Informații pe regiuni
Cerere de încuviințare a executării în temeiul articolului 44 alineatul (1): judecătorul care soluționează cererile de măsuri provizorii (voorzieningenrechter) de la instanța districtuală.
Cale de atac împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării - articolul 49 alineatul (2): instanța districtuală a cărui judecător competent să soluționeze cererile de măsuri provizorii s-a pronunțat în legătură cu cererea de recunoaștere sau de încuviințare a executării.
Recurs în casație la Curtea Supremă.
Nu există în Țările de Jos.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.