Dacă cererea mea (din altă țară a UE) urmează să fie soluționată în această țară

Slovacia

Conținut furnizat de
Slovacia

Care este autoritatea competentă în materie de cereri de despăgubire în cauzele transfrontaliere?

Ministerul Justiției din Republica Slovacă — Departamentul de reabilitare și despăgubire

Telefon: +421288891225
Fax: +4212888 91 579

E-mail: victims@justice.sk
Site web: https://www.justice.gov.sk

Pot să trimit cererea direct autorității de decizie din această țară și în cauzele transfrontaliere (fără să fiu nevoit să apelez la autoritatea responsabilă cu asistența din țara mea de origine)?

Cu Ministerul Justiției din Republica Slovacă nu se poate comunica în mod direct. În cazul cererilor transfrontaliere, trebuie să se recurgă la autoritatea responsabilă cu asistența din țara de origine.

În ce limbă/limbi acceptă autoritatea competentă/autoritățile competente în materie de despăgubire:

  • cererea?
    În limba slovacă.
  • documentele justificative?
    În limba slovacă.

În cazul în care autoritatea competentă în materie de despăgubire traduce cererea/documentele justificative din altă țară din UE, cine plătește pentru această traducere?

Ministerul Justiției din Republica Slovacă nu asigură traducerea documentelor necesare. Victima infracțiunii plătește traducerea și costurile asociate acesteia.

Există taxe administrative sau alte tipuri de taxe care trebuie plătite în această țară pentru soluționarea cererii mele (primită din altă țară din UE)? În caz afirmativ, cum pot plăti aceste taxe?

Procedura nu este supusă unei taxe.

Dacă trebuie să fiu prezent pe parcursul procedurii și/sau în momentul în care este soluționată cererea, mi se rambursează cheltuielile de deplasare? Cum pot solicita rambursarea acestor cheltuieli? Pe cine trebuie să contactez?

Prezența victimei unei infracțiuni săvârșite prin violență nu este necesară atunci când se examinează o cerere de despăgubire. Orice audiere se efectuează de către autoritatea responsabilă cu asistența solicitată sau de către autoritățile slovace prin mijloace tehnice de transmisie audiovizuală. În consecință, nu sunt suportate cheltuieli de deplasare și nu este necesar ca acestea să fie rambursate.

Se pune la dispoziție un interpret, dacă trebuie să fiu prezent personal?

Legislația nu prevede participarea personală a solicitantului la procedura de despăgubire. Prezența victimei unei infracțiuni săvârșite prin violență nu este necesară atunci când se examinează o cerere de despăgubire.

Certificatele medicale eliberate de medicii din țara mea de reședință vor fi acceptate sau recunoscute sau este nevoie ca starea mea de sănătate/vătămarea corporală să fie examinate de proprii dumneavoastră experți medicali?

În scopul stabilirii despăgubirii pentru durere și suferință, este necesar să se prezinte un raport medical care îndeplinește cerințele prevăzute de sistemul juridic slovac. Cu toate acestea, este posibil și ca starea de sănătate să fie evaluată de un medic din Republica Slovacă pe baza rapoartelor medicale eliberate în țara de reședință.

Mi se vor rambursa cheltuielile de deplasare dacă trebuie să mă supun unui examen medical în această țară?

Cheltuielile de deplasare nu se rambursează.

Care este durata aproximativă în care se obține o decizie cu privire la acordarea de despăgubiri din partea autorității/organismului?

Ministerul Justiției din Republica Slovacă va decide în termen de 6 luni de la primirea cererii complete.

În ce limbă voi primi decizia cu privire la cererea mea?

În limba slovacă.

În cazul în care nu sunt mulțumit de decizie, cum o pot contesta?

Prin acțiune în instanță.

Pot obține asistență juridică (asistență din partea unui avocat) în temeiul normelor celeilalte țări?

Sistemul juridic slovac nu prevede asistență juridică specifică pentru formularea unei cereri de acordare de despăgubiri. Se poate recurge la asistența juridică generală acordată de stat prin intermediul Centrului de asistență juridică sau se poate solicita ajutor din partea uneia dintre organizațiile care oferă ajutor victimelor infracțiunilor. Ministerul Justiției din Republica Slovacă oferă el însuși orientări de bază cu privire la solicitarea de despăgubiri.

În această țară există organizații de sprijin al victimelor care mă pot ajuta să solicit despăgubiri într-o cauză transfrontalieră?

Există organizații neguvernamentale care oferă ajutor și sprijin victimelor infracțiunilor săvârșite prin violență în Republica Slovacă, care vizează anumite victime. Posibilitățile organizațiilor individuale de a furniza ajutor pentru cererile de despăgubire în cauzele transfrontaliere depind în principal de capacitățile lor de personal.

Ultima actualizare: 27/02/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.