Surse ale sistemului juridic spaniol
Sursele sistemului juridic spaniol au fost definite în articolul 1 din Codul civil:
- Sursele sistemului juridic spaniol sunt legea, uzanţa şi principiile generale ale dreptului.
- Dispoziţiile care contrazic alte dispoziţii de rang superior nu sunt valabile.
- Se recurge la uzanţă doar în lipsa unei legi aplicabile numai în cazul în care nu este contrară moralei sau ordinii publice şi cu condiţia de a fi probată.
- Practicile juridice care nu sunt doar pur interpretative pentru o declaraţie de voinţă sunt considerate uzanţe.
- Principiile generale ale dreptului se aplică în lipsa unei legi sau uzanţe, fără a aduce atingere caracterului de informare al sistemului juridic.
- Normele juridice enunţate în tratatele internaţionale nu se aplică direct în Spania dacă nu fac parte din ordinea juridică internă prin publicarea integrală în Monitorul Oficial.
- Jurisprudenţa completează sistemul juridic cu doctrina stabilită în mod regulat de către Curtea Supremă de Justiţie atunci când interpretează şi aplică legea, uzanţa şi principiile generale ale dreptului.
- Instanţele au datoria de a soluţiona, în fiecare situaţie, toate cauzele care le sunt înaintate, folosind sistemul de surse existent.
Tipuri de norme
Constituţia: norma juridică supremă a statului, căreia i se supun toate puterile publice şi toţi cetăţenii. Orice dispoziţie sau act contrar Constituţiei este lipsit de valabilitate. Este structurată în două părţi clar diferenţiate din punct de vedere al conţinutului: a) partea dogmatică şi b) partea organică.
Tratatele internaţionale: acord scris între mai multe entităţi de drept internaţional care intră sub incidenţa acestuia şi care poate cuprinde unul sau mai multe instrumente juridice conexe, indiferent ce denumire ar avea.
Statutul de autonomie: normă instituţională fundamentală spaniolă a unei Comunităţi Autonome, recunoscută de Constituţia Spaniei din 1978 şi aprobată prin Legea organică. În statut sunt prevăzute, cel puţin, denumirea comunităţii, delimitarea teritorială, denumirea, organizarea şi sediul instituţiilor autonome, precum şi competenţele asumate.
- Legea: există diferite tipuri de lege.
- Legea organică cuprinde legile referitoare la definirea drepturilor fundamentale şi libertăţilor publice, cele prin care se aprobă Statutul de Autonomie şi regimul electoral general, precum şi celelalte legi prevăzute de Constituţie.
- Legea de drept comun: cea care reglementează materiile care fac obiectul legii organice.
- Decretul legislativ: presupune delegarea de către Cortes Generales [Instanţele Generale] ale guvernului, a autorităţii de a dicta norme cu rang de lege privind anumite materii.
- Decretul lege: dispoziţii legislative provizorii dictate de către guvern în caz de necesitate extraordinară şi urgentă şi care nu afectează sistemul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, îndatoririle şi libertăţile cetăţenilor reglementate în primul capitol al Constituţiei, regimul Comunităţilor Autonome sau dreptul electoral general. Trebuie supus imediat dezbaterii şi votului întregului Congres al Deputaţilor în termen de treizeci de zile de la promulgare.
- Regulamentul: normă juridică cu caracter general dictată de puterea executivă. Rangul său în sistemul ierarhic este imediat inferior legii şi, în general, este o dezvoltare a acesteia.
- Uzanţa: este definită drept „ansamblul de norme ce rezultă din repetarea mai mult sau mai puţin constantă a actelor uniforme”. Pentru ca o uzanţă să reprezinte voinţa colectivă şi spontană, aceasta trebuie să fie generală, constantă, uniformă şi durabilă.
- Principiile generale ale dreptului: enunţuri normative generale care, fără a fi incluse în sistemul juridic prin proceduri formale, sunt considerate că fac parte din acesta, întrucât servesc drept temei pentru alte enunţuri normative particulare sau reunesc, în mod abstract, conţinutul unui grup de astfel de enunţuri. Sunt folosite pentru soluţionarea lacunelor de ordin juridic sau interpretarea normelor juridice.
- Jurisprudenţa: se bazează pe două sentinţe care interpretează o normă în acelaşi mod, pronunţate de Curtea Supremă, iar atunci când este vorba despre anumite domenii pentru care competenţa este limitată la nivel de Comunitate Autonomă, de Curţile Superioare de Justiţie ale Comunităţii Autonome respective. În cazul în care o instanţă se abate de la doctrina stabilită de către Curtea Supremă, hotărârea nu este invalidată automat, ci serveşte drept motiv de casare. Cu toate acestea, Curtea Supremă se poate abate în orice moment de la jurisprudenţa sa consolidată.
Ierarhia normelor
Articolul 1.2 din Codul civil al Spaniei prevede că dispoziţiile care contrazic alte dispoziţii de rang superior nu sunt valabile. Acest lucru presupune că este absolut necesar să se stabilească o ierarhie a normelor şi, în acest scop, Constituţia Spaniolă reglementează inter-relaţia dintre diferitele norme, precum şi relaţiile ierarhice şi jurisdicţionale dintre acestea.
Conform acesteia, prioritatea normelor în cadrul dreptului spaniol este următoarea:
- Constituţia.
- Tratatele internaţionale.
- Legea în sensul strict: legea organică, legea de drept comun şi normele cu rang de lege (printre care se numără Decretul-lege regal şi Decretul regal legislativ).
- Normele emise de executiv, cu propria lor ierarhie în funcţie de organismul care le promulgă (Decret regal, Decret, Ordin ministerial, etc.)
În plus, a fost stabilit un principiu al competenţei în ceea ce priveşte normele emise de Comunităţile Autonome prin intermediul parlamentelor acestora.
Cadrul instituţional
Instituţiile responsabile de adoptarea normelor juridice.
Cadrul instituţional în Spania se bazează pe principiul separării puterilor, autoritatea legislativă fiind atribuită Cortes Generales [instanţelor generale] şi adunărilor legislative ale Comunităţilor Autonome.
Guvernul are putere executivă, incluzând puterea de reglementare şi, ocazional, puterea legislativă prin delegare de la Cortes Generales .
Autorităţile locale nu au dreptul a dispune de putere legislativă, însă dispun de putere de reglementare.
Iniţiativa legislativă revine guvernului, Congresului şi Senatului, Adunărilor Comunităţilor Autonome şi iniţiativei populare.
Procesul decizional
Tratatele internaţionale: există trei mecanisme de aprobare în funcţie de tipul de materii reglementate în tratat.
- În primul rând, prin intermediul legii organice se autorizează încheierea de tratate prin care unei organizaţii sau instituţii internaţionale îi este atribuită exercitarea competenţelor derivate din Constituţie.
- În al doilea rând, guvernul va putea primi acordul statului pentru a se angaja, prin intermediul tratatelor sau convenţiilor, cu aprobarea prealabilă a Cortes Generales, în următoarele cazuri: tratate cu caracter politic, tratate sau acorduri cu caracter militar, tratate sau acorduri care afectează integritatea teritorială a statului sau drepturile şi îndatoririle fundamentale prevăzute la Titlul unu, tratate sau acorduri ce implică obligaţii financiare pentru administraţia fiscală, tratate sau acorduri care presupun modificarea sau abrogarea unei anumite legi sau impun măsuri legislative pentru executarea lor.
- În cele din urmă, pentru toate celelalte domenii, va fi necesară doar o informare imediată a Congresului şi Senatului în legătură cu încheierea tratatului.
Tratatele internaţionale încheiate în mod valabil, odată publicate oficial în Spania, vor face parte din ordinea internă. Dispoziţiile acestora vor putea fi abrogate, modificate sau suspendate doar în forma prevăzută chiar în tratate sau în conformitate cu normele generale de drept internaţional. Pentru rezilierea tratatelor şi acordurilor internaţionale se va utiliza aceeaşi procedură ca cea prevăzută pentru aprobarea lor.
Legea:
Proiectele de lege vor fi aprobate de Consiliul Miniştrilor care le va supune ulterior Congresului, însoţite de o expunere de motive şi de antecedentele necesare pentru a se putea pronunţa în privinţa acestora.
Odată aprobat un proiect de lege de drept comun sau de lege organică de către Congresul Deputaţilor, preşedintele acestuia îl va informa imediat pe preşedintele Senatului care îl va supune deliberării în Senat. Senatul, în termen de două luni de la data primirii textului, îşi poate exprima dreptul de veto sau poate aduce modificări. Dreptul de veto trebuie să fie aprobat de majoritatea absolută.
Proiectul va putea fi supus Regelui spre avizare doar cu condiţia ca în prealabil Congresul să ratifice textul iniţial, cu majoritate absolută, în caz de veto, sau cu majoritate simplă, după două luni de la prezentarea textului respectiv sau să se pronunţe asupra modificărilor, acceptându-le sau nu, cu majoritate simplă. Termenul de două luni de care dispune Senatul pentru a-şi exprima dreptul de veto sau a modifica proiectul va fi redus la douăzeci de zile calendaristice în cazul proiectelor declarate urgente de către guvern sau Congresul Deputaţilor.
Regele avizează, în termen de cincisprezece zile, legile aprobate de către Cortes Generales, le promulgă şi dispune publicarea imediată a acestora.
- Legea organică: Aprobarea, modificarea sau abrogarea legilor organice impun majoritatea absolută a Congresului, printr-un vot final privind întregul proiect de lege.
Regulamentul: elaborarea regulamentelor se face în conformitate cu următoarea procedură:
- Iniţierea va fi realizată de centrul de conducere competent prin elaborarea proiectului corespunzător, însoţit de un raport privind necesitatea şi caracterul corespunzător al acestuia, precum şi o situaţie financiară care să includă o estimare a costurilor conexe.
- De-a lungul procesului de elaborare, ar trebui să se obţină, pe lângă rapoarte, avize şi aprobări prealabile şi prescriptive, toate studiile şi consultările considerate necesare pentru garantarea impactului şi legalităţii textului. În fiecare caz, regulamentele trebuie să fie însoţite de un raport privind impactul măsurilor prevăzute în acesta.
- Atunci când dispoziţia afectează drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor, acestora li se poate acorda audienţă, pentru o perioadă rezonabilă de cel puţin cincisprezece zile lucrătoare. De asemenea, atunci când natura dispoziţiei o impune, aceasta va fi supusă consultării publice în perioada specificată.
- În fiecare caz, proiectele de regulamente trebuie să fie comunicate prin intermediul Secretaría General Técnica [Secretariatului General Tehnic], fără a aduce atingere avizului Consiliului de Stat în cazurile prevăzute de lege.
- Este necesară informarea prealabilă a Ministerului pentru Politică Teritorială atunci când norma regulamentară riscă să afecteze distribuţia competenţelor între stat şi Comunităţile Autonome.
- Intrarea în vigoare a regulamentelor aprobate de guvern impune publicarea integrală a acestora în Monitorul Oficial.
Baze de date legislative
Monitorul Oficial deţine o bază de date care cuprinde întreaga legislaţie publicată începând cu 1960: Iberlex.
Este gratuit accesul la bazele de date?
Accesul la această bază de date este gratuit.
Scurtă descriere a conţinutului
Pe pagina de internet a Monitorului Oficial se pot consulta buletinele publicate începând cu 1960.
Există un motor de căutare a legislaţiei şi anunţurilor, precum şi o bază de date cu jurisprudenţa constituţională începând cu 1980, jurisprudenţa instituţiei numite Abogacía del Estado [Avocatura statului] (rapoarte şi decizii începând cu 1997) şi a Consiliului de Stat. În sfârşit, oferă servicii de avertizare pentru notificări legislative, de publicare a anunţurilor, de consultare a informaţiilor şi de documentare.
Linkuri relevante
IBERLEX/ bază de date a legislaţiei spaniole
