În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2024.
NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini engleză a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Swipe to change

Medierea în țările UE

Scoţia

În loc să apelați la instanță, de ce să nu încercați soluționarea litigiilor dumneavoastră prin mediere? Aceasta este o măsură alternativă de soluționare a litigiilor (ADR), în cadrul căreia un mediator asistă părțile implicate în vederea ajungerii la un acord. Administrația și juriștii din Scoția cunosc avantajele medierii În Regatul Unit, jurisdicția Scoției dispune de o organizare și prevederi specifice în ceea ce privește medierea.

Conținut furnizat de
Scoţia
Pentru această versiune lingvistică nu există o traducere oficială.
Puteți accesa aici versiunea realizată cu ajutorul instrumentului de traducere automată. Vă reamintim că traducerea automată servește numai la înțelegerea contextului. Proprietarul acestei pagini nu își asumă nicio răspundere cu privire la calitatea traducerii.

Pe cine puteți contacta?

Departamentul Sistemului Judiciar – Direcția privind Constituția, Legislația și Instanțele Guvernului Scoției este responsabilă de politica privind medierea în Scoția.

Adrese relevante privind medierea:

  • Scottish Mediation Network (Rețeaua de mediere din Scoția), 18 York Place, Edinburgh, EH1 3EP
  • SACRO (Safeguarding Communities Reducing Offending) (Protejarea comunităților, reducerea infracționalității), 29 Albany Street, Edinburgh EH1 3QN
  • Scottish Community Mediation Network: 21 Abercromby Place, Edinburgh EH3 6QE. Relationships Scotland, 18 York Place, Edinburgh, EH1 3EP
  • Relationships Scotland, 18 York Place, Edinburgh, EH1 3EP

În ce domenii este posibilă recurgerea la mediere și/sau în ce domenii este întâlnită cel mai frecvent?

Recurgerea la mediere este acceptată în toate domeniile de drept. Este folosită cel mai frecvent în conflictele de familie și în disputele dintre vecini. De asemenea, diferendele comerciale sunt trimise spre mediere din ce în ce mai mult. Medierea trebuie să fie oferită în litigii privind nevoile suplimentare de sprijin iar concilierea trebuie să fie disponibilă în cazul reclamațiilor privind discriminarea pe criterii de dizabilitate.

Trebuie urmate proceduri specifice?

Profesia medierii este nou apărută în Scoția, nu are un cadru de reglementare obligatoriu și nici nu este o condiție prealabilă pentru inițierea anumitor proceduri judiciare. Medierea este complet voluntară.

Cu toate acestea, în Scoția există un cod deontologic privind medierea. Codul ia în considerare diversele domenii de specializare: de exemplu, dreptul familiei, medicina și construcțiile. Guvernul Scoției a sprijinit activitatea SMN (Rețeaua de mediere din Scoția) și dezvoltarea Registrului de mediere din Scoția (SMR). Tuturor membrilor SMN li se cere să respecte codul deontologic privind medierea din Scoția. Acei mediatori și acele servicii de mediere care apar în SMR pot demonstra că îndeplinesc standarde mai înalte. Accesul la site-urile web ale ambelor inițiative este gratuit, acestea fiind sunt folosite în bune condiții, iar mediatorii trebuie să respecte codul dacă urmează să apară pe aceste site-uri.

Modul de accesare a informațiilor privind medierea

Informațiile privind medierea sunt disponibile pe site-ul web Rețeaua de mediere din Scoția (SMN) iar Registrul de mediere din Scoția (SMR) oferă informații privind găsirea unui mediator în Scoția. Ambele site-uri web sunt disponibile publicului larg și vă oferă acces gratuit la toate informațiile.

Registrul de mediere din Scoția este un registru independent cu mediatori și servicii de mediere. Acest site web vă oferă acces gratuit la informații privind persoanele care practică toate tipurile de mediere. Registrul este administrat de către Rețeaua de mediere din Scoția (SMN).

Datele cuprinse în acest site web sunt actualizate de către mediatori cel puțin o dată pe an.

Obiectivul Registrului de mediere din Scoția este de a asigura oamenii în ceea ce privește calitatea profesională a mediatorilor pe care aceștia îi selectează, certificând faptul că aceștia îndeplinesc standardele minime. Aceste standarde sunt elaborate de către un consiliu independent. Mediatorii care apar în SMR se pot autointitula „Mediator înregistrat pentru medierea în Scoțiași pot folosi marca SMR lângă numele proprii.

Imediat ce un organism de reglementare atestă că mediatorul a îndeplinit standardele sectoriale suplimentare ale organismului, „sigla” suplimentară a acelui organism se poate aplica alături de înregistrarea mediatorului din registru.

Informații și formare

Din 2004, rețeaua SMN oferă o „hartă a medierii” pe site-ul său web. Prezentarea informațiilor a fost actualizată de mai multe ori – activitatea care a fost finanțată de guvernul Scoției. Linkul apare într-o serie de broșuri și linkuri web. Acesta a fost acum conectat la Registrul de mediere din Scoția pentru a oferi un singur punct de căutare pentru găsirea unui mediator calificat.

De asemenea, biroul SMN primește cereri de informații telefonice, care sunt direcționate către serviciile de mediere corespunzătoare.

SMR stabilește calificările mediatorilor astfel încât părțile să fie mai bine informate atunci când selectează un mediator.

În Scoția, există programe de formare pentru diferite ramuri ale medierii. Toate au cel puțin 30 de ore și trebuie să includă formare în ceea ce privește:

  • principiile și practica medierii
  • etapele procesului de mediere
  • etica și valorile medierii
  • contextul juridic al litigiilor (dacă există)
  • abilități de comunicare utile în mediere
  • abilități de negociere și punerea în aplicare a acestora
  • efectele conflictului și căi de gestionare a acestuia
  • diversitatea.

Care sunt costurile medierii?

Costul medierii variază în funcție de furnizor și nu este reglementat de către stat.

În general, medierea este gratuită pentru utilizatorul persoană fizică atunci când disputele implică copii, vecini și conflicte comunitare, nevoi suplimentare de sprijin și conciliere privind discriminarea pe criterii de dizabilitate.

Taxele pentru mediatorii privați variază de la 200 la 2 000 de lire sterline sau mai mult pe zi.

Este posibilă obținerea executării unui acord care rezultă din procesul de mediere?

Directiva 2008/52/CE permite persoanelor implicate într-un litigiu să solicite ca un acord scris care este rezultatul medierii să fie executat. Statele membre vor comunica acest aspect instanțelor lor judecătorești și altor autorități competente să primească astfel de cereri

Linkuri relevante

Rețeaua de mediere din Scoția, Registrul de mediere din Scoția, Standarde, Medierea în Scoția: Mediatori înregistrați, Organism de reglementare

Ultima actualizare: 11/10/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.