Licitația judiciară este procedura prin intermediul căreia se organizează o vânzare la licitație publică a bunurilor debitorului, cu scopul de a colecta suma de bani necesară pentru a satisface creanța creditorului. Scoaterea la licitație poate fi organizată de un judecător sau de o persoană pe care acesta o desemnează în acest sens, de o autoritate competentă sau de alte entități publice sau private (autorizate în conformitate cu legislația țării în cauză).
Informații pe regiuni
Licitații judiciare - definiție
Glosar de termeni în domeniul licitațiilor judiciare
Lista țărilor din UE în care există deja licitații judiciare online
Licitația judiciară este în mod normal precedată de indisponibilizarea bunurilor respective, adică de actul prin care creditorul sau autoritatea competentă identifică și pune sechestru pe activele care pot fi valorizate pentru satisfacerea creanței. Se pot indisponibiliza bunuri mobile și imobile, precum și creanțele pe care debitorul le deține față de un terț. În cazul creanțelor însă procedura de executare nu se încheie prin vânzare, ci prin alocarea acelei creanțe - anterior deținute de debitor - creditorului său.
Există diferite tipuri de licitații judiciare în statele membre ale UE, reglementate la nivel național. În unele țări din UE, licitația judiciară se poate desfășura online, astfel încât participanții să nu fie nevoiți să se prezinte personal în fața judecătorului, în instanță sau la alte entități publice sau private.
Licitația judiciară este de obicei supervizată de un judecător, care poate desemna un terț pentru îndeplinirea acestei sarcini (o societate sau o persoană independentă autorizată în mod expres) sau de alte entități (de exemplu, un executor judecătoresc sau alte autorități de asigurare a respectării legii). Înainte de licitație trebuie îndeplinite formalitățile de publicitate corespunzătoare.
În curând, vor fi încărcate informații pe paginile naționale. Dacă drapelul din dreptul țării este marcat în gri, înseamnă că informațiile respective nu sunt încă disponibile.
Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.