Materia regimurilor matrimoniale

Franţa

Conținut furnizat de
Franţa

GĂSIREA INSTANŢELOR/AUTORITĂȚILOR COMPETENTE

Instrumentul de căutare de mai jos vă va ajuta să identificați instanțele/autoritățile competente pentru un anumit instrument juridic european. Rețineți că deși am făcut eforturi pentru a stabili exactitatea rezultatelor, este posibil ca anumite cazuri excepționale privind determinarea competenței să nu fie acoperite.

Franţa

Dreptul familiei – Materia regimurilor matrimoniale


*mențiuni obligatorii

Articolul 64 alineatul (1) litera (a) - instanțele judecătorești sau autoritățile competente în ceea ce privește cererile de încuviințare a executării în conformitate cu articolul 44 alineatul (1) și în ceea ce privește căile de atac exercitate împotriva hotărârilor privind astfel de cereri în conformitate cu articolul 49 alineatul (2)

Cererile menționate la articolul 44 se depun la grefierul-șef (directeur de greffe) al tribunalului judiciar (tribunal judiciaire) [articolele 509-1 și 509-2 din Codul de procedură civilă (code de procédure civile)], în cazul în care se referă la o hotărâre a instanței sau la o tranzacție judiciară, și înaintea președintelui camerei notarilor publici (chambre des notaires) ori a înlocuitorului acestuia, în cazul absenței sau incapacității (articolul 509-3 din Codul de procedură civilă), dacă cererile se referă la un act autentic.

Căile de atac menționate la articolul 49 alineatul (2) se introduc la președintele tribunalului judiciar (articolul 509-9 din Codul de procedură civilă).

În cazul în care cererea se referă la o hotărâre judecătorească sau la o tranzacție judiciară:

*Cererile de încuviințare a executării unei hotărâri pronunțate de o instanță franceză în vederea recunoașterii și executării acesteia în străinătate se depun la grefierul-șef al instanței care a pronunțat hotărârea sau a aprobat acordul (articolul 509-1 din Codul de procedură civilă).

*Cererile de recunoaștere sau de încuviințare a executării pe teritoriul francez a titlurilor executorii străine se depun la grefierul-șef al tribunalului judiciar (articolul 509-2 din Codul de procedură civilă).

În cazul în care cererea se referă la un act autentic:

*Cererile de certificare a actelor autentice notariale franceze pentru acceptarea și executarea acestora în străinătate se depun la notarul sau la persoana juridică care deține biroul notarial care păstrează originalul documentului primit (articolul 509-3 din Codul de procedură civilă).

*Cererile de încuviințare a executării actelor notariale autentice străine pe teritoriul francez se depun la președintele Camerei Notarilor (président de la chambre des notaires) sau, în cazul în care acesta este absent sau nu își poate îndeplini atribuțiile, la supleantul său (articolul 509-3 din Codul de procedură civilă).

Căile de atac menționate la articolul 49 alineatul (2):

Căile de atac împotriva hotărârilor de încuviințare a executării actelor și actelor străine pe teritoriul francez sunt introduse în fața președintelui tribunalului judiciar (articolul 509-9 din Codul de procedură civilă).

Articolul 64 alineatul (1) litera (b) - procedurile menționate la articolul 50 de contestare a hotărârii pronunțate ca urmare a exercitării căii de atac

O hotărâre definitivă emisă de președintele tribunalului judiciar poate fi contestată doar prin introducerea unui recurs pe motive de drept (pourvoi en cassation).

Temeiurile recursului pe motive de drept pot fi diferite (hotărâre care contravine legii, abuz de putere, lipsă de competență a instanței, lipsă de temei juridic, netemeinicia acțiunii, hotărâri contradictorii etc.), dar în oricare dintre aceste situații instanța examinează doar aplicarea legii. Aceasta înseamnă că Curtea de Casație (Cour de cassation) verifică dacă hotărârea nu a fost contrară legislației sau statului de drept, dar nu examinează cauza pe fond.

La Cour de cassation

5 quai de l’horloge

75055 Paris

Articolul 65 alineatul (1) - lista celorlalte autorități și a celorlalți profesioniști din domeniul juridic menționați la articolul 3 alineatul (2)

Nu se aplică

Ultima actualizare: 12/01/2024

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.