Drepturile fundamentale în Uniunea Europeană

Actele legislative în care sunt prevăzute drepturile fundamentale și organismele care vă protejează aceste drepturi în UE

Instrumente juridice

Drepturile fundamentale vă sunt protejate în UE:

Carta:

  • reunește toate drepturile (personale, civice, politice, economice, sociale) de care beneficiază toți cetățenii UE, într-un singur text
  • codifică aceste drepturi fundamentale
  • conține drepturi mai recente, cum ar fi protecția datelor și buna administrare.

Pentru mai multe detalii, a se vedea aplicația Carta.

A se vedea, de asemenea, Strategia Comisiei pentru punerea în aplicare a cartei.

Carta nu acordă instituțiilor UE (Comisiei Europene) o competență generală de a interveni în aspecte legate de drepturile fundamentale în țările UE.

Comisia poate interveni doar dacă este vorba de dreptul UE, de exemplu atunci când o măsură națională aplică legislația UE într-un mod incompatibil cu dispozițiile cartei.

Organisme

Următoarele organisme vă pot eventual ajuta cu privire la aspecte pe care le considerați ca reprezentând încălcări ale drepturilor fundamentale:

1. Curtea de Justiție a UE

Puteți iniția o acțiune la Curtea de Justiție în cazul în care considerați că un act legislativ al UE vă încalcă drepturile fundamentale (ca persoană fizică sau juridică). În anumite condiții, Curtea poate anula un astfel de act.

Nu puteți iniția o acțiune directă împotriva altei persoane fizice, a unei organizații sau a unui guvern la Curtea de Justiție.

2. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Consiliul Europei)

Puteți introduce o acțiune în instanță în cazul în care considerați că o țară din UE v-a încălcat un drept fundamental protejat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Verificați dacă plângerea dumneavoastră este admisibilă

Instanța interpretează Convenția https://www.coe.int/en/web/human-rights-convention/– care nu este un instrument al UE, dar este obligatorie pentru toate țările UE.

3. Agenția pentru Drepturi Fundamentale

Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE furnizează asistență și expertiză în materie de drepturi fundamentale instituțiilor UE și guvernelor statelor membre atunci când acestea aplică dreptul UE.

Colectează și publică date privind modul în care aceste drepturi sunt respectate în toate țările UE în sfera dreptului Uniunii.

Ultima actualizare: 21/10/2019

Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.