Insolvency/bankruptcy

If a company or entrepreneur gets into financial distress, or cannot pay its debts, specific proceedings are available in every country to address the situation inclusively, involving all the creditors (parties who are owed money).

Insolvency proceedings differ according to their objectives:

Companies

  • If the company can be saved or the business is viable – its debts may be restructured (usually in agreement with creditors). This is to safeguard the firm and preserve jobs.
  • If the business cannot be saved, the company must be wound up (it 'goes bankrupt').

Entrepreneurs

  • Can usually apply for a procedure involving an ordered repayment plan for their debts and a debt-discharge following a reasonable period of time (3 years, usually). This ensures they are not personally bankrupted and can launch further ventures in future.

In all cases, as soon as the proceedings are formally opened, creditors can no longer take individual action to reclaim their debts. This is to ensure all creditors are on an equal footing and protect the debtor's assets.

To be paid, creditors must prove their claims, either to the court or to the body (generally an administrator or liquidator) responsible for reorganising or liquidating the debtor's assets. In specific circumstances, this can be done by the debtor themself.

Cross-border insolvency (EU rules)

Insolvency cases involving companies or entrepreneurs with activities, assets or affairs in several countries can be resolved under EU law – specifically Regulation 2015/848 (see here for a summary of how it works).

Forms referred to in Regulation 2015/848

National procedures

Please select the relevant country's flag to obtain detailed national information.

Related link

Bankruptcy and insolvency registers

Last update: 30/05/2023

This page is maintained by the European Commission. The information on this page does not necessarily reflect the official position of the European Commission. The Commission accepts no responsibility or liability whatsoever with regard to any information or data contained or referred to in this document. Please refer to the legal notice with regard to copyright rules for European pages.

Insolvenţă/faliment - Bulgaria

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

În Bulgaria nu există o lege separată care să reglementeze procedura de insolvență. Dispozițiile generale de reglementare a insolvenței sunt prevăzute în capitolul privind insolvența din Legea privind comerțul. Insolvența băncilor și a societăților de asigurări este reglementată prin dispozițiile speciale prevăzute în Legea privind insolvența băncilor și în Codul asigurărilor.

Procedura de insolvență se deschide împotriva comercianților aflați în stare de insolvență. De asemenea, procedura de insolvență se poate deschide împotriva unei societăți cu răspundere limitată, a unei societăți pe acțiuni sau a unei societăți în comandită simplă care este supraîndatorată.

De asemenea, procedura de insolvență poate fi deschisă împotriva unei persoane care își exercită activitatea în mod disimulat prin intermediul unui debitor insolvent. La deschiderea procedurii de insolvență împotriva unei societăți comerciale, se consideră că în același timp a fost deschisă procedura și împotriva unui asociat cu răspundere nelimitată.

Procedura de insolvență se deschide de asemenea împotriva proprietarilor unici care au decedat sau au fost radiați din Registrul Comerțului dacă aceștia erau insolvabili în momentul decesului sau în momentul în care au fost radiați. Procedura de insolvență se deschide și împotriva asociaților cu răspundere nelimitată, chiar și în cazul în care asociatul în cauză a decedat sau a fost radiat din Registrul Comerțului. Cererea de deschidere a procedurii de insolvență poate fi depusă în termen de un an de la data la care debitorul a decedat sau a fost radiat din Registrul Comerțului.

Procedura de insolvență se deschide de asemenea împotriva societăților aflate în lichidare. Procedura de insolvență împotriva băncilor și societăților de asigurare este reglementată de normele și procedura prevăzute într-o lege separată.

Chestiunile legate de insolvența comercianților care au calitatea de întreprindere publică ce exercită un monopol de stat sau este înființată în temeiul unei legi speciale sunt reglementate printr-o lege separată. Împotriva comerciantului care are calitatea de întreprindere publică ce exercită un monopol de stat sau este înființată în temeiul unei legi speciale nu poate fi deschisă nicio procedură de insolvență.

În dreptul intern nu există nicio dispoziție cu privire la procedura de insolvență împotriva persoanelor fizice, în afara întreprinderilor profesionale unipersonale cu răspundere limitată.

Instanțele din Bulgaria pot deschide o procedură de insolvență secundară împotriva unui comerciant care a fost declarat în stare de insolvență de o instanță străină, dacă acesta deține active semnificative în Bulgaria.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Următoarelor condiții prealabile pentru deschiderea procedurii de insolvență se aplică tuturor comercianților:

(1) Debitorul trebuie să fie comerciant.

Procedura de insolvență poate fi deschisă nu numai împotriva unui comerciant, ci și împotriva unei persoane care își exercită activitatea în mod disimulat prin intermediul unui debitor insolvent, împotriva unui asociat cu răspundere nelimitată, chiar dacă aceștia au decedat sau au fost radiați, precum și împotriva întreprinderilor profesionale unipersonale cu răspundere limitată care au fost radiate sau persoana în cauză a decedat.

În temeiul articolului 612 din Legea privind comerțul, procedura de insolvență nu poate fi deschisă împotriva unei întreprinderi publice care exercită un monopol de stat sau care a fost înființată în temeiul unei legi speciale.

(2) Cererea trebuie depusă de către una dintre persoanele menționate la articolul 625 și la articolul 742 alineatul (2) din Legea privind comerțul, în special: de către debitor, lichidator sau un creditor al debitorului în cazul unei tranzacții comerciale, Agenția Națională de Administrare Fiscală (Natsionalna agentsiya za prihodite) (în cazul unei datorii publice față de administrația centrală sau față de municipalități, care rezultă din activitatea debitorului sau a unei datorii sub forma unei creanțe a private a guvernului), de către Agenția executivă a Inspectoratului General de Muncă (Izpalnitelna agentsiya Glavna Inspektsiya spoda de truda), în cazul în care obligațiile de a plăti salariile sau remunerațiile pentru cel puțin o treime dintre lucrători și angajați sunt scadente și rămân neîndeplinite mai mult de două luni sau de către un membru al organului de conducere al societății (în cazul supraîndatorării).

Atunci când devine insolvabil sau supraîndatorat, debitorul trebuie să depună o cerere prin care solicită permisiunea de a deschide procedura de insolvență în termen de 30 de zile. În cazul întreprinderilor profesionale unipersonale cu răspundere limitată, cererea poate fi depusă de către comerciant sau succesorul acestuia. În cazul în care debitorul este o societate, cererea se depune de organul de conducere, de un asociat cu răspundere nelimitată ori de un reprezentant al societății sau de un lichidator judiciar. În acest caz, la cerere ar trebui să fie anexate următoarele documente:

  • un exemplar al celui mai recent raport financiar anual certificat de un auditor înregistrat și bilanțul de la data depunerii cererii, în cazul în care comerciantul are obligația legală de a întocmi rapoarte financiare și bilanțuri;
  • un inventar și o descriere a activelor și a pasivelor la data depunerii cererii;
  • o listă de creditori, care conține adresele acestora, tipul și cuantumul creanțelor lor, precum și garanțiile pentru creanțele lor;
  • o listă a patrimoniului personal și matrimonial al persoanelor care au întreprinderi profesionale unipersonale cu răspundere limitată și al asociaților cu răspundere nelimitată;
  • dovada informării Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu privire la deschiderea procedurii de insolvență;
  • o procură expresă, dacă cererea este depusă de un reprezentant.

În cazul în care cererea este depusă de un creditor sau de Agenția executivă a Inspecției Generale a Muncii, la cerere trebuie să se anexeze toate probele disponibile care susțin cererea creditorului și presupusa insolvență a debitorului. Creditorul trebuie să prezinte, de asemenea, o atestare a plății taxei de timbru și dovada că Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost notificată cu privire la deschiderea procedurii de insolvență.

(3) Condiții pentru încuviințarea executării:

  • o obligație pecuniară a debitorului care privește sau care rezultă dintr-o tranzacție comercială, inclusiv validitatea, executarea, neexecutarea, rezilierea, anularea și declararea nulității tranzacției respective sau consecințele rezilierii acesteia;
  • o obligație de drept public către administrația centrală și municipalități care decurge din activitățile comerciale ale debitorului
  • sau o obligație care rezultă dintr-o creanță privată a administrațiilor publice.
  • sau o obligație de a plăti salarii sau remunerații scadente pentru cel puțin o treime din lucrători și angajați, neîndeplinită timp de mai mult de două luni.

„Tranzacție comercială” înseamnă o tranzacție încheiată de un comerciant în exercitarea profesiei sale, inclusiv tranzacțiile menționate în mod expres în articolul 1 alineatul (1) din Legea privind comerțul (achiziționarea de bunuri sau alte articole în scopul revânzării lor în forma originală, prelucrată sau finită, vânzarea de produse de fabricație proprie, achiziționarea de valori mobiliare în vederea revânzării, serviciile de agenție și de brokeraj comercial, comisionarea, operațiunile de expediere și transport, operațiunile de asigurare, operațiunile bancare și de schimb valutar, cambiile, biletele la ordin și cecurile, antrepozitarea, tranzacțiile de acordare a licențelor, supravegherea mărfurilor, tranzacțiile în domeniul proprietății intelectuale, exploatarea hotelieră, serviciile turistice, de publicitate, de informare, de spectacole și de producție a industriei de divertisment și alte servicii, precum și achiziționarea, construcția sau dotarea bunurilor imobile în scopul vânzării și închirierii), indiferent de calitatea în care acționează persoanele care efectuează tranzacțiile respective. În caz de dubiu, se prezumă că un comerciant a încheiat o tranzacție în exercitarea activității sale profesionale.

Diferitele tipuri de creanțe de drept public ale administrației centrale și ale municipalităților sunt stipulate la articolul 162 alineatul (2) din Codul de procedură fiscală și al asigurărilor sociale. Acestea sunt după cum urmează:

  • taxele, inclusiv accizele și taxele vamale, contribuțiile de asigurări sociale obligatorii și alte contribuții datorate la bugetul de stat;
  • alte creanțe pentru care baza de calcul și cuantumul sunt stabilite prin lege;
  • taxa de timbru și taxele municipale instituite prin lege;
  • cheltuielile de asigurări sociale efectuate într-un mod care nu este în conformitate cu cerințele prevăzute de lege;
  • echivalentul în bani al unor bunuri puse sub sechestru de administrația publică, amenzile și sancțiunile pecuniare și numerarul confiscat și pus sub sechestru de administrația publică;
  • datoriile rezultate din bani acordați administrației centrale sau municipalităților prin sentințe, hotărâri și decizii judecătorești care sunt executorii și din decizii de recuperare a ajutorului de stat al Comisiei Europene care a fost acordat în mod nelegal;
  • datoriile rezultate din ordonanțe penale;
  • sumele plătite în mod nejustificat sau în plus și sumele primite sau plătite în mod nelegal în cadrul proiectelor cofinanțate prin instrumente financiare de preaderare, prin programe operaționale, prin fonduri structurale și Fondul de coeziune al Uniunii Europene, prin fonduri europene agricole, prin Fondul european pentru pescuit, prin Facilitatea Schengen și Facilitatea de tranziție, inclusiv prin cofinanțarea națională conexă, care pot fi recuperate pe baza unei decizii administrative adoptate, precum și pe baza altor amenzi și sancțiuni pecuniare prevăzute în dreptul național și în dreptul Uniunii;
  • dobânzile datorate pentru creanțele de mai sus.

Creanțele publice includ creanțele care urmează a fi plătite către bugetul Uniunii Europene în conformitate cu deciziile adoptate de Comisia Europeană, de Consiliul Uniunii Europene, de Curtea Europeană de Justiție și de Banca Centrală Europeană cu privire la impunerea de obligații pecuniare supuse executării în temeiul articolului 256 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și creanțele statelor membre ale Uniunii Europene executorii în temeiul hotărârilor definitive privind confiscarea sau reținerea de numerar sau a echivalentului în numerar al bunurilor confiscate sau reținute, precum și în temeiul deciziilor privind aplicarea de sancțiuni financiare impuse în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care acestea sunt recunoscute și executorii în Bulgaria.

Indiferent dacă a luat naștere în urma unei tranzacții comerciale sau în temeiul dreptului public, creanța trebuie să fie verificată din punctul de vedere al validității și al caracterului său cert la data deciziei judecătorești cu privire la cererea de deschidere a procedurii de insolvență.

(4) Procedura de insolvență se deschide împotriva comercianților aflați în stare de insolvență. De asemenea, procedura de insolvență se poate deschide împotriva unei societăți cu răspundere limitată (дружество с ограничена отговорност), a unei societăți pe acțiuni (акционерно дружество) sau a unei societăți în comandită simplă (командитно дружество с акции) care este supraîndatorată. Insolvabilitatea și supraîndatorarea sunt condiții de fapt obiective, care au definiții legale în Legea privind comerțul.

Un comerciant este în stare de insolvență atunci când nu poate să plătească:

  • o obligație pecuniară care a devenit exigibilă, care decurge dintr-o tranzacție comercială sau are legătură cu o tranzacție comercială, inclusiv validitatea, executarea, neexecutarea, rezilierea, anularea și declararea nulității tranzacției respective sau consecințele rezilierii acesteia;
  • o datorie de drept public către administrația centrală și municipalități apărută în legătură cu activitățile comerciale ale comerciantului;
  • o obligație sub formă de creanțe private ale statului.
  • sau o obligație de a plăti salarii sau remunerații scadente pentru cel puțin o treime din lucrători și angajați, neîndeplinită timp de mai mult de două luni

Într-o primă ipoteză, se prezumă că un comerciant este incapabil să plătească o creanță care a devenit exigibilă dacă, înainte de depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență, comerciantul respectiv nu a prezentat rapoarte financiare pentru ultimii trei ani în vederea publicării în Registrul Comerțului.

Un debitor este considerat în stare de insolvență dacă a suspendat plățile. Se consideră că un debitor a suspendat plățile chiar dacă și-a plătit integral sau parțial datoriile către anumiți creditori. De asemenea, insolvența se presupune în cazul în care, în procedura de executare inițiată pe baza unei hotărâri definitive obținute de creditorul care a depus cererea de deschidere a procedurii de insolvență, datoria nu a fost plătită, în tot sau în parte, în termen de 6 luni de la primirea de către debitor a unei solicitări sau a unui aviz de plată voluntară.

Se consideră că o întreprindere este supraîndatorată atunci când activele sale sunt insuficiente pentru a-i acoperi pasivele.

(5) Debitorul nu se confruntă cu dificultăți temporare, ci se află într-o stare obiectivă și permanentă de insolvență și de supraîndatorare.

Instanța competentă în materie de insolvență este instanța provincială competentă din circumscripția în care comerciantul își are sediul central la momentul cererii de deschidere a procedurii de insolvență. Cererea de deschidere a procedurii de insolvență, formulată de debitor sau de lichidator este soluționată de instanță fără întârziere în ședință închisă, fiind publicat un anunț în Registrul Comerțului. Cererea de deschidere a procedurii de insolvență formulată de un creditor este soluționată, în termen de cel mult 14 zile de la data depunerii cererii, în cadrul unei ședințe închise în care creditorul și reclamantul trebuie să se prezinte în urma citației din partea instanței. Instanța suspendă judecarea procedurii inițiate pe baza cererii de insolvență depuse de debitor sau de lichidator dacă, înainte de a se pronunța cu privire la această cerere, un creditor a prezentat o cerere de insolvență. Până la sfârșitul primei ședințe în cadrul procedurii inițiate pe baza cererii depuse de un creditor, alți creditori se pot constitui părți în procedură, pot ridica obiecții și pot prezenta înscrisuri. Instanța atribuie un număr de caz dosarului la data depunerii cererii și stabilește un termen până la care trebuie să se pronunțe cu privire la cerere. Perioada respectivă nu poate depăși trei luni.

Înainte de a se pronunța asupra cererii, instanța competentă în materie de insolvență poate dispune, la cererea creditorului sau din oficiu, următoarele măsuri preventive și asigurătorii, dacă acest lucru este necesar pentru conservarea activelor debitorului:

  • numirea unui administrator judiciar;
  • posibilitatea instituirii unei garanții prin ipotecare, prin executare silită sau prin intermediul altor măsuri asigurătorii;
  • suspendarea procedurii de executare silită împotriva patrimoniului debitorului, cu excepția procedurii de executare silită inițiate în temeiul Codului de procedură fiscală și al asigurărilor sociale;
  • posibilitatea aplicării măsurilor prevăzute de lege pentru protecția bunurilor disponibile ale debitorului;
  • sigilarea sediului, a echipamentelor, a mijloacelor de transport etc. în care sunt păstrate proprietatea personală și efectele debitorului, cu excepția spațiilor de locuit și a altor spații necesare pentru a permite debitorului să își desfășoare în continuare activitatea și să depoziteze bunurile perisabile.

Atunci când măsurile sunt solicitate de un creditor, instanța admite aplicarea acestora dacă cererea creditorului este susținută prin elemente de probă scrise convingătoare și/sau dacă este depusă o garanție într-un cuantum stabilit de instanță în vederea despăgubirii debitorului pentru orice prejudicii pe care acesta le-ar suferi în cazul în care ulterior se constată că nu este în stare de insolvență sau de supraîndatorare. Măsurile asigurătorii sunt în beneficiul tuturor creditorilor înscriși la masa credală și pot fi ridicate de instanță în cazul în care nu mai sunt necesare în vederea conservării patrimoniului și garantării drepturilor creditorilor.

Decizia este notificată părții care face obiectul măsurilor și părții care a solicitat aplicarea acestora. Decizia este executorie imediat și poate fi contestată în termen de 7 zile de la data primirii notificării. Căile de atac nu au efect suspensiv. Se consideră că măsurile asigurătorii au fost ridicate de la data înscrierii hotărârii de respingere a cererii de deschidere a procedurii de insolvență. Măsurile asigurătorii se aplică până la data deciziei de deschidere a procedurii de insolvență.

Atunci când se constată starea de insolvență sau de supraîndatorare, instanța, prin hotărârea menționată la articolul 630 alineatul (1) din Legea privind comerțul, declară starea de insolvența sau de supraîndatorare, stabilește data începerii sale, deschide procedura de insolvență, numește un administrator judiciar provizoriu, admite instituirea unei garanții prin ipotecare, prin executare silită sau prin intermediul altor măsuri asigurătorii și stabilește o dată pentru prima adunare a creditorilor în termen de cel mult o lună de la data hotărârii.

În cazul în care este evident că prin continuarea activității va fi afectată masa credală, instanța, la cererea debitorului sau a administratorului judiciar, a Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau a unui creditor, poate să declare debitorul în stare de insolvență prin hotărârea prevăzută la articolul 630 alineatul (2) din Legea privind comerțul și să dispună ca acesta să își înceteze activitatea, fie de la data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, fie de la o dată ulterioară, înainte de termenul stabilit pentru propunerea unui plan de redresare. Atunci când se pronunță în favoarea deschiderii procedurii de insolvență împotriva unui operator de servicii de apă și canalizare, instanța poate să dispună că acesta să nu își înceteze activitatea înainte de desemnarea unui nou operator de servicii de apă și canalizare în zona respectivă.

Hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență este obligatorie pentru toate părțile.

După ce instanța a inițiat procedura de insolvență sau a dispus aplicarea de măsuri preventive sau asigurătorii, debitorul continuă să își desfășoare activitatea sub supravegherea administratorului judiciar, putând să încheie contracte noi numai cu consimțământul prealabil al administratorului judiciar și cu condiția ca acesta să continue să respecte măsurile dispuse prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență. Instanța poate lipsi debitorul de dreptul de a administra și de a dispune de bunurile sale și poate acorda acest drept administratorului judiciar, în cazul în care constată că acțiunile debitorului sunt în detrimentul intereselor creditorilor.

Prin hotărârea prevăzută la articolul 631 din Legea privind comerțul, instanța respinge cererea de deschidere a procedurii de insolvență în cazul în care constată că dificultățile debitorului sunt temporare sau că activele pe care le deține sunt suficiente pentru a acoperi datoriile acestuia fără a aduce atingere intereselor creditorilor.

Atunci când activele disponibile sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile inițiale ale procedurii de insolvență și cheltuielile nu au fost plătite în avans, instanța adoptă o hotărâre în conformitate cu articolul 632 alineatul (1) din Legea privind comerțul prin care declară starea de insolvență sau de supraîndatorare, deschide procedura de insolvență, admite instituirea unei garanții prin ipotecare, prin executare silită sau prin intermediul altor măsuri asigurătorii, dispune ca societatea să își înceteze activitatea comercială, declară debitorul în stare de insolvență și suspendă judecarea cauzei, fără a dispune radierea comerciantului din Registrul Comerțului. Suspendarea judecării cauzei poate fi ridicată printr-o cerere formulată de debitor sau de creditor în termen de un an de la înscrierea hotărârii în Registrul Comerțului. Acțiunea poate fi redeschisă dacă solicitantul este în măsură să demonstreze că există suficiente active disponibile sau dacă depune suma necesară pentru a acoperi cheltuielile inițiale. Dacă niciuna dintre părți nu solicită redeschiderea procedurii, instanța încheie procedura și dispune radierea comerciantului din Registrul Comerțului. Aceleași norme se aplică în cazul în care în cursul procedurii se constată că activele disponibile ale debitorului sunt insuficiente pentru a acoperi costurile aferente procedurii de insolvență.

Hotărârile pronunțate în temeiul articolelor 630 și 632 din Legea privind comerțul sunt supuse căii de atac în termen de 7 zile de la înscrierea lor în Registrul Comerțului, iar hotărârea prin care se respinge o cerere de deschidere a procedurii de insolvență este supusă căii de atac în termen de 7 zile de la data comunicării sale în conformitate cu procedura prevăzută în Codul de procedură civilă. Hotărârea pronunțată în temeiul articolului 630 are forță executorie, cu efect imediat.

Procedura de insolvență se consideră a fi fost deschisă de la data înscrierii hotărârii în temeiul articolului 630 alineatul (1) din Legea privind comerțul. Atunci când hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență este anulată, se consideră că dreptul de ipotecă s-a stins și că executarea silită a încetat, drepturile debitorului sunt restabilite, iar competențele administratorului judiciar se sting începând cu data înscrierii hotărârii definitive în Registrul Comerțului.

Instanța aprobă sau respinge planul de redresare a întreprinderii printr-o decizie specifică. În cazul în care planul de redresare este aprobat, instanța încheie procedura de insolvență și numește organul de supraveghere propus în plan sau ales de adunarea creditorilor. Hotărârea poate fi atacată în termen de 7 zile de la data înscrierii în Registrul Comerțului.

Dacă nu este propus un plan de redresare în termenul legal sau dacă planul propus nu este adoptat sau aprobat, instanța declară debitorul în stare de insolvență prin hotărârea prevăzută la articolul 710 din Legea privind comerțul. Aceleași dispoziții se aplică și în cazurile prevăzute la articolul 630 alineatul (2), la articolul 632 alineatul (1) și la articolul 709 alineatul (1) din Legea privind comerțul (redeschiderea procedurii în cazul în care debitorul nu își execută obligațiile care îi revin în temeiul planului de redresare). Prin aceeași hotărâre, instanța declară debitorul în stare de insolvență, dispune ca întreprinderea în stare de insolvență să își înceteze activitatea comercială, admite drepturile de ipotecă generale și măsurile de executare silită împotriva bunurilor debitorului, dispune încetarea prerogativelor organelor de conducere ale debitorului care este persoană juridică, lipsește debitorul de dreptul de a administra și de a dispune de masa credală și dispune conversia în bani a activelor care fac parte din masa credală și distribuirea fondurilor obținute. Hotărârea de constatare a insolvenței se aplică tuturor părților și este supusă înscrierii în Registrul Comerțului. Aceasta este executorie cu efect imediat și poate fi contestată în termen de 7 zile de la data înscrierii.

Din momentul înscrierii hotărârii de constatare a insolvenței în Registrul Comerțului, se consideră că asupra bunurilor imobile și bunurilor mobile ale debitorului, precum și asupra creanțelor din partea terților de bună-credință este instituit sechestru. Sechestrul general asupra bunurilor imobile și asupra navelor deținute de debitor este înscris în registrele notariale sau în registrele navelor în temeiul hotărârii care declară debitorul în stare de insolvență care a fost înscrisă în Registrul Comerțului. Toate obligațiile patrimoniale și nepatrimoniale ale debitorului devin executorii împotriva sa de la data hotărârii de constatare a insolvenței. Valoarea de piață în bani a creanțelor nepecuniare se stabilește la data hotărârii. Obligațiile nepatrimoniale sunt transformate în bani pe baza valorii lor de piață la data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență.

Hotărârile de constatare a insolvenței pronunțate de instanțele străine sunt recunoscute în Bulgaria pe bază de reciprocitate, dacă acestea sunt pronunțate de către un organism din statul în care debitorul își are sediul. La cererea debitorului, a administratorului judiciar desemnat de o instanță străină sau a creditorului, instanța bulgară poate deschide o procedură de insolvență secundară împotriva unui comerciant declarat în stare de insolvență de o instanță străină, dacă respectivul comerciant deține active semnificative în Bulgaria. În acest caz, decizia se aplică numai activelor pe care debitorul le deține în Bulgaria.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

De la data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, patrimoniul debitorului devine masa credală din care trebuie să fie satisfăcute creanțele tuturor creditorilor care decurg din datorii comerciale și necomerciale.

Potrivit legislației naționale, masa credală cuprinde:

  • activele deținute de debitor la data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență;
  • activelor dobândite de debitor după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență;
  • activele unui debitor care este unic proprietar includ jumătate din bunurile personale, din drepturile de proprietate personală și din depozitele în numerar deținute în regim de proprietate matrimonială;
  • activele unui debitor care este asociat cu răspundere nelimitată includ jumătate din bunurile personale, din drepturile de proprietate personală și din depozitele în numerar deținute în regim de proprietate matrimonială;

Partea socială sau contribuția care nu au fost plătite sau aduse de un asociat care are răspundere limitată sunt colectate de administratorul judiciar pentru a fi incluse în masa credală. În masa credală sunt incluse orice creanțe suplimentare nou colectate ale debitorului, orice venituri obținute din vânzarea activelor sale și orice sume de primit de către creditori care au fost abandonate.

Atunci când prețul de vânzare a unui bun care face obiectul unui drept de gaj sau de ipotecă ori al unui drept de garanție depășește valoarea creanței garantate, inclusiv dobânzile acumulate, valoarea reziduală este inclusă în masa credală. Aceeași regulă se aplică în cazul creditorilor cărora le-a fost acordat dreptul de retenție asupra unei garanții.

În cazul în care instanța a invalidat o tranzacție în legătură cu creditorii înscriși la masa credală, activele furnizate de terți se returnează, iar dacă în masa credală nu sunt incluse astfel de active sau se datorează bani, terții se constituie creditori în cadrul procedurii.

În cazul în care veniturile obținute din valorificarea activelor care fac obiectul unor măsuri asigurătorii impuse înainte de începerea procedurii de insolvență pentru a garanta datoriile publice sau împotriva cărora sunt în curs de desfășurare proceduri de executare silită pentru încasarea datoriilor publice depășesc valoarea creanței, inclusiv dobânzile acumulate și cheltuielile de executare suportate, executorul judecătoresc public remite suma reziduală în contul bancar al masei credale. În cazul în care executorul judecătoresc public nu reușește să valorifice activele într-un termen de 6 luni de la deschiderea procedurii de insolvență, activul trece de la executorul judecătoresc public la administratorul judiciar și este valorificat în cadrul procedurii de insolvență. În cazul în care în favoarea unui reclamant se realizează o plată între data suspendării procedurii de executare silită și data înscrierii hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, suma plătită se restituie masei credale. În cazul în care se iau măsuri în vederea realizării unei garanții în favoarea unui creditor garantat, partea din venituri care depășește cuantumul garanției este adăugată la masa credală.

Masa credală nu include următoarele:

  • activele insesizabile ale debitorului și ale asociatului cu răspundere nelimitată;
  • garanțiile financiare menționate la articolul 22h și la articolul 63a alineatul (2) din Legea privind resursele naturale ale subsolului;
  • activele operatorilor de servicii de apă și canalizare necesare pentru operațiunile lor principale până când este desemnat un nou operator de servicii de apă și canalizare în zona respectivă;
  • sumele depuse în contul bancar menționat la articolul 60 alineatul (2) din Legea privind gestionarea deșeurilor.

În conformitate cu legislația națională (articolele 444-447 din Codul de procedură civilă), executarea silită nu poate fi îndreptată împotriva următoarelor bunuri care aparțin proprietății personale a unui debitor care este persoană fizică:

  • obiectele destinate utilizării obișnuite a debitorului și a familiei acestuia, astfel cum sunt specificate într-o listă adoptată de Consiliul de Miniștri;
  • hrana necesară pentru întreținerea debitorului și a familiei acestuia, pentru o perioadă de o lună sau, în cazul producătorilor agricoli, până la noua recoltă sau echivalentul acesteia în alte produse agricole;
  • combustibilul necesar pentru încălzire, gătit și aparate de iluminat pentru trei luni;
  • mașinile, uneltele, dispozitivele și cărțile care sunt considerate proprietate personală esențială și care permit unui profesionist sau meșteșugar care desfășoară activități independente să continue să își exercite profesia;
  • terenul unui debitor care este producător agricol, și în special: grădinile și plantațiile viticole cu o suprafață de până la 0,5 ha sau câmpurile cu o suprafață de până la 3 ha, inclusiv mașinile agricole, instrumentele, îngrășămintele, substanțele de protecție a plantelor și semințele destinate însămânțării necesare, pentru o perioadă de un an;
  • un atelaj de animale de tracțiune, o vacă și cinci animale mici de fermă, zece stupi și păsările de curte, inclusiv nutrețul necesar pentru animale până la noua recoltă sau până când acestea pot fi duse la păscut;
  • locuința debitorului, dacă nici acesta, nici membrii familiei sale cu care locuiește împreună, nu au o altă locuință, indiferent dacă debitorul locuiește sau nu locuiește în ea. În cazul în care locuința depășește necesitățile în materie de spațiu de locuit ale debitorului și ale membrilor de familie ai acestuia, astfel cum sunt stabilite prin decret al Consiliului de Miniștri, surplusul este pus în vânzare, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 39 alineatul (2) din Legea privind dreptul de proprietate;
  • alte bunuri insesizabile și creanțe exceptate de la executarea silită în temeiul altor legi.

Interdicțiile menționate mai sus nu sunt aplicabile debitorilor cu privire la bunuri care au fost gajate sau ipotecate, atunci când creditorul este beneficiarul dreptului de gaj sau de ipotecă. În ceea ce privește terenurile și locuința debitorului, interdicțiile nu se aplică:

  • debitorilor care datorează indemnizații de întreținere, despăgubiri acordate în temeiul dreptului răspunderii civile și deficite financiare care urmează să fie acoperite;
  • debitorilor în alte cazuri expres prevăzute de lege.

În cazul în care executarea silită este îndreptată împotriva salariului sau altor remunerații primite pentru muncă de către debitor sau împotriva unei pensii care depășește salariul minim, se pot aplica următoarele deduceri:

  1. dacă remunerația lunară a persoanei obligate la plata cheltuielilor de mai sus depășește salariul minim, dar nu depășește dublul salariului minim: o treime dacă persoana respectivă nu are copii și un sfert în cazul în care persoana respectivă are copii în întreținere;
  2. dacă remunerația lunară a persoanei obligate la plata cheltuielilor de mai sus depășește dublul salariului minim, dar nu depășește de patru ori salariul minim: jumătate dacă această persoană nu are copii și o treime dacă această persoană are copii în întreținere;
  3. dacă remunerația lunară a persoanei obligate la plata cheltuielilor de mai sus depășește de patru ori salariul minim: suma care depășește dublul salariului minim, în cazul în care aceasta nu are copii și suma care depășește de două ori și jumătate salariul minim dacă această persoană are copii în întreținere.

În aceste cazuri, salariul lunar sau remunerația se calculează după deducerea impozitelor și a indemnizațiilor de asigurări sociale obligatorii. Totuși, aceste limitări nu sunt aplicabile creanțelor rezultate din plata indemnizațiilor de întreținere. În acest caz, suma acordată cu titlu de indemnizație de întreținere este dedusă în întregime, iar deducerile din salariu, din orice alte remunerații primite pentru muncă sau din pensie pentru alte datorii ale persoanei obligate la plata indemnizației de întreținere sunt realizate din partea rămasă a veniturile lor totale. Executarea creanțelor de întreținere nu este permisă. Executarea împotriva burselor școlare este permisă numai în ceea ce privește creanțele care rezultă din plata indemnizației de întreținere.

Orice renunțare a unui debitor care este persoană fizică la protecția acordată pentru bunurile aflate în proprietate personală, salariu ori remunerația pentru muncă sau pensie nu este validă.

Articolul 22h și articolul 63a alineatul (2) din Legea privind resursele naturale ale subsolului prevăd cerințele pentru garanțiile financiare, pe care operatorul, titularul autorizației sau concesionarul trebuie să le furnizeze ministrului energiei înainte de începerea operațiunilor sub licență, și în special: o garanție bancară irevocabilă emisă în favoarea ministrului energiei; un cont fiduciar în banca indicată de operator și acceptabilă pentru ministrul energiei; o poliță de asigurare care îl desemnează pe ministrul energiei drept beneficiar; un acreditiv documentar în baza căruia pot fi trase fonduri numai pentru a îndeplini activitățile specificate sau o altă garanție legală agreată împreună cu ministrul energiei.

Articolul 60 alineatul (2) din Legea privind gestionarea deșeurilor prevede cerințele privind garanțiile care trebuie furnizate pentru a acoperi costurile viitoare pentru închiderea depozitelor de deșeuri și gestionarea după dezafectare după cum urmează: deduceri lunare plătite într-un cont fiduciar al Serviciului Regional pentru Mediu și Inspecția Apelor (RIOSV) responsabil de zona în care este situat depozitul de deșeuri; deduceri lunare plătite într-un cont special blocat până la finalizarea și aprobarea tuturor măsurile legate de închiderea depozitului de deșeuri și de gestionarea după dezafectare, cu excepția cazului în care utilizarea fondurilor depuse este permisă în mod expres, sau o garanție bancară emisă în favoarea RIOSV competentă responsabilă pentru zona în care este situat depozitul de deșeuri.

Ultima adunare a creditorilor adoptă o rezoluție referitoare la bunurile personale din masa credală care nu pot fi vândute și poate decide ca bunurile proprietate personală cu valoare neglijabilă sau creanțele care ar fi în mod nerezonabil de dificil de colectat să fie restituite debitorului.

După achitarea integrală a tuturor creanțelor, restul masei credale este restituit debitorului.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Debitorul și administratorul judiciar au următoarele drepturi în cadrul procedurii de insolvență:

  • de a formula contestații împotriva bilanțului și raportului întocmit de lichidator, în cazul în care procedura a fost deschisă împotriva unei societăți în lichidare. Instanța se pronunță asupra contestației în termen de 14 zile printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac;
  • de a solicita instanței să declare debitorul în stare de insolvență și să oblige debitorul să înceteze activitatea comercială, fie de la data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, fie de la o dată ulterioară, care nu trebuie totuși să fie înainte de expirarea termenului-limită pentru propunerea unui plan de redresare, în cazul în care este evident că prin continuarea activității s-ar aduce prejudicii masei credale;
  • de a solicita instanței să admită măsurile asigurătorii prevăzute prin lege pentru a garanta activele disponibile ale debitorului;
  • de a propune un plan de redresare;
  • de a solicita instanței să convoace o adunare a creditorilor.

Actele debitorului și ale administratorului judiciar sunt documentate într-un registru public, care poate fi păstrat în format electronic și este disponibil la grefa instanței competente în materie de insolvență.

Debitorul, reprezentantul acestuia și administratorul judiciar nu pot să participe, nici direct, nici prin intermediul unui împuternicit sau al unei alte părți afiliate, în sesiunile de ofertare, sau să participe în calitate de cumpărători în cadrul licitațiilor pentru vânzarea de bunuri personale sau de drepturi de proprietate incluse în masa credală. În cazul în care un drept de proprietate este dobândit de un ofertant neeligibil, vânzarea este nulă de drept, iar sumele plătite de către cumpărător sunt reținute și utilizate pentru a satisface creanțele creditorilor.

După ce instanța a deschis procedura de insolvență sau a dispus aplicarea de măsuri preventive sau asigurătorii, debitorul continuă să își desfășoare activitatea sub supravegherea administratorului judiciar, putând să încheie contracte noi numai cu consimțământul prealabil al administratorului judiciar și cu condiția ca acesta să continue să respecte măsurile dispuse prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență.

Instanța poate lipsi debitorul de dreptul de a administra și de a dispune de bunurile sale și poate acorda acest drept administratorului, în cazul în care constată că acțiunile debitorului sunt în detrimentul intereselor creditorilor.

Debitorul

Atunci când devine insolvabil sau supraîndatorat, debitorul trebuie să solicite în instanță permisiunea de a deschide procedura de insolvență în termen de 30 de zile. Cererea se depune de debitor, de moștenitorul debitorului, de un organ de conducere, de un mandatar, de lichidatorul societății comerciale sau de către un asociat cu răspundere nelimitată. Atunci când cererea este depusă de către un mandatar, este necesară o procură expresă. În cuprinsul cererii, debitorul poate propune un plan de redresare și poate desemna o persoană care îndeplinește cerințele prevăzute pentru numirea unui administrator judiciar, dacă instanța hotărăște deschiderea procedurii de insolvență.

Debitorul, acționând în persoană sau prin intermediul unui reprezentant autorizat, poate lua orice măsuri procedurale necesare în cadrul procedurii de insolvență, precum și în cadrul procedurilor instituite în legătură cu acțiunile în constatare și cu cererile de validare, cu excepția celor care intră strict în sfera de competență a administratorului judiciar.

În anumite condiții, debitorul și familia sa au dreptul la indemnizații de întreținere. Suma de plată este stabilită de instanță și constituie o cheltuială în procedura de insolvență.

Debitorul poate participa la adunările creditorilor, în cazul în care consideră necesar acest lucru.

Acționând la cererea debitorului, instanța poate anula o rezoluție a adunării creditorilor, dacă este nelegală sau foarte dăunătoare pentru interesele unor creditori.

Debitorul poate depune o contestație în scris, cu o copie către administratorul judiciar, împotriva oricărei creanțe admise sau respinse de către acesta din urmă în termen de 7 zile de la publicarea listelor de creanțe admise și respinse în Registrul Comerțului. Debitorul poate introduce o acțiune în constatare în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul în termen de 14 zile de la data publicării ordinului judecătoresc prin care se aprobă lista din Registrul Comerțului, dacă instanța respinge contestația debitorului împotriva unei creanțe aprobate de creditor sau dacă a inclus o creanță pe lista creanțelor aprobate.

Debitorul poate solicita instanței înlocuirea administratorului judiciar dacă acesta nu reușește să își îndeplinească atribuțiile sau dacă acționează într-un mod care prejudiciază interesele creditorului sau ale debitorului.

Debitorul poate contesta ordonanța de atribuire emisă de instanța judecătorească în cadrul vânzării de bunuri personale și drepturi de proprietate incluse în masa credală.

Debitorul poate depune o contestație scrisă la instanță împotriva contului de distribuire și poate contesta ordonanța provizorie prin care contul a fost aprobat.

În vederea asigurării conservării activelor și a posibilității de punere în aplicare a planului de redresare, debitorul poate solicita instanței ca, la momentul aprobării planului de redresare printr-o hotărâre separată sau la o dată ulterioară, să desemneze activele pe care debitorul le poate înstrăina cu acordul prealabil al organului de supraveghere sau, în cazul în care nu există un organ de supraveghere, cu consimțământul prealabil al instanței sau să înlocuiască unul sau mai mulți membri ai consiliului de supraveghere.

În temeiul articolului 740 din Legea privind comerțul, debitorul poate să încheie în orice stadiu al procedurii un acord cu toți creditorii cu creanțe recunoscute admise în vederea satisfacerii creanțelor acestora cu caracter pecuniar. În acest caz, administratorul judiciar nu reprezintă debitorul în calitate de parte. În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile stabilite în acord, creditorii ale căror creanțe reprezintă cel puțin 15 % din suma totală a creanțelor pot solicita ca procedura de insolvență să fie reluată.

Debitorul poate solicita reluarea procedurii de insolvență în termen de un an de la data înscrierii hotărârii de suspendare a procedurii în Registrul Comerțului, dacă s-a constatat că sunt disponibile active suficiente sau a fost depusă suma necesară pentru plata anticipată a cheltuielilor de judecată inițiale.

Debitorul poate solicita instanței să reia judecarea procedurii suspendate în termen de un an de la data ordinului de suspendare a procedurii, dacă în această perioadă se eliberează sumele rezervate pentru creanțele contestate sau se descoperă active necunoscute în cursul procedurii de insolvență.

Debitorul poate solicita instanței judecătorești să i se acorde beneficiul restitutio in integrum în ceea ce privește drepturile sale care pot fi restabilite, dacă aceasta a plătit integral toate creanțele admise în procedură, inclusiv dobânzile și cheltuielile aferente. Drepturile debitorului sunt restabilite fără achitarea integrală a tuturor datoriilor dacă insolvența a fost cauzată de evoluții economice și sociale negative. Drepturile asociaților cu răspundere nelimitată sunt restabilite în aceleași condiții. Hotărârea instanței prin care se acordă restitutio in integrum nu este supusă niciunei căi de atac. Debitorul are la dispoziție 7 zile pentru a contesta decizia de respingere a cererii sale. Hotărârea definitivă este înscrisă în dosarul comerciantului aflat în stare de insolvență păstrat de Registrul Comerțului.

Debitorul poate contesta raportul final al administratorului judiciar întocmit înainte de încetarea mandatului său în termen de 7 zile de la data la care raportul este prezentat instanței. Instanța se pronunță cu privire la raport în termen de 14 zile și hotărârea sa nu este supusă niciunei căi de atac.

Debitorul poate primi restul masei credale, dacă este cazul, după achitarea integrală și definitivă a datoriilor sale.

Atunci când cererea de deschidere a procedurii de insolvență formulată de un creditor este respinsă printr-o hotărâre definitivă, debitorul, persoană fizică sau juridică, are dreptul la despăgubiri în cazul în care creditorul respectiv a acționat cu intenție sau din neglijență gravă. Se datorează despăgubiri pentru toate prejudiciile materiale și morale suferite ca o consecință directă a actului culpabil. În cazul în care acțiunile debitorului au contribuit la producerea prejudiciilor, despăgubirile pot fi diminuate. În cazul în care cererea prin care se solicită permisiunea de a deschide procedura de insolvență a fost prezentată de mai mulți creditori, aceștia răspund în solidar.

În termen de cel mult 14 zile de la deschiderea procedurii de insolvență, debitorul trebuie să furnizeze instanței și administratorului judiciar:

  1. informațiile necesare în legătură cu activitatea societății și patrimoniul debitorului;
  2. o listă a plăților în numerar sau prin transfer bancar în valoare de peste 1 200 BGN efectuate în ultimele 6 luni dinainte de începerea procedurii de insolvență;
  3. o listă a plăților efectuate de debitor către părți afiliate în perioada ultimelor douăsprezece luni dinaintea deschiderii procedurii de insolvență;
  4. o declarație notarială prin care enumeră toate bunurile aflate în proprietate personală, drepturile de proprietate și creanțele, precum și numele și adresele debitorilor săi.

Debitorul furnizează instanței sau administratorului judiciar informații cu privire la activele sale și la activitatea sa comercială, inclusiv toate documentele relevante, în termen de 7 zile de la data solicitării scrise în acest sens. Informațiile trebuie să fie actualizate la data cererii. În caz contrar, instanța aplică o amendă.

În termen de cel mult o lună de la data hotărârii de suspendare a procedurii de insolvență din cauza neplății cheltuielilor inițiale ale procedurii de insolvență, debitorul trebuie să rezilieze contractele de muncă ale lucrătorilor și ale angajaților săi, trebuie să notifice direcția locală competentă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, trebuie să emită documentele necesare care atestă experiența profesională și vechimea în muncă ale lucrătorilor și ale angajaților în scopuri de asigurări sociale, trebuie să întocmească un document de referință care să enumere toate persoanele cu creanțe garantate în temeiul Legii privind creanțele garantate ale lucrătorilor și ale angajaților în caz de insolvență a angajatorului și al reglementărilor care stabilesc normele de aplicare a acestei legi și trebuie să prezinte evidențele societății oficiului local competent al Institutului Național de Asigurări.

Debitorul prezintă cel puțin un raport trimestrial privind activitățile sale și acțiunile întreprinse pentru punerea în aplicare a planului de redresare organismului de supraveghere prevăzut în plan și îi comunică orice circumstanțe care pot avea un impact semnificativ asupra redresării.

Organele de conducere ale debitorului trebuie să obțină acordul prealabil al organismelor de supraveghere înainte de a decide cu privire la următoarele:

  • restructurarea debitorului;
  • închiderea sau transferul întreprinderilor, sau ale unor părți ale acestora;
  • tranzacțiile imobiliare, altele decât actele de rutină și tranzacțiile legate de administrarea activității debitorului;
  • o modificare substanțială a activității economice a debitorului;
  • modificările organizaționale semnificative;
  • stabilirea unei cooperări pe termen lung care este esențială pentru punerea în aplicare a planului de redresare sau încetarea cooperării respective;
  • deschiderea sau închiderea de sucursale.

Planul de redresare aprobat de instanță este obligatoriu pentru debitor, care ar trebui să pună în aplicare fără întârziere schimbările structurale prevăzute.

Debitorul trebuie să se abțină de la actele și tranzacțiile menționate la articolele 645, 646 și 647 din Legea privind comerțul în termenele și în condițiile prevăzute de aceasta, întrucât, în caz contrar, aceste acte și tranzacții pot fi declarate nule în ceea ce privește creditorii înscriși la masa credală.

Administratorul judiciar

În conformitate cu legislația bulgară, administratorul judiciar este persoana fizică care îndeplinește următoarele cerințe:

  1. nu a fost condamnată, ca persoană majoră, pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, cu excepția cazului în care a obținut reabilitarea judecătorească deplină;
  2. nu este căsătorită cu debitorul sau cu creditorul și nu este rudă de sânge cu niciunul dintre aceștia în linie directă descendentă; nu este rudă a debitorului sau a creditorului în linie colaterală până la al șaselea grad sau afin până la al treilea grad;
  3. nu are calitatea de creditor în procedura de insolvență;
  4. nu este debitor insolvent care nu a obținut restitutio in integrum;
  5. nu are relații cu debitorul sau cu un creditor care pot da naștere la suspiciuni întemeiate cu privire la imparțialitatea sa;
  6. are o diplomă universitară în economie sau în drept și cel puțin 3 ani de experiență profesională relevantă;
  7. a susținut cu succes un examen de competență în conformitate cu normele și procedura prevăzute într-o reglementare specială și a fost inclusă într-o listă a profesioniștilor care îndeplinesc criteriile pentru a fi numiți administratori judiciari, aprobată de ministrul justiției și publicată în Monitorul Oficial;
  8. nu a fost eliberată din funcția de administrator judiciar în urma unei încălcări a atribuțiilor sale sau a unor acțiuni care au afectat interesele creditorilor sau ale debitorului; nu a fost radiată din registrul păstrat de Banca Centrală sau eliberată din funcție la decizia exclusivă a Fondului sau la propunerea ministrului de finanțe pentru încălcarea unei obligații sau pentru că a acționat în detrimentul intereselor creditorilor;
  9. nu a făcut obiectul măsurilor prevăzute la articolul 65 alineatul (2) punctul (11) din Legea privind băncile sau la articolul 103 alineatul (2) punctul (16) din Legea privind instituțiile de credit.

Ministrul justiției radiază un administrator judiciar de pe listă atunci când se constată încălcarea competențelor și atribuțiilor acordate unui birou de administrare judiciară, indiferent dacă încălcarea a fost stabilită sau nu a fost stabilită de instanța competentă în materie de insolvență, și face demersuri pentru publicarea listei modificate în Monitorul Oficial.

Competențele acordate administratorului judiciar pot fi exercitate de mai multe persoane. În acest caz, deciziile sunt adoptate în mod unanim, iar acțiunile sunt efectuate în comun, cu excepția cazului în care creditorii sau, în cazul unui litigiu între părțile care exercită atribuții ale administratorului judiciar, instanța decid altfel. În cazul în care competențele acordate administratorului judiciar sunt exercitate de mai multe persoane, care iau decizii în unanimitate și acționează în comun, răspunderea lor este solidară.

Administratorul judiciar trebuie să achite o taxă anuală pentru formarea profesională continuă. Administratorul judiciar care nu achită taxa obligatorie în timp util este radiat din registru. În termen de cel mult trei zile de la desemnarea administratorului judiciar și înainte ca acesta să fi fost confirmat, administratorul judiciar trebuie să încheie o asigurare de răspundere civilă profesională pentru întreaga durată a procedurii de insolvență pentru a fi protejat împotriva acțiunilor în despăgubire care ar putea rezulta dintr-o încălcare a obligațiilor care îi revin.

Ministrul justiției, acționând împreună cu ministrul economiei, trebuie să organizeze anual cursuri de formare pentru administratorii judiciari.

Conform Legii privind comerțul, administratorii judiciari se împart în următoarele categorii:

  • administratori judiciari provizorii numiți prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență;
  • administratori judiciari provizorii numiți că măsură asigurătorie;
  • administratori judiciari permanenți, care pot fi aleși de adunarea creditorilor sau, în cazul în care adunarea creditorilor nu poate să ajungă la un acord în acest sens, de către instanță;
  • administratori judiciari asistenți;
  • administratori judiciari ex officio, numiți în momentul eliberării din funcție a unui administrator judiciar permanent, care își exercită funcțiile până la numirea unui nou administrator judiciar permanent.

Competențele administratorului judiciar provizoriu sunt identice cu cele ale administratorului judiciar permanent. În plus, administratorul judiciar provizoriu întocmește următoarele documente în termen de 14 zile de la data la care este instituită procedura de insolvență:

  • o listă a creditorilor pe baza registrelor debitorului, care indică valoarea creanțelor acestora și creditorii care au sau au avut raporturi cu debitorul în ultimii trei ani dinaintea deschiderii procedurii de insolvență pe baza informațiilor disponibile în Registrul Comerțului și în registrele debitorului;
  • o copie certificată a registrelor debitorului;
  • un raport scris privind motivele insolvenței, activele curente ale debitorului, măsurile luate pentru a le conserva și posibilitățile pentru salvarea societății.

Administratorul judiciar provizoriu trebuie să participe la prima adunare a creditorilor.

Instanța competentă în materie de insolvență numește administratorul judiciar ales în cadrul primei adunări a creditorilor, dacă acesta respectă cerințele enunțate și și-a dat în prealabil acordul scris sub formă de declarație notarială, și stabilește data de la care administratorul judiciar trebuie să își preia atribuțiile. La momentul numirii sale, administratorul judiciar prezintă o declarație notarială prin care atestă prezența sau absența anumitor obstacole legale în calea îndeplinirii atribuțiilor sale prevăzute în Legea privind comerțul, precum calitatea de asociat sau de acționar al unei societăți cu răspundere limitată sau, respectiv, al unei societăți pe acțiuni, îndeplinirea concomitentă a atribuțiilor de lichidator și de administrator judiciar și calitatea de titular al altor mandate remunerate. Administratorul judiciar trebuie să informeze imediat instanța competentă în materie de insolvență în cazul în care apare oricare dintre aceste împrejurări. Administratorul judiciar trebuie să preia mandatul la data stabilită de instanță. În caz contrar, instanța înlocuiește administratorul judiciar numit în termen de 7 zile cu o altă persoană selectată dintre cele nominalizate la prima adunare a creditorilor. În cazul în care nu au existat nominalizări alternative, se desemnează un administrator judiciar de pe lista relevantă și se convoacă o nouă adunare a creditorilor. În cazul în care adunarea creditorilor nu poate să ajungă la un acord cu privire la numirea unui administrator judiciar sau nu poate să decidă cu privire la remunerația acestuia, remunerația administratorului judiciar este stabilită de instanță.

Instanța revocă administratorul judiciar din funcție în următoarele cazuri:

  1. la solicitarea scrisă a administratorului judiciar;
  2. în cazul în care administratorul judiciar devine persoană lipsită de capacitate juridică;
  3. în cazul în care administratorul judiciar nu mai îndeplinește cerințele prevăzute de lege;
  4. la solicitarea creditorilor care dețin mai mult de jumătate din suma totală a tuturor creanțelor;
  5. printr-o decizie adoptată de adunarea creditorilor;
  6. în cazurile în care administratorul judiciar nu mai este capabil să își exercite atribuțiile;
  7. în caz de deces.

Instanța, acționând din oficiu sau ca urmare a unei propuneri din partea debitorului, a comitetului creditorilor sau a un creditor, poate să revoce administratorul judiciar în orice moment, dacă acesta nu își îndeplinește atribuțiile sau acționează într-un mod care prejudiciază interesele creditorului sau ale debitorului. Administratorul judiciar revocat la cererea acestora trebuie să continue să își exercite atribuțiile până la numirea unui nou administrator judiciar. Ordinul de revocare a administratorului judiciar este executoriu imediat, iar calea de atac împotriva acestui ordin nu are efect suspensiv. Anularea ordinului de revocare nu atrage redesemnarea părții revocate ca administrator judiciar în procedura de insolvență. Instanța convoacă o adunare a creditorilor pentru numirea unui nou administrator judiciar. Până la alegerea unui înlocuitor, funcțiile administratorului judiciar sunt îndeplinite de un administrator judiciar ex officio desemnat de instanță.

Administratorul judiciar, nu mai târziu de 3 zile de la preluarea mandatului, solicită ca bunurile debitorului plasate sub sigiliu să fie eliberate și întocmește un inventar al drepturilor de proprietate reală și personală ale debitorului, al numerarului, al obiectelor de valoare, al titlurilor de valoare, al contractelor, al creanțelor etc., inclusiv al bunurilor personale aflate în posesia unor terți. Administratorul judiciar întocmește inventarul și, dacă se constată, la o dată ulterioară, că există și alte active, se întocmește un inventar suplimentar. Din momentul întocmirii inventarului, administratorul judiciar este responsabil pentru activele incluse în acesta, cu excepția cazului în care acestea sunt predate debitorului sau unui terț pentru conservare.

Administratorul judiciar are următoarele drepturi:

  1. să reprezinte întreprinderea;
  2. să gestioneze afacerile curente ale întreprinderii;
  3. să supravegheze activitățile debitorului, în cazul în care dreptul său de a-și desfășura activitatea a fost restrâns;
  4. să obțină și să păstreze registrele și să gestioneze corespondența de afaceri a întreprinderii;
  5. să efectueze anchete și să identifice activele debitorului;
  6. în cazurile prevăzute de lege, să solicite ca acele contracte la care debitorul este parte să facă obiectul rezilierii, rezoluțiunii sau anulării;
  7. să participe la procesele la care întreprinderea este parte și să formuleze acțiuni în justiție în numele întreprinderii;
  8. să colecteze sumele datorate debitorului și să depună într-un cont special veniturile obținute;
  9. cu autorizarea instanței, să dispună de banii debitorului depuși în conturi bancare, atunci când acest lucru este necesar pentru administrarea și conservarea activelor debitorului;
  10. să efectueze anchete în vederea identificării creditorilor debitorului;
  11. acționând pe baza unui ordin judecătoresc, să convoace și să organizeze adunările creditorilor;
  12. să propună un plan de redresare;
  13. să ia măsurile necesare pentru a înceta participațiile debitorului în alte societăți;
  14. să transforme masa credală în bani;
  15. să ia alte măsuri prevăzute de lege și dispuse de instanță.

Toate organismele și instituțiile guvernamentale au obligația de a acorda asistență administratorului judiciar în îndeplinirea atribuțiilor care îi revin.

Începând cu data de la care devine finală hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență, sumele încasate în urma plății creanțelor debitorului se acceptă de către administratorul judiciar.

Administratorul judiciar asigură publicarea în Registrul Comerțului a listelor creanțelor admise și respinse, împreună cu rapoartele financiare ale debitorului, de îndată ce acestea sunt finalizate și le pune la dispoziția creditorilor și a debitorului la grefa instanței.

În vederea creșterii valorii masei credale, administratorul judiciar colectează părțile sociale și contribuțiile neplătite ale asociaților din societățile cu răspundere limitată și poate depune o cerere în conformitate cu articolele 645, 646 și 647 din Legea privind comerțul și cu articolul 135 din Legea privind obligațiile și contractele în legătură cu procedura de insolvență, luând măsurile corespunzătoare de punere în aplicare legate de această cerere. În cazul în care cererea este formulată de un creditor, instanța dispune din oficiu constituirea administratorului judiciar drept coreclamant. Administratorul judiciar are obligația să participe în procedura instituită în cadrul unei acțiuni în constatare formulate de debitor sau de un creditor în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul.

Administratorul judiciar organizează vânzarea drepturilor de proprietate incluse în masa credală, după obținerea permisiunii din partea instanței, elaborează un grafic de distribuire a sumelor disponibile pentru a fi distribuite între creditorii care dețin creanțe în temeiul articolului 722 alineatul (1) din Legea privind comerțul în funcție de rangul acestora, privilegiile și garanțiile pe care le dețin, asigură înscrierea graficului în Registrul Comerțului și efectuează plăți în conformitate cu acest grafic. Administratorul judiciar, acționând în baza unui ordin judecătoresc, depune în bancă sumele provizionate în momentul distribuirii finale pentru creanțele necolectate sau contestate.

În cazul în care debitorul încheie acorduri cu toți creditorii cu creanțe admise, administratorul judiciar nu reprezintă debitorul în calitate de parte semnatară.

Administratorul judiciar trebuie să își îndeplinească mandatul într-un mod prudent și diligent. Administratorul judiciar nu își poate delega competențele unui terț fără permisiunea explicită a instanței. Administratorul judiciar nu poate negocia în numele debitorului, nici în persoană, și nici prin intermediul unei părți afiliate. Administratorul judiciar nu are dreptul să achiziționeze în niciun mod, fie direct, fie prin intermediul unei alte persoane, bunuri personale sau drepturi de proprietate din masa credală. Această limitare se aplică soțului/soției administratorului judiciar, rudelor sale în linie directă de descendență, precum și rudelor colaterale până la al șaselea grad și afinilor până la al treilea grad de rudenie. Administratorul judiciar nu are dreptul să divulge niciun element de fapt, nicio dată sau informație de care a luat cunoștință în legătură cu executarea mandatului cu care a fost învestit.

În cazul în care administratorul judiciar nu își îndeplinește atribuțiile sau le îndeplinește în mod necorespunzător, instanța îi poate aplica o amendă într-un cuantum care nu poate depăși remunerația corespunzătoare unei luni. Administratorul judiciar este obligat să plătească despăgubiri într-un cuantum egal cu dobânda stabilită prin lege pentru orice întârziere în depunerea sumelor primite în bancă. Administratorul judiciar este obligat să acorde debitorului și creditorilor despăgubiri pentru orice prejudiciu cauzat în exercitarea funcției sale.

La încheierea mandatului, administratorul judiciar trebuie să predea imediat registrele, registrele contabile și conturile, împreună cu orice bun primit în vederea conservării, noului administrator judiciar sau persoanei desemnate de instanță și, în cazul în care planul de redresare este acceptat în vederea punerii în aplicare [de adunarea creditorilor], debitorului. Competențele administratorului judiciar se încheie la închiderea procedurii de insolvență. Administratorul judiciar predă registrele și partea rămasă din patrimoniul debitorului organului său de conducere. Drepturile administratorului judiciar sunt restabilite dacă se decide să se redeschidă procedura de insolvență.

În 2017, a fost introdusă instituția administratorului judiciar asistent. Administratorul judiciar asistent este o persoană fizică care îndeplinește toate cerințele prevăzute pentru administratorii judiciari cu excepția cerințelor: de a avea o experiență profesională relevantă de cel puțin doi ani; de a fi trecut un examen de competență în conformitate cu procedura stabilită în cadrul unei reglementări specifice; și de a fi inclus într-o listă de profesioniști care pot fi numiți administratori judiciari, adoptată de ministrul justiției și publicată în Monitorul Oficial. Administratorii judiciari asistenți nu trebuie să fi făcut în niciun moment obiectul măsurilor prevăzute la articolul 65 alineatul (2) punctul (11) din Legea privind băncile sau la articolul 103 alineatul (2) punctul (16) din Legea privind instituțiile de credit.

Pentru a fi desemnați administratori judiciari asistenți, solicitanții trebuie să treacă un examen de competență în conformitate cu o procedură prevăzută în reglementarea relevantă. Ministrul justiției emite un ordin de includere pe o listă specială a administratorilor judiciari asistenți care îndeplinesc cerințele de competență necesare.

Administratorii judiciari asistenți pot efectua anumite acte aflate în sfera de competență a administratorului judiciar, acționând la instrucțiunile administratorului judiciar și în conformitate cu procedura relevantă (pe bază de autorizare, cu permisiunea expresă a instanței). Administratorul judiciar asistent poate semna anumite documente în legătură cu activitatea administratorului judiciar, adăugând cuvântul „asistent” la semnarea acestora. Administratorul judiciar asistent răspunde în solidar cu administratorul judiciar pentru prejudiciile cauzate în mod nelegal în exercitarea funcțiilor lor. Raporturile dintre administratorul judiciar și administratorul judiciar asistent sunt reglementate prin contract. În lipsa unor norme speciale, activitatea administratorului judiciar asistent este reglementată de normele aplicabile administratorilor judiciari.

Administratorul judiciar desemnat printr-o hotărâre pronunțată de o instanță străină își exercită drepturile care îi revin în cadrul mandatului din țara în care a fost deschisă procedura de insolvență în măsura în care conduita lor nu încalcă ordinea publică din Republica Bulgaria. La cererea administratorului judiciar desemnat de o instanță străină, instanța bulgară poate deschide o procedură de insolvență secundară împotriva unui comerciant declarat în stare de insolvență de o instanță străină, în cazul în care comerciantul deține active semnificative în Bulgaria. Aprobarea planului de redresare în procedura de insolvență secundară necesită consimțământul administratorului judiciar din procedura principală. Cererea de anulare a unei tranzacții formulată de administratorul judiciar din procedura de insolvență principală sau secundară se consideră a fi fost formulată în ambele proceduri.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

În cadrul procedurii de insolvență, creanța unui creditor poate fi stinsă în temeiul unei obligații a creditorului față de debitor, dacă înainte de data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență ambele creanțe erau certe, executorii în mod reciproc și aveau aceeași natură, iar creanța creditorului devenise exigibilă. În cazul în care creanța creditorului devine exigibilă în cursul procedurii de insolvență sau ca urmare a hotărârii prin care se constată starea de insolvență a debitorului, cu condiția ca în urma hotărârii ambelor datorii să li se fi atribuit același rang, creditorul poate să își compenseze datoria numai după ce aceasta a devenit exigibilă sau după ce ambele datorii au dobândit același rang. Declarația privind compensația datoriilor trebuie să fie notificată administratorului judiciar.

Compensația poate fi invalidată în raport cu creditorii înscriși la masa credală în cazul în care dobândirea creanței și nașterea datoriei creditorului s-au produs înainte de data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, creditorul cunoscând în momentul dobândirii creanței sau a nașterii datoriei că debitorul se află în stare de insolvență sau este supraîndatorat sau că a fost formulată o cerere de deschidere a procedurii de insolvență. Indiferent de momentul nașterii datoriilor reciproce, compensația efectuată de debitor după declararea stării de insolvență sau de supraîndatorare, dar nu mai devreme de un an înainte de la data la care a fost depusă cererea, este lipsită de validitate în ceea ce privește creditorii înscriși la masa credală, cu excepția părții din datorie pe care creditorul ar primi-o în momentul distribuirii după conversia activelor în bani.

Acțiunea în anularea unei compensații poate fi introdusă de către administratorul judiciar sau, în cazul în care acesta nu introduce nicio acțiune, de către orice creditor înscris la masa credală, în termen de un an de la data deschiderii procedurii de insolvență sau de la data hotărârii de ridicare a suspendării procedurii de insolvență. În cazul în care datoria a fost compensată după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, termenul de introducere a acțiunii în anularea compensației începe să curgă de la data compensației.

Deschiderea procedurii de insolvență are efect suspensiv asupra tuturor acțiunilor în justiție și procedurilor de arbitraj în materie patrimonială, civilă și comercială la care debitorul este parte (cu excepția litigiilor de muncă privind creanțele cu caracter pecuniar ale debitorului). Această dispoziție nu se aplică dacă, la data deschiderii procedurii de insolvență într-o altă cauză în care debitorul este pârât, instanța a admis să examineze o excepție invocată de debitor împotriva unei compensații.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

În termen de cel mult o lună de la data hotărârii de suspendare a procedurii de insolvență din cauza neplății cheltuielilor inițiale ale procedurii de insolvență [norma prevăzută la articolul 632 alineatul (1) din Legea privind comerțul], debitorul trebuie să rezilieze contractele de muncă ale lucrătorilor și ale angajaților săi, trebuie să notifice direcția locală competentă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, trebuie să emită documentele necesare care atestă experiența profesională și vechimea în muncă ale lucrătorilor și ale angajaților în scopuri de asigurări sociale, trebuie să întocmească un document de referință care să enumere toate persoanele cu creanțe garantate în temeiul Legii privind creanțele garantate ale lucrătorilor și ale angajaților în caz de insolvență a angajatorului și al reglementărilor care stabilesc normele de aplicare a acesteia și trebuie să prezinte evidențele societății oficiului local competent al Institutului Național de Asigurări.

Administratorul judiciar poate rezilia orice contract la care debitorul este parte din motive de neexecutare parțială sau esențială a contractului. Administratorul judiciar emite un preaviz de 15 zile cu privire la rezilierea contractului și este obligat să răspundă cererilor formulate de cealaltă parte contractuală prin care aceasta din urmă solicită informații cu privire la rezilierea sau menținerea validității contractului respectiv în cursul aceleași perioade. În cazul în care administratorul judiciar nu răspunde unei cereri, contractul este considerat reziliat. În cazul rezilierii unui contract, cealaltă parte are dreptul să solicite despăgubiri. În cazul în care un contract în temeiul căruia debitorul efectuează plăți la intervale regulate își menține validitatea, administratorului judiciar nu îi revine nicio obligație de a plăti restanțele anterioare datei hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență.

Începând cu data de la care devine finală hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență, sumele încasate în urma plății creanțelor debitorului se acceptă de către administratorul judiciar. Plata unei creanțe a debitorului efectuată după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, dar înainte de data înscrierii hotărârii în cauză, este valabilă dacă partea care a achitat creanța respectivă nu avea cunoștință de deschiderea procedurii de insolvență sau, în cazul în care aceasta avea informații cu privire la procedură, beneficiul economic rezultat în urma plății acestei creanțe este inclus în masa credală. Buna-credință este prezumată, până la proba contrară.

În conformitate cu articolul 646 din Legea privind comerțul, următoarele acte nu sunt opozabile creditorilor, dacă sunt efectuate după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență cu încălcarea normelor de procedură stabilite:

  • plata unei creanțe născute înainte de pronunțarea hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență;
  • gajul sau ipoteca instituite asupra unui drept sau asupra unui bun personal incluse în masa credală;
  • tranzacția care implică un drept sau un activ incluse în masa credală.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Înainte de a se pronunța asupra cererii de deschidere a procedurii de insolvență, instanța poate dispune, la cererea unui creditor sau din oficiu și dacă este necesar pentru conservarea activelor debitorului, suspendarea executării silite a activelor debitorului, cu excepția procedurii de executare silită inițiate în temeiul Codului de procedură fiscală și al asigurărilor sociale. Atunci când măsurile sunt solicitate de un creditor, instanța admite aplicarea acestora dacă cererea creditorului este susținută prin elemente de probă scrise convingătoare și/sau dacă este depusă o garanție într-un cuantum stabilit de instanță în vederea despăgubirii debitorului pentru orice prejudicii pe care acesta le-ar suferi în cazul în care ulterior se constată că nu este în stare de insolvență sau de supraîndatorare. Instanța poate dispune ridicarea măsurii asigurătorii impuse, dacă aceasta nu mai este necesară pentru conservarea patrimoniului.

Decizia este notificată părții care face obiectul măsurilor și părții care a solicitat aplicarea acestora. Decizia este executorie imediat și poate fi contestată în termen de 7 zile de la data primirii notificării. Căile de atac nu au efect suspensiv. Se consideră că măsurile asigurătorii au fost ridicate de la data înscrierii hotărârii de respingere a cererii de deschidere a procedurii de insolvență. Măsura asigurătorie impusă rămâne în vigoare până la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență. Începând cu data respectivă, efectul său este anulat prin efectul hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență.

Hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență are efect suspensiv asupra executării silite asupra activelor incluse în masa credală, cu excepția activelor prevăzute la articolul 193 din Codul de procedură fiscală și al asigurărilor sociale. În cazul în care în favoarea unui reclamant se realizează o plată între data suspendării procedurii de executare silită și data înscrierii hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, suma plătită se restituie masei credale. În cazul în care există un risc privind prejudicierea intereselor creditorilor și se iau măsuri pentru a realiza o garanție în favoarea unui creditor garantat, instanța poate permite continuarea procedurii, cu condiția ca partea din venituri care depășește valoarea garanției să fie adăugată la masa credală. În cazul în care în procedura de insolvență se formulează o cerere care este admisă, suspendarea judecării cauzei se ridică. Popririle și executările silite imobiliare impuse în procedura de executare silită nu sunt opozabile creanțelor creditorilor înscriși la masa credală. După deschiderea procedurii de insolvență, nu este permisă instituirea de măsuri asigurătorii în temeiul Codului de procedură civilă sau al Codului de procedură fiscală și al asigurărilor sociale asupra bunurilor debitorului.

Activele menționate la articolul 193 din Codul de procedură fiscală și al asigurărilor sociale sunt activele care fac obiectul unor măsuri asigurătorii impuse deja în cadrul unei proceduri de executare silită pentru recuperarea datoriei publice care a început înainte de deschiderea procedurii de insolvență. Activele în cauză sunt realizate de executorul judecătoresc public în conformitate cu normele și procedura prevăzute în Codul de procedură fiscală și al asigurărilor sociale. Atunci când veniturile din realizarea activelor sunt insuficiente pentru a acoperi întreaga valoare a creanței, a dobânzilor și a comisioanelor suportate de procedura de executare silită de drept public, partea rămasă din creanța administrației centrale ori a municipalității este satisfăcută în conformitate cu normele generale. În cazul în care veniturile din realizarea activului depășesc valoarea totală a creanței, a dobânzilor și a comisioanelor suportate în procedurile de executare silită de drept public, executorul judecătoresc public plătește suma rămasă din aceste venituri în contul masei credale. În cazul în care executorul judecătoresc public nu reușește să valorifice activele într-un termen de 6 luni de la deschiderea procedurii de insolvență, activul trece de la executorul judecătoresc public la administratorul judiciar și este valorificat în cadrul procedurii de insolvență.

De îndată ce a fost deschisă o procedură de insolvență, nu poate fi formulat niciun litigiu patrimonial de drept civil sau comercial în fața instanțelor judecătorești sau a curților de arbitraj, cu excepția următoarelor cazuri:

  • pentru protecția drepturilor terților care dețin active incluse în masa credală;
  • litigii de muncă;
  • exista unor creanțe pecuniare garantate cu active deținute de terți.

Următoarele părți pot introduce în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul acțiuni în constatare prin care solicită validarea unei creanțe existente care nu a fost admisă în procedura de insolvență sau contestă existenței unei creanțe admise:

  • debitorul, în cazul în care instanța respinge contestația împotriva unei creanțe admise de administratorul judiciar sau include creanța respectivă în lista de creanțe admise;
  • un creditor cu o creanță neadmisă, dacă instanța nu soluționează contestația sau exclude creanța respectivă de pe lista de creanțe admise;
  • un creditor, în cazul în care instanța respinge contestația acestuia împotriva admiterii creanței unui alt creditor sau include creanța unui alt creditor în lista creanțelor admise.

Cererea de validare poate fi depusă în termen de 14 zile de la data publicării în Registrul Comerțului a hotărârii privind aprobarea listei de creanțe admise. Administratorul judiciar este obligat să participe la procedură. Intrarea în vigoare a hotărârii produce efecte obligatorii pentru debitor, pentru administratorul judiciar și pentru toți creditorii din cadrul procedurii de insolvență.

Validitatea unei vânzări de active incluse în masa credală efectuate în scopul transformării acestora în bani poate fi contestată printr-o acțiune civilă, dacă activul a fost achiziționat de o parte care nu a avut dreptul să participe la licitație sau în cazul în care prețul de vânzare nu este plătit. În acest din urmă caz, cumpărătorul se poate opune acțiunii plătind suma datorată împreună cu dobânda acumulată din ziua în care a fost declarat cumpărător al activului vândut.

Atunci când o parte nu mai este în posesia unui activ deținut în temeiul unui drept de proprietate după vânzarea activului cu scopul de a-l transforma în bani și după achiziționarea acestuia și intrarea în posesia cumpărătorului, aceasta poate solicita măsuri reparatorii exclusiv prin introducerea unei acțiuni în constatarea dreptului de proprietate.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Deschiderea procedurii de insolvență are efect suspensiv asupra tuturor acțiunilor în justiție și procedurilor de arbitraj în materia dreptului de proprietate în temeiul dreptului civil sau comercial la care debitorul este parte, cu excepția litigiilor de muncă având ca obiect creanțele pecuniare ale debitorului. Această dispoziție nu se aplică dacă, la data deschiderii procedurii de insolvență într-o altă cauză în care debitorul are calitatea de pârât, instanța a admis soluționarea unei contestații împotriva unei compensații invocate de debitor. Cauza a cărei judecare este suspendată se redeschide în cazul în care creanța este admisă în procedura de insolvență, respectiv este inclusă în lista de creanțe admise aprobată de instanță.

Judecarea cauzei este reluată, cu participarea: (1) administratorului judiciar și a creditorului, în cazul în care creanța nu este inclusă pe lista creanțelor admise de administratorul judiciar sau pe lista creanțelor aprobate de instanță sau (2) a administratorului judiciar, a creditorului și a părții care a formulat contestație, în cazul în care creanța este inclusă pe lista creanțelor admise de către administratorul judiciar, însă împotriva acestei includeri a fost formulată contestație. În acest caz, hotărârea respectivă produce efecte obligatorii pentru debitor, pentru administratorul judiciar și pentru toți creditorii cu creanțe împotriva masei credale.

Procedura în curs împotriva debitorului având ca obiect creanțe pecuniare garantate cu un bun care aparține terților nu poate fi suspendată.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Creditorul care deține o creanță împotriva unui debitor în temeiul unei tranzacții comerciale poate formula o cerere în declararea insolvenței și poate participa la procedura instituită în baza unei cereri de declarare a insolvenței formulate de un alt creditor. În cerere, debitorul poate propune, de asemenea, un plan de redresare și poate desemna o persoană care îndeplinește cerințele stabilite pentru administratorii judiciari și care poate fi numită în această calitate, dacă instanța hotărăște deschiderea unei proceduri de insolvență. Creditorul poate solicita instanței să dispună măsuri preventive și asigurătorii înainte de a se pronunța cu privire la cererea de declarare a insolvenței, dacă acest lucru este necesar pentru conservarea patrimoniului debitorului.

În cazul în care este evident că ar fi în detrimentul masei credale o continuare a activității întreprinderii, instanța poate dispune, la cererea unui creditor, ca activitatea acesteia să fie întreruptă, fie de la data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, fie începând cu o dată ulterioară, dar înainte de expirarea perioadei în care trebuie propus un plan de redresare.

În cazul în care activele disponibile ale debitorului sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile inițiale ale procedurii de insolvență, instanța stabilește suma care trebuie să fie plătită în avans de către un creditor, într -un anumit termen, pentru a deschide procedura de insolvență. În cazul în care activele debitorului sunt insuficiente sau cheltuielile inițiale nu au fost plătite în avans, creditorul va putea solicita redeschiderea procedurii de insolvență suspendate în termen de un an de la înscrierea ordinului de suspendare a judecării cauzei.

Creditorii pot contesta ordinele și hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de insolvență, precum și acțiunile și deciziile organelor de conducere ale debitorului, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile preliminare prevăzute de Legea privind comerțul.

În procedura de insolvență, citațiile și avizele de prezentare sunt notificate sau comunicate creditorilor constituiți părți în procedură la adresa lor din Bulgaria. În cazul în care un creditor și-a schimbat adresa fără notificarea instanței, toate citațiile și înscrisurile se anexează la dosarul cauzei și se consideră că au fost notificat în mod corespunzător. Atunci când un creditor nu are o adresă în Bulgaria și sediul său se află în altă țară, acesta trebuie să furnizeze o adresă de corespondență din Bulgaria. În cazul în care nu se comunică nicio adresă de corespondență din Bulgaria, citația se publică în Registrul Comerțului. După deschiderea procedurii de insolvență, actele definitive ale instanței care nu fac obiectul unei înscrieri în Registrul Comerțului sau comunicării către părți în conformitate cu Codul de procedură civilă se consideră a fi fost notificate părților prin înscriere în registrul ținut de instanță. În cazul în care Legea privind comerțul prevede ca citațiile să fie comunicate părților prin intermediul unor anunțuri publicate în Registrul Comerțului, invitația, avizul sau citația trebuie să fie publicate cu cel puțin 7 zile înaintea datei programate pentru ședință sau audiere.

La prima adunare a creditorilor participă creditorii care sunt incluși în lista întocmită de administratorul judiciar provizoriu pe baza registrelor debitorului și a extraselor din aceste registre, care sunt prezentate cu ocazia primei adunări. Creditorii participă la adunare personal sau printr-un reprezentant autorizat să reprezinte creditorul pe baza unei procuri exprese. În cazul în care creditorul este persoană fizică, semnătura mandantului de pe procură trebuie să fie legalizată la un notar. Rezoluțiile se adoptă cu majoritatea ordinară a voturilor creditorilor de pe listă, excluzând voturile creditorilor afiliați la momentul respectiv cu debitorul, ale creditorilor care au fost afiliați cu debitorul în perioada de trei ani care precedă deschiderea procedurii de insolvență, precum și ale creditorilor care au dobândit creanțe de la părțile afiliate cu debitorul în perioada de trei ani care precede deschiderea procedurii de insolvență. Prima adunare a creditorilor:

  • audiază raportul întocmit de administratorul judiciar provizoriu;
  • numește un administrator judiciar permanent și se bazează pe nominalizarea făcută de instanță;
  • alege un comitet al creditorilor.

În următoarele cazuri nu se convoacă o adunare a creditorilor:

  1. înainte de a depune o cerere de insolvență, debitorul nu a prezentat rapoartele sale financiare anuale pentru ultimii trei ani, în vederea publicării lor în Registrul comerțului;
  2. debitorul nu își îndeplinește obligația de a coopera cu administratorul judiciar provizoriu și refuză să predea registrele sau registrele sale au fost ținute într-un mod care este în mod vădit neadecvat.

În acest caz, administratorul judiciar provizoriu desemnat de instanță își îndeplinește atribuțiile până la numirea de către adunarea creditorilor a unui administrator judiciar permanent, după ce instanța aprobă creanțele admise de administratorul judiciar.

Adunarea creditorilor poate fi convocată la cererea debitorului, a administratorului judiciar, a comitetului creditorilor sau a creditorilor care dețin o cincime din cuantumul total al creanțelor admise. Adunarea creditorilor are loc indiferent de numărul de creditori participanți și este condusă de președintele completului de judecată a procedurii. Pentru adoptarea rezoluțiilor, fiecare creditor cu drept de vot acordat de instanță are un număr de voturi corespunzător părții pe care o reprezintă creanța sa din suma totală a creanțelor admise. De asemenea, drepturi de vot pot fi acordate creditorilor din acțiunile în justiție sau procedurile de arbitraj reluate împotriva debitorului în materia dreptului de proprietate în temeiul dreptului civil sau comercial, dacă respectiva creanță este susținută de elemente de probă scrise concludente; creditorilor cu creanțe neadmise care au introdus acțiuni în constatare în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul; și creditorilor cu creanțe împotriva cărora a fost formulată o acțiune prin care se contestă existența creanței în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul. Nu se acordă drepturi de vot creditorilor cu creanțe negarantate în ceea ce privește dobânzile care decurg din aplicarea legii sau în temeiul unui contract și care trebuie plătite după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, creditorilor cu creanțe aferente împrumuturilor acordate debitorului de către un asociat sau de către un acționar și creditorilor cu creanțe rezultate din donații sau cheltuieli suportate de creditor în cursul procedurii, cu excepția cazului în care este vorba de cheltuieli plătite în avans, atunci când activele debitorului sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile plătite. Rezoluțiile se adoptă cu majoritate ordinară, cu excepția cazului în care există stipulații contrare în Legea privind comerțul.

Adunarea creditorilor:

  • audiază raportul privind activitățile administratorului judiciar;
  • audiază raportul comitetului creditorilor;
  • alege un administrator judiciar, în cazul în care nu a fost ales unul;
  • adoptă decizii privind revocarea administratorului judiciar și înlocuirea acestuia;
  • stabilește remunerația curentă, modifică remunerația și stabilește remunerația finală a administratorului judiciar;
  • alege un comitet al creditorilor, în cazul în care nu a fost ales, sau modifică compoziția acestuia;
  • propune instanței cuantumul indemnizației de întreținere care urmează să fie acordată debitorului și familiei sale;
  • stabilește modul în care vor fi transformate în bani activele debitorului, metoda și condițiile de evaluare a patrimoniului, selecția evaluatorilor și remunerarea acestora.

În cazul în care adunarea creditorilor nu este în măsură să decidă cu privire la numirea unui administrator judiciar, numirea se face de către instanță, iar dacă aceasta nu este în măsură să decidă cu privire la modul și regulile privind transformarea patrimoniului debitorului în bani, decizia este luată de către administratorul judiciar. Instanța revocă administratorul judiciar la cerere creditorilor care dețin mai mult de jumătate din valoarea totală a tuturor creanțelor. Instanța, hotărând pe baza cererii formulate de un creditor, poate revoca administratorul judiciar în orice moment, în cazul în care acesta nu își execută mandatul sau acționează într-un mod care prejudiciază interesele creditorului sau ale debitorului.

Adunarea creditorilor poate adopta o decizie privind desemnarea unui organism de supraveghere cu competența de a exercita controlul asupra activităților debitorului pentru perioada efectivă a planului de redresare sau pentru o perioadă mai scurtă, inclusiv atunci când această posibilitate nu este prevăzută în mod expres în cadrul planului de redresare.

Cu acordul adunării creditorilor, instanța poate permite administratorului judiciar să vândă bunuri personale ale debitorului înainte de a autoriza transformarea masei credale în bani, în cazul în care costul depozitării unor astfel de bunuri personale până la transformarea patrimoniului dispusă în conformitate cu procedura generală depășește valoarea acestor bunuri. Cu acordul adunării creditorilor, pot fi vândute și alte active incluse în masa credală dacă acest lucru este necesar pentru a acoperi cheltuielile aferente procedurii de insolvență și dacă niciunul dintre creditori nu a acceptat să plătească anticipat cheltuielile după ce a fost invitat să procedeze astfel.

La propunerea administratorului judiciar și în conformitate cu rezoluția adoptată de adunarea creditorilor, instanța competentă în materie de insolvență autorizează vânzarea activelor debitorului prin intermediul unei negocieri directe sau printr-un intermediar, atunci când bunurile personale și drepturile de proprietate, care au fost puse în vânzare în integralitate sau ca loturi ori bunuri și drepturi individuale, nu au fost vândute din cauza lipsei de cumpărători sau a retragerii unui cumpărător.

Rezoluțiile adunării creditorilor sunt obligatorii pentru toți creditorii, inclusiv pentru cei care nu sunt prezenți la adunare. La cererea creditorului, instanța poate anula o rezoluție a adunării creditorilor, dacă este nelegală sau foarte prejudiciabilă pentru interesele unora dintre creditori.

Adunarea creditorilor poate alege un comitet al creditorilor care este constituit din cel puțin trei și cel mult nouă membri. Comitetul creditorilor trebuie să fie alcătuit din membri care reprezintă creditorii garantați și creditorii negarantați, cu excepția celor prevăzuți la articolul 616 alineatul (2) din Legea privind comerțul (creditorii ale căror creanțe sunt realizate după realizarea integrală a creanțelor tuturor celorlalți creditori). Comitetul creditorilor asistă și supraveghează actele administratorului judiciar legate de gestionarea activelor debitorului, efectuează controale ale evidențelor comerciale ale debitorului și ale fondurilor în numerar disponibile, prezintă avize cu privire la continuarea activității întreprinderii debitorului și cu privire la remunerarea administratorului provizoriu și a administratorului ex officio, precum și cu privire la măsurile luate în legătură cu conversia patrimoniului în numerar și la obligațiile administratorului judiciar în alte cazuri. Membrii comitetului creditorilor au dreptul la remunerație, care trebuie plătită de către creditori, într-un cuantum care este stabilit în momentul alegerii lor.

Membrii comitetului creditorilor nu au dreptul să achiziționeze în niciun mod, fie direct, fie prin intermediul unei alte persoane, bunuri personale sau drepturi de proprietate din masa credală. Această limitare se aplică soțului/soției membrilor comitetului creditorilor, rudelor acestora în linie directă de descendență, precum și rudelor colaterale până la al șaselea grad și afinilor până la al treilea grad de rudenie.

Acțiunile în justiție și procedurile de arbitraj în materia dreptului de proprietate în temeiul dreptului civil sau comercial suspendate în care debitorul este parte sunt reluate și procedura continuă cu participarea administratorului judiciar și a creditorului, în cazul în care creanța nu este inclusă pe lista creanțelor admise de către administratorul judiciar sau pe lista creanțelor autorizate de instanță sau de administratorul judiciar, sau cu participarea creditorului și a părții care a formulat contestația, în cazul în care creanța este inclusă pe lista creanțelor admise de către administratorul judiciar, însă împotriva acestei includeri a fost formulată contestație.

Instanța competentă în materia de insolvență, hotărând pe baza cererii creditorului, poate accepta măsurile asigurătorii prevăzute de lege pentru a garanta activele disponibile ale debitorului.

Creditorul poate să compenseze o datorie pe care o are față de debitor, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 645 din Legea privind comerțul. În vederea măririi masei credale, administratorul judiciar poate formula o acțiune în justiție în conformitate cu articolele 645, 646 și 647 din Legea privind comerțul și cu articolul 135 din Legea privind obligațiile și contractele în legătură cu procedura de insolvență și poate formula acțiuni în executare în legătură cu creanțele respective. În cazul în care creditorul a formulat o cerere, nu se admite o a doua cerere legată de aceeași creanță. Cu toate acestea, al doilea creditor poate solicita instanței să îi acorde permisiunea de a se constitui coreclamant înainte de prima ședință organizată în cauză.

Creditorul poate solicita administratorului judiciar să îi pună la dispoziție registrul și raportul spre consultare și poate să întocmească un raport special cu privire la chestiuni de interes care nu au fost discutate în raportul pentru perioada respectivă. Creditorul poate să introducă o contestație împotriva raportului scris al administratorului judiciar în legătură cu descărcarea sa de gestiune în termen de 7 zile de la data la care se prezintă raportul.

Creditorii își pot prezenta în scris cererile la instanța competentă în materie de insolvență. Aceștia pot depune în fața instanței contestații scrise împotriva creanțelor, fie acestea admise sau neadmise de către administratorul judiciar, în termen de 7 zile de la data la care lista a fost publicată în Registrul Comerțului, și pot formula acțiuni în constatare în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul, în termen de 14 zile de la data la care este publicată în Registrul Comerțului hotărârea judecătorească de aprobare a listei.

Creditorii își pot prezenta în scris cererile la instanța competentă în materie de insolvență. Aceștia pot depune în fața instanței contestații scrise împotriva creanțelor, fie acestea admise sau neadmise de către administratorul judiciar, în termen de 7 zile de la data la care lista a fost publicată în Registrul Comerțului, iar ulterior pot formula acțiuni în constatare prin care solicită validarea creanțelor neadmise sau prin care contestă caracterul cert al creanțelor admise, în termen de 7 zile de la data la care este publicată în Registrul Comerțului hotărârea judecătorească de aprobare a listei.

Pot propune un plan de redresare creditorii care dețin cel puțin o treime din creanțele garantate și creditorii care dețin cel puțin o treime din creanțele negarantate, cu excepția următorilor creditori: cei care dețin creanțe rezultate din dobânda legală sau contractuală aferentă creanțelor negarantate, care au devenit scadente după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență; creditorii titulari de creanțe rezultate din împrumuturi acordate debitorului de către un partener de afaceri sau de către un acționar; creditorii titulari de creanțe rezultate din donații și din cheltuielile efectuate de un creditor în cadrul procedurii de insolvență, cu excepția cheltuielilor plătite în avans, în cazul în care patrimoniul debitorului nu este suficient pentru a acoperi aceste costuri.

Creditorul cu o creanță admisă sau cu un drept de vot recunoscut de instanță poate propune și poate vota (inclusiv in absentia, printr-o scrisoare semnată de acesta autentificată de notar) un plan de redresare pentru operatorii economici ai întreprinderii aflate în stare de insolvență a debitorului. Creditorii, inclusiv cei cu creanțe neadmise în legătură cu care a fost formulată în instanță o acțiune în constatare în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul, pot depune contestație la planul adoptat în termen de 7 zile de la data adoptării sale.

În caz de neîndeplinire a obligațiilor stabilite în plan de către debitor, creditorii care dețin cel puțin 15 % din valoarea totală a creanțelor convertite în cadrul planului pot solicita redeschiderea procedurii de insolvență.

Creditorul poate formula contestație scrisă împotriva graficului de distribuire, iar ulterior poate ataca hotărârea judecătorească prin care graficul a fost aprobat de instanță.

În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile prevăzute în acordul extrajudiciar încheiat cu creditorii în temeiul articolului 740 din Legea privind comerțul, creditori care dețin cel puțin 15 % din valoarea totală a tuturor creanțelor pot solicita instanței să redeschidă procedura de insolvență.

Debitorul sau creditorul care deține o creanță admisă sau o creanță validată printr-o acțiune civilă poate solicita redeschiderea procedurii de insolvență suspendate în termen de un an de la data hotărârii judecătorești de suspendare a judecării cauzei, dacă în această perioadă sumele rezervate pentru creanțele contestate sunt eliberate sau sunt descoperite active a căror existență a rămas necunoscută în cursul procedurii de insolvență.

În termen de o lună de la data la care cererea debitorului de a i se acorda restitutio in integrum este publicată în Registrul Comerțului, orice creditor care deține o creanță admisă sau o creanță validată printr-o acțiune civilă poate depune contestație împotriva acestei cereri.

La cererea unui creditor, instanța bulgară poate deschide o procedură de insolvență secundară împotriva unui comerciant declarat în stare de insolvență de o instanță străină, în cazul în care comerciantul deține active semnificative în Bulgaria. Creditorul care a primit o plată parțială în procedura principală participă la distribuirea patrimoniului care are loc în procedura secundară, în cazul în care partea pe care ar urma să o primească o depășește pe cea care urmează să fie distribuită către ceilalți creditori din procedura secundară.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Competențele administratorului judiciar sunt după cum urmează: efectuează anchete și identifică bunurile aflate în proprietatea debitorului; participă la acțiuni în justiție împotriva debitorului sau formulează acțiuni în justiție în numele debitorului; în cazurile prevăzute de lege, solicită rezilierea, anularea sau nulitatea parțială a contractelor la care debitorul este parte; colectează sumele datorate debitorului și le depune într-un cont special; cu autorizarea instanței, dispune de fondurile debitorului depuse în conturi bancare, atunci când sunt necesare pentru administrarea și conservarea activelor debitorului; transformă activele incluse în masa credală în numerar.

Administratorul judiciar vinde bunurile personale și drepturile de proprietate incluse în masa credală în ansamblul lor, ca părți separate sau ca articole și drepturi individuale, după obținerea autorizației din partea instanței și în conformitate cu decizia adoptată de adunarea creditorilor. În cazul în care nu a fost adoptată nicio astfel de decizie, administratorul judiciar este cel care decide modalitatea și procedura de conversie a activelor în numerar și regulile de evaluare a acestora de către evaluatorii selectați.

Administratorul judiciar întocmește un anunț de vânzare, care conține informații despre debitor, o descriere a bunurilor puse în vânzare, normele și procedura de vânzare, data, ora și locul vânzării, termenul-limită de depunere a ofertelor în timpul zilei și evaluarea bunului propus pentru vânzare. Administratorul judiciar afișează anunțul într-un loc vizibil la sediul municipalității în care se află sediul central al întreprinderii debitorului și la sediul debitorului cu cel puțin 14 zile înainte de data vânzării indicate în anunțul de vânzare. În plus, administratorul judiciar întocmește un protocol în care descrie în detaliu acțiunile menționate mai sus și asigură publicarea protocolului într-un buletin special al Ministerului Economiei cu 14 zile înainte de data vânzării menționată în anunț.

Vânzarea are loc la biroul administratorului judiciar sau la adresa sediului central ale întreprinderii debitorului la data specificată în anunț. Ofertanții care doresc să participe la vânzare trebuie să depună un avans de 10 % din valoarea evaluată. Fiecare ofertant trebuie să indice prețul oferit în cifre și litere și trebuie să depună oferta, alături de chitanța care dovedește plata depozitului, într-un plic sigilat. Ofertele sunt prezentate administratorului judiciar în ziua vânzării până la termenul stabilit și sunt introduse în ordinea în care au fost primite într-un registru special. La expirarea termenului stabilit, administratorul judiciar anunță ofertele primite în prezența ofertanților prezenți și întocmește un proces-verbal special al procedurii. Ofertele primite de la ofertanți neeligibili și de la cei care oferă un preț mai mic decât evaluarea, dacă există, sunt nule de drept. Bunul este vândut ofertantului care oferă cel mai mare preț. Dacă prețul cel mai mare a fost oferit de mai mult de un singur ofertant, cumpărătorul se stabilește prin licitație, pe care administratorul judiciar o organizează fără întârziere în prezența ofertanților prezenți. Ofertantul câștigător este consemnat în procesul-verbal întocmit de administratorul judiciar, care este apoi semnat de administratorul judiciar și de toți ofertanții. Cumpărătorul trebuie să plătească prețul oferit, după scăderea depozitului de 10 % plătit în avans, în termen de 7 zile de la data vânzării. Atunci când cumpărătorul este un creditor care deține o creanță admisă sau este un creditor garantat, administratorul judiciar întocmește un raport de distribuire, indicând cota din prețul care urmează să fie plătit de către cumpărător și reținută pentru a satisface creanțele celorlalți creditori și cota din preț care urmează să fie compensată cu creanța creditorului. În acest caz, cumpărătorul trebuie să plătească sumele care trebuie reținute în vederea satisfacerii creanțelor celorlalți creditori, astfel cum se prevede în contul de distribuire, în termen de 7 zile de la data la care contul devine efectiv sau, în cazul în care nu există alți creditori, suma cu care prețul care trebuie plătit depășește valoarea creanței sale. În cazul în care prețul nu este plătit în termen de 7 zile, administratorul judiciar oferă bunul ofertantului care a propus prețul cel mai mare, cu excepția cazului în care acesta și-a retras depozitul. Cu consimțământul acestui din urmă ofertant, administratorul judiciar îl declară cumpărător. Dacă este necesar, administratorul judiciar repetă procesul până când bunul a fost oferit tuturor ofertanților care au oferit un preț care să nu fie mai mic decât valoarea evaluată a acestuia.

În absența ofertanților sau în cazul în care nu s-au primit oferte valide sau în cazul în care cumpărătorul nu plătește prețul de vânzare, se publică un nou anunț și se organizează o licitație deschisă cu un preț egal cu 80% din valoarea evaluată. Ofertele sunt indicate într-o listă de licitație, iar etapa este stabilită de administratorul judiciar și indicată în anunț.

Atunci când cumpărătorul declarat plătește suma datorată declarată în timp util, instanța emite un ordin de punere în posesie a cumpărătorului în ziua următoare plății. Ceilalți ofertanți la licitație și debitorul pot contesta ordinul în fața instanței superioare. În cazul în care ordinul prin care se dispune punerea în posesie este anulat sau vânzarea este declarată nulă și neavenită, se organizează o altă licitație după publicarea unui nou anunț de licitație.

Cumpărătorul este pus în posesia bunului cumpărat de către administratorul judiciar pe baza unui ordin efectiv de punere în posesie și a unei chitanțe care atestă plata taxelor necesare pentru transferul dreptului de proprietate și pentru achiziționarea de bunuri imobile. Riscul de pierdere a dreptului de proprietate este suportat de către cumpărător, iar cheltuielile pentru conservarea acestuia până la intrarea în posesie a cumpărătorului sunt acoperite din masa credală.

Atunci când au fost inițiate proceduri de executare silită împotriva unui bun deținut în proprietate comună pentru o datorie a unora dintre proprietari, se prezintă o descriere a bunului în ansamblul său, însă se va vinde numai partea necorporală a bunului deținută de debitor. Bunul poate fi vândut în întregime, cu acordul celorlalți coproprietari exprimat în scris.

În cazul vânzării unui bun pe care debitorul l-a ipotecat sau l-a gajat pentru a garanta datoria unei alte părți sau pe care l-a achiziționat grevat de un drept ipotecă sau de gaj, administratorul judiciar trimite o notificare creditorului garantat prin care îl înștiințează despre data vânzării. Se va întocmi un raport de distribuire separat în care sunt indicate sumele care trebuie plătite din vânzarea unui astfel de bun creditorului garantat. Administratorul judiciar rezervă suma datorată creditorului garantat în temeiul acestui raport de distribuire și predă această sumă la prezentarea unui titlu executoriu cu privire la datorie sau a unui certificat atestând admiterea creanței în procedura de insolvență. Administratorul judiciar rezervă suma datorată unui creditor garantat care deține o creanță aferentă unei datorii garantate, cu condiția prezentării unui certificat eliberat de Registrul de atestare a înscrierii dreptului de ipotecă sau de gaj și a unei declarații notariale semnate de creditor și care atestă valoarea actuală a împrumutului garantat.

La propunerea administratorului judiciar și în conformitate cu rezoluția adoptată de adunarea creditorilor, instanța competentă în materie de insolvență autorizează vânzarea activelor debitorului prin intermediul unei negocieri directe sau printr-un intermediar, atunci când bunurile personale și drepturile de proprietate, care au fost puse în vânzare în integralitate sau ca loturi ori bunuri și drepturi individuale, nu au fost vândute din cauza lipsei de cumpărători sau a retragerii unui cumpărător. Prețul de vânzare nu poate fi mai mic de 80 % din valoarea evaluată. Oferta pentru achiziționarea de acțiuni sau de părți sociale deținute de debitor în alte societăți trebuie să fie prezentată mai întâi celorlalți asociați. Dacă oferta nu este acceptată în termen de o lună, acțiunile sau părțile sociale sunt vândute. În acest caz, prețul de achiziție a acțiunilor sau a părților sociale trebuie plătit într-un termen care nu depășește 60 de luni de la data la care este ales un cumpărător, iar după plata integrală a prețului se încheie un contract.

În cazul în care unitățile locative deținute de debitor sunt închiriate lucrătorilor și angajaților debitorului la data rezoluției adunării creditorilor cu privire la normele și procedura pentru transformarea acestora în numerar, administratorul judiciar trebuie să ofere mai întâi unitățile locative spre vânzare lucrătorilor și angajaților sau altor persoane care dețin creanțe rezultate din raporturile de muncă cu debitorul, cu excepția cazului în care există litigii pendinte legate de proprietățile în cauză. Administratorul judiciar trimite fiecărei persoane o invitație scrisă, care conține o descriere a proprietății, evaluarea acesteia, termenul pentru efectuarea plății, care nu poate fi mai mic de 30 de zile și mai mare de 60 de zile, precum și contul bancar în care fondurile trebuie să fie remise. Părțile trebuie să răspundă la această invitație în termen de 14 zile și să notifice administratorul judiciar dacă doresc să achiziționeze în termenul specificat bunul respectiv la un preț egal cu cel indicat în evaluare. După plata prețului, lucrătorii și angajații pot compensa creanțele lor care corespund salariile neplătite datorate acestora de către debitor. Contractul de vânzare este întocmit sub forma unui titlu de proprietate, semnat de către administratorul judiciar în calitate de vânzător. Cheltuielile legate de vânzare sunt suportate de către vânzător.

Administratorul judiciar solicită predarea unui bun personal ipotecat sau gajat deținut de un creditor sau de un terț și îl vinde în conformitate cu procedura stabilită în capitolul patruzeci și șase din Legea privind comerțul, cu excepția cazului în care legea permite ca vânzarea să fie efectuată de creditor fără intervenție judiciară.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

În cadrul procedurii de insolvență pot fi prezentate următoarele creanțe:

  • creanțele privind datoriile garantate cu un drept de gaj sau de ipotecă sau creanțele privind datorii în legătură cu care s-a instituit un sechestru asigurător sau o poprire, înregistrate în conformitate cu Legea privind drepturile de garanție;
  • creanțele în legătură cu care se exercită un drept de ipotecă sau un drept de garanție reală mobiliară;
  • cheltuielile aferente procedurii de insolvență (taxa de timbru datorată la depunere și toate celelalte cheltuieli suportate până la intrarea în vigoare a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență; remunerația administratorului judiciar; creanțele lucrătorilor și ale angajaților în cazul în care întreprinderea debitorului nu și-a încetat activitatea; costurile suportate cu ocazia măririi, administrării, evaluării și distribuirii masei credale; și indemnizațiile de întreținere în favoarea debitorului și a familiei acestuia);
  • creanțele rezultate din contracte de muncă existente anterior deschiderii procedurii de insolvență;
  • compensația legală datorată terților de către debitor;
  • datoriile publice către administrația centrală sau municipalități, care includ, dar nu se limitează la cele care rezultă din impozite, din taxe vamale și din taxele şi contribuțiile obligatorii la fondul asigurărilor sociale, în cazul în care acestea s-au născut înainte de data deschiderii procedurii de insolvență;
  • creanțele care s-au născut după deschiderea procedurii de insolvență și au rămas neplătite la data scadenței;
  • orice alte creanțe negarantate rămase, care s-au născut înainte de deschiderea procedurii de insolvență;
  • dobânzile legale sau contractuale aferente datoriilor negarantate exigibile după data deschiderii procedurii de insolvență;
  • împrumuturile acordate debitorului de către un partener de afaceri sau de către un acționar;
  • donațiile;
  • cheltuielile suportate de creditori în legătură cu procedura de insolvență, cu excepția cheltuielilor prevăzute la articolul 629b din Legea privind comerțul (cheltuielile de judecată inițiale achitate în avans).

Creditorii cu creanțe care s-au născut după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență primesc plata la data scadentă corespunzătoare și, în cazul în care nu primesc nicio plată, creanțele lor sunt satisfăcute în conformitate cu procedura stabilită la articolul 722 alineatul(1) din Legea privind comerțul.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Creditorii trebuie să își prezinte în scris creanțele la instanța competentă în materie de insolvență în termen de o lună de la înscrierea hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență în Registrul Comerțului, indicând motivele și valoarea creanței, privilegiile și garanțiile și o adresă de corespondență, prezentând înscrisuri ca elemente de probă.

În termen de cel mult 7 zile de la expirarea termenului de o lună, administratorul judiciar întocmește:

  • o listă a creanțelor prezentate, aranjate în ordinea primirii, indicând motivele și valoarea creanței, privilegiile și garanțiile și data depunerii;
  • o listă a creanțelor care trebuie să fie incluse ex officio în lista respectivă de către administratorul judiciar, în special: creanțele lucrătorilor sau angajaților care rezultă din raporturile de muncă ale acestora cu debitorul și datoriile publice evaluate și stabilite printr-o decizie care a intrat în vigoare;
  • o listă a creanțelor neadmise depuse.

Creanțele prezentate după scurgerea termenului de o lună de la înscrierea în Registrul Comerțului a hotărârii, dar nu mai târziu de două luni de la data expirării acestui termen, sunt adăugate pe lista creanțelor depuse și admise în conformitate cu procedura prevăzută de lege. După expirarea celui de al doilea termen, nu mai pot fi prezentate niciun fel de creanțe aferente datoriilor care au luat naștere înainte de începerea procedurii de insolvență.

La redeschiderea procedurii de insolvență suspendate, termenul pentru prezentarea creanțelor începe să curgă de la data înscrierii hotărârii în temeiul articolului 632 alineatul (2) din Legea privind comerțul (hotărârea de reluare a judecării procedurii de insolvență suspendate).

Creanțele aferente datoriilor neachitate până la data scadentă care s-au născut după deschiderea procedurii de insolvență și înainte de aprobarea unui plan de redresare sunt depuse în conformitate cu aceeași procedură și se adaugă pe o listă suplimentară întocmită de administratorul judiciar.

Administratorul judiciar ia măsurile necesare pentru publicarea cu celeritate a listelor în Registrul Comerțului și pentru punerea acestora la dispoziția creditorilor și a debitorului la grefa instanței.

Debitorul, precum și orice creditor, poate depune o contestație scrisă în fața instanței, cu obligația de a transmite o copie administratorului judiciar, împotriva unui creanțe admise sau neadmise în termen de 7 zile de la data la care lista este publicată în Registrul Comerțului. Creanța verificată printr-o hotărâre definitivă pronunțată după hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență la care a participat administratorul judiciar nu poate fi contestată.

În cazul în care împotriva acestor liste nu se primește nicio contestație, instanța aprobă lista creanțelor admise și înscrise ex officio în ședință închisă imediat după expirarea termenului de șapte zile. În cazul în care împotriva acestor liste se formulează contestații, completul de judecată procedează la examinarea lor în ședință publică, după citarea administratorului judiciar, a debitorului, a creditorului care deține creanța admisă sau neadmisă contestată și a creditorului care a contestat creanța. Dacă este posibil, toate contestațiile sunt soluționate în cursul unei singure ședințe. În cazul în care se constată că o contestație este întemeiată, instanța aprobă lista, după ce a efectuat modificarea necesară. În caz contrar, instanța respinge contestațiile în termen de 14 zile de la data ședinței. Hotărârea judecătorească cu privire la aprobarea listei este publicată în Registrul Comerțului și nu poate fi contestată.

Creditorul care a prezentat o creanță după scurgerea termenului de o lună de la înscrierea hotărârii în Registrul Comerțului, însă nu mai târziu de două luni de la data la care acest termen a expirat, nu poate contesta creanțele admise sau neadmise și nu poate solicita încheierea unui acord privind stingerea creanței din partea rămasă din masa credală, dacă patrimoniul fost transformat în bani.

Creanțele depuse ulterior care sunt admise în conformitate cu procedura stabilită prin lege sunt adăugate pe lista aprobată de instanță.

Creditorul sau debitorul care a prezentat o contestație respinsă împotriva listei întocmite de către administratorul judiciar, creditorul cu o creanță care a fost exclusă de pe lista creanțelor admise sau creditorul și debitorul care au prezentat o cerere în legătură cu o creanță adăugată pe lista creanțelor admise în urma unei contestații admise de instanță pot prezenta o cerere în conformitate cu articolul 694 din Legea privind comerțul prin care solicită validarea creanței neadmise sau constatarea lipsei de validitate a creanței admise în termen de 7 zile de la data la care hotărârea judecătorească privind aprobarea listei de creanțe admise este publicată în Registrul Comerțului. Intrarea în vigoare a hotărârii produce efecte obligatorii pentru debitor, pentru administratorul judiciar și pentru toți creditorii din cadrul procedurii de insolvență.

În cadrul procedurii de insolvență, creanța admisă este creanța inclusă pe lista de creanțe admise aprobată de instanță, cu excepția creanțelor contestate printr-o cerere de validare în conformitate cu articolul 694 din Legea privind comerțul.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

În temeiul Legii privind comerțul, distribuirea este autorizată atunci când sunt disponibile suficiente fonduri din conversia patrimoniului în bani.

Administratorul judiciar întocmește un grafic pentru distribuirea fondurilor disponibile între creditori, ținând seama de rangul acestora, de privilegii și de garanții. Graficul de distribuire rămâne incomplet până când sunt plătite în întregime toate creanțele sau până când se realizează conversia în bani a întregii mase credale, cu excepția bunurilor personale care nu pot fi vândute. Graficul de distribuire este afișat în mod vizibil timp de 14 zile, pe un panou de informare special, la sediul instanței în care are acces publicul. Graficul de distribuire este publicat în Registrul Comerțului. În perioada menționată anterior, comitetul creditorilor și oricare dintre creditori poate depune în fața instanței contestație scrisă împotriva graficului de distribuire. Instanța aprobă graficul de distribuire, efectuând modificările necesare atunci când evaluează legalitatea graficului de distribuire, din oficiu sau în temeiul unei alte cereri prin care se contestă legalitatea acestui grafic. Decizia privind aprobarea graficului de distribuire și contestațiile formulate împotriva acesteia sunt publicate în Registrul Comerțului, în acest mod fiind notificate creditorilor și debitorului. Decizia de aprobare a graficului de distribuire poate fi contestată de administratorul judiciar, de comitetul creditorilor sau de un creditor, indiferent dacă este vorba sau nu de creditorul care a depus contestație împotriva hotărârii prin care instanța a anulat sau a modificat graficul de distribuire. Distribuirile în baza graficului aprobat de instanță sunt realizate de către administratorul judiciar.

Se recurge la următoarea procedură de stingere a creanțelor pe baza distribuirilor efectuate în urma conversiei masei credale în bani, prevăzută la articolul 722 din Legea privind comerțul:

  1. creanțele garantate cu drept de ipotecă sau de gaj sau în legătură cu care a fost instituită o poprire sau efectuată o confiscare, înregistrate în conformitate cu Legea privind drepturile de garanție - din încasările obținute din realizarea garanțiilor;
  2. creanțele în legătură cu care se exercită dreptul de ipotecă sau dreptul de garanție reală mobiliară - din valoarea activului care face obiectul garanției;
  3. cheltuielile aferente procedurii de insolvență (taxa de timbru datorată la depunere și toate celelalte cheltuieli suportate până la intrarea în vigoare a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență; remunerația administratorului judiciar; creanțele lucrătorilor și ale angajaților în cazul în care întreprinderea debitorului nu și-a încetat activitatea; costurile suportate cu ocazia măririi, administrării, evaluării și distribuirii masei credale; și indemnizațiile de întreținere în favoarea debitorului și a familiei acestuia);
  4. creanțele rezultate din contracte de muncă existente anterior deschiderii procedurii de insolvență;
  5. compensația legală datorată terților de către debitor;
  6. datoriile publice către administrația centrală sau municipalități, care includ, dar nu se limitează la cele care rezultă din impozite, din taxe vamale și din taxele şi contribuțiile obligatorii la fondul asigurărilor sociale, în cazul în care acestea s-au născut înainte de data deschiderii procedurii de insolvență;
  7. creanțele care s-au născut după deschiderea procedurii de insolvență și au rămas neplătite la data scadenței;
  8. orice alte creanțe negarantate rămase, care s-au născut înainte de deschiderea procedurii de insolvență;
  9. dobânzile legale sau contractuale aferente datoriilor negarantate exigibile după data deschiderii procedurii de insolvență;
  10. împrumuturile acordate debitorului de un partener de afaceri sau de un acționar;
  11. donațiile;
  12. cheltuielile suportate de creditori în legătură cu procedura de insolvență, cu excepția cheltuielilor prevăzute la articolul 629b din Legea privind comerțul (cheltuielile de judecată inițiale achitate în avans).

În cazul în care fondurile disponibile sunt insuficiente pentru a satisface integral creanțele menționate la punctele 3-12, fiecare clasă de creditori beneficiază de distribuiri proporționale. În cazul în care administrația centrală a prezentat mai multe creanțe de același rang și acestea au fost admise, sumele sunt remise într-o singură tranșă din contul de distribuire a activelor, iar în momentul primirii, acestea sunt distribuite de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în conformitate cu Codul de procedură fiscală și al asigurărilor sociale. Agenția Națională de Administrare Fiscală notifică fără întârziere distribuirea instanței competente în materie de insolvență și administratorului judiciar.

Creanțele rezultate din dobânzile legale sau contractuale asupra creanțelor negarantate, care au devenit exigibile după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență; creanțele legate de datoriile rezultate din împrumuturi acordate debitorului de un partener de afaceri sau de un acționar; creanțele rezultate din donații și din cheltuielile efectuate de un creditor în procedura de insolvență, cu excepția celor avute în vedere la articolul 629b din Legea privind comerțul (cheltuieli de judecată inițiale achitate în avans) pot fi realizate numai după ce au fost satisfăcute integral creanțele tuturor celorlalți creditori. Creditorul care a prezentat o creanță ulterior unei distribuiri este adăugat pe lista creditorilor cu creanțe care urmează a fi satisfăcute prin distribuiri ulterioare, fără a avea dreptul de a i se satisface creanța primind o parte mai mare din masa credală transformată în bani în cursul distribuirilor ulterioare drept compensație pentru faptul că nu a beneficiat de o cotă din distribuirile anterioare.

Creditorii garantați își mențin garanțiile în cursul procedurii de insolvență. Creanțele lor sunt cele dintâi satisfăcute, acest privilegiu fiind aplicabil numai încasărilor obținute din executarea garanției deținute. Atunci când prețul de vânzare al bunurilor personale gajate sau ipotecate este insuficient pentru a acoperi întreaga valoare a creanței, împreună cu dobânda acumulată, creditorul participă la distribuire în calitate de creditor chirografar. În cazul în care prețul de vânzare a unui bun personal gajat sau ipotecat depășește creanța garantată, inclusiv dobânda acumulată, valoarea reziduală este adăugată la masa credală. Această regulă se aplică, de asemenea, realizării creanțelor deținute de creditorii care au un drept de ipotecă sau un drept de garanție reală mobiliară.

Creditorul a cărui creanță a fost realizată parțial în procedura principală în care un comerciant a fost declarat în stare de insolvență de o instanță străină participă la distribuirea patrimoniului în contextul unei proceduri secundare inițiate în fața unei instanțe bulgare, dacă respectivul comerciant deține active semnificative în Bulgaria și cota pe care creditorul ar primi-o din distribuirea patrimoniului în procedura secundară este mai mare decât cota celorlalți creditori în cadrul aceleiași proceduri. Activele rămase după distribuirea patrimoniului în procedura secundară sunt transferate către ansamblul activelor din procedura principală.

Creanța supusă amânării este inclusă în distribuirea inițială ca o creanță contestată, pentru realizarea acesteia fiind rezervată o sumă în contul de distribuire. Creanța este exclusă de la distribuirea finală în cazul în care condițiile pentru amânarea sa sunt valide în continuare. Cu toate acestea, creanța supusă unei condiții peremptorii este inclusă în distribuire ca fiind realizată drept creanță necondiționată.

În contul de distribuire sunt rezervate de asemenea provizioane pentru cuantumul creanței contestate prin acțiune civilă. În cazul în care se contestă doar garanția sau privilegiul, creanța este inclusă în mod provizoriu în distribuire ca o creanță negarantată până la soluționarea litigiului, iar în contul de distribuire este rezervată o sumă egală cu suma de care ar fi beneficiat creditorul pentru o creanță garantată. În cazul creanțelor neadmise contestate prin acțiuni în validare în conformitate cu articolul 694 din Legea privind comerțul, provizioanele aferente trebuie rezervate în cadrul planului de redresare sau în momentul distribuirii masei credale transformate în bani.

Administratorul judiciar, acționând în baza unui ordin judecătoresc, depune în bancă sumele provizionate în momentul distribuirii finale pentru creanțele necolectate sau contestate. Debitorul poate primi restul masei credale, dacă este cazul, după stingerea definitivă și integrală a datoriilor sale.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Instanța dispune închiderea procedurii de insolvență în următoarele cazuri:

  • în cazul în care, în termen de un an de la înscrierea hotărârii în temeiul articolului 632 alineatul (1) din Legea privind comerțul (hotărârea de suspendare a procedurii de insolvență din cauză că activele disponibile sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile aferente procedurii de insolvență și din cauza neachitării cheltuielilor procedurale inițiale) nu a fost solicitată nicio reluare a procedurilor;
  • epuizarea masei credale;
  • satisfacerea tuturor creanțelor;
  • aprobarea unui plan de redresare;
  • încheierea unui acord între debitor și toți creditorii care dețin creanțe admise, în cazul în care acordul îndeplinește cerințele legale aplicabile și nu o fost formulată nicio acțiune în constatare în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul cu privire la o creanță admisă inexistentă.

În primele trei cazuri, în hotărârea privind închiderea procedurii de insolvență, instanța dispune radierea comerciantului, cu excepția cazului în care toate creanțele creditorilor au fost satisfăcute și în masa credală au rămas active nerealizate. Hotărârea poate fi atacată în termen de 7 zile de la înscrierea sa în Registrul Comerțului.

Procedura de insolvență nu se închide atunci când pasivele debitorului au fost garantate cu garanții ale terților și executarea silită împotriva acestor garanții este în curs de desfășurare sau atunci când debitorul este parte a unui proces în curs.

În conformitate cu legislația națională, restructurarea în vederea salvării întreprinderii debitorului este un element care ține de procedura de insolvență principală.

Reabilitarea întreprinderilor este o etapă facultativă independentă în cadrul procedurii de insolvență. În cazul în care se dorește reabilitarea, trebuie prezentată instanței o cerere scrisă expresă prin care se propune un plan de redresare de oricare din următoarele părți: debitorul, administratorul judiciar, creditorii care dețin cel puțin o treime din creanțele garantate, creditorii care dețin cel puțin o treime din creanțele negarantate; asociații sau acționarii care dețin cel puțin o treime din capitalul propriu al întreprinderii debitorului; asociatul cu răspundere nelimitată sau douăzeci la sută din numărul total de lucrători și de angajați ai întreprinderii debitorului.

Planul de redresare (sau planurile de redresare) pot fi propuse de la momentul prezentării cererii de insolvență până la expirarea termenului de o lună de la data înscrierii în Registrul Comerțului a hotărârii judecătorești privind aprobarea listei de creanțe admise. Cheltuielile suportate pentru un plan de redresare propus de debitor sau de administratorul judiciar sunt acoperite din masa credală și, în toate celelalte cazuri, ele sunt acoperite de partea care a propus planul.

Conținutul planului de redresare trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 700 alineatul (1) din Legea privind comerțul și abordează aspecte precum măsura în care vor fi satisfăcute creanțele incluse în listele aprobate de instanță la data la care planul a fost propus; modul și termenele de stingere ale fiecărei categorii de creanțe, garanțiile pentru plata creanțelor neadmise contestate în legătură cu care există procese pendinte la data la care este propus planul; condițiile în care partenerii societăților în nume colectiv sau ai societăților în comandită simplă sunt total sau parțial exonerați de răspundere; măsura în care creanțele deținute de fiecare categorie de creditori ar fi satisfăcute în comparație cu bunurile pe care le-ar primi în cadrul unei distribuiri în conformitate cu procedura generală stabilită prin lege; garanțiile furnizate fiecărei categorii de creditori în ceea ce privește punerea în aplicare a planului; măsurile de gestionare, organizaționale, juridice, financiare, tehnice și de altă natură care trebuie luate în vederea punerii în aplicare a planului; și impactul planului asupra lucrătorilor și angajaților întreprinderii debitorului. În plus, planul de redresare poate să conțină propuneri de măsuri sau de tranzacții menite să restabilească viabilitatea întreprinderii, inclusiv o vânzare a întregii întreprinderi sau a unei părți din aceasta, condițiile de vânzare și modul în care urmează să se efectueze vânzarea, conversii ale datoriilor în acțiuni, novația obligațiilor sau alte acte și tranzacții (planul exclude în mod expres posibilitatea de a vinde patrimoniul operatorilor de servicii de apă și canalizare necesare pentru operațiunile lor principale înainte de desemnarea unui nou operator de servicii de apă și canalizare în zona respectivă), numirea unui organism de supraveghere cu competența de a exercita controlul asupra activităților debitorului pe durata planului de redresare sau pe o perioadă mai scurtă, reeșalonarea sau amânarea plăților, descărcarea totală sau parțială de datorii, restructurarea întreprinderii sau alte acte și tranzacții.

În cazul în care planul îndeplinește cerințele prevăzute de lege [articolul 700 alineatul (1) din Legea privind comerțul], instanța pronunță o hotărâre prin care admite ca planul să fie examinat de adunarea creditorilor și dispune publicarea unui anunț în Registrul Comerțului cu privire la data la care urmează să aibă loc adunarea creditorilor. Atunci când este necesar, se trimite o notificare părții care a propus planul prin care i se solicită să remedieze deficiențele detectate. Hotărârea poate fi atacată în termen de 7 zile.

Planul poate să fie votat doar de creditorii care dețin creanțe admise sau validate sau de creditorii cărora instanța le-a acordat drept de vot. Creditorii votează separat în categoriile individuale prevăzute prin lege și pot vota fără a fi prezenți la adunarea creditorilor, prin intermediul unei procuri legalizate notarial care poartă semnătura creditorului. Planul este adoptat de fiecare categorie de creditori cu o majoritate simplă a creanțelor din categoria relevantă. Contestațiile împotriva planului adoptat pot fi depuse la instanța competentă în materie de insolvență în termen de 7 zile de la data scrutinului. De asemenea, pot formula contestații creditorii care au prezentat cereri de validare în conformitate cu articolul 694 din Legea privind comerțul. Planul este respins dacă mai mult de jumătate dintre creditorii titulari de creanțe admise, indiferent de categoria de care aparțin aceste creanțe, au votat împotrivă. Un anunț cu privire la adoptarea planului se publică în Registrul Comerțului.

Instanța aprobă planul de redresare dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 705 alineatul (1) din Legea privind comerțul, respectiv dacă au fost îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege pentru adoptarea sa de diferitele categorii de creditori; acesta a fost adoptat cu o majoritate a creditorilor care dețin mai mult de jumătate din creanțele admise incluse pe listele aprobate de instanță; în cazul în care planul prevede o plată parțială, cel puțin o categorie de creditori care a adoptat planul va primi o plată parțială; toți creditorii din aceeași categorie sunt tratați în mod egal, cu excepția cazului în care creditorii prejudiciați au renunțat în scris la contestațiile cu privire la adoptarea planului; planul asigură că un creditor disident și un debitor disident vor primi aceeași plată pe care ar fi primit-o dacă activele ar fi fost distribuite în conformitate cu procedura generală stabilită prin lege; niciun creditor nu va primi mai mult decât i se datorează în raport cu creanța sa admisă; asociaților sau acționarilor nu li se va plăti niciun venit înainte de satisfacerea integrală și definitivă a creanțelor care aparțin categoriilor de creditori ale căror interese sunt afectate de plan; plata indemnizației de întreținere către întreprinderile profesionale unipersonale cu răspundere limitată, către asociații cu răspundere limitată și către familiile acestora nu va fi efectuată într-un cuantum care depășește cuantumul stabilit de instanță până la satisfacerea integrală și definitivă a creanțelor categoriilor de creditori ale căror interese sunt afectate de plan. În cazul în care adunarea creditorilor a adoptat mai multe planuri și toate planurile respectă cerințele prevăzute de lege, instanța aprobă planul adoptat de creditorii care dețin mai mult de jumătate din creanțele admise.

Planul de redresare poate fi admis în procedura de insolvență secundară instituită de o instanță din Bulgaria, în cazul în care comerciantul deține active semnificative în Bulgaria, cu consimțământul administratorului judiciar din procedura principală în care comerciantul a fost declarat în stare de insolvență de o instanță străină.

Prin hotărârea privind aprobarea planului de redresare, instanța dispune închiderea procedurii și numește organismul de supraveghere propus în plan sau ales de comitetul creditorilor. Hotărârea privind aprobarea planului de redresare și hotărârea de respingere a unui plan elaborat în vederea reabilitării întreprinderii debitorului, care a fost adoptat de adunarea creditorilor, pot face obiectul unei căi de atac în termen de 7 zile de la data înscrierii lor în Registrul Comerțului.

Planul aprobat de instanță este obligatoriu pentru debitor și pentru toți creditorii cu creanțe aferente datoriilor contractate înainte de data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență. Fiecare creditor poate solicita un ordin de executare în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 405 din Codul de procedură civilă în vederea obținerii executării creanței convertite, indiferent de cuantumul său.

În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile cu privire la punerea în aplicare a planului de redresare, creditorii care dețin creanțe convertite în cadrul planului care reprezintă cel puțin 15 % din suma totală a creanțelor sau organismul de supraveghere numit de instanță pot solicita instanței să reia procedura de insolvență, fără a fi necesară o dovadă a stării de insolvență sau de supraîndatorare. În acest caz, efectul de conversie al planului în raport cu drepturile și garanțiile creditorilor rămâne neschimbat. În contextul procedurii de insolvență reluate nu se desfășoară nicio procedură de reabilitare.

În cazul în care în planul de redresare aprobat se are în vedere vânzarea integrală sau parțială a întreprinderii, în termen de o lună de la data la care a intrat în vigoare hotărârea de aprobare a planului trebuie să se încheie un contract de vânzare. În cazul în care contractul de vânzare nu este încheiat în termenul prevăzut în planul de redresare aprobat, fiecare parte poate să solicite instanței competente în materie de insolvență să declare contractul încheiat în termen de o lună de la data expirării perioadei de o lună pentru încheierea unui contract de vânzare. Dacă niciuna dintre părți nu solicită ca respectivul contract să fie declarat încheiat și un creditor a depus o cerere, instanța competentă în materie de insolvență reia procedura și declară debitorul în stare de insolvență.

Pe lângă adoptarea unui plan de redresare, Legea privind comerțul prevede și o altă posibilitate de încheiere a unui acord între debitor și creditori. Debitorul poate să încheie în mod independent un acord scris de stingere a creanțelor cu toți creditorii cu creanțe admise în orice stadiu al procedurii, fără a fi reprezentat de administratorul judiciar. În cazul în care acordul îndeplinește cerințele prevăzute de lege, instanța acordă o suspendare a procedurii, în cazul în care au fost formulate în conformitate cu articolul 694 alineatul (1) din Legea privind comerțul acțiuni în constatare prin care se contestă existența creanțelor admise. Hotărârea poate fi atacată în termen de 7 zile de la data înscrierii în Registrul Comerțului.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Adunarea finală a creditorilor adoptă o decizie cu privire la bunurile personale incluse în masa credală care nu pot fi vândute și poate decide ca bunurile personale cu valoare neglijabilă sau creanțele care ar fi extrem de dificil de colectat să fie lăsate la dispoziția debitorului. Administratorul judiciar, acționând în baza unui ordin judecătoresc, depune în bancă sumele provizionate în momentul distribuirii finale pentru creanțele necolectate sau contestate.

După închiderea procedurii de insolvență, executarea silită generală se încheie și măsura asigurătorie este anulată ex officio începând cu data intrării în vigoare a hotărârii privind încetarea procedurii de insolvență.

Orice cereri care nu au fost formulate și orice drepturi care nu au fost exercitate în procedura de insolvență se sting. Creanțele care nu au putut fi realizate în cursul procedurii de insolvență se sting, cu excepția cazului în care procedura este reluată în conformitate cu articolul 744 alineatul (1) din Legea privind comerțul (dacă în termen de un an de la data la care a fost acordată suspendarea judecării cauzei sunt eliberate sume rezervate pentru creanțele contestate sau sunt descoperite active a căror existență a rămas necunoscută în cursul procedurii de insolvență).

În cazul în care debitorul a încheiat un acord cu privire la plata datoriilor cu toți creditorii care dețin creanțe admise și procedura de insolvență a fost închisă, creditorii pot solicita despăgubiri în conformitate cu normele generale prevăzute în dreptul civil, cu excepția cazului în care Legea privind comerțul prevede altfel. În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile cu privire la acordul privind plata datoriilor, creditorii care dețin cel puțin 15 % din totalul creanțelor pot solicita reluarea procedurilor de insolvență, fără a fi necesar să prezinte o dovadă a stării de insolvență sau de supraîndatorare.

După închiderea procedurii de insolvență ca urmare a aprobării planului de redresare, începe să curgă un nou termen legal de prescripție în temeiul articolului 110 din Legea privind obligațiile și contractele pentru creanțele născute înainte de data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, începând de la data intrării în vigoare a hotărârii privind aprobarea planului de redresare, în cazul în care creanțele în cauză sunt exigibile imediat sau de la data la care acestea devin exigibile, dacă planul de redresare prevede amânarea plății acestora. Potrivit articolului 110 din Legea privind obligațiile și contractele, toate creanțele se sting la expirarea termenului legal de prescripție de cinci ani, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. În cazul în care a fost formulată o cerere de reluare a procedurii de insolvență, termenul legal de prescripție pentru creanțele admise este suspendat pe durata procedurii reluate. Creditorul poate solicita un ordin de executare în ceea ce privește creanța sa care a fost supusă conversiei, indiferent de cuantumul său, în baza planului de redresare aprobat de instanță.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

În temeiul legislației naționale, cheltuielile aferente procedurii de insolvență includ:

  • taxa de timbru datorată pentru procedura de insolvență și toate celelalte cheltuieli suportate până la data intrării în vigoare a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență;
  • remunerația administratorului judiciar;
  • creanțele lucrătorilor și ale angajaților întreprinderii debitorului atunci când aceasta nu și-a încetat activitatea;
  • cheltuielile efectuate pentru mărirea, administrarea, evaluarea și distribuirea masei credale;
  • indemnizația de întreținere acordată debitorului și familiei acestuia.

În cazul în care cererea de declarare a insolvenței a fost formulată de debitor, nu se plătește nicio taxă de timbru în avans. Taxa de timbru este acoperită din masa credală în momentul distribuirii activelor. În cazul în care cererea de deschidere a procedurii de insolvență este depusă de un creditor, precum și atunci când un cocreditor se constituie parte în procedură, taxa de timbru este percepută de la creditor sau de la partea constituită drept cocreditor.

În scopul deschiderii procedurii de insolvență, atunci când activele disponibile ale debitorului nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile inițiale ale procedurii de insolvență sau atunci când în cursul procedurii de insolvență se constată că activele disponibile ale debitorului nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile procedurii de insolvență, instanța stabilește o sumă care urmează să fie plătită în avans de debitor sau de un creditor, în termenul stabilit de aceasta. Cheltuielile inițiale ale procedurii de insolvență sunt evaluate de către instanță, care ține seama de remunerația curentă a administratorului judiciar provizoriu și de estimarea cheltuielilor aferente procedurii de insolvență. În cazul în care debitorul este o societate în nume colectiv, instanța se pronunță cu privire la plata anticipată a cheltuielilor, ținând seama de patrimoniul partenerilor cu răspundere nelimitată.

După începerea procedurii de insolvență, cheltuielile sunt acoperite din masa credală. În acest scop, instanța poate emite un ordin prin care autorizează administratorul judiciar să efectueze plățile necesare.

În cazul în care procedura se află în stadiul de mărire a masei credale, taxa de timbru nu trebuie plătită în avans. Atunci când împrejurările referitoare la insolvență sunt consemnate în Registrul Comerțului pe baza unor hotărâri sau ordine judecătorești și cu ocazia înscrierii și radierii unui sechestru sau al unei executări silite imobiliare, nu se percepe nicio taxă de timbru.

În procedurile instituite în baza unei cereri în anularea unei tranzacții în temeiul articolelor 645, 646 și 647 din Legea privind comerțul și în temeiul articolului 135 din Legea privind obligațiile și contractele, taxa de timbru nu trebuie plătită în avans, indiferent de rangul instanței. În cazul în care cererea este admisă, taxele de timbru sunt colectate de la partea care a căzut în pretenții. În cazul în care cererea este respinsă, taxa de timbru este acoperită din masa credală. În cazul în care cererea în anularea tranzacției a fost formulată de administratorul judiciar și a fost respinsă, cheltuielile aferente procedurii de insolvență suportate de terți sunt acoperite din masa credală.

Nu se datorează nicio taxă de timbru în cazul acțiunilor în constatare formulate de un creditor sau de debitor în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul. În cazul în care acțiunea este respinsă, cheltuielile trebuie să fie plătite de către reclamant.

Cererea unui creditor depusă după expirarea termenului legal de depunere, însă nu mai târziu de două luni de la data expirării acestui termen, este adăugată pe lista creanțelor depuse și admise în conformitate cu procedura prevăzută de lege. Cheltuielile suplimentare suportate cu privire la admiterea cererii sunt plătite de către creditorul care a depus cererea.

Cheltuielile suportate pentru un plan de redresare propus de debitor sau de administratorul judiciar sunt acoperite din masa credală, iar în toate celelalte cazuri, ele sunt acoperite de partea care a propus planul. Cu excepția cazului în care se prevede altfel în planul de redresare, instanța obligă debitorul să plătească taxa de timbru și cheltuielile efectuate.

Cheltuielile suportate în legătură cu conservarea bunurilor supuse conversiei în bani până când cumpărătorul intră în posesie sunt acoperite din masa credală. Cheltuielile suportate pentru vânzarea locuințelor deținute în proprietate de debitor și închiriate lucrătorilor și angajaților săi sunt suportate de vânzător.

La distribuirea activelor convertite, creanțele născute din cheltuielile suportate în legătură cu procedura de insolvență sunt plătite după satisfacerea creanțelor garantate și a creanțelor în legătură cu care se exercită dreptul de retenție.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Legea privind comerțul prevede garanții care protejează creditorii înscriși la masa credală împotriva actelor adoptate și tranzacțiilor încheiate de debitor cu scopul de a diminua masa credală și de a prejudicia interesele creditorilor. Legea introduce noțiunea „perioadă suspectă” - o prezumție irefutabilă că interesele creditorilor au fost prejudiciate, în cazul în care în această perioadă au fost efectuate anumite acte sau au fost încheiate anumite tranzacții. Durata perioadei suspecte diferă în funcție de tipul tranzacțiilor cărora li se aplică prezumția legală cu privire la încheierea de acte frauduloase. Pentru anumite tranzacții și acte juridice, perioada suspectă începe de la data declarării stării de insolvență sau de supraîndatorare, dar nu mai devreme de un an înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență, și se termină la data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență. În alte cazuri, această perioadă se extinde la trei ani, doi ani sau un an înainte de data formulării cererii de deschidere a procedurii de insolvență și include perioada cuprinsă între data la care a fost formulată cererea de deschidere a procedurii de insolvență și data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență. Anumite acte efectuate și tranzacții încheiate după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență cu încălcarea procedurii stabilite, și anume fără acordul prealabil al administratorului judiciar, sunt de asemenea considerate prejudiciabile.

Tipurile de acte și tranzacții considerate prejudiciabile în temeiul Legii privind comerțul sunt definite în mod exhaustiv și se împart în două categorii: nule și inopozabile față de creditorii înscriși la masa credală.

Tranzacțiile nule sunt reglementate la articolul 646 alineatul (1) din Legea privind comerțul. Acest articol prevede că următoarele acte și tranzacții sunt nule în raport cu creditorii, dacă sunt adoptate/încheiate după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență cu încălcarea normelor de procedură prevăzute:

  1. plata unei creanțe născute înainte de pronunțarea hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență;
  2. gajul sau ipoteca instituite asupra unui drept sau asupra unui bun personal incluse în masa credală;
  3. o tranzacție care implică un drept sau un activ inclus în masa credală.

Alte tipuri de acte și tranzacții prejudiciabile care pot fi declarate inopozabile sunt reglementate de dispozițiile de la articolul 645 alineatul (3), de la articolul 646 alineatul (2) și de la articolul 647 din Legea privind comerțul și de la articolul 135 din Legea privind obligațiile și contractele. Pentru a fi inopozabile în raport cu creditorii înscriși la masa credală, actele și tranzacțiile în cauză trebuie să fie declarate inopozabile printr-o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat.

În conformitate cu articolul 646 alineatul (2) din Legea privind comerțul, următoarele acte adoptate sau tranzacții încheiate de debitor după apariția stării de insolvență sau de supraîndatorare pot fi declarate inopozabile creditorilor în perioadele respective:

  1. achitarea anticipată a unei datorii, indiferent de modul de plată, în termen de un an înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență;
  2. constituirea unei ipoteci sau a unui gaj, pentru a garanta o creanță anterior negarantată împotriva debitorului în termen de un an înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență;
  3. achitarea de către debitor a unei datorii care a devenit exigibilă, indiferent de modul de plată, în termen de șase luni înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență.

În cazul în care creditorul cunoștea faptul că debitorul este în stare de insolvență sau de supraîndatorare, durata perioadei suspecte în primele două cazuri se prelungește la doi ani și în cel de al treilea caz la un an. Cunoașterea este prezumată atunci când debitorul și creditorul sunt părți afiliate sau atunci când creditorul cunoștea sau ar fi putut să cunoască împrejurările care justificau în mod rezonabil concluzia că debitorul era în stare de insolvență sau de supraîndatorare.

Lipsa opozabilității nu poate fi invocată în primul și în al treilea caz, dacă datoria este achitată în cursul activităților comerciale obișnuite ale debitorului și în cazul în care:

  • este în conformitate cu condițiile convenite între părți și se efectuează simultan cu furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii cu o valoare echivalentă debitorului sau în termen de 30 de zile de la data la care datoria a devenit exigibilă sau
  • după efectuarea plății, creditorul a furnizat bunuri sau a prestat servicii cu o valoare echivalentă debitorului.

Lipsa opozabilității nu pot fi invocată în al doilea caz, atunci când dreptul de gaj sau de ipotecă a fost constituit:

  • înainte sau simultan cu acordarea unui credit debitorului;
  • pentru a înlocui o altă garanție in rem, care nu poate fi declarată inopozabilă potrivit normelor prevăzute în secțiunea I capitolul 41 din Legea privind comerțul;
  • pentru a garanta un împrumut acordat în scopul achiziționării activului gajat sau ipotecat.

Declararea nulității în temeiul articolului 646 alineatul (2) din Legea privind comerțul nu aduce atingere drepturilor dobândite cu bună-credință de terți înaintea înscrierii cererii care a condus la deschiderea unei acțiunii în anularea unei tranzacții. Reaua-credință este prezumată până la proba contrarie, dacă terțul este afiliat debitorului sau persoanei cu care debitorul a negociat.

Creanțele publice și creanțele private ale administrației publice supuse executării de drept privat, pe care debitorul le-a plătit, nu pot fi lipsite de opozabilitate în raport cu creditorii înscriși la masa credală în conformitate cu normele și procedurile stabilite mai sus.

În conformitate cu articolul 647 alineatul (1) din Legea privind comerțul, următoarele acte și tranzacții ale debitorului, dacă sunt efectuate în termenele prevăzute, pot fi inopozabile față de creditorii înscriși la masa credală:

  1. actele fără nicio contraprestație, cu excepția donațiilor obișnuite, încheiate cu o parte afiliată debitorului într-o perioadă de trei ani anterioară datei la care a fost formulată cererea de deschidere a procedurii de insolvență;
  2. actele fără nicio contraprestație încheiate în decursul unei perioade de doi ani înainte de data la care a fost formulată cererea de deschidere a procedurii de insolvență;
  3. tranzacțiile subevaluate, încheiate în decursul unei perioade de doi ani înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență, dar nu înainte de apariția stării de insolvență sau de supraîndatorare.
  4. ipotecile, gajurile sau garanțiile personale constituite în legătură cu datorii ale terților în termen de un an înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență, dar nu înainte de apariția stării de insolvență sau de supraîndatorare;
  5. ipotecile, gajurile sau garanțiile personale constituite în legătură cu datorii ale terților în favoarea unui creditor afiliat debitorului în termen de doi ani înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență, dar nu înainte de apariția stării de insolvență sau de supraîndatorare;
  6. tranzacțiile care sunt prejudiciabile pentru creditori încheiate cu o parte afiliată debitorului în termen de doi ani înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență.

Articolul 647 alineatul (1) din Legea societăților comerciale se aplică, de asemenea, actelor și tranzacțiilor încheiate de debitor în perioada dintre formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență și data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență. Anularea nu aduce atingere drepturilor dobândite de terți cu bună-credință și cu titlu oneros înainte de înscrierea cererii.

O compensație poate să devină de asemenea inopozabilă față de creditorii înscriși la masa credală în cazul în care un creditor a achiziționat creanța și a solicitat debitorului să își îndeplinească obligațiile legate de această creanță înainte de data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, cunoscând, în momentul în care a achiziționat creanța sau a solicitat debitorului să își îndeplinească obligațiile legate de creanță, că debitorul este în stare de insolvență sau de supraîndatorare sau că a fost formulată o cerere de deschidere a procedurii de insolvență.

Indiferent de momentul contractării creanțelor reciproce, compensația efectuată de debitor după declararea stării de insolvență sau de supraîndatorare, dar nu mai devreme de un an înainte de data cererii de deschidere a procedurii de insolvență, nu este opozabilă creditorilor înscriși la masa credală, cu excepția părții din creanță pe care creditorul ar primi-o în momentul distribuirii ulterioare conversiei activelor în bani.

Articolul 135 din Legea privind obligațiile și contractele reglementează acțiunile pe care administratorul judiciar sau creditorul le pot introduce în anularea actelor prejudiciabile ale debitorului, dacă efectul prejudiciabil al acestor acte era cunoscut debitorului. Atunci când actul este motivat de obținerea unui profit, se prezumă că și partea cu care debitorul negociază cunoaște prejudiciul. Anularea nu aduce atingere drepturilor dobândite de terți cu bună-credință și cu titlu oneros înaintea înscrierii cererii care a condus la deschiderea acțiunii în anularea unei tranzacții. Până la proba contrară, cunoașterea se prezumă dacă terțul este soțul/soția, ascendentul, descendentul sau fratele sau sora debitorului. În cazul în care actul este încheiat înainte de nașterea creanței, acesta este lipsit de validitate numai dacă este încheiat de debitor sau de partea cu care debitorul a negociat cu intenția de fraudare a creditorului.

Acțiunea în anularea actelor sau a tranzacțiilor legate de creditorii înscriși la masa credală și acțiunile în executare în vederea măririi masei credale pot fi introduse de administratorul judiciar sau, în cazul în care administratorul judiciar nu procedează astfel, de orice creditor înscris la masa credală. În cazul în care cererea este formulată de un creditor, instanța dispune din oficiu constituirea administratorului judiciar drept coreclamant. În cazul în care creditorul a formulat o cerere, nu se admite o a doua cerere legată de aceeași creanță. Cu toate acestea, al doilea creditor poate solicita instanței să îi acorde permisiunea de a se constitui coreclamant înainte de prima ședință organizată în cauză. Hotărârea definitivă efectivă este validă și executorie pentru debitor, administratorul judiciar și toți creditorii.

În cazul în care instanța a declarat o tranzacție nulă în raport cu creditorii înscriși la masa credală, activele aduse de un terț sunt returnate, iar dacă astfel de active nu sunt incluse în masa credală sau se datorează bani, terțul se constituie creditor în cadrul procedurii.

Se consideră că acțiunea în anularea unei tranzacții formulată de administratorul judiciar în procedura de insolvență principală sau secundară în care un comerciant a fost declarat în stare de insolvență de o instanță străină sau în procedura secundară instituită de o instanță din Bulgaria în cazul în care comerciantul deține active semnificative în Bulgaria, a fost formulată în ambele proceduri.

Ultima actualizare: 17/02/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Cehia

Cadrul juridic

Procedurile de insolvență din Republica Cehă sunt reglementate în principal de Legea nr. 182/2006 privind insolvența și procedurile de insolvență (Zákon č. 182/2006 Sb., o úpadku a způsobech jeho řešení) (Legea privind insolvența), coroborată cu Legea nr. 99/1963, Codul de procedură civilă (Zákon č. 99/1963 Sb., občanský soudní řád).

Un alt act normativ important este Legea nr. 312/2006 privind administratorii judiciari (Zákon č. 312/2006 Sb., o insolvenčních správcích), care (coroborat cu Legea privind insolvența) stabilește un cadru juridic pentru profesia de practician în insolvență.

Versiunea actualizată a acestor prevederi se găsește Linkul se deschide într-o fereastră nouăaici.

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Se poate deschide o procedură de insolvență împotriva persoanelor fizice și juridice, indiferent dacă sunt sau nu entități comerciale.

Tipurile individuale de proceduri de insolvență (faliment, reorganizare, reducerea datoriilor) diferă între ele în funcție de entitățile pe care le vizează. Deși se poate depune o cerere de deschidere a procedurii de faliment împotriva tuturor entităților, reorganizarea vizează în exclusivitate entitățile comerciale, iar reducerea datoriilor se adresează în principal entităților care nu desfășoară activități comerciale (conform explicațiilor de mai jos).

Nu se pot deschide proceduri de insolvență împotriva statului, autorităților locale autonome, partidelor politice și mișcărilor organizate în timpul alegerilor sau împotriva altor entități cu scop predominant public. Instituțiilor financiare și companiilor de asigurări li se aplică reguli speciale.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Insolvență sau insolvență iminentă

Procedurile de insolvență reprezintă proceduri judiciare care tratează insolvența sau insolvența iminentă a unui debitor și modul de soluționare a acesteia. Astfel, premisa de bază este existența unei stări de insolvență sau de insolvență iminentă.

Un debitor este insolvent dacă (acestea reprezintă condiții cumulative):

  • debitorul are mai mulți creditori;
  • debitorul are obligații pecuniare a căror scadență depășește 30 de zile;
  • debitorul nu își poate onora aceste obligații.

Se consideră că debitorii sunt insolvenți în special dacă nu și-au mai plătit o parte semnificativă din datorii, dacă nu sting aceste obligații mai mult de trei luni de la scadența acestora sau dacă nu se poate onora prin executare silită sau confiscare vreuna din datoriile exigibile angajate ale debitorului.

O entitate comercială debitoare (în calitate fie de persoană juridică, fie de persoană fizică) este insolvabilă și în caz de supraîndatorare. Debitorii sunt supraîndatorați dacă au mai mulți creditori, iar suma pasivelor acestora depășește valoarea activelor pe care le dețin.

Insolvența iminentă se referă la o situație în care, luând în considerare toate circumstanțele, se poate presupune în mod rezonabil că debitorii nu își vor putea respecta o parte semnificativă a obligațiilor pecuniare în mod adecvat și la timp.

Tipuri de proceduri de insolvență

Legea cehă face distincția între trei moduri de bază de a trata insolvența sau insolvența iminentă a debitorului în procedurile de insolvență:

  • faliment (konkurs);
  • reorganizare (reorganizace);
  • reducerea datoriilor (oddlužení).

Legea privind insolvența nu impune care dintre aceste metode de insolvență să fie folosită de un anumit debitor, lăsând alegerea la latitudinea acestuia. Pe lângă procedura de lichidare (faliment), există și un element de reabilitare (reorganizarea și reducerea datoriilor). Alegerea metodei adecvate pentru a trata insolvența debitorului trebuie să vizeze obținerea celui mai bun rezultat posibil pentru creditori.

Falimentul reprezintă o modalitate generală de a trata insolvența în care, în baza hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, creanțele identificate în favoarea creditorilor sunt stinse în mare parte din veniturile obținute prin valorificarea activelor. Creanțele nestinse integral sau parțial nu sunt considerate stinse, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Această metodă de insolvență se folosește întotdeauna atunci când reorganizarea sau reducerea datoriilor nu poate fi folosită ca procedură moderată împotriva debitorului sau dacă rezultă în mod clar pe parcursul procedurilor că aceste metode nu mai pot fi aplicate în continuare.

Reorganizarea se poate folosi pentru a trata insolvența sau insolvența iminentă a debitorilor care sunt entități comerciale. Aceasta constă în reorganizarea activității comerciale. De regulă, se estimează că creanțele creditorilor vor fi stinse în mod constant în timp ce activitatea debitorului continuă în conformitate cu măsurile de revitalizare a gestionării acestuia conform unui plan de reorganizare aprobat de instanța de insolvență. Creditorii monitorizează evoluția planului.

Reducerea datoriilor reprezintă modalitatea de a trata insolvența sau insolvența iminentă a persoanelor fizice (care exercită sau nu o activitate antreprenorială) și a persoanelor juridice care nu exercită o activitate antreprenorială. Această modalitate de tratare a insolvenței ia în considerare mai degrabă considerentele sociale decât aspectele economice. Scopul său este de a oferi debitorilor ocazia unui „nou început” și de a-i motiva să participe activ la stingerea datoriilor lor. În general, debitorii trebuie să aibă cel puțin capacitatea de a acoperi integral remunerația și cheltuielile în numerar ale practicianului în insolvență, cel puțin aceeași sumă față de alți creditori și, în plus, întreaga valoare a oricăror creanțe cu privire la obligațiile legale de întreținere și onorariile persoanei care a formulat cererea de anulare a datoriilor. Anumite categorii de debitori (persoanele care percep o pensie pentru limită de vârstă sau o pensie de invaliditate, persoanele minore sau debitorii capabili să satisfacă creanțele creditorilor până la un anumit procent fix) pot beneficia de o reducere a datoriilor pentru o perioadă scurtă. Se presupune că creanțele garantate ale creditorilor vor fi stinse din garanțiile reale. Obiectivul este, de asemenea, de a reduce cheltuielile din bugetul public efectuate pentru redresarea stării financiare a celor care traversează o criză socială. Reducerea datoriilor se poate realiza prin valorificarea masei bunurilor, printr-un plan de rambursare sau prin combinarea celor două metode.

Cine poate deschide o procedură de insolvență?

Procedura de insolvență se poate deschide numai după depunerea unei cereri. Procedura este deschisă la data la care cererea de deschidere a procedurii de insolvență ajunge la instanța competentă. Cererile de deschidere a procedurii de insolvență pot fi depuse fie de debitori, fie de creditori, cu excepția cazurilor de insolvență iminentă, când pot fi depuse numai de debitor.

Debitorii care sunt entități comerciale (fie persoane fizice, fie persoane juridice) trebuie să depună o cerere de deschidere a procedurii de insolvență imediat ce au cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință, dacă ar fi dat dovadă de diligența necesară, de insolvența lor.

Deschiderea procedurii falimentului

O instanță de insolvență pronunță o hotărâre de deschidere a procedurii de faliment printr-o hotărâre separată. În cazuri excepționale, această hotărâre poate fi combinată cu decizia de deschidere a procedurii de insolvență (dacă debitorul este o persoană ce nu poate beneficia de procedura de reorganizare sau de reducere a datoriilor). Declararea falimentului intră în vigoare la publicarea hotărârii de deschidere a procedurii de faliment în registrul de insolvență.

Deschiderea procedurii reorganizării

Reorganizarea este deschisă cu acordul instanței de insolvență, pronunțat în urma unei cereri depuse de debitor sau de un creditor înscris.

Acordul de reorganizare se exprimă dacă (acestea nu sunt condiții cumulative):

  • valoarea totală a cifrei de afaceri nete anuale a debitorului aferentă ultimei perioade contabile premergătoare cererii de deschidere a procedurii de insolvență a fost de cel puțin 50 000 000 CZK; sau
  • debitorul are cel puțin 50 de angajați; sau
  • debitorul prezintă instanței de insolvență, împreună cu cererea de deschidere a procedurii de insolvență sau cel târziu la data pronunțării deciziei de deschidere a procedurii de insolvență, un plan de reorganizare aprobat de cel puțin jumătate dintre creditorii garantați (calculat în funcție de valoarea cumulată a creanțelor) și de cel puțin jumătate dintre creditorii chirografari (calculat tot în funcție de valoarea creanțelor).

Reorganizarea este respinsă ca inadmisibilă dacă debitorul este o persoană juridică în curs de lichidare, un comerciant de valori mobiliare sau o entitate autorizată să tranzacționeze pe bursa de mărfuri conform legislației aplicabile.

Instanța de insolvență încuviințează reorganizarea dacă se întrunesc condițiile juridice corespunzătoare. Nu există drept de apel.

Instanța de insolvență respinge o cerere de încuviințare a reorganizării dacă: (a) luând în considerare toate circumstanțele, se poate presupune în mod rezonabil că există o intenție de rea-credință; (b) cererea a fost redepusă de către o persoană căreia instanța i-a audiat deja o cerere de încuviințare a reorganizării sau (c) cererea a fost depusă de un creditor, dar nu a fost aprobată de adunarea creditorilor. Apelurile împotriva acestor hotărâri pot fi depuse numai de către persoanele care au depus cererea.

Deschiderea procedurii de reducere a datoriilor

Cererea de reducere a datoriilor se depune de către debitor utilizând un formular-tip și, după caz, este depusă împreună cu o cerere de deschidere a procedurii de insolvență (dacă nu s-a inițiat procedura de insolvență de către un creditor). Se aplică restricții referitoare la momentul în care cererea de reducere a datoriilor se poate depune în numele debitorului de către un avocat, un notar, un executor judecătoresc, un practician în insolvență sau o persoană acreditată în numele publicului. Debitorul are dreptul de a depune el însuși această cerere dacă este titularul unei diplome universitare în domeniul juridic sau economic.

Cererea de reducere a datoriilor și anexele sale trebuie să conțină, în special, date despre venitul anterior și viitor estimat al debitorului, o listă a activelor și o declarație sub jurământ care să indice că, la întocmirea cererii de insolvență, a fost informat cu privire la obligațiile care îi revin în cadrul procedurii de insolvență, că, în cadrul remiterii de datorie, va plăti în mod corespunzător creanțele creditorilor, că va depune toate eforturile care îi pot fi solicitate în mod rezonabil pentru a le satisface integral, că va respecta toate obligațiile prevăzute în Legea privind insolvența și în decizia de aprobare a reducerii datoriilor și că va declara venitul înregistrat în integralitate.

Instanța de insolvență autorizează reducerea datoriilor dacă sunt întrunite condițiile juridice corespunzătoare. Instanța respinge cererea de reducere a datoriilor dacă, luând în considerare toate circumstanțele, se poate presupune în mod rezonabil că există o rea-intenție sau dacă debitorul nu este capabil să ramburseze „tranșele minime”. Tranșele minime trebuie să acopere integral onorariul și cheltuielile în numerar ale practicianului în insolvență, pensia alimentară datorată și curentă, onorariul persoanei care redactează cererea de reducere a datoriilor, precum și o anumită sumă pentru creditorii chirografari. Instanța de insolvență respinge cererea de reducere a datoriilor și în cazurile în care rezultatele de până atunci ale procedurii arată că debitorul a dat dovadă de imprudență sau neglijență în îndeplinirea obligațiilor sale prevăzute de procedura de insolvență. Instanța de insolvență respinge cererea de reducere a datoriilor și dacă debitorul: a) a obținut o reducere a datoriilor în cursul ultimilor zece ani, b) reducerea datoriilor a fost reziliată în cursul ultimilor cinci ani din cauza unei rele-intenții sau c) procedura a fost oprită în cursul ultimelor trei luni ca urmare a retragerii cererii de către debitor. Cererea nu este respinsă dacă debitorul a contractat obligațiile dintr-un motiv justificabil sau dacă există o diferență semnificativă între cuantumul datoriei și tranșele vărsate. Numai debitorul are drept de apel împotriva deciziei de respingere a cererii.

Când intră în vigoare deschiderea procedurii de insolvență

Deschiderea procedurii de insolvență intră în vigoare la publicarea unui aviz care anunță deschiderea procedurilor de insolvență în registrul de insolvență (a se vedea mai jos). Efectele deschiderii durează până la finalul procedurilor de insolvență, cu excepția cazului în care legea dispune altfel pentru oricare dintre metodele de insolvență.

Măsuri provizorii în așteptarea deciziei de deschidere a procedurii de insolvență

Instanța de insolvență poate dispune din oficiu măsuri provizorii până la pronunțarea deciziei cu privire la o cerere de deschidere a procedurii de insolvență, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Persoana care dorește să obțină o măsură provizorie pe care instanța de insolvență ar fi dispus-o în caz contrar din proprie inițiativă nu este obligată să constituie o garanție. Când solicită o măsură provizorie, debitorul nu este obligat să constituie o garanție.

Prin aceste măsuri provizorii, instanța de insolvență poate, printre altele:

  • să numească un administrator intermediar;
  • să limiteze efectele aferente începerii procedurii de insolvență;
  • să dispună ca solicitanții de deschidere a procedurii insolvență să constituie o garanție care să acopere despăgubirile pentru prejudicii sau alte pierderi suferite de debitor.

Registrul de insolvență

Procedurile de insolvență sunt publicate în registrul de insolvență de către Ministerul Justiției (Ministerstvo spravedlnosti). Acesta este un sistem electronic de informații despre administrația publică, accesibil la adresa Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://isir.justice.cz.

Registrul de insolvență a fost creat în special pentru a asigura o difuzare cât mai amplă a procedurilor de insolvență și pentru a putea monitoriza desfășurarea acestora. În registru se publică hotărârile instanțelor de insolvență pronunțate în cadrul procedurilor de insolvență și în dispute secundare, documentele depuse la dosarul cauzei -și alte informații, dacă se prevede această cerință în Legea privind insolvența sau dacă se dispune această obligație de către instanța de insolvență.

Registrul de insolvență este public (cu excepția anumitor informații), oricine putând să îl consulte, să facă fotocopii și să obțină extrase din acesta.

Pe lângă faptul că servește ca sursă de informații, registrul de insolvență este esențial pentru notificarea sau comunicarea actelor de procedură – este modalitatea de transmitere a majorității hotărârilor judecătorești și a altor documente. În general, procedurile de insolvență apar în registrul de insolvență în decurs de două ore de la depunerea cererii (în timpul programului de lucru al instanței). Toate hotărârile judecătorești și celelalte documente se publică ulterior în registrul de insolvență. Astfel, orice persoană are acces la informațiile despre procedurile de insolvență din Republica Cehă.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Masa bunurilor

Dacă debitorul depune o cerere de deschidere a procedurii de insolvență, masa bunurilor este formată din bunuri ce îi aparțin debitorului în momentul în care intră în vigoare efectele deschiderii procedurii de insolvență, precum și bunurile dobândite de debitor în cursul procedurii de insolvență.

În cazul în care creditorul depune o cerere de deschidere a procedurii de insolvență, masa bunurilor este formată din bunuri ce îi aparțin debitorului în momentul în care intră în vigoare măsura provizorie dispusă de instanța de insolvență ce limitează (integral sau parțial) dreptul debitorului de a înstrăina activele, activele ce îi aparțin debitorului în momentul în care intră în vigoare deciziile cu privire la insolvența debitorului, precum și activele achiziționate de debitor în cursul procedurii de insolvență, după intrarea în vigoare a acestor decizii.

În cazul bunurilor deținute în coproprietate de către debitor, cota debitorului din acele bunuri este inclusă în masa bunurilor. Aceste bunuri fac parte din masa bunurilor chiar dacă sunt bunuri comune ale debitorului dobândite în timpul căsătoriei.

Bunurile altor persoane decât debitorul fac parte din masa bunurilor dacă legea prevede acest lucru, în special dacă acestea sunt în contrapartidă din acte juridice inopozabile. În scopul valorificării activelor, se consideră că aceste bunuri fac parte din activele debitorului.

Cu excepția cazului în care legea dispune altfel, masa bunurilor constă în principal în numerar, bunuri mobile și imobile, instalații și echipamente, credite, certificate de depozit și alte forme de depozite, acțiuni, titluri, cecuri sau alte valori mobiliare, participații, active monetare și nemonetare, inclusiv creanțe contingente și neexigibile, veniturile debitorului, salariile primele și venitul obținut în loc de remunerație pentru activitatea depusă, alte drepturi și alte active a căror valoare poate fi exprimată monetar. Masa bunurilor include și elemente precum dobânzi, câștiguri, fructe și beneficii aparținând activelor de mai sus.

Cu excepția cazului în care legea dispune altfel, activele care nu pot fi sechestrate prin procedură de executare silită sau sechestru nu fac parte din masa bunurilor. Acest aspect este reglementat de Legea nr. 99/1963, Codul de procedură civilă. Din activele deținute de debitori, executarea silită nu poate viza activele necesare nevoilor materiale ale debitorilor și ale familiei acestora sau necesare îndeplinirii activității acestora, și nici orice alt element a cărui valorificare ar fi contra bonos mores (în special articolele de îmbrăcăminte zilnică, articole din gospodăria comună, verighete și alte obiecte similare, resurse medicale și alte articole necesare debitorilor din cauza bolii sau a dizabilității fizice a acestora, numerarul echivalent cu dublul indemnizației de subzistență pentru o persoană și pentru animalele sale de companie). Totuși, elementele folosite pentru operațiunile comerciale ale debitorului sunt incluse în masa bunurilor. Cu excepția cazului în care legea dispune altfel, masa bunurilor nu include active de care, conform legislației specifice, se poate dispune numai într-o manieră specifică (de ex. granturi specifice și asistență rambursabilă din partea bugetelor de stat centrale sau locale sau din partea unui fond de stat).

Regimul activelor dobândite de debitor sau care îi revin debitorului după deschiderea procedurii de insolvență

În general, activele dobândite de debitor sau care îi revin debitorului după deschiderea procedurii de insolvență sunt incluse în masa bunurilor; în funcție de metoda de insolvență aplicată, acest regim se poate modifica. Debitorii pot dispune de masa bunurilor numai dacă respectă limitările etapei aferente din procedura de insolvență și ale metodei de insolvență.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Misiunea și statutul practicianului în insolvență

Misiunea principală a practicianului în insolvență este de a gestiona masa bunurilor debitorului și de a soluționa dispute secundare și de altă natură. Scopul practicianului în insolvență este satisfacerea creditorilor în mod proporțional, rapid, economic și cât mai eficient.

Practicienii în insolvență au obligația profesională de a acționa conștiincios și cu toată diligența necesară. Aceștia trebuie să depună toate eforturile ce li se pot solicita în mod rezonabil pentru satisfacerea creditorilor în cea mai mare măsură posibilă. Aceștia trebuie să acorde prioritate interesului comun al creditorilor față de propriile lor interese și cele ale altor părți.

În procedura falimentului, practicianul în insolvență este autorizat să dispună de masa bunurilor, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile debitorului în materie de bunuri. Mai exact, practicianul în insolvență exercită drepturile acționarilor aferente acțiunilor în masa bunurilor, acționează în calitate de angajator în relația cu angajații debitorului și este responsabil de desfășurarea activității comerciale, de contabilitatea și de respectarea obligațiilor fiscale ale debitorului. Practicienii în insolvență au, în general, sarcina de a valorifica patrimoniul.

În procedura reorganizării, practicienii în insolvență supraveghează în primul rând activitățile unui debitor în posesie, continuă să identifice bunurile și să le inventarieze, tratează disputele secundare, alcătuiesc și completează lista creditorilor și raportează către comitetul creditorilor. Practicienii în insolvență acționează și în calitatea corespunzătoare în cadrul adunării generale sau a reuniunii membrilor.

În procedura de reducere a datoriilor, practicienii în insolvență colaborează cu instanța de insolvență și cu creditorii pentru supravegherea operațiunilor debitorului, pentru valorificarea activelor debitorului și pentru alocarea plăților lunare conform calendarului de rambursare stabilit între creditori.

Statutul debitorului

În procedura falimentului, debitorii pierd autoritatea de a dispune de masa bunurilor, de a exercita alte drepturi și de a-și îndeplini obligațiile în materie de bunuri. Această autoritate îi revine practicianului în insolvență. Conform legii, actele juridice executate de debitori în aceste domenii nu mai sunt aplicabile în relația cu creditorii după ce autoritatea de a dispune de masa bunurilor i-a fost transferată practicianului în insolvență.

În procedura reorganizării, debitorul rămâne în posesia bunurilor, sub rezerva restricțiilor. Actele juridice de importanță fundamentală pentru cesiunea și administrarea masei bunurilor sunt executate de către un debitor în posesie numai cu acordul comitetului creditorilor. Un debitor care încalcă această obligație este răspunzător de daunele și de orice altă pierdere provocată creditorilor sau terților; membrii organului de conducere al debitorului sunt răspunzători de aceste daune sau de alte pierderi în solidar. Sunt considerate „acte juridice de importanță fundamentală’’ actele care modifică semnificativ valoarea masei bunurilor, calitatea creditorilor sau nivelul de satisfacere a creditorilor. Practicienii în insolvență acționează în calitatea corespunzătoare în cadrul adunării generale sau a reuniunii membrilor.

În procedura de reducere a datoriilor, debitorul rămâne și în posesia bunurilor, sub rezerva restricțiilor. Debitorul este supravegheat de instanța de insolvență, de practicianul în insolvență și de creditori.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

În general, compensările sunt reglementate de Codul civil. Ca regulă generală, dacă părțile au același tip de creanțe imputabile reciproc, oricare dintre acestea poate notifica cealaltă parte că își va compensa creanța față de creanța contrapărții. Compensările pot fi invocate imediat ce o parte are dreptul atât de a solicita respectarea unei creanțe, cât și de a-și plăti datoria. Compensarea anulează cele două creanțe dacă acestea coincid; dacă nu se acoperă integral, creanța se compensează într-un mod similar cu cazul în care este îndeplinită. Aceste efecte intră în vigoare când cele două creanțe devin eligibile pentru compensare.

În procedura de insolvență, creanțele reciproce ale debitorului și ale creditorului se pot compensa conform deciziei de deschidere a procedurii de insolvență, dacă sunt întrunite condițiile de compensare legală (conform Codului civil) înainte de stabilirea metodei de insolvență și cu excepția cazului în care Legea privind insolvența dispune altfel (de exemplu, pentru a prelungi durata creanțelor care decurg din contractul de închiriere a unei locuințe).

Compensarea în procedura de insolvență nu este admisă în special în cazul în care creditorul debitorului:

  • nu a devenit creditor înscris față de creanța certă; sau
  • a obținut o creanță certă în urma unui act juridic inaplicabil; sau
  • a avut cunoștință despre insolvența debitorului la momentul dobândirii creanței certe; sau
  • încă nu a plătit creanța exigibilă a debitorului în măsura în care depășește creanța certă a creditorului; sau
  • în cazurile prevăzute în măsura provizorie dispusă de instanța de insolvență.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Contracte cu prestații reciproce

Dacă, în momentul în care se declară falimentul sau se încuviințează reorganizarea sau reducerea datoriilor, debitorul este parte într-un contract cu prestații reciproce, inclusiv un pre-contract, care încă nu a fost executat integral de debitor sau de contraparte în momentul în care se declară falimentul sau se încuviințează reorganizarea sau reducerea datoriilor, se aplică următoarele:

— în procedura falimentului sau a reducerii datoriilor, practicienii în insolvență pot executa un contract în locul debitorului și pot solicita execuția de către o altă parte la contract sau pot refuza execuția;

— în procedura reorganizării, debitorul în posesie exercită aceeași autoritate, sub rezerva acordului din partea comitetului creditorilor.

În procedura falimentului sau a reducerii datoriilor, se consideră că un practician în insolvență care nu stabilește că un contract va fi executat în decurs de 30 de zile de la hotărârea de deschidere a procedurii de faliment sau de la încuviințarea reducerii datoriilor a refuzat execuția; până atunci, contrapartea nu se poate retrage din contract, cu excepția cazului în care dispozițiile contractuale permit contrariul. În procedura reorganizării, debitorii în posesie care nu declară că refuză execuția în decurs de 30 de zile de la aprobarea reorganizării trebuie să pună în aplicare un contract cu prestații reciproce.

O contraparte care trebuie să asigure prima executarea prestațiilor poate amâna această executare până în momentul în care executarea reciprocă a prestațiilor este asigurată sau garantată, cu excepția cazului în care contrapartea încheie contractul după publicarea deciziei de deschidere a procedurii de insolvență.

Dacă practicianul în insolvență sau debitorul în posesie refuză executarea prestațiilor, contrapartea poate pretinde despăgubiri pentru prejudiciile provocate prin înscrierea unei creanțe în decurs de 30 de zile de la refuzul de executare. Creanțele contrapărții care rezultă din continuarea contractului după declararea falimentului sunt creanțe raportate la masa bunurilor.

Contrapartea nu poate solicita rambursarea pentru executarea parțială a prestațiilor înaintea pronunțării deciziei de deschidere a procedurii de insolvență deoarece prestațiile nu au fost executate și de debitor.

Contracte fixe

Dacă s-a convenit ca o prestație să fie realizată la un termen precis sau într-o perioadă de timp fixă și dacă termenul de executare se împlinește sau expiră numai după declararea falimentului, nu se poate solicita îndeplinirea angajamentului; se pot solicita numai despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de debitor prin nerespectarea angajamentului său. „Prejudiciile’’ se referă la diferența dintre prețul convenit și prețul pieței plătit la data intrării în vigoare a declarației de faliment la locul desemnat în contract ca loc de executare. Contrapartea poate pretinde despăgubiri în calitate de creditor prin înscrierea unei creanțe în decurs de 30 de zile de la declararea falimentului.

Contract de credit

Dacă debitorul a încheiat un contract de credit, după declararea falimentului, practicianul în insolvență poate solicita rambursarea împrumutului înainte de expirarea perioadei contractuale de împrumut.

Închiriere, subînchiriere

Există prevederi detaliate cu privire la contractele de închiriere și de subînchiriere. Printre altele, după declararea falimentului, practicianul în insolvență are dreptul de a denunța contractele de închiriere sau de subînchiriere încheiate de debitor într-o perioadă prevăzută de lege sau de contract, chiar dacă sunt încheiate pe o anumită perioadă; perioada de preaviz nu poate fi mai mare de trei luni. Această prevedere nu aduce atingere prevederilor Codului civil cu privire la momentul și condițiile în care locatorul poate denunța contractul de închiriere.

Proiectele de contract ale debitorului neacceptate încă de contraparte la momentul declarării falimentului

Când se declară falimentul, se anulează cererile depuse de debitor pentru a încheia contracte care nu au fost acceptate încă și orice alt proiect de contract care a fost acceptat de debitor, dar care nu a fost încheiat încă, dacă acesta vizează masa bunurilor. Proiectele de contract neacceptate încă de debitor la momentul declarării falimentului pot fi acceptate numai de către practicianul în insolvență.

Rezervarea dreptului de proprietate

Dacă debitorul a vândut un bun cu rezervarea dreptului de proprietate și l-a livrat cumpărătorului înainte de declararea falimentului, cumpărătorul poate fie să restituie bunul, fie să insiste să continue executarea contractului. Dacă, înainte de declararea falimentului, debitorul achiziționează și primește un bun cu rezervarea dreptului de proprietate, vânzătorul nu poate solicita restituirea bunului cu condiția ca practicianul în insolvență să își îndeplinească obligațiile contractuale fără întârziere după ce este înștiințat în acest sens de către vânzător.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Deschiderea procedurii de insolvență are următoarele efecte:

  • dacă se pot invoca prin înscriere, creanțele și alte drepturi cu privire la masa bunurilor nu se pot invoca prin intentarea unei acțiuni în justiție;
  • dreptul de a obține satisfacție din garanțiile aferente activelor deținute de debitor sau activelor ce formează masa bunurilor puse sub administrare pentru insolvență poate fi exercitat și dobândit recent doar în condițiile stipulate în Legea privind insolvența. Această prevedere se aplică și în cazul impunerii unui drept de retenție juridic sau al unui drept de sechestru asupra bunurilor imobile după deschiderea procedurii de insolvență;
  • se pot dispune sau iniția executări silite sau sechestre ce afectează activele deținute de debitor, precum și alte active ce formează masa bunurilor, dar nu se pot pune în aplicare. Totuși, se pot pune în aplicare executări silite sau sechestre ce afectează activele care formează masa bunurilor debitorului cu privire la creanțe față de masa bunurilor și creanțe echivalente, în temeiul unei hotărâri a instanței de insolvență, sub rezerva limitărilor hotărârii în cauză;
  • nu se poate exercita un drept, stabilit cu acordul creditorului și al debitorului, de poprire pe salarii sau alte venituri asimilate salariilor sau pe veniturile în vederea executării unei hotărâri judecătorești.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Deciziile de deschidere a procedurii de insolvență creează un moratoriu privind procedurile judiciare și de arbitraj cu privire la creanțe și la alte drepturi ce vizează masa bunurilor care vor fi înscrise în procedura de insolvență sau care sunt considerate înscrise în procedura de insolvență sau cu privire la creanțe ce nu sunt îndeplinite prin procedura de insolvență. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, această procedură nu poate continua atât timp cât sunt aplicabile deciziile de deschidere a procedurii de insolvență.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Principii asimilate participării creditorilor

Procedura de insolvență se bazează, inter alia, pe următoarele principii ce influențează participarea creditorilor:

  • procedura de insolvență trebuie desfășurată astfel încât niciuna dintre părți să nu fie afectată neloial sau avantajată ilegal și să se asigure satisfacerea creditorilor într-o manieră rapidă, economică și cât mai eficientă;
  • creditorii care, conform legii, au un statut identic sau similar să aibă oportunități egale în procedura de insolvență;
  • cu excepția cazului în care legea dispune altfel, drepturile unui creditor dobândite cu bună-credință înainte de începerea procedurii de insolvență nu pot fi restricționate printr-o hotărâre a instanței de insolvență sau ca urmare a respectării procedurii de către practicianul în insolvență;
  • creditorii au obligația să nu întreprindă măsuri care să ducă la satisfacerea creanțelor lor în afara procedurii de insolvență, cu excepția cazului în care legea permite acest lucru.

Organismele creditorilor

Organismele creditorilor sunt:

  • adunarea creditorilor;
  • comitetul creditorilor (sau reprezentantul creditorilor).

Adunarea creditorilor este responsabilă de alegerea și demiterea membrilor și a membrilor supleanți ai comitetului creditorilor (sau un reprezentant al creditorilor). Adunarea creditorilor poate păstra pentru competența proprie orice aspect care intră în sfera de competență a organismelor creditorilor. Dacă nu se numește un comitet sau un reprezentant al creditorilor, adunarea creditorilor acționează în această capacitate, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

Dacă se înscriu peste 50 de creditori, adunarea creditorilor trebuie să instituie un comitet al creditorilor. În caz contrar, acesta poate fi înlocuit cu un reprezentant al creditorilor.

Comitetul creditorilor exercită puterile organismelor creditorilor, cu excepția aspectelor care țin de responsabilitatea reuniunii creditorilor sau pe care reuniunea creditorilor le-a păstrat în propria competență. Mai exact, comitetul creditorilor supraveghează activitățile practicianului în insolvență și are dreptul de a prezenta propuneri instanței de insolvență cu privire la procedura de insolvență. Comitetul creditorilor apără interesele comune ale creditorilor și, împreună cu practicianul în insolvență, ajută la atingerea scopului procedurii de insolvență. Prevederile aplicabile comitetelor creditorilor se aplică mutatis mutandis reprezentanților creditorilor.

Categorii de creditori

Legea diferențiază între creditori garantați și creditori chirografari.

Creditorul garantat este cel a cărui creanță este garantată de activele ce formează masa bunurilor sub forma unui gaj, a unui drept de retenție, a unor restricții privind transferul de proprietate, a transferului fiduciar al unui drept, a cesiunii unei creanțe pentru o garanție sau sub forma oricărui drept similar în baza legislației străine.

Creditorii garantați pot exercita o influență semnificativă pe parcursul procedurii de insolvență. În cazul în care debitorul este o entitate economică ce poate fi reorganizată conform Legii privind insolvența, rezoluția cu privire la metoda de insolvență (faliment sau reorganizare) se adoptă prin votul a minimum jumătate dintre toți creditorii garantați (și, similar, chirografari) prezenți la adunarea creditorilor, calculat prin valoarea creanțelor acestora, cu excepția cazului în care minimum 90 % dintre creditorii prezenți, calculat prin valoarea creanțelor acestora, votează pentru rezoluție. Un creditor garantat poate desemna o persoană în posesie să gestioneze garanția cu efecte obligatorii pentru acea persoană, cu condiția ca această desemnare să aibă drept scop o bună guvernanță. De asemenea, practicianul în insolvență este însărcinat de creditorii garantați cu valorificarea garanției. Practicienii în insolvență pot respinge aceste instrucțiuni în cazul în care consideră că bunul afectat garanției poate fi valorificat mai favorabil, caz în care aceștia îi vor solicita instanței de insolvență să reexamineze instrucțiunile în cadrul activității sale de supraveghere. Valorificarea unui articol, a unui drept, a unei creanțe sau a altui bun în cadrul procedurii de insolvență stinge garanția creanței creditorului garantat, chiar dacă acel creditor nu a înscris creanța.

Creanțele creditorilor garantați sunt satisfăcute în proporție de 100 %, în principiu, din suma totală a veniturilor obținute în urma valorificării, din care se scad onorariul practicianului în insolvență și costurile aferente gestionării și valorificării în orice moment pe parcursul procedurii, luând în considerare data începerii garanției. Partea creanțelor nesatisfăcute ale creditorilor garantați nu se stinge la momentul falimentului, ci este satisfăcută proporțional, în același timp cu creanțele creditorilor chirografari.

Toți ceilalți creditori sunt chirografari. Poziția acestora în procedura de insolvență este mai nesigură, de regulă nivelul estimat de acoperire al creanțelor acestora, conform datelor statistice, fiind mult mai mic.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Practicienii în insolvență pot folosi masa bunurilor în procedura falimentului. Practicianul în insolvență este autorizat să dispună de masa bunurilor, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile debitorului în materie de bunuri. Mai exact, practicianul în insolvență exercită drepturile acționarilor aferente acțiunilor în masa bunurilor, ia decizii cu privire la secretele comerciale și la alte aspecte confidențiale, acționează în calitate de angajator în relația cu angajații debitorului și este responsabil de desfășurarea activității comerciale, de contabilitatea și de respectarea obligațiilor fiscale ale debitorului. Practicienii în insolvență au, în general, sarcina de a valorifica patrimoniul.

În procedura reorganizării și reducerii datoriilor, debitorul continuă să dețină aceste drepturi, sub rezerva unor limitări semnificative.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Creanțele raportate la masa bunurilor și creanțele echivalente se pot plăti integral oricând după pronunțarea deciziei de deschidere a procedurii de insolvență.

Se face o distincție între:

  • creanțele față de masa bunurilor care rezultă după deschiderea procedurii de insolvență sau după declararea unui moratoriu (în special rambursarea cheltuielilor în numerar și onorariul administratorului intermediar, al lichidatorului debitorului și al membrilor comitetului creditorilor și creanțele creditorilor ce rezultă din finanțarea creditului);
  • creanțele raportate la masa bunurilor care rezultă după pronunțarea deciziei de deschidere a procedurii de insolvență (în special cheltuielile în numerar și onorariul practicianului în insolvență, impozitele, taxele, obligațiile, contribuțiile la asigurările sociale, contribuțiile la politica națională de ocupare a forței de muncă și contribuțiile la asigurările sociale de sănătate);
  • creanțele echivalente creanțelor raportate la masa bunurilor (în special creanțele în temeiul legislației muncii ale angajaților debitorului și creanțele creditorilor cu privire la obligațiile legale de întreținere).

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Înregistrarea creanțelor

Creditorii depun cererile de înregistrare a creanțelor în instanța de insolvență folosind un formular-tip, după deschiderea procedurii de insolvență și până la termenul-limită prevăzut în decizia privind insolvența, care este același pentru toate tipurile de proceduri de insolvență, și anume, două luni. Instanța de insolvență respinge cererile de înregistrare a creanțelor depuse după termenul-limită, nefiind tratate în procedura de insolvență. Se depun și cereri privind creanțele existente deja pe rolul instanței și creanțele executorii, inclusiv cele recuperate prin executare silită sau sechestru. Un creditor care depune o cerere de înregistrare a creanțelor sau care este considerat creditor înscris poate retrage o creanță în orice moment pe parcursul procedurii de insolvență.

O cerere de înscriere a unei creanțe trebuie să explice proveniența creanței și valoarea acesteia. O creanță trebuie cuantificată întotdeauna în termeni monetari, chiar dacă este un activ nemonetar. Cererea trebuie să fie însoțită de orice document la care face trimitere cererea de înscriere a creanței. Caracterul executoriu al unei creanțe trebuie demonstrată cu ajutorul unui instrument autentic.

În sensul termenului de prescripție sau a termenului-limită până la stingerea drepturilor, cererea de înregistrare a unei creanțe trebuie să aibă aceleași efecte ca o acțiune sau altă invocare a unui drept în fața instanței; această perioadă începe la data la care se depune cererea în instanța de insolvență.

Creditorul este responsabil de acuratețea informațiilor din cererea de înregistrare a unei creanțe. Instanța de insolvență, acționând la recomandarea practicianului în insolvență, poate aplica sancțiuni dacă valoarea reală a unei creanțe este supraestimată (cu peste 100 %), dispunând plata unei sume către masa bunurilor, stabilită în funcție de toate circumstanțele asociate cu înregistrarea creanței și examinarea creanței în sine, până la valoarea cu care creanța înregistrată depășește valoarea efectivă constatată.

Dreptul unui creditor de a i se acoperi o creanță din garanție se respinge dacă este înregistrată într-o altă ordine față de cea aplicabilă sau dacă, la examinare, s-a constatat că valoarea de garantare a creanței a fost supraestimată cu peste 100 %. În acest caz, creditorul poate fi sancționat de instanța de insolvență prin dispunerea unei plăți în favoarea creditorilor garantați care au înregistrat creanțe cu garanții aferente acelorași bunuri. Instanța de insolvență stabilește valoarea acelei plăți luând în considerare toate circumstanțele în care s-a exercitat și s-a examinat dreptul de acoperire a unei creanțe din garanție, până la valoarea cu care garanția menționată în cerere a depășit valoarea constatată a garanției.

Verificarea creanțelor înregistrate

Creanțele înregistrate sunt verificate mai întâi de practicianul în insolvență care face un control încrucișată a acestora cu documentele însoțitoare și cu conturile sau cu evidențele debitorului păstrate conform legislației specifice. Apoi, practicianul în insolvență îi solicită debitorului să își prezinte observațiile cu privire la creanțe. După caz, practicianul în insolvență desfășoară anchetele necesare cu privire la creanțe, în colaborare cu autoritățile care sunt obligate să coopereze.

Dacă o creanță înregistrată este eronată sau incompletă, practicianul în insolvență îi solicită creditorului să o corecteze sau să o completeze în decurs de 15 zile (se poate stabili o perioadă mai îndelungată) și îi oferă recomandări în acest sens. Practicianul în insolvență depune creanțele care nu sunt completate sau corectate în mod adecvat și la timp în instanța de insolvență, pentru ca aceasta să se pronunțe cu privire la respingerea respectivelor cereri. Creditorul trebuie informat în mod corespunzător.

Practicianul în insolvență întocmește o listă cu creanțele înscrise. Creditorii garantați sunt înscriși într-o listă separată. Dacă practicianul în insolvență respinge creanțe, acest lucru trebuie specificat în mod explicit. Pentru toți creditorii, trebuie indicate informațiile necesare de identificare și de evaluare a modului în care a luat naștere creanța, precum și valoarea și clasificarea acesteia. În plus, trebuie menționate motivul și metoda de garantare în cazul creditorilor garantați.

Instanța de insolvență publică lista cu creanțele înscrise în registrul de insolvență înainte de ședința de verificare. Instanța de insolvență publică de asemenea imediat orice modificare adusă listei cu creanțele înscrise în registrul de insolvență.

Apoi, creanțele înscrise sunt verificate în cadrul ședinței de verificare impuse de instanța de insolvență. Data și locul ședinței sunt stabilite de instanța de insolvență în decizia de deschidere a procedurii de insolvență. Creditorii pot modifica suma creanței înscrise până la finalul ședinței de verificare, cu excepția cazului în care creanța este garantată. Totuși, aceștia nu pot modifica motivul pentru care a luat naștere creanța înscrisă sau clasificarea sa.

Respingerea creanțelor

Autenticitatea, valoarea și rangul de prioritate al tuturor creanțelor înscrise pot fi respinse de: (a) practicianul în insolvență; (b) debitor; sau (c) un creditor înregistrat.

Respingerea unei creanțe a unui creditor de către un alt creditor înscris trebuie să aibă aceleași specificații ca o acțiune conform Codului de procedură civilă și trebuie să stabilească în mod clar dacă se respinge autenticitatea, valoarea sau rangul creanței. Respingerea se face printr-un formular-tip.

Legea privind insolvența recunoaște următoarele tipuri de respingeri:

  • respingerea autenticității unei creanțe - se susține că acea creanță nu s-a materializat niciodată sau că a fost stinsă integral sau că s-a prescris integral;
  • respingerea valorii creanței - se susține că răspunderea debitorului este mai mică decât valoarea înscrisă (persoana care respinge valoarea creanței trebuie să menționeze și valoarea efectivă a creanței);
  • respingerea rangului creanței - se susține că acea creanță are un rang mai puțin favorabilă decât cel indicat la înscrierea creanței sau că se respinge dreptul de acoperire a unei creanțe din garanție (persoana care respinge rangul creanței trebuie să specifice și rangul aplicabil acelei creanțe).

Dacă un creditor înscris respinge creanța unui alt creditor înscris, acești creditori devin părți într-un litigiu accesoriu. Practicienii în insolvență care doresc să ajute o parte într-un litigiu accesoriu care nu îi vizează au dreptul să intervină.

Instanța de insolvență se pronunță cu privire la autenticitatea, valoarea și rangul creanțelor respinse.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Masa bunurilor se valorifică în cadrul procedurii de faliment. Aceasta înseamnă că toate activele ce formează masa bunurilor sunt convertite în numerar spre satisfacerea proporțională a creditorilor. Practicianul în insolvență este cel care valorifică masa bunurilor. Această etapă poate începe numai după ce decizia de deschidere a procedurii de faliment devine definitivă și după prima adunare a creditorilor. Se exclud activele cu risc iminent de perisabilitate sau deteriorare; excluderea din alte motive poate fi de asemenea permisă de instanța de insolvență. Valorificarea masei bunurilor stinge toate efectele unui titlu executoriu sau de sechestru și alte insuficiențe aferente valorificării activelor, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

Masa bunurilor se poate valorifica prin:

  • licitație publică;
  • vânzarea bunurilor mobile și imobile conform dispozițiilor de executare ale Codului de procedură civilă;
  • vânzarea de active în afara unei licitații;
  • licitație organizată de un executor judecătoresc.

Dacă veniturile încasate în urma valorificării masei bunurilor nu sunt suficiente pentru satisfacerea tuturor creanțelor, se achită mai întâi onorariul practicianului în insolvență și cheltuielile în numerar, urmate de creanțele creditorilor atrase în timpul moratoriului, creanțele creditorilor care rezultă din finanțarea creditului, costurile aferente întreținerii și gestionării masei bunurilor (în mod proporțional), creanțele angajaților debitorului în temeiul legislației muncii, creanțele creditorilor privind pensia alimentară și, în sfârșit, creanțele pentru repararea prejudiciilor aduse sănătății. Celelalte creanțe sunt satisfăcute în mod proporțional.

După ce decizia de aprobare a raportului final devine definitivă, practicianul în insolvență prezintă instanței de insolvență un proiect de ordin privind distribuirea masei bunurilor, menționând cât ar trebui plătit pentru fiecare creanță din lista revizuită a creanțelor înscrise. În baza acesteia, instanța de insolvență emite un ordin privind distribuirea masei bunurilor în care stabilește sumele ce se vor plăti creditorilor. Toți creditorii incluși în tabelul de distribuire primesc suma proporțională cu valoarea constatată a creanței acestora. Înainte de distribuire, pe măsură ce se acoperă creanțele neachitate încă ce ar putea fi acoperite în orice moment pe parcursul procedurii de faliment, mai exact:

  • creanțele raportate la masa bunurilor - cheltuielile în numerar și onorariul practicianului în insolvență, costurile aferente întreținerii și gestionării activelor debitorului, impozitele, taxele, obligațiile, contribuțiile la asigurările sociale, contribuțiile la politica națională de ocupare a forței de muncă, contribuțiile la bugetul asigurărilor de sănătate etc.;
  • creanțele echivalente - creanțe ale angajaților debitorului în temeiul legislației muncii, creanțele creditorilor pentru repararea prejudiciilor cauzate sănătății, creanțele administrațiilor publice etc.;
  • creanțele garantate.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Închiderea procedurii de faliment

Odată valorificată masa bunurilor, practicianul în insolvență prezintă instanței de insolvență un raport final. Raportul final trebuie să prezinte aspectele generale ale activităților practicianului în insolvență și să includă o cuantificare a rezultatelor financiare ale acestor activități. Trebuie să cuantifice suma ce se va distribui între creditori și să menționeze creditorii în cauză, specificând valoarea acțiunilor acestora comparativ cu valoarea totală. Împreună cu raportul final, practicianul în insolvență prezintă instanței de insolvență o declarație cu onorariul și cheltuielile.

Instanța de insolvență examinează raportul final și factura practicianului în insolvență și, după audierea practicianului în insolvență, remediază orice eroare sau omisiune posibilă constatată în cadrul acestora. Instanța de insolvență informează părțile cu privire la raportul final revizuit al practicianului în insolvență prin publicarea acestuia sub forma unui aviz public. După ce decizia de aprobare a raportului final devine definitivă, practicianul în insolvență prezintă instanței de insolvență un proiect de ordin privind distribuirea masei bunurilor, menționând cât ar trebui plătit pentru fiecare creanță din lista revizuită a creanțelor înscrise. Apoi, instanța de insolvență emite un ordin privind distribuirea masei bunurilor în care stabilește sumele ce se vor plăti creditorilor. Toți creditorii incluși în tabelul de distribuire primesc suma proporțională cu valoarea constatată a creanței acestora. În ordinul de distribuire, instanța de insolvență stabilește un termen-limită în care practicianul în insolvență trebuie să îndeplinească această obligație, termen care nu trebuie să depășească două luni de la data la care intră în vigoare ordinul de distribuire.

Procedura falimentului încetează odată cu transmiterea raportului practicianului în insolvență cu privire la îndeplinirea ordinului de distribuire și decizia instanței de insolvență de a închide procedura. Instanța decide să închidă procedura falimentului și în alte situații prevăzute de lege, de ex. dacă se constată că activele debitorului sunt în mod clar insuficiente pentru satisfacerea creditorilor. Procedura de insolvență se încheie când decizia de încetare a procedurii falimentului devine definitivă.

Închiderea procedurii de reorganizare

Reorganizarea încetează odată cu decizia instanței de insolvență care confirmă îndeplinirea planului de reorganizare sau a unor secțiuni semnificative ale acestuia. Nu există drept de apel față de această decizie.

Reorganizarea poate înceta și prin decizia instanței de insolvență de a transforma reorganizarea în faliment, situație care apare în cazurile prevăzute de lege, în special când apar probleme cu privire la aprobarea și respectarea planului de reorganizare. Instanța de insolvență nu poate lua o decizie de a transforma reorganizarea în faliment dacă s-au aplicat măsuri importante din planul de reorganizare. Apelurile împotriva unei decizii a instanței de transformare a reorganizării în faliment pot fi depuse de debitor, solicitantul reorganizării, practicianul în insolvență sau comitetul creditorilor. Când instanța de insolvență decide să transforme reorganizarea în faliment, se stabilesc efectele asimilate declarației de faliment, cu excepția cazului în care instanța de insolvență dispune condiții diferite de conversie prin hotărârea pronunțată.

Închiderea procedurii de reducere a datoriilor

Reducerea datoriilor încetează odată cu decizia instanței de insolvență care confirmă fie aplicarea procedurii de reducere a datoriilor, fie, alternativ, neaplicarea ei. Un apel poate fi depus de debitor, de practicianul în insolvență sau de creditori Dacă instanța de insolvență adoptă o decizie care confirmă aplicarea procedurii de reducere a datoriilor, iar debitorul își îndeplinește toate obligațiile conform metodei aprobate de reducere a datoriilor în mod adecvat și la timp, instanța de insolvență adaugă la decizia respectivă un ordin ce degrevează debitorul de plata creanțelor incluse în procedura de reducere a datoriilor în măsura în care acestea nu s-au acoperit încă. Un astfel de ordin nu se aplică în cazul creanțelor care survin după decizia de deschidere a procedurii de insolvență.

Reducerea datoriilor poate înceta și dacă instanța anulează reducerea datoriilor aprobată. În același timp, aceasta decide modalitatea adecvată de tratare a insolvenței debitorului prin procedura falimentului sau întrerupe procedura de insolvență dacă debitorul nu posedă niciun activ. Anularea reducerii datoriilor aprobate intervine în cazurile prevăzute de lege, în special atunci când debitorul nu respectă condițiile reducerii datoriilor.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

În procedura falimentului vizând activele unei persoane fizice (oricând după închiderea procedurii falimentului) sau ale unei persoane juridice (până la dizolvarea acesteia prin radierea din registrul public), după închiderea procedurii, se poate emite un titlu executoriu sau de sechestru cu privire la o creanță stabilită și nerespinsă de debitor, care nu a fost acoperită în timpul procedurii de faliment. La depunerea unei cereri de executare silită, este nevoie numai de fișa de validare și de un raport cu privire la validarea creanței în cauză din procedura falimentului. Acest drept se prescrie după zece ani de la închiderea procedurii de faliment, iar termenul de prescriere curge începând cu data intrării în vigoare a ordonanței prin care se finalizează procedura.

În cazul reorganizării, după ce planul de reorganizare intră în vigoare, se poate dispune un titlu executoriu sau de sechestru ce se aplică împotriva debitorului pentru a recupera o creanță identificată în planul de reorganizare. Totuși, în cazul în care creanța a fost respinsă, se poate aplica executarea silită sau sechestrul numai dacă decizia instanței de insolvență ce identifică acea creanță devine definitivă; această decizie trebuie anexată cererii.

În cazul reducerii datoriilor, la finalul procedurii de reducere a datoriilor și al ridicării obligației de plată cu privire la creanțele rămase, nu se mai poate urmări satisfacerea creanțelor creditorilor prin executare silită sau sechestru rămase. Nu este relevant dacă creditorii și-au satisfăcut parțial creanța prin procedura de reducere a datoriilor sau dacă și-au înscris sau nu creanța în procedura de insolvență.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Costurile – în special onorariul practicianului în insolvență și cheltuielile în numerar – trebuie acoperite din masa bunurilor, și anume trebuie suportate de debitor.

Deoarece masa bunurilor nu este întotdeauna suficientă pentru a acoperi costurile, înainte de a se pronunța cu privire la o cerere de deschidere a procedurii de insolvență, instanța de insolvență îi poate impune practicianului în insolvență un termen-limită până la care să plătească un avans pentru costurile procedurii de insolvență în cazurile în care acest lucru este necesar pentru a acoperi costurile de procedură și nu se pot garanta resursele necesare prin alte mijloace. Această obligație se aplică chiar dacă debitorul nu are active. Legea stabilește o valoare maximă a acestui avans. Dacă există mai mulți solicitanți de deschidere a procedurii de insolvență, aceștia trebuie să plătească un avans în solidar.

Dacă masa bunurilor nu este suficientă pentru a acoperi costurile, diferența se acoperă din avansul pentru costurile aferente procedurii de insolvență, și anume sunt suportate de solicitant.

Dacă nici avansul nu acoperă costurile, suma este acoperită de stat până la o valoare maximă, însă, de 50 000 CZK ca remunerație a practicianului în insolvență și de 50 000 CZK pentru cheltuielile în numerar ale practicianului în insolvență.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Actele juridice întreprinse de debitor pentru a reduce șansele de satisfacere a creanțelor creditorilor sau de a favoriza anumiți creditori nu sunt executorii. Orice omisiune a unui debitor în acest sens este de asemenea tratată ca un act juridic. Există trei categorii de astfel de acte ce nu pot executorii: (a) actele juridice fără remunerație corespunzătoare; (b) actele juridice preferențiale ce duc la o situație în care un creditor, în detrimentul altor creditori, primește un nivel de compensare mai mare decât ar fi obținut în caz contrar prin procedura falimentului; (c) actele juridice în care debitorul reduce în mod intenționat nivelul de compensare a creanței unui creditor, în cazul în care contrapartea cunoștea această intenție sau, date fiind toate circumstanțele, ar fi trebuit să fi avut cunoștință despre aceasta.

Cu excepția cazului în care se prevede altfel în Legea privind insolvența, inopozabilitatea actelor juridice ale debitorului, inclusiv a celor descrise în Legea privind insolvența ca fiind inopozabile și pe care debitorul le-a executat după intrarea în vigoare a efectelor asociate deschiderii procedurii de insolvență, se stabilește printr-o hotărâre a unei instanțe de insolvență cu privire la o acțiune intentată de practicianul în insolvență ce se opune actelor juridice ale debitorului (o acțiune de excludere a unei tranzacții). Practicianul în insolvență poate intenta o acțiune de excludere a unei tranzacții în decurs de un an de la data la care intră în vigoare decizia de deschidere a procedurii de insolvență. Dacă nu se intentează o acțiune în termenul respectiv, dreptul de a putea exclude o tranzacție se prescrie. Remunerația debitorului din acte juridice inopozabile face parte din masa bunurilor odată ce hotărârea de admitere a acțiunii de excludere a unei tranzacții devine definitivă.

Inopozabilitatea unui act juridic nu îi afectează aplicabilitatea. Totuși, în procedura de insolvență, remunerația debitorului din acte juridice inopozabile face parte din masa bunurilor. Dacă remunerația inițială a debitorului dintr-un act juridic inopozabil nu poate fi cedată în favoarea masei bunurilor, trebuie să se asigure o despăgubire echivalentă.

Instanța de insolvență nu este obligată să respecte hotărârea altei instanțe sau a unei alte autorități care constată, în timpul procedurii de insolvență, că un act juridic privind activele sau pasivele debitorului este nul și neavenit sau o astfel de constatare la care se ajunge în orice alt mod. În timpul procedurii de insolvență, doar instanța de insolvență examinează nulitatea unui astfel de act juridic. Dacă se constată ulterior prin hotărârea definitivă că un act juridic privind activele sau pasivele debitorului este nul și neavenit, beneficiul economic obținut sub formă de remunerație trebuie cedat înapoi masei bunurilor.

Dacă se constată printr-o hotărâre judecătorească definitivă că actul juridic privind activele sau pasivele debitorului este nul și neavenit înainte de deschiderea procedurii de insolvență, și actul juridic vizat de hotărâre este considerat nul și neavenit în procedura de insolvență.

Reguli speciale pentru anumite categorii de creanțe

Se aplică reguli speciale pentru următoarele categorii de creanțe:

  • creanțele față de masa bunurilor care rezultă după deschiderea procedurii de insolvență sau după declararea unui moratoriu;
  • creanțele față de masa bunurilor care rezultă după decizia deschiderii procedurii de insolvență;
  • creanțele echivalente creanțelor raportate la masa bunurilor;
  • creanțele subordonate;
  • creanțele acționarilor sau membrilor debitorului care rezultă din participarea acestora la societate sau la cooperativă;
  • creanțele care sunt integral excluse de la satisfacerea în cursul procedurii de insolvență.
Ultima actualizare: 22/05/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Germania

Introducere

Legea care reglementează insolvența și procedura de insolvență în Germania este Codul insolvenței (Insolvenzordnung – „InsO”), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999. Codul insolvenței diferă de alte norme de procedură prin faptul că nu conține doar dispoziții procedurale, ci și de fond. De exemplu, dispozițiile ce stabilesc efectele deschiderii procedurii de insolvență sunt dispoziții de fond (articolele 80-147 din InsO).

Obiectivul principal al Codului insolvenței este satisfacerea colectivă a creditorilor debitorului, fie prin valorificarea activelor debitorului și distribuirea veniturilor încasate, fie prin încheierea unui acord alternativ prevăzut în planul de insolvență, în special în vederea menținerii întreprinderii în stare de funcționare (articolul 1 prima teză din InsO). „Satisfacere colectivă” (gemeinschaftliche Befriedigung) înseamnă că, în principiu, creditorii vor fi despăgubiți proporțional cu creanțele lor. În plus, procedura de insolvență are scopul de a le acorda debitorilor de bună-credință ocazia de a se elibera de datoriile rămase (articolul 1 a doua teză din InsO).

Un principiu definitoriu al procedurii de insolvență germane, în completarea principiului asigurării unui tratament egal al creditorilor, este acela al autonomiei creditorului (Gläubigerautonomie). Creditorii se bucură de drepturi mai largi aplicabile procedurii, în special cu privire la modalitatea de valorificare a activelor debitorului. Creditorii decid și cu privire la forma efectivă a procedurii de insolvență din moment ce, pe lângă procedura standard, codul le permite creditorilor garantați și ordinari să își exercite autonomia prin întocmirea unui plan de insolvență prin derogare de la prevederile Codului insolvenței pentru a stabili valorificarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței, distribuirea către părțile vizate, desfășurarea procedurii de insolvență și răspunderea debitorului în urma încetării procedurii. Planul de insolvență este deosebit de important în cazul reorganizării unei întreprinderi, deși poate stabili și un cadru de lichidare a întreprinderii.

Legea germană privind procedura de insolvență este caracterizată și de principiul unității. Aceasta înseamnă că Legea privind reorganizarea și lichidarea (Gesetz für Sanierung und Liquidation) nu prevede proceduri separate. Atât lichidarea, cât și reorganizarea se pot desfășura prin procedura standard sau prin procedura planului de insolvență.

Pentru reorganizarea întreprinderii, se atrage atenția și asupra Legii privind cadrul de stabilizare și restructurare pentru întreprinderi (Gesetz über den Stabilisierungs- und Restrukturierungsrahmen für Unternehmen cunoscută și sub numele de Unternehmensstabilisierungs- und -restrukturierungsgesetz sau StaRUG), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021. StaRUG oferă o serie de instrumente concepute să permită unei întreprinderi aflate în dificultate, dar care nu este încă insolvabilă sau supra-îndatorată, să fie reorganizată pe baza unui plan de restructurare acceptat de majoritatea creditorilor, fără a fi necesară o procedură de insolvență în conformitate cu InsO. Începând din 17 iulie 2022, a fost posibilă, de asemenea, desfășurarea publică a procedurilor în temeiul StaRUG la cerere, și anume publicarea pe un portal de restructurare, în conformitate cu articolele 84-86 din StaRUG, a informațiilor privind procedura, locul și ora ședințelor de judecată și a hotărârilor judecătorești. Prin urmare, acestea îndeplinesc, de asemenea, condițiile pentru procedurile de insolvență în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/848 din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență („Regulamentul UE privind insolvența”).

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Se poate deschide o procedură de insolvență cu privire la activele unei persoane juridice sau fizice, chiar dacă persoana respectivă nu desfășoară o activitate comercială sau o profesie liberală. (Persoanele fizice care nu desfășoară o astfel de activitate sunt cunoscute drept "consumatori"). Se poate deschide o procedură de insolvență și cu privire la activele unui parteneriat fără personalitate juridică [de ex., o societate comercială în nume colectiv (offene Handelsgesellschaft) sau o societate în comandită (Kommanditgesellschaft)] sau pentru un fond separat, precum o succesiune. Pentru persoanele juridice de drept public, se aplică dispoziția specială de la articolul 12 din InsO, care prevede că nu trebuie deschisă o procedură de insolvență cu privire la activele deținute de Guvernul federal sau de un Land [articolul 12 alineatul (1) punctul 1 din InsO].

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de insolvență se deschide doar în baza unei cereri, și nu automat de către orice organism public. Cererea poate fi depusă de debitor sau de un creditor. Pentru a apăra instanța și debitorul împotriva cererilor depuse prematur sau pur și simplu cu intenția de a provoca daune, creditorul care depune o cerere trebuie să demonstreze în mod plauzibil că există temei pentru insolvență și că acesta deține, într-adevăr, o creanță împotriva debitorului.

Când o societate cu răspundere limitată este insolventă, organele sale de conducere trebuie să depună o cerere sau să suporte sancțiunile. Dacă se încalcă această obligație, creditorii pot înainta o cerere pentru acordarea de despăgubiri. Debitorii aflați într-o situație de criză care acționează în culpă pot fi pasibili de urmărire penală în anumite circumstanțe [articolul 283 și următoarele din Codul penal (Strafgesetzbuch)].

În general, motivul pentru deschiderea procedurii de insolvență este incapacitatea de plată. Un debitor se află în incapacitate de plată dacă nu își poate îndeplini obligațiile de plată exigibile. În general, starea de insolvență este prezumată dacă debitorul a sistat plățile [articolul 17 alineatul (2) din InsO]. Dacă debitorul este o persoană juridică sau o societate în care niciunul dintre parteneri nu este persoană fizică cu răspundere nelimitată, se poate deschide procedura și în temeiul supraîndatorării. Un debitor este supraîndatorat dacă activele sale nu mai acoperă pasivele existente, cu excepția cazului în care este foarte probabil ca întreprinderea să continue să funcționeze în următoarele 12 luni [articolul 19 alineatul (2) din InsO]. Dacă, luând în considerare circumstanțele, este foarte probabil ca întreprinderea să continue să existe, aceasta trebuie considerată ca bază în momentul evaluării activelor debitorului. Cererea poate fi depusă și de un debitor care se confruntă cu o incapacitate iminentă de plată [articolul 18 alineatul (1) din InsO]. Se consideră că un debitor se confruntă cu o incapacitate iminentă de plată dacă este probabil să nu își poată îndeplini obligațiile de plată existente la data scadenței [articolul 18 alineatul (2) din InsO]. Pentru a evalua dacă un debitor se confruntă cu o incapacitate iminentă de plată, se ia de obicei un orizont de prognoză de 24 de luni. Pentru deschiderea procedurii, trebuie să se asigure și finanțarea procedurii de insolvență. Drept urmare, o cerere de deschidere a procedurii de insolvență se respinge dacă este probabil ca activele debitorului să fie insuficiente pentru a acoperi costurile procedurii [articolul 26 alineatul (1) prima teză din InsO].

Dacă se întrunesc condițiile, instanța competentă în materie de insolvență sau „instanța de insolvență” (Insolvenzgericht) pronunță o decizie de începere a procedurii, care se publică. Instanța publică anunțul pe Linkul se deschide într-o fereastră nouăpagina de internet. În decizia de a începe procedura, instanța le solicită creditorilor ordinari să își prezinte creanțele administratorului judiciar într-un anumit termen. Aceasta stabilește data unei reuniuni în care creditorii, în baza raportului administratorului judiciar, decid asupra modalității de desfășurare a procedurii de insolvență și stabilesc o dată pentru o ședință de verificare în care se vor verifica creanțele prezentate [articolul 29 alineatul (1) din InsO].

Așa cum a fost menționat și în introducere, Codul insolvenței nu prevede tipuri separate de proceduri pentru reorganizare și lichidare. Pe lângă procedura standard, codul permite un plan de insolvență ca modalitate de lichidare sau de reorganizare.

Întrucât este posibil ca instanța de insolvență să aibă nevoie de timp pentru a verifica dacă se întrunesc condițiile pentru deschiderea procedurii, instanța ia inițial orice măsură provizorie necesară pentru a împiedica modificarea situației financiare a debitorului ce ar fi în detrimentul creditorilor în așteptarea deciziei cu privire la cerere [articolul 21 alineatul (1) prima teză din InsO]. În practică, instanța numește un administrator judiciar provizoriu (vorläufiger Insolvenzverwalter), care poate avea „puteri limitate” sau „puteri depline”. Dacă este numit un administrator judiciar provizoriu „cu puteri limitate”, debitorul își păstrează dreptul de dispoziție, iar sarcinile individuale ale administratorului sunt stabilite de instanță, deși acestea nu pot depăși sarcinile unui administrator judiciar cu puteri depline [articolul 22 alineatul (2) a doua teză din InsO]. De exemplu, instanța poate dispune ca dreptul de dispoziție al debitorului să fie valabil doar cu aprobarea administratorului. Spre deosebire de numirea unui administrator judiciar provizoriu cu puteri depline, numirea unui administrator judiciar provizoriu cu puteri limitate nu conduce la întreruperea litigiilor pendinte (Curtea Federală de Justiție, hotărârea din 21 iunie 1999 - II ZR 70/98 - alineatul 4). Un administrator judiciar provizoriu are „puteri depline” dacă instanța impune o interdicție generală prin care împiedică debitorul să facă vreo înstrăinare, astfel încât dreptul de administrare și de a dispune de bunurile debitorului îi revine administratorului [articolul 22 alineatul (1) prima teză din InsO].

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Masa bunurilor care face obiectul insolvenței (Insolvenzmasse) include activele deținute de debitor la data la care se începe procedura și cele dobândite recent de către acesta pe parcursul procedurii (și anume până la încetarea sau întreruperea procedurii). Masa bunurilor nu include drepturile strict personale ale debitorului și bunurile care nu pot face obiectul executării silite din moment ce acestea nu ar face nici obiectul procedurii individuale de executare. De exemplu, venitul obținut face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței doar în măsura în care depășește nivelul minim de subzistență al debitorului. Activele eliberate de administratorul judiciar fac parte, de asemenea, din activele debitorului care nu pot face obiectul executării silite.

În dreptul german, în principiu, dreptul de a administra și de a dispune de activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței se poate transfera administratorului judiciar la deschiderea procedurii [excepție: gestiunea cu debitorul în posesie (Eigenverwaltung), articolul 270 și următoarele din InsO], astfel că, de exemplu, administratorul judiciar este responsabil de constituirea unei garanții în favoarea creditorilor care acordă finanțare debitorului în posesie. Pentru tranzacțiile cu importanță deosebită, precum un contract de împrumut cu sarcini semnificative asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței, administratorul judiciar are nevoie de aprobarea adunării creditorilor sau a unui comitet desemnat al creditorilor (articolul 160 din InsO). Angajamentele de creditare și alte elemente de pasiv încheiate de administratorul judiciar sunt obligații aferente masei bunurilor ce trebuie satisfăcute prioritar, și anume înaintea creditorilor ordinari. Astfel se asigură că, după deschiderea procedurii de insolvență, partenerii contractuali sunt pregătiți să intre în relații comerciale cu debitorul insolvent.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Deoarece regula prevede ca în momentul deschiderii procedurii de insolvență administratorul judiciar să își asume un rol important (excepție: gestiunea cu debitorul în posesie), în această etapă a procedurii instanța de insolvență are, practic, competențe de supraveghere și de gestiune (a se vedea articolele 58 și 76 din InsO) (pe lângă prerogativele speciale, de exemplu în procedura privind planul de insolvență sau în contextul unei gestiuni cu debitorul în posesie). Odată deschisă procedura de insolvență, deciziile-cheie (valorificarea, lichidarea, reorganizarea și planul de insolvență) rămân în seama creditorilor. Totuși, instanța are competențe și atribuții speciale în etapa deschiderii procedurii. În cadrul acestei etape, instanța decide cu privire la deschiderea procedurii, la măsurile provizorii de protecție și la numirea unui administrator judiciar. Instanța este responsabilă și cu supravegherea administratorului judiciar. Aceasta supraveghează doar legalitatea acțiunilor administratorului judiciar, dar nu și oportunitatea lor și nu poate da instrucțiuni. Pentru celeritatea procedurii de insolvență, deciziile instanței de insolvență pot face obiectul unei căi de atac doar în cazul în care codul prevede o cale de atac imediată (sofortige Beschwerde) [a se vedea articolul 6 alineatul (1) din InsO]. Se poate introduce o cale de atac imediată direct la instanța de insolvență sau la instanța regională (Landgericht) superior ierarhică instanței de insolvență, în scris sau verbal la grefa instanței (Geschäftstelle). Căile de atac imediate nu au efect suspensiv. Totuși, instanța sesizată cu o cale de atac sau instanța de insolvență poate dispune suspendarea provizorie a executării.

Administratorul judiciar are rolul principal în procedura de insolvență. Numai persoanele fizice, nu și cele juridice, pot fi numite administratori judiciari [articolul 56 alineatul (1) prima teză din InsO]. În special avocații, contabilii sau consultanții fiscali sunt eligibili pentru numire. La deschiderea procedurii de insolvență, dreptul de administrare și de a dispune de bunurile debitorului îi revine administratorului judiciar [articolul 80 alineatul (1) din InsO]. Administratorul judiciar are obligația de a exclude din activele identificate în deschiderea procedurii de insolvență elementele care nu reprezintă proprietatea debitorului. În plus, acesta trebuie să transfere elementele din activele debitorului ce formează activele debitorului conform răspunderii legale, dar care nu intraseră încă în activele debitorului la momentul deschiderii procedurii de insolvență. Activele debitorului identificate astfel constituie masa bunurilor care face obiectul insolvenței (Insolvenzmasse, articolul 35 din InsO) ce va fi valorificată de administratorul judiciar și din care vor fi despăgubiți creditorii. Alte sarcini ale administratorului judiciar sunt:

  • plata salariilor către angajații debitorului insolvent;
  • luarea unei decizii cu privire la continuarea sau încetarea litigiilor pendinte (articolul 85 și următoarele din InsO) și modalitatea de desfășurare a contractelor care nu au fost executate integral (articolul 103 și următoarele din InsO);
  • întocmirea unei declarații cu activele și pasivele [articolul 153 alineatul (1) prima teză din InsO];
  • contestarea tranzacțiilor încheiate înainte de deschiderea procedurii de insolvență ce pot dezavantaja creditorii ordinari (articolul 129 și următoarele din InsO).

Administratorul judiciar face obiectul supravegherii de către instanța de insolvență [articolul 58 alineatul (1) din InsO]. Dacă este instituit un comitet al creditorilor, acesta sprijină și monitorizează modalitatea în care administratorul judiciar își execută îndatoririle (articolul 69 prima teză din InsO).

La deschiderea procedurii de insolvență, după ce administratorul judiciar a fost învestit cu dreptul de a dispune de bunurile debitorului, în principiu, administratorul poate să dispună liber de toate activele care constituie masa bunurilor ce face obiectul insolvenței. Există limitări privind tranzacțiile de o importanță deosebită, precum vânzarea întreprinderii sau a întregului stoc de active. Aceste tranzacții de o importanță deosebită necesită aprobarea adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor. Totuși, încălcarea condiției de obținere a acordului nu are efecte asupra terților, ci atrage doar răspunderea administratorului. Administratorul trebuie să respecte și decizia adunării creditorilor privind lichidarea întreprinderii sau continuarea activității (articolele 157 și 159 din InsO).

Dacă administratorul judiciar încalcă obligațiile ce îi revin conform Codului insolvenței, acesta este răspunzător de daunele provocate tuturor părților implicate în procedură [articolul 60 alineatul (1) din InsO]. Articolul 60 alineatul (1) din cod prevede următoarele: „Administratorul judiciar este răspunzător de despăgubirea daunelor atrase de orice parte la procedură în cazul încălcării sarcinilor ce îi revin conform prezentului cod. Acesta va da dovadă de atenția ce se așteaptă de la un administrator judiciar cu comportament corespunzător și diligent.”

Administratorul judiciar are dreptul la remunerare pentru exercitarea funcției sale și la rambursarea cheltuielilor aplicabile [articolul 63 alineatul (1) prima teză din InsO]. Remunerarea este reglementată de Regulamentul privind remunerarea aferent Legii privind insolvența (Insolvenzrechtsvergütungsverordnung - InsVV) și se stabilește conform valorii masei bunurilor care face obiectul insolvenței de la momentul închiderii procedurii de insolvență. Regulamentul prevede onorarii standard progresive care, totuși, pot crește în funcție de amploarea și dificultatea atribuțiilor administratorului judiciar.

Chiar și după deschiderea procedurii de insolvență, debitorul față de care se prezintă creanțele creditorilor ordinari rămâne proprietarul activelor care urmează să fie valorificate (articolele 38 și 39 din InsO). În principiu, acesta este răspunzător de toate activele sale. Totuși, dreptul de administrare și de a dispune de activele care fac obiectul procedurii de insolvență îi revine administratorului judiciar. La cererea debitorului, hotărârea instanței de deschidere a procedurii poate dispune și gestiunea cu debitorul în posesie conform articolului 270 și următoarelor din InsO. Debitorul trebuie să atașeze la cererea sa un plan de gestionare a debitorului în posesie, ale cărui detalii sunt prevăzute la articolul 270a din InsO. Hotărârea se acordă dacă planul de gestionare a debitorului în posesie este coerent și complet și nu se cunosc circumstanțe care sugerează că planul de gestionare a debitorului în posesie se bazează, în privințe esențiale, pe fapte incorecte [articolele 270b alineatul (1) și 270f alineatul (1) din InsO]. În plus, nu se poate aplica niciunul dintre motivele rezilierii acordului provizoriu de gestionare a debitorului în posesie prevăzute la articolul 270e [articolul 270b alineatul (1) din InsO]. În principiu, se aplică și în acest caz prevederile generale ale legislației în domeniul insolvenței [articolul 270 alineatul (1) a doua teză din InsO]. Totuși, în cazul administrării cu debitorul în posesie, debitorul își păstrează dreptul de a administra și de a dispune de activele sale, drept pe care îl exercită sub monitorizarea unui supraveghetor (Sachverwalter) desemnat de instanță [articolul 270 alineatul (1) prima teză din InsO]. În cazul administrării cu debitorul în posesie, de regulă, autoritatea îi revine administratorului judiciar și este împărțită între debitor și supraveghetor.

Deschiderea procedurii de insolvență duce la apariția unui număr mare de obligații pentru debitor de a furniza informații și de a coopera. Totuși, în același timp, debitorul are dreptul de a participa la procedură.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Articolul 94 și următoarele din InsO tratează aspecte legate de compensarea unei creanțe a unui creditor ordinar de la un debitor insolvent. Codul face o distincție fundamentală în funcție de existența posibilității de compensare la momentul deschiderii procedurii de insolvență sau de apariția acestei posibilități abia ulterior deschiderii. În primul caz, în principiu, se admite compensarea, ceea ce înseamnă că un creditor ordinar nu trebuie să înscrie o creanță spre includere în tabelul cu creanțe (Tabelle), dar poate obține satisfacerea creanțelor declarând administratorului judiciar compensarea. Totuși, declararea compensării nu este valabilă în cazul în care un creditor a dobândit dreptul de compensare a unei creanțe în urma unei tranzacții ce face obiectul nulității [articolul 96 alineatul (1) punctul 3 din InsO].

În cel de al doilea caz, în care posibilitatea de compensare a apărut ulterior, trebuie să se facă diferențierea:

  • Dacă la momentul deschiderii procedurii exista deja o creanță spre compensare, dar aceasta nu ajunsese la scadență, nu presupunea încă o contraprestație similară sau era încă condiționată, se admite compensarea după deschiderea procedurii imediat ce se elimină impedimentul cu privire la compensare.
  • Dacă la momentul deschiderii procedurii nu se stabilise încă acea creanță sau în cazul în care creditorul a dobândit creanța față de debitor abia după deschiderea procedurii, se interzice compensarea în temeiul articolului 96 alineatul (1) punctele 1 și 2 din InsO, cu consecința că debitorul îi poate solicita creditorului să își execute obligațiile contractuale în beneficiul masei bunurilor care face obiectul insolvenței, dar creditorul își poate înscrie creanța în tabelul de creanțe și poate obține satisfacerea acesteia doar la valoarea ratei dividendelor.

În cazul în care, pe de altă parte, creditorul nu a dobândit o creanță de la un alt creditor după deschiderea procedurii de insolvență, ci a dobândit-o personal după deschiderea procedurii, de exemplu prin încheierea unui contract cu administratorul judiciar, acesta are dreptul la compensare în calitate de creditor la masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Efectele procedurii de insolvență asupra contractelor în derulare sunt reglementate în dreptul german de articolul 103 și următoarele din InsO. În principiu, la deschiderea procedurii de insolvență, relațiile contractuale existente pot înceta ori pot continua sau administratorul judiciar poate alege între executare și reziliere.

Pentru anumite tranzacții, efectele procedurii de insolvență sunt reglementate explicit în lege (articolele 103-118 din InsO). De exemplu, comenzile, contractele de lucrări sau prestări servicii sau autorizările date pentru a acționa în legătură cu activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței expiră la deschiderea procedurii de insolvență în timp ce contractele încheiate de debitori pentru contractele de muncă sau închirierea bunurilor continuă să existe și să aibă efecte asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

Pentru contractele care nu au fost executate sau care au fost executate parțial de către debitor și de cealaltă parte, articolul 103 alineatul (1) din InsO îi permite administratorului judiciar să aleagă între executarea sau neexecutarea contractului. Dacă administratorul judiciar decide executarea contractului în contul masei bunurilor care face obiectul insolvenței, cererea reconvențională a creditorului trebuie satisfăcută cu prioritate, deoarece reprezintă o datorie aplicabilă masei bunurilor care face obiectul insolvenței conform articolului 55 alineatul (1) punctul 2 din InsO. Dacă nu decide executarea contractului, administratorul judiciar nu mai poate avea nicio pretenție în temeiul acestuia. Creditorii își pot înainta cererea pentru acordarea de despăgubiri în cazul neexecutării doar în calitate de creditor ordinar, înregistrându-și cererea în tabelul cu creanțe [articolul 103 alineatul (2) prima teză din InsO]. Dacă administratorul judiciar nu face o alegere, partenerul contractual îi poate solicita acest lucru. În acest caz, administratorul trebuie să declare fără întârziere dacă intenționează sau nu să solicite executarea contractului. Dacă nu respectă această obligație, administratorul nu mai poate insista cu privire la executarea contractului. Pentru servicii financiare și tranzacții la termen, codul exclude dreptul de alegere al administratorului (articolul 104 din InsO).

Dacă articolele 103-118 din InsO nu reglementează în mod specific relația contractuală, contractul continuă chiar și după deschiderea procedurii de insolvență.

Fiabilitatea clauzelor rezolutorii din contracte este o chestiune controversată. Punctul de plecare este prevederea de la articolul 119 din InsO conform căreia contractele ce exclud sau limitează aplicarea articolului 103 și următoarelor în avans sunt nule. Conform acestei prevederi, sunt permise clauzele rezolutorii ce nu depind de insolvență, care nu sunt corelate cu deschiderea procedurii de insolvență sau cu înregistrarea cererilor, dar sunt corelate, de exemplu, cu nerespectarea obligației de plată de către debitor. Cu toate acestea, clauzele rezolutorii care depind de insolvență sunt problematice - în special în contextul hotărârii Curții Federale de Justiție (Bundesgerichtshof) din 15 noiembrie 2012 (IX ZR 169, 11, BGHZ 195, 348). În hotărârea în cauză, curtea a reținut drept nulă o clauză rezolutorie dintr-un contract de furnizare a energiei electrice care depindea de insolvență. Cu toate acestea, curtea a reținut că clauzele rezolutorii ce depind de insolvență nu erau nule per se: clauzele rezolutorii ce corespund unei posibilități de anulare prevăzute în lege sunt permise. Astfel, aspectele legate de evaluarea clauzelor rezolutorii ce depind de insolvență nu s-a stabilit definitiv încă. Articolul 104 alineatele (3) și (4) din InsO prevede norme speciale în ceea ce privește clauzele contractuale de soluționare aplicabile serviciilor financiare și tranzacțiilor cu dată fixă.

Dacă debitorul și creditorul au convenit efectiv asupra interdicției de cesiune conform normelor de drept comun, această prevedere are efecte și asupra administratorului judiciar. Totuși, în tranzacțiile comerciale, adesea o astfel de interdicție de cesiune nu este eficace deoarece, chiar dacă s-a convenit contractual asupra interdicției de cesiune, se poate cesiona o obligație pecuniară dacă debitorul și creditorul sunt comercianți [articolul 354a alineatul (1) din Codul comercial (Handelsgesetzbuch– „HGB”)].

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Dat fiind obiectivul procedurii de insolvență de satisfacere egală a tuturor creditorilor, articolul 87 din InsO prevede în mod clar că creditorii ordinari își pot executa creanțele doar conform dispozițiilor care reglementează procedura. Drept urmare, deschiderea procedurii de insolvență prevede o interdicție cu privire la executare, interzicându-le creditorilor ordinari să își execute creanțele față de masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau față de alte bunuri ale debitorului în timpul procedurii [articolul 89 alineatul (1) din InsO]. Interdicția de executare trebuie respectată conform legii, astfel că executarea inițiată deja se suspendă automat, indiferent dacă respectivul creditor avea cunoștință de deschiderea procedurii și dacă debitorul a solicitat suspendarea executării.

Articolul 88 din InsO prevede un efect retroactiv al deschiderii procedurii (Rückschlagsperre) cu privire la măsurile anterioare de executare și specifică faptul că garanțiile reale dobândite în temeiul executării în luna anterioară depunerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență sau după depunerea cererii devin inaplicabile legal la deschiderea procedurii. Și în acest caz este irelevant dacă respectivul creditor știa despre intenția de depunere a cererii de deschidere a procedurii de insolvență.

Dacă s-a dobândit o garanție în temeiul unei măsuri de executare cu o perioadă de timp înainte de cererea de deschidere a procedurii de insolvență, garanția se aplică în conformitate cu articolul 88 alineatul (1) din InsO, dar poate fi contestată în anumite condiții (Curtea Federală de Justiție, hotărârea din 22 ianuarie 2004 - IX ZR 39/03).

La deschiderea procedurii de insolvență, debitorul își pierde capacitatea de a fi parte la acțiunea juridică în numele masei bunurilor care face obiectul insolvenței. Administratorul judiciar este învestit cu acest drept, având capacitatea să acționeze ca parte în procedura judiciară în temeiul funcției sale. Drept urmare, administratorul judiciar poate valorifica în nume propriu creanțele ce aparțin masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Deoarece debitorul insolvent își pierde capacitatea de a introduce o acțiune juridică cu privire la deschiderea procedurii de insolvență, se întrerupe orice litigiu pendinte care vizează masa bunurilor ce face obiectul insolvenței [articolul 240 prima teză din Codul de procedură civilă (Zivilprozessordnung - ZPO)].

Dacă debitorul este reclamantul (de exemplu, într-un litigiu în care debitorul este reclamant sau în care obiectează față de o creanță executorie deja), administratorul judiciar poate relua procedura sau poate refuza reluarea procedurii [articolul 85 alineatul (1) prima teză din InsO]. Dacă acceptă, se continuă procedura. Dacă refuză, se eliberează activul din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, iar acțiunea poate fi reluată fie de către debitor, fie de către pârât [articolul 85 alineatul (2) din InsO].

Dacă debitorul este pârâtul, trebuie să se diferențieze între următoarele: dacă, la momentul deschiderii procedurii de insolvență există un litigiu pendinte cu privire la o creanță ce face obiectul insolvenței, creanța trebuie înregistrată în tabelul de creanțe (a se vedea articolul 87 din InsO). Dacă administratorul judiciar sau un creditor ordinar formulează obiecții, se încearcă identificarea creanței prin reluarea litigiului întrerupt [articolul 180 alineatul (2) din InsO].

Pe de altă parte, în cazul în care creanța nu face obiectul insolvenței, dar este, de exemplu, o cerere de scutire sau cu privire la o datorie ce revine masei bunurilor, se poate relua litigiul fie de către administratorul judiciar, fie de către reclamant (articolul 86 din InsO).

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Conform celor explicate deja în introducere, Codul insolvenței le acordă creditorilor un nivel considerabil de influență asupra procedurii de insolvență. Creditorii își exercită drepturile prin adunarea creditorilor (Gläubigerversammlung, articolul 74 și următoarele din InsO) sau prin comitetul creditorilor (Gläubigerausschuss) care poate fi instituit, opțional, de adunarea creditorilor (articolul 68 și următoarele din InsO). Adunarea creditorilor este organismul principal prin care creditorii iau decizii, iar comitetul creditorilor este un organism prin care aceștia își exercită controlul. Instanța de insolvență convoacă adunarea creditorilor [articolul 74 alineatul (1) prima teză din InsO] și o prezidează [articolul 76 alineatul (1) din InsO]. Toți creditorii privilegiați, toți creditorii ordinari, administratorul judiciar, membrii comitetului creditorilor și debitorul au dreptul de a participa la adunarea creditorilor [articolul 74 alineatul (1) a doua teză din InsO]. Deciziile adunării creditorilor se adoptă întotdeauna prin majoritate simplă, majoritatea nefiind determinată de numărul de voturi, ci de suma creanțelor deținute de creditorii cu drept de vot [articolul 76 alineatul (2) din InsO]. Dacă o întreprindere depășește anumite criterii privind dimensiunea, instanța de insolvență trebuie să numească un comitet provizoriu al creditorilor chiar înainte de deschiderea procedurii de insolvență (articolul 22a din InsO). Acest comitet este implicat în numirea administratorului judiciar și are un rol important în decizia ce dispune administrarea cu debitorul în posesie [articolul 56a și articolul 270b alineatul (3) din InsO].

Importanța adunării creditorilor reiese din faptul că aceasta decide modalitatea de desfășurare a procedurii și în special modalitatea de valorificare a activelor debitorului. Alte sarcini ale adunării creditorilor sunt:

  • alegerea unui alt administrator judiciar (articolul 57 prima teză din InsO);
  • supravegherea administratorului judiciar [articolele 66, 79, articolul 197 alineatul (1) punctul 1 din InsO];
  • decizia de a înceta sau de a continua funcționarea întreprinderii (articolul 157 din InsO);
  • aprobarea anumitor tranzacții de importanță deosebită încheiate de către administratorul judiciar [articolul 160 alineatul (1) din InsO].

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Pentru competențele administratorului judiciar cu privire la activele masei bunurilor care face obiectul insolvenței, a se vedea întrebarea de mai sus „Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?”

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

  1. Creditorii cu drept de scutire

Creditorii cu drept de scutire (aussonderungsberechtigte Gläubiger, „creditorii cu drept de separare”) sunt cei îndreptățiți să solicite scutirea unui activ de la masa bunurilor care face obiectul insolvenței în temeiul dreptului in rem sau in personam (articolul 47 prima teză din InsO). Creditorii cu drept de scutire nu sunt creditori ordinari, astfel că nu trebuie să își înregistreze creanțele spre includere în tabelul de creanțe, dar le pot executa printr-o acțiune conformă cu dispozițiile de drept comun (articolul 47 a doua teză din InsO). Totuși, aceștia nu introduc o acțiune împotriva debitorului, ci împotriva administratorului judiciar, care este parte în virtutea funcției sale. Dreptul de scutire poate rezulta din deținerea unui activ (cu condiția să nu fie un titlu de proprietate transferat în baza unei garanții deoarece, în acest caz, proprietarul este doar un creditor garantat [articolul 51 alineatul (1) din InsO)]) sau din simpla rezervă a dreptului de proprietate, dar și dintr-o cerere de restituire conform legii răspunderii (de ex., răspunderea proprietarului față de chiriaș).

  1. Creditorii garantați

Creditorii garantați (absonderungsberechtigte Gläubiger, „creditori cu drept de satisfacere separată”) au dreptul la satisfacerea cu prioritate din valorificarea unui activ ce face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. Aceștia nu participă la procedura de verificare a creanțelor, dar beneficiază de un tratament preferențial deoarece au drept la satisfacere din veniturile încasate în urma valorificării activelor în cauză înaintea celorlalți creditori de rang inferior sau ordinari chirografari. Orice venit suplimentar obținut în urma valorificării se adaugă la masa bunurilor care face obiectul insolvenței, doar acestea fiind disponibile pentru satisfacerea celorlalți creditori. Dreptul de garanție de această natură poate rezulta, inter alia, din drepturile de retenție, gajurile asupra bunurilor mobile sau proprietatea în virtutea unei garanții (articolele 49, 50 și 51 din InsO).

Dacă veniturile încasate nu sunt suficiente pentru satisfacere, iar creditorul garantat are o creanță in personam față de debitor pe lângă dreptul in rem, acesta poate solicita pe lângă creanța garantată și o satisfacere proporțională din masa bunurilor care face obiectul insolvenței prin înscrierea unui drept personal în tabelul de creanțe, dacă nu s-a obținut satisfacere pentru acesta (articolul 52 a doua teză din InsO).

  1. Creditorii cu pretenții asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței

Creditorii cu pretenții asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței (Massegläubiger) nu trebuie să își înscrie creanțele, care au prioritate. Conform articolului 53 din InsO, datoriile ce revin masei bunurilor care face obiectul insolvenței includ costurile procedurii de insolvență și alte obligații create de administrator după deschiderea procedurii în legătură cu administrarea insolvenței (de ex., creanțe salariale ale angajaților care încă lucrează în întreprindere sau creanțe ale unui avocat angajat de administratorul judiciar pentru o acțiune în instanță în vederea recuperării creanțelor de la debitorul insolvent). Motivul pentru satisfacerea preferențială a acestor creanțe este acela că administratorul judiciar poate desfășura procedura corespunzător doar dacă poate încheia angajamente noi pentru care se asigură executarea integrală. În plus, datoriile care decurg dintr-o îmbogățire fără justă cauză în cadrul masei bunurilor care face obiectul insolvenței, precum și anumite datorii din cadrul procedurii provizorii de insolvență, sunt obligații care revin masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

  1. Creditorii ordinari

Doar creditorii ordinari (Insolvenzgläubiger, „creditori de insolvență”) participă la procedura de verificare a creanțelor [articolul 174 alineatul (1) prima teză din InsO]. În conformitate cu articolul 38 din InsO, creditorii ordinari reprezintă toți creditorii personali care dețin creanțe întemeiate față de debitor la data deschiderii procedurii de insolvență. Creanțele creditorilor ordinari subordonați (nachrangige Insolvenzgläubiger), specificați la articolul 39 alineatul (1) din InsO trebuie să fie înregistrate doar dacă instanța de insolvență le solicită acest lucru în mod expres [articolul 174 alineatul (3) prima teză din InsO]. Creanțele de insolvență subordonate sunt acoperite după celelalte creanțe ale creditorilor ordinari. Acestea includ, de exemplu, amenzi și dobânzi sau penalități pentru plăți întârziate acumulate la creanțele creditorilor ordinari începând cu data deschiderii procedurii de insolvență.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Creanțele trebuie depuse în scris la administratorul judiciar în termenul prevăzut de instanța de insolvență în decizia de deschidere a procedurii, specificând cauza și valoarea creanței, împreună cu copiile documentelor justificative aferente creanței [articolul 174 alineatul (1), prima și a doua teză și alineatul (2) din InsO]. Totuși, creanțele vor fi luate în considerare și în cazul depunerii după termenul-limită (articolul 177 din InsO). Trebuie depuse toate creanțele legate de insolvență indiferent dacă relația juridică principală este reglementată de dreptul civil sau de dreptul public (de ex., obligațiile fiscale).

Creditorilor străini li se aplică următoarele dispoziții speciale: Articolul 55 din Regulamentul UE privind insolvența permite creditorilor străini să depună cereri de admitere a creanțelor lor utilizând un formular-tip de depunere a cererii. Cererile de admitere a creanțelor pot fi depuse în orice limbă oficială a instituțiilor Uniunii. Totuși, creditorilor li se poate solicita traducerea în limba oficială a statului membru în care se deschide procedura sau într-o altă limbă pe care statul membru respectiv a indicat că o acceptă. În principiu, cererile de admitere a creanțelor trebuie depuse în termenul prevăzut de legea statului în care s-a deschis procedura. În cazul creditorilor străini, acest termen este de minimum 30 de zile de la publicarea deschiderii procedurii de insolvență în registrul de insolvență al statului în care se deschide procedura.

Administratorul judiciar trebuie să noteze toate creanțele corect înregistrate într-un tabel de creanțe (Tabelle). Nu se verifică în acest moment conținutul cererii de admitere a creanțelor. Creanțele se verifică doar în ședința de verificare a instanței de insolvență, stabilindu-se valoarea și rangul acestora (articolul 176 prima teză din InsO). Dacă administratorul judiciar sau un creditor ordinar nu ridică obiecții față de creanță în cadrul ședinței de verificare sau dacă se respinge vreo obiecție ridicată, creanța este considerată admisă, iar creditorul își va primi dividendul din încasările aferente masei bunurilor care face obiectul insolvenței. O obiecție ridicată de debitor nu afectează stabilirea creanței [articolul 178 alineatul (1) a doua teză din InsO], însă, după încetarea procedurii de insolvență, creditorii ordinari nu vor putea executa restul creanțelor lor în baza înregistrării în tabel și vor trebui să introducă o acțiune separată împotriva debitorului [articolul 201 alineatul (2) prima teză din InsO].

Pe de altă parte, dacă la ședința de verificare administratorul judiciar sau un alt creditor ordinar ridică o obiecție, creditorul poate introduce o acțiune de admisibilitate împotriva părții contestatare [articolul 179 alineatul (1) din InsO]. Cu toate acestea, creditorul poate lua parte la distribuirea veniturilor încasate doar dacă acțiunea de admisibilitate stabilește că respectiva creanță este într-adevăr validă (articolul 180 și următoarele din InsO). Înainte de orice distribuire a încasărilor, administratorul judiciar trebuie să întocmească o listă de distribuție (Verteilungsverzeichnis) (articolul 188 din InsO). În decurs de două săptămâni de la publicarea listei de distribuire, trebuie furnizate dovezi că s-a introdus o acțiune de admisibilitate cu privire la creanță [articolul 189 alineatul (1) din InsO]. Dacă nu sunt furnizate dovezi, creanța nu este luată în considerare la distribuirea veniturilor încasate, chiar dacă a fost declarată admisă între timp [articolul 189 alineatul (3) din InsO]. Totuși, dacă sunt furnizate dovezi în timp util, cota alocată creanței se reține din distribuție atât timp cât acțiunea este pendinte [articolul 189 alineatul (2) din InsO]. Dacă acțiunea de admisibilitate a creanței se respinge definitiv, cota reținută este distribuită celorlalți creditori ordinari. Dacă există deja un titlu executoriu pentru creanța contestată, partea care obiectează trebuie să introducă o acțiune, nu creditorul [articolul 179 alineatul (2) din InsO]. Hotărârile care stabilesc o creanță sau care admit o obiecție nu au efecte doar inter partes, ci și față de administratorul judiciar și de toți creditorii ordinari [articolul 183 alineatul (1) din InsO].

Creditorii ordinari care nu și-au înregistrat creanța spre includere în tabel nu pot participa la distribuirea veniturilor încasate din valorificarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței și nu își pot executa creanța în niciun alt mod (articolul 87 din InsO). Creanțele de plată formulate împotriva administratorul judiciar sunt respinse ca inadmisibile.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Cu excepția cazului în care planul de insolvență prevede altfel, administratorul judiciar valorifică activele ce aparțin masei bunurilor care face obiectul insolvenței pentru a transforma masa bunurilor în bani care vor fi distribuiți creditorilor. Administratorul decide, în mod discreționar, cum să valorifice activele, în vederea maximizării încasărilor. Printre posibilitățile avute la dispoziție se numără vânzarea integrală a întreprinderii debitorului ori a instalațiilor individuale sau sciziunea întreprinderii și vânzarea separată a activelor individuale.

Înainte ca veniturile încasate din valorificare să poată fi distribuite către creditorii ordinari, mai întâi trebuie satisfăcute creanțele creditorilor garantați și ale creditorilor cu pretenții asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței. Distribuirea veniturilor încasate respectă lista de distribuție (articolul 188 din InsO) întocmită de administratorul judiciar pe baza tabelului de creanțe (articolul 175 din InsO). Lista trebuie să conțină toate creanțele de insolvență ce trebuie luate în considerare la distribuire. Încasările sunt distribuite apoi în rândul creditorilor proporțional cu valoarea creanțelor acestora. Creditorii ordinari subordonați se situează în spatele creditorilor ordinari. Aceștia sunt despăgubiți doar dacă toți ceilalți creditori ordinari au fost despăgubiți integral. Deoarece șansele lor de satisfacere sunt reduse, aceștia trebuie să își înregistreze creanțele doar dacă instanța de insolvență le solicită acest lucru [articolul 174 alineatul (3) din InsO].

De regulă, distribuirea nu este amânată până ce valorificarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței s-a încheiat. Din contră, imediat ce există o sumă în numerar suficientă în masa bunurilor care face obiectul insolvenței, se efectuează plăți în avans [articolul 187 alineatul (2) prima teză din InsO]. După ce valorificarea s-a încheiat, are loc distribuirea finală [articolul 196 alineatul (1) din InsO]. Aceasta necesită aprobarea instanței de insolvență [articolul 196 alineatul (2) din InsO]. În cazul în care se pot satisface integral creanțele tuturor creditorilor ordinari (inclusiv ale creditorilor subordonați) (ceea ce rar se întâmplă în practică), administratorul transferă excedentul rămas debitorului (articolul 199 prima teză din InsO).

Dacă un creditor are un drept la o creanță garantată asupra unui activ care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței și veniturile încasate nu sunt suficiente pentru a satisface creanța integral, creditorul poate înregistra o creanță suplimentară in personam spre includere în tabel, dar doar în măsura în care creanța sa garantată nu a fost satisfăcută. (Alternativ, acesta poate să renunțe la creanța sa garantată și să înscrie în schimb o creanță in personam suplimentară față de debitor, spre includere în tabel pentru suma integrală) (articolul 52 a doua teză din InsO).

Dacă un terț acoperă creanța unui creditor ce deține o garanție in rem față de debitor, terțul nu îi ia automat locul creditorului garantat. Totuși, în anumite cazuri, subrogarea este prevăzută de lege și poate fi de asemenea stabilită de comun acord printr-un contract. Aceasta nu este o caracteristică specială a procedurii de insolvență, ci rezultă din normele de drept comun. De exemplu, dacă un creditor are o garanție in rem și nu este despăgubit de debitor, ci de un terț care acționează în calitate de garant pentru creanța debitorului insolvent, creanța creditorilor față de debitor se transferă garantului conform subrogării prevăzute în lege [articolul 774 alineatul (1) din Codul civil (Bürgerliches Gesetzbuch – BGB)]. Pentru drepturile de garanție accesorii, precum o ipotecă sau un gaj, Codul civil prevede în mod expres că acestea se transferă garantului (articolele 412, 401 din BGB). Drepturile de garanție neaccesorii, precum un gaj asupra unui teren instituit pentru a garanta o creanță, nu se transferă garantului conform legii. Cu toate acestea, un creditor cu o creanță contractuală este obligat, prin analogie, conform articolelor 412 și 401 din Codul civil, să transfere garanțiile neaccesorii garantului, cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel. Garantul ia apoi locul creditorului în ce privește garanția in rem.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

  1. Procedura standard

După realizarea distribuirii finale, procedura de insolvență trebuie închisă [articolul 200 alineatul (1) din InsO]. Se publică decizia de închidere. La închiderea procedurii de insolvență, dreptul de administrare și de a dispune de bunurile afectate de insolvență îi revine din nou debitorului.

După închiderea procedurii de insolvență, în principiu, creditorii ordinari pot executa creanțele reziduale față de debitor fără restricții, din moment ce creanța este stinsă doar cu valoarea dividendului plătit. Pentru executarea cotei nesatisfăcute din creanță, articolul 201 alineatul (2) din InsO prevede că creditorii ordinari își pot executa creanțele față de debitor în baza legală a înregistrării în tabel, asemenea executării unei hotărâri, cu condiția ca respectivele creanțe să fi fost stabilite și să nu fi fost contestate de debitor în cadrul ședinței de verificare. Pe de altă parte, se poate deduce din același articol 201 alineatul (2) din InsO că în alte cazuri creditorii trebuie să execute creanța față de debitor introducând o acțiune în justiție.

Se aplică o excepție în cazul persoanelor fizice. Acestea au opțiunea de a solicita o stingere a datoriei reziduale [Restschuldbefreiung, articolul 201 alineatul (3), articolul 286 și următoarele din InsO]. Stingerea unei datorii reziduale se acordă, în general, după o perioadă de bună conduită de 3 ani, în care debitorul trebuie să transfere tot venitul disponibil spre sechestru unui administrator fiduciar (Treuhänder). Stingerea are efecte obligatorii față de toți creditorii ordinari, inclusiv față de cei care nu și-au înregistrat creanțele [articolul 301 alineatul (1) din InsO]. Aceasta înseamnă că creditorilor ordinari li se interzice definitiv să își execute creanțele față de debitor (excepție: creanțele prevăzute la articolul 302 din InsO care sunt excluse de la acordarea stingerii datoriei reziduale).

O persoană juridică care a făcut obiectul procedurii de insolvență și care nu mai deține active este radiată automat din Registrul comerțului și încetează să existe.

  1. Procedura planului de insolvență

Procedura planului de insolvență le permite creditorilor garantați și creditorilor ordinari să decidă ei înșiși cu privire la valorificarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței, distribuirea acesteia în rândul creditorilor, desfășurarea procedurii și răspunderea debitorului după închiderea procedurii de insolvență. Acest lucru este stabilit într-un plan de insolvență, prin derogare de la prevederile Codului insolvenței [articolul 217 alineatul (1) prima teză din InsO]. Reorganizarea și planul de insolvență nu reprezintă același lucru. Un plan de insolvență joacă un rol esențial în reorganizarea unei întreprinderi, dar poate fi și baza lichidării întreprinderii și, de exemplu, poate include dispoziții cu privire la valorificarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței și distribuirea acesteia către părțile implicate prin derogare de la prevederile Codului insolvenței.

Pe lângă posibilitatea de stingere a datoriei reziduale, planul de insolvență asigură un mijloc important pentru debitor de a respinge prin vot creditorii care se opun. Articolul 245 din InsO prevede că, în anumite condiții, se poate considera că un grup care votează și-a dat acordul chiar dacă nu s-a atins majoritatea necesară.

Un plan de insolvență poate fi propus fie de administratorul judiciar, fie de debitor [articolul 218 alineatul (1) prima teză din InsO]. Planul de insolvență constă într-o parte declarativă (darstellender Teil) și o parte organizațională (gestaltender Teil) (articolul 219 prima teză din InsO). Partea declarativă descrie ce măsuri s-au aplicat deja după deschiderea procedurii de insolvență și care sunt măsurile care urmează să fie aplicate pentru a stabili baza aranjamentului preconizat al drepturilor părților în cauză [articolul 220 alineatul (1) din InsO]. Partea organizațională stabilește modul în care se va modifica poziția juridică a părților implicate [articolul 221 prima teză din InsO]. În temeiul articolului 217 a doua teză din InsO, dacă debitorul nu este o persoană fizică, drepturile de membru și acțiunile în capitalul debitorului pot fi incluse, de asemenea, în planul de insolvență. Articolul 225a punctul (2) din InsO permite o capitalizare a creanțelor pentru a converti creanțele creditorilor în acțiuni în capitalul propriu al debitorului, reglementat de legea societăților. Mecanismul de vot prevăzut la articolul 243 și următoarele din InsO are o importanță aparte. Partea organizațională a planului de insolvență definește mai multe grupuri cu drept de vot. Planul de insolvență se acceptă doar dacă se aprobă prin majoritatea voturilor creditorilor din fiecare grup (majoritatea creditorilor) și suma creanțelor creditorilor care votează în favoarea sumelor depășește jumătate din totalul creanțelor tuturor creditorilor care votează (majoritatea creanțelor totale). Totuși, în anumite condiții, codul consideră că un grup cu drept de vot și-a dat acordul chiar dacă nu s-au obținut majoritățile necesare (articolul 245 din InsO). Această „interdicție de opunere” (Obstruktionsverbot) este creată pentru a împiedica acționarii sau creditorii individuali să respingă planul. Conform articolului 247 din InsO, și debitorul trebuie să fie de acord cu planul. Cu toate acestea, opoziția debitorului este irelevantă dacă planul nu este probabil să îi provoace o situație mai dificilă decât cea în care s-ar afla dacă nu ar exista planul și dacă niciun creditor nu primește o valoare economică ce depășește valoarea integrală a creanței sale.

În urma acceptării planului de insolvență de către părțile implicate și a exprimării acordului debitorului, planul este confirmat de către instanța de insolvență. Instanța confirmă planul dacă s-au întrunit toate cerințele procedurale esențiale și dacă niciun creditor sau acționar nu a înregistrat o cerere conform căreia urmează să se afle într-o situație și mai dificilă ca urmare a planului decât s-ar afla dacă acesta nu s-ar aplica (articolul 251 din InsO). Pentru a împiedica respingerea planului din cauza acestei opoziții, partea organizațională a planului poate prevede punerea la dispoziție a unor fonduri în cazul în care o parte arată că se va afla într-o situație mai dificilă [articolul 251 alineatul (3) din InsO].

Decizia ce confirmă planul poate fi contestată doar într-o măsură limitată (articolul 253 din InsO).

Odată ce confirmarea planului de insolvență nu mai poate fi contestată, iar planul nu prevede altfel, instanța de insolvență închide procedura de insolvență [articolul 258 alineatul (1) din InsO]. Dreptul de a dispune de bunurile debitorului îi revine din nou debitorului. Efectele prevăzute de partea organizațională a planului devin obligatorii pentru și față de toate părțile implicate, indiferent dacă acestea și-au înscris creanțele sau au obiectat față de planul de insolvență în calitate de părți interesate (articolul 254b din InsO). Aceasta înseamnă că o renunțare, o suspendare sau o altă acțiune similară prevăzută de planul de insolvență intră în vigoare ipso jure, fără a fi nevoie de o declarație separată de intenție [articolul 254a punctul (1) din InsO]. Planul de insolvență nu afectează, în principiu, drepturile creditorilor ordinari față de terți. Dacă planul prevede acest lucru, se aplică o excepție pentru garanțiile terților din cadrul grupului (gruppeninterne Drittsicherheiten) care au fost furnizate creditorului de către o întreprindere afiliată debitorului în sensul secțiunii 15 din Legea privind societățile pe acțiuni (Aktiengesetz – AktG) (de exemplu, o filială) [articolul 217 alineatul (2) și articolul 223a din InsO].

Pentru a se asigura că debitorul respectă obligațiile ce îi revin conform planului de insolvență, planul poate să prevadă monitorizarea debitorului de către administratorul judiciar. În timpul perioadei de monitorizare, administratorul judiciar trebuie să raporteze anual instanței și comitetului creditorilor, dacă s-a numit un astfel de comitet, cu privire la situația actuală și la posibilitatea viitoare de îndeplinire a planului de insolvență [articolul 261 alineatul (2) prima teză din InsO].

Indiferent dacă s-a dispus sau nu această monitorizare, „clauza de reaplicare” (Wiederauflebensklausel) prevăzută de articolul 255 din InsO există pentru a asigura respectarea planului de către debitor. În cazul în care creanțele deținute de creditori ordinari au fost amânate sau s-a renunțat parțial la acestea în baza părții organizaționale a planului de insolvență, atunci, în temeiul dispoziției respective, această amânare sau renunțare nu mai are efecte asupra creditorului dacă debitorul este în întârziere semnificativă cu privire la punerea în aplicare a planului în legătură cu acel creditor [articolul 255 alineatul (1) din InsO]. Aceeași prevedere se aplică cu privire la toți creditorii ordinari dacă, în timpul etapei de punere în aplicare a planului, se deschide o procedură nouă de insolvență cu privire la activele debitorului [articolul 255 alineatul (2) din InsO]. Creditorii ordinari cu creanțe admise și necontestate de debitor la ședința de verificare și pe care le dețin conform unui plan confirmat și definitiv de insolvență corelat cu înregistrarea în tabel își pot executa creanțele față de debitor la fel ca în cazul executării unei hotărâri [articolul 257 alineatul (1) prima teză din InsO].

Dacă planul de insolvență este baza unei reorganizări a întreprinderii, este adesea nevoie de împrumuturi pentru funcționare. Pentru a proteja finanțatorii, partea organizațională a planului de insolvență poate impune un plafon al împrumuturilor (articolul 264 din InsO). Cu condiția ca creanța noului finanțator să rămână sub plafon, ca urmare a acordului privind acest plafon, creditorii ordinari se clasează după noul finanțator în orice procedură nouă de insolvență.

Procedura planului de insolvență îi permite debitorului să obțină stingerea unei datorii reziduale indiferent de procedura de stingere descrisă mai sus. Cu excepția cazului în care planul de insolvență prevede altfel, codul prevede că debitorii sunt degrevați de datoriile lor reziduale față de creditori dacă îi despăgubesc conform celor prevăzute în planul de insolvență [articolul 227 alineatul (1) din InsO].

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Pentru detalii despre drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență, consultați răspunsul la întrebarea „Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?”

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Conform legislației germane, costurile procedurii de insolvență se plătesc în avans din masa bunurilor care face obiectul insolvenței și au prioritate față de creanțele creditorilor ordinari ca obligații aferente masei bunurilor care face obiectul insolvenței (articolul 53 din InsO). În conformitate cu articolul 54 din InsO, costurile procedurii de insolvență includ taxele judiciare cu privire la procedură, remunerația cuvenită și cheltuielile atrase de administratorul judiciar provizoriu, de către administratorul judiciar și de către membrii comitetului creditorilor.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Pentru a împiedica acțiunile în care se aduc prejudicii creditorilor, achiziția activelor ce aparțin masei bunurilor care face obiectul insolvenței după deschiderea procedurii este, în principiu, nulă, iar achiziția, înainte de deschiderea procedurii, a activelor care ar aparține masei bunurilor după deschiderea procedurii este, în principiu, aplicabilă, dar poate fi contestată în anumite circumstanțe.

Din moment ce la deschiderea procedurii de insolvență dreptul debitorilor de a dispune de bunurile lor îi revine administratorului judiciar, dispunerea de către debitor de un activ ce aparține masei bunurilor care face obiectul insolvenței după deschiderea procedurii este, în principiu, absolut nulă (principala excepție fiind cazul în care există o achiziție de teren de bună credință, deși aceasta poate fi contestată) [articolul 81 alineatul (1) prima teză din InsO]. În plus, în principiu, nu este posibilă dobândirea drepturilor asupra unui activ ce aparține masei bunurilor care face obiectul insolvenței dacă debitorul a dispus de un activ ce aparține masei bunurilor înainte de deschiderea procedurii de insolvență, dar rezultatul se concretizează numai ulterior [articolul 91 alineatul (1) din InsO] [principala excepție fiind achiziția de teren, articolul 91 alineatul (2) din InsO]. Și drepturile de garanție dobândite în temeiul procedurii de executare în luna anterioară depunerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență sau după depunerea cererii devin inaplicabile după deschiderea procedurii [articolul 88 alineatul (1) din InsO].

Din articolul 129 și următoarele din InsO rezultă că, spre deosebire de achiziția după deschiderea procedurii, achiziția unui bun din masa bunurilor care face obiectul insolvenței înainte de deschiderea procedurii produce, în principiu, efecte, dar poate fi contestată în anumite circumstanțe. Acest drept de contestare a tranzacțiilor unui debitor insolvent este deosebit de important pentru aplicabilitatea legii insolvenței din moment ce îi permite administratorului judiciar să acceseze fluxurile de numerar din activele debitorului care s-au concretizat înainte de deschiderea procedurii de insolvență. Acesta poate contribui semnificativ la creșterea masei bunurilor care face obiectul insolvenței și astfel la asigurarea îndeplinirii dispoziției prevăzute de legea insolvenței de a asigura satisfacere egală pentru creditori într-o modalitate organizată și de a împiedica tratamentul preferențial al creditorilor individuali. Dacă administratorul judiciar își exercită cu succes dreptul de contestație, partea care a beneficiat în urma tranzacției contestate trebuie să restituie în întregime ce s-a retras din activele debitorului insolvent ca urmare a tranzacției respective. Dacă acest lucru nu este posibil în natură, administratorul trebuie să plătească despăgubiri. Administratorul judiciar poate introduce o acțiune de executare a dreptului de restituire și se poate baza pe dreptul de restituire pentru orice creanță opozabilă prezentată de un creditor. Dacă destinatarul unui beneficiu conform unei tranzacții contestabile restituie bunurile primite, se reaplică orice cerere reconvențională pe care acesta o are (articolul 144 din InsO).

Pentru a fi contestabilă, o tranzacție încheiată înainte de deschiderea procedurii de insolvență trebuie să dezavantajeze creditorii ordinari (articolul 129 din InsO) și trebuie să se întrunească unul din temeiurile prevăzute la articolele 130-136 din InsO. Se poate contesta orice act juridic, și anume orice conduită [inclusiv o omitere, articolul 129 alineatul (2) din InsO] ce creează un efect juridic (Curtea Federală de Justiție, hotărârea din 12 februarie 2004 - IX ZR 98/03 - punctul 12). Cu excepția cazului în care codul prevede altfel, nu este relevant dacă cel care întreprinde actul juridic este debitorul. Mai mult, implicarea sau nu a unui efect contractual sau juridic nu reprezintă un factor decisiv (Curtea Federală de Justiție, hotărârea din 7 mai 2013 - IX ZR 191/12 - punctul 6).

Temeiul de contestare a unei tranzacții constă, în special:

  • dintr-un beneficiu gratuit acordat de către debitor, cu excepția cazului în care s-a acordat cu peste 4 ani înaintea cererii de deschidere a procedurii de insolvență (articolul 134 din InsO);
  • în acte juridice realizate de debitor în ultimii 10 ani față de data cererii de deschidere a procedurii de insolvență cu intenția de a-și dezavantaja creditorii, dacă cealaltă parte a cunoscut intenția debitorului (articolul 133 din InsO). Perioada este de numai 4 ani dacă actul a prevăzut posibilitatea ca cealaltă parte să asigure o garanție sau o despăgubire;
  • în acte juridice realizate de debitor în ultimele 3 luni față de data cererii de deschidere a procedurii de insolvență care dezavantajează direct creditorii, dacă debitorul era deja insolvent și dacă cealaltă parte a cunoscut acest lucru [articolul 132 alineatul (1) punctul 1 din InsO];
  • în acte juridice ce acordă intenționat unui creditor ordinar o garanție sau o despăgubire care nu i se cuvine, dacă actul a avut loc în luna anterioară cererii de deschidere a procedurii de insolvență [articolul 131 alineatul (1) punctul 1 din InsO];
  • în acte juridice ce acordă unui creditor ordinar o garanție sau o despăgubire care nu i se cuvine, dacă actul a avut loc în cele 3 luni anterioare cererii de deschidere a procedurii de insolvență, iar debitorul era insolvabil la data actului și cealaltă parte era conștientă de acest lucru [articolul 130 alineatul (1) punctul 1 din InsO].

În aceste cazuri, atât debitorul, cât și creditorul ce primește beneficiul pot fi pasibili și de urmărire penală (articolele 283-283d din Codul penal).

Proceduri de insolvență aplicabile consumatorilor

Procedurile de insolvență aplicabile consumatorilor (Verbraucherinsolvenzverfahren) se aplică persoanelor fizice care nu desfășoară și nu au desfășurat o activitate economică independentă sau celor care au desfășurat o activitate economică independentă, dar a căror situație financiară este simplă și față de care nu există creanțe asociate relațiilor de muncă [articolul 304 alineatul (1) prima teză din InsO]. Spre deosebire de procedura standard de insolvență, accentul nu se pune pe valorificarea activelor, ci pe stingerea datoriei consumatorului.

Procedura diferă de cea standard în principal când cererea este depusă de debitor individual sau împreună cu alții. În acest caz, decizia de a deschide procedura de insolvență este precedată de o etapă extrajudiciară cu scopul ajungerii la un acord cu creditorii cu privire la achitarea datoriei, în baza unui plan [articolul 305 alineatul (1) punctul 1 din InsO]. Dacă nu se ajunge la un acord extrajudiciar, debitorul poate depune o cerere de deschidere a procedurii de insolvență.

Urmează o etapă în care se suspendă procedura de deschidere, iar instanța de insolvență le oferă creditorilor posibilitatea de a ajunge la un acord cu debitorul cu privire la un plan de stingere a datoriei (Schuldenbereinigungsplan). Dacă se concretizează planul de stingere a datoriei, creanțele creditorilor sunt reglementate doar de planul respectiv, executoriu asemenea unei hotărâri pronunțate în instanță (Prozessvergleich) [articolul 308 alineatul (1) a doua teză din InsO]. Cererile de deschidere a procedurii de insolvență și de stingere a datoriei reziduale vor fi considerate retrase [articolul 308 alineatul (2) din InsO]. Dacă nu se ajunge la un acord cu privire la un plan de stingere a datoriei, se reia deschiderea procedurii.

Ultima actualizare: 08/09/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Estonia

Legislația estonă prevede trei proceduri de insolvență diferite: procedura de faliment, procedura de reorganizare și procedura de ajustare a datoriei. Introducerea și prelucrarea cererilor de declarare a falimentului și derularea procedurii de faliment cu privire la o persoană juridică sunt reglementate de Legea privind falimentul. Procedura de reorganizare, cu ajutorul căreia o persoană juridică își poate restructura obligațiile, este reglementată de Legea privind reorganizarea. Deschiderea și derularea procedurii de insolvență cu privire la o persoană fizică, indiferent dacă aceasta desfășoară sau nu o activitate independentă, sunt reglementate de Legea privind insolvența persoanelor fizice. Legea privind insolvența persoanelor fizice reglementează, de asemenea, introducerea cererilor de declarare a insolvenței unei persoane fizice. Prin intermediul unei cereri de declarare a insolvenței se pot deschide toate tipurile de proceduri de insolvență cu privire la un debitor persoană fizică, și anume proceduri de insolvență pentru declararea falimentului, pentru declararea falimentului și deschiderea procedurii de eliberare a debitorului de obligațiile sale sau pentru deschiderea procedurii de ajustare a datoriei. În cazul declarării falimentului, acesta nu este reglementat de Legea privind insolvența persoanelor fizice; procedura de faliment se derulează în conformitate cu dispozițiile Legii privind falimentul. Modul în care se derulează procedura de faliment în cazul persoanelor juridice este similar celui aplicabil în cazul persoanelor fizice. Legile menționate sunt disponibile în limba estonă și în limba engleză în ediția oficială online a publicației Linkul se deschide într-o fereastră nouăRiigi Teataja (Monitorul Oficial).

Scopul procedurii de faliment este de a satisface creanțele creditorilor utilizând activele debitorului, prin vânzarea activelor debitorului sau reorganizarea întreprinderii acestuia. Prin procedura de faliment, debitorul persoană fizică are posibilitatea de a se elibera de obligațiile sale. În cursul procedurii de faliment, sunt identificate cauzele insolvenței debitorului.

Scopul reorganizării unei întreprinderi este acela de a depăși dificultățile economice cu care se confruntă aceasta, de a-i restabili lichiditatea, de a-i îmbunătăți rentabilitatea și de a asigura gestionarea durabilă a întreprinderii prin aplicarea unui set de măsuri, în baza unui plan de reorganizare. Reorganizarea unei întreprinderi nu limitează celelalte opțiuni de care dispune aceasta pentru a evita insolvența. Este important ca în cadrul procedurii de reorganizare să se protejeze și să se țină seama de interesele și de drepturile întreprinderii, ale creditorilor și ale eventualilor terți.

Obiectivul ajustării datoriei este acela de a depăși dificultățile în efectuarea plăților cu care se confruntă debitorul și de a evita deschiderea procedurii de faliment. În acest sens, se ține cont atât de interesele legitime ale debitorului, cât și de cele ale creditorilor săi. În cadrul procedurii de ajustare a datoriei, debitorul are posibilitatea să-și restructureze obligațiile bănești (datorii personale) prin prorogarea scadenței, eșalonarea sau reducerea obligațiilor sale.

Procedura de faliment și procedura de ajustare a datoriei se încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (reformare).

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

În conformitate cu dreptul eston, o persoană fizică este o ființă umană, astfel că în dreptul insolvenței nu se face distincție între persoanele fizice din punctul de vedere al exercitării sau nu a unei activități economice sau profesionale (respectiv, nu se face distincție între lucrătorii independenți și consumatori). O persoană juridică este o entitate juridică înființată în temeiul legii. O persoană juridică poate fi de drept privat sau de drept public. O persoană juridică de drept privat este o persoană juridică constituită în interes privat și în temeiul legii privind categoria de persoane juridice în cauză. Persoanele juridice de drept privat sunt societățile în nume colectiv, societățile în comandită simplă, societățile cu răspundere limitată, societățile pe acțiuni, societățile cooperative, fundațiile și asociațiile non-profit. Persoanele juridice de drept public sunt statul, autoritățile locale, precum și celelalte persoane juridice constituite în interes public și în temeiul legii referitoare la categoria de persoane juridice în cauză.

1. Procedura de faliment

Procedura de faliment se aplică persoanelor insolvabile, atât juridice, cât și fizice. Nici statul, nici colectivitățile locale nu pot fi declarate în faliment.

2. Procedura de reorganizare

Procedura de reorganizare se aplică numai persoanelor juridice de drept privat.

3. Procedura de ajustare a datoriei

Procedura de ajustare a datoriei se aplică cu privire la persoanele fizice care se confruntă cu dificultăți în efectuarea plăților, indiferent dacă desfășoară sau nu o activitate independentă.

4. Procedura de eliberare de obligații

Procedura de eliberare a unei persoane fizice de obligațiile sale se aplică cu privire la persoanele fizice care se confruntă cu dificultăți în efectuarea plăților, indiferent dacă desfășoară sau nu o activitate independentă.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

1. Deschiderea procedurii de insolvență cu privire la un debitor persoană juridică

1.1. Procedura de faliment

Faliment înseamnă insolvența debitorului dispusă printr-o hotărâre judecătorească. Prima condiție esențială pentru a deschide o procedură de faliment este, prin urmare, situația de insolvență a debitorului.

Debitorul este insolvabil în cazul în care se află în incapacitatea de a satisface creanțele creditorilor care au ajuns la scadență, iar această incapacitate, având în vedere situația financiară a debitorului, nu are caracter temporar. Un debitor persoană juridică este insolvabil, de asemenea, în cazul în care activele sale nu acoperă pasivul acestuia, iar această situație, având în vedere situația economică a debitorului, nu este temporară. Creanțele care nu au ajuns la scadență sunt considerate, de asemenea, obligații. În cazul în care cererea de declarare a falimentului este depusă de către debitor, instanța declară, de asemenea, falimentul dacă o situație de insolvență este probabilă în viitor. Dacă cererea de declarare a falimentului este depusă de către debitor, se presupune că acesta este insolvabil.

A doua condiție esențială pentru a deschide o procedură de faliment este depunerea unei cereri de declarare a falimentului, de către debitor sau de către un creditor. Dacă cererea de declarare a falimentului este depusă de debitor, acesta trebuie să-și motiveze în cerere insolvența. Dacă cererea de declarare a falimentului este depusă de un creditor, acesta trebuie să motiveze în cererea sa insolvența debitorului și să dovedească existența creanței. În cazurile prevăzute de lege, cererea de declarare a falimentului poate fi depusă și de către o altă persoană, situație în care acesteia i se aplică dispozițiile privind creditorul, cu excepția cazului în care legea prevede altfel.

Instanța poate obliga creditorul care a depus cererea de declarare a falimentului să plătească, cu titlu de depozit, o sumă stabilită de instanță pentru acoperirea onorariilor și a cheltuielilor administratorului provizoriu, dacă există motive să se presupună că masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu va fi suficientă. Dacă creditorul nu constituie depozitul, procedura se încheie. Dacă creditorii care depun cererea sunt angajați ai unui angajator insolvabil și nu achită suma prevăzută cu titlu de depozit pentru continuarea procedurii de faliment, aceștia au dreptul de a solicita indemnizație de insolvență din partea statului [prin Fondul eston de asigurare pentru șomaj (Eesti Töötukassa)].

Instanța respinge cererea de declarare a falimentului introdusă de un creditor dacă nu reiese din cererea respectivă că persoana care a depus-o deține o creanță asupra debitorului, dacă insolvența debitorului nu este motivată în cerere sau dacă cererea se bazează pe o creanță care face obiectul unui plan de reorganizare. De asemenea, instanța respinge cererea de declarare a falimentului dacă există alte motive prevăzute de Codul de procedură civilă.

Înainte de declararea falimentului și de deschiderea procedurii de faliment se desfășoară o procedură preliminară. Dacă instanța decide să deschidă o procedură ca urmare a cererii de declarare a falimentului, aceasta desemnează un administrator provizoriu. În funcție de situația financiară a debitorului, instanța poate decide, de asemenea, să nu desemneze un administrator provizoriu și să declare falimentul debitorului. Dacă instanța nu desemnează un administrator provizoriu, procedura bazată pe cererea de declarare a falimentului nu este continuată și se încheie. Administratorul provizoriu inventariază activele debitorului, inclusiv obligațiile acestuia și procedurile de executare a activelor sale, și verifică dacă activele debitorului acoperă costurile și cheltuielile procedurii de faliment. Administratorul provizoriu prezintă o evaluare a situației financiare și a solvabilității debitorului, precum și a perspectivelor de continuare a activității acestuia și, în cazul unui debitor persoană juridică, a perspectivelor de redresare a acestuia, asigură conservarea activelor debitorului etc. Prin activitățile pe care le realizează, administratorul provizoriu trebuie să evidențieze dacă cererea de declarare a falimentului trebuie să fie admisă sau respinsă.

Instanța încheie procedura prin perimare fără declararea falimentului, indiferent de situația de insolvabilitate a debitorului, în cazul în care activele debitorului nu sunt suficiente pentru acoperirea costurilor și a cheltuielilor aferente procedurii de faliment și dacă nu este posibilă recuperarea sau revendicarea activelor, în special în cazul în care nu este posibil să se introducă o acțiune împotriva unui membru al unei structuri de conducere.

Falimentul este declarat de instanță prin intermediul unei ordonanțe (ordonanță privind falimentul). În ordonanța privind falimentul trebuie să se indice ora la care a fost declarat falimentul. Declararea falimentului deschide procedura de faliment.

În cazul în care a declarat falimentul, instanța publică fără întârziere un anunț în acest sens (anunț privind declararea falimentului) în publicația oficială Ametlikud Teadaanded (anunțuri oficiale).

Ordonanța privind falimentul este executorie imediat. Executarea ordonanței privind falimentul nu poate fi nici suspendată, nici amânată, iar modalitățile și procedura de executare prevăzute de lege nu pot fi modificate. În cazul în care o instanță superioară anulează ordonanța privind falimentul, acest lucru nu afectează validitatea actelor juridice efectuate de către administrator sau în legătură cu acesta. Debitorul și creditorul care au depus cererea de declarare a falimentului pot formula o cale de atac împotriva ordonanței privind falimentul în termen de 15 zile de la data publicării anunțului privind declararea falimentului. Debitorul și persoana care a depus cererea de declarare a falimentului pot formula o cale de atac împotriva deciziei pronunțate în cadrul procedurii de apel de instanța districtuală (Ringkonnahohus) în fața Riigikohus (Curtea Supremă). Administratorul nu poate formula o cale de atac în numele debitorului și nu poate reprezenta debitorul în cursul examinării unei căi de atac.

În cazul în care procedura de faliment prevede publicarea unui anunț sau a unui act de procedură, anunțul sau actul de procedură se publică în Ametlikud Teadaanded. Instanța poate publica în Ametlikud Teadaanded un anunț privind data și locul examinării cererii de declarare a falimentului. Instanța publică în Ametlikud Teadaanded, fără întârziere, un anunț referitor la ordonanța privind falimentul prin care este declarat falimentul debitorului (anunțul privind declararea falimentului).

1.2. Procedura de reorganizare

Pentru a deschide o procedură de reorganizare, întreprinderea trebuie să depună o cerere în acest sens.

Instanța deschide o procedură de reorganizare în cazul în care cererea îndeplinește cerințele prevăzute în Codul de procedură civilă și în Legea privind reorganizarea, iar întreprinderea dovedește că:

  1. este posibil să devină insolvabilă în viitor;
  2. are nevoie de o reorganizare;
  3. ulterior reorganizării, s-ar putea realiza o gestionare durabilă a întreprinderii.

Cererea de reorganizare a întreprinderii poate fi introdusă și de un creditor al întreprinderii, cu acordul acesteia din urmă.

Procedura de reorganizare va fi deschisă în cazul în care cererea de reorganizare îndeplinește cerințele prevăzute de lege, iar întreprinderea sau creditorul a furnizat argumente întemeiate în sensul că: întreprinderea nu se află într-o stare de insolvabilitate permanentă, însă există posibilitatea să devină insolvabilă în viitor; întreprinderea are nevoie de o reorganizare; ulterior reorganizării, ar fi posibilă gestionarea durabilă a întreprinderii.

Procedura de reorganizare nu va fi deschisă în cazul în care: a fost inițiată o procedură de faliment împotriva întreprinderii; a fost pronunțată o hotărâre judecătorească cu privire la lichidarea forțată a întreprinderii sau dacă o lichidare suplimentară este în curs; au trecut mai puțin de doi ani de la finalizarea unei proceduri de reorganizare a întreprinderii.

Instanța deschide o procedură de reorganizare printr-o ordonanță de reorganizare, în termen de șapte zile de la primirea cererii de reorganizare.

Ordonanța de reorganizare indică, în special:

  1. coordonatele persoanei numite consilier de reorganizare;
  2. termenul de adoptare a unui plan de reorganizare;
  3. termenul în care planul de reorganizare trebuie prezentat instanței spre aprobare (de regulă, acest termen nu poate depăși 60 de zile; dacă este necesar, instanța poate prelungi termenul până la 90 de zile);
  4. suma care trebuie plătită de întreprindere într-un cont prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, pentru acoperirea cheltuielilor consilierului de reorganizare, precum și termenul de plată a acestei sume.

Consecințele deschiderii unei proceduri de reorganizare sunt următoarele:

  1. instanța suspendă procedura de executare sau alte măsuri de executare silită efectuate asupra activelor întreprinderii, până la aprobarea planului de reorganizare sau până la închiderea procedurii de reorganizare, cu excepția cazului în care procedura de executare vizează satisfacerea unei creanțe care decurge dintr-un raport de muncă;
  2. instanța ridică sechestrul instituit asupra activelor întreprinderii sau modifică conținutul acestuia în baza unei solicitări din partea întreprinderii sau a consilierului de reorganizare, cu excepția cazului în care sechestrul este instituit asupra activelor întreprinderii ca măsură asiguratorie pentru posibila confiscare a unor bunuri sau a valorii echivalente a acestora în cadrul unei proceduri penale sau pentru o creanță născută dintr-un raport de muncă, dacă acest lucru este necesar pentru derularea procedurii de reorganizare;
  3. calculul dobânzilor moratorii sau al penalităților contractuale care cresc de-a lungul timpului se suspendă pentru creanțele asupra întreprinderii până la aprobarea planului de reorganizare;
  4. la cererea unei întreprinderii și cu aprobarea consilierului de reorganizare, care este atașată cererii, sau la cererea consilierului de reorganizare, instanța poate să suspende procedurile judiciare care vizează o creanță patrimonială asupra întreprinderii și cu privire la care instanța nu s-a pronunțat încă, până la aprobarea planului de reorganizare sau până la închiderea procedurii de reorganizare, cu excepția cauzelor care vizează creanțe care decurg dintr-un raport de muncă; în schimb, instanța nu suspendă procedurile judiciare în materie penală;
  5. ca urmare a unei cereri de declarare a falimentului introdusă de un creditor, instanța amână pronunțarea unei hotărâri privind numirea unui administrator provizoriu până la aprobarea planului de reorganizare sau până la închiderea procedurii de reorganizare;
  6. în momentul deschiderii procedurii de reorganizare, întreprinderea își păstrează dreptul de a dispune de activele întreprinderii, dar trebuie să informeze imediat consilierul de reorganizare cu privire la orice tranzacții care nu se încadrează în sfera de cuprindere a activității economice obișnuite.

În cazul în care o întreprindere solicită suspendarea altor măsuri, în special a măsurii privind exercitarea unui drept de garanție, instanța poate suspenda aceste măsuri ca urmare a unei cereri din partea întreprinderii sau a consilierului de reorganizare, până la aprobarea planului de reorganizare sau până la închiderea procedurii de reorganizare, în cazul în care acest lucru este necesar în sensul reorganizării sau sprijină negocierile care urmează a fi derulate cu privire la planul de reorganizare. Măsurile nu pot fi suspendate în cazul creanțelor care decurg dintr-un raport de muncă.

În momentul deschiderii procedurii de reorganizare, termenul pentru revocarea tranzacțiilor sau a altor operațiuni prevăzute în Legea privind falimentul și în Codul procedurilor de executare se prelungește cu perioada de timp cuprinsă între deschiderea procedurii de reorganizare și închiderea procedurii de reorganizare. Termenul astfel prelungit nu poate fi mai mare de opt ani înainte de numirea unui administrator provizoriu sau înainte de începerea termenelor de revocare prevăzute în Codul procedurilor de executare.

Dacă instanța a decis să deschidă o procedură de reorganizare și a emis o ordonanță de reorganizare, consilierul de reorganizare transmite creditorilor, fără întârziere, un aviz de reorganizare prin care îi informează cu privire la deschiderea procedurii de reorganizare și la valoarea creanțelor pe care le dețin asupra întreprinderii conform tabelului de creanțe.

2. Deschiderea procedurii de insolvență cu privire la un debitor persoană fizică

2.1. Introducerea unei cereri de declarare a insolvenței, numirea unui practician în insolvență autorizat și examinarea cererii

O cerere de declarare a insolvenței cu privire la un debitor persoană fizică poate fi introdusă de debitor însuși sau de către creditorul debitorului. Soții debitori pot introduce o cerere comună de declarare a insolvenței. Cererea de declarare a insolvenței poate fi utilizată pentru a deschide toate tipurile de proceduri de insolvență cu privire la un debitor persoană fizică, inclusiv pentru declararea falimentului.

Cererea de declarare a insolvenței trebuie introdusă în conformitate cu formularele stabilite în temeiul articolului 9 din Legea privind insolvența persoanelor fizice, utilizarea acestor formulare fiind obligatorie.

În cadrul cererii, debitorul trebuie să explice natura dificultăților în efectuarea plăților cu care se confruntă și să ofere o imagine de ansamblu a situației sale financiare, inclusiv a activelor, pasivelor, veniturilor și cheltuielilor. În cadrul cererii de declarare a insolvenței, creditorul trebuie, de asemenea, să demonstreze insolvabilitatea debitorului sau să explice natura dificultăților în efectuarea plăților cu care se confruntă debitorul.

Cererea de declarare a insolvenței trebuie să fie introdusă la instanța districtuală de la reședința debitorului sau de la sediul social al întreprinderii persoanei fizice care desfășoară o activitate independentă. Se presupune că reședința persoanei fizice este cea înscrisă în registrul de evidență a populației cu un an înainte de introducerea cererii de declarare a insolvenței și că sediul social al întreprinderii persoanei fizice care desfășoară o activitate independentă este cel înscris în registru cu un an înainte de introducerea cererii de declarare a insolvenței, cu excepția cazului în care se dovedește că reședința sau sediul social al debitorului se află în altă parte. Cererea comună de declarare a insolvenței soților trebuie introdusă la instanța districtuală de la reședința comună a soților. În cazul în care soții nu au o reședință comună, cererea trebuie introdusă la instanța districtuală de la reședința sau sediul social al întreprinderii unuia dintre soți, la alegerea acestora.

Instanța decide asupra admisibilității cererii. Dacă admite cererea, instanța numește un practician în insolvență autorizat pentru debitor.

În cazul în care este numit un practician în insolvență autorizat, calculul dobânzilor moratorii sau al penalităților contractuale care cresc de-a lungul timpului se suspendă pentru creanțele asupra debitorului până la aprobarea planului de ajustare a datoriei sau până la închiderea procedurii de ajustare a datoriei. Această dispoziție nu se aplică în cazul creanțelor pentru care debitorul nu solicită ajustarea sau în cazul în care a fost declarat falimentul debitorului. În cazul în care este numit un practician în insolvență autorizat, creditorul nu poate nici să rezilieze un contract încheiat cu debitorul invocând o încălcare a unei obligații financiare care s-a produs înainte de introducerea cererii de declarare a insolvenței, nici să refuze să își îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul contractului respectiv, cu excepția cazului în care acest lucru este încuviințat de instanță.

Atunci când numește un practician în insolvență autorizat, instanța suspendă procedura de executare sau alte măsuri de executare silită în curs care vizează recuperarea creanțelor prin utilizarea activelor debitorului, până la declararea falimentului, până la aprobarea planului de ajustare a datoriei sau până la închiderea procedurii. În cadrul aceluiași termen, instanța poate, de asemenea:

  1. să suspende procedura judiciară care vizează o creanță pecuniară asupra debitorului, cu privire la care instanța nu s-a pronunțat încă;
  2. să anuleze măsurile asigurătorii, inclusiv sechestrul asupra fondurilor dintr-un cont de plăți;
  3. să interzică creditorilor să își exercite drepturile care decurg din garanțiile oferite de debitor, inclusiv să vândă sau să solicite vânzarea obiectului gajului;
  4. să aplice alte măsuri provizorii de protecție juridică, inclusiv măsuri de garantare a unei cereri de declarare a falimentului.

Instanța nu va suspenda procedurile judiciare care vizează pronunțarea unei hotărâri cu privire la aplicarea unei sancțiuni pecuniare, la confiscarea de bunuri sau la confiscarea valorii echivalente a acestora în cadrul procedurilor penale sau cu privire la soluționarea căilor de atac introduse împotriva amenzilor aplicate în materie contravențională și nu va utiliza alte măsuri menționate în subsecțiunea 3 din prezenta secțiune în ceea ce privește instituirea unui sechestru sau a unei ipoteci judiciare asupra activelor debitorului ca măsură asiguratorie pentru o posibilă confiscare de bunuri sau confiscare a valorii echivalente a acestora în cadrul procedurilor penale.

Ținând seama de interesele legitime ale creditorului, instanța poate, în baza unei cereri introduse de creditor, să permită continuarea procedurii de executare suspendate și să încuviințeze, de asemenea, exercitarea de către creditor a drepturilor care decurg din garanțiile oferite de debitor, înainte de declararea falimentului, de aprobarea planului de ajustare a datoriei sau de închiderea procedurii.

Practicianul în insolvență autorizat stabilește situația financiară a debitorului, întocmește o listă a activelor și pasivelor debitorului și o transmite instanței în numele și cu aprobarea debitorului. De asemenea, practicianul în insolvență autorizat prezintă instanței o evaluare privind procedura care ar trebui deschisă pentru pronunțarea unei hotărâri asupra dificultăților debitorului în efectuarea plăților. Instanța nu este obligată să țină cont de această evaluare.

Ulterior, instanța procedează la examinarea cererii de declarare a insolvenței și pronunță una dintre următoarele hotărâri:

  1. declară debitorul în stare de faliment;
  2. declară debitorul în stare de faliment și deschide procedura de eliberarea a debitorului de obligații;
  3. deschide procedura de ajustare a datoriei;
  4. respinge cererea; sau
  5. închide procedura prin perimare.

2.2. Deschiderea procedurii de ajustare a datoriei

Instanța deschide procedura de ajustare a datoriei în cazul în care debitorul se confruntă cu dificultăți în efectuarea plăților însă nu se află încă într-o stare de insolvabilitate permanentă, în special în cazul în care dificultățile în efectuarea plăților ale debitorului nu pot fi depășite, în mod evident, fără derularea unei proceduri de ajustare a datoriei, printre altele, prin valorificarea activelor debitorului în vederea acoperirii datoriilor sale, în măsura așteptărilor rezonabile. Se consideră că debitorul are dificultăți în efectuarea plăților în cazul în care acesta nu reușește sau este probabil ca nu va reuși să-și îndeplinească obligațiile atunci când acestea vor deveni exigibile.

Înainte de deschiderea procedurii de ajustare a datoriei, instanța stabilește suma pe care debitorul trebuie să o plătească în contul prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, pentru acoperirea remunerației și a cheltuielilor practicianului în insolvență autorizat, precum și termenul până la care debitorul trebuie să facă această plată. Ținând seama de situația financiară a debitorului, instanța poate permite ca suma stabilită să fie plătită în tranșe în cursul procedurii.

Instanța poate refuza deschiderea procedurii de ajustare a datoriei dacă:

  1. debitorul a prezentat, în mod intenționat sau din gravă neglijență, date eronate sau incomplete în mod semnificativ privind activele, veniturile, creditorii sau obligațiile sale;
  2. debitorul refuză să ateste sub jurământ exactitatea datelor prezentate sau să prezinte datele suplimentare solicitate de instanță;
  3. debitorul a fost condamnat pentru o infracțiune referitoare la o procedură de faliment sau de executare, pentru o infracțiune fiscală sau pentru o infracțiune menționată la articolele 381 și 3811 din Codul penal, iar informațiile referitoare la condamnare nu au fost eliminate din cazierul judiciar;
  4. debitorul, în ultimii trei ani anteriori introducerii cererii sau după introducerea cererii, a furnizat, în mod intenționat sau din gravă neglijență, date eronate sau incomplete în mod semnificativ cu privire la situația sa financiară în vederea obținerii de ajutoare sau de alte avantaje din partea statului, a unei autorități locale sau a unei fundații sau pentru a se sustrage de la plata impozitelor;
  5. debitorul, în ultimii trei ani anteriori numirii practicianului în insolvență autorizat sau după numirea practicianului în insolvență autorizat, a împiedicat, în mod intenționat sau din gravă neglijență, satisfacerea creanțelor deținute de creditori sau a încheiat în mod intenționat tranzacții care aduc atingere creditorilor; în acest sens, prejudicierea intereselor creditorilor se poate realiza, printre altele, prin ascunderea sau înstrăinarea activelor;
  6. debitorul nu a plătit, în contul prevăzut în acest scop, suma stabilită de instanță cu titlu de depozit pentru acoperirea remunerației și a cheltuielilor practicianului în insolvență autorizat.

Instanța refuză să deschidă o procedură de ajustare a datoriei în cazul în care o astfel de procedură de ajustare a datoriei debitorului a fost deja deschisă în perioada de zece ani anterioară introducerii cererii sau dacă a fost pronunțată o hotărâre de eliberare a debitorului de obligații.

În cazul în care instanța deschide o procedură de ajustare a datoriei debitorului, aceasta stabilește un termen de până la 60 de zile în care practicianul în insolvență autorizat trebuie să prezinte instanței un plan de ajustare a datoriei. Dacă este necesar, instanța poate prelungi termenul cu până la 30 de zile.

În cazul în care instanța deschide procedura de ajustare a datoriei debitorului, termenul pentru revocarea tranzacțiilor sau a altor operațiuni prevăzute în Legea privind falimentul și în Codul procedurilor de executare se prelungește cu perioada de timp cuprinsă între numirea practicianului în insolvență autorizat și închiderea procedurii de ajustare a datoriei, însă nu poate fi mai mare de opt ani înaintea numirii practicianului în insolvență autorizat sau a începerii termenelor de revocare precizate în Codul procedurilor de executare.

După deschiderea procedurii, practicianul în insolvență autorizat, în cooperare cu debitorul, întocmește planul de ajustare a datoriei debitorului și îl prezintă instanței spre aprobare, în numele și cu aprobarea debitorului.

2.3. Deschiderea procedurii de faliment și/sau a procedurii de eliberare de obligații

Instanța declară un debitor persoană fizică în stare de faliment și derulează procedura de faliment în conformitate cu dispozițiile Legii privind falimentul. Derularea procedurii de faliment cu privire la o persoană fizică este similară cu procedura de derulare a procedurii de faliment cu privire la o persoană juridică (a se vedea secțiunea 1.1).

Odată cu declararea falimentului se poate deschide o procedură de eliberare a persoanei fizice de obligațiile sale. Debitorul poate fi eliberate de obligațiile care îi revin și pe care nu și le-a îndeplinit în cadrul procedurii de faliment. Obligațiile născute anterior declarării falimentului pot fi incluse în procedura de faliment. De regulă, procedura de eliberare de obligații durează trei ani. În această perioadă, debitorul trebuie să achite creanțele deținute de creditori în cea mai mare măsură posibil. În cursul procedurii de faliment, toate activele debitorului sunt vândute și utilizate pentru achitarea creanțelor creditorilor. Debitorul trebuie, de asemenea, să desfășoare activități profitabile sau să depună eforturi rezonabile pentru a identifica astfel de activități. Pentru achitarea creanțelor creditorilor se utilizează, de asemenea, veniturile debitorului. Legea prevede o sumă care nu face obiectul sechestrului, destinată minimului de subzistență al debitorului, care nu este utilizată pentru a achita creanțele creditorilor. În cazul în care debitorul a achitat o parte semnificativă din creanțele creditorilor, acesta poate fi eliberat de obligațiile sale chiar înainte de scurgerea perioadei de trei ani, însă nu mai devreme de un an de la deschiderea procedurii. În cazul în care debitorul își încalcă obligațiile, dar încălcarea nu este gravă, instanța poate prelungi cu până la un an termenul de eliberare a debitorului de obligații. În cazul în care încălcarea este gravă, instanța poate refuza eliberarea a debitorului de obligații.

3. Deschiderea procedurii de faliment cu privire la patrimoniul succesoral al unei persoane fizice

Dacă, în caz de deces al debitorului, patrimoniul acestuia este insolvabil, se poate introduce o cerere de declarare a falimentului pentru ca patrimoniul succesoral al acestuia să fie declarat în stare de faliment. În caz de deces al debitorului, cererea de declarare a falimentului cu privire la activele debitorului poate fi introdusă, de asemenea, de un moștenitor al acestuia, de executorul testamentar sau de administratorul succesiunii. În acest caz, cererii i se aplică dispozițiile privind cererile de declarare a falimentului depuse de debitor. Procedura de faliment în cazul patrimoniului succesoral se derulează în conformitate cu dispozițiile Legii privind falimentul.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

În urma declarării falimentului, activele debitorului devin masa bunurilor care face obiectul insolvenței, iar dreptul debitorului de a o administra și de a dispune de aceasta este transferat administratorului judiciar.

În temeiul ordonanței privind falimentul, activele debitorului devin masa bunurilor care face obiectul insolvenței și sunt utilizate drept active-țintă pentru satisfacerea creanțelor creditorilor și desfășurarea procedurii de faliment. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței cuprinde activele pe care debitorul le deținea la data declarării falimentului, precum și activele care sunt revendicate, recuperate sau dobândite de către debitor pe durata procedurii de faliment. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu include activele debitorului care, conform legii, nu pot face obiectul unui sechestru.

Activele care, conform legii, nu pot face obiectul unui sechestru sunt reglementate de Codul procedurilor de executare. Legea prevede o listă neexhaustivă a obiectelor care nu pot fi puse sub sechestru. Principalul obiectiv al listei respective este de a asigura debitorului o protecție socială minimală. Interdicția de a valorifica obiectele care nu pot fi puse sub sechestru decurge, de asemenea, din necesitatea de a proteja și alte drepturi fundamentale: dreptul de a alege în mod liber domeniul de activitate, profesia și locul de muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la educație, libertatea religioasă, protejarea vieții private și de familie etc. În plus, punerea sub sechestru a anumitor obiecte este contrară bunelor moravuri.

Legislația estonă prevede, de asemenea, restricții în ceea ce privește poprirea veniturilor al căror principal obiectiv este de a garanta debitorului, în cadrul unei proceduri în curs în ceea ce-l privește, resursele minime necesare pentru acesta și pentru persoanele aflate în întreținerea sa.

Orice act de dispoziție cu privire la un obiect care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței efectuat de debitor după declararea falimentului este nul. Ceea ce a fost transferat în temeiul actului de dispoziție va fi restituit celeilalte părți în cazul în care obiectul transferului face încă parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau va face obiectul unei compensații în cazul în care transferul a condus la o creștere a masei bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care debitorul, înainte de declararea falimentului, a transferat creanțe care urmau să apară, declararea falimentului invalidează transferul creanțelor care au apărut după declararea falimentului. Un debitor persoană fizică poate să dispună de masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu acordul administratorului. Orice act de dispoziție efectuat fără acordul administratorului este nul.

Numai administratorul poate să accepte, după declararea falimentului, executarea împotriva debitorului a unei obligații care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care a fost executată o obligație împotriva debitorului, aceasta se consideră executată numai în cazul în care obiectul transferului face încă parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau în cazul în care transferul a condus la o creștere a masei bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care a fost executată o obligație împotriva debitorului înainte de publicarea avizului privind declararea falimentului, aceasta se consideră executată în cazul în care persoana care a executat obligația nu avea cunoștință și nu era de așteptat ca aceasta să aibă cunoștință de declararea falimentului la momentul executării.

În momentul deschiderii procedurii de reorganizare, întreprinderea își păstrează dreptul de a dispune de activele întreprinderii, dar trebuie să informeze imediat consilierul de reorganizare cu privire la tranzacțiile care nu se încadrează în sfera de cuprindere a activității economice obișnuite.

În cadrul procedurii de ajustare a datoriei, un debitor persoană fizică, indiferent dacă acesta desfășoară sau nu o activitate independentă, își păstrează dreptul de a dispune de propriile active.

În cadrul procedurii de eliberare de obligații, atunci când această procedură continuă și după închiderea procedurii de faliment, veniturile debitorului fac obiectul cesiunii sau transferului către practicianul în insolvență autorizat. Debitorul nu trebuie să transfere venitul sau partea din venit care nu poate face obiectul unei cereri de plată în conformitate cu dispozițiile Codului procedurilor de executare; dacă totuși procedează astfel, venitul sau partea din venit menționată se restituie debitorului de către practicianul în insolvență autorizat.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

După declararea falimentului, debitorul persoană fizică nu mai are dreptul să efectueze tranzacții legate de masa bunurilor care face obiectul insolvenței, iar debitorul persoană juridică nu mai are dreptul să efectueze nicio tranzacție.

Debitorul prezintă instanței, administratorului provizoriu, administratorului judiciar, comitetului creditorilor și Secției de insolvență, cu promptitudine, informațiile de care aceștia au nevoie în ceea ce privește procedura de faliment, atât înainte cât și după declararea falimentului, în special cu privire la activele, obligațiile, activitatea economică sau profesională a debitorului. Debitorul este obligat să prezinte administratorului bilanțul corespunzător situației la data declarării falimentului, precum și situația activelor sale, inclusiv obligațiile acestuia.

Instanța poate obliga debitorul să declare sub jurământ în fața sa că informațiile furnizate privind activele, datoriile și activitatea economică sau profesională sunt, după cunoștințele sale, corecte.

Debitorul este obligat să sprijine administratorul provizoriu și administratorul în îndeplinirea sarcinilor acestora.

După declararea falimentului și înainte de declarația sub jurământ, debitorul nu are dreptul să părăsească Estonia fără permisiunea instanței.

În cazul în care o hotărâre judecătorească nu a fost respectată sau pentru a garanta îndeplinirea unei obligații prevăzute de lege, instanța poate să impună o amendă debitorului sau să dispună înfățișarea imediată a acestuia sub reținerea acestuia.

Debitorul are dreptul să ia cunoștință de dosarul administratorului și de dosarul judiciar al cauzei privind falimentul. Din motive justificate, administratorul poate refuza să prezinte debitorului un document din dosarul său în cazul în care prezentarea acestuia ar pune în pericol desfășurarea procedurii de faliment.

Administratorul judiciar

  • Administratorul judiciar încheie tranzacții legate de masa bunurilor care face obiectul insolvenței și efectuează alte operațiuni. Drepturile și obligațiile care decurg din activitățile realizate de administratorul judiciar revin debitorului. În conformitate cu misiunea sa, administratorul judiciar participă în instanță, în locul debitorului, în litigiile legate de masa bunurilor care face obiectul insolvenței.
  • După declararea falimentului, dreptul debitorului de a administra masa bunurilor care face obiectul insolvenței și de a dispune de aceasta este transferat administratorului judiciar. În cazul în care procedura de faliment vizează un debitor persoană juridică, administratorul poate efectua orice tranzacție și orice act juridic legat de masa bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care procedura de faliment vizează o persoană fizică, administratorul nu poate efectua decât tranzacțiile și actele juridice legate de masa bunurilor care face obiectul insolvenței care sunt necesare în vederea atingerii obiectivului procedurii de faliment și îndeplinirii misiunii administratorului.
  • Administratorul judiciar apără drepturile și interesele tuturor creditorilor și ale debitorului și garantează o procedură de faliment legală, rapidă și rezonabilă din punct de vedere financiar. Administratorul are obligația să-și îndeplinească misiunea cu grija cuvenită așteptată din partea unui administrator diligent și onest și să ia în considerare interesele tuturor creditorilor și ale debitorului.
  • Administratorul judiciar inventariază creanțele deținute de creditori, administrează masa bunurilor care face obiectul insolvenței, organizează constituirea și vânzarea acesteia, precum și satisfacerea creanțelor deținute de creditori din masa bunurilor care face obiectul insolvenței; acesta stabilește motivele și perioada de apariție a insolvenței debitorului; organizează, dacă este cazul, continuarea activității economice a debitorului; dacă este cazul, procedează la lichidarea debitorului persoană juridică; furnizează, în condițiile prevăzute de lege, informații creditorilor și debitorului; întocmește un raport cu privire la misiunea sa și prezintă informații cu privire la procedura de faliment instanței, responsabilului pentru monitorizare și comitetului creditorilor; îndeplinește alte obligații prevăzute de lege. În cazul în care insolvența debitorului este cauzată de o eroare gravă de gestionare, administratorul este obligat să depună o cerere de despăgubire împotriva persoanei responsabile de respectiva eroare, în cazul în care motivele care stau la baza cererii sunt suficiente. Pe lângă drepturile prevăzute de lege, administratorul beneficiază, de asemenea, de drepturile prevăzute pentru administratorul provizoriu.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

În Estonia, compensarea este permisă în cadrul procedurii de faliment. Pentru a efectua compensarea creanțelor în cadrul unei proceduri de faliment, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

  1. creanțele care urmează să fie compensate trebuie să constituie obligații bănești sau obligații de același tip;
  2. creditorul trebuie să aibă dreptul să-și execute obligația, iar obligația debitorului trebuie să fi devenit exigibilă;
  3. creditorul trebuie să prezinte debitorului o cerere de compensare înainte de aprobarea listei creditorilor, iar cererea nu trebuie să fi fost condiționată sau să facă obiectul unui termen;
  4. dreptul creditorului de a efectua o compensare a creanței sale cu o creanță a debitorului trebuie să fie anterior declarării falimentului.

În cazul în care, în momentul declarării falimentului, creanța debitorului era legată de o condiție suspensivă, în cazul în care aceasta nu era încă exigibilă sau în cazul în care aceasta nu se referă la obligații de aceeași natură, creanța nu poate face obiectul unei compensări decât atunci când este îndeplinită condiția suspensivă, creanța debitorului a devenit exigibilă sau obligațiile au fost modificate și au devenit obligații de aceeași natură. Compensarea nu este permisă în cazul în care condiția suspensivă a creanței debitorului este îndeplinită sau creanța devine exigibilă înainte ca respectivul creditor să poată proceda la compensarea creanței sale.

În cazul în care creanța debitorului este prescrisă, acesta poate totuși să solicite compensarea creanței în cazul în care dreptul la compensare a apărut înainte de prescrierea creanței. Creditorul poate, de asemenea, să procedeze la compensarea unei creanțe care decurge din nerespectarea unui contract de către debitor în cazul în care nerespectarea respectivă este cauzată de faptul că administratorul a încetat să execute obligația debitorului după declararea falimentului. În cazul în care obiectul obligației contractuale este divizibil, iar creditorul și-a executat parțial obligația în momentul declarării falimentului, acesta poate solicita compensarea părții din obligația bănească a debitorului care corespunde părții executate din propria obligație. În cazul în care debitorul este un locator, iar locatarul a plătit debitorului, înainte de declararea falimentului, o plată în avans pentru închirierea unui bun imobil sau a unui spațiu, este vorba despre o creanță pentru îmbogățire fără justă cauză împotriva debitorului pe care locatarul o poate compensa printr-o creanță a debitorului în ceea ce-l privește, la fel cum locatarul poate proceda la compensarea creanței legate de despăgubirea pentru prejudiciul rezultat în urma rezilierii anticipate sau a încetării contractului.

O creanță primită prin cesiune poate face obiectul unei compensări în cadrul unei proceduri de faliment numai în cazul în care cesiunea creanței și notificarea scrisă a acesteia către debitor au loc cel târziu cu trei luni înainte de declararea falimentului. O creanță asupra debitorului care este dobândită prin cesiune nu poate face obiectul unei compensări în cazul în care creanța a fost cesionată în perioada de trei ani premergătoare numirii unui administrator provizoriu sau a unui practician în insolvență autorizat, în condițiile în care debitorul era insolvabil la momentul respectiv, iar persoana care a dobândit creanța avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de insolvență la momentul cesiunii.

O creanță admisă garantată printr-un gaj, inclusiv în situația în care creanța a fost dobândită prin cesiune, poate fi compensată atunci când același obiect al gajului este vândut la prețul de cumpărare al obiectului gajului într-o măsură echivalentă cu suma pe care creditorul ar avea dreptul să o încaseze atunci când se distribuie suma de bani încasată în urma vânzării obiectului cumpărat de creditor, din care s-au scăzut plățile și cheltuielile, cum ar fi obligațiile consolidate, precum și costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii de faliment, sub rezerva achitării acestora înainte de repartizarea banilor conform cotelor de repartizare. Orice parte din prețul de cumpărare care nu poate fi compensată cu creanța deținută de creditor se achită de către creditor, suma achitată alimentând masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

Compensarea nu poate viza: o creanță de întreținere, o creanță privind despăgubirea unui prejudiciu cauzat de o vătămare corporală sau un deces, o creanță care rezultă dintr-un prejudiciu cauzat în mod ilegal și cu intenție, pe care cealaltă parte o deține asupra părții care dorește compensarea; o creanță care, conform legii, nu poate face obiectul punerii sub sechestru; o creanță care a făcut obiectul unui sechestru, în cazul în care partea care dorește compensarea a dobândit creanța ulterior punerii sub sechestru sau în cazul în care creanța sa a devenit exigibilă ulterior punerii sub sechestru și mai târziu decât creanța pusă sub sechestru; o creanță pe care cealaltă parte o poate contesta sau o creanță a celeilalte părți pentru care compensarea nu este autorizată în temeiul altor dispoziții legislative.

În cadrul procedurii de reorganizare și al procedurii de ajustare a datoriei, nu există reglementări specifice privind compensarea, prin urmare, se aplică normele generale în temeiul legislației privind dreptul obligațiilor.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Procedura de faliment

Administratorul are dreptul să execute obligațiile neexecutate care decurg dintr-un contract încheiat de debitor și să solicite cocontractantului să își respecte obligațiile sau să înceteze să mai execute obligațiile contractuale ale debitorului, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. Administratorul nu poate înceta să execute obligațiile contractuale ale debitorului în cazul în care a fost înscrisă o mențiune în cartea funciară pentru a garanta executarea obligației. În cazul în care administratorul continuă să execute obligațiile debitorului sau declară că intenționează să facă acest lucru, cealaltă parte contractantă este obligat să continue să-și îndeplinească obligațiile. În acest caz, administratorul își pierde dreptul de a refuza să execute obligațiile debitorului. În cazul în care administratorul solicită celeilalte părți contractante să execute contractul, acesta din urmă poate solicita administratorului să garanteze respectarea obligațiilor debitorului. Atât timp cât administratorul nu garantează respectarea obligațiilor debitorului, cealaltă parte contractantă poate refuza să-și execute obligațiile sau poate să înceteze ori să rezilieze contractul. Creanța celeilalte părți contractante asupra debitorului, care a apărut ca urmare a executării obligațiilor după ce administratorul a solicitat celei dintâi să-și respecte obligațiile, constituie o obligație consolidată. În cazul în care administratorul, după declararea falimentului, a încetat să mai execute obligațiile debitorului, cealaltă parte contractantă poate să-și prezinte creanța legată de nerespectarea contractului în calitate de creditor în urma falimentului. În cazul în care obiectul obligației contractuale este divizibil, iar cealaltă parte contractantă și-a executat parțial obligația în momentul declarării falimentului, acesta poate solicita respectarea obligației bănești a debitorului corespunzătoare părții pe care a executat-o numai în calitate de creditor în urma falimentului.

Legea prevede, de asemenea, dispoziții specifice pentru anumite tipuri de contracte:

  1. în cazul în care debitorul, înainte de declararea falimentului, a vândut un bun mobil cu o rezervă a dreptului de proprietate și a transferat cumpărătorului posesia bunului, acesta din urmă are dreptul să solicite respectarea contractului de vânzare. Într-un astfel de caz, administratorul nu poate să renunțe la executarea obligațiilor contractuale ale debitorului;
  2. falimentul locatorului nu constituie un motiv de reziliere a contractului de închiriere sau al contractului de locație, cu excepția cazului în care contractul prevede altfel. În cazul în care contractul de închiriere sau contractul de locație prevede că falimentul constituie un motiv de reziliere, administratorul poate să rezilieze contractul cu un preaviz de reziliere de o lună sau perioada de timp mai scurtă prevăzută în contract. Falimentul locatorului unei locuințe nu constituie un motiv de reziliere a contractului de închiriere. În cazul în care a fost plătit debitorului un avans pentru închirierea unui bun imobil sau a unui spațiu înainte de declararea falimentului, locatarul poate proceda la compensarea acestei creanțe pentru îmbogățire fără justă cauză cu o creanță a debitorului asupra sa;
  3. în cazul falimentului locatarului, locatorul poate să rezilieze contractul de închiriere sau contractul de locație numai în conformitate cu normele generale, iar contractul de închiriere sau de locație nu poate fi reziliat din cauza unei întârzieri a plății chiriei în cazul în care această întârziere se referă la plata unei chirii datorate înainte de depunerea cererii de declarare a falimentului. Administratorul are dreptul să rezilieze contractul de închiriere sau contractul de locație încheiat de către debitor cu un preaviz de reziliere de o lună sau perioada de timp mai scurtă prevăzută în contract. În cazul în care bunul imobil sau locuința nu a fost pus la dispoziția debitorului în momentul declarării falimentului, atât administratorul, cât și cealaltă parte contractantă au dreptul de denunțare unilaterală a contractului. În caz de denunțare sau de reziliere a contractului, cealaltă parte contractantă poate să solicite despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de rezilierea anticipată a contractului, în calitate de creditor în urma falimentului sau prin compensare;
  4. normele prevăzute pentru contractul de închiriere și contractul de locație se aplică, de asemenea, contractelor de leasing încheiate de debitor.

Decizia referitoare la continuarea sau rezilierea contractului aparține administratorului, însă, în cazul în care cealaltă parte contractantă solicită administratorului să opteze pentru una dintre cele două variante, acesta din urmă este obligat să anunțe fără întârziere și cel târziu în termen de șapte zile dacă execută obligația debitorului sau dacă renunță la aceasta. La cererea administratorului, instanța poate prelungi acest termen. În cazul în care administratorul nu indică în termenul prevăzut dacă execută obligația debitorului sau dacă renunță la aceasta, acesta nu are dreptul să solicite celeilalte părți contractante să execute contractul atât timp cât el însuși nu a executat obligațiile debitorului.

Anumite contracte încheiate de către debitor pot fi, de asemenea, revocate. Instanța invalidează, în special, contractele încheiate între momentul în care a fost desemnat administratorul provizoriu și declararea falimentului. În plus față de condiția temporală, revocarea presupune ca interesele creditorilor să fie lezate. În cazul în care interesele creditorilor nu sunt lezate, iar revocarea nu permite creșterea masei bunurilor care face obiectul insolvenței, nu se impune revocarea.

Ca regulă generală, nici debitorul aflat în faliment, nici administratorul acestuia nu au dreptul să modifice contractele; cu toate acestea, contractele pot fi modificate în cazul în care este încheiat un concordat ulterior declarării falimentului. În acest caz și în urma unui acord între debitor și creditori, este posibil să se reducă datoriile sau să se prelungească termenul de plată a acestora. De asemenea, este posibil să se ajungă la același rezultat prin procedura de reorganizare sau prin procedura de ajustare a datoriei. Legea privind falimentul, Legea privind reorganizarea și Legea privind insolvența persoanelor fizice nu reglementează în mod distinct cesiunea de creanțe sau preluarea de obligații; prin urmare, se aplică procedura generală prevăzută în Legea privind dreptul obligațiilor.

Procedura de reorganizare

În cadrul procedurii de reorganizare este permisă restructurarea contractelor în baza unui plan de reorganizare.

Un acord în temeiul căruia creditorul poate refuza executarea unui contract sau poate accelera, rezilia sau modifica un contract în orice alt mod, în defavoarea unei întreprinderi, ca urmare a introducerii unei cereri de reorganizare, a deschiderii procedurii de reorganizare, a aprobării unui plan de reorganizare, a introducerii unei cereri de suspendare a măsurilor de recuperare a creanțelor sau a suspendării unor astfel de măsuri, este nul și neavenit.

Creditorul nu poate refuza executarea, accelerarea, rezilierea sau modificarea în orice alt mod, în defavoarea unei întreprinderi, a unor contracte esențiale cu caracter executoriu pe durata suspendării măsurilor, ca urmare a datoriilor născute înainte de suspendarea măsurilor de recuperare a creanțelor menționate în Legea privind reorganizarea și exclusiv ca urmare a faptului că acestea nu au fost achitate de întreprindere. Restricția nu se aplică în cazul contractelor de credit și de finanțare. În cazul în care restricția impusă asupra creditorului este împovărătoare în mod disproporționat, instanța poate dispune încetarea acesteia înainte de termen.

Planul de reorganizare nu permite modificarea unei creanțe apărute în temeiul unui contract de muncă sau al unei tranzacții cu instrumente financiare derivate.

Procedura de ajustare a datoriei

În cazul în care este numit un practician în insolvență autorizat, creditorul nu poate nici să rezilieze un contract încheiat cu debitorul invocând o încălcare a unei obligații financiare care s-a produs înainte de introducerea cererii de declarare a insolvenței, nici să refuze să își îndeplinească obligațiile invocând un astfel de motiv. Un acord conform căruia creditorul poate să rezilieze un contract ca urmare a introducerii unei cereri de declarare a insolvenței sau a aprobării unui plan de ajustare a datoriei este nul și neavenit. În cazul în care continuarea executării unui contract este abuzivă față de creditor și inutilă din punctul de vedere al debitorului, în special în cazul în care este puțin probabil să se deschidă o procedură de ajustare a datoriei sau este inutilă continuarea executării contractului pentru a efectua o procedură de ajustare a datoriei, instanța, la cererea creditorului, îi poate permite acestuia să rezilieze contractul.

Procedura de ajustare a datoriei permite modificarea obligațiilor care rezultă dintr-un contract cu executare succesivă care apar sau care devin exigibile ulterior depunerii cererii de ajustare a datoriei. Există posibilitatea să se prevadă în planul de ajustare a datoriei încetarea, în momentul aprobării planului de ajustare a datoriei, a contractelor de credit sau a celorlalte contracte cu executare succesivă încheiate înainte de depunerea cererii de ajustare a datoriei, în temeiul cărora obligațiile bănești ale debitorului devin exigibile ulterior depunerii cererii de ajustare a datoriei. Încetarea contractului are aceleași efecte precum rezilierea excepțională a contractului ca urmare a unui fapt imputabil debitorului. Obligațiile debitorului care decurg din încetarea contractului pot fi modificate în prealabil prin planul de ajustare a datoriei. În cazul în care obligațiile care decurg dintr-un contract de leasing fac obiectul unui proiect de ajustare, locatorul creditor poate să rezilieze contractul în mod excepțional în termen de o săptămână de la aprobarea planului de ajustare.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

După declararea falimentului, creditorii în urma falimentului își pot prezenta creanțele asupra debitorului numai în cadrul procedurii de faliment. Administratorul trebuie să fie informat cu privire la toate creanțele asupra debitorului apărute înaintea declarării falimentului, indiferent de temeiul și de scadența acestora. Procedurile de executare deschise împotriva debitorului se încheie cu declarația de faliment, iar creditorii trebuie să-și prezinte creanțele administratorului judiciar.

În cadrul unei proceduri de reorganizare sau de ajustare a datoriei, numai creditorii ale căror creanțe sunt incluse în planul de reorganizare sau de ajustare a datoriei nu pot iniția noi proceduri în cursul perioadei de valabilitate a planului. În cazul reorganizării, procedura de executare se suspendă, cu excepția cazului în care procedura de executare vizează satisfacerea unei creanțe care decurge dintr-un raport de muncă. În cadrul unei proceduri de ajustare a datoriei, instanța poate să suspende procedura de executare ca o măsură provizorie de protecție juridică, inclusiv înaintea soluționării sau introducerii unei cereri de declarare a insolvenței. Atunci când numește un practician în insolvență autorizat, instanța suspendă procedura de executare (sau alte măsuri de executare silită) care vizează recuperarea creanțelor prin utilizarea activelor debitorului, până la declararea falimentului, până la aprobarea planului de ajustare a datoriei sau până la închiderea procedurii.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Procedura de faliment

În litigiile cu privire la masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau la active care pot fi incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței, dreptul de a fi parte la o procedură judiciară în locul debitorului este transferat administratorului. În cazul în care o procedură judiciară deschisă înainte de declararea falimentului are ca obiect o acțiune introdusă de debitor împotriva unei alte persoane sau o altă cerere legată de masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau în cazul în care debitorul participă la o procedură judiciară în calitate de parte terță, administratorul poate, în conformitate cu misiunea care i-a fost încredințată, să intervină în cadrul procedurii în locul debitorului. În cazul în care administratorul judiciar nu intervine în astfel de proceduri, debitorul își poate continua acțiunea în calitate de reclamant, de solicitant sau de terț.

În cazul în care există o creanță patrimonială asupra unui debitor sau o cale de atac împotriva unui act administrativ eliberat debitorului cu privire la o creanță pecuniară de drept public în cadrul unei proceduri judiciare inițiate înainte de declararea falimentului, dar nu a fost încă pronunțată o hotărâre privind creanța sau calea de atac, instanța va refuza să examineze creanța sau calea de atac și va pronunța decizii exclusiv cu privire la aplicarea unei sancțiuni pecuniare, a măsurii confiscării bunului sau a măsurii confiscării valorii echivalente a acestuia în cazul procedurilor penale, cu privire la o creanță în materie de obligații de întreținere în cazul procedurilor civile sau cu privire la o cale de atac împotriva unei amenzi aplicate pentru o contravenție. Instanța reia procedura respectivă, la cererea reclamantului, în cazul în care o instanță superioară a anulat ordonanța privind falimentul și dacă hotărârea de respingere a cererii de declarare a falimentului sau a insolvenței a dobândit autoritate de lucru judecat, precum și în cazul în care procedura de faliment a fost încheiată prin perimare după declararea falimentului.

În cazul în care, în cadrul unei proceduri judiciare deschise înainte de declararea falimentului, este formulată o cerere împotriva debitorului în vederea excluderii unui obiect din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, instanța examinează această cerere. În acest caz, administratorul judiciar poate interveni în procedură în locul debitorului. Administratorul exercită drepturile și îndatoririle debitorului în calitate de pârât. În cazul în care administratorul nu intervine, procedura poate fi continuată la cererea reclamantului.

În cazul în care există o creanță patrimonială asupra unui debitor sau o cale de atac împotriva unui act administrativ eliberat debitorului cu privire la o creanță pecuniară de drept public în cadrul unei proceduri judiciare, iar hotărârea pronunțată în această privință face obiectul unei căi de atac, calea de atac poate fi introdusă de administratorul judiciar în numele debitorului după declararea falimentului. Cu acordul administratorului, debitorul poate introduce el însuși calea de atac. Debitorul poate introduce o cale de atac împotriva unei sancțiuni pecuniare sau împotriva măsurii de confiscare a unor bunuri ori a valorii echivalente a acestora în cadrul procedurilor penale, împotriva unei acțiuni în despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de o infracțiune sau împotriva aplicării unei amenzi în cadrul procedurilor contravenționale, indiferent dacă a obținut sau nu acordul administratorului judiciar. În cazul în care un act administrativ împotriva debitorului este contestat în instanță, termenul de introducere a unei căi de atac împotriva actului respectiv se suspendă.

O persoană care deține o creanță în materie de întreținere asupra debitorului, iar această creanță a ajuns la scadență după declararea falimentului debitorului, nu are calitate de creditor în cadrul procedurii de faliment cu privire la această creanță, iar creanța nu poate fi declarată în cadrul procedurii de faliment. Această creanță poate face obiectul sesizării instanței, iar procedura judiciară se poate derula în cursul procedurii de faliment.

Procedura de reorganizare și procedura de ajustare a datoriei

După depunerea unei cereri de reorganizare, instanța sesizată poate să suspende, la cererea întreprinderii vizate de consilierul de reorganizare, până la aprobarea planului de reorganizare sau finalizarea procedurii de reorganizare, o procedură judiciară referitoare la o creanță pecuniară asupra întreprinderii, cu excepția creanțelor legate de un raport de muncă sau a creanțelor de întreținere cu privire la care nu s-a luat încă o decizie. Atunci când admite o cerere de declarare a insolvenței cu privire la o persoană fizică, instanța numește un practician în insolvență autorizat, după care instanța poate să suspende procedura judiciară care vizează o creanță pecuniară asupra debitorului cu privire la care instanța nu s-a pronunțat încă. Instanța poate suspenda procedura până la declararea falimentului, până la aprobarea planului de ajustare a datoriei sau până la închiderea procedurii.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Participarea creditorilor la procedura de faliment

Creditorul își reprezintă creanța în cadrul procedurii de faliment. Creditorii sunt obligați să informeze administratorul judiciar, în termen de cel mult două luni de la publicarea anunțului privind declararea falimentului în publicația Ametlikud Teadaanded, cu privire la toate creanțele deținute asupra debitorului născute înaintea declarării falimentului, indiferent de motivul și de scadența acestora. În acest scop, administratorul trebuie să primească o declarație scrisă (declarație de creanță). Creanțele sunt apărate în scris. După ce toți creditorii au informat administratorul judiciar cu privire la creanțele lor, administratorul judiciar întocmește o listă preliminară a creditorilor. Lista este prezentată creditorilor, spre analiză. Creditorii și debitorul au posibilitatea de a prezenta obiecții față de creanțele tuturor creditorilor. În cazul în care există un motiv în acest sens, administratorul judiciar trebuie, de asemenea, să prezinte propriile obiecții. Ulterior, creditorii ale căror creanțe au fost contestate își pot exprima opiniile în fața administratorului judiciar. Administratorul judiciar întocmește lista finală a creditorilor pe baza declarațiilor de creanță, a obiecțiilor și a opiniilor exprimate cu privire la acestea și înaintează lista instanței spre aprobare. Garanțiile reale care garantează creanța sunt apărate concomitent cu aceasta. Creanța, rangul acesteia și garanția reală care o garantează se consideră admise în cazul în care nici administratorul judiciar, nici un alt creditor nu le contestă în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor, iar instanța aprobă lista creditorilor. O creanță care a fost admisă sau rangul acesteia nu poate face obiectul unei contestații ulterioare.

În plus față de reprezentarea și de apărarea propriilor creanțe, creditorii participă, de asemenea, la procedura de faliment, prin intermediul adunării generale a creditorilor. Adunarea generală a creditorilor este competentă să aprobe administratorul judiciar și să aleagă comitetul creditorilor, să decidă cu privire la continuarea sau dizolvarea activității întreprinderii debitorului, să decidă cu privire la dizolvarea debitorului în cazul în care acesta este o persoană juridică, să întocmească un concordat, să ia decizii cu privire la vânzarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței în limitele prevăzute de lege, să soluționeze plângerile legate de activitatea administratorului judiciar, să decidă cu privire la remunerarea membrilor comitetului creditorilor și la alte aspecte care țin, conform legii, de competența adunării generale a creditorilor. În cazul în care adunarea generală a creditorilor decide să aleagă un comitet al creditorilor, aceasta din urmă este însărcinat, în principal, să apere interesele tuturor creditorilor în cadrul procedurii de faliment.

Participarea creditorilor la procedura de reorganizare

Consilierul de reorganizare informează creditorii, fără întârziere, cu privire la deschiderea unei proceduri de reorganizare și la valoarea creanțelor pe care aceștia le dețin asupra întreprinderii conform listei datoriilor. În acest scop, acesta le transmite avizul de reorganizare. În cazul în care un creditor a cărui creanță face obiectul unui proiect de ajustare conform planului de reorganizare nu este de acord cu datele care figurează în avizul de reorganizare, acesta prezintă consilierului de reorganizare, în termenul indicat în avizul respectiv, o declarație scrisă în care precizează punctele din avizul de reorganizare pe care nu le acceptă și prezintă documente justificative în acest sens. În cazul în care creditorul nu depune o declarație în termenul prevăzut, se consideră că acesta a acceptat valoarea creanței. Consilierul de reorganizare verifică dacă creanța deținută de creditor, cu privire la care acesta din urmă nu a fost de acord, este legală, evaluează dacă creanța care urmează să facă obiectul ajustării datoriei este certă și informează instanța cu privire la orice creanță care nu există efectiv sau a cărei valoare este neclară, precum și în cazul în care nu se poate aprecia dacă o creanță este legală sau certă. În cazul în care consilierul de reorganizare nu este de acord cu o afirmație prezentată în declarația creditorului, acesta transmite instanței, fără întârziere, declarația respectivă însoțită de documente justificative și explică motivele pentru care nu este de acord cu conținutul acesteia. Consilierul de reorganizare își justifică afirmațiile. Pe baza afirmațiilor și a probelor prezentate, instanța ia o decizie cu privire la valoarea creanței principale și a creanței accesorii, precum și cu privire la existența și valoarea garanțiilor reale.

Participarea creditorilor la procedura de ajustare a datoriei

Procedura de ajustare a datoriei vizează creditorii ale căror creanțe asupra debitorului au devenit exigibile înainte de introducerea cererii de declarare a insolvenței. În plus, obligațiile care decurg dintr-un contract cu executare succesivă și care se nasc ori ajung la scadență ulterior introducerii cererii de declarare a insolvenței pot face obiectul ajustării datoriei în anumite condiții.

După întocmirea planului de ajustare a datoriei și înainte ca acesta să fie înaintat instanței, practicianul în insolvență autorizat îl prezintă cu promptitudine, împreună cu lista activelor și pasivelor debitorului și cu alte anexe, creditorilor menționați în planul de ajustare a datoriei ale căror creanțe fac obiectul solicitării de ajustare a datoriei. În momentul transmiterii planului de ajustare a datoriei, practicianul în insolvență autorizat îi acordă creditorului un termen de cel puțin două săptămâni, dar nu mai mult de patru săptămâni de la data primirii planului de ajustare a datoriei, pentru a-și prezenta opinia către practicianul în insolvență autorizat. Creditorul menționează dacă este de acord cu datele furnizate de debitor cu privire la creanța și garanțiile sale reale, calculul datoriei de către debitor și ajustarea datoriei în modul solicitat de acesta. În cazul în care creditorul nu este de acord cu ajustarea datoriei în modul solicitat de debitor, acesta este obligat să indice dacă ar accepta ajustarea datoriei într-un alt mod. Practicianul în insolvență autorizat prezintă, de asemenea, consecințele care decurg din neexprimarea unei opinii. Practicianul în insolvență autorizat transmite instanței opiniile creditorilor împreună cu planul de ajustare a datoriei.

În cazul în care creditorul a cărui creanță face obiectul unei solicitări de ajustare a datoriei nu este de acord cu valoarea creanței și cu alte informații cuprinse în lista datoriilor, acesta, în termenul stabilit, transmite o declarație practicianului în insolvență autorizat în care prezintă circumstanțele cu care nu este de acord din lista debitorilor și prezintă elemente de probă cu privire la obiecțiile formulate. În cazul în care un creditor nu depune nicio declarație în termenul prevăzut, se consideră că acesta a aprobat valoarea creanței. În cazul în care practicianul în insolvență autorizat nu este de acord cu o obiecție formulată în declarația creditorului, acesta transmite instanței, împreună cu planul de ajustare a datoriei, declarația respectivă însoțită de elemente de probă și explică motivele pentru care nu este de acord cu conținutul acesteia. Împreună cu planul de ajustare a datoriei, practicianul în insolvență autorizat transmite instanței, de asemenea, opiniile, declarațiile și elementele de probă prezentate de creditori. Pe baza afirmațiilor și a elementelor de probă prezentate, instanța ia o decizie cu privire la valoarea creanței principale și a creanței accesorii a creditorului, precum și cu privire la existența unor garanții reale în momentul aprobării planului. Dacă este necesar, instanța va audia în prealabil debitorul și creditorul afectat. Instanța poate refuza să stabilească valoarea creanței creditorului sau o poate stabili doar parțial în cazul în care creanța a cărei ajustare este solicitată nu există efectiv în opinia instanței, valoarea acesteia este neclară sau nu se poate aprecia în mod rezonabil dacă respectiva creanță este legală sau certă. După aprobarea planului de ajustare a datoriei, efectele juridice prevăzute în acesta încep să se aplice debitorului și persoanei ale cărei drepturi sunt afectate de planul de ajustare a datoriei.

Participarea creditorilor la procedura de eliberare de obligații

În cazul în care se deschide o procedură de eliberare de obligații, aceasta are loc în același timp cu declararea falimentului. Atât timp cât procedura de faliment este în derulare, creditorii participă la procedură în conformitate cu dispozițiile privind procedura de faliment. În cazul în care procedura de faliment se închide și procedura de eliberare de obligații continuă, creditorii care și-au declarat creanțele în cadrul procedurii de faliment și care dețin o creanță sau o parte dintr-o creanță care nu a fost achitată, au dreptul să li se achite sumele datorate în cursul perioadei de eliberare de obligații.

În cursul procedurii de eliberare a unui debitor de obligațiile sale, creditorii care participă la procedura de faliment, inclusiv creditorii din cadrul procedurii de faliment care nu și-au declarat creanțele în cursul procedurii menționate, nu pot formula cereri de plată având ca obiect activele debitorului. Creditorii ale căror creanțe asupra debitorului au apărut după declararea falimentului nu pot, în cursul procedurii de eliberare a debitorului de obligațiile sale, să formuleze cereri de plată având ca obiect sumele care trebuie transferate practicianului în insolvență autorizat.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

În temeiul ordonanței privind falimentul, activele debitorului devin masa bunurilor care face obiectul insolvenței și sunt utilizate drept active-țintă pentru satisfacerea creanțelor creditorilor și desfășurarea procedurii de faliment. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței cuprinde activele pe care debitorul le deținea la data declarării falimentului, precum și activele care sunt revendicate, recuperate sau dobândite de către debitor pe durata procedurii de faliment. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu include activele debitorului care, conform legii, nu pot face obiectul unui sechestru.

Ulterior declarării falimentului, dreptul debitorului de a administra masa bunurilor care face obiectul insolvenței și de a dispune de aceasta este transferat administratorului judiciar. Orice act de dispoziție cu privire la un obiect care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței efectuat de debitor după declararea falimentului este nul. Înainte de declararea falimentului, instanța poate interzice debitorului să dispună integral sau parțial de active fără acordul administratorului provizoriu.

Ulterior ordonanței privind falimentul, administratorul este obligat să intre în posesia activelor debitorului și să înceapă să administreze masa bunurilor care face obiectul insolvenței, fără întârziere. Administratorul este obligat să revendice activele debitorului care se află în posesia unor terți pentru a le include în masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. Administrarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței implică executarea operațiunilor necesare pentru conservarea masei bunurilor care fac obiectul insolvenței și pentru desfășurarea procedurii de faliment, precum și orientarea activităților debitorului în cazul în care acesta este o persoană juridică sau organizarea activității economice a întreprinzătorului, în cazul în care acesta este o persoană fizică. În cadrul unei proceduri de faliment împotriva unui debitor persoană juridică, administratorul exercită drepturile și obligațiile consiliului de administrație al persoanei juridice sau ale structurii care îl înlocuiește, care nu sunt în contradicție cu obiectivul procedurii de faliment. Responsabilitatea administratorului este cea a unui membru al unei structuri de conducere.

Administratorul poate efectua o operațiune în numerar legată de masa bunurilor care face obiectul insolvenței numai cu autorizarea instanței. Administratorul nu face plăți în numerar către creditori pe bază de repartizare. O tranzacție deosebit de importantă pentru procedura de faliment poate fi efectuată de către administrator numai cu acordul comitetului creditorilor. Tranzacții deosebit de importante sunt considerate, în primul rând, recurgerea la un credit și, în cazul în care o întreprindere face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, toate tranzacțiile care nu intră sub incidența activității economice obișnuite a întreprinderii. Administratorul nu poate să efectueze, în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau în numele său, o tranzacție cu el însuși sau cu o persoană cu care prezintă legături sau alte tranzacții de aceeași natură sau care implică un conflict de interese și nici să solicite rambursarea costurilor legate de o astfel de tranzacție.

Administratorul poate să inițieze vânzarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței după prima adunare generală a creditorilor, cu excepția cazului în care creditorii decid altfel în cadrul adunării respective. În cazul în care debitorul a introdus o acțiune împotriva ordonanței privind falimentul, vânzarea activelor nu este permisă fără acordul debitorului înainte de examinarea acțiunii introduse în fața instanței districtuale. Aceste restricții nu se aplică în cazul vânzării de bunuri perisabile sau a unor bunuri a căror valoare scade rapid sau a căror conservare sau stocare este excesiv de costisitoare. În cazul în care activitatea întreprinderii debitorului este continuată, bunurile nu pot fi vândute în cazul în care acest lucru împiedică continuarea activității. În cazul în care se propune un concordat, bunurile nu pot fi vândute înainte de încheierea concordatului, cu excepția cazului în care adunarea generală a creditorilor decide că bunurile pot fi vândute, în pofida propunerii de concordat. Vânzarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței se realizează prin licitație, în conformitate cu normele prevăzute de Codul procedurilor de executare.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Creanțele care urmează să fie prezentate în pasivul debitorului

Creanțele care urmează să fie prezentate în pasivul debitorului sunt toate creanțele apărute asupra debitorului înainte de declararea falimentului, indiferent de temeiul și de scadența acestora. După declararea falimentului, se consideră că toate creanțele asupra debitorului devin exigibile, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. În cazul în care creditorul a inițiat o acțiune în justiție, însă nu a fost pronunțată încă o decizie, instanța suspendă procedura, iar creditorul este obligat să prezinte creanța administratorului judiciar. În cazul în care creditorul a inițiat o acțiune în justiție, iar hotărârea judecătorească a dobândit autoritate de lucru judecat, creditorul este obligat, de asemenea, să-și prezinte creanța administratorului judiciar, însă această creanță este considerată protejată. În cazul în care debitorul are posibilitatea să introducă o cale de atac, acest drept poate fi exercitat de către administratorul judiciar.

Examinarea creanțelor apărute după deschiderea procedurii de faliment

După declararea falimentului, creditorii în urma falimentului pot să-și prezinte creanțele asupra debitorului numai în conformitate cu normele prevăzute de Legea privind falimentul. Prezentarea creanțelor este posibilă numai la administratorul judiciar și exclusiv pentru creanțele apărute înainte de declararea falimentului. Creanțele apărute după declararea falimentului nu pot fi prezentate înainte de finalizarea procedurii de faliment. În cazul persoanelor juridice, trebuie să se țină seama de faptul că, în general, procedura de faliment se încheie cu lichidarea persoanei juridice și că, prin urmare, după finalizarea procedurii, nu mai există nicio persoană împotriva căreia să se poată prezenta creanțe. Astfel, este necesar să se procedeze cu atenție atunci când se efectuează tranzacții cu persoane juridice aflate în stare de faliment și să se ia în considerare acest risc. Creanțele asupra unei persoane fizice apărute în cursul procedurii de faliment pot fi declarate ulterior procedurii de faliment, în conformitate cu normele generale, însă acest lucru face obiectul anumitor restricții în cazul în care se desfășoară, de asemenea, o procedură de eliberare de obligații a unui debitor persoană fizică. Obligațiile de despăgubire pentru prejudiciile cauzate în cursul procedurii de faliment prin acțiunea ilegală a unui debitor persoană juridică fac parte din obligațiile consolidate, astfel încât se poate solicita debitorului să le îndeplinească în cursul procedurii de faliment, în conformitate cu normele generale. Procedura de executare se poate derula, de asemenea, cu privire la masa bunurilor care face obiectul falimentului pentru obligațiile care trebuie îndeplinite.

Ulterior declarării falimentului, este posibil ca debitorul să efectueze un act de dispoziție cu privire la un obiect care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. Un astfel de act de dispoziție este nul având în vedere că, după declararea falimentului, dreptul de a administra și de a dispune de active a fost transferat administratorului judiciar. În situația în care debitorul ar efectua, cu toate acestea, un act de dispoziție, ceea ce a fost transferat în temeiul respectivului act va fi restituit celeilalte părți în cazul în care obiectul transferului face încă parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, sau va face obiectul unei compensații în cazul în care transferul a condus la o creștere a masei bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care debitorul a efectuat un act de dispoziție cu privire la un obiect în ziua declarării falimentului, se presupune că actul respectiv a fost efectuat ulterior declarării falimentului. În cazul în care debitorul, înainte de declararea falimentului, a transferat creanțe care urmau să apară, declararea falimentului invalidează transferul creanțelor care au apărut după declararea falimentului. Un debitor persoană fizică poate să dispună de masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu acordul administratorului. Orice act de dispoziție efectuat fără acordul administratorului este nul.

Tratarea creanțelor apărute după deschiderea unei proceduri de reorganizare sau de ajustare a datoriei

În cursul perioadei de valabilitate a planului de reorganizare, nu este posibil să se introducă o acțiune referitoare la o creanță inclusă în planul de reorganizare; în ceea ce privește celelalte creanțe, acțiunile sunt posibile în continuare. În cursul perioadei de valabilitate a planului de ajustare a datoriei, nu este posibil să se introducă o acțiune sau să se solicite deschiderea unei proceduri necontencioase cu privire la o creanță inclusă în planul de ajustare a datoriei; în ceea ce privește celelalte creanțe, acțiunile sunt posibile în continuare. Aprobarea planului de ajustare a datoriei nu aduce atingere dreptului creditorului de a contesta, în cadrul unei proceduri judiciare, creanțele care nu sunt admise în planul de ajustare a datoriei. De asemenea, creditorul poate să conteste, în cadrul unei proceduri judiciare, valoarea unei creanțe în ceea ce privește partea care nu a fost admisă din creanță.

Depunerea unei cereri de reorganizare sau de ajustare a datoriei de către debitor suspendă termenul de prescripție a creanțelor asupra debitorului. După introducerea unei cereri de reorganizare, la cererea unei întreprinderi și cu aprobarea consilierului de reorganizare, care este atașată cererii, instanța sesizată poate să suspende procedurile judiciare care vizează o creanță pecuniară asupra întreprinderii, până la aprobarea planului de reorganizare sau până la închiderea procedurii de reorganizare, cu excepția cauzelor care vizează creanțe care decurg dintr-un raport de muncă asupra cărora instanța nu s-a pronunțat încă. În cazul admiterii unei cereri de ajustare a datoriei, instanța suspendă procedura judiciară care vizează o creanță pecuniară asupra debitorului, cu privire la care instanța nu s-a pronunțat încă, până la aprobarea planului de ajustare a datoriei sau până la închiderea procedurii.

Planul de reorganizare nu eliberează o persoană care este răspunzătoare în solidar pentru îndeplinirea unei obligații a unei întreprinderii de executarea obligației sale. Aprobarea unui plan de ajustare a datoriei nu exonerează o persoană care este răspunzătoare în solidar pentru obligația debitorului de a respecta această obligație.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Normele care reglementează prezentarea, verificarea și admiterea creanțelor în cadrul unei proceduri de faliment

Creditorii sunt obligați să informeze administratorul judiciar, în termen de cel mult două luni de la publicarea anunțului privind declararea falimentului în publicația Ametlikud Teadaanded, cu privire la toate creanțele deținute asupra debitorului născute înaintea declarării falimentului, indiferent de motivul și de scadența acestora. După declararea falimentului, se consideră că toate creanțele asupra debitorului devin exigibile. În acest scop, administratorul trebuie să primească o declarație scrisă (declarație de creanță). În declarația de creanță trebuie indicate conținutul, motivele și valoarea creanței, precum și posibila existență a unei garanții reale. Documentele care atestă elementele menționate în declarația de creanță trebuie să fie anexate la declarația respectivă.

Creanțele sunt apărate în cadrul unei proceduri scrise. Garanțiile reale care garantează creanța sunt apărate concomitent cu aceasta. Administratorul judiciar întocmește lista finală a creditorilor pe baza declarațiilor de creanță prezentate. Toți creditorii și debitorul pot formula obiecții față de creanțele creditorilor. Administratorul judiciar trebuie, de asemenea, să formuleze obiecții atunci când este necesar. Apoi, creditorii cu privire la care au fost formulate obiecții au posibilitatea de a-și exprima opinia cu privire la obiecție. Administratorul judiciar întocmește lista finală a creditorilor pe baza declarațiilor de creanță a obiecțiilor și a opiniilor prezentate și înaintează lista instanței spre aprobare.

Atunci când aprobă lista creditorilor, instanța se pronunță pe fond asupra obiecțiilor, opiniilor, solicitărilor și declarațiilor anexate la listă, stabilește valoarea, rangul și cotele de repartizare a creanțelor și aprobă lista creditorilor prin hotărâre judecătorească. Creanța, rangul acesteia, precum și garanția reală care o garantează se consideră admise în cazul în care nici administratorul judiciar, nici un alt creditor nu le contestă sau în cazul în care administratorul judiciar sau creditorul care a formulat o obiecție retrage obiecția respectivă. Pentru a renunța la o obiecție trebuie introdusă o cerere în instanță.

Se consideră admise fără dezbatere următoarele:

  1. creanțele acceptate printr-o hotărâre judecătorească care a dobândit autoritate de lucru judecat sau printr-o hotărâre pronunțată de o instanță de arbitraj care constituie titlu executoriu în temeiul articolului 2 alineatele (1) și (6) sau (61) din Codul procedurilor de executare;
  2. garanțiile reale admise printr-o hotărâre judecătorească care a dobândit autoritate de lucru judecat sau printr-o hotărâre pronunțată de o instanță de arbitraj care constituie titlu executoriu în temeiul articolului 2 alineatele (1) și (6) sau (61) din Codul procedurilor de executare sau garanțiile reale înscrise în cartea funciară, registrul navelor, registrul gajurilor comerciale sau registrul titlurilor de valoare;
  3. creanțele acceptate prin decizii și ordine ale Curții unice în materie de brevete, care au intrat în vigoare și sunt menționate în articolul 82 din Acordul privind Curtea unică în materie de brevete (JO C 175, 20.6.2013, p. 1);
  4. creanțele acceptate prin hotărâri ale instanțelor din alte state, care sunt declarate executorii sau fac obiectul executării fără a fi necesară recunoașterea în Estonia;
  5. cererile de îndeplinire a obligațiilor financiare de drept public care decurg dintr-un act administrativ menționat la articolul 2 alineatul (1) din Codul procedurilor de executare, în cazul în care termenul de contestare a actului administrativ a expirat înainte de declararea falimentului, precum și în cazul în care aceste creanțe decurg dintr-un act oficial al un stat străin care este declarat executoriu sau care face obiectul executării fără a fi necesară recunoașterea în Estonia.

Lista creditorilor care urmează a fi aprobată prin hotărâre judecătorească cuprinde:

  1. numele/denumirea creditorului;
  2. codul de înregistrare sau codul numeric personal al creditorului;
  3. valoarea creanței admise a creditorului;
  4. rangul creanței admise și cota de repartizare;
  5. dacă respectiva creanță este sau nu garantată printr-o garanție reală;
  6. dacă respectiva creanță este o obligație în solidar sau o creanță care decurge dintr-o tranzacție condiționată sau dintr-un act administrativ cu o condiție secundară;
  7. dacă respectiva creanță a făcut obiectul unei obiecții din partea debitorului.

Normele care reglementează prezentarea, verificarea și admiterea creanțelor în cadrul unei proceduri de reorganizare sau de ajustare a datoriei

În cadrul unei proceduri de reorganizare, debitorul trebuie să prezinte o listă a datoriilor care reia toate creanțele deținute asupra acestuia, precum și creditorii corespunzători. Prin urmare, creditorii nu își prezintă creanțele. Un creditor a cărui creanță face obiectul unui proiect de ajustare în conformitate cu planul de reorganizare și care nu este de acord cu valoarea creanței sale indicată în cadrul procedurii de reorganizare poate prezenta consilierului de reorganizare o declarație scrisă în care să indice punctele din avizul de reorganizare pe care nu le acceptă și prezintă documente justificative în acest sens. În cazul în care creditorul nu depune o declarație în termenul prevăzut, se consideră că acesta a acceptat valoarea creanței. Debitorul poate contesta avizul creditorului, însă are obligația să prezinte motivele care stau la baza contestației sale. Pe baza afirmațiilor și a probelor prezentate, instanța ia o decizie cu privire la valoarea creanței principale și a creanței accesorii, precum și cu privire la existența și valoarea garanțiilor reale.

În cadrul procedurii de ajustare a datoriei, debitorul oferă o imagine de ansamblu a datoriilor sale prin intermediul unei declarații, iar practicianul în insolvență autorizat întocmește o listă detaliată a datoriilor. În planul de ajustare a datoriei se precizează obligațiile care urmează a face obiectul ajustării și metoda de ajustare solicitată de debitor. La fel precum în cadrul procedurii de reorganizare, creditorii nu își prezintă creanțele. În cazul în care creditorul a cărui creanță face obiectul unui proiect de ajustare nu este de acord cu datele furnizate de către debitor în lista datoriilor, acesta informează instanța sau, dacă instanța dispune astfel, consilierul, în termenul stabilit de instanță, cu privire la punctele pe care nu le acceptă și prezintă documente justificative în acest sens. În cazul în care creditorul nu depune o declarație în termenul prevăzut, se consideră că acesta a acceptat valoarea creanței. În cazul în care debitorul sau practicianul în insolvență autorizat nu este de acord cu o afirmație prezentată în declarația creditorului, acesta transmite instanței declarația respectivă însoțită de elemente de probă și explică motivele pentru care nu este de acord cu conținutul acesteia. Pe baza afirmațiilor și a probelor prezentate, instanța ia o decizie cu privire la valoarea creanței principale și a creanței accesorii, precum și cu privire la existența unor garanții reale.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

În principiu, toți creditorii sunt tratați în mod egal. Cu toate acestea, există unele excepții care acordă prioritate anumitor creditori.

Înainte de efectuarea plăților pe bază de repartizare, sunt efectuate următoarele plăți legate de procedura de faliment utilizând masa bunurilor care face obiectul insolvenței, în următoarea ordine:

  1. creanțele legate de consecințele excluderii și recuperării activelor;
  2. indemnizațiile de întreținere în beneficiul debitorului și al persoanelor aflate în întreținerea sa;
  3. în cadrul procedurii de faliment privind un patrimoniu succesoral, cheltuielile menționate la articolul 142 alineatul (1) punctul (1) din Legea privind dreptul succesoral;
  4. obligațiile consolidate;
  5. costurile și cheltuielile aferente procedurii de faliment.

După ce au fost efectuate aceste plăți, sunt despăgubiți creditorii în următoarea ordine a creanțelor:

  1. creanțele admise și garantate printr-o garanție reală;
  2. celelalte creanțe admise și prezentate în termenul prevăzut;
  3. celelalte creanțe care nu au fost prezentate în termenul prevăzut însă au fost admise;
  4. în cadrul procedurii de faliment privind un patrimoniu succesoral, creanțele menționate în articolul 142 alineatul (1) punctul (3) din Legea privind dreptul succesoral și creanțele privind cotele obligatorii.

În cazul în care există un contract în care se prevede că o creanță a creditorului trebuie satisfăcută în cadrul unei categorii de creanțe de rang inferior celui menționat anterior, creanța va fi satisfăcută conform rangului prevăzut în contract. Aceasta înseamnă că este posibil să se țină seama de subordonarea voluntară a obligațiilor.

În cazul unor codebitori în solidar, un terț poate fi considerat răspunzător pentru obligația debitorului; în acest caz, codebitorul este responsabil în ceea ce privește creditorul, indiferent de insolvabilitatea debitorului. În cazul în care codebitorul plătește o parte din creanța pe care creditorul a prezentat-o, de asemenea, împotriva debitorului, partea plătită este dedusă din creanță.

De asemenea, este posibil ca obligația debitorului să fie transferată către un terț în temeiul legii. În cazul în care angajatorul a devenit insolvabil, și anume în cazul în care a fost declarat falimentul angajatorului sau în cazul în care procedura a fost încheiată prin perimare, remunerația care nu a fost primită înainte de declarația de insolvență a angajatorului, indemnizația de concediu care nu a fost primită înainte de declarația de insolvență a angajatorului și indemnizațiile care nu au fost primite în momentul rezilierii contractului de muncă înainte sau după declarația de insolvență a angajatorului fac obiectul unei indemnizații plătite angajatului. În cadrul unei proceduri de faliment, în cazul insolvenței angajatorului, creditorul contribuțiilor la asigurările de șomaj care nu au fost plătite la data scadenței este statul.

În cadrul unei proceduri de reorganizare sau de ajustare a datoriei, nu se poate vorbi despre o masă a bunurilor care face obiectul insolvenței; despăgubirea creditorilor se realizează în conformitate cu planul de reorganizare sau de ajustare a datoriei; Planul de reorganizare nu eliberează o persoană care este răspunzătoare în solidar pentru îndeplinirea unei obligații a unei întreprinderii de executarea obligației sale. În cazul în care persoana care este responsabilă în solidar pentru o obligație a întreprinderii a executat respectiva obligație, aceasta are un drept de restituire împotriva întreprinderii numai în măsura în care întreprinderea este responsabilă pentru executarea obligației în conformitate cu planul de reorganizare. Aprobarea unui plan de ajustare a datoriei nu exonerează o persoană care este răspunzătoare în solidar pentru obligația debitorului de a respecta această obligație. În cazul în care persoana care este responsabilă în solidar pentru o obligație a debitorului a executat respectiva obligație, aceasta are un drept de restituire împotriva debitorului numai în măsura în care debitorul este responsabil pentru executarea obligației în conformitate cu planul de ajustare a datoriei.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Încheierea și efectele încheierii procedurii de faliment

Procedura privind cererea de declarare a falimentului poate fi închisă înainte de declararea falimentului. După examinarea cererii de declarare a falimentului, instanța declară falimentul, respinge cererea sau închide procedura prin perimare.

Instanța adoptă o ordonanță pentru încheierea procedurii prin perimare, fără să declare falimentul, indiferent de insolvența debitorului, în cazul în care activele debitorului nu permit acoperirea costurilor și a cheltuielilor aferente procedurii de faliment și dacă nu este posibilă recuperarea sau revendicarea activelor, în special dacă nu este posibilă introducerea unei acțiuni împotriva unui membru al unei structuri de conducere. De asemenea, instanța poate să încheie procedura prin perimare, fără să declare falimentul, indiferent de insolvența debitorului, în cazul în care activele debitorului sunt alcătuite, în principal, din creanțe de restituire și creanțe față de terți, iar satisfacerea acestor creanțe este puțin probabilă. Instanța nu încheie o procedură prin perimare în cazul în care debitorul, un creditor sau un terț plătește, în contul prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță pentru acoperirea costurilor și a cheltuielilor aferente procedurii de faliment sau în cazul în care instanța aprobă cererea Secției de insolvență de a derula procedura de faliment cu privire la un debitor persoană juridică sub forma unei anchete publice. În cazul în care procedura de faliment referitoare la un debitor persoană juridică se încheie prin perimare, administratorul provizoriu lichidează persoana juridică în termen de două luni de la intrarea în vigoare a ordonanței de încheiere, fără o procedură de lichidare. În cazul în care debitorul deține active în momentul perimării procedurii de faliment, activele respective sunt utilizate, în principal, pentru achitarea onorariilor administratorului provizoriu și a costurilor și cheltuielilor necesare.

Procedura de faliment se încheie prin perimarea procedurii de faliment, după încetarea motivelor falimentului, cu acordul creditorilor, la aprobarea raportului final, la aprobarea unui concordat sau din alte motive prevăzute de lege.

Instanța va închide procedura de faliment prin perimare în cazul în care masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu este suficientă pentru a acoperi obligațiile consolidate și costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii de faliment. În cazul unui debitor persoană juridică, instanța înaintează o propunere Secției de insolvență pentru ca aceasta din urmă să introducă o cerere de derulare a procedurii de faliment sub forma unei anchete publice, acordându-i un termen rezonabil pentru introducerea cererii menționate. În cazul în care cererea este admisă, procedura nu va fi închisă și va continua sub formă de anchetă publică.

La solicitarea debitorului, instanța încheie procedura de faliment ca urmare a dispariției motivului invocat în cadrul procedurii dacă debitorul dovedește că nu este insolvabil sau amenințat de insolvență, atunci când a fost declarat falimentul pentru că era probabilă insolvența viitoare a debitorului. Atunci când procedura de faliment este încheiată ca urmare a dispariției motivului procedurii, persoana juridică nu este dizolvată.

Instanța judecătorească încheie procedura de faliment, la cererea debitorului, în cazul în care toți creditorii care au prezentat creanțe în termenul stabilit sunt de acord cu încheierea. În cazul în care un debitor persoană juridică este în permanență în stare de insolvență, instanța decide, prin ordonanță, să încheie procedura de lichidare a respectivului debitor.

Procedura de faliment se încheie prin aprobarea raportului final atunci când administratorul înaintează un raport final comitetului creditorilor și instanței. În raportul final, administratorul furnizează informații cu privire la masa bunurilor care face obiectul insolvenței și la veniturile obținute din vânzarea acesteia, plățile efectuate, creanțele admise, cererile prezentate sau în așteptare etc. Creditorii pot contesta raportul final în instanță. Instanța aprobă raportul final și încheie procedura de faliment. Instanța nu aprobă raportul final și îl retrimite sub formă de ordonanță administratorului, în vederea continuării procedurii de faliment, în cazul în care reiese din raportul final că drepturile debitorului sau ale creditorilor au fost încălcate în cursul procedurii de faliment.

Procedura de faliment poate fi încheiată, de asemenea, prin publicarea unui concordat. Concordatul este un acord între debitor și creditori cu privire la plata datoriilor; acesta implică reducerea datoriilor sau prelungirea termenului de plată a acestora. Concordatul se întocmește pe baza unei propuneri a debitorului sau a administratorului în cursul procedurii de faliment, după declararea falimentului. Adunarea generală a creditorilor ia o decizie cu privire la concordat. Instanța aprobă concordatul. Instanța judecătorească încheie procedura de faliment printr-o ordonanță prin care se aprobă concordatul.

În cazul în care procedura de faliment nu a fost încheiată în termen de doi ani de la declararea falimentului, administratorul prezintă comitetului creditorilor și instanței, la fiecare șase luni, până la încheierea procedurii, un raport în care indică motivele pentru care procedura nu a fost încheiată, datele privind bunurile vândute și cele care nu au fost vândute din masa bunurilor care face obiectul insolvenței și informații privind administrarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței. La încheierea procedurii de faliment, instanța dispune încetarea misiunii administratorului, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. În cazul în care, la încheierea procedurii de faliment, bunurile care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu au fost vândute în totalitate sau dacă mai sunt așteptate intrări ale unor sume de bani, precum și în cazul în care acțiunile introduse de administrator nu au fost încă examinate sau dacă administratorul are intenția sau este obligat să introducă o acțiune, instanța nu poate să dispună încetarea misiunii administratorului. În acest caz, administratorul continuă să-și exercite atribuțiile inclusiv după încheierea procedurii de faliment. În cazul în care, după încheierea procedurii de faliment și dispunerea încetării misiunii administratorului judiciar, se primesc sume de bani care alimentează masa credală, se eliberează sume de bani rezervate în vederea repartizării sau se constată că masa bunurilor care face obiectul insolvenței include obiecte care nu au fost luate în considerare în momentul derulării procedurii de faliment, instanța, din proprie inițiativă sau la cererea administratorului judiciar ori a unui creditor, se pronunță asupra repartizării ulterioare.

Încheierea și efectele încheierii procedurii de reorganizare

Procedura de reorganizare încetează prin încheiere anticipată, anularea planului de reorganizare, finalizarea anticipată a planului de reorganizare sau la data finalizării planului de reorganizare indicată în respectivul plan. Procedura de reorganizare se încheie ca urmare a finalizării anticipate a planului de reorganizare în cazul în care întreprinderea și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute în planul de reorganizare înainte de data de finalizare a respectivului plan.

Încheierea anticipată a procedurii de reorganizare este posibilă numai înaintea aprobării planului de reorganizare. Instanța va dispune închiderea anticipată a procedurii de reorganizare în cazul în care întreprinderea nu-și respectă obligația de a coopera, nu achită suma stabilită de instanță cu titlu de depozit pentru acoperirea remunerației și a cheltuielilor consilierului de reorganizare sau ale expertului, planul de reorganizare nu a fost aprobat, întreprinderea depune o cerere în acest sens, motivele care au stat la baza deschiderii procedurii de reorganizare nu mai există, activele întreprinderii sunt irosite sau se aduce atingere intereselor creditorilor, planul de reorganizare nu este prezentat în termenul stabilit sau întreprinderea a prezentat informații incorecte cu privire la creanțe. Atunci când instanța inițiază încheierea anticipată a procedurii de reorganizare, toate efectele legate de deschiderea procedurii de reorganizare încetează cu efect retroactiv.

La data finalizării planului de reorganizare, procedura de reorganizare se încheie.

De asemenea, procedura de reorganizare poate fi încheiată prin anularea planului de reorganizare. Planul de reorganizare se anulează în cazul în care întreprinderea, după aprobarea planului, este condamnată pentru o infracțiune comisă în cadrul unei proceduri de faliment sau de executare, în cazul în care aceasta nu-și îndeplinește, în mod semnificativ, obligațiile prevăzute în planul de reorganizare, dacă este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a planului, că întreprinderea nu va reuși să-și îndeplinească obligațiile pe care și le-a asumat în temeiul planului, la cererea consilierului de reorganizare în cazul în care costurile de monitorizare nu au fost plătite sau dacă întreprinderea nu colaborează cu consilierul de reorganizare pentru a respecta obligația de monitorizare sau nu îi furnizează acestuia informațiile necesare pentru efectuarea monitorizării, în cazul în care întreprinderea depune o cerere de anulare a planului de reorganizare sau dacă a fost declarat falimentul întreprinderii. În caz de anulare a planului de reorganizare, efectele legate de deschiderea procedurii de reorganizare încetează cu efect retroactiv. Printre efectele deschiderii procedurii de reorganizare se numără, de asemenea, prelungirea termenelor de recuperare a creanțelor prevăzute în cadrul unei eventuale proceduri de faliment sau de executare. Acest efect nu încetează să existe.

Încheierea și efectele încheierii procedurii de ajustare a datoriei

Procedura de ajustare a datoriei se încheie odată cu anularea planului de ajustare a datoriei, închiderea procedurii sau expirarea termenului de aplicare prevăzut în planul de ajustare a datoriei. Procedura se încheie ca urmare a finalizării anticipate a planului de ajustare a datoriei în cazul în care debitorul și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute în planul de ajustare a datoriei înainte de data de finalizare a planului.

Instanța anulează planul de ajustare a datoriei la cererea debitorului sau ca urmare a declarării falimentului debitorului. Instanța poate să anuleze un plan de ajustare a datoriei în cazul în care debitorul nu își îndeplinește, în mod semnificativ, obligațiile prevăzute în plan, în cazul în care este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a planului, că debitorul nu va reuși să își îndeplinească obligațiile pe care și le-a asumat în temeiul planului, în cazul în care debitorul nu prezintă dificultăți de plată sau dacă acesta le-a depășit, în cazul în care debitorul a prezentat în mod intenționat sau din gravă neglijență date eronate sau incomplete în mod semnificativ privind activele, veniturile, creditorii sau obligațiile sale, în cazul în care debitorul a efectuat plăți către creditori care nu sunt menționate în planul de ajustare a datoriei, afectând astfel în mod semnificativ interesele celorlalți creditori, în cazul în care debitorul nu cooperează cu instanța sau cu consilierul în cursul îndeplinirii obligației de supraveghere sau dacă acesta nu furnizează informațiile necesare pentru efectuarea supravegherii, în cazul în care debitorul nu plătește, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță pentru acoperirea remunerației și a cheltuielilor practicianului în insolvență autorizat sau ale expertului. În caz de anulare a planului de ajustare a datoriei, efectele legate de deschiderea procedurii de ajustare a datoriei încetează cu efect retroactiv. Printre efectele deschiderii procedurii de ajustare a datoriei se numără, de asemenea, prelungirea termenelor de recuperare a creanțelor prevăzute în cadrul unei eventuale proceduri de faliment sau de executare. Acest efect nu încetează să existe.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Drepturile creditorilor după încheierea procedurii de faliment

După finalizarea procedurii de faliment, creditorii pot să prezinte, conform normelor generale, creanțele pe care aceștia le dețin asupra debitorului care ar fi putut fi prezentate, dar nu au fost, în cadrul procedurii de faliment, precum și creanțele care au fost prezentate, dar care nu au fost satisfăcute sau pe care debitorul le-a contestat. În acest caz, dobânzile și penalitățile de întârziere nu sunt calculate pentru perioada procedurii de faliment.

În cazul în care un debitor persoană fizică este eliberat de obligațiile pe care nu le-a îndeplinit în cursul procedurii de faliment, creanțele creditorilor în urma falimentului asupra debitorului sunt perimate, inclusiv creanțele care nu au fost prezentate în cadrul procedurii de faliment, cu excepția compensației pentru un prejudiciu cauzat în mod intenționat și ilegal, precum și a creanțelor de întreținere față de un copil sau un părinte.

După finalizarea procedurii de faliment, creditorii pot, de asemenea, să prezinte creanțele asupra debitorului care au apărut din obligații consolidate și care nu au fost satisfăcute în cadrul procedurii de faliment. De asemenea, este posibil să se prezinte, în conformitate cu normele generale, creanțe asupra debitorului care au apărut în cursul procedurii de faliment și care nu au putut fi prezentate în cadrul procedurii. În acest caz, termenul de prescripție al creanțelor respective începe să curgă din momentul încheierii procedurii de faliment. În măsura în care o creanță admisă nu a fost satisfăcută în cadrul procedurii de faliment, ordonanța constituie titlu executoriu în cazul în care debitorul nu a contestat creanța sau în cazul în care instanța a recunoscut creanța.

Drepturile creditorilor după încheierea procedurii de reorganizare

În cazul în care procedura de reorganizare este încheiată la data finalizării planului de reorganizare, un creditor nu poate, după această dată, să solicite respectarea unei creanțe care a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului de reorganizare decât în măsura convenită în planul de reorganizare, însă neexecutată.

În caz de anulare a planului de reorganizare sau de încheiere anticipată, efectele legate de deschiderea procedurii de reorganizare încetează cu efect retroactiv. Creditorul a cărui creanță a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului de reorganizare își recapătă dreptul de a introduce o acțiune împotriva întreprinderii pentru suma inițială. Cu toate acestea, ar trebui să se țină seama de ceea ce creditorul a obținut deja în cadrul punerii în aplicare a planului de reorganizare.

Drepturile creditorilor după încheierea procedurii de ajustare a datoriei

După expirarea termenului de punere în aplicare a planului de ajustare a datoriei, un creditor nu poate solicita executarea unei creanțe ajutate în cadrul planului decât în măsura convenită în plan, însă neexecutată. În cazul anulării planului, dreptul de creanță al creditorului a cărui creanță a fost ajustată în cadrul planului de ajustare a datoriei este restabilit împotriva debitorului pentru suma inițială. Cu toate acestea, ar trebui să se țină seama de ceea ce creditorul a obținut deja în cadrul punerii în aplicare a planului de ajustare a datoriei.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Procedura de faliment

În cazul în care cererea de declarare a falimentului este acceptată, precum și în cazul în care procedura de faliment se încheie cu un concordat, costurile și cheltuielile aferente procedurii de faliment se achită din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care instanța respinge sau nu examinează cererea de declarare a falimentului depusă de un creditor, precum și în cazul în care procedura se încheie deoarece creditorul își retrage cererea, costurile și cheltuielile aferente procedurii de faliment sunt suportate de creditor. În cazul perimării procedurii de faliment, instanța stabilește repartizarea costurilor și a cheltuielilor aferente procedurii de faliment în funcție de circumstanțe.

În cazul în care o procedură care a fost deschisă la cererea debitorului se încheie prin perimare fără a se declara falimentul și dacă activele debitorului nu sunt suficiente pentru a efectua plățile necesare, instanța obligă debitorul să plătească onorariile și cheltuielile rambursabile ale administratorului provizoriu, însă poate dispune rambursarea acestora din fonduri publice. Limita de rambursare a remunerației și a cheltuielilor administratorului provizoriu din fonduri publice este de un salariu minim lunar (inclusiv taxele prevăzute de lege, cu excepția TVA). Instanța nu dispune rambursarea onorariilor și a cheltuielilor administratorului provizoriu din fonduri publice în cazul în care debitorul, un creditor sau un terț a plătit în contul prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță pentru acoperirea onorariilor și a cheltuielilor rambursabile ale administratorului provizoriu.

În cazul unei cereri de declarare a insolvenței introdusă de un debitor persoană fizică sau de creditorul acestuia se aplică o procedură similară. În cazul unei persoane fizice, în locul unui administrator provizoriu se numește un practician în insolvență autorizat.

Procedura de reorganizare

În cazul deschiderii unei proceduri de reorganizare, instanța stabilește termenul în care întreprinderea trebuie să transfere în contul prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță pentru acoperirea remunerației și a cheltuielilor inițiale ale consilierului de reorganizare. În cazul în care întreprinderea nu plătește suma respectivă, instanța închide procedura de reorganizare. Instanța stabilește valoarea rambursată a onorariilor și a cheltuielilor consilierului de reorganizare în momentul în care dispune încetarea misiunii acestuia sau în momentul în care aprobă planul de reorganizare, pe baza raportului privind activitățile și costurile consilierului în cauză.

În cazul în care instanța face apel la experți în cadrul procedurii de reorganizare, aceștia au dreptul de a li se rambursa costurile justificate și necesare pentru executarea obligațiilor lor pe care le-au îndeplinit, precum și de a fi remunerați pentru munca lor. Cuantumul remunerației și al cheltuielilor unui expert care trebuie rambursate va fi stabilit de instanță. De asemenea, instanța poate să audieze întreprinderea înainte de a stabili onorariile expertului.

Procedura de ajustare a datoriei

Costurile și cheltuielile aferente procedurii de ajustare a datoriei sunt suportate de către debitor. Cheltuielile judiciare ale creditorilor sunt suportate de aceștia. Instanța poate dispune plata cheltuielilor judiciare ale creditorilor de către debitor în cazul în care acesta a depus o cerere de ajustare a datoriei nejustificată sau în cazul în care acesta a cauzat creditorilor cheltuieli judiciare în alt mod prezentând în mod deliberat informații eronate sau o cerere ori o contestație despre care acesta avea cunoștință că nu este justificată. În cazul în care planul de ajustare a datoriei a fost executat, debitorul nu este obligat să ramburseze cheltuielile plătite cu ajutorul asistenței judiciare din partea statului. În cazul deschiderii procedurii de ajustare a datoriei, suma pe care debitorul trebuie să o plătească în contul prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, pentru acoperirea remunerației și a cheltuielilor practicianului în insolvență autorizat va fi stabilită de instanță. În cazul în care instanța numește un expert, aceasta poate stabili, de asemenea, suma pe care debitorul trebuie să o transfere în avans pentru a acoperi remunerația și cheltuielile expertului.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Procedura de faliment

Ulterior declarării falimentului, dreptul debitorului de a administra masa bunurilor care face obiectul insolvenței și de a dispune de aceasta este transferat administratorului judiciar. Orice act de dispoziție cu privire la un obiect care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței efectuat de debitor după declararea falimentului este nul. Un debitor persoană fizică poate să dispună de masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu acordul administratorului. Orice act de dispoziție efectuat fără acordul administratorului este nul.

Instanța invalidează, în conformitate cu procedura de revocare, orice tranzacție sau operațiune a debitorului care a fost efectuată înainte de declararea falimentului și care aduce atingere intereselor creditorilor. În cazul în care tranzacția sau orice altă operațiune care face obiectul procedurii de revocare a fost efectuată în perioada cuprinsă între numirea unui administrator provizoriu sau a unui practician în insolvență autorizat și declararea falimentului, se consideră că tranzacția sau altă operațiune a adus atingere intereselor creditorilor.

Debitorul, un creditor sau administratorul pot solicita instanței să invalideze o decizie a adunării generale a creditorilor care nu respectă legea sau care a fost luată fără respectarea normelor prevăzute de lege, precum și o decizie pentru care dreptul de a introduce o cale de atac este prevăzut în mod direct de lege. De asemenea, este posibil să se solicite invalidarea unei decizii a adunării generale a creditorilor în cazul în care această decizie aduce atingere intereselor comune ale creditorilor.

În cazul în care a fost deschisă o procedură pentru eliberarea unui debitor persoană fizică de obligațiile sale, instanța poate, la cererea unui creditor și în termen de un an de la adoptarea ordonanței de eliberare a debitorului de obligațiile neexecutate în cadrul procedurii de faliment, să anuleze ordonanța respectivă în cazul în care se constată că debitorul și-a încălcat în mod intenționat obligațiile în cadrul procedurii de eliberare a acestuia de obligațiile care îi revin compromițând astfel în mod substanțial posibilitatea de despăgubire a creditorilor în urma falimentului.

În cazul în care debitorul și creditorii convin, după declararea falimentului, să ajungă la un concordat, instanța poate să anuleze concordatul în cazul în care debitorul nu-și îndeplinește obligațiile prevăzute în concordatul respectiv, în cazul în care acesta a fost condamnat pentru o infracțiune legată de o procedură de faliment sau de executare sau în cazul în care este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a concordatului, că debitorul nu va reuși să îndeplinească condițiile prevăzute în acesta. Anularea concordatului are efecte asupra tuturor creditorilor care au participat la concordat și, prin urmare, protejează toți creditorii.

Procedura de reorganizare

Instanța anulează planul de reorganizare în cazul în care întreprinderea, după aprobarea planului respectiv, este condamnată pentru o infracțiune legată de o procedură de faliment sau de executare, în cazul în care aceasta nu-și îndeplinește, în mod semnificativ, obligațiile prevăzute în planul de reorganizare, dacă este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a planului, că întreprinderea nu va reuși să îndeplinească obligațiile pe care și le-a asumat în temeiul planului, la cererea consilierului de reorganizare în cazul în care costurile de monitorizare nu sunt plătite sau dacă întreprinderea nu colaborează cu consilierul de reorganizare în vederea respectării obligației de monitorizare sau nu îi furnizează informațiile necesare pentru efectuarea monitorizării, precum și în cazul în care întreprinderea depune o cerere în acest sens sau dacă a fost declarat falimentul întreprinderii. Creditorul a cărui creanță a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului de reorganizare își recapătă dreptul de a introduce o acțiune împotriva debitorului pentru suma inițială, ținând seama de ceea ce creditorul a obținut deja prin punerea în aplicare a planului de reorganizare.

Procedura de ajustare a datoriei

Instanța poate să anuleze planul de ajustare a datoriei la cererea debitorului sau în urma declarării falimentului debitorului, precum și în cazul în care debitorul nu își îndeplinește, în mod semnificativ, obligațiile prevăzute în plan, în cazul în care este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a planului, că debitorul nu va reuși să își îndeplinească obligațiile pe care și le-a asumat în temeiul planului, în cazul în care debitorul nu prezintă dificultăți de plată sau dacă acesta le-a depășit și dacă ajustarea creanțelor nu ar mai fi echitabilă față de creditori ca urmare a unei modificări semnificative a circumstanțelor, în cazul în care debitorul a prezentat în mod deliberat sau din neglijență gravă date eronate sau incomplete cu privire la patrimoniul și veniturile sale, creditorii sau obligațiile sale, în cazul în care debitorul a efectuat plăți către creditori care nu sunt menționate în planul de ajustare a datoriei afectând astfel, în mod semnificativ, interesele celorlalți creditori, în cazul în care debitorul nu colaborează cu instanța sau cu consilierul în vederea respectării obligației de monitorizare sau în cazul în care acesta nu furnizează informațiile necesare pentru efectuarea monitorizării sau în cazul în care debitorul nu plătește, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță. Creditorul a cărui creanță a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului de ajustare a datoriei își recapătă dreptul de a introduce o acțiune împotriva debitorului pentru suma inițială. Cu toate acestea, ar trebui să se țină seama de ceea ce creditorul a obținut deja în cadrul punerii în aplicare a planului de ajustare a datoriei.

Ultima actualizare: 25/08/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini engleză a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.

Insolvenţă/faliment - Irlanda

Legea insolvenței persoanelor fizice (Personal Insolvency Law) din Irlanda este reglementată de Legea falimentului (Bankruptcy Law) din 1988 (astfel cum a fost modificată) și de legile insolvenței persoanelor fizice din perioada 2012 - 2015 (Personal Insolvency Act - Legea PI). Legea PI oferă trei modalități de stingere a datoriilor și introduce modificări ale legislației privind falimentul.

Toate procedurile de insolvență personală, inclusiv falimentul, sunt administrate de către Serviciul de insolvență al Irlandei (Insolvency Service of Ireland - ISI), care este un organism statutar independent creat în anul 2013 și care funcționează sub egida Departamentului pentru justiție și egalitate (Department of Justice and Equality).

Procedurile de insolvență personală, care sunt reglementate de Legea PI, cuprind următoarele trei acorduri:

  1. Notificarea de reducere a datoriilor (Debt Relief Notice - DRN): pentru datorii de până la 35 000 EUR în cazul persoanelor care practic nu dețin niciun fel de bunuri și au un venit foarte mic.
  2. Acordul de rambursare a datoriilor (Debt Settlement Arrangement - DSA) pentru plata convenită a creanțelor chirografare, indiferent de valoarea acestora, în decursul unei perioade de până la cinci ani (cu posibilitate de prelungire la șase ani în anumite condiții).
  3. Acordul privind insolvența personală (Personal Insolvency Arrangement - PIA) pentru plata convenită sau restructurarea datoriilor garantate în valoare de până la 3 milioane EUR (valoare care poate fi mărită cu acordul creditorilor) și a creanțelor chirografare, indiferent de valoarea acestora, în decursul unei perioade de până la șase ani (cu posibilitate de prelungire la șapte ani în anumite condiții).

Atât DSA cât și PIA au în comun un proces format din trei etape:

Etapa 1: Instanța competentă emite un certificat de protecție (CP) care, prin emitere, împiedică anumiți creditori numiți sau „specificați” să întreprindă sau să introducă acțiuni împotriva debitorului, inclusiv declarații de faliment, pentru a-și recupera datoria. Odată emis de instanța competentă, acest CP este valabil 70 de zile, cu posibilitate de prelungire cu încă 40 de zile în anumite condiții.[i]

Etapa 2: Aceasta implică negocierea purtată de către un practician în insolvența persoanelor fizice (Personal Insolvency Practitioner - PIP), în numele debitorului, cu creditorii specificați ai acestuia și aprobarea propunerii prin vot în cadrul adunării obligatorii a creditorilor. Legislația recentă prevede, exclusiv în cazul PIA, posibilitatea debitorului de a obține o revizuire a propunerii sale de către instanță, în cazul în care creditorii au respins propunerea privind PIA în adunarea creditorilor.[ii]

Etapa 3: Punerea în aplicare a acordurilor, inclusiv distribuiri periodice între creditori prin intermediul PIP și analize anuale realizate de PIP, dacă este cazul.

Un debitor poate accepta DRN, DSA sau PIA o singură dată.

Falimentul este o opțiune pentru debitorii care, din cauza situației în care se află, nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru cele trei modalități de soluționare a datoriilor menționate anterior sau care au acceptat anterior una dintre modalitățile de soluționare a datoriilor, însă acordul cu creditorii s-a dovedit neviabil.

În cazul în care o persoană demonstrează că situația sa financiară nu poate fi soluționată printr-un acord privind insolvența și are o scrisoare de la un PIP în acest sens, aceasta se poate adresa Înaltei Curți (High Court) pentru a fi declarată în stare de faliment. Persoana trebuie să depună o cerere pentru un ordin de pronunțare a falimentului (Bankruptcy Order - ordin privind falimentul) la Oficiul examinatorului din cadrul Înaltei Curți (High Court) și să plătească o taxă inițială de 200 EUR. Solicitanții vor fi audiați de Înalta Curte (High Court); după ce o persoană este declarată în stare de faliment, aceasta este obligată prin lege să respecte deciziile lichidatorului judiciar în procedura falimentului (Official Assignee in Bankruptcy) și ale biroului acestuia (Bankruptcy Division of the ISI - Departamentul „Falimenteˮ al ISI), care sunt responsabili de administrarea patrimoniului persoanei respective.

De îndată ce un debitor este declarat în stare de faliment, creanțele chirografare ale acestuia sunt anulate integral, însă toate activele acestuia devin proprietatea lichidatorului judiciar în procedura falimentului, care este numit de Înalta Curte (High Court) ca administrator al patrimoniului care face obiectul falimentului.

Procedura de faliment poate fi introdusă în următoarele două situații:

  1. de către un creditor petent, care depune o cerere la Înalta Curte (High Court) prin care solicită declararea falimentului unei persoane care are datorii față de acesta, dovedind calitatea sa de creditor al persoanei în cauză și faptul că persoana în cauză nu a desfășurat demersuri satisfăcătoare pentru achitarea datoriilor.
  2. de către persoana în sine, procedura fiind denumită „pronunțarea falimentului personal”.

Persoana aflată în faliment este eliberată automat din starea faliment la prima aniversare a datei de pronunțare a falimentului, cu condiția să nu facă obiectul unui ordin de prelungire a falimentului (Bankruptcy Extension Order) (obținut de către lichidatorul judiciar în cazurile de neîndeplinire a obligațiilor).

Legea PI creează o nouă profesie reglementată de ISI, care include două categorii:

1. Intermediari acceptați (Approved Intermediaries - AI): o persoană fizică sau juridică autorizată de ISI în scopul sprijinirii debitorilor care doresc să depună o cerere de DRN.

2. Practicieni în insolvența persoanelor fizice (PIP): o persoană autorizată de ISI să acționeze ca intermediar între debitor și creditorul (creditorii) acestuia în scopul asigurării unui DSA sau PIA. PIP este obligat prin lege să acționeze în conformitate cu Legea PI și cu reglementările asociate.[iii]

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

În Irlanda, persoanele fizice (inclusiv asociații ale persoanelor fizice) inițiază proceduri de insolvență personală prin procedurile prevăzute în Legea PI. Creditorii pot iniția procedura de faliment împotriva unui debitor sau un debitor poate solicita falimentul din proprie inițiativă.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de insolvență

Principala condiție pentru deschiderea procedurii de insolvență personală este ca debitorul să fie insolvabil, adică să nu își poată plăti datoriile atunci când acestea devin scadente. În funcție de natura și de amploarea datoriilor, precum și de veniturile debitorului, se stabilește apoi care dintre cele trei tipuri de acorduri este adecvat.

Pentru a se asigura că o persoană care face obiectul unui acord privind insolvența poate menține în continuare un nivel de trai rezonabil, ISI a elaborat orientări (în urma unui proces amplu de consultare) denumite „Costuri ale unui nivel de trai rezonabil” (Reasonable Living Expenses - RLE). Aceste orientări, precum și asigurarea sustenabilității acordului privind insolvența, contribuie, de asemenea, la protejarea dreptului statutar al debitorului la un nivel de trai rezonabil, asigurând o metodă corectă și transparentă pentru standardizarea costurilor vieții de zi cu zi în cazul debitorilor aflați în dificultate. Costurile unui nivel de trai rezonabil ale unui debitor, pe baza modelului stabilit de ISI, sunt calculate de intermediarul acceptat sau de PIP desemnat atunci când solicită aplicarea acordului privind insolvența.

1. Notificarea de reducere a datoriilor (DRN):

Pentru a putea solicita DRN, debitorul trebuie:

  • să nu își poată plăti datoriile integral atunci când acestea devin scadente;
  • să aibă un venit net lunar disponibil de cel mult 60 EUR după scăderea RLE;
  • să dețină active în valoare de cel mult 400 EUR. De asemenea, debitorilor le este permis să dețină:
    • o bijuterie care nu depășește valoarea de 750 EUR;
    • un autovehicul în valoare de cel mult 2 000 EUR și
    • echipamente sau obiecte de uz casnic, cu condiția ca valoarea combinată a acestora să nu depășească 6 000 EUR;
  • să fie domiciliat în Republica Irlanda sau să fi avut, în ultimul an, reședința obișnuită sau un punct de lucru în Irlanda;
  • să fi completat și semnat o declarație financiară predefinită (Prescribed Financial Statement - PFS) și să fi declarat pe propria răspundere că aceasta este adevărată și corectă.

Exemple tipice de datorii incluse în DRN sunt creanțele aferente cărților de credit, descoperitul de cont, creditele personale, creditele acordate de cooperativele de credit, facturile pentru utilități și cardurile emise de magazine.

2. Acordul de rambursare a datoriilor (Debt Settlement Arrangement - DSA)

Un debitor este eligibil să opteze pentru DSA dacă:

  • nu își poate plăti datoriile integral atunci când acestea devin scadente;
  • are unul sau mai mulți creditori chirografari;
  • este domiciliat în Irlanda sau, în ultimul an, a avut reședința obișnuită sau un punct de lucru în Irlanda;
  • a completat o declarație financiară predefinită (Prescribed Financial Statement - PFS) și a semnat o declarație pe proprie răspundere conform căreia informațiile furnizate sunt adevărate și corecte;
  • a obținut o declarație de la un PIP care confirmă opinia PIP că:
    • informațiile din PFS sunt adevărate și corecte;
    • debitorul este eligibil să facă o propunere de DSA;
    • având în vedere declarația financiară predefinită completată de către debitor, este improbabil ca debitorul să devină solvabil în următorii 5 ani;
    • dacă debitorul acceptă DSA, există o probabilitate rezonabilă ca acesta să devină solvabil în următorii 5 ani.

Pe lângă datoriile enumerate pentru DRN, datoriile din cadrul DSA pot include, de regulă, împrumuturi și garanții personale.

3. Acordul privind insolvența personală (Personal Insolvency Arrangement - PIA)

Un debitor este eligibil să opteze pentru PIA dacă:

  • nu își poate plăti datoriile integral când acestea devin scadente;
  • are datorii față de cel puțin un creditor garantat a cărui garanție este constituită asupra unor bunuri sau active din Irlanda;
  • valoarea datoriilor garantate nu depășește 3 milioane EUR (dacă toți creditorii garantați își dau acordul, această limită poate fi mărită);
  • a cooperat în cadrul unui proces privind soluționarea arieratelor în baza unui credit ipotecar [de exemplu, în cadrul procesului de soluționare a arieratelor în baza creditelor ipotecare (Mortgage Arrears Resolution Process - MARP) guvernat de Banca Centrală a Irlandei (Central Bank of Ireland)] timp de 6 luni cu creditorul garantat în ceea ce privește reședința privată principală și
    • rezultatul a fost că nu s-a convenit niciun acord alternativ de rambursare sau
    • creditorul garantat a confirmat că nu va pune în aplicare un astfel de acord sau
    • debitorul a acceptat un acord alternativ de rambursare și depune eforturi să respecte acel acord, PIP furnizând o confirmare în acest sens;
  • este domiciliat în Irlanda sau, în ultimul an, a avut reședința obișnuită sau un punct de lucru în Irlanda;
  • a completat și semnat o PFS și a declarat pe propria răspundere că aceasta este adevărată și corectă;
  • a obținut o declarație de la PIP care confirmă opinia PIP că:
    • informațiile din PFS sunt adevărate și corecte;
    • debitorul este eligibil să facă o propunere pentru un PIA;
    • având în vedere PFS completată de către debitor, este improbabil ca debitorul să devină solvabil în următorii 5 ani;
    • dacă debitorul acceptă PIA, există o probabilitate rezonabilă ca acesta să devină solvabil în următorii 5 ani.

Pe lângă datoriile enumerate pentru DRN și DSA, datoriile incluse, de regulă, într-un PIA includ credite imobiliare pentru reședința privată principală, credite pentru investiții imobiliare, credite (ipotecare) pentru cumpărare în vederea închirierii.

Procedura de faliment

În Irlanda, persoanele fizice au dreptul să solicite declararea falimentului personal, adică pot depune o cerere la Înalta Curte (High Court) pentru a fi declarați în stare de faliment. Condițiile pentru introducerea unei astfel de cereri sunt:

  • persoana în cauză sau debitorul trebuie să nu își poată plăti datoriile integral când acestea devin scadente;
  • datoriile debitorului trebuie să depășească valoarea activelor pe care le deține cu cel puțin 20 000 EUR;
  • debitorul trebuie să fi făcut o încercare rezonabilă de a recurge la unul dintre cele trei tipuri de acorduri privind insolvența menționate mai sus pentru achitarea datoriilor. Acest lucru trebuie dovedit în fața instanței prin referire la scrisoarea PIP sau a AI.

Un creditor poate, de asemenea, să solicite inițierea procedurilor de faliment. În cazul în care creditorul solicită falimentul, acesta trebuie să nu fi refuzat în mod nerezonabil acceptarea unei propuneri pentru un DSA sau un PIA.

Solicitarea unui ordin de declarare a falimentului se face printr-o cerere, care obligă solicitantul să depună diverse documente predefinite de Înalta Curte (High Court) și declarații pe proprie răspundere pe lângă Oficiul examinatorului (Examiners Office) din cadrul Înaltei Curți (High Court). Odată emis, ordinul de declarare a falimentului produce efecte de la data intrării în vigoare a ordinului; nu există un efect retroactiv de la data emiterii cererii de declarare a falimentului, așa cum poate exista în anumite jurisdicții.

Până la emiterea ordinului de declarare a falimentului, nu există nicio cale de atac specifică în temeiul Legii falimentului (Bankruptcy Act), prin care un creditor să numească un administrator judiciar provizoriu - Secțiunea 23 din Legea falimentului (Bankruptcy Act) permite ca o persoană în faliment să fie arestată după pronunțarea falimentului în cazul în care aceasta urmează să părăsească jurisdicția cu intenția de a evita falimentul.

Debitorul sau creditorul poate contesta un ordin de declarare a falimentului, prin depunerea unei moțiuni și a unor declarații pe proprie răspundere pe lângă Înalta Curte (High Court), în care sunt expuse motivele obiecțiunilor.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Obiectivul general care stă la baza Legii PI este de a proteja, în măsura în care este posibil, reședința privată principală a debitorului, iar dispozițiile relevante ale legii sunt structurate în acest sens.

Active în cadrul procedurii de insolvență

În cazul unui DSA sau al unui PIA, de regulă, PIP nu intră în posesia efectivă sau în proprietatea activelor debitorului - mai degrabă, PIP preia controlul asupra surselor de venituri ale debitorului pe durata acordului și stinge creanțele creditorilor din aceste surse de venituri, în baza condițiilor acordului. Sursele de venituri care sunt disponibile sunt cele rămase după deducerea RLE, a rambursărilor de chirii sau ipoteci și a altor plăți pentru situații speciale, cum ar fi cheltuielile medicale. Plata ratelor pentru împrumuturile garantate se face, de regulă, direct de către debitor creditorilor acestuia, conform condițiilor acordului. Dacă un activ este vândut în cadrul unui acord, acesta este de obicei vândut direct de către debitor.

Active în cadrul procedurii de faliment

În conformitate cu Legea falimentului, toate activele care aparțin persoanei în faliment la data pronunțării falimentului intră imediat în proprietatea lichidatorului judiciar (aceasta înseamnă că lichidatorul judiciar deține acum toate activele din patrimoniul persoanei respective). Din motive de claritate, aceste active includ:

  • numerarul;
  • conturi deschise la instituții financiare, inclusiv conturi curente, de economii, de investiții etc.;
  • toate terenurile și clădirile, inclusiv cele considerate a fi locuințe familiale;
  • mașini, echipamente, instrumente specifice activității debitorului, mobilier, articole și aparate de uz casnic;
  • toate vehiculele;
  • pensii (cu unele excepții), produse de investiții, titluri de valoare și acțiuni;
  • inventarul de care dispune orice afacere pe care o deține persoana aflată în faliment în nume propriu sau ca parte a unui parteneriat;
  • creanțele deținute de persoana în faliment.

Există excepții la cele de mai sus:

  • debitorii pot solicita exceptarea activelor personale în valoare de până la 6 000 EUR și pot solicita Înaltei Curți (High Court) să mărească această limită;
  • activele care decurg din încălcarea drepturilor personale sunt excluse din procedura de faliment, întrucât acestea nu sunt drepturi care ar trebui să intre în posesia lichidatorului pentru creditori, deoarece sunt proprii persoanei fizice;
  • anumite drepturi la pensie (a se consulta legislația pentru clarificări suplimentare).

Persoana aflată în stare de faliment are obligația de a informa lichidatorul judiciar dacă primește active pe durata procedurii de faliment, indiferent de modul în care a intrat în posesia acestor active. Astfel de active intră în posesia lichidatorului judiciar atunci când acesta le revendică și sunt incluse în patrimoniul persoanei aflate în faliment.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Procedura de insolvență

PIP, atunci când este desemnat de debitor, acționează ca negociator între debitor și creditorii acestuia. PIP sunt obligați prin lege să acționeze atât în interesul debitorului, cât și al creditorului (creditorilor); de aceea, sunt obligați să stabilească cea mai bună modalitate posibilă pentru toate părțile implicate într-un acord privind insolvența.

Rolul și funcțiile PIP includ:

  • colaborarea cu un debitor care ia în considerare formularea unei propuneri de acord privind insolvența;
  • acceptarea numirii sale pentru a acționa ca practician în insolvență;
  • revizuirea declarației financiare predefinite (PFS) întocmită de debitor și furnizarea de recomandări debitorului cu privire la opțiunile și eligibilitatea acestora în ceea ce privește înaintarea unei propuneri privind rambursarea datoriilor sau privind un acord privind insolvența personală;
  • asigurarea că informațiile financiare furnizate de debitor sunt corecte și complete;
  • furnizarea unei opinii, pe baza criteriilor stabilite în legislație, cu privire la ce tip de acord privind insolvența (DSA sau PIA) se potrivește cel mai bine situației debitorului;
  • furnizarea de informații referitoare la procedura aleasă, la efectul general ca urmare a acceptării unui acord privind insolvența și la costurile probabile asociate;
  • solicitarea unui certificat de protecție (Protective Certificate - PC) în numele debitorului;
  • notificarea tuturor creditorilor cu privire la PC, numirea PIP, anexarea unei copii a PFS completate de debitor;
  • pregătirea unei propuneri adresate creditorilor și convocarea unei adunări obligatorii a creditorilor pentru analizarea și votarea propunerii;
  • în cazul în care propunerea se aprobă, notificarea ISI și a tuturor creditorilor cu privire la rezultat;
  • după aprobarea sa de către instanță sau în cadrul procedurii de revizuire, executarea clauzelor acordului, inclusiv colectarea de fonduri de la debitor și plata către creditori pe durata acordului;
  • monitorizarea acordului pe durata sa de funcționare;
  • realizarea unei revizuiri a acordului cel puțin anual.

În procedurile de insolvență, rolul debitorului este de a participa în mod onest la proces, de a accepta acordul negociat de către PIP și de a respecta clauzele acordului.

Procedura de faliment

După pronunțarea falimentului, persoana aflată în faliment este deposedată de toate activele iar acestea intră în posesia lichidatorului judiciar (Official Assignee in Bankruptcy - OA). OA este un funcționar independent prevăzut de lege, al cărui rol este de a administra patrimoniul persoanei aflate în faliment și de a gestiona Departamentul „Falimenteˮ al ISI.

În Irlanda, o persoană fizică poate fi numită practician în insolvență pentru a înlocui lichidatorul judiciar oficial al Înaltei Curți. În practică, astfel de numiri sunt extrem de rare. Legea falimentului (Bankruptcy Act) nu specifică nicio calificare pentru astfel de numiri.

Posibilitățile debitorului în ceea ce privește procedura de faliment se limitează la posibilitatea de a contesta la Înalta Curte (High Court) anumite decizii ale OA. Debitorul are obligația de a respecta cererile formulate de biroul OA în ceea ce privește administrarea patrimoniului său.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Legea PI și Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată) permit aplicarea compensărilor. Acestea prevăd că, la determinarea valorii unui activ sau a unei sume datorate, orice sold debitor sau creditor (b) al aceluiași creditor poate fi compensat cu suma inițială (a). Soldul rămas este astfel considerat datorie sau activ și poate fi datorat debitorului vizat de acord sau creditorului (creditorilor) acestuia.[iv]

În cazul în care un debitor are economii la o cooperativă de credit față de care are și o datorie, cooperativa de credit reține suma datorată de debitor din aceste economii.[v]

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Procedura de insolvență

Certificatul de protecție împiedică creditorul să ia măsuri pe durata valabilității acestuia. Acordul final va stabili ce s-a convenit cu privire la contractele preexistente.

Procedura de faliment

Falimentul nu afectează drepturile unui creditor garantat asupra garanției sale; cu alte cuvinte, creditorul garantat își păstrează toate drepturile pe care le deținea în conformitate cu clauzele garanției înainte de faliment - singura diferență este că OA deține acum proprietatea asupra bunurilor, și nu persoana aflată în faliment.

OA are datoria să valorifice (să vândă sau să înstrăineze) toate activele care fac parte din patrimoniul persoanei aflate în faliment pentru a stinge, în cea mai mare măsură, datoriile patrimoniului. Prin urmare, toate pretențiile în baza contractelor împotriva debitorului devin datorii ale patrimoniului. OA va continua numai în circumstanțe excepționale executarea contractelor de servicii la care persoana aflată în faliment este parte.

În cazul în care OA continuă executarea unui contract, acesta va răspunde personal, cu drept de indemnizare din fondurile patrimoniului.[vi]

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Procedura de insolvență

DSA sau PIA: Primul pas făcut de un debitor care dorește să opteze pentru DSA/PIA este să solicite un certificat de protecție de la instanța competentă. Acesta, dacă este obținut, împiedică anumiți creditori numiți sau specificați, care fac obiectul PC, să întreprindă acțiuni împotriva debitorului pentru recuperarea sau executarea datoriilor specificate. De fapt, creditorului îi este interzis:

  • să introducă o cale de atac în legătură cu datoria sa;
  • să continue orice cale de atac, inclusiv hotărâri judecătorești etc., care a fost introdusă anterior acordării PC; cu alte cuvinte, astfel de proceduri judiciare se consideră suspendate pe durata valabilității PC;
  • să ia orice măsuri pentru recuperarea sau garantarea plății datoriei lor;
  • să contacteze debitorul cu privire la datorie, cu excepția cazului în care debitorul solicită acest lucru;
  • să modifice sau să rezilieze orice acord cu debitorul sau
  • să inițieze procedura de faliment împotriva debitorului.

Odată ce debitorul acceptă un acord, pe toată durata acestuia creditorilor li se vor aplica restricții privind execuția, similare celor prevăzute mai sus.

DRN: În cazul unui DRN, odată ce a fost acordat de către instanța competentă, pe durata acestuia se aplică aceleași măsuri de protecție precum cele menționate mai sus pentru DSA/PIA.

Procedura de faliment

Creditorii garantați și cei chirografari sunt tratați diferit în caz de faliment. Singura opțiune pe care o au creditorii chirografari ai unei persoane în faliment, pentru recuperarea datoriilor, este să depună o cerere în cadrul procedurii de faliment pentru creanța respectivă. Creditorii chirografari nu pot introduce proceduri judiciare împotriva persoanei în faliment după data pronunțării falimentului. Aceasta este o consecință directă și automată a ordinului de faliment emis de Înalta Curte (High Court). Drepturile creditorilor garantați nu sunt afectate de procedurile de faliment.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Procedura de insolvență

DSA, PIA, DRN:

A se vedea răspunsul la întrebarea nr. 7.

Procedura de faliment

Similar activelor care fac parte din patrimoniul persoanei în faliment, OA înlocuiește această persoană în calitate de pârât în orice proces existent introdus de creditori împotriva acesteia. OA are opțiunea fie să se apere, să ajungă la un acord sau să renunțe la procedurile de faliment. Dacă OA apără cu succes interesele persoanei în faliment în cadrul procedurii, orice cerere reconvențională sau cheltuială va fi plătită din patrimoniul persoanei în faliment, în beneficiul tuturor creditorilor. Dacă procedura are succes sau dacă se ajunge la un acord, suma convenită devine o creanță admisă în cadrul procedurii de faliment.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Reunind părțile interesate, ISI a elaborat un document privind un protocol (precedent) standard pentru DSA și PIA. Acesta stabilește atât obligațiile debitorilor, cât și pe cele ale creditorilor pe durata acordului. Modele de documente de protocol în cadrul DSA și PIA sunt anexate la prezentul document.

Creditorul participă după cum urmează:

1. Dovada datoriei:În cazurile DSA sau PIA, după ce instanța a emis un PC pentru un debitor, PIP trebuie să notifice creditorii vizați pentru a-i informa în legătura cu numirea sa și pentru a-i invita să depună dovada datoriilor lor și o indicație a modului în care ar trebui tratată datoria acestora în conformitate cu clauzele acordului.

În cadrul procedurii de faliment, toți creditorii au obligația să depună dovada oficială a datoriei înainte de a li se plăti dividende.

2. Votul: Atunci când este convocată adunarea creditorilor de către un PIP care acționează în numele unui debitor care dorește să inițieze un DSA sau un PIA, creditorii implicați au dreptul de a vota cu privire la clauzele acordului, cu condiția să fi prezentat dovada datoriei.

3. Obiecții: Creditorul poate formula obiecții în fața instanței înainte de intrarea în vigoare a clauzelor DSA sau PIA. Clauzele specifice sunt prevăzute în legislație. [vii]

4. Oferta de concordat (Offer of Composition): Creditorii au dreptul să voteze o ofertă de concordat înaintată de persoana în faliment. Această opțiune s-ar aplica atunci când persoana în faliment dorește să ajungă la o înțelegere cu unii creditori sau cu toți creditorii, înainte de expirarea termenului procedurii de faliment, cu scopul de a-și păstra toate activele.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

-

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Procedura de insolvență

În ceea ce privește DSA sau PIA, creanțele nu sunt înregistrate în mod oficial de către creditor împotriva debitorului. Prima etapă a procesului este completarea declarației financiare predefinite (PFS) de către debitor. PFS menționează toți creditorii și sumele datorate fiecărui creditor și reprezintă temeiul de fapt în baza căruia se emite PC. În urma emiterii PC, PIP poate solicita creditorilor să prezinte dovada datoriei, înainte de pregătirea de către acesta a unui acord privind insolvența. În cazul în care un creditor nu prezintă dovada datoriei după ce i s-a solicitat acest lucru, există implicații referitor la drepturile de vot cu privire la acord și distribuirea dividendelor.

În ceea ce privește o cerere pentru DRN, nu se ridică pretenții oficiale de către creditori, dar intermediarul acceptat poate solicita creditorului să confirme faptul că suma indicată de debitor ca fiind datorată este corectă.

Datoriile noi care se înregistrează după data încheierii acordului nu fac obiectul acestuia. În cazul în care amploarea datoriilor preexistente se modifică, poate fi necesară o modificare a acordului general (de exemplu, se cristalizează o datorie contingentă).

Procedura de faliment

În procedura de faliment, profilul patrimoniului persoanei în faliment (toate activele și datoriile acesteia) se stabilește pe baza a două formulare pe care persoana în faliment este obligată să le completeze și să le prezinte inspectorului în procedura falimentului în ziua pronunțării: declarația privind activitățile și declarația privind informațiile personale. Toate tipurile de datorii sunt incluse sub formă de creanțe nedovedite în cadrul procedurii de faliment, cu condiția ca acestea să fi fost angajate de debitor înainte de data pronunțării lor, adică data de la care începe procedura de faliment. Datoriile de orice natură angajate de persoana în faliment după data pronunțării nu pot fi incluse sub formă de creanță în cadrul procedurii de faliment. [viii]

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Procedura de insolvență

În urma emiterii unui PC în cadrul procedurilor DSA și PIA, creditorii specificați sunt notificați în legătură cu emiterea PC și li se comunică o copie a PFS a debitorului. Creditorului i se poate solicita să prezinte dovada datoriei și este întrebat în legătură cu preferința sa în ceea ce privește modul în care ar dori să fie stinsă datoria. Creditorul face dovada datoriei în același mod în care datoria unei persoane în faliment este dovedită în temeiul Legii falimentului (Bankruptcy Act).

După ce creditorul face dovada datoriei, va avea dreptul de a vota la adunarea obligatorie a creditorilor convocată în vederea aprobării propunerii debitorului. În cazul în care creditorul nu prezintă o dovadă a datoriei sau își dovedește în mod necorespunzător datoria, acesta nu poate participa la adunarea creditorilor și nici la plata dividendelor prevăzută în acord.

Procedura de faliment

Departamentul „Falimenteˮ al ISI, la o zi după ce persoanele fizice sunt declarate în stare de faliment, transmite o notificare cu privire la persoanele fizice care au fost declarate în stare de faliment unei serii de instituții financiare înscrise pe o listă și de servicii guvernamentale . De asemenea, pronunțarea respectivă este publicată pe site-ul ISI și în Iris Oifigiul, publicația oficială a statului irlandez.

Tuturor creditorilor garantați din patrimoniul persoanei în faliment li se acordă un preaviz de treizeci de zile (în scris sau prin e-mail) de la data pronunțării, pentru a înregistra dovada creanței lor în patrimoniul persoanei respective. O astfel de dovadă a datoriei poate lua forma unor documente privind ipotecarea, facturi, extrase de cont și chitanțe sau, în anumite situații, poate fi solicitată o declarație pe proprie răspundere din partea creditorului.

Înainte ca un dividend să fie plătit creditorilor din patrimoniul persoanei în faliment, ISI va face publice plățile care urmează să fie efectuate și cauzele aferente. Creditorilor (atât cei garantați, cât și cei chirografari) li se acordă din nou treizeci de zile pentru a-și înregistra creanțele la ISI, fiind necesară aceeași sarcină a probei.

În toate cazurile, la solicitarea Departamentului „Falimenteˮ al ISI, creditorii au obligația să completeze formulare standardizate privind dovada datoriei (Proof of Debt Forms), care sunt disponibile pe site-ul ISI.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Datorii preferențiale

În acordurile privind insolvența personală (Personal Insolvency Arrangement - PIA) și în acordurile de rambursare a datoriilor (Debt Settlement Arrangement - DSA), datoriile preferențiale sunt plătite în conformitate cu clauzele acordului; în procedura de faliment, datoriile preferențiale au un rang inferior taxelor pentru procedura de faliment și oricăror costuri sau cheltuieli suportate de OA în legătură cu administrarea patrimoniului. Datoriile considerate a fi preferențiale sunt:

  • anumite sume datorate administrației fiscale, cum ar fi impozitul pe venit, impozitul pe câștigul din capital, TVA, PAYE/PRSI;
  • anumite impozite către autoritățile locale suportate în cele 12 luni anterioare datei pronunțării falimentului sau încheierii acordului de către debitor (data de începere). Acestea includ impozite și taxe către consiliul local,
  • salarii sau indemnizații datorate angajaților debitorului pentru cele 4 luni anterioare datei de începere,
  • orice indemnizație pentru pensie, vacanță sau concediu medical datorată acestor angajați.[ix]

Datorii garantate

În cadrul unui PIA, creditorul garantat are obligații conform clauzelor acordului. În cadrul unui PIA obișnuit, creditorul garantat este plătit din veniturile debitorului în funcție de suma convenită în cadrul acordului. Venitul lunar rămas al debitorului, dacă este cazul, după deducerea RLE și a onorariilor PIP, se plătește creditorilor chirografari sub formă de dividend.

Procedura de faliment nu afectează drepturile creditorilor garantați. Acești creditori pot alege una dintre următoarele trei opțiuni în ceea ce privește datoria garantată:

  • menținerea garanției - înseamnă că nu sunt incluși în procedura de faliment;
  • valorificarea garanției și solicitarea sumei rezultate (dacă există) - creditorul calculează valoarea de piață justă a activului garantat și deduce această sumă din totalul datorat. Diferența rezultată (dacă există) este admisă în patrimoniul persoanei în faliment sub formă de datorie chirografară. Pe perioada procesului, creditorul garantat poate vinde activul în cauză;
  • renunțarea la garanție - creditorul garantat are opțiunea de a renunța integral la garanție și de a i se include creanța în patrimoniul persoanei în faliment sub formă de datorie chirografară.

Creanțele chirografare

Atât în cadrul PIA, cât și în cadrul DSA, datoriile creditorilor chirografari sunt stinse în conformitate cu clauzele convenite ale acordului. În cadrul DRN, dacă situația persoanei se îmbunătățește în perioada de supraveghere, aceasta trebuie să notifice ISI și, în funcție de nivelul schimbării, i se poate solicita să contribuie la ceea ce datorează.

Creanțele creditorilor chirografari din cadrul patrimoniului persoanei în faliment au același rang. Datoriile acestora sunt stinse prin plata fondurilor rămase după plata taxelor pentru procedura de faliment, a onorariilor OA și a datoriilor preferențiale.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Procedura de insolvență

Condiția generală pentru închiderea satisfăcătoare a procedurii de insolvență este ca debitorul să își fi respectat obligațiile care îi revin în temeiul acordului pe toată durata acestuia. Odată ce această condiție este îndeplinită, debitorul este eliberat de datoriile sale chirografare. Statutul datoriei garantate depinde de clauzele specifice ale acordului.

În cazul în care debitorul încalcă clauzele DRN, DSA sau PIA, acordul poate fi reziliat. În cazul în care debitorul înregistrează arierate pe o perioadă de 6 luni, acordul se consideră nul. În orice caz, debitorul devine răspunzător pentru datoriile integrale pe care le datorează, inclusiv toate arieratele, taxele și dobânzile acumulate în perioada de neplată în legătură cu datoriile respective.

Procedura de faliment

Persoana în faliment care a respectat procedura de faliment este în mod automat eliberată din faliment după o perioadă de un an. Aceasta are posibilitatea, în orice etapă a procedurii de faliment, să facă o ofertă (concordat) creditorilor săi pentru stingerea datoriilor. Persoana în faliment trebuie să depună la Înalta Curte (High Court) o cerere de suspendare a procedurii de faliment în cazul său; aceasta împiedică OA să valorifice în continuare activele din patrimoniu. Ulterior, persoana în faliment poate să transmită creditorilor săi oferta de concordat depusă la Înalta Curte (High Court). Oferta de concordat este votată de creditorii persoanei în faliment; în cazul în care cel puțin 60 % dintre acești creditori (în funcție de numărul și valoarea datoriilor) sunt de acord cu condițiile ofertei, aceasta este adoptată.

Plata sumei convenite în cadrul ofertei de concordat poate proveni din dividende ale patrimoniului sau din fondurile personale ale persoanei în faliment. Orice onorariu sau cheltuială a biroul OA, suportată în contextul administrării procedurii de faliment, precum și orice datorie preferențială, trebuie să fie plătită. Odată ce OA aprobă oferta de concordat mediată de Înalta Curte (High Court), falimentul încetează.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Procedura de insolvență

Creditorii chirografari - nu se aplică.

Creditorii garantați - statutul datoriei garantate depinde de clauzele specifice ale acordului.

Procedura de faliment

În procedura de faliment, creditorii nu pot urmări o persoană în stare de faliment după data pronunțării falimentului, pentru datorii existente (datoriile angajate de persoana în faliment după pronunțarea falimentului pot fi urmărite în mod obișnuit); în schimb, aceștia trebuie să ia legătura direct cu OA. Odată ce falimentul încetează, și anume, după o perioadă de un an, în majoritatea cazurilor (cazurile de nerespectare etc. pot prelungi acest termen până la 15 ani), toate creanțele chirografare (inclusiv datoriile preferențiale) sunt stinse. Datoriile asociate creditorilor garantați, în cazul în care aceștia își exercită opțiunea de a își menține garanția, persistă după data stingerii. În cazul creditorilor garantați, procedura de faliment nu afectează drepturile acestora asupra activului garantat.

În cazul în care creditorul garantat și-a valorificat garanția și a solicitat diferența rezultată în cadrul procedurii de faliment (sub formă de datorie chirografară), partea rămasă după plata dividendelor va fi anulată după stingerea datoriilor. Ar trebui menționat că, dacă un creditor garantat își exercită doar opțiunea de a menține garanția (și de a nu solicita diferența în cadrul procedurii de faliment), acesta nu va putea urmări debitorul pentru vreo diferență după încetarea falimentului. În acest scenariu, efectul net al falimentului asupra unui împrumut garantat (sau ipotecă) este acela că orice porțiune a împrumutului care depășește valoarea activului asociat (la data pronunțării falimentului) este tratată ca o datorie chirografară.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Procedura de insolvență

DSA sau PIA: În procedura de insolvență, creditorii sunt cei care suportă în general costurile acordului. Onorariile PIP, astfel cum au fost convenite cu creditorii în momentul votării acordului și aprobării acestuia, sau cu ocazia aprobării ulterioare de către instanță în cadrul unei proceduri de revizuire, se deduc din fondurile disponibile ale debitorului. În cazul în care un creditor ridică o obiecție în legătură cu PC sau cu acordul, creditorul suportă în general cheltuielile proprii [x]. În cazul în care un creditor ridică o obiecție în legătură cu un PIA propus, acesta poate solicita instanței acordarea cheltuielilor de judecată dacă obiecția sa este menținută [xi]. În condiții normale, costurile urmează cauza, adică partea care angajează costurile prin acțiunile sale trebuie să le plătească.

DRN: Nu există costuri asociate unei DRN.

Procedura de faliment

Creditorii suportă costurile falimentului, care sunt acoperite din orice fond disponibil în patrimoniul persoanei în faliment.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Procedura de insolvență

Printre condițiile pe care un debitor trebuie să le îndeplinească înainte de a putea intra în procedura de insolvență se numără o dispoziție prin care debitorul trebuie să furnizeze o declarație completă și corectă privind situația financiară și să semneze o declarație pe proprie răspundere care confirmă aceste informații. Practicianul în insolvența persoanelor fizice (Personal Insolvency Practitioner - PIP) trebuie, de asemenea, să se asigure că debitorul dă o declarație autentică și că a furnizat toate informațiile pertinente complete în legătură cu situația sa financiară. Creditorul sau PIP, sau ISI, numai în cazul unei DRN, poate solicita instanței să încheie procedura de insolvență din anumite motive care sunt prevăzute în Legea PI , inclusiv în cazul în care:

  • prin conduita sa, debitorul și-a aranjat situația financiară astfel încât să devină eligibil pentru un acord sau o DRN;
  • cerințele procedurale ale legii nu au fost îndeplinite;
  • există inexactități sau omisiuni în Declarația financiară predefinită (Prescribed Financial Statement - PFS) a debitorului care au dus sau pot duce la un prejudiciu material pentru creditor;
  • există cerințe de eligibilitate nerespectate de debitor;
  • debitorul a acordat preferință unui terț, reducând astfel suma disponibilă pentru plata datoriilor sale sau
  • debitorul a săvârșit o infracțiune prevăzută în Legea insolvenței (Insolvency Act) din 2012 (astfel cum a fost modificată).

Creditorii nu au dreptul de a solicita anularea tranzacțiilor sau transferul de active înainte de începerea procedurii de insolvență. Cu toate acestea, dacă se consideră că debitorul a efectuat contribuții excesive la un fond de pensii, creditorul poate solicita instanței măsuri financiare reparatorii. Drept urmare, instanța poate dispune ca furnizorul fondului să restituie integral suma respectivă pentru a fi distribuită între creditorii care sunt parte la acord.

Procedura de faliment

Transferurile anterioare de active și plățile pe care persoana în faliment le-a efectuat către creditori sau alte persoane pot fi anulate în conformitate cu legislația falimentului. Aceasta include situații în care:

  • persoana în faliment a plătit o sumă de bani sau a transferat un activ unui creditor acordând preferință acestuia în raport cu ceilalți creditori față de care are datorii. OA poate solicita anularea unor astfel de plăți, efectuate în cei trei ani anteriori datei pronunțării falimentului. Dacă demersul OA este finalizat cu succes, suma în cauză va fi transferată în patrimoniul persoanei în faliment, în beneficiul tuturor creditorilor; [xii]
  • persoana în faliment a transferat sau a oferit unui terț un activ pentru o sumă mai mică decât valoarea justă de piață. În urma aprobării de către Înalta Curte (High Court) a cererii OA, aceste transferuri efectuate în termen de trei ani înaintea datei pronunțării falimentului pot fi anulate, iar diferența va fi restituită în patrimoniul persoanei în faliment, în beneficiul tuturor creditorilor;[xiii]
  • persoana în faliment a transferat un activ sau a efectuat o plată care poate fi considerată a fi o „tranzacție de evitare”, adică aceasta a avut intenția să evite includerea activului sau a sumei de bani în patrimoniu. În aceste cazuri se aplică două perioade de timp:
    • orice astfel de tranzacție efectuată în termen de trei ani înainte de pronunțarea falimentului poate fi anulată de OA în urma aprobării cererii sale la Înalta Curte (High Court) și
    • orice astfel de tranzacție efectuată în termen de cinci ani înainte de pronunțarea falimentului, cu condiția ca persoana în faliment să nu poată dovedi că era solvabilă în momentul tranzacției.[xiv]

În toate scenariile de mai sus, OA trebuie să dovedească, printr-o declarație pe proprie răspundere, în fața Înaltei Curți (High Court), că aceste tranzacții au fost efectuate efectiv, într-o manieră care să satisfacă Înalta Curte (High Court), în conformitate cu legislația; astfel, aceste tranzacții /transferuri ar urma să fie considerate a fi în detrimentul creditorilor patrimoniului persoanei în faliment.



[i] Consultați capitolul 3 secțiunile 59-64 (DSA) și capitolul 4 secțiunile 93-98 (PIA) din Legea insolvenței (Insolvency Act) 2012 (astfel cum a fost modificată) pentru Legislația privind certificatele de protecție (Protective Certificates - PC)

[ii] Secțiunea 115A din Legea insolvenței (Insolvency Act) din 2012 (astfel cum a fost modificată)

[iii] Consultați partea 5 din Legea insolvenței persoanelor fizice (Personal Insolvency Act) din 2012 pentru temeiul legal pentru practicienii în insolvența persoanelor fizice (Personal Insolvency Practitioner) și regulamentele din 2013 adoptate în temeiul Legii insolvenței persoanelor fizice (Personal Insolvency Act) din 2012 (Autorizarea și supravegherea practicienilor în insolvența persoanelor fizice) (S.I . nr. 209 din 2013) pentru criterii de calificare, standarde de reglementare și cerințe de autorizare.

[iv] Secțiunea 135 din Legea insolvenței persoanelor fizice (Personal Insolvency Act) din 2012 (astfel cum a fost modificată) și secțiunea 17 din prima anexă la Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată)

[v] Secțiunea 135 alineatul (2) din Legea insolvenței (Insolvency Act) din 2012 (astfel cum a fost modificată)

[vi] Secțiunea 61 și secțiunea 136 din Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată)

[vii] Secțiunea 87 (DSA) și secțiunea 120 (PIA) din Legea insolvenței (Insolvency Act) din 2012 (astfel cum a fost modificată)

[viii] Secțiunea 75 din Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată)

[ix] Secțiunea 81 și secțiunea 101 din Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată)

[x] Secțiunea 97 din Legea insolvenței (Bankruptcy Act) din 2012 (astfel cum a fost modificată)

[xi] Secțiunea 115 litera (a) din Legea insolvenței (Insolvency Act) din 2012 (astfel cum a fost modificată)

[xii] Secțiunea 57 din Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată)

[xiii] Secțiunea 58 din Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată)

[xiv] Secțiunea 59 din Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată)

Ultima actualizare: 15/12/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Grecia

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Procedura de insolvență poate fi introdusă împotriva comercianților și asociațiilor de persoane cu personalitate juridică care urmăresc un obiectiv economic.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Pentru a deschide procedura, trebuie depusă o cerere de către debitorul însuși, de către un creditor cu un interes juridic sau de către procurorul de pe lângă instanța de prim grad de jurisdicție (eisangeléas protodikón) dacă există considerente de interes public. Condițiile pentru deschiderea procedurii: (a) în cazul în care solicitantul este un creditor, debitorul trebuie să fi încetat plățile; (b) în cazul în care solicitantul este debitorul, este suficientă probabilitatea ca acesta să fie în imposibilitate de plată a datoriilor. Instanța stabilește data încetării plăților, care nu poate fi anterioară cu mai mult de doi ani datei de publicare a hotărârii. La cererea unei persoane cu un interes juridic, judecătorul din instanța competentă poate dispune orice măsură considerată necesară pentru prevenirea modificării activelor debitorului în detrimentul creditorilor. Astfel de măsuri încetează să se aplice automat odată cu pronunțarea hotărârii de declarare a insolvenței.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Masa bunurilor care face obiectul insolvenței (ptocheutikí periousía) include toate activele deținute de debitor, indiferent de locul în care sunt situate, la data declarării insolvenței. Aceasta nu include (a) activele care nu pot fi urmărite silit, și anume elementele care sunt absolut necesare pentru subzistența debitorului și a familiei sale și elementele de care debitorul are nevoie pentru a lucra în vederea întreținerii sale, sau (b) activele excluse prin dispoziții legale specifice. Aceasta nu include nici activele dobândite de debitor după declararea insolvenței.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Cu aplicabilitate de la declararea insolvenței, debitorul este lipsit în mod automat de dreptul de a gestiona, și anume de a administra și dispune de activele sale. Orice act de gestiune desfășurat de debitor fără acordul administratorului (sýndikos) este neexecutoriu. Activele vor fi gestionate de către administrator. Debitorul își poate asuma gestionarea propriilor active doar în situații excepționale, prevăzute de lege. Administratorul numit trebuie să fie un avocat cu o experiență minimă de cinci ani. Activitatea administratorului este supravegheată de către judecătorul-raportor (eisigitís dikastís). Unele activități ale administratorului necesită acordul instanței care soluționează cazul de insolvență („instanța competentă în materie de insolvență”, ptocheutikó dikastírio). Instanța competentă în materie de insolvență acționează în calitate de supraveghetor final responsabil cu conducerea procedurii de insolvență.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Declararea insolvenței nu afectează dreptul creditorului de a invoca o compensare față de o cerere reconvențională formulată de debitor, cu condiția întrunirii condițiilor de compensare înainte de declararea insolvenței. Orice interdicție de compensare se aplică și insolvenței.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Contractele bilaterale aflate în derulare la data declarării insolvenței și la care debitorul este parte rămân în vigoare, cu excepția cazului în care Codul insolvenței prevede altfel. Cu acordul judecătorului‑raportor, administratorul are dreptul de a executa orice contract aflat în derulare și de a le solicita contrapărților să îl execute. Contractele de durată vor rămâne în vigoare, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. Contractele financiare se exclud. Prevederile legislației în domeniul insolvenței nu afectează dreptul de reziliere conform legii sau contractului. Declararea insolvenței asigură temeiul pentru rezilierea contractelor de natură personală la care debitorul este parte. Administratorul poate transfera o relație contractuală la care debitorul este contraparte către un terț. Raportul de muncă încetează la declararea insolvenței.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

La declararea insolvenței, toate procedurile introduse de către creditorii individuali împotriva debitorului pentru satisfacerea sau îndeplinirea creanțelor ce fac obiectul insolvenței se suspendă automat, fără a aduce atingere prevederilor aplicabile creditorilor garantați pentru care suspendarea nu se aplică garanțiilor constituite pentru masa bunurilor. Totuși, acestor creditori li se poate aplica o suspendare de câteva luni, în anumite condiții. Mai exact, la declararea insolvenței, se interzic următoarele acțiuni: continuarea executării, introducerea de acțiuni în executare sau declarare, continuarea unor astfel de litigii, introducerea sau judecarea unor căi de atac și emiterea actelor de natură administrativă sau fiscală ori executarea acestora cu privire la masa bunurilor.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Litigiile pendinte la data declarării insolvenței vor fi continuate de administrator dacă debitorul are calitatea de creditor în cadrul acestora. Dacă este debitor, litigiile se suspendă și se respectă procedura de înscriere și verificare.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Creditorii trebuie să își înregistreze creanțele împotriva debitorului în registrul de insolvență (grammatéas ton ptocheúseon). Toți creditorii, indiferent de privilegii sau garanții, inclusiv cei ale căror creanțe sunt condiționale, formează adunarea creditorilor (synéleusi ton pistotón). Prima reuniune se convoacă prin hotărârea de declarare a insolvenței. Adunarea poate alege un comitet al creditorilor (epitropí pistotón) format din trei membri care, la rândul său, poate numi un reprezentant comun pentru toți membrii. Comitetul creditorilor format din trei membri va monitoriza desfășurarea procedurii de insolvență.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

La finalizarea inventarului cu bunurile mobile și imobile ale debitorului, administratorul poate consulta judecătorul‑raportor și îi poate cere acordul de a vinde bunurile sau elementele mobile incluse în masa bunurilor, însă doar pentru a acoperi nevoile curente. Doar la finalizarea verificării creditorilor și cu condiția să nu se accepte sau să se ratifice un plan de reorganizare a societății ori dacă această acceptare sau ratificare se anulează, administratorul poate lichida activele debitorului și poate distribui veniturile încasate către creditori dispunând fie de întreprindere în întregime, fie de activele sale în mod individual. Se poate dispune de bunurile imobile ale debitorului doar cu consimțământul instanței competente în materie de insolvență acordat la cererea administratorului și în urma unui raport din partea judecătorului‑raportor.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Toți creditorii debitorului își pot înregistra creanțele și documentele în registrul de insolvență indiferent dacă aceste creanțe sunt preferențiale și indiferent dacă sunt garantate. Creditorii incluși în procedura de insolvență sunt cei care, la data declarării insolvenței, au o creanță monetară contractuală împotriva debitorului care există deja și care se poate urmări în instanță. Nu se pot înregistra creanțe apărute după deschiderea procedurii de insolvență. Cheltuielile de judecată ale administratorului, costurile atrase de gestionarea masei bunurilor, remunerația administratorului și oricare alte creanțe raportate direct la masa bunurilor (omadiká pistómata) se scad în avans, după decizia de lichidare a masei bunurilor, și sunt satisfăcute înainte de clasificarea creditorilor debitorului.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Creanțele trebuie înregistrate în scris în registrul de insolvență, specificându-se tipul, cauza, data apariției etc. în decurs de o lună de la data publicării hotărârii ce declară insolvența în Buletinul notificărilor judiciare al fondului avocaților (Deltío Dikastikón Dimosieúseon tou Tameíou Nomikón). După expirarea termenului‑limită de înregistrare, creditorul mai poate introduce un act de opoziție (anakopí) solicitând verificarea creanței sale de către instanța competentă în materie de insolvență. Pentru verificare se aplică următoarele: (a) verificarea este realizată de către administrator în prezența judecătorului‑raportor la trei zile după expirarea termenului‑limită stabilit pentru înregistrarea creanțelor; (b) un creditor a cărui creanță este verificată poate participa la verificare fie personal, fie printr-un terț autorizat în mod corespunzător; (c) verificarea se realizează prin compararea documentelor creditorului cu evidențele și documentele debitorului; (d) judecătorul‑raportor întocmește un raport al verificării creditorilor; (e) în cazul în care există îndoieli, judecătorul‑raportor decide cu privire la admiterea creanței și o poate admite provizoriu; (f) în timpul verificării, se pot ridica obiecții de către debitor, administrator și creditorii ale căror creanțe au fost acceptate deja. Nu există o pagină de internet specială cu formularele specifice pentru procedura de mai sus. Totuși, există formulare specifice disponibile la registrul de insolvență din cadrul instanței de prim grad de jurisdicție (protodikeío).

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Odată luată decizia de lichidare a masei bunurilor, fără întârzieri nejustificate, administratorul întocmește o listă de distribuire și o transmite judecătorului‑raportor. Acesta din urmă va declara lista executorie și va solicita trimiterea acesteia prin poștă la biroul său. Distribuirea va ține cont de următoarele privilegii generale: (i) creanțele ce rezultă din toate tipurile de finanțări acordate pentru continuarea activității debitorului; (ii) creanțele pentru tratamentul medical și cheltuielile de înmormântare ale debitorului; (iii) creanțele pentru asigurarea hranei necesare; (iv) creanțele angajaților cu privire la raportul lor de muncă, onorariile avocațiale; (v) creanțele fermierilor; (vi) creanțele statului elen și ale autorităților locale; (vii) creanțele în numele fondului de garantare (synengyitikó) și privilegiile specifice ale creditorilor, și anume creanțele privilegiate cu privire la un bun mobil sau imobil al debitorului sau asupra unei sume de bani. Dacă se suprapun privilegiile în cazul încasărilor rezultate din înstrăinarea unui bun sau a unei sume de bani, se aplică mutatis mutandis prevederile corespunzătoare ale Codului de procedură civilă.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Debitorul sau administratorul poate transmite instanței competente în materie de insolvență un plan de reorganizare. Acesta trebuie să includă informații despre situația financiară a debitorului și soluția propusă de satisfacere a creditorilor, o descriere a măsurilor ce se vor întreprinde, precum schimbări organizaționale și planuri de afaceri, crearea de drepturi și clasificarea generală a fiecărui creditor etc. Instanța competentă în materie de insolvență va efectua automat o examinare preliminară a planului în decurs de 20 de zile de la depunere, putându-l respinge pe baza unor motive întemeiate prevăzute în lege. În cazul în care instanța nu respinge planul, aceasta stabilește un termen‑limită de minimum trei luni pentru acceptarea sau respingerea sa de către creditori și o dată la care creditorii trebuie să se reunească. Deliberarea și votul cu privire la plan au loc în prezența judecătorului‑raportor. Planul se acceptă prin majoritate specială. Planul de reorganizare acceptat de către creditori este trimis instanței spre ratificare. După pronunțarea unei hotărâri definitive cu privire la aprobarea planului, acesta devine obligatoriu pentru toți creditorii, indiferent de rangul acestora și dacă și-au înregistrat sau nu creanțele. Procedura de insolvență se închide. Creditorii pot introduce acțiuni în mod individual.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

La declararea închiderii procedurii de insolvență, deposedarea debitorului încetează, debitorul reia administrarea activelor sale și creditorii pot introduce acțiuni în mod individual. Mai exact, procedura de insolvență încetează la momentul lichidării activelor, iar administratorul va trimite un raport în decurs de o lună.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Costurile și cheltuielile aferente procedurii de insolvență se rețin din masa bunurilor.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Orice acțiune a debitorului din perioada cuprinsă între încetarea plăților și declararea insolvenței („perioada suspectă’’, ýpopti períodos) în detrimentul masei generale a creditorilor poate fi revocată (acțiune ce poate face obiectul revocării, práxeis dynitikís anáklisis) sau trebuie revocată (acțiune ce face obiectul revocării obligatorii, práxeis ypochreotikís anáklisis) sub rezerva termenelor și condițiilor stipulate în legea insolvenței. Administratorul sau, sub rezerva anumitor condiții, creditorul poate introduce în instanța competentă în materie de insolvență o acțiune având ca obiect revocarea. Oricine a dobândit activele debitorului în baza unei acțiuni revocate trebuie să le restituie în masa bunurilor.

Ultima actualizare: 13/02/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini spaniolă a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.

Insolvenţă/faliment - Spania

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Procedura de insolvență, denumită „concurso de acreedores” („adunarea creditorilor”), se aplică atât debitorilor care intră sub incidența dreptului civil, cât și comercianților, indiferent dacă sunt persoane fizice sau persoane juridice. Regulamentele care o reglementează sunt stabilite în textul reformat al Legii privind insolvența (Texto Refundido de la Ley Concursal), aprobat prin Decretul legislativ regal nr. 1/2020 din 5 mai 2020. Acest text reformat încorporează și clarifică modificările și caracteristicile speciale ale declarării insolvenței persoanelor fizice, introduse în legislația spaniolă privind insolvența prin Legea nr. 25/2015, astfel încât să permită eliberarea debitorilor de datoriile neachitate în cadrul procedurilor de insolvență.

Orice debitor poate fi declarat în stare de insolvență, indiferent dacă este persoană fizică (inclusiv minorii sau persoanele lipsite de capacitate juridică) sau persoană juridică, antreprenor sau consumator, deși legea conține anumite condiții în legătură cu tipul debitorului în cauză, în special în cazul societăților comerciale și al consumatorilor.

Persoanele juridice pot fi declarate în stare de insolvență, chiar dacă sunt în curs de lichidare. Este lipsit de relevanță dacă ele fac parte dintr-un grup de societăți, întrucât pot fi declarate în stare de insolvență una sau mai multe societăți care fac parte dintr-un grup, însă nu și grupul ca atare.

Procedura de insolvență poate fi deschisă cu privire la o succesiune, cu condiția ca aceasta să nu fi fost acceptată în mod necondiționat.

Autoritățile care reprezintă organizarea teritorială a statului, organismele din sectorul public și alte organisme de drept public nu pot fi declarate în stare de insolvență.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

2.1 Condiții de deschidere a procedurii de insolvență:

Legislația prevede că, în vederea deschiderii procedurii de insolvență, este necesar să fie îndeplinite anumite condiții prealabile de natură subiectivă și obiectivă:

A) Condiție prealabilă subiectivă: orice debitor poate fi declarat în stare de insolvență, indiferent dacă este persoană fizică sau persoană juridică, antreprenor sau consumator, deși legea conține anumite condiții în legătură cu tipul debitorului în cauză, în special în cazul societăților comerciale sau al consumatorilor.

Autoritățile care reprezintă organizarea teritorială a statului, organismele din sectorul public și alte organisme de drept public nu pot fi declarate în stare de insolvență.

B) Condiție prealabilă obiectivă: insolvența debitorului, definită ca incapacitatea de a-și achita datoriile în mod regulat.

2.2 Părțile care pot solicita deschiderea procedurii

În funcție de persoana care depune cererea de insolvență, și anume debitorul sau creditorii, cerințele cu privire la formularea cererii sunt diferite.

În cazul în care procedura de insolvență este solicitată de debitor (procedura de insolvență voluntară), acesta trebuie să justifice în fața instanței starea sa actuală de insolvență sau iminența apariției acestei stări; și anume faptul că acesta nu își poate plăti datoriile în mod regulat. În cazul în care insolvența este actuală, debitorul este obligat să solicite deschiderea procedurii de insolvență în termen de două luni din momentul în care cunoaște sau ar fi trebuit să cunoască starea sa de insolvență.

Cu toate acestea, potrivit legii, în acest interval de timp de două luni, debitorul poate să sesizeze instanța cu privire la faptul că negociază un acord cu creditorii săi în vederea refinanțării datoriei; în acest caz, termenul se suspendă în timpul negocierilor, iar creditorii nu pot iniția proceduri de executare silită separate împotriva activelor de care debitorul are nevoie pentru a-și desfășura activitatea pentru o perioadă de trei luni. După expirarea acestui termen, în cazul în care nu reușesc să ajungă la un acord cu creditorii, debitorii trebuie să solicite deschiderea procedurii de insolvență în termen de o lună.

Împreună cu cererea, debitorii trebuie să prezinte anumite documente, precum un raport asupra activității lor economice, un inventar al activelor, o listă a creditorilor în care indică garanțiile aferente creanțelor, o listă a salariaților și a conturilor acestora, în cazul în care aceștia sunt obligați să le păstreze.

Debitorii, care pot fi persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligați să solicite deschiderea procedurii de insolvență în cazul în care se află într-o stare actuală de insolvență, definită ca situația în care o persoană nu își poate plăti datoriile în mod regulat. Pe de altă parte, în cazul în care insolvența este iminentă (acesta nu există încă, dar se anticipează), debitorii au doar dreptul de a solicita pronunțarea unui ordin de insolvență.

Formularea cererii în fața instanței comerciale (juzgado de lo mercantil) trebuie să respecte anumite cerințe obligatorii prevăzute la articolele 6 și 7 din textul reformat al Legii privind insolvența: un raport privind cazierul financiar și juridic al debitorului; indicarea faptului dacă acesta desfășoară o activitate economică; în cazul în care este persoană juridică, aceasta trebuie să identifice acționarii săi, administratorii sau lichidatorii și contabilul oficial; inventarul activelor și al drepturilor, cu informațiile corespunzătoare pentru identificarea lor; lista alfabetică a creditorilor, indicând adresa acestora, precum și valoarea și scadența creanțelor și garanțiile existente; dacă este cazul, o listă a angajaților; în cazul în care debitorul este obligat să țină contabilitatea, acesta este obligat să prezinte registrele contabile; și, în cazul în care aparține unui grup de societăți, debitorul trebuie să indice acest lucru și să prezinte conturile consolidate ale grupului.

Debitorii au obligația de a colabora cu judecătorul competent cu judecarea procedurii de insolvență și cu administratorii judiciari, nu numai în sens pasiv, și anume în sensul de satisface cererile prezentate de aceștia, ci și în sensul activ al comunicării oricărui aspect important. Această obligație implică, de asemenea, obligația de prezentare (în fața instanței și a administratorilor judiciari), de colaborare și de informare. Aceste obligații se aplică debitorilor care sunt persoane fizice și directorilor de facto sau de jure ai persoanelor juridice, indiferent dacă aceștia ocupă funcția în prezent sau au ocupat această funcție în cursul celor doi ani precedenți. Nerespectarea acestei obligații generează prezumția de abatere intenționată sau de neglijență gravă, în scopul declarării insolvenței din culpă (în cazurile în care se aplică secțiunea vinovăției; și anume, ca urmare a aprobării unui concordat prejudiciabil sau a deschiderii procedurii de lichidare).

Debitorul poate fi declarat răspunzător pentru starea de insolvență și poate fi sancționat. Unul dintre scopurile procedurii de insolvență este de a analiza cauzele insolvenței și, în special, dacă comportamentul debitorului sau al altor persoane care îi sunt asociate în mod direct sau în mod indirect a contribuit la provocarea sau agravarea stării de insolvență. Aceasta presupune clarificarea răspunderii aferente folosind tabelul de sancțiuni prevăzut la articolele 455 și 456 din textul reformat al Legii privind insolvența.

2.3 Deschiderea procedurii și momentul în care procedura produce efecte:

Judecătorul trebuie să examineze documentația depusă și, în cazul în care insolvența sau insolvență iminentă este justificată, acesta trebuie să declare debitorul în stare de insolvență în aceeași zi în care a fost depusă cererea sau în ziua următoare. Dacă documentația depusă este incompletă, judecătorul poate acorda un singur termen de cinci zile pentru completarea acesteia.

De asemenea, deschiderea procedurii de insolvență poate fi solicitată de oricare dintre creditori, caz în care procedura de insolvență este obligatorie (concurso necesario). Creditorii care solicită un ordin de insolvență trebuie să prezinte elemente de probă privind starea de insolvență actuală a debitorului și trebuie să prezinte dovada unui titlu executoriu împotriva debitorului, care arată că nu au fost obținute suficiente active pentru recuperarea datoriei, sau trebuie să furnizeze dovezi, pe baza anumitor elemente de fapt, care conduc la prezumția de insolvență, cum ar fi: încetarea de către debitor a plății datoriilor în general; existența unui sechestru general asupra activelor debitorului; ascunderea sau lichidarea accelerată a activelor; sau neplata anumitor datorii (impozite, asigurări sociale, creanțe ale lucrătorilor).

În cazul în care deschiderea procedurii de insolvență este solicitată de un creditor, debitorul este citat și poate contesta ordinul de insolvență. În astfel de cazuri, judecătorul convoacă o ședință în care părțile pot prezenta elemente de probă cu anumite limitări, iar judecătorul trebuie să decidă dacă debitorul este sau nu este în prezent în stare de insolvență și, dacă este cazul, emite un ordin de insolvență. De asemenea, procedura se deschide în cazul în care debitorul achiesează la ordinul de insolvență, nu îl contestă sau nu se prezintă la ședință.

Debitorii care sunt persoane fizice în situații de insolvență actuală sau iminentă care au datorii estimate de maximum cinci milioane de euro pot solicita deschiderea unei proceduri pentru a ajunge la un acord de plată extrajudiciar. Persoanele juridice care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 631 din textul reformat al Legii privind insolvența pot proceda în același mod.

Decizia de deschidere a procedurii de insolvență își produce efectul imediat după pronunțare, chiar dacă este formulată o cale de atac.

2.4 Publicarea ordinului de insolvență:

Ordinul de insolvență trebuie să fie de preferință publicat prin intermediul mijloacelor electronice, iar un extras al deciziei trebuie publicat în Gazeta Oficială de Stat, deși judecătorul poate dispune publicarea sa în mai multe medii de informare, în cazul în care consideră că acest lucru este indispensabil.

2.5 Măsuri provizorii:

La solicitarea persoanei care solicită deschiderea procedurii de insolvență și, dacă este cazul, după ce a furnizat o garanție care să acopere eventualele datorii, aceasta, imediat ce judecătorul admite cererea, poate să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că activele debitorului nu sunt înstrăinate, în modul prevăzut de dreptul procedural general.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

3.1 Active care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței

Toate activele și drepturile deținute de către debitor la momentul ordinului de insolvență, precum și toate activele și drepturile pe care debitorul le dobândește sau care sunt recuperate în cursul procedurii, fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau din „activele care intră sub incidența procedurii”. Activele pe care legea le declară insesizabile sunt scutite.

Creditorii cu drepturi de preferință asupra navelor sau aeronavelor pot separa aceste active de masa bunurilor care face obiectul insolvenței prin măsurile permise de legislația în materie.

În cazul procedurilor de insolvență care implică debitori care sunt persoane fizice căsătorite, activele lor separate vor face parte din activele care intră sub incidența procedurii, iar în cazul în care aceștia au încheiat un acord cu privire la comunitatea de bunuri, activele comune vor fi de asemenea incluse, dacă sunt necesare pentru a acoperi obligațiile debitorului.

Procedura de insolvență nu implică întreruperea activității debitorului, acesta putând să continue activitatea societății sale, în conformitate cu acordul convenit pentru autorizarea sau suspendarea competențelor sale. În general, în cazurile de supraveghere a competențelor debitorului, în vederea administrării sau înstrăinării activelor este necesară o autorizație din partea administratorilor judiciari, însă este posibil ca anumite acte cu caracter general să fie autorizate în cazul în care fac parte din activitatea normală a societății. În principiu, până la aprobarea concordatului cu creditorii sau până la deschiderea procedurii de lichidare, activele nu pot fi grevate de sarcini în vederea finanțării societății aflate în stare de insolvență fără autorizare din partea instanței. Următoarea secțiune explică procedurile de suspendare sau de supraveghere a competențelor debitorului.

Jumătate din finanțarea obținută prin intermediul veniturilor noi sub formă de numerar în contextul unui proces de refinanțare este considerată creanță împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

4.1 Competențele debitorului

În principiu, punctul de plecare îl constituie distincția dintre procedura voluntară și procedura obligatorie (articolul 29). În primul caz, debitorul continuă să administreze și să dispună de activele sale și este supus supravegherii administratorului judiciar, având nevoie de autorizarea sau de acordul acestuia din urmă. În ceea ce privește procedura obligatorie, competențele debitorului legate de administrarea și de dreptul de dispoziție asupra activelor sunt suspendate, debitorul fiind înlocuit de administratorul judiciar. Reglementarea nu urmărește să sancționeze debitorul, ci scopul acesteia este mai degrabă să conserve activele și să protejeze rezultatul obținut în urma procedurii.

Cu toate acestea, condiția este ca debitorul să își continue activitatea economică, drept pentru care articolul 111 permite administratorului judiciar să stabilească un catalog de activități care, datorită naturii și valorii lor, sunt exonerate de măsurile de control necesare. Sistemul este flexibil, întrucât judecătorul poate să dispună, printr-o decizie motivată, suspendarea competențelor în cazul procedurilor voluntare și numai supravegherea, conform unei autorizații sau unui acord, în cazul procedurilor obligatorii, indicând riscurile pe care acesta speră să le evite și avantajele pe care speră să le obțină.

De asemenea, la cererea administratorului judiciar, acordul inițial privind limitarea sau schimbul de competențe poate fi modificat în orice etapă ulterioară, tot prin decizie motivată și după ascultarea debitorului (modificarea nu este automată), cu cerința ca această modificare să beneficieze de aceeași publicitate de care a beneficiat ordinul de insolvență.

Imediat după încheierea procedurii, ia sfârșit și limitarea competențelor. În caz contrar, aceasta se prelungește până la aprobarea concordatului cu creditorii, care poate stabili măsuri de limitare sau de interzicere a competențelor debitorului. În cazul în care procedura de insolvență se încheie prin lichidare, deschiderea acestei etape antrenează suspendarea competențelor debitorului.

Ca regulă generală, textul reformat al Legii privind insolvența urmărește ca bunurile debitorului care intră sub incidența procedurii de insolvență să rămână neschimbate; cu toate acestea, în anumite cazuri, este posibil ca unele dintre activele debitorului să fie vândute în cadrul procedurii de insolvență cu autorizarea judecătorului, care nu va fi necesară în unele cazuri. De asemenea, în cursul procedurii de insolvență, este posibilă vânzarea unităților de producție, în conformitate cu modalitățile prevăzute la articolele 215 et seq. din textul reformat al Legii privind insolvența.

Ca excepție de la regula generală privind continuitatea activității debitorului, se prevede că, la cererea administratorului judiciar și după ascultarea debitorului și a reprezentanților lucrătorilor, birourile debitorului pot fi închise sau activitatea sa poate fi suspendată. Atunci când aceasta presupune rezilierea, suspendarea sau modificarea colectivă a contractelor de muncă, judecătorul trebuie să procedeze conform normelor speciale.

Legea prevede de asemenea obligații specifice cu privire la conturile debitorului, iar efectele procedurii de insolvență asupra organelor de conducere ale persoanelor juridice aflate în stare de insolvență sunt reglementate separat.

4.2 Numirea și competențele administratorilor judiciari în cadrul procedurilor de insolvență:

Administratorul judiciar este o persoană sau un organism necesar care asistă judecătorul și este însărcinat cu gestionarea procedurii de insolvență. De îndată ce a fost deschisă procedura de insolvență, judecătorul dispune începerea fazei a doua a procedurii, care include toate elementele privind numirea, dispozițiile de reglementare, competențele și responsabilitățile administratorului judiciar.

Administratorul judiciar este ales dintre persoanele fizice și juridice înregistrate în mod voluntar în Registrul Public al Insolvenței (Registro Público Concursal), în conformitate cu condițiile stabilite de lege. În acest scop, se face o distincție între procedurile de insolvență de nivel mic, de nivel mediu și de nivel mare. Prima numire din listă se realizează prin tragere la sorți și, ulterior, prin rotație, cu excepția procedurilor de nivel mare, caz în care judecătorul poate desemna un administrator judiciar pe care îl consideră ca fiind cel mai potrivit, precizând motivele și în conformitate cu criteriile prevăzute de lege. În cazul procedurilor de insolvență care implică instituții de credit, judecătorul trebuie să desemneze un administrator judiciar dintre cei propuși de Fondul de restructurare ordonată a instituțiilor bancare (Fondo de Reestructuración Ordenada Bancaria). Instanța trebuie să numească administratorii judiciari dintre cei propuși de Comisia pentru piața națională a valorilor mobiliare (Comisión Nacional del Mercado de Valores), atunci când se confruntă cu proceduri care implică instituții care fac obiectul supravegherii acestei comisii, sau de Consorțiul de stabilire a despăgubirilor din asigurări (Consorcio de Compensación de Seguros), în cazul societăților de asigurare.

În mod normal, este numit doar un singur administrator judiciar. Cu titlu de excepție, în cadrul procedurilor de insolvență în care există motive de interes general care justifică acest lucru, judecătorul competent în materie de insolvență poate numi drept al doilea administrator judiciar un creditor din cadrul administrației publice sau un creditor care are calitatea de organism de drept public legat de respectiva administrație publică sau subordonat acesteia.

Articolele 57 et seq. din textul reformat al Legii privind insolvența stabilește în detaliu statutul juridic al administratorului, care își asumă următoarele tipuri de obligații: obligații de natură procedurală; obligații referitoare la debitor sau la organele sale de conducere; obligații în materie de forță de muncă; obligații referitoare la drepturile creditorilor; obligații legate de raport și de evaluare; obligațiile referitoare la realizarea sau lichidarea activelor; obligații de natură secretarială. Cea mai importantă obligație este să prezinte raportul prevăzut la articolul 292, la care trebuie să adauge o propunere de inventariere a activelor și lista creditorilor.

Remunerația administratorilor judiciari este stabilită de judecător în conformitate cu o grilă de onorarii, astfel cum este stabilită în Decretul regal nr. 1860/2004 din 6 septembrie 2004.

Administratorului judiciar numit trebuie să accepte funcția primită și acesta poate fi respins sau demis de judecător, dacă există motive întemeiate. De asemenea, administratorii pot să desemneze asistenți delegați care să îi ajute în exercitarea atribuțiilor lor.

4.3 Judecătorul competent în materie de insolvență

Competența de soluționare a procedurilor de insolvență corespunde domeniului dreptului comercial, ca ramură specializată a dreptului civil. Judecătorul declară insolvența și conduce procedura. Articolul 86ter din Legea organică nr. 6/1985 din 1 iulie 1985 privind puterea judecătorească (Ley Orgánica del Poder Judicial) instituie un catalog al competențelor care le revin judecătorilor instanțelor comerciale, inclusiv, în special, orice probleme care apar în domeniul procedurilor de insolvență.

Prin ordinul de insolvență sau înainte, ca măsură asigurătorie, judecătorul poate limita drepturile fundamentale ale debitorului. Aceste limitări pot include: (a) interceptarea comunicațiilor telefonice și poștale; (b) obligația de a locui în aceeași zonă în care se află adresa sa, cu posibilitate de arest la domiciliu; și (c) percheziția reședinței. În cazul în care debitorul este persoană juridică, aceste măsuri pot fi de asemenea adoptate în legătură cu toți directorii sau lichidatorii săi actuali, sau numai cu o parte a acestora, precum și în legătură cu cei care au îndeplinit aceste funcții în cursul celor doi ani precedenți.

La rândul lor, articolele 52 și 53 acordă competență „exclusivă și absolută” judecătorului competent în materie de insolvență pentru o serie de materii care privesc, în general, toate actele care vizează sau au un raport direct cu bunurile debitorului. De asemenea, judecătorul are competența de a lua decizii cu privire la suspendarea colectivă a contractelor de muncă, atunci când angajatorul este declarat în stare de insolvență, și de a se pronunța în acțiuni în răspundere îndreptate împotriva directorilor sau lichidatorilor societății aflate în stare de insolvență.

În ceea ce privește hotărârile preliminare, precum și exclusiv în scopul procesului de insolvență, competența judecătorului se extinde de asemenea la chestiunile administrative sau sociale legate direct de procedura de insolvență.

Legea privind insolvența stabilește norme privind competența judiciară internațională și teritorială și norme specifice privind cursul procedural care trebuie urmat, care prevalează asupra normelor legislației procedurale generale.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

După deschiderea procedurii de insolvență, nu poate avea loc nicio compensare a creanțelor sau a datoriilor debitorului. Cu toate acestea, compensarea este permisă dacă cerințele care stau la baza acesteia au fost îndeplinite înainte de pronunțarea ordinului de insolvență, chiar dacă decizia este emisă la un moment ulterior. Aceste cerințe sunt prevăzute în general la articolul 1196 din Codul civil (Código Civil) (reciprocitatea creanțelor, uniformitatea obligațiilor, precum și faptul că acestea trebuie să fie scadente și exigibile).

Procedura de insolvență cu un element de extraneitate este exceptată de la această regulă, dacă legea aplicabilă creanței reciproce a debitorului permite acest lucru în situațiile de insolvență.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

6.1 Efecte asupra contractelor la care debitorul este parte:

Textul reformat al Legii privind insolvența reglementează efectele procedurii de insolvență asupra contractelor încheiate de către debitor cu terți în temeiul articolelor 156 et seq., ale căror dispoziții afectează contractele a căror îndeplinire este pendinte înainte de pronunțarea ordinului de insolvență. Această chestiune este analizată în legătură cu contractele bilaterale, întrucât contractele unilaterale vor determina recunoașterea creanțelor creditorilor terți sau cererea ca respectivele creanțe să fie incluse în activele care intră sub incidența procedurii, astfel cum se prevede la articolul 157. Contractele încheiate cu administrațiile publice sunt reglementate prin lege administrativă specială.

Ca principiu general, articolul 156 stabilește că ordinul de insolvență în sine nu afectează contractele cu obligații reciproce care trebuie îndeplinite de debitor sau de cealaltă parte. Obligațiile debitorului se impută asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței. Toate despăgubirile rezultate din rezilierea sau rezoluțiunea contractelor sunt de asemenea considerate creanțe împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

Prin consolidarea validității acestor contracte, legea consideră lipsită de validitate orice clauză care acordă dreptul de a anula sau de a rezilia contractul numai din cauză că una dintre părți este declarată în stare de insolvență.

În cazul în care este în interesul procedurii de insolvență, administratorul judiciar (în caz de suspendare) sau debitorul (în caz de supraveghere) poate solicita rezilierea contractului de către judecătorul competent în materie de insolvență. În astfel de cazuri, judecătorul trebuie să citeze debitorul, administratorul judiciar și cealaltă parte contractuală pentru a se prezenta în fața instanței. În cazul în care se ajunge la un acord între cei care apar în fața instanței, instanța va emite un ordin de reziliere sau de rezoluțiune a contractului. În caz contrar, litigiul va fi soluționat prin intermediul unei proceduri de insolvență incidentale, iar judecătorul va decide cu privire la orice aspect legat de restituirea plăților și de despăgubiri, care vor fi imputate asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței și care pot fi, evident, semnificative în cazul în care suma este considerabilă.

6.2 Încetarea contractului din cauza neîndeplinirii obligațiilor contractuale:

Ordinul de insolvență nu aduce atingere încetării contractelor bilaterale din cauza încălcării ulterioare a obligațiilor contractuale de către oricare dintre părți. În cazul contractelor cu executare continuă, dreptul de reziliere poate fi exercitat și în cazul în care neîndeplinirea obligațiilor s-a produs înainte de ordinul de insolvență. Cu toate acestea, chiar și în cazul în care există motive de reziliere a contractului, judecătorul, ținând cont de interesele procedurii de insolvență, poate dispune executarea contractului, dispunând ca plățile scadente sau plățile care trebuie să fie efectuate de către debitor să fie imputate asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

Acțiunile în rezilierea contractelor trebuie să fie formulate în fața judecătorului competent în materie de insolvență, prin intermediul procedurii de insolvență incidentale. După admiterea cererii (și, prin urmare, încetarea convenită a contractului), eventualele obligații restante vor fi lipsite de validitate. În ceea ce privește obligațiile scadente, procedura de insolvență va include creanțele creditorilor care și-au îndeplinit obligațiile contractuale, dacă încălcarea obligațiilor contractuale de către debitor a avut loc înainte de ordinul de insolvență; în cazul în care această încălcare s-a produs ulterior, creanțele părților care și-au îndeplinit obligațiile vor fi imputate asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței. Creanțele vor include orice despăgubiri acordate pentru prejudicii.

Articolele 169 et seq. din textul reformat al Legii privind insolvența conțin dispoziții care reglementează efectele asupra contractelor de muncă, iar articolul următor reglementează efectele contractelor privind cadrele superioare de conducere (sic).

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

7.1 Interdicția formulării de noi acțiuni în constatare

Judecătorii instanțelor civile și ai instanțelor de dreptul muncii nu pot admite acțiuni care ar trebui să fie soluționate de judecătorul competent în materie de insolvență (în esență, cele îndreptate împotriva activelor debitorului).

În cazul în care printr-o eroare una dintre aceste acțiuni a fost admisă, se va dispune încetarea tuturor procedurilor și orice acte efectuate până în acel moment vor fi lipsite de validitate. Judecătorii din cadrul instanțelor comerciale trebuie de asemenea să se abțină să admită orice acțiuni formulate după deschiderea procedurii de insolvență și până la încheierea acesteia, dacă aceste acțiuni privesc creanțe referitoare la obligații comerciale împotriva directorilor societăților de capital aflate în stare de insolvență care și-au încălcat obligațiile, dacă există motive de lichidare.

7.2 Efectele ordinului de insolvență asupra procedurilor de executare și asupra procedurilor colective îndreptate împotriva activelor debitorului:

Regula generală este că, după deschiderea procedurii de insolvență, nu pot fi inițiate proceduri de executare individuale, judiciare sau extrajudiciare, iar procedurile administrative sau de recuperare a creanțelor fiscale împotriva activelor debitorului nu pot continua. În cazul în care această interdicție este încălcată, sancțiunea va fi declararea nulității acțiunii. Regula prevede două excepții în cazul cărora executarea poate continua, în pofida emiterii ordinului de insolvență și până la aprobarea planului de lichidare: (a) procedurile de executare administrative în care au fost emise ordine de poprire sau de instituire a unui sechestru; și (b) procedurile de executare în materie de dreptul muncii, care implică instituirea unui sechestru asupra activelor aparținând debitorului înainte de pronunțarea ordinului, și cu condiția ca activele puse sub sechestru să nu fie necesare pentru continuarea activității comerciale sau profesionale a debitorului.

În ceea ce privește procedurile de executare silită în curs, articolul 55 alineatul (2) prevede că acțiunile care sunt în curs de desfășurare trebuie să fie suspendat începând cu data ordinului de insolvență, deși creanțele corespunzătoare pot fi analizate în cadrul procedurii de insolvență.

Există norme speciale pentru executarea garanțiilor reale, care sunt prezentate în secțiunea următoare, întrucât aceasta implică o analiză a efectelor asupra anumitor creanțe.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

8.1 Efecte asupra acțiunii în constatare pendinte la momentul pronunțării ordinului de insolvență

Acțiunile în constatare care implică debitorul și care sunt pendinte la data ordinului de insolvență vor continua până la pronunțarea hotărârii definitive, deși, în pofida acestui fapt, acțiunile în despăgubire prin care persoanele juridice pretind despăgubiri de la organele lor de conducere, lichidatori sau auditori vor fi conexate procedurii de insolvență și își vor continua parcursul lor procedural.

Procedura de arbitraj: convențiile de arbitraj care implică debitorul își pierd validitatea pe parcursul derulării procedurii de insolvență (articolul 52); prin urmare, inițierea procedurilor de arbitraj este interzisă după data ordinului de insolvență. Cele care sunt în curs de desfășurare vor continua până la pronunțarea unei hotărâri arbitrale definitive.

8.2 Dreptul debitorului de a formula acțiuni:

Legea stabilește legitimitatea debitorului de a introduce acțiuni în conformitate cu competențele pe care le deține. În general, în cazul în care debitorul este sub administrare judiciară, administratorul judiciar este cel care are dreptul de a formula acțiuni care nu au un caracter personal; în cazul în care debitorul este sub supraveghere, acesta are dreptul să formuleze acțiuni cu autorizația corespunzătoare din partea administratorului judiciar, dacă acțiunile privesc bunurile debitorului. În cazul supravegherii, dacă administratorul judiciar consideră că introducerea unei acțiuni este recomandabilă în interesul procedurii de insolvență și debitorul nu procedează în acest sens, judecătorul poate autoriza administratorul să formuleze acțiunea respectivă.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

9.1 Participarea creditorilor la procedura de insolvență

Creditorii pot adresa o cerere în acest sens judecătorului competent în materie de insolvență, iar debitorul poate contesta această cerere, caz în care se organizează o ședință și instanța emite o decizie prin ordonanță. În cazul în care judecătorul deschide procedura de insolvență, aceasta va fi considerată „obligatorie”, ceea ce în mod normal înseamnă suspendarea drepturilor de administrare și de dispoziție ale debitorului cu privire la activele sale și înlocuirea acestuia cu administratorul judiciar.

În cazul în care procedura de insolvență a fost deschisă, creditorii beneficiază de o perioadă de o lună de la publicarea ordinului în Gazeta Oficială de Stat pentru a-și prezenta creanțele, iar administratorul judiciar are obligația să îi informeze pe fiecare dintre creditorii identificați în documentele debitorului cu privire la obligația de comunicare a creanțelor. Termenul nu este diferit pentru creditorii care au domiciliul în străinătate. Această comunicare trebuie formulată în scris și trebuie adresată administratorului judiciar; ea trebuie să identifice creanța pe baza informațiilor necesare privind valoarea, data la care s-a născut și data la care a devenit scadentă, caracteristicile și clasificarea preconizată ale creanței, iar în cazul în care se prezumă un drept de preferință special, trebuie indicate activele sau drepturile care fac obiectul plății și datele lor de înregistrare. De asemenea, trebuie incluse documente justificative. Aceste comunicări pot fi efectuate prin mijloace electronice.

Administratorul judiciar trebuie să decidă cu privire la includerea sau excluderea fiecărei creanțe și a valorii acesteia, precum și la clasificarea sa, pe o listă a creditorilor care va însoți raportul său. Creditorii care nu sunt mulțumiți de clasificarea sau de valoarea creanței sau de faptul că unele creanțe nu au fost incluse pot contesta raportul în termen de 10 zile prin formularea unei proceduri de insolvență incidentale, asupra căreia judecătorul se va pronunța printr-o hotărâre. Înainte de prezentarea raportului (în cele 10 zile înainte de prezentarea acestuia), administratorul judiciar va trimite o comunicare electronică către creditorii ale căror adrese le cunoaște, informându-i cu privire la proiectul de listă a creditorilor și la inventar. Creditorii care sunt nemulțumiți se pot adresa în scris administratorului judiciar pentru a remedia orice eroare sau pentru a li se furniza orice alte informații necesare.

Creditorii participă, de asemenea, la faza concordatului și la faza lichidării. În faza concordatului, aceștia pot prezenta o propunere de concordat și își pot exprima, de asemenea, adeziunea la propunerea inițială de concordat prezentată de debitor. În orice caz, ei vor fi convocați la adunarea creditorilor în care se va dezbate concordatul și se va vota aprobarea acestuia. În acest scop, este necesară prezența majorităților prevăzute la articolul 124 din Legea privind insolvența. Acest proces poate avea loc și sub formă scrisă, dacă numărul creditorilor este mai mare de trei sute.

Unii creditori pot contesta aprobarea concordatului (cei care nu participă la adunare sau cei care sunt lipsiți în mod nelegitim de dreptul lor de vot), iar după aprobare, creditorii pot invoca nerespectarea concordatului.

În faza de lichidare, creditorii pot prezenta observații cu privire la planul de lichidare prezentat de administratorul judiciar și cu privire la raportul final, înainte ca procedura de insolvență să fie declarată închisă.

În cadrul fazei de clasificare, creditorii au calitatea de parte și pot formula observații cu privire la raportul prezentat de administratorul judiciar și cu privire la avizul procurorului, însă aceștia nu pot să formuleze în mod legitim cereri de clasificare independente.

În sfârșit, în ceea ce privește închiderea procedurii de insolvență, creditorii pot să prezinte observații și împotriva închiderii procedurii în anumite cazuri.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

10.1 Înstrăinarea activelor incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței în faza inițială

Dat fiind că procedura de insolvență nu suspendă activitatea debitorului, după declararea stării de insolvență, debitorul poate continua să dispună de activele sale în conformitate cu acordul de supraveghere stabilit: dacă este sub supraveghere, acesta va face obiectul unei autorizații sau al unui acord din partea administratorului judiciar, iar dacă este sub administrare, administratorul judiciar va fi responsabil de înstrăinarea activelor sale.

În principiu, până la aprobarea concordatului sau până la începerea fazei de lichidare, activele incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu pot fi înstrăinate sau grevate de sarcini fără autorizarea judecătorului. Aceasta nu include: (a) vânzarea activelor pe care administratorul judiciar le consideră indispensabile pentru garantarea viabilității societății sau cerințele de numerar impuse de procedură; (b) vânzarea activelor care nu sunt necesare pentru continuarea activității debitorului, cu asigurarea că prețul corespunde în mod substanțial valorii atribuite activului în inventar; și (c) înstrăinarea activelor care sunt inerente continuării activității debitorului.

În acest ultim caz, atunci când debitorului nu i se suspendă dreptul de administrare și de dispoziție în legătură cu activele sale, administratorul judiciar poate stabili în prealabil măsurile sau operațiunile inerente activității comerciale sau afacerilor societății, pe care debitorul le poate efectua el însuși, în funcție de natura și valoarea acestora. De asemenea, debitorul poate să întreprindă el însuși aceste acțiuni din momentul pronunțării ordinului de insolvență, până în momentul în care administratorul judiciar își preia mandatul.

10.2 Înstrăinarea activelor incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței în faza de lichidare:

În procesul de lichidare există două etape principale:

(a) Administrarea operațiunilor de lichidare în conformitate cu un plan redactat de administratorul judiciar, care face obiectul observațiilor debitorului, ale creditorilor și ale reprezentanților lucrătorilor și care este supus aprobării instanței. Scopul legii este, ori de câte ori este posibil, de a proteja societatea comercială și, în acest sens, legea stabilește norme speciale pentru vânzarea unităților de producție. Planul poate fi contestat în fața judecătorului, iar operațiunile de lichidare trebuie să fie efectuate conform prevederilor planului. În cazul în care planul nu este aprobat, legea prevede norme implicite.

(b) Plata creditorilor, cu condiția ca plata să poată începe chiar dacă operațiunile de lichidare nu au fost finalizate.

Cu toate acestea, trebuie precizat că nu toate operațiunile de lichidare se desfășoară în acest stadiu al procedurii. Anumite active pot fi realizate în timpul fazei inițiale în alte scopuri decât plata creditorilor, ca de exemplu în următoarele cazuri: activele care intră sub incidența procedurii pot fi conservate cu scopul de a menține activitatea economică a debitorului; creditorii cu drepturi de preferință asupra navelor sau aeronavelor pot separa activele respective de masa bunurilor care face obiectul insolvenței în cadrul acțiunilor pe care au dreptul să le formuleze în temeiul legii speciale; și, în sfârșit, anumite proceduri de executare silită inițiate de creditori privilegiați individuali înainte de procedura de insolvență pot continua, astfel cum se întâmplă și în cazul procedurilor de executare administrative dacă ordinul de instituire a popririi sau a sechestrului a fost emis înainte de pronunțarea ordinului de insolvență.

Vânzarea de active în timpul lichidării se produce, în principiu, cu o libertate considerabilă, în conformitate cu prevederile planului de lichidare aprobat de judecător. De asemenea, administratorul judiciar are posibilitatea să angajeze o entitate specializată în vânzarea anumitor active, serviciile acestei entități fiind în mod normal suportate din propria sa remunerație. Cu toate acestea, reforma introdusă prin Legea nr. 9/2015 din 25 mai 2015 a stabilit norme obligatorii, în special în ceea ce privește activele și drepturile care fac obiectul unor creanțe privilegiate. În chestiunile care nu intră sub incidența planului, se aplică normele cu privire la înstrăinarea activelor din acțiunile în executare individuale care intră sub incidența procedurilor civile. În mod normal, activele sunt vândute prin intermediul unui sistem de vânzare directă, cu anumite garanții de publicitate în funcție de natura activului în cauză. De asemenea, este permisă cesiunea sau vânzarea către creditori care nu intră sub incidența dreptului public.

Legea stabilește norme specifice pentru vânzarea unităților de producție pe parcursul etapelor procedurii de insolvență (condusă de principiul protejării societății), astfel încât toate activele să fie transferate cu un singur contract de vânzare, iar pasivele aferente activității în cauză să fie transferate în baza unor norme speciale.

În principiu, vânzarea unităților de producție înseamnă transferul tuturor contractelor care sunt legate în mod instrumental de activitatea societății, însă nu și preluarea datoriilor apărute înainte de procedura de insolvență, cu excepția cazului în care cumpărătorii au legături cu debitorul sau a cazului în care se aplică normele de dreptul muncii referitoare la succesiunea afacerilor. În astfel de cazuri, judecătorul poate să își dea acordul ca respectivul cumpărător să nu își asume plata cuantumului salariilor sau al compensațiilor care erau scadente înainte de înstrăinare și ca acestea să fie acoperite din Fondul de garantare a salariilor (Fondo de Garantía Salarial). Pentru a asigura supraviețuirea întreprinderii, noul cumpărător și lucrătorii pot încheia acorduri de modificare a condițiilor colective de muncă.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

După deschiderea procedurii de insolvență, creanțele tuturor creditorilor, indiferent dacă sunt negarantate sau sunt privilegiate și indiferent de cetățenia și de domiciliul creditorilor, sunt incluse în pasivele debitorului. În această situație, pe baza principiilor par condicio creditorum și în conformitate cu „legea dividendelor” (ley del dividendo), scopul este acela de a oferi un tratament egal tuturor creanțelor în contextul stării de insolvență verificate a debitorului și atunci când este vorba despre stingerea tuturor datoriilor sale.

Există o distincție esențială inițială între creditorii implicați în procedura de insolvență și creditorii care nu sunt afectați de această procedură: creditorii înscriși la masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

Creanțele împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței sunt descrise la articolul 242 din textul reformat al Legii privind insolvența într-o listă restrânsă, în sensul că acele creanțe care nu sunt incluse sunt considerate creanțe care fac obiectul insolvenței. În principiu și în marea majoritate a cazurilor, acestea sunt creanțe generate ulterior ordinului de insolvență, ca rezultat al procedurii sau al continuării activității debitorului, sau creanțe generate de răspunderea extracontractuală. Cu toate acestea, sunt incluse și alte cazuri, precum creanțele salariale aferente ultimelor 30 de zile lucrătoare anterioare ordinului de insolvență, într-un cuantum care să nu depășească dublul salariului minim interprofesional garantat, și creanțele aferente obligației de întreținere a debitorului sau a persoanelor pe care acesta este obligat prin lege să le întrețină.

În alte cazuri, aceste creanțe rezultă din hotărârile pronunțate în cursul procedurii; de exemplu, pentru a stabili consecințele acțiunilor revocatorii sau ca urmare a încetării contractelor.

Jumătate din valoarea creanțelor rezultate din noile venituri sub formă de numerar acordate în cadrul unui acord de refinanțare poate fi considerată de asemenea creanță împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

În cazul procedurii de lichidare, creanțele care i-au fost acordate debitorului în contextul unui concordat și în conformitate cu dispozițiile articolului sunt, de asemenea, creanțe împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

Creanțele împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței sunt „predeductibile”; ceea ce înseamnă că acestea au prioritate față de alte creanțe și că nu sunt afectate de suspendarea acumulării dobânzilor.

Creanțe salariale pentru ultimele 30 de zile lucrătoare trebuie să fie plătite imediat. Restul de creanțe împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței sunt plătite pe măsură ce ajung la scadență, însă administratorul judiciar poate modifica această regulă dacă este necesar în interesul procedurii de insolvență și dacă există suficiente active pentru plata tuturor creanțelor împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

Cu toate acestea, legea stabilește norme specifice (articolul 473) pentru cazurile în care activele debitorului pot să nu fie suficiente pentru a plăti creanțele împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței. În astfel de cazuri, închiderea procedurii de insolvență este obligatorie. În cazul în care administratorul judiciar prevede acest lucru, el trebuie să informeze judecătorul și trebuie să procedeze la plata creanțelor împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței, în funcție de ordinea specifică.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

În cazul în care procedura de insolvență a fost deschisă, creditorii beneficiază de o perioadă de o lună de la publicarea ordinului în Gazeta Oficială de Stat pentru a-și prezenta creanțele, iar administratorul judiciar are obligația să îi informeze pe fiecare dintre creditorii identificați în documentele debitorului cu privire la obligația de comunicare a creanțelor. Nu există un formular special în acest scop. Nu există un termen diferit pentru creditorii domiciliați în străinătate, deși se vor aplica dispozițiile articolelor 53 și 55 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență.

Comunicarea creanței trebuie formulată în scris și trebuie adresată administratorului judiciar; ea trebuie să identifice creanța pe baza informațiilor necesare privind valoarea, data la care s-a născut și data la care a devenit scadentă, caracteristicile și clasificarea preconizată ale creanței, iar în cazul în care se prezumă un drept de preferință special, trebuie indicate activele sau drepturile care fac obiectul plății și datele lor de înregistrare. De asemenea, trebuie incluse documente justificative. Aceste comunicări pot fi efectuate prin mijloace electronice.

Administratorul judiciar trebuie să decidă cu privire la includerea sau excluderea fiecărei creanțe și a valorii acesteia, precum și la clasificarea sa, pe o listă a creditorilor care va însoți raportul său. Creditorii care nu sunt mulțumiți de clasificarea sau de valoarea creanței sau de faptul că unele creanțe nu au fost incluse pot contesta raportul în termen de 10 zile prin formularea unei proceduri de insolvență incidentale, asupra căreia judecătorul se va pronunța printr-o hotărâre. Înainte de prezentarea raportului (în cele 10 zile înainte de prezentarea acestuia), administratorul judiciar va trimite o comunicare electronică către creditorii ale căror adrese le cunoaște, informându-i cu privire la proiectul de listă a creditorilor și la inventar. Creditorii care sunt nemulțumiți se pot adresa în scris administratorului judiciar pentru a remedia orice eroare sau pentru a li se furniza orice alte informații necesare.

În cazul în care creditorii nu își comunică în timp util creanțele, ele mai pot fi incluse pe listă de către administratorul judiciar sau de către judecător în momentul în care se soluționează contestațiile împotriva listei creditorilor, însă acestea vor avea statut de creanțe subordonate. Cu toate acestea, creanțele prevăzute la articolul 86 alineatul (3), creanțele care rezultă din documentele debitorului, creanțele înregistrate într-un titlu executoriu, creanțele garantate printr-o garanție reală înregistrată într-un registru public, creanțele care sunt înregistrate în alt mod în procedura de insolvență sau în alte proceduri judiciare, precum și creanțele a căror verificare este solicitată din partea administrațiilor publice nu vor fi subordonate din aceste motive și vor fi clasificate în mod corespunzător.

Creanțele comunicate după termen, care nu îndeplinesc nici aceste criterii pentru includerea în listă, pierd orice posibilitate de a fi plătite în cadrul procedurii de insolvență.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Legea prevede o clasificare a creanțelor din cadrul procedurilor de insolvență în trei categorii (articolul 269): privilegiate, negarantate și subordonate. Creanțele privilegiate sunt, la rândul lor, subîmpărțite în creanțe privilegiate speciale și creanțe privilegiate generale și apoi în diferite clase, în conformitate cu modalitățile prevăzute la articolul 287. Clasificarea creanțelor din Legea privind insolvența funcționează în mod automat. Categoria creanțelor negarantate este reziduală: toate creanțele care nu intră în celelalte două categorii de creanțe privilegiate sau de creanțe subordonate sunt creanțe negarantate.

(a) Creanțele privilegiate speciale (articolul 270) includ: Creanțele privilegiate speciale includ:

1. Creanțele garantate cu o ipotecă imobiliară, cu o obligațiune garantată cu ipotecă imobiliară sau cu o sarcină înregistrată asupra activelor sau drepturilor ipotecate sau gajate.

2. Creanțele garantate printr-o garanție reală mobiliară asupra veniturilor obținute din bunul grevat de sarcini.

3. Creanțele din credite asupra activelor fixe, inclusiv creanțele lucrătorilor asupra obiectelor fabricate de ei în timp ce acestea se află în proprietatea sau în posesia debitorului.

4. Creanțele asupra plăților de leasing financiar sau asupra achizițiilor la prețuri fixe de bunuri mobile sau imobile, în beneficiul locatorilor sau al vânzătorilor și, dacă este cazul, al garanților financiari, sau asupra activelor închiriate sau vândute cu rezervarea proprietății, cu o interdicție de înstrăinare sau cu o condiție ulterioară în caz de neplată.

5. Creanțele garantate cu titluri de valoare, reprezentate în intrările contabile, asupra titlurilor de valoare grevate cu sarcini.

6. Creanțele garantate printr-un drept de garanție reală mobiliară stabilit în documente publice asupra activelor sau drepturilor grevate cu sarcini care sunt în posesia creditorului sau a unui terț.

Privilegiul special va avea incidență doar asupra acelei părți a creanței care nu depășește valoarea garanției respective înregistrate în lista creditorilor. Valoarea creanței care depășește cuantumul recunoscut ca beneficiind de privilegiu special va fi clasificată în funcție de natura acestuia.

B) Creanțele privilegiate generale (articolul 280) includ:

1. Creanțele salariale care nu beneficiază de privilegiu special, din suma care rezultă din înmulțirea cu trei a salariului minim interprofesional garantat cu numărul de zile de salariu în așteptarea plății; despăgubirile care rezultă din rezilierea sau rezoluțiunea contractelor, din suma corespunzătoare valorii minime legale calculate pe o bază care să nu depășească triplul salariului minim interprofesional garantat; compensațiile în caz de accidente la locul de muncă și boli profesionale, acumulate dinainte de pronunțarea ordinului de insolvență.

2. Sumele corespunzătoare impozitelor și contribuțiilor sociale reținute la sursă datorate de debitor în conformitate cu o obligație legală.

3. Creanțele persoanelor fizice care decurg din activități independente și cele care le revin autorilor pentru cesiunea drepturilor de exploatare a operelor care fac obiectul protecției proprietății intelectuale, acumulate în cursul celor șase luni anterioare pronunțării ordinului de insolvență.

4. Creanțele fiscale și alte creanțe de drept public, precum și creanțele aferente contribuțiilor sociale care nu beneficiază de un privilegiu special. Acest drept de privilegiu poate fi aplicat în cazul a până la 50 % din totalul creanțelor deținute de autoritatea fiscală și, respectiv, din totalul creanțelor deținute de sistemul de securitate socială.

5. Creanțe aferente răspunderii civile extracontractuale.

6. Creanțele care decurg din noile venituri sub formă de numerar acordate în contextul unui acord de refinanțare care îndeplinește condițiile stabilite la articolul 71 alineatul (6) și din valoarea care nu este recunoscută drept creanță împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

7. Până la 50 % din valoarea creanțelor deținute de creditorul care a solicitat deschiderea procedurii de insolvență și care nu sunt considerate subordonate.

C) Creanțele subordonate sunt prevăzute la articolul 281:

1. Creanțele care au fost comunicate târziu, cu excepția cazului în care acestea se referă la creanțe în temeiul recunoașterii forțate sau rezultate în urma hotărârilor judecătorești.

2. Creanțele care, pe baza acordului contractual, sunt subordonate.

3. Creanțele rezultate din suprataxe și dobânzi.

4. Creanțele rezultate din amenzi și sancțiuni.

5. Creanțele deținute de orice persoană care are o relație specială cu debitorul în condițiile stabilite în prezenta lege.

6. Creanțele apărute din acțiuni revocatorii din cauza constatării că o persoană a acționat cu rea-credință în actul contestat.

7. Creanțele rezultate din contracte cu obligații reciproce sau, în cazul reintegrării, în situațiile prevăzute în dispoziție.

13.1 Plata creanțelor

Plata creanțelor privilegiate speciale este suportată din activele și drepturile care intră sub incidența procedurii, indiferent dacă acestea fac obiectul executării individuale sau colective. Există norme speciale cu privire la aceste creanțe, care autorizează administratorul judiciar să le plătească din masa bunurilor care face obiectul insolvenței fără realizarea unor active specifice, degrevând sarcinile aferente acestora. De asemenea, este posibil ca activele să fie vândute grevate de sarcina existentă, iar cumpărătorul să își asume obligațiile debitorului. Pentru vânzarea acestor active, legea stabilește norme specifice la articolele 429 et seq..

Creanțele privilegiate generale sunt plătite în funcție de rangul acestora și pe baza unui sistem pro rata pentru fiecare categorie în parte. După aceea, sunt plătite creanțele negarantate, deși ordinea plăților poate fi modificată de judecător la cererea administratorului judiciar și în anumite condiții. Creanțele negarantate sunt plătite pe o bază pro rata și în funcție de lichiditate activelor incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

Creanțele subordonate sunt plătite ultima dată potrivit ordinii prevăzute la articolul 309.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

14.1 Procedura de reorganizare

Procedura de reorganizare” se poate referi la două situații diferite: concordatul creditorilor, ca modalitate de încheiere a procedurii de insolvență, și posibilitatea ca debitorul să evite procedura de insolvență prin reorganizarea datoriilor sau printr-un acord de restructurare cu creditorii săi. Ambele situații sunt reglementate în Legea privind insolvența.

(A) Concordatul creditorilor

După etapa inițială a procedurii de insolvență, atunci când activele și pasivele care fac obiectul proceduri au fost stabilite definitiv, există două soluții posibile: concordatul creditorilor sau lichidarea. Realizarea unui concordat al creditorilor are prioritate, întrucât legea prevede că etapa concordatului trebuie să fie întotdeauna deschisă dacă debitorul nu a solicitat deschiderea unei proceduri de lichidare.

Atât debitorul, cât și creditorii care depășesc o cincime din pasivele sale pot prezenta o propunere de concordat după finalizarea etapei inițiale. Debitorul este de asemenea autorizat să trimită un proiect de concordat preventiv, deși unii debitori nu beneficiază de această opțiune (debitorii condamnați pentru anumite infracțiuni și cei care nu transmit conturile atunci când sunt obligați să facă acest lucru).

Proiectul de concordat preventiv are drept scop încheierea unui acord rapid între debitor și creditorii săi, fără a mai fi necesar să se epuizeze toate fazele procedurii de insolvență. Pentru ca proiectul să poată fi procesat, acesta trebuie să fie subscris de un anumit procent de creditori. De îndată ce va fi prezentat, proiectul trebuie să fie evaluat de către administratorul judiciar și restul creditorilor poate să subscrie la el; dacă se întrunesc majoritățile necesare, judecătorul va pronunța o hotărâre privind aprobarea concordatului prezentat.

Desfășurarea normală a fazei concordatului începe cu o hotărâre judecătorească care încheie faza inițială; în aceasta, judecătorul va stabili o dată pentru adunarea creditorilor, deși, în cazul în care numărul de creditori depășește trei sute, procesul se poate desfășura în scris. Începând din acest moment, pentru debitor și creditorii săi începe să curgă termenul în care trebuie să își prezinte proiectele lor de concordat, care trebuie să aibă un conținut minim de bază. În cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile, judecătorul va accepta proiectele, care vor fi trimise administratorului judiciar pentru evaluare.

Adunarea creditorilor va fi prezidată de judecător și, pentru ca aceasta să poată fi considerată în mod valabil convocată, este necesar să se prezinte creditorii care reprezintă mai mult de jumătate din creanțele negarantate. Debitorul și administratorul judiciar sunt obligați să participe. În cadrul adunării, proiectele de concordat vor fi dezbătute și votate, iar pentru a fi aprobate, acestea trebuie să obțină majoritățile prevăzute la articolul 124 din lege, în funcție de conținutul lor. În continuare, judecătorul va pronunța o hotărâre prin care aprobă proiectul acceptat de adunarea creditorilor; administratorul judiciar și creditorii care nu au participat la adunarea creditorilor sau au fost lipsiți de dreptul de a contesta proiectul au la dispoziție o procedură preliminară.

Concordatul intră în vigoare de la data hotărârii prin care a fost aprobat și, din momentul respectiv, procedura de insolvență nu mai produce efecte, locul acestora fiind luat de efectele concordatului. De asemenea, rolul administratorului judiciar ia sfârșit. Concordatul este obligatoriu pentru debitor și pentru creditorii subordonați și chirografari, precum și pentru creditorii privilegiați că au votat în favoarea proiectului. De asemenea, acesta poate obliga creditorii privilegiați în funcție de majoritățile atinse în aprobarea sa. Odată ce concordatul a fost pus în aplicare, judecătorul va trebui să constate acest fapt și să dispună închiderea procedurii de insolvență.

În cazul în care concordatul nu este respectat, orice creditor poate solicita judecătorului să constate această nerespectare.

(B) Reorganizarea datoriilor prin acorduri de refinanțare pentru evitarea procedurii de insolvență

Experiența dobândită de la publicarea Legii privind insolvența a evidențiat eșecul procedurii de insolvență ca o modalitate de a asigura continuitatea activității comerciale pe baza soluției convenite. Prin urmare, Recomandarea Comisiei din 12 martie 2014 privind o nouă abordare a eșecului în afaceri și a insolvenței a recomandat statelor membre să adopte măsuri pentru evitarea procedurii de insolvență prin acorduri de refinanțare a datoriilor încheiate între debitor și creditori. În cadrul celor mai recente reforme ale Legii privind insolvența, legiuitorul spaniol a introdus patru tipuri de măsuri în acest sens: (a) instituirea unui sistem de comunicare prealabilă pentru a permite debitorului să informeze judecătorul instanței comerciale că a început negocierile cu creditorii săi în vederea ajungerii la un acord de refinanțare, care suspendă obligația de a solicita deschiderea procedurii de insolvență și permite suspendarea măsurilor de executare individuale în anumite cazuri și pentru o anumită perioadă; (b) stabilirea mecanismelor de protecție pentru a proteja acordurile de refinanțare împotriva acțiunilor revocatorii; (c) instituirea unei proceduri de aprobare oficială pentru acordurile de refinanțare oficiale pentru a consolida efectele acestora; și (d) măsuri de stimulare pentru conversia datoriei în acțiuni. În această secțiune, ne concentrăm asupra reglementării privind aprobarea judiciară a acordurilor de refinanțare, cuprinse în a patra dispoziție suplimentară din Legea privind insolvența.

Acordurile de refinanțare semnate de creditorii care reprezintă cel puțin 51 % din datoriile financiare pot fi aprobate de instanță. Legislația stabilește norme specifice cu privire la calculul procentelor datoriilor financiare și cu privire la împrumuturile sindicalizate.

Acest proces presupune depunerea de către debitor sau de către creditori a unei cereri însoțite de un certificat din partea auditorului care confirmă participarea majoritățile necesare în fiecare caz în parte, în funcție de nivelul de protecție urmărit, cu cel puțin 51 % din datoriile financiare. Judecătorul va examina cererea și, în cazul în care este admisă, acesta va emite un ordin prin care declară suspendarea acțiunilor de executare silită individuale în cursul procedurii de aprobare.

După publicarea ordinului de aprobare, începe să curgă un termen de 15 zile în care creditorii financiari disidenți pot să conteste acest ordin. Singurele motive pentru contestație sunt fie lipsa de conformitate cu cerințele de formă, fie caracterul disproporționat al sacrificiului cerut. Contestațiile se soluționează în cadrul unei proceduri de insolvență incidentale care implică debitorul și restul creditorilor care sunt parte la acord și se pronunță o hotărâre care nu poate fi atacată cu nicio cale de atac. De asemenea, se prevede în mod expres că, în ceea ce privește efectele acordului aprobat de instanță, care sunt valide începând din ziua următoare datei publicării hotărârii în Gazeta Oficială de Stat, instanța poate dispune anularea popririi sau a sechestrului instituit prin intermediul unor proceduri de executare individuale asupra datoriilor care fac obiectul acordului de refinanțare.

Efectele aprobării instanței judecătorești nu se limitează, printr-o derogare de la principiul relativității contractelor, la prelungirea efectelor extinderii convenite. Efectul general este protecția împotriva acțiunilor revocatorii, însă extinderea efectelor asupra creditorilor disidenți va depinde de procentul de aprobare. Astfel: (a) protecția creditorilor cu garanții reale este eliminată; (b) efectele acordului sunt adaptate pe baza majorităților atinse în aprobarea sa și în raport cu aspectul dacă creanța este sau nu este efectiv acoperită de garanția reală.

Creditorii cu creanțe financiare care nu au semnat acordul, dar care sunt afectați de aprobarea instanței, își vor păstra drepturile față de creanțele pe care le dețin în solidar cu debitorul și față de fidejusori sau de garanți, care nu pot invoca acceptarea acordului de refinanțare sau efectele aprobării instanței. În ceea ce privește creditorii financiari care au semnat acordul, menținerea efectelor acestuia pentru fidejusori sau garanți va depinde de ceea ce s-a convenit în cadrul raporturilor lor juridice respective.

Orice creditor, indiferent dacă a semnat sau nu a semnat acordul, poate solicita instanței care a aprobat acordul o declarație de neconformitate, prin intermediul unei proceduri de insolvență incidentale. Hotărârea nu poate fi atacată. În cazul în constatării neconformității, creditorii pot solicita deschiderea procedurii de insolvență sau pot iniția proceduri de executare individuale.

În cazul în care asupra creanțelor care fac obiectul acordului se exercită drepturi de garanție reală, și cu excepția cazului în care s-a convenit altfel, creditorul poate intra în posesia sumelor obținute în anumite condiții.

14.2 Scutirea de la plata creanțelor neachitate pentru debitorii care sunt persoane fizice

Legea nr. 25/2015 din 28 iulie 2015 a introdus în Legea privind insolvența așa-numitul mecanism „a doua șansă”, la noul articol 178bis.

Dispoziția scutește persoanele fizice de la norma generală prevăzută de articolul 178 alineatul (2), în conformitate cu care, în cazul închiderii procedurii de insolvență din cauza lichidării sau din cauza insuficienței activelor care fac obiectul procedurii, debitorii care sunt persoane fizice răspund pentru plata creanțelor rămase.

Pentru a beneficia de această scutire, debitorul trebuie să fi acționat cu bună-credință, în legătură cu care se aplică următoarele cerințe:

1. s-a constatat că starea de insolvență nu se datorează culpei;

2. debitorul nu a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru infracțiuni contra patrimoniului, pentru fraudă sau pentru infracțiuni financiare, pentru infracțiuni de fals, pentru infracțiuni împotriva administrației fiscale și a sistemului de securitate socială sau împotriva drepturilor lucrătorilor în cursul celor 10 ani care precedă ordinul de insolvență;

3. îndeplinind cerințele prevăzute la articolul 231, debitorul a încheiat sau cel puțin a încercat să încheie un acord de plată extrajudiciar;

4. debitorul a plătit integral creanțele împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței și creanțele privilegiate care fac obiectul insolvenței și, dacă nu a încercat să ajungă la un acord de plată extrajudiciar preliminar, cel puțin 25 % din valoarea creanțelor negarantate care fac obiectul insolvenței;

5. ca alternativă la punctul anterior:

i) debitorul prezintă un plan de plăți;

ii) a respectat obligațiile de colaborare cu judecătorul și cu administratorul judiciar;

iii) nu a beneficiat de această scutire în ultimii 10 ani;

iv) nu a respins o ofertă de muncă potrivită competențelor sale în cei patru ani anteriori ordinului de insolvență;

v) acceptă în mod explicit, în cererea de scutire de la plata creanțelor neachitate, ca accesul său la scutire să fie înregistrat în secțiunea specială din Registrul public al insolvenței pentru o perioadă de cinci ani.

Pentru acordarea acestei scutiri, este necesar să se inițieze o procedură la cererea debitorului, care implică participarea administratorul judiciar și a creditorilor care sunt parte la acțiune. Debitorul este obligat să prezinte un plan de plăți pentru creanțele care sunt excluse de la scutire, care trebuie plătite într-o perioadă de maximum cinci ani.

După expirarea termenului stabilit pentru respectarea planului de plăți, fără ca scutirea să fi fost revocată, judecătorul competent în materie de insolvență va emite, la cererea debitorului, un ordin definitiv de acordare a scutirii de la plata creanțelor neachitate în cursul procedurii de insolvență. De asemenea, judecătorul poate să dispună, în funcție de împrejurările cauzei și în urma unei ședințe cu creditorii, scutirea definitivă de la plata creanțelor neachitate a debitorilor care nu au respectat în totalitate planul de plăți, dar au alocat cel puțin jumătate din venitul obținut (neconsiderat nesesizabil) pe parcursul perioadei de cinci ani de la acordarea provizorie a scutirii sau un sfert din acest venit atunci când debitorul îndeplinește condițiile prevăzute de legislația privind protecția debitorilor ipotecari lipsiți de resurse în ceea ce privește venitul familial și în special împrejurările familiale vulnerabile.

Toate creanțele negarantate și subordonate care sunt neachitate la data închiderii procedurii de insolvență vor intra sub incidența scutirii, cu excepția creanțelor de drept public și a creanțelor privind obligațiile de întreținere. În ceea ce privește creanțele privilegiate speciale, scutirea va avea incidență asupra părții acestor creanțe care nu a putut fi acoperită prin executarea garanției reale.

Scutirea poate fi revocată la cererea oricărui creditor înscris la masa bunurilor care face obiectul insolvenței dacă, în termen de cinci ani de la acordare, se constată existența unor venituri, active sau drepturi nedivulgate care aparțin debitorului.

Revocarea mai poate fi solicitată dacă, în termenul stabilit pentru respectarea planului de plăți: (a) debitorul se află într-una dintre împrejurările care, în conformitate cu dispozițiile articolului 178bis alineatul (3), se opun acordării scutirii de la plata creanțelor; (b) dacă este cazul, obligația de a plăti datoriile care nu fac obiectul scutirii nu este respectată în conformitate cu conținutul planului de plăți; sau (c) situația financiară a debitorului se ameliorează în mod substanțial datorită unei moșteniri, unui legat sau unei donații sau jocurilor de noroc astfel încât ar putea plăti toate datoriile restante, fără a aduce prejudicii obligațiilor sale de întreținere.

În cazul în care instanța dispune revocarea scutirii, creditorii reintră în întregime în dreptul de a lua măsuri împotriva debitorului cu scopul de a executa creanțele rămase neplătite la închiderea procedurii de insolvență.

14.3 Închiderea procedurii de insolvență

Cauzele pentru închiderea procedurii de insolvență sunt prevăzute la articolul 465 din textul reformat al Legii privind insolvența. În esență, procedura de insolvență se închide pentru următoarele motive:

(a) ordinul de insolvență este revocat de instanța provincială (Audiencia Provincial);

(b) este declarată conformitatea cu concordatul;

(c) se constată că activele care fac obiectul procedurii sunt insuficiente pentru a plăti creanțele împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței;

(d) se constată plata tuturor creanțelor recunoscute sau satisfacerea integrală a creditorilor prin alte mijloace;

(e) după faza inițială, toți creditorii abandonează sau renunță la acțiune.

Închiderea trebuie aprobată de judecător, iar părțile interesate au la dispoziție o procedură pentru contestarea acesteia. Legea prevede dispoziții speciale în cazul închiderii procedurii de insolvență din cauza insuficienței activelor debitorului atunci când se dorește plata creanțelor împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței. Acest lucru poate fi verificat chiar împreună cu cererea de deschidere a procedurii formulată de debitor, caz în care judecătorul va declara deschiderea procedurii de insolvență și închiderea acesteia în aceeași decizie și în același timp.

În cazul declarării închiderii procedurii de insolvență, toate limitările privind competențele debitorului încetează. În cazul în care debitorul este persoană fizică, legea stabilește norme speciale pentru ca acesta să beneficieze de scutire de la plata creanțelor care nu au fost achitate în cursul procedurii de insolvență. Cerințele pentru această scutire sunt stabilite la articolele 486 et seq.. Debitorul trebuie să fi acționat cu bună-credință și trebuie să îndeplinească anumite obligații. Debitorul trebuie să solicite personal această scutire și atât administratorul judiciar, cât și creditorii pot formula observații. Scutirea poate fi revocată în anumite cazuri, precum, de exemplu, în cazul în situația financiară a debitorului se îmbunătățește sau în cazul în care acesta nu respectă planul de plăți pe care s-a angajat să îl respecte pentru a plăti creanțele care nu intră sub incidența scutirii.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

În cazul închiderii procedurii de insolvență a persoanelor juridice ca urmare a lichidării, acestea își pierd personalitatea juridică.

În cazul în care închiderea are loc în temeiul punerii în aplicare a concordatului, creditorilor li se vor plăti creanțele în conformitate cu dispozițiile acestuia. Creditorii privilegiați care nu au semnat concordatul creditorilor pot continua sau pot iniția proceduri de executare individuale, în anumite împrejurări.

În cursul punerii în aplicare a concordatului creditorilor, este de asemenea posibil ca debitorul să își piardă personalitatea juridică printr-un proces de modificare structurală, care a avut drept rezultat asumarea datoriilor de către o nouă întreprindere sau de către o societate absorbantă.

În cazul debitorilor care sunt persoane fizice, închiderea procedurii de insolvență ca urmare a lichidării sau din cauza insuficienței activelor înseamnă că creditorii pot iniția acțiuni de executare individuale împotriva debitorului, cu excepția cazului în care acesta a fost scutit de la plata creanțelor neachitate în conformitate cu modalitățile prevăzute la articolul 178bis.

15.1 Redeschiderea procedurii de insolvență

În cazul în care se emite un ordin de insolvență pentru un debitor care este persoană fizică în termen de cinci ani de la închiderea procedurii de insolvență anterioare din cauza lichidării sau din cauza insuficienței activelor, se va considera că are loc o redeschidere a procedurii anterioare.

În cazul debitorilor care sunt persoane juridice, redeschiderea procedurii de insolvență care a fost închisă ca urmare a lichidării sau din cauza insuficienței activelor va fi dispusă de aceeași instanță care a judecat prima procedură, va fi analizată în cadrul aceleiași proceduri și se va limita la faza de lichidare a activelor și a drepturilor care au apărut ulterior.

În anul următor datei deciziei de închidere a procedurii de insolvență din cauza insuficienței activelor, creditorii pot solicita redeschiderea procedurii în scopul instituirii unor măsuri de recuperare, indicând măsurile specifice care trebuie să fie inițiate sau furnizând, în scris, faptele relevante care ar putea conduce la calificarea drept culpabilă a insolvenței, cu excepția cazului în care a fost emisă o hotărâre privind clasificarea în cadrul procedurii de insolvență închise.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

În conformitate cu articolul 242 din textul reformat al Legii privind insolvența, toate cheltuielile de judecată aferente solicitării deschiderii procedurii de insolvență și desfășurării acesteia sunt creanțe împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței. În special, acestea includ toate creanțele care decurg din cheltuielile de judecată aferente solicitării deschiderii procedurii de insolvență și ordinului de deschidere a procedurii de insolvență, adoptării de măsuri asigurătorii, publicării deciziilor prevăzute de această lege, precum și participării și reprezentării debitorului și a administratorului judiciar în cadrul procedurii de insolvență și al procedurii incidentale, atunci când participarea acestora este obligatorie din punct de vedere juridic sau este în interesul masei bunurilor care face obiectul insolvenței, până la data intrării în vigoare a concordatului sau, în caz contrar, până la închiderea procedurii de insolvență, cu excepția creanțelor care rezultă în urma căilor de atac introduse împotriva deciziilor instanței atunci când acestea sunt total sau parțial respinse cu un ordin expres de plată a cheltuielilor de judecată.

Sunt incluse, de asemenea, drept creanțe împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței, în conformitate cu articolul 84 alineatul (2) punctul (3), cheltuielile de judecată care decurg din participarea și reprezentarea debitorului, a administratorului judiciar sau a creditorilor legitimi în procedură care, în interesul masei bunurilor care face obiectul insolvenței, continuă sau este inițiată în conformitate cu dispozițiile acestei legi, cu excepția dispozițiilor referitoare la cazurile de retragere, de acceptare, de încheiere a unui acord sau de apărare separată a debitorului și, dacă este cazul, în limitele cantitative stabilite în lege.

În cazul închiderii procedurii de insolvență din cauza caracterului insuficient al masei bunurilor care face obiectul insolvenței, creanțele pentru cheltuielile de judecată sunt plătite înainte de restul creanțelor împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței, cu excepția creanțelor lucrătorilor și a creanțelor aferente obligațiilor de întreținere (articolul 473).

Onorariile administratorului judiciar se impută asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței și sunt stabilite de judecător în conformitate cu o grilă de onorarii aprobată prin lege; în prezent, se aplică grila de onorarii aprobată prin Decretul regal nr. 1860/2004 din 6 septembrie 2004. Articolul 84 conține norme speciale pentru stabilirea acestor onorarii și producerea de efecte.

Legea prevede posibilitatea numirii unor asistenți delegați pentru furnizarea de asistență administratorului judiciar, iar remunerarea lor este suportată de acesta din urmă.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Reglementarea acțiunilor revocatorii din cadrul procedurii de insolvență este cuprinsă la articolele 226 et seq. din textul reformat al Legii privind insolvența. Aceste dispoziții au făcut obiectul unor modificări succesive, în principal în legătură cu natura „mecanismelor de protecție” ale acordurilor de refinanțare.

Articolul 226 conține mecanismul juridic pentru acțiunile în recuperare, pe baza unei clauze generale care declară toate actele efectuate de debitor care sunt „în detrimentul activelor care intră sub incidența procedurii” drept „revocabile”, indiferent dacă a existat sau nu a existat „intenția de a induce în eroare”. Pentru a garanta efectele revocării, se stabilește un termen special: cei doi ani anteriori datei ordinului de insolvență.

(A) Termen de revocare

Legislația optează pentru stabilirea unui termen de revocare special: doi ani anteriori, calculați retroactiv de la data ordinului de insolvență.

(B) Noțiunea „prejudiciu patrimonial”

Actele efectuate de debitor în timpul „perioadei suspecte” pot fi revocate dacă acestea sunt în detrimentul activelor care intră sub incidența procedurii. Prejudiciile patrimoniale trebuie să fie dovedite în mod satisfăcător de către partea care depune plângerea. Cu toate acestea, având în vedere dificultățile pe care le presupune în mod normal dovedirea actelor prejudiciabile, Legea privind insolvența facilitează introducerea de acțiuni prin stabilirea unei serii de prezumții. Așa cum se întâmplă în cazul altor materii de drept, prezumțiile pot fi absolute sau relative. Astfel: (a) există prezumție absolută de prejudiciu patrimonial în două cazuri: (i) atunci când este vorba despre înstrăinarea activelor cu titlu gratuit, cu excepția donațiilor pentru utilizare, și (ii) atunci când este vorba despre plăți și despre alte acte care sting obligații care devin scadente ulterior ordinului de insolvență, cu excepția cazului în care acestea sunt acoperite cu garanții reale, caz în care prezumția admite proba contrară; (b) prejudiciul patrimonial poate fi respins în două cazuri: (i) atunci când este vorba de o înstrăinare de active contra cost persoanelor care au o relație specială cu debitorul aflat în stare de insolvență, (ii) atunci când este vorba despre grevarea cu sarcini a bunurilor în favoarea unor obligații preexistente sau în favoarea unor obligații noi asumate pentru a le înlocui pe primele menționate, și (iii) atunci când este vorba de plăți și de alte acte care sting obligații garantate cu garanții reale și care devin scadente ulterior ordinului de insolvență.

(C) Procedura

Calitatea procesuală activă de a introduce acțiuni revocatorii în cadrul procedurii de insolvență revine administratorului judiciar. Cu toate acestea, pentru protejarea creditorilor față de inacțiunea administratorilor judiciari, legea prevede o calitate procesuală activă subsidiară sau de al doilea grad pentru creditorii care au solicitat în scris administratorului judiciar să introducă o acțiune revocatorie dacă, în termen de două luni de la data solicitării, administratorul judiciar nu formulează această acțiune. Legea conține norme care au drept scop să asigure că administratorii judiciari își îndeplinesc în mod eficient rolul de a asigura neînstrăinarea activelor care intră sub incidența procedurii. Pentru acțiunile îndreptate împotriva acordurilor de refinanțare, calitatea procesuală activă aparține exclusiv administratorului judiciar, excluzând orice altă calitate procesuală subsidiară.

Pentru a proteja acordurile de refinanțare, există norme speciale care rezultă din modificări legislative recente, care definesc mecanismele de protecție care fac ca aceste acorduri (aprobate în anumite condiții) să reziste în fața acțiunilor revocatorii (articolul 604 din textul reformat al Legii privind insolvența).

Ultima actualizare: 28/10/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini franceză a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.

Insolvenţă/faliment - Franţa

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Orice persoană care desfășoară o activitate comercială sau artizanală, orice agricultor, orice altă persoană fizică care desfășoară o activitate profesională independentă, inclusiv o profesie liberală supusă unui statut legislativ sau de reglementare sau al cărei titlu este protejat, precum și orice persoană juridică de drept privat pot face obiectul unei proceduri de salvare (procédure de sauvegarde), de reorganizare judiciară (procédure de redressement judiciaire) sau de lichidare judiciară (procédure de liquidation judiciaire).

O întreprindere profesională unipersonală poate beneficia de deschiderea unei proceduri de insolvență.

Numai o persoană în activitate poate beneficia de deschiderea unei proceduri de salvare. În cazul unei reorganizări judiciare sau al unei lichidări judiciare, persoana poate să își fi încetat deja activitatea în momentul deschiderii procedurii.

Persoanele juridice de drept privat care pot face obiectul unei proceduri de insolvență sunt societățile comerciale, societățile civile, grupurile de interes economic, asociațiile, sindicatele profesionale și comitetele de întreprinderi.

Grupurile de drept privat care nu au personalitate juridică, cum ar fi societățile mixte sau cele în formare, nu pot beneficia de deschiderea unei proceduri de insolvență.

De asemenea, sunt excluse toate persoanele juridice de drept public.

Salvare accelerată și salvare financiară accelerată:

Un debitor poate recurge la o procedură de salvare accelerată sau la o procedură de salvare financiară accelerată în cazul în care conturile sale au fost certificate de un auditor sau întocmite de un expert contabil și dacă are mai mult de 20 de angajați sau o cifră de afaceri, fără taxe, care depășește 3 milioane EUR sau un bilanț total care depășește 1,5 milioane EUR. Procedurile de salvare accelerată și de salvare financiară accelerată sunt deschise, de asemenea, pentru un debitor care a întocmit conturi consolidate.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de salvare se inițiază dacă debitorul se confruntă cu dificultăți insurmontabile dar nu s-au încetat plățile.

Procedura de reorganizare judiciară se inițiază atunci când debitorul, aflat în imposibilitatea de a-și onora datoriile exigibile cu activul disponibil, încetează plățile.

Reorganizarea judiciară are scopul de a permite continuarea activității întreprinderii, menținerea ocupării forței de muncă și plata datoriilor. Deschiderea acestei proceduri trebuie să fie solicitată de către directorul întreprinderii în termen de 45 de zile de la data încetării plăților.

Procedura de lichidare judiciară se inițiază atunci când întreprinderea se află în situație de încetare a plăților și când reorganizarea este, în mod evident, imposibilă.

Numai debitorul poate solicita deschiderea unei proceduri de salvare.

Dimpotrivă, deschiderea unei proceduri de reorganizare judiciară sau de lichidare judiciară poate fi solicitată, pe lângă debitor, de către un creditor sau de ministerul public, cu condiția să nu fie în curs de desfășurare o procedură de conciliere (procedură de pre-insolvență).

Hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență produce efecte de la data la care a fost pronunțată. În consecință, aceasta produce efecte începând cu ora zero a zilei în care a fost pronunțată.

Hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență este notificată debitorului în termen de opt zile de la data emiterii acesteia și este comunicată practicienilor în insolvență și ministerului public, inclusiv în celelalte state membre în care debitorul are un sediu.

Hotărârea produce imediat efecte asupra tuturor.

În termen de cincisprezece zile de la data pronunțării hotărârii, se consemnează hotărârea de deschidere a procedurii în Registrul comerțului, în registrul profesiilor sau într-un registru special la grefa instanței regionale (tribunal de grande instance).

Un extras din hotărâre se publică în Bodacc (Bulletin officiel des annonces civiles et commerciales - Monitorul Oficial al anunțurilor civile și comerciale) și într-un ziar de anunțuri juridice din locul unde se află sediul sau adresa profesională a debitorului.

Salvare accelerată și salvare financiară accelerată

Există, de asemenea, proceduri de salvare accelerată și de salvare financiară accelerată.

Procedura de salvare accelerată poate fi inițiată la cererea unui debitor implicat într-o procedură de conciliere care dovedește că a întocmit un proiect de plan prin care vizează să asigure sustenabilitatea întreprinderii.

Faptul că debitorul se află în încetare de plăți nu constituie un obstacol pentru deschiderea procedurii de salvare accelerată, cu condiția ca această situație să nu fie mai veche cu mai mult de 45 de zile față de data la cere s-a făcut cererea de deschidere a procedurii de conciliere.

Procedura de salvare financiară accelerată poate fi inițiată în aceleași condiții ca procedura de salvare accelerată și atunci când conturile debitorului arată că gradul său de îndatorare permite adoptarea unui plan doar de către creditorii care au calitatea de membri ai comitetului instituțiilor de credit.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Întreg patrimoniul debitorului face obiectul procedurii de insolvență.

În cazul unei persoane juridice, doar patrimoniul acesteia este vizat.

În cazul în care debitorul este întreprindere profesională unipersonală, este vizat și patrimoniul personal al acestuia.

Cu toate acestea, reședința principală a unui întreprinzător care are o întreprindere profesională unipersonală și desfășoară o activitate comercială, industrială, artizanală, agricolă sau liberală este insesizabilă de drept de către creditorii profesionali.

Celelalte bunuri funciare construite sau neconstruite care nu sunt destinate utilizării profesionale pot face obiectul unei declarații de exceptare de la punerea sub sechestru. O astfel de declarație, care trebuie făcută prin declarație notarială și publicată, nu produce efecte decât în raport cu creditorii profesionali ale căror drepturi survin după data publicării.

Faptul că locuința principală a debitorului nu poate fi pusă sub sechestru la cererea creditorilor profesionali îndeplinește un rol de protecție a debitorului și a familiei sale.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Retragerea dreptului debitorului de a-și administra patrimoniul

Salvare și reorganizare judiciară

În cazul deschiderii unei proceduri de salvare sau de reorganizare judiciară, debitorul rămâne în posesia activelor sale și continuă să își administreze întreprinderea.

În cadrul procedurii de salvare instanța poate desemna un administrator judiciar care să supravegheze sau să asiste debitorul în activitatea sa de administrare a întreprinderii, în conformitate cu misiunea stabilită de instanță în hotărâre. În unele cazuri (întreprindere cu cel puțin 20 de angajați și o cifră de afaceri de cel puțin 3 milioane EUR, fără taxe), această desemnare este obligatorie.

În cadrul reorganizării judiciare, instanța poate, de asemenea, să desemneze un administrator judiciar care va asista debitorul în activitatea de administrare sau va asigura el însuși administrarea, în întregime sau parțial, în locul debitorului. Această desemnare este obligatorie în aceleași situații ca în cazul salvării.

Lichidarea judiciară

În cazul deschiderii unei proceduri de lichidare judiciară, debitorului i se retrage dreptul de administrare și de control asupra bunurilor sale. Drepturile și acțiunile acestuia legate de patrimoniul profesional sunt exercitate de către lichidator. Lichidatorul asigură astfel administrarea bunurilor debitorului.

Practicienii în insolvență

Practicienii în insolvență sunt mandatari judiciari plasați sub supravegherea ministerului public și care aparțin unor profesii reglementate.

Acești profesioniști liberali specializați trebuie să fie înscriși pe liste naționale și să îndeplinească condiții stricte în ceea ce privește aptitudinile și moralitatea.

Pot fi desemnate, de asemenea, persoane care nu sunt înscrise pe liste, dar care au o experiență sau o calificare specială în ceea ce privește cauza respectivă.

Practicienii în insolvență sunt numiți de instanță în momentul deschiderii procedurii.

Practicienii în insolvență își pot angaja răspunderea civilă și penală în condițiile de drept comun

Onorariile practicienilor sunt stabilite prin baremuri prevăzute prin decret; remunerarea acestora stabilită astfel este atribuită debitorului de către instanță.

Competențele practicienilor în insolvență și ale debitorului

Administratorul judiciar

În principiu, instanța care deschide o procedură de salvare sau de reorganizare judiciară desemnează un administrator judiciar, care poate fi propus de către debitor în cadrul procedurii de salvare sau de către ministerul public.

Desemnarea acestuia nu este obligatorie în cazul în care debitorul are mai puțin de douăzeci de angajați și dacă cifra sa de afaceri este mai mică de trei milioane de euro, fără taxe.

În cazul procedurii de salvare accelerată și al procedurii de salvare financiară accelerată, desemnarea unui administrator judiciar este întotdeauna obligatorie.

În cadrul procedurii de salvare, debitorul rămâne în posesia activelor sale și continuă să exercite asupra acestora actele de dispoziție și de administrare, cu excepția cazului în care instanța decide altfel.

Administratorul judiciar, dacă este numit, supraveghează sau asistă debitorul în activitatea sa de administrare a întreprinderii, în conformitate cu misiunea stabilită de instanță.

În cadrul reorganizării judiciare, acesta asistă debitorul în activitatea sa de administrare sau asigură el însuși administrarea, în întregime sau parțial, în locul debitorului.

Administratorul judiciar trebuie să întreprindă sau să determine debitorul să întreprindă acțiunile necesare conservării drepturilor întreprinderii împotriva debitorilor acesteia, precum și acțiunile necesare menținerii capacității de producție.

Administratorul judiciar este învestit cu competențe proprii, cum ar fi de a opera, sub semnătura sa, conturile bancare ale debitorului căruia îi este interzis să emită cecuri, de a solicita continuarea contractelor în curs și de a efectua concedierile necesare.

Mandatarul judiciar

Mandatarul judiciar este numit, în mod obligatoriu, de instanță în orice procedură colectivă.

Misiunea sa constă în reprezentarea creditorilor și a interesului lor colectiv.

Acesta întocmește lista creanțelor declarate, inclusiv a celor salariale, împreună cu propunerile sale de admitere, de respingere sau de trimitere la instanța competentă, și transmite această listă judecătorului-comisar.

Lichidatorul

În hotărârea de lichidare judiciară, instanța numește un lichidator.

Lichidatorul trebuie să verifice creanțele și să înceapă operațiunile de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitorului în vederea despăgubirii creditorilor.

Acesta efectuează operațiunile de concediere și poate să opteze pentru continuarea contractelor în curs.

Acesta reprezintă debitorul desistat și exercită astfel majoritatea drepturilor și acțiunilor patrimoniale ale acestuia în cursul procedurii de lichidare judiciară. În schimb, acesta nu poate exercita drepturile nepatrimoniale ale debitorului.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Compensarea este o metodă de lichidare a obligațiilor reciproce până la cea mai mică dintre acestea.

Aceasta nu poate avea loc decât între două persoane aflate simetric în poziția de creditor și de debitor una față de cealaltă.

Compensarea realizează astfel o dublă plată simplificată între creanțe reciproce.

În principiu, debitorului i se interzice să plătească orice creanță apărută anterior hotărârii de deschidere a procedurii de salvare sau de reorganizare judiciară.

Cu toate acestea, interdicția de plată a unor creanțe anterioare este ridicată pentru plata prin compensare a unor creanțe conexe. Sunt considerate conexe creanțele reciproce, de același tip, rezultate sau derivate din executarea sau neexecutarea aceluiași contract sau a unei serii de contracte.

În cazul în care o creanță conexă creanței anterioare apare ulterior hotărârii de deschidere a procedurii, se poate efectua plata acesteia, prin compensare cu creanța anterioară, cu condiția ca aceasta din urmă să fi fost declarată.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Procedura de continuare a contractelor în curs

Deschiderea procedurii de insolvență nu aduce atingere existenței contractelor dintre debitor și partenerii acestuia (furnizori, clienți) aflate în curs la data deschiderii.

Contractul în curs este un contract în curs de existență și în curs de executare la momentul deschiderii procedurii, un contract cu executare succesivă care nu a încetat la data respectivă sau un contract cu executare instantanee care nu a avut încă loc, dar care este deja încheiat.

Dispozițiile specifice privind contractele în curs nu se aplică contractelor de muncă.

Salvare și reorganizare judiciară

Contractul este continuat a priori în mod automat.

Astfel, cealaltă parte contractantă trebuie să își îndeplinească obligațiile, în pofida faptului că debitorul nu și-a îndeplinit angajamentele anterioare hotărârii de inițiere a procedurii.

Aceasta va fi plătită la scadență pentru serviciile prestate ulterior hotărârii de inițiere a procedurii.

Administratorul judiciar este singurul care dispune de o opțiune referitoare la ordinea publică care îi permite să solicite continuarea contractului pentru a plăti serviciile care îi vor fi furnizate.

În absența unui administrator judiciar, debitorul are posibilitatea de a solicita executarea contractelor în curs, după obținerea acordului din partea mandatarului judiciar.

De asemenea, administratorul judiciar are posibilitatea de a rezilia un contract cu executare sau plată eșalonate în timp, în cazul în care constată că nu deține fonduri suficiente pentru a îndeplini obligațiile debitorului.

Cealaltă parte la contract poate solicita ca administratorul judiciar (sau debitorul, în absența unui administrator) să decidă cu privire la viitorul contractului.

Contractul în curs este reziliat de plin drept în cazul în care, la expirarea termenului de o lună, administratorul judiciar (sau debitorul) nu a răspuns la scrisoarea de solicitare.

Același lucru este valabil, de asemenea, în cazul neîndeplinirii obligațiilor de plată sau al absenței acordului celeilalte părți la contract de a continua raportul contractual.

Administratorul judiciar (sau debitorul, în absența acestuia) poate, de asemenea, să solicite judecătorului-comisar să dispună rezilierea contractului în curs, dacă aceasta este necesară pentru salvare a sau reorganizarea debitorului și cu condiția ca aceasta să nu aducă atingere în mod excesiv intereselor celeilalte părți la contract.

Lichidarea judiciară

Atât în cadrul salvării, cât și în cadrul reorganizării judiciare, toate contractele în curs de desfășurare sunt menținute, în principiu. Astfel, cealaltă parte contractantă trebuie să își îndeplinească obligațiile, în pofida faptului că debitorul nu și-a îndeplinit angajamentele anterioare hotărârii de inițiere a procedurii.

Aceasta va fi plătită la scadență pentru serviciile prestate ulterior hotărârii de inițiere a procedurii.

Numai lichidatorul are posibilitatea să solicite executarea contractelor în curs furnizând prestația promisă debitorului.

Cealaltă parte la contract poate solicita ca lichidatorul să decidă cu privire la viitorul contractului.

Contractul este reziliat de plin drept în cazul în care, la expirarea termenului de o lună, lichidatorul nu a răspuns la scrisoarea de solicitare. Același lucru este valabil în cazul în care prestația debitorului se referă la plata unei sume de bani, la data la care cealaltă parte la contract este informată cu privire la decizia lichidatorului de a nu continua contractul, precum și în cazul neîndeplinirii obligațiilor de plată, atunci când cealaltă parte la contract nu este de acord să continue raportul contractual.

În cazul în care prestația nu se referă la plata unei sume de bani, lichidatorul poate, de asemenea, să solicite judecătorului-comisar să dispună rezilierea contractului, dacă aceasta este necesară pentru operațiunile de lichidare și nu aduce atingere în mod excesiv intereselor celeilalte părți la contract.

Transferul contractelor în curs

În cadrul procedurilor de salvare, de reorganizare judiciară sau de lichidare judiciară, în cazul în care se dispune transferul total sau parțial al întreprinderii, instanța poate stabili ce contracte de leasing, de închiriere sau de furnizare de bunuri ori servicii sunt necesare pentru menținerea activității destinate cesionării.

Cealaltă parte contractantă, al cărei contract nu a făcut obiectul unei astfel de cesiuni, poate solicita judecătorului-comisar să dispună rezilierea contractului în cazul în care continuarea executării acestuia nu este solicitată de către administrator, de către debitor în absența unui administrator, sau de către lichidator.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

În cazul unei proceduri de insolvență, creditorii au obligația să își exercite drepturile pe care le dețin în raport cu debitorul exclusiv în cadrul procedurii de insolvență și nu pot introduce în mod individual acțiuni împotriva debitorului.

Hotărârea de încheiere a procedurii de lichidare judiciară din cauza insuficienței activelor nu restabilește dreptul creditorilor de a exercita în mod individual acțiuni împotriva debitorului.

Se face excepție de la această regulă:

  • pentru acțiunile referitoare la bunuri achiziționate în cadrul unei succesiuni deschise în cursul procedurii de lichidare judiciară;
  • în cazul în care creanța provine dintr-o infracțiune pentru care s-a stabilit vinovăția debitorului sau în cazul în care aceasta se referă la drepturi asociate persoanei creditorului;
  • în cazul în care creanța provine din acțiuni frauduloase săvârșite în detrimentul organismelor de protecție socială. Originea frauduloasă a creanței este stabilită fie printr-o hotărâre judecătorească, fie printr-o sancțiune pronunțată de un organism de asigurări sociale.

De asemenea, creditorii își recuperează dreptul de a introduce o acțiune individuală în următoarele cazuri:

  • S-a pronunțat falimentul personal al debitorului;
  • Debitorul a fost recunoscut vinovat de faliment;
  • Debitorul, în baza oricăruia dintre activele sale, sau o persoană juridică al cărei administrator a fost acesta a făcut obiectul unei proceduri de lichidare judiciară încheiată anterior din cauza insuficienței activelor cu mai puțin de cinci ani înainte de deschiderea procedurii la care este supus în prezent, precum și debitorul care, în cursul celor cinci ani anteriori datei respective, a beneficiat de o ștergere a datoriilor;
  • Procedura a fost deschisă ca procedură teritorială în sensul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență.

În plus, în caz de fraudă în ceea ce privește unul sau mai mulți creditori, instanța autorizează reluarea acțiunilor individuale de către creditori împotriva debitorului. Instanța se pronunță în momentul încheierii procedurii după audierea sau citarea în mod corespunzător a debitorului, a lichidatorului și a autorităților de control. Aceasta poate să se pronunțe ulterior încheierii procedurii, la cererea oricărei părți interesate, în aceleași condiții.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Hotărârea de deschidere a unei proceduri de insolvență întrerupe sau interzice acțiunile introduse împotriva debitorului prin care se urmărește plata unei sume de bani sau anularea unui contract pentru neplata unor sume de bani.

Procedurile de executare și măsurile de conservare sunt suspendate, de asemenea.

Acțiunea creditorilor anterioară deschiderii procedurii colective este întreruptă sau suspendată.

Prin urmare, sunt vizați toți creditorii anteriori, indiferent dacă aceștia beneficiază sau nu de garanții.

Întreruperea și interzicerea acțiunilor individuale se aplică tuturor procedurilor de insolvență.

Procesele în curs sunt întrerupte până când creditorul care a inițiat acțiunea își declară creanța.

Acestea sunt reluate apoi de plin drept, însă urmăresc doar constatarea creanței și stabilirea cuantumului acesteia, cu excluderea pronunțării unei hotărâri împotriva debitorului.

Acțiunile în justiție și procedurile de executare, altele decât cele menționate mai sus, sunt continuate pe durata perioadei de observare împotriva debitorului, după contestarea mandatarului judiciar și a administratorului judiciar în cazul în care acesta are drept misiune asistarea sau reprezentarea debitorului sau ulterior reluării procesului la inițiativa mandatarului judiciar sau a administratorului financiar.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Salvare și reorganizare judiciară

În perspectiva adoptării planului de salvare, creditorii sunt consultați cu privire la termenele de plată sau de remitere a datoriilor.

Propunerile sunt transmise de către administratorul judiciar (sau de către debitor în absența unui administrator) mandatarului judiciar, reprezentant al creditorilor.

Mandatarul judiciar obține, în mod individual sau colectiv, acordul fiecărui creditor care și-a declarat creanța.

Mandatarul judiciar nu are obligația să consulte creditorii pentru care proiectul de plan nu modifică modalitățile de plată sau pentru care acesta prevede o plată integrală în numerar din momentul adoptării planului sau al admiterii creanțelor.

Comitetele de creditori

În cazul în care un debitor are mai mult de 150 de angajați și cifra sa de afaceri este mai mare de 20 de milioane EUR, se constituie comitete de creditori care vor trebui să se pronunțe cu privire la proiectele de plan de lichidare a datoriilor acestuia. Instanța poate decide, de asemenea, să aplice aceste dispoziții sub pragurile respective.

Comitetele de creditori constau în reunirea, în adunări distincte, a unor categorii diferite de creditori pentru a li se prezenta propuneri pe care aceștia să le poată discuta și cu privire la care să se pronunțe în mod colectiv, și anume creditorii minoritari vor trebui să respecte decizia creditorilor majoritari.

Există un comitet al instituțiilor de credit, format din societăți de finanțare și instituții de credit sau similare, precum și un comitet format din principalii furnizori de bunuri sau servicii. În cazul în care există deținători de obligațiuni, o adunare generală a tuturor creditorilor titulari de obligațiuni emise în Franța sau în străinătate este convocată pentru a delibera cu privire la proiectul de plan adoptat de comitetele de creditori.

Comitetele de creditori trebuie să fie consultate de către administratorul judiciar cu privire la proiectul de plan și să voteze în favoarea unui plan înainte ca instanța să se poată pronunța cu privire la cauză.

În prezența comitetelor de creditori, orice creditor membru al unui comitet poate formula propuneri alternative la proiectul de plan prezentat de către debitor.

Prin urmare, proiectul de plan poate proveni de la debitor (eventual cu sprijinul administratorului judiciar) sau, în cadrul reorganizării judiciare, de la administrator cu ajutorul debitorului, însă poate, de asemenea, să fie legat de o inițiativă a creditorilor membri ai respectivelor comitete. Planul adoptat de comitete și, în cazul în care este diferit, cel susținut de către debitor sau administrator, vor putea fi prezentate ulterior în instanță, în același timp.

Salvare accelerată

În cazul deschiderii unei proceduri de salvare accelerată, comitetele de creditori - comitetul instituțiilor de credit și comitetul furnizorilor de bunuri și servicii - se constituie în mod obligatoriu și, după caz, se constituie adunarea generală a deținătorilor de obligațiuni.

De asemenea, creditorii care nu fac parte din comitete sunt consultați în mod individual.

Salvare financiară accelerată

În cazul deschiderii unei proceduri de salvare financiară accelerată, se constituie în mod obligatoriu doar comitetul instituțiilor de credit și, după caz, adunarea generală a deținătorilor de obligațiuni.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Activele debitorului pot fi valorificate în cadrul cesiunii integrale sau parțiale a întreprinderii sau în cadrul unor cesiuni individuale. Aceste operațiuni fac obiectul unor regimuri diferite.

Cesiunea întreprinderii este ordonată de instanță și nu este efectuată de către practicianul în insolvență.

Cesiunea unei întreprinderi poate fi doar parțială în cadrul procedurii de salvare. Aceasta este parțială sau integrală în cadrul procedurii de reorganizare și lichidare judiciară.

În acest caz, instanța emite o decizie de stabilire a termenului în care ofertele de cumpărare trebuie să îi parvină mandatarului judiciar, lichidatorului sau, după caz, administratorului. Ofertele trebuie să fie scrise și să conțină o serie de mențiuni obligatorii.

Cesiunile de active individuale respectă norme diferite.

În cursul perioadei de salvare și de reorganizare judiciară, întrucât debitorul a rămas în posesia activelor sale, acesta poate, în funcție de misiunile administratorului, să continue să își administreze singur patrimoniul.

În cazul în care actul de dispoziție care implică valorificarea activului este extern gestiunii de zi cu zi a întreprinderii, debitorul trebuie să obțină o autorizație prealabilă din partea judecătorului-comisar.

În cursul planului de salvare sau de reorganizare judiciară, debitorul își recapătă integral competențele asupra patrimoniului său.

În cadrul procedurii de lichidare judiciară, lichidatorul trebuie să obțină de la judecătorul-comisar autorizația pentru a realiza cesiuni de active.

Vânzările de imobile au loc conform procedurii de licitație judiciară. Judecătorul-comisar stabilește prețul și condițiile esențiale ale vânzării. Judecătorul-comisar poate, de asemenea, să autorizeze o vânzare printr-un acord amiabil, la un preț pe care îl stabilește. În cele din urmă, acesta poate să autorizeze vânzarea prin acord direct la prețurile și în condițiile pe care le stabilește.

Lichidatorul trebuie ulterior să repartizeze veniturile obținute în urma vânzării în funcție de rangul creditorilor.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Toate creanțele apărute anterior hotărârii de deschidere a procedurii trebuie să fie declarate, indiferent de tipul sau natura acestora: comerciale, civile, administrative (trezoreria publică, organisme de protecție și asigurări sociale) sau penale (amenzi). Faptul că o creanță este negarantată sau privilegiată, exigibilă sau însoțită de un termen, certă sau condiționată nu prezintă relevanță. Angajații nu sunt afectați de aceste dispoziții.

Creanțele apărute în mod regulat ulterior hotărârii de deschidere a procedurii, pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii sau, în contrapartidă, pentru un serviciu furnizat debitorului pentru activitatea sa profesională, se plătesc la scadența acestora.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Toți creditorii ale căror creanțe au apărut anterior hotărârii de deschidere a procedurii trebuie să își declare creanțele mandatarului judiciar, în cazul unei proceduri de salvare sau de reorganizare, sau lichidatorului, în caz de lichidare.

Perioada de declarare este de două luni de la data publicării legale a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență.

Debitorul poate, de asemenea, să declare el însuși creanța unuia dintre creditorii săi, în aceleași condiții.

Declarația se referă, de asemenea, la anumite creanțe apărute ulterior hotărârii de deschidere a procedurii, cele care nu beneficiază de privilegiul de plată existent în favoarea creanțelor utile întreprinderii sau cele legate de derularea procedurii. Creanța declarată trebuie să indice cuantumul sumelor datorate și care vor deveni scadente, datele de scadență, natura privilegiului sau a garanției existente, modalitatea de calcul al dobânzilor.

Nu este necesar un formular special pentru declararea creanței. Declarația trebuie să menționeze, în sine și fără echivoc, dorința creditorului de a solicita plata creanței sale, de a figura în declarația privind creanțele și de a participa la procedură.

După primirea observațiilor din partea debitorului, mandatarul judiciar întocmește lista creanțelor declarate împreună cu propunerile sale de admitere, de respingere sau de trimitere la instanța competentă.

Această listă este transmisă judecătorului-comisar și este comunicată administratorului judiciar.

Înainte de a admite sau a respinge o creanță, judecătorul-comisar verifică existența, cuantumul și natura acesteia, în funcție de elementele de probă pe care le prezintă autorul declarației și, eventual, în funcție de dovezile prezentate de cei care sunt audiați și de mandatarul judiciar.

Creditorii care nu și-au declarat creanțele în termenul stabilit își pierd drepturile și, prin urmare, nu pot participa la distribuirile de dividende și nici nu pot pretinde dividende în cazul adoptării unui plan sau al valorificării activelor debitorului dacă nu obțin anularea decăderii din drepturi de către judecătorul-comisar.

În caz de anulare a decăderii din drepturi, aceștia pot participa la distribuirile ulterioare cererii lor.

Salvare accelerată și salvare financiară accelerată

Debitorul întocmește lista creanțelor fiecărui creditor care a participat la procedura de conciliere, care trebuie să fie incluse în declarația de creanțe. Lista este certificată de auditorul conturilor debitorului și este depusă la grefa tribunalului.

Mandatarul judiciar transmite fiecărui creditor extrasul din listă referitor la creanța sa.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Un creditor privilegiat beneficiază de o garanție care îi asigură prioritatea la plată, în raport cu ceilalți creditori simpli, numiți chirografari, ai debitorului său, în cazul deschiderii unei proceduri colective în privința acestuia.

Astfel, un creditor poate fi privilegiat:

  • deoarece dispune de o garanție acordată de debitorul acestuia sau pe care a obținut-o în justiție sau
  • pentru că legea îi conferă un privilegiu ca urmare a calității sale.

Nu toți creditorii privilegiați sunt egali. În cazul în care mai mulți creditori privilegiați sunt în concurență, aceștia sunt plătiți în ordinea stabilită prin lege, dar întotdeauna înaintea creditorilor chirografari.

Creditorii chirografari sunt plătiți din activele rămase ale debitorului după plata creditorilor privilegiați. Distribuirea se efectuează astfel încât proporția dintre orice creanță admisă și valoarea plății efectuate să fie identică pentru toți creditorii.

Ordinea privilegiilor

Salvare și reorganizare judiciară

Distribuirea prețului de vânzare al unui bun imobil între creditori se face respectând următoarea ordine:

  1. Creanțele „super privilegiate” ale salariilor: plata remunerației pentru ultimele șaizeci de zile lucrătoare anterioare hotărârii de deschidere a procedurii;
  2. Costurile judiciare apărute în mod regulat ulterior hotărârii de deschidere a procedurii, pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii: costurile legate de conservarea, valorificarea bunurilor și distribuirea prețului între creditori (costuri de inventariere și de publicitate, remunerarea mandatarilor judiciari etc);
  3. Creanțele garantate prin privilegiul concilierii: acestea sunt în beneficiul creditorilor care sunt de acord să aducă o nouă contribuție în numerar sau să furnizeze un nou bun sau un nou serviciu, în vederea asigurării continuării activității întreprinderii și a sustenabilității acesteia;
  4. Privilegiul creanțelor apărute ulterior hotărârii de deschidere a procedurii: creanțele apărute pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii sau menținerea provizorie a activității sau creanțele apărute în contrapartidă pentru un serviciu furnizat debitorului pe durata menținerii activității sau din executarea unui contract în curs menținut de lichidator sau creanțele apărute pentru nevoile vieții de zi cu zi a debitorului persoană fizică;
  5. Creanțele garantate prin privilegiul general al angajaților: plata remunerației pentru ultimele șase luni de muncă anterioare hotărârii de deschidere a procedurii;
  6. Creanțele garantate printr-un privilegiu special sau printr-o ipotecă;
  7. Creanțele negarantate.

Distribuirea prețului de vânzare al unui bun mobil între creditori se face respectând următoarea ordine:

  1. Creanțele garantate printr-o garanție mobiliară specială cu drept de retenție;
  2. Creanțele „super privilegiate” ale salariilor: plata remunerației pentru ultimele șaizeci de zile lucrătoare anterioare hotărârii de deschidere a procedurii.
  3. Costurile judiciare apărute în mod regulat ulterior hotărârii de deschidere a procedurii, pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii: costurile legate de conservarea, valorificarea bunurilor și distribuirea prețului între creditori (costuri de inventariere și de publicitate, remunerarea mandatarilor judiciari etc);
  4. Creanțele garantate prin privilegiul concilierii: acestea sunt în beneficiul creditorilor care sunt de acord să aducă o nouă contribuție în numerar sau să furnizeze un nou bun sau un nou serviciu, în vederea asigurării continuării activității întreprinderii și a sustenabilității acesteia;
  5. Privilegiul creanțelor apărute ulterior hotărârii de deschidere a procedurii: creanțele apărute pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii sau menținerea provizorie a activității sau creanțele apărute în contrapartidă pentru un serviciu furnizat debitorului pe durata menținerii activității sau din executarea unui contract în curs menținut de lichidator sau creanțele apărute pentru nevoile vieții de zi cu zi a debitorului persoană fizică;
  6. Privilegiul de trezorerie;
  7. Creanțele garantate printr-un privilegiu mobiliar special fără drept de retenție;
  8. Creanțele garantate prin alte privilegii mobiliare generale;
  9. Creanțele negarantate.

Lichidarea judiciară

Distribuirea prețului de vânzare al unui bun imobil între creditori se face respectând următoarea ordine:

  1. Creanțele salariale „super privilegiate” ale salariilor: plata remunerației pentru ultimele șaizeci de zile lucrătoare anterioare hotărârii de deschidere a procedurii;
  2. Costurile judiciare apărute în mod regulat ulterior hotărârii de deschidere a procedurii, pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii: costurile de inventariere și de publicitate, remunerarea mandatarilor judiciari;
  3. Creanțele garantate prin privilegiul concilierii: acestea sunt în beneficiul creditorilor care sunt de acord să aducă o nouă contribuție în numerar sau să furnizeze un nou bun sau un nou serviciu, în vederea asigurării continuării activității întreprinderii și a sustenabilității acesteia;
  4. Creanțele garantate prin garanții imobiliare speciale;
  5. Privilegiul creanțelor apărute ulterior hotărârii de deschidere a procedurii: creanțele apărute pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii sau menținerea provizorie a activității sau creanțele apărute în contrapartidă pentru un serviciu furnizat debitorului pe durata menținerii activității sau din executarea unui contract în curs menținut de lichidator sau creanțele apărute pentru nevoile vieții de zi cu zi a debitorului persoană fizică;
  6. Creanțele negarantate.

Distribuirea prețului de vânzare al unui bun mobil între creditori se face respectând următoarea ordine:

  1. Creanțele garantate printr-o garanție mobiliară specială cu drept de retenție;
  2. Creanțele salariale „super privilegiate” ale salariilor: plata remunerației pentru ultimele șaizeci de zile lucrătoare anterioare hotărârii de deschidere a procedurii;
  3. Costurile judiciare apărute în mod regulat ulterior hotărârii de deschidere a procedurii, pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii: costurile de inventariere și de publicitate, remunerarea mandatarilor judiciari;
  4. Creanțele garantate prin privilegiul concilierii;
  5. Privilegiul creanțelor apărute ulterior hotărârii de deschidere a procedurii: creanțele apărute pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii sau menținerea provizorie a activității sau creanțele apărute în contrapartidă pentru un serviciu furnizat debitorului pe durata menținerii activității sau din executarea unui contract în curs menținut de lichidator sau creanțele apărute pentru nevoile vieții de zi cu zi a debitorului persoană fizică;
  6. Creanțele garantate printr-o ipotecă mobiliară sau creanțele garantate printr-un gaj pe materiale sau utilaje;
  7. Privilegiul de trezorerie;
  8. Creanțele garantate printr-o garanție mobiliară specială fără drept de retenție;
  9. Alte privilegii mobiliare (articolul 2331 din Codul civil) și privilegiul general al salariilor;
  10. Creanțele negarantate.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Salvare și reorganizare judiciară

Procedurile de salvare și de reorganizare judiciară au fost instituite pentru a permite salvare a întreprinderii, menținerea activității și a locurilor de muncă și lichidarea datoriilor, pe baza unui plan. Un plan de salvare sau de reorganizare poate fi adoptat numai dacă sunt îndeplinite aceste condiții.

Debitorul aflat în procedură de salvare, administratorul în caz de reorganizare judiciară, sau un creditor în cazul constituirii unor comitete de creditori elaborează proiectul de plan, dacă există o posibilitate reală ca întreprinderea să fie salvată. Acesta este format din trei componente:

  • o componentă economică și financiară care stabilește perspectivele de reorganizare în funcție de posibilitățile și de modalitățile de desfășurare a activităților, de starea pieței și de mijloacele de finanțare disponibile;
  • o definire a modalităților de achitare a datoriilor și a eventualelor garanții pe care directorul întreprinderii trebuie să le subscrie pentru a asigura executarea acestora;
  • o componentă socială, în care acesta descrie și justifică nivelul și perspectivele de ocupare a forței de muncă, precum și condițiile sociale avute în vedere pentru continuarea activității. În cazul în care proiectul prevede concedieri din motive economice, acesta reamintește măsurile deja adoptate și stabilește acțiunile care trebuie întreprinse pentru a facilita reconversia profesională și remunerarea angajaților ale căror locuri de muncă sunt amenințate.

Planul menționează toate angajamentele asumate de persoanele responsabile pentru punerea în aplicare și care sunt necesare pentru reorganizarea întreprinderii.

Instanța se pronunță ulterior cu privire la proiectul de plan care îi este prezentat de către debitor sau de către un creditor.

Hotărârea instanței prin care se adoptă un plan de salvare sau de reorganizare sau un plan de cesiune constituie o hotărâre judecătorească. Planul prezintă, de asemenea, un aspect contractual, în cazul în care au fost constituite comitete de creditori.

Durata planului nu poate să depășească zece ani, respectiv cincisprezece ani în cazul fermierilor.

Pe durata planului, instanța numește administratorul sau mandatarul judiciar în calitate de comisar pentru punerea în aplicare a planului, în scopul de a monitoriza punerea în aplicare a acestuia.

Adoptarea planului pune capăt perioadei de observare. Debitorul își redobândește bunurile și poate să-și gestioneze din nou întreprinderea, sub rezerva măsurilor impuse de instanță în cadrul planului.

Debitorul trebuie să respecte prevederile planului în toate aspectele sale.

În caz contrar, în caz de neîndeplinire a angajamentelor sale sau în caz de intrare în încetare de plăți în cursul executării planului de salvare sau de reorganizare judiciară, debitorul este expus anulării planului și reluării procedurii.

Conversia în lichidare judiciară

Lichidarea judiciară poate fi pronunțată în timpul sau la sfârșitul perioadei de observare inițiate printr-o hotărâre de salvare, precum și printr-o hotărâre de reorganizare judiciară.

Instanța trebuie să dispună lichidarea judiciară din momentul în care continuarea activității întreprinderii se dovedește imposibilă sau atunci când nu poate fi adoptat un plan de cesiune în cadrul procedurii de reorganizare judiciară.

Încetarea obligațiilor debitorului persoană fizică aflat în lichidare judiciară

Retragerea dreptului debitorului de a-și administra patrimoniul începe din ziua pronunțării lichidării judiciare până la încheierea lichidării. Din acest moment, debitorul își recuperează drepturile și poate din nou să exercite acțiuni.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Finalizarea executării planului de salvare sau de reorganizare judiciară nu permite creditorilor care nu și-au declarat creanța să inițieze acțiuni împotriva debitorului.

Reluarea în mod excepțional a acțiunilor individuale este prevăzută în mod expres numai în cazul încheierii procedurii de lichidare judiciară din cauza insuficienței activelor.

Momentul în care procedura de insolvență este considerată încheiată

Perioada de observare este perioada cuprinsă între data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență și data hotărârii prin care se adoptă planul de salvare sau de reorganizare judiciară sau prin care se pronunță lichidarea judiciară.

În cadrul procedurii de salvare, precum și în cadrul procedurii de reorganizare judiciară, se continuă activitatea pe durata perioadei de observare, iar debitorul continuă, în principiu, să-și administreze întreprinderea, cu anumite restricții.

În cazul în care există o posibilitate reală ca întreprinderea să fie salvată, perioada de observare ar trebui să se încheie cu un plan de salvare sau de reorganizare judiciară.

Adoptarea unui plan de salvare sau de reorganizare conduce la recuperarea de către debitor a capacității sale de gestionare a întreprinderii, însă aceasta nu pune capăt procedurii.

În fapt, încheierea procedurii are loc după ce raportul final cu privire la misiunea administratorului și a mandatarului judiciar a fost aprobat de către judecătorul-comisar. Președintele instanței emite ulterior un ordin de încheiere, care constituie o măsură de administrare judiciară care nu poate face obiectul unei căi de atac.

Procedura este astfel încheiată din punct de vedere judiciar din momentul emiterii ordinului de încheiere.

Cu toate acestea, efectele procedurii nu se opresc odată cu ordinul de încheiere, întrucât planul de salvare sau de reorganizare judiciară este în continuare în curs de desfășurare.

Debitorul trebuie să respecte prevederile planului în toate aspectele sale.

În caz contrar, în caz de neîndeplinire a angajamentelor sale sau în caz de intrare în încetare de plăți în cursul executării planului de salvare sau de reorganizare judiciară, debitorul este expus anulării planului și reluării procedurii.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Costurile și cheltuielile aferente procedurii sunt suportate de întreprinderea care face obiectul procedurii de insolvență.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

În cazul în care instanța deschide o procedură de reorganizare judiciară sau de lichidare judiciară, se consideră că data de încetare a plăților de către debitor intervine, în principiu, la data deciziei de deschidere a procedurii.

Cu toate acestea, instanța are posibilitatea de a fixa data de încetare a plăților la o dată care precede cu până la 18 luni data de deschidere a procedurii de insolvență.

Intervalul de timp de la data încetării plăților până la data deschiderii unei proceduri de reorganizare judiciară sau de lichidare judiciară este denumit în acest caz „perioadă suspectă”.

Anumite acte încheiate de debitor pe parcursul perioadei suspecte care par frauduloase sunt anulate.

Acțiunea în declararea nulității actelor încheiate în perioada suspectă este de competența exclusivă a instanței sesizate cu procedura.

Exercitarea acțiunii este rezervată administratorului judiciar, mandatarului judiciar, lichidatorului și ministerului public.

Creditorii pot exercita, individual sau colectiv, prin intermediul mandatarului judiciar, o acțiune în declararea nulității actelor încheiate de către debitor.

Actul este nul pentru toți, iar nulitatea produce efecte retroactiv.

Există douăsprezece cazuri în care actele anormale atrag nulitatea obligatorie. :

  • toate actele cu titlu gratuit de transfer de bunuri mobile sau imobile;
  • orice contract comutativ în care obligațiile debitorului depășesc considerabil obligațiile celeilalte părți;
  • orice plată, prin oricare metodă, pentru datorii care nu erau scadente la data efectuării plății;
  • orice plată pentru datorii scadente, realizată în alt mod decât în numerar, bonuri de comerț, transfer, borderouri de cesiune sau oricare alt tip de plată general acceptat în relațiile comerciale;
  • orice depunere și orice consemnațiune de sume efectuată în urma unui gaj asupra unui bun în lipsa unei hotărâri judecătorești care a dobândit autoritate de lucru judecat;
  • orice ipotecă convențională, orice ipotecă judiciară, precum și ipoteca legală a soților și orice drept de garanție sau de gaj constituite asupra bunurilor debitorului pentru datorii contractate anterior;
  • orice măsură asigurătorie, cu excepția cazului în care înscrierea sau actul de punere sub sechestru este anterior datei de încetare a plăților;
  • orice autorizare și exercitare a opțiunilor de către angajații întreprinderii;
  • orice transfer de bunuri sau de drepturi într-un patrimoniu fiduciar, cu excepția cazului în care un astfel de transfer are loc cu titlu de garanție pentru o datorie contractată simultan;
  • orice act adițional la un contract de fiducie care afectează drepturile sau bunurile deja transferate într-un patrimoniu fiduciar pentru garantarea unor datorii contractate anterior respectivului act adițional;
  • în cazul în care debitorul este o întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată, orice utilizare sau modificare a utilizării unui bun, sub rezerva plății unor venituri care nu sunt utilizate pentru activitatea profesională, din care rezultă o diminuare a patrimoniului care face obiectul procedurii, în beneficiul unui alt patrimoniu al întreprinzătorului respectiv;
  • declarația notarială de exceptare de la punerea sub sechestru, întocmită de debitor.

Aceste acte trebuie să fie anulate de instanță, indiferent dacă părțile sunt de bună-credință sau de rea-credință.

De asemenea, instanța poate anula actele cu titlu gratuit de transfer de bunuri mobile sau imobile, precum și declarația de exceptare de la punerea sub sechestru, efectuate în cele șase luni anterioare datei de încetare a plăților. Aceste cazuri fac obiectul nulității relative.

Ultima actualizare: 08/05/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini croată a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.

Insolvenţă/faliment - Croaţia

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Procedura prefalimentului și procedura falimentului pot fi introduse împotriva persoanelor juridice, precum și împotriva bunurilor unui debitor individual, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. Un debitor individual în sensul Legii privind falimentul (Stečajni zakon – „SZ”) este o persoană fizică supusă impozitului pe venit din activități independente în conformitate cu dispozițiile Legii privind impozitul pe venit (Zakon o porezu na dohodak) sau o persoană fizică supusă impozitului pe venit aplicabil societăților comerciale în conformitate cu dispozițiile Legii privind impozitarea societăților comerciale (Zakon o porezu na dobit).

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

a) Procedura prefalimentului poate fi inițiată în cazul în care instanța constată existența unui caz de insolvență iminentă, și anume instanța concluzionează că debitorul nu va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile existente la data la care acestea devin scadente.

Insolvența este considerată a fi iminentă dacă încă nu au apărut circumstanțele din cauza cărora debitorul este considerat insolvabil și dacă:

− în Registrul privind ordinea de prioritate în ceea ce privește obligațiile de plată ținut de Agenția Financiară (Financijska agencija), debitorul are înregistrate una sau mai multe datorii neonorate pentru care a existat un temei valabil pentru plată și care ar fi trebuit să fie colectate, fără o aprobare suplimentară din partea debitorului, din oricare dintre conturile acestuia, sau

− debitorul a întârziat peste 30 de zile cu plata salariilor angajaților în temeiul unui contract de muncă, al legislației muncii, al convențiilor colective sau al reglementărilor speciale sau al unui alt document care reglementează obligațiile angajatorilor față de angajați, sau

− debitorul nu efectuează în termen de 30 de zile plata contribuțiilor și a impozitelor pentru salariile menționate la paragraful anterior, începând cu data la care era obligat să efectueze plata salariilor angajaților.

B) Procedura falimentului poate fi inițiată în cazul în care instanța stabilește existența unor motive de faliment, și anume insolvabilitate sau îndatorare excesivă.

Insolvența există dacă debitorul este în permanentă incapacitate de a-și achita datoriile financiare restante. Faptul că debitorul și-a achitat sau își poate achita integral sau parțial creanțele unor creditori nu califică debitorul ca fiind solvent.

Debitorul este considerat insolvabil:

− dacă în Registrul privind ordinea de prioritate în ceea ce privește obligațiile de plată ținut de Agenția financiară, acesta are înregistrate una sau mai multe datorii neachitate, restante de mai mult de 60 de zile, pentru care există un temei valabil pentru plată și care ar fi trebuit să fie colectate, fără o aprobare suplimentară din partea debitorului, din oricare dintre conturile acestuia, sau

− în cazul în care nu a plătit angajaților trei salarii consecutive în temeiul unui contract de muncă, al legislației muncii, al convențiilor colective sau al reglementărilor speciale sau al unui alt document care reglementează obligațiile angajatorilor față de angajați.

Se consideră că există supraîndatorare în cazul în care activele debitorului persoană juridică nu mai acoperă datoriile existente.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

În cazul procedurii falimentului, masa bunurilor care face obiectul falimentului include totalul activelor deținute de către debitor atunci când s-a deschis procedura falimentului, precum și activele dobândite de debitor pe durata procedurii falimentului. Masa bunurilor care face obiectul falimentului este utilizată pentru a achita costurile procedurii falimentului, precum și creanțele deținute de creditorii debitorului și creanțele a căror rambursare a fost garantată de anumite drepturi asupra patrimoniului debitorului.

Libera utilizare a activelor din masa bunurilor care face obiectul falimentului de către persoane care au fost autorizate să reprezinte debitorul conform legii sau de către debitorul individual, după deschiderea procedurii falimentului, nu are efecte juridice, cu excepția utilizării care este reglementată de normele generale privind respectarea principiului încrederii în registrele publice. Contraprestația este returnată contrapărții din masa bunurilor care face obiectul falimentului în cazul în care a crescut valoarea masei bunurilor care face obiectul falimentului.

În cazul în care debitorul individual a dobândit bunuri prin moștenire sau succesiune înainte de deschiderea procedurii falimentului sau în timpul acesteia, doar debitorul are dreptul să accepte sau să renunțe la moștenire sau succesiune.

Dacă un debitor formează o coproprietate sau orice alt raport legal sau parteneriat cu un terț, distribuirea activelor se desfășoară în afara procedurii falimentului. Se poate solicita o rambursare separată din partea care îi revine debitorului pentru rambursarea datoriilor care rezultă dintr-un astfel de raport.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

a) Procedura prefalimentului – cerințele pentru numirea unui administrator judiciar sunt aceleași ca pentru numirea unui lichidator. În cazul în care consideră necesar, instanța numește un administrator judiciar prin decizia sa de deschidere a procedurii prefalimentului. Sarcinile administratorului judiciar încetează la data adoptării unei decizii de confirmare a unui concordat preventiv, la data deschiderii procedurii falimentului sau în temeiul unei decizii a creditorilor.

Administratorul judiciar în procedura prefalimentului are obligația:

1. să examineze activitățile economice a debitorului

2. să examineze lista activelor și pasivelor debitorului

3. să examineze credibilitatea creanțelor înregistrate

4. să conteste creanțele dacă, pe baza declarațiilor emise de creditori sau din alte motive, are îndoieli cu privire la veridicitatea acestora

5. să supravegheze activitatea economică a debitorului, în special operațiunile financiare ale acestuia, stabilirea de datorii față de terți, emiterea de instrumente de asigurare a plăților și activitățile comerciale legate de vânzarea de bunuri sau servicii, garantând în același timp că activele debitorului nu sunt prejudiciate

6. să depună o plângere în instanță dacă debitorul acționează cu încălcarea dispozițiilor articolului 67 din SZ

7. să emită ordine și certificate în conformitate cu articolele 69 și 71 din SZ

8. să se asigure că toate cheltuielile aferente procedurii prefalimentului sunt achitate integral și la timp

9. să desfășoare alte activități în temeiul SZ.

De la data deschiderii procedurii prefalimentului și până la încheierea acesteia, debitorul poate efectua numai plățile care sunt necesare pentru activitățile sale economice obișnuite. În această perioadă, debitorul nu poate achita datoriile care au fost suportate și au devenit exigibile înainte de deschiderea procedurii prefalimentului, altele decât obligațiile de plată brute către angajații și foștii angajați ai debitorului care rezultă dintr-un raport de muncă în care creanțele au devenit exigibile până la data la care a fost deschisă procedura prefalimentului, plățile compensatorii până la suma prevăzută de lege și contractele colective de muncă, creanțele rezultate din despăgubiri ca urmare a vătămărilor corporale sau a bolilor profesionale și creanțele bazate pe salariile angajaților majorate cu valoarea contribuțiilor de bază și alte drepturi materiale ale angajaților în conformitate cu contractele de muncă și acordurile colective care au devenit scadente în urma prezentării propunerii de deschidere a procedurii prefalimentului, precum și a altor plăți necesare pentru activitățile economice obișnuite, astfel cum sunt prevăzute de o lege specială.

De la data la care se prezintă propunerea de deschidere a procedurii prefalimentului până la emiterea deciziei de deschidere a procedurii prefalimentului, debitorul nu poate să-și înstrăineze sau să-și greveze activele decât cu acordul prealabil al administratorului judiciar sau al instanței în cazul în care nu a fost numit niciun administrator judiciar.

b) Procedura falimentului – lichidatorul în procedura falimentului este selectat în mod aleatoriu din lista „A” a lichidatorilor din raza teritorială a instanței competente, cu excepția cazului în care se prevede altfel în SZ. Pe baza acestei selecții, instanța numește lichidatorul în decizia de deschidere a procedurii falimentului. În mod excepțional, în cazul în care un administrator judiciar a fost numit în procedura prefalimentului care a precedat procedura falimentului sau în cazul în care un lichidator provizoriu a fost numit în procedura falimentului, instanța numește administratorul judiciar sau lichidatorul provizoriu ca lichidator.

Lichidatorul este învestit cu drepturile și obligațiile organismelor corporative ale debitorului, dacă nu este specificat altfel în SZ. În cazul în care debitorul continuă să își desfășoare activitățile economice în cursul procedurii falimentului în temeiul articolului 217 alineatul (2) din SZ, lichidatorul gestionează activitățile economice.

Lichidatorul reprezintă debitorul. Lichidatorul gestionează numai acele operațiuni ale unui debitor individual care privesc masa bunurilor care face obiectul falimentului și reprezintă debitorul având competențele unui reprezentant legal.

Lichidatorul este obligat să acționeze conștiincios și într-o manieră ordonată, în special

1. să pună în ordine evidența contabilă până la data deschiderii procedurii falimentului

2. să întocmească o estimare a costului preliminar al procedurii falimentului și să o transmită spre aprobare comitetului creditorilor

3. să instituie un comitet pentru inventarul activelor

4. să întocmească un bilanț inițial al activelor debitorului

5. să gestioneze cu diligența necesară încheierea operațiunilor inițiate, dar neterminate ale debitorului și operațiunile necesare pentru prevenirea prejudiciilor aduse activelor debitorului

6. să asigure valorificarea creanțelor debitorului

7. să desfășoare conștiincios activitățile comerciale ale debitorului menționate la articolul 217 alineatul (2) din SZ

8. să transmită Institutului Asigurării de Pensii din Croația documentele referitoare la statutul beneficiarilor în temeiul dreptului muncii

9. să valorifice sau să colecteze cu diligență bunurile și drepturile debitorului care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului

10. să pregătească distribuirea către creditori și să efectueze distribuirea după aprobare

11. să transmită un raport final comitetului creditorilor

12. să facă distribuiri ulterioare către creditori

13. în urma încheierii procedurii falimentului, să reprezinte masa bunurilor care face obiectul falimentului în conformitate cu SZ.

Lichidatorul trebuie să prezinte rapoarte scrise cu privire la desfășurarea procedurii falimentului și la bilanțul masei bunurilor care face obiectul falimentului, utilizând un formular standard, cel puțin o dată la trei luni.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

În cazul în care, la momentul deschiderii procedurii falimentului, creditorul, în conformitate cu legea sau contractul, avea dreptul la compensare, deschiderea procedurii falimentului nu are niciun efect asupra acestui drept.

În cazul în care, la momentul deschiderii procedurii falimentului, există una sau mai multe creanțe care urmează să fie compensate sub o condiție suspensivă sau care nu sunt exigibile sau nu sunt destinate să fie efectuate în același mod, compensarea se va produce atunci când au fost îndeplinite condițiile necesare. Ceea ce nu se aplică compensării este norma conform căreia creanțele neachitate devin scadente la deschiderea procedurii falimentului și creanțele nepecuniare sau creanțele pentru o sumă nespecificată sunt stabilite la valoarea monetară la care sunt estimate la data la care se deschide procedura falimentului. În cazul în care creanța care ar trebui utilizată pentru compensare devine necondiționată și exigibilă înainte ca o astfel de compensare să fie posibilă, compensarea este exclusă.

O compensare nu este exclusă pentru creanțele exprimate în diferite valute sau unități de conturi, cu condiția ca astfel de valute sau unități de conturi să poată fi ușor schimbate la locul de rambursare a creanțelor utilizate pentru compensare. Conversia se efectuează în funcție de cursul valutar valabil la locul de rambursare la momentul primirii declarației privind compensarea.

O compensare este inadmisibilă:

1. în cazul în care creanța creditorului față de masa bunurilor care face obiectul falimentului a apărut abia după deschiderea procedurii falimentului

2. în cazul în care creanța a fost cedată creditorului de către un alt creditor abia după deschiderea procedurii falimentului

3. în cazul în care creditorul și-a dobândit creanța prin cesiune în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii falimentului sau în cazul în care procedura prefalimentului nu a fost deschisă în cele 6 luni anterioare datei la care s-a deschis procedura falimentului, iar creditorul avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință că debitorul a devenit insolvabil sau că a fost prezentată o propunere de a deschide procedura prefalimentului sau procedura falimentului împotriva debitorului. Prin derogare, compensarea este permisă în cazul în care creanța a fost atribuită în ceea ce privește îndeplinirea unui contract neîndeplinit sau dacă dreptul de a îndeplini creanța a fost re‑dobândit printr-o contestație câștigată împotriva unei tranzacții legale a unui debitor.

4. în cazul în care creditorul a dobândit dreptul la compensare printr-un act juridic care poate fi anulat.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

În cazul în care, la momentul deschiderii procedurii falimentului, debitorul și contrapartea sa la contract nu au executat sau nu au executat integral un contract bilateral obligatoriu, lichidatorul poate executa contractul în locul debitorului și poate solicita celeilalte părți să execute contractul. În cazul în care lichidatorul refuză să execute contractul, cealaltă parte își poate valorifica creanța exigibilă pentru întârziere numai în calitate de creditor în cadrul procedurii falimentului. În cazul în care cealaltă parte la contract solicită lichidatorului să își prezinte observațiile cu privire la dreptul de a alege, lichidatorul trebuie să notifice de îndată, și cel târziu după ședința de raportare, celeilalte părți prin scrisoare recomandată dacă intenționează să solicite executarea contractului. Prin derogare, în cazul în care cealaltă parte ar suferi pagube semnificative până la data ședinței de raportare și a informat lichidatorul în acest sens, acesta din urmă trebuie să notifice celeilalte părți, în termen de opt zile, prin scrisoare recomandată, dacă va solicita executarea contractului. În caz contrar, lichidatorul nu va fi autorizat să solicite executarea contractului.

În cazul în care activitățile de executat în temeiul contractului sunt divizibile și dacă cealaltă parte și-a îndeplinit parțial obligațiile de executare la momentul deschiderii procedurii falimentului, acea parte poate să își exercite dreptul la o contraprestație corespunzătoare executării parțiale în calitate de creditor în cadrul procedurii falimentului, chiar dacă lichidatorul a solicitat executarea părții rămase. Cealaltă parte nu are dreptul, din cauza incapacității de a-și exercita dreptul la contraprestație, să solicite returnarea valorii adăugate la activele debitorului prin executarea parțială a contractului.

În cazul în care a fost înregistrată o rezervă într-un registru funciar în scopul asigurării cererii de dobândire sau de revocare a drepturilor asupra unuia dintre bunurile debitorului sau asupra unuia dintre drepturile introduse în favoarea unui debitor sau pentru asigurarea cererii de schimbare a conținutului sau a priorității unui astfel de drept, creditorul își poate soluționa creanța în calitate de creditor din masa bunurilor care face obiectul falimentului. Aceasta se aplică, de asemenea, în cazul în care debitorul și-a asumat orice alte obligații față de creditor, pe care ulterior nu le-a îndeplinit în totalitate sau parțial. Această dispoziție se aplică prin analogie rezervărilor din registrul de transport maritim, din registrul navelor aflate în construcție sau din registrul avioanelor.

În cazul în care, înainte de deschiderea procedurii falimentului, debitorul și-a vândut bunurile mobile cu reținerea dreptului de proprietate și a livrat bunul în posesia cumpărătorului, cumpărătorul poate solicita executarea contractului de vânzare-cumpărare. Aceasta se aplică, de asemenea, în cazul în care debitorul și-a asumat obligații suplimentare față de cumpărător pe care nu le-a îndeplinit în totalitate sau pe care le-a îndeplinit doar parțial. În cazul în care, înainte de deschiderea procedurii falimentului, debitorul a cumpărat un bun imobiliar cu reținerea dreptului de proprietate și l-a luat în posesie de la vânzător, lichidatorul are dreptul de opțiune în conformitate cu articolul 181 din SZ.

Închirierea sau concesionarea imobilelor sau a spațiilor nu încetează prin deschiderea procedurii falimentului. Aceasta se aplică, de asemenea, contractelor de închiriere și de concesiune pe care debitorul le-a încheiat în calitate de locator în legătură cu obiecte care, în scopul asigurării, au fost transferate unei terțe persoane care și-a finanțat achiziția sau producția. Drepturile care se referă la perioada anterioară deschiderii procedurii falimentului, precum și la prejudiciile cauzate de rezilierea anticipată a contractului pot fi exercitate numai de către cealaltă parte în calitate de creditor în cadrul procedurii falimentului.

Lichidatorul poate anula închirierea sau concesionarea unui imobil sau a unui spațiu pe care debitorul l-a contractat în calitate de locatar, indiferent de perioada contractată, cu respectarea termenului legal de preaviz. Dacă lichidatorul declară anularea, cealaltă parte, în calitate de creditor în cadrul procedurii falimentului, poate solicita despăgubiri din cauza rezilierii anticipate a contractului. În cazul în care, la momentul deschiderii procedurii falimentului, debitorul nu a preluat imobilele sau spațiile, lichidatorul și cealaltă parte se pot retrage din contract. În cazul în care lichidatorul se retrage, cealaltă parte poate, în calitate de creditor în cadrul procedurii falimentului, să solicite despăgubiri pentru daune cauzate de rezilierea anticipată a contractului. Fiecare parte este obligată, la cererea celeilalte părți și în termen de 15 zile, să informeze cealaltă parte despre intenția de a se retrage din contract. Dacă nu face acest lucru, partea își pierde dreptul la retragere.

În cazul în care debitorul, în calitate de locator al imobilelor sau spațiilor înainte de deschiderea procedurii falimentului, a avut creanțe în legătură cu relațiile de închiriere și de concesionare pentru o perioadă ulterioară, acest fapt are efect juridic în măsura în care se referă la închiriere sau concesiune, pentru luna calendaristică curentă în momentul deschiderii procedurii falimentului. În cazul în care procedura falimentului se deschide după a cincisprezecea zi a lunii, deținerea creanțelor are, de asemenea, efect juridic pentru următoarea lună calendaristică și se referă în mod specific la plata chiriei și a taxei de concesiune. Creanțele deținute în baza executării sunt echivalente cu creanțele contractuale.

Lichidatorul poate anula, în numele debitorului în calitate de locator, contractul de închiriere sau de concesiune într-un termen legal de preaviz, indiferent de perioadă contractuală de preaviz.

Un terț către care lichidatorul a înstrăinat imobile sau spații care au fost concesionate de debitor și care, prin urmare, încheie un contract de închiriere sau de concesiune în locul debitorului, poate anula respectivul contract într-un termen de preaviz prevăzut de lege.

În cazul în care debitorul este locatarul, cealaltă parte contractantă nu poate anula contractul de închiriere după prezentarea propunerii de deschidere a procedurii falimentului:

1. din cauza întârzierii plății chiriei sau a taxei de concesiune înaintea deschiderii procedurii falimentului

2. din cauza deteriorării situației financiare a debitorului.

Deschiderea procedurii falimentului nu are ca rezultat încetarea contractelor de muncă sau a contractelor de prestări servicii încheiate cu debitorul. Deschiderea procedurii falimentului este un motiv justificat special pentru anularea contractului de muncă. După deschiderea procedurii falimentului, lichidatorul, în numele debitorului (în calitate de angajator) și al angajatului, poate anula contractul de muncă, indiferent de termenul contractual al contractului și indiferent de prevederile legale sau contractuale privind protecția salariaților. Perioada de preaviz este de o lună, cu excepția cazului în care legea prevede un termen mai scurt. În cazul în care angajații consideră că anularea contractului lor de muncă nu este conformă cu legea, aceștia pot solicita protecția drepturilor lor în temeiul Legii muncii (Zakon o radu).

Lichidatorul poate, pe baza aprobării instanței, să încheie noi contracte de muncă pe durată determinată fără restricțiile prevăzute de normele generale privind munca pentru contractele de muncă pe durată‑determinată, pentru a finaliza activitățile economice deja începute și pentru a preveni eventualele daune. Lichidatorul precizează salariile și alte prestații oferite de locul de muncă, pe baza aprobării instanței și în conformitate cu legea și acordul colectiv de muncă. Salariile și prestațiile de muncă la care angajații au primit dreptul după deschiderea procedurii falimentului sunt achitate ca pasive din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Dreptul de participare al angajaților încetează la deschiderea procedurii falimentului. Acordurile cu consiliul lucrătorilor nu sunt obligatorii pentru lichidator.

Ordinele debitorului referitoare la activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului încetează să mai fie valabile la deschiderea procedurii falimentului. În cazul în care persoana care primește un ordin nu a avut cunoștință de procedura falimentului fără nicio vină proprie și își continuă activitățile, ordinul este considerat a fi încă în vigoare. Creanțele persoanei care primește ordinul în legătură cu astfel de activități continuate sunt rambursate sub formă de creanțe ale creditorului în cadrul procedurii falimentului. Persoana care primește ordinul trebuie, în scopul remedierii prejudiciului, să își continue activitățile după deschiderea procedurii falimentului până când lichidatorul își asumă activitățile. Creanțele persoanei care primește ordinul în legătură cu astfel de activități sunt rambursate drept creanțe ale creditorilor din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Ofertele făcute debitorului sau ofertele făcute de debitor nu mai sunt valabile începând din ziua deschiderii procedurii falimentului, cu excepția cazului în care acestea au fost acceptate înainte de acea zi.

În ceea ce privește contractele de muncă prin care o persoană s-a angajat să efectueze anumite servicii în numele debitorului și în ceea ce privește autorizarea debitorului cu privire la activele care intră în masa bunurilor care face obiectul falimentului și atunci când această autorizare încetează să mai fie valabilă odată cu deschiderea a procedurii falimentului, persoana care primește ordinul trebuie, în scopul remedierii daunelor, să continue să desfășoare activitățile inclusiv după deschiderea procedurii falimentului până când lichidatorul își asumă desfășurarea activităților. Creanțele persoanei care primește ordinul rezultat din activitățile continuate sunt rambursate drept creanțe ale creditorilor din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Dispozițiile contractuale care, în prealabil, exclud sau limitează aplicarea dispozițiilor SZ nu au efect juridic.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

a) Procedura prefalimentului – nu se poate introduce o procedură asigurătorie, administrativă sau de executare împotriva debitorului din ziua deschiderii procedurii prefalimentului și până la închiderea acesteia. Orice astfel de proceduri care sunt în curs sunt suspendate în ziua deschiderii procedurii prefalimentului. Procedura suspendată va continua la propunerea creditorilor:

- în urma încheierii unui concordat preventiv – în ceea ce privește creanțele sau o parte din creanțele care au fost contestate în cadrul procedurii prefalimentului

- în urma unei decizii definitive de întrerupere a procedurii prefalimentului.

Aceste dispoziții nu se aplică procedurilor care nu sunt afectate de procedura prefalimentului sau procedurilor de rambursare a creanțelor care au survenit după deschiderea procedurii prefalimentului.

În cadrul unei proceduri în fața instanței în care a fost dispusă suspendarea procedurii din cauza deschiderii procedurii prefalimentului și în care ulterior a fost pronunțată o decizie definitivă de confirmare a concordatului preventiv care a inclus creanța creditorului, instanța va continua procedura și va respinge acțiunea sau va întrerupe procedura asigurătorie sau de executare, mai puțin în ceea ce privește creanțele sau o parte din creanțele care au fost contestate în procedura prefalimentului.

b) Procedura falimentului – după deschiderea procedurii falimentului, creditorii persoane fizice nu pot solicita executarea sau asigurarea împotriva debitorului pentru acele părți din activele acestuia care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului sau împotriva altor active ale debitorului. Creditorii care nu sunt creditori în cadrul procedurii falimentului nu sunt autorizați să solicite executarea sau asigurarea împotriva creanțelor viitoare ale debitorilor individuali, pe baza raportului lor de muncă sau de prestare de alte servicii, sau a creanțelor lor pe această bază în procedura falimentului, cu excepția procedurilor asigurătorii sau de executare pentru rambursarea creanțelor de întreținere și a altor creanțe care pot fi achitate din partea din veniturile debitorului provenite din activități profesionale din care nu pot fi achitate creanțele altor creditori. O astfel de procedură asigurătorie și de executare aflată în curs la momentul deschiderii procedurii falimentului este întreruptă. Odată ce această procedură continuă, instanța de executare încetează astfel de proceduri.

După deschiderea procedurii falimentului, creditorii îndreptățiți să pretindă ca o parte din bunurile debitorului să fie excluse din masa bunurilor care face obiectul insolvenței (izlučni vjerovnici) pot, în scopul exercitării drepturilor lor, să inițieze proceduri asigurătorii și de executare împotriva debitorului în conformitate cu normele generale ale procedurii de executare. Procedura asigurătorie și de executare suspendată pe care creditorii au inițiat-o înainte de deschiderea procedurii falimentului va continua și va fi executată de o instanță de executare în conformitate cu normele procedurii de executare.

După deschiderea procedurii falimentului, creditorii care au dreptul de a solicita acoperirea separată a creanțelor (razlučni vjerovnici) nu sunt autorizați să inițieze proceduri asigurătorii sau de executare. Procedurile asigurătorii și de executare aflate în curs în momentul deschiderii procedurii falimentului sunt suspendate. Procedurile asigurătorii și de executare suspendate sunt continuate de către instanța care desfășoară procedura falimentului prin aplicarea regulilor de valorificare a elementelor pentru care există un drept la acoperirea separată a creanțelor în cadrul procedurii falimentului.

După deschiderea procedurii falimentului, înscrierea în registrele publice este permisă dacă au fost îndeplinite condițiile preliminare de înscriere înainte ca consecințele juridice ale declanșării procedurii falimentului să producă efecte.

Executarea pentru rambursarea creanțelor din masa bunurilor care face obiectul falimentului care nu se bazează pe actele juridice ale lichidatorului nu este permisă timp de șase luni de la deschiderea procedurii falimentului.

Această dispoziție nu se aplică pentru:

1. pasivul din masa bunurilor care face obiectul falimentului dintr-un contract bilateral obligatoriu pe care lichidatorul s-a angajat să îl execute

2. obligațiile care decurg dintr-un raport contractual permanent după expirarea primului termen-limită până la care lichidatorul ar fi putut anula contractul

3. datoriile rezultate dintr-un raport contractual permanent, dacă lichidatorul a primit o contraprestație în favoarea masei bunurilor care face obiectul falimentului.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

a) Procedura prefalimentului – de la data deschiderii procedurii prefalimentului și până la închiderea acesteia, nu se poate introduce acțiune civilă împotriva debitorului. Orice astfel de proceduri care sunt în curs sunt suspendate în ziua deschiderii procedurii prefalimentului. Procedurile suspendate sunt continuate la propunerea creditorului:

- în urma încheierii unui concordat preventiv – în ceea ce privește creanțele sau o parte din creanțele care au fost contestate în cadrul procedurii prefalimentului

- în urma unei decizii definitive de întrerupere a procedurii prefalimentului.

Aceste dispoziții nu se aplică procedurilor care nu sunt afectate de procedura prefalimentului sau procedurilor de soluționare a creanțelor survenite după deschiderea procedurii prefalimentului.

În cadrul unei proceduri în fața instanței în care a fost dispusă suspendarea procedurii din cauza deschiderii procedurii prefalimentului și în care, ulterior, a fost pronunțată o decizie definitivă de confirmare a concordatului preventiv care a inclus creanța creditorului, instanța va continua procedura și va respinge acțiunea sau va întrerupe procedura asigurătorie sau de executare, mai puțin în ceea ce privește creanțele sau o parte din creanțele care au fost contestate în procedura prefalimentului.

b) Procedura falimentului – lichidatorul va prelua procesele, inclusiv procedurile de arbitraj, privind bunurile care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului aflate în derulare la momentul deschiderii procedurii falimentului, acționând în numele și pe seama debitorului. Procesele legate de creanțele înregistrate în cadrul procedurii falimentului nu pot fi continuate până când nu sunt examinate în cadrul ședinței de reexaminare.

Procesele aflate în curs la deschiderea procedurii falimentului împotriva debitorului vor fi preluate de lichidator în numele acestuia în cazul în care se referă la:

1. excluderea activelor din masa bunurilor care face obiectul falimentului

2. soluționare separată

3. datoriile din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

a) Procedura prefalimentului – creditorii debitorului în procedura prefalimentului sunt persoanele care, la momentul deschiderii procedurii prefalimentului, au creanțe pecuniare față de debitor. Normele din SZ de stabilire a dreptului de vot în cadrul acordurilor cu creditorii se aplică în mod corespunzător dreptului de vot al creditorilor cu privire la planul de restructurare.

Creditorii își exprimă votul în scris pe buletinul de vot prevăzut. Buletinul de vot trebuie prezentat instanței nu mai târziu de începutul ședinței de vot și trebuie să fie semnat și autentificat de o persoană autorizată. În cazul în care, la începutul ședinței, creditorii nu depun buletinul de vot sau prezintă un buletin de vot din care nu se poate stabili în mod clar modul în care au votat, se consideră că aceștia au votat împotriva planului de restructurare.

Creditorii prezenți la ședință votează utilizând buletinul de vot prevăzut. În cazul în care creditorii cu drept de vot nu votează în cadrul acestei ședințe, se consideră că aceștia au votat împotriva planului de restructurare.

Fiecare grup de creditori cu drept de vot votează separat cu privire la planul de restructurare. Normele privind clasificarea participanților la acordurile cu creditorii se aplică în mod corespunzător clasificării creditorilor în cadrul procedurilor prefalimentului.

Se consideră că creditorii au acceptat planul de restructurare dacă majoritatea creditorilor au votat în favoarea acestuia și dacă, în fiecare grup, suma tuturor creanțelor creditorilor care au votat în favoarea planului este cel puțin dublă față de suma creanțelor creditorilor care au votat împotriva acceptării planului.

Creditorii care au un drept comun sau ale căror drepturi au constituit un singur drept unificat până la apariția temeiurilor pentru prefaliment se consideră ca fiind un singur creditor în cadrul procesului de votare. Titularii de drepturi separate sau de drepturi de uzufruct sunt tratați în mod corespunzător.

b) Procedura falimentului – comitetul creditorilor – în vederea protejării intereselor creditorilor în cadrul procedurii falimentului, înainte de prima ședință a creditorilor, instanța poate institui un comitet al creditorilor și poate desemna membrii acestuia.

Creditorii cu creanțele de cea mai mare valoare și creditorii cu creanțe mici trebuie să fie reprezentați în comitetul creditorilor. De asemenea, un reprezentant al foștilor angajați ai debitorului trebuie să fie reprezentat în comitetul creditorilor, cu excepția cazului în care aceștia participă la proceduri cu creanțe nesemnificative.

Creditori cu dreptul de a solicita acoperirea separată a creanțelor (razlučni vjerovnici) și persoanele care nu sunt creditori, dar care ar putea contribui la activitatea comitetului cu cunoștințele lor de specialitate pot fi numite membri ai comitetului creditorilor.

Comitetul creditorilor trebuie să aibă un număr impar de membri, cel mult nouă. În cazul în care numărul creditorilor este mai mic de cinci, toți creditorii primesc competențe în comitetul creditorilor.

În cazul în care, în cadrul ședinței de reexaminare, creanțele recunoscute ale creditorilor au fost determinate ca având o valoare de peste 50 de milioane HRK, iar debitorul are, în ziua deschiderii procedurii falimentului, contracte de muncă cu mai mult de 20 de angajați, instanța este responsabilă pentru a permite creditorilor să emită o decizie privind instituirea unui comitet al creditorilor.

Comitetul creditorilor trebuie să supravegheze lichidatorul și să-l sprijine în desfășurarea activităților de afaceri, precum și să monitorizeze operațiunile în conformitate cu articolul 217 din SZ, să examineze registrele contabile și alte evidențe aferente afacerii și să dispună verificarea cifrei de afaceri și a sumei în numerar. Comitetul creditorilor poate autoriza membrii individuali ai comitetului să desfășoare activități individuale în sfera sa de responsabilități.

În cadrul sferei sale de responsabilități, comitetul creditorilor va efectua, în special:

1. examinarea rapoartelor lichidatorului cu privire la desfășurarea procedurii falimentului și la masa bunurilor care face obiectul falimentului

2. revizuirea registrelor de afaceri și a întregii documentații care a fost preluată de lichidator

3. depunerea de obiecții în instanță împotriva actelor lichidatorului

4. aprobarea estimărilor costurilor pentru procedura falimentului

5. formularea unui aviz pentru instanță cu privire la lichidarea activelor debitorului, la cererea instanței

6. formularea unui aviz pentru instanță cu privire la continuarea activităților economice în desfășurare sau la activitățile debitorului, la cererea instanței

7. formularea unui aviz pentru instanță cu privire la recunoașterea pierderilor justificate care au fost constatate în inventarul bunurilor, la cererea instanței

(3) Comitetul creditorilor trebuie să notifice creditorii cu privire la desfășurarea procedurii și la situația masei bunurilor care face obiectul falimentului.

Adunarea creditorilor

Instanța convoacă o adunare a creditorilor. Dreptul de participare este acordat tuturor creditorilor din cadrul procedurii falimentului, tuturor creditorilor din cadrul procedurii falimentului cu drept de rambursare separată, lichidatorului și debitorului individual.

La ședința de raportare sau la orice ședință ulterioară, adunarea creditorilor este autorizată:

1. să instituie un comitet al creditorilor, în cazul în care acesta nu a fost deja stabilit, sau să îi modifice componența sau să revoce comitetul

2. să numească un nou lichidator

3. să decidă continuarea sau întreruperea activităților debitorului și modalitatea și condițiile de lichidare a activelor debitorului

4. să dispună lichidatorului întocmirea unui acord cu creditorii

5. să adopte orice decizie care este de competența comitetului creditorilor

6. să decidă asupra altor aspecte relevante pentru punerea în aplicare și închiderea procedurii falimentului în temeiul SZ.

Adunarea creditorilor are dreptul să ceară lichidatorului să prezinte notificări și rapoarte privind situația de fapt și activitățile economice. În cazul în care nu a fost instituit niciun comitet al creditorilor, adunarea creditorilor poate dispune verificarea cifrei de afaceri și a sumelor în numerar gestionate de lichidator.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

La deschiderea procedurii falimentului, drepturile debitorului ca persoană juridică expiră și sunt transferate lichidatorului. La deschiderea procedurii falimentului, drepturile unui debitor individual de a administra și a dispune de activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului sunt transferate lichidatorului.

După deschiderea procedurii falimentului, lichidatorul trebuie să preia imediat posesia și administrarea întregului patrimoniu al masei bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidatorul poate solicita instanței, în baza unei decizii de executare privind deschiderea procedurii falimentului, să dispună debitorului să predea activele și să stabilească măsuri de executare pentru executarea forțată a ordinului.

Lichidatorul poate solicita instanței, după ce decizia de deschidere a procedurii falimentului devine definitivă, să dispună unor terți care au în posesie active din masa bunurilor care face obiectul falimentului să predea activele respective. Împreună cu cererea menționată, lichidatorul trebuie să prezinte un document care să ateste dreptul de proprietate asupra activelor. Instanța ia o decizie cu privire la propunerea lichidatorului după audierea persoanelor care au în posesie active din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidatorul compilează o listă de active individuale din masa bunurilor care face obiectul falimentului. Debitorul individual și persoanele autorizate anterior să reprezinte debitorul prin lege trebuie să coopereze cu lichidatorul în această privință. Lichidatorul trebuie să colecteze informațiile necesare de la persoanele menționate, cu excepția cazului în care acest lucru ar determina întârzierea nejustificată a procedurii.

Lichidatorul întocmește o listă a tuturor creditorilor debitorului despre care află din registrele de afaceri ale debitorului și din documentația de afaceri, alte informații de la debitor, înregistrarea de creanțe sau altfel.

Lichidatorul compilează o imagine de ansamblu sistematică, cu privire la momentul deschiderii procedurii falimentului, prezentând și comparând activele din masa bunurilor care face obiectul falimentului și datoriile debitorului și evaluarea acestora.

Inventarul masei bunurilor care face obiectul falimentului, lista creditorilor și prezentarea generală a activelor și pasivelor trebuie să fie depuse la grefa instanței cel mai târziu cu opt zile înainte de ședința de raportare.

Obligația debitorului, în temeiul dreptului comercial și fiscal, de a păstra registre și de a prezenta conturile rămâne neschimbată prin deschiderea procedurii falimentului. Lichidatorul trebuie să îndeplinească astfel de îndatoriri care decurg din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidatorul trebuie să transmită instanței, cu cel puțin 15 zile înainte de ședința de raportare, un raport privind situația economică a debitorului și motivele acestei situații, raport care va fi publicat în buletinul informativ electronic al instanței (e-Oglasna ploča suda) cu cel mult opt zile înainte de ședința de raportare.

După ședința de raportare, lichidatorul trebuie să valorifice, fără întârziere, activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului, dacă acest lucru nu contravine deciziei adunării creditorilor.

Lichidatorul trebuie să valorifice activele din procedura falimentului în conformitate cu deciziile adunării creditorilor și ale comitetului creditorilor.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

La deschiderea procedurii falimentului, drepturile debitorului ca persoană juridică expiră și sunt transferate lichidatorului. La deschiderea procedurii falimentului, drepturile unui debitor individual de a administra și a dispune de activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului sunt transferate lichidatorului.

După deschiderea procedurii falimentului, lichidatorul trebuie să preia imediat posesia și administrarea întregului patrimoniu al masei bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidatorul poate solicita instanței, în baza unei decizii de executare privind deschiderea procedurii falimentului, să dispună debitorului să predea activele și să stabilească măsuri de executare pentru executarea forțată a ordinului.

Lichidatorul poate solicita instanței, după ce decizia de deschidere a procedurii falimentului devine definitivă, să dispună unor terți care au în posesie active din masa bunurilor care face obiectul falimentului să predea activele respective. Împreună cu cererea menționată, lichidatorul trebuie să prezinte un document care să ateste dreptul de proprietate asupra activelor. Instanța ia o decizie cu privire la propunerea lichidatorului după audierea persoanelor care au în posesie active din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidatorul compilează o listă de active individuale din masa bunurilor care face obiectul falimentului. Debitorul individual și persoanele autorizate anterior să reprezinte debitorul prin lege trebuie să coopereze cu lichidatorul în această privință. Lichidatorul trebuie să colecteze informațiile necesare de la persoanele menționate, cu excepția cazului în care acest lucru ar determina întârzierea nejustificată a procedurii.

Lichidatorul întocmește o listă a tuturor creditorilor debitorului despre care află din registrele de afaceri ale debitorului și din documentația de afaceri, alte informații de la debitor, înregistrarea de creanțe sau altfel.

Lichidatorul compilează o imagine de ansamblu sistematică, cu privire la momentul deschiderii procedurii falimentului, prezentând și comparând activele din masa bunurilor care face obiectul falimentului și datoriile debitorului și evaluarea acestora.

Inventarul masei bunurilor care face obiectul falimentului, lista creditorilor și prezentarea generală a activelor și pasivelor trebuie să fie depuse la grefa instanței cel mai târziu cu opt zile înainte de ședința de raportare.

Obligația debitorului, în temeiul dreptului comercial și fiscal, de a păstra registre și de a prezenta conturile rămâne neschimbată prin deschiderea procedurii falimentului. Lichidatorul trebuie să îndeplinească astfel de îndatoriri care decurg din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidatorul trebuie să transmită instanței, cu cel puțin 15 zile înainte de ședința de raportare, un raport privind situația economică a debitorului și motivele acestei situații, raport care va fi publicat în buletinul informativ electronic al instanței (e-Oglasna ploča suda) cu cel mult opt zile înainte de ședința de raportare.

După ședința de raportare, lichidatorul trebuie să valorifice, fără întârziere, activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului, dacă acest lucru nu contravine deciziei adunării creditorilor.

Lichidatorul trebuie să valorifice activele din procedura falimentului în conformitate cu deciziile adunării creditorilor și ale comitetului creditorilor.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

a) Procedura prefalimentului – înregistrarea creanțelor se face la unitatea competentă a Agenției Financiare utilizând un formular standard, însoțit de copii ale documentelor pe care se întemeiază creanța sau care dovedesc creanța.

Ministerul Finanțelor – Administrația Fiscală (Ministarstvo financija – Porezna uprava) poate înregistra creanțe rezultate din impozite, suprataxă, contribuții la asigurarea obligatorie care trebuie prelevate, prin lege, din venituri și salarii, precum și alte creanțe pe care aceasta este autorizată să le încaseze în baza reglementărilor speciale, cu excepția creanțelor rezultate din impozitul și suprataxa pe veniturile din activități profesionale și a contribuțiilor din suma de bază pentru persoanele asigurate în cadrul unui raport de muncă.

În procedura prefalimentului, angajații și foștii angajați ai debitorului și Ministerul Finanțelor – Administrația Fiscală nu pot înregistra creanțe dintr-un raport de muncă, plăți compensatorii până la suma prevăzută de lege sau convenția colectivă și creanțe pe baza despăgubirilor pentru daunele și prejudiciile cauzate de vătămările suferite la locul de muncă sau bolile profesionale; aceste creanțe nu pot face obiectul procedurii prefalimentului. Dacă solicitantul nu a declarat aceste creanțe în propunerea de deschidere a procedurii prefalimentului sau dacă le-a declarat eronat, angajații și foștii angajați ai debitorului și Ministerul Finanțelor – Administrația Fiscală au dreptul să formuleze o obiecție.

La înregistrarea creanțelor, creditorii care au dreptul de a solicita acoperirea separată a creanțelor (razlučni vjerovnici) au obligația să furnizeze informații cu privire la drepturile lor, baza juridică pentru acoperirea separată a creanțelor și partea din activele debitorului la care se aplică dreptul lor la acoperirea separată a creanțelor și să declare dacă renunță sau nu la dreptul la rambursare separată.

La înregistrarea creanțelor, creditorii îndreptățiți să pretindă ca o parte din bunurile debitorului să fie excluse din masa bunurilor care face obiectul insolvenței (izlučni vjerovnici) au obligația de a furniza informații cu privire la drepturile lor, temeiul juridic al dreptului de scutire și partea din activele debitorului la care se aplică dreptul lor de scutire.

La înregistrarea creanțelor, ambele tipuri de creditori (razlučni vjerovnici și izlučni vjerovnici) trebuie să emită o declarație privind consimțământul sau refuzul consimțământului acestora pentru suspendarea rambursării din activele la care se aplică dreptul lor la acoperirea separată a creanțelor sau suspendarea segregării activelor cărora li se aplică dreptul de scutire, în scopul punerii în aplicare a planului de restructurare.

Un concordat preventiv nu trebuie să interfereze cu dreptul creditorilor la rambursare separată din activele cărora li se aplică dreptul la rambursare separată, cu excepția cazului în care respectivul acord prevede altfel. În cazul în care concordatul preventiv prevede în mod expres altfel, acesta trebuie să precizeze partea din drepturile respectivilor creditori care va fi redusă, perioada de timp pentru care va fi amânată rambursarea și ce alte dispoziții ale procedurii prefalimentului se vor aplica acestor drepturi.

În cazul în care creditorul nu înregistrează o creanță, dar creanța a fost menționată în propunerea de deschidere a procedurii prefalimentului, o astfel de creanță este considerată ca fiind înregistrată.

Debitorul și administratorul judiciar, dacă este desemnat, trebuie să se pronunțe asupra creanțelor înregistrate de creditori. Această observație este transmisă unității competente a Agenției Financiare utilizând un formular standard, care conține următoarele informații pentru fiecare creanță:

1. numărul creanței din tabelul de creanțe înregistrate

2. informații pentru identificarea creditorilor

3. valoarea creanței înregistrate

4. declarația debitorului și a administratorului judiciar, dacă este desemnat, de recunoaștere sau contestare a creanței

5. valoarea contestată a creanței

6. faptele care susțin inexistența creanței contestate sau a părții contestate din creanță.

La expirarea termenului-limită de prezentare a unei poziții privind creanțele înregistrate, debitorul și administratorul judiciar, dacă este desemnat, nu se mai pot opune creanțelor pe care le-au recunoscut.

Un creditor poate contesta o creanță înregistrată de un alt creditor.

Contestarea creanței este trimisă unității competente a Agenției Financiare utilizând formularul standard și trebuie să conțină următoarele informații:

1. informații pentru identificarea creditorului care contestă creanța

2. numărul de referință al creanței contestate din tabelul creanțelor înregistrate

3. informații pentru identificarea creditorului care a înregistrat creanța contestată

4. valoarea creanței înregistrate care este contestată

5. o declarație a creditorului care contestă creanța

6. valoarea contestată a creanței

7. faptele care susțin inexistența creanței contestate sau a părții contestate din creanță.

Agenția Financiară întocmește un tabel al creanțelor înregistrate și un tabel al creanțelor contestate utilizând un formular standard.

b) Procedura falimentului – înregistrarea creanțelor se face la lichidator utilizând un formular standard, în dublu exemplar, însoțit de copii ale documentelor pe care se întemeiază creanța sau care dovedesc creanța.

Lichidatorul va întocmi o listă a tuturor creanțelor angajaților și foștilor angajați ai debitorului până la deschiderea procedurii falimentului, care trebuie raportate în sume brute și nete; două copii ale înregistrării creanțelor trebuie depuse spre semnare.

Creanțele creditorilor cu prioritate mai mică se înregistrează numai la invitația specială a instanței. Înregistrarea unor astfel de creanțe ar trebui să indice faptul că acestea au o prioritate scăzută și clasamentul la care este îndreptățit creditorul.

Creditorii îndreptățiți să solicite scutirea (izlučni vjerovnici) trebuie să informeze lichidatorul cu privire la dreptul lor de scutire și la temeiul juridic al acestui drept și să indice activele cărora li se aplică acest drept sau să precizeze în notificarea acestora dreptul la compensare pentru dreptul de scutire.

Creditorii care au dreptul la acoperirea separată a creanțelor (razlučni vjerovnici) sunt obligați să informeze lichidatorul cu privire la dreptul lor la acoperirea separată a creanțelor și la temeiul juridic al acestui drept și să indice activele cărora li se aplică acest drept. În cazul în care astfel de creditori înregistrează o creanță în calitate de creditori în cadrul procedurii falimentului, aceștia trebuie să menționeze în înregistrarea lor partea din activele debitorului din cadrul procedurii falimentului căreia i se aplică dreptul la acoperirea separată a creanțelor și suma cu care creanța lor nu va fi rambursată în mod previzibil prin acest drept de separare.

Creditorii care au dreptul la acoperirea separată a creanțelor și care nu informează în mod corespunzător lichidatorul cu privire la acest drept nu își pierd dreptul la rambursare separată. Cu titlu de excepție, creditorii care au dreptul la acoperirea separată a creanțelor își pierd dreptul la rambursare separată și nu au dreptul să solicite despăgubiri pentru prejudiciile suferite sau orice alte compensații de la un debitor sau creditor din cadrul procedurii falimentului dacă obiectul dreptului la acoperirea separată a creanțelor a fost valorificat în procedura falimentului fără aceștia, iar dreptul de separare nu a fost înscris într-un registru public sau lichidatorul nu avea cunoștință de acesta sau nu ar fi putut avea cunoștință de acesta.

Creanțele înregistrate sunt examinate în ceea ce privește cuantumurile și ordinea priorității în cadrul ședinței de reexaminare.

Lichidatorul trebuie să răspundă în mod specific în ceea ce privește recunoașterea sau contestarea fiecărei creanțe înregistrate.

Creanțele contestate de lichidator, de debitorul individual sau de unul dintre creditorii din cadrul procedurii falimentului trebuie să fie examinate separat. Drepturile de scutire și dreptul la acoperirea separată a creanțelor nu sunt supuse examinării.

O creanță se consideră stabilită dacă, la ședința de reexaminare, aceasta este recunoscută de lichidator și nu este contestată de un creditor din cadrul procedurii falimentului, sau dacă o contestație declarată este respinsă. Dacă un debitor individual contestă o creanță, acest lucru nu împiedică stabilirea creanței.

Instanța întocmește un tabel al creanțelor care au fost examinate, în care, pentru fiecare creanță înregistrată, introduce valoarea la care s-a stabilit creanța, ordinea priorității sale și persoana care a contestat creanța. Contestațiile privind creanțele unui debitor individual sunt introduse, de asemenea, în tabel. Stabilirea creanței este indicată, de asemenea, de către instanță pe cambii și alte documente privind datoria.

Pe baza tabelului creanțelor examinate, instanța emite o decizie prin care stabilește cuantumul și rangul creanțelor individuale stabilite sau contestate. În temeiul acestei decizii, instanța hotărăște, de asemenea, cu privire la trimiterea la acțiunea pentru stabilirea sau contestarea creanțelor.

Dacă lichidatorul a contestat creanța, instanța va sesiza creditorul să intenteze un proces împotriva debitorului pentru stabilirea creanței contestate.

În cazul în care unul dintre creditorii din cadrul procedurii falimentului a contestat o creanță recunoscută de lichidator, instanța va sesiza creditorul să intenteze un proces pentru stabilirea creanței contestate. Într-un astfel de proces, persoana care se opune creanței acționează în numele și pe seama debitorului.

În cazul în care creanțele angajaților și foștilor salariați ai debitorului au fost contestate, procesul de stabilire a creanțelor contestate este intentat în conformitate cu dispozițiile generale privind procedura în fața instanței și cu dispozițiile speciale privind procedurile în conflictele de muncă.

Dacă există un titlu executoriu pentru creanța contestată, instanța va sesiza partea contestantă să intenteze un proces pentru a dovedi meritele contestației.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Rambursarea creditorilor se face pe baza fluxului de numerar. Creditorii cu creanțe subordonate nu sunt luați în considerare la distribuirea parțială. Distribuirea este efectuată de către lichidator. Înainte de fiecare distribuire, lichidatorul trebuie să obțină consimțământul comitetului creditorilor sau al unei instanțe, dacă nu a fost instituit un comitet al creditorilor.

Creanțele superioare de cel mai înalt rang cuprind creanțele salariaților și foștilor angajați ai debitorului survenite până la data deschiderii procedurii falimentului dintr-un raport de muncă, pentru suma brută totală, plăți compensatorii în cuantumul prevăzut de lege sau de acordul colectiv, precum și creanțele care rezultă din despăgubirea pentru prejudiciile cauzate de o vătămare corporală sau o boală profesională.

Creanțele superioare de rang secund includ toate celelalte creanțe împotriva debitorului, cu excepția creanțelor clasificate drept subordonate.

După rambursarea creanțelor superioare, creanțele clasificate drept subordonate sunt rambursate în următoarea ordine:

1. dobânzi la creanțele creditorilor în cadrul procedurii falimentului calculate de la data deschiderii procedurii falimentului

2. costurile suportate de creditorii individuali ca urmare a participării acestora la proceduri

3. amenzi impuse pentru infracțiuni sau încălcări și costuri rezultate din proceduri penale sau privind încălcarea

4. creanțe care solicită libera prestare a serviciilor unui debitor

5. cererile de rambursare a împrumuturilor pentru a înlocui capitalul unui membru al unei societăți sau creanța corespunzătoare.

Creanțele neachitate devin scadente la deschiderea procedurii falimentului.

Creanțele legate de o condiție rezolutorie care intră în vigoare la deschiderea procedurii falimentului sunt considerate creanțe necondiționate până la intrarea în vigoare a condiției respective.

Cheltuielile legate de procedura falimentului și celelalte obligații din masa bunurilor care face obiectul falimentului sunt soluționate mai întâi din masa bunurilor care face obiectul falimentului. Lichidatorul achită creanțele în ordinea scadenței acestora.

Înainte de distribuire, lichidatorul va întocmi o listă de creanțe care vor fi luate în considerare pentru distribuire (lista de distribuție). Creanțele angajaților și foștilor angajați ai debitorului survenite dintr-un raport de muncă derulat până la data deschiderii procedurii falimentului sunt luate în considerare în sumă brută. Lista trebuie să conțină suma creanțelor și suma disponibilă din masa bunurilor care face obiectul falimentului care urmează să fie distribuită între creditori.

Un creditor care are dreptul la acoperirea separată a creanțelor și față de care debitorul este, de asemenea, personal răspunzător ar trebui, cel târziu în termen de 15 zile de la anunțarea listei de distribuție, să prezinte lichidatorului dovezi că a renunțat la dreptul la rambursarea separată – și valoarea acesteia – sau că nu a existat o rambursare separată. Dacă acesta nu prezintă dovezi în timp util, creanța sa nu va fi luată în considerare la distribuirea parțială.

Creanțele cu o condiție suspensivă sunt luate în considerare la întreaga lor valoare în timpul unei distribuții parțiale. Partea legată de aceste creanțe este rezervată în timpul distribuirii.

În timpul distribuirii finale, creanțele cu o condiție suspensivă nu sunt luate în considerare în cazul în care posibilitatea îndeplinirii condiției este atât de îndepărtată încât în momentul distribuirii aceasta nu are valoare materială. În acest caz, sumele rezervate pentru satisfacerea creanței respective în timpul distribuirilor anterioare sunt incluse în patrimoniul din care urmează să se facă distribuirea finală.

Creditorii excluși de la distribuirea parțială și care îndeplinesc ulterior condițiile prevăzute la articolele 275 și 276 din SZ primesc o sumă egală cu alți creditori din bilanțul masei bunurilor care face obiectul falimentului în timpul următoarei distribuiri. Doar ulterior va fi posibilă trecerea la rambursarea creanțelor altor creditori.

Distribuirea finală va începe de îndată ce este finalizată valorificarea masei bunurilor care face obiectul falimentului. Distribuirea finală poate fi inițiată numai cu acordul instanței.

În cazul în care creanțele tuturor creditorilor pot fi rambursate în totalitate în distribuirea finală, lichidatorul va transfera orice excedent rămas debitorului individual. În cazul în care debitorul este persoană juridică, lichidatorul va aloca fiecărei persoane care are un interes în entitatea-debitoare partea din excedent la care această persoană ar avea dreptul în cazul unei proceduri de lichidare în afara procedurii falimentului.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

a) Procedura prefalimentului – în cazul în care creditorii acceptă planul de restructurare, instanța va recunoaște, printr-o hotărâre, aprobarea planului de restructurare și va confirma un concordat preventiv în cadrul procedurii prefalimentului, cu excepția cazului în care:

– unul dintre creditori stabilește, cu suficientă certitudine, că planul de restructurare reduce drepturile sub nivelul așteptat în mod rezonabil în absența restructurării

– din planul de restructurare nu pare probabil că punerea sa în aplicare va permite debitorului să devină solvent în perioada până la sfârșitul anului curent și în cei doi ani calendaristici ulteriori

– planul de restructurare nu a definit rambursarea sumelor pe care creditorii le-ar primi în cazul în care creanța lor nu ar fi contestată sau

– planul de restructurare a propus capitalizarea creanțelor unuia sau mai multor creditori, iar membrii debitorului nu au emis o decizie de aprobare a unei astfel de activități în conformitate cu Actul privind societățile comerciale (Zakon o trgovačkim društvima).

Dacă nu au fost îndeplinite condițiile de confirmare a concordatului preventiv, instanța va stabili, prin decizie, neaprobarea confirmării concordatului preventiv în cadrul procedurii prefalimentului și suspendarea procedurii.

Un concordat preventiv confirmat are efect juridic față de creditorii care nu au participat la procedură și creditorii care au participat la procedură, iar creanțele contestate ale acestora sunt stabilite ulterior.

Un debitor care a obținut un profit din pasivele care sunt anulate în temeiul unui concordat preventiv confirmat trebuie să păstreze profitul astfel dobândit până la expirarea termenului pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor care decurg din concordatul preventiv.

În cazul în care un creditor anulează o creanță a debitorului în conformitate cu un concordat preventiv confirmat, valoarea creanței anulate este recunoscută drept cheltuială deductibilă din impozitul creditorului.

b) Procedura falimentului – imediat după încheierea distribuirii finale, instanța pronunță o decizie de închidere a procedurii falimentului care este transmisă autorității care administrează registrul în care este înregistrat debitorul. La ștergerea din registru, un debitor care este persoană juridică încetează să mai existe, iar un debitor care este persoană fizică este privat de statutul de întreprinzător particular, antreprenor sau persoană care desfășoară o activitate independentă.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Creditorii din cadrul procedurii falimentului pot continua, după închiderea procedurii falimentului împotriva unui debitor individual, exercitarea nelimitată a creanțelor rămase.

Creditorii din cadrul procedurii falimentului își pot recupera creanțele împotriva debitorului în temeiul unei decizii care prezintă stabilirea creanțelor lor, cu condiția ca aceste creanțe să fie stabilite și să nu fi fost contestate de debitor la ședința de reexaminare. O creanță care a fost contestată fără succes este echivalentă unei creanțe necontestate.

La propunerea lichidatorului sau a oricăruia dintre creditori, sau acționând din oficiu, instanța va dispune continuarea procedurii în vederea distribuirii ulterioare dacă, după ședința finală:

1. sunt îndeplinite condițiile prealabile pentru ca sumele rezervate să fie distribuite creditorilor

2. sumele care au fost plătite din masa bunurilor care face obiectul falimentului sunt reabsorbite în masa bunurilor care face obiectul falimentului

3. se găsesc active care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului

Instanța va dispune continuarea procedurii în scopul distribuirii ulterioare, indiferent de faptul că procedura a fost închisă.

Instanța poate să se abțină de la distribuirea ulterioară și să transfere sumele disponibile pentru distribuire creditorilor sau să transfere obiectul care a fost găsit debitorului individual în cazul în care consideră necesar având în vedere suma nesemnificativă implicată sau valoarea mică a obiectului și costurile aferente continuării procedurii de distribuire ulterioară. Instanța poate condiționa continuarea procedurii în vederea distribuirii ulterioare de o plată în avans care să deconteze costurile acestei proceduri.

După efectuarea distribuirii ulterioare, instanța va emite o decizie de închidere a procedurii falimentului.

După dispunerea distribuirii ulterioare, lichidatorul va distribui, conform listei finale, suma care poate fi lichidată în mod liber sau suma obținută din valorificarea acelei părți din masa bunurilor care face obiectul falimentului care a fost constatată ulterior. Lichidatorul prezintă instanței un raport final.

Creditorii din masa bunurilor care face obiectul falimentului ale căror creanțe au fost constatate de către lichidator:

1. în timpul distribuirii parțiale, după ce s-a determinat partea de distribuit,

2. în timpul distribuirii finale, după încheierea ședinței finale,

3. în timpul distribuirii ulterioare, după publicarea listei pentru distribuirea respectivă,

pot solicita rambursarea numai din soldul rămas al masei bunurilor care face obiectul falimentului în urma distribuirii.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Fiecare creditor suportă propriile cheltuieli de judecată în procedurile prefalimentului și falimentului, cu excepția cazului în care se prevede altfel în SZ.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Actele juridice întreprinse înainte de deschiderea procedurii falimentului, care împiedică rambursarea uniformă a creditorilor din cadrul procedurii falimentului (aducând prejudicii creditorilor) sau care favorizează anumiți creditori față de alții (tratamentul preferențial al creditorilor) pot fi contestate de lichidator în numele debitorului și al creditorilor din cadrul procedurii falimentului, în conformitate cu dispozițiile SZ. Omisiunile care au determinat debitorul să își piardă un drept sau pe baza cărora au fost întemeiate, întreținute sau garantate creanțele pecuniare împotriva acestuia sunt considerate echivalente cu astfel de acte juridice.

Un act juridic care asigură sau acordă creditorului garantarea sau satisfacția într-o manieră și la un moment care este în concordanță cu esența drepturilor sale (soluționare congruentă) și care a fost întreprins în cele 3 luni anterioare depunerii unei propuneri de deschidere a procedurii falimentului poate fi contestat dacă, la data actului, debitorul era insolvent, iar creditorul avea cunoștință de această stare de insolvență.

Un act juridic care asigură sau acordă creditorului garantarea sau satisfacția în conformitate cu esența drepturilor sale poate fi contestat dacă a fost întreprins după depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului și dacă, la data actului, creditorul avea cunoștință de starea de insolvență sau de propunerea de deschidere a procedurii falimentului.

Se consideră că un creditor avea cunoștință de starea de insolvență sau de propunerea de deschidere a procedurii falimentului dacă acesta avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de împrejurări din care trebuie să fi fost evident că exista o stare de insolvență sau că a fost depusă o propunere de deschidere a procedurii falimentului.

Se consideră că persoanele care aveau o relație strânsă cu debitorul la data actului aveau cunoștință de starea de insolvență sau de propunerea de deschidere a procedurii falimentului.

Un act juridic care asigură sau acordă o garanție sau satisfacție unui creditor care nu are dreptul să introducă o cerere de rambursare sau nu avea dreptul să introducă o cerere de rambursare în acest mod sau la acea dată poate fi contestat:

1. dacă a fost întreprins în ultima lună anterioară depunerii propunerii de deschidere a procedurii falimentului sau după depunerea propunerii sau

2. dacă a fost întreprins în cea de a treia sau a doua lună anterioară depunerii propunerii de deschidere a procedurii falimentului, iar debitorul era insolvent la momentul respectiv sau

3. dacă actul a fost întreprins în a treia sau a doua lună înainte de depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului, iar creditorul avea cunoștință, la data la care a fost întreprins actul, că acesta ar cauza prejudicii creditorilor din cadrul procedurii falimentului.

Se consideră că un creditor a avut cunoștință că actul ar cauza prejudicii altor creditori dacă acel creditor avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de împrejurările din care trebuie să fi fost evident că creditorii ar suferi prejudicii. Se consideră că persoanele care aveau o relație strânsă cu debitorul la data actului ar fi avut cunoștință că s-ar aduce prejudicii creditorilor din cadrul procedurii falimentului.

Un act juridic al debitorului care conduce direct la prejudicii aduse creditorilor din cadrul procedurii falimentului poate fi contestat:

1. dacă a fost întreprins în termen de trei luni înainte de depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului, în cazul în care debitorul era insolvent la data actului și în cazul în care cealaltă parte avea cunoștință de starea de insolvență, sau

2. dacă a fost întreprins după depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului și în cazul în care cealaltă persoană avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință, la data actului juridic, de starea de insolvență sau de propunerea de deschidere a procedurii falimentului.

Orice act juridic al debitorului care are ca rezultat pierderea oricăruia dintre drepturile debitorului sau care împiedică afirmarea oricăruia dintre drepturile debitorului sau orice act în temeiul căruia se poate menține validitatea sau se poate executa o creanță pecuniară împotriva debitorului este tratat la fel ca un act care cauzează prejudicii directe creditorilor.

Un act juridic întreprins de debitor în cei 10 ani anteriori depunerii propunerii de deschidere a procedurii falimentului, sau ulterior, cu intenția de a cauza prejudicii creditorilor poate fi contestat în cazul în care cealaltă parte avea cunoștință de intenția debitorului la data actului. Se prezumă cunoașterea intenției în cazul în care cealaltă parte avea cunoștință că debitorul se confrunta cu amenințarea insolvenței și că acest act ar cauza prejudicii creditorilor.

Se consideră că un creditor a avut cunoștință că debitorul se confrunta cu amenințarea insolvenței și că un astfel de act ar aduce prejudicii creditorilor dacă acel creditor avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de împrejurările din care trebuie să fi fost evident că debitorul era insolvabil și că un astfel de act ar cauza prejudicii creditorilor.

Contractele pentru interese pecuniare încheiate de debitor și de persoanele apropiate debitorului pot fi contestate în cazul în care acestea cauzează prejudicii directe creditorilor. Un astfel de contract nu poate fi contestat dacă a fost încheiat cu mai mult de doi ani înainte de depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului sau în cazul în care cealaltă parte dovedește că, la data încheierii contractului, nu avea cunoștință de intențiile debitorului de a aduce prejudicii creditorilor.

Un act juridic al debitorului fără compensație sau cu despăgubiri nesemnificative poate fi contestat, cu excepția cazului în care a fost întreprins cu patru ani înainte de depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului. În cazul unui cadou ocazional de valoare nesemnificativă, actul nu poate fi contestat.

Un act juridic prin care un membru al societății comerciale face o cerere de rambursare a împrumutului utilizat pentru înlocuirea capitalului sau o creanță similară este nul:

1. dacă prezintă garanții și dacă actul a fost întreprins în cei 5 ani anteriori depunerii propunerii de deschidere a procedurii falimentului sau ulterior

2. dacă garantează rambursarea și dacă actul a fost întreprins în ultimul an înainte de depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului sau ulterior.

Un act juridic prin care participația asociatului tacit în societatea comercială este restituită, integral sau parțial, sau prin care se renunță, integral sau parțial, la partea sa din prejudiciul suferit, poate fi contestat în cazul în care contractul care are la bază un astfel de act a fost încheiat în ultimul an înainte de depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului împotriva societății sau ulterior. Același lucru este valabil, de asemenea, în cazul în care asociatul tacit este supus lichidării în conformitate cu contractul.

În cazul soluționării congruente, plățile debitorului rambursate prin intermediul cambiei nu pot fi recuperate de la beneficiar dacă, în conformitate cu legea privind instrumentele negociabile, beneficiarul, dacă ar refuza să accepte plata, ar pierde creanța față de alți debitori.

Se consideră că un act juridic a fost întreprins la data la care s-au produs efectele sale juridice.

În cazul în care o intrare într-un registru public, registru sau jurnal este necesară pentru validitatea juridică a unui act juridic, se consideră că actul juridic a fost întreprins de îndată ce sunt îndeplinite celelalte condiții prealabile pentru validitate, declarația de intenție a debitorului pentru o astfel de înregistrare devine obligatorie, iar cealaltă parte depune o cerere de înregistrare a unei modificări legale. Această prevedere se aplică, de asemenea, cererilor de intrare anticipată pentru a asigura dreptul la o modificare legislativă.

În cazul în care un act juridic este supus unei condiții sau unui termen-limită, se ia în considerare data întreprinderii acestuia, nu data la care intervine condiția sau expiră termenul-limită.

Un act juridic pentru care s-a obținut un mandat de executare și un act juridic întreprins în cadrul procesului de executare poate fi contestat.

În cazul în care debitorul a acceptat pentru prestația sa o contrapartidă cu aceeași valoare, care a devenit direct parte din activele sale, actul juridic care stă la baza acestei prestații poate fi contestat numai în condițiile unor prejudicii intenționate.

Lichidatorul poate, în numele debitorului, să conteste actele juridice ale debitorului pe baza aprobării instanței. Plângerea este formulată împotriva persoanei în privința căreia a fost întreprins actul contestat.

Lichidatorul poate depune o plângere pentru a contesta acte juridice în termen de un an și jumătate de la data deschiderii procedurii falimentului.

Orice creditor din cadrul procedurii falimentului poate introduce o acțiune pentru a contesta acte juridice în nume propriu și pe propria cheltuială dacă:

- lichidatorul nu a introdus o acțiune de contestare a actelor juridice în termenul-limită prevăzut la articolul 212 alineatul (3) din SZ – în termen de trei luni de la expirarea termenului-limită prevăzut la articolul 212 alineatul (3) din SZ.

- lichidatorul retrage o acțiune de contestare a actelor juridice – în termen de trei luni de la data publicării deciziei finale prin care se confirmă retragerea acțiunii în buletinul informativ electronic al instanței (e-Oglasna ploča suda)

- a solicitat anterior o declarație din partea lichidatorului, iar lichidatorul a declarat că nu va introduce o acțiune de contestare a actelor juridice – în termen de trei luni de la publicarea declarației lichidatorului în buletinul informativ electronic al instanței

- a solicitat anterior o declarație din partea lichidatorului, iar lichidatorul nu a declarat în termen de trei luni dacă va introduce sau nu o acțiune de contestare a actelor juridice – în termen de trei luni de la data publicării apelului de a face o astfel de declarație.

În cazul în care cererea de contestare a actelor juridice a fost acceptată, actul juridic contestat nu va avea niciun efect juridic asupra masei bunurilor care face obiectul falimentului, iar cealaltă parte este obligată să returneze în masa bunurilor care face obiectul falimentului toate beneficiile materiale dobândite prin tranzacția contestată, cu excepția cazului în care se prevede altfel în SZ. O propunere de executare bazată pe decizia de admitere a cererii de contestare a actelor juridice poate fi înaintată de lichidator în numele și pe seama debitorului sau a masei bunurilor care face obiectul falimentului și de către un creditor din cadrul procedurii falimentului în nume propriu și în favoarea debitorului din cadrul procedurii falimentului sau a masei bunurilor care face obiectul falimentului.

O persoană care acceptă o prestație fără compensație sau cu o compensație nesemnificativă trebuie să returneze ceea ce a primit numai dacă a fost îmbogățită prin aceasta, cu excepția cazului în care avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință că o astfel de prestație ar dăuna creditorilor.

O hotărâre definitivă pronunțată într-o acțiune de contestare a actelor juridice se aplică debitorului din cadrul procedurii falimentului, masa bunurilor care face obiectul falimentului și toți creditorii din cadrul procedurii falimentului, cu excepția cazului în care se specifică altfel în SZ.

În cazul în care instanța a acceptat cererea de contestare a unui act juridic, partea care a formulat opoziția este obligată să returneze în masa bunurilor care face obiectul falimentului toate beneficiile materiale obținute prin tranzacția contestată. Odată ce aceste beneficii au fost returnate în masa bunurilor care face obiectul falimentului, creditorii care sunt reclamanți au dreptul la o rambursare preferențială din aceste beneficii, proporțional cu valoarea creanțelor stabilite ale acestora.

Actele juridice ale debitorului pot fi contestate prin depunerea unei obiecții în cadrul unui proces fără limită de timp.

Un act juridic poate fi contestat inclusiv împotriva moștenitorului sau împotriva altui succesor legal universal al părții adverse.

O tranzacție legală poate fi contestată împotriva altor succesori legali ai părții adverse:

1. dacă succesorul legal, la momentul achiziției, avea cunoștință de circumstanțele pe care se bazează posibilitatea de anulare a achiziției predecesorului său legal

2. dacă succesorul legal, la momentul achiziției, era o persoană aflată în relație strânsă cu debitorul, cu excepția cazului în care demonstrează că, la acea dată, nu avea cunoștință de circumstanțele pe care se bazează posibilitatea de anulare a achiziției predecesorului său legal

3. în cazul în care ceea ce a fost dobândit a fost transferat succesorului legal fără compensație sau cu o compensație nesemnificativă.

Un act juridic întreprins după deschiderea procedurii falimentului care rămâne valabil în conformitate cu normele privind protecția încrederii în registrele publice poate fi contestat în conformitate cu normele privind contestarea actelor juridice întreprinse înainte de deschiderea procedurii falimentului.

Ultima actualizare: 13/02/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini italiană a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.

Insolvenţă/faliment - Italia

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Procedura de insolvență se poate deschide împotriva agenților economici (persoane fizice sau societăți) cu condiția ca aceștia să aibă, după caz:

a) active de 300 000,00 EUR sau mai mari în ultimii trei ani anteriori cererii de deschidere a procedurii de insolvență sau a concordatului sau

b) un venit anual brut de 200 000,00 EUR sau mai mare în fiecare din ultimii trei ani anteriori cererii de deschidere a procedurii de insolvență sau a concordatului sau

c) datorii totale (la data cererii de deschidere a procedurii de insolvență sau a concordatului) de 500 000,00 EUR sau mai mari (indiferent de data la care au apărut)

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

a) insolvența impune ca societatea să fie în stare de insolvență; aceasta poate fi solicitată de către:

— debitor

— un creditor

— procuror

b) o înțelegere cu creditorii (concordato preventivo) impune ca societatea să se afle în dificultate (și anume, să treacă prin dificultăți financiare care nu sunt suficient de grave pentru a provoca insolvența); poate fi solicitată doar de către debitor.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Toate activele fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu excepția următoarelor:

1) bunuri și drepturi strict personale;

2) pensii de întreținere, salarii, pensii precum și câștigul obținut de insolvenți pentru munca depusă, în limita celor necesare pentru a se întreține și pentru a-și întreține familiile;

3) venitul din activele copiilor insolventului, disponibile acestuia conform legii, active constând din fonduri păstrate pentru nevoile familiei (fondo patrimoniale) și venitul generat de acestea, cu excepția celor prevăzute la articolul 170 din Codul civil;

4) bunurile care nu fac obiectul executării silite conform legii.

Masa bunurilor care face obiectul insolvenței include și toate activele dobândite de insolvent după deschiderea procedurii de insolvență, dar nu include datoria angajată de dobândirea și păstrarea acelor active.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Practicianul în insolvență (administratorul) are atribuția/sarcina de a administra activele, de a le vinde și de a distribui veniturile încasate către creditori.

Administratorul îi poate solicita debitorului insolvent să dezvăluie informații, iar debitorul insolvent poate contesta măsurile luate de administrator și de lichidatorul desemnat de instanță, însă doar dacă acestea încalcă legea (drept urmare, nu doar din motive de oportunitate).

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Orice persoană care trebuie să plătească sume de bani practicianului în insolvență poate compensa această datorie cu o creanță (controcredito) cu privire la aceeași procedură, însă doar dacă ambele (datoria și creanța) au apărut înainte de deschiderea procedurii.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Administratorul poate decide cu privire la continuarea sau încetarea contractelor în vigoare la momentul deschiderii procedurii de insolvență.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Creditorii pot iniția o acțiune în instanță după deschiderea procedurii de insolvență doar dacă administratorul nu acționează, și anume dacă nu introduce această acțiune (în deplină cunoștință de cauză sau din simplă neglijență).

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Procesele intentate de un creditor împotriva unei persoane declarate insolvente ulterior pot fi continuate doar de către administrator.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Comitetul creditorilor este format din trei sau cinci creditori și are competențe semnificative, și anume:

— autorizează tranzacții, acorduri de compromis, renunțarea la procese, recunoașterea drepturilor terților, ridicarea ipotecilor, restituirea garanțiilor, eliberarea obligațiunilor, acceptarea moștenirilor și a donațiilor și alte acte de administrare specială

— îi solicită instanței înlocuirea administratorului

— aprobă planul de lichidare

— autorizează administratorul să preia contractele în vigoare la data declarării insolvenței

— participă la operațiunile de inventariere a activelor debitorului insolvent

— accesează toate documentele legate de procedură

— autorizează administratorul să excludă din active sau să renunțe la lichidarea unuia sau a mai multor active dacă aceasta par să fie vădit dezavantajoase

— îi solicită lichidatorului desemnat de instanță suspendarea vânzării activelor.

Pe lângă atribuțiile administrative active indicate mai sus, comitetul creditorilor exprimă opinii cu privire la măsurile luate de către lichidatorul desemnat de instanță sau de către instanța însăși, și anume:

— autorizarea creditorilor garantați să vândă activele deținute ca garanții

— autorizarea lichidatorului desemnat de instanță să continue să administreze temporar societatea (comitetul creditorilor trebuie să aprobe continuarea)

— autorizarea lichidatorului desemnat de instanță să închirieze afacerea (comitetul creditorilor trebuie să aprobe închirierea).

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Administratorul poate (sub rezerva autorizării prealabile):

— să continue să administreze societatea

— să închirieze activitatea

— să vândă toate activele pentru a distribui încasările către creditori

— să decidă să nu vândă activele la o valoare scăzută.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Orice creditor poate depune o cerere în instanță pentru declararea insolvenței unui debitor. Nu este nevoie ca respectivul creditor să aibă un titlu executoriu; important este să existe documente justificative pentru creanță.

Toți creditorii (incluzându-i astfel și pe cei care au solicitat și au obținut declararea insolvenței) trebuie să solicite admiterea creanțelor lor după deschiderea procedurii de insolvență.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Creditorii își pot înscrie creanțele fără reprezentare juridică.

Cererile acestora trebuie să includă documente justificative pentru creanță și trebuie înregistrate electronic (folosind poșta electronică certificată).

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Veniturile încasate din valorificarea activelor se distribuie în rândul tuturor creditorilor în ordinea priorității. Legea acordă drept de prioritate multor creanțe (ipoteci, garanții, creanțe preferențiale generale sau speciale) în raport cu o parte din active sau cu toate activele.

Dacă (așa cum se întâmplă aproape întotdeauna) veniturile încasate sunt insuficiente pentru a satisface toate creanțele, acestea nu se distribuie proporțional cu valoarea creanțelor, ci în ordinea priorității prevăzută în Codul civil.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Procedura de insolvență se închide când:

— nu s-au înregistrat creanțe

— s-au satisfăcut toate creanțele

— s-au distribuit toate veniturile încasate din valorificarea activelor

— s-a constatat că nu există active de valorificat sau alte venituri de încasat.

Odată închisă procedura de insolvență, debitorul insolvent redobândește capacitatea de a introduce și de a răspunde acțiunii juridice și poate achiziționa active fără informarea administratorului.

Înțelegerile cu creditorii se încheie când se aprobă contractul dintre debitor și creditori, dar, când contractul impune cesiunea activelor (concordato liquidatorio), procedura continuă spre vânzare, astfel că se încheie după vânzarea tuturor activelor și distribuirea veniturilor încasate către creditori.

Odată încheiată înțelegerea cu creditorii, debitorul insolvent este eliberat de toate datoriile sale.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

După închiderea procedurii de insolvență, creditorii pot introduce acțiuni împotriva debitorului pentru recuperarea datoriei reziduale (și anume, partea de datorie care nu a fost restituită de către administrator), cu excepția cazului în care a avut loc o procedură de descărcare de gestiune, caz în care creditorii nu pot pretinde nimic de la debitorul insolvent.

Odată încheiată o înțelegere cu creditorii, aceștia nu mai pot pretinde nimic de la debitor. Totuși, dacă debitorul nu își respectă obligațiile, creditorii pot solicita încetarea înțelegerii; cererea trebuie depusă în decurs de un an.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Costurile aferente procedurii de insolvență sunt suportate direct prin procedura de insolvență și se plătesc din veniturile încasate în urma valorificării activelor.

Dacă nu există active, onorariul administratorului și costurile atrase de administrator sunt suportate de către stat.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Actele juridice desfășurate de debitorul insolvent înainte de deschiderea procedurii de insolvență pot fi revocate dacă au avut loc cu o anumită perioadă de timp (un an sau șase luni) înainte de deschiderea procedurii.

Actele juridice desfășurate de către debitorul insolvent după deschiderea procedurii de insolvență sunt nule.

Actele de administrare specială desfășurate în timpul înțelegerilor cu creditorii și fără acordul instanței sunt nule.

Ultima actualizare: 21/07/2022

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Cipru

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Falimentul (ptóchevsi): Un ordin de faliment (diátagma ptóchevsis) se emite numai împotriva unei persoane fizice aflate în insolvență.

Lichidarea (ekkathárisi): Un ordin de lichidare (diátagma ekkathárisis) se emite cu privire la orice persoană juridică. De asemenea, lichidarea voluntară (ekoúsia ekkathárisi), lichidarea extrajudiciară sau lichidarea sub controlul instanței se referă la o persoană juridică.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Falimentul: Prevederile legale referitoare la falimentul persoanelor fizice sunt incluse în Legea falimentului (perí Ptóchevsis Nómos, cap. 5), care a fost modificată semnificativ în ultimii doi ani pentru a reflecta situația economică și socială în schimbare.

O cerere de faliment poate fi formulată fie de către un creditor, fie de către debitorul însuși, pentru datorii care depășesc 15 000 EUR, cu condiția să fi fost realizat un act de faliment, iar debitorul să se fi aflat în Cipru personal sau să aibă reședința obișnuită în Cipru sau să fi desfășurat activități în Cipru sau să fi fost membru al unei firme sau al unui parteneriat care a desfășurat activități în Cipru.

Un debitor realizează un act de faliment (práxi ptóchevsis), între altele, atunci când:

(a) un creditor obține o hotărâre judecătorească definitivă împotriva acestuia pentru orice sumă, iar debitorul nu efectuează plata;

(b) acesta înaintează o declarație de incapacitate de plată a datoriilor sale;

(c) acesta înaintează o cerere de faliment;

(d) se consideră că un plan de rambursare personală la care acesta a fost parte a eșuat sau a încetat în conformitate cu prevederile Legii privind insolvența persoanelor fizice (perí Aferengyótitas Fysikón Prosópon Nómos).

Lichidarea societăților: O societate poate fi lichidată fie deoarece nu își poate plăti datoriile, fie printr-o hotărâre specială a societății care stabilește dizolvarea acesteia prin lichidarea patrimoniului său și rambursarea totală sau parțială a datoriilor. Un ordin de lichidare poate fi adoptat în cazul în care o societate nu își poate plăti datoriile. Suma datorată trebuie să fie mai mare de 5 000 EUR. O cerere de lichidare este înaintată instanței fie de către un creditor, fie de către acționari.

Lichidare voluntară:

Există trei tipuri de lichidare voluntară:

  • Lichidare voluntară cu acordul creditorilor (ekoúsia ekkathárisi apó pistotés): Aceasta este o lichidare extrajudiciară care are loc atunci când societatea este insolvabilă și consiliul de administrație al acesteia decide lichidarea. Lichidarea voluntară cu acordul creditorilor începe cu convocarea adunării creditorilor pentru examinarea unei hotărâri speciale de lichidare voluntară care a fost adoptată de adunarea generală a acționarilor societății.
  • Lichidarea voluntară cu acordul membrilor (ekoúsia ekkathárisi apó méli): Aceasta este, de asemenea, o lichidare extrajudiciară, care este inițiată prin hotărârea specială a adunării generale a acționarilor în situații în care societatea este solvabilă.
  • Lichidare voluntară sub controlul instanței (ekoúsia ekkathárisi ypó tin epopteía tou Dikastiríou): Atunci când o societate a adoptat o hotărâre de lichidare voluntară, instanța poate emite un ordin potrivit căruia lichidarea va avea loc sub controlul instanței.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Falimentul: masa bunurilor care face obiectul falimentului este formată din toate bunurile (mobile și/sau imobile) care aparțin falitului sau asupra cărora falitul are drepturi la începutul procedurii de faliment sau care sunt dobândite sau aparțin falitului înaintea remiterii de datorie, cu excepția patrimoniului indispensabil pentru supraviețuirea falitului și a familiei sale.

Patrimoniul dobândit după începerea procedurii de faliment și înaintea remiterii sau a anulării falimentului face parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidarea: masa bunurilor care face obiectul lichidării constă în patrimoniul care a aparținut societății înaintea pronunțării ordinului de lichidare sau înaintea datei hotărârii speciale de lichidare voluntară.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Falimentul: Când este pronunțat un ordin de faliment, administratorul judiciar (epísimos paralíptis) devine administratorul patrimoniului falitului. Într-o etapă ulterioară, orice practician în insolvență autorizat (adeiodotiménos sýmvoulos aferengyótitas) poate fi desemnat în calitate de administrator (diacheiristís). Sarcina administratorului este de a vinde patrimoniul falitului și de a distribui creditorilor sumele obținute. Atunci când administratorul judiciar sau orice practician în insolvență își asumă atribuțiile administratorului, falitul păstrează proprietatea asupra întregului său patrimoniu, însă acesta va fi gestionat exclusiv de către administrator de la data începerii procedurii de faliment.

Lichidarea: Când este pronunțat un ordin de lichidare, în cazul în care creditorii nu desemnează un lichidator, administratorul judiciar devine automat lichidator (ekkatharistís), cu excepția cazului în care un practician în insolvență autorizat este desemnat în calitate de lichidator la cererea adresată instanței de către administratorul judiciar sau în urma unei decizii a adunării creditorilor și contribuitorilor societății. Sarcina lichidatorului constă în realizarea patrimoniului societății care face obiectul dizolvării și în distribuirea sumelor obținute către creditorii și contribuitorii acesteia. Chiar dacă societatea păstrează proprietatea asupra întregului său patrimoniu, după ce administratorul judiciar sau practicianul în insolvență își asumă atribuțiile de lichidator al patrimoniului entității juridice aflate în lichidare, acest patrimoniu este administrat de către lichidator, în scopul realizării acestuia, de la data începerii procedurii de lichidare.

Lichidare voluntară: În cazul lichidării voluntare, de la începerea procedurii de lichidare, societatea încetează desfășurarea activității, cu excepția măsurii în care acest lucru este necesar pentru lichidarea benefică a acesteia. Sarcina lichidatorului constă în realizarea patrimoniului societății lichidate și în distribuirea sumelor obținute către creditori și contribuitori.

  • Lichidarea voluntară cu acordul creditorilor: Creditorii și societatea numesc, separat în cadrul adunărilor lor, practicianul în insolvență pe care doresc să îl desemneze în calitate de lichidator al societății, iar în cazul unui dezacord între cele două adunări, lichidatorul desemnat este practicianul în insolvență nominalizat de către creditori.
  • Lichidarea voluntară cu acordul membrilor: Prin decizie a adunării generale, societatea desemnează în calitate de lichidator un practician în insolvență autorizat, care își asumă responsabilitatea pentru soluționarea afacerilor societății și pentru distribuirea patrimoniului acesteia. La momentul desemnării lichidatorului, puterile administratorilor încetează, cu excepția cazului în care adunarea generală a societății sau lichidatorul aprobă continuarea acestora.
  • Lichidarea voluntară sub controlul instanței: La momentul pronunțării unui ordin de lichidare sub supraveghere, instanța poate desemna un lichidator suplimentar prin intermediul ordinului respectiv sau printr-un alt ordin. Un lichidator desemnat de instanță are aceleași puteri, se supune acelorași obligații și deține aceeași poziție ca un lichidator desemnat printr-o hotărâre specială sau printr-o decizie a creditorilor, astfel cum s-a descris mai sus.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Falimentul: Legislația prevede că poate fi invocată compensarea atunci când există credite reciproce sau datorii reciproce sau alte tranzacții reciproce între falit și orice altă persoană înaintea pronunțării ordinului de faliment, cu excepția cazului în care, la momentul acordării creditului, cealaltă persoană avea cunoștință de actul de faliment realizat de către falit.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Falimentul: Contractele legale existente la care falitul este parte rămân în vigoare și falitul rămâne responsabil personal pentru respectarea clauzelor contractuale ale acestora.

Lichidarea: Contractele legale existente la care societatea aflată în lichidare este parte rămân în vigoare. Aceeași situație se aplică și contractelor legale încheiate de către societățile care fac obiectul lichidării voluntare.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Falimentul: În cazul formulării unei acțiuni împotriva unui falit după pronunțarea ordinului de faliment, trebuie obținută permisiunea instanței pentru a continua acțiunea.

Lichidarea: În cazul formulării unei acțiuni împotriva unei societăți aflate în lichidare după pronunțarea ordinului de lichidare, trebuie obținută permisiunea instanței pentru a continua acțiunea.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Falimentul: Acțiunile pendinte împotriva unui falit se desfășoară în mod normal fără a necesita permisiunea instanței pentru continuarea acestora.

Lichidarea: Acțiunile pendinte împotriva unei societăți aflate în lichidare pot continua numai cu permisiunea instanței. Soluționarea acestor acțiuni intră în întregime în sarcina administratorului judiciar sau a lichidatorului societății.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Falimentul: Pentru a participa la procedura de faliment, un creditor trebuie să completeze formularele care dovedesc existența creanței (epalíthevsi chréous) și să furnizeze toate dovezile justificative. Administratorul judiciar sau practicianul în insolvență care acționează în calitate de administrator decide apoi admiterea sau respingerea dovezilor. Ulterior, creditorii primesc plata unor dividende în ordinea de prioritate stabilită în Legea falimentului. După înaintarea dovezilor, creditorii pot participa la adunări convocate de către administratorul judiciar sau de către practicianul în insolvență care lichidează societatea.

Lichidarea: Pentru a participa la procedura de lichidare, un creditor trebuie să completeze formularele care dovedesc existența creanței și să furnizeze toate dovezile justificative. Se aplică aceeași procedură ca în cazul falimentului, cu excepția faptului că, în acest caz, dividendele sunt distribuite în conformitate cu legea societăților comerciale (perí Etaireión Nómos, cap. 113).

Aceeași procedură se aplică și în cazul lichidării voluntare și, în special, al lichidării voluntare cu acordul creditorilor, în care creditorii participă direct de la începutul procedurii, atunci când sunt convocați să propună un lichidator la alegerea lor.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Falimentul: Administratorul are puterea și autoritatea de a vinde bunurile imobile în orice modalitate pe care o consideră corespunzătoare, în interesul procedurii. Ulterior, creditorii primesc plata unor dividende în ordinea de prioritate stabilită în Legea falimentului. În cazul bunurilor (mobile și/sau imobile) ipotecate, trebuie obținută o hotărâre judecătorească.

Lichidarea: Lichidatorul unei societăți aflate în lichidare poate vinde bunurile imobile ale societății în orice modalitate pe care o consideră corespunzătoare, în interesul procedurii. Ulterior, creditorii primesc plata unor dividende în ordinea de prioritate stabilită în legea societăților comerciale. În cazul bunurilor (mobile și/sau imobile) ipotecate, trebuie obținută o hotărâre judecătorească. Aceleași reguli se aplică și în cazul lichidării voluntare.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Falimentul: La emiterea unui ordin de faliment, creditorii pot înainta o dovadă a creanțelor care au apărut până la data ordinului de faliment sau de lichidare și care au legătură cu creanțele de valoare fixă. Creanțele care apar după emiterea ordinului de faliment nu intră sub incidența procedurii de faliment și creditorii trebuie să formuleze o acțiune împotriva falitului însuși.

Lichidarea: După emiterea unui ordin de lichidare sau după adoptarea unei hotărâri speciale pentru lichidare voluntară, creditorii pot înainta o dovadă a creanțelor care au apărut până la data ordinului de lichidare sau a hotărârii speciale și care au legătură cu creanțele de valoare fixă. Creanțele care apar după emiterea ordinului de lichidare sau a hotărârii speciale nu intră sub incidența procedurii de lichidare și creditorii trebuie să formuleze o acțiune împotriva directorilor societății aflate în lichidare.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Falimentul: La emiterea unui ordin de faliment, în termen de 35 de zile de la data publicării ordinului, fiecare creditor trebuie să transmită în scris administratorului judiciar sau administratorului o dovadă a datoriei. Dovada trebuie să prezinte detalii ale datoriei, să precizeze numele tuturor garanților și să indice dacă respectivul creditor deține o garanție. În termen de 10 zile, administratorul judiciar sau administratorul trebuie să admită sau să respingă dovada, în scris, în vederea acordării dividendelor. Un creditor sau un garant care nu este mulțumit de decizia administratorului judiciar sau a administratorului o poate contesta în instanță în termen de 21 de zile.

Lichidarea: La emiterea unui ordin de lichidare, în termen de 35 de zile de la data publicării ordinului, fiecare creditor trebuie să transmită în scris administratorului judiciar sau lichidatorului o dovadă a datoriei. Dovada trebuie să prezinte detalii ale datoriei, să precizeze numele tuturor garanților și să indice dacă respectivul creditor deține o garanție. În termen de 10 zile, administratorul judiciar sau lichidatorul trebuie să admită sau să respingă dovada, în scris, în vederea acordării dividendelor. Un creditor sau un garant care nu este mulțumit de decizia administratorului judiciar sau a lichidatorului o poate contesta în instanță în termen de 21 de zile. Aceleași reguli se aplică și în cazul lichidării voluntare.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Falimentul: La distribuirea masei bunurilor care face obiectul falimentului, datoriile sunt clasificate în funcție de rangul de prioritate și proporțional cu fiecare categorie („regula pari passu”), cu excepția cazului în care masa bunurilor care face obiectul falimentului este suficientă pentru a plăti toți creditorii în întregime. Creanțele sunt clasificate după cum urmează:

  • Cheltuieli efective și remunerația administratorului
  • Onorarii datorate administratorului judiciar
  • Cheltuieli efectuate de un creditor care este reclamant
  • Creanțe privilegiate
  • Creanțe negarantate

Lichidarea: La distribuirea masei bunurilor care face obiectul lichidării, datoriile sunt clasificate în funcție de rangul de prioritate și proporțional cu fiecare categorie („regula pari passu”), cu excepția cazului în care masa bunurilor care face obiectul lichidării este suficientă pentru a plăti toți creditorii în întregime. Creanțele sunt clasificate după cum urmează:

  • Cheltuieli efective și remunerația lichidatorului
  • Onorarii datorate administratorului judiciar sau lichidatorului
  • Cheltuieli efectuate de un creditor care este reclamant
  • Creanțe privilegiate
  • Garanții constituire asupra universalității de bunuri
  • Creditori negarantați

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Falimentul: Falitul poate transmite administratorului judiciar sau administratorului o propunere scrisă de acord (symvivasmós) cu creditorii săi. Are loc o adunare a creditorilor, în care acordul trebuie să fie aprobat de majoritatea creditorilor și de creditorii care și-au dovedit creanțele reprezentând trei pătrimi din valoarea creanțelor. În cazul în care creditorii acceptă propunerea, falitul sau administratorul judiciar sau administratorul solicită instanței aprobarea acesteia. Aprobarea de către instanță este obligatorie pentru toți creditorii care și-au dovedit creanțele. Când condițiile acordului sunt îndeplinite, se consideră că datoriile dovedite au fost îndestulate pe deplin.

Procedura de faliment se încheie complet la anularea ordinului de faliment.

Lichidarea: Procedura de lichidare se încheie complet la dizolvarea definitivă sau la anularea ordinului de lichidare.

Procedura de lichidare voluntară se încheie și societatea aflată în lichidare este dizolvată definitiv la trei luni după predarea situațiilor financiare finale ale societății către administratorul judiciar, acestea fiind elaborate după finalizarea oricărei lichidări și distribuiri a patrimoniului societății.

Cu toate acestea, în cazul în care orice persoană are un interes legal în reactivarea unei societăți care a fost dizolvată în urma lichidării voluntare sau prin hotărâre judecătorească, poate face acest lucru în termen de doi ani de la dizolvare, înaintând instanței o cerere în acest sens.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Falimentul: În cazul anulării ordinului de faliment, în cazul în care creditorii și-au dat consimțământul fără să fi primit plata completă, respectivii creditori au dreptul de a solicita sumele datorate după anularea ordinului.

Lichidarea: În cazul anulării ordinului de lichidare, în cazul în care creditorii și-au dat consimțământul fără să fi primit plata completă, respectivii creditori au dreptul de a solicita sumele datorate după anularea ordinului.

În cazul în care orice persoană are un interes legal în reactivarea unei societăți care a fost dizolvată în urma lichidării voluntare sau prin hotărâre judecătorească, poate face acest lucru în termen de doi ani de la dizolvare, înaintând instanței o cerere în acest sens.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Falimentul: Costul obținerii ordinului de faliment este suportat de către creditorul care înaintează cererea de emitere a ordinului. Cheltuielile de plătit administratorului judiciar se ridică la 500 EUR. Cheltuielile efectuate în cursul procedurii de faliment sunt plătite din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidarea: Costul obținerii ordinului de lichidare este suportat de către creditorul care înaintează cererea de emitere a ordinului. Cheltuielile de plătit administratorului judiciar se ridică la 500 EUR. Cheltuielile efectuate în cursul procedurii de dizolvare, lichidare și distribuire a patrimoniului societății sunt plătite din masa bunurilor care face obiectul lichidării.

Costul transmiterii și înregistrării documentelor referitoare la procedura de lichidare voluntară la administratorul judiciar se ridică în total la aproximativ 440 EUR. Cheltuielile efectuate în cursul procedurii de dizolvare, lichidare și distribuire a patrimoniului societății sunt plătite din masa bunurilor care face obiectul lichidării.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Falimentul: Unele dispoziții care se aplică procedurii de faliment permit administratorului să solicite instanței recuperarea patrimoniului în beneficiul creditorilor. Principalele dispoziții sunt următoarele:

Α. Transfer fraudulos (dólia metavívasi):

În cazul în care administratorul sau lichidatorul are dovezi că patrimoniul unei societăți sau al unei persoane fizice a fost transferate fie fără remunerație, fie la o valoare semnificativ mai mică decât valoarea reală, acesta poate solicita instanței emiterea unui ordin de anulare a transferului sau a actului fraudulos.

Pentru aplicarea acestei dispoziții, trebuie ca transferul să fi avut loc: (a) în perioada de trei ani premergătoare datei falimentului, cu excepția cazului în care acesta a fost încheiat cu bună credință și cu titlu oneros, sau (b) în perioada de zece ani premergătoare datei falimentului, în cazul în care, la momentul transferului, persoana fizică în cauză nu își putea plăti toate datoriile fără ajutorul bunului transferat. În cazul unei companii aflate în lichidare, pentru ca un act să fie considerat fraudulos, trebuie ca acesta să fi fost efectuat în perioada de șase luni premergătoare începerii lichidării, care este data la care a fost prezentată cererea de lichidare.

Β. Preferință frauduloasă (dólia protímisi):

În cazul în care administratorul sau lichidatorul are dovezi că un creditor a beneficiat de tratament preferențial, acesta poate solicita instanței emiterea unei decizii de anulare a respectivului tratament.

Lichidarea: Unele dispoziții care se aplică procedurii de lichidare permit lichidatorului să solicite instanței recuperarea patrimoniului în beneficiul creditorilor. Principalele dispoziții sunt următoarele:

Α. Transfer fraudulos:

În cazul în care administratorul sau lichidatorul are dovezi că patrimoniul unei societăți sau al unei persoane fizice a fost transferate fie fără remunerație, fie la o valoare semnificativ mai mică decât valoarea reală, acesta poate solicita instanței emiterea unui ordin de anulare a transferului sau a actului fraudulos.

Pentru aplicarea acestei dispoziții, trebuie ca transferul să fi avut loc: (a) în perioada de trei ani premergătoare datei falimentului, cu excepția cazului în care acesta a fost încheiat cu bună credință și cu titlu oneros, sau (b) în perioada de zece ani premergătoare datei falimentului, în cazul în care, la momentul transferului, persoana fizică nu își putea plăti toate datoriile fără ajutorul bunului transferat. În cazul unei societăți aflate în lichidare, pentru ca un act să fie considerat fraudulos, trebuie ca acesta să fi fost efectuat în perioada de șase luni premergătoare începerii lichidării, care este data la care a fost înaintată cererea de lichidare.

Β. Preferință frauduloasă:

În cazul în care administratorul sau lichidatorul are dovezi că un creditor a beneficiat de tratament preferențial, acesta poate solicita instanței emiterea unei decizii de anulare a respectivului tratament.

Ultima actualizare: 07/12/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Letonia

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Legea privind insolvența, care stabilește procedurile de insolvență în Letonia, se aplică persoanelor fizice și juridice care pot face obiectul procedurilor de insolvență prevăzute în această lege.

Legea privind insolvența prevede trei tipuri de proceduri de insolvență: procedura de protecție juridică (procedura de reorganizare judiciară), procedura insolvenței persoanelor juridice și procedura insolvenței persoanelor fizice.

Trebuie remarcat că Legea privind insolvența nu se aplică procedurii insolvenței instituțiilor de credit, care este reglementată de Legea privind instituțiile de credit.

Procedura de protecție juridică [inclusiv procedura extrajudiciară de protecție juridică („pre-pack”)] este o procedură de restructurare a datoriilor care se poate aplica exclusiv în cazul persoanelor juridice. Trebuie remarcat faptul că în domeniul de aplicare al procedurii de protecție juridică nu intră anumiți operatori de pe piața financiară și de capital, cum ar fi societățile de asigurare, societățile de tip broker de asigurare și societățile de tip broker de investiții, fondurile de pensii private etc.

Procedura insolvenței persoanelor juridice este o procedură de lichidare a unui debitor (persoană juridică) și se aplică persoanelor juridice, societăților în nume colectiv și întreprinderilor profesionale unipersonale. Societățile în nume colectiv nu au statut de persoană juridică, însă pot dobândi drepturi și își pot asuma obligații. O persoană fizică având statut de întreprindere profesională unipersonală poate încheia tranzacții comerciale (în numele întreprinderii profesionale unipersonale), precum și alte tranzacții economice în calitate de persoană fizică. În prezent, o persoană având statut de întreprindere profesională unipersonală face mai întâi obiectul procedurii insolvenței persoanelor juridice, după care persoana în cauză poate formula o cerere de deschidere a procedurii insolvenței persoanelor fizice cu privire la eventualele datorii neonorate. Soluția aplicabilă în cazul întreprinderilor profesionale unipersonale este valabilă și în cazul unităților din domeniul agriculturii și al pisciculturii.

Procedura insolvenței persoanelor fizice se aplică persoanelor fizice, inclusiv agenților economici și consumatorilor și este menită să sprijine eliberarea de datorii a debitorilor și restabilirea solvabilității. Poate face obiectul procedurii insolvenței persoanelor fizice orice persoană fizică care a avut calitatea de contribuabil în Letonia în ultimele șase luni.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de protecție juridică

În temeiul Legii privind insolvența, o cerere de deschidere a procedurii de protecție juridică poate fi introdusă de debitor numai în cazul în care au survenit sau se preconizează că vor surveni dificultăți de ordin financiar. În Legea privind insolvența nu sunt definiți indicatori specifici a căror prezență ar fi de natură să îndreptățească debitorul să solicite deschiderea procedurii de protecție juridică. În cazul în care survin dificultăți de ordin financiar, debitorul trebuie să evalueze dacă gradul de dificultate financiară permite încheierea unui acord extrajudiciar cu creditorii sau dacă trebuie să solicite deschiderea procedurii de protecție juridică pentru a-și restructura datoriile sub protecție jurisdicțională.

Pentru cererea de deschidere a procedurii de protecție juridică se achită o taxă de stat de 145 EUR.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

În cazurile prevăzute în Legea privind insolvența, deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice poate fi solicitată atât de debitor, cât și creditorii debitorului (inclusiv de angajații debitorului). De asemenea, cererea de deschidere a procedurii insolvenței persoanelor juridice poate fi introdusă de persoana menționată la articolul 37 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului.

Cazurile în care debitorul are obligația introducerii imediate a unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței persoanelor juridice sunt prevăzute în Legea privind insolvența. Nerespectarea obligației de introducere a cererii de deschidere a procedurii insolvenței angajează răspunderea administrativă a debitorului. Debitorul are obligația introducerii unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței persoanelor juridice în următoarele cazuri:

  • debitorul nu a achitat o datorie a cărei scadență a expirat cu mai mult de două luni în urmă, nu a ajuns la un acord cu creditorii în ceea ce privește prelungirea termenului de achitare a datoriilor și nu a fost deschisă nicio procedură de protecție juridică (este important de subliniat faptul că deschiderea procedurii de protecție juridică nu este o condiție prealabilă pentru introducerea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței persoanelor juridice; dispoziția exonerează debitorul de răspunderea administrativă numai în cazul în care acesta a intrat în insolvență în pofida faptului că a încercat să își rezolve dificultățile de ordin financiar atunci când au survenit);
  • conform raportului inițial privind situația financiară întocmit în cadrul procedurii de lichidare, debitorul nu dispune de active suficiente pentru a satisface toate creanțele întemeiate ale creditorilor, sau această insuficiență a activelor este constatată în cursul procedurii de lichidare;
  • debitorul nu mai este în măsură să respecte planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică.

Creditorul este îndreptățit să introducă o cerere de deschidere a procedurii insolvenței în cazul în care:

  • o hotărâre judecătorească prin care se dispune recuperarea datoriilor de la debitor nu a putut fi pusă în aplicare prin măsuri de executare;
  • debitorul (societate cu răspundere limitată sau societate pe acțiuni) nu a achitat o datorie principală în valoare de 4 268 EUR, iar creditorul l-a notificat cu privire la intenția sa de a introduce o cerere de deschidere a procedurii insolvenței persoanelor juridice;
  • debitorul (persoană juridică, alta decât o societate cu răspundere limitată sau o societate pe acțiuni) nu a achitat o datorie principală în valoare de 2 134 EUR, iar creditorul l-a notificat cu privire la intenția sa de a introduce o cerere de deschidere a procedurii insolvenței persoanelor juridice;
  • debitorul nu a plătit unui salariat salariul integral, despăgubiri pentru prejudicii ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale sau nu a achitat contribuțiile sociale obligatorii în termen de două luni de la data stabilită pentru plata acestora (cu excepția cazului în care data plății este prevăzută în contractul de muncă, se consideră că data plății este prima zi lucrătoare a lunii următoare). În acest caz, valoarea plății restante nu este relevantă.

Instanța declară deschisă procedura insolvenței persoanelor juridice dacă, la data examinării cererii, constată existența indicatorului menționat în cerere.

Este important de remarcat faptul că, la data introducerii unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, atât debitorul, cât și creditorul trebuie să achite o taxă de stat, și anume o taxă operațională pentru examinarea cererii de către o instanță. Cuantumul taxei este de 70 EUR pentru debitor și 355 EUR pentru creditor. De asemenea, înainte de introducerea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței persoanelor juridice, atât debitorul, cât și creditorul trebuie să constituie o garanție în valoare de două salarii minime lunare în Letonia.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

Un debitor care este persoană fizică poate face obiectul procedurii insolvenței persoanelor fizice în cazul în care există oricare dintre următoarele indicii privind insolvabilitatea persoanei fizice:

  1. persoana nu este în măsură să își achite datoriile ajunse la scadență, iar cuantumul datoriei totale depășește 5 000 EUR;
  2. din cauza unor circumstanțe demonstrabile, persoana nu va fi în măsură să își achite datoriile scadente în cursul unui an, iar cuantumul datoriei totale depășește 10 000 EUR;
  3. persoana nu este în măsură să își achite datoriile, dintre care cel puțin una decurge din obligații accesorii neachitate sau din obligații solidare ale debitorului împreună cu soțul/soția, o rudă sau un afin până la gradul doi, dacă datoria totală depășește 5 000 EUR.

Cererea de deschidere a procedurii insolvenței persoanelor fizice poate fi introdusă numai de către debitor; creditorii nu au dreptul să introducă o astfel de cerere.

Pentru cererea de deschidere a procedurii insolvenței persoanelor fizice se achită, de asemenea, o taxă de stat în cuantum de 70 EUR și se constituie o garanție având valoarea a două salarii minime lunare în Letonia.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Procedura de protecție juridică

Masa bunurilor care face obiectul insolvenței în cadrul unei proceduri de protecție juridică include toate activele debitorului, acesta păstrându-și toate drepturile de a dispune de acestea. În temeiul Legii privind insolvența, una dintre metodele prevăzute în cadrul procedurii de protecție juridică presupune cesionarea bunurilor mobile sau a bunurilor imobile ori grevarea acestora cu drepturi reale în scopul obținerii unei prelungiri a termenului de satisfacere sau de stingere a creanțelor deținute de creditori. Caracterul fezabil al metodei relevante și procedura de punere în aplicare a acesteia trebuie prevăzute în planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

După notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice, debitorul își pierde dreptul de a dispune atât de activele sale, cât și de activele deținute de terți care sunt controlate sau deținute de debitor, iar dreptul respectiv este transferat administratorului judiciar.

În conformitate cu Legea privind insolvența, masa bunurilor care face obiectul insolvenței cuprinde următoarele:

  1. bunurile imobile și mobile ale debitorului, inclusiv sumele de bani ale acestuia;
  2. sumele de bani obținute din înstrăinarea activelor debitorului;
  3. activele recuperate în cursul procedurii de insolvență (de exemplu, fondurile recuperate în baza creanțelor față de terți, precum și fondurile primite de la membrii organelor de conducere ale persoanei juridice în baza răspunderii acestora pentru prejudiciul cauzat);
  4. veniturile din activele debitorului obținute în cursul procedurii insolvenței persoanelor juridice;
  5. alte active dobândite în mod legal în cursul procedurii insolvenței persoanelor juridice.

În cursul procedurii insolvenței persoanelor juridice, toate activele debitorului sunt vândute, iar încasările astfel obținute se utilizează pentru a acoperi cheltuielile aferente procedurii insolvenței persoanelor juridice și pentru a stinge creanțele deținute de creditori. Responsabilitatea pentru vânzarea activelor debitorului în conformitate cu planul de vânzare a activelor îi revine administratorului procedurii de insolvență (administratorului judiciar). Administratorul judiciar trebuie să se asigure că activele debitorului sunt vândute la un preț cât mai mare pentru a satisface creanțele deținute de creditori în cea mai mare măsură posibilă.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

După notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice, debitorul își pierde dreptul de a dispune atât de activele sale, cât și de activele deținute de terți care sunt controlate de debitor sau se află în posesia debitorului (în afară de activele exceptate de la executare), iar dreptul respectiv este transferat administratorului judiciar. În cursul procedurii insolvenței persoanelor fizice, toate activele debitorului sunt vândute, iar încasările astfel obținute se utilizează pentru a acoperi cheltuielile directe ale procedurii insolvenței persoanelor fizice și pentru a stinge creanțele deținute de creditori.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Procedura de protecție juridică

Debitorul. După notificarea privind punerea în aplicare a procedurii de protecție juridică, debitorul păstrează controlul asupra societății sale și își gestionează atât propriile active, cât și activele pe care le controlează sau le are în posesie, în conformitate cu planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică agreat de creditori și aprobat de instanță. În același timp, debitorului i se aplică o serie de obligații și de restricții menite să asigure legalitatea procedurii de protecție juridică și controlul punerii în aplicare a planului de măsuri de către supraveghetorul procedurii de protecție juridică (supraveghetorul) și creditori.

Obligația principală a debitorului este de a respecta planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică. Debitorului îi revin, de asemenea, următoarele obligații:

  1. să suporte cheltuielile aferente procedurii de protecție juridică;
  2. să prezinte supraveghetorului, cel puțin o dată pe lună, rapoarte scrise privind punerea în aplicare a planului de măsuri aferent procedurii de protecție juridică;
  3. la cererea supraveghetorului, să prezinte în scris și fără întârziere toate informațiile privind punerea în aplicare a planului de măsuri aferent procedurii de protecție juridică și să îi ofere supraveghetorului posibilitatea de a examina personal activitățile economice și documentele debitorului;
  4. să comunice imediat supraveghetorului orice împrejurări care pot împiedica debitorul să pună în aplicare planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică etc.

În ceea ce privește restricțiile, trebuie reținut faptul că, în cursul procedurii de protecție juridică, debitorului i se interzic următoarele:

  1. să încheie tranzacții sau să desfășoare activități care îi pot agrava situația financiară sau care pot aduce atingere intereselor creditorilor înscriși la masa credală generală;
  2. să acorde împrumuturi (credite), cu excepția cazului în care acordarea de împrumuturi (credite) se încadrează în obiectul principal de activitate al debitorului și acest lucru se reflectă în planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică;
  3. să emită garanții, să facă cadouri sau donații, să acorde prime sau alte tipuri de remunerație materială suplimentară membrilor consiliului de administrație sau ai consiliului director.

Supraveghetorul. După ce debitorul a întocmit planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică, supraveghetorul procedurii de protecție juridică își prezintă avizul cu privire la plan și prezintă o evaluare a acestuia în sensul respectării dispozițiilor legale. Aceasta trebuie să includă o evaluare a capacității planului de a îndeplini obiectivul prevăzut de lege al procedurii de protecție juridică. Avizul supraveghetorului procedurii de protecție juridică este prezentat instanței împreună cu planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică. După notificarea privind punerea în aplicare a procedurii de protecție juridică, supraveghetorul procedurii de protecție juridică devine responsabil de supravegherea punerii în aplicare a planului de măsuri aferent procedurii de protecție juridică, de furnizarea de informații către creditori și de monitorizarea respectării de către debitor a restricțiilor prevăzute în Legea privind insolvența.

Pe parcursul desfășurării procedurii de protecție juridică, supraveghetorul trebuie să gestioneze documentația aferentă procedurii în cadrul Sistemului electronic de contabilitate în materie de insolvență (denumit în continuare „sistemul”).

Procedura insolvenței persoanelor juridice

Debitorul. După notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței, debitorul pierde toate drepturile conferite organelor de conducere în temeiul regulamentului de organizare și funcționare, al statutului debitorului sau al acordurilor la care acesta este parte, iar toate aceste drepturi sunt transferate administratorului judiciar. Administratorul judiciar numește un reprezentant al debitorului care trebuie să participe la procedura de insolvență. De regulă, sunt numiți în calitate de reprezentant al debitorului unul (sau mai mulți) dintre membrii organului executiv al debitorului. Imediat după data notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice, reprezentantul debitorului trebuie să transfere administratorului judiciar toate activele debitorului, precum și documentele organizaționale, de personal și contabile ale acestuia, în baza unei declarații de transfer și acceptare. Reprezentantul debitorului trebuie să întocmească o listă a activelor și documentelor debitorului care urmează a fi transferate și, la data transferului, documentele trebuie să fie structurate în conformitate cu normele privind păstrarea evidențelor. În cursul procedurii de insolvență, reprezentantul debitorului trebuie să furnizeze administratorului judiciar informațiile pe care le solicită acesta din urmă și să participe la adunările creditorilor.

Administratorul judiciar. Administratorul judiciar este învestit cu toate drepturile, obligațiile și responsabilitățile care revin organelor de conducere astfel cum sunt prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare, în statutul debitorului sau în acordurile la care acesta este parte.

Administratorul judiciar poate, printre altele, să decidă cu privire la continuarea activităților comerciale ale debitorului, parțial sau integral, în cazul în care o astfel de continuare este justificată din punct de vedere economic. De asemenea, administratorul judiciar este responsabil de plata impozitelor curente și poate lichida filiale ale debitorului.

Administratorul judiciar desfășoară, de asemenea, activități legate de punerea în aplicare a procedurii de insolvență, cum ar fi: sintetizarea și examinarea creanțelor deținute de creditori și adoptarea de decizii cu privire la acestea; identificarea activelor debitorului și luarea măsurilor care se impun pentru recuperarea activelor debitorului [inclusiv introducerea de cereri pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudicii cauzate de membrii organelor de conducere ale unei persoane juridice și de membrii (acționarii/asociații) unei societăți de capital]; vânzarea activelor debitorului și stingerea creanțelor deținute de creditori în conformitate cu dispozițiile Legii privind insolvența; evaluarea tranzacțiilor încheiate înainte de deschiderea procedurii de insolvență; alte activități necesare în scopul derulării procedurii, cum ar fi transmiterea documentelor debitorului către arhiva statului.

În cursul procedurii insolvenței persoanelor juridice, administratorul judiciar are responsabilitatea de a păstra o evidență a acestei proceduri în cadrul sistemului.

După finalizarea procedurii insolvenței persoanelor juridice, administratorul judiciar procedează la efectuarea tuturor activităților prevăzute de lege privind radierea debitorului din registrul public în care a fost înscris, de exemplu, radierea debitorului (operator economic) din registrul comerțului.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

Debitorul. După notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice, debitorul își pierde dreptul de a dispune atât de activele sale, cât și de activele deținute de terți care sunt controlate de debitor sau se află în posesia debitorului (în afară de activele exceptate de la executare), iar dreptul respectiv este transferat administratorului judiciar. După notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice, debitorului i se interzice să desfășoare activități care pot produce prejudicii creditorilor. Debitorul trebuie să furnizeze administratorului judiciar toate informațiile necesare pentru desfășurarea procedurii de insolvență.

Toate activele deținute de debitor sunt vândute în cursul procedurii de faliment, iar încasările din vânzări sunt utilizate pentru satisfacerea creanțelor deținute de creditori în conformitate cu dispozițiile Legii privind insolvența.

În cursul procedurii având drept scop achitarea datoriilor, debitorul trebuie să obțină venituri, în măsura posibilităților sale și să transfere o parte din veniturile sale constante pentru a satisface creanțele deținute de creditori în conformitate cu planul de achitare a datoriilor.

Administratorul judiciar.

În cazul în care debitorul deține sume de bani sau active care urmează să fie vândute în cursul procedurii de faliment, administratorul judiciar deschide un cont bancar la o instituție de credit în numele său, iar acest cont urmează a fi folosit în scopul procedurii de insolvență în cauză. La fel ca în cazul procedurii insolvenței persoanelor juridice, administratorul judiciar are responsabilitatea de a lua măsurile necesare în vederea derulării procedurii de insolvență, și anume: sintetizarea și examinarea creanțelor deținute de creditori și adoptarea de decizii cu privire la acestea; identificarea activelor debitorului și luarea măsurilor care se impun pentru recuperarea activelor debitorului (inclusiv introducerea de cereri de declarare a nulității tranzacțiilor încheiate de debitor în cazul în care se constată că debitorul a acționat cu rea-credință); vânzarea activelor debitorului și satisfacerea creanțelor deținute de creditori în conformitate cu dispozițiile Legii privind insolvența.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Procedura de protecție juridică

Compensarea este permisă în cadrul procedurii de protecție juridică în cazul în care creanța deținută de debitor față de creditor a luat naștere cu cel puțin trei luni înainte ca instanța să pronunțe hotărârea de deschidere a procedurii de protecție juridică.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

Compensarea este permisă în cadrul procedurii insolvenței persoanelor juridice în cazul în care creanțele reciproce ale debitorului și ale creditorului au luat naștere cu cel puțin șase luni înainte de notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

Nu există norme specifice privind compensarea în cadrul procedurii insolvenței persoanelor fizice; prin urmare, în conformitate cu dispozițiile Legii privind insolvența, în acest caz se aplică dispozițiile privind procedura insolvenței persoanelor juridice, și anume compensarea este permisă în cazul în care creanțele reciproce ale debitorului și ale creditorului au luat naștere cu cel puțin șase luni înainte de notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Procedura de protecție juridică

Având în vedere că debitorul păstrează controlul asupra societății sale, și anume își gestionează atât propriile active, cât și activele pe care le controlează sau le are în posesie, după deschiderea procedurii de protecție juridică acesta poate continua derularea contractelor încheiate înainte de deschiderea procedurii de protecție juridică. Un aviz privind utilitatea continuării derulării contractelor este prezentat de creditori în momentul examinării planului de măsuri aferent procedurii de protecție juridică, de supraveghetorul procedurii de protecție juridică atunci când își întocmește raportul și de instanță atunci când aprobă planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică. Cheltuielile care decurg din astfel de contracte trebuie să fie aprobate în planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

În cazul în care la data notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice, un contract încheiat de debitor nu s-a derulat sau s-a derulat parțial, administratorul judiciar poate solicita celeilalte părți contractante să deruleze sau să denunțe unilateral contractul. Administratorul judiciar poate derula un contract în cazul în care acest lucru nu conduce la diminuarea valorii activelor debitorului.

În cazul în care administratorul judiciar denunță unilateral un contract, cealaltă parte contractantă poate prezenta o cerere de admitere a creanței în calitate de creditor.

Continuarea derulării contractelor care nu au fost reziliate în cazurile prevăzute de lege, precum și derularea contractelor cu terții semnate de administratorul judiciar în numele debitorului în cursul procedurii insolvenței persoanelor juridice se finanțează din fondurile debitorului.

În cazul în care debitorul este o societate de asigurare, administratorul judiciar, ținând seama de interesele deținătorilor de polițe de asigurare, evaluează necesitatea transferului, rezilierii sau continuării contractelor de asigurare existente și întreprinde toate măsurile necesare prevăzute de lege pentru a transfera, rezilia sau continua derularea contractelor de asigurare existente.

Contractul de cesiune de creanță prin care activele debitorului care fac obiectul creanțelor deținute de creditori sunt cedate unui agent autorizat (de asemenea, către un avocat și un agent comercial) își încetează valabilitatea începând cu data notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice.

După notificarea procedurii de insolvență a debitorului, administratorul judiciar poate rezilia contractul de muncă încheiat cu un angajat al debitorului.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

Legea privind insolvența nu prevede dispoziții specifice pentru revizuirea sau rezilierea contractelor semnate de debitor; prin urmare, în temeiul Legii privind insolvența, în acest caz se aplică dispozițiile referitoare la procedura insolvenței persoanelor juridice, și anume administratorul judiciar are dreptul să revizuiască contracte semnate de debitor anterior notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice și să denunțe respectivele contracte. Această practică este consacrată și în jurisprudență. După notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței, administratorul judiciar devine responsabil de gestionarea activelor persoanei în cauză în vederea soluționării problemelor legate de îndeplinirea obligațiilor și de stingerea creanțelor deținute de creditori. Aceasta înseamnă, de asemenea, că debitorul insolvabil își pierde dreptul de a se constitui parte în instanță în cauze în materie patrimonială, acest drept fiind asumat de administratorul judiciar în calitate de reprezentant legal al debitorului.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Indiferent de procedura de insolvență, Legea privind insolvența stabilește principiul interzicerii caracterului arbitrar, ceea ce înseamnă că activitățile individuale ale creditorului și ale debitorului nu trebuie să aducă atingere intereselor creditorilor înscriși la masa credală generală.

Procedura de protecție juridică

Executorul judecătoresc mandatat suspendă procedurile de executare a hotărârii în cazul în care este deschisă procedura de protecție juridică cu privire la debitor sau în cazul în care se ia decizia deschiderii procedurii de protecție juridică în eventualitatea unei proceduri extrajudiciare de protecție juridică. În cazul în care, la data inițierii procedurii, fondurile au fost deja recuperate ca urmare a activităților de executare, executorul judecătoresc mandatat reține cheltuielile de executare și acoperă creanța colectorului. Procedurile de executare a hotărârilor judecătorești se suspendă pe întreaga durată a procedurii de protecție juridică, până la finalizarea acesteia, excepție făcând cazul în care activele gajate nu sunt necesare pentru punerea în aplicare a procedurii de protecție juridică și, prin urmare, nu sunt incluse în planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică, ori instanța îi permite unui creditor garantat să vândă activele gajate.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

În cazul în care procedurile de executare a hotărârilor judecătorești sunt inițiate înainte de notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice, acestea trebuie să fie închise în conformitate cu procedura prevăzută în Codul de procedură civilă. Mai precis, executorul judecătoresc mandatat finalizează vânzarea de active aflată în curs, în cazul în care aceasta a fost deja anunțată sau în cazul în care activele au fost transferate unei societăți comerciale pentru a fi vândute. Administratorul judiciar poate solicita anularea licitațiilor anunțate, astfel încât activele să poată fi scoase la vânzare ca parte a unei recuperări de bunuri. Executorul judecătoresc mandatat reține cheltuielile de executare a hotărârii judecătorești din suma încasată și transferă suma rămasă către administratorul judiciar pentru stingerea creanțelor deținute de creditori în conformitate cu procedura prevăzută în Legea privind insolvența, ținând seama de interesele creditorului garantat. Executorul judecătoresc mandatat notifică deținătorul activelor cu privire la obligația de a transfera către administratorul judiciar activele care nu au fost încă scoase la vânzare.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

După notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice, creditorului i se interzice să desfășoare orice activități individuale care pot produce prejudicii celorlalți creditori. Orice drepturi de proprietate ale creditorului sau ale unui terț care decurg din astfel de activități sunt lovite de nulitate.

Executorul judecătoresc mandatat suspendă procedurile de executare a hotărârilor judecătorești în cazul în care a fost efectuată notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice cu privire la debitor. Executorul judecătoresc mandatat poate finaliza vânzarea de active aflată în curs numai dacă vânzarea a fost deja anunțată sau activele au fost transferate unei societăți comerciale pentru a fi vândute, excepție făcând cazul în care planul de vânzare a activelor unei persoane fizice prevede amânarea vânzării unei locuințe în temeiul articolului 148 din Legea privind insolvența. Executorul judecătoresc mandatat reține cheltuielile de executare a hotărârii judecătorești din suma încasată și transferă suma rămasă către administratorul judiciar pentru stingerea creanțelor deținute de creditori în conformitate cu procedura prevăzută în Legea privind insolvența, ținând seama de interesele creditorului garantat.

În același timp, procedurile de executare cu privire la creanțele a căror decontare nu are legătură cu procedurile de recuperare a activelor sau cu sumele de bani ale debitorului nu se suspendă.

În cazul în care procedura insolvenței persoanelor fizice se încheie fără anularea datoriilor, se reiau procedurile de executare pentru suma rămasă.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Procedura de protecție juridică

În conformitate cu Legea privind insolvența, deschiderea procedurii de protecție juridică nu afectează procedurile judiciare în cadrul cărora debitorul este una dintre părți.

Trebuie remarcat faptul că, spre deosebire de procedura de insolvență, procedura de protecție juridică nu cuprinde proceduri de admitere a creanțelor. Cu toate acestea, jurisprudența recunoaște faptul că, prin intermediul unei decizii unilaterale cu privire la eligibilitatea unei creanțe, debitorul ar putea exclude în mod nejustificat creditorul din lista persoanelor a căror aprobare este necesară pentru planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică. În același timp, sesizarea unei instanțe, de către creditor, cu o cerere de recuperare a creanțelor, nu constituie temei juridic pentru ignorarea intereselor creditorului în cadrul procedurii de protecție juridică. În consecință, jurisprudența recunoaște, de asemenea, faptul că, în cazul în care datoriile debitorului se reflectă în conturile acestuia, iar supraveghetorul procedurii de protecție juridică nu a constatat prima facie caracterul neautentic al creanței, creanța trebuie inclusă în planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică ca o creanță a creditorilor, chiar dacă debitorul și creditorul au calitate de părți într-o procedură judiciară.

Trebuie remarcat, de asemenea, faptul că, în cazul în care constată că planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică conține datorii care fac obiectul unui litigiu cu privire la drepturi, iar cuantumul datoriilor afectează în mod semnificativ procesul de aprobare a planului de măsuri, instanța nu ia nicio altă măsură cu privire la cererea de deschidere a procedurii de protecție juridică.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

O hotărâre judecătorească prin care se dispune deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice constituie temei pentru suspendarea procedurilor judiciare în materie patrimonială împotriva debitorului. În urma notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice, creditorii își pot transmite cererile de admitere a creanțelor către administratorul judiciar în conformitate cu procedura prevăzută în Legea privind insolvența.

Totodată, hotărârea judecătorească prin care se dispune deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice constituie temei pentru revocarea garanției pentru creanțe în conformitate cu procedura stabilită în Legea privind insolvența.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

O hotărâre judecătorească prin care se dispune deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice constituie temei pentru suspendarea procedurilor judiciare împotriva debitorului și pentru revocarea garanției pentru creanțe în conformitate cu procedura prevăzută în Codul de procedură civilă. În urma notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice, creditorii își pot transmite cererile de admitere a creanțelor către administratorul judiciar în conformitate cu procedura prevăzută în Legea privind insolvența.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

În scopul îndeplinirii obiectivului procedurii de insolvență, este importantă implicarea activă a creditorilor în derularea procedurii. Legea privind insolvența consacră principiul egalității creditorilor: creditorii au șanse egale de a participa la procedură și de a li se satisface creanțele în conformitate cu obligațiile stabilite între ei și debitor înainte de deschiderea procedurii.

Procedura de protecție juridică

Debitorul transmite planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică tuturor creditorilor, solicitându-le să își dea acordul cu privire la plan și stabilind un termen pentru aprobarea acestuia. Creditorul are dreptul să prezinte debitorului obiecții scrise cu privire la planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică în termen de cinci zile de la primirea planului. În cazul în care debitorul consideră că obiecțiile sunt întemeiate, modifică în consecință planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică. Termenul pentru punerea în aplicare a procedurii de protecție juridică poate fi prelungit sub rezerva acordului majorității creditorilor. Creditorii au dreptul să solicite supraveghetorului informații cu privire la stadiul procedurii de protecție juridică și al punerii în aplicare a planului și să primească aceste informații de la supraveghetor, precum și să formuleze contestații. De asemenea, creditorul poate solicita instanței să închidă procedura de protecție juridică în cazul în care debitorul nu respectă planul aprobat de instanță.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

Un creditor poate, de asemenea, să inițieze procedura insolvenței persoanelor juridice prin introducerea unei cereri în instanță. Totodată, creditorii au dreptul să prezinte cereri de admitere a creanțelor în conformitate cu procedura prevăzută în Legea privind insolvența. Administratorul judiciar verifică dacă creanțele deținute de creditori sunt întemeiate și respectă cerințele prevăzute de lege și adoptă o decizie în sensul admiterii, respingerii sau al admiterii parțiale a acestora. Creditorul poate introduce o cale de atac în instanță împotriva deciziei administratorului judiciar în termen de o lună de la primirea deciziei sau poate sesiza o instanță cu soluționarea litigiului privind drepturile care trebuie examinate, în termen de o lună de la primirea deciziei administratorului judiciar. Creditorul are dreptul să consulte registrul creanțelor deținute de creditori. Începând cu a opta zi de la expirarea termenului pentru introducerea cererilor de admitere a creanțelor, fiecare creditor are dreptul să consulte creanțele prezentate de toți creditorii și documentele justificative aferente acestora. Administratorul judiciar furnizează informații creditorilor în conformitate cu procedura prevăzută în Legea privind insolvența. În cazul în care creditorii au obiecții cu privire la informațiile în cauză, trebuie să le aducă la cunoștința administratorului judiciar. În cazul în care obiecțiile nu sunt luate în considerare, administratorul judiciar trebuie să prezinte creditorului un răspuns motivat. În cazul în care creditorii nu sunt de acord cu decizia anunțată de administratorul judiciar, aceștia au dreptul să conteste acțiunile administratorului, să sesizeze instanța cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de administratorul judiciar sau să propună convocarea unei adunări a creditorilor. Adunarea creditorilor ia decizii privind remunerația administratorului judiciar, propunerile de demitere a administratorului judiciar, aprobarea cheltuielilor aferente procedurii de insolvență atunci când acestea se justifică, metoda de vânzare a activelor debitorului sau prelungirea termenului de vânzare, precum și alte acțiuni legate de activele excluse din planul de vânzare a activelor. De asemenea, creditorii care reprezintă cel puțin 25 % din valoarea admisă a creanțelor principale în raport cu grupul creditorilor garantați sau chirografari pot solicita un audit al activităților administratorului judiciar în cadrul respectivei proceduri de insolvență, care să fie efectuat de către un auditor extern autorizat sau o societate de auditori autorizați.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

Creditorii au dreptul să prezinte cereri de admitere a creanțelor în conformitate cu procedura prevăzută în Legea privind insolvența. Adunarea creditorilor poate fi convocată de oricare dintre creditori. În termen de două luni de la data la care notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței referitoare la debitor a fost înscrisă în registrul de insolvență, creditorii pot prezenta administratorului judiciar o cerere de închidere a procedurii insolvenței persoanelor fizice, în cazul în care creditorii au acces la informațiile menționate în Legea privind insolvența, la informațiile privind restricțiile referitoare la aplicarea procedurii de insolvență sau la procedura de achitare a datoriilor. Creditorii au, de asemenea, dreptul de a prezenta obiecții și propuneri cu privire la planul de achitare a datoriilor întocmit de către debitor.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Procedura de protecție juridică

Debitorul păstrează controlul asupra societății sale și dispune în mod liber de bunurile proprii.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

Odată deschisă procedura insolvenței persoanelor juridice, consiliul de administrație își pierde competențele, iar activele debitorului, precum și fondurile din conturile bancare ale acestuia sunt gestionate și înstrăinate de administratorul judiciar. Administratorul judiciar dobândește atât dreptul de a împărți activele debitorului, precum și dreptul de recupera activele plasate sub administrare, pentru a le include, după caz, în planul de vânzare a activelor. Totodată, în urma notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice, administratorul judiciar adoptă o decizie cu privire la încetarea sau continuarea parțială sau integrală a activităților comerciale ale debitorului.

În termen de două luni de la notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice, administratorul judiciar trebuie să întocmească un plan de vânzare a activelor debitorului sau un raport care să ateste lipsa activelor. Activele pot fi vândute atât la licitație, cât și la un preț stabilit în mod liber de creditori la propunerea administratorului judiciar. Activele debitorului sunt vândute la un preț cât mai mare pentru a satisface creanțele deținute de creditori. Încasările din vânzarea activelor se utilizează pentru stingerea creanțelor deținute de creditori.

În cazul în care activele debitorului nu pot fi vândute sau costurile vânzării acestora sunt mai mari decât încasările preconizate, administratorul judiciar elimină activele respective din planul de vânzare a activelor și notifică imediat toți creditorii, solicitându-le să păstreze activele la prețul inițial.

La întocmirea planului de vânzare a activelor, administratorul judiciar ia în considerare posibilitatea vânzării societății debitorului sau a părții din societate pe care debitorul o deține în mod independent. Încasările obținute de creditori în urma vânzării societății sau a părții din societate pe care debitorul o deține în mod independent trebuie să fie mai mari decât în cazul în care activele debitorului ar fi vândute separat.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

Administratorul procedurii de insolvență este responsabil de vânzarea activelor debitorului în conformitate cu planul de vânzare a activelor. Administratorul judiciar începe vânzarea activelor cel mai devreme la două luni de la notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice.

Debitorul are dreptul să păstreze veniturile necesare pentru acoperirea costurilor indirecte ale procedurii insolvenței persoanelor fizice, precum și activele care sunt absolut necesare pentru a obține venituri. În Codul de procedură civilă sunt stabilite, de asemenea, activele în cazul cărora recuperarea nu poate fi executată.

În temeiul Legii privind insolvența, debitorul poate păstra locuința ipotecată în favoarea unui creditor garantat în baza unui acord încheiat cu creditorul garantat în cauză.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Procedura de protecție juridică

După notificarea privind deschiderea procedurii de protecție juridică, creditorii garantați nu își pot exercita drepturile asupra bunurilor ipotecate ale debitorului care sunt incluse în planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică decât după finalizarea procedurii.

Creditorul garantat poate solicita ca bunul ipotecat al debitorului să fie vândut în cazul în care restricția care împiedică creditorul garantat să vândă bunul ipotecat al debitorului aduce atingere în mod semnificativ intereselor creditorului în cauză (inclusiv în cazurile în care există riscul ca bunul ipotecat să fie distrus sau valoarea sa a scăzut semnificativ). Decizia de a permite vânzarea bunului ipotecat este pronunțată de instanța sesizată cu cererea de deschidere a procedurii de protecție juridică.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

Creditorul garantat poate solicita ca bunurile debitorului utilizate drept garanție (bunurile ipotecate) să fie vândute la două luni de la data notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice.

Activele deținute de terți care sunt controlate de debitor sau se află în posesia debitorului nu sunt incluse în activele debitorului care pot face obiectul creanțelor deținute de creditori. Administratorul judiciar depozitează activele deținute de terți până la predarea către aceștia. În cazul în care nu își preiau activele la invitația administratorului judiciar, terții trebuie să suporte cheltuielile cu depozitarea acestora. În cazul în care activele deținute de terți au fost înstrăinate în cursul procedurii de insolvență, terții trebuie să fie despăgubiți pentru valoarea acestor active de către partea care a cauzat vânzarea activelor. În cazul în care încasările din vânzarea bunurilor ipotecate ale debitorului nu acoperă creanțele deținute de creditorii garantați, creditorii în cauză dobândesc drepturi de creditori chirografari pentru partea rămasă din creanță, prin decizie a administratorului judiciar.

Datoriile debitorului care ajung la scadență după data notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice sunt considerate scadente la data efectuării notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice. În general, creanțele care survin după data notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice sunt considerate costuri ale procedurii de insolvență.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

Datoriile debitorului care ajung la scadență după data notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice sunt considerate scadente la data efectuării notificării privind deschiderea procedurii insolvenței. Creanțele care survin după data notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice sunt considerate costuri ale procedurii de insolvență.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Procedura de protecție juridică

Debitorul este responsabil de menționarea tuturor creanțelor în planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică, sub rezerva aprobării creditorilor. Planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică trebuie să cuprindă toți creditorii. Debitorul nu are opțiunea de a include în plan anumiți creditor și de a-i omite pe alții.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

Creanțele creditorilor față de debitor trebuie prezentate administratorului judiciar în termen de o lună de la data la care procedura de insolvență referitoare la debitor a fost înscrisă în registrul de insolvență. În cazul în care creditorul nu respectă termenul de declarare a creanțelor prevăzut la primul alineat al prezentei secțiuni, creditorul își poate prezenta creanța față de debitor în termen de șase luni de la data la care notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței referitoare la debitor a fost înscrisă în registrul de insolvență, dar nu mai târziu de data la care a fost întocmit planul de achitare a datoriilor față de creditori în conformitate cu procedurile prevăzute în lege. După acest termen, termenul de prescripție expiră și creditorul pierde atât calitatea de creditor, cât și dreptul de a declara creanțe față de debitor.

Administratorul judiciar verifică dacă creanțele deținute de creditori sunt întemeiate și respectă cerințele prevăzute de lege. În cazul în care creanța creditorului nu respectă cerințele prevăzute de lege, administratorul judiciar îi solicită imediat creditorului să remedieze neregulile identificate în termen de 10 zile de la data transmiterii solicitării de către administratorul judiciar. În cazul în care creditorul remediază neregulile în acest termen, se consideră că creanța creditorului a fost prezentată în termenul stabilit în acest sens. În cazul în care creditorul nu remediază neregulile în acest termen, administratorul judiciar adoptă o decizie de respingere a creanței creditorului sau de admitere parțială a acesteia în termen de 10 zile de la termenul stabilit pentru remedierea neregulilor.

În urma unei verificări a creanțelor deținute de creditori, administratorul judiciar adoptă o decizie motivată în sensul admiterii, respingerii sau al admiterii parțiale a creanței creditorului. Creanțele care fac obiectul unui litigiu între debitor și creditor sunt respinse de administratorul judiciar, parțial sau integral. Administratorul judiciar poate respinge sau admite parțial creanța creditorului stabilită printr-o hotărâre judecătorească numai în cazul în care există o dovadă în sensul că debitorul și-a achitat datoriile, parțial sau integral, după ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

Creanțele creditorilor față de debitor se declară, se verifică și se admit în conformitate cu metoda prevăzută în procedura insolvenței persoanelor juridice. În cazul în care creditorul nu respectă termenul de declarare a creanțelor, creditorul își poate prezenta creanța față de debitor în termen de șase luni de la data la care notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței referitoare la debitor a fost înscrisă în registrul de insolvență, dar nu mai târziu de data la care a fost întocmită lista finală a cheltuielilor aferente procedurii de faliment în conformitate cu procedurile prevăzute în Lege.

În cazul în care creditorul nu își prezintă creanța până la termenul precizat mai sus, termenul de prescripție expiră și creditorul pierde atât calitatea de creditor, cât și dreptul de a declara creanțe față de debitor atât în cadrul procedurii insolvenței persoanelor fizice, cât și ulterior, după ce debitorul a fost eliberat de datorii. Termenul de prescripție nu se aplică în cazul plăților reprezentând pensie de întreținere, al creanțelor care decurg din activități interzise și al creanțelor care decurg din sancțiuni aplicate în cadrul procedurilor în materie de contravenții, al sancțiunilor prevăzute în Codul penal și al despăgubirilor pentru prejudicii cauzate.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Procedura de protecție juridică

Planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică poate include avantaje pentru persoanele care alocă fonduri în vederea punerii în aplicare a planului, proporțional cu valoarea fondurilor alocate.

Planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică poate să prevadă achitarea sau reducerea proporțională a datoriei principale, a penalităților sau a dobânzii numai în cadrul unui grup de creditori și pentru fiecare tip de creanță a creditorului (datorie principală, penalități sau dobândă). Planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică poate stipula condiții mult mai nefavorabile pentru un creditor în comparație cu alți creditori numai cu acordul creditorului în cauză.

Procedura de protecție juridică nu se aplică angajaților, cu excepția cazului în care s-a obținut acordul expres al acestora.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

Încasările obținute în urma procedurii insolvenței persoanelor juridice se distribuie în principal în funcție de tipul creanței (de exemplu, creanță garantată sau chirografară). În anumite cazuri, se poate ține cont de rangul creditorului (de exemplu, administrația fiscală).

Încasările obținute din vânzarea activelor debitorului utilizate drept garanție se utilizează pentru satisfacerea creanței creditorului garantat. Costurile pentru derularea licitațiilor, inclusiv costurile pentru evaluarea activelor gajate și onorariul administratorului judiciar, sunt reținute cu prioritate din încasările obținute în urma vânzării activelor gajate, iar suma rămasă se utilizează pentru stingerea creanței creditorului garantat. În cazul în care în urma acoperirii costurilor de mai sus și a achitării creanței mai rămân fonduri, acestea se includ în activele debitorului și se utilizează pentru satisfacerea creanțelor altor creditori.

Fondurile rămase ale debitorului se utilizează în principal pentru acoperirea integrală a costurilor procedurii insolvenței persoanelor juridice.

După acoperirea costurilor, creanța deținută de Serviciul de control al insolvenței este decontată dacă pentru satisfacerea creanțelor salariaților debitorului s-a utilizat fondul de garantare a creanțelor salariale. Ulterior sunt stinse creanțele salariale și ale administrației fiscale.

După decontarea integrală a creanțelor deținute de creditorii mai sus menționați, fondurile rămase ale debitorului se împart pentru a deconta principalul creanțelor (fără dobândă) deținute de ceilalți creditori chirografari. În această etapă se decontează, de asemenea, partea negarantată a creanțelor deținute de creditorii garantați și partea restantă din creanțele deținute de creditorii garantați.

În cazul în care fondurile debitorului sunt insuficiente pentru a acoperi valoarea totală a creanțelor deținute de creditori menționate la alineatul (5) al prezentei secțiuni, creanțele în cauză trebuie să fie achitate proporțional cu suma datorată fiecărui creditor.

Fondurile debitorului rămase după stingerea principalului creanțelor deținute de creditorii chirografari se utilizează pentru stingerea creanțelor adiacente deținute de creditorii chirografari (proporțional cu suma datorată fiecărui creditor).

După stingerea tuturor creanțelor de mai sus, fondurile debitorului rămase se distribuie între participanții (acționarii) sau asociații debitorului proporțional cu participația individuală a acestora, debitor (persoană fizică), succesorii acestora (prin succesiune) sau persoanele care au un drept asupra activelor unei asociații sau fundații în conformitate cu legea sau cu statutul asociației sau al fundației în cauză.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

În cursul procedurii de faliment, debitorul are dreptul să păstreze veniturile necesare pentru acoperirea costurilor indirecte ale procedurii insolvenței persoanelor fizice, precum și activele care sunt absolut necesare pentru a obține venituri.

Plățile reprezentând pensie de întreținere, inclusiv contribuțiile la Fondul de garantare în materie de întreținere, precum și costurile procedurii insolvenței persoanelor fizice sunt acoperite cu prioritate din fondurile debitorului.

Încasările obținute din vânzarea activelor debitorului utilizate drept garanție se utilizează pentru satisfacerea creanței creditorului garantat.

Creanțele deținute de creditorii chirografari sunt reunite în cadrul unui singur grup de creanțe fără rang. Fondurile rămase se utilizează pentru stingerea creanțelor deținute de creditorii chirografari, proporțional cu principalul datorat fiecărui creditor. Fondurile debitorului rămase după decontarea principalului creanțelor deținute de creditorii chirografari se utilizează pentru stingerea creanțelor adiacente deținute de creditorii chirografari (proporțional cu principalul datorat fiecărui creditor).

În cursul procedurii de decontare a datoriilor, debitorul poate păstra până la două treimi din veniturile sale pentru a-și acoperi cheltuielile de întreținere și pentru a păstra activele care sunt esențiale pentru obținerea veniturilor sale.

Prin urmare, ținând seama de dispozițiile planului de decontare a datoriilor, debitorul transferă o treime din veniturile sale (dar cel puțin o treime din salariul minim brut lunar din Letonia) pentru a stinge creanțele deținute de creditori. Atunci când întocmește planul de decontare a datoriilor, debitorul include sumele reprezentând principalul tuturor creanțelor deținute de creditori și asigură decontarea acestora proporțional cu creanța deținută de fiecare creditor.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Procedura de protecție juridică

Procedura de protecție juridică este închisă de instanță în cazul în care:

  1. planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică nu a fost aprobat de majoritatea creditorilor definită în Legea privind insolvența în conformitate cu procedura și termenul stabilite în legea menționată;
  2. planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică nu respectă dispozițiile Legii privind insolvența.

Instanța închide procedura de protecție juridică și deschide procedura insolvenței persoanelor juridice în cazul în care:

  1. procedura de protecție juridică referitoare la debitor a fost deschisă pentru a doua oară în cursul unul an, însă nu a fost efectuată notificarea privind punerea în aplicare a procedurii de protecție juridică;
  2. a fost sesizată cu o cerere introdusă de un creditor, dacă debitorul nu pune în aplicare planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică timp de mai mult de 30 de zile și nu a prezentat instanței nicio modificare a planului menționat;
  3. a fost sesizată cu o cerere introdusă de un reprezentant al majorității creditorilor astfel cum se definește în Legea privind insolvența, dacă debitorul nu pune în aplicare acțiunile prevăzute în Legea privind insolvența sau a furnizat informații false ori dacă debitorul nu pune în aplicare planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică timp de mai mult de 30 de zile și nu a prezentat instanței nicio modificare a planului menționat sau dacă debitorul nu respectă restricțiile referitoare la activitate prevăzute în Legea privind insolvența.

În cazul în care planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică a fost pus în aplicare, debitorul sesizează instanța cu o cerere de închidere a procedurii de protecție juridică. În caz contrar, și anume atunci când debitorul nu este în măsură să achite datoriile incluse în planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică, debitorul sesizează instanța cu o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, însoțită de o cerere de închidere a procedurii de protecție juridică.

Închiderea procedurii de protecție juridică ca urmare a punerii în aplicare a planului de măsuri aferent procedurii de protecție juridică constituie temei pentru ridicarea restricțiilor referitoare la activitate impuse debitorului în cadrul procedurii de protecție juridică și pentru încetarea aplicării metodei utilizate pentru derularea procedurii.

În cazul în care planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică nu a fost aprobat de majoritatea creditorilor în conformitate cu procedura și termenul stabilite în Legea privind insolvența și procedura de protecție juridică se închide, restricțiile corelate cu notificarea privind deschiderea procedurii de protecție juridică se ridică și se calculează integral cuantumul penalităților, al dobânzilor și al penalităților de întârziere pentru datoriile neachitate.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

Procedura de insolvență se închide prin hotărâre judecătorească după ce administratorul judiciar a pus în aplicare planul de vânzare a activelor debitorului și planul de stingere a creanțelor creditorilor. Instanța închide procedura de insolvență și în cazul în care administratorul judiciar, în raportul său privind lipsa activelor, a propus închiderea procedurii de insolvență, iar creditorii au aprobat propunerea. În acest caz, debitorul (persoană juridică) este radiat din registrul public relevant.

Procedura de insolvență se închide prin hotărâre judecătorească în cazul în care planul de măsuri aferent procedurii de protecție juridică a fost aprobat și instanța a decis să transforme procedura insolvenței persoanelor juridice într-o procedură de protecție juridică. În acest caz, debitorul își continuă activitatea ca și cum ar fi revenit la starea anterioară.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

Procedura insolvenței persoanelor fizice poate fi închisă fără a deschide o procedură de decontare a obligațiilor. Instanța închide procedura de faliment odată cu procedura insolvenței persoanelor fizice în cazul în care au fost identificate restricții în ceea ce privește aplicarea procedurii insolvenței persoanelor fizice referitoare la debitor. În acest caz, cererea de închidere a procedurii de faliment este introdusă de administratorul judiciar în termen de trei luni de la notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice. De asemenea, instanța poate închide procedura de faliment odată cu procedura insolvenței persoanelor fizice în cazul în care creditorii nu au declarat creanțe. În acest caz, cererea de închidere a procedurii de faliment este introdusă de debitor în decurs de o lună de la expirarea termenului de declarare a creanțelor de către creditori.

În cazul în care procedura insolvenței persoanelor fizice se închide odată cu finalizarea sau închiderea procedurii de faliment, competențele administratorului judiciar și restricțiile care împiedică debitorul să dispună de bunurile sale încetează de asemenea, creditorii își redobândesc dreptul de a solicita achitarea datoriilor debitorului în măsura în care acestea nu au fost achitate în cadrul procedurii insolvenței persoanelor fizice, urmând a se relua în instanță atât procedura de executare silită a datoriilor, care a fost aprobată fără însă ca sumele să fie colectate, precum și procedura de descărcare a debitorului de datorii.

În cazul în care debitorul a parcurs cu succes etapele prevăzute în planul de decontare a datoriilor în cazul persoanelor fizice, datoriile debitorului definite în plan și încă nestinse în urma punerii în aplicare a planului se anulează, iar procedura de executare pentru recuperarea datoriilor anulate se închide.

Procedura de decontare a datoriilor nu se aplică sau se închide în următoarele cazuri:

  • pe parcursul perioadei de trei ani premergătoare notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice sau pe parcursul procedurii de insolvență, debitorul a încheiat tranzacții care au condus la insolvabilitatea debitorului sau au cauzat prejudicii creditorilor, în condițiile în care debitorul avea sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de faptul că astfel de tranzacții pot conduce la insolvabilitate sau la prejudicii pentru creditori;
  • debitorul a furnizat cu bună știință informații false cu privire la situația sa financiară și nu și-a dezvăluit veniturile reale;
  • debitorul nu își îndeplinește obligațiile în cadrul procedurii de faliment sau de decontare a datoriilor, îngreunând în mod semnificativ desfășurarea procedurii de insolvență.

În cazul în care procedura de decontare a datoriilor se încheie fără ca debitorul să fie descărcat de datorii, creanțele deținute de creditori sunt reluate și calculate integral, reluându-se, de asemenea, procedura judiciară care fusese anterior suspendată și executarea hotărârilor.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Procedura de protecție juridică

După închiderea procedurii de protecție juridică se aplică dispozițiile obișnuite cu privire la operațiunile realizate de debitor și la drepturile creditorului.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

Administratorul judiciar depune la Registrul comerțului o cerere de radiere a debitorului din registrul relevant în termen de cinci zile de la comunicarea hotărârii judecătorești prin care se dispune închiderea procedurii. După radierea din registru, debitorul este lichidat, iar creditorii își pierd dreptul de a declara creanțe față de debitor, deoarece debitorul încetează să mai existe.

Trebuie adăugat faptul că un creditor poate introduce o cerere de admitere a creanței împotriva membrilor consiliului de administrație al debitorului în limita valorii nedecontate a creanței în termen de un an de la închiderea procedurii de insolvență, în cazul în care administratorul procedurii de insolvență nu a primit documentele contabile ale debitorului sau atunci când starea acestor documente nu a permis formarea unei imagini clare cu privire la tranzacțiile efectuate de debitor și la situația financiară a acestuia în perioada de trei ani premergătoare notificării privind deschiderea procedurii insolvenței. Înainte de închiderea procedurii de insolvență, o astfel de cerere poate fi introdusă de administratorul procedurii de insolvență în numele debitorului, iar creditorul are dreptul de a participa la procedură în calitate de terț.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

În cazul în care procedura de insolvență se închide înainte de finalizarea procedurii de decontare a datoriilor, drepturile administratorului judiciar și restricțiile care împiedică debitorul să dispună de bunurile sale, astfel cum sunt prevăzute în Legea privind insolvența, încetează de asemenea, creditorii își redobândesc dreptul de a solicita achitarea datoriilor debitorului în măsura în care acestea nu au fost achitate în cadrul procedurii insolvenței persoanelor fizice, urmând a se relua în instanță atât procedura de executare silită a datoriilor, care a fost aprobată fără însă ca sumele să fie colectate, precum și procedura de descărcare a debitorului de datorii.

În cazul în care debitorul a parcurs cu succes etapele prevăzute în planul de decontare a datoriilor în cazul persoanelor fizice, datoriile debitorului definite în plan și încă nestinse în urma punerii în aplicare a planului se anulează, iar procedura de executare pentru recuperarea datoriilor anulate se închide.

Debitorul nu este degrevat de obligațiile de plată rămase nestinse în planul de decontare a datoriilor unei persoane fizice în cazul în care debitorul nu a întreprins măsurile definite în plan.

Creanțele enumerate în continuare nu se sting în cadrul procedurii de decontare a datoriilor, chiar dacă planul de decontare a datoriilor a fost pus în aplicare cu succes:

  • creanțele pentru plăți reprezentând pensie de întreținere;
  • creanțele care decurg din activități interzise;
  • o creanță garantată, în cazul în care debitorul a păstrat locuința utilizată drept garanție pentru creanța în cauză, cu excepția cazului în care un acord încheiat între debitor și creditor prevede altfel. Procedura de executare silită referitoare la decontarea datoriilor mai sus menționate se reia în limita valorii neachitate a datoriei;
  • creanțele care decurg din sancțiuni aplicate în cadrul procedurilor în materie de contravenții, sancțiunile prevăzute în Codul penal, precum și despăgubirile pentru prejudicii cauzate.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Procedura de protecție juridică

Costurile procedurii de protecție juridică includ remunerația supraveghetorului procedurii de protecție juridică și cheltuielile suportate pentru desfășurarea procedurii de protecție juridică în condiții legale și de eficiență. Costurile procedurii de protecție juridică se acoperă din fondurile debitorului.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

Costurile procedurii insolvenței persoanelor juridice (atât remunerația administratorului judiciar, cât și cheltuielile aferente procedurii de insolvență) se acoperă din fondurile debitorului.

În cazul în care costurile suportate pe parcursul procedurii insolvenței persoanelor juridice nu pot fi acoperite din fondurile debitorului, pentru acoperirea costurilor se pot utiliza fondurile creditorilor sau ale unei alte persoane fizice sau juridice, în cazul în care a fost încheiat un astfel de acord în condițiile legii.

În cazurile în care costurile procedurii insolvenței persoanelor juridice nu pot fi acoperite din sursele menționate anterior, iar administratorul judiciar întocmește un raport prin care atestă lipsa activelor debitorului, la planificarea închiderii procedurii insolvenței persoanelor juridice, costurile procedurii sunt acoperite din garanția constituită în cadrul procedurii insolvenței persoanelor juridice, care este transferată administratorului judiciar în vederea acoperirii costurilor procedurii insolvenței persoanelor juridice și a remunerației administratorului judiciar.

În cazul în care cererea de deschidere a procedurii insolvenței persoanelor juridice a fost introdusă de un angajat al debitorului care este scutit parțial sau integral de obligația de constituire a garanției, costurile procedurii insolvenței persoanelor juridice se acoperă din fondul de garantare a creanțelor salariale.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

În procedura insolvenței persoanelor fizice se face distincție între costuri directe și costuri indirecte.

Costurile directe ale procedurii insolvenței persoanelor fizice cuprind costurile aferente derulării procedurii:

  • costurile pentru publicitate, licitații, precum și costurile pentru deschiderea, operarea și închiderea unui cont de plăți;
  • costurile serviciilor de corespondență prin poștă;
  • costurile legate de evaluarea activelor persoanei fizice;
  • costurile serviciilor notariale;
  • costurile aferente depozitării activelor persoanelor fizice în cazul în care activele au fost transferate administratorului judiciar, costurile pentru verificarea tranzacțiilor și costurile de asigurare a activelor și tranzacțiilor.

Aceste costuri se acoperă din încasările obținute din vânzarea activelor persoanei fizice, însă, în lipsa activelor sau în cazul în care acestea sunt insuficiente pentru a acoperi costurile directe, administratorul judiciar poate solicita ca aceste costuri să fie acoperite de debitor. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că debitorul poate păstra două treimi din veniturile sale și poate fi obligat să transfere cel mult o treime din aceste venituri pentru a acoperi costurile directe.

Costurile indirecte ale procedurii insolvenței persoanelor fizice, cum ar fi plăți reprezentând taxe și impozite curente, plăți curente reprezentând pensie de întreținere, precum și plăți reprezentând chirie și utilități, se acoperă din veniturile persoanei fizice (din cele două treimi din venituri pe care debitorul are dreptul să le păstreze).

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Procedura de protecție juridică

Supraveghetorul nu are dreptul de a contesta tranzacții efectuate înainte de deschiderea procedurii de protecție juridică. După deschiderea procedurii de protecție juridică, acțiunile debitorului fac obiectul unor restricții: debitorul nu are voie să încheie tranzacții sau să desfășoare activități care îi pot agrava situația financiară sau care pot aduce atingere intereselor creditorilor înscriși la masa credală generală.

Procedura insolvenței persoanelor juridice

Administratorul judiciar trebuie să evalueze tranzacțiile debitorului și să sesizeze instanța cu o cerere de declarare a nulității tranzacțiilor, indiferent de tipul acestora, în cazul în care tranzacțiile în cauză au fost efectuate:

  1. după data notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice sau cu patru luni înainte de data notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice și au cauzat prejudicii debitorului, indiferent dacă persoana cu care sau în favoarea căreia s-a efectuat tranzacția a avut sau nu cunoștință de prejudiciile cauzate creditorilor;
  2. cu trei ani înainte de data notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice și au cauzat prejudicii debitorului, iar persoana cu care sau în favoarea căreia s-a efectuat tranzacția a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de prejudiciile cauzate creditorilor.

În cazul în care o tranzacție care a cauzat prejudicii debitorului a fost efectuată împreună cu părți care au un interes în raport cu debitorul sau în favoarea acestora, se consideră că acestea au avut cunoștință de prejudiciile cauzate, cu excepția cazului în care pot dovedi contrariul.

Un creditor garantat poate solicita ca o tranzacție efectuată de administratorul judiciar să fie declarată nulă în cazul în care tranzacția în cauză vizează active gajate cu titlu de garanție pentru creanță, iar interesele creditorului garantat sunt subminate.

Administratorul judiciar trebuie să efectueze o evaluare și să sesizeze instanța cu o cerere de restituire a activelor sau a părții din acestea oferită drept cadou de către debitor în cazul în care tranzacția a fost efectuată în perioada de trei ani premergătoare datei notificării privind deschiderea procedurii insolvenței sau după această dată, atunci când inegalitatea datoriilor părților indică faptul că s-a oferit în mod efectiv un cadou. Donațiile pot fi contestate și cerute înapoi numai dacă au fost ilegale sau nu au fost utilizate conform scopului prevăzut.

Sumele de bani plătite de debitor pentru acoperirea datoriilor în perioada de șase luni premergătoare notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice și după data efectuării notificării (cu excepția sumelor plătite de administratorul judiciar în cursul procedurii insolvenței persoanelor juridice) se rambursează în cazul identificării unuia dintre următorii factori:

  1. plata a fost efectuată înainte ca datoriile să ajungă la scadență, în cazul în care alte datorii care ajunseseră la scadență nu au fost onorate, iar drepturile și obligațiile părților menționate la alineatul (3) din prezenta secțiune pot fi reînnoite;
  2. a fost plătită datoria către persoane care au un interes în raport cu debitorul, în timp ce alte datorii, care erau scadente înainte de scadența datoriilor față de persoanele interesate, nu au fost onorate. Această dispoziție de aplică și în cazul creanțelor colectate de executorii judecătorești, cu reținerea costurilor de executare.

Creditorul rambursează suma plătită de debitor în perioada de trei luni premergătoare datei notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor juridice pentru a evita situația în care notificarea privind deschiderea procedurii insolvenței debitorului este efectuată pe baza unei cereri introduse de creditorul care primește suma.

În cazul în care sumele plătite pentru acoperirea datoriei se rambursează în cazurile prevăzute la alineatele (1) și (2) din prezenta secțiune, obligațiile părților (inclusiv consolidarea datoriilor) și drepturile respective care erau în vigoare înainte de decontarea datoriei se reînnoiesc.

În plus, administratorul judiciar are obligația de a sesiza instanța cu o cerere de declarare a nulității unui contract de gaj în cazul în care dreptul de gaj a fost constituit după înscrierea în registrul de insolvență a notificării privind deschiderea procedurii insolvenței debitorului.

Procedura insolvenței persoanelor fizice

Tranzacțiile încheiate de debitor pot fi contestate în conformitate cu metoda prevăzută în procedura insolvenței persoanelor juridice dacă, în cursul procedurii de insolvență, se constată următoarele:

  • pe parcursul perioadei de trei ani premergătoare notificării privind deschiderea procedurii insolvenței persoanelor fizice sau pe parcursul procedurii de insolvență, debitorul a încheiat tranzacții care au condus la insolvabilitatea debitorului sau au cauzat prejudicii creditorilor, în condițiile în care debitorul avea sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de faptul că astfel de tranzacții pot conduce la insolvabilitate sau la prejudicii pentru creditori;
  • debitorul a furnizat cu bună știință informații false cu privire la situația sa financiară și nu și-a dezvăluit veniturile reale;
  • debitorul nu își îndeplinește obligațiile în cadrul procedurii de faliment sau de decontare a datoriilor, îngreunând în mod semnificativ desfășurarea procedurii de insolvență.
Ultima actualizare: 18/12/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Lituania

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Procedura de insolvență poate fi deschisă împotriva persoanelor juridice și fizice.

Persoanele juridice fac obiectul procedurii de faliment, procedurii extrajudiciare de faliment și procedurii de restructurare.

Procedura de faliment sau procedura extrajudiciară de faliment poate fi deschisă împotriva entităților juridice de orice tip, cu excepția organismelor bugetare, a partidelor politice, a organizațiilor sindicale și a comunităților și a asociațiilor religioase.

La instituirea procedurii de faliment sau a procedurii extrajudiciare de faliment, activele entității juridice sunt vândute, iar veniturile din vânzare sunt utilizate pentru a satisface interesele creditorilor, în timp ce entitatea juridică în sine este lichidată în urma falimentului.

Procedura de restructurare poate fi inițiată împotriva entităților juridice de orice tip juridic, cu excepția organismelor bugetare, a partidelor politice, a organizațiilor sindicale, a comunităților și a asociațiilor religioase, a instituțiilor de credit, a organismelor de plată, a instituțiilor emitente de monedă electronică, a societăților de asigurare și de reasigurare, a societăților de administrare, a societăților de investiții și a brokerilor care tranzacționează valori publice. Procedura de restructurare este concepută pentru a permite entităților juridice care se confruntă cu dificultăți financiare să își restabilească solvabilitatea, să își mențină și să își dezvolte operațiunile, să își plătească datoriile și să evite falimentul, continuându-și în același timp activitatea economică. În acest scop, angajamentele asumate de entitatea juridică în cadrul restructurării sunt distribuite pe o perioadă de patru ani, pe baza unui plan de restructurare, care trebuie să fie aprobat atât de membrii entității juridice, cât și de creditorii acesteia. Perioada de punere în aplicare a planului poate fi prelungită cu încă un an. Procedura extrajudiciară de restructurare nu este posibilă.

Procedura de faliment poate fi deschisă de către o persoană fizică împotriva alteia, inclusiv de către fermieri și persoanele care desfășoară o activitate independentă. Falimentul extrajudiciar cu privire la persoanele fizice nu este posibil.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de faliment poate fi deschisă împotriva unei persoane juridice în cazul în care instanța a stabilit existența a cel puțin uneia dintre următoarele circumstanțe:

  • societatea este insolvabilă;
  • societatea efectuează cu întârziere plățile legate de raporturile de muncă pentru angajații săi;
  • societatea nu poate sau nu va putea să își îndeplinească obligațiile.

Insolvabilitatea unei societăți se consideră a fi situația în care societatea nu își poate îndeplini obligațiile (nu plătește datoriile, nu efectuează lucrările plătite în avans etc.), iar obligațiile restante ale societății (datorii, lucrări restante etc.) depășesc jumătate din valoarea contabilă a activelor sale.

De asemenea, este posibilă o procedură extrajudiciară de faliment pentru o entitate juridică, cu condiția să nu existe acțiuni judiciare în curs pentru revendicări de proprietăți, introduse împotriva societății, și să nu fie urmată nicio procedură de recuperare împotriva societății pe baza unor instrumente de executare emise de instanțe sau de alte autorități. În procedura extrajudiciară de faliment, chestiunile care țin de competența instanței sunt stabilite de adunarea creditorilor societății.

Procedura de restructurare poate fi deschisă împotriva unei persoane juridice care:

  • nu și-a încheiat operațiunile;
  • nu intră în faliment sau nu este deja falimentară;
  • a fost înființată cu cel puțin trei ani înainte ca cererea de restructurare să fie adresată instanței;
  • sau dacă au trecut cel puțin cinci ani de la:
  1. hotărârea judecătorească de închidere a dosarului de restructurare;
  2. hotărârea judecătorească de încetare a restructurării deoarece toți creditorii și-au retras pretențiile sau societatea supusă restructurării a îndeplinit cerințele tuturor creditorilor înainte de termenul stabilit în planul de restructurare.

Procedura de faliment poate fi instituită cu privire la o persoană fizică insolvabilă care acționează cu bună-credință. O persoană fizică poate fi declarată insolvabilă dacă aceasta nu își poate îndeplini obligațiile de plată a datoriilor restante în valoare de peste 25 de salarii minime lunare, astfel cum sunt aprobate de guvernul Lituaniei.

Buna-credință a persoanei fizice se stabilește pe baza aprecierii dacă aceasta a furnizat informații complete și exacte și dacă a devenit insolvabilă în timp ce acționa cu bună-credință, și anume dacă acțiunile persoanei fizice în cauză din ultimii trei ani au îndeplinit sau nu criteriile de precauție și diligență și aceasta nu a permis cu bună-știință acumularea datoriilor restante.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Toate activele unei societăți care intră în faliment sau care este restructurată, indiferent de natura lor (mobile sau imobile, corporale sau necorporale, drepturi de proprietate etc.) sau de locul unde sunt situate, alcătuiesc patrimoniul societății în cauză. Activele sau veniturile dobândite de societate în procesul de faliment sau de restructurare intră, de asemenea, în patrimoniul societății și sunt utilizate pentru a stinge creanțele creditorilor. În caz de faliment, rangul creanțelor creditorilor este stabilit prin lege, în timp ce, pentru restructurare, rangul este prezentat în planul de restructurare. Conform procedurii de faliment, întregul patrimoniu care face obiectul falimentului este valorificat, iar veniturile primite sunt utilizate pentru a acoperi cheltuielile de administrare a falimentului și creanțele creditorilor. În schimb, în caz de restructurare, sunt valorificate doar activele specificate în planul de restructurare.

Pentru veniturile obținute din activitățile comerciale ale unei întreprinderi aflate în faliment se aplică o procedură specială: aceste venituri sunt utilizate pentru a acoperi cheltuielile de funcționare respective. Toate plățile legate de activitatea economică sunt prelucrate prin contul special al societății, desemnat pentru activitatea economică (contul de afaceri al societății), care nu poate fi utilizat pentru plăți către alți creditori.

În cazul în care o persoană fizică intră în faliment, sunt contabilizate toate activele sale, indiferent de natura lor (mobile/imobile, corporale/necorporale, drepturi de proprietate etc.) sau de locul în care sunt situate. Doar sumele în numerar deținute de persoana fizică în cauză, care nu depășesc un salariu minim lunar, sunt excluse din înregistrările contabile. Interesele creditorilor sunt satisfăcute din veniturile obținute din vânzarea tuturor activelor persoanei în cauză (cu excepțiile enumerate mai jos).

Conform procedurii de faliment pentru persoane fizice, o persoană fizică ce intră în faliment are dreptul de a utiliza o anumită sumă din veniturile sale pentru a-și satisface nevoile fundamentale. Această sumă este stabilită de instanță la momentul instituirii procedurii de faliment, cu privire la nevoile persoanei fizice și ale persoanelor aflate în întreținerea sa; după ce instanța a aprobat planul de restabilire a solvabilității, suma disponibilă pentru persoana fizică în cauză este stabilită în planul respectiv.

De asemenea, se acordă un statut special locuinței unice a persoanei fizice, care este necesară pentru nevoile fundamentale ale persoanei fizice și/sau ale persoanelor aflate în întreținerea sa, precum și oricăror active necesare pentru activitățile independente și/sau agricole ale persoanei fizice în cauză. O persoană fizică aflată în faliment își poate menține, de asemenea, dreptul asupra proprietății în cauză, chiar dacă aceasta este ipotecată, cu condiția ca persoana fizică să fi convenit astfel cu creditorul ipotecar și ca menținerea acestui drept să nu încalce drepturile altor creditori.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Conform procedurii de faliment pentru persoanele juridice, administratorul judiciar numit preia conducerea societății în cauză, dispune de patrimoniul acesteia, organizează vânzarea patrimoniului și achită datoriile către creditori utilizând veniturile obținute din vânzare și, de asemenea, adoptă orice măsuri necesare pentru lichidarea societății. Principalele atribuții ale administratorului judiciar pentru persoane juridice sunt următoarele:

  • să reprezinte societatea și să apere interesele acesteia, precum și cele alte tuturor creditorilor săi
  • să preia conducerea societății aflate în faliment și gestionarea patrimoniului acesteia;
  • să rezilieze contractele societății care nu vor mai fi puse în aplicare (inclusiv contractele cu membrii organelor de conducere și cu personalul);
  • să solicite fonduri din fondul de garantare în vederea achitării datoriilor către creditori/angajați;
  • dacă este necesar, să încheie contracte de muncă sau de servicii pe durată determinată, care sunt necesare în scopul procedurii de faliment;
  • să verifice creanțele declarate ale creditorilor și să înainteze instanței lista acestora spre aprobare;
  • să supravegheze activitățile comerciale ale societății aflate în faliment;
  • să verifice tranzacțiile societății efectuate în perioada de trei ani anterioară instituirii procedurii de faliment;
  • să conteste în instanță tranzacțiile societății, în cazul în care acestea contravin obiectivelor de funcționare ale societății și pot să fi contribuit la incapacitatea societății de a-și plăti creditorii;
  • în cazul în care acest lucru este justificat, să solicite instanței să declare falimentul ca fiind intenționat;
  • să convoace adunările creditorilor;
  • să elaboreze rapoarte de activitate și să le prezinte adunării creditorilor;
  • să întocmească și să prezinte situațiile financiare anuale și intermediare ale societății;
  • să pună în aplicare hotărârile judecătorești și deciziile adunării creditorilor;
  • să furnizeze informații privind procedura de faliment;
  • să organizeze vânzarea activelor societății în faliment;
  • să utilizeze fondurile obținute în cursul procedurii de faliment pentru a achita datoriile către creditori;
  • să efectueze orice acțiuni necesare pentru lichidarea și radierea societății.

În cazul restructurării unei societăți, administratorul de restructurare desemnat acționează în calitate de consultant profesional și de persoană independentă care deține controlul asupra procedurii de restructurare. Principalele atribuții ale administratorului de restructurare sunt următoarele:

  • să contribuie la elaborarea și la respectarea planului de restructurare a societății și să adopte măsuri pentru a asigura faptul că planul de restructurare este elaborat, prezentat spre aprobare și pus în aplicare în termenele stabilite de instanță;
  • să elaboreze o concluzie scrisă cu privire la fezabilitatea proiectului de plan de restructurare;
  • să supravegheze activitățile organelor de conducere ale societății care este restructurată în măsura în care acestea au legătură cu punerea în aplicare a planului de restructurare, să notifice membrii organelor de conducere ale societății cu privire la deficiențele constatate în activitățile lor și să stabilească un termen pentru rectificarea acestora, precum și să solicite instanței să destituie organele de conducere ale societății;
  • să convoace reuniuni ale membrilor societății și ale proprietarilor reprezentanților organismului care exercită drepturile și obligațiile proprietarului unei întreprinderi de stat sau municipale și să participe la aceste reuniuni fără drept de vot;
  • să furnizeze informații cu privire la procedura de restructurare și să informeze instanța cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește planul de restructurare.

Administratorul de restructurare, împreună cu organele de conducere ale societății care este restructurată sunt responsabili pentru punerea în aplicare a planului de restructurare aprobat de instanță.

În cazul falimentului unei persoane fizice, administratorul judiciar desemnat înstrăinează activele persoanei fizice, organizează vânzarea acestora și utilizează veniturile obținute din vânzare pentru a achita datoriile către creditori. Principalele atribuții ale administratorului judiciar pentru persoane fizice sunt următoarele:

  • să înstrăineze activele persoanei fizice și să dispună de fondurile din contul de depozit;
  • să țină contabilitatea tuturor fondurilor primite de persoana fizică și a utilizării acestora;
  • să organizeze vânzarea activelor persoanei fizice și să achite datoriile către creditori;
  • să convoace adunările creditorilor și să participe la acestea fără drept de vot;
  • să furnizeze informații privind procedura de faliment persoanei fizice și să prezinte raportul privind punerea în aplicare a planului de restabilire a solvabilității;
  • să inițieze amendamente la planul de restabilire a solvabilității;
  • să reprezinte persoana fizică în procedura de recuperare a activelor în numele persoanei fizice aflate în faliment și să adopte măsuri pentru recuperarea datoriilor de la debitori;
  • să apere drepturile și interesele legitime ale persoanei fizice și ale tuturor creditorilor;
  • să evalueze oportunitatea activităților independente și/sau agricole ale persoanei fizice.

O persoană fizică ce intră în faliment trebuie să depună toate eforturile pentru a stinge creanțele creditorilor. În acest scop, persoana fizică aflată în faliment trebuie, pe cât posibil, să aibă un loc de muncă sau să desfășoare alte activități generatoare de venituri, să caute în mod activ un loc de muncă sau un loc de muncă mai bine plătit, să aloce venituri pentru stingerea creanțelor creditorilor, precum și să elaboreze și, după aprobarea de către instanță, să pună în aplicare planul de restabilire a solvabilității și să coopereze cu administratorul judiciar desemnat.

În cursul procedurii de faliment, o persoană fizică aflată în faliment are dreptul de a obține informații de la administratorul judiciar, de a participa la adunările creditorilor și de a contesta deciziile ilegale ale acestora, de a solicita înlocuirea administratorului judiciar și de a solicita despăgubiri pentru prejudicii în cazul în care administratorul nu își îndeplinește atribuțiile în mod adecvat.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

În cazul falimentului persoanelor juridice, precum și în cazul falimentului persoanelor fizice, compensarea dintre creanțele persoanei aflate în faliment și cele ale creditorilor este interzisă după începerea judecării de către instanță a procedurii de faliment, cu excepția compensărilor permise de dispozițiile legislației fiscale referitoare la compensări în cazul plății excedentare de impozit (diferență de impozit).

De la data începerii procedurii de restructurare cu privire la o societate printr-o hotărâre judecătorească și până la data pronunțării hotărârii judecătorești de aprobare a planului de restructurare, se suspendă orice compensări ale creanțelor societății cu cele ale creditorilor. Ulterior, aceste compensări sunt posibile în conformitate cu planul de restructurare aprobat de instanță.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

În cazul falimentului unei societăți, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești de instituire a procedurii de faliment, administratorul judiciar desemnat informează persoanele în cauză cu privire la faptul că contractele actuale ale societății (cu excepția contractelor de muncă și a contractelor care dau naștere unui drept de creanță al societății aflate în faliment) nu vor fi puse în aplicare și că acestea ar trebui să fie considerate expirate.

După intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești de instituire a procedurii de faliment, organele de conducere ale societății își pierd competențele iar administratorul societății, sub rezerva unui aviz scris transmis cu 15 zile în prealabil, reziliază contractele de muncă sau contractele civile cu membrii consiliului de administrație și cu cadrele de conducere ale societății.

Administratorul judiciar notifică ceilalți angajați cu privire la viitoarea reziliere a contractelor lor de muncă în termen de trei zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești de instituire a procedurii de faliment împotriva societății și reziliază contractele de muncă cu angajații în termen de 15 zile lucrătoare de la această notificare. Se încheie contracte individuale de muncă pe durată determinată cu angajații concediați care sunt necesari pentru a duce la îndeplinire procedura de faliment a societății. Numărul necesar al acestor angajați, defalcat pe funcții, este definit de adunarea creditorilor.

Restructurarea societății nu are efect asupra acordurilor actuale ale entității juridice. Toate contractele semnate sunt evaluate din punctul de vedere al oportunității iar planul de restructurare prevede rezilierea contractelor neviabile. Acestea sunt reziliate în conformitate cu procedura generală, deoarece legislația nu prevede în mod specific rezilierea contractelor în timpul procedurii de restructurare.

Pentru procedura de faliment a unei persoane fizice, planul de restabilire a solvabilității precizează contractele care trebuie reziliate și contractele a căror punere în aplicare trebuie să continue. După ce instanța a aprobat planul de restabilire a solvabilității, persoana fizică aflată în faliment trebuie să informeze persoanele în cauză cu privire la contractele care urmează să fie reziliate în conformitate cu planul de restabilire a solvabilității.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

În cazul falimentului unei societăți sau al unei persoane fizice, creanțele creditorilor individuali trebuie să fie transferate către administratorul judiciar desemnat. Ulterior, creanțele sunt aprobate de instanță, în timp ce litigiul cu privire la baza factuală pentru orice creanță specifică sau cuantumul acesteia este soluționat în cadrul procedurii de faliment.

În cazul procedurii de restructurare a unei societăți, creanțele anterioare instituirii procedurii de restructurare sunt prezentate administratorului de restructurare desemnat, în termenul stabilit de instanță. Ulterior, creanțele sunt aprobate de instanță, în timp ce litigiul cu privire la baza factuală pentru orice creanță specifică sau cuantumul acesteia este soluționat în cadrul procedurii de restructurare. Creanțele creditorilor individuali care iar naștere după instituirea procedurii de restructurare sunt prezentate iar litigiile relevante sunt soluționate în cadrul procedurii generale.

După instituirea procedurii de faliment sau a procedurii de restructurare, executorul judecătoresc trebuie să suspende acțiunile de executare și procedurile de executare și să transmită documentele de executare instanței care a inițiat procedura de faliment sau de restructurare respectivă.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

În cazul în care, înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești de stabilire a unui termen de judecată pentru cauza în care sunt formulate pretenții legate de dreptul de proprietate împotriva pârâtului, se constată că a fost inițiată procedura de faliment împotriva pârâtului, procedura referitoare la pretențiile legate de dreptul de proprietate împotriva pârâtului este suspendată și este înaintată instanței sesizate cu privire la faliment.

În alte cazuri, și anume (a) atunci când hotărârea judecătorească de stabilire a unui termen de judecată pentru cauză a fost pronunțată deja în momentul în care devine cunoscută instituirea procedurii de faliment împotriva pârâtului sau (b) atunci când este instituită procedura de restructurare cu privire la pârât, instituirea procedurii de restructurare cu privire la pârât nu constituie un motiv pentru a înainta cauza instanței sesizate cu privire la litigiul de faliment sau de restructurare respectiv.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Principalele drepturi ale creditorilor în cadrul procedurii de faliment al persoanelor juridice sunt următoarele:

  • de a se adresa instanței pentru a solicita procedura de faliment împotriva societății insolvabile;
  • de a decide cu privire la inițierea procedurii extrajudiciare de faliment;
  • de a-și prezenta creanțele administratorului judiciar desemnat al societății în termenul stabilit de instanță;
  • de a participa la adunările creditorilor și de a vota cu privire la:
    • aprobarea rapoartelor de activitate prezentate de administrator;
    • aprobarea și modificarea estimării cheltuielilor de administrare;
    • aprobarea prețului de vânzare al activelor societății;
    • aprobarea situațiilor financiare anuale elaborate în cursul procedurii de faliment al societății;
    • activitatea economică a societății (continuitatea, reînnoirea, limitarea și întreruperea acestora, aprobarea estimării costurilor etc.);
    • numărul și funcțiile personalului care urmează să fie angajat în cursul procedurii de faliment al societății;
    • remunerația administratorului;
    • acordurile cu creditorii;
    • o propunere de destituire a administratorului;
    • alte aspecte;
  • de a primi de la administrator, conform procedurii prevăzute de adunarea creditorilor, informații cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește procedura de faliment al societății;
  • de a contesta tranzacțiile încheiate de societate (actio Pauliana);
  • de a se adresa instanței pentru declararea falimentului ca fiind intenționat;
  • de a contesta deciziile adunării creditorilor;
  • de a se adresa instanței pentru destituirea administratorului;
  • de a-și stinge creanțele din activele și veniturile primite de societate în cadrul falimentului.

Principalele drepturi ale creditorilor în cadrul procedurii de faliment al persoanelor fizice sunt următoarele:

  • de a prezenta administratorului judiciar, în termenul stabilit de instanță, creanțele care au luat naștere înainte de instituirea procedurii de faliment al persoanei fizice;
  • de a solicita stingerea creanțelor în conformitate cu procedura prevăzută în plan;
  • de a participa la adunările creditorilor (după adoptarea planului de restabilire a solvabilității pentru o persoană fizică aflată în faliment, adunările creditorilor trebuie să fie convocate cu o frecvență minimă de o dată la șase luni) și de a vota cu privire la:
    • plângerile creditorilor împotriva acțiunilor administratorului judiciar;
    • cerința ca administratorul judiciar să își prezinte rapoartele de activitate;
    • aprobarea și modificarea estimării cheltuielilor de administrare judiciară;
    • aprobarea prețului de vânzare a activelor debitorului;
    • activitățile independente și/sau agricole ale persoanei fizice (continuitatea, începerea, reînnoirea, limitarea, încetarea acestora etc.);
    • propunerile de actualizare a planului de restabilire a solvabilității;
    • o propunere de înlocuire a administratorului judiciar;
    • alte aspecte;
  • de a primi de la administratorul judiciar, conform procedurii prevăzute de adunarea creditorilor, informații cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește procedura de faliment;
  • de a oferi asistență privind îndeplinirea obligațiilor de plată a datoriilor;
  • de a prezenta propuneri privind planul de restabilire a solvabilității;
  • de a se adresa adunării creditorilor cu privire la activitățile sau înlocuirea administratorului judiciar sau de a propune alt candidat pentru funcția de administrator judiciar;
  • de a formula recurs împotriva deciziilor adunării creditorilor în termen de 14 zile de la data la care sunt informați sau ar fi trebuit să fie informați cu privire la aceste decizii;
  • de a se adresa instanței pentru încetarea procedurii de faliment al persoanei fizice;
  • de a se adresa instanței pentru destituirea administratorului judiciar;
  • de a-și stinge creanțele din activele și veniturile primite de persoana fizică în cadrul falimentului.

Principalele drepturi ale creditorilor în cadrul procedurii de restructurare a persoanelor juridice sunt următoarele:

  • de a prezenta administratorului de restructurare desemnat creanțele care au luat naștere înainte de instituirea procedurii de restructurare cu privire la debitor;
  • de a participa la adunările creditorilor și de a vota cu privire la:
    • aprobarea planului de restructurare;
    • destituirea administratorului de restructurare și propunerea altui candidat pentru funcția de administrator de restructurare;
    • o propunere de restrângere a competenței organelor de conducere ale societății;
    • o propunere de încetare a procedurii de restructurare a societății în cazul în care planul de restructurare nu este pus în aplicare sau este pus în aplicare în mod inadecvat;
    • cererea de prelungire a perioadei de punere în aplicare a planului de restructurare;
    • alte aspecte;
  • de a primi informații cu privire la restructurarea societății, cu excepția informațiilor care constituie secret comercial/industrial, de la organul de conducere al societății și de la administratorul de restructurare;
  • de a oferi asistență privind îndeplinirea obligațiilor de plată a datoriilor;
  • de a prezenta administratorului de restructurare sau organului de conducere al societății propuneri cu privire la planul de restructurare;
  • de a se adresa adunării creditorilor cu privire la activitățile administratorului de restructurare sau la înlocuirea acestuia;
  • de a formula recurs împotriva deciziilor adunării/comitetului creditorilor în termen de 14 zile de la data la care sunt informați sau ar fi trebuit să fie informați cu privire la aceste decizii;
  • de a stinge creanțele în perioada de restructurare.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

În cazul unei societăți aflate în faliment, după intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești de instituire a procedurii de faliment, organele de conducere ale societății își pierd autoritatea, iar administratorul judiciar desemnat gestionează și utilizează activele societății aflate în faliment și dispune de fondurile societății aflate în conturile bancare. Administratorul organizează vânzarea activelor societății insolvabile și le vinde sau le cedează creditorilor. Pentru vânzarea tipurilor diferite de active se aplică proceduri diferite. De exemplu, bunurile imobile sau bunurile ipotecate, precum și activele a căror valoare depășește 250 de prestații sociale de bază sunt vândute prin licitație publică, în timp ce articolele perisabile sunt vândute la un preț stabilit de administrator pe baza prețurilor pieței. Procedura și prețul de vânzare al altor active sunt stabilite de către adunarea creditorilor societății aflate în faliment. În plus, există cerințe reglementare suplimentare cu privire la vânzarea anumitor tipuri de active (cum ar fi titlurile de valoare și materialele radioactive).

Atunci când o societate este restructurată, organele de conducere ale societății continuă să supravegheze activitățile acesteia și înstrăinează activele societății, însă trebuie să respecte planul de restructurare aprobat. În cursul restructurării, activitățile organelor de conducere ale societății sunt supravegheate de un administrator de restructurare numit de instanță. În perioada cuprinsă între începerea procedurii de restructurare și aprobarea planului de restructurare (și anume, în perioada de elaborare a planului de restructurare), se interzic, fără aprobarea instanței, vânzarea, transferul de proprietate sau punerea la dispoziție pentru uz gratuit a societății în cauză sau a unei părți a acesteia, a activelor sale pe termen lung, a bunurilor imobile clasificate ca active pe termen scurt sau a drepturilor de proprietate, iar societatea care face obiectul restructurării nu poate să ofere niciun tip de garanții sau să asigure în alt mod îndeplinirea obligațiilor altor părți.

O persoană fizică ce intră în faliment nu poate să înstrăineze activele aflate în posesia sa. Activele unei persoane fizice care intră în faliment sunt înstrăinate de administratorul judiciar pe baza planului aprobat de instanță pentru restabilirea solvabilității persoanei fizice în cauză. O persoană fizică ce intră în faliment poate să utilizeze doar suma lunară alocată nevoilor sale fundamentale, precum și fondurile necesare pentru a-și continua activitățile. Suma necesară pentru satisfacerea nevoilor fundamentale în perioada cuprinsă între instituirea procedurii de faliment și aprobarea planului de restabilire a solvabilității este stabilită de instanță; după aprobarea planul de restabilire a solvabilității, această sumă este identificată în planul respectiv.

În cursul procedurii de faliment pentru o persoană fizică, vânzarea activelor necesare pentru a stinge creanțele creditorilor este organizată de către administratorul judiciar în ordinea și în conformitate cu termenele definite în planul de restabilire a solvabilității. Ținând seama de prețul de vânzare al activelor specificat în planul de restabilire a solvabilității și de prețul de piață al activelor care sunt vândute, prețul inițial de vânzare al activelor este aprobat de adunarea creditorilor. Activele pot fi vândute la un preț mai mic decât cel specificat în planul de restabilire a solvabilității numai cu consimțământul persoanei fizice aflate în faliment.

Bunurile imobile și bunurile ipotecate sunt vândute prin licitație publică (cu excepția bunurilor al căror preț inițial este mai mic decât compensarea pentru organizarea licitației publice). Prețul activelor care nu au putut fi vândute prin două licitații publice, precum și prețul de vânzare și procedura pentru alte active sunt stabilite de adunarea creditorilor. Activele nevândute pot fi predate creditorilor la cererea acestora și cu consimțământul adunării creditorilor.

În cazul în care există copii minori (copii adoptați) și/sau persoane aflate sub tutelă/custodie care locuiesc cu persoana fizică, singura lor locuință (indiferent dacă este sau nu ipotecată) poate fi vândută pe baza unei hotărâri judecătorești după expirarea unei perioade de 6 luni de la aprobarea planului. În această perioadă, persoana fizică trebuie să găsească o nouă locuință de cumpărat sau de închiriat. O persoană fizică are dreptul de a conveni cu creditorul ipotecar ca dreptul de proprietate asupra bunului ipotecat (de obicei, o locuință) să fie menținut în cursul procedurii de faliment. Acest bun nu poate fi vândut.

Pentru procedura de vânzare a anumitor tipuri de active (cum ar fi titlurile de valoare și materialele radioactive) se pot aplica cerințe reglementare suplimentare.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

După instituirea procedurii de faliment împotriva unei societăți, în mod tipic, activitățile sale comerciale încetează și, prin urmare, din aceste activități nu pot rezulta noi creanțe cu privire la societate. În cazul în care societatea își continuă activitățile după instituirea falimentului (acest lucru este posibil atunci când activitățile reduc pierderile), creanțele care rezultă din aceste activități sunt acoperite din veniturile generate de activitățile în cauză. Orice creanțe care nu au putut fi acoperite din aceste venituri sunt creanțe de rangul al treilea, care trebuie să fie stinse conform procedurii generale (a se vedea, de asemenea, răspunsul la întrebarea 13).

Creanțele care iau naștere după începerea restructurării societății se sting conform procedurii generale, deoarece legislația nu conține dispoziții speciale în această privință.

După începerea procedurii de faliment pentru o persoană fizică, instanța acceptă și aprobă creanțele creditorilor care vizează activitățile independente și/sau agricole, precum și obligațiile de plată a datoriilor asumate de persoana fizică aflată în faliment pentru desfășurarea activităților în cauză și/sau pentru efectuarea procedurii de faliment. După aprobarea acestor creanțe, planul de restabilire a solvabilității pentru persoana fizică aflate în faliment este actualizat. Alte creanțe formulate împotriva unei persoane fizice după instituirea procedurii de faliment sunt stinse conform procedurii generale, deoarece legislația nu conține dispoziții speciale în această privință.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

În cazul falimentului societăților sau al persoanelor fizice și în cazul restructurării societăților, instanța care inițiază falimentul sau restructurarea stabilește un termen în care creditorii pot să prezinte creanțele lor administratorului judiciar sau de restructurare desemnat și să prezinte dovezi relevante pentru a justifica aceste creanțe. În cazul falimentului sau al restructurării unei societăți, se stabilește o perioadă maximă de 45 de zile, iar în cazul falimentului unei persoane fizice se stabilește o perioadă de cel puțin 15 zile, dar nu mai mare de 30 de zile. Administratorul desemnat verifică creanțele prezentate și, în lipsa oricărui litigiu cu privire la existența sau cuantumul acestora, le prezintă instanței spre aprobare. O contestație a administratorului cu privire la creanțe sau la o parte a acestora este soluționată de instanță. Hotărârea judecătorească de aprobare a creanței unui creditor poate fi contestată. În cazul în care creanțele sunt prezentate după expirarea termenului pentru prezentarea acestora, stabilit de instanță, termenul poate fi prelungit dacă motivele pentru nerespectarea acestuia sunt recunoscute ca fiind întemeiate.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Creanțele creditorilor garantate prin gaj sau ipotecă sunt achitate inițial din fondurile generate de vânzarea bunurilor ipotecate ale debitorului sau prin transferul către creditor al bunurilor ipotecate. În cazul în care valoarea bunurilor ipotecate este insuficientă pentru a acoperi creanța creditorului ipotecar, partea de creanță rămasă nestinsă reprezintă o creanță de rangul al treilea pentru falimentele persoanelor juridice și o creanță de rangul al doilea pentru restructurare sau falimentul persoanelor fizice. În cazul falimentului unei persoane fizice, se poate ajunge la un acord de a nu vinde bunurile ipotecate. În acest caz, planul de restabilire a solvabilității prevede plăți lunare pentru creditorul ipotecar.

În cazul în care vânzarea activelor ipotecate generează mai multe fonduri decât cele necesare pentru achitarea datoriilor către creditorul ipotecar, partea rămasă a fondurilor este alocată pentru plata creanțelor celorlalți creditori.

Creanțele celorlalți creditori sunt stinse ținând cont de clasificarea creanțelor și pe etape.

În cazul falimentului societăților, creanțele creditorilor sunt stinse în două etape. În prima etapă, creanțele creditorilor sunt plătite fără dobândă și sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor; dobânda și sancțiunile se plătesc în a doua etapă. În fiecare etapă, creanțele creditorilor de fiecare rang inferior sunt stinse după stingerea integrală a creanțelor creditorilor de rang superior din etapa respectivă. În cazul în care activele sunt insuficiente pentru stingerea integrală a creanțelor de un anumit rang dintr-o anumită etapă, aceste creanțe trebuie să fie stinse proporțional cu suma datorată fiecărui creditor.

Creanțele de rangul întâi sunt creanțe ale angajaților, care rezultă din raportul de muncă; creanțe pentru despăgubiri ca urmare a mutilării sau a altor vătămări corporale, a contractării unei boli profesionale sau a decesului în urma unui accident de muncă (aceste creanțe pot fi acoperite din fondul de garantare); precum și creanțe ale unor întreprinderi agricole care solicită plata pentru produse agricole vândute (până la 40 % din aceste creanțe pot fi plătite din fonduri de la bugetul de stat alocate de Ministerul Agriculturii în acest scop).

Creanțele de rangul al doilea sunt creanțe cu privire la impozite și alte contribuții la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale și contribuții obligatorii la asigurările sociale de sănătate; cu privire la sumele împrumutate în numele statului și la creditele garantate cu o garanție acordată de stat sau de o instituție de garantare atestată de stat; precum și cu privire la sprijinul acordat din fonduri ale Uniunii Europene și din fonduri de la bugetul de stat.

Orice alte creanțe ale creditorilor sunt creanțe de rangul al treilea.

În cazul restructurării societăților, creanțele creditorilor sunt stinse în două etape. În prima etapă, creanțele creditorilor sunt plătite fără dobândă și sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor; dobânda și sancțiunile se plătesc în a doua etapă.

Creanțele de rangul întâi sunt creanțe ale angajaților, care rezultă din raportul de muncă; creanțe pentru despăgubiri ca urmare a mutilării sau a altor vătămări corporale, a contractării unei boli profesionale sau a decesului în urma unui accident de muncă; creanțe ale persoanelor fizice sau juridice care solicită plata pentru produse agricole livrate pentru prelucrare; precum și creanțe ale creditorilor garantate prin gaj și/sau ipotecă și care nu depășesc valoarea activelor care au fost grevate cu sarcini și care nu sunt oferite spre vânzare în timpul restructurării.

Creanțele de rangul al doilea sunt celelalte creanțe ale creditorilor, cu excepția creanțelor de rangul al treilea și a creanțelor garantate, în cazul în care activele grevate cu sarcini nu sunt oferite spre vânzare în timpul restructurării.

Creanțele cu privire la credite acordate în timpul restructurării și negarantate sunt achitate după achitarea creanțelor de rangul întâi și înainte de achitarea creanțelor de rangul al doilea.

Creanțele de rangul al treilea sunt creanțe care nu rezultă din contractele sau raporturile de muncă și aparțin membrilor întreprinderii în curs de restructurare, care au devenit creditori ai întreprinderii înainte de instituirea procedurii de restructurare și care, fie în mod individual, fie împreună cu alți membri, dețin controlul întreprinderii în curs de restructurare.

În fiecare etapă, creanțele creditorilor de fiecare rang inferior sunt stinse după stingerea integrală a creanțelor creditorilor de rang superior din etapa respectivă. În cazul în care activele sunt insuficiente pentru stingerea integrală a creanțelor de un anumit rang dintr-o anumită etapă, aceste creanțe trebuie să fie stinse proporțional cu suma datorată fiecărui creditor.

În cazul falimentului persoanelor fizice, creanțele creditorilor sunt stinse în două etape. În prima etapă, creanțele creditorilor sunt plătite fără dobândă și sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor; dobânda și sancțiunile se plătesc în a doua etapă.

Creanțele de rangul întâi sunt creanțe ale angajaților, care rezultă din raportul de muncă; creanțe pentru despăgubiri ca urmare a mutilării sau a altor vătămări corporale, a contractării unei boli profesionale sau a decesului în urma unui accident de muncă (aceste creanțe pot fi acoperite din fondul de garantare); creanțe pentru sume de bani pentru întreținerea copilului; precum și creanțe ale unor întreprinderi agricole care solicită plata pentru produse agricole vândute (aceste creanțe pot fi plătite din fonduri speciale alocate de Ministerul Agriculturii din Lituania în acest scop).

Între primul și al doilea rang se clasifică creanțele creditorilor care rezultă din activitățile independente și/sau agricole în cursul procedurii de faliment referitoare la o persoană fizică și creanțele care rezultă din obligațiile de plată a datoriilor cu privire la activitățile independente sau la cheltuielile de administrare a falimentului.

Orice alte creanțe ale creditorilor sunt creanțe de rangul al doilea.

În fiecare etapă, creanțele creditorilor de fiecare rang inferior sunt stinse după stingerea integrală a creanțelor creditorilor de rang superior din etapa respectivă. În cazul în care activele sunt insuficiente pentru stingerea integrală a creanțelor creditorilor de un anumit rang dintr-o anumită etapă, aceste creanțe trebuie să fie stinse proporțional cu suma datorată fiecărui creditor.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

În cursul procedurii de faliment pentru persoane juridice, se poate ajunge la un acord cu creditorii. După semnarea unui astfel de acord, procedura de faliment încetează, iar societatea își continuă activitățile obișnuite, punând în aplicare acordul.

În cazul falimentului unei societăți, acordurile cu creditorii sunt posibile în orice etapă a procedurii de faliment înainte de intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești de lichidare a societății din cauza falimentului. Aceste acorduri pot fi propuse de creditori, de administrator și de proprietarii societății. Administratorul judiciar trebuie să sugereze un acord cu creditorii înainte de începerea recuperării din activele proprietarului unei întreprinderi cu răspundere nelimitată (în cazul în care o astfel de întreprindere nu are active sau activele sale sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de judecată și administrative și pentru a achita creanțele creditorilor). Acordul ar trebui să indice concesiile acordate societății de către creditori, creanțele acestora, angajamentele societății, metodele și termenele de achitare a creanțelor creditorilor și răspunderea pentru nerespectarea înțelegerii.

Se consideră că un acord cu creditorii a fost încheiat dacă acesta a fost semnat de către creditorii ale căror creanțe restante reprezintă cel puțin două treimi din valoarea tuturor creanțelor restante rămase înainte de data încheierii acordului în cauză. Acordul este aprobat de instanță sau, în cadrul procedurii extrajudiciare de faliment, de către notar.

În cazul restructurării unei societăți sau al falimentului unei persoane fizice, acordurile cu creditorii nu sunt posibile, deși procedura de restructurare și procedura de faliment referitoare la o persoană fizică pot înceta atunci când creditorii renunță la creanțe sau când debitorul plătește toate creanțele creditorilor aprobate de instanță și incluse în planul de restructurare sau în planul de restabilire a solvabilității pentru o persoană fizică.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

În cazul falimentului unei societăți, după ce au fost vândute activele societății, aceasta este lichidată și radiată din Registrul entităților juridice. Creanțele restante rămase ale creditorilor nu sunt achitate. În cazul în care, după lichidare, apar alte active ale societății, valoarea acestora va fi utilizată pentru a achita orice creanțe restante rămase ale creditorilor.

În cazul restructurării, societatea își continuă activitățile obișnuite și creditorii beneficiază de aceleași drepturi ca în cazul unei societăți care funcționează în mod normal.

După finalizarea procedurii de faliment pentru o persoană fizică, creditorii au dreptul de a solicita ca persona fizică în cauză să achite orice creanțe restante rămase pentru despăgubiri ca urmare a mutilării sau a altor vătămări corporale, pentru fonduri de întreținere a copiilor, pentru plata unor amenzi către stat pentru orice sancțiuni administrative sau infracțiuni săvârșite de persoana fizică și despăgubiri pentru prejudicii cauzate de infracțiuni, precum și achitarea oricăror creanțe restante rămase, garantate prin gaj sau ipotecă (dacă bunul grevat de sarcini nu a fost destinat vânzării în timpul procedurii de faliment). Orice alte creanțe ale creditorilor prevăzute în planul de restabilire a solvabilității care rămân restante sunt scoase în afara bilanțului iar creditorii își pierd dreptul de a invoca stingerea acestora.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

În cazul falimentului persoanelor juridice, cheltuielile administrative sunt acoperite din fondurile societății, inclusiv orice costuri suportate în cursul procedurii de faliment. În cazul în care o societate nu dispune de fonduri sau nu are fonduri suficiente pentru a acoperi cheltuielile de administrare a falimentului, acestea pot fi plătite de către persoana care a înaintat cererea de faliment sau poate fi numit un administrator judiciar care este de acord să își asume riscul ca fondurile obținute în cursul procedurii de faliment să fie insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de judecată și administrative și, în acest caz, costurile de administrare a falimentului vor fi plătite din resursele administratorului.

La momentul instituirii procedurii de faliment împotriva unei societăți, instanța stabilește suma de bani pe care administratorul o poate utiliza pentru a acoperi cheltuielile administrative ale societății care intră în faliment, până când adunarea creditorilor aprobă estimarea cheltuielilor administrative. Pentru perioadele ulterioare, estimarea cheltuielilor de administrare a falimentului este aprobată de către adunarea creditorilor societății aflate în faliment. Administratorul judiciar nu are dreptul de a depăși estimarea aprobată a cheltuielilor administrative, decât în cazul în care, din motive neprevăzute, sunt necesare măsuri urgente pentru a proteja interesele societății și ale creditorilor acesteia.

În cazul restructurării societăților, cheltuielile administrative sunt acoperite din fondurile societății, inclusiv orice costuri suportate în cursul procedurii de restructurare.

La momentul instituirii procedurii de restructurare, instanța aprobă estimarea cheltuielilor administrative pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a hotărârii judecătorești de instituire a procedurii de restructurare și data intrării în vigoare a hotărârii judecătorești de aprobare a planului de restructurare. Cuantumul costurilor de restructurare pentru următoarea perioadă este specificat în planul de restructurare aprobat.

Costurile de administrare a falimentului unei persoane fizice sunt acoperite din fondurile de orice tip ale persoanei fizice în cauză, inclusiv din fondurile primite în cursul procedurii de faliment. Estimarea costurilor de administrare a falimentului este aprobată și modificată de către adunarea creditorilor, iar cuantumul remunerației pentru administratorul judiciar este specificat în contractul de comision încheiat între persoana fizică în cauză și administratorul judiciar.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Orice tranzacție efectuată de debitor, care încalcă drepturile creditorilor, poate fi contestată de administratorul judiciar desemnat sau de un creditor individual, în temeiul actio Pauliana, într-un termen de prescripție de un an, care începe de la data la care tranzacția a devenit cunoscută sau ar fi trebuit să devină cunoscută. Pentru ca o tranzacție să fie contestată cu succes în temeiul actio Pauliana, este necesar să se întrunească toate condițiile de mai jos:

  1. creditorul trebuie să aibă un drept de creanță indubitabil și valabil, și anume, debitorul trebuie să nu își fi îndeplinit obligațiile în întregime sau să le fi îndeplinit în mod inadecvat;
  2. tranzacția în cauză trebuie să încalce drepturile creditorului. Drepturile creditorilor sunt încălcate în cazul în care tranzacția conduce la intrarea în insolvență a debitorului sau în cazul în care un debitor solvent acordă prioritate altui creditor sau tranzacția, deși nu conduce la intrarea în insolvență a debitorului, modifică (reduce) capacitatea debitorului de a îndeplini obligația față de creditor, de exemplu, reduce valoarea activelor debitorului (o astfel de situație poate apărea, de pildă, atunci când prețul primit pentru bunul vândut este semnificativ mai mic decât prețul pieței);
  3. debitorul nu a fost obligat să încheie tranzacția contestată;
  4. debitorul nu a acționat cu bună-credință, deoarece acesta știa că tranzacția va încălca drepturile creditorilor;
  5. terța parte care a încheiat tranzacția bilaterală cu debitorul în schimbul unei compensații nu a acționat cu bună-credință.

În plus, la data falimentului sau a restructurării, înstrăinarea bunurilor debitorului este restricționată de lege (a se vedea, de asemenea, răspunsul la întrebarea 10) și tranzacțiile debitorului, încheiate prin încălcarea acestor restricții, sunt anulate de la momentul încheierii acestora.

Ultima actualizare: 08/06/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini franceză a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.

Insolvenţă/faliment - Luxemburg

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Marele Ducat al Luxemburgului are opt tipuri de proceduri de insolvență.

Trei se aplică exclusiv comercianților (persoane fizice și juridice):

  1. Procedurile de faliment prevăzute de Codul comercial (Code de Commerce) vizează lichidarea activelor unui comerciant care a devenit insolvent și insolvabil.
  2. Concordatul preventiv pentru prevenirea falimentului prevăzut de Legea din 14 aprilie 1886 privind concordatul preventiv pentru prevenirea falimentului (loi du 14 avril 1886 concernant le concordat préventif de la faillite) este o procedură deschisă, în anumite condiții, debitorilor care îndeplinesc criteriile de faliment. În cazul în care acest concordat implică renunțarea la active, scopul acestuia, la fel ca falimentul, constă în lichidarea activelor comerciantului în cauză. Totuși, acesta este diferit de faliment de vreme ce comerciantul evită efectele procedurii de faliment.
  3. Procedurile de punere sub administrare prevăzute de Regulamentul Marelui Ducat din 24 mai 1935 privind punerea sub administrare (arrêté grand-ducal du 24 mai 1935 instituant la gestion contrôlée) vizează reorganizarea afacerilor comercianților care solicită acest lucru. Cu toate acestea, se poate recurge la aceste proceduri și în cazul în care comercianții doresc ca activele lor să fie lichidate în cel mai bun mod posibil.

Pe lângă aceste proceduri, dreptul luxemburghez (articolul 593 et seq. din Codul comercial) prevede o procedură prin care comercianții pot obține suspendarea plăților în anumite condiții.

  1. O a patra procedură este deschisă numai pentru persoanele fizice care nu sunt comercianți: aceasta este procedura de supraîndatorare prevăzută de Legea din 8 ianuarie 2013 privind supraîndatorarea (loi du 8 janvier 2013 sur le surendettement), care are ca scop să permită solicitanților să își îmbunătățească situația financiară prin stabilirea unui plan de rambursare a datoriilor.

De asemenea, există proceduri de insolvență specifice notarilor, instituțiilor de credit, societăților de asigurare, precum și organismelor de plasament colectiv (deoarece acestea sunt specifice unei categorii profesionale sau unui sector de activitate, nu vor fi descrise în această fișă informativă).

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

1. Faliment

Procedurile de faliment sunt deschise de debitorul care a depus cererea de faliment, de către unul sau mai mulți creditori care solicită falimentul debitorului sau de către o instanță judecătorească.

Comercianții trebuie să declare falimentul la registrul tribunalului districtual (tribunal d’arrondissement) competent în materie comercială pentru domiciliul sau sediul social al comerciantului. Acest lucru trebuie efectuat în termen de o lună de la data îndeplinirii condițiilor de faliment.

În cazul în care unul sau mai mulți creditori ai debitorului hotărăsc să solicite declararea comerciantului ca falimentar, aceștia trebuie să apeleze la un executor judecătoresc care, printr-o citație, solicită comerciantului să se înfățișeze în fața tribunalului districtual competent în materie comercială în termen de opt zile (citație cu dată fixă), astfel încât să se poată lua o decizie pe fondul cererii de faliment.

De asemenea, procedurile de faliment pot fi deschise de către o instanță judecătorească pe baza informațiilor de care dispune. În acest caz, instanța judecătorească trebuie să citeze persoana falimentară, prin Grefa Curții, pentru a-și explica situația în fața instanței judecătorești, în audiență privată.

Înainte de a declara un comerciant în stare de faliment, tribunalul districtual competent în materie comercială (denumit în continuare „tribunalul comercial” – tribunal de commerce) trebuie să verifice dacă persoana sau societatea în cauză îndeplinește următoarele trei condiții:

  • statutul comerciantului: o persoană fizică care întreprinde, ca profesie obișnuită (principală sau suplimentară), acțiuni descrise prin lege ca fiind comerciale (de exemplu, acțiunile enumerate la articolul 2 din Codul comercial) sau o persoană juridică înregistrată într-una dintre formele prevăzute de legea modificată din 10 august 1915 privind societățile comerciale (loi modifiée du 10 août 1915 concernant les sociétés commerciales) [de ex. société anonyme (societate pe acțiuni), société à responsabilité limitée (societate cu răspundere limitată), cooperativă etc.];
  • încetarea plăților: înseamnă că datoriile incontestabile scadente (de exemplu, salariile, asigurarea socială etc.) nu sunt plătite, datoriile la termen sau contingente și obligațiile naturale nefiind suficiente; și
  • pierderea bonității: comerciantul nu mai poate obține credite de la bănci, furnizori sau creditori.

Deși refuzul sau incapacitatea de a plăti o datorie unică (indiferent de sumă) care este incontestabilă și scadentă este suficientă, în principiu, pentru a stabili starea de încetare a plăților, o simplă problemă privind fluxul de numerar nu implică starea de faliment, cu condiția ca creditul necesar pentru continuarea tranzacționării și pentru onorarea angajamentelor să poată fi obținut de către comerciant.

2. Concordat preventiv pentru prevenirea falimentului

Concordatul preventiv pentru prevenirea falimentului este rezervat „debitorilor care sunt victima unui concurs regretabil de împrejurări, dar care acționează cu bună-credință”. Aceste calități sunt evaluate de instanța judecătorească pe baza circumstanțelor cauzei.

La depunerea cererii, tribunalul comercial desemnează unul dintre judecători să examineze situația solicitantului și să întocmească un raport.

Pe baza raportului respectiv, instanța judecătorească poate conveni sau nu asupra unei perioade de grație pentru a permite comerciantului să înainteze creditorilor propuneri de concordat preventiv.

3. Administrare

Debitorii trebuie să adreseze o cerere motivată tribunalului comercial pentru districtul în care își au sediul principal sau sediul social, în cazul unei societăți.

Comercianții pot fi puși sub administrare numai în cazul în care au devenit insolvabili sau nu își pot îndeplini toate angajamentele. În plus, cererea trebuie să urmărească fie reorganizarea activității debitorului, fie lichidarea activelor sale în cel mai bun mod posibil. În ultimul rând, jurisprudența impune debitorilor să acționeze cu bună-credință. În acest context, instanța judecătorească are competența de a aprecia dacă, în funcție de faptele și circumstanțele cauzei, comerciantul a acționat sau nu cu bună-credință, așa cum este necesar pentru a beneficia de această procedură.

4. Supraîndatorare

Supraîndatorarea persoanelor fizice este descrisă drept situația în care debitorul domiciliat în Marele Ducat al Luxemburgului se află, în mod evident, în incapacitatea de a-și îndeplini toate datoriile neprofesionale scadente sau care devin scadente și de a-și onora angajamentul de a garanta sau plăti în mod solidar sau individual datoria unui singur comerciant sau societăți, cu condiția să nu fi fost directorul, de fapt sau de drept, al societății respective.

Procedura colectivă de stingere a datoriilor implică trei etape, după cum urmează:

  • etapa de stingere convenită, care are loc în fața Comisiei de mediere în chestiuni de supraîndatorare (Commission de médiation en matière de surendettement);
  • etapa de reorganizare judiciară sub supravegherea instanţei, care are loc în fața judecătorului de pace (juge de paix) pentru domiciliul debitorului supraîndatorat;
  • etapa de recuperare personală, cunoscută și sub denumirea de „faliment personal” (faillite civile), care are loc în fața judecătorului de pace pentru domiciliul debitorului supraîndatorat.

Trebuie remarcat faptul că etapa de recuperare personală, care este subsidiară celorlalte două etape ale procedurii colective de stingere a datoriilor, poate fi declanșată numai în cazul în care debitorul supraîndatorat se află într-o situație compromisă în mod iremediabil, care este descrisă ca fiind situația în care debitorul nu poate pune în aplicare:

  • măsurile prevăzute în planul de soluționare convenit sau
  • măsurile propuse de Comisia de mediere ca parte a soluționării convenite și
  • măsurile stabilite în procedurile de reorganizare judiciară sub supravegherea instanţei.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că cererile pentru procedura de soluționare convenită trebuie trimise președintelui Comisiei de mediere.

Un Linkul se deschide într-o fereastră nouăformular de cerere pentru procedura de soluționare convenită poate fi descărcat de la Linkul se deschide într-o fereastră nouăaceastă adresă.

În plus, creditorii debitorului supraîndatorat trebuie să declare creanțele la Serviciul de informare și consiliere în materie de supra‑îndatorare (Service d’information et de conseil en matière de surendettement). Un formular pentru declararea creanțelor poate fi descărcat de la Linkul se deschide într-o fereastră nouăurmătoarea adresă.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

1. Faliment

Odată ce sentința declarativă de faliment este pronunțată, persoanele falimentare sunt în mod automat private de dreptul de a-și administra activele, chiar și acelea care ar putea reveni persoanei falimentare în urma sentinței declarative de faliment.

Această privare acoperă toate bunurile mobile și imobile ale persoanei falimentare. Acest mecanism are ca scop protejarea intereselor mesei credale.

În general, administratorul fiduciar merge la sediul persoanei falimentare pentru a întocmi un inventar al activelor situate acolo. În acest sens, administratorul fiduciar trebuie să facă distincția între activele care aparțin în totalitate persoanei falimentare și cele asupra cărora terții își pot exercita diferite drepturi de proprietate.

La lichidarea activelor mobile și imobile, administratorul fiduciar se asigură că orice active ale persoanei falimentare sunt vândute în interesul superior al mesei credale. Pentru a vinde activele respective, administratorul fiduciar are nevoie de autorizare din partea instanței judecătorești. Activele mobile și imobile trebuie vândute în conformitate cu Codul comercial. Încasările trebuie depuse în contul bancar deschis în numele procedurii de insolvență.

2. Supraîndatorare

Instanța judecătorească dispune evaluarea situației financiare și sociale a debitorului pentru a verifica creanțele și pentru a estima activele și pasivele.

În urma luării deciziei de a demara procedura de recuperare personală și a determinării faptului că există active de lichidat, instanța judecătorească continuă astfel cu lichidarea activelor debitorului.

Instanța judecătorească decide în privința oricărei creanțe contestate și dispune lichidarea activelor personale ale debitorului. Excepție fac numai mobilierul necesar traiului de zi cu zi și activele neprofesionale esențiale pentru întreprinderea unei activități profesionale. Activele debitorului supraîndatorat sunt lichidate în cadrul procedurii de recuperare personală în conformitate cu obiectivul prevăzut în lege și anume, îmbunătățirea situației financiare a debitorului permițându-i acestuia și familiei să ducă o viață conformă cu demnitatea umană.

Drepturile și acțiunile debitorului în legătură cu activele acestuia sunt exercitate pe durata lichidării de către un lichidator desemnat de instanța judecătorească.

Lichidatorul are la dispoziție șase luni pentru a vinde activele debitorului în mod amiabil sau pentru a organiza o vânzare forțată.

Efectele procedurilor de recuperare personală:

  1. În cazul în care încasările provenite de pe urma lichidării activelor sunt suficiente pentru a satisface creditorii, instanța judecătorească dispune încheierea procedurilor.
  2. În cazul în care încasările de pe urma lichidării activelor nu sunt suficiente pentru a satisface creditorii, instanța judecătorească dispune încheierea din cauza activelor insuficiente.
  3. În cazul în care debitorul nu mai are decât mobilierul necesar traiului de zi cu zi și activele neprofesionale esențiale pentru întreprinderea unei activități profesionale, instanța judecătorească dispune încheierea din cauza activelor insuficiente.
  4. În cazul în care activele nu au valoare de piață sau ar costa o sumă disproporționată la vânzare în raport cu valoarea de piață, instanța judecătorească dispune încheierea din cauza activelor insuficiente.

Încheierea din cauza activelor insuficiente are efectul de anulare a tuturor datoriilor neprofesionale ale debitorului.

Cu toate acestea, din anularea datoriilor neprofesionale ale debitorului se exclud următoarele:

  • datorii pe care un garant sau un co-debitor le-a plătit în locul debitorului;
  • datorii menționate la articolul 46 din Lege, adică plăți curente ale datoriilor de întreținere și sume monetare acordate victimelor unor acțiuni de violență premeditate din cauza vătămărilor corporale suferite.

Cu toate acestea, datoriile menționate la articolul 46 din Lege pot fi anulate în cazul în care creditorul în cauză și-a exprimat acordul în vederea remiterii, reprogramării sau anulării datoriilor în cauză.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

1. Faliment

Odată ce sentința declarativă de faliment este pronunțată, persoanele falimentare sunt în mod automat private de dreptul de a-și administra activele, chiar și acelea care ar putea reveni persoanei falimentare.

În urma acestei sentințe declarative, administrarea activelor debitorului este încredințată unui administrator fiduciar.

În cazul în care persoana falimentară este o persoană juridică, masa bunurilor care face obiectul insolvenței constă în toate activele și pasivele societății, cu excepția drepturilor pe care partenerii le pot avea în capacitatea respectivă.

Administratorii fiduciari sunt aleși din rândul acelor persoane care pot oferi cele mai bune garanții în termeni de capital informațional și acuratețe în gestionare.

În practică, judecătorii din cadrul tribunalelor districtuale responsabile de cauzele comerciale aleg administratori fiduciari din lista de avocați. Cu toate acestea, în cazurile în care acest lucru este necesar în interesul persoanei falimentare, instanța judecătorească poate desemna și notari sau contabili/auditori.

La fel ca în cazul tuturor procedurilor care implică comercianți, tribunalul comercial are jurisdicție în cazurile de faliment.

Prin urmare, tribunalul comercial este cel care pronunță sentința declarativă de faliment, stabilește data de încetare a plăților, desemnează diverșii participanți (administratorul judiciar/administratorul fiduciar), stabilește data pentru declararea creanțelor și data finalizării raportului privind verificarea creanțelor și dispune încheierea procedurilor de faliment.

Administrarea activelor este încredințată unui administrator fiduciar desemnat de către instanța judecătorească, care este responsabil de lichidarea activelor debitorului și distribuirea încasărilor în rândul diverșilor creditori, în conformitate cu regulile privind creanțele preferențiale și taxele pe proprietate.

Administratorul judiciar este responsabil de supervizarea operațiunilor de faliment, gestionare și lichidare. În timpul unei audieri, acesta raportează cu privire la orice litigiu care poate surveni și dispune orice măsură urgentă necesară securizării și conservării mesei bunurilor care face obiectul insolvenței. De asemenea, acesta prezidează orice reuniune cu creditorii persoanei falimentare.

Odată ce falimentul a fost pronunțat, comercianții falimentari sunt privați de dreptul de a-și administra activele și nu mai pot efectua plăți sau tranzacții sau alte acțiuni în legătură cu activele respective.

2. Supraîndatorare

În ceea ce privește obligațiile debitorului și efectul demarării procedurii colective de stingere a datoriilor asupra activelor debitorului, trebuie de reținut faptul că debitorul se află sub rezerva obligației de bună conduită.

În timpul perioadei de bună conduită, debitorul trebuie:

  • să coopereze cu autoritățile și organismele implicate în procedură, convenind în privința furnizării spontane de informații referitoare la activele, venitul și datoriile acestuia, precum și orice modificare care apare în situația acestuia;
  • să întreprindă, în măsura posibilităților, o activitate plătită în conformitate cu expertiza acestuia;
  • să nu își agraveze starea de insolvență și să acționeze loial pentru a-și reduce datoriile;
  • să nu favorizeze un anumit creditor, cu excepția creditorilor obligației de întreținere pentru plățile curente, a proprietarilor pentru plata chiriei curente pentru locuință în vedere satisfacerii nevoilor de bază ale debitorului, a furnizorilor de bunuri și servicii esențiale pentru o viață demnă și a creditorilor plăților curente în legătură cu executarea plății de daune de către debitor ca urmare a unor acte de violență premeditate, din cauza vătămării corporale suferite;
  • să onoreze angajamentele luate ca parte a procedurii.

Două categorii de organisme sunt implicate în funcție de etapa în care se află procedura, convenită sau judiciară.

Etapa de soluționare convenită are loc în fața Comisiei de mediere. Membrii Comisiei de mediere sunt desemnați de către ministru. Aceasta are un președinte și un secretar și se întrunește cel puțin o dată pe trimestru. Pentru a fi eligibili în cadrul Comisiei de mediere, pe lângă alte documente, candidații trebuie să prezinte un cazier judiciar. Odată desemnați, membrii au obligația juridică de a informa ministrul în privința oricărei proceduri penale sau condamnări la adresa acestora pentru a putea fi înlocuiți. Membrii Comisiei de mediere primesc o diurnă în valoare de 10 euro pe ședință, iar președintele primește o diurnă în valoare de 20 euro pe ședință.

Comisia de mediere decide, mai ales, dacă să accepte sau nu cererile privind procedura și dacă creanțele declarate sunt admisibile sau nu. De asemenea, aprobă sau modifică proiectele planului de soluționare convenită care îi sunt înaintate în urma investigației întreprinse de către Serviciul de informare și consiliere privind supraîndatorarea (în continuare, „Serviciul”).

Dacă, în termen de șase luni de la consimțirea procedurii de către Comisie, planul propus nu este acceptat de către părțile interesate, Comisia întocmește un raport în care consemnează eșecul procedurii de soluționare convenită. În termen de două luni de la data la care raportul respectiv este publicat în registru, debitorul poate demara procedurile de reorganizare juridică în fața judecătorului de pace cu privire la domiciliul acestuia. Dacă debitorul nu depune această cerere în limita de timp indicată, acesta poate demara o nouă procedură colectivă de stingere a datoriilor numai după ce au trecut doi ani de la data publicării raportului în registru.

Dacă etapa de reorganizare judiciară este demarată, părțile vor fi convocate în fața judecătorului de pace care le poate solicita să furnizeze toate documentele sau informațiile care permit stabilirea activelor și/sau a pasivelor debitorului.

Pe baza informațiilor prezentate, instanța judecătorească întocmește un plan de reorganizare care va include măsurile care îi permit debitorului să își onoreze angajamentele.

Planul de reorganizare întocmit de către instanța judecătorească se aplică timp de cel mult șapte ani și poate înceta într-un număr limitat de cazuri (mai ales în cazul în care debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile în conformitate cu planul de reorganizare).

3. Administrare

În cadrul procedurii de punere sub administrare, debitorii își pierd puterile decizionale în favoarea administratorilor cărora li se încredințează întocmirea unui inventar și elaborarea unui plan de reorganizare sau a unui plan de lichidare și distribuire a activelor. De asemenea, debitorilor li se interzice să acționeze într-un mod care poate contraveni prestației administratorilor desemnați în cadrul acestor proceduri.

4. Concordat preventiv

Pe durata procedurii de concordat preventiv, debitorul nu poate vinde sau ipoteca nimic și nu se poate angaja în nicio privință fără autorizația judecătorului delegat. Judecătorul delegat întocmește inventarul și analizează starea activității comerciale și, dacă este necesar, poate beneficia de asistența experților.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Diversele proceduri la care se face referire mai sus nu pun capăt creanțelor preferențiale ale creditorilor, cu excepția procedurii de concordat preventiv.

1. Concordat preventiv

Creditorii care beneficiază de pe urma taxelor pe proprietate care iau parte la vot își pierd statutul de creditori preferențiali (articolul 10 din Legea din 14 aprilie 1886).

2. Faliment

„Referitor la faliment, jurisprudența prevede faptul că, după pronunțarea sentinței declarative de faliment, nicio compensație legală hotărâtă de instanța judecătorească sau convenită nu mai este posibilă, chiar și în ceea ce privește creanțele existente în prealabil, dacă acestora le-ar lipsi, până la momentul respectiv, una din cele trei calități respectiv lichiditatea, posibilitatea de plată și caracterul amovibil. Deși sentința declarativă de faliment poate împiedica astfel orice compensație juridică, aceasta nu înseamnă că ea are un caracter absolut sau retroactiv. Sentința declarativă de faliment nu afectează compensația juridică în cazul în care condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite înainte de demararea procedurilor de faliment. Curtea de Apel (Cour d’appel) a hotărât că „perioada suspectă nu împiedică acest tip de compensație. Compensația juridică este posibilă în pofida încetării plăților. Nu este o acțiune a debitorului, întrucât are loc fără știrea acestuia; Articolul 445 din Codul comercial nu o acoperă.

În ceea ce privește compensația hotărâtă de instanța judecătorească, aceasta nu poate fi pronunțată după deschiderea procedurilor colective. Totuși, acest lucru poate surveni în timpul perioadei suspecte, cu condiția ca sentința relevantă să fie definitivă (nu poate face obiectul unui apel). În acest caz, compensația poate intra în vigoare numai de la data pronunțării sentinței.

În ceea ce privește compensația convenită, este foarte clar că aceasta nu poate surveni după deschiderea procedurilor colective. Mai mult, aceasta nu poate apărea în timpul perioadei suspecte, deoarece este privită conform articolului 445 din Codul comercial drept o metodă anormală de plată, fiind sancționată prin nulitate [1].”

Cu toate acestea, trebuie reținut faptul că Legea din 5 august 2005 privind garanțiile financiare (loi du 5 août 2005 sur les garanties financières) menționează anumite excepții de la regulile descrise mai sus, spre exemplu, cu privire la acordurile de compensație care pot fi încheiate între părți la data demarării procedurilor de insolvență (sau chiar după aceasta – consultați articolul 18 et seq. din legea din 5 august 2018 privind garanțiile financiare).

3. Administrare

În ceea ce privește administrarea, concordatul preventiv sau suspendarea plăților, compensația nu poate fi efectuată după ce debitorii își pierd libertatea de a dispune de drepturile și activele acestora.


[1] ‘La compensation comme garantie d’une créance sur un débiteur en faillite’, Pierre HURT, J.T., 2010, p. 30.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Una dintre principalele dificultăți care survin pentru administratorii fiduciari după demararea procedurilor de faliment se referă la contractele curente încheiate înainte de declararea falimentului. Cu excepția contractelor de muncă care încetează automat la data declarării falimentului (articolul 12‑1 din Codul muncii (Code du travail)), continuarea contractelor curente este acceptată în mod tradițional până când acestea sunt reziliate de către administratorul fiduciar.

Administratorul fiduciar trebuie să pună în balanță interesele implicate atunci când ia o decizie cu privire la continuarea temporară sau nu a acestor contracte. Dacă există clauze în contract care duc la rezilierea acestuia în cazul în care una din părți este declarată în stare de faliment, trebuie să se ia decizia dacă administratorul fiduciar intenționează sau nu să conteste caracterul aplicabil al acestor clauze (reținând faptul că validitatea acestor clauze este discutabilă; de exemplu, aceste clauze sunt privite ca fiind nule în Belgia, în contextul închirierilor comerciale).

În orice caz, în principiu, administratorul fiduciar este exclusiv responsabil de alegerea între executarea sau rezilierea acestor contracte. Dacă este contestat de către cealaltă parte contractantă care invocă rezilierea automată a contractului din cauza falimentului, administratorul fiduciar se expune procedurilor juridice cu un rezultat incert, precum și riscului de a contracta noi costuri pentru masa bunurilor care face obiectul insolvenței [1].


[1] Surse: ‘Les procédures collectives au Luxembourg’, Yvette HAMILIUS și Brice HELLINCKX (autorii Capitolului 3), Editura Larcier, 2014, p. 86.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

1. Proceduri de concordat preventiv, faliment, suspendare a plății și administrare

În cadrul procedurilor de concordat preventiv, faliment, suspendare a plății și administrare se suspendă măsurile de executare împotriva comercianților și a activelor acestora. Totuși, niciun text juridic aplicabil în Marele Ducat nu împiedică luarea de măsuri de către creditori pentru a conserva integritatea activelor debitorilor.

În cadrul tuturor acestor proceduri, debitorii nu mai au libertatea de a dispune de activele acestora. „Începând cu sentința declarativă de faliment și până la încheierea procedurilor, nu se poate intenta în mod valid niciun proces juridic exclusiv împotriva persoanei falimentare, în ceea ce privește activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței” (Lux. 12 ianuarie 1935, Pas. 14, p. 27). „Creditorii chirografari și cei care au o creanță preferențială generală nu pot, în timpul falimentului, să urmărească obligarea persoanei falimentare sau chiar a administratorului fiduciar, însă pot acționa numai prin declararea creanțelor sau prin intentarea unui proces pentru recunoașterea creanțelor acestora” (Cass. 13 noiembrie 1997, Pas. 3030, p. 265).

Cu toate acestea, în anumite cazuri, acțiunile de înstrăinare pot fi întreprinse cu sprijinul persoanei delegate de către tribunalul comercial (cu privire la suspendarea plăților sau administrare).

Mai mult, sentința declarativă de faliment face ca datoriile care nu sunt scadente să devină exigibile și încetează aplicarea dobânzii.

2. Supraîndatorare

Referitor la stingerea colectivă a datoriilor, decizia Comisiei de mediere de a accepta cererea debitorului suspendă automat orice măsură de executare împotriva activelor debitorului, cu excepția măsurilor care au legătură cu obligațiile de întreținere, încetează aplicarea dobânzii și face ca datoriile care nu sunt scadente să devină exigibile.

Dacă etapa de soluționare convenită eșuează, judecătorul de pace în fața căruia se va audia etapa juridică poate suspenda orice măsură de executare în aceleași condiții precum cele indicate mai sus.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Litigiile deja în curs la demararea procedurilor de insolvență pot fi continuate în mod valid de către administratorul fiduciar care acționează în calitatea respectivă. Cu toate acestea, solicitanții în astfel de cazuri trebuie să reglementeze procedurile implicând administratorul fiduciar care are puterea exclusivă de a reprezenta debitorul falimentar în mod valid.

Atunci când debitorul nu are câștig de cauză, creditorii care au intentat procedurile înainte de faliment, obțin un titlu de valoare pe care îl pot utiliza la lichidare. Totuși, acest titlu de valoare nu poate fi executat deoarece sentința declarativă de faliment duce la privarea debitorului de dreptul de administrare a oricăror active.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

1. Faliment

Publicarea notificării privind falimentul în unul sau mai multe ziare distribuite în Luxemburg informează creditorii cu privire la intrarea în faliment a debitorului. Astfel, aceștia trebuie să-și declare creanțele, împreună cu titlurile de valoare la registrul tribunalului districtual competent în materie comercială, în limita de timp stabilită în sentința declarativă de faliment. Grefierul înregistrează creanțele și furnizează o dovadă de primire.

Declarațiile privind creanțele trebuie semnate și trebuie să includă numele, prenumele, profesia și adresa creditorilor, precum și suma creanței, motivul creanței și orice garanții sau titluri de valoare asociate creanței. Diversele creanțe declarate sunt apoi verificate în prezența administratorului fiduciar, a debitorului falimentar și a administratorului judiciar.

În timpul acestei proceduri, dacă există litigii, creditorii pot fi convocați pentru a explica detaliile creanței și fondul acesteia sau suma exactă în cadrul unui interogatoriu în contradictoriu.

Dacă administratorul fiduciar a putut identifica activele care pot fi distribuite în rândul creditorilor, acesta îi convoacă pe cei din urmă la o ședință de prezentare a conturilor bancare în timpul căreia creditorii își pot exprima opinia cu privire la planul de distribuire.

Dacă activele sunt insuficiente, se dispune încheierea falimentului.

Dacă administratorul fiduciar nu își îndeplinește datoriile spre satisfacția creditorilor, aceștia din urmă pot trimite reclamațiile către administratorul judiciar care, după caz, poate înlocui administratorul fiduciar.

2. Administrare

În cadrul procedurilor de administrare, administratorii trebuie să ofere creditorilor detalii privind planul de reorganizare sau de lichidare a activelor.

În acest caz, creditorii pot fi invitați să facă observații. În termen de 15 zile de la informare, creditorii trebuie să comunice registrului dacă acceptă sau dacă se opun planului, care nu poate fi implementat cu excepția cazului în care mai mult de jumătate din creditorii ai căror creanțe reprezintă mai mult de jumătate din pasive acceptă acest plan.

3. Concordat preventiv

În cazul procedurii de concordat preventiv, creditorii sunt convocați la o ședință pentru a le permite să discute propunerile privind concordatul făcute de către judecătorul delegat. Prin urmare, creditorii trebuie să își declare creanțele și, de asemenea, să specifice dacă acceptă sau nu propunerile privind concordatul.

Creditorii pot, mai apoi, să facă observații în timpul audierii privind aprobarea concordatului. De asemenea, aceștia pot adresa o contestație împotriva deciziei care aprobă concordatul, în cazul în care nu au fost invitați la ședința creditorilor sau dacă au votat împotriva propunerilor privind concordatul.

4. Supraîndatorare

În primă instanță, în timpul etapei de soluționare convenită, creditorii trebuie să își declare creanțele la Serviciul de informare și consiliere privind supraîndatorarea. Astfel, creditorii pot lua parte în mod activ la adoptarea de către Serviciul respectiv a unui plan de soluționare convenită.

Comisia de mediere pentru supraîndatorare convoacă apoi creditorii și expune propunerile formulate în planul de soluționare convenită. Cel puțin 60 % dintre creditorii ai căror creanțe reprezintă 60% din totalul creanțelor trebuie să specifice astfel faptul că acceptă planul de soluționare convenită pentru ca acesta să fie considerat drept acceptat. Lipsa unui răspuns din partea creditorilor se consideră drept un acord.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Administratorii fiduciari în caz de faliment reprezintă atât persoana falimentară, cât și masa credală. În această dublă capacitate, aceștia nu sunt responsabili doar de administrarea activelor persoanei falimentare, ci sunt autorizați și să monitorizeze, în calitate de reclamanți sau inculpați, toate acțiunile care urmăresc conservarea activelor care trebuie utilizate ca titlu de valoare pentru creditori și, de asemenea, să recupereze sau să sporească activele respective în interesul comun al acestora din urmă (Curtea de Apel, 2 iulie 1880, Pas. 2, p. 49).

Administratorul fiduciar poate intenta orice proces cu privire la garanția comună pentru creditori, constând din activele persoanei falimentare, proces care are în vedere recuperarea, protejarea sau lichidarea activelor respective (Curtea de Apel, 25 februarie 2015, Pas. 37, p. 483).

În ceea ce privește contractele curente ulterioare sentinței declarative de faliment, administratorul fiduciar trebuie să decidă rezilierea sau nu a acestora sau dacă ar fi mai bine, în cazurile în care acestea pot pune active la dispoziție, să continue cu executarea lor pentru a acoperi ulterior pasivele persoanei falimentare.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Toți creditorii trebuie să își declare creanțele, indiferent de natura acestora și dacă aceștia au sau nu o creanță preferențială. Cu toate acestea, excepția de la această procedură constă în creanțele ce derivă din bunuri, adică acele creanțe ce derivă ulterior și în interesul procedurilor de faliment (de exemplu, costurile administratorului fiduciar, chiria care devine scadentă după sentința declarativă de faliment etc.).

Referitor la creanțele care derivă din bunuri după demararea procedurilor de insolvență și care rezultă în urma administrării falimentului sau a continuării anumitor activități comerciale ale persoanei falimentare, acestea sunt onorate înainte ca restul activelor să fie distribuite în rândul masei credale. Creanțele care derivă din bunuri sunt astfel onorate în toate cazurile înaintea celor aparținând altor creditori.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

1. Faliment

În cadrul procedurilor de faliment, sentința declarativă de faliment va fi publicată pe diverse căi (presă, înregistrare la tribunalul comercial) pentru ca situația să fie adusă în atenția creditorilor debitorului falimentar, care se pot face apoi cunoscuți (articolul 472 din Codul comercial).

Creditorii trebuie să își declare apoi, creanțele la registrul tribunalului comercial și să depună documentele justificative (articolul 496 din Codul comercial).

Un formular care permite creditorilor să facă această declarație a creanțelor este disponibil online la Linkul se deschide într-o fereastră nouăaceastă adresă.

Creanțele sunt verificate de către administratorul fiduciar responsabil de lichidare și pot fi contestate de către acesta din urmă (articolul 500 din Codul comercial).

Orice creanță declarată care este contestată va fi înaintată instanței.

Cu toate acestea, dacă există contestații care, din cauza obiectului acestora, nu intră sub jurisdicția tribunalului districtual competent în materie comercială, acestea sunt înaintate tribunalului competent în vederea luării unei decizii referitoare la fondul acestora. Acestea sunt înaintate și tribunalului districtual pentru cauze comerciale în vederea pronunțării unei sentințe în conformitate cu articolul 504, privind sumele care pot fi pretinse de către creditorii în cauză în contextul discuțiilor legate de concordat (articolul 502).

2. Concordat preventiv

În cadrul procedurii de concordat preventiv, debitorul care solicită concordatul trebuie să specifice, în cerere, identitățile și adresele creditorilor, precum și sumele creanțelor acestora (articolul 3 din Legea din 14 aprilie 1886).

Creditorii sunt notificați prin scrisoare recomandată (articolul 8 din Legea din 14 aprilie 1886) prin care sunt invitați să ia parte la ședința privind concordatul.

Invitația va fi publicată și în presă.

În timpul ședinței privind concordatul, creditorii își declară sumele creanțelor.

Așa cum s-a menționat mai sus, creditorii cu creanțe securizate de taxele pe proprietate care iau parte la vot, își pierd statutul de creditori preferențiali (articolul 10 din Legea din 14 aprilie 1886).

3. Suspendarea plăților

În cadrul procedurilor de suspendare a plăților, debitorul trebuie să prezinte și o listă a creditorilor, indicând numele, suma creanțelor și adresele acestora.

Creditorii sunt invitați la o ședință prin scrisoare recomandată (articolul 596 din Codul comercial) și prin intermediul presei.

În timpul ședinței, aceștia trebuie să declare sumele creanțelor (articolul 597 din Codul comercial).

4. Administrare

În cadrul procedurilor de administrare, nu există nicio procedură privind declararea și acceptarea creanțelor. Debitorii trebuie să informeze tribunalul în cererea acestora cu privire la identitățile creditorilor.

Acești creditori sunt informați ulterior de către tribunal cu privire la planul de reorganizare și lichidare de active întocmit de către administratorii desemnați de către instanța judecătorească.

5. Procedura de supraîndatorare

În termen de o lună de la publicarea în registru a notificării privind stingerea datoriilor colective, creditorii debitorului supraîndatorat trebuie să își declare creanțele la Serviciul de informare și consiliere privind supraîndatorarea.

Declararea creanțelor trebuie să fie conformă cu articolele 6 și 7 din Regulamentul Marelui Ducat din 17 ianuarie 2014 care pune în aplicare Legea din 8 ianuarie 2013 privind supraîndatorarea (règlement grand-ducal du 17 janvier 2014 portant exécution de la loi du 8 janvier 2013 concernant le surendettement).

Un Linkul se deschide într-o fereastră nouăformular de declarare este pus la dispoziția creditorilor.

Comisia de mediere analizează măsura în care creanțele sunt admisibile.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Principiul de bază al legii privind falimentul constă în faptul că fiecare creditor trebuie să primească o cotă-parte identică, proporțională cu suma creanțelor.

În primul rând sunt plătiți creditorii cu un titlu de valoare sau o creanță preferențială.

Creditorii preferențiali sunt clasificați într-o ordine juridică care face obiectul unei politici publice (proprietarii proprietăților date în chirie, creditorii ipotecari, creditorii cu titluri de valoare asupra capitalul societății și, mai ales, trezoreria publică în sensul cel mai larg).

În general, administratorul fiduciar se raportează la articolele de la 2096 la 2098, 2101 și 2102 din Codul civil (Code civil).

Administratorul fiduciar trebuie să verifice fiecare creanță raportându-se la lege și la jurisprudență.

Activele nete disponibile creditorilor chirografari trebuie distribuite în mod proporțional în conformitate cu articolul 561, primul alineat din Codul comercial.

După ce administratorul fiduciar cunoaște suma taxelor stabilită de instanță, a clasificat creditorii preferențiali și cunoaște suma rămasă de distribuit în rândul creditorilor chirografari, acesta elaborează un plan de distribuire a activelor care este înaintat, în primă instanță, administratorului judiciar. În conformitate cu articolul 533 din Codul comercial, administratorul fiduciar invită toți creditorii la ședința de prezentare a conturilor bancare prin scrisoare recomandată la care atașează o copie a planului de distribuire a activelor.

Persoana falimentară trebuie să fie înștiințată oficial cu privire la ședință de către un executor judecătoresc sau prin publicarea într-un ziar din Luxemburg.

Cu excepția cazului în care prezentarea conturilor bancare de către administratorul fiduciar este contestată de către un creditor, administratorul fiduciar înaintează procesul-verbal al ședinței de prezentare, în baza unui plan de distribuire a activelor, administratorului judiciar și grefierului pentru semnare.

După prezentarea conturilor, administratorul fiduciar plătește creditorii.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

1. Faliment

În cazul procedurilor de faliment, după efectuarea plăților, administratorul fiduciar poate solicita încheierea procedurilor, care este urmată de decizia de încetare care, așa cum denumirea o sugerează, pune capăt procedurilor de faliment.

Conform articolului 536 din Codul comercial, persoanele falimentare care nu au fost declarate falimentare în sensul penal ca urmare a unor acte neglijente sau frauduloase, nu mai pot fi urmărite în instanță de către creditori, cu excepția cazului în care averile acestora sporesc în termen de șapte ani de la decizia de încetare a procedurilor din cauza activelor insuficiente.

Conform articolului 586 din Codul comercial, persoanele falimentare care plătesc în totalitate toate sumele datorate ca principal, dobândă și costuri pot fi achitate adresând o cerere în acest sens Curții Supreme de Justiție (Cour supérieure de justice).

2. Concordatul preventiv, suspendarea plăților, administrarea

În cadrul procedurilor de concordat preventiv, suspendare a plăților și administrare, decizia instanței judecătorești care aprobă măsura relevantă pune capăt procedurilor.

Instanța judecătorească poate impune sancțiuni civile sau penale debitorului falimentar.

Dacă instanța judecătorească constată că falimentul a fost cauzat de abuzul grav și flagrant al persoanei falimentare, aceasta îi poate interzice celei din urmă să își desfășoare activitățile comerciale fie direct, fie prin intermediul altei persoane. Această interdicție se aplică și celor care dețin o funcție ce implică puteri‑decizionale în cadrul unei societăți.

Alte sancțiuni civile includ, în cazul falimentului societăților comerciale, posibilitatea de a extinde falimentul în rândul directorilor și posibilitatea de a intenta procese în baza articolelor 1382 și 1383 din Codul civil (răspundere juridică generală) și a articolelor 59 și 192 din Legea privind societățile comerciale (loi sur les sociétés commerciales).

Sancțiunile penale (faliment penal) pot fi impuse și persoanei falimentare.

În cazul concordatelor preventive, persoanele care beneficiază de pe urma acestei proceduri trebuie să își despăgubească creditorii, dacă averile acestora sporesc (articolul 25 din Legea din 14 aprilie 1886 privind concordatul preventiv pentru prevenirea falimentului).

Concordatul preventiv nu are efect asupra următoarelor datorii:

  • taxe și alte obligații guvernamentale;
  • creanțe asigurate prin drepturi preferențiale, ipoteci sau garanții suplimentare;
  • creanțe privind întreținerea.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Ca urmare a încheierii procedurilor de insolvență, dacă există active, creditorii primesc sumele integrale sau o parte din sumele creanțelor în conformitate cu condițiile de distribuire acceptate în decizia de încheiere.

Dacă persoanele falimentare nu au fost declarate falimentare în sensul penal ca urmare a unor acte neglijente sau frauduloase, acestea nu mai pot fi urmărite în instanță de către creditori, cu excepția cazului în care averile acestora sporesc în termen de șapte ani de la decizia de încetare a procedurilor de faliment.

De asemenea, creditorii pot intenta un proces în baza articolelor 1382 și 1383 din Codul civil pentru a invoca răspunderea juridică generală a directorilor persoanei falimentare sau un proces în baza articolelor 50 și 192 din Legea privind societățile comerciale (răspunderea administratorilor și a directorilor în ceea ce privește executarea mandatului).

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Costurile cererii de intrare în faliment sunt incluse în costurile mesei bunurilor care face obiectul insolvenței.

Întrucât acestea sunt costuri care survin în interesul procedurilor de intrare în faliment, acestea sunt plătite din activele persoanei falimentare înainte ca administratorul fiduciar să distribuie restul de active diverșilor creditori.

Legea din 29 martie 1893 privind asistența juridică și procedurile privind deficitul (loi du 29 mars 1893 concernant l’assistance judiciaire et la procédure en débet) stabilește, la articolele 1 și 2, diversele costuri care pot rezulta în urma formalităților impuse de procedurile de insolvență și determină ordinea în care vor fi plătite în cazurile în care activele sunt insuficiente.

Tribunalul districtual competent stabilește onorariile administratorului fiduciar conform Regulamentului Marelui Ducat din 18 iulie 2003 (règlement grand-ducal du 18 juillet 2003).

Administratorul fiduciar trebuie să adreseze tribunalului districtual responsabil de cauzele comerciale o declarație a costurilor și onorariilor pe baza activelor recuperate.

Articolul 536-1 din Codul comercial specifică la cel de-al doilea alineat faptul că onorariile și costurile falimentului încheiat din cauza activelor insuficiente vor fi prezentate de Administrația taxelor indirecte (Administration de l’Enregistrement) în condițiile menționate în Legea din 29 martie 1893 privind asistența juridică și procedurile privind deficitul.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

1. Faliment

Sentința declarativă de faliment poate stabili data de încetare a plăților de către persoana falimentară la o dată anterioară celei la care s-a pronunțat sentința. Totuși, această dată nu poate precede sentința cu mai mult de șase luni.

Pentru a proteja interesele creditorilor, perioada cuprinsă între încetarea plăților și sentința declarativă este considerată drept „perioada suspectă”.

Anumite acțiuni întreprinse în această perioadă, în cazul în care ar fi în detrimentul drepturilor creditorilor, vor fi nule și neavenite. Acestea includ, mai ales:

  • orice acțiune în legătură cu bunurile mobile și imobile pe care persoana falimentară le-a oferit gratuit sau în schimbul unei plăți, prețul vânzării fiind evident mult mai scăzut decât valoarea bunului în cauză;
  • toate plățile efectuate în numerar sau prin virament, vânzare, compensație sau în alt mod, pentru datorii care nu au devenit încă scadente;
  • toate plățile efectuate, altele decât cele în numerar sau utilizând instrumente comerciale pentru datoriile devenite scadente;
  • orice ipotecă sau alte drepturi de proprietate acordate de debitor pentru datoriile contractate înainte de încetarea plăților.

Cu toate acestea, pentru alte acțiuni, principiul de nulitate nu este aplicat în mod automat.

Prin urmare, anumite plăți efectuate de către persoana falimentară pentru datoriile ce devin scadente și oricare alte acțiuni întreprinse în schimbul plății în timpul perioadei suspecte pot fi anulate dacă se dovedește faptul că terțele părți care au primit plățile sau care au negociat cu persoana falimentară luaseră cunoștință de încetarea plăților.

Atunci când un creditor știe că un debitor nu își poate onora angajamentele, creditorul respectiv nu trebuie să caute să fie tratat preferențial în detrimentul masei credale generale.

Linkul se deschide într-o fereastră nouăIpoteca și drepturile preferențiale care au fost dobândite în mod valid pot fi înregistrate până la data sentinței declarative de faliment. Cu toate acestea, drepturile înregistrate în termen de 10 zile înainte de data încetării plăților sau mai târziu, pot fi declarate nule și neavenite dacă au trecut mai mult de 15 zile între data titlului de gaj și data înregistrării.

În sfârșit, orice acțiune întreprinsă sau plată efectuată în condiții frauduloase pentru creditori, adică atunci când debitorul acționează astfel fiind deplin conștient de prejudiciul pe care l-ar putea cauza creditorului (adică prin reducerea mesei bunurilor care face obiectul insolvenței, nerespectarea clasificării creanțelor etc.), este considerată nulă și neavenită, indiferent de data la care a avut loc.

Conceptul de perioadă suspectă nu se aplică contractelor de garanție financiară sau în cazurile creanțelor viitoare transferate către un organism de securitizare.

2. Concordat preventiv

Pe durata procedurii de obținere a concordatului preventiv, debitorii nu pot transfera, ipoteca și nu se pot angaja în nicio privință fără autorizația judecătorului delegat.

3. Administrare

De la data luării deciziei de desemnare a unui judecător delegat privind întocmirea inventarului societății, comerciantul nu poate, sub amenințarea de nulitate, transfera, stabili titluri de valoare sau ipoteci, nu poate angaja sau primi active cu capital mobil fără o autorizație în scris din partea judecătorului delegat.

De asemenea, trebuie de reținut faptul că legea privind administrarea prevede sancțiuni penale pentru comercianții care au tăinuit o parte din active, au exagerat în privința totalului pasivelor sau au implicat creditori ai căror creanțe au fost exagerate.

4. Supraîndatorare

Judecătorul poate, unde este cazul, să numească persoane responsabile de furnizarea de asistență socială, educațională sau de gestionarea financiară pentru a asigura faptul că partea din venitul debitorului care nu este alocată pentru achitarea datoriilor este utilizată în scopurile propuse.

În scopul desfășurării activității, aceste persoane sunt autorizate să ia orice măsură concepută pentru a preveni devierea acestei părți de venit de la scopul său natural sau prejudicierea intereselor privind gospodăria debitorului.

Ultima actualizare: 29/10/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Ungaria

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Procedura de insolvență pentru persoane juridice este reglementată prin legea XLIX din 1991 privind procedura de faliment și procedura de lichidare (Legea falimentului).

Legea falimentului reglementează două tipuri de proceduri de insolvență: procedura de faliment și procedura de lichidare.

Procedura de faliment constă în procedura reorganizării în cadrul căreia debitorului care se confruntă cu insolvența i se acordă o suspendare a plăților pentru a ajunge la un acord voluntar și pentru a încerca să încheie un astfel de acord în vederea restabilirii solvabilității.

Procedura de lichidare are scopul de a asigura îndestularea creditorilor în conformitate cu normele specifice, în cazul în care un debitor insolvabil face obiectul dizolvării fără a avea un succesor legal – în cadrul unei proceduri având drept scop distribuirea către creditori a tuturor activelor din masa bunurilor care face obiectul insolvenței aparținând debitorului. Cu toate acestea, procedura de lichidare trebuie să fie finalizată dacă debitorul și-a plătit datoria în întregime, precum și costurile procedurii, sau dacă este încheiat un acord voluntar cu creditorii privind condițiile stingerii datoriei, iar acest acord a fost aprobat de către instanță.

Legislația care reglementează sucursalele din Ungaria ale întreprinderilor cu sediul social în străinătate, organizațiile societății civile și întreprinderile din sectorul financiar (instituții de credit, întreprinderi financiare, întreprinderi de asigurări, firme de investiții, antrepozite publice), de exemplu, include norme speciale, derogatorii.

Procedura de faliment nu există în cazul întreprinderilor din sectorul financiar, însă organismele de supraveghere au posibilitatea de a interveni încă de la primele semne ale oricărei deteriorări a situației financiare a acestora pentru a evita insolvența și trebuie create fonduri (Fondul pentru decontarea daunelor, Fondul pentru protecția investitorilor, Fondul de asigurare a depozitelor) pentru protejarea clienților și pentru despăgubirea acestora.

În cazul întreprinderilor din sectorul financiar, lichidarea poate fi inițiată în fața instanței de către Banca Națională a Ungariei, acționând în calitate de autoritate de supraveghere financiară după revocarea autorizației acestora de a desfășura respectivele activități.

Legea privind organizațiile societății civile conține norme derogatorii privind procedura de faliment și de lichidare a organizațiilor societății civile (asociații, fundații), iar în caz contrar se aplică prevederile legii falimentului.

Procedura de stingere a datoriilor persoanelor fizice (falimentul personal)

Legea CV din 2015 privind stingerea datoriilor persoanelor fizice a intrat în vigoare la 1 septembrie 2015. Legea stabilește cadrul juridic pentru stingerea datoriilor, în plus față de asigurarea protecției falimentului prin cooperarea dintre un debitor și creditorii acestuia. Legea protejează în principal debitorii ipotecari, în special cei care au întârzieri de lungă durată, sunt îndatorați față de mai mulți creditori și a căror proprietate imobiliară de tip rezidențial este amenințată de vânzare forțată.

Procedura începe ca o procedură extrajudiciară, fiind coordonată de primul creditor ipotecar. Procedura judiciară de faliment este inițiată în cazul în care nu există o soluționare extrajudiciară. Mai întâi, procedura judiciară are, de asemenea, scopul de a ajunge la un acord, însă, în cazul în care nu se votează în favoarea acestui acord, instanța stabilește condițiile pentru stingerea datoriei.

Guvernul a instituit Serviciul de Stat privind Insolvența Familiilor. Această organizație joacă un rol important în procedura de stingere a datoriilor. Serviciul privind Insolvența Familiilor verifică dacă debitorul îndeplinește cerințele legale, ține evidențele statului privind datele procedurii și angajează administratorii familiilor. Administratorii familiilor desfășoară activitățile pregătitoare și colaborează cu instanța în cursul procedurii judiciare de stingere a datoriilor, execută deciziile instanței, sprijină debitorul, supraveghează gestionarea gospodăriei debitorului, vând activele debitorului care au valoare comercială și plătesc creditorii.

Rezultatul unei proceduri reușite de stingere a datoriilor constă în faptul că datoria plătită în cursul procedurii nu mai poate fi pretinsă ulterior de la debitor, iar creditorii primesc o proporție specifică a creanțelor lor într-o perioadă de timp previzibilă.

Procedura de stingere a datoriilor persoanelor fizice nu este însă notificată în temeiul Regulamentului (UE) nr. 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului.

În conformitate cu Legea falimentului, procedura de faliment poate fi inițiată de către organizația debitoare, cu aprobarea organului său principal de decizie, utilizând un formular – reprezentarea legală este obligatorie în cursul procedurii. Debitorul nu poate înainta această cerere dacă face obiectul unei proceduri de faliment aflate în curs de desfășurare sau dacă a fost pronunțată o decizie în primă instanță prin care se dispune lichidarea debitorului. Condițiile și termenele de prescripție pentru admisibilitatea unei cereri reînnoite de inițiere a procedurii de faliment constau din îndestularea creanțelor creditorului care au existat sau au apărut în cursul procedurii anterioare de faliment, expirarea unei perioade de doi ani de la încheierea definitivă a procedurii anterioare de faliment sau, în cazul în care cererea anterioară a fost respinsă din oficiu, expirarea unei perioade de un an de la pronunțarea ordinului definitiv în chestiunea respectivă.

Ca regulă generală, dacă debitorul este insolvabil, procedura de lichidare poate fi inițiată la cererea debitorului sau a creditorilor acestuia sau din oficiu, de către instanță, în anumite cazuri prevăzute în Legea falimentului. Legea falimentului prevede în mod explicit cine poate iniția procedura de lichidare și reglementează normele pentru procedura deschisă la cerere sau din oficiu.

Ambele tipuri de proceduri sunt proceduri de stingere colectivă a datoriilor, creditorii debitorului trebuie să participe la procedură și nu pot solicita executarea creanțelor lor în altă modalitate sau în cadrul unei alte proceduri desfășurate împotriva debitorului în cursul acestei proceduri.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de faliment:

Procedura de faliment poate fi solicitată de către administratorul debitorului, fiind obligatorie reprezentarea de către un avocat sau consilier juridic.

În orice moment, poate fi inițiată numai o singură procedură de faliment împotriva debitorului și nu poate fi pendinte nicio procedură de lichidare împotriva acestuia. Procedura de faliment reînnoită poate începe numai dacă debitorul a stins datoriile pretinse în procedura anterioară și au trecut doi ani de la această procedură. În cazul în care instanța a respins procedura anterioară de faliment din oficiu din cauza unor vicii de formă, procedura de faliment reînnoită nu poate fi inițiată timp de un an.

Procedura de lichidare

Procedura de lichidare poate fi inițiată de către debitor, de către un creditor, de către administratorul care a participat la procedura anterioară de lichidare voluntară sau de către o instanță sau autoritate administrativă în cazurile prevăzute de lege. De exemplu, o procedură de lichidare este inițiată de către instanță în cazul în care nu s-a încheiat un acord voluntar în cursul procedurii de faliment sau dacă dizolvarea unei firme cu încălcarea gravă a legii este dispusă sub autoritatea sa de supraveghere juridică în calitate de instanță comercială.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Activele debitorului incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței reprezintă suma tuturor activelor fixe și a activelor curente în sensul legislației contabile.

Orice majorare a activelor obținută în cursul procedurii de faliment face, de asemenea, parte din activele incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

Debitorul păstrează drepturile aferente gestionării activelor din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, însă sub supravegherea administratorului. În procedura de lichidare, debitorul nu reține drepturile aferente gestionării activelor din masa bunurilor care face obiectul insolvenței: Aceste drepturi sunt transferate lichidatorului. Lichidatorul este reprezentantul legal al organizației debitoare și efectuează înregistrarea și evaluarea creanțelor creditorilor, realizarea activelor și distribuirea sumelor obținute în rândul creditorilor sub controlul instanței.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

În procedura de faliment și de lichidare, un debitor în sensul legii falimentului poate fi un operator economic enumerat în lege. Procedura de faliment este inițiată de către debitor, care își poate continua activitățile economice pe durata procedurii. Directorii executivi și proprietarii debitorului nu au restricții în exercitarea drepturilor lor, însă își pot exercita drepturile numai fără încălcarea drepturilor prevăzute de lege pentru administrator. Debitorul efectuează înregistrarea și clasificarea creanțelor în colaborare cu administratorul și, cu implicarea administratorului, elaborează un program și o propunere de negocieri în vederea unei înțelegeri în scopul încheierii unui acord pentru restabilirea sau păstrarea solvabilității. Înțelegerea include acordul dintre debitor și creditori asupra condițiilor stingerii datoriilor și asupra tuturor celorlalte aspecte pe care aceștia le consideră importante pentru reorganizare.

Până la începerea procedurii, un creditor din cadrul unei proceduri de faliment și de lichidare înseamnă o persoană care are creanțe bănești restante sau creanțe exprimate în termeni monetari în baza unei decizii definitive și executorii a unei instanțe sau autorități publice sau care sunt recunoscute sau nu sunt contestate de către debitor. În procedura de faliment, creditor înseamnă, de asemenea, orice persoană ale cărei creanțe scadente în cursul procedurii de faliment sau ulterior au fost înregistrate de către administrator sau orice persoană ale cărei creanțe au fost înregistrate de către lichidator în cadrul unei proceduri de lichidare.

Un administrator în cadrul procedurii de faliment este o persoană juridică desemnată de către instanță, autorizată să îndeplinească sarcinile unui practician în insolvență. Administratorul trebuie să desemneze o persoană angajată de acesta, având calificări corespunzătoare, pentru a desfășura activitățile administratorului. Sarcina acestei persoane este de a monitoriza activitățile economice ale debitorului pentru a conveni asupra unui acord, luând în considerare interesele creditorilor, de a înregistra creanțele creditorilor, de a colabora la redactarea propunerii de acord și de a contrasemna procesul-verbal al hotărârilor adoptate în cadrul negocierilor acordului.

Lichidator înseamnă o organizație-lichidator (o persoană juridică autorizată să îndeplinească sarcinile unui practician în insolvență) desemnată de către instanță, care este reprezentantul legal al organizației aflate în lichidare și care, în același timp, garantează interesele creditorilor și îndeplinește sarcinile prevăzute de lege. Legislația prevede cerințe personale și profesionale stricte privind organizațiile-lichidator, inclusiv formare profesională regulată.

Organizația-lichidator desemnează un administrator al insolvenței pentru desfășurarea activităților lichidatorului.

Numele organizației-lichidator și ale administratorului insolvenței sunt, de asemenea, înregistrate în registrul persoanelor juridice ținut de instanță.

Procedurile de faliment și de lichidare sunt proceduri civile necontencioase care se desfășoară în fața instanței. În situațiile care nu sunt reglementate de Legea falimentului, se aplică normele Codului de procedură civilă, cu derogările care apar din particularitățile procedurilor necontencioase. Procedura de faliment este dispusă de instanță, în timp ce procedura de lichidare este dispusă de instanță ca urmare a declarării insolvenței debitorului sau în alte cazuri prevăzute de lege sau în baza unei cereri formulate de o altă instanță, autoritate publică sau de către administrator. La deschiderea procedurii, instanța desemnează administratorul sau lichidatorul din lista lichidatorilor. La inițierea procedurii de lichidare, instanța desemnează – la cererea creditorilor – un lichidator care are competența unui administrator temporar pentru supravegherea activităților debitorului până la dispunerea lichidării.

Obiecțiile formulate împotriva oricăror măsuri sau omisiuni nelegale ale administratorului sau ale lichidatorului sunt soluționate de către instanță și, în cazul unei măsuri sau omisiuni nelegale, instanța solicită administratorului sau lichidatorului să își desfășoare activitățile potrivit legii iar, în cazul încălcării legii, administratorul sau lichidatorul este eliminat din procedură și este desemnat un noul administrator sau lichidator.

Pe parcursul procedurii de faliment, debitorul beneficiază de protecție în caz de faliment, procedurile de executare se suspendă și debitorul beneficiază de suspendarea plăților sau de un moratoriu privind plata datoriilor efectuate anterior.

Dacă majoritatea prevăzută de Legea falimentului acceptă acordul voluntar, iar acordul respectă cerințele legale, instanța aprobă acordul, iar debitorul este obligat de acesta.

În cazul în care nu se convine asupra unui acord voluntar, instanța dispune lichidarea din oficiu a debitorului.

Un acord între debitor și creditori poate fi, de asemenea, încheiat și în procedura de lichidare. Instanța stabilește data negocierilor în vedere acordului în cursul procedurii de lichidare și, dacă votul este favorabil acordului voluntar și acordul respectă legislația, instanța îi aprobă. În cadrul lichidării, condițiile de aprobare a unui acord voluntar prevăd ca, în urma acordului debitorul să nu mai fie insolvabil, iar creanțele prioritare să fie stinse sau să fie disponibilă o acoperire a acestor creanțe.

Instanța decide cu privire la înregistrarea închiderii procedurii de faliment sau de lichidare sau cu privire la finalizarea procedurii.

În cazul în care procedura de lichidare este închisă fără existența unui succesor legal al debitorului, la primirea unei notificări din partea instanței, instanța comercială radiază debitorul dizolvat prin lichidare din registrul comerțului sau radiază organizația societății civile din registrul organizațiilor societății civile.

În cadrul procedurii de lichidare, plata salariilor angajaților este garantată din fondurile existente în Fondul de garantare a salariilor, sub rezerva condițiilor prevăzute în legea privind fondul de garantare a salariilor.

Consecințele juridice ale inițierii procedurii:

În cursul procedurii de faliment, instanța ia măsuri pentru publicarea unei suspendări imediate temporare a plăților în Buletinul societăților comerciale la solicitarea debitorului, în conformitate cu Legea falimentului. Fondul cererii este examinat ulterior, atunci când instanța decide respingerea cererii din oficiu în cazurile stabilite de lege sau, în caz contrar, atunci când decide admiterea procedurii de faliment. Procedura de faliment începe cu publicarea ordinului referitor la acest lucru în Buletinul societăților comerciale. Ca urmare a deschiderii procedurii de faliment, debitorul beneficiază de suspendarea plăților pentru stingerea creanțelor monetare până la ora 0 în a doua zi lucrătoare care urmează celei de a 120-a zile (cu câteva excepții), iar moratoriul poate fi prelungit chiar și până la 365 de zile. În cursul perioadei de suspendare a plăților, poate fi efectuată numai plata creanțelor indicate în actul juridic, nu apar consecințe juridice referitoare la neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor de plată, este suspendată executarea creanțelor monetare împotriva debitorului, iar în acest mod debitorul are posibilitatea reală de a elabora un program în scopul restabilirii solvabilității și stingerii datoriilor.

În cazul în care instanța declară că debitorul este insolvabil din cauza existenței oricărui motiv de insolvență definit în actul juridic, lichidarea debitorului este dispusă printr-un ordin și, după intrarea în vigoare a acestuia, este desemnat un lichidator printr-un ordin publicat în Buletinul societăților comerciale, incluzând, de asemenea, o convocare a creditorilor pentru notificarea creanțelor acestora. Drepturile de proprietate încetează atunci când se dispune procedura de lichidare, acest lucru având scopul de a proteja activele din masa bunurilor care face obiectul insolvenței și, de la data începerii lichidării, numai lichidatorul, care acționează ca reprezentant al debitorului, poate face declarații juridice privind activele debitorului. La data începerii lichidării, fiecare datorie a operatorului economic expiră (devine restantă).

Lichidarea are scopul distribuirii tuturor activelor debitorului între creditorii acestuia și trebuie finalizate chiar și procedurile de executare a activelor care fac obiectul procedurii de lichidare. Procedurile contencioase și necontencioase începute înainte de data inițierii lichidării continuă în fața instanței notificate. După data începerii lichidării, orice creanță monetară referitoare la activele din masa bunurilor care face obiectul insolvenței poate fi declarată numai în cadrul procedurii de lichidare. Orice limitare referitoare la înstrăinare sau grevare de sarcini stabilită asupra bunurilor imobile ale debitorului sau asupra altor active încetează la data începerii lichidării, iar drepturile de răscumpărarea și opțiunile de cumpărare, precum și drepturile de retenție încetează la momentul vânzării activului. O persoană îndreptățită își poate îndestula creanța dintr-un depozit de garanție furnizat de către debitor până la data începerii lichidării, ulterior persoana îndreptățită trebuie să predea lichidatorului suma rămasă.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

În cursul unei proceduri de lichidare, fiecare creditor poate declara o creanță împotriva debitorului numai prin înregistrare în cadrul procedurii, nu poate fi invocată o compensare extrajudiciară, cu excepția compensării cu exigibilitate imediată în temeiul convențiilor de comerț internațional. Cu toate acestea, dacă există un litigiu anterior pendinte între creditor și debitor, creditorul poate compensa orice creanțe declarate în cadrul litigiului cu datoria acestuia față de debitor.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Deschiderea procedurii de lichidare în sine nu are efectul juridic al încetării contractelor încheiate anterior de către debitor. Contractele pot înceta ca parte a procedurii, în cazul procedurii de faliment sub supravegherea administratorului și în cazul procedurii de lichidare, lichidatorul fiind cel care reziliază contractele în calitate de reprezentant juridic al debitorului. Lichidatorul are dreptul de a rezilia contractele cu efect imediat sau de a anula contractele.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Activele debitorului nu pot face obiectul executării, un creditor care are calitatea de titular al unui drept de gaj nu poate vinde gajul; datoriile sunt stinse în cursul procedurii de lichidare.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Litigiile inițiate anterior sunt finalizate de către instanța notificată anterior. Dacă debitorul nu are succes de cauză în litigiu, partea care are succes de cauză participă la procedura de lichidare în calitate de creditor. Dacă debitorul are succes de cauză în litigiu, orice active sau fonduri datorate acestuia sunt incluse în activele din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. Legea falimentului prevede în mai multe ocazii că furnizarea de informații către creditori intră în sarcina administratorului sau a lichidatorului.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Creditorii pot constitui comitete ale creditorilor sau pot alege un reprezentant al creditorilor cu care lichidatorul trebuie să se consulte și pe care lichidatorul are obligația de a-l informa și al cărui consimțământ implicit sau explicit trebuie obținut pentru anumite măsuri.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Lichidatorul poate vinde activele debitorului către cumpărătorul care face cea mai bună ofertă în cadrul unei proceduri publice de vânzare pe un portal web de vânzări auditat.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Atât datoriile acumulate anterior, cât și cele care apar după deschiderea procedurii de insolvență pot fi declarate de către creditori prin notificarea creanțelor lor în procedura de faliment sau în procedura de lichidare, în calitate de creditori.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Practicianul în insolvență (administratorul din procedura de faliment sau lichidatorul din procedura de lichidare) înregistrează creanțele creditorilor și înaintează creanțele contestate instanței care desfășoară procedura de faliment sau procedura de lichidare în vederea judecării.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Lichidatorul utilizează sumele obținute din vânzarea unui gaj – după deducerea anumitor cheltuieli – pentru a plăti titularul gajului. Suma rămasă este distribuită în rândul creditorilor în funcție de distribuirea activelor, luând în considerare rangul de prioritate pentru îndestularea creditorilor stabilit în Legea falimentului și pe baza bilanțului contabil intermediar al lichidării sau a bilanțului contabil de închidere a lichidării.

În urma vânzării altor active, sumele obținute pot fi distribuie după acceptarea bilanțului contabil intermediar al lichidării sau a bilanțului contabil de închidere a lichidării, luând în considerare distribuția activelor aprobată de către instanță și rangul de prioritate pentru îndestularea creditorilor stabilit în Legea falimentului.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Debitorul poate conveni asupra unui acord voluntar cu creditorii atât în cadrul procedurii de faliment, cât și în cadrul procedurii de lichidare. Dacă acordul respectă legislația, instanța îl aprobă și declară procedura închisă. În aceste cazuri, debitorul își continuă funcționarea. Creanțele creditorilor sunt îndestulate în modalitatea și în măsura stabilite în acord, iar debitorul este scutit de plata oricărei sume suplimentare.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Într-o procedură de faliment încheiată printr-un acord voluntar aprobat de instanță, creanțele creditorilor sunt îndestulate în modalitatea și în conformitate cu graficul stabilit în acord. În cazul în care debitorul nu respectă acordul, creditorii pot formula o acțiune de executare sau pot iniția lichidarea debitorului.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Creditorii plătesc o taxă de înregistrare. Formularea unei proceduri de insolvență (procedură de faliment, procedură de lichidare) se supune plății unei taxe. În caz contrar, orice costuri efectuate sunt suportate de către debitor.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Lichidatorul sau creditorii pot contesta aceste tranzacții prin înaintarea unei cereri și pot solicita ca tranzacția să fie declarată nevalabilă. Orice active returnate astfel debitorului sporesc activele din masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

Lichidatorul sau creditorii pot iniția litigii împotriva foștilor administratori ai debitorului pentru activitățile acestora desfășurate în detrimentul intereselor creditorilor pe motivul că foștii administratori nu și-au îndeplinit funcțiile de conducere luând în considerare interesele creditorilor la momentul apariției unei situații care amenința cu insolvența, determinând scăderea activelor operatorului economic, sau nu au realizat stingerea deplină a creanțelor creditorilor sau au neglijat decontarea taxelor de mediu. Dacă acest lucru este dovedit, fostul administrator al debitorului trebuie să despăgubească creditorii pentru daunele astfel cauzate.

Ultima actualizare: 15/01/2024

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Malta

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Proceduri de insolvență (societăți comerciale) și proceduri de faliment (parteneriate și comercianți)

În temeiul dreptului național se pot identifica două tipuri de entități cărora li se poate aplica o procedură de insolvență, acestea fiind parteneriatele comerciale și comercianții. Acestor categorii de entități le sunt aplicabile regimuri diferite. Parteneriatele comerciale pot fi subdivizate în parteneriatele en nom collectif (în nume colectiv), parteneriatele en commandite (în comandită) și societatea cu răspundere limitată.

Se poate deschide o procedură de insolvență împotriva tuturor părților menționate mai sus (fizice și juridice), dar cu aplicarea de proceduri, norme și legislație diferite. De fapt, procedura de faliment (capitolul 13 din Legislația Maltei) se poate iniția împotriva parteneriatelor în nume colectiv, a parteneriatelor în comandită și împotriva comercianților. În scopul procedurii de faliment, parteneriatele în nume colectiv și parteneriatele în comandită sunt asociate comercianților, din toate punctele de vedere. Termenul „comerciant” este definit la capitolul 13 drept orice persoană care, prin profesia sa, exercită acte de comerț în nume propriu și include orice parteneriat comercial.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Procedura de reorganizare poate fi deschisă împotriva societăților în temeiul articolelor 327 - 329b din capitolul 386 - Legea privind societățile comerciale din 1995.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Societatea, ca urmare a unei decizii a adunării generale sau a consiliului de administrație, sau orice deținător de obligațiuni, creditor sau creditori sau orice contribuitor sau contribuitori pot introduce o acțiune în instanță pentru dizolvarea societății și lichidarea ulterioară a acesteia în cazul în care societatea nu își poate achita datoriile. Testul care trebuie aplicat în temeiul articolului 214 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) din capitolul 386 este următorul:

Se consideră că societatea este incapabilă să își achite datoriile -

(a) în cazul în care o datorie neachitată a societății nu a fost stinsă integral sau parțial după douăzeci și patru de săptămâni de la punerea în executare a unui titlu executoriu împotriva societății în temeiul oricărui act de executare prevăzut la articolul 273 din Codul de procedură civilă și organizațională; sau

(b) în cazul în care se demonstrează cu succes în fața instanței că societatea nu își poate plăti datoriile, luându-se în considerare și datoriile contingente și viitoare ale societății.

Instanța le va acorda părților posibilitatea să își prezinte argumentele și va decide în cele din urmă dacă se îndeplinesc cerințele pentru insolvență, caz în care instanța va dispune dizolvarea, iar data insolvenței va fi considerată data de depunere a cererii în fața instanței în temeiul articolul 223 din capitolul 386.

Pentru perioada cuprinsă între decizia de dizolvare în caz de insolvență și depunerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență în instanță, instanța poate, în orice moment, să numească un administrator provizoriu și îl poate însărcina cu administrarea patrimoniului succesoral al activității societății conform prevederilor din decizia de numire a acestuia. Administratorul provizoriu ocupă această funcție până în momentul în care se dispune lichidarea sau se respinge cererea de lichidare, cu excepția cazului în care acesta demisionează sau este înlăturat de către instanță înainte de acest moment, prin indicarea de motive întemeiate.

Insolvență - Lichidare voluntară de către creditori

În afară de cele de mai sus, o societate poate fi dizolvată în mod voluntar, iar dacă administratorii sunt de părere că activele societății nu sunt suficiente pentru a acoperi pasivele, se convoacă o adunare a creditorilor pentru numirea unui practician în insolvență (și/sau unei comisii de lichidare) care se bucură de încrederea creditorilor și care va fi însărcinat/ă cu lichidarea societății fără a fi nevoie de acțiuni în justiție. Normele care trebuie să fie respectate sunt stabilite la articolele 277 și următoarele din capitolul 386.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Societatea - în urma unei rezoluții extraordinare, administratorii - în urma unei decizii a consiliului de administrație sau creditorii societății care reprezintă mai mult de jumătate din valoarea creditorilor societății pot deschide procedura de reorganizare (procedurile de redresare în temeiul articolului 329b din capitolul 386) în instanță dacă societatea nu își poate achita datoriile sau este pe cale de a intra în imposibilitatea de achitare a datoriilor. Ca și în cazul precedent, se consideră că societatea este incapabilă să își achite datoriile -

(a) în cazul în care o datorie neachitată a societății nu a fost stinsă integral sau parțial după douăzeci și patru de săptămâni de la punerea în executare a unui titlu executoriu împotriva societății în temeiul oricărui act de executare prevăzut la articolul 273 din Codul de procedură civilă și organizațională; sau

(b) în cazul în care se demonstrează cu succes în fața instanței că societatea nu își poate plăti datoriile, luându-se în considerare și datoriile contingente și viitoare ale societății.

Instanța va decide dacă să dispună reorganizarea societății prin emiterea unui ordin de redresare a societății în termen de douăzeci de zile lucrătoare de la cererea depusă în instanță privind administrarea activității societății pentru o perioadă care urmează a fi stabilită de instanță (în prezent o perioadă de un an care poate fi prelungită cu o perioadă ulterioară de 1 an, însă în temeiul unor amendamente care sunt în curs de realizare, acest termen se reduce la o perioadă de patru luni care poate fi prelungită cu câte o perioadă suplimentară de patru luni, până la o perioadă maximă de douăsprezece luni.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

Procedura de faliment poate fi deschisă de către orice creditor, indiferent dacă suma datorată este o datorie comercială sau de altă natură și chiar dacă o astfel de sumă nu a devenit exigibilă, în vederea începerii acțiunii preliminare în fața instanței civile, prima cameră, împotriva debitorului sau a reprezentantului său legal, solicitând o declarație potrivit căreia un astfel de debitor este în stare de faliment.

Criteriul pentru a fi declarat în faliment este suspendarea plății datoriilor de către debitor. Instanța va pronunța hotărârea de declarare a falimentului și va desemna unul sau mai mulți curatori să exercite funcțiile care le sunt încredințate în temeiul Codului comercial, capitolul 13.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Procedura de insolvență (societăți comerciale) (inclusiv lichidare voluntară de către creditori)

Se vor lichida toate activele deținute de societate pentru a acoperi pasivele debitorului. Nu există nicio distincție între activele care făceau deja parte din patrimoniul debitorului și cele care îi revin debitorului după deschiderea procedurii de insolvență.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

În cazul procedurii de faliment care vizează comercianții și parteneriatele în nume colectiv și în comandită, toate activele mobile și imobile pot fi incluse în patrimoniul succesoral ce urmează să fie lichidat. În cazul falimentului, după pronunțarea unei hotărâri de declarare a falimentului, societatea falimentară este deposedată ipso iure de administrarea întregului său patrimoniu, indiferent că vizează activitatea sa economică sau de altă natură, cu excepția dreptului său la o indemnizație zilnică de subzistență.

Activele sale sunt încredințate unui curator care, la rândul său, are dreptul să vândă și să înstrăineze bunurile cu aprobarea instanței. Bunurile perisabile ale societății falimentare sunt vândute prin intermediul unui adjudecător autorizat după obținerea acordului instanței.

Este nevoie de acordul instanței și pentru mărfuri neperisabile și alte bunuri.

În astfel de circumstanțe, judecătorul dă dispozițiile pe care le consideră a fi cele mai avantajoase în interesul societății falimentare și al creditorilor, chiar și în cazul în care apar anumite circumstanțe, pentru a-i permite curatorului să restabilească situația societății falimentare sau să îi crească activele, atât timp cât acest lucru este în beneficiul creditorilor.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

De îndată ce instanța dispune dizolvarea unei societăți pe motiv că aceasta este în stare de insolvență, va fi desemnat un practician în insolvență (practician în insolvență).

Capitolul 386 impune obligația ca acest practician în insolvență să fie o persoană fizică cu pregătire de avocat sau de expert-contabil și/sau de auditor sau să fie înregistrat la Registrul Comerțului ca îndeplinind cerințele de competență și onorabilitate de a exercita funcția de administrator de insolvență.

O restricție suplimentară constă în faptul că practicianul în insolvență nu poate să acționeze ca practician în insolvență al unei anumite societăți în cazul în care a deținut funcțiile de administrator sau secretar al societății sau a avut orice alt tip de funcție pentru sau în legătură cu respectiva societate, în orice moment pe parcursul a patru ani anteriori datei de dizolvare a societății.

Instanța dispune de o putere largă de apreciere pentru a stabili cine plătește remunerația practicianului în insolvență. În mod implicit, practicianul în insolvență este remunerat din activele societății. Totuși, în cazul în care acestea sunt insuficiente, instanța poate să dispună ca plata respectivă să fie efectuată de către alte persoane (afiliate) și în baza prevăzută de instanță.

În temeiul articolului 296 din capitolul 386, atribuțiile personalului de conducere al societății (administratori și secretar) încetează la numirea unui practician în insolvență, astfel că nici administratorii, inclusiv orice delegat, nici secretarul societății nu dețin autoritatea de a efectua tranzacții în numele și pentru respectiva societate în lichidare. Practicianul în insolvență va lua în custodie sau sub controlul său toate bunurile și toate drepturile la care acesta are motive întemeiate să creadă că societatea are dreptul.

În temeiul articolului 238 din capitolul 386, în cazul unei lichidări prin instanță, cu aprobarea instanței sau a comisiei de lichidare, practicianul în insolvență are competența:

(a) să introducă sau să apere orice acțiune sau alte proceduri legale în numele și pentru societate;

(b) să continue desfășurarea activității societății atât cât este necesar pentru lichidarea benefică a acesteia;

(c) să plătească creditorii în funcție de rangul lor în fața legii;

(d) să ajungă la un compromis sau o înțelegere cu creditorii sau persoanele care pretind a fi creditori sau care au sau pretind că au o pretenție, prezentă sau viitoare, certă sau contingentă, stabilită sau care poate fi datorată în despăgubire împotriva societății sau prin care societatea poate fi considerată răspunzătoare și să supună arbitrajului orice astfel de chestiune;

(e) să le solicite contribuitorilor cerți sau pretinși și să ajungă la un compromis sau o înțelegere cu privire la creanțele, pasivele și pretențiile prezente sau viitoare ale societății, certe sau contingente, stabilite sau care pot fi datorate în despăgubire, care subzistă sau sunt presupuse între societate și un contribuitor cert sau pretins sau orice alt debitor cert sau pretins, precum și pentru toate chestiunile cu privire la sau care afectează activele sau lichidarea societății, în condițiile convenite, și să ia orice garanție pentru stingerea oricăror astfel de cereri, creanțe, pasive sau pretenții și să le stingă integral;

(f) să reprezinte societatea în toate aspectele și să întreprindă toate măsurile necesare pentru lichidarea activității societății și distribuirea activelor acesteia.

În plus, instanța poate prevedea că practicianul în insolvență, în cazul în care nu există o comisie de lichidare, să exercite oricare dintre competențele menționate la literele (a) sau (b) de mai sus, fără aprobarea instanței.

În general, în cazul unei lichidări realizate prin instanță, practicianul în insolvență are următoarele competențe -

(a) să vândă bunurile mobile și imobile ale societății, inclusiv orice drept, prin licitație publică sau acord privat, având competența de a le transfera integral sau parțial;

(b) să redacteze și să execute, în numele și pentru societate, toate actele, chitanțele și alte documente;

(c) să strângă orice sume de bani necesare pentru garantarea activelor societății;

(d) să numească un mandatar care să acționeze în numele său în calitate de practician în insolvență pentru anumite scopuri.

Exercitarea de către practicianul în insolvență în cazul unei lichidări prin instanță a competențelor conferite de prezentul articol este supusă controlului instanței, iar orice creditor sau contribuitor poate să se adreseze instanței cu privire la exercitarea efectivă sau propusă a oricăreia dintre aceste competențe.

În perioada intermediară cuprinsă între decizia de dizolvare în caz de insolvență și depunerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență în instanță, în cazul în care instanța desemnează un administrator provizoriu, atribuțiile reprezentanților societății încetează, iar instanța însărcinează administratorul cu administrarea patrimoniului succesoral sau cu activitatea societății, conform deciziei de numire a acestuia.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

În temeiul articolului 329b alineatul (6) litera (a) din capitolul 386, în perioada în care este în vigoare un ordin de redresare (reorganizare), societatea continuă să își desfășoare activitățile obișnuite gestionate de administratorul special.

Conform celor stabilite de instanță într-o manieră satisfăcătoare, administratorul special trebuie să fie o persoană care deține competențe și experiență dovedite în gestionarea societăților comerciale, este calificată și dispusă să accepte numirea și nu are niciun conflict de interese în ceea ce privește numirea sa.

Remunerarea administratorului special este suportată de societate. De fapt, la numirea acestuia, instanța stabilește un termen, care nu depășește zece zile lucrătoare de la data prezentării ordinului de redresare, în care societatea trebuie să depună o sumă de bani în instanță sau să ofere alte garanții corespunzătoare sau alte măsuri adecvate, considerate suficiente de instanță pentru a acoperi remunerația precum și cheltuielile administratorului special cu privire la numirea sa.

La numirea unui administrator special, se suspendă orice atribuții conferite societății în temeiul legii sau prin actul constitutiv și statut, cu excepția cazului în care s-a obținut acordul administratorului special pentru exercitarea acestora, acord care poate fi exprimat fie la modul general, fie în legătură cu un anumit caz sau anumite cazuri. În absența acestora, orice astfel de atribuții sunt exercitate de administratorului special.

În general, administratorul special va avea autoritatea:

(a) de a lua în custodie sau sub controlul său toate bunurile societății, fiind astfel responsabil pe mai departe de gestionarea și de supravegherea activităților, a afacerii și a bunurilor acesteia.

(b) după ce a informat instanța, de a înlătura orice administrator al societății și de a numi o persoană care să exercite funcția de director;

(c) de a angaja persoane pentru furnizarea de servicii administrative sau profesionale și de a angaja societatea la plata onorariilor sau a cheltuielilor atrase de acestea; și

(d) de a convoca o reuniune a membrilor sau a creditorilor societății.

În plus, cu autorizarea expresă prealabilă a instanței, administratorul special are competența:

(i) să angajeze societatea în orice obligație cu o durată de peste șase luni;

(ii) să rezilieze contractele de muncă ale salariaților societății, după cum consideră necesar pentru a asigura continuitatea activității societății ca entitate viabilă în totalitate sau în parte;

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

Conform celor explicate mai sus, legislația aplicabilă cu privire la comercianții care își desfășoară activitatea în nume personal și la parteneriate, este Codul comercial, titlul Faliment.

În ceea ce privește competențele practicianului în insolvență în cadrul procedurii de faliment, acesta este denumit „curator”, iar „curatorul” este o persoană sau sunt persoanele pe care instanța le consideră adecvate să își îndeplinească cu fidelitate atribuțiile acestei funcții, chiar dacă acest „curator” este un afiliat al societății falimentare sau un creditor al acesteia.

La preluarea îndatoririlor sale aferente acestei funcții, curatorul intră în posesia tuturor bunurilor societății falimentare și a drepturilor de orice natură care aparțin acesteia. În plus, societatea falimentară trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a proteja drepturile societății falimentare împotriva debitorilor acesteia și pentru a înregistra în registrul public orice ipotecă ce grevează proprietatea debitorilor societății falimentare. Curatorul este responsabil de acțiunile sale față de societatea falimentară.

Curatorul are și obligația de a acționa în instanță pentru plata creanțelor datorate societății falimentare, dar legea nu le permite curatorilor să ajungă la un compromis sau să supună orice litigiu arbitrajului fără acordul în scris al majorității valorice a creditorilor societății falimentare și fără acordul judecătorului.

În termen de o lună de la pronunțarea hotărârii de faliment, curatorul inventariază bunurile societății falimentare.

Fiecare creditor are dreptul de a vedea o astfel de listă, creditorul și societatea falimentară fiind obligați să contribuie la inventariere.

Acest inventar conține o listă reală, împreună cu o descriere și o evaluare a bunurilor societății falimentare.

Curatorul nu poate dispune de bunuri fără acordul instanței, întreaga procedură fiind deschisă controlului public. Se redactează o listă cu veniturile obținute din vânzarea realizată de către curator în numele societății falimentare sau al parteneriatului și trebuie să se țină evidența corespunzătoare cu toate chitanțele și facturile.

Ține de competența instanței să le solicite curatorilor, societății falimentare și creditorilor să acorde sub jurământ toate informațiile pe care le consideră necesare.

În ceea ce privește atribuțiile debitorului (în acest caz, persoana falimentară sau parteneriatul falimentar), acesta are dreptul să supravegheze dacă respectivul curator desfășoară procedura de faliment în conformitate cu legislația și în mod corect.

Debitorul are dreptul să sesizeze instanța în cazul în care astfel de acțiuni întreprinse de curator nu respectă condițiile hotărârii instanței sau în cazul în care acesta nu îi gestionează activitatea în mod corespunzător.

Registrele și documentele debitorului falit pot fi inspectate în orice moment, ceea ce înseamnă și că debitorul are dreptul să știe și să verifice acțiunile curatorului numit de instanță.

De asemenea, debitorul are dreptul legal la o indemnizație periodică pentru subzistență, ceea ce înseamnă că instanța îi va acorda debitorului un fond constituit din bunurile sale, transferat de către curator, reprezentând o indemnizație de subzistență pentru traiul acestuia și al familiei sale, atâta timp cât nu există nicio prezumție că debitorul falit a acționat în mod fraudulos.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Procedura de insolvență și reorganizare (societăți comerciale)/ Proceduri de faliment (parteneriate și comercianți)

În temeiul capitolului 459, orice dispoziție de compensare cu exigibilitate imediată sau orice altă dispoziție din orice contract care prevede sau care se referă la compensare sau la compensarea bilaterală a sumelor datorate de fiecare parte celeilalte părți în ceea ce privește creditele reciproce, datoriile reciproce sau alte operațiuni reciproce este executorie în conformitate cu condițiile acesteia, fie înainte, fie după procedurile de faliment sau de insolvență, în ceea ce privește datoriile reciproce, creditele reciproce sau operațiuni reciproce care au apărut înainte de falimentul sau insolvența uneia dintre părți, împotriva:

(a) părților contractante,

(b) oricărui garant sau oricărei persoane care garantează pentru oricare dintre părțile contractante,

(c) practicianului în insolvență, lichidatorului, curatorului, administratorului, administratorului special sau oricărui alt reprezentant similar al oricăreia dintre părțile contractante, și

(d) creditorilor părților contractante.

Dispozițiile de mai sus nu se aplică în ceea ce privește orice acord de compensare cu exigibilitate imediată încheiat la o dată la care cealaltă parte știa sau ar fi trebuit să știe că o cerere de dizolvare și de lichidare a societății pe motive de insolvență era pendinte sau că societatea a luat măsurile oficiale în temeiul oricărei legi aplicabile în scopul de a obține dizolvarea și lichidarea sa pe motive de insolvență.

De asemenea, aceasta nu se aplică nici în cazul în care debitorul insolvent este o persoană (nu un comerciant) sau un parteneriat comercial, altul decât o societate (parteneriat în nume colectiv sau parteneriat în comandită) , iar cealaltă parte cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască evenimente de aceeași natură ca cele prevăzute la alineatul precedent cu privire la debitorul insolvent.

Autoritatea sau mandatul într-un contract pentru punerea în aplicare a oricărei dispoziții de compensare cu exigibilitate imediată nu pot fi revocate de declararea falimentului sau de insolvența oricărei alte părți contractante.

De asemenea, se precizează că, fără a aduce atingere dispozițiilor oricărei alte legislații naționale, nicio dispoziție nu limitează sau întârzie aplicarea vreunei dispoziții din orice contract care prevede sau se referă la compensare ori compensarea bilaterală, contract care, în caz contrar, ar fi executoriu și că niciun ordin al vreunei instanțe, niciun mandat, ordin judecătoresc sau un ordin similar emis de o instanță sau altfel și nicio procedură de orice natură nu are efecte în legătură cu acesta. Cu toate acestea, fără a aduce atingere prevederilor din prezentul alineat, nimic nu împiedică aplicarea oricărei legi care ar face inopozabile compensarea bilaterală sau compensarea în orice caz particular pe motiv de fraudă sau pentru orice alt motiv similar, sau permite caracterul executoriu de compensare bilaterală sau de compensare dacă o dispoziție a unui contract dintre părțile în cauză ar invalida dreptul de compensare bilaterală sau de compensare pe motiv de fraudă sau din alt motiv similar.

Legea prevede că este legitim ca părțile contractante:

  • să accepte orice sistem sau mecanism care le-ar permite părților să transforme o obligație nefinanciară într-o obligație monetară cu valoare echivalentă și să pună în valoare această obligație pentru orice compensare sau compensare bilaterală;
  • să convină asupra cursului de schimb sau a metodei care trebuie utilizată pentru a stabili cursul de schimb care trebuie aplicat la efectuarea operațiunilor de compensare sau de compensare bilaterală atunci când sumele care urmează a fi compensate sau compensate bilateral sunt în monede diferite și să se stabilească moneda în care se va efectua plata sumei nete;
  • să convină asupra faptului că orice tranzacții sau alte operațiuni efectuate în temeiul oricărui contract, indiferent dacă sunt identificate în mod specific sau prin trimitere la un tip sau clasă de tranzacții sau operațiuni, sunt tratate ca o singură tranzacție sau operațiune în sensul dispozițiilor de compensare sau de compensare bilaterală din contract și că toate aceste tranzacții sau operațiuni sunt tratate ca o singură tranzacție sau operațiune de către părți sau de către orice practician în insolvență, lichidator, curator, administrator sau administrator special sau orice alt reprezentant care acționează în numele părților și orice instanță.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Articolul 303 din capitolul 386 prevede că privilegiile, ipotecile sau alte impuneri, transferul sau alt tip de înstrăinare de bunuri sau de drepturi, precum și orice plată, executare sau altă acțiune referitoare la bunuri sau drepturi efectuate de către sau împotriva unei societăți, precum și orice obligație generată de societate în termen de șase luni înainte de dizolvarea societății sunt considerate ca fiind de natură frauduloasă față de creditorii săi dacă o astfel de tranzacție este cu titlu gratuit sau oneros, dacă aceasta constituie o tranzacție subevaluată sau în cazul în care se acordă un tratament preferențial. În astfel de cazuri, tranzacția (mai ales frauduloasă) este nulă.

Subevaluarea este definită după cum urmează:

(a) o societate încheie o tranzacție subevaluată în cazul în care:

(i) societatea acordă o donație sau intră altfel într-o tranzacție în condiții care prevăd ca societatea să nu primească nicio contravaloare, sau

(ii) societatea încheie o tranzacție în schimbul unei contraprestații a cărei valoare, în bani sau în echivalent, este semnificativ mai redusă decât valoarea în bani sau în echivalent a contraprestației furnizate de societate;

Preferențial este definit după cum urmează:

(b) o societate acordă un tratament preferențial unei persoane în cazul în care:

(i) persoana respectivă este unul dintre creditorii societății sau un garant pentru oricare din datoriile societății sau orice alte pasive; și

(ii) societatea întreprinde sau permite întreprinderea unei acțiuni care, în ambele cazuri, are efectul de a pune persoana în cauză într-o poziție care, în cazul în care societatea intră în lichidare pe motive de insolvență, va fi mai bună decât poziția pe care ar fi avut-o dacă această acțiune sau omisiune nu ar fi avut loc.

O excepție de la cele menționate anterior o reprezintă cazul în care persoana respectivă, în favoarea căreia este realizată, întreprinsă sau permisă tranzacția, dovedește că nu avea cunoștință și nu avea motive să creadă că societatea era susceptibilă de a fi dizolvată pe motiv de insolvență.

Pe lângă cele de mai sus, nu există nicio altă dispoziție care are un efect direct asupra contractelor.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Legiferările ad-hoc nu tratează efectele procedurii de reorganizare în materie de contracte.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

În temeiul Codului comercial, și mai precis în temeiul articolul 485, orice act translativ de proprietate sau orice obligație asumată sau orice renunțare la o succesiune efectuată de debitorul falit în temeiul unui titlu gratuit sau oneros, care are scopul de a înșela creditorii săi, poate fi anulat.

Spre deosebire de Legea privind societățile comerciale, Codul comercial nu prevede un termen limită ca și în articolul 303 din capitolul 386 din legislația Maltei.

În astfel de cazuri de mai sus, dacă se dovedește că debitorul falit cunoștea existența împrejurărilor care conduc la declararea falimentului, asemenea acțiuni pot fi anulate.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

De îndată ce o procedură de insolvență este deschisă (societatea este dizolvată prin hotărâre judecătorească pe motiv de insolvență), nu se poate intenta (interdicția de a intenta acțiuni) nicio acțiune sau procedură împotriva societății sau bunurilor acesteia decât cu aprobarea instanței și sub rezerva condițiilor impuse de instanță. Legea nu precizează cazurile în care instanța ar permite începerea sau continuarea unei proceduri de către un creditor, dar principiul general este că în timpul unei proceduri de insolvență activele societății sunt administrate în mod adecvat în beneficiul tuturor creditorilor și anumiți creditori nu ar trebui să poată obține un avantaj prin deschiderea unei proceduri împotriva societății.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Legislația națională prevede o suspendare a procedurii în timpul procedurii de reorganizare (redresarea societății). De fapt, articolul 329b alineatul (4) din capitolul 386 prevede că la momentul depunerii unei cereri de reorganizare (redresarea societății), cu excepția cazului în care este respinsă sau în perioada în care este în vigoare procedura de redresare a societății:

(a) se suspendă orice cerere de lichidare pendinte sau nouă;

(b) nu se poate lua și nu poate intra în vigoare nicio rezoluție pentru dizolvarea și lichidarea ulterioară a societății;

(c) se suspendă executarea creanțelor bănești împotriva societății și a oricăror dobânzi aferente care s-ar putea acumula;

(d) pe durata contractului de închiriere, proprietarul sau alte persoane cărora li se plătește chiria nu pot exercita vreun drept de încetare a contractului de închiriere în ceea ce privește spațiile închiriate societății din cauza nerespectării de către societate a oricăror termene sau condiții de închiriere a acestor spații decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor dispuse de aceasta;

(e) nu se pot lua alte măsuri pentru a executa vreo garanție asupra patrimoniului societății și nu se poate relua posesia bunurilor societății în temeiul niciunui contract de cumpărare cu plata în rate decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor dispuse de aceasta;

(f) nu se va iniția niciun act preventiv, act de executare sau mandat menționat în Codul de procedură civilă și organizațională, capitolul 16, împotriva societății sau a bunurilor societății decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor

dispuse de aceasta; și

(g) nu se inițiază și nu se continuă proceduri judiciare împotriva societății sau a bunurilor acesteia decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor dispuse de aceasta.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

În procedura de faliment împotriva unui comerciant sau a unui parteneriat, odată ce instanța a numit un curator, toate acțiunile împotriva persoanei și a bunurilor debitorului falit pot fi formulate doar împotriva curatorului/curatorilor și nu împotriva debitorului falit sau a parteneriatului falit, în conformitate cu articolul 500 din capitolul 13.

Creditorul are dreptul să fie informat, să controleze și să verifice modul în care curatorul gestionează activitatea debitorului falit și să apeleze la instanță în cazul în care îi sunt încălcate drepturile de către curator/curatori.

În procedura de redresare, instanța are libertatea de a emite un ordin temporar în scopul de a oferi un răgaz pentru redresarea activității debitorului falit/parteneriatului.

Cu toate acestea, spre deosebire de redresarea societății, creditorii pot iniția acțiuni împotriva curatorului ce reprezintă comerciantul falit sau parteneriatul falit.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

De îndată ce se deschide o procedură de insolvență (dizolvarea societății prin hotărâre judecătorească pe motiv de insolvență), nu se va continua (se va suspenda) nicio acțiune sau procedură împotriva societății sau bunurilor acesteia decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor impuse de aceasta. Legea nu precizează cazurile în care instanța ar permite începerea sau continuarea unei proceduri de către un creditor, dar principiul general este că în timpul unei proceduri de insolvență activele societății sunt administrate în mod adecvat în beneficiul tuturor creditorilor și anumiți creditori nu ar trebui să poată obține un avantaj prin deschiderea unei proceduri împotriva societății.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Legislația națională prevede o suspendare a procedurii în timpul procedurii de reorganizare (redresarea societății). De fapt, articolul 329b alineatul (4) din capitolul 386 prevede că la momentul depunerii unei cereri de reorganizare (redresarea societății), cu excepția cazului în care este respinsă sau în perioada în care este în vigoare procedura de redresare a societății:

(a) se suspendă orice cerere de lichidare pendinte sau nouă;

(b) nu se poate lua și nu poate intra în vigoare nicio rezoluție pentru dizolvarea și lichidarea ulterioară a societății;

(c) se suspendă executarea creanțelor bănești împotriva societății și a oricăror dobânzi aferente care s-ar putea acumula;

(d) pe durata contractului de închiriere, proprietarul sau alte persoane cărora li se plătește chiria nu pot exercita vreun drept de încetare a contractului de închiriere în ceea ce privește spațiile închiriate societății din cauza nerespectării de către societate a oricăror termene sau condiții de închiriere a acestor spații decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor dispuse de aceasta;

(e) nu se pot lua alte măsuri pentru a executa vreo garanție asupra patrimoniului societății și nu se poate relua posesia bunurilor societății în temeiul niciunui contract de cumpărare cu plata în rate decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor dispuse de aceasta;

(f) nu se va iniția niciun act preventiv, act de executare sau mandat menționat în Codul de procedură civilă și organizațională, capitolul 16, împotriva societății sau a bunurilor societății decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor

dispuse de aceasta; și

(g) nu se inițiază și nu se continuă proceduri judiciare împotriva societății sau a bunurilor acesteia decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor dispuse de aceasta.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

Legislația națională în conformitate cu Codul comercial nu prevede nicio suspendare a procedurii. Totuși, la cererea curatorului, s-ar putea solicita ca astfel de cereri formulate în fața instanțelor să fie tratate de către același judecător care decide cu privire la faliment, astfel încât judecătorul să poată reglementa și gestiona activitățile cu privire la faliment prin protejarea drepturilor și a obligațiilor debitorului falit, asigurându-se că drepturile sunt auzite și că se decide cu privire la acestea în conformitate cu cererea depusă de către creditor.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Creditorii pot interveni în procedura de insolvență în cazul în care dovedesc că au un interes judiciar și, ca atare, ar fi în măsură să intervină în cursul procedurii în fața instanței.

Creditorii sunt informați cu privire la procesul în curs de desfășurare de către practicianul în insolvență care organizează și reuniunile, iar creditorii au posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Articolul 329b din capitolul 329b prevede în mod expres că atât instanța, cât și administratorul special acționează inter alia în interesul creditorilor.

Administratorul special este obligat să convoace, de asemenea, reuniunile creditorilor, prima având loc în decurs de maximum o lună de la numirea sa.

În timpul acestor reuniuni, administratorul special are obligația de a numi un comitet comun al creditorilor și al membrilor pentru a acorda îndrumarea și asistența considerate oportune de către administratorul special pentru gestionarea afacerilor, a activității și a bunurilor societății, precum și pentru redresarea acesteia ca entitate viabilă conform principiului de continuare a activității.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

Creditorii pot interveni în procedura de faliment și pot participa dacă dovedesc că au un interes judiciar și, ca atare, ar fi în măsură să intervină în cursul procedurii în fața instanței.

Creditorii sunt informați cu privire la procesul în curs de desfășurare de către curator care organizează și reuniunile, iar creditorii au posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.

De asemenea, creditorii au dreptul de a-și exprima votul, iar un acord final cu privire la un mecanism propus necesită aprobarea a trei pătrimi din valoarea creditorilor care și-au dovedit pretențiile.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Practicianul în insolvență va fi în măsură să vândă bunurile prin obținerea celei mai avantajoase oferte pentru activele societății.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Administratorul special nu va putea să execute bunurile societății fără o autorizație expresă din partea instanței sau, conform celor indicate în planul de redresare aprobat ulterior, cu sau fără modificările aduse de instanță. În orice caz, instanța va îndruma sau va aproba metoda de executare a activelor societății

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

În cadrul unei proceduri de faliment, curatorul execută bunuri prin obținerea celei mai avantajoase oferte pentru activele societății, pe baza autorizării primite de la instanță în acest sens.

Pentru redresarea unui parteneriat sau a unei părți falite, conform articolului 498 din capitolul 13, curatorul trebuie să respecte planul de redresare, însă judecătorul dispune de o largă putere de apreciere în ceea ce privește oferirea indicațiilor pe care le consideră cele mai oportune în interesul debitorului falit și al creditorilor.

Totuși, este posibil ca un creditor să se opună acestei autorități a judecătorului în cazul în care creditorul, cu motive întemeiate, demonstrează că aceasta nu este în interesul creditorilor.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Nu se face nicio distincție între creanțele născute după deschiderea procedurii de insolvență și cele care existau anterior. Totuși, în procedura falimentului instanța poate să emită, în cazul în care activele sunt insuficiente pentru a acoperi pasivele, un ordin de plată din active aferent costurilor, taxelor și cheltuielilor atrase pentru dizolvare și lichidare, în ordinea de prioritate pe care instanța o consideră adecvată, aceasta luând în considerare următoarea ordine generală de prioritate:

(a) cheltuielile corespunzătoare sau atrase de către lichidatorul oficial sau de practicianul în insolvență pentru conservarea, exploatarea sau încasarea activelor societății;

(b) orice alte cheltuieli atrase sau plăți efectuate de lichidatorul oficial sau conform autorității acestuia, inclusiv cele atrase sau efectuate pentru desfășurarea activității societății;

(c) remunerația administratorului provizoriu, dacă este cazul;

(d) costurile solicitantului și ale oricărei persoane care figurează pe cerere ale cărei costuri sunt aprobate de către instanță;

(e) remunerația administratorului special, dacă este cazul;

(f) orice sumă care trebuie plătită unei persoane angajate sau autorizate să ajute la întocmirea bilanțului de lichidare sau a situației contabile;

(g) orice indemnizație stabilită prin ordinul instanței pentru acoperirea costurilor cu privire la o cerere de scutire de la obligația de a depune bilanțul de lichidare sau de prorogare a termenului prevăzut pentru a depune acest bilanț;

(h) orice plăți necesare efectuate de către practicianul în insolvență în timpul gestionării sale, inclusiv orice cheltuieli atrase de către membrii comisiei de lichidare sau de reprezentanții acestora și aprobate de practicianul în insolvență;

(i) remunerația oricărei persoane angajate de către practicianul în insolvență să îndeplinească orice servicii pentru societatea comercială, conform cerințelor și autorizării conferite de dispozițiile capitolului 386

(j) remunerația lichidatorului oficial și a practicianului în insolvență.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

N/A

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

Nu se face nicio distincție între creanțele născute după deschiderea procedurii de faliment și cele care existau anterior. În procedura falimentului, instanța poate să emită, în cazul în care activele sunt insuficiente pentru a acoperi pasivele, un ordin de plată din active aferent costurilor, taxelor și cheltuielilor atrase pentru dizolvare și lichidare, în ordinea de prioritate pe care instanța o consideră adecvată, aceasta luând în considerare următoarea ordine generală de prioritate:

(a) cheltuielile corespunzătoare sau atrase de către curator pentru conservarea, exploatarea sau încasarea activelor societății;

(b) orice alte cheltuieli atrase sau plăți efectuate de curator sau conform autorității acestuia, inclusiv cele atrase sau efectuate pentru desfășurarea activității societății;

(c) remunerația curatorului, dacă este cazul;

(d) costurile solicitantului și ale oricărei persoane care figurează pe cerere ale cărei costuri sunt aprobate de către instanță;

(e) remunerația administratorului special și a operatorului de registru, dacă este cazul;

(f) orice sumă care trebuie plătită unei persoane angajate sau autorizate să ajute la întocmirea bilanțului de lichidare sau a situației contabile;

(g) orice indemnizație stabilită prin ordinul instanței pentru acoperirea costurilor cu privire la o cerere de scutire de la obligația de a depune bilanțul de lichidare sau de prorogare a termenului prevăzut pentru a depune acest bilanț;

(h) orice plăți necesare efectuate de către curator în timpul gestionării sale, inclusiv orice cheltuieli atrase de către membrii comisiei, dacă este cazul, sau de reprezentanții acestora și aprobate de curator;

Odată ce acestea sunt plătite, creditorii garantați sunt plătiți în conformitate cu data înregistrării creanței acestora, iar după acești creditori garantați se plătesc toți ceilalți creditori în funcție de momentul înscrierii acestora. Dacă nu există fonduri suficiente pentru creanțele acestora din urmă (creditorii chirografari), aceștia au rang pari passu.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Creanțele sunt acceptate la discreția practicianului în insolvență. Nu există norme specifice care să reglementeze modul în care se întocmesc cererile de înregistrare a creanței. Este important să subliniem că ori de câte ori lichidatorul oficial este numit practician în insolvență, se utilizează următorul formular pentru înregistrarea creanțelor:

LICHIDATOR JUDICIAR

destinatar intermediar (c/o) MFSA (Autoritatea pentru servicii financiare din Malta)

Notabile Road

Attard, BKR3000

Date despre societatea dizolvată

1

Denumire și număr de înregistrare

2

Data intrării în vigoare a dizolvării

Date despre creditor

3

Nume și prenume/număr de înregistrare

4

Adresă

5

Adresa de e-mail

6

Telefon/mobil

/

Date despre datorie

7

Valoarea totală a creanței, inclusiv orice dobândă necapitalizată exigibilă la data dizolvării

8

Valoarea totală a dobânzii necapitalizate la data dizolvării

9

Descrieți originea datoriei, inclusiv orice date relevante

(Anexați pagini suplimentare dacă este cazul)

10

Detalii despre documentele și/sau alte dovezi în susținerea creanței (se anexează copie legalizată și se numerotează fiecare document succesiv)

(Anexați pagini suplimentare dacă este cazul)

Detalii despre garanție (dacă este cazul)

11

Se descrie tipul de garanție acordată/obținută

(Anexați pagini suplimentare dacă este cazul)

12

Data/datele la care s-a acordat/obținut garanția

13

Valoarea datoriei garantate

Declarația creditorului

14

Subsemnatul declar prin prezenta că informațiile prezentate în acest formular sunt, din cunoștințele mele, adevărate, corecte și complete:

Semnătura creditorului

Numele și prenumele cu majuscule

Carte de identitate numărul

15

În cazul în care se semnează de către reprezentantul unei persoane juridice, vă rugăm să completați mai jos:

În numele și pentru ____________________________________________________

Nr. de înregistrare _________________________ în calitatea mea de _____________________________.

În ceea ce privește termenul în care pot fi înscrise aceste creanțe, articolul 255 din capitolul 386 îi conferă instanței autoritatea de a stabili data sau datele până la care creditorii trebuie să își dovedească datoriile sau creanțele, în caz contrar urmând a fi excluși de la orice distribuție înainte de dovedirea acestor creanțe.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Actele normative ad-hoc nu tratează efectele procedurii de reorganizare în materie de înscriere, verificare și admitere a creanțelor.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Este de reținut că, în ceea ce privește procedura de insolvență în temeiul legislației malteze, nu există nicio listă finală privind rangul creditorilor, deoarece clasificarea nu se regăsește în cadrul unei legislații specifice, ci este prezentă în diverse acte legislative. Legislația care tratează rangul creanțelor se regăsește mai jos:

Articolul 302 din capitolul 386 prevede că în cadrul procedurii de lichidare a unei societăți ale cărei active sunt insuficiente pentru a acoperi pasivele, drepturile creditorilor garantați și ale creditorilor chirografari și prioritatea și clasificarea datoriilor lor sunt reglementate de legislația în vigoare la momentul respectiv.

Articolul 535 din capitolul 13 prevede de asemenea că acei creditori care au gajuri, privilegii sau ipoteci se clasifică în funcție de legislația în vigoare la momentul respectiv.

Atât în temeiul articolul 535 din capitolul 13, cât și al articolului 302 din capitolul 386, se specifică faptul că rangul datoriilor este reglementat de legislația în vigoare la momentul respectiv.

În temeiul legislației malteze, principiul pari passu se regăsește indirect la articolul 1996 din Codul civil, capitolul 16, care prevede drept cauze legale de preferință ca fiind privilegiile, ipotecile și beneficiul acțiunii de separare a patrimoniului succesoral. În plus, acesta prevede că este legal ca un creditor să subordoneze, să amâne, să renunțe sau să modifice în alt mod drepturile sale existente sau viitoare de plată, de executare, de clasificare și alte drepturi similare existente sau viitoare în favoarea unei alte persoane. O astfel de subordonare, amânare, renunțare, modificare sau altă acțiune similară se poate face prin acord cu orice persoană sau prin declarație unilaterală față de orice persoană, inclusiv un alt creditor, indiferent dacă s-a stabilit sau urmează să se stabilească la momentul încheierii unui astfel de acord sau al unei astfel de declarații.

Prin urmare, diferențele de rang se creează prin acord. În consecință, în cazul în care nu există privilegii, ipoteci sau beneficiul acțiunii de separare a patrimoniului, debitorii vor fi de același rang.

În temeiul celor de mai sus, ar trebui să se analizeze diferitele legi specifice care acordă priorități anumitor creanțe, precum Legea privind taxa pe valoarea adăugată, capitolul 406, Legea privind ocuparea forței de muncă și relațiile industriale, capitolul 452 și Legea privind contribuțiile sociale, capitolul 318.

Articolul 62 din Legea privind taxa pe valoarea adăugată prevede că:

„Comisarul are un privilegiu special asupra activelor care fac parte din activitatea economică a unei persoane cu privire la orice impozit datorat de persoana respectivă în temeiul acestei legi, iar impozitul respectiv, fără a aduce atingere dispozițiilor cuprinse în orice altă lege, trebuie plătit înaintea unei datorii ce se bucură de orice alt privilegiu, cu excepția unei datorii ce se bucură de un privilegiu general și a unei datorii menționate la articolul 2009 litera (a) sau (b) din Codul civil.”

Articolul 20 din Legea privind ocuparea forței de muncă și relațiile industriale prevede că:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor oricărei alte legi, orice pretenție a unui angajat cu privire la suma maximă echivalentă cu salariul actual pe trei luni plătibil de către angajator angajatului, precum și indemnizația pentru concediul la care are dreptul angajatul, la care se adaugă orice indemnizație datorată angajatului în temeiul încetării contractului de muncă sau al oricărui preaviz în acest sens, constituie o creanță privilegiată asupra patrimoniului angajatorului și se plătește preferențial față de celelalte creanțe privilegiate sau ipotecare:

cu condiția că, în orice caz, valoarea maximă a creanței privilegiate nu poate să depășească echivalentul salariului minim prevăzut de lege plătibil la momentul ridicării pretenției pe o perioadă de șase luni.”

Articolul 116 alineatul (3) din Legea privind contribuțiile sociale prevede că:

„Fără a aduce atingere prevederilor oricărei alte legi, pretenția administratorului cu privire la orice sumă datorată în temeiul unei contribuții de primă categorie sau de categoria a doua conform prezentului articol constituie o creanță privilegiată în cazul unei contribuții de primă categorie, având același rang ca salariile angajaților față de activele angajatorului și, în cazul unei contribuții de categoria a doua, asupra activelor persoanei liber-profesioniste sau cu activitate independentă în cauză și se plătește preferențial față de orice alte creanțe (exclusiv salarii), fie acestea privilegiate sau ipotecare.”

În plus, articolele 2088-2095 din Codul civil tratează în mod specific ordinea de prioritate a privilegiilor. Se afirmă, printre altele, că datoriile trebuie plătite în funcție de ordinea de înscriere. Astfel, ipotecile înscrise în aceeași zi sunt de rang egal.

Cu toate acestea, în cadrul unei proceduri de insolvență și în cazul în care activele sunt insuficiente pentru a acoperi pasivele, instanța poate (ceea ce se și întâmplă în majoritatea cazurilor) să emită un ordin privind plata din active pentru costurile, taxele și cheltuielile atrase pentru dizolvare și lichidare în ordinea de prioritate stabilită de instanță, iar instanța va avea în vedere următoarea ordine generală de prioritate:

(a) cheltuielile corespunzătoare sau atrase de către lichidatorul oficial sau de practicianul în insolvență pentru conservarea, exploatarea sau încasarea activelor societății;

(b) orice alte cheltuieli atrase sau plăți efectuate de lichidatorul oficial sau conform autorității acestuia, inclusiv cele atrase sau efectuate pentru desfășurarea activității societății;

(c) remunerația administratorului provizoriu, dacă este cazul;

(d) costurile solicitantului și ale oricărei persoane care figurează pe cerere ale cărei costuri sunt aprobate de către instanță;

(e) remunerația administratorului special, dacă este cazul;

(f) orice sumă care trebuie plătită unei persoane angajate sau autorizate să ajute la întocmirea bilanțului de lichidare sau a situației contabile;

(g) orice indemnizație stabilită prin ordinul instanței pentru acoperirea costurilor cu privire la o cerere de scutire de la obligația de a depune bilanțul de lichidare sau de prorogare a termenului prevăzut pentru a depune acest bilanț;

(h) orice plăți necesare efectuate de către practicianul în insolvență în timpul gestionării sale, inclusiv orice cheltuieli atrase de către membrii comisiei de lichidare sau de reprezentanții acestora și aprobate de practicianul în insolvență;

(i) remunerația oricărei persoane angajate de către practicianul în insolvență să îndeplinească orice servicii pentru societatea comercială, conform cerințelor și autorizării conferite de dispozițiile capitolului 386

(j) remunerația lichidatorului oficial și a practicianului în insolvență.

În cadrul procedurii de insolvență, practicianul în insolvență pregătește un raport care conține o clasificare a creditorilor și o schemă de distribuire care vor fi prezentate în instanță. Creditorii au dreptul de a prezenta observații în cazul în care aceștia sunt în dezacord cu privire la conținutul acestui raport, iar instanța poate dispune rectificarea acestuia. În cele din urmă, instanța aprobă clasificarea și schema menționate și dispune ca practicianul în insolvență să efectueze plățile către creditori.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

N/A

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

În primul rând, tipul de distribuire care reglementează distribuirea veniturilor obținute din valorificarea activelor este guvernată în principal de articolul 531 din Codul comercial și de dispozițiile Codului civil care precizează clasificarea creditorilor între acei creditori care au un privilegiu legitim și acei creditori care au o ipotecă garantată. Aceștia sunt creditori garantați care rezultă fie din dispozițiile legii, fie din înscrisuri publice în conformitate cu data înscrierii și care sunt reglementați și de articolul 535 din Codul comercial.

Ulterior, creditorii simpli (care nu sunt creditori înscriși) sunt clasificați pari passu în conformitate cu pretențiile acestora.

Din momentul în care o persoană este declarată falimentară, are loc o reuniune în termen de zece zile de la declarare în cadrul căreia sunt analizate pretențiile în fața judecătorului, grefierului, curatorului, persoanei aflate în stare de faliment și creditorilor și este întocmit inventarul.

În cadrul acestei reuniuni, este audiată persoana aflată în stare de faliment care propune condițiile concordatului. În această reuniune, se discută dacă circumstanțele respective impun un concordat, prin care creditorii care au încheiat concordatul (cei care nu sunt creditori înscriși în temeiul unui privilegiu sau al unei ipoteci sau al unui gaj) sunt desemnați să apară în locul tuturor creditorilor, iar creditorii au dreptul, chiar și individual, de a contesta aceasta în termen de 8 de zile.

Va avea loc o a doua reuniune, prezidată din nou de judecător, în care pentru a fi acceptat, concordatul trebuie să reprezinte trei sferturi din sumele admise ca fiind datorate de persoana aflată în stare de faliment;

După această procedură, și odată stabilit inventarul de către toți creditorii, are loc o altă reuniune prezidată de judecător, convocată printr-o înștiințare corespunzătoare publicată conform legii.

În cadrul acestei reuniuni, fiecare creditor trebuie să își prezinte situația, iar în cazul în care curatorul se opune unui creditor, atunci creditorul trebuie să-și susțină cauza în fața curatorului și a concordatului.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

În cursul procedurii de insolvență, imediat ce practicianul în insolvență a obținut toate bunurile societății, sau atât cât a putut din acestea, în opinia sa, fără tergiversarea inutilă a insolvenței, a efectuat o plată finală creditorilor, după caz, a modificat drepturile contribuitorilor, a restituit o sumă finală contribuitorilor, după caz, și a depus declarațiile pe cheltuiala societății conform cărora practicianul în insolvență a respectat în mod satisfăcător cerințele de la capitolul 386 și orice alte cerințe, dacă există, care ar putea fi stabilite de acesta și, după ce a luat în considerare raportul și orice obiecție care poate fi ridicată de oricare dintre creditori, contribuitori sau persoane interesate, instanța va degreva practicianul în insolvență de obligațiile acestuia.

Ulterior, instanța dispune ca denumirea societății să fie radiată din registru începând cu data ordinului respectiv de dispunere. Acest ordin se comunică Registrului Comerțului spre radiere.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Articolul 329b alineatul (12) prevede diferite scenarii care implică încetarea procedurii de redresare după cum urmează:

(a) Dacă în orice moment din cadrul unei proceduri în vigoare de redresare a societății, după consultarea comitetului comun al creditorilor și al membrilor, administratorul special ajunge la concluzia că nu ar fi util ca societatea să continue procedura menționată, acesta depune de îndată o cerere în instanță pentru încetarea procedurii de redresare a societății, prezentând motive detaliate și cuprinzătoare în acest sens, iar instanța dispune ca societatea să fie lichidată pe baza unei decizii judecătorești.

Se aplică procedura prevăzută la capitolul 386 cu privire la deschiderea procedurii de insolvență.

(b) Dacă în orice moment din cadrul unei proceduri în vigoare de redresare a societății, după consultarea comitetului comun al creditorilor și al membrilor, administratorul special ajunge la concluzia că activitățile societății s-au îmbunătățit astfel încât își poate achita datoriile, administratorul special depune o cerere în instanță, prezentând motive detaliate și cuprinzătoare în acest sens, solicitând instanței să dispună încetarea procedurii de redresare a societății. În cazul în care instanța admite cererea, aceasta adoptă dispozițiile și condițiile pe care le consideră necesare ținând cont de împrejurările cauzei.

În acest caz, societatea continuă să funcționeze ca entitate viabilă Suspendarea procedurii încetează imediat ce instanța admite cererea sus-menționată.

(c) Dacă în orice moment din cadrul unei proceduri în vigoare de redresare a societății, administratorii societății sau membrii unei adunări generale extraordinare sunt mulțumiți de îmbunătățirea activității societății astfel încât să își poată achita datoriile, aceștia pot depune o cerere în instanță, împreună cu documentația justificativă și informațiile corespunzătoare, care să confirme concluzia acestora și pot solicita instanței să dispună încetarea procedurii de redresare a societății, iar instanța nu va admite sau respinge cererea fără audierea prealabilă a administratorului special. În cazul în care instanța admite cererea, aceasta adoptă dispozițiile și condițiile pe care le consideră necesare ținând cont de circumstanțele cauzei.

La fel ca în cazul precedent, societatea va continua să funcționeze ca entitate viabilă. Suspendarea procedurii încetează imediat ce instanța admite cererea sus-menționată.

(d) La sfârșitul mandatului său, administratorul special prezintă un raport final scris instanței conținând opinia și motivele detaliate și cuprinzătoare ale acestuia cu privire la posibilitatea ca societatea să aibă perspective rezonabile de a continua ca entitate viabilă, în totalitate sau în parte și să fie în măsură să își plătească datoriile cu regularitate pe viitor.

În cazul în care raportul final prezentat de administratorul special exprimă opinia că societatea are o perspectivă rezonabilă de a continua ca entitate viabilă, în totalitate sau în parte, acesta trebuie să fie însoțit și de un plan de redresare precis și detaliat, care să conțină toate propunerile necesare pentru a-i permite societății să își continue activitatea ca entitate viabilă, explicațiile necesare pentru intrarea în vigoare a redresării, inclusiv propuneri în ceea ce privește resursele financiare, păstrarea angajaților și gestionarea viitoare a societății. Planul de redresare menționat trebuie să explice și propunerea de plată integrală sau proporțională a creanțelor creditorilor, dacă s-a ajuns la un compromis voluntar cu toți creditorii sau dacă se propune ca instanța să aprobe un compromis care nu a fost aprobat de toți creditorii.

După primirea raportului final și a planului de redresare, instanța poate solicita orice explicații și clarificări, după cum consideră potrivit, care sunt furnizate fie oral, fie în scris, în funcție de solicitarea instanței. Ulterior, instanța poate respinge planul de redresare propus sau îl poate accepta și aproba, în totalitate sau în parte, și poate dispune modificarea acestuia. În cazul în care instanța aprobă planul de redresare prezentat de administratorul special, cu sau fără amendamentele dispuse de instanță, planul de redresare trebuie să fie eficace și obligatoriu pentru toate părțile interesate conform legii. Suspendarea procedurii încetează imediat ce instanța aprobă planul de redresare.

(e) În cazul în care instanța emite un ordin pentru încetarea procedurii de redresare a societății pe motiv că societatea nu are perspective rezonabile de a continua ca entitate viabilă și nu va fi în măsură să își plătească datoriile cu regularitate pe viitor, aceasta va dispune lichidarea societății prin instanță.

Se va aplica procedura prevăzută la capitolul 386 cu privire la procedura de insolvență.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

În cursul procedurii de faliment, imediat ce curatorul a obținut toate bunurile societății, sau atât cât a putut din acestea, în opinia sa, fără amânarea inutilă a falimentului, a efectuat o plată finală creditorilor, după caz, a modificat drepturile contribuitorilor, a restituit o sumă finală contribuitorilor, după caz, și a depus declarațiile pe cheltuiala societății conform cărora curatorul a respectat în mod satisfăcător cerințele de la capitolul 13 și orice alte cerințe, dacă există, care ar putea fi stabilite de acesta și, după ce a luat în considerare raportul și orice obiecție care poate fi ridicată de oricare dintre creditori, contribuitori sau persoane interesate, instanța va degreva curatorul de obligațiile sale.

Ulterior, instanța dispune ca denumirea parteneriatului să fie radiată din registru începând cu data deciziei respective de radiere. Această decizie se comunică Registrului Comerțului spre radiere.

Desigur, se aplică prevederile de mai sus pentru parteneriate.

În ceea ce privește comercianții, după ce comerciantul este declarat falimentar și se distribuie încasările obținute din valorificarea activelor, prin intermediul unei cereri adresate operatorului de registru, comerciantul falimentar poate solicita să se prezinte în fața unui judecător, zi în care instanța va convoca creditorii și curatorul implicat în falimentul acestuia pentru a stabili în ce măsură comerciantul poate fi reabilitat pentru a desfășura din nou activități comerciale.

În cazul în care comerciantul nu a acționat în mod fraudulos sau cu rea-credință, acesta poate fi reabilitat pentru a desfășura activități comerciale. Această reabilitare are efectul de a degreva comerciantul falimentar atât cu privire la persoana sa, cât și la proprietatea dobândită ulterior de toate datoriile care ar fi putut fi invocate împotriva sa în orice moment înainte de declararea falimentului.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

În temeiul articolului 315 alineatul (1) din capitolul 386, un creditor poate să solicite remedierea drepturilor sale împotriva oricărei părți care se consideră că a desfășurat activități comerciale cu intenția de a frauda creditorii societății, creditorii oricărei alte persoane sau pentru orice scop fraudulos. În astfel de cazuri, ca urmare a unei cereri în instanță, se poate dispune ca orice persoane care era cu bună știință parte la desfășurarea activității conform celor sus-menționate să fie responsabilă personal, fără nicio limitare a răspunderii pentru toate sau o parte dintre datoriile sau alte pasive ale societății, conform celor dispuse de instanță.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Actele normative ad-hoc nu tratează drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

Odată cu încetarea falimentului, indiferent dacă este vorba de un parteneriat sau comerciant, drepturile creditorilor nu există decât în cazul în care creditorul dovedește că acel comerciant sau parteneriat a acționat cu rea-credință sau în mod fraudulos față de creditori.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Costurile sunt suportate fie de către persoana care formulează cererea de insolvență, fie de societate, conform celor dispuse de instanță

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

În procedura de reorganizare (redresarea societății), societatea va suporta cheltuielile de judecată.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

Costurile și cheltuielile sunt suportate de către persoana care depune cererea de admitere a creanțelor sau de către persoană falimentară

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Articolul 303 din capitolul 386 prevede că privilegiile, ipotecile sau alte impuneri, transferul sau alt tip de dispunere de bunuri sau de drepturi, precum și orice plată, executare sau altă acțiune referitoare la bunuri sau drepturi efectuate de către sau împotriva unei societăți, precum și orice obligație atrasă de societate în termen de șase luni înainte de dizolvarea societății sunt considerate ca fiind de natură frauduloasă față de creditorii săi fie că sunt cu titlu gratuit sau oneros, dacă aceasta constituie o tranzacție subevaluată sau în cazul în care se acordă un tratament preferențial. În astfel de cazuri, tranzacția (de preferință frauduloasă) este nulă.

Subevaluarea este definită după cum urmează:

(a) o societate încheie o tranzacție subevaluată în cazul în care:

(i) societatea acordă o donație sau intră altfel într-o tranzacție în condiții care prevăd ca societatea să nu primească nicio contravaloare, sau

(ii) societatea încheie o tranzacție în schimbul unei contraprestații a cărei valoare, în bani sau în echivalent, este semnificativ mai redusă decât valoarea în bani sau în echivalent a contraprestației furnizate de societate;

Preferențial este definit după cum urmează:

(b) o societate acordă un tratament preferențial unei persoane în cazul în care:

(i) persoana respectivă este unul dintre creditorii societății sau un garant pentru oricare dintre datoriile societății sau orice alte pasive; și

(ii) societatea întreprinde sau permite întreprinderea unei acțiuni care, în ambele cazuri, are efectul de a pune persoana în cauză într-o poziție care, în cazul în care societatea intră în lichidare pe motive de insolvență, va fi mai bună decât poziția pe care ar fi avut-o dacă această acțiune sau omisiune nu ar fi avut loc.

O excepție de la cele menționate anterior constă în cazul în care persoana respectivă, în favoarea căreia este realizată, întreprinsă sau permisă tranzacția, dovedește că nu avea cunoștință și nu avea motive să creadă că societatea era susceptibilă de a fi dizolvată pe motiv de insolvență.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Actele normative ad-hoc nu prevăd nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale în cadrul procedurii de reorganizare (redresarea societății).

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

Actele normative ad-hoc nu prevăd nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale în cadrul procedurii de faliment sau de redresare.

Ultima actualizare: 15/02/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini germană a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi: engleză.

Insolvenţă/faliment - Austria

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Legislația Austriei în domeniul insolvenței nu se limitează doar la antreprenori. Insolvența este definită mai degrabă ca o ramură a capacității juridice de drept privat: cel care poate deține drepturi și obligații poate fi, de asemenea, insolvent. În schimb, capacitatea contractuală nu este determinantă. Prin urmare, orice persoană fizică (inclusiv un copil) poate fi un debitor insolvent, precum și persoanele juridice (de drept privat sau de drept public), asociațiile înregistrate în conformitate cu Codul comercial (Unternehmensgesetzbuch) (societate în nume colectiv - offene Gesellschaften, societate în comandită simplă - Kommanditgesellschaften) și succesiunile. În schimb, nu pot fi insolvabile asociațiile în participațiune - stille Gesellschaften și societățile de drept civil - Gesellschaften bürgerlichen Rechts.

După dizolvarea unei persoane juridice sau a unei asociații înregistrate, deschiderea unei proceduri de insolvență este permisă cu condiția ca activele să nu fi fost repartizate (articolul 68 din Legea privind insolvența – Insolvenzordnung din IO).

În ceea ce privește activele instituțiilor de credit, ale societăților de investiții, ale societăților de servicii de investiții și ale societăților de asigurări, poate fi deschisă o procedură de lichidare judiciară, însă nu și o procedură de reorganizare [articolul 82 alineatul (1) din Legea privind sectorul bancar – Bankwesengesetz - BWG; articolul 79 din Legea privind supravegherea valorilor mobiliare din 2018 – Wertpapieraufsichtsgesetz - WAG 2018; articolul 309 alineatul (3) din Legea din 2016 privind supravegherea asigurărilor - Versicherungsaufsichtsgesetz, VAG 2016].

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

De la adoptarea Legii din 2010 de modificare a legislației în materie de insolvență (Insolvenzrechtsänderungsgesetz 2010), în dreptul austriac nu există decât o singură procedură, unică, de insolvență. Cu toate acestea, sunt prevăzute diferite denumiri, în funcție de derularea concretă a procedurii:

Procedura de insolvență este denumită procedură de lichidare judiciară (Konkursverfahren) dacă niciun plan de redresare nu a fost încă prezentat la momentul inițierii procedurii. În principiu, în cadrul procedurii de lichidare judiciară, este posibil să se efectueze atât o realizare a activelor, cât și o reorganizare.

Procedura de insolvență este numită procedură de reorganizare dacă un plan de redresare este deja disponibil la momentul inițierii procedurii. Procedura este orientată către redresarea debitorului. Aceasta este deschisă persoanelor fizice care au calitatea de antreprenor, persoanelor juridice, asociațiilor și succesiunilor (articolul 166 din IO).

Procedura de reorganizare este posibilă cu sau fără administrarea directă a debitorului (Eigenverwaltung). Debitorul păstrează administrarea directă (sub controlul unui administrator al reorganizării - Sanierungsverwalter) dacă acesta oferă, în planul său de redresare, o cotă-parte de cel puțin 30 % creditorilor insolvenței și sub rezerva prezentării altor documente. În special, este necesar să se furnizeze un plan de finanțare din care să rezulte că finanțarea este asigurată pentru o perioadă de 90 de zile.

Există o altă variantă a procedurii de insolvență: procedura de achitare a datoriilor - Schuldenregulierungsverfahren, care este deschisă persoanelor fizice care nu au calitatea de antreprenor.

Pentru a deschide o procedură de insolvență, este necesar să fie prezentată o cerere, fie de către debitor însuși, fie de către un creditor. În cazul procedurii de reorganizare, sunt necesare, în orice caz, o cerere din partea debitorului și un plan de redresare.

Deschiderea procedurii de insolvență presupune, în principiu, ca debitorul să fie în incapacitate de plată (articolul 66 din IO). De asemenea, procedura de insolvență poate fi deschisă, ca procedură de reorganizare, atunci când există o amenințare iminentă de incapacitate de plată [articolul 167 alineatul (2) din IO]. Deschiderea unei proceduri de insolvență cu privire la asociațiile înregistrate, în cadrul cărora niciun membru cu răspundere nelimitată nu este o persoană fizică, la activele unor persoane juridice și la succesiuni este posibilă, de asemenea, în caz de îndatorare excesivă (articolul 67 din IO).

O altă condiție pentru deschiderea unei proceduri de insolvență este existența unor active care să permită acoperirea costurilor. Acestea trebuie să acopere cel puțin costurile de demarare a procedurii de insolvență (excepție: procedura de achitare a datoriilor în anumite cazuri).

Deschiderea unei proceduri de insolvență este făcută publică prin anunțul publicat pe internet, în baza de date a deciziilor privind insolvența (http://www.ediktsdatei.justiz.gv.at/). Deschiderea procedurii are efecte juridice începând cu ziua următoare publicării anunțului. În plus, deschiderea procedurii de insolvență este înscrisă în registrele publice [registrul cadastral (Grundbuch), registrul comerțului din Austria (Firmenbuch) etc.].

În cazul în care procedura de insolvență nu poate fi deschisă imediat, instanța însărcinată cu procedura (Insolvenzgericht) trebuie să dispună măsuri provizorii în scopul conservării masei bunurilor, în special pentru a preveni orice act juridic atacabil și a asigura continuarea activităților unei întreprinderi, atât timp cât cererea de deschidere a procedurii nu este în mod vădit nefondată (articolul 73 din IO). Instanța poate să interzică debitorului anumite acte juridice (de exemplu, să vândă sau ipotecheze bunuri imobiliare) sau să impună prezentarea acestora spre aprobare de către judecător. Numirea unui administrator temporar este posibilă, de asemenea.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Odată cu deschiderea procedurii de insolvență, debitorul este decăzut din dreptul de a dispune în mod liber de totalitatea activelor care fac obiectul executării, indiferent dacă este vorba despre bunurile care îi aparțineau deja la momentul deschiderii sau despre bunurile pe care le dobândește ulterior, în timpul procedurii [articolul 2 alineatul (2) din IO]. Aceste active intră în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței (Insolvenzmasse).

Masa bunurilor care fac obiectul insolvenței cuprinde toate bunurile mobile și imobile ale debitorului, cum ar fi părți ale anumitor proprietăți, părți de coproprietate, creanțe, drepturi de închiriere, moșteniri etc. Nu fac parte din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței drepturile debitorului la mijloace de subzistență, forța sa de muncă, partea insesizabilă a veniturilor sale (suma minimă de subzistență). În mod similar, nici bunurile mobile insesizabile (de exemplu, obiectele pentru uz personal), nici drepturile exclusiv legate de persoana în cauză (de exemplu, drepturi profesionale) nu intră în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței.

În cazul în care debitorul locuiește într-o casă (sau un apartament) care face parte din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței, camerele de locuit indispensabile trebuie, într-o primă fază, să îi fie lăsate debitorului și familiei sale [articolul 5 alineatul (3) din IO]. Acest lucru nu înseamnă însă că locuința (apartamentul) nu poate fi lichidată în cursul procedurii de insolvență. Instanța însărcinată cu procedura de insolvență trebuie, de asemenea, să acorde debitorului dreptul de a dispune liber de drepturile de închiriere (sau alte drepturi de utilizare) asupra camerelor de locuit indispensabile pentru debitor și familia sa [articolul 5 alineatul (4) din IO]. Punerea acestor drepturi la dispoziția liberă a debitorului conduce la excluderea lor din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței.

Cu acordul instanței, comitetul creditorilor (Gläubigerausschuss) poate, de asemenea, să decidă să excludă din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței anumite creanțe a căror recuperare se anunță puțin profitabilă, precum și anumite bunuri cu valoare redusă [articolul 119 alineatul (5) din IO]. O astfel de excludere este justificată de faptul că ar trebui să fie evitate costurile de realizare pentru toate elementele masei care nu aduc niciun beneficiu pentru aceasta din urmă.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Procedura de lichidare judiciară

  • Debitorul
    • are dreptul de a înainta o cerere pentru deschiderea unei proceduri de lichidare judiciară și de a contesta deschiderea unei astfel de proceduri;
    • pierde, odată cu deschiderea procedurii de lichidare, dreptul de a dispune de bunurile care fac parte din masă;
    • este autorizat să participe la reuniunile adunării creditorilor (Gläubigerversammlung) și ale comitetului creditorilor;
    • este autorizat să solicite întocmirea unui plan de redresare.
  • Lichidatorul (Masseverwalter)
    • este responsabil de punerea în practică a procedurii de insolvență;
    • evaluează situația economică a debitorului;
    • urmărește întreprinderea în cazul în care aceasta nu a fost încă închisă la data inițierii procedurii și dacă acest lucru nu este în detrimentul creditorilor;
    • verifică creanțele înscrise;
    • examinează măsura în care întocmirea unui plan de redresare este în interesul creditorilor și dacă un astfel de plan este realizabil;
    • constată activele și lichiditățile;
    • administrează și reprezintă masa bunurilor care fac obiectul insolvenței;
    • exercită dreptul de acțiune revocatorie pentru masa bunurilor care fac obiectul insolvenței;
    • distribuie venitul obținut din lichidarea activelor societății aflate în stare de insolvență.

Numirea unui lichidator constituie excepția în cazul procedurilor de lichidare judiciară referitoare la persoane fizice care nu au calitatea de antreprenor (procedură de achitare a datoriilor). În cazul în care instanța decide să nu desemneze un lichidator, aceasta trebuie să asigure ea însăși sarcinile pe care legea privind lichidarea judiciară le conferă lichidatorului.

Procedură de restructurare fără administrare directă

  • Debitorul
    • solicită deschiderea procedurii de reorganizare și întocmirea unui plan de redresare;
    • odată cu deschiderea procedurii de insolvență, pierde dreptul de a dispune de bunurile care fac parte din masă;
    • este autorizat să participe la reuniunile adunării creditorilor și ale comitetului creditorilor.
  • Lichidatorul
    • este responsabil de punerea în practică a procedurii de insolvență;
    • evaluează situația economică a debitorului;
    • urmărește întreprinderea în cazul în care aceasta nu a fost încă închisă la data inițierii procedurii și dacă acest lucru nu este în detrimentul creditorilor;
    • verifică creanțele înscrise;
    • examinează măsura în care întocmirea unui plan de redresare este în interesul creditorilor și dacă un astfel de plan este realizabil;
    • administrează și reprezintă masa bunurilor care fac obiectul insolvenței;
    • exercită dreptul de acțiune revocatorie pentru masa bunurilor care fac obiectul insolvenței.

Procedură de restructurare cu administrare directă

  • Debitorul
    • solicită deschiderea procedurii de reorganizare cu administrare directă și întocmirea unui plan de redresare și furnizează, odată cu cererea, documentele necesare pentru administrarea directă;
    • își păstrează dreptul (restrâns) de a dispune de active și continuă să le administreze, în principiu, el însuși;
    • se află sub supravegherea administratorului reorganizării și a instanței sesizate cu procedura de insolvență.
  • Administratorul reorganizării
    • supraveghează debitorul și gestiunea acestuia;
    • acordă sau refuză să acorde autorizația pentru actele juridice care nu fac parte din gestiunea curentă a întreprinderii;
    • reprezintă debitorul în toate cazurile în care acesta nu are puterea de a hotărî;
    • evaluează situația economică a debitorului;
    • verifică dacă planul de redresare este realizabil și dacă există motive pentru retragerea administrării directe;
    • verifică creanțele înscrise;
    • exercită dreptul de acțiune revocatorie pentru masa bunurilor care fac obiectul insolvenței.

Instanța sesizată cu procedura de insolvență trebuie să monitorizeze activitățile administratorului judiciar (Insolvenzverwalter). Instanța poate să îi adreseze acestuia instrucțiuni scrise sau orale, să solicite rapoarte sau explicații, să consulte facturi și alte documente și să efectueze verificările care se impun. De asemenea, instanța poate dispune ca administratorul judiciar să primească instrucțiuni din partea comitetului creditorilor cu privire la chestiuni specifice. Anumite operațiuni trebuie să fie comunicate instanței de către administratorul judiciar înainte de încheierea acestora (articolul 116 din IO), altele trebuie, obligatoriu, să obțină autorizația comitetului creditorilor și a instanței sesizate cu procedura de insolvență (articolul 117 din IO).

Desemnarea și remunerarea administratorului judiciar

Administratorul judiciar trebuie să fie desemnat din oficiu de către instanța sesizată cu procedura de insolvență în momentul deschiderii acesteia. Acesta trebuie să fie o persoană integră, credibilă și expertă, care are cunoștințe în domeniul insolvenței [articolul 80 alineatul (2) din IO]. În caz de insolvență a unei întreprinderi, sunt necesare cunoștințe temeinice în domeniul dreptului economic sau al gestionării întreprinderilor [articolul 80 alineatul (3) din IO]. Persoanele interesate de administrarea insolvenței se pot înscrie pe o listă a administratorilor judiciari. Lista respectivă este disponibilă pe internet (www.iv.justiz.gv.at) și permite instanțelor sesizate cu proceduri de insolvență să selecteze mai ușor un administrator judiciar corespunzător.

Administratorul judiciar nu poate fi o rudă apropiată (articolul 32 din IO), nici un concurent al debitorului și trebuie să fie independent atât de debitor, cât și de creditori [articolul 80 alineatul (1) din IO].

Persoanele juridice pot, de asemenea, să fie desemnate ca administratori judiciari. Acestea trebuie să transmită instanței numele unei persoane fizice care le reprezintă în administrarea procedurii de insolvență (articolul 80 alineatul (5) din IO).

Administratorul judiciar are dreptul la rambursarea cheltuielilor pe care le-a suportat în numerar și la remunerarea activității sale de gestionare, la care se adaugă TVA (articolul 82 prima teză din IO). Cuantumul onorariilor administratorului este reglementat prin lege (articolul 82 din IO) și se bazează pe venitul brut pe care administratorul judiciar l-a obținut în momentul lichidării. Cu toate acestea, nu sunt luate în considerare decât veniturile a căror recuperare se datorează meritului administratorului judiciar. O sumă de 3 000 EUR îi revine administratorului judiciar ca remunerație minimă. O remunerație suplimentară este prevăzută în caz de acceptare a unui plan de redresare sau de eșalonare a plăților (articolul 82a din IO) sau pentru valorificarea unei părți din masa bunurilor (articolul 82d din IO). Monitorizarea întreprinderii este remunerată, de asemenea, separat [articolul 82 alineatul (3) din IO].

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Posibilitatea de a compensa o creanță a debitorului rămâne, în principiu, neschimbată, inclusiv în timpul procedurii de insolvență.

Cu toate acestea, condiția este ca respectivele creanțe să fie compensabile reciproc la data deschiderii procedurii. Compensarea nu este permisă în cazul în care un creditor a devenit debitor al masei bunurilor care fac obiectul insolvenței doar după deschiderea procedurii, sau dacă o creanță împotriva debitorului a fost achiziționată doar după deschiderea procedurii [articolul 20 alineatul (1) prima teză din IO]. În plus, compensarea este exclusă în cazul în care o parte terță a achiziționat creanța care trebuie să fie compensată împotriva debitorului în cursul ultimelor șase luni înainte de deschiderea procedurii de insolvență și dacă acesta avea sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de insolvență la momentul achiziționării sale [articolul 20 alineatele (1) și (2) din IO]. Astfel de cazuri constituie deja un prejudiciu din neglijență minoră în ceea ce privește partea terță.

În cadrul procedurii de insolvență, compensarea este posibilă, de asemenea, cu o creanță sub condiție, indiferent dacă creanța este cea a creditorului insolvenței sau a debitorului. În cazul în care creditorul insolvenței deține o creanță sub condiție, instanța poate anexa la compensare o garanție [articolul 19 alineatul (2) din IO]. Faptul că o creanță a creditorului insolvenței nu este pecuniară nu exclude compensarea în procedura de insolvență [articolul 19 alineatul (2) din IO]. Acest lucru nu constituie o problemă, dat fiind că astfel de drepturi sunt convertite în creanțe pecuniare în momentul deschiderii procedurii de insolvență [articolul 14 alineatul (1) din IO].

Creditorii insolvenței care dețin creanțe compensabile nu își înscriu creanțele în procedura de insolvență dacă acestea sunt acoperite prin compensație [articolul 19 alineatul (1) din IO]. Cu toate acestea, Curtea Supremă a Austriei (Oberster Gerichtshof - OGH) a susținut că, după confirmarea definitivă a planului de redresare și închiderea procedurii de insolvență, creditorul insolvenței care nu utilizează posibilitatea legală de compensare în timpul procedurii de insolvență în temeiul articolului 19 alineatul (1) din IO nu are altă opțiune decât să realizeze compensarea periodică a creanței sale în conformitate cu cota-parte care îi revine, prevăzută în planul de redresare (RIS-Justiz RS0051601 [T4)].

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Contracte sinalagmatice

În cazul în care un contract sinalagmatic nu a fost executat sau nu a fost executat integral de către debitor sau de către o altă parte contractantă la momentul deschiderii procedurii de insolvență, administratorul judiciar poate fie să execute (integral) contractul în locul debitorului și să solicite celeilalte părți contractante să facă același lucru, fie să rezilieze contractul [articolul 21 alineatul (1) din IO]. În cadrul procedurii de reorganizare cu administrare directă, debitorul este cel care are obligația de a depune declarația prevăzută la articolul 21 din IO. În cazul în care debitorul dorește să rezilieze contractul, este necesară aprobarea din partea administratorului reorganizării [articolul 171 alineatul (1) din IO]. În cazul în care partenerul contractual al debitorului este obligat să furnizeze o prestație anticipată, acesta poate să o refuze până la plata unei garanții, cu excepția cazului în care persoana în cauză avea cunoștință de situația patrimonială deteriorată la momentul încheierii contractului [articolul 21 alineatul (3) din IO].

Contracte de închiriere

În cazul unei proceduri de insolvență a clientului, administratorul judiciar are dreptul de a rezilia contractul în conformitate cu termenul legal de preaviz sau cu un termen-limită mai scurt convenit (articolul 23 din IO).

Contracte de muncă

Dacă debitorul este un angajator, iar angajatul a început deja să lucreze, contractul de muncă poate fi reziliat, în principiu, în termen de o lună de la publicarea deciziei prin care se dispune, se aprobă sau se constată închiderea întreprinderii sau a unei părți a acesteia; rezilierea poate fi cerută fie de către angajat, de exemplu printr-o cerere de pensionare anticipată, fie de către administratorul judiciar, care trebuie să respecte termenul de preaviz prevăzut de lege sau de convențiile colective ori un termen mai scurt convenit între părți. Există dispoziții speciale în cazul procedurii de reorganizare cu administrare directă.

Blocarea rezilierii contractelor

În cazul în care rezilierea contractului poate periclita continuarea activității întreprinderii, partenerii contractuali ai debitorului nu pot rezilia contractele încheiate cu debitorul decât invocând un motiv important, în termen de șase luni de la deschiderea procedurii de insolvență. Nu sunt considerate motive importante deteriorarea situației economice a debitorului și întârzierea debitorului în executarea creanțelor devenite exigibile înainte de deschiderea procedurii de insolvență [articolul 25a alineatul (1) din IO]. Aceste restricții nu se aplică în cazul în care rezoluțiunea contractului este indispensabilă pentru a împiedica un prejudiciu personal sau economic grav al partenerului contractual, în momentul exercitării unor drepturi la plata unor credite și pentru contractele de muncă [articolul 25a alineatul (2) din IO].

Contracte nule

În conformitate cu articolul 25b alineatul (2) din IO, stipularea unui drept de retragere din contract sau a rezilierii contractului în caz de deschidere a unei proceduri de insolvență nu este permisă. Acest principiu se aplică, în principiu, tuturor contractelor (unele excepții vizează contractele reglementate de legislația privind băncile sau bursa - Börsegesetz).

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Încă din momentul deschiderii procedurii de insolvență, creditorii insolvenței nu mai pot să își recupereze creanțele în mod individual sau în afara acestei proceduri împotriva debitorului [interzicerea litigiilor, articolul 6 alineatul (1) din IO]. Nu poate fi adoptată nicio măsură provizorie în beneficiul unor creanțe în procedura de insolvență. Numai în cadrul procedurii de reorganizare cu administrare directă, debitorul își păstrează dreptul de a introduce acțiuni sau de a iniția alte proceduri, dacă acestea se referă la un caz de administrare directă (articolul 173 din IO). În cazul în care se introduce o cale de atac de către debitor sau împotriva acestuia după deschiderea procedurii de insolvență, cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din IO, această cale de atac trebuie să fie respinsă.

În plus, după deschiderea procedurii, niciun drept de gaj sau de compensare nu poate fi obținut pentru o creanță în procedura de insolvență [interdicția executării, articolul 10 alineatul (1) din IO]. Nu există o interdicție generală de executare pentru drepturile de revendicare și de distragere create chiar înainte de deschiderea procedurii de insolvență; prin urmare, acestea pot fi executate inclusiv în timpul procedurii de insolvență.

Interdicția de introducere a acțiunilor și interdicția de executare trebuie să fie aplicate din oficiu și se referă la toți creditorii insolvenței.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Procedurile care sunt deja în curs și care au legătură cu masa bunurilor care fac obiectul insolvenței se suspendă, prin lege, încă de la deschiderea procedurii de insolvență [articolul 7 alineatul (1) din IO]. Suspendarea procedurii se face din oficiu.

Procedurile referitoare la creanțele în procedura de insolvență rămân suspendate cel puțin până la reuniunea de verificare a creanțelor [articolul 7 alineatul (3) din IO]. În cazul în care dreptul este contestat în cursul reuniunii de verificare a creanțelor de către administratorul judiciar sau de către un creditor avizat, procedura suspendată poate fi reluată ca procedură referitoare la controlul creanțelor (articolul 113 din IO).

Procedurile referitoare la drepturi care nu sunt supuse obligației de înscriere în procedura de insolvență pot fi imediat reluate.

Procedura de executare începută înainte de deschiderea procedurii de insolvență în principiu nu se suspendă. Drepturile de gaj sau de compensare care au fost obținute în cele 60 de zile care preced deschiderea procedurii de insolvență se sting, cu toate acestea, în temeiul legii, cu excepția cazului în care acestea nu au fost instituite în beneficiul unei solicitări de drept public [articolul 12 alineatul (1) din IO]. În caz de stingere, procedura de lichidare pentru valorificare trebuie suspendată la cererea instanței sesizate cu procedura de insolvență sau la cererea administratorului judiciar [articolul 12 alineatul (2) din IO].

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Prima adunare a creditorilor

Adunarea creditorilor este constituită din toți creditorii insolvenței și le permite acestora să fie părți interesate în procedură. Invitația de participare la adunarea creditorilor și conducerea acesteia îi revin instanței sesizate cu procedura de insolvență [articolul 91 alineatul (1) din IO]. Prima adunare a creditorilor este convocată cu ocazia deschiderii procedurii de insolvență și este prevăzută de lege. Următoarele adunări sunt convocate de către instanță, conform aprecierii acesteia. În special, este necesară convocarea unei adunări a creditorilor dacă se solicită acest lucru, cu menționarea obiectului discuției, de către administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau cel puțin doi creditori ale căror creanțe reprezintă aproximativ un sfert din toate creanțele în procedura de insolvență.

Adunarea creditorilor hotărăște în ceea ce privește diferite drepturi de cerere (de exemplu, cerere pentru instituirea unui comitet al creditorilor, cerere de revocare a administratorului judiciar). Aceasta trebuie, de asemenea, să își dea acordul cu privire la adoptarea unui plan de redresare.

Deciziile și cererile adunării creditorilor necesită, în general, o majoritate absolută a voturilor exprimate, care sunt luate în considerare în funcție de valoarea creanțelor [articolul 92 alineatul (1) din IO].

Comitetul creditorilor

Un comitet al creditorilor nu trebuie în mod necesar să fie constituit în orice procedură de insolvență, ci numai în cazul în care natura sau dimensiunile specifice ale întreprinderii arată că înființarea unui astfel de comitet este necesară. În cazul în care se are în vedere vânzarea sau închirierea întreprinderii sau a unei părți a acesteia [articolul 117 alineatul (1) punctul 1 din IO], întotdeauna trebuie să fie constituit un comitet al creditorilor. Comitetul are rolul de a monitoriza și de a sprijini administratorul judiciar [articolul 89 alineatul (1) din IO]. În cazul în care măsurile care urmează a fi luate sunt importante, administratorul judiciar trebuie să solicite mai întâi avizul comitetului creditorilor [articolul 114 alineatul (1) din IO]. Pentru anumite operațiuni (de exemplu, vânzarea întreprinderii), acordul comitetului creditorilor este o condiție a validității acestora.

Un comitet al creditorilor cuprinde între trei și șapte membri. Aceștia sunt numiți de către instanță, acționând din oficiu sau la cerere. Pot fi numiți membri ai comitetului nu numai creditori, ci și alte persoane fizice sau juridice.

Asociații pentru protecția creditorilor

În practică, interesele creditorilor insolvenței sunt adesea reprezentate de către asociațiile pentru protecția creditorilor (Gläubigerschutzverbände). Acestea întocmesc declarațiile de creanță, iau parte la reuniuni și exercită dreptul de vot al creditorilor pe care îi reprezintă cu privire la planul de redresare. De asemenea, asociațiile pentru protecția creditorilor monitorizează plățile efectuate de către administratorul judiciar.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

În principiu, bunurile incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței trebuie să fie lichidate pe cale extrajudiciară de către lichidator, în special prin vânzare prin acord direct. Vânzarea judiciară prin licitație în conformitate cu Regulamentul privind procedurile de executare (Exekutionsordnung) se face numai cu titlu excepțional, în cazul în care instanța sesizată cu procedura de insolvență ia o decizie în acest sens, la cererea lichidatorului.

Comitetul creditorilor poate decide, cu aprobarea instanței, să lase la libera dispoziție a debitorului anumite creanțe a căror recuperare se anunță puțin profitabilă, precum și anumite bunuri cu valoare redusă.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Creanțe în procedura de insolvență

Creanțele în procedura de insolvență (Insolvenzforderungen) sunt creanțele anterioare deschiderii procedurii și, prin urmare, corespund drepturilor deținute de creditori asupra bunurilor debitorului la data deschiderii procedurii (articolul 51 din IO). Cu toate acestea, nu sunt creanțe în procedura de insolvență dobânzile care se aplică creanțelor în procedura de insolvență începând cu data deschiderii procedurii de insolvență, costurile de participare la procedura de insolvență, amenzile pentru orice comportament infracțional, precum și drepturile care decurg din donații și, în cadrul procedurii de insolvență a succesiunilor, drepturile care decurg din moșteniri (articolul 58 din IO).

În principiu, toate creanțele deductibile sunt supuse principiului egalității de tratament. Nici autoritățile publice, nici angajații nu beneficiază de vreun privilegiu în cadrul procedurii de insolvență.

Creanțele unui asociat al unei societăți în legătură cu rambursarea unui împrumut pe care l-a acordat acesteia din urmă în locul unui aport de capital propriu au, cu toate acestea, un rang subordonat.

În cazul în care un creditor dorește să fie despăgubit din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței, acesta trebuie să își înscrie creanța în cadrul procedurii de insolvență, chiar dacă există un litigiu pendinte sau dacă există deja o hotărâre cu privire la această creanță.

Creanțele aferente masei bunurilor care face obiectul insolvenței

Aceste creanțe (Masforderungen) sunt enumerate în mod expres în cod și apar numai după deschiderea procedurii de insolvență. Este vorba despre creanțe care trebuie să fie satisfăcute, cu prioritate, din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței, și anume înaintea restului creditorilor [articolul 47 alineatul (1) din IO]. Aceste creanțe sunt [articolul 46 alineatul (1) din IO]:

  • costurile procedurii de insolvență;
  • cheltuielile legate de menținerea, administrarea și lichidarea masei bunurilor care fac obiectul insolvenței;
  • toate taxele publice referitoare la masă, dacă și în măsura în care faptele care duc la obligația fiscală sunt posterioare deschiderii procedurii;
  • creanțele salariale legate de câștigurile curente pentru perioadele de după deschiderea procedurii;
  • drepturile de punere în aplicare a unor contracte sinalagmatice în care administratorul judiciar intervine;
  • drepturile care rezultă din acte juridice efectuate de administratorul judiciar;
  • drepturile care rezultă dintr-o îmbogățire fără justă cauză a masei;
  • drepturile care rezultă din încetarea unui raport de muncă, dacă acest raport a fost încheiat din nou de către administratorul judiciar în cursul procedurii.

Creanțele aferente masei bunurilor care face obiectul insolvenței nu se depun în cadrul procedurii de insolvență. Dacă administratorul judiciar refuză plata unei astfel de creanțe la scadență, creditorul poate să își susțină drepturile în justiție.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Creanțele în procedura de insolvență trebuie să fie înscrise la instanța sesizată cu procedura de insolvență. Declarația de înscriere trebuie să includă sumele în moneda națională (euro); pentru sumele în altă monedă se va utiliza cursul de schimb din ziua deschiderii procedurii de insolvență. și să precizeze valoarea creanței, faptele pe care se bazează aceasta și dovezile care pot fi furnizate pentru a justifica creanța. Creditorul trebuie să indice, de asemenea, dacă există o rezervă în legătură cu creanța, care sunt activele care fac obiectul unei astfel de rezerve și dacă se solicită o compensare; în caz afirmativ, trebuie specificată valoarea creanțelor reciproce existente la data la care a fost deschisă procedura de insolvență. Creditorul trebuie să furnizeze adresa de e-mail și datele bancare.

Creanțele se înscriu utilizând formularul disponibil la adresa www.justiz.gv.at. În cazul în care creditorul înscrie o creanță fără a utiliza acest formular, cererea trebuie să conțină informațiile enumerate în formular.

Regulamentul UE privind insolvența se aplică creanțelor înscrise de creditorii străini. În regulamentul de punere în aplicare există un formular-tip; în cazul în care creditorul nu utilizează acest formular, cererea depusă trebuie să conțină informațiile enumerate în Regulamentul privind insolvența.

Creanțele în procedura de insolvență trebuie să fie declarate în termenul prevăzut în avizul privind insolvența. Dacă declarația a fost prezentată cu întârziere, creditorul poate fi obligat să suporte costurile unei reuniuni de verificare separate. Creanțele declarate după perioada de 14 zile care precedă reuniunea de verificare a calculului final nu sunt luate în considerare [articolul 107 alineatul (1) ultima teză din IO].

În cazul în care o creanță declarată este recunoscută de către administratorul judiciar și nu este contestată de niciun alt creditor, aceasta se consideră a fi admisă în procedura de insolvență. Acest lucru înseamnă, în special, că respectivul creditor va fi luat în considerare în cadrul distribuirii.

În cazul în care o creanță declarată este contestată de către administratorul judiciar sau de un creditor al insolvenței, aceasta nu poate fi examinată decât în cadrul unei proceduri judiciare civile. Rezultatul acestei proceduri determină dacă o creanță se consideră a fi stabilită în cadrul procedurii de insolvență.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Distribuirea veniturilor rezultate în urma lichidării este reglementată de articolele 128-138 din IO.

Creanțele masei trebuie să fie satisfăcute în mod prioritar, urmate de creanțele insolvenței.

Creditorii masei sunt satisfăcuți de îndată ce creanțele lor sunt certe și exigibile, indiferent de stadiul procedurii. În cazul în care resursele disponibile nu sunt suficiente pentru a acoperi integral creanțele aferente masei bunurilor care face obiectul insolvenței, acestea trebuie să fie satisfăcute în următoarea ordine (articolul 47 din IO):

  • cheltuielile în numerar avansate de administratorul judiciar;
  • celelalte costuri ale procedurii;
  • avansarea unor costuri de către terți, dacă acest lucru a fost necesar pentru a acoperi costurile procedurii;
  • creanțele angajaților, dacă acestea nu sunt garantate în conformitate cu Legea salarizării în materie de insolvență (Insolvenz-Entgeltsicherungsgesetz);
  • drepturile angajaților de încetare a contractului, în cazul în care acestea nu sunt garantate în conformitate cu Legea salarizării în materie de insolvență;
  • alte creanțele de stat.

Valoarea reziduală după acoperirea completă a acestor creanțe trebuie să fie distribuită între creditorii insolvenței, în conformitate cu contribuția lor. Compensarea creditorilor insolvenței nu poate începe decât după reuniunea de verificare generală. Distribuirea veniturilor obținute din lichidarea activelor de către administratorul judiciar ar trebui, în principiu, să aibă loc cu acordul comitetului creditorilor și în conformitate cu aprobarea instanței cu privire la proiectul de distribuire.

Creditorii garantați au prioritate față de creditorii insolvenței și față de creditorii masei în cazul în care creanțele acestora sunt acoperite de bunul care constituie garanția (de exemplu, gaj). Orice surplus care rezultă din veniturile obținute în urma lichidării revine în masa colectivă [articolul 48 alineatele (1) și (2) din IO].

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Plan de redresare

Planul de redresare (Sanierungsplan) este un acord încheiat, în cadrul procedurii de insolvență, între debitor și creditorii insolvenței cu privire la reducerea și reeșalonarea creanțelor; acesta servește la achitarea datoriilor. Acesta necesită acordul majorității creditorilor și confirmarea de către instanța sesizată cu procedura de insolvență. În cazul în care propunerea unui plan de redresare a debitorului este aprobată de majoritatea creditorilor și dacă planul este confirmat de instanță, debitorul este eliberat de datoriile care depășesc cota prevăzută de planul de redresare.

Debitorul poate, în principiu, să încheie un plan de redresare în orice procedură de insolvență, indiferent de forma acesteia, așadar nu numai în cadrul procedurii de reorganizare, ci și în cadrul procedurii de lichidare judiciară (procedura de lichidare judiciară nu este axată, în mod prioritar, pe lichidare și dezmembrare; dimpotrivă, inclusiv în această procedură, trebuie să se verifice, mai întâi, dacă este posibil un plan de redresare).

În cadrul unui plan de redresare, debitorul trebuie să propună creditorilor insolvenței să le plătească cel puțin 20 % din creanțe în termen de doi ani. Persoanele fizice care nu au calitatea de antreprenor pot beneficia de un termen de plată de până la cinci ani. Planul de redresare nu poate afecta creanțele acoperite de un drept de revendicare sau de distragere. Creditorii cu creanțe aferente masei credale trebuie să fie primiți integral, iar creditorii în situație de insolvență trebuie, în principiu, să beneficieze de tratament egal.

Procedura de insolvență este numită procedură de reorganizare dacă un plan de redresare este deja disponibil la momentul inițierii procedurii.

Procedură de achitare a datoriilor

Planul de redresare este disponibil nu numai pentru întreprinderile și persoanele juridice, ci și pentru persoanele fizice care nu au calitatea de antreprenor. În absența unui plan de redresare în cadrul unei proceduri de achitare a datoriilor, bunurile debitorului trebuie să fie lichidate. Alte opțiuni de reducere a datoriei sunt planul de eșalonare a plăților (Zahlungsplan) și, în caz contrar, procedura de reducere prin prelevare (Abschöpfungsverfahren). Planul de eșalonare a plăților reprezintă o formă specială a planului de redresare. Principalele diferențe constau în lipsa unui procent minim de plată.

În cazul în care creditorii nu acceptă planul de eșalonare a plaților, instanța trebuie să se pronunțe cu privire la cererea debitorului în vederea punerii în aplicare a unei proceduri de reducere prin prelevări, cu anularea soldului datoriei. În acest caz, acordul creditorilor nu este necesar. Prelevările se realizează în primul rând din partea de venituri care poate face obiectul unei popriri. Astfel, debitorul trebuie, pentru o perioadă de șapte ani, să își cesioneze propriile creanțe (salariale, de exemplu) unui administrator fiduciar al creditorilor. La expirarea actului de cesiune, instanța trebuie să închidă procedura de reducere prin prelevare care este încă deschisă și, în același timp, să declare că debitorul este scutit de orice datorii restante față de creditorii insolvabili (eliberarea de datorii restante, Restschuldbefreiung).

Încheierea procedurii de insolvență

În cazul în care planul de redresare (sau planul de eșalonare a plăților) este confirmat de instanță, procedura de insolvență este închisă la data la care intră în vigoare decizia de confirmare. Introducerea, cu caracter definitiv și obligatoriu, a unei proceduri de reducere prin prelevare determină, de asemenea, închiderea automată a procedurii de insolvență.

În absența unui plan de redresare sau de eșalonare a plăților, instanța trebuie să încheie procedura de insolvență prin intermediul unei decizii, în cazul în care punerea în aplicare a distribuirii finale este atestată.

Procedura de insolvență trebuie, de asemenea, să fie încheiată în cazul în care toți creditorii masei și ai insolvenței aprobă acest lucru sau în cazul în care se constată în cursul procedurii de insolvență că activele nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile aferente procedurii de insolvență.

Deciziile cu privire la încheierea procedurii de insolvență sunt publicate în baza de date a hotărârilor privind insolvența (Insolvenzdatei).

În cazul în care procedura de insolvență este închisă definitiv și obligatoriu, debitorul recuperează (cu excepția cazului în care este deschisă o procedură de reducere prin prelevare) dreptul deplin de a dispune de patrimoniul său; se pune capăt puterilor administratorului judiciar. În plus, debitorul recuperează dreptul nelimitat de a deschide o procedură judiciară, în ceea ce privește activele și pasivele. În procesele în litispendență, are loc o înlocuire legală a părților, debitorul substituindu-se masei. În unele domenii, înainte de a putea să exploateze din nou o întreprindere, fostul debitor poate fi supus anumitor restricții administrative (de exemplu în temeiul legislației privind activitățile comerciale - Gewerbeordnung) sau profesionale (de exemplu, în temeiul Codului avocaților - Rechtsanwaltsordnung). Există sancțiuni penale în special în cazul în care prejudiciul cauzat creditorilor a fost făcut intenționat.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

În cazul în care procedura de insolvență nu se încheie printr-o anulare a datoriilor (în urma unui plan de redresare, a unui plan de eșalonare a plăților sau a unei anulări a datoriei rămase în urma unei proceduri de reducere prin prelevare), creditorii insolvenței au dreptul de a formula o nouă pretenție pentru a încerca să își recupereze partea din creanță neachitată în procedura de insolvență, după încheierea definitivă a procedurii, printr-o acțiune judiciară sau de executare silită împotriva fostului debitor al insolvenței.

În schimb, în cazul unei proceduri de insolvență în care există o deblocare a creanțelor reziduale, creanța reziduală care depășește cuantumul dividendelor este doar o obligație imperfectă (Naturalobligation), și anume o datorie fără răspundere, care poate fi plătită, dar care nu poate fi executată silit.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Costurile procedurii de insolvență sunt suportate din masa bunurilor.

În cazul în care activul nu este suficient pentru a acoperi costurile, procedura de insolvență trebuie totuși să fie deschisă în cazul în care creditorul care solicită acest lucru plătește în prealabil o sumă destinată să acopere costurile. Creanța unui astfel de creditor are prioritate față de alte creanțe altor ale masei (articolul 46 punctul 1 din OI).

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Acte juridice ale debitorului înainte de deschiderea procedurii de insolvență

Unele acte juridice efectuate înainte de deschiderea procedurii de insolvență și care sunt prejudiciabile pentru creditori pot face obiectul unei acțiuni revocatorii (articolul 27 și următoarele din IO). Atât actele juridice pozitive, cât și omisiunile care afectează bunurile debitorului pot fi atacate. Condiția pentru admisibilitatea acțiunii revocatorii este ca actul juridic contestat să fi produs un prejudiciu creditorilor insolvenței. Un astfel de prejudiciu există dacă actul juridic a determinat, pentru ceilalți creditori, o imposibilitate de compensare, de exemplu prin reducerea activului sau creșterea pasivului. O altă condiție de admisibilitate a acțiunii revocatorii este ca aceasta să amelioreze perspectivele de compensare ale creditorilor. În plus față de aceste condiții generale, trebuie să existe faptele care constituie una dintre următoarele acțiuni revocatorii:

  • Acțiune revocatorie întemeiată pe producerea în mod intenționat a unui prejudiciu (articolul 28 punctele 1-3 din IO)

În cazul în care debitorul a acționat cu intenția de a produce un prejudiciu, iar partea terță a avut cunoștință de acest lucru, posibilitatea de revocare a actului acoperă o perioadă de zece ani înainte de deschiderea procedurii de insolvență (articolul 28 punctul 1 din IO). În cazul în care partea terță, din neglijență, nu a avut cunoștință de intenția de a produce un prejudiciu, perioada este limitată la doi ani înainte de deschiderea procedurii de insolvență.

  • Acțiune revocatorie întemeiată pe încheierea unor acte de înstrăinare a activelor (articolul 28 punctul 4 din IO)

Contractele de vânzare, de schimb și de furnizare încheiate în cursul ultimului an înainte de deschiderea procedurii de insolvență sunt atacabile dacă acestea conduc la o înstrăinare a activelor în detrimentul creditorilor și dacă cealaltă parte la contract a recunoscut sau ar trebui să recunoască această situație.

  • Acțiune revocatorie întemeiată pe existența unor dispoziții cu titlu gratuit (articolul 29 din IO)

Sunt atacabile, de asemenea, dispozițiile cu titlu gratuit pe care debitorul le-a efectuat în cursul ultimilor doi ani înainte de deschiderea procedurii de insolvență.

  • Acțiune revocatorie întemeiată pe acordarea unui tratament preferențial (articolul 30 din IO)

Această încadrare permite atacarea anumitor acte juridice prin care un creditor a fost favorizat în raport cu ceilalți. Condiția acțiunii revocatorii este îndeplinirea actului în cursul ultimului an înainte de deschiderea procedurii de insolvență. De asemenea, este necesar ca insolvența sau îndatorarea excesivă să fi apărut, sau ca o cerere de inițiere a unei proceduri de insolvență să fi fost înaintată sau ca actul să fi avut loc în ultimele 60 de zile înainte de deschiderea procedurii. În cazul în care creditorul nu avea dreptul să solicite satisfacerea sau garantarea creanței sale în cadrul raportului juridic pe care îl avea cu debitorul sau nu avea acest drept în această formă ori la momentul respectiv (inkgruente Deckung) nu există alte condiții subiective referitoare la intenție sau la cunoaștere. În cazul în care creditorul avea însă dreptul să solicite satisfacerea sau garantarea creanței sale în forma respectivă sau la momentul respectiv (kongruie Dekung), actul poate fi revocat în conformitate cu articolul 30 din IO. În acest caz, pentru invocarea dreptului de revocare trebuie ca debitorul să fi acordat cu intenție tratamentul preferențial și ca cealaltă parte să fi avut cunoștință sau să fi trebuit să aibă cunoștință de intenția debitorului.

  • Acțiune revocatorie întemeiată pe faptul că incapacitatea de plată era cunoscută (articolul 31 din IO)

Această încadrare vizează anumite acte juridice care au fost efectuate în cursul ultimelor șase luni înainte de inițierea procedurii de insolvență și după apariția incapacității de plată (îndatorării excesive), atât timp cât cealaltă parte a avut sau, cel puțin, ar fi trebuit să aibă cunoștință de incapacitatea de plată, de îndatorarea excesivă sau de cererea de deschidere. O altă condiție este ca respectivul creditor să solicite garanția sau compensarea prin actul juridic sau ca operațiunea să fie prejudiciabilă în mod direct.

Numai administratorul judiciar are dreptul la o acțiune revocatorie. Acesta trebuie, mai întâi, să solicite avizul comitetului creditorilor [articolul 114 alineatul (1) din IO]. Acțiunea revocatorie se inițiază prin depunerea unui recurs în instanță (Klage), a unei obiecții (Einrede, articolul 43 alineatul (1) din IO), a unei opoziții (Widerspruch) în cursul procedurii executive de valorificare sau a unei declarații pe durata procedurii de insolvabilitate a debitorului vizat de acțiunea revocatorie. Acțiunea revocatorie trebuie depusă în termen de un an de la deschiderea procedurii de insolvență; în caz contrar, dreptul de a o introduce se prescrie. Acest termen poate fi prelungit dacă administratorul judiciar și persoana împotriva căreia se dorește introducerea acțiunii revocatorii ajung la un acord în acest sens, dar numai o singură dată și doar pentru o perioadă de trei luni sau mai puțin [articolul 43 alineatul (2) din IO].

Acte juridice ale debitorului după deschiderea procedurii de insolvență

În cazul în care debitorul nu are competențe în ceea ce privește administrarea directă, actele juridice ale debitorului întocmite după deschiderea procedurii de insolvență și care privesc masa bunurilor care fac obiectul insolvenței nu produc, în principiu, niciun efect față de creditorii insolvenței [articolul 3 alineatul (1) din IO]. Este vorba despre o „invaliditate relativă”. Debitorul poate, desigur, să contracteze obligații după deschiderea procedurii de insolvență, dar creanțele care rezultă din acestea nu pot fi invocate în detrimentul creditorilor insolvenței, atât timp cât procedura nu este încheiată. Administratorul judiciar poate, cu toate acestea, să valideze o astfel de operațiune prin aprobare retroactivă.

Ultima actualizare: 11/03/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini polonă a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.

Insolvenţă/faliment - Polonia

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

În Polonia, procedura de faliment, în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de faliment (reformare), este reglementată de două acte legislative:

  • Actul din 28 februarie 2003 - Legea privind falimentul [Prawo upadłościowe, Jurnalul Legislativ (Dziennik Ustaw) 2016, nr. 2171] – denumit în continuare „Actul privind falimentul”.
  • Actul din 15 mai 2015 - Legea privind restructurarea (Prawo restrukturyzacyjne, Jurnalul Legislativ 2016 nr. 1574) – denumit în continuare „Actul privind restructurarea”.

Dispozițiile din Actul privind falimentul reglementează procedurile de lichidare referitoare la insolvență, mai exact la „faliment” (upadłość). Actul privind restructurarea reglementează procedurile de restructurare asociate riscului de insolvență, și anume „procedura de omologare a concordatului preventiv” (postępowanie o zatwierdzenie układu, articolele 210­226), „procedura accelerată de concordat preventiv” (przyspieszone postępowanie układowe, articolele 227-264), „procedura concordatului preventiv” (postępowanie układowe, articolele 267-282) și „procedura de remediere” (postępowanie sanacyjne, articolele 283-323).

Obiectivul unei proceduri de faliment este de a satisface creanțele creditorilor în cea mai mare măsură posibilă și, în cazul în care este posibil în mod rezonabil, de a asigura funcționarea în continuare a întreprinderii debitorului. Aceasta se deschide exclusiv la cerere și este constituită din două etape: procedura de declarare a falimentului și procedura ulterioară declarării falimentului.

Procedura de omologare a concordatului preventiv permite debitorului să încheie un concordat preventiv prin colectarea voturilor creditorilor pe cont propriu, fără implicarea instanței. O astfel de procedură poate fi deschisă în cazul în care creanțele contestate, care acordă creditorilor drept de vot în ceea ce privește un cont de concordat, reprezintă maxim 15% din toate creanțele care acordă creditorilor dreptul de a vota cu privire la un concordat preventiv.

Procedura accelerată de concordat permite debitorului să încheie un concordat preventiv după ce a fost întocmită și aprobată o listă a creanțelor în cadrul unei proceduri simplificate. O astfel de procedură poate fi desfășurată în cazul în care creanțele contestate, care acordă creditorilor drept de vot în ceea ce privește un cont de concordat, reprezintă maxim 15% din toate creanțele care acordă creditorilor dreptul de a vota cu privire la un concordat preventiv.

Procedura de concordat preventiv permite debitorului să încheie un concordat preventiv după ce a fost întocmită și aprobată o listă a creanțelor. O astfel de procedură poate fi desfășurată în cazul în care creanțele contestate, care acordă creditorilor drept de vot în ceea ce privește un cont de concordat, reprezintă maxim 15% din toate creanțele care acordă creditorilor dreptul de a vota cu privire la un concordat preventiv.

Procedura de remediere permite debitorului să ia măsuri de remediere (prevăzute pentru reorganizarea întreprinderii debitorului) și să încheie un concordat după întocmirea și aprobarea unei liste a creanțelor. Măsurile de remediere includ măsuri legale și concrete menite să îmbunătățească situația economică a debitorului și să restabilească capacitatea acestuia de a-și îndeplini obligațiile, protejându-l în același timp împotriva executării silite.

Procedura de faliment poate fi deschisă față de un antreprenor. În temeiul articolului 431din Codul civil polonez (kodeks cywilny) un antreprenor este o persoană fizică, o persoană juridică sau o entitate organizațională fără personalitate juridică, căreia i s-a atribuit capacitatea juridică prin statut și care își desfășoară activitatea comercială sau profesională în nume propriu.

O cerere de deschidere a procedurii de faliment poate fi depusă de către debitor și de către fiecare dintre creditorii săi personali.

Procedura falimentului poate fi deschisă, de asemenea, față de:

  1. societăți cu răspundere limitată și societăți pe acțiuni care nu desfășoară activități comerciale;
  2. parteneri din cadrul parteneriatelor de afaceri, care poartă o răspundere nelimitată, în legătură cu totalitatea activelor lor, pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în cadrul parteneriatului;
  3. parteneri din cadrul unui parteneriat profesional.

Procedura falimentului poate fi deschisă, de asemenea, față de persoane fizice care nu desfășoară activități comerciale (articolul 4911și următoarele din Actul privind falimentul). O astfel de procedură este desfășurată numai la cererea debitorului, cu excepția cazului în care debitorul este un fost antreprenor, caz în care o cerere de deschidere a procedurii de faliment poate fi depusă și de către un creditor în maxim de un an de la radierea antreprenorului din registrul specific.

Procedura de restructurare poate fi deschisă față de:

  1. antreprenori în sensul articolului 431 din Codul civil;
  2. societăți cu răspundere limitată (spółka z ograniczoną odpowiedzialnością) și societăți pe acțiuni (spółka akcyjna) care nu desfășoară activități comerciale;
  3. parteneri din cadrul parteneriatelor de afaceri (osobowa spółka handlowa), care poartă o răspundere nelimitată, în legătură cu totalitatea activelor lor, pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în cadrul parteneriatului;
  4. parteneri în cadrul unui parteneriat (spółka partnerska).

Procedura de restructurare nu este deschisă față de persoane fizice care nu desfășoară activități comerciale. O procedură de restructurare este desfășurată doar la cererea debitorului, cu excepția procedurii de remediere, care poate fi deschisă, de asemenea, la cererea unui creditor în cazul în care debitorul este insolvabil.

Procedura de omologare a concordatului preventiv permite debitorului să încheie un concordat preventiv prin colectarea voturilor creditorilor pe cont propriu, fără implicarea instanței. O astfel de procedură poate fi desfășurată în cazul în care creanțele contestate, care acordă creditorilor drept de vot în ceea ce privește un cont de concordat, reprezintă maxim 15% din toate creanțele.

Procedura accelerată de concordat permite debitorului să încheie un concordat preventiv după ce a fost întocmită și aprobată o listă a creanțelor în cadrul unei proceduri simplificate. O astfel de procedură poate fi desfășurată în cazul în care creanțele contestate, care acordă creditorilor drept de vot în ceea ce privește un cont de concordat, reprezintă maxim 15% din toate creanțele care acordă creditorilor dreptul de a vota cu privire la un concordat preventiv.

Procedura de concordat preventiv permite debitorului să încheie un concordat preventiv după ce a fost întocmită și aprobată o listă a creanțelor. O astfel de procedură poate fi desfășurată în cazul în care creanțele contestate, care acordă creditorilor drept de vot în ceea ce privește un cont de concordat, reprezintă maxim 15% din toate creanțele care acordă creditorilor dreptul de a vota cu privire la un concordat preventiv.

Procedura de remediere permite debitorului să ia măsuri de remediere (prevăzute pentru reorganizarea întreprinderii debitorului) și să încheie un concordat după întocmirea și aprobarea unei liste a creanțelor. Măsurile de remediere includ măsuri legale și concrete menite să îmbunătățească situația economică a debitorului și să restabilească capacitatea acestuia de a-și îndeplini obligațiile, protejându-l în același timp împotriva executării silite.

Procedura de faliment poate fi deschisă față de un antreprenor. În temeiul articolului 431 din Codul civil, un antreprenor este o persoană fizică, o persoană juridică sau o entitate organizațională fără personalitate juridică, căreia i s-a atribuit capacitatea juridică prin statut și care își desfășoară activitatea comercială sau profesională în nume propriu.

În plus, procedura de faliment poate fi deschisă, de asemenea, față de:

  1. societăți cu răspundere limitată și societăți pe acțiuni care nu desfășoară activități comerciale;
  2. parteneri din cadrul parteneriatelor de afaceri, care poartă o răspundere nelimitată, în legătură cu totalitatea activelor lor, pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în cadrul parteneriatului;
  3. parteneri din cadrul unui parteneriat.

Procedura de declarare a falimentului poate fi deschisă, de asemenea, față de persoanele fizice care nu desfășoară activități comerciale (articolul 4911 și următoarele din Actul privind falimentul).

Procedura de restructurare poate fi deschisă față de:

  1. antreprenori în sensul Actului din 23 aprilie 1964 - Codul civil (kodeks cywilny, Jurnalul Legislativ 2016, numărul 380 și 585), denumit în continuare „Codul civil”;
  2. societăți cu răspundere limitată (spółka z ograniczoną odpowiedzialnością) și societăți pe acțiuni (spółka akcyjna) care nu desfășoară activități comerciale;
  3. parteneri din cadrul parteneriatelor de afaceri (osobowa spółka handlowa), care poartă o răspundere nelimitată, în legătură cu totalitatea activelor lor, pentru îndeplinirea obligațiilor care le revin în cadrul parteneriatului;
  4. parteneri în cadrul unui parteneriat (spółka partnerska).

Procedura de restructurare nu este deschisă față de persoane fizice care nu desfășoară activități comerciale. O procedură de restructurare este desfășurată doar la cererea debitorului, cu excepția procedurii de remediere, care poate fi deschisă, de asemenea, la cererea unui creditor în cazul în care debitorul este insolvabil.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de faliment este deschisă față de un debitor care a intrat în insolvență (articolul 10 din Actul privind falimentul).

Un debitor se află în insolvență atunci când acesta nu își poate îndeplini obligațiile financiare atunci când acestea devin scadente. Un debitor este considerat a fi în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile financiare atunci când a depășit scadența cu mai mult de trei luni. Un debitor care este o persoană juridică sau o entitate organizațională fără personalitate juridică, căruia i s-a atribuit capacitatea juridică în temeiul unui act legislativ separat, este insolvabil, de asemenea, atunci când obligațiile sale financiare depășesc valoarea activelor sale, iar această situație continuă timp de mai mult de 24 de luni. O instanță poate respinge o cerere de intrare în faliment atunci când nu există riscul pe termen scurt ca debitorul să se afle în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile financiare în momentul în care acestea devin exigibile.

Procedura de restructurare poate fi deschisă față de un debitor insolvabil sau un debitor care prezintă un risc de insolvență. Un debitor insolvabil este un debitor care se află în stare de insolvență în sensul articolelor 10 și 11 din Actul privind falimentul. Un debitor care prezintă un risc de insolvență este un debitor a cărui situație economică sugerează că acesta ar putea deveni insolvabil în viitorul apropiat.

Instanța refuză să deschidă o procedură de restructurare dacă aceasta ar fi în detrimentul creditorilor.

În plus, Actul privind restructurarea stabilește, de asemenea, condiții specifice pentru deschiderea fiecărui tip de procedură de restructurare.

Procedura omologării concordatului preventiv și procedura accelerată de concordat preventiv pot fi desfășurate în cazul în care creanțele contestate, care acordă creditorilor drept de vot în ceea ce privește un cont de concordat, reprezintă maxim 15% din toate creanțele care acordă creditorilor dreptul de a vota cu privire la concordatul preventiv.

Procedura de concordat preventiv și procedura de remediere pot fi desfășurate în cazul în care creanțele contestate, care acordă creditorilor drept de vot în ceea ce privește un cont de concordat, reprezintă peste 15% din toate creanțele care acordă creditorilor dreptul de a vota cu privire la concordatul preventiv. În plus, instanța refuză să deschidă o astfel de procedură în cazul în care nu există elemente de probă prima facie pentru faptul că debitorul va putea să acopere în mod permanent costurile procedurii și datoriile care decurg ca urmare a deschiderii acesteia.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

În procedura de faliment, masa bunurilor care face obiectul falimentului include activele care aparțin părții aflate în faliment la data declarării falimentului, precum și activele achiziționate de către partea respectivă în cursul procedurii de faliment (articolul 62 din Actul privind falimentul). Excepțiile de la această regulă sunt menționate la articolele 63-67a din Actul privind falimentul.

Masa bunurilor care face obiectul falimentului nu include active excluse de la executarea silită în temeiul Actului din 17 noiembrie 1964 - Codul de procedură civilă (Jurnalul Legislativ 2016, numerele 1822, 1823, 1860 și 1948), remunerația pentru activitatea părții aflate în faliment în partea care nu este vizată de sechestru, suma obținută ca urmare a executării unui gaj sau a unei ipoteci în cazul în care partea falită a fost un administrator de gaj sau de ipotecă, în partea care, în temeiul acordului de administrare, aparține altor creditori.

În plus, o rezoluție a adunării creditorilor poate exclude alte active ale părții aflate în faliment din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Masa bunurilor care face obiectul falimentului exclude, de asemenea, active menite să ajute angajații părții aflate în faliment și familiile lor, sub formă de numerar deținut într-un cont separat al unui fond de prestații sociale al societății, constituit în temeiul dispozițiilor privind fondul de prestații sociale al societății, împreună cu sumele de plătit în contul respectiv după declararea falimentului, inclusiv rambursarea creditelor ipotecare, plata unor dobânzi bancare acumulate pentru lichidități deținute de fond și a taxelor colectate de la persoanele care beneficiază de servicii și prestații sociale finanțate prin acest fond și organizate de către partea aflată în faliment.

În procedura de restructurare, masa concordatului preventiv cuprinde active utilizate pentru funcționarea întreprinderii și active deținute de către debitor (articolele 240, 273 și 294 din Actul privind restructurarea).

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

În procedura de faliment (procedură care urmărește lichidarea activelor debitorului) debitorul este decăzut din dreptul de a-și gestiona activele. Gestionarea activelor (masa bunurilor care face obiectul falimentului) este preluată de către beneficiar (syndyk). Beneficiarul preia, de asemenea, alte responsabilități legate de funcționarea întreprinderii debitorului – administrarea societății, îndeplinirea obligațiilor de raportare etc.

Debitorul rămâne un participant la procedura de faliment și poate să conteste unele decizii emise de instanță în cursul desfășurării procedurii respective, mai exact, decizii privind excluderea activelor din masa bunurilor care face obiectul falimentului și remunerația beneficiarului.

În procedura de restructurare, competențele debitorului și ale practicianului în insolvență diferă în funcție de tipul de procedură.

În procedura de omologare a concordatului preventiv, debitorul poate desfășura toate acțiunile, în afară de perioada cuprinsă între ziua în care este emisă decizia de omologare a concordatului preventiv și data la care decizia devine definitivă. În perioada respectivă, normele aplicabile sunt aceleași ca și în procedura accelerată de concordat, mai exact, debitorul poate desfășura acțiuni administrative curente. Alte acțiuni decât cele administrative curente necesită consimțământul supraveghetorului concordatului preventiv.

În procedura accelerată de concordat preventiv și în procedura de concordat preventiv, debitorul poate desfășura acțiuni administrative curente; dar alte acțiuni decât cele administrative curente necesită consimțământul supraveghetorului judiciar, cu excepția cazului în care acestea necesită acordul comitetului creditorilor.

În procedura de remediere, debitorul este decăzut din dreptul de administrare, iar acțiunile sunt desfășurate de către practicianul în insolvență, cu excepția cazului în care acestea necesită acordul comitetului creditorilor.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

În procedura de faliment, creanțele părții aflate în faliment pot fi compensate cu cele ale creditorului în cazul în care ambele creanțe au existat în ziua declarării falimentului, chiar dacă una dintre acestea nu a fost încă scadentă (articolul 93 din Actul privind falimentul).

O compensare nu este acceptabilă în cazul în care creditorul părții care se află în faliment a dobândit creanța prin cesiune sau omologare după declararea falimentului, ori în perioada de 12 luni care a precedat declararea falimentului, știind că au existat motive pentru declararea falimentului, cu excepția cazului în care dobândirea respectivă a fost corelată cu rambursarea unei datorii pentru care o avea partea care a dobândit-o (indiferent dacă a fost o datorie personală sau o datorie garantată cu un anumit bun imobil) (Articolul 94 din Actul privind falimentul).

O compensare nu este acceptabilă în cazul în care creditorul a devenit debitorul părții aflate în faliment după ziua în care a fost declarat falimentul (articolul 95 din Actul privind falimentul).

Creditorul care dorește să se prevaleze de dreptul de compensare prezintă o declarație în acest scop până cel târziu în ziua în care a fost depusă creanța (articolul 96 din Actul privind falimentul).

În procedura de restructurare, normele generale pentru compensarea creanțelor reciproce sunt supuse următoarelor limitări:

  • un creditor a devenit debitorul debitorului după data la care a fost deschisă procedura de restructurare;
  • după deschiderea procedurii de restructurare, debitorul debitorului care face obiectul procedurii de restructurare a devenit creditorul acestuia prin dobândirea, cedarea sau omologarea unei creanțe care a apărut înainte de data la care a fost deschisă procedura de restructurare.

Creanțele reciproce pot fi compensate în cazul în care creanța a fost dobândită ca urmare a rambursării unei datorii pe care o avea partea achizitoare (datorie personală sau o datorie garantată prin bunuri imobile specifice) și în care partea achizitoare și-a asumat datoria înainte de data la care a fost depusă cererea pentru procedura accelerată de concordat preventiv.

Un creditor care dorește să beneficieze de o compensare în procedura de restructurare transmite o declarație în acest scop debitorului sau, în cazul în care debitorul este privat de dreptul de administrare, practicianului în insolvență în termen de cel mult 30 de zile de la deschiderea procedurii de restructurare sau, în cazul în care motivele compensării au apărut mai târziu, în termen de cel mult 30 de zile de la apariția motivelor compensării. O declarație este, de asemenea, valabilă dacă este depusă la o autoritate de supraveghere judiciară (articolele 253, 273 și 297 din Actul privind restructurarea).

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Dispoziții specifice privind efectele declarării falimentului asupra obligațiilor părții aflate în faliment sunt cuprinse în articolele 83-118 din Actul privind falimentul, asupra moștenirilor dobândite de partea aflată în faliment, în articolele 119-123 și asupra regimului de proprietate matrimonială a părții aflate în faliment, în articolele 124-126.

Articolele 81-82 din Actul privind falimentul interzice grevarea activelor incluse în masa bunurilor care face obiectul falimentului cu o garanție reală mobiliară, un gaj sau o ipotecă înregistrată.

Prevederile unui contract la care persoana aflată în faliment este parte, care împiedică sau îngreunează realizarea obiectivului procedurii de faliment, sunt nule în legătură cu masa bunurilor care face obiectul falimentului. Un contract care cedează dreptul de proprietate asupra unui bun, o creanță sau un alt drept, care a fost încheiat pentru a garanta o creanță, este valabil în legătură cu masa bunurilor care face obiectul falimentului dacă a fost încheiat în scris la o dată certificată, cu excepția cazului în care acesta este un contract prin care se instituie o garanție financiară (articolul 84 din Actul privind falimentul).

Articolele 85 și 85a prevăd norme detaliate privind contractele-cadru referitoare la operațiuni financiare anticipate/viitoare sau la vânzarea de titluri de valoare în cadrul contractelor de report.

Obligațiile financiare ale părții aflate în faliment, care nu sunt încă scadente, devin scadente la data declarării falimentului. În ziua în care este declarat falimentul, obligațiile nefinanciare devin obligații financiare și devin exigibile în ziua respectivă, chiar dacă termenul-limită pentru îndeplinirea acestora nu a expirat încă (articolul 91 din Actul privind falimentul).

O creanță care decurge dintr-un contract încheiat în momentul acceptării unei oferte depuse de partea aflată în faliment poate fi invocată de creditor în procedura falimentului doar dacă declarația care acceptă oferta a fost transmisă părții aflate în faliment înainte de declararea falimentului.

Dacă, în ziua declarării falimentului, obligațiile prevăzute într-un contract de executare reciprocă nu au fost îndeplinite în totalitate sau în parte, beneficiarul poate, cu acordul judecătorului-sindic (sędzia komisarz), să îndeplinească obligațiile părții aflate în faliment și să solicite celeilalte părți să îndeplinească obligația reciprocă sau să se retragă din contract cu efect de la data declarării falimentului. Dacă, în ziua declarării falimentului, partea aflată în faliment este parte la un alt contract decât un contract de executare reciprocă, beneficiarul se poate retrage din contract, cu excepția cazului în care se prevede altfel în statut.

La solicitarea depusă de cealaltă parte la o dată certificată, beneficiarul declară în termen de trei luni dacă se retrage din contract sau solicită executarea acestuia. Nedepunerea de către beneficiar a unei astfel de declarații în termenul respectiv se consideră retragere din contract.

Cealaltă parte, care este obligată să-și îndeplinească obligația mai repede, poate suspenda îndeplinirea obligației care îi revine până când a fost îndeplinită sau garantată obligația reciprocă. Cealaltă parte nu are dreptul să facă acest lucru dacă, la momentul încheierii acordului, aceasta a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască motivele declarării falimentului (articolul 98 din Actul privind falimentul).

În cazul în care beneficiarul se retrage din contract, cealaltă parte are dreptul la restituirea obligației îndeplinite, chiar dacă aceasta face parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului. În procedura de faliment, o parte poate solicita măsuri reparatorii pentru obligația îndeplinită și pierderile suferite prin transmiterea acestor creanțe judecătorului-sindic (articolul 99 din Actul privind falimentul).

Un vânzător poate solicita restituirea unui bun mobil, inclusiv a titlurilor de valoare, trimise părții aflate în faliment fără a primi prețul, dacă activul în cauză nu a fost dobândit înainte de declararea falimentului de către partea aflată în faliment sau de către o persoană autorizată de către partea aflată în faliment să cedeze activul respectiv. De asemenea, destinatarul care a trimis activul părții aflate în faliment are dreptul la restituirea acestuia. Vânzătorul sau destinatarul căruia i-a fost restituit activul rambursează costurile care au fost sau urmează să fie realizate, precum și plățile în avans. Însă destinatarul poate restitui un activ dacă plătește sau garantează prețul de plătit de către partea aflată în faliment și costurile. Beneficiarul are dreptul să procedeze astfel în termen de o lună de la solicitarea restituirii (articolul 100 din Actul privind falimentul).

Acordurile pe bază de comision sau pentru bunuri în regim de consignație încheiate de partea aflată în faliment, în care partea aflată în faliment a fost comitentul sau expeditorul, precum și acordurile de gestionare a titlurilor de valoare încheiate de partea aflată în faliment, expiră la declararea falimentului. Cealaltă parte poate să se retragă din acordurile pe bază de comision sau pentru bunuri în regim de consignație încheiate de partea aflată în faliment, în care partea aflată în faliment a fost comitentul sau expeditorul în ziua declarării falimentului (articolul 102 din Actul privind falimentul).

Un contract de agenție expiră în ziua în care una dintre părți declară faliment. În eventualitatea falimentului comitentului, agentul poate, în cadrul procedurii de faliment, să solicite repararea pentru pierderea pe care a suportat-o din cauza expirării contractului (articolul 103 din Actul privind falimentul).

În cazul în care creditorul sau debitorul declară faliment, acordul de împrumut pentru folosință, în cazul în care obiectul acestuia a fost deja dat cu împrumut, este reziliat la cererea uneia dintre părți. În cazul în care obiectul nu a fost încă dat cu împrumut, acordul expiră (articolul 104 din Actul privind falimentul).

În cazul în care una dintre părțile la un acord de împrumut declară faliment, contractul de împrumut expiră dacă obiectul împrumutului nu a fost încă împrumutat (articolul 105 din Actul privind falimentul).

Un contract de închiriere de bunuri imobile sau un contract de închiriere obligă părțile dacă obiectul acordului a fost pus la dispoziția chiriașului sau locatorului/utilizatorului (articolele 106-108 din Actul privind falimentul). În temeiul unei decizii emise de către judecătorul-sindic, beneficiarul reziliază un contract de închiriere de bunuri imobile sau un contract de închiriere încheiat de partea aflată în faliment cu un preaviz de trei luni, chiar dacă rezilierea contractului respectiv de către partea aflată în faliment nu ar fi fost permisă (articolele 109-110 din Actul privind falimentul).

Un contract de credit expiră la declararea falimentului în cazul în care creditorul nu a pus fonduri la dispoziția părții aflate în faliment înainte de această dată (articolul 111 din Actul privind falimentul).

Declarația de faliment nu afectează acordul de cont bancar al părții aflate în faliment, acordul de cont de titluri de valoare sau acordul de cont colectiv (articolul 112 din Actul privind falimentul).

În procedura de restructurare, de la data deschiderii până la data închiderii acesteia, sau până la data la care devine definitivă decizia de suspendare a procedurii, debitorului sau practicianului în insolvență sau debitorul nu i se permite să îndeplinească obligațiile ce decurg din creanțe care sunt, prin lege, cuprinse într-un concordat preventiv.

Prevederile contractuale care stipulează modificarea sau încetarea unui raport juridic la care debitorul este parte, în cazul în care se depune o cerere de deschidere a procedurii de restructurare sau în care se deschide o astfel de procedură, sunt nule.

Prevederile unui contract la care debitorul este parte, care împiedică sau îngreunează realizarea obiectivului procedurii de restructurare, sunt nule în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul concordatului preventiv.

Articolul 250 din Actul privind restructurarea prevede norme detaliate privind contractele­cadru referitoare la operațiuni financiare anticipate/viitoare sau vânzarea de titluri de valoare în cadrul contractelor de report.

Începând cu data deschiderii procedurii de restructurare până la data închiderii acesteia sau la data la care decizia de întrerupere a procedurii devine definitivă, locatorului nu îi este permis să rezilieze, fără acordul comitetului creditorilor, contractul de închiriere pentru spațiile sau bunurile imobile în care își desfășoară activitatea întreprinderea debitorului.

Normele descrise mai sus pentru un contract de închiriere se aplică mutatis mutandis contractelor de credit în legătură cu fonduri puse la dispoziția debitorului înainte de data deschiderii procedurii, pentru contracte de închiriere, contracte de asigurare a proprietății, acorduri de cont bancar, acorduri de garantare, acorduri privind licențe acordate debitorului și garanții sau acreditive emise înainte de data deschiderii procedurii de restructurare (articolele 256, 273 și 297 din Actul privind restructurarea).

În plus, în procedura de remediere, practicianul în insolvență se poate retrage dintr-un contract de executare reciprocă a obligațiilor care nu a fost executat în întregime sau parțial înainte de data deschiderii procedurii de remediere, cu acordul judecătorului sindic, în cazul în care executarea de către cealaltă parte a acestui contract este indivizibilă. În cazul în care executarea contractului de către cealaltă parte este divizibilă, dispoziția respectivă se aplică mutatis mutandis, în măsura în care contractul urma să fie executat de către cealaltă parte după deschiderea procedurii de remediere. În cazul în care practicianul în insolvență se retrage din contract, cealaltă parte poate solicita restituirea acțiunii îndeplinite după deschiderea procedurii de remediere și înainte ca partea respectivă să primească avizul de retragere, în cazul în care acțiunea respectivă îndeplinită face parte din activele debitorului. În cazul în care acest lucru nu este posibil, cealaltă parte poate să solicite măsuri reparatorii doar pentru acțiunea îndeplinită și pentru pierderile suferite. Aceste creanțe nu fac obiectul concordatului preventiv (articolul 298 din Actul privind restructurarea).

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

După depunerea unei cereri de faliment, instanța poate, la solicitarea debitorului, a supraveghetorului temporar sau a creditorului care a depus cererea de faliment, să suspende procedura de executare silită și să anuleze poprirea contului bancar, dacă acest lucru este necesar pentru realizarea obiectivelor procedurii de faliment (articolul 39 din Actul privind falimentul).

După declararea falimentului, procedura de executare silită a activelor incluse în masa bunurilor care face obiectul falimentului, care a fost deschisă înainte de declararea falimentului, este suspendată de drept la data declarării falimentului. Procedura este încheiată de drept atunci când decizia privind declararea falimentului devine definitivă (articolul 146 din Actul privind falimentul).

După declararea falimentului, poate fi deschisă și desfășurată o procedură judiciară, o procedură administrativă și o procedură judiciară administrativă în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul falimentului numai de către sau față de beneficiar. Un creditor nu poate să deschisă procedura cu privire la o creanță care face obiectul unei cereri depuse (articolul 144 din Actul privind falimentul).

În procedura de restructurare, procedura de executare silită cu privire la o creanță care face obiectul unui concordat preventiv prin lege, inițiată înainte de deschiderea procedurii de restructurare, este suspendată de drept la data deschiderii procedurii respective. (Articolele 259 și 278 din Actul privind restructurarea). În procedura de remediere, suspendarea se aplică tuturor procedurilor de executare silită cu privire la bunurile debitorului incluse în masa bunurilor care face obiectul remedierii (articolul 312 din Actul privind restructurarea).

În ziua în care decizia de omologare a concordatului preventiv devine definitivă, procedura de securitate și de executare silită desfășurată împotriva debitorului pentru executarea creanțelor care fac obiectul concordatului preventiv încetează de drept. Procedura de securitate și de executare silită desfășurată împotriva debitorului pentru executarea creanțelor care nu fac obiectul concordatului preventiv poate fi reluată la cererea creditorului (articolul 170 din Actul privind restructurarea).

Deschiderea procedurii de concordat preventiv, a procedurii accelerate de concordat preventiv sau a procedurii de remediere nu îl împiedică pe creditor să deschidă procedura judiciară, administrativă și administrativ-judiciară sau acțiuni la tribunalul de arbitraj pentru invocarea creanțelor care fac obiectul includerii în lista creanțelor (articolele 257, 276 și 310 din Actul privind restructurarea).

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

După declararea falimentului, instanța suspendă procedura ex officio dacă aceasta vizează masa bunurilor care face obiectul falimentului, mai exact, în cazul în care rezultatul acesteia poate afecta masa bunurilor care face obiectul falimentului (vizează un obiect inclus în masa bunurilor care face obiectul falimentului) și a fost declarat falimentul și dacă a fost numit un administrator obligatoriu în procedură pentru declararea falimentului [articolul 174 alineatul(1) punctele (4) și (5) din Codul de procedură civilă (kodeks postępowania cywilnego)]. Instanța solicită beneficiarului sau administratorului obligatoriu să ia parte la procedură [articolul 174 alineatul (3) din Codul de procedură civilă]. În cazul în care partea aflată în faliment (debitorul) este reclamantul, instanța reia ex officio procedura suspendată de îndată ce a fost desemnat beneficiarul (administratorul obligatoriu) [articolul 180 alineatul (1) punctul (5) din Codul de procedură civilă].

Poate fi introdusă o acțiune împotriva beneficiarului numai dacă există, în procedura de faliment, o creanță care nu este inclusă în lista de creanțe după epuizarea posibilităților prevăzute în cod. (Articolul 145 din Actul privind falimentul).

În procedura de restructurare procedura judiciară în curs (pendinte la momentul deschiderii procedurii) este suspendată în cazul în care procedura se referă la masa bunurilor care face obiectul concordatului preventiv (sau la masa bunurilor care face obiectul remedierii) și a fost numit un practician în insolvență în procedura de restructurare sau în cazul în care un administrator temporar a fost desemnat în cadrul procedurii pentru a deschide procedura de remediere și procedura vizează active acoperite de garanții [articolul 174 alineatul (1) punctele (4) și (5) din Codul de procedură civilă]. Instanța solicită administratorului temporar sau practicianului în insolvență să ia parte la procedură [articolul 174 alineatul (3) din Codul de procedură civilă].

Admiterea unei creanțe, renunțarea la o creanță, concordatul preventiv sau admiterea unor date relevante pentru dosar de către debitor, în astfel de cazuri, fără acordul supraveghetorului judiciar nu are niciun efect juridic (articolul 258 din Actul privind restructurarea).

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Participarea creditorilor la procedura de faliment este reglementată de articolele 189-213 din Actul privind falimentul). Creditorii ale căror creanțe au fost admise au dreptul să ia parte la reuniunile creditorilor și să voteze.

Judecătorul-sindic, acționând din oficiu sau la cerere, constituie comitetul creditorilor și numește și respinge toți membrii acestuia. Comitetul asistă beneficiarul, îi controlează acțiunile, examinează situația fondurilor care formează masa bunurilor care face obiectul falimentului, acordă permisiunea pentru acțiuni care pot fi desfășurate doar cu permisiunea comitetului creditorilor și își exprimă opinia cu privire la alte aspecte, dacă acest lucru este solicitat de către judecătorul-sindic sau beneficiar. Comitetul creditorilor poate solicita părții aflate în faliment sau beneficiarului să ofere clarificări și poate examina evidențe și documente privind falimentul, în măsura în care prin aceasta nu este încălcată confidențialitatea comercială.

Aprobarea comitetului creditorilor este necesară dacă se urmărește valabilitatea următoarelor acțiuni ale beneficiarului:

  1. administrarea în continuare a întreprinderii de către beneficiar dacă aceasta durează mai mult de trei luni după declararea falimentului;
  2. renunțarea la vânzarea întregii întreprinderi;
  3. vânzarea directă a activelor incluse în masa bunurilor care face obiectul falimentului;
  4. contractarea de împrumuturi sau credite și grevarea activelor părții aflate în faliment cu un număr limitat de drepturi de proprietate;
  5. admiterea, renunțarea la intrarea într-un concordat preventiv cu privire la creanțe contestate și lansarea unei acțiuni în fața unei instanțe de arbitraj.

O excepție poate fi invocată atunci când una dintre acțiunile menționate mai sus trebuie să fie executată imediat și se referă la o valoare de maximum 10 000 PLN – atunci beneficiarul, supraveghetorul judiciar sau practicianul în insolvență o poate executa fără permisiunea comitetului.

În plus, nu este necesară nicio permisiune din partea comitetului creditorilor pentru vânzarea de active mobile în cazul în care valoarea estimată a tuturor activelor mobile incluse în masa bunurilor care face obiectul falimentului, astfel cum este indicată în inventar, nu depășește valoarea de 50 000 PLN, iar în cazul vânzării de creanțe și a altor drepturi, dacă valoarea nominală a tuturor creanțelor și a altor drepturi incluse în masa bunurilor care face obiectul falimentului, astfel cum este indicată în inventar, nu depășește valoarea de 50 000 PLN.

În procedura de faliment, creditorul poate înainta o propunere de constituire a unui concordat preventiv.

Creditorii pot, de asemenea, să conteste hotărârea unei instanțe de faliment sau a unui judecător-sindic privind aprobarea rapoartelor contabile ale beneficiarului, decizii referitoare la lista creanțelor, inclusiv în ceea ce privește creanțele altor creditori, planul de distribuție, remunerația beneficiarului și decizia de suspendare sau închidere a procedurii de faliment.

Participarea creditorilor la procedura de restructurare este reglementată de articolele 104-139 din Actul privind restructurarea. Creditorii ale căror creanțe au fost incluse într-o listă aprobată de creanțe, precum și creditorii care apar la reuniunile creditorilor și prezintă judecătorului-sindic o ordonanță de executare care le confirmă creanța, au dreptul de a participa la reuniunile creditorilor și de a vota.

La reuniunea creditorilor, se poate încheia un concordat preventiv în cazul în care cel puțin o cincime dintre creditorii cu drept de vot privind concordatul preventiv participă la reuniune.

Judecătorul-sindic constituie comitetul creditorilor și numește și revocă membrii acestuia din oficiu sau la cerere. Comitetul creditorilor asistă supraveghetorul judiciar sau practicianul în insolvență, controlează acțiunile acestuia, examinează situația fondurilor care formează masa bunurilor care face obiectul concordatului preventiv sau al remedierii, acordă permisiunea pentru acțiuni care pot fi desfășurate doar cu permisiunea comitetului creditorilor și își exprimă opinia cu privire la alte aspecte, dacă acest lucru este solicitat de către judecătorul-sindic, supraveghetorul judiciar, practicianul în insolvență sau debitor. Reuniunea creditorilor și membrii acesteia își pot prezenta observațiile cu privire la activitatea debitorului, a supraveghetorului judiciar sau a practicianului în insolvență judecătorului-sindic. Comitetul poate solicita debitorului, supraveghetorului judiciar sau practicianului în insolvență să prezinte clarificări și poate verifica registrele și documentele debitorului în cazurile în care, prin aceasta, nu este încălcată confidențialitatea comercială. În alte cazuri și în cazul în care există îndoieli, judecătorul-sindic definește sfera prerogativelor membrilor comitetului creditorilor în ceea ce privește examinarea registrelor și a documentelor întreprinderii debitorului.

Pentru a fi valabile, următoarele acțiuni îndeplinite de către debitor sau practicianul în insolvență necesită acordul comitetului creditorilor:

  • grevarea elementelor din masa bunurilor care face obiectul concordatului preventiv sau al remedierii cu o ipotecă, un gaj, un gaj înregistrat sau o ipotecă maritimă pentru a garanta o creanță care nu face obiectul concordatului preventiv;
  • transferul dreptului de proprietate asupra unui bun sau drept pentru a garanta o creanță care nu face obiectul concordatului preventiv;
  • grevarea elementelor masei bunurilor care face obiectul concordatului preventiv sau al remedierii cu alte drepturi;
  • contractarea de credite sau împrumuturi;
  • încheierea unui acord privind leasingul întreprinderii debitorului sau al unei părți organizate a acesteia, ori a unui alt acord similar.

(realizate cu acordul comitetului creditorilor, aceste acțiuni nu pot fi considerate inaplicabile în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul falimentului)

  • vânzarea, de către debitor, de bunuri imobile sau de alte active în valoare de peste 500 000 de milioane PLN.

Creditorii pot, de asemenea, să conteste hotărârea unei instanțe de restructurare sau a unui judecător-sindic privind aprobarea rapoartelor contabile ale practicianului în insolvență, decizii referitoare la lista creanțelor (procedura de concordat preventiv și cea de remediere), precum și la creanțele altor creditori, remunerația supraveghetorului judiciar sau a practicianului în insolvență și decizia de suspendare sau închidere a procedurii de faliment.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

În procedura de faliment, după declararea falimentului, beneficiarul întocmește un inventar, estimează masa bunurilor care face obiectul falimentului și întocmește un plan de lichidare. Planul de lichidare definește modul propus de vânzare a activelor părții aflate în faliment, în mod specific întreprinderea, momentul vânzării, estimarea cheltuielilor și justificarea economică pentru continuarea activității întreprinderii (articolul 306 din Actul privind falimentul). După întocmirea inventarului și a raportului financiar, sau în urma prezentării unui raport general scris, beneficiarul lichidează masa bunurilor care face obiectul falimentului (articolul 308 din Actul privind falimentul).

După lichidare, beneficiarul poate să administreze în continuare întreprinderea părții aflate în faliment în cazul în care este posibil să se încheie un concordat cu creditorii sau dacă este posibil să se vândă întreaga întreprindere a părții aflate în faliment ori părți ale acesteia (articolul 312 din Actul privind falimentul).

În procedura de restructurare, mai exact, în procedura accelerată a de concordat preventiv și în procedura de concordat preventiv, debitorul continuă să își administreze, de regulă, întreprinderea. În conformitate cu articolele 239 alineatul (1) și 295 din Actul privind restructurarea, debitorul poate fi privat de dreptul de administrare dacă:

  1. debitorul, în mod intenționat sau nu, încalcă legea prin faptul că asigură o administrare în detrimentul creditorilor sau posibilitatea unei astfel de prejudicieri în viitor;
  2. este evident că modul de administrare nu garantează punerea în aplicare a concordatului preventiv sau a fost numit un fiduciar (kurator) pentru debitor în temeiul articolului 68 alineatul (1);
  3. debitorul nu respectă instrucțiunile emise de judecătorul-sindic sau de supraveghetorul judecătoresc, în mod specific prin faptul că nu prezintă un concordat preventiv legal în termenul stabilit de către judecătorul-sindic.

În procedura de remediere, în cazul în care desfășurarea efectivă a unei astfel de proceduri presupune participarea debitorului în persoană sau a reprezentanților acestuia și, în același timp, acesta garantează o bună administrare, instanța poate permite debitorului să își administreze întreprinderea în totalitate sau parțial în limitele domeniului de aplicare al gestiunii curente [articolul 288 alineatul (3) din Actul privind restructurarea].

În procedura de omologare a concordatului preventiv, debitorul își administrează întreprinderea pe întreaga durată a procedurii.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

În procedura de faliment, se depun toate creanțele creditorilor personali. O creanță poate fi depusă, de asemenea, de către un creditor a cărui creanță a fost garantată cu o ipotecă, un gaj, un gaj înregistrat, un gaj fiscal, o ipotecă maritimă sau o altă mențiune din registrul funciar și ipotecar sau registrul naval (dacă nu este depusă de către creditor, va fi inclusă în listă din oficiu). Creanțele care decurg dintr-un raport de muncă sunt incluse în listă din oficiu [articolele 236 alineatele (1) și (2) și 237 din Actul privind falimentul].

Se acoperă, mai întâi, costurile aferente unei proceduri de faliment, înaintea datoriilor asociate masei bunurilor care face obiectul falimentului după declararea falimentului – [articolele 230 alineatul (2) și 343 alineatele (1) și (11) din Actul privind falimentul], fără întocmirea unui plan de distribuire.

În procedura de restructurare, lista creanțelor acoperă creanțele personale privind debitorul, care au apărut înainte de deschiderea procedurii de restructurare (articolul 76 din Actul privind restructurarea). Lista creanțelor indică separat creanțele care fac obiectul concordatului preventiv prin lege și creanțele care fac obiectul concordatului preventiv cu acordul creditorului (articolul 86 din Actul privind restructurarea).

În procedura de restructurare nu se depun creanțe. Lista creanțelor este întocmită de supraveghetor sau de practicianul în insolvență pe baza registrelor contabile ale debitorului, a altor documente ale sale, a înregistrărilor din registrul funciar și ipotecar și a altor registre.

Concordatul preventiv este obligatoriu pentru creditorii ale căror creanțe fac obiectul concordatului preventiv în temeiul actului, chiar dacă acestea nu sunt incluse în lista de creanțe.

Concordatul preventiv nu este obligatoriu pentru creditorii care nu au fost declarați de către debitor și nu au participat la procedură (articolul 166 din Actul privind restructurarea)

Concordatul preventiv nu poate acoperi creanțele de întreținere, prestațiile plătite drept compensație pentru provocarea de boli, a incapacității de muncă, a invalidității sau a decesului și anuități acordate în schimbul unor drepturi în baza unui acord de anuitate; creanțe pentru transfer de proprietate și pentru încetarea încălcării drepturilor; creanțe pentru care debitorul este răspunzător în legătură cu dobândirea unei moșteniri după deschiderea procedurii de restructurare, după includerea moștenirii în concordatul preventiv sau în masa bunurilor care face obiectul remedierii; creanțe în legătură cu partea contribuțiilor la asigurările sociale finanțată de asigurat atunci când debitorul este plătitorul.

Concordatul preventiv exclude, de asemenea, creanțele stabilite în baza unui raport de muncă și creanțele garantate cu proprietatea debitorului prin intermediul unei ipoteci, al unui gaj, al unui gaj înregistrat, al unui gaj fiscal sau al unei ipoteci maritime, în partea a cărei valoare este acoperită de garanție, cu excepția cazului în care creditorul își dă acordul pentru includerea acestora în concordatul preventiv (articolul 151 din Actul privind restructurarea).

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Normele care reglementează depunerea, verificarea și admiterea creanțelor în procedura de faliment sunt prevăzute la articolele 239-266 din Actul privind falimentul.

În procedura falimentului, creditorii sunt responsabili pentru depunerea creanțelor. Creanțele trebuie să fie depuse în termen de cel mult 30 de zile de la data la care decizia privind declararea falimentului este publicată în Gazeta Judiciară și Comercială [Sądowy i Gospodarczy, apoi în Registrul Central de Restructurare și Faliment (Centralny Rejestr Restrukturyzacji i upadłości), articolul 51 din Actul privind falimentul și articolul 455 din Actul privind restructurarea].

Nu este nevoie să se depună creanțele stabilite în baza unui raport de muncă. Creanțele de acest tip sunt incluse în lista creanțelor din oficiu (articolul 237 din Actul privind falimentul).

Creditorul își depune creanța în scris, în două exemplare. Depunerea ar trebui să includă numele și adresa creditorului, numărul PESEL (numărul personal de identificare) sau KRS (numărul în Grefa Națională), iar în absența lor, detalii care să permită identificarea clară a creditorului și să definească această creanță împreună cu sumele exigibile de natură incidentală și valoarea creanței nemonetare, dovezi care să confirme existența creanței (dacă creanța a fost inclusă în lista creanțelor întocmită în procedura de restructurare este suficient să se invoce acest fapt), categoria în care aceasta poate fi inclusă, garanții legate de aceasta și stadiul dosarului în cazul în care creanța face obiectul unor procese pe rol sau al unor acțiuni în contencios administrativ, judiciar-administrative sau judiciare de arbitraj. Dacă este depusă o creanță în privința căreia partea aflată în faliment nu este un debitor personal, trebuie să fie indicat obiectul garanției care urmează a fi utilizată pentru executarea creanței. În cazul în care creditorul este un partener sau acționar al unei societăți aflate în faliment, acesta indică numărul și tipul de acțiuni pe care le deține.

O creanță depusă în mod corespunzător este transferată de către judecătorul-sindic beneficiarului, care verifică dacă creanțele depuse sunt confirmate de registrele contabile ale părții aflate în faliment sau de alte documente, ori prin înregistrările din registrul funciar și ipotecar sau alte registre, și solicită părții aflate în faliment să declare într-un termen specificat dacă admite creanța. În cazul în care creanța depusă nu este confirmată de registrele contabile ale părții aflate în faliment sau de alte documente ori înregistrări din registrul funciar și ipotecar, ori din alte registre, beneficiarul invită creditorul să prezinte, în termen de o săptămână, documentele menționate în cererea de depunere a creanței sub sancțiunea refuzului de a admite creanța. Cu toate acestea, beneficiarul poate lua în considerare documente depuse după expirarea acestui termen dacă prin aceasta nu se întârzie depunerea listei la judecătorul-sindic.

În termen de două săptămâni de la anunțarea faptului că lista creanțelor a fost inclusă în dosarul procedurii, creditorul poate depune o contestație la judecătorul-sindic. De asemenea, partea aflată în faliment poate depune o contestație în cazul în care proiectul de listă a creanțelor nu este în conformitate cu solicitările sau declarațiile sale. În cazul în care partea aflată în faliment nu a făcut declarații, chiar dacă i s-a solicitat acest lucru, aceasta poate obiecta numai în cazul în care dovedește că nu a făcut nicio declarație din motive independente de voința sa.

Judecătorul-sindic modifică lista creanțelor după ce decizia cu privire la contestație devine definitivă — și, în cazul în care această decizie este contestată, după ce hotărârea instanței devine definitivă — și aprobă lista creanțelor. În cazul în care nu se înregistrează nicio contestație, acesta aprobă lista creanțelor după expirarea termenului pentru formularea contestațiilor. Judecătorul-sindic poate modifica lista creanțelor din oficiu. În cazul în care se constată că în lista creanțelor au fost incluse creanțe inexistente în totalitate sau parțial sau că în această listă nu au fost incluse creanțe care trebuiau incluse în aceasta din oficiu, judecătorul-sindic poate modifica lista creanțelor din oficiu.

O creanță care nu trebuie să fie depusă, și care este depusă sau comunicată după expirarea termenului, este inclusă în suplimentul la lista creanțelor. Lista creanțelor este rectificată în conformitate cu hotărârile judecătorești definitive. O modificare a valorii unei creanțe, care intervine după întocmirea listei creanțelor, este luată în considerare la elaborarea planului de distribuție sau atunci când se votează în reuniunea creditorilor.

După încheierea sau suspendarea procedurii de faliment, un extras din lista creanțelor omologate de către judecătorul-sindic, indicând creanța și valoarea primită pentru executarea acesteia de către creditor, servește drept act de executare împotriva părții aflate în faliment (aceasta nu se aplică în cazul creditorilor față de care partea aflată în faliment nu a fost debitor personal). Partea aflată în faliment poate solicita ca o creanță inclusă în lista creanțelor să fie stabilită ca neexistând sau ca existând într-o măsură mai mică, în cazul în care partea aflată în faliment nu a admis o creanță depusă în procedura de faliment, iar instanța nu a pronunțat încă o hotărâre definitivă cu privire la aceasta. După ce extrasul din listă a fost declarat executoriu, partea aflată în faliment poate ridica obiecția conform căreia creanța inclusă în lista creanțelor nu există sau există într-o măsură mai mică, introducând o acțiune pentru a declara că actul de executare nu prezintă titlu executoriu.

Problema privind întocmirea listei creanțelor în procedura de restructurare este reglementată de articolele 84-102 din Actul privind restructurarea.

Lista creanțelor este întocmită de către supraveghetor sau practicianul în insolvență pe baza registrelor contabile ale debitorului, a altor documente ale sale, a înregistrărilor din registrul funciar și ipotecar și a altor registre. În procedura de remediere deschisă pe baza unei cereri simplificate, lista creanțelor este întocmită, în măsura posibilității, pe baza listei creanțelor întocmite în cadrul procedurii de restructurare precedente. În cazul în care o propunere de concordat preventiv implică împărțirea creditorilor în grupuri, lista creanțelor este întocmită ținând seama de împărțirea propusă.

Lista creanțelor indică separat creanțele care fac obiectul concordatului preventiv prin lege și creanțele care fac obiectul concordatului preventiv cu acordul creditorului.

În procedura accelerată de concordat preventiv, debitorul se poate opune includerii unei creanțe în lista creanțelor. O astfel de creanță este considerată a fi o creanță contestată. În acest caz, judecătorul-sindic modifică lista creanțelor și lista creanțelor contestate în consecință.

În procedura de concordat preventiv și în procedura de remediere, în termen de două săptămâni de la data anunțării datei pentru depunerea listei creanțelor și a listei creanțelor contestate, participanții la procedură pot formula o obiecție în fața judecătorului-sindic cu privire la includerea unei creanțe în lista creanțelor. Debitorul poate obiecta dacă lista creanțelor nu este conformă cu declarația sa privind admiterea sau refuzul de a admite o creanță. În cazul în care debitorul nu a făcut nicio declarație, acesta poate obiecta numai dacă demonstrează că nu a făcut nicio declarație din motive independente de voința sa. În același termen, un debitor sau un creditor care nu a fost inclus în lista creanțelor poate contesta faptul că a fost omis din listă.

O contestație formulată după termenul respectiv sau care este inadmisibilă din alte motive sau obiecții, ori o contestație care conține deficiențe neremediate de către reclamant sau pentru care partea în cauză nu a plătit taxa datorată în termenul specificat este respinsă de judecătorul-sindic.

Judecătorul-sindic ignoră declarații și elemente de probă neincluse în dosarul contestației, cu excepția cazului în care reclamantul dovedește prima facie că omisiunea includerii în dosarul contestației nu este din vina proprie sau că includerea cu întârziere a declarațiilor și elementelor de probă nu va atrage după sine întârzierea în examinarea dosarului.

Elementele de fapt care justifică această contestație pot fi dovedite doar prin probe documentare sau avizul unui expert. În cazul în care creanța este confirmată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, contestația formulată împotriva includerii creanței în lista creanțelor se poate baza doar pe evenimente care au loc după încheierea litigiului în care a fost pronunțată hotărârea.

Contestația este examinată în cadrul unei sesiuni nepublice, în termen de două luni de la data formulării acesteia, de către judecătorul-sindic, adjunctul acestuia sau un judecător delegat. Dacă judecătorul care examinează contestația decide că este necesară o audiere, acesta notifică supraveghetorul judiciar sau practicianul în insolvență, debitorul și creditorul care a formulat contestația, precum și creditorul a cărui creanță a fost contestată. Neprezentarea acestora, chiar și în mod justificat, nu împiedică pronunțarea unei hotărâri. Judecătorul-sindic, adjunctul acestuia sau un judecător delegat poate renunța la obținerea de probe pe baza avizului unui expert în cazul în care expertul a emis un aviz în cadrul unei alte proceduri înaintea unei instanțe, a instanței de arbitraj sau a unui organ administrativ. În acest caz, documentele care conțin avizul expertului constituie elemente de probă.

O hotărâre privind obiectul unei contestații poate fi supusă unei căi de atac de către debitor, un supraveghetor judiciar sau practicieni în insolvență și creditori.

Lista creanțelor se modifică în măsura în care acest lucru este specificat în hotărâre după ce hotărârea care susține contestația devine definitivă. În procedura accelerată de concordat preventiv, lista creanțelor este aprobată de către judecătorul-sindic în cadrul reuniunii creditorilor.

În procedura de concordat preventiv și cea de remediere, judecătorul-sindic aprobă lista creanțelor la expirarea termenului pentru formularea contestațiilor sau, în cazul în care este formulată o contestație, după ce hotărârea cu privire la contestație devine definitivă.

Judecătorul-sindic aprobă lista creanțelor care nu sunt afectate de contestații și care trebuie să mai facă obiectul unei hotărâri definitive în cazul în care suma creanțelor vizate de aceste contestații reprezintă maxim 15% din toate creanțele care acordă creditorilor dreptul de vot cu privire la un concordat preventiv. Procedurile privind aceste contestații sunt suspendate de către instanță sau de către judecătorul-sindic dacă nu au făcut obiectul unei hotărâri definitive până la momentul votării cu privire la concordatul preventiv.

Dacă se constată că în lista creanțelor este inclusă o creanță inexistentă integral sau parțial, ori o creanță care aparține unei alte persoane decât cea numită drept creditor în listă, judecătorul-sindic poate elimina creanța respectivă din listă din oficiu. Decizia de a elimina creanța din listă este notificată sau comunicată creditorului vizat de aceasta, debitorului și supraveghetorului practicianului în insolvență. Aceste persoane nu pot face recurs împotriva deciziei.

Supraveghetorul sau practicianul în insolvență întocmește un supliment la lista creanțelor dacă, după depunerea listei, se constată că o creanță nu a fost inclusă în listă.

După refuzul definitiv de omologare a unui concordat preventiv sau întreruperea definitivă a procedurii de restructurare, un extras din lista aprobată a creanțelor, indicând numele creditorului și creanța acestuia, servește drept act de executare împotriva debitorului.

După omologarea definitivă a unui concordat preventiv, un extras din lista creanțelor aprobate și un extras din hotărârea definitivă de omologare a concordatului preventiv servesc drept act de executare împotriva debitorului și a părții care a furnizat garanția, prin care se garantează punerea în aplicare a concordatului preventiv, dacă a fost depus în instanță un document care confirmă garanția, precum și împotriva părții care trebuie să efectueze o plată suplimentară în cazul în care concordatul preventiv prevede efectuarea de plăți suplimentare între creditori.

Debitorul poate solicita constatarea unei creanțe incluse în lista creanțelor ca fiind inexistentă sau ca existând într-o măsură mai mică, în cazul în care debitorul a depus o contestație în procedura de restructurare, iar instanța trebuie să mai pronunțe o hotărâre definitivă cu privire la creanța respectivă.

După ce extrasul din lista omologată a creanțelor a fost declarat executoriu, debitorul poate ridica obiecția conform căreia creanța inclusă în lista creanțelor nu există sau există într-o măsură mai mică, introducând o acțiune care vizează declararea faptului că actul de executare nu prezintă titlu executoriu.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

În procedura de faliment, normele care reglementează distribuirea veniturilor încasate în urma valorificării activelor sunt prevăzute la articolele 335-351 din Actul privind falimentul.

În primul rând, sunt acoperite cheltuielile procedurii, iar apoi, dacă veniturile încasate în urma valorificării activelor permit acest lucru, alte datorii asociate masei bunurilor care face obiectul falimentului, întrucât sumele relevante sunt adăugate la această masă a bunurilor care face obiectul falimentului.

Creanțele de întreținere pentru perioada ulterioară declarării falimentului sunt executate de către beneficiar la data scadenței, până la întocmirea planului de distribuție final, de fiecare dată pentru fiecare parte îndreptățită, cu o valoare care să nu fie mai mare decât salariul minim. Restul creanțelor respective nu sunt executate din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Creanțele care urmează a fi plătite din masa bunurilor care face obiectul falimentului (după acoperirea completă a costurilor aferente procedurii, a datoriilor asociate masei bunurilor care face obiectul falimentului și a creanțelor de întreținere) se împart în următoarele categorii:

  1. prima categorie — creanțe în baza unui raport de muncă pentru perioada dinaintea declarării falimentului (se aplică mutatis mutandis creanțelor din Fondul pentru prestațiile garantate ale angajaților pentru rambursarea, din masa bunurilor care face obiectul falimentului, a prestațiilor plătite angajaților părții aflate în faliment), exceptând creanțele privind remunerarea reprezentanților părții aflate în faliment sau a unei persoane care desfășoară acțiuni legate de administrarea sau supravegherea întreprinderii părții aflate în faliment, creanțele agricultorilor în baza contractelor pentru furnizarea de produse din propriile ferme, creanțele de întreținere și prestații plătite drept compensații pentru provocarea de boli, a incapacității de muncă, a invalidității sau a decesului și anuități acordate în schimbul unor drepturi în baza unui acord de anuitate în ultimii trei ani înaintea declarării falimentului, creanțe legate de contribuții la asigurările sociale și creanțe care au decurs din procedura de restructurare imputabile acțiunilor practicianului în insolvență sau creanțe imputabile acțiunilor debitorului desfășurate după deschiderea procedurii de restructurare, care nu necesită acordul comitetului creditorilor sau al supraveghetorului judiciar, ori desfășurate cu acordul comitetului creditorilor sau al supraveghetorului judiciar, în cazul în care a fost declarat falimentul ca urmare a examinării unei cereri simplificate de intrare în faliment, precum și creanțe referitoare la credite, împrumuturi, obligațiuni, garanții sau acreditive ori alte forme de finanțare prevăzute în concordatul preventiv, adoptate în procedura de restructurare și acordate în legătură cu punerea în aplicare a concordatului preventiv respectiv dacă a fost declarat falimentul ca urmare a examinării unei cereri de intrare în faliment depuse în termen de cel mult trei luni de la anularea definitivă a concordatului preventiv;
  2. a doua categorie - alte creanțe, dacă nu au fost întâlnite în alte categorii, în special impozite și taxe publice, precum și alte creanțe în ceea ce privește contribuțiile de asigurări sociale;
  3. a treia categorie - dobânzile la creanțele incluse în categoriile de mai sus, în ordinea în care sunt plătite principalele, precum și amenzile judiciare și administrative și creanțele cu privire la donații și moșteniri;
  4. a patra categorie - creanțele partenerilor sau ale acționarilor în legătură cu un împrumut sau un alt act juridic cu efecte similare, în special în ceea ce privește livrarea de bunuri în regim de amânare a plății părții aflate în faliment, care a fost o societate de capital în ultimii cinci ani care au precedat declararea falimentului, cu dobândă.

În cazul în care suma care urmează a fi distribuită nu este suficientă pentru a acoperi toate datoriile, creanțele din categoria următoare sunt plătite numai după ce au fost plătite integral creanțele din categoria anterioară, iar dacă suma care urmează a fi distribuită nu este suficientă pentru a plăti toate creanțele dintr-o anumită categorie, respective sunt plătite proporțional cu suma aferentă fiecăreia.

Creanțele garantate cu o ipotecă, un gaj, un gaj înregistrat, un gaj fiscal și o ipotecă maritimă, precum și drepturile care expiră în conformitate cu dispozițiile Actului și efectele divulgării drepturilor personale și a creanțelor care grevează bunuri imobile, un drept de uzufruct perpetuu, dreptul de proprietate al unui membru cooperator asupra unor spații de locuit sau a unei nave maritime înregistrate în registrul maritim, sunt acoperite din suma obținută prin lichidarea părții grevate, din care se scad costurile aferente lichidării părții respective și alte costuri ale procedurii de faliment într-o valoare care să nu depășească o zecime din suma obținută prin lichidare; cu toate acestea, partea dedusă din costurile aferente procedurii de faliment nu poate fi mai mare decât partea care corespunde proporției dintre valoarea bunului grevat și valoarea totală a masei bunurilor care face obiectul falimentului. Creanțele și drepturile respective sunt executate în ordinea priorității lor. În cazul în care suma obținută prin lichidarea părții grevate este utilizată pentru a plăti atât creanțe garantate printr-o ipotecă, cât și drepturi care expiră, precum și drepturi și creanțe cu caracter personal, prioritatea depinde de momentul din care începe să producă efecte înscrierea unei ipoteci, a unui drept sau a unei creanțe în registrul funciar și ipotecar.

Creanțele cu garanții reale acoperite de garanție conform unor Linkul se deschide într-o fereastră nouădispoziții separate sunt plătite în mod similar creanțelor de mai sus. Suma care îi revine creditorului este calculată, în primul rând, față de creanța principală, apoi față de dobânzi și alte creanțe cu garanții reale, iar la sfârșit sunt acoperite costurile aferente procedurii.

În cazul în care există bunuri imobile, un drept de uzufruct perpetuu, dreptul de proprietate al unui membru cooperator asupra unor spații de locuit sau a unei nave maritime înregistrate în registrul naval care se vinde/vând înainte de plata creanțelor garantate cu o ipotecă sau o ipotecă maritimă și alte drepturi, inclusiv drepturi și creanțe cu caracter personal care au grevat bunul vândut și care au expirat ca urmare a vânzării, se plătesc creanțe de întreținere și prestații drept compensație pentru provocarea de boli, a incapacității de muncă, a invalidității sau a decesului și se acordă anuități în schimbul unor drepturi în baza unui acord de anuitate pentru perioada ulterioară declarării falimentului și remunerația pentru munca prestată de angajați în bunuri imobile, pe nave sau în spații în perioada celor trei luni anterioare vânzării, dar numai în limita valorii echivalente cu de trei ori valoarea salariului minim.

În procedura de restructurare creanțele sunt plătite conform concordatului preventiv omologat de instanță. Normele care reglementează plata creanțelor sunt prevăzute la articolele 155-163 din Actul privind restructurarea.

Concordatul preventiv poate să prevadă repartizarea creditorilor în grupuri pe diferite categorii de interese, în mod specific:

  • creditori cu creanțe în baza unui raport de muncă, care au fost de acord să fie incluși în concordatul preventiv;
  • fermieri cu creanțe privind furnizarea de produse din fermele proprii;
  • creditori ale căror creanțe sunt garantate cu activele debitorului prin intermediul unei ipoteci, al unui gaj, al unui gaj înregistrat, al unui gaj fiscal sau al unei ipoteci maritime, precum și prin transferul dreptului de proprietate asupra unui bun, a unei creanțe sau a unui alt drept creditorului și persoanei care a acceptat să fie acoperită de un astfel de concordat preventiv;
  • creditori care sunt asociați sau acționari ai unui debitor care este o societate de capital, care dețin acțiunile societății într-o proporție care le asigură cel puțin 5% din voturi la adunarea asociaților sau la adunarea generală a acționarilor.

Termenii de restructurare a datoriilor debitorului sunt aceiași pentru toți creditorii, iar dacă votul privind concordatul preventiv se desfășoară în grupuri de creditori, aceiași pentru creditorii incluși în același grup, cu excepția cazului în care un creditor își dă acordul expres pentru termeni mai puțin favorabili.

Aplicarea unor termeni mai favorabili de restructurare a datoriilor unui debitor este acceptabilă pentru un creditor care, după deschiderea procedurii de restructurare, a acordat sau urmează să acorde finanțare sub forma unui credit, a unei obligațiuni, a unor garanții bancare, a unor acreditive sau pe baza unui alt instrument financiar, necesar pentru punerea în aplicare a concordatului preventiv.

Termenii de restructurare a creanțelor în baza unui raport de muncă nu pot priva angajații de salariul minim.

Restructurarea se aplică în egală măsură obligațiilor financiare și celor nefinanciare. În cazul în care, în termen de o săptămână de la primirea unei notificări cu privire la data reuniunii creditorilor, împreună cu o copie a propunerii concordatului preventiv, creditorul contestă restructurarea creanței sale ca și creanță nepecuniară, depunând o declarație la supraveghetor sau la practicianul în insolvență, sau din cauza naturii creanței nepecuniare, restructurarea nu este posibilă, respectiva creanță se transformă într-o creanță pecuniară. Efectul respectiv se produce la momentul deschiderii procedurii.

Termenii restructurării creanțelor menționate la articolul 161 alineatul (1) punctul (3) pot fi diferențiați în funcție de prioritate.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Procedura de faliment este închisă de către instanță după punerea în aplicare a planului de distribuție definitiv sau atunci când, în cursul procedurii, au fost îndeplinite cerințele tuturor creditorilor.

La data la care hotărârea de închidere a procedurii de faliment devine definitivă, partea aflată în faliment își recapătă dreptul de a-și gestiona și ceda activele.

După închiderea procedurii de faliment, orice procedură în curs inițiată de către beneficiar pentru declararea nulității unei acțiuni realizate de către partea aflată în faliment în detrimentul creditorilor este închisă, iar creanțele reciproce pentru recuperarea cheltuielilor de judecată expiră. În alte acțiuni civile, partea aflată în faliment înlocuiește beneficiarul.

În termen de 30 de zile de la anunțarea deciziei de închidere a procedurii de faliment, o parte aflată în faliment, care este o persoană fizică, poate să depună o cerere pentru elaborarea unui plan de plată a creditorului și pentru descărcarea de datoria restantă care nu a fost plătită în procedura de faliment. Instanța respinge cererea dacă partea aflată în faliment și-a provocat falimentul sau a crescut în mod semnificativ amploarea acestuia, fie în mod intenționat, fie din neglijență gravă, și dacă:

  1. elementele de probă din dosar evidențiază fapte care oferă motive pentru descalificarea părții aflate în faliment de la a desfășura activitatea economică în calitate de persoană care desfășoară activități independente sau în cadrul unui parteneriat de drept civil, precum și de la acționarea ca membru al unui consiliu de supraveghere, ca membru al unui comitet de audit, ca reprezentant al unei persoane fizice care își desfășoară activitățile în aceeași ramură de activitate, al unei societăți comerciale, al unei întreprinderi de stat, al unei cooperative, al unei fundații sau a unei asociație, ori
  2. partea aflată în faliment nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile care i-au fost impuse în procedura de faliment sau
  3. în perioada de zece ani anterior depunerii cererii de intrare în faliment, partea aflată în faliment a făcut obiectul procedurii de faliment în care toate sau o parte din datoriile sale au fost plătite, cu excepția cazului în care insolvența părții aflate în faliment a avut loc sau amploarea acesteia a crescut în pofida îndeplinirii de către partea aflată în faliment a obligației sale de diligență sau
  4. în perioada de zece ani anterior depunerii cererii de intrare în faliment, planul de plată a creditorului întocmit pentru partea aflată în faliment a fost anulat în temeiul articolului 370e alineatul (1) sau (2) sau al articolului 49120 sau
  5. în perioada de zece ani anterior depunerii cererii de intrare în faliment, s-a constatat că o acțiune în justiție introdusă de către partea aflată în faliment, în procedura definitivă, a fost în detrimentul creditorilor

- cu excepția cazului în care plata valorii rămase a datoriei părții aflate în faliment se justifică din motive legate de capitaluri proprii sau umanitare.

În hotărârea sa privind întocmirea planului de plată a creditorului, instanța specifică în ce măsură și în cât timp (nu mai mult de 36 de luni) debitorul trebuie să plătească datoriile admise în lista creanțelor și neplătite în cursul procedurii de faliment pe baza unor planuri de distribuție, precum și ce parte a datoriilor părții aflate în faliment, care au apărut înainte de declararea falimentului, vor fi plătite după punerea în aplicare a planului de plată a creditorului. Atunci când planul de plată a creditorului se află în curs de aplicare, nu poate fi deschisă procedura de executare silită cu privire la creanțe apărute înainte de declararea falimentului [cu excepția creanțelor care decurg din obligațiile prevăzute la articolul 370f alineatul (2) și a creanțelor nedeclarate de către partea aflată în faliment în cazul în care creditorul nu a participat la procedură], și nici partea aflată în faliment nu poate introduce acțiuni în justiție care ar putea submina capacitatea acesteia de a pune în aplicare planul de plată a creditorului (în cazuri excepționale, instanța poate, la cererea părții aflate în faliment, să consimtă sau să aprobe o astfel de acțiune în justiție).

Până la sfârșitul lunii aprilie a fiecărui an, partea aflată în faliment trebuie să prezinte instanței un raport privind punerea în aplicare a planului de plată a creditorului pentru anul calendaristic precedent, prezentând veniturile generate, sumele rambursate și activele dobândite cu o valoare mai mare decât remunerația lunară medie în sectorul întreprinderilor, fără plata unui dividend pe profit în al treilea trimestru al anului precedent.

Instanța poate modifica planul de plată a creditorului dacă partea aflată în faliment nu poate să își respecte obligațiile prevăzute în planul respectiv, la solicitarea părții respective și după audierea creditorilor. De asemenea, aceasta poate extinde perioada pentru rambursarea datoriilor cu până la 18 luni.

Dacă situația economică a părții aflate în faliment se îmbunătățește semnificativ în perioada de punere în aplicare a planului de plată a creditorului, iar îmbunătățirea respectivă se datorează altor cauze decât o creștere a salariilor sau a veniturilor generate de activitatea comercială desfășurată personal de către partea aflată în faliment, creditorul și partea aflată în faliment pot depune o cerere pentru modificarea planului de plată a creditorului. Instanța pronunță o hotărâre cu privire la modificarea planului de plată a creditorului după audierea părții aflate în faliment și a creditorilor vizați de planul de plată.

Instanța, acționând din oficiu sau la cererea creditorului, anulează planul de plată a creditorului dacă partea aflată în faliment nu își îndeplinește obligațiile prevăzute în respectivul plan după audierea părții aflate în faliment și a creditorilor vizați de planul de plată, cu excepția cazului în care neîndeplinirea obligațiilor este nesemnificativă sau plata valorii rămase a datoriei părții aflate în faliment se justifică din motive legate de capitaluri proprii sau umanitare; această dispoziție se aplică mutatis mutandis în cazul în care partea aflată în faliment:

  1. nu a transmis la timp un raport privind punerea în aplicare a planului de plată a creditorului;
  2. nu a declarat veniturile generate sau activele dobândite în raportul privind punerea în aplicare a planului de plată a creditorului;
  3. a introdus o acțiune în justiție care ar putea submina capacitatea acesteia de a pune în aplicare planul de plată a creditorului fără consimțământul instanței sau acțiunea respectivă nu a fost aprobată de către instanță;
  4. a ascuns faptul că deține active sau se constată, printr-o hotărâre definitivă, că a introdus o acțiune în justiție în detrimentul creditorilor.

În cazul în care se anulează planul de plată, datoriile părții aflate în faliment nu sunt plătite.

Instanța pronunță o hotărâre care confirmă punerea în aplicare a planului de plată și plata datoriilor părții aflate în faliment care au apărut înainte de declararea falimentului, care nu au fost plătite prin punerea în aplicare a planului de plată a creditorului după ce partea aflată în faliment și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în planul de plată a creditorului. Creanțele de întreținere, datoriile legate de prestații plătite drept compensație pentru provocarea unor boli, a incapacității de muncă, a invalidității sau a decesului, amenzi de plată impuse de către instanță, precum și obligațiile de compensare a daunelor și a suferințelor cauzate, obligațiile de plată a unor daune suplimentare sau a unor prestații în numerar conform hotărârii instanței ca măsură penală sau probatorie, precum și obligațiile de compensare a daunelor provocate prin comiterea unei infracțiuni sau a unui delict, care a fost constatat(ă) printr-o hotărâre definitivă și creanțele pe care partea aflată în faliment nu le-a declarat în mod intenționat, în cazul în care creditorul nu a participat la procedură, nu sunt plătite.

Modificările aduse raporturilor juridice în conformitate cu dispozițiile legii sunt obligatorii pentru partea aflată în faliment și pentru cealaltă parte și după închiderea procedurii de faliment, cu excepția cazului în care dispozițiile unui act legislativ separat prevăd altfel.

Procedura de restructurare este închisă atunci când hotărârea instanței care aprobă sau refuză să aprobe concordatul preventiv devine definitivă. Apoi, debitorul își redobândește dreptul de a-și gestiona activele atunci când a fost privat de acest drept sau dacă acesta i-a fost limitat, cu excepția cazului în care concordatul preventiv prevede altfel (articolul 171 din Actul privind restructurarea).

După punerea în aplicare a concordatului preventiv sau după executarea creanțelor vizate de concordatul preventiv, instanța, la cererea debitorului, a supraveghetorului concordatului preventiv sau a unei alte persoane îndreptățite, în baza concordatului preventiv, să pună în aplicare sau să supravegheze punerea în aplicare a concordatului preventiv, pronunță o hotărâre de confirmare a punerii în aplicare a concordatului preventiv (articolul 172 din Actul privind restructurarea).

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

În cazul în care, după închiderea procedurii de faliment față de persoane fizice care desfășoară o activitate economică sau profesională, este întocmit un plan de plată, creditorul poate solicita instanței să anuleze planul de plată a creditorului dacă partea aflată în faliment nu își execută obligațiile prevăzute în plan sau nu prezintă un raport privind punerea în aplicare a planului la timp, nu declară veniturile generate sau activele dobândite în raportul privind punerea în aplicare a planului de plată a creditorului, introduce, fără consimțământul instanței, o acțiune în justiție care ar putea submina capacitatea acesteia de a pune în aplicare planul de plată a creditorului sau acțiunea respectivă nu a fost aprobată de către instanță, nu își declară activele sau se constată, printr-o hotărâre definitivă, că a introdus o acțiune în justiție în detrimentul creditorilor (articolul 370e din Actul privind falimentul).

În procedura de restructurare, creditorul poate solicita instanței să anuleze concordatul preventiv în cazul în care debitorul nu respectă dispozițiile acestuia sau este evident că respectivul concordat preventiv nu va fi pus în aplicare (se presupune că un concordat preventiv nu va fi pus în aplicare atunci când debitorul nu își plătește datoriile aprobate după omologarea concordatului preventiv). Partea solicitantă poate introduce o cale de atac împotriva unei decizii de respingere a cererii (articolul 176 din Actul privind restructurarea).

În cazul în care concordatul preventiv este anulat sau expiră, creditorii existenți pot să își invoce creanțele în sumele inițiale, iar sumele plătite în baza concordatului preventiv sunt calculate în raport cu acestea. O ipotecă, un gaj, un gaj înregistrat, un gaj fiscal sau o ipotecă maritimă garantează o creanță până la concurența sumei care mai trebuie plătită (articolul 177 din Actul privind restructurarea).

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Procedura de faliment presupune, în esență, două etape, și anume, procedura pentru declararea falimentului și procedura ulterioară declarării falimentului.

Costurile procedurii pentru declararea falimentului sunt acoperite, în primul rând, din plata în avans făcută de reclamant într-o valoare echivalentă cu salariul mediu lunar în sectorul întreprinderilor, fără plata unui dividend pe profit în al treilea trimestru din anul precedent, astfel cum a fost anunțat de președintele Oficiului Central de Statistică. Dacă procedura este deschisă la cererea creditorului, costurile acesteia sunt suportate de către partea aflată în faliment dacă se declară falimentul sau dacă cererea este respinsă din cauza insuficienței masei patrimoniale.

Cheltuielile de judecată după declararea falimentului sunt acoperite din masa bunurilor care face obiectul falimentului. Dacă activele debitorului aflat în insolvență sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de judecată sau sunt suficiente doar pentru acoperirea acestor costuri, instanța respinge cererea de intrare în faliment.

Costurile aferente procedurii de restructurare sunt suportate de către debitor. Costurile datorate de către un debitor privat de dreptul de administrare sunt plătite de către practicianul în insolvență la solicitarea instanței sau a judecătorului-sindic.

Participanții la procedură suportă costurile aferente participării lor.

Costurile procedurii deschise în urma introducerii unei contestații la includerea creanței unui alt creditor sunt plătibile de către debitor creditorului contestatar în cazul în care contestația a condus la refuzul de a include creanța contestată, cu excepția cazului în care debitorul a contestat includerea creanței în lista creanțelor într-o declarație depusă în temeiul articolului 86 alineatul (2) punctul (9) sau a ridicat o obiecție.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

În procedura falimentului acțiunile introduse în justiție de către partea aflată în faliment în legătură cu masa bunurilor care face obiectul falimentului sunt nule. Cedarea de către partea aflată în faliment a cotei integrale sau a unei părți dintr-o moștenire, ori a părții sale dintr-o moștenire este, de asemenea, nulă, la fel ca și cedarea de către partea respectivă a unei părți deținute dintr-un bun inclus în moștenire și acordul părții respective pentru ca un alt moștenitor să cedeze o parte dintr-un bun inclus în moștenire.

Sub sancțiunea nulității, acordul comitetului creditorilor este necesar pentru următoarele acțiuni (articolul 206 din Actul privind falimentul):

  1. administrarea în continuare a întreprinderii de către beneficiar dacă aceasta durează mai mult de trei luni după declararea falimentului;
  2. renunțarea la vânzarea întregii întreprinderi;
  3. vânzarea directă a activelor incluse în masa bunurilor care face obiectul falimentului;
  4. contractarea de împrumuturi sau credite și grevarea activelor părții aflate în faliment cu un număr limitat de drepturi de proprietate;
  5. admiterea, renunțarea la intrarea într-un concordat preventiv cu privire la creanțe contestate și lansarea unei acțiuni în fața unei instanțe de arbitraj.

O excepție poate fi invocată atunci când una dintre acțiunile menționate mai sus trebuie să fie executată imediat și se referă la o valoare de maximum 10 000 PLN, iar în acest caz beneficiarul, supraveghetorul judiciar sau practicianul în insolvență o poate executa fără acordul comitetului.

În plus, nu este necesar acordul comitetului creditorilor pentru vânzarea de active mobile în cazul în care valoarea estimată a tuturor activelor mobile incluse în masa bunurilor care face obiectul falimentului, astfel cum este indicată în inventar, nu depășește valoarea de 50 000 PLN, iar în cazul vânzării de creanțe și a altor drepturi, dacă valoarea nominală a tuturor creanțelor și a altor drepturi incluse în masa bunurilor care face obiectul falimentului, astfel cum este indicată în inventar, nu depășește valoarea de 50 000 PLN. Acest lucru este valabil și pentru procedura de aprobare a vânzării de creanțe și a altor drepturi dacă valoarea nominală a tuturor creanțelor și a altor drepturi incluse în masa bunurilor care face obiectul falimentului, astfel cum este indicată în lista creanțelor, nu este mai mare decât echivalentul sumei de 50 000 PLN.

O înscriere în registrul funciar și ipotecar sau într-un alt registru care grevează activele părții aflate în faliment cu un drept de proprietate limitat, care a fost efectuată fără consimțământul prevăzut la articolul 1, este eliminată din oficiu. Temeiul pentru eliminare îl constituie o hotărâre definitivă a judecătorului-sindic, care constată că înscrierea este inadmisibilă [articolul 206 alineatul (5) din Actul privind falimentul].

Judecătorul-sindic menționează acțiunile care nu trebuie să fie realizate de către beneficiar fără acordul său sau al comitetului creditorilor. Aceasta înseamnă că judecătorul-sindic poate prelungi catalogul acțiunilor menționate la articolul 206 care necesită acordul comitetului creditorilor sub sancțiunea nulității.

Acțiunile în justiție, prin care partea aflată în faliment și-a cedat activele în cele 12 luni dinaintea depunerii cererii de intrare în faliment, sunt nule în cazul în care acestea au fost realizate cu titlu gratuit sau contra cost, însă valoarea acțiunii realizate de către partea aflată în faliment a depășit în mod vădit contravaloarea obținută de către respectiva parte sau rezervată pentru aceasta sau pentru un terț. Această regulă se aplică, de asemenea, mutatis mutandis în cazul unei hotărâri judecătorești, al admiterii unei creanțe și al renunțării la o creanță.

De asemenea, garanția pentru o datorie și rambursarea unei datorii care nu este scadentă nu au niciun efect dacă aceste acțiuni sunt realizate de către partea aflată în faliment în perioada de șase luni anterioară depunerii cererii de intrare în faliment. Însă partea care a obținut plata sau garanția poate, prin intermediul unei cereri sau al unei contestații, să solicite admiterea acestor acțiuni ca fiind efective dacă aceasta nu a avut cunoștință despre existența motivelor pentru faliment la momentul realizării acțiunilor respective.

Regulile menționate anterior nu se aplică în cazul titlurilor de valoare stabilite înainte de declararea falimentului în legătură cu operațiuni financiare anticipate/viitoare, împrumuturi de instrumente financiare sau vânzarea de titluri de valoare în cadrul contractelor de report menționate la articolul 85 alineatul (1).

La cererea unui terț, judecătorul-sindic poate dispune ca acțiunea reciprocă a persoanei respective să fie contraprestată din masa bunurilor care face obiectul falimentului în cazul în care acțiunea respectivă a fost realizată în legătură cu o acțiune în justiție de către terțul respectiv și partea aflată în faliment cu privire la bunuri cuprinse în masa bunurilor care face obiectul falimentului. Linkul se deschide într-o fereastră nouăDispozițiile privind acțiuni necorespunzătoare se aplică mutatis mutandis pentru acest tip de acțiune. Contraprestația acțiunii respective poate fi dispusă dacă acțiunea în justiție a avut loc după declararea falimentului și înainte de publicarea deciziei de intrare în faliment în registru, iar terțul care și-a îndeplinit obligația de diligență nu avea cum să cunoască declarația de faliment (articolul 77 din Actul privind restructurarea).

Cesiunea unei creanțe viitoare nu produce efecte în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul falimentului în cazul în care creanța respectivă se naște după declararea falimentului, cu excepția cazului în care acordul prin care se cedează creanța a fost încheiat cu cel mult șase luni înaintea depunerii, la o dată certificată, a unei cereri scrise de intrare în faliment.

O acțiune în justiție introdusă cu plată este declarată nulă în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul falimentului de către judecătorul-sindic din oficiu sau la cererea beneficiarului, în cazul în care aceasta a fost îndeplinită de către partea aflată în faliment în perioada de șase luni dinaintea depunerii cererii de intrare în faliment împreună cu soțul/soția, o rudă, inclusiv prin căsătorie, pe linie directă, o rudă, inclusiv prin căsătorie, pe linie colaterală până la gradul al doilea inclusiv, cu o persoană care se află într-o relație efectivă cu persoana aflată în faliment, care conduce o gospodărie împreună cu acesta sau aceasta sau care este părintele adoptiv sau copilul său, cu excepția cazului în care cealaltă parte la acțiune dovedește că nu a fost afectat interesul creditorilor. Hotărârea judecătorului-sindic poate fi atacată.

Regula menționată anterior se aplică, de asemenea, pentru acțiuni realizate de către partea aflată în faliment împreună cu o societate la care aceasta este membru al consiliului de administrație sau asociat unic ori acționar, precum și cu societăți în care persoanele menționate la primul paragraf sunt membri ai consiliului de administrație sau asociați unici ori acționari. Aceasta se aplică, de asemenea, mutatis mutandis, pentru acțiunile realizate de către o parte aflată în faliment care este o societate sau o persoană juridică, dacă respectivele acțiuni sunt realizate împreună cu partenerii săi, cu reprezentanții acestora sau cu soții/soțiile și cu întreprinderile afiliate, precum și cu partenerii acestora și reprezentanții și soții/soțiile acestor persoane, și pentru acțiuni realizate de către o parte aflată în faliment care constituie o societate împreună cu o altă societate, dacă una dintre acestea a fost societatea-mamă sau dacă respectiva societate este societatea-mamă atât a părții aflate în faliment, cât și a celeilalte părți la acțiune.

Acționând din oficiu sau la solicitarea beneficiarului, judecătorul-sindic declară nulitatea unei anumite părți a remunerației, aferentă unei perioade dinaintea declarării falimentului, dar care nu depășește șase luni înainte de data depunerii cererii de intrare în faliment, în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul falimentului, dacă remunerația pentru munca prestată de către o persoană care reprezintă partea aflată în faliment sau un angajat care îndeplinește sarcini de administrare a întreprinderii sau remunerația unei persoane care furnizează servicii legate de administrarea sau supravegherea întreprinderii părții aflate în faliment, care este prevăzută într-un contract de muncă, un contract de servicii sau o rezoluție a organului de conducere al părții aflate în faliment încheiat(ă) sau adoptat(ă) înainte de declararea falimentului, este în mod evident mai mare decât remunerația medie pentru acest tip de lucrări sau servicii și nu este justificată de volumul de muncă, chiar dacă această remunerație a fost deja plătită.

Judecătorul-sindic poate declara că remunerația persoanelor sus-menționate pentru perioada de după declararea falimentului este integral sau parțial nulă în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul falimentului, atunci când aceasta nu este justificată de volumul de muncă, întrucât conducerea a fost preluată de către beneficiar.

La cererea beneficiarului, judecătorul-sindic declară, de asemenea, nulitatea următoarelor acțiuni în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul falimentului:

  • grevarea activelor părții aflate în faliment cu o ipotecă, un gaj, un gaj înregistrat sau o ipotecă maritimă, în cazul în care partea aflată în faliment nu a fost un debitor personal pentru creditorul garantat și grevarea a fost stabilită în perioada de 12 luni dinaintea depunerii cererii de faliment și nicio acțiune nu a fost realizată pentru partea aflată în faliment în legătură cu această grevare;
  • grevarea activelor părții aflate în faliment cu o ipotecă, un gaj, un gaj înregistrat sau o ipotecă maritimă, dacă grevarea bunului respectiv a fost stabilită în schimbul unei acțiuni având o valoare disproporționat scăzută comparativ cu valoarea garanției stabilite;
  • cazurile de grevare menționate anterior, indiferent de valoarea acțiunii realizate, dacă asigură datoriile persoanelor menționate la articolul 128 din Actul privind falimentul) (persoane apropiate sau rude cu partea aflată în faliment), cu excepția cazului în care cealaltă parte dovedește că interesul creditorilor nu a fost afectat;
  • penalități contractuale stipulate pentru nerealizarea sau realizarea necorespunzătoare a unei obligații, în cazul în care obligația a fost în mare parte realizată de partea aflată în faliment sau cuantumul penalității contractuale este vădit exorbitant.

Acțiunile introduse în justiție de către partea aflată în faliment în detrimentul creditorilor în chestiuni care nu intră sub incidența Actului privind falimentul sunt reglementate mutatis mutandis de dispozițiile Linkul se deschide într-o fereastră nouăCodului civil privind protecția creditorului față de intrarea în insolvență a debitorului.

În procedura de restructurare, în conformitate cu articolul 129 din Actul privind restructurarea, sub sancțiunea nulității, următoarele acțiuni ale debitorului sau ale practicianului în insolvență necesită acordul comitetului creditorilor:

  • grevarea elementelor din masa bunurilor care face obiectul concordatului preventiv sau al remedierii cu o ipotecă, un gaj, un gaj înregistrat sau o ipotecă maritimă pentru a garanta o creanță care nu face obiectul concordatului preventiv;
  • transferul dreptului de proprietate asupra unui bun sau drept pentru a garanta o creanță care nu face obiectul concordatului preventiv;
  • grevarea elementelor masei bunurilor care face obiectul concordatului preventiv sau al remedierii cu alte drepturi;
  • contractarea de credite sau împrumuturi;
  • încheierea unui acord privind leasingul întreprinderii debitorului sau al părții organizate a acestuia, ori a unui alt acord similar;

(Acțiunile de mai sus, dacă sunt realizate cu acordul comitetului creditorilor, nu pot fi considerate nule în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul concordatului preventiv.)

  • vânzarea, de către debitor, de bunuri imobile sau de alte active în valoare de peste 500 000 de milioane PLN.

Prevederile unui contract la care debitorul este parte, care împiedică sau îngreunează realizarea obiectivului procedurii accelerate a concordatului preventiv, sunt nule în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul concordatului preventiv (articolele 248, 273 și 297 din Actul privind restructurarea).

În acțiunea de remediere, acțiunile introduse în justiție de către debitor, prin care acesta își cedează activele, în cazul în care valoarea acțiunii realizate de către debitor este semnificativ mai mare decât valoarea acțiunii realizate pentru debitor sau rezervate pentru acesta ori pentru un terț, care a avut loc în cele 12 luni dinaintea depunerii cererii de deschidere a procedurii de remediere, sunt nule în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul remedierii. Această regulă se aplică, de asemenea, mutatis mutandis în cazul unei hotărâri judecătorești, al admiterii unei creanțe și al renunțării la o creanță.

Titlurile de valoare privind masa bunurilor care face obiectul remedierii sunt, de asemenea, nule dacă au fost constituite în legătură directă cu acțiunea realizată pentru debitor, dacă au fost constituite de către debitor în perioada de 12 luni dinaintea depunerii cererii de deschidere a procedurii de remediere, precum și titlurile de valoare în partea care, în ziua constituirii titlurilor de valoare respective, este cu mai mult de jumătate mai mare decât valoarea acțiunii garantate în favoarea debitorului, împreună cu creanțele cu garanții reale prevăzute în documentul care stă la baza constituirii titlului de valoare, care au fost constituite în perioada de 12 luni dinaintea depunerii cererii de deschidere a procedurii de remediere (articolul 304 din Actul privind restructurarea).

În procedura de remediere, judecătorul-sindic, care acționează din oficiu sau la solicitarea practicianului în insolvență, declară nulitatea unei anumite părți a remunerației, aferentă unei perioade dinaintea declarării falimentului, dar care nu depășește trei luni înainte de data depunerii cererii de deschidere a procedurii de remediere, în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul remedierii, dacă remunerația pentru munca prestată de către reprezentantul sau angajatul debitorului, care îndeplinește sarcini de administrare a întreprinderii, sau remunerația unei persoane care prestează servicii legate de administrarea sau supravegherea întreprinderii debitorului, care este prevăzută într-un contract de muncă, un contract de servicii sau o rezoluție a organului de conducere al debitorului încheiat(ă) sau adoptată înainte de deschiderea procedurii de remediere, este în mod evident mai mare decât remunerația medie pentru acest tip de lucrări sau servicii și nu este justificată de volumul de muncă, chiar dacă această remunerație a fost deja plătită.

Judecătorul-sindic poate declara că remunerația persoanelor sus-menționate, pentru perioada de după deschiderea procedurii de remediere, este integral sau parțial nulă în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul remedierii, atunci când aceasta nu este justificată de volumul de muncă, întrucât conducerea a fost preluată de către practicianul în insolvență (articolul 305 din Actul privind restructurarea).

Practicianul în insolvență poate formula o acțiune pentru declararea nulității acțiunilor și poate deschide alte proceduri în care o creanță este bazată pe nulitatea unei acțiuni.

O acțiune nu poate fi declarată nulă după ce a trecut un an de la deschiderea procedurii de remediere, cu excepția cazului în care competența respectivă a expirat mai devreme în temeiul Linkul se deschide într-o fereastră nouăCodului civil. Acest termen nu se aplică în cazul în care cererea de declarare a nulității efectului unei acțiuni a fost depusă prin intermediul unei contestații.

Acțiunile în justiție introduse de partea aflată în faliment în detrimentul creditorilor în chestiuni care nu intră sub incidența dispozițiilor discutate anterior pot fi contestate în consecință în temeiul dispozițiilor Linkul se deschide într-o fereastră nouăCodului civil privind protecția creditorului față de intrarea în insolvență a debitorului (articolele 306-308 din Actul privind restructurarea).

Ultima actualizare: 06/12/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini portugheză a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi: engleză.

Insolvenţă/faliment - Portugalia

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Notă prealabilă:

Temeiul juridic al informațiilor furnizate în prezentul dosar este, în esență, Codul privind insolvența și redresarea întreprinderilor (Código da Insolvência e da Recuperação de Empresas), aprobat prin Decretul-lege nr. 53/2004 din 18 martie 2004 și revizuit cel mai recent prin Decretul-lege nr. 84/2019 din 28 iunie 2019 și care va fi denumit în continuare „CIRE”, conform abrevierii din limba portugheză.

CIRE poate fi consultat în limba portugheză, în principiu în versiunea cea mai actualizată, pe site-ul Parchetului General al districtului Lisabona: Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.pgdlisboa.pt/leis/lei_mostra_articulado.php?nid=85&tabela=leis

Având în vedere recomandarea Comisiei Europene ca la prezentul chestionar să se răspundă în detaliu, natura extrem de specializată a întrebărilor și cerința care rezultă din articolul 86 din Regulamentul (UE) 2015/848 ca punctele de contact ale Rețelei judiciare europene în materie civilă și comercială să furnizeze informații privind dreptul intern pentru a sprijini profesioniștii care se ocupă de cazuri transfrontaliere de insolvență din alte state membre, în multe dintre răspunsurile de mai jos am ales să citez dispozițiile legale aplicabile fiecărei situații. Am procedat astfel pentru a evita orice eventuală inexactitate în informațiile tehnice solicitate și deoarece am considerat că înlocuirea conținutului acestor dispoziții cu o explicație diferită ar avea ca rezultat un text mai lung. În alte cazuri am considerat că este suficient să fac o trimitere la dispozițiile legale, fără a le cita, și să fac un rezumat al situației respective, căreia acestea i se aplică.

Răspunsurile din prezentul dosar conțin informații privind procedura de insolvență menționată la articolul 1 alineatul (1) din CIRE.

Pe lângă procedura de insolvență în sine, CIRE prevede, de asemenea, două proceduri speciale: procedura specială de restructurare sau de „revitalizare” menționată la articolul 1 alineatul (2) din CIRE și procedura specială pentru acordul de plată menționată la articolul 1 alineatul (3) din CIRE. Informații privind aceste două proceduri speciale pot fi găsite în răspunsul la întrebarea 2.

Informațiile puse la dispoziția publicului în cadrul procedurii de insolvență [prevăzute la articolul 24 din Regulamentul (UE) 2015/848], în cadrul procedurii speciale de revitalizare și al procedurii de acord de plată pot fi consultate pe Citius, site-ul pentru instanțe judecătorești pus la dispoziție de Ministerul Justiției:

Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://www.citius.mj.pt/portal/consultas/ConsultasCire.aspx

TIPURI DE PROCEDURI

Articolul 1 din CIRE prevede trei tipuri diferite de proceduri care pot fi inițiate cu privire la diferite categorii de creditori:

  1. procedura de insolvență, care se poate aplica societăților sau persoanelor fizice;
  2. procedura specială de revitalizare, care se aplică doar societăților (articolele 17-A - 17-J din CIRE);
  3. procedura specială de acord de plată, care se poate aplica oricărui debitor, altul decât o societate (articolele 222-A - 222-J din CIRE).

Articolul 1 din CIRE prevede următoarele:

„Articolul 1

Scop

1 - Procedura de insolvență constă într-un proces universal de executare silită, care are scopul de a despăgubi creditorii în maniera prevăzută într-un plan de insolvență bazat pe redresarea societății prin intermediul masei bunurilor care face obiectul insolvenței sau, atunci când acest lucru nu este posibil, pe lichidarea activelor debitorului și repartizarea produsului obținut între creditori.

2 - Atunci când o societate se află într-o situație economică dificilă sau într-o situație de insolvență iminentă, aceasta poate solicita instanței judecătorești să inițieze o procedură specială de revitalizare, în conformitate cu articolele 17-A - 17-J.

3 - Atunci când un debitor de orice altă natură se află într-o situație economică dificilă sau într-o situație de insolvență iminentă, acesta poate solicita instanței judecătorești să inițieze procedura specială de acord de plată prevăzută la articolele 222-A - 222-J.”

În special, articolul 2 din CIRE prevede că procedura de insolvență poate fi inițiată împotriva:

  • oricăror persoane fizice sau juridice
  • succesiunii vacante
  • asociațiilor care nu au personalitate juridică și comisiilor speciale
  • societăților de drept civil
  • societăților comerciale sau societăților de drept civil care au o formă comercială până la data înregistrării finale a contractului prin care sunt constituite
  • cooperativelor, înainte de înregistrarea constituirii acestora
  • societăților cu răspundere limitată cu asociat unic
  • oricăror altor patrimonii autonome.

Procedura de insolvență nu poate fi inițiată împotriva:

  • persoanelor juridice de drept public sau entităților corporative publice
  • întreprinderilor de asigurare, instituțiilor de credit, societăților financiare, firmelor de investiții prestatoare de servicii care implică deținerea de fonduri sau de valori mobiliare care aparțin părților terțe, și nici organismelor de plasament colectiv, deoarece procedura de insolvență este incompatibilă cu regimurile speciale prevăzute pentru aceste entități.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

PROCEDURA DE INSOLVENȚĂ

Condițiile pentru deschiderea procedurii de insolvență prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din CIRE:

Procedura de insolvență se poate baza pe redresarea societății sau pe lichidarea activelor și plata creditorilor.

În cadrul procedurii de insolvență, articolele 235-266 din CIRE stabilesc, de asemenea, dispoziții specifice pentru insolvența persoanelor fizice, inclusiv a persoanelor care nu desfășoară activități comerciale și a proprietarilor de întreprinderi mici, precum și pentru insolvența ambilor soți.

Inițierea procedurii

Este posibilă deschiderea procedurii de insolvență atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 3 din CIRE:

„Articolul 3

Insolvență

1 - Un debitor este considerat insolvabil atunci când acesta se află în imposibilitatea de a-își îndeplini obligațiile scadente.

2 - Persoanele juridice și patrimoniile autonome pentru ale căror datorii nicio persoană fizică nu răspunde personal și nelimitat, în mod direct sau indirect, sunt considerate, de asemenea, insolvabile atunci când pasivele sunt în mod evident mai mari decât activele, evaluate în conformitate cu standardele contabile aplicabile.

3 - Dispozițiile de la alineatul anterior nu se aplică atunci când activele sunt mai mari decât pasivele, evaluate în conformitate cu următoarele norme:

a) în rândul activelor și al pasivelor, se iau în considerare elementele identificabile, chiar și atunci când acestea nu apar în bilanț, la valoarea lor justă;

b) atunci când debitorul deține o societate, evaluarea se bazează pe perspectiva de continuitate sau de lichidare, în funcție de situația care este mai probabilă, dar, în orice caz, excluzând rubrica de transfer comercial;

c) nu sunt incluse în pasive datoriile care necesită doar plata prin fonduri distribuibile sau prin activele rămase după onorarea sau garantarea drepturilor altor creditori ai debitorului.

4 - Insolvența iminentă va fi considerată echivalentă cu insolvența efectivă atunci când un debitor declară insolvența.”

Legitimitate activă și pasivă

În plus, articolele 18, 19 și 20 din CIRE, citate mai jos, definesc cine poate să solicite și cine trebuie să declare insolvența și în ce circumstanțe:

„Articolul 18

Obligația de a declara insolvența

1 - Un debitor trebuie să solicite declararea insolvenței sale în termen de 30 de zile de la data la care ia cunoștință de insolvența în cauză, astfel cum se descrie la articolul 3 alineatul (1), sau la data la care acesta ar fi trebuit să aibă cunoștință de insolvență.

2 - Persoanele fizice care nu dețin o societate la data insolvenței sunt scutite de obligația de a declara insolvența.

3 - Atunci când un debitor este proprietarul unei societăți, trebuie să se presupună cunoașterea situației de insolvență după o perioadă de cel puțin trei luni de la neîndeplinirea generală a oricărui tip de obligații prevăzut la articolul 20 alineatul (1) litera (g).”

„Articolul 19

Cine poate solicita insolvența?

Atunci când un debitor nu este persoană fizică aptă, de declararea insolvenței va fi responsabilă persoana juridică respectivă sau, în caz contrar, va fi responsabil oricare dintre administratori.”

„Articolul 20

Alte persoane și entități care pot solicita insolvența

1 - Declararea insolvenței unui debitor poate fi solicitată de către persoana responsabilă din punct de vedere legal de datorii, de către orice creditor, chiar dacă acesta este condiționat și indiferent de natura creanței, sau de către ministerul public, reprezentând entitățile ale căror interese îi sunt încredințate legal, atunci când se produce oricare dintre următoarele situații:

a) suspendarea generală a plății obligațiilor restante;

b) neîndeplinirea uneia sau a mai multor obligații care, din cauza sumei implicate sau a circumstanțelor neîndeplinirii, demonstrează incapacitatea debitorului de a-și îndeplini imediat majoritatea obligațiilor;

c) sustragerea proprietarului societății sau a administratorilor debitorului ori părăsirea sediului social al societății sau a locului de desfășurare a activității principale, în legătură cu lipsa de bonitate a debitorului și în lipsa numirii unui înlocuitor pentru bonitate;

d) dispersarea, abandonarea, lichidarea grăbită sau distructivă a activelor și constituirea fictivă de credite;

e) insuficiența activelor care pot fi confiscate pentru a plăti creanța respectivă în cadrul procedurii de executare silită inițiată împotriva debitorului;

f) neîndeplinirea obligațiilor prevăzute într-un plan de insolvență sau de plată, astfel cum se prevede la articolul 218 alineatul (1) litera (a) și alineatul (2);

g) neachitarea în general, în perioada anterioară de șase luni, a oricăruia dintre următoarele tipuri de datorii:

i) impozit;

ii) contribuții și cotizații de asigurări sociale;

iii) datorii rezultate dintr-un contract de muncă sau din încălcarea ori rezilierea unui astfel de contract;

iv) plăți pentru orice tip de leasing, inclusiv leasing financiar, plăți ale prețului de achiziție sau ale unui împrumut garantat printr-o ipotecă, cu privire la locul în care debitorul își desfășoară activitatea sau își are sediul social ori reședința;

h) în cazul în care debitorul este una dintre entitățile menționate la articolul 3 alineatul (2), atunci când acesta are pasive mai mari decât activele, astfel cum se indică în ultimul bilanț aprobat, sau este în întârziere cu mai mult de nouă luni în ceea ce privește aprobarea sau depunerea conturilor, dacă are obligația legală de a face acest lucru.

2 - Dispozițiile de la alineatul anterior nu aduc atingere posibilității de reprezentare a entităților publice în conformitate cu articolul 13.”

Forma și conținutul cererii

Motivele care trebuie prezentate și demonstrate pentru formularea unei cereri de insolvență sunt prezentate la articolele 23-25 din CIRE:

„Articolul 23

Forma și conținutul cererii

1 - Solicitarea deschiderii procedurii de insolvență sau solicitarea declarării insolvenței se efectuează printr-o cerere scrisă, în care sunt prezentate faptele care stau la baza declarării solicitate și prin formularea cererii corespunzătoare.

2 - În cerere, solicitantul trebuie:

a) dacă este debitorul efectiv, să indice dacă se află deja în situație de insolvență sau dacă insolvența este doar iminentă și, în cazul unei persoane fizice, dacă pretinde scutirea de la pasivele rămase în conformitate cu dispozițiile titlului XII capitolul I;

b) să identifice administratorii debitorului care sunt numiți legal și care ocupă efectiv acea funcție, precum și primii cinci creditori ai săi în ordinea mărimii, cu excepția solicitantului însuși;

c) dacă debitorul este căsătorit, să identifice soțul/soția respectiv/respectivă și să indice regimul matrimonial;

d) să atașeze un certificat de la registrul de stare civilă, de la registrul comerțului sau de la orice alt registru public aplicabil debitorului.

3 - Atunci când solicitantul nu poate să furnizeze informațiile și documentele atașate prevăzute la alineatul anterior, se solicită ca aceste informații și documente atașate să fie furnizate de către debitorul însuși.”

„Articolul 24

Documentele care trebuie puse la dispoziție de către debitor

1 - În cazul în care debitorul este solicitantul, împreună cu cererea trebuie furnizate următoarele documente:

a) o listă alfabetică a tuturor creditorilor, cu indicarea respectivelor adrese ale acestora, a sumelor datorate, a datelor scadente și a naturii creanțelor respective, a garanțiilor de care aceștia beneficiază, precum și a posibilei existențe a unor relații speciale, în conformitate cu dispozițiile articolului 49;

b) o listă și identificarea tuturor acțiunilor și a măsurilor de executare silită în curs existente împotriva debitorului;

c) un document care să prezinte activitatea sau activitățile pe care le-a desfășurat debitorul în ultimii trei ani și sediile pe care acesta le deține, precum și motivele care, în opinia debitorului, au cauzat situația în care acesta se află;

d) un document care să identifice persoana al cărei patrimoniu este administrat, în cazul în care este implicată o succesiune vacantă, partenerii, asociații sau membrii cunoscuți ai persoanei juridice, dacă este cazul, precum și, în alte situații în care insolvența nu se referă la o persoană fizică, persoanele care sunt responsabile din punct de vedere juridic de creanțele din cadrul insolvenței;

e) o listă a activelor pe care le deține debitorul în regim de leasing, închiriere sau leasing financiar sau de vânzare sub rezerva proprietății, precum și a oricăror altor active și drepturi deținute, cu indicarea naturii acestora, a locului unde se află acestea, a datelor de înregistrare, dacă este cazul, a valorii de achiziție și a estimării valorii lor actuale;

f) în cazul în care debitorul are o contabilitate organizată, conturile anuale legate de ultimele trei exerciții financiare, precum și respectivele rapoarte ale administratorilor, de supraveghere și de audit, avizele organismului de supraveghere și documentele de certificare juridică, dacă acestea sunt obligatorii sau dacă există, precum și informații privind modificările cele mai semnificative ale dreptului de proprietate, care au avut loc după data de raportare a celor mai recente conturi, precum și informații privind operațiunile care, din cauza naturii, a obiectului sau a dimensiunii lor, depășesc sfera de activitate curentă a debitorului;

g) în cazul în care o societate este vizată de consolidarea conturilor, rapoartele de gestiune consolidate, conturile anuale consolidate și alte documente de raportare contabilă pentru ultimele trei exerciții financiare, precum și respectivele rapoarte de supraveghere și de audit, avizele organismului de supraveghere, documentele de certificare juridică și un raport privind tranzacțiile intragrup efectuate în aceeași perioadă;

h) rapoarte și conturi speciale, precum și informații trimestriale și semestriale, pe bază individuală și consolidată, raportate la date ulterioare sfârșitului ultimului exercițiu financiar, pe care societatea are obligația de a le furniza în conformitate cu Codul valorilor mobiliare (Código dos Valores Mobiliários) și cu regulamentele Comisiei pieței valorilor mobiliare (Comissão do Mercado de Valores Mobiliários);

i) o listă a personalului din serviciul debitorului.

2 - Debitorul are, de asemenea, următoarele obligații:

a) să furnizeze un document prin care să fie confirmate competențele administratorilor care reprezintă debitorul, precum și o copie a documentului care cuprinde decizia de inițiere a cererii de către respectivul organ de conducere al întreprinderii, dacă este cazul;

b) să justifice neprezentarea sau nerespectarea oricăruia dintre documentele prevăzute la alineatul (1).

3 - Fără a aduce atingere documentelor prezentate ulterior, în conformitate cu dispozițiile articolelor 223 și următoarele, cererea astfel prezentată de către debitor poate fi însoțită de un plan de insolvență.”

„Articolul 25

Cererea formulată de către o persoană diferită sau de către o entitate care are dreptul de a formula cererea

1 - În cazul în care cererea nu este prezentată de către debitorul însuși, persoana sau entitatea care solicită declararea insolvenței trebuie să justifice, în cererea inițială, natura și valoarea creanței sale sau responsabilitatea sa pentru creanțele privind insolvența, după caz și să furnizeze orice informații pe care le deține cu privire la activele și pasivele debitorului.

2 - De asemenea, solicitantul trebuie să furnizeze toate mijloacele de probă de care dispune și, în plus, are obligația de a prezenta martori în conformitate cu limitele prevăzute la articolul 511 din Codul de procedură civilă (Código de Processo Civil).”

Data de începere a procedurii și termene

Data de începere a procedurii și termenele pentru formularea opoziției și/sau pronunțarea deciziilor, precum și pentru decizia privind declararea insolvenței sunt prevăzute, în principal, la articolele 4, 27-30, 35 și 36 din CIRE:

„Articolul 4

Data de declarare a insolvenței și de începere a procedurii

1 - Ori de câte ori precizia poate fi un factor important, trimiterile făcute în prezentul cod la data declarării insolvenței trebuie să fie interpretate ca fiind data la care a fost pronunțată respectiva hotărâre.

2 - Toate termenele prevăzute în prezentul cod, care au ca punct final începerea procedurii de insolvență, acoperă, de asemenea, perioada cuprinsă între această dată și declararea insolvenței.

3 - În cazul în care insolvența este declarată în cadrul unei proceduri care ar fi trebuit să fie suspendată în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din cauza faptului că este în curs o procedură inițiată anterior împotriva aceluiași debitor, data de începere a acesteia din urmă va fi utilizată în sensul termenelor menționate la alineatul anterior. Acest lucru este valabil și în cazul în care este suspendată o procedură mai veche ca urmare a aplicării articolului 264 alineatul (3) litera (b).”

„Articolul 27

Evaluare preliminară

1 - La data distribuirii sau, dacă aceasta nu este fezabilă, în termen de cel mult trei zile lucrătoare de la aceasta, judecătorul:

a) pronunță o respingere preliminară a cererii de declarare a insolvenței, în cazul în care aceasta este în mod vădit nefondată sau în cazul în care s-au produs în mod clar excepții inevitabile, care au cauzat întârzieri și de care judecătorul ar trebui să aibă cunoștință din oficiu;

b) acordă solicitantului un termen maxim de cinci zile pentru a corecta viciile care pot fi îndreptate din cerere – în caz contrar, cererea va fi respinsă – în special în cazul în care aceasta nu îndeplinește cerințele legale sau nu este însoțită de documentele necesare, în situațiile în care lipsa acestora nu este justificată în mod corespunzător.

2 - În cazurile cererilor de insolvență, deciziile de respingere preliminară care nu sunt întemeiate, total sau parțial, pe lipsa documentelor prevăzute la articolul 24 alineatul (2) litera (a) vor fi publicate pe site-ul Citius în termenul prevăzut la articolul 38 alineatul (8) și vor conține informațiile menționate la articolul 37 alineatul (8).”

„Articolul 28

Declararea imediată a unei situații de insolvență

În cazul în care debitorul solicită deschiderea procedurii de insolvență, se consideră că acesta și-a recunoscut insolvența, fapt ce trebuie declarat în termen de cel mult trei zile lucrătoare de la distribuirea cererii inițiale sau, în cazul în care există vicii care pot fi îndreptate, de la corectarea acestora.”

„Articolul 29

Citarea debitorului

1 - Fără a aduce atingere articolului 31 alineatul (3), în cazul în care cererea nu a fost formulată de către debitor și nu există niciun motiv de respingere preliminară, judecătorul va dispune citarea personală a debitorului, în termenul prevăzut la articolul precedent.

2 - La comunicarea actelor de procedură, debitorul este informat cu privire la sancțiunile prevăzute la alineatul (5) din următorul articol și la faptul că documentele menționate la articolul 24 alineatul (1) trebuie să fie pregătite să fie transmise imediat practicianului în insolvență în cazul în care se declară insolvența.”

„Articolul 30

Opoziția debitorului

1 - Un debitor poate formula opoziție în termen de 10 zile, caz în care se aplică dispozițiile articolului 25 alineatul (2).

2 - Fără a aduce atingere dispozițiilor următorului alineat, la formularea opoziției, debitorul are obligația de a pune la dispoziție, sub sancțiunea neadmiterii respectivei opoziții, o listă a primilor cinci creditori ai săi în ordinea mărimii, cu excepția solicitantului, cu menționarea respectivului domiciliu al acestora.

3 - Opoziția debitorului față de declararea solicitată a insolvenței se poate baza pe lipsa unui fapt pe care să se întemeieze cererea sau pe inexistența unei situații de insolvență.

4 - Debitorului îi revine responsabilitatea de a dovedi solvabilitatea, pe baza contabilității obligatorii din punct de vedere legal, după caz, organizată în mod corespunzător și prezentată în mod corect, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 3 alineatul (3).

5 - În cazul în care nu se renunță la audierea debitorului în conformitate cu articolul 12 și debitorul nu formulează o opoziție, faptele invocate în cererea inițială se consideră a fi acceptate în mod corespunzător și se declară insolvența în ziua lucrătoare de după sfârșitul perioadei menționate la alineatul (1), dacă respectivele fapte se încadrează în oricare dintre situațiile prevăzute în paragrafele de la articolul 20 alineatul (1).”

„Articolul 35

Ședință de discuții și judecată

1 - În cazul în care un debitor a formulat opoziție sau dacă nu s-a renunțat la audiere, este programată imediat o ședință de discuții și judecată în una din următoarele cinci zile și solicitantul, debitorul și toți administratorii numiți legal sau administratorii identificați în cererea inițială sunt notificați să participe personal sau să fie reprezentați legal în mod adecvat.

2 - În cazul în care debitorul sau reprezentantul numit nu participă la ședință, faptele invocate în cererea inițială se consideră a fi acceptate, dacă nu s-a renunțat la audierea debitorului în conformitate cu articolul 12.

3 - În cazul în care nu se produce situația descrisă la alineatul precedent, neparticiparea solicitantului sau a unui reprezentant se consideră a fi echivalentă cu retragerea cererii.

4 - Judecătorul va înregistra imediat, în funcție de caz, fie o hotărâre de declarare a insolvenței, dacă faptele invocate în cererea inițială se încadrează la articolul 20 alineatul (1), fie o hotărâre echivalentă cu retragerea cererii.

5 - În cazul în care ambele părți sau doar solicitantul sau reprezentantul acestuia participă la ședință, dar s-a renunțat la audierea debitorului, judecătorul pronunță un ordin de identificare a obiectului litigiului și enumeră aspectele de probă.

6 - Ulterior, se decide cu privire la creanțe, urmând imediat prezentarea probelor.

7 - După terminarea prezentării probelor, au loc pledoariile și instanța pronunță o hotărâre.

8 - În cazul în care hotărârea nu poate fi pronunțată imediat, aceasta este pronunțată în termen de cinci zile.”

„Articolul 36

Hotărârea de declarare a insolvenței

1 - În hotărârea de declarare a insolvenței, judecătorul:

a) specifică data și ora respectivei hotărâri și, în lipsa acestei specificări, se va considera că hotărârea în cauză a fost pronunțată la amiază;

b) identifică debitorul insolvabil, specificând sediul social sau reședința acestuia;

c) specifică și stabilește reședința administratorilor debitorului, numiți legal și care ocupă în mod efectiv această funcție, precum și reședința debitorului, în cazul în care respectivul debitor este persoană fizică;

d) numește practicianul în insolvență, specificând adresa profesională a acestuia;

e) dispune că masa bunurilor care face obiectul insolvenței va fi administrată de către debitor, în cazul în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute la articolul 224 alineatul (2);

f) dispune că debitorul va transmite imediat practicianului în insolvență documentele menționate la articolul 24 alineatul (1), care lipsesc încă din dosar;

g) impune punerea sub sechestru, pentru predarea imediată către practicianul în insolvență, a documentelor contabile și a tuturor bunurilor debitorului, chiar dacă acestea sunt confiscate, gajate sau sechestrate ori deținute în orice mod și fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 150 alineatul (1);

h) dispune ca elementele care indică faptul că este posibil să fi avut loc o infracțiune să fie predate procurorului în scopurile corespunzătoare;

i) atunci când deține informații care justifică inițierea unei proceduri de examinare a culpabilității în cadrul insolvenței, declară deschisă această procedură, de natură completă sau limitată, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 187;

j) stabilește un termen de cel mult 30 de zile pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor;

l) informează creditorii cu privire la obligația lor de a informa imediat practicianul în insolvență cu privire la orice garanții reale de care aceștia beneficiază;

m) informează debitorii părții insolvabile cu privire la faptul că plățile pe care aceștia trebuie să le facă vor fi făcute către practicianul în insolvență, și nu către partea insolvabilă;

n) stabilește o dată și o oră în următoarea perioadă de 45 până la 60 de zile pentru organizarea adunării creditorilor, prevăzută la articolul 156 și denumită „întrunire de evaluare a rapoartelor” sau declară, din motive rezonabile, renunțarea la această adunare.

2 - Dispozițiile părții finale a alineatului (1) litera (n) nu se aplică în situațiile în care se preconizează că va fi prezentat un plan de insolvență sau în cazul în care se decide că administrarea insolvenței va fi realizată de către debitor.

3 - În cazurile în care nu a fost stabilită nicio dată pentru organizarea întrunirii de evaluare a rapoartelor, în conformitate cu alineatul (1) litera (n) și orice parte interesată, în termenul stabilit pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor, solicită instanței să convoace o astfel de întrunire, judecătorul va stabili o dată și o oră pentru întrunire, într-o perioadă cuprinsă între 45și 60 de zile de la hotărârea de declarare a insolvenței.

4 - În cazurile în care nu a fost stabilită nicio dată pentru organizarea întrunirii de evaluare a rapoartelor, în conformitate cu alineatul (1) litera (n), termenele prevăzute în prezentul cod, calculate în funcție de organizarea acestei întruniri, sunt calculate în funcție de a 45-a zi de la data hotărârii de declarare a insolvenței.

5 - Un judecător care a hotărât să nu se organizeze o întrunire de evaluare a rapoartelor trebuie, la data hotărârii, să adapteze calendarul procedurii la acest fapt, ținând seama de cazul specific respectiv.”

Notificarea și publicarea hotărârii

Normele privind notificarea și publicarea hotărârii de declarare a insolvenței sunt prevăzute la articolele 37 și 38 din CIRE:

„Articolul 37

Notificarea privind hotărârea și citarea

1 - Administratorii debitorului a căror reședință a fost stabilită sunt notificați personal cu privire la hotărâre în conformitate cu dreptul procedural privind citarea și în maniera prevăzută de acesta. De asemenea, acestora le sunt transmise copii ale cererii inițiale.

2 - Fără a aduce atingere niciunei notificări ce se dovedește a fi necesară conform legislației muncii, mai exact cu privire la Fondul de garantare a salariilor, procurorul, Institutul asigurărilor sociale, solicitantul declarării insolvenței și debitorul sunt notificați, de asemenea, cu privire la hotărâre, în condițiile prevăzute pentru citare, în cazul în care hotărârea nu a fost înmânată deja personal, în cadrul procedurii, debitorului și, dacă debitorul este proprietarul unei societăți, comitetului lucrătorilor.

3 - Primii cinci creditori cunoscuți în ordinea mărimii, cu excepția solicitantului, sunt notificați în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) sau prin scrisoare recomandată, în funcție de faptul dacă aceștia au sau nu reședința obișnuită, sediul social sau domiciliul în Portugalia.

4 - Creditorii cunoscuți care au reședința obișnuită, domiciliul sau sediul social legal în alt stat membru decât cel în care este inițiată procedura, inclusiv autoritățile fiscale și organismele de asigurări sociale din respectivele state membre sunt notificate (notificați) imediat prin scrisoare recomandată, în conformitate cu articolul 54 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015.

5 - În cazul în care există creanțe în numele statului, al instituțiilor publice care nu sunt întreprinderi de stat sau al instituțiilor de asigurări sociale, aceste entități sunt notificate prin scrisoare recomandată.

6 - Dispozițiile de la alineatele anterioare nu exclud posibilitatea de notificare și citare prin mijloace electronice, în conformitate cu un ordin ministerial de punere în aplicare emis de Ministerul Justiției.

7 - Alți creditori și alte părți interesate sunt notificate prin comunicare publică, cu o perioadă de grație de cinci zile, afișată la sediul social sau la reședința debitorului, la sediile debitorului și chiar la instanța judecătorească și printr-un anunț publicat pe site-ul Citius.

8 - Comunicările publice menționate la alineatul anterior trebuie să indice numărul cauzei, perioada de grație și posibilitatea de a face recurs sau de a formula obiecții și trebuie să conțină informațiile prevăzute la articolul 36 literele (a)-(e) și (i)-(n), precizându-se faptul că termenul pentru recurs, obiecții și cererile de admitere a creanțelor începe numai la sfârșitul perioadei de grație și că respectiva perioadă de grație se calculează de la data publicării comunicării menționate la alineatul anterior.”

„Articolul 38

Publicare și înregistrare

[…]

2 - Declararea insolvenței și numirea unui practician în insolvență sunt înregistrate în mod automat, pe baza certificatului respectiv, transmis în acest scop de către grefă:

a) la registrul de stare civilă, dacă debitorul este persoană fizică;

b) la registrul comerțului, dacă există fapte legate de debitorul insolvabil care fac obiectul acestei înregistrări;

c) la orice entitate responsabilă pentru orice alt tip de înregistrare care poate fi aplicabilă debitorului.

3 - Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 43 alineatul (5) din Codul de carte funciară (Código de Registo Predial), declararea insolvenței se înregistrează, de asemenea, în cartea funciară cu privire la activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, pe baza unui certificat judiciar de hotărâre definitivă de declarare a insolvenței, în cazul în care serviciul de înregistrare nu poate să acceseze informațiile necesare prin mijloace electronice și, de asemenea, pe baza unei declarații emise de practicianul în insolvență care a identificat activele.

4 - Atunci când înregistrarea prevăzută la alineatul anterior este efectuată în mod provizoriu, acest lucru se realizează pe baza informațiilor de pe pagina web a instanței, în conformitate cu alineatul (6) litera (b) și pe baza declarației practicianului în insolvență care a identificat activele.

5 - În cazul în care există înregistrări privind achiziții sau recunoașterea dreptului de proprietate sau simpla posesie în favoarea oricărei persoane alta decât partea insolvabilă cu privire la activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, practicianul în insolvență trebuie să atașeze la dosarul cauzei un certificat privind respectivele înregistrări.

6 - Grefa:

a) înregistrează în mod automat declararea insolvenței și numirea practicianului în insolvență în registrul informatic de executări silite stabilit prin Codul de procedură civilă;

b) înregistrează includerea acestor informații, precum și termenul acordat pentru creanțe, pe pagina web a instanței;

c) notifică Banca Portugaliei (Banco de Portugal) cu privire la declararea insolvenței, astfel încât aceasta să facă înregistrarea necesară în baza sa de date centrală de risc de credit.

7 - Adresa profesională a practicianului în insolvență va fi indicată în înregistrarea numirii respectivului practician.

8 - Orice publicare și înregistrare a hotărârii va fi efectuată în termen de cinci zile.

9 - Publicarea și înregistrarea publică a deciziei de inițiere a procedurii de insolvență în străinătate și, dacă este cazul, a deciziei de numire a practicianului în insolvență, menționată la articolele 28 și 29 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015, trebuie să fie solicitate la instanța din Portugalia din zona în care se află sediul debitorului sau, în caz contrar, la Tribunalul comercial din Lisabona (Juízo de Comércio de Lisboa). Instanța poate solicita o traducere autorizată, efectuată de o persoană competentă în acest sens în conformitate cu legislația unui stat membru al Uniunii Europene.

10 - Fără a aduce atingere dispozițiilor de la alineatul anterior, dacă legislația statului în care are loc procedura de insolvență prevede modalități de înregistrare necunoscute în legislația din Portugalia, înregistrarea se stabilește pe baza legislației care prezintă cele mai mari similitudini.

11 - Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 9, publicarea prevăzută la articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 va fi stabilită automat de către departamentele de înregistrare competente, în cazul în care debitorul deține un sediu situat în Portugalia.”

Măsuri asigurătorii

Posibilitatea de a dispune măsuri asigurătorii este prevăzută la articolul 31 din CIRE:

„Articolul 31

Măsuri asigurătorii

1 - În cazul în care există preocupări justificate privind faptul că poate avea loc o administrare defectuoasă, judecătorul va dispune, în mod automat sau la cererea solicitantului, măsurile asigurătorii considerate a fi necesare sau adecvate pentru a opri degradarea patrimoniului debitorului, până la pronunțarea hotărârii.

2 - Măsurile asigurătorii pot consta în numirea unui administrator judiciar provizoriu, cu competențe exclusive pentru a administra patrimoniul debitorului sau pentru a sprijini debitorul la respectiva administrare.

3 - Punerea în aplicare a măsurilor asigurătorii poate avea loc înainte de notificarea debitorului, în cazul în care această măsură timpurie este considerată esențială pentru a evita periclitarea efectului util. Totuși, respectiva notificare nu poate fi transmisă, în niciun caz, la mai mult de 10 zile de la expirarea termenului care s-ar aplica în caz contrar.”

PROCEDURA SPECIALĂ DE REVITALIZARE

Condițiile pentru deschiderea procedurii speciale de revitalizare prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din CIRE:

A doua procedură menționată anterior, prevăzută la articolul 1 alineatul (2) din CIRE, este procedura specială de revitalizare (PER – Processo Especial de Revitalização), care poate fi solicitată de către o societate care se confruntă cu dificultăți economice sau se află într-o situație de insolvență iminentă.

Scopul și formalitățile pentru o procedură specială de revitalizare

Scopul procedurii speciale de revitalizare, cererea de inițiere a acesteia, formalitățile asociate cu aceasta și noțiunea de situație economică dificilă sunt prevăzute la articolele 17-A, 17-B și, respectiv, 17-C din CIRE.

„Articolul 17-A

Scopul și natura procedurii speciale de revitalizare

1 - Procedura specială de revitalizare are scopul de a permite unei societăți care se dovedește a fi într-o situație economică dificilă sau în pericol iminent de insolvență, dar care poate fi încă redresată, să negocieze cu respectivii săi creditori, astfel încât să poată să încheie cu aceștia un acord care să conducă la revitalizarea societății.

2 - Procedura menționată la alineatul anterior poate fi utilizată de către orice societate care, printr-o declarație scrisă și semnată, atestă faptul că îndeplinește condițiile necesare pentru revitalizare și prezintă o altă declarație, semnată cu cel mult 30 de zile în prealabil de către un contabil autorizat sau un auditor statutar, ori de câte ori este impusă de lege revizuirea conturilor, prin care să se ateste faptul că societatea nu se află într-o situație actuală de insolvență conform criteriilor prevăzute la articolul 3.

3 - Procedura specială de revitalizare are caracter de urgență și se aplică toate normele prevăzute în prezentul cod, care nu sunt incompatibile cu caracterul acesteia.”

„Articolul 17-B

Noțiunea de situație economică dificilă

În sensul prezentului cod, o societate se află într-o situație economică dificilă atunci când se confruntă cu dificultăți grave în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor care îi revin din cauza unei lipse de lichidități sau dacă societatea nu poate să obțină credit.”

„Articolul 17-C

Cerere și formalități

1 - Procedura specială de revitalizare începe la cererea societății și a unui creditor sau a unor creditori care, neavând legătură specială cu societatea, au creanțe conexe, care nu sunt cu rang inferior, de cel puțin 10 % conform alineatului (3) litera (b), printr-o declarație scrisă de inițiere a unor negocieri care să conducă la revitalizarea societății prin intermediul unui plan de redresare aprobat.

2 - Declarația menționată la alineatul anterior este semnată și datată de către toți declaranții respectivi.

3 - Societatea sesizează instanța competentă pentru a-i declara insolvența, printr-o petiție care cuprinde cererea sa, astfel cum se menționează la alineatul (1), însoțită de următoarele elemente:

a) declarația scrisă menționată mai sus;

b) o copie a documentelor enumerate la articolul 24 alineatul (1), care rămân disponibile la grefă pentru a fi consultate de către creditori pe parcursul întregii proceduri;

c) un plan de redresare propus, însoțit de, cel puțin, o descriere a situației activelor, a situației financiare și a situației de credit a societății.

4 - După primirea cererii menționate la alineatul anterior, judecătorul numește imediat, printr-un ordin oficial, un administrator judiciar provizoriu, dispozițiile articolelor 32-34 aplicându-se mutatis mutandis.

5 - Societatea este notificată imediat cu privire la ordinul oficial menționat la alineatul anterior, dispozițiile articolelor 37 și 38 aplicându-se mutatis mutandis.

6 - La cererea motivată a societății și a creditorului sau a creditorilor care, îndeplinind dispozițiile de la alineatul (1), dețin, cel puțin, creanțe în valoare de 5 % din creanțele raportate sau în urma unei cereri motivate a societății, judecătorul poate să reducă limita de 10 % menționată la alineatul (1), ținând seama, la evaluarea cererii, de suma totală a creanțelor raportate și de componența tuturor creditorilor.

7 - În mod automat sau la cererea administratorului judiciar provizoriu, la dosarele cauzelor se atașează procedurile speciale de revitalizare inițiate de societățile comerciale cu care societatea are o relație de control sau de grup, conform Codului societăților comerciale (Código das Sociedades Comerciais). Această cerere poate fi formulată, de asemenea, de către oricare dintre societăți în circumstanțele care au determinat inițierea unei proceduri speciale de revitalizare.

8 - Atașarea menționată la alineatul anterior poate fi solicitată numai până la începerea termenului pentru negocieri, stabilit la articolul 17-D alineatul (5), în cadrul procedurii în care trebuie să fie atașate toate celelalte documente, dispozițiile articolului 86 alineatul (4) aplicându-se mutatis mutandis.”

În plus, articolele 17-D - 17-I din CIRE, referitoare la procedurile speciale de revitalizare, prevăd:

  • etapele procedurale ulterioare (de exemplu, invitația de a participa la negocieri în vederea revitalizării, adresată tuturor creditorilor care nu au semnat declarația ce a dat naștere procedurii);
  • efectele (de exemplu, procedura împiedică inițierea oricăror altor acțiuni pentru recuperarea datoriilor împotriva debitorului);
  • încheierea negocierilor cu sau fără aprobarea planului de redresare care conduce la revitalizare;
  • garanțiile convenite între debitor și creditori;
  • aprobarea acordurilor extrajudiciare pentru redresarea debitorului.

PROCEDURA SPECIALĂ DE ACORD DE PLATĂ

Condițiile pentru deschiderea procedurii speciale de acord de plată prevăzute la articolul 1 alineatul (3) din CIRE:

A treia procedură menționată la articolul 1 alineatul (3) din CIRE este procedura specială de acord de plată, prevăzută la articolele 222-A - 222-J din CIRE.

Procedura specială de acord de plată are caracter de urgență și poate fi utilizată cu privire la orice debitor care nu este o societate și se confirmă că se confruntă cu o situație economică dificilă sau se află în pericol de insolvență iminentă.

Conform articolului 222-B din CIRE, un debitor se află într-o situație economică dificilă atunci când se confruntă cu dificultăți grave în ceea ce privește îndeplinirea imediată a obligațiilor care îi revin din cauza unei lipse de lichidități sau a incapacității de a obține credit.

Această procedură specială începe:

  • cu o declarație scrisă a debitorului și a unuia sau a mai multor creditori, în care aceștia solicită, conform dorinței lor, inițierea unor negocieri care să conducă la încheierea unui acord de plată

sau

  • prin prezentarea unui acord extrajudiciar, semnat de către debitor și de către creditorii care reprezintă cel puțin majoritatea voturilor.

Declarația sau acordul menționat anterior, însoțit de o listă a creditorilor și de o listă a tuturor acțiunilor de recuperare a datoriilor, aflate în curs, este prezentat instanței. După primirea declarației sau a acordului, instanța numește administratorul judiciar provizoriu.

Imediat după ce este notificat cu privire la ordinul oficial de numire a administratorului judiciar provizoriu, debitorul trebuie să trimită o scrisoare recomandată tuturor creditorilor care nu au semnat declarația inițială sau acordul inițial, prin care să îi invite să participe. În cazul în care debitorul a prezentat un acord de plată extrajudiciar, grefa notifică creditorii care nu au participat la un astfel de acord și care figurează pe lista de creanțe raportate de către debitor.

După publicarea pe site-ul Citius a ordinului oficial de numire a administratorului judiciar provizoriu, orice creditor are la dispoziție 20 de zile pentru a depune cereri de admitere a creanțelor la respectivul administrator judiciar.

Apoi, administratorul judiciar provizoriu întocmește o listă a creanțelor și o depune la grefa instanței. Lista este publicată, de asemenea, pe site-ul Citius. Lista poate fi contestată în termen de cinci zile lucrătoare.

Efectele asupra altor proceduri sunt următoarele:

  • După deschiderea procedurii speciale de acord de plată și după numirea ulterioară a administratorului judiciar provizoriu, împotriva debitorului nu mai poate fi formulată nicio altă acțiune de recuperare a datoriilor.
  • Se împiedică suspendarea prestării serviciilor publice esențiale.
  • Orice procedură de insolvență în cadrul căreia a fost solicitată anterior insolvența debitorului este suspendată, cu condiția ca, în cadrul acestei proceduri, să nu fi fost pronunțată o hotărâre de declarare a insolvenței (anulată imediat după aprobarea acordului de plată).
  • Se suspendă acțiunile de recuperare aflate în curs (anulate imediat după aprobarea acordului de plată, cu excepția cazului în care acest acord prevede continuarea acestora).
  • Se suspendă termenele de prescripție sau termenele peremptorii care pot fi contestate de către debitor.

După începerea procedurii, debitorului i se interzice să desfășoare acțiuni de relevanță specială fără autorizarea prealabilă a administratorului judiciar.

Negocierile dintre debitor și creditori sunt guvernate de condițiile convenite între toate persoanele implicate sau, în lipsa unui acord, de normele definite de administratorul judiciar provizoriu.

Atunci când negocierile se încheie cu aprobarea în unanimitate a acordului de plată, care implică toți creditorii, acest acord trebuie să fie semnat de toți și atașat imediat la dosar, pentru a fi aprobat sau respins de către judecător.

În cazul în care negocierile se încheie cu aprobarea acordului de plată, dar fără implicarea tuturor creditorilor, acest acord este trimis instanței pentru a fi aprobat sau respins de către judecător și este publicat pe site-ul Citius. Apoi, părțile interesate au la dispoziție 10 zile de la data publicării pentru a solicita neaprobarea planului.

Un acord de plată este considerat a fi aprobat atunci când:

  • este votat de către creditorii ale căror creanțe reprezintă cel puțin o treime din totalul creanțelor legate de drepturile de vot, prezentate pe lista de creanțe și obține votul favorabil al peste două treimi din totalul voturilor exprimate și peste jumătate din voturile exprimate corespund creanțelor care nu sunt cu rang inferior, abținerile nefiind luate în considerare

sau

  • obține votul favorabil al creditorilor ale căror creanțe reprezintă peste jumătate din totalul creanțelor legate de drepturile de vot și peste jumătate din voturi corespund creanțelor care nu sunt cu rang inferior, abținerile nefiind luate în considerare.

În cazul în care debitorul sau majoritatea creditorilor concluzionează că nu este posibil să se ajungă la un acord sau dacă termenul de două luni pentru încheierea negocierilor este depășit, procesul de negociere se încheie. În lipsa unui acord, încheierea procedurii conduce la anularea tuturor efectelor acesteia pentru debitor, în cazul în care respectivul debitor nu se află încă în situație de insolvență. În caz contrar, încheierea procedurii conduce la insolvența debitorului.

Garanțiile convenite cu debitorul pe parcursul procedurii speciale de acord de plată, pentru a asigura respectivului debitor mijloacele financiare necesare pentru a-și continua activitatea, sunt menținute chiar și atunci când, la încheierea procedurii, se declară insolvența debitorului, în termen de doi ani. În plus, creditorii care au finanțat activitatea debitorului pe parcursul procedurii, în vederea respectării acordului de plată, beneficiază de un drept preferențial mobiliar general, conferit înainte de dreptul preferențial mobiliar general acordat lucrătorilor.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Articolul 46 din CIRE stabilește activele care sunt acoperite de masa bunurilor care face obiectul insolvenței:

„Articolul 46

Noțiunea de masă a bunurilor care face obiectul insolvenței

1 - Masa bunurilor care face obiectul insolvenței are scopul de a satisface creanțele creditorilor privind insolvența, după plata propriilor lor datorii și, cu excepția cazului în care se prevede altfel, acoperă toate proprietățile debitorului la data declarării insolvenței, precum și activele și drepturile dobândite de debitor pe parcursul procedurii.

2 - Activele care sunt scutite de punerea sub sechestru sunt incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței numai dacă debitorul le prezintă în mod voluntar și dacă imunitatea acestora la punerea sub sechestru nu este absolută.

În această privință, articolul 736 din Codul de procedură civilă din Portugalia prevede că, pe lângă bunurile exceptate de la punerea sub sechestru prin dispoziții speciale, în cazul următoarelor elemente este absolut imposibilă punerea sub sechestru: elementele și drepturile inalienabile; activele aflate în proprietatea publică a statului sau a altor persoane juridice publice; obiectele a căror punere sub sechestru ar încălca bunele practici sau care ar necesita o justificare economică din cauza valorii lor comerciale reduse; obiectele destinate în special cultului public; mormintele; instrumentele și obiectele care sunt esențiale pentru persoanele cu handicap și pentru tratamentul pacienților.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Aceste competențe sunt prevăzute la articolele 223 și 224 din CIRE:

Administrarea de către debitor

„Articolul 223

Limitarea la societăți

Dispozițiile prezentului document se aplică numai în situațiile în care masa bunurilor care face obiectul insolvenței are legătură cu o societate.”

„Articolul 224

Condiții prealabile pentru administrarea de către debitor

1 - În hotărârea de declarare a insolvenței, judecătorul poate decide ca masa bunurilor care face obiectul insolvenței să fie administrată de către debitor.

2 - Următoarele condiții prealabile se aplică deciziei menționate la alineatul anterior:

a) debitorul a solicitat această administrare;

b) debitorul a prezentat deja sau s-a angajat să prezinte, în termen de 30 de zile de la hotărârea de declarare a insolvenței, un plan de insolvență care să prevadă continuarea activității de către societate;

c) nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la întârzieri în desfășurarea cauzei sau alte dezavantaje pentru creditori;

d) solicitantul insolvenței își dă acordul, atunci când acest solicitant nu este debitorul.

3 - Administrarea este, de asemenea, încredințată debitorului în cazul în care debitorul a solicitat acest lucru și creditorii decid astfel în cadrul întrunirii de evaluare a rapoartelor sau al adunării precedente acesteia, indiferent dacă există condițiile prealabile prevăzute la alineatul (2) literele (c) și (d), iar termenul prevăzut la alineatul (2) litera (b) se calculează începând de la data deciziei adoptate de creditori.”

Numirea și statutul practicianului

Competențele practicianului în insolvență și calificările necesare sunt prevăzute la articolele 52, 53 și 55 din CIRE:

„Articolul 52

Numirea de către judecător și statutul

1 - Numirea practicianului în insolvență este de competența judecătorului.

2 - Pentru numirea practicianului în insolvență se aplică dispozițiile articolului 32 alineatul (1), însă judecătorul poate să ia în considerare informațiile furnizate de către debitor sau de către comisia creditorilor, dacă există, sau de către creditori. Acest lucru se aplică, de asemenea, în cazul în care masa bunurilor care face obiectul insolvenței implică o societate cu sediul sau sediile în activitate sau atunci când procedura de insolvență este deosebit de complexă și se acordă prioritate, la prima numire, administratorului judiciar provizoriu care își îndeplinește atribuțiile la data declarării insolvenței.

3 - Procesul de recrutare pentru listele oficiale, precum și statutul practicianului în insolvență sunt prevăzute într-o lege specifică, fără a aduce atingere dispozițiilor prezentului cod.

4 - În cazul în care procedura de insolvență este deosebit de complexă sau dacă sunt necesare cunoștințe speciale din partea practicianului în insolvență, judecătorul poate, în mod automat sau la cererea oricărei părți interesate, să numească mai mulți practicieni în insolvență. În cazul în care este formulată o astfel de cerere, solicitantului îi revine responsabilitatea de a înainta o propunere motivată în mod corespunzător cu privire la practicianul în insolvență care urmează să fie numit, precum și să remunereze practicianul în insolvență astfel propus, în cazul în care este numit acest practician în insolvență și masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu este suficientă pentru a asigura această remunerație.

5 - În cazul unui dezacord între practicianul în insolvență numit de către judecător conform alineatului (1) și practicienii în insolvență numiți la cererea oricărei părți interesate, dacă există un impas, opinia practicianului în insolvență numit de judecător va prevala.

6 - Atunci când debitorul este o societate comercială care, conform Codului societăților comerciale (Código das Sociedades Comerciais), are o relație de control sau de grup cu alte societăți cu privire la care a fost propusă procedura de insolvență, judecătorul, în mod automat sau la cererea debitorului sau a creditorilor, poate să numească un singur practician în insolvență pentru toate societățile. În acest caz, judecătorul are, de asemenea, obligația de a numi, în termeni generali, un alt practician în insolvență cu atribuții restricționate la evaluarea cererilor de admitere a creanțelor depuse între debitorii din același grup, imediat după ce existența acestor creanțe a fost confirmată de către primul practician în insolvență.”

„Articolul 53

Alegerea unui practician diferit de către creditori

1 - Cu condiția ca, înainte de vot, documentul de confirmare a acceptării propunerii să fie atașat la dosarul cauzei, creditorii prezenți la adunarea creditorilor pot, după numirea unui practician în insolvență, să aleagă o persoană diferită pentru această funcție, indiferent dacă aceasta este înregistrată sau nu pe lista oficială și să decidă cu privire la remunerația sa prin aprobarea de către majoritatea votanților și cu majoritatea voturilor exprimate. Abținerile nu sunt luate în considerare.

2 - Alegerea unei persoane care nu este înregistrată pe lista oficială poate să aibă loc numai în cazurile justificate de dimensiunea societății cuprinsă în masa bunurilor care face obiectul insolvenței, de natura specifică a domeniului de activitate al societății sau de complexitatea cauzei.

3 - Judecătorul poate refuza să numească persoana aleasă de creditori ca practician în insolvență pentru a înlocui practicianul curent numai dacă respectivul judecător consideră că persoana în cauză nu are reputația sau capacitatea de a exercita această funcție, că remunerația aprobată de creditori este în mod vădit excesivă sau, atunci când persoana în cauză nu este înregistrată pe lista oficială, că nu există niciuna dintre situațiile prevăzute la alineatul anterior.”

„Articolul 55

Atribuții și realizarea atribuțiilor

1 - Pe lângă alte sarcini atribuite astfel, practicianului în insolvență, cu cooperarea comisiei creditorilor, dacă există și sub supravegherea acesteia, îi revine responsabilitatea:

a) de a pregăti plata datoriilor părții insolvabile, utilizând sumele de bani disponibile în masa bunurilor care face obiectul insolvenței, mai exact, prin intermediul sumelor obținute prin cedarea activelor din respectiva masă, practicianul în insolvență fiind responsabil cu realizarea acestei cedări;

b) de a asigura, între timp, conservarea și beneficierea de drepturile părții insolvabile și continuarea activității societății, dacă este cazul, evitând agravarea situației sale economice pe cât posibil.

2 - Fără a aduce atingere cazurilor de utilizare obligatorie a reprezentării legale sau necesității unui acord prealabil al comisiei creditorilor, practicianul în insolvență îndeplinește personal atribuțiile acestei funcții. Practicianul în insolvență poate să delege, în scris, acțiuni specifice unui practician în insolvență diferit, cu înregistrarea la zi pe listele oficiale.

3 - La realizarea atribuțiilor sale, practicianul în insolvență poate fi asistat, pe propria răspundere, de către un specialist sau de alt tip de personal auxiliar, plătit sau neplătit, inclusiv de către debitorul însuși, cu acordul prealabil al comisiei creditorilor sau al judecătorului, în cazul în care nu există o astfel de comisie.

4 - Practicianul în insolvență poate să angajeze, pe durată determinată sau nedeterminată, lucrătorii necesari pentru lichidarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței sau pentru continuarea activității societății. Totuși, noile contracte vor expira la data închiderii definitive a sediului în care lucrătorii prestează aceste servicii sau, cu excepția cazului în care se convine altfel, la data transferului.

5 - De asemenea, practicianul în insolvență este responsabil cu punerea la dispoziția comisiei creditorilor și a instanței, în timp util, a tuturor informațiilor necesare privind administrarea și lichidarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

6 - La cererea practicianului în insolvență și ori de câte ori practicianul în insolvență nu are acces direct la informațiile necesare, judecătorul dispune ca orice entități publice și instituții de credit să furnizeze, pe baza respectivelor evidențe ale acestora, informațiile considerate necesare sau utile în scopul procedurii, mai exact cu privire la activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

7 - Remunerația practicianului în insolvență menționată în partea finală a alineatului (2) este responsabilitatea practicianului în insolvență care a delegat lucrările respective și acest din urmă practician în insolvență este responsabil cu acțiunile realizate de către practicianul delegat în cadrul delegării de competențe menționate la același alineat.

8 - Practicianul în insolvență are competența, sub rezerva acordului dat de comisia creditorilor, de a desista, de a negocia sau de a depune mărturie în orice cauză judiciară în care partea insolvabilă sau masa bunurilor care face obiectul insolvenței este parte.”

Supravegherea judiciară

Judecătorul supraveghează activitatea practicianului în insolvență în conformitate cu articolul 58 din CIRE:

„Articolul 58

Supravegherea de către judecător

Practicianul în insolvență își îndeplinește atribuțiile sub supravegherea judecătorului, care poate, în orice moment, să solicite informații cu privire la orice aspect sau prezentarea unui raport privind activitățile desfășurate și starea de administrare și lichidare.”

De asemenea, comisia creditorilor are competențe de a supraveghea activitatea practicianului în insolvență în conformitate cu articolul 68 din CIRE.”

Remunerația practicianului în insolvență

Remunerația practicianului în insolvență se stabilește în conformitate cu articolul 60 din CIRE:

„Articolul 60

Remunerație

1 - Practicianul în insolvență numit de către judecător are dreptul la remunerația prevăzută în termenele și condițiile sale și la rambursarea cheltuielilor pe care acesta le-a considerat, în mod rezonabil, utile sau esențiale.

2 - Atunci când practicianul în insolvență este ales de adunarea creditorilor, remunerația sa este cea prevăzută în decizia respectivă.

3 - Un practician în insolvență care a fost de acord, în prealabil, cu remunerația stabilită de adunarea creditorilor pentru elaborarea planului de insolvență, pentru conducerea societății după întrunirea de evaluare a rapoartelor sau pentru supravegherea planului de insolvență aprobat, poate renunța la această funcție cu condiția să facă acest lucru în cadrul respectivei adunări în care este adoptată decizia.”

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Creanțele privind masa bunurilor care face obiectul insolvenței pot fi compensate cu datoriile la această masă a bunurilor care face obiectul insolvenței, în cazul în care sunt îndeplinite cerințele prevăzute la articolul 99 din CIRE:

„Articolul 99

Compensări

1 - Fără a aduce atingere altor dispoziții din prezentul cod, după declararea insolvenței, titularii de creanțe în cadrul insolvenței își pot compensa creanțele cu datoriile la masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu condiția să fie îndeplinită cel puțin una dintre următoarele cerințe:

a) condițiile prealabile legale pentru compensare au fost îndeplinite înainte de data declarării insolvenței;

b) deținerea unei creanțe privind insolvența a îndeplinit cerințele prevăzute la articolul 847 din Codul de procedură civilă (Código Civil) înainte de contra-creanța privind masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

2 - În sensul literelor (a) și (b) de mai sus, nu se aplică următoarele:

a) pierderea beneficierii de termenul prevăzut la articolul 780 alineatul (1) din Codul de procedură civilă (Código Civil);

b) scadența anticipată și conversia în numerar, rezultate din dispozițiile articolului 91 alineatul (1) și ale articolului 96.

3 - Compensările nu sunt afectate de faptul că obligațiile au ca obiect monede sau unități de calcul diferite, în cazul în care conversia lor reciprocă este gratuită în locul plății contra-creanței și conversia se efectuează la cursul de schimb valabil la data la care compensarea își produce efectele.

4 - Compensările nu sunt permise:

a) dacă datoria la masa bunurilor care face obiectul insolvenței a fost constituită după data declarării insolvenței, mai exact ca urmare a rezoluțiunii actelor în beneficiul masei bunurilor care face obiectul insolvenței;

b) dacă creditorul din cadrul insolvenței a dobândit creanța de la o altă persoană, după data declarării insolvenței;

c) utilizând datorii ale părții insolvabile pentru care masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu este responsabilă;

d) între datoriile la masa bunurilor care face obiectul insolvenței și creanțele cu rang inferior din cadrul insolvenței.”

Pe lângă norma generală prevăzută la articolul 99 din CIRE, există alte dispoziții legale care prevăd posibilitatea compensărilor: articolul 102 alineatul (3) litera (e), articolul 154 alineatul (1), articolul 242 alineatul (3) și articolul 286 din CIRE.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Efectele insolvenței asupra contractelor în vigoare la care debitorul este parte depind de natura contractului și sunt prevăzute în special în articolele 102-119 din CIRE:

„Articolul 102

Principiul general cu privire la activitățile în curs

1 - Fără a aduce atingere dispozițiilor articolelor următoare, în orice contract bilateral în care, la data declarării insolvenței, nu a avut loc încă executarea completă de către partea insolvabilă sau de către cealaltă parte, această executare va fi suspendată până când practicianul în insolvență decide să execute contractul sau să refuze executarea acestuia.

2 - Totuși, cealaltă parte poate să stabilească un termen rezonabil în care practicianul în insolvență să exercite această opțiune, după expirarea căruia executarea se consideră a fi fost refuzată.

3 - După refuzarea executării de către practicianul în insolvență și fără a aduce atingere separării cazurilor, dacă este cazul:

a) niciuna dintre părți nu are dreptul la restituirea a ceea ce a fost prestat;

b) masa bunurilor care face obiectul insolvenței are dreptul de a solicita valoarea contraprestației corespunzătoare plății efectuate deja de către debitor, atunci când aceasta nu a fost furnizată deja de către cealaltă parte;

c) cealaltă parte are dreptul, ca o creanță în cadrul insolvenței, la valoarea plății efectuate de către debitor din partea neexecutată, minus valoarea contraprestației corespunzătoare plății care nu a fost furnizată încă;

d) dreptul la repararea prejudiciului cauzat celeilalte părți ca urmare a neexecutării:

i) există numai până la valoarea oricărei obligații impuse în conformitate cu litera (b);

ii) este dedus din suma la care are dreptul cealaltă parte, prin aplicarea literei (c);

iii) constituie o creanță în cadrul insolvenței;

e) oricare dintre părți poate să declare compensarea obligațiilor menționate la literele (c) și (d) cu cea menționată la litera (b), până la valoarea respectivelor sume.

4 - Opțiunea de executare este abuzivă dacă îndeplinirea la timp a obligațiilor contractuale de către masa bunurilor care face obiectul insolvenței este în mod vădit improbabilă.”

„Articolul 103

Servicii indivizibile

1 - În cazul în care contractul prevede ca cealaltă parte să presteze un serviciu care, prin natura sa, nu este fungibil sau care este divizibil la livrare în elemente diferite, care nu sunt ușor substituibile, implicând o conexiune funcțională și practicianul în insolvență refuză executarea:

a) dreptul menționat la alineatul (3) litera (b) din articolul precedent este înlocuit cu dreptul de a solicita celeilalte părți restituirea a ceea ce a fost prestat, pentru a reflecta respectiva îmbogățire la data declarării insolvenței;

b) scopul dreptului prevăzut la alineatul 3 litera (c) din articolul precedent este diferența dintre valorile tuturor serviciilor contractuale, dacă această diferență este favorabilă celeilalte părți;

c) cealaltă parte are dreptul, în calitate de titular de creanțe în cadrul insolvenței, la rambursarea costurilor sau la restituirea valorii părții de servicii realizate înainte de declararea insolvenței, în funcție de faptul dacă serviciul în cauză este sau nu fungibil.

2 - Totuși, cealaltă parte are dreptul de a-și finaliza serviciul și de a solicita, ca o creanță în cadrul insolvenței, partea de plată datorată, caz în care nu se mai aplică dispozițiile alineatului (1) și ale articolului precedent.

3 - În cazul în care practicianul în insolvență nu refuză executarea, dreptul celeilalte părți la plată constituie o creanță cu privire la masa bunurilor care face obiectul insolvenței pentru partea care depășește valoarea a ceea ce ar fi fost calculat prin aplicarea dispozițiilor de la alineatul (1) litera (c), în cazul în care practicianul în insolvență ar fi optat pentru refuzarea executării.

4 - Atunci când prestarea unui serviciu este de tipul menționat la alineatul (1) impus prin contract pentru partea insolvabilă și practicianul în insolvență refuză această executare:

a) dreptul menționat la alineatul 3 litera (b) din articolul precedent nu se mai aplică sau este înlocuit de dreptul la restituirea valorii părții de plată efectuată deja înainte de declararea insolvenței, în funcție de faptul dacă serviciul în cauză este sau nu fungibil;

b) dispozițiile alineatului (1) litera (b) se aplică atunci când cealaltă parte are, de asemenea, dreptul la rambursarea a ceea ce a fost prestat deja, precum și ca o creanță în cadrul insolvenței.

5 - Atunci când prestarea unui serviciu este de tipul menționat la alineatul (1) impus prin contract pentru partea insolvabilă și practicianul în insolvență refuză această executare, dreptul celeilalte părți la plata datorată constituie pe deplin o creanță cu privire la masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

6 - În cazul în care serviciul care nu este fungibil este împărțit în părți autonome și plata unei părți sau a unor astfel de părți a fost efectuată deja, dispozițiile alineatelor anterioare se aplică numai pentru celelalte părți, plata fiind împărțită în mod adecvat între acestea.”

„Articolul 104

Vânzare cu rezerva proprietății și operațiuni similare

1 - Într-un contract de vânzare-cumpărare cu rezerva proprietății, în care vânzătorul este partea insolvabilă, cealaltă parte poate să solicite executarea contractului dacă bunul a fost livrat deja la data declarării insolvenței.

2 - În cazul insolvenței locatorului, dispozițiile alineatului anterior se aplică pentru contractul de leasing financiar și pentru contractul de leasing care cuprinde o clauză care prevede că bunul închiriat va deveni proprietatea locatarului după efectuarea tuturor plăților convenite.

3 - Atunci când cumpărătorul sau locatarul este partea insolvabilă și bunul se află în posesia respectivului cumpărător sau locatar, termenul stabilit de către practicianul în insolvență conform articolului 102 alineatul (2) nu poate să expire înainte o perioadă de cinci zile de la data întrunirii de evaluare a rapoartelor, cu excepția cazului în care valoarea bunului în cauză ar putea să scadă semnificativ în această perioadă, iar cealaltă parte informează în mod expres practicianul în insolvență cu privire la acest lucru.

4 - Clauza privind rezerva proprietății din contractele de înstrăinare a unui bun specific, în care cumpărătorul este partea insolvabilă, poate fi contestată de către masa bunurilor care face obiectul insolvenței numai atunci când acest lucru a fost stipulat în scris, până la momentul predării bunului.

5 - Efectele refuzării executării de către practicianul în insolvență, atunci când aceasta este admisibilă, sunt prevăzute la articolul 102 alineatul (3). Se înțelege că obiectul dreptului prevăzut la litera (c) este plata, ca o creanță în cadrul insolvenței, a diferenței, atunci când aceasta este pozitivă, dintre suma plăților sau a chiriilor planificate până la sfârșitul contractului, actualizată la data declarării insolvenței prin aplicarea dispozițiilor articolului 91 alineatul (2) și valoarea bunului la data refuzării, dacă cealaltă parte este vânzătorul sau locatorul sau a diferenței, atunci când aceasta este pozitivă, dintre această valoare din urmă și suma respectivă, dacă cealaltă parte este cumpărătorul sau locatarul.”

„Articolul 105

Vânzare fără predare

1 - Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 107, în cazul în care obligația de predare a vânzătorului nu a fost încă îndeplinită, dar proprietatea a fost deja transferată:

a) practicianul în insolvență nu poate să refuze executarea contractului, în cazul insolvenței vânzătorului;

b) refuzarea executării de către practicianul în insolvență, în cazul insolvenței cumpărătorului, are efectele prevăzute la articolul 104 alineatul (5), aplicabile mutatis mutandis.

2 - Dispozițiile de la alineatul anterior se aplică, de asemenea, mutatis mutandis, pentru contractele prin care se transferă alte drepturi reale de folosință.”

„Articolul 106

Precontract

1 - În cazul insolvenței promitentului-vânzător, practicianul în insolvență nu poate să refuze executarea precontractului cu eficacitate reală dacă bunul a fost predat deja promitentului-cumpărător.

2 - În cazul refuzării executării precontractului de vânzare-cumpărare de către practicianul în insolvență, dispozițiile articolului 104 alineatul (5) se aplică mutatis mutandis, indiferent dacă este vorba despre insolvența promitentului-cumpărător sau a promitentului-vânzător.”

„Articolul 107

Operațiuni cu termen de livrare specific

1 - În cazul în care livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor financiare care au un preț de piață trebuie să fie efectuată la o dată specifică sau într-un anumit termen și data sau termenul în cauză urmează după declararea insolvenței, executarea nu poate fi solicitată de către niciuna dintre părți. Cumpărătorul sau vânzătorul, după caz, va avea dreptul la plata diferenței dintre prețul ajustat și prețul de piață al bunurilor sau al serviciului financiar numai în a doua zi după data la care este declarată insolvența, cu privire la contractele cu aceeași dată sau același termen pentru executare, care, fiind exigibilă părții insolvabile, constituie o creanță în cadrul insolvenței.

2 - În oricare dintre cazuri, vânzătorul va returna sumele deja plătite și poate compensa această obligație cu creanța care i-a fost acordată conform alineatului anterior, până la valoarea sumelor respective. Atunci când vânzătorul este partea insolvabilă, dreptul de returnare constituie o creanță pentru cealaltă parte în cadrul insolvenței.

3 - În sensul alineatului anterior, serviciile financiare se consideră a fi:

a) livrarea valorilor mobiliare, cu excepția cazului în care sunt implicate acțiuni care reprezintă cel puțin 10 % din capitalul societății și decontarea prevăzută în contract nu este numai de natură financiară;

b) livrarea de metale prețioase;

c) plățile în numerar care sunt determinate, în mod direct sau indirect, de cursul de schimb al unei valute, de rata legală a dobânzii, de o unitate de calcul sau de prețul altor bunuri sau servicii;

d) opțiunile sau alte drepturi asupra vânzării sau livrării bunurilor menționate la literele (a) și (b) sau asupra plăților menționate la litera (c).

4 - Atunci când diferite tranzacții privind serviciile financiare sunt incluse într-un contract-cadru, care poate fi reziliat numai în mod unitar în cazul neîndeplinirii obligațiilor, respectiva serie de tranzacții se consideră a fi un contract bilateral în sensul prezentului articol și al articolului 102.

5 - Operațiunile cu termen de livrare specific care nu sunt acoperite de alineatul (1) fac obiectul dispozițiilor articolului 104 alineatul (5), mutatis mutandis.”

„Articolul 108

Contract de închiriere în care locatarul este partea insolvabilă

1 - Declararea insolvenței nu suspendă un contract de închiriere în care partea insolvabilă este locatarul, însă practicianul în insolvență poate oricând să anuleze un astfel de contract cu notificare prealabilă de 60 de zile, în cazul în care o notificare prealabilă mai scurtă nu este suficientă conform legii sau contractului.

2 - O excepție de la alineatul anterior are loc în cazul în care contractul de închiriere are legătură cu locul de reședință al părții insolvabile, caz în care practicianul în insolvență poate doar să declare că dreptul la plata chiriei acumulate după 60 de zile de la această declarație nu va putea fi exercitat în cadrul procedurii de insolvență. În acest caz, locatorul va avea dreptul de a solicita o creanță în cadrul insolvenței pentru repararea prejudiciului suportat în cazul evacuării din cauza neefectuării plății uneia sau mai multor chirii menționate mai sus, până la suma plăților corespunzătoare unui trimestru.

3 - Pentru anularea unui contract de către practicianul în insolvență astfel cum se prevede la alineatul (1), este necesară plata, ca o creanță în cadrul insolvenței, a sumelor datorate, corespunzătoare perioadei cuprinse între data producerii efectelor și expirarea termenului prevăzut în contract sau data la care ar fi posibilă în alt mod anularea de către partea insolvabilă, minus costurile aferente prestării serviciului de către locator în această perioadă, precum și câștigurile obținute prin aplicarea alternativă a proprietății închiriate, cu condiția ca acestea să poată fi atribuite încetării anticipate a contractului, cu actualizarea tuturor sumelor conform articolului 91 alineatul (2) la data producerii efectelor anulării.

4 - Locatorul nu poate să solicite anularea contractului după declararea insolvenței locatarului pentru niciunul dintre următoarele motive:

a) neplata chiriei sau a leasingului în legătură cu perioada anterioară datei de declarare a insolvenței;

b) deteriorarea situației financiare a locatarului.

5 - Atunci când bunul astfel închiriat nu a fost predat încă locatarului la data declarării insolvenței respectivului locatar, atât practicianul în insolvență, cât și locatorul pot să anuleze contractul și oricare dintre aceștia poate să stabilească un alt termen rezonabil în acest scop, la finalul căruia dreptul de anulare încetează.”

„Articolul 109

Contract de închiriere în care locatorul este partea insolvabilă

1 - Declararea insolvenței nu suspendă executarea contractului de închiriere în cazul în care partea insolvabilă este locatorul, iar anularea contractului de către oricare dintre părți este posibilă numai la finalul termenului în curs, fără a aduce atingere situațiilor de reînnoire obligatorie.

2 - Totuși, în cazul în care bunul nu a fost predat locatorului la data declarării insolvenței, dispozițiile articolului 108 alineatul (5) se aplică mutatis mutandis.

3 - Înstrăinarea bunului astfel închiriat în cadrul procedurii de insolvență nu privează locatorul de drepturile recunoscute de dreptul civil în astfel de circumstanțe.”

„Articolul 110

Contracte de reprezentare și de gestionare

1 - Contractele de reprezentare, inclusiv contractele de comision, care se încadrează în masa bunurilor care face obiectul insolvenței, expiră la declararea insolvenței mandantului, chiar dacă reprezentarea a fost atribuită, de asemenea, în interesul reprezentantului sau al unei părți terțe. Reprezentantul nu va avea dreptul la nicio reparare a prejudiciului suportat.

2 - Totuși, se consideră că un contract de reprezentare va continua:

a) dacă este necesar ca reprezentantul să realizeze acțiuni pentru a evita prejudicii care pot fi prevăzute ale masei bunurilor care face obiectul insolvenței, până când practicianul în insolvență adoptă măsurile corespunzătoare;

b) în perioada în care reprezentantul și-a îndeplinit atribuțiile fără să știe, fără nicio vină proprie, că a fost pronunțată declararea insolvenței pentru mandant.

3 - În situația prevăzută la alineatul (2) litera (a), remunerația și rambursarea cheltuielilor pentru reprezentant constituie o datorie pentru masa bunurilor care face obiectul insolvenței, iar în situația prevăzută la alineatul (2) litera (b), o datorie în cadrul insolvenței.

4 - Dispozițiile de la alineatele anterioare se aplică, mutatis mutandis, oricăror altor contracte prin care partea insolvabilă a încredințat unei părți terțe gestionarea problemelor legate de active, cu autonomie minimă, mai exact contractelor de administrare a portofoliului și de gestionare a activelor.”

„Articolul 111

Contract de servicii pe termen lung

1 - Contractele care necesită prestarea unui serviciu pe termen lung în interesul părții insolvabile și care nu expiră ca urmare a dispozițiilor articolului 110 nu sunt suspendate la data declarării insolvenței și pot fi anulate de către oricare dintre părți în conformitate cu articolul 108 alineatul (1), care se aplică mutatis mutandis.

2 - Pentru anularea anticipată a contractului este necesară doar plata reparării prejudiciilor cauzate atunci când această anulare este efectuată de către practicianul în insolvență și, în acest caz, despăgubirea se calculează, mutatis mutandis, în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) și constituie o creanță în cadrul insolvenței pentru cealaltă parte.”

„Articolul 112

Procuri

1 - Cu excepția situațiilor prevăzute la articolul 110 alineatul (2) litera (a), procurile referitoare la activele din masa bunurilor care face obiectul insolvenței expiră la data declarării insolvenței părții reprezentate, chiar dacă acestea au fost acordate, de asemenea, în interesul persoanei care acționează în calitate de împuternicit sau al unei părți terțe.

2 - În ceea ce privește acțiunile realizate de către persoana care acționează în calitate de împuternicit după expirarea procurii, dispozițiile articolului 81 alineatele (6) și (7) se aplică mutatis mutandis.

3 - O persoană care acționează în calitate de împuternicit și care nu are cunoștință de declararea insolvenței părții reprezentate, fără nicio vină proprie, nu este responsabilă cu privire la părțile terțe pentru ineficacitatea actului din cauza retragerii competențelor de reprezentare.”

„Articolul 113

Insolvența lucrătorilor

1 - Declararea insolvenței lucrătorilor nu suspendă contractul de muncă.

2 - Plata reparării prejudiciului care rezultă dintr-o posibilă încălcare a obligațiilor contractuale poate fi solicitată părții insolvabile.”

„Articolul 114

Prestarea serviciului de către debitor

1 - Dispozițiile articolului 113 se aplică pentru contractele prin care partea insolvabilă, în calitate de persoană fizică, trebuie să presteze un serviciu, cu excepția cazului în care acest serviciu face parte din activitatea societății pe care persoana fizică în cauză o deține și nu are caracter fungibil.

2 - Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului anterior, dispozițiile articolului 111 se aplică mutatis mutandis pentru contractele care au ca obiect prestarea pe termen lung a unui serviciu de către debitor. Totuși, obligația de a oferi despăgubiri există numai dacă anularea este efectuată de către cealaltă parte.”

„Articolul 115

Cesiunea și gajarea creanțelor viitoare

1 - În cazul în care debitorul este persoană fizică și a cedat sau a constituit sub formă de gaj, înainte de declararea insolvenței, creanțele viitoare care rezultă dintr-un contract de muncă sau de prestare de servicii sau dreptul la alte plăți viitoare, cum ar fi indemnizațiile de șomaj și pensiile pentru limită de vârstă, eficacitatea actului va fi limitată la câștigurile legate de perioada anterioară datei de declarare a insolvenței, la restul lunii curente la acea dată și la următoarele 24 de luni.

2 - Eficacitatea cesiunii efectuate sau a gajului constituit de către debitor înainte de declararea insolvenței, care are ca obiect plata chiriei sau a leasingului în conformitate cu un contract de leasing pe care practicianul în insolvență nu îl poate anula sau rezilia conform articolului 104 alineatul (2) și, respectiv, conform articolului 109 alineatul (1), va fi limitată, indiferent dacă debitorul este sau nu persoană fizică, la plățile referitoare la perioada anterioară de declarare a insolvenței, la restul lunii curente la acea dată și la luna următoare.

3 - Un debitor cu creanțele menționate la alineatele anterioare poate să le compenseze cu datoriile la masa bunurilor care face obiectul insolvenței, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 99 alineatul (1) litera (b) și ale articolului 99 alineatul (4) literele (b)-(d).”

„Articolul 116

Conturi curente

Pentru declararea insolvenței va fi necesară rezilierea contractelor de conturi curente la care partea insolvabilă este semnatară, precum și închiderea conturilor respective.”

„Articolul 117

Asocieri în participație

1 - Asocierile în participație sunt anulate ca urmare a insolvenței părții contractante asociate.

2 - Partea contractantă asociată are obligația de a preda către masa bunurilor care face obiectul insolvenței a asociatului partea sa, nedecontată încă, din pierderile la care aceasta are obligația de a participa, păstrând, totuși, dreptul de a solicita ca o creanță în cadrul insolvenței plățile efectuate și care nu pot fi incluse în participarea sa la pierderi.”

„Articolul 118

Grup complementar de societăți și grupuri europene de interes economic

1 - Fără a aduce atingere dispozițiilor prevăzute altfel într-un contract, un grup complementar de societăți și grupurile europene de interes economic nu se dizolvă ca urmare a insolvenței unuia sau a mai multor membri ai grupului.

2 - Membrul declarat astfel insolvabil poate ieși din grupul complementar de societăți.

3 - Clauzele contractuale care obligă membrul declarat insolvabil să repare prejudiciile cauzate celorlalți membri sau unui grup sunt nule și neavenite.”

„Articolul 119

Dispoziții obligatorii

1 - Orice acord al părților care exclude sau limitează aplicarea dispozițiilor anterioare din prezentul capitol este nul și neavenit.

2 - Sunt nule și neavenite în special clauzele care atribuie situației de insolvență a uneia dintre părți valoarea unei condiții rezolutorii cu privire la o tranzacție sau care conferă, în acest caz, celeilalte părți dreptul la despăgubire, anulare sau retragere în conformitate cu condiții diferite de cele prevăzute în prezentul capitol.

3 - Dispozițiile alineatelor anterioare nu împiedică situația de insolvență să constituie un motiv întemeiat pentru anulare sau retragere din cauza naturii și a conținutului plăților contractuale.”

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Efectele asupra procedurii

Declararea insolvenței împiedică deschiderea oricărei acțiuni de executare silită de către creditorii din cadrul insolvenței [articolul 88 alineatul (1) din CIRE].

Efectele asupra creanțelor

Efectele insolvenței asupra creanțelor existente în legătură cu masa bunurilor care face obiectul insolvenței sunt prevăzute la articolele 90-101 din CIRE:

„Articolul 90

Exercitarea creanțelor legate de insolvență

Creditorii din cadrul insolvenței își pot exercita drepturile în conformitate cu dispozițiile prezentului cod numai pe parcursul procedurii de insolvență.”

„Articolul 91

Datorii plătibile imediat

1 - Ca urmare a declarării insolvenței, toate obligațiile părții insolvabile, care nu fac obiectul unei condiții suspensive, devin plătibile imediat.

2 - Toate obligațiile care nu sunt încă exigibile la data declarării insolvenței și pentru care nu se datorează nicio dobândă obișnuită sau pentru care se datorează dobândă la o rată mai mică decât rata legală a dobânzii se consideră a fi reduse la o sumă care ar corespunde valorii obligației în cauză, dacă dobânda calculată se adaugă la această sumă la rata legală sau la o rată egală cu diferența dintre rata legală și, respectiv, rata convenită, pentru perioada cu care scadența a fost devansată.

3 - În cazul unei obligații divizibile, dispozițiile alineatului anterior se aplică fiecărei plăți care nu este încă exigibilă.

4 - La calcularea perioadei cu care scadența a fost devansată, se consideră că plata ar fi efectuată la data la care obligațiile au devenit exigibile sau la care este probabil ca acest lucru să se întâmple, aceasta din urmă fiind nedeterminată.

5 - Reducerea sumei datoriei prevăzută la alineatele anterioare se aplică și dacă s-a produs pierderea beneficierii de termenul în cauză, ca urmare a faptului că situația de insolvență nu a fost încă declarată în mod legal, astfel cum se prevede la articolul 780 alineatul (1) din Codul de procedură civilă (Código Civil).

6 - Subrogarea în drepturile creditorului care rezultă din îndeplinirea de către partea insolvabilă a unei obligații a unei părți terțe va avea loc proporțional cu suma plătită în legătură cu suma respectivei datorii a părții terțe, actualizată conform dispozițiilor de la alineatul (2).

7 - Dispozițiile alineatului anterior se aplică dreptului la compensații cu privire la alți codebitori.”

„Articolul 92

Planuri de decontare

Exigibilitatea imediată, conform articolului 91 alineatul (1), a datoriilor care sunt acoperite de un plan de decontare a impozitelor sau a contribuțiilor de asigurări sociale are efectele pe care legislația respectivă le atribuie nerespectării unui astfel de plan. Sumele exigibile sunt calculate în conformitate cu dispozițiile legislației respective.”

„Articolul 93

Pensii alimentare

Dreptul de a solicita pensie alimentară de la partea insolvabilă pentru perioada ulterioară declarării insolvenței poate fi exercitat față de masa bunurilor care face obiectul insolvenței numai dacă niciuna dintre persoanele menționate la articolul 2009 din Codul de procedură civilă (Código Civil) nu poate să furnizeze o astfel de pensie. În acest caz, judecătorul va stabili suma respectivă.”

„Articolul 94

Creanțe supuse unei condiții rezolutorii

Creanțele care fac obiectul unei condiții rezolutorii sunt tratate în cadrul procedurii de insolvență ca fiind necalificate până la momentul îndeplinirii condiției, fără a aduce atingere obligației de a returna plățile efectuate, atunci când se verifică respectiva condiție.”

„Articolul 95

Răspundere solidară și garanți

1 - Creditorii își pot solicita creanțele de la fiecare masă diferită a bunurilor care face obiectul insolvenței a debitorilor răspunzători în solidar și a garanților, deși valoarea totală a sumelor primite de la toți acești debitori nu poate să depășească valoarea creanței.

2 - Drepturile împotriva debitorului insolvabil, care rezultă din posibila plată viitoare a datoriei de către un codebitor răspunzător în solidar sau de către un garant, pot fi exercitate în cadrul procedurii de insolvență ca o creanță supusă unei condiții suspensive numai dacă creditorul datoriei menționate anterior nu o reclamă.”

„Articolul 96

Conversia creanțelor

1 - În scopul participării la procedură a respectivului titular:

a) creanțele nepecuniare sunt achitate la valoarea estimabilă în euro la data declarării insolvenței;

b) creanțele pecuniare ale căror valori nu sunt stabilite sunt achitate la valoarea estimabilă în euro la data declarării insolvenței;

c) creanțele exprimate în valută sau în indici sunt achitate la valoarea în euro la cursul de schimb valabil la data declarării insolvenței în locul plății respective.

2 - După ce sunt recunoscute, creanțele menționate la alineatul (1) literele (a) și (c) se consideră a fi convertite permanent în euro.”

„Articolul 97

Anularea drepturilor preferențiale și a garanțiilor reale

1 - La data declarării insolvenței, se anulează următoarele:

a) drepturile preferențiale generale, care sunt auxiliare creanțelor din cadrul insolvenței deținute de stat, de autoritățile locale și de instituțiile de asigurări sociale, constituite cu mai mult de 12 luni înainte de data de începere a procedurii de insolvență;

b) drepturile preferențiale speciale, care sunt auxiliare creanțelor din cadrul insolvenței deținute de stat, de autoritățile locale și de instituțiile de asigurări sociale, scadente cu mai mult de 12 luni înainte de data de începere a procedurii de insolvență;

c) ipotecile legale a căror înregistrare a fost solicitată în perioada de două luni anterioară datei de începere a procedurii de insolvență și care sunt auxiliare creanțelor din cadrul insolvenței deținute de stat, de autoritățile locale și de instituțiile de asigurări sociale;

d) dacă nu sunt independente de înregistrare, garanțiile reale asupra bunurilor imobile și mobile sunt supuse înregistrării și fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, garanții care sunt auxiliare creanțelor din cadrul insolvenței și care au fost constituite deja, dar nu au fost încă înregistrate și nu fac obiectul unei cereri de înregistrare;

e) garanțiile reale asupra activelor care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței și care sunt auxiliare creanțelor tratate drept creanțe cu rang inferior.

2 - După declararea insolvenței, nu este permisă înregistrarea ipotecilor legale de garantare a creanțelor privind insolvența, inclusiv după încheierea procedurii, cu excepția cazului în care respectiva cerere a fost formulată înainte de declararea insolvenței menționată anterior sau atunci când sunt implicate ipotecile prevăzute la alineatul (1) litera (c), cu două luni înainte de aceeași dată.”

„Articolul 98

Acordarea dreptului preferențial pentru un creditor solicitant

1 - La cererea persoanei a cărei insolvență a fost declarată, creanțele care nu sunt cu rang inferior ale creditorilor vor beneficia de un drept preferențial general, clasificat pe ultimul loc, asupra tuturor bunurilor mobile care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu privire la un sfert din suma respectivă, corespunzător unei sume maxime de 500 UM.

2 - În cazul în care desfășurarea unei proceduri inițiate de un creditor este afectată de declararea insolvenței debitorului în cadrul unei proceduri inițiate la o dată ulterioară, dreptul preferențial menționat la alineatul anterior este acordat solicitantului procedurii mai vechi; în cazul prevăzut la articolul 264 alineatul (3) litera (b), dreptul preferențial general asupra bunurilor mobile ale soțului/soției solicitant/solicitante și asupra a jumătate din bunurile comune este responsabilitatea solicitantului din cadrul procedurii formulate inițial, în pofida suspendării efectelor sale.”

„Articolul 99

Compensări

1 - Fără a aduce atingere altor dispoziții din prezentul cod, după declararea insolvenței, titularii de creanțe în cadrul insolvenței își pot compensa creanțele cu datoriile la masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu condiția să fie îndeplinită cel puțin una dintre următoarele cerințe:

a) condițiile prealabile legale pentru compensare au fost îndeplinite înainte de data declarării insolvenței;

b) deținerea unei creanțe privind insolvența a îndeplinit cerințele prevăzute la articolul 847 din Codul de procedură civilă (Código Civil) înainte de contra-creanța privind masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

2 - În sensul literelor (a) și (b) de mai sus, nu se aplică următoarele:

a) pierderea beneficierii de termenul prevăzut la articolul 780 alineatul (1) din Codul de procedură civilă (Código Civil);

b) scadența anticipată și conversia în numerar, rezultate din dispozițiile articolului 91 alineatul (1) și ale articolului 96.

3 - Compensările nu sunt afectate de faptul că obligațiile au ca obiect monede sau unități de calcul diferite, în cazul în care conversia lor reciprocă este gratuită în locul plății contra-creanței și conversia se efectuează la cursul de schimb valabil la data la care compensarea își produce efectele.

4 - Compensările nu sunt permise:

a) dacă datoria la masa bunurilor care face obiectul insolvenței a fost constituită după data declarării insolvenței, mai exact ca urmare a rezoluțiunii actelor în beneficiul masei bunurilor care face obiectul insolvenței;

b) dacă creditorul din cadrul insolvenței a dobândit creanța de la o altă persoană, după data declarării insolvenței;

c) utilizând datorii ale părții insolvabile pentru care masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu este responsabilă;

d) între datoriile la masa bunurilor care face obiectul insolvenței și creanțele cu rang inferior din cadrul insolvenței.”

„Articolul 100

Suspendarea termenelor de prescripție și de expirare

Hotărârea prin care se declară insolvența va conduce la suspendarea oricăror termene de prescripție și expirare care pot fi contestate de către debitor pe parcursul procedurii.”

„Articolul 101

Sisteme de lichidare

Normele prevăzute în acest capitol se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor articolelor 283 și următoarele din Codul valorilor mobiliare (Código dos Valores Mobiliários).”

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Efectele procedurii de insolvență asupra cauzelor pendinte sunt prevăzute la articolele 85-89 din CIRE:

„Articolul 85

Efectele asupra cauzelor pendinte

1 - După declararea insolvenței, toate acțiunile în care sunt examinate probleme legate de activele din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, formulate împotriva debitorului sau chiar împotriva unor părți terțe, dar al căror rezultat poate să influențeze valoarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței, precum și toate acțiunile formulate de către debitor și care se referă exclusiv la patrimoniu sunt conexate cu procedura de insolvență, cu condiția ca această conexare să fie solicitată de către practicianul în insolvență, atunci când acest lucru este adecvat în scopul procedurii.

2 - Judecătorul solicită instanței sau autorității competente să transmită, în scopul conexării cu dosarele de insolvență, toate cauzele în care a fost realizată orice acțiune de punere sub sechestru sau de confiscare de bunuri în legătură cu masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

3 - Practicianul în insolvență înlocuiește partea insolvabilă în toate cauzele menționate la alineatele anterioare, în mod independent de conexarea cu procedura de insolvență sau de acordul celeilalte părți.”

„Articolul 86

Conexarea procedurii de insolvență

1 - La cererea practicianului în insolvență, cauzele sunt conexate cu dosarele de insolvență în care a fost declarată insolvența persoanelor care sunt răspunzătoare din punct de vedere juridic pentru datoriile părții insolvabile sau, în cazul unei persoane fizice căsătorite, ale soțului/soției, dacă regimul matrimonial nu este cel de separare a bunurilor.

2 - Atunci când debitorul este o societate comercială, se aplică aceleași efecte în ceea ce privește cazurile în care a fost declarată insolvența unor societăți care, conform Codului societăților comerciale (Código das Sociedades Comerciais), sunt controlate de societatea în cauză sau se află într-o relație de grup cu societatea în cauză.

3 - Conexarea prevăzută la alineatul (2) poate fi stabilită în mod automat de către judecător în cauza la care sunt atașate documentele sau poate fi solicitată de către toți debitorii declarați insolvabili în cauzele care urmează să fie conexate.

4 - Atunci când există proceduri în curs pe rolul unor instanțe cu competențe diferite din cauza obiectului acestora, conexarea poate fi stabilită numai dacă este solicitată de către practicianul în insolvență în cadrul unei proceduri inițiate pe rolul unei instanțe cu competență specializată sau dacă insolvența este hotărâtă de către judecătorul implicat în aceeași cauză.”

„Articolul 87

Acorduri de arbitraj

1 - Eficacitatea acordurilor de arbitraj referitoare la litigiile în care este implicată partea insolvabilă și al căror rezultat poate influența valoarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței va fi suspendată, fără a aduce atingere dispozițiilor tratatelor internaționale aplicabile.

2 - Cauzele pendinte la data declarării insolvenței vor continua în consecință, fără a aduce atingere, dacă este cazul, dispozițiilor articolului 85 alineatul (3) și ale articolului 128 alineatul (5).”

„Articolul 88

Procedura de executare silită

1 - Declararea insolvenței va conduce la suspendarea oricăror proceduri de executare silită sau a oricăror măsuri inițiate de creditorii din cadrul insolvenței, care afectează activele din masa bunurilor care face obiectul insolvenței și împiedică începerea sau continuarea oricărei proceduri de executare silită inițiate de către creditorii din cadrul insolvenței. Totuși, în cazul procedurilor care vizează alte părți, executarea silită împotriva acestor părți va continua.

2 - În cazul în care executarea silită este urmărită împotriva altor părți și nu este necesară conexarea cu procedura în cauză în temeiul articolului 85 alineatul (2), doar o transcriere a cauzelor legate de partea insolvabilă este transmisă spre a fi conexată.

3 - Procedura de executare silită suspendată în temeiul alineatului (1) încetează, cu privire la partea insolvabilă, imediat ce procedura de insolvență este încheiată în temeiul articolului 230 alineatul (1) literele (a) și (d), cu excepția cazului în care se urmărește exercitarea dreptului legal de inversare.

4 - Practicianului în insolvență îi revine responsabilitatea de a notifica, în scris și preferabil prin mijloace electronice, executorii judecătorești numiți în cadrul procedurii de executare silită afectată de declararea insolvenței și de care respectivul practician în insolvență are cunoștință sau de a notifica instanța, atunci când procedura de executare silită este inițiată de un grefier, cu privire la producerea faptelor descrise la alineatul anterior.”

„Articolul 89

Acțiuni legate de datorii la masa bunurilor care face obiectul insolvenței

1 - În termen de trei luni de la data declarării insolvenței, nu pot fi propuse executări silite pentru plata datoriilor la masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

2 - Acțiunile, inclusiv procedurile de executare silită, legate de datoriile la masa bunurilor care face obiectul insolvenței continuă prin conexarea cu procedura de insolvență, cu excepția executărilor silite privind datoriile fiscale.”

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Organismele de insolvență sunt formate din practicianul în insolvență, comisia creditorilor și adunarea creditorilor. Comisia creditorilor și adunarea creditorilor implică participarea creditorilor în conformitate cu dispozițiile articolelor 66-80 din CIRE:

„Articolul 66

Numirea comisiei creditorilor de către judecător

1 - Înainte de adunarea creditorilor, mai exact la data hotărârii de declarare a insolvenței, judecătorul numește o comisie a creditorilor, formată din trei sau cinci membri și doi supleanți. Funcția de președinte îi va reveni, preferabil, celui mai mare creditor al societății, iar alegerea celorlalți membri va asigura reprezentarea adecvată a diferitelor clase de creditori, cu excepția creditorilor cu rang inferior.

2 - Judecătorul poate decide să nu facă numirea prevăzută la alineatul anterior atunci când consideră justificat acest lucru din cauza dimensiunii mici a masei bunurilor care face obiectul insolvenței, a simplității lichidării sau a numărului limitat de creditori din cadrul insolvenței.

3 - În sensul alineatului (1), unul dintre membrii comisiei reprezintă lucrătorii care au creanțe față de societate, iar alegerea acestui membru va fi în conformitate cu desemnarea efectuată chiar de către lucrători sau de către comisia lucrătorilor, dacă există.

4 - Membrii comisiei creditorilor pot fi persoane fizice sau juridice. Atunci când este aleasă o persoană juridică, aceasta își va numi reprezentantul printr-o procură sau printr-un document semnat de o persoană a cărei semnătură angajează societatea.

5 - Instituțiile statului și instituțiile de asigurări sociale pot fi numite președinte al comisiei creditorilor numai dacă dosarul cauzei cuprinde o ordonanță oficială, emisă de un membru al guvernului care asigură supravegherea entităților în cauză, prin care se autorizează exercitarea funcției și se indică reprezentantul.”

„Articolul 67

Intervenția adunării creditorilor

1 - Adunarea creditorilor se poate dispensa de comisia creditorilor, poate înlocui oricare dintre membrii sau supleanții comisiei numiți de judecător, poate alege doi membri suplimentari și, dacă judecătorul nu a format comisia, poate înființa ea însăși o comisie formată din trei, cinci sau șapte membri și doi supleanți, poate numi președintele și poate modifica, în orice moment, respectiva componență, indiferent dacă există sau nu un motiv întemeiat.

2 - Membrii comisiei creditorilor aleși de către adunare nu trebuie să fie creditori și, la alegerea acestora, la fel ca în cazul numirii președintelui, adunarea nu are obligația de a respecta criteriile prevăzute la articolul 66 alineatul (1), ci trebuie doar să respecte criteriile prevăzute la articolul 66 alineatul (3).

3 - Deciziile adunării creditorilor prevăzute la alineatul (1) vor fi adoptate cu majoritatea prevăzută la articolul 53 alineatul (1), cu excepția cazului în care este vorba despre destituirea unui membru pentru un motiv întemeiat.”

„Articolul 68

Atribuțiile și competențele comisiei creditorilor

1 - Pe lângă alte sarcini care îi sunt atribuite în mod special, comisia este responsabilă cu supravegherea practicianului în insolvență și cooperarea cu acesta.

2 - În exercitarea sarcinilor sale, comisia poate să examineze în mod liber elementele din contabilitatea debitorului și să solicite practicianului în insolvență să furnizeze informațiile pe care le consideră necesare.”

„Articolul 69

Deciziile comisiei creditorilor

1 - Comisia creditorilor se va întruni ori de câte ori este convocată de către președinte sau de către alți doi membri.

2 - Comisia nu poate să delibereze fără prezența majorității membrilor săi. Deciziile vor fi adoptate cu majoritatea voturilor exprimate de către membrii prezenți și, în cazul egalității de voturi, președintele va avea votul decisiv.

3 - Voturile exprimate în scris vor fi permise în cadrul deliberărilor atunci când toți membrii au fost de acord, în prealabil, cu această formă de deliberare.

4 - Deciziile comisiei creditorilor vor fi comunicate judecătorului de către respectivul președinte.

5 - Deciziile comisiei creditorilor nu pot fi atacate în instanță.”

„Articolul 70

Responsabilitatea membrilor comisiei

Membrii comisiei sunt responsabili față de creditorii din cadrul insolvenței pentru prejudiciile care rezultă din neîndeplinirea culpabilă a atribuțiilor lor și se vor aplica dispozițiile articolului 59 alineatul (4).”

„Articolul 71

Rambursarea cheltuielilor

Membrii comisiei creditorilor nu sunt remunerați și au dreptul doar la rambursarea cheltuielilor strict necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor lor.”

„Articolul 72

Participarea la adunarea creditorilor

1 - Toți titularii de creanțe au dreptul de a participa la adunarea creditorilor, la fel ca și persoanele care dețin drepturile menționate la articolul 95 alineatul (2) care, conform dispozițiilor în cauză, nu pot fi exercitate în cadrul procedurii.

2 - Dispozițiile de la alineatele (1) și (4) din articolul următor se aplică mutatis mutandis pentru dreptul titularilor de creanțe cu rang inferior de a participa la adunare.

3 - Creditorii pot fi reprezentați de către un reprezentant cu competențe speciale în acest scop.

4 - Atunci când este necesar pentru buna desfășurare a lucrărilor, judecătorul poate limita participarea la adunare la titularii de creanțe ale căror creanțe ating o sumă specifică, ce nu poate fi stabilită la peste 10 000 de euro. Creditorii afectați în acest sens pot fi reprezentați de un creditor diferit a cărui creanță este cel puțin egală cu limita stabilită sau se pot grupa astfel încât să atingă suma necesară și pot participa prin intermediul unui reprezentant comun.

5 - Practicianul în insolvență, membrii comisiei creditorilor și debitorul, precum și administratorii debitorului au dreptul și obligația de a participa.

6 - La adunare pot participa și cel mult trei reprezentanți ai comisiei lucrătorilor sau, în cazul în care nu există o astfel de comisie, cel mult trei reprezentanți ai lucrătorilor numiți de către aceștia. Ministerul public poate participa, de asemenea.”

„Articolul 73

Drepturile de vot

1 - Creanțele conferă câte un drept de vot pentru fiecare euro sau fracțiune din acesta dacă respectivele creanțe au fost recunoscute deja printr-o hotărâre definitivă pronunțată în cadrul conexării de verificare și clasificare a creanțelor sau în cadrul unei măsuri de verificare ulterioare sau atunci când sunt îndeplinite următoarele două condiții:

a) creditorul a depus deja o cerere de admitere a creanței în cadrul procedurii sau, dacă termenul stabilit în hotărârea judecătorească pentru depunerea cererile de admitere a creanțelor nu a expirat, creanțele în cauză sunt depuse chiar în cadrul adunării, exclusiv în scopul participării la respectiva adunare;

b) creanțele nu fac obiectul contestării în cadrul adunării de către practicianul în insolvență sau de către un creditor cu drepturi de vot.

2 - Numărul de voturi conferite de o creanță supusă unei condiții suspensive este stabilit întotdeauna de către judecător, ținând seama de probabilitatea îndeplinirii condiției în cauză.

3 - Creanțele cu rang inferior nu conferă drepturi de vot, cu excepția cazului în care o decizie adoptată de adunarea creditorilor se referă la aprobarea unui plan de insolvență.

4 - La cererea unei părți interesate, judecătorul poate să confere voturi pentru creanțele contestate, stabilind suma respectivă, evaluând toate aspectele relevante, inclusiv probabilitatea sumei și natura creanței cu rang inferior și, atunci când sunt implicate creanțe supuse unei condiții suspensive, probabilitatea îndeplinirii condiției în cauză.

5 - Împotriva hotărârii judecătorului menționată la alineatul anterior nu poate fi formulat recurs.

6 - Deciziile adoptate de către adunare nu pot fi considerate în niciun caz nule ca urmare a confirmării ulterioare a faptului că creditorii aveau dreptul, în realitate, la un număr diferit de voturi decât cel care le-a fost acordat.

7 - Fără a aduce atingere altor aspecte prevăzute la alineatele anterioare, creanțele cu garanții reale pentru care debitorul nu răspunde în mod personal conferă câte un vot pentru fiecare euro din suma în cauză sau din valoarea acordată drept garanție, dacă aceasta din urmă este mai mică.”

„Articolul 74

Președinție

Adunarea creditorilor este prezidată de către judecător.”

„Articolul 75

Convocarea unei adunări a creditorilor

1 - Adunarea creditorilor este convocată de către judecător, la inițiativa judecătorului sau la cererea practicianului în insolvență, a comisiei creditorilor ori de către un creditor sau un grup de creditori ale cărui creanțe reprezintă, conform estimării judecătorului, cel puțin o cincime din numărul total de creanțe care nu sunt cu rang inferior.

2 - Data, ora, locul și ordinea de zi a adunării creditorilor vor fi comunicate imediat părților interesate, cu cel puțin 10 zile înainte, printr-o notificare publicată pe site-ul Citius și în notificările afișate pe ușa sediului social al debitorului sau a reședinței acestuia și la sediile debitorului.

3 - Primii cinci creditori în ordinea mărimii, precum și debitorul, administratorii debitorului și comisia lucrătorilor vor fi notificați, de asemenea, cu privire la data, ora și locul adunării prin intermediul unor anunțuri transmise prin scrisoare recomandată, cu aceeași perioadă de notificare prealabilă.

4 - În notificările și anunțurile prevăzute la alineatele anterioare se vor menționa, de asemenea:

a) identificarea procedurii;

b) numele și sediul social sau reședința debitorului, dacă acestea sunt cunoscute;

c) notificarea adresată titularilor de credite care nu și-au depus încă cererile de admitere a creanțelor cu privire la necesitatea de a face acest lucru, în cazul în care termenul stabilit în hotărârea judecătorească pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor nu a expirat, aceștia fiind informați cu privire la faptul că solicitările pentru participarea simplă la adunare pot fi formulate chiar în cadrul adunării, dacă termenul menționat mai sus nu a expirat la data adunării;

d) posibilele limite de participare prevăzute la articolul 72 alineatul (4), cu informarea asupra posibilității de grupare sau de reprezentare.”

„Articolul 76

Suspendarea adunării

Judecătorul poate decide să suspende lucrările adunării, dispunând ca lucrările să fie reluate în următoarele 15 zile lucrătoare.”

„Articolul 77

Majoritate

În alte cazuri decât cele în care prezentul cod impune astfel în scopul unei mai mari majorități sau stabilește alte cerințe, deciziile adunării creditorilor sunt adoptate cu majoritatea voturilor exprimate. Abținerile nu sunt luate în considerare în cadrul votării, indiferent de numărul de creditori prezenți sau reprezentați sau de procentul de creanțe deținute.”

„Articolul 78

Plângerea adresată judecătorului și recursul

1 - Practicianul în insolvență sau orice creditor cu drepturi de vot poate să adreseze judecătorului, verbal sau în scris, o plângere cu privire la faptul că deciziile adunării contravin interesului comun al creditorilor, cu condiția ca plângerea să fie formulată chiar în cadrul adunării.

2 - Împotriva unei decizii de admitere a unei plângeri poate fi formulat recurs de către orice creditor care a exprimat un vot pentru partea câștigătoare; împotriva unei decizii de respingere a unei plângeri poate fi formulat recurs doar de către reclamant.”

„Articolul 79

Informații

Practicianul în insolvență va furniza în cadrul adunării, la cererea respectivei adunări, informații cu privire la orice aspecte cuprinse în sfera atribuțiilor sale.”

„Articolul 80

Autoritatea unei adunări a creditorilor

Toate deciziile adoptate de adunarea creditorilor pot fi revocate de către adunare și o decizie favorabilă a adunării autorizează doar acțiunile pentru care prezentul cod prevede că este necesară aprobarea de către comisia creditorilor.”

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Practicianul în insolvență poate să utilizeze sau să înstrăineze activele din masa bunurilor care face obiectul insolvenței în conformitate cu dispozițiile articolelor 149, 150, 157 și 158 din CIRE:

„Articolul 149

Punerea sub sechestru a activelor

1 - După pronunțarea hotărârii de declarare a insolvenței, documentele contabile și toate activele care formează masa bunurilor care face obiectul insolvenței vor fi puse sub sechestru, chiar dacă acestea:

a) au făcut obiectul unui ordin de păstrare, au fost gajate ori sechestrate sau deținute în orice mod, în cadrul oricărei proceduri, cu excepția celor care au fost confiscate ca urmare a unei infracțiuni, cu caracter penal sau administrativ;

b) au fost acordate creditorilor în temeiul articolelor 831 și următoarele din Codul de procedură civilă (Código Civil).

2 - În cazul în care activele au fost vândute deja, încasările provenite din vânzare vor fi confiscate, în cazul în care aceste încasări nu au fost plătite deja creditorilor sau împărțite între aceștia.”

„Articolul 150

Predarea activelor confiscate

1 - Competența de confiscare a activelor rezultă ca urmare a declarării insolvenței, iar practicianul în insolvență trebuie, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 756 alineatele (1) și (2) din Codul de procedură civilă (Código de Processo Civil), să asigure faptul că activele îi sunt predate imediat, astfel încât acestea să rămână sub răspunderea sa. Această custodie va fi reglementată de normele generale și, în special, de cele aplicabile custodiei legale a activelor gajate.

2 - Punerea sub sechestru este efectuată de către practicianul în insolvență, asistat de comisia creditorilor sau de către un reprezentant al acestei comisii, dacă există și, dacă este cazul, în prezența creditorului care solicită insolvența și a părții insolvabile.

3 - Ori de câte ori este inoportun ca practicianul în insolvență să confiște personal activele, în cazul în care bunurile se află în alt district decât cel de insolvență, această punere sub sechestru este efectuată de către un executor judecătoresc și activele sunt încredințate unui custode special, însă la ordinul practicianului în insolvență.

4 - Punerea sub sechestru este efectuată prin confiscarea activelor sau prin predarea directă utilizând o listă de inventar, în conformitate cu următoarele norme:

a) în cazul în care activele au fost încredințate deja unui executor judecătoresc, acestea vor rămâne la executorul judecătoresc, deși pot fi puse la dispoziția practicianului în insolvență, care poate dispune în mod exclusiv de active;

b) în cazul în care sunt întâlnite dificultăți în ceea ce privește îngrijirea activelor sau dacă există îndoieli cu privire la bunurile care se află în custodie, practicianul în insolvență poate solicita grefierului să se deplaseze la locul unde sunt păstrate activele și, după ce dificultățile au fost depășite sau după ce îndoielile au fost clarificate, activele vor fi predate grefierului în cauză;

c) atunci când punerea sub sechestru este contestată sau când se opune rezistență la aceasta, practicianul în insolvență poate solicita asistență din partea forțelor de ordine și ușa sau seiful pot fi forțate pentru a fi deschise și se va elabora un proces-verbal cu privire la incident;

d) confiscarea constă în descrierea, evaluarea și luarea în custodie a activelor;

e) atunci când activele sunt confiscate, precum și când activele sunt predate utilizând o listă de inventar, practicianul în insolvență sau asistentul acestuia va elabora un document în care sunt descrise și numerotate activele, ca într-un inventar, declarând, dacă este cazul, valoarea atribuită, dacă bunurile au fost predate practicianului în insolvență sau custodelui special și menționând toate aspectele relevante pentru procedură;

f) documentul este semnat de către persoana care este martor la procedură și de către proprietarul sau posesorul activelor confiscate ori, dacă acesta din urmă nu poate sau nu dorește să semneze, de către doi martori disponibili.

5 - La evacuarea unei părți insolvabile din reședința sa obișnuită, se aplică dispozițiile articolului 862 din Codul de procedură civilă (Código de Processo Civil).

6 - Plățile primite în numerar de către practicianul în insolvență, cu excepția sumelor strict necesare pentru acoperirea cheltuielilor administrative curente, trebuie să fie depuse imediat la o instituție de credit aleasă de către practicianul în insolvență.”

„Articolul 157

Închidere anticipată

Practicianul în insolvență poate să închidă sediile debitorului ori doar unul sau câteva dintre acestea, înainte de întrunirea de evaluare a rapoartelor:

a) cu avizul favorabil al comisiei creditorilor, dacă există o astfel de comisie;

b) cu condiția ca debitorul să nu se opună, în cazul în care nu există o comisie a creditorilor sau dacă, în ciuda opoziției debitorului, judecătorul autorizează acest lucru pentru motivul că întârzierea unei astfel de măsuri până la data întrunirii menționate anterior ar conduce la reducerea considerabilă a masei bunurilor care face obiectul insolvenței.”

„Articolul 158

Începerea vânzării activelor

1 - Atunci când hotărârea de declarare a insolvenței rămâne definitivă și după ce a avut loc întrunirea de evaluare a rapoartelor, practicianul în insolvență va vinde imediat toate activele confiscate pentru masa bunurilor care face obiectul insolvenței, indiferent de pasive, cu condiția ca deciziile adoptate de creditori în cadrul întrunirii menționate anterior să nu se opună acestei vânzări.

2 - Totuși, practicianul în insolvență va efectua o vânzare anticipată a activelor din masa bunurilor care face obiectul insolvenței care nu pot fi păstrate deoarece acestea se pot altera sau deprecia.

3 - În cazul în care se decide să se efectueze vânzarea anticipată a activelor prevăzută la alineatul anterior, practicianul în insolvență va comunica acest lucru debitorului, comisiei creditorilor, ori de câte ori există o astfel de comisie, precum și judecătorului cu cel puțin două zile înainte de vânzare și va publica decizia pe site-ul Citius.

4 - Judecătorul, din proprie inițiativă sau la cererea debitorului, comisia creditorilor sau oricare dintre creditorii din cadrul insolvenței sau al masei bunurilor care face obiectul insolvenței poate să oprească vânzarea anticipată a activelor menționată la alineatul (2). Această decizie va fi comunicată imediat practicianului în insolvență, debitorului, comisiei creditorilor și creditorului care formulează cererea. Nu este permisă nicio cale de atac.

5 - În cererea menționată la alineatul anterior, partea interesată trebuie să indice motive întemeiate pentru a nu vinde activele și trebuie să prezinte, ori de câte ori este posibil, o alternativă viabilă pentru operațiunea planificată de către practicianul în insolvență.”

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Clasele de creanțe din cadrul insolvenței și tratarea cererilor de admitere a creanțelor depuse după deschiderea procedurii de insolvență, inclusiv datoriile la masa bunurilor care face obiectul insolvenței, sunt prevăzute, în principal, la articolele 47-51 din CIRE:

„Articolul 47

Noțiunea de creditori în cadrul insolvenței și clasele de creanțe în cadrul insolvenței

1 - După declararea insolvenței, toți titularii de creanțe privind proprietatea părții insolvabile sau care sunt garantate cu activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, al căror temei este anterior declarării insolvenței, sunt considerați creditori în cadrul insolvenței, indiferent de naționalitatea sau domiciliul lor.

2 - Creanțele menționate la alineatul anterior, precum și creanțele echivalente și datoriile corespunzătoare sunt denumite în prezentul cod „creanțe în cadrul insolvenței” și, respectiv, „datorii în cadrul insolvenței”.

3 - Creanțele care se dovedesc a fi fost dobândite pe parcursul procedurii sunt echivalente cu creanțele din cadrul insolvenței la data declarării insolvenței.

4 - În sensul prezentului cod, creanțele în cadrul insolvenței sunt:

a) creanțele „garantate” și „privilegiate” care beneficiază de garanții reale, inclusiv de drepturi preferențiale speciale și, respectiv, de drepturi preferențiale generale asupra activelor care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, până la suma corespunzătoare valorii activelor garantate sau drepturilor preferențiale generale, luând în considerare posibilele grevări cu sarcini predominante;

b) creanțele „cu rang inferior”, enumerate în articolul următor, cu excepția cazului în care acestea beneficiază de drepturi preferențiale generale sau speciale sau de ipoteci legale, care nu expiră ca urmare a efectelor declarării insolvenței;

c) orice alte creanțe sunt „obișnuite”.”

„Articolul 48

Creanțele cu rang inferior

Următoarele creanțe sunt considerate a fi cu rang inferior și se clasează după alte creanțe din cadrul insolvenței:

a) creanțele deținute de către persoane care au o relație specială cu debitorul, cu condiția ca relația specială să fi existat deja la data dobândirii creanței și creanțele deținute de către persoane cărora acestea le-au fost transmise în perioada de doi ani anterioară începerii procedurii de insolvență;

b) dobânda privind creanțele care nu au rang inferior constituite după declararea insolvenței, cu excepția creanțelor acoperite de o garanție reală și de drepturi preferențiale generale, până la valoarea respectivelor active;

c) creanțele pentru care rangul inferior a fost stabilit de către părți;

d) creanțele care au ca obiect plăți efectuate de către debitor cu titlu gratuit;

e) creanțele din cadrul insolvenței care, ca urmare a rezoluțiunii în beneficiul masei bunurilor care face obiectul insolvenței, s-au acumulat pentru o terță parte ca urmare a relei-credințe;

f) dobânda privind creanțele cu rang inferior constituite după declararea insolvenței;

g) creanțele cu privire la împrumuturile acționarilor.”

„Articolul 49

Persoanele care au o relație specială cu debitorul

1 - Următoarele persoane se consideră a avea o relație specială cu un debitor care este persoană fizică:

a) soțul/soția debitorului și persoanele care au divorțat de debitor în perioada de doi ani anterioară începerii procedurii de insolvență;

b) membrii de familie în linie ascendentă sau descendentă sau frații/surorile debitorului sau ai oricăreia dintre persoanele menționate la litera anterioară;

c) soții/soțiile membrilor de familie în linie ascendentă sau descendentă sau ai/ale fraților/surorilor debitorului;

d) persoanele care au locuit în mod obișnuit cu debitorul într-o gospodărie comună pentru o perioadă de doi ani anterioară începerii procedurii de insolvență.

2 - Următoarele persoane se consideră a avea o relație specială cu un debitor care este persoană juridică:

a) partenerii, asociații sau membrii care sunt responsabili din punct de vedere legal pentru datorii și persoanele care au avut acest statut în perioada de doi ani anterioară începerii procedurii de insolvență;

b) entitățile care, dacă este cazul, au avut o relație de control sau de grup cu societatea, în temeiul articolului 21 din Codul valorilor mobiliare (Código dos Valores Mobiliários), în perioada de doi ani anterioară începerii procedurii de insolvență;

c) administratorii legali sau de facto ai debitorului și persoanele care au fost administratori legali sau de facto în orice moment în perioada de doi ani anterioară începerii procedurii de insolvență;

d) entitățile care au legătură cu cei menționați la literele anterioare în oricare dintre formele menționate la alineatul (1).

3 - În situațiile în care insolvența se referă doar la o proprietate autonomă, persoanele care se consideră a avea o relație specială sunt respectivii proprietari și administratori, precum și cei care au legătură cu aceste persoane în formele prevăzute la literele anterioare, iar atunci când este implicată o succesiune vacantă, persoanele care au legătură cu persoana al cărei patrimoniu este administrat în oricare dintre formele prevăzute la alineatul (1), la data deschiderii administrării sau în perioada de doi ani anterioară.”

„Articolul 50

Creanțele supuse unei condiții suspensive

1 - În sensul prezentului cod, creanțele supuse unei condiții suspensive și unei condiții rezolutorii sunt cele a căror constituire sau, respectiv, subzistență face obiectului unui eveniment viitor și incert sau altfel, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătorești sau al unui act juridic.

2 - Creanțele supuse unei condiții suspensive sunt:

a) cele care rezultă din refuzarea executării sau din rezilierea anticipată de către practicianul în insolvență a contractelor bilaterale în curs la data declarării insolvenței sau din rezoluțiunea actelor în beneficiul masei bunurilor care face obiectul insolvenței, respectiva reziliere, refuzare sau rezoluțiune neavând loc;

b) cele care nu pot fi exercitate împotriva părții insolvabile fără executarea silită prealabilă a proprietății altei părți, respectiva executare silită neavând loc;

c) cele referitoare la insolvență pentru care partea insolvabilă nu răspunde personal, datoria nefiind exigibilă.”

„Articolul 51

Datoriile la masa bunurilor care face obiectul insolvenței

1 - Cu excepția cazului în care legea prevede altfel, pe lângă alte datorii clasificate ca atare în prezentul cod, constituie datorii la masa bunurilor care face obiectul insolvenței următoarele:
a) cheltuielile de judecată ale procedurii de insolvență;
b) remunerația practicianului în insolvență și cheltuielile acestuia, precum și cele ale membrilor comisiei creditorilor;
c) datoriile care rezultă din acțiuni pentru administrarea, lichidarea și împărțirea masei bunurilor care face obiectul insolvenței;
d) datoriile care rezultă din acțiuni ale practicianului în insolvență în exercitarea atribuțiilor sale;
e) orice datorie care rezultă din executarea unui contract bilateral care nu poate fi refuzată de către practicianul în insolvență, cu excepția cazului în care aceasta se referă la o perioadă anterioară declarării insolvenței;
f) orice datorie care rezultă din executarea unui contract bilateral care nu poate fi refuzată de către practicianul în insolvență, cu excepția cazului în care aceasta corespunde despăgubirii acordate deja de către cealaltă parte înainte de declararea insolvenței sau care se referă la o perioadă anterioară declarării insolvenței;
g) orice datorie care rezultă dintr-un contract care are ca obiect o plată de lungă durată, corespunzătoare despăgubirii acordate deja de către cealaltă parte și a cărei realizare a fost solicitată de către administratorul judiciar provizoriu;
h) datoriile constituite prin acțiuni ale administratorului judiciar provizoriu în exercitarea atribuțiilor sale;
i) datoriile care au ca sursă îmbogățirea fără cauză justă la masa bunurilor care face obiectul insolvenței;
j) obligația de a plăti pensie alimentară în legătură cu o perioadă anterioară datei de declarare a insolvenței, în temeiul dispozițiilor articolului 93.
2 - Creanțele corespunzătoare datoriilor la masa bunurilor care face obiectul insolvenței și titularii acestor creanțe sunt denumiți în prezentul cod „creanțe la masa bunurilor care face obiectul insolvenței” și, respectiv, „creditori la masa bunurilor care face obiectul insolvenței”.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Normele aplicabile depunerii, verificării și admiterii creanțelor și prevăzute la articolele 128-140 din CIRE:

„Articolul 128

Depunerea cererilor de admitere a creanțelor

1 - În termenul stabilit în scopul hotărârii judecătorești de declarare a insolvenței, creditorii din cadrul insolvenței, inclusiv ministerul public, în apărarea intereselor entităților pe care le reprezintă, trebuie să solicite verificarea creanțelor printr-o cerere însoțită de toate documentele justificative disponibile, în care să se indice:

a) originea, scadența, cuantumul principalului și al dobânzii;

b) condițiile subordonate, atât suspensive, cât și rezolutorii;

c) natura creanțelor, respectiv obișnuită, cu rang inferior, privilegiată sau garantată și, în acest ultim caz, activele sau drepturile care fac obiectul garanției și informațiile relevante privind înregistrarea, dacă este cazul;

d) existența oricăror garanții personale, cu identificarea garanților;

e) rata dobânzii penalizatoare aplicabilă.

2 - Cererea este adresată practicianului în insolvență și este transmisă prin mijloace electronice, în conformitate cu dispozițiile articolului 17 alineatul (2) din ordinul ministerial de punere în aplicare relevant.

3 - Ori de câte ori creditorii din cadrul insolvenței nu sunt sponsorizați, cererea de depunere a creanțelor este trimisă la adresa profesională a practicianului în insolvență sau prin e-mail ori prin scrisoare recomandată. Practicianul în insolvență va semna la livrare sau va transmite creditorului, în termen de trei zile de la primire, o confirmare a primirii, în același mod utilizat pentru a transmite cererea.

4 - Depunerea cererilor de admitere a creanțelor prevăzută la alineatul (1) poate fi efectuată utilizând formularul furnizat în acest scop pe site-ul care urmează să fie definit într-un ordin ministerial de punere în aplicare emis de membrul guvernului responsabil cu justiția sau formularul tipizat pentru depunerea creanțelor prevăzut la articolele 54 și 55 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015, în cazurile în care se aplică acest regulament.

5 - Verificarea vizează toate creanțele din cadrul insolvenței, indiferent de natura și temeiul lor și chiar creditorii ale căror creanțe au fost recunoscute printr-o hotărâre definitivă au, de asemenea, obligația de a depune aceste cereri de admitere a creanțelor în cadrul procedurii de insolvență, dacă doresc să obțină plata.”

„Articolul 129

Lista creanțelor recunoscute și nerecunoscute

1 - În termen de 15 zile de la expirarea termenului pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor, practicianul în insolvență depune la grefă o listă a tuturor creditorilor recunoscuți și o listă a creditorilor nerecunoscuți, ambele în ordine alfabetică, în legătură nu numai cu cei care au depus cereri de admitere a creanțelor, ci și cu cei ale căror drepturi sunt prevăzute în documentele contabile ale debitorului sau de care practicianul în insolvență are cunoștință în orice alt mod.

2 - Lista creditorilor recunoscuți include identificarea fiecăruia, natura creanței, cuantumul principalului și al dobânzii la data expirării termenului pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor, garanțiile personale și reale, drepturile preferențiale, rata dobânzii penalizatoare aplicabilă, orice condiție suspensivă sau rezolutorie și valoarea activelor care formează masa bunurilor care face obiectul insolvenței pentru care există garanții reale de credit pentru care debitorul nu răspunde personal.

3 - Lista creditorilor nerecunoscuți include justificarea nerecunoașterii.

4 - Toți creditorii nerecunoscuți, precum și creditorii ale căror creanțe sunt recunoscute fără ca aceștia să fi depus o cerere în acest sens sau în alte condiții decât cele din respectiva cerere astfel efectuată trebuie să fie notificați de către practicianul în insolvență prin scrisoare recomandată sau prin unul dintre mijloacele prevăzute la articolul 128 alineatele (2) și (3) și, atunci când sunt implicați creditori cunoscuți care au reședința obișnuită, domiciliul sau sediul social al societății în alt stat membru decât cel în care este inițiată procedura, inclusiv autoritățile fiscale și organismele de asigurări sociale din respectivele state membre, notificarea este transmisă, de asemenea, în conformitate cu articolul 54 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015.

5 - Comunicarea menționată la alineatul anterior poate fi transmisă prin e-mail în cazurile în care creanța a fost depusă prin e-mail și se consideră a fi fost transmisă la data transmiterii. Practicianul în insolvență va atașa respectiva dovadă a livrării la documentele cauzei.”

„Articolul 130

Contestarea listei de creditori recunoscuți

1 - În termen de 10 zile de la expirarea termenului stabilit la articolul 129 alineatul (1), orice parte interesată poate să conteste lista de creditori recunoscuți transmițând judecătorului o cerere în care să se menționeze motivele pentru includerea sau excluderea necuvenită a creanțelor sau incorectitudinea cuantumului sau a calificării creanțelor recunoscute.

2 - În ceea ce privește creditorii notificați prin scrisoare recomandată, termenul de 10 zile se calculează începând din a treia zi lucrătoare de la data respectivei transmiteri.

3 - În cazul în care nu există contestații, se pronunță imediat hotărârea judecătorească de verificare sau clasificare a creanțelor, prin care, cu excepția cazului în care există o eroare vădită, este aprobată lista de creditori recunoscuți, întocmită de practicianul în insolvență, iar creanțele sunt clasificate pe baza acestei liste.”

„Articolul 131

Răspunsul la contestație

1 - La oricare dintre contestații poate să răspundă practicianul în insolvență, precum și orice parte interesată care adoptă o poziție contrară, inclusiv debitorul.

2 - Totuși, în cazul în care contestația se bazează pe includerea necuvenită a unei creanțe specifice pe lista de creditori recunoscuți, pe omiterea condițiilor cărora aceasta li se supune sau pe faptul că o sumă excesivă a fost atribuită sau este calificată într-un grad mai mare decât cel corect, poate să răspundă doar reclamantul respectiv.

3 - Răspunsul va fi prezentat în termen de 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la articolul 130 sau de la notificarea transmisă reclamantului care face obiectul contestației, după caz, sub sancțiunea judecării în mod favorabil a contestației.”

„Articolul 132

Depunerea contestațiilor și a răspunsurilor

Lista de creanțe recunoscute și nerecunoscute de către practicianul în insolvență, contestațiile și răspunsurile se depun într-un singur document atașat.”

„Articolul 133

Analiza creanțelor și a conturilor părții insolvabile

În perioada stabilită pentru contestații și răspunsuri și în vederea analizării creanțelor de către orice parte interesată și de către comisia creditorilor, practicianul în insolvență trebuie să pună la dispoziție creanțele, respectivele documente privind creanțele și documentele contabile ale părții insolvabile într-un loc adecvat, care va fi menționat la finalul listelor de creditori recunoscuți și nerecunoscuți.”

„Articolul 134

Mijloace de probă, copii și exceptarea de la notificare

1 - Dispozițiile articolului 25 alineatul (2) se aplică pentru contestații și răspunsuri.

2 - Pentru consultarea de către părțile interesate, solicitantul trebuie doar să furnizeze două copii al documentelor depuse, dintre care una este destinată arhivării la tribunal, iar cealaltă rămâne în posesia grefei. Atunci când sunt depuse pe suport digital, aceste documente pot fi extrase de către grefă.

3 - În mod excepțional, în situațiile în care contestația se referă la creanțele recunoscute și nu este depusă de respectivul reclamant, o copie suplimentară va fi atașată sau extrasă pentru a fi înmânată reclamantului în cauză.

4 - Contestațiile vor fi notificate respectivilor reclamanți numai atunci când aceștia nu sunt persoanele care contestă.

5 - În perioada stabilită pentru contestații și răspunsuri, dosarul rămâne în posesia grefei pentru a fi analizat și consultat de către părțile interesate.”

„Articolul 135

Avizul comisiei creditorilor

În termen de 10 zile de la expirarea termenului pentru răspunsul la contestații, comisia creditorilor va atașa la documentele cauzei avizul său privind contestațiile.”

„Articolul 136

Încheierea procedurii

1 - După atașarea avizului comisiei creditorilor sau după expirarea termenului stabilit la articolul anterior fără ca această atașare să aibă loc, judecătorul va declara, cu valoarea unei hotărâri judecătorești, că creanțele de pe lista respectivă, care nu sunt contestate, au fost verificate, cu excepția cazului în care există o eroare vădită. Judecătorul poate stabili data și ora pentru efectuarea oricărei încercări de conciliere, în termen de 10 zile, notificând toate persoanele care au formulat contestații și răspunsuri, comisia creditorilor și practicianul în insolvență, astfel încât aceste părți să poată participa personal sau să fie reprezentate de împuterniciți cu competențele speciale necesare.

2 - La încercarea de conciliere, creanțele care merită aprobarea tuturor celor prezenți în condițiile exacte respective vor fi considerate ca fiind recunoscute.

3 - După încheierea încercării de conciliere, procedura este încheiată imediat de către judecător, astfel încât să poată fi emis un ordin oficial în conformitate cu dispozițiile articolelor 595 și 596 din Codul de procedură civilă.

4 - (Abrogat.)

5 - De asemenea, sunt considerate ca fiind recunoscute orice alte creanțe care sunt posibil de recunoscut în lumina probelor prezentate în documentele cauzei.

6 - În ceea ce privește creanțele recunoscute, ordinul oficial final are forma și valoarea unei hotărâri judecătorești, care declară aceste creanțe verificate și clasificate în conformitate cu dispozițiile legale.

7 - În cazul în care pentru verificarea unor creanțe este necesară prezentarea de probe, clasificarea tuturor creanțelor va avea loc la data hotărârii definitive, cu excepția cazului în care judecătorul consideră că respectivele contestații care sunt analizate, având în vedere suma implicată sau natura lor, nu vor împiedica pronunțarea imediată a hotărârii, respectând pe deplin dispozițiile articolului 180 alineatul (1).

8 - În cazul în care judecătorul consideră că nu este adecvat ca încercarea de conciliere să aibă loc, respectivul judecător va emite imediat ordinul oficial prevăzut la alineatul (3).”

„Articolul 137

Măsuri de investigare

Atunci când trebuie să fie adoptate măsuri de investigare înainte de ședința de discuții și judecată, judecătorul va dispune să se întreprindă acțiunile necesare astfel încât aceste măsuri să fie încheiate în termen de 20 de zile de la data ordinului de stabilire a măsurilor în cauză, punând la dispoziția tuturor părților interesate probele prezentate de oricare dintre acestea.”

„Articolul 138

Stabilirea datei pentru ședință

După prezentarea probelor sau după expirarea termenului stabilit în comunicări, va fi stabilită data pentru ședința de discuții și judecată în termen de 10 zile.”

„Articolul 139

Ședința

În ședința de judecată vor fi respectate termenele stabilite pentru o cauză obișnuită, cu următoarele particularități:

a) ori de câte ori este necesar, la momentul stabilit de instanță, vor fi audiați practicianul în insolvență sau comisia creditorilor;

b) probele vor fi prezentate în ordinea în care sunt depuse contestațiile;

c) pe parcursul discuțiilor, vor lua cuvântul, mai întâi, avocații persoanelor care fac contestații și apoi avocații pârâților și nu va exista drept la replică.”

„Articolul 140

Deliberare

1 - După încheierea ședinței de judecată, judecătorul va delibera cu privire la verificarea și clasificarea creanțelor în termen de 10 zile.

2 - Clasificarea este generală pentru activele din masa bunurilor care face obiectul insolvenței și este specială pentru activele legate de drepturile reale de garanție și drepturile preferențiale.

3 - La clasificarea creanțelor, nu se acordă prioritate ca urmare a unei ipoteci judiciare sau a unei ipoteci rezultate dintr-un gaj. Totuși, cheltuielile plătite de către solicitant sau creditor constituie datorii la masa bunurilor care face obiectul insolvenței.”

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Normele aplicabile plății creditorilor prevăd diferențe de tratament în funcție de natura creanțelor: garantate, privilegiate, obișnuite sau cu rang inferior. Aceste norme sunt prevăzute la articolele 172-184 din CIRE. În aceste dispoziții sunt prevăzute, de asemenea: posibilitatea ca plata datoriilor părților terțe să facă obiectul subrogării și regimul aplicabil în cazul în care există răspunderea solidară a debitorilor.

„Articolul 172

Plata datoriilor la masa bunurilor care face obiectul insolvenței

1 - Înainte de a efectua plata creanțelor din cadrul insolvenței, practicianul în insolvență va deduce din masa bunurilor care face obiectul insolvenței activele sau drepturile necesare pentru plata datoriilor la masa respectivă, inclusiv a celor care pot fi prevăzute până la încheierea procedurii.

2 - Datoriile la masa bunurilor care face obiectul insolvenței sunt atribuite veniturilor la această masă și, cu privire la surplus, încasărilor fiecărui activ, mobil sau imobil, în proporție adecvată; totuși, suma atribuită nu va depăși 10 % din încasările din activele care fac obiectul garanțiilor reale, cu excepția cazului în care acest lucru este esențial pentru plata integrală a datoriilor la masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau în măsura în care plata integrală a creanțelor garantate nu este afectată.

3 - Plata datoriilor la masa bunurilor care face obiectul insolvenței va avea loc la scadențele respective, indiferent de stadiul procedurii.

4 - Atunci când sunt formulate acțiuni pentru verificarea dreptului sau restituirea ori separarea activelor vândute deja și în cazul în care a fost depusă contestația relevantă, o sumă egală cu încasările provenite din vânzare, atunci când aceasta poate fi determinată, va rămâne sub formă de depozit și poate fi exclusă din plățile către creditorii la masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau din cadrul insolvenței, în timp ce efectele contestației rămân în vigoare. Atunci când încasările nu pot fi determinate, va rămâne sub formă de depozit o sumă egală cu cea prevăzută în inventar. Dispozițiile articolului 180 alineatele (2) și (3) se aplică mutatis mutandis.”

„Articolul 173

Începerea plății creanțelor din cadrul insolvenței

Plata creanțelor din cadrul insolvenței acoperă doar creanțele care au fost verificate printr-o hotărâre definitivă.”

„Articolul 174

Plata către creditorii garantați

1 - Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 172 alineatele (1) și (2), după ce activele grevate de garanții reale au fost vândute și după ce au fost deduse cheltuielile corespunzătoare, se efectuează imediat plata către creditorii garantați, respectând prioritatea pe care aceștia o au. În ceea ce privește creditorii care nu primesc plata integrală și față de care debitorul este responsabil cu proprietatea sa generală, respectivele solduri sunt incluse în rândul creanțelor obișnuite, înlocuind soldurile estimate, în cazul în care acestea nu coincid.

2 - Înainte de vânzarea activelor, soldul estimat, recunoscut ca o creanță obișnuită, este abordat în repartizarea efectuată între creditorii obișnuiți. Totuși, sumele corespunzătoare repartizării trebuie să rămână sub formă de depozit până la confirmarea soldului real. Retragerea va fi autorizată pe măsură ce sumele sunt confirmate.

3 - Plata datoriilor inexigibile ale părților terțe:

a) nu va avea loc, în ipoteza menționată în prima parte a articolului 164 alineatul (5) sau dacă respectivul reclamant renunță la garanție;

b) nu poate să depășească suma datoriei, actualizată la data plății prin aplicarea articolului 91 alineatul (2);

c) atrage subrogarea în drepturile creditorului, proporțional cu suma plătită în legătură cu cuantumul datoriei, actualizată în aceleași condiții.”

„Articolul 175

Plata către creditorii privilegiați

1 - Creanțele privilegiate vor fi plătite utilizând activele care nu sunt atribuite garanțiilor reale predominante, respectând prioritatea pe care acestea o au și proporțional cu sumele lor, în legătură cu cele care au privilegii egale.

2 - Dispozițiile din partea a doua a articolului 174 alineatele (1) și (2) se aplică mutatis mutandis.”

„Articolul 176

Plata către creditorii obișnuiți

Creditorii obișnuiți vor fi plătiți proporțional cu creanțele lor, dacă masa bunurilor care face obiectul insolvenței este insuficientă pentru plata integrală.”

„Articolul 177

Plata către creditorii cu rang inferior

1 - Plata creanțelor cu rang inferior va avea loc doar după plata integrală a creanțelor obișnuite și se va efectua în ordinea în care aceste creanțe sunt indicate la articolul 48, proporțional cu respectivele sume, respectând dispozițiile de la același alineat, dacă masa bunurilor care face obiectul insolvenței este insuficientă pentru plata integrală.

2 - În cazul în care există un acord privind rangul inferior al creanțelor, părțile pot să acorde unei creanțe o prioritate diferită de cea care rezultă din dispozițiile articolului 48.”

„Articolul 178

Repartizarea parțială

1 - Ori de câte ori există sub formă de depozit sume care asigură o distribuire de cel puțin 5 % din valoarea creanțelor privilegiate, obișnuite sau cu rang inferior, practicianul judiciar în insolvență prezintă un plan și un grafic de repartizare care consideră că ar trebui să fie puse în aplicare și care trebuie să fie atașate la cauza principală, cu avizul comisiei creditorilor, dacă există o astfel de comisie.

2 - Judecătorul decide cu privire la plățile pe care le consideră justificate.”

„Articolul 179

Plata în cazul debitorilor răspunzători în solidar

1 - Atunci când, pe lângă partea insolvabilă, există un alt debitor răspunzător în solidar în aceeași situație, creditorul nu va primi nicio sumă fără să prezinte un certificat care să confirme sumele primite din procedura de insolvență care implică ceilalți debitori; practicianul în insolvență informează, de asemenea, cu privire la plata în cadrul altor proceduri.

2 - Un debitor răspunzător în solidar care plătește datoria doar parțial nu poate fi plătit în cadrul procedurii de insolvență a codebitorilor fără ca respectivul creditor să primească plata integrală.”

„Articolul 180

Măsuri de precauție

1 - Atunci când există un recurs împotriva hotărârii de verificare și clasificare a creanțelor sau o contestație printr-o cauză pendinte, creanțele persoanelor care depun contestația sau creanțele care fac obiectul recursului se consideră a fi verificate în mod condiționat, în acest caz din urmă, la suma maximă care ar putea rezulta din cunoașterea acestora, în scopul de a fi tratate în cadrul repartizărilor care urmează să fie efectuate. Totuși, sumele astfel atribuite trebuie să rămână sub formă de depozit.

2 - După pronunțarea hotărârii definitive privind recursul sau cauza respectivă, retragerea sumelor rămase sub formă de depozit va fi autorizată în măsura în care aceasta este solicitată sau, în cazul în care se efectuează repartizarea între creditori, după caz. Atunci când au loc retrageri parțiale, repartizarea se va baza pe suma rămasă.

3 - Persoanele care, din cauza recursului sau a contestației lor, nu au permis retragerea niciunei sume și care pierd recursul respectiv sau contestația respectivă vor despăgubi creditorii astfel afectați, plătind dobândă penalizatoare la rata stabilită legal pentru suma întârziată, de la data repartizării în care această sumă a fost inclusă.

4 - Atunci când are loc o contestație după efectuarea oricărei repartizări, o sumă suplimentară necesară pentru a reface egalitatea cu creditorii echivalenți va fi atribuită creditorilor în cauză, în cadrul repartizărilor ulterioare, fără a aduce atingere faptului că această sumă va rămâne sub formă de depozit dacă nu a fost pronunțată încă o hotărâre definitivă în cauză.”

„Articolul 181

Creanțele supuse unei condiții suspensive

1 - Creanțele supuse unei condiții suspensive sunt achitate la valoarea nominală în repartizări parțiale. Totuși, sumele atribuite acestora trebuie să rămână sub formă de depozit pe durata existenței respectivei condiții.

2 - Totuși, în cadrul repartizării finale, în cazul în care condiția nu este îndeplinită:

a) nu vor fi luate în considerare creanțele care sunt lipsite de orice valoare din cauza improbabilității vădite ca respectiva condiție să fie verificată, caz în care sumele rămase sub formă de depozit conform alineatului anterior vor fi repartizate între ceilalți creditori;

b) în cazul în care nu se produce situația prevăzută la litera anterioară, practicianul în insolvență va depune o sumă corespunzătoare valorii nominale a creanței la o instituție de credit pentru a fi înmânată reclamantului, după îndeplinirea condiției suspensive sau pentru a fi repartizată între ceilalți creditori, după ce este sigur faptul că o astfel de condiție este imposibilă.”

„Articolul 182

Repartizarea finală

1 - După încheierea lichidării masei bunurilor care face obiectul insolvenței, distribuirea și repartizarea finală sunt efectuate de către grefa instanței după ce cauza a fost trimisă pentru calcularea cheltuielilor de judecată și chiar la grefă. Încheierea lichidării nu este afectată de activitatea debitorului generatoare de venit care s-ar adăuga la masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

2 - Sumele de bani rămase după lichidare care nu acoperă nici măcar cheltuielile de repartizare sunt alocate organismului responsabil cu gestiunea financiară și patrimonială a Ministerului Justiției.

3 - Practicianul în insolvență poate să prezinte, în cauză, o propunere de distribuire și de repartizare finală, însoțită de documentele justificative relevante, iar aceste informații vor fi evaluate de către grefă.”

„Articolul 183

Plăți

1 - Toate plățile sunt efectuate, fără a fi necesară o cerere în acest sens, preferabil prin transfer bancar la codul IBAN al respectivului destinatar, iar suma transferată este retrasă din contul de insolvență.

2 - Atunci când nu este posibilă plata unei creanțe conform dispozițiilor de la alineatul anterior, practicianul în insolvență trebuie să utilizeze un cec emis din contul de insolvență.

3 - În cazul în care un cec nu este prezentat spre plată în termen de un an de la data notificării creditorului, respectiva creanță expiră și suma revine Institutului de Management Financiar și Infrastructură al Justiției (Instituto de Gestão Financeira e Equipamentos da Justiça, I. P.).

4 - Utilizarea oricăruia dintre mijloacele de plată menționate la alineatele (1) și (2) nu scutește practicianul în insolvență de îndeplinirea cerințelor legale sau definite prin contract pentru utilizarea contului de insolvență. Articolul 167 alineatul (2) se va aplica mutatis mutandis.”

„Articolul 184

Fonduri rămase

1 - În cazul în care veniturile rezultate în urma lichidării sunt suficiente pentru plata integrală a creanțelor din cadrul insolvenței, soldul este înmânat debitorului de către practicianul în insolvență.

2 - În cazul în care debitorul nu este persoană fizică, practicianul în insolvență va înmâna persoanelor participante partea din sold care le aparține, dacă lichidarea a fost efectuată în afara procedurii de insolvență sau practicianul în insolvență va respecta ceea ce se prevede altfel în lege și în regulamente.”

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Condițiile și efectele încheierii procedurii de insolvență sunt prevăzute la articolele 231-234 din CIRE. Aceste dispoziții stabilesc situațiile în care: există aprobarea unui plan de insolvență, în cazul în care acest plan nu se opune încheierii; insolvența încetează; au loc lichidarea și repartizarea finală și masa bunurilor care face obiectul insolvenței este insuficientă.

„Articolul 231

Încheierea la cererea debitorului

1 - O cerere a debitorului de încheiere a procedurii pentru motivul că insolvența a încetat este notificată creditorilor, astfel încât aceștia să poată să conteste încheierea, dacă doresc acest lucru, în termen de opt zile. Se aplică dispozițiile articolului 41 alineatele (3) și (4).

2 - O cerere a debitorului care nu se bazează pe încetarea insolvenței va fi însoțită de documente care să confirme consimțământul tuturor creditorilor care au depus cereri de admitere a creanțelor, atunci când aceasta este prezentată după termenul acordat în acest scop sau, în caz contrar, consimțământul tuturor creditorilor cunoscuți.

3 - Înainte de a decide cu privire la cerere, judecătorul va audia, în oricare dintre aceste cazuri, practicianul în insolvență și comisia creditorilor, dacă există o astfel de comisie.”

„Articolul 232

Încheiere ca urmare a insuficienței masei bunurilor care face obiectul insolvenței

1 - În cazul în care se stabilește faptul că masa bunurilor care face obiectul insolvenței este insuficientă pentru a acoperi cheltuielile de judecată ale procedurii și datoriile rămase la masa bunurilor care face obiectul insolvenței, practicianul în insolvență informează judecătorul cu privire la acest fapt; de asemenea, judecătorul în cauză poate fi informat în mod automat cu privire la acest fapt.

2 - După audierea debitorului, a adunării creditorilor și a creditorilor la masa bunurilor care face obiectul insolvenței, judecătorul va declara încheiată procedura de insolvență, cu excepția cazului în care o parte interesată depune, la ordinul instanței, o sumă stabilită de judecător ca fiind considerată necesară în mod rezonabil pentru plata cheltuielilor de judecată ale procedurii și a datoriilor rămase la masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

3 - După ce cauza a fost trimisă pentru calcularea cheltuielilor de judecată și la grefă, această grefă va distribui, după plata cheltuielilor de judecată, sumele de bani existente la masa bunurilor care face obiectul insolvenței între creditorii la masa bunurilor care face obiectul insolvenței proporțional cu creanțele lor.

4 - După confirmarea insuficienței masei bunurilor care face obiectul insolvenței, practicianul în insolvență poate să întrerupă imediat respectiva lichidare.

5 - În cazul în care procedura de insolvență a fost încheiată din cauza insuficienței masei bunurilor care face obiectul insolvenței, în situațiile în care a fost deschisă o procedură de examinare a culpabilității în cadrul insolvenței și aceasta nu a fost încheiată încă, această procedură continuă în formă limitată.

6 - Dispozițiile alineatelor anterioare nu se aplică atunci când un debitor beneficiază de amânarea plății costurilor, în temeiul articolului 248 alineatul (1), în perioada în care acest beneficiu este valabil.

7 - Se presupune că masa bunurilor care face obiectul insolvenței este insuficientă atunci când valoarea activelor este mai mică de 5 000 de euro.”

„Articolul 233

Efectele încheierii

1 - După încheierea procedurii și fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 217 alineatul (5) cu privire la efectele specifice imediate ale deciziei de aprobare a planului de insolvență:

a) toate efectele care rezultă din declararea insolvenței vor înceta și debitorul va recupera dreptul de a dispune de activele sale și libera gestionare a activității sale, fără a aduce atingere efectelor calificării insolvenței ca fiind culpabilă și dispozițiilor articolului următor;

b) sarcinile comisiei creditorilor și ale practicianului în insolvență încetează, cu excepția celor referitoare la prezentarea conturilor și, dacă este cazul, a celor conferite prin planul de insolvență;

c) creditorii din cadrul insolvenței își pot exercita drepturile împotriva debitorului fără alte restricții decât cele prevăzute în orice plan de insolvență și plan de plăți și în articolul 242 alineatul (1) și, în acest scop, hotărârea de aprobare a planului de plăți și hotărârea de verificare a creanțelor sau decizia pronunțată într-o acțiune de verificare ulterioară, împreună cu hotărârea de aprobare a planului de insolvență, dacă este cazul, vor constitui titlu executoriu;

d) creditorii la masa bunurilor care face obiectul insolvenței pot să reclame împotriva debitorului drepturile care nu au fost achitate.

2 - Încheierea procedurii de insolvență înainte de repartizarea finală va avea următoarele consecințe:

a) rezoluțiunea actelor în beneficiul masei bunurilor care face obiectul insolvenței va deveni nulă, cu excepția cazului în care planul de insolvență conferă practicianului în insolvență competențe de apărare în cadrul acțiunilor care vizează contestarea acestei rezoluțiuni, precum și în situațiile în care rezoluțiunea nu mai poate fi contestată din cauza expirării termenului stabilit la articolul 125 sau în care contestația efectuată a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă;

b) întreruperea procedurii în curs cu privire la verificarea creanțelor sau restituirea și separarea activelor lichidate deja, cu excepția cazului în care a fost pronunțată deja o hotărâre de verificare și clasificare a creanțelor, astfel cum se prevede la articolul 140 sau dacă încheierea rezultă ca urmare a aprobării planului de insolvență, caz în care recursurile formulate împotriva acestei hotărâri continuă până la finalizare, la fel ca acțiunile ai căror solicitanți sau debitorul doresc acest lucru, în termen de 30 de zile;

c) întreruperea procedurii în curs împotriva persoanelor responsabile din punct de vedere legal pentru datoriile părții insolvabile propuse de către practicianul în insolvență, cu excepția cazului în care planul de insolvență conferă practicianului în insolvență competențe de continuare a acestor cauze.

3 - Cheltuielile de judecată ale acțiunilor de contestare a rezoluțiunii actelor în beneficiul masei bunurilor care face obiectul insolvenței care sunt admise în temeiul alineatului (2) litera (a) vor fi responsabilitatea masei bunurilor care face obiectul insolvenței în cazul în care cauza este închisă ca urmare a insuficienței acestei mase.

4 - Cu excepția procedurii de verificare a creanțelor, orice acțiune care depinde de procedura de insolvență și care nu poate fi respinsă, în temeiul alineatului (2) litera (b) sau care nu trebuie să fie continuată de către practicianul în insolvență în conformitate cu planul de insolvență este disjunsă de cauză și trimisă spre soluționare instanței competente. Ulterior, debitorul are legitimitate exclusivă pentru cauza respectivă, indiferent de calificarea sau acordul contrapărții.

5 - În termen de 10 zile de la încheiere, practicianul în insolvență va înmâna instanței, pentru arhivare, toate documentele referitoare la procedură aflate în posesia sa, precum și toate documentele contabile ale debitorului care nu trebuie să fie returnate respectivului debitor.

6 - Ori de câte ori procedura de insolvență este încheiată fără a fi deschisă o procedură de examinare a culpabilității în cadrul insolvenței în temeiul articolului 36 alineatul (1) litera (i), judecătorul trebuie să specifice în mod expres în hotărâre caracterul fortuit al insolvenței, astfel cum se prevede la articolul 230.

7 - Încheierea procedurii de insolvență conform articolului 230 alineatul (1) litera (e), în cazul în care există active sau drepturi pentru lichidare, va determina doar începerea perioadei de atribuire a veniturilor disponibile.”

„Articolul 234

Efectele asupra societăților comerciale

1 - În cazul în care încheierea procedurii se bazează pe aprobarea unui plan de insolvență care prevede continuarea societății comerciale, pentru o astfel de reluare a activității nu este necesară decizia asociaților.

2 - Asociații pot să decidă să reînceapă activitatea în cazul în care încheierea se bazează pe articolul 230 alineatul (1) litera (c).

3 - După ce are loc repartizarea finală și după înregistrarea încheierii procedurii, societatea se consideră a fi dizolvată.

4 - În cazul în care încheierea are loc din cauza insuficienței masei bunurilor care face obiectul insolvenței, lichidarea societății urmează regimul juridic pentru proceduri administrative pentru dizolvarea și lichidarea entităților comerciale. Judecătorul trebuie să notifice registrul competent cu privire la încheiere și în legătură cu patrimoniul societății.”

Efectele asupra persoanelor fizice

În cazul în care debitorul este persoană fizică, la cererea debitorului, acesta poate fi exonerat de creanțele din cadrul insolvenței care nu sunt plătite integral pe parcursul procedurii de insolvență sau în termen de cinci ani de la încheierea acesteia, astfel cum se prevede la articolele 235-248 din CIRE.

Pentru exonerarea pasivelor unei persoane fizice, dacă este permisă, va fi necesar ca veniturile disponibile dobândite de un debitor să fie cedate unui administrator fiduciar ales de instanță pentru o perioadă de cinci ani de la încheierea procedurii de insolvență (perioada de cesiune). La finalul fiecărui an din perioada de cesiune, administratorul fiduciar utilizează sumele primite: a) pentru a plăti cheltuielile de judecată restante ale procedurii de insolvență; b) pentru a rambursa organismului responsabil pentru gestiunea financiară și patrimonială a Ministerului Justiției remunerația și cheltuielile practicianului în insolvență și ale administratorului fiduciar suportate de acest organism; c) pentru a-și plăti propria remunerație și propriile cheltuieli; d) pentru a distribui sumele rămase între creditorii din cadrul insolvenței conform dispozițiilor privind plata către creditori în cadrul procedurii de insolvență.

La finalul perioadei de cesiune, exonerarea debitorului poate fi acordată de instanță și, în acest caz, toate creanțele din cadrul insolvenței care există încă la data acordării exonerării vor fi anulate, inclusiv cele care nu au fost depuse sau verificate. Totuși, exonerarea nu include: a) creanțele privind pensia alimentară; b) despăgubirile datorate pentru actele ilicite ale debitorului care au fost reclamate ca atare; c) creanțele pentru amenzi și alte sancțiuni financiare pentru infracțiuni cu caracter penal sau administrativ; d) creanțele fiscale.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Drepturile creditorilor după încheierea procedurii de insolvență au fost acoperite în răspunsul la întrebarea anterioară. În principiu, după încheierea procedurii, creditorii din cadrul insolvenței își pot exercita drepturile împotriva debitorului fără alte restricții decât cele prevăzute în planurile de insolvență și de plată posibile și în articolul 242 alineatul (1) din CIRE.

Pentru a-și exercita drepturile, hotărârea de aprobare a planului de plăți și hotărârea de verificare a creanțelor sau, dacă este cazul, decizia pronunțată într-o acțiune de verificare ulterioară, împreună cu hotărârea de aprobare a planului de insolvență vor constitui titlu executoriu.

Articolul 242 alineatul (1) din CIRE prevede că, în cazul exonerării pasivelor unei persoane fizice, nu va fi permisă nicio executare silită asupra activelor debitorului care sunt destinate achitării creanțelor din cadrul insolvenței în perioada de cesiune.

Procedura de insolvență este considerată încheiată la momentul prevăzut în articolul 230 din CIRE. Momentul încheierii va depinde de circumstanțele care au determinat respectiva încheiere, astfel:

„Articolul 230

Când se încheie procedura

1 - Atunci când procedura continuă după declararea insolvenței, judecătorul poate decide să încheie procedura:

a) după ce a avut loc repartizarea finală, fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 239 alineatul (6);

b) după ce hotărârea de aprobare a planului de insolvență a rămas finală, cu condiția ca acest plan să nu se opună încheierii;

c) la cererea debitorului, atunci când debitorul nu se află într-o situație de insolvență sau când își dau consimțământul toți creditorii;

d) atunci când practicianul în insolvență confirmă insuficiența masei bunurilor care face obiectul insolvenței pentru acoperirea cheltuielilor de judecată ale procedurii și a altor datorii;

e) atunci când încheierea nu a fost declarată încă, în ordinul inițial de exonerare a pasivelor, menționat la articolul 237 litera (b).

2 - Creditorii sunt notificați cu privire la hotărârea de încheiere a procedurii și hotărârea este publicată și înregistrată astfel cum se prevede la articolele 37 și 38, cu specificarea respectivelor motive.”

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Cheltuielile de judecată și cheltuielile procedurii de insolvență se consideră a fi datorii la masa bunurilor care face obiectul insolvenței în temeiul articolului 51 din CIRE, menționat anterior.

Înainte de a efectua plata creanțelor din cadrul insolvenței, practicianul în insolvență va deduce activele sau drepturile necesare pentru plata cheltuielilor de judecată și a cheltuielilor procedurii, inclusiv a celor care pot fi prevăzute până la încheierea procedurii. Plata cheltuielilor de judecată și a cheltuielilor procedurii este efectuată în conformitate cu articolul 172 din CIRE menționat anterior.

În cazul exonerării pasivelor persoanei fizice, administratorul fiduciar va utiliza sumele primite la sfârșitul fiecărui an din perioada de cesiune în primul rând pentru a plăti cheltuielile de judecată și cheltuielile procedurii, în conformitate cu articolul 241 din CIRE.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Articolele 120-127 din CIRE prevăd posibilitatea de anulare a actelor care aduc atingere intereselor colective ale creditorilor, cu condiția să fie îndeplinite condițiile prevăzute la aceste articole.

„Articolul 120

Principii generale

1 - Actele care aduc atingere masei bunurilor care face obiectul insolvenței, care sunt efectuate în perioada de doi ani anterioară începerii procedurii de insolvență, pot fi anulate în beneficiul masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

2 - Se consideră că actele care diminuează, zădărnicesc, împiedică, periclitează sau întârzie plata către creditorii din cadrul insolvenței aduc atingere masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

3 - Se presupune că actele din oricare dintre tipurile menționate la articolul următor, chiar dacă sunt comise sau omise în afara termenelor stabilite la articolul respectiv, aduc atingere masei bunurilor care face obiectul insolvenței, cu excepția cazului în care sunt admise probe în sens contrar.

4 - Cu excepția cazurilor menționate la articolul următor, rezoluțiunea presupune reaua-credință a terței părți cu privire la actele realizate sau omise în perioada de doi ani anterioară începerii procedurii de insolvență la care a participat sau de pe urma cărora a beneficiat o persoană care are o relație specială cu partea insolvabilă, chiar dacă această relație specială nu a existat la acea dată.

5 - Reaua-credință se înțelege a fi cunoașterea, la data actului respectiv, a oricăreia dintre următoarele circumstanțe:

a) faptul că debitorul se afla în situație de insolvență;

b) caracterul prejudiciabil al actului și faptul că debitorul se afla în situație de insolvență iminentă la acel moment;

c) începerea procedurii de insolvență.

6 - Actele juridice efectuate în cadrul procedurii speciale de revitalizare sau al procedurii speciale de acord de plată guvernate de prezenta lege, în cadrul măsurilor de redresare și reorganizare sau în legătură cu adoptarea măsurilor de rezoluțiune din secțiunea VIII din Normele generale pentru instituțiile de credit și societățile financiare (Regime Geral das Instituições de Crédito e Sociedades Financeiras), aprobate prin Decretul-lege nr. 298/92 din 31 decembrie 1992, nu pot fi anulate prin aplicarea normelor prevăzute în prezentul capitol. Acest lucru este valabil și pentru actele realizate în cadrul Regimului extrajudiciar de reorganizare a întreprinderilor (Regime Extrajudicial de Recuperação de Empresas) sau în cadrul oricărui altui proces echivalent prevăzut în legislația specială, al cărui scop este acela de a acorda debitorului mijloace de finanțare suficiente pentru a efectua o redresare viabilă.”

„Articolul 121

Rezoluțiune necondiționată

1 - Următoarele acte pot fi anulate în beneficiul masei bunurilor care face obiectul insolvenței, fără a fi necesare alte cerințe:

a) împărțirea efectuată cu mai puțin de un an înainte de data începerii procedurii de insolvență, în cadrul căreia cota părții insolvabile a fost acoperită, în principal, cu active ușor de disimulat, cu activele generale și valorile nominative care le revin părților cointeresate;

b) actele realizate de debitor în mod gratuit în perioada de doi ani anterioară începerii procedurii de insolvență, inclusiv renunțarea la succesiune sau la moștenire, cu excepția donațiilor efectuate în mod normal;

c) constituirea de către debitor a unor garanții reale privind obligațiile preexistente sau altele care înlocuiesc aceste obligații, în perioada de șase luni anterioară începerii procedurii de insolvență;

d) fidejusiunea, subfidejusiunea, garanțiile sau mandatele de credit pe care partea insolvabilă le-a semnat în perioada menționată la litera anterioară și care nu respectă activitățile comerciale cu interes real pentru partea insolvabilă;

e) constituirea de către debitor a unor garanții reale în același timp cu crearea obligațiilor garantate, în perioada de 60 de zile anterioară începerii procedurii de insolvență;

f) plata sau alte acte de încetare a obligațiilor a căror scadență a fost după data începerii procedurii de insolvență și care au avut loc în perioada de șase luni anterioară începerii procedurii de insolvență sau după această dată, dar înainte de scadență;

g) plata sau alte modalități de încetare a obligațiilor care au avut loc în perioada de șase luni anterioară începerii procedurii de insolvență în condiții care nu sunt obișnuite în actele juridice și pe care creditorul nu le poate solicita;

h) actele cu titlu oneros efectuate de partea insolvabilă în anul anterior începerii procedurii de insolvență, în cazul în care obligațiile asumate de aceasta depășesc în mod vădit obligațiile contrapărții;

i) rambursarea împrumuturilor acționarilor, atunci când aceasta are loc în aceeași perioadă menționată la litera anterioară.

2 - Asupra dispozițiilor de la alineatul anterior prevalează normele de drept care, în mod excepțional, impun întotdeauna reaua-credință sau alte cerințe.”

„Articolul 122

Sisteme de plată

Actele acoperite de un sistem de plată definit la articolul 2 litera (a) din Directiva nr. 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai sau comparabile cu acesta nu pot fi anulate.”

„Articolul 123

Forma de rezoluțiune și prescripția drepturilor

1 - Rezoluțiunea poate fi efectuată de către practicianul în insolvență prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire în termen de șase luni de la data la care se ia cunoștință de actul în cauză, dar niciodată după doi ani de la data declarării insolvenței.

2 - Totuși, atât timp cât activitatea nu a fost încheiată, rezoluțiunea poate fi declarată și, în mod excepțional, nu este supusă unui termen.”

„Articolul 124

Efecte cu privire la cesionari

1 - Efectele rezoluțiunii actului cu privire la cesionarii ulteriori presupun reaua-credință a acestora, cu excepția succesorilor universali sau dacă a avut loc un nou transfer în mod gratuit.

2 - Dispozițiile de la alineatul anterior se aplică mutatis mutandis pentru constituirea drepturilor asupra activelor transferate în beneficiul unei părți terțe.”

„Articolul 125

Contestarea unei rezoluțiuni

Dreptul de a contesta o rezoluțiune expiră în termen de trei luni, acțiunea corespunzătoare fiind în curs, fiind propusă împotriva masei bunurilor care face obiectul insolvenței și bazându-se pe procedura de insolvență.”

„Articolul 126

Efectele rezoluțiunii

1 - Rezoluțiunea are efecte retroactive și trebuie să fie restabilită situația care ar fi existat dacă actul în cauză nu ar fi fost realizat sau omis, după caz.

2 - Acțiunea formulată de practicianul în insolvență în scopul prevăzut la alineatul anterior depinde de procedura de insolvență.

3 - Sancțiunile aplicate părților terțe care nu prezintă active sau valori care trebuie să fie returnate la masa bunurilor care face obiectul insolvenței în termenul stabilit în hotărâre vor fi cele prevăzute în dreptul procedural pentru depozitarul de active grevate de sarcini care nu le predă la timp.

4 - Obiectul furnizat de partea terță va fi returnat numai dacă poate fi identificat și separat de cele care aparțin părții rămase din masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

5 - În cazul în care nu se produce situația descrisă la alineatul anterior, obligația de a returna valoarea corespunzătoare constituie o datorie la masa bunurilor care face obiectul insolvenței proporțională cu respectiva îmbogățire la data declarării insolvenței și o datorie în cadrul insolvenței cu privire la orice sumă rămasă posibilă.

6 - Obligația de returnare care îi revine achizitorului, în mod gratuit, există numai în mod proporțional cu propria sa îmbogățire, cu excepția cazului de rea-credință reală sau presupusă.”

„Articolul 127

Actio Pauliana

1 - Creditorii din cadrul insolvenței nu pot să introducă noi acțiuni pauliene (actiones Paulianae) împotriva actelor realizate de debitor a căror rezoluțiune a fost declarată de practicianul în insolvență.

2 - Acțiunile pauliene pendinte la data declarării insolvenței sau cele propuse ulterior nu vor fi conexate cu procedura de insolvență și, în cazul rezoluțiunii actului de către practicianul în insolvență, acestea vor continua numai dacă rezoluțiunea în cauză este declarată nulă ulterior printr-o hotărâre definitivă, care va fi obligatorie cu privire la acțiunile referitoare la aspecte pe care practicianul în insolvență le-a evaluat, cu condiția ca acest lucru să nu contravină unei cauze judecate anterior.

3 - Atunci când o este admisă o acțiune pauliană, interesul creditorului care formulează această acțiune este evaluat în sensul articolului 616 din Codul de procedură civilă (Código Civil), fără a ține seama de modificările aduse respectivei creanțe printr-un posibil plan de insolvență sau de plăți.”

Avertisment: Conținutul prezentului dosar cu informații nu angajează punctul de contact sau instanțele și nu exclude consultarea legislației în vigoare sau a amendamentelor la aceasta. Dispozițiile legale ale CIRE menționate mai sus iau în considerare versiunea Decretului-lege nr. 53/2004 din 18 martie 2004, până la și inclusiv revizuirea adoptată prin Decretul-lege nr. 84/2019 din 28 iunie 2019.

Ultima actualizare: 23/06/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - România

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență se aplică profesioniștilor, astfel cum sunt definiți la art. 3 alin. (2) din Codul civil, cu excepția celor cu privire la care se prevăd dispoziții speciale în ceea ce privește regimul insolvenței lor. (art. 3 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență).

Persoana fizică poate fi subiect al procedurii de insolvență reglementată de Legea nr. 85/2014 pentru datoriile profesionale. Pentru datoriile personale se poate accesa procedura prevăzută de Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice.

Procedura insolvenței nu se aplică unităților și instituțiilor de învățământ preuniversitar, universitar și entităților prevăzute la art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare (alin. 4 al art. 2 din Legea nr. 85/2014).

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

A. Când procedura insolvenței se deschide la cererea debitorului este necesară existența stării de insolvență (insuficiența fondurilor bănești pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile peste valoarea prag de 50.000 lei) și, când se deschide la cererea creditorului, este necesară existența unei creanțe certe, lichide și exigibile peste 50.000 lei și stării de insolvență (care se prezumă la neplata datoriei după 60 de zile de la scadență).

B. Procedurile preventive (acordul de restructurare ori concordatul preventiv) se aplică debitorilor aflați în dificultate (art. 5 pct. 26 indice 2 din Legea nr. 85/2014), dar care nu se află în insolvență. Debitorul poate cere deschiderea unei astfel de proceduri și trebuie să facă dovada faptului că este în dificultate printr-un raport întocmit de administratorul concordatar.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Averea debitorului reprezintă totalitatea bunurilor şi drepturilor sale patrimoniale, inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolvenţei, care pot face obiectul executării silite potrivit Codului de procedură civilă (art. 5 pct. 5 din Legea nr. 85/2014).

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

A. După deschiderea procedurii de insolvenţă se desemnează un administrator special şi un practician în insolvenţă (în funcţie de tipul procedurii administrator judiciar în procedura de reorganizare judiciară sau lichidator judiciar în procedura falimentului).

Administratorul special

Este persoana fizică sau juridică desemnată de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor/membrilor debitorului, împuternicită să le reprezinte interesele în procedură şi, atunci când debitorului i se permite să îşi administreze activitatea, să efectueze, în numele şi pe contul acestuia, actele de administrare necesare; (art. 5 pct. 4 din Legea nr. 85/2014).

Administratorul special are următoarele atribuţii:

a)    participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acţiunilor prevăzute la art. 117 -122 ori a celor rezultând din nerespectarea art. 84;

b)   formulează contestaţii în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege;

c)   propune un plan de reorganizare;

d)   administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului, doar în situaţia în care nu i s-a ridicat debitorului dreptul de administrare;

e)   după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primeşte raportul final şi situaţia financiară de închidere şi participă la şedinţa convocată pentru soluţionarea obiecţiunilor şi aprobarea raportului;

f)   primeşte notificarea închiderii procedurii.

După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care îi conduce şi activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus ta a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor/membrilor.(art. 56 din Legea nr. 85/2014).

Administratorul judiciar

Administratorul judiciar, persoană fizică sau persoană juridică, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie să aibă calitatea de practician în insolvenţă, potrivit legii. Principalele atribuţii ale administratorului judiciar sunt:

a)  examinarea situaţiei economice a debitorului şi a documentelor depuse şi întocmirea unui raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale şi supunerea acelui raport aprobării judecătorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 20 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;

b)  examinarea activităţii debitorului şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă şi cu privire la existenţa premiselor angajării răspunderii acestora precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare a activităţii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea şi depunerea la dosarul cauzei, într-un termen stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;

c)  întocmirea actelor contabile în cazul în care debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia respectivă înăuntrul termenelor legale, precum şi verificarea, corectarea şi completarea informaţiilor cuprinse în actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor;

d)  elaborarea planului de reorganizare a activităţii debitorului, în funcţie de cuprinsul raportului prevăzut la lit. a);

e)  supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;

f)  conducerea integrală, respectiv în parte, a activităţii debitorului, în acest ultim caz cu respectarea precizărilor exprese ale judecătorului-sindic cu privire la atribuţiile sale şi la condiţiile de efectuare a plăţilor din contul averii debitorului;

g)  convocarea, prezidarea şi asigurarea secretariatului şedinţelor adunării creditorilor sau ale acţionarilor, asociaţilor ori membrilor debitorului persoană juridică;

h) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului, încheiate în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

i)   sesizarea de urgenţă a judecătorului-sindic în cazul în care constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de procedură;

j) denunţarea unor contracte încheiate de debitor;

k) verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, notificarea creditorilor în cazul neînscrierii sau înscrierii parţiale a creanţelor, precum şi întocmirea tabelelor de creanţe;

l) încasarea creanţelor, urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii, formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi;

m) încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale, cu condiţia confirmării acestor operaţiuni de către judecătorul-sindic;

n) sesizarea judecătorului-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta;

o) inventarierea bunurilor debitorului;

p) dispunerea evaluării bunurilor debitorului, astfel încât aceasta să fie realizată până la data stabilită pentru depunerea tabelului definitiv al creanţelor;

q) transmiterea spre publicare în BPI a unui anunţ cu privire la depunerea la dosar a raportului de evaluare, în termen de două zile de la depunere.

Judecătorul-sindic poate stabili în sarcina administratorului judiciar, prin încheiere, orice alte atribuţii în afara celor prevăzute la alin. (1), cu excepţia celor prevăzute de lege în competenţa exclusivă a acestuia.

Administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care și-a îndeplinit atribuțiile, inclusiv cele legate de urmărirea operațiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum și, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii. În raport se vor include informații privind respectarea obligațiilor fiscale, referitoare la obținerea sau necesitatea actualizării autorizărilor/autorizațiilor pentru desfășurarea activității, a actelor de control încheiate de organe de control și onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalității de calcul al acestuia. (art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna persoane de specialitate precum avocați, experți contabili, evaluatori sau alți specialiști. Nu vor putea fi desemnate în baza alin. (1) acele persoane care se află într-o relație contractuală de natură a crea un conflict de interese, acestea trebuind a se abține sau pot fi recuzate în condițiile art. 43 și 44 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (art. 61 alin. 2). Administratorul judiciar, precum și oricare dintre creditori pot formula obiecțiuni împotriva rapoartelor de evaluare întocmite în cauză.

Lichidatorul judiciar

în cazul în care dispune trecerea la faliment, judecătorul-sindic va desemna un lichidator judiciar. Atribuţiile administratorului judiciar încetează la momentul stabilirii atribuţiilor lichidatorului judiciar de către judecătorul-sindic. Principalele atribuţii ale lichidatorului judiciar sunt:

a)   examinarea activităţii debitorului asupra căruia se iniţiază procedura simplificată în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi a existenţei premiselor angajării răspunderii acestora

b)   conducerea activităţii debitorului;

c)   introducerea de acţiuni pentru anularea actelor şi operaţiunilor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor cauze de preferinţă, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

d)   aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor;

e)   denunţarea unor contracte încheiate de debitor;

f)   verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea, notificarea creditorilor în cazul neînscrierii sau înscrierii parţiale a creanţelor, precum şi întocmirea tabelelor de creanţe;

g)   urmărirea încasării creanţelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii, încasarea creanţelor, formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi;

h)  primirea plăţilor pe seama debitorului şi consemnarea lor în contul averii debitorului;

i) vânzarea bunurilor din averea debitorului, potrivit prevederilor prezentei legi;

j) sub condiţia confirmării de către judecătorul-sindic, încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusori lor, renunţarea la garanţii reale;

k) sesizarea judecătorului-sindic cu orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta; l) orice l) alte atribuţii stabilite prin încheiere de către judecătorul-sindic.

B. În procedura concordatului preventiv debitorul participă la procedură prin reprezentanţii săi legali sau convenţionali.

Atribuţiile administratorului concordatar sunt următoarele:

a) întocmește raportul privind starea de dificultate a debitorului, lista creanțelor și lista creanțelor în litigiu;

b) elaborează sau, după caz, asistă debitorul în elaborarea planului de restructurare;

c)asistă debitorul sau la cererea acestuia negociază planul de restructurare și face demersuri pentru soluționarea pe cale amiabilă a oricărei dispute între debitor și creditori ori între creditori;

d) poate solicita judecătorului-sindic verificarea legalității constituirii categoriilor și subcategoriilor de creanțe;

e) convoacă, dacă este cazul, ședințe colective ale creditorilor titulari au unor creanțe afectate și întocmește procesul verbal al acestora;

f) supraveghează îndeplinirea obligațiilor asumate de către debitor prin planul de restructurare;

g) întocmește, depune la dosarul cauzei și transmite creditorilor afectați rapoarte trimestriale asupra activității sale și a debitorului;

h) monitorizează și, dacă este cazul, asistă debitorul la implementarea planului de restructurare prin orice acțiuni prevăzute prin acesta sau care sunt necesare în vederea realizării planului, cum ar fi : măsuri operaționale, valorificare de active, valorificarea intreprinderii sau a unei părți din aceasta ca ansamblu independent;

i) solicită instanței închiderea procedurii concordatului preventiv;

j) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de prezentul capitol, instituite prin planul de restructurare ori stabilite de judecătorul-sindic. (art. 19 din Legea nr. 85/2014).

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. Compensarea poate fi constatată şi de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar. Compensarea se aplică în mod corespunzător și creanțelor reciproce născute după data deschiderii procedurii insolvenței.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare, de decădere din beneficiul termenului sau de declarare a exigibilităţii anticipate pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. Prevederile referitoare la menţinerea contractelor în derulare şi la nulitatea clauzelor de încetare sau accelerare a obligaţiilor nu sunt aplicabile în privinţa contractelor financiare calificate şi a operaţiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală.

În vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, într-un termen de prescripţie de 3 luni de la data deschiderii procedurii, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate să denunţe orice contract, închirierile neexpirate, alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu au fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. în cazul denunţării unui contract, o acţiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către cocontractant împotriva debitorului.

De asemenea, practicianul în insolvenţă trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile de la primire, notificării contractantului, formulată în primele 3 luni de la deschiderea procedurii, prin care i se cere să denunţe contractul; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunţat.

Legea reglementează şi situaţia unor contracte speciale, cum sunt cele de furnizare de utilităţi, de leasing, acord maşter de netting, etc.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

A. De la data deschiderii procedurii de insolvență se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripție a acțiunilor.

Nu sunt supuse suspendării de drept căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui creditor începute anterior deschiderii procedurii și nici acțiunile îndreptate împotriva codebitorilor sau terților garanți.

B. De la data pronunțării hotărârii de omologare a planului de restructurare se suspendă de drept executările silite individuale asupra debitorului ce au ca obiect recuperarea unor creanțe afectate și curgerea prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor acestora.

Dobânzile, penalitățile și a orice alte accesorii vor avea tratamentul prevăzut în planul de restructurare omologat.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului.

Nu sunt supuse suspendării:

a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului;

b) acţiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor şi/sau terţilor garanţi;

c) procedurile extrajudiciare aflate pe rolul comisiilor sportive din cadrul federaţiilor sportive care funcţionează potrivit Linkul se deschide într-o fereastră nouăLegii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, având ca obiect denunţarea unilaterală a contractelor individuale de muncă sau convenţiilor civile ale sportivilor şi sancţiuni sportive aplicabile în această situaţie sau orice alte litigii având ca obiect dreptul sportivului de a participa la competiţie.

d) acțiunile judiciare privind determinarea existenței și/sau cuantumului unor creanțe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii. Pentru astfel de acțiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observație și de reorganizare, o cerere de plată, transmisă cu confirmare de primire, ce va fi analizată de către administratorul judiciar într-un termen de 15 zile de la data primirii, cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplică în mod corespunzător, fără ca aceste creanțe să fie înscrise în tabelul de creanțe.

Împotriva măsurii dispuse de către administratorul judiciar se va putea formula contestație.

Se impune precizarea că se suspendă doar procesele cu obiect pretenții împotriva averii debitorului, nu și cele privind drepturi și obligații nepatrimoniale, care se continuă la instanța sesizată.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Toți creditorii debitorului în insolvență se întrunesc în adunarea creditorilor.

Adunarea creditorilor va fi convocată şi prezidată de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar. Creditorii cunoscuţi vor fi convocaţi de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în cazurile prevăzute expres de lege şi ori de câte ori este necesar.

Convocarea creditorilor se realizează prin publicare în BPI cu cel puţin 5 zile anterior ţinerii şedinţei şi trebuie să cuprindă ordinea de zi a acesteia. Creditorii pot fi reprezentaţi în adunare prin împuterniciţi cu procură specială autentică sau, în cazul creditorilor bugetari şi al celorlalte persoane juridice, cu delegaţie semnată de conducătorul unităţii. Dacă prin lege nu se interzice în mod expres, creditorii vor putea vota şi prin corespondenţă.

Cu excepţia cazurilor în care legea cere o majoritate specială, şedinţele adunării creditorilor au loc în prezenţa titularilor de creanţe însumând cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor cu drept de vot asupra averii debitorului, iar deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul favorabil manifestat expres al titularilor majorităţii, prin valoare, a creanţelor prezente cu drept de vot. Votul condiţionat este considerat vot negativ. Sunt consideraţi prezenţi şi creditorii care au votat valabil prin corespondenţă.

Judecătorul-sindic și apoi creditorii după convocarea primei adunări pot desemna, în raport cu numărul creditorilor, un comitet format din 3 sau 5 creditori, dintre cei cu drept de vot, cu creanţele beneficiind de cauze de preferinţă, creanţele bugetare şi chirografare cele mai mari, prin valoare. Comitetul creditorilor are următoarele atribuţii:

a) să analizeze situaţia debitorului şi să facă recomandări adunării creditorilor cu privire la continuarea activităţii debitorului şi la planurile de reorganizare propuse;

b) să negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul judiciar care doreşte să fie desemnat de către creditori în dosar condiţiile numirii;

c) să ia cunoştinţă de rapoartele întocmite de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, să le analizeze şi, dacă este cazul, să formuleze contestaţii la acestea;

d) să întocmească rapoarte, pe care să le prezinte adunării creditorilor, privind măsurile luate de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar şi efectele acestora şi să propună, motivat, şi alte măsuri;

e) să solicite ridicarea dreptului de administrare al debitorului;

f) să introducă acţiuni pentru anularea unor acte sau operaţiuni frauduloase, făcute de debitor în dauna creditorilor, atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

În funcție de situația concretă a debitorului, respectiv dacă s-a ridicat sau nu dreptul de administrare practicianul în insolvență are următoarele atribuții:

Administratorul judiciar supraveghează operaţiunile de gestionare a patrimoniului debitorului. El conduce integral, respectiv în parte, activitatatea debitorului, în acest ultim caz cu respectarea precizărilor exprese ale judecătorului-sindic cu privire la atribuţiile sale şi la condiţiile de efectuare a plăţilor din contul averii debitorului.

Încasează creanțele, încheie tranzacții, face inventarul, valorifică bunurile din averea debitorului.

Debitorul poate dispune de bunuri doar în situația în care și-a păstrat dreptul de administrare și în limitele desfășurării activității curente și este supravegheat și controlat de administratorul judiciar.

Lichidatorul judiciar, după intrarea în faliment conduce activitatea debitorului, denunță contractele, încasează creanțele, valorifică bunurile, încheie tranzacții, primește plățile pe seama debitorului, etc. În faliment doar lichidatorul judicar poate dispune de activele din patrimoniul debitorului.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Toţi creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii, însoţită de documentele doveditoare. Toate creanţele prezentate a fi admise şi înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile şi corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administratorul judiciar sau creditori. Creanţele înscrise în tabelul de creanţe se plătesc în cadrul procedurii insolvenţei în ordinea de distribuire prevăzută de lege.

Creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute după data deschiderii procedurii de faliment.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii. Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanţei, precum şi menţiuni cu privire la eventualele cauze de preferinţă. La cerere vor fi anexate documentele justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de cauze de preferinţă, cel mai târziu în termenul stabilit pentru depunerea cererii de admitere a creanţei.

Cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu. Creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise la masa credală.

Creanţa unei părţi vătămate din procesul penal se înscrie sub condiţie suspensivă, până la soluţionarea definitivă a acţiunii civile în procesul penal în favoarea părţii vătămate, prin depunerea unei cereri de admitere a creanţei.

Creanţele beneficiare ale unei cauze de preferinţă se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea de piaţă a garanţiei stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuată de un evaluator.

Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare cu excepţia creanţelor constatate prin hotărâri judecătoreşti executorii, precum şi prin hotărâri arbitrate executorii. Nu sunt supuse acestei proceduri creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.

Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar întocmeşte un tabel preliminar al creanţelor, care poate fi contestat la judecătorul sindic de orice persoană interesată, debitor sau creditor. Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la citare şi comunicarea actelor de procedură, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut {termenul este indicat prin notificare şi e de max. 45 zile de la deschiderea procedurii), va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase. Decăderea va fi constatată de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care nu va mai înscrie creditorul în tabelul creditorilor.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor şi drepturilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de cauze de preferinţă, vor fi distribuite în următoarea ordine:

  1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi cheltuielile avansate de creditor în cadrul procedurii de executare silită, creanţele furnizorilor de utilităţi născute ulterior deschiderii procedurii, remuneraţiile datorate la data distribuirii persoanelor angajate în interesul comun al tuturor creditorilor, care se vor suporta pro rata, în raport cu valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului;
  2. creanţele creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinţă născute în timpul procedurii de insolvenţă. Aceste creanţe cuprind capitalul, dobânzile, precum şi alte accesorii, după caz;
  3. creanţele creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinţă, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel,

În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanţe, creditorii vor avea, pentru diferenţă, creanţe chirografare sau bugetare, după caz, care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor. Dacă după plata sumelor prevăzute anterior rezulta o diferenţă în plus, aceasta va fi depusă, prin grija lichidatorului judiciar, în contul averii debitorului.

Creanţele se plătesc, în cazul falimentului, în următoarea ordine:

1.  taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezentul titlu, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, pentru continuarea activităţii, precum şi pentru plata remuneraţiilor persoanelor angajate în interesul procedurii

2. creanţele provenind din finanţări acordate în timpul procedurii insolvenței

3. creanțele provenind din finanțări acordate în proceduri de prevenire a insolvenței și onorariile practicianului dni astfel de proeduri

4. creanţele izvorâte din raporturi de muncă;

5. creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii, cele datorate cocontractanţilor şi cele datorate terţilor dobânditori de bună-credinţa sau subdobânditorilor care restituie averii debitorului bunurile ori contravaloarea acestora

6. creanţele bugetare;

7. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;

8. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;

9. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii, creanţele corespunzătoare contractelor de leasing, inclusiv obligaţiunile;

10. alte creanţe chirografare;

11. creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă:

a) creanţele născute în patrimoniul terţilor dobânditori de rea-credinţă ai bunurilor debitorului, cele cuvenite subdobânditorilor de rea-credinţă după admiterea acţiunilor în anulare precum şi creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic;

b) beneficiile nedistribuite asociaților

c) creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Dacă procedura concordatului preventiv se finalizează cu succes, la termenul prevăzut în contract sau anterior acestuia, după caz, judecătorul-sindic va pronunța o hotărâre prin care va închide procedura. În acest caz, dacă prin planul de restructurare s-au prevăzut reduceri de creanțe, reducerile rămân definitive. (art. 34 din Legea nr. 85/2014).

O procedură de reorganizare prin continuarea activităţii sau de lichidare pe bază de plan va fi închisă, prin sentinţă, în baza unui raport al administratorului judiciar care constată îndeplinirea tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul confirmat, precum şi plata creanţelor curente scadente. Dacă o procedură începe ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi închisă potrivit prevederilor referitoare la închiderea procedurii de faliment. La data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan, pe parcursul procedurii reorganizării judiciare.

O procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite şi când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. După închiderea procedurii se dispune radierea debitorului din registrele în care acesta a fost înmatriculat.

Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul judiciar şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi.

Prin închiderea procedurii de faliment, debitorul persoană fizică (care desfăşoară activităţi economice) va fi descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de intrarea în faliment, însă sub rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăţi ori transferuri frauduloase; în astfel de situaţii, el va fi descărcat de obligaţii numai în măsura în care acestea au fost plătite în cadrul procedurii.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

După închiderea procedurii insolvenţei, indiferent de forma ei, creditorii nu mai pot urmări debitorul pentru creanţele anterioare deschiderii procedurii insolvenţei.

Creditorii conservă acţiunile lor pentru întreaga valoare a creanţelor, împotriva codebitorilor şi a fidejusorilor debitorului.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidatorul judiciar, vor fi suportate din averea debitorului, (art. 39 din Legea nr. 85/2014). în lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.

Următoarele acte sau operaţiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestaţii executate:

a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar;

b) operaţiuni în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii;

c) acte încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;

d) acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer;

e) constituirea unui drept de preferinţă pentru o creanţă care era chirografară, în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii;

f) plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii;

g) actele de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioada de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenţia de a ascunde/întârzia starea de insolvenţă ori de a frauda un creditor.

Următoarele acte sau operaţiuni, încheiate în cei 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate:

a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, în situaţia în care debitorul este acea societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată;

b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic;

c) cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor, în situaţia în care debitorul este respectiva societate pe acţiuni;

d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acţiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă;

e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie de control asupra debitorului sau a activităţii sale;

f)  cu un coproprietar sau proprietar devălmaş asupra unui bun comun;

g) cu soţul, rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv, ai persoanelor fizice enumerate la lit. a) - f).

Acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea primului raport al administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii, în cazul admiterii acţiunii, părţile vor fi repuse în situaţia anterioară, iar sarcinile existente la data transferului vor fi reînscrise.

Comitetul creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală pot introduce la judecătorul-sindic o astfel de acţiune, dacă administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu o face.

Nu se va putea cere anularea unui act de constituire sau de transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii sale curente. Cererea pentru anularea unui act de constituire sau de transfer cu caracter patrimonial se va nota, din oficiu, în registrele de publicitate aferente.

În privinţa actelor şi operaţiunilor menţionate anterior se instituie o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor.

După deschiderea procedurii de insolvenţă, în afară de operaţiunile necesare desfăşurării activităţii curente, de cele autorizate de judecătorul-sindic sau avizate de către administratorul judiciar, toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule de drept.

Ultima actualizare: 13/10/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Slovenia

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Procedurile de insolvență și procedura de restructurare preventivă sunt reglementate de Linkul se deschide într-o fereastră nouălegea privind operațiunile financiare, procedurile de insolvență și dizolvarea obligatorie (ZFPPIPP).

I. PROCEDURILE DE INSOLVENȚĂ

1. Proceduri de restructurare financiară - reorganizare

O procedură de reorganizare judiciară poate fi inițiată

— împotriva unei persoane juridice care este organizată ca o societate comercială sau o cooperativă, cu excepția cazului în care legea prevede altfel pentru societatea comercială sau cooperativa în cauză, ca urmare a activității pe care o desfășoară, și

— împotriva unui antreprenor și

— împotriva unei alte persoane juridice prevăzute de lege.

Procedura de reorganizare judiciară include, de asemenea, norme specifice referitoare la reorganizarea judiciară a întreprinderilor mari, mijlocii și mici. Această procedură oferă o amplă gamă de măsuri pentru restructurarea financiară a obligațiilor debitorilor (de exemplu, garantarea creanțelor creditorilor).

Procedura simplificată de reorganizare judiciară este permisă doar împotriva unei societăți comerciale clasificate, în conformitate cu normele privind societățile comerciale, ca microîntreprindere sau împotriva antreprenorilor care îndeplinesc criteriile pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici.

2. Proceduri de faliment

Procedura de faliment poate fi inițiată împotriva tuturor persoanelor juridice, cu excepția cazului în care legea prevede altfel pentru o anumită formă juridică, pentru un anumit tip de persoană juridică sau pentru o anumită persoană juridică. Procedura de faliment nu poate fi inițiată împotriva unui atelier protejat decât sub rezerva unei aprobări prealabile emise de Guvernul Republicii Slovenia.

Procedura de faliment personal poate fi inițiată împotriva bunurilor:

– unui antreprenor;

– unei persoane private (medic, notar, avocat, fermier sau orice altă persoană fizică care nu este antreprenor și care desfășoară o anumită activitate în cadrul profesiei sale) sau

– unui consumator.

Falimentul succesiunii este inițiat împotriva bunurilor unei persoane fizice decedate îndatorate excesiv.

II. PROCEDURA DE PRE-INSOLVENȚĂ

Procedura de restructurare preventivă

Procedura de restructurare preventivă este permisă doar împotriva unei societăți comerciale de capital clasificate, în conformitate cu normele privind societățile comerciale, în rândul întreprinderilor mari, mijlocii sau mici.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Insolvență

Condiția materială pentru inițierea procedurii de insolvență este existența unei situații de insolvență. Insolvența este definită ca o situație care apare:

– dacă debitorul nu are lichidități pe termen lung deoarece nu este în măsură, pe o perioadă lungă de timp, să își plătească toate obligațiile care îi revin și care au ajuns la scadență în perioada respectivă, sau

– dacă debitorul devine insolvabil pe termen lung deoarece valoarea bunurilor sale este inferioară sumei datoriilor sale (îndatorare excesivă) sau pentru că pierderile debitorului, care este o societate de capital, înregistrate în timpul anului în curs și adăugate la pierderile înregistrate, se ridică la jumătate din capitalul social, iar aceste pierderi nu pot fi acoperite de profitul obținut sau de rezerve.

Procedura preliminară și procedura principală de insolvență

Procedura de insolvență cuprinde procedura preliminară și procedura principală de insolvență. Procedura preliminară de insolvență este inițiată prin introducerea unei cereri de deschidere a procedurii (inițierea unei proceduri de insolvență). În cursul procedurii preliminare de insolvență, instanța stabilește condițiile pentru deschiderea procedurii. Procedura principală este inițiată prin decizia prin care instanța dispune deschiderea procedurii de insolvență (deschiderea procedurii de insolvență).

Părțile la procedura preliminară și la procedura principală de insolvență

În cursul procedurii preliminare, actele de procedură pot fi realizate de către solicitantul procedurii, de către debitorul împotriva căruia este introdusă cererea de inițiere a procedurii, în cazul în care acesta nu este solicitantul, și de către creditorul care își demonstrează în mod credibil creanța asupra debitorului împotriva căruia a fost introdusă cererea de inițiere a procedurii, dacă acesta declară participarea sa la procedura preliminară.

În cursul procedurii principale de insolvență, actele de procedură pot fi efectuate de către fiecare creditor care invocă o creanță asupra debitorului insolvent în cadrul acestei proceduri, precum și de către debitorul insolvent (în procedura de reorganizare judiciară, de reorganizare judiciară simplificată și în faliment personal).

Deschiderea și publicarea procedurii

În ziua în care instanța emite decizia de deschidere a procedurii, aceasta publică decizia respectivă pe site-ul internet destinat publicării actelor și documentelor juridice și a celorlalte informații cu privire la procedurile de insolvență. Instanța informează creditorii cu privire la deschiderea procedurii printr-un anunț pe care trebuie să îl publice în aceeași zi și în același timp cu publicarea deciziei de inițiere a procedurii. În anunț, instanța publică informațiile relevante cu privire la procedura în cauză. Deschiderea procedurii produce consecințe juridice începând cu data declarării deschiderii procedurii de faliment.

Solicitantul procedurii

O cerere de deschidere a unei proceduri de reorganizare judiciară nu poate fi introdusă decât de un debitor insolvent sau de un asociat al debitorului care răspunde în mod personal. O cerere de deschidere a unei proceduri de reorganizare judiciară împotriva unei întreprinderi mari, mijlocii sau mici poate fi introdusă, de asemenea, de creditori care dețin împreună cel puțin 20 % din totalul creanțelor financiare. Acești debitori sunt, în special, băncile care au calitatea de operatori avizați și care dispun de informațiile, de infrastructura și de resursele umane necesare pentru a putea propune singure un plan de restructurare financiară a debitorului insolvent.

Procedura de reorganizare judiciară este realizată pentru a permite debitorului insolvent să pună în aplicare măsuri de restructurare financiară adecvate pentru ca acesta să redevină solvabil pe termen scurt și lung. Pentru a permite debitorului să își desfășoare activitățile în mod normal (și să dispună de lichiditățile necesare pentru funcționare), în pofida incertitudinii care domnește pe durata procedurii de reorganizare judiciară, intervențiile forțate asupra bunurilor debitorului nu sunt permise în cursul acestei perioade. Pentru a compensa acest „avantaj” și a împiedica debitorul să abuzeze de acesta, activitățile debitorului sunt limitate pe durata procedurii, astfel încât acesta nu se poate ocupa decât de afacerile sale curente.

O cerere de deschidere a unei proceduri de reorganizare judiciară simplificată nu poate fi introdusă decât de către un debitor insolvent. În cadrul acestei proceduri, numai creanțele obișnuite negarantate fac obiectul unei restructurări. Reorganizarea judiciară simplificată nu are efect nici asupra creanțelor privilegiate și garanțiilor, nici asupra creanțelor cu titlul de impozite și cotizații.

O cerere de deschidere a unei proceduri de faliment poate fi introdusă de către un debitor, de către un asociat răspunzător al debitorului, de către un creditor sau de Fondul public de garanție, de pensie de întreținere și de invaliditate din Republica Slovenia. Creditorul trebuie să arate că creanța sa asupra debitorului împotriva căruia solicită deschiderea procedurii este reală și să demonstreze că debitorul are mai mult de două luni de întârziere la plata acestei creanțe. Fondul public de garanție, de pensie de întreținere și de invaliditate din Republica Slovenia trebuie să demonstreze că creanțele salariaților asupra debitorului împotriva căruia se solicită deschiderea procedurii sunt reale și trebuie să demonstreze, de asemenea, că debitorul are mai mult de două luni de întârziere la plata acestor creanțe.

Procedura de restructurare preventivă este inițiată pentru a permite unui debitor care riscă să devină insolvent în cursul anului următor să pună în aplicare, în conformitate cu un acord de restructurare financiară, măsurile adecvate pentru restructurarea obligațiilor sale financiare și celelalte măsuri de restructurare financiară necesare pentru a-i permite să elimine cauzele care ar putea să îl facă insolvent. Debitorii au dreptul de a introduce o cerere de deschidere a unei proceduri de restructurare preventivă. Cererea de deschidere a procedurii de restructurare preventivă trebuie să fie aprobată de creditorii care dețin cel puțin 30 % din toate creanțele financiare asupra debitorului. Debitorul trebuie să atașeze la cererea sa o declarație autentificată de un notar care să indice faptul că respectivii creditori aprobă deschiderea procedurii.

Site-uri internet destinate publicării procedurilor de insolvență

Site-ul internet pe care sunt făcute publice procedurile de insolvență trebuie să publice, pentru fiecare procedură de insolvență:

  • datele referitoare la procedurile de reorganizare judiciară, de faliment, de lichidare prin executare silită, de reorganizare judiciară simplificată, de restructurare preventivă și de faliment al succesiunii;
  • hotărârile judecătorești adoptate în cursul procedurilor (în afară de excepțiile prevăzute de lege);
  • anunțurile de deschidere a procedurii, anunțurile de stabilire a datei ședinței și alte anunțuri sau apeluri la vot pe care instanța le emite în temeiul legii;
  • procesele-verbale ale audierilor și ale reuniunilor comitetului creditorilor;
  • rapoartele administratorilor și, în cadrul unei proceduri de reorganizare judiciară, rapoartele debitorului insolvent;
  • listele creanțelor verificate;
  • solicitările părților în cadrul procedurilor, precum și celelalte acte judiciare a căror publicare este obligatorie în temeiul ZFPPIPP;
  • pentru procedurile de faliment, toate anunțurile de vânzare prin licitație publică și toate cererile de oferte în legătură cu valorificarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

Site-ul internet destinat publicării procedurilor de insolvență este gestionat de Agenția Națională a Registrelor Publice și a Serviciilor. Publicarea face obiectul unei prezumții legale irefutabile conform căreia partea la procedura de insolvență sau o altă persoană a luat cunoștință de conținutul hotărârii judecătorești, de cererea celeilalte părți la procedură sau de orice alt act juridic în termen de 8 zile de la data publicării respectivului act juridic. Acesta este motivul pentru care site-ul internet este Linkul se deschide într-o fereastră nouăpublic și accesibil în mod gratuit.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Procedura de reorganizare judiciară

Debitorul își păstrează bunurile după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară. Acesta poate să vândă bunurile de care nu are nevoie pentru a-și desfășura activitățile, în cazul în care vânzarea bunurilor respective este inclusă în planul de restructurare financiară printre măsurile de restructurare financiară. După deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, debitorul nu poate să contracteze un împrumut sau un credit decât cu consimțământul instanței și pentru o sumă care nu depășește valoarea totală a lichidităților necesare pentru finanțarea funcționării de zi cu zi și pentru acoperirea costurilor procedurii de reorganizare judiciară.

Creanțele care au apărut în legătură cu finanțarea activităților curente ale debitorului în cadrul procedurii de reorganizare judiciară și al procedurii de restructurare preventivă sunt rambursate, în cazul unei eventuale proceduri de faliment ulterioare, din masa generală de repartizare, înainte de rambursarea creanțelor privilegiate (și anume, pentru cheltuielile de procedură).

Proceduri de faliment

Masa bunurilor care fac obiectul insolvenței unui debitor care este o persoană juridică include bunurile debitorului intrat în faliment, la momentul deschiderii procedurii respective, toate bunurile provenite din valorificarea și administrarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței și al acțiunilor revocatorii inițiate împotriva debitorului intrat în faliment, bunurile obținute din continuarea activităților, în cazul în care debitorul intrat în faliment continuă să își desfășoare activitățile după deschiderea procedurii de faliment în temeiul ZFPPIPP. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței include, de asemenea, bunurile care provin din executarea cererilor față de asociatul debitorului intrat în faliment care răspunde în mod personal, cu excepția lucrurilor necesare pentru ca acesta să își îndeplinească cerințele minime de trai.

Masa bunurilor care face obiectul falimentului debitorului intrat în faliment personal include, de asemenea, toate bunurile dobândite de către debitorul insolvent pe parcursul perioadei de probă, până la eliberarea de obligații sau până la încheierea procedurii de faliment. În caz de faliment personal, următoarele elemente sunt excluse din masa bunurilor care face obiectul falimentului:

– obiectele [lucruri personale (articole de îmbrăcăminte, articole de încălțăminte), obiecte de uz casnic (mobilier, frigider, aragaz, mașină de spălat rufe), care sunt indispensabile pentru debitor și pentru membrii familiei sale, obiectele care îi sunt absolut necesare pentru exercitarea activității sale profesionale, distincțiile și premiile, verighetele, scrisorile personale, manuscrisele și celelalte documente personale ale debitorului, precum și fotografiile membrilor familiei etc.], și

– prestațiile (prestațiile în temeiul unei pensii de întreținere legale, indemnizațiile în temeiul unei cereri de despăgubire pentru vătămări corporale în conformitate cu normele privind asigurarea de invaliditate, prestațiile de asistență socială etc.).

În plus, masa bunurilor care face obiectul insolvenței în caz de faliment personal nu include prestațiile debitorului care garantează debitorului nivelul minim al protecției sociale (de exemplu, debitorului îi rămâne o sumă cel puțin egală cu 76 % din salariul minim, iar dacă debitorul are în întreținere un membru al familiei sau o altă persoană căreia trebuie să îi asigure întreținerea în temeiul legii, de asemenea suma egală cu prestația prescrisă pentru persoana pe care o are în întreținere).

Debitorul intrat în faliment personal primește același nivel minim al protecției sociale pe care l-ar fi primit în caz de executare individuală.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Competențele și obligațiile instanței

Instanța regională este cea competentă să se pronunțe în cadrul procedurilor de insolvență. Procedurile de insolvență sunt judecate de un judecător unic. Curtea de apel din Ljubljana are competența, la nivel teritorial, de a se pronunța cu privire la căile de atac introduse în toate procedurile de insolvență.

Numirea și mandatele administratorilor

Administratorul este organul din cadrul procedurii de faliment care, în cadrul acestei proceduri, își exercită competențele și sarcinile stabilite prin lege în vederea protejării și a satisfacerii intereselor creditorilor. Administratorul este numit în cadrul procedurilor de reorganizare judiciară și al procedurilor de faliment. Instanța numește administratorul prin decizia de deschidere a procedurii de insolvență. În cadrul unei proceduri de reorganizare judiciară împotriva unei întreprinderi mari, mijlocii sau mici, administratorul este numit printr-o decizie specială începând cu ziua următoare primirii cererii de deschidere a procedurii.

În procedura de reorganizare judiciară, administratorul supraveghează activitățile debitorului. În acest scop, debitorul insolvent este obligat să îi furnizeze administratorului toate informațiile necesare în scopul controlului și să îi acorde accesul la registrele și documentele sale contabile. În cadrul procedurii de reorganizare judiciară, capacitatea juridică a debitorului este limitată. După deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, debitorul nu este autorizat decât să administreze afacerile curente (regulate) asociate cu activitatea sa și să își îndeplinească obligațiile care decurg din acestea. După deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, debitorul nu poate să dispună de bunurile sale decât în măsura în care acest lucru este necesar pentru desfășurarea activităților regulate; acesta nu poate să contracteze împrumuturi sau credite, nu poate să se constituie garant sau să exercite activități sau să efectueze alte operațiuni care ar antrena un tratament inegal al creditorilor sau să împiedice punerea în aplicare a restructurării financiare. După deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, dacă obține acordul instanței, în plus față de gestionarea afacerilor curente, debitorul poate să vândă bunurile de care nu are nevoie pentru activitățile sale, în cazul în care vânzarea respectivelor bunuri imobile este prevăzută în planul de restructurare financiară ca o măsură de restructurare financiară, și să contracteze împrumuturi și credite, însă pentru o sumă care nu depășește valoarea totală a lichidităților necesare pentru finanțarea funcționării curente și pentru acoperirea costurilor procedurii de reorganizare judiciară. Instanța hotărăște să își dea acordul pe baza avizului administratorului și al comitetului creditorilor.

Deschiderea procedurii de faliment a persoanei juridice pune capăt competențelor reprezentanților debitorului, ale agenților și ale altor reprezentanți autorizați să reprezinte debitorul, precum și competențelor conducerii de a gestiona desfășurarea activității debitorului. Aceste competențe sunt transferate către un administrator care gestionează activitățile debitorului insolvent în cursul procedurii de faliment, în funcție de nevoile procedurii, și care reprezintă debitorul:

  • în actele de procedură și în alte acte legate de verificarea creanțelor și de dreptul de a delimita garanția de masa bunurilor;
  • în actele de procedură și în alte acte legate de acțiunile revocatorii introduse împotriva debitorului insolvent;
  • în tranzacțiile juridice și în alte acte necesare pentru valorificarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței;
  • în exercitarea dreptului de retragere și a altor drepturi pe care debitorul insolvent le dobândește ca o consecință juridică a deschiderii procedurii de faliment și
  • în celelalte tranzacții juridice pe care debitorul insolvent le poate pune în aplicare în temeiul legii.

În urma deschiderii procedurii de faliment personal, capacitatea juridică a debitorului intrat în faliment este limitată după cum urmează:

1. acesta nu poate încheia contracte, tranzacții juridice sau alte acte al căror scop este de a dispune de bunurile sale incluse în masa bunurilor care face obiectul falimentului,

2. fără aprobarea instanței, acesta nu poate:

  • să contracteze credite sau împrumuturi sau să se constituie garant;
  • să deschidă un nou cont curent sau un alt cont de trezorerie;
  • să renunțe la succesiune sau la alte drepturi patrimoniale.

Orice tranzacție juridică sau orice alt act juridic al debitorului intrat în faliment care contravine acestor norme nu are efecte juridice, cu excepția cazului în care, în mod excepțional, cealaltă parte contractantă în tranzacțiile juridice sau în celelalte acte juridice referitoare la utilizarea bunurilor incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu avea cunoștință și nu ar fi putut să știe că debitorul făcea obiectul unei proceduri de faliment personal. Ca regulă generală, dovada contrară nefiind admisă, se presupune că cealaltă parte contractantă este la curent cu faptul că o procedură de faliment personal a fost inițiată împotriva debitorului dacă contractul a fost încheiat sau orice altă tranzacție a fost efectuată cel târziu în termen de opt zile de la data publicării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment personal pe site-ul internet public al publicării procedurilor de insolvență.

Administratorul nu este implicat în procedura de restructurare preventivă. Capacitatea juridică a debitorului nu este limitată în această procedură. Administratorul nu este implicat nici în procedura de reorganizare judiciară simplificată.

Autorizație pentru a exercita funcția de administrator

Funcția de administrator poate fi exercitată de orice persoană care dispune de o autorizație valabilă din partea Ministrului Justiției pentru a exercita funcția de administrator în procedurile de insolvență și de lichidare judiciară.

Ministrul Justiției eliberează o autorizație pentru a exercita funcția de administrator persoanelor care îndeplinesc următoarele condiții:

  • sunt cetățeni ai Republicii Slovenia sau ai unui stat membru al Uniunii Europene sau ai unui stat membru al Spațiului Economic European sau ai unui stat membru al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și cunosc activ limba slovenă;
  • au capacitatea de a încheia contracte și au o stare generală de sănătate bună;
  • au obținut cel puțin o diplomă de învățământ superior de prim nivel sau o formare comparabilă dobândită în străinătate, aprobată, recunoscută sau evaluată în conformitate cu legislația care reglementează evaluarea și recunoașterea studiilor, sau dețin o autorizație de a exercita funcțiile de auditor sau de auditor agreat;
  • au cel puțin trei ani de experiență profesională în desfășurarea unor activități cu formarea profesională prevăzută;
  • dețin o asigurare de răspundere pentru suma minimă asigurată de 500 000 EUR în cursul anului;
  • au susținut examenul profesional pentru a exercita funcția de administrator;
  • sunt demne de încrederea publică legată de exercitarea acestei funcții;
  • au depus la Ministerul Justiției o declarație care atestă faptul că își vor exercita competențele și sarcinile de administrator în mod conștiincios și responsabil și că își vor da silința să finalizeze cât mai curând posibil procedurile și să ramburseze în cel mai eficient mod posibil creditorii în fiecare procedură de insolvență în care sunt numiți.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Compensarea unor creanțe la deschiderea unei proceduri de reorganizare judiciară

În cazul în care, la deschiderea unei proceduri de reorganizare judiciară, există în același timp o creanță a unui creditor individual asupra debitorului insolvent și, în contrapartidă, o creanță a debitorului insolvent asupra acestui creditor, se consideră că respectivele creanțe sunt compensate la deschiderea procedurii de reorganizare judiciară. Această regulă se aplică, de asemenea, creanțelor nemonetare și creanțelor care nu sunt încă scadente la deschiderea procedurii de reorganizare judiciară. Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară nu produce niciun efect asupra creanțelor garantate și privilegiate, nici asupra drepturilor de separare. În cadrul unei proceduri de reorganizare judiciară împotriva unei întreprinderi mari, mijlocii sau mici, creanțele garantate pot face obiectul unei restructurări financiare.

Compensarea unor creanțe în momentul deschiderii procedurii de faliment

În cazul în care, la deschiderea unei proceduri de faliment, există în același timp o creanță a unui creditor individual asupra debitorului intrat în faliment și, în contrapartidă, o creanță a debitorului intrat în faliment asupra acestui creditor, se consideră că respectivele creanțe sunt compensate la deschiderea procedurii de faliment. Această regulă se aplică, de asemenea, creanțelor nemonetare și creanțelor care nu sunt încă scadente la deschiderea procedurii de faliment. Creditorul nu își declară creanțele asupra debitorului intrat în faliment în cursul procedurii de faliment, dar trebuie să informeze administratorul cu privire la compensare în termen de trei luni de la data publicării anunțului de deschidere a procedurii de faliment. În cazul în care creditorul nu informează administratorul cu privire la compensare, creditorul este obligat să îi plătească debitorului intrat în faliment cheltuielile și alte prejudicii pe care acesta le-a suferit din cauza omisiunii creditorului. În cazul în care creanța creditorului asupra debitorului intrat în faliment este legată de o condiție, compensarea se acordă dacă creditorul solicită acest lucru și dacă instanța își dă acordul cu privire la punerea în aplicare a compensării.

Creanța asupra debitorului intrat în faliment care a survenit înainte de deschiderea procedurii de faliment și pe care noul creditor a dobândit-o după deschiderea procedurii de faliment în urma cesiunii din partea unui creditor anterior nu poate fi compensată de creanța în contrapartidă a debitorului intrat în faliment asupra noului creditor care a fost formată înainte de procedura de faliment.

Creanța creditorului asupra debitorului intrat în faliment apărută înainte de inițierea procedurii de faliment nu poate face obiectul unei compensări cu creanța debitorului intrat în faliment asupra aceluiași creditor apărută după deschiderea procedurii de faliment.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Din momentul deschiderii unei proceduri de faliment, ordinele de executare a unor tranzacții juridice sau a altor acte juridice în numele debitorului, pe care debitorul le-a emis înainte de deschiderea procedurii de faliment, încetează să se mai aplice. După deschiderea unei proceduri de faliment, prestatorii de servicii de plată nu trebuie să efectueze nicio plată suportată din activele financiare ale unui debitor insolvent pe baza unei decizii de executare sau a unei decizii de recuperare prin executare silită. Din momentul deschiderii unei proceduri de faliment, ofertele emise de debitorul intrat în faliment înainte de deschiderea procedurii de faliment încetează să mai fie valabile, cu excepția cazului în care destinatarul a acceptat oferta înainte de deschiderea procedurii de faliment.

Din momentul deschiderii unei proceduri de faliment, administratorul poate rezilia contractele de închiriere și de leasing pe care debitorul intrat în faliment le-a încheiat înainte de deschiderea procedurii de faliment, cu un preaviz de o lună, fără a ține cont de dispozițiile legislative generale sau de normele convenite prin contract. În cazul în care debitorul intrat în faliment exercită un drept de reziliere, termenul de reziliere începe să curgă din ultima zi a lunii în care cealaltă parte la contract a primit declarația de reziliere a debitorului intrat în faliment și expiră în ultima zi a lunii următoare. Cealaltă parte contractantă are dreptul de a solicita debitorului intrat în faliment despăgubirea pentru prejudiciul pe care l-a suferit ca urmare a faptului că dreptul de reziliere a fost exercitat cu încălcarea normelor generale. Creanța sa privind repararea prejudiciului trebuie să fie declarată în procedura de faliment și se calculează din masa de repartizare în conformitate cu normele prevăzute în legea privind plata creanțelor creditorilor.

Deschiderea unei proceduri de faliment nu are niciun efect asupra unui acord de compensare sau asupra unui contract financiar calificat care intră sub incidența normelor prevăzute într-un acord de compensare. În cazul în care, după compensarea drepturilor și obligațiilor reciproce în conformitate cu normele stabilite în acordul de compensare, asupra debitorului intrat în faliment apare o creanță financiară netă a celeilalte părți contractante, aceasta din urmă trebuie să declare această creanță în cadrul procedurii de faliment și să fie rambursată din masa comună, în conformitate cu normele din ZFPPIPP privind plata creanțelor creditorilor.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Interzicerea măsurilor de executare sau a măsurilor asigurătorii

În principiu, după deschiderea unei proceduri de insolvență împotriva unui debitor insolvent, legea interzice deciziile de executare sau deciziile asigurătorii, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

După deschiderea procedurii de restructurare preventivă împotriva unui debitor, nu este permis să se emită un ordin de executare sau o garanție de recuperare a creanței care face obiectul restructurării preventive.

Suspendarea procedurilor de executare sau a procedurilor asigurătorii deja inițiate

Procedura de executare sau procedura asigurătorie care a fost inițiată împotriva debitorului insolvent înainte de deschiderea procedurii de reorganizare judiciară este suspendată prin deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și nu poate fi reluată decât în temeiul unei decizii a instanței care conduce procedura de reorganizare judiciară, această decizie fiind definită prin lege ca bază pentru continuarea procedurii de executare sau a procedurii asigurătorii.

Deschiderea unei proceduri de faliment are următoarele consecințe juridice pentru procedurile de executare sau procedurile asigurătorii care au fost inițiate împotriva debitorului insolvent înainte de deschiderea procedurii:

  • în cazul în care, în cadrul unei proceduri de executare sau al unei proceduri asigurătorii care include un drept de gaj asupra unui bun imobil sau asupra unui bun mobil, creditorul nu a obținut încă un drept de separare înainte de deschiderea procedurii de faliment, procedura de executare sau procedura asigurătorie este oprită de deschiderea procedurii de faliment;
  • în cazul în care, în cadrul unei proceduri de executare sau al unei proceduri asigurătorii care include un drept de gaj asupra unui bun imobil sau asupra unui bun mobil, creditorul a obținut un drept de separare înainte de deschiderea procedurii de faliment și dacă vânzarea bunului care face obiectul dreptului de separare nu a fost efectuată înainte de deschiderea procedurii de faliment, procedura de executare sau procedura asigurătorie este suspendată de deschiderea procedurii de faliment;
  • în cazul în care, în cadrul unei proceduri de executare inițiate înainte de deschiderea procedurii de faliment, creditorul a obținut un drept de separare și dacă vânzarea bunului care face obiectul dreptului de separare a fost efectuată înainte de deschiderea procedurii de faliment, deschiderea procedurii de faliment nu are niciun efect asupra desfășurării procedurii de executare;
  • deschiderea procedurii de faliment pune capăt procedurii asigurătorii prin intermediul unei măsuri provizorii sau al unei măsuri preliminare, iar toate acțiunile desfășurate în cadrul procedurii respective sunt anulate.

Procedura de executare sau procedura asigurătorie care a fost inițiată împotriva debitorului înainte de deschiderea procedurii de restructurare preventivă pentru recuperarea sau garantarea creanței financiare care face obiectul restructurării preventive este suspendată de deschiderea procedurii de restructurare preventivă. Instanța de executare se pronunță cu privire la suspendarea procedurii de executare sau a procedurii asigurătorii la cererea debitorului.

Principiul concentrării procedurii de faliment

Creditorul nu poate depune o cerere de executare a unei obligații care a apărut înainte de deschiderea procedurii de faliment, împotriva debitorului intrat în faliment, decât în cadrul procedurii de faliment inițiate împotriva acestui debitor și în conformitate cu normele procedurii respective [norme privind declararea și verificarea creanțelor, sesizarea instanțelor (introducerea unei căi de atac) în ceea ce privește creanțele contestate etc.].

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

În cazul în care creditorul a inițiat o procedură civilă pentru a obține rambursarea creanțelor sale înainte de deschiderea procedurii de faliment, procedura civilă este suspendată de deschiderea procedurii de faliment, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă. Creditorul care a inițiat o procedură civilă înainte de deschiderea procedurii de faliment pentru a obține rambursarea creanțelor sale trebuie, de asemenea, să-și declare creanța în cadrul procedurii de faliment.

Prin publicarea deciziei privind verificarea creanțelor, motivul suspendării procedurii ia sfârșit ca urmare a apariției consecințelor juridice ale procedurii de faliment. În cazul în care creanța creditorului este admisă, avantajul juridic care rezultă din hotărârea instanței referitoare la această creanță dispare. Se pune capăt procedurii civile. Creditorul este rambursat cu un procent proporțional identic cu cel al celorlalți creditori ale căror creanțe obișnuite negarantate au fost admise în procedura de faliment.

În cazul în care creanța creditorului în procedura de faliment este contestată de administrator, creditorul trebuie să solicite, în termen de o lună de la publicarea deciziei de verificare a creanțelor, continuarea procedurii civile suspendate. În acest caz, creditorul nu solicită, în procedura civilă, decât constatarea existenței creanței. În cazul în care creanța creditorului în procedura de faliment este contestată de un alt creditor, creditorul trebuie, în termen de o lună de la publicarea deciziei de verificare a creanțelor, să extindă calea de atac la creditorul care a contestat creanța, în calitate de nou pârât. În cazul în care existența creanței sale este stabilită în cadrul procedurii civile, creditorul este rambursat, în cadrul procedurii de faliment, cu un procent proporțional, identic cu cel al celorlalți creditori ale căror creanțe obișnuite negarantate au fost admise în procedura de faliment.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

În cadrul procedurii principale de insolvență, actele de procedură sunt efectuate de către fiecare creditor care demonstrează o creanță asupra debitorului insolvent în cadrul acestei proceduri. În general, fiecare creditor (ca parte) are dreptul, în cadrul procedurilor de insolvență, să introducă o cale de atac împotriva fiecărei decizii a instanței, cu excepția cazului în care legea prevede, pentru anumite decizii, că o cale de atac nu poate fi formulată decât de către anumite părți. Calea de atac trebuie să fie introdusă în termen de 15 zile. Termenul începe să curgă, pentru persoanele pentru care decizia trebuie notificată în conformitate cu ZFPPIPP, de la data notificării deciziei, și, pentru celelalte persoane, de la data publicării deciziei.

În cadrul unei proceduri de insolvență, creditorii pot, de asemenea, să întreprindă acțiuni procedurale prin intermediul comitetului creditorilor, care este autorizat, în numele tuturor părților la procedură, să efectueze acțiunile procedurale prevăzute de lege. Comitetul creditorilor este format în cadrul procedurilor de reorganizare judiciară; cu toate acestea, în cadrul unei proceduri de faliment, acesta este format numai la cererea creditorilor.

Procedura de reorganizare judiciară

Comitetul creditorilor

În procedura de reorganizare judiciară, instanța numește, în vederea protejării intereselor creditorilor, un comitet al creditorilor care are dreptul, în cadrul exercitării drepturilor și competențelor sale, să examineze registrele contabile (să verifice activitatea și situația financiară a debitorului) și să prezinte cererile și avizele necesare pentru protecția creditorilor în cursul procedurii. În procedura de reorganizare judiciară pentru restructurarea financiară a unui debitor insolvent, comitetul creditorilor poate, în anumite condiții legale, să adopte o decizie de majorare a capitalului social prin noi contribuții în numerar sau în natură, al căror obiect privește creanțele asupra debitorului insolvent.

În scopul de a asigura o mai mare eficacitate a restructurării financiare a întreprinderilor mijlocii și mari, legea a fost modificată la sfârșitul anului 2013 pentru a introduce în legislație norme speciale aplicabile în cadrul procedurii de reorganizare judiciară a acestor întreprinderi care au consolidat, în special, situația juridică a creditorilor. De la ultimele modificări aduse legii în 2016, normele privind această procedură se aplică, de asemenea, întreprinderilor mici. Pentru a-și exercita (în mod corect) atribuțiile în cadrul unei proceduri de reorganizare judiciară, administratorul are nevoie de experiență și calificări semnificative; în consecință, instanța nu aplică regula numirii administratorului în mod automat, ci poate alege administratorul după propria voință. În cazul în care creditorii, în conformitate cu noile dispoziții legale, din proprie inițiativă, propun deschiderea procedurii de reorganizare judiciară împotriva creditorului insolvent, instanța va numi ca administrator persoana propusă de solicitanți. Conform noilor norme, comitetul creditorilor poate numi un reprezentant al creditorilor. Acest lucru permite comitetului creditorilor să asigure o monitorizare (operațională) mai eficientă a activităților societății în cauză și a procedurilor de management în cadrul punerii în aplicare a măsurilor de restructurare financiară care intră în sfera sa de competență (de exemplu, măsuri de restructurare a întreprinderii pentru a optimiza costurile de exploatare și a îmbunătăți eficacitatea activităților societății). Competențele comitetului creditorilor au fost consolidate, de asemenea, de posibilitatea de a modifica planul de restructurare financiară.

Căi de atac aflate la dispoziția unui creditor individual în procedura de reorganizare judiciară

Fiecare creditor sau administrator poate introduce o cale de atac împotriva desfășurării procedurii de reorganizare judiciară:

  • dacă debitorul nu este insolvent și își poate îndeplini pe deplin și în timp util toate obligațiile care îi revin;
  • dacă debitorul insolvent poate să își îndeplinească obligațiile într-o mai mare măsură sau într-o perioadă de timp mai scurtă decât cea pe care o propune în cererea sa de reorganizare judiciară;
  • în cazul în care este puțin probabil ca realizarea planului de restructurare financiară să permită debitorului să își recapete solvabilitatea, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung;
  • dacă este puțin probabil ca, validând reorganizarea judiciară propusă de către debitor, creditorii să beneficieze de condiții mai favorabile de plată a creanțelor decât în cazul deschiderii unei proceduri de faliment împotriva debitorului sau
  • dacă comportamentul debitorului insolvent contravine normelor care impun restricții cu privire la activitățile pe care le poate desfășura în cursul procedurii de reorganizare judiciară sau dacă acesta are mai mult de 15 zile de întârziere la plata salariilor angajaților, pe baza salariului minim, sau la plata impozitelor și a contribuțiilor pe care angajatorul trebuie să le plătească odată cu plata salariilor angajaților.

Orice creditor a cărui creanță este afectată de reorganizarea judiciară autorizată poate solicita instanței să anuleze respectiva reorganizare judiciară autorizată dacă debitorul insolvent este în măsură să ramburseze toate creanțele creditorilor afectați de reorganizarea judiciară menționată. Acțiunea revocatorie trebuie formulată în termen de șase luni de la expirarea termenului de plată a creanțelor prevăzut în decizia de autorizare a reorganizării judiciare. Orice creditor a cărui creanță este afectată de reorganizarea judiciară autorizată poate solicita instanței să anuleze respectiva reorganizare judiciară autorizată dacă decizia a fost adoptată în mod fraudulos. Acțiunea revocatorie trebuie formulată în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a deciziei de autorizare a reorganizării judiciare.

Procedura de faliment

Comitetul creditorilor

În cadrul unei proceduri de faliment, comitetul creditorilor are, de asemenea, dreptul de a inspecta toate documentele deținute de administratorul din procedura de faliment și toate documentele pe care administratorul trebuie să le gestioneze în cadrul procedurii. În cadrul unei proceduri de faliment, comitetul creditorilor își dă:

  • avizul privind finalizarea chestiunilor urgente ale debitorului care a intrat în faliment;
  • acordul cu privire la continuarea activităților debitorului care a intrat în faliment;
  • avizul referitor la propunerea de plan a administratorului privind desfășurarea procedurii de faliment;
  • avizul cu privire la decizia de vânzare a bunurilor;
  • acordul în cazul în care prețul de pornire stabilit pentru vânzare este mai mic decât jumătate din valoarea lichidativă estimată a bunurilor;
  • avizul privind estimarea previzională a costurilor procedurii de faliment de către administrator și modificarea acestei estimări;
  • avizul privind închiderea procedurii de faliment.

În cadrul procedurii simplificate de reorganizare judiciară și al procedurii de restructurare preventivă, nu se constituie un comitet al creditorilor.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Într-o procedură de faliment, administratorul este reprezentantul legal al debitorului intrat în faliment și, în această calitate, este autorizat să administreze și să valorifice masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

Administratorul judiciar administrează masa bunurilor care face obiectul insolvenței, în special oferind bunurile debitorului intrat în faliment spre închiriere și investind activele financiare ale acestuia. Acesta poate, de asemenea, să încheie o tranzacție judiciară sau nejudiciară, pentru care sunt necesare avizul comitetului creditorilor și acordul instanței. După deschiderea procedurii de faliment, bunurile debitorului intrat în faliment pot fi oferite spre închiriere sau leasing numai dacă aceste operațiuni nu întârzie vânzarea bunurilor. Contractul de închiriere sau de leasing poate fi încheiat numai sub forma unui contract cu durată limitată și pentru o durată de închiriere sau de leasing care nu trebuie să depășească un an. Cu aprobarea instanței, administratorul poate, în favoarea locatarului, să instituie un drept de preempțiune cu privire la bunurile oferite spre închiriere.

Administratorul este obligat să respecte normele de drept, de asemenea, în ceea ce privește investiția activelor financiare ale debitorului intrat în faliment. Nu este permis să se investească activele în cauză decât în titluri de creanță emise de Republica Slovenia sau de orice alt stat membru al Uniunii Europene, de Banca Centrală Europeană, de Banca Sloveniei sau de o bancă centrală dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, în titluri de creanță (cu excepția titlurilor subordonate) emise de o bancă stabilită în Republica Slovenia sau de o instituție de credit cu sediul într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Administratorul poate efectua depozite în numerar numai la o bancă stabilită în Republica Slovenia sau la o instituție de credit cu sediul într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

În cadrul valorificării bunurilor, administratorul judiciar efectuează vânzarea bunurilor debitorului care a intrat în faliment, recuperează creanțele acestuia și efectuează orice alt act juridic în vederea exercitării drepturilor patrimoniale ale debitorului. Contractul de vânzare a bunurilor debitorului care a intrat în faliment nu poate fi încheiat decât pe baza unei licitații publice sau a unei proceduri de ofertare închise. În circumstanțe excepționale, contractul poate fi încheiat pe baza unor negocieri directe cu cumpărătorul. Vânzarea începe cu (prima) decizie judiciară de vânzare. Instanța se pronunță cu privire la vânzare, la propunerea administratorului și pe baza avizului comitetului acționarilor. Atunci când vânzarea se referă la bunurile asupra cărora creditorul privilegiat dispune de un drept de satisfacere a cerințelor prioritare (drept de gaj instituit), avizul respectivului creditor este necesar, de asemenea. În decizia sa prin care se pronunță, pentru prima oară, cu privire la vânzarea unui bun, instanța stabilește:

1. condițiile vânzării;

2. prețul de vânzare pentru licitațiile publice sau prețul de pornire pentru procedurile de ofertare închise și

3. valoarea garanției.

În cazul în care licitația publică sau procedura de ofertare pentru vânzarea bunurilor, organizată în temeiul primei decizii de vânzare, nu are succes, instanța poate, în decizia sa suplimentară de vânzare:

1. fie:

— să decidă din nou că vânzarea trebuie să fie efectuată pe baza unei licitații publice sau a unei proceduri de ofertare închise și

— să stabilească un preț sau un preț de pornire mai mic decât cele stabilite în prima decizie;

2. fie să decidă să organizeze o procedură de ofertare deschisă în vederea unei vânzări cu negocieri directe.

Instanța stabilește prețul de pornire în cadrul procedurii de ofertare închise în funcție de valoarea estimată a bunurilor. Prețul de pornire stabilit în prima decizie de vânzare nu poate fi mai mic decât jumătate din valoarea lichidativă estimată. Printr-o decizie suplimentară, instanța stabilește prețul de pornire sau prețul de referință la o sumă care este mai mică decât jumătate din valoarea estimată a activelor pe baza valorii lor de lichidare, cu acordul comitetului creditorilor sau al unui creditor distinct.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Într-o procedură de faliment, creditorii trebuie să își declare creanțele asupra debitorului intrat în faliment apărute înainte de deschiderea procedurii de faliment, cu excepția celor a căror declarare nu este prevăzută de lege. Creditorul răspunzător de obligația debitorului intrat în faliment în calitatea sa de codebitor solidar, de garant sau de gajist trebuie, de asemenea, să declare, în cadrul procedurii de faliment, eventuala sa creanță născută în urma unei căi de atac, care nu era încă apărută înainte de deschiderea procedurii de faliment, cu condiția suspensivă că va obține, ca urmare a plății acestei creanțe după deschiderea procedurii de faliment, creanța asupra debitorului intrat în faliment născută în urma căii de atac. În cazul în care, în afară de debitorul intrat în faliment, alți codebitori solidari sau garanți sunt responsabili de executarea creanței creditorului, acesta poate, în cadrul procedurii de faliment, să declare și să evalueze valoarea totală a creanței până la plata integrală a acesteia, cu condiția rezolutorie care este îndeplinită în cazul în care creanța sa este plătită de un alt codebitor solidar sau garant. În cazul în care creditorul nu ține seama de termenul de declarare, creanța sa asupra debitorului intrat în faliment se stinge și instanța respinge declararea tardivă a creanței.

În procedura de faliment, nu este necesar să se declare creanța prioritară pentru plata salariului și a indemnizațiilor lucrătorilor a căror activitate în urma deschiderii procedurii de faliment devine inutilă, pentru perioada cuprinsă de la începutul procedurii de faliment până la expirarea termenului de preaviz și de concediere a lucrătorilor al căror contract de muncă a fost reziliat de către administrator, dat fiind că activitatea acestora în urma deschiderii procedurii de faliment sau în cursul procedurii a devenit inutilă. Același lucru este valabil, de asemenea, în ceea ce privește anumite creanțe referitoare la declararea și plata taxelor, nefiind necesar ca acestea să fie declarate.

În cazul în care creanța este garantată cu un drept de separare a bunurilor, creditorul este obligat, de asemenea, în cadrul procedurii de faliment, să declare respectivul drept în termenul prevăzut pentru declararea acestei creanțe garantate. În cazul în care, în conformitate cu situația existentă la momentul deschiderii procedurii de faliment, asupra bunului imobil este înscris un drept de proprietate în beneficiul debitorului intrat în faliment, iar acest drept de proprietate este delimitat de o ipotecă înregistrată sau de o ipotecă maximă a cărei înscriere a intrat în vigoare înainte de deschiderea procedurii de faliment, se consideră că această ipotecă sau ipoteca maximă și creanța sunt declarate în timp util în cadrul procedurii de faliment.

În procedura de faliment, creditorii trebuie să își declare drepturile preferențiale, apărute înainte de deschiderea procedurii, în termen de trei luni de la data declarării deschiderii procedurii de faliment. În cazul în care creditorul nu ține seama de termenul de declarare a dreptului de separare, acest drept nu se stinge. În cazul în care administratorul vinde activele care fac obiectul unor drepturi preferențiale care nu au fost declarate, creditorul preferențial își pierde dreptul, dar va putea solicita să i se plătească o sumă de bani, obținută din vânzarea acestor active, din care au fost deduse costurile de vânzare. Creditorul preferențial nu are nici dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit. De asemenea, creditorul își pierde dreptul de separare și dreptul la plata unei sume de bani dacă nu le declară înainte de publicarea planului primei împărțiri globale.

Obligațiile debitorului intrat în faliment apărute după deschiderea procedurii de faliment (cu câteva excepții) sunt considerate costuri de procedură. Aceste costuri sunt împărțite între:

- costuri de funcționare (salarii și alte indemnizații plătite persoanelor care desfășoară activități necesare în cadrul procedurii de faliment, inclusiv impozitele și cotizațiile pe care angajatorul trebuie să le calculeze și să le plătească simultan cu aceste salarii și indemnizații; costurile aferente administratorului; costurile cu electricitatea, apa, încălzirea, telefonul și alte costuri legate de utilizarea unor localuri comerciale necesare în cadrul procedurii de faliment; prime de asigurare a bunurilor incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței; costuri de publicare; cheltuieli de judecată ale debitorului intrat în faliment legate de contestarea creanțelor; costuri aferente serviciilor contabile, administrative și altor servicii necesare în cadrul procedurii de faliment etc.);

- costuri ocazionale (plata creanțelor apărute în timpul procedurii de reorganizare judiciară; executarea unei obligații în temeiul unui contract bilateral reciproc nerealizat; executarea unei obligații în temeiul realizării unor acte juridice urgente și în caz de continuitate a activității; costuri de evaluare a bunurilor și costuri ale celorlalte demersuri legate de realizarea vânzării etc.).

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Prin declararea creanței sale, creditorul dobândește dreptul de a efectua acte procedurale în cadrul procedurii principale de insolvență. Creanța trebuie să fie declarată în termenul stabilit. Creanțele apărute înainte de deschiderea procedurii de insolvență trebuie să fie declarate.

În cadrul procedurii de reorganizare judiciară, se realizează notificarea și verificarea creanțelor, în special pentru a aprecia legitimitatea creditorului de a vota în acest cadru. Creanțele trebuie să fie declarate în termen de 30 de zile de la data publicării anunțului de deschidere a procedurii pe site-ul internet al Agenției Naționale pentru Registrele Publice și Servicii (AJPES). În cazul în care nu reușește să-și declare creanțele sau le declară după expirarea acestui termen, creditorul nu își pierde creanțele, ci numai dreptul său de vot.

În cadrul procedurii de faliment, notificarea și verificarea creanțelor constituie baza pentru determinarea modului în care va fi distribuită masa de repartizare. În cadrul acestei proceduri, creditorii trebuie să își declare creanțele în termen de trei luni de la data publicării anunțului de deschidere a procedurii pe site-ul internet al AJPES.

În cadrul unui faliment personal, creditorul nu pierde creanța dacă aceasta este declarată după expirarea termenului, dar administratorul o înscrie pe lista creanțelor suplimentare.

Creditorul împotriva căruia a fost introdusă o acțiune de contestare a actelor juridice ale debitorului intrat în faliment trebuie să declare, în cadrul procedurii de faliment, în termen de o lună de la notificarea acțiunii respective, drept creanță eventuală, creanța care va apărea în cazul în care cererea este admisă. Creditorul trebuie să își declare creanța pentru despăgubirea prejudiciului produs ca urmare a rezilierii, de către administrator, a unui contract de închiriere sau a unui contract care nu este realizat la nivel bilateral, în termen de o lună de la data primirii declarației debitorului intrat în faliment cu privire la exercitarea dreptului de reziliere sau de retragere.

Conținutul creanței

Declararea unei creanțe în procedura de insolvență trebuie să conțină:

1. cererea de admitere a creanței în cadrul procedurii;

2. descrierea faptelor, din care să reiasă temeinicia cererii, precum și mijloacele de probă ale faptelor respective, inclusiv documentele justificative anexate.

Declararea unei creanțe în cadrul procedurii de faliment trebuie să conțină, de asemenea, informații cu privire la contul în care trebuie să fie plătită creanța și, în cazul în care creditorul a inițiat o procedură civilă sau o altă procedură pentru a invoca creanța sa înainte de deschiderea procedurii de faliment, este necesar să se indice, de asemenea, informațiile privind instanța sau celelalte organisme competente sesizate cu procedura, precum și numărul de înregistrare al procedurii.

Cererea de admitere a creanței trebuie să conțină:

1. valoarea creanței principale;

2. în cazul în care creditorul, în procedura de insolvență, invocă dobânzile în plus față de creanța sa principală: valoarea capitalizată a eventualelor dobânzi calculate pentru perioada cuprinsă între data scadenței și data deschiderii procedurii de insolvență; în cazul unor creanțe privilegiate, administratorul calculează valoarea capitalizată a dobânzii;

3. în cazul în care creditorul, în procedura de insolvență, invocă, în plus față de creanța sa principală, costurile ocazionate de contestarea creanței în procedură judiciară sau alte proceduri înainte de deschiderea procedurii de insolvență: cuantumurile acestor costuri;

4. în cazul în care creditorul invocă creanța sa drept creanță privilegiată: cererea ca, la momentul împărțirii, această creanță să aibă prioritate la plată;

5. în cazul în care creditorul invocă creanța sa drept creanță eventuală: descrierea circumstanțelor a căror apariție înseamnă că este îndeplinită condiția suspensivă sau rezolutorie de care este legată respectiva creanță.

Creditorul poate, în cadrul procedurii de insolvență, să utilizeze aceeași cerere pentru înscrierea mai multor creanțe.

Procedura de verificare a creanțelor

Procedura de verificare a creanțelor cuprinde trei etape:

1. Declarația administratorului cu privire la creanțele declarate:

Administratorul se pronunță cu privire la admiterea sau contestarea creanțelor întocmind lista de bază a creanțelor verificate. Pe această listă, administratorul notează pentru fiecare dintre creanțe dacă o admite sau o contestă. Instanța publică lista respectivă pe site-ul său de internet destinat publicării documentelor privind procedurile de insolvență. Creditorii au posibilitatea de a invoca eventuale erori în ceea ce privește luarea în considerare a creanțelor declarate pe lista de bază în termen de 15 zile de la data publicării acesteia, introducând o opoziție la lista de bază. În cazul în care opoziția creditorului este întemeiată, administratorul efectuează corectarea listei de bază.

2. Declarația creditorilor cu privire la creanțele declarate de către alți creditori:

Orice creditor care și-a declarat în timp util creanța în cadrul procedurii poate contesta creanțele celorlalți creditori introducând o opoziție împotriva creanțelor. Creditorul trebuie să transmită opoziția împotriva creanței în termen de 15 zile în cadrul procedurii de reorganizare judiciară și, în cadrul procedurii de faliment, în termen de o lună de la data publicării listei creanțelor verificate. În procedurile de faliment personal și de reorganizare judiciară, o astfel de opoziție poate fi introdusă, de asemenea, de către debitorul insolvent în calitatea sa de parte la procedură. Declarațiile creditorilor și ale debitorului cu privire la creanțele contestate sunt înscrise de administrator pe lista completată a creanțelor verificate. Eventualele erori privind neluarea în considerare a opoziției formulate trebuie să fie invocate introducând o opoziție la lista completată.

3. Hotărârea judecătorească de verificare a creanțelor:

Instanța hotărăște să efectueze verificarea creanțelor emițând o decizie de verificare a creanțelor. În temeiul respectivei decizii, administratorul întocmește lista finală a creanțelor verificate, pe care instanța o publică împreună cu decizia de verificare a creanțelor.

În decizia privind verificarea creanțelor, instanța se pronunță cu privire la obiecțiile, la creanțele recunoscute și contestate și la creanțele care ar putea fi dovedite și decide cine trebuie să depună o cerere în cadrul unei alte proceduri (de exemplu, o procedură civilă) pentru constatarea unei creanțe. Termenul de introducere a căii de atac este de o lună.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Masa bunurilor care face obiectul insolvenței este constituită din bunurile debitorului intrat în faliment care sunt valorificate în cadrul procedurii de faliment pentru a acoperi costurile aferente procedurii și a rambursa creanțele. Legislația face distincție între masa generală a bunurilor care face obiectul insolvenței și masa specifică a bunurilor care face obiectul insolvenței. Masa specifică a bunurilor care face obiectul insolvenței este constituită din bunurile asupra cărora există un drept de separare a bunurilor sau a activelor financiare care provin din valorificarea acestor bunuri. Pentru fiecare bun specific care face obiectul unui drept de separare a bunurilor, este necesar să se formeze o masă specifică a bunurilor care face obiectul insolvenței, precum și să se gestioneze și să se administreze respectivul bun separat de bunurile incluse în masa generală a bunurilor care face obiectul insolvenței și de bunurile care constituie alte mase specifice.

Partea valorificată din masa bunurilor care face obiectul insolvenței constituie o masă comună și este destinată plății creditorilor. Masa generală comună este constituită din activele financiare provenite din valorificarea masei generale a bunurilor care face obiectul insolvenței din care se deduc cheltuielile aferente procedurii de faliment. Masa specifică comună este constituită din activele financiare provenite din valorificarea masei specifice a bunurilor care face obiectul insolvenței din care se scad cheltuielile legate de respectiva valorificare.

În ceea ce privește dreptul de satisfacere prioritară în cadrul procedurii de faliment, creanțele care au apărut înainte de deschiderea procedurii se clasifică după cum urmează:

  • creanțe garantate a căror plată este garantată prin dreptul de separare a bunurilor, care include dreptul de satisfacere prioritară a unei creanțe asupra unui bun specific, și
  • creanțe negarantate dintre care, în procedura de faliment, creanțele privilegiate sunt plătite primele, fiind urmate de creanțele obișnuite, apoi de creanțele subordonate și, în ultimul rând, de creanțele persoanelor juridice.

Creanțele garantate sunt creanțe a căror plată este garantată de dreptul de separare a bunurilor. Dreptul de separare a bunurilor este orice drept care include un drept de satisfacere prioritară a unei creanțe asupra unui anumit bun. Cel mai frecvent drept de separare a bunurilor este dreptul de gaj. În procedura de faliment, creanțele garantate sunt plătite în mod prioritar din încasările din vânzarea bunurilor care fac obiectul unui drept de separare a bunurilor.

Creanțele negarantate sunt creanțe a căror plată nu este garantată de dreptul de separare a bunurilor. În ceea ce privește satisfacerea acestora din bunurile care fac obiectul unui drept de separare a bunurilor, aceste creanțe sunt subordonate plății creanțelor garantate. La satisfacerea acestora din bunurile rămase, creanțele sunt plătite în următoarea ordine: (1) creanțe privilegiate, (2) creanțe obișnuite și (3) eventuale creanțe subordonate.

  • Creanțele privilegiate sunt creanțe (negarantate) despre care legea prevede că vor fi rambursate în mod prioritar, înainte de creanțele obișnuite (negarantate) (de exemplu salariile și indemnizațiile salariale din ultimele șase luni dinainte de deschiderea procedurii de insolvență, indemnizația plătită lucrătorilor, cotizațiile neplătite etc.). În cazul în care procedura de faliment este inițiată din cauza rezultatului negativ al procedurii de reorganizare judiciară, creanțele născute în cursul procedurii de reorganizare judiciară au o prioritate absolută și sunt rambursate înainte de creanțele privilegiate.
  • Creanțele obișnuite sunt creanțe negarantate care nu sunt nici privilegiate, nici subordonate.
  • Creanțele subordonate sunt creanțe negarantate care nu sunt rambursate decât după plata celorlalte creanțe negarantate, pe baza relației juridice dintre debitor și creditor și dacă debitorul este insolvent. În cadrul reorganizării judiciare, creanțele subordonate pot fi convertite în participații. În cazul în care creanțele subordonate nu au fost transferate sub forma unei contribuții în natură, autorizarea reorganizării judiciare are ca efect stingerea acestor creanțe.

Drepturile societăților (acțiuni sau participații) nu prezintă caracteristicile (juridice) ale drepturilor personale și le conferă acționarilor/asociaților dreptul la o parte proporțională din reziduul masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

Înainte de rambursarea creditorilor, o sumă necesară pentru plata cheltuielilor aferente procedurii de faliment este dedusă din masa bunurilor care face obiectul insolvenței (masa comună). Creditorii sunt rambursați în următoarea ordine: în primul rând, creditorii separați ale căror creanțe sunt garantate printr-un drept de separare (de exemplu, o ipotecă) sunt rambursați pe baza activelor acoperite de garanție (masa de repartizare specifică). În continuare, creditorii ale căror creanțe provin din contracte sau din alte tranzacții juridice încheiate de către debitorul intrat în faliment în cursul perioadei cuprinse între deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și inițierea procedurii de faliment, în conformitate cu legea care limitează activitățile efectuate în cadrul procedurii de reorganizare judiciară, apoi creditorii privilegiați (lucrătorii) și, în sfârșit, ceilalți creditori care dețin creanțe ordinare negarantate și cei care dețin creanțe subordonate. Eventualul sold restant care provine din valorificarea bunurilor este repartizat între asociați.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Procedura de reorganizare judiciară

Reorganizarea judiciară votată de creditori trebuie, de asemenea, să fie aprobată de instanță. Prin decizia sa de autorizare a reorganizării judiciare, instanța:

1. decide să autorizeze reorganizarea judiciară;

2. ia act de conținutul reorganizării autorizate, indicând:

— cota-parte de plată a creditorilor;

— termenele de plată a acestor creanțe și

— rata dobânzii aplicabile creanțelor în perioada cuprinsă între deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și expirarea termenului de plată a respectivelor creanțe;

3. decide ce creanțe sunt constatate în cadrul procedurii de reorganizare judiciară și

4. obligă debitorul să plătească creanțele creditorului care au fost verificate în cursul procedurii de reorganizare judiciară, în proporțiile, în termenele și cu dobânzile stabilite în cadrul procedurii de reorganizare judiciară.

În cadrul procedurii se aplică regula de prioritate absolută (Absolute Priority Rule). Prin restructurarea financiară a întreprinderii debitorului în cadrul procedurii de reorganizare judiciară:

  • asociații debitorului nu pot păstra decât partea din capitalul social al debitorului ce corespunde valorii soldului restant al bunurilor sale pe care aceștia l-ar fi primit în cazul în care împotriva debitorului s-ar declara o procedură de faliment;
  • creditorii trebuie să beneficieze de condiții de plată a creanțelor lor care le sunt mai favorabile decât în cazul în care împotriva debitorului s-ar declara o procedură de faliment, ținând cont de ordinea și de celelalte norme privind plata creanțelor privilegiate, obișnuite și subordonate și a creanțelor garantate în procedura de faliment;
  • activitatea întreprinderii debitorului sau a părții profitabile a întreprinderii continuă.

Debitorul realizează restructurarea financiară oferind creditorilor săi posibilitatea de a accepta o reducere a creanțelor lor obișnuite sau o amânare a termenelor de plată a acestor creanțe. Debitorul trebuie să ofere tuturor creditorilor săi același procent din plata creanțelor lor obișnuite, aceleași termene de plată și aceleași rate ale dobânzilor pe parcursul perioadei de la începerea procedurii de reorganizare judiciară până la expirarea termenului de plată. În cazul în care debitorul este o societate de capital, acesta are posibilitatea de a oferi creditorilor săi posibilitatea de a alege:

  • fie să accepte o diminuare și o amânare a scadenței creanțelor lor obișnuite,
  • fie să cedeze aceste creanțe debitorului sub forma unei contribuții în natură la majorarea capitalului social al debitorului (debt to equity swap).

Reorganizarea judiciară nu produce niciun efect asupra creanțelor privilegiate și asupra drepturilor de separare. Creanțele subordonate se sting. În cadrul procedurii de reorganizare judiciară, creanțele garantate nu pot fi restructurate decât în mod voluntar. Cu toate acestea, în cadrul unei proceduri de reorganizare judiciară împotriva unei întreprinderi mari, mijlocii sau mici, creanțele garantate pot, de asemenea, să facă obiectul unei restructurări forțate în ceea ce privește amânarea scadenței sau reducerea ratei dobânzii, în sensul că decizia unei majorități de 75 % din creditori se aplică și creditorilor prioritari care nu au votat pentru reorganizarea judiciară. În cadrul acestei proceduri, restructurarea financiară poate lua, de asemenea, forma unei separări a părții profitabile a întreprinderii debitorului în favoarea unei alte societăți (spin-off). Este permisă, de asemenea, conversia drepturilor de separare a bunurilor într-un singur drept de acest tip (dar necesită o majoritate de 85 %).

Procedura de faliment împotriva unei persoane juridice

Procedura de faliment este pusă în aplicare în scopul de a valorifica masa bunurilor care face obiectul insolvenței și de a plăti creditorii. În principiu, contractul de vânzare a bunurilor debitorului care a intrat în faliment poate fi încheiat pe baza unei licitații publice sau a unei proceduri de ofertare închise. Licitația publică poate lua forma unei licitații cu majorare a prețului sau a unei licitații cu reducere a prețului. În cadrul procedurii de faliment, activitatea întreprinderii poate fi menținută în scopul de a vinde întreprinderea, în cadrul unei vânzări publice, în ansamblul său, și anume prin vânzarea părților sale viabile (sale of a business as a „concern”).

Înainte de a efectua rambursarea creditorilor, suma necesară pentru plata cheltuielilor aferente procedurii de faliment este dedusă din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. Creditorii sunt rambursați în următoarea ordine: în primul rând, creditorii separați ale căror creanțe sunt garantate printr-un drept de separare (de exemplu, o ipotecă) sunt rambursați pe baza activelor acoperite de garanție. În continuare, creditorii ale căror creanțe provin din contracte sau alte acte juridice încheiate de debitorul intrat în faliment în cursul perioadei cuprinse între deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și inițierea procedurii de faliment, în conformitate cu legislația care limitează activitățile în cursul procedurii de reorganizare judiciară, apoi creditorii privilegiați (lucrătorii) și, în sfârșit, ceilalți creditori care dețin creanțe obișnuite negarantate și cei care dețin creanțe subordonate. Eventualul sold restant care provine din valorificarea bunurilor este repartizat între asociați.

Falimentul personal

La fel ca procedura de faliment împotriva unei persoane juridice, procedura de faliment personal se realizează în vederea plății proporționale și simultane a creanțelor tuturor creditorilor. Creditorii sunt rambursați proporțional și simultan în funcție de bunurile debitorului. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței include toate bunurile aflate în posesia persoanei îndatorate excesiv la momentul deschiderii procedurii de faliment, cu excepția cazului în care bunurile au fost excluse de la executare, în conformitate cu dispozițiile Legii privind executarea și măsurile asigurătorii. În măsura în care, spre deosebire de o persoană juridică, o persoană fizică nu dispare la încheierea unei proceduri de faliment, nici creanțele care nu au fost plătite în procedura de faliment nu se sting. Spre deosebire de creditorii din cadrul procedurilor de faliment împotriva persoanelor juridice, executarea creanțelor în procedurile de faliment personal nu încetează odată cu închiderea procedurii de faliment. Decizia de închidere a procedurii de faliment personal, care include lista creanțelor admise, dar neplătite în cadrul procedurii de faliment, constituie un titlu executoriu în vederea recuperării creanțelor respective.

Pentru a-și reduce obligațiile, debitorul intrat în faliment are, prin urmare, posibilitatea de a introduce, înainte de adoptarea deciziei de închidere a procedurii de faliment personal, o cerere de remitere a datoriilor sale apărute înainte de deschiderea procedurii de faliment cu privire la o parte dintre datorii care nu va fi plătită în cadrul acestei proceduri. În cazul în care debitorul intrat în faliment introduce o cerere de remitere a datoriilor și, după o perioadă de probă, procedura de remitere a datoriilor determină o remitere a datoriilor sale, partea din datoriile sale care ar fi putut fi recuperată în temeiul deciziei de închidere a procedurii de faliment va fi remisă, ceea ce va conduce la stingerea drepturilor creditorilor de a invoca rambursarea pe cale judiciară a creanțelor rămase.

Chiar dacă cererea de remitere a datoriilor este admisă, această remitere nu afectează următoarele obligații ale debitorului:

1. obligațiile salariale privilegiate;

2. creanțele împotriva debitorului intrat în faliment în ceea ce privește pensiile de întreținere legale, indemnizația pentru prejudiciul cauzat fie de diminuarea activităților de zi cu zi, fie de reducerea sau pierderea capacității de muncă, precum și indemnizația pentru pensiile de întreținere pierdute ca urmare a decesului debitorului obligației de întreținere;

3. creanțele cu titlu de penalități sau de recuperare a activelor, pronunțate în cadrul unor proceduri penale;

4. creanțele în temeiul unei condiții stabilite în cazul unei condamnări cu suspendare în scopul rambursării veniturilor provenite din săvârșirea infracțiunii sau al despăgubirii unui prejudiciu cauzat de o infracțiune penală;

5. creanțele provenind din amenzi sau din recuperarea activelor, apărute ca urmare a unor încălcări ale legii constatate în cadrul unei proceduri privind încălcarea legii;

6. creanțele apărute în urma confiscării activelor provenite din săvârșirea de infracțiuni;

7. creanțele apărute în temeiul despăgubirii unor prejudicii cauzate în mod intenționat sau din neglijență gravă.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Procedura de reorganizare judiciară se încheie atunci când instanța a pronunțat o decizie definitivă prin care se confirmă reorganizarea judiciară.

Orice creditor a cărui creanță este confirmată în reorganizarea judiciară poate solicita instanței să anuleze respectiva procedură confirmată, în măsura în care debitorul intrat în faliment plătește, în mare parte sau în întregime, creanțele obișnuite deținute de creditorii care sunt vizați de reorganizarea judiciară. Acțiunea revocatorie trebuie formulată în termen de șase luni de la data expirării termenului stabilit pentru plata creanțelor, prevăzut în reorganizarea judiciară.

Orice creditor a cărui creanță este afectată de o reorganizare judiciară autorizată poate solicita instanței să anuleze respectiva reorganizare judiciară autorizată, dacă decizia a fost adoptată în mod fraudulos.

Acțiunea revocatorie trebuie formulată în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a deciziei de autorizare a reorganizării judiciare.

Această acțiune intră în competența instanței care a adoptat decizia de autorizare a reorganizării judiciare.

Decizia prin care instanța anulează reorganizarea judiciară confirmată impune debitorului, în termenul stabilit de aceasta, care nu poate depăși un an de la data la care ordonanța a devenit definitivă, să plătească partea din creanțele neachitate vizată de reorganizarea judiciară confirmată.

Închiderea procedurii de faliment împotriva unei persoane juridice

Procedura de faliment împotriva unei persoane juridice se termină cu decizia de închidere a procedurii de faliment. Instanța pronunță această decizie pe baza raportului final al administratorului, întocmit după ce acesta a completat toate actele prevăzute de lege și pe baza avizului comitetului creditorilor. Acesta trebuie să își prezinte raportul în termen de o lună de la executarea repartizării finale.

În cazul în care bunuri care aparțin debitorului intrat în faliment sunt găsite ulterior deciziei de închidere a procedurii de faliment, procedura de faliment împotriva debitorului poate fi deschisă în ceea ce privește bunurile găsite ulterior, la solicitarea creditorului autorizat să întocmească acte de procedură în cadrul falimentului și al cărui drept nu a fost stins înainte de încheierea acestei proceduri de faliment, sau la cererea unui asociat al debitorului intrat în faliment.

Închiderea falimentului personal

Falimentul personal se încheie printr-o decizie de închidere a procedurii.

În cazul în care debitorul intrat în faliment personal a beneficiat de o remitere de datorii, orice creditor ale cărui creanțe sunt afectate de o decizie de remitere de datorii devenită definitivă poate solicita instanței să anuleze remiterea autorizată prin respectiva decizie dacă debitorul a obținut remiterea menționată prin disimulare sau falsă reprezentare a informațiilor referitoare la starea bunurilor sale sau printr-o altă fraudă. Calea de atac trebuie introdusă în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a deciziei de remitere de datorii (articolul 411 din ZFPPIPP). Creditorii care găsesc, după ce decizia de remitere de datorii a devenit definitivă, bunuri ale debitorului pe care acesta le-a achiziționat anterior remiterii de datorii (sau pe care le-a ascuns) pot, de asemenea, să obțină anularea remiterii solicitând deschiderea unei proceduri de faliment cu privire la respectivele bunuri. În acest caz, introducerea unei cereri de anulare a remiterii de datorii nu trebuie să respecte termenul de trei ani.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Orice creditor trebuie să acopere cheltuielile aferente participării sale în cadrul unei proceduri de insolvență.

În cadrul procedurii de reorganizare judiciară, deschisă la cererea debitorului, cheltuielile de procedură și alte cheltuieli sunt suportate de debitor.

În cadrul procedurii de reorganizare judiciară a unei întreprinderi mici, mijlocii sau mari, deschisă la cererea creditorilor, costurile inițiale ale procedurii sunt suportate de reclamant. În cadrul acestei proceduri, reclamantul plătește, de asemenea, onorariile administratorului. Debitorul împotriva căruia a fost deschisă o procedură este obligat să suporte cheltuielile necesare pentru plățile care decurg:

— din contractele cu consilierii juridici și financiari pentru serviciile juridice și financiare necesare pentru pregătirea unor rapoarte privind situația financiară și activitatea debitorului, a planului de restructurare financiară sau a altor documente care trebuie anexate ulterior la propunerea de reorganizare judiciară;

— din contractul cu auditorul pentru revizuirea raportului privind situația financiară și activitatea debitorului și

— din contractul cu evaluatorul acreditat pentru examinarea planului de restructurare financiară.

În procedura de faliment, cheltuielile de procedură și cheltuielile apărute în cursul procedurii sunt suportate din masa credală înainte de plata creanțelor și înainte de repartizarea masei. Dacă cererea de declarare a falimentului este depusă de creditor, acesta trebuie să suporte și să plătească costurile inițiale ale procedurii; cu toate acestea, creditorul are dreptul la rambursarea sumei plătite, în conformitate cu normele privind plata costurilor unei proceduri de faliment.

În cadrul procedurii de restructurare preventivă, debitorul trebuie să ramburseze creditorilor care sunt părți la o procedură de restructurare preventivă valoarea cheltuielilor proporțional cu costurile care sunt suportate de aceștia în cadrul participării lor la procedură și care, în conformitate cu norma generală, sunt suportate de către debitor. Debitorul și creditorii convin să ramburseze cheltuielile respective în cadrul unui acord privind restructurarea preventivă.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Condiții de anulare

Creditorii și administratorul falimentului au dreptul de a contesta actele juridice ale debitorului. Calea de atac sau contestația sunt îndreptate împotriva persoanei în beneficiul căreia a fost întocmit actul atacat.

Anularea se poate referi la orice act juridic (inclusiv omiterea) care conduce la o rambursare disproporționată sau redusă a creditorilor din cadrul procedurii de faliment sau care a permis ca debitorul să își îmbunătățească situația (favorizând anumiți creditori) — element obiectiv de nulitate. În susținerea acțiunii sale, reclamantul trebuie să demonstreze că cealaltă parte în beneficiul căreia a fost întocmit actul în litigiu cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască dificultățile economice și financiare ale debitorului (element subiectiv de nulitate). Legea stabilește prezumțiile legale pentru a concluziona că această condiție este îndeplinită și cazurile în care actele juridice nu pot fi contestate. Legea precizează, de asemenea, conținutul acțiunii de constatare a nulității și modalitățile de introducere a acesteia.

Perioada în care sunt întocmite actele atacabile

În procedura de faliment, este posibil să se conteste actele juridice întocmite în cursul perioadei cuprinse între ultimul an dinaintea deschiderii procedurii de faliment și începutul procedurii de faliment; sau, atunci când este vorba despre acte juridice cu titlu gratuit (sau echivalent), actele întocmite în cursul perioadei cuprinse între începutul celor 36 de luni care preced deschiderea procedurii de faliment și începutul procedurii de faliment. Acțiunea de constatare a nulității trebuie să fie introdusă în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a deciziei de inițiere a procedurii de faliment.

Acte care nu sunt atacabile

Nu este posibil să se conteste actele juridice realizate de către debitorul intrat în faliment în cursul procedurii de reorganizare judiciară în conformitate cu normele de drept aplicabile activităților debitorului în procedura respectivă, actele juridice realizate de către debitorul intrat în faliment în vederea plății creanțelor în proporțiile, în termenele și cu dobânzile stabilite prin decizia de autorizare a reorganizării judiciare, precum și plățile referitoare la cambii și la cecuri dacă plata era datorată unei alte părți pentru ca debitorul să nu își piardă dreptul la calea de atac împotriva celorlalți terți.

Actele juridice realizate de către debitor pentru plata creanțelor sau pentru îndeplinirea altor obligații în conformitate cu acordul autorizat de restructurare preventivă nu pot fi contestate.

Particularitățile falimentului personal

Perioada de contestare a actelor juridice cu titlu gratuit și a actelor întocmite de către debitorul intrat în faliment în favoarea unui asociat strâns legat este de cinci ani în cadrul unui faliment personal. Această regulă se aplică în cazul contractelor încheiate cu persoane fizice strâns legate și cu persoane juridice asociate debitorului intrat în faliment sau strâns legate de persoane fizice asociate. Este vorba despre persoane juridice în care debitorul intrat în faliment sau persoanele care au o legătură strânsă cu debitorul dețin, individual sau împreună, cel puțin 25 % din capitalul subscris sau 25 % din drepturile de vot sau au dreptul de a numi sau a revoca persoane care au competențe de reprezentare a persoanei juridice sau au competențe de reprezentare a persoanei juridice, sau în beneficiul societăților care le sunt afiliate.

Ultima actualizare: 23/05/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Slovacia

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

În Slovacia, se pot introduce împotriva debitorului toate diferitele tipuri de proceduri de insolvență.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Condiții pentru deschiderea tipurilor individuale de procedură de insolvență:

Condiții pentru declararea falimentului sau a administrării judiciare:

  • Procedurile de faliment și de administrare judiciară (denumite în continuare „procedura de faliment”) se grupează în două părți. Prima parte este inițiată prin depunerea unei cereri de declarare a falimentului și continuă până la notificarea intrării în faliment. A doua parte începe cu notificarea intrării în faliment și continuă până la închiderea procedurii de faliment.
  • Condițiile pentru prima parte sunt: să existe o persoană care este eligibilă pentru a depune o cerere de deschidere a procedurii de faliment (în cazul în care procedura este deschisă la cerere), pe baza căreia este rezonabil să se presupună că debitorul este insolvabil, și să se achite o plată în avans către instanță.
  • Condițiile pentru a doua parte (notificarea intrării în faliment) sunt: existența mai multor creditori, faptul că debitorul are datorii excesive sau flux de lichidități negativ și existența unor active suficiente pentru a acoperi costurile procedurii de faliment.
  • Persoana eligibilă pentru a depune cererea: procedura poate fi deschisă cu sau fără cerere. Cererea de declarare a falimentului poate fi depusă de debitor, de un creditor, de un lichidator sau de o altă persoană prevăzută de legislație. Procedura de faliment este deschisă fără cerere în special în urma eșecului reorganizării, caz în care instanța decide să deschidă procedura de faliment și să declare falimentul, ambele decizii fiind incluse într-o singură hotărâre judecătorească.
  • Cererea trebuie să respecte formalitățile generale și anumite dispoziții speciale, acestea din urmă depinzând de persoana care depune cererea. Dacă este vorba despre un creditor, cererea trebuie să includă dovezi care să arate că fluxul de lichidități al debitorului este negativ. Dacă cererea este depusă de debitor (se presupune existența unui flux de lichidități negativ sau a unei datorii excesive), aceasta trebuie să includă o listă a activelor, pasivelor, părților afiliate și cele mai recente situații financiare, dacă sunt disponibile.
  • Persoana care depune cererea trebuie să facă o plată în avans în contul bancar al instanței înainte de a depune cererea.
  • Insolvența înseamnă că debitorul are o datorie excesivă sau flux de lichidități negativ. Un debitor are datorii excesive dacă are obligația de a păstra evidențe contabile în conformitate cu legislația aplicabilă (Legea nr. 431/2002 privind contabilitatea), are mai mult de un creditor, iar valoarea pasivelor debitorului este mai mare decât valoarea activelor sale. O persoană juridică are flux de lichidități negativ dacă a înregistrat o întârziere de peste 30 de zile la plata a două sau mai multe datorii financiare către mai mult de un creditor. O persoană fizică are flux de lichidități negativ dacă nu poate plăti cel puțin o datorie financiară la 180 de zile de la scadența plății.
  • Active suficiente – în cazul în care nu este cert că există active suficiente pentru a acoperi costurile procedurii de faliment, instanța desemnează un administrator fiduciar interimar sau un administrator judiciar interimar (denumit în continuare „practician” sau „practician în insolvență”), care va analiza situația.

Condiții pentru deschiderea reorganizării:

Ca și procedurile de faliment, reorganizarea este alcătuită din două părți. În prima parte (la deschiderea reorganizării), instanța evaluează dacă sunt îndeplinite condițiile pentru reorganizare. Aceasta începe atunci când o persoană eligibilă (debitorul sau un creditor) depune o cerere în acest sens, însoțită de recomandarea practicianului în insolvență ca debitorul să fie reorganizat. A doua parte începe odată cu aprobarea reorganizării, iar debitorul, sub supravegherea practicianului în insolvență și a instanței și în cooperare cu creditorii, întocmește, discută și obține aprobarea unui plan de reorganizare și confirmarea acestuia de către instanță.

  • Debitorul poate depune o cerere de reorganizare dacă a solicitat avizul practicianului în insolvență, iar acesta din urmă, în cadrul unui aviz care nu trebuie să fie mai vechi de 30 de zile, a recomandat reorganizarea debitorului.
  • Un creditor poate depune o cerere de reorganizare dacă a solicitat avizul practicianului în insolvență, iar acesta din urmă, în cadrul unui aviz care nu trebuie să fie mai vechi de 30 de zile, a recomandat reorganizarea debitorului și acesta a fost de acord cu depunerea cererii.

Condiții pentru inițierea reducerii datoriilor:

Condiții pentru inițierea reducerii datoriilor: debitorul este o persoană fizică (un antreprenor sau un consumator), procedura de faliment a fost închisă, debitorul a depus o cerere de reducere a datoriilor și debitorul și-a îndeplinit obligațiile în timpul procedurii de faliment. Cu toate acestea, debitorul nu are dreptul să solicite remiterea de datorie în cazul în care procedura de faliment a fost închisă, deoarece activele debitorului erau insuficiente chiar și pentru stingerea creanțelor patrimoniale. Alte condiții: debitorul să aibă flux de lichidități negativ și să fi declarat fluxul de lichidități negativ; trebuie să treacă 10 ani de la cea mai recentă reducere a datoriilor, trebuie să existe o deposedare (adică preluarea controlului asupra bunurilor) sau proceduri similare împotriva debitorului; debitorul nu poate executa o pedeapsă cu închisoarea.

  • Cererea poate fi depusă împreună cu o cerere de declarare a falimentului sau în timpul procedurii de faliment, până la închiderea acesteia. Aceasta este depusă de debitor, care trebuie să fie, totuși, reprezentat de Centrul pentru asistență juridică (Centrum právnej pomoci); cererea poate fi depusă numai în format electronic.
  • Debitorul beneficiază de reducerea datoriilor atunci când instanța emite o notificare a intrării în faliment (reducerea datoriilor prin faliment) sau impune un grafic al plăților (reducerea datoriilor prin impunerea unui grafic al plăților). Nu sunt necesare alte hotărâri pentru procedura de reducere a datoriilor.
  • Descărcarea de obligații: instanța permite reducerea datoriilor dacă constată că debitorul s-a achitat de obligațiile prevăzute de legislația aplicabilă în timpul procedurii de faliment; în caz contrar, respinge cererea. Buna-credință – există o prezumție de bună-credință a debitorului, pe care creditorii o pot contesta în cadrul procedurilor civile „clasice”, dar nu și în cursul procedurilor de reducere a datoriilor.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Procedura de faliment se aplică:

  1. activelor care au aparținut debitorului la momentul notificării intrării în faliment,
  2. activelor pe care debitorul le-a dobândit în timpul procedurii de faliment,
  3. activelor care garantează pasivele debitorului,
  4. altor active prevăzute de legislație.

Activele care fac obiectul procedurii de faliment includ patrimoniul falitului, care este împărțit în patrimoniul general și patrimoniile separate pentru creditorii garantați.

Sunt excluse din procedura de faliment: activele care nu pot face obiectul sechestrului în procedurile judiciare de executare silită sau de deposedare, garanțiile vamale până la valoarea datoriei vamale, garanția fiscală și activele excluse din procedura de faliment în conformitate cu alte reglementări. Veniturile debitorului fac obiectul procedurii de faliment în măsura în care acestea pot fi indisponibilizate în cadrul procedurilor de executare silită sau de deposedare. Acea parte a salariilor nete care ar putea fi dedusă în alt mod în vederea stingerii creanțelor prioritare face obiectul procedurii de faliment doar în măsura în care se soluționează o creanță patrimonială.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Rolul părților în diversele tipuri de proceduri:

•      Obligațiile generale ale debitorului:

o     Debitorul are obligația de a preveni insolvența. Dacă insolvența este iminentă, debitorul are obligația de a lua măsuri adecvate și proporționale, fără întârzieri nejustificate, pentru a o evita. Depunerea unei cereri de reorganizare nu scutește debitorul de obligația de a depune, de asemenea, o cerere de declarare a falimentului (procedura de faliment va fi întreruptă dacă se aprobă reorganizarea).

Rolul părților în faliment:

•      Practicianul în insolvență:

o     În timpul procedurii de faliment, practicianul în insolvență administrează în principal activele care fac obiectul procedurii de faliment, le realizează și folosește încasările pentru a plăti creditorii debitorului.

o     În momentul notificării intrării în faliment, dreptul debitorului de a dispune de activele care fac obiectul procedurii de faliment și dreptul de a acționa în numele debitorului în chestiuni care privesc aceste active sunt transferate practicianului în insolvență, care începe să acționeze în numele și în contul debitorului.

Rolul părților în reorganizare:

• Practicianul în insolvență:

o     Rolul principal al practicianului în insolvență este să elaboreze planul de reorganizare în colaborare cu debitorul și creditorii.

o     Practicianul în insolvență examinează creanțele depuse și le stabilește sau le contestă.

o          Practicianul în insolvență supraveghează debitorul. Una dintre formele de supraveghere este aprobarea actelor cu caracter juridic ale debitorului care au fost specificate în hotărârea judecătorească de aprobare a reorganizării.

• Debitor:

• Debitorul îndeplinește sarcinile prevăzute în planul de reorganizare.

• Debitorul are, de asemenea, dreptul de a depune o declarație la practicianul în insolvență pentru a contesta o creanță depusă.

• Debitorul acționează în nume propriu și pe cont propriu.

Rolul părților în reducerea datoriilor (ambele tipuri):

• Debitor:

o     Aprobarea reducerii datoriilor deschide o perioadă de probă de trei ani, timp în care debitorul are obligația de a transfera practicianului în insolvență, la sfârșitul fiecărui an, suma de bani specificată de instanță, dar nu mai mult de 70% din venitul total net al debitorului aferent anului de probă încheiat. După ce își deduce remunerația, practicianul în insolvență distribuie în mod proporțional suma între creditorii debitorului, în conformitate cu planul de distribuire finală.

o     În această perioadă de probă, debitorul are obligația de a depune eforturi rezonabile pentru a-și găsi un loc de muncă, astfel încât să aibă o sursă de venit, sau pentru a desfășura o activitate independentă adecvată, în același scop, precum și obligația de a furniza toate informațiile pe care le solicită practicianul în insolvență, inclusiv informații despre venituri, cheltuieli și orice schimbare a domiciliului, a situației încadrării în muncă sau a locului de muncă.

o     Actele juridice ale debitorului în perioada de probă fac obiectul acordului scris al practicianului în insolvență, în cadrul domeniului de aplicare definit de hotărârea judecătorească de aprobare a reducerii datoriilor.

o     Debitorul, reprezentat de Centrul pentru asistență juridică, depune o cerere care include CV-ul debitorului, lista părților afiliate, lista activelor prezente și trecute și lista creditorilor. Debitorul declară fluxul de lichidități negativ și dovedește prin documente existența unei proceduri de deposedare.

o     În timpul acestei proceduri, debitorul trebuie să accepte faptul că dreptul de a dispune de activele sale este transferat practicianului în insolvență.

• Practicianul în insolvență:

o     Întocmește lista activelor din patrimoniul falitului (activele care fac obiectul procedurii de faliment) și le lichidează.

o     Reziliază anumite contracte.

o     Realizează activele din patrimoniu, achită costurile aferente procedurii de faliment, propune un plan de distribuire a încasărilor și pune în aplicare acest plan.

o     Dacă procedura de faliment folosește un grafic al plăților, practicianul în insolvență întocmește acest grafic și îl prezintă instanței spre aprobare.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Faliment: O creanță datorată de debitor înainte de declararea falimentului nu poate fi compensată printr-o creanță datorată debitorului după declararea falimentului; acest lucru este valabil și pentru creanțele potențiale depuse în cadrul procedurii de faliment. Creanțele care nu au fost depuse în modul prevăzut în legislație, creanțele depuse care au fost dobândite prin cesiune sau transfer după declararea falimentului și creanțele dobândite pe baza unor acte juridice contestabile nu pot fi compensate prin niciuna dintre creanțele debitorului. Nicio creanță nu poate fi compensată printr-o creanță care rezultă din răspunderea pentru neprezentarea unei cereri de declarare a falimentului în numele debitorului. Aceasta nu exclude compensarea altor creanțe.

Reorganizare: Reglementările de drept civil se aplică fără modificări.

Reducerea datoriilor prin faliment: O creanță apărută după declararea falimentului nu poate fi compensată printr-o creanță datorată debitorului care a survenit înainte de declararea falimentului. O creanță apărută înainte de declararea falimentului nu poate fi compensată printr-o creanță datorată debitorului care a survenit după declararea falimentului. Aceasta nu exclude compensarea altor creanțe.

Reducerea datoriilor prin impunerea unui grafic al plăților: Reglementările de drept civil se aplică fără modificări.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Faliment: Dacă debitorul a încheiat un contract de executare reciprocă înainte de declararea falimentului și a executat acest contract, dar cealaltă parte contractantă nu a executat contractul sau l-a executat doar parțial până la data declarării falimentului, practicianul în insolvență poate solicita executarea contractului sau, alternativ, îl poate denunța. Dacă cealaltă parte contractantă a executat parțial contractul, practicianul în insolvență poate denunța doar acele obligații contractuale pe care cealaltă parte contractantă nu le-a îndeplinit încă.

Dacă debitorul a încheiat un contract de executare reciprocă înainte de declararea falimentului, iar cealaltă parte contractantă a executat contractul acum, dar debitorul nu a executat contractul sau l-a executat doar parțial până la data declarării falimentului, cealaltă parte contractantă poate denunța acele obligații contractuale pe care debitorul nu le-a îndeplinit încă; creanțele celeilalte părți contractuale care decurg din denunțarea contractului pot fi incluse în procedura de faliment doar sub formă de creanțe potențiale.

Dacă debitorul a încheiat un contract de executare reciprocă înainte de declararea falimentului și nici debitorul, nici cealaltă parte contractantă nu a executat contractul sau l-a executat doar parțial până la data declarării falimentului, practicianul în insolvență și cealaltă parte contractantă pot denunța acele obligații contractuale care nu au fost îndeplinite încă; creanțele celeilalte părți contractuale care decurg din denunțarea contractului pot fi incluse în procedura de faliment doar sub formă de creanțe potențiale.

Dacă, înainte de declararea falimentului, debitorul a încheiat un contract al cărui obiect este un angajament privind o activitate continuă sau repetată sau un angajament de a se abține de la o anumită activitate sau de a tolera o anumită activitate, practicianul în insolvență poate rezilia contractul cu preaviz de două luni, cu excepția cazului în care legea aplicabilă sau contractul prevede un termen mai scurt de reziliere a contractului; practicianul în insolvență poate să rezilieze contractul, chiar dacă acesta a fost încheiat pe durată determinată. Practicianul în insolvență poate rezilia un contract de închiriere doar în condițiile prevăzute de Codul Civil (Občiansky zákonník). Această prevedere nu se aplică contractelor încheiate în temeiul Codului Muncii (Zákonník práce).

Dacă cealaltă parte contractantă are obligația de a executa în avans un contract care a fost încheiat cu debitorul înainte de declararea falimentului, respectiva parte contractantă poate refuza executarea contractului până la furnizarea sau la garantarea prestațiilor reciproce.

În cadrul unui contract încheiat cu debitorul înainte de declararea falimentului, creanțele celeilalte părți contractante având ca obiect prestația furnizată de această parte contractantă practicianului în insolvență după declararea falimentului sunt creanțe patrimoniale. Cu excepția cazului în care legislația prevede altfel, în cadrul unui contract încheiat cu debitorul înainte de declararea falimentului, oricare dintre creanțele celeilalte părți contractante care survin după declararea falimentului poate fi inclusă în procedura de faliment doar sub formă de creanță potențială.

Dacă, înainte de declararea falimentului, debitorul a vândut un bun cu rezervă de proprietate și l-a predat cumpărătorului, cumpărătorul poate returna bunul sau poate insista asupra executării contractului.

Dacă, înainte de declararea falimentului, debitorul a cumpărat și a preluat un bun cu rezervă de proprietate, fără a dobândi dreptul de proprietate asupra bunului, vânzătorul nu poate cere restituirea bunului dacă practicianul în insolvență îndeplinește obligațiile contractuale fără întârziere nejustificată după ce vânzătorul i-a solicitat acest lucru. Practicianul în insolvență poate îndeplini obligațiile prevăzute într-un astfel de contract privind achiziționarea unui bun cu rezervă de proprietate dacă bunul este în posesia debitorului și practicianul în insolvență stabilește, cu diligență profesională, că îndeplinirea obligațiilor este mai avantajoasă pentru patrimoniul debitorului. Dacă bunul nu se află în posesia debitorului, orice creanță poate fi inclusă în procedura de faliment doar prin depunerea sa.

Aceste dispoziții se aplică mutatis mutandis unui contract al cărui obiect este închirierea unui bun la o chirie convenită pentru o perioadă determinată, cu scopul de a dobândi dreptul de proprietate asupra bunului închiriat (leasing).

Reorganizare: Cealaltă parte contractantă nu poate rezilia sau denunța un contract încheiat cu debitorul pentru motivul întârzierii debitorului în executarea prestațiilor la care respectiva parte contractantă avea dreptul înainte de deschiderea procedurii de reorganizare și orice reziliere sau denunțare a contractului pentru acest motiv nu are efect. Clauzele contractuale care permit părții contractante să rezilieze sau să denunțe un contract încheiat cu debitorul pentru motivul reorganizării sau al procedurii de faliment nu au efect.

Reducerea datoriilor prin faliment:După declararea falimentului, este posibilă rezilierea unui contract al cărui obiect este angajamentul de a presta o activitate continuă sau repetată sau angajamentul de a se abține de la o anumită activitate sau de a tolera o anumită activitate, cu condiția ca respectivul contract să fi fost încheiat înainte de declararea falimentului. Dacă contractul privește active care fac obiectul procedurii de faliment, practicianul în insolvență poate rezilia contractul; în alte cazuri, debitorul poate face acest lucru. Rezilierea intră în vigoare la data notificării către cealaltă parte contractantă. Un contract poate fi reziliat chiar dacă a fost încheiat pe durată determinată. Un contract de închiriere a unui apartament în raport cu un terț care este locatar poate fi reziliat numai în condițiile prevăzute de Codul Civil și de alte reglementări.

Debitorul, practicianul în insolvență sau cealaltă parte contractantă pot denunța un alt contract dacă a fost încheiat înainte de declararea falimentului și încă nu a fost executat integral. O astfel de denunțare nu poate viza decât acele obligații care încă nu au fost îndeplinite reciproc între părți.

Dispozițiile privind vânzarea unui bun cu rezervă de proprietate și privind un contract al cărui obiect este închirierea unui bun la o chirie convenită pentru o perioadă determinată, cu scopul de a dobândi dreptul de proprietate asupra bunului închiriat (leasing), se aplică la fel ca în procedura de faliment.

Dispozițiile prezentate mai sus nu se aplică contractelor și convențiilor încheiate în temeiul Codului Muncii.

Reducerea datoriilor prin impunerea unui grafic al plăților:Nu există dispoziții speciale cu privire la relațiile contractuale ale debitorului, fiind aplicabile reglementările „clasice” din dreptul civil și comercial.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Efectele declarării falimentului:

  • Nu pot fi deschise proceduri de executare silită sau de deposedare pentru active care fac obiectul procedurii de faliment în timpul procedurii de faliment; procedurile de executare silită sau de deposedare deja deschise sunt întrerupte la declararea falimentului.
  • Executarea unei garanții reale nu poate fi inițiată sau continuată pentru activele aparținând debitorului în cazul pasivelor debitorului garantate prin garanții reale; acest efect nu se aplică:
    • executării unei garanții reale aferente fondurilor bănești sau creanțelor de la un cont la o bancă sau sucursală a unei bănci străine;
    • titlurilor de stat;
    • valorilor mobiliare.
  • Dacă, înainte de declararea falimentului, obiectul unei licitații a fost atribuit în conformitate cu alte reglementări, iar acest obiect este supus procedurii de faliment și ofertantul a plătit adjudecătorului prețul stabilit la licitație, dreptul de proprietate sau un alt drept asupra obiectului licitației este transferat ofertantului. Încasările din licitație devin o parte a patrimoniului relevant, iar costurile licitației constituie o creanță patrimonială; dacă licitația a fost solicitată de un creditor cu o creanță garantată, încasările sunt plătite creditorului până la valoarea creanței garantate, ca și cum falimentul nu ar fi fost declarat.

Efectele reorganizării:

•      Nu pot fi deschise proceduri de executare silită sau de deposedare asupra activelor aparținând debitorului pentru o creanță depusă în cadrul procesului de reorganizare; procedurile de executare silită sau de deposedare deja deschise sunt suspendate la declararea falimentului și ulterior, în cadrul procedurii, sunt întrerupte. Dacă activele au fost deja realizate în cadrul acestei proceduri, dar încasările nu au fost încă plătite părții îndreptățite, încasările (minus valoarea aferentă costurilor procedurii) sunt restituite debitorului.

  • Nu este posibilă deschiderea sau continuarea executării unei garanții reale pentru activele aparținând debitorului în cazul unei creanțe garantate care este depusă în procesul de reorganizare.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Faliment:

  • La declararea falimentului, toate procedurile judiciare și de altă natură sunt suspendate, iar curgerea termenelor este întreruptă.
    • Procedurile pot continua la propunerea practicianului în insolvență, care, prin depunerea unei cereri de continuare a procedurii, devine parte la procedură în locul debitorului.
    • Următoarele proceduri nu se suspendă:
      • procedurile pentru soluționarea crizelor de pe piața financiară în sensul Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014,
      • procedurile fiscale,
      • procedurile vamale,
      • procedurile de expropriere,
      • procedurile având ca obiect obligații de întreținere,
      • procedurile penale (nu se pot pronunța totuși hotărâri privind despăgubirile),
      • chiar și în cazul procedurilor enumerate mai sus, termenul până la care practicianul în insolvență trebuie să depună o cale de atac nu va expira mai devreme de 30 de zile de la prima adunare a creditorilor.

Reorganizare:

  • Când reorganizarea este permisă, orice procedură judiciară și de arbitraj cu privire la creanțele depuse în procesul de reorganizare este suspendată.
  • Creanțele nu pot fi revendicate decât prin depunerea lor (contestarea și stabilirea creanțelor).

Reducerea datoriilor prin faliment:

  • Procedurile judiciare privind o creanță care poate fi satisfăcută numai în cadrul procedurii de faliment sunt suspendate; cu toate acestea, termenul de prescripție nu expiră mai devreme de 60 de zile de la declararea falimentului.
  • Dacă falimentul este întrerupt ulterior pentru motivul că nu fuseseră îndeplinite condițiile prealabile necesare pentru procedura de faliment, suspendarea procedurilor este anulată.
  • Dacă un alt creditor a contestat o creanță care nu este afectată de reducerea datoriilor, contestarea creanței îi dă respectivului creditor dreptul de a interveni în procedură.

Reducerea datoriilor prin impunerea unui grafic al plăților:

  • Aceasta nu are efecte asupra procedurilor judiciare și de altă natură.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Faliment:

  • Creditorii:
    • Creditorii își exercită în mod autonom voința cu privire la desfășurarea procedurii de faliment, fie independent, fie prin intermediul unor organizații ale creditorilor. Astfel, aceștia pot influența procedura de faliment și pot supraveghea administrarea și realizarea activelor. Ei pot instrui practicianul în insolvență cu privire la acțiunile întreprinse, pot să conteste creanțe etc.
    • În timpul procedurii de faliment, instanța supraveghează activitatea practicianului în insolvență.

Reorganizare:

  • Creditorii:
    • Rolul creditorilor este de a contribui, prin intermediul organizațiilor creditorilor, la elaborarea și aprobarea planului de reorganizare.
    • Un creditor care depune o creanță la practicianul în insolvență are dreptul de a transmite acestuia o recomandare de contestare a unei (alte) creanțe depuse.

Reducerea datoriilor prin faliment:

  • Creditorii:
    • Creditorii trebuie să își depună creanțele.
    • Creditorii garantați pot lua în considerare depunerea creanțelor, dar pot opta, de asemenea, pentru executarea garanțiilor reale.
    • Un creditor poate contesta creanțele altor creditori.
    • Un creditor poate acționa ca reprezentant al creditorilor.
  • Ulterior (după încheierea procedurii), un creditor poate să introducă o acțiune împotriva debitorului pentru a anula reducerea datoriilor pentru motive de rea-credință.

Reducerea datoriilor prin impunerea unui grafic al plăților:

  • Creditorii:
    • Graficul plăților se referă numai la creditorii negarantați; Creditorii garantați nu sunt afectați de reducerea datoriilor prin impunerea unui grafic al plăților.
    • Creditorii trebuie să accepte protecția împotriva creditorilor oferită de instanță.
    • Un creditor care este afectat de graficul plăților poate să conteste acest grafic odată ce practicianul în insolvență a anunțat elaborarea graficului plăților și poate contesta, de asemenea, procentul propus pentru satisfacerea creditorilor negarantați.
    • Ulterior (după încheierea procedurii), un creditor poate să introducă o acțiune împotriva debitorului pentru a anula reducerea datoriilor pentru motive de rea-credință.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Faliment

  • În momentul notificării intrării în faliment, dreptul debitorului de a dispune de activele care fac obiectul procedurii de faliment și dreptul de a acționa în numele debitorului în chestiuni care privesc aceste active sunt transferate practicianului în insolvență, care începe să acționeze în numele și în contul debitorului.
  • Dacă actele juridice ale debitorului în timpul procedurii de faliment sunt în detrimentul activelor care fac obiectul procedurii de faliment, acestea nu produc efecte în raport cu creditorii; acest lucru nu aduce atingere valabilității acestora.
  • În procedurile de faliment, persoanele care au datorii care fac obiectul procedurii de faliment sunt obligate să le plătească practicianului în insolvență; această obligație se aplică în continuare dacă datoria este plătită unei alte părți, cu excepția cazului în care practicianul în insolvență primește respectiva plată.
  • Pe durata procedurii de faliment, debitorul poate refuza un cadou sau o moștenire numai cu acordul practicianului în insolvență; în caz contrar, refuzul cadoului sau al moștenirii nu produce efecte în raport cu creditorii.
  • Dacă se notifică intrarea în faliment a unei persoane juridice aflate în lichidare, lichidarea este întreruptă până la anularea procedurii de faliment.
  • Organismul competent (comitetul creditorilor, un creditor garantat sau, în cazuri speciale, instanța) instruiește și face recomandări practicianului în insolvență cu privire la gestionarea activelor, administrarea întreprinderii debitorului sau a unei părți a acesteia și realizarea activelor. Aceasta include închirierea activelor sau a unei părți substanțiale a acestora (cu restricții în cazul în care întreprinderea este activă).
  • De asemenea, organismul competent emite instrucțiuni pentru:
    • încheierea unui contract pentru furnizarea temporară de fonduri în legătură cu administrarea întreprinderii debitorului;
    • continuarea administrării întreprinderii dacă debitorul este un anumit tip de instituție financiară;
    • stabilirea unui drept de retenție asupra activelor debitorului;
    • încheierea unui contract în legătură cu administrarea întreprinderii debitorului, prin care practicianul în insolvență se angajează să continue prestația după o anumită perioadă de timp sau peste un anumit procent din cifra de afaceri.
    • Practicianul în insolvență trebuie să solicite instrucțiuni înainte de a executa actul juridic inițial în această chestiune și trebuie să aștepte instrucțiunile. Dacă organismul competent nu răspunde, practicianul solicită instanței să se pronunțe asupra căii de urmat, iar hotărârea judecătorească este obligatorie pentru practician. Cererea practicianului trebuie să includă toate informațiile relevante.
    • În alte chestiuni, organismul competent poate face recomandări privind modul în care ar trebui să procedeze practicianul în insolvență; dacă practicianul refuză să urmeze această recomandare, organismul poate solicita instanței să decidă cum se va proceda, iar hotărârea judecătorească este obligatorie pentru practician.
    • Dacă organismul competent instruiește practicianul în insolvență să acționeze într-un mod care ar contraveni intereselor celorlalți creditori sau regulilor de realizare a activelor, practicianul în insolvență refuză să urmeze instrucțiunea și solicită organismului să o modifice. Dacă organismul competent nu se conformează, practicianul solicită instanței să se pronunțe asupra căii de urmat, iar hotărârea judecătorească este obligatorie pentru practician.
    • Practicianul în insolvență administrează activele care fac obiectul procedurii de faliment cu diligență profesională, asigurându-se că sunt protejate în mod adecvat împotriva pierderii, daunelor, distrugerilor sau altor deprecieri și că cheltuielile suportate pentru administrarea activelor se limitează la strictul necesar, sunt eficace și convenabile.
    • Atunci când administrează activele care fac obiectul procedurii de faliment, practicianul în insolvență nu poate favoriza niciunul dintre creditori și nici nu acordă prioritate intereselor personale sau intereselor altora în defavoarea interesului comun al tuturor creditorilor.
    • Practicianul în insolvență poate închiria active aparținând debitorului care fac obiectul procedurii de faliment. Practicianul are obligația de a accepta un contract de închiriere la o valoare a chiriei cel puțin echivalentă cu valoarea la care s-ar închiria de obicei un astfel de bun în locul și momentul respectiv și trebuie să se asigure că contractul de închiriere nu stabilește pentru debitor nicio obligație în afara celor legale și că obligațiile locatarului prevăzute în contractul de închiriere sunt garantate în mod corespunzător; de asemenea, practicianul trebuie să se asigure că contractul de închiriere poate fi reziliat cu preaviz de o lună. Dacă nu se îndeplinesc aceste condiții, practicianul poate încheia un contract de închiriere numai cu acordul organismului competent. Venitul realizat din contractul de închiriere este tratat ca venit din realizarea activelor care fac obiectul procedurii de faliment.
    • După declararea falimentului, practicianul în insolvență poate continua unele activități legate de operațiunile comerciale ale debitorului dacă acest lucru crește valoarea activelor care fac obiectul procedurii de faliment sau împiedică diminuarea valorii acestora. Dacă costurile implicate de aceste activități sunt mai mari decât încasările obținute prin desfășurarea lor, practicianul întrerupe aceste activități fără întârziere.
  • Realizarea activelor
  • Scopul realizării activelor care fac obiectul procedurii de faliment este obținerea celor mai mari încasări posibile în cel mai scurt timp posibil și cu cele mai mici costuri posibile. Atunci când realizează aceste active, practicianul în insolvență alege cu diligență profesională o metodă care să satisfacă în mod optim scopul realizării și să respecte normele privind realizarea activelor prevăzute în legislație.
  • Practicianul în insolvență desemnat la declararea falimentului realizează fără întârziere orice active aflate în pericol imediat de pierdere, distrugere sau alt tip de depreciere substanțială; acest lucru nu necesită instrucțiuni de la organismul competent și nici o hotărâre judecătorească. Practicianul poate începe să realizeze celelalte active după prima adunare a creditorilor.
  • Practicianul în insolvență păstrează evidențe transparente privind realizarea activelor care fac obiectul procedurii de faliment, cu evidențe separate pentru patrimoniul general și pentru fiecare patrimoniu separat în parte. După realizarea fiecărui activ, practicianul alocă încasările acelei părți a listei care a făcut obiectul realizării. Dacă practicianul realizează împreună mai multe părți și nu se pot determina încasările individuale, practicianul împarte încasările comune în mod proporțional între părțile în cauză, în funcție de valorile relative ale acestora enumerate în listă.
  • Practicianul în insolvență depune încasările obținute din realizarea activelor care fac obiectul procedurii de faliment într-un cont la o bancă sau la o sucursală a unei bănci străine; dobânzile plătite de bancă sau de sucursala băncii străine pentru soldul contului sunt tratate ca încasări obținute din realizarea activelor care fac obiectul procedurii de faliment.
  • În scopul realizării activelor, practicianul în insolvență poate să întreprindă următoarele acțiuni:
    • (a) să anunțe o licitație publică,
    • (b) să încredințeze vânzarea activelor unui adjudecător,
    • (c) să încredințeze vânzarea activelor unui trader de titluri de valoare,
    • (d) să organizeze o licitație sau un alt proces competitiv care să conducă la vânzarea activelor,
    • (e) să vândă activele într-un alt mod adecvat.
    • Atunci când realizează o întreprindere, practicianul în insolvență folosește un contract pentru a transfera cumpărătorului toate bunurile, drepturile și alte active aparținând întreprinderii. Dintre pasivele aferente întreprinderii, singurele care sunt transferate cumpărătorului sunt cele care survin în legătură cu administrarea întreprinderii debitorului după declararea falimentului, împreună cu pasivele nemonetare din relațiile de muncă enumerate în contract (principiul nemo plus iuris nu se aplică).
    • Dacă practicianul în insolvență realizează activele care fac obiectul procedurii de faliment în alt mod decât prin vânzarea întreprinderii, a unei părți a întreprinderii sau a unei părți substanțiale a activelor care aparțin întreprinderii, practicianul poate realiza activele imobiliare care fac obiectul procedurii de faliment numai prin licitație; practicianul anunță licitația în Buletinul comercial (Obchodný vestník).
    • La realizarea activelor, practicianul în insolvență nu are obligații în temeiul dreptului de acces la transferul de acțiuni, al dreptului de a solicita transferul de acțiuni, al dreptului de a solicita achiziția de acțiuni sau al oricăror drepturi contractuale de preempțiune. Dacă realizează active în legătură cu care există un drept de preempțiune legal sau un drept de preempțiune stabilit ca drept in rem, practicianul în insolvență trimite o notificare scrisă, prin care oferă obiectul dreptului de preempțiune titularului acestui drept; practicianul în insolvență nu are obligații în temeiul dreptului de preempțiune dacă partea îndreptățită nu își exercită acest drept în termen de 60 de zile de la primirea ofertei scrise.
    • Odată cu realizarea activelor, toate garanțiile reale se sting, cu excepția dreptului de retenție stabilit de practicianul în insolvență după declararea falimentului, ca răspuns la o instrucțiune dată de organismul competent, sau cu excepția unei garanții reale asupra activelor unui terț care este clasată ca fiind mai veche decât garanția reală care garantează pasivul debitorului.
    • În cazul transferului unui bun cu titlu oneros, cumpărătorul dobândește dreptul de proprietate chiar dacă debitorul nu a fost proprietarul bunului, cu excepția cazului în care cumpărătorul știa sau trebuia să fi știut că debitorul – sau un terț ale cărui active au garantat pasivul debitorului – nu era proprietarul bunului. Practicianul în insolvență răspunde în fața proprietarului inițial al bunului pentru orice prejudiciu suferit de acest bun, cu excepția cazului în care practicianul poate demonstra că a acționat cu diligență profesională.

Reducerea datoriilor prin faliment

  • În momentul notificării intrării în faliment, dreptul debitorului de a dispune de activele care fac obiectul procedurii de insolvență și dreptul de a acționa în numele debitorului în chestiuni care privesc aceste active sunt transferate practicianului în insolvență, care începe să acționeze în numele și în contul debitorului.
  • Dacă actele juridice ale debitorului în timpul procedurii de faliment sunt în detrimentul activelor care fac obiectul procedurii de faliment, acestea nu produc efecte în raport cu creditorii; acest lucru nu aduce atingere valabilității acestora.
  • Debitorul și – cu acordul debitorului – o persoană apropiată debitorului au dreptul să utilizeze în condiții normale un bun care face obiectul procedurii de faliment, dar au obligația de a-l proteja împotriva pierderii, daunelor sau distrugerii și de a se abține de la orice activitate care i-ar deprecia valoarea dincolo de uzura obișnuită. Orice persoană care folosește un bun din patrimoniul falitului este obligată să permită practicianului în insolvență să examineze bunul respectiv în orice moment. Dacă altă persoană decât debitorul sau o persoană apropiată debitorului folosește bunul în cauză, această parte poate utiliza respectivul bun numai cu permisiunea practicianului. Toate veniturile obținute din această utilizare a bunului de către un terț fac parte din patrimoniul falitului.
  • Practicianul în insolvență realizează activele imobiliare de valoare mai mare care fac obiectul procedurii de faliment prin licitație și activele imobiliare de valoare mai mică care fac obiectul procedurii de faliment ca bunuri mobile.
  • Cea mai mică ofertă la realizarea activelor imobiliare prin licitație este suma specificată de un creditor garantat care a depus creanțe, a cărui garanție reală pentru bunul licitat este clasată ca fiind cea mai veche, sau de către reprezentantul creditorilor în cazul în care nu există o garanție reală pentru bunul licitat.
  • Realizarea locuinței debitorului
  • Practicianul în insolvență poate realiza locuința debitorului numai prin licitație.
  • Locuința debitorului nu poate fi realizată dacă, după deducerea valorii scutite a acesteia (10 000 EUR), încasările nu ar acoperi costurile realizării locuinței plus cel puțin o parte din creanțele creditorilor înregistrați. Practicianul în insolvență estimează valoarea locuinței debitorului; totuși, dacă oricare dintre creditori prezintă un aviz de expertiză și achită o plată în avans în contul taxelor notariale pentru a verifica evoluția licitației, decizia se bazează pe avizul respectiv. Dacă bunul nu este realizat ulterior, acest creditor are obligația de a achita costurile de realizare.
  • Dacă locuința debitorului este realizată, practicianul în insolvență remite o sumă corespunzătoare valorii scutite a domiciliului debitorului (în afara planului de distribuire) într-un cont bancar special pe care practicianul l-a deschis în acest scop în numele și în contul debitorului și anunță debitorul în legătură cu aceasta fără întârzieri nejustificate. Numai practicianul este autorizat să depună sau să transfere fonduri în contul special al debitorului.
  • Fondurile din contul special al debitorului nu fac obiectul procedurii de faliment, al procedurii de deposedare sau al altor proceduri similare de executare silită timp de 36 de luni de la deschiderea contului respectiv.
  • În aceste 36 de luni, debitorul nu are dreptul să dispună de acest cont special, dar are dreptul de a solicita de la bancă sau de la sucursala unei bănci străine retragerea de numerar din cont în cuantumul lunar maxim specificat de guvernul Slovaciei într-un regulament (și anume 250 EUR).
  • Dacă locuința debitorului este realizată și este proprietate comună în devălmășie a soților, practicianul în insolvență deschide un cont special de debitor și pentru fostul coproprietar în devălmășie.
  • Realizarea bunurilor mobile
  • Practicianul în insolvență realizează bunurile mobile care fac obiectul procedurii de faliment ca unul sau mai multe loturi de active oferite spre licitație. În acest scop, practicianul publică în Buletinul comercial lotul de active pentru licitație și termenul de depunere a ofertelor, care nu poate fi mai mic de zece zile calendaristice de la publicarea anunțului de licitație în Buletinul comercial. Sunt luate în considerare numai ofertele în cazul cărora partea interesată a depus în contul practicianului plata integrală în avans a prețului de la care pornește licitația. Va fi declarată câștigătoare oferta cu cel mai mare preț. Dacă mai multe părți interesate oferă același preț, practicianul decide oferta câștigătoare prin tragere la sorți. Cumpărătorul are obligația de a asigura preluarea bunurilor pe speze proprii.
  • Dacă bunurile mobiliare care fac obiectul procedurii de faliment nu pot fi realizate nici la o a treia licitație, acestea nu mai fac obiectul procedurii de faliment. Dacă un creditor cu o creanță depusă își exprimă interesul pentru acest lot de bunuri mobile, practicianul în insolvență transferă lotul acelui creditor cu creanțe depuse care oferă cel mai mare preț, în termen de zece zile de la încheierea celei de a treia licitații. Dacă mai mulți creditori cu creanțe depuse oferă același preț, practicianul decide oferta câștigătoare prin tragere la sorți. Creditorul câștigător are obligația de a asigura preluarea bunurilor pe speze proprii.
  • Urmând o instrucțiune scrisă din partea reprezentantului creditorilor sau a creditorului garantat în cauză, practicianul în insolvență poate realiza bunurile mobile într-un alt mod. În cazul în care sunt implicați mai mulți creditori garantați, instrucțiunea scrisă nu poate fi emisă decât de creditorul a cărui garanție reală este clasată ca fiind cea mai veche.
  • Realizarea creanțelor debitorului și a altor active
  • Dacă creanțele debitorului fac parte din patrimoniul falitului, practicianul în insolvență încearcă să le recupereze, dar nu depune la vreo instanță sau la altă autoritate competentă o cerere privind plata acestora. Dacă, la șase luni de la declararea falimentului, practicianul nu a reușit să recupereze creanțele în cauză, acestea se realizează prin atribuirea lor ca bunuri mobile. Practicianul nu are obligații în temeiul vreunui acord care interzice sau restricționează atribuirea unei creanțe a debitorului. Aceste restricții încetează să se aplice atunci când creanța debitorului este atribuită.
  • Dacă o creanță a debitorului face parte din patrimoniul falitului, termenul de prescripție este întrerupt și va continua numai după ce creanța respectivă încetează să mai facă obiectul procedurii de faliment. O instanță sau o altă autoritate suspendă orice procedură care implică o creanță a debitorului care face obiectul procedurii de faliment până când creanța respectivă încetează să mai facă obiectul procedurii de faliment.
  • Practicianul în insolvență realizează alte active în mod similar bunurilor mobile sau creanțelor debitorului.
  • Dreptul de a răscumpăra bunuri din patrimoniul falitului
  • Cu acordul debitorului, o persoană îndreptățită (definită mai jos) are dreptul de a răscumpăra în orice moment orice parte din activele incluse în patrimoniul falitului, la prețul stabilit prin avizul de expertiză. În acest caz, dispozițiile privind regulile de realizare nu se aplică.
  • Cu acordul debitorului, o persoană îndreptățită are dreptul de a răscumpăra bunuri din patrimoniul falitului la prețul obținut într-o licitație sau la prețul oferit de un creditor, cu condiția ca persoana îndreptățită să transfere suma în cauză practicianului în insolvență în termen de zece zile de la încheierea licitației sau de la prezentarea ofertei de către creditor.
  • Dacă, cu acordul debitorului, ruda de gradul întâi, frații sau soțul acestuia exercită dreptul de a răscumpăra locuința debitorului din patrimoniul falitului, valoarea scutită a locuinței debitorului este compensată cu prețul de achiziție.
  • În scopul invocării dreptului de a răscumpăra bunuri din patrimoniul falitului, persoana îndreptățită înseamnă ruda de gradul întâi sau soțul debitorului sau municipalitatea în care se află bunul imobil.
  • Dacă dreptul unei persoane îndreptățite să răscumpere bunuri din patrimoniul falitului este încălcat, persoana îndreptățită are dreptul să solicite dobânditorului să ofere bunul spre vânzare acestei persoane. Acest drept se stinge dacă nu este exercitat în termen de trei luni de la realizarea bunului în cauză.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Faliment

  • Un creditor poate depune toate creanțele împotriva debitorului, inclusiv creanțele care încă nu sunt scadente la plată.
  • De asemenea, poate fi depusă o creanță garantată (cu o garanție reală pentru activele debitorului).
  • O creanță garantată pe care o deține un creditor împotriva unei alte persoane decât debitorul poate fi depusă dacă garanția reală vizează activele debitorului (există anumite restricții privind satisfacerea creanței în astfel de cazuri); dacă o astfel de creanță nu este depusă, aceasta este tratată ca fiind o creanță patrimonială mai slabă.
  • Pot fi depuse și creanțe viitoare și potențiale.
  • Creanțele care nu sunt depuse prin intermediul unei cereri sunt numite creanțe patrimoniale.
  • Acestea se împart în creanțe patrimoniale generale și creanțe patrimoniale separate (garantate printr-o garanție reală).
  • Aceasta vizează, de exemplu:
    • costurile realizării patrimoniului, planul de distribuire, onorariul practicianului în insolvență și onorariile și cheltuielile practicianului interimar;
    • dreptul la rambursarea plății în avans efectuate pentru a acoperi costurile procedurii de faliment;
    • rambursarea cheltuielilor necesare efectuate de practicianul în insolvență pentru gestionarea procedurii de faliment;
    • pensia de întreținere a copilului care a devenit exigibilă după declararea falimentului, pentru luna calendaristică în care a fost declarat falimentul;
    • costurile asociate administrării patrimoniului și creanțele aferente administrării întreprinderii pe durata procedurii de faliment, inclusiv creanțele care derivă din contractele încheiate de practicianul în insolvență;
    • onorariul pentru lichidator și reprezentantul responsabil și rambursarea cheltuielilor necesare efectuate de aceștia după declararea falimentului;
    • salariile și alte drepturi ale unui angajat în temeiul unui contract de muncă standard sau atipic (denumite în continuare „drepturi salariale”) care survin după declararea falimentului, pentru luna calendaristică în care a fost declarat falimentul, până la un cuantum stabilit de practicianul în insolvență sau convenit între practicianul în insolvență și angajatul căruia practicianul i-a alocat sarcini de lucru legate de administrarea patrimoniului;
    • drepturile salariale ale unui angajat care survin după declararea falimentului, pentru luna calendaristică în care a fost declarat falimentul, până la un cuantum stabilit de practicianul în insolvență sau convenit între practicianul în insolvență și angajatul căruia practicianul i-a alocat sarcini de lucru legate de administrarea întreprinderii pe durata procedurii de faliment;
    • creanțele constând în impozite, taxe, taxe vamale, contribuții de asigurări de sănătate, contribuții de asigurări sociale, contribuții la sisteme de pensii pentru limită de vârstă și la sisteme de pensii suplimentare, survenite după declararea falimentului, dacă au legătură cu administrarea întreprinderii pe durata procedurii de faliment;
    • drepturile salariale care survin după declararea falimentului, pentru luna calendaristică în care a fost declarat falimentul, într-un cuantum maximum echivalent cu de patru ori minimul de subzistență lunar pentru fiecare lună calendaristică de după declararea falimentului în care relația de muncă a continuat, inclusiv luna calendaristică în care a fost declarat falimentul și luna calendaristică în care a încetat relația de muncă;
    • creanțele constând în impozite, taxe, taxe vamale, contribuții de asigurări de sănătate, contribuții de asigurări sociale, contribuții la sisteme de pensii pentru limită de vârstă și la sisteme de pensii suplimentare, survenite după declararea falimentului, dacă au legătură cu administrarea și realizarea activelor;
    • cereri de rambursare din fondul de garantare, dacă acestea vizează o prestație plătită unui angajat în contul drepturilor salariale ale acestuia; aceste cereri constituie creanțe patrimoniale.
  • Practicianul în insolvență satisface creanțele patrimoniale generale în mod constant; dacă nu se pot satisface integral toate creanțele patrimoniale generale de același rang, acestea vor fi satisfăcute proporțional.
  • Creanțele patrimoniale separate vizează patrimoniul separat.
  • Practicianul în insolvență satisface creanțele patrimoniale separate în mod constant; dacă nu se pot satisface integral toate creanțele patrimoniale separate de același rang, acestea vor fi satisfăcute proporțional.
  • Creanțele patrimoniale sunt depuse la practicianul în insolvență. La cerere, practicianul în insolvență comunică creditorului dacă a acceptat temeiul juridic și valoarea creanței patrimoniale a acestuia, inclusiv rangul creanței.
  • În cazul în care practicianul în insolvență nu acceptă o creanță patrimonială, creditorul este invitat să introducă o acțiune împotriva practicianului în insolvență, solicitând instanței să stabilească temeiul juridic sau cuantumul creanței patrimoniale. Dacă creditorul nu introduce această acțiune la timp, creanța sa patrimonială, în măsura în care practicianul în insolvență nu a recunoscut-o, nu este luată în considerare în cadrul procedurii de faliment.
  • Practicianul în insolvență răspunde în fața creditorilor și a altor persoane pentru orice prejudiciu cauzat acestora de cheltuielile nejustificate sau neeconomice efectuate de practician în vederea administrării sau a realizării activelor sau a administrării întreprinderii, cu excepția cazului în care practicianul în insolvență poate dovedi că a procedat cu diligență profesională.
    • Practicianul în insolvență păstrează evidențe transparente ale creanțelor patrimoniale și are obligația de a prezenta instanței o copie a acestor evidențe pe suport hârtie.

Reducerea datoriilor prin faliment

  • În cadrul procedurilor de reducere a datoriilor se recunosc trei grupuri de creanțe:
    • Creanțe care pot fi satisfăcute doar în cadrul procedurii de faliment sau printr-un grafic al plăților. Acestea sunt, în esență, creanțe survenite înainte să se declare falimentul sau să se acorde protecție împotriva creditorilor, precum și creanțe accesorii și creanțe legate de rezilierea sau denunțarea unui contract încheiat înainte de declararea falimentului.
    • Creanțe care nu pot fi satisfăcute, cu alte cuvinte creanțe care nu pot fi recuperate de la debitor în cadrul procedurii de reducere a datoriilor. Acestea constau în adaosuri ocazionale la creanțe (o anumită parte dintre ele), creanțe rezultate din cambii sau bilete la ordin, penalități contractuale, alte penalități financiare, creanțe ale părților afiliate și costurile suportate de participanții la procedura de reducere a datoriilor.
    • Creanțe care nu sunt afectate de reducerea datoriilor (creditorul poate alege dacă să le depună sau nu):
      • creanțele care nu au fost depuse în cadrul procedurii de faliment pentru reducerea datoriilor, deoarece practicianul în insolvență nu a informat în scris creditorul că a fost declarat falimentul în vederea reducerii datoriilor;
      • creanțe în raport cu Centrul pentru asistență juridică;
      • creanțe garantate din domeniul de aplicare în care acestea sunt acoperite de obiectul garanției reale;
      • o cerere în răspundere pentru vătămare corporală cauzată deliberat, inclusiv sume accesorii;
      • o pensie de întreținere a copilului datorată, inclusiv sume accesorii;
      • drepturi salariale datorate de debitor;
      • o penalitate financiară exigibilă în temeiul dreptului penal;
      • o creanță nemonetară.
      • Dacă o creanță garantată nu este depusă în cadrul procedurii de faliment pentru reducerea datoriilor, creditorul garantat are dreptul de a solicita satisfacerea creanței doar din obiectul garanției reale.
      • În procedurile de faliment pentru reducerea datoriilor nu există varianta creanțelor patrimoniale. După ce a realizat patrimoniul și a soluționat toate litigiile care ar putea afecta planul de distribuire a încasărilor, practicianul în insolvență întocmește planul de distribuire a încasărilor, fără întârzieri nejustificate și în orice caz în termen de cel mult 60 de zile de la declararea falimentului. Practicianul în insolvență anunță în Buletinul comercial intenția de a întocmi planul de distribuire.
      • Din încasări, practicianul în insolvență deduce mai întâi costurile aferente procedurii de faliment, apoi valoarea scutită a locuinței debitorului, dacă este cazul; în continuare, satisface creanțele depuse cu titlu de pensie de întreținere pentru copiii debitorului și apoi distribuie soldul în mod proporțional între toți creditorii înregistrați, în conformitate cu nivelul creanțelor stabilite. Fiecare creditor suportă cheltuielile legate de satisfacerea creanțelor sale.
      • Costurile procedurii de faliment sunt următoarele:
  • onorariul practicianului în insolvență și costurile realizării activelor și întocmirii planului de distribuire;
  • cheltuielile necesare efectuate de practicianul în insolvență pentru gestionarea procedurii de faliment;
  • costurile legate de administrarea activelor care fac obiectul procedurii de faliment;
  • o plată în avans pentru a acoperi costul unui aviz de expertiză;
  • costurile investigațiilor întreprinse de către practicianul în insolvență la cererea unui creditor, în cuantumul aprobat de reprezentantul creditorilor sau de o adunare a creditorilor.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Depunerea creanțelor în cadrul procedurii de faliment

  • O creanță care nu este creanță patrimonială se depune în cadrul procedurii de faliment prin intermediul unei cereri.
  • O copie a cererii este depusă la practicianul în insolvență și trebuie trimisă practicianului în termenul standard pentru depunerea creanțelor, și anume în maximum 45 de zile de la declararea falimentului; creditorul trimite și instanței o copie a cererii.
  • Dacă un creditor trimite cererea practicianului în insolvență cu întârziere, cererea sa va fi luată în considerare, dar creditorul nu poate exercita niciun drept de vot sau alte drepturi asociate creanței depuse. Acest lucru nu aduce atingere dreptului creditorului la satisfacerea proporțională a creanței sale; cu toate acestea, creditorul poate fi plătit doar din încasările alocate în planul de distribuire a încasărilor obținute din patrimoniul general, dacă intenția de a întocmi planul de distribuire a fost anunțată în Buletinul comercial după ce practicianul în insolvență a primit cererea. Practicianul în insolvență publică în Buletinul comercial înregistrarea acestei creanțe în lista creanțelor, cu numele creditorului și suma de bani aferentă.
  • În cazul unei creanțe garantate, garanția reală trebuie invocată în mod corespunzător și în timp util într-o cerere trimisă practicianului în insolvență, în termenul standard pentru depunerea creanțelor, și anume în maximum 45 de zile de la declararea falimentului; în caz contrar, respectiva creanță se stinge. Se poate depune, de asemenea, o cerere pentru o creanță viitoare sau o creanță care depinde de îndeplinirea unei anumite condiții („creanță potențială”); cu toate acestea, creditorul poate exercita drepturile legate de o creanță potențială numai după ce dovedește practicianului în insolvență că s-a îndeplinit condiția de care depinde creanța.
  • Trimiterea unei cereri către practicianul în insolvență are aceleași efecte juridice asupra termenului de prescripție și termenului de stingere a dreptului ca și exercitarea dreptului în instanță.
  • În cadrul procedurii de faliment, un creditor care are o creanță exigibilă de la o altă persoană decât debitorul depune, de asemenea, această creanță dacă este garantată printr-o garanție reală asupra activelor debitorului.
  • Dacă acest creditor nu depune creanța garantată în termenul standard, procedura de faliment nu va lua în considerare garanția reală a creditorului; cu toate acestea, creditorul poate opune patrimoniului relevant dreptul său la predarea a ceea ce a îmbogățit în consecință respectivul patrimoniu și poate opune acest drept patrimoniului relevant sub forma unei creanțe patrimoniale, dar această creanță va fi satisfăcută numai după ce au fost satisfăcute toate celelalte creanțe patrimoniale asupra respectivului patrimoniu.

Detalii privind cererile depuse în cadrul procedurii de faliment

  • Cererea trebuie depusă folosind formularul stabilit și trebuie să includă detaliile esențiale. Altfel, cererea nu va fi luată în considerare. Detaliile esențiale sunt următoarele:

(a) prenumele, numele și adresa creditorului (pentru persoane fizice), respectiv denumirea și sediul creditorului (pentru persoane juridice);

(b) prenumele, numele și adresa debitorului (pentru persoane fizice), respectiv denumirea și sediul debitorului (pentru persoane juridice);

(c) temeiul juridic al creanței;

(d) rangul pe baza căruia trebuie satisfăcută creanța din patrimoniul general;

(e) valoarea totală a creanței;

(f) semnătura creditorului.

  • Trebuie depusă o cerere separată pentru fiecare creanță garantată, cu menționarea sumei garantate, precum și a tipului, rangului, obiectului și temeiului juridic al garanției reale.
  • O cerere aferentă unei creanțe potențiale trebuie să specifice, de asemenea, situația în care s-ar concretiza creanța sau situația de care depinde creanța.
  • Valoarea totală a creanței precizată în cerere este împărțită în principal și accesorii, iar accesoriile sunt defalcate după temeiul juridic al apariției lor.
  • Creanțele sunt exprimate în euro. În caz contrar, practicianul în insolvență calculează valoarea creanței în euro, folosind cursul de schimb de referință stabilit și anunțat de Banca Centrală Europeană sau de Banca Națională a Slovaciei (Národná banka Slovenska) pentru ziua în care a fost declarat falimentul. Dacă creanța este exprimată într-o monedă al cărui curs de schimb de referință nu este stabilit sau anunțat nici de Banca Centrală Europeană, nici de Banca Națională a Slovaciei, practicianul în insolvență determină valoarea creanței cu diligență profesională.
  • Cererea este însoțită de documente care dovedesc faptele expuse în aceasta. Un creditor care este o entitate contabilă trebuie să includă în cerere o declarație în care precizează dacă a introdus creanța în evidențele sale contabile și în ce măsură sau, dacă nu a introdus-o, să expună motivele din spatele acestei decizii.
  • Cererea aferentă unei creanțe nemonetare trebuie să includă un aviz de expertiză care stabilește valoarea creanței nemonetare în cauză; altfel, cererea nu va fi luată în considerare.
  • Un creditor care nu are adresa, sediul social sau un punct de lucru în Slovacia are obligația de a desemna, în vederea comunicării documentelor, un reprezentant care are adresa sau sediul social în Slovacia și de a informa în scris practicianul în insolvență cu privire la desemnarea acestui reprezentant; în caz contrar, documentele vor fi notificate creditorului doar prin publicarea lor în Buletinul comercial.

Cereri neconforme depuse în cadrul procedurii de faliment

  • După expirarea termenului standard pentru depunerea creanțelor, practicianul în insolvență transmite instanței, fără întârzieri nejustificate, o listă cu documentele depuse despre care practicianul consideră că nu se califică drept cereri, însoțită de opiniile sale, iar instanța decide fără întârziere nejustificată dacă aceste documente trebuie să fie considerate cereri. Instanța transmite practicianului în insolvență hotărârea sa, iar acesta informează părțile în cauză.
  • O cerere de depunere a unei creanțe în cadrul procedurii de faliment nu poate fi corectată sau modificată.
  • Lista creanțelor depuse în cadrul procedurii de faliment
  • Practicianul în insolvență înscrie creanțele depuse în lista de creanțe. Dacă un creditor solicită acest lucru, practicianul confirmă cu promptitudine dacă creanța creditorului a fost înscrisă în lista creanțelor.
  • În cadrul procedurilor de faliment, lista creanțelor constituie baza exercitării drepturilor aferente unei creanțe depuse.

Contestarea și stabilirea creanțelor în cadrul procedurii de faliment

  • Dreptul slovac nu folosește termenii „admitere” sau „respingere” în legătură cu creanțele, ci termenii „contestare” sau „stabilire”.
  • Practicianul în insolvență compară fiecare creanță depusă cu evidențele contabile ale debitorului și cu alte documente, precum și cu lista pasivelor, ținând cont totodată de declarațiile debitorului și ale altor părți. Practicianul efectuează, de asemenea, propriile sale investigații și, dacă consideră că o creanță este discutabilă, practicianul are obligația de a contesta părțile discutabile ale respectivei creanțe.
  • Practicianul în insolvență sau un creditor care a depus o creanță poate contesta o creanță (în cazul creditorului, contestarea se face prin trimiterea formularului relevant prestabilit către practician) pentru motive care țin de: temeiul juridic al creanței, caracterul executoriu al acesteia, valoarea, rangul sau garantarea acesteia printr-o garanție reală ori rangul garanției reale. Dacă creanța este depusă de un organism, o instituție sau o agenție a Uniunii Europene, temeiul juridic și suma declarată de organismul, instituția sau agenția Uniunii Europene nu pot fi contestate.
  • O creanță poate fi contestată:
    • în termen de 30 de zile de la expirarea termenului standard de depunere a creanțelor,
    • în termen de 30 de zile de la înregistrarea creanței în lista de creanțe din Buletinul comercial, dacă creanța a fost depusă la o dată ulterioară.
    • Dacă există un număr mare de cereri sau pentru un alt motiv important, instanța poate, în mod repetat, fie ca răspuns la o solicitare a practicianului în insolvență, fie din proprie inițiativă, să prelungească termenul în care practicianul în insolvență poate contesta creanțele; de fiecare dată, termenul poate fi prelungit cu maximum 30 de zile.
    • Orice persoană care contestă o creanță trebuie să precizeze întotdeauna motivele contestării; dacă contestă valoarea creanței, trebuie să indice cuantumul pe care îl contestă, dacă contestă rangul trebuie să precizeze rangul care i se pare acceptabil, iar dacă contestă garanția reală trebuie să indice domeniul de aplicare contestat; în caz contrar, contestarea nu are efect. Dacă o creanță contestată a fost confirmată cel puțin parțial de către instanță, persoana care a contestat creanța răspunde în fața creditorului în cauză pentru orice prejudiciu cauzat prin contestarea creanței, cu excepția cazului în care această persoană poate demonstra că a acționat cu diligență profesională.
    • Practicianul în insolvență consemnează contestarea unei creanțe în lista creanțelor, fără întârzieri nejustificate, și anunță în scris creditorul a cărui creanță a fost contestată.
    • Contestarea unei creanțe de către un creditor produce efecte dacă:
      • aceasta a fost depusă folosind formularul prestabilit și
      • s-a depus suma de 350 EUR în contul bancar al practicianului în insolvență, menționându-se la explicații numărul creanței din lista de creanțe ca „simbol variabil”; în acest scop, practicianul în insolvență publică în Buletinul comercial contul bancar în care se pot depune sumele; suma menționată poate fi depusă în cont numai în termenul prevăzut pentru contestarea creanțelor și se depune separat, încă o dată, pentru fiecare contestare a unei creanțe depuse într-o cerere separată; depozitul face parte din patrimoniul general; dacă există motive pentru contestarea integrală sau parțială a creanței, creditorul care contestă creanța are dreptul la restituirea depozitului, care poate fi considerat creanță patrimonială.
      • Debitorul are dreptul să obiecteze cu privire la o creanță depusă și trebuie să facă acest lucru în termenul stabilit pentru contestarea creanțelor de către creditori. Obiecția este înregistrată în lista creanțelor, dar nu are nicio influență asupra stabilirii creanței.
      • Un creditor are dreptul de a introduce în instanță o acțiune în vederea stabilirii unei creanțe contestate, iar acțiunea trebuie introdusă împotriva tuturor celor care au contestat creanța. Acest drept trebuie să fie exercitat în instanță împotriva tuturor acestor persoane în termen de 30 de zile de la data la care practicianul în insolvență a transmis creditorului notificarea scrisă privind contestarea creanței; în caz contrar, dreptul în cauză se stinge. Această acțiune poate fi introdusă în fața instanței care coordonează procedura de faliment. Se consideră că dreptul la stabilirea unei creanțe contestate este exercitat în timp util și în cazul în care acțiunea este introdusă în termenul menționat în fața unei instanțe care nu este competentă în materie. Procedura în sine este reglementată de normele generale de procedură.
      • Dacă creditorul unei creanțe al cărei rang este contestat nu introduce o acțiune, se aplică cel mai mic rang acceptat.
      • Dacă creanța unui creditor este contestată, dar un alt organism decât instanța a avut competența de a decide cu privire la creanță, instanța care a avut competența de a examina legalitatea acestei decizii are, de asemenea, competența de a se pronunța în procedurile având ca scop stabilirea creanței în cauză; acest lucru se aplică și în cazul în care un alt organism decât instanța nu a luat o astfel de decizie.
      • În cadrul acțiunii în instanță, creditorul poate solicita evaluarea temeiului juridic, a caracterului executoriu, a rangului și a valorii creanței, a garantării acesteia printr-o garanție reală sau a rangului garanției reale. În cadrul acțiunii în instanță, creditorul poate revendica cel mult ceea ce a declarat în cerere.
      • O hotărâre judecătorească referitoare la stabilirea unei creanțe contestate produce efecte pentru toate părțile la procedura de faliment.
      • La expirarea termenului limită de contestare a unei creanțe, aceasta este considerată ca fiind stabilită în măsura în care nu a fost contestată.
      • O creanță contestată doar de practicianul în insolvență și o creanță contestată de un creditor poate fi admisă de către practicianul în insolvență cu acordul acestui creditor dacă instanța nu s-a pronunțat încă în legătură cu stabilirea sa. Admiterea unei creanțe contestate înseamnă că respectiva creanță este considerată stabilită în domeniul de aplicare admis.
      • O creanță stabilită printr-o decizie definitivă a unei instanțe sau a altei autorități publice este considerată stabilită în domeniul de aplicare permis.
      • La solicitarea creditorului contestat, practicianul în insolvență depune la instanță, fără întârzieri nejustificate, cererea privind creanța care a fost contestată în mod eficient de un alt creditor, împreună cu documentele prezentate de creditorul care a depus (și căruia i s-a contestat) creanța și de creditorul care a contestat creanța, precum și o declarație a practicianului în insolvență care precizează dacă și în ce măsură creanța este înregistrată în contabilitate, dacă și în ce măsură este contestată de debitor și dacă și în ce măsură practicianul în insolvență o acceptă sau nu și pentru care motive. Pe baza acestor documente, instanța hotărăște, fără întârzieri nejustificate, dacă și în ce măsură acordă creditorului drepturile de vot și alte drepturi legate de creanța contestată. Instanța notifică hotărârea sa practicianului în insolvență și creditorului ale cărui drepturi legate de creanța contestată au făcut obiectul hotărârii în cauză; această hotărâre nu se publică în Buletinul comercial. Creditorul ale cărui drepturi legate de creanța contestată au făcut obiectul hotărârii judecătorești poate introduce un recurs împotriva acestei hotărâri.

Depunerea creanțelor în cadrul procedurii de reorganizare

  • Cererile se depun la practicianul în insolvență în termen de 30 de zile de la aprobarea reorganizării. Cererile trimise după acest termen nu vor fi luate în considerare.

Detalii privind cererile depuse în cadrul procedurii de reorganizare

  • Dispozițiile aplicabile detaliilor privind cererile depuse în cadrul procedurii de faliment sunt utilizate mutatis mutandis. În cazul unei creanțe garantate, garanția reală trebuie invocată în mod corespunzător și în timp util în cerere; în caz contrar, creanța este considerată a fi o creanță negarantată.
  • O creanță poate fi corectată sau modificată numai prin înlocuirea cererii inițiale cu o nouă cerere depusă la practician, iar această nouă cerere poate fi admisă numai dacă respectă termenul limită de depunere a creanțelor.
  • La cerere, practicianul în insolvență confirmă dacă creanța creditorului a fost înregistrată în lista creanțelor.
  • Dacă are îndoieli în acest sens, practicianul în insolvență poate, în orice moment al procedurii de reorganizare, să depună în fața instanței o cerere prin care solicită să se decidă dacă cererea în cauză trebuie luată în considerare.

Lista creanțelor depuse în cadrul procedurii de reorganizare

  • Practicianul în insolvență înscrie creanțele depuse și informațiile prezentate în cereri în lista de creanțe, astfel încât lista să fie întocmită în termen de zece zile de la termenul limită pentru depunerea creanțelor.
  • În paralel cu întocmirea listei de creanțe, practicianul în insolvență invită debitorul să prezinte observații cu privire la creanțele înscrise în listă, într-un termen stabilit de practicianul în insolvență, dar care nu poate fi mai mic de cinci zile lucrătoare sau mai mare de zece zile lucrătoare.
  • În maximum trei zile de la termenul limită de contestare a creanțelor, practicianul în insolvență trimite instanței o copie a listei de creanțe, precizând care sunt creanțele contestate; informațiile înregistrate în lista de creanțe trimisă instanței sunt decisive pentru evaluarea măsurii în care creanțele depuse au fost contestate.
  • Dacă, în cursul reorganizării, survin modificări ale informațiilor înregistrate în lista creanțelor, după ce ia cunoștință de aceste modificări, practicianul în insolvență înregistrează prompt modificările în lista de creanțe și, de asemenea, trimite de îndată instanței o notificare scrisă cu privire la modificarea listei creanțelor.
  • Lista creanțelor face parte din dosarul practicianului în insolvență.

Contestarea și stabilirea creanțelor în cadrul procedurii de reorganizare

  • Aplicând diligența profesională, practicianul în insolvență compară fiecare creanță depusă cu evidențele contabile ale debitorului și cu alte documente, precum și cu lista pasivelor debitorului, ținând cont totodată de declarațiile debitorului și ale altor părți. De asemenea, practicianul își desfășoară propriile investigații și, în cazul în care consideră că o creanță este discutabilă în ceea ce privește temeiul său juridic, caracterul executoriu, valoarea, rangul sau garantarea sa printr-o garanție reală ori rangul garanției reale, practicianul în insolvență are obligația de a contesta părțile discutabile ale creanței.
  • Practicianul în insolvență poate contesta o creanță numai în termen de 30 de zile de la data limită pentru depunerea creanțelor. Practicianul contestă o creanță prin înregistrarea contestației în lista de creanțe, cu precizarea motivelor și a sferei de aplicare a contestării; dacă practicianul contestă valoarea unei creanțe, valoarea stabilită a creanței este consemnată, de asemenea, în lista de creanțe. La expirarea termenului limită de contestare a unei creanțe, aceasta este considerată ca fiind stabilită pentru sfera de aplicare în care nu a fost contestată. În scopul exercitării drepturilor asociate cu o creanță depusă, o creanță care a fost depusă este considerată stabilită și în cazul în care se contestă doar valoarea acesteia.
  • Debitorul sau un creditor care a depus o creanță la practicianul în insolvență are dreptul de a transmite acestuia o recomandare de contestare a unei creanțe depuse. Practicianul în insolvență are obligația de a evalua toate recomandările cu diligență profesională și de a informa în scris persoana care a prezentat recomandarea cu privire la modul în care a fost tratată aceasta. Practicianul în insolvență consemnează în lista de creanțe recomandarea referitoare la contestarea creanței și modul în care a fost tratată această recomandare.
  • În termen de 30 de zile de la expirarea termenului pentru contestarea creanțelor, un creditor căruia i s-a contestat o creanță poate introduce o acțiune împotriva debitorului, solicitând instanței să stabilească temeiul juridic, caracterul executoriu, valoarea, garantarea creanței printr-o garanție reală sau rangul garanției reale aferente creanței contestate; în cadrul acțiunii în instanță, creditorul poate revendica cel mult ceea ce a declarat în cerere. Această acțiune este introdusă în fața instanței care coordonează procedura de reorganizare.
  • Dacă un creditor căruia i s-a contestat o creanță nu introduce, în termenul legal, o acțiune în stabilirea creanței contestate sau își retrage cererea de stabilire a creanței contestate, creanța depusă de creditor este ignorată în cadrul procedurii de reorganizare în măsura în care a fost contestată, iar dacă instanța confirmă planul de reorganizare, creanța nu poate fi executată împotriva debitorului în măsura în care a fost contestată.
  • Hotărârea instanței care stabilește o creanță contestată produce efecte în raport cu toate părțile implicate. Atunci când hotărârea instanței cu privire la stabilirea unei creanțe contestate devine definitivă, creanța este considerată stabilită pentru sfera de aplicare stabilită de instanță; creanța nu poate fi executată împotriva debitorului dincolo de această sferă de aplicare.
  • Până la expirarea termenului de introducere a unei acțiuni în stabilirea unei creanțe sau până când instanța a pronunțat o hotărâre definitivă cu privire la stabilirea unei creanțe, debitorul poate accepta o creanță contestată, prin notificare scrisă, în raport cu creditorul; în consecință, creanța contestată este considerată stabilită în sfera de aplicare acceptată. Dacă practicianul în insolvență a contestat o creanță la solicitarea unui creditor, debitorul poate accepta creanța contestată numai cu acordul acestui creditor.
  • În timpul reorganizării, stabilirea unei creanțe este înregistrată în lista de creanțe. Practicianul în insolvență are obligația de a înregistra fără întârziere stabilirea unei creanțe în lista creanțelor, odată ce creanța este considerată stabilită sau odată ce debitorul a acceptat creanța.
  • Dacă instanța declară falimentul debitorului în timpul procedurii de stabilire a unei creanțe contestate, instanța suspendă, în cadrul hotărârii pronunțate, procedura de stabilire a creanței contestate.

Depunerea creanțelor în cadrul procedurii de reducere a datoriilor

Reducerea datoriilor prin faliment

  • Debitorul are obligația de a atașa la cererea de reducere a datoriilor prin faliment o listă a creditorilor; pe baza acesteia, practicianul în insolvență informează în scris toți creditorii enumerați cu privire la declararea falimentului.
  • Un creditor poate depune o creanță în termen de 45 de zile de la declararea falimentului sau, ulterior, până la data la care practicianul în insolvență anunță că urmează să întocmească un plan de distribuire.
  • Dacă un creditor trimite o cerere practicianului în insolvență după expirarea termenului de 45 de zile, cererea sa va fi luată în considerare, dar creditorul nu poate exercita niciun drept de vot.
  • Dispozițiile referitoare la faliment se aplică mutatis mutandis acestei cereri (formularul, conținutul cererii, moneda și anexele); se aplică, de asemenea, mutatis mutandis, dispozițiile aplicabile cererilor neconforme.
  • Numai un alt creditor înregistrat poate contesta o creanță depusă. Dispozițiile aplicabile contestării și depunerii creanțelor în cadrul procedurilor de faliment se aplică mutatis mutandis. Cu toate acestea, pentru a stabili o creanță contestată, este suficient acceptul creditorului care a contestat creanța; nu este necesar acordul practicianului în insolvență în acest sens.
  • În cadrul procedurii de reducere a datoriilor prin faliment, se lichidează toate creanțele împotriva debitorului (nu doar creanțele depuse).
  • Cu toate acestea, procesul poate fi inversat prin introducerea unei acțiuni în anularea reducerii datoriilor pentru motive de rea-credință a debitorului în cazul în care legislația menționează în mod explicit ca exemplu de rea-credință neincluderea unui creditor (persoană fizică) în lista creditorilor în pofida faptului că practicianul în insolvență a solicitat acest lucru.

Reducerea datoriilor prin impunerea unui grafic al plăților

  • Debitorul are obligația de a atașa la cererea de reducere a datoriilor o listă a pasivelor sale.
  • În acest tip de procedură, nu se depun creanțe de către creditori, ci practicianul în insolvență investighează situația debitorului.
  • Odată cu stabilirea unui grafic al plăților, debitorul beneficiază de reducerea datoriilor; cu toate acestea, procesul poate fi inversat prin introducerea unei acțiuni în anularea reducerii datoriilor pentru motive de rea-credință a debitorului în cazul în care legislația menționează în mod explicit ca exemplu de rea-credință neincluderea unui creditor (persoană fizică) în lista creditorilor în pofida faptului că practicianul în insolvență a solicitat acest lucru.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Distribuirea încasărilor în cadrul procedurii de faliment

  • În cadrul procedurii de faliment, distribuirea încasărilor variază în funcție de tipul creditorului (creditori garantați, creditori negarantați, creditori cu creanțe de rang inferior, penalități contractuale și creanțe ale creditorilor afiliați debitorului):
    • Creanța garantată a unui creditor garantat este satisfăcută (în măsura în care a fost stabilită) din încasările obținute prin realizarea activelor care compun patrimoniul separat al creditorului garantat, după deducerea creanțelor patrimoniale alocate elementelor de activ înscrise care compun patrimoniul separat. Dacă creanța garantată a unui creditor garantat nu poate fi satisfăcută integral, aceasta va fi satisfăcută ca o creanță negarantată, în măsura disponibilă.
    • Creanțele negarantate sunt satisfăcute (în măsura în care au fost stabilite) din încasările obținute prin realizarea activelor care compun patrimoniul general, după deducerea creanțelor patrimoniale alocate elementului de activ înscris care compune patrimoniul separat. Dacă creanțele negarantate nu pot fi satisfăcute integral, acestea vor fi satisfăcute proporțional, în funcție de valoarea lor relativă.
    • Creanțele de rang inferior sunt satisfăcute (în măsura în care au fost stabilite) din încasările obținute prin realizarea activelor care compun patrimoniul general și rămase în patrimoniul general după satisfacerea integrală a celorlalte creanțe negarantate. Dacă creanțele de rang inferior nu pot fi satisfăcute integral, acestea vor fi satisfăcute proporțional, în funcție de valoarea lor relativă. Penalitățile contractuale și creanțele creditorilor afiliați debitorului sunt satisfăcute în același mod.
    • Distribuirea încasărilor în cadrul procedurii de faliment se face pe baza planului de distribuire. Înainte de a întocmi acest plan, practicianul în insolvență întocmește o listă de creanțe patrimoniale care trebuie satisfăcute din încasările alocate patrimoniului relevant (fie un patrimoniu separat în cazul activelor garantate, fie patrimoniul general). Practicianul în insolvență publică această listă și anunță în Buletinul comercial intenția de a întocmi planul de distribuire. Persoanele prevăzute prin lege, în principal organismele creditorilor și creditorii, pot examina lista și pot prezenta obiecții cu privire la aceasta într-un termen stabilit. Aceste obiecții pot viza rangul unei creanțe, nealocarea unei creanțe, excluderea unei creanțe și sfera de aplicare a unei creanțe. După expirarea termenului limită, practicianul în insolvență întocmește planul de distribuire și îl înaintează spre aprobare comitetului creditorilor (dacă nu este activ un astfel de comitet, planul de distribuire este prezentat instanței). Odată aprobat planul, practicianul în insolvență transferă partea necontestată a încasărilor creditorului relevant și păstrează partea în litigiu până la pronunțarea hotărârii judecătorești.
    • În general, planul de distribuire (indiferent dacă este vorba despre un patrimoniu separat sau despre patrimoniul general) este întocmit imediat după realizarea părții relevante a activelor. Dacă natura cazului permite acest lucru, practicianul în insolvență întocmește, de asemenea, un plan parțial de distribuire, dar în marea majoritate a procedurilor de faliment se utilizează un singur plan de distribuire (final).
    • Planul de distribuire include și creanțele potențiale și contestate. Creanțele contestate sunt satisfăcute numai dacă instanța hotărăște stabilirea lor. Creanțele potențiale sunt satisfăcute doar dacă și atunci când se concretizează.
    • După ce a realizat integral activele înscrise și a soluționat toate litigiile conexe, practicianul în insolvență întocmește un plan final de distribuire a încasărilor către creditorii negarantați. Acest plan final de distribuire cuprinde toate planurile de distribuire anterioare.

În cadrul procedurilor de reorganizare și al procedurilor de reducere a datoriilor prin impunerea unui grafic al plăților nu se distribuie încasări.

Distribuirea încasărilor în cadrul procedurii de reducere a datoriilor prin faliment

  • După ce a realizat patrimoniul și a soluționat toate litigiile care ar putea afecta planul de distribuire a încasărilor, practicianul în insolvență întocmește planul de distribuire a încasărilor, fără întârzieri nejustificate și în orice caz în termen de cel mult 60 de zile de la declararea falimentului. Practicianul în insolvență anunță în Buletinul comercial intenția de a întocmi planul de distribuire.
  • Din încasări, practicianul în insolvență deduce mai întâi costurile aferente procedurii de faliment, apoi valoarea scutită a locuinței debitorului, dacă este cazul; în continuare, satisface în mod proporțional creanțele depuse cu titlu de pensie de întreținere pentru copiii debitorului și apoi distribuie soldul în mod proporțional între toți creditorii înregistrați, în conformitate cu nivelul creanțelor stabilite. Fiecare creditor suportă cheltuielile legate de satisfacerea creanțelor sale.
  • Plățile în legătură cu care practicianul în insolvență nu a reușit să determine contul bancar sau adresa creditorului în termen de trei luni de la întocmirea planului de distribuire revin statului. Practicianul în insolvență remite aceste plăți în contul bancar al instanței care a declarat falimentul.
  • Practicianul în insolvență răspunde în fața creditorilor pentru orice prejudiciu cauzat acestora de un plan de distribuire a încasărilor care a fost implementat altfel decât prevăd normele legale aplicabile, cu excepția cazului în care practicianul în insolvență poate dovedi că a procedat cu diligență profesională.
    • Costurile implicate de procedura de faliment sunt acoperite din încasările alocate creditorilor negarantați, în următoarea ordine:
    • onorariul practicianului în insolvență și costurile realizării activelor și întocmirii planului de distribuire;
    • cheltuielile necesare efectuate de practicianul în insolvență pentru gestionarea procedurii de faliment;
    • costurile legate de administrarea activelor care fac obiectul procedurii de faliment;
    • o plată în avans pentru a acoperi costul unui aviz de expertiză;
    • costurile investigațiilor întreprinse de către practicianul în insolvență la cererea unui creditor, în cuantumul aprobat de reprezentantul creditorilor sau de o adunare a creditorilor.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Faliment

  • Instanța hotărăște, la cerere sau din proprie inițiativă, să închidă procedura de faliment dacă constată că debitorul nu deține active suficiente nici pentru a plăti creanțele patrimoniale; în cadrul hotărârii pronunțate, instanța stabilește și onorariile și cheltuielile practicianului în insolvență, care sunt plătite din activele debitorului, plata în avans a onorariului și cheltuielilor practicianului interimar și plata în avans pentru acoperirea costurilor implicate de procedura de faliment.
  • De asemenea, instanța hotărăște, la cerere sau din proprie inițiativă, să închidă procedura de faliment dacă constată că nu au fost îndeplinite condițiile prealabile aplicabile falimentului; instanța stabilește onorariul și cheltuielile practicianului în insolvență la fel ca în cazul închiderii procedurii de faliment din cauza constatării insuficienței activelor.
  • La cererea practicianului în insolvență, instanța hotărăște să închidă procedura de faliment după implementarea planului final de distribuire a încasărilor.
  • Instanța publică cu promptitudine hotărârea de închidere a procedurii de faliment în Buletinul comercial și o notifică, de asemenea, debitorului și practicianului în insolvență. Practicianul în insolvență și un creditor a cărui creanță stabilită nu a fost satisfăcută integral sau nici măcar parțial au dreptul de a contesta hotărârea judecătorească.
  • Instanța anunță în Buletinul comercial intenția de a pronunța hotărârea de închidere a procedurii de faliment. La publicarea acestui anunț, încetează mai multe efecte și funcția comitetului creditorilor (dacă s-a constituit un astfel de comitet). Valabilitatea și efectul actelor puse în aplicare pe durata procedurii de faliment nu sunt afectate.
  • În ziua închiderii procedurii de faliment, practicianul în insolvență închide conturile și întocmește un set individual de situații financiare, în conformitate cu legislația aplicabilă. Practicianul în insolvență predă, de asemenea, toate documentele necesare și activele rămase debitorului sau lichidatorului și ia măsurile necesare legate de închiderea procedurii de faliment. Odată ce practicianul în insolvență și-a îndeplinit aceste atribuții, instanța îl eliberează din funcție.
  • Procedura de faliment poate fi închisă și printr-o hotărâre judecătorească prin care instanța de apel anulează hotărârea instanței de prim grad sau modifică partea referitoare la declararea falimentului. Instanța notifică această hotărâre debitorului și practicianului în insolvență. De asemenea, publică cu promptitudine hotărârea în Buletinul comercial; odată cu această publicare, încetează efectele procedurii de faliment, garanțiile reale care au fost stinse sunt restaurate și se încheie funcția practicianului în insolvență și a comitetului creditorilor (dacă s-a constituit un astfel de comitet).
  • În cadrul hotărârii menționate la paragraful de mai sus, instanța se pronunță cu privire la onorariul practicianului în insolvență, care va fi plătit, în conformitate cu hotărârea judecătorească, de persoana care a depus cererea de declarare a falimentului.
  • Dacă debitorul este o persoană fizică și decedează în timpul procedurii de faliment, moștenitorii debitorului iau locul acestuia în raport cu activele care fac obiectul procedurii de faliment sau, dacă nu există moștenitori sau dacă moștenitorii renunță la succesiune, statul va acționa în locul debitorului.
  • Pe baza unui extras din lista creanțelor, după închiderea procedurii de faliment se poate depune o cerere în vederea executării silite sau a procedurii de deposedare în raport cu o creanță stabilită pe care debitorul nu a contestat-o în mod explicit în termenul stabilit de practicianul în insolvență. După închiderea procedurii de faliment, practicianul în insolvență depune lista de creanțe la instanță.

Reorganizare

  • Instanța hotărăște cu privire la o cerere depusă de inițiatorul planului de reorganizare, care solicită confirmarea planului adoptat în ședința de aprobare. Inițiatorul are obligația de a depune această cerere în termen de 10 zile de la ședința de aprobare și trebuie să includă în cerere procesul-verbal al acestei ședințe și planul adoptat.
  • Cererea de confirmare a planului poate fi depusă chiar dacă planul nu a fost adoptat în ședința de aprobare sau acceptat de debitor.
  • Dacă inițiatorul planului nu depune o cerere de confirmare a acestui plan în termenul legal, practicianul în insolvență solicită cu promptitudine instanței să declare falimentul.
  • Dacă unul dintre grupuri nu a avut majoritatea de voturi necesară pentru adoptarea planului, inițiatorul planului poate solicita instanței, în cererea de confirmare a planului, să înlocuiască adoptarea planului de către grup cu hotărârea instanței, cu următoarele condiții:
  • planul nu va avea ca efect, în ceea ce privește părțile care au făcut parte din grupul care a votat împotriva adoptării, plasarea acestora, în mod clar, într-o poziție mai puțin avantajoasă decât dacă planul nu ar fi fost adoptat; instanța își întemeiază hotărârea pe probabilitatea satisfacerii părților respective în cadrul procedurii de faliment la data deschiderii procedurii de reorganizare, pe baza datelor prezentate în plan, cu excepția cazului în care se demonstrează altfel;
  • majoritatea grupurilor constituite în conformitate cu planul au deținut majoritatea de voturi necesară pentru adoptarea planului; și
  • creditorii prezenți au votat în favoarea adoptării planului cu majoritate absolută de voturi, drepturile de vot fiind cuantificate în funcție de valoarea creanțelor stabilite.
  • În cadrul hotărârii judecătorești de confirmare sau de respingere a planului, instanța se pronunță cu privire la înlocuirea votului în ședință de aprobare cu decizia sa.
    • Dacă nu există niciun motiv pentru a respinge planul, instanța decide să îl confirme în termen de 15 zile de la primirea cererii de confirmare a planului; planul confirmat de instanță este atașat sub forma unei anexe la hotărârea judecătorească în cauză. În hotărârea de confirmare a planului, instanța decide, de asemenea, cu privire la închiderea procedurii de reorganizare.
    • Instanța publică fără întârziere hotărârea în Buletinul comercial. Planul confirmat de instanță nu este publicat; acest lucru nu se aplică dispozițiilor referitoare la un nou împrumut.
    • Planul confirmat de instanță face parte din dosarul cauzei. Părțile la plan și reprezentanții acestora au dreptul să examineze dosarul cauzei și planul confirmat de instanță, să obțină extrase din acestea și să facă duplicate și fotocopii sau să solicite instanței să facă fotocopii contra cost.
    • Instanța decide să respingă planul dacă:
      • s-a constatat o încălcare substanțială a legislației în detaliile planului, în procedura de elaborare a planului, în procedura de votare a planului sau în alte dispoziții referitoare la plan, dacă acest lucru a avut efecte negative asupra oricăreia dintre părțile la plan;
      • adoptarea planului s-a realizat prin conduită frauduloasă sau prin oferirea de privilegii speciale oricăreia dintre părțile la plan;
      • planul nu a fost adoptat în cadrul unei ședințe de aprobare; această condiție nu se aplică dacă votul în ședință de aprobare a fost înlocuit prin hotărârea judecătorească;
      • în conformitate cu planul, nu se vor emite acțiuni sau alte participații în capitaluri la debitor sau la entitatea dobânditoare în schimbul unor noi investiții în numerar sau prin schimbul creanțelor creditorilor din grupul pentru creanțe negarantate, cu excepția creditorilor din grupul pentru creanțe negarantate ale angajaților, și aceasta cel puțin la valoarea profitului distribuit în ultimii doi ani;
      • planul este inechitabil pentru grupurile de creditori, în măsura în care anticipează, de asemenea, că un drept sau obligațiile conținute în plan pot surveni, se pot modifica sau se pot stinge în așa fel încât creditorii din grupurile pentru creanțe negarantate vor beneficia de satisfacerea creanțelor lor mai târziu decât creditorii garantați, fără să existe motive justificate pentru acest lucru;
      • planul contravine în mod substanțial interesului comun al creditorilor;
      • oricare dintre creanțele negarantate ar fi satisfăcută într-un procent mai mic de 50 %; această condiție nu se aplică dacă creditorul în cauză își dă în scris acceptul față de cota redusă de satisfacere a creanței;
      • potrivit părții principale a planului, plățile pentru lichidarea oricăreia dintre creanțele negarantate vor fi efectuate pe parcursul unei perioade mai mari de cinci ani; această condiție nu se aplică dacă creditorul în cauză își dă în scris acceptul față de această perioadă mai lungă de efectuare a plăților pentru lichidarea creanțelor creditorului.
    • Instanța publică fără întârziere hotărârea de respingere a planului în Buletinul comercial. Inițiatorul planului poate contesta hotărârea de respingere în termen de 15 zile de la publicarea acesteia în Buletinul comercial. Instanța de apel se pronunță cu privire la contestație în termen de 30 de zile de la introducerea acțiunii.
    • Odată ce hotărârea de respingere a planului devine definitivă, instanța emite un singur ordin de întrerupere a procedurii de reorganizare, deschide procedura de faliment și declară falimentul în ceea ce privește activele debitorului. În cadrul hotărârii sale, instanța desemnează un practician în insolvență, selectat în mod aleatoriu. Instanța publică fără întârziere hotărârea în Buletinul comercial; odată cu această publicare, încetează efectele deschiderii procedurii de reorganizare și se încheie funcția comitetului creditorilor și a practicianului în insolvență. Instanța notifică hotărârea debitorului și practicianului în insolvență desemnat.

Reducerea datoriilor prin faliment

Procedura se închide în trei situații:

  • dacă practicianul în insolvență descoperă că patrimoniul falitului nu va acoperi costurile procedurii de faliment (debitorul beneficiază de reducerea datoriilor);
  • dacă niciun creditor nu se înregistrează pentru procedura de faliment (debitorul beneficiază de reducerea datoriilor);
  • dacă practicianul în insolvență implementează planul de distribuire în cadrul procedurii (cu alte cuvinte, după ce a realizat activele, practicianul distribuie încasările obținute între creditori) – debitorul beneficiază de reducerea datoriilor;
  • dacă condițiile prealabile necesare pentru procedura de faliment nu au fost îndeplinite, instanța anulează, de asemenea, reducerea datoriilor.

În ambele cazuri, practicianul în insolvență anunță în mod public închiderea procedurii de faliment. La închiderea procedurii de faliment:

  • încetează funcția practicianului în insolvență;
  • încetează funcția reprezentantului creditorilor;
  • expiră autorizația practicianului în insolvență de a administra activele debitorului și de a acționa în chestiuni care privesc aceste active;
  • se stinge obligația debitorului de a efectua plăți către practicianul în insolvență pentru creanțele din cadrul procedurii de faliment;
  • expiră inadmisibilitatea compensării creanțelor;
  • expiră restricțiile legate de rezilierea și denunțarea contractelor;
  • se închid procedurile de stabilire a unei creanțe contestate.

Reducerea datoriilor prin impunerea unui grafic al plăților – închiderea procedurii

  • Procedura se închide dacă instanța constată că, după depunerea unei cereri de stabilire a unui grafic al plăților, nu s-au îndeplinit condițiile de protecție împotriva creditorilor.
  • Procedura se închide dacă, în cadrul hotărârii care stabilește acordarea protecției împotriva creditorilor, instanța a dispus ca debitorul să efectueze o plată în avans practicianului în insolvență și debitorul nu s-a conformat în termen de șapte zile de la cererea practicianului în insolvență în acest sens.
  • Procedura se închide dacă practicianul în insolvență anunță în mod public că situația debitorului nu permite stabilirea unui grafic al plăților.
  • Procedura se închide dacă instanța constată că situația debitorului nu permite stabilirea unui grafic al plăților.
  • Procedura se închide odată ce instanța stabilește un grafic al plăților (acesta este singurul caz în care debitorul beneficiază de reducerea datoriilor).

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Faliment

  • Pe baza unui extras din lista creanțelor, după închiderea procedurii de faliment se poate depune o cerere în vederea executării silite sau a procedurii de deposedare în raport cu o creanță stabilită pe care debitorul nu a contestat-o în mod explicit în termenul stabilit de practicianul în insolvență. După închiderea procedurii de faliment, practicianul în insolvență depune lista de creanțe la instanță.

Reorganizare

  • Pe baza următorilor factori se poate depune o cerere de declarare a planului ca fiind ineficace în raport cu un creditor:
    • Trebuie să fie vorba despre un creditor care a votat împotriva adoptării planului și a înscris o obiecție justificată în procesul-verbal al ședinței de aprobare
    • sau despre o parte la plan care poate fi furnizor de ajutor de stat.
    • În conformitate cu planul, creanțele alocate aceluiași grup ca și creanța stabilită a creditorului în cauză trebuie să fie satisfăcute la un nivel diferit sau într-un alt mod, ceea ce înseamnă că creditorii care au aceste creanțe sunt favorizați în raport cu creditorul în cauză; sau
    • drepturile de proprietate ale acționarilor incluse în același grup ca și dreptul de proprietate ca acționar al creditorului în cauză trebuie să fie satisfăcute în cadrul planului la un nivel diferit sau într-un alt mod, ceea ce înseamnă că acționarii care au aceste drepturi de proprietate sunt favorizați în raport cu creditorul în cauză; sau
    • inițiatorul planului nu a alocat creanța stabilită a creditorului în grupul solicitat de creditor, ceea ce a plasat creditorul într-o poziție mai dezavantajoasă decât situația în care planul nu ar fi fost adoptat; instanța își bazează hotărârea pe probabilitatea de satisfacere a creanței creditorului în cadrul procedurii de faliment; sau
    • inițiatorul planului nu a alocat creanța stabilită a creditorului în grupul pentru creanțe garantate în proporția solicitată de creditor, ceea ce a plasat creditorul într-o poziție mai dezavantajoasă decât situația în care planul nu ar fi fost adoptat; instanța își bazează hotărârea pe probabilitatea de satisfacere a creanței creditorului în cadrul procedurii de faliment; sau
    • implementarea planului confirmat va conduce la acordarea de ajutor de stat neautorizat.
    • În plus, pot fi prezentate (de către orice creditor) următoarele motive de ineficacitate:
      • Dacă debitorul sau entitatea dobânditoare nu satisface o creanță sau o altă obligație a sa din cadrul planului față de o parte la plan în timp util și în orice caz în cel mult 30 de zile de la primirea notificării, planul devine ineficace în raport cu creanța părții respective.
      • După închiderea procedurii de reorganizare, debitorul sau entitatea dobânditoare nu poate distribui profitul sau alte fonduri proprii de capital între membrii săi înainte de satisfacerea creanțelor creditorilor din grupul pentru creanțe negarantate până la nivelul creanțelor stabilite în cadrul planului (în procedurile de faliment, distribuirea profitului sau a altor fonduri proprii de capital poate fi contestată). Cererea pentru motive de ineficacitate este depusă de un creditor negarantat.
      • Dacă debitorul sau entitatea dobânditoare generează un profit care este prezentat în situațiile financiare și nu are nevoie de acest profit pentru a menține întreprinderea sau o parte substanțială a întreprinderii în activitate, așa cum prevede planul, un creditor negarantat are dreptul de a solicita în fața instanței care a confirmat planul satisfacerea creanței inițiale a creditorului din acest profit, la valoarea diferenței dintre suma necesară pentru satisfacerea creanței și plata efectuată către acest creditor în temeiul planului; cu toate acestea, instanța nu poate acorda creditorului în cauză o proporție din acest profit mai mare decât proporția datorată în raport cu ceilalți creditori din același grup.
  • Dacă planul este ineficace în raport cu un creditor, debitorul și entitatea dobânditoare sunt obligați în solidar să lichideze creanța inițială a creditorului în măsura în care creanța a fost depusă și stabilită, împreună cu dobânzile calculate pentru partea stabilită a creanței de la deschiderea procedurii de reorganizare. Debitorul și entitatea dobânditoare au obligația de a lichida creanța creditorului în termenul inițial de plată.
  • Dacă planul este ineficace în raport cu un acționar al debitorului, debitorul și entitatea dobânditoare sunt obligați în solidar să plătească acționarului suma care ar corespunde cu proporția datorată acționarului din încasările debitorului rezultate din lichidare la momentul în care instanța a confirmat planul. Dacă acționarul nu poate dovedi contrariul, valoarea încasărilor rezultate din lichidare este considerată ca fiind zero.
  • Dacă planul este ineficace în raport cu debitorul sau cu entitatea dobânditoare, se pot pune în aplicare proceduri de executare silită sau de deposedare pentru creanța inițială a creditorului.

Reducerea datoriilor prin faliment

Există o prezumție de bună-credință a debitorului la depunerea cererii, iar creditorii pot contesta buna-credință a debitorului în cadrul unei proceduri civile „clasice”. Creditorii nu pot contesta buna-credință a debitorului în timpul procedurii de reducere a datoriilor, ci numai după ce aceasta a fost închisă.

Reducerea datoriilor prin impunerea unui grafic al plăților

Există o prezumție de bună-credință a debitorului la depunerea cererii, iar creditorii pot contesta buna-credință a debitorului în cadrul unei proceduri civile „clasice”. Creditorii nu pot contesta buna-credință a debitorului în timpul procedurii de reducere a datoriilor, ci numai după ce aceasta a fost închisă.

Debitorul nu are bună-credință dacă:

  • debitorul nu a inclus o parte din activele sale în lista activelor, chiar și după ce i s-a solicitat acest lucru de către practicianul în insolvență, deși debitorul avea sau, având în vedere circumstanțele, trebuia să fi avut cunoștință despre aceste active; activele cu valoare neglijabilă sunt ignorate;
  • debitorul nu a inclus un creditor (persoană fizică) în lista creditorilor, chiar și după ce i s-a solicitat acest lucru de către practicianul în insolvență, deși debitorul avea sau, având în vedere circumstanțele, trebuia să fi avut cunoștință despre această persoană și, în consecință, creditorul nu a depus creanța; micii creditori sunt ignorați;
  • debitorul a furnizat informații importante în mod eronat sau nu a furnizat informații importante în cerere sau într-o anexă la cerere sau atunci când i s-a solicitat acest lucru de către practicianul în insolvență, deși debitorul știa sau, având în vedere circumstanțele, ar fi trebuit să știe că aceste informații sunt importante;
  • debitorul nu a cooperat așa cum era necesar cu practicianul în insolvență, fără niciun motiv întemeiat, iar cooperarea respectivă putea fi solicitată în mod rezonabil debitorului;
  • din conduita debitorului dinainte de depunerea cererii se poate concluziona că debitorul a intrat în mod deliberat în situația fluxului de lichidități negativ, pentru a putea să depună cererea;
  • debitorul nu avea flux de lichidități negativ la momentul depunerii cererii și știa sau, având în vedere circumstanțele, ar fi trebuit să știe acest lucru;
  • din conduita debitorului dinainte de depunerea cererii se poate concluziona că, prin asumarea pasivelor, debitorul a contat pe posibilitatea de a-și lichida datoriile prin faliment sau prin impunerea unui grafic al plăților;
  • din conduita debitorului dinainte de depunerea cererii se poate concluziona că debitorul a urmărit să aducă prejudicii creditorului sau să favorizeze unul dintre creditori;
  • debitorul nu pune în aplicare graficul de plăți stabilit de instanță în mod corespunzător și în timp util, fără niciun motiv întemeiat;
  • debitorul nu plătește pensia de întreținere a copilului care a devenit scadentă, după data relevantă, într-un mod rezonabil și în timp util, fără niciun motiv întemeiat; acest argument poate fi invocat doar de către copil sau de către tutorele legal al copilului;
  • debitorul nu și-a respectat obligația de a restitui plata în avans efectuată de Centrul pentru asistență juridică în contul onorariului forfetar al practicianului în insolvență în mod corespunzător și în timp util, fără niciun motiv întemeiat; acest argument poate fi invocat doar de Centrul pentru asistență juridică;
  • debitorul a solicitat reducerea datoriilor în ciuda faptului că, la momentul depunerii cererii, interesele sale principale nu erau centrate în Slovacia.
  • Instanța apreciază într-un mod mai strict factorii care definesc buna-credință a debitorului dacă debitorul deține sau a deținut active și experiență de afaceri considerabile, dacă lucrează sau a lucrat ca membru al personalului de conducere de nivel superior sau al organelor de administrare ale unei persoane juridice ori dacă are alt tip de experiență relevantă.
  • Instanța apreciază într-un mod mai puțin strict factorii care definesc buna-credință a debitorului dacă debitorul are doar o educație elementară, are vârsta de pensionare sau se apropie de această vârstă, are probleme grave de sănătate, este, temporar sau permanent, lipsit de adăpost sau a suferit un alt eveniment nefast care a făcut dificil traiul său în societate.
  • Instanța evaluează buna-credință a debitorului doar în cadrul procedurilor ocazionate de o cerere de anulare a reducerii datoriilor pentru motivul relei-credințe. Instanța nu evaluează buna-credință a debitorului în cadrul procedurii de faliment sau al procedurii de stabilire a unui grafic al plăților.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Faliment

  • În principiu, costurile convocării și desfășurării unei adunări a creditorilor constituie o creanță patrimonială. Se prevăd următoarele derogări de la acest principiu:
    • Dacă adunarea creditorilor a avut loc la inițiativa unui creditor, creditorul care a solicitat reuniunea este obligat să achite costurile aferente convocării și organizării ședinței, cu excepția cazului în care adunarea creditorilor decide altfel.
    • O condiție pentru depunerea unei cereri de stabilire a unei creanțe contestate, în cazul în care creanța este contestată doar de către un creditor, este efectuarea unei plăți în avans, în mod corespunzător și în timp util, pentru acoperirea costurilor. Dacă persoana care depune cererea nu dovedește prin documente efectuarea plății în avans, instanța suspendă procedura.
    • Pentru exercitarea funcției sale, un membru al comitetului creditorilor are dreptul la rambursarea cheltuielilor demonstrabile pe care le-a suportat în vederea îndeplinirii acestei funcții; aceste cheltuieli constituie o creanță patrimonială generală, cu o valoare aprobată de comitetul creditorilor.
    • Dacă activele care fac obiectul procedurii de faliment au fost realizate în cadrul procedurilor de executare silită sau de deposedare, dar încasările nu au fost încă plătite părții îndreptățite să le primească, încasările devin parte a patrimoniului relevant și costurile aferente procedurii constituie o creanță patrimonială separată în raport cu acest patrimoniu.
    • Costurile unui aviz de expertiză solicitat de comitetul creditorilor constituie o creanță patrimonială generală. Costurile unui aviz de expertiză solicitat de un creditor garantat constituie o creanță patrimonială separată în raport cu patrimoniul acestui creditor (obiectul garanției reale).
    • În funcție de hotărârea instanței, costurile aferente procedurii în excluderea activelor din listă constituie o creanță patrimonială separată în raport cu patrimoniul în cauză.
    • Costurile suportate de părțile la procedura de faliment și la procedurile conexe sunt excluse de la satisfacere în cadrul procedurii de faliment (cu toate acestea, o reglementare specifică poate să prevadă norme diferite, de exemplu în ceea ce privește suma aferentă stabilirii unei creanțe contestate și cea aferentă avizelor de expertiză).

Reorganizare

  • În principiu, debitorul suportă cheltuielile. Debitorul acoperă:
    • costurile aferente avizului privind reorganizarea,
    • onorariul practicianului în insolvență (onorariul forfetar și comisionul pentru exercitarea funcției) și cheltuielile suportate de acesta,
    • costurile convocării și organizării unei adunări a creditorilor,
    • cheltuielile demonstrabile pe care le-a suportat un membru al comitetului creditorilor în vederea îndeplinirii acestei funcții; debitorul achită aceste cheltuieli în cuantumul aprobat de comitetul creditorilor.

Reducerea datoriilor prin faliment

  • În cadrul procedurii de reducere a datoriilor prin faliment se presupune că debitorul deține active foarte limitate, astfel încât costurile sunt reduse la minimum și sunt suportate de creditori. Dacă creditorii au cunoștință despre anumite active, aceștia trebuie să ia măsurile necesare pentru a le transfera, pe speze proprii, în patrimoniul falitului.
    • Cheltuielile suportate de părțile la procedură în virtutea implicării lor în procedura de faliment sau în procedura de stabilire a unui grafic al plăților nu pot fi recuperate de la debitor cu ocazia punerii în aplicare a reducerii datoriilor.
      • Atunci când investighează situația debitorului, practicianul în insolvență lucrează cu o listă de active, o listă de creditori și informațiile furnizate de debitor, de creditori și de alte persoane. Practicianul în insolvență efectuează cu diligență profesională această investigare a activelor și pasivelor, precum și orice alte investigații care nu necesită mult timp și care pot fi întreprinse cu costuri modeste.
      • Practicianul în insolvență efectuează alte investigații la cererea unui creditor dacă creditorul efectuează o plată în avans pentru a acoperi costurile implicate de aceste investigații. Practicianul în insolvență efectuează o astfel de investigație pe spezele creditorului. În cadrul procedurii de faliment, creditorul are dreptul la rambursarea acestor cheltuieli, cu titlul de cost aferent procedurii de faliment, într-un cuantum aprobat de reprezentantul creditorilor sau, dacă nu a fost desemnat un reprezentant, de o adunare a creditorilor.
      • Există reguli separate pentru costurile suportate de un creditor garantat, datorită faptului că un creditor garantat poate alege dacă să fie sau nu parte la procedură.
        • Activele grevate devin parte din patrimoniul falitului doar dacă creditorul garantat în mod prioritar se înregistrează.
        • Dacă se înregistrează doar un creditor garantat ulterior, activele grevate fac obiectul procedurii de faliment numai dacă se poate presupune că se va satisface creanța creditorului garantat care beneficiază de o garanție reală ulterioară. Pentru a evalua dacă activele grevate fac obiectul procedurii de faliment, valoarea lor este estimată pe baza unui aviz de expertiză elaborat în conformitate cu instrucțiunile practicianului în insolvență, la cererea și pe spezele acestui creditor garantat ulterior. Dacă creditorul garantat ulterior nu efectuează plata în avans pentru acoperirea costurilor avizului de expertiză în termenul stabilit de practicianul în insolvență, se presupune că activele grevate nu fac obiectul procedurii de faliment.
      • Practicianul în insolvență poate (dar nu este obligat) să convoace o adunare a creditorilor dacă consideră că este necesar. Practicianul convoacă o astfel de adunare la cererea oricărui creditor înregistrat care efectuează o plată în avans pentru acoperirea costurilor de organizare a ședinței și plătește onorariul forfetar al practicianului în insolvență aferent organizării acesteia.

Reducerea datoriilor prin impunerea unui grafic al plăților

  • Costurile aferente acestei proceduri sunt suportate în principal de către debitor.
  • Sistemul este conceput astfel încât procedura se deschide (în afară de partea referitoare la o cerere formală) doar după efectuarea unei plăți în avans pentru a acoperi onorariul practicianului în insolvență și costurile necesare ale procedurii.
  • Cheltuielile suportate de părțile la procedură în virtutea implicării lor în procedura de faliment sau în procedura de stabilire a unui grafic al plăților nu pot fi recuperate de la debitor cu ocazia punerii în aplicare a reducerii datoriilor.
  • Dacă un creditor nu este de acord cu graficul de plăți propus, acesta poate depune o obiecție la practicianul în insolvență. Practicianul în insolvență va prezenta observații cu privire la obiecția depusă și instanța se va pronunța asupra soluției.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

  • Legea privind falimentul (Zákon č. 7/2005 Z.z. o konkurze a reštrukturalizácii) include dispoziții referitoare la actele în detrimentul creditorului, făcându-le ineficace în anumite condiții. Ineficacitatea produce efecte numai dacă actele debitorului sunt contestate. Practicianul în insolvență și creditorii au dreptul de a contesta astfel de acte, dar un creditor dobândește acest drept doar dacă practicianul în insolvență nu dă curs, într-un termen rezonabil, cererii creditorului de a contesta un act juridic. Dreptul de a contesta un act juridic se stinge dacă nu este exercitat în raport cu debitorul sau în instanță în termen de un an de la declararea falimentului; dreptul de a contesta un act juridic este considerat a fi fost exercitat în raport cu debitorul doar dacă debitorul recunoaște dreptul respectiv în scris. În conformitate cu legislația, pot fi contestate și actele juridice în temeiul cărora sunt executorii sau au fost deja satisfăcute anumite drepturi la plată.
  • Dacă a existat o procedură de reorganizare înainte de declararea falimentului și falimentul a fost declarat în timpul acestei proceduri, deschiderea procedurii de reorganizare este factorul determinant pentru stabilirea perioadei în care a fost executat un act juridic care poate fi contestat în temeiul Legii privind falimentul.
  • Actele juridice trebuie să fie executate de către debitor, fără remunerare sau tratament preferențial și fără a aduce prejudicii, în vederea satisfacerii unei creanțe depuse de oricare dintre creditorii debitorului. Acestea trebuie să fie acte juridice referitoare la activele debitorului.
  • Legea privind falimentul definește alte norme detaliate pentru dovedirea intenției de a aduce prejudicii unui creditor. În unele cazuri, nu este necesară dovedirea intenției, în timp ce în altele aceasta constituie o prezumție refutabilă. Legea stabilește, de asemenea, consecințele juridice ale nulității aplicate în instanță, care constau în restituirea bunurilor dobândite de partea căreia i s-a opus exercitarea dreptului.
  • În cadrul procedurii de reorganizare, actele în detrimentul unui creditor sunt importante pentru evaluarea interesului superior al creditorilor: atunci când se compară rezultatul planului de reorganizare și al eventualului faliment, practicianul în insolvență trebuie să țină seama și de actele juridice anulabile.
  • În afară de această situație, nu se contestă actele juridice în cadrul procedurilor de reorganizare.
  • Cu toate acestea, în unele cazuri, Legea privind falimentul include prezumții de trecere de la reorganizare la faliment și, dacă se întâmplă acest lucru, anumite acte juridice sunt anulabile.
    • Practicianul în insolvență poate aproba actele juridice ale debitorului doar dacă acestea cresc valoarea activelor debitorului sau sunt necesare pentru atingerea obiectivului reorganizării. Dacă debitorul execută un act juridic care ar trebui să primească acceptul practicianului în insolvență fără a primi acest accept, valabilitatea actului juridic nu este anulată în mod automat, dar actul juridic în cauză poate fi contestat în cadrul procedurii de faliment dacă se declară falimentul pentru activele debitorului în termen de doi ani de la deschiderea procedurii de reorganizare.
    • După închiderea procedurii de reorganizare, debitorul sau entitatea dobânditoare nu poate distribui profitul sau alte fonduri proprii de capital între membrii săi înainte de satisfacerea creanțelor creditorilor din grupul pentru creanțe negarantate până la nivelul creanțelor stabilite în cadrul planului; în procedurile de faliment, distribuirea profitului sau a altor fonduri proprii de capital poate fi contestată și poate constitui, de asemenea, un motiv de ineficacitate a planului.
    • În plus, orice acte juridice executate de debitor sau de practicianul în insolvență pe durata procedurii de reorganizare care conferă unei părți implicate în plan un avantaj care nu este prevăzut de plan sunt nule și neavenite.
  • În cadrul procedurii de reducere a datoriilor, drepturile creditorilor de a solicita satisfacerea creanțelor, în temeiul dreptului civil, din orice bun exclus din activele debitorului printr-un act juridic anulabil, rămân neafectate. În plus, orice procedură ulterioară având ca obiect buna-credință va ține seama de conduita debitorului pe baza căreia se poate concluziona că debitorul a intrat în mod deliberat în flux de lichidități negativ sau că debitorul a urmărit să aducă prejudicii sau să favorizeze un creditor.
Ultima actualizare: 22/08/2022

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Finlanda

Proceduri de insolvență în Finlanda

Prin insolvență se înțelege incapacitatea, mai mult decât temporară, în care se află debitorul de a-și plăti datoriile la data scadenței. Prin procedura de insolvență se înțelege procedura de executare care reunește toate datoriile debitorului.

În Finlanda, există trei proceduri de insolvență: falimentul, restructurarea pentru întreprinderi și planul de reorganizare a datoriilor pentru persoanele fizice. Falimentul este reglementat de Legea privind falimentul (Konkurssilaki 120/2004), care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2004. Legea de reglementare a restructurării întreprinderilor (Laki yrityksen saneerauksesta 47/1993) și Legea privind planurile de reorganizare a datoriilor pentru persoanele fizice (Laki yksityishenkilön velkajärjestelystä 57/1993) au intrat în vigoare la 8 februarie 1993.

Falimentul este o procedură de lichidare destinată să realizeze activele unui debitor și să distribuie fondurile astfel obținute între creditori. Restructurarea întreprinderilor și reorganizarea datoriilor persoanelor fizice sunt măsuri de reorganizare menite să le ofere debitorilor posibilitatea de a-și soluționa problemele financiare.

De asemenea, un debitor poate să convină cu creditorii săi asupra unui plan de stingere a datoriilor și asupra altor compensări în afara unei proceduri oficiale de insolvență. Cu toate acestea, acordurile încheiate voluntar nu sunt reglementate și, prin urmare, acestea nu vor fi discutate în continuare în prezentul document.

Mai jos sunt descrise principalele caracteristici ale procedurii de insolvență menționate anterior.

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Faliment

Domeniul de aplicare al falimentului este general, astfel încât atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică pot fi declarate în stare de faliment. O persoană juridică poate fi declarată în stare de faliment chiar dacă aceasta a fost radiată din registrul relevant sau dizolvată. O masă succesorală sau masa bunurilor care face obiectul insolvenței poate, de asemenea, să fie declarată în stare de faliment.

Restructurare

Orice întreprindere care desfășoară o activitate comercială, precum și o corporație, un antreprenor privat sau o persoană fizică care desfășoară o activitate independentă poate face obiectul unei proceduri de restructurare.

Cu toate acestea, anumite societăți sunt excluse din procedura de restructurare, cum ar fi instituțiile de credit și companiile de asigurări, care fac obiectul unor reglementări și unui control specifice.

Reorganizarea datoriei

Numai o persoană fizică poate solicita o reorganizare a datoriei. În anumite condiții, poate beneficia, de asemenea, de o reorganizare a datoriei o persoană fizică care administrează o întreprindere privată, care își desfășoară activitatea în cadrul unei societăți în nume colectiv sau care acționează în calitate de partener într-o societate în comandită simplă.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Condiția generală pentru deschiderea uneia dintre procedurile de insolvență constă în insolvența debitorului. Prin insolvență se înțelege incapacitatea, alta decât temporară, în care se află debitorul de a-și plăti datoriile la data scadenței.

O procedură de restructurare poate fi inițiată în cazul în care debitorul este amenințat cu insolvența.

Faliment

Debitorul sau un creditor poate solicita falimentul. Condiția generală pentru declararea falimentului este insolvența debitorului. Legea privind falimentul reglementează argumentația privind ipotezele în care debitorul este considerat a fi în stare de insolvență, cu excepția cazului în care acesta demonstrează contrariul.

Există o prezumție de insolvență dacă:

  1. dacă debitorul declară că este în stare de insolvență și dacă nu există motive speciale pentru a respinge declarația acestuia;
  2. dacă debitorul este în situație de încetare de plăți;
  3. dacă, în termen de șase luni înainte de depunerea unei cereri de declarare a falimentului prin executare silită, se dovedește că debitorul nu va fi în măsură să își achite integral creanțele; sau
  4. dacă debitorul, care, pe parcursul anului care precedă depunerea unei cereri de declarare a falimentului, este sau a fost obligat să țină o contabilitate în activitatea sa comercială, nu a plătit o creanță incontestabilă și scadentă în termen de o săptămână de la primirea unei somații.

În cazul în care un creditor solicită falimentul, creanța acestuia trebuie să se bazeze pe o hotărâre judecătorească sau pe un alt act cu putere executorie, pe o recunoaștere semnată de debitor sau să fie incontestabilă. Creanța nu trebuie să fi ajuns la scadență. Cererea de declarare a falimentului pe baza unei creanțe modeste și atunci când creditorul este titularul unei garanții este limitată.

Procedura de faliment se deschide la data la care instanța declară că debitorul este în stare de faliment. În același timp, instanța numește un administrator al bunurilor. La deschiderea procedurii de faliment, debitorul pierde orice putere de decizie asupra bunurilor din masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

Administratorul bunurilor trebuie să prevină creditorii cu privire la deschiderea procedurii de faliment. Orice creditor străin, astfel cum este menționat în Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului privind procedurile de insolvență, trebuie să fie informat în conformitate cu dispozițiile regulamentului.

Deschiderea procedurii de faliment este comunicată de asemenea, de exemplu, în registrul privind falimentul și restructurările, în registrul comerțului, în registrul cadastral și ipotecar, în registrul navelor și al construcțiilor navale, în registrul aeronavelor, în registrul ipotecar comercial, în registrul de evidență a vehiculelor și în registrul de acțiuni.

O decizie a instanței districtuale (käräjäoikeus) privind o hotărâre de faliment sau o respingere a unei cereri de declarare a falimentului poate fi atacată la o instanță de al doilea grad de jurisdicție.

Restructurare

Debitorul sau un creditor poate solicita deschiderea unei proceduri de restructurare. Procedurile de restructurare inițiate de un creditor nu necesită acordul debitorului. Majoritatea cererilor sunt depuse de către debitor.

Poate fi inițiată o procedură de restructurare în cazul în care debitorul se află în stare de insolvență și dacă nu există niciun obstacol juridic în calea deschiderii procedurii. Obstacolele juridice includ, printre altele, faptul că insolvența nu poate fi soluționată printr-un program de restructurare sau că bunurile debitorului sunt insuficiente pentru a acoperi costurile care decurg din procesul de restructurare. O procedură de restructurare poate fi inițiată în cazul în care debitorul este amenințat cu insolvența. Un creditor nu poate, cu toate acestea, să solicite deschiderea procedurii de restructurare pe această bază decât dacă respectiva creanță reprezintă un interes financiar considerabil. În plus, procedura de restructurare poate fi inițiată dacă debitorul și cel puțin doi creditori formulează o cerere comună sau dacă creditorii declară că sprijină cererea debitorului. Creanțele acumulate de creditori trebuie să se ridice la cel puțin o cincime din datoriile cunoscute ale debitorului.

Consecințele juridice ale deschiderii unei proceduri de restructurare intră automat în vigoare de la data pronunțării deciziei de deschidere a procedurii. După depunerea cererii, instanța poate, la cererea reclamantului sau a debitorului, să dispună interzicerea rambursării datoriilor și a garanției acestora, interzicerea recuperării creanței, interzicerea sechestrului sau orice altă măsură executorie care va produce efecte înainte de deschiderea procedurii.

Practicianul în insolvență trebuie să prevină creditorii cu privire la deschiderea procedurii. Deschiderea procedurii de restructurare trebuie, de asemenea, să fie comunicată anumitor autorități și să fie înscrisă, de exemplu, în registrul de insolvență și restructurări, în registrul comerțului și în registrul cadastral și ipotecar.

O decizie a instanței districtuale privind deschiderea procedurii de restructurare sau respingerea unei cereri de procedură de restructurare poate fi atacată la o instanță de al doilea grad de jurisdicție.

Reorganizarea datoriei

Numai debitorul poate solicita reorganizarea datoriei sale. Deschiderea unei proceduri de reorganizare a datoriei presupune că debitorul este în stare de insolvență și nici chiar moderarea nu îi va permite acestuia să își consolideze capacitatea de plată pentru a-și reduce datoria. Principalul motiv de insolvență trebuie să fie o scădere importantă a capacității debitorului de a plăti, ca urmare a unei schimbări de situație care nu se datorează direct debitorului, cum ar fi o boală. Reorganizarea datoriei poate fi acordată, de asemenea, în cazul în care există un motiv întemeiat pentru a proceda astfel, ținând cont de valoarea totală a datoriei debitorului în raport cu solvabilitatea sa. Atunci când se evaluează capacitatea de plată a debitorului, sunt luate în considerare, printre altele, activele, veniturile și venitul potențial al acestuia.

Nu trebuie să existe niciun obstacol juridic în calea procedurii de reorganizare a datoriei (de exemplu, îndatorare prin încălcarea legii sau în mod evident irațională). Cu toate acestea, reorganizarea datoriei poate fi acordată în pofida unui obstacol general în cazul în care există un motiv serios pentru a face acest lucru. În astfel de cazuri, trebuie să se ia în considerare, în mod deosebit, măsurile luate de debitor pentru a-și plăti datoriile, vechimea creanțelor, situația debitorului, precum și impactul reorganizării datoriei pentru debitor și pentru creditorii săi.

Reorganizarea datoriei nu poate fi acordată dacă debitorul nu are fonduri disponibile din motive considerate temporare sau dacă debitorul, din astfel de motive, nu își poate achita decât o parte nesemnificativă a datoriilor cu fondurile de care dispune.

Consecințele juridice ale deschiderii unei proceduri de reorganizare a datoriei intră în vigoare în mod automat de la data luării deciziei de inițiere a procedurii. După depunerea cererii, instanța poate, la cererea debitorului, să dispună interzicerea temporară a rambursării datoriilor și a garanției acestora, interzicerea recuperării creanței, interzicerea sechestrului sau orice altă măsură executorie care va produce efecte înainte de deschiderea procedurii.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Faliment

Activele debitorului la deschiderea procedurii de faliment și cele pe care acesta le dobândește înainte de închiderea procedurii de faliment fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. Realizarea bunurilor din masa bunurilor care face obiectul insolvenței și activele care pot fi recuperate din lichidare în conformitate cu Legea privind recuperarea lichidării (Laki takaisinsaannista konkurssipesään 758/1991) sau în alt temei constituie, de asemenea, active incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

În general, activele insesizabile nu constituie active care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. În plus, activele dobândite sau veniturile obținute de o persoană fizică după deschiderea procedurii de faliment nu sunt active incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

Restructurare

În cadrul procedurilor de restructurare, se elaborează un program de restructurare pentru debitor. Programul trebuie să conțină, printre altele, un raport privind poziția financiară a debitorului, și anume activele, datoriile și alte angajamente ale debitorului. Programul de restructurare trebuie să fie redactat pe baza valorii totale a activelor debitorului la momentul desfășurării procedurii. O recuperare este posibilă, de asemenea: se poate solicita ca o tranzacție susceptibilă de a fi recuperată într-o masă a bunurilor care face obiectul insolvenței să fie anulată în cadrul unei proceduri de restructurare, din aceleași motive ca în cadrul unei proceduri de faliment.

Deși, în cazuri excepționale, există posibilitatea de modificare a programului de restructurare după ce acesta a fost aprobat, valoarea plăților destinate pentru fiecare creditor nu poate fi mărită printr-o modificare la program. Cu toate acestea, în cazul unui transfer de active către debitor după aprobarea programului de restructurare, creditorii pot avea dreptul de a solicita plăți suplimentare de la debitor. Debitorul poate fi obligat să efectueze plăți suplimentare, specificate în program, dacă situația financiară a debitorului este considerată mai bună decât în momentul în care a fost elaborat programul. O cerere de plăți suplimentare poate fi depusă dacă există motive pentru solicitarea unor astfel de plăți. Cererea poate fi depusă la instanță, în termen de cel mult un an de la înaintarea raportului final în instanță.

Reorganizarea datoriei

În cadrul reorganizării datoriei, un calendar de plată corespunzător capacității de plată a debitorului este aprobat pentru debitor. Atunci când se evaluează capacitatea de plată a debitorului, trebuie să fie luați în considerare factori precum fondurile provenite din lichidarea activelor debitorului, veniturile și veniturile potențiale ale debitorului, cheltuielile de subzistență necesare și obligația de întreținere. Totalitatea veniturilor debitorului care depășesc cheltuielile sale de subzistență necesare și obligația de întreținere sunt utilizate pentru recuperarea datoriei, precum și toate celelalte active ale debitorului care nu intră în necesitățile sale de bază. Activele considerate drept necesități de bază ale debitorului includ locuința aflată în proprietatea debitorului, mobilierul rezonabil din locuință, precum și obiectele personale și instrumentele de lucru ale debitorului, în măsura în care acestea sunt necesare în mod rezonabil. Activele considerate drept necesități de bază ale debitorului pot fi lichidate numai în cazurile prevăzute de lege.

În plus, calendarul de plată poate impune debitorului să facă plăți suplimentare ca urmare a unui venit suplimentar sau a unor active primite de către debitor în perioada de aplicare a calendarului de plată. Debitorului i se impune să achite către creditori o parte din donațiile și din celelalte plăți unice primite în perioada de aplicare a calendarului de plată. În cazul în care venitul debitorului depășește venitul stabilit pentru calendarul de plată, debitorul poate fi obligat să plătească creditorilor o parte din venitul suplimentar.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Faliment

Întocmirea declarației de faliment îi revine instanței. Aceasta din urmă desemnează, de asemenea, un administrator al bunurilor. O persoană poate fi numită administrator al bunurilor dacă este de acord cu numirea, are capacitatea, competențele și experiența necesare pentru această poziție și este aptă din toate punctele de vedere. Administratorul bunurilor nu trebuie să aibă nicio legătură cu debitorul sau cu creditorii care ar putea compromite independența sa în raport cu debitorul sau imparțialitatea sa în raport cu creditorii sau capacitatea sa de a-și îndeplini sarcina în mod corespunzător. O persoană juridică nu poate fi numită ca administrator al bunurilor.

Administratorul bunurilor joacă un rol central în procesul de gestionare a aspectelor legate de lichidare. Sarcina sa constă în a reprezenta masa bunurilor care face obiectul insolvenței și a se ocupa de gestionarea curentă a acesteia, a întocmi registrul lichidării și a stabili debitorul, a verifica creanțele și a stabili proiectul de listă a plăților și lista finală a plăților. Administratorul bunurilor este responsabil, de asemenea, de administrarea și vânzarea bunurilor care intră în lichidare, precum și de distribuirea fondurilor.

La deschiderea procedurii de faliment, debitorul pierde orice putere de decizie asupra bunurilor din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. Acesta este obligat să coopereze astfel încât procedura de faliment să poată fi încheiată. Debitorul trebuie să furnizeze administratorului bunurilor informațiile care permit elaborarea registrului lichidării și să le confirme. Debitorul dispune de dreptul de a obține informații cu privire la lichidare și de a participa la reuniunile creditorilor, precum și de a-și exprima punctul de vedere cu privire la sumele care trebuie plătite.

Restructurare

După inițierea procedurii de restructurare a unei întreprinderi, instanța numește un practician în insolvență. Acesta trebuie să fie un adult a cărui onestitate este recunoscută, care nu se află în stare de faliment și care îndeplinește condițiile cerute de lege. Acesta trebuie să aibă, de asemenea, capacitatea, competențele și experiența necesare pentru postul respectiv. Practicianul în insolvență nu trebuie să aibă nicio legătură cu debitorul sau cu creditorii care ar putea compromite independența sa față de debitor sau imparțialitatea sa în raport cu creditorii. O persoană juridică nu poate fi numită practician în insolvență.

Practicianul în insolvență este responsabil de realizarea obiectivelor procedurii de restructurare și de protejarea intereselor creditorilor. Practicianul în insolvență întocmește un raport cu privire la activul și pasivul debitorului și elaborează o propunere de program de structurare (alte părți, precum debitorul, au, de asemenea, dreptul de a elabora propria propunere de program de restructurare). De asemenea, acesta monitorizează activitățile debitorului.

Instanța poate desemna un colegiu al creditorilor în scopul de a reprezenta toți creditorii și de a acționa ca un organism consultativ pentru a sprijini practicianul în insolvență în îndeplinirea sarcinilor sale. Nu se constituie colegiul creditorilor dacă acesta se dovedește a fi inutil ca urmare a numărului mic de creditori sau din orice alt motiv.

Debitorul își păstrează autoritatea asupra activelor și activităților sale, cu excepția cazului în care se prevede altfel în legislație. Cu toate acestea, după inițierea procedurii, debitorul nu poate, de exemplu, fără acordul practicianului în insolvență, să contracteze noi datorii, cu excepția cazului în care datoriile sunt legate de activitățile sale obișnuite, iar cuantumul și condițiile acestora nu sunt neobișnuite. La cererea practicianului în insolvență sau a unui creditor, autoritatea debitorului poate fi limitată, de asemenea, în alte moduri, în special în cazul în care există un risc ca debitorul să acționeze într-un mod care ar aduce atingere intereselor creditorilor. Debitorul este obligat să coopereze cu instanța, practicianul în insolvență și colegiul creditorilor, precum și să le ofere informații.

În general, debitorul poate, în continuare, să își exercite dreptul de acțiune în proceduri juridice suspendate sau viitoare, cu excepția cazului în care practicianul în insolvență nu hotărăște să exercite dreptul de acțiune al debitorului.

Reorganizarea datoriei

Instanța poate numi un practician în insolvență în cadrul reorganizării datoriei, dacă acest lucru este necesar pentru clarificarea situației financiare a debitorului, lichidarea activelor acestuia sau realizarea reorganizării datoriei. Practicianul în insolvență trebuie să fie un adult a cărui onestitate este recunoscută, care este de acord cu numirea, care nu se află în stare de faliment și care îndeplinește condițiile cerute de lege. Acesta trebuie să aibă, de asemenea, capacitatea, competențele și experiența necesare pentru postul respectiv. Practicianul în insolvență nu trebuie să aibă nicio legătură cu debitorul sau cu creditorii care ar putea compromite independența sa față de debitor sau imparțialitatea sa în raport cu creditorii. O persoană juridică nu poate fi numită practician în insolvență.

Dacă este numit, practicianul în insolvență elaborează propunerea de calendar de plată și de a executa toate celelalte sarcini care îi sunt impuse de instanță. În cadrul elaborării propunerii de calendar de plată, practicianul în insolvență trebuie să negocieze cu debitorul și cu creditorii și să le furnizeze informațiile necesare cu privire la reorganizarea datoriei, oferindu-le acestora posibilitatea de a prezenta o declarație cu privire la cererea și la propunerea de calendar de plată. Practicianul în insolvență poate să fie responsabil, de asemenea, de lichidarea activelor debitorului, precum și de transferul fondurilor obținute din lichidare către creditori. În cazul în care nu este numit niciun practician în insolvență, debitorul este singurul responsabil pentru elaborarea propunerii de calendar de plată. Deschiderea unei proceduri de reorganizare a datoriei îi revine instanței. Aceasta este responsabilă, de asemenea, de validarea calendarului de plată.

Debitorul păstrează titlul și dreptul de a deține toate activele sale. Cu toate acestea, toate activele debitorului care nu sunt considerate necesități de bază ale acestuia sunt utilizate pentru a acoperi datoriile. Debitorul trebuie să furnizeze instanței, creditorilor și, dacă este cazul, practicianului în insolvență toate informațiile relevante necesare pentru reorganizarea datoriei. Debitorul are, de asemenea, datoria de a coopera pentru a pune în aplicare reorganizarea adecvată a datoriei.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Faliment

Sub rezerva anumitor excepții, creditorul poate să utilizeze o creanță din procedura de faliment în compensarea unei datorii față de debitor la deschiderea procedurii de faliment, chiar dacă datoria față de debitor sau creanța nu este încă exigibilă. Dreptul de compensare nu se aplică creanțelor care nu permit creditorului să beneficieze de o plată rezultată din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, nici creanțelor subordonate altor creanțe. Creditorul este obligat să furnizeze informațiile referitoare la creanțele care pot fi utilizate în cadrul unei compensări.

Restructurare

În pofida interdicției de recuperare a creanțelor, creditorul are dreptul de a compensa o datorie față de debitor la deschiderea procedurii, în aceleași condiții precum cele din cadrul procedurii de faliment. Decizia privind compensarea trebuie, de asemenea, să fie notificată practicianului în insolvență.

Dreptul de compensare nu se aplică compensării de către o instituție de credit a fondurilor debitorului depuse la instituția respectivă în momentul în care interdicția de recuperare intră în vigoare sau ulterior, sau a fondurilor care se află în instituția de credit la momentul respectiv pentru a fi transferate în contul debitorului, în cazul în care acest cont poate fi utilizat pentru plăți.

Reorganizarea datoriei

Odată ce procedura de reorganizare a datoriei a fost deschisă, nu poate fi luată nicio măsură la adresa debitorului pentru recuperarea unei datorii care face obiectul unei suspendări a plății sau pentru securizarea plății. O recuperare care face obiectul unei suspendări include plata creanțelor care pot fi recuperate și a datoriilor debitorului față de creditor. Cu toate acestea, suspendarea nu se aplică plății taxelor.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

În general, contractele care nu includ creanțe recuperabile care fac obiectul unei proceduri de insolvență rămân valabile și nemodificate în toate tipurile de proceduri de insolvență.

Faliment

În cazul în care, la inițierea procedurii de faliment, debitorul se află în situație de neexecutare a unui contract la care este parte, cealaltă parte contractantă trebuie să solicite o declarație în care să se indice dacă masa bunurilor care face obiectul insolvenței va onora contractul. În cazul în care se declară că lichidarea în procedura de faliment va onora contractul și se oferă o garanție acceptabilă pentru executarea contractului, acesta din urmă nu poate fi reziliat. Cu toate acestea, cealaltă parte contractantă poate rezilia contractul în cazul în care acesta este de natură personală sau dacă există orice alt motiv special pentru ca cealaltă parte să mențină contractul cu bunurile incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

În cazul în care angajatorul este declarat în stare de faliment, contractul de muncă poate fi reziliat de oricare dintre părți, indiferent de durata acestuia. Perioada de preaviz este de 14 zile, indiferent de clauzele prevăzute în mod normal în contract. Plata datorată pentru perioada falimentului se plătește din masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

Din masa bunurilor care face obiectul insolvenței se achită, de asemenea, chiria stabilită printr-un contract de închiriere a spațiilor comerciale pentru orice perioadă în care se utilizează spațiul închiriat, chiar dacă nu a fost asumată răspunderea masei bunurilor care face obiectul insolvenței pentru îndeplinirea obligațiilor care decurg din contractul de închiriere. În cazul în care, într-un termen de cel puțin o lună, stabilit de locator, nu a fost anunțată răspunderea masei bunurilor care face obiectul insolvenței pentru îndeplinirea obligațiilor care decurg din contractul de închiriere după deschiderea procedurii de faliment, locatorul are dreptul de a rezilia contractul de închiriere.

În cazul în care, în conformitate cu un contract de cesiune de bunuri mobile, expiră un termen de rezervă a dreptului de proprietate sau de deposedare la plata prețului de achiziție, proprietarul bunurilor incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței are dreptul să onoreze contractul, după notificarea vânzătorului și plata prețului de achiziție restant, plus orice dobânzi de întârziere, în conformitate cu condițiile inițiale. Notificarea trebuie să fie transmisă și prețul trebuie să fie plătit într-un termen rezonabil după solicitarea de către vânzător a plății sau a returnării bunurilor.

O tranzacție individuală poate fi anulată pe baza unei recuperări, astfel cum se menționează în Legea privind recuperarea lichidării.

Restructurare

Deschiderea procedurii de restructurare nu are niciun efect asupra angajamentelor existente ale debitorului, cu excepția cazului în care se prevede altfel în legislație.

Un contract de leasing sau de închiriere în care debitorul este locatarul poate fi reziliat de către debitor în scopul finalizării în termen de două luni de la data depunerii notificării de încetare, fără a aduce atingere condițiilor stipulate în contract cu privire la durata contractuală sau la depunerea notificării.

O persoană care s-a angajat să realizeze o prestație contractuală față de debitor, înainte de deschiderea procedurii, însă nu a finalizat-o la momentul inițierii procedurii, poate fi avută în vedere pentru prestația sa, dacă aceasta din urmă poate fi considerată ca făcând parte din activitățile curente ale debitorului. Dacă problema se referă la un alt tip de contract încheiat înainte de inițierea procedurii și dacă debitorul, la data inițierii procedurii, nu își respectă obligația contractuală de plată, practicianul în insolvență, la cererea celeilalte părți, va decide dacă debitorul va onora contractul. În cazul în care răspunsul este negativ sau nu este furnizat într-un termen rezonabil, partea adversă trebuie să aibă dreptul de a anula contractul.

Un contract în temeiul căruia debitorul efectuează o plată pe baza unei datorii aflate în restructurare sau în legătură cu aceasta este nul, cu excepția cazului în care obligația de a efectua plata se bazează pe programul de restructurare aprobat.

În cazul în care un angajator face obiectul unei proceduri de restructurare, acesta are dreptul, în anumite condiții, să rezilieze un contract de muncă de orice durată, prezentând un preaviz de două luni.

O tranzacție susceptibilă de a fi anulată dacă a fost depusă o cerere de declarare a falimentului în locul unei cereri de restructurare poate fi anulată la cererea creditorului în cadrul procedurii de restructurare, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Legea privind recuperarea lichidării.

Reorganizarea datoriei

Debitorul are dreptul de a rezilia un contract de închiriere sau alt contract în care debitorul este locatarul sau un contract de consum ori contract de închiriere cu posibilitate de cumpărare, cu o notificare de două luni.

Debitorul trebuie să renunțe la activele care au fost obținute pe baza unei scheme de plată parțială sau a unei scheme de plată unică, care nu se încadrează în necesitățile sale de bază.

Un contract în temeiul căruia debitorul are obligația să facă o plată pe baza unei datorii aflate în restructurare sau în legătură cu aceasta este nul, cu excepția cazului în care obligația de a efectua plata se bazează pe programul de restructurare aprobat sau este prevăzută de lege.

O persoană care s-a angajat să realizeze o prestație contractuală față de debitor, înainte de deschiderea procedurii, însă nu a finalizat-o la momentul inițierii procedurii, poate fi avută în vedere pentru prestația sa, dacă aceasta din urmă poate fi considerată ca făcând parte din activitățile curente ale debitorului.

O tranzacție susceptibilă de a fi anulată dacă a fost depusă o cerere de declarare a falimentului în locul unei cereri de reorganizare a datoriei poate fi anulată la cererea creditorului în cadrul procedurii de reorganizare a datoriei, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Legea privind recuperarea lichidării.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Faliment

După deschiderea procedurii de faliment, nu poate fi intentată nicio acțiune împotriva bunurilor incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței pentru a obține un motiv de executare în ceea ce privește o creanță din procedura de faliment și nu poate fi aplicată nicio măsură executorie în ceea ce privește bunurile incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței pentru a recupera o creanță din procedura de faliment. Cu toate acestea, un creditor garantat poate iniția o acțiune de recuperare a creanței pe baza respectivei garanții.

Restructurare

În general, după deschiderea unei proceduri de restructurare, debitorul face obiectul unei interdicții de rambursare, iar creditorii fac obiectul unei interdicții de recuperare a creanței. Nu se ia nicio măsură la adresa debitorului pentru recuperarea unei datorii în procedura de restructurare sau pentru asigurarea plății acesteia. În anumite cazuri, un creditor garantat poate solicita instanței să îi acorde permisiunea de a utiliza garanția pentru a obține o plată. Acest lucru poate fi posibil, de exemplu, dacă este evident că, în temeiul dispozițiilor procedurii de restructurare, nu este necesar ca bunurile care servesc drept garanție să rămână în posesia debitorului.

În general, după inițierea procedurii, nu poate fi luată nicio măsură de precauție bazată pe decizii oficiale împotriva debitorului.

Reorganizarea datoriei

La fel ca în cadrul procedurilor de restructurare, în procedurile de reorganizare a datoriei, creditorul beneficiază de o suspendare în ceea ce privește recuperarea creanței. În cazul în care o datorie este inclusă în domeniul de aplicare a unei suspendări a plății, nu se poate lua nicio măsură împotriva debitorului în vederea recuperării unei creanțe sau pentru asigurarea plății acesteia. În plus, penalitățile pentru întârzierea plății nu se aplică în cazul debitorului. Cu toate acestea, în anumite cazuri, un creditor garantat poate solicita instanței să îi acorde permisiunea de a utiliza garanția pentru a obține o plată. Acest lucru poate fi posibil, de exemplu, dacă activele care reprezintă garanția nu sunt considerate ca necesități de bază ale debitorului sau dacă debitorul nu are nevoie de activele respective pentru a-și continua activitatea.

Creditorul poate introduce o acțiune sau poate iniția alte proceduri pentru a-și menține dreptul de coerciție sau pentru a obține un temei de execuție. În general, fără a aduce atingere dispozițiilor privind interdicțiile legate de deschiderea unei proceduri de reorganizare a datoriei, creditorul poate, de asemenea, să solicite o ordonanță privind măsuri de precauție și aplicarea unei astfel de ordonanțe.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Faliment

Încă de la inițierea procedurii de faliment, debitorul pierde orice putere de decizie privind bunurile care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, în favoarea administratorului bunurilor. În consecință, masa bunurilor care face obiectul insolvenței are dreptul de a prelua rolul de parte în chestiunile care privesc bunurile care intră în masa bunurilor care face obiectul insolvenței: aceasta are posibilitatea de a relua procedura judiciară suspendată între debitor și părți terțe în ceea ce privește bunurile care intră în masa bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care lichidarea nu utilizează această oportunitate, debitorul poate relua procedura.

Masa bunurilor care face obiectul insolvenței are posibilitatea de a relua procedura judiciară în ceea ce privește o creanță din procedura de faliment suspendată împotriva debitorului. Dacă lichidarea refuză să răspundă la acțiune și dacă debitorul nu dorește să reia procedura, reclamantul poate solicita soluționarea cauzei.

Restructurare

Debitorul poate să își exercite în continuare dreptul de acțiune în proceduri juridice suspendate sau alte proceduri juridice corespunzătoare la care este parte, cu excepția cazului în care practicianul în insolvență a hotărât să exercite dreptul de acțiune al debitorului. Aceeași dispoziție se aplică procedurilor juridice sau altor proceduri suspendate după deschiderea procedurii de restructurare.

Practicianul în insolvență este autorizat să depună o cerere și să inițieze proceduri judiciare sau orice alte proceduri corespunzătoare în numele debitorului, precum și să exercite dreptul de acțiune al debitorului în procedurile menționate. În plus, practicianul în insolvență poate accepta o notificare în numele debitorului.

Reorganizarea datoriei

Deschiderea unei proceduri de reorganizare a datoriei nu are efecte asupra procedurilor judiciare în curs, nici asupra dreptului de acțiune al debitorului în procedurile respective.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Faliment

Creditorul poate depune o declarație de faliment.

Creditorii exercită o autoritate supremă în procedurile de faliment. Autoritatea asupra bunurilor care intră în masa bunurilor care face obiectul insolvenței poate fi exercitată de către creditori, în măsura în care această decizie nu intră sub incidența legislației sau a administratorului bunurilor. În plus, creditorii pot să își păstreze autoritatea în materie de administrare curentă a lichidării sau să delege această autoritate administratorului bunurilor. Autoritatea creditorilor asupra falimentului începe încă de la deschiderea procedurii de faliment și ia sfârșit la încheierea acesteia.

Dreptul de a exercita autoritatea creditorilor le aparține creditorilor care dețin o creanță în procedura de faliment împotriva debitorului și căruia i-au prezentat creanța. După data prezentării, dreptul le aparține doar creditorilor care au prezentat creanța sau a căror creanță poate fi luată în considerare în alt mod în lista plăților, precum și creditorilor care dețin o garanție și care au prezentat un raport al creanței lor.

Organismul decizional principal este adunarea creditorilor, dar se pot aplica, de asemenea, alte proceduri decizionale. Creditorii pot, de asemenea, să instituie un colegiu al creditorilor care să acționeze ca organism de legătură și de negociere între administratorul bunurilor și creditori. Puterea votului creditorilor se determină pe baza creanțelor curente ale acestora în procedura de faliment. Decizia adunării creditorilor este constituită din opinia susținută de către creditorii a căror putere de vot totală este mai mare decât cea a unei jumătăți din totalitatea creditorilor care participă la vot. În cadrul celorlalte proceduri decizionale, voturile sunt contabilizate pe baza puterii de vot a creditorilor care își exprimă o opinie.

Restructurare

Un creditor poate depune o cerere de restructurare.

Un colegiu al creditorilor poate fi desemnat ca reprezentant comun al creditorilor. Colegiul respectiv reprezintă toate grupurile de creditori, iar responsabilitățile sale sunt de a sprijini practicianul în insolvență în îndeplinirea sarcinilor sale și de a monitoriza activitățile practicianului în insolvență menționat în numele creditorilor. Colegiul adoptă deciziile prin majoritate simplă.

În cursul elaborării propunerii de program de restructurare, practicianul în insolvență trebuie să negocieze cu colegiul creditorilor și, dacă este necesar, cu creditorii în nume propriu. În plus, creditorii sau grupurile de creditori ale căror creanțe depășesc limita stabilită prin legislație sunt autorizați să prezinte o propunere de program de restructurare. După ce propunerea a fost elaborată, aceasta este trimisă creditorilor spre aprobare. În cazul în care nu există niciun obstacol în calea aprobării programului, acesta poate fi aprobat prin acordul tuturor creditorilor, acordul majorității din fiecare grup de creditori sau, în unele cazuri, chiar și fără acordul majorității din toate grupurile de creditori.

Reorganizarea datoriei

Un creditor nu poate să solicite reorganizarea datoriei unei persoane private. Cu toate acestea, ca regulă generală, înainte de a solicita o reorganizare a datoriei, debitorul trebuie să determine dacă există posibilitatea de a negocia o înțelegere cu creditorii. În conformitate cu practicile de credit și de recuperare a unor creanțe stabilite, creditorul trebuie să coopereze în vederea ajungerii la o înțelegere.

Creditorilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a prezenta o declarație cu privire la cererea de reorganizare a datoriei și propunerea de calendar de plată. La cerere, creditorii trebuie să furnizeze în scris informații detaliate cu privire la creanțele lor. Un calendar de plată aprobat poate fi modificat la cererea creditorului sau poate fi anulat, în anumite condiții.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Faliment

Bunurile incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței trebuie să fie gestionate cu grija și atenția necesare și în conformitate cu practica administrativă adecvată.

Una dintre responsabilitățile administratorului bunurilor este de realiza vânzarea bunurilor care intră în lichidare în procedura de faliment. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței trebuie să lichideze bunurile pe care le conține în cel mai avantajos mod de lichidare, astfel încât veniturile obținute din vânzare să fie cât mai ridicate posibil. O garanție care aparține lichidării în procedura de faliment nu poate fi vândută decât dacă creditorul care deține respectiva garanție este de acord cu acest lucru sau dacă instanța acordă o autorizație în acest scop.

Bunurile care intră în masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu pot fi transferate administratorului bunurilor, asistenților acestuia sau oricărei persoane asociate administratorului bunurilor sau unuia dintre asistenții acestuia.

Restructurarea și organizarea datoriei

Drepturile practicianului în insolvență sunt limitate la dreptul de acces la informațiile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor sale. Debitorul păstrează titlul și dreptul de deținere a activelor sale, iar practicianul în insolvență nu este autorizat, în niciun caz, să utilizeze sau să transfere activele debitorului.

Cu toate acestea, debitorul are nevoie de aprobarea administratorului pentru o serie de operațiuni de transfer de active.

Reorganizarea datoriei

În contextul unei proceduri de reorganizare a datoriei, practicianul în insolvență poate să primească ordinul de a lichida bunurile și de a executa măsurile și aranjamentele asociate, precum și de a transfera fondurile rezultate către destinatarii acestora.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Faliment

O creanță din procedura de faliment este o datorie a debitorului, având la bază un temei juridic, care este contractată înainte de deschiderea procedurii de faliment. În plus, creanțele garantate printr-o garanție și creanțele a căror bază sau valoare este condiționată, contestată sau nu este suficient de clară sunt considerate toate creanțe din procedura de faliment. În cazul unei relații continue privind datoria, partea din datorie care datează din perioada dinainte de începerea procedurii de faliment este considerată ca fiind o creanță din procedura de faliment.

În Finlanda, proprietarii bunurilor incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței au dreptul să încheie în mod independent contracte și, prin urmare, au drepturi și obligații proprii. Creanțele contractate după deschiderea procedurii de faliment sunt considerate cheltuieli administrative, și anume datorii ale bunurilor incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței plătite integral prin valorificarea bunurilor care intră în lichidare. Proprietarul bunurilor incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței este răspunzător pentru datoriile care decurg din procedura de faliment sau în baza unui contract sau angajament încheiat de proprietarul bunurilor, precum și pentru datoriile pentru care proprietarul bunurilor răspunde în condițiile legii. De obicei, astfel de datorii includ comisionul pentru administratorul bunurilor, salariile angajaților și costurile de închiriere rezultate din contractele de închiriere a spațiilor comerciale.

Restructurare

Datorie aflată în restructurare înseamnă toate datoriile debitorului contractate înainte de depunerea cererii, inclusiv datoriile garantate și datoriile a căror bază sau sumă este condiționată ori face obiectul unui litigiu sau care sunt neclare în alt mod. Aceste datorii sunt rambursate astfel cum se specifică în schema de plată a unui program de restructurare aprobat.

Datoriile contractate după depunerea cererii sunt rambursate la scadența acestora. Același lucru este valabil, de asemenea, pentru costurile, taxele și alte cheltuieli de exploatare bazate pe o relație contractuală continuă sau pe un contract permanent privind utilizarea sau posesia, atât timp cât acestea se aplică perioadei care urmează depunerii cererii.

Reorganizarea datoriei

Reorganizarea datoriei acoperă toate datoriile debitorului care au existat înainte de începerea procedurii de reorganizare. Aceasta include garanțiile de angajament și datoriile condiționate, contestate sau ale căror sume sau baze nu sunt definite, precum și dobânzile aferente acestor datorii acumulate între deschiderea procedurii de reorganizare a datoriei și validarea calendarului de plată, și costurile de colectare și de executare suportate în cazul unor astfel de datorii, dacă s-a dispus ca plata acestora să fie făcută de către debitor.

Datoriile care nu sunt acoperite de reorganizarea datoriei sunt rambursate la scadența acestora.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Faliment

Pentru a avea dreptul la o plată, un creditor trebuie să întocmească în scris o cerere privind declararea falimentului (scrisoare de declarație) și o trimite administratorului bunurilor cel târziu la data declarației. Scrisoarea de declarație trebuie să indice, de exemplu, valoarea capitalului creanței, dobânzile acumulate, precum și baza creanței și a dobânzilor. Cererea întocmită poate, de asemenea, să fie revizuită sau completată după data declarației. De asemenea, o cerere poate fi întocmită retroactiv în cazul în care creditorul plătește la masa bunurilor care face obiectul insolvenței costuri suplimentare, cu excepția cazului în care există o justificare valabilă pentru neîntocmirea cererii la data declarației. Administratorul bunurilor poate să țină seama de o creanță din procedura de faliment în lista propusă de cheltuieli fără declarație, dacă nu există niciun litigiu în ceea ce privește baza și valoarea creanței.

Administratorul bunurilor trebuie să verifice legitimitatea creanțelor depuse și ordinea de prioritate posibilă a acestora. Creanțele care dau dreptul la plăți trebuie indicate în lista propusă a plăților. Administratorul bunurilor, un creditor sau debitorul poate contesta o creanță care apare în lista propusă a plăților, prezentând detaliile și motivele acesteia. În cazul în care cererea unui creditor a fost contestată, administratorul bunurilor trebuie să îi rezerve creditorului posibilitatea de a fi audiat cu privire la litigiu și de a prezenta elemente de probă în susținerea cererii sale. O cerere care nu a fost contestată la timp trebuie considerată acceptată.

Ulterior, administratorul bunurilor trebuie să întocmească o listă a cheltuielilor, ținând seama de litigii și declarații, și prezintă lista instanței pentru certificare. Instanța soluționează litigiile și alte diferende fie imediat, fie într-o procedură civilă și, în final, certifică lista cheltuielilor.

Restructurare

Debitorul trebuie să anexeze o declarație privind creditorii, datoriile și garanțiile acestora la cererea sa de deschidere a procedurii de restructurare. În cazul în care instanța emite un ordin de deschidere a procedurii de restructurare, aceasta stabilește un termen-limită până la care creditorii trebuie să își înregistreze creanțele, în scris, la practicianul în insolvență, în cazul în care respectivele cereri diferă de cele transmise de către debitor.

Odată ce propunerea de program de restructurare este depusă la instanță, aceasta trebuie să ofere părților în cauză posibilitatea de a trimite practicianului în insolvență, în scris, obiecțiile lor cu privire la creanțele vizate în propunere, precum și posibilitatea de a prezenta o declarație scrisă referitoare la propunere, într-o perioadă determinată, sau de a invita părțile să fie audiate în instanță. Atât practicianul în insolvență, cât și debitorul pot să formuleze obiecții în numele debitorului. Obiecțiile sunt examinate și cauza este soluționată în cadrul analizării propunerii, dacă este posibil, sau în cadrul unei proceduri judiciare separate. Odată ce instanța s-a pronunțat cu privire la restructurarea unei datorii neclare, persoanei care a pregătit propunerea i se poate propune să modifice, să revizuiască sau să completeze propunerea. Ulterior, creditorii votează propunerea de program de restructurare.

În general, orice datorie contractată în cursul procedurii de restructurare și care nu a fost declarată de către debitor sau de către creditor și care nu a ajuns prin niciun alt mijloc în atenția practicianului în insolvență înainte de aprobarea programului de restructurare se stinge în momentul aprobării programului de restructurare.

Reorganizarea datoriei

În momentul depunerii cererii de reorganizare a datoriei, debitorul trebuie să furnizeze un raport referitor la creditorii și datoriile sale. Atunci când emite ordinul de deschidere a procedurii de reorganizare a datoriei, instanța trebuie să trimită creditorilor copii ale deciziei sale, ale cererii și ale propunerii de calendar de plată ale debitorului. Instanța trebuie să stabilească, de asemenea, un termen pentru transmiterea notificărilor scrise ale creditorilor cu privire la cuantumul datoriilor evolutive, dacă acesta este diferit de cel declarat de către debitor, precum și un termen pentru depunerea declarațiilor scrise ale creditorilor cu privire la cererea și la propunerea de calendar de plată ale debitorului și a eventualelor obiecții cu privire la datoriile incluse în propunere.

Instanța va examina obiecțiile în legătură cu procedura de reorganizare a datoriei și le va soluționa în limitele calendarului de plată, dacă este posibil fără a provoca întârzieri substanțiale în reorganizarea datoriei. În caz contrar, instanța soluționează chestiunea în cadrul unei acțiuni distincte sau al altor proceduri. Ulterior, calendarul de plată poate fi validat, în măsura în care o reorganizare a datoriei este acordată debitorului.

Calendarul de plată poate fi modificat la cererea debitorului sau a unui creditor dacă, după validarea calendarului de plată, este evident că există o datorie evolutivă despre care nu s-a știut la momentul confirmării calendarului de plată.

În cazul în care o datorie evolutivă survine după sfârșitul calendarului de plată și ar fi fost posibil ca, din cauza datoriei, să se modifice calendarul de plată, debitorul trebuie să ramburseze datoria cu suma care ar fi fost alocată creditorului în cazul în care datoria respectivă ar fi fost inclusă în calendarul de plată.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

În general, în toate tipurile de proceduri de insolvență, creanțele sunt considerate egale. Cu alte cuvinte, fiecare creditor are același drept de a primi o plată din fondurile vărsate, proporțional cu creanța sa. Excepțiile de la această regulă se referă la dispozițiile în materie de rang și de prioritate inferioară a creanțelor.

Faliment

Plățile în favoarea creditorilor în cadrul unei proceduri de faliment se efectuează în conformitate cu lista de plăți certificată. Dispozițiile privind prioritizarea cererilor de deschidere a unei proceduri de faliment în cazurile în care activele debitorului nu sunt suficiente pentru a acoperi toate creanțele sunt prevăzute în Legea privind ordinea de prioritate a creanțelor (Laki velkojien maksunsaantijärjestyksestä 1578/1992).

Creanțele garantate printr-o garanție sau un drept de sechestru sunt creanțe cu prioritate, la fel ca și creanțele contractate în legătură cu restructurarea unei întreprinderi, pensia de întreținere pentru copil și creditele ipotecare pentru întreprinderi. Creanțele subordonate altor creanțe și clasificarea lor reciprocă sunt stabilite prin dispoziții distincte. Astfel de creanțe includ dobânzile și penalitățile pentru întârzierea la plată referitoare la o creanță subordonată acumulate după deschiderea procedurii de faliment, precum și taxe bazate pe dreptul public, altele decât amenzile și penalitățile.

Restructurare

Creditorii care, în afara procedurii de restructurare, ar avea același drept de plată a creanței lor, au un statut egal în ceea ce privește organizarea datoriei în cadrul programului de structurare. Cu toate acestea, se poate stabili în programul de restructurare că acei creditori care au creanțe minore vor primi valoarea integrală a creanțelor lor.

Numai măsuri limitate de organizare a datoriei pot fi aplicate gajului, în măsura în care capitalul unei astfel de datorii nu poate fi redus. Organizarea datoriei nu afectează existența sau conținutul dreptului de garanție al unui creditor.

În cadrul organizării datoriei, dobânzile și alte costuri de credit suportate în cursul procedurii de restructurare pentru datoriile aflate în restructurare, altele decât gajul, sunt considerate datorii de prioritate inferioară.

Reorganizarea datoriei

Fondurile disponibile ale debitorului și fondurile rezultate din lichidarea bunurilor sale trebuie împărțite între datoriile obișnuite, proporțional cu valoarea acestora. Toate măsurile de reorganizare a datoriei pot să se aplice datoriilor obișnuite, dar obligația de a plăti în ceea ce privește gajul nu poate fi ridicată.

Organizarea datoriei nu afectează existența sau conținutul dreptului de garanție al unui creditor.

Trebuie să se utilizeze mecanismul cel mai puțin nociv pentru creditor, dar care este suficient, cu toate acestea, pentru a remedia situația financiară a debitorului. Ultimele pasive care urmează să fie alocate ca plată provenită din fondurile disponibile și din fondurile din lichidarea debitorului sunt creanțele care ar fi subordonate dacă debitorul ar fi declarat în stare de faliment și dobânzile acumulate între începutul reorganizării datoriei și confirmarea calendarului de plată.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Faliment

Administratorul bunurilor întocmește lista de plăți descrisă în secțiunea 12. În general, procedura de faliment în instanță se încheie cu certificarea listei de plăți.

Procedura generală de faliment se încheie în momentul în care creditorii au aprobat închiderea finală a conturilor. Administratorul bunurilor întocmește o închidere finală a conturilor în urma înregistrării masei bunurilor care face obiectul insolvenței și a lichidării activelor incluse în lichidare în procedura de faliment. Închiderea finală a conturilor poate fi realizată chiar dacă o parte din lichidarea falimentului nu este luată în considerare, întrucât garanția sau alte active de mică valoare nu au fost vândute sau ca urmare a faptului că o creanță în procedura de faliment sau o foarte mică parte a creanțelor nu este clară.

O reconciliere pentru a încheia procedura de faliment poate fi realizată în cadrul unei proceduri de faliment dacă aceasta este încurajată de către debitor și de majoritatea creditorilor. Odată cu certificarea unei reconcilieri, numirea administratorului bunurilor și autoritatea creditorilor în procedura de faliment se încheie.

Instanța se poate pronunța cu privire la suspendarea falimentului în cazul în care fondurile din masa bunurilor care face obiectul insolvenței sunt insuficiente pentru a acoperi costurile procedurii de faliment sau în cazul în care continuarea procedurii de faliment nu ar fi adecvată pentru orice alt motiv. Cu toate acestea, nu poate fi pronunțată nicio hotărâre a instanței cu privire la suspendarea falimentului în cazul în care falimentul respectiv continuă sub administrare publică. Motivele pentru care falimentul continuă sub administrare publică pot include, de exemplu, necesitatea de a monitoriza debitorul. Administrarea publică se încheie prin închiderea finală a conturilor.

Se poate solicita anularea falimentului pentru un motiv întemeiat în termen de opt zile de la data pronunțării hotărârii de faliment. Consecințele juridice ale falimentului vor înceta.

Răspunderea pentru datorii continuă, de asemenea, după faliment. Debitorul nu este exonerat de răspunderea pentru creanțele din procedura de faliment care nu sunt rambursate integral în cadrul procedurii de faliment.

Restructurare

Procedura de restructurare judiciară se încheie cu aprobarea programului de restructurare. Aprobarea programului îi conferă debitorului libertate de acțiune și face să înceteze orice efect juridic legat de inițierea procedurii, cum ar fi interdicția de plată și de recuperare a creanțelor. După aprobarea programului de restructurare, condițiile în ceea ce privește datoriile aflate în restructurare sunt reglementate de programul de restructurare și, în general, orice datorie necunoscută aflată în restructurare se va stinge.

Instanța poate, la cererea autorității de supraveghere sau a unui creditor, să dispună încheierea programului de restructurare în cazul în care debitorul a încălcat condițiile programului, iar încălcarea respectivă nu este doar nesemnificativă. Programul de restructurare se va încheia, de asemenea, în cazul în care debitorul intră în faliment înainte de încheierea programului. De asemenea, instanța poate dispune ca o reorganizare a datoriei în programul de restructurare care aparține unui anumit creditor să se încheie, de exemplu, dacă debitorul și-a neglijat în mod semnificativ obligațiile față de creditor în cadrul programului. După încheierea programului, creditorul va avea aceleași drepturi ca înainte de aprobarea programului de restructurare.

La încheierea programului de restructurare, autoritatea de supraveghere sau, în cazul în care nu există o autoritate de supraveghere, debitorul trebuie să prezinte un raport final privind punerea în aplicare a programului.

Reorganizarea datoriei

Procedura judiciară de reorganizare a datoriilor se încheie de îndată ce instanța confirmă calendarul de plată. După confirmarea calendarului de plată, condițiile în ceea ce privește datoriile evolutive sunt reglementate de respectivul calendar de plată. Obligațiile de plată stabilite în calendarul de plată sunt obligatorii pentru debitor până în momentul în care toate obligațiile specificate sunt îndeplinite. Independent de încheierea calendarului de plată, responsabilitățile debitorului stabilite în respectivul calendar rămân în vigoare atât timp cât acestea nu au fost îndeplinite. Debitorul nu este scutit de rambursarea creanțelor restante atât timp cât toate obligațiile prevăzute în calendarul de plată nu au fost îndeplinite.

Calendarul de plată se va încheia dacă debitorul intră în faliment înainte de încheierea calendarului. La cererea debitorului sau a unui creditor, instanța poate să dispună încheierea calendarului de plată în cazul în care debitorul și-a neglijat obligațiile care îi revin, astfel cum sunt prevăzute de lege. După încheierea calendarului, creditorul va avea aceleași drepturi ca înainte de reorganizarea datoriei.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Faliment

Finalizarea procedurii de faliment nu exonerează debitorul de răspunderea pentru creanțe. Cu alte cuvinte, debitorul rămâne responsabil pentru creanțele din procedura de faliment care nu sunt rambursate integral în cadrul procedurii de faliment.

Restructurare

Creditorii au dreptul de a primi o plată pentru creanțele stabilite în programul de restructurare, iar restructurarea nu ia sfârșit atât timp cât obligațiile din program nu sunt îndeplinite. După încheierea programului, creditorii nu mai au dreptul de a beneficia de plăți.

Un program de restructurare poate fi, de asemenea, anulat conform dispozițiilor prevăzute în secțiunea 14. Aceasta înseamnă că încetează să mai producă efecte și creditorii au același drept la plată pentru datoriile aflate în restructurare pe care l-ar fi avut dacă programul de restructurare nu ar fi fost aprobat. Anularea programului nu afectează valabilitatea tranzacțiilor încheiate deja în baza acestuia.

Reorganizarea datoriei

Condițiile în ceea ce privește datoriile evolutive sunt reglementate de calendarul de plată. Trebuie stabilită o durată pentru calendarul de plată. Debitorul este eliberat integral de orice datorii restante care nu sunt incluse în programul de plată.

Independent de încheierea calendarului de plată, responsabilitățile debitorului stabilite în respectivul calendar rămân în vigoare atât timp cât acestea nu au fost îndeplinite. După încheierea calendarului de plată, creditorii nu mai au dreptul de a beneficia de plăți.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Faliment

Costurile procedurii de faliment sunt compuse din taxele judiciare aferente procedurii, din onorariile administratorului bunurilor și din orice alte costuri care decurg din monitorizarea și din administrarea lichidării în procedura de faliment.

Costurile procedurii de faliment sunt acoperite din fondurile obținute din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care fondurile din masa bunurilor care face obiectul insolvenței sunt insuficiente pentru a acoperi costurile, un creditor poate să își asume responsabilitatea pentru costuri pentru a evita suspendarea falimentului.

Instanța poate, de asemenea, să decidă ca falimentul să continue sub administrare publică, dacă acest lucru este justificat, de exemplu, de resursele insuficiente rezultate din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. În acest caz, numirea administratorului bunurilor și autoritatea creditorilor în procedura de faliment încetează. Costurile procedurii de faliment care decurg din administrarea publică sunt finanțate din fonduri publice, atât timp cât fondurile rezultate din masa bunurilor care face obiectul insolvenței sunt insuficiente pentru a acoperi costurile respective.

Restructurare

Costurile procedurii, cum ar fi remunerația practicianului în insolvență, sunt plătite prin valorificarea activelor debitorului. O altă parte poate să își asume responsabilitatea costurilor atunci când, printre obstacolele în calea deschiderii procedurii de restructurare se regăsește, de exemplu, faptul că bunurile debitorului sunt insuficiente pentru a acoperi costurile procedurii. Cu toate acestea, rareori se întâmplă ca o parte terță să își asume responsabilitatea costurilor.

Plățile pentru colegiul creditorilor le revin creditorilor, cu excepția cazului în care se specifică altfel în programul de restructurare.

O persoană care dorește să își exercite dreptul de a prezenta o propunere pentru un program de restructurare trebuie să elaboreze propunerea suportând costurile și cheltuielile aferente.

Reorganizarea datoriei

Costurile procedurii cuprind onorarii rezonabile pentru serviciile oferite de practicianul în insolvență și compensații pentru cheltuielile efectuate de acesta. În general, debitorul trebuie să acopere onorariile și cheltuielile practicianului în insolvență, până la o sumă care nu depășește fondurile disponibile ale debitorului în cursul celor patru luni după confirmarea calendarului de plată sau a calendarului de plată modificat. Partea din onorarii și cheltuieli care nu este acoperită de către debitor este finanțată din fonduri publice. În cazul în care cererea de reorganizare a datoriei este respinsă, toate onorariile și cheltuielile sunt plătite din fonduri publice.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Dispozițiile privind recuperarea se aplică tuturor tipurilor de proceduri de insolvență.

Activele transferate înainte de deschiderea unei proceduri de insolvență și care îndeplinesc condițiile stabilite prin lege pot fi anulate prin introducerea unei acțiuni de recuperare, a unei acțiuni privind o valoare mobiliară sau a unei acțiuni în anulare. În toate tipurile de proceduri de insolvență, dispozițiile din Legea privind recuperarea lichidării se aplică pentru recuperare. Recuperarea trebuie să fie justificată.

Condițiile pentru existența unei justificări a recuperării și, prin urmare, pentru anularea tranzacției sunt enunțate mai jos:

  • tranzacția a fost utilizată pentru a favoriza în mod inechitabil un creditor în detrimentul celorlalți creditori, pentru a transfera active care nu sunt la îndemâna creditorilor sau pentru a crește valoarea totală a datoriei în detrimentul creditorilor;
  • debitorul era în stare de insolvență în momentul tranzacției sau tranzacția a contribuit la insolvența debitorului; dacă tranzacția se referă la o donație, o altă condiție necesară este aceea că debitorul era îndatorat excesiv sau a devenit îndatorat excesiv în urma tranzacției;
  • cealaltă parte la tranzacție era, sau ar fi trebuit să fie, conștientă că debitorul era în stare de insolvență/îndatorat excesiv sau de efectele tranzacției asupra situației financiare a debitorului, precum și de alți factori care fac inadecvată tranzacția.

În cazul în care cealaltă parte la tranzacție era o rudă apropiată a debitorului, se consideră că persoana în cauză avea cunoștință de factorii menționați mai sus, cu excepția cazului în care aceasta poate dovedi că a acționat cu bună credință. În cazul în care o tranzacție a fost încheiată cu mai mult de cinci ani înainte de deschiderea procedurii de insolvență, aceasta nu poate fi anulată decât dacă o rudă apropiată a debitorului a fost parte la tranzacție.

Rambursările unor datorii efectuate cu mai mult de trei luni înaintea datei de depunere a cererii de deschidere a unei proceduri de insolvență pot fi anulate în cazul în care rambursarea a fost realizată prematur, prin metode de plată neobișnuite sau dacă suma rambursată a fost considerată importantă, având în vedere fondurile de lichidare. Cu toate acestea, rambursările nu pot fi anulate dacă sunt considerate obișnuite, având în vedere circumstanțele. Plățile recuperate prin intermediul unui sechestru pot fi anulate, de asemenea, cu condiția ca punerea sub sechestru să fi fost făcută cu mai mult de trei luni înainte de termenul-limită. Termenul-limită impus este mai lung pentru rudele apropiate ale debitorului. Plata poate fi anulată inclusiv dacă creditorul a acționat cu bună credință.

Există, de asemenea, dispoziții distincte care reglementează anularea, donațiile, împărțirea bunurilor, achitările și garanțiile, printre altele.

Ultima actualizare: 15/02/2024

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Suedia

INTRODUCERE

În Suedia, lichidările judiciare (konkurs), restructurările de întreprinderi (företagsrekonstruktion), precum și ajustarea datoriilor (skuldsanering) intră sub incidența Regulamentului UE privind procedurile de insolvență. Aici puteți consulta, în conformitate cu dispozițiile articolului 86 alineatul (1) din Regulamentul privind procedurile de insolvență astfel cum a fost revizuit, o descriere succintă a anumitor aspecte ale reglementărilor suedeze referitoare la procedurile respective. Descrierea nu este exhaustivă.

LICHIDARE JUDICIARĂ

Informații generale

Lichidarea judiciară este o formă de executare silită de natură generală, în cadrul căreia toți creditorii debitorului mobilizează, în mod colectiv și forțat, toate bunurile debitorului pentru a-și recupera creanțele. În timpul unei lichidări judiciare, activele din patrimoniul debitorului sunt valorificate în numele creditorilor. Patrimoniul debitorului este gestionat de unul sau mai mulți administratori judiciari. Administratorul judiciar are rolul de a gestiona patrimoniul. Examinarea cererii pentru deschiderea unei proceduri de lichidare judiciară, luarea deciziei de lichidare și gestionarea lichidării judiciare au loc în cadrul unei proceduri de lichidare judiciară în fața instanței locale (tingsrätt). În cursul procedurii, Tribunalul de Primă Instanță decide cu privire la o serie de aspecte, cum ar fi distribuirea patrimoniului sau necesitatea de a institui o procedură de monitorizare. De asemenea, instanța locală se reunește, în special, pentru a primi jurământul debitorului la momentul depunerii inventarului patrimoniului. Administratorul judiciar este plasat sub controlul unei autorități, Agenția națională de executare silită (Kronofogdemyndigheten).

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

Informații generale

Un operator economic care se confruntă cu dificultăți de plată poate, prin decizie a instanței, să beneficieze de o procedură specifică pentru restructurarea activității sale („restructurare de întreprindere”). În cazul unei restructurări de întreprindere, un administrator (rekonstruktör) numit de instanță trebuie să stabilească, pe de o parte, dacă activitatea debitorului poate fi urmărită în întregime sau parțial și, după caz, în ce mod, și, pe de altă parte, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru ca debitorul să ajungă la un acord financiar cu creditorii săi (concordat). În îndeplinirea misiunii sale, administratorul judiciar trebuie să se asigure că nu se aduce atingere intereselor creditorilor. O decizie de restructurare a unei întreprinderi nu implică nicio restricție oficială privind capacitatea debitorului.

AJUSTAREA DATORIILOR

Informații generale

Sistemul de ajustare a datoriilor implică faptul că un creditor este eliberat, în parte sau integral, de responsabilitatea plății datoriilor la care se referă procedura de ajustare a datoriilor. Începând din noiembrie 2016, vor exista două forme de ajustare a datoriilor în Suedia: ajustarea datoriilor prevăzută de legea cu același nume (skuldsaneringslagen - Legea privind ajustarea datoriilor) și ajustarea datoriilor pentru întreprinderi (F-skuldsanering) în conformitate cu legea ononimă (lagen om skuldsanering för företagare - Legea privind ajustarea datoriilor pentru antreprenori). Cele două forme de ajustare a datoriilor sunt descrise în continuare.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

LICHIDARE JUDICIARĂ

O procedură de lichidare judiciară poate fi introdusă atât pentru persoane juridice, cât și pentru persoane fizice (inclusiv pentru persoane fizice care nu desfășoară nicio activitate economică).

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

Restructurarea unei întreprinderi poate fi inițiată atât pentru persoane juridice, cât și pentru persoane fizice, cu condiția să fie vorba despre un operator economic. Anumite persoane juridice sunt excluse din domeniul de aplicare a legii în materie, de exemplu societățile pe acțiuni în domeniul activității bancare (bankaktiebolag), instituțiile de credit, întreprinderile de asigurări și întreprinderile de investiții.

AJUSTAREA DATORIILOR

Se poate acorda o ajustare a datoriilor pentru persoane fizice (inclusiv persoane fizice care desfășoară o activitate economică individuală).

Dosarele pentru ajustarea datoriilor sunt examinate în primă instanță de Agenția națională de executare silită.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

O ajustare a datoriilor pentru întreprinderi poate fi acordată unei persoane fizice care este

1. un antreprenor care desfășoară o activitate economică, în cazul în care gradul său de îndatorare este strâns legat de această activitate,

2. un antreprenor care desfășoară o activitate economică, în cazul în care datoriile legate de această activitate pot fi plătite în mod normal sau incapacitatea de a rambursa aceste datorii este doar temporară, sau

3. o rudă a unui antreprenor, în cazul în care gradul de îndatorare al acestei rude este strâns legat de activitatea economică a antreprenorului.

Prin rudă se înțelege soțul/soția, partenerul de viață, tatăl, mama, un frate sau o soră a antreprenorului sau un copil al soțului/soției sau al partenerului de viață.

Dosarele de ajustare a datoriilor pentru întreprinderi sunt examinate în primă instanță de Agenția națională de executare silită.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

LICHIDARE JUDICIARĂ

Pentru ca o procedură de lichidare judiciară să fie deschisă, trebuie să existe insolvența debitorului. Prin insolvență, se înțelege faptul că debitorul nu mai este în măsură să își ramburseze în mod normal datoriile și că această incapacitate nu este doar temporară. O declarație de insolvență a debitorului nu poate fi respinsă, cu excepția unui motiv special. Există, în același timp, anumite norme privind prezumția aplicabile probei în materie de insolvență. De exemplu, debitorul trebuie, cu excepția cazului în care se consideră altfel, să fie considerat în stare de insolvență atunci când, în caz de executare în temeiul capitolului 4 din Codul de executare silită (utsökningsbalken), s-a constatat, în cursul perioadei de șase luni care precede cererea de deschidere a unei proceduri de lichidare judiciară, că acesta nu dispunea de activele necesare pentru plata integrală a unei creanțe care a condus la punere sub sechestru. Același lucru este valabil dacă debitorul s-a declarat în încetare de plăți.

Cererea de deschidere a unei proceduri de lichidare judiciară poate fi introdusă de către debitor sau de către un creditor.

Dacă există motive rezonabile pentru a admite o cerere de deschidere a procedurii de lichidare judiciară și dacă aceste motive indică faptul că debitorul ascunde bunuri, instanța poate să dispună, în cazul în care există un motiv întemeiat pentru a face acest lucru, sechestrul asigurător al bunurilor debitorului până când cererea este examinată. Este posibil, de asemenea, să se dispună o interdicție de călătorie.

Instanța locală trebuie să publice imediat hotărârea de declarare a lichidării judiciare. Hotărârea de declarare a lichidării judiciare intră în vigoare imediat, astfel încât debitorul nu mai poate dispune de bunurile sale după notificarea hotărârii, dar există unele măsuri de protecție a încrederii legitime față de terți. A se vedea, de asemenea, secțiunea „Care sunt competențele de care dispune debitorul, respectiv practicianul în insolvență?”

Este posibil să se introducă o cale de atac împotriva unei decizii a instanței locale de a deschide o procedură de lichidare judiciară sau de a respinge o cerere de deschidere a procedurii de lichidare judiciară.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

O cerere de restructurare a unei întreprinderi poate fi înaintată de către debitor sau de către un creditor. O decizie de restructurare a unei întreprinderi poate fi pronunțată numai în cazul în care se poate presupune că debitorul nu își poate plăti datoriile exigibile sau că o astfel de incapacitate va interveni în scurt timp. Decizia de restructurare a unei întreprinderi nu poate fi pronunțată în absența unor motive întemeiate pentru a se presupune că obiectivul restructurării poate fi atins. Nu se poate admite o cerere din partea unui creditor decât dacă debitorul a autorizat cererea.

În cazul în care cererea a fost făcută de către debitor, instanța trebuie să o examineze fără întârziere, cu condiția ca cererea să nu fi fost depusă ulterior unei cereri depuse de un creditor și după ce instanța a considerat că ar trebui să se întrunească pentru a examina cauza. În cazul în care cererea a fost făcută de către un creditor, instanța trebuie să organizeze o ședință pentru examinarea acesteia. Ședința respectivă trebuie să aibă loc în termen de două săptămâni de la primirea cererii la instanță. În cazul în care motive speciale justifică acest lucru, ședința poate avea loc mai târziu, dar în termen de cel mult șase săptămâni.

Dacă admite o cerere, instanța trebuie, simultan, să numească un administrator. Pot fi desemnați mai mulți administratori, dacă este necesar. În termen de o săptămână de la pronunțarea deciziei, administratorul trebuie să notifice decizia respectivă tuturor creditorilor cunoscuți. Decizia de restructurare trebuie să fie pusă în aplicare fără întârziere, cu excepția cazului în care instanța a decis altfel.

AJUSTAREA DATORIILOR

O cerere de ajustare a datoriilor trebuie să fie înaintată de către debitor. Dacă cererea nu este considerată inadmisibilă sau respinsă, decizia de a iniția ajustarea datoriilor trebuie să fie luată cât mai curând posibil. Cererea poate fi respinsă, de exemplu, în cazul în care reiese chiar din cerere sau din alte elemente disponibile că nu sunt îndeplinite condițiile pentru o ajustare a datoriilor.

Ajustarea datoriilor se acordă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

1. debitorul este o persoană fizică ale cărei interese principale sunt situate în Suedia,

2. debitorul nu mai este în măsură să își ramburseze în mod normal datoriile și se poate considera, pe baza tuturor circumstanțelor cauzei, că această incapacitate va persista în viitorul apropiat (debitorul trebuie să fie „insolvabil recunoscut” - kvalificerat insolvent) și

3. ajustarea datoriilor pare rezonabilă având în vedere situația personală și financiară a debitorului.

Se aplică următoarele restricții:

1. Un debitor care face obiectul unei interdicții privind activitatea economică nu poate beneficia de o ajustare a datoriilor.

2. Dacă debitorul este un operator economic, ajustarea datoriilor nu poate fi acordată decât în cazul în care situația financiară a activității economice este ușor de înțeles.

3. În cazul în care debitorul a beneficiat deja de o ajustare a datoriilor, o nouă decizie în acest sens poate fi luată numai dacă motive speciale justifică acest lucru.

În cazul în care se ia o decizie preliminară, aceasta trebuie să fie publicată fără întârziere în Post‑ och Inrikes Tidningar (Jurnalul Oficial al Suediei). O notificare va trebui să fie trimisă, de asemenea, creditorilor cunoscuți, în termen de cel mult o săptămână de la data publicării. În publicare și în notificare, creditorii sunt invitați, în special, în termen de o lună de la data publicării, să declare în scris creanțele pe care le dețin asupra debitorului, să ofere detalii cu privire la creanțele respective, să furnizeze alte informații relevante pentru examinarea cauzei și să precizeze contul în care vor trebui efectuate plățile în momentul ajustării datoriilor.

Decizia preliminară poate fi contestată în termen de trei săptămâni de la data la care a fost luată.

După decizia preliminară, sechestrele în temeiul creanțelor apărute înainte de data deciziei sunt excluse înainte să se fi pronunțat o hotărâre definitivă privind ajustarea datoriilor. Cu toate acestea, creanțele care nu fac obiectul ajustării datoriilor nu sunt implicate. De asemenea, sechestrele rămân posibile în cazul în care sunt dispuse de instanță la cererea unui creditor, pe bază de plângere.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

O cerere de ajustare a datoriilor pentru întreprinderi trebuie să fie prezentată de către debitor. Dacă cererea nu este considerată inadmisibilă sau respinsă, decizia de a iniția ajustarea datoriilor trebuie să fie luată cât mai curând posibil. Cererea poate fi respinsă, de exemplu, în cazul în care reiese chiar din cerere sau din alte elemente disponibile că nu sunt îndeplinite condițiile pentru o ajustare a datoriilor pentru întreprinderi.

Ajustarea datoriilor pentru întreprinderi se acordă în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:

1. debitorul își are interesele principale în Suedia,

2. debitorul nu mai este în măsură să își ramburseze în mod normal datoriile și se poate considera, ținând seama de toate circumstanțele cazului, că această incapacitate va persista în viitorul apropiat (debitorul trebuie să fie „insolvabil recunoscut” - kvalificerat insolvent)

3. ajustarea datoriilor pare rezonabilă având în vedere situația personală și financiară a debitorului.

Următoarele restricții se aplică:

1. Un debitor care face obiectul unei interdicții privind activitatea economică nu poate beneficia de o ajustare a datoriilor pentru întreprinderi.

2. Dacă activitatea economică a antreprenorului se desfășoară sau s-a desfășurat într-un mod care nu poate fi justificat, ajustarea datoriilor pentru întreprinderi nu poate fi acordată.

3. Dacă debitorul are o capacitate de plată trimestrială inferioară unei șeptimi din valoarea de bază indexată la prețurile prevăzute în capitolul 2 articolele 6 și 7 din Codul asigurărilor sociale (socialförsäkringsbalken, și anume aproximativ 6 300 SEK în 2016), ajustarea datoriilor pentru întreprinderi nu poate fi acordată.

4. În cazul în care debitorul a beneficiat deja de o ajustare a datoriilor, o nouă decizie în acest sens poate fi luată numai dacă motive speciale justifică acest lucru.

În cazul în care se ia o decizie preliminară, aceasta trebuie să fie publicată fără întârziere în Post- och Inrikes Tidningar (Jurnalul Oficial al Suediei). O notificare va trebui să fie trimisă, de asemenea, creditorilor cunoscuți, în termen de cel mult o săptămână de la data publicării. În publicare și în notificare, creditorii sunt invitați, în special, în termen de o lună de la data publicării, să declare în scris creanțele pe care le dețin asupra debitorului, să ofere detalii cu privire la creanțele respective, să furnizeze alte informații relevante pentru examinarea cauzei și să precizeze contul în care vor trebui efectuate plățile în momentul ajustării datoriilor pentru întreprinderi.

Decizia preliminară poate fi contestată în termen de trei săptămâni de la data la care a fost luată.

După decizia preliminară, sechestrele în temeiul creanțelor apărute înainte de data deciziei sunt excluse înainte să se fi pronunțat o hotărâre definitivă privind ajustarea datoriilor pentru întreprinderi. Cu toate acestea, creanțele care nu fac obiectul ajustării datoriilor pentru întreprinderi nu sunt implicate. De asemenea, sechestrele rămân posibile în cazul în care sunt dispuse de instanță la cererea unui creditor, pe bază de plângere.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

LICHIDARE JUDICIARĂ

Cu excepția cazurilor în care există dispoziții speciale în normele de derogare referitoare la actele juridice ale debitorului sau ale unei părți terțe imediat după hotărârea de declarare, toate bunurile aparținând debitorului la data notificării hotărârii de declarare sau care îi revin acestuia pe durata procedurii de lichidare judiciară și care sunt adecvate pentru punerea sub sechestru alcătuiesc patrimoniul la care se referă procedura. Bunurile care pot fi reintegrate în patrimoniu în raport cu falimentul sunt incluse, de asemenea. Pentru persoanele fizice, se aplică norme speciale în ceea ce privește salariul și celelalte bunuri de care debitorul are nevoie pentru subzistență. Debitorul poate păstra anumite bunuri de acest tip.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

Administratorul trebuie, în termen de o săptămână de la decizia de restructurare, să notifice decizia tuturor creditorilor cunoscuți. Notificarea trebuie să fie însoțită de un inventar preliminar al activelor și al datoriilor debitorului. Rezultă de aici că procedura se referă la totalitatea activelor. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că restructurarea unei întreprinderi poate să se încheie printr-un concordat judiciar, fără ca acest lucru să fie neapărat necesar.

Creanțele legate de contracte pe care debitorul le-a încheiat cu acordul administratorului în cadrul procedurii de restructurare sunt însoțite de un privilegiu general. În consecință, sunt favorizate contractele, de exemplu în materie de finanțare, care sunt încheiate în cursul procedurii de restructurare cu acordul administratorului.

AJUSTAREA DATORIILOR

Decizia de ajustare a datoriilor trebuie să conțină un plan de rambursare. Cu excepția cazului în care există motive importante pentru a defini o durată mai scurtă, planul de rambursare trebuie să se întindă pe o perioadă de cinci ani. Planul de rambursare începe să curgă începând cu data adoptării deciziei de ajustare a datoriilor. Întrucât debitorul începe să efectueze rambursările încă de la adoptarea deciziei preliminare, durata deciziei preliminare va fi scăzută, în mod normal, din durata planului de rambursare.

Suma care urmează să fie plătită de către debitor va fi stabilită astfel încât ajustarea datoriilor să vizeze toate activele și veniturile debitorului după deducerea rezervei care îi permite debitorului să asigure subzistența sa și a familiei sale. De asemenea, se poate stabili o rezervă pentru rambursarea unor creanțe neacoperite de ajustarea datoriilor.

În cazul în care situația financiară a debitorului s-a îmbunătățit în mod semnificativ ulterior deciziei de ajustare a datoriilor, iar acest lucru se datorează unor circumstanțe care nu erau previzibile, creditorii și debitorul pot solicita reexaminarea deciziei.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

Decizia de ajustare a datoriilor trebuie să conțină un plan de rambursare. Planul de rambursare trebuie să acopere o perioadă de trei ani. Planul de rambursare începe să curgă începând cu data adoptării deciziei de ajustare a datoriilor. Întrucât debitorul începe să efectueze rambursările încă de la adoptarea deciziei preliminare, durata deciziei preliminare va fi scăzută, în mod normal, din durata planului de rambursare.

Suma care urmează să fie plătită de către debitor va fi stabilită astfel încât ajustarea datoriilor să vizeze toate activele și veniturile debitorului după deducerea rezervei care îi permite debitorului să asigure subzistența sa și a familiei sale. De asemenea, se poate stabili o rezervă pentru rambursarea unor creanțe neacoperite de ajustarea datoriilor.

În cazul în care situația financiară a debitorului s-a îmbunătățit în mod semnificativ ulterior deciziei de ajustare a datoriilor, creditorii și debitorul pot solicita reexaminarea deciziei.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

LICHIDARE JUDICIARĂ

Încă de la pronunțarea unei decizii de lichidare judiciară, debitorul este deposedat de bunurile care constituie patrimoniul pe care îl vizează procedura. De asemenea, febitorul nu poate să își asume angajamente care pot fi invocate în cadrul lichidării judiciare. Există dispoziții derogatorii în acest sens. În cursul lichidării judiciare, un administrator judiciar reprezintă masa creditorilor. Acesta este numit de instanța locală. Administratorul judiciar trebuie să dispună de înțelegerea și experiența specifice necesare pentru îndeplinirea misiunii sale și să prezinte, în plus, toate garanțiile pentru finalizarea acesteia. Persoanele angajate într-o instanță nu pot fi administratori judiciari. De asemenea, o persoană recuzabilă nu poate fi numită ca administrator.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

Un administrator judiciar trebuie să dispună de înțelegerea și experiența specifice impuse de misiunea sa, să se bucure de încrederea creditorilor și, în plus, să prezinte toate garanțiile pentru îndeplinirea misiunii sale.

Administratorul trebuie să examineze situația financiară a debitorului și, de comun acord cu acesta, să stabilească un plan care prezintă modalitățile de realizare a obiectivelor restructurării întreprinderii (plan de restructurare). Planul trebuie să fie comunicat instanței și creditorilor. Administratorul poate recurge la asistenți specializați.

Debitorul are obligația de a comunica administratorului toate informațiile cu privire la situația sa financiară care sunt relevante pentru restructurarea activității sale. Debitorul trebuie să urmeze instrucțiunile administratorului cu privire la modul în care ar trebui să se desfășoare activitatea sa. Debitorul nu poate întocmi anumite acte juridice fără acordul administratorului. Acesta nu poate, printre altele, să ramburseze datoriile contractate înainte de luarea deciziei, să ia angajamente noi, să vândă sau să pună sub gaj bunuri de importanță esențială pentru activitatea sa de debitor. Dacă debitorul încalcă aceste obligații, acest lucru nu afectează însă valabilitatea actului.

AJUSTAREA DATORIILOR

Nu este numit un administrator. Debitorul își păstrează dreptul de a dispune de bunurile sale pe parcursul ajustării datoriilor.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

Nu este numit un administrator. Dreptul debitorului de a dispune de bunurile sale nu este limitat în cursul procedurii.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

LICHIDARE JUDICIARĂ

O creanță deținută asupra debitorului care poate să fie solicitată în cadrul lichidării judiciare poate fi utilizată de către creditor pentru a compensa o creanță pe care debitorul o deținea asupra acestuia în momentul în care decizia de inițiere a procedurii de lichidare judiciară a fost notificată. CU toate acestea, o astfel de operațiune nu este posibilă dacă respectiva compensare a fost exclusă din lichidarea judiciară din cauza naturii creanțelor. Norme speciale se aplică pentru creanțele condiționale. Anumite dispoziții derogatorii sunt aplicabile, în special, creanțelor nou dobândite (acestea corespund, în mare, dispozițiilor referitoare la reintegrarea plăților în patrimoniu).

Pentru piața financiară, există dispoziții speciale conform cărora contractele de lichidare (compensare) și acordurile similare care se referă, printre altele, la instrumente financiare sunt opozabile patrimoniului și creditorilor.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

Orice persoană care deținea o creanță asupra debitorului în momentul în care a fost efectuată cererea de restructurare a întreprinderii poate, chiar dacă creanța nu este exigibilă, să o utilizeze drept compensație pentru creanța pe care debitorul o deținea asupra acesteia. Cu toate acestea, o astfel de operațiune nu este posibilă în cazul în care compensația este exclusă din cauza naturii uneia dintre creanțe sau a unei derogări prevăzute în Legea privind restructurarea întreprinderilor. Anumite dispoziții derogatorii sunt aplicabile, în special, creanțelor nou dobândite (acestea corespund, în mare, dispozițiilor referitoare la reintegrarea plăților în patrimoniu).

Pentru piața financiară, există dispoziții speciale conform cărora contractele de lichidare (compensare) și acordurile similare referitoare, printre altele, la instrumente financiare sunt opozabile debitorilor și creditorilor ale căror creanțe fac obiectul unui concordat judiciar.

AJUSTAREA DATORIILOR

Nu există norme specifice privind compensarea.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

Nu există norme specifice privind compensarea.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

LICHIDARE JUDICIARĂ

Legislația privind lichidarea judiciară nu conține dispoziții generale privind caracterul obligatoriu pentru patrimoniu al unor contracte încheiate de către debitor. În principiu, patrimoniul este considerat ca fiind o persoană juridică autonomă care nu este legată de obligațiile care pot decurge din contract. Patrimoniul poate fi parte la contractul pe care debitorul l-a încheiat dacă aceasta conduce la lichidare. Participarea necesită, în mod normal, consimțământul celeilalte părți la contract.

Dispoziții speciale sunt prevăzute în alte instrumente legislative, de exemplu Legea privind vânzarea de bunuri mobile și Legea privind tranzacțiile cu instrumente financiare. În temeiul dispoziției relevante din Legea privind vânzarea de bunuri mobile, patrimoniul poate deveni parte la un contract dacă una dintre părți a intrat în lichidare judiciară. Cealaltă parte are dreptul de a solicita ca patrimoniul să o informeze, într-un termen rezonabil, cu privire la intenția sa de a participa.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

În cazul în care cealaltă parte la contractul debitorului a obținut, înainte de pronunțarea deciziei de restructurare, dreptul de a rezilia un contract din cauza unei întârzieri efective sau din teama de a efectua o plată sau o altă prestație, aceasta nu poate, odată ce decizia a fost adoptată, să rezilieze contractul din cauza unei întârzieri dacă debitorul, cu acordul administratorului și într-un termen rezonabil, solicită executarea contractului. Debitorul trebuie să notifice celeilalte părți la contract, într-un termen rezonabil, faptul că dorește executarea contractului. În caz de executare a contractului, modalitățile de executare fac obiectul unor norme specifice. Anumite dispoziții speciale sunt prevăzute în Legea privind vânzarea de bunuri mobile și în ceea ce privește, printre altele, contractele de muncă și instrumentele financiare.

AJUSTAREA DATORIILOR

Nu există norme specifice privind impactul unei ajustări a datoriilor asupra unui contract în curs.

A se vedea, de asemenea, secțiunea „Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență?”.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

Nu există norme specifice privind impactul unei ajustări a datoriilor pentru întreprinderi asupra unui contract în curs.

A se vedea, de asemenea, secțiunea „Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență?”.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

LICHIDARE JUDICIARĂ

Imediat ce o decizie de lichidare judiciară este notificată, bunurile care compun patrimoniul nu pot, în general, să fie puse sub sechestru pentru a satisface creanțe deținute asupra debitorului. Acest lucru este valabil în mod automat odată ce este deschisă procedura de lichidare judiciară. Sunt prevăzute unele derogări pentru creanțele care se bucură de un anumit privilegiu. Orice punere sub sechestru efectuată cu încălcarea interdicției este nulă. Fără a aduce atingere lichidării judiciare, un bun poate fi pus sub sechestru dacă bunului respectiv i se aplică o garanție asupra unei creanțe date.

În cazul în care o punere sub sechestru a unui bun al debitorului a fost executată înainte ca decizia de lichidare judiciară să fi fost notificată, punerea sub sechestru rămâne executorie în conformitate cu norma generală, fără a aduce atingere lichidării judiciare. Există dispoziții derogatorii în acest sens.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

În cursul perioadei de restructurare, punerea sub sechestru sau orice altă măsură de executare prevăzută în Codul de executare silită nu poate afecta debitorul. Cu toate acestea, executarea rămâne posibilă în anumite cazuri, printre altele în ceea ce privește datoriile pentru care creditorul are un gaj sau un drept de retenție. Asistența prevăzută de Legea (1978: 599) privind vânzarea în rate între comercianți nu este aplicabilă. Pe durata unei restructurări, deciziile privind sechestrul asigurător sau garanția de plată nu pot fi notificate.

AJUSTAREA DATORIILOR

După decizia preliminară, punerea sub sechestru pentru creanțele apărute anterior nu poate fi efectuată înainte ca decizia privind ajustarea datoriilor să devină definitivă. Cu toate acestea, această normă nu se aplică creanțelor care nu sunt vizate de ajustarea datoriilor. În mod similar, aceasta nu se aplică dacă, în cazul unui recurs, instanța hotărăște, la cererea unui creditor, că punerea sub sechestru poate fi efectuată.

În cazul în care debitorul este plasat în lichidare judiciară, cererea de ajustare a datoriilor este caducă.

În cazul în care o negociere pentru un concordat judiciar are loc după ce debitorul a solicitat o ajustare a datoriilor, procedura de ajustare a datoriilor se suspendă. Dacă este stabilit un concordat, cererea de ajustare a datoriilor este caducă.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

După decizia preliminară, punerea sub sechestru pentru creanțele apărute anterior nu poate fi efectuată înainte ca decizia privind ajustarea datoriilor să devină definitivă. Cu toate acestea, această normă nu se aplică creanțelor care nu sunt vizate de ajustarea datoriilor. În mod similar, aceasta nu se aplică dacă, în cazul unui recurs, instanța hotărăște, la cererea unui creditor, că punerea sub sechestru poate fi efectuată.

În cazul în care debitorul este plasat în lichidare judiciară, cererea de ajustare a datoriilor pentru întreprinderi este caducă.

În cazul în care o negociere pentru un concordat judiciar are loc după ce debitorul a solicitat o ajustare a datoriilor pentru întreprinderi, procedura de ajustare a datoriilor se suspendă. Dacă este stabilit un concordat, cererea de ajustare a datoriilor pentru întreprinderi este caducă.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

LICHIDARE JUDICIARĂ

În cadrul unui proces în curs între debitor și un terț în ceea ce privește unul dintre bunurile din patrimoniul debitorului, patrimoniul în calitate de persoană juridică se poate substitui debitorului. Dacă patrimoniul nu se substituie debitorului, bunul nu va fi considerat ca făcând parte din patrimoniu. În cazul în care este introdusă o acțiune împotriva debitorului în ceea ce privește o creanță a cărei plată poate fi solicitată în cadrul lichidării judiciare, patrimoniul poate să intervină în litigiu, împreună cu debitorul. Există dispoziții suplimentare referitoare la această procedură.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

Interdicția de executare valabilă, în principiu, în timpul unei restructurări a unei întreprinderi nu împiedică continuarea sau încheierea unui proces în curs între debitor și un terț.

AJUSTAREA DATORIILOR

A se vedea secțiunea „Care sunt efectele unei proceduri de insolvență asupra procedurilor inițiate de creditori individuali?”.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

A se vedea secțiunea „Care sunt efectele unei proceduri de insolvență asupra procedurilor inițiate de creditori individuali?”.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

LICHIDARE JUDICIARĂ

Creditorii nu au de îndeplinit niciun rol formal în procedura de lichidare judiciară. Cu toate acestea, pentru chestiuni mai importante, administratorul trebuie să consulte creditorii vizați în mod special, în cazul în care nu există obiecții. De asemenea, creditorii au dreptul de a solicita informații din partea administratorului și de a participa, de exemplu, la prestările de jurământ. Un creditor poate să solicite numirea unui auditor pentru a supraveghea administrarea patrimoniului în numele său.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

În cazul în care o instanță decide restructurarea unei întreprinderi, aceasta trebuie, de asemenea, să stabilească data convocării adunării creditorilor în fața instanței. Adunarea trebuie să aibă loc în termen de trei săptămâni de la decizia de restructurare sau, în cazul în care acest termen nu poate fi respectat, în termenul absolut necesar.

La adunarea creditorilor, creditorii trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la continuarea restructurării. La cererea unuia dintre creditori, instanța numește, în cadrul adunării, un comitet compus din creditorii adunării. Acesta este alcătuit din maximum trei persoane. În unele cazuri, salariații au, în plus, dreptul de a numi un reprezentant în cadrul comitetului. Dacă există motive speciale de a face acest lucru, instanța poate numi alte persoane pentru a face parte din comitet. În ceea ce privește chestiuni importante, administratorul trebuie să se pună de acord cu comitetul creditorilor, în cazul în care nu există obiecții.

AJUSTAREA DATORIILOR

A se vedea secțiunea „Care sunt normele care reglementează depunerea, verificarea și admiterea creanțelor?”.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

LICHIDARE JUDICIARĂ

În timpul unei lichidări financiare, activele din patrimoniu sunt preluate în numele creditorilor (a se vedea mai sus). Lichidatorul (pot exista mai mulți lichidatori) are rolul de a administra aceste bunuri. În general, bunurile trebuie să fie vândute în cel mai scurt timp posibil. În cazul în care debitorul desfășura o activitate, lichidatorul poate, în anumite circumstanțe, să o continue în numele patrimoniului.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

În cazul restructurării unei întreprinderi, debitorul rămâne în posesia activelor.

AJUSTAREA DATORIILOR

Nu este numit un administrator.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

Nu este numit un administrator.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

LICHIDARE JUDICIARĂ

Lichidările judiciare în Suedia pot fi împărțite în două categorii: lichidările judiciare cu procedură de monitorizare și lichidările judiciare fără procedură de monitorizare. În mod obișnuit, nu există procedură de monitorizare deoarece, în general, creditorii neprivilegiați nu primesc nimic în urma împărțirii. Instanța locală poate, la cererea lichidatorului, să decidă cu privire la instituirea unei proceduri de monitorizare. Procedura de monitorizare trebuie să fie pusă în aplicare în cazul în care se poate presupune că pot fi satisfăcute anumite creanțe neprivilegiate. Odată ce procedura de monitorizare este stabilită, creanțele care pot fi realizate în lichidarea judiciară trebuie, în mod normal, să facă obiectul unei monitorizări, astfel încât creditorul să poată fi satisfăcut. Creanțele preferențiale trebuie, de asemenea, să fie monitorizate. În ceea ce privește garanția și dreptul de retenție, creanțele nu trebuie, cu toate acestea, să facă obiectul unei monitorizări pentru a permite creditorului să obțină satisfacție.

Dezinvestirea debitorului are drept consecință faptul că acesta nu mai este în măsură să își asume angajamente care pot fi invocate în cursul procedurii de lichidare judiciară. Dacă debitorul își asumă un angajament sau dacă îi revine o obligație după deschiderea procedurii de lichidare judiciară, angajamentul în cauză nu poate, în mod normal, să facă obiectul unei monitorizări. Jurisprudența a fost înțeleasă în sensul că, în anumite cazuri, debitorul își redobândește drepturile asupra anumitor active dacă lichidatorul renunță în mod expres să le utilizeze.

Patrimoniul, reprezentat de lichidator, poate dobândi drepturi și obligații, de exemplu prin semnarea de contracte. Creanțele asupra patrimoniului sunt denumite „datorii în masă”. În principiu, datoriile în masă au prioritate față de creanțele vizate de lichidarea judiciară. Cu toate acestea, onorariile lichidatorului și celelalte datorii similare (cunoscute, de asemenea, sub denumirea de costuri ale lichidării judiciare) trebuie să fie plătite din patrimoniu înainte de orice altă datorie contractată asupra patrimoniului. În cazul în care costurile lichidării judiciare nu pot fi suportate din patrimoniu, acestea sunt plătite, în general, de către stat. Creditorii lichidării judiciare sunt plătiți, în principiu, numai după ce costurile lichidării judiciare și datoriile în masă au fost plătite.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

Nu există nicio regulă generală privind depunerea cererii de admitere a creanțelor în cadrul restructurării unei întreprinderi. Cu toate acestea, instanța poate, în caz de restructurare, la cererea debitorului, să decidă negocierea unui concordat judiciar. În cadrul acestei negocieri, creditorii își pot prezenta creanțele (a se vedea mai jos). Sunt admise numai creanțele apărute înainte de depunerea cererii de restructurare. Nu toți creditorii iau însă parte la aceste negocieri. De exemplu, un creditor a cărui creanță poate face obiectul unei compensări sau este privilegiată nu participă la negocieri. Administratorul întocmește un inventar al activelor și pasivelor. În cazul în care un creditor dorește să participe la negocierea concordatului pentru o creanță care nu este inclusă în inventar și care nu a fost prezentată nici ulterior, acesta trebuie să depună cererea de admitere a creanței în scris la administrator, cel târziu cu o săptămână înainte de data la care are loc adunarea creditorilor.

Creanțele provenite dintr-un contract încheiat de debitor cu acordul administratorului în perioada de restructurare sunt favorizate.

AJUSTAREA DATORIILOR

În principiu, o ajustare a datoriilor se aplică tuturor creanțelor pecuniare împotriva debitorului care au apărut înainte de data notificării deciziei preliminare. Prin urmare, creanțele apărute înaintea deciziei preliminare și acoperite de ajustarea datoriilor trebuie să fie prezentate de către creditori, cu riscul, în caz contrar, ca debitorul să fie scutit de orice răspundere de rambursare a datoriilor (a se vedea secțiunea „Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență?”).

Cu toate acestea, o ajustare a datoriilor nu include

1. creanțele de întreținere, cu condiția ca Försäkringskassan (Casa de Asigurări de Sănătate din Suedia) sau un organism public din străinătate să nu fie subrogat în drepturile beneficiarului pensiei de întreținere;

2. creanțele pentru care creditorul are un drept de gaj sau orice alt privilegiu în conformitate cu articolele 6 sau 7 din Legea (1970: 979) privind creanțele privilegiate, sau un drept de retenție, cu condiția ca garanția să fie suficientă pentru a acoperi rambursarea creanței;

3. creanțele pentru care creditorul, înainte de notificarea deciziei preliminare, a obținut un privilegiu în temeiul articolului 8 din Legea privind creanțele privilegiate pentru bunuri care au făcut obiectul unei executări silite;

4. creanțele care nu sunt exigibile și care depind de o contraprestație care trebuie furnizată de creditor, sau

5. creanțele în litigiu.

Orice creanță condițională, a cărei sumă nu este stabilită definitiv sau nu este exigibilă, poate face obiectul unei decizii de neincludere în ajustarea datoriilor. În cazul în care o creanță poate fi considerată neîntemeiată, trebuie să se ia hotărârea ca aceasta să nu fie inclusă în ajustarea datoriilor.

Creanțele apărute după decizia preliminară nu sunt afectate de ajustarea datoriilor.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

În principiu, o ajustare a datoriilor pentru întreprinderi include toate creanțele pecuniare împotriva debitorului care au apărut înainte de data notificării deciziei preliminare. Prin urmare, creanțele apărute înaintea deciziei preliminare și acoperite de ajustarea datoriilor trebuie să fie prezentate de către creditori, cu riscul, în caz contrar, ca debitorul să fie scutit de orice răspundere de rambursare a datoriilor (a se vedea secțiunea „Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență?”).

Cu toate acestea, o ajustare a datoriilor pentru întreprinderi nu include:

1. creanțele de întreținere, cu condiția ca Försäkringskassan (Casa de Asigurări de Sănătate din Suedia) sau un organism public din străinătate să nu fie subrogat în drepturile beneficiarului pensiei de întreținere;

2. creanțele privilegiate în conformitate cu articolul 5 din Legea (1970: 979) privind creanțele privilegiate, cu condiția ca garanția să fie suficientă pentru a acoperi rambursarea creanței,

3. creanțele pentru care creditorul are un drept de gaj sau orice alt privilegiu în conformitate cu articolele 6 sau 7 din Legea privind creanțele privilegiate, sau un drept de retenție, cu condiția ca garanția să fie suficientă pentru a acoperi rambursarea creanței;

4. creanțele pentru care creditorul, înainte de notificarea deciziei preliminare, a obținut un privilegiu în temeiul articolului 8 din Legea privind creanțele privilegiate pentru bunuri care au făcut obiectul unei executări silite;

5. creanțele care nu sunt exigibile și care depind de o contraprestație care trebuie furnizată de creditor, sau

6. creanțele în litigiu.

Orice creanță condițională, a cărei sumă nu este stabilită definitiv sau nu este exigibilă, poate face obiectul unei decizii de neincludere în ajustarea datoriilor. În cazul în care o creanță poate fi considerată neîntemeiată, trebuie să se ia hotărârea ca aceasta să nu fie inclusă în ajustarea datoriilor.

Creanțele apărute după decizia preliminară nu sunt afectate de ajustarea datoriilor.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

LICHIDARE JUDICIARĂ

În principiu, numai creanțele apărute înainte de notificarea deciziei de lichidare judiciară pot fi prezentate. O creanță poate fi prezentată chiar dacă este condițională sau dacă nu este exigibilă.

În absența unei proceduri de monitorizare, nu există norme referitoare la modalitățile de prezentare a creanțelor. În astfel de cazuri, lichidatorul trebuie să se asigure din proprie inițiativă că sunt satisfăcute creanțele privilegiate în mod corespunzător. Nimic nu împiedică un creditor să își prezinte creanța în mod informal, în principiu până la expirarea termenului de contestare a propunerii de distribuire a patrimoniului.

Dacă se poate presupune că activul este suficient pentru a satisface creditorii neprivilegiați, o procedură de monitorizare trebuie să fie pusă în aplicare în mod obligatoriu (a se vedea explicațiile de mai sus referitoare la procedura de monitorizare). În cazul în care instanța locală hotărăște că este necesară o procedură de monitorizare, aceasta stabilește o perioadă de monitorizare de patru până la zece săptămâni. Decizia de a pune în aplicare o procedură de monitorizare face obiectul unei publicări. Creditorii trebuie să își depună cererile de admitere a creanțelor în scris, în termenul stabilit. În ceea ce privește drepturile de gaj și de retenție, o creanță nu trebuie să fie monitorizată pentru ca respectivul creditor să poată obține câștiguri materiale din patrimoniu. În cazul în care procedura de monitorizare a fost deja pusă în aplicare, un creditor care dorește să depună o cerere de admitere a unei creanțe sau să solicite un privilegiu după sfârșitul perioadei de monitorizare poate face acest lucru în scris, în cadrul procedurii numite „prezentare tardivă”. O prezentare tardivă poate fi efectuată cel târziu în ziua în care lichidatorul își elaborează propunerea de distribuire a patrimoniului, și anume înainte ca propunerea să fie înaintată instanței și publicată. Dacă un creditor nu își monitorizează creanțele, acesta pierde posibilitatea de a obține rambursarea acestora din activele vizate de decizia de distribuire. În principiu, acesta nu poate obține plata creanțelor sale decât dacă devin disponibile noi resurse (distribuire tardivă).

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

Astfel cum s-a arătat mai sus, nu există nicio obligație generală pentru creditori de a-și depune cererile de admitere a creanțelor în caz de restructurare a unei întreprinderi, dar este posibil ca aceștia să trebuiască să le depună în momentul negocierii unui concordat. Administratorul trebuie să elaboreze un plan de restructurare. Planul respectiv trebuie să prevadă atât modul de soluționare a situației financiare a întreprinderii debitorului, cât și modul în care rezultatele acestuia vor putea fi îmbunătățite. Planul poate, totuși, să fie adaptat la circumstanțele specifice ale situației.

În anumite condiții, poate fi util să se ajungă la un concordat judiciar în cazul unei restructurări. Cererea de negociere a unui concordat este efectuată de către debitor.

O cerere de negociere a unui concordat trebuie să cuprindă o propunere de concordat care indică suma pe care debitorul propune să o plătească, datele la care vor fi efectuate plățile, faptul dacă a fost depusă o garanție pentru concordat și, dacă este cazul, din ce se compune aceasta. Cererea trebuie să fie însoțită de un inventar al elementelor de activ și de pasiv ale patrimoniului.

În cazul în care cererea este acceptată, instanța trebuie să notifice imediat decizia de a negocia un concordat. În același timp, aceasta trebuie să stabilească data adunării creditorilor, să convoace adunarea și să publice decizia.

Debitorul, administratorul și creditorii au posibilitatea de a se opune unei creanțe care ar trebui să intre sub incidența concordatului. Există norme speciale cu privire la posibilitatea de a participa la negocierea concordatului pentru creanțe care nu au fost luate în considerare în inventarul patrimoniului.

Doar creditorii ale căror creanțe au apărut înainte de depunerea cererii de restructurare a unei întreprinderi participă la negocierea concordatului. Un creditor care poate obține plata creanței sale prin compensare sau a cărui creanță este privilegiată nu participă la negociere. În mod similar, un creditor care, în caz de lichidare judiciară, nu ar obține câștiguri materiale decât după ceilalți creditori nu participă la rândul său la negocieri dacă ceilalți creditori din cadrul concordatului nu îi permit acest lucru.

La cererea unui creditor, debitorul va trebui să depună un jurământ de inventar în fața adunării creditorilor.

În adunarea creditorilor, creditorii trebuie să voteze cu privire la propunerea de concordat. O propunere de concordat care prevede plata a cel puțin cincizeci la sută din valoarea creanțelor va fi considerată adoptată de către creditori dacă trei cincimi dintre votanți au fost de acord cu propunerea și creanțele acestora reprezintă cel puțin trei cincimi din valoarea totală a creanțelor creditorilor cu drept de vot. În cazul în care procentajul prevăzut în concordat este mai mic de 50 %, propunerea de concordat va fi considerată adoptată dacă trei pătrimi dintre votanți sunt de acord cu privire la propunere și creanțele acestora reprezintă trei sferturi din valoarea totală a creanțelor creditorilor cu drept de vot.

AJUSTAREA DATORIILOR

În cazul în care o decizie preliminară este notificată, aceasta trebuie să fie publicată fără întârziere în Post- och Inrikes Tidningar (Jurnalul Oficial din Suedia). O notificare trebuie, de asemenea, să fie trimisă creditorilor cunoscuți, în termen de o săptămână de la data publicării. În publicare și în notificare, creditorii sunt invitați să realizeze, în special, demersurile următoare, în mod normal în termen de o lună de la data publicării: să depună cererile de admitere a creanțelor, să furnizeze informații mai exacte cu privire la creanțele lor, precum și alte informații utile pentru examinarea cauzei și să precizeze contul în care trebuie efectuate plățile în cursul ajustării datoriilor.

Odată ce dosarul a fost suficient analizat după decizia preliminară, se stabilește o propunere de ajustare a datoriilor. Aceasta trebuie să fie trimisă tuturor creditorilor cunoscuți, ale căror creanțe sunt vizate în propunere, cu solicitarea ca aceștia să își prezinte observațiile într-un termen dat. Lipsa observațiilor din partea unui creditor nu împiedică adoptarea unei decizii de ajustare a datoriilor.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

În cazul în care o decizie preliminară este notificată, aceasta trebuie să fie publicată fără întârziere în Post- och Inrikes Tidningar (Jurnalul Oficial din Suedia). O notificare trebuie, de asemenea, să fie trimisă creditorilor cunoscuți, în termen de o săptămână de la data publicării. În publicare și în notificare, creditorii sunt invitați să realizeze, în special, demersurile următoare, în mod normal în termen de o lună de la data publicării: să depună cererile de admitere a creanțelor, să furnizeze informații mai exacte cu privire la creanțele lor, precum și alte informații utile pentru examinarea cauzei și să precizeze contul în care trebuie efectuate plățile în cursul ajustării datoriilor.

Odată ce dosarul a fost suficient analizat după decizia preliminară, se stabilește o propunere de ajustare a datoriilor. Aceasta trebuie să fie trimisă tuturor creditorilor cunoscuți, ale căror creanțe sunt vizate în propunere, cu solicitarea ca aceștia să își prezinte observațiile într-un termen dat. Lipsa observațiilor din partea unui creditor nu împiedică adoptarea unei decizii de ajustare a datoriilor pentru întreprinderi.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

LICHIDARE JUDICIARĂ

Dacă activele patrimoniului sunt insuficiente pentru a acoperi costurile lichidării judiciare și plata datoriilor în masă, lichidarea judiciară este anulată (a se vedea observațiile de mai sus cu privire la costurile lichidării judiciare și la datoriile în masă). În cazul în care lichidarea judiciară este anulată, nu se realizează, în principiu, distribuirea între creditori.

În cazul în care lichidarea judiciară nu este anulată, resursele care compun patrimoniul sunt distribuite între creditori, cu excepția cazului în care au fost utilizate pentru a plăti costurile lichidării judiciare și datoriile în masă. Distribuirea se efectuează, în principiu, în conformitate cu dispozițiile din Legea privind creanțele privilegiate.

Legea privind creanțele privilegiate reglementează dreptul fiecărui creditor, în raport cu ceilalți, de a fi plătit în cursul unei lichidări judiciare. Mai jos sunt furnizate o serie de informații generale referitoare la Legea privind creanțele privilegiate.

Privilegiul este specific sau general. Privilegiul specific vizează anumite bunuri (de exemplu, dreptul de gaj, dreptul de retenție și ipoteca). Privilegiul general vizează toate bunurile incluse în patrimoniul debitorului (de exemplu, costurile creditorului pentru a declara debitorul în lichidare judiciară și onorariile unui administrator dacă lichidarea judiciară a fost precedată de restructurarea unei întreprinderi). Privilegiul specific primează asupra privilegiului general. Creanțele neprivilegiate au același rang între ele. Cu toate acestea, un creditor poate, în temeiul unui contract, să nu aibă dreptul de a fi plătit decât după ceilalți creditori (creanță subordonată).

Creanța rămâne privilegiată inclusiv în cazul în care este vândută sau este implicată în punere sub sechestru sau dacă se modifică titularul într-un alt fel.

În cazul în care o cerere este însoțită de un privilegiu specific pentru un anumit bun și dacă bunul respectiv nu este suficient pentru a o stinge, datoria rămasă este tratată ca o creanță neprivilegiată.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

Nicio distribuire nu are loc în cadrul restructurării unei întreprinderi dacă nu a fost încheiat un concordat.

Un concordat judiciar poate să prevadă anularea datoriilor și termene de plată precise. Concordatul trebuie să acorde drepturi egale tuturor creditorilor și cel puțin douăzeci și cinci la sută din cuantumul creanțelor lor, cu excepția cazului în care un procent mai scăzut este aprobat de toți creditorii cunoscuți care trebuie să fie părți la concordat sau dacă există motive speciale pentru a stabili un procentaj inferior. O distribuire minimă prescrisă trebuie să fie plătită în termen de un an de la încheierea concordatului, cu excepția cazului în care o perioadă mai lungă este acordată de toți creditorii enumerați. Un concordat poate, de asemenea, să prevadă că debitorul obține doar o suspendare a plății sau o altă reducere specială.

AJUSTAREA DATORIILOR

Toate creanțele acoperite de o ajustare a datoriilor sunt de rang egal. Cu toate acestea, o creanță poate să aibă un rang inferior dacă respectivul creditor este de acord cu acest lucru sau să fie plătită înaintea altor creanțe dacă, în urma distribuirii, aceasta implică o sumă mică și este rezonabil ca aceasta să fie satisfăcută prima având în vedere importanța creanțelor, precum și alte circumstanțe.

Regimul aplicabil creanțelor este indicat în decizia de ajustare a datoriilor.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

Toate creanțele acoperite de o ajustare a datoriilor pentru întreprinderi sunt de rang egal. Cu toate acestea, o creanță poate să aibă un rang inferior dacă respectivul creditor este de acord cu acest lucru sau să fie plătită înaintea altor creanțe dacă, în urma distribuirii, aceasta implică o sumă mică și este rezonabil ca aceasta să fie satisfăcută prima având în vedere importanța creanțelor, precum și alte circumstanțe.

Regimul aplicabil creanțelor este indicat în decizia de ajustare a datoriilor pentru întreprinderi.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

LICHIDARE JUDICIARĂ

În cazul în care debitorul ajunge la un acord în ceea ce privește plata datoriilor sale sau se înțelege în altă manieră cu creditorii (tranzacție voluntară), instanța locală decide cu privire la încheierea lichidării judiciare. O lichidare judiciară pentru care este instituită o procedură de monitorizare se poate încheia, de asemenea, cu o decizie de concordat (concordat de redresare). În caz contrar, lichidarea judiciară este anulată (dacă activele nu sunt suficiente pentru a plăti cheltuielile de lichidare judiciară și datoriile în masă) sau patrimoniul este distribuit între creditori.

O lichidare judiciară nu exonerează o persoană fizică de răspunderea de a-și plăti datoriile (a se vedea ajustarea datoriilor, ale cărei norme sunt diferite). Prin urmare, datoriile neplătite rămân după lichidarea judiciară (cu excepția cazului în care acestea sunt acoperite de o tranzacție voluntară sau de un concordat).

O persoană juridică este dizolvată după o lichidare judiciară (normele în materie sunt prevăzute în legislația privind dreptul societăților comerciale). Rezultă de aici că creditorii nu pot, în principiu, să mai solicite persoanei juridice, după lichidarea judiciară, plata unor eventuale creanțe neachitate.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

În cazul în care este stabilit un concordat judiciar, acesta implică toți creditorii care aveau dreptul de a participa la negocierea concordatului, indiferent dacă s-au făcut sau nu cunoscuți. Un creditor care nu ar fi avut dreptul, în caz de lichidare judiciară, să fie plătit decât după ceilalți creditori își pierde dreptul de a fi plătit de către debitor dacă în cadrul concordatului nu au fost pe deplin despăgubiți toți creditorii care aveau dreptul să participe la negocierea concordatului. Un creditor care deține o creanță privilegiată asupra anumitor bunuri este obligat să respecte concordatul în ceea ce privește sumele care nu pot fi percepute pentru bunurile în cauză.

AJUSTAREA DATORIILOR

Prin decizia de ajustare a datoriilor, debitorul este scutit de responsabilitatea de a plăti cuantumul datoriilor acoperite de ajustarea datoriilor egal cu reducerea acestora. Prin decizia de ajustare a datoriilor, debitorul este scutit, de asemenea, de responsabilitatea de a plăti datoriile care nu sunt cunoscute, cu excepția cazului în care este vorba despre datorii care nu pot fi acoperite de o ajustare a datoriilor.

Ajustarea datoriilor are ca efect anularea dobânzilor sau a penalităților pentru întârziere la creanțele acoperite de ajustarea datoriilor începând cu ziua următoare celei în care decizia preliminară a fost notificată.

Ajustarea datoriilor nu afectează dreptul unui creditor în ceea ce privește un garant sau orice altă persoană responsabilă pentru datorie în plus față de debitor.

Decizia de ajustare a datoriilor trebuie să conțină un plan de rambursare. Cu excepția cazului în care există motive importante pentru a defini o durată mai scurtă, planul de rambursare trebuie să se întindă pe o perioadă de cinci ani. Planul de rambursare începe să curgă începând cu data adoptării deciziei de ajustare a datoriilor. Pentru a stabili scadența planului de rambursare, se va scădea perioada de valabilitate a deciziei preliminare din durata planului, cu excepția cazului în care există motive pentru a deduce o perioadă mai scurtă, ținând cont de comportamentul debitorului în urma deciziei.

În anumite condiții, o decizie de ajustare a datoriilor poate fi modificată sau anulată. La cererea unui creditor a cărui creanță este acoperită de ajustarea datoriilor, decizia poate fi anulată sau, în cazurile menționate la punctele 6 și 7 de mai jos, poate fi modificată, dacă

1. debitorul s-a făcut vinovat de fraudă împotriva creditorilor,

2. debitorul s-a făcut vinovat de obstrucționarea intenționată a unei lichidări judiciare sau a unui sechestru judiciar,

3. debitorul a favorizat în secret unul dintre creditori pentru a influența decizia privind ajustarea datoriilor,

4. debitorul, în cererea sa de ajustare a datoriilor sau în alte momente în cursul examinării cauzei, a furnizat cu bună știință informații incorecte, în detrimentul creditorilor,

5. debitorul a furnizat informații incorecte pentru o autoritate, în ceea ce privește taxele sau impozitele vizate de ajustarea datoriilor, sau nu a furnizat informații, chiar dacă era obligat să facă acest lucru, iar aceasta a condus la o decizie greșită sau la lipsa unei decizii,

6. debitorul se abate în mod semnificativ de la planul de rambursare, sau

7. situația economică a debitorului s-a îmbunătățit în mod semnificativ ulterior deciziei privind ajustarea datoriilor, din motive care nu erau previzibile în momentul în care a fost adoptată decizia.

În cazurile care intră în domeniul de aplicare a punctului 7, cererea trebuie să fie introdusă în termen de cinci ani de la data deciziei preliminare sau, în cazul în care planul de rambursare se încheie mai târziu, cel târziu în ziua scadenței. În cazul modificării unei decizii privind ajustarea datoriilor, durata planului de rambursare poate fi prelungită până la șapte ani.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

Prin decizia de ajustare a datoriilor pentru întreprinderi, debitorul este scutit de responsabilitatea de a plăti cuantumul datoriilor acoperite de ajustarea datoriilor egal cu reducerea acestora. Prin decizia de ajustare a datoriilor, debitorul este scutit, de asemenea, de responsabilitatea de a plăti datoriile care nu sunt cunoscute, cu excepția cazului în care este vorba despre datorii care nu pot fi acoperite de o ajustare a datoriilor.

Ajustarea datoriilor are ca efect anularea dobânzilor sau a penalităților pentru întârziere la creanțele acoperite de ajustarea datoriilor începând cu ziua următoare celei în care decizia preliminară a fost notificată.

Ajustarea datoriilor nu afectează dreptul unui creditor în ceea ce privește un garant sau orice altă persoană responsabilă pentru datorie în plus față de debitor.

Decizia de ajustare a datoriilor pentru întreprinderi trebuie să conțină un plan de rambursare pentru o perioadă de trei ani. Planul de rambursare începe să curgă începând cu data adoptării deciziei de ajustare a datoriilor.

În anumite condiții, o decizie privind ajustarea datoriilor pentru întreprinderi poate fi modificată sau anulată. La cererea unui creditor a cărui creanță este acoperită de ajustarea datoriilor, decizia poate fi anulată sau, în cazurile menționate la punctele 6 și 7 de mai jos, poate fi modificată, dacă

1. debitorul s-a făcut vinovat de fraudă împotriva creditorilor,

2. debitorul s-a făcut vinovat de obstrucționarea intenționată a unei lichidări judiciare sau a unui sechestru judiciar,

3. debitorul a favorizat în secret unul dintre creditori pentru a influența decizia privind ajustarea datoriilor,

4. debitorul, în cererea sa de ajustare a datoriilor sau în alte momente în cursul examinării cauzei, a furnizat cu bună știință informații incorecte, în detrimentul creditorilor,

5. debitorul a furnizat informații incorecte pentru o autoritate, în ceea ce privește taxele sau impozitele vizate de ajustarea datoriilor pentru întreprinderi, sau nu a furnizat informații, chiar dacă era obligat să facă acest lucru, iar aceasta a condus la o decizie greșită sau la lipsa unei decizii,

6. debitorul se abate în mod semnificativ de la planul de rambursare, sau

7. situația economică a debitorului s-a îmbunătățit în mod semnificativ ulterior deciziei privind ajustarea datoriilor pentru întreprinderi, din motive care nu erau previzibile în momentul în care a fost adoptată decizia.

În cazurile care intră în domeniul de aplicare a punctului 7, cererea trebuie introdusă în termen de trei ani de la data deciziei preliminare sau, în cazul în care planul de rambursare se încheie mai târziu, cel târziu în ziua scadenței. În cazul modificării unei decizii privind ajustarea datoriilor, durata planului de rambursare poate fi prelungită până la cinci ani.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

LICHIDARE JUDICIARĂ

Astfel cum s-a menționat mai sus, o persoană fizică nu este scutită de responsabilitatea de a-și achita datoriile în caz de lichidare judiciară; în ceea ce privește persoanele juridice, acestea sunt dizolvate după lichidarea judiciară.

Dacă sunt disponibile resurse pentru distribuire după o lichidare judiciară, există posibilitatea de a efectua o „distribuire tardivă”.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

A se vedea mai sus în ceea ce privește efectele unui concordat judiciar. În cazul în care nu a fost încheiat un concordat judiciar, și nici debitorul nu a încheiat un concordat voluntar cu creditorii sau orice alt aranjament, creanțele rămân exigibile după încheierea restructurării întreprinderii.

AJUSTAREA DATORIILOR

Un creditor poate, în anumite condiții, să solicite reexaminarea unei ajustări a datoriilor după ce debitorul a executat planul de rambursare. A se vedea secțiunea „Care sunt condițiile și efectele încheierii procedurii de insolvență?” pentru mai multe informații.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

Un creditor poate, în anumite condiții, să solicite reexaminarea unei ajustări a datoriilor pentru întreprinderi după ce debitorul a executat planul de rambursare. A se vedea secțiunea „Care sunt condițiile și efectele încheierii procedurii de insolvență?” pentru mai multe informații.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

LICHIDARE JUDICIARĂ

Onorariile lichidatorului și alte datorii similare (costuri ale lichidării judiciare), precum și altele contractate de patrimoniu (datorii în masă) trebuie prelevate din patrimoniu înainte de distribuirea între creditori. Costurile lichidării judiciare au prioritate față de datoriile în masă. În cazul în care costurile lichidării judiciare nu pot fi suportate din patrimoniu, acestea sunt plătite, în general, de către stat.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

Administratorul (precum și un eventual comisar la concordat) are dreptul la o indemnizație pentru activitatea și cheltuielile legate de sarcinile sale. Onorariile acestuia nu pot fi stabilite la o sumă care depășește ceea ce este considerat ca o compensație rezonabilă pentru sarcinile sale. Dreptul la indemnizație al administratorului este, la cererea acestuia sau la cererea debitorului, examinat de către instanță. Atât timp cât un concordat nu a fost executat, un creditor ale cărui creanțe sunt acoperite de concordat poate, de asemenea, să solicite o astfel de examinare. Taxele judiciare aferente cererii, precum și indemnizația administratorului și a comisarului sunt suportate de debitor.

AJUSTAREA DATORIILOR

În cadrul unei ajustări a datoriilor, debitorul efectuează plățile, în mod normal, către Agenția națională de executare silită (Kronofogdemyndigheten), care, ulterior, servește drept intermediar cu creditorii. Agenția națională de executare silită percepe o taxă anuală de la debitor pentru prelucrarea administrativă a plăților.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

În cadrul unei ajustări a datoriilor pentru întreprinderi, debitorul efectuează plățile, în mod normal, către Agenția națională de executare silită (Kronofogdemyndigheten), care, ulterior, servește drept intermediar cu creditorii. Agenția națională de executare silită percepe o taxă anuală de la debitor pentru prelucrarea administrativă a plăților.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

LICHIDARE JUDICIARĂ

Normele în materie de restituire la patrimoniu sunt prevăzute în Legea privind lichidarea judiciară. Punctul de plecare pentru calcularea termenelor prevăzute în normele de restituire la patrimoniu este, în general, data de depunere a cererii de lichidare judiciară.

Este anulat orice act juridic care a favorizat în mod ilegal un creditor în raport cu alții, prin care bunuri ale debitorului au fost sustrase de la creditori sau prin care datoriile acestuia au crescut, prin care debitorul era sau, ca urmare a procedurii, singură sau în combinație cu alte circumstanțe, a devenit insolvabil, și atunci când o parte terță avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de faptul că debitorul era insolvabil și cunoștea circumstanțele care făceau ca actul să fie ilegal. Se consideră că orice rudă a debitorului are cunoștință în sensul tezei anterioare, dacă aceasta nu demonstrează, corespunzător cerințelor, că nu avea cunoștință sau că nu ar fi trebuit să aibă cunoștință. În cazul în care actul respectiv a fost realizat cu mai mult de cinci ani înainte de termen, acesta nu este anulat decât dacă vizează o rudă a debitorului.

Plata unei datorii care a fost efectuată cu mai puțin de trei luni înainte de termenul-limită și care a fost realizată printr-un alt mijloc de plată decât mijloacele obișnuite, în avans sau până la o sumă care a înrăutățit semnificativ situația financiară a debitorului, este anulată dacă, având în vedere circumstanțele, aceasta nu poate fi totuși considerată normală. În cazul în care plata a fost efectuată în favoarea unei rude a debitorului înainte de expirarea perioadei de trei luni, dar în mai puțin de doi ani înainte de termenul-limită, aceasta se anulează dacă nu se stabilește că debitorul nu era sau nu a devenit insolvabil ca rezultat al acestei operațiuni.

Există norme speciale, printre altele, în ceea ce privește donațiile, separarea bunurilor și remunerațiile. Anumite plăți efectuate către stat nu intră în domeniul de aplicare a normelor privind restituirea la patrimoniu, printre altele impozitele deja plătite.

Lichidatorul poate contesta restituirea la patrimoniu, în special prin introducerea unei acțiuni în fața unei instanțe ordinare sau prin opoziție la monitorizarea lichidării judiciare. În cazul în care lichidatorul nu dorește să conteste restituirea la patrimoniu, iar procedura de conciliere nu are loc, un creditor poate să conteste restituirea prin introducerea unei acțiuni în fața unei instanțe ordinare.

În cazul restituirii la patrimoniu, bunurile pe care debitorul le-a sustras sunt reintegrate în patrimoniu.

RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR

După ce o decizie de restructurare a fost notificată, dispozițiile Legii privind lichidarea judiciară aplicabile restituirii la patrimoniu se aplică în cazul în care a fost încheiat un concordat judiciar (a se vedea secțiunea privind lichidarea judiciară).

În cazul în care se solicită restituirea la patrimoniu a unei creanțe privilegiate sau a unei plăți obținute prin punere sub sechestru, instanța poate decide suspendarea, până la o notificare ulterioară, a procedurii de executare silită.

O cale de atac cu privire la restituirea la patrimoniu poate fi formulată de către administrator sau de un creditor a cărui creanță ar trebui să fie acoperită de un concordat judiciar. Calea de atac trebuie introdusă înainte de data la care are loc adunarea creditorilor și nu poate face obiectul unei decizii definitive atât timp cât chestiunea concordatului judiciar nu a fost soluționată. Orice creditor care dorește să formuleze o cale de atac trebuie să informeze administratorul cu privire la aceasta, sub sancțiunea inadmisibilității.

Dacă restructurarea unei întreprinderi ia sfârșit fără ca un concordat judiciar să fi fost încheiat și dacă debitorul nu este plasat în lichidare judiciară la cerere, depusă în termen de trei săptămâni de la încheierea restructurării, acțiunea privind restituirea la patrimoniu este respinsă.

Produsul obținut în urma acțiunii privind restituirea la patrimoniu revine, după deducerea cheltuielilor reclamantului, creditorilor care au încheiat concordatul. Un pârât care, datorită acțiunii reclamantului, poate valorifica o creanță împotriva debitorului, își vede creanța integrată în procesul de negociere a concordatului și are dreptul să deducă partea care îi revine din suma pe care, altfel, ar fi trebuit să o plătească.

În cazul în care un creditor care este parte la concordat sau debitorul formulează o cale de atac împotriva hotărârii de restituire la patrimoniu, instanța poate dispune administrarea specială a sumei care, în conformitate cu normele prevăzute la alineatul precedent, le revine creditorilor. Bunurile astfel plasate sub administrare nu pot fi puse sub sechestru decât dacă concordatul este caduc.

AJUSTAREA DATORIILOR

Nu există norme specifice privind restituirea la patrimoniu.

AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ÎNTREPRINDERI ÎN CONFORMITATE CU LEGEA PRIVIND AJUSTAREA DATORIILOR PENTRU ANTREPRENORI

Nu există norme specifice privind restituirea la patrimoniu.

Ultima actualizare: 19/02/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Anglia şi Ţara Galilor

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

  • Procedura de insolvență se poate declanșa împotriva persoanelor fizice, a persoanelor juridice și a diverselor entități juridice, precum și împotriva parteneriatelor.
  • Se poate declanșa o procedură împotriva oricărei persoane fizice care are o datorie și care fie locuiește în Anglia și Țara Galilor, fie a locuit sau a desfășurat activități economice în Anglia și Țara Galilor în ultimii trei ani, sau care se află în Anglia și Țara Galilor în ziua depunerii cererii de declarare a falimentului pe cale judiciară („bankruptcy petition”). Nu există o vârstă minimă. Exceptând cazurile în care s-a obținut mai întâi o hotărâre judecătorească cu privire la datorie, se aplică niveluri minime ale datoriei pentru creditorii care doresc să lichideze o societate (750 GBP) sau care doresc să obțină declararea falimentului unei persoane fizice (5 000 GBP).

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

  • Printre tipurile de insolvență a întreprinderilor se numără lichidarea („winding up”) (voluntară sau prin hotărâre judecătorească), administrarea („administration”) (care ar putea conduce la salvare/reorganizare sau la lichidare), punerea sub administrare judiciară („administrative receivership”) sau acordul voluntar („voluntary arrangement”).
  • Printre tipurile de insolvență a persoanelor fizice se numără falimentul („bankruptcy”) (declarat de o instanță în urma cererii unui creditor – „petition” – sau de un arbitru în urma cererii unei persoane fizice – „application”), hotărârea de reducere a datoriilor („debt relief order”) sau acordul voluntar („voluntary arrangement”).
  • Creditorii chirografari, inclusiv creditorii publici, pot adresa instanței o cerere de lichidare (lichidare forțată – „compulsory liquidation”) sau de punere sub administrare a unei societăți.
  • Societatea debitoare poate decide ea însăși să fie lichidată (lichidare voluntară – „voluntary liquidation”). Societatea debitoare poate, de asemenea, să adreseze instanței o cerere de lichidare.
  • După ce s-a prezentat instanței cererea de lichidare, instanța poate numi oricând un lichidator provizoriu. Astfel de numiri se fac, în general, pentru a se proteja activele societății înainte de audierea din cadrul procedurii de lichidare. Competențele lichidatorului provizoriu sunt stabilite în hotărârea judecătorească de numire a acestuia.
  • Societatea sau directorii acesteia pot numi un administrator, la fel cum o poate face și deținătorul unei garanții constituite asupra unei universalități de bunuri („floating charge”). Aceste numiri se fac în afara instanței.
  • Pentru a intra în administrare, o societate trebuie să fie insolvabilă sau susceptibilă de a fi insolvabilă.
  • Lichidarea forțată poate avea ca motiv incapacitatea societății de a-și plăti datoriile, incapacitate dovedită prin neîndeplinirea unei somații oficiale de plată („statutory demand”) sau a unei hotărâri judecătorești. Instanței i se poate solicita, de asemenea, să dispună lichidarea unei societăți pentru motivul că aceasta este decizia corectă și echitabilă.
  • Deținătorii unei garanții constituite asupra unei universalități de bunuri pot numi administratori judiciari („administrative receivers”) pentru a recupera sumele care li se datorează.
  • Odată numit, titularul de mandat trebuie să notifice toți creditorii cu privire la insolvență. În cazul insolvenței întreprinderilor, trebuie trimisă o notificare în acest sens la Registrul comerțului („registrar of companies”), pentru a se efectua actualizările corespunzătoare; registrul este accesibil gratuit online.
  • Societatea sau titularul de mandat pot propune un acord voluntar încheiat de societate cu creditorii săi („company voluntary arrangement”) în cadrul unei proceduri de lichidare sau de administrare, dacă una dintre aceste proceduri a fost deja declanșată. Acordurile voluntare pentru persoane fizice pot fi propuse de o persoană fizică și sunt permise atât înainte de începerea procedurii de faliment, cât și după începerea acesteia.
  • Toate acordurile voluntare sunt supuse votului creditorilor și trebuie să întrunească 75 % din voturile exprimate pentru a fi aprobate. Nu se aplică niciun nivel minim de datorie și nu există niciun test de insolvență. Propunerea trebuie prezentată creditorilor prin intermediul unei persoane desemnate („nominee”), care devine supraveghetor („supervisor”) în cazul în care propunerea se aprobă. Persoana desemnată poate acționa atunci când propunerea este înaintată creditorilor de către debitor.
  • Hotărârile de declarare a falimentului se pronunță, în mod normal, la cererea unui creditor sau a debitorului însuși. La pronunțarea hotărârii este numit un administrator fiduciar („trustee”), care poate acționa imediat.
  • Cererea formulată de un creditor se înaintează instanței și trebuie să respecte un prag minim al datoriei de 5 000 GBP pentru a fi admisă; există însă posibilitatea introducerii unei cereri comune, de către doi sau mai mulți creditori, caz în care se adună sumele datorate fiecăruia. Datoria nu trebuie să fie garantată. În cerere trebuie să se demonstreze că debitorul se află în incapacitatea de a-și plăti datoria, incapacitate dovedită prin neîndeplinirea unei somații oficiale de plată sau a unei hotărâri judecătorești.
  • Cererea formulată de un debitor se prezintă unui arbitru („adjudicator”), care este o persoană numită de stat. Nu se aplică un nivel minim al datoriei, dar debitorul trebuie să se afle în incapacitatea de a-și plăti datoriile. Instanțele judecătorești nu sunt implicate în acest tip de cerere și nu trebuie să fi fost introdusă nicio altă cerere de declarare a falimentului pe cale judiciară („bankruptcy petition”). Arbitrul trebuie să analizeze cererea și să emită o hotărâre dacă sunt îndeplinite condițiile. În urma emiterii hotărârii de declarare a falimentului, se numește un administrator fiduciar care poate acționa imediat.
  • În cazul în care creditorul a depus o cerere de declarare a falimentului pe cale judiciară, instanța poate să desemneze, înainte de audierea acesteia, un administrator judiciar interimar care să protejeze activele debitorului identificate ca fiind potențial amenințate. În majoritatea cazurilor, instanța va da instrucțiuni specifice cu privire la mandatul unui administrator judiciar interimar, dar poate oferi, de asemenea, atribuții mai generale pentru luarea imediată în posesie a bunurilor debitorului.
  • O persoană fizică poate solicita pronunțarea unei hotărâri de reducere a datoriilor printr-un intermediar autorizat, dacă nu este în măsură să își plătească datoriile, datorează cel mult 20 000 GBP creditorilor săi, are active evaluate la maximum 1 000 GBP (fără a include un autovehicul cu o valoare moderată) și un venit excedentar mai mic de 50 GBP pe lună. Administratorul judiciar oficial („official receiver”) stabilește dacă ar trebui să se emită o hotărâre de reducere a datoriilor și, dacă răspunsul este afirmativ, datoriile persoanei respective sunt supuse unei perioade de moratoriu (în mod normal de 12 luni), timp în care creditorii nu pot lua nicio măsură pentru executarea sau recuperarea acestora. La sfârșitul moratoriului, datoriile, cu unele excepții, sunt remise.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

  • În cazul insolvenței întreprinderilor, toate bunurile deținute de societate oriunde în lume fac obiectul procedurii de insolvență. Definiția dată de lege „bunurilor” este foarte amplă.
  • În cadrul procedurii de administrare, orice finanțare obținută pentru plata procedurii are prioritate cu titlu de cheltuială.
  • În cadrul acordurilor voluntare, în propunere se stabilește modul în care trebuie tratate activele, iar creditorii au posibilitatea de a lua în considerare acest lucru înainte de a vota dacă acceptă propunerea.
  • În cadrul procedurii de faliment, proprietatea asupra tuturor bunurilor deținute de persoana în stare de faliment oriunde în lume revine administratorului fiduciar, cu unele excepții. Eventualele bunuri necesare pentru satisfacerea nevoilor domestice ale persoanei sau pentru a i se permite acesteia să își desfășoare activitatea profesională sau comercială nu fac parte din masa credală. În categoria acestor bunuri poate intra și un autovehicul. Dacă administratorul fiduciar consideră că bunul respectiv valorează mai mult decât un înlocuitor la un preț rezonabil, administratorul fiduciar poate să vândă bunul și să pună la dispoziție un înlocuitor. De asemenea, eventualele bunuri pe care persoana în faliment le deține în păstrare pentru altcineva nu sunt incluse în masa credală.
  • Venitul personal al persoanei în faliment nu face parte din masa credală, dar administratorul fiduciar poate ajunge la un acord cu persoana în cauză ca o parte din venitul excedentar rămas după acoperirea nevoilor sale domestice rezonabile să se plătească în contul masei credale în beneficiul creditorilor. Administratorul fiduciar poate introduce o cerere în instanță în vederea pronunțării unei hotărâri ca acest lucru să se întâmple dacă nu se poate ajunge la un acord cu persoana în cauză.
  • Orice bun luat în posesie de persoana fizică înainte ca aceasta să fie ieșit din procedura de faliment poate fi adăugat de către administratorul fiduciar la masa credală.
  • Fapta persoanei în faliment de a nu informa administratorul fiduciar cu privire la bunurile incluse în masa credală sau de a împrumuta bani sau obține credite în valoare de peste 500 GBP fără a aduce la cunoștința creditorului procedura de faliment constituie infracțiune.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

  • În cadrul procedurii de insolvență, titularii de mandat trebuie să fie practicieni în insolvență sau administratori judiciari oficiali autorizați (a se vedea mai jos). Autorizațiile nu pot fi emise decât de un organism profesional autorizat în acest sens de către guvern. O persoană care acționează în calitate de practician în insolvență fără a fi autorizată săvârșește o infracțiune și este pasibilă de amendă sau de pedeapsă cu închisoarea.
  • Pentru a obține autorizație, solicitantul trebuie să susțină cu succes examene și să aibă un anumit număr de ore de experiență practică în materie de insolvență.
  • Practicianul în insolvență trebuie să fie o persoană fizică.
  • Remunerarea practicianului în insolvență care acționează în calitate de titular de mandat este stabilită prin acord cu creditorii. Practicianul în insolvență se poate adresa instanței dacă nu ajunge la un acord cu creditorii cu privire la ce se consideră a fi o valoare rezonabilă a remunerației. Creditorii se pot adresa și ei instanței în cazul în care consideră că remunerația este excesivă.
  • Activele aflate în lichidare sau în administrare se află sub controlul titularului de mandat numit pentru procedura de insolvență.
  • Toate cazurile de insolvență se află sub controlul general al instanței și părțile implicate, inclusiv titularul de mandat în procedura de insolvență, se pot adresa instanței în cazul în care consideră că interesele lor au fost lezate în mod nedrept.
  • În cazul unui acord voluntar, debitorul este liber să se ocupe de activele sale, cu condiția ca acest lucru să nu conducă la încălcarea condițiilor acordului încheiat cu creditorii.
  • În cadrul procedurii de faliment, proprietatea asupra activelor revine administratorului fiduciar, activele neputând fi administrate de persoana aflată în faliment. Această dispoziție nu se aplică activelor excluse de la masa credală și nici activelor luate în posesie de persoana fizică după începerea procedurii, cu excepția cazului în care acestea sunt luate în posesie de persoana fizică înainte ca aceasta să fi ieșit din procedura de faliment și sunt adăugate de către administratorul fiduciar la masa credală. În afară de capacitatea administratorului fiduciar de a emite pretenții pentru activele achiziționate, administrarea de către administratorul fiduciar a masei credale nu este afectată de ieșirea din procedura de faliment a persoanei fizice.
  • Un administrator judiciar oficial este un titular de mandat legal desemnat de ministru. Acest administrator judiciar poate acționa în calitate de titular de mandat într-o procedură de lichidare forțată sau de faliment. Remunerația administratorilor judiciari oficiali nu este stabilită de către creditori, ci prin lege.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

  • Compensarea poate avea loc în procedurile de lichidare, de administrare și de faliment.
  • În contul de compensare intră și creanțele reciproce născute după data insolvenței.
  • Cuantumul net este fie un activ al insolvenței, fie o datorie față de creditor, după caz.
  • Părțile nu pot încheia contracte de renunțare la aplicarea compensării.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

  • Lichidatorul sau administratorul fiduciar poate desființa un contract neprofitabil, punând capăt interesului sau răspunderii persoanei insolvente în respectivul contract (contrapartea poate cere admiterea de creanțe la masa credală pentru pierderi/daune interese survenite ca urmare a insolvenței). În caz contrar, atunci când contractul nu se încheie în momentul declarării insolvenței, instanța poate pronunța o hotărâre de descărcare de obligațiile contractuale.
  • Furnizarea neîntreruptă a anumitor servicii, cum ar fi utilitățile și serviciile de comunicații și tehnologia informației considerate „esențiale”, poate continua în cazul insolvenței, fără a fi necesară plata eventualelor arierate valabile la intrarea în insolvență.
  • În afară de aceste servicii esențiale, furnizorii au dreptul de a rezilia contractele în momentul intrării în insolvență, dacă acest drept este prevăzut în contract. În cadrul procedurii de insolvență, toate bunurile sau serviciile neplătite pot face obiectul cererilor de admitere a creanțelor la masa credală.
  • Contractele în curs nu sunt afectate în mod direct de un acord voluntar, deși ar trebui să fie considerate parte din propunere.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

  • Lichidarea și administrarea creează un moratoriu. Nu se poate introduce o acțiunea în justiție împotriva societății după începerea procedurii fără consimțământul titularului de mandat sau fără autorizația instanței.
  • În cazul unui acord voluntar, niciun creditor care are obligații în temeiul acordului nu poate introduce o acțiune în justiție pentru urmărirea datoriei, deoarece este obligat să respecte acordul acceptat. În cazul creanțelor născute după aprobarea acordului, creditorii respectivi pot introduce o acțiune în justiție dacă nu a fost plătiți.
  • Creditorii garantați nu au în mod automat obligații în temeiul acordurilor voluntare.
  • Dacă însuși debitorul a înaintat cererea de declarare a falimentului pe cale judiciară („bankruptcy petition”) sau a formulat cererea de declarare a falimentului de către un arbitru („bankruptcy application”), instanța poate suspenda orice acțiune în justiție pendinte împotriva persoanei sau bunurilor debitorului sau poate autoriza continuarea acesteia în condițiile pe care le consideră adecvate. Niciun creditor al persoanei aflate în faliment nu poate declanșa vreo acțiune împotriva persoanei sau a bunurilor debitorului fără autorizația instanței, câtă vreme persoana nu a ieșit din procedura de faliment.
  • Dacă intenționează să facă o propunere creditorilor în vederea unui acord voluntar individual, debitorul sau, dacă acesta este vizat de o procedură de faliment, administratorul fiduciar sau administratorul judiciar oficial poate sesiza instanța cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri provizorii („interim order”). În acest fel i se permite instanței să suspende orice procedură deschisă împotriva persoanei sau a bunurilor debitorului și să împiedice deschiderea unei astfel de proceduri. Prin hotărârea provizorie se împiedică, de asemenea, prezentarea unei hotărâri de declarare a falimentului împotriva debitorului.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

  • Lichidarea și administrarea creează un moratoriu. Acțiunile pendinte la data insolvenței nu pot fi continuate fără consimțământul titularului de mandat sau fără autorizația instanței.
  • Un creditor chirografar implicat într-o acțiune pendinte în momentul aprobării unui acord voluntar nu poate continua respectiva acțiune, deoarece este obligat să respecte condițiile acordului voluntar, indiferent dacă a votat sau nu pentru aprobarea acestuia. Creditorii garantați nu sunt obligați să respecte condițiile unui acord voluntar decât dacă aleg să o facă.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

  • Creditorii participă la procedura de insolvență prin intermediul adunărilor creditorilor și prin alte procese decizionale. De asemenea, creditorii pot să formeze un comitet și să își aleagă membrii. Titularii de mandat, alții decât administratorii judiciari oficiali, trebuie să îi informeze pe creditori cu privire la evoluția cauzelor o dată la 6 sau 12 luni, în funcție de procedură.
  • Deciziile pot include numirea sau demiterea titularului de mandat, acordul privind remunerarea titularului de mandat, constituirea unui comitet, examinarea unei propuneri de acord voluntar sau orice altă decizie despre care titularul de mandat stabilește că ar necesita implicarea creditorilor.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

  • Propunerea de acord voluntar poate conține prevederea ca de activele debitorului să se ocupe supraveghetorul.
  • În cadrul procedurii de faliment, proprietatea asupra bunurilor revine administratorului fiduciar în momentul numirii sale, fără a fi necesară transmiterea, cesionarea sau transferul bunurilor. Este sarcina administratorului fiduciar să obțină, să valorifice și să distribuie creditorilor patrimoniul persoanei aflate în faliment.
  • Activele aflate în lichidare sau în administrare se află sub controlul titularului de mandat numit pentru procedura de insolvență.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

  • În cazul insolvenței întreprinderilor, toate datoriile, obligațiile sau sumele legate de răspunderea delictuală valabile înainte de declanșarea procedurii de insolvență, inclusiv datoriile contingente, pot face obiectul unei cereri de admitere a creanțelor în cadrul procedurii de insolvență. Datoriile de plată în viitor pot face, de asemenea, obiectul unei cereri de admitere a creanțelor, dar valorile lor trebuie reduse la valorile actualizate.
  • Răspunderile care decurg din anumite acțiuni infracționale (cum ar fi traficul de droguri) nu sunt demonstrabile în procedura de administrare sau de lichidare.
  • Răspunderile survenite după începerea procedurii sunt considerate „cheltuieli”. Acestea fac obiectul propriei ordini a plăților, dar toate trebuie plătite înainte de a se putea distribui fonduri creditorilor.
  • În propunerea de acord voluntar trebuie să fie menționate toate răspunderile debitorului sau ale societății și să fie stabilit modul în care urmează să fie plătiți creditorii. În cadrul procedurii de insolvență, datoriile contractate de către debitor sau societate după aprobarea propunerii nu pot face obiectul unei cereri de admitere a creanțelor la masa credală decât dacă această posibilitate a fost prevăzută expres.
  • În cadrul procedurii de faliment, datoriile care sunt scadente la data hotărârii de declarare a falimentului sau care devin scadente în viitor ca urmare a unei obligații contractate înainte de faliment pot face obiectul unei cereri de admitere a creanțelor la masa credală. În cadrul procedurii de faliment, amenzile, datoriile aferente împrumuturilor pentru studenți, arieratele la o datorie în cadrul unei proceduri în materie de dreptul familiei și datoriile de plată în legătură cu ordinele de confiscare nu pot face obiectul unei cereri de admitere a creanțelor la masa credală.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

  • Creditorii pot depune o cerere de admitere a creanțelor (dovada existenței datoriei) în orice moment al procedurii. Persoanele care doresc să poată vota în cadrul oricărei proceduri decizionale sau să primească o distribuție trebuie să depună o cerere de admitere a creanțelor.
  • În cadrul procedurilor de administrare, de lichidare sau de faliment, dacă se intenționează o distribuție de fonduri, titularul de mandat îi va informa în scris pe toți creditorii care nu au făcut încă dovada creanțelor că va avea loc o distribuție, invitându-i să își depună cererile de admitere a creanțelor și stabilind o dată-limită până la care creditorii pot face acest lucru pentru a putea fi incluși în distribuția respectivă. Titularul de mandat poate trata cererile de admitere a creanțelor formulate după data respectivă, dar nu este obligat să o facă.
  • Distribuția de fonduri nu poate fi perturbată de faptul că un creditor nu a depus în timp util cererea de admitere a creanțelor.
  • În acordurile voluntare, cerința de a prezenta o dovadă titularului de mandat este îndeplinită prin notificarea în scris a cererii de admitere a creanțelor.

Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://www.gov.uk/government/publications/proof-of-debt-insolvency-form-425

Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://www.gov.uk/government/publications/proof-of-debt-insolvency-form-637

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

  • Prioritatea distribuției este următoarea:
  1. deținătorii de garanții constituite asupra unor active fixe („fixed chargeholders”)
  2. cheltuielile aferente procedurii de insolvență
  3. datoriile preferențiale (a se vedea mai jos)
  4. partea prescrisă (numai la insolvența întreprinderilor)
  5. deținătorii de garanții constituite asupra unei universalități de bunuri („floating chargeholders”)
  6. creditorii chirografari
  7. acționarii (numai la insolvența întreprinderilor).
  • Unele creanțe izvorâte din raporturi de muncă sunt tratate în mod preferențial, inclusiv anumite datorii la sistemul de pensii.
  • Partea prescrisă este un fond dedicat extras din active universale („floating charge assets”) și pus la dispoziția creditorilor chirografari (maximum 600 000 GBP).
  • Nicio creanță nu este subordonată prin lege, în afară de cazul procedurii de faliment, caz în care o creanță datorată unei persoane care era soțul (soția) sau partenerul (partenera) civil(ă) al (a) persoanei aflate în faliment la data falimentului se situează în urma datoriilor față de alți creditori și a dobânzilor aferente respectivelor datorii.
  • Dacă datoria debitorului este achitată de o parte terță, aceasta deține o creanță subrogată („subrogated claim”) în procedura de insolvență.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

  • În cazul unui acord voluntar, propunerile făcute de debitor sau de societate se aprobă cu votul a 75 % din creditori, ca valoare. După ce a fost aprobată de creditori, propunerea este pusă în aplicare de un practician în insolvență în calitate de supraveghetor. Acest lucru nu necesită aprobarea instanței, deși supraveghetorul trebuie să raporteze instanței dacă a fost pronunțată vreo hotărâre provizorie. O parte se poate adresa instanței în vederea revizuirii deciziei creditorilor cu privire la acceptarea sau neacceptarea propunerii din motive de nereguli materiale. Toți creditorii chirografari trebuie să respecte acordul.
  • Dacă debitorul sau societatea nu respectă condițiile acordului voluntar, după aprobarea acestuia, supraveghetorul poate adresa instanței o cerere de faliment sau de lichidare.
  • Nu este necesară autorizația instanței pentru planurile de reorganizare, însă o parte prejudiciată se poate adresa instanței judecătorești în cazul în care consideră că interesele i-au fost lezate în mod inutil.
  • Există norme procedurale detaliate privind ieșirea din toate procedurile de insolvență și închiderea acestora.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

  • În toate procedurile se aplică norme detaliate privind închiderea unei cauze.
  • Creditorii au dreptul la fondurile care le sunt distribuite, dar nu la fondurile depuse în bancă după închiderea procedurii (astfel de fonduri fiind deținute de guvern).
  • În cadrul acordurilor voluntare, creditorilor li se propune o anumită sumă de rambursare pentru fiecare GBP din datorie. Creditorii sunt obligați să accepte suma respectivă ca plată integrală dacă propunerea este acceptată, deci nu pot recurge la nicio parte a acelei datorii după încheierea procedurii.
  • În procedura de faliment, datoriile se sting la data închiderii procedurii, exceptând acele datorii care nu fac parte din procedură.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Există o ordine clară de plată din fondurile realizate din valorificarea activelor. Costurile și cheltuielile trebuie să fie plătite din sumele realizate înainte ca fondurile să fie restituite creditorilor.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

  • Dacă o persoană sau o societate aflată în insolvență a preferat un anumit creditor în abordarea insolvenței formale (adică l-a plătit preferențial înaintea altor creditori) sau dacă a efectuat o operațiune subevaluată (adică a vândut ceva sub valoarea sau sub prețul meritat), titularul de mandat poate urmări beneficiarul pentru recuperarea fondurilor pierdute din masa credală.
  • În cadrul procedurilor de faliment, de lichidare sau de administrare, titularul de mandat se poate adresa instanței în vederea inversării oricărui tip de operațiune și în vederea pronunțării unei hotărâri de readucere a beneficiarului în poziția pe care acesta ar fi avut-o dacă operațiunea nu ar fi avut loc.
  • Cererile de inversare a plăților preferențiale trebuie să se refere la operațiuni care au avut loc în ultimele șase luni înainte de numirea administratorului, de începerea procedurii de lichidare sau de introducerea cererii de declarare a falimentului pe cale judiciară sau a cererii de declararea a falimentului de către un arbitru sau în ultimii doi ani, în cazul unei plăți preferențiale efectuate către o entitate asociată.
  • Cererile de inversare a operațiunilor subevaluate trebuie să se refere la operațiuni efectuate în ultimii doi ani înainte de evenimentele menționate sau, în cazul procedurilor de faliment, într-o perioadă de cinci ani, cu condiția ca persoana fizică vizată să fi fost insolvabilă la momentul respectiv sau să fi devenit insolvabilă ca urmare a operațiunii.
  • În cadrul procedurilor de administrare, de lichidare, de faliment sau de acord voluntar, titularul de mandat poate introduce în instanță o cerere de inversare a unei operațiuni care a fraudat creditorii. O astfel de cerere poate fi introdusă, de asemenea, de către o victimă a operațiunii, cu autorizația instanței.
  • În cadrul procedurilor de administrare și de lichidare, titularul de mandat poate, de asemenea, să ia măsuri reparatorii împotriva oricărui director al societății care a desfășurat tranzacții având cunoștință de existența insolvenței, ceea ce a cauzat pierderi suplimentare creditorilor, care a desfășurat tranzacții frauduloase sau care a întreprins acte necorespunzătoare intenționate („misfeasance”) [acțiunile pentru anularea acestui tip de acte pot fi introduse, de asemenea, de un administrator judiciar sau de un creditor, la fel ca și acțiunile pentru anularea unor acte de neglijență („contributory”)].
  • În cazul în care cererea de lichidare sau de declarare a falimentului este introdusă în instanță, orice dispoziție referitoare la bunuri survenită după introducerea cererii este nulă, cu excepția cazului în care instanța dispune altfel.
Ultima actualizare: 23/06/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Irlanda de Nord

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

  • Procedura de insolvență se poate intenta declanșa împotriva persoanelor fizice, a parteneriatelor și a societăților (cu sau fără personalitate juridică).
  • Procedura poate fi declanșată împotriva oricărei persoane fizice care are o datorie de cel puțin 5 000 GBP și care fie locuiește în Irlanda de Nord, fie în ultimii trei ani a locuit sau și-a desfășurat activitatea în Irlanda de Nord, fie se află în Irlanda de Nord în ziua introducerii unei cereri de declarare a falimentului („petition”). Nu există o vârstă minimă.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

  • În Irlanda de Nord, insolvența întreprinderilor poate însemna fie lichidare (voluntară sau printr-o hotărâre a Înaltei Curți), fie reorganizare (acord voluntar încheiat de societate cu creditorii săi sau administrare). La procedura de administrare se poate recurge înainte de declanșarea procedurii de lichidare.
  • Orice creditor (privat sau public) poate introduce în instanță o cerere („application”) de lichidare a unei societăți (lichidare forțată) sau de punere sub administrare a unei societăți.
  • Societatea debitoare poate decide ea însăși lichidarea (lichidare voluntară, care poate fi solvabilă sau insolvabilă, solvabilitatea fiind evaluată pe baza capacității de plată a tuturor datoriilor în termen de 12 luni). Societatea debitoare poate, de asemenea, să adreseze instanței o cerere de lichidare („petition”).
  • Instanța poate fi sesizată cu o cerere de lichidare a unei societăți și din partea Ministerului Economiei („Department for the Economy”), dacă acest lucru este în interesul public. Nu este necesar ca societatea respectivă să fie insolvabilă.
  • În orice moment după ce s-a prezentat instanței o cerere (de către oricare parte) de lichidare forțată, instanța poate numi un lichidator provizoriu. Astfel de numiri se fac, în general, pentru a se proteja activele societății înainte de audierea din cadrul procedurii de lichidare. Competențele lichidatorului provizoriu sunt prevăzute în hotărârea judecătorească de numire a acestuia.
  • Societatea sau directorii acesteia pot numi un administrator, la fel cum o poate face și deținătorul unei garanții constituite asupra unei universalități de bunuri („floating charge”) (aceste numiri făcându-se în afara instanței).
  • Pentru a intra în administrare, o societate trebuie să fie insolvabilă sau susceptibilă de a intra în insolvență. Jurisprudența a constatat că termenul „susceptibilă” indică o mai mare probabilitate ca insolvența să aibă loc decât ca aceasta să nu aibă loc.
  • În cazul unui acord voluntar încheiat de societate cu creditorii săi („company voluntary arrangement” - CVA), nu este necesar ca aceasta să fie insolvabilă.
  • Lichidarea forțată poate avea ca motiv incapacitatea societății de a-și plăti datoriile (insolvență), incapacitate dovedită prin neîndeplinirea unei somații oficiale („statutory demand”) de plată sau a unei hotărâri judecătorești. Instanța poate declara o societate în lichidare pentru motivul că aceasta este decizia corectă și echitabilă.
  • Imediat după începerea procedurii [decizia societății de a se lichida, hotărârea judecătorească de administrare sau de lichidare sau depunerea în instanță a notificării de numire a unui administrator (pentru numirile care nu au fost efectuate prin hotărâre judecătorească)], titularul de mandat („office-holder”) poate acționa.
  • Societatea poate propune un acord voluntar încheiat de societate cu creditorii săi. Nu este necesar ca societatea să fie insolvabilă pentru a propune un CVA. Un astfel de acord voluntar poate fi propus și de titularul de mandat („office-holder”) în cadrul procedurii de lichidare sau de administrare (dacă una dintre aceste proceduri a fost deja declanșată).
  • Procedurile individuale de insolvență disponibile sunt acordurile voluntare individuale („individual voluntary arrangements – IVA”), hotărârile de reducere a datoriilor („debt relief orders – DRO”) și hotărârile de declarare a falimentului (pronunțate la cererea creditorului sau persoanei fizice).
  • IVA sunt propuse de debitor și se aprobă cu votul a 75 % din creditori ca valoare a datoriei. Nu se aplică niciun nivel minim de datorie și nu există niciun test de insolvență. Propunerea trebuie să fie făcută prin intermediul unei persoane desemnate care devine supraveghetor dacă propunerea este aprobată de creditori. Persoana desemnată poate acționa atunci când propunerea este înaintată creditorilor de către debitor. IVA se poate propune atunci când debitorul face obiectul unei proceduri de faliment, iar falimentul poate fi anulat dacă propunerea este acceptată de creditori. IVA care sunt acceptate de creditori prin vot sunt obligatorii pentru toți creditorii.
  • Cererile de DRO sunt transmise electronic de către debitor administratorului judiciar oficial („official receiver”) printr-un intermediar autorizat. Instanța nu se implică în începerea procedurii. Debitorul trebuie să aibă datorii de cel mult 20 000 GBP, active cu o valoare de sub 1 000 GBP (fără a se lua în considerare un autovehicul la o valoare rezonabilă) și un venit excedentar de 50 GBP pe lună sau mai puțin. Debitorul nu trebuie să facă obiectul niciunei alte proceduri de insolvență și nu trebuie să fi încheiat operațiuni care să fi dezavantajat creditorii în ultimii doi ani. Administratorul judiciar oficial are datoria de a analiza cererea la primirea acesteia și, prin urmare, poate acționa începând cu momentul respectiv.
  • Hotărârile de declarare a falimentului se pot emite la cererea creditorului sau chiar a debitorului. La pronunțarea hotărârii, administratorul judiciar oficial devine administrator și gestionar. Ulterior, se poate numi un administrator fiduciar („trustee”) care poate acționa imediat după numire.
  • Cererea formulată de un creditor se înaintează instanței și trebuie să respecte un prag minim al datoriei de 5 000 GBP pentru a fi admisă; există însă posibilitatea introducerii unei cereri comune, de către doi sau mai mulți creditori, caz în care se adună sumele datorate fiecăruia. Datoria trebuie să fie negarantată. În cerere trebuie să se demonstreze că debitorul se află în incapacitatea de a-și plăti datoria, incapacitate dovedită prin neîndeplinirea unei somații oficiale de plată sau a unei hotărâri judecătorești.
  • Cererile debitorului sunt de asemenea prezentate instanței. Nu se aplică un nivel minim al datoriei, dar debitorul trebuie să se afle în incapacitatea de a-și plăti datoriile.
  • Dacă s-a introdus o cerere de declarare a falimentului, instanța poate, înainte de audierea acesteia, să desemneze un administrator judiciar interimar care să protejeze activele debitorului identificate ca fiind potențial amenințate. În majoritatea cazurilor, instanța va da instrucțiuni specifice cu privire la mandatul unui administrator judiciar interimar, dar poate oferi, de asemenea, atribuții mai generale pentru luarea imediată în posesie a bunurilor debitorului. Numai administratorul judiciar oficial poate fi desemnat ca administrator interimar.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

  • În cazul insolvenței întreprinderilor, toate bunurile deținute de societate oriunde în lume fac obiectul procedurii de insolvență. Definiția dată de lege „bunurilor” este foarte amplă.
  • În cazul IVA, în propunerea debitorului se stabilește modul în care trebuie tratate activele, iar creditorii au posibilitatea de a analiza acest lucru înainte de a vota dacă acceptă propunerea.
  • În cazul DRO, valoarea activelor este de maximum 1 000 GBP (fără a se lua în considerare un autovehicul la o valoare rezonabilă) și acestea rămân în proprietatea debitorului.
  • În cadrul procedurii de faliment, proprietatea asupra tuturor bunurilor deținute de persoana în stare de faliment oriunde în lume revine administratorului fiduciar, cu unele excepții. Eventualele bunuri necesare pentru satisfacerea nevoilor domestice ale persoanei sau pentru a i se permite acesteia să își desfășoare activitatea profesională sau comercială nu fac parte din masa credală. În categoria acestor bunuri poate intra și un autovehicul. Dacă administratorul fiduciar consideră că bunul respectiv valorează mai mult decât un înlocuitor la un preț rezonabil, administratorul fiduciar poate să vândă bunul și să pună la dispoziție un înlocuitor. De asemenea, eventualele bunuri pe care persoana în faliment le deține în păstrare pentru altcineva nu sunt incluse în masa credală.
  • Venitul personal al persoanei în faliment nu face parte din masa credală, dar administratorul fiduciar poate ajunge la un acord cu persoana în cauză ca o parte din venitul excedentar rămas după acoperirea nevoilor sale domestice rezonabile să se plătească în contul masei credale în beneficiul creditorilor. Administratorul fiduciar poate introduce o cerere în instanță în vederea pronunțării unei hotărâri ca acest lucru să se întâmple dacă nu se poate ajunge la un acord cu persoana în cauză.
  • Orice bun luat în posesie de persoana fizică înainte ca aceasta să fie ieșit din procedura de faliment poate fi adăugat de către administratorul fiduciar la masa credală.
  • Fapta persoanei aflate în faliment de a împrumuta bani sau de a obține pe altă cale un credit de peste 500 GBP fără a aduce la cunoștința creditorului procedura de faliment către creditor constituie infracțiune.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

  • În afară de administratorul judiciar oficial, titularii de mandate trebuie să fie practicieni în insolvență autorizați. Autorizațiile nu pot fi emise decât de un organism profesional autorizat în acest sens de către minister. O persoană care acționează în calitate de practician în insolvență fără a fi autorizată săvârșește o infracțiune și este pasibilă de amendă sau de pedeapsă cu închisoarea.
  • Pentru a obține autorizație, solicitantul trebuie să susțină cu succes examene și să aibă un anumit număr de ore de experiență practică în materie de insolvență.
  • Practicianul în insolvență trebuie să fie o persoană fizică.
  • Remunerația practicianului în insolvență care acționează în calitate de titular de mandat este stabilită de creditori. Practicianul în insolvență poate sesiza instanța în cazul în care consideră că baza de remunerare stabilită de creditori este insuficientă. Creditorii se pot adresa instanței în cazul în care consideră că remunerația este excesivă.
  • Toate cazurile de insolvență se află sub controlul general al instanței, iar părțile implicate (inclusiv titularul de mandat în procedura de insolvență) pot solicita instanței instrucțiuni.
  • În cadrul unui IVA, debitorul este liber să se ocupe de activele sale, cu condiția ca acest lucru să nu conducă la încălcarea condițiilor acordului încheiat cu creditorii.
  • În cazul unei DRO, proprietatea asupra activelor nu revine titularului de mandat.
  • În cadrul procedurii de faliment, proprietatea asupra activelor revine administratorului fiduciar, activele neputând fi administrate de persoana aflată în faliment. Această dispoziție nu se aplică activelor excluse de la masa credală și nici activelor luate în posesie de persoana fizică după începerea procedurii, cu excepția cazului în care acestea sunt luate în posesie de persoana fizică înainte ca aceasta să fi ieșit din procedura de faliment și sunt adăugate de către administratorul fiduciar la masa credală. În afară de capacitatea administratorului fiduciar de a emite pretenții pentru activele achiziționate, administrarea de către administratorul fiduciar a masei credale nu este afectată de ieșirea din procedura de faliment a persoanei fizice.
  • Un administrator judiciar oficial este un titular de mandat desemnat de minister conform legii. Acest administrator judiciar poate acționa în calitate de titular de mandat într-o procedură de lichidare forțată sau de faliment. Remunerația administratorului judiciar nu este stabilită de către creditori; acesta este plătit pe baza unei formule prevăzute de lege ca procentaj din activele realizate/distribuite

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

  • Legislația din Irlanda de Nord prevede compensarea în procedurile de lichidare, de administrare și de faliment.
  • În contul de compensare intră și creanțele reciproce născute după data insolvenței.
  • Cuantumul net este fie un activ (o datorie contabilă) al insolvenței, fie un element de pasiv.
  • Părțile nu pot încheia contracte de renunțare la aplicarea compensării.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

  • Lichidatorul sau administratorul fiduciar poate desființa un contract neprofitabil, punând capăt interesului/răspunderii persoanei insolvente în respectivul contract (contrapartea poate cere admiterea de creanțe la masa credală pentru pierderi/daune interese survenite ca urmare a insolvenței).
  • În cazul insolvenței întreprinderilor, titularul de mandat nu este obligat să execute contractele încheiate de societatea insolvabilă.
  • În cazul insolvenței și al falimentului întreprinderilor, furnizarea neîntreruptă a anumitor servicii (utilități și comunicații considerate „esențiale”) poate continua, fără a fi necesară plata eventualelor arierate valabile la intrarea în insolvență.
  • Cu excepția serviciilor esențiale (a se vedea mai sus), furnizorii pot rezilia contractele în caz de insolvență (dacă în contractele respective se prevede această posibilitate). Toate bunurile/servicii neplătite pot constitui o creanță în cadrul procedurii de insolvență.
  • Contractele în curs nu sunt afectate în mod direct de procedurile IVA sau DRO, deși ar trebui să fie considerate parte din propunerea IVA și ar putea însemna că o persoană nu a îndeplinit criteriile pentru o DRO.
  • În cadrul procedurii de faliment, administratorul fiduciar poate renunța la contractele neprofitabile. În caz contrar, atunci când contractul nu se încheie în momentul declarării insolvenței, instanța poate pronunța o hotărâre de descărcare de obligațiile contractuale.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

  • Lichidarea și administrarea creează un moratoriu. Nu se poate introduce o acțiunea în justiție împotriva societății după începerea procedurii fără consimțământul titularului de mandat sau fără autorizația instanței.
  • În cazul acordului voluntar încheiat de societate cu creditorii săi, un creditor care are obligații în temeiul acordului nu poate introduce o acțiune în justiție pentru urmărirea datoriei (deoarece are obligații în temeiul acordului acceptat). Creditorul ar putea lua astfel de măsuri după aprobare, dacă nu este plătit.
  • Dacă a fost sesizată cu o cerere de declarare a falimentului, instanța poate suspenda orice acțiune în justiție pendinte împotriva persoanei sau bunurilor debitorului sau poate autoriza continuarea acesteia în condițiile pe care le consideră adecvate. Niciun creditor al persoanei aflate în faliment nu poate declanșa vreo acțiune împotriva persoanei sau a bunurilor debitorului fără autorizația instanței, câtă vreme persoana nu a ieșit din procedura de faliment.
  • Dacă intenționează să facă o propunere creditorilor în vederea unui IVA, debitorul (sau, dacă acesta este vizat de o procedură de faliment, administratorul fiduciar sau administratorul judiciar oficial) poate sesiza instanța cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri provizorii („interim order”). În acest fel i se permite instanței să suspende orice procedură deschisă împotriva persoanei sau a bunurilor debitorului și să împiedice deschiderea unei astfel de proceduri. Prin hotărârea provizorie se împiedică, de asemenea, prezentarea unei hotărâri de declarare a falimentului împotriva debitorului. În propunerea de IVA ar cuprinde și modul în care trebuie tratate procedurile în curs și, dacă este acceptată, propunerea devine obligatorie pentru toți creditorii.
  • Pronunțarea unei DRO împiedică creditorii să ia măsuri împotriva debitorului în ceea ce privește datoria lor.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

  • Lichidarea și administrarea creează un moratoriu. Acțiunile pendinte la data insolvenței nu pot fi continuate fără consimțământul titularului de mandat sau fără autorizația instanței.
  • Un creditor într-o acțiune pendinte la aprobarea unui CVA sau a unui IVA nu ar putea continua o astfel de acțiune, întrucât ar fi obligat să respecte condițiile CVA sau IVA (indiferent dacă a votat sau nu pentru aprobarea acordului respectiv).
  • Creditorii participă la procedura de insolvență prin intermediul adunărilor creditorilor și prin alte procese decizionale. De asemenea, creditorii pot să formeze un comitet și să își aleagă membrii. Titularii de mandat, alții decât administratorul judiciar oficial, trebuie să îi informeze cu regularitate pe creditori cu privire la evoluția cauzei (o dată la 6 sau 12 luni, în funcție de procedură).

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

  • Creditorii participă la procedura de insolvență prin intermediul adunărilor creditorilor și prin alte procese decizionale. De asemenea, creditorii pot să formeze un comitet și să își aleagă membrii. Titularii de mandat, alții decât administratorul judiciar oficial, trebuie să îi informeze cu regularitate pe creditori cu privire la evoluția cauzei (o dată la 6 sau 12 luni, în funcție de procedură), iar în cadrul procedurii de faliment și de lichidare trebuie să organizeze o adunare finală a creditorilor pentru a prezenta un raport privind administrarea procedurii de insolvență.
  • Deciziile pot include numirea sau demiterea titularului de mandat, acordul privind remunerarea titularului de mandat, constituirea unui comitet, examinarea unei propuneri de acord voluntar sau orice altă decizie despre care titularul de mandat stabilește că ar necesita implicarea creditorilor.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

  • Propunerea de IVA poate conține prevederea ca de activele debitorului să se ocupe supraveghetorul.
  • În cazul unei DRO, activele sunt excluse din procedură, însă administratorul judiciar oficial are competența de a solicita informații cu privire la comportamentul și bunurile debitorului.
  • În cadrul procedurii de faliment, proprietatea asupra bunurilor revine administratorului fiduciar în momentul numirii sale, fără a fi necesară transmiterea, cesionarea sau transferul bunurilor. Este sarcina administratorului fiduciar să obțină, să valorifice și să distribuie creditorilor patrimoniul persoanei aflate în faliment.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

  • În cazul insolvenței întreprinderilor, toate datoriile/răspunderile/responsabilitățile delictuale („torts”) ale societății valabile înainte de declanșarea procedurii de insolvență pot face obiectul cererilor de admitere a creanțelor la masa credală, depuse în procedura de insolvență. Datoriile de plată în viitor pot face, de asemenea, obiectul unei cereri de admitere a creanțelor, dar valorile lor trebuie reduse la valorile actualizate.
  • Răspunderile care decurg din anumite acțiuni infracționale (cum ar fi traficul de droguri) nu sunt demonstrabile în procedura de administrare sau de lichidare.
  • Răspunderile survenite după începerea procedurii sunt considerate „cheltuieli”. Acestea fac obiectul propriei ordini a plăților, dar toate trebuie plătite înainte de a se putea distribui fonduri creditorilor.
  • În propunerea de IVA trebuie să fie menționate toate răspunderile debitorului și să fie stabilit modul în care urmează să fie plătiți creditorii. În cadrul procedurii de insolvență, datoriile contractate de către debitor aprobarea propunerii nu pot face obiectul unei cereri de admitere a creanțelor la masa credală decât dacă această posibilitate a fost prevăzută expres.
  • Anumite datorii nu sunt incluse în procedura de pronunțare a unei DRO și trebuie plătite de către debitor. Aceste datorii includ amenzi, taxe pentru licențe de televiziune neplătite, împrumuturi pentru studenți și datorii garantate. În cadrul procedurii de pronunțare a unei DRO nu se formulează cereri de admitere a creanțelor, deoarece nu există distribuire de active.
  • În cadrul procedurii de faliment, datoriile care sunt scadente la data hotărârii de declarare a falimentului sau care devin scadente în viitor ca urmare a unei obligații contractate înainte de faliment pot face obiectul unei cereri de admitere a creanțelor la masa credală. În cadrul procedurii de faliment, amenzile, datoriile aferente împrumuturilor pentru studenți, arieratele la o datorie în cadrul unei proceduri în materie de dreptul familiei și datoriile de plată în legătură cu ordinele de confiscare nu pot face obiectul unei cereri de admitere a creanțelor la masa credală.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

  • Creditorii pot depune o cerere de admitere a creanțelor (dovada existenței datoriei) în orice moment al procedurii. Persoanele care doresc să poată vota în cadrul oricărei adunări (sau al altei proceduri decizionale) sau să primească o distribuție trebuie să depună o cerere de admitere a creanțelor.
  • În cadrul procedurilor de administrare, de lichidare sau de faliment, dacă se intenționează o distribuție de fonduri, titularul de mandat îi va informa în scris pe toți creditorii care nu au făcut încă dovada creanțelor că va avea loc o distribuție, invitându-i să își depună cererile de admitere a creanțelor și stabilind o dată-limită până la care creditorii pot face acest lucru pentru a putea fi incluși în distribuția respectivă. Titularul de mandat poate trata cererile de admitere a creanțelor formulate după data respectivă, dar nu este obligat să o facă.
  • În cazul lichidării de către instanță și al falimentului, există un formular standard care trebuie depus pentru a se face dovada datoriilor. În nicio altă procedură nu este prevăzut un formular standard, însă cadrul juridic pentru alte proceduri prevede ce trebuie inclus în dovadă în vederea participării la distribuire.
  • Distribuția de fonduri nu poate fi perturbată de faptul că un creditor nu a depus în timp util cererea de admitere a creanțelor.
  • În acordurile voluntare, cerința de a prezenta o dovadă titularului de mandat este îndeplinită prin notificarea în scris a cererii de admitere a creanțelor.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

  • Unele creanțe izvorâte din raporturi de muncă sunt tratate în mod preferențial și se plătesc după acoperirea cheltuielilor aferente procedurii, dar înainte de creanțele deținătorilor garanții constituite asupra unei universalități de bunuri („floating chargeholders”) și ale creditorilor chirografari.
  • Nicio creanță nu este subordonată prin lege, în afară de cazul procedurii de faliment, caz în care o creanță datorată unei persoane care era soțul (soția) sau partenerul (partenera) civil(ă) al (a) persoanei aflate în faliment la data falimentului se situează în urma datoriilor față de alți creditori și a dobânzilor aferente respectivelor datorii.
  • Dacă datoria debitorului este achitată de o parte terță, aceasta deține o creanță subrogată („subrogated claim”) în procedura de insolvență.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

  • Creditorii aprobă propunerile făcute de debitor (într-un acord voluntar încheiat de societate cu creditorii săi – rată de aprobare > 75 % ca valoare) sau de titularul de mandat în procedura de insolvență (administrare, majoritate simplă sau aprobarea tuturor creditorilor garantați și majoritatea creditorilor preferențiali în cazurile în care nu este probabil să se revină la creditorii chirografari).
  • După aprobarea unui CVA, toți creditorii chirografari existenți în momentul propunerilor sunt obligați să respecte acordul.
  • Nu este necesară autorizația instanței pentru planurile de reorganizare, însă o parte prejudiciată se poate adresa instanței judecătorești în cazul în care consideră că interesele i-au fost lezate în mod inutil.
  • Există norme procedurale detaliate privind ieșirea din toate procedurile de insolvență a întreprinderilor, atât de lichidare, cât și de reorganizare, și închiderea acestora.
  • După ce a fost aprobată de creditori, propunerea de IVA este pusă în aplicare de un practician în insolvență în calitate de supraveghetor. Aceasta nu necesită aprobarea instanței, deși supraveghetorul trebuie să raporteze instanței rezultatul adunării în cadrul căreia s-a aprobat propunerea. O parte se poate adresa instanței în vederea revizuirii deciziei creditorilor cu privire la acceptarea sau neacceptarea propunerii din motive de nereguli materiale.
  • Dacă după aprobare debitorul nu îndeplinește condițiile IVA, supraveghetorul poate introduce o cerere de faliment.
  • În cazul pronunțării unei DRO, datoriile sunt stinse după 12 luni de la data pronunțării hotărârii. Nu există nicio implicare a instanței în această procedură.
  • În procedura de faliment, administratorul fiduciar trebuie să trimită creditorilor un raport final înainte de a fi eliberat din funcție. Dacă administratorul fiduciar nu este și administratorul judiciar oficial, atunci acesta trebuie să convoace adunarea finală a creditorilor, în cadrul căreia creditorii pot contesta eliberarea. În acest caz, administratorul fiduciar trebuie să transmită ministerului o cerere de eliberare din funcție; în caz contrar, administratorul fiduciar este eliberat din funcție atunci când îi notifică responsabilului de la Registrul comerțului („registrar of companies”) că a avut loc adunarea finală.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

  • Creditorii au dreptul la fondurile care le sunt distribuite (dar nu depuse în bancă de ei) după închiderea procedurii (astfel de fonduri fiind deținute de guvern).
  • Legislația Irlandei de Nord prevede că data de închidere a procedurii este data la care titularul de mandat este eliberat din funcție.
  • În cadrul IVA, creditorilor li se propune o anumită sumă de rambursare pentru fiecare GBP din datorie. Creditorii sunt obligați să accepte suma respectivă ca plată integrală dacă propunerea este acceptată, deci nu pot recurge la nicio parte a acelei datorii după încheierea procedurii.
  • În procedura de faliment și al procedurii de pronunțare a unei DRO, datoriile se sting la data închiderii procedurii, exceptând acele datorii care nu fac parte din procedură.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

  • În Irlanda de Nord există o ordine clară de plată din fondurile realizate din active. Costurile și cheltuielile trebuie să fie plătite (din sumele realizate) înainte ca fondurile să fie restituite creditorilor.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

  • Dacă o persoană sau o societate aflată în insolvență a preferat un anumit creditor în abordarea insolvenței formale (adică l-a plătit preferențial înaintea altor creditori) sau dacă a efectuat o operațiune subevaluată (adică a vândut ceva sub valoarea sau sub prețul meritat), titularul de mandat poate urmări beneficiarul.
  • În cadrul procedurilor de faliment, de lichidare sau de administrare, titularul de mandat se poate adresa instanței în vederea inversării oricărui tip de operațiune și în vederea pronunțării unei hotărâri de readucere a beneficiarului în poziția pe care acesta ar fi avut-o dacă operațiunea nu ar fi avut loc.
  • Cererile de inversare a plăților preferențiale trebuie să se refere la operațiuni care au avut loc în ultimele șase luni înainte de numirea administratorului, de începerea procedurii de lichidare sau de introducerea cererii de declarare a falimentului pe cale judiciară sau în ultimii doi ani, în cazul unei plăți preferențiale efectuate către o entitate asociată.
  • Cererile de inversare a operațiunilor subevaluate trebuie să se refere la operațiuni efectuate în ultimii doi ani înainte de evenimentele menționate sau, în cazul procedurilor de faliment, într-o perioadă de cinci ani, cu condiția ca persoana fizică vizată să fi fost insolvabilă la momentul respectiv sau să fi devenit insolvabilă ca urmare a operațiunii.
  • În cadrul procedurilor de administrare, de lichidare, de faliment sau de acord voluntar, titularul de mandat poate introduce în instanță o cerere de inversare a unei operațiuni care a fraudat creditorii. O astfel de cerere poate fi introdusă, de asemenea, de către o victimă a operațiunii, cu autorizația instanței.
  • În cadrul procedurilor de administrare și de lichidare, titularul de mandat poate, de asemenea, să ia măsuri reparatorii împotriva oricărui director al societății care a desfășurat tranzacții având cunoștință de existența insolvenței, ceea ce a cauzat pierderi suplimentare creditorilor, care a desfășurat tranzacții frauduloase sau care a întreprins acte necorespunzătoare intenționate („misfeasance”).
  • În cazul în care cererea de lichidare sau de declarare a falimentului este introdusă în instanță, orice dispoziție referitoare la bunuri survenită după introducerea cererii este nulă, cu excepția cazului în care instanța dispune altfel.
Ultima actualizare: 21/06/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Insolvenţă/faliment - Scoţia

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Articolul 1 din Legea din 2016 privind falimentul (Scoția) [„Bankruptcy (Scotland) Act 2016”] („Legea din 2016”) prevede că „patrimoniul unui debitor poate fi pus sub sechestru”. Aceasta înseamnă că procedura de insolvență poate fi deschisă împotriva mai multor entități care sunt definite ca „debitor” în Legea din 2016. Printre acestea se numără un debitor în viață, un debitor decedat sau executorul testamentar al acestuia ori o persoană care are dreptul de a fi numită executorul unui testament, al unui contract de fiducie, al unui parteneriat (inclusiv al unui parteneriat dizolvat), al unei societăți în comandită simplă (inclusiv al unei societăți dizolvate) în înțelesul Legii din 1907 privind societățile în comandită simplă („Limited Partnerships Act 1907”), al unei persoane juridice sau al unui organism fără personalitate juridică.

Procedura de insolvență poate fi deschisă, de asemenea, împotriva societăților (cu sau fără personalitate juridică), în conformitate cu Legea din 1986 privind insolvența („Insolvency Act 1986”) („Legea din 1986”).

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de insolvență personală poate fi deschisă fie de către debitor [inclusiv de către persoane cu venituri scăzute, în cadrul procedurii „minimal asset process”) prin intermediul unei cereri, fie de către creditor prin intermediul unei cereri înaintate instanței de judecată („sheriff court”). Debitorul poate, de asemenea, să încheie un contract de fiducie („trust deed”), care este o formă voluntară de procedură de insolvență între o persoană fizică și creditorii acesteia

Procedura de insolvență poate fi deschisă împotriva unui debitor în viață, la cererea acestuia, în cazul în care:

  • valoarea totală a datoriilor (inclusiv dobânda) la data formulării cererii acestuia nu este mai mică de 3 000 GBP;
  • nu s-a declarat insolvența debitorului în cursul unei perioade de 5 ani care se încheie în ziua anterioară datei la care debitorul a formulat cererea;
  • debitorul a recurs la serviciile unui consilier financiar;
  • debitorul a dat o declarație a angajamentelor [inclusiv un angajament de a plăti administratorului fiduciar, după declarare, suma stabilită cu ajutorul instrumentului financiar comun („common financial tool”)];
  • debitorul este „aparent insolvabil” sau a primit, în termenul prevăzut, un certificat de insolvență a patrimoniului său ori a acordat un contract de fiducie care nu este un contract de fiducie protejat („protected trust deed”), deoarece creditorii au formulat obiecții sau nu au fost de acord,

iar în sensul cererii, debitorul nu este „aparent insolvabil” numai pentru că a acordat un contract de fiducie sau pentru că și-a anunțat în vreun fel creditori.

Procedura de insolvență mai poate fi deschisă împotriva unui debitor în viață, la cererea acestuia, formulată însă în cadrul procedurii prevăzute pentru persoanele cu venituri scăzute („minimal asset process”), unde se aplică anumite criterii. Aceste criterii sunt:

  • debitorul a fost evaluat cu ajutorul instrumentului financiar comun și s-a stabilit că nu este necesară nicio contribuție financiară din partea acestuia în cadrul insolvenței sau debitorul a beneficiat de o plată prescrisă pentru o perioadă de cel puțin 6 luni care se încheie în ziua formulării cererii;
  • valoarea totală a datoriilor debitorului (inclusiv dobânda) la data cererii nu este mai mică de 1 500 GBP, dar nici mai mare de 17 000 GBP;
  • valoarea totală a activelor debitorului la data cererii nu depășește 2 000 GBP;
  • valoarea unui singur activ al debitorului nu depășește 1 000 GBP;
  • debitorul nu deține terenuri;
  • debitorului i s-a acordat un certificat de insolvență a patrimoniului său;
  • în cursul unei perioade de 10 ani care se încheie în ziua anterioară datei la care debitorul a formulat cererea, nu s-a declarat insolvența debitorului în temeiul unei cereri formulate de debitor în cadrul procedurii prevăzute pentru persoanele cu venituri scăzute („minimal asset process”);
  • în cursul unei perioade de 5 ani care se încheie în ziua anterioară datei la care debitorul a formulat cererea, nu s-a declarat insolvența debitorului în temeiul unei cereri formulate de debitor în cadrul unei proceduri diferite de procedura prevăzută pentru persoanele cu venituri scăzute („minimal asset process”) sau în temeiul unei cereri de declarare a insolvenței pe cale judiciară.

Procedura de insolvență poate fi deschisă împotriva unui debitor în viață și prin introducerea unei cereri în instanță de către unul sau mai mulți creditori calificați, dacă debitorul este „aparent insolvabil” și creditorul calificat a furnizat debitorului o broșură de informare și consiliere pentru debitori („debt advice and information packageDAIP”) cu cel mult 12 săptămâni înainte de introducerea cererii în instanță. Pentru DAIP, a se vedea definiția prevăzută la articolul 10 alineatul (5) din Legea din 2002 privind plata datoriilor și sechestrul (Scoția) [„Debt Arrangement and Attachment (Scotland) Act 2002”] („Legea din 2002”).

Este considerat calificat (astfel cum se menționează mai sus) creditorul care, la data introducerii cererii în instanță (sau, după caz, la data formulării cererii debitorului), este creditor al debitorului în ceea ce privește datoriile lichide sau nelichide, altele decât datoriile contingente sau viitoare sau sumele de plătit în baza unui ordin de confiscare, care pot fi garantate sau negarantate și care se ridică (împreună sau separat) la minimum 3 000 GBP. Sunt considerați calificați creditorii care, la data respectivă, sunt creditori ai debitorului în legătură cu datoriile de natura celor menționate mai sus, care se ridică în total la nu mai puțin de 3 000 GBP.

Având în vedere că termenul „aparent insolvabil” face parte din criteriile care trebuie să fie îndeplinite pentru ca debitorul să poată formula o cerere pentru declararea propriei insolvențe sau pentru ca cererea de declararea a insolvenței debitorului să poată fi introdusă în instanță de către creditor, este important să se înțeleagă ce înseamnă acest lucru. În Scoția, aparența de insolvență se constituie se fiecare dată când:

  • patrimoniul debitorului devine insolvabil sau când debitorul este declarat în stare de faliment în Anglia, Țara Galilor sau Irlanda de Nord sau
  • nefiind vorba de o persoană ale cărei bunuri sunt pentru moment afectate de o hotărâre de sechestru („restraint order”), reținute în temeiul sau în virtutea unei competențe de reținere („detention power”) relevante sau supuse unei hotărâri de confiscare sau de grevare, debitorul și-a anunțat în scris creditorii că a încetat să își plătească datoriile în cursul normal al activității; sau
  • debitorul a devenit subiectul unei proceduri principale desfășurate în alt stat membru decât Regatul Unit;
  • debitorul acordă un contract de fiducie;
  • în urma comunicării oficiale către debitor a unei somații judecătorești de plată („charge for payment”), debitorul nu achită datoria în termenul prevăzut în somație (cu excepția cazului în care, la data somației, debitorul era în măsură și dispus să își plătească datoriile la scadență sau a cazului în care debitorul ar fi fost în măsură să plătească datoriile respective la scadență, dacă bunurile sale nu ar fi fost afectate de o hotărâre de reținere sau supuse unei hotărâri de confiscare sau unei somații de plată);
  • se pronunță o hotărâre de adjudecare („decree of adjudication”) a oricărei părți din patrimoniul debitorului fie pentru plată, fie cu titlu de garanție (cu excepția cazului în care, la data hotărârii, debitorul era în măsură și dispus să își plătească datoriile la scadență sau a cazului în care debitorul ar fi fost în măsură să plătească datoriile respective la scadență, dacă bunurile sale nu ar fi fost afectate de o hotărâre de reținere sau supuse unei hotărâri de confiscare sau unei somații de plată);
  • o datorie constituită printr-o hotărâre („decree”) sau printr-un titlu de datorie („document of debt”) (astfel cum este definit la articolul 10 din Legea din 2002) este plătită de către debitor în cadrul unui program de plată a datoriilor, în temeiul părții 1 din legea menționată, iar programul este revocat (cu excepția cazului în care, la data pronunțării hotărârii sau a emiterii titlului, debitorul era în măsură și dispus să își plătească datoriile la scadență sau a cazului în care debitorul ar fi fost în măsură să plătească datoriile respective la scadență, dacă bunurile sale nu ar fi fost afectate de o hotărâre de reținere sau supuse unei hotărâri de confiscare sau unei somații de plată);
  • în legătură cu o datorie lichidă (sau cu datorii lichide totale) de minimum 1 500 GBP, un creditor al debitorului a comunicat oficial debitorului, prin intermediul unui grefier, o cerere în forma prevăzută de lege, solicitându-i debitorului fie să își plătească datoria (sau datoriile), fie să găsească o garanție pentru plata acesteia (acestora), și în termen de 3 săptămâni de la data comunicării, debitorul nu a îndeplinit cererea sau l-a anunțat pe creditor, prin scrisoare recomandată, că neagă existența vreunei datorii sau că suma solicitată de creditor cu titlu de creanță este scadentă imediat.

Procedura de insolvență împotriva unui debitor în viață poate fi, de asemenea, deschisă de un administrator temporar sau de un lichidator al unui stat membru desemnat în procedura principală

Administratorul fiduciar („trustee”) care acționează în temeiul unui contract de fiducie poate deschide o procedură de insolvență împotriva unui debitor în viață dacă și numai dacă debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul contractului de fiducie pe care le-ar fi putut îndeplini în mod rezonabil sau nu a îndeplinit instrucțiunile sau cerințele care i-au fost impuse sau comunicate acestuia în mod rezonabil de către administratorul fiduciar în sensul contractului de fiducie sau dacă administratorul fiduciar afirmă în cererea sa introdusă în instanță că ar fi în interesul creditorilor să se declare starea de insolvență.

Procedura de insolvență se poate deschide și împotriva unui debitor decedat, prin introducerea în instanță a unei cereri de către unul sau mai mulți creditori calificați ai debitorului decedat, de către un administrator temporar, de către un lichidator al unui stat membru desemnat în procedura principală sau de către un administrator fiduciar care acționează în cadrul unui contract de fiducie. De asemenea, procedura de insolvență se poate deschide împotriva debitorului decedat prin cererea debitorului depusă de executorul testamentar sau de o persoană care are dreptul să fie numită executor testamentar.

Pentru ca un debitor să poată încheia un contract de fiducie, perioada minimă de rambursare trebuie să fie de 48 de luni, dacă nu se convine altfel. Contractele de fiducie impun, de asemenea, ca o persoană să plătească o sumă fixă pe lună pe toată durata contractului. Cu toate acestea, un contract de fiducie voluntar nu este obligatoriu pentru niciun creditor care nu consimte la condițiile acestuia, iar pentru ca un contract de fiducie să devină contract de fiducie protejat, datoriile minime trebuie să fie de 5 000 GBP.

În Scoția, insolvența întreprinderilor se poate realiza prin lichidare (voluntară sau prin hotărâre judecătorească), reorganizare (acord voluntar încheiat de societate cu creditorii săi [(„company voluntary arrangement – CVA”) sau administrare] sau prin punere sub administrare judiciară („receivership”). Administrarea se poate utiliza, de asemenea, ca procedură de lichidare pe cale judecătorească („winding-up”); nu este vorba strict de un proces de reorganizare.

Creditorii (privați sau publici) se pot adresa instanței solicitând lichidarea unei societăți (lichidare forțată) sau punerea acesteia sub administrare, societatea însăși putând solicita lichidarea (lichidare voluntară, care poate fi solvabilă sau insolvabilă, solvabilitatea fiind evaluată pe baza capacității de plată a tuturor datoriilor în termen de 12 luni). Societatea poate, de asemenea, să introducă o cerere de lichidare în instanță. Instanța poate fi sesizată cu o cerere de lichidare a unei societăți și din partea ministrului, dacă acest lucru este în interesul public. Nu este obligatoriu ca societatea respectivă să fie insolvabilă.

Lichidarea forțată poate avea ca motiv incapacitatea societății de a-și plăti datoriile (insolvență), incapacitate dovedită prin neîndeplinirea unei somații oficiale („statutory demand”) de plată sau a unei hotărâri judecătorești. Instanța poate solicita, de asemenea, ca o societate să fie lichidată pentru motivul că aceasta este decizia corectă și echitabilă. În orice moment după ce s-a prezentat instanței o cerere (de către oricare parte) de lichidare forțată, instanța poate numi un lichidator provizoriu. Astfel de numiri se fac, în general, pentru a se proteja activele societății înainte de audierea din cadrul procedurii de lichidare. Competențele lichidatorului provizoriu sunt stabilite în hotărârea judecătorească de numire.

Pentru a intra în administrare, o societate trebuie să fie insolvabilă sau susceptibilă de a intra în insolvență. Jurisprudența a constatat că termenul „susceptibilă” indică o mai mare probabilitate ca insolvența să aibă loc decât ca aceasta să nu aibă loc. Societatea sau directorii acesteia pot numi un administrator, la fel cum o poate face și deținătorul unei garanții constituite asupra unei universalități de bunuri („floating charge”) (aceste numiri făcându-se în afara instanței).

Societatea poate propune un CVA. Nu este necesar ca societatea să fie insolvabilă pentru a propune un CVA. Un astfel de acord voluntar poate fi propus și de titularul de mandat („office-holder”) în cadrul procedurii de lichidare sau de administrare (dacă una dintre aceste proceduri a fost deja declanșată).

Imediat după începerea procedurii [decizia societății de a se lichida, hotărârea judecătorească de administrare sau de lichidare sau depunerea în instanță a notificării de numire a unui administrator (pentru numirile care nu au fost efectuate prin hotărâre judecătorească)], titularul de mandat poate acționa.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Proprietatea asupra tuturor bunurilor debitorului revine, cu unele excepții, administratorului fiduciar de la data intrării în insolvență, bunurile urmând să fie incluse în masa credală. Administratorul fiduciar primește proprietatea asupra bunurilor și debitorul o pierde. Administratorul fiduciar dobândește, de asemenea, un drept asupra patrimoniului care îi revine debitorului după data sechestrării, însă înainte de remiterea de datorii a debitorului. Patrimoniul debitorului nu include niciun interes în calitate de locatar în baza unui contract de închiriere garantat („assured tenancy”) în înțelesul părții II din Legea din 1988 privind locuința (Scoția) [„Housing (Scotland) Act 1988”], în baza unui contract de închiriere protejat („protected tenancy”) în înțelesul Legii din 1984 privind chiria (Scoția) [„Rent (Scotland) Act 1984”], pentru care, în temeiul dispozițiilor părții VIII din lege, nu poate fi solicitată în mod legal nicio primă ca o condiție a atribuirii contractului de închiriere, sau în baza unui contract de închiriere sigur („secure tenancy”), în înțelesul Legii din 2001 privind locuința (Scoția) [„Housing (Scotland) Act 2001”].

Din bunurile asupra cărora proprietatea nu revine administratorului fiduciar fac parte toate bunurile aflate în afara locuinței, care, în temeiul articolului 11 alineatul (1) din Legea din 2002, nu pot fi puse sub sechestru și toate bunurile menținute într-o locuință care nu este un activ neesențial în sensul părții 3 din Legea din 2002. Se exclud, de asemenea, bunurile ținute în păstrare de către debitor pentru orice altă persoană. De asemenea, dacă debitorul, în cadrul procedurii prevăzute pentru persoanele cu venituri scăzute („minimal asset process”), are nevoie în mod rezonabil să utilizeze un autovehicul, niciun autovehicul deținut de către debitor a cărui valoare nu depășește 3 000 GBP nu este considerat un activ.

Faptul că proprietatea asupra bunurilor debitorului îi revine unui administrator fiduciar nu afectează dreptul ipotecar al locatorului.

Trebuie amintit faptul că dispozițiile privind transmiterea proprietății către administratorul fiduciar nu aduc atingere dreptului creditorului garantat, care este superior drepturilor administratorului fiduciar în ordine de preferință.

Într-un contract de fiducie, activele debitorului se transferă spre administrare în beneficiul creditorilor și pentru plata datoriilor, deși numai activele disponibile pentru transfer voluntar pot fi transferate de către debitor. Dacă un contract de fiducie devine un contract de fiducie protejat, Legea din 2016 conține dispoziții referitoare la ajungerea la un acord în ceea ce privește bunurile transmisibile prin succesiune ale debitorului.

În cazul insolvenței întreprinderilor, toate bunurile deținute de societate oriunde în lume fac obiectul procedurii de insolvență. Definiția dată de lege „bunurilor” este foarte amplă.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Administratorul fiduciar din cadrul unei acțiuni personale de insolvență sau al unui contract de fiducie (sau orice titular de mandat) trebuie să fie un practician în insolvență calificat. Definiția unui practician în insolvență, în sensul Legii din 1986, este aceeași în Scoția ca și în Anglia și Țara Galilor. Fapta unei persoane, alta decât agenția guvernamentală Accountant in Bankruptcy, de a acționa în calitate de administrator fiduciar în Scoția fără a fi practician în insolvență calificat constituie infracțiune.

Practicianul în insolvență trebuie să fie o persoană fizică. Autorizațiile pentru practicienii în insolvență pot fi emise doar de către un organism profesional autorizat în acest sens de către ministru. Pentru a obține autorizația, solicitantul trebuie să susțină cu succes examene și să aibă un anumit număr de ore de experiență practică în materie de insolvență.

În orice situație de insolvență personală există un administrator fiduciar ale cărui funcții generale sunt:

  • recuperarea, gestionarea și valorificarea bunurilor debitorului situate în Scoția sau în altă parte;
  • distribuirea bunurilor debitorului către creditorii acestuia în conformitate cu drepturile acestora;
  • stabilirea motivelor de insolvență a debitorului și a circumstanțelor acesteia;
  • stabilirea situației pasivelor și activelor debitorului;
  • păstrarea unui jurnal al întâlnirilor („sederunt”) din cursul mandatului, cu scopul de a furniza o evidență exactă a procesului de punere sub sechestru;
  • păstrarea cu regularitate a unei evidențe a bunurilor debitorului asupra cărora proprietatea a fost transmisă altei persoane și punerea acestei evidențe, în orice moment, la dispoziția reprezentanților creditorilor („commissioners”) (dacă astfel de reprezentanți au fost numiți), a creditorilor și a debitorului și
  • indiferent dacă administratorul fiduciar acționează încă în cadrul procedurii de insolvență sau nu, furnizarea către agenția Accountant in Bankruptcy a informațiilor pe care le consideră necesare pentru a-și putea îndeplini funcțiile în temeiul Legii din 2016.

În exercitarea funcțiilor sale, administratorul fiduciar trebuie, de asemenea, să ia în considerare recomandările formulate de reprezentanții creditorilor (dacă astfel de reprezentanți au fost numiți).

Administratorul fiduciar raportează agenției Accountant in Bankruptcy dacă are motive întemeiate să suspecteze că debitorul a comis o infracțiune în legătură cu insolvența cu privire la activele sale, la operațiunile efectuate de către debitor cu acestea sau la comportamentul debitorului în raport cu activitățile sale economice sau financiare sau că o persoană, alta decât debitorul, a comis asemenea infracțiune în operațiunile sale cu debitorul, cu administratorul fiduciar intermediar sau cu administratorul fiduciar, în ceea ce privește activele debitorului sau activitățile economice sau financiare ale acestuia. De asemenea, administratorul fiduciar raportează agenției Accountant in Bankruptcy dacă are motive rezonabile să creadă că un comportament al debitorului ar putea conduce la admiterea de către un judecător („sheriff”) a unei cereri de pronunțare a unei hotărâri de restricții în caz de faliment („bankruptcy restrictions order”). Rapoartele sunt absolut confidențiale.

Dacă administratorul fiduciar este agenția Accountant in Bankruptcy, acesta se poate adresa judecătorului („sheriff”) pentru instrucțiuni în legătură cu orice chestiune care apare în procedura de insolvență.

Dacă debitorul, creditorul sau orice altă persoană interesată este nemulțumită de orice act, omisiune sau decizie a administratorului fiduciar, aceasta poate să se adreseze instanței („sheriff court”) și, în baza cererii sale, instanța poate să confirme, să anuleze sau să modifice orice act sau decizie a administratorului fiduciar, poate da instrucțiuni administratorului fiduciar sau poate pronunța hotărârile pe care le consideră necesare.

Remunerarea unui practician în insolvență care acționează în calitate de titular de mandat într-o procedură de insolvență a întreprinderilor este stabilită de creditori. Practicianul în insolvență poate sesiza instanța în cazul în care consideră că baza de remunerare stabilită de creditori este insuficientă. Creditorii se pot adresa instanței în cazul în care consideră că remunerația este excesivă.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

O datorie care se naște înainte de insolvență se poate compensa cu o creanță a creditorului care se naște înainte de insolvență. O datorie care se naște după insolvență se poate compensa cu o creanță care se naște după insolvență.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Deși în cadrul procedurii de insolvență administratorul fiduciar reprezintă atât creditorii, cât și debitorul, administratorul fiduciar nu reprezintă debitorul în ceea ce privește pasivele acestuia. Ca atare, prin acceptarea de funcției și luarea în posesie a bunurilor, administratorul fiduciar nu este obligat față de creditorii debitorului la continuarea obligațiilor sau la respectarea contractelor care continuă după declanșarea procedurii de insolvență. Cu toate acestea, cu autorizația creditorilor, administratorul fiduciar poate să accepte obligații în temeiul unui contract. Procedând astfel, administratorul fiduciar fie îi obligă pe creditori în mod direct (sau pe cei care l-au autorizat în acest sens), fie se obligă el personal cu posibilitatea degrevării creditorilor. Administratorul fiduciar care acceptă obligații în temeiul unui contract fără autorizația creditorilor răspunde personal pentru obligații.

Administratorul fiduciar poate încheia orice contract considerat potențial benefic pentru administrarea bunurilor debitorului, cu excepția cazului în care acceptarea de obligații în temeiul contractului respectiv este împiedicată de clauze contractuale explicite sau implicite.

În cazul anumitor contracte, este posibil ca administratorul fiduciar să nu fie nevoit să execute, putând pretinde pur și simplu beneficiul contractului; de exemplu colectarea plăților. În cazul altor contracte, administratorul fiduciar poate să își onoreze obligațiile și să execute contractul deoarece se va produce un beneficiu pentru patrimoniu.

Dacă administratorul fiduciar nu acceptă obligații în temeiul unui contract, cealaltă parte poate solicita daune interese în calitate de creditor obișnuit în cadrul procedurii de insolvență, dar nu și, în lipsa unei dispoziții speciale în contract, dacă cealaltă parte a reziliat contractul sau a consimțit la reziliere, în urma insolvenței.

Competențele contractuale ale administratorului fiduciar într-un caz de insolvență personală sunt prevăzute la articolul 110 din Legea din 2016. În termen de 28 de zile de la primirea unei cereri scrise din partea oricărei părți la un contract încheiat de debitor, administratorul fiduciar trebuie să accepte sau să refuze obligații în temeiul contractului. Perioada de 28 de zile poate fi prelungită printr-o cerere adresată instanței („sheriff court”), dacă administratorul fiduciar este agenția Accountant in Bankruptcy, sau printr-o cerere adresată agenției Accountant in Bankruptcy, dacă aceasta nu este administratorul fiduciar. Orice decizie de prelungire a perioadei poate fi atacată prin revizuire („review”) sau apel („appeal”) revizuiri sau unei căi de atac. De asemenea, este posibil ca agenția Accountant in Bankruptcy să sesizeze instanța („sheriff court”) în vederea emiterii unei instrucțiuni înainte de luarea unei decizie sau introducerea unei căi de atac („review”). Dacă administratorul fiduciar nu răspunde în scris la cererea unei părți contractante în termenul de 28 de zile (sau într-un interval mai lung, după caz), se consideră că acesta a refuzat să accepte obligații în temeiul contractului.

Furnizarea neîntreruptă a anumitor servicii (utilități, serviciile de comunicații și tehnologia informației considerate „esențiale”) poate continua în cazul insolvenței, fără a fi necesară plata eventualelor arierate valabile la intrarea în insolvență.

În cazul insolvenței întreprinderilor, titularul de mandat nu este obligat să execute contractele încheiate de societatea debitoare. Lichidatorul poate desființa un contract neprofitabil, punând capăt interesului sau răspunderii persoanei insolvente în respectivul contract (contrapartea poate cere admiterea de creanțe la masa credală pentru pierderi/daune interese survenite ca urmare a insolvenței). Cu excepția serviciilor esențiale, furnizorii pot rezilia contractele în caz de insolvență (dacă în contractele respective se prevede această posibilitate). Toate bunurile/servicii neplătite pot constitui o creanță în cadrul procedurii de insolvență.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

În cazurile de insolvență personală, articolul 109 alineatul (5) din Legea din 2016 permite administratorului fiduciar să introducă orice acțiune în justiție referitoare la patrimoniul debitorului, să se apere în orice astfel de acțiune și să continue orice astfel de acțiune.

În general, dacă la data insolvenței o persoană are o creanță față de un debitor, aceasta va depune o cerere de admitere a creanței respective în cadrul procedurii de insolvență. Acțiunea în justiție împotriva debitorului poate fi însă modalitatea cea mai adecvată de a constitui o datorie în litigiu.

Lichidarea și administrarea creează un moratoriu. Nu se poate introduce o acțiune în justiție împotriva societății după începerea procedurii fără consimțământul titularului de mandat sau fără autorizația instanței.

Într-un CVA, niciun creditor care are obligații în temeiul acordului nu poate introduce o acțiune în justiție pentru urmărirea (întrucât acesta are obligații în temeiul acordului acceptat). Creditorul ar putea lua astfel de măsuri după aprobare, dacă nu este plătit.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Debitorul nu poate introduce sau continua o acțiune în justiție pe care administratorul fiduciar este dispus să o urmărească. Administratorului fiduciar ar trebui să i se aducă la cunoștință acțiune, pentru a i se da ocazia „să renunțe” la acțiune sau la apărarea în acțiune. Cu toate acestea, acțiunea în instanță poate continua, indiferent de poziția administratorului fiduciar.

Procedurile care afectează statutul, cum ar fi divorțul, pot fi continuate de debitor, în pofida intrării sale în procedura de insolvență. O eventuală acțiune în despăgubire pentru daune morale („solatium”) este o acțiune personală a părții, ceea ce înseamnă că administratorul fiduciar nu are niciun drept să deschidă vreo procedură, chiar dacă ar putea să sesizeze instanța cu o procedură de recuperare a pierderilor patrimoniale sau să declanșeze o acțiune în care se solicită daune morale sau debitorul ar putea fi nevoit să justifice în fața administratorului fiduciar veniturile oricărei acțiuni.

În Scoția există o dispoziție care permite unui debitor să își facă cunoscută intenția de a cere declararea insolvenței sau un contract de fiducie, prin solicitarea unui moratoriu. O caracteristică a moratoriului este aceea că oferă debitorului o protecție de 6 săptămâni împotriva executării („diligence”). Prin urmare, o acțiune în instanță poate continua în această perioadă înainte de declanșarea procedurii de insolvență, însă nu va fi autorizată executarea în baza niciunei hotărâri pronunțate.

Procedurile de lichidare și de administrare creează un moratoriu. Acțiunile pendinte la data insolvenței nu pot fi continuate fără consimțământul titularului de mandat sau fără autorizația instanței.

Un creditor într-o acțiune pendinte la aprobarea CVA nu ar putea continua o astfel de acțiune, întrucât ar fi obligat să respecte condițiile CVA (indiferent dacă a votat sau nu pentru aprobarea acestui acord).

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Creditorii pot fi implicați în procedurile de insolvență în mai multe moduri, inclusiv în cadrul adunărilor creditorilor. În termen de 60 de zile de la declararea insolvenței, administratorul fiduciar trebuie să decidă dacă să convoace sau nu o adunare obligatorie a creditorilor. Dacă are loc o adunare, creditorii prezenți pot vota înlocuirea administratorului fiduciar. Dacă administratorul fiduciar decide să nu convoace o adunare, creditorii pot solicita ei una, iar administratorul fiduciar este obligat să o convoace dacă acest lucru este solicitat de creditorii care reprezintă cel puțin un sfert din valoare creditorilor (calculată pe baza datoriei totale). Creditorii pot convoca oricând alte adunări. O adunare trebuie organizată dacă este solicitată de o zecime din creditori sau de o treime din valoarea acestora (calculată pe baza datoriei). În cadrul unei adunări a creditorilor se pot emite instrucțiuni pentru administratorul fiduciar, dar acesta și alți creditori au dreptul de a introduce o cale de atac în instanță („sheriff court”). În cadrul oricărei adunări a creditorilor, pot fi aleși reprezentanți ai creditorilor („commissioners”). Pot fi aleși reprezentanți ai creditorilor pentru a oferi consiliere și supraveghere generală în administrarea falimentului, inclusiv pentru a audita conturile administratorului fiduciar. Reprezentanții creditorilor sunt creditorii sau împuterniciții acestora. Dacă nu sunt aleși reprezentanți ai creditorilor, funcția lor este îndeplinită de agenția Accountant in Bankruptcy.

Administratorii fiduciari sunt obligați să întocmească conturi la sfârșitul primului an și ulterior periodic, până la încheierea procedurii de insolvență. Conturile trebuie să fie auditate de către agenția Accountant in Bankruptcy sau de către reprezentanții creditorilor aleși. Creditorii vor primi copii ale calculului cheltuielilor și remunerației administratorului fiduciar. Creditorii pot solicita vizualizarea conturilor și pot contesta calculul.

În ceea ce privește un contract de fiducie obișnuit, actul nu va fi obligatoriu pentru creditori decât dacă aceștia au acceptat condițiilor contractului și contractul devine un contract de fiducie protejat.

În procedurile de insolvență a întreprinderilor, creditorii participă la procedura de insolvență prin intermediul unor adunări ale creditorilor și al altor procese decizionale. De asemenea, creditorii pot să formeze un comitet și să își aleagă membrii. Titularii de mandat trebuie să îi informeze cu regularitate pe creditori cu privire la evoluția cauzei (o dată la 6 sau 12 luni, în funcție de procedură).

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Administratorul fiduciar dintr-o cauză de insolvență personală administrează procedura de insolvență în numele creditorilor și are competența de a identifica și de a recupera patrimoniul debitorului asupra căruia proprietatea îi revine administratorului fiduciar. Într-adevăr, articolul 109 din Legea din 2016 prevede că, pe cât se poate de repede după numirea sa și în vederea recuperării patrimoniului debitorului (sub rezerva articolului 113 din lege, referitor la domiciliul debitorului), administratorul fiduciar ia în posesie întregul patrimoniu al debitorului, în măsura în care proprietatea asupra acestuia îi revine administratorului fiduciar, și orice document aflat în posesia sau controlul debitorului referitor la activele sale sau la activitățile sale economice sau financiare. Administratorul fiduciar trebuie, de asemenea, să întocmească și să păstreze un inventar și o evaluare a patrimoniului, iar apoi să trimită un exemplar al acestora agenției Accountant in Bankruptcy. Administratorul fiduciar are, de asemenea, dreptul de acces la toate documentele referitoare la activele sau la activitățile economice sau financiare ale debitorului transmise de către debitor sau în numele acestuia către un terț și în mâinile unui terț și de a face copii după orice astfel de documente. Dacă o persoană împiedică administratorul fiduciar care exercită sau încearcă să exercite o competență de acces la documente, judecătorul („sheriff”), la cererea administratorului fiduciar, poate dispune ca persoana respectivă să înceteze împiedicarea administratorului fiduciar. Ulterior, administratorul fiduciar poate solicita predarea unui titlu de proprietate sau a unui alt document al debitorului, indiferent dacă asupra titlului de proprietate sau a documentului respectiv există un drept de gaj, dar fără a aduce atingere unei eventuale preferințe a titularului dreptului de gaj.

Odată ce activele au fost recuperate, administratorul fiduciar trebuie apoi să gestioneze și să valorifice patrimoniul. În sensul articolului 109 din Legea din 2016, imediat după numirea sa, administratorul fiduciar se consultă cu agenția Accountant in Bankruptcy în ceea ce privește exercitarea funcțiilor sale și, sub rezerva anumitor excepții, respectă toate instrucțiunile generale sau specifice care i-au fost adresate, după caz, de către creditori; la cererea reprezentanților creditorilor; de către judecător („sheriff”) sau de către agenția Accountant in Bankruptcy în ceea ce privește exercitarea de către administratorul fiduciar a unor astfel de funcții.

Administratorul fiduciar poate lua oricare dintre următoarele măsuri:

  • să continue sau să închidă orice activitate a debitorului;
  • să introducă orice acțiune în justiție referitoare la patrimoniul debitorului, să se apere în orice astfel de acțiune și să continue orice astfel de acțiune;
  • să creeze o garanție pentru orice parte a patrimoniului;
  • atunci când un drept, o opțiune sau o altă formă de competență face parte din patrimoniul debitorului, să efectueze plăți sau să contracteze datorii în vederea obținerii, în beneficiul creditorilor, a oricăror bunuri care fac obiectul dreptului, al opțiunii sau al competenței în chestiune;
  • să împrumute sumele de bani de care are nevoie pentru a proteja patrimoniul debitorului; și
  • să contracteze sau să mențină polițe de asigurare în ceea ce privește activitatea sau bunurile debitorului.

Orice vânzare de către administratorului fiduciar a patrimoniului debitorului se poate face fie prin vânzare publică, fie prin negociere privată.

Pentru vânzarea unei părți din patrimoniul transmisibil prin succesiune al debitorului pentru care creditorul sau creditorii dețin o garanție transmisibilă prin succesiune, dacă drepturile creditorului garantat sau ale creditorilor garantați sunt superioare, în ordinea de preferință, celor ale administratorului fiduciar, se aplică următoarele reguli:

  • administratorul fiduciar poate vinde partea respectivă numai cu acordul fiecărui creditor, cu excepția cazului în care obține un preț suficient de mare pentru a lichida fiecare asemenea garanție;
  • se împiedică luarea de măsuri de către creditor în vederea aplicării garanției asupra părții respective, după ce administratorul fiduciar a anunțat creditorul că intenționează să o vândă, și declanșarea de către administratorul fiduciar a procedurii de vânzare a acelei părți după ce creditorul a anunțat administratorul fiduciar că intenționează să declanșeze procedura de vânzare;
  • când administratorul fiduciar sau un creditor a făcut un anunț (astfel cum s-a prezentat mai sus), dar a întârziat în mod nejustificat să realizeze vânzarea, atunci, cu autorizația judecătorului („sheriff”), orice creditor care a primit un anunț are dreptul să își execute garanția sau, invers, administratorul fiduciar poate vinde respectiva parte.

În sarcina administratorului fiduciar de a valorifica patrimoniul debitorului intră și funcția de vânzare, cu sau fără confiscarea patrimoniului, a datoriilor patrimoniului.

Administratorul fiduciar poate vinde bunuri perisabile fără a respecta vreo instrucțiune dată, când consideră că respectarea instrucțiunilor ar avea efecte negative asupra vânzării.

Administratorul fiduciar, asociatul acestuia și reprezentantul creditorilor nu au competența de a achiziționa bunurile debitorului, în conformitate cu articolul 109 din Legea din 2016.

Administratorul fiduciar trebuie să respecte cerințele prevăzute la articolul 109 alineatul (7) din Legea din 2016 și poate lua orice măsură prevăzută la articolul 109 numai în măsura în care, în opinia sa, aceasta ar aduce un beneficiu financiar pentru patrimoniul debitorului și ar fi în interesul creditorilor.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

În Scoția, creanțele creditorului într-o procedură de insolvență sunt datorii care, în general, erau scadente deja la data insolvenței. Dacă debitorul a depus o cerere de declarare a insolvenței („application”), data insolvenței este data declarării. Dacă insolvența a luat naștere în urma sesizării instanței de către un creditor („petition”), data insolvenței este data primei citații trimise debitorului.

Cheltuielile și remunerația administratorului fiduciar, cheltuielile suportate de creditorul care a introdus în instanță cererea de declarare a insolvenței debitorului sau care a fost de acord cu cererea respectivă, precum și dobânda aferentă datoriilor de la data insolvenței până la plata datoriei sunt, de asemenea, plătite din patrimoniu (dacă se strâng suficient fondurile).

Creanțele izvorâte după deschiderea procedurii de insolvență nu pot face obiectul cererilor de admitere la masa credală. Prin urmare, un creditor a cărui creanță izvorăște după punerea sub sechestru are față de debitor o creanță care ar putea conduce la deschiderea unei noi proceduri de insolvență. Împotriva unui singur debitor pot fi declanșate mai multe proceduri de insolvență.

În cazul insolvenței întreprinderilor, toate datoriile și răspunderile societății valabile înainte de declanșarea procedurii de insolvență pot face obiectul cererilor de admitere a creanțelor la masa credală, depuse în procedura de insolvență. Datoriile de plată în viitor pot face, de asemenea, obiectul unei cereri de admitere a creanțelor, dar valorile lor trebuie reduse la valorile actualizate. Răspunderile care decurg din anumite acțiuni infracționale (cum ar fi traficul de droguri) nu sunt demonstrabile în procedura de administrare sau de lichidare. Răspunderile survenite după începerea procedurii sunt considerate „cheltuieli”. Acestea fac obiectul propriei ordini a plăților, dar toate trebuie plătite înainte de a se putea distribui fonduri creditorilor.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Articolul 122 din Legea din 2016 conține dispoziții privind cererile de admitere a creanțelor în cazurile de insolvență personală. Pentru a obține o pronunțare cu privire la dreptul creditorului (în măsura în care sunt disponibile fonduri) la un dividend din patrimoniul debitorului, creditorul trebuie să adreseze administratorului fiduciar o cerere cel târziu în „ziua relevantă”. Ziua relevantă este a 120-a zi după data la care creditorul este notificat dacă administratorul fiduciar intenționează să convoace o adunare obligatorie sau, în cazul în care creditorul nu primește nicio notificare, a 120-a zi după data la care administratorul fiduciar a notificat creditorul și l-a invitat să își depună cererea de admitere a creanțelor.

Dacă un creditor depune cu întârziere cererea de admitere a creanțelor la administratorul fiduciar (după ziua relevantă), administratorul fiduciar poate, pentru orice perioadă contabilă, să furnizeze o decizie cu privire la dreptul creditorului (în măsura în care sunt disponibile fonduri) pentru un dividend din patrimoniul debitorului, dacă cererea este prezentată în termen de cel mult 8 săptămâni înainte de încheierea perioadei contabile și dacă au existat circumstanțe excepționale care au împiedicat depunerea cererii înainte de ziua relevantă.

Pentru a putea verifica valabilitatea sau valoarea creanțelor care fac obiectul cererii de admitere depuse de un creditor, administratorul fiduciar poate solicita creditorului să prezinte dovezi suplimentare. De asemenea, administratorul fiduciar poate solicita oricărei alte persoane despre care consideră că poate prezenta dovezi relevante, să le prezinte. În cazul în care creditorul sau o altă persoană refuză sau întârzie să facă acest lucru, administratorul fiduciar se poate adresa instanței („sheriff court”) pentru pronunțarea unei hotărâri de obligare a creditorului sau a altei persoane de a participa la o examinare privată în fața judecătorului („sheriff”).

Creanțele creditorului trebuie prezentate într-o formă prescrisă, astfel cum se prevede în Reglementările din 2016 privind falimentul (Scoția) [„Bankruptcy (Scotland) Regulations 2016”].

În cazul insolvenței întreprinderilor, creditorii pot depune o cerere de admitere a creanțelor (dovada existenței datoriei) în orice moment al procedurii. Persoanele care doresc să poată vota în cadrul oricărei adunări (sau al altei proceduri decizionale) sau să primească o distribuție trebuie să depună o cerere de admitere a creanțelor. În cadrul procedurilor de administrare sau de lichidare, dacă se intenționează o distribuție de fonduri, titularul de mandat îi va informa în scris pe toți creditorii care nu au făcut încă dovada creanțelor că va avea loc o distribuție, invitându-i să își depună cererile de admitere a creanțelor și stabilind o dată-limită până la care creditorii pot face acest lucru pentru a putea fi incluși în distribuția respectivă. Titularul de mandat poate trata cererile de admitere a creanțelor formulate după această dată, dar nu este obligat să o facă. În cazul lichidării de către instanță, există un formular standard care trebuie depus pentru a se face dovada datoriilor. În nicio altă procedură nu este prevăzut un formular standard, însă cadrul juridic pentru alte proceduri prevede ce trebuie inclus în dovadă în vederea participării la distribuire. Distribuția de fonduri nu poate fi perturbată de faptul că un creditor nu a depus în timp util cererea de admitere a creanțelor.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

În procedurile de insolvență personală, prioritatea distribuirii este următoarea:

  1. Cheltuielile și remunerația administratorului fiduciar interimar pentru administrarea patrimoniului debitorului;
  2. Cheltuielile și remunerația administratorului fiduciar pentru administrarea patrimoniului debitorului;
  3. Dacă debitorul a decedat, cheltuielile rezonabile de înmormântare și de funeralii, precum și cheltuielile rezonabile cu administrarea patrimoniului defunctului;
  4. Cheltuielile suportate în mod rezonabil de un creditor care este și reclamant într-o acțiune în justiție („petition”) sau care și-a dat acordul pentru o cerere („application”) depusă de către debitor în vederea declarării insolvenței;
  5. Datoriile preferențiale ordinare (fără dobânzile acumulate până la data insolvenței);
  6. Datoriile preferențiale secundare (fără dobânzile acumulate până la data insolvenței);
  7. Datoriile ordinare;
  8. Dobânda legală la datoriile preferențiale ordinare, datoriile preferențiale secundare și datoriile ordinare survenite între data insolvenței și data plății datoriei și
  9. Eventualele datorii amânate.

Eventualul excedent rămas, după ce toate datoriile au fost achitate integral, revine debitorului, succesorilor sau agenților acestuia.

Unele creanțe izvorâte din raporturi de muncă sunt tratate în mod preferențial și se plătesc după acoperirea cheltuielilor aferente procedurii, dar înainte de creanțele deținătorilor garanții constituite asupra unei universalități de bunuri („floating chargeholders”) și ale creditorilor chirografari.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

În general, procedurile de insolvență sunt considerate închise odată ce administrarea s-a încheiat și după ce administratorul fiduciar a plătit creditorilor eventualele dividende, a definitivat toate conturile și a fost eliberat din funcția de administrator fiduciar. Cu toate acestea, în conformitate cu jurisprudența din Scoția, insolvența continuă în pofida remiterii de datorie a debitorului și a eliberării din funcție a administratorului fiduciar. Acest lucru se datorează faptului că procesul poate fi reactivat printr-o cerere adresată instanței sau, în prezent, în anumite circumstanțe, agenției Accountant in Bankruptcy.

Închiderea procedurii de insolvență are ca efect faptul că, în sensul articolului 145 din Legea din 2016, în Regatul Unit debitorul este remis de toate datoriile și obligațiile pentru care era răspunzător la data insolvenței. În consecință, creditorii nu mai pot încerca să execute plata acestor datorii. Cu toate acestea, există excepții când debitorul nu este descărcat de răspunderea de a plăti o amendă impusă prin hotărârea unei judecătorii de pace („Justice of the Peace Court”) (sau a unei instanțe districtuale), de răspunderea care îi revine în temeiul unei hotărâri de despăgubire în înțelesul articolului 249 din Codul de procedură penală din 1995 (Scoția) [„Criminal Procedure (Scotland) Act 1995”] („Legea din 1995”), de răspunderea reținere a unei sume de bani depusă în instanță în temeiul articolului 24 alineatul (6) din Legea din 1995; de răspunderea survenită ca urmare a fraudei sau a încălcării încrederii, de obligația de plată a pensiei de întreținere sau a oricărei sume de natura pensiei de întreținere în temeiul unei prevederi legale sau al statului de drept sau a oricărei alocații periodice datorate în urma divorțului în temeiul unei hotărâri judecătorești sau al unei obligații, care nu constituie pensie de întreținere sau alocație periodică ce ar putea fi inclusă în valoarea creanței unui creditor, sau a pensiei pentru întreținerea copiilor în înțelesul Legii din 1991 privind pensiile de întreținere pentru copii („Child Support Act 1991”) („Legea din 1991”) care nu a fost achitată pentru nicio perioadă anterioară datei punerii sub sechestru a persoanei care trebuia să efectueze această plată sau a angajatorului care a dedus-o sau urma să o deducă în temeiul articolului 31 alineatul (5) din Legea din 1991.

La încheierea contractului de fiducie, debitorul este remis de toate datoriile din cadrul contractului de fiducie, cu condiția ca administratorul fiduciar să considere că debitorul și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul respectivului contract.

Dispoziția privind concordatul a fost abrogată în Scoția în ceea ce privește cererile de declarare a insolvenței pe cale judiciară prezentate după data de 1 aprilie 2015, în temeiul articolului 18 din Legea din 2014 privind falimentul și consilierea în materie de datorii (Scoția) [„Bankruptcy and Debt Advice (Scotland) Act 2014”].

Există norme procedurale detaliate privind ieșirea din toate procedurile de insolvență a întreprinderilor, atât de lichidare, cât și de reorganizare, și închiderea acestora.

Nu este necesară autorizația instanței pentru planurile de reorganizare, însă o parte prejudiciată se poate adresa instanței judecătorești în cazul în care consideră că interesele i-au fost lezate în mod inutil.

Creditorii aprobă propunerile făcute de debitor (într-un CVA – rată de aprobare > 75 % ca valoare) sau de titularul de mandat în procedura de insolvență (administrare, majoritate simplă sau aprobarea tuturor creditorilor garantați și majoritatea creditorilor preferențiali în cazurile în care nu este probabil să se revină la creditorii chirografari).

După aprobarea unui CVA, toți creditorii chirografari existenți în momentul propunerilor sunt obligați să respecte acordul.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

După închiderea procedurii de insolvență, creditorii pot contesta eliberarea din funcție a administratorului fiduciar și au de asemenea dreptul de a depune o cerere de redeschidere și de reluare a procedurii.

De asemenea, astfel cum s-a arătat mai sus, deși închiderea procedurii de insolvență și remiterea de datorii a debitorului înseamnă, în general, că debitorul este remis în Regatul Unit de toate datoriile și obligațiile pentru care era răspunzător la data insolvenței, există și excepții. Prin urmare, creditorii pot avea în continuare dreptul de a urmări aceste datorii excluse, în pofida închiderii procedurii de insolvență.

Creditorii pot de asemenea să solicite fonduri care le-au fost distribuite (dar nu le-au încasat) după închiderea procedurii.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Costurile și cheltuielile aferente procedurii de insolvență trebuie să fie suportate din fondurile generate de patrimoniu. Cu toate acestea, dacă nu există suficiente fonduri pentru a acoperi costurile și cheltuielile procedurilor, iar administratorul fiduciar este agenția Accountant in Bankruptcy, atunci aceste costuri vor fi suportate din bugetul public. Dacă administratorul fiduciar este un practician în insolvență, și nu agenția Accountant in Bankruptcy, acesta poate solicita creditorului petiționar să acopere eventualul deficit în situațiile în care s-au strâns fonduri insuficiente pentru achitarea costurilor și a cheltuielilor procedurilor. Costurile și cheltuielile trebuie plătite (din realizări) înainte ca fondurile să fie restituite creditorilor.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Înstrăinările gratuite, preferințele abuzive și alte operațiuni frauduloase fac obiectul căilor de atac existente în sistemul common law, în conformitate cu articolul 98 alineatul (11) și articolul 99 alineatul (8) din Legea din 2016.

O înstrăinare gratuită de către debitor este atacabilă de către orice creditor care are această calitate în virtutea unei datorii contractate la data insolvenței sau anterior acesteia sau înainte de acordarea contractului de fiducie sau de decesul debitorului. Aceasta poate, de asemenea, fi atacată de administratorul fiduciar, de administratorul fiduciar care acționează în temeiul contractului de fiducie sau de factorul judiciar, după caz.

Contestarea înstrăinării gratuite se aplică în cazul în care, prin înstrăinare, oricare dintre bunurile debitorului a fost transferat sau debitorul a fost eliberat de orice pretenție sau drept sau a renunțat la acestea și s-a produs oricare dintre următoarele situații:

  • patrimoniul debitorului a intrat în insolvență (în altă situație decât, în cazul unei persoane fizice, după decesul acesteia); sau
  • debitorul a acordat un contract de fiducie care a devenit un contract de fiducie protejat; sau
  • debitorul a decedat, iar în termen de 12 luni de la deces, patrimoniul său a fost declarat insolvabil; sau
  • debitorul a decedat și în termenul respectiv de 12 luni a fost numit un factor judiciar în temeiul articolului 11A din Legea din 1889 privind factorii judiciari (Scoția) [„Judicial Factors (Scotland) Act 1889”] pentru administrarea patrimoniului, iar patrimoniul era absolut insolvabil la data decesului; și
  • înstrăinarea a avut loc într-o zi relevantă.

Ziua înstrăinării va fi ziua în care înstrăinarea a intrat complet în vigoare, iar „ziua relevantă” înseamnă dacă alienarea are efectul de a favoriza:

  • o persoană care este asociat al debitorului, cu nicio zi mai devreme de 5 ani înainte de data insolvenței, de acordarea contractului de fiducie sau de decesul debitorului, după caz; sau
  • orice altă persoană, cu nicio zi mai devreme de 2 ani înainte de data menționată.

Dacă este sesizată cu o cale de atac, instanța pronunță o hotărâre de reducere sau de restabilire a bunurilor debitorului sau alte măsuri reparatorii corespunzătoare, dar nu pronunță o astfel de hotărâre dacă persoana care dorește să mențină înstrăinarea stabilește:

  • că imediat după înstrăinare sau în orice alt moment ulterior acesteia, activele debitorului erau mai mari decât pasivele acestuia; sau
  • că înstrăinarea s-a efectuat cu o analiză corespunzătoare; sau
  • că înstrăinarea –
    • a fost o cadou pentru ziua de naștere, Crăciun sau altă ocazie tradițională; sau
    • a fost o donație făcută în scopuri caritabile unei persoane care nu este asociat al debitorului,

ceea ce, având în vedere toate circumstanțele, a fost o decizie rezonabilă a debitorului, fără a aduce atingere vreunui drept dobândit cu bună-credință și cu o anumită valoare, de la beneficiarul transferului prin înstrăinare sau prin intermediul acestui beneficiar.

Preferința inechitabilă a unui debitor se supune căilor de atac prevăzute de lege. Contestația poate fi depusă de un creditor care are această calitate în virtutea unei datorii contractate la sau înainte de data insolvenței, a acordării contractului de fiducie protejat sau a decesului debitorului. Contestația poate fi depusă și de administratorul fiduciar, de administratorul fiduciar care acționează în temeiul unui contract de fiducie protejat sau de un factor judiciar. Tranzacția trebuie să fi avut drept efect crearea unei preferințe în favoarea unui creditor în detrimentul masei credale, preferință creată nu mai devreme de: 6 luni înainte de insolvență, acordarea de către debitor a unui contract de fiducie care a devenit contract de fiducie protejat sau decesul debitorului, dacă în termen de 12 luni de la data decesului, patrimoniul a fost declarat insolvabil sau a fost numit un factor judiciar. Cu toate acestea, o tranzacție nu poate fi contestată dacă s-a efectuat în cadrul operațiunilor comerciale normale, ca plată în numerar pentru o datorie care devenise plătibilă atunci când a fost plătită, (cu excepția cazului în care tranzacția a fost efectuată prin coluziune cu scopul de a prejudicia masa credală), ca tranzacție prin care părțile și-au asumat obligații reciproce (indiferent dacă executarea de către părți a obligațiilor respective are loc în același timp sau în momente diferite), cu excepția cazului în care tranzacția a fost efectuată prin coluziune sau acordarea unui mandat de către un debitor prin care se autorizează un terț poprit („arestee”) să plătească beneficiarului popririi sumele poprite sau o parte din acestea, dacă a existat o hotărâre de plată („decree for payment”) sau un mandat de executare sumară („warrant for summary diligence”), iar hotărârea sau mandatul a fost precedat de o poprire pe dependența acțiunii sau urmat de înființarea unei popriri. În cazul unei contestații, dacă este mulțumită, instanța acordă hotărârea de reducere sau de restabilire a bunurilor în patrimoniul debitorului sau altă măsură reparatorie, după caz, cu condiția ca aceasta să nu aducă atingere dreptului dobândit cu bună-credință și cu o anumită valoare de la creditorul în favoarea căruia a fost creată preferința sau prin intermediul acestuia.

În cazul insolvenței întreprinderilor, dacă societatea a preferat un anumit creditor în abordarea insolvenței formale sau dacă a intrat într-o tranzacție la o valoare mai mică, titularul de mandat poate urmări beneficiarul. În cadrul procedurilor de lichidare sau de administrare, titularul de mandat se poate adresa instanței în vederea inversării oricărui tip de operațiune și în vederea pronunțării unei hotărâri de readucere a beneficiarului în poziția pe care acesta ar fi avut-o dacă operațiunea nu ar fi avut loc.

Cererile de inversare a plăților preferențiale trebuie să se refere la operațiuni care au avut loc în ultimele 6 luni înainte de numirea administratorului sau de începerea procedurii de lichidare sau în ultimii 2 ani, în cazul unei plăți preferențiale efectuate către o entitate asociată.

Cererile de inversare a operațiunilor subevaluate trebuie să se refere la operațiuni efectuate în ultimii 2 ani înainte de evenimentele menționate.

În cadrul procedurilor de administrare, de lichidare sau de acord voluntar, titularul de mandat poate introduce în instanță o cerere de inversare a unei operațiuni care a fraudat creditorii. O astfel de cerere poate fi introdusă, de asemenea, de către o victimă a operațiunii, cu autorizația instanței.

În cadrul procedurilor de administrare și de lichidare, titularul de mandat poate, de asemenea, să ia măsuri reparatorii împotriva oricărui director al societății care a desfășurat tranzacții având cunoștință de existența insolvenței, ceea ce a cauzat pierderi suplimentare creditorilor, care a desfășurat tranzacții frauduloase sau care a întreprins acte necorespunzătoare intenționate („misfeasance”).

În cazul în care cererea de lichidare este introdusă în instanță, orice dispoziție referitoare la bunuri survenită după introducerea cererii este nulă, cu excepția cazului în care instanța dispune altfel.

Ultima actualizare: 14/06/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.