

Unul dintre soți trebuie să prezinte instanței o solicitare scrisă (numită cerere). Cererile de divorț sunt soluționate de instanța de dreptul familiei și soții trebuie să se adreseze instanței respective pentru a obține o hotărâre de divorț. Solicitantul trebuie să dovedească faptul că respectiva căsătorie s-a destrămat iremediabil și trebuie să furnizeze probe cu privire la unul dintre cele cinci elemente enumerate mai jos.
Nu se poate introduce o cerere de divorț timp de cel puțin un an de la data căsătoriei; în schimb, o cerere de anulare poate fi formulată oricând după căsătorie. Cu toate acestea, se pot folosi elemente de probă din perioada de un an de după data căsătoriei pentru a demonstra că respectiva căsătorie s-a destrămat iremediabil.
Începând cu luna martie 2014, cuplurile de același sex pot să se căsătorească în Anglia și Țara Galilor. Aceleași condiții se aplică divorțului, indiferent dacă soții sunt de același sex sau de sex opus.
Începând cu 2005, cuplurile de același sex din Regatul Unit au avut posibilitatea să-și oficializeze relația din punct de vedere juridic prin încheierea unui parteneriat civil. Părțile unui astfel de parteneriat au posibilitatea de a solicita dizolvarea acestuia sau de a solicita o hotărâre de separare atunci când relația lor se destramă. Procesul este similar cu divorțul, separarea legală și anularea căsătoriei, astfel cum este descris mai jos. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul internet al Guvernului.
În cadrul unei căsătorii între persoane de același sex, membrii cuplului sunt soți, dacă este vorba despre doi bărbați, sau soții, dacă este vorba despre două femei.
Singurul motiv de divorț este deteriorarea iremediabilă a căsătoriei. Pentru a demonstra că respectiva căsătorie s-a deteriorat în mod iremediabil, este necesar să se prezinte probe cu privire la unul sau mai multe „fapte” legate de căsătorie:
Instanța este obligată să verifice, în măsura în care este posibil, faptele invocate de solicitant (reclamant), precum și orice fapte invocate de către celălalt soț (pârât). În cazul în care instanța constată, pe baza dovezilor, că respectiva căsătorie s-a deteriorat iremediabil, judecătorul instanței pentru cauze de dreptul familiei pronunță o hotărâre de divorț.
Dacă instanța este convinsă că respectiva căsătorie s-a deteriorat iremediabil, aceasta pronunță o hotărâre provizorie (decree nisi). După o perioadă de șase săptămâni, partea care a solicitat divorțul în instanță poate înainta o cerere pentru a obține o hotărâre de divorț definitivă (decree absolute). Cu excepția unor circumstanțe excepționale, nu există niciun termen pentru depunerea unei cereri de pronunțare a unei hotărâri definitive.
Cu toate acestea, în cazul în care cererea de pronunțare a unei hotărâri definitive este depusă la mai mult de 12 luni de la data pronunțării hotărârii provizorii, solicitantul va trebui să prezinte o explicație scrisă în care:
Judecătorul instanței pentru cauze de dreptul familiei poate cere solicitantului să depună o declarație sub jurământ pentru a confirma explicația pe care a oferit-o și poate soluționa cererea prin pronunțarea hotărârii pe care o consideră adecvată.
Părțile sunt libere să se recăsătorească (sau să încheie un parteneriat civil) în cazul în care doresc să facă acest lucru. Acestea pot opta să își păstreze numele de familie dobândit prin căsătorie sau să revină la numele anterior căsătoriei sau parteneriatului, după cum doresc.
La pronunțarea unei hotărâri de divorț, de separare legală ori de anulare a căsătoriei, sau ulterior, instanța poate dispune transferul de bunuri de la un soț către celălalt sau către un copil al familiei sau către o altă persoană în beneficiul unui copil al familiei.
De asemenea, instanțele au competența de a dispune efectuarea de plăți periodice, de a dispune vânzarea de bunuri, de a pronunța hotărâri în ceea ce privește indemnizațiile de întreținere, de a dispune efectuarea de plăți unice forfetare unice și de a formula alte dispoziții. Acestea au libertatea de a decide ce hotărâri să pronunțe în orice situație specifică și de a aproba cererile formulate într-o cauză în funcție de circumstanțele particulare ale acesteia.
În exercitarea libertății lor de apreciere, instanțele trebuie să aibă în vedere bunăstarea copiilor familiei cu vârsta mai mică de 18 ani, precum și următoarele aspecte:
În urma divorțului, ambii părinți vor continua să dețină răspunderea părintească pentru copii rezultați din căsătorie. Fiecare părinte va continua să dețină răspunderea părintească față de eventualii copii rezultați din alte relații pentru care dețineau această răspundere la momentul divorțului. Ambii părinți vor avea în permanență obligația de a întreține copiii minori care au avut calitatea de copii ai familiei.
Obligația de a întreține celălalt soț încetează, în majoritatea cazurilor, la finalizarea divorțului (după pronunțarea hotărârii definitive de divorț), cu excepția cazurilor în care există o hotărâre de instituire a obligației de întreținere a soțului/soției în cadrul procedurii de divorț. În plus, orice obligație care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească existentă (de exemplu, în materie de întreținere a soțului/soției) va rămâne activă și este posibil ca o hotărâre judecătorească existentă să fie modificată la o dată ulterioară în cazul în care survin schimbări semnificative în ceea ce privește motivele pe care se întemeiază hotărârea judecătorească inițială.
În Anglia și Țara Galilor, „separarea legală” este cunoscută sub numele de „separare judiciară”. În cazul în care instanța pronunță o astfel de hotărâre, nu vor mai exista așteptări ca soțul/soția care a solicitat pronunțarea hotărârii să continue să locuiască împreună cu soțul/soția sa. Cu toate acestea, soțul/soția în cauză nu va putea să se recăsătorească. În mod concret, separarea judiciară reprezintă o opțiune pentru soții a căror căsătorie s-a destrămat, dar care nu doresc să se recăsătorească. Persoana care solicită separarea judiciară nu este obligată să demonstreze că respectiva căsătorie s-a deteriorat în mod iremediabil. Se poate solicita pronunțarea unei hotărâri de divorț după ce s-a pronunțat o hotărâre de separare judiciară.
Partenerii civili pot solicita o hotărâre de separare, care are exact același efect.
Solicitantul trebuie să prezinte probe cu privire la unul sau mai multe dintre faptele necesare pentru a demonstra destrămarea căsătoriei și, spre deosebire de cei care solicită divorțul, nu trebuie să aștepte un an începând de la data căsătoriei.
În cazul în care o parte implicată într-o separare judiciară decedează fără să fi întocmit un testament, bunurile sale sunt împărțite în conformitate cu normele succesiunii ab intestat și o hotărâre judecătorească de separare judiciară are aceleași efecte ca un divorț. Prin urmare, niciunul dintre soți nu are ulterior dreptul la bunurile părții fără testament. În cazul în care o parte implicată într-o separare judiciară decedează și a întocmit anterior un testament, separarea judiciară nu are niciun efect asupra dreptului la moștenire în temeiul respectivului testament în cazul în care, de exemplu, partea separată judiciar supraviețuitoare este desemnată ca beneficiar în testamentul defunctului.
Aceleași dispoziții privind împărțirea bunurilor la divorț sunt disponibile, de asemenea, pentru o instanță în ceea ce privește separarea judiciară.
Există două forme de anulare a căsătoriei. Căsătoria poate fi declarată „nulă”, ceea ce înseamnă că respectiva căsătorie nu a fost niciodată valabilă și nu a existat niciodată. În circumstanțe diferite, căsătoria este anulabilă, ceea ce înseamnă că unul dintre soți poate solicita declararea căsătoriei respective ca fiind nevalidă. Este posibil ca o astfel de căsătorie să continue în cazul în care niciunul dintre soți nu are nimic împotrivă.
O căsătorie este nulă în cazul în care:
O căsătorie poate fi anulată în următoarele circumstanțe:
În cazul în care o căsătorie este nulă și neavenită, aceasta este cu totul lipsită de valabilitate și este tratată ca și cum nu ar fi existat niciodată. Acest lucru nu afectează statutul eventualilor copii.
În cazul în care o căsătorie este susceptibilă de a fi anulată, aceasta este considerată ca fiind lipsită de valabilitate de la data la care hotărârea judecătorească de anulare a căsătoriei devine definitivă. Căsătoria este tratată ca fiind existentă până în acel moment.
În ceea ce privește căsătoriile nule și căsătoriile susceptibile de a fi anulate, instanța poate formula dispoziții pentru împărțirea bunurilor în același mod precum în cazul unui divorț.
Guvernul încurajează utilizarea medierii familiale pentru soluționarea litigiilor în cazurile adecvate. Medierea poate fi adecvată pentru litigiile legate de copii și, de asemenea, pentru litigiile referitoare la bunuri și la resursele financiare. În unele zone, angajații din cadrul Serviciului judiciar de consultanță și de sprijin pentru copii și familie CAFCASS (Anglia) sau din cadrul CAFCASS Cymru (Țara Galilor) oferă facilități pentru soluționarea litigiilor privind copiii în instanță. Instanța poate amâna o cauză atunci când se încearcă soluționarea litigiului în acest mod.
Cererea poate fi depusă la orice sediu al instanței pentru cauze de familie și trebuie să indice dacă se cere divorțul, separarea judiciară sau anularea căsătoriei. Datele instanței și formularele necesare sunt disponibile pe site-ul internet al Ministerului Justiției.
La depunerea unei cereri se plătește de regulă o taxă, însă există derogări pentru persoanele care beneficiază indemnizații de stat sau care pot să demonstreze că plata taxei le-ar cauza dificultăți nejustificate. Mai multe informații în acest sens sunt disponibile pe site-ul internet al Ministerului Justiției.
Reclamantul trebuie să completeze formularul de cerere (D8) și să depună:
Asistența juridică gratuită nu este disponibilă, de regulă, pentru divorț sau litigiile referitoare la copii și litigiile legate de bunuri, cu excepția cazului în care există violență domestică. Se va efectua, de asemenea, o analiză a fondului cauzei și a situației financiare a solicitantului. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul internet al Guvernului.
În cazul în care s-a pronunțat o hotărâre provizorie, este posibil ca unul dintre soți să se adreseze instanței pentru a demonstra motivul pentru care hotărârea în cauză nu ar trebui să fie transformată în hotărâre definitivă. Instanța poate respinge cererea, poate pronunța hotărârea definitivă, poate dispune efectuarea unei anchete suplimentare sau poate soluționa cauza într-un alt mod, pe care îl consideră cel mai potrivit.
După pronunțarea hotărârii definitive, în afara unor situații excepționale, nu se mai poate introduce nicio cale de atac.
Nu se poate ataca o hotărâre de separare judiciară, dar aceasta poate să nu fie luată în considerare în cazul în care ambele părți convin astfel.
Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Uniunii Europene prevede că o hotărâre judecătorească de divorț, de separare legală (separare judiciară) sau de anulare a căsătoriei pronunțată într-un stat membru poate fi recunoscută în alte state membre. Documentele necesare se pot obține de la instanța care a pronunțat hotărârea și ar trebui să fie înaintate Înaltei Curți.
Regulamentul menționat nu aduce atingere aspectelor referitoare la culpă, efectele patrimoniale ale căsătoriei, întreținere sau orice alte aspecte conexe. Trebuie să existe o legătură reală între persoana interesată și statul membru care își exercită competența.
Recunoașterea poate fi refuzată în cazul în care hotărârea este contrară ordinii publice, în cazul în care hotărârea este pronunțată în lipsă, în cazul în care pârâtului nu i-au fost notificate sau comunicate în timp util documentele relevante, în cazul în care hotărârea este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată în cadrul unor proceduri între aceleași părți în Anglia și Țara Galilor, sau în cazul în care aceasta este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată anterior într-un alt stat, cu condiția ca hotărârea anterioară să poată fi recunoscută în Anglia și Țara Galilor.
Orice parte interesată poate solicita pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii hotărârii. Înalta Curte poate suspenda procedura în cazul în care a fost introdusă o cale de atac împotriva hotărârii a cărei recunoaștere este solicitată.
În cazul în care hotărârea nu poate fi recunoscută în temeiul regulamentului sus-citat, dispozițiile privind recunoașterea divorțurilor obținute în străinătate sunt cuprinse în Legea privind dreptul familiei din 1986. Articolul 46 din legea menționată prevede:
Orice persoană se poate adresa instanței pentru a solicita ca o hotărâre de divorț, de separare legală sau de anulare a căsătoriei obținută în afara teritoriului Angliei și Țării Galilor să fie recunoscută în Anglia și Țara Galilor. Instanța poate soluționa cererea numai în cazul în care solicitantul
Sub rezerva condițiilor descrise mai sus, orice persoană se poate adresa instanței pentru cauze de familie pentru a solicita ca o hotărâre de divorț, de anulare a căsătoriei sau de separare legală să nu fie recunoscută în Anglia și în Țara Galilor.
Cererile de recunoaștere în conformitate cu regulamentul trebuie prezentate în fața Înaltei Curți. Solicitantul trebuie să informeze pârâtul cu privire la cererea introdusă și să îi ofere acestuia posibilitatea de a formula o opoziție la recunoașterea hotărârii prin comunicarea documentelor, cu excepția cazurilor în care instanța decide că pârâtul a acceptat hotărârea în mod neechivoc.
Regulamentul prevede că orice parte interesată poate solicita pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii hotărârii. Înalta Curte poate suspenda acțiunea în cazul în care a fost introdusă o cale de atac împotriva hotărârii a cărei recunoaștere este solicitată în statul membru în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească.
Instanțele din Anglia și Țara Galilor aplică întotdeauna legislația din Anglia și Țara Galilor în cauzele pe care le soluționează. Instanțele au competența de a soluționa divorțul, inclusiv în cazul în care căsătoria a avut loc în străinătate, atunci când oricare dintre părțile la căsătorie:
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.