Materia regimurilor matrimoniale

Franţa

Conținut furnizat de
Franţa

Articolul 64 alineatul (1) litera (a) - instanțele judecătorești sau autoritățile competente în ceea ce privește cererile de încuviințare a executării în conformitate cu articolul 44 alineatul (1) și în ceea ce privește căile de atac exercitate împotriva hotărârilor privind astfel de cereri în conformitate cu articolul 49 alineatul (2)

Cererile menționate la articolul 44 se depun la grefierul-șef (directeur de greffe) al instanței regionale (tribunal de grande instance) [articolul 509-1 și articolul 509-2 din Codul de procedură civilă (code de procédure civile)], în cazul în care se referă la o hotărâre a instanței sau la o tranzacție judiciară, și înaintea președintelui camerei notarilor publici (chambre des notaires) ori a înlocuitorului acestuia, în cazul absenței sau incapacității (articolul 509-3 din Codul de procedură civilă), dacă cererile se referă la un act autentic.

Autoritatea în fața căreia se introduc căile de atac menționate la articolul 49 alineatul (2) este președintele instanței regionale (articolul 509-9 din Codul de procedură civilă).

Articolul 64 alineatul (1) litera (b) - procedurile menționate la articolul 50 de contestare a hotărârii pronunțate ca urmare a exercitării căii de atac

O hotărâre definitivă emisă de președintele instanței regionale poate fi contestată doar prin introducerea unui recurs pe motive de drept (pourvoi en cassation).

Temeiurile recursului pe motive de drept pot fi diferite (hotărâre care contravine legii, abuz de putere, lipsă de competență a instanței, lipsă de temei juridic, netemeinicia acțiunii, hotărâri contradictorii etc.), dar în oricare dintre aceste situații instanța examinează doar aplicarea legii. Aceasta înseamnă că instanța verifică dacă hotărârea nu a fost contrară legislației sau statului de drept, dar nu examinează cauza pe fond.

La Cour de cassation

5 quai de l’horloge

75055 Paris

Articolul 65 alineatul (1) - lista celorlalte autorități și a celorlalți profesioniști din domeniul juridic menționați la articolul 3 alineatul (2)

Nu se aplică

Ultima actualizare: 02/09/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site