Solicitarea de despăgubiri de la autorul infracțiunii

Cipru

Conținut furnizat de
Cipru

Cum pot solicita daune-interese sau alte mijloace de reparare a prejudiciului/de compensare de la autorul infracțiunii într-un proces (procedură penală) și cărei instituții ar trebui să îi adresez această cerere?

Instanța penală are competența inerentă de a acorda victimei infracțiunii o sumă limitată de despăgubiri în cadrul procedurilor penale, cu condiția ca acuzatul să fie declarat vinovat. Cu toate acestea, competența în cauză a fost foarte puțin utilizată și nu a fost deloc utilizată în ultimele decenii.

În lumina celor de mai sus, în astfel de cazuri, victima are dreptul de a solicita despăgubiri prin intentarea unei acțiuni împotriva autorului infracțiunii în cadrul procedurilor civile.

În ce moment al procedurii penale ar trebui să prezint cererea?

Cererea trebuie depusă după încheierea procedurii penale sub forma unei acțiuni civile. Trebuie remarcat faptul că aceasta este independentă și separată de procedura penală.

Ce pot solicita în cerere și cum ar trebui să o prezint (să indic o valoare totală și/sau să specific pierderile individuale și pierderea de profituri și dobânzi)?

Puteți solicita despăgubiri pentru orice pierdere și daună suferită prin identificarea diferitelor tipuri de daune, cum ar fi vătămări fizice, durere și suferință, pierderea de profituri și dobânzi.

Există un formular specific pentru aceste cereri?

Da, citația. Acest formular trebuie depus la Secretariat - Grefa instanței. Acesta poate include fie întreaga cerere a solicitantului, fie o scurtă prezentare a cererii, care va fi ulterior urmată de un raport detaliat al cererii.

Ce probe trebuie să prezint pentru a-mi susține cererea de despăgubire?

Probele în sprijinul cererii sunt dovezi justificative pentru prejudiciul suferit.

Există taxe judiciare sau alte costuri legate de cererea mea?

Da, există taxe și costuri pentru serviciile legate de cerere, în funcție de nivelul despăgubirilor solicitate.

Pot obține asistență juridică înainte de și/sau în timpul procesului? Pot să obțin asistență juridică dacă nu locuiesc în țara în care are loc procesul?

Puteți beneficia de asistență juridică în orice etapă a procedurii, cu condiția să fiți eligibil pentru aceasta, și anume atunci când îndepliniți criteriile stabilite de lege. În cauzele civile, asistența juridică este asociată cu încălcările drepturilor omului în conformitate cu convențiile specificate prin lege. Asistența juridică include consultanță, asistență și reprezentare gratuită și se aplică în egală măsură și persoanelor care locuiesc într-o altă țară.

În ce caz va respinge instanța penală cererea mea sau când va refuza să se pronunțe asupra cererii mele împotriva autorului infracțiunii?

Nu se aplică - a se vedea mai sus.

Pot contesta o astfel de decizie sau pot solicita alte mijloace de reparare a prejudiciului/de compensare?

Nu se aplică - a se vedea mai sus.

Dacă mi se acordă daune-interese de către instanță, cum mă asigur că hotărârea este executată împotriva autorului și ce ajutor pot obține pentru a mă asigura de acest lucru?

Pentru a asigura executarea hotărârii în materie de despăgubiri, hotărârea se comunică pârâtului (autorului infracțiunii), care trebuie să se conformeze acesteia. În caz de nerespectare, solicitantul (victima) poate iniția o procedură de executare pentru a obliga pârâtul să se conformeze.

Ultima actualizare: 23/07/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.