Publicarea de anunțuri oficiale

Austria

Conținut furnizat de
Austria

Pe ce site sunt publicate anunțurile oficiale?

https://www.justiz.gv.at

https://www.ediktsdatei.justiz.gv.at

Ce tipuri de anunțuri sunt publicate?

Următoarele tipuri de anunțuri sunt publicate pe site-ul http://www.justiz.gv.at/:

  • Rapoarte
  • Expertize
  • Avize
  • Evaluări
  • Circulare
  • Orientări
  • Texte pentru consultare
  • Statute
  • Statistici
  • Manuale
  • Anunțuri pentru posturi vacante
  • Publicarea numirilor

Următoarele anunțuri sunt publicate pe site-ul web http://www.edikte.justiz.gv.at/ (Ediktsdatei – „bază de date juridice”):

  • Cazuri de insolvență (falimente, reorganizări, achitarea datoriilor)
  • Vânzări și contracte de închiriere în cadrul procedurilor de insolvență
  • Licitații dispuse de instanță
    • Bunuri imobiliare
    • Active mobiliare
  • Administrare judiciară
  • Licitații voluntare
  • Decizii și anunțuri în cadrul procedurilor penale
    • Notificările instanțelor penale
    • Procedura penală de recuperare
    • Notificări ale pronunțărilor în cadrul procedurilor penale
    • Încheierea anchetelor
  • Anunțuri publice
    • Administratori numiți de instanță și comunicare prin anunț public
    • Anularea titlurilor
    • Certificate de deces/dovada cauzei decesului
    • Decizii în cadrul procedurilor succesorale
    • Decizii în temeiul Legii privind custodia și sechestrarea (Verwahrungs- und Einziehungsgesetz)
    • Reprezentarea rezidenților în conformitate cu articolul 8 din Legea privind rezidenții unităților de îngrijire (Heimaufenthaltsgesetz)
    • Mediatorii pacienților în conformitate cu articolul 13 din Legea privind spitalizarea (Unterbringungsgesetz)
    • Notificarea prin anunț public a deciziilor care vizează persoanele juridice
    • Notificarea prin anunț public a hotărârilor instanțele comerciale (Firmenbuchgerichte)
    • Anunțurile instanțelor comerciale
    • Ordonanțe ale instanțelor în materie de cadastru (Grundbuchsgerichte)
    • Deciziile instanțelor competente în materie de practici restrictive (Kartellgericht)
  • Publicații ale societăților

Care sunt organizațiile care au publicat inițial aceste anunțuri?

Ministerul Federal al Afacerilor Constituționale, Reformelor, Dereglementării și Justiției

Instanțe, procurori, avocați și notari

Accesul la anunțurile oficiale este gratuit?

Da

Ce fel de căutări pot fi efectuate?

Pe pagina principală a Ministerului Justiției (http://www.justiz.gv.at/) se poate efectua, cu ajutorul unor cuvinte-cheie, o căutare simplă în toate documentele de pe site.

Toate categoriile de pe site-ul Ediktsdatei (http://www.edikte.justiz.gv.at/) oferă opțiunea unei căutări cu ajutorul cuvintelor-cheie. În plus, pentru mai multe categorii de anunțuri, utilizatorii pot căuta după numărul dosarului. Pentru licitații este disponibilă și o căutare după obiect. Acestea sunt doar câteva exemple de tipuri de căutare, deoarece există o mare varietate de posibilități de căutare în cadrul diferitelor categorii.

Începând cu ce dată au fost disponibile în format electronic anunțurile oficiale?

Site-ul web al Ministerului Justiției (http://www.justiz.gv.at/) și site-ul web al Ediktsdatei (http://www.edikte.justiz.gv.at/) sunt online din anul 2000.

Dacă sunt îndeplinite criteriile, pot fi salvate căutările și trimise notificările?

Nu

Anunțurile oficiale sunt disponibile gratuit sub formă de date deschise? Dacă da, unde sunt registrul și/sau informațiile tehnice?

Anunțurile de pe site-ul web al Ediktsdatei sunt disponibile gratuit și pot fi prelucrate ulterior ca fișiere HTML (nu există protecție împotriva copierii). O autorizație poate fi obținută și în temeiul Legii privind reutilizarea informațiilor publice (Informationsweiterverwendungsgesetz – IWG). În prezent, datele nu sunt disponibile în format de date deschise.

Publicațiile de pe site-ul http://www.justiz.gv.at/ se referă în principal la documentele existente în format PDF. Există unele documente în format MS Word, deși aceste cazuri sunt rare. Toate sunt publicate în cadrul WCMS (Web Content Management System) și disponibile gratuit în format HTML. Documentele sunt atașamente care pot fi descărcate de pe paginile HTML.

Ultima actualizare: 30/10/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site