1 Care sunt condiţiile pentru obţinerea divorţului?
Conform articolului 1564 prima teză din Codul civil (Bürgerliches Gesetzbuch, BGB), o căsătorie poate fi desfăcută prin divorț doar prin hotărâre judecătorească, la cererea unuia sau a ambilor soți.
Căsătoria poate fi desfăcută în cazul în care aceasta s-a destrămat [articolul 1565 alineatul (1) prima teză din Codul civil]. Acest lucru depinde de situația actuală a căsătoriei și de prognoza pentru viitor. Legiuitorul a elaborat următoarele prezumții pentru destrămarea căsătoriei:
- Se consideră că o căsătorie s-a destrămat atunci când între soți nu mai există comunitate de viață și când nu se întrevede ca această comunitate de viață să fie restabilită [articolul 1565 alineatul (1) a doua teză din Codul civil].
- Conform articolului 1566 din Codul civil, instanța prezumă, în mod irefutabil, că o căsătorie s-a destrămat dacă soții locuiesc despărțiți de mai mult timp și dacă:
- ambii soți solicită divorțul și deja locuiesc despărțiți de un an; sau
- unul dintre soți solicită divorțul, iar celălalt este de acord și deja locuiesc despărțiți de un an; sau
- unul dintre soți solicită divorțul, iar celălalt nu este de acord, dar soții deja locuiesc despărțiți de trei ani.
- Dacă soții locuiesc despărțiți de mai puțin de un an, căsătoria poate fi desfăcută prin divorț doar în câteva situații excepționale, de exemplu, în cazul în care continuarea căsătoriei ar fi nerezonabilă pentru solicitant din rațiuni care țin de persoana celuilalt soț (de exemplu, în cazul abuzului fizic de către celălalt soț) [articolul 1565 alineatul (2) din Codul civil].
2 Care sunt motivele de divorţ?
Singurul motiv de divorț recunoscut de dreptul german este destrămarea căsătoriei. Legea nu prevede divorțul bazat pe culpa unuia dintre soți.
3 Care sunt efectele juridice ale unui divorţ în ceea ce priveşte:
3.1 relaţiile personale dintre soţi (de exemplu numele de familie)
Soțul divorțat își păstrează numele de după căsătorie conform acordului dintre soți. Printr-o declarație dată la starea civilă, soții pot reveni la numele dinaintea căsătoriei sau la numele pe care îl dețineau până la luarea numelui după căsătorie sau își pot adăuga, înainte de sau după numele de după căsătorie, numele dinaintea căsătoriei sau numele pe care îl dețineau până la luarea numelui după căsătorie [articolul 1355 alineatul (5) din Codul civil].
3.2 împărţirea bunurilor soţilor
3.2.1 împărțirea locuinței și a bunurilor gospodărești
În principiu, în temeiul articolelor 1568a și 1568b din Codul civil, se aplică următoarele dispoziții în ceea ce privește locuința comună și împărțirea bunurilor gospodărești după divorț: soțul care depinde cel mai mult de utilizarea domiciliului sau a bunurilor gospodărești poate solicita cedarea locuinței sau a bunurilor gospodărești de către celălalt soț. În acest sens, trebuie luate în considerare circumstanțele ambilor soți și interesul superior al copiilor.
În cazul unei locuințe închiriate, soțul căruia i se permite să rămână în locuință preia contractul de închiriere, indiferent dacă, anterior, chiriași erau ambii soți sau doar unul dintre aceștia.
În cazul unei locuințe deținute în proprietate, se aplică următoarele dispoziții:
- dacă doar unul dintre soți este proprietarul fostei locuințe, celălalt are dreptul de a o utiliza doar în situații excepționale, în special dacă acest lucru este necesar pentru a evita greutăți injuste, a se vedea articolul 1568a alineatul (2) din Codul civil;
- dacă soții dețin locuința în comun, se aplică principiul menționat la primul paragraf.
În ambele cazuri, atât soțul căruia i-a fost atribuită locuința, cât și soțul care nu își mai poate utiliza proprietatea au dreptul de a solicita încheierea unui contract de închiriere între ei și stabilirea unei chirii în conformitate cu condițiile locale.
În ceea ce privește bunurile gospodărești, trebuie să se facă o distincție între cele deținute în comun de soți și cele care îi aparțin doar unuia dintre aceștia:
- în cazul bunurilor gospodărești deținute în comun, se aplică principiile menționate la primul paragraf în legătură cu această chestiune. Soțul care trebuie să renunțe la bunurile gospodărești poate solicita o despăgubire adecvată pentru acestea.
- celălalt soț nu are niciun drept asupra bunurilor gospodărești care aparțin unui singur soț.
3.2.2 egalizarea bunurilor dobândite
Dacă soții trăiesc în regimul de participare la bunurile matrimoniale și nu ajung la un acord cu privire la împărțirea bunurilor la divorț, bunurile dobândite pot fi egalizate, la cererea unuia dintre soți, într-o procedură judiciară separată (articolul 1372 și urm. din Codul civil). Aceasta se desfășoară după cum urmează:
Punctul de pornire pentru calcul este valoarea bunurilor fiecărui soț la momentul căsătoriei (bunuri inițiale, articolul 1374 din Codul civil) și la finalul regimului de participare (bunuri finale, articolul 1375). Bunurile moștenite sau donate unui soț în timpul căsătoriei se adaugă la bunurile inițiale ale soțului respectiv. Data de referință relevantă pentru calculul bunurilor finale este data la care celuilalt soț i s-a comunicat cererea de divorț. Bunurile dobândite reprezintă valoarea cu care bunurile finale ale unui soț depășesc bunurile inițiale (articolul 1373). Persoana cu bunuri dobândite de valoare mai scăzută are dreptul la jumătate din diferența de valoare față de bunurile dobândite ale celeilalte persoane (cerere de egalizare) [articolul 1378 alineatul (1)]. Cererea de egalizare a bunurilor dobândite implică plata unei sume de bani. De regulă, persoana care are dreptul la egalizare nu poate solicita transferul unor bunuri care aparțin persoanei care are obligația de a plăti cuantumul cererii de egalizare. Cu toate acestea, în situații excepționale, instanța pentru cauze de familie (Familiengericht) poate transfera și bunuri individuale (articolul 1383). Totuși, acest lucru este posibil doar dacă
- este rezonabil pentru persoana care are obligația de a plăti cuantumul cererii de egalizare și
- se permite astfel evitarea inechităților semnificative pentru persoana care are dreptul la egalizare, inechități care ar apărea în cazul în care bunurile dobândite s-ar egaliza în numerar.
Valoarea acestor bunuri transferate se compensează cu cererea de egalizare.
În locul regimului de participare la bunuri, soții pot opta, în temeiul dreptului german, și pentru regimul separației de bunuri stipulat într-un act notarial (articolul 1414), pentru regimul comunității de bunuri (articolele 1415-1518) sau pentru regimul opțional al comunității de achiziții (articolul 1519).
3.2.3 pensiile soților
În orice caz, drepturile la pensie cumulate de soți pe perioada căsătoriei (de exemplu, dreptul la prestații în cadrul sistemului legal de pensii, al sistemului de pensii al funcționarilor publici, al sistemului de pensii de serviciu sau al sistemelor private de pensii pentru limită de vârstă și de handicap) se împart în două la divorț, prin egalizarea drepturilor de pensie. Acest lucru garantează că ambii soți își împart în mod egal drepturile dobândite pe perioada căsătoriei și că fiecare soț primește drepturi la pensie independente.
3.3 copiii minori ai soţilor
3.3.1 răspunderea părintească
Dacă părinții dețin împreună răspunderea părintească, aceasta continuă și după divorț. Excluzând cazurile în care este amenințată bunăstarea copilului, problema răspunderii părintești este examinată și decisă de către instanță numai în cazurile în care unul dintre părinți introduce în instanța specializată în dreptul familiei o cerere pentru a-i fi acordată răspunderea părintească unică sau a-i fi transferată o parte din aceasta. O astfel de solicitare trebuie aprobată dacă celălalt părinte este de acord și dacă, în cazul în care copilul are cel puțin 14 ani, acesta nu obiectează sau dacă anularea răspunderii părintești comune și transferul către solicitant sunt în interesul superior al copilului [articolul 1671 alineatul (1) din Codul civil]. Dreptul german presupune, în general, că este în interesul superior al copilului să mențină contacte cu ambii părinți și, prin urmare, acordă copilului dreptul de a menține contacte cu ambii părinți și prevede că ambii părinți au dreptul și datoria de a menține contacte cu copilul [articolul 1684 alineatul (1)]. Această dispoziție se aplică indiferent de atribuirea răspunderii părintești.
3.3.2 obligația de întreținere
Părinții au datoria de a asigura întreținerea copiilor (articolul 1601 din Codul civil). Copiii au dreptul la întreținere atâta vreme cât sunt incapabili de a se întreține singuri (articolul 1602). Datoria de întreținere pe care o au părinții este condiționată de capacitatea lor financiară (articolul 1603). Cu toate acestea, datoria de întreținere a părinților față de copiii lor este înțeleasă în sens larg, și anume, în ceea ce privește capacitatea financiară, ceea ce contează este venitul realizabil, nu doar venitul disponibil [articolul 1603 alineatul (2)]. În principiu, părinții trebuie să asigure întreținerea copiilor proporțional cu situația veniturilor și a averii lor. Cu toate acestea, un părinte care are grijă de un copil își îndeplinește obligația de întreținere, de regulă, prin îngrijirea și educarea copilului [articolul 1606 alineatul (3)]. Prin urmare, de regulă, după divorțul părinților, doar părintele în a cărui gospodărie nu locuiește copilul are obligația de a-și plăti datoria de întreținere în numerar.
Întreținerea copilului cuprinde toate cerințele de trai ale copilului, inclusiv costul unei educații corespunzătoare (articolul 1610).
3.4 obligaţia de a plăti pensie de întreţinere celuilalt soţ?
Soții trebuie să se întrețină singuri după divorț (articolul 1569 din Codul civil). Este suficient în consecință ca aceștia să desfășoare o activitate profesională adecvată [articolul 1574 alineatul (1)]. Atunci când este nevoie de acest lucru pentru a putea desfășura o activitate profesională adecvată, ei trebuie să urmeze o formă de educație, de formare sau de recalificare profesională, dacă există șanse să finalizeze cu succes aceste cursuri [articolul 1574 alineatul (3) din cod].
Cu toate acestea, soțul divorțat are dreptul la pensie de întreținere în următoarele situații:
- atât timp cât și în măsura în care nu i se poate pretinde să desfășoare o activitate profesională, dat fiind că are grijă de un copil comun (articolul 1570 din Codul civil) sau ca urmare a unei boli ori a altei infirmități sau diminuări a capacităților fizice sau intelectuale (articolul 1572);
- atât timp cât și în măsura în care nu mai este probabil ca el să desfășoare o activitate profesională adecvată din cauza vârstei sale, la un anumit moment, în special la momentul divorțului sau al încheierii îngrijirii sau creșterii unui copil al soților (articolul 1571),
- atât timp cât și în măsura în care soțul divorțat urmează o formă de educație, de formare sau de recalificare profesională în scopul de a compensa lacunele în educația sa sau dezavantajele cauzate de căsătorie; soțul divorțat trebuie să înceapă educația, formarea sau recalificarea profesională cât mai curând posibil pentru a obține un loc de muncă remunerat corespunzător care să îi asigure traiul pe termen lung și ca respectiva educație să urmeze a se finaliza cu succes (articolul 1575 din Codul civil);
- atât timp cât și în măsura în care se află în imposibilitatea de a găsi un loc de muncă remunerat corespunzător după divorț [articolul 1573 alineatul (1)];
- atât timp cât și în măsura în care nu i se poate pretinde să desfășoare o activitate profesională din alte motive grave și nu ar fi deloc rezonabil să i se refuze întreținerea, având în vedere interesele ambilor soți (articolul 1576),
- dacă veniturile obținute din activități profesionale corespunzătoare sunt insuficiente pentru a acoperi costul integral al întreținerii [articolul 1573 alineatul (2)].
Nivelul de întreținere este determinat de condițiile vieții conjugale și acoperă, de asemenea, costurile unei asigurări corespunzătoare de boală și de îngrijire, precum și, în anumite circumstanțe, și de vârstă și de capacitate redusă de câștig (articolul 1578). Dacă soțul care este obligat să asigure întreținerea este incapabil, dată fiind situația veniturilor și a averii sale și având în vedere celelalte obligații care îi revin, să asigure întreținerea soțului îndreptățit la întreținere fără a-și pune în pericol propria întreținere corespunzătoare, acesta trebuie să asigure întreținerea numai în măsura în care acest lucru este rezonabil, având în vedere nevoile soțului divorțat și situația veniturilor și a averii acestuia (articolul 1581 prima teză).
Întreținerea poate fi redusă și/sau limitată în timp atunci când ar fi neechitabil să se plătească în continuare o solicitare de întreținere fără restricție (articolul 1578b). Posibilitatea unei reduceri/limite de timp în temeiul articolului 1578b din Codul civil se aplică în special articolelor 1570-1573, potrivit cărora, conform articolului 1570, considerațiile în materie de echitate necesare pentru prelungirea întreținerii în vederea îngrijirii după cea de a treia aniversare a copilului, din rațiuni legate de copil sau de părinți, reprezintă o măsură specială în ceea ce privește limita de timp.
Interesele unui copil al soților încredințat soțului care are dreptul la întreținere în vederea îngrijirii sau a creșterii trebuie să fie luate în considerare în evaluarea efectuată conform articolului 1578b din Codul civil. În plus, trebuie luată în considerare măsura în care căsătoria a provocat dezavantaje care au afectat capacitatea soțului de a-și suporta propria întreținere. Există dezavantaje dacă venitul câștigat de soțul care are dreptul la întreținere este mai mic decât ar fi fost în cazul în care nu ar fi avut loc căsătoria. Potrivit articolului 1578b alineatul (1) a treia teză din Codul civil, un astfel de dezavantaj poate să se datoreze îngrijirii copiilor, organizării gestionării gospodăriei și unei activități profesionale adecvate. Atunci când se evaluează dezavantajele provocate de căsătorie, într-o evaluare cuprinzătoare trebuie luate în considerare toate circumstanțele fiecărei situații individuale, inclusiv durata căsătoriei.
4 Ce înseamnă, în termeni practici, termenul legal de „separare legală”?
Oricare dintre soți poate să trăiască separat, dacă dorește, fără nicio formalitate specială. Articolele 1361-1361b din Codul civil conțin reglementări privind durata în care soții au trăit separat (a se vedea întrebarea 6).
5 Care sunt condiţiile pentru separarea legală?
Soții trebuie să trăiască separat. Soții trăiesc separat dacă nu au o gospodărie comună și se observă că niciunul dintre ei nu intenționează să creeze una, ei refuzând coabitarea în cadrul căsătoriei [articolul 1567 alineatul (1) din Codul civil].
6 Care sunt efectele juridice ale separării legale?
Dacă soții trăiesc separat sau dacă unul dintre ei dorește să trăiască separat, un soț îi poate cere celuilalt să îl lase să utilizeze exclusiv locuința conjugală sau o parte din aceasta (atribuirea locuinței), cu condiția ca acest lucru să fie necesar pentru a preveni o greutate injustă (articolul 1361b din Codul civil). Dacă unul dintre soți l-a abuzat fizic sau l-a amenințat pe celălalt soț, de obicei i se atribuie soțului vătămat sau amenințat întreaga locuință. Atribuirea locuinței nu servește la pregătirea sau la facilitarea divorțului.
Utilizarea bunurilor din gospodărie poate fi, de asemenea, reglementată pentru perioada separării (articolul 1361a). Oricare dintre soți poate solicita ca celălalt să îi restituie obiectele din gospodărie care îi aparțin. Totuși, această dispoziție nu se aplică dacă persoana care trebuie să renunțe la aceste obiecte are nevoie de ele pentru a-și întreține noua locuință separată, iar acest lucru este echitabil în circumstanțe particulare (de exemplu, transferul mașinii de spălat la soțul cu care locuiesc copiii).
În plus, cât timp soții trăiesc separat, un soț poate solicita de la celălalt întreținere corespunzătoare în raport cu nivelul de trai și cu câștigurile și cu situația soților din punctul de vedere al proprietății, în conformitate cu articolul 1361 din Codul civil. Întreținerea pe perioada separării este un rezultat al solidarității maritale și are drept scop garantarea faptului că soții nu se confruntă cu lipsuri ca urmare a separării. În plus, ea lasă deschisă posibilitatea ca soții să revină la viața matrimonială, indiferent de constrângerile economice. Prin urmare, soții sunt în continuare responsabili unul față de celălalt într-o măsură destul de mare, deci există doar cerințe limitate în ceea ce privește autonomia economică și obligația de a-și câștiga existența. Un soț care locuiește separat are dreptul la întreținere dacă nu este în măsură să-și satisfacă nevoile cu ajutorul veniturilor și bunurilor proprii.
7 Ce înseamnă, în practică, termenul „anularea căsătoriei”?
Nu există o declarație de „anulare a căsătoriei”. Căsătoria poate fi anulată prin decizia instanței, în urma unei solicitări (articolul 1313 și urm. din Codul civil). În practică, procedurile de anulare a căsătoriei sunt rare.
8 Care sunt condiţiile pentru anularea căsătoriei?
Motivele pentru anularea căsătoriei sunt încălcări ale legii sau vicierea consimțământului la încheierea căsătoriei. Acestea sunt precizate exhaustiv la articolul 1314 din Codul civil.
9 Care sunt efectele juridice ale anulării căsătoriei?
Consecințele anulării căsătoriei corespund consecințelor divorțului (articolul 1318 din Codul civil). A se vedea observațiile de la întrebarea 3 în această privință.
10 Există mijloace alternative extrajudiciare pentru rezolvarea chestiunilor legate de divorţ, fără recurgerea la instanţă?
În caz de divorț, părinții au dreptul la consiliere în contextul serviciilor pentru copii și tineri oferite de serviciul pentru bunăstarea tineretului (Jugendamt). Consilierea este destinată sprijinirii părinților separați sau divorțați în scopul creării condițiilor necesare pentru ca aceștia să își îndeplinească responsabilitățile părintești într-un mod care este în interesul superior al copilului sau al adolescentului. Părinții sunt sprijiniți, cu implicarea corespunzătoare a copilului sau a adolescentului în cauză, să elaboreze un plan de exercitare a răspunderii părintești pe bază de consens. Există o bază de date cu toate centrele de consiliere la adresa https://www.dajeb.de/. Există, de asemenea, posibilitatea de soluționare a conflictelor și de ajungere la un acord amiabil cu ajutorul medierii. Mai multe informații privind medierea familială sunt disponibile la adresa https://www.bafm-mediation.de/.
11 Cui ar trebui să adresez cererea mea (petiţia mea) de divorţ/separare legală/anulare a căsătoriei? Ce formalităţi trebuie respectate şi ce acte ar trebui să ataşez la cererea mea?
Conform dreptului german există doar desfacerea căsătoriei (divorțul), anularea căsătoriei sau stabilirea existenței sau a inexistenței unei căsătorii între participanți (articolul 121 din Legea privind procedurile în materie de familie și procedurile necontencioase) (Gesetz über das Verfahren in Familiensachen und in den Angelegenheiten der freiwilligen Gerichtsbarkeit, FamFG).
Solicitarea în chestiuni legate de căsătorie trebuie să fie depusă, de regulă, la instanța locală (Amtsgericht)/instanța pentru cauze de familie (Familiengericht) [articolele 111 și 121 din Legea privind procedurile în materie de familie și procedurile necontencioase, articolul 23b din Legea privind organizarea instanțelor (Gerichtsverfassungsgesetz)]. Competența teritorială este reglementată la articolul 122 din Legea privind procedurile în materie de familie și procedurile necontencioase. Este obligatorie reprezentarea de către un avocat.
12 Pot obţine asistenţă judiciară în vederea acoperirii cheltuielilor de judecată?
Persoana care, dată fiind situația sa personală și financiară, nu poate suporta cheltuielile de proces sau care nu le poate suporta decât parțial sau eșalonat, are posibilitatea de a solicita asistență judiciară în procedurile desfășurate în fața instanțelor pentru cauze de familie. O astfel de asistență se acordă numai dacă acțiunea sau apărarea respectivă are suficiente șanse de reușită și dacă este de buna-credință. Se garantează astfel că persoanele cu o situație financiară mai precară beneficiază, de asemenea, de acces la justiție. În funcție de venitul disponibil, asistența judiciară acoperă, integral sau parțial, contribuția părții interesate la cheltuielile de judecată. Se acoperă și costurile cu reprezentarea de către un avocat, dacă instanța desemnează un avocat. Puteți găsi informații suplimentare în broșura privind asistența și consilierea judiciară „Beratungshilfe und Prozesskostenhilfe”, de pe pagina web a Ministerului Federal pentru Justiție și Protecția Consumatorilor, la adresa https://www.bmjv.de/.
13 Este posibil să atac o hotărâre de divorţ/separare legală/anulare a căsătoriei?
Poate fi introdus recurs împotriva hotărârii prin care se pronunță divorțul sau anularea căsătoriei, conform articolului 58 și urm. din Legea privind procedurile în materie de familie și procedurile necontencioase. Asupra căii de atac se pronunță instanța regională superioară (Oberlandesgericht).
14 Ce ar trebui să fac pentru ca o hotărâre de divorţ/separare legală/anulare a căsătoriei emisă de o instanţă în alt stat membru să fie recunoscută în acest stat membru?
O astfel de hotărâre (cu excepția cazului în care este pronunțată în Danemarca) este recunoscută în mod automat în Republica Federală Germania în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 („Regulamentul Bruxelles IIa”), adică fără o procedură specială de recunoaștere. Regulamentul Bruxelles IIa prevede în general ca acțiunea de divorț, de anulare sau de declarare a nulității să fi fost introdusă după 1 martie 2001 (a se vedea articolul 64 din Regulamentul Bruxelles IIa pentru excepțiile de la această dispoziție). Cazurile vechi sunt reglementate conform Regulamentului Bruxelles II, predecesorul Regulamentului Bruxelles IIa. De obicei, în cazul hotărârilor pronunțate în Danemarca, continuă să fie necesară o procedură specială de recunoaștere.
15 Cărei instanţe ar trebui să mă adresez pentru a ataca recunoaşterea unei hotărâri de divorţ/separare legală/anulare a căsătoriei emisă de o instanţă într-un alt stat membru? Ce procedură se aplică în aceste cazuri?
În domeniul de aplicare al Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003, instanța competentă pentru soluționarea unei cereri de refuz al recunoașterii a unei astfel de hotărâri este în general instanța locală (instanța pentru cauze de familie) din locul în care se află instanța regională superioară, în jurisdicția căreia:
- se află reședința obișnuită a pârâtului sau a copilului vizat de hotărâre; sau
- dacă nu există o astfel de competență, se manifestă interesul constatării sau este nevoie de îngrijire;
- sau, dacă nu, instanța pentru cauze de familie Pankow/Weißensee.
Există o excepție pentru landul Saxonia Inferioară unde competența existentă pe baza criteriilor menționate mai sus este concentrată la nivel central, pentru toate instanțele regionale superioare, la instanța locală din Celle.
Se aplică cerințele procedurale din Legea privind procedurile în materie de familie și procedurile necontencioase.
16 Care este legislaţia în materie de divorţ pe care instanţa o aplică într-o acţiune de divorţ între soţi care nu locuiesc în acest stat membru sau care sunt de naţionalităţi diferite?
În Germania și în alte 16 state membre ale Uniunii Europene, dreptul aplicabil divorțului în situații care implică un conflict de legi este stabilit pe baza dispozițiilor Regulamentului „Roma III” [Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp]. În acest caz, se aplică dreptul precizat în Regulamentul Roma III, indiferent dacă este vorba despre dreptul unui stat membru participant sau nu.
Această pagină face parte din portalul Europa ta.
Ne-am bucura să primim feedbackul dumneavoastră cu privire la utilitatea informațiilor furnizate.
