Medierea în țările UE

Estonia

De ce să nu încercați să vă soluționați litigiul prin mediere, în loc să intentați o acțiune în instanță? Aceasta este o metodă alternativă de soluționare a litigiilor prin intermediul căreia un mediator asistă persoanele implicate într-un litigiu să ajungă la un acord. Guvernul și practicienii dreptului din Estonia sunt conștienți de avantajele medierii.

Conținut furnizat de
Estonia

Pe cine puteți contacta?

Concilierea se referă la activitățile desfășurate de un conciliator sau un organism de conciliere în cadrul cauzelor civile. Concilierea este reglementată de Legea privind concilierea. Legea privind concilierea a fost elaborată pentru transpunerea în legislația estonă a Directivei 2008/52/CE privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială.

În temeiul Legii privind concilierea, conciliator poate fi orice persoană fizică căreia părțile i-au supus dezacordul lor spre conciliere. Avocații și notarii pot acționa în calitate de conciliatori. În temeiul legii respective, rolul de conciliator poate fi atribuit, de asemenea, unui organism administrativ central sau local.

O listă a notarilor care desfășoară activități de conciliere poate fi consultată pe site-ul web al Camerei Notarilor.

O listă a avocaților care îndeplinesc și activități de conciliere poate fi consultată pe site-ul web al Baroului din Estonia.

De asemenea, puteți contacta următoarele organizații non-guvernamentale:

  • Asociația mediatorilor din Estonia oferă informații atât în limba estonă, cât și în limba engleză.
  • Uniunea estonă pentru bunăstarea copilului este o asociație non-profit care militează pentru respectarea drepturilor copiilor. Activitățile sale cuprind oferirea de consiliere pentru părinții care intenționează să se separe sau să divorțeze și încurajarea acestora să apeleze la serviciile conciliatorilor pentru a proteja interesele copiilor lor. Uniunea a organizat sesiuni de formare pe tema medierii familiale.
  • Asociația societăților de asigurare din Estonia a instituit un organ de mediere în domeniul asigurării care este competent să soluționeze litigiile dintre deținătorii de polițe de asigurare și societățile de asigurare sau brokerii din acest sector.

Comitetul privind drepturile de autor, instituit în cadrul Ministerului Justiției, este un organ de conciliere în înțelesul articolului 19 din Legea privind concilierea. Comitetul soluționează cererile privind măsurile aplicabile pentru a permite, în anumite cazuri, utilizarea liberă a unei opere sau a unui obiect protejat prin drepturi de autor conexe.

În temeiul Legii privind soluționarea conflictelor colective de muncă, părțile au dreptul de a apela la un conciliator public în eventualitatea unui conflict colectiv de muncă (un litigiu privind clauzele unui contract colectiv de muncă). Conciliatorul public este un expert imparțial care ajută părțile implicate într-un conflict de muncă să ajungă la o înțelegere. Conciliatorul public pentru litigii colective de muncă este Meelis Virkebau – e-mail: meelis.virkebau@riikliklepitaja.ee. Informații suplimentare puteți găsi pe site-ul web al Conciliatorului public.

În unele cazuri, Cancelarul Justiției poate îndeplini rolul de mediator. Deși conceptul de „ombudsman” nu este utilizat în Legea privind Cancelarul Justiției, acesta poate exercita funcțiile unui ombudsman prin monitorizarea respectării de către agențiile guvernamentale a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și a principiilor bunei guvernanțe, precum și prin supravegherea administrațiilor locale, a persoanelor juridice de drept public și a entităților private care îndeplinesc funcții publice. Începând din 2011, Cancelarul Justiției exercită, de asemenea, funcțiile ombudsmanului pentru copii în conformitate cu articolul 4 din Convenția cu privire la drepturile copilului. Puteți afla mai multe informații vizitând site-ul web al Biroului Cancelarului Justiției.

În ce domenii este posibilă recurgerea la mediere și/sau în ce domenii este întâlnită cel mai frecvent?

Procesul de conciliere prevăzut de Legea privind concilierea poate fi utilizat, de regulă, pentru soluționarea oricăror litigii civile care sunt de natură să facă obiectul concilierii. Există o procedură de conciliere în cauzele civile de drept privat de competența instanțelor districtuale (maakohus). Deși nu există statistici comparate, medierea este probabil mai frecvent folosită în cauzele de dreptul familiei.

Cancelarul Justiției soluționează litigii privind discriminarea atunci când o persoană depune o plângere în care declară că a fost discriminată pe motiv de sex, rasă, naționalitate (origine etnică), culoare, limbă, religie, orientări politice sau de altă natură, situație financiară sau statut social, vârstă, dizabilitate, orientare sexuală sau alte caracteristici prevăzute de lege. De asemenea, mediatorii pot interveni în caz de încălcare a drepturilor fundamentale.

Conciliatorul public este competent în cazul conflictelor colective de muncă.

Trebuie urmate proceduri specifice?

În conformitate cu legislația estonă, recurgerea la conciliere este în general voluntară. Normele privind concilierea și condițiile în care se asigură respectarea acordurilor de conciliere sunt prevăzute în Legea privind concilierea.

Codul de procedură civilă din Estonia prevede că, în cazul în care unul dintre părinți încalcă un ordin judecătoresc privind dreptul de vizitare a copilului, concilierea trebuie realizată de un judecător. În conformitate cu articolul 563 din cod, pe baza cererii unuia dintre părinți, instanța poate cita ambii părinți pentru a soluționa litigiul respectiv de comun acord. Instanța citează părinții să se prezinte personal și îi informează de posibilele consecințele juridice (amendă sau detenție) în caz de neprezentare.

Codul de procedură civilă prevede, de asemenea, că instanța poate obliga părțile în proces să participe la o procedură de conciliere în conformitate cu Legea privind concilierea în cazul în care consideră acest lucru necesar în interesul soluționării cauzei, ținând seama de fapte și de procedurile desfășurate până la acel moment.

Normele de procedură ale conciliatorului în materie de asigurare al Asociației societăților de asigurare din Estonia sunt disponibile pe site-ul web al acesteia.

Activitatea de conciliere efectuată de Cancelarul Justiției este reglementată de Legea privind Cancelarul Justiției. Soluționarea conflictelor colective de muncă, activitățile Conciliatorului public și drepturile și obligațiilor părților implicate sunt reglementate de Legea privind soluționarea conflictelor colective de muncă.

Specificitățile procedurii de conciliere asigurate de Comitetul privind drepturile de autor sunt prevăzute în Legea privind drepturile de autor.

Informații și formare

Informații privind conciliatorii care își desfășoară activitatea în temeiul Legii privind concilierea, inclusiv notarii și avocații, pot fi consultate pe site-urile de internet ale persoanelor care activează drept conciliatori. O listă a notarilor care desfășoară activități de conciliere poate fi consultată pe site-ul web al Camerei Notarilor. O listă a avocaților care îndeplinesc și activități de conciliere poate fi consultată pe site-ul web al Baroului din Estonia.

Informații privind activitatea Cancelarului Justiției ca ombudsman pot fi consultate pe site-ul web al Cancelarului Justiției. Informații privind concilierea în litigii care privesc aspecte legate de discriminare pot fi consultate, de asemenea, pe site-ul web al Cancelarului Justiției.

Informații privind activitățile Conciliatorului public pot fi consultate pe site-ul web dedicat acestei funcții.

Formarea mediatorilor este asigurată de sectorul privat (de exemplu, de Asociația mediatorilor din Estonia). Nu există reglementări specifice privind formarea mediatorilor.

Care sunt costurile medierii?

În temeiul Legii privind concilierea, concilierea nu este gratuită; costul acesteia face obiectul unui acord între mediator și părțile implicate.

Dacă o instanță le-a propus părților să se adreseze unui conciliator sau a dispus ca părțile să urmeze procedura de conciliere prevăzută în Legea privind concilierea, orice parte care nu este în măsură să suporte integral, parțial sau în rate costurile procedurii de conciliere poate beneficia, ca formă de asistență judiciară, de scutirea parțială sau integrală de la plata costurilor aferente procedurii de conciliere, care vor fi suportate de stat.

În cazul în care Cancelarul Justiției acționează drept conciliator, nu se plătește nicio taxă. Cu toate acestea, pot apărea costuri adiționale legate de procedura de conciliere. Cancelarul Justiției hotărăște cine va suporta costurile respective.

Soluționarea conflictelor colective de muncă de către Conciliatorul public este, de asemenea, gratuită. Costurile rezultate din soluționarea unui conflict colectiv de muncă sunt suportate de partea vinovată sau se împart de comun acord între părți.

Taxele administrative pe care le solicită organul de conciliere al Asociației societăților de asigurare din Estonia sunt de 50 EUR, iar onorariul unui conciliator în domeniul asigurărilor este de maximum 160 EUR, la care adaugă contribuțiile de asigurare socială și cotizația de asigurare de șomaj, ajungându-se la o sumă totală de 214,08 EUR. Dacă în urma acestui proces nu se ajunge la un acord, trebuie plătit doar jumătate din onorariu.

Este posibilă executarea unui acord care rezultă din procesul de mediere?

În temeiul Legii privind concilierea, acordul încheiat în urma unei proceduri de conciliere poate constitui titlu executoriu după desfășurarea procedurii corespunzătoare pentru încuviințarea executării, pe baza unei cereri (articolul 6271 sau 6272 din Codul de procedură civilă). De asemenea, un notar poate declara executoriu un acord încheiat în urma unei proceduri de conciliere desfășurate de un notar sau un avocat în conformitate cu normele prevăzute de Legea privind autentificarea actelor. Articolul 563 din Codul de procedură civilă prevede normele speciale privind caracterul executoriu al acordurilor privind modalitățile de exercitare a dreptului de vizită a unui copil.

Acordurile încheiate în urma procesului de conciliere și care sunt aprobate de Cancelarul justiției sunt executorii.

Un acord încheiat cu ajutorul Conciliatorului public pentru soluționarea unui conflict colectiv de muncă este obligatoriu din punct de vedere juridic pentru ambele părți și este valabil de la data semnării acestuia, cu excepția cazului în care s-a convenit un alt termen de intrare în vigoare. Cu toate acestea, un astfel de acord nu constituie titlu executoriu.

Ultima actualizare: 14/01/2022

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.