Biblioteca judiciară

Biblioteca judiciară a RJE în materie penală are scopul de a pune la dispoziția practicienilor din domeniul dreptului toate documentele disponibile legate de instrumentele juridice ale UE relevante pentru domeniul cooperării judiciare în materie penală. Biblioteca judiciară conține, de asemenea, și documente ale altor instituții (Consiliul Europei, ONU).

Biblioteca judiciară cuprinde, de asemenea, informații privind stadiul punerii în aplicare a diferitelor instrumente juridice care reglementează cooperarea judiciară în materie penală. Pe lângă situația din diferitele state membre, această secțiune prezintă, de asemenea, în cazul în care sunt disponibile, informații cu privire la data intrării în vigoare, legislația națională, linkuri către notificările oficiale și informații suplimentare.

Biblioteca judiciară cuprinde:

  • instrumentele juridice în materie de cooperare judiciară adoptate de Uniunea Europeană
  • instrumentele juridice privind domenii specifice ale criminalității adoptate de Uniunea Europeană
  • instrumentele de drept procedural adoptate de Uniunea Europeană
  • tratatele încheiate de UE cu țări terțe în domeniul cooperării judiciare în materie penală.

În cadrul acestor categorii, următoarele informații sunt disponibile:

  • textele instrumentelor juridice
  • stadiul punerii în aplicare
  • formularele în format Word ale diferitelor instrumente de recunoaștere reciprocă
  • formularele în format PDF editabile
  • rapoarte (din diferite surse)
  • informații practice
  • manuale
  • jurisprudența europeană
  • legislația națională.

Pagina este disponibilă aici (notă: veți părăsi portalul e-justiție).

Ultima actualizare: 17/11/2021

Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.