În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2024.

Solicitarea de despăgubiri de la autorul infracțiunii

Anglia şi Ţara Galilor

Conținut furnizat de
Anglia şi Ţara Galilor

Cum pot solicita daune-interese sau alte mijloace de reparare a prejudiciului/de compensare de la autorul unei infracțiuni în cadrul unui proces (al unor proceduri penale) și cui ar trebui să adresez o astfel de cerere?

În drept, daunele-interese sunt despăgubiri, în mod obișnuit bănești, de plătit unei persoane drept compensație pentru o pierdere sau un prejudiciu. Aceste cereri de despăgubire sunt înaintate, în general, instanțelor civile și, de obicei, nu au legătură cu o infracțiune sau cu autorul unei infracțiuni. Totuși, puteți depune o cerere de despăgubire dacă ați fost vătămat(ă) într-o infracțiune violentă – aceasta ar fi o despăgubire pentru daune penale, care este diferită de solicitarea de despăgubiri în temeiul dreptului răspunderii civile.

Ordinele de despăgubire sunt disponibile instanțelor pentru a cere autorului infracțiunii să despăgubească financiar o victimă, în principal pentru leziuni corporale, pierderi sau prejudicii.  Guvernul consideră că este important ca autorii infracțiunilor să își repare infracțiunile, iar în ultimii ani, acest regim a fost consolidat prin introducerea obligației instanțelor de a analiza posibilitatea emiterii unui ordin de despăgubire în cazurile adecvate și prin creșterea plafonului de 5 000 £ al cuantumului care poate fi acordat de un judecător de pace (magistrates’ court) ca despăgubire în cazul autorilor de infracțiuni care au vârsta de 18 ani sau mai mult. Competența de a emite ordine de despăgubire a victimelor înseamnă că instanțele sunt în măsură să ordone despăgubirea în raport cu mijloacele autorului infracțiunii ca măsură reparatorie.

Dacă ați suferit o pierdere ca urmare a acțiunii sau a omisiunii unei alte persoane, precum o pierdere de venituri ori materială sau chiar o leziune corporală, este posibil să puteți depune o cerere pentru acordarea de despăgubiri pentru această pierdere. O astfel de cerere se înaintează instanțelor civile și este complet independentă de orice eventuale proceduri penale.

În ce etapă a procedurii penale trebuie să prezint cererea?

O cerere de răspundere civilă este complet separată de orice procedură penală. Totuși, faptul că există o condamnare poate fi utilizat, în cazul unei cereri de răspundere civilă, ca dovadă că autorul infracțiunii a săvârșit infracțiunea pe care se presupune că a săvârșit-o. Prin urmare, în unele cazuri, poate fi recomandat să așteptați până când procedurile penale s-au încheiat înainte de a depune o cerere de răspundere civilă.

Ce pot solicita în cerere și cum ar trebui să o prezint (să indic o valoare totală și/sau să specific pierderile individuale și pierderea de profituri și dobânzi)?

În cazul unei acțiuni în răspundere civilă, există diverse tipuri de daune-interese, în funcție de pierdere, de prejudiciu sau de vătămarea cauzată, dar, în principal, puteți solicita despăgubiri pentru pierderi bănești sau de venituri, pentru daune materiale și daune similare sau (în cazul unei leziuni corporale) pentru durerea, suferința sau pierderea confortului suferită. Orice despăgubire acordată urmărește să vă readucă în aceeași situație în care v-ați fi aflat dacă incidentul nu ar fi avut loc. Ar trebui să se specifice diferitele tipuri de pierderi.

Orice despăgubire acordată pentru prejudicii civile va micșora o despăgubire acordată în baza Schemei de compensare a daunelor penale (Criminal Injuries Compensation Scheme), cu un cuantum similar.

Există un formular specific pentru aceste cereri?

Da, în Anglia și Țara Galilor solicitările de despăgubire se depun prin intermediul unui formular de cerere, Formularul N1 (Form N1). Pentru informații suplimentare, a se vedea: https://www.gov.uk/make-court-claim-for-money. Pentru cereri depuse în Europa care vizează un cuantum bănesc mai mic de 5 000 EUR poate fi utilizată procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă în chestiuni contestate sau a somației europene de plată. De asemenea, consultați: https://www.gov.uk/recover-debt-from-elsewhere-in-european-union.

Ce dovezi sunt necesare pentru a-mi susține cererea de despăgubire?

În cazul unei acțiuni în răspundere civilă, faptele imputate trebuie să fie dovedite prin analiza comparativă a probabilităților (balance of probabilities); prin urmare, pentru a îndeplini acest criteriu, va fi necesar să prezentați suficiente dovezi ale conduitei autorului infracțiunii despre care se presupune că ar fi cauzat pierderea, precum și dovezi că aceasta a cauzat într-adevăr acea pierdere. De asemenea, va fi necesar să dovediți valoarea pierderii, iar dovezile necesare în acest sens vor depinde de ceea ce se solicită și ar include, în general, chitanțe, facturi, fluturași de salariu și elemente similare în cazul piederilor financiare, și rapoarte medicale în cazul leziunilor corporale.

Există taxe judiciare sau alte costuri legate de cererea mea?

Da, există taxe, iar acestea depind de valoarea solicitată; pentru mai multe informații, consultați: https://formfinder.hmctsformfinder.justice.gov.uk/ex50-eng.pdf

Pot beneficia de asistență juridică înainte de procedură și/sau în timpul procedurii? Pot beneficia de asistență juridică dacă nu locuiesc în țara în care are loc procedura?

Pentru chestiunile civile, asistența juridică este foarte limitată și depinde de natura cererii de despăgubire. Este puțin probabil să se acorde asistență juridică unei persoane fizice care, în mod normal, nu își are reședința în Regatul Unit. Pentru informații suplimentare, consultați: https://www.gov.uk/legal-aid/eligibility Reclamanții din acțiunile civile sunt reprezentați în principal pe baza unui pact de quota litis (conditional fee agreement), cunoscut frecvent sub denumirea no-win, no-fee (în cazul în care soluția nu este favorabilă, nu se plătește onorariu). https://www.lawsociety.org.uk/support-services/advice/articles/new-model-conditional-fee-agreement/

În ce caz va respinge instanța penală cererea mea sau când va refuza să se pronunțe asupra cererii mele împotriva autorului infracțiunii?

O acțiune în răspundere civilă nu este înaintată niciodată unei instanțe penale. Chestiunile civile și cele penale sunt independente.

Pot contesta o astfel de decizie sau pot solicita alte mijloace de reparare a prejudiciului/de compensare?

Decizia de a formula o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate într-o cauză civilă va depinde de circumstanțe. Pentru informații suplimentare, consultați: https://www.justice.gov.uk/courts/procedure-rules/civil/rules/part52

Dacă mi se acordă daune-interese de către instanță, cum mă asigur că hotărârea este executată împotriva autorului și ce ajutor pot obține pentru a mă asigura de acest lucru?

În temeiul sistemului juridic din Anglia și Țara Galilor, alegerea metodei de aplicare a legii revine în întregime creditorului hotărârii (judgement creditor). Instanțele civile oferă o serie de metode diferite prin care un creditor poate aplica o hotărâre în favoarea sa. Printre aceste metode se numără mandatul de control (warrant of control), poprirea (attachment of earning), ordinul de recuperare a datoriei de la o parte terță (third party debt order), ordinul de taxare (charging order) și ordinul de vânzare (order for sale). Pentru informații suplimentare, a se vedea: https://www.gov.uk/make-court-claim-for-money/enforce-a-judgment

Ultima actualizare: 16/10/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.