile de exercitare a dreptului de vizită a unui copil.
Acordurile încheiate în urma procesului de conciliere și care sunt aprobate de Cancelarul justiției sunt executorii.
Un acord încheiat cu ajutorul Conciliatorului public pentru soluționarea unui conflict colectiv de muncă este obligatoriu din punct de vedere juridic pentru ambele părți și este valabil de la data semnării acestuia, cu excepția cazului în care s-a convenit un alt termen de intrare în vigoare. Cu toate acestea, un astfel de acord nu constituie titlu executoriu.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Legea privind mediere din 2017 a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018. Legea conține dispoziții care permit instituirea unui cadru normativ cuprinzător, ce promovează soluționarea litigiilor prin mediere ca alternativă la procedurile judiciare. Obiectivul subiacent al legii este de a promova medierea ca alternativă viabilă, eficace și eficientă la procedurile judiciare, care reduce cheltuielile judiciare, accelerează soluționarea litigiilor și reduce stresul și problemele care sunt de multe ori asociate procedurilor judiciare.
Legea:
Domeniul de aplicare al legii include toate procedurile civile care pot fi introduse în fața unei instanțe, cu excepția anumitor cazuri prevăzute la articolul 3 din lege.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Decât să apelați la o instanță judecătorească, de ce să nu încercați soluționarea litigiilor prin mediere? Medierea este o metodă de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) prin intermediul căreia un mediator asistă persoanele implicate într-un litigiu pentru a ajunge la un acord. Guvernul elen și practicienii în domeniul dreptului din Grecia sunt conștienți de avantajele medierii.
În Grecia, serviciile de mediere sunt oferite de următoarele organisme:
Procedura de mediere se poate aplica în litigii civile și comerciale existente sau viitoare, naționale sau transfrontaliere, cu condiția ca părțile implicate să aibă competența de a soluționa obiectul litigiului în conformitate cu dispozițiile dreptului material.
De asemenea, fac obiectul procedurii de mediere litigiile private enumerate în continuare, în caz contrar acțiunea fiind considerată inadmisibilă:
- Recurgerea la mediere în cazul litigiilor prevăzute în Legea 4640/2019 este admisă atunci când:
- Instanța pe rolul căreia există un litigiu privat pendinte care poate face obiectul medierii poate, în orice etapă a procedurii, după caz, luând în considerare, la discreția sa exclusivă, toate circumstanțele cauzei, să solicite părților să recurgă la procedura de mediere pentru soluționarea litigiului. În cazul în care părțile convin în acest sens, acordul scris al acestora este consemnat în încheierea de ședință. În acest caz, instanța trebuie să amâne audierea cauzei și să stabilească un termen de judecată după trecerea unei perioade cuprinse în trei și maximum șase luni, fără a lua în calcul perioada de timp aferentă vacanțele judecătorești. Consecința este aceeași și în celelalte cazuri în care se recurge la mediere, atât timp cât procedurile de judecare a cauzei sunt pendinte. În cazul în care părțile sau una dintre părți se prezintă în fața instanței prin intermediul unui avocat, împuternicirea avocațială cuprinde, de asemenea, acordul cu privire la supunerea litigiului procedurii de mediere.
- Supunerea unui litigiu de drept privat procedurii de mediere nu împiedică adoptarea unei măsuri provizorii cu privire la litigiul respectiv, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă. Judecătorul care dispune măsura provizorie poate, în temeiul articolului 693 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, să stabilească un termen de cel puțin trei luni pentru introducerea acțiunii principale.
- În exercitarea competențelor care îi revin în conformitate cu articolul 25 alineatul (4) litera (a) din Legea 1756/1988 (Monitorul Oficial, seria I, nr. 35, 1988), procurorul de pe lângă Tribunalul de Primă Instanță (Eisangeleas Protodikon) are dreptul să recomande părților să recurgă la procedura de mediere, atunci când acest lucru este posibil.
- Acordul părților de a recurge la procedura de mediere este reglementat de dispozițiile dreptului material în materie de contracte și trebuie să descrie obiectul unei astfel de proceduri.
- Părțile se înfățișează la procedura de mediere împreună cu avocatul lor, excepție făcând litigiile care țin de dreptul consumatorilor și litigiile cu valoare redusă, în cazul cărora se permite înfățișarea personală a părților. La procedura de mediere poate participa, de asemenea, o terță parte, în cazul în care acest lucru este considerat necesar și cu condiția ca părțile și mediatorul să convină în acest sens.
- Mediatorul este numit de către părți sau de către o terță parte desemnată de toate părțile, inclusiv de centrele de mediere. Cu excepția cazului în care părțile convin în scris că vor exista mai mulți mediatori, se va numi un singur mediator.
- Data, locul și alte detalii ale procedurii de mediere se stabilesc de către mediator de comun acord cu părțile. În cazul în care nu este posibilă prezența fizică a ambelor părți și a mediatorului în același loc și la aceeași oră, medierea poate avea loc prin teleconferință prin intermediul unui calculator sau al unui alt sistem specializat accesibil celorlalte părți la litigiu.
- În exercitarea atribuțiilor sale, mediatorul poate comunica cu fiecare dintre părți și se poate întâlni cu acestea fie separat, fie împreună. Un mediator nu poate transmite celeilalte părți informații obținute în cadrul unei întâlniri cu cealaltă parte fără consimțământul părții care a furnizat informațiile.
- Procedura de mediere este, în principiu, confidențială, nu se păstrează nicio înregistrare a discuțiilor și trebuie să se desfășoare într-un mod care să nu aducă atingere confidențialității, cu excepția cazului în care părțile convin altfel. Înainte de inițierea procedurii, toate părțile implicate trebuie să convină în scris asupra respectării confidențialității procedurii de mediere. Aceeași obligație se aplică, de asemenea, oricărei părți terțe implicate în procedură. Părțile, în cazul în care doresc acest lucru, se pot angaja în scris să păstreze confidențialitatea conținutului acordului la care acestea pot ajunge în timpul medierii, cu excepția cazului în care notificarea acestuia este necesară pentru punerea în aplicare a acordului, în conformitate cu articolul 8 alineatul (4), sau este necesară din motive de ordine publică.
- În cazul în care litigiul este adus în fața instanțelor sau face obiectul arbitrajului, mediatorul, părțile, reprezentanții legali ai acestora și cei care au participat în orice mod la procedura de mediere nu vor fi audiați ca martori și nu au voie să prezinte informații care decurg din procedura de mediere sau se referă la aceasta și, în special, să facă trimitere la discuțiile, declarațiile și propunerile părților, precum și la opiniile mediatorului, cu excepția cazului în care acest lucru este necesar din motive de ordine publică, în principal pentru a asigura protecția minorilor sau pentru a evita orice risc de atingere adusă integrității fizice sau psihice a unei persoane.
- În exercitarea atribuțiilor care le revin, mediatorii sunt supuși răspunderii civile numai pentru abateri săvârșite cu intenție.
Singurul mecanism SAL care poate fi considerat operațional în Grecia este arbitrajul.
În conformitate cu articolul 99 și următoarele din Codul falimentului aplicabil în Grecia, un mediator poate fi numit în cadrul unei proceduri de conciliere la cererea unei persoane fizice sau juridice, care trebuie depusă la instanța competentă în materie de faliment (ptocheftiko dikastirio).
Instanța competentă în materie de faliment stabilește admisibilitatea cererii și poate numi un mediator dintr-o listă de experți. Rolul mediatorului este să utilizeze toate mijloacele adecvate pentru a facilita ajungerea la un acord între debitor și majoritatea (definită conform legii) creditorilor, pentru a asigura supraviețuirea activității economice a debitorului.
Mediatorul poate solicita instituțiilor de credit sau financiare orice informații privind activitatea economică a debitorului care ar putea fi utile pentru reușita procesului de mediere.
În cazul în care nu se poate ajunge la un acord, mediatorul informează imediat președintele instanței, care declanșează procedura judiciară în fața instanței competente în materie de faliment. Rolul mediatorului se încheie aici.
Responsabilitatea pentru tratarea oricărui aspect legat de punerea în aplicare a instituției medierii aparține Comisiei Centrale de Mediere.
Comisia Centrală de Mediere poate, la discreția sa, să înființeze subcomisii pentru soluționarea rapidă și pentru analiza chestiunilor care decurg din aplicarea Legii 4640/2019. Subcomisiile mai sus menționate sunt compuse din membri ai Comisiei Centrale de Mediere; nu există nicio interdicție în sensul apartenenței la mai mult de o subcomisie. Aceste subcomisii sunt autorizate în mod explicit de către Comisia Centrală de Mediere să soluționeze definitiv acțiunile pe care le întreprind, cu excepția cazului în care Legea 4640/2019 prevede în mod expres că responsabilitatea pentru soluționarea acestor acțiuni aparține sesiunii plenare a Comisiei Centrale de Mediere.
În toate cazurile, Comisia Centrală de Mediere trebuie să fie formată din patru subcomisii, numite cu mandat de doi ani și având următoarele responsabilități:
Un furnizor de formare («denumit în continuare „furnizorul”») pentru mediatori, care își desfășoară activitatea în baza unei autorizații acordate în urma unei decizii specifice motivate a Comisiei Centrale de Mediere, este:
Un furnizor de formare («denumit în continuare „furnizorul”») pentru mediatori, care își desfășoară activitatea în baza unei autorizații acordate în urma unei decizii specifice motivate a Comisiei Centrale de Mediere, este:
A. persoană juridică de drept privat, care poate fi înființată de:
În cazurile (a) și (b) se poate stabili un parteneriat cu un furnizor de formare cu reputație, recunoscut la nivel internațional și cu experiență în furnizarea de formare în domeniul medierii și, în general, în domeniul metodelor alternative de soluționare a litigiilor sau în domeniul medierii în sine.
B. Centrul pentru educație și formare pe tot parcursul vieții (KEDIVIM) al unei instituții de învățământ superior care are o programă de învățământ relevantă și funcționează exclusiv în baza dispozițiilor actuale privind funcționarea instituțiilor de învățământ superior, cu condiția respectării tuturor cerințelor Legii 4640/2019 în ceea ce privește calificările formatorilor pentru furnizarea de formare în materie de mediere și numărul minim de formatori și de cursanți.
C. O persoană fizică sau juridică constituită în conformitate cu legislația în vigoare în Grecia sau cu legislația unui stat membru, al cărei scop principal este oferirea de formare în domeniul medierii și al altor metode alternative de soluționare a litigiilor.
După finalizarea medierii, procesul-verbal al procedurii de mediere este semnat de mediator, de părți și de avocații ai acestora. În cazul în care medierea eșuează, procesul-verbal al procedurii de mediere poate fi semnat numai de către mediator. Oricare dintre părți poate depune procesul-verbal al acordului încheiat, în orice moment, la grefa instanței competente din punct de vedere material și teritorial pe rolul căreia cauza este pendinte sau urmează a fi introdusă. După depunerea la instanță a procesului-verbal al procedurii de mediere, o acțiune pentru același litigiu este inadmisibilă atât timp cât obiectul acesteia este reglementat de acordul dintre părți, iar orice proces pendinte se va încheia.
După depunerea procesului-verbal al procedurii de mediere la grefa instanței competente, acest proces-verbal devine titlu executoriu în sensul articolului 904 alineatul (2) litera (c) din Codul de procedură civilă, în cazul în care acordul poate face obiectul executării. Copia oficială este eliberată gratuit de către judecător sau de către președintele instanței competente.
În cazul în care acordul cuprins în procesul-verbal al procedurii de mediere conține, de asemenea, dispoziții referitoare la acte juridice care, potrivit legii, fac obiectul unor acte notariale, va fi necesară prezentarea acestor acte notariale, după caz. În acest caz se aplică normele care reglementează întocmirea și transcrierea unor astfel de acte notariale.
După depunerea la grefa instanței competente, procesul-verbal al procedurii de mediere poate fi utilizat ca document juridic pentru înscrierea sau radierea unei ipoteci, în conformitate cu articolul 293 alineatul (1) litera (c) din Codul de procedură civilă.
Notificarea scrisă transmisă de mediator părților pentru organizarea întâlnirii introductive obligatorii sau acordul privind recurgerea voluntară la procedura de mediere menționat la articolul 5 suspendă prescripția și termenul de prescripție pentru creanțe și drepturi, în cazul în care aceste termene au început deja să curgă în conformitate cu dispozițiile dreptului material, precum și termenele procedurale prevăzute la articolele 237 și 238 din Codul de procedură civilă, atât timp cât durează procedura de mediere.
Fără a aduce atingere dispozițiilor articolelor 261, 262 și 263 din Codul civil, prescripția și termenul de prescripție pentru creanțe și drepturi, care au fost suspendate în temeiul dreptului material, se reiau în ziua următoare întocmirii procesului-verbal privind neajungerea la un acord sau în ziua următoare datei la care o declarație de retragere a uneia dintre părți din procedura de mediere este notificată celeilalte părți și mediatorului sau în ziua următoare datei la care procedura de mediere a fost finalizată sau încheiată în orice alt mod.
Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Unul dintre fenomenele cu care se confruntă administrarea justiției în Spania în ultimii ani este creșterea numărului litigiilor, ceea ce influențează buna funcționare a sistemului judiciar.
Din acest motiv, se caută căi alternative de soluționare a litigiilor mai eficiente decât cele oferite de modelul actual.
Medierea este una dintre aceste căi, alături de arbitraj și de conciliere.
A se vedea fișa informativă despre cum puteți găsi un mediator în Spania.
Legea nr. 5/2012 din 6 iulie 2012 privind medierea în materie civilă și comercială transpune Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 în legislația spaniolă. Legea respectivă instituie un cadru minim pentru practicarea medierii, fără a afecta dispozițiile adoptate de Comunitățile Autonome.
Medierea este foarte des utilizată în conflictele de muncă. Uneori este obligatoriu să se încerce soluționarea litigiului prin mediere înainte de a se recurge la instanțele judecătorești. Conflictele colective fac, în general, obiectul medierii, iar conflictele individuale sunt supuse medierii în unele Comunități Autonome.
Comunitățile Autonome dețin organisme de mediere a conflictelor de muncă specializate în materie. La nivel național, Serviciul Interconfederal de Mediere și Arbitraj (Servicio Interconfederal de Mediación y Arbitraje - SIMA) oferă un serviciu gratuit de mediere a conflictelor care depășesc competențele organismelor Comunităților Autonome.
Legea nr. 36/2011 de reglementare a instanțelor de dreptul muncii introduce un real element de noutate prin instituirea normei generale conform căreia toate cererile trebuie să fie însoțite de un certificat care atestă o încercare prealabilă de conciliere sau de mediere în cadrul serviciului administrativ adecvat, al Serviciului de Mediere, Arbitraj și Conciliere (SMAC) sau al altor organisme care îndeplinesc astfel de funcții în temeiul unui acord colectiv, deși articolul următor enumeră procedurile care sunt exceptate de la această cerință.
Legea 36/2011 introduce o trimitere expresă la mediere, nu numai pe parcursul concilierii prealabile procesului, ci și după inițierea procedurilor în instanță.
Legea nr. 5/2012 privind medierea în materie civilă și comercială include posibilitatea de a informa părțile la audierea preliminară asupra faptului că au posibilitatea de a recurge la mediere pentru a încerca să soluționeze litigiul și, în funcție de obiectul acțiunii în justiție, instanța poate invita părțile să încerce să ajungă la un acord care să pună capăt procedurii sau poate permite părților să solicite o suspendare a procedurii, astfel încât acestea să poată recurge la mediere sau la arbitraj.
Legea nr. 5/2012 implică o schimbare majoră în acest domeniu de drept în măsura în care aceasta introduce în Codul de procedură civilă o trimitere expresă la mediere ca fiind una dintre metodele extrajudiciare de încetare a procedurilor în instanță.
În sistemul spaniol, procesul de mediere este cel mai bine structurat și dezvoltat în domeniul dreptului familiei.
La nivelul național, Legea nr. 15/2005 constituie un progres semnificativ, aceasta considerând medierea drept o cale alternativă voluntară de soluționare a conflictelor familiale și proclamând libertatea ca valoare superioară a sistemului juridic spaniol; această lege prevede că părțile pot solicita instanței, în orice moment, să suspende procedurile pentru a le permite să recurgă la mediere familială și să încerce să ajungă la un acord cu privire la aspectele care fac obiectul litigiului.
De asemenea, Codul de procedură civilă prevede posibilitatea ca părțile, de comun acord, să solicite suspendarea procedurii astfel încât acestea să poată recurge la mediere, însă nu impune instanței să suspende procesul ab initio pentru a invita părțile să participe la o ședință de informare și nici nu recomandă un astfel de demers.
Serviciile de mediere familială variază considerabil între diferitele Comunități Autonome, și pot diferi de la un oraș la altul chiar în cadrul aceleiași comunități. În unele Comunități Autonome (de exemplu, în Catalonia), acest serviciu este oferit la nivelul Comunității, în timp ce în alte Comunități, autoritățile locale (Ayuntamientos) sunt cele care oferă servicii de mediere familială.
Consiliul General al Puterii Judiciare (Consejo General del Poder Judicial) sprijină și monitorizează inițiativele de mediere în diferitele instanțe din Spania, cu sprijinul Comunităților Autonome, al universităților, al autorităților locale sau al asociațiilor.
Medierea în materie penală are ca scop, pe de o parte, reintegrarea în societate a infractorului și, pe de altă parte, despăgubirea victimei.
În ceea ce privește justiția pentru minori (cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani), medierea este definită în mod expres drept mijloc de reeducare a minorului. În acest cadru, medierea este realizată de echipe care sprijină serviciul însărcinat cu urmărirea penală a minorilor (Fiscalía de Menores), deși aceasta poate fi realizată, de asemenea, de organisme ale Comunităților Autonome și de alte entități, de exemplu de asociații.
În ceea ce privește justiția pentru adulți, medierea nu este reglementată, cu toate că, în practică, în anumite provincii, medierea se realizează în baza codurilor penale și a codurilor de procedură penală, care permit încheierea de acorduri de recunoaștere a vinovăției și reducerea pedepsei prin remedierea prejudiciului, precum și în temeiul normelor internaționale aplicabile.
De regulă, medierea se realizează în cazul faptelor ilicite mai puțin grave, cum ar fi contravențiile, cu toate că este posibil ca aceasta să fie aplicată, de asemenea, în cazul infracțiunilor, în funcție de circumstanțe.
În ceea ce privește violența domestică, Legea organică nr. 1/2004 privind măsurile de protecție globală împotriva violenței de gen interzice în mod expres medierea în cazurile care implică violența pe motive de gen. Cu toate acestea, există din ce în ce mai mulți susținători ai medierii în această ramură a sistemului juridic, întrucât este firesc să se analizeze de la caz la caz dacă medierea ar fi sau nu adecvată. În această privință, Raportul privind violența de gen în cadrul familiei al Consiliului General al Puterii Judiciare din 2001 a subliniat că infracțiunile minore sau infracțiunile care implică violența domestică ar trebui să fie preluate de către instanțele civile.
Consiliul General al Puterii Judiciare sprijină și monitorizează inițiativele de mediere desfășurate în instanțele penale locale (Juzgados de Instrucción), instanțele penale (Juzgados de lo Penal) și instanțele provinciale (Audiencias Provinciales). Până în prezent, experiențele cele mai semnificative cantitativ au avut loc în Catalonia și Țara Bascilor.
Legea privind procedurile de contencios administrativ nu prevede în mod expres posibilitatea de a utiliza căi alternative de soluționare a litigiilor facilitate de un terț, însă nici nu interzice astfel de mijloace.
Legea prevede, de asemenea, posibilitatea ca legalitatea activităților administrative să fie verificată prin alte mijloace care să completeze metodele judiciare, pentru a evita proliferarea unor acțiuni judiciare inutile și pentru a oferi metode rapide și necostisitoare de soluționare a numeroaselor litigii.
Portalul Administrarea Justiției conține informații cu privire la organismele judiciare care oferă servicii de mediere în cadrul instanțelor în materie civilă, comercială, în materie de dreptul muncii și de dreptul familiei, precum și cu privire la diferitele servicii de mediere extrajudiciară oferite prin intermediul diverselor asociații profesionale.
În general, medierea este realizată de către un terț imparțial care are obligația de a păstra confidențialitatea.
Părțile, cu ajutorul avocaților, pot decide inițierea medierii și pot comunica acest lucru instanței sau pot fi contactate de către instanță atunci când se consideră că respectiva cauză poate face obiectul medierii.
În litigiile de natură penală, pentru a iniția medierea, de regulă este contactat mai întâi autorul infracțiunii și, dacă acesta este de acord, ulterior este contactată victima.
Legea nr. 5/2012 privind medierea în materie civilă și comercială prevede faptul că mediatorul trebuie să dețină o diplomă oficială de studii superioare sau să fi efectuat studii profesionale la nivel avansat și să aibă o pregătire specifică pentru practicarea medierii, rezultată din absolvirea unuia sau mai multor cursuri specifice organizate de instituții acreditate în mod corespunzător, care sunt valabile pentru exercitarea activității de mediere pe întreg teritoriul țării.
Doar anumite legi și regulamente ale unor Comunități Autonome fac referire la formarea necesară pentru a deveni mediator familial. În general, se solicită ca mediatorul să aibă studii superioare, cel puțin de licență, și să fi urmat în plus un program de formare specifică, cu precădere practică, în domeniul medierii, cu durata de 100-300 de ore.
Programul specific de formare în domeniul medierii este oferit, în mod obișnuit, de universități și de asociații profesionale precum cele ale psihologilor sau avocaților.
În general, medierea oferită în cadrul instanței este gratuită.
În domeniul dreptului muncii, serviciile oferite de Comunitățile Autonome și de SIMA sunt gratuite.
În domeniul dreptului familiei, serviciile oferite de organismele care colaborează cu instanțele sunt, în general, gratuite. În Catalonia, costul procesului de mediere este reglementat pentru persoanele care nu beneficiază de asistență juridică gratuită.
În domeniul penal, medierea oferită de instituțiile publice este gratuită.
În afara medierii asigurate în cadrul instanței, părțile pot să apeleze la un mediator și să plătească onorariile convenite în mod liber. În ceea ce privește costurile medierii, Legea nr. 5/2012 prevede în mod expres că, indiferent dacă medierea s-a încheiat sau nu cu un acord, costul se împarte în mod egal între părți, cu excepția cazului în care se stabilește altfel de comun acord.
Cu scopul de a încuraja soluționarea extrajudiciară a litigiilor, Legea nr. 10/2012 de reglementare a anumitor taxe în domeniul administrării justiției și în cadrul Institutului Național de Științe Toxicologice și Criminalistice prevede rambursarea cuantumului taxei atunci când un acord încheiat în afara instanței reduce costurile serviciilor furnizate.
Legea nr. 5/2012 prevede că, în cazul în care părțile ajung la un acord prin intermediul unei proceduri de mediere, acestea pot să înregistreze în mod oficial acordul respectiv.
Atunci când acordul de mediere se aplică într-un alt stat, pe lângă înregistrarea oficială, este necesar să se respecte cerințele convențiilor internaționale la care Spania este parte, în cazul în care există astfel de cerințe, și normele Uniunii Europene.
În cazul în care s-a ajuns la un acord în cadrul unui proces de mediere care s-a desfășurat după inițierea procedurii judiciare, părțile trebuie să solicite instanței să aprobe acordul în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă.
Posibilitatea de a obține executarea unui acord rezultat din mediere depinde de libertatea de acțiune a părților cu privire la obiectul acordului.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
De ce să nu încercați să vă soluționați litigiul prin mediere în loc să intentați o acțiune în instanță? Aceasta este o cale de soluționare alternativă a litigiilor (SAL), prin care un mediator ajută părțile implicate într-un litigiu să ajungă la o înțelegere. În Franța, guvernul și practicienii în domeniul dreptului sunt conștienți de avantajele medierii, iar legiuitorul încurajează ferm utilizarea acesteia.
În Franța nu există o autoritate centrală sau guvernamentală responsabilă de reglementarea profesiei de mediator.
Nu există un site oficial și la nivel național privind medierea. Cu toate acestea, există o secțiune de mediere pe site-ul serviciului public al mediatorului pentru întreprinderi sau pe site-ul pentru mediere administrativă.
Fiecare curte de apel publică liste de mediatori în materie civilă, socială și comercială. Aceste liste au fost instituite prin articolul 8 din Legea nr. 2016-1547 din 18 noiembrie 2016 privind modernizarea sistemului judiciar din secolul XXI. Deși scopul lor principal este de a informa judecătorii, acestea pot fi, de asemenea, partajate cu justițiabilii prin orice mijloace. Acestea sunt disponibile pe site-urile curților de apel relevante.
Părțile pot recurge la mediere în orice moment și în toate domeniile dreptului, cu excepția domeniilor care intră sub incidența «normelor de ordine publică». De exemplu, medierea nu poate fi utilizată pentru a eluda normele obligatorii privind căsătoria sau divorțul.
Medierea este practicată în diverse domenii, de exemplu:
Legea nr. 95-125 din 8 februarie 1995 privind organizarea instanțelor și procedura în materie civilă, penală și de contencios administrativ a introdus medierea civilă în dreptul francez.
Ordonanța nr. 2011-1540 din 16 noiembrie 2011 a transpus Directiva 2008/52/CE în dreptul francez. Directiva stabilește un cadru pentru facilitarea soluționării pe cale amiabilă a litigiilor de către părți, cu ajutorul unui terț, mediatorul. Ordonanța a extins domeniul de aplicare al dispozițiilor directivei pentru a include nu numai medierea transfrontalieră, ci și medierea internă, cu excepția litigiilor referitoare la un contract de muncă sau care implică dreptul administrativ aflat în competența suverană a statului.
Ordonanța din 16 noiembrie 2011 a modificat, de asemenea, Legea din 8 februarie 1995 pentru a stabili cadrul general al medierii. Aceasta a definit noțiunea de mediere, a menționat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească mediatorul și a confirmat principiul confidențialității, care reprezintă un element esențial al reușitei procesului de mediere.
Începând din 2010, mediatorul pentru întreprinderi, numit prin decret al președintelui republicii și aflat în subordinea ministrului economiei, finanțelor și redresării, oferă un serviciu de mediere gratuit și confidențial părților interesate din sectorul public și privat. Astfel, mediatorul participă la obiectivul de interes public de a dezvolta metode alternative de soluționare a litigiilor. Se poate apela la mediator în cazul litigiilor între întreprinderi, al executării unui contract sau al oricărei alte situații conflictuale ori în cazul litigiilor care implică achiziții publice sau al celor cu administrații de stat, instituții publice ori autorități locale.
În sfârșit, Codul de procedură administrativă cuprinde o secțiune dedicată medierii administrative solicitate de părți sau de instanță (a se vedea articolul L. 213-1 și următoarele).
Părțile pot decide să consulte un mediator din proprie inițiativă. Acestea nu trebuie să se adreseze instanței pentru a face acest lucru.
În orice caz, părțile care au solicitat unei instanțe să se pronunțe cu privire la litigiul lor pot, în cazul în care sunt de acord, să recurgă la un mijloc amiabil de soluționare a litigiului, apelând la un mediator.
În cazul în care a fost introdusă o acțiune în fața unei instanțe: „judecătorul sesizat în legătură cu un litigiu poate, după ce a obținut acordul părților, să desemneze un terț pentru a audia părțile și a confrunta punctele de vedere ale acestora pentru a găsi o soluție pentru conflictul cu care se confruntă” (articolul 131-1 din Codul de procedură civilă).
În materie de drept al familiei, judecătorul poate să dispună părților, în domeniul restrâns al determinării modului în care ar trebui exercitată autoritatea parentală sau măsurile provizorii care ar trebui aplicate în materie de divorț, să participe la o întâlnire de informare privind medierea, gratuită pentru părți și care nu poate face obiectul niciunui tip de sancțiune (articolele 255 și 373-2-10 din Codul Civil).
Legea nr. 2019-222 din 23 martie 2019 privind programarea pentru perioada 2018-2022 și reforma sistemului judiciar au introdus medierea ulterioară pronunțării hotărârii la articolul 373-2-10 din Codul civil:
„În cazul în care părțile nu sunt de acord, instanța încearcă să le reconcilieze.
Pentru a-i ajuta pe părinți să convină asupra exercitării autorității părintești, instanța poate sugera ca aceștia să apeleze la mediere, cu excepția cazului în care există acuzații că un părinte a acționat în mod violent față de celălalt părinte sau față de copil. În cazul în care părinții sunt de acord cu medierea, instanța poate numi un mediator familial în acest scop, inclusiv în cadrul hotărârii definitive privind modul în care ar trebui exercitată autoritatea părintească.
Cu excepția cazului în care există acuzații potrivit cărora un părinte a manifestat un comportament violent față de celălalt părinte sau față de copil, instanța poate, de asemenea, să solicite părinților să se întâlnească cu un mediator familial care îi va informa cu privire la scopul și la desfășurarea măsurii de mediere.”
De asemenea, instanța poate propune medierea în materie administrativă: „atunci când un tribunal administrativ sau o curte administrativă de apel judecă un litigiu, președintele completului de judecată poate, cu acordul părților, să dispună medierea pentru a încerca să obțină un acord între acestea” (articolul L. 213-1 din Codul de procedură administrativă). Aceleași reguli se aplică în fața Consiliul de Stat, instanța supremă a ordonanței administrative (articolul L. 114-1 din Codul de procedură administrativă).
În cazul în care a fost introdusă o acțiune în fața unei instanțe, iar părțile nu au fost de acord cu medierea, „instanța poate dispune ca acestea să se întâlnească cu un mediator însărcinat cu informarea lor cu privire la scopul și desfășurarea unei măsuri de mediere într-un termen stabilit de instanță (...).” (Articolul 127-1 din Codul de procedură civilă)
Evoluțiile legislative recente au impus ca, în temeiul dreptului francez, recurgerea la mediere să fie obligatorie în anumite circumstanțe.
Articolul 7 din Legea nr. 2016-1547 din 18 noiembrie 2016 privind modernizarea sistemului judiciar din secolul XXI a introdus, cu titlu experimental, o cerință de a încerca medierea familială înainte de sesizarea instanței în cadrul a 11 instanțe. Experimentul a fost programat inițial să se încheie la sfârșitul anului 2019, dar a fost prelungit până la 31 decembrie 2020 și, apoi, până la 31 decembrie 2022.
Orice persoană care dorește să modifice o hotărâre judecătorească sau o dispoziție a unui acord aprobat de instanță în materie de drept al familiei trebuie să încerce medierea familială înainte de a trimite cauza spre rejudecare. În caz contrar, cererea de modificare va fi inadmisibilă.
Acest lucru este valabil pentru cererile referitoare la:
Nu este obligatoriu să se încerce medierea familială înainte de a trimite cauza spre rejudecare, în cazul în care:
Legea nr. 2019-222 din 23 martie 2019 privind programarea pentru perioada 2018-2022 și reforma sistemului judiciar a impus obligativitatea utilizării unei forme alternative de soluționare a litigiilor, precum medierea, pentru cererile privind plata unei sume care nu depășește 5 000 EUR în legătură cu un litigiu între vecini sau cu o perturbare anormală a liniștii publice în vecinătate. Înainte ca astfel de cereri să poată fi trimise în instanță, părțile trebuie, la discreția lor, să facă obiectul unei încercări de conciliere condusă de un conciliator juridic, al unei încercări de mediere sau al unei încercări de procedură participativă. În caz contrar, instanța se poate pronunța din oficiu cu privire la inadmisibilitatea cererii. Cu toate acestea, legea prevede cinci excepții:
Litigiile în fața instanței de contencios administrativ pot face obiectul unei medieri prealabile obligatorii, gratuite și conduse de un mediator numit pentru fiecare tip de litigiu. În prezent, medierea prealabilă obligatorie este prevăzută pentru litigiile referitoare la deciziile Pôle emploi și pentru anumite decizii referitoare la anumiți funcționari publici (a se vedea Decretul nr. 2022-433 din 25 martie 2022 privind procedura de mediere prealabilă obligatorie aplicabilă anumitor litigii din domeniul funcției publice și anumitor litigii sociale).
În conformitate cu articolul 41-1 din Codul de procedură penală, în cazul în care se constată că o astfel de măsură este de natură să asigure repararea prejudiciului cauzat victimei, să înlăture prejudiciul rezultat în urma săvârșirii infracțiunii sau să contribuie la reabilitarea autorului infracțiunii, procurorul poate, înainte de a se pronunța într-o procedură publică, direct sau prin intermediul unui mediator al procurorului, să organizeze medierea între autorul infracțiunii și victimă, la cererea victimei sau cu acordul acesteia.
Medierea penală permite victimei și autorului unei infracțiuni să participe activ la soluționarea problemelor care decurg din infracțiune și să repare prejudiciile de orice fel cauzate de infracțiune. Acest proces este desfășurat de un mediator în materie penală numit de procuror și trebuie să permită victimei să se exprime liber, să relateze faptele și să își facă cunoscute așteptările cu privire la prejudiciul suferit și la reparațiile solicitate. Prin confruntarea directă cu victima, autorul infracțiunii trebuie să devină conștient de acțiunile sale și de consecințele acestora pentru a preveni recidiva.
În cazul în care măsura de mediere penală nu este pusă în aplicare din cauza comportamentului autorului infracțiunii, procurorul poate iniția o procedură, cu excepția cazului în care apar noi probe. Medierea penală a fost interzisă în cazurile de violență în cuplu în temeiul articolului 132-80 din Codul penal, începând cu Legea nr. 2020-936 din 30 iulie 2020, care vizează protejarea victimelor violenței domestice.
„Codul deontologic” național al mediatorilor este cel adoptat de către Uniunea Europeană.
Mediatorii pentru întreprinderi își bazează, de asemenea, intervenția pe principiile de acțiune publică.
Serviciile acreditate de mediere familială – și anume serviciile care beneficiază de finanțare publică din partea Fondului de alocații familiale, a Fondului de ajutor reciproc agricol și a Ministerului Justiției – se obligă să respecte anumite standarde privind furnizarea și calitatea acestor servicii; aceste standarde sunt stabilite într-un cadru național de referință.
În 2017, a fost adoptată o cartă deontologică pentru mediatori în materie administrativă.
În sfârșit, Decretul nr. 2017-1457 din 9 octombrie 2017 privind listele de mediatori ai curților de apel a stabilit condițiile de înscriere pe o astfel de listă. Aceste condiții prevăd că mediatorii trebuie:
În prezent, legislația franceză nu prevede nicio formare specifică în domeniul medierii.
Există o diplomă de stat pentru mediatorii familiali (DEMF). Mediatorii familiali nu sunt obligați să dețină această diplomă pentru a practica profesia, cu excepția cazului în care doresc să presteze servicii acreditate de mediere familială, caz în care aceasta este obligatorie.
În materie penală, persoanele fizice, precum și asociațiile declarate în mod corespunzător sunt autorizate să îndeplinească funcții de mediere în jurisdicțiile instanțelor judecătorești și ale curților de apel, în conformitate cu procedurile prevăzute la articolele R. 15-33-30 din Codul de procedură penală. Mediatorii beneficiază de cel puțin 35 de ore de formare inițială, precum și de formare continuă pe toată durata vieții lor profesionale.
Medierea extrajudiciară sau judiciară este contra cost pentru persoanele care recurg la acest mod alternativ de soluționare a litigiilor.
Medierea este gratuită atunci când se recurge la una dintre numeroasele medieri ale serviciilor publice sau atunci când se dispune medierea în cauze penale. Același lucru este valabil și atunci când medierea este o condiție prealabilă obligatorie pentru introducerea unei căi de atac în fața instanței de contencios administrativ.
Onorariile mediatorilor pot fi acoperite de asistența judiciară, astfel cum se prevede la articolele 118-9 și următoarele din Decretul nr. 91-1266 din 19 decembrie 1991. Cu toate acestea, aceste taxe nu pot depăși 256 EUR pentru o parte sau 512 EUR pentru toate părțile.
În cazul medierii dispuse de instanță, acestea vor fi stabilite de judecătorul care evaluează cheltuielile de judecată la finalizarea activității mediatorului, pe baza prezentării unui raport sau a unei declarații de cheltuieli (articolul 119 din Decretul nr. 91-1266 din 19 decembrie 1991). Judecătorul care evaluează cheltuielile de judecată stabilește consemnațiunea și remunerația (articolele 131-6 și 131-13 din Codul de procedură civilă). În lipsa unui barem definit cu exactitate prin lege, costul unitar al serviciilor de mediere familială este așadar variabil.
Serviciile de mediere finanțate din fonduri publice se obligă să aplice o grilă națională pentru contribuția financiară a familiilor la costuri. Partea financiară care trebuie suportată de fiecare parte pentru fiecare reuniune de mediere variază între 2 EUR și 131 EUR, în funcție de veniturile părților.
Atunci când părțile ajung la un acord, acesta este obligatoriu pentru ele, la fel ca în cazul oricărui contract.
Dacă părțile doresc acest lucru, este posibil ca acesta să devină executoriu prin depunerea sa la instanța competentă spre aprobare (a se vedea articolul 1565 din Codul de procedură civilă; articolul L. 213-4 din Codul de procedură administrativă) sau, potrivit Legii din 22 decembrie 2021, prin învestirea sa cu formulă executorie de către grefa instanței pe baza datei certe conferite de avocat.
Atunci când medierea are loc într-un cadru judiciar, conform articolului 131-12 din Codul de procedură civilă, judecătorul sesizat este cel care omologhează, la cererea părților, acordul pe care acestea i-l prezintă.
Conform articolului L111-3 1 din Codul de procedură civilă, constituie titluri executorii acordurile la care s-a ajuns în urma medierii judiciare sau extrajudiciare dispuse de instanță cărora instanțele de drept comun sau de contencios administrativ le conferă forță executorie.
În ceea ce privește medierea penală, conform articolului 41-1 5 din Codul de procedură penală, în cazul în care autorul infracțiunii s-a angajat să plătească daune-interese victimei, aceasta din urmă poate, în lumina acestui raport, să solicite recuperarea daunelor-interese prin procedura de somație de plată, în conformitate cu normele prevăzute în Codul de procedură civilă.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Guvernul Republicii Croația, prin intermediul Ministerului Justiției, sprijină puternic (prin mijloace legislative, financiare și tehnice) dezvoltarea și promovarea medierii, care a devenit una din părțile importante ale Strategiei de reformă judiciară.
Medierea poate fi organizată în orice tip de instanță, ordinară ori specializată, de prim grad de jurisdicție ori de al doilea grad de jurisdicție (municipală, regională, comercială, precum și la Înalta Curte Comercială), în orice etapă a procedurii și, prin urmare, pe durata procedurii de recurs. Medierea este condusă de un judecător al instanței în cauză, acesta având formarea necesară în materie de mediere și figurând pe lista de judecători‑mediatori, stabilită de președintele instanței care atribuie această competență pe bază anuală. Un judecător‑mediator nu poate fi numit să soluționeze un litigiu pentru care a fost numit ca judecător.
Medierea extrajudiciară a fost realizată cu succes timp de mulți ani de centrele de mediere din cadrul Camerei de Economie a Croației, al Camerei de Meserii și Artizanat a Croației și al Asociației Patronale din Croația, precum și de Asociația de Mediere din Croația, de Ordinul Avocaților din Croația, de Biroul de Asigurări din Croația și de Biroul pentru Parteneriat Social al Guvernului Republicii Croația. Cu toate acestea, medierea cu mediatori aleși se poate realiza în afara acestor centre.
În temeiul Legii privind medierea (Narodne novine – Monitorul Oficial al Republicii Croația) nr. 18/11 și Normele privind registrul mediatorilor și standardele de acreditare a instituțiilor de mediere și a mediatorilor (NN, nr. 59/11), registrul mediatorilor este administrat de Ministerul Justiției.
Comisia pentru soluționarea alternativă a litigiilor a fost înființată și învestită de Ministerul Justiției. Aceasta este alcătuită din reprezentanți ai instanțelor judecătorești, ai Ministerului Public, ai Biroului pentru Parteneriatul Social al Guvernului Republicii Croația, ai Camerei de Economie a Croației, ai Asociației Patronale din Croația, ai Camerei de Meserii și Artizanat a Croației și ai Ministerului Justiției.
Comisia este însărcinată cu monitorizarea evoluției soluționării alternative a litigiilor și cu monitorizarea implementării programelor existente și propune măsuri de promovare a dezvoltării soluționării alternative a litigiilor. Comisia are, de asemenea, sarcina de a oferi avize și răspunsuri la solicitările de informații care intră în domeniul său de competență.
Cu ocazia reuniunii Comisiei pentru soluționarea alternativă a litigiilor, care a avut loc la 26 noiembrie 2009, a fost adoptat Codul deontologic al mediatorilor.
Medierea ca mijloc de soluționare a litigiilor a fost reglementată pentru prima dată prin norme speciale – Legea privind medierea (NN, nr. 163/03,care a intrat în vigoare la 24 octombrie 2003), în cuprinsul căreia au fost incluse principiile directoare ale Recomandării Consiliului Europei privind medierea în materie civilă și comercială, precum și așa-numita Carte verde privind soluționarea alternativă a litigiilor în dreptul civil și comercial al Uniunii Europene. Legea a fost modificată în 2009, iar la începutul anului 2011 a fost adoptată o nouă lege privind medierea (NN, nr. 18/11). Aceasta a intrat în vigoare în toate elementele sale odată cu aderarea Republicii Croația la Uniunea Europeană.
Pe lângă legea privind medierea, care este cea mai importantă, mai există și alte legi care reglementează parțial această materie, precum și regulamente de punere în aplicare care asigură punerea în aplicare a dispozițiilor legii.
Procesul de mediere este inițiat printr-o propunere formulată de una din părțile la un litigiu și acceptată de cealaltă parte, printr-o propunere comună a ambelor părți pentru soluționarea amiabilă a litigiului sau printr-o propunere a unui terț (de exemplu, un judecător în cadrul procedurii judiciare).
Mediatorii sunt persoanele care, pe baza acordului între părți, conduc procesul de mediere. Mediatorii trebuie să fie formați (cunoștințele de specialitate și competențele unui mediator reprezintă componente esențiale ale unei medieri reușite) și își continuă formarea profesională fără întrerupere. Academia Judiciară are o importanță majoră în organizarea și desfășurarea formării mediatorilor.
Medierea urmează a fi condusă astfel cum au convenit părțile. Mediatorul va asigura pe tot parcursul procesului de mediere un tratament echitabil și egal al părților. Mediatorul, în cadrul procedurii de mediere, se poate întâlni separat cu fiecare dintre părți și, cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel, poate comunica unei părți informații și date primite de la cealaltă parte, numai dacă este autorizat să facă acest lucru. Mediatorul poate participa la redactarea acordului între părți și poate face recomandări cu privire la conținutul acestuia.
Un acord încheiat în cadrul unei proceduri de mediere este obligatoriu pentru părțile care l-au semnat. Dacă părțile și-au asumat anumite obligații în cadrul acordului, acestea trebuie să le îndeplinească în termenele prevăzute. Un acord încheiat în cadrul unei proceduri de mediere este un document cu forță executorie dacă prevede o obligație ce trebuie îndeplinită și în legătură cu care părțile ar putea ajunge la un compromis și dacă prevede o declarație de autorizare directă de executare (clauză de încuviințare a executării).
Cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel, fiecare dintre acestea suportă propriile cheltuieli, iar părțile, împreună, suportă cheltuielile de mediere în mod egal sau conform unei legi speciale ori conform normelor instituțiilor de mediere.
Potrivit majorității experților în domeniul medierii, procedura de mediere este adecvată pentru orice litigiu având ca obiect drepturi de care părțile pot dispune liber, iar părțile în litigiu ar trebui încurajate aproape de fiecare dată să opteze pentru o soluționare amiabilă. Medierea este în mod special adecvată în litigiile comerciale, precum și în litigiile transfrontaliere (în care una dintre părți are domiciliul ori reședința obișnuită într-unul dintre statele membre ale Uniunii Europene) în materie civilă și comercială. Ar trebui reținut faptul că litigiile transfrontaliere nu includ procedurile în materie vamală, fiscală ori administrativă sau acele litigii privind responsabilitatea statului pentru anumite acte sau omisiuni în excercitarea puterii.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În loc să apelați la o instanță judecătorească, este posibil, de asemenea, să soluționați un litigiu prin mediere. Medierea este o procedură de soluționare alternativă a litigiilor (SAL), prin care un mediator ajută persoanele implicate în litigiu să ajungă la un acord. Autoritățile publice și profesioniștii din domeniul juridic consideră că medierea este un instrument deosebit de eficace.
Prin Decretul legislativ nr. 28/2010, s-a introdus în Italia un sistem de mediere civilă și comercială care vizează soluționarea litigiilor cu privire la orice drept la care părțile sunt libere să renunțe sau pe care sunt libere să îl transfere (drepturile de care beneficiază - diritti disponibili).
Serviciile de mediere sunt furnizate de organisme de mediere, care pot fi publice sau private și care sunt înscrise într-un registru al organismelor de mediere (registro degli organismi di mediazione) ținut de Ministerul Justiției.
Toate informațiile referitoare la mediere pot fi găsite pe site-ul web al Ministerului Justiției.
Registrul organismelor de mediere acreditate este publicat pe site-ul web al Ministerului Justiției.
Registrul ar trebui să vă permită să contactați un organism de mediere ales de dumneavoastră și să apelați la serviciile mediatorilor care sunt membri ai organismului respectiv. Informații suplimentare pot fi obținute direct de la organismul în cauză.
Organismele de mediere pot contribui la soluționarea extrajudiciară a oricărui litigiu civil sau comercial care privește drepturi la care părțile sunt libere să renunțe sau pe care sunt libere să le transfere. În Italia, medierea este o condiție necesară pentru introducerea de acțiuni în litigiile privind proprietatea comună, drepturile reale, divizarea, moștenirea, contractele familiale, leasingul, împrumutul de folosință, leasingul societăților, despăgubirea pentru prejudiciile rezultate din răspunderea medicală și în domeniul sănătății și pentru defăimarea prin presă sau prin alte mijloace de publicitate, precum și privind contractele de asigurare, contractele bancare și cele financiare. În astfel de cazuri, partea trebuie să fie asistată de un avocat. De asemenea, medierea poate fi opțională, și anume inițiată la cererea instanței, sau obligatorie, și anume prevăzută în contract de către părți.
În prezent, normele privind medierea în materie civilă și comercială sunt prevăzute în Decretul legislativ nr. 28/2010 (astfel cum a fost modificat prin Decretul-lege nr. 69 din 21 iunie 2013, transformat în Legea nr. 98 din 9 august 2013, și ulterior prin Decretul-lege nr. 132 din 12 septembrie 2014, transformat, cu modificări, prin Legea nr. 162 din 10 noiembrie 2014 și prinDecretul legislativ nr. 130 din 6 august 2015), precum și în Decretul ministerial nr. 180/2010.
în special, trebuie să dețină un certificat sau o diplomă cel puțin echivalentă cu o diplomă universitară obținută în urma a trei ani de studii sau, ca alternativă, să fie membri ai unei asociații sau organizații profesionale; să fi urmat un curs de perfecționare cu o durată de cel puțin doi ani pe lângă un furnizor de formare acreditat de Ministerul Justiției și să fi participat, în cursul perioadei de doi ani de reconversie profesională, în calitate de stagiari care beneficiază de asistență, la cel puțin douăzeci de cauze de mediere.
Furnizorii de formare care eliberează certificatele ce atestă că mediatorii au finalizat cursurile de formare necesare sunt organisme publice sau private acreditate de Ministerul Justiției, cu condiția să îndeplinească anumite cerințe.
Criteriile pe baza cărora se calculează onorariul mediatorului (indennità di mediazione), care cuprinde taxa de inițiere a procedurii și taxa de mediere propriu-zisă, sunt prevăzute la articolul 16 din Decretul ministerial nr. 180/2010.
Sumele sunt specificate în tabelul A anexat la decret. Acestea variază în funcție de valoarea litigiului.
Articolul 12 din Decretul legislativ nr. 28/2010 prevede că, în cazul în care toate părțile care participă la mediere sunt asistate de un avocat, acordul semnat de părțile și de avocații înșiși constituie un titlu executoriu pentru exproprierea forțată (espropriazione forzata), pentru procedurile executorii de transfer al anumitor bunuri (esecuzione per consegna e rilascio), pentru executarea unei obligații de a face sau de a nu face (esecuzione degli obblighi di fare e nonfare), precum și pentru înregistrarea unei ipoteci judiciare (ipoteca giudiziale). Avocații atestă și certifică faptul că acordul respectă normele obligatorii și ordinea publică. În toate celelalte cazuri, acordul anexat la procesul-verbal este aprobat, la cererea unei părți, printr-un decret al președintelui instanței, după ce s-a stabilit că este corect din punct de vedere formal și că au fost respectate normele obligatorii și cerințele de ordine publică. În cazul unui litigiu transfrontalier de tipul celui menționat la articolul 2 din Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008, procesul-verbal este aprobat de către președintele instanței în a cărei circumscripție urmează să fie implementat acordul.
În prezent, Ministerul Justiției publică periodic pe site-ul său web lista organismelor de mediere și a mediatorilor înregistrați la fiecare organism de mediere.
Acesta este linkul menționat în secțiunea 1; accesul la site este nerestricționat și gratuit.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Pentru informații privind medierea în Cipru, vă rugăm să contactați Ministerul Justiției și Ordinii Publice (Ypourgeío Dikaiosýnis kai Dimosías Táxeos), Asociația Barourilor din Cipru (Pankýprios Dikigorikós Sýllogos), Camera de Comerț și Industrie din Cipru(Kypriako Emporikó kai Viomichanikó Epimelitírio) sau Camera Tehnică Științifică din Cipru (Epistimonikó Technikó Epimelitírio Kýprou).
Cu condiția ca părțile implicate să fie de acord, se poate recurge la mediere pentru a soluționa orice litigiu civil, transfrontalier sau nu, inclusiv litigiile comerciale. Legea nu se aplică litigiilor familiale și conflictelor de muncă care nu intră sub incidența litigiilor transfrontaliere.
În conformitate cu Legea din 2012 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă [Legea 159(I)/2012], părțile numesc un mediator în mod consensual. Procedura este informală. În consultare cu mediatorul, părțile convin asupra: procedurii de urmat, duratei acesteia, obligației de confidențialitate a procedurii, remunerației mediatorului și condițiilor de plată, precum și asupra oricărei alte chestiuni considerate necesare.
În conformitate cu legea, înainte de a iniția procedura de mediere, părțile convin asupra mai multor aspecte, în consultare cu mediatorul, inclusiv asupra modului de stabilire a remunerației mediatorului și a condițiilor de plată a mediatorului, precum și asupra oricăror alte costuri ale procedurii. Prin urmare, nu există costuri fixe pentru mediere; aceasta depinde, în esență, de complexitatea cauzei.
În cazul în care părțile ajung la un acord în urma medierii, acesta este redactat de mediator în scris; ambele părți în comun – sau oricare dintre ele, cu consimțământul expres al celeilalte părți – pot depune la instanță o cerere de executare a acestuia. În acest caz, acordul la care se ajunge în urma medierii se execută în același mod ca o hotărâre judecătorească.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Decât să apelați la o instanță judecătorească, de ce să nu încercați soluționarea litigiilor prin mediere? Aceasta este o cale alternativă de soluționare a litigiilor (ASL) prin intermediul căreia un mediator asistă persoanele implicate într-un litigiu pentru a ajunge la un acord. Guvernul și practicienii în drept din Letonia sunt conștienți de avantajele medieri.
Folosirea medierii în soluționarea litigiilor civile încă se află în stadii incipiente în Letonia. Nu există un organ de stat central responsabil cu reglementarea profesiei de mediator.
Consiliul de Mediere (Mediācijas padome) este o asociație înființată la data de 25 iulie 2011 care reunește mai multe asociații înregistrate în Letonia care își desfășoară activitatea în domeniul medierii. Acesta vizează dezvoltarea de standarde comune privind formarea mediatorilor și introducerea certificării pentru programele de formare, elaborarea și adoptarea unui cod de conduită pentru mediatorii certificați și, de asemenea, reprezentarea mediatorilor certificați, prezentarea punctelor sale de vedere în fața autorităților naționale și locale, a altor autorități și oficialități, precum și emiterea de avize cu privire la aspecte legislative și practica juridică aparținând domeniului medierii.
Consiliul de Mediere a fost înființat de următoarele asociații:
Mediere și SAL (Mediācija un ADR) a fost înființată la data de 7 aprilie 2005. Obiectivele sale sunt:
Organizația oferă consiliere părților implicate într-un litigiu și reprezentanților acestora în privința alegerii unui specialist și, de asemenea, organizează conferințe și seminarii privind medierea și SAL. Unii membri ai organizației practică profesia de mediator fiind specializați în cauze civile și penale. Membrii au dobândit abilități de negociere și de mediere în cadrul cursurilor de formare organizate atât în Letonia, cât și în străinătate cu mediatori și specialiști în soluționarea conflictelor experimentați din Statele Unite, Regatul Unit, Germania și din alte țări.
Mediere Integrată în Letonia (Integrētā mediācija Latvijā – IMLV) a fost înființată la data de 10 august 2007. Viziunea sa este cea a unei societăți care soluționează litigiile cu succes, în care interesele tuturor părților sunt reprezentate în mod egal iar procesul de soluționare a litigiilor este uman, echitabil și bazat pe cooperare. IMLV a fost înființată în strânsă cooperare cu asociația Integrierte Mediation din Germania. Cooperarea este planificată în domeniul educației, al formării suplimentare, al supravegherii, al introducerii serviciilor de mediere și al adoptării de bune practici.
Obiectivul IMLV este de a promova dezvoltarea medierii la nivel regional, național și internațional prin integrarea acesteia în procesul de soluționare a litigiilor din instituții și organizații și din activitatea profesioniștilor, precum și din societate în general.
Pentru a realiza acest obiectiv, IMLV și-a stabilit următoarele atribuții:
IMLV reunește diverși profesioniști – inclusiv practicieni în domeniul medierii – al căror scop este de a integra abilitățile de mediere în activitățile lor și de a promova conștientizarea de către publicul larg a medierii ca opțiune viabilă pentru soluționarea litigiilor.
Centrul de sprijin pentru victime al asociației Integrare pentru Societate a devenit operațional în 2003. Obiectivul de bază al acestuia este de a sprijini victimele infracțiunilor. Din anul 2004, personalul include 20 de mediatori cu cunoștințe foarte bune în materie de proceduri de mediere și capabili să soluționeze litigii de drept civil și administrativ.
Medierea este acceptată în multe domenii. Domeniul în care ar putea fi utilizată cel mai frecvent este cel al litigiilor civile care țin de dreptul familiei și dreptul comercial.
Recurgerea la mediere este pe deplin voluntară.
Medierea nu este o condiție prealabilă pentru inițierea anumitor tipuri de proceduri judiciare sau pentru continuarea procedurilor judiciare.
Medierea în Letonia nu este reglementată de legi și reglementări externe.
Un site dedicat medierii: http://www.mediacija.lv.
Cele două asociații, Mediere și SAL și respectiv Integrare pentru Societate, dispun de formatori care oferă un curs de bază în domeniul medierii destinat viitorilor mediatori și un curs privind competențele de bază de soluționare a conflictelor pentru utilizarea în mediul profesional și mediul personal.
Soluționarea litigiilor civile prin intermediul medierii nu este oferită gratuit. Costurile medierii depind de mai mulți factori: calificările și experiența mediatorului, complexitatea litigiului, numărul necesar de ședințe de mediere, precum și de alți factori.
Cu toate acestea, în cauzele privind interesele și drepturile copilului, Consiliul pentru afaceri externe și de conciliere al instanței de dreptul familiei din Riga (Rīgas Bāriņtiesas Ārlietu un samierināšanas pārvalde) oferă servicii gratuite pentru rezidenții orașului Riga. Litigiile se referă în mare parte la întreținere, dispozițiile referitoare la domiciliul unui copil, drepturile de vizitare, încredințare și creșterea copiilor.
Directiva 2008/52/CE stipulează că cei implicați într-un litigiu pot solicita conferirea unui caracter executoriu unui acord scris rezultat în urma medierii. Statele membre trebuie să comunice Comisiei denumirile instanțelor judecătorești sau ale altor autorități competente să se ocupe de astfel de solicitări.
Letonia nu a comunicat încă aceste informații.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În loc să vă adresați unei instanțe judecătorești, ați putea încerca să vă rezolvați litigiile prin mediere. Aceasta este o metodă alternativă de soluționare a litigiilor (ASL) prin intermediul căreia persoanele implicate într-un litigiu sunt asistate de un mediator pentru a ajunge la un acord. Guvernul și practicienii în drept din Republica Lituania cunosc avantajele medierii.
Nu există niciun organism centralizat sau guvernamental responsabil de mediere (tarpininkavimas), iar Lituania nu intenționează să creeze un astfel de organism.
Medierea (taikinamasis tarpininkavimas) poate fi utilizată în litigiile civile (și anume litigiile soluționate în mod normal printr-o procedură civilă de o instanță cu jurisdicție generală).
Medierea este reglementată de Legea privind medierea în litigii civile (Civilinių ginčų taikinamojo tarpininkavimo įstatymas). În acest cadru legislativ, utilizarea medierii este complet voluntară. Nu există regulamente specifice cum ar fi un cod de conduită pentru mediatori.
Până în prezent, în Lituania nu a fost instituit niciun program național de formare. Cu toate acestea, centrul de instruire al Ministerului Justiției (Teisingumo ministerija) și organisme private asigură cursuri de formare. Organismele private nu sunt reglementate.
Conform Legii privind medierea în litigii civile, medierea poate fi acordată în schimbul unei remunerații sau cu titlu gratuit. În cazul în care este acordată în schimbul unei remunerații, procedura poate începe numai după ce un mediator convine în scris cu ambele părți în litigiu asupra sumei de plată și a metodei de plată.
Directiva 2008/52/CE permite persoanelor implicate într-un litigiu să solicite executarea unui acord scris care rezultă din mediere. Statele membre vor comunica acest lucru instanțelor și altor autorități competente pentru primirea acestor solicitări.
Conform Legii privind medierea în litigii civile, instanța competentă este aleasă de părțile în litigiu. Aceasta poate fi instanța districtuală de la domiciliu sau de la sediul social al uneia dintre părțile la litigiu.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
De ce să nu încercați să vă soluționați litigiul prin mediere în loc să intentați o acțiune în instanță? Aceasta este o cale alternativă de soluționare a litigiilor (SAL), prin care un mediator ajută părțile implicate într-un litigiu să ajungă la o înțelegere. Guvernul și practicienii în domeniul dreptului din Marele Ducat al Luxemburgului sunt conștienți de avantajele medierii.
Nu există un organism central responsabil cu reglementarea activității de mediator.
Pe lângă medierea în sectoare specifice (bănci, asigurări etc.) și în afară de Ombudsmanul responsabil de medierea în materie administrativă, precum și de Ombudskommittee fir t’Rechter vun de Kanner (Comitetul pentru apărarea drepturilor copilului), asociațiile juridice de mai jos își dedică activitatea medierii:
Medierea este posibilă în principal în:
Medierea în cauze civile și comerciale reprezintă un procedură consensuală și confidențială efectuată de un mediator independent, imparțial și competent. Medierea se poate referi la întregul litigiu sau la o parte a acestuia. Medierea poate fi convențională și judiciară, iar medierea familială ocupă un loc important.
În cadrul medierii convenționale (médiation conventionnelle), orice parte poate propune celeilalte sau celorlalte părți, independent de procedurile judiciare și de arbitraj, să recurgă la procesul medierii în orice etapă a procedurii judiciare, atâta timp cât actele de procedură nu s-au încheiat.
În cadrul medierii în justiție, denumită și „mediere judiciară” (médiation en justice sau médiation judiciaire), instanța este deja sesizată cu privire la un litigiu în materie civilă, comercială sau care ține de dreptul familiei; și poate înainta cauza în orice moment spre mediere, atâta timp cât actele de procedură nu s-au încheiat. Acest lucru nu se aplică în situația în care cauzele se află în fața Curții de Casație și în cazul unei proceduri care vizează măsuri provizorii. Instanța poate invita părțile la mediere din proprie inițiativă sau la cererea comună a părților. În orice caz, obținerea consimțământului părților este obligatorie. Într-un număr limitat de cazuri definite în mod clar, care ridică o problemă în materie de dreptul familiei, instanța poate propune părților o măsură de mediere. Ulterior, instanța va organiza o sesiune de informare gratuită în cadrul căreia se vor explica principiile, procedura și efectele medierii.
În materie penală, procurorul general poate hotărî, în anumite condiții și înainte de a decide asupra trimiterii în judecată, să recurgă la mediere în cazul în care este posibil ca aceasta:
Recurgerea la mediere nu împiedică o decizie ulterioară de trimitere în judecată, de exemplu în cazul în care nu se respectă condițiile medierii.
Medierea este pe deplin voluntară.
Medierea în materie administrativă și în materie penală, precum și medierile denumite „sectoriale” sunt reglementate de o legislație specifică.
Legea din 6 mai 1999 și Regulamentul Marelui Ducat din 31 mai 1999 au instituit sistemul medierii în materie penală. Procurorul general poate decide, înainte de a se pronunța cu privire la trimiterea în judecată, să recurgă la mediere în cazul în care consideră că o asemenea măsură ar putea să asigure repararea daunelor cauzate victimei, să pună capăt tulburărilor generate de infracțiune sau să contribuie la reabilitarea autorului infracțiunii. În cazul în care procurorul general decide să recurgă la mediere, acesta poate desemna orice persoană autorizată în acest sens spre a servi drept mediator.
În ceea ce privește autorizarea:
Persoana care dorește să fie autorizată ca mediator în materie penală poate prezenta o cerere în acest sens ministrului justiției care se pronunță cu privire la aceasta, după ce solicită avizul procurorului general de pe lângă Curtea Supremă.
Legea din 24 februarie 2012 a instituit un cadru legislativ național pentru medierea în materie civilă și comercială sub forma unui nou titlu în noul Cod de procedură civilă. Legea transpune Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială. Această lege preia principiile enumerate în Directivă cu privire la litigiile transfrontaliere și le aplică și în cazul litigiilor naționale. Legea este completată de Regulamentul Marelui Ducat din 25 iunie 2012 de stabilire a procedurii de autorizare pentru funcțiile de mediator judiciar și familial autorizat, a formării de specialitate necesare în domeniul medierii și a organizării reuniunii gratuite de informare.
Mediatorul este un terț a cărui misiune este de a audia părțile împreună iar, dacă este necesar, separat, pentru a ajunge la soluționarea litigiului dintre acestea. Mediatorul nu impune părților o soluție, însă le invită să se pună de acord cu privire la o soluție negociată și amiabilă.
Medierea judiciară și medierea familială se pot efectua de către un mediator autorizat sau neautorizat. Se înțelege prin mediator autorizat persoana fizică autorizată în acest scop de către ministrul justiției.
În cazul medierii convenționale și în caz de litigiu transfrontalier, părțile pot recurge la un mediator neautorizat.
În ceea ce privește autorizarea:
Ministrul justiției este autoritatea competentă pentru autorizarea mediatorilor. În materie civilă și comercială, mediatorii nu au nevoie de autorizare pentru medierea convențională.
Orice persoană fizică poate solicita autorizarea dacă îndeplinește condițiile prevăzute de (1) Legea din 24 februarie 2012 de introducere a medierii în materie civilă și comercială în noul Cod de procedură civilă și de (2) Regulamentul Marelui Ducat din 25 iunie 2012 de stabilire a procedurii de autorizare pentru funcțiile de mediator judiciar și familial autorizat, a formării de specialitate necesare în domeniul medierii și a organizării reuniunii gratuite de informare.
În temeiul Directivei 2008/52/CE menționate anterior și al articolului 1251-3 alineatul (1) al treilea paragraf din Legea din 24 februarie 2012 privind medierea, prestatorul de servicii de mediere care îndeplinește cerințe de autorizare echivalente sau în mare măsură comparabile într-un alt stat membru al Uniunii Europene este scutit de autorizarea din partea Marelui Ducat al Luxemburgului.
Autorizarea se acordă pe durată nedeterminată.
Articolul 1251-3. alineatul (2) din noul Cod de procedură civilă și Regulamentul Marelui Ducat din 25 iunie 2012 menționat anterior prezintă condițiile cumulative pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice care doresc să fie autorizate:
Universitatea din Luxemburg oferă un program specific de formare (studii de masterat) în domeniul medierii.
Medierea este adesea o procedură gratuită. Se precizează în mod clar dacă aceasta face obiectul unei remunerații.
În cadrul medierii convenționale, onorariile mediatorilor sunt stabilite în mod liber. Cheltuielile și onorariile sunt suportate în mod egal de către părți, cu excepția cazului în care acestea decid altfel.
În cadrul medierii judiciare și al medierii familiale, onorariile sunt stabilite printr-un regulament al Marelui Ducat.
Acordurile rezultate în urma medierii civile și comerciale au aceeași forță probantă ca o hotărâre judecătorească. Aceste acorduri de mediere, indiferent dacă au fost încheiate în Luxemburg sau într-un alt stat al Uniunii Europene, au caracter executoriu în cadrul Uniunii Europene în temeiul Directivei 2008/52/CE. Omologarea acordului total sau parțial de către instanța competentă îi conferă acestuia forță executorie.
Legea din 24 februarie 2012 transpune directiva în legislația națională, care plasează medierea pe poziție de egalitate cu procedurile judiciare existente.
Asociația pentru mediere și mediatori autorizați din Luxemburg (ALMA asbl)
Centrul de mediere în materie civilă și comercială (CMCC)
Centrul de mediere în materie civilă și comercială (CMCC asbl)
Centrul de mediere (asbl)
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Decât să apelați la o instanță judecătorească, de ce să nu încercați să rezolvați disputele prin mediere? Aceasta este o metodă alternativă de soluționare a litigiilor (alternatív vitarendezés) (ASL) (ADR) prin intermediul căreia un mediator (közvetítő) asistă persoanele implicate într-un litigiu pentru a ajunge la un acord. Guvernul și practicienii în drept din Ungaria sunt conștienți de avantajele medierii.
Conform Legii 2002 LV privind medierea (a közvetítői tevékenységről szóló 2002. évi LV. törvény), Ministerul Justiției și Aplicării Legii (Igazságügyi és Rendészeti Minisztérium)este responsabil de înregistrarea mediatorilor și a persoanelor juridice care folosesc mediatori.
Registrul mediatorilor și al persoanelor juridice care folosesc mediatori este disponibil pe siteul Ministerului Administrației Publice și al Justiției.
Site-ul pune la dispoziție utilizatorilor informații generale și se pot efectua căutări în registrul mediatorilor după nume, domeniul de competență, limbile străine pe care le cunoaște și regiunea în care își are sediul. Atunci când sunt implicate persoane juridice, căutările se pot face după denumire, regiune și denumire prescurtată.
Pe același site se găsesc și formulare de înregistrare pentru mediatori și pentru persoanele juridice care angajează mediatori.
Printre asociațiile neguvernamentale care activează în domeniul medierii se numără:
Legea LV din 2002 privind medierea include în domeniul său de aplicare litigiile civile, însă exclude medierea în procedurile de calomnie, în deciziile administrative, în procedurile de tutelă, în procedurile privind decăderea din drepturile părintești, în procedurile de executare silită, în procedurile de stabilire a paternității sau a filiației și în cauzele inițiate în temeiul unei excepții de neconstituționalitate.
Utilizarea medierii este voluntară însă are anumite avantaje în legătură cu Legea privind taxele (az illetékekről szóló törvény) și Codul de procedură civilă (polgári perrendtartás).
Dacă părțile participă la mediere după prima audiere și acordul încheiat este ratificat de judecătorul care prezidează, se va plăti numai jumătate din taxele aplicabile. Chiar și onorariul care se plătește mediatorului + TVA (HÉA) (însă nu mai mult de 50 000 de forinți) poate fi dedus din această sumă deja redusă. Singura restricție este că valoarea finală a taxei nu poate fi mai puțin de 30% din suma inițială. Reducerea nu se aplică dacă într-o anumită cauză medierea este interzisă prin lege.
Dacă părțile participă la mediere înainte de inițierea procesului civil, trebuie să se plătească numai valoarea taxei - redusă cu valoarea onorariului mediatorului + TVA, însă nu mai mult de 50 000 de forinți, cu condiția ca taxa judiciară plătită să depășească 50% din suma inițială. Reducerea nu se aplică dacă într-o anumită cauză medierea este interzisă prin lege sau dacă părțile intentează acțiune în justiție în ciuda acordului încheiat în urma medierii (cu excepția cazului în care se dorește executarea unui acord atunci când acesta nu este respectat în mod voluntar).
Nu există un cod național de conduită pentru mediatori, însă majoritatea asociațiilor de mediere respectă Codul european de conduită pentru mediatori (közvetítők európai magatartási kódexe).
Există un cod specific de conduită pentru litigiile de dreptul muncii, care a fost elaborat de Serviciul de consiliere și mediere în litigiile de dreptul muncii (Munkaügyi Közvetítői és Döntőbírói Szolgálat).
Anumite instanțe pun în mod gratuit la dispoziția părților servicii de mediere pentru procedurile aflate pe rol. Norme detaliate și lista instanțelor pot fi găsite pe site-ul central al instanțelor din Ungaria. (http://birosag.hu/allampolgaroknak/mediacio/birosagi-kozvetitoi-eljaras)
Informații și formare
Nu există un site internet special cu informații disponibile în limba engleză privind medierea sau organismul național de formare a mediatorilor.
Site-ul dedicat medierii este disponibil numai în limba maghiară.
Medierea nu este gratuită; costul se stabilește printr-un acord între mediator și părți.
În temeiul Directivei 2008/52/CE, părțile pot solicita dobândirea caracterului executoriu al conținutului acordului scris rezultat în urma medierii. Statele membre trebuie să comunice Comisiei denumirile instanțelor judecătorești sau ale altor autorități competente să primească astfel de cereri.
Părțile pot cere ca acordul la care au ajuns prin mediere să fie declarat executoriu. Ei pot solicita instanței sau unui notar public să încorporeze acordul într-o tranzacție judiciară sau într-un document autentic, care poate fi executat ulterior.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
De ce nu s-ar rezolva litigiile mai degrabă prin mediere, decât prin recurgerea la justiție? Medierea este o formă alternativă de soluționare a litigiilor, în cadrul căreia un mediator ajută părțile să ajungă la un acord. Atât autoritățile, cât și practicienii în domeniul dreptului din Malta cunosc bine avantajele medierii.
Organismul guvernamental responsabil cu medierea în Malta este Centrul de mediere al Maltei, instituit în temeiul capitolului 474 din Legea medierii din 2004. Centrul de mediere oferă o instanță căreia i se pot adresa sau către care pot fi orientate părțile la un litigiu pentru a rezolva litigiul respectiv cu asistența unui mediator.
Puteți contacta centrul prin intermediul grefierului Centrului de mediere al Maltei, Malta Mediation Centre,158 Triq il-Merkanti, Valletta VLT 1176.
Puteți, de asemenea, apela numărul +356 23279220 sau puteți trimite un e-mail la adresa info@mediation.mt.
Centrul pune la dispoziția părților o listă a mediatorilor acreditați în mod corespunzător de către centru și le solicită să aleagă un mediator care să convină tuturor părților. Dacă părțile nu se pun de acord asupra unui mediator care să fie acceptabil ambelor, centrul va desemna ca mediator persoana a cărei nume este următorul pe lista mediatorilor.
Medierea este admisibilă în litigii care implică chestiuni civile, familiale, sociale, comerciale și industriale. Ar trebui remarcat că medierea familială se referă la anumite litigii familiale, cum ar fi litigii legate de succesiune sau litigii legate de întreprinderile familiale. Medierea nu cuprinde separarea sau divorțul, care sunt de competența instanțelor civile (secțiunea destinată familiei) și este reglementată de o legislație specifică.
Medierea este un proces voluntar. Acestea fiind spuse, părțile la orice procedură pot solicita în comun instanței să suspende procedurile pe perioada în care încearcă să își soluționeze litigiul prin mediere. Mai mult, instanța poate suspenda procedurile din proprie inițiativă pe durata procesului de mediere și poate ordona părților să încerce să soluționeze litigiul prin mediere. Ar trebui remarcat, totuși, că medierea familială este obligatorie, în primul rând în cazurile de separare, dreptul de vizitare a copiilor, îngrijirea și custodia copiilor, precum și în cele legate de pensia alimentară a copiilor și/sau a soților.
Centrul de mediere al Maltei are un Cod de conduită pe care mediatorii trebuie să îl respecte pe parcursul procedurilor.
Codul conține norme care trebuie strict respectate. De exemplu, acesta conferă consiliului de administrație al centrului puterea de a întreprinde măsuri disciplinare împotriva oricărui mediator a cărui conduită nu se conformează normelor impuse de principiile codului. Orice mediator care a încălcat orice prevedere a codului sau s-a comportat într-un mod nepotrivit va fi înlăturat de pe lista mediatorilor pentru perioada pe care consiliul de administrație o consideră potrivită.
În conformitate cu Codul de conduită al mediatorilor, aceștia ar trebui să urmeze în mod activ și cât mai des posibil formări care promovează dobândirea de competențe în materie de mediere, pe măsură ce se prezintă asemenea oportunități. Centrul de mediere al Maltei organizează ocazional cursuri de formare pentru mediatori. Primul curs de competențe de mediere a avut loc în luna iulie 2008. Un alt curs, menit să ofere formare în materie de mediere cu accent pe aspectele psihologice, sociale și legale ale separării, a avut loc în perioada 16-18 aprilie 2009.
Onorariile sunt supuse reglementărilor 2 și 4 din avizul juridic 309 din 2008, astfel cum au fost modificate prin avizul juridic 365 din 2020 (a se vedea legislația subsidiară 474.01).
În medierea legată de instanța de familie, părțile pot alege, de comun acord, mediatorul pe care îl doresc de pe o listă de persoane desemnate de Ministerul Justiției în acest scop (caz în care părțile suportă ele însele costurile medierii) sau, alternativ, instanța desemnează un mediator, prin rotație, de pe lista persoanelor desemnate de Ministerul Justiției pentru a acționa în calitate de mediatori desemnați de instanță (caz în care onorariile datorate mediatorilor sunt plătite de grefierul instanțelor și tribunalelor civile).
În conformitate cu Directiva 2008/52/CE, trebuie să fie posibil să se obțină executarea unui acord scris la care s-a ajuns prin mediere. Legea privind medierea din 2004 a fost modificată prin legea IX din 2010, în special în scopul transpunerii și extinderii prevederilor directivei care reglementează litigiile transfrontaliere, astfel încât acestea să se aplice și cazurilor naționale.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În cadrul medierii, părțile soluționează litigiul împreună, sub îndrumarea unui mediator independent. Această formă de soluționare extrajudiciară a litigiilor prezintă numeroase avantaje. În multe situații, medierea este necesară doar pentru o perioadă scurtă de timp, putându-se astfel evita proceduri judiciare lungi și costisitoare. Medierea contribuie, de asemenea, la menținerea relațiilor dintre părți întrucât acestea cooperează pentru a găsi o soluție.
Există mai multe registre ale mediatorilor în Țările de Jos. Federația mediatorilor din Țările de Jos (Mediatorsfederatie Nederland, MfN) gestionează Registrul mediatorilor (cunoscut anterior sub denumirea de Registru NMI). Federația mediatorilor este o federație în cadrul căreia sunt reprezentate cele mai mari asociații ale mediatorilor din Țările de Jos. În registrul său sunt trecuți numai mediatorii care îndeplinesc standarde grijuliu selectate în materie de calitate. Guvernul Țărilor de Jos utilizează standardele Federației mediatorilor ca bază pentru registrul mediatorilor care își desfășoară activitatea în cadrul sistemului de asistență judiciară gratuită [registrul Consiliului pentru asistență judiciară (Raad voor Rechtsbijstand)]. Există și un registru internațional ADR.
Adresa Federației mediatorilor din Țările de Jos
Westblaak 140
3012 KM Rotterdam
Adresa poștală:
PO Box 21499
3001 AL Rotterdam
Număr de telefon: 010 - 201 23 44
Adresă de email: info@mediatorsfederatienl.nl
Medierea este întotdeauna posibilă și este utilizată cel mai frecvent în acțiunile de drept civil și de drept public. Medierea în cauzele penale a devenit, de asemenea, posibilă de câțiva ani.
Recurgerea la mediere este pe deplin voluntară. Legea nu prevede obligația părților participante de a semna un acord de mediere, care este un acord cu clauze privind chestiuni precum confidențialitatea și reprezentarea părților. Însă, conformRegulamentului MfN din 2017 privind medierea (Mediationreglement 2017), părțile care apelează la serviciile unui mediator al MfN trebuie să semneze un acord de mediere.
Mediatorii MfN trebuie să respecte codul de conduită al Federației și prevederile din Regulamentul său privind medierea. Oricine poate depune o plângere referitoare la activitatea unui mediator Fundației pentru calitatea mediatorilor (Stichting Kwaliteit Mediators, SKM).
Pentru a fi incluși în registrul mediatorilor, mediatorii trebuie să urmeze un curs de pregătire de bază recunoscut în domeniul medierii, să obțină o notă de trecere la un examen și o evaluare teoretică și să furnizeze un certificat de bună conduită (Verklaring Omtrent het Gedrag, VOG).
Aceștia trebuie, de asemenea, să își împrospăteze constant cunoștințele și să îndeplinească anumite cerințe în acest sens din trei în trei ani. Mai exact, trebuie să se ocupe de cel puțin nouă cazuri de mediere, care să însumeze un total de cel puțin 36 de ore de contact în cursul fiecărei perioade de trei ani, și să ducă la bun sfârșit cel puțin două cazuri de mediere, care să reprezinte în total cel puțin 8 ore de contact în fiecare an. Dintre cele nouă cazuri de mediere de care trebuie să se ocupe în fiecare perioadă de trei ani, cel puțin trei trebuie să se încheie cu un acord scris și nu mai mult de trei pot fi mediate împreună cu un alt mediator. În plus, mediatorii trebuie să obțină 48 de puncte de formare în materie de dezvoltare profesională în cursul fiecărei perioade de trei ani. O parte din aceste puncte trebuie obținute prin participarea la exerciții care presupun purtarea de discuții între omologi. Mediatorii trebuie, de asemenea, să participe la o evaluare inter pares din trei în trei ani. O evaluare inter pares este o măsură de asigurare a calității care implică o evaluare imparțială și independentă efectuată de un alt mediator care urmărește să stabilească dacă serviciile furnizate de un mediator corespund standardelor medii așteptate din partea unui profesionist. Cu alte cuvinte, mediatorii care se regăsesc în Registrul mediatorilor din Țările de Jos sunt supuși unor cerințe drastice în materie de calitate.
Diferiți mediatori pot percepe onorarii diferite pe oră. Onorariile mediatorilor depind de factori precum experiența lor, pregătirea lor profesională și domeniul de specializare. Este așadar înțelept să solicitați mediatorilor să vă informeze cu privire la onorariile pe care le percep pe oră și la eventualele costuri suplimentare înainte să înceapă procedura de mediere. Mediatorii trebuie întotdeauna să specifice valoarea onorariilor cerute. Costurile medierii depind și de durata procesului de mediere și de câte ori se solicită consultarea mediatorului. În medie, serviciile unui mediator costă 150 EUR pe oră (fără TVA).
Dacă nu vă puteți permite să plătiți serviciile unui mediator, puteți beneficia de asistență judiciară gratuită dacă îndepliniți anumite criterii. Dacă aveți dreptul la asistență judiciară gratuită, nu va trebui să plătiți decât o contribuție la costuri calculată în funcție de mijloacele dumneavoastră financiare.
Faceți clicaici pentru informații suplimentare privind costurile medierii.
Legea permite părților într-un litigiu să solicite punerea în executare a unui acord scris rezultat în urma medierii.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
De ce să nu încercați să soluționați un litigiu prin mediere, în loc să introduceți o acțiune în instanță? Medierea constituie o cale alternativă de soluționare a litigiilor, prin care un mediator ajută părțile implicate să ajungă la un acord.
Ministerul Federal al Justiției ține la zi o listă a mediatorilor autorizați. Toți mediatorii înscriși pe această listă au urmat o formare specifică.
Nu există o autoritate centrală competentă pentru serviciile de mediere.
Există asociații cu scop lucrativ sau nelucrativ care oferă servicii de mediere, precum și câteva organizații neguvernamentale care acordă asistență mediatorilor.
În chestiunile de drept civil se poate recurge la mediere în cazul litigiilor a căror soluționare este în mod normal de competența instanțelor de drept comun. Părțile pot să opteze pentru mediere în mod voluntar, în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului.
În anumite litigii între vecini, părțile trebuie să încerce soluționarea pe cale extrajudiciară înainte de a introduce o acțiune în instanță. În acest sens, părțile dispun de mai multe posibilități: să se adreseze unui organism de conciliere, să ajungă la o tranzacție judiciară prin sesizarea unei instanțe districtuale (procedură cunoscută sub denumirea de „prätorischer Vergleich”) sau să recurgă la mediere.
Nu există nici norme specifice privind mediatorii, nici un cod de conduită aplicabil mediatorilor. Anumite drepturi și obligații se aplică doar mediatorilor autorizați, înscriși pe lista menționată.
Mediatorii nu sunt autorizați în funcție de specializare, de exemplu, în litigii familiale, medicale sau privind construcțiile; domeniile de activitate ale mediatorilor autorizați pot figura ca informații suplimentare.
Orice persoană care a urmat formarea specifică și care îndeplinește cerințele aplicabile poate fi înscrisă pe lista mediatorilor autorizați. Nu există restricții legale cu privire la folosirea termenului de „mediator” ca titlu profesional; cu toate acestea, doar persoanele care au calificarea corespunzătoare pot să folosească titlul profesional de „mediator autorizat”.
Informații și formare
Informații suplimentare, inclusiv privind formarea și cerințele care trebuie îndeplinite pentru înscrierea pe lista mediatorilor autorizați în Austria, sunt publicate aici. Informațiile sunt disponibile numai în limba germană.
În general, medierea nu este gratuită.
Onorariul de mediere se stabilește între mediatorul privat și părțile în litigiu.
În temeiul Directivei 2008/52/CE, părțile trebuie să beneficieze de posibilitatea de a solicita ca acordul scris rezultat în urma medierii să fie declarat executoriu. Statele membre au obligația de a desemna instanțele sau alte organisme publice care au competența de a primi astfel de cereri.
În Austria, un acord obținut prin mediere devine executoriu numai dacă este încheiat sub formă de tranzacție judiciară (Vergleich) în instanță sau sub formă de act notarial, încheiat în fața unui notar.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În loc să introduceți o acțiune în instanță, puteți să recurgeți la soluționarea litigiilor prin mediere. Aceasta este un mecanism de soluționare alternativă a litigiilor, în cadrul căruia un mediator ajută părțile să ajungă la un acord. Atât guvernul, cât și practicienii în drept din Polonia cunosc pe deplin avantajele medierii.
În 2010 s-a înființat în cadrul Ministerului Justiției o secțiune cu responsabilități în domeniul medierii. În prezent, această secțiune își desfășoară activitatea în cadrul Direcției pentru victimele infracțiunilor și promovarea medierii (Wydział ds. Pokrzywdzonych Przestępstwem i ds. Promocji Mediacji), care face parte din Departamentul pentru cooperare internațională și drepturile omului. Pentru informații generale cu privire la activitățile de mediere, consultați site-ul internet al Ministerului Justiției (Ministerstwo Sprawiedliwości).
În ultimii ani, Ministerul Justiției a acordat o atenție deosebită aspectelor referitoare la dezvoltarea și popularizarea medierii și a altor mecanisme de soluționare alternativă a litigiilor în Polonia, precum și sporirii eficacității sistemului judiciar și îmbunătățirii accesului cetățenilor la justiție.
În 2010, la inițiativa ministerului, s-a înființat o rețea de coordonatori în materie de mediere.
În prezent există 120 de coordonatori (judecători, consilieri de probațiune și mediatori) în opt curți de apel, în toate instanțele regionale și în șase circumscripții ale instanțelor districtuale.
În ceea ce privește consilierea și emiterea de avize, Ministerul Justiției colaborează cu Consiliul social privind soluționarea alternativă a conflictelor și a litigiilor (Społeczną Radą ds. Alternatywnych Metod Rozwiązywania Konfliktów i Sporów, e-mail: adr_rada@ms.gov.pl), care joacă un rol important în promovarea ideii de mediere și în comunicarea între administrația guvernamentală, sistemul judiciar și mediatori.
Consiliul social privind soluționarea alternativă a conflictelor și a litigiilor a fost instituit prin Ordinul Ministerului Justiției din data de 1 august 2005, având rolul de organ consultativ în domeniul mecanismelor alternative de soluționare a litigiilor și a conflictelor. Pe durata primului său mandat, Consiliul a elaborat următoarele documente:
Consiliul social privind soluționarea alternativă a conflictelor și a litigiilor a primit un al doilea mandat prin Ordinul Ministerului Justiției din data de 3 aprilie 2009 (modificat prin Ordinul Ministerului Justiției din data de 1 iulie 2011). Cel mai important document elaborat de Consiliu în cadrul acestui mandat este Principii de baza privind modificarea sistemului (Założenia do zmian systemowych) (martie 2012).
În prezent, Consiliul este alcătuit din 23 de reprezentanți din domeniul științific și practicieni cu experiență în materie de mediere, precum și din reprezentanți ai organizaților neguvernamentale, ai instituțiilor academice și ai administrației guvernamentale.
Printre competențele Consiliului se numără, în primul rând, elaborarea de recomandări referitoare la normele privind funcționarea sistemului național de soluționare alternativă a litigiilor, precum și:
De asemenea, există numeroase organizații neguvernamentale care joacă un rol important în promovarea medierii și în elaborarea standardelor interne ale acesteia. Organizațiile respective își stabilesc propriile standarde în materie de formare, cerințe pentru candidații care doresc să devină mediatori, metode de mediere, standarde de etică și bune practici profesionale. Aceste norme au un caracter intern și se aplică doar mediatorilor care sunt membri ai organizațiilor respective.
Printre cele mai mari importante asociații se numără următoarele:
În plus, organismele profesionale desfășoară activități instituționalizate de promovare a medierii. Printre acestea se numără următoarele:
În limita atribuțiilor lor statutare, organizațiile neguvernamentale și universitățile pot să întocmească liste de mediatori permanenți (stały mediator). Președinții instanțelor regionale primesc listele de mediatori și sunt informați cu privire la centrele de mediere. Listele de mediatori în materie penală și în cauzele în care sunt implicați minori sunt gestionate de președinții instanțelor regionale.
Este posibil să se recurgă la mediere în numeroase domenii. În temeiul legislației poloneze, medierea poate să fi utilizată în soluționarea unor litigii în următoarele materii:
Pentru informații detaliate privind medierea, consultați broșurile și pliantele elaborate și distribuite de Ministerul Justiției.
În prezent, medierea este utilizată cel mai frecvent în materie penală și civilă. În perioada 2011-2012, creșterea cea mai rapidă a numărului de proceduri de mediere s-a înregistrat în domeniul dreptului familiei și al dreptului comercial.
Medierea este un mecanism alternativ de soluționare a litigiilor și a conflictelor și se desfășoară pe baza:
Mediatorul poate să fie ales de către părți sau poate să fie desemnat de instanță, de pe o listă de persoane cu calificări corespunzătoare. În materie penală și în cauzele în care sunt implicați minori, mediatorul este desemnat de instanță.
Medierea este reglementată, printre altele, de Codul de procedură civilă, de Codul de procedură penală, de Legea privind procedurile în cauzele în care sunt implicați minori și de Legea privind costurile în cauzele civile. De asemenea, au fost adoptate instrumente de drept derivat care reglementează aspecte specifice ale procedurii de mediere în anumite tipuri de cauze.
În cauzele în care sunt implicați minori, reglementările vizează:
În materie penală, reglementările vizează:
Condițiile care trebuie respectate de instituțiile și de persoanele autorizate să desfășoare proceduri de mediere.
În cauzele familiale, mediatorii trebuie să îndeplinească cerințe suplimentare în ceea ce privește formarea și experiența (psihologie, pregătire pedagogică, sociologie sau drept și formare practică în domeniul medierii în cauze familiale).
Un regulament de punere în aplicare stabilește onorariul mediatorului și cuantumul cheltuielilor care îi pot fi rambursate acestuia în cadrul procedurilor civile (a se vedea secțiunea de mai jos intitulată „Care este costul medierii?”)
Pentru informații generale cu privire la medierea în Polonia, consultați site-ul internet al Ministerului Justiției, care include, printre altele: extrase din instrumentele juridice privind medierea, instrumente juridice privind medierea pe plan internațional și documente și recomandări elaborate de Consiliul social privind soluționarea alternativă a conflictelor și a litigiilor , precum și versiuni electronice ale comunicatelor, pliantelor, broșurilor și posterelor publicate pentru promovarea medierii. De asemenea, sunt publicate informații actualizate cu privire la activitățile de promovare a medierii și cu privire la activitățile desfășurate la nivel național și regional în cadrul Zilei Internaționale a Soluționării Conflictelor. Pe site-ul internet sunt disponibile, de asemenea, informații, traduceri ale instrumentelor juridice și exemple de bune practici din alte țări.
Aspectele referitoare la mediere sunt studiate în cadrul formării juridice generale și al formării de specialitate a procurorilor și judecătorilor. Aceste aspecte sunt incluse și în programele de formare a judecătorilor și procurorilor din cadrul Școlii Naționale de Magistratură (Krajowa Szkola Sądownictwa i Prokuratury).
Coordonatorii în materie de mediere au urmat activități de formare organizate de Ministerul Justiției în următoarele domenii: comunicare, gestionarea echipei și colaborarea cu mediatorii.
La rândul lor, mediatorii pot să aleagă dintre diversele cursuri de formare puse la dispoziție de centrele de mediere, de universități și de alte entități.
Ministerul Justiției elaborează statistici privind medierea, inclusiv:
În ceea ce privește activitățile bazate pe proiecte, în 2010-2011 au fost distribuite ghiduri, pliante și broșuri cu informații privind diferitele tipuri de mediere și utilizarea lor în practică în tribunale, la sediile poliției teritoriale și în centrele de mediere. De asemenea, a fost organizată o campanie de informare a publicului larg cu privire la mediere, utilizându-se ca vectori de comunicare posturile de radio și de televiziune, precum și panourile publicitare. Ministerul Justiției actualizează și distribuie periodic broșuri, pliante, note anexate la actele de procedură și postere. Acestea sunt disponibile gratuit și pe site-ul internet al Ministerului Justiției.
Polonia sărbătorește Ziua Internațională a Soluționării Conflictelor de cinci ani, iar Ministerul Justiției organizează o conferință națională cu privire la acest subiect. În plus, zeci de conferințe de amploare mai mică, evenimente, seminare și dezbateri au loc în numeroase orașe la nivel regional și local pentru a marca acest eveniment.
Informații privind medierea sunt distribuite în mod gratuit de Ministerul Justiției. Cercetările arată că medierea este mai eficientă din punct de vedere al costurilor decât procedurile judiciare.
Nu există costuri de mediere pentru părți în cauzele penale și în cauzele în care sunt implicați minori, cheltuielile fiind acoperite de Trezoreria statului. În alte tipuri de cauze, ca regulă generală, onorariul face obiectul unui acord între mediator și părți. Cu toate acestea, mediatorul poate accepta să nu fie remunerat.
În cauzele civile, costurile sunt suportate de părți. În general, părțile împart cheltuielile în mod egal, cu excepția cazului în care convin altfel. În ceea ce privește procedurile de mediere inițiate în baza unei hotărâri a instanței, onorariul mediatorului în litigiile care nu sunt de natură patrimonială este de 60 PLN (aproximativ 15 EUR) pentru prima sesiune de mediere și de 25 PLN (aproximativ 6 EUR) pentru fiecare dintre sesiunile următoare. Dacă procedurile au ca obiect un bun patrimonial, onorariul mediatorului este de 1 % din valoarea obiectului litigiului [nu mai puțin de 30 PLN (aproximativ 7,5 EUR) și nu mai mult de 1 000 PLN (aproximativ 250 EUR)]. De asemenea, mediatorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor (de exemplu, cheltuielile cu corespondența, telefonul și cazarea). La costuri se adaugă și TVA.
Dacă se ajunge la un acord în urma medierii, 75 % din taxele judiciare sunt rambursate părții care a introdus acțiunea în instanță. În acțiunile de divorț și separare, taxele sunt rambursate în totalitate.
În cazul unei medieri extrajudiciare, onorariul mediatorului și rambursarea cheltuielilor sunt stabilite de centrul de mediere sau sunt convenite de părți împreună cu mediatorul, înainte de începerea procedurii. Părțile nu pot fi scutite de la plata onorariului mediatorului, chiar dacă sunt scutite de la plata taxelor judiciare. În ambele tipuri de mediere (judiciară și extrajudiciară), mediatorul poate să renunțe la onorariu.
În materie civilă, dacă părțile ajung la un acord, acesta este anexat la procesul-verbal. Mediatorul informează părțile că, prin semnarea acordului, acestea acceptă să fie înaintat instanței în vederea aprobării. Mediatorul înaintează instanței procesul-verbal împreună cu acordul și transmite părților o copie a procesului-verbal. În cel mai scurt timp, instanța aprobă acordul de mediere sau pronunță o hotărâre de punere în aplicare a acestuia. Instanța refuză să aprobe acordul sau să-i declare caracterul executoriu, în întregime sau parțial, dacă acesta este contrar prevederilor legale sau bunelor moravuri, urmărește să eludeze legea, creează confuzii sau este contrar intereselor legitime ale angajatului. Un acord de mediere aprobat de instanță și declarat executoriu are valabilitatea juridică a unui acord obținut în instanță și poate fi pus în aplicare.
Litigiile în domeniul dreptului familiei care fac obiectul unui acord pot să vizeze reconcilierea soților, stabilirea condițiilor de separare, autoritatea părintească, contactul cu copiii, satisfacerea nevoilor familiei, întreținerea și alocația pentru copii și aspectele legate de bunuri patrimoniale și de locuință. După separarea părinților sau a soților, se poate ajunge la un acord și cu privire la eliberarea pașaportului, alegerea educației copilului, contactele cu alți membri ai familiei și administrarea bunurilor copilului.
În materie civilă, inițierea procedurilor de mediere întrerupe termenul de prescripție.
În materie penală și în cauzele în care sunt implicați minori, acordul obținut în timpul medierii nu înlocuiește o hotărâre și nu este obligatoriu pentru instanță, însă aceasta ar trebui să respecte conținutul acordului la încheierea procedurilor. Condițiile acordului pot viza următoarele: scuze oficiale, despăgubiri pentru prejudicii materiale și morale, servicii în folosul comunității, obligații față de partea care a suferit pierderi, obligații față de întreaga societate etc.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Medierea este una dintre metodele de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) din Portugalia, alături de instanțele de arbitraj și de instanțele care instrumentează plângeri minore (julgados de paz – instanțele de pace). Legea nr. 29/2013 din 19 aprilie 2013 („Legea privind medierea”) stabilește cadrul național al medierii ca reprezentând una dintre metodele SAL. Legea prevede principiile generale aplicabile în Portugalia în materie de mediere, indiferent de natura litigiului care face obiectul medierii, precum și normele juridice ale medierii în materie civilă și comercială, mediatorii și sistemul public de mediere. Legea privind medierea conține următoarele definiții:
Recurgerea la mediere este pe deplin voluntară. Procedura de mediere este confidențială. Această confidențialitate poate face obiectul unei derogări numai din motive de ordine publică, în special pentru protejarea interesului superior al copilului, sau în cazurile în care integritatea fizică sau psihică a unei persoane este pusă în pericol, ori atunci când se impune în vederea aplicării sau executării acordului rezultat în urma medierii și numai în măsura în care este necesar din punct de vedere practic pentru a proteja părțile interesate. Cuprinsul sesiunilor de mediere nu poate fi folosit ca probă în instanță.
Acordul rezultat în urma medierii este executoriu cu condiția ca:
Un acord de mediere obținut în urma medierii efectuate într-un alt stat membru al UE și care respectă dispozițiile alineatelor a) și d) de mai sus este executoriu în condițiile în care are caracter executoriu și în temeiul sistemului juridic al țării în care a fost încheiat.
Medierea este permisă în materie de drept civil, comercial, al familiei, al muncii și penal. În ultimele trei dintre domeniile enumerate există un sistem public de mediere, fiecare domeniu făcând obiectul unor norme specifice.
Instanțele de pace (julgados de paz) dispun de un serviciu public de mediere care are competența de a media orice litigiu care poate face obiectul medierii, chiar dacă litigiul în cauză nu se încadrează în competența instanțelor de pace.
Legea privind medierea conține un capitol dedicat care prevede drepturile și obligațiile mediatorilor (articolele 23-29). De asemenea, mediatorii trebuie să își desfășoare activitatea în conformitate cu dispozițiile Codului European de Conduită pentru Mediatori.
Nu există un organism public responsabil pentru formarea profesională a mediatorilor; mediatorii sunt formați de organisme private certificate de Direcția Generală de Politică în Domeniul Justiției (Direção-Geral da Política de Justiça), în conformitate cu Ordonanța ministerială de punere în aplicare (Portaria) nr. 345/2013 din 27 noiembrie 2013.
Pentru a beneficia de servicii publice de mediere în materie de dreptul familiei, fiecare parte implicată în cauză va achita o taxă de 50 EUR, cu excepția următoarelor situații:
Recurgerea la serviciul public de mediere în cauze penale este gratuită.
Pentru a beneficia de serviciul public de mediere în materia dreptului muncii, fiecare parte implicată în cauză va achita o taxă de 50 EUR, fără a aduce atingere posibilității de acordare a asistenței judiciare.
Pe lângă aceste taxe de utilizare a serviciilor publice de mediere, mediatorii înregistrați pentru furnizarea unor astfel de servicii percep, de asemenea, onorarii; sumele sunt prestabilite, dar depind de ajungerea sau nu la un acord și de măsurile întreprinse pentru a ajunge la un astfel de acord.
În cazul medierii prin instanțele de pace (julgados de paz), dacă se ajunge la un acord, fiecare parte va achita suma de 25 EUR.
Costurile serviciilor private de mediere sunt stabilite de mediatorul ales de părți.
Entitatea guvernamentală responsabilă pentru reglementarea sistemului public de mediere este Direcția Generală de Politică în Domeniul Justiției (DGPJ), prin intermediul Biroului său de soluționare alternativă a litigiilor (Gabinete de Resolução Alternativa de Litígios – GRAL). Direcția Generală de Politică în Domeniul Justiției. DGPJ nu oferă informații despre modul în care se poate găsi un mediator, dar ține liste ale mediatorilor care oferă servicii publice de mediere. În temeiul legislației privind serviciile publice de mediere, odată luată decizia de a recurge la mediere, selectarea mediatorului se realizează automat.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Decât să apelaţi la o instanţă judecătorească, de ce să nu încercaţi să rezolvaţi disputele prin mediere? Aceasta este o metodă alternativă de rezolvare a disputelor (ARD) prin intermediul căreia un mediator asistă persoanele implicate într-un conflict pentru a ajunge la un acord. Guvernul român şi practicienii în drept sunt conştienţi de avantajele medierii.
Consiliul de Mediere, înfiinţat în baza Legii 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, este responsabil cu reglementarea medierii în România. Ca şi mod de organizare, acesta este organism autonom cu personalitate juridică , care acţionează în interesul public. Sediul Consiliului de mediere este in Bucureşti.
Legea 192/2006 a furnizat cadrul legislativ pentru introducerea medierii, şi a profesiei de mediator.
Membrii Consiliului de mediere sunt aleşi de mediatori.
Atribuţiile principale ale Consiliului de mediere sunt următoarele:
Datele de contact ale Consiliului de Mediere sunt:
Adresa: Bucureşti, sectorul 2, Piaţa Sfântul Ştefan nr. 7Telefon: 004 021 315 25 28; 004 021 330 25 60; 004 021 330 25 61
Fax: 004 021 330 25 28
Adrese de e-mail: secretariat@cmediere.ro, Consiliul_de_mediere@yahoo.com
Consiliul de Mediere a înființat Registrul Naţional al Asociaţiilor Profesionale ale Mediatorilor. Acest registru include organizațiile non-guvernamentale care promovează medierea și reprezintă interesele profesionale ale mediatorilor. Registrul poate fi consultat pe pagina de internet a Consiliului de mediere.
În conformitate cu Articolul 12 din Legea 192/2006, mediatorii autorizaţi sunt înregistraţi în Tabloul mediatorilor administrat de Consiliul de Mediere şi publicat anual în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Tabloul mediatorilor este de asemenea disponibil pe portalul web oficial al Consiliului de Mediere și ale Ministerului Justiției.
Tabloul mediatorilor autorizaţi include informaţii cu privire la:
Consiliul de mediere are obligaţia să actualizeze în mod regulat şi cel puțin o dată pe an Tabloul mediatorilor şi să îl pună la dispoziţia celor interesaţi, instanţelor judecătoreşti, autorităţilor publice locale şi Ministerului Justiţiei.
Articolul 2 din Legea 192/2006 permite părţilor să solicite medierea în conflicte civile sau penale, de dreptul familiei şi alte domenii juridice conform prevederilor legale. Conflictele în materie de protecţie a consumatorilor şi conflictele care fac obiectul unor drepturi la care se poate renunţa, pot fi de asemenea soluţionate prin mediere. Cu toate acestea, chestiunile legate de drepturile personale şi drepturile la care nu se poate renunţa nu pot face obiectul medierii.
Opţiunea de a recurgere la mediere este voluntară. Părţile nu sunt obligate să solicite servicii de mediere şi au opţiunea de a renunţa la mediere în orice moment. Cu alte cuvinte, părţile sunt libere să caute mijloace alternative de soluţionare a conflictului/ disputei în orice moment, respectiv: proceduri judiciare, arbitraj. Părţile interesate pot contacta un mediator înainte de a se prezenta în instanţă cât şi pe parcursul procedurilor judiciare.
Legislaţia în vigoare îi obligă pe judecători, să informeze părţile cu privire la posibilitatea de a opta pentru mediere şi la avantajele acestei proceduri.
La data de 17 februarie 2007, Consiliul de Mediere a aprobat Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor. Codul este obligatoriu pentru toţi mediatorii incluşi în Tabloul mediatorilor.
Portalul web al Consiliului de mediere reprezintă sursa oficială principală de informaţii privind medierea în România.
Instruirea în mediere este furnizată numai de sectorul privat, iar Consiliul de mediere este responsabil de autorizarea furnizorilor de cursuri de formare , asigurându-se că toate cursurile oferă programe de formare respectă aceleaşi standarde.
Lista furnizorilor de formare este inclusă pe portalul web oficial al Consiliul de mediere.
Cursurile de formare ca mediator au loc periodic, mai multe informaţii putând fi obţinute direct de la furnizorii de formare.
Standardul de formare a mediatorului stabileşte domeniile majore de studiu, obiectivele de învăţare, aptitudinile ce trebuie dezvoltate până la sfârşitul programului de formare şi metodele de evaluare. Furnizorii de formare autorizaţi de Consiliul de mediere sunt responsabili pentru pregătirea materialelor şi a suporturilor de curs, şi a exerciţiilor, cu respectarea cadrului stabilit de Standardul de formare a mediatorului, elaborat şi adoptat de Consiliul de mediere.
Onorariul cuvenit mediatorului este menţionat în contractul de mediere, conform Legii 192/2006. Sumele sunt suportate de părţi în mod egal, daca nu se convine altfel.
Directiva 2008/52/CE oferă posibilitatea de a solicita ca textul unui acord scris ce rezultă în urma medierii să fie pus în aplicare. Statele membre informează Comisia cu privire la instanțele judecătorești sau alte autorități competente să primească astfel de cereri.
În România acordul poate fi pus în aplicare prin hotărâre judecătorească sau prin legalizare notarială.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
De ce să nu încercați să vă soluționați litigiul prin mediere în loc să intentați o acțiune în instanță? Aceasta este o cale alternativă de soluționare a litigiilor (CASL), prin care un mediator ajută părțile implicate într-un litigiu să ajungă la o înțelegere. Guvernul și practicienii în domeniul justiției din Slovenia sunt conștienți de avantajele medierii.
Legea privind soluționarea alternativă a litigiilor de natură judiciară (ZARSS, Monitorul Oficial al Republicii Slovenia nr. 97/09 și nr. 40/12 - ZUJF), care a fost adoptată la data de 19 noiembrie 2009, prevede ca instanțele de prim și al doilea grad de jurisdicție să adopte și să pună în aplicare un program de soluționare alternativă a litigiilor pentru a permite părților să aibă la dispoziție mijloace alternative de soluționare a litigiilor în materie comercială și familială, precum și a litigiilor care țin de dreptul muncii și de alte chestiuni de drept civil. În cadrul acestui program instanțele au obligația de a permite părților să utilizeze medierea în afara altor forme de soluționare alternativă a litigiilor.
Ministerul Justiției și Administrației Publice deține un registru central al mediatorilor care își desfășoară activitatea în instanță în cadrul programelor de soluționare alternativă a litigiilor.
Mai multe organizații non-guvernamentale (ONG-uri) își desfășoară activează în domeniul medierii:
Consiliul pentru soluționarea alternativă a litigiilor își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Justiției și Administrației Publice. Consiliul a fost înființat în martie 2009 și este un organism specializat, independent și centralizat, cu rol consultativ și de coordonare.
Recurgerea la mediere este admisibilă în materie civilă, familială, comercială, în chestiuni care țin de dreptul muncii și în alte aspecte legate de proprietate, în cazul cererilor care pot fi soluționate de către părți. De asemenea, medierea este admisibilă și în alte materii, atât timp cât nu este exclusă prin lege.
Medierea este cel mai frecvent întâlnită în materie civilă, familială și comercială.
Recurgerea la mediere se face în mod voluntar. Legea privind medierea în materie civilă și comercială, (ZMCGZ, Monitorul Oficial al Republicii Slovenia, nr. 56/08) se referă la mediere în general, și anume la medierea din cadrul procedurilor judiciare și la medierea extrajudiciară. Această lege stabilește doar normele de bază pentru procedurile de mediere, care sunt guvernante de mecanisme de autoreglementare. De exemplu, legea prevede când începe și când se încheie medierea, cine numește mediatorul, normele de bază privind conduita mediatorului, forma acordului de soluționare a litigiului, modul de obținere a executării acordului respectiv etc. Părțile pot deroga de la dispozițiile legii, cu excepția celor care reglementează principiul imparțialității mediatorului și impactul medierii asupra perioadelor de excludere și limitare.
Asociația mediatorilor din Slovenia a adoptat Codul de conduită a mediatorilor, însă acesta se aplică doar membrilor acestei asociații.
Puteți găsi informații utile cu privire la mediere și la modul în care puteți contacta un mediator pe site-urile internet ale diverselor ONG-uri. Printre aceste se numără:
Formarea pentru mediatori este oferită de diverse ONG-uri și de Centrul pentru Educație Judiciară din cadrul Ministerului Justiției și Administrației Publice.
În prezent, medierea în instanță, în temeiul Legii privind soluționarea alternativă a litigiilor de natură judiciară, este gratuită în cazul litigiilor dintre părinți și copii și a litigiilor de muncă rezultate ca urmare a încetării unui contract de muncă: părțile achită doar onorariile avocaților. În cazul tuturor celorlalte litigii, cu excepția celor comerciale, instanța achită onorariul mediatorului pentru primele trei ore de mediere.
Organizațiile de drept privat percep diferite taxe pentru mediere.
Un acord care rezultă din procesul de mediere nu este, în sine, direct executabil. Cu toate acestea, părțile pot conveni ca acordul de soluționare a litigiului să ia lua forma unui protocol notarial direct executabil, a unei soluționări în instanță sau a unui acord arbitral bazat pe această soluționare.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Decât să introduceți o acțiune în instanță, de ce nu încercați să soluționați litigiul prin mediere? Acesta este un mod alternativ de soluționare a litigiilor, prin care un mediator ajută părțile să ajungă la un acord. Guvernul și practicienii din domeniul dreptului din Slovacia sunt conștienți de avantajele medierii.
Site-ul web al Ministerului Justiției din Slovacia conține o secțiune consacrată medierii disponibilă numai în limba slovacă.
Mecanismele de mediere sunt descrise în Legea nr. 420/2004 privind medierea, astfel cum a fost modificată, care modifică și completează mai multe acte legislative referitoare la:
Această lege se aplică litigiilor în materie de drept civil, de dreptul familiei, de drept comercial și de dreptul muncii.
Medierea este o procedură extrajudiciară în cadrul căreia părțile recurg la asistența unui mediator pentru a soluționa un litigiu care decurge dintr-o relație contractuală sau dintr-un alt tip de relație juridică. Prin această procedură, două sau mai multe părți beneficiază de ajutorul unui mediator pentru a-și soluționa litigiul.
§ Articolul 170 alineatul (2) din Legea nr. 160/2015, Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, prevede că: „Ori de câte ori este posibil și oportun, instanța încearcă să soluționeze litigiul pe cale amiabilă sau le recomandă părților să încerce să ajungă la o soluționare amiabilă prin mediere.”
Secțiunea consacrată medierii de pe site-ul web al Ministerului Justiției din Slovacia oferă informații privind medierea în limba slovacă. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați site-ul web al Rețelei judiciare europene.
Medierea este un serviciu plătit. Remunerația mediatorului este individuală și se bazează, de obicei, pe un tarif orar sau pe o taxă forfetară. Medierea este o activitate comercială fără costuri fixe.
Directiva 2008/52/CE le permite părților la un acord scris rezultat în urma medierii să solicite ca acordul să devină executoriu. Statele membre vor comunica acest lucru instanțelor judecătorești și altor autorități competente să primească astfel de cereri.
Medierea este un proces informal, voluntar și confidențial de soluționare extrajudiciară a litigiilor, cu ajutorul unui mediator. Scopul medierii este ajungerea la un acord acceptabil pentru ambele părți.
Acordul rezultat în urma procedurii de mediere trebuie să fie în formă scrisă. Acesta se aplică în primul rând părților la acord și are caracter obligatoriu pentru acestea. Pe baza acestui acord, partea îndreptățită poate solicita executarea judiciară a hotărârii, cu condiția ca acordul să fie:
În cazul în care nu se ajunge la un acord de mediere, cauza poate fi soluționată în instanță.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Decât să apelați la o instanță judecătorească, de ce să nu încercați să rezolvați disputele prin mediere? Aceasta este o metodă alternativă de soluționare a litigiilor (ASL) prin intermediul căreia un mediator asistă persoanele implicate într-un litigiu pentru a ajunge la un acord. Guvernul și practicienii în drept din Finlanda sunt conștienți de avantajele medierii.
Managementul general, îndrumarea și supravegherea medierii în cauze penale și în anumite cauze civile, intră în sfera de responsabilitate a Ministerului Afacerilor Sociale. Birourile provinciale de stat pentru sănătate trebuie să asigure disponibilitatea și implementarea corespunzătoare a serviciilor de mediere în toate regiunile țării.
Informații privind medierea pot fi găsite pe site-ul web al Institutului Național pentru Sănătate și Asistență Socială (THL).
Activitățile de mediere judiciară de pe lângă instanțele judecătorești sunt gestionate de tribunalele districtuale. Tribunalele districtuale pot decide în ceea ce privește inițierea medierii în cazul litigiilor civile. Scopul medierii este de a facilita găsirea unei soluții care să fie acceptată de ambele părți implicate într-un litigiu. Din acest motiv, rezultatele obținute prin mediere se bazează în general mai mult pe o abordare rezonabilă în împrejurările date decât pe aplicarea strictă a legii. Mai multe informații privind Tribunalele Districtuale sunt disponibile pe Site-ul web al Ministerului Justiției din Finlanda. O broșură privind medierea judiciară este, de asemenea, disponibilă.
Medierea se aplică atât în materie civilă cât și penală.
Medierea se folosește cel mai frecvent în cazul litigiilor civile, în special în cauze civile minore. Cu toate acestea, nu toate litigiile civile trebuie supuse medierii de pe lângă instanțele judecătorești. Litigiile legate de protecția consumatorilor, de exemplu, pot fi soluționate de către un consilier în materie de protecția consumatorilor și de către Consiliul pentru Reclamațiile Consumatorilor. Cu toate acestea, în materie penală, există o procedură specifică de mediere.
Cauzele civile și litigiile înaintate spre soluționare instanțelor judecătorești generale pot fi mediate conform prevederilor din Legea privind activitatea de mediere de pe lângă instanțele judecătorești (Legea 663/2005). Obiectivul activității de mediere de pe lângă instanțele judecătorești este soluționarea pe cale amiabilă a litigiilor. Condițiile prealabile pentru medierea de pe lângă instanțele judecătorești sunt ca medierea să fie aplicabilă cazului și să fie adecvată față de cerințele părților. Una dintre părți sau ambele părți implicate într-un litigiu pot adresa o cerere scrisă înainte de a se prezenta în fața instanței judecătorești. Cererea trebuie completată în scris, indicând obiectul litigiului și modalitatea în care pozițiile părților diferă. Mai mult, trebuie să se prezinte motivele pentru care cauza poate fi supusă medierii.
Concilierea (medierea) poate fi de asemenea folosită în cauze civile în cadrul cărora cel puțin una dintre părți este o persoană fizică. Cauzele civile, altele decât cele care implică cereri de despăgubiri în urma unei infracțiuni, pot fi totuși înaintate spre conciliere, numai în cazul în care litigiul este minor, luându-se în considerare obiectul și pretențiile prezentate în cauză. Ceea ce prevede legea pentru concilierea în cauzele penale se aplică, în funcție de caz, pentru concilierea în cauzele civile.
Concilierea poate avea loc între părțile care și-au exprimat în mod personal și voluntar acordul în acest sens. Părțile în cauză trebuie să fie capabile să înțeleagă semnificația concilierii și soluțiile la care s-a ajuns pe parcursul procesului de conciliere. Astfel, înainte ca părțile să cadă de acord asupra concilierii, acestora trebuie să li se explice drepturile care le revin în ceea ce privește concilierea și poziția acestora în procesul de conciliere. Oricare dintre părți are dreptul de a-și retrage acordul în orice moment pe parcursul procesului de conciliere.
Persoanele minore trebuie să își exprime personal acordul asupra concilierii. Mai mult, participarea unei persoane minore la conciliere necesită acordul tutorelui acesteia sau al altor reprezentanți legali. Adulții fără capacitate juridică pot lua parte la conciliere dacă înțeleg sensul cauzei și își exprimă acordul personal pentru procesul respectiv.
Concilierea poate fi folosită în cazul infracțiunilor evaluate ca fiind eligibile pentru conciliere, luându-se în considerare natura și metoda actului, relația între suspect și victimă și alte aspecte legate de infracțiune în ansamblu. Infracțiunile implicând victime minore nu trebuie înaintate spre conciliere în cazul în care victima necesită protecție specială datorită naturii infracțiunii sau datorită vârstei persoanei în cauză.
Birourile de mediere primesc solicitările de mediere și cooperează cu diferite autorități pe tot parcursul procesului de mediere. Fiecare caz de mediere este atribuit unui mediator voluntar selectat de profesioniștii care activează în cadrul procesului de mediere. Mediatorii preiau cazurile de mediere și caracterul practic asociat în colaborare cu biroul de mediere. Personalul biroului îndrumă și supraveghează mediatorii în activitatea desfășurată.
În cauzele penale, concilierea poate avea loc numai între părțile care și-au exprimat în mod personal și voluntar acordul în acest sens și care sunt capabile să înțeleagă semnificația concilierii și soluțiile la care s-a ajuns pe parcursul procesului de conciliere. În cauzele civile (activitatea de mediere pe lângă instanțele judecătorești), începerea medierii necesită acordul tuturor părților.
În Finlanda, există un cod național de conduită pentru mediatori, cuprinzând coduri sectoriale de conduită pentru mediatori (de exemplu în funcție de specializare, pentru mediatori în dreptul familiei, în domeniul medical sau de construcții).
O broșură privind activitatea de mediere judiciară de pe lângă instanțele judecătorești este disponibilă pe site-ul web al Ministerului Justiției din Finlanda.
Institutul Național pentru Sănătate și Asistență Socială (THL) organizează cursuri de formare pentru mediatori.
De asemenea, Institutul compilează informații statistice privind medierea în cauzele penale și civile, monitorizează, efectuează cercetări privind activitățile de mediere și coordonează eforturile de dezvoltare în domeniu. Această activitate este susținută de Consiliul consultativ privind medierea în cauze penale și civile.
Medierea în cauzele penale este un serviciu netaxabil. Acesta permite victimei unei infracțiuni și autorului acesteia să interacționeze prin intermediul unui mediator imparțial pentru a discuta prejudiciile psihice și materiale aduse victimei și pentru a cădea de acord asupra măsurilor reparare a prejudiciilor (Legea 1016/2005).
Pentru părțile implicate, medierea implică costuri mai reduse decât în cazul unui proces. Fiecare parte suportă costurile care îi revin și nu este obligată să plătească cheltuielile părții oponente. Dacă doresc acest lucru, părțile pot apela la serviciile unui consilier juridic. Oricare parte poate, de asemenea, să solicite acordarea de asistență juridică de la un birou de specialitate.
În medierea judiciară, un judecător din cadrul unui tribunal districtual acționează în calitate de mediator. Într-adevăr, medierea litigiilor este una dintre atribuțiile obișnuite ale unui judecător. Atunci când cauza necesită cunoștințe specifice într-un anumit domeniu, mediatorul poate angaja, cu acordul părților, un asistent a cărui onorariu să fie plătit de către părți.
Pentru medierea judiciară se percepe o taxă, similar tuturor celelalte chestiuni tratate de o instanță.
Directiva 2008/52/CE permite persoanelor implicate într-un litigiu să solicite executarea unui acord rezultând din mediere. Statele membre informează Comisia cu privire la instanțele judecătorești sau la alte autorități competente să primească astfel de solicitări.
Finlanda nu a comunicat încă informațiile respective.
broșură privind medierea judiciară, Site web privind medierea (Institutul Național pentru Sănătate și Asistență Socială (THL)
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Dacă sunteți implicat într-un litigiu de drept civil, de ce să nu încercați să îl soluționați prin mediere, în loc să va adresați instanței? Medierea este o măsură de soluționare alternativă a litigiilor (SAL), prin care un mediator îi ajută pe cei implicați în litigiu să ajungă la un acord. Guvernul și profesioniștii din domeniul juridic din Suedia sunt conștienți de avantajele medierii. Medierea poate fi utilizată și în materie penală, însă nu reprezintă o sancțiune a infracțiunii și nu poate în niciun caz înlocui un proces penal. Scopul medierii în materie penală este de a oferi făptașului o idee mai clară asupra consecințelor infracțiunii și de a permite victimei să depășească din punct de vedere psihologic experiențele trăite.
Nu există un organism central responsabil pentru reglementarea profesiei de mediator. Cu toate acestea, pentru informații privind medierea puteți contacta Administrația Națională a Instanțelor (Domstolsverket). Acest organism a întocmit, de asemenea, o listă a persoanelor care și-au exprimat disponibilitatea de a fi mediatori în instanță, care poate fi consultată pe site‑ul https://www.domstol.se.
În materie comercială, Camera de Comerț din Stockholm (Stockholms handelskammare) și Camera de Comerț și Industrie a Suediei de Vest (Västsvenska industri- och handelskammaren) asigură servicii de mediere.
Medierea este admisă în mai multe domenii, dar cel mai frecvent în materie civilă.
Există posibilitatea de a apela la un mediator pe parcursul desfășurării procedurilor judiciare.
Recurgerea la mediere este absolut opțională. În cazul mediatorilor, nu există reglementări specifice precum coduri de conduită aplicabile.
Nu există informații specifice privind formarea în domeniul medierii și nici organisme naționale de formare pentru mediatori.
Medierea nu este gratuită; plata este stabilită printr-un acord între mediatorul privat și părți. Costul medierii se împarte în mod egal între părți.
Începând din 1 ianuarie 2008, toate autoritățile locale suedeze au fost invitate să ofere opțiunea medierii în cazurile în care fapta a fost comisă de o persoană cu vârsta sub 21 de ani. Inițiativa de a întreba făptașul dacă este interesat să participe la mediere poate fi luată fie de poliție, fie de autoritatea locală.
Medierea poate fi utilizată pentru făptași de toate vârstele și în orice stadiu al procedurii judiciare. Legea privind medierea nu prevede o limită superioară de vârstă, însă, începând din 1 ianuarie 2008, toate autoritățile locale suedeze au fost invitate să ofere opțiunea medierii în cazurile în care fapta a fost comisă de o persoană cu vârsta sub 21 de ani.
Medierea nu face parte din pedeapsă. Aceasta este supusă următoarelor condiții:
Conform Legii privind medierea, persoanele numite drept mediatori trebuie să fie competente și oneste. De asemenea, acestea trebuie să fie imparțiale.
Puteți obține mai multe informații privind medierea de la autoritățile locale sau de la Consiliul național pentru prevenirea criminalității (Brottsförebyggande rådet).
Medierea este gratuită atât pentru victimă, cât și pentru făptaș.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În loc să introduceți o acțiune în instanță, de ce să nu încercați soluționarea unui litigiu prin mediere? Aceasta este o măsură de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) în cadrul căreia un mediator neutru ajută părțile implicate să ajungă la un acord. Guvernul și practicienii în drept din Anglia și din Țara Galilor cunosc avantajele medierii și încurajează utilizarea acesteia ca mecanism alternativ care poate fi utilizat, după caz, în vederea soluționării litigiilor fără a se ajunge în instanță. Este posibil să beneficiați de ajutor financiar pentru asistență judiciară (cu condiția respectării criteriilor prevăzute în mod obișnuit în materie).
Ministerul Justiției este responsabil pentru politica privind medierea familială și în materie civilă, inclusiv pentru promovarea acesteia, întrucât nu se aplică decât în Anglia și în Țara Galilor.
Pentru a asigura calitatea medierii recomandate de instanță în litigiile în materie civilă (cu excepția litigiilor familiale judecate de instanțe din Anglia și din Țara Galilor), Ministerul Justiției și Serviciul Majestății sale pentru curți și tribunale (Her Majesty’s Courts and Tribunals Service - HMCTS) au instituit două proceduri de mediere în materie civilă care permit părților să își soluționeze litigiile în funcțiile de valoarea cererilor. Serviciul de mediere pentru cererile cu valoare redusă (Small Claims Mediation Service) este un serviciu intern furnizat și administrat de HMCTS, care soluționează litigii având ca obiect sume mai mici de 10 000 GBP. Pentru litigiile care au ca obiect sume mai mari, de peste 10 000 GBP, Ministerul Justiției, în colaborare cu Consiliul pentru mediere în materie civilă (Civil Mediation Council - CMC), a introdus o schemă de acreditare prin intermediul căreia organizațiile care furnizează servicii de mediere pot să solicite să fie incluse în registrul mediatorilor în materie civilă și instanțele pot să îndrume către mediere părțile în litigii care pot fi soluționate prin acest mecanism. CMC este o organizație care reprezintă mediatorii în materie civilă și comercială.
În ceea ce privește litigiile de dreptul familiei, medierea face obiectul autoreglementării, fiind practicată de serie de organizații membre sau de organisme de acreditare la care sunt afiliați mediatorii. Aceste organisme s-au unit pentru a forma Consiliul pentru mediere familială (Family Mediation Council - FMC) în vederea armonizării standardelor în medierea familială. O altă funcție a FMC este reprezentarea organizațiilor membre și a practicienilor în domeniul medierii familiale în general în ceea ce privește relațiile acestei profesii cu guvernul.
FMC este un organism neguvernamental; totuși, acesta are un rol central în rândul organizațiilor sale membre, care sunt, de asemenea, organizații/asociații neguvernamentale și membri fondatori ai FMC. Cele mai importante sunt următoarele:
Guvernul nu are în prezent în vedere instituirea unui organism de reglementare privind medierea în materie civilă sau familială.
Puteți găsi un mediator acreditat în materie civilă în registrul privind medierea în materie civilă, disponibil pe site-ul internet al justiției. Repertoriul vă ajută să găsiți un mediator care își desfășoară activitatea în regiunea în care locuiți. Costurile medierii se bazează pe un tarif fix, în funcție de suma care face obiectul litigiului. Pentru părțile care nu își pot permite să suporte costurile aferente medierii și care îndeplinesc condițiile necesare pentru a beneficia de asistență, există un serviciu gratuit de mediere, furnizat de organizația non-profit LawWorks. Aceasta poate fi contactată la numărul de telefon 01483 216 815 sau prin intermediul siteului internet al LawWorks.
Un serviciu de mediere familială este disponibil pe site-ul internet GovUK (denumit anterior DirectGov) la următoare secțiune: Serviciul pentru găsirea unui mediator familial (Family Mediation Service Finder). Vă rugăm să luați notă de faptul că nu mai există linia telefonică pentru mediere familială (Family Mediation Helpline).
Puteți obține mai multe informații referitoare la asistența judiciară, inclusiv pentru afla dacă sunteți eligibil pentru a beneficia de aceasta, utilizând noul serviciu de informații privind asistența judiciară (Legal Aid Information Service) de pe site-ul internet Gov.UK, la următoarea adresă: check-legal-aid
Medierea poate fi utilizată pentru soluționarea unei game variate de litigii în materie civilă și comercială din viața de zi cu zi - inclusiv probleme legate de locuințe, litigii de afaceri, litigii în materie de dreptul muncii, cereri cu valoare redusă, creanțe, litigii privind delimitarea proprietăților, cereri în despăgubire în caz de vătămare corporală, cereri de reparare a prejudiciului cauzat din neglijență, precum și litigii privind viața în comunitate, cum ar fi tulburarea liniștii publice și hărțuirea.
Medierea poate fi utilizată și în cazul litigiilor familiale, inclusiv al divorțului sau al desfacerii unui parteneriat civil, al cererilor în temeiul Legii privind copii (Children Act), inclusiv dreptul de vizitare și locul de reședință al copilului. Medierea nu poate fi utilizată doar de foștii parteneri sau soți. De exemplu, bunicii pot să utilizeze medierea familială pentru a ajungerea la un acord care să le permită să aibă în continuare o relație cu nepoții lor.
Medierea în materie civilă nu este reglementată de lege și nici nu este o condiție preliminară pentru inițierea unei acțiuni în instanță. Cu toate acestea, părților în cauzele civile li se solicită să aibă în vedere medierea înainte de a ajunge în instanță.
Normele de procedură civilă („civil procedure rules” - CPR) reglementează practica și procedura care trebuie respectată în secțiile civile ale Curții de Apel (Court of Appeal), ale Înaltei Curți (High Court) și instanțelor regionale (County Courts). CPR sunt incluse într-un cod de procedură, al cărui obiectiv primordial este de a ajuta instanțele să soluționeze cauzele în mod corect. Acest obiectiv primordial impune instanțelor să administreze cauzele în mod activ, inclusiv încurajarea părților implicate să utilizeze o procedură de soluționare alternativă a litigiilor, în cazul în care curtea consideră că acest lucru este adecvat și facilitează recurgerea la o astfel de procedură.
Deși medierea este integral voluntară, normele de procedură în materie civilă stabilesc factorii de care trebuie să se țină seama atunci când se decide asupra cuantumului despăgubirilor. Curtea trebuie să aibă în vedere eforturile făcute, dacă acestea există, înainte și în timpul procedurii, pentru soluționarea litigiului. În consecință, dacă o parte care are câștig de cauză a refuzat anterior o ofertă rezonabilă de mediere, judecătorul poate hotărî ca partea care cade în pretenții să nu fie nevoită să plătească costurile părții care are câștig de cauză.
În prezent, medierea familială se desfășoară exclusiv de bază voluntară. Începând din luna aprilie 2011, toți reclamanții (nu doar cei care beneficiază de ajutor financiar de la bugetul public) trebuie să aibă în vedere utilizarea medierii, prin participarea la o reuniune de informare și de evaluare cu privire la mediere (Mediation Information and Assessment Meeting - MIAM) înainte de a putea sesiza o instanță, în conformitate cu President’s Pre Application Protocol. Potențialul pârât ar trebui, de asemenea, să participe la această reuniune, dacă este convocat. Dacă reclamantul își continuă acțiunea în justiție, acesta trebuie să prezinte împreună cu cererea un formular FM1 completat, care să ateste fie că este exceptat de la participarea la o MIAM, fie că a participat la o MIAM și nu consideră că soluția oferită de mediere este corespunzătoare, fie că a recurs la mediere însă nu s-a ajuns la niciun acord sau nu au fost soluționate toate chestiunile care făceau obiectul litigiului.
Ca răspuns la recomandarea formulată de Comitetul de reformă a justiției în materie de dreptul familiei (Family Justice Review), guvernul a introdus, în februarie 2013, în proiectul de lege privind copii și familiile (Children and Families Bill) o dispoziție conform căreia participarea la MIAM devine cerință juridică, încetând a mai fi doar o recomandare (prevăzându-se un număr limitat de excepții, de exemplu atunci când există elemente de probă privind acte de violență domestică).
Completarea formularului FM1 simultan cu înaintarea cererii, astfel cum s-a menționat mai sus, va deveni, de asemenea o obligație juridică. Se preconizează că legea va fi adoptată și că dispozițiile sale vor fi puse în aplicare în primăvara anului 2014.
Ca și normele de procedură civilă, normele de procedură familială (un set complet de norme referitoare la procedurile în instanță) încurajează utilizarea metodelor de soluționare alternativă a litigiilor.
Nu există un cod național de conduită pentru mediatori specific Angliei și Țării Galilor. Totuși, pentru a primi acreditarea din partea CMC, prestatorul de servicii de mediere în materie civilă trebuie să adere la un cod de conduită – Codul de conduită al UE este utilizat ca model. Profesiunea se autoreglementează, iar guvernul nu are niciun rol în încurajarea aderării la niciun cod voluntar.
Toți membrii fondatori ai FMC trebuie să se asigure că membrii lor (practicienii în domeniul medierii familiale) aderă la Codul de conduită al FMC.
Informații cu privire la medierea în civilă, serviciile propuse și tarifele practicate sub disponibile pe site-ul internet al guvernului, la următoarea adresă:site-ul internet al Ministerului Justiției: medierea în materie civilă
Registrul mediatorilor în materie civilă (Civil Mediation Directory - CMC) este un instrument de căutare care permite găsirea unui mediator care își poate oferi serviciile într-un loc care convine ambelor părți. Site-ul internet al CMC și al organizațiilor de mediere înregistrate pe acest site furnizează mai multe informații cu privire la mediere și la serviciile oferite.
Serviciul pentru găsirea unui mediator în litigii de dreptul familiei (Family Mediation Service Finder -FMC) conține un instrument de căutare care facilitează găsirea unui mediator în zona în care locuiește utilizatorul. Site-urile internet ale organizațiilor care sunt membre ale FMC furnizează mai multe informații cu privire la serviciile de mediere.
În Anglia și în Țara Galilor nu există niciun organism național de formare pentru mediatorii în materie civilă Mediatorii în materie civilă urmează cursuri de formare în sectorul privat, care se autoreglementează. Corpul profesional se autoreglementează și asigură formarea membrilor săi.
Mediatorii în litigii de dreptul familiei provin dintr-o gamă variată de domenii de activitate, inclusiv juridic, terapeutic și din cadrul serviciilor sociale, și nu există cerințe legale potrivit cărora aceștia trebuie să efectueze stagii de formare specializată. Cu toate acestea, diversele organizații care acordă acreditarea/calitatea de membru organizează propriile cursuri de formare și au propriile standarde profesionale care includ cerințe de formare. Mediatorii care își exercită activitatea în temeiul unui contract prin care beneficiază de finanțare de la bugetul public trebuie să îndeplinească standarde deosebit de ridicate în materie de acreditare și formare pentru a putea oferii servicii de organizare a unei reuniuni de informare și de evaluarea cu privire la mediere (Mediation Information and Assessment Meeting - MIAM) și servicii de mediere.
Costurile medierii variază în funcție de prestatorul de servicii și, în general, nu sunt reglementate de stat. În materie civilă, costurile medierii depind de cuantumul care face obiectul și de timpul necesar pentru desfășurarea acestui proces. Tarifele pentru furnizarea de servicii de mediere practicate de organizațiile înscrise în registrul online sunt disponibile pe site-ul internet al justiției. Organizația non-profit LawWorks furnizează cu titlu gratuit servicii de mediere persoanelor care nu pot suporta costurile aferente. LawWorks poate fi contactată la numărul de telefon 01483 216 815 sau prin intermediul site-ului internet al LawWorks.
Directiva 2008/52/CE, pusă în aplicare în Regatul Unit în temeiul Regulamentului privind medierea transfrontalieră din 2011 (SI 2011 No 1133), permite părților la un litigiu să solicite ca un acord scris care este rezultatul medierii să fie executoriu. Statele membre informează Comisia cu privire la instanțele judecătorești și alte autorități competente să primească astfel de cereri.
Pentru Anglia și Țara Galilor, informații privind instanțele competente sunt disponibile pe site-ul internet al Serviciului Majestății Sale pentru curți și tribunale (Her Majesty's Courts and Tribunals Service).
Părțile la litigii în materie civilă, introduse în instanță, care au ajuns la un acord prin intermediul medierii, pot solicita curții ca acest acord să devină un ordin judecătoresc. Odată ce a fost aprobat de un judecător, acordul are un caracter juridic obligatoriu și devine executoriu, în cazul în care curtea consideră că acordul în cauză este echitabil.
Părțile la litigiile în materie de dreptul familiei care au ajuns la un acord prin reprezentanții lor juridici sau prin mediere, pot solicita curții ca acest acord să devină un ordin judecătoresc obligatoriu, în cazul în care curtea consideră că acordul în cauză este echitabil. Este mai probabil ca aceasta să se întâmple în cazul acordurilor de natură financiară, mai degrabă decât în cazul acordurilor care au ca obiect copii.
Consiliul pentru mediere în materie civilă (Civil Mediation Council), Consiliul pentru mediere familială (Family Mediation Council), Registrul online privind medierea în materie civilă (Civil Mediation Online Directory), Serviciul pentru găsirea unui mediator în litigii de dreptul familiei (Family Mediation Service Finder), Codul de conduită pentru mediatori al UECodul de conduită al FMC (FMC Code of Conduct), Mediere furnizată de LawWorks
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Decât să apelați la o instanță judecătorească, de ce să nu încercați să rezolvați litigiile prin mediere? Aceasta este o metodă alternativă de soluționare a litigiilor (ASL) prin intermediul căreia un mediator asistă persoanele implicate într-un litigiu pentru a ajunge la un acord. Guvernul și practicienii în drept din Irlanda de Nord sunt conștienți de avantajele medierii.
Nu există un departament de stat în Irlanda de Nord care să aibă responsabilitatea pentru servicii de mediere. Cu toate acestea, există organizații care oferă planuri de mediere și consiliere.
Asociația avocaților din Irlanda de Nord a dezvoltat un serviciu de soluționare alternativă a litigiilor pentru a oferi servicii de mediere pentru soluționarea litigiilor. Acest serviciu nu este limitat la litigiile propuse de instanță pentru mediere ci poate fi utilizat în orice etapă a litigiului.
Serviciul de soluționare a litigiilor funcționează prin intermediul unui complet de avocați consultanți și avocați pledanți, care sunt formați și acreditați pentru a acționa în calitate de mediatori ai părților dintr-un litigiu.
Alte organizații voluntare, precum Relate și Barnardos, oferă servicii de consiliere și mediere pentru probleme familiale. Agenția pentru relații de muncă oferă un plan de arbitraj pentru litigiile privind relațiile de muncă.
Domeniile principale sunt litigiile civile/comerciale și medierea pentru chestiuni familiale, de muncă și comunitare.
Nu există un sistem de mediere de pe lângă instanțe prevăzut în sistem juridic din Irlanda de Nord. Cu toate acestea, instanțele pot permite suspendarea cauzelor atunci când există posibilitatea ca medierea să poată rezolva litigiul - Serviciul judiciar al Irlandei de Nord
Asociația avocaților din Irlanda de Nord stabilește normele și procedurile pentru serviciile de soluționare a litigiilor.
Completul de avocați consultanți și avocați pledanți care alcătuiesc completul pentru soluționarea litigiilor sunt formați și acreditați de către Asociația avocaților.
Costurile medierii variază în funcție de furnizor și nu este reglementat de către stat.
Acordul încheiat în urma medierii și semnat de către părți va fi acceptat ca soluționare a unei acțiuni în instanță de către instanțele judecătorești. Chiar dacă nu există o acțiune în instanță, acesta poate fi pus în aplicare ca și contract obligatoriu între părți.
Asociația avocaților din Irlanda de Nord
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
În loc să apelați la instanță, de ce să nu încercați soluționarea litigiilor dumneavoastră prin mediere? Aceasta este o măsură alternativă de soluționare a litigiilor (ADR), în cadrul căreia un mediator asistă părțile implicate în vederea ajungerii la un acord. Administrația și juriștii din Scoția cunosc avantajele medierii
În Regatul Unit, jurisdicția Scoției dispune de o organizare și prevederi specifice în ceea ce privește medierea.
Departamentul Sistemului Judiciar – Direcția privind Constituția, Legislația și Instanțele Guvernului Scoției este responsabilă de politica privind medierea în Scoția.
Adrese relevante privind medierea:
Recurgerea la mediere este acceptată în toate domeniile de drept. Este folosită cel mai frecvent în conflictele de familie și în disputele dintre vecini. De asemenea, diferendele comerciale sunt trimise spre mediere din ce în ce mai mult. Medierea trebuie să fie oferită în litigii privind nevoile suplimentare de sprijin iar concilierea trebuie să fie disponibilă în cazul reclamațiilor privind discriminarea pe criterii de dizabilitate.
Profesia medierii este nou apărută în Scoția, nu are un cadru de reglementare obligatoriu și nici nu este o condiție prealabilă pentru inițierea anumitor proceduri judiciare. Medierea este complet voluntară.
Cu toate acestea, în Scoția există un cod deontologic privind medierea. Codul ia în considerare diversele domenii de specializare: de exemplu, dreptul familiei, medicina și construcțiile. Guvernul Scoției a sprijinit activitatea SMN (Rețeaua de mediere din Scoția) și dezvoltarea Registrului de mediere din Scoția (SMR). Tuturor membrilor SMN li se cere să respecte codul deontologic privind medierea din Scoția. Acei mediatori și acele servicii de mediere care apar în SMR pot demonstra că îndeplinesc standarde mai înalte. Accesul la site-urile web ale ambelor inițiative este gratuit, acestea fiind sunt folosite în bune condiții, iar mediatorii trebuie să respecte codul dacă urmează să apară pe aceste site-uri.
Informațiile privind medierea sunt disponibile pe site-ul web Rețeaua de mediere din Scoția (SMN) iar Registrul de mediere din Scoția (SMR) oferă informații privind găsirea unui mediator în Scoția. Ambele site-uri web sunt disponibile publicului larg și vă oferă acces gratuit la toate informațiile.
Registrul de mediere din Scoția este un registru independent cu mediatori și servicii de mediere. Acest site web vă oferă acces gratuit la informații privind persoanele care practică toate tipurile de mediere. Registrul este administrat de către Rețeaua de mediere din Scoția (SMN).
Datele cuprinse în acest site web sunt actualizate de către mediatori cel puțin o dată pe an.
Obiectivul Registrului de mediere din Scoția este de a asigura oamenii în ceea ce privește calitatea profesională a mediatorilor pe care aceștia îi selectează, certificând faptul că aceștia îndeplinesc standardele minime. Aceste standarde sunt elaborate de către un consiliu independent. Mediatorii care apar în SMR se pot autointitula „Mediator înregistrat pentru medierea în Scoția” și pot folosi marca SMR lângă numele proprii.
Imediat ce un organism de reglementare atestă că mediatorul a îndeplinit standardele sectoriale suplimentare ale organismului, „sigla” suplimentară a acelui organism se poate aplica alături de înregistrarea mediatorului din registru.
Din 2004, rețeaua SMN oferă o „hartă a medierii” pe site-ul său web. Prezentarea informațiilor a fost actualizată de mai multe ori – activitatea care a fost finanțată de guvernul Scoției. Linkul apare într-o serie de broșuri și linkuri web. Acesta a fost acum conectat la Registrul de mediere din Scoția pentru a oferi un singur punct de căutare pentru găsirea unui mediator calificat.
De asemenea, biroul SMN primește cereri de informații telefonice, care sunt direcționate către serviciile de mediere corespunzătoare.
SMR stabilește calificările mediatorilor astfel încât părțile să fie mai bine informate atunci când selectează un mediator.
În Scoția, există programe de formare pentru diferite ramuri ale medierii. Toate au cel puțin 30 de ore și trebuie să includă formare în ceea ce privește:
Costul medierii variază în funcție de furnizor și nu este reglementat de către stat.
În general, medierea este gratuită pentru utilizatorul persoană fizică atunci când disputele implică copii, vecini și conflicte comunitare, nevoi suplimentare de sprijin și conciliere privind discriminarea pe criterii de dizabilitate.
Taxele pentru mediatorii privați variază de la 200 la 2 000 de lire sterline sau mai mult pe zi.
Directiva 2008/52/CE permite persoanelor implicate într-un litigiu să solicite ca un acord scris care este rezultatul medierii să fie executat. Statele membre vor comunica acest aspect instanțelor lor judecătorești și altor autorități competente să primească astfel de cereri
Rețeaua de mediere din Scoția, Registrul de mediere din Scoția, Standarde, Medierea în Scoția: Mediatori înregistrați, Organism de reglementare
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.