Dacă cererea mea urmează să fie soluționată în această țară

Danemarca

Conținut furnizat de
Danemarca

Pentru ce tip de infracțiune pot obține despăgubiri?

Statul prevede acordarea de despăgubiri și de daune-interese victimei unei încălcări a Codului penal danez sau a Legii privind șederea, interzicerea șederii și expulzarea care a avut drept rezultat vătămarea corporală sau decesul. Dreptul la despăgubiri este prevăzut în Legea privind despăgubirea victimelor. Încălcarea legislației speciale, inclusiv a Legii privind traficul rutier, a Codului penal militar și a decretelor-lege, nu poate constitui baza pentru acordarea de despăgubiri și de daune-interese sub incidența Legii privind despăgubirea victimelor. Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor efectuează o evaluare independentă pentru a stabili dacă un incident intră sau nu sub incidența Legii privind despăgubirea victimelor. Cu toate acestea, evaluarea incidentului de către poliție reprezintă, de obicei, o bază pentru analiza pe care o efectuează Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor. Nu se acordă despăgubiri sau daune-interese dacă fapta nu este pedepsită din motive care țin, de exemplu, de autoapărare, jus necessitatis sau de existența consimțământului.

Pentru ce tip de vătămare pot obține despăgubiri?

Principalul domeniu de aplicare al legii este vătămarea corporală, deoarece despăgubirea pentru daunele materiale se acordă doar într-o măsură limitată. Prin vătămare corporală se înțelege atât vătămarea de ordin fizic, cât și cea de ordin psihologic.

În principiu, despăgubirea se plătește doar persoanei vătămate în mod direct de infracțiune. Totuși, este posibil să fi fost atât de aproape de eveniment, încât să puteți obține despăgubiri și daune-interese în temeiul Legii privind despăgubirea victimelor, deși nu se poate considera efectiv că ați fost victima unei fapte ilicite. Există, de asemenea, posibilitatea să primiți, ca rudă, despăgubiri pentru cheltuielile de înmormântare, pierderea persoanei principale care contribuie la venitul familiei etc., conform celor prezentate mai jos.

În cazul unei vătămări corporale, despăgubirile și daunele-interese se pot acorda pentru:

  • Recuperarea cheltuielilor
  • Pierderea unor venituri
  • Durere și suferință
  • Vătămare permanentă
  • Pierderea capacității de obținere a unor venituri
  • Răspundere civilă
  • Despăgubire pentru o încălcare gravă
  • Alte pierderi (precum prelungirea instruirii sau necesitatea unor ajutoare speciale)
  • Cheltuieli judiciare

În cazul în care persoana vătămată decedează, există posibilitatea despăgubirii pentru:

  • Cheltuielile de înmormântare
  • Pierderea persoanei principale care contribuie la venitul familiei
  • Sumă tranzitorie pentru soțul supraviețuitor / soția supraviețuitoare sau pentru partenerul de conviețuire supraviețuitor / partenera de conviețuire supraviețuitoare
  • Indemnizație pentru supraviețuitori

În situațiile în care au existat și daune materiale, se plătește o despăgubire pentru îmbrăcămintea și bunurile personale pe care victima le avea asupra sa atunci când a avut loc vătămarea corporală, precum și o despăgubire pentru pagubele materiale cauzate de anumite persoane condamnate, precum deținuții.

Nu există despăgubiri pentru prejudiciile pecuniare, de exemplu ca urmare a unei fraude. În mod similar, nu se plătesc despăgubiri pentru privațiuni, pierderi din exploatare, pierderea unor profituri și altele similare.

Pot să primesc despăgubiri dacă sunt rudă cu o victimă sau o persoană aflată în întreținerea unei victime care a decedat ca urmare a unei infracțiuni? Care rude sau persoane aflate în întreținere pot primi despăgubiri?

Da. Așa cum s-a menționat mai sus, se pot plăti despăgubiri și daune-interese în cazul decesului părții vătămate.

Cheltuielile de înmormântare se pot rambursa persoanei care le-a suportat, indiferent dacă această persoană este sau nu o rudă.

Despăgubirea pentru pierderea persoanei principale care contribuie la venitul familiei se acordă soțului/soției sau partenerului/partenerei de conviețuire și copiilor supraviețuitori pentru care persoana decedată a fost persoana principală care a contribuit la venitul familiei.

În cazul în care persoana decedată nu are un soț/o soție sau un partener/o parteneră de conviețuire, se poate acorda o indemnizație tranzitorie unui alt supraviețuitor, dacă există circumstanțe speciale. Poate fi vorba de un frate sau o soră care a trăit împreună și a împărțit aceeași locuință cu persoana decedată timp de mai mulți ani.

În plus, se poate acorda o indemnizație supraviețuitorilor față de care persoana decedată a fost foarte apropiată. Ca punct de plecare, această indemnizație se acordă soțului/soției, partenerului/partenerei de conviețuire, minorilor și părinților acestora.

Pot să primesc despăgubiri dacă sunt rudă cu o victimă care a supraviețuit sau o persoană aflată în întreținerea acesteia? Care rude sau persoane aflate în întreținere pot primi despăgubiri în acest caz?

Părinților li se pot rambursa cheltuielile legate de vizitele medicale pe care le-au efectuat pentru copiii lor, în cazul în care aceștia din urmă sunt victimele unei infracțiuni.

Pentru copii și adolescenți, prezența în spital a mamei sau a tatălui sau participarea acestora la reabilitare poate fi crucială pentru îmbunătățirea stării lor de sănătate. În astfel de cazuri speciale, pierderea de venituri a mamei sau a tatălui poate fi acoperită în totalitate sau parțial.

Pot primi despăgubiri dacă nu sunt resortisant al unei țări din UE?

Da. Legea privind despăgubirea victimelor nu cuprinde nicio cerință privind cetățenia sau reședința pentru a obține despăgubiri, singura condiție fiind ca fapta penală să fi avut loc în Danemarca. În cazul în care celelalte condiții prevăzute de lege sunt îndeplinite, este irelevant dacă persoana care solicită despăgubiri este un străin rezident pe termen lung sau scurt în Danemarca ori un simplu turist.

Pot solicita despăgubiri din această țară dacă locuiesc aici sau sunt de aici (aceasta este țara mea de reședință sau al cărei cetățean sunt), chiar dacă infracțiunea a fost săvârșită într-o altă țară a UE? Aș putea face acest lucru în loc să solicit despăgubiri în țara unde a avut loc infracțiunea? Dacă da, în ce condiții?

În general, nu. Totuși, există o posibilitate limitată de a obține despăgubiri din partea Consiliului danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor, chiar dacă vătămarea corporală s-a produs ca rezultat al unei infracțiuni săvârșite în străinătate. Despăgubirea se acordă numai dacă acest lucru este rezonabil. Posibilitatea de acordare a unor despăgubiri are un domeniu de aplicare restrâns și este utilizată numai în cazuri speciale, atunci când există circumstanțe specifice.

În cazuri speciale, despăgubirea se plătește pentru vătămarea cauzată de fapte săvârșite în afara Danemarcei, dacă victima își are domiciliul în Danemarca, are cetățenie daneză sau, la momentul săvârșirii infracțiunii, era detașat pentru a reprezenta Danemarca în străinătate. Despăgubirile și daunele-interese se plătesc pentru vătămările care au loc atunci când o persoană de cetățenie daneză sau care își are domiciliul în Danemarca agresează în străinătate o altă persoană de cetățenie daneză sau care își are domiciliul în Danemarca. Totuși, acest lucru este valabil numai atunci când vătămarea are loc într-un mediu danez închis, cum ar fi în cadrul unei excursii școlare. Nu se acordă despăgubiri dacă atât victima, cât și autorul infracțiunii au legături cu Danemarca doar din coincidență.

Despăgubirile se pot acorda și atunci când astfel de fapte au fost săvârșite asupra unui persoane care își are reședința în Danemarca și se află în interes de afaceri în afara Danemarcei. Aceasta include numai activitatea profesională pe termen scurt desfășurată în străinătate, în situații în care nu li se poate cere persoanei vătămate sau angajatorului să își fi făcut o asigurare privată care să acopere prejudiciul. Vătămarea trebuie să fi avut loc în timpul orelor de lucru.

Studiul și stagiile în străinătate nu sunt considerate activități profesionale.

Un solicitant minor care își are reședința în străinătate ca urmare a activităților profesionale ale părinților săi poate obține despăgubiri și daune-interese. În acest caz se va pune accentul pe situația părinților.

Trebuie să fi denunțat infracțiunea mai întâi la poliție pentru a putea solicita despăgubiri?

Da, pentru a obține despăgubiri de la stat, este o condiție esențială ca infracțiunea să fi fost denunțată la poliție în termen de 72 de ore.

Notificarea înseamnă depunerea unei cereri la poliție în vederea anchetării cazului. În cazurile mai grave, depunerea unei cereri explicite pentru anchetare va fi rareori necesară, însă în cazurile mai puțin grave, acest lucru va fi în general necesar. Faptul că poliția a fost prezentă și că probabil a discutat, cu partea vătămată nu va fi, prin urmare, întotdeauna suficient pentru a se considera că infracțiunea a fost denunțată.

În anumite situații, este posibil să se deroge de la termenul de notificare. De exemplu, Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor derogă aproape întotdeauna de la cerința de notificare a poliției în termen de 72 de ore dacă, în pofida notificării târzii, autorul infracțiunii este arestat și urmărit cu succes în justiție.

Conform legii, teama de represalii nu este un motiv valabil pentru a nu denunța incidentul poliției în termen de 72 de ore.

Termenul de 72 de ore nu se aplică în legătură cu cazurile de viol, incest, infracțiuni sexuale grave împotriva copiilor și anumite infracțiuni sexuale săvârșite împotriva unei persoane cu vârsta mai mică de 18 ani. Modificarea adusă legii se referă numai la termenul de 72 de ore, iar denunțarea infracțiunii la poliție este considerată în continuare o condiție necesară. Termenul a fost eliminat, cu efect pentru vătămările cauzate de infracțiunile săvârșite după 1 aprilie 2016.

Trebuie să aștept rezultatul anchetei poliției sau al procedurilor penale înainte să solicit despăgubiri?

Prelucrarea administrativă

Cererea de despăgubiri trebuie depusă la poliție în circumscripția unde s-a denunțat infracțiunea. Cererea este apoi transmisă de poliție Consiliului danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor.

În situația în care cazul este încă în curs de soluționare de către poliție, procuror sau instanță, poliția va trimite cererea Consiliului danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor numai după finalizarea cazului. Totuși, în anumite situații, Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor poate lua o hotărâre într-un anumit caz înainte ca acesta să fie finalizat de către poliție, parchet sau instanță.

Aceasta nu se întâmplă decât foarte rar, de obicei în legătură cu infracțiuni foarte grave, de regulă ucideri, când, în interesul supraviețuitorilor, ar putea exista o nevoie specială de a lua o hotărâre asupra cererii de acordare de despăgubiri sau asupra unei părți a acesteia, chiar dacă cazul nu a fost încă finalizat de către poliție sau instanță.

Indiferent cât de grav este un caz, Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor nu poate lua o hotărâre înainte ca acesta să fie soluționat de către poliție sau instanță, dacă există cea mai mică îndoială că s-a săvârșit o infracțiune, dacă există motive obiective de impunitate sau dacă pot exista motive de reducere a despăgubirilor care pot fi imputate persoanei vătămate.

Procedurile judiciare

Cererea de acordare de despăgubiri trebuie depusă de solicitant în timpul fazei de judecată a procesului penal. În acest caz, judecătorul poate alege să examineze fondul cererii sau să o amâne în vederea examinării de către Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor sau în cadrul unei acțiuni civile. Aceasta poate depinde de faptul dacă autorul infracțiunii contestă sau nu cererea.

În cazul în care cererea a fost soluționată de instanță în timpul procedurilor penale, solicitantul poate, de asemenea, trimite cererea Consiliului danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor.

Trebuie mai întâi să solicit despăgubiri de la autorul infracțiunii - dacă acesta a fost identificat?

Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor nu acordă despăgubiri dacă prejudiciile suferite de solicitant sunt acoperite prin rambursare de către autorul infracțiunii sau de o poliță de asigurare sau de alte beneficii sub forma unei despăgubiri pentru daune. Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor nu ia o decizie înainte de a se stabili dacă daunele sunt acoperite din altă parte.

Nu este o condiție să se încerce mai întâi recuperarea prejudiciului de la autorul infracțiunii sau ca acesta să fi fost identificat.

Dacă autorul infracțiunii nu a fost identificat sau condamnat, pot totuși beneficia de despăgubire?

Da. Chiar dacă o cauză penală nu poate fi urmărită din cauză că autorul infracțiunii este necunoscut sau nu poate fi găsit, statul poate acorda despăgubiri. Totuși, celelalte condiții legale trebuie îndeplinite.

În astfel de situații, Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor face o evaluare independentă pentru a stabili dacă o vătămare corporală a fost cauzată sau nu de o infracțiune.

Există un termen în care trebuie să solicit despăgubiri?

Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor nu poate prelucra o cerere depusă după mai mult de 2 ani de la săvârșirea infracțiunii, cu excepția cazului în care există motive speciale în acest sens. Dacă s-a pronunțat o hotărâre într-o anumită cauză, termenul începe să curgă din momentul pronunțării condamnării penale. Dacă poliția a anchetat cazul și ulterior nu au fost inițiate demersuri pentru o cauză penală, termenul începe să curgă din momentul în care poliția a decis să pună capăt anchetei.

Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor poate, de asemenea, să nu prelucreze o cerere dacă a tratat anterior o cerere de despăgubiri din partea aceluiași solicitant pentru aceeași infracțiune, iar noua cerere a fost depusă la mai mult de 2 ani după ce solicitantul și-a dat seama sau ar fi trebuit să își dea seama de existența cererii respective, cu excepția cazului în care există motive speciale în acest sens.

În conformitate cu Legea privind despăgubirea victimelor, poliția are obligația de a oferi îndrumări persoanei vătămate cu privire la accesul la despăgubiri. Dacă poliția nu și-a îndeplinit această obligație, Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor nu va ține, în mod normal, seama de termenul de 2 ani.

Dacă solicitantul era minor la momentul săvârșirii infracțiunii, este mult mai probabil ca Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor să nu țină seama de acest termen.

Ce fel de pierderi și cheltuieli sunt acoperite de despăgubire?

  • (a) Pentru victima infracțiunii:
    • Prejudicii materiale (alte prejudicii decât cele morale):
      • cheltuielile medicale legate de vătămare (tratament medical - ambulatoriu și spitalicesc, recuperare). DA
      • nevoile sau costurile suplimentare generate de vătămare (și anume, serviciile de îngrijire și asistență, tratament temporar și permanent, educație prelungită, fizioterapie, adaptarea locuinței, ajutoare speciale etc.). DA
      • vătămare permanentă (de exemplu, invaliditate și alte handicapuri permanente) DA
      • pierderea unor venituri în timpul și în urma unui tratament medical (inclusiv pierderea unor venituri și pierderea capacității de a realiza venituri sau diminuarea mijloacelor de subzistență etc.). DA
      • pierderea unor oportunități NU
      • cheltuieli cu procedurile judiciare legate de incidentul care a cauzat prejudiciul, precum taxele juridice, cheltuielile de judecată. DA, în unele cazuri În cazuri speciale, Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor poate decide ca persoana vătămată să suporte, în totalitate sau parțial, cheltuielile generate de soluționarea cazului de către consiliu. Persoana vătămată nu va trebui niciodată să plătească cheltuielile juridice legate de cauza penală în sine, deoarece aceasta este cercetată de poliție.
      • despăgubiri pentru bunuri personale furate sau deteriorate DA Despăgubirea se plătește pentru îmbrăcămintea și bunurile personale pe care le victima le avea asupra sa atunci când a avut loc vătămarea corporală.
    • Prejudicii psihologice (morale):
      • durerea și suferința victimei DA Pentru alte aspecte pentru care se pot primi despăgubiri sau daune-interese, a se vedea mai sus.
  • (b) Pentru persoanele sau rudele îndreptățite ale unei victime:
    • Prejudicii materiale (alte prejudicii decât cele morale):
      • cheltuieli de înmormântare DA
      • cheltuielile medicale (de exemplu, terapia pentru un membru al familiei, tratamentul ambulatoriu și spitalicesc, reabilitare) NU
      • pierderea unor mijloace de subzistență sau a unor oportunități DA/NU Despăgubirea se plătește pentru pierderea persoanei principale care contribuie la venitul familiei. A se vedea detaliile de mai sus.
    • Prejudicii psihologice:
      • durerea și suferința rudelor sau ale persoanelor îndreptățite / despăgubirea supraviețuitorilor, în cazul în care victima a decedat. NU/DA Nu se acordă nicio despăgubire pentru durerea și suferința rudelor și a altor persoane. Totuși, se poate acorda o sumă tranzitorie. Pentru o descriere mai detaliată, a se vedea mai sus.

Despăgubirea se plătește într-o singură tranșă sau în tranșe lunare?

Despăgubirea și rambursarea acordate de consiliu vor fi plătite după aproximativ 14 zile de la luarea deciziei de către consiliu. Plata este prelucrată de poliția din circumscripția de poliție unde a fost denunțată infracțiunea.

Plata se efectuează într-o singură tranșă pentru cererile care au fost aprobate prin decizia individuală.

Cum ar putea afecta comportamentul meu în legătură cu infracțiunea, cazierul meu judiciar sau lipsa mea de cooperare în timpul procedurii de despăgubire șansele de a primi despăgubiri și/sau suma pe care o primesc?

Prevederile generale privind despăgubirea din legislația daneză se aplică, după caz, cererilor de despăgubire și de rambursare pentru victimele unor infracțiuni, inclusiv reglementările privind diminuarea cuantumului și anularea oferirii de despăgubiri din cauza participării persoanei vătămate la prejudiciu sau a acceptării riscului de vătămare. Acceptarea riscului se poate aplica, de exemplu, în cazul vătămărilor cauzate în legătură cu conflictele dintre motocicliști / bande.

În cazul în care o parte vătămată nu contribuie suficient la anchetarea cazului, dreptul la despăgubire se poate prescrie. Acest lucru se aplică, de exemplu, dacă partea vătămată refuză să ofere o explicație în fața poliției sau instanței.

Despăgubirea poate fi, de asemenea, diminuată sau anulată dacă solicitantul nu își îndeplinește obligațiile sale tipice legate de limitarea pierderilor. Aceasta înseamnă că persoana care a suferit vătămarea ca urmare a comportamentului ilicit al altei persoane are obligația, pe cât posibil, de a-și limita pierderile ca urmare a vătămării.

În contextul prelucrării cererii, nu se pune niciodată accentul pe cazierul judiciar al solicitantului. Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor nu solicită, de regulă, cazierul judiciar.

În cazul în care un solicitant nu răspunde cererii Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor ca solicitantul să transmită documentația pentru despăgubirea revendicată, acest lucru poate afecta despăgubirea acordată. Este de datoria solicitantului să își justifice pretențiile în mod satisfăcător.

Cum ar putea afecta situația mea financiară șansa de a primi despăgubiri și/sau cuantumul acestora?

Se poate acorda prioritate unei cereri dacă, de exemplu, ați fost citat să vă prezentați în fața instanței executorilor judecătorești (Fogedret), dacă există informații privind o executare silită sau dacă ați primit scrisori din partea băncii cu privire la neplata unor cheltuieli obișnuite.

Pentru cererile legate de pierderea unor venituri, Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor are cunoștință de faptul că sursa de venituri a solicitantului s-a diminuat, prin urmare se pune accentul pe aceste cazuri.

În afară de cele de mai sus, nu se acordă prioritate unui caz numai pe baza situației financiare a solicitantului.

Situația financiară a solicitantului nu influențează altminteri posibilitatea de a obține despăgubiri sau cuantumul acestora.

Există alte criterii care ar putea afecta șansa mea de a primi despăgubiri și/sau cuantumul acestora?

Despăgubirile sau daunele-interese nu se acordă dacă prejudiciile suferite de solicitant sunt acoperite de autorul infracțiunii sau de o poliță de asigurare sau de alte beneficii sub forma unei despăgubiri efective.

Solicitantul trebuie să fi contribuit, în măsura posibilității și atât cât a fost necesar, la anchetarea cazului de către poliție. Ascunderea deliberată de informații sau o reticență similară de a ajuta la anchetarea cazului conduce, de regulă, la neacordarea de despăgubiri.

O altă condiție pentru a obține despăgubiri din partea statului este ca, pe parcursul unei posibile cauze penale împotriva autorului infracțiunii, solicitantul să fi solicitat despăgubiri sau să fi luat o poziție în acest sens în instanță.

În conformitate cu reglementările generale ale dreptului răspunderii civile, trebuie să existe o legătură cauzală între infracțiunea săvârșită și prejudiciu.

Cum se va calcula despăgubirea?

Despăgubirea se calculează în conformitate cu cererea individuală și pe baza sumei solicitate. Dacă dvs., ca solicitant, v-ați justificat cererea într-un mod suficient, daunele-interese vor fi calculate în conformitate cu pierderile suferite. Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor calculează pierderea pentru fiecare cerere de despăgubire, pe baza normelor aplicabile (de exemplu, pierderea unor venituri se calculează ca diferență între venitul preconizat și venitul efectiv din perioada solicitată). Dacă ați furnizat documente numai pentru unele părți ale cererii, despăgubirea va fi plătită numai pentru suma în cazul cărei există justificări. În unele cazuri, Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor va calcula despăgubirea ca sumă estimativă. Acest lucru se poate întâmpla în cazurile în care nu ați putut calcula dvs. cuantumul despăgubirii.

Despăgubirea se calculează pe bază tarifară. Unele dintre aceste rate de despăgubire sunt ajustate o dată pe an, la 1 ianuarie. Printre altele, despăgubirea pentru durere și suferință se plătește la o rată de 200 DKK (2018) pentru fiecare zi de boală. Vătămarea permanentă se calculează în funcție de gradul de vătămare, iar despăgubirea se plătește și ea în funcție de gradul de vătămare, fiind de 8 790 DKK (2018) pentru fiecare grad. Despăgubirea pentru răspunderea civilă și încălcarea gravă se calculează pe baza gravității și a naturii agresiunii la care a fost expusă victima, inclusiv în funcție de infracțiunea care a avut loc.

Există o sumă minimă/maximă care poate fi acordată?

Nu există o limită globală cu privire la suma care se poate plăti pentru despăgubiri și daune-interese. În prezent, Danemarca nu are o limită minimă pentru sumele care se pot acorda pentru despăgubiri și daune-interese. Totuși, există o sumă maximă pentru unele elemente pentru care se poate acorda despăgubirea. A se vedea, în acest sens, lista de mai jos:

  • Durere și suferință 76 500 DKK (2018)
  • Vătămare permanentă 879 000 DKK (2018)
  • Pierderea capacității de obținere a unor venituri 9 227 500 DKK (2018)
  • Sumă tranzitorie 165 500 DKK (2018)
  • Daune materiale 132 000 DKK (2018)

În cazuri excepționale, daunele-interese pentru vătămarea permanentă pot fi evaluate la 120 de procente, astfel că suma maximă este de 1 054 000 DKK (2018).

Trebuie să specific suma în formularul de cerere? Dacă da, pot obține instrucțiuni privind modul de calcul sau alte aspecte?

Nu trebuie să calculați suma totală pentru toate cererile depuse. Trebuie însă ca, pe lângă aspectele individuale pentru care se poate plăti despăgubirea, să introduceți cuantumul pentru care solicitați despăgubire. Totuși, calculul tuturor sumelor nu reprezintă o condiție pentru a primi despăgubirea.

Pentru modul de calcul al veniturilor pierdute, a se vedea prima pagină a formularului de cerere. Ca solicitant sau potențial solicitant, consiliul vă poate oferi informații privind modul în care se calculează și se justifică cererile de despăgubiri. Puteți obține îndrumări și cu privire la factorii pe care se pune accentul în legătură cu aspectele individuale pentru care se pot plăti despăgubiri.

Nu trebuie să calculați despăgubirile pentru prejudiciile psihologice, deoarece daunele-interese vor fi calculate pe bază tarifară, în funcție de amploarea prejudiciului.

Despăgubirea pe care o primesc din alte surse pentru pierderea suferită (precum sistemul de asigurare al angajatorului meu sau un sistem privat de asigurare) va fi dedusă din despăgubirea plătită de autoritate/organism?

Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor nu plătește despăgubiri dacă prejudiciile suferite de solicitant sunt acoperite de autorul infracțiunii sau de o poliță de asigurare sau de alte beneficii sub forma unei despăgubiri efective. Prin urmare, ca principiu, nu este vorba, de exemplu, dacă plata oferită de asigurare este dedusă sau nu atunci când Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor prelucrează cererea, ci mai degrabă cine ar trebui să plătească despăgubirea. Dacă s-a constatat că societatea de asigurări a refuzat plata despăgubirii, cazul poate fi luat în considerare de Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor.

Dacă solicitantul a încheiat o poliță de asigurare privată împotriva accidentelor și a primit o indemnizație de invaliditate sau o despăgubire pentru vătămare permanentă, aceasta nu va conduce la diminuarea sau la anularea despăgubirii pentru vătămarea permanentă sau a despăgubirii pentru pierderea capacității de obținere a unor venituri. Despăgubirea nu va fi diminuată nici dacă persoana vătămată a primit prestații sociale din partea autorităților publice pentru prejudiciul suferit (cum ar fi o pensie, subvenții salariale sau altele similare).

Dacă solicitantul a încheiat o asigurare cu o societate de asigurări de sănătate, cheltuielile legate de tratament nu vor fi rambursate în măsura în care cheltuielile sunt rambursate prin polița de asigurare. Mai mult, nu se acordă nicio despăgubire în măsura în care tratamentul se poate efectua gratuit prin asigurarea publică de sănătate sau prin alte servicii publice.

În legătură cu accidentele de muncă, Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor poate plăti despăgubiri numai pentru durere și suferință, pentru pierderea unor venituri și pentru cererile legate de anumite diferențe, precum și despăgubiri pentru răspunderea civilă și încălcarea gravă, devreme ce toate celelalte aspecte, inclusiv despăgubirea pentru recuperarea cheltuielilor etc., sunt acoperite prin asigurarea legală pentru accidentele de muncă încheiată de angajator.

Pot primi un avans din despăgubire? Dacă da în ce condiții?

Poziția fundamentală este că despăgubirea și daunele-interese nu sunt plătite în avans, ci numai la soluționarea finală a cererii.

Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor are, în unele cazuri, o politică de plată a despăgubirii pentru vătămarea permanentă. Poziția fundamentală a Consiliului danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor este să aștepte ca Autoritatea de asigurare a pieței muncii (Erhvervssikring ) să se pronunțe asupra gradului de despăgubire, însă dacă se consideră probabil că solicitantul a suferit o vătămare permanentă semnificativă exclusiv ca urmare a vătămării, Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor poate acorda daune-interese cu titlu de acont.

Pot primi despăgubiri complementare sau suplimentare (de exemplu, ca urmare a unei modificări a circumstanțelor sau a înrăutățirii stării de sănătate etc.) după luarea deciziei principale?

Da. Dacă, după decizia luată de Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor, se constată că vătămarea se agravează și duce la noi pierderi, aceste pierderi pot fi soluționate de Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor. În acest sens, ar trebui menționat că există un termen de 2 ani în care se poate transmite cererea către Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor. Termenul de 2 ani se calculează din momentul în care solicitantul a avut cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință că prejudiciul a cauzat noi pierderi.

Despăgubirea pentru recuperarea unor costuri viitoare și a altor viitoare pierderi ca urmare a prejudiciului se stabilește ca sumă de capital. Prin urmare, dacă solicitantul a primit deja despăgubiri pentru recuperarea viitoarelor cheltuieli etc., acesta nu are dreptul să solicite ulterior reluarea cauzei numai pentru a primi despăgubiri suplimentare pentru recuperarea cheltuielilor și a altor pierderi.

Ce documente justificative trebuie să includ în cerere?

Nu există cerințe legate de trimiterea de către solicitant a unor documente justificative împreună cu cererea. Cererea este transmisă Consiliului danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor prin intermediul poliției, care trimite documentele din dosarele penale.

Dacă Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor constată că cererea intră sub incidența Legii privind despăgubirea victimelor, acesta va analiza în continuare pretențiile transmise. Pentru soluționarea acestora, consiliul are adesea nevoie de diferite documente, în funcție de despăgubirile cerute de solicitant. Soluționarea cauzei poate fi accelerată dacă solicitantul trimite, împreună cu formularul de cerere, documente pentru cererile depuse. De asemenea, ar fi indicat ca solicitantul să trimită, împreună cu cererea, orice refuz din partea societății de asigurări de a plăti despăgubiri pentru daune.

De exemplu, documentele pot include chitanțe pentru cheltuielile suportate în legătură cu încălcarea Codului penal danez. În plus, dosarele medicale și certificatele medicale sunt adesea utilizate pentru a stabili amploarea prejudiciului. În ceea ce privește pierderea unor venituri și a capacității de obținere a unor venituri, solicitantul ar trebui să trimită documente legate de veniturile sale atât înainte de vătămare, cât și în urma vătămării, sub forma unor fișe de salariu, a unor declarații anuale și, dacă este cazul, a unei declarații privind salariul din partea angajatorului. În unele cazuri, se utilizează de asemenea dosarele municipale.

În situațiile în care Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor consideră că sunt necesare documente suplimentare pentru soluționarea cazului, acesta va atrage atenția solicitantului în acest sens și va solicita trimiterea acestor documente.

Trebuie plătite taxe administrative sau alte taxe la primirea și prelucrarea cererii?

Nu. Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor soluționează cazul în mod gratuit pentru solicitant.

Ce autoritate decide cu privire la cererile de despăgubire (în cazurile naționale)?

În Danemarca, decizia privind despăgubirile și daunele-interese care se acordă victimelor unei infracțiuni este luată de un consiliu instituit de Ministerul Justiției. Această autoritate se numește Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor.

Deciziile pot fi, de asemenea, luate de instanțele din Danemarca în cadrul unei acțiuni penale sau al unei acțiuni civile ulterioare, de exemplu în cazul în care decizia Consiliului danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor este prezentată în fața instanței.

Unde trebuie să trimit cererea (în cazurile naționale)?

Cererea trebuie trimisă secției de poliție din circumscripția în care a fost denunțată infracțiunea. Poliția trimite apoi cazul Consiliului danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor, împreună cu dosarele penale.

Dacă aveți deja un caz în curs de examinare de către consiliu, trebuie să trimiteți cererea pe suport de hârtie către Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor, la următoarea adresă: Toldboden 2, 2. sal, DK-8800 Viborg sau în format digital, la erstatningsnaevnet@erstatningsnaevnet.dk.

Trebuie să fiu prezent în timpul procedurii și/sau când se ia decizia asupra cererii?

Prelucrarea administrativă

Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor tratează cererile în scris. Decizia este luată în scris, iar solicitantul primește o copie pe suport de hârtie sau o copie în format digital. Prin urmare, solicitantul nu trebuie să fie prezent în timpul procedurii.

Procedura judiciară

Dacă cererea este soluționată de instanță în timpul acțiunii penale sau, ulterior, printr-o acțiune împotriva Consiliului danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor, solicitantul are posibilitatea de a fi prezent în timpul ședinței principale de judecată. În acest context, nu există cerința ca solicitantul să fie prezent dacă acesta este reprezentat de un avocat și dacă nu este citat pentru a depune mărturie în instanță.

Cât timp durează (aproximativ) să primesc o decizie cu privire la o cerere de despăgubire din partea autorității?

Termenul de soluționare a cazurilor de către Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor poate varia considerabil, de la un caz la altul. Aceasta se datorează, printre altele, circumstanțelor specifice ale cazului, faptului că este posibil să fie nevoie să se obțină informații suplimentare de la agenții precum poliția, medici sau alte autorități; în mod similar, în cazurile care implică o vătămare permanentă sau pierderea capacității de obținere a unor venituri, ar putea fi nevoie să se înainteze cazul Autorității de asigurare a pieței muncii, o etapă care ar putea prelungi termenul de soluționare.

Peste 50 % dintre cazurile noi primite de Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor sunt soluționate în termen de 50 de zile, conform unei proceduri accelerate, utilizate în cazurile simple. Acestea includ cazurile în care s-a luat o decizie finală atât cu privire la vinovăție, cât și cu privire la cuantumul despăgubirii.

În situația în care cazul nu poate fi soluționat prin această procedură accelerată, termenul obișnuit de soluționare a cazurilor de către Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor este în prezent de până la 18 luni din momentul în care consiliul primește o nouă cerere de despăgubire.

Puteți grăbi soluționarea cazului dacă trimiteți Consiliului dovezi privind cererile dvs. Documentele pot include, de exemplu, chitanțe pentru achiziționarea de medicamente, un certificat medical pentru perioada de boală sau o declarație din partea angajatorului cu privire la pierderea unor venituri ca urmare a vătămării.

Dacă nu sunt mulțumit de decizia autorității, cum o pot contesta?

Decizia Consiliului danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor nu poate fi contestată în fața altor autorități administrative. Dacă doriți să modificați decizia, trebuie mai întâi să contactați Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor și să explicați motivul pentru care nu sunteți de acord cu decizia. Consiliul va evalua apoi dacă există vreun temei pentru a redeschide examinarea cazului. Criteriul determinant pentru redeschiderea cazului este ca solicitantul să fi prezentat informații noi și relevante, importante pentru soluționarea cazului.

În cazul în care Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor își menține decizia, puteți solicita revizuirea deciziei consiliului în instanță.

Există, de asemenea, opțiunea de a face recurs la Ombudsmanul din cadrul Parlamentului.

De unde pot obține formularele necesare și alte informații privind modul de depunere a cererii?

Formularele și informațiile privind modalitatea de a solicita despăgubiri și daune-interese sunt disponibile pe site-ul Consiliului danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor.

Există o linie telefonică specială pentru asistență sau un site pe care le pot utiliza?

Solicitanții care au întrebări legate de despăgubirea victimelor infracțiunilor pot contacta Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor la numărul de telefon: + 45 33 92 33 34, între orele 10:00 și 15:00, de luni până joi, iar vineri, între orele 10:00 și 14:00.

Pot obține asistență juridică (ajutor din partea unui avocat) la întocmirea cererii?

Da. Ca parte vătămată în cadrul unei cauze penale, în anumite condiții, puteți avea dreptul la un avocat desemnat ad litem. Este de datoria avocatului ad litem să ajute la formularea cererilor de despăgubiri atât în procedurile penale, cât și către Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor.

Consiliul danez de indemnizare a victimelor infracțiunilor nu poate desemna un avocat pentru solicitant. Desemnarea se face de către instanța districtuală din zona în care s-a săvârșit infracțiunea.

În plus, în Danemarca există diferite organizații de asistență juridică.

Există vreo organizație de sprijin pentru victime care mă poate ajuta să solicit despăgubiri?

Ultima actualizare: 04/05/2022

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.