Restricții privind succesiunile - norme speciale

Bulgaria
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Legea statului membru prevede norme speciale care, din cauza destinației economice, familiale sau sociale ale anumitor bunuri imobile, ale anumitor întreprinderi sau ale altor categorii speciale de bunuri situate în acest stat membru, impune anumite restricții privind succesiunile sau care afectează succesiunile în ceea ce privește acele bunuri?

În conformitate cu dreptul material în vigoare, următorii nu pot fi moștenitori nici prin lege, nici prin testament:

1/cel care nu este conceput la momentul deschiderii succesiunii și

2/ copilul născut neviabil.

Legea introduce o prezumție de viabilitate, până la proba contrară, în beneficiul celui născut viabil.

De asemenea, nu poate fi moștenitoare, din motive de nedemnitate, o persoană care:

1/ a săvârșit un omor cu intenție sau o tentativă de omor cu intenție asupra defunctului, soțului/soției sau copilului acestuia, și complicele persoanei respective, cu excepția cazului în care fapta a fost săvârșită în circumstanțe care exclud incriminarea sau dacă persoana a fost amnistiată;

2/ a acuzat defunctul de o infracțiune pasibilă de pedeapsa cu închisoarea sau de o pedeapsă mai grea, cu excepția cazului în care acuzația trebuie să fie urmărită penal pe baza unei plângeri a victimei, care nu a fost depusă;

3/ a convins sau a împiedicat defunctul prin violență sau fraudă să redacteze, să modifice sau să anuleze un testament ori a îndepărtat, a ascuns sau a corectat testamentul ori a utilizat cu bună știință un testament fals.

Persoana nedemnă de a moșteni poate moșteni numai dacă defunctul a recunoscut-o în mod expres ca fiind demnă de a moșteni, prin act notarial sau testament.

Persoana nedemnă de a moșteni în favoarea căreia defunctul a întocmit un testament, cunoscând cauza nedemnității și fără să o fi recunoscut în mod expres ca fiind demnă de a moșteni, moștenește numai în limitele testamentului.

Potrivit articolului 54 din Codul familiei în vigoare, după divorț, foștii soți încetează să mai fie moștenitori legali unul altuia și pierd beneficiile care decurg din dispozițiile anterioare în caz de deces.

Această regulă nu se aplică însă dacă defunctul a declarat în mod expres că dispozițiile testamentare vor produce efecte și după divorț.

La rândul său, Legea privind proprietatea recunoaște o limitare a succesiunii în beneficiul unui stat străin, prevăzând că un stat străin nu poate dobândi un drept de proprietate asupra unui bun imobil în statul în care are loc succesiunea.

Legislația bulgară prevede două limite suplimentare prin legi speciale privind succesiunea asupra bunurilor imobile, ca urmare a caracterului special al acestora.

Astfel, Legea privind proprietatea și exploatarea terenurilor agricole introduce norme speciale privind succesiunea asupra unor astfel de proprietăți – terenuri agricole.

În temeiul articolului 36 din legea menționată, atunci când străinii dobândesc un drept de proprietate asupra unui teren agricol ca urmare a unei succesiuni legale, dar nu îndeplinesc condițiile prevăzute de Tratatul de aderare a Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană, sau atunci când nicio altă dispoziție nu este prevăzută într-un acord internațional ratificat în temeiul articolul 22 alineatul (2) din Constituția Republicii Bulgaria, aceștia sunt obligați, în termen de trei ani de la deschiderea succesiunii (sau a restituirii bunurilor), să transfere dreptul de proprietate persoanelor care au dreptul să dobândească astfel de bunuri.

O limită similară este prevăzută la articolul 24 alineatul (1) din Legea privind pădurile în ceea ce privește proprietatea care constituie un teritoriu forestier: atunci când străinii dobândesc un drept de proprietate asupra pădurilor și a terenurilor forestiere prin succesiune legală, dar nu îndeplinesc condițiile prevăzute în Tratatul de aderare a Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană, sau atunci când nicio altă dispoziție nu este prevăzută într-un acord internațional ratificat în temeiul articolul 22 alineatul (2) din Constituția Republicii Bulgaria, aceștia sunt obligați, în termen de trei ani de la deschiderea succesiunii, să transfere dreptul de proprietate persoanelor care au dreptul să dobândească astfel de bunuri.

2 În temeiul legii statului membru, aceste norme speciale se aplică succesiunii în ceea ce privește bunurile menționate anterior indiferent de legea aplicabilă succesiunii?

Potrivit regulii generale conform căreia, în caz de conflict, normele speciale prevalează asupra normelor generale, normele restrictive sus-menționate se aplică de fiecare dată când sunt îndeplinite condițiile de fond în acest sens.

3 În temeiul legii statului membru, există proceduri speciale pentru a garanta respectarea normelor speciale menționate anterior?

Legea privind proprietatea și utilizarea terenurilor agricole a instituit o procedură specifică ce garantează îndeplinirea obligației prevăzute la articolul 36 alineatul (1) din legea menționată, prevăzând că, în cazul nerespectării termenului indicat în această dispoziție pentru transferul dreptului de proprietate de către străin, statul poate răscumpăra terenurile agricole la prețurile stabilite prin decret al Consiliului de Miniștri.

Autorizarea prevăzută de Legea privind pădurile pentru un bun care constituie teritoriu forestier este similară: în cazul nerespectării termenului prevăzut la articolul 24 alineatul (1), statul poate răscumpăra terenurile forestiere la prețurile stabilite prin decret al Consiliului de Miniștri.

Ultima actualizare: 24/08/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.