Cum se execută o hotărâre judecătorească

În cazul în care soluționarea unui litigiu se face prin intervenția instanței, există două etape care trebuie parcurse la terminarea procesului. Mai întâi, instanța trebuie să emită o hotărâre, iar ulterior hotărârea trebuie pusă în aplicare în mod concret.

Pentru a determina cealaltă parte (pârâtul sau debitorul) să respecte hotărârea pronunțată împotriva acesteia (de exemplu, să efectueze o plată), va trebui să faceți apel la autoritățile răspunzătoare de executarea hotărârilor. Numai acestea au competența de a-l obliga pe debitor să plătească, făcând apel la forțele de ordine dacă este necesar.

În temeiul Regulamentului Bruxelles I (reformare) care reglementează recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în cazuri transfrontaliere , dacă aveți o hotărâre executorie pronunțată într-un stat membru al Uniunii, puteți sesiza autoritățile de executare dintr-un alt stat membru - de exemplu, statul în care debitorul are active - fără a fi necesară nicio procedură intermediară (regulamentul anulează procedura „exequatur”). Debitorul împotriva căruia cereți executarea poate solicita în instanță refuzarea executării . Denumirea și adresele acestor instanțe competente și ale instanțelor unde pot fi introduse căile de atac sunt disponibile aici.

În general, procedura de executare urmărește recuperarea unor sume de bani, însă aceasta poate viza și îndeplinirea unui alt tip de obligații (obligația de a face sau a nu face, cum ar fi livrarea de bunuri, încheierea lucrărilor sau neîncălcarea unei proprietăți).

Diferite proceduri europene (cum ar fi Somația europeană de plată, Procedura europeană privind cererile cu valoare redusă și Titlul executoriu european) pot fi utilizate în cauzele civile transfrontaliere, însă, pentru toate acestea, hotărârea judecătorească trebuie executată în conformitate cu normele și procedurile naționale din statul în care are loc executarea (de obicei locul unde se găsește debitorul sau activele sale).

În practică, trebuie să dispuneți de un act executoriu (o hotărâre judecătorească sau un act cu putere juridică) dacă doriți să solicitați executarea acestuia. Procedurile de executare și autoritățile care le efectuează (instanțe, agenții de recuperare a creanțelor și executori judecătorești) sunt stabilite de legislația națională a statului membru în care se dorește executarea.

Pentru informații detaliate de la nivel național, selectați drapelul țării care vă interesează.

Link relevant

Atlasul privind aplicarea legii, elaborat în cadrul unui proiect finanțat de UE, oferă informații cu privire la procedurile prevăzute de sistemele de asigurare a respectării legislației din țările UE și din Regatul Unit (proceduri, cerințe, competențe, costuri și calendar).

Ultima actualizare: 02/06/2023

Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.