Formularele măsurilor de recunoaștere reciprocă a măsurilor de protecție


Măsurile de protecție dispuse în materie civilă într-un stat membru al UE sunt recunoscute în toate celelalte state membre fără a fi necesară vreo procedură specială.


Regulamentul (UE) nr. 606/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă se aplică între toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei.

Regulamentul prevede două formulare standard (certificate) adoptate ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 939/2014 al Comisiei din 2 septembrie 2014 de stabilire a certificatelor menționate la articolele 5 și 14 din Regulamentul (UE) nr. 606/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă.

Linkuri utile

Pentru mai multe informații privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție:

Pentru informații cu privire la autoritățile competente și limbile acceptate pentru traducere:

Trimiterea formularelor către autoritatea competentă

Formularele completate trebuie trimise autorității competente relevante conform modalităților stabilite de aceasta. Mai multe informații privind datele de contact ale autorităților competente, ale legiuitorului național relevant etc. pot fi găsite în secțiunea Atlasul judiciar european. Această pagină conține fișe informative naționale specifice, iar unele dintre acestea oferă informații cu privire la autoritățile competente cărora trebuie să li se trimită formularele completate.

Pentru a completa aceste formulare online, faceți clic pe unul dintre linkurile de mai jos. Dacă ați început deja să completați un formular și ați salvat o versiune nefinalizată a acestuia, puteți apăsa pe butonul „Încărcați formularul în versiunea nefinalizată” pentru a-l încărca.

Începând cu data de 1 ianuarie 2021, Regatul Unit nu mai este stat membru al UE. Totuși, în materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. Până la finalul anului 2024, Regatul Unit va putea fi selectat în continuare în formularele online (dinamice) în contextul acestor proceduri și acțiuni. Fac excepție de la această regulă Formularele pentru documentele oficiale, în care nu trebuie selectat Regatul Unit.

Vă atragem atenția că toate informațiile introduse se vor pierde în cazul în care depășiți 30 de minute de inactivitate și nu salvați un proiect al formularului!

  • Certificat eliberat în conformitate cu articolul 5
    • în română
  • Certificat eliberat în conformitate cu articolul 14
    • în română

Dacă ați salvat deja un formular, vă rugăm să utilizați butonul „Încărcați formularul în versiunea nefinalizată''.

Dacă ați salvat deja un formular, vă rugăm să utilizați butonul „Încărcați formularul în versiunea nefinalizată''.


Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.

Ultima actualizare : 26/04/2022