Informații la nivel național și formulare online referitoare la Directiva 2004/80/CE
Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității
Directiva se aplică între toate statele membre ale Uniunii Europene.
Aceasta prevede că fiecare stat membru al UE instituie un sistem național de despăgubire a victimelor infracțiunilor săvârșite cu intenție și prin violență. În conformitate cu directiva, toate victimele infracțiunilor săvârșite cu intenție și prin violență au acces la sistem național de despăgubire în statul membru pe teritoriul căruia a fost săvârșită infracțiunea.
Pentru a ajuta victimele să primească despăgubiri în cazurile transfrontaliere, directiva stabilește un sistem de cooperare între autoritățile naționale:
Autoritățile responsabile cu asistența și autoritățile de decizie comunică între ele în limbile pe care le-au acceptat. Pentru a găsi informații cu privire la limba (limbile) acceptată (acceptate) ar trebui să verificați ce informații a furnizat în acest sens statul membru a cărui autoritate este competentă să primească informațiile pertinente în speță (de exemplu, cererea, decizia sau alt tip de comunicare).
Pentru informații detaliate de la nivel național, selectați drapelul țării care vă interesează.
Autoritățile responsabile cu asistența și autoritățile de decizie sunt sprijinite de către punctele de contact centrale naționale (Vă rugăm să selectați „punct de contact central” în meniul de căutare de mai jos), al căror rol este de a promova cooperarea între autorități, de a oferi asistență și de a căuta soluții în situații transfrontaliere.
Portalul european e-justiție vă oferă informații privind aplicarea directivei și vă pune la dispoziție un instrument ușor de utilizat de completare a formularelor.
Despăgubirea victimelor infracționalității în Uniunea Europeană
Versiunea ARHIVATĂ a vechiului site ATLASUL judiciar european (închis la 30 septembrie 2017)
Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.