Dacă cererea mea urmează să fie soluționată în această țară

Austria

Conținut furnizat de
Austria

Pentru ce tip de infracțiune pot obține despăgubiri?

În conformitate cu Legea privind victimele infracțiunilor (Verbrechensopfergesetz, VOG), BGBl. nr. 288/1972, se acordă despăgubiri persoanelor fizice atunci când este probabil ca acestea să fi suferit vătămări corporale sau ca sănătatea acestora să fi fost afectată ca urmare a unui act ilegal deliberat pentru care la data adoptării deciziei este prevăzută o pedeapsă cu închisoarea de cel puțin șase luni.

Pentru ce tip de prejudiciu pot obține despăgubiri?

Pentru orice act ilegal deliberat pentru care este prevăzută o pedeapsă cu închisoarea de cel puțin șase luni, care a condus la vătămări corporale sau în urma căruia sănătatea a fost afectată.

Pot obține despăgubiri dacă sunt rudă sau persoană aflată în întreținerea unei victime care a decedat ca urmare a unei infracțiuni? Ce rude sau persoane aflate în întreținere pot obține despăgubiri?

Da. Membrii de familie aflați în întreținerea persoanei decedate în temeiul dreptului civil (copii, soț/soție) sunt eligibili pentru a obține despăgubiri.

Pot obține despăgubiri dacă sunt rudă sau persoană aflată în întreținerea unei victime care a supraviețuit? Ce rude sau persoane aflate în întreținere pot obține despăgubiri în acest caz?

Da, în cazul în care victima a fost rănită grav. De asemenea, infracțiunea trebuie să fi cauzat unui membru al familiei (copil, părinte, soț/soție, frate/soră) un șoc, având drept consecințe dificultăți psihologice cu relevanță clinică.

Pot obține despăgubiri dacă nu sunt cetățean al unei țări a UE?

Da. Cu condiția ca infracțiunea să fi fost săvârșită pe teritoriul Austriei după data de 30 iunie 2005. De regulă, solicitanții trebuie să fi avut reședința legală în Austria la momentul săvârșirii infracțiunii.

Pot solicita despăgubiri din partea acestei țări dacă locuiesc aici sau provin de aici (aceasta este țara mea de reședință sau de cetățenie) chiar dacă infracțiunea a fost săvârșită într-o altă țară a UE? Pot solicita despăgubiri din partea acestei țări în loc să solicit despăgubiri în țara în care a avut loc infracțiunea? Dacă da, în ce condiții?

În conformitate cu Legea privind victimele infracțiunilor, cetățenii austrieci și cetățenii UE (în cazul în care reședința lor obișnuită era în Austria înainte de săvârșirea infracțiuni) au, de asemenea, în principiu dreptul la despăgubiri pentru vătămări suferite în străinătate.

În conformitate cu articolul 2 din Directiva 2004/80/CE a Consiliului, despăgubirea se plătește de către autoritatea competentă a statului membru pe teritoriul căruia a fost săvârșită infracțiunea.

Pentru a putea solicita despăgubiri, trebuie să fi denunțat mai întâi infracțiunea la poliție?

Victima și supraviețuitorii aflați în întreținerea sa trebuie să participe la acțiunile de cercetare a infracțiunii și de căutare a autorului infracțiunii, în caz contrar orice cerere de despăgubire poate fi respinsă.

Trebuie să aștept rezultatul cercetărilor efectuate de poliție sau ale procedurii penale înainte să pot solicita despăgubiri?

Nu.

Trebuie să solicit mai întâi despăgubiri de la autorul infracțiunii - dacă acesta a fost identificat?

Nu.

Dacă autorul infracțiunii nu a fost identificat sau condamnat, mai pot primi despăgubiri? Dacă da, ce probe trebuie să prezint pentru a-mi susține cererea de despăgubire?

Nu este necesar ca autorul infracțiunii să fi fost identificat sau condamnat. Este suficient ca o infracțiune să fi avut loc.

Există un termen în care trebuie să solicit despăgubiri?

Pentru a beneficia de asistență cu efect retroactiv, majoritatea cererilor trebuie formulate în termen de trei ani de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul în care cererea este depusă după acest termen, asistența se plătește începând cu luna care urmează celei în care a fost formulată cererea.

Care sunt prejudiciile și cheltuielile acoperite de despăgubiri?

Este posibilă acordarea următoarelor tipuri de asistență:

1. despăgubiri pentru pierderea veniturilor sau a mijloacelor de întreținere;

2. îngrijire terapeutică
(a) asistență medicală;
(b) medicamente;
(c) accesorii medicale;
(d) îngrijire instituțională;
(e) tratament stomatologic;
(f) măsuri de îmbunătățire a stării de sănătate [articolul 155 din Legea generală privind asigurările sociale (Allgemeines Sozialversicherungsgesetz), BGBl. nr. 189/1955];

2a. acoperirea costurilor aferente intervențiilor în situație de criză efectuate de psihologi specializați în psihologia sănătății și în psihologie clinică și de psihoterapeuți;

3. îngrijire ortopedică
(a) montarea protezelor, a dispozitivelor ortopedice și a altor dispozitive, repararea și înlocuirea acestora;
(b) rambursarea costurilor de modificare a obiectelor de uz cotidian și de amenajare a băilor pentru persoane cu handicap;
(c) subvenții pentru acoperirea costurilor aferente modificării vehiculelor cu tracțiune multiplă pentru un conducător auto cu handicap;
(d) ajutor pentru achiziționarea unor vehicule cu tracțiune multiplă;
(e) orice cheltuieli de deplasare și de transport suportate;

4. reabilitare medicală
(a) internare în instituții medicale care se axează în principal pe reabilitare;
(b) asistență medicală, medicamente și accesorii medicale, dacă acestea sunt necesare în raport direct sau în legătură cu măsura menționată la litera (a);
(c) orice cheltuieli de deplasare și de transport suportate;

5. reabilitare ocupațională
(a) formare profesională pentru recâștigarea sau îmbunătățirea capacității de muncă;
(b) pregătire pentru o nouă meserie;
(c) subvenții sau împrumuturi [articolul 198 alineatul (3) din Legea generală privind asigurările sociale (Allgemeines Sozialversicherungsgesetz, ASVG, 1955)];

6. reabilitare socială
(a) subvenție pentru acoperirea costurilor de obținere a permisului de conducere în cazul în care nu este rezonabil să se preconizeze că persoana cu handicap va putea să utilizeze transportul public;
(b) indemnizație tranzitorie (articolul 306, ASVG, 1955);

7. alocații de îngrijire, indemnizații pentru nevăzători;

8. rambursarea cheltuielilor de înmormântare;

9. ajutoare suplimentare acordate în funcție de nivelul veniturilor;

10. despăgubiri forfetare pentru durere și suferință.

Despăgubirea se plătește printr-o plată unică sau în rate lunare?

Depinde.

Se pot efectua plăți lunare (despăgubiri pentru pierderea de venituri/mijloace de întreținere; ajutoare suplimentare acordate în funcție de nivelul veniturilor; alocații de îngrijire și indemnizații pentru nevăzători) și plăți unice (cum ar fi rambursarea cheltuielilor de înmormântare, despăgubiri forfetare pentru durere și suferință).

În ce mod ar putea să afecteze posibilitatea de a primi despăgubiri și/sau cuantumul acestora comportamentul meu în legătură cu infracțiunea, cazierul meu judiciar sau lipsa cooperării în cursul procedurii de acordare de despăgubiri?

Legea privind victimele infracțiunilor prevede motivele pentru care poate fi refuzată despăgubirea (de exemplu, culpă gravă, implicare într-un scandal).

În ce mod ar putea situația mea financiară să afecteze posibilitatea de a primi despăgubiri și/sau cuantumul acestora?

În majoritatea cazurilor în care se acordă asistență, situația dumneavoastră financiară nu este relevantă. Pierderile de venituri și mijloace de întreținere sunt evaluate în conformitate cu criteriile prevăzute în dreptul civil și nu sunt plafonate în funcție de nivelul veniturilor.

Există alte criterii care ar putea să afecteze posibilitatea de a primi despăgubiri și/sau cuantumul acestora?

Nu.

Cum se vor calcula despăgubirile?

În funcție de situație. În prezent, despăgubirile pentru pierderile de venituri și mijloace de întreținere se calculează pe baza criteriilor prevăzute în dreptul civil.

Există un cuantum minim/maxim care poate fi acordat?

Nu există un cuantum minim al despăgubirilor.

Sunt prevăzute limite de venit sau sume fixe pentru fiecare tip de asistență.

Trebuie să specific cuantumul despăgubirii în formularul de cerere? Dacă da, există instrucțiuni referitoare la modul de calcul sau la alte aspecte?

Nu. Suma este stabilită de autoritatea competentă; cu toate acestea, victima trebuie să colaboreze în cadrul procedurii și să furnizeze informațiile necesare.

O eventuală despăgubire pe care o primesc din alte surse (de exemplu, de la angajator sau de la un sistem de asigurare privat) pentru prejudiciile pe care le-am suferit va fi dedusă din despăgubirea plătită de autoritate/organism?

Ajutoarele de stat (cum ar fi ajutorul de șomaj) și prestațiile de asigurări sociale (pensiile de invaliditate etc.) vor fi luate în calcul și vor fi deduse din cuantumul despăgubirilor pentru pierderea de venituri în conformitate cu Legea privind victimele infracțiunilor.

Pot primi un avans din despăgubiri? Dacă da, în ce condiții?

Da. În cazul în care asistența financiară se dovedește necesară în regim de urgență. Cererea trebuie să fie întemeiată.

Pot obține despăgubiri complementare sau suplimentare (de exemplu, ca urmare a unei modificări a circumstanțelor sau a înrăutățirii stării mele de sănătate etc.) după pronunțarea deciziei principale?

Da

Ce documente justificative trebuie să depun împreună cu cererea?

În general, cererile de asistență trebuie să fie depuse împreună cu următoarele documente:

  • procura/dovada împuternicirii sau a relației cu victima;
  • certificatul de deces al victimei;
  • copia procesului-verbal de constatare a infracțiunii;
  • copia deciziei/hotărârii judecătorești;
  • rapoarte și certificate medicale;
  • facturi aferente serviciilor medicale;
  • facturi aferente altor cheltuieli (îngrijire, înmormântare);
  • venituri (salarii, prestații sociale, indemnizații);
  • dovada faptului că solicitantul beneficiază (sau nu beneficiază) de prestații din alte surse (asigurări sociale, asigurări private);
  • un extras recent de cazier judiciar al solicitantului.

Autoritatea competentă va solicita, de asemenea, documente.

Există taxe administrative sau de alt tip care trebuie plătite pentru primirea și soluționarea cererii?

Nu.

Ce autoritate soluționează cererile de despăgubire (în cazurile naționale)?

Oficiul Federal pentru Afaceri Sociale și Persoane cu Handicap, Ministerul Afacerilor Sociale (Bundesamt für Soziales und Behindertenwesen - Sozialministeriumservice).
Babenbergerstraße 5, A-1010 Viena

Tel.: 0043 158831
Fax: 0043(0)10599882516

e-mail: post.wien@sozialministeriumservice.at

Unde trebuie să trimit cererea (în cazurile naționale)?

Către Bundesamt für Soziales und Behindertenwesen (Sozialministeriumservice).
Babenbergerstraße 5, A-1010 Viena

Tel.: 0043 158831
Fax: 0043(0)10599882516

e-mail: post.wien@sozialministeriumservice.at

Trebuie să fiu prezent pe parcursul procedurii și/sau atunci când se soluționează cererea?

Este posibil să vi se solicite să participați la procedură (în vederea evaluării de către un expert, pentru a răspunde la întrebări etc.), dar, în general, nu trebuie să fiți prezent.

Cât durează (cu aproximație) soluționarea de către autoritatea competentă a unei cereri pentru acordarea de despăgubiri?

Durata procedurii depinde de tipul de despăgubire solicitat. Procesul decizional durează de obicei câteva luni.

Dacă nu sunt mulțumit de decizia autorității, cum o pot contesta?

Puteți introduce o acțiune împotriva deciziei Ministerului Afacerilor Sociale la Tribunalul Administrativ Federal (Bundesverwaltungsgericht) [acțiunile pot fi introduse atât la Curtea Constituțională (Verfassungsgerichtshof), cât și la Curtea Administrativă Supremă (Verwaltungsgerichtshof)].

De unde obțin formularele necesare și alte informații cu privire la procedura de urmat pentru solicitarea de despăgubiri?

Nu trebuie să completați un formular pentru introducerea unei cereri. Informațiile sunt furnizate de Ministerul Afacerilor Sociale și sunt publicate pe site-ul web (împreună cu formularele aferente).

Există o linie de asistență telefonică specială sau un site web special?

Sozial Ministerium - Sozialentschädigung (Ministerul Afacerilor Sociale - Indemnizații sociale)

Sozial Ministerium - Sozialentschädigung (Ministerul Afacerilor Sociale - Victimele infracționalității)

Pot beneficia de asistență juridică (asistență din partea unui avocat) pentru formularea cererii?

Ministerul Afacerilor Sociale furnizează informații juridice, însă nu este în măsură să pună la dispoziție sau să plătească un avocat.

Există organizații de sprijinire a victimelor care mă pot ajuta să formulez o cerere pentru acordarea de despăgubiri?

Da, de exemplu Weisser Ring.

Ultima actualizare: 19/08/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.