În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2024.

Cum se execută o hotărâre judecătorească

Irlanda de Nord
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Ce înseamnă executare în materie civilă şi comercială?

Executarea este procesul juridic prin care poate fi impusă respectarea unei hotărâri judecătorești, a unui ordin sau a unui decret al instanțelor.

Irlanda de Nord are un sistem unic de executare a hotărârilor pronunțate în materie civilă. Majoritatea sistemelor de drept comun execută hotărârile judecătorești prin intermediul ordonanțelor accesorii (ancillary orders) ale instanțelor. În Irlanda de Nord, hotărârile instanțelor civile în materie de recuperare a banilor, a bunurilor și a imobilelor sunt executate de către un organism central denumit „Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești” (Enforcement of Judgments Office), care exercită atât funcții administrative, cât și judiciare.

Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești a fost înființat în 1971, iar din 1979 este administrat de către Serviciul instanțe judecătorești (Courts and Tribunals Service) din Irlanda de Nord. Competențele și procedurile Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești sunt prevăzute în Ordinul privind executarea hotărârilor judecătorești din 1981 (Irlanda de Nord) (denumit în continuare „ordinul din 1981”) și în Normele privind executarea hotărârilor judecătorești din 1981 (Irlanda de Nord) (SR 1981/147).

Diferitele tipuri de metode de executare sunt următoarele:

Ordin de plată eșalonată (Instalment Order) – Acesta este un ordin de plată în rate, cu condiția ca Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești să aibă certitudinea că debitorul dispune sau va dispune de mijloacele necesare pentru a achita integral sau parțial suma datorată într-un termen rezonabil.

Ordin de înființare a popririi asupra veniturilor salariale (Attachment of Earnings Order) – Acesta este un ordin adresat angajatorului debitorului care îl obligă să efectueze rețineri periodice din remunerația sau salariul debitorului și să le plătească în favoarea Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești. Acest ordin diferă de majoritatea altor titluri executorii prin faptul că Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești nu are competența de a-l emite fără o cerere prealabilă din partea creditorului. Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești poate, de asemenea, să suspende comunicarea ordinului către angajator dacă are certitudinea că debitorul va efectua plățile în mod voluntar către birou.

Ordin de punere sub sechestru (Order of Seizure) – Acest ordin permite Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești să ridice și să vândă o parte din bunurile și alte proprietăți ale debitorului. Proprietatea intră în custodia și posesia Biroului de executare a hotărârilor judecătorești și este grevată în favoarea creditorului în beneficiul căruia se emite ordinul.

Ordin de grevare cu sarcini a terenurilor (Order Charging Land) – Acest ordin este utilizat cel mai frecvent în cazul unor datorii substanțiale și este utilizat în general împreună cu o altă metodă de executare. Acest ordin nu are, în sine, efecte concrete în ceea ce privește executarea datoriei; creditorul trebuie să întreprindă o serie de acțiuni pentru a-și exercita competența de vânzare prin depunerea în instanță a unei cereri de executare a creanței sale – În Ordinul privind emiterea ordinelor de grevare cu sarcini asupra altor tipuri de proprietate din 1981 există, de asemenea, prevederi în acest sens.

Ordin de numire a unui administrator judiciar (Order Appointing Receiver) și Ordin în temeiul Crown Proceedings Act – Un ordin de numire a unui administrator judiciar prin care executorul judecătoresc principal (Chief Enforcement Officer) este numit în calitate de administrator judiciar pentru orice plată la care debitorul ar putea avea dreptul. Exemple de tipuri de plăți adecvate pentru un ordin de numire a unui administrator judiciar includ chiriile și profiturile funciare, dobânzile reversibile în baza unui testament sau sumele datorate unui debitor care desfășoară o activitate independentă în cadrul unui contract sau plăți datorate în urma unei acțiuni civile împotriva unei alte persoane sau a unei alte societăți.

Ordin de poprire a datoriilor (garnishee) – Un ordin de poprire a datoriilor impune debitorului hotărârii să plătească datoria către sau în beneficiul creditorului. Acesta conferă statutul de creditor garantat oricărui creditor care l-a obținut și se aplică datoriilor datorate sau acumulate.

Ordine de predare a posesiei asupra terenurilor (orders for delivery of possession of land) – O hotărâre judecătorească prin care se dispune predarea posesiei asupra unui teren se execută printr-un ordin de predare a posesiei asupra terenurilor și conferă Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești dreptul de a evacua orice persoană, indiferent dacă este sau nu vorba despre pârât.

Ordin de predare de bunuri (order for the delivery of goods) – O hotărâre judecătorească prin care se dispune punerea în posesie a unor bunuri se execută printr-un ordin de predare de bunuri. Bunurile vor fi preluate de către Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești și vor fi restituite creditorului. Acesta nu trebuie confundat cu ordinul de punere sub sechestru (order of seizure) deoarece bunurile nu sunt vândute.

2 Care este autoritatea sau autoritățile care au competență în materie de executare?

Enforcement of Judgments Office
Laganside House
23-27 Oxford Street
Belfast
BT1 3LA

3 Care sunt condiţiile în care poate fi emis un titlu executoriu sau o hotărâre executorie?

3.1 Procedura

Orice persoană care are dreptul de a executa o hotărâre judecătorească poate, după plata taxei corespunzătoare, să adreseze o cerere Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești în vederea executării hotărârii în cauză. Cererea trebuie să fie precedată de o „notificare a intenției de executare” adresată debitorului. În cazul în care debitorul nu reușește să respecte hotărârea în termen de zece zile de la data notificării intenției de executare, solicitantul poate proceda la executarea hotărârii. Se poate depune o cerere preliminară în cazul în care soldul tuturor sumelor datorate depășește 3 000 GBP. Aceasta permite creditorului hotărârii să obțină emiterea unui mandat de custodie (custody warrant) și a unui raport referitor la resursele debitorului pentru a lua o decizie mai informată referitoare la continuarea executării.

Odată ce o cerere este acceptată, Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești comunică debitorului un „mandat de custodie” prin care consideră că bunurile menționate (cu câteva excepții, cum ar fi bunurile de uz casnic) ale debitorului se află în posesia și sub controlul Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești, astfel că acestea nu pot fi înstrăinate. Un mandat de custodie este stins numai în momentul plății sumei menționate în hotărâre sau în cazul în care se renunță la cererea de executare.

Următoarea etapă a procesului de executare este descoperirea de informații referitoare la resursele debitorului și are o importanță fundamentală pentru stabilirea cererii de executare. Un debitor împotriva căruia se pronunță o hotărâre este obligat să furnizeze executorului judecătoresc informații referitoare la resursele de care dispune, potrivit solicitării acestuia din urmă. Debitorul hotărârii este audiat la domiciliu sau este citat să se prezinte în fața unui executor desemnat în vederea examinării.

La primirea unui raport din partea executorului judecătoresc, președintele (Master) (a se vedea mai jos) sau executorul judecătoresc principal pronunță o decizie provizorie cu privire la cererea de executare. Numai președintele este în măsură să emită ordine de punere sub sechestru, de înființare a unei popriri, ordine de numire a unui administrator judiciar și ordine în temeiul Crown Proceedings Act. Situația financiară și alte circumstanțe relevante ale debitorului sunt luate în considerare și se ia o decizie cu privire la cele mai bune mijloace de executare a hotărârii sau dacă într-adevăr hotărârea poate fi executată. Părțile sunt informate și li se acordă posibilitatea de a formula obiecții. În cazul în care nu se formulează nicio obiecție, decizia este confirmată dar, în cazul în care se formulează o obiecție, aceasta este înscrisă pe lista de audieri în fața președintelui.

Statutul, rolurile, responsabilitățile și competențele responsabililor cu executarea.

Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești este condus de un responsabil superior având statutul și gradul de președinte (Master – un tip de executor judecătoresc), iar personalul include executorul judecătoresc principal (și adjunctul său), executori desemnați și executori judecătorești, fiecare fiind alocat unui district din Irlanda de Nord.

Competențele conferite Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești pentru ca acesta să își poată exercita competența sunt stabilite în ordinul din 1981. Deosebit de importantă este puterea de a emite gama largă de titluri executorii enumerate mai sus. Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești deține competențe auxiliare pentru sprijinirea procesului de executare. Printre acestea se numără emiterea de mandate de custodie și procedee pentru participarea și audierea martorilor, audierea debitorilor în ceea ce privește resursele acestora, inclusiv audierea terților (care pot deține informații cu privire la resursele și bunurile debitorului) și primirea sumelor de bani recuperate în cadrul executării hotărârilor.

Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești are, de asemenea, competența de a respinge o cerere de executare. Motivele pentru care se poate face acest lucru nu sunt specificate în ordinul din 1981, dar vor fi invocate, în general, atunci când solicitantul nu are dreptul de a executa hotărârea. În cazul în care o hotărâre nu poate fi executată într-un termen rezonabil (prin emiterea oricărui titlu executoriu), Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești poate transmite o notificare și o încheiere de încetare a executării (certificate of unenforceability). Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești are, de asemenea, o competență extinsă de a suspenda executarea oricărei hotărâri fie în mod complet, fie sub rezerva unor condiții.

Utilizarea avocaților sau a altor specialiști din domeniul juridic

În cadrul unei audieri în fața președintelui, orice parte sau persoană afectată de un ordin se poate prezenta personal sau prin jurist sau avocat.

Baremul costurilor de executare

Sistemul de executare a hotărârilor judecătorești în Irlanda de Nord este finanțat prin taxe plătite de utilizatori. Taxele care trebuie plătite sunt prevăzute în partea 1 din anexa la Ordinul privind taxele de executare a hotărârilor judecătorești (Irlanda de Nord) [Judgments Enforcement Fees Order (Northern Ireland)] din 1996 (cu modificările ulterioare) (SR 1996/101) și sunt stabilite în funcție de suma de recuperat în temeiul hotărârii judecătorești, iar taxele actuale pot fi găsite și pe site-ul web al Serviciului instanțe judecătorești din Irlanda de Nord.

3.2 Condiţiile principale

Competența Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești este prevăzută în ordinul din 1981 și cuprinde următoarele hotărâri:

  • Hotărâri de natură pecuniară, inclusiv hotărâri judecătorești pronunțate de către instanțe de orice grad din Irlanda de Nord, hotărâri pronunțate în afara Irlandei de Nord și înregistrate în Irlanda de Nord, precum și unele hotărâri pronunțate în temeiul legislației europene privind plata unor datorii sau a unor despăgubiri, alături de unele hotărâri arbitrale și ale tribunalelor
  • Hotărâri în temeiul cărora o persoană are dreptul de a deține orice teren, în principal ordine de posesie în favoarea creditorilor ipotecari, deși se emit și pentru proprietarii din sectorul privat și cel public
  • Hotărâri în temeiul cărora o persoană are dreptul la predarea de bunuri
  • Hotărâri prin care o persoană este obligată să plătească o sumă de bani în instanță sau să întreprindă orice acțiune într-o perioadă limitată și hotărâri pronunțate împotriva unei societăți comerciale
  • Există unele restricții privind competența Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești de a executa o hotărâre, care includ următoarele:
  • În cazul în care hotărârea judecătorească poate fi executată numai cu aprobarea instanței care a pronunțat-o, trebuie să se obțină mai întâi aprobarea instanței
  • În cazul în care executarea a fost suspendată sau amânată, o cerere de executare nu poate fi acceptată până când nu se ridică suspendarea sau amânarea
  • În cazul în care au trecut șase ani sau mai mult de la data la care hotărârea a devenit executorie, aceasta nu poate fi executată. Se poate adresa o cerere către președinte prin care să se solicite aprobarea de executare după această perioadă.
  • O hotărâre pronunțată împotriva unei persoane pe un alt nume sau titlu decât al său necesită aprobarea instanței înainte ca aceasta să poată fi executată.

Decizia privind tipul titlului executoriu emis se adresează Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești și niciun solicitant nu poate solicita utilizarea unei anumite metode.

4 Obiectul şi natura măsurilor executorii

4.1 Ce tipuri de bunuri pot face obiectul executării?

Se pot iniția măsuri executorii cu privire la remunerații sau salarii, utilizând procedura de înființare a popririi asupra veniturilor salariale. Suma reținută se calculează luând în considerare „rata normală a reținerii” și „rata de venituri protejate”. Prima este rata pe care Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești o consideră rezonabilă pentru a fi aplicată veniturilor debitorului pentru ca acesta să își îndeplinească obligația prevăzută în hotărârea judecătorească. Cea de a doua este rata sub nivelul căreia Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești consideră că veniturile debitorului nu ar trebui să fie reduse având în vedere resursele și nevoile acestuia.

Există patru categorii de bunuri care pot face obiectul unui ordin de punere sub sechestru:

  • bunurile față de care debitorul are un interes comercializabil;
  • bani, cambii, obligațiuni și bilete la ordin, precum și orice alte titluri de valoare care aparțin debitorului;
  • orice poliță de asigurare de viață în care debitorul are un interes unic generator de beneficii; și
  • bunurile soțului/soției debitorului, în cazul în care datoria menționată în hotărâre se referă la bunurile obținute sau serviciile prestate sau chiriile sau ratele datorate în ceea ce privește ocuparea spațiului pentru utilizarea sau folosința generală a debitorului și a familiei acestuia.

Bunurile care sunt exceptate de la punerea sub sechestru includ articole de îmbrăcăminte, mobilier, lenjerie de pat și alte bunuri esențiale de uz casnic; unelte și echipamente ale activității comerciale a debitorului în valoare de 200 GBP; bunuri păstrate de debitor pentru o altă persoană; și bunurile aflate în posesia unui administrator judiciar numit de instanță.

Un ordin de grevare cu sarcini a unui teren poate fi emis asupra oricărui teren sau interes imobiliar al debitorului, iar termenul „interes imobiliar” (estate in land) include orice proprietate sau interes legal(ă) sau echitabil(ă), servitute, drept, titlu, revendicare, cerere, sarcină, drept de retenție sau grevare cu sarcini față de, asupra sau în legătură cu terenul. Ordinele de grevare cu sarcini și alte ordine similare pot fi emise și asupra altor tipuri de bunuri, pe lângă terenuri. În mod specific, acestea sunt emise asupra următoarelor categorii de bunuri: fonduri sau participații în cadrul organismelor guvernamentale, al întreprinderilor sau societăților publice; obligațiuni negarantate; fonduri în instanță; și acțiuni în cadrul societăților private.

Pe lângă poprirea sumelor datorate debitorului unei hotărâri de către un client pentru efectuarea de lucrări sau prestarea de servicii, poate fi emis un ordin de poprire a datoriilor cu privire la orice sumă de bani pe care debitorul unei hotărâri o deține la o bancă sau o societate de credit ipotecar.

4.2 Care sunt efectele măsurilor executorii?

Orice titlu executoriu emis de Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești are aceeași forță și același efect precum ordinele pronunțate de Înalta Curte (High Court). Există diverse competențe de executare auxiliare care pot fi utilizate în cazul nerespectării unui titlu executoriu, printre care se numără următoarele:

  • Plasarea în detenție pe o perioadă de până la șase săptămâni pentru neplata cu intenție a ratelor datorate în temeiul unui ordin de plată eșalonată sau a unei alte sume de bani prevăzute la articolul 107 din ordinul din 1981.
  • Ordinele de sechestrare care împuternicesc orice persoană numită în calitate de administrator-sechestru să intre pe orice terenuri aflate în proprietatea persoanei împotriva căreia s-a pronunțat hotărârea; să primească, să pună sub sechestru și să încaseze chiria și profiturile aferente terenurilor respective; precum și să preia orice alte bunuri personale ale părții în cauză și să le păstreze sub sechestru până la respectarea ordinului.

Sfidarea Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești poate fi sesizată Înaltei Curți care poate judeca infracțiunea în cauză ca și cum aceasta ar fi fost comisă în această instanță.

4.3 Care este valabilitatea măsurilor de acest fel?

Respectarea unei hotărâri judecătorești de natură pecuniară are loc atunci când suma menționată în hotărâre este plătită sau achitată. În acest caz, fiecare titlu executoriu emis în legătură cu hotărârea judecătorească este stins. În cazul în care un ordin de predare a posesiei asupra terenurilor sau de predare de bunuri a fost executat cu succes, nu se mai poate efectua nicio altă procedură decât cea pentru recuperarea costurilor și a cheltuielilor de executare.

Un creditor sau un debitor al unei hotărâri poate solicita Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești anularea, stingerea sau modificarea unui titlu executoriu și poate avea loc o audiere.

5 Există posibilitatea de a ataca hotărârea care stabileşte o măsură de acest fel?

Căile de atac interne se formulează de către executorul judecătoresc principal și se adresează președintelui.

Căile de atac externe sunt formulate de către Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești la Înalta Curte cu privire la aspecte de fapt și de drept în circumstanțele specificate la articolul 140 din ordinul din 1981 și în alt mod la Curtea de Apel (Court of Appeal) cu privire la o chestiune de drept. Un ordin de înființare a popririi asupra veniturilor salariale este singurul tip de titlu executoriu al hotărârii de natură pecuniară prevăzut la articolul 140 și nu există niciun drept general de exercitare a unei căi de atac împotriva refuzului de a emite un anumit titlu executoriu.

6 Există limitări privind executarea, în special legate de protecția debitorului sau de termene?

O serie de limitări în ceea ce privește executarea sunt prevăzute la articolul 17 din Ordinul privind executarea hotărârilor judecătorești (Irlanda de Nord) din 1981 și, de asemenea, la articolul 5 din Normele privind executarea hotărârilor judecătorești (Irlanda de Nord) din 1981. Există limitări care se referă la o serie de scenarii diferite în care se solicită executarea unei hotărâri. Limitările există pentru a proteja debitorul împotriva mai multor situații diferite, cum ar fi [dar fără a se limita la]:

a) În cazul în care trebuie să se solicite aprobarea unei instanțe înainte de începerea executării;

b) În cazul în care instanța a suspendat sau amânat executarea hotărârii judecătorești care ar împiedica executarea unei hotărâri la Biroul privind executarea hotărârilor judecătorești;

c) În cazul în care o cerere de executare a unei hotărâri este depusă la mai mult de șase ani de la data la care hotărârea a devenit executorie. În această situație, creditorul va solicita aprobarea din partea biroului pentru a-și executa hotărârea judecătorească înainte de a depune o cerere – aceasta va fi soluționată de președintele din cadrul Biroului privind executarea hotărârilor judecătorești;

d) Nu se acceptă o cerere de executare în cazul în care au trecut mai mult de 12 ani de la data la care hotărârea a devenit executorie;

e) În cazul în care se depun mai multe cereri de executare pentru aceeași hotărâre. În cazul în care sunt depuse mai multe cereri, creditorul va solicita aprobarea din partea executorului judecătoresc principal, înainte de a depune încă o cerere pentru executarea aceleiași hotărâri;

f) În cazul în care un creditor a cesionat o datorie în favoarea unui terț după pronunțarea hotărârii;

g) În cazul în care instanța a introdus o condiție referitoare la hotărâre care nu a fost îndeplinită, ceea ce ar împiedica executarea unei hotărâri la Biroul privind executarea hotărârilor judecătorești;

h) Acceptarea unei cereri de executare în cazul în care este pendinte o ordonanță de suspendare a executării în temeiul normei 103. Aprobarea președintelui trebuie obținută înainte de prezentarea oricărei cereri de executare;

i) Acceptarea unei cereri de executare în cazul în care a fost pronunțată o ordonanță de suspendare a executării pe motive de insolvență în temeiul articolului 14 alineatul (1);

În cazul în care Biroul pentru executarea hotărârilor judecătorești a certificat faptul că o hotărâre este neexecutorie [articolele 19-21 din Ordinul privind executarea hotărârilor judecătorești (Irlanda de Nord) din 1981], certificatul poate fi anulat (la cererea creditorului). Acest fapt este însă limitat la 12 ani de la data emiterii încheierii de încetare a executării.

Articolul 16 din Ordonanța privind prescripțiile (Irlanda de Nord) din 1989 prevede că termenele de prescripție în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești (și a dobânzilor) nu vor începe să curgă după șase ani de la data la care hotărârea a devenit executorie. Președintele Biroului pentru executarea hotărârilor judecătorești va ține cont de acest aspect la soluționarea unei cereri de executare a unei hotărâri care are o vechime mai mare de 6 ani [a se vedea punctul (d) de mai sus].

Link-uri relevante

Serviciul instanțe judecătorești din Irlanda de Nord

 

Această pagină face parte din portalul Europa ta.

Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.

Your-Europe

Ultima actualizare: 25/10/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.