Insolvency/bankruptcy

If a company or entrepreneur gets into financial distress, or cannot pay its debts, specific proceedings are available in every country to address the situation inclusively, involving all the creditors (parties who are owed money).

Insolvency proceedings differ according to their objectives:

Companies

  • If the company can be saved or the business is viable – its debts may be restructured (usually in agreement with creditors). This is to safeguard the firm and preserve jobs.
  • If the business cannot be saved, the company must be wound up (it 'goes bankrupt').

Entrepreneurs

  • Can usually apply for a procedure involving an ordered repayment plan for their debts and a debt-discharge following a reasonable period of time (3 years, usually). This ensures they are not personally bankrupted and can launch further ventures in future.

In all cases, as soon as the proceedings are formally opened, creditors can no longer take individual action to reclaim their debts. This is to ensure all creditors are on an equal footing and protect the debtor's assets.

To be paid, creditors must prove their claims, either to the court or to the body (generally an administrator or liquidator) responsible for reorganising or liquidating the debtor's assets. In specific circumstances, this can be done by the debtor themself.

Cross-border insolvency (EU rules)

Insolvency cases involving companies or entrepreneurs with activities, assets or affairs in several countries can be resolved under EU law – specifically Regulation 2015/848 (see here for a summary of how it works).

Forms referred to in Regulation 2015/848

National procedures

Please select the relevant country's flag to obtain detailed national information.

Related link

Insolvency registers

Last update: 08/07/2020

This page is maintained by the European Commission. The information on this page does not necessarily reflect the official position of the European Commission. The Commission accepts no responsibility or liability whatsoever with regard to any information or data contained or referred to in this document. Please refer to the legal notice with regard to copyright rules for European pages.
The Commission is in the process of updating some of the content on this website in the light of the withdrawal of the United Kingdom from the European Union. If the site contains content that does not yet reflect the withdrawal of the United Kingdom, it is unintentional and will be addressed.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini bulgară a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi.

Insolvenţă - Bulgaria

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

În Bulgaria nu există o lege specială care să reglementeze procedura de insolvență. Dispoziții generale de reglementare a insolvenței există în capitolul privind insolvența din Legea privind comerțul. Insolvența băncilor și a societăților de asigurări este reglementată prin dispozițiile speciale prevăzute în Legea privind insolvența băncilor și în Codul asigurărilor.

Procedura de insolvență se deschide împotriva comercianților aflați în stare de insolvență. În plus, procedura de insolvență se deschide împotriva societăților cu răspundere limitată, societăților pe acțiuni sau societăților în comandită simplă care sunt supraîndatorate.

De asemenea, procedura de insolvență poate fi deschisă împotriva unei persoane care își exercită activitatea în mod disimulat prin intermediul unui debitor insolvent. La deschiderea procedurii de insolvență împotriva unei societăți comerciale, se consideră că în același timp a fost deschisă procedura și împotriva unui asociat cu răspundere nelimitată.

Procedura de insolvență se deschide de asemenea împotriva proprietarilor unici care au decedat sau au fost radiați din Registrul Comerțului dacă aceștia erau insolvabili în momentul decesului sau în momentul în care au fost radiați. Procedura de insolvență se deschide și împotriva asociaților cu răspundere nelimitată, chiar și în cazul în care asociatul în cauză a decedat sau a fost radiat din Registrul Comerțului. Cererea de deschidere a procedurii de insolvență poate fi depusă în termen de un an de la data la care debitorul a decedat sau a fost radiat din Registrul Comerțului.

Procedura de insolvență se deschide de asemenea împotriva societăților aflate în lichidare. Procedura de insolvență împotriva băncilor și societăților de asigurare este reglementată de normele și procedura prevăzute într-o lege separată.

Chestiunile legate de insolvența comercianților care au calitatea de întreprindere publică ce exercită un monopol de stat sau este înființată în temeiul unei legi speciale sunt reglementate printr-o lege separată. Împotriva comerciantului care are calitatea de întreprindere publică ce exercită un monopol de stat sau este înființată în temeiul unei legi speciale nu poate fi deschisă nicio procedură de insolvență.

În dreptul intern nu există nicio dispoziție cu privire la procedura de insolvență împotriva persoanelor fizice, în afara întreprinderilor profesionale unipersonale cu răspundere limitată.

Instanțele din Bulgaria pot deschide o procedură de insolvență secundară împotriva unui comerciant care a fost declarat în stare de insolvență de o instanță străină, dacă acesta deține active semnificative în Bulgaria.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Următoarelor condiții prealabile pentru deschiderea procedurii de insolvență se aplică tuturor comercianților:

1) Debitorul trebuie să fie comerciant.

Procedura de insolvență poate fi deschisă nu numai împotriva unui comerciant, ci și împotriva unei persoane care își exercită activitatea în mod disimulat prin intermediul unui debitor insolvent, împotriva unui asociat cu răspundere nelimitată, chiar dacă aceștia au decedat sau au fost radiați, precum și împotriva întreprinderilor profesionale unipersonale cu răspundere limitată care au fost radiate sau persoana în cauză a decedat.

În temeiul articolului 612 din Legea privind comerțul, procedura de insolvență nu poate fi deschisă împotriva unei întreprinderi publice care exercită un monopol de stat sau care a fost înființată în temeiul unei legi speciale.

2) Cererea trebuie depusă de către una dintre persoanele menționate la articolul 625 și la articolul 742 alineatul (2) din Legea privind comerțul, în special: debitorul, lichidatorul sau un creditor al debitorului în cazul unei tranzacții comerciale, Agenția Națională de Administrare Fiscală (în cazul unei datorii publice față de administrația centrală sau față de municipalități care decurge din activitatea comercială a debitorului sau în cazul unei datorii sub formă de creanță privată a administrațiilor publice) sau un membru al organului de conducere a întreprinderii.

Atunci când devine insolvabil sau supraîndatorat, debitorul trebuie să depună o cerere prin care solicită permisiunea de a deschide procedura de insolvență în termen de 30 de zile. În cazul întreprinderilor profesionale unipersonale cu răspundere limitată, cererea poate fi depusă de către comerciant sau succesorul acestuia. În cazul în care debitorul este o societate, cererea se depune de organul de conducere, de un asociat cu răspundere nelimitată ori de un reprezentant al societății sau de un lichidator judiciar. În acest caz, la cerere ar trebui să fie anexate următoarele documente:

  • un exemplar al celui mai recent raport financiar anual certificat de un auditor înregistrat și bilanțul de la data depunerii cererii, în cazul în care comerciantul are obligația legală de a întocmi rapoarte financiare și bilanțuri;
  • un inventar și o descriere a activelor și a pasivelor la data depunerii cererii;
  • listă de creditori, care conține adresele acestora, tipul și cuantumul creanțelor lor, precum și garanțiile pentru creanțele lor;
  • listă a patrimoniului personal și matrimonial al persoanelor care au întreprinderi profesionale unipersonale cu răspundere limitată și al asociaților cu răspundere nelimitată;
  • dovada informării Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu privire la deschiderea procedurii de insolvență;
  • procură expresă, dacă cererea este depusă de un reprezentant.

În cazul în care cererea este depusă de către un creditor, la cerere trebuie anexate toate elementele de probă disponibile în sprijinul creanței creditorului și al pretinsei insolvabilități a debitorului, precum și chitanța care atestă achitarea taxei de timbru și dovezi care să demonstreze că Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost notificată cu privire la depunerea cererii.

3) Condiții pentru încuviințarea executării:

  • obligație pecuniară a debitorului care privește sau care rezultă dintr-o tranzacție comercială, inclusiv validitatea, executarea, neexecutarea, rezilierea, anularea și declararea nulității tranzacției respective sau consecințele rezilierii acesteia;
  • obligație de drept public către administrația centrală și municipalități care decurge din activitățile comerciale ale debitorului
  • sau o obligație care rezultă dintr-o creanță privată a administrațiilor publice.

„Tranzacție comercială” înseamnă o tranzacție încheiată de un comerciant în exercitarea profesiei sale, inclusiv tranzacțiile menționate în mod expres în articolul 1 alineatul (1) din Legea privind comerțul (achiziționarea de bunuri sau alte articole în scopul revânzării lor în forma originală, prelucrată sau finită, vânzarea de produse de fabricație proprie, achiziționarea de valori mobiliare în vederea revânzării, serviciile de agenție și de brokeraj comercial, comisionarea, operațiunile de expediere și transport, operațiunile de asigurare, operațiunile bancare și de schimb valutar, cambiile, biletele la ordin și cecurile, antrepozitarea, tranzacțiile de acordare a licențelor, supravegherea mărfurilor, tranzacțiile în domeniul proprietății intelectuale, exploatarea hotelieră, serviciile turistice, de publicitate, de informare, de spectacole și de producție a industriei de divertisment și alte servicii, precum și achiziționarea, construcția sau dotarea bunurilor imobile în scopul vânzării și închirierii), indiferent de calitatea în care acționează persoanele care efectuează tranzacțiile respective. În caz de dubiu, se prezumă că un comerciant a încheiat o tranzacție în exercitarea activității sale profesionale.

Diferitele tipuri de creanțe de drept public ale administrației centrale și ale municipalităților sunt stipulate la articolul 162 alineatul (2) din Codul de procedură fiscală și al asigurărilor sociale. Acestea sunt după cum urmează:

  • taxele, inclusiv accizele și taxele vamale, contribuțiile de asigurări sociale obligatorii și alte contribuții datorate la bugetul de stat;
  • alte creanțe pentru care baza de calcul și cuantumul sunt stabilite prin lege;
  • taxa de timbru și taxele municipale instituite prin lege;
  • cheltuielile de asigurări sociale efectuate într-un mod care nu este în conformitate cu cerințele prevăzute de lege;
  • echivalentul în bani al unor bunuri puse sub sechestru de administrația publică, amenzile și sancțiunile pecuniare și numerarul confiscat și pus sub sechestru de administrația publică;
  • datoriile rezultate din bani acordați administrației centrale sau municipalităților prin sentințe, hotărâri și decizii judecătorești care sunt executorii și din decizii de recuperare a ajutorului de stat al Comisiei Europene care a fost acordat în mod nelegal;
  • datoriile rezultate din ordonanțe penale;
  • sumele plătite în mod nejustificat sau în plus și sumele primite sau plătite în mod nelegal în cadrul proiectelor cofinanțate prin instrumente financiare de preaderare, prin programe operaționale, prin fonduri structurale și Fondul de coeziune al Uniunii Europene, prin fonduri europene agricole, prin Fondul european pentru pescuit, prin Facilitatea Schengen și Facilitatea de tranziție, inclusiv prin cofinanțarea națională conexă, care pot fi recuperate pe baza unei decizii administrative adoptate, precum și pe baza altor amenzi și sancțiuni pecuniare prevăzute în dreptul național și în dreptul Uniunii;
  • dobânzile datorate pentru creanțele de mai sus.

Creanțele publice includ creanțele care urmează a fi plătite către bugetul Uniunii Europene în conformitate cu deciziile adoptate de Comisia Europeană, de Consiliul Uniunii Europene, de Curtea Europeană de Justiție și de Banca Centrală Europeană cu privire la impunerea de obligații pecuniare supuse executării în temeiul articolului 256 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și creanțele statelor membre ale Uniunii Europene executorii în temeiul hotărârilor definitive privind confiscarea sau reținerea de numerar sau a echivalentului în numerar al bunurilor confiscate sau reținute, precum și în temeiul deciziilor privind aplicarea de sancțiuni financiare impuse în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care acestea sunt recunoscute și executorii în Bulgaria.

Indiferent dacă a luat naștere în urma unei tranzacții comerciale sau în temeiul dreptului public, creanța trebuie să fie verificată din punctul de vedere al validității și al caracterului său cert la data deciziei judecătorești cu privire la cererea de deschidere a procedurii de insolvență.

4) Procedura de insolvență se deschide împotriva comercianților aflați în stare de insolvență. De asemenea, procedura de insolvență se deschide împotriva unei societăți cu răspundere limitată (дружество с ограничена отговорност), unei societăți pe acțiuni (акционерно дружество) sau unei societăți în comandită simplă (командитно дружество с акции) care este supraîndatorată. Insolvabilitatea și supraîndatorarea sunt condiții de fapt obiective, care au definiții legale în Legea privind comerțul.

Un comerciant este în stare de insolvență atunci când nu poate să plătească:

  • obligație pecuniară care a devenit exigibilă, care decurge dintr-o tranzacție comercială sau are legătură cu o tranzacție comercială, inclusiv validitatea, executarea, neexecutarea, rezilierea, anularea și declararea nulității tranzacției respective sau consecințele rezilierii acesteia;
  • datorie de drept public către administrația centrală și municipalități apărută în legătură cu activitățile comerciale ale comerciantului;
  • obligație sub formă de creanțe private ale statului.

Într-o primă ipoteză, se prezumă că un comerciant este incapabil să plătească o creanță care a devenit exigibilă dacă, înainte de depunerea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvență, comerciantul respectiv nu a prezentat rapoarte financiare pentru ultimii trei ani în vederea publicării în Registrul Comerțului.

Un debitor este considerat în stare de insolvență dacă a suspendat plățile. Se consideră că un debitor a suspendat plățile chiar dacă și-a plătit integral sau parțial datoriile către anumiți creditori. De asemenea, insolvența se presupune în cazul în care, în procedura de executare inițiată pe baza unei hotărâri definitive obținute de creditorul care a depus cererea de deschidere a procedurii de insolvență, datoria nu a fost plătită, în tot sau în parte, în termen de 6 luni de la primirea de către debitor a unei solicitări sau a unui aviz de plată voluntară.

Se consideră că o întreprindere este supraîndatorată atunci când activele sale sunt insuficiente pentru a-i acoperi pasivele.

5) Debitorul nu se confruntă cu dificultăți temporare, ci se află într-o stare obiectivă și permanentă de insolvență și de supraîndatorare.

Instanța competentă în materie de insolvență este instanța provincială competentă din circumscripția în care comerciantul își are sediul central la momentul cererii de deschidere a procedurii de insolvență. Cererea de deschidere a procedurii de insolvență, formulată de debitor sau de lichidator este soluționată de instanță fără întârziere în ședință închisă, fiind publicat un anunț în Registrul Comerțului. Cererea de deschidere a procedurii de insolvență formulată de un creditor este soluționată, în termen de cel mult 14 zile de la data depunerii cererii, în cadrul unei ședințe închise în care creditorul și reclamantul trebuie să se prezinte în urma citației din partea instanței. Instanța suspendă judecarea procedurii inițiate pe baza cererii de insolvență depuse de debitor sau de lichidator dacă, înainte de a se pronunța cu privire la această cerere, un creditor a prezentat o cerere de insolvență. Până la sfârșitul primei ședințe în cadrul procedurii inițiate pe baza cererii depuse de un creditor, alți creditori se pot constitui părți în procedură, pot ridica obiecții și pot prezenta înscrisuri. Instanța atribuie un număr de caz dosarului la data depunerii cererii și stabilește un termen până la care trebuie să se pronunțe cu privire la cerere. Perioada respectivă nu poate depăși trei luni.

Înainte de a se pronunța asupra cererii, instanța competentă în materie de insolvență poate dispune, la cererea creditorului sau din oficiu, următoarele măsuri preventive și asigurătorii, dacă acest lucru este necesar pentru conservarea activelor debitorului:

  • numirea unui administrator judiciar;
  • posibilitatea instituirii unei garanții prin ipotecare, prin executare silită sau prin intermediul altor măsuri asigurătorii;
  • suspendarea procedurii de executare silită împotriva patrimoniului debitorului, cu excepția procedurii de executare silită inițiate în temeiul Codului de procedură fiscală și al asigurărilor sociale;
  • posibilitatea aplicării măsurilor prevăzute de lege pentru protecția bunurilor disponibile ale debitorului;
  • sigilarea sediului, a echipamentelor, a mijloacelor de transport etc. în care sunt păstrate proprietatea personală și efectele debitorului, cu excepția spațiilor de locuit și a altor spații necesare pentru a permite debitorului să își desfășoare în continuare activitatea și să depoziteze bunurile perisabile.

Atunci când măsurile sunt solicitate de un creditor, instanța admite aplicarea acestora dacă cererea creditorului este susținută prin elemente de probă scrise convingătoare și/sau dacă este depusă o garanție într-un cuantum stabilit de instanță în vederea despăgubirii debitorului pentru orice prejudicii pe care acesta le-ar suferi în cazul în care ulterior se constată că nu este în stare de insolvență sau de supraîndatorare. Măsurile asigurătorii sunt în beneficiul tuturor creditorilor înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței și pot fi ridicate de instanță în cazul în care nu mai sunt necesare în vederea conservării patrimoniului și garantării drepturilor creditorilor.

Decizia este notificată părții care face obiectul măsurilor și părții care a solicitat aplicarea acestora. Decizia este executorie imediat și poate fi contestată în termen de 7 zile de la data primirii notificării. Căile de atac nu au efect suspensiv. Se consideră că măsurile asigurătorii au fost ridicate de la data înscrierii hotărârii de respingere a cererii de deschidere a procedurii de insolvență. Măsurile asigurătorii se aplică până la data deciziei de deschidere a procedurii de insolvență.

Atunci când se constată starea de insolvență sau de supraîndatorare, instanța, prin hotărârea menționată la articolul 630 alineatul (1) din Legea privind comerțul, declară starea de insolvența sau de supraîndatorare, stabilește data începerii sale, deschide procedura de insolvență, numește un administrator judiciar provizoriu, admite instituirea unei garanții prin ipotecare, prin executare silită sau prin intermediul altor măsuri asigurătorii și stabilește o dată pentru prima adunare a creditorilor în termen de cel mult o lună de la data hotărârii.

În cazul în care este evident că prin continuarea activității va fi afectată masa bunurilor care fac obiectul insolvenței, instanța, la cererea debitorului sau a administratorului judiciar, a Agenției Naționale de Administrare Fiscală sau a unui creditor, poate să declare debitorul în stare de insolvență prin hotărârea prevăzută la articolul 630 alineatul (2) din Legea privind comerțul și să dispună ca acesta să își înceteze activitatea, fie de la data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, fie de la o dată ulterioară, înainte de termenul stabilit pentru propunerea unui plan de redresare. Atunci când se pronunță în favoarea deschiderii procedurii de insolvență împotriva unui operator de servicii de apă și canalizare, instanța poate să dispună că acesta să nu își înceteze activitatea înainte de desemnarea unui nou operator de servicii de apă și canalizare în zona respectivă.

Hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență este obligatorie pentru toate părțile.

După ce instanța a inițiat procedura de insolvență sau a dispus aplicarea de măsuri preventive sau asigurătorii, debitorul continuă să își desfășoare activitatea sub supravegherea administratorului judiciar, putând să încheie contracte noi numai cu consimțământul prealabil al administratorului judiciar și cu condiția ca acesta să continue să respecte măsurile dispuse prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență. Instanța poate lipsi debitorul de dreptul de a administra și de a dispune de bunurile sale și poate acorda acest drept administratorului judiciar, în cazul în care constată că acțiunile debitorului sunt în detrimentul intereselor creditorilor.

Prin hotărârea prevăzută la articolul 631 din Legea privind comerțul, instanța respinge cererea de deschidere a procedurii de insolvență în cazul în care constată că dificultățile debitorului sunt temporare sau că activele pe care le deține sunt suficiente pentru a acoperi datoriile acestuia fără a aduce atingere intereselor creditorilor.

Atunci când activele disponibile sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile inițiale ale procedurii de insolvență și cheltuielile nu au fost plătite în avans, instanța adoptă o hotărâre în conformitate cu articolul 632 alineatul (1) din Legea privind comerțul prin care declară starea de insolvență sau de supraîndatorare, deschide procedura de insolvență, admite instituirea unei garanții prin ipotecare, prin executare silită sau prin intermediul altor măsuri asigurătorii, dispune ca societatea să își înceteze activitatea comercială, declară debitorul în stare de insolvență și suspendă judecarea cauzei, fără a dispune radierea comerciantului din Registrul Comerțului. Suspendarea judecării cauzei poate fi ridicată printr-o cerere formulată de debitor sau de creditor în termen de un an de la înscrierea hotărârii în Registrul Comerțului. Acțiunea poate fi redeschisă dacă solicitantul este în măsură să demonstreze că există suficiente active disponibile sau dacă depune suma necesară pentru a acoperi cheltuielile inițiale. Dacă niciuna dintre părți nu solicită redeschiderea procedurii, instanța încheie procedura și dispune radierea comerciantului din Registrul Comerțului. Aceleași norme se aplică în cazul în care în cursul procedurii se constată că activele disponibile ale debitorului sunt insuficiente pentru a acoperi costurile aferente procedurii de insolvență.

Hotărârile pronunțate în temeiul articolelor 630 și 632 din Legea privind comerțul sunt supuse căii de atac în termen de 7 zile de la înscrierea lor în Registrul Comerțului, iar hotărârea prin care se respinge o cerere de deschidere a procedurii de insolvență este supusă căii de atac în termen de 7 zile de la data comunicării sale în conformitate cu procedura prevăzută în Codul de procedură civilă. Hotărârea pronunțată în temeiul articolului 630 are forță executorie, cu efect imediat.

Procedura de insolvență se consideră a fi fost deschisă de la data înscrierii hotărârii în temeiul articolului 630 alineatul (1) din Legea privind comerțul. Atunci când hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență este anulată, se consideră că dreptul de ipotecă s-a stins și că executarea silită a încetat, drepturile debitorului sunt restabilite, iar competențele administratorului judiciar se sting începând cu data înscrierii hotărârii definitive în Registrul Comerțului.

Instanța aprobă sau respinge planul de redresare a întreprinderii printr-o decizie specifică. În cazul în care planul de redresare este aprobat, instanța încheie procedura de insolvență și numește organul de supraveghere propus în plan sau ales de adunarea creditorilor. Hotărârea poate fi atacată în termen de 7 zile de la data înscrierii în Registrul Comerțului.

Dacă nu este propus un plan de redresare în termenul legal sau dacă planul propus nu este adoptat sau aprobat, instanța declară debitorul în stare de insolvență prin hotărârea prevăzută la articolul 710 din Legea privind comerțul. Aceleași dispoziții se aplică și în cazurile prevăzute la articolul 630 alineatul (2), la articolul 632 alineatul (1) și la articolul 709 alineatul (1) din Legea privind comerțul (redeschiderea procedurii în cazul în care debitorul nu își execută obligațiile care îi revin în temeiul planului de redresare). Prin aceeași hotărâre, instanța declară debitorul în stare de insolvență, dispune ca întreprinderea în stare de insolvență să își înceteze activitatea comercială, admite drepturile de ipotecă generale și măsurile de executare silită împotriva bunurilor debitorului, dispune încetarea prerogativelor organelor de conducere ale debitorului care este persoană juridică, lipsește debitorul de dreptul de a administra și de a dispune de masa bunurilor care fac obiectul insolvenței și dispune conversia în bani a activelor care fac parte din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței și distribuirea fondurilor obținute. Hotărârea de constatare a insolvenței se aplică tuturor părților și este supusă înscrierii în Registrul Comerțului. Aceasta este executorie cu efect imediat și poate fi contestată în termen de 7 zile de la data înscrierii.

Din momentul înscrierii hotărârii de constatare a insolvenței în Registrul Comerțului, se consideră că asupra bunurilor imobile și bunurilor mobile ale debitorului, precum și asupra creanțelor din partea terților de bună-credință este instituit sechestru. Sechestrul general asupra bunurilor imobile și asupra navelor deținute de debitor este înscris în registrele notariale sau în registrele navelor în temeiul hotărârii care declară debitorul în stare de insolvență care a fost înscrisă în Registrul Comerțului. Toate obligațiile patrimoniale și nepatrimoniale ale debitorului devin executorii împotriva sa de la data hotărârii de constatare a insolvenței. Valoarea de piață în bani a creanțelor nepecuniare se stabilește la data hotărârii. Obligațiile nepatrimoniale sunt transformate în bani pe baza valorii lor de piață la data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență.

Hotărârile de constatare a insolvenței pronunțate de instanțele străine sunt recunoscute în Bulgaria pe bază de reciprocitate, dacă acestea sunt pronunțate de către un organism din statul în care debitorul își are sediul. La cererea debitorului, a administratorului judiciar desemnat de o instanță străină sau a creditorului, instanța bulgară poate deschide o procedură de insolvență secundară împotriva unui comerciant declarat în stare de insolvență de o instanță străină, dacă respectivul comerciant deține active semnificative în Bulgaria. În acest caz, decizia se aplică numai activelor pe care debitorul le deține în Bulgaria.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

De la data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, patrimoniul debitorului devine masa bunurilor care fac obiectul insolvenței din care trebuie să fie satisfăcute creanțele tuturor creditorilor care decurg din datorii comerciale și necomerciale.

Potrivit legislației naționale, masa bunurilor care fac obiectul insolvenței cuprinde:

  • activele deținute de debitor la data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență;
  • activelor dobândite de debitor după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență;
  • activele unui debitor care este unic proprietar includ jumătate din bunurile personale, din drepturile de proprietate personală și din depozitele în numerar deținute în regim de proprietate matrimonială;
  • activele unui debitor care este asociat cu răspundere nelimitată includ jumătate din bunurile personale, din drepturile de proprietate personală și din depozitele în numerar deținute în regim de proprietate matrimonială;

Partea socială sau contribuția care nu au fost plătite sau aduse de un asociat care are răspundere limitată sunt colectate de administratorul judiciar pentru a fi incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței. În masa bunurilor care fac obiectul insolvenței sunt incluse orice creanțe suplimentare nou colectate ale debitorului, orice venituri obținute din vânzarea activelor sale și orice sume de primit de către creditori care au fost abandonate.

Atunci când prețul de vânzare a unui bun care face obiectul unui drept de gaj sau de ipotecă ori al unui drept de garanție depășește valoarea creanței garantate, inclusiv dobânzile acumulate, valoarea reziduală este inclusă în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței. Aceeași regulă se aplică în cazul creditorilor cărora le-a fost acordat dreptul de retenție asupra unei garanții.

În cazul în care instanța a invalidat o tranzacție în legătură cu creditorii înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței, activele furnizate de terți se returnează, iar dacă în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței nu sunt incluse astfel de active sau se datorează bani, terții se constituie creditori în cadrul procedurii.

În cazul în care veniturile obținute din valorificarea activelor care fac obiectul unor măsuri asigurătorii impuse înainte de începerea procedurii de insolvență pentru a garanta datoriile publice sau împotriva cărora sunt în curs de desfășurare proceduri de executare silită pentru încasarea datoriilor publice depășesc valoarea creanței, inclusiv dobânzile acumulate și cheltuielile de executare suportate, executorul judecătoresc public remite suma reziduală în contul bancar al masei bunurilor care fac obiectul insolvenței. În cazul în care executorul judecătoresc public nu reușește să valorifice activele într-un termen de 6 luni de la deschiderea procedurii de insolvență, activul trece de la executorul judecătoresc public la administratorul judiciar și este valorificat în cadrul procedurii de insolvență. În cazul în care în favoarea unui reclamant se realizează o plată între data suspendării procedurii de executare silită și data înscrierii hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, suma plătită se restituie masei bunurilor care fac obiectul insolvenței. În cazul în care se iau măsuri în vederea realizării unei garanții în favoarea unui creditor garantat, partea din venituri care depășește cuantumul garanției este adăugată la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței.

Masa bunurilor care fac obiectul insolvenței nu include următoarele:

  • activele insesizabile ale debitorului și ale asociatului cu răspundere nelimitată;
  • garanțiile financiare menționate la articolul 22h și la articolul 63a alineatul (2) din Legea privind resursele naturale ale subsolului;
  • activele operatorilor de servicii de apă și canalizare necesare pentru operațiunile lor principale până când este desemnat un nou operator de servicii de apă și canalizare în zona respectivă;
  • sumele depuse în contul bancar menționat la articolul 60 alineatul (2) din Legea privind gestionarea deșeurilor.

În conformitate cu legislația națională (articolele 444-447 din Codul de procedură civilă), executarea silită nu poate fi îndreptată împotriva următoarelor bunuri care aparțin proprietății personale a unui debitor care este persoană fizică:

  • obiectele destinate utilizării obișnuite a debitorului și a familiei acestuia, astfel cum sunt specificate într-o listă adoptată de Consiliul de Miniștri;
  • hrana necesară pentru întreținerea debitorului și a familiei acestuia, pentru o perioadă de o lună sau, în cazul producătorilor agricoli, până la noua recoltă sau echivalentul acesteia în alte produse agricole;
  • combustibilul necesar pentru încălzire, gătit și aparate de iluminat pentru trei luni;
  • mașinile, uneltele, dispozitivele și cărțile care sunt considerate proprietate personală esențială și care permit unui profesionist sau meșteșugar care desfășoară activități independente să continue să își exercite profesia;
  • terenul unui debitor care este producător agricol, și în special: grădinile și plantațiile viticole cu o suprafață de până la 0,5 ha sau câmpurile cu o suprafață de până la 3 ha, inclusiv mașinile agricole, instrumentele, îngrășămintele, substanțele de protecție a plantelor și semințele destinate însămânțării necesare, pentru o perioadă de un an;
  • un atelaj de animale de tracțiune, o vacă și cinci animale mici de fermă, zece stupi și păsările de curte, inclusiv nutrețul necesar pentru animale până la noua recoltă sau până când acestea pot fi duse la păscut;
  • locuința debitorului, dacă nici acesta, nici membrii familiei sale cu care locuiește împreună, nu au o altă locuință, indiferent dacă debitorul locuiește sau nu locuiește în ea. În cazul în care locuința depășește necesitățile în materie de spațiu de locuit ale debitorului și ale membrilor de familie ai acestuia, astfel cum sunt stabilite prin decret al Consiliului de Miniștri, surplusul este pus în vânzare, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 39 alineatul (2) din Legea privind dreptul de proprietate;
  • alte bunuri insesizabile și creanțe exceptate de la executarea silită în temeiul altor legi.

Interdicțiile menționate mai sus nu sunt aplicabile debitorilor cu privire la bunuri care au fost gajate sau ipotecate, atunci când creditorul este beneficiarul dreptului de gaj sau de ipotecă. În ceea ce privește terenurile și locuința debitorului, interdicțiile nu se aplică:

  • debitorilor care datorează indemnizații de întreținere, despăgubiri acordate în temeiul dreptului răspunderii civile și deficite financiare care urmează să fie acoperite;
  • debitorilor în alte cazuri expres prevăzute de lege.

În cazul în care executarea silită este îndreptată împotriva salariului sau altor remunerații primite pentru muncă de către debitor sau împotriva unei pensii care depășește salariul minim, se pot aplica următoarele deduceri:

  1. în cazul în care venitul persoanei obligate la plata cheltuielilor menționate mai sus nu depășește 300 BGN pe lună — un sfert din cuantum dacă nu are copii și o cincime din sumă atunci când are copii în întreținere;
  2. în cazul în care venitul persoanei obligate la plata cheltuielilor menționate mai sus este între 300 BGN și 600 BGN pe lună — o treime din cuantum, dacă nu are copii, și o pătrime din sumă, dacă are copii în întreținere;
  3. în cazul în care venitul persoanei obligate la plata cheltuielilor menționate mai sus este între 600 BGN și 1 200 BGN pe lună — jumătate din cuantum, dacă nu are copii, și o treime din sumă, dacă are copii în întreținere;
  4. în cazul în care venitul persoanei obligate la plata cheltuielilor menționate mai sus depășește 1 200 BGN pe lună — cuantumul care depășește 600 BGN, în cazul în care nu are copii, și cuantumul care depășește 800 BGN, dacă are copii în întreținere.

În aceste cazuri, salariul lunar sau remunerația se calculează după deducerea impozitelor și a indemnizațiilor de asigurări sociale obligatorii. Totuși, aceste limitări nu sunt aplicabile creanțelor rezultate din plata indemnizațiilor de întreținere. În acest caz, suma acordată cu titlu de indemnizație de întreținere este dedusă în întregime, iar deducerile din salariu, din orice alte remunerații primite pentru muncă sau din pensie pentru alte datorii ale persoanei obligate la plata indemnizației de întreținere sunt realizate din partea rămasă a veniturile lor totale. Executarea creanțelor de întreținere nu este permisă. Executarea împotriva burselor școlare este permisă numai în ceea ce privește creanțele care rezultă din plata indemnizației de întreținere.

Orice renunțare a unui debitor care este persoană fizică la protecția acordată pentru bunurile aflate în proprietate personală, salariu ori remunerația pentru muncă sau pensie nu este validă.

Articolul 22h și articolul 63a alineatul (2) din Legea privind resursele naturale ale subsolului prevăd cerințele pentru garanțiile financiare, pe care operatorul, titularul autorizației sau concesionarul trebuie să le furnizeze ministrului energiei înainte de începerea operațiunilor sub licență, și în special: o garanție bancară irevocabilă emisă în favoarea ministrului energiei; un cont fiduciar în banca indicată de operator și acceptabilă pentru ministrul energiei; o poliță de asigurare care îl desemnează pe ministrul energiei drept beneficiar; un acreditiv documentar în baza căruia pot fi trase fonduri numai pentru a îndeplini activitățile specificate sau o altă garanție legală agreată împreună cu ministrul energiei.

Articolul 60 alineatul (2) din Legea privind gestionarea deșeurilor prevede cerințele privind garanțiile care trebuie furnizate pentru a acoperi costurile viitoare pentru închiderea depozitelor de deșeuri și gestionarea după dezafectare după cum urmează: deduceri lunare plătite într-un cont fiduciar al Serviciului Regional pentru Mediu și Inspecția Apelor (RIOSV) responsabil de zona în care este situat depozitul de deșeuri; deduceri lunare plătite într-un cont special blocat până la finalizarea și aprobarea tuturor măsurile legate de închiderea depozitului de deșeuri și de gestionarea după dezafectare, cu excepția cazului în care utilizarea fondurilor depuse este permisă în mod expres, sau o garanție bancară emisă în favoarea RIOSV competentă responsabilă pentru zona în care este situat depozitul de deșeuri.

Ultima adunare a creditorilor adoptă o rezoluție referitoare la bunurile personale din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței care nu pot fi vândute și poate decide ca bunurile proprietate personală cu valoare neglijabilă sau creanțele care ar fi în mod nerezonabil de dificil de colectat să fie restituite debitorului.

După achitarea integrală a tuturor creanțelor, restul masei bunurilor care fac obiectul insolvenței este restituit debitorului.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Debitorul și administratorul judiciar au următoarele drepturi în cadrul procedurii de insolvență:

  • de a formula contestații împotriva bilanțului și raportului întocmit de lichidator, în cazul în care procedura a fost deschisă împotriva unei societăți în lichidare. Instanța se pronunță asupra contestației în termen de 14 zile printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac;
  • de a solicita instanței să declare debitorul în stare de insolvență și să oblige debitorul să înceteze activitatea comercială, fie de la data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, fie de la o dată ulterioară, care nu trebuie totuși să fie înainte de expirarea termenului-limită pentru propunerea unui plan de redresare, în cazul în care este evident că prin continuarea activității s-ar aduce prejudicii masei bunurilor care fac obiectul insolvenței;
  • de a solicita instanței să admită măsurile asigurătorii prevăzute prin lege pentru a garanta activele disponibile ale debitorului;
  • de a propune un plan de redresare;
  • de a solicita instanței să convoace o adunare a creditorilor.

Actele debitorului și ale administratorului judiciar sunt documentate într-un registru public, care poate fi păstrat în format electronic și este disponibil la grefa instanței competente în materie de insolvență.

Debitorul, reprezentantul acestuia și administratorul judiciar nu pot să participe, nici direct, nici prin intermediul unui împuternicit sau al unei alte părți afiliate, în sesiunile de ofertare, sau să participe în calitate de cumpărători în cadrul licitațiilor pentru vânzarea de bunuri personale sau de drepturi de proprietate incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței. În cazul în care un drept de proprietate este dobândit de un ofertant neeligibil, vânzarea este nulă de drept, iar sumele plătite de către cumpărător sunt reținute și utilizate pentru a satisface creanțele creditorilor.

După ce instanța a deschis procedura de insolvență sau a dispus aplicarea de măsuri preventive sau asigurătorii, debitorul continuă să își desfășoare activitatea sub supravegherea administratorului judiciar, putând să încheie contracte noi numai cu consimțământul prealabil al administratorului judiciar și cu condiția ca acesta să continue să respecte măsurile dispuse prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență.

Instanța poate lipsi debitorul de dreptul de a administra și de a dispune de bunurile sale și poate acorda acest drept administratorului, în cazul în care constată că acțiunile debitorului sunt în detrimentul intereselor creditorilor.

Debitorul

Atunci când devine insolvabil sau supraîndatorat, debitorul trebuie să solicite în instanță permisiunea de a deschide procedura de insolvență în termen de 30 de zile. Cererea se depune de debitor, de moștenitorul debitorului, de un organ de conducere, de un mandatar, de lichidatorul societății comerciale sau de către un asociat cu răspundere nelimitată. Atunci când cererea este depusă de către un mandatar, este necesară o procură expresă. În cuprinsul cererii, debitorul poate propune un plan de redresare și poate desemna o persoană care îndeplinește cerințele prevăzute pentru numirea unui administrator judiciar, dacă instanța hotărăște deschiderea procedurii de insolvență.

Debitorul, acționând în persoană sau prin intermediul unui reprezentant autorizat, poate lua orice măsuri procedurale necesare în cadrul procedurii de insolvență, precum și în cadrul procedurilor instituite în legătură cu acțiunile în constatare și cu cererile de validare, cu excepția celor care intră strict în sfera de competență a administratorului judiciar.

În anumite condiții, debitorul și familia sa au dreptul la indemnizații de întreținere. Suma de plată este stabilită de instanță și constituie o cheltuială în procedura de insolvență.

Debitorul poate participa la adunările creditorilor, în cazul în care consideră necesar acest lucru.

Acționând la cererea debitorului, instanța poate anula o rezoluție a adunării creditorilor, dacă este nelegală sau foarte dăunătoare pentru interesele unor creditori.

Debitorul poate depune o contestație în scris, cu o copie către administratorul judiciar, împotriva oricărei creanțe admise sau respinse de către acesta din urmă în termen de 7 zile de la publicarea listelor de creanțe admise și respinse în Registrul Comerțului. Debitorul poate introduce o acțiune în constatare în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul în termen de 14 zile de la data publicării ordinului judecătoresc prin care se aprobă lista din Registrul Comerțului, dacă instanța respinge contestația debitorului împotriva unei creanțe aprobate de creditor sau dacă a inclus o creanță pe lista creanțelor aprobate.

Debitorul poate solicita instanței înlocuirea administratorului judiciar dacă acesta nu reușește să își îndeplinească atribuțiile sau dacă acționează într-un mod care prejudiciază interesele creditorului sau ale debitorului.

Debitorul poate contesta ordonanța de atribuire emisă de instanța judecătorească în cadrul vânzării de bunuri personale și drepturi de proprietate incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței.

Debitorul poate depune o contestație scrisă la instanță împotriva contului de distribuire și poate contesta ordonanța provizorie prin care contul a fost aprobat.

În vederea asigurării conservării activelor și a posibilității de punere în aplicare a planului de redresare, debitorul poate solicita instanței ca, la momentul aprobării planului de redresare printr-o hotărâre separată sau la o dată ulterioară, să desemneze activele pe care debitorul le poate înstrăina cu acordul prealabil al organului de supraveghere sau, în cazul în care nu există un organ de supraveghere, cu consimțământul prealabil al instanței sau să înlocuiască unul sau mai mulți membri ai consiliului de supraveghere.

În temeiul articolului 740 din Legea privind comerțul, debitorul poate să încheie în orice stadiu al procedurii un acord cu toți creditorii cu creanțe recunoscute admise în vederea satisfacerii creanțelor acestora cu caracter pecuniar. În acest caz, administratorul judiciar nu reprezintă debitorul în calitate de parte. În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile stabilite în acord, creditorii ale căror creanțe reprezintă cel puțin 15 % din suma totală a creanțelor pot solicita ca procedura de insolvență să fie reluată.

Debitorul poate solicita reluarea procedurii de insolvență în termen de un an de la data înscrierii hotărârii de suspendare a procedurii în Registrul Comerțului, dacă s-a constatat că sunt disponibile active suficiente sau a fost depusă suma necesară pentru plata anticipată a cheltuielilor de judecată inițiale.

Debitorul poate solicita instanței să reia judecarea procedurii suspendate în termen de un an de la data ordinului de suspendare a procedurii, dacă în această perioadă se eliberează sumele rezervate pentru creanțele contestate sau se descoperă active necunoscute în cursul procedurii de insolvență.

Debitorul poate solicita instanței judecătorești să i se acorde beneficiul restitutio in integrum în ceea ce privește drepturile sale care pot fi restabilite, dacă aceasta a plătit integral toate creanțele admise în procedură, inclusiv dobânzile și cheltuielile aferente. Drepturile debitorului sunt restabilite fără achitarea integrală a tuturor datoriilor dacă insolvența a fost cauzată de evoluții economice și sociale negative. Drepturile asociaților cu răspundere nelimitată sunt restabilite în aceleași condiții. Hotărârea instanței prin care se acordă restitutio in integrum nu este supusă niciunei căi de atac. Debitorul are la dispoziție 7 zile pentru a contesta decizia de respingere a cererii sale. Hotărârea definitivă este înscrisă în dosarul comerciantului aflat în stare de insolvență păstrat de Registrul Comerțului.

Debitorul poate contesta raportul final al administratorului judiciar întocmit înainte de încetarea mandatului său în termen de 7 zile de la data la care raportul este prezentat instanței. Instanța se pronunță cu privire la raport în termen de 14 zile și hotărârea sa nu este supusă niciunei căi de atac.

Debitorul poate primi restul masei bunurilor care fac obiectul insolvenței, dacă este cazul, după achitarea integrală și definitivă a datoriilor sale.

Atunci când cererea de deschidere a procedurii de insolvență formulată de un creditor este respinsă printr-o hotărâre definitivă, debitorul, persoană fizică sau juridică, are dreptul la despăgubiri în cazul în care creditorul respectiv a acționat cu intenție sau din neglijență gravă. Se datorează despăgubiri pentru toate prejudiciile materiale și morale suferite ca o consecință directă a actului culpabil. În cazul în care acțiunile debitorului au contribuit la producerea prejudiciilor, despăgubirile pot fi diminuate. În cazul în care cererea prin care se solicită permisiunea de a deschide procedura de insolvență a fost prezentată de mai mulți creditori, aceștia răspund în solidar.

În termen de cel mult 14 zile de la deschiderea procedurii de insolvență, debitorul trebuie să furnizeze instanței și administratorului judiciar:

  1. informațiile necesare în legătură cu activitatea societății și patrimoniul debitorului;
  2. listă a plăților în numerar sau prin transfer bancar în valoare de peste 1 200 BGN efectuate în ultimele 6 luni dinainte de începerea procedurii de insolvență;
  3. listă a plăților efectuate de debitor către părți afiliate în perioada ultimelor douăsprezece luni dinaintea deschiderii procedurii de insolvență;
  4. declarație notarială prin care enumeră toate bunurile aflate în proprietate personală, drepturile de proprietate și creanțele, precum și numele și adresele debitorilor săi.

Debitorul furnizează instanței sau administratorului judiciar informații cu privire la activele sale și la activitatea sa comercială, inclusiv toate documentele relevante, în termen de 7 zile de la data solicitării scrise în acest sens. Informațiile trebuie să fie actualizate la data cererii. În caz contrar, instanța aplică o amendă.

În termen de cel mult o lună de la data hotărârii de suspendare a procedurii de insolvență din cauza neplății cheltuielilor inițiale ale procedurii de insolvență, debitorul trebuie să rezilieze contractele de muncă ale lucrătorilor și ale angajaților săi, trebuie să notifice direcția locală competentă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, trebuie să emită documentele necesare care atestă experiența profesională și vechimea în muncă ale lucrătorilor și ale angajaților în scopuri de asigurări sociale, trebuie să întocmească un document de referință care să enumere toate persoanele cu creanțe garantate în temeiul Legii privind creanțele garantate ale lucrătorilor și ale angajaților în caz de insolvență a angajatorului și al reglementărilor care stabilesc normele de aplicare a acestei legi și trebuie să prezinte evidențele societății oficiului local competent al Institutului Național de Asigurări.

Debitorul prezintă cel puțin un raport trimestrial privind activitățile sale și acțiunile întreprinse pentru punerea în aplicare a planului de redresare organismului de supraveghere prevăzut în plan și îi comunică orice circumstanțe care pot avea un impact semnificativ asupra redresării.

Organele de conducere ale debitorului trebuie să obțină acordul prealabil al organismelor de supraveghere înainte de a decide cu privire la următoarele:

  • restructurarea debitorului;
  • închiderea sau transferul întreprinderilor, sau ale unor părți ale acestora;
  • tranzacțiile imobiliare, altele decât actele de rutină și tranzacțiile legate de administrarea activității debitorului;
  • modificare substanțială a activității economice a debitorului;
  • modificările organizaționale semnificative;
  • stabilirea unei cooperări pe termen lung care este esențială pentru punerea în aplicare a planului de redresare sau încetarea cooperării respective;
  • deschiderea sau închiderea de sucursale.

Planul de redresare aprobat de instanță este obligatoriu pentru debitor, care ar trebui să pună în aplicare fără întârziere schimbările structurale prevăzute.

Debitorul trebuie să se abțină de la actele și tranzacțiile menționate la articolele 645, 646 și 647 din Legea privind comerțul în termenele și în condițiile prevăzute de aceasta, întrucât, în caz contrar, aceste acte și tranzacții pot fi declarate nule în ceea ce privește creditorii înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței.

Administratorul judiciar

În conformitate cu legislația bulgară, administratorul judiciar este persoana fizică care îndeplinește următoarele cerințe:

  1. nu a fost condamnată, ca persoană majoră, pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, cu excepția cazului în care a obținut reabilitarea judecătorească deplină;
  2. nu este căsătorită cu debitorul sau cu creditorul și nu este rudă de sânge cu niciunul dintre aceștia în linie directă descendentă; nu este rudă a debitorului sau a creditorului în linie colaterală până la al șaselea grad sau afin până la al treilea grad;
  3. nu are calitatea de creditor în procedura de insolvență;
  4. nu este debitor insolvent care nu a obținut restitutio in integrum;
  5. nu are relații cu debitorul sau cu un creditor care pot da naștere la suspiciuni întemeiate cu privire la imparțialitatea sa;
  6. are o diplomă universitară în economie sau în drept și cel puțin 3 ani de experiență profesională relevantă;
  7. a susținut cu succes un examen de competență în conformitate cu normele și procedura prevăzute într-o reglementare specială și a fost inclusă într-o listă a profesioniștilor care îndeplinesc criteriile pentru a fi numiți administratori judiciari, aprobată de ministrul justiției și publicată în Monitorul Oficial;
  8. nu a fost eliberată din funcția de administrator judiciar în urma unei încălcări a atribuțiilor sale sau a unor acțiuni care au afectat interesele creditorilor sau ale debitorului; nu a fost radiată din registrul păstrat de Banca Centrală sau eliberată din funcție la decizia exclusivă a Fondului sau la propunerea ministrului de finanțe pentru încălcarea unei obligații sau pentru că a acționat în detrimentul intereselor creditorilor;
  9. nu a făcut obiectul măsurilor prevăzute la articolul 65 alineatul (2) punctul (11) din Legea privind băncile sau la articolul 103 alineatul (2) punctul (16) din Legea privind instituțiile de credit.

Ministrul justiției radiază un administrator judiciar de pe listă atunci când se constată încălcarea competențelor și atribuțiilor acordate unui birou de administrare judiciară, indiferent dacă încălcarea a fost stabilită sau nu a fost stabilită de instanța competentă în materie de insolvență, și face demersuri pentru publicarea listei modificate în Monitorul Oficial.

Competențele acordate administratorului judiciar pot fi exercitate de mai multe persoane. În acest caz, deciziile sunt adoptate în mod unanim, iar acțiunile sunt efectuate în comun, cu excepția cazului în care creditorii sau, în cazul unui litigiu între părțile care exercită atribuții ale administratorului judiciar, instanța decid altfel. În cazul în care competențele acordate administratorului judiciar sunt exercitate de mai multe persoane, care iau decizii în unanimitate și acționează în comun, răspunderea lor este solidară.

Administratorul judiciar trebuie să achite o taxă anuală pentru formarea profesională continuă. Administratorul judiciar care nu achită taxa obligatorie în timp util este radiat din registru. În termen de cel mult trei zile de la desemnarea administratorului judiciar și înainte ca acesta să fi fost confirmat, administratorul judiciar trebuie să încheie o asigurare de răspundere civilă profesională pentru întreaga durată a procedurii de insolvență pentru a fi protejat împotriva acțiunilor în despăgubire care ar putea rezulta dintr-o încălcare a obligațiilor care îi revin.

Ministrul justiției, acționând împreună cu ministrul economiei, trebuie să organizeze anual cursuri de formare pentru administratorii judiciari.

Conform Legii privind comerțul, administratorii judiciari se împart în următoarele categorii:

  • administratori judiciari provizorii numiți prin hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență;
  • administratori judiciari provizorii numiți că măsură asigurătorie;
  • administratori judiciari permanenți, care pot fi aleși de adunarea creditorilor sau, în cazul în care adunarea creditorilor nu poate să ajungă la un acord în acest sens, de către instanță;
  • administratori judiciari asistenți;
  • administratori judiciari ex officio, numiți în momentul eliberării din funcție a unui administrator judiciar permanent, care își exercită funcțiile până la numirea unui nou administrator judiciar permanent.

Competențele administratorului judiciar provizoriu sunt identice cu cele ale administratorului judiciar permanent. În plus, administratorul judiciar provizoriu întocmește următoarele documente în termen de 14 zile de la data la care este instituită procedura de insolvență:

  • listă a creditorilor pe baza registrelor debitorului, care indică valoarea creanțelor acestora și creditorii care au sau au avut raporturi cu debitorul în ultimii trei ani dinaintea deschiderii procedurii de insolvență pe baza informațiilor disponibile în Registrul Comerțului și în registrele debitorului;
  • copie certificată a registrelor debitorului;
  • un raport scris privind motivele insolvenței, activele curente ale debitorului, măsurile luate pentru a le conserva și posibilitățile pentru salvarea societății.

Administratorul judiciar provizoriu trebuie să participe la prima adunare a creditorilor.

Instanța competentă în materie de insolvență numește administratorul judiciar ales în cadrul primei adunări a creditorilor, dacă acesta respectă cerințele enunțate și și-a dat în prealabil acordul scris sub formă de declarație notarială, și stabilește data de la care administratorul judiciar trebuie să își preia atribuțiile. La momentul numirii sale, administratorul judiciar prezintă o declarație notarială prin care atestă prezența sau absența anumitor obstacole legale în calea îndeplinirii atribuțiilor sale prevăzute în Legea privind comerțul, precum calitatea de asociat sau de acționar al unei societăți cu răspundere limitată sau, respectiv, al unei societăți pe acțiuni, îndeplinirea concomitentă a atribuțiilor de lichidator și de administrator judiciar și calitatea de titular al altor mandate remunerate. Administratorul judiciar trebuie să informeze imediat instanța competentă în materie de insolvență în cazul în care apare oricare dintre aceste împrejurări. Administratorul judiciar trebuie să preia mandatul la data stabilită de instanță. În caz contrar, instanța înlocuiește administratorul judiciar numit în termen de 7 zile cu o altă persoană selectată dintre cele nominalizate la prima adunare a creditorilor. În cazul în care nu au existat nominalizări alternative, se desemnează un administrator judiciar de pe lista relevantă și se convoacă o nouă adunare a creditorilor. În cazul în care adunarea creditorilor nu poate să ajungă la un acord cu privire la numirea unui administrator judiciar sau nu poate să decidă cu privire la remunerația acestuia, remunerația administratorului judiciar este stabilită de instanță.

Instanța revocă administratorul judiciar din funcție în următoarele cazuri:

  1. la solicitarea scrisă a administratorului judiciar;
  2. în cazul în care administratorul judiciar devine persoană lipsită de capacitate juridică;
  3. în cazul în care administratorul judiciar nu mai îndeplinește cerințele prevăzute de lege;
  4. la solicitarea creditorilor care dețin mai mult de jumătate din suma totală a tuturor creanțelor;
  5. printr-o decizie adoptată de adunarea creditorilor;
  6. în cazurile în care administratorul judiciar nu mai este capabil să își exercite atribuțiile;
  7. în caz de deces.

Instanța, acționând din oficiu sau ca urmare a unei propuneri din partea debitorului, a comitetului creditorilor sau a un creditor, poate să revoce administratorul judiciar în orice moment, dacă acesta nu își îndeplinește atribuțiile sau acționează într-un mod care prejudiciază interesele creditorului sau ale debitorului. Administratorul judiciar revocat la cererea acestora trebuie să continue să își exercite atribuțiile până la numirea unui nou administrator judiciar. Ordinul de revocare a administratorului judiciar este executoriu imediat, iar calea de atac împotriva acestui ordin nu are efect suspensiv. Anularea ordinului de revocare nu atrage redesemnarea părții revocate ca administrator judiciar în procedura de insolvență. Instanța convoacă o adunare a creditorilor pentru numirea unui nou administrator judiciar. Până la alegerea unui înlocuitor, funcțiile administratorului judiciar sunt îndeplinite de un administrator judiciar ex officio desemnat de instanță.

Administratorul judiciar, nu mai târziu de 3 zile de la preluarea mandatului, solicită ca bunurile debitorului plasate sub sigiliu să fie eliberate și întocmește un inventar al drepturilor de proprietate reală și personală ale debitorului, al numerarului, al obiectelor de valoare, al titlurilor de valoare, al contractelor, al creanțelor etc., inclusiv al bunurilor personale aflate în posesia unor terți. Administratorul judiciar întocmește inventarul și, dacă se constată, la o dată ulterioară, că există și alte active, se întocmește un inventar suplimentar. Din momentul întocmirii inventarului, administratorul judiciar este responsabil pentru activele incluse în acesta, cu excepția cazului în care acestea sunt predate debitorului sau unui terț pentru conservare.

Administratorul judiciar are următoarele drepturi:

  1. să reprezinte întreprinderea;
  2. să gestioneze afacerile curente ale întreprinderii;
  3. să supravegheze activitățile debitorului, în cazul în care dreptul său de a-și desfășura activitatea a fost restrâns;
  4. să obțină și să păstreze registrele și să gestioneze corespondența de afaceri a întreprinderii;
  5. să efectueze anchete și să identifice activele debitorului;
  6. în cazurile prevăzute de lege, să solicite ca acele contracte la care debitorul este parte să fie reziliate, rezolvite sau anulate;
  7. să participe la procesele la care întreprinderea este parte și să formuleze acțiuni în justiție în numele întreprinderii;
  8. să colecteze sumele datorate debitorului și să depună într-un cont special veniturile obținute;
  9. cu autorizarea instanței, să dispună de banii debitorului depuși în conturi bancare, atunci când acest lucru este necesar pentru administrarea și conservarea activelor debitorului;
  10. să efectueze anchete în vederea identificării creditorilor debitorului;
  11. acționând pe baza unui ordin judecătoresc, să convoace și să organizeze adunările creditorilor;
  12. să propună un plan de redresare;
  13. să ia măsurile necesare pentru a înceta participațiile debitorului în alte societăți;
  14. să transforme masa bunurilor care fac obiectul insolvenței în bani;
  15. să ia alte măsuri prevăzute de lege și dispuse de instanță.

Toate organismele și instituțiile guvernamentale au obligația de a acorda asistență administratorului judiciar în îndeplinirea atribuțiilor care îi revin.

Începând cu data de la care hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență devine definitivă, sumele încasate în urma plății creanțelor debitorului sunt acceptate de către administratorul judiciar.

Administratorul judiciar asigură publicarea în Registrul Comerțului a listelor creanțelor admise și respinse, împreună cu rapoartele financiare ale debitorului, de îndată ce acestea sunt finalizate și le pune la dispoziția creditorilor și a debitorului la grefa instanței.

În vederea creșterii valorii masei bunurilor care fac obiectul insolvenței, administratorul judiciar colectează părțile sociale și contribuțiile neplătite ale asociaților din societățile cu răspundere limitată și poate depune o cerere în conformitate cu articolele 645, 646 și 647 din Legea privind comerțul și cu articolul 135 din Legea privind obligațiile și contractele în legătură cu procedura de insolvență, luând măsurile corespunzătoare de punere în aplicare legate de această cerere. În cazul în care cererea este formulată de un creditor, instanța dispune din oficiu constituirea administratorului judiciar drept coreclamant. Administratorul judiciar are obligația să participe în procedura instituită în cadrul unei acțiuni în constatare formulate de debitor sau de un creditor în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul.

Administratorul judiciar organizează vânzarea drepturilor de proprietate incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței, după obținerea permisiunii din partea instanței, elaborează un grafic de distribuire a sumelor disponibile pentru a fi distribuite între creditorii care dețin creanțe în temeiul articolului 722 alineatul (1) din Legea privind comerțul în funcție de rangul acestora, privilegiile și garanțiile pe care le dețin, asigură înscrierea graficului în Registrul Comerțului și efectuează plăți în conformitate cu acest grafic. Administratorul judiciar, acționând în baza unui ordin judecătoresc, depune în bancă sumele provizionate în momentul distribuirii finale pentru creanțele necolectate sau contestate.

În cazul în care debitorul încheie acorduri cu toți creditorii cu creanțe admise, administratorul judiciar nu reprezintă debitorul în calitate de parte semnatară.

Administratorul judiciar trebuie să își îndeplinească mandatul într-un mod prudent și diligent. Administratorul judiciar nu își poate delega competențele unui terț fără permisiunea explicită a instanței. Administratorul judiciar nu poate negocia în numele debitorului, nici în persoană, și nici prin intermediul unei părți afiliate. Administratorul judiciar nu are dreptul să achiziționeze în niciun mod, fie direct, fie prin intermediul unei alte persoane, bunuri personale sau drepturi de proprietate din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței. Această limitare se aplică soțului/soției administratorului judiciar, rudelor sale în linie directă de descendență, precum și rudelor colaterale până la al șaselea grad și afinilor până la al treilea grad de rudenie. Administratorul judiciar nu are dreptul să divulge niciun element de fapt, nicio dată sau informație de care a luat cunoștință în legătură cu executarea mandatului cu care a fost învestit.

În cazul în care administratorul judiciar nu își îndeplinește atribuțiile sau le îndeplinește în mod necorespunzător, instanța îi poate aplica o amendă într-un cuantum care nu poate depăși remunerația corespunzătoare unei luni. Administratorul judiciar este obligat să plătească despăgubiri într-un cuantum egal cu dobânda stabilită prin lege pentru orice întârziere în depunerea sumelor primite în bancă. Administratorul judiciar este obligat să acorde debitorului și creditorilor despăgubiri pentru orice prejudiciu cauzat în exercitarea funcției sale.

La încheierea mandatului, administratorul judiciar trebuie să predea imediat registrele, registrele contabile și conturile, împreună cu orice bun primit în vederea conservării, noului administrator judiciar sau persoanei desemnate de instanță și, în cazul în care planul de redresare este acceptat în vederea punerii în aplicare [de adunarea creditorilor], debitorului. Competențele administratorului judiciar se încheie la închiderea procedurii de insolvență. Administratorul judiciar predă registrele și partea rămasă din patrimoniul debitorului organului său de conducere. Drepturile administratorului judiciar sunt restabilite dacă se decide să se redeschidă procedura de insolvență.

În 2017, a fost introdusă instituția administratorului judiciar asistent. Administratorul judiciar asistent este o persoană fizică care îndeplinește toate cerințele prevăzute pentru administratorii judiciari cu excepția cerințelor: de a avea o experiență profesională relevantă de cel puțin doi ani; de a fi trecut un examen de competență în conformitate cu procedura stabilită în cadrul unei reglementări specifice; și de a fi inclus într-o listă de profesioniști care pot fi numiți administratori judiciari, adoptată de ministrul justiției și publicată în Monitorul Oficial. Administratorii judiciari asistenți nu trebuie să fi făcut în niciun moment obiectul măsurilor prevăzute la articolul 65 alineatul (2) punctul (11) din Legea privind băncile sau la articolul 103 alineatul (2) punctul (16) din Legea privind instituțiile de credit.

Pentru a fi desemnați administratori judiciari asistenți, solicitanții trebuie să treacă un examen de competență în conformitate cu o procedură prevăzută în reglementarea relevantă. Ministrul justiției emite un ordin de includere pe o listă specială a administratorilor judiciari asistenți care îndeplinesc cerințele de competență necesare.

Administratorii judiciari asistenți pot efectua anumite acte aflate în sfera de competență a administratorului judiciar, acționând la instrucțiunile administratorului judiciar și în conformitate cu procedura relevantă (pe bază de autorizare, cu permisiunea expresă a instanței). Administratorul judiciar asistent poate semna anumite documente în legătură cu activitatea administratorului judiciar, adăugând cuvântul „asistent” la semnarea acestora. Administratorul judiciar asistent răspunde în solidar cu administratorul judiciar pentru prejudiciile cauzate în mod nelegal în exercitarea funcțiilor lor. Raporturile dintre administratorul judiciar și administratorul judiciar asistent sunt reglementate prin contract. În lipsa unor norme speciale, activitatea administratorului judiciar asistent este reglementată de normele aplicabile administratorilor judiciari.

Administratorul judiciar desemnat printr-o hotărâre pronunțată de o instanță străină își exercită drepturile care îi revin în cadrul mandatului din țara în care a fost deschisă procedura de insolvență în măsura în care conduita lor nu încalcă ordinea publică din Republica Bulgaria. La cererea administratorului judiciar desemnat de o instanță străină, instanța bulgară poate deschide o procedură de insolvență secundară împotriva unui comerciant declarat în stare de insolvență de o instanță străină, în cazul în care comerciantul deține active semnificative în Bulgaria. Aprobarea planului de redresare în procedura de insolvență secundară necesită consimțământul administratorului judiciar din procedura principală. Cererea de anulare a unei tranzacții formulată de administratorul judiciar din procedura de insolvență principală sau secundară se consideră a fi fost formulată în ambele proceduri.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

În cadrul procedurii de insolvență, creanța unui creditor poate fi stinsă în temeiul unei obligații a creditorului față de debitor, dacă înainte de data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență ambele creanțe erau certe, executorii în mod reciproc și aveau aceeași natură, iar creanța creditorului devenise exigibilă. În cazul în care creanța creditorului devine exigibilă în cursul procedurii de insolvență sau ca urmare a hotărârii prin care se constată starea de insolvență a debitorului, cu condiția ca în urma hotărârii ambelor datorii să li se fi atribuit același rang, creditorul poate să își compenseze datoria numai după ce aceasta a devenit exigibilă sau după ce ambele datorii au dobândit același rang. Declarația privind compensația datoriilor trebuie să fie notificată administratorului judiciar.

Compensația poate fi invalidată în raport cu creditorii înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței în cazul în care dobândirea creanței și nașterea datoriei creditorului s-au produs înainte de data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, creditorul cunoscând în momentul dobândirii creanței sau a nașterii datoriei că debitorul se află în stare de insolvență sau este supraîndatorat sau că a fost formulată o cerere de deschidere a procedurii de insolvență. Indiferent de momentul nașterii datoriilor reciproce, compensația efectuată de debitor după declararea stării de insolvență sau de supraîndatorare, dar nu mai devreme de un an înainte de la data la care a fost depusă cererea, este lipsită de validitate în ceea ce privește creditorii înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței, cu excepția părții din datorie pe care creditorul ar primi-o în momentul distribuirii după conversia activelor în bani.

Acțiunea în anularea unei compensații poate fi introdusă de către administratorul judiciar sau, în cazul în care acesta nu introduce nicio acțiune, de către orice creditor înscris la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței, în termen de un an de la data deschiderii procedurii de insolvență sau de la data hotărârii de ridicare a suspendării procedurii de insolvență. În cazul în care datoria a fost compensată după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, termenul de introducere a acțiunii în anularea compensației începe să curgă de la data compensației.

Deschiderea procedurii de insolvență are efect suspensiv asupra tuturor acțiunilor în justiție și procedurilor de arbitraj în materie patrimonială, civilă și comercială la care debitorul este parte (cu excepția litigiilor de muncă privind creanțele cu caracter pecuniar ale debitorului). Această dispoziție nu se aplică dacă, la data deschiderii procedurii de insolvență într-o altă cauză în care debitorul este pârât, instanța a admis să examineze o excepție invocată de debitor împotriva unei compensații.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

În termen de cel mult o lună de la data hotărârii de suspendare a procedurii de insolvență din cauza neplății cheltuielilor inițiale ale procedurii de insolvență [norma prevăzută la articolul 632 alineatul (1) din Legea privind comerțul], debitorul trebuie să rezilieze contractele de muncă ale lucrătorilor și ale angajaților săi, trebuie să notifice direcția locală competentă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, trebuie să emită documentele necesare care atestă experiența profesională și vechimea în muncă ale lucrătorilor și ale angajaților în scopuri de asigurări sociale, trebuie să întocmească un document de referință care să enumere toate persoanele cu creanțe garantate în temeiul Legii privind creanțele garantate ale lucrătorilor și ale angajaților în caz de insolvență a angajatorului și al reglementărilor care stabilesc normele de aplicare a acesteia și trebuie să prezinte evidențele societății oficiului local competent al Institutului Național de Asigurări.

Administratorul judiciar poate rezilia orice contract la care debitorul este parte din motive de neexecutare parțială sau esențială a contractului. Administratorul judiciar emite un preaviz de 15 zile cu privire la rezilierea contractului și este obligat să răspundă cererilor formulate de cealaltă parte contractuală prin care aceasta din urmă solicită informații cu privire la rezilierea sau menținerea validității contractului respectiv în cursul aceleași perioade. În cazul în care administratorul judiciar nu răspunde unei cereri, contractul este considerat reziliat. În cazul rezilierii unui contract, cealaltă parte are dreptul să solicite despăgubiri. În cazul în care un contract în temeiul căruia debitorul efectuează plăți la intervale regulate își menține validitatea, administratorului judiciar nu îi revine nicio obligație de a plăti restanțele anterioare datei hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență.

Începând cu data de la care devine finală hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență, sumele încasate în urma plății creanțelor debitorului se acceptă de către administratorul judiciar. Plata unei creanțe a debitorului efectuată după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, dar înainte de data înscrierii hotărârii în cauză, este valabilă dacă partea care a achitat creanța respectivă nu avea cunoștință de deschiderea procedurii de insolvență sau, în cazul în care aceasta avea informații cu privire la procedură, beneficiul economic rezultat în urma plății acestei creanțe este inclus în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței. Buna-credință este prezumată, până la proba contrară.

În conformitate cu articolul 646 din Legea privind comerțul, următoarele acte nu sunt opozabile creditorilor, dacă sunt efectuate după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență cu încălcarea normelor de procedură stabilite:

  • plata unei creanțe născute înainte de pronunțarea hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență;
  • gajul sau ipoteca instituite asupra unui drept sau asupra unui bun personal incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței;
  • tranzacția care implică un drept sau un activ incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Înainte de a se pronunța asupra cererii de deschidere a procedurii de insolvență, instanța poate dispune, la cererea unui creditor sau din oficiu și dacă este necesar pentru conservarea activelor debitorului, suspendarea executării silite a activelor debitorului, cu excepția procedurii de executare silită inițiate în temeiul Codului de procedură fiscală și al asigurărilor sociale. Atunci când măsurile sunt solicitate de un creditor, instanța admite aplicarea acestora dacă cererea creditorului este susținută prin elemente de probă scrise convingătoare și/sau dacă este depusă o garanție într-un cuantum stabilit de instanță în vederea despăgubirii debitorului pentru orice prejudicii pe care acesta le-ar suferi în cazul în care ulterior se constată că nu este în stare de insolvență sau de supraîndatorare. Instanța poate dispune ridicarea măsurii asigurătorii impuse, dacă aceasta nu mai este necesară pentru conservarea patrimoniului.

Decizia este notificată părții care face obiectul măsurilor și părții care a solicitat aplicarea acestora. Decizia este executorie imediat și poate fi contestată în termen de 7 zile de la data primirii notificării. Căile de atac nu au efect suspensiv. Se consideră că măsurile asigurătorii au fost ridicate de la data înscrierii hotărârii de respingere a cererii de deschidere a procedurii de insolvență. Măsura asigurătorie impusă rămâne în vigoare până la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență. Începând cu data respectivă, efectul său este anulat prin efectul hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență.

Hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență are efect suspensiv asupra executării silite asupra activelor incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței, cu excepția activelor prevăzute la articolul 193 din Codul de procedură fiscală și al asigurărilor sociale. În cazul în care în favoarea unui reclamant se realizează o plată între data suspendării procedurii de executare silită și data înscrierii hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, suma plătită se restituie masei bunurilor care fac obiectul insolvenței. În cazul în care există un risc privind prejudicierea intereselor creditorilor și se iau măsuri pentru a realiza o garanție în favoarea unui creditor garantat, instanța poate permite continuarea procedurii, cu condiția ca partea din venituri care depășește valoarea garanției să fie adăugată la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței. În cazul în care în procedura de insolvență se formulează o cerere care este admisă, suspendarea judecării cauzei se ridică. Popririle și executările silite imobiliare impuse în procedura de executare silită nu sunt opozabile creanțelor creditorilor înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței. După deschiderea procedurii de insolvență, nu este permisă instituirea de măsuri asigurătorii în temeiul Codului de procedură civilă sau al Codului de procedură fiscală și al asigurărilor sociale asupra bunurilor debitorului.

Activele menționate la articolul 193 din Codul de procedură fiscală și al asigurărilor sociale sunt activele care fac obiectul unor măsuri asigurătorii impuse deja în cadrul unei proceduri de executare silită pentru recuperarea datoriei publice care a început înainte de deschiderea procedurii de insolvență. Activele în cauză sunt realizate de executorul judecătoresc public în conformitate cu normele și procedura prevăzute în Codul de procedură fiscală și al asigurărilor sociale. Atunci când veniturile din realizarea activelor sunt insuficiente pentru a acoperi întreaga valoare a creanței, a dobânzilor și a comisioanelor suportate de procedura de executare silită de drept public, partea rămasă din creanța administrației centrale ori a municipalității este satisfăcută în conformitate cu normele generale. În cazul în care veniturile din realizarea activului depășesc valoarea totală a creanței, a dobânzilor și a comisioanelor suportate în procedurile de executare silită de drept public, executorul judecătoresc public plătește suma rămasă din aceste venituri în contul masei bunurilor care fac obiectul insolvenței. În cazul în care executorul judecătoresc public nu reușește să valorifice activele într-un termen de 6 luni de la deschiderea procedurii de insolvență, activul trece de la executorul judecătoresc public la administratorul judiciar și este valorificat în cadrul procedurii de insolvență.

De îndată ce a fost deschisă o procedură de insolvență, nu poate fi formulat niciun litigiu patrimonial de drept civil sau comercial în fața instanțelor judecătorești sau a curților de arbitraj, cu excepția următoarelor cazuri:

  • pentru protecția drepturilor terților care dețin active incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței;
  • litigii de muncă;
  • exista unor creanțe pecuniare garantate cu active deținute de terți.

Următoarele părți pot introduce în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul acțiuni în constatare prin care solicită validarea unei creanțe existente care nu a fost admisă în procedura de insolvență sau contestă existenței unei creanțe admise:

  • debitorul, în cazul în care instanța respinge contestația împotriva unei creanțe admise de administratorul judiciar sau include creanța respectivă în lista de creanțe admise;
  • un creditor cu o creanță neadmisă, dacă instanța nu soluționează contestația sau exclude creanța respectivă de pe lista de creanțe admise;
  • un creditor, în cazul în care instanța respinge contestația acestuia împotriva admiterii creanței unui alt creditor sau include creanța unui alt creditor în lista creanțelor admise.

Cererea de validare poate fi depusă în termen de 14 zile de la data publicării în Registrul Comerțului a hotărârii privind aprobarea listei de creanțe admise. Administratorul judiciar este obligat să participe la procedură. Hotărârea definitivă produce efecte obligatorii față de debitor, de administratorul judiciar și de toți creditorii din cadrul procedurii de insolvență.

Validitatea unei vânzări de active incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței efectuate în scopul transformării acestora în bani poate fi contestată printr-o acțiune civilă, dacă activul a fost achiziționat de o parte care nu a avut dreptul să participe la licitație sau în cazul în care prețul de vânzare nu este plătit. În acest din urmă caz, cumpărătorul se poate opune acțiunii plătind suma datorată împreună cu dobânda acumulată din ziua în care a fost declarat cumpărător al activului vândut.

Atunci când o parte nu mai este în posesia unui activ deținut în temeiul unui drept de proprietate după vânzarea activului cu scopul de a-l transforma în bani și după achiziționarea acestuia și intrarea în posesia cumpărătorului, aceasta poate solicita măsuri reparatorii exclusiv prin introducerea unei acțiuni în constatarea dreptului de proprietate.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Deschiderea procedurii de insolvență are efect suspensiv asupra tuturor acțiunilor în justiție și procedurilor de arbitraj în materia dreptului de proprietate în temeiul dreptului civil sau comercial la care debitorul este parte, cu excepția litigiilor de muncă având ca obiect creanțele pecuniare ale debitorului. Această dispoziție nu se aplică dacă, la data deschiderii procedurii de insolvență într-o altă cauză în care debitorul are calitatea de pârât, instanța a admis soluționarea unei contestații împotriva unei compensații invocate de debitor. Cauza a cărei judecare este suspendată se redeschide în cazul în care creanța este admisă în procedura de insolvență, respectiv este inclusă în lista de creanțe admise aprobată de instanță.

Judecarea cauzei este reluată, cu participarea: (1) administratorului judiciar și a creditorului, în cazul în care creanța nu este inclusă pe lista creanțelor admise de administratorul judiciar sau pe lista creanțelor aprobate de instanță sau (2) a administratorului judiciar, a creditorului și a părții care a formulat contestație, în cazul în care creanța este inclusă pe lista creanțelor admise de către administratorul judiciar, însă împotriva acestei includeri a fost formulată contestație. În acest caz, hotărârea respectivă produce efecte obligatorii pentru debitor, pentru administratorul judiciar și pentru toți creditorii cu creanțe împotriva masei bunurilor care fac obiectul insolvenței.

Procedura în curs împotriva debitorului având ca obiect creanțe pecuniare garantate cu un bun care aparține terților nu poate fi suspendată.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Creditorul care deține o creanță împotriva unui debitor în temeiul unei tranzacții comerciale poate formula o cerere în declararea insolvenței și poate participa la procedura instituită în baza unei cereri de declarare a insolvenței formulate de un alt creditor. În cerere, debitorul poate propune, de asemenea, un plan de redresare și poate desemna o persoană care îndeplinește cerințele stabilite pentru administratorii judiciari și care poate fi numită în această calitate, dacă instanța hotărăște deschiderea unei proceduri de insolvență. Creditorul poate solicita instanței să dispună măsuri preventive și asigurătorii înainte de a se pronunța cu privire la cererea de declarare a insolvenței, dacă acest lucru este necesar pentru conservarea patrimoniului debitorului.

În cazul în care este evident că ar fi în detrimentul masei bunurilor care fac obiectul insolvenței o continuare a activității întreprinderii, instanța poate dispune, la cererea unui creditor, ca activitatea acesteia să fie întreruptă, fie de la data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, fie începând cu o dată ulterioară, dar înainte de expirarea perioadei în care trebuie propus un plan de redresare.

În cazul în care activele disponibile ale debitorului sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile inițiale ale procedurii de insolvență, instanța stabilește suma care trebuie să fie plătită în avans de către un creditor, într-un anumit termen, pentru a deschide procedura de insolvență. În cazul în care activele debitorului sunt insuficiente sau cheltuielile inițiale nu au fost plătite în avans, creditorul va putea solicita redeschiderea procedurii de insolvență suspendate în termen de un an de la înscrierea ordinului de suspendare a judecării cauzei.

Creditorii pot contesta ordinele și hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de insolvență, precum și acțiunile și deciziile organelor de conducere ale debitorului, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile preliminare prevăzute de Legea privind comerțul.

În procedura de insolvență, citațiile și avizele de prezentare sunt notificate sau comunicate creditorilor constituiți părți în procedură la adresa lor din Bulgaria. În cazul în care un creditor și-a schimbat adresa fără notificarea instanței, toate citațiile și înscrisurile se anexează la dosarul cauzei și se consideră că au fost notificat în mod corespunzător. Atunci când un creditor nu are o adresă în Bulgaria și sediul său se află în altă țară, acesta trebuie să furnizeze o adresă de corespondență din Bulgaria. În cazul în care nu se comunică nicio adresă de corespondență din Bulgaria, citația se publică în Registrul Comerțului. După deschiderea procedurii de insolvență, actele definitive ale instanței care nu fac obiectul unei înscrieri în Registrul Comerțului sau comunicării către părți în conformitate cu Codul de procedură civilă se consideră a fi fost notificate părților prin înscriere în registrul ținut de instanță. În cazul în care Legea privind comerțul prevede ca citațiile să fie comunicate părților prin intermediul unor anunțuri publicate în Registrul Comerțului, invitația, avizul sau citația trebuie să fie publicate cu cel puțin 7 zile înaintea datei programate pentru ședință sau audiere.

La prima adunare a creditorilor participă creditorii care sunt incluși în lista întocmită de administratorul judiciar provizoriu pe baza registrelor debitorului și a extraselor din aceste registre, care sunt prezentate cu ocazia primei adunări. Creditorii participă la adunare personal sau printr-un reprezentant autorizat să reprezinte creditorul pe baza unei procuri exprese. În cazul în care creditorul este persoană fizică, semnătura mandantului de pe procură trebuie să fie legalizată la un notar. Rezoluțiile se adoptă cu majoritatea ordinară a voturilor creditorilor de pe listă, excluzând voturile creditorilor afiliați la momentul respectiv cu debitorul, ale creditorilor care au fost afiliați cu debitorul în perioada de trei ani care precedă deschiderea procedurii de insolvență, precum și ale creditorilor care au dobândit creanțe de la părțile afiliate cu debitorul în perioada de trei ani care precede deschiderea procedurii de insolvență. Prima adunare a creditorilor:

  • audiază raportul întocmit de administratorul judiciar provizoriu;
  • numește un administrator judiciar permanent și se bazează pe nominalizarea făcută de instanță;
  • alege un comitet al creditorilor.

În următoarele cazuri nu se convoacă o adunare a creditorilor:

  1. înainte de depunerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență, debitorul nu a depus rapoartele financiare anuale în Registrul Comerțului pe o perioadă de trei ani;
  2. debitorul nu își îndeplinește obligația de a coopera cu administratorul judiciar și refuză să predea registrele sau registrele sale au fost ținute într-un mod care este în mod vădit neadecvat.

În acest caz, administratorul judiciar provizoriu desemnat de instanță își îndeplinește atribuțiile până la numirea de către adunarea creditorilor a unui administrator judiciar permanent, după ce instanța aprobă creanțele admise de administratorul judiciar.

Adunarea creditorilor poate fi convocată la cererea debitorului, a administratorului judiciar, a comitetului creditorilor sau a creditorilor care dețin o cincime din cuantumul total al creanțelor admise. Adunarea creditorilor are loc indiferent de numărul de creditori participanți și este condusă de președintele completului de judecată a procedurii. Pentru adoptarea rezoluțiilor, fiecare creditor cu drept de vot acordat de instanță are un număr de voturi corespunzător părții pe care o reprezintă creanța sa din suma totală a creanțelor admise. De asemenea, drepturi de vot pot fi acordate creditorilor din acțiunile în justiție sau procedurile de arbitraj reluate împotriva debitorului în materia dreptului de proprietate în temeiul dreptului civil sau comercial, dacă respectiva creanță este susținută de elemente de probă scrise concludente; creditorilor cu creanțe neadmise care au introdus acțiuni în constatare în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul; și creditorilor cu creanțe împotriva cărora a fost formulată o acțiune prin care se contestă existența creanței în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul. Nu se acordă drepturi de vot creditorilor cu creanțe negarantate în ceea ce privește dobânzile care decurg din aplicarea legii sau în temeiul unui contract și care trebuie plătite după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, creditorilor cu creanțe aferente împrumuturilor acordate debitorului de către un asociat sau de către un acționar și creditorilor cu creanțe rezultate din donații sau cheltuieli suportate de creditor în cursul procedurii, cu excepția cazului în care este vorba de cheltuieli plătite în avans, atunci când activele debitorului sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile plătite. Rezoluțiile se adoptă cu majoritate ordinară, cu excepția cazului în care există stipulații contrare în Legea privind comerțul.

Adunarea creditorilor:

  • audiază raportul privind activitățile administratorului judiciar;
  • audiază raportul comitetului creditorilor;
  • alege un administrator judiciar, în cazul în care nu a fost ales unul;
  • adoptă decizii privind revocarea administratorului judiciar și înlocuirea acestuia;
  • stabilește remunerația curentă, modifică remunerația și stabilește remunerația finală a administratorului judiciar;
  • alege un comitet al creditorilor, în cazul în care nu a fost ales, sau modifică compoziția acestuia;
  • propune instanței cuantumul indemnizației de întreținere care urmează să fie acordată debitorului și familiei sale;
  • stabilește modul în care vor fi transformate în bani activele debitorului, metoda și condițiile de evaluare a patrimoniului, selecția evaluatorilor și remunerarea acestora.

În cazul în care adunarea creditorilor nu este în măsură să decidă cu privire la numirea unui administrator judiciar, numirea se face de către instanță, iar dacă aceasta nu este în măsură să decidă cu privire la modul și regulile privind transformarea patrimoniului debitorului în bani, decizia este luată de către administratorul judiciar. Instanța revocă administratorul judiciar la cerere creditorilor care dețin mai mult de jumătate din valoarea totală a tuturor creanțelor. Instanța, hotărând pe baza cererii formulate de un creditor, poate revoca administratorul judiciar în orice moment, în cazul în care acesta nu își execută mandatul sau acționează într-un mod care prejudiciază interesele creditorului sau ale debitorului.

Adunarea creditorilor poate adopta o decizie privind desemnarea unui organism de supraveghere cu competența de a exercita controlul asupra activităților debitorului pentru perioada efectivă a planului de redresare sau pentru o perioadă mai scurtă, inclusiv atunci când această posibilitate nu este prevăzută în mod expres în cadrul planului de redresare.

Cu acordul adunării creditorilor, instanța poate permite administratorului judiciar să vândă bunuri personale ale debitorului înainte de a autoriza transformarea masei bunurilor care fac obiectul insolvenței în bani, în cazul în care costul depozitării unor astfel de bunuri personale până la transformarea patrimoniului dispusă în conformitate cu procedura generală depășește valoarea acestor bunuri. Cu acordul adunării creditorilor, pot fi vândute și alte active incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței dacă acest lucru este necesar pentru a acoperi cheltuielile aferente procedurii de insolvență și dacă niciunul dintre creditori nu a acceptat să plătească anticipat cheltuielile după ce a fost invitat să procedeze astfel.

La propunerea administratorului judiciar și în conformitate cu rezoluția adoptată de adunarea creditorilor, instanța competentă în materie de insolvență autorizează vânzarea activelor debitorului prin intermediul unei negocieri directe sau printr-un intermediar, atunci când bunurile personale și drepturile de proprietate, care au fost puse în vânzare în integralitate sau ca loturi ori bunuri și drepturi individuale, nu au fost vândute din cauza lipsei de cumpărători sau a retragerii unui cumpărător.

Rezoluțiile adunării creditorilor sunt obligatorii pentru toți creditorii, inclusiv pentru cei care nu sunt prezenți la adunare. La cererea creditorului, instanța poate anula o rezoluție a adunării creditorilor, dacă este nelegală sau foarte prejudiciabilă pentru interesele unora dintre creditori.

Adunarea creditorilor poate alege un comitet al creditorilor care este constituit din cel puțin trei și cel mult nouă membri. Comitetul creditorilor trebuie să fie alcătuit din membri care reprezintă creditorii garantați și creditorii negarantați, cu excepția celor prevăzuți la articolul 616 alineatul (2) din Legea privind comerțul (creditorii ale căror creanțe sunt realizate după realizarea integrală a creanțelor tuturor celorlalți creditori). Comitetul creditorilor asistă și supraveghează actele administratorului judiciar legate de gestionarea activelor debitorului, efectuează controale ale evidențelor comerciale ale debitorului și ale fondurilor în numerar disponibile, prezintă avize cu privire la continuarea activității întreprinderii debitorului și cu privire la remunerarea administratorului provizoriu și a administratorului ex officio, precum și cu privire la măsurile luate în legătură cu conversia patrimoniului în numerar și la obligațiile administratorului judiciar în alte cazuri. Membrii comitetului creditorilor au dreptul la remunerație, care trebuie plătită de către creditori, într-un cuantum care este stabilit în momentul alegerii lor.

Membrii comitetului creditorilor nu au dreptul să achiziționeze în niciun mod, fie direct, fie prin intermediul unei alte persoane, bunuri personale sau drepturi de proprietate din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței. Această limitare se aplică soțului/soției membrului, rudelor sale în linie directă de descendență, precum și rudelor colaterale până la al șaselea grad și afinilor până la al treilea grad de rudenie.

Acțiunile în justiție și procedurile de arbitraj în materia dreptului de proprietate în temeiul dreptului civil sau comercial suspendate în care debitorul este parte sunt reluate și procedura continuă cu participarea administratorului judiciar și a creditorului, în cazul în care creanța nu este inclusă pe lista creanțelor admise de către administratorul judiciar sau pe lista creanțelor autorizate de instanță sau de administratorul judiciar, sau cu participarea creditorului și a părții care a formulat contestația, în cazul în care creanța este inclusă pe lista creanțelor admise de către administratorul judiciar, însă împotriva acestei includeri a fost formulată contestație.

Instanța competentă în materia de insolvență, hotărând pe baza cererii creditorului, poate accepta măsurile asigurătorii prevăzute de lege pentru a garanta activele disponibile ale debitorului.

Creditorul poate să compenseze o datorie pe care o are față de debitor, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 645 din Legea privind comerțul. În vederea măririi masei bunurilor care fac obiectul insolvenței, administratorul judiciar poate formula o acțiune în justiție în conformitate cu articolele 645, 646 și 647 din Legea privind comerțul și cu articolul 135 din Legea privind obligațiile și contractele în legătură cu procedura de insolvență și poate formula acțiuni în executare în legătură cu creanțele respective. În cazul în care creditorul a formulat o cerere, nu se admite o a doua cerere legată de aceeași creanță. Cu toate acestea, al doilea creditor poate solicita instanței să îi acorde permisiunea de a se constitui coreclamant înainte de prima ședință organizată în cauză.

Creditorul poate solicita administratorului judiciar să îi pună la dispoziție registrul și raportul spre consultare și poate să întocmească un raport special cu privire la chestiuni de interes care nu au fost discutate în raportul pentru perioada respectivă. Creditorul poate să introducă o contestație împotriva raportului scris al administratorului judiciar în legătură cu descărcarea sa de gestiune în termen de 7 zile de la data la care se prezintă raportul.

Creditorii își pot prezenta în scris cererile la instanța competentă în materie de insolvență. Aceștia pot depune în fața instanței contestații scrise împotriva creanțelor, fie acestea admise sau neadmise de către administratorul judiciar, în termen de 7 zile de la data la care lista a fost publicată în Registrul Comerțului, și pot formula acțiuni în constatare în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul, în termen de 14 zile de la data la care este publicată în Registrul Comerțului hotărârea judecătorească de aprobare a listei.

Creditorii își pot prezenta în scris cererile la instanța competentă în materie de insolvență. Aceștia pot depune în fața instanței contestații scrise împotriva creanțelor, fie acestea admise sau neadmise de către administratorul judiciar, în termen de 7 zile de la data la care lista a fost publicată în Registrul Comerțului, iar ulterior pot formula acțiuni în constatare prin care solicită validarea creanțelor neadmise sau prin care contestă caracterul cert al creanțelor admise, în termen de 7 zile de la data la care este publicată în Registrul Comerțului hotărârea judecătorească de aprobare a listei.

Pot propune un plan de redresare creditorii care dețin cel puțin o treime din creanțele garantate și creditorii care dețin cel puțin o treime din creanțele negarantate, cu excepția următorilor creditori: cei care dețin creanțe rezultate din dobânda legală sau contractuală aferentă creanțelor negarantate, care au devenit scadente după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență; creditorii titulari de creanțe rezultate din împrumuturi acordate debitorului de către un partener de afaceri sau de către un acționar; creditorii titulari de creanțe rezultate din donații și din cheltuielile efectuate de un creditor în cadrul procedurii de insolvență, cu excepția cheltuielilor plătite în avans, în cazul în care patrimoniul debitorului nu este suficient pentru a acoperi aceste costuri.

Creditorul cu o creanță admisă sau cu un drept de vot recunoscut de instanță poate propune și poate vota (inclusiv in absentia, printr-o scrisoare semnată de acesta autentificată de notar) un plan de redresare pentru operatorii economici ai întreprinderii aflate în stare de insolvență a debitorului. Creditorii, inclusiv cei cu creanțe neadmise în legătură cu care a fost formulată în instanță o acțiune în constatare în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul, pot depune contestație la planul adoptat în termen de 7 zile de la data adoptării sale.

În caz de neîndeplinire a obligațiilor stabilite în plan de către debitor, creditorii care dețin cel puțin 15 % din valoarea totală a creanțelor convertite în cadrul planului pot solicita redeschiderea procedurii de insolvență.

Creditorul poate formula contestație scrisă împotriva graficului de distribuire, iar ulterior poate ataca hotărârea judecătorească prin care graficul a fost aprobat de instanță.

În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile prevăzute în acordul extrajudiciar încheiat cu creditorii în temeiul articolului 740 din Legea privind comerțul, creditori care dețin cel puțin 15 % din valoarea totală a tuturor creanțelor pot solicita instanței să redeschidă procedura de insolvență.

Debitorul sau creditorul care deține o creanță admisă sau o creanță validată printr-o acțiune civilă poate solicita redeschiderea procedurii de insolvență suspendate în termen de un an de la data hotărârii judecătorești de suspendare a judecării cauzei, dacă în această perioadă sumele rezervate pentru creanțele contestate sunt eliberate sau sunt descoperite active a căror existență a rămas necunoscută în cursul procedurii de insolvență.

În termen de o lună de la data la care cererea debitorului de a i se acorda restitutio in integrum este publicată în Registrul Comerțului, orice creditor care deține o creanță admisă sau o creanță validată printr-o acțiune civilă poate depune contestație împotriva acestei cereri.

La cererea unui creditor, instanța bulgară poate deschide o procedură de insolvență secundară împotriva unui comerciant declarat în stare de insolvență de o instanță străină, în cazul în care comerciantul deține active semnificative în Bulgaria. Creditorul care a primit o plată parțială în procedura principală participă la distribuirea patrimoniului care are loc în procedura secundară, în cazul în care partea pe care ar urma să o primească o depășește pe cea care urmează să fie distribuită către ceilalți creditori din procedura secundară.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Competențele administratorului judiciar sunt după cum urmează: efectuează anchete și identifică bunurile aflate în proprietatea debitorului; participă la acțiuni în justiție împotriva debitorului sau formulează acțiuni în justiție în numele debitorului; în cazurile prevăzute de lege, solicită rezilierea, anularea sau nulitatea parțială a contractelor la care debitorul este parte; colectează sumele datorate debitorului și le depune într-un cont special; cu autorizarea instanței, dispune de fondurile debitorului depuse în conturi bancare, atunci când sunt necesare pentru administrarea și conservarea activelor debitorului; transformă activele incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței în numerar.

Administratorul judiciar vinde bunurile personale și drepturile de proprietate incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței în ansamblul lor, ca părți separate sau ca articole și drepturi individuale, după obținerea autorizației din partea instanței și în conformitate cu decizia adoptată de adunarea creditorilor. În cazul în care nu a fost adoptată nicio astfel de decizie, administratorul judiciar este cel care decide modalitatea și procedura de conversie a activelor în numerar și regulile de evaluare a acestora de către evaluatorii selectați.

Administratorul judiciar întocmește un anunț de vânzare, care conține informații despre debitor, o descriere a bunurilor puse în vânzare, normele și procedura de vânzare, data, ora și locul vânzării, termenul-limită de depunere a ofertelor în timpul zilei și evaluarea bunului propus pentru vânzare. Administratorul judiciar afișează anunțul într-un loc vizibil la sediul municipalității în care se află sediul central al întreprinderii debitorului și la sediul debitorului cu cel puțin 14 zile înainte de data vânzării indicate în anunțul de vânzare. În plus, administratorul judiciar întocmește un protocol în care descrie în detaliu acțiunile menționate mai sus și asigură publicarea protocolului într-un buletin special al Ministerului Economiei cu 14 zile înainte de data vânzării menționată în anunț.

Vânzarea are loc la biroul administratorului judiciar sau la adresa sediului central ale întreprinderii debitorului la data specificată în anunț. Ofertanții care doresc să participe la vânzare trebuie să depună un avans de 10% din valoarea evaluată. Fiecare ofertant trebuie să indice prețul oferit în cifre și litere și trebuie să depună oferta, alături de chitanța care dovedește plata depozitului, într-un plic sigilat. Ofertele sunt prezentate administratorului judiciar în ziua vânzării până la termenul stabilit și sunt introduse în ordinea în care au fost primite într-un registru special. La expirarea termenului stabilit, administratorul judiciar anunță ofertele primite în prezența ofertanților prezenți și întocmește un proces-verbal special al procedurii. Ofertele primite de la ofertanți neeligibili și de la cei care oferă un preț mai mic decât evaluarea, dacă există, sunt nule de drept. Bunul este vândut ofertantului care oferă cel mai mare preț. Dacă prețul cel mai mare a fost oferit de mai mult de un singur ofertant, cumpărătorul se stabilește prin licitație, pe care administratorul judiciar o organizează fără întârziere în prezența ofertanților prezenți. Ofertantul câștigător este consemnat în procesul-verbal întocmit de administratorul judiciar, care este apoi semnat de administratorul judiciar și de toți ofertanții. Cumpărătorul trebuie să plătească prețul oferit, după scăderea depozitului de 10 % plătit în avans, în termen de 7 zile de la data vânzării. Atunci când cumpărătorul este un creditor care deține o creanță admisă sau este un creditor garantat, administratorul judiciar întocmește un raport de distribuire, indicând cota din prețul care urmează să fie plătit de către cumpărător și reținută pentru a satisface creanțele celorlalți creditori și cota din preț care urmează să fie compensată cu creanța creditorului. În acest caz, cumpărătorul trebuie să plătească sumele care trebuie reținute în vederea satisfacerii creanțelor celorlalți creditori, astfel cum se prevede în contul de distribuire, în termen de 7 zile de la data la care contul devine efectiv sau, în cazul în care nu există alți creditori, suma cu care prețul care trebuie plătit depășește valoarea creanței sale. În cazul în care prețul nu este plătit în termen de 7 zile, administratorul judiciar oferă bunul ofertantului care a propus prețul cel mai mare, cu excepția cazului în care acesta și-a retras depozitul. Cu consimțământul acestui din urmă ofertant, administratorul judiciar îl declară cumpărător. Dacă este necesar, administratorul judiciar repetă procesul până când bunul a fost oferit tuturor ofertanților care au oferit un preț care să nu fie mai mic decât valoarea evaluată a acestuia.

În absența ofertanților sau în cazul în care nu s-au primit oferte valide sau în cazul în care cumpărătorul nu plătește prețul de vânzare, se publică un nou anunț și se organizează o licitație deschisă cu un preț egal cu 80% din valoarea evaluată. Ofertele sunt indicate într-o listă de licitație, iar etapa este stabilită de administratorul judiciar și indicată în anunț.

Atunci când cumpărătorul declarat plătește suma datorată declarată în timp util, instanța emite un ordin de punere în posesie a cumpărătorului în ziua următoare plății. Ceilalți ofertanți la licitație și debitorul pot contesta ordinul în fața instanței superioare. În cazul în care ordinul prin care se dispune punerea în posesie este anulat sau vânzarea este declarată nulă și neavenită, se organizează o altă licitație după publicarea unui nou anunț de licitație.

Cumpărătorul este pus în posesia bunului cumpărat de către administratorul judiciar pe baza unui ordin efectiv de punere în posesie și a unei chitanțe care atestă plata taxelor necesare pentru transferul dreptului de proprietate și pentru achiziționarea de bunuri imobile. Riscul de pierdere a dreptului de proprietate este suportat de către cumpărător, iar cheltuielile pentru conservarea acestuia până la intrarea în posesie a cumpărătorului sunt acoperite din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței.

Atunci când au fost inițiate proceduri de executare silită împotriva unui bun deținut în proprietate comună pentru o datorie a unora dintre proprietari, se prezintă o descriere a bunului în ansamblul său, însă se va vinde numai partea necorporală a bunului deținută de debitor. Bunul poate fi vândut în întregime, cu acordul celorlalți coproprietari exprimat în scris.

În cazul vânzării unui bun pe care debitorul l-a ipotecat sau l-a gajat pentru a garanta datoria unei alte părți sau pe care l-a achiziționat grevat de un drept ipotecă sau de gaj, administratorul judiciar trimite o notificare creditorului garantat prin care îl înștiințează despre data vânzării. Se va întocmi un raport de distribuire separat în care sunt indicate sumele care trebuie plătite din vânzarea unui astfel de bun creditorului garantat. Administratorul judiciar rezervă suma datorată creditorului garantat în temeiul acestui raport de distribuire și predă această sumă la prezentarea unui titlu executoriu cu privire la datorie sau a unui certificat atestând admiterea creanței în procedura de insolvență. Administratorul judiciar rezervă suma datorată unui creditor garantat care deține o creanță aferentă unei datorii garantate, cu condiția prezentării unui certificat eliberat de Registrul de atestare a înscrierii dreptului de ipotecă sau de gaj și a unei declarații notariale semnate de creditor și care atestă valoarea actuală a împrumutului garantat.

La propunerea administratorului judiciar și în conformitate cu rezoluția adoptată de adunarea creditorilor, instanța competentă în materie de insolvență autorizează vânzarea activelor debitorului prin intermediul unei negocieri directe sau printr-un intermediar, atunci când bunurile personale și drepturile de proprietate, care au fost puse în vânzare în integralitate sau ca loturi ori bunuri și drepturi individuale, nu au fost vândute din cauza lipsei de cumpărători sau a retragerii unui cumpărător. Prețul de vânzare nu poate fi mai mic de 80 % din valoarea evaluată. Oferta pentru achiziționarea de acțiuni sau de părți sociale deținute de debitor în alte societăți trebuie să fie prezentată mai întâi celorlalți asociați. Dacă oferta nu este acceptată în termen de o lună, acțiunile sau părțile sociale sunt vândute. În acest caz, prețul de achiziție a acțiunilor sau a părților sociale trebuie plătit într-un termen care nu depășește 60 de luni de la data la care este ales un cumpărător, iar după plata integrală a prețului se încheie un contract.

În cazul în care unitățile locative deținute de debitor sunt închiriate lucrătorilor și angajaților debitorului la data rezoluției adunării creditorilor cu privire la normele și procedura pentru transformarea acestora în numerar, administratorul judiciar trebuie să ofere mai întâi unitățile locative spre vânzare lucrătorilor și angajaților sau altor persoane care dețin creanțe rezultate din raporturile de muncă cu debitorul, cu excepția cazului în care există litigii pendinte legate de proprietățile în cauză. Administratorul judiciar trimite fiecărei persoane o invitație scrisă, care conține o descriere a proprietății, evaluarea acesteia, termenul pentru efectuarea plății, care nu poate fi mai mic de 30 de zile și mai mare de 60 de zile, precum și contul bancar în care fondurile trebuie să fie remise. Părțile trebuie să răspundă la această invitație în termen de 14 zile și să notifice administratorul judiciar dacă doresc să achiziționeze în termenul specificat bunul respectiv la un preț egal cu cel indicat în evaluare. După plata prețului, lucrătorii și angajații pot compensa creanțele lor care corespund salariile neplătite datorate acestora de către debitor. Contractul de vânzare este întocmit sub forma unui titlu de proprietate, semnat de către administratorul judiciar în calitate de vânzător. Cheltuielile legate de vânzare sunt suportate de către vânzător.

Administratorul judiciar solicită predarea unui bun personal ipotecat sau gajat deținut de un creditor sau de un terț și îl vinde în conformitate cu procedura stabilită în capitolul patruzeci și șase din Legea privind comerțul, cu excepția cazului în care legea permite ca vânzarea să fie efectuată de creditor fără intervenție judiciară.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

În cadrul procedurii de insolvență pot fi prezentate următoarele creanțe:

  • creanțele privind datoriile garantate cu un drept de gaj sau de ipotecă sau creanțele privind datorii în legătură cu care s-a instituit un sechestru asigurător sau o poprire, înregistrate în conformitate cu Legea privind drepturile de garanție;
  • creanțele în legătură cu care se exercită un drept de ipotecă sau un drept de garanție reală mobiliară;
  • cheltuielile aferente procedurii de insolvență (taxa de timbru datorată la depunere și toate celelalte cheltuieli suportate până la intrarea în vigoare a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență; remunerația administratorului judiciar; creanțele lucrătorilor și ale angajaților în cazul în care întreprinderea debitorului nu și-a încetat activitatea; costurile suportate cu ocazia măririi, administrării, evaluării și distribuirii masei bunurilor care fac obiectul insolvenței; și indemnizațiile de întreținere în favoarea debitorului și a familiei acestuia);
  • creanțele rezultate din contracte de muncă existente anterior deschiderii procedurii de insolvență;
  • compensația legală datorată terților de către debitor;
  • datoriile publice către administrația centrală sau municipalități, care includ, dar nu se limitează la cele care rezultă din impozite, din taxe vamale și din taxele și contribuțiile obligatorii la fondul asigurărilor sociale, în cazul în care acestea s-au născut înainte de data deschiderii procedurii de insolvență;
  • creanțele care s-au născut după deschiderea procedurii de insolvență și au rămas neplătite la data scadenței;
  • orice alte creanțe negarantate rămase, care s-au născut înainte de deschiderea procedurii de insolvență;
  • dobânzile legale sau contractuale aferente datoriilor negarantate exigibile după data deschiderii procedurii de insolvență;
  • împrumuturile acordate debitorului de către un partener de afaceri sau de către un acționar;
  • donațiile;
  • cheltuielile suportate de creditori în legătură cu procedura de insolvență, cu excepția cheltuielilor prevăzute la articolul 629b din Legea privind comerțul (cheltuielile de judecată inițiale achitate în avans).

Creditorii cu creanțe care s-au născut după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență primesc plata la data scadentă corespunzătoare și, în cazul în care nu primesc nicio plată, creanțele lor sunt satisfăcute în conformitate cu procedura stabilită la articolul 722 alineatul(1) din Legea privind comerțul.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Creditorii trebuie să își prezinte în scris creanțele la instanța competentă în materie de insolvență în termen de o lună de la înscrierea hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență în Registrul Comerțului, indicând motivele și valoarea creanței, privilegiile și garanțiile și o adresă de corespondență, prezentând înscrisuri ca elemente de probă.

În termen de cel mult 7 zile de la expirarea termenului de o lună, administratorul judiciar întocmește:

  • listă a creanțelor prezentate, aranjate în ordinea primirii, indicând motivele și valoarea creanței, privilegiile și garanțiile și data depunerii;
  • listă a creanțelor care trebuie să fie incluse ex officio în lista respectivă de către administratorul judiciar, în special: creanțele lucrătorilor sau angajaților care rezultă din raporturile de muncă ale acestora cu debitorul și datoriile publice evaluate și stabilite printr-o decizie care a intrat în vigoare;
  • listă a creanțelor neadmise depuse.

Creanțele prezentate după scurgerea termenului de o lună de la înscrierea în Registrul Comerțului a hotărârii, dar nu mai târziu de două luni de la data expirării acestui termen, sunt adăugate pe lista creanțelor depuse și admise în conformitate cu procedura prevăzută de lege. După expirarea celui de al doilea termen, nu mai pot fi prezentate niciun fel de creanțe aferente datoriilor care au luat naștere înainte de începerea procedurii de insolvență.

La redeschiderea procedurii de insolvență suspendate, termenul pentru prezentarea creanțelor începe să curgă de la data înscrierii hotărârii în temeiul articolului 632 alineatul (2) din Legea privind comerțul (hotărârea de reluare a judecării procedurii de insolvență suspendate).

Creanțele aferente datoriilor neachitate până la data scadentă care s-au născut după deschiderea procedurii de insolvență și înainte de aprobarea unui plan de redresare sunt depuse în conformitate cu aceeași procedură și se adaugă pe o listă suplimentară întocmită de administratorul judiciar.

Administratorul judiciar ia măsurile necesare pentru publicarea cu celeritate a listelor în Registrul Comerțului și pentru punerea acestora la dispoziția creditorilor și a debitorului la grefa instanței.

Debitorul, precum și orice creditor, poate depune o contestație scrisă în fața instanței, cu obligația de a transmite o copie administratorului judiciar, împotriva unui creanțe admise sau neadmise în termen de 7 zile de la data la care lista este publicată în Registrul Comerțului. Creanța verificată printr-o hotărâre definitivă pronunțată după hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență la care a participat administratorul judiciar nu poate fi contestată.

În cazul în care împotriva acestor liste nu se primește nicio contestație, instanța aprobă lista creanțelor admise și înscrise ex officio în ședință închisă imediat după expirarea termenului de șapte zile. În cazul în care împotriva acestor liste se formulează contestații, completul de judecată procedează la examinarea lor în ședință publică, după citarea administratorului judiciar, a debitorului, a creditorului care deține creanța admisă sau neadmisă contestată și a creditorului care a contestat creanța. Dacă este posibil, toate contestațiile sunt soluționate în cursul unei singure ședințe. În cazul în care se constată că o contestație este întemeiată, instanța aprobă lista, după ce a efectuat modificarea necesară. În caz contrar, instanța respinge contestațiile în termen de 14 zile de la data ședinței. Hotărârea judecătorească cu privire la aprobarea listei este publicată în Registrul Comerțului și nu poate fi contestată.

Creditorul care a prezentat o creanță după scurgerea termenului de o lună de la înscrierea hotărârii în Registrul Comerțului, însă nu mai târziu de două luni de la data la care acest termen a expirat, nu poate contesta creanțele admise sau neadmise și nu poate solicita încheierea unui acord privind stingerea creanței din partea rămasă din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței, dacă patrimoniul fost transformat în bani.

Creanțele depuse ulterior care sunt admise în conformitate cu procedura stabilită prin lege sunt adăugate pe lista aprobată de instanță.

Creditorul sau debitorul care a prezentat o contestație respinsă împotriva listei întocmite de către administratorul judiciar, creditorul cu o creanță care a fost exclusă de pe lista creanțelor admise sau creditorul și debitorul care au prezentat o cerere în legătură cu o creanță adăugată pe lista creanțelor admise în urma unei contestații admise de instanță pot prezenta o cerere în conformitate cu articolul 694 din Legea privind comerțul prin care solicită validarea creanței neadmise sau constatarea lipsei de validitate a creanței admise în termen de 7 zile de la data la care hotărârea judecătorească privind aprobarea listei de creanțe admise este publicată în Registrul Comerțului. Intrarea în vigoare a hotărârii produce efecte obligatorii pentru debitor, pentru administratorul judiciar și pentru toți creditorii din cadrul procedurii de insolvență.

În cadrul procedurii de insolvență, creanța admisă este creanța inclusă pe lista de creanțe admise aprobată de instanță, cu excepția creanțelor contestate printr-o cerere de validare în conformitate cu articolul 694 din Legea privind comerțul.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

În temeiul Legii privind comerțul, distribuirea este autorizată atunci când sunt disponibile suficiente fonduri din conversia patrimoniului în bani.

Administratorul judiciar întocmește un grafic pentru distribuirea fondurilor disponibile între creditori, ținând seama de rangul acestora, de privilegii și de garanții. Graficul de distribuire rămâne incomplet până când sunt plătite în întregime toate creanțele sau până când se realizează conversia în bani a întregii mase credale, cu excepția bunurilor personale care nu pot fi vândute. Graficul de distribuire este afișat în mod vizibil timp de 14 zile, pe un panou de informare special, la sediul instanței în care are acces publicul. Graficul de distribuire este publicat în Registrul Comerțului. În perioada menționată anterior, comitetul creditorilor și oricare dintre creditori poate depune în fața instanței contestație scrisă împotriva graficului de distribuire. Instanța aprobă graficul de distribuire, efectuând modificările necesare atunci când evaluează legalitatea graficului de distribuire, din oficiu sau în temeiul unei alte cereri prin care se contestă legalitatea acestui grafic. Decizia privind aprobarea graficului de distribuire și contestațiile formulate împotriva acesteia sunt publicate în Registrul Comerțului, în acest mod fiind notificate creditorilor și debitorului. Decizia de aprobare a graficului de distribuire poate fi contestată de administratorul judiciar, de comitetul creditorilor sau de un creditor, indiferent dacă este vorba sau nu de creditorul care a depus contestație împotriva hotărârii prin care instanța a anulat sau a modificat graficul de distribuire. Distribuirile în baza graficului aprobat de instanță sunt realizate de către administratorul judiciar.

Se recurge la următoarea procedură de stingere a creanțelor pe baza distribuirilor efectuate în urma conversiei masei bunurilor care fac obiectul insolvenței în bani, prevăzută la articolul 722 din Legea privind comerțul:

  1. creanțele garantate cu drept de ipotecă sau de gaj sau în legătură cu care a fost instituită o poprire sau efectuată o confiscare, înregistrate în conformitate cu Legea privind drepturile de garanție — din încasările obținute din realizarea garanțiilor;
  2. creanțele în legătură cu care se exercită dreptul de ipotecă sau dreptul de garanție reală mobiliară — din valoarea activului care face obiectul garanției;
  3. cheltuielile aferente procedurii de insolvență (taxa de timbru datorată la depunere și toate celelalte cheltuieli suportate până la intrarea în vigoare a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență; remunerația administratorului judiciar; creanțele lucrătorilor și ale angajaților în cazul în care întreprinderea debitorului nu și-a încetat activitatea; costurile suportate cu ocazia măririi, administrării, evaluării și distribuirii masei bunurilor care fac obiectul insolvenței; și indemnizațiile de întreținere în favoarea debitorului și a familiei acestuia);
  4. creanțele rezultate din contracte de muncă existente anterior deschiderii procedurii de insolvență;
  5. compensația legală datorată terților de către debitor;
  6. datoriile publice către administrația centrală sau municipalități, care includ, dar nu se limitează la cele care rezultă din impozite, din taxe vamale și din taxele și contribuțiile obligatorii la fondul asigurărilor sociale, în cazul în care acestea s-au născut înainte de data deschiderii procedurii de insolvență;
  7. creanțele care au luat naștere după deschiderea procedurii de insolvență și nu au fost plătite la data scadenței;
  8. orice creanțe negarantate rămase anterioare procedurii de insolvență;
  9. dobânzile legale sau contractuale aferente datoriilor negarantate care au devenit exigibile după data deschiderii procedurii de insolvență;
  10. împrumuturile acordate debitorului de un partener de afaceri sau de un acționar;
  11. donațiile;
  12. cheltuielile suportate de creditori în legătură cu procedura de insolvență, cu excepția cheltuielilor prevăzute la articolul 629b din Legea privind comerțul (cheltuielile de judecată inițiale achitate în avans).

În cazul în care fondurile disponibile sunt insuficiente pentru a satisface integral creanțele menționate la punctele 3-12, fiecare clasă de creditori beneficiază de distribuiri proporționale. În cazul în care administrația centrală a prezentat mai multe creanțe de același rang și acestea au fost admise, sumele sunt remise într-o singură tranșă din contul de distribuire a activelor, iar în momentul primirii, acestea sunt distribuite de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în conformitate cu Codul de procedură fiscală și al asigurărilor sociale. Agenția Națională de Administrare Fiscală notifică fără întârziere distribuirea instanței competente în materie de insolvență și administratorului judiciar.

Creanțele rezultate din dobânzile legale sau contractuale asupra creanțelor negarantate, care au devenit exigibile după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență; creanțele legate de datoriile rezultate din împrumuturi acordate debitorului de un partener de afaceri sau de un acționar; creanțele rezultate din donații și din cheltuielile efectuate de un creditor în procedura de insolvență, cu excepția celor avute în vedere la articolul 629b din Legea privind comerțul (cheltuieli de judecată inițiale achitate în avans) pot fi realizate numai după ce au fost satisfăcute integral creanțele tuturor celorlalți creditori. Creditorul care a prezentat o creanță ulterior unei distribuiri este adăugat pe lista creditorilor cu creanțe care urmează a fi satisfăcute prin distribuiri ulterioare, fără a avea dreptul de a i se satisface creanța primind o parte mai mare din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței transformată în bani în cursul distribuirilor ulterioare drept compensație pentru faptul că nu a beneficiat de o cotă din distribuirile anterioare.

Creditorii garantați își mențin garanțiile în cursul procedurii de insolvență. Creanțele lor sunt cele dintâi satisfăcute, acest privilegiu fiind aplicabil numai încasărilor obținute din executarea garanției deținute. Atunci când prețul de vânzare al bunurilor personale gajate sau ipotecate este insuficient pentru a acoperi întreaga valoare a creanței, împreună cu dobânda acumulată, creditorul participă la distribuire în calitate de creditor chirografar. În cazul în care prețul de vânzare a unui bun personal gajat sau ipotecat depășește creanța garantată, inclusiv dobânda acumulată, valoarea reziduală este adăugată la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței. Această regulă se aplică, de asemenea, realizării creanțelor deținute de creditorii care au un drept de ipotecă sau un drept de garanție reală mobiliară.

Creditorul a cărui creanță a fost realizată parțial în procedura principală în care un comerciant a fost declarat în stare de insolvență de o instanță străină participă la distribuirea patrimoniului în contextul unei proceduri secundare inițiate în fața unei instanțe bulgare, dacă respectivul comerciant deține active semnificative în Bulgaria și cota pe care creditorul ar primi-o din distribuirea patrimoniului în procedura secundară este mai mare decât cota celorlalți creditori în cadrul aceleiași proceduri. Activele rămase după distribuirea patrimoniului în procedura secundară sunt transferate către ansamblul activelor din procedura principală.

Creanța supusă amânării este inclusă în distribuirea inițială ca o creanță contestată, pentru realizarea acesteia fiind rezervată o sumă în contul de distribuire. Creanța este exclusă de la distribuirea finală în cazul în care condițiile pentru amânarea sa sunt valide în continuare. Cu toate acestea, creanța supusă unei condiții peremptorii este inclusă în distribuire ca fiind realizată drept creanță necondiționată.

În contul de distribuire sunt rezervate de asemenea provizioane pentru cuantumul creanței contestate prin acțiune civilă. În cazul în care se contestă doar garanția sau privilegiul, creanța este inclusă în mod provizoriu în distribuire ca o creanță negarantată până la soluționarea litigiului, iar în contul de distribuire este rezervată o sumă egală cu suma de care ar fi beneficiat creditorul pentru o creanță garantată. În cazul creanțelor neadmise contestate prin acțiuni în validare în conformitate cu articolul 694 din Legea privind comerțul, provizioanele aferente trebuie rezervate în cadrul planului de redresare sau în momentul distribuirii masei bunurilor care fac obiectul insolvenței transformate în bani.

Administratorul judiciar, acționând în baza unui ordin judecătoresc, depune în bancă sumele provizionate în momentul distribuirii finale pentru creanțele necolectate sau contestate. Debitorul poate primi restul masei bunurilor care fac obiectul insolvenței, dacă este cazul, după stingerea definitivă și integrală a datoriilor sale.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Instanța dispune închiderea procedurii de insolvență în următoarele cazuri:

  • în cazul în care, în termen de un an de la înscrierea hotărârii în temeiul articolului 632 alineatul (1) din Legea privind comerțul (hotărârea de suspendare a procedurii de insolvență din cauză că activele disponibile sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile aferente procedurii de insolvență și din cauza neachitării cheltuielilor procedurale inițiale) nu a fost solicitată nicio reluare a procedurilor;
  • epuizarea masei bunurilor care fac obiectul insolvenței;
  • satisfacerea tuturor creanțelor;
  • aprobarea unui plan de redresare;
  • încheierea unui acord între debitor și toți creditorii care dețin creanțe admise, în cazul în care acordul îndeplinește cerințele legale aplicabile și nu o fost formulată nicio acțiune în constatare în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul cu privire la o creanță admisă inexistentă.

În primele trei cazuri, în hotărârea privind închiderea procedurii de insolvență, instanța dispune radierea comerciantului, cu excepția cazului în care toate creanțele creditorilor au fost satisfăcute și în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței au rămas active nerealizate. Hotărârea poate fi atacată în termen de 7 zile de la înscrierea sa în Registrul Comerțului.

Procedura de insolvență nu se închide atunci când pasivele debitorului au fost garantate cu garanții ale terților și executarea silită împotriva acestor garanții este în curs de desfășurare sau atunci când debitorul este parte a unui proces în curs.

În conformitate cu legislația națională, restructurarea în vederea salvării întreprinderii debitorului este un element care ține de procedura de insolvență principală.

Reabilitarea întreprinderilor este o etapă facultativă independentă în cadrul procedurii de insolvență. În cazul în care se dorește reabilitarea, trebuie prezentată instanței o cerere scrisă expresă prin care se propune un plan de redresare de oricare din următoarele părți: debitorul, administratorul judiciar, creditorii care dețin cel puțin o treime din creanțele garantate, creditorii care dețin cel puțin o treime din creanțele negarantate; asociații sau acționarii care dețin cel puțin o treime din capitalul propriu al întreprinderii debitorului; asociatul cu răspundere nelimitată sau douăzeci la sută din numărul total de lucrători și de angajați ai întreprinderii debitorului.

Planul de redresare (sau planurile de redresare) pot fi propuse de la momentul prezentării cererii de insolvență până la expirarea termenului de o lună de la data înscrierii în Registrul Comerțului a hotărârii judecătorești privind aprobarea listei de creanțe admise. Cheltuielile suportate pentru un plan de redresare propus de debitor sau de administratorul judiciar sunt acoperite din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței și, în toate celelalte cazuri, ele sunt acoperite de partea care a propus planul.

Conținutul planului de redresare trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 700 alineatul (1) din Legea privind comerțul și abordează aspecte precum măsura în care vor fi satisfăcute creanțele incluse în listele aprobate de instanță la data la care planul a fost propus; modul și termenele de stingere ale fiecărei categorii de creanțe, garanțiile pentru plata creanțelor neadmise contestate în legătură cu care există procese pendinte la data la care este propus planul; condițiile în care partenerii societăților în nume colectiv sau ai societăților în comandită simplă sunt total sau parțial exonerați de răspundere; măsura în care creanțele deținute de fiecare categorie de creditori ar fi satisfăcute în comparație cu bunurile pe care le-ar primi în cadrul unei distribuiri în conformitate cu procedura generală stabilită prin lege; garanțiile furnizate fiecărei categorii de creditori în ceea ce privește punerea în aplicare a planului; măsurile de gestionare, organizaționale, juridice, financiare, tehnice și de altă natură care trebuie luate în vederea punerii în aplicare a planului; și impactul planului asupra lucrătorilor și angajaților întreprinderii debitorului. În plus, planul de redresare poate să conțină propuneri de măsuri sau de tranzacții menite să restabilească viabilitatea întreprinderii, inclusiv o vânzare a întregii întreprinderi sau a unei părți din aceasta, condițiile de vânzare și modul în care urmează să se efectueze vânzarea, conversii ale datoriilor în acțiuni, novația obligațiilor sau alte acte și tranzacții (planul exclude în mod expres posibilitatea de a vinde patrimoniul operatorilor de servicii de apă și canalizare necesare pentru operațiunile lor principale înainte de desemnarea unui nou operator de servicii de apă și canalizare în zona respectivă), numirea unui organism de supraveghere cu competența de a exercita controlul asupra activităților debitorului pe durata planului de redresare sau pe o perioadă mai scurtă, reeșalonarea sau amânarea plăților, descărcarea totală sau parțială de datorii, restructurarea întreprinderii sau alte acte și tranzacții.

În cazul în care planul îndeplinește cerințele prevăzute de lege [articolul 700 alineatul (1) din Legea privind comerțul], instanța pronunță o hotărâre prin care admite ca planul să fie examinat de adunarea creditorilor și dispune publicarea unui anunț în Registrul Comerțului cu privire la data la care urmează să aibă loc adunarea creditorilor. Atunci când este necesar, se trimite o notificare părții care a propus planul prin care i se solicită să remedieze deficiențele detectate. Hotărârea poate fi atacată în termen de 7 zile.

Planul poate să fie votat doar de creditorii care dețin creanțe admise sau validate sau de creditorii cărora instanța le-a acordat drept de vot. Creditorii votează separat în categoriile individuale prevăzute prin lege și pot vota fără a fi prezenți la adunarea creditorilor, prin intermediul unei procuri legalizate notarial care poartă semnătura creditorului. Planul este adoptat de fiecare categorie de creditori cu o majoritate simplă a creanțelor din categoria relevantă. Contestațiile împotriva planului adoptat pot fi depuse la instanța competentă în materie de insolvență în termen de 7 zile de la data scrutinului. De asemenea, pot formula contestații creditorii care au prezentat cereri de validare în conformitate cu articolul 694 din Legea privind comerțul. Planul este respins dacă mai mult de jumătate dintre creditorii titulari de creanțe admise, indiferent de categoria de care aparțin aceste creanțe, au votat împotrivă. Un anunț cu privire la adoptarea planului se publică în Registrul Comerțului.

Instanța aprobă planul de redresare dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 705 alineatul (1) din Legea privind comerțul, respectiv dacă au fost îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege pentru adoptarea sa de diferitele categorii de creditori; acesta a fost adoptat cu o majoritate a creditorilor care dețin mai mult de jumătate din creanțele admise incluse pe listele aprobate de instanță; în cazul în care planul prevede o plată parțială, cel puțin o categorie de creditori care a adoptat planul va primi o plată parțială; toți creditorii din aceeași categorie sunt tratați în mod egal, cu excepția cazului în care creditorii prejudiciați au renunțat în scris la contestațiile cu privire la adoptarea planului; planul asigură că un creditor disident și un debitor disident vor primi aceeași plată pe care ar fi primit-o dacă activele ar fi fost distribuite în conformitate cu procedura generală stabilită prin lege; niciun creditor nu va primi mai mult decât i se datorează în raport cu creanța sa admisă; asociaților sau acționarilor nu li se va plăti niciun venit înainte de satisfacerea integrală și definitivă a creanțelor care aparțin categoriilor de creditori ale căror interese sunt afectate de plan; plata indemnizației de întreținere către întreprinderile profesionale unipersonale cu răspundere limitată, către asociații cu răspundere limitată și către familiile acestora nu va fi efectuată într-un cuantum care depășește cuantumul stabilit de instanță până la satisfacerea integrală și definitivă a creanțelor categoriilor de creditori ale căror interese sunt afectate de plan. În cazul în care adunarea creditorilor a adoptat mai multe planuri și toate planurile respectă cerințele prevăzute de lege, instanța aprobă planul adoptat de creditorii care dețin mai mult de jumătate din creanțele admise.

Planul de redresare poate fi admis în procedura de insolvență secundară instituită de o instanță din Bulgaria, în cazul în care comerciantul deține active semnificative în Bulgaria, cu consimțământul administratorului judiciar din procedura principală în care comerciantul a fost declarat în stare de insolvență de o instanță străină.

Prin hotărârea privind aprobarea planului de redresare, instanța dispune închiderea procedurii și numește organismul de supraveghere propus în plan sau ales de comitetul creditorilor. Hotărârea privind aprobarea planului de redresare și hotărârea de respingere a unui plan elaborat în vederea reabilitării întreprinderii debitorului, care a fost adoptat de adunarea creditorilor, pot face obiectul unei căi de atac în termen de 7 zile de la data înscrierii lor în Registrul Comerțului.

Planul aprobat de instanță este obligatoriu pentru debitor și pentru toți creditorii cu creanțe aferente datoriilor contractate înainte de data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență. Fiecare creditor poate solicita un ordin de executare în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 405 din Codul de procedură civilă în vederea obținerii executării creanței convertite, indiferent de cuantumul său.

În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile cu privire la punerea în aplicare a planului de redresare, creditorii care dețin creanțe convertite în cadrul planului care reprezintă cel puțin 15 % din suma totală a creanțelor sau organismul de supraveghere numit de instanță pot solicita instanței să reia procedura de insolvență, fără a fi necesară o dovadă a stării de insolvență sau de supraîndatorare. În acest caz, efectul de conversie al planului în raport cu drepturile și garanțiile creditorilor rămâne neschimbat. În contextul procedurii de insolvență reluate nu se desfășoară nicio procedură de reabilitare.

În cazul în care în planul de redresare aprobat se are în vedere vânzarea integrală sau parțială a întreprinderii, în termen de o lună de la data la care a intrat în vigoare hotărârea de aprobare a planului trebuie să se încheie un contract de vânzare. În cazul în care contractul de vânzare nu este încheiat în termenul prevăzut în planul de redresare aprobat, fiecare parte poate să solicite instanței competente în materie de insolvență să declare contractul încheiat în termen de o lună de la data expirării perioadei de o lună pentru încheierea unui contract de vânzare. Dacă niciuna dintre părți nu solicită ca respectivul contract să fie declarat încheiat și un creditor a depus o cerere, instanța competentă în materie de insolvență reia procedura și declară debitorul în stare de insolvență.

Pe lângă adoptarea unui plan de redresare, Legea privind comerțul prevede și o altă posibilitate de încheiere a unui acord între debitor și creditori. Debitorul poate să încheie în mod independent un acord scris de stingere a creanțelor cu toți creditorii cu creanțe admise în orice stadiu al procedurii, fără a fi reprezentat de administratorul judiciar. În cazul în care acordul îndeplinește cerințele prevăzute de lege, instanța acordă o suspendare a procedurii, în cazul în care au fost formulate în conformitate cu articolul 694 alineatul (1) din Legea privind comerțul acțiuni în constatare prin care se contestă existența creanțelor admise. Hotărârea poate fi atacată în termen de 7 zile de la data înscrierii în Registrul Comerțului.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Adunarea finală a creditorilor adoptă o decizie cu privire la bunurile personale incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței care nu pot fi vândute și poate decide ca bunurile personale cu valoare neglijabilă sau creanțele care ar fi extrem de dificil de colectat să fie lăsate la dispoziția debitorului. Administratorul judiciar, acționând în baza unui ordin judecătoresc, depune în bancă sumele provizionate în momentul distribuirii finale pentru creanțele necolectate sau contestate.

După închiderea procedurii de insolvență, executarea silită generală se încheie și măsura asigurătorie este anulată ex officio începând cu data intrării în vigoare a hotărârii privind încetarea procedurii de insolvență.

Orice cereri care nu au fost formulate și orice drepturi care nu au fost exercitate în procedura de insolvență se sting. Creanțele care nu au putut fi realizate în cursul procedurii de insolvență se sting, cu excepția cazului în care procedura este reluată în conformitate cu articolul 744 alineatul (1) din Legea privind comerțul (dacă în termen de un an de la data la care a fost acordată suspendarea judecării cauzei sunt eliberate sume rezervate pentru creanțele contestate sau sunt descoperite active a căror existență a rămas necunoscută în cursul procedurii de insolvență).

În cazul în care debitorul a încheiat un acord cu privire la plata datoriilor cu toți creditorii care dețin creanțe admise și procedura de insolvență a fost închisă, creditorii pot solicita despăgubiri în conformitate cu normele generale prevăzute în dreptul civil, cu excepția cazului în care Legea privind comerțul prevede altfel. În cazul în care debitorul nu își îndeplinește obligațiile cu privire la acordul privind plata datoriilor, creditorii care dețin cel puțin 15% din totalul creanțelor pot solicita reluarea procedurilor de insolvență, fără a fi necesar să prezinte o dovadă a stării de insolvență sau de supraîndatorare.

După închiderea procedurii de insolvență ca urmare a aprobării planului de redresare, începe să curgă un nou termen legal de prescripție în temeiul articolului 110 din Legea privind obligațiile și contractele pentru creanțele născute înainte de data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, începând de la data intrării în vigoare a hotărârii privind aprobarea planului de redresare, în cazul în care creanțele în cauză sunt exigibile imediat sau de la data la care acestea devin exigibile, dacă planul de redresare prevede amânarea plății acestora. Potrivit articolului 110 din Legea privind obligațiile și contractele, toate creanțele se sting la expirarea termenului legal de prescripție de cinci ani, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. În cazul în care a fost formulată o cerere de reluare a procedurii de insolvență, termenul legal de prescripție pentru creanțele admise este suspendat pe durata procedurii reluate. Creditorul poate solicita un ordin de executare în ceea ce privește creanța sa care a fost supusă conversiei, indiferent de cuantumul său, în baza planului de redresare aprobat de instanță.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

În temeiul legislației naționale, cheltuielile aferente procedurii de insolvență includ:

  • taxa de timbru datorată pentru procedura de insolvență și toate celelalte cheltuieli suportate până la data intrării în vigoare a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență;
  • remunerația administratorului judiciar;
  • creanțele lucrătorilor și ale angajaților întreprinderii debitorului atunci când aceasta nu și-a încetat activitatea;
  • cheltuielile efectuate pentru mărirea, administrarea, evaluarea și distribuirea masei bunurilor care fac obiectul insolvenței;
  • indemnizația de întreținere acordată debitorului și familiei acestuia;

În cazul în care cererea de declarare a insolvenței a fost formulată de debitor, nu se plătește nicio taxă de timbru în avans. Taxa de timbru este acoperită din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței în momentul distribuirii activelor. În cazul în care cererea de deschidere a procedurii de insolvență este depusă de un creditor, precum și atunci când un cocreditor se constituie parte în procedură, taxa de timbru este percepută de la creditor sau de la partea constituită drept cocreditor.

În scopul deschiderii procedurii de insolvență, atunci când activele disponibile ale debitorului nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile inițiale ale procedurii de insolvență sau atunci când în cursul procedurii de insolvență se constată că activele disponibile ale debitorului nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile procedurii de insolvență, instanța stabilește o sumă care urmează să fie plătită în avans de debitor sau de un creditor, în termenul stabilit de aceasta. Cheltuielile inițiale ale procedurii de insolvență sunt evaluate de către instanță, care ține seama de remunerația curentă a administratorului judiciar provizoriu și de estimarea cheltuielilor aferente procedurii de insolvență. În cazul în care debitorul este o societate în nume colectiv, instanța se pronunță cu privire la plata anticipată a cheltuielilor, ținând seama de patrimoniul partenerilor cu răspundere nelimitată.

După începerea procedurii de insolvență, cheltuielile sunt acoperite din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței. În acest scop, instanța poate emite un ordin prin care autorizează administratorul judiciar să efectueze plățile necesare.

În cazul în care procedura se află în stadiul de mărire a masei bunurilor care fac obiectul insolvenței, taxa de timbru nu trebuie plătită în avans. Atunci când împrejurările referitoare la insolvență sunt consemnate în Registrul Comerțului pe baza unor hotărâri sau ordine judecătorești și cu ocazia înscrierii și radierii unui sechestru sau al unei executări silite imobiliare, nu se percepe nicio taxă de timbru.

În procedurile instituite în baza unei cereri în anularea unei tranzacții în temeiul articolelor 645, 646 și 647 din Legea privind comerțul și în temeiul articolului 135 din Legea privind obligațiile și contractele, taxa de timbru nu trebuie plătită în avans, indiferent de rangul instanței. În cazul în care cererea este admisă, taxele de timbru sunt colectate de la partea care a căzut în pretenții. În cazul în care cererea este respinsă, taxa de timbru este acoperită din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței. În cazul în care cererea în anularea tranzacției a fost formulată de administratorul judiciar și a fost respinsă, cheltuielile aferente procedurii de insolvență suportate de terți sunt acoperite din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței.

Nu se datorează nicio taxă de timbru în cazul acțiunilor în constatare formulate de un creditor sau de debitor în temeiul articolului 694 din Legea privind comerțul. În cazul în care acțiunea este respinsă, cheltuielile trebuie să fie plătite de către reclamant.

Cererea unui creditor depusă după expirarea termenului legal de depunere, însă nu mai târziu de două luni de la data expirării acestui termen, este adăugată pe lista creanțelor depuse și admise în conformitate cu procedura prevăzută de lege. Cheltuielile suplimentare suportate cu privire la admiterea cererii sunt plătite de către creditorul care a depus cererea.

Cheltuielile suportate pentru un plan de redresare propus de debitor sau de administratorul judiciar sunt acoperite din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței, iar în toate celelalte cazuri, ele sunt acoperite de partea care a propus planul. Cu excepția cazului în care se prevede altfel în planul de redresare, instanța obligă debitorul să plătească taxa de timbru și cheltuielile efectuate.

Cheltuielile suportate în legătură cu conservarea bunurilor supuse conversiei în bani până când cumpărătorul intră în posesie sunt acoperite din masa bunurilor care fac obiectul insolvenței. Cheltuielile suportate pentru vânzarea locuințelor deținute în proprietate de debitor și închiriate lucrătorilor și angajaților săi sunt suportate de vânzător.

La distribuirea activelor convertite, creanțele născute din cheltuielile suportate în legătură cu procedura de insolvență sunt plătite după satisfacerea creanțelor garantate și a creanțelor în legătură cu care se exercită dreptul de retenție.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Legea privind comerțul prevede garanții care protejează creditorii înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței împotriva actelor adoptate și tranzacțiilor încheiate de debitor cu scopul de a diminua masa bunurilor care fac obiectul insolvenței și de a prejudicia interesele creditorilor. Legea introduce noțiunea „perioadă suspectă” — o prezumție irefutabilă că interesele creditorilor au fost prejudiciate, în cazul în care în această perioadă au fost efectuate anumite acte sau au fost încheiate anumite tranzacții. Durata perioadei suspecte diferă în funcție de tipul tranzacțiilor cărora li se aplică prezumția legală cu privire la încheierea de acte frauduloase. Pentru anumite tranzacții și acte juridice, perioada suspectă începe de la data declarării stării de insolvență sau de supraîndatorare, dar nu mai devreme de un an înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență, și se termină la data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență. În alte cazuri, această perioadă se extinde la trei ani, doi ani sau un an înainte de data formulării cererii de deschidere a procedurii de insolvență și include perioada cuprinsă între data la care a fost formulată cererea de deschidere a procedurii de insolvență și data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență. Anumite acte efectuate și tranzacții încheiate după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență cu încălcarea procedurii stabilite, și anume fără acordul prealabil al administratorului judiciar, sunt de asemenea considerate prejudiciabile.

Tipurile de acte și tranzacții considerate prejudiciabile în temeiul Legii privind comerțul sunt definite în mod exhaustiv și se împart în două categorii: nule și inopozabile față de creditorii înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței.

Tranzacțiile nule sunt reglementate la articolul 646 alineatul (1) din Legea privind comerțul. Acest articol prevede că următoarele acte și tranzacții sunt nule în raport cu creditorii, dacă sunt adoptate/încheiate după data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență cu încălcarea normelor de procedură prevăzute:

  1. stingerea unei creanțe născute înainte de data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență;
  2. instituirea unui drept gaj sau de ipotecă asupra unui drept de proprietate sau a unui bun personal inclus în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței;
  3. tranzacție care implică un drept sau un activ inclus în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței.

Alte tipuri de acte și tranzacții prejudiciabile care pot fi declarate inopozabile sunt reglementate de dispozițiile de la articolul 645 alineatul (3), de la articolul 646 alineatul (2) și de la articolul 647 din Legea privind comerțul și de la articolul 135 din Legea privind obligațiile și contractele. Pentru a fi inopozabile în raport cu creditorii înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței, actele și tranzacțiile în cauză trebuie să fie declarate inopozabile printr-o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat.

În conformitate cu articolul 646 alineatul (2) din Legea privind comerțul, următoarele acte adoptate sau tranzacții încheiate de debitor după apariția stării de insolvență sau de supraîndatorare pot fi declarate inopozabile creditorilor în perioadele respective:

  1. achitarea anticipată a unei datorii, indiferent de modul de plată, în termen de un an înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență;
  2. constituirea unei ipoteci sau a unui gaj, pentru a garanta o creanță anterior negarantată împotriva debitorului în termen de un an înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență;
  3. achitarea de către debitor a unei datorii care a devenit exigibilă, indiferent de modul de plată, în termen de șase luni înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență.

În cazul în care creditorul cunoștea faptul că debitorul este în stare de insolvență sau de supraîndatorare, durata perioadei suspecte în primele două cazuri se prelungește la doi ani și în cel de al treilea caz la un an. Cunoașterea este prezumată atunci când debitorul și creditorul sunt părți afiliate sau atunci când creditorul cunoștea sau ar fi putut să cunoască împrejurările care justificau în mod rezonabil concluzia că debitorul era în stare de insolvență sau de supraîndatorare.

Lipsa opozabilității nu poate fi invocată în primul și în al treilea caz, dacă datoria este achitată în cursul activităților comerciale obișnuite ale debitorului și în cazul în care:

  • este în conformitate cu condițiile convenite între părți și se efectuează simultan cu furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii cu o valoare echivalentă debitorului sau în termen de 30 de zile de la data la care datoria a devenit exigibilă sau
  • după efectuarea plății, creditorul a furnizat bunuri sau a prestat servicii cu o valoare echivalentă debitorului.

Lipsa opozabilității nu pot fi invocată în al doilea caz, atunci când dreptul de gaj sau de ipotecă a fost constituit:

  • înainte sau simultan cu acordarea unui credit debitorului;
  • pentru a înlocui o altă garanție in rem, care nu poate fi declarată inopozabilă potrivit normelor prevăzute în secțiunea I capitolul 41 din Legea privind comerțul;
  • pentru a garanta un împrumut acordat în scopul achiziționării activului gajat sau ipotecat.

Declararea nulității în temeiul articolului 646 alineatul (2) din Legea privind comerțul nu aduce atingere drepturilor dobândite cu bună-credință de terți înaintea înscrierii cererii care a condus la deschiderea unei acțiunii în anularea unei tranzacții. Reaua-credință este prezumată până la proba contrarie, dacă terțul este afiliat debitorului sau persoanei cu care debitorul a negociat.

Creanțele publice și creanțele private ale administrației publice supuse executării de drept privat, pe care debitorul le-a plătit, nu pot fi lipsite de opozabilitate în raport cu creditorii înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței în conformitate cu normele și procedurile stabilite mai sus.

În conformitate cu articolul 647 alineatul (1) din Legea privind comerțul, următoarele acte și tranzacții ale debitorului, dacă sunt efectuate în termenele prevăzute, pot fi inopozabile față de creditorii înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței:

  1. actele fără nicio contraprestație, cu excepția donațiilor obișnuite, încheiate cu o parte afiliată debitorului într-o perioadă de trei ani anterioară datei la care a fost formulată cererea de deschidere a procedurii de insolvență;
  2. actele fără nicio contraprestație încheiate în decursul unei perioade de doi ani înainte de data la care a fost formulată cererea de deschidere a procedurii de insolvență;
  3. tranzacțiile subevaluate, încheiate în decursul unei perioade de doi ani înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență, dar nu înainte de apariția stării de insolvență sau de supraîndatorare.
  4. ipotecile, gajurile sau garanțiile personale constituite în legătură cu datorii ale terților în termen de un an înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență, dar nu înainte de apariția stării de insolvență sau de supraîndatorare;
  5. ipotecile, gajurile sau garanțiile personale constituite în legătură cu datorii ale terților în favoarea unui creditor afiliat debitorului în termen de doi ani înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență, dar nu înainte de apariția stării de insolvență sau de supraîndatorare;
  6. tranzacțiile care sunt prejudiciabile pentru creditori încheiate cu o parte afiliată debitorului în termen de doi ani înainte de formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență.

Articolul 647 alineatul (1) din Legea societăților comerciale se aplică, de asemenea, actelor și tranzacțiilor încheiate de debitor în perioada dintre formularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență și data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență. Anularea nu aduce atingere drepturilor dobândite de terți cu bună-credință și cu titlu oneros înainte de înscrierea cererii.

O compensație poate să devină de asemenea inopozabilă față de creditorii înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței în cazul în care un creditor a achiziționat creanța și a solicitat debitorului să își îndeplinească obligațiile legate de această creanță înainte de data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență, cunoscând, în momentul în care a achiziționat creanța sau a solicitat debitorului să își îndeplinească obligațiile legate de creanță, că debitorul este în stare de insolvență sau de supraîndatorare sau că a fost formulată o cerere de deschidere a procedurii de insolvență.

Indiferent de momentul contractării creanțelor reciproce, compensația efectuată de debitor după declararea stării de insolvență sau de supraîndatorare, dar nu mai devreme de un an înainte de data cererii de deschidere a procedurii de insolvență, nu este opozabilă creditorilor înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței, cu excepția părții din creanță pe care creditorul ar primi-o în momentul distribuirii ulterioare conversiei activelor în bani.

Articolul 135 din Legea privind obligațiile și contractele reglementează acțiunile pe care administratorul judiciar sau creditorul le pot introduce în anularea actelor prejudiciabile ale debitorului, dacă efectul prejudiciabil al acestor acte era cunoscut debitorului. Atunci când actul este motivat de obținerea unui profit, se prezumă că și partea cu care debitorul negociază cunoaște prejudiciul. Anularea nu aduce atingere drepturilor dobândite de terți cu bună­credință și cu titlu oneros înaintea înscrierii cererii care a condus la deschiderea acțiunii în anularea unei tranzacții. Până la proba contrară, cunoașterea se prezumă dacă terțul este soțul/soția, ascendentul, descendentul sau fratele sau sora debitorului. În cazul în care actul este încheiat înainte de nașterea creanței, acesta este lipsit de validitate numai dacă este încheiat de debitor sau de partea cu care debitorul a negociat cu intenția de fraudare a creditorului.

Acțiunea în anularea actelor sau a tranzacțiilor legate de creditorii înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței și acțiunile în executare în vederea măririi masei bunurilor care fac obiectul insolvenței pot fi introduse de administratorul judiciar sau, în cazul în care administratorul judiciar nu procedează astfel, de orice creditor înscris la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței. În cazul în care cererea este formulată de un creditor, instanța dispune din oficiu constituirea administratorului judiciar drept coreclamant. În cazul în care creditorul a formulat o cerere, nu se admite o a doua cerere legată de aceeași creanță. Cu toate acestea, al doilea creditor poate solicita instanței să se constituie coreclamant înainte de prima ședință în cauză. Hotărârea definitivă este validă și executorie pentru debitor, administratorul judiciar și toți creditorii.

În cazul în care instanța a declarat o tranzacție nulă în raport cu creditorii înscriși la masa bunurilor care fac obiectul insolvenței, activele aduse de un terț sunt returnate, iar dacă astfel de active nu sunt incluse în masa bunurilor care fac obiectul insolvenței sau se datorează bani, terțul se constituie creditor în cadrul procedurii.

Se consideră că acțiunea în anularea unei tranzacții formulată de administratorul judiciar în procedura de insolvență principală sau secundară în care un comerciant a fost declarat în stare de insolvență de o instanță străină sau în procedura secundară instituită de o instanță din Bulgaria în cazul în care comerciantul deține active semnificative în Bulgaria, a fost formulată în ambele proceduri.

Ultima actualizare: 04/11/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini cehă a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi.

Insolvenţă - Republica Cehă

Cadrul juridic

Procedurile de insolvență din Republica Cehă sunt reglementate în principal de Legea nr. 182/2006 privind insolvența și procedurile de insolvență (Zákon č. 182/2006 Sb., o úpadku a způsobech jeho řešení) (Legea privind insolvența), coroborată cu Legea nr. 99/1963, Codul de procedură civilă (Zákon č. 99/1963 Sb., občanský soudní řád).

Un alt act normativ important este Legea nr. 312/2006 privind administratorii judiciari (Zákon č. 312/2006 Sb., o insolvenčních správcích), care (coroborat cu Legea privind insolvența) stabilește un cadru juridic pentru profesia de practician în insolvență.

Versiunile actualizate ale acestor prevederi se găsesc pe portalul administrației publice (Portál veřejné správy): Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://portal.gov.cz/app/zakony/.

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Se poate deschide o procedură de insolvență împotriva persoanelor fizice și juridice, indiferent dacă sunt sau nu entități comerciale.

Tipurile individuale de proceduri de insolvență (faliment, reorganizare, reducerea datoriilor) diferă între ele în funcție de entitățile pe care le vizează. Deși se poate depune o cerere de deschidere a procedurii de faliment împotriva tuturor entităților, reorganizarea vizează în exclusivitate entitățile comerciale, iar reducerea datoriilor se adresează în principal entităților care nu desfășoară activități comerciale (conform explicațiilor de mai jos).

Nu se pot deschide proceduri de insolvență împotriva statului, autorităților locale autonome, partidelor politice și mișcărilor organizate în timpul alegerilor sau împotriva altor entități cu scop predominant public. Instituțiilor financiare și companiilor de asigurări li se aplică reguli speciale.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Insolvență sau insolvență iminentă

Procedurile de insolvență reprezintă proceduri judiciare care tratează insolvența sau insolvența iminentă a unui debitor și modul de soluționare a acesteia. Astfel, premisa de bază este existența unei stări de insolvență sau de insolvență iminentă.

Un debitor este insolvent dacă (acestea reprezintă condiții cumulative):

  • debitorul are mai mulți creditori;
  • debitorul are obligații pecuniare a căror scadență depășește 30 de zile;
  • debitorul nu își poate onora aceste obligații.

Se consideră că debitorii sunt insolvenți în special dacă nu și-au mai plătit o parte semnificativă din datorii, dacă nu sting aceste obligații mai mult de trei luni de la scadența acestora sau dacă nu se poate onora prin executare silită sau confiscare vreuna din datoriile exigibile angajate ale debitorului.

O entitate comercială debitoare (în calitate fie de persoană juridică, fie de persoană fizică) este insolvabilă și în caz de supraîndatorare. Debitorii sunt supraîndatorați dacă au mai mulți creditori, iar suma pasivelor acestora depășește valoarea activelor pe care le dețin.

Insolvența iminentă se referă la o situație în care, luând în considerare toate circumstanțele, se poate presupune în mod rezonabil că debitorii nu își vor putea respecta o parte semnificativă a obligațiilor pecuniare în mod adecvat și la timp.

Tipuri de proceduri de insolvență

Legea cehă face distincția între trei moduri de bază de a trata insolvența sau insolvența iminentă a debitorului în procedurile de insolvență:

  • faliment (konkurs);
  • reorganizare (reorganizace);
  • reducerea datoriilor (oddlužení).

Legea privind insolvența nu impune care dintre aceste metode de insolvență să fie folosită de un anumit debitor, lăsând alegerea la latitudinea acestuia. Pe lângă procedura de lichidare (faliment), există și un element de reabilitare (reorganizarea și reducerea datoriilor). Alegerea metodei adecvate pentru a trata insolvența debitorului trebuie să vizeze obținerea celui mai bun rezultat posibil pentru creditori.

Falimentul reprezintă o modalitate generală de a trata insolvența în care, în baza hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, creanțele identificate în favoarea creditorilor sunt stinse în mare parte din veniturile obținute prin valorificarea activelor. Creanțele nestinse integral sau parțial nu sunt considerate stinse, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Această metodă de insolvență se folosește întotdeauna atunci când reorganizarea sau reducerea datoriilor nu poate fi folosită ca procedură moderată împotriva debitorului sau dacă rezultă în mod clar pe parcursul procedurilor că aceste metode nu mai pot fi aplicate în continuare.

Reorganizarea se poate folosi pentru a trata insolvența sau insolvența iminentă a debitorilor care sunt entități comerciale. Aceasta constă în reorganizarea activității comerciale. De regulă, se estimează că creanțele creditorilor vor fi stinse în mod constant în timp ce activitatea debitorului continuă în conformitate cu măsurile de revitalizare a gestionării acestuia conform unui plan de reorganizare aprobat de instanța de insolvență. Creditorii monitorizează evoluția planului.

Reducerea datoriilor reprezintă o modalitate de a trata insolvența sau insolvența iminentă a debitorilor care nu au efectiv datorii comerciale și, în cazul persoanelor juridice, a debitorilor care nu sunt entități comerciale. Această metodă de insolvență ia în considerare mai degrabă considerente sociale decât aspecte economice. Scopul este de a le oferi debitorilor ocazia unui „nou început’’ și de a-i motiva să participe activ la stingerea datoriilor lor, cel puțin până la un nivel estimat de 30 % în cazul creditorilor chirografari. Se presupune că creanțele garantate ale creditorilor vor fi stinse din garanțiile reale. În acest caz, un scop paralel este de a reduce cheltuielile din bugetul public pentru reabilitarea celor care se află într-o criză socială. Reducerea datoriilor se poate realiza prin valorificarea masei bunurilor, printr-un plan de rambursare sau prin ambele metode.

Cine poate deschide o procedură de insolvență?

Procedura de insolvență poate începe doar după depunerea unei cereri. Procedura începe la data la care cererea de deschidere a procedurii de insolvență ajunge la instanța competentă. Cererile de deschidere a procedurii de insolvență pot fi depuse fie de debitori, fie de creditori, cu excepția cazurilor de insolvență iminentă când pot fi depuse doar de debitor.

Debitorii care sunt entități comerciale (fie persoane fizice, fie persoane juridice) trebuie să depună o cerere de deschidere a procedurii de insolvență imediat după ce iau la cunoștință sau ar fi trebuit să ia la cunoștință, dacă ar fi dat dovadă de atenția cuvenită, despre insolvența acestora.

Deschiderea procedurii falimentului

O instanță de insolvență pronunță o hotărâre de deschidere a procedurii de faliment printr-o hotărâre separată. În cazuri excepționale, această hotărâre poate fi combinată cu decizia de deschidere a procedurii de insolvență (dacă debitorul este o persoană ce nu poate beneficia de procedura de reorganizare sau de reducere a datoriilor). Declararea falimentului intră în vigoare la publicarea hotărârii de deschidere a procedurii de faliment în registrul de insolvență.

Începerea procedurii reorganizării

Reorganizarea începe cu acordul instanței de insolvență, pronunțat în urma unei cereri depuse de debitor sau de un creditor înscris.

Acordul de reorganizare se exprimă dacă (acestea nu sunt condiții cumulative):

  • valoarea totală a cifrei de afaceri nete anuale a debitorului aferentă ultimei perioade contabile premergătoare cererii de deschidere a procedurii de insolvență a fost de cel puțin 50 000 000 CZK; sau
  • debitorul are cel puțin 50 de angajați; sau
  • debitorul îi prezintă instanței de insolvență, împreună cu cererea de deschidere a procedurii de insolvență sau cel târziu la data pronunțării deciziei de deschidere a procedurii de insolvență, un plan de reorganizare aprobat de cel puțin jumătate dintre creditorii garantați (calculat în funcție de valoarea cumulată a creanțelor) și de cel puțin jumătate dintre creditorii chirografari (calculat tot în funcție de valoarea creanțelor).

Reorganizarea este respinsă ca inadmisibilă dacă debitorul este o persoană juridică în curs de lichidare, un comerciant de valori mobiliare sau o entitate autorizată să tranzacționeze pe bursa de mărfuri conform legislației aplicabile.

Instanța de insolvență încuviințează reorganizarea dacă se întrunesc condițiile juridice corespunzătoare. Nu există drept de apel.

Instanța de insolvență respinge o cerere de încuviințare a reorganizării dacă: (a) luând în considerare toate circumstanțele, se poate presupune în mod rezonabil că există o intenție de rea-credință; (b) cererea a fost redepusă de către o persoană căreia instanța i-a audiat deja o cerere de încuviințare a reorganizării sau (c) cererea a fost depusă de un creditor, dar nu a fost aprobată de adunarea creditorilor. Apelurile împotriva acestor hotărâri pot fi depuse doar de către persoanele care au depus cererea.

Începerea procedurii de reducere a datoriilor

Cererea de reducere a datoriilor se depune de către debitor folosind un formular-tip și, după caz, este depusă împreună cu o cerere de deschidere a procedurii de insolvență (dacă nu s-a inițiat procedura de insolvență de către un creditor).

Cererea de reducere a datoriilor și anexele sale trebuie să conțină, în special, datele despre venitul anterior și viitor estimat al debitorului, lista activelor și lista pasivelor. Dacă cineva dorește să îi facă un cadou debitorului pentru a întruni condițiile de reducere a datoriilor sau dacă cineva este dispus să facă plăți în numerar cu frecvență regulată către debitor pe parcursul reducerii datoriilor, debitorul anexează actul de donație corespunzător sau contractul de generare de venit la cererea de reducere a datoriilor.

Instanța de insolvență încuviințează reducerea datoriilor dacă se întrunesc condițiile juridice corespunzătoare. Instanța respinge cererea de reducere a datoriilor dacă, luând în considerare toate circumstanțele, se poate presupune în mod rezonabil că există o intenție de rea-credință sau dacă, în urma reducerii datoriilor, creditorii chirografari ar primi mai puțin de 30 % din creanțe (cu excepția cazului în care acceptă acest lucru). Instanța de insolvență respinge cererea de reducere a datoriilor dacă rezultatele de până atunci ale procedurii arată că debitorul a dat dovadă de imprudență sau neglijență în îndeplinirea obligațiilor sale în cadrul procedurii de insolvență. Doar debitorul are drept de apel împotriva respingerii cererii.

Când intră în vigoare începerea procedurii de insolvență

Începerea procedurii de insolvență intră în vigoare la publicarea unui aviz ce anunță începerea procedurilor de insolvență în registrul de insolvență (a se vedea mai jos). Efectele începerii se aplică până la finalul procedurilor de insolvență, cu excepția cazului în care legea dispune altfel pentru oricare dintre metodele de insolvență.

Măsuri provizorii în așteptarea deciziei de deschidere a procedurii de insolvență

Instanța de insolvență poate dispune din oficiu măsuri provizorii până la pronunțarea deciziei cu privire la o cerere de deschidere a procedurii de insolvență, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Persoana care dorește să obțină o măsură provizorie pe care instanța de insolvență ar fi dispus-o în caz contrar din proprie inițiativă nu este obligată să constituie o garanție. Când solicită o măsură provizorie, debitorul nu este obligat să constituie o garanție.

Prin aceste măsuri provizorii, instanța de insolvență poate, printre altele:

  • să numească un administrator intermediar;
  • să limiteze efectele aferente începerii procedurii de insolvență;
  • să dispună ca solicitanții de deschidere a procedurii insolvență să constituie o garanție care să acopere despăgubirile pentru prejudicii sau alte pierderi suferite de debitor.

Registrul de insolvență

Procedurile de insolvență sunt publicate în registrul de insolvență de către Ministerul Justiției (Ministerstvo spravedlnosti). Acesta este un sistem electronic de informații despre administrația publică, accesibil la adresa Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttps://isir.justice.cz/.

Registrul de insolvență a fost creat în special pentru a asigura o difuzare cât mai amplă a procedurilor de insolvență și pentru a putea monitoriza desfășurarea acestora. În registru se publică hotărârile instanțelor de insolvență pronunțate în cadrul procedurilor de insolvență și în dispute secundare, documentele depuse la dosarul cauzei ‑și alte informații, dacă se prevede această cerință în Legea privind insolvența sau dacă se dispune această obligație de către instanța de insolvență.

Registrul de insolvență este public (cu excepția anumitor informații), oricine putând să îl consulte, să facă fotocopii și să obțină extrase din acesta.

Pe lângă faptul că servește ca sursă de informații, registrul de insolvență este esențial pentru notificarea sau comunicarea actelor de procedură – este modalitatea de transmitere a majorității hotărârilor judecătorești și a altor documente. În general, procedurile de insolvență apar în registrul de insolvență în decurs de două ore de la depunerea cererii (în timpul programului de lucru al instanței). Toate hotărârile judecătorești și celelalte documente se publică ulterior în registrul de insolvență. Astfel, orice persoană are acces la informațiile despre procedurile de insolvență din Republica Cehă.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Masa bunurilor

Dacă debitorul depune o cerere de deschidere a procedurii de insolvență, masa bunurilor este formată din bunuri ce îi aparțin debitorului în momentul în care intră în vigoare efectele aferente începerii procedurii de insolvență, precum și bunurile dobândite de debitor în timpul procedurii de insolvență.

În cazul în care creditorul depune o cerere de deschidere a procedurii de insolvență, masa bunurilor este formată din bunuri ce îi aparțin debitorului în momentul în care intră în vigoare măsura provizorie dispusă de instanța de insolvență ce limitează (integral sau parțial) dreptul debitorului de a înstrăina activele, activele ce îi aparțin debitorului în momentul în care intră în vigoare deciziile cu privire la insolvența debitorului, precum și activele achiziționate de debitor în cursul procedurii de insolvență, după intrarea în vigoare a acestor decizii.

În cazul bunurilor deținute în coproprietate de către debitor, cota debitorului din acele bunuri este inclusă în masa bunurilor. Aceste bunuri fac parte din masa bunurilor chiar dacă sunt bunuri comune ale debitorului dobândite în timpul căsătoriei.

Bunurile altor persoane decât debitorul fac parte din masa bunurilor dacă legea prevede acest lucru, în special dacă acestea sunt în contrapartidă din acte juridice inopozabile. În scopul valorificării activelor, se consideră că aceste bunuri fac parte din activele debitorului.

Cu excepția cazului în care legea dispune altfel, masa bunurilor constă în principal în numerar, bunuri mobile și imobile, instalații și echipamente, credite, certificate de depozit și alte forme de depozite, acțiuni, titluri, cecuri sau alte valori mobiliare, participații, active monetare și nemonetare, inclusiv creanțe contingente și neexigibile, veniturile debitorului, salariile primele și venitul obținut în loc de remunerație pentru activitatea depusă, alte drepturi și alte active a căror valoare poate fi exprimată monetar. Masa bunurilor include și elemente precum dobânzi, câștiguri, fructe și beneficii aparținând activelor de mai sus.

Cu excepția cazului în care legea dispune altfel, activele care nu pot fi sechestrate prin procedură de executare silită sau sechestru nu fac parte din masa bunurilor. Acest aspect este reglementat de Legea nr. 99/1963, Codul de procedură civilă. Din activele deținute de debitori, executarea silită nu poate viza activele necesare nevoilor materiale ale debitorilor și ale familiei acestora sau necesare îndeplinirii activității acestora, și nici orice alt element a cărui valorificare ar fi contra bonos mores (în special articolele de îmbrăcăminte zilnică, articole din gospodăria comună, verighete și alte obiecte similare, resurse medicale și alte articole necesare debitorilor din cauza bolii sau a dizabilității fizice a acestora, numerarul echivalent cu dublul indemnizației de subzistență pentru o persoană și pentru animalele sale de companie). Totuși, elementele folosite pentru operațiunile comerciale ale debitorului sunt incluse în masa bunurilor. Cu excepția cazului în care legea dispune altfel, masa bunurilor nu include active de care, conform legislației specifice, se poate dispune doar într-o manieră specifică (de ex. granturi specifice și asistență rambursabilă din partea bugetelor de stat centrale sau locale sau din partea unui fond de stat).

Regimul activelor dobândite de debitor sau care îi revin debitorului după deschiderea procedurii de insolvență

În general, activele dobândite de debitor sau care îi revin debitorului după deschiderea procedurii de insolvență sunt incluse în masa bunurilor; în funcție de metoda de insolvență aplicată, acest regim se poate modifica. Debitorii pot dispune de masa bunurilor doar dacă respectă limitările etapei aferente din procedura de insolvență și ale metodei de insolvență.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Misiunea și statutul practicianului în insolvență

Misiunea principală a practicianului în insolvență este de a gestiona masa bunurilor debitorului și de a soluționa dispute secundare și de altă natură. Scopul practicianului în insolvență este satisfacerea creditorilor în mod proporțional, rapid, economic și cât mai eficient.

Practicienii în insolvență au obligația profesională de a acționa conștiincios și cu toată diligența necesară. Aceștia trebuie să depună toate eforturile ce li se pot solicita în mod rezonabil pentru satisfacerea creditorilor în cea mai mare măsură posibilă. Aceștia trebuie să acorde prioritate interesului comun al creditorilor față de propriile lor interese și cele ale altor părți.

În procedura falimentului, practicianul în insolvență este autorizat să dispună de masa bunurilor, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile debitorului în materie de bunuri. Mai exact, practicianul în insolvență exercită drepturile acționarilor aferente acțiunilor în masa bunurilor, acționează în calitate de angajator în relația cu angajații debitorului și este responsabil de desfășurarea activității comerciale, de contabilitatea și de respectarea obligațiilor fiscale ale debitorului. În plus, practicienii în insolvență au sarcina de a valorifica patrimoniul.

În procedura reorganizării, practicienii în insolvență supraveghează în primul rând activitățile unui debitor în posesie, continuă să identifice bunurile și să le inventarieze, tratează disputele secundare, alcătuiesc și completează lista creditorilor și raportează către comitetul creditorilor. Practicienii în insolvență acționează și în calitatea corespunzătoare în cadrul adunării generale sau a reuniunii membrilor.

În procedura de reducere a datoriilor, practicienii în insolvență colaborează cu instanța de insolvență și cu creditorii pentru supravegherea operațiunilor debitorului, pentru valorificarea activelor debitorului și pentru alocarea plăților lunare conform calendarului de rambursare stabilit între creditori.

Statutul debitorului

În procedura falimentului, debitorii pierd autoritatea de a dispune de masa bunurilor, de a exercita alte drepturi și de a-și îndeplini obligațiile în materie de bunuri. Această autoritate îi revine practicianului în insolvență. Conform legii, actele juridice executate de debitori în aceste domenii nu mai sunt aplicabile în relația cu creditorii după ce autoritatea de a dispune de masa bunurilor i-a fost transferată practicianului în insolvență.

În procedura reorganizării, debitorul rămâne în posesia bunurilor, sub rezerva restricțiilor. Actele juridice de importanță fundamentală pentru cesiunea și administrarea masei bunurilor sunt executate de către un debitor în posesie doar cu acordul comitetului creditorilor. Un debitor care încalcă această obligație este răspunzător de daunele și de orice altă pierdere provocată creditorilor sau terților; membrii organului de conducere al debitorului sunt răspunzători de aceste daune sau de alte pierderi în solidar. Prin „acte juridice de importanță fundamentală’’ se înțelege actele care modifică semnificativ valoarea masei bunurilor, calitatea creditorilor sau nivelul de satisfacere a creditorilor. Practicienii în insolvență acționează în calitatea corespunzătoare în cadrul adunării generale sau a reuniunii membrilor.

În procedura de reducere a datoriilor, debitorul rămâne și în posesia bunurilor, sub rezerva restricțiilor. Debitorul este supravegheat de instanța de insolvență, de practicianul în insolvență și de creditori.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

În general, compensările sunt reglementate de Codul civil. Ca regulă generală, dacă părțile au același tip de creanțe imputabile reciproc, oricare dintre acestea poate notifica cealaltă parte că își va compensa creanța față de creanța contrapărții. Compensările pot fi invocate imediat ce o parte are dreptul atât de a solicita respectarea unei creanțe, cât și de a-și plăti datoria. Compensarea anulează cele două creanțe dacă acestea coincid; dacă nu se acoperă integral, creanța se compensează într-un mod similar cu cazul în care este îndeplinită. Aceste efecte intră în vigoare când cele două creanțe devin eligibile pentru compensare.

În procedura de insolvență, creanțele reciproce ale debitorului și ale creditorului se pot compensa conform deciziei de deschidere a procedurii de insolvență dacă se întrunesc condițiile de compensare legală (conform Codului civil) înainte de stabilirea metodei de insolvență și cu excepția cazului în care Legea privind insolvența dispune altfel.

Compensarea în procedura de insolvență nu este admisă în special în cazul în care creditorul debitorului:

  • nu a devenit creditor înscris față de creanța certă; sau
  • a obținut o creanță certă în urma unui act juridic inaplicabil; sau
  • a avut cunoștință despre insolvența debitorului la momentul dobândirii creanței certe; sau
  • încă nu a plătit creanța exigibilă a debitorului în măsura în care depășește creanța certă a creditorului; sau
  • în cazurile prevăzute în măsura provizorie dispusă de instanța de insolvență.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Contracte cu prestații reciproce

Dacă, în momentul în care se declară falimentul sau se încuviințează reorganizarea sau reducerea datoriilor, debitorul este parte într-un contract cu prestații reciproce, inclusiv un pre-contract, care încă nu a fost executat integral de debitor sau de contraparte în momentul în care se declară falimentul sau se încuviințează reorganizarea sau reducerea datoriilor, se aplică următoarele:

- în procedura falimentului sau a reducerii datoriilor, practicienii în insolvență pot executa un contract în locul debitorului și pot solicita execuția de către o altă parte la contract sau pot refuza execuția;

- în procedura reorganizării, debitorul în posesie exercită aceeași autoritate, sub rezerva acordului din partea comitetului creditorilor.

În procedura falimentului sau a reducerii datoriilor, se consideră că un practician în insolvență care nu stabilește că un contract va fi executat în decurs de 30 de zile de la hotărârea de deschidere a procedurii de faliment sau de la încuviințarea reducerii datoriilor a refuzat execuția; până atunci, contrapartea nu se poate retrage din contract, cu excepția cazului în care dispozițiile contractuale permit contrariul. În procedura reorganizării, debitorii în posesie care nu declară că refuză execuția în decurs de 30 de zile de la aprobarea reorganizării trebuie să pună în aplicare un contract cu prestații reciproce.

O contraparte care trebuie să asigure prima executarea prestațiilor poate amâna această executare până în momentul în care executarea reciprocă a prestațiilor este asigurată sau garantată, cu excepția cazului în care contrapartea încheie contractul după publicarea deciziei de deschidere a procedurii de insolvență.

Dacă practicianul în insolvență sau debitorul în posesie refuză executarea prestațiilor, contrapartea poate pretinde despăgubiri pentru prejudiciile provocate prin înscrierea unei creanțe în decurs de 30 de zile de la refuzul de executare. Creanțele contrapărții care rezultă din continuarea contractului după declararea falimentului sunt creanțe raportate la masa bunurilor.

Contrapartea nu poate solicita rambursarea pentru executarea parțială a prestațiilor înaintea pronunțării deciziei de deschidere a procedurii de insolvență deoarece prestațiile nu au fost executate și de debitor.

Contracte fixe

Dacă s-a convenit ca o prestație să fie realizată la un termen precis sau într-o perioada de timp fixă și dacă termenul de executare se împlinește sau expiră doar după declararea falimentului, atunci nu se poate solicita îndeplinirea angajamentului; se pot solicita doar despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de debitor prin nerespectarea angajamentului său. „Prejudiciile’’ se referă la diferența dintre prețul convenit și prețul pieței plătit la data intrării în vigoare a declarației de faliment la locul desemnat în contract ca locul de executare. Contrapartea poate pretinde despăgubiri în calitate de creditor prin înscrierea unei creanțe în decurs de 30 de zile de la declararea falimentului.

Contract de credit

Dacă debitorul a încheiat un contract de credit, după declararea falimentului, practicianul în insolvență poate solicita rambursarea împrumutului înainte de expirarea perioadei contractuale de împrumut.

Închiriere, subînchiriere

Există prevederi detaliate cu privire la contractele de închiriere și de subînchiriere. Printre altele, după declararea falimentului, practicianul în insolvență are dreptul de a denunța contractele de închiriere sau de subînchiriere încheiate de debitor într-o perioadă prevăzută de lege sau de contract, chiar dacă sunt încheiate pe o anumită perioadă; perioada de preaviz nu poate fi mai mare de trei luni. Această prevedere nu aduce atingere prevederilor Codului civil cu privire la momentul și condițiile în care locatorul poate denunța contractul de închiriere.

Proiectele de contract ale debitorului neacceptate încă de contraparte la momentul declarării falimentului

Când se declară falimentul, se anulează cererile depuse de debitor pentru a încheia contracte care nu au fost acceptate încă și orice alt proiect de contract care a fost acceptat de debitor, dar care nu a fost încheiat încă, dacă acesta vizează masa bunurilor. Proiectele de contract neacceptate încă de debitor la momentul declarării falimentului pot fi acceptate doar de către practicianul în insolvență.

Rezervarea dreptului de proprietate

Dacă debitorul a vândut un bun cu rezervarea dreptului de proprietate și l-a livrat cumpărătorului înainte de declararea falimentului, cumpărătorul poate fie să restituie bunul, fie să insiste să continue executarea contractului. Dacă, înainte de declararea falimentului, debitorul achiziționează și primește un bun cu rezervarea dreptului de proprietate, vânzătorul nu poate solicita restituirea bunului cu condiția ca practicianul în insolvență să își îndeplinească obligațiile contractuale fără întârziere după ce este înștiințat în acest sens de către vânzător.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Deschiderea procedurii de insolvență are următoarele efecte:

  • dacă se pot invoca prin înscriere, creanțele și alte drepturi cu privire la masa bunurilor nu se pot invoca prin intentarea unei acțiuni în justiție;
  • dreptul de a obține satisfacție din garanțiile aferente activelor deținute de debitor sau activelor ce formează masa bunurilor puse sub administrare pentru insolvență poate fi exercitat și dobândit recent doar în condițiile stipulate în Legea privind insolvența. Această prevedere se aplică și în cazul impunerii unui drept de retenție juridic sau al unui drept de sechestru asupra bunurilor imobile după începerea procedurii de insolvență;
  • se pot dispune sau iniția executări silite sau sechestre ce afectează activele deținute de debitor, precum și alte active ce formează masa bunurilor, dar nu se pot pune în aplicare. Totuși, se pot pune în aplicare executări silite sau sechestre ce afectează activele care formează masa bunurilor debitorului cu privire la creanțe față de masa bunurilor și creanțe echivalente, în temeiul unei hotărâri a instanței de insolvență, sub rezerva limitărilor hotărârii în cauză;
  • nu se poate exercita un drept, stabilit cu acordul creditorului și al debitorului, de poprire pe salarii sau alte venituri asimilate salariilor sau pe veniturile în vederea executării unei hotărâri judecătorești.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Deciziile de deschidere a procedurii de insolvență creează un moratoriu privind procedurile judiciare și de arbitraj cu privire la creanțe și la alte drepturi ce vizează masa bunurilor care vor fi înscrise în procedura de insolvență sau care sunt considerate înscrise în procedura de insolvență sau cu privire la creanțe ce nu sunt îndeplinite prin procedura de insolvență. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, această procedură nu poate continua atât timp cât sunt aplicabile deciziile de deschidere a procedurii de insolvență.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Principii asimilate participării creditorilor

Procedura de insolvență se bazează, inter alia, pe următoarele principii ce influențează participarea creditorilor:

  • procedura de insolvență trebuie desfășurată astfel încât niciuna dintre părți să nu fie afectată neloial sau avantajată ilegal și să se asigure satisfacerea creditorilor într-o manieră rapidă, economică și cât mai eficientă;
  • creditorii care, conform legii, au un statut identic sau similar să aibă oportunități egale în procedura de insolvență;
  • cu excepția cazului în care legea dispune altfel, drepturile unui creditor dobândite cu bună-credință înainte de începerea procedurii de insolvență nu pot fi restricționate printr-o hotărâre a instanței de insolvență sau ca urmare a respectării procedurii de către practicianul în insolvență;
  • creditorii au obligația să nu întreprindă măsuri care să ducă la satisfacerea creanțelor lor în afara procedurii de insolvență, cu excepția cazului în care legea permite acest lucru.

Organismele creditorilor

Organismele creditorilor sunt formate din:

  • adunarea creditorilor;
  • comitetul creditorilor (sau reprezentantul creditorilor).

Adunarea creditorilor este responsabilă de alegerea și demiterea membrilor și a membrilor supleanți ai comitetului creditorilor (sau un reprezentant al creditorilor). Adunarea creditorilor poate păstra pentru competența proprie orice aspect care intră în sfera de competență a organismelor creditorilor. Dacă nu se numește un comitet sau un reprezentant al creditorilor, adunarea creditorilor acționează în această capacitate, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

Dacă se înscriu peste 50 de creditori, adunarea creditorilor trebuie să instituie un comitet al creditorilor. În caz contrar, este suficient să se aleagă doar un reprezentant al creditorilor.

Comitetul creditorilor exercită puterile organismelor creditorilor, cu excepția aspectelor care țin de responsabilitatea reuniunii creditorilor sau pe care reuniunea creditorilor le-a păstrat în propria competență. Mai exact, comitetul creditorilor supraveghează activitățile practicianului în insolvență și are dreptul de a prezenta propuneri instanței de insolvență cu privire la procedura de insolvență. Comitetul creditorilor apără interesele comune ale creditorilor și, împreună cu practicianul în insolvență, ajută la atingerea scopului procedurii de insolvență. Prevederile aplicabile comitetelor creditorilor se aplică mutatis mutandis reprezentanților creditorilor.

Categorii de creditori

Legea diferențiază între creditori garantați și creditori chirografari.

Creditorul garantat este cel a cărui creanță este garantată de activele ce formează masa bunurilor sub forma unui gaj, a unui drept de retenție, a unor restricții privind transferul de proprietate, a transferului fiduciar al unui drept, a cesiunii unei creanțe pentru o garanție sau sub forma oricărui drept similar în baza legislației străine.

Creditorii garantați pot exercita o influență semnificativă pe parcursul procedurii de insolvență. În cazul în care debitorul este o entitate economică ce poate fi reorganizată conform Legii privind insolvența, rezoluția cu privire la metoda de insolvență (faliment sau reorganizare) se adoptă prin votul a minimum jumătate dintre toți creditorii garantați (și, similar, chirografari) prezenți la adunarea creditorilor, calculat prin valoarea creanțelor acestora, cu excepția cazului în care minimum 90 % dintre creditorii prezenți, calculat prin valoarea creanțelor acestora, votează pentru rezoluție. Un creditor garantat poate desemna o persoană în posesie să gestioneze garanția cu efecte obligatorii pentru acea persoană, cu condiția ca această desemnare să aibă drept scop o bună guvernanță. De asemenea, practicianul în insolvență este însărcinat de creditorii garantați cu valorificarea garanției. Practicienii în insolvență pot respinge aceste instrucțiuni în cazul în care consideră că bunul afectat garanției poate fi valorificat mai favorabil, caz în care aceștia îi vor solicita instanței de insolvență să reexamineze instrucțiunile în cadrul activității sale de supraveghere. Valorificarea unui articol, a unui drept, a unei creanțe sau a altui bun în cadrul procedurii de insolvență stinge garanția creanței creditorului garantat, chiar dacă acel creditor nu a înscris creanța.

Creanțele creditorilor garantați sunt acoperite din suma totală a veniturilor obținute în urma valorificării, din care se scad onorariul practicianului în insolvență și costurile aferente gestionării și valorificării, în orice moment în cadrul procedurii, luând în considerare data începerii garanției.

Toți ceilalți creditori sunt chirografari. Poziția acestora în procedura de insolvență este mai nesigură, de regulă nivelul estimat de acoperire al creanțelor acestora, conform datelor statistice, fiind mult mai mic.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Practicienii în insolvență pot folosi masa bunurilor în procedura falimentului. Practicianul în insolvență este autorizat să dispună de masa bunurilor, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile debitorului în materie de bunuri. Mai exact, practicianul în insolvență exercită drepturile acționarilor aferente acțiunilor în masa bunurilor, ia decizii cu privire la secretele comerciale și la alte aspecte confidențiale, acționează în calitate de angajator în relația cu angajații debitorului și este responsabil de desfășurarea activității comerciale, de contabilitatea și de respectarea obligațiilor fiscale ale debitorului. În plus, practicienii în insolvență au sarcina de a valorifica patrimoniul.

În procedura reorganizării și reducerii datoriilor, debitorul continuă să dețină aceste drepturi, sub rezerva unor limitări semnificative.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Creanțele raportate la masa bunurilor și creanțele echivalente se pot plăti integral oricând după pronunțarea deciziei de deschidere a procedurii de insolvență.

Se face o distincție între:

  • creanțele față de masa bunurilor care rezultă după deschiderea procedurii de insolvență sau după declararea unui moratoriu (în special rambursarea cheltuielilor în numerar și onorariul administratorului intermediar, al lichidatorului debitorului și al membrilor comitetului creditorilor și creanțele creditorilor ce rezultă din finanțarea creditului);
  • creanțele raportate la masa bunurilor care rezultă după pronunțarea deciziei de deschidere a procedurii de insolvență (în special cheltuielile în numerar și onorariul practicianului în insolvență, impozitele, taxele, obligațiile, contribuțiile la asigurările sociale, contribuțiile la politica națională de ocupare a forței de muncă și contribuțiile la asigurările sociale de sănătate);
  • creanțele echivalente creanțelor raportate la masa bunurilor (în special creanțele în temeiul legislației muncii ale angajaților debitorului și creanțele creditorilor cu privire la obligațiile legale de întreținere).

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Înregistrarea creanțelor

Creditorii depun cererile de înregistrare a creanțelor în instanța de insolvență folosind un formular-tip, după deschiderea procedurii de insolvență și până la termenul-limită prevăzut în decizia de deschidere a procedurii de insolvență. Instanța de insolvență respinge cererile de înregistrare a creanțelor depuse după termenul-limită, nefiind tratate în procedura de insolvență. Se depun și cereri privind creanțele existente deja pe rolul instanței și creanțele executorii, inclusiv cele recuperate prin executare silită sau sechestru. Un creditor care depune cerere de înregistrare a creanțelor sau care este considerat creditor înscris poate retrage o creanță în orice moment pe parcursul procedurii de insolvență.

O cerere de înscriere a unei creanțe trebuie să explice proveniența creanței și valoarea acesteia. O creanță trebuie cuantificată întotdeauna în termeni monetari, chiar dacă este un activ nemonetar. Cererea trebuie să fie însoțită de orice document la care face trimitere cererea de înscriere a creanței. Caracterul executoriu al unei creanțe trebuie demonstrată cu ajutorul unui instrument autentic.

În sensul termenului de prescripție sau a termenului-limită până la stingerea drepturilor, cererea de înregistrare a unei creanțe trebuie să aibă aceleași efecte ca o acțiune sau altă invocare a unui drept în fața instanței; această perioadă începe la data la care se depune cererea în instanța de insolvență.

Creditorul este responsabil de acuratețea informațiilor din cererea de înregistrare a unei creanțe. Instanța de insolvență, acționând la recomandarea practicianului în insolvență, poate aplica sancțiuni dacă valoarea unei creanțe este supraestimată (cu peste 100 %), dispunând plata unei sume către masa bunurilor stabilită în funcție de toate circumstanțele asociate cu înregistrarea creanței și examinarea creanței în sine, până la valoarea cu care creanța înregistrată depășește valoarea efectivă constatată.

Dreptul unui creditor de a i se acoperi o creanță din garanție se respinge dacă este înregistrată într-o altă ordine față de cea aplicabilă sau dacă, la examinare, s-a constatat că valoarea de garantare a creanței a fost supraestimată cu peste 100 %. În acest caz, creditorul poate fi sancționat de instanța de insolvență prin dispunerea unei plăți în favoarea creditorilor garantați care au înregistrat creanțe cu garanții aferente acelorași bunuri. Instanța de insolvență stabilește valoarea acelei plăți luând în considerare toate circumstanțele în care s-a exercitat și s-a examinat dreptul de acoperire a unei creanțe din garanție, până la valoarea cu care garanția menționată în cerere a depășit valoarea constatată a garanției.

Verificarea creanțelor înregistrate

Creanțele înregistrate sunt verificate mai întâi de practicianul în insolvență care face un control încrucișată a acestora cu documentele însoțitoare și cu conturile sau cu evidențele debitorului păstrate conform legislației specifice. Apoi, practicianul în insolvență îi solicită debitorului să își prezinte observațiile cu privire la creanțe. După caz, practicianul în insolvență desfășoară anchetele necesare cu privire la creanțe, în colaborare cu autoritățile care sunt obligate să coopereze.

Dacă o creanță înregistrată este eronată sau incompletă, practicianul în insolvență îi solicită creditorului să o corecteze sau să o completeze în decurs de 15 zile (se poate stabili o perioadă mai îndelungată) și îi oferă recomandări în acest sens. Practicianul în insolvență depune creanțele care nu sunt completate sau corectate în mod adecvat și la timp în instanța de insolvență, pentru ca aceasta să se pronunțe cu privire la respingerea respectivelor cereri. Creditorul trebuie informat în mod corespunzător.

Practicianul în insolvență întocmește o listă cu creanțele înscrise. Creditorii garantați sunt înscriși într-o listă separată. Dacă practicianul în insolvență respinge creanțe, acest lucru trebuie specificat în mod explicit. Pentru toți creditorii, trebuie indicate informațiile necesare de identificare și de evaluare a modului în care a luat naștere creanța, precum și valoarea și clasificarea acesteia. În plus, trebuie menționate motivul și metoda de garantare în cazul creditorilor garantați.

Instanța de insolvență publică lista cu creanțele înscrise în registrul de insolvență înainte de ședința de verificare. Instanța de insolvență publică de asemenea imediat orice modificare adusă listei cu creanțele înscrise în registrul de insolvență.

Apoi, creanțele înscrise sunt verificate în cadrul ședinței de verificare impuse de instanța de insolvență. Data și locul ședinței sunt stabilite de instanța de insolvență în decizia de deschidere a procedurii de insolvență. Creditorii pot modifica suma creanței înscrise până la finalul ședinței de verificare, cu excepția cazului în care creanța este garantată sau a fost respinsă prin decizie definitivă. Totuși, aceștia nu pot modifica motivul pentru care a luat naștere creanța înscrisă sau clasificarea sa.

Respingerea creanțelor

Autenticitatea, valoarea și rangul de prioritate al tuturor creanțelor înscrise pot fi respinse de: (a) practicianul în insolvență; (b) debitor; sau (c) un creditor înregistrat.

Respingerea unei creanțe a unui creditor de către un alt creditor înscris trebuie să aibă aceleași specificații ca o acțiune conform Codului de procedură civilă și trebuie să stabilească în mod clar dacă se respinge autenticitatea, valoarea sau rangul creanței. Respingerea se face printr-un formular-tip.

Legea privind insolvența recunoaște următoarele tipuri de respingeri:

  • respingerea autenticității unei creanțe - se susține că acea creanță nu s-a materializat niciodată sau că a fost stinsă integral sau că s-a prescris integral;
  • respingerea valorii creanței - se susține că răspunderea debitorului este mai mică decât valoarea înscrisă (persoana care respinge valoarea creanței trebuie să menționeze și valoarea efectivă a creanței);
  • respingerea rangului creanței - se susține că acea creanță are un rang mai puțin favorabilă decât cel indicat la înscrierea creanței sau că se respinge dreptul de acoperire a unei creanțe din garanție (persoana care respinge rangul creanței trebuie să specifice și rangul aplicabil acelei creanțe).

Dacă un creditor înscris respinge creanța unui alt creditor înscris, acești creditori devin părți într-un litigiu accesoriu. Practicienii în insolvență care doresc să ajute o parte într-un litigiu accesoriu care nu îi vizează au dreptul să intervină.

Instanța de insolvență se pronunță cu privire la autenticitatea, valoarea și rangul creanțelor respinse.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Masa bunurilor se valorifică în cadrul procedurii de faliment. Aceasta înseamnă că toate activele ce formează masa bunurilor sunt convertite în numerar spre satisfacerea proporțională a creditorilor. Practicianul în insolvență este cel care valorifică masa bunurilor. Această etapă poate începe doar după ce decizia de deschidere a procedurii de faliment devine definitivă și după prima adunare a creditorilor. Se exclud activele cu risc iminent de perisabilitate sau deteriorare; excluderea din alte motive poate fi de asemenea permisă de instanța de insolvență. Valorificarea masei bunurilor stinge toate efectele unui titlu executoriu sau de sechestru și alte insuficiențe aferente valorificării activelor, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

Masa bunurilor se poate valorifica prin:

  • licitație publică;
  • vânzarea bunurilor mobile și imobile conform dispozițiilor de executare ale Codului de procedură civilă;
  • vânzarea de active în afara unei licitații.

În cazul în care veniturile încasate în urma valorificării masei bunurilor nu sunt suficiente pentru satisfacerea tuturor creanțelor, se achită mai întâi onorariul practicianului în insolvență și cheltuielile în numerar, urmate de creanțele creditorilor atrase în timpul moratoriului, creanțele creditorilor care rezultă din finanțarea creditului, costurile aferente întreținerii și gestionării masei bunurilor, creanțele ale angajaților debitorului în temeiul legislației muncii și creanțele creditorilor pentru întreținere și pentru repararea prejudiciilor cauzate sănătății. Alte creanțe sunt satisfăcute proporțional.

După ce decizia de aprobare a raportului final devine definitivă, practicianul în insolvență prezintă instanței de insolvență un proiect de ordin privind distribuirea masei bunurilor, menționând cât ar trebui plătit pentru fiecare creanță din lista revizuită a creanțelor înscrise. În baza acesteia, instanța de insolvență emite un ordin privind distribuirea masei bunurilor în care stabilește sumele ce se vor plăti creditorilor. Toți creditorii incluși în tabelul de distribuire primesc suma proporțională cu valoarea constatată a creanței acestora. Înainte de distribuire, pe măsură ce se acoperă creanțele neachitate încă ce ar putea fi acoperite în orice moment pe parcursul procedurii de faliment, mai exact:

  • creanțele raportate la masa bunurilor - cheltuielile în numerar și onorariul practicianului în insolvență, costurile aferente întreținerii și gestionării activelor debitorului, impozitele, taxele, obligațiile, contribuțiile la asigurările sociale, contribuțiile la politica națională de ocupare a forței de muncă, contribuțiile la bugetul asigurărilor de sănătate etc.;
  • creanțele echivalente - creanțe ale angajaților debitorului în temeiul legislației muncii, creanțele creditorilor pentru repararea prejudiciilor cauzate sănătății, creanțele administrațiilor publice etc.;
  • creanțele garantate.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Închiderea procedurii de faliment

Odată valorificată masa bunurilor, practicianul în insolvență prezintă instanței de insolvență un raport final. Raportul final trebuie să prezinte aspectele generale ale activităților practicianului în insolvență și să includă o cuantificare a rezultatelor financiare ale acestor activități. Trebuie să cuantifice suma ce se va distribui între creditori și să menționeze creditorii în cauză, specificând valoarea acțiunilor acestora comparativ cu valoarea totală. Împreună cu raportul final, practicianul în insolvență prezintă instanței de insolvență o declarație cu onorariul și cheltuielile.

Instanța de insolvență examinează raportul final și factura practicianului în insolvență și, după audierea practicianului în insolvență, remediază orice eroare sau omisiune posibilă constatată în cadrul acestora. Instanța de insolvență informează părțile cu privire la raportul final revizuit al practicianului în insolvență prin publicarea acestuia sub forma unui aviz public. După ce decizia de aprobare a raportului final devine definitivă, practicianul în insolvență prezintă instanței de insolvență un proiect de ordin privind distribuirea masei bunurilor, menționând cât ar trebui plătit pentru fiecare creanță din lista revizuită a creanțelor înscrise. Apoi, instanța de insolvență emite un ordin privind distribuirea masei bunurilor în care stabilește sumele ce se vor plăti creditorilor. Toți creditorii incluși în tabelul de distribuire primesc suma proporțională cu valoarea constatată a creanței acestora. În ordinul de distribuire, instanța de insolvență stabilește un termen-limită în care practicianul în insolvență trebuie să îndeplinească această obligație, termen care nu trebuie să depășească două luni de la data la care intră în vigoare ordinul de distribuire.

Procedura falimentului încetează odată cu transmiterea raportului practicianului în insolvență cu privire la îndeplinirea ordinului de distribuire și decizia instanței de insolvență de a închide procedura. Instanța decide să închidă procedura falimentului și în alte situații prevăzute de lege, de ex. dacă se constată că activele debitorului sunt în mod clar insuficiente pentru satisfacerea creditorilor. Procedura de insolvență se încheie când decizia de încetare a procedurii falimentului devine definitivă.

Închiderea procedurii de reorganizare

Reorganizarea încetează odată cu decizia instanței de insolvență care confirmă îndeplinirea planului de reorganizare sau a unor secțiuni semnificative ale acestuia. Nu există drept de apel față de această decizie.

Reorganizarea poate înceta și prin decizia instanței de insolvență de a transforma reorganizarea în faliment, situație care apare în cazurile prevăzute de lege, în special când apar probleme cu privire la aprobarea și respectarea planului de reorganizare. Instanța de insolvență nu poate lua o decizie de a transforma reorganizarea în faliment dacă s-au aplicat măsuri importante din planul de reorganizare. Apelurile împotriva unei decizii a instanței de transformare a reorganizării în faliment pot fi depuse de debitor, solicitantul reorganizării, practicianul în insolvență sau comitetul creditorilor. Când instanța de insolvență decide să transforme reorganizarea în faliment, se stabilesc efectele asimilate declarației de faliment, cu excepția cazului în care instanța de insolvență dispune condiții diferite de conversie prin hotărârea pronunțată.

Închiderea procedurii de reducere a datoriilor

Reducerea datoriilor încetează odată cu decizia instanței de insolvență care confirmă aplicarea procedurii de reducere a datoriilor. Nu există drept de apel față de această decizie. Dacă debitorul își îndeplinește toate obligațiile conform metodei aprobate de reducere a datoriilor în mod adecvat și la timp, instanța de insolvență – la recomandarea debitorului – emite un ordin ce degrevează debitorul de plata creanțelor incluse în procedura de reducere a datoriilor în măsura în care acestea nu s-au acoperit încă.

Reducerea datoriilor poate înceta și dacă instanța întrerupe această procedură și decide să trateze insolvența debitorului prin procedura falimentului, situație ce apare în cazurile prevăzute de lege, în special când debitorul nu respectă condițiile reducerii datoriilor.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

În procedura falimentului vizând activele unei persoane fizice (oricând după închiderea procedurii falimentului) sau ale unei persoane juridice (până la dizolvarea acesteia prin radierea din registrul public), după închiderea procedurii, se poate emite un titlu executoriu sau de sechestru cu privire la o creanță stabilită și nerespinsă de debitor, care nu a fost acoperită în timpul procedurii de faliment. La depunerea unei cereri de executare silită, este nevoie doar de fișa de validare și de un raport cu privire la validarea creanței în cauză din procedura falimentului. Acest drept se prescrie după zece ani de la închiderea procedurii de faliment, iar termenul de prescriere curge începând cu data intrării în vigoare a ordonanței prin care se finalizează procedura.

În cazul reorganizării, după ce planul de reorganizare intră în vigoare, se poate dispune un titlu executoriu sau de sechestru ce se aplică împotriva debitorului pentru a recupera o creanță identificată în planul de reorganizare. Totuși, în cazul în care creanța a fost respinsă, se poate aplica executarea silită sau sechestrul doar dacă decizia instanței de insolvență ce identifică acea creanță devine definitivă; această decizie trebuie anexată cererii.

În cazul reducerii datoriilor, la finalul procedurii de reducere a datoriilor și al ridicării obligației de plată cu privire la creanțele rămase, nu se mai poate urmări satisfacerea creanțelor creditorilor prin executare silită sau sechestru rămase. Nu este relevant dacă creditorii și-au satisfăcut parțial creanța prin procedura de reducere a datoriilor sau dacă și-au înscris sau nu creanța în procedura de insolvență.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Costurile – în special onorariul practicianului în insolvență și cheltuielile în numerar – trebuie acoperite din masa bunurilor, și anume trebuie suportate de debitor.

Deoarece masa bunurilor nu este întotdeauna suficientă pentru a acoperi costurile, înainte de a se pronunța cu privire la o cerere de deschidere a procedurii de insolvență, instanța de insolvență îi poate impune practicianului în insolvență un termen-limită până la care să plătească un avans pentru costurile procedurii de insolvență în cazurile în care acest lucru este necesar pentru a acoperi costurile de procedură și nu se pot garanta resursele necesare prin alte mijloace. Această obligație se aplică chiar dacă debitorul nu are active. Legea stabilește o valoare maximă a acestui avans. Dacă există mai mulți solicitanți de deschidere a procedurii de insolvență, aceștia trebuie să plătească un avans în solidar.

Dacă masa bunurilor nu este suficientă pentru a acoperi costurile, diferența se acoperă din avansul pentru costurile aferente procedurii de insolvență, și anume sunt suportate de solicitant.

Dacă nici avansul nu acoperă costurile, suma este acoperită de stat. Legislația specifică prevede plafoane pentru costurile care pot fi acoperite de stat.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Actele juridice întreprinse de debitor pentru a reduce șansele de satisfacere a creanțelor creditorilor sau de a favoriza anumiți creditori nu sunt executorii. Orice omisiune a unui debitor în acest sens este de asemenea tratată ca un act juridic. Există trei categorii de astfel de acte ce nu pot executorii: (a) actele juridice fără remunerație corespunzătoare; (b) actele juridice preferențiale ce duc la o situație în care un creditor, în detrimentul altor creditori, primește un nivel de compensare mai mare decât ar fi obținut în caz contrar prin procedura falimentului; (c) actele juridice în care debitorul reduce în mod intenționat nivelul de compensare a creanței unui creditor, în cazul în care contrapartea cunoștea această intenție sau, date fiind toate circumstanțele, ar fi trebuit să fi avut cunoștință despre aceasta.

Inopozabilitatea actelor juridice ale debitorului se stabilește de către o instanță de insolvență care se pronunță cu privire la o acțiune intentată de practicianul în insolvență ce se opune actelor juridice ale debitorului (o acțiune de a exclude o tranzacție). Practicianul în insolvență poate intenta o acțiune de excludere a unei tranzacții în decurs de un an de la data la care intră în vigoare decizia de deschidere a procedurii de insolvență. Dacă nu se intentează o acțiune în termenul respectiv, dreptul de a putea exclude o tranzacție se prescrie. Remunerația debitorului din acte juridice inopozabile face parte din masa bunurilor odată ce hotărârea de admitere a acțiunii de excludere a unei tranzacții devine definitivă.

Inopozabilitatea unui act juridic nu îi afectează aplicabilitatea. Totuși, în procedura de insolvență, remunerația debitorului din acte juridice inopozabile face parte din masa bunurilor. Dacă remunerația inițială a debitorului dintr-un act juridic inopozabil nu poate fi cedată în favoarea masei bunurilor, trebuie să se asigure o despăgubire echivalentă.

Instanța de insolvență nu este obligată să respecte hotărârea altei instanțe sau a unei alte autorități care constată, în timpul procedurii de insolvență, că un act juridic privind activele sau pasivele debitorului este nul și neavenit sau o astfel de constatare la care se ajunge în orice alt mod. În timpul procedurii de insolvență, doar instanța de insolvență examinează nulitatea unui astfel de act juridic, fie sub formă de trimitere preliminară, fie sub formă de litigiu accesoriu cu privire la această chestiune. Părțile la procedura de insolvență, altele decât debitorul – cu excepția debitorului în posesie –, și practicianul în insolvență sau Parchetul pot intenta o acțiune în acel litigiu. Practicianul în insolvență trebuie să fie întotdeauna reclamantul sau pârâtul. Dacă se constată ulterior prin hotărârea definitivă că un act juridic privind activele sau pasivele debitorului este nul și neavenit, beneficiul economic obținut sub formă de remunerație trebuie cedat înapoi masei bunurilor.

Dacă se constată printr-o hotărâre judecătorească definitivă că actul juridic privind activele sau pasivele debitorului este nul și neavenit înainte de deschiderea procedurii de insolvență, și actul juridic vizat de hotărâre este considerat nul și neavenit în procedura de insolvență.

Reguli speciale pentru anumite categorii de creanțe

Se aplică reguli speciale următoarelor categorii de creanțe:

  • creanțele față de masa bunurilor care rezultă după deschiderea procedurii de insolvență sau după declararea unui moratoriu;
  • creanțele față de masa bunurilor care rezultă după decizia deschiderii procedurii de insolvență;
  • creanțele echivalente creanțelor raportate la masa bunurilor;
  • creanțele subordonate;
  • creanțele acționarilor sau membrilor debitorului ce rezultă din participarea acestora la societate sau la cooperativă.
Ultima actualizare: 21/08/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Insolvenţă - Germania

Introducere

Legea care reglementează insolvența și procedura de insolvență în Germania este Codul insolvenței (Insolvenzordnung – „InsO”), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999. Specificul Codului insolvenței este că nu conține doar dispoziții procedurale, ci și de fond. De exemplu, dispozițiile ce stabilesc efectele deschiderii procedurii de insolvență sunt dispoziții de fond (articolele 80-147 din InsO).

Obiectivul principal al Codului insolvenței este satisfacerea colectivă a creditorilor debitorului, fie prin valorificarea activelor debitorului și distribuirea veniturilor încasate, fie prin încheierea unui acord alternativ prevăzut în planul de insolvență, în special în vederea menținerii întreprinderii în stare de funcționare (articolul 1 prima teză din InsO). „Satisfacerea colectivă’’ (gemeinschaftliche Befriedigung) înseamnă că, în principiu, creditorii vor fi despăgubiți proporțional cu creanțele lor. În plus, procedura de insolvență are scopul de a le acorda debitorilor de bună-credință ocazia de a se elibera de datoriile rămase (articolul 1 a doua teză din InsO).

Un principiu definitoriu al procedurii de insolvență germană, în completarea principiului asigurării unui tratament egal al creditorilor, este acela al autonomiei creditorului (Gläubigerautonomie). Creditorii se bucură de drepturi mai largi aplicabile procedurii, în special cu privire la modalitatea de valorificare a activelor debitorului. Creditorii decid și cu privire la forma efectivă a procedurii de insolvență din moment ce, pe lângă procedura standard, codul le permite creditorilor garantați și ordinari să își exercite autonomia prin întocmirea unui plan de insolvență în baza prevederilor Codului insolvenței pentru a stabili valorificarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței, distribuirea către părțile vizate, desfășurarea procedurii de insolvență și răspunderea debitorului în urma încetării procedurii de insolvență. Planul de insolvență este deosebit de important în cazul reorganizării unei întreprinderi, deși poate stabili și un cadru de lichidare a întreprinderii.

Legea germană privind procedura de insolvență este caracterizată și de principiul unității. Aceasta înseamnă că Legea privind reorganizarea și lichidarea (Gesetz für Sanierung und Liquidation) nu prevede proceduri separate. Atât lichidarea, cât și reorganizarea se pot desfășura prin procedura standard sau prin procedura planului de insolvență.

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Se poate deschide o procedură de insolvență cu privire la activele unei persoane juridice sau fizice, chiar dacă persoana respectivă nu desfășoară o activitate comercială sau o profesie liberală (o persoană fizică ce nu desfășoară o astfel de activitate este cunoscută drept „consumator’’). Se poate deschide o procedură de insolvență și cu privire la activele unui parteneriat fără personalitate juridică [de ex., o societate comercială în nume colectiv (offene Handelsgesellschaft) sau o societate în comandită (Kommanditgesellschaft)] sau pentru un fond separat, precum o succesiune. Pentru persoanele juridice de drept public, se aplică dispoziția specială de la articolul 12 din cod, care prevede că nu se poate deschide o procedură de insolvență cu privire la activele deținute de Guvernul federal sau de un land [articolul 12 alineatul (1) punctul 1 din InsO].

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de insolvență se deschide doar în baza unei cereri, și nu automat de către orice organism public. Cererea poate fi depusă de debitor sau de un creditor. Pentru a apăra instanța și debitorul împotriva cererilor depuse prematur sau pur și simplu cu intenția de a provoca daune, creditorul care depune o cerere trebuie să demonstreze în mod plauzibil că există temei pentru insolvență și că acesta deține, într-adevăr, o creanță.

Când o societate cu răspundere limitată este insolventă, organele sale de conducere trebuie să depună o cerere sau să suporte sancțiunile. Dacă se încalcă această obligație, creditorii pot înainta o cerere pentru acordarea de despăgubiri. Dacă un debitor aflat într-o situație de criză acționează în culpă, acesta poate fi pasibil de urmărire penală în anumite circumstanțe [articolele 283 et seq. din Codul penal (Strafgesetzbuch)].

Motivul general pentru deschiderea procedurii de insolvență este incapacitatea de plată. Un debitor se află în incapacitate de plată dacă nu își poate îndeplini obligațiile de plată exigibile; în general, starea de insolvență este prezumată dacă debitorul a sistat plățile [articolul 17 alineatul (2) din InsO]. Dacă debitorul este o persoană juridică sau o societate în care niciunul dintre parteneri nu este persoană fizică cu răspundere nelimitată, se poate deschide procedura și în temeiul supraîndatorării. Există supraîndatorare dacă activele debitorului nu mai acoperă pasivele existente, cu excepția cazului în care este foarte probabil ca întreprinderea să continue să funcționeze [articolul 19 alineatul (2) din InsO]. Dacă, luând în considerare circumstanțele, este foarte probabil ca întreprinderea să continue să existe, aceasta trebuie considerată ca bază în momentul evaluării activelor debitorului. Cererea poate fi depusă și de un debitor dacă se confruntă cu o incapacitate iminentă de plată [articolul 18 alineatul (1) din InsO]. Se consideră că debitorul se confruntă cu o incapacitate iminentă de plată dacă este probabil să nu își poată îndeplini obligațiile de plată existente la data scadenței [articolul 18 alineatul (2) din InsO].

Trebuie să se asigure și finanțarea procedurii de insolvență. Drept urmare, cererea de deschidere a procedurii de insolvență se respinge dacă este probabil ca activele debitorului să fie insuficiente pentru a acoperi costurile procedurii [articolul 26 alineatul (1) prima teză din InsO].

Dacă se întrunesc condițiile, instanța competentă în materie de insolvență sau „instanța de insolvență” (Insolvenzgericht) pronunță o decizie de începere a procedurii, care se publică. Instanța publică anunțul pe pagina de internet (Linkul se deschide într-o fereastră nouăhttp://www.insolvenzbekanntmachungen.de/). În decizia de a începe procedura, instanța le solicită creditorilor ordinari să își prezinte creanțele administratorului judiciar într-un anumit termen. Aceasta stabilește data unei reuniuni în care creditorii, în baza raportului administratorului judiciar, decid asupra modalității de desfășurare a procedurii de insolvență și stabilesc o dată pentru o ședință de verificare în care se vor verifica creanțele prezentate.

Așa cum a fost menționat și în introducere, Codul insolvenței nu prevede tipuri separate de proceduri pentru reorganizare și lichidare. Pe lângă procedura standard, codul permite un plan de insolvență ca modalitate de lichidare sau de reorganizare.

Instanța de insolvență trebuie să verifice dacă se întrunesc condițiile pentru deschiderea procedurii, ceea ce poate fi de durată, iar în procedura de deschidere, instanța va lua orice măsură provizorie necesară pentru a evita modificarea situației financiare a debitorului ce ar putea fi în detrimentul creditorilor în așteptarea deciziei cu privire la cerere [articolul 21 alineatul (1) prima teză din InsO]. În practică, instanța numește un administrator judiciar provizoriu (vorläufiger Insolvenzverwalter), care poate avea „puteri limitate” sau „puteri depline”. Dacă este numit un administrator judiciar provizoriu „cu puteri limitate”, debitorul își păstrează dreptul de dispoziție, iar sarcinile specifice ale administratorului sunt stabilite de instanță, deși acestea nu pot depăși sarcinile unui administrator judiciar cu puteri depline [articolul 22 alineatul (2) a doua teză din InsO]. De exemplu, instanța poate dispune ca dreptul de dispoziție al debitorului să fie valabil doar cu aprobarea administratorului. Numirea unui administrator judiciar provizoriu cu puteri limitate nu conduce la întreruperea litigiilor pendinte (BGH NZG 1999, 939, 940). Administratorul judiciar provizoriu are „puteri depline” dacă instanța impune o interdicție generală prin care împiedică debitorul să facă vreo înstrăinare, astfel încât dreptul de administrare și de a dispune de bunurile debitorului îi revine administratorului [articolul 22 alineatul (1) prima teză din InsO].

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Masa bunurilor care face obiectul insolvenței (Insolvenzmasse) include activele deținute de debitor la data la care s-a început procedura și cele dobândite recent de către acesta pe parcursul procedurii (și anume, până la încetarea sau întreruperea procedurii). Masa bunurilor nu include drepturile strict personale ale debitorului și bunurile care nu pot face obiectul executării silite din moment ce acestea nu ar face nici obiectul procedurii individuale de executare. De exemplu, venitul obținut face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței doar în măsura în care depășește nivelul minim de subzistență al debitorului. În plus, administratorul judiciar poate elibera active care, la acel moment, fac parte din activele proprii ale debitorului și nu pot face obiectul executării silite.

În dreptul german, în principiu, dreptul de a administra și de a dispune de activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței se poate transfera administratorului judiciar la deschiderea procedurii [excepție: gestiunea cu debitorul în posesie (Eigenverwaltung), articolele 270 et seq. din InsO], astfel că, de exemplu, administratorul judiciar este responsabil de constituirea unei garanții în favoarea creditorilor care acordă finanțare debitorului în posesie. Pentru tranzacțiile cu importanță deosebită, precum încheierea unui contract de împrumut cu sarcini semnificative asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței, administratorul judiciar are nevoie de aprobarea adunării creditorilor sau a unui comitet desemnat al creditorilor [articolul 160 alineatul (2) punctul 2 din InsO]. Angajamentele de creditare și alte elemente de pasiv încheiate de administratorul judiciar sunt obligații aferente masei bunurilor ce trebuie satisfăcute prioritar, și anume înaintea creditorilor ordinari. Astfel se asigură că, după deschiderea procedurii de insolvență, partenerii contractuali vor fi pregătiți să intre în relații comerciale cu debitorul insolvent.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Deoarece regula prevede ca în momentul deschiderii procedurii de insolvență administratorul judiciar să își asume un rol important (excepție: gestiunea cu debitorul în posesie), în această etapă a procedurii instanța de insolvență are, practic, competențe de supraveghere și de gestiune (a se vedea articolele 58, 76 din InsO) (pe lângă prerogativele speciale, de exemplu în procedura privind planul de insolvență sau în contextul unei gestiuni cu debitorul în posesie). Odată deschisă procedura de insolvență, deciziile-cheie (valorificarea, lichidarea, reorganizarea și planul de insolvență) rămân în seama creditorilor. Totuși, instanța are competențe și atribuții speciale în etapa deschiderii procedurii. În cadrul acestei etape, instanța decide cu privire la deschiderea procedurii, la măsurile provizorii de protecție și la numirea unui administrator judiciar. Instanța este responsabilă și cu supravegherea administratorului judiciar. Aceasta supraveghează legalitatea acțiunilor sale, dar nu și oportunitatea lor și nu poate da instrucțiuni. Pentru celeritatea procedurii de insolvență, deciziile instanței de insolvență pot face obiectul unei căi de atac doar în cazul în care codul prevede o cale de atac imediată (sofortige Beschwerde) [a se vedea articolul 6 alineatul (1) din InsO]. Se poate introduce o cale de atac imediată direct la instanța de insolvență sau la instanța regională (Landgericht) superior ierarhică instanței de insolvență, în scris sau verbal la grefa instanței (Geschäftstelle). Aceasta nu are efect suspensiv; totuși, instanța sesizată cu o cale de atac sau instanța de insolvență poate dispune suspendarea provizorie a executării.

Administratorul judiciar are rolul principal în procedura de insolvență. Numai persoanele fizice, nu și cele juridice, pot fi numite administratori judiciari [articolul 56 alineatul (1) prima teză din InsO]. Categoriile profesionale luate în calcul spre numire sunt în special avocații, oamenii de afaceri, contabilii sau consultanții fiscali. La deschiderea procedurii de insolvență, dreptul de administrare și de a dispune de bunurile debitorului îi revine administratorului judiciar. Datoria sa principală este de a exclude din activele identificate în deschiderea procedurii de insolvență elementele care nu reprezintă proprietatea debitorului. În plus, acesta trebuie să transfere elementele din activele debitorului ce formează activele debitorului conform răspunderii legale, dar care nu intraseră încă în activele debitorului la momentul deschiderii procedurii de insolvență. Activele debitorului identificate astfel constituie masa bunurilor care face obiectul insolvenței (Insolvenzmasse, articolul 35 din InsO) ce va fi valorificată de administratorul judiciar și din care vor fi despăgubiți creditorii. Alte sarcini ale administratorului judiciar sunt:

  • plata salariilor către angajații debitorului insolvent,
  • luarea unei decizii cu privire la continuarea sau încetarea litigiilor pendinte (articolele 85 et seq. din InsO) și modalitatea de desfășurare a contractelor care nu au fost executate (integral) (articolele 103 et seq. din InsO),
  • întocmirea unei declarații cu activele și pasivele [articolul 153 alineatul (1) prima teză din InsO],
  • contestarea tranzacțiilor încheiate înainte de deschiderea procedurii de insolvență ce pot dezavantaja creditorii ordinari (articolele 129 et seq. din InsO).

Administratorul judiciar face obiectul supravegherii de către instanța de insolvență [articolul 58 alineatul (1) din InsO]. Dacă este numit un comitet al creditorilor, acesta monitorizează modalitatea în care administratorul judiciar își execută îndatoririle (articolul 69 prima teză din InsO).

La deschiderea procedurii de insolvență, după ce administratorul judiciar a fost învestit cu dreptul de a dispune de bunurile debitorului, în principiu, administratorul poate să dispună liber de toate activele care constituie masa bunurilor ce face obiectul insolvenței. Există limitări privind tranzacțiile de o importanță deosebită, precum vânzarea întreprinderii sau a întregului stoc de active. Aceste tranzacții de o importanță deosebită necesită aprobarea adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor. Totuși, încălcarea condiției de obținere a acordului nu are efecte asupra terților, ci atrage doar răspunderea administratorului. Administratorul trebuie să respecte și decizia adunării creditorilor privind lichidarea întreprinderii sau continuarea activității (articolele 157, 159 din InsO).

Dacă administratorul judiciar încalcă obligațiile ce îi revin conform Codului insolvenței, acesta este răspunzător de daunele provocate tuturor părților implicate în procedură [articolul 60 alineatul (1) din InsO]. Articolul 60 alineatul (1) din cod prevede următoarele: „Administratorul judiciar este răspunzător de despăgubirea daunelor atrase de orice parte la procedură în cazul încălcării sarcinilor ce îi revin conform prezentului cod. Acesta va da dovadă de atenția ce se așteaptă de la un administrator judiciar cu comportament corespunzător și diligent.”

Administratorul judiciar are dreptul la remunerare pentru exercitarea funcției sale și la rambursarea cheltuielilor aplicabile [articolul 63 alineatul (1) prima teză din InsO]. Remunerarea este reglementată de Regulamentul privind remunerarea aferent Legii insolvenței (Insolvenzrechtsvergütungsverordnung – „InsVV”) și se stabilește conform valorii masei bunurilor care face obiectul insolvenței de la momentul închiderii procedurii de insolvență. Regulamentul prevede onorarii standard progresive care, totuși, pot crește în funcție de amploarea și dificultatea atribuțiilor sale.

Chiar și după deschiderea procedurii de insolvență, debitorul față de care se prezintă creanțele creditorilor ordinari rămâne proprietarul activelor care urmează să fie valorificate (articolele 38, 39 din InsO). În principiu, acesta este răspunzător de toate activele sale. Totuși, dreptul de administrare și de a dispune de activele care fac obiectul procedurii de insolvență îi revine administratorului judiciar. În cazuri excepționale, la cererea debitorului, hotărârea instanței de deschidere a procedurii poate dispune și gestiunea cu debitorul în posesie conform articolelor 270 et seq. din cod, cu condiția să nu existe situații cunoscute care ar putea preconiza dezavantajarea creditorilor prin dispunerea acestei măsuri. În principiu, se aplică și în acest caz prevederile generale ale legislației în domeniul insolvenței [articolul 270 alineatul (1) a doua teză din InsO]. Totuși, în cazul administrării cu debitorul în posesie, debitorul își păstrează dreptul de a administra și de a dispune de activele sale, drept pe care îl exercită sub monitorizarea unui supraveghetor (Sachverwalter) desemnat de instanță [articolul 270 alineatul (1) prima teză din InsO]. În cazul administrării cu debitorul în posesie, de regulă, autoritatea îi revine administratorului judiciar și este împărțită între debitor și supraveghetor.

Deschiderea procedurii de insolvență duce la apariția unui număr mare de obligații pentru debitor de a furniza informații și de a coopera. Totuși, în același timp, debitorul are dreptul de a participa la procedură.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Articolele 94 et seq. din cod tratează aspecte legate de compensarea unei creanțe a unui creditor ordinar de la un debitor insolvent. Codul face o distincție fundamentală în funcție de existența posibilității de compensare la momentul deschiderii procedurii de insolvență sau de apariția acestei posibilități abia ulterior deschiderii. În primul caz, în principiu, se admite compensarea, ceea ce înseamnă că un creditor ordinar nu trebuie să înscrie o creanță spre includere în tabelul cu creanțe (Tabelle), dar poate obține satisfacerea creanțelor declarând administratorului judiciar compensarea. Totuși, declararea compensării nu este valabilă în cazul în care creditorul a dobândit dreptul de compensare a unei creanțe în urma unei tranzacții ce face obiectul nulității [articolul 96 alineatul (1) punctul 3 din InsO].

În cel de al doilea caz, în care posibilitatea de compensare a apărut ulterior, trebuie să se facă diferențierea.

Dacă la momentul deschiderii procedurii exista deja o creanță spre compensare, dar aceasta nu ajunsese la scadență, nu presupunea încă o contraprestație similară sau era încă condiționată, se admite compensarea după deschiderea procedurii imediat ce se elimină impedimentul cu privire la compensare.

Dacă la momentul deschiderii procedurii nu se stabilise încă acea creanță sau în cazul în care creditorul a dobândit creanța față de debitor abia după deschiderea procedurii, se interzice compensarea [articolul 96 alineatul (1) punctele 1 și 2 din InsO], cu consecința că debitorul îi poate solicita creditorului să își execute obligațiile contractuale în beneficiul masei bunurilor care face obiectul insolvenței, dar creditorul își poate înscrie creanța în tabelul de creanțe și poate obține satisfacerea acesteia doar la valoarea ratei dividendelor.

În cazul în care creditorul nu a dobândit o creanță de la un alt creditor după deschiderea procedurii de insolvență, ci a dobândit-o personal după deschiderea procedurii, de exemplu prin încheierea unui contract cu administratorul judiciar, acesta are dreptul la compensare în calitate de creditor direct la masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Efectele procedurii de insolvență asupra contractelor în derulare sunt reglementate în dreptul german de articolele 103 et seq. din cod. În principiu, la deschiderea procedurii de insolvență, relațiile contractuale existente pot înceta ori pot continua sau administratorul judiciar poate alege între executare și reziliere.

Pentru anumite tranzacții, efectele procedurii de insolvență sunt reglementate explicit în lege (articolele 103-118 din InsO). De exemplu, comenzile, contractele de lucrări sau prestări servicii sau autorizările date pentru a acționa în legătură cu activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței expiră la deschiderea procedurii de insolvență în timp ce contractele încheiate de debitor pentru contractele de muncă sau închirierea bunurilor continuă să existe și să aibă efecte asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

Pentru contractele care nu au fost executate sau care au fost executate parțial de către debitor și de cealaltă parte, articolul 103 alineatul (1) din cod îi permite administratorului judiciar să aleagă între executarea sau neexecutarea contractului. Dacă administratorul judiciar decide executarea contractului în contul masei bunurilor care face obiectul insolvenței, cererea reconvențională a creditorului trebuie satisfăcută cu prioritate, deoarece reprezintă o datorie aplicabilă masei bunurilor care face obiectul insolvenței conform articolului 55 alineatul (1) punctul 2 din cod. Dacă nu decide executarea contractului, administratorul judiciar nu mai poate avea nicio pretenție în temeiul acestuia. Creditorul își poate înainta cererea pentru acordarea de despăgubiri în cazul neexecutării doar în calitate de creditor ordinar, înregistrându-și cererea în tabelul cu creanțe [articolul 103 alineatul (2) prima teză din InsO]. Dacă administratorul judiciar nu face o alegere, partenerul contractual îi poate solicita acest lucru. În acest caz, administratorul trebuie să declare fără întârziere dacă intenționează sau nu să solicite executarea contractului. Dacă nu respectă această obligație, administratorul nu mai poate insista cu privire la executarea contractului. Pentru servicii financiare și tranzacții la termen, codul exclude dreptul de alegere al administratorului (articolul 104 din InsO).

Dacă articolele 103-118 din cod nu reglementează în mod specific relația contractuală, contractul continuă chiar și după deschiderea procedurii de insolvență.

Fiabilitatea clauzelor rezolutorii din contracte este o chestiune controversată. Punctul de plecare este prevederea de la articolul 119 din cod conform căreia contractele ce exclud sau limitează aplicarea articolelor 103 et seq. în avans sunt nule. Conform acestei prevederi, sunt permise clauzele rezolutorii ce nu depind de insolvență, care nu sunt corelate cu deschiderea procedurii de insolvență sau cu înregistrarea unei cereri, dar sunt corelate, de exemplu, cu nerespectarea obligației de plată de către debitor. Însă clauzele rezolutorii care depind de insolvență sunt problematice – în special în contextul deciziei Curții Federale de Justiție (Bundesgerichtshof) din 15 noiembrie 2012 (BGHZ 195, 348). În hotărârea în cauză, Curtea Federală de Justiție a reținut drept nulă o clauză rezolutorie dintr-un contract de furnizare a energiei electrice care depindea de insolvență. Însă, Curtea a specificat că clauzele rezolutorii ce depind de insolvență nu erau nule per se: clauzele rezolutorii ce corespund unei posibilități de anulare prevăzute în lege sunt permise. Astfel, aspectele legate de evaluarea clauzelor rezolutorii ce depind de insolvență nu s-a stabilit definitiv încă. Articolul 104 alineatele (3) și (4) din cod prevede norme speciale în ceea ce privește clauzele contractuale de soluționare aplicabile serviciilor financiare și tranzacțiilor cu dată fixă.

Dacă debitorul și creditorul au convenit efectiv asupra interdicției de cesiune conform normelor de drept comun, această prevedere are efecte și asupra administratorului judiciar. Totuși, în tranzacțiile comerciale, o astfel de interdicție de cesiune nu este eficace de regulă deoarece, chiar dacă s-a convenit contractual asupra interdicției de cesiune, se poate cesiona o obligație pecuniară dacă debitorul și creditorul sunt comercianți [articolul 354 alineatul (1) din Codul comercial (Handelsgesetzbuch – „HGB”)].

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Dat fiind obiectivul procedurii de insolvență de satisfacere egală a tuturor creditorilor, articolul 87 din cod prevede în mod clar că creditorii ordinari își pot executa creanțele doar conform dispozițiilor care reglementează procedura de insolvență. Drept urmare, deschiderea procedurii de insolvență prevede o interdicție cu privire la executare, interzicându-le creditorilor ordinari să își execute creanțele față de masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau față de alte bunuri ale debitorului în timpul procedurii de insolvență [articolul 89 alineatul (1) din InsO]. Interdicția de executare trebuie respectată conform legii, astfel că executarea inițiată deja se suspendă automat, indiferent dacă respectivul creditor avea cunoștință de deschiderea procedurii și dacă debitorul a solicitat suspendarea executării.

Articolul 88 din cod prevede un efect retroactiv al deschiderii procedurii (Rückschlagsperre) cu privire la măsurile anterioare de executare și specifică faptul că garanțiile reale dobândite în temeiul executării în luna anterioară depunerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență sau după depunerea cererii devin inaplicabile legal la deschiderea procedurii de insolvență. Și în acest caz este irelevant dacă respectivul creditor știa despre intenția de depunere a cererii de deschidere a procedurii de insolvență.

Dacă s-a dobândit o garanție în temeiul unei măsuri de executare cu o perioadă de timp înainte de cererea de deschidere a procedurii de insolvență, garanția se aplică în conformitate cu articolul 88 prima teză din cod, dar poate fi contestată în anumite condiții (BGH NJW 2004, 1444).

La deschiderea procedurii de insolvență, debitorul își pierde capacitatea de a fi parte la acțiunea juridică în numele masei bunurilor care face obiectul insolvenței. Administratorul judiciar este învestit cu acest drept, având capacitatea să acționeze ca parte în procedura judiciară în temeiul funcției sale. Drept urmare, administratorul judiciar poate valorifica în nume propriu creanțele ce aparțin masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Deoarece debitorul insolvent își pierde capacitatea de a introduce o acțiune juridică cu privire la deschiderea procedurii de insolvență, se întrerupe orice litigiu pendinte care vizează masa bunurilor ce face obiectul insolvenței [articolul 240 prima teză, Codul de procedură civilă (Zivilprozessordnung – ZPO)].

Dacă debitorul este reclamantul (de exemplu, într-un litigiu în care debitorul este reclamant sau în care obiectează față de o creanță executorie deja), administratorul judiciar poate relua procedura sau poate refuza reluarea procedurii [articolul 85 alineatul (1) prima teză din InsO]. Dacă acceptă, se continuă procedura. Dacă refuză, se eliberează activul din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, iar acțiunea poate fi reluată fie de către debitor, fie de către pârât [articolul 85 alineatul (2) din InsO].

Dacă debitorul este pârâtul, trebuie să se diferențieze între următoarele: dacă, la momentul deschiderii procedurii de insolvență există un litigiu pendinte cu privire la o creanță ce face obiectul insolvenței, creanța trebuie înregistrată în tabelul de creanțe (a se vedea articolul 87 din InsO). Dacă administratorul judiciar sau un creditor ordinar formulează obiecții, se încearcă identificarea creanței prin reluarea litigiului întrerupt [articolul 180 alineatul (2) din InsO].

Pe de altă parte, în cazul în care creanța nu face obiectul insolvenței, dar este, de exemplu, o cerere de scutire sau cu privire la o datorie ce revine masei bunurilor, se poate relua litigiul fie de către administratorul judiciar, fie de către reclamant (articolul 86 din InsO).

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Conform celor explicate deja în introducere, Codului insolvenței le acordă creditorilor un nivel considerabil de influență asupra procedurii de insolvență. Creditorii își exercită drepturile prin adunarea creditorilor (Gläubigerversammlung, articolele 74 et seq. din InsO) sau prin comitetul creditorilor (Gläubigerausschuss) care poate fi numit de adunarea creditorilor (articolele 67 et seq. din InsO). Întrucât adunarea creditorilor este organismul principal prin care creditorii iau decizii, comitetul creditorilor este un organism prin care aceștia își exercită controlul. Instanța de insolvență convoacă adunarea creditorilor [articolul74 alineatul (1) prima teză din InsO], prezidând-o [articolul 76 alineatul (1) din InsO]. Toți creditorii privilegiați, toți creditorii ordinari, administratorul judiciar, membrii comitetului creditorilor și debitorul au dreptul de a participa la adunarea creditorilor [articolul 74 alineatul (1) a doua teză din InsO]. În principiu, deciziile adunării creditorilor se adoptă prin majoritate simplă, majoritatea nefiind formată din numărul de voturi, ci de suma creanțelor deținute de creditorii cu drept de vot [articolul 76 alineatul (2) din InsO]. Dacă o întreprindere depășește anumite criterii privind dimensiunea, instanța de insolvență trebuie să numească un comitet provizoriu al creditorilor chiar înainte de deschiderea procedurii de insolvență (articolul 22a din InsO). Acest comitet este implicat în numirea administratorului judiciar și are un rol important în orice decizie ce dispune administrarea cu debitorul în posesie [articolul 56a, articolul 270 alineatul (3) din InsO].

Importanța adunării creditorilor reiese din faptul că decide modalitatea de desfășurare a procedurii și în special modalitatea de valorificare a activelor debitorului. Alte sarcini ale adunării creditorilor sunt:

  • alegerea unui alt administrator judiciar (articolul 57 prima teză din InsO),
  • supravegherea administratorului judiciar (articolele 66, 79, 197 alineatul (1) punctul 1 din InsO),
  • decizia de a înceta sau de a continua funcționarea întreprinderii (articolul 157 din InsO),
  • aprobarea anumitor tranzacții de importanță deosebită încheiate de către administratorul judiciar [articolul 160 alineatul (1) din InsO],
  • colaborare pentru întocmirea și punerea în aplicare a planului de insolvență.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Pentru competențele administratorului judiciar cu privire la activele masei bunurilor care face obiectul insolvenței, a se vedea întrebarea de mai sus „Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?”

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

  1. Creditorii cu drept de scutire

Creditorii cu drept de scutire (aussonderungsberechtigte Gläubiger, „creditorii cu drept de separare” sunt cei îndreptățiți să solicite scutirea unui activ de la masa bunurilor care face obiectul insolvenței în temeiul dreptului in rem sau in personam (articolul 47 prima teză din InsO). Creditorii cu drept de scutire nu sunt creditori ordinari, astfel că nu trebuie să își înregistreze creanțele spre includere în tabelul de creanțe, dar le pot executa printr-o acțiune conformă cu dispozițiile de drept comun (articolul 47 a doua teză din InsO). Totuși, aceștia nu introduc o acțiune împotriva debitorului, ci împotriva administratorului judiciar, care este parte în virtutea funcției sale. Dreptul de scutire poate rezulta din deținerea unui activ [cu condiția să nu fie un titlu de proprietate transferat în baza unei garanții deoarece, în acest caz, proprietarul este doar un creditor garantat (articolul 51 punctul 1 din InsO)] sau din simpla rezervă a dreptului de proprietate, dar și dintr-o cerere de restituire conform legii răspunderii (de ex., răspunderea proprietarului față de chiriaș).

  1. Creditorii garantați

Creditorii garantați (absonderungsberechtigte Gläubiger, „creditori cu drept de satisfacere separată”) au dreptul la satisfacerea cu prioritate din valorificarea unui activ ce face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. Aceștia nu participă la procedura de verificare a creanțelor, dar beneficiază de un tratament preferențial deoarece au drept la satisfacere înaintea celorlalți creditori de rang inferior sau ordinari chirografari din veniturile încasate în urma valorificării activelor în cauză. Orice venit suplimentar obținut în urma valorificării se adaugă la masa bunurilor care face obiectul insolvenței, doar acestea fiind disponibile pentru satisfacerea celorlalți creditori. Dreptul de garanție de această natură poate rezulta, inter alia, din drepturile de retenție, gajurile asupra bunurilor mobile sau proprietatea în virtutea unei garanții (articolele 50, 51 din InsO).

Dacă veniturile încasate nu sunt suficiente pentru satisfacere, iar creditorul garantat are o creanță in personam față de debitorul pe lângă dreptul in rem, acesta poate solicita și o satisfacere proporțională din masa bunurilor care face obiectul insolvenței prin înscrierea unui drept personal în tabelul de creanțe, dacă nu s-a obținut satisfacere pentru acesta (articolul 52 a doua teză din InsO).

  1. Creditorii cu pretenții asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței

Creditorii cu pretenții asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței (Massegläubiger) nu trebuie să își înscrie creanțele, care au prioritate. Conform articolului 53 din cod, datoriile ce revin masei bunurilor care face obiectul insolvenței includ costurile procedurii de insolvență și alte obligații create de administrator după deschiderea procedurii în legătură cu administrarea insolvenței (de ex., creanțe salariale ale angajaților care încă lucrează în întreprindere sau creanțe ale unui avocat angajat de administratorul judiciar pentru o acțiune în instanță în vederea recuperării creanțelor de la debitorul insolvent). Motivul pentru satisfacerea preferențială a acestor creanțe este acela că administratorul judiciar poate desfășura procedura corespunzător doar dacă poate încheia angajamente noi pentru care se asigură executarea integrală.

  1. Creditorii ordinari

Doar creditorii ordinari (Insolvenzgläubiger, „creditori de insolvență”) participă la procedura de verificare a creanțelor [articolul 174 alineatul (1) prima teză din InsO]. În conformitate cu articolul 38 din InsO, creditorii ordinari reprezintă toți creditorii personali care dețin creanțe întemeiate față de debitor la data deschiderii procedurii de insolvență. Există creditori ordinari subordonați (nachrangige Insolvenzgläubiger), specificați la articolul 39 alineatul (1) din cod, care trebuie să își înregistreze creanțele doar dacă instanța de insolvență le solicită acest lucru în mod expres [articolul 174 alineatul (3) prima teză din InsO]. Creanțele de insolvență subordonate sunt acoperite după celelalte creanțe ale creditorilor ordinari. Acestea includ, de exemplu, amenzi și dobânzi sau penalități pentru plăți întârziate acumulate la creanțele creditorilor ordinari începând cu data deschiderii procedurii de insolvență.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Creanțele trebuie depuse în scris la administratorul judiciar în termenul prevăzut de instanța de insolvență în decizia de deschidere a procedurii, specificând cauza și valoarea creanței, împreună cu copiile documentelor justificative aferente creanței [articolul 174 alineatul (1) a doua teză și alineatul (2) din InsO]. Totuși, creanțele vor fi luate în considerare și în cazul depunerii după termenul-limită (articolul 177 din InsO). Trebuie depuse toate creanțele legate de insolvență indiferent dacă relația juridică principală este reglementată de dreptul civil comun sau de dreptul public (de ex., obligațiile fiscale).

Creditorilor străini li se aplică următoarele dispoziții speciale: Articolul 55 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (Regulamentul UE privind insolvența) va permite în viitor creditorilor străini să depună cereri de admitere a creanțelor utilizând un formular-tip de depunere a cererii. Cererile de admitere a creanțelor pot fi depuse în orice limbă oficială a instituțiilor Uniunii. Totuși, creditorului i se poate solicita traducerea în limba oficială a statului membru în care se deschide procedura sau într-o altă limbă pe care statul membru respectiv a indicat că o acceptă. În principiu, cererile de admitere a creanțelor trebuie depuse în termenul prevăzut de legea statului în care s-a deschis procedura. În cazul unui creditor străin, acest termen este de minimum 30 de zile de la publicarea deschiderii procedurii de insolvență în registrul de insolvență al statului în care se deschide procedura.

Administratorul judiciar trebuie să noteze fiecare creanță corect înregistrată într-un tabel de creanțe (Tabelle). Nu se verifică în acest moment conținutul cererii de admitere a creanțelor. Creanțele se verifică doar în ședința de verificare a instanței de insolvență, stabilindu-se valoarea și rangul acestora (articolul 176 prima teză din InsO). Dacă administratorul judiciar sau un creditor ordinar nu ridică obiecții față de creanță în cadrul ședinței de verificare sau dacă se respinge vreo obiecție ridicată, creanța este considerată admisă, iar creditorul își va primi dividendul din încasări. O obiecție ridicată de debitor nu afectează stabilirea creanței [articolul 178 alineatul (1) a doua teză din InsO], însă, după încetarea procedurii de insolvență, un creditor ordinar nu va putea executa restul creanței sale în baza înregistrării în tabel și va trebui să introducă o acțiune separată împotriva debitorului [articolul 201 alineatul (2) prima teză din InsO].

Pe de altă parte, dacă la ședința de verificare administratorul judiciar sau un alt creditor ordinar ridică o obiecție, creditorul poate introduce o acțiune de admisibilitate împotriva părții contestatare [articolul 179 alineatul (1) din InsO]. Acesta ia parte la distribuirea veniturilor încasate doar dacă acțiunea de admisibilitate stabilește că respectiva creanță este într-adevăr validă (articolele 180 et seq. din InsO). În decurs de două săptămâni de la publicarea listei de distribuire, acesta trebuie să demonstreze că a introdus o acțiune de admisibilitate cu privire la creanță [articolul 189 alineatul (1) din InsO]. Dacă nu respectă această obligație, creanța nu va fi luată în considerare la distribuirea veniturilor încasate, chiar dacă a fost declarată admisă între timp [articolul 189 alineatul (3) din InsO]. Totuși, dacă demonstrează că a introdus acțiunea în timp util, cota alocată creanței se reține din distribuție atât timp cât acțiunea este pendinte [articolul 189 alineatul (2) din InsO]. Dacă acțiunea de admisibilitate a creanței se respinge definitiv, cota reținută va fi distribuită celorlalți creditori ordinari. Dacă există deja un titlu executoriu pentru creanța contestată, partea care obiectează trebuie să introducă o acțiune, nu creditorul [articolul 179 alineatul (2) din InsO]. Hotărârea care stabilește o creanță sau care admite o obiecție nu are efecte doar inter partes, ci și față de administratorul judiciar și de toți creditorii ordinari [articolul 183 alineatul (1) din InsO].

Dacă un creditor ordinar nu și-a înregistrat creanța spre includere în tabel, acesta nu poate participa la distribuirea veniturilor încasate din valorificarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței și nu își poate executa creanța în niciun alt mod (articolul 87 din InsO). Creanțele de plată formulate împotriva administratorul judiciar sunt respinse ca inadmisibile.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Cu excepția cazului în care planul de insolvență prevede altfel, administratorul judiciar valorifică activele ce aparțin masei bunurilor care face obiectul insolvenței pentru a transforma masa bunurilor în bani și pentru a distribui sumele creditorilor. Administratorul decide, în mod discreționar, cum să valorifice activele, în vederea maximizării încasărilor. Printre posibilitățile avute la dispoziție se numără vânzarea integrală a întreprinderii debitorului ori a instalațiilor individuale sau sciziunea întreprinderii și vânzarea separată a activelor individuale.

Înainte ca veniturile încasate din valorificare să poată fi distribuite către creditorii ordinari, mai întâi trebuie satisfăcute creanțele creditorilor garantați și ale creditorilor cu pretenții asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței. Distribuirea veniturilor încasate respectă lista de distribuire (Verteilungsverzeichnis) întocmită de administratorul judiciar pe baza tabelului de creanțe (articolul 175 din InsO). Lista trebuie să conțină toate creanțele de insolvență ce trebuie luate în considerare la distribuire. Încasările sunt distribuite apoi în rândul creditorilor proporțional cu valoarea creanțelor acestora. Rangul ce urmează creditorilor ordinari, așadar ultimul rang, include creditorii ordinari subordonați enumerați la articolul 39 alineatul (1) din cod. Aceștia sunt despăgubiți doar dacă toți ceilalți creditori ordinari au fost despăgubiți integral.

De regulă, distribuirea nu este amânată până ce valorificarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței s-a încheiat. Din contră, imediat ce există o sumă în numerar suficientă în masa bunurilor care face obiectul insolvenței, se efectuează plăți în avans [articolul 187 alineatul (2) prima teză din InsO]. După ce valorificarea s-a încheiat, are loc distribuirea finală [articolul 196 alineatul (1) din InsO]. Aceasta necesită aprobarea instanței de insolvență [articolul 196 alineatul (2) din InsO]. În cazul în care se pot satisface integral creanțele tuturor creditorilor ordinari (ceea ce rar se întâmplă în practică), administratorul transferă excedentul rămas debitorului (articolul 199 prima teză din InsO).

Dacă un creditor are un drept in rem asupra unuia dintre activele ce formează masa bunurilor care face obiectul insolvenței și veniturile încasate nu sunt suficiente pentru a satisface creanța integral, creditorul poate înregistra o creanță in personam spre includere în tabel, dar doar în măsura în care creanța sa garantată nu a fost satisfăcută (alternativ, acesta poate să renunțe la creanța sa garantată și să înscrie în schimb o creanță in personam față de debitor, spre includere în tabel pentru suma integrală) (articolul 52 a doua teză din InsO).

Nu s-a stabilit încă definitiv dacă această dispoziție se aplică și în cazul în care creanța creditorilor este stinsă doar parțial prin compensare. Opinia ce reiese din anumite lucrări juridice [de ex., Brandes/Lohmann în MüKo InsO, articolul 94 alineatul (55)] este că un creditor ordinar își poate înscrie creanța integral spre includere în tabelul de creanțe, iar după primirea dividendului corespunzător poate compensa suma în funcție de valoarea cererii reconvenționale. Curtea Federală de Justiție nu s-a pronunțat încă în mod expres asupra acestei chestiuni, dar a indicat că ar urma această direcție (BGH, hotărârea din 9 mai 1960 – II ZR 95/58). Pe de altă parte, alți autori ar aplica articolul 52 teza a doua din cod prin analogie, caz în care creditorul și-ar putea înscrie doar excedentul spre includere în tabel, iar dividendul s-ar reduce corespunzător [de exemplu, Uhlenbruck/Sinz, InsO, articolul 94 alineatul (61)].

Dacă un terț acoperă creanța unui creditor ce deține o garanție in rem față de debitor, terțul nu îi ia automat locul creditorului garantat. Totuși, în anumite cazuri, subrogarea este prevăzută de lege și poate fi de asemenea stabilită de comun acord printr-un contract. Aceasta nu este o caracteristică specială a procedurii de insolvență, ci rezultă din normele de drept comun. De exemplu, dacă un creditor are o garanție in rem și nu este despăgubit de debitor, ci de un terț care acționează în calitate de garant pentru creanța debitorului insolvent, creanța creditorilor față de debitor se transferă garantului conform subrogării prevăzute în lege [articolul 774 prima teză, Codul civil (Bürgerliches Gesetzbuch – BGB)]. Pentru drepturile de garanție accesorii, precum o ipotecă sau un gaj, Codul civil prevede în mod expres că acestea se transferă garantului (articolele 412, 401 BGB). Drepturile de garanție neaccesorii, precum un gaj asupra unui teren instituit pentru a garanta o creanță, nu se transferă garantului conform legii. Totuși, un creditor cu o creanță contractuală este obligat, prin analogie, conform articolelor 412 și 401 din Codul civil, să transfere garanțiile neaccesorii garantului, cu excepția cazului în care părțile au convenit altfel. Garantul ia apoi locul creditorului în ce privește garanția in rem.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

  1. Procedura standard

După realizarea distribuirii finale, procedura de insolvență trebuie închisă [articolul 200 alineatul (1) din InsO]. Se publică decizia de închidere. La închiderea procedurii de insolvență, dreptul de administrare și de a dispune de bunurile afectate de insolvență îi revine din nou debitorului.

După închiderea procedurii de insolvență, în principiu, creditorii ordinari pot executa creanțele reziduale față de debitor fără restricții, din moment ce creanța este stinsă doar cu valoarea dividendului plătit. Pentru executarea cotei nesatisfăcute din creanță, articolul 201 alineatul (2) din Codul insolvenței prevede că creditorii ordinari își pot executa creanțele față de debitor în baza legală a înregistrării în tabel, asemenea executării unei hotărâri, cu condiția ca respectivele creanțe să fi fost stabilite și să nu fi fost contestate de debitor în cadrul ședinței de verificare. Pe de altă parte, se poate deduce din același articol 201 alineatul (2) din cod că în alte cazuri creditorul trebuie să execute creanța față de debitor introducând o acțiune în justiție.

Se aplică o excepție în cazul persoanelor fizice. Acestea au opțiunea de a solicita o stingere a datoriei reziduale [Restschuldbefreiung, articolul 201 alineatul (3), articolele 286 et seq. din cod]. Stingerea unei datorii reziduale se acordă după o perioadă de bună conduită de șase ani, în care debitorul trebuie să transfere tot venitul disponibil spre sechestru unui administrator fiduciar (Treuhänder); stingerea are efecte obligatorii față de toți creditorii ordinari, inclusiv față de acei creditori care nu și-au înregistrat creanțele [articolul 301 alineatul (1) din InsO]. Aceasta înseamnă că creditorilor ordinari li se interzice definitiv să își execute creanțele față de debitor (excepție: creanțele prevăzute la articolul 302 din InsO).

O persoană juridică care a făcut obiectul procedurii de insolvență și care nu mai deține active este radiată automat din Registrul comerțului și încetează să existe.

  1. Procedura planului de insolvență

Procedura planului de insolvență le permite creditorilor garanți și creditorilor ordinari să decidă ei înșiși cu privire la valorificarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței, distribuirea acesteia în rândul creditorilor, desfășurarea procedurii și răspunderea debitorului după închiderea procedurii de insolvență; aceștia stabilesc prevederile respective într-un plan de insolvență, prin derogare de la prevederile Codului insolvenței [articolul 217 alineatul (1) prima teză din InsO]. Reorganizarea și planul de insolvență nu reprezintă același lucru. Un plan de insolvență joacă un rol esențial în orice reorganizare a unei întreprinderi, dar acesta poate fi și baza lichidării întreprinderii și, de exemplu, poate include dispoziții cu privire la valorificarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței și distribuirea acesteia către părțile implicate prin derogare de la prevederile codului.

Pe lângă posibilitatea de stingere a datoriei reziduale, planul de insolvență asigură un mijloc important pentru debitor de a respinge prin vot creditorii care se opun. Articolul 245 din Codul insolvenței prevede că, în anumite condiții, se poate considera că un grup care votează și-a dat acordul chiar dacă nu s-a atins majoritatea necesară. Totuși, în practică, s-a folosit cu precauție procedura planului de insolvență.

Un plan de insolvență poate fi propus fie de administratorul judiciar, fie de debitor. Planul de insolvență constă într-o parte declarativă (darstellender Teil) și o parte organizațională (gestaltender Teil). Partea declarativă descrie ce măsuri s-au aplicat deja după deschiderea procedurii de insolvență și ce măsuri mai trebuie aplicate. Partea organizațională stabilește modul în care se va modifica poziția juridică a părților implicate. De la adoptarea unei modificări în 2012, articolul 225a punctul (2) din cod prevede în mod explicit că în planul de insolvență se§ pot include și acționarii sau membrii și permite o capitalizare a creanțelor pentru a converti creanțele creditorilor în acțiuni în capitalul propriu al debitorului, reglementat de legea societăților. Mecanismul de vot prevăzut la articolele 243 et seq. din cod are o importanță aparte. Partea organizațională a planului de insolvență definește mai multe grupuri cu drept de vot. Planul de insolvență se acceptă doar dacă se aprobă prin majoritatea voturilor creditorilor din fiecare grup (majoritatea creditorilor) și suma creanțelor creditorilor care votează în favoarea sumelor depășește jumătate din totalul creanțelor tuturor creditorilor care votează (majoritatea creanțelor totale). Totuși, în anumite condiții, codul consideră că un grup cu drept de vot și-a dat acordul chiar dacă nu s-au obținut majoritățile necesare (articolul 245 din InsO). Această „interdicție de opunere” (Obstruktionsverbot) este creată pentru a împiedica acționarii sau creditorii individuali să respingă planul. Conform articolului 247 din cod, și debitorul trebuie să fie de acord cu planul. Însă opoziția acestuia este irelevantă dacă planul nu îi provoacă o situație mai dificilă decât cea în care s-ar afla dacă nu ar exista planul și dacă niciun creditor nu primește o valoare economică ce depășește valoarea integrală a creanței sale.

În urma acceptării planului de insolvență de către părțile implicate și a exprimării acordului debitorului, planul de insolvență trebuie confirmat de către instanța de insolvență. Instanța confirmă planul de insolvență dacă s-au întrunit toate cerințele procedurale esențiale și dacă niciun creditor sau acționar nu a înregistrat o cerere conform căreia urmează să se afle într-o situație și mai dificilă ca urmare a planului decât s-ar afla dacă acesta nu s-ar aplica (articolul 251 din InsO). Pentru a împiedica respingerea planului din cauza acestei opoziții, partea organizațională a planului poate prevede punerea la dispoziție a unor fonduri în cazul în care o parte arată că se va afla într-o situație mai dificilă [articolul 251 alineatul (3) din InsO].

Decizia ce confirmă planul poate fi contestată doar într-o măsură limitată (articolul 253 din InsO).

Odată ce confirmarea planului de insolvență nu mai poate fi contestată, instanța de insolvență închide procedura de insolvență [articolul 258 alineatul (1) din InsO]. Dreptul de a dispune de bunurile debitorului îi revine din nou debitorului. Efectele prevăzute de partea organizațională a planului devin obligatorii pentru și față de toate părțile implicate, indiferent dacă acestea și-au înscris creanțele sau au obiectat față de planul de insolvență în calitate de părți interesate (articolul 254b din InsO). Aceasta înseamnă că o renunțare, o suspendare sau o altă acțiune similară prevăzută de planul de insolvență intră în vigoare ipso jure, fără a fi nevoie de o declarație separată de intenție [articolul 254a punctul (1) din InsO]. Planul de insolvență nu afectează drepturile creditorilor ordinari față de terți.

Pentru a se asigura că debitorul respectă obligațiile ce îi revin conform planului de insolvență, planul poate să prevadă monitorizarea debitorului de către administratorul judiciar. În timpul perioadei de monitorizare, administratorul judiciar trebuie să raporteze anual instanței și comitetului creditorilor, dacă s-a numit un astfel de comitet, cu privire la situația actuală și la posibilitatea viitoare de îndeplinire a planului de insolvență.

Indiferent dacă s-a dispus sau nu această monitorizare, „clauza de reaplicare” (Wiederauflebensklausel) prevăzută de articolul 255 din cod există pentru a asigura respectarea planului de către debitor. În cazul în care creanțele deținute de un creditor ordinar au fost amânate sau s-a renunțat parțial la acestea în baza părții organizaționale a planului de insolvență, se stipulează că această amânare sau renunțare nu mai are efecte asupra creditorului dacă debitorul este în întârziere semnificativă cu privire la punerea în aplicare a planului în legătură cu acel creditor. Aceeași prevedere se aplică cu privire la toți creditorii ordinari dacă, în timpul etapei de punere în aplicare a planului, se deschide o procedură nouă de insolvență cu privire la activele debitorului [articolul 255 alineatul (2) din InsO]. Creditorii ordinari cu creanțe admise și necontestate de debitor la ședința de verificare și pe care le dețin conform unui plan confirmat și definitiv de insolvență corelat cu înregistrarea în tabel își pot executa creanțele față de debitor la fel ca în cazul executării unei hotărâri.

Dacă planul de insolvență este baza unei reorganizări a întreprinderii, este adesea nevoie de împrumuturi pentru funcționare. Pentru a proteja finanțatorii, partea organizațională a planului de insolvență poate impune un plafon al împrumuturilor (articolul 264 din InsO). În orice procedură nouă de insolvență, creditorii ordinari se clasează după noul finanțator, cu condiția ca creanța acestuia să rămână sub acest plafon.

Procedura planului de insolvență îi permite debitorului să obțină stingerea unei datorii reziduale indiferent de procedura de stingere a datoriei reziduale descrise mai sus. Cu excepția cazului în care planul de insolvență prevede altfel, codul prevede că debitorul este degrevat de datoriile sale reziduale față de creditori dacă îi despăgubește conform celor prevăzute în planul de insolvență [articolul 227 alineatul (1) din InsO].

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Pentru detalii despre drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență, consultați răspunsul la întrebarea „Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?”

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Conform legislației germane, costurile procedurii de insolvență se plătesc în avans din masa bunurilor care face obiectul insolvenței și au prioritate față de creanțele creditorilor ordinari (articolul 53 din InsO). Costurile procedurii de insolvență includ taxele judiciare cu privire la procedura de insolvență, remunerația cuvenită și cheltuielile atrase de administratorul judiciar provizoriu, de către administratorul judiciar și de către membrii comitetului creditorilor (articolul 54 din InsO).

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Pentru a împiedica acțiunile în care se aduc prejudicii creditorilor, achiziția activelor ce aparțin masei bunurilor care face obiectul insolvenței după deschiderea procedurii este, în principiu, nulă, iar achiziția, înainte de deschiderea procedurii, a activelor care ar fi aparținut masei bunurilor după deschiderea procedurii este, în principiu, aplicabilă, dar poate fi contestată în anumite circumstanțe.

Din moment ce la deschiderea procedurii de insolvență dreptul debitorului de a dispune de bunurile sale îi revine administratorului judiciar, dispunerea de către debitor de un activ ce aparține masei bunurilor care face obiectul insolvenței după deschiderea procedurii de insolvență este, în principiu, absolut nulă (cu excepția cazului în care există o achiziție de teren de bună credință, deși aceasta poate fi contestată) [articolul 81 alineatul (1) prima teză din InsO]. Nici achiziția drepturilor asupra unui activ ce aparține masei bunurilor care face obiectul insolvenței nu este valabilă dacă debitorul a dispus de un activ ce aparține masei bunurilor înainte de deschiderea procedurii de insolvență, dar rezultatul se concretizează numai după deschiderea procedurii [articolul 91 alineatul (1) din InsO] [cu excepția achiziției de teren, articolul 91 alineatul (2) din InsO]. Și drepturile de garanție dobândite în temeiul procedurii de executare în luna anterioară depunerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență sau după depunerea cererii devin inaplicabile legal după deschiderea procedurii de insolvență [articolul 88 alineatul (1) din InsO].

Spre deosebire de achiziția după deschiderea procedurii, achiziția unui bun din masa bunurilor care face obiectul insolvenței înainte de deschiderea procedurii este, în principiu, valabilă, dar poate fi contestată în anumite circumstanțe (articolele 129 et seq. Din InsO). Acest drept de contestare a tranzacțiilor unui debitor insolvent este deosebit de important pentru aplicabilitatea legii insolvenței din moment ce îi permite administratorului judiciar să acceseze fluxurile de numerar din activele debitorului care s-au concretizat înainte de deschiderea procedurii de insolvență. Acesta poate contribui semnificativ la creșterea masei bunurilor care face obiectul insolvenței și astfel la asigurarea îndeplinirii dispoziției prevăzute de legea insolvenței de a asigura satisfacere egală pentru creditori într-o modalitate organizată și de a împiedica tratamentul preferențial al creditorilor individuali. Dacă administratorul judiciar își exercită cu succes dreptul de contestație, partea care a beneficiat în urma tranzacției contestate trebuie să restituie în întregime ce s-a retras din activele debitorului insolvent prin acea tranzacție. Dacă acesta nu își poate respecta obligația în natură, trebuie să plătească despăgubiri. Administratorul judiciar poate introduce o acțiune de executare a dreptului de restituire și se poate baza pe dreptul de restituire pentru orice creanță opozabilă prezentată de un creditor. Dacă destinatarul unui beneficiu conform unei tranzacții contestabile restituie bunurile primite, se reaplică orice cerere reconvențională pe care acesta o are (articolul 144 din InsO).

Pentru a fi contestabilă, o tranzacție încheiată înainte de deschiderea procedurii de insolvență trebuie să dezavantajeze creditorii ordinari (articolul 129 InsO) și trebuie să se întrunească unul din temeiurile prevăzute la articolele 130-136 din cod. Se poate contesta orice act juridic, și anume orice conduită [inclusiv o omitere, articolul 129 alineatul (2) din InsO] ce creează un efect juridic (Curtea Federală de Justiție, hotărârea din 12 februarie 2004 – IX ZR 98/03 – punctul 12). Cu excepția cazului în care codul prevede altfel, nu este relevant dacă cel care întreprinde actul juridic este debitorul. Mai mult, implicarea sau nu a unui efect contractual sau juridic nu reprezintă un factor decisiv (Curtea Supremă de Justiție, hotărârea din 7 mai 2013 – IX ZR 191/12 – punctul 6).

Temeiul de contestare a unei tranzacții constă, în special, într-un

  • beneficiu gratuit acordat de către debitor, cu excepția cazului în care s-a acordat cu peste patru ani înaintea cererii de deschidere a procedurii de insolvență (articolul 134 din InsO);
  • un act juridic realizat de debitor în ultimii zece ani față de data cererii de deschidere a procedurii de insolvență cu intenția de a-și dezavantaja creditorii, dacă cealaltă parte a cunoscut intenția debitorului (articolul 133 din InsO); o perioadă de numai patru ani dacă actul a prevăzut posibilitatea ca cealaltă parte să asigure o garanție sau o plată;
  • un act juridic realizat cu intenție de debitor în ultimele trei luni față de data cererii de deschidere a procedurii de insolvență care dezavantajează direct creditorii ordinari, dacă debitorul era deja insolvent și dacă cealaltă parte a cunoscut intenția debitorului [articolul 132 alineatul (1) punctul 1 din InsO];
  • un act juridic ce acordă intenționat unui creditor ordinar o garanție sau o despăgubire care nu i se cuvine, dacă actul a avut loc în luna anterioară cererii de deschidere a procedurii de insolvență [articolul 131 alineatul (1) punctul 1 din InsO].

În toate aceste cazuri, atât debitorul, cât și creditorul ce primește beneficiul pot fi pasibili și de urmărire penală (articolele 283-283d din Codul penal).

Proceduri de insolvență aplicabile consumatorilor

Procedurile de insolvență aplicabile consumatorilor (Verbraucherinsolvenzverfahren) tratează cauzele persoanelor fizice care nu desfășoară și nu au desfășurat o activitate economică independentă sau ale persoanelor fizice care au desfășurat o activitate economică independentă, dar a căror situație financiară este simplă și față de care nu există creanțe asociate relațiilor de muncă [articolul 304 alineatul (1) prima teză din InsO]. Spre deosebire de procedura standard de insolvență, accentul nu se pune pe valorificarea activelor, ci pe stingerea datoriei consumatorului.

Procedura diferă de cea standard în principal când cererea este depusă de debitor individual sau împreună cu alții. În acest caz, decizia de a deschide procedura de insolvență este precedată de o etapă extrajudiciară cu scopul ajungerii la un acord cu creditorii, în baza unui plan [articolul 305 alineatul (1) punctul 1 din InsO]. Dacă nu se ajunge la un acord extrajudiciar, debitorul poate depune o cerere de deschidere a procedurii de insolvență.

Urmează o etapă în care se suspendă procedura de deschidere, iar instanța de insolvență le oferă creditorilor posibilitatea de a ajunge la un acord cu debitorul cu privire la un plan de stingere a datoriei (Schuldenbereinigungsplan). Dacă se concretizează planul de stingere a datoriei, creanțele creditorilor sunt reglementate doar de planul de stingere a datoriei, executoriu asemenea unei hotărâri pronunțate în instanță (Prozessvergleich) [articolul 308 alineatul (1) a doua teză din InsO]. Cererile de deschidere a procedurii de insolvență și de stingere a datoriei reziduale vor fi considerate retrase [articolul 308 alineatul (2) din InsO]. Dacă nu se ajunge la un acord cu privire la un plan de stingere a datoriei, se aplică procedura de insolvență simplificată.

Ultima actualizare: 13/11/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Insolvenţă - Estonia

Legislația estonă prevede trei proceduri de insolvență diferite: procedura de faliment, procedura de reorganizare și procedura de ajustare a datoriei. Procedura de faliment este reglementată de Legea privind falimentul, normele referitoare la reorganizare sunt reunite în Legea privind reorganizarea, iar reglementările referitoare la ajustarea datoriei sunt prevăzute în Legea privind ajustarea datoriei și protecția creanțelor. Legile respective sunt disponibile în limba estonă și în limba engleză în ediția online a Monitorului Oficial din Estonia, Linkul se deschide într-o fereastră nouăRiigi Teataja.

Scopul procedurii de faliment este de a despăgubi creditorii utilizând patrimoniul debitorului, prin vânzarea bunurilor debitorului sau reorganizarea întreprinderii acestuia. Prin procedura de faliment, debitorul persoană fizică are posibilitatea de a se elibera de obligațiile sale. În cursul procedurii de faliment, sunt identificate cauzele insolvenței debitorului.

Obiectivul procedurii de reorganizare este de a ține seama de interesele întreprinderii, ale creditorului și ale terților și de a proteja drepturile acestora în cadrul procedurii de reorganizare a întreprinderii. Reorganizarea întreprinderii presupune aplicarea unui set de măsuri pentru depășirea dificultăților economice ale întreprinderii, restabilirea lichidității acesteia, îmbunătățirea rentabilității sale și garantarea unei gestionări durabile a acesteia.

Obiectivul procedurii de ajustare a datoriei este de a permite unei persoane fizice (debitorul) cu dificultăți de plată să își restructureze datoriile pentru a depăși aceste dificultăți și pentru a evita procedura de faliment. În cadrul procedurii de ajustare a datoriei, debitorul are posibilitatea să-și restructureze obligațiile bănești (datorii personale) prin prorogarea scadenței, eșalonarea sau reducerea obligațiilor sale.

Procedura de faliment și procedura de ajustare a datoriei se încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență (reformare).

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

În conformitate cu dreptul eston, o persoană fizică este o ființă umană, astfel că în dreptul insolvenței nu se face distincție între persoanele fizice din punctul de vedere al exercitării sau nu a unei activități economice sau profesionale (respectiv, nu se face distincție între lucrătorii independenți și consumatori). O persoană juridică este o entitate juridică înființată în temeiul legii. O persoană juridică poate fi de drept privat sau de drept public.O persoană juridică de drept privat este o persoană juridică constituită în interes privat și în temeiul legii privind categoria de persoane juridice în cauză. Persoanele juridice de drept privat sunt societățile în nume colectiv, societățile în comandită simplă, societățile cu răspundere limitată, societățile pe acțiuni, societățile cooperative, fundațiile și asociațiile non-profit. Persoanele juridice de drept public sunt statul, colectivitățile teritoriale, precum și celelalte persoane juridice constituite în interes public și în temeiul legii referitoare la categoria de persoane juridice în cauză.

1. Procedura de faliment

Procedura de faliment se aplică persoanelor insolvabile, atât juridice, cât și fizice. Nici statul, nici colectivitățile locale nu pot fi declarate în faliment.

2. Procedura de reorganizare

Procedura de reorganizare se aplică numai persoanelor juridice de drept privat.

3. Procedura de ajustare a datoriei

Procedura de ajustare a datoriei se aplică persoanelor fizice care au dificultăți de plată.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

1. Procedura de faliment

Falimentul este insolvența debitorului dispusă printr-o hotărâre judecătorească. Prima condiție esențială pentru a deschide o procedură de faliment este, prin urmare, situația de insolvență a debitorului.

Debitorul este insolvabil în cazul în care nu reușește să despăgubească creditorii, iar această incapacitate, având în vedere situația economică a debitorului, nu este temporară. Un debitor persoană juridică este insolvabil, de asemenea, în cazul în care activele sale nu acoperă pasivul acestuia, iar această situație, având în vedere situația economică a debitorului, nu este temporară. În cazul în care cererea de declarare a falimentului este depusă de către debitor, instanța declară, de asemenea, falimentul dacă o situație de insolvență este probabilă în viitor. Dacă cererea de declarare a falimentului este depusă de către debitor, se presupune că acesta este insolvabil.

A doua condiție esențială pentru a deschide o procedură de faliment este depunerea unei cereri de declarare a falimentului, de către debitor sau de către un creditor. În caz de deces al debitorului, cererea de declarare a falimentului poate fi depusă, în ceea ce privește patrimoniul debitorului, și de către moștenitorul acestuia, executorul testamentar sau administratorul succesiunii. În acest caz, cererii i se aplică dispozițiile privind cererile de declarare a falimentului depuse de debitor. În cazurile prevăzute de lege, cererea de declarare a falimentului poate fi depusă și de către o altă persoană, situație în care acesteia i se aplică dispozițiile privind creditorul, cu excepția cazului în care legea prevede altfel.

Dacă cererea de declarare a falimentului este depusă de debitor, acesta trebuie să-și motiveze în cerere insolvența. Dacă cererea de declarare a falimentului este depusă de un creditor, acesta trebuie să motiveze în cererea sa insolvența debitorului și să dovedească existența creanței.

Instanța poate obliga creditorul care a depus cererea de declarare a falimentului să plătească, cu titlu de depozit, o sumă stabilită de instanță pentru acoperirea onorariilor și a cheltuielilor administratorului provizoriu, dacă există motive să se presupună că masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu va fi suficientă. Dacă creditorul nu constituie depozitul, procedura se încheie. Dacă creditorii care depun cererea sunt angajații unui angajator insolvabil și nu achită suma prevăzută cu titlu de depozit pentru continuarea procedurii de faliment, aceștia au dreptul de a cere statului (prin Casa estoniană de asigurări împotriva șomajului), o indemnizație de insolvență.

Instanța respinge cererea de declarare a falimentului depusă de un creditor dacă nu reiese din cererea respectivă că persoana care a depus-o deține o creanță asupra debitorului, dacă insolvența debitorului nu este motivată în cerere sau dacă cererea se bazează pe o creanță inclusă într-un plan de reorganizare sau de ajustare a datoriei. De asemenea, instanța respinge cererea de declarare a falimentului dacă există alte motive prevăzute de Codul de procedură civilă.

Înainte de declararea falimentului și de deschiderea procedurii de faliment se desfășoară o procedură preliminară. Dacă instanța decide să deschidă o procedură ca urmare a cererii de declarare a falimentului, aceasta desemnează un administrator provizoriu. Având în vedere situația financiară a debitorului, instanța poate decide, de asemenea, să nu desemneze un administrator provizoriu și să declare falimentul debitorului. Dacă instanța nu desemnează un administrator provizoriu, procedura bazată pe cererea de declarare a falimentului nu este continuată și se încheie. Administratorul provizoriu inventariază bunurile debitorului, inclusiv obligațiile acestuia și procedurile de executare a bunurilor sale, și verifică dacă patrimoniul debitorului acoperă costurile și cheltuielile procedurii de faliment. Administratorul provizoriu evaluează situația financiară și solvabilitatea debitorului, precum și perspectivele de continuare a activității și de reorganizare a debitorului, dacă este vorba de o persoană juridică, asigură conservarea activelor debitorului etc. Activitatea administratorului provizoriu trebuie să permită luarea unei decizii în privința acceptării sau nu a cererii de declarare a falimentului.

Instanța încheie procedura prin perimare fără declararea falimentului, indiferent de situația de insolvabilitate a debitorului, în cazul în care bunurile debitorului nu sunt suficiente pentru acoperirea costurilor și a cheltuielilor aferente procedurii de faliment și dacă nu este posibilă recuperarea sau revendicarea bunurilor, în special în cazul în care nu este posibil să se introducă o acțiune împotriva unui membru al unei structuri de conducere.

Falimentul este declarat de instanță prin intermediul unei ordonanțe (ordonanță privind falimentul). În ordonanța privind falimentul trebuie să se indice ora la care a fost declarat falimentul. Declararea falimentului deschide procedura de faliment.

După ce a declarat falimentul, instanța publică fără întârziere un aviz în acest sens (aviz privind falimentul) în publicația Ametlikud Teadaanded (anunțuri oficiale).

Ordonanța privind falimentul este executorie imediat. Executarea ordonanței privind falimentul nu poate fi nici suspendată, nici amânată, iar modalitățile și procedura de executare prevăzute de lege nu pot fi modificate. În cazul în care o instanță superioară anulează ordonanța privind falimentul, acest lucru nu afectează validitatea actelor juridice efectuate de către administrator sau în legătură cu acesta. Debitorul și creditorul care au depus cererea de declarare a falimentului pot formula o cale de atac împotriva ordonanței privind falimentul în termen de 15 zile de la data publicării avizului privind falimentul. Debitorul și persoana care a depus cererea de declarare a falimentului pot formula o cale de atac împotriva deciziei pronunțate în cadrul procedurii de apel de instanța districtuală (Ringkonnahohus) în fața Riigikohus (Curtea Supremă). Administratorul nu poate formula o cale de atac în numele debitorului și nu poate reprezenta debitorul în cursul examinării unei căi de atac.

Dacă procedura de faliment prevede publicarea unui aviz sau a unui act de procedură, acesta trebuie publicat în Ametlikud Teadaanded. Instanța poate publica în Ametlikud Teadaanded un aviz privind data și locul examinării cererii de declarare a falimentului. Instanța publică, fără întârziere, un aviz referitor la ordonanța privind falimentul, prin care este declarat falimentul debitorului (aviz privind falimentul) în publicația oficială Ametlikud Teadaanded.

2. Procedura de reorganizare

Pentru a deschide o procedură de reorganizare, întreprinderea trebuie să depună o cerere în acest sens.

Instanța deschide o procedură de reorganizare în cazul în care cererea îndeplinește cerințele prevăzute în Codul de procedură civilă și în Legea privind reorganizarea, iar întreprinderea dovedește că:

  1. se va afla probabil într-o situație de insolvabilitate în viitor;
  2. întreprinderea are nevoie de o reorganizare;
  3. ulterior reorganizării, ar fi posibilă gestionarea durabilă a întreprinderii.

Procedura de reorganizare nu este deschisă:

  1. dacă a fost deschisă o procedură de faliment împotriva întreprinderii;
  2. dacă a fost pronunțată o hotărâre judecătorească cu privire la lichidarea forțată a întreprinderii sau dacă o lichidare suplimentară este în curs de desfășurare;
  3. dacă au trecut mai puțin de doi ani de la finalizarea unei proceduri de reorganizare a întreprinderii.

Dacă o întreprindere solicită reorganizarea sa, instanța poate, de asemenea, să respingă cererea dacă întreprinderea nu a justificat faptul că are nevoie de o reorganizare și că, ulterior reorganizării, ar fi posibilă gestionarea sa durabilă.

Instanța deschide o procedură de reorganizare printr-o ordonanță de reorganizare, în termen de șapte zile de la primirea cererii de reorganizare

Ordonanța de reorganizare indică, în special:

  1. coordonatele persoanei numite consilier de reorganizare;
  2. termenul de adoptare a unui plan de reorganizare;
  3. termenul (care nu poate depăși 60 de zile) în care planul de reorganizare trebuie prezentat instanței spre aprobare;
  4. suma care trebuie plătită de întreprindere într-un cont prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, pentru acoperirea cheltuielilor consilierului de reorganizare, precum și termenul de plată a acestei sume.

Consecințele deschiderii unei proceduri de reorganizare sunt următoarele:

  1. instanța suspendă procedurile de executare în curs asupra activelor întreprinderii, până la aprobarea planului de reorganizare sau încheierea procedurii de reorganizare, cu excepția procedurilor de executare care urmăresc satisfacerea creanțelor rezultate dintr-un raport de muncă sau a creanțelor de întreținere;
  2. calculul dobânzilor moratorii sau al penalităților contractuale care cresc de-a lungul timpului se suspendă pentru creanțele asupra întreprinderii până la aprobarea planului de reorganizare;
  3. instanța sesizată poate suspenda, până la aprobarea planului de reorganizare sau încheierea procedurii de reorganizare, la cererea întreprinderii vizate de consilierul de reorganizare, o procedură judiciară privind o creanță pecuniară asupra întreprinderii, cu excepția creanțelor rezultate dintr-un raport de muncă sau a creanțelor de întreținere pentru care nu a fost încă luată o decizie;
  4. instanța amână pronunțarea hotărârii sale privind deschiderea unei proceduri de faliment ca urmare a unei cereri de declarare a falimentului depusă de un creditor până la aprobarea planului de reorganizare sau încheierea procedurii de reorganizare.

Dacă instanța a decis să deschidă o procedură de reorganizare și a emis o ordonanță de reorganizare, consilierul de reorganizare transmite creditorilor, fără întârziere, un aviz de reorganizare prin care îi informează cu privire la deschiderea procedurii de reorganizare și la valoarea creanțelor pe care le dețin asupra întreprinderii conform tabelului de creanțe.

3. Procedura de ajustare a datoriei

În cadrul procedurii de ajustare a datoriei, debitorul are posibilitatea să-și restructureze obligațiile bănești. Se consideră că debitorul are dificultăți în efectuarea plăților în cazul în care acesta nu reușește sau este probabil ca nu va reuși să-și îndeplinească obligațiile atunci când acestea vor deveni exigibile.

Pentru a deschide o procedură de ajustare a datoriei, debitorul adresează instanței o cerere în acest sens, la care anexează, în principal, un plan de ajustare a datoriei în care indică obligațiile care fac obiectul cererii și modalitatea prevăzută de realizare a ajustării, precum și termenul-limită pentru punerea în aplicare a planului de ajustare. Înainte să sesizeze instanța, debitorul are obligația să ia măsurile necesare pentru a obține o ajustare extrajudiciară a datoriei sale.

Instanța deschide o procedură de ajustare a datoriei în cazul în care cererea îndeplinește cerințele prevăzute în Codul de procedură civilă și în Legea privind ajustarea datoriei și protecția creanțelor. Ordonanța privind deschiderea procedurii este transmisă debitorului, precum și tuturor creditorilor cărora debitorul le solicită ajustarea creanțelor. Ordonanța se publică, de asemenea, în publicația Ametlikud Teadaanded.

Instanța respinge cererea de ajustare a datoriei:

  1. dacă a fost declarat falimentul debitorului;
  2. dacă instanța a acceptat, în cei zece ani anteriori depunerii cererii, o cerere a debitorului prin care acesta solicita ajustarea datoriei sale sau eliberarea de datorie în cadrul unei proceduri de faliment;
  3. dacă debitorul nu are dificultăți de plată sau dacă acestea pot fi depășite în mod evident fără ajustarea datoriei, printre altele, prin valorificarea activelor debitorului în vederea acoperirii datoriilor sale în limitele a ceea ce i se poate solicita în mod rezonabil;
  4. dacă cererea sau anexele la aceasta nu îndeplinesc cerințele prevăzute de lege.

Instanța poate respinge cererea de ajustare a datoriei:

  1. dacă aprobarea sau executarea planului de ajustare a datoriei propus de debitor este puțin probabilă având în vedere, în special, solvabilitatea acestuia în ultimii trei ani anteriori depunerii cererii de ajustare a datoriei, precum și capacitatea acestuia de a desfășura o activitate profitabilă în mod rezonabil în cursul perioadei de valabilitate a planului de ajustare a datoriei, având în vedere vârsta acestuia, profesia și formarea sa profesională;
  2. dacă debitorul nu a luat toate măsurile necesare pentru a obține ajustarea extrajudiciară a datoriei sale înainte de depunerea cererii de ajustare a datoriei în instanță;
  3. dacă debitorul a prezentat în mod deliberat sau din neglijență gravă date eronate sau incomplete privind activele și veniturile sale, creditorii săi sau obligațiile sale;
  4. dacă debitorul refuză să ateste sub jurământ exactitatea datelor prezentate sau să prezinte datele suplimentare solicitate de instanță;
  5. dacă debitorul a fost condamnat pentru o infracțiune referitoare la o procedură de faliment sau de executare, pentru o infracțiune fiscală sau pentru anumite infracțiuni legate de societăți și dacă mențiunile nu au fost șterse din cazierul judiciar;
  6. dacă debitorul, în ultimii trei ani anteriori depunerii cererii sau după depunerea cererii respective, a furnizat în mod deliberat sau din neglijență gravă date eronate sau incomplete cu privire la situația sa financiară în vederea obținerii de ajutoare sau de alte avantaje din partea statului, a unei colectivități teritoriale sau a unei fundații sau pentru a eluda plata impozitelor;
  7. dacă debitorul a efectuat în mod vădit deliberat tranzacții prejudiciabile pentru creditori.

Dacă, atunci când se pronunță cu privire la cererea debitorului, instanța hotărăște că este necesar să deschidă o procedură de ajustare a datoriei, aceasta transmite ordonanța de deschidere a procedurii debitorului, precum și tuturor creditorilor cărora debitorul le solicită ajustarea creanțelor. Ordonanța se publică, de asemenea, în publicația Ametlikud Teadaanded.

În cazul deschiderii procedurii de ajustare a datoriei, calculul dobânzilor moratorii sau al penalităților contractuale care cresc de-a lungul timpului este suspendat pentru creanțele asupra debitorului până la aprobarea planului de ajustare a datoriei sau finalizarea procedurii. Această dispoziție nu se aplică în cazul creanțelor pentru care debitorul nu solicită ajustarea. În cazul deschiderii procedurii, un creditor nu poate nici să rezilieze contractul încheiat cu debitorul din care rezultă creanțele pentru care debitorul solicită ajustarea, invocând o încălcare a obligațiilor bănești anterioară depunerii cererii, și nici să refuze să-și îndeplinească obligațiile din acest motiv. Orice acord conform căruia creditorul poate rezilia contractul ca urmare a depunerii unei cereri de ajustare a datoriei sau a aprobării unui plan de ajustare a datoriei este nul. În cazul deschiderii unei proceduri, instanța suspendă procedurile de executare (sau executarea silită) în curs vizând bunurile debitorului în vederea recuperării, până la aprobarea planului de ajustare a datoriei sau finalizarea procedurii. De asemenea, instanța poate să suspende o procedură judiciară privind o creanță pecuniară asupra debitorului pentru care nu a fost încă luată o decizie, să anuleze măsurile provizorii, inclusiv poprirea asigurătorie a conturilor bancare, să interzică creditorilor să-și exercite drepturile care decurg din garanțiile furnizate de debitor, în special să vândă un obiect gajat sau să solicite vânzarea acestuia.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

În urma declarării falimentului, bunurile debitorului devin masa bunurilor care face obiectul insolvenței, iar dreptul debitorului de a o administra și de a dispune de aceasta este transferat administratorului judiciar.

În temeiul ordonanței privind falimentul, bunurile debitorului devin masa bunurilor care face obiectul insolvenței și sunt utilizate drept active-țintă pentru despăgubirea creditorilor și desfășurarea procedurii de faliment. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței cuprinde bunurile pe care debitorul le deținea la data declarării falimentului, precum și bunurile care sunt revendicate, recuperate sau dobândite de către debitor pe durata procedurii de faliment. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu include bunurile debitorului care, conform legii, nu pot face obiectul unui sechestru.

Bunurile care, conform legii, nu pot face obiectul unui sechestru sunt reglementate de Codul procedurilor de executare. Legea prevede o listă neexhaustivă a obiectelor care nu pot fi puse sub sechestru. Principalul obiectiv al listei respective este de a asigura debitorului o protecție socială minimală. Interdicția de a valorifica obiectele care nu pot fi puse sub sechestru decurge, de asemenea, din necesitatea de a proteja și alte drepturi fundamentale: dreptul de a alege în mod liber domeniul de activitate, profesia și locul de muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la educație, libertatea religioasă, protejarea vieții private și de familie etc. În plus, punerea sub sechestru a anumitor obiecte este contrară bunelor moravuri.

Legislația estonă prevede, de asemenea, restricții în ceea ce privește poprirea veniturilor al căror principal obiectiv este de a garanta debitorului, în cadrul unei proceduri în curs în ceea ce-l privește, resursele minime necesare pentru acesta și pentru persoanele aflate în întreținerea sa.

Orice act de dispoziție cu privire la un obiect care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței efectuat de debitor după declararea falimentului este nul. Ceea ce a fost transferat în temeiul actului de dispoziție va fi restituit celeilalte părți în cazul în care obiectul transferului face încă parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau va face obiectul unei compensații în cazul în care transferul a condus la o creștere a masei bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care debitorul, înainte de declararea falimentului, a transferat creanțe care urmau să apară, declararea falimentului invalidează transferul creanțelor apărute după declararea falimentului. Un debitor persoană fizică poate să dispună de masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu acordul administratorului. Orice act de dispoziție efectuat fără acordul administratorului este nul.

Numai administratorul poate să accepte, după declararea falimentului, executarea împotriva debitorului a unei obligații care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care a fost executată o obligație împotriva debitorului, aceasta se consideră executată numai în cazul în care obiectul transferului face încă parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau în cazul în care transferul a condus la o creștere a masei bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care a fost executată o obligație împotriva debitorului înainte de publicarea avizului privind falimentul, aceasta se consideră executată în cazul în care persoana care a executat obligația nu avea cunoștință și nu era de așteptat ca aceasta să aibă cunoștință de declararea falimentului la momentul executării.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

După declararea falimentului, debitorul persoană fizică nu mai are dreptul să efectueze tranzacții legate de masa bunurilor care face obiectul insolvenței, iar debitorul persoană juridică nu mai are dreptul să efectueze nicio tranzacție.

Debitorul este obligat să furnizeze instanței, administratorului și comitetului creditorilor informațiile de care aceștia au nevoie în ceea ce privește procedura de faliment, în special cu privire la patrimoniul acestuia, inclusiv obligațiile, precum și la activitatea economică sau profesională. Debitorul este obligat să prezinte administratorului bilanțului corespunzător situației la data declarării falimentului, precum și situația patrimoniului său, inclusiv obligațiile acestuia.

Instanța poate obliga debitorul să declare sub jurământ în fața sa că informațiile furnizate privind bunurile, datoriile și activitatea economică sau profesională sunt, după cunoștințele sale, corecte.

Debitorul este obligat să sprijine administratorul provizoriu și administratorul în îndeplinirea sarcinilor acestora.

După declararea falimentului și înainte de declarația sub jurământ, debitorul nu are dreptul să părăsească Estonia fără permisiunea instanței.

În cazul în care o hotărâre judecătorească nu a fost respectată sau pentru a garanta îndeplinirea unei obligații prevăzute de lege, instanța poate să impună o amendă debitorului sau să dispună înfățișarea imediată a acestuia sub reținerea acestuia.

Debitorul are dreptul să ia cunoștință de dosarul administratorului și de dosarul judiciar al cauzei privind falimentul. Din motive justificate, administratorul poate refuza să prezinte debitorului un document din dosarul său în cazul în care prezentarea acestuia ar pune în pericol desfășurarea procedurii de faliment.

Administratorul judiciar

  • Administratorul judiciar efectuează tranzacții legate de masa bunurilor care face obiectul insolvenței și alte operațiuni. Titularul drepturilor și obligațiilor care decurg din activitatea administratorului este debitorul. În conformitate cu misiunea sa, administratorul înlocuiește debitorul în instanță în litigiile legate de masa bunurilor care face obiectul insolvenței.
  • După declararea falimentului, dreptul debitorului de a administra masa bunurilor care face obiectul insolvenței și de a dispune de aceasta este transferat administratorului judiciar. În cazul în care procedura de faliment vizează un debitor persoană juridică, administratorul poate efectua orice tranzacție și orice act juridic legat de masa bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care procedura de faliment vizează o persoană fizică, administratorul nu poate efectua decât tranzacțiile și actele juridice legate de masa bunurilor care face obiectul insolvenței care sunt necesare în vederea atingerii obiectivului procedurii de faliment și îndeplinirii misiunii administratorului.
  • Administratorul apără drepturile și interesele tuturor creditorilor și ale debitorului și garantează o procedură de faliment legală, rapidă și adecvată din punct de vedere economic. Administratorul are obligația să-și îndeplinească misiunea cu grija cuvenită așteptată din partea unui administrator diligent și onest și să ia în considerare interesele tuturor creditorilor și ale debitorului.
  • Administratorul inventariază creanțele deținute de creditori, administrează masa bunurilor care face obiectul insolvenței, organizează stabilirea și vânzarea acesteia, precum și despăgubirea creditorilor utilizând masa bunurilor care face obiectul insolvenței; acesta stabilește motivele și perioada de apariție a insolvenței debitorului; organizează, dacă este cazul, continuarea activității economice a debitorului; dacă este cazul, procedează la lichidarea debitorului persoană juridică; furnizează, în condițiile prevăzute de lege, informații creditorilor și debitorului; întocmește un raport cu privire la misiunea sa și prezintă informații cu privire la procedura de faliment instanței, responsabilului pentru monitorizare și comitetului creditorilor; îndeplinește alte obligații prevăzute de lege. În cazul în care insolvența debitorului este cauzată de o eroare gravă de gestionare, administratorul este obligat să depună o cerere de despăgubire împotriva persoanei responsabile de respectiva eroare, în cazul în care motivele care stau la baza cererii sunt suficiente. Pe lângă drepturile prevăzute de lege, administratorul beneficiază, de asemenea, de drepturile prevăzute pentru administratorul provizoriu.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

În Estonia, compensarea este permisă în cadrul procedurii de faliment. Pentru a efectua compensarea creanțelor în cadrul unei proceduri de faliment, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

  1. creanțele care urmează să fie compensate trebuie să constituie obligații bănești sau obligații de același tip;
  2. creditorul trebuie să aibă dreptul să-și execute obligația, iar obligația debitorului trebuie să fi devenit exigibilă;
  3. creditorul trebuie să înainteze debitorului cererea sa de compensare înainte ca propunerea finală de repartizare să fie prezentată instanței, iar cererea nu trebuie să fie condiționată sau legată de o scadență;
  4. dreptul creditorului de a efectua o compensare a creanței sale cu o creanță a debitorului trebuie să fie anterior declarării falimentului.

În cazul în care, în momentul declarării falimentului, creanța debitorului era legată de o condiție suspensivă, în cazul în care aceasta nu era încă exigibilă sau în cazul în care aceasta nu se referă la obligații de aceeași natură, creanța nu poate face obiectul unei compensări decât atunci când este îndeplinită condiția suspensivă, creanța debitorului a devenit exigibilă sau obligațiile au fost modificate și au devenit obligații de aceeași natură. Compensarea nu este permisă în cazul în care condiția suspensivă a creanței debitorului este îndeplinită sau creanța devine exigibilă înainte ca respectivul creditor să poată proceda la compensarea creanței sale.

În cazul în care creanța debitorului este prescrisă, acesta poate totuși să solicite compensarea creanței în cazul în care dreptul la compensare a apărut înainte de prescrierea creanței. Creditorul poate, de asemenea, să procedeze la compensarea unei creanțe care decurge din nerespectarea unui contract de către debitor în cazul în care nerespectarea respectivă este cauzată de faptul că administratorul a încetat să execute obligația debitorului după declararea falimentului. În cazul în care obiectul obligației contractuale este divizibil, iar creditorul și-a executat parțial obligația în momentul declarării falimentului, acesta poate solicita compensarea părții din obligația bănească a debitorului care corespunde părții executate din propria obligație. În cazul în care debitorul este un locator, iar locatarul a plătit debitorului, înainte de declararea falimentului, o plată în avans pentru închirierea unui bun imobil sau a unui spațiu, este vorba despre o creanță pentru îmbogățire fără justă cauză împotriva debitorului pe care locatarul o poate compensa printr-o creanță a debitorului în ceea ce-l privește, la fel cum locatarul poate proceda la compensarea creanței legate de despăgubirea pentru prejudiciul rezultat în urma rezilierii anticipate sau a încetării contractului.

O creanță primită prin cesiune poate face obiectul unei compensări în cadrul unei proceduri de faliment numai în cazul în care cesiunea creanței și notificarea scrisă a acesteia către debitor au loc cel târziu cu trei luni înainte de declararea falimentului. O creanță primită prin cesiune nu poate face obiectul unei compensări în cazul în care creanța asupra debitorului a fost cedată în cursul ultimilor trei ani anteriori desemnării administratorului provizoriu, atunci când debitorul era insolvabil, iar cesionarul avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de acest fapt.

Compensarea nu poate viza: o creanță de întreținere, o creanță privind despăgubirea unui prejudiciu cauzat de o vătămare corporală sau un deces, o creanță care rezultă dintr-un prejudiciu cauzat în mod ilegal și cu intenție, pe care cealaltă parte o deține asupra părții care dorește compensarea; o creanță care, conform legii, nu poate face obiectul punerii sub sechestru; o creanță care a făcut obiectul unui sechestru, în cazul în care partea care dorește compensarea a dobândit creanța ulterior punerii sub sechestru sau în cazul în care creanța sa a devenit exigibilă ulterior punerii sub sechestru și mai târziu decât creanța pusă sub sechestru; o creanță pe care cealaltă parte o poate contesta sau o creanță a celeilalte părți pentru care compensarea nu este autorizată în temeiul altor dispoziții legislative.

În cadrul procedurii de reorganizare și al procedurii de ajustare a datoriei, nu există reglementări specifice privind compensarea, prin urmare, se aplică normele generale în temeiul legislației privind dreptul obligațiilor.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Procedura de faliment

Administratorul are dreptul să execute obligațiile neexecutate care decurg dintr-un contract încheiat de debitor și să solicite cocontractantului să își respecte obligațiile sau să înceteze să mai execute obligațiile contractuale ale debitorului, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. Administratorul nu poate înceta să execute obligațiile contractuale ale debitorului în cazul în care a fost înscrisă o mențiune în cartea funciară pentru a garanta executarea obligației. În cazul în care administratorul continuă să execute obligațiile debitorului sau declară că intenționează să facă acest lucru, cealaltă parte contractantă este obligat să continue să-și îndeplinească obligațiile. În acest caz, administratorul își pierde dreptul de a refuza să execute obligațiile debitorului. În cazul în care administratorul solicită celeilalte părți contractante să execute contractul, acesta din urmă poate solicita administratorului să garanteze respectarea obligațiilor debitorului. Atât timp cât administratorul nu garantează respectarea obligațiilor debitorului, cealaltă parte contractantă poate refuza să-și execute obligațiile sau poate să înceteze ori să rezilieze contractul. Creanța celeilalte părți contractante asupra debitorului, care a apărut ca urmare a executării obligațiilor după ce administratorul a solicitat celei dintâi să-și respecte obligațiile, constituie o obligație consolidată. În cazul în care administratorul, după declararea falimentului, a încetat să mai execute obligațiile debitorului, cealaltă parte contractantă poate să-și prezinte creanța legată de nerespectarea contractului în calitate de creditor în urma falimentului. În cazul în care obiectul obligației contractuale este divizibil, iar cealaltă parte contractantă și-a executat parțial obligația în momentul declarării falimentului, acesta poate solicita respectarea obligației bănești a debitorului corespunzătoare părții pe care a executat-o numai în calitate de creditor în urma falimentului.

Legea prevede, de asemenea, dispoziții specifice pentru anumite tipuri de contracte:

  1. în cazul în care debitorul, înainte de declararea falimentului, a vândut un bun mobil cu o rezervă a dreptului de proprietate și a transferat cumpărătorului posesia bunului, acesta din urmă are dreptul să solicite respectarea contractului de vânzare. Într-un astfel de caz, administratorul nu poate să renunțe la executarea obligațiilor contractuale ale debitorului;
  2. falimentul locatorului nu constituie un motiv de reziliere a contractului de închiriere sau al contractului de locație, cu excepția cazului în care contractul prevede altfel. În cazul în care contractul de închiriere sau contractul de locație prevede că falimentul constituie un motiv de reziliere, administratorul poate să rezilieze contractul cu un preaviz de reziliere de o lună sau perioada de timp mai scurtă prevăzută în contract. Falimentul locatorului unei locuințe nu constituie un motiv de reziliere a contractului de închiriere. În cazul în care a fost plătit debitorului un avans pentru închirierea unui bun imobil sau a unui spațiu înainte de declararea falimentului, locatarul poate proceda la compensarea acestei creanțe pentru îmbogățire fără justă cauză cu o creanță a debitorului asupra sa;
  3. în cazul falimentului locatarului, locatorul poate să rezilieze contractul de închiriere sau contractul de locație numai în conformitate cu normele generale, iar contractul de închiriere sau de locație nu poate fi reziliat din cauza unei întârzieri a plății chiriei în cazul în care această întârziere se referă la plata unei chirii datorate înainte de depunerea cererii de declarare a falimentului. Administratorul are dreptul să rezilieze contractul de închiriere sau contractul de locație încheiat de către debitor cu un preaviz de reziliere de o lună sau perioada de timp mai scurtă prevăzută în contract. În cazul în care bunul imobil sau locuința nu a fost pus la dispoziția debitorului în momentul declarării falimentului, atât administratorul, cât și cealaltă parte contractantă au dreptul de denunțare unilaterală a contractului. În caz de denunțare sau de reziliere a contractului, cealaltă parte contractantă poate să solicite despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de rezilierea anticipată a contractului, în calitate de creditor în urma falimentului sau prin compensare;
  4. normele prevăzute pentru contractul de închiriere și contractul de locație se aplică, de asemenea, contractelor de leasing încheiate de debitor.

Decizia referitoare la continuarea sau rezilierea contractului aparține administratorului, însă, în cazul în care cealaltă parte contractantă solicită administratorului să opteze pentru una dintre cele două variante, acesta din urmă este obligat să anunțe fără întârziere și cel târziu în termen de șapte zile dacă execută obligația debitorului sau dacă renunță la aceasta. La cererea administratorului, instanța poate prelungi acest termen. În cazul în care administratorul nu indică în termenul prevăzut dacă execută obligația debitorului sau dacă renunță la aceasta, acesta nu are dreptul să solicite celeilalte părți contractante să execute contractul atât timp cât el însuși nu a executat obligațiile debitorului.

Anumite contracte încheiate de către debitor pot fi, de asemenea, revocate. Instanța invalidează, în special, contractele încheiate între momentul în care a fost desemnat administratorul provizoriu și declararea falimentului. În plus față de condiția temporală, revocarea presupune ca interesele creditorilor să fie lezate. În cazul în care interesele creditorilor nu sunt lezate, iar revocarea nu permite creșterea masei bunurilor care face obiectul insolvenței, nu se impune revocarea.

Ca regulă generală, nici debitorul aflat în faliment, nici administratorul acestuia nu au dreptul să modifice contractele; cu toate acestea, contractele pot fi modificate în cazul în care este încheiat un concordat ulterior declarării falimentului. În acest caz și în urma unui acord între debitor și creditori, este posibil să se reducă datoriile sau să se prelungească termenul de plată a acestora. De asemenea, este posibil să se ajungă la același rezultat prin procedura de reorganizare sau prin procedura de ajustare a datoriei. Nici Legea privind falimentul, nici Legea privind reorganizarea sau Legea privind ajustarea datoriilor nu conțin dispoziții distincte privind cesiunea de creanțe sau reluarea obligațiilor, astfel încât trebuie să se aplice normele generale prevăzute de legislația privind dreptul obligațiilor.

Procedura de reorganizare și procedura de ajustare a datoriei

În cadrul procedurii de reorganizare, este permisă modificarea contractelor. Orice acord conform căruia creditorul poate rezilia contractul în momentul deschiderii procedurii de reorganizare sau al aprobării planului de reorganizare este nul. Planul de reorganizare nu permite modificarea unei creanțe apărute în temeiul unui contract de muncă sau al unei tranzacții cu instrumente financiare derivate.

În cazul deschiderii unei proceduri de ajustare a datoriei, creditorul nu poate să rezilieze un contract încheiat cu debitorul din care decurg creanțele a căror ajustare este solicitată de către debitor invocând o încălcare a obligațiilor bănești anterioară depunerii cererii de ajustare a datoriei, nici să refuze să-și îndeplinească obligațiile din acest motiv. Orice acord conform căruia creditorul poate să rezilieze un contract ca urmare a depunerii unei cereri de ajustare a datoriei sau a aprobării unui plan de ajustare a datoriei este nul. Procedura de ajustare a datoriei permite modificarea obligațiilor care rezultă dintr-un contract cu executare succesivă care apar sau care devin exigibile ulterior depunerii cererii de ajustare a datoriei. Există posibilitatea să se prevadă în planul de ajustare a datoriei încetarea, în momentul aprobării planului de ajustare a datoriei, a contractelor de credit sau a celorlalte contracte cu executare succesivă încheiate înainte de depunerea cererii de ajustare a datoriei, în temeiul cărora obligațiile bănești ale debitorului devin exigibile ulterior depunerii cererii de ajustare a datoriei. Încetarea contractului are aceleași efecte precum rezilierea excepțională a contractului ca urmare a unui fapt imputabil debitorului. Obligațiile debitorului care decurg din încetarea contractului pot fi modificate în prealabil prin planul de ajustare a datoriei. În cazul în care obligațiile care decurg dintr-un contract de leasing fac obiectul unui proiect de ajustare, locatorul creditor poate să rezilieze contractul în mod excepțional în termen de o săptămână de la aprobarea planului de ajustare.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

După declararea falimentului, creditorii în urma falimentului își pot prezenta creanțele asupra debitorului numai în cadrul procedurii de faliment. Administratorul trebuie să fie informat cu privire la toate creanțele asupra debitorului apărute înaintea declarării falimentului, indiferent de temeiul și de scadența acestora. Procedurile de executare deschise împotriva debitorului se încheie cu declarația de faliment, iar creditorii trebuie să-și prezinte creanțele administratorului judiciar.

În cadrul unei proceduri de reorganizare sau de ajustare a datoriei, numai creditorii ale căror creanțe sunt incluse în planul de reorganizare sau de ajustare a datoriei nu pot iniția noi proceduri în cursul perioadei de valabilitate a planului. În cazul reorganizării, procedurile de executare sunt suspendate, cu excepția procedurilor prin care se urmărește satisfacerea unei creanțe rezultate dintr-un raport de muncă sau a unei creanțe de întreținere. În cadrul unei proceduri de ajustare a datoriei, instanța poate să suspende procedurile de executare ca o măsură de protecție provizorie, inclusiv înaintea depunerii unei cereri sau a deciziei privind cererea. În cazul deschiderii procedurii, instanța suspendă procedurile de executare (sau executarea silită) în curs care vizează bunurile debitorului în vederea recuperării până la aprobarea planului de ajustare a datoriei sau finalizarea procedurii.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Procedura de faliment

În litigiile cu privire la masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau la bunuri care pot fi incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței, dreptul de a fi parte la o procedură judiciară în locul debitorului este transferat administratorului. În cazul în care o procedură judiciară deschisă înainte de declararea falimentului are ca obiect o acțiune introdusă de debitor împotriva unei alte persoane sau o altă cerere legată de masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau în cazul în care debitorul participă la o procedură judiciară în calitate de parte terță, administratorul poate, în conformitate cu misiunea care i-a fost încredințată, să intervină în cadrul procedurii în locul debitorului. În cazul în care administratorul are cunoștință de procedură însă nu intervine în cadrul acesteia, debitorul își poate continua acțiunea în calitate de solicitant sau de terț.

În cazul în care o procedură judiciară deschisă înainte de declararea falimentului se referă la o creanță asupra debitorului și nu s-a pronunțat încă o decizie, instanța nu examinează creanța în cadrul acestei proceduri. Instanța reia procedura respectivă, la cererea părții solicitante, în cazul în care o instanță superioară a anulat ordonanța privind falimentul și dacă ordonanța prin care cererea de declarare a falimentului a fost respinsă a dobândit autoritate de lucru judecat, precum și în cazul în care procedura de faliment a fost încheiată prin perimare după declararea falimentului.

În cazul în care, în cadrul unei proceduri judiciare deschise înainte de declararea falimentului, este formulată o cerere împotriva debitorului în vederea excluderii unui obiect din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, instanța examinează această cerere. În acest caz, administratorul judiciar poate interveni în procedură în locul debitorului. Administratorul exercită drepturile și îndatoririle debitorului în calitate de pârât. În cazul în care administratorul nu intervine, procedura poate fi continuată la cererea reclamantului.

În cazul în care o procedură judiciară se referă la o creanță asupra debitorului și este posibil să se introducă o cale de atac împotriva deciziei pronunțate, administratorul poate face acest lucru în numele debitorului după declararea falimentului. Cu acordul administratorului, debitorul poate introduce el însuși calea de atac.

În cazul în care un act administrativ împotriva debitorului este contestat în instanță, termenul de introducere a unei căi de atac împotriva actului respectiv se suspendă.

Procedura de reorganizare și procedura de ajustare a datoriei

După depunerea unei cereri de reorganizare, instanța sesizată poate să suspende, la cererea întreprinderii vizate de consilierul de reorganizare, până la aprobarea planului de reorganizare sau finalizarea procedurii de reorganizare, o procedură judiciară referitoare la o creanță pecuniară asupra întreprinderii, cu excepția creanțelor legate de un raport de muncă sau a creanțelor de întreținere cu privire la care nu s-a luat încă o decizie. În cazul deschiderii unei proceduri de ajustare a datoriei, instanța suspendă procedurile judiciare referitoare la creanțe pecuniare asupra debitorului cu privire la care nu s-a luat încă o decizie, până la aprobarea planului de reorganizare sau finalizarea procedurii.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Participarea creditorilor la procedura de faliment

Creditorul își reprezintă creanța în cadrul procedurii de faliment. Creditorii sunt obligați să informeze administratorul, în termen de două luni de la publicarea avizului privind falimentul în publicația Ametlikud Teadaanded, cu privire la toate creanțele anterioare declarării falimentului pe care aceștia le dețin asupra debitorului, indiferent de temeiul și de scadența acestora. În acest scop, administratorul trebuie să primească o declarație scrisă (declarație de creanță). Creditorii sunt obligați să-și apere creanțele în cadrul adunării generale a creditorilor (adunarea pentru apărarea creanțelor). Garanțiile reale care garantează creanța sunt apărate concomitent cu aceasta. Creanța, rangul acesteia și garanția reală care o garantează se consideră admise în cazul în care nici administratorul, nici un alt creditor nu le contestă în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor; o creanță admisă în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor, precum și rangul acesteia nu pot fi contestate ulterior.

În plus față de reprezentarea și de apărarea propriilor creanțe, creditorii participă, de asemenea, la procedura de faliment, prin intermediul adunării generale a creditorilor. Adunarea generală a creditorilor este competentă să numească administratorul și să aleagă comitetul creditorilor, să decidă continuarea activității întreprinderii debitorului sau să pună capăt acesteia, să decidă dizolvarea debitorului în cazul în care acesta este o persoană juridică, să întocmească un concordat, să ia decizii cu privire la vânzarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței în limitele prevăzute de lege, să apere creanțele, să ia decizii cu privire la plângerile legate de activitatea administratorului, să decidă cu privire la remunerarea membrilor comitetului creditorilor și la alte aspecte care țin, conform legii, de competența adunării generale a creditorilor. În cazul în care adunarea generală a creditorilor decide să aleagă un comitet al creditorilor, aceasta din urmă este însărcinat, în principal, să apere interesele tuturor creditorilor în cadrul procedurii de faliment.

Participarea creditorilor la procedura de reorganizare

Consilierul de reorganizare informează creditorii, fără întârziere, cu privire la deschiderea unei proceduri de reorganizare și la valoarea creanțelor pe care aceștia le dețin asupra întreprinderii conform listei datoriilor. În acest scop, acesta le transmite avizul de reorganizare. În cazul în care un creditor a cărui creanță face obiectul unui proiect de ajustare conform planului de reorganizare nu este de acord cu datele care figurează în avizul de reorganizare, acesta prezintă consilierului de reorganizare, în termenul indicat în avizul respectiv, o declarație scrisă în care precizează punctele din avizul de reorganizare pe care nu le acceptă și prezintă documente justificative în acest sens. În cazul în care un creditor nu depune nicio declarație în termenul prevăzut, se consideră că acesta a aprobat valoarea creanței. În cazul în care consilierul de reorganizare nu este de acord cu o afirmație prezentată în declarația creditorului, acesta transmite instanței, fără întârziere, declarația respectivă însoțită de documente justificative și explică motivele pentru care nu este de acord cu conținutul acesteia. Consilierul de reorganizare își justifică afirmațiile. Pe baza afirmațiilor și a probelor prezentate, instanța ia o decizie cu privire la valoarea creanței principale și a creanței accesorii ale creditorului, precum și la existența și valoarea garanțiilor reale.

Participarea creditorilor la procedura de ajustare a datoriei

Procedura de ajustare a datoriei vizează creditorii ale căror creanțe asupra debitorului au devenit exigibile în momentul depunerii cererii de ajustare a datoriei. Decizia privind deschiderea unei proceduri de ajustare a datoriei este luată de către instanță care poate, dacă este cazul, să audieze în prealabil creditorul și să solicite informații sau documente suplimentare. Ordonanța de deschidere a procedurii se trimite debitorului, precum și tuturor creditorilor cărora debitorul le solicită ajustarea creanțelor. În cazul deschiderii procedurii, creditorul nu poate nici să rezilieze un contract încheiat cu debitorul din care decurg creanțele pentru care debitorul solicită ajustarea, invocând o încălcare a obligațiilor bănești anterioară depunerii cererii de ajustare a datoriei, și nici să refuze să își îndeplinească obligațiile din acest motiv. În momentul notificării creditorului cu privire la planul de ajustare a datoriei, instanța îi acordă un termen de cel puțin două săptămâni, dar nu mai mult de patru săptămâni de la data primirii planului de ajustare a datoriei, pentru a prezenta instanței sau consilierului un aviz referitor la acesta. Creditorul menționează dacă este de acord cu datele furnizate de debitor cu privire la creanța și garanțiile sale reale, calculul datoriei de către debitor și ajustarea datoriei în modul solicitat de acesta. În cazul în care creditorul nu este de acord cu ajustarea datoriei în modul solicitat de debitor, acesta este obligat să indice dacă ar accepta ajustarea datoriei într-un alt mod. În cazul în care creditorul a cărui creanță face obiectul unui proiect de ajustare nu este de acord cu datele furnizate de către debitor în lista datoriilor, acesta informează instanța sau, dacă instanța dispune astfel, consilierul, în termenul stabilit de instanță, cu privire la punctele pe care nu le acceptă și prezintă documente justificative în acest sens. În cazul în care un creditor nu depune nicio declarație în termenul prevăzut, se consideră că acesta a aprobat valoarea creanței. În cazul în care debitorul sau consilierul nu este de acord cu o afirmație prezentată în declarația creditorului, acesta transmite instanței, fără întârziere, declarația însoțită de documente justificative și explică motivele pentru care nu acceptă conținutul acesteia. Pe baza afirmațiilor și a probelor prezentate, instanța ia o decizie cu privire la valoarea creanței principale și a creanței accesorii, precum și cu privire la existența garanțiilor reale.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

În temeiul ordonanței privind falimentul, bunurile debitorului devin masa bunurilor care face obiectul insolvenței și sunt utilizate drept active-țintă pentru despăgubirea creditorilor și desfășurarea procedurii de faliment. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței cuprinde bunurile pe care debitorul le deținea la data declarării falimentului, precum și bunurile care sunt revendicate, recuperate sau dobândite de către debitor pe durata procedurii de faliment. Masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu include bunurile debitorului care, conform legii, nu pot face obiectul unui sechestru.

După declararea falimentului, dreptul debitorului de a administra masa bunurilor care face obiectul insolvenței și de a dispune de aceasta este transferat administratorului judiciar. Orice act de dispoziție cu privire la un obiect care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței efectuat de debitor după declararea falimentului este nul. Înainte de declararea falimentului, instanța poate interzice debitorului să dispună integral sau parțial de bunuri fără acordul administratorului provizoriu.

Ulterior ordonanței privind falimentul, administratorul este obligat să intre în posesia bunurilor debitorului și să înceapă să administreze masa bunurilor care face obiectul insolvenței, fără întârziere. Administratorul este obligat să revendice bunurile debitorului care se află în posesia unor terți pentru a le include în masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. Administrarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței implică executarea operațiunilor necesare pentru conservarea masei bunurilor care fac obiectul insolvenței și pentru desfășurarea procedurii de faliment, precum și orientarea activităților debitorului în cazul în care acesta este o persoană juridică sau organizarea activității economice a întreprinzătorului, în cazul în care acesta este o persoană fizică. În cadrul unei proceduri de faliment împotriva unui debitor persoană juridică, administratorul exercită drepturile și obligațiile consiliului de administrație al persoanei juridice sau ale structurii care îl înlocuiește, care nu sunt în contradicție cu obiectivul procedurii de faliment. Responsabilitatea administratorului este cea a unui membru al unei structuri de conducere.

Administratorul poate efectua o operațiune în numerar legată de masa bunurilor care face obiectul insolvenței numai cu autorizarea instanței. Administratorul nu face plăți în numerar către creditori pe bază de repartizare. O tranzacție deosebit de importantă pentru procedura de faliment poate fi efectuată de către administrator numai cu acordul comitetului creditorilor. Tranzacții deosebit de importante sunt considerate, în primul rând, recurgerea la un credit și, în cazul în care o întreprindere face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, toate tranzacțiile care nu intră sub incidența activității economice obișnuite a întreprinderii. Administratorul nu poate să efectueze, în ceea ce privește masa bunurilor care face obiectul insolvenței sau în numele său, o tranzacție cu el însuși sau cu o persoană cu care prezintă legături sau alte tranzacții de aceeași natură sau care implică un conflict de interese și nici să solicite rambursarea costurilor legate de o astfel de tranzacție.

Administratorul poate să inițieze vânzarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței după prima adunare generală a creditorilor, cu excepția cazului în care creditorii decid altfel în cadrul adunării respective. În cazul în care debitorul a introdus o acțiune împotriva ordonanței privind falimentul, vânzarea bunurilor nu este permisă fără acordul debitorului înainte de examinarea acțiunii introduse în fața instanței districtuale. Aceste restricții nu se aplică în cazul vânzării de bunuri perisabile sau a unor bunuri a căror valoare scade rapid sau a căror conservare sau stocare este excesiv de costisitoare. În cazul în care activitatea întreprinderii debitorului este continuată, bunurile nu pot fi vândute în cazul în care acest lucru împiedică continuarea activității. În cazul în care se propune un concordat, bunurile nu pot fi vândute înainte de încheierea concordatului, cu excepția cazului în care adunarea generală a creditorilor decide că bunurile pot fi vândute, în pofida propunerii de concordat. Vânzarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței se realizează prin licitație, în conformitate cu normele prevăzute de Codul procedurilor de executare.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Creanțele care urmează să fie prezentate în pasivul debitorului

Creanțele care urmează să fie prezentate în pasivul debitorului sunt toate creanțele apărute asupra debitorului înainte de declararea falimentului, indiferent de temeiul și de scadența acestora. După declararea falimentului, se consideră că toate creanțele asupra debitorului devin exigibile, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. În cazul în care creditorul a inițiat o acțiune în justiție, însă nu a fost pronunțată încă o decizie, instanța suspendă procedura, iar creditorul este obligat să prezinte creanța administratorului judiciar. În cazul în care creditorul a inițiat o acțiune în justiție, iar hotărârea judecătorească a dobândit autoritate de lucru judecat, creditorul este obligat, de asemenea, să-și prezinte creanța administratorului judiciar, însă această creanță este considerată protejată. În cazul în care debitorul are posibilitatea să introducă o cale de atac, acest drept poate fi exercitat de către administratorul judiciar.

Examinarea creanțelor apărute după deschiderea procedurii de faliment

După declararea falimentului, creditorii în urma falimentului pot să-și prezinte creanțele asupra debitorului numai în conformitate cu normele prevăzute de Legea privind falimentul. Prezentarea creanțelor este posibilă numai la administratorul judiciar și exclusiv pentru creanțele apărute înainte de declararea falimentului. Creanțele apărute după declararea falimentului nu pot fi prezentate înainte de finalizarea procedurii de faliment. În cazul persoanelor juridice, trebuie să se țină seama de faptul că, în general, procedura de faliment se încheie cu lichidarea persoanei juridice și că, prin urmare, după finalizarea procedurii, nu mai există nicio persoană împotriva căreia să se poată prezenta creanțe. Astfel, este necesar să se procedeze cu atenție atunci când se efectuează tranzacții cu persoane juridice aflate în stare de faliment și să se ia în considerare acest risc. În cazul unei persoane fizice, creanțele apărute în cursul procedurii de faliment pot fi prezentate ulterior procedurii, în conformitate cu normele generale. Obligațiile de despăgubire a daunelor cauzate în mod ilegal de către debitorul persoană juridică în cursul procedurii de faliment fac parte din obligațiile consolidate, astfel încât se poate solicita debitorului să le execute în cursul procedurii de faliment, în conformitate cu normele generale, sau se poate efectua în acest scop o procedură de executare asupra masei bunurilor care face obiectul insolvenței.

Ulterior declarării falimentului, este posibil ca debitorul să efectueze un act de dispoziție cu privire la un obiect care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. Un astfel de act de dispoziție este nul având în vedere că, după declararea falimentului, dreptul de a administra și de a dispune de active a fost transferat administratorului judiciar. În situația în care debitorul ar efectua, cu toate acestea, un act de dispoziție, ceea ce a fost transferat în temeiul respectivului act va fi restituit celeilalte părți în cazul în care obiectul transferului face încă parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, sau va face obiectul unei compensații în cazul în care transferul a condus la o creștere a masei bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care debitorul a efectuat un act de dispoziție cu privire la un obiect în ziua declarării falimentului, se presupune că actul respectiv a fost efectuat ulterior declarării falimentului. În cazul în care debitorul, înainte de declararea falimentului, a transferat creanțe care urmau să apară, declararea falimentului invalidează transferul creanțelor apărute după declararea falimentului. Un debitor persoană fizică poate să dispună de masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu acordul administratorului. Orice act de dispoziție efectuat fără acordul administratorului este nul.

Tratarea creanțelor apărute după deschiderea unei proceduri de reorganizare sau de ajustare a datoriei

În cursul perioadei de valabilitate a planului de reorganizare, nu este posibil să se introducă o acțiune referitoare la o creanță inclusă în planul de reorganizare; în ceea ce privește celelalte creanțe, acțiunile sunt posibile în continuare. În cursul perioadei de valabilitate a planului de ajustare a datoriei, nu este posibil să se introducă o acțiune sau să se solicite deschiderea unei proceduri necontencioase cu privire la o creanță inclusă în planul de ajustare a datoriei; în ceea ce privește celelalte creanțe, acțiunile sunt posibile în continuare. Aprobarea planului de ajustare a datoriei nu aduce atingere dreptului creditorului de a contesta, în cadrul unei proceduri judiciare, creanțele care nu sunt admise în planul de ajustare a datoriei. De asemenea, creditorul poate să conteste, în cadrul unei proceduri judiciare, valoarea unei creanțe în ceea ce privește partea care nu a fost admisă din creanță.

Depunerea unei cereri de reorganizare sau de ajustare a datoriei de către debitor suspendă termenul de prescripție a creanțelor asupra debitorului. După depunerea unei cereri de reorganizare, instanța sesizată poate să suspende, la cererea întreprinderii vizate de consilierul de reorganizare, până la aprobarea planului de reorganizare sau finalizarea procedurii de reorganizare, o procedură judiciară referitoare la o creanță pecuniară asupra întreprinderii, cu excepția creanțelor legate de un raport de muncă sau a creanțelor de întreținere cu privire la care nu s-a luat încă o decizie. În cazul deschiderii unei proceduri de ajustare a datoriei, instanța suspendă procedurile judiciare referitoare la creanțe pecuniare asupra debitorului cu privire la care nu s-a luat încă o decizie, până la aprobarea planului de reorganizare sau finalizarea procedurii.

Planul de reorganizare nu exonerează o persoană care este răspunzătoare în solidar pentru obligația întreprinderii de a respecta această obligație. Aprobarea unui plan de ajustare a datoriei nu exonerează o persoană care este răspunzătoare în solidar pentru obligația debitorului de a respecta această obligație.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Normele care reglementează prezentarea, verificarea și admiterea creanțelor în cadrul unei proceduri de faliment

Creditorii sunt obligați să informeze administratorul, în termen de două luni de la publicarea avizului privind falimentul în publicația Ametlikud Teadaanded, cu privire la toate creanțele anterioare declarării falimentului pe care aceștia le dețin asupra debitorului, indiferent de temeiul și de scadența acestora. După declararea falimentului, se consideră că toate creanțele asupra debitorului devin eligibile. În acest scop, administratorul trebuie să primească o declarație scrisă (declarație de creanță). În declarația de creanță trebuie indicate conținutul, motivele și valoarea creanței, precum și posibila existență a unei garanții reale. Documentele care atestă elementele menționate în declarația de creanță trebuie să fie anexate la declarația respectivă. Administratorul are obligația să verifice caracterul întemeiat al creanțelor prezentate, precum și existența garanțiilor reale. Înainte de adunarea pentru apărarea creanțelor, creditorii și debitorul pot să conteste în scris la administrator creanțele sau garanțiile reale.

Creanțele sunt apărate în cadrul adunării generale a creditorilor (adunarea pentru apărarea creanțelor). Garanțiile reale care garantează creanța sunt apărate concomitent cu aceasta. În cadrul adunării pentru apărarea creanțelor, acestea sunt examinate în ordinea în care au fost prezentate. Creanța, rangul acesteia, precum și garanția reală care o garantează se consideră admise în cazul în care nici administratorul, nici un alt creditor nu le contestă în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor, precum și în cazul în care creditorul sau administratorul care a contestat creanța își retrage contestația în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor. Dacă este cazul, administratorul este obligat să conteste creanța sau garanția reală în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor. O creanță se consideră admisă fără dezbatere în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor în cazul în care aceasta a fost acceptată printr-o hotărâre judecătorească sau de arbitraj care a dobândit autoritate de lucru judecat, precum și o garanție reală în cazul în care aceasta a fost admisă printr-o hotărâre judecătorească sau de arbitraj care a dobândit autoritate de lucru judecat sau în cazul în care aceasta este înscrisă în cartea funciară, registrul garanțiilor comerciale sau registrul central al valorilor mobiliare din Estonia. Se întocmește o listă a creanțelor admise.

În procesul-verbal al adunării pentru apărarea creanțelor, pentru fiecare creanță examinată se menționează dacă respectiva creanță și garanția care o garantează au fost sau nu admise și cine a contestat creanța, rangul acesteia sau garanția care o garantează. De asemenea, procesul-verbal indică cine a retras contestația depusă anterior. În cazul în care creanța unui creditor nu a fost admisă, iar acesta nu a depus o cerere pentru a obține admiterea acesteia sau instanța a respins cererea sa, contestația creditorului respectiv referitoare la creanța unui alt creditor nu este luată în considerare. În cazul în care nu a fost depusă nicio altă contestație cu privire la creanța creditorului în cauză, creanța acestuia se consideră admisă. O creanță admisă în cadrul adunării pentru apărarea creanțelor, precum și rangul acesteia nu vor putea fi contestate ulterior.

Normele care reglementează prezentarea, verificarea și admiterea creanțelor în cadrul unei proceduri de reorganizare sau de ajustare a datoriei

În cadrul unei proceduri de reorganizare, debitorul trebuie să prezinte o listă a datoriilor care reia toate creanțele deținute asupra acestuia, precum și creditorii corespunzători. Prin urmare, creditorii nu își prezintă creanțele. Un creditor a cărui creanță face obiectul unui proiect de ajustare în conformitate cu planul de reorganizare și care nu este de acord cu valoarea creanței sale indicată în cadrul procedurii de reorganizare poate prezenta consilierului de reorganizare o declarație scrisă în care să indice punctele din avizul de reorganizare pe care nu le acceptă și prezintă documente justificative în acest sens. În cazul în care un creditor nu depune nicio declarație în termenul prevăzut, se consideră că acesta a aprobat valoarea creanței. Debitorul poate contesta avizul creditorului, însă are obligația să prezinte motivele care stau la baza contestației sale. Pe baza afirmațiilor și a probelor prezentate, instanța ia o decizie cu privire la valoarea creanței principale și a creanței accesorii, precum și cu privire la existența și valoarea garanțiilor reale.

În cadrul procedurii de ajustare a datoriei, debitorul prezintă un plan de ajustare a datoriei în care precizează obligațiile care fac obiectul cererii sale de ajustare și modalitățile de realizare a acestui lucru. La fel precum în cadrul procedurii de reorganizare, creditorii nu își prezintă creanțele. În cazul în care creditorul a cărui creanță face obiectul unui proiect de ajustare nu este de acord cu datele furnizate de către debitor în lista datoriilor, acesta informează instanța sau, dacă instanța dispune astfel, consilierul, în termenul stabilit de instanță, cu privire la punctele pe care nu le acceptă și prezintă documente justificative în acest sens. În cazul în care creditorul nu depune o declarație în termenul prevăzut, se consideră că acesta a acceptat valoarea creanței. În cazul în care debitorul sau consilierul nu este de acord cu o afirmație prezentată în declarația creditorului, acesta transmite instanței, fără întârziere, declarația însoțită de documente justificative și explică motivele pentru care nu acceptă conținutul acesteia. Pe baza afirmațiilor și a probelor prezentate, instanța ia o decizie cu privire la valoarea creanței principale și a creanței accesorii, precum și cu privire la existența unor garanții reale.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

În principiu, toți creditorii sunt tratați în mod egal. Cu toate acestea, există unele excepții care acordă prioritate anumitor creditori.

Înainte de efectuarea plăților pe bază de repartizare, sunt efectuate următoarele plăți legate de procedura de faliment utilizând masa bunurilor care face obiectul insolvenței, în următoarea ordine:

  1. creanțele legate de consecințele excluderii și recuperării bunurilor;
  2. indemnizațiile de întreținere în beneficiul debitorului și al persoanelor aflate în întreținerea sa;
  3. obligațiile consolidate;
  4. costurile și cheltuielile aferente procedurii de faliment.

După ce au fost efectuate aceste plăți, sunt despăgubiți creditorii în următoarea ordine a creanțelor:

  1. creanțele admise și garantate printr-o garanție reală;
  2. celelalte creanțe admise și prezentate în termenul prevăzut;
  3. celelalte creanțe admise, dar care nu au fost prezentate în termenul prevăzut.

În cazul unor codebitori în solidar, un terț poate fi considerat răspunzător pentru obligația debitorului; în acest caz, codebitorul este responsabil în ceea ce privește creditorul, indiferent de insolvabilitatea debitorului. În cazul în care codebitorul plătește o parte din creanța pe care creditorul a prezentat-o, de asemenea, împotriva debitorului, partea plătită este dedusă din creanță.

De asemenea, este posibil ca obligația debitorului să fie transferată către un terț în temeiul legii. În cazul în care angajatorul a devenit insolvabil, și anume în cazul în care a fost declarat falimentul angajatorului sau în cazul în care procedura a fost încheiată prin perimare, remunerația care nu a fost primită înainte de declarația de insolvență a angajatorului, indemnizația de concediu care nu a fost primită înainte de declarația de insolvență a angajatorului și indemnizațiile care nu au fost primite în momentul rezilierii contractului de muncă înainte sau după declarația de insolvență a angajatorului fac obiectul unei indemnizații plătite angajatului. În cadrul unei proceduri de faliment, în cazul insolvenței angajatorului, creditorul contribuțiilor la asigurările de șomaj care nu au fost plătite la data scadenței este statul.

În cadrul unei proceduri de reorganizare sau de ajustare a datoriei, nu se poate vorbi despre o masă a bunurilor care face obiectul insolvenței; despăgubirea creditorilor se realizează în conformitate cu planul de reorganizare sau de ajustare a datoriei; Planul de reorganizare nu exonerează o persoană care este responsabilă în solidar pentru o obligație a întreprinderii de a-și respecta obligația. În cazul în care persoana care este responsabilă în solidar pentru o obligație a întreprinderii a executat respectiva obligație, aceasta are un drept de restituire împotriva întreprinderii numai în măsura în care întreprinderea este responsabilă pentru executarea obligației în conformitate cu planul de reorganizare. Aprobarea unui plan de ajustare a datoriei nu exonerează persoana care este responsabilă în solidar pentru o obligație a debitorului de a-și respecta obligația. În cazul în care persoana care este responsabilă în solidar pentru o obligație a debitorului a executat respectiva obligație, aceasta are un drept de restituire împotriva debitorului numai în măsura în care debitorul este responsabil pentru executarea obligației în conformitate cu planul de ajustare a datoriei.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Încheierea și efectele încheierii procedurii de faliment

Procedura de faliment se încheie prin respingerea cererii de declarare a falimentului, perimarea procedurii de faliment, dispariția cauzei falimentului, acordul creditorilor, aprobarea raportului final, aprobarea unui concordat sau un al motiv prevăzut de lege.

Instanța adoptă o ordonanță pentru încheierea procedurii prin perimare, fără să declare falimentul, indiferent de insolvența debitorului, în cazul în care bunurile debitorului nu permit acoperirea costurilor și a cheltuielilor aferente procedurii de faliment și dacă nu este posibilă recuperarea sau revendicarea bunurilor, în special dacă nu este posibilă introducerea unei acțiuni împotriva unui membru al unei structuri de conducere. De asemenea, instanța poate să încheie procedura prin perimare, fără să declare falimentul, indiferent de insolvența debitorului, în cazul în care patrimoniul debitorului este alcătuit, în principal, din creanțe de restituire și creanțe față de terți, iar satisfacerea acestor creanțe este puțin probabilă. Instanța nu încheie o procedură prin perimare în cazul în care debitorul, un creditor sau un terț plătește, în contul prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță pentru acoperirea costurilor și a cheltuielilor aferente procedurii de faliment. În cazul în care procedura de faliment referitoare la un debitor persoană juridică se încheie prin perimare, administratorul provizoriu lichidează persoana juridică în termen de două luni de la intrarea în vigoare a ordonanței de încheiere, fără o procedură de lichidare. În cazul în care debitorul deține bunuri în momentul perimării procedurii de faliment, bunurile respective sunt utilizate, în principal, pentru achitarea onorariilor administratorului provizoriu și a costurilor și cheltuielilor necesare.

La solicitarea debitorului, instanța încheie procedura de faliment ca urmare a dispariției motivului invocat în cadrul procedurii dacă debitorul dovedește că nu este insolvabil sau amenințat de insolvență, atunci când a fost declarat falimentul pentru că era probabilă insolvența viitoare a debitorului. Atunci când procedura de faliment este încheiată ca urmare a dispariției motivului procedurii, persoana juridică nu este dizolvată.

Instanța judecătorească încheie procedura de faliment, la cererea debitorului, în cazul în care toți creditorii care au prezentat creanțe în termenul stabilit sunt de acord cu încheierea. În cazul în care un debitor persoană juridică este în permanență în stare de insolvență, instanța decide, prin ordonanță, să încheie procedura de lichidare a respectivului debitor.

Procedura de faliment se încheie prin aprobarea raportului final atunci când administratorul înaintează un raport final comitetului creditorilor și instanței. În raportul final, administratorul furnizează informații cu privire la masa bunurilor care face obiectul insolvenței și la veniturile obținute din vânzarea acesteia, plățile efectuate, creanțele admise, cererile prezentate sau în așteptare etc. Creditorii pot contesta raportul final în instanță. Instanța aprobă raportul final și încheie procedura de faliment. Instanța nu aprobă raportul final și îl retrimite sub formă de ordonanță administratorului, în vederea continuării procedurii de faliment, în cazul în care reiese din raportul final că drepturile debitorului sau ale creditorilor au fost încălcate în cursul procedurii de faliment.

Procedura de faliment poate fi încheiată, de asemenea, prin publicarea unui concordat. Concordatul este un acord între debitor și creditori cu privire la plata datoriilor; acesta implică reducerea datoriilor sau prelungirea termenului de plată a acestora. Concordatul se întocmește pe baza unei propuneri a debitorului sau a administratorului în cursul procedurii de faliment, după declararea falimentului. Adunarea generală a creditorilor ia o decizie cu privire la concordat. Instanța aprobă concordatul. Instanța judecătorească încheie procedura de faliment printr-o ordonanță prin care se aprobă concordatul.

În cazul în care procedura de faliment nu a fost încheiată în termen de doi ani de la declararea falimentului, administratorul prezintă comitetului creditorilor și instanței, la fiecare șase luni, până la încheierea procedurii, un raport în care indică motivele pentru care procedura nu a fost încheiată, datele privind bunurile vândute și cele care nu au fost vândute din masa bunurilor care face obiectul insolvenței și informații privind administrarea masei bunurilor care face obiectul insolvenței. La încheierea procedurii de faliment, instanța dispune încetarea misiunii administratorului, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. În cazul în care, la încheierea procedurii de faliment, bunurile care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței nu au fost vândute în totalitate sau dacă mai sunt așteptate intrări ale unor sume de bani, precum și în cazul în care acțiunile introduse de administrator nu au fost încă examinate sau dacă administratorul are intenția sau este obligat să introducă o acțiune, instanța nu poate să dispună încetarea misiunii administratorului. În acest caz, administratorul continuă să-și exercite atribuțiile inclusiv după încheierea procedurii de faliment. În cazul în care, după încheierea procedurii de faliment și dispunerea încetării misiunii administratorului, intră sume de bani în masa bunurilor care face obiectul insolvenței, în cazul în care se eliberează sume rezervate în momentul repartizării sau în cazul în care se constată că masa bunurilor care face obiectul insolvenței include obiecte care nu au fost luate în considerare în momentul stabilirii propunerii de repartizare, instanța, din proprie inițiativă sau la cererea administratorului ori a unui creditor, dispune o repartizare suplimentară.

Încheierea și efectele încheierii procedurii de reorganizare

Procedura de reorganizare încetează prin încheiere anticipată, anularea planului de reorganizare, finalizarea anticipată a planului de reorganizare sau la data finalizării planului de reorganizare indicată în respectivul plan. Procedura de reorganizare se încheie ca urmare a finalizării anticipate a planului de reorganizare în cazul în care întreprinderea și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute în planul de reorganizare înainte de data de finalizare a respectivului plan.

Încheierea anticipată a procedurii de reorganizare este posibilă numai înaintea aprobării planului de reorganizare. Instanța inițiază încheierea anticipată a procedurii de reorganizare în cazul în care întreprinderea nu-și respectă obligația de a coopera, dacă aceasta nu plătește, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță pentru acoperirea onorariilor și a cheltuielilor consilierului de reorganizare sau ale expertului, dacă planul de reorganizare nu a fost aprobat, dacă întreprinderea depune o cerere în acest sens, în cazul în care condițiile pentru deschiderea unei proceduri de reorganizare nu mai sunt îndeplinite, dacă bunurile întreprinderii sunt delapidate sau se aduce atingere intereselor creditorilor, dacă planul de reorganizare nu este prezentat în termenul stabilit sau în cazul în care cererea nu este clară. Atunci când instanța inițiază încheierea anticipată a procedurii de reorganizare, toate efectele legate de deschiderea procedurii de reorganizare încetează cu efect retroactiv.

La data finalizării planului de reorganizare, procedura de reorganizare se încheie.

De asemenea, procedura de reorganizare poate fi încheiată prin anularea planului de reorganizare. Planul de reorganizare se anulează în cazul în care întreprinderea, după aprobarea planului, este condamnată pentru o infracțiune comisă în cadrul unei proceduri de faliment sau de executare, în cazul în care aceasta nu-și îndeplinește, în mod semnificativ, obligațiile prevăzute în planul de reorganizare, dacă este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a planului, că întreprinderea nu va reuși să-și îndeplinească obligațiile pe care și le-a asumat în temeiul planului, la cererea consilierului de reorganizare în cazul în care costurile de monitorizare nu au fost plătite sau dacă întreprinderea nu colaborează cu consilierul de reorganizare pentru a respecta obligația de monitorizare sau nu îi furnizează acestuia informațiile necesare pentru efectuarea monitorizării, în cazul în care întreprinderea depune o cerere de anulare a planului de reorganizare sau dacă a fost declarat falimentul întreprinderii. În caz de anulare a planului de reorganizare, efectele legate de deschiderea procedurii de reorganizare încetează cu efect retroactiv.

Încheierea și efectele încheierii procedurii de ajustare a datoriei

Procedura de ajustare a datoriei se încheie în cazul în care cererea de ajustare a datoriei este respinsă sau nu este examinată, în cazul în care planul de ajustare a datoriei este anulat, ca urmare a încheierii procedurii sau la data de finalizare indicată în plan. Procedura se încheie ca urmare a finalizării anticipate a planului de ajustare a datoriei în cazul în care debitorul și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute în planul de ajustare a datoriei înainte de data de finalizare a planului.

Instanța anulează planul de ajustare a datoriei la cererea debitorului sau ca urmare a declarării falimentului debitorului. Instanța poate să anuleze planul de ajustare a datoriei în cazul în care debitorul nu își îndeplinește, în mod semnificativ, obligațiile prevăzute în plan, în cazul în care este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a planului, că debitorul nu va reuși să își îndeplinească obligațiile pe care și le-a asumat în temeiul planului, în cazul în care debitorul nu prezintă dificultăți de plată sau dacă acesta le-a depășit, în cazul în care debitorul a prezentat în mod deliberat sau din neglijență gravă date eronate sau incomplete cu privire la patrimoniul și veniturile sale, creditorii sau obligațiile sale, în cazul în care debitorul a efectuat plăți către creditori care nu sunt menționate în planul de ajustare a datoriei, afectând astfel în mod semnificativ interesele celorlalți creditori, în cazul în care debitorul nu cooperează cu instanța sau cu consilierul pentru a respecta obligația de monitorizare sau dacă acesta nu furnizează informațiile necesare pentru efectuarea monitorizării, în cazul în care debitorul nu plătește, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță pentru acoperirea onorariilor și a cheltuielilor consilierului sau ale expertului. În caz de anulare a planului de ajustare a datoriei, efectele legate de deschiderea procedurii de ajustare a datoriei încetează cu efect retroactiv.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Drepturile creditorilor după încheierea procedurii de faliment

După finalizarea procedurii de faliment, creditorii pot să prezinte, conform normelor generale, creanțele pe care aceștia le dețin asupra debitorului care ar fi putut fi prezentate, dar nu au fost, în cadrul procedurii de faliment, precum și creanțele care au fost prezentate, dar care nu au fost satisfăcute sau pe care debitorul le-a contestat. În acest caz, dobânzile și penalitățile de întârziere nu sunt calculate pentru perioada procedurii de faliment.

În cazul în care un debitor persoană fizică este eliberat de obligațiile pe care nu le-a îndeplinit în cursul procedurii de faliment, creanțele creditorilor în urma falimentului asupra debitorului sunt perimate, inclusiv creanțele care nu au fost prezentate în cadrul procedurii de faliment, cu excepția compensației pentru un prejudiciu cauzat în mod intenționat și ilegal, precum și a creanțelor de întreținere față de un copil sau un părinte.

După finalizarea procedurii de faliment, creditorii pot, de asemenea, să prezinte creanțele asupra debitorului care au apărut din obligații consolidate și care nu au fost satisfăcute în cadrul procedurii de faliment. De asemenea, este posibil să se prezinte, în conformitate cu normele generale, creanțe asupra debitorului care au apărut în cursul procedurii de faliment și care nu au putut fi prezentate în cadrul procedurii. În acest caz, termenul de prescripție al creanțelor respective începe să curgă din momentul încheierii procedurii de faliment. În măsura în care o creanță admisă nu a fost satisfăcută în cadrul procedurii de faliment, ordonanța constituie titlu executoriu în cazul în care debitorul nu a contestat creanța sau în cazul în care instanța a recunoscut creanța.

Drepturile creditorilor după încheierea procedurii de reorganizare

În cazul în care procedura de reorganizare este încheiată la data finalizării planului de reorganizare, un creditor nu poate, după această dată, să solicite respectarea unei creanțe care a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului de reorganizare decât în măsura convenită în planul de reorganizare, însă neexecutată.

În caz de anulare a planului de reorganizare sau de încheiere anticipată, efectele legate de deschiderea procedurii de reorganizare încetează cu efect retroactiv. Creditorul a cărui creanță a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului de reorganizare își recapătă dreptul de a introduce o acțiune împotriva întreprinderii pentru suma inițială. Cu toate acestea, ar trebui să se țină seama de ceea ce creditorul a obținut deja în cadrul punerii în aplicare a planului de reorganizare.

Drepturile creditorilor după încheierea procedurii de ajustare a datoriei

În cazul în care cererea nu a fost examinată sau a fost respinsă sau în cazul în care procedura este încheiată, toate efectele legate de deschiderea procedurii încetează cu efect retroactiv. Creditorul a cărui creanță a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului de ajustare a datoriei își recapătă dreptul de a introduce o acțiune împotriva debitorului pentru suma inițială. Cu toate acestea, ar trebui să se țină seama de ceea ce creditorul a obținut deja în cadrul punerii în aplicare a planului de ajustare a datoriei.

După data finalizării planului de ajustare a datoriei, un creditor nu poate solicita respectarea unei creanțe care a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului decât în măsura convenită în planul de ajustare a datoriei, însă neexecutată.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Procedura de faliment

În cazul în care cererea de declarare a falimentului este acceptată, precum și în cazul în care procedura de faliment se încheie cu un concordat, costurile și cheltuielile aferente procedurii de faliment se achită din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. În cazul în care instanța respinge sau nu examinează cererea de declarare a falimentului depusă de un creditor, precum și în cazul în care procedura se încheie deoarece creditorul își retrage cererea, costurile și cheltuielile aferente procedurii de faliment sunt suportate de creditor. În cazul perimării procedurii de faliment, instanța stabilește repartizarea costurilor și a cheltuielilor aferente procedurii de faliment în funcție de circumstanțe.

În cazul în care o procedură care a fost deschisă la cererea debitorului se încheie prin perimare fără a se declara falimentul și dacă bunurile debitorului nu sunt suficiente pentru a efectua plățile necesare, instanța obligă debitorul să plătească onorariile și cheltuielile rambursabile ale administratorului provizoriu, însă poate dispune rambursarea acestora din fonduri publice. Limita de rambursare a onorariilor și a cheltuielilor administratorului provizoriu din fonduri publice este de 397 EUR (inclusiv taxele prevăzute de lege, cu excepția TVA). Instanța nu dispune rambursarea onorariilor și a cheltuielilor administratorului provizoriu din fonduri publice în cazul în care debitorul, un creditor sau un terț a plătit în contul prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță pentru acoperirea onorariilor și a cheltuielilor rambursabile ale administratorului provizoriu.

Procedura de reorganizare

În momentul deschiderii unei proceduri de reorganizare, instanța stabilește termenul în care întreprinderea trebuie să plătească în contul prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță pentru acoperirea onorariilor și a cheltuielilor inițiale ale consilierului de reorganizare. În cazul în care întreprinderea nu plătește suma respectivă, instanța încheie procedura de reorganizare. Instanța stabilește valoarea rambursată a onorariilor și a cheltuielilor consilierului de reorganizare în momentul în care dispune încetarea misiunii acestuia sau în momentul în care aprobă planul de reorganizare, pe baza raportului privind activitățile și costurile consilierului în cauză.

În cazul în care instanța face apel la experți în cadrul procedurii de reorganizare, aceștia au dreptul de a li se rambursa costurile justificate și necesare pentru executarea obligațiilor lor pe care le-au îndeplinit, precum și de a fi remunerați pentru munca lor. Instanța stabilește valoarea rambursată a onorariilor și a cheltuielilor unui expert în momentul în care dispune încetarea misiunii acestuia, pe baza raportului privind activitățile și costurile expertului, prezentat în termenul stabilit de instanță. De asemenea, instanța poate să audieze întreprinderea înainte de a stabili onorariile expertului.

Procedura de ajustare a datoriei

Costurile și cheltuielile aferente procedurii de ajustare a datoriei sunt suportate de către debitor. Cheltuielile judiciare ale creditorilor sunt suportate de aceștia. Instanța poate dispune plata cheltuielilor judiciare ale creditorilor de către debitor în cazul în care acesta a depus o cerere de ajustare a datoriei nejustificată sau în cazul în care acesta a cauzat creditorilor cheltuieli judiciare în alt mod prezentând în mod deliberat informații eronate sau o cerere ori o contestație despre care acesta avea cunoștință că nu este justificată. Debitorul nu poate obține de la stat asistență judiciară pentru acoperirea cheltuielilor judiciare pentru a achita taxa către stat. În cazul în care planul de ajustare a datoriei a fost executat, debitorul nu este obligat să ramburseze cheltuielile plătite cu ajutorul asistenței judiciare din partea statului. În cazul în care este numit un consilier sau un expert, instanța stabilește suma pe care debitorul trebuie să o plătească în contul prevăzut în acest scop, cu titlu de depozit, pentru acoperirea onorariilor și a cheltuielilor consilierului sau ale expertului.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Procedura de faliment

Ulterior declarării falimentului, dreptul debitorului de a administra masa bunurilor care face obiectul insolvenței și de a dispune de aceasta este transferat administratorului judiciar. Orice act de dispoziție cu privire la un obiect care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței efectuat de debitor după declararea falimentului este nul. Un debitor persoană fizică poate să dispună de masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu acordul administratorului. Orice act de dispoziție efectuat fără acordul administratorului este nul.

Instanța invalidează, în conformitate cu procedura de revocare, orice tranzacție sau operațiune a debitorului care a fost efectuată înainte de declararea falimentului și care aduce atingere intereselor creditorilor. În cazul în care tranzacția sau operațiunea care trebuie revocată a fost efectuată după numirea administratorului provizoriu, însă înainte de declararea falimentului, se presupune că respectiva tranzacție sau operațiune a adus atingere intereselor creditorilor.

Debitorul, un creditor sau administratorul pot solicita instanței să invalideze o decizie a adunării generale a creditorilor care nu respectă legea sau care a fost luată fără respectarea normelor prevăzute de lege, precum și o decizie pentru care dreptul de a introduce o cale de atac este prevăzut în mod direct de lege. De asemenea, este posibil să se solicite invalidarea unei decizii a adunării generale a creditorilor în cazul în care această decizie aduce atingere intereselor comune ale creditorilor.

În cazul în care a fost deschisă o procedură pentru eliberarea unui debitor persoană fizică de obligațiile sale, instanța poate, la cererea unui creditor și în termen de un an de la adoptarea ordonanței de eliberare a debitorului de obligațiile neexecutate în cadrul procedurii de faliment, să anuleze ordonanța respectivă în cazul în care se constată că debitorul și-a încălcat în mod intenționat obligațiile în cadrul procedurii de eliberare a acestuia de obligațiile care îi revin compromițând astfel în mod substanțial posibilitatea de despăgubire a creditorilor în urma falimentului.

În cazul în care debitorul și creditorii convin, după declararea falimentului, să ajungă la un concordat, instanța poate să anuleze concordatul în cazul în care debitorul nu-și îndeplinește obligațiile prevăzute în concordatul respectiv, în cazul în care acesta a fost condamnat pentru o infracțiune legată de o procedură de faliment sau de executare sau în cazul în care este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a concordatului, că debitorul nu va reuși să îndeplinească condițiile prevăzute în acesta. Anularea concordatului are efecte asupra tuturor creditorilor care au participat la concordat și, prin urmare, protejează toți creditorii.

Procedura de reorganizare

Instanța anulează planul de reorganizare în cazul în care întreprinderea, după aprobarea planului respectiv, este condamnată pentru o infracțiune legată de o procedură de faliment sau de executare, în cazul în care aceasta nu-și îndeplinește, în mod semnificativ, obligațiile prevăzute în planul de reorganizare, dacă este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a planului, că întreprinderea nu va reuși să îndeplinească obligațiile pe care și le-a asumat în temeiul planului, la cererea consilierului de reorganizare în cazul în care costurile de monitorizare nu sunt plătite sau dacă întreprinderea nu colaborează cu consilierul de reorganizare în vederea respectării obligației de monitorizare sau nu îi furnizează informațiile necesare pentru efectuarea monitorizării, precum și în cazul în care întreprinderea depune o cerere în acest sens sau dacă a fost declarat falimentul întreprinderii. Creditorul a cărui creanță a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului de reorganizare își recapătă dreptul de a introduce o acțiune împotriva debitorului pentru suma inițială, ținând seama de ceea ce creditorul a obținut deja prin punerea în aplicare a planului de reorganizare.

Procedura de ajustare a datoriei

Instanța poate să anuleze planul de ajustare a datoriei la cererea debitorului sau în urma declarării falimentului debitorului, precum și în cazul în care debitorul nu își îndeplinește, în mod semnificativ, obligațiile prevăzute în plan, în cazul în care este evident, după mai bine de jumătate din perioada de valabilitate a planului, că debitorul nu va reuși să își îndeplinească obligațiile pe care și le-a asumat în temeiul planului, în cazul în care debitorul nu prezintă dificultăți de plată sau dacă acesta le-a depășit și dacă ajustarea creanțelor nu ar mai fi echitabilă față de creditori ca urmare a unei modificări semnificative a circumstanțelor, în cazul în care debitorul a prezentat în mod deliberat sau din neglijență gravă date eronate sau incomplete cu privire la patrimoniul și veniturile sale, creditorii sau obligațiile sale, în cazul în care debitorul a efectuat plăți către creditori care nu sunt menționate în planul de ajustare a datoriei afectând astfel, în mod semnificativ, interesele celorlalți creditori, în cazul în care debitorul nu colaborează cu instanța sau cu consilierul în vederea respectării obligației de monitorizare sau în cazul în care acesta nu furnizează informațiile necesare pentru efectuarea monitorizării sau în cazul în care debitorul nu plătește, cu titlu de depozit, suma stabilită de instanță. Creditorul a cărui creanță a făcut obiectul unei ajustări în cadrul planului de ajustare a datoriei își recapătă dreptul de a introduce o acțiune împotriva debitorului pentru suma inițială, ținând seama de ceea ce creditorul a obținut deja prin punerea în aplicare a planului de ajustare a datoriei.

Ultima actualizare: 26/06/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Insolvenţă - Irlanda

Legea insolvenței persoanelor fizice (Personal Insolvency Law) din Irlanda este reglementată de Legea falimentului (Bankruptcy Law) din 1988 (astfel cum a fost modificată) și de legile insolvenței persoanelor fizice din perioada 2012 - 2015 (Personal Insolvency Act - Legea PI). Legea PI oferă trei modalități de stingere a datoriilor și introduce modificări ale legislației privind falimentul.

Toate procedurile de insolvență personală, inclusiv falimentul, sunt administrate de către Serviciul de insolvență al Irlandei (Insolvency Service of Ireland - ISI), care este un organism statutar independent creat în anul 2013 și care funcționează sub egida Departamentului pentru justiție și egalitate (Department of Justice and Equality).

Procedurile de insolvență personală, care sunt reglementate de Legea PI, cuprind următoarele trei acorduri:

  1. Notificarea de reducere a datoriilor (Debt Relief Notice - DRN): pentru datorii de până la 35 000 EUR în cazul persoanelor care practic nu dețin niciun fel de bunuri și au un venit foarte mic.
  2. Acordul de rambursare a datoriilor (Debt Settlement Arrangement - DSA) pentru plata convenită a creanțelor chirografare, indiferent de valoarea acestora, în decursul unei perioade de până la cinci ani (cu posibilitate de prelungire la șase ani în anumite condiții).
  3. Acordul privind insolvența personală (Personal Insolvency Arrangement - PIA) pentru plata convenită sau restructurarea datoriilor garantate în valoare de până la 3 milioane EUR (valoare care poate fi mărită cu acordul creditorilor) și a creanțelor chirografare, indiferent de valoarea acestora, în decursul unei perioade de până la șase ani (cu posibilitate de prelungire la șapte ani în anumite condiții).

Atât DSA cât și PIA au în comun un proces format din trei etape:

Etapa 1: Instanța competentă emite un certificat de protecție (CP) care, prin emitere, împiedică anumiți creditori numiți sau „specificați” să întreprindă sau să introducă acțiuni împotriva debitorului, inclusiv declarații de faliment, pentru a-și recupera datoria. Odată emis de instanța competentă, acest CP este valabil 70 de zile, cu posibilitate de prelungire cu încă 40 de zile în anumite condiții.[i]

Etapa 2: Aceasta implică negocierea purtată de către un practician în insolvența persoanelor fizice (Personal Insolvency Practitioner - PIP), în numele debitorului, cu creditorii specificați ai acestuia și aprobarea propunerii prin vot în cadrul adunării obligatorii a creditorilor. Legislația recentă prevede, exclusiv în cazul PIA, posibilitatea debitorului de a obține o revizuire a propunerii sale de către instanță, în cazul în care creditorii au respins propunerea privind PIA în adunarea creditorilor.[ii]

Etapa 3: Punerea în aplicare a acordurilor, inclusiv distribuiri periodice între creditori prin intermediul PIP și analize anuale realizate de PIP, dacă este cazul.

Un debitor poate accepta DRN, DSA sau PIA o singură dată.

Falimentul este o opțiune pentru debitorii care, din cauza situației în care se află, nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru cele trei modalități de soluționare a datoriilor menționate anterior sau care au acceptat anterior una dintre modalitățile de soluționare a datoriilor, însă acordul cu creditorii s-a dovedit neviabil.

În cazul în care o persoană demonstrează că situația sa financiară nu poate fi soluționată printr-un acord privind insolvența și are o scrisoare de la un PIP în acest sens, aceasta se poate adresa Înaltei Curți (High Court) pentru a fi declarată în stare de faliment. Persoana trebuie să depună o cerere pentru un ordin de pronunțare a falimentului (Bankruptcy Order - ordin privind falimentul) la Oficiul examinatorului din cadrul Înaltei Curți (High Court) și să plătească o taxă inițială de 200 EUR. Solicitanții vor fi audiați de Înalta Curte (High Court); după ce o persoană este declarată în stare de faliment, aceasta este obligată prin lege să respecte deciziile lichidatorului judiciar în procedura falimentului (Official Assignee in Bankruptcy) și ale biroului acestuia (Bankruptcy Division of the ISI - Departamentul „Falimenteˮ al ISI), care sunt responsabili de administrarea patrimoniului persoanei respective.

De îndată ce un debitor este declarat în stare de faliment, creanțele chirografare ale acestuia sunt anulate integral, însă toate activele acestuia devin proprietatea lichidatorului judiciar în procedura falimentului, care este numit de Înalta Curte (High Court) ca administrator al patrimoniului care face obiectul falimentului.

Procedura de faliment poate fi introdusă în următoarele două situații:

  1. de către un creditor petent, care depune o cerere la Înalta Curte (High Court) prin care solicită declararea falimentului unei persoane care are datorii față de acesta, dovedind calitatea sa de creditor al persoanei în cauză și faptul că persoana în cauză nu a desfășurat demersuri satisfăcătoare pentru achitarea datoriilor.
  2. de către persoana în sine, procedura fiind denumită „pronunțarea falimentului personal”.

Persoana aflată în faliment este eliberată automat din starea faliment la prima aniversare a datei de pronunțare a falimentului, cu condiția să nu facă obiectul unui ordin de prelungire a falimentului (Bankruptcy Extension Order) (obținut de către lichidatorul judiciar în cazurile de neîndeplinire a obligațiilor).

Legea PI creează o nouă profesie reglementată de ISI, care include două categorii:

1. Intermediari acceptați (Approved Intermediaries - AI): o persoană fizică sau juridică autorizată de ISI în scopul sprijinirii debitorilor care doresc să depună o cerere de DRN.

2. Practicieni în insolvența persoanelor fizice (PIP): o persoană autorizată de ISI să acționeze ca intermediar între debitor și creditorul (creditorii) acestuia în scopul asigurării unui DSA sau PIA. PIP este obligat prin lege să acționeze în conformitate cu Legea PI și cu reglementările asociate.[iii]

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

În Irlanda, persoanele fizice (inclusiv asociații ale persoanelor fizice) inițiază proceduri de insolvență personală prin procedurile prevăzute în Legea PI. Creditorii pot iniția procedura de faliment împotriva unui debitor sau un debitor poate solicita falimentul din proprie inițiativă.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de insolvență

Principala condiție pentru deschiderea procedurii de insolvență personală este ca debitorul să fie insolvabil, adică să nu își poată plăti datoriile atunci când acestea devin scadente. În funcție de natura și de amploarea datoriilor, precum și de veniturile debitorului, se stabilește apoi care dintre cele trei tipuri de acorduri este adecvat.

Pentru a se asigura că o persoană care face obiectul unui acord privind insolvența poate menține în continuare un nivel de trai rezonabil, ISI a elaborat orientări (în urma unui proces amplu de consultare) denumite „Costuri ale unui nivel de trai rezonabil” (Reasonable Living Expenses - RLE). Aceste orientări, precum și asigurarea sustenabilității acordului privind insolvența, contribuie, de asemenea, la protejarea dreptului statutar al debitorului la un nivel de trai rezonabil, asigurând o metodă corectă și transparentă pentru standardizarea costurilor vieții de zi cu zi în cazul debitorilor aflați în dificultate. Costurile unui nivel de trai rezonabil ale unui debitor, pe baza modelului stabilit de ISI, sunt calculate de intermediarul acceptat sau de PIP desemnat atunci când solicită aplicarea acordului privind insolvența.

1. Notificarea de reducere a datoriilor (DRN):

Pentru a putea solicita DRN, debitorul trebuie:

  • să nu își poată plăti datoriile integral atunci când acestea devin scadente;
  • să aibă un venit net lunar disponibil de cel mult 60 EUR după scăderea RLE;
  • să dețină active în valoare de cel mult 400 EUR. De asemenea, debitorilor le este permis să dețină:
    • o bijuterie care nu depășește valoarea de 750 EUR;
    • un autovehicul în valoare de cel mult 2 000 EUR și
    • echipamente sau obiecte de uz casnic, cu condiția ca valoarea combinată a acestora să nu depășească 6 000 EUR;
  • să fie domiciliat în Republica Irlanda sau să fi avut, în ultimul an, reședința obișnuită sau un punct de lucru în Irlanda;
  • să fi completat și semnat o declarație financiară predefinită (Prescribed Financial Statement - PFS) și să fi declarat pe propria răspundere că aceasta este adevărată și corectă.

Exemple tipice de datorii incluse în DRN sunt creanțele aferente cărților de credit, descoperitul de cont, creditele personale, creditele acordate de cooperativele de credit, facturile pentru utilități și cardurile emise de magazine.

2. Acordul de rambursare a datoriilor (Debt Settlement Arrangement - DSA)

Un debitor este eligibil să opteze pentru DSA dacă:

  • nu își poate plăti datoriile integral atunci când acestea devin scadente;
  • are unul sau mai mulți creditori chirografari;
  • este domiciliat în Irlanda sau, în ultimul an, a avut reședința obișnuită sau un punct de lucru în Irlanda;
  • a completat o declarație financiară predefinită (Prescribed Financial Statement - PFS) și a semnat o declarație pe proprie răspundere conform căreia informațiile furnizate sunt adevărate și corecte;
  • a obținut o declarație de la un PIP care confirmă opinia PIP că:
    • informațiile din PFS sunt adevărate și corecte;
    • debitorul este eligibil să facă o propunere de DSA;
    • având în vedere declarația financiară predefinită completată de către debitor, este improbabil ca debitorul să devină solvabil în următorii 5 ani;
    • dacă debitorul acceptă DSA, există o probabilitate rezonabilă ca acesta să devină solvabil în următorii 5 ani.

Pe lângă datoriile enumerate pentru DRN, datoriile din cadrul DSA pot include, de regulă, împrumuturi și garanții personale.

3. Acordul privind insolvența personală (Personal Insolvency Arrangement - PIA)

Un debitor este eligibil să opteze pentru PIA dacă:

  • nu își poate plăti datoriile integral când acestea devin scadente;
  • are datorii față de cel puțin un creditor garantat a cărui garanție este constituită asupra unor bunuri sau active din Irlanda;
  • valoarea datoriilor garantate nu depășește 3 milioane EUR (dacă toți creditorii garantați își dau acordul, această limită poate fi mărită);
  • a cooperat în cadrul unui proces privind soluționarea arieratelor în baza unui credit ipotecar [de exemplu, în cadrul procesului de soluționare a arieratelor în baza creditelor ipotecare (Mortgage Arrears Resolution Process - MARP) guvernat de Banca Centrală a Irlandei (Central Bank of Ireland)] timp de 6 luni cu creditorul garantat în ceea ce privește reședința privată principală și
    • rezultatul a fost că nu s-a convenit niciun acord alternativ de rambursare sau
    • creditorul garantat a confirmat că nu va pune în aplicare un astfel de acord sau
    • debitorul a acceptat un acord alternativ de rambursare și depune eforturi să respecte acel acord, PIP furnizând o confirmare în acest sens;
  • este domiciliat în Irlanda sau, în ultimul an, a avut reședința obișnuită sau un punct de lucru în Irlanda;
  • a completat și semnat o PFS și a declarat pe propria răspundere că aceasta este adevărată și corectă;
  • a obținut o declarație de la PIP care confirmă opinia PIP că:
    • informațiile din PFS sunt adevărate și corecte;
    • debitorul este eligibil să facă o propunere pentru un PIA;
    • având în vedere PFS completată de către debitor, este improbabil ca debitorul să devină solvabil în următorii 5 ani;
    • dacă debitorul acceptă PIA, există o probabilitate rezonabilă ca acesta să devină solvabil în următorii 5 ani.

Pe lângă datoriile enumerate pentru DRN și DSA, datoriile incluse, de regulă, într-un PIA includ credite imobiliare pentru reședința privată principală, credite pentru investiții imobiliare, credite (ipotecare) pentru cumpărare în vederea închirierii.

Procedura de faliment

În Irlanda, persoanele fizice au dreptul să solicite declararea falimentului personal, adică pot depune o cerere la Înalta Curte (High Court) pentru a fi declarați în stare de faliment. Condițiile pentru introducerea unei astfel de cereri sunt:

  • persoana în cauză sau debitorul trebuie să nu își poată plăti datoriile integral când acestea devin scadente;
  • datoriile debitorului trebuie să depășească valoarea activelor pe care le deține cu cel puțin 20 000 EUR;
  • debitorul trebuie să fi făcut o încercare rezonabilă de a recurge la unul dintre cele trei tipuri de acorduri privind insolvența menționate mai sus pentru achitarea datoriilor. Acest lucru trebuie dovedit în fața instanței prin referire la scrisoarea PIP sau a AI.

Un creditor poate, de asemenea, să solicite inițierea procedurilor de faliment. În cazul în care creditorul solicită falimentul, acesta trebuie să nu fi refuzat în mod nerezonabil acceptarea unei propuneri pentru un DSA sau un PIA.

Solicitarea unui ordin de declarare a falimentului se face printr-o cerere, care obligă solicitantul să depună diverse documente predefinite de Înalta Curte (High Court) și declarații pe proprie răspundere pe lângă Oficiul examinatorului (Examiners Office) din cadrul Înaltei Curți (High Court). Odată emis, ordinul de declarare a falimentului produce efecte de la data intrării în vigoare a ordinului; nu există un efect retroactiv de la data emiterii cererii de declarare a falimentului, așa cum poate exista în anumite jurisdicții.

Până la emiterea ordinului de declarare a falimentului, nu există nicio cale de atac specifică în temeiul Legii falimentului (Bankruptcy Act), prin care un creditor să numească un administrator judiciar provizoriu - Secțiunea 23 din Legea falimentului (Bankruptcy Act) permite ca o persoană în faliment să fie arestată după pronunțarea falimentului în cazul în care aceasta urmează să părăsească jurisdicția cu intenția de a evita falimentul.

Debitorul sau creditorul poate contesta un ordin de declarare a falimentului, prin depunerea unei moțiuni și a unor declarații pe proprie răspundere pe lângă Înalta Curte (High Court), în care sunt expuse motivele obiecțiunilor.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Obiectivul general care stă la baza Legii PI este de a proteja, în măsura în care este posibil, reședința privată principală a debitorului, iar dispozițiile relevante ale legii sunt structurate în acest sens.

Active în cadrul procedurii de insolvență

În cazul unui DSA sau al unui PIA, de regulă, PIP nu intră în posesia efectivă sau în proprietatea activelor debitorului - mai degrabă, PIP preia controlul asupra surselor de venituri ale debitorului pe durata acordului și stinge creanțele creditorilor din aceste surse de venituri, în baza condițiilor acordului. Sursele de venituri care sunt disponibile sunt cele rămase după deducerea RLE, a rambursărilor de chirii sau ipoteci și a altor plăți pentru situații speciale, cum ar fi cheltuielile medicale. Plata ratelor pentru împrumuturile garantate se face, de regulă, direct de către debitor creditorilor acestuia, conform condițiilor acordului. Dacă un activ este vândut în cadrul unui acord, acesta este de obicei vândut direct de către debitor.

Active în cadrul procedurii de faliment

În conformitate cu Legea falimentului, toate activele care aparțin persoanei în faliment la data pronunțării falimentului intră imediat în proprietatea lichidatorului judiciar (aceasta înseamnă că lichidatorul judiciar deține acum toate activele din patrimoniul persoanei respective). Din motive de claritate, aceste active includ:

  • numerarul;
  • conturi deschise la instituții financiare, inclusiv conturi curente, de economii, de investiții etc.;
  • toate terenurile și clădirile, inclusiv cele considerate a fi locuințe familiale;
  • mașini, echipamente, instrumente specifice activității debitorului, mobilier, articole și aparate de uz casnic;
  • toate vehiculele;
  • pensii (cu unele excepții), produse de investiții, titluri de valoare și acțiuni;
  • inventarul de care dispune orice afacere pe care o deține persoana aflată în faliment în nume propriu sau ca parte a unui parteneriat;
  • creanțele deținute de persoana în faliment.

Există excepții la cele de mai sus:

  • debitorii pot solicita exceptarea activelor personale în valoare de până la 6 000 EUR și pot solicita Înaltei Curți (High Court) să mărească această limită;
  • activele care decurg din încălcarea drepturilor personale sunt excluse din procedura de faliment, întrucât acestea nu sunt drepturi care ar trebui să intre în posesia lichidatorului pentru creditori, deoarece sunt proprii persoanei fizice;
  • anumite drepturi la pensie (a se consulta legislația pentru clarificări suplimentare).

Persoana aflată în stare de faliment are obligația de a informa lichidatorul judiciar dacă primește active pe durata procedurii de faliment, indiferent de modul în care a intrat în posesia acestor active. Astfel de active intră în posesia lichidatorului judiciar atunci când acesta le revendică și sunt incluse în patrimoniul persoanei aflate în faliment.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Procedura de insolvență

PIP, atunci când este desemnat de debitor, acționează ca negociator între debitor și creditorii acestuia. PIP sunt obligați prin lege să acționeze atât în interesul debitorului, cât și al creditorului (creditorilor); de aceea, sunt obligați să stabilească cea mai bună modalitate posibilă pentru toate părțile implicate într-un acord privind insolvența.

Rolul și funcțiile PIP includ:

  • colaborarea cu un debitor care ia în considerare formularea unei propuneri de acord privind insolvența;
  • acceptarea numirii sale pentru a acționa ca practician în insolvență;
  • revizuirea declarației financiare predefinite (PFS) întocmită de debitor și furnizarea de recomandări debitorului cu privire la opțiunile și eligibilitatea acestora în ceea ce privește înaintarea unei propuneri privind rambursarea datoriilor sau privind un acord privind insolvența personală;
  • asigurarea că informațiile financiare furnizate de debitor sunt corecte și complete;
  • furnizarea unei opinii, pe baza criteriilor stabilite în legislație, cu privire la ce tip de acord privind insolvența (DSA sau PIA) se potrivește cel mai bine situației debitorului;
  • furnizarea de informații referitoare la procedura aleasă, la efectul general ca urmare a acceptării unui acord privind insolvența și la costurile probabile asociate;
  • solicitarea unui certificat de protecție (Protective Certificate - PC) în numele debitorului;
  • notificarea tuturor creditorilor cu privire la PC, numirea PIP, anexarea unei copii a PFS completate de debitor;
  • pregătirea unei propuneri adresate creditorilor și convocarea unei adunări obligatorii a creditorilor pentru analizarea și votarea propunerii;
  • în cazul în care propunerea se aprobă, notificarea ISI și a tuturor creditorilor cu privire la rezultat;
  • după aprobarea sa de către instanță sau în cadrul procedurii de revizuire, executarea clauzelor acordului, inclusiv colectarea de fonduri de la debitor și plata către creditori pe durata acordului;
  • monitorizarea acordului pe durata sa de funcționare;
  • realizarea unei revizuiri a acordului cel puțin anual.

În procedurile de insolvență, rolul debitorului este de a participa în mod onest la proces, de a accepta acordul negociat de către PIP și de a respecta clauzele acordului.

Procedura de faliment

După pronunțarea falimentului, persoana aflată în faliment este deposedată de toate activele iar acestea intră în posesia lichidatorului judiciar (Official Assignee in Bankruptcy - OA). OA este un funcționar independent prevăzut de lege, al cărui rol este de a administra patrimoniul persoanei aflate în faliment și de a gestiona Departamentul „Falimenteˮ al ISI.

În Irlanda, o persoană fizică poate fi numită practician în insolvență pentru a înlocui lichidatorul judiciar oficial al Înaltei Curți. În practică, astfel de numiri sunt extrem de rare. Legea falimentului (Bankruptcy Act) nu specifică nicio calificare pentru astfel de numiri.

Posibilitățile debitorului în ceea ce privește procedura de faliment se limitează la posibilitatea de a contesta la Înalta Curte (High Court) anumite decizii ale OA. Debitorul are obligația de a respecta cererile formulate de biroul OA în ceea ce privește administrarea patrimoniului său.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Legea PI și Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată) permit aplicarea compensărilor. Acestea prevăd că, la determinarea valorii unui activ sau a unei sume datorate, orice sold debitor sau creditor (b) al aceluiași creditor poate fi compensat cu suma inițială (a). Soldul rămas este astfel considerat datorie sau activ și poate fi datorat debitorului vizat de acord sau creditorului (creditorilor) acestuia.[iv]

În cazul în care un debitor are economii la o cooperativă de credit față de care are și o datorie, cooperativa de credit reține suma datorată de debitor din aceste economii.[v]

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Procedura de insolvență

Certificatul de protecție împiedică creditorul să ia măsuri pe durata valabilității acestuia. Acordul final va stabili ce s-a convenit cu privire la contractele preexistente.

Procedura de faliment

Falimentul nu afectează drepturile unui creditor garantat asupra garanției sale; cu alte cuvinte, creditorul garantat își păstrează toate drepturile pe care le deținea în conformitate cu clauzele garanției înainte de faliment - singura diferență este că OA deține acum proprietatea asupra bunurilor, și nu persoana aflată în faliment.

OA are datoria să valorifice (să vândă sau să înstrăineze) toate activele care fac parte din patrimoniul persoanei aflate în faliment pentru a stinge, în cea mai mare măsură, datoriile patrimoniului. Prin urmare, toate pretențiile în baza contractelor împotriva debitorului devin datorii ale patrimoniului. OA va continua numai în circumstanțe excepționale executarea contractelor de servicii la care persoana aflată în faliment este parte.

În cazul în care OA continuă executarea unui contract, acesta va răspunde personal, cu drept de indemnizare din fondurile patrimoniului.[vi]

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Procedura de insolvență

DSA sau PIA: Primul pas făcut de un debitor care dorește să opteze pentru DSA/PIA este să solicite un certificat de protecție de la instanța competentă. Acesta, dacă este obținut, împiedică anumiți creditori numiți sau specificați, care fac obiectul PC, să întreprindă acțiuni împotriva debitorului pentru recuperarea sau executarea datoriilor specificate. De fapt, creditorului îi este interzis:

  • să introducă o cale de atac în legătură cu datoria sa;
  • să continue orice cale de atac, inclusiv hotărâri judecătorești etc., care a fost introdusă anterior acordării PC; cu alte cuvinte, astfel de proceduri judiciare se consideră suspendate pe durata valabilității PC;
  • să ia orice măsuri pentru recuperarea sau garantarea plății datoriei lor;
  • să contacteze debitorul cu privire la datorie, cu excepția cazului în care debitorul solicită acest lucru;
  • să modifice sau să rezilieze orice acord cu debitorul sau
  • să inițieze procedura de faliment împotriva debitorului.

Odată ce debitorul acceptă un acord, pe toată durata acestuia creditorilor li se vor aplica restricții privind execuția, similare celor prevăzute mai sus.

DRN: În cazul unui DRN, odată ce a fost acordat de către instanța competentă, pe durata acestuia se aplică aceleași măsuri de protecție precum cele menționate mai sus pentru DSA/PIA.

Procedura de faliment

Creditorii garantați și cei chirografari sunt tratați diferit în caz de faliment. Singura opțiune pe care o au creditorii chirografari ai unei persoane în faliment, pentru recuperarea datoriilor, este să depună o cerere în cadrul procedurii de faliment pentru creanța respectivă. Creditorii chirografari nu pot introduce proceduri judiciare împotriva persoanei în faliment după data pronunțării falimentului. Aceasta este o consecință directă și automată a ordinului de faliment emis de Înalta Curte (High Court). Drepturile creditorilor garantați nu sunt afectate de procedurile de faliment.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Procedura de insolvență

DSA, PIA, DRN:

A se vedea răspunsul la întrebarea nr. 7.

Procedura de faliment

Similar activelor care fac parte din patrimoniul persoanei în faliment, OA înlocuiește această persoană în calitate de pârât în orice proces existent introdus de creditori împotriva acesteia. OA are opțiunea fie să se apere, să ajungă la un acord sau să renunțe la procedurile de faliment. Dacă OA apără cu succes interesele persoanei în faliment în cadrul procedurii, orice cerere reconvențională sau cheltuială va fi plătită din patrimoniul persoanei în faliment, în beneficiul tuturor creditorilor. Dacă procedura are succes sau dacă se ajunge la un acord, suma convenită devine o creanță admisă în cadrul procedurii de faliment.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Reunind părțile interesate, ISI a elaborat un document privind un protocol (precedent) standard pentru DSA și PIA. Acesta stabilește atât obligațiile debitorilor, cât și pe cele ale creditorilor pe durata acordului. Modele de documente de protocol în cadrul DSA și PIA sunt anexate la prezentul document.

Creditorul participă după cum urmează:

1. Dovada datoriei:În cazurile DSA sau PIA, după ce instanța a emis un PC pentru un debitor, PIP trebuie să notifice creditorii vizați pentru a-i informa în legătura cu numirea sa și pentru a-i invita să depună dovada datoriilor lor și o indicație a modului în care ar trebui tratată datoria acestora în conformitate cu clauzele acordului.

În cadrul procedurii de faliment, toți creditorii au obligația să depună dovada oficială a datoriei înainte de a li se plăti dividende.

2. Votul: Atunci când este convocată adunarea creditorilor de către un PIP care acționează în numele unui debitor care dorește să inițieze un DSA sau un PIA, creditorii implicați au dreptul de a vota cu privire la clauzele acordului, cu condiția să fi prezentat dovada datoriei.

3. Obiecții: Creditorul poate formula obiecții în fața instanței înainte de intrarea în vigoare a clauzelor DSA sau PIA. Clauzele specifice sunt prevăzute în legislație. [vii]

4. Oferta de concordat (Offer of Composition): Creditorii au dreptul să voteze o ofertă de concordat înaintată de persoana în faliment. Această opțiune s-ar aplica atunci când persoana în faliment dorește să ajungă la o înțelegere cu unii creditori sau cu toți creditorii, înainte de expirarea termenului procedurii de faliment, cu scopul de a-și păstra toate activele.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

-

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Procedura de insolvență

În ceea ce privește DSA sau PIA, creanțele nu sunt înregistrate în mod oficial de către creditor împotriva debitorului. Prima etapă a procesului este completarea declarației financiare predefinite (PFS) de către debitor. PFS menționează toți creditorii și sumele datorate fiecărui creditor și reprezintă temeiul de fapt în baza căruia se emite PC. În urma emiterii PC, PIP poate solicita creditorilor să prezinte dovada datoriei, înainte de pregătirea de către acesta a unui acord privind insolvența. În cazul în care un creditor nu prezintă dovada datoriei după ce i s-a solicitat acest lucru, există implicații referitor la drepturile de vot cu privire la acord și distribuirea dividendelor.

În ceea ce privește o cerere pentru DRN, nu se ridică pretenții oficiale de către creditori, dar intermediarul acceptat poate solicita creditorului să confirme faptul că suma indicată de debitor ca fiind datorată este corectă.

Datoriile noi care se înregistrează după data încheierii acordului nu fac obiectul acestuia. În cazul în care amploarea datoriilor preexistente se modifică, poate fi necesară o modificare a acordului general (de exemplu, se cristalizează o datorie contingentă).

Procedura de faliment

În procedura de faliment, profilul patrimoniului persoanei în faliment (toate activele și datoriile acesteia) se stabilește pe baza a două formulare pe care persoana în faliment este obligată să le completeze și să le prezinte inspectorului în procedura falimentului în ziua pronunțării: declarația privind activitățile și declarația privind informațiile personale. Toate tipurile de datorii sunt incluse sub formă de creanțe nedovedite în cadrul procedurii de faliment, cu condiția ca acestea să fi fost angajate de debitor înainte de data pronunțării lor, adică data de la care începe procedura de faliment. Datoriile de orice natură angajate de persoana în faliment după data pronunțării nu pot fi incluse sub formă de creanță în cadrul procedurii de faliment. [viii]

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Procedura de insolvență

În urma emiterii unui PC în cadrul procedurilor DSA și PIA, creditorii specificați sunt notificați în legătură cu emiterea PC și li se comunică o copie a PFS a debitorului. Creditorului i se poate solicita să prezinte dovada datoriei și este întrebat în legătură cu preferința sa în ceea ce privește modul în care ar dori să fie stinsă datoria. Creditorul face dovada datoriei în același mod în care datoria unei persoane în faliment este dovedită în temeiul Legii falimentului (Bankruptcy Act).

După ce creditorul face dovada datoriei, va avea dreptul de a vota la adunarea obligatorie a creditorilor convocată în vederea aprobării propunerii debitorului. În cazul în care creditorul nu prezintă o dovadă a datoriei sau își dovedește în mod necorespunzător datoria, acesta nu poate participa la adunarea creditorilor și nici la plata dividendelor prevăzută în acord.

Procedura de faliment

Departamentul „Falimenteˮ al ISI, la o zi după ce persoanele fizice sunt declarate în stare de faliment, transmite o notificare cu privire la persoanele fizice care au fost declarate în stare de faliment unei serii de instituții financiare înscrise pe o listă și de servicii guvernamentale . De asemenea, pronunțarea respectivă este publicată pe site-ul ISI și în Iris Oifigiul, publicația oficială a statului irlandez.

Tuturor creditorilor garantați din patrimoniul persoanei în faliment li se acordă un preaviz de treizeci de zile (în scris sau prin e-mail) de la data pronunțării, pentru a înregistra dovada creanței lor în patrimoniul persoanei respective. O astfel de dovadă a datoriei poate lua forma unor documente privind ipotecarea, facturi, extrase de cont și chitanțe sau, în anumite situații, poate fi solicitată o declarație pe proprie răspundere din partea creditorului.

Înainte ca un dividend să fie plătit creditorilor din patrimoniul persoanei în faliment, ISI va face publice plățile care urmează să fie efectuate și cauzele aferente. Creditorilor (atât cei garantați, cât și cei chirografari) li se acordă din nou treizeci de zile pentru a-și înregistra creanțele la ISI, fiind necesară aceeași sarcină a probei.

În toate cazurile, la solicitarea Departamentului „Falimenteˮ al ISI, creditorii au obligația să completeze formulare standardizate privind dovada datoriei (Proof of Debt Forms), care sunt disponibile pe site-ul ISI.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Datorii preferențiale

În acordurile privind insolvența personală (Personal Insolvency Arrangement - PIA) și în acordurile de rambursare a datoriilor (Debt Settlement Arrangement - DSA), datoriile preferențiale sunt plătite în conformitate cu clauzele acordului; în procedura de faliment, datoriile preferențiale au un rang inferior taxelor pentru procedura de faliment și oricăror costuri sau cheltuieli suportate de OA în legătură cu administrarea patrimoniului. Datoriile considerate a fi preferențiale sunt:

  • anumite sume datorate administrației fiscale, cum ar fi impozitul pe venit, impozitul pe câștigul din capital, TVA, PAYE/PRSI;
  • anumite impozite către autoritățile locale suportate în cele 12 luni anterioare datei pronunțării falimentului sau încheierii acordului de către debitor (data de începere). Acestea includ impozite și taxe către consiliul local,
  • salarii sau indemnizații datorate angajaților debitorului pentru cele 4 luni anterioare datei de începere,
  • orice indemnizație pentru pensie, vacanță sau concediu medical datorată acestor angajați.[ix]

Datorii garantate

În cadrul unui PIA, creditorul garantat are obligații conform clauzelor acordului. În cadrul unui PIA obișnuit, creditorul garantat este plătit din veniturile debitorului în funcție de suma convenită în cadrul acordului. Venitul lunar rămas al debitorului, dacă este cazul, după deducerea RLE și a onorariilor PIP, se plătește creditorilor chirografari sub formă de dividend.

Procedura de faliment nu afectează drepturile creditorilor garantați. Acești creditori pot alege una dintre următoarele trei opțiuni în ceea ce privește datoria garantată:

  • menținerea garanției - înseamnă că nu sunt incluși în procedura de faliment;
  • valorificarea garanției și solicitarea sumei rezultate (dacă există) - creditorul calculează valoarea de piață justă a activului garantat și deduce această sumă din totalul datorat. Diferența rezultată (dacă există) este admisă în patrimoniul persoanei în faliment sub formă de datorie chirografară. Pe perioada procesului, creditorul garantat poate vinde activul în cauză;
  • renunțarea la garanție - creditorul garantat are opțiunea de a renunța integral la garanție și de a i se include creanța în patrimoniul persoanei în faliment sub formă de datorie chirografară.

Creanțele chirografare

Atât în cadrul PIA, cât și în cadrul DSA, datoriile creditorilor chirografari sunt stinse în conformitate cu clauzele convenite ale acordului. În cadrul DRN, dacă situația persoanei se îmbunătățește în perioada de supraveghere, aceasta trebuie să notifice ISI și, în funcție de nivelul schimbării, i se poate solicita să contribuie la ceea ce datorează.

Creanțele creditorilor chirografari din cadrul patrimoniului persoanei în faliment au același rang. Datoriile acestora sunt stinse prin plata fondurilor rămase după plata taxelor pentru procedura de faliment, a onorariilor OA și a datoriilor preferențiale.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Procedura de insolvență

Condiția generală pentru închiderea satisfăcătoare a procedurii de insolvență este ca debitorul să își fi respectat obligațiile care îi revin în temeiul acordului pe toată durata acestuia. Odată ce această condiție este îndeplinită, debitorul este eliberat de datoriile sale chirografare. Statutul datoriei garantate depinde de clauzele specifice ale acordului.

În cazul în care debitorul încalcă clauzele DRN, DSA sau PIA, acordul poate fi reziliat. În cazul în care debitorul înregistrează arierate pe o perioadă de 6 luni, acordul se consideră nul. În orice caz, debitorul devine răspunzător pentru datoriile integrale pe care le datorează, inclusiv toate arieratele, taxele și dobânzile acumulate în perioada de neplată în legătură cu datoriile respective.

Procedura de faliment

Persoana în faliment care a respectat procedura de faliment este în mod automat eliberată din faliment după o perioadă de un an. Aceasta are posibilitatea, în orice etapă a procedurii de faliment, să facă o ofertă (concordat) creditorilor săi pentru stingerea datoriilor. Persoana în faliment trebuie să depună la Înalta Curte (High Court) o cerere de suspendare a procedurii de faliment în cazul său; aceasta împiedică OA să valorifice în continuare activele din patrimoniu. Ulterior, persoana în faliment poate să transmită creditorilor săi oferta de concordat depusă la Înalta Curte (High Court). Oferta de concordat este votată de creditorii persoanei în faliment; în cazul în care cel puțin 60 % dintre acești creditori (în funcție de numărul și valoarea datoriilor) sunt de acord cu condițiile ofertei, aceasta este adoptată.

Plata sumei convenite în cadrul ofertei de concordat poate proveni din dividende ale patrimoniului sau din fondurile personale ale persoanei în faliment. Orice onorariu sau cheltuială a biroul OA, suportată în contextul administrării procedurii de faliment, precum și orice datorie preferențială, trebuie să fie plătită. Odată ce OA aprobă oferta de concordat mediată de Înalta Curte (High Court), falimentul încetează.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Procedura de insolvență

Creditorii chirografari - nu se aplică.

Creditorii garantați - statutul datoriei garantate depinde de clauzele specifice ale acordului.

Procedura de faliment

În procedura de faliment, creditorii nu pot urmări o persoană în stare de faliment după data pronunțării falimentului, pentru datorii existente (datoriile angajate de persoana în faliment după pronunțarea falimentului pot fi urmărite în mod obișnuit); în schimb, aceștia trebuie să ia legătura direct cu OA. Odată ce falimentul încetează, și anume, după o perioadă de un an, în majoritatea cazurilor (cazurile de nerespectare etc. pot prelungi acest termen până la 15 ani), toate creanțele chirografare (inclusiv datoriile preferențiale) sunt stinse. Datoriile asociate creditorilor garantați, în cazul în care aceștia își exercită opțiunea de a își menține garanția, persistă după data stingerii. În cazul creditorilor garantați, procedura de faliment nu afectează drepturile acestora asupra activului garantat.

În cazul în care creditorul garantat și-a valorificat garanția și a solicitat diferența rezultată în cadrul procedurii de faliment (sub formă de datorie chirografară), partea rămasă după plata dividendelor va fi anulată după stingerea datoriilor. Ar trebui menționat că, dacă un creditor garantat își exercită doar opțiunea de a menține garanția (și de a nu solicita diferența în cadrul procedurii de faliment), acesta nu va putea urmări debitorul pentru vreo diferență după încetarea falimentului. În acest scenariu, efectul net al falimentului asupra unui împrumut garantat (sau ipotecă) este acela că orice porțiune a împrumutului care depășește valoarea activului asociat (la data pronunțării falimentului) este tratată ca o datorie chirografară.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Procedura de insolvență

DSA sau PIA: În procedura de insolvență, creditorii sunt cei care suportă în general costurile acordului. Onorariile PIP, astfel cum au fost convenite cu creditorii în momentul votării acordului și aprobării acestuia, sau cu ocazia aprobării ulterioare de către instanță în cadrul unei proceduri de revizuire, se deduc din fondurile disponibile ale debitorului. În cazul în care un creditor ridică o obiecție în legătură cu PC sau cu acordul, creditorul suportă în general cheltuielile proprii [x]. În cazul în care un creditor ridică o obiecție în legătură cu un PIA propus, acesta poate solicita instanței acordarea cheltuielilor de judecată dacă obiecția sa este menținută [xi]. În condiții normale, costurile urmează cauza, adică partea care angajează costurile prin acțiunile sale trebuie să le plătească.

DRN: Nu există costuri asociate unei DRN.

Procedura de faliment

Creditorii suportă costurile falimentului, care sunt acoperite din orice fond disponibil în patrimoniul persoanei în faliment.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Procedura de insolvență

Printre condițiile pe care un debitor trebuie să le îndeplinească înainte de a putea intra în procedura de insolvență se numără o dispoziție prin care debitorul trebuie să furnizeze o declarație completă și corectă privind situația financiară și să semneze o declarație pe proprie răspundere care confirmă aceste informații. Practicianul în insolvența persoanelor fizice (Personal Insolvency Practitioner - PIP) trebuie, de asemenea, să se asigure că debitorul dă o declarație autentică și că a furnizat toate informațiile pertinente complete în legătură cu situația sa financiară. Creditorul sau PIP, sau ISI, numai în cazul unei DRN, poate solicita instanței să încheie procedura de insolvență din anumite motive care sunt prevăzute în Legea PI , inclusiv în cazul în care:

  • prin conduita sa, debitorul și-a aranjat situația financiară astfel încât să devină eligibil pentru un acord sau o DRN;
  • cerințele procedurale ale legii nu au fost îndeplinite;
  • există inexactități sau omisiuni în Declarația financiară predefinită (Prescribed Financial Statement - PFS) a debitorului care au dus sau pot duce la un prejudiciu material pentru creditor;
  • există cerințe de eligibilitate nerespectate de debitor;
  • debitorul a acordat preferință unui terț, reducând astfel suma disponibilă pentru plata datoriilor sale sau
  • debitorul a săvârșit o infracțiune prevăzută în Legea insolvenței (Insolvency Act) din 2012 (astfel cum a fost modificată).

Creditorii nu au dreptul de a solicita anularea tranzacțiilor sau transferul de active înainte de începerea procedurii de insolvență. Cu toate acestea, dacă se consideră că debitorul a efectuat contribuții excesive la un fond de pensii, creditorul poate solicita instanței măsuri financiare reparatorii. Drept urmare, instanța poate dispune ca furnizorul fondului să restituie integral suma respectivă pentru a fi distribuită între creditorii care sunt parte la acord.

Procedura de faliment

Transferurile anterioare de active și plățile pe care persoana în faliment le-a efectuat către creditori sau alte persoane pot fi anulate în conformitate cu legislația falimentului. Aceasta include situații în care:

  • persoana în faliment a plătit o sumă de bani sau a transferat un activ unui creditor acordând preferință acestuia în raport cu ceilalți creditori față de care are datorii. OA poate solicita anularea unor astfel de plăți, efectuate în cei trei ani anteriori datei pronunțării falimentului. Dacă demersul OA este finalizat cu succes, suma în cauză va fi transferată în patrimoniul persoanei în faliment, în beneficiul tuturor creditorilor; [xii]
  • persoana în faliment a transferat sau a oferit unui terț un activ pentru o sumă mai mică decât valoarea justă de piață. În urma aprobării de către Înalta Curte (High Court) a cererii OA, aceste transferuri efectuate în termen de trei ani înaintea datei pronunțării falimentului pot fi anulate, iar diferența va fi restituită în patrimoniul persoanei în faliment, în beneficiul tuturor creditorilor;[xiii]
  • persoana în faliment a transferat un activ sau a efectuat o plată care poate fi considerată a fi o „tranzacție de evitare”, adică aceasta a avut intenția să evite includerea activului sau a sumei de bani în patrimoniu. În aceste cazuri se aplică două perioade de timp:
    • orice astfel de tranzacție efectuată în termen de trei ani înainte de pronunțarea falimentului poate fi anulată de OA în urma aprobării cererii sale la Înalta Curte (High Court) și
    • orice astfel de tranzacție efectuată în termen de cinci ani înainte de pronunțarea falimentului, cu condiția ca persoana în faliment să nu poată dovedi că era solvabilă în momentul tranzacției.[xiv]

În toate scenariile de mai sus, OA trebuie să dovedească, printr-o declarație pe proprie răspundere, în fața Înaltei Curți (High Court), că aceste tranzacții au fost efectuate efectiv, într-o manieră care să satisfacă Înalta Curte (High Court), în conformitate cu legislația; astfel, aceste tranzacții /transferuri ar urma să fie considerate a fi în detrimentul creditorilor patrimoniului persoanei în faliment.



[i] Consultați capitolul 3 secțiunile 59-64 (DSA) și capitolul 4 secțiunile 93-98 (PIA) din Legea insolvenței (Insolvency Act) 2012 (astfel cum a fost modificată) pentru Legislația privind certificatele de protecție (Protective Certificates - PC)

[ii] Secțiunea 115A din Legea insolvenței (Insolvency Act) din 2012 (astfel cum a fost modificată)

[iii] Consultați partea 5 din Legea insolvenței persoanelor fizice (Personal Insolvency Act) din 2012 pentru temeiul legal pentru practicienii în insolvența persoanelor fizice (Personal Insolvency Practitioner) și regulamentele din 2013 adoptate în temeiul Legii insolvenței persoanelor fizice (Personal Insolvency Act) din 2012 (Autorizarea și supravegherea practicienilor în insolvența persoanelor fizice) (S.I . nr. 209 din 2013) pentru criterii de calificare, standarde de reglementare și cerințe de autorizare.

[iv] Secțiunea 135 din Legea insolvenței persoanelor fizice (Personal Insolvency Act) din 2012 (astfel cum a fost modificată) și secțiunea 17 din prima anexă la Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată)

[v] Secțiunea 135 alineatul (2) din Legea insolvenței (Insolvency Act) din 2012 (astfel cum a fost modificată)

[vi] Secțiunea 61 și secțiunea 136 din Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată)

[vii] Secțiunea 87 (DSA) și secțiunea 120 (PIA) din Legea insolvenței (Insolvency Act) din 2012 (astfel cum a fost modificată)

[viii] Secțiunea 75 din Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată)

[ix] Secțiunea 81 și secțiunea 101 din Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată)

[x] Secțiunea 97 din Legea insolvenței (Bankruptcy Act) din 2012 (astfel cum a fost modificată)

[xi] Secțiunea 115 litera (a) din Legea insolvenței (Insolvency Act) din 2012 (astfel cum a fost modificată)

[xii] Secțiunea 57 din Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată)

[xiii] Secțiunea 58 din Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată)

[xiv] Secțiunea 59 din Legea falimentului (Bankruptcy Act) din 1988 (astfel cum a fost modificată)

Ultima actualizare: 07/05/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Insolvenţă - Grecia

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Procedura de insolvență poate fi introdusă împotriva comercianților și asociațiilor de persoane cu personalitate juridică care urmăresc un obiectiv economic.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Pentru a deschide procedura, trebuie depusă o cerere de către debitorul însuși, de către un creditor cu un interes juridic sau de către procurorul de pe lângă instanța de prim grad de jurisdicție (eisangeléas protodikón) dacă există considerente de interes public. Condițiile pentru deschiderea procedurii: (a) în cazul în care solicitantul este un creditor, debitorul trebuie să fi încetat plățile; (b) în cazul în care solicitantul este debitorul, este suficientă probabilitatea ca acesta să fie în imposibilitate de plată a datoriilor. Instanța stabilește data încetării plăților, care nu poate fi anterioară cu mai mult de doi ani datei de publicare a hotărârii. La cererea unei persoane cu un interes juridic, judecătorul din instanța competentă poate dispune orice măsură considerată necesară pentru prevenirea modificării activelor debitorului în detrimentul creditorilor. Astfel de măsuri încetează să se aplice automat odată cu pronunțarea hotărârii de declarare a insolvenței.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Masa bunurilor care face obiectul insolvenței (ptocheutikí periousía) include toate activele deținute de debitor, indiferent de locul în care sunt situate, la data declarării insolvenței. Aceasta nu include (a) activele care nu pot fi urmărite silit, și anume elementele care sunt absolut necesare pentru subzistența debitorului și a familiei sale și elementele de care debitorul are nevoie pentru a lucra în vederea întreținerii sale, sau (b) activele excluse prin dispoziții legale specifice. Aceasta nu include nici activele dobândite de debitor după declararea insolvenței.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Cu aplicabilitate de la declararea insolvenței, debitorul este lipsit în mod automat de dreptul de a gestiona, și anume de a administra și dispune de activele sale. Orice act de gestiune desfășurat de debitor fără acordul administratorului (sýndikos) este neexecutoriu. Activele vor fi gestionate de către administrator. Debitorul își poate asuma gestionarea propriilor active doar în situații excepționale, prevăzute de lege. Administratorul numit trebuie să fie un avocat cu o experiență minimă de cinci ani. Activitatea administratorului este supravegheată de către judecătorul-raportor (eisigitís dikastís). Unele activități ale administratorului necesită acordul instanței care soluționează cazul de insolvență („instanța competentă în materie de insolvență”, ptocheutikó dikastírio). Instanța competentă în materie de insolvență acționează în calitate de supraveghetor final responsabil cu conducerea procedurii de insolvență.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Declararea insolvenței nu afectează dreptul creditorului de a invoca o compensare față de o cerere reconvențională formulată de debitor, cu condiția întrunirii condițiilor de compensare înainte de declararea insolvenței. Orice interdicție de compensare se aplică și insolvenței.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Contractele bilaterale aflate în derulare la data declarării insolvenței și la care debitorul este parte rămân în vigoare, cu excepția cazului în care Codul insolvenței prevede altfel. Cu acordul judecătorului‑raportor, administratorul are dreptul de a executa orice contract aflat în derulare și de a le solicita contrapărților să îl execute. Contractele de durată vor rămâne în vigoare, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. Contractele financiare se exclud. Prevederile legislației în domeniul insolvenței nu afectează dreptul de reziliere conform legii sau contractului. Declararea insolvenței asigură temeiul pentru rezilierea contractelor de natură personală la care debitorul este parte. Administratorul poate transfera o relație contractuală la care debitorul este contraparte către un terț. Raportul de muncă încetează la declararea insolvenței.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

La declararea insolvenței, toate procedurile introduse de către creditorii individuali împotriva debitorului pentru satisfacerea sau îndeplinirea creanțelor ce fac obiectul insolvenței se suspendă automat, fără a aduce atingere prevederilor aplicabile creditorilor garantați pentru care suspendarea nu se aplică garanțiilor constituite pentru masa bunurilor. Totuși, acestor creditori li se poate aplica o suspendare de câteva luni, în anumite condiții. Mai exact, la declararea insolvenței, se interzic următoarele acțiuni: continuarea executării, introducerea de acțiuni în executare sau declarare, continuarea unor astfel de litigii, introducerea sau judecarea unor căi de atac și emiterea actelor de natură administrativă sau fiscală ori executarea acestora cu privire la masa bunurilor.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Litigiile pendinte la data declarării insolvenței vor fi continuate de administrator dacă debitorul are calitatea de creditor în cadrul acestora. Dacă este debitor, litigiile se suspendă și se respectă procedura de înscriere și verificare.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Creditorii trebuie să își înregistreze creanțele împotriva debitorului în registrul de insolvență (grammatéas ton ptocheúseon). Toți creditorii, indiferent de privilegii sau garanții, inclusiv cei ale căror creanțe sunt condiționale, formează adunarea creditorilor (synéleusi ton pistotón). Prima reuniune se convoacă prin hotărârea de declarare a insolvenței. Adunarea poate alege un comitet al creditorilor (epitropí pistotón) format din trei membri care, la rândul său, poate numi un reprezentant comun pentru toți membrii. Comitetul creditorilor format din trei membri va monitoriza desfășurarea procedurii de insolvență.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

La finalizarea inventarului cu bunurile mobile și imobile ale debitorului, administratorul poate consulta judecătorul‑raportor și îi poate cere acordul de a vinde bunurile sau elementele mobile incluse în masa bunurilor, însă doar pentru a acoperi nevoile curente. Doar la finalizarea verificării creditorilor și cu condiția să nu se accepte sau să se ratifice un plan de reorganizare a societății ori dacă această acceptare sau ratificare se anulează, administratorul poate lichida activele debitorului și poate distribui veniturile încasate către creditori dispunând fie de întreprindere în întregime, fie de activele sale în mod individual. Se poate dispune de bunurile imobile ale debitorului doar cu consimțământul instanței competente în materie de insolvență acordat la cererea administratorului și în urma unui raport din partea judecătorului‑raportor.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Toți creditorii debitorului își pot înregistra creanțele și documentele în registrul de insolvență indiferent dacă aceste creanțe sunt preferențiale și indiferent dacă sunt garantate. Creditorii incluși în procedura de insolvență sunt cei care, la data declarării insolvenței, au o creanță monetară contractuală împotriva debitorului care există deja și care se poate urmări în instanță. Nu se pot înregistra creanțe apărute după deschiderea procedurii de insolvență. Cheltuielile de judecată ale administratorului, costurile atrase de gestionarea masei bunurilor, remunerația administratorului și oricare alte creanțe raportate direct la masa bunurilor (omadiká pistómata) se scad în avans, după decizia de lichidare a masei bunurilor, și sunt satisfăcute înainte de clasificarea creditorilor debitorului.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Creanțele trebuie înregistrate în scris în registrul de insolvență, specificându-se tipul, cauza, data apariției etc. în decurs de o lună de la data publicării hotărârii ce declară insolvența în Buletinul notificărilor judiciare al fondului avocaților (Deltío Dikastikón Dimosieúseon tou Tameíou Nomikón). După expirarea termenului‑limită de înregistrare, creditorul mai poate introduce un act de opoziție (anakopí) solicitând verificarea creanței sale de către instanța competentă în materie de insolvență. Pentru verificare se aplică următoarele: (a) verificarea este realizată de către administrator în prezența judecătorului‑raportor la trei zile după expirarea termenului‑limită stabilit pentru înregistrarea creanțelor; (b) un creditor a cărui creanță este verificată poate participa la verificare fie personal, fie printr-un terț autorizat în mod corespunzător; (c) verificarea se realizează prin compararea documentelor creditorului cu evidențele și documentele debitorului; (d) judecătorul‑raportor întocmește un raport al verificării creditorilor; (e) în cazul în care există îndoieli, judecătorul‑raportor decide cu privire la admiterea creanței și o poate admite provizoriu; (f) în timpul verificării, se pot ridica obiecții de către debitor, administrator și creditorii ale căror creanțe au fost acceptate deja. Nu există o pagină de internet specială cu formularele specifice pentru procedura de mai sus. Totuși, există formulare specifice disponibile la registrul de insolvență din cadrul instanței de prim grad de jurisdicție (protodikeío).

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Odată luată decizia de lichidare a masei bunurilor, fără întârzieri nejustificate, administratorul întocmește o listă de distribuire și o transmite judecătorului‑raportor. Acesta din urmă va declara lista executorie și va solicita trimiterea acesteia prin poștă la biroul său. Distribuirea va ține cont de următoarele privilegii generale: (i) creanțele ce rezultă din toate tipurile de finanțări acordate pentru continuarea activității debitorului; (ii) creanțele pentru tratamentul medical și cheltuielile de înmormântare ale debitorului; (iii) creanțele pentru asigurarea hranei necesare; (iv) creanțele angajaților cu privire la raportul lor de muncă, onorariile avocațiale; (v) creanțele fermierilor; (vi) creanțele statului elen și ale autorităților locale; (vii) creanțele în numele fondului de garantare (synengyitikó) și privilegiile specifice ale creditorilor, și anume creanțele privilegiate cu privire la un bun mobil sau imobil al debitorului sau asupra unei sume de bani. Dacă se suprapun privilegiile în cazul încasărilor rezultate din înstrăinarea unui bun sau a unei sume de bani, se aplică mutatis mutandis prevederile corespunzătoare ale Codului de procedură civilă.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Debitorul sau administratorul poate transmite instanței competente în materie de insolvență un plan de reorganizare. Acesta trebuie să includă informații despre situația financiară a debitorului și soluția propusă de satisfacere a creditorilor, o descriere a măsurilor ce se vor întreprinde, precum schimbări organizaționale și planuri de afaceri, crearea de drepturi și clasificarea generală a fiecărui creditor etc. Instanța competentă în materie de insolvență va efectua automat o examinare preliminară a planului în decurs de 20 de zile de la depunere, putându-l respinge pe baza unor motive întemeiate prevăzute în lege. În cazul în care instanța nu respinge planul, aceasta stabilește un termen‑limită de minimum trei luni pentru acceptarea sau respingerea sa de către creditori și o dată la care creditorii trebuie să se reunească. Deliberarea și votul cu privire la plan au loc în prezența judecătorului‑raportor. Planul se acceptă prin majoritate specială. Planul de reorganizare acceptat de către creditori este trimis instanței spre ratificare. După pronunțarea unei hotărâri definitive cu privire la aprobarea planului, acesta devine obligatoriu pentru toți creditorii, indiferent de rangul acestora și dacă și-au înregistrat sau nu creanțele. Procedura de insolvență se închide. Creditorii pot introduce acțiuni în mod individual.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

La declararea închiderii procedurii de insolvență, deposedarea debitorului încetează, debitorul reia administrarea activelor sale și creditorii pot introduce acțiuni în mod individual. Mai exact, procedura de insolvență încetează la momentul lichidării activelor, iar administratorul va trimite un raport în decurs de o lună.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Costurile și cheltuielile aferente procedurii de insolvență se rețin din masa bunurilor.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Orice acțiune a debitorului din perioada cuprinsă între încetarea plăților și declararea insolvenței („perioada suspectă’’, ýpopti períodos) în detrimentul masei generale a creditorilor poate fi revocată (acțiune ce poate face obiectul revocării, práxeis dynitikís anáklisis) sau trebuie revocată (acțiune ce face obiectul revocării obligatorii, práxeis ypochreotikís anáklisis) sub rezerva termenelor și condițiilor stipulate în legea insolvenței. Administratorul sau, sub rezerva anumitor condiții, creditorul poate introduce în instanța competentă în materie de insolvență o acțiune având ca obiect revocarea. Oricine a dobândit activele debitorului în baza unei acțiuni revocate trebuie să le restituie în masa bunurilor.

Ultima actualizare: 13/02/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Insolvenţă - Spania

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Procedura de insolvență, denumită „concurso de acreedores” („adunarea creditorilor”), se aplică atât debitorilor care intră sub incidența dreptului civil, cât și comercianților, indiferent dacă sunt persoane fizice sau persoane juridice. Legea nr. 25/2015 din 28 iulie 2015 a introdus condiții pentru procedura de insolvență în cazul în care debitorul este persoană fizică, în special pentru a permite debitorului să fie exonerat de datoriile care nu sunt stinse în cursul procedurii.

Orice debitor poate fi declarat în stare de insolvență, indiferent dacă este persoană fizică (inclusiv minorii sau persoanele lipsite de capacitate juridică) sau persoană juridică, antreprenor sau consumator, deși legea conține anumite condiții în legătură cu tipul debitorului în cauză, în special în cazul societăților comerciale și al consumatorilor.

Persoanele juridice pot fi declarate în stare de insolvență, chiar dacă sunt în curs de lichidare. Este lipsit de relevanță dacă ele fac parte dintr-un grup de societăți, întrucât pot fi declarate în stare de insolvență una sau mai multe societăți care fac parte dintr-un grup, însă nu și grupul ca atare.

Procedura de insolvență poate fi deschisă cu privire la o succesiune, cu condiția ca aceasta să nu fi fost acceptată în mod necondiționat.

Autoritățile care reprezintă organizarea teritorială a statului, organismele din sectorul public și alte organisme de drept public nu pot fi declarate în stare de insolvență.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

2.1 Condiții de deschidere a procedurii de insolvență:

Legislația prevede că, în vederea deschiderii procedurii de insolvență, este necesar să fie îndeplinite anumite condiții prealabile de natură subiectivă și obiectivă:

A) Condiție prealabilă subiectivă: orice debitor poate fi declarat în stare de insolvență, indiferent dacă este persoană fizică sau persoană juridică, antreprenor sau consumator, deși legea conține anumite condiții în legătură cu tipul debitorului în cauză, în special în cazul societăților comerciale sau al consumatorilor.

Autoritățile care reprezintă organizarea teritorială a statului, organismele din sectorul public și alte organisme de drept public nu pot fi declarate în stare de insolvență.

B) Condiție prealabilă obiectivă: insolvența debitorului, definită ca incapacitatea de a-și achita datoriile în mod regulat.

2.2 Părțile care pot solicita deschiderea procedurii

În funcție de persoana care depune cererea de insolvență, și anume debitorul sau creditorii, cerințele cu privire la formularea cererii sunt diferite.

În cazul în care procedura de insolvență este solicitată de debitor (procedura de insolvență voluntară), acesta trebuie să justifice în fața instanței starea sa actuală de insolvență sau iminența apariției acestei stări, și anume faptul că acesta nu își poate plăti datoriile în mod regulat. În cazul în care insolvența este actuală, debitorul este obligat să solicite deschiderea procedurii de insolvență în termen de două luni din momentul în care cunoaște sau ar fi trebuit să cunoască starea sa de insolvență.

Cu toate acestea, potrivit legii, în acest interval de timp de două luni, debitorul poate să sesizeze instanța cu privire la faptul că negociază un acord cu creditorii săi în vederea refinanțării datoriei; în acest caz, termenul se suspendă în timpul negocierilor, iar creditorii nu pot iniția proceduri de executare silită separate împotriva activelor de care debitorul are nevoie pentru a-și desfășura activitatea pentru o perioadă de trei luni. După expirarea acestui termen, în cazul în care nu reușesc să ajungă la un acord cu creditorii, debitorii trebuie să solicite deschiderea procedurii de insolvență în termen de o lună.

Împreună cu cererea, debitorii trebuie să prezinte anumite documente, precum un raport asupra activității lor economice, un inventar al activelor, o listă a creditorilor în care indică garanțiile aferente creanțelor, o listă a salariaților și a conturilor acestora, în cazul în care aceștia sunt obligați să le păstreze.

Debitorii, care pot fi persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligați să solicite deschiderea procedurii de insolvență în cazul în care se află într-o stare actuală de insolvență, definită ca situația în care o persoană nu își poate plăti datoriile în mod regulat. Pe de altă parte, în cazul în care insolvența este iminentă (acesta nu există încă, dar se anticipează), debitorii au doar dreptul de a solicita pronunțarea unui ordin de insolvență.

Formularea cererii în fața instanței comerciale (juzgado de lo mercantil) trebuie să respecte anumite cerințe obligatorii prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din Legea privind insolvența (Ley Concursal): un raport asupra cazierului juridic și financiar al debitorului; indicarea faptului dacă acesta desfășoară o activitate economică; în cazul în care este persoană juridică, aceasta trebuie să identifice acționarii săi, administratorii sau lichidatorii și contabilul oficial; inventarul activelor și al drepturilor, cu informațiile corespunzătoare pentru identificarea lor; lista alfabetică a creditorilor, indicând adresa acestora, precum și valoarea și scadența creanțelor și garanțiile existente; dacă este cazul, o listă a angajaților; în cazul în care debitorul este obligat să țină contabilitatea, acesta este obligat să prezinte registrele contabile; și, în cazul în care aparține unui grup de societăți, debitorul trebuie să indice acest lucru și să prezinte conturile consolidate ale grupului.

Debitorii au obligația de a colabora cu judecătorul competent cu judecarea procedurii de insolvență și cu administratorii judiciari, nu numai în sens pasiv, și anume în sensul de satisface cererile prezentate de aceștia, ci și în sensul activ al comunicării oricărui aspect important. Această obligație implică, de asemenea, obligația de prezentare (în fața instanței și a administratorilor judiciari), de colaborare și de informare. Aceste obligații se aplică debitorilor care sunt persoane fizice și directorilor de facto sau de jure ai persoanelor juridice, indiferent dacă aceștia ocupă funcția în prezent sau au ocupat această funcție în cursul celor doi ani precedenți. Nerespectarea acestei obligații generează prezumția de abatere intenționată sau de neglijență gravă, în scopul declarării insolvenței din culpă (în cazurile în care se aplică secțiunea vinovăției; și anume, ca urmare a aprobării unui concordat prejudiciabil sau a deschiderii procedurii de lichidare).

Debitorul poate fi declarat răspunzător pentru starea de insolvență și poate fi sancționat. Unul dintre scopurile procedurii de insolvență este de a analiza cauzele insolvenței și, în special, dacă comportamentul debitorului sau al altor persoane care îi sunt asociate în mod direct sau în mod indirect a contribuit la provocarea sau agravarea stării de insolvență. Aceasta presupune clarificarea răspunderii aferente folosind tabelul de sancțiuni prevăzut la articolele 172 și 172bis din Legea privind insolvența.

2.3 Deschiderea procedurii și momentul în care procedura produce efecte:

Judecătorul trebuie să examineze documentația depusă și, în cazul în care insolvența sau insolvență iminentă este justificată, acesta trebuie să declare debitorul în stare de insolvență în aceeași zi în care a fost depusă cererea sau în ziua următoare. Dacă documentația depusă este incompletă, judecătorul poate acorda un singur termen de cinci zile pentru completarea acesteia.

De asemenea, deschiderea procedurii de insolvență poate fi solicitată de oricare dintre creditori, caz în care procedura de insolvență este obligatorie (concurso necesario). Creditorii care solicită un ordin de insolvență trebuie să prezinte elemente de probă privind starea de insolvență actuală a debitorului și trebuie să prezinte dovada unui titlu executoriu împotriva debitorului, care arată că nu au fost obținute suficiente active pentru recuperarea datoriei, sau trebuie să furnizeze dovezi, pe baza anumitor elemente de fapt, care conduc la prezumția de insolvență, cum ar fi: debitorul a încetat să își achite datoriile în general; existența unui sechestru general asupra activelor debitorului; ascunderea sau lichidarea accelerată a activelor; sau neplata anumitor datorii (impozite, asigurări sociale, creanțe ale lucrătorilor).

În cazul în care deschiderea procedurii de insolvență este solicitată de un creditor, debitorul este citat și poate contesta ordinul de insolvență. În astfel de cazuri, judecătorul convoacă o ședință în care părțile pot prezenta elemente de probă cu anumite limitări, iar judecătorul trebuie să decidă dacă debitorul este sau nu este în prezent în stare de insolvență și, dacă este cazul, emite un ordin de insolvență. De asemenea, procedura se deschide în cazul în care debitorul achiesează la ordinul de insolvență, nu îl contestă sau nu se prezintă la ședință.

Debitorii care sunt persoane fizice în situații de insolvență actuală sau iminentă care au datorii estimate de maximum cinci milioane de euro pot solicita deschiderea unei proceduri pentru a ajunge la un acord de plată extrajudiciar. Persoanele juridice care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 231 din Legea privind insolvența pot proceda în același mod.

Decizia de deschidere a procedurii de insolvență își produce efectul imediat după pronunțare, chiar dacă este formulată o cale de atac.

2.4 Publicarea ordinului de insolvență:

Ordinul de insolvență trebuie să fie de preferință publicat prin intermediul mijloacelor electronice, iar un extras al deciziei trebuie publicat în Gazeta Oficială de Stat, deși judecătorul poate dispune publicarea sa în mai multe medii de informare, în cazul în care consideră că acest lucru este indispensabil.

2.5 Măsuri provizorii:

La solicitarea persoanei care solicită deschiderea procedurii de insolvență și, dacă este cazul, după ce a furnizat o garanție care să acopere eventualele datorii, aceasta, imediat ce judecătorul admite cererea, poate să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că activele debitorului nu sunt înstrăinate, în modul prevăzut de dreptul procedural general.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

3.1 Active care fac parte din masa credală

Toate activele și drepturile deținute de către debitor la momentul ordinului de insolvență, precum și toate activele și drepturile pe care debitorul le dobândește sau care sunt recuperate în cursul procedurii, fac parte din masa credală sau din „activele care intră sub incidența procedurii”. Activele pe care legea le declară insesizabile sunt scutite.

Creditorii cu drepturi de preferință asupra navelor sau aeronavelor pot separa aceste active de masa credală prin măsurile permise de legislația în materie.

În cazul procedurilor de insolvență care implică debitori care sunt persoane fizice căsătorite, activele lor separate vor face parte din activele care intră sub incidența procedurii, iar în cazul în care aceștia au încheiat un acord cu privire la comunitatea de bunuri, activele comune vor fi de asemenea incluse, dacă sunt necesare pentru a acoperi obligațiile debitorului.

Procedura de insolvență nu implică întreruperea activității debitorului, acesta putând să continue activitatea societății sale, în conformitate cu acordul convenit pentru autorizarea sau suspendarea competențelor sale. În general, în cazurile de supraveghere a competențelor debitorului, în vederea administrării sau înstrăinării activelor este necesară o autorizație din partea administratorilor judiciari, însă este posibil ca anumite acte cu caracter general să fie autorizate în cazul în care fac parte din activitatea normală a societății. În principiu, până la aprobarea concordatului cu creditorii sau până la deschiderea procedurii de lichidare, activele nu pot fi grevate de sarcini în vederea finanțării societății aflate în stare de insolvență fără autorizare din partea instanței. Următoarea secțiune explică procedurile de suspendare sau de supraveghere a competențelor debitorului.

Jumătate din finanțarea obținută prin intermediul veniturilor noi sub formă de numerar în contextul unui proces de refinanțare este considerată creanță împotriva masei credale.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

4.1 Competențele debitorului

În principiu, punctul de plecare îl constituie distincția dintre procedura voluntară și procedura obligatorie (articolul 22). În primul caz, debitorul continuă să administreze și să dispună de activele sale și este supus supravegherii administratorului judiciar, având nevoie de autorizarea sau de acordul acestuia din urmă. În ceea ce privește procedura obligatorie, competențele debitorului legate de administrarea și de dreptul de dispoziție asupra activelor sunt suspendate, debitorul fiind înlocuit de administratorul judiciar. Reglementarea nu urmărește să sancționeze debitorul, ci scopul acesteia este mai degrabă să conserve activele și să protejeze rezultatul obținut în urma procedurii.

Cu toate acestea, condiția este ca debitorul să își continue activitatea economică, drept pentru care articolul 44 permite administratorului judiciar să stabilească un catalog de activități care, datorită naturii și valorii lor, sunt exonerate de măsurile de control necesare. Sistemul este flexibil, întrucât judecătorul poate să dispună, printr-o decizie motivată, suspendarea competențelor în cazul procedurilor voluntare și numai supravegherea, conform unei autorizații sau unui acord, în cazul procedurilor obligatorii, indicând riscurile pe care acesta speră să le evite și avantajele pe care speră să le obțină.

De asemenea, la cererea administratorului judiciar, acordul inițial privind limitarea sau schimbul de competențe poate fi modificat în orice etapă ulterioară, tot prin decizie motivată și după ascultarea debitorului (modificarea nu este automată), cu cerința ca această modificare să beneficieze de aceeași publicitate de care a beneficiat ordinul de insolvență.

Imediat după încheierea procedurii, ia sfârșit și limitarea competențelor. În caz contrar, aceasta se prelungește până la aprobarea concordatului cu creditorii, care poate stabili măsuri de limitare sau de interzicere a competențelor debitorului. În cazul în care procedura de insolvență se încheie prin lichidare, deschiderea acestei etape antrenează suspendarea competențelor debitorului.

Ca regulă generală, Legea privind insolvența urmărește ca bunurile debitorului care intră sub incidența procedurii de insolvență să rămână neschimbate; cu toate acestea, în anumite cazuri, este posibil ca unele dintre activele debitorului să fie vândute în cadrul procedurii de insolvență cu autorizarea judecătorului, care nu va fi necesară în unele cazuri. De asemenea, în cursul procedurii de insolvență, este posibilă vânzarea unităților de producție, în conformitate cu modalitățile prevăzute la articolul 146bis.

Ca excepție de la regula generală privind continuitatea activității debitorului, se prevede că, la cererea administratorului judiciar și după ascultarea debitorului și a reprezentanților lucrătorilor, birourile debitorului pot fi închise sau activitatea sa poate fi suspendată. Atunci când aceasta presupune rezilierea, suspendarea sau modificarea colectivă a contractelor de muncă, judecătorul trebuie să procedeze conform normelor speciale.

Legea prevede de asemenea obligații specifice cu privire la conturile debitorului, iar efectele procedurii de insolvență asupra organelor de conducere ale persoanelor juridice aflate în stare de insolvență sunt reglementate separat.

4.2 Numirea și competențele administratorilor judiciari în cadrul procedurilor de insolvență:

Administratorul judiciar este o persoană sau un organism necesar care asistă judecătorul și este însărcinat cu gestionarea procedurii de insolvență. De îndată ce a fost deschisă procedura de insolvență, judecătorul dispune începerea fazei a doua a procedurii, care include toate elementele privind numirea, dispozițiile de reglementare, competențele și responsabilitățile administratorului judiciar.

Administratorul judiciar este ales dintre persoanele fizice și juridice înregistrate în mod voluntar în Registrul Public al Insolvenței (Registro Público Concursal), în conformitate cu condițiile stabilite de lege. În acest scop, se face o distincție între procedurile de insolvență de nivel mic, de nivel mediu și de nivel mare. Prima numire din listă se realizează prin tragere la sorți și, ulterior, prin rotație, cu excepția procedurilor de nivel mare, caz în care judecătorul poate desemna un administrator judiciar pe care îl consideră ca fiind cel mai potrivit, precizând motivele și în conformitate cu criteriile prevăzute de lege. În cazul procedurilor de insolvență care implică instituții de credit, judecătorul trebuie să desemneze un administrator judiciar dintre cei propuși de Fondul de restructurare ordonată a instituțiilor bancare (Fondo de Reestructuración Ordenada Bancaria). Instanța trebuie să numească administratorii judiciari dintre cei propuși de Comisia pentru piața națională a valorilor mobiliare (Comisión Nacional del Mercado de Valores), atunci când se confruntă cu proceduri care implică instituții care fac obiectul supravegherii acestei comisii, sau de Consorțiul de stabilire a despăgubirilor din asigurări (Consorcio de Compensación de Seguros), în cazul societăților de asigurare.

În mod normal, este numit doar un singur administrator judiciar. Cu titlu de excepție, în cadrul procedurilor de insolvență în care există motive de interes general care justifică acest lucru, judecătorul competent în materie de insolvență poate numi drept al doilea administrator judiciar un creditor din cadrul administrației publice sau un creditor care are calitatea de organism de drept public legat de respectiva administrație publică sau subordonat acesteia.

Articolul 33 din Legea privind insolvența explică în mod detaliat obligațiile administratorilor judiciari, clasificându-le drept: obligații de natură procedurală; obligații referitoare la debitor sau la organele sale de conducere; obligații în materie de forță de muncă; obligații referitoare la drepturile creditorilor; obligații legate de raport și de evaluare; obligațiile referitoare la realizarea sau lichidarea activelor; obligații de natură secretarială. Cea mai importantă obligație este să prezinte raportul prevăzut la articolul 75, la care trebuie să adauge o propunere de inventariere a activelor și lista creditorilor.

Remunerația administratorilor judiciari este stabilită de judecător în conformitate cu o grilă de onorarii, astfel cum este stabilită în Decretul regal nr. 1860/2004 din 6 septembrie 2004.

Administratorului judiciar numit trebuie să accepte funcția primită și acesta poate fi respins sau demis de judecător, dacă există motive întemeiate. De asemenea, administratorii pot să desemneze asistenți delegați care să îi ajute în exercitarea atribuțiilor lor.

4.3 Judecătorul competent în materie de insolvență

Competența de soluționare a procedurilor de insolvență corespunde domeniului dreptului comercial, ca ramură specializată a dreptului civil. Judecătorul declară insolvența și conduce procedura. Articolul 86ter din Legea organică nr. 6/1985 din 1 iulie 1985 privind puterea judecătorească (Ley Orgánica del Poder Judicial) instituie un catalog al competențelor care le revin judecătorilor instanțelor comerciale, inclusiv, în special, orice probleme care apar în domeniul procedurilor de insolvență.

Prin ordinul de insolvență sau înainte, ca măsură asigurătorie, judecătorul poate limita drepturile fundamentale ale debitorului. Aceste limitări pot include: (a) interceptarea comunicațiilor telefonice și poștale; (b) obligația de a locui în aceeași zonă în care se află adresa sa, cu posibilitate de arest la domiciliu; și (c) percheziția reședinței. În cazul în care debitorul este persoană juridică, aceste măsuri pot fi de asemenea adoptate în legătură cu toți directorii sau lichidatorii săi actuali, sau numai cu o parte a acestora, precum și în legătură cu cei care au îndeplinit aceste funcții în cursul celor doi ani precedenți.

La rândul său, articolul 8 din Legea privind insolvența acordă competență „exclusivă și absolută” judecătorului competent în materie de insolvență pentru o serie de materii care privesc, în general, toate actele care vizează sau au un raport direct cu bunurile debitorului. De asemenea, judecătorul are competența de a lua decizii cu privire la suspendarea colectivă a contractelor de muncă, atunci când angajatorul este declarat în stare de insolvență, și de a se pronunța în acțiuni în răspundere îndreptate împotriva directorilor sau lichidatorilor societății aflate în stare de insolvență.

În ceea ce privește hotărârile preliminare, precum și exclusiv în scopul procesului de insolvență, competența judecătorului se extinde de asemenea la chestiunile administrative sau sociale legate direct de procedura de insolvență.

Legea privind insolvența stabilește norme privind competența judiciară internațională și teritorială și norme specifice privind cursul procedural care trebuie urmat, care prevalează asupra normelor legislației procedurale generale.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

După deschiderea procedurii de insolvență, nu poate avea loc nicio compensare a creanțelor sau a datoriilor debitorului. Cu toate acestea, compensarea este permisă dacă cerințele care stau la baza acesteia au fost îndeplinite înainte de pronunțarea ordinului de insolvență, chiar dacă decizia este emisă la un moment ulterior. Aceste cerințe sunt prevăzute în general la articolul 1196 din Codul civil (Código Civil) (reciprocitatea creanțelor, uniformitatea obligațiilor, precum și faptul că acestea trebuie să fie scadente și exigibile).

Procedura de insolvență cu un element de extraneitate este exceptată de la această regulă, dacă legea aplicabilă creanței reciproce a debitorului permite acest lucru în situațiile de insolvență.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

6.1 Efecte asupra contractelor la care debitorul este parte:

Legea privind insolvența reglementează efectele procedurii de insolvență asupra contractelor încheiate de către debitor cu terți, a căror îndeplinire este pendinte înainte de pronunțarea ordinului de insolvență. Această chestiune este analizată în legătură cu contractele bilaterale, întrucât contractele unilaterale vor determina recunoașterea creanțelor creditorilor terți sau cererea ca respectivele creanțe să fie incluse în activele care intră sub incidența procedurii, astfel cum se prevede la articolul 61. Contractele încheiate cu administrațiile publice sunt reglementate prin lege administrativă specială.

Ca principiu general, articolul 61 alineatul (2) stabilește că ordinul de insolvență în sine nu afectează contractele cu obligații reciproce care trebuie îndeplinite de debitor sau de cealaltă parte. Obligațiile debitorului se impută asupra masei credale. Toate despăgubirile rezultate din rezilierea sau rezoluțiunea contractelor sunt de asemenea considerate creanțe împotriva masei credale.

Prin consolidarea validității acestor contracte, legea consideră lipsită de validitate orice clauză care acordă dreptul de a anula sau de a rezilia contractul numai din cauză că una dintre părți este declarată în stare de insolvență.

În cazul în care este în interesul procedurii de insolvență, administratorul judiciar (în caz de suspendare) sau debitorul (în caz de supraveghere) poate solicita rezilierea contractului de către judecătorul competent în materie de insolvență. În astfel de cazuri, judecătorul trebuie să citeze debitorul, administratorul judiciar și cealaltă parte contractuală pentru a se prezenta în fața instanței. În cazul în care se ajunge la un acord între cei care apar în fața instanței, instanța va emite un ordin de reziliere sau de rezoluțiune a contractului. În caz contrar, litigiul va fi soluționat prin intermediul unei proceduri de insolvență incidentale, iar judecătorul va decide cu privire la orice aspect legat de restituirea plăților și de despăgubiri, care vor fi imputate asupra masei credale și care pot fi, evident, semnificative în cazul în care suma este considerabilă.

6.2 Încetarea contractului din cauza neîndeplinirii obligațiilor contractuale

În conformitate cu articolul 62, ordinul de insolvență nu aduce atingere încetării contractelor bilaterale din cauza încălcării ulterioare a obligațiilor contractuale de către oricare dintre părți. În cazul contractelor cu executare continuă, dreptul de reziliere poate fi exercitat și în cazul în care neîndeplinirea obligațiilor s-a produs înainte de ordinul de insolvență. Cu toate acestea, chiar și în cazul în care există motive de reziliere a contractului, judecătorul, ținând cont de interesele procedurii de insolvență, poate dispune executarea contractului, dispunând ca plățile scadente sau plățile care trebuie să fie efectuate de către debitor să fie imputate asupra masei credale.

Acțiunile în rezilierea contractelor trebuie să fie formulate în fața judecătorului competent în materie de insolvență, prin intermediul procedurii de insolvență incidentale. După admiterea cererii (și, prin urmare, încetarea convenită a contractului), eventualele obligații restante vor fi lipsite de validitate. În ceea ce privește obligațiile scadente, procedura de insolvență va include creanțele creditorilor care și-au îndeplinit obligațiile contractuale, dacă încălcarea obligațiilor contractuale de către debitor a avut loc înainte de ordinul de insolvență; în cazul în care această încălcare s-a produs ulterior, creanțele părților care și-au îndeplinit obligațiile vor fi imputate asupra masei credale. Creanțele vor include orice despăgubiri acordate pentru prejudicii [articolul 62 alineatul (4)].

Articolul 64 din lege prevede dispoziții specifice care reglementează efectele asupra contractelor de muncă, iar articolul următor reglementează efectele contractelor privind cadrele superioare de conducere.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

7.1 Interdicția formulării de noi acțiuni în constatare

Judecătorii instanțelor civile și ai instanțelor de dreptul muncii nu pot admite acțiuni care ar trebui să fie soluționate de judecătorul competent în materie de insolvență (în esență, cele îndreptate împotriva activelor debitorului).

În cazul în care printr-o eroare una dintre aceste acțiuni a fost admisă, se va dispune încetarea tuturor procedurilor și orice acte efectuate până în acel moment vor fi lipsite de validitate. Judecătorii din cadrul instanțelor comerciale trebuie de asemenea să se abțină să admită orice acțiuni formulate după deschiderea procedurii de insolvență și până la încheierea acesteia, dacă aceste acțiuni privesc creanțe referitoare la obligații comerciale împotriva directorilor societăților de capital aflate în stare de insolvență care și-au încălcat obligațiile, dacă există motive de lichidare.

7.2 Efectele ordinului de insolvență asupra procedurilor de executare și asupra procedurilor colective îndreptate împotriva activelor debitorului:

Regula generală este că, după deschiderea procedurii de insolvență, nu pot fi inițiate proceduri de executare individuale, judiciare sau extrajudiciare, iar procedurile administrative sau de recuperare a creanțelor fiscale împotriva activelor debitorului nu pot continua. În cazul în care această interdicție este încălcată, sancțiunea va fi declararea nulității acțiunii. Regula prevede două excepții în cazul cărora executarea poate continua, în pofida emiterii ordinului de insolvență și până la aprobarea planului de lichidare: (a) procedurile de executare administrative în care au fost emise ordine de poprire sau de instituire a unui sechestru; și (b) procedurile de executare în materie de dreptul muncii, care implică instituirea unui sechestru asupra activelor aparținând debitorului înainte de pronunțarea ordinului, și cu condiția ca activele puse sub sechestru să nu fie necesare pentru continuarea activității comerciale sau profesionale a debitorului.

În ceea ce privește procedurile de executare silită în curs, articolul 55 alineatul (2) prevede că acțiunile care sunt în curs de desfășurare trebuie să fie suspendat începând cu data ordinului de insolvență, deși creanțele corespunzătoare pot fi analizate în cadrul procedurii de insolvență.

Există norme speciale pentru executarea garanțiilor reale, care sunt prezentate în secțiunea următoare, întrucât aceasta implică o analiză a efectelor asupra anumitor creanțe.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

8.1 Efecte asupra acțiunii în constatare pendinte la momentul pronunțării ordinului de insolvență

Acțiunile în constatare care implică debitorul și care sunt pendinte la data ordinului de insolvență vor continua până la pronunțarea hotărârii definitive, deși, în pofida acestui fapt, acțiunile în despăgubire prin care persoanele juridice pretind despăgubiri de la organele lor de conducere, lichidatori sau auditori vor fi conexate procedurii de insolvență și își vor continua parcursul lor procedural.

Proceduri de arbitraj: convențiile de arbitraj care implică debitorul își pierd validitatea pe parcursul derulării procedurii de insolvență (articolul 52); prin urmare, inițierea procedurilor de arbitraj este interzisă după data ordinului de insolvență. Cele care sunt în curs de desfășurare vor continua până la pronunțarea unei hotărâri arbitrale definitive.

8.2 Dreptul debitorului de a formula acțiuni (articolul 54):

Legea stabilește legitimitatea debitorului de a introduce acțiuni în conformitate cu competențele pe care le deține. În general, în cazul în care debitorul este sub administrare judiciară, administratorul judiciar este cel care are dreptul de a formula acțiuni care nu au un caracter personal; în cazul în care debitorul este sub supraveghere, acesta are dreptul să formuleze acțiuni cu autorizația corespunzătoare din partea administratorului judiciar, dacă acțiunile privesc bunurile debitorului. În cazul supravegherii, dacă administratorul judiciar consideră că introducerea unei acțiuni este recomandabilă în interesul procedurii de insolvență și debitorul nu procedează în acest sens, judecătorul poate autoriza administratorul să formuleze acțiunea respectivă.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

9.1 Participarea creditorilor la procedura de insolvență

Creditorii pot adresa o cerere în acest sens judecătorului competent în materie de insolvență, iar debitorul poate contesta această cerere, caz în care se organizează o ședință și instanța emite o decizie prin ordonanță. În cazul în care judecătorul deschide procedura de insolvență, aceasta va fi considerată „obligatorie”, ceea ce în mod normal înseamnă suspendarea drepturilor de administrare și de dispoziție ale debitorului cu privire la activele sale și înlocuirea acestuia cu administratorul judiciar.

În cazul în care procedura de insolvență a fost deschisă, creditorii beneficiază de o perioadă de o lună de la publicarea ordinului în Gazeta Oficială de Stat pentru a-și prezenta creanțele, iar administratorul judiciar are obligația să îi informeze pe fiecare dintre creditorii identificați în documentele debitorului cu privire la obligația de comunicare a creanțelor. Termenul nu este diferit pentru creditorii care au domiciliul în străinătate. Această comunicare trebuie formulată în scris și trebuie adresată administratorului judiciar; ea trebuie să identifice creanța pe baza informațiilor necesare privind valoarea, data la care s-a născut și data la care a devenit scadentă, caracteristicile și clasificarea preconizată ale creanței, iar în cazul în care se prezumă un drept de preferință special, trebuie indicate activele sau drepturile care fac obiectul plății și datele lor de înregistrare. De asemenea, trebuie incluse documente justificative. Aceste comunicări pot fi efectuate prin mijloace electronice.

Administratorul judiciar trebuie să decidă cu privire la includerea sau excluderea fiecărei creanțe și a valorii acesteia, precum și la clasificarea sa, pe o listă a creditorilor care va însoți raportul său. Creditorii care nu sunt mulțumiți de clasificarea sau de valoarea creanței sau de faptul că unele creanțe nu au fost incluse pot contesta raportul în termen de 10 zile prin formularea unei proceduri de insolvență incidentale, asupra căreia judecătorul se va pronunța printr-o hotărâre. Înainte de prezentarea raportului (în cele 10 zile înainte de prezentarea acestuia), administratorul judiciar va trimite o comunicare electronică către creditorii ale căror adrese le cunoaște, informându-i cu privire la proiectul de listă a creditorilor și la inventar. Creditorii care sunt nemulțumiți se pot adresa în scris administratorului judiciar pentru a remedia orice eroare sau pentru a li se furniza orice alte informații necesare.

Creditorii participă, de asemenea, la faza concordatului și la faza lichidării. În faza concordatului, aceștia pot prezenta o propunere de concordat și își pot exprima, de asemenea, adeziunea la propunerea inițială de concordat prezentată de debitor. În orice caz, ei vor fi convocați la adunarea creditorilor în care se va dezbate concordatul și se va vota aprobarea acestuia. În acest scop, este necesară prezența majorităților prevăzute la articolul 124 din Legea privind insolvența. Acest proces poate avea loc și sub formă scrisă, dacă numărul creditorilor este mai mare de trei sute.

Unii creditori pot contesta aprobarea concordatului (cei care nu participă la adunare sau cei care sunt lipsiți în mod nelegitim de dreptul lor de vot), iar după aprobare, creditorii pot invoca nerespectarea concordatului.

În faza de lichidare, creditorii pot prezenta observații cu privire la planul de lichidare prezentat de administratorul judiciar și cu privire la raportul final, înainte ca procedura de insolvență să fie declarată închisă.

În cadrul fazei de clasificare, creditorii au calitatea de parte și pot formula observații cu privire la raportul prezentat de administratorul judiciar și cu privire la avizul procurorului, însă aceștia nu pot să formuleze în mod legitim cereri de clasificare independente.

În sfârșit, în ceea ce privește închiderea procedurii de insolvență, creditorii pot să prezinte observații și împotriva închiderii procedurii în anumite cazuri.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

10.1 Înstrăinarea activelor incluse în masa credală în faza inițială

Dat fiind că procedura de insolvență nu suspendă activitatea debitorului, după declararea stării de insolvență, debitorul poate continua să dispună de activele sale în conformitate cu acordul de supraveghere stabilit: dacă este sub supraveghere, acesta va face obiectul unei autorizații sau al unui acord din partea administratorului judiciar, iar dacă este sub administrare, administratorul judiciar va fi responsabil de înstrăinarea activelor sale.

În principiu, până la aprobarea concordatului sau până la începerea fazei de lichidare, activele incluse în masa credală nu pot fi înstrăinate sau grevate de sarcini fără autorizarea judecătorului. Aceasta nu include: (a) vânzarea activelor pe care administratorul judiciar le consideră indispensabile pentru garantarea viabilității societății sau cerințele de numerar impuse de procedură; (b) vânzarea activelor care nu sunt necesare pentru continuarea activității debitorului, cu asigurarea că prețul corespunde în mod substanțial valorii atribuite activului în inventar; și (c) înstrăinarea activelor care sunt inerente continuării activității debitorului.

În acest ultim caz, atunci când debitorului nu i se suspendă dreptul de administrare și de dispoziție în legătură cu activele sale, administratorul judiciar poate stabili în prealabil măsurile sau operațiunile inerente activității comerciale sau afacerilor societății, pe care debitorul le poate efectua el însuși, în funcție de natura și valoarea acestora. De asemenea, debitorul poate să întreprindă el însuși aceste acțiuni din momentul pronunțării ordinului de insolvență, până în momentul în care administratorul judiciar își preia mandatul.

10.2 Înstrăinarea activelor incluse în masa credală în faza de lichidare:

În procesul de lichidare există două etape principale:

(a) Administrarea operațiunilor de lichidare în conformitate cu un plan redactat de administratorul judiciar, care face obiectul observațiilor debitorului, ale creditorilor și ale reprezentanților lucrătorilor și care este supus aprobării instanței. Scopul legii este, ori de câte ori este posibil, de a proteja societatea comercială și, în acest sens, legea stabilește norme speciale pentru vânzarea unităților de producție. Planul poate fi contestat în fața judecătorului, iar operațiunile de lichidare trebuie să fie efectuate conform prevederilor planului. În cazul în care planul nu este aprobat, legea prevede norme implicite.

(b) Plata creditorilor, cu condiția ca plata să poată începe chiar dacă operațiunile de lichidare nu au fost finalizate.

Cu toate acestea, trebuie precizat că nu toate operațiunile de lichidare se desfășoară în acest stadiu al procedurii. Anumite active pot fi realizate în timpul fazei inițiale în alte scopuri decât plata creditorilor, ca de exemplu în următoarele cazuri: activele care intră sub incidența procedurii pot fi conservate cu scopul de a menține activitatea economică a debitorului; creditorii cu drepturi de preferință asupra navelor sau aeronavelor pot separa activele respective de masa credală în cadrul acțiunilor pe care au dreptul să le formuleze în temeiul legii speciale; și, în sfârșit, anumite proceduri de executare silită inițiate de creditori privilegiați individuali înainte de procedura de insolvență pot continua, astfel cum se întâmplă și în cazul procedurilor de executare administrative dacă ordinul de instituire a popririi sau a sechestrului a fost emis înainte de pronunțarea ordinului de insolvență.

Vânzarea de active în timpul lichidării se produce, în principiu, cu o libertate considerabilă, în conformitate cu prevederile planului de lichidare aprobat de judecător. De asemenea, administratorul judiciar are posibilitatea să angajeze o entitate specializată în vânzarea anumitor active, serviciile acestei entități fiind în mod normal suportate din propria sa remunerație. Cu toate acestea, reforma introdusă prin Legea nr. 9/2015 din 25 mai 2015 a stabilit norme obligatorii, în special în ceea ce privește activele și drepturile care fac obiectul unor creanțe privilegiate. În chestiunile care nu intră sub incidența planului, se aplică normele cu privire la înstrăinarea activelor din acțiunile în executare individuale care intră sub incidența procedurilor civile. În mod normal, activele sunt vândute prin intermediul unui sistem de vânzare directă, cu anumite garanții de publicitate în funcție de natura activului în cauză. De asemenea, este permisă cesiunea sau vânzarea către creditori care nu intră sub incidența dreptului public.

Legea stabilește norme specifice pentru vânzarea unităților de producție pe parcursul etapelor procedurii de insolvență (condusă de principiul protejării societății), astfel încât toate activele să fie transferate cu un singur contract de vânzare, iar pasivele aferente activității în cauză să fie transferate în baza unor norme speciale.

În principiu, vânzarea unităților de producție înseamnă transferul tuturor contractelor care sunt legate în mod instrumental de activitatea societății, însă nu și preluarea datoriilor apărute înainte de procedura de insolvență, cu excepția cazului în care cumpărătorii au legături cu debitorul sau a cazului în care se aplică normele de dreptul muncii referitoare la succesiunea afacerilor. În astfel de cazuri, judecătorul poate să își dea acordul ca respectivul cumpărător să nu își asume plata cuantumului salariilor sau al compensațiilor care erau scadente înainte de înstrăinare și ca acestea să fie acoperite din Fondul de garantare a salariilor (Fondo de Garantía Salarial). Pentru a asigura supraviețuirea întreprinderii, noul cumpărător și lucrătorii pot încheia acorduri de modificare a condițiilor colective de muncă.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

După deschiderea procedurii de insolvență, creanțele tuturor creditorilor, indiferent dacă sunt negarantate sau sunt privilegiate și indiferent de cetățenia și de domiciliul creditorilor, sunt incluse în pasivele debitorului. În această situație, pe baza principiilor par condicio creditorum și în conformitate cu „legea dividendelor” (ley del dividendo), scopul este acela de a oferi un tratament egal tuturor creanțelor în contextul stării de insolvență verificate a debitorului și atunci când este vorba despre stingerea tuturor datoriilor sale (articolele 49 și 76).

Există o distincție esențială inițială între creditorii implicați în procedura de insolvență și creditorii care nu sunt afectați de această procedură: creditorii înscriși la masa credală.

Creanțele împotriva masei credale sunt descrise la articolul 84 alineatul (2) din Legea privind insolvența într-o listă restrânsă, în sensul că acele creanțe care nu sunt incluse sunt considerate creanțe care fac obiectul insolvenței. În principiu și în marea majoritate a cazurilor, acestea sunt creanțe generate ulterior ordinului de insolvență, ca rezultat al procedurii sau al continuării activității debitorului, sau creanțe generate de răspunderea extracontractuală. Cu toate acestea, sunt incluse și alte cazuri, precum creanțele salariale aferente ultimelor 30 de zile lucrătoare anterioare ordinului de insolvență, într-un cuantum care să nu depășească dublul salariului minim interprofesional garantat, și creanțele aferente obligației de întreținere a debitorului sau a persoanelor pe care acesta este obligat prin lege să le întrețină.

În alte cazuri, aceste creanțe rezultă din hotărârile pronunțate în cursul procedurii; de exemplu, pentru a stabili consecințele acțiunilor revocatorii sau ca urmare a încetării contractelor.

Jumătate din valoarea creanțelor rezultate din noile venituri sub formă de numerar acordate în cadrul unui acord de refinanțare, în condițiile prevăzute la articolul 71bis sau la a patra dispoziție suplimentară, poate fi considerată de asemenea creanță împotriva masei credale.

În cazul procedurii de lichidare, creanțele care i-au fost acordate debitorului în contextul unui concordat și în conformitate cu dispozițiile de la articolul 100 alineatul (5) sunt, de asemenea, creanțe împotriva masei credale.

Creanțele împotriva masei credale sunt „predeductibile”, ceea ce înseamnă că acestea au prioritate față de alte creanțe și că nu sunt afectate de suspendarea acumulării dobânzilor.

Creanțe salariale pentru ultimele 30 de zile lucrătoare trebuie să fie plătite imediat. Restul de creanțe împotriva masei credale sunt plătite pe măsură ce ajung la scadență, însă administratorul judiciar poate modifica această regulă dacă este necesar în interesul procedurii de insolvență și dacă există suficiente active pentru plata tuturor creanțelor împotriva masei credale.

Cu toate acestea, legea stabilește norme specifice (articolul 176bis) pentru cazurile în care activele debitorului pot să nu fie suficiente pentru a plăti creanțele împotriva masei credale. În astfel de cazuri, închiderea procedurii de insolvență este obligatorie. În cazul în care administratorul judiciar prevede acest lucru, el trebuie să informeze judecătorul și trebuie să procedeze la plata creanțelor împotriva masei credale, în funcție de ordinea specifică prevăzută la articolul 176bis alineatul (2).

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

În cazul în care procedura de insolvență a fost deschisă, creditorii beneficiază de o perioadă de o lună de la publicarea ordinului în Gazeta Oficială de Stat pentru a-și prezenta creanțele, iar administratorul judiciar are obligația să îi informeze pe fiecare dintre creditorii identificați în documentele debitorului cu privire la obligația de comunicare a creanțelor. Nu există un formular special în acest scop. Nu există un termen diferit pentru creditorii domiciliați în străinătate, deși se vor aplica dispozițiile articolelor 53 și 55 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvență.

Comunicarea creanței trebuie formulată în scris și trebuie adresată administratorului judiciar; ea trebuie să identifice creanța pe baza informațiilor necesare privind valoarea, data la care s-a născut și data la care a devenit scadentă, caracteristicile și clasificarea preconizată ale creanței, iar în cazul în care se prezumă un drept de preferință special, trebuie indicate activele sau drepturile care fac obiectul plății și datele lor de înregistrare. De asemenea, trebuie incluse documente justificative. Aceste comunicări pot fi efectuate prin mijloace electronice.

Administratorul judiciar trebuie să decidă cu privire la includerea sau excluderea fiecărei creanțe și a valorii acesteia, precum și la clasificarea sa, pe o listă a creditorilor care va însoți raportul său. Creditorii care nu sunt mulțumiți de clasificarea sau de valoarea creanței sau de faptul că unele creanțe nu au fost incluse pot contesta raportul în termen de 10 zile prin formularea unei proceduri de insolvență incidentale, asupra căreia judecătorul se va pronunța printr-o hotărâre. Înainte de prezentarea raportului (în cele 10 zile înainte de prezentarea acestuia), administratorul judiciar va trimite o comunicare electronică către creditorii ale căror adrese le cunoaște, informându-i cu privire la proiectul de listă a creditorilor și la inventar. Creditorii care sunt nemulțumiți se pot adresa în scris administratorului judiciar pentru a remedia orice eroare sau pentru a li se furniza orice alte informații necesare.

În cazul în care creditorii nu își comunică în timp util creanțele, ele mai pot fi incluse pe listă de către administratorul judiciar sau de către judecător în momentul în care se soluționează contestațiile împotriva listei creditorilor, însă acestea vor avea statut de creanțe subordonate. Cu toate acestea, creanțele prevăzute la articolul 86 alineatul (3), creanțele care rezultă din documentele debitorului, creanțele înregistrate într-un titlu executoriu, creanțele garantate printr-o garanție reală înregistrată într-un registru public, creanțele care sunt înregistrate în alt mod în procedura de insolvență sau în alte proceduri judiciare, precum și creanțele a căror verificare este solicitată din partea administrațiilor publice nu vor fi subordonate din aceste motive și vor fi clasificate în mod corespunzător.

Creanțele comunicate după termen, care nu îndeplinesc nici aceste criterii pentru includerea în listă, pierd orice posibilitate de a fi plătite în cadrul procedurii de insolvență.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Legea prevede o clasificare a creanțelor din cadrul procedurilor de insolvență în trei categorii (articolul 89): privilegiate, negarantate și subordonate. Creanțele privilegiate sunt, la rândul lor, subîmpărțite în creanțe privilegiate speciale și creanțe privilegiate generale și apoi în diferite clase, în conformitate cu modalitățile prevăzute la noul articol 94 alineatul (2). Clasificarea creanțelor din Legea privind insolvența funcționează în mod automat. Categoria creanțelor negarantate este reziduală: toate creanțele care nu intră în celelalte două categorii de creanțe privilegiate sau de creanțe subordonate sunt creanțe negarantate.

(a) Creanțele privilegiate speciale (articolul 90) includ:

1. Creanțele garantate cu o ipotecă imobiliară, cu o obligațiune garantată cu ipotecă imobiliară sau cu o sarcină înregistrată asupra activelor sau drepturilor ipotecate sau gajate.

2. Creanțele garantate printr-o garanție reală mobiliară asupra veniturilor obținute din bunul grevat de sarcini.

3. Creanțele din credite asupra activelor fixe, inclusiv creanțele lucrătorilor asupra obiectelor fabricate de ei în timp ce acestea se află în proprietatea sau în posesia debitorului.

4. Creanțele asupra plăților de leasing financiar sau asupra achizițiilor prin plăți eșalonate de bunuri mobile sau imobile, în beneficiul locatorilor sau al vânzătorilor și, dacă este cazul, al garanților financiari, sau asupra activelor închiriate sau vândute cu rezervarea proprietății, cu o interdicție de înstrăinare sau cu o condiție ulterioară în caz de neplată.

5. Creanțele garantate cu titluri de valoare, reprezentate în intrările contabile, asupra titlurilor de valoare grevate cu sarcini.

6. Creanțele garantate printr-un drept de garanție reală mobiliară stabilit în documente publice asupra activelor sau drepturilor grevate cu sarcini care sunt în posesia creditorului sau a unui terț. În situația creanțelor garantate, este suficient ca acestea să fie înregistrate într-un document certificat și datat pentru a beneficia de tratament privilegiat în raport cu activele grevate de sarcini. Garanțiile reale mobiliare ale creanțelor viitoare vor conferi privilegii speciale creanțelor născute înainte de pronunțarea ordinului de insolvență și creanțelor apărute ulterior numai dacă, în conformitate cu articolul 68, acestea sunt reinstituite sau atunci când dreptul de garanție reală mobiliară este înregistrat într-un registru public înainte de pronunțarea ordinului de insolvență.

Privilegiul special va avea incidență doar asupra acelei părți a creanței care nu depășește valoarea garanției respective înregistrate în lista creditorilor. Valoarea creanței care depășește cuantumul recunoscut ca beneficiind de privilegiu special va fi clasificată în funcție de natura acestuia.

B) Creanțele privilegiate generale (articolul 91) includ:

1. Creanțele salariale care nu beneficiază de privilegiu special, din suma care rezultă din înmulțirea cu trei a salariului minim interprofesional garantat cu numărul de zile de salariu în așteptarea plății; despăgubirile care rezultă din rezilierea sau rezoluțiunea contractelor, din suma corespunzătoare valorii minime legale calculate pe o bază care să nu depășească triplul salariului minim interprofesional garantat; compensațiile în caz de accidente la locul de muncă și boli profesionale, acumulate dinainte de pronunțarea ordinului de insolvență.

2. Sumele corespunzătoare impozitelor și contribuțiilor sociale reținute la sursă datorate de debitor în conformitate cu o obligație legală.

3. Creanțele persoanelor fizice care decurg din activități independente și cele care le revin autorilor pentru cesiunea drepturilor de exploatare a operelor care fac obiectul protecției proprietății intelectuale, acumulate în cursul celor șase luni anterioare pronunțării ordinului de insolvență.

4. Creanțele fiscale și alte creanțe de drept public, precum și creanțele aferente contribuțiilor sociale care nu beneficiază de un privilegiu special. Acest drept de privilegiu poate fi aplicat în cazul a până la 50 % din totalul creanțelor deținute de autoritatea fiscală și, respectiv, din totalul creanțelor deținute de sistemul de securitate socială.

5. Creanțe aferente răspunderii civile extracontractuale.

6. Creanțele care decurg din noile venituri sub formă de numerar acordate în contextul unui acord de refinanțare care îndeplinește condițiile stabilite la articolul 71 alineatul (6) și din valoarea care nu este recunoscută drept creanță împotriva masei credale.

7. Până la 50 % din valoarea creanțelor deținute de creditorul care a solicitat deschiderea procedurii de insolvență și care nu sunt considerate subordonate.

C) Creanțele subordonate sunt prevăzute la articolul 92:

1. Creanțele care, întrucât au fost comunicate cu întârziere, sunt incluse în lista creditorilor de către administratorul judiciar și cele care, întrucât nu au fost comunicate deloc sau au fost comunicate cu întârziere, sunt incluse în listă pe baza comunicărilor ulterioare sau de către judecător în momentul în care se pronunță cu privire la contestațiile formulate împotriva listei. Creanțele prevăzute la articolul 86 alineatul (3), creanțele care rezultă din documentele debitorului, creanțele înregistrate într-un titlu executoriu, creanțele garantate printr-o garanție reală înregistrată într-un registru public, creanțele înregistrate într-un alt mod în procedura de insolvență sau în alte proceduri judiciare și creanțele a căror verificare este solicitată din partea administrațiilor publice nu vor fi subordonate din aceste motive și vor fi clasificate în mod corespunzător.

2. Creanțele care, pe baza acordului contractual, sunt subordonate în ceea ce privește toate celelalte creanțe împotriva debitorului.

3. Creanțele aferente majorărilor și dobânzilor de orice fel, inclusiv pentru întârzierea efectuării plăților, cu excepția celor care corespund creanțelor garantate și sub rezerva limitelor respectivei garanții.

4. Creanțele rezultate din amenzi și alte sancțiuni pecuniare.

5. Creanțele deținute de orice persoană care are o relație specială cu debitorul, astfel cum se menționează la articolul următor, cu excepția celor prevăzute la articolul 91 alineatul (1) atunci când debitorul este persoană fizică, precum și creanțele, altele decât cele care decurg din împrumuturi sau contracte de finanțare similare, care sunt deținute de acționarii menționați la articolul 93 alineatul (2) punctele (1) și (3) care îndeplinesc condițiile pentru participarea la capital indicată în acest articol. Creanțele de întreținere care au apărut și au devenit exigibile înainte de pronunțarea ordinului de insolvență sunt exceptate de la această regulă și sunt considerate creanțe negarantate.

6. Creanțele apărute din acțiuni revocatorii în favoarea unei persoane în legătură cu care s-a constatat că a acționat cu rea-credință în actul contestat.

7. Creanțele care decurg din contractele cu obligații reciproce menționate la articolele 61, 62, 68 și 69, în cazul în care judecătorul, în urma unui raport din partea administratorului judiciar, constată că creditorul a împiedicat în mod repetat îndeplinirea contractului în detrimentul interesului procedurii de insolvență.

13.1 Plata creanțelor

Plata creanțelor privilegiate speciale este suportată din activele și drepturile care intră sub incidența procedurii, indiferent dacă acestea fac obiectul executării individuale sau colective. Există norme speciale cu privire la aceste creanțe, care autorizează administratorul judiciar să le plătească din masa credală fără realizarea unor active specifice, degrevând sarcinile aferente acestora. De asemenea, este posibil ca activele să fie vândute grevate de sarcina existentă, iar cumpărătorul să își asume obligațiile debitorului. Pentru vânzarea acestor active, legea stabilește norme specifice la articolul 155.

Creanțele privilegiate generale sunt plătite în funcție de rangul acestora și pe baza unui sistem pro rata pentru fiecare categorie în parte. După aceea, sunt plătite creanțele negarantate, deși ordinea plăților poate fi modificată de judecător la cererea administratorului judiciar și în anumite condiții (articolul 157). Creanțele negarantate sunt plătite pe o bază pro rata și în funcție de lichiditate activelor incluse în masa credală.

Creanțele subordonate sunt plătite ultima dată potrivit ordinii prevăzute la articolul 92.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

14.1 Procedura de reorganizare

Procedura de reorganizare” se poate referi la două situații diferite: concordatul creditorilor, ca modalitate de încheiere a procedurii de insolvență, și posibilitatea ca debitorul să evite procedura de insolvență prin reorganizarea datoriilor sau printr-un acord de restructurare cu creditorii săi. Ambele situații sunt reglementate în Legea privind insolvența.

(A) Concordatul creditorilor

După etapa inițială a procedurii de insolvență, atunci când activele și pasivele care fac obiectul proceduri au fost stabilite definitiv, există două soluții posibile: concordatul creditorilor sau lichidarea. Realizarea unui concordat al creditorilor are prioritate, întrucât legea prevede că etapa concordatului trebuie să fie întotdeauna deschisă dacă debitorul nu a solicitat deschiderea unei proceduri de lichidare.

Atât debitorul, cât și creditorii care depășesc o cincime din pasivele sale pot prezenta o propunere de concordat după finalizarea etapei inițiale. Debitorul este de asemenea autorizat să trimită un proiect de concordat preventiv, deși unii debitori nu beneficiază de această opțiune (debitorii condamnați pentru anumite infracțiuni și cei care nu transmit conturile atunci când sunt obligați să facă acest lucru).

Proiectul de concordat preventiv are drept scop încheierea unui acord rapid între debitor și creditorii săi, fără a mai fi necesar să se epuizeze toate fazele procedurii de insolvență. Pentru ca proiectul să poată fi procesat, acesta trebuie să fie subscris de un anumit procent de creditori. De îndată ce va fi prezentat, proiectul trebuie să fie evaluat de către administratorul judiciar și restul creditorilor poate să subscrie la el; dacă se întrunesc majoritățile necesare, judecătorul va pronunța o hotărâre privind aprobarea concordatului prezentat.

Desfășurarea normală a fazei concordatului începe cu o hotărâre judecătorească care încheie faza inițială; în aceasta, judecătorul va stabili o dată pentru adunarea creditorilor, deși, în cazul în care numărul de creditori depășește trei sute, procesul se poate desfășura în scris. Începând din acest moment, pentru debitor și creditorii săi începe să curgă termenul în care trebuie să își prezinte proiectele lor de concordat, care trebuie să aibă un conținut minim de bază. În cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile, judecătorul va accepta proiectele, care vor fi trimise administratorului judiciar pentru evaluare.

Adunarea creditorilor va fi prezidată de judecător și, pentru ca aceasta să poată fi considerată în mod valabil convocată, este necesar să se prezinte creditorii care reprezintă mai mult de jumătate din creanțele negarantate. Debitorul și administratorul judiciar sunt obligați să participe. În cadrul adunării, proiectele de concordat vor fi dezbătute și votate, iar pentru a fi aprobate, acestea trebuie să obțină majoritățile prevăzute la articolul 124 din lege, în funcție de conținutul lor. În continuare, judecătorul va pronunța o hotărâre prin care aprobă proiectul acceptat de adunarea creditorilor; administratorul judiciar și creditorii care nu au participat la adunarea creditorilor sau au fost lipsiți de dreptul de a contesta proiectul au la dispoziție o procedură preliminară.

Concordatul intră în vigoare de la data hotărârii prin care a fost aprobat și, din momentul respectiv, procedura de insolvență nu mai produce efecte, locul acestora fiind luat de efectele concordatului. De asemenea, rolul administratorului judiciar ia sfârșit. Concordatul este obligatoriu pentru debitor și pentru creditorii subordonați și chirografari, precum și pentru creditorii privilegiați că au votat în favoarea proiectului. De asemenea, acesta poate obliga creditorii privilegiați în funcție de majoritățile atinse în aprobarea sa. Odată ce concordatul a fost pus în aplicare, judecătorul va trebui să constate acest fapt și să dispună închiderea procedurii de insolvență.

În cazul în care concordatul nu este respectat, orice creditor poate solicita judecătorului să constate această nerespectare.

(B) Reorganizarea datoriilor prin acorduri de refinanțare pentru evitarea procedurii de insolvență

Experiența dobândită de la publicarea Legii privind insolvența a evidențiat eșecul procedurii de insolvență ca o modalitate de a asigura continuitatea activității comerciale pe baza soluției convenite. Prin urmare, Recomandarea Comisiei din 12 martie 2014 privind o nouă abordare a eșecului în afaceri și a insolvenței a recomandat statelor membre să adopte măsuri pentru evitarea procedurii de insolvență prin acorduri de refinanțare a datoriilor încheiate între debitor și creditori. În cadrul celor mai recente reforme ale Legii privind insolvența, legiuitorul spaniol a introdus patru tipuri de măsuri în acest sens: (a) instituirea unui sistem de comunicare prealabilă pentru a permite debitorului să informeze judecătorul instanței comerciale că a început negocierile cu creditorii săi în vederea ajungerii la un acord de refinanțare, care suspendă obligația de a solicita deschiderea procedurii de insolvență și permite suspendarea măsurilor de executare individuale în anumite cazuri și pentru o anumită perioadă; (b) crearea unor mecanisme de protecție care să protejeze acordurile de refinanțare împotriva acțiunilor revocatorii; (c) instituirea unei proceduri de aprobare oficială pentru acordurile de refinanțare oficiale pentru a consolida efectele acestora; și (d) măsuri de stimulare pentru conversia datoriei în acțiuni. În această secțiune, ne concentrăm asupra reglementării privind aprobarea judiciară a acordurilor de refinanțare, cuprinse în a patra dispoziție suplimentară din Legea privind insolvența.

Acordurile de refinanțare semnate de creditorii care reprezintă cel puțin 51 % din datoriile financiare pot fi aprobate de instanță. Legislația stabilește norme specifice cu privire la calculul procentelor datoriilor financiare și cu privire la împrumuturile sindicalizate.

Acest proces presupune depunerea de către debitor sau de către creditori a unei cereri însoțite de un certificat din partea auditorului care confirmă participarea majoritățile necesare în fiecare caz în parte, în funcție de nivelul de protecție urmărit, cu cel puțin 51 % din datoriile financiare. Judecătorul va examina cererea și, în cazul în care este admisă, acesta va emite un ordin prin care declară suspendarea acțiunilor de executare silită individuale în cursul procedurii de aprobare.

După publicarea ordinului de aprobare, începe să curgă un termen de 15 zile în care creditorii financiari disidenți pot să conteste acest ordin. Singurele motive pentru contestație sunt fie lipsa de conformitate cu cerințele de formă, fie caracterul disproporționat al sacrificiului cerut. Contestațiile se soluționează în cadrul unei proceduri de insolvență incidentale care implică debitorul și restul creditorilor care sunt parte la acord și se pronunță o hotărâre care nu poate fi atacată cu nicio cale de atac. De asemenea, se prevede în mod expres că, în ceea ce privește efectele acordului aprobat de instanță, care sunt valide începând din ziua următoare datei publicării hotărârii în Gazeta Oficială de Stat, instanța poate dispune anularea popririi sau a sechestrului instituit prin intermediul unor proceduri de executare individuale asupra datoriilor care fac obiectul acordului de refinanțare.

Efectele aprobării instanței judecătorești nu se limitează, printr-o derogare de la principiul relativității contractelor, la prelungirea efectelor extinderii convenite. Efectul general este protecția împotriva acțiunilor revocatorii, însă extinderea efectelor asupra creditorilor disidenți va depinde de procentul de aprobare. Astfel: (a) protecția creditorilor cu garanții reale este eliminată; (b) efectele acordului sunt adaptate pe baza majorităților atinse în aprobarea sa și în raport cu aspectul dacă creanța este sau nu este efectiv acoperită de garanția reală.

Creditorii cu creanțe financiare care nu au semnat acordul, dar care sunt afectați de aprobarea instanței, își vor păstra drepturile față de creanțele pe care le dețin în solidar cu debitorul și față de fidejusori sau de garanți, care nu pot invoca acceptarea acordului de refinanțare sau efectele aprobării instanței. În ceea ce privește creditorii financiari care au semnat acordul, menținerea efectelor acestuia pentru fidejusori sau garanți va depinde de ceea ce s-a convenit în cadrul raporturilor lor juridice respective.

Orice creditor, indiferent dacă a semnat sau nu a semnat acordul, poate solicita instanței care a aprobat acordul o declarație de neconformitate, prin intermediul unei proceduri de insolvență incidentale. Hotărârea nu poate fi atacată. În cazul în constatării neconformității, creditorii pot solicita deschiderea procedurii de insolvență sau pot iniția proceduri de executare individuale.

În cazul în care asupra creanțelor care fac obiectul acordului se exercită drepturi de garanție reală, și cu excepția cazului în care s-a convenit altfel, creditorul poate intra în posesia sumelor obținute în anumite condiții.

14.2 Scutirea de la plata creanțelor neachitate pentru debitorii care sunt persoane fizice

Legea nr. 25/2015 din 28 iulie 2015 a introdus în Legea privind insolvența așa-numitul mecanism „a doua șansă”, la noul articol 178bis.

Dispoziția scutește persoanele fizice de la norma generală prevăzută de articolul 178 alineatul (2), în conformitate cu care, în cazul închiderii procedurii de insolvență din cauza lichidării sau din cauza insuficienței activelor care fac obiectul procedurii, debitorii care sunt persoane fizice răspund pentru plata creanțelor rămase.

Pentru a beneficia de această scutire, debitorul trebuie să fi acționat cu bună-credință, în legătură cu care se aplică următoarele cerințe:

1. s-a constatat că starea de insolvență nu se datorează culpei;

2. debitorul nu a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru infracțiuni contra patrimoniului, pentru fraudă sau pentru infracțiuni financiare, pentru infracțiuni de fals, pentru infracțiuni împotriva administrației fiscale și a sistemului de securitate socială sau împotriva drepturilor lucrătorilor în cursul celor 10 ani care precedă ordinul de insolvență;

3. îndeplinind cerințele prevăzute la articolul 231, debitorul a încheiat sau cel puțin a încercat să încheie un acord de plată extrajudiciar;

4. debitorul a plătit integral creanțele împotriva masei credale și creanțele privilegiate care fac obiectul insolvenței și, dacă nu a încercat să ajungă la un acord de plată extrajudiciar preliminar, cel puțin 25 % din valoarea creanțelor negarantate care fac obiectul insolvenței;

5. ca alternativă la punctul anterior:

i) debitorul prezintă un plan de plăți;

ii) a respectat obligațiile de colaborare cu judecătorul și cu administratorul judiciar;

iii) nu a beneficiat de această scutire în ultimii 10 ani;

iv) nu a respins o ofertă de muncă potrivită competențelor sale în cei patru ani anteriori ordinului de insolvență;

v) acceptă în mod explicit, în cererea de scutire de la plata creanțelor neachitate, ca accesul său la scutire să fie înregistrat în secțiunea specială din Registrul public al insolvenței pentru o perioadă de cinci ani.

Pentru acordarea acestei scutiri, este necesar să se inițieze o procedură la cererea debitorului, care implică participarea administratorul judiciar și a creditorilor care sunt parte la acțiune. Debitorul este obligat să prezinte un plan de plăți pentru creanțele care sunt excluse de la scutire, care trebuie plătite într-o perioadă de maximum cinci ani.

După expirarea termenului stabilit pentru respectarea planului de plăți, fără ca scutirea să fi fost revocată, judecătorul competent în materie de insolvență va emite, la cererea debitorului, un ordin definitiv de acordare a scutirii de la plata creanțelor neachitate în cursul procedurii de insolvență. De asemenea, judecătorul poate să dispună, în funcție de împrejurările cauzei și în urma unei ședințe cu creditorii, scutirea definitivă de la plata creanțelor neachitate a debitorilor care nu au respectat în totalitate planul de plăți, dar au alocat cel puțin jumătate din venitul obținut (neconsiderat nesesizabil) pe parcursul perioadei de cinci ani de la acordarea provizorie a scutirii sau un sfert din acest venit atunci când debitorul îndeplinește condițiile prevăzute de legislația privind protecția debitorilor ipotecari lipsiți de resurse în ceea ce privește venitul familial și în special împrejurările familiale vulnerabile.

Toate creanțele negarantate și subordonate care sunt neachitate la data închiderii procedurii de insolvență vor intra sub incidența scutirii, cu excepția creanțelor de drept public și a creanțelor privind obligațiile de întreținere. În ceea ce privește creanțele privilegiate speciale, scutirea va avea incidență asupra părții acestor creanțe care nu a putut fi acoperită prin executarea garanției reale.

Scutirea poate fi revocată la cererea oricărui creditor înscris la masa credală dacă, în termen de cinci ani de la acordare, se constată existența unor venituri, active sau drepturi nedivulgate care aparțin debitorului.

Revocarea mai poate fi solicitată dacă, în termenul stabilit pentru respectarea planului de plăți: (a) debitorul se află într-una dintre împrejurările care, în conformitate cu dispozițiile articolului 178bis alineatul (3), se opun acordării scutirii de la plata creanțelor; (b) dacă este cazul, obligația de a plăti datoriile care nu fac obiectul scutirii nu este respectată în conformitate cu conținutul planului de plăți; sau (c) situația financiară a debitorului se ameliorează în mod substanțial datorită unei moșteniri, unui legat sau unei donații sau jocurilor de noroc astfel încât ar putea plăti toate datoriile restante, fără a aduce prejudicii obligațiilor sale de întreținere.

În cazul în care instanța dispune revocarea scutirii, creditorii reintră în întregime în dreptul de a lua măsuri împotriva debitorului cu scopul de a executa creanțele rămase neplătite la închiderea procedurii de insolvență.

14.3 Închiderea procedurii de insolvență

Cauzele pentru închiderea procedurii de insolvență sunt prevăzute la articolul 176 din Legea privind insolvența. În esență, procedura de insolvență se închide pentru următoarele motive:

(a) ordinul de insolvență este revocat de instanța provincială (Audiencia Provincial);

(b) este declarată conformitatea cu concordatul;

(c) se constată că activele care fac obiectul procedurii sunt insuficiente pentru a plăti creanțele împotriva masei credale;

(d) se constată plata tuturor creanțelor recunoscute sau satisfacerea integrală a creditorilor prin alte mijloace;

(e) după faza inițială, toți creditorii abandonează sau renunță la acțiune.

Închiderea trebuie aprobată de judecător, iar părțile interesate au la dispoziție o procedură pentru contestarea acesteia. Legea prevede dispoziții speciale în cazul închiderii procedurii de insolvență din cauza insuficienței activelor debitorului atunci când se dorește plata creanțelor împotriva masei credale. Acest lucru poate fi verificat chiar împreună cu cererea de deschidere a procedurii formulată de debitor, caz în care judecătorul va declara deschiderea procedurii de insolvență și închiderea acesteia în aceeași decizie și în același timp.

În cazul declarării închiderii procedurii de insolvență, toate limitările privind competențele debitorului încetează. În cazul în care debitorul este persoană fizică, legea stabilește norme speciale pentru ca acesta să beneficieze de scutire de la plata creanțelor care nu au fost achitate în cursul procedurii de insolvență. Cerințele pentru această scutire sunt stabilite la articolul 178bis. Debitorul trebuie să fi acționat cu bună-credință și trebuie să îndeplinească anumite obligații. Debitorul trebuie să solicite personal această scutire și atât administratorul judiciar, cât și creditorii pot formula observații. Scutirea poate fi revocată în anumite cazuri, precum, de exemplu, în cazul în situația financiară a debitorului se îmbunătățește sau în cazul în care acesta nu respectă planul de plăți pe care s-a angajat să îl respecte pentru a plăti creanțele care nu intră sub incidența scutirii.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

În cazul închiderii procedurii de insolvență a persoanelor juridice ca urmare a lichidării, acestea își pierd personalitatea juridică.

În cazul în care închiderea are loc în temeiul punerii în aplicare a concordatului, creditorilor li se vor plăti creanțele în conformitate cu dispozițiile acestuia. Creditorii privilegiați care nu au semnat concordatul creditorilor pot continua sau pot iniția proceduri de executare individuale, în anumite împrejurări.

În cursul punerii în aplicare a concordatului creditorilor, este de asemenea posibil ca debitorul să își piardă personalitatea juridică printr-un proces de modificare structurală, care a avut drept rezultat asumarea datoriilor de către o nouă întreprindere sau de către o societate absorbantă.

În cazul debitorilor care sunt persoane fizice, închiderea procedurii de insolvență ca urmare a lichidării sau din cauza insuficienței activelor înseamnă că creditorii pot iniția acțiuni de executare individuale împotriva debitorului, cu excepția cazului în care acesta a fost scutit de la plata creanțelor neachitate în conformitate cu modalitățile prevăzute la articolul 178bis.

15.1 Redeschiderea procedurii de insolvență

În cazul în care se emite un ordin de insolvență pentru un debitor care este persoană fizică în termen de cinci ani de la închiderea procedurii de insolvență anterioare din cauza lichidării sau din cauza insuficienței activelor, se va considera că are loc o redeschidere a procedurii anterioare.

În cazul debitorilor care sunt persoane juridice, redeschiderea procedurii de insolvență care a fost închisă ca urmare a lichidării sau din cauza insuficienței activelor va fi dispusă de aceeași instanță care a judecat prima procedură, va fi analizată în cadrul aceleiași proceduri și se va limita la faza de lichidare a activelor și a drepturilor care au apărut ulterior.

În anul următor datei deciziei de închidere a procedurii de insolvență din cauza insuficienței activelor, creditorii pot solicita redeschiderea procedurii în scopul instituirii unor măsuri de recuperare, indicând măsurile specifice care trebuie să fie inițiate sau furnizând, în scris, faptele relevante care ar putea conduce la calificarea drept culpabilă a insolvenței, cu excepția cazului în care a fost emisă o hotărâre privind clasificarea în cadrul procedurii de insolvență închise.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

În conformitate cu articolul 84 alineatul (2) punctul (2) din Legea privind insolvența, toate cheltuielile de judecată aferente solicitării deschiderii procedurii de insolvență și desfășurării acesteia sunt creanțe împotriva masei credale. În special, acestea includ toate creanțele care decurg din cheltuielile de judecată aferente solicitării deschiderii procedurii de insolvență și ordinului de deschidere a procedurii de insolvență, adoptării de măsuri asigurătorii, publicării deciziilor prevăzute de această lege, precum și participării și reprezentării debitorului și a administratorului judiciar în cadrul procedurii de insolvență și al procedurii incidentale, atunci când participarea acestora este obligatorie din punct de vedere juridic sau este în interesul masei credale, până la data intrării în vigoare a concordatului sau, în caz contrar, până la închiderea procedurii de insolvență, cu excepția creanțelor care rezultă în urma căilor de atac introduse împotriva deciziilor instanței atunci când acestea sunt total sau parțial respinse cu un ordin expres de plată a cheltuielilor de judecată.

Sunt incluse, de asemenea, drept creanțe împotriva masei credale, în conformitate cu articolul 84 alineatul (2) punctul (3), cheltuielile de judecată care decurg din participarea și reprezentarea debitorului, a administratorului judiciar sau a creditorilor legitimi în procedură care, în interesul masei credale, continuă sau este inițiată în conformitate cu dispozițiile acestei legi, cu excepția dispozițiilor referitoare la cazurile de retragere, de acceptare, de încheiere a unui acord sau de apărare separată a debitorului și, dacă este cazul, în limitele cantitative stabilite în lege.

În cazul închiderii procedurii de insolvență din cauza caracterului insuficient al masei credale, creanțele pentru cheltuielile de judecată sunt plătite înainte de restul creanțelor împotriva masei credale, cu excepția creanțelor lucrătorilor și a creanțelor aferente obligațiilor de întreținere [articolul 176a alineatul (2)].

Onorariile administratorului judiciar se impută asupra masei credale și sunt stabilite de judecător în conformitate cu o grilă de onorarii aprobată prin lege; în prezent, se aplică grila de onorarii aprobată prin Decretul regal nr. 1860/2004 din 6 septembrie 2004. Articolul 34 conține norme speciale pentru stabilirea acestor onorarii și producerea de efecte.

Legea prevede posibilitatea numirii unor asistenți delegați pentru furnizarea de asistență administratorului judiciar, iar remunerarea lor este suportată de acesta din urmă.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Reglementarea acțiunilor revocatorii din cadrul procedurii de insolvență este cuprinsă la articolele 71-73 din Legea privind insolvența. Aceste dispoziții au făcut obiectul unor modificări succesive, în principal în legătură cu natura „mecanismelor de protecție” ale acordurilor de refinanțare.

Articolul 71 conține mecanismul juridic pentru acțiunile în recuperare, pe baza unei clauze generale care declară toate actele efectuate de debitor care sunt „în detrimentul activelor care intră sub incidența procedurii” drept „revocabile”, indiferent dacă a existat sau nu a existat „intenția de a induce în eroare”. Pentru a garanta efectele revocării, se stabilește un termen special: cei doi ani anteriori datei ordinului de insolvență.

(A) Termen de revocare

Legislația optează pentru stabilirea unui termen de revocare special: doi ani anteriori, calculați retroactiv de la data ordinului de insolvență.

(B) Noțiunea „prejudiciu patrimonial”

Actele efectuate de debitor în timpul „perioadei suspecte” pot fi revocate dacă acestea sunt în detrimentul activelor care intră sub incidența procedurii. Prejudiciile patrimoniale trebuie să fie dovedite în mod satisfăcător de către partea care depune plângerea. Cu toate acestea, având în vedere dificultățile pe care le presupune în mod normal dovedirea actelor prejudiciabile, Legea privind insolvența facilitează introducerea de acțiuni prin stabilirea unei serii de prezumții. Așa cum se întâmplă în cazul altor materii de drept, prezumțiile pot fi absolute sau relative. Astfel: (a) există prezumție absolută de prejudiciu patrimonial în două cazuri: (i) atunci când este vorba despre înstrăinarea activelor cu titlu gratuit, cu excepția donațiilor pentru utilizare, și (ii) atunci când este vorba despre plăți și despre alte acte care sting obligații care devin scadente ulterior ordinului de insolvență, cu excepția cazului în care acestea sunt acoperite cu garanții reale, caz în care prezumția admite proba contrară; (b) există prezumție relativă de prejudiciu patrimonial în trei cazuri: (i) atunci când este vorba de o înstrăinare de active contra cost persoanelor care au o relație specială cu debitorul aflat în stare de insolvență, (ii) atunci când este vorba despre grevarea cu sarcini a bunurilor în favoarea unor obligații preexistente sau în favoarea unor obligații noi asumate pentru a le înlocui pe primele menționate, și (iii) atunci când este vorba de plăți și de alte acte care sting obligații garantate cu garanții reale și care devin scadente ulterior ordinului de insolvență.

(C) Procedura

Calitatea procesuală activă de a introduce acțiuni revocatorii în cadrul procedurii de insolvență revine administratorului judiciar. Cu toate acestea, pentru protejarea creditorilor față de inacțiunea administratorilor judiciari, legea prevede o calitate procesuală activă subsidiară sau de al doilea grad pentru creditorii care au solicitat în scris administratorului judiciar să introducă o acțiune revocatorie dacă, în termen de două luni de la data solicitării, administratorul judiciar nu formulează această acțiune. Legea conține norme care au drept scop să asigure că administratorii judiciari își îndeplinesc în mod eficient rolul de a asigura neînstrăinarea activelor care intră sub incidența procedurii. Pentru acțiunile îndreptate împotriva acordurilor de refinanțare, calitatea procesuală activă aparține exclusiv administratorului judiciar, excluzând orice altă calitate procesuală subsidiară.

Pentru a proteja acordurile de refinanțare, există norme speciale care rezultă din modificări legislative recente, care definesc mecanismele de protecție care fac ca aceste acorduri (aprobate în anumite condiții) să reziste în fața acțiunilor revocatorii (articolul 71bis).

Ultima actualizare: 23/04/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Insolvenţă - Franţa

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Orice persoană care desfășoară o activitate comercială sau artizanală, orice agricultor, orice altă persoană fizică care desfășoară o activitate profesională independentă, inclusiv o profesie liberală supusă unui statut legislativ sau de reglementare sau al cărei titlu este protejat, precum și orice persoană juridică de drept privat pot face obiectul unei proceduri de salvare (procédure de sauvegarde), de reorganizare judiciară (procédure de redressement judiciaire) sau de lichidare judiciară (procédure de liquidation judiciaire).

O întreprindere profesională unipersonală poate beneficia de deschiderea unei proceduri de insolvență.

Numai o persoană în activitate poate beneficia de deschiderea unei proceduri de salvare. În cazul unei reorganizări judiciare sau al unei lichidări judiciare, persoana poate să își fi încetat deja activitatea în momentul deschiderii procedurii.

Persoanele juridice de drept privat care pot face obiectul unei proceduri de insolvență sunt societățile comerciale, societățile civile, grupurile de interes economic, asociațiile, sindicatele profesionale și comitetele de întreprinderi.

Grupurile de drept privat care nu au personalitate juridică, cum ar fi societățile mixte sau cele în formare, nu pot beneficia de deschiderea unei proceduri de insolvență.

De asemenea, sunt excluse toate persoanele juridice de drept public.

Salvare accelerată și salvare financiară accelerată:

Un debitor poate recurge la o procedură de salvare accelerată sau la o procedură de salvare financiară accelerată în cazul în care conturile sale au fost certificate de un auditor sau întocmite de un expert contabil și dacă are mai mult de 20 de angajați sau o cifră de afaceri, fără taxe, care depășește 3 milioane EUR sau un bilanț total care depășește 1,5 milioane EUR. Procedurile de salvare accelerată și de salvare financiară accelerată sunt deschise, de asemenea, pentru un debitor care a întocmit conturi consolidate.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de salvare se inițiază dacă debitorul se confruntă cu dificultăți insurmontabile dar nu s-au încetat plățile.

Procedura de reorganizare judiciară se inițiază atunci când debitorul, aflat în imposibilitatea de a-și onora datoriile exigibile cu activul disponibil, încetează plățile.

Reorganizarea judiciară are scopul de a permite continuarea activității întreprinderii, menținerea ocupării forței de muncă și plata datoriilor. Deschiderea acestei proceduri trebuie să fie solicitată de către directorul întreprinderii în termen de 45 de zile de la data încetării plăților.

Procedura de lichidare judiciară se inițiază atunci când întreprinderea se află în situație de încetare a plăților și când reorganizarea este, în mod evident, imposibilă.

Numai debitorul poate solicita deschiderea unei proceduri de salvare.

Dimpotrivă, deschiderea unei proceduri de reorganizare judiciară sau de lichidare judiciară poate fi solicitată, pe lângă debitor, de către un creditor sau de ministerul public, cu condiția să nu fie în curs de desfășurare o procedură de conciliere (procedură de pre-insolvență).

Hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență produce efecte de la data la care a fost pronunțată. În consecință, aceasta produce efecte începând cu ora zero a zilei în care a fost pronunțată.

Hotărârea de deschidere a procedurii de insolvență este notificată debitorului în termen de opt zile de la data emiterii acesteia și este comunicată practicienilor în insolvență și ministerului public, inclusiv în celelalte state membre în care debitorul are un sediu.

Hotărârea produce imediat efecte asupra tuturor.

În termen de cincisprezece zile de la data pronunțării hotărârii, se consemnează hotărârea de deschidere a procedurii în Registrul comerțului, în registrul profesiilor sau într-un registru special la grefa instanței regionale (tribunal de grande instance).

Un extras din hotărâre se publică în Bodacc (Bulletin officiel des annonces civiles et commerciales - Monitorul Oficial al anunțurilor civile și comerciale) și într-un ziar de anunțuri juridice din locul unde se află sediul sau adresa profesională a debitorului.

Salvare accelerată și salvare financiară accelerată

Există, de asemenea, proceduri de salvare accelerată și de salvare financiară accelerată.

Procedura de salvare accelerată poate fi inițiată la cererea unui debitor implicat într-o procedură de conciliere care dovedește că a întocmit un proiect de plan prin care vizează să asigure sustenabilitatea întreprinderii.

Faptul că debitorul se află în încetare de plăți nu constituie un obstacol pentru deschiderea procedurii de salvare accelerată, cu condiția ca această situație să nu fie mai veche cu mai mult de 45 de zile față de data la cere s-a făcut cererea de deschidere a procedurii de conciliere.

Procedura de salvare financiară accelerată poate fi inițiată în aceleași condiții ca procedura de salvare accelerată și atunci când conturile debitorului arată că gradul său de îndatorare permite adoptarea unui plan doar de către creditorii care au calitatea de membri ai comitetului instituțiilor de credit.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Întreg patrimoniul debitorului face obiectul procedurii de insolvență.

În cazul unei persoane juridice, doar patrimoniul acesteia este vizat.

În cazul în care debitorul este întreprindere profesională unipersonală, este vizat și patrimoniul personal al acestuia.

Cu toate acestea, reședința principală a unui întreprinzător care are o întreprindere profesională unipersonală și desfășoară o activitate comercială, industrială, artizanală, agricolă sau liberală este insesizabilă de drept de către creditorii profesionali.

Celelalte bunuri funciare construite sau neconstruite care nu sunt destinate utilizării profesionale pot face obiectul unei declarații de exceptare de la punerea sub sechestru. O astfel de declarație, care trebuie făcută prin declarație notarială și publicată, nu produce efecte decât în raport cu creditorii profesionali ale căror drepturi survin după data publicării.

Faptul că locuința principală a debitorului nu poate fi pusă sub sechestru la cererea creditorilor profesionali îndeplinește un rol de protecție a debitorului și a familiei sale.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Retragerea dreptului debitorului de a-și administra patrimoniul

Salvare și reorganizare judiciară

În cazul deschiderii unei proceduri de salvare sau de reorganizare judiciară, debitorul rămâne în posesia activelor sale și continuă să își administreze întreprinderea.

În cadrul procedurii de salvare instanța poate desemna un administrator judiciar care să supravegheze sau să asiste debitorul în activitatea sa de administrare a întreprinderii, în conformitate cu misiunea stabilită de instanță în hotărâre. În unele cazuri (întreprindere cu cel puțin 20 de angajați și o cifră de afaceri de cel puțin 3 milioane EUR, fără taxe), această desemnare este obligatorie.

În cadrul reorganizării judiciare, instanța poate, de asemenea, să desemneze un administrator judiciar care va asista debitorul în activitatea de administrare sau va asigura el însuși administrarea, în întregime sau parțial, în locul debitorului. Această desemnare este obligatorie în aceleași situații ca în cazul salvării.

Lichidarea judiciară

În cazul deschiderii unei proceduri de lichidare judiciară, debitorului i se retrage dreptul de administrare și de control asupra bunurilor sale. Drepturile și acțiunile acestuia legate de patrimoniul profesional sunt exercitate de către lichidator. Lichidatorul asigură astfel administrarea bunurilor debitorului.

Practicienii în insolvență

Practicienii în insolvență sunt mandatari judiciari plasați sub supravegherea ministerului public și care aparțin unor profesii reglementate.

Acești profesioniști liberali specializați trebuie să fie înscriși pe liste naționale și să îndeplinească condiții stricte în ceea ce privește aptitudinile și moralitatea.

Pot fi desemnate, de asemenea, persoane care nu sunt înscrise pe liste, dar care au o experiență sau o calificare specială în ceea ce privește cauza respectivă.

Practicienii în insolvență sunt numiți de instanță în momentul deschiderii procedurii.

Practicienii în insolvență își pot angaja răspunderea civilă și penală în condițiile de drept comun

Onorariile practicienilor sunt stabilite prin baremuri prevăzute prin decret; remunerarea acestora stabilită astfel este atribuită debitorului de către instanță.

Competențele practicienilor în insolvență și ale debitorului

Administratorul judiciar

În principiu, instanța care deschide o procedură de salvare sau de reorganizare judiciară desemnează un administrator judiciar, care poate fi propus de către debitor în cadrul procedurii de salvare sau de către ministerul public.

Desemnarea acestuia nu este obligatorie în cazul în care debitorul are mai puțin de douăzeci de angajați și dacă cifra sa de afaceri este mai mică de trei milioane de euro, fără taxe.

În cazul procedurii de salvare accelerată și al procedurii de salvare financiară accelerată, desemnarea unui administrator judiciar este întotdeauna obligatorie.

În cadrul procedurii de salvare, debitorul rămâne în posesia activelor sale și continuă să exercite asupra acestora actele de dispoziție și de administrare, cu excepția cazului în care instanța decide altfel.

Administratorul judiciar, dacă este numit, supraveghează sau asistă debitorul în activitatea sa de administrare a întreprinderii, în conformitate cu misiunea stabilită de instanță.

În cadrul reorganizării judiciare, acesta asistă debitorul în activitatea sa de administrare sau asigură el însuși administrarea, în întregime sau parțial, în locul debitorului.

Administratorul judiciar trebuie să întreprindă sau să determine debitorul să întreprindă acțiunile necesare conservării drepturilor întreprinderii împotriva debitorilor acesteia, precum și acțiunile necesare menținerii capacității de producție.

Administratorul judiciar este învestit cu competențe proprii, cum ar fi de a opera, sub semnătura sa, conturile bancare ale debitorului căruia îi este interzis să emită cecuri, de a solicita continuarea contractelor în curs și de a efectua concedierile necesare.

Mandatarul judiciar

Mandatarul judiciar este numit, în mod obligatoriu, de instanță în orice procedură colectivă.

Misiunea sa constă în reprezentarea creditorilor și a interesului lor colectiv.

Acesta întocmește lista creanțelor declarate, inclusiv a celor salariale, împreună cu propunerile sale de admitere, de respingere sau de trimitere la instanța competentă, și transmite această listă judecătorului-comisar.

Lichidatorul

În hotărârea de lichidare judiciară, instanța numește un lichidator.

Lichidatorul trebuie să verifice creanțele și să înceapă operațiunile de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitorului în vederea despăgubirii creditorilor.

Acesta efectuează operațiunile de concediere și poate să opteze pentru continuarea contractelor în curs.

Acesta reprezintă debitorul desistat și exercită astfel majoritatea drepturilor și acțiunilor patrimoniale ale acestuia în cursul procedurii de lichidare judiciară. În schimb, acesta nu poate exercita drepturile nepatrimoniale ale debitorului.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Compensarea este o metodă de lichidare a obligațiilor reciproce până la cea mai mică dintre acestea.

Aceasta nu poate avea loc decât între două persoane aflate simetric în poziția de creditor și de debitor una față de cealaltă.

Compensarea realizează astfel o dublă plată simplificată între creanțe reciproce.

În principiu, debitorului i se interzice să plătească orice creanță apărută anterior hotărârii de deschidere a procedurii de salvare sau de reorganizare judiciară.

Cu toate acestea, interdicția de plată a unor creanțe anterioare este ridicată pentru plata prin compensare a unor creanțe conexe. Sunt considerate conexe creanțele reciproce, de același tip, rezultate sau derivate din executarea sau neexecutarea aceluiași contract sau a unei serii de contracte.

În cazul în care o creanță conexă creanței anterioare apare ulterior hotărârii de deschidere a procedurii, se poate efectua plata acesteia, prin compensare cu creanța anterioară, cu condiția ca aceasta din urmă să fi fost declarată.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Procedura de continuare a contractelor în curs

Deschiderea procedurii de insolvență nu aduce atingere existenței contractelor dintre debitor și partenerii acestuia (furnizori, clienți) aflate în curs la data deschiderii.

Contractul în curs este un contract în curs de existență și în curs de executare la momentul deschiderii procedurii, un contract cu executare succesivă care nu a încetat la data respectivă sau un contract cu executare instantanee care nu a avut încă loc, dar care este deja încheiat.

Dispozițiile specifice privind contractele în curs nu se aplică contractelor de muncă.

Salvare și reorganizare judiciară

Contractul este continuat a priori în mod automat.

Astfel, cealaltă parte contractantă trebuie să își îndeplinească obligațiile, în pofida faptului că debitorul nu și-a îndeplinit angajamentele anterioare hotărârii de inițiere a procedurii.

Aceasta va fi plătită la scadență pentru serviciile prestate ulterior hotărârii de inițiere a procedurii.

Administratorul judiciar este singurul care dispune de o opțiune referitoare la ordinea publică care îi permite să solicite continuarea contractului pentru a plăti serviciile care îi vor fi furnizate.

În absența unui administrator judiciar, debitorul are posibilitatea de a solicita executarea contractelor în curs, după obținerea acordului din partea mandatarului judiciar.

De asemenea, administratorul judiciar are posibilitatea de a rezilia un contract cu executare sau plată eșalonate în timp, în cazul în care constată că nu deține fonduri suficiente pentru a îndeplini obligațiile debitorului.

Cealaltă parte la contract poate solicita ca administratorul judiciar (sau debitorul, în absența unui administrator) să decidă cu privire la viitorul contractului.

Contractul în curs este reziliat de plin drept în cazul în care, la expirarea termenului de o lună, administratorul judiciar (sau debitorul) nu a răspuns la scrisoarea de solicitare.

Același lucru este valabil, de asemenea, în cazul neîndeplinirii obligațiilor de plată sau al absenței acordului celeilalte părți la contract de a continua raportul contractual.

Administratorul judiciar (sau debitorul, în absența acestuia) poate, de asemenea, să solicite judecătorului-comisar să dispună rezilierea contractului în curs, dacă aceasta este necesară pentru salvare a sau reorganizarea debitorului și cu condiția ca aceasta să nu aducă atingere în mod excesiv intereselor celeilalte părți la contract.

Lichidarea judiciară

Atât în cadrul salvării, cât și în cadrul reorganizării judiciare, toate contractele în curs de desfășurare sunt menținute, în principiu. Astfel, cealaltă parte contractantă trebuie să își îndeplinească obligațiile, în pofida faptului că debitorul nu și-a îndeplinit angajamentele anterioare hotărârii de inițiere a procedurii.

Aceasta va fi plătită la scadență pentru serviciile prestate ulterior hotărârii de inițiere a procedurii.

Numai lichidatorul are posibilitatea să solicite executarea contractelor în curs furnizând prestația promisă debitorului.

Cealaltă parte la contract poate solicita ca lichidatorul să decidă cu privire la viitorul contractului.

Contractul este reziliat de plin drept în cazul în care, la expirarea termenului de o lună, lichidatorul nu a răspuns la scrisoarea de solicitare. Același lucru este valabil în cazul în care prestația debitorului se referă la plata unei sume de bani, la data la care cealaltă parte la contract este informată cu privire la decizia lichidatorului de a nu continua contractul, precum și în cazul neîndeplinirii obligațiilor de plată, atunci când cealaltă parte la contract nu este de acord să continue raportul contractual.

În cazul în care prestația nu se referă la plata unei sume de bani, lichidatorul poate, de asemenea, să solicite judecătorului-comisar să dispună rezilierea contractului, dacă aceasta este necesară pentru operațiunile de lichidare și nu aduce atingere în mod excesiv intereselor celeilalte părți la contract.

Transferul contractelor în curs

În cadrul procedurilor de salvare, de reorganizare judiciară sau de lichidare judiciară, în cazul în care se dispune transferul total sau parțial al întreprinderii, instanța poate stabili ce contracte de leasing, de închiriere sau de furnizare de bunuri ori servicii sunt necesare pentru menținerea activității destinate cesionării.

Cealaltă parte contractantă, al cărei contract nu a făcut obiectul unei astfel de cesiuni, poate solicita judecătorului-comisar să dispună rezilierea contractului în cazul în care continuarea executării acestuia nu este solicitată de către administrator, de către debitor în absența unui administrator, sau de către lichidator.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

În cazul unei proceduri de insolvență, creditorii au obligația să își exercite drepturile pe care le dețin în raport cu debitorul exclusiv în cadrul procedurii de insolvență și nu pot introduce în mod individual acțiuni împotriva debitorului.

Hotărârea de încheiere a procedurii de lichidare judiciară din cauza insuficienței activelor nu restabilește dreptul creditorilor de a exercita în mod individual acțiuni împotriva debitorului.

Se face excepție de la această regulă:

  • pentru acțiunile referitoare la bunuri achiziționate în cadrul unei succesiuni deschise în cursul procedurii de lichidare judiciară;
  • în cazul în care creanța provine dintr-o infracțiune pentru care s-a stabilit vinovăția debitorului sau în cazul în care aceasta se referă la drepturi asociate persoanei creditorului;
  • în cazul în care creanța provine din acțiuni frauduloase săvârșite în detrimentul organismelor de protecție socială. Originea frauduloasă a creanței este stabilită fie printr-o hotărâre judecătorească, fie printr-o sancțiune pronunțată de un organism de asigurări sociale.

De asemenea, creditorii își recuperează dreptul de a introduce o acțiune individuală în următoarele cazuri:

  • S-a pronunțat falimentul personal al debitorului;
  • Debitorul a fost recunoscut vinovat de faliment;
  • Debitorul, în baza oricăruia dintre activele sale, sau o persoană juridică al cărei administrator a fost acesta a făcut obiectul unei proceduri de lichidare judiciară încheiată anterior din cauza insuficienței activelor cu mai puțin de cinci ani înainte de deschiderea procedurii la care este supus în prezent, precum și debitorul care, în cursul celor cinci ani anteriori datei respective, a beneficiat de o ștergere a datoriilor;
  • Procedura a fost deschisă ca procedură teritorială în sensul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență.

În plus, în caz de fraudă în ceea ce privește unul sau mai mulți creditori, instanța autorizează reluarea acțiunilor individuale de către creditori împotriva debitorului. Instanța se pronunță în momentul încheierii procedurii după audierea sau citarea în mod corespunzător a debitorului, a lichidatorului și a autorităților de control. Aceasta poate să se pronunțe ulterior încheierii procedurii, la cererea oricărei părți interesate, în aceleași condiții.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Hotărârea de deschidere a unei proceduri de insolvență întrerupe sau interzice acțiunile introduse împotriva debitorului prin care se urmărește plata unei sume de bani sau anularea unui contract pentru neplata unor sume de bani.

Procedurile de executare și măsurile de conservare sunt suspendate, de asemenea.

Acțiunea creditorilor anterioară deschiderii procedurii colective este întreruptă sau suspendată.

Prin urmare, sunt vizați toți creditorii anteriori, indiferent dacă aceștia beneficiază sau nu de garanții.

Întreruperea și interzicerea acțiunilor individuale se aplică tuturor procedurilor de insolvență.

Procesele în curs sunt întrerupte până când creditorul care a inițiat acțiunea își declară creanța.

Acestea sunt reluate apoi de plin drept, însă urmăresc doar constatarea creanței și stabilirea cuantumului acesteia, cu excluderea pronunțării unei hotărâri împotriva debitorului.

Acțiunile în justiție și procedurile de executare, altele decât cele menționate mai sus, sunt continuate pe durata perioadei de observare împotriva debitorului, după contestarea mandatarului judiciar și a administratorului judiciar în cazul în care acesta are drept misiune asistarea sau reprezentarea debitorului sau ulterior reluării procesului la inițiativa mandatarului judiciar sau a administratorului financiar.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Salvare și reorganizare judiciară

În perspectiva adoptării planului de salvare, creditorii sunt consultați cu privire la termenele de plată sau de remitere a datoriilor.

Propunerile sunt transmise de către administratorul judiciar (sau de către debitor în absența unui administrator) mandatarului judiciar, reprezentant al creditorilor.

Mandatarul judiciar obține, în mod individual sau colectiv, acordul fiecărui creditor care și-a declarat creanța.

Mandatarul judiciar nu are obligația să consulte creditorii pentru care proiectul de plan nu modifică modalitățile de plată sau pentru care acesta prevede o plată integrală în numerar din momentul adoptării planului sau al admiterii creanțelor.

Comitetele de creditori

În cazul în care un debitor are mai mult de 150 de angajați și cifra sa de afaceri este mai mare de 20 de milioane EUR, se constituie comitete de creditori care vor trebui să se pronunțe cu privire la proiectele de plan de lichidare a datoriilor acestuia. Instanța poate decide, de asemenea, să aplice aceste dispoziții sub pragurile respective.

Comitetele de creditori constau în reunirea, în adunări distincte, a unor categorii diferite de creditori pentru a li se prezenta propuneri pe care aceștia să le poată discuta și cu privire la care să se pronunțe în mod colectiv, și anume creditorii minoritari vor trebui să respecte decizia creditorilor majoritari.

Există un comitet al instituțiilor de credit, format din societăți de finanțare și instituții de credit sau similare, precum și un comitet format din principalii furnizori de bunuri sau servicii. În cazul în care există deținători de obligațiuni, o adunare generală a tuturor creditorilor titulari de obligațiuni emise în Franța sau în străinătate este convocată pentru a delibera cu privire la proiectul de plan adoptat de comitetele de creditori.

Comitetele de creditori trebuie să fie consultate de către administratorul judiciar cu privire la proiectul de plan și să voteze în favoarea unui plan înainte ca instanța să se poată pronunța cu privire la cauză.

În prezența comitetelor de creditori, orice creditor membru al unui comitet poate formula propuneri alternative la proiectul de plan prezentat de către debitor.

Prin urmare, proiectul de plan poate proveni de la debitor (eventual cu sprijinul administratorului judiciar) sau, în cadrul reorganizării judiciare, de la administrator cu ajutorul debitorului, însă poate, de asemenea, să fie legat de o inițiativă a creditorilor membri ai respectivelor comitete. Planul adoptat de comitete și, în cazul în care este diferit, cel susținut de către debitor sau administrator, vor putea fi prezentate ulterior în instanță, în același timp.

Salvare accelerată

În cazul deschiderii unei proceduri de salvare accelerată, comitetele de creditori - comitetul instituțiilor de credit și comitetul furnizorilor de bunuri și servicii - se constituie în mod obligatoriu și, după caz, se constituie adunarea generală a deținătorilor de obligațiuni.

De asemenea, creditorii care nu fac parte din comitete sunt consultați în mod individual.

Salvare financiară accelerată

În cazul deschiderii unei proceduri de salvare financiară accelerată, se constituie în mod obligatoriu doar comitetul instituțiilor de credit și, după caz, adunarea generală a deținătorilor de obligațiuni.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Activele debitorului pot fi valorificate în cadrul cesiunii integrale sau parțiale a întreprinderii sau în cadrul unor cesiuni individuale. Aceste operațiuni fac obiectul unor regimuri diferite.

Cesiunea întreprinderii este ordonată de instanță și nu este efectuată de către practicianul în insolvență.

Cesiunea unei întreprinderi poate fi doar parțială în cadrul procedurii de salvare. Aceasta este parțială sau integrală în cadrul procedurii de reorganizare și lichidare judiciară.

În acest caz, instanța emite o decizie de stabilire a termenului în care ofertele de cumpărare trebuie să îi parvină mandatarului judiciar, lichidatorului sau, după caz, administratorului. Ofertele trebuie să fie scrise și să conțină o serie de mențiuni obligatorii.

Cesiunile de active individuale respectă norme diferite.

În cursul perioadei de salvare și de reorganizare judiciară, întrucât debitorul a rămas în posesia activelor sale, acesta poate, în funcție de misiunile administratorului, să continue să își administreze singur patrimoniul.

În cazul în care actul de dispoziție care implică valorificarea activului este extern gestiunii de zi cu zi a întreprinderii, debitorul trebuie să obțină o autorizație prealabilă din partea judecătorului-comisar.

În cursul planului de salvare sau de reorganizare judiciară, debitorul își recapătă integral competențele asupra patrimoniului său.

În cadrul procedurii de lichidare judiciară, lichidatorul trebuie să obțină de la judecătorul-comisar autorizația pentru a realiza cesiuni de active.

Vânzările de imobile au loc conform procedurii de licitație judiciară. Judecătorul-comisar stabilește prețul și condițiile esențiale ale vânzării. Judecătorul-comisar poate, de asemenea, să autorizeze o vânzare printr-un acord amiabil, la un preț pe care îl stabilește. În cele din urmă, acesta poate să autorizeze vânzarea prin acord direct la prețurile și în condițiile pe care le stabilește.

Lichidatorul trebuie ulterior să repartizeze veniturile obținute în urma vânzării în funcție de rangul creditorilor.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Toate creanțele apărute anterior hotărârii de deschidere a procedurii trebuie să fie declarate, indiferent de tipul sau natura acestora: comerciale, civile, administrative (trezoreria publică, organisme de protecție și asigurări sociale) sau penale (amenzi). Faptul că o creanță este negarantată sau privilegiată, exigibilă sau însoțită de un termen, certă sau condiționată nu prezintă relevanță. Angajații nu sunt afectați de aceste dispoziții.

Creanțele apărute în mod regulat ulterior hotărârii de deschidere a procedurii, pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii sau, în contrapartidă, pentru un serviciu furnizat debitorului pentru activitatea sa profesională, se plătesc la scadența acestora.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Toți creditorii ale căror creanțe au apărut anterior hotărârii de deschidere a procedurii trebuie să își declare creanțele mandatarului judiciar, în cazul unei proceduri de salvare sau de reorganizare, sau lichidatorului, în caz de lichidare.

Perioada de declarare este de două luni de la data publicării legale a hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență.

Debitorul poate, de asemenea, să declare el însuși creanța unuia dintre creditorii săi, în aceleași condiții.

Declarația se referă, de asemenea, la anumite creanțe apărute ulterior hotărârii de deschidere a procedurii, cele care nu beneficiază de privilegiul de plată existent în favoarea creanțelor utile întreprinderii sau cele legate de derularea procedurii. Creanța declarată trebuie să indice cuantumul sumelor datorate și care vor deveni scadente, datele de scadență, natura privilegiului sau a garanției existente, modalitatea de calcul al dobânzilor.

Nu este necesar un formular special pentru declararea creanței. Declarația trebuie să menționeze, în sine și fără echivoc, dorința creditorului de a solicita plata creanței sale, de a figura în declarația privind creanțele și de a participa la procedură.

După primirea observațiilor din partea debitorului, mandatarul judiciar întocmește lista creanțelor declarate împreună cu propunerile sale de admitere, de respingere sau de trimitere la instanța competentă.

Această listă este transmisă judecătorului-comisar și este comunicată administratorului judiciar.

Înainte de a admite sau a respinge o creanță, judecătorul-comisar verifică existența, cuantumul și natura acesteia, în funcție de elementele de probă pe care le prezintă autorul declarației și, eventual, în funcție de dovezile prezentate de cei care sunt audiați și de mandatarul judiciar.

Creditorii care nu și-au declarat creanțele în termenul stabilit își pierd drepturile și, prin urmare, nu pot participa la distribuirile de dividende și nici nu pot pretinde dividende în cazul adoptării unui plan sau al valorificării activelor debitorului dacă nu obțin anularea decăderii din drepturi de către judecătorul-comisar.

În caz de anulare a decăderii din drepturi, aceștia pot participa la distribuirile ulterioare cererii lor.

Salvare accelerată și salvare financiară accelerată

Debitorul întocmește lista creanțelor fiecărui creditor care a participat la procedura de conciliere, care trebuie să fie incluse în declarația de creanțe. Lista este certificată de auditorul conturilor debitorului și este depusă la grefa tribunalului.

Mandatarul judiciar transmite fiecărui creditor extrasul din listă referitor la creanța sa.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Un creditor privilegiat beneficiază de o garanție care îi asigură prioritatea la plată, în raport cu ceilalți creditori simpli, numiți chirografari, ai debitorului său, în cazul deschiderii unei proceduri colective în privința acestuia.

Astfel, un creditor poate fi privilegiat:

  • deoarece dispune de o garanție acordată de debitorul acestuia sau pe care a obținut-o în justiție sau
  • pentru că legea îi conferă un privilegiu ca urmare a calității sale.

Nu toți creditorii privilegiați sunt egali. În cazul în care mai mulți creditori privilegiați sunt în concurență, aceștia sunt plătiți în ordinea stabilită prin lege, dar întotdeauna înaintea creditorilor chirografari.

Creditorii chirografari sunt plătiți din activele rămase ale debitorului după plata creditorilor privilegiați. Distribuirea se efectuează astfel încât proporția dintre orice creanță admisă și valoarea plății efectuate să fie identică pentru toți creditorii.

Ordinea privilegiilor

Salvare și reorganizare judiciară

Distribuirea prețului de vânzare al unui bun imobil între creditori se face respectând următoarea ordine:

  1. Creanțele „super privilegiate” ale salariilor: plata remunerației pentru ultimele șaizeci de zile lucrătoare anterioare hotărârii de deschidere a procedurii;
  2. Costurile judiciare apărute în mod regulat ulterior hotărârii de deschidere a procedurii, pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii: costurile legate de conservarea, valorificarea bunurilor și distribuirea prețului între creditori (costuri de inventariere și de publicitate, remunerarea mandatarilor judiciari etc);
  3. Creanțele garantate prin privilegiul concilierii: acestea sunt în beneficiul creditorilor care sunt de acord să aducă o nouă contribuție în numerar sau să furnizeze un nou bun sau un nou serviciu, în vederea asigurării continuării activității întreprinderii și a sustenabilității acesteia;
  4. Privilegiul creanțelor apărute ulterior hotărârii de deschidere a procedurii: creanțele apărute pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii sau menținerea provizorie a activității sau creanțele apărute în contrapartidă pentru un serviciu furnizat debitorului pe durata menținerii activității sau din executarea unui contract în curs menținut de lichidator sau creanțele apărute pentru nevoile vieții de zi cu zi a debitorului persoană fizică;
  5. Creanțele garantate prin privilegiul general al angajaților: plata remunerației pentru ultimele șase luni de muncă anterioare hotărârii de deschidere a procedurii;
  6. Creanțele garantate printr-un privilegiu special sau printr-o ipotecă;
  7. Creanțele negarantate.

Distribuirea prețului de vânzare al unui bun mobil între creditori se face respectând următoarea ordine:

  1. Creanțele garantate printr-o garanție mobiliară specială cu drept de retenție;
  2. Creanțele „super privilegiate” ale salariilor: plata remunerației pentru ultimele șaizeci de zile lucrătoare anterioare hotărârii de deschidere a procedurii.
  3. Costurile judiciare apărute în mod regulat ulterior hotărârii de deschidere a procedurii, pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii: costurile legate de conservarea, valorificarea bunurilor și distribuirea prețului între creditori (costuri de inventariere și de publicitate, remunerarea mandatarilor judiciari etc);
  4. Creanțele garantate prin privilegiul concilierii: acestea sunt în beneficiul creditorilor care sunt de acord să aducă o nouă contribuție în numerar sau să furnizeze un nou bun sau un nou serviciu, în vederea asigurării continuării activității întreprinderii și a sustenabilității acesteia;
  5. Privilegiul creanțelor apărute ulterior hotărârii de deschidere a procedurii: creanțele apărute pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii sau menținerea provizorie a activității sau creanțele apărute în contrapartidă pentru un serviciu furnizat debitorului pe durata menținerii activității sau din executarea unui contract în curs menținut de lichidator sau creanțele apărute pentru nevoile vieții de zi cu zi a debitorului persoană fizică;
  6. Privilegiul de trezorerie;
  7. Creanțele garantate printr-un privilegiu mobiliar special fără drept de retenție;
  8. Creanțele garantate prin alte privilegii mobiliare generale;
  9. Creanțele negarantate.

Lichidarea judiciară

Distribuirea prețului de vânzare al unui bun imobil între creditori se face respectând următoarea ordine:

  1. Creanțele salariale „super privilegiate” ale salariilor: plata remunerației pentru ultimele șaizeci de zile lucrătoare anterioare hotărârii de deschidere a procedurii;
  2. Costurile judiciare apărute în mod regulat ulterior hotărârii de deschidere a procedurii, pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii: costurile de inventariere și de publicitate, remunerarea mandatarilor judiciari;
  3. Creanțele garantate prin privilegiul concilierii: acestea sunt în beneficiul creditorilor care sunt de acord să aducă o nouă contribuție în numerar sau să furnizeze un nou bun sau un nou serviciu, în vederea asigurării continuării activității întreprinderii și a sustenabilității acesteia;
  4. Creanțele garantate prin garanții imobiliare speciale;
  5. Privilegiul creanțelor apărute ulterior hotărârii de deschidere a procedurii: creanțele apărute pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii sau menținerea provizorie a activității sau creanțele apărute în contrapartidă pentru un serviciu furnizat debitorului pe durata menținerii activității sau din executarea unui contract în curs menținut de lichidator sau creanțele apărute pentru nevoile vieții de zi cu zi a debitorului persoană fizică;
  6. Creanțele negarantate.

Distribuirea prețului de vânzare al unui bun mobil între creditori se face respectând următoarea ordine:

  1. Creanțele garantate printr-o garanție mobiliară specială cu drept de retenție;
  2. Creanțele salariale „super privilegiate” ale salariilor: plata remunerației pentru ultimele șaizeci de zile lucrătoare anterioare hotărârii de deschidere a procedurii;
  3. Costurile judiciare apărute în mod regulat ulterior hotărârii de deschidere a procedurii, pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii: costurile de inventariere și de publicitate, remunerarea mandatarilor judiciari;
  4. Creanțele garantate prin privilegiul concilierii;
  5. Privilegiul creanțelor apărute ulterior hotărârii de deschidere a procedurii: creanțele apărute pentru necesitățile privind desfășurarea procedurii sau menținerea provizorie a activității sau creanțele apărute în contrapartidă pentru un serviciu furnizat debitorului pe durata menținerii activității sau din executarea unui contract în curs menținut de lichidator sau creanțele apărute pentru nevoile vieții de zi cu zi a debitorului persoană fizică;
  6. Creanțele garantate printr-o ipotecă mobiliară sau creanțele garantate printr-un gaj pe materiale sau utilaje;
  7. Privilegiul de trezorerie;
  8. Creanțele garantate printr-o garanție mobiliară specială fără drept de retenție;
  9. Alte privilegii mobiliare (articolul 2331 din Codul civil) și privilegiul general al salariilor;
  10. Creanțele negarantate.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Salvare și reorganizare judiciară

Procedurile de salvare și de reorganizare judiciară au fost instituite pentru a permite salvare a întreprinderii, menținerea activității și a locurilor de muncă și lichidarea datoriilor, pe baza unui plan. Un plan de salvare sau de reorganizare poate fi adoptat numai dacă sunt îndeplinite aceste condiții.

Debitorul aflat în procedură de salvare, administratorul în caz de reorganizare judiciară, sau un creditor în cazul constituirii unor comitete de creditori elaborează proiectul de plan, dacă există o posibilitate reală ca întreprinderea să fie salvată. Acesta este format din trei componente:

  • o componentă economică și financiară care stabilește perspectivele de reorganizare în funcție de posibilitățile și de modalitățile de desfășurare a activităților, de starea pieței și de mijloacele de finanțare disponibile;
  • o definire a modalităților de achitare a datoriilor și a eventualelor garanții pe care directorul întreprinderii trebuie să le subscrie pentru a asigura executarea acestora;
  • o componentă socială, în care acesta descrie și justifică nivelul și perspectivele de ocupare a forței de muncă, precum și condițiile sociale avute în vedere pentru continuarea activității. În cazul în care proiectul prevede concedieri din motive economice, acesta reamintește măsurile deja adoptate și stabilește acțiunile care trebuie întreprinse pentru a facilita reconversia profesională și remunerarea angajaților ale căror locuri de muncă sunt amenințate.

Planul menționează toate angajamentele asumate de persoanele responsabile pentru punerea în aplicare și care sunt necesare pentru reorganizarea întreprinderii.

Instanța se pronunță ulterior cu privire la proiectul de plan care îi este prezentat de către debitor sau de către un creditor.

Hotărârea instanței prin care se adoptă un plan de salvare sau de reorganizare sau un plan de cesiune constituie o hotărâre judecătorească. Planul prezintă, de asemenea, un aspect contractual, în cazul în care au fost constituite comitete de creditori.

Durata planului nu poate să depășească zece ani, respectiv cincisprezece ani în cazul fermierilor.

Pe durata planului, instanța numește administratorul sau mandatarul judiciar în calitate de comisar pentru punerea în aplicare a planului, în scopul de a monitoriza punerea în aplicare a acestuia.

Adoptarea planului pune capăt perioadei de observare. Debitorul își redobândește bunurile și poate să-și gestioneze din nou întreprinderea, sub rezerva măsurilor impuse de instanță în cadrul planului.

Debitorul trebuie să respecte prevederile planului în toate aspectele sale.

În caz contrar, în caz de neîndeplinire a angajamentelor sale sau în caz de intrare în încetare de plăți în cursul executării planului de salvare sau de reorganizare judiciară, debitorul este expus anulării planului și reluării procedurii.

Conversia în lichidare judiciară

Lichidarea judiciară poate fi pronunțată în timpul sau la sfârșitul perioadei de observare inițiate printr-o hotărâre de salvare, precum și printr-o hotărâre de reorganizare judiciară.

Instanța trebuie să dispună lichidarea judiciară din momentul în care continuarea activității întreprinderii se dovedește imposibilă sau atunci când nu poate fi adoptat un plan de cesiune în cadrul procedurii de reorganizare judiciară.

Încetarea obligațiilor debitorului persoană fizică aflat în lichidare judiciară

Retragerea dreptului debitorului de a-și administra patrimoniul începe din ziua pronunțării lichidării judiciare până la încheierea lichidării. Din acest moment, debitorul își recuperează drepturile și poate din nou să exercite acțiuni.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Finalizarea executării planului de salvare sau de reorganizare judiciară nu permite creditorilor care nu și-au declarat creanța să inițieze acțiuni împotriva debitorului.

Reluarea în mod excepțional a acțiunilor individuale este prevăzută în mod expres numai în cazul încheierii procedurii de lichidare judiciară din cauza insuficienței activelor.

Momentul în care procedura de insolvență este considerată încheiată

Perioada de observare este perioada cuprinsă între data hotărârii de deschidere a procedurii de insolvență și data hotărârii prin care se adoptă planul de salvare sau de reorganizare judiciară sau prin care se pronunță lichidarea judiciară.

În cadrul procedurii de salvare, precum și în cadrul procedurii de reorganizare judiciară, se continuă activitatea pe durata perioadei de observare, iar debitorul continuă, în principiu, să-și administreze întreprinderea, cu anumite restricții.

În cazul în care există o posibilitate reală ca întreprinderea să fie salvată, perioada de observare ar trebui să se încheie cu un plan de salvare sau de reorganizare judiciară.

Adoptarea unui plan de salvare sau de reorganizare conduce la recuperarea de către debitor a capacității sale de gestionare a întreprinderii, însă aceasta nu pune capăt procedurii.

În fapt, încheierea procedurii are loc după ce raportul final cu privire la misiunea administratorului și a mandatarului judiciar a fost aprobat de către judecătorul-comisar. Președintele instanței emite ulterior un ordin de încheiere, care constituie o măsură de administrare judiciară care nu poate face obiectul unei căi de atac.

Procedura este astfel încheiată din punct de vedere judiciar din momentul emiterii ordinului de încheiere.

Cu toate acestea, efectele procedurii nu se opresc odată cu ordinul de încheiere, întrucât planul de salvare sau de reorganizare judiciară este în continuare în curs de desfășurare.

Debitorul trebuie să respecte prevederile planului în toate aspectele sale.

În caz contrar, în caz de neîndeplinire a angajamentelor sale sau în caz de intrare în încetare de plăți în cursul executării planului de salvare sau de reorganizare judiciară, debitorul este expus anulării planului și reluării procedurii.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Costurile și cheltuielile aferente procedurii sunt suportate de întreprinderea care face obiectul procedurii de insolvență.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

În cazul în care instanța deschide o procedură de reorganizare judiciară sau de lichidare judiciară, se consideră că data de încetare a plăților de către debitor intervine, în principiu, la data deciziei de deschidere a procedurii.

Cu toate acestea, instanța are posibilitatea de a fixa data de încetare a plăților la o dată care precede cu până la 18 luni data de deschidere a procedurii de insolvență.

Intervalul de timp de la data încetării plăților până la data deschiderii unei proceduri de reorganizare judiciară sau de lichidare judiciară este denumit în acest caz „perioadă suspectă”.

Anumite acte încheiate de debitor pe parcursul perioadei suspecte care par frauduloase sunt anulate.

Acțiunea în declararea nulității actelor încheiate în perioada suspectă este de competența exclusivă a instanței sesizate cu procedura.

Exercitarea acțiunii este rezervată administratorului judiciar, mandatarului judiciar, lichidatorului și ministerului public.

Creditorii pot exercita, individual sau colectiv, prin intermediul mandatarului judiciar, o acțiune în declararea nulității actelor încheiate de către debitor.

Actul este nul pentru toți, iar nulitatea produce efecte retroactiv.

Există douăsprezece cazuri în care actele anormale atrag nulitatea obligatorie. :

  • toate actele cu titlu gratuit de transfer de bunuri mobile sau imobile;
  • orice contract comutativ în care obligațiile debitorului depășesc considerabil obligațiile celeilalte părți;
  • orice plată, prin oricare metodă, pentru datorii care nu erau scadente la data efectuării plății;
  • orice plată pentru datorii scadente, realizată în alt mod decât în numerar, bonuri de comerț, transfer, borderouri de cesiune sau oricare alt tip de plată general acceptat în relațiile comerciale;
  • orice depunere și orice consemnațiune de sume efectuată în urma unui gaj asupra unui bun în lipsa unei hotărâri judecătorești care a dobândit autoritate de lucru judecat;
  • orice ipotecă convențională, orice ipotecă judiciară, precum și ipoteca legală a soților și orice drept de garanție sau de gaj constituite asupra bunurilor debitorului pentru datorii contractate anterior;
  • orice măsură asigurătorie, cu excepția cazului în care înscrierea sau actul de punere sub sechestru este anterior datei de încetare a plăților;
  • orice autorizare și exercitare a opțiunilor de către angajații întreprinderii;
  • orice transfer de bunuri sau de drepturi într-un patrimoniu fiduciar, cu excepția cazului în care un astfel de transfer are loc cu titlu de garanție pentru o datorie contractată simultan;
  • orice act adițional la un contract de fiducie care afectează drepturile sau bunurile deja transferate într-un patrimoniu fiduciar pentru garantarea unor datorii contractate anterior respectivului act adițional;
  • în cazul în care debitorul este o întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată, orice utilizare sau modificare a utilizării unui bun, sub rezerva plății unor venituri care nu sunt utilizate pentru activitatea profesională, din care rezultă o diminuare a patrimoniului care face obiectul procedurii, în beneficiul unui alt patrimoniu al întreprinzătorului respectiv;
  • declarația notarială de exceptare de la punerea sub sechestru, întocmită de debitor.

Aceste acte trebuie să fie anulate de instanță, indiferent dacă părțile sunt de bună-credință sau de rea-credință.

De asemenea, instanța poate anula actele cu titlu gratuit de transfer de bunuri mobile sau imobile, precum și declarația de exceptare de la punerea sub sechestru, efectuate în cele șase luni anterioare datei de încetare a plăților. Aceste cazuri fac obiectul nulității relative.

Ultima actualizare: 08/05/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Insolvenţă - Croaţia

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Procedura prefalimentului și procedura falimentului pot fi introduse împotriva persoanelor juridice, precum și împotriva bunurilor unui debitor individual, cu excepția cazului în care legea prevede altfel. Un debitor individual în sensul Legii privind falimentul (Stečajni zakon – „SZ”) este o persoană fizică supusă impozitului pe venit din activități independente în conformitate cu dispozițiile Legii privind impozitul pe venit (Zakon o porezu na dohodak) sau o persoană fizică supusă impozitului pe venit aplicabil societăților comerciale în conformitate cu dispozițiile Legii privind impozitarea societăților comerciale (Zakon o porezu na dobit).

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

a) Procedura prefalimentului poate fi inițiată în cazul în care instanța constată existența unui caz de insolvență iminentă, și anume instanța concluzionează că debitorul nu va fi în măsură să își îndeplinească obligațiile existente la data la care acestea devin scadente.

Insolvența este considerată a fi iminentă dacă încă nu au apărut circumstanțele din cauza cărora debitorul este considerat insolvabil și dacă:

− în Registrul privind ordinea de prioritate în ceea ce privește obligațiile de plată ținut de Agenția Financiară (Financijska agencija), debitorul are înregistrate una sau mai multe datorii neonorate pentru care a existat un temei valabil pentru plată și care ar fi trebuit să fie colectate, fără o aprobare suplimentară din partea debitorului, din oricare dintre conturile acestuia, sau

− debitorul a întârziat peste 30 de zile cu plata salariilor angajaților în temeiul unui contract de muncă, al legislației muncii, al convențiilor colective sau al reglementărilor speciale sau al unui alt document care reglementează obligațiile angajatorilor față de angajați, sau

− debitorul nu efectuează în termen de 30 de zile plata contribuțiilor și a impozitelor pentru salariile menționate la paragraful anterior, începând cu data la care era obligat să efectueze plata salariilor angajaților.

B) Procedura falimentului poate fi inițiată în cazul în care instanța stabilește existența unor motive de faliment, și anume insolvabilitate sau îndatorare excesivă.

Insolvența există dacă debitorul este în permanentă incapacitate de a-și achita datoriile financiare restante. Faptul că debitorul și-a achitat sau își poate achita integral sau parțial creanțele unor creditori nu califică debitorul ca fiind solvent.

Debitorul este considerat insolvabil:

− dacă în Registrul privind ordinea de prioritate în ceea ce privește obligațiile de plată ținut de Agenția financiară, acesta are înregistrate una sau mai multe datorii neachitate, restante de mai mult de 60 de zile, pentru care există un temei valabil pentru plată și care ar fi trebuit să fie colectate, fără o aprobare suplimentară din partea debitorului, din oricare dintre conturile acestuia, sau

− în cazul în care nu a plătit angajaților trei salarii consecutive în temeiul unui contract de muncă, al legislației muncii, al convențiilor colective sau al reglementărilor speciale sau al unui alt document care reglementează obligațiile angajatorilor față de angajați.

Se consideră că există supraîndatorare în cazul în care activele debitorului persoană juridică nu mai acoperă datoriile existente.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

În cazul procedurii falimentului, masa bunurilor care face obiectul falimentului include totalul activelor deținute de către debitor atunci când s-a deschis procedura falimentului, precum și activele dobândite de debitor pe durata procedurii falimentului. Masa bunurilor care face obiectul falimentului este utilizată pentru a achita costurile procedurii falimentului, precum și creanțele deținute de creditorii debitorului și creanțele a căror rambursare a fost garantată de anumite drepturi asupra patrimoniului debitorului.

Libera utilizare a activelor din masa bunurilor care face obiectul falimentului de către persoane care au fost autorizate să reprezinte debitorul conform legii sau de către debitorul individual, după deschiderea procedurii falimentului, nu are efecte juridice, cu excepția utilizării care este reglementată de normele generale privind respectarea principiului încrederii în registrele publice. Contraprestația este returnată contrapărții din masa bunurilor care face obiectul falimentului în cazul în care a crescut valoarea masei bunurilor care face obiectul falimentului.

În cazul în care debitorul individual a dobândit bunuri prin moștenire sau succesiune înainte de deschiderea procedurii falimentului sau în timpul acesteia, doar debitorul are dreptul să accepte sau să renunțe la moștenire sau succesiune.

Dacă un debitor formează o coproprietate sau orice alt raport legal sau parteneriat cu un terț, distribuirea activelor se desfășoară în afara procedurii falimentului. Se poate solicita o rambursare separată din partea care îi revine debitorului pentru rambursarea datoriilor care rezultă dintr-un astfel de raport.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

a) Procedura prefalimentului – cerințele pentru numirea unui administrator judiciar sunt aceleași ca pentru numirea unui lichidator. În cazul în care consideră necesar, instanța numește un administrator judiciar prin decizia sa de deschidere a procedurii prefalimentului. Sarcinile administratorului judiciar încetează la data adoptării unei decizii de confirmare a unui concordat preventiv, la data deschiderii procedurii falimentului sau în temeiul unei decizii a creditorilor.

Administratorul judiciar în procedura prefalimentului are obligația:

1. să examineze activitățile economice a debitorului

2. să examineze lista activelor și pasivelor debitorului

3. să examineze credibilitatea creanțelor înregistrate

4. să conteste creanțele dacă, pe baza declarațiilor emise de creditori sau din alte motive, are îndoieli cu privire la veridicitatea acestora

5. să supravegheze activitatea economică a debitorului, în special operațiunile financiare ale acestuia, stabilirea de datorii față de terți, emiterea de instrumente de asigurare a plăților și activitățile comerciale legate de vânzarea de bunuri sau servicii, garantând în același timp că activele debitorului nu sunt prejudiciate

6. să depună o plângere în instanță dacă debitorul acționează cu încălcarea dispozițiilor articolului 67 din SZ

7. să emită ordine și certificate în conformitate cu articolele 69 și 71 din SZ

8. să se asigure că toate cheltuielile aferente procedurii prefalimentului sunt achitate integral și la timp

9. să desfășoare alte activități în temeiul SZ.

De la data deschiderii procedurii prefalimentului și până la încheierea acesteia, debitorul poate efectua numai plățile care sunt necesare pentru activitățile sale economice obișnuite. În această perioadă, debitorul nu poate achita datoriile care au fost suportate și au devenit exigibile înainte de deschiderea procedurii prefalimentului, altele decât obligațiile de plată brute către angajații și foștii angajați ai debitorului care rezultă dintr-un raport de muncă în care creanțele au devenit exigibile până la data la care a fost deschisă procedura prefalimentului, plățile compensatorii până la suma prevăzută de lege și contractele colective de muncă, creanțele rezultate din despăgubiri ca urmare a vătămărilor corporale sau a bolilor profesionale și creanțele bazate pe salariile angajaților majorate cu valoarea contribuțiilor de bază și alte drepturi materiale ale angajaților în conformitate cu contractele de muncă și acordurile colective care au devenit scadente în urma prezentării propunerii de deschidere a procedurii prefalimentului, precum și a altor plăți necesare pentru activitățile economice obișnuite, astfel cum sunt prevăzute de o lege specială.

De la data la care se prezintă propunerea de deschidere a procedurii prefalimentului până la emiterea deciziei de deschidere a procedurii prefalimentului, debitorul nu poate să-și înstrăineze sau să-și greveze activele decât cu acordul prealabil al administratorului judiciar sau al instanței în cazul în care nu a fost numit niciun administrator judiciar.

b) Procedura falimentului – lichidatorul în procedura falimentului este selectat în mod aleatoriu din lista „A” a lichidatorilor din raza teritorială a instanței competente, cu excepția cazului în care se prevede altfel în SZ. Pe baza acestei selecții, instanța numește lichidatorul în decizia de deschidere a procedurii falimentului. În mod excepțional, în cazul în care un administrator judiciar a fost numit în procedura prefalimentului care a precedat procedura falimentului sau în cazul în care un lichidator provizoriu a fost numit în procedura falimentului, instanța numește administratorul judiciar sau lichidatorul provizoriu ca lichidator.

Lichidatorul este învestit cu drepturile și obligațiile organismelor corporative ale debitorului, dacă nu este specificat altfel în SZ. În cazul în care debitorul continuă să își desfășoare activitățile economice în cursul procedurii falimentului în temeiul articolului 217 alineatul (2) din SZ, lichidatorul gestionează activitățile economice.

Lichidatorul reprezintă debitorul. Lichidatorul gestionează numai acele operațiuni ale unui debitor individual care privesc masa bunurilor care face obiectul falimentului și reprezintă debitorul având competențele unui reprezentant legal.

Lichidatorul este obligat să acționeze conștiincios și într-o manieră ordonată, în special

1. să pună în ordine evidența contabilă până la data deschiderii procedurii falimentului

2. să întocmească o estimare a costului preliminar al procedurii falimentului și să o transmită spre aprobare comitetului creditorilor

3. să instituie un comitet pentru inventarul activelor

4. să întocmească un bilanț inițial al activelor debitorului

5. să gestioneze cu diligența necesară încheierea operațiunilor inițiate, dar neterminate ale debitorului și operațiunile necesare pentru prevenirea prejudiciilor aduse activelor debitorului

6. să asigure valorificarea creanțelor debitorului

7. să desfășoare conștiincios activitățile comerciale ale debitorului menționate la articolul 217 alineatul (2) din SZ

8. să transmită Institutului Asigurării de Pensii din Croația documentele referitoare la statutul beneficiarilor în temeiul dreptului muncii

9. să valorifice sau să colecteze cu diligență bunurile și drepturile debitorului care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului

10. să pregătească distribuirea către creditori și să efectueze distribuirea după aprobare

11. să transmită un raport final comitetului creditorilor

12. să facă distribuiri ulterioare către creditori

13. în urma încheierii procedurii falimentului, să reprezinte masa bunurilor care face obiectul falimentului în conformitate cu SZ.

Lichidatorul trebuie să prezinte rapoarte scrise cu privire la desfășurarea procedurii falimentului și la bilanțul masei bunurilor care face obiectul falimentului, utilizând un formular standard, cel puțin o dată la trei luni.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

În cazul în care, la momentul deschiderii procedurii falimentului, creditorul, în conformitate cu legea sau contractul, avea dreptul la compensare, deschiderea procedurii falimentului nu are niciun efect asupra acestui drept.

În cazul în care, la momentul deschiderii procedurii falimentului, există una sau mai multe creanțe care urmează să fie compensate sub o condiție suspensivă sau care nu sunt exigibile sau nu sunt destinate să fie efectuate în același mod, compensarea se va produce atunci când au fost îndeplinite condițiile necesare. Ceea ce nu se aplică compensării este norma conform căreia creanțele neachitate devin scadente la deschiderea procedurii falimentului și creanțele nepecuniare sau creanțele pentru o sumă nespecificată sunt stabilite la valoarea monetară la care sunt estimate la data la care se deschide procedura falimentului. În cazul în care creanța care ar trebui utilizată pentru compensare devine necondiționată și exigibilă înainte ca o astfel de compensare să fie posibilă, compensarea este exclusă.

O compensare nu este exclusă pentru creanțele exprimate în diferite valute sau unități de conturi, cu condiția ca astfel de valute sau unități de conturi să poată fi ușor schimbate la locul de rambursare a creanțelor utilizate pentru compensare. Conversia se efectuează în funcție de cursul valutar valabil la locul de rambursare la momentul primirii declarației privind compensarea.

O compensare este inadmisibilă:

1. în cazul în care creanța creditorului față de masa bunurilor care face obiectul falimentului a apărut abia după deschiderea procedurii falimentului

2. în cazul în care creanța a fost cedată creditorului de către un alt creditor abia după deschiderea procedurii falimentului

3. în cazul în care creditorul și-a dobândit creanța prin cesiune în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii falimentului sau în cazul în care procedura prefalimentului nu a fost deschisă în cele 6 luni anterioare datei la care s-a deschis procedura falimentului, iar creditorul avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință că debitorul a devenit insolvabil sau că a fost prezentată o propunere de a deschide procedura prefalimentului sau procedura falimentului împotriva debitorului. Prin derogare, compensarea este permisă în cazul în care creanța a fost atribuită în ceea ce privește îndeplinirea unui contract neîndeplinit sau dacă dreptul de a îndeplini creanța a fost re‑dobândit printr-o contestație câștigată împotriva unei tranzacții legale a unui debitor.

4. în cazul în care creditorul a dobândit dreptul la compensare printr-un act juridic care poate fi anulat.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

În cazul în care, la momentul deschiderii procedurii falimentului, debitorul și contrapartea sa la contract nu au executat sau nu au executat integral un contract bilateral obligatoriu, lichidatorul poate executa contractul în locul debitorului și poate solicita celeilalte părți să execute contractul. În cazul în care lichidatorul refuză să execute contractul, cealaltă parte își poate valorifica creanța exigibilă pentru întârziere numai în calitate de creditor în cadrul procedurii falimentului. În cazul în care cealaltă parte la contract solicită lichidatorului să își prezinte observațiile cu privire la dreptul de a alege, lichidatorul trebuie să notifice de îndată, și cel târziu după ședința de raportare, celeilalte părți prin scrisoare recomandată dacă intenționează să solicite executarea contractului. Prin derogare, în cazul în care cealaltă parte ar suferi pagube semnificative până la data ședinței de raportare și a informat lichidatorul în acest sens, acesta din urmă trebuie să notifice celeilalte părți, în termen de opt zile, prin scrisoare recomandată, dacă va solicita executarea contractului. În caz contrar, lichidatorul nu va fi autorizat să solicite executarea contractului.

În cazul în care activitățile de executat în temeiul contractului sunt divizibile și dacă cealaltă parte și-a îndeplinit parțial obligațiile de executare la momentul deschiderii procedurii falimentului, acea parte poate să își exercite dreptul la o contraprestație corespunzătoare executării parțiale în calitate de creditor în cadrul procedurii falimentului, chiar dacă lichidatorul a solicitat executarea părții rămase. Cealaltă parte nu are dreptul, din cauza incapacității de a-și exercita dreptul la contraprestație, să solicite returnarea valorii adăugate la activele debitorului prin executarea parțială a contractului.

În cazul în care a fost înregistrată o rezervă într-un registru funciar în scopul asigurării cererii de dobândire sau de revocare a drepturilor asupra unuia dintre bunurile debitorului sau asupra unuia dintre drepturile introduse în favoarea unui debitor sau pentru asigurarea cererii de schimbare a conținutului sau a priorității unui astfel de drept, creditorul își poate soluționa creanța în calitate de creditor din masa bunurilor care face obiectul falimentului. Aceasta se aplică, de asemenea, în cazul în care debitorul și-a asumat orice alte obligații față de creditor, pe care ulterior nu le-a îndeplinit în totalitate sau parțial. Această dispoziție se aplică prin analogie rezervărilor din registrul de transport maritim, din registrul navelor aflate în construcție sau din registrul avioanelor.

În cazul în care, înainte de deschiderea procedurii falimentului, debitorul și-a vândut bunurile mobile cu reținerea dreptului de proprietate și a livrat bunul în posesia cumpărătorului, cumpărătorul poate solicita executarea contractului de vânzare-cumpărare. Aceasta se aplică, de asemenea, în cazul în care debitorul și-a asumat obligații suplimentare față de cumpărător pe care nu le-a îndeplinit în totalitate sau pe care le-a îndeplinit doar parțial. În cazul în care, înainte de deschiderea procedurii falimentului, debitorul a cumpărat un bun imobiliar cu reținerea dreptului de proprietate și l-a luat în posesie de la vânzător, lichidatorul are dreptul de opțiune în conformitate cu articolul 181 din SZ.

Închirierea sau concesionarea imobilelor sau a spațiilor nu încetează prin deschiderea procedurii falimentului. Aceasta se aplică, de asemenea, contractelor de închiriere și de concesiune pe care debitorul le-a încheiat în calitate de locator în legătură cu obiecte care, în scopul asigurării, au fost transferate unei terțe persoane care și-a finanțat achiziția sau producția. Drepturile care se referă la perioada anterioară deschiderii procedurii falimentului, precum și la prejudiciile cauzate de rezilierea anticipată a contractului pot fi exercitate numai de către cealaltă parte în calitate de creditor în cadrul procedurii falimentului.

Lichidatorul poate anula închirierea sau concesionarea unui imobil sau a unui spațiu pe care debitorul l-a contractat în calitate de locatar, indiferent de perioada contractată, cu respectarea termenului legal de preaviz. Dacă lichidatorul declară anularea, cealaltă parte, în calitate de creditor în cadrul procedurii falimentului, poate solicita despăgubiri din cauza rezilierii anticipate a contractului. În cazul în care, la momentul deschiderii procedurii falimentului, debitorul nu a preluat imobilele sau spațiile, lichidatorul și cealaltă parte se pot retrage din contract. În cazul în care lichidatorul se retrage, cealaltă parte poate, în calitate de creditor în cadrul procedurii falimentului, să solicite despăgubiri pentru daune cauzate de rezilierea anticipată a contractului. Fiecare parte este obligată, la cererea celeilalte părți și în termen de 15 zile, să informeze cealaltă parte despre intenția de a se retrage din contract. Dacă nu face acest lucru, partea își pierde dreptul la retragere.

În cazul în care debitorul, în calitate de locator al imobilelor sau spațiilor înainte de deschiderea procedurii falimentului, a avut creanțe în legătură cu relațiile de închiriere și de concesionare pentru o perioadă ulterioară, acest fapt are efect juridic în măsura în care se referă la închiriere sau concesiune, pentru luna calendaristică curentă în momentul deschiderii procedurii falimentului. În cazul în care procedura falimentului se deschide după a cincisprezecea zi a lunii, deținerea creanțelor are, de asemenea, efect juridic pentru următoarea lună calendaristică și se referă în mod specific la plata chiriei și a taxei de concesiune. Creanțele deținute în baza executării sunt echivalente cu creanțele contractuale.

Lichidatorul poate anula, în numele debitorului în calitate de locator, contractul de închiriere sau de concesiune într-un termen legal de preaviz, indiferent de perioadă contractuală de preaviz.

Un terț către care lichidatorul a înstrăinat imobile sau spații care au fost concesionate de debitor și care, prin urmare, încheie un contract de închiriere sau de concesiune în locul debitorului, poate anula respectivul contract într-un termen de preaviz prevăzut de lege.

În cazul în care debitorul este locatarul, cealaltă parte contractantă nu poate anula contractul de închiriere după prezentarea propunerii de deschidere a procedurii falimentului:

1. din cauza întârzierii plății chiriei sau a taxei de concesiune înaintea deschiderii procedurii falimentului

2. din cauza deteriorării situației financiare a debitorului.

Deschiderea procedurii falimentului nu are ca rezultat încetarea contractelor de muncă sau a contractelor de prestări servicii încheiate cu debitorul. Deschiderea procedurii falimentului este un motiv justificat special pentru anularea contractului de muncă. După deschiderea procedurii falimentului, lichidatorul, în numele debitorului (în calitate de angajator) și al angajatului, poate anula contractul de muncă, indiferent de termenul contractual al contractului și indiferent de prevederile legale sau contractuale privind protecția salariaților. Perioada de preaviz este de o lună, cu excepția cazului în care legea prevede un termen mai scurt. În cazul în care angajații consideră că anularea contractului lor de muncă nu este conformă cu legea, aceștia pot solicita protecția drepturilor lor în temeiul Legii muncii (Zakon o radu).

Lichidatorul poate, pe baza aprobării instanței, să încheie noi contracte de muncă pe durată determinată fără restricțiile prevăzute de normele generale privind munca pentru contractele de muncă pe durată‑determinată, pentru a finaliza activitățile economice deja începute și pentru a preveni eventualele daune. Lichidatorul precizează salariile și alte prestații oferite de locul de muncă, pe baza aprobării instanței și în conformitate cu legea și acordul colectiv de muncă. Salariile și prestațiile de muncă la care angajații au primit dreptul după deschiderea procedurii falimentului sunt achitate ca pasive din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Dreptul de participare al angajaților încetează la deschiderea procedurii falimentului. Acordurile cu consiliul lucrătorilor nu sunt obligatorii pentru lichidator.

Ordinele debitorului referitoare la activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului încetează să mai fie valabile la deschiderea procedurii falimentului. În cazul în care persoana care primește un ordin nu a avut cunoștință de procedura falimentului fără nicio vină proprie și își continuă activitățile, ordinul este considerat a fi încă în vigoare. Creanțele persoanei care primește ordinul în legătură cu astfel de activități continuate sunt rambursate sub formă de creanțe ale creditorului în cadrul procedurii falimentului. Persoana care primește ordinul trebuie, în scopul remedierii prejudiciului, să își continue activitățile după deschiderea procedurii falimentului până când lichidatorul își asumă activitățile. Creanțele persoanei care primește ordinul în legătură cu astfel de activități sunt rambursate drept creanțe ale creditorilor din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Ofertele făcute debitorului sau ofertele făcute de debitor nu mai sunt valabile începând din ziua deschiderii procedurii falimentului, cu excepția cazului în care acestea au fost acceptate înainte de acea zi.

În ceea ce privește contractele de muncă prin care o persoană s-a angajat să efectueze anumite servicii în numele debitorului și în ceea ce privește autorizarea debitorului cu privire la activele care intră în masa bunurilor care face obiectul falimentului și atunci când această autorizare încetează să mai fie valabilă odată cu deschiderea a procedurii falimentului, persoana care primește ordinul trebuie, în scopul remedierii daunelor, să continue să desfășoare activitățile inclusiv după deschiderea procedurii falimentului până când lichidatorul își asumă desfășurarea activităților. Creanțele persoanei care primește ordinul rezultat din activitățile continuate sunt rambursate drept creanțe ale creditorilor din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Dispozițiile contractuale care, în prealabil, exclud sau limitează aplicarea dispozițiilor SZ nu au efect juridic.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

a) Procedura prefalimentului – nu se poate introduce o procedură asigurătorie, administrativă sau de executare împotriva debitorului din ziua deschiderii procedurii prefalimentului și până la închiderea acesteia. Orice astfel de proceduri care sunt în curs sunt suspendate în ziua deschiderii procedurii prefalimentului. Procedura suspendată va continua la propunerea creditorilor:

- în urma încheierii unui concordat preventiv – în ceea ce privește creanțele sau o parte din creanțele care au fost contestate în cadrul procedurii prefalimentului

- în urma unei decizii definitive de întrerupere a procedurii prefalimentului.

Aceste dispoziții nu se aplică procedurilor care nu sunt afectate de procedura prefalimentului sau procedurilor de rambursare a creanțelor care au survenit după deschiderea procedurii prefalimentului.

În cadrul unei proceduri în fața instanței în care a fost dispusă suspendarea procedurii din cauza deschiderii procedurii prefalimentului și în care ulterior a fost pronunțată o decizie definitivă de confirmare a concordatului preventiv care a inclus creanța creditorului, instanța va continua procedura și va respinge acțiunea sau va întrerupe procedura asigurătorie sau de executare, mai puțin în ceea ce privește creanțele sau o parte din creanțele care au fost contestate în procedura prefalimentului.

b) Procedura falimentului – după deschiderea procedurii falimentului, creditorii persoane fizice nu pot solicita executarea sau asigurarea împotriva debitorului pentru acele părți din activele acestuia care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului sau împotriva altor active ale debitorului. Creditorii care nu sunt creditori în cadrul procedurii falimentului nu sunt autorizați să solicite executarea sau asigurarea împotriva creanțelor viitoare ale debitorilor individuali, pe baza raportului lor de muncă sau de prestare de alte servicii, sau a creanțelor lor pe această bază în procedura falimentului, cu excepția procedurilor asigurătorii sau de executare pentru rambursarea creanțelor de întreținere și a altor creanțe care pot fi achitate din partea din veniturile debitorului provenite din activități profesionale din care nu pot fi achitate creanțele altor creditori. O astfel de procedură asigurătorie și de executare aflată în curs la momentul deschiderii procedurii falimentului este întreruptă. Odată ce această procedură continuă, instanța de executare încetează astfel de proceduri.

După deschiderea procedurii falimentului, creditorii îndreptățiți să pretindă ca o parte din bunurile debitorului să fie excluse din masa bunurilor care face obiectul insolvenței (izlučni vjerovnici) pot, în scopul exercitării drepturilor lor, să inițieze proceduri asigurătorii și de executare împotriva debitorului în conformitate cu normele generale ale procedurii de executare. Procedura asigurătorie și de executare suspendată pe care creditorii au inițiat-o înainte de deschiderea procedurii falimentului va continua și va fi executată de o instanță de executare în conformitate cu normele procedurii de executare.

După deschiderea procedurii falimentului, creditorii care au dreptul de a solicita acoperirea separată a creanțelor (razlučni vjerovnici) nu sunt autorizați să inițieze proceduri asigurătorii sau de executare. Procedurile asigurătorii și de executare aflate în curs în momentul deschiderii procedurii falimentului sunt suspendate. Procedurile asigurătorii și de executare suspendate sunt continuate de către instanța care desfășoară procedura falimentului prin aplicarea regulilor de valorificare a elementelor pentru care există un drept la acoperirea separată a creanțelor în cadrul procedurii falimentului.

După deschiderea procedurii falimentului, înscrierea în registrele publice este permisă dacă au fost îndeplinite condițiile preliminare de înscriere înainte ca consecințele juridice ale declanșării procedurii falimentului să producă efecte.

Executarea pentru rambursarea creanțelor din masa bunurilor care face obiectul falimentului care nu se bazează pe actele juridice ale lichidatorului nu este permisă timp de șase luni de la deschiderea procedurii falimentului.

Această dispoziție nu se aplică pentru:

1. pasivul din masa bunurilor care face obiectul falimentului dintr-un contract bilateral obligatoriu pe care lichidatorul s-a angajat să îl execute

2. obligațiile care decurg dintr-un raport contractual permanent după expirarea primului termen-limită până la care lichidatorul ar fi putut anula contractul

3. datoriile rezultate dintr-un raport contractual permanent, dacă lichidatorul a primit o contraprestație în favoarea masei bunurilor care face obiectul falimentului.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

a) Procedura prefalimentului – de la data deschiderii procedurii prefalimentului și până la închiderea acesteia, nu se poate introduce acțiune civilă împotriva debitorului. Orice astfel de proceduri care sunt în curs sunt suspendate în ziua deschiderii procedurii prefalimentului. Procedurile suspendate sunt continuate la propunerea creditorului:

- în urma încheierii unui concordat preventiv – în ceea ce privește creanțele sau o parte din creanțele care au fost contestate în cadrul procedurii prefalimentului

- în urma unei decizii definitive de întrerupere a procedurii prefalimentului.

Aceste dispoziții nu se aplică procedurilor care nu sunt afectate de procedura prefalimentului sau procedurilor de soluționare a creanțelor survenite după deschiderea procedurii prefalimentului.

În cadrul unei proceduri în fața instanței în care a fost dispusă suspendarea procedurii din cauza deschiderii procedurii prefalimentului și în care, ulterior, a fost pronunțată o decizie definitivă de confirmare a concordatului preventiv care a inclus creanța creditorului, instanța va continua procedura și va respinge acțiunea sau va întrerupe procedura asigurătorie sau de executare, mai puțin în ceea ce privește creanțele sau o parte din creanțele care au fost contestate în procedura prefalimentului.

b) Procedura falimentului – lichidatorul va prelua procesele, inclusiv procedurile de arbitraj, privind bunurile care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului aflate în derulare la momentul deschiderii procedurii falimentului, acționând în numele și pe seama debitorului. Procesele legate de creanțele înregistrate în cadrul procedurii falimentului nu pot fi continuate până când nu sunt examinate în cadrul ședinței de reexaminare.

Procesele aflate în curs la deschiderea procedurii falimentului împotriva debitorului vor fi preluate de lichidator în numele acestuia în cazul în care se referă la:

1. excluderea activelor din masa bunurilor care face obiectul falimentului

2. soluționare separată

3. datoriile din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

a) Procedura prefalimentului – creditorii debitorului în procedura prefalimentului sunt persoanele care, la momentul deschiderii procedurii prefalimentului, au creanțe pecuniare față de debitor. Normele din SZ de stabilire a dreptului de vot în cadrul acordurilor cu creditorii se aplică în mod corespunzător dreptului de vot al creditorilor cu privire la planul de restructurare.

Creditorii își exprimă votul în scris pe buletinul de vot prevăzut. Buletinul de vot trebuie prezentat instanței nu mai târziu de începutul ședinței de vot și trebuie să fie semnat și autentificat de o persoană autorizată. În cazul în care, la începutul ședinței, creditorii nu depun buletinul de vot sau prezintă un buletin de vot din care nu se poate stabili în mod clar modul în care au votat, se consideră că aceștia au votat împotriva planului de restructurare.

Creditorii prezenți la ședință votează utilizând buletinul de vot prevăzut. În cazul în care creditorii cu drept de vot nu votează în cadrul acestei ședințe, se consideră că aceștia au votat împotriva planului de restructurare.

Fiecare grup de creditori cu drept de vot votează separat cu privire la planul de restructurare. Normele privind clasificarea participanților la acordurile cu creditorii se aplică în mod corespunzător clasificării creditorilor în cadrul procedurilor prefalimentului.

Se consideră că creditorii au acceptat planul de restructurare dacă majoritatea creditorilor au votat în favoarea acestuia și dacă, în fiecare grup, suma tuturor creanțelor creditorilor care au votat în favoarea planului este cel puțin dublă față de suma creanțelor creditorilor care au votat împotriva acceptării planului.

Creditorii care au un drept comun sau ale căror drepturi au constituit un singur drept unificat până la apariția temeiurilor pentru prefaliment se consideră ca fiind un singur creditor în cadrul procesului de votare. Titularii de drepturi separate sau de drepturi de uzufruct sunt tratați în mod corespunzător.

b) Procedura falimentului – comitetul creditorilor – în vederea protejării intereselor creditorilor în cadrul procedurii falimentului, înainte de prima ședință a creditorilor, instanța poate institui un comitet al creditorilor și poate desemna membrii acestuia.

Creditorii cu creanțele de cea mai mare valoare și creditorii cu creanțe mici trebuie să fie reprezentați în comitetul creditorilor. De asemenea, un reprezentant al foștilor angajați ai debitorului trebuie să fie reprezentat în comitetul creditorilor, cu excepția cazului în care aceștia participă la proceduri cu creanțe nesemnificative.

Creditori cu dreptul de a solicita acoperirea separată a creanțelor (razlučni vjerovnici) și persoanele care nu sunt creditori, dar care ar putea contribui la activitatea comitetului cu cunoștințele lor de specialitate pot fi numite membri ai comitetului creditorilor.

Comitetul creditorilor trebuie să aibă un număr impar de membri, cel mult nouă. În cazul în care numărul creditorilor este mai mic de cinci, toți creditorii primesc competențe în comitetul creditorilor.

În cazul în care, în cadrul ședinței de reexaminare, creanțele recunoscute ale creditorilor au fost determinate ca având o valoare de peste 50 de milioane HRK, iar debitorul are, în ziua deschiderii procedurii falimentului, contracte de muncă cu mai mult de 20 de angajați, instanța este responsabilă pentru a permite creditorilor să emită o decizie privind instituirea unui comitet al creditorilor.

Comitetul creditorilor trebuie să supravegheze lichidatorul și să-l sprijine în desfășurarea activităților de afaceri, precum și să monitorizeze operațiunile în conformitate cu articolul 217 din SZ, să examineze registrele contabile și alte evidențe aferente afacerii și să dispună verificarea cifrei de afaceri și a sumei în numerar. Comitetul creditorilor poate autoriza membrii individuali ai comitetului să desfășoare activități individuale în sfera sa de responsabilități.

În cadrul sferei sale de responsabilități, comitetul creditorilor va efectua, în special:

1. examinarea rapoartelor lichidatorului cu privire la desfășurarea procedurii falimentului și la masa bunurilor care face obiectul falimentului

2. revizuirea registrelor de afaceri și a întregii documentații care a fost preluată de lichidator

3. depunerea de obiecții în instanță împotriva actelor lichidatorului

4. aprobarea estimărilor costurilor pentru procedura falimentului

5. formularea unui aviz pentru instanță cu privire la lichidarea activelor debitorului, la cererea instanței

6. formularea unui aviz pentru instanță cu privire la continuarea activităților economice în desfășurare sau la activitățile debitorului, la cererea instanței

7. formularea unui aviz pentru instanță cu privire la recunoașterea pierderilor justificate care au fost constatate în inventarul bunurilor, la cererea instanței

(3) Comitetul creditorilor trebuie să notifice creditorii cu privire la desfășurarea procedurii și la situația masei bunurilor care face obiectul falimentului.

Adunarea creditorilor

Instanța convoacă o adunare a creditorilor. Dreptul de participare este acordat tuturor creditorilor din cadrul procedurii falimentului, tuturor creditorilor din cadrul procedurii falimentului cu drept de rambursare separată, lichidatorului și debitorului individual.

La ședința de raportare sau la orice ședință ulterioară, adunarea creditorilor este autorizată:

1. să instituie un comitet al creditorilor, în cazul în care acesta nu a fost deja stabilit, sau să îi modifice componența sau să revoce comitetul

2. să numească un nou lichidator

3. să decidă continuarea sau întreruperea activităților debitorului și modalitatea și condițiile de lichidare a activelor debitorului

4. să dispună lichidatorului întocmirea unui acord cu creditorii

5. să adopte orice decizie care este de competența comitetului creditorilor

6. să decidă asupra altor aspecte relevante pentru punerea în aplicare și închiderea procedurii falimentului în temeiul SZ.

Adunarea creditorilor are dreptul să ceară lichidatorului să prezinte notificări și rapoarte privind situația de fapt și activitățile economice. În cazul în care nu a fost instituit niciun comitet al creditorilor, adunarea creditorilor poate dispune verificarea cifrei de afaceri și a sumelor în numerar gestionate de lichidator.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

La deschiderea procedurii falimentului, drepturile debitorului ca persoană juridică expiră și sunt transferate lichidatorului. La deschiderea procedurii falimentului, drepturile unui debitor individual de a administra și a dispune de activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului sunt transferate lichidatorului.

După deschiderea procedurii falimentului, lichidatorul trebuie să preia imediat posesia și administrarea întregului patrimoniu al masei bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidatorul poate solicita instanței, în baza unei decizii de executare privind deschiderea procedurii falimentului, să dispună debitorului să predea activele și să stabilească măsuri de executare pentru executarea forțată a ordinului.

Lichidatorul poate solicita instanței, după ce decizia de deschidere a procedurii falimentului devine definitivă, să dispună unor terți care au în posesie active din masa bunurilor care face obiectul falimentului să predea activele respective. Împreună cu cererea menționată, lichidatorul trebuie să prezinte un document care să ateste dreptul de proprietate asupra activelor. Instanța ia o decizie cu privire la propunerea lichidatorului după audierea persoanelor care au în posesie active din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidatorul compilează o listă de active individuale din masa bunurilor care face obiectul falimentului. Debitorul individual și persoanele autorizate anterior să reprezinte debitorul prin lege trebuie să coopereze cu lichidatorul în această privință. Lichidatorul trebuie să colecteze informațiile necesare de la persoanele menționate, cu excepția cazului în care acest lucru ar determina întârzierea nejustificată a procedurii.

Lichidatorul întocmește o listă a tuturor creditorilor debitorului despre care află din registrele de afaceri ale debitorului și din documentația de afaceri, alte informații de la debitor, înregistrarea de creanțe sau altfel.

Lichidatorul compilează o imagine de ansamblu sistematică, cu privire la momentul deschiderii procedurii falimentului, prezentând și comparând activele din masa bunurilor care face obiectul falimentului și datoriile debitorului și evaluarea acestora.

Inventarul masei bunurilor care face obiectul falimentului, lista creditorilor și prezentarea generală a activelor și pasivelor trebuie să fie depuse la grefa instanței cel mai târziu cu opt zile înainte de ședința de raportare.

Obligația debitorului, în temeiul dreptului comercial și fiscal, de a păstra registre și de a prezenta conturile rămâne neschimbată prin deschiderea procedurii falimentului. Lichidatorul trebuie să îndeplinească astfel de îndatoriri care decurg din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidatorul trebuie să transmită instanței, cu cel puțin 15 zile înainte de ședința de raportare, un raport privind situația economică a debitorului și motivele acestei situații, raport care va fi publicat în buletinul informativ electronic al instanței (e-Oglasna ploča suda) cu cel mult opt zile înainte de ședința de raportare.

După ședința de raportare, lichidatorul trebuie să valorifice, fără întârziere, activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului, dacă acest lucru nu contravine deciziei adunării creditorilor.

Lichidatorul trebuie să valorifice activele din procedura falimentului în conformitate cu deciziile adunării creditorilor și ale comitetului creditorilor.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

La deschiderea procedurii falimentului, drepturile debitorului ca persoană juridică expiră și sunt transferate lichidatorului. La deschiderea procedurii falimentului, drepturile unui debitor individual de a administra și a dispune de activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului sunt transferate lichidatorului.

După deschiderea procedurii falimentului, lichidatorul trebuie să preia imediat posesia și administrarea întregului patrimoniu al masei bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidatorul poate solicita instanței, în baza unei decizii de executare privind deschiderea procedurii falimentului, să dispună debitorului să predea activele și să stabilească măsuri de executare pentru executarea forțată a ordinului.

Lichidatorul poate solicita instanței, după ce decizia de deschidere a procedurii falimentului devine definitivă, să dispună unor terți care au în posesie active din masa bunurilor care face obiectul falimentului să predea activele respective. Împreună cu cererea menționată, lichidatorul trebuie să prezinte un document care să ateste dreptul de proprietate asupra activelor. Instanța ia o decizie cu privire la propunerea lichidatorului după audierea persoanelor care au în posesie active din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidatorul compilează o listă de active individuale din masa bunurilor care face obiectul falimentului. Debitorul individual și persoanele autorizate anterior să reprezinte debitorul prin lege trebuie să coopereze cu lichidatorul în această privință. Lichidatorul trebuie să colecteze informațiile necesare de la persoanele menționate, cu excepția cazului în care acest lucru ar determina întârzierea nejustificată a procedurii.

Lichidatorul întocmește o listă a tuturor creditorilor debitorului despre care află din registrele de afaceri ale debitorului și din documentația de afaceri, alte informații de la debitor, înregistrarea de creanțe sau altfel.

Lichidatorul compilează o imagine de ansamblu sistematică, cu privire la momentul deschiderii procedurii falimentului, prezentând și comparând activele din masa bunurilor care face obiectul falimentului și datoriile debitorului și evaluarea acestora.

Inventarul masei bunurilor care face obiectul falimentului, lista creditorilor și prezentarea generală a activelor și pasivelor trebuie să fie depuse la grefa instanței cel mai târziu cu opt zile înainte de ședința de raportare.

Obligația debitorului, în temeiul dreptului comercial și fiscal, de a păstra registre și de a prezenta conturile rămâne neschimbată prin deschiderea procedurii falimentului. Lichidatorul trebuie să îndeplinească astfel de îndatoriri care decurg din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidatorul trebuie să transmită instanței, cu cel puțin 15 zile înainte de ședința de raportare, un raport privind situația economică a debitorului și motivele acestei situații, raport care va fi publicat în buletinul informativ electronic al instanței (e-Oglasna ploča suda) cu cel mult opt zile înainte de ședința de raportare.

După ședința de raportare, lichidatorul trebuie să valorifice, fără întârziere, activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului, dacă acest lucru nu contravine deciziei adunării creditorilor.

Lichidatorul trebuie să valorifice activele din procedura falimentului în conformitate cu deciziile adunării creditorilor și ale comitetului creditorilor.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

a) Procedura prefalimentului – înregistrarea creanțelor se face la unitatea competentă a Agenției Financiare utilizând un formular standard, însoțit de copii ale documentelor pe care se întemeiază creanța sau care dovedesc creanța.

Ministerul Finanțelor – Administrația Fiscală (Ministarstvo financija – Porezna uprava) poate înregistra creanțe rezultate din impozite, suprataxă, contribuții la asigurarea obligatorie care trebuie prelevate, prin lege, din venituri și salarii, precum și alte creanțe pe care aceasta este autorizată să le încaseze în baza reglementărilor speciale, cu excepția creanțelor rezultate din impozitul și suprataxa pe veniturile din activități profesionale și a contribuțiilor din suma de bază pentru persoanele asigurate în cadrul unui raport de muncă.

În procedura prefalimentului, angajații și foștii angajați ai debitorului și Ministerul Finanțelor – Administrația Fiscală nu pot înregistra creanțe dintr-un raport de muncă, plăți compensatorii până la suma prevăzută de lege sau convenția colectivă și creanțe pe baza despăgubirilor pentru daunele și prejudiciile cauzate de vătămările suferite la locul de muncă sau bolile profesionale; aceste creanțe nu pot face obiectul procedurii prefalimentului. Dacă solicitantul nu a declarat aceste creanțe în propunerea de deschidere a procedurii prefalimentului sau dacă le-a declarat eronat, angajații și foștii angajați ai debitorului și Ministerul Finanțelor – Administrația Fiscală au dreptul să formuleze o obiecție.

La înregistrarea creanțelor, creditorii care au dreptul de a solicita acoperirea separată a creanțelor (razlučni vjerovnici) au obligația să furnizeze informații cu privire la drepturile lor, baza juridică pentru acoperirea separată a creanțelor și partea din activele debitorului la care se aplică dreptul lor la acoperirea separată a creanțelor și să declare dacă renunță sau nu la dreptul la rambursare separată.

La înregistrarea creanțelor, creditorii îndreptățiți să pretindă ca o parte din bunurile debitorului să fie excluse din masa bunurilor care face obiectul insolvenței (izlučni vjerovnici) au obligația de a furniza informații cu privire la drepturile lor, temeiul juridic al dreptului de scutire și partea din activele debitorului la care se aplică dreptul lor de scutire.

La înregistrarea creanțelor, ambele tipuri de creditori (razlučni vjerovnici și izlučni vjerovnici) trebuie să emită o declarație privind consimțământul sau refuzul consimțământului acestora pentru suspendarea rambursării din activele la care se aplică dreptul lor la acoperirea separată a creanțelor sau suspendarea segregării activelor cărora li se aplică dreptul de scutire, în scopul punerii în aplicare a planului de restructurare.

Un concordat preventiv nu trebuie să interfereze cu dreptul creditorilor la rambursare separată din activele cărora li se aplică dreptul la rambursare separată, cu excepția cazului în care respectivul acord prevede altfel. În cazul în care concordatul preventiv prevede în mod expres altfel, acesta trebuie să precizeze partea din drepturile respectivilor creditori care va fi redusă, perioada de timp pentru care va fi amânată rambursarea și ce alte dispoziții ale procedurii prefalimentului se vor aplica acestor drepturi.

În cazul în care creditorul nu înregistrează o creanță, dar creanța a fost menționată în propunerea de deschidere a procedurii prefalimentului, o astfel de creanță este considerată ca fiind înregistrată.

Debitorul și administratorul judiciar, dacă este desemnat, trebuie să se pronunțe asupra creanțelor înregistrate de creditori. Această observație este transmisă unității competente a Agenției Financiare utilizând un formular standard, care conține următoarele informații pentru fiecare creanță:

1. numărul creanței din tabelul de creanțe înregistrate

2. informații pentru identificarea creditorilor

3. valoarea creanței înregistrate

4. declarația debitorului și a administratorului judiciar, dacă este desemnat, de recunoaștere sau contestare a creanței

5. valoarea contestată a creanței

6. faptele care susțin inexistența creanței contestate sau a părții contestate din creanță.

La expirarea termenului-limită de prezentare a unei poziții privind creanțele înregistrate, debitorul și administratorul judiciar, dacă este desemnat, nu se mai pot opune creanțelor pe care le-au recunoscut.

Un creditor poate contesta o creanță înregistrată de un alt creditor.

Contestarea creanței este trimisă unității competente a Agenției Financiare utilizând formularul standard și trebuie să conțină următoarele informații:

1. informații pentru identificarea creditorului care contestă creanța

2. numărul de referință al creanței contestate din tabelul creanțelor înregistrate

3. informații pentru identificarea creditorului care a înregistrat creanța contestată

4. valoarea creanței înregistrate care este contestată

5. o declarație a creditorului care contestă creanța

6. valoarea contestată a creanței

7. faptele care susțin inexistența creanței contestate sau a părții contestate din creanță.

Agenția Financiară întocmește un tabel al creanțelor înregistrate și un tabel al creanțelor contestate utilizând un formular standard.

b) Procedura falimentului – înregistrarea creanțelor se face la lichidator utilizând un formular standard, în dublu exemplar, însoțit de copii ale documentelor pe care se întemeiază creanța sau care dovedesc creanța.

Lichidatorul va întocmi o listă a tuturor creanțelor angajaților și foștilor angajați ai debitorului până la deschiderea procedurii falimentului, care trebuie raportate în sume brute și nete; două copii ale înregistrării creanțelor trebuie depuse spre semnare.

Creanțele creditorilor cu prioritate mai mică se înregistrează numai la invitația specială a instanței. Înregistrarea unor astfel de creanțe ar trebui să indice faptul că acestea au o prioritate scăzută și clasamentul la care este îndreptățit creditorul.

Creditorii îndreptățiți să solicite scutirea (izlučni vjerovnici) trebuie să informeze lichidatorul cu privire la dreptul lor de scutire și la temeiul juridic al acestui drept și să indice activele cărora li se aplică acest drept sau să precizeze în notificarea acestora dreptul la compensare pentru dreptul de scutire.

Creditorii care au dreptul la acoperirea separată a creanțelor (razlučni vjerovnici) sunt obligați să informeze lichidatorul cu privire la dreptul lor la acoperirea separată a creanțelor și la temeiul juridic al acestui drept și să indice activele cărora li se aplică acest drept. În cazul în care astfel de creditori înregistrează o creanță în calitate de creditori în cadrul procedurii falimentului, aceștia trebuie să menționeze în înregistrarea lor partea din activele debitorului din cadrul procedurii falimentului căreia i se aplică dreptul la acoperirea separată a creanțelor și suma cu care creanța lor nu va fi rambursată în mod previzibil prin acest drept de separare.

Creditorii care au dreptul la acoperirea separată a creanțelor și care nu informează în mod corespunzător lichidatorul cu privire la acest drept nu își pierd dreptul la rambursare separată. Cu titlu de excepție, creditorii care au dreptul la acoperirea separată a creanțelor își pierd dreptul la rambursare separată și nu au dreptul să solicite despăgubiri pentru prejudiciile suferite sau orice alte compensații de la un debitor sau creditor din cadrul procedurii falimentului dacă obiectul dreptului la acoperirea separată a creanțelor a fost valorificat în procedura falimentului fără aceștia, iar dreptul de separare nu a fost înscris într-un registru public sau lichidatorul nu avea cunoștință de acesta sau nu ar fi putut avea cunoștință de acesta.

Creanțele înregistrate sunt examinate în ceea ce privește cuantumurile și ordinea priorității în cadrul ședinței de reexaminare.

Lichidatorul trebuie să răspundă în mod specific în ceea ce privește recunoașterea sau contestarea fiecărei creanțe înregistrate.

Creanțele contestate de lichidator, de debitorul individual sau de unul dintre creditorii din cadrul procedurii falimentului trebuie să fie examinate separat. Drepturile de scutire și dreptul la acoperirea separată a creanțelor nu sunt supuse examinării.

O creanță se consideră stabilită dacă, la ședința de reexaminare, aceasta este recunoscută de lichidator și nu este contestată de un creditor din cadrul procedurii falimentului, sau dacă o contestație declarată este respinsă. Dacă un debitor individual contestă o creanță, acest lucru nu împiedică stabilirea creanței.

Instanța întocmește un tabel al creanțelor care au fost examinate, în care, pentru fiecare creanță înregistrată, introduce valoarea la care s-a stabilit creanța, ordinea priorității sale și persoana care a contestat creanța. Contestațiile privind creanțele unui debitor individual sunt introduse, de asemenea, în tabel. Stabilirea creanței este indicată, de asemenea, de către instanță pe cambii și alte documente privind datoria.

Pe baza tabelului creanțelor examinate, instanța emite o decizie prin care stabilește cuantumul și rangul creanțelor individuale stabilite sau contestate. În temeiul acestei decizii, instanța hotărăște, de asemenea, cu privire la trimiterea la acțiunea pentru stabilirea sau contestarea creanțelor.

Dacă lichidatorul a contestat creanța, instanța va sesiza creditorul să intenteze un proces împotriva debitorului pentru stabilirea creanței contestate.

În cazul în care unul dintre creditorii din cadrul procedurii falimentului a contestat o creanță recunoscută de lichidator, instanța va sesiza creditorul să intenteze un proces pentru stabilirea creanței contestate. Într-un astfel de proces, persoana care se opune creanței acționează în numele și pe seama debitorului.

În cazul în care creanțele angajaților și foștilor salariați ai debitorului au fost contestate, procesul de stabilire a creanțelor contestate este intentat în conformitate cu dispozițiile generale privind procedura în fața instanței și cu dispozițiile speciale privind procedurile în conflictele de muncă.

Dacă există un titlu executoriu pentru creanța contestată, instanța va sesiza partea contestantă să intenteze un proces pentru a dovedi meritele contestației.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Rambursarea creditorilor se face pe baza fluxului de numerar. Creditorii cu creanțe subordonate nu sunt luați în considerare la distribuirea parțială. Distribuirea este efectuată de către lichidator. Înainte de fiecare distribuire, lichidatorul trebuie să obțină consimțământul comitetului creditorilor sau al unei instanțe, dacă nu a fost instituit un comitet al creditorilor.

Creanțele superioare de cel mai înalt rang cuprind creanțele salariaților și foștilor angajați ai debitorului survenite până la data deschiderii procedurii falimentului dintr-un raport de muncă, pentru suma brută totală, plăți compensatorii în cuantumul prevăzut de lege sau de acordul colectiv, precum și creanțele care rezultă din despăgubirea pentru prejudiciile cauzate de o vătămare corporală sau o boală profesională.

Creanțele superioare de rang secund includ toate celelalte creanțe împotriva debitorului, cu excepția creanțelor clasificate drept subordonate.

După rambursarea creanțelor superioare, creanțele clasificate drept subordonate sunt rambursate în următoarea ordine:

1. dobânzi la creanțele creditorilor în cadrul procedurii falimentului calculate de la data deschiderii procedurii falimentului

2. costurile suportate de creditorii individuali ca urmare a participării acestora la proceduri

3. amenzi impuse pentru infracțiuni sau încălcări și costuri rezultate din proceduri penale sau privind încălcarea

4. creanțe care solicită libera prestare a serviciilor unui debitor

5. cererile de rambursare a împrumuturilor pentru a înlocui capitalul unui membru al unei societăți sau creanța corespunzătoare.

Creanțele neachitate devin scadente la deschiderea procedurii falimentului.

Creanțele legate de o condiție rezolutorie care intră în vigoare la deschiderea procedurii falimentului sunt considerate creanțe necondiționate până la intrarea în vigoare a condiției respective.

Cheltuielile legate de procedura falimentului și celelalte obligații din masa bunurilor care face obiectul falimentului sunt soluționate mai întâi din masa bunurilor care face obiectul falimentului. Lichidatorul achită creanțele în ordinea scadenței acestora.

Înainte de distribuire, lichidatorul va întocmi o listă de creanțe care vor fi luate în considerare pentru distribuire (lista de distribuție). Creanțele angajaților și foștilor angajați ai debitorului survenite dintr-un raport de muncă derulat până la data deschiderii procedurii falimentului sunt luate în considerare în sumă brută. Lista trebuie să conțină suma creanțelor și suma disponibilă din masa bunurilor care face obiectul falimentului care urmează să fie distribuită între creditori.

Un creditor care are dreptul la acoperirea separată a creanțelor și față de care debitorul este, de asemenea, personal răspunzător ar trebui, cel târziu în termen de 15 zile de la anunțarea listei de distribuție, să prezinte lichidatorului dovezi că a renunțat la dreptul la rambursarea separată – și valoarea acesteia – sau că nu a existat o rambursare separată. Dacă acesta nu prezintă dovezi în timp util, creanța sa nu va fi luată în considerare la distribuirea parțială.

Creanțele cu o condiție suspensivă sunt luate în considerare la întreaga lor valoare în timpul unei distribuții parțiale. Partea legată de aceste creanțe este rezervată în timpul distribuirii.

În timpul distribuirii finale, creanțele cu o condiție suspensivă nu sunt luate în considerare în cazul în care posibilitatea îndeplinirii condiției este atât de îndepărtată încât în momentul distribuirii aceasta nu are valoare materială. În acest caz, sumele rezervate pentru satisfacerea creanței respective în timpul distribuirilor anterioare sunt incluse în patrimoniul din care urmează să se facă distribuirea finală.

Creditorii excluși de la distribuirea parțială și care îndeplinesc ulterior condițiile prevăzute la articolele 275 și 276 din SZ primesc o sumă egală cu alți creditori din bilanțul masei bunurilor care face obiectul falimentului în timpul următoarei distribuiri. Doar ulterior va fi posibilă trecerea la rambursarea creanțelor altor creditori.

Distribuirea finală va începe de îndată ce este finalizată valorificarea masei bunurilor care face obiectul falimentului. Distribuirea finală poate fi inițiată numai cu acordul instanței.

În cazul în care creanțele tuturor creditorilor pot fi rambursate în totalitate în distribuirea finală, lichidatorul va transfera orice excedent rămas debitorului individual. În cazul în care debitorul este persoană juridică, lichidatorul va aloca fiecărei persoane care are un interes în entitatea-debitoare partea din excedent la care această persoană ar avea dreptul în cazul unei proceduri de lichidare în afara procedurii falimentului.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

a) Procedura prefalimentului – în cazul în care creditorii acceptă planul de restructurare, instanța va recunoaște, printr-o hotărâre, aprobarea planului de restructurare și va confirma un concordat preventiv în cadrul procedurii prefalimentului, cu excepția cazului în care:

– unul dintre creditori stabilește, cu suficientă certitudine, că planul de restructurare reduce drepturile sub nivelul așteptat în mod rezonabil în absența restructurării

– din planul de restructurare nu pare probabil că punerea sa în aplicare va permite debitorului să devină solvent în perioada până la sfârșitul anului curent și în cei doi ani calendaristici ulteriori

– planul de restructurare nu a definit rambursarea sumelor pe care creditorii le-ar primi în cazul în care creanța lor nu ar fi contestată sau

– planul de restructurare a propus capitalizarea creanțelor unuia sau mai multor creditori, iar membrii debitorului nu au emis o decizie de aprobare a unei astfel de activități în conformitate cu Actul privind societățile comerciale (Zakon o trgovačkim društvima).

Dacă nu au fost îndeplinite condițiile de confirmare a concordatului preventiv, instanța va stabili, prin decizie, neaprobarea confirmării concordatului preventiv în cadrul procedurii prefalimentului și suspendarea procedurii.

Un concordat preventiv confirmat are efect juridic față de creditorii care nu au participat la procedură și creditorii care au participat la procedură, iar creanțele contestate ale acestora sunt stabilite ulterior.

Un debitor care a obținut un profit din pasivele care sunt anulate în temeiul unui concordat preventiv confirmat trebuie să păstreze profitul astfel dobândit până la expirarea termenului pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor care decurg din concordatul preventiv.

În cazul în care un creditor anulează o creanță a debitorului în conformitate cu un concordat preventiv confirmat, valoarea creanței anulate este recunoscută drept cheltuială deductibilă din impozitul creditorului.

b) Procedura falimentului – imediat după încheierea distribuirii finale, instanța pronunță o decizie de închidere a procedurii falimentului care este transmisă autorității care administrează registrul în care este înregistrat debitorul. La ștergerea din registru, un debitor care este persoană juridică încetează să mai existe, iar un debitor care este persoană fizică este privat de statutul de întreprinzător particular, antreprenor sau persoană care desfășoară o activitate independentă.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Creditorii din cadrul procedurii falimentului pot continua, după închiderea procedurii falimentului împotriva unui debitor individual, exercitarea nelimitată a creanțelor rămase.

Creditorii din cadrul procedurii falimentului își pot recupera creanțele împotriva debitorului în temeiul unei decizii care prezintă stabilirea creanțelor lor, cu condiția ca aceste creanțe să fie stabilite și să nu fi fost contestate de debitor la ședința de reexaminare. O creanță care a fost contestată fără succes este echivalentă unei creanțe necontestate.

La propunerea lichidatorului sau a oricăruia dintre creditori, sau acționând din oficiu, instanța va dispune continuarea procedurii în vederea distribuirii ulterioare dacă, după ședința finală:

1. sunt îndeplinite condițiile prealabile pentru ca sumele rezervate să fie distribuite creditorilor

2. sumele care au fost plătite din masa bunurilor care face obiectul falimentului sunt reabsorbite în masa bunurilor care face obiectul falimentului

3. se găsesc active care fac parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului

Instanța va dispune continuarea procedurii în scopul distribuirii ulterioare, indiferent de faptul că procedura a fost închisă.

Instanța poate să se abțină de la distribuirea ulterioară și să transfere sumele disponibile pentru distribuire creditorilor sau să transfere obiectul care a fost găsit debitorului individual în cazul în care consideră necesar având în vedere suma nesemnificativă implicată sau valoarea mică a obiectului și costurile aferente continuării procedurii de distribuire ulterioară. Instanța poate condiționa continuarea procedurii în vederea distribuirii ulterioare de o plată în avans care să deconteze costurile acestei proceduri.

După efectuarea distribuirii ulterioare, instanța va emite o decizie de închidere a procedurii falimentului.

După dispunerea distribuirii ulterioare, lichidatorul va distribui, conform listei finale, suma care poate fi lichidată în mod liber sau suma obținută din valorificarea acelei părți din masa bunurilor care face obiectul falimentului care a fost constatată ulterior. Lichidatorul prezintă instanței un raport final.

Creditorii din masa bunurilor care face obiectul falimentului ale căror creanțe au fost constatate de către lichidator:

1. în timpul distribuirii parțiale, după ce s-a determinat partea de distribuit,

2. în timpul distribuirii finale, după încheierea ședinței finale,

3. în timpul distribuirii ulterioare, după publicarea listei pentru distribuirea respectivă,

pot solicita rambursarea numai din soldul rămas al masei bunurilor care face obiectul falimentului în urma distribuirii.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Fiecare creditor suportă propriile cheltuieli de judecată în procedurile prefalimentului și falimentului, cu excepția cazului în care se prevede altfel în SZ.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Actele juridice întreprinse înainte de deschiderea procedurii falimentului, care împiedică rambursarea uniformă a creditorilor din cadrul procedurii falimentului (aducând prejudicii creditorilor) sau care favorizează anumiți creditori față de alții (tratamentul preferențial al creditorilor) pot fi contestate de lichidator în numele debitorului și al creditorilor din cadrul procedurii falimentului, în conformitate cu dispozițiile SZ. Omisiunile care au determinat debitorul să își piardă un drept sau pe baza cărora au fost întemeiate, întreținute sau garantate creanțele pecuniare împotriva acestuia sunt considerate echivalente cu astfel de acte juridice.

Un act juridic care asigură sau acordă creditorului garantarea sau satisfacția într-o manieră și la un moment care este în concordanță cu esența drepturilor sale (soluționare congruentă) și care a fost întreprins în cele 3 luni anterioare depunerii unei propuneri de deschidere a procedurii falimentului poate fi contestat dacă, la data actului, debitorul era insolvent, iar creditorul avea cunoștință de această stare de insolvență.

Un act juridic care asigură sau acordă creditorului garantarea sau satisfacția în conformitate cu esența drepturilor sale poate fi contestat dacă a fost întreprins după depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului și dacă, la data actului, creditorul avea cunoștință de starea de insolvență sau de propunerea de deschidere a procedurii falimentului.

Se consideră că un creditor avea cunoștință de starea de insolvență sau de propunerea de deschidere a procedurii falimentului dacă acesta avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de împrejurări din care trebuie să fi fost evident că exista o stare de insolvență sau că a fost depusă o propunere de deschidere a procedurii falimentului.

Se consideră că persoanele care aveau o relație strânsă cu debitorul la data actului aveau cunoștință de starea de insolvență sau de propunerea de deschidere a procedurii falimentului.

Un act juridic care asigură sau acordă o garanție sau satisfacție unui creditor care nu are dreptul să introducă o cerere de rambursare sau nu avea dreptul să introducă o cerere de rambursare în acest mod sau la acea dată poate fi contestat:

1. dacă a fost întreprins în ultima lună anterioară depunerii propunerii de deschidere a procedurii falimentului sau după depunerea propunerii sau

2. dacă a fost întreprins în cea de a treia sau a doua lună anterioară depunerii propunerii de deschidere a procedurii falimentului, iar debitorul era insolvent la momentul respectiv sau

3. dacă actul a fost întreprins în a treia sau a doua lună înainte de depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului, iar creditorul avea cunoștință, la data la care a fost întreprins actul, că acesta ar cauza prejudicii creditorilor din cadrul procedurii falimentului.

Se consideră că un creditor a avut cunoștință că actul ar cauza prejudicii altor creditori dacă acel creditor avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de împrejurările din care trebuie să fi fost evident că creditorii ar suferi prejudicii. Se consideră că persoanele care aveau o relație strânsă cu debitorul la data actului ar fi avut cunoștință că s-ar aduce prejudicii creditorilor din cadrul procedurii falimentului.

Un act juridic al debitorului care conduce direct la prejudicii aduse creditorilor din cadrul procedurii falimentului poate fi contestat:

1. dacă a fost întreprins în termen de trei luni înainte de depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului, în cazul în care debitorul era insolvent la data actului și în cazul în care cealaltă parte avea cunoștință de starea de insolvență, sau

2. dacă a fost întreprins după depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului și în cazul în care cealaltă persoană avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință, la data actului juridic, de starea de insolvență sau de propunerea de deschidere a procedurii falimentului.

Orice act juridic al debitorului care are ca rezultat pierderea oricăruia dintre drepturile debitorului sau care împiedică afirmarea oricăruia dintre drepturile debitorului sau orice act în temeiul căruia se poate menține validitatea sau se poate executa o creanță pecuniară împotriva debitorului este tratat la fel ca un act care cauzează prejudicii directe creditorilor.

Un act juridic întreprins de debitor în cei 10 ani anteriori depunerii propunerii de deschidere a procedurii falimentului, sau ulterior, cu intenția de a cauza prejudicii creditorilor poate fi contestat în cazul în care cealaltă parte avea cunoștință de intenția debitorului la data actului. Se prezumă cunoașterea intenției în cazul în care cealaltă parte avea cunoștință că debitorul se confrunta cu amenințarea insolvenței și că acest act ar cauza prejudicii creditorilor.

Se consideră că un creditor a avut cunoștință că debitorul se confrunta cu amenințarea insolvenței și că un astfel de act ar aduce prejudicii creditorilor dacă acel creditor avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de împrejurările din care trebuie să fi fost evident că debitorul era insolvabil și că un astfel de act ar cauza prejudicii creditorilor.

Contractele pentru interese pecuniare încheiate de debitor și de persoanele apropiate debitorului pot fi contestate în cazul în care acestea cauzează prejudicii directe creditorilor. Un astfel de contract nu poate fi contestat dacă a fost încheiat cu mai mult de doi ani înainte de depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului sau în cazul în care cealaltă parte dovedește că, la data încheierii contractului, nu avea cunoștință de intențiile debitorului de a aduce prejudicii creditorilor.

Un act juridic al debitorului fără compensație sau cu despăgubiri nesemnificative poate fi contestat, cu excepția cazului în care a fost întreprins cu patru ani înainte de depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului. În cazul unui cadou ocazional de valoare nesemnificativă, actul nu poate fi contestat.

Un act juridic prin care un membru al societății comerciale face o cerere de rambursare a împrumutului utilizat pentru înlocuirea capitalului sau o creanță similară este nul:

1. dacă prezintă garanții și dacă actul a fost întreprins în cei 5 ani anteriori depunerii propunerii de deschidere a procedurii falimentului sau ulterior

2. dacă garantează rambursarea și dacă actul a fost întreprins în ultimul an înainte de depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului sau ulterior.

Un act juridic prin care participația asociatului tacit în societatea comercială este restituită, integral sau parțial, sau prin care se renunță, integral sau parțial, la partea sa din prejudiciul suferit, poate fi contestat în cazul în care contractul care are la bază un astfel de act a fost încheiat în ultimul an înainte de depunerea propunerii de deschidere a procedurii falimentului împotriva societății sau ulterior. Același lucru este valabil, de asemenea, în cazul în care asociatul tacit este supus lichidării în conformitate cu contractul.

În cazul soluționării congruente, plățile debitorului rambursate prin intermediul cambiei nu pot fi recuperate de la beneficiar dacă, în conformitate cu legea privind instrumentele negociabile, beneficiarul, dacă ar refuza să accepte plata, ar pierde creanța față de alți debitori.

Se consideră că un act juridic a fost întreprins la data la care s-au produs efectele sale juridice.

În cazul în care o intrare într-un registru public, registru sau jurnal este necesară pentru validitatea juridică a unui act juridic, se consideră că actul juridic a fost întreprins de îndată ce sunt îndeplinite celelalte condiții prealabile pentru validitate, declarația de intenție a debitorului pentru o astfel de înregistrare devine obligatorie, iar cealaltă parte depune o cerere de înregistrare a unei modificări legale. Această prevedere se aplică, de asemenea, cererilor de intrare anticipată pentru a asigura dreptul la o modificare legislativă.

În cazul în care un act juridic este supus unei condiții sau unui termen-limită, se ia în considerare data întreprinderii acestuia, nu data la care intervine condiția sau expiră termenul-limită.

Un act juridic pentru care s-a obținut un mandat de executare și un act juridic întreprins în cadrul procesului de executare poate fi contestat.

În cazul în care debitorul a acceptat pentru prestația sa o contrapartidă cu aceeași valoare, care a devenit direct parte din activele sale, actul juridic care stă la baza acestei prestații poate fi contestat numai în condițiile unor prejudicii intenționate.

Lichidatorul poate, în numele debitorului, să conteste actele juridice ale debitorului pe baza aprobării instanței. Plângerea este formulată împotriva persoanei în privința căreia a fost întreprins actul contestat.

Lichidatorul poate depune o plângere pentru a contesta acte juridice în termen de un an și jumătate de la data deschiderii procedurii falimentului.

Orice creditor din cadrul procedurii falimentului poate introduce o acțiune pentru a contesta acte juridice în nume propriu și pe propria cheltuială dacă:

- lichidatorul nu a introdus o acțiune de contestare a actelor juridice în termenul-limită prevăzut la articolul 212 alineatul (3) din SZ – în termen de trei luni de la expirarea termenului-limită prevăzut la articolul 212 alineatul (3) din SZ.

- lichidatorul retrage o acțiune de contestare a actelor juridice – în termen de trei luni de la data publicării deciziei finale prin care se confirmă retragerea acțiunii în buletinul informativ electronic al instanței (e-Oglasna ploča suda)

- a solicitat anterior o declarație din partea lichidatorului, iar lichidatorul a declarat că nu va introduce o acțiune de contestare a actelor juridice – în termen de trei luni de la publicarea declarației lichidatorului în buletinul informativ electronic al instanței

- a solicitat anterior o declarație din partea lichidatorului, iar lichidatorul nu a declarat în termen de trei luni dacă va introduce sau nu o acțiune de contestare a actelor juridice – în termen de trei luni de la data publicării apelului de a face o astfel de declarație.

În cazul în care cererea de contestare a actelor juridice a fost acceptată, actul juridic contestat nu va avea niciun efect juridic asupra masei bunurilor care face obiectul falimentului, iar cealaltă parte este obligată să returneze în masa bunurilor care face obiectul falimentului toate beneficiile materiale dobândite prin tranzacția contestată, cu excepția cazului în care se prevede altfel în SZ. O propunere de executare bazată pe decizia de admitere a cererii de contestare a actelor juridice poate fi înaintată de lichidator în numele și pe seama debitorului sau a masei bunurilor care face obiectul falimentului și de către un creditor din cadrul procedurii falimentului în nume propriu și în favoarea debitorului din cadrul procedurii falimentului sau a masei bunurilor care face obiectul falimentului.

O persoană care acceptă o prestație fără compensație sau cu o compensație nesemnificativă trebuie să returneze ceea ce a primit numai dacă a fost îmbogățită prin aceasta, cu excepția cazului în care avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință că o astfel de prestație ar dăuna creditorilor.

O hotărâre definitivă pronunțată într-o acțiune de contestare a actelor juridice se aplică debitorului din cadrul procedurii falimentului, masa bunurilor care face obiectul falimentului și toți creditorii din cadrul procedurii falimentului, cu excepția cazului în care se specifică altfel în SZ.

În cazul în care instanța a acceptat cererea de contestare a unui act juridic, partea care a formulat opoziția este obligată să returneze în masa bunurilor care face obiectul falimentului toate beneficiile materiale obținute prin tranzacția contestată. Odată ce aceste beneficii au fost returnate în masa bunurilor care face obiectul falimentului, creditorii care sunt reclamanți au dreptul la o rambursare preferențială din aceste beneficii, proporțional cu valoarea creanțelor stabilite ale acestora.

Actele juridice ale debitorului pot fi contestate prin depunerea unei obiecții în cadrul unui proces fără limită de timp.

Un act juridic poate fi contestat inclusiv împotriva moștenitorului sau împotriva altui succesor legal universal al părții adverse.

O tranzacție legală poate fi contestată împotriva altor succesori legali ai părții adverse:

1. dacă succesorul legal, la momentul achiziției, avea cunoștință de circumstanțele pe care se bazează posibilitatea de anulare a achiziției predecesorului său legal

2. dacă succesorul legal, la momentul achiziției, era o persoană aflată în relație strânsă cu debitorul, cu excepția cazului în care demonstrează că, la acea dată, nu avea cunoștință de circumstanțele pe care se bazează posibilitatea de anulare a achiziției predecesorului său legal

3. în cazul în care ceea ce a fost dobândit a fost transferat succesorului legal fără compensație sau cu o compensație nesemnificativă.

Un act juridic întreprins după deschiderea procedurii falimentului care rămâne valabil în conformitate cu normele privind protecția încrederii în registrele publice poate fi contestat în conformitate cu normele privind contestarea actelor juridice întreprinse înainte de deschiderea procedurii falimentului.

Ultima actualizare: 08/09/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Insolvenţă - Italia

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Procedura de insolvență se poate deschide împotriva agenților economici (persoane fizice sau societăți) cu condiția ca aceștia să aibă, după caz:

a) active de 300 000,00 EUR sau mai mari în ultimii trei ani anteriori cererii de deschidere a procedurii de insolvență sau a concordatului sau

b) un venit anual brut de 200 000,00 EUR sau mai mare în fiecare din ultimii trei ani anteriori cererii de deschidere a procedurii de insolvență sau a concordatului sau

c) datorii totale (la data cererii de deschidere a procedurii de insolvență sau a concordatului) de 500 000,00 EUR sau mai mari (indiferent de data la care au apărut)

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

a) insolvența impune ca societatea să fie în stare de insolvență; aceasta poate fi solicitată de către:

— debitor

— un creditor

— procuror

b) o înțelegere cu creditorii (concordato preventivo) impune ca societatea să se afle în dificultate (și anume, să treacă prin dificultăți financiare care nu sunt suficient de grave pentru a provoca insolvența); poate fi solicitată doar de către debitor.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Toate activele fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, cu excepția următoarelor:

1) bunuri și drepturi strict personale;

2) pensii de întreținere, salarii, pensii precum și câștigul obținut de insolvenți pentru munca depusă, în limita celor necesare pentru a se întreține și pentru a-și întreține familiile;

3) venitul din activele copiilor insolventului, disponibile acestuia conform legii, active constând din fonduri păstrate pentru nevoile familiei (fondo patrimoniale) și venitul generat de acestea, cu excepția celor prevăzute la articolul 170 din Codul civil;

4) bunurile care nu fac obiectul executării silite conform legii.

Masa bunurilor care face obiectul insolvenței include și toate activele dobândite de insolvent după deschiderea procedurii de insolvență, dar nu include datoria angajată de dobândirea și păstrarea acelor active.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Practicianul în insolvență (administratorul) are atribuția/sarcina de a administra activele, de a le vinde și de a distribui veniturile încasate către creditori.

Administratorul îi poate solicita debitorului insolvent să dezvăluie informații, iar debitorul insolvent poate contesta măsurile luate de administrator și de lichidatorul desemnat de instanță, însă doar dacă acestea încalcă legea (drept urmare, nu doar din motive de oportunitate).

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Orice persoană care trebuie să plătească sume de bani practicianului în insolvență poate compensa această datorie cu o creanță (controcredito) cu privire la aceeași procedură, însă doar dacă ambele (datoria și creanța) au apărut înainte de deschiderea procedurii.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Administratorul poate decide cu privire la continuarea sau încetarea contractelor în vigoare la momentul deschiderii procedurii de insolvență.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Creditorii pot iniția o acțiune în instanță după deschiderea procedurii de insolvență doar dacă administratorul nu acționează, și anume dacă nu introduce această acțiune (în deplină cunoștință de cauză sau din simplă neglijență).

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Procesele intentate de un creditor împotriva unei persoane declarate insolvente ulterior pot fi continuate doar de către administrator.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Comitetul creditorilor este format din trei sau cinci creditori și are competențe semnificative, și anume:

— autorizează tranzacții, acorduri de compromis, renunțarea la procese, recunoașterea drepturilor terților, ridicarea ipotecilor, restituirea garanțiilor, eliberarea obligațiunilor, acceptarea moștenirilor și a donațiilor și alte acte de administrare specială

— îi solicită instanței înlocuirea administratorului

— aprobă planul de lichidare

— autorizează administratorul să preia contractele în vigoare la data declarării insolvenței

— participă la operațiunile de inventariere a activelor debitorului insolvent

— accesează toate documentele legate de procedură

— autorizează administratorul să excludă din active sau să renunțe la lichidarea unuia sau a mai multor active dacă aceasta par să fie vădit dezavantajoase

— îi solicită lichidatorului desemnat de instanță suspendarea vânzării activelor.

Pe lângă atribuțiile administrative active indicate mai sus, comitetul creditorilor exprimă opinii cu privire la măsurile luate de către lichidatorul desemnat de instanță sau de către instanța însăși, și anume:

— autorizarea creditorilor garantați să vândă activele deținute ca garanții

— autorizarea lichidatorului desemnat de instanță să continue să administreze temporar societatea (comitetul creditorilor trebuie să aprobe continuarea)

— autorizarea lichidatorului desemnat de instanță să închirieze afacerea (comitetul creditorilor trebuie să aprobe închirierea).

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Administratorul poate (sub rezerva autorizării prealabile):

— să continue să administreze societatea

— să închirieze activitatea

— să vândă toate activele pentru a distribui încasările către creditori

— să decidă să nu vândă activele la o valoare scăzută.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Orice creditor poate depune o cerere în instanță pentru declararea insolvenței unui debitor. Nu este nevoie ca respectivul creditor să aibă un titlu executoriu; important este să existe documente justificative pentru creanță.

Toți creditorii (incluzându-i astfel și pe cei care au solicitat și au obținut declararea insolvenței) trebuie să solicite admiterea creanțelor lor după deschiderea procedurii de insolvență.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Creditorii își pot înscrie creanțele fără reprezentare juridică.

Cererile acestora trebuie să includă documente justificative pentru creanță și trebuie înregistrate electronic (folosind poșta electronică certificată).

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Veniturile încasate din valorificarea activelor se distribuie în rândul tuturor creditorilor în ordinea priorității. Legea acordă drept de prioritate multor creanțe (ipoteci, garanții, creanțe preferențiale generale sau speciale) în raport cu o parte din active sau cu toate activele.

Dacă (așa cum se întâmplă aproape întotdeauna) veniturile încasate sunt insuficiente pentru a satisface toate creanțele, acestea nu se distribuie proporțional cu valoarea creanțelor, ci în ordinea priorității prevăzută în Codul civil.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Procedura de insolvență se închide când:

— nu s-au înregistrat creanțe

— s-au satisfăcut toate creanțele

— s-au distribuit toate veniturile încasate din valorificarea activelor

— s-a constatat că nu există active de valorificat sau alte venituri de încasat.

Odată închisă procedura de insolvență, debitorul insolvent redobândește capacitatea de a introduce și de a răspunde acțiunii juridice și poate achiziționa active fără informarea administratorului.

Înțelegerile cu creditorii se încheie când se aprobă contractul dintre debitor și creditori, dar, când contractul impune cesiunea activelor (concordato liquidatorio), procedura continuă spre vânzare, astfel că se încheie după vânzarea tuturor activelor și distribuirea veniturilor încasate către creditori.

Odată încheiată înțelegerea cu creditorii, debitorul insolvent este eliberat de toate datoriile sale.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

După închiderea procedurii de insolvență, creditorii pot introduce acțiuni împotriva debitorului pentru recuperarea datoriei reziduale (și anume, partea de datorie care nu a fost restituită de către administrator), cu excepția cazului în care a avut loc o procedură de descărcare de gestiune, caz în care creditorii nu pot pretinde nimic de la debitorul insolvent.

Odată încheiată o înțelegere cu creditorii, aceștia nu mai pot pretinde nimic de la debitor. Totuși, dacă debitorul nu își respectă obligațiile, creditorii pot solicita încetarea înțelegerii; cererea trebuie depusă în decurs de un an.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Costurile aferente procedurii de insolvență sunt suportate direct prin procedura de insolvență și se plătesc din veniturile încasate în urma valorificării activelor.

Dacă nu există active, onorariul administratorului și costurile atrase de administrator sunt suportate de către stat.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Actele juridice desfășurate de debitorul insolvent înainte de deschiderea procedurii de insolvență pot fi revocate dacă au avut loc cu o anumită perioadă de timp (un an sau șase luni) înainte de deschiderea procedurii.

Actele juridice desfășurate de către debitorul insolvent după deschiderea procedurii de insolvență sunt nule.

Actele de administrare specială desfășurate în timpul înțelegerilor cu creditorii și fără acordul instanței sunt nule.

Ultima actualizare: 03/01/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Insolvenţă - Cipru

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Falimentul (ptóchevsi): Un ordin de faliment (diátagma ptóchevsis) se emite numai împotriva unei persoane fizice aflate în insolvență.

Lichidarea (ekkathárisi): Un ordin de lichidare (diátagma ekkathárisis) se emite cu privire la orice persoană juridică. De asemenea, lichidarea voluntară (ekoúsia ekkathárisi), lichidarea extrajudiciară sau lichidarea sub controlul instanței se referă la o persoană juridică.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Falimentul: Prevederile legale referitoare la falimentul persoanelor fizice sunt incluse în Legea falimentului (perí Ptóchevsis Nómos, cap. 5), care a fost modificată semnificativ în ultimii doi ani pentru a reflecta situația economică și socială în schimbare.

O cerere de faliment poate fi formulată fie de către un creditor, fie de către debitorul însuși, pentru datorii care depășesc 15 000 EUR, cu condiția să fi fost realizat un act de faliment, iar debitorul să se fi aflat în Cipru personal sau să aibă reședința obișnuită în Cipru sau să fi desfășurat activități în Cipru sau să fi fost membru al unei firme sau al unui parteneriat care a desfășurat activități în Cipru.

Un debitor realizează un act de faliment (práxi ptóchevsis), între altele, atunci când:

(a) un creditor obține o hotărâre judecătorească definitivă împotriva acestuia pentru orice sumă, iar debitorul nu efectuează plata;

(b) acesta înaintează o declarație de incapacitate de plată a datoriilor sale;

(c) acesta înaintează o cerere de faliment;

(d) se consideră că un plan de rambursare personală la care acesta a fost parte a eșuat sau a încetat în conformitate cu prevederile Legii privind insolvența persoanelor fizice (perí Aferengyótitas Fysikón Prosópon Nómos).

Lichidarea societăților: O societate poate fi lichidată fie deoarece nu își poate plăti datoriile, fie printr-o hotărâre specială a societății care stabilește dizolvarea acesteia prin lichidarea patrimoniului său și rambursarea totală sau parțială a datoriilor. Un ordin de lichidare poate fi adoptat în cazul în care o societate nu își poate plăti datoriile. Suma datorată trebuie să fie mai mare de 5 000 EUR. O cerere de lichidare este înaintată instanței fie de către un creditor, fie de către acționari.

Lichidare voluntară:

Există trei tipuri de lichidare voluntară:

  • Lichidare voluntară cu acordul creditorilor (ekoúsia ekkathárisi apó pistotés): Aceasta este o lichidare extrajudiciară care are loc atunci când societatea este insolvabilă și consiliul de administrație al acesteia decide lichidarea. Lichidarea voluntară cu acordul creditorilor începe cu convocarea adunării creditorilor pentru examinarea unei hotărâri speciale de lichidare voluntară care a fost adoptată de adunarea generală a acționarilor societății.
  • Lichidarea voluntară cu acordul membrilor (ekoúsia ekkathárisi apó méli): Aceasta este, de asemenea, o lichidare extrajudiciară, care este inițiată prin hotărârea specială a adunării generale a acționarilor în situații în care societatea este solvabilă.
  • Lichidare voluntară sub controlul instanței (ekoúsia ekkathárisi ypó tin epopteía tou Dikastiríou): Atunci când o societate a adoptat o hotărâre de lichidare voluntară, instanța poate emite un ordin potrivit căruia lichidarea va avea loc sub controlul instanței.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Falimentul: masa bunurilor care face obiectul falimentului este formată din toate bunurile (mobile și/sau imobile) care aparțin falitului sau asupra cărora falitul are drepturi la începutul procedurii de faliment sau care sunt dobândite sau aparțin falitului înaintea remiterii de datorie, cu excepția patrimoniului indispensabil pentru supraviețuirea falitului și a familiei sale.

Patrimoniul dobândit după începerea procedurii de faliment și înaintea remiterii sau a anulării falimentului face parte din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidarea: masa bunurilor care face obiectul lichidării constă în patrimoniul care a aparținut societății înaintea pronunțării ordinului de lichidare sau înaintea datei hotărârii speciale de lichidare voluntară.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Falimentul: Când este pronunțat un ordin de faliment, administratorul judiciar (epísimos paralíptis) devine administratorul patrimoniului falitului. Într-o etapă ulterioară, orice practician în insolvență autorizat (adeiodotiménos sýmvoulos aferengyótitas) poate fi desemnat în calitate de administrator (diacheiristís). Sarcina administratorului este de a vinde patrimoniul falitului și de a distribui creditorilor sumele obținute. Atunci când administratorul judiciar sau orice practician în insolvență își asumă atribuțiile administratorului, falitul păstrează proprietatea asupra întregului său patrimoniu, însă acesta va fi gestionat exclusiv de către administrator de la data începerii procedurii de faliment.

Lichidarea: Când este pronunțat un ordin de lichidare, în cazul în care creditorii nu desemnează un lichidator, administratorul judiciar devine automat lichidator (ekkatharistís), cu excepția cazului în care un practician în insolvență autorizat este desemnat în calitate de lichidator la cererea adresată instanței de către administratorul judiciar sau în urma unei decizii a adunării creditorilor și contribuitorilor societății. Sarcina lichidatorului constă în realizarea patrimoniului societății care face obiectul dizolvării și în distribuirea sumelor obținute către creditorii și contribuitorii acesteia. Chiar dacă societatea păstrează proprietatea asupra întregului său patrimoniu, după ce administratorul judiciar sau practicianul în insolvență își asumă atribuțiile de lichidator al patrimoniului entității juridice aflate în lichidare, acest patrimoniu este administrat de către lichidator, în scopul realizării acestuia, de la data începerii procedurii de lichidare.

Lichidare voluntară: În cazul lichidării voluntare, de la începerea procedurii de lichidare, societatea încetează desfășurarea activității, cu excepția măsurii în care acest lucru este necesar pentru lichidarea benefică a acesteia. Sarcina lichidatorului constă în realizarea patrimoniului societății lichidate și în distribuirea sumelor obținute către creditori și contribuitori.

  • Lichidarea voluntară cu acordul creditorilor: Creditorii și societatea numesc, separat în cadrul adunărilor lor, practicianul în insolvență pe care doresc să îl desemneze în calitate de lichidator al societății, iar în cazul unui dezacord între cele două adunări, lichidatorul desemnat este practicianul în insolvență nominalizat de către creditori.
  • Lichidarea voluntară cu acordul membrilor: Prin decizie a adunării generale, societatea desemnează în calitate de lichidator un practician în insolvență autorizat, care își asumă responsabilitatea pentru soluționarea afacerilor societății și pentru distribuirea patrimoniului acesteia. La momentul desemnării lichidatorului, puterile administratorilor încetează, cu excepția cazului în care adunarea generală a societății sau lichidatorul aprobă continuarea acestora.
  • Lichidarea voluntară sub controlul instanței: La momentul pronunțării unui ordin de lichidare sub supraveghere, instanța poate desemna un lichidator suplimentar prin intermediul ordinului respectiv sau printr-un alt ordin. Un lichidator desemnat de instanță are aceleași puteri, se supune acelorași obligații și deține aceeași poziție ca un lichidator desemnat printr-o hotărâre specială sau printr-o decizie a creditorilor, astfel cum s-a descris mai sus.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Falimentul: Legislația prevede că poate fi invocată compensarea atunci când există credite reciproce sau datorii reciproce sau alte tranzacții reciproce între falit și orice altă persoană înaintea pronunțării ordinului de faliment, cu excepția cazului în care, la momentul acordării creditului, cealaltă persoană avea cunoștință de actul de faliment realizat de către falit.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Falimentul: Contractele legale existente la care falitul este parte rămân în vigoare și falitul rămâne responsabil personal pentru respectarea clauzelor contractuale ale acestora.

Lichidarea: Contractele legale existente la care societatea aflată în lichidare este parte rămân în vigoare. Aceeași situație se aplică și contractelor legale încheiate de către societățile care fac obiectul lichidării voluntare.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Falimentul: În cazul formulării unei acțiuni împotriva unui falit după pronunțarea ordinului de faliment, trebuie obținută permisiunea instanței pentru a continua acțiunea.

Lichidarea: În cazul formulării unei acțiuni împotriva unei societăți aflate în lichidare după pronunțarea ordinului de lichidare, trebuie obținută permisiunea instanței pentru a continua acțiunea.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Falimentul: Acțiunile pendinte împotriva unui falit se desfășoară în mod normal fără a necesita permisiunea instanței pentru continuarea acestora.

Lichidarea: Acțiunile pendinte împotriva unei societăți aflate în lichidare pot continua numai cu permisiunea instanței. Soluționarea acestor acțiuni intră în întregime în sarcina administratorului judiciar sau a lichidatorului societății.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Falimentul: Pentru a participa la procedura de faliment, un creditor trebuie să completeze formularele care dovedesc existența creanței (epalíthevsi chréous) și să furnizeze toate dovezile justificative. Administratorul judiciar sau practicianul în insolvență care acționează în calitate de administrator decide apoi admiterea sau respingerea dovezilor. Ulterior, creditorii primesc plata unor dividende în ordinea de prioritate stabilită în Legea falimentului. După înaintarea dovezilor, creditorii pot participa la adunări convocate de către administratorul judiciar sau de către practicianul în insolvență care lichidează societatea.

Lichidarea: Pentru a participa la procedura de lichidare, un creditor trebuie să completeze formularele care dovedesc existența creanței și să furnizeze toate dovezile justificative. Se aplică aceeași procedură ca în cazul falimentului, cu excepția faptului că, în acest caz, dividendele sunt distribuite în conformitate cu legea societăților comerciale (perí Etaireión Nómos, cap. 113).

Aceeași procedură se aplică și în cazul lichidării voluntare și, în special, al lichidării voluntare cu acordul creditorilor, în care creditorii participă direct de la începutul procedurii, atunci când sunt convocați să propună un lichidator la alegerea lor.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Falimentul: Administratorul are puterea și autoritatea de a vinde bunurile imobile în orice modalitate pe care o consideră corespunzătoare, în interesul procedurii. Ulterior, creditorii primesc plata unor dividende în ordinea de prioritate stabilită în Legea falimentului. În cazul bunurilor (mobile și/sau imobile) ipotecate, trebuie obținută o hotărâre judecătorească.

Lichidarea: Lichidatorul unei societăți aflate în lichidare poate vinde bunurile imobile ale societății în orice modalitate pe care o consideră corespunzătoare, în interesul procedurii. Ulterior, creditorii primesc plata unor dividende în ordinea de prioritate stabilită în legea societăților comerciale. În cazul bunurilor (mobile și/sau imobile) ipotecate, trebuie obținută o hotărâre judecătorească. Aceleași reguli se aplică și în cazul lichidării voluntare.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Falimentul: La emiterea unui ordin de faliment, creditorii pot înainta o dovadă a creanțelor care au apărut până la data ordinului de faliment sau de lichidare și care au legătură cu creanțele de valoare fixă. Creanțele care apar după emiterea ordinului de faliment nu intră sub incidența procedurii de faliment și creditorii trebuie să formuleze o acțiune împotriva falitului însuși.

Lichidarea: După emiterea unui ordin de lichidare sau după adoptarea unei hotărâri speciale pentru lichidare voluntară, creditorii pot înainta o dovadă a creanțelor care au apărut până la data ordinului de lichidare sau a hotărârii speciale și care au legătură cu creanțele de valoare fixă. Creanțele care apar după emiterea ordinului de lichidare sau a hotărârii speciale nu intră sub incidența procedurii de lichidare și creditorii trebuie să formuleze o acțiune împotriva directorilor societății aflate în lichidare.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Falimentul: La emiterea unui ordin de faliment, în termen de 35 de zile de la data publicării ordinului, fiecare creditor trebuie să transmită în scris administratorului judiciar sau administratorului o dovadă a datoriei. Dovada trebuie să prezinte detalii ale datoriei, să precizeze numele tuturor garanților și să indice dacă respectivul creditor deține o garanție. În termen de 10 zile, administratorul judiciar sau administratorul trebuie să admită sau să respingă dovada, în scris, în vederea acordării dividendelor. Un creditor sau un garant care nu este mulțumit de decizia administratorului judiciar sau a administratorului o poate contesta în instanță în termen de 21 de zile.

Lichidarea: La emiterea unui ordin de lichidare, în termen de 35 de zile de la data publicării ordinului, fiecare creditor trebuie să transmită în scris administratorului judiciar sau lichidatorului o dovadă a datoriei. Dovada trebuie să prezinte detalii ale datoriei, să precizeze numele tuturor garanților și să indice dacă respectivul creditor deține o garanție. În termen de 10 zile, administratorul judiciar sau lichidatorul trebuie să admită sau să respingă dovada, în scris, în vederea acordării dividendelor. Un creditor sau un garant care nu este mulțumit de decizia administratorului judiciar sau a lichidatorului o poate contesta în instanță în termen de 21 de zile. Aceleași reguli se aplică și în cazul lichidării voluntare.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Falimentul: La distribuirea masei bunurilor care face obiectul falimentului, datoriile sunt clasificate în funcție de rangul de prioritate și proporțional cu fiecare categorie („regula pari passu”), cu excepția cazului în care masa bunurilor care face obiectul falimentului este suficientă pentru a plăti toți creditorii în întregime. Creanțele sunt clasificate după cum urmează:

  • Cheltuieli efective și remunerația administratorului
  • Onorarii datorate administratorului judiciar
  • Cheltuieli efectuate de un creditor care este reclamant
  • Creanțe privilegiate
  • Creanțe negarantate

Lichidarea: La distribuirea masei bunurilor care face obiectul lichidării, datoriile sunt clasificate în funcție de rangul de prioritate și proporțional cu fiecare categorie („regula pari passu”), cu excepția cazului în care masa bunurilor care face obiectul lichidării este suficientă pentru a plăti toți creditorii în întregime. Creanțele sunt clasificate după cum urmează:

  • Cheltuieli efective și remunerația lichidatorului
  • Onorarii datorate administratorului judiciar sau lichidatorului
  • Cheltuieli efectuate de un creditor care este reclamant
  • Creanțe privilegiate
  • Garanții constituire asupra universalității de bunuri
  • Creditori negarantați

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Falimentul: Falitul poate transmite administratorului judiciar sau administratorului o propunere scrisă de acord (symvivasmós) cu creditorii săi. Are loc o adunare a creditorilor, în care acordul trebuie să fie aprobat de majoritatea creditorilor și de creditorii care și-au dovedit creanțele reprezentând trei pătrimi din valoarea creanțelor. În cazul în care creditorii acceptă propunerea, falitul sau administratorul judiciar sau administratorul solicită instanței aprobarea acesteia. Aprobarea de către instanță este obligatorie pentru toți creditorii care și-au dovedit creanțele. Când condițiile acordului sunt îndeplinite, se consideră că datoriile dovedite au fost îndestulate pe deplin.

Procedura de faliment se încheie complet la anularea ordinului de faliment.

Lichidarea: Procedura de lichidare se încheie complet la dizolvarea definitivă sau la anularea ordinului de lichidare.

Procedura de lichidare voluntară se încheie și societatea aflată în lichidare este dizolvată definitiv la trei luni după predarea situațiilor financiare finale ale societății către administratorul judiciar, acestea fiind elaborate după finalizarea oricărei lichidări și distribuiri a patrimoniului societății.

Cu toate acestea, în cazul în care orice persoană are un interes legal în reactivarea unei societăți care a fost dizolvată în urma lichidării voluntare sau prin hotărâre judecătorească, poate face acest lucru în termen de doi ani de la dizolvare, înaintând instanței o cerere în acest sens.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Falimentul: În cazul anulării ordinului de faliment, în cazul în care creditorii și-au dat consimțământul fără să fi primit plata completă, respectivii creditori au dreptul de a solicita sumele datorate după anularea ordinului.

Lichidarea: În cazul anulării ordinului de lichidare, în cazul în care creditorii și-au dat consimțământul fără să fi primit plata completă, respectivii creditori au dreptul de a solicita sumele datorate după anularea ordinului.

În cazul în care orice persoană are un interes legal în reactivarea unei societăți care a fost dizolvată în urma lichidării voluntare sau prin hotărâre judecătorească, poate face acest lucru în termen de doi ani de la dizolvare, înaintând instanței o cerere în acest sens.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Falimentul: Costul obținerii ordinului de faliment este suportat de către creditorul care înaintează cererea de emitere a ordinului. Cheltuielile de plătit administratorului judiciar se ridică la 500 EUR. Cheltuielile efectuate în cursul procedurii de faliment sunt plătite din masa bunurilor care face obiectul falimentului.

Lichidarea: Costul obținerii ordinului de lichidare este suportat de către creditorul care înaintează cererea de emitere a ordinului. Cheltuielile de plătit administratorului judiciar se ridică la 500 EUR. Cheltuielile efectuate în cursul procedurii de dizolvare, lichidare și distribuire a patrimoniului societății sunt plătite din masa bunurilor care face obiectul lichidării.

Costul transmiterii și înregistrării documentelor referitoare la procedura de lichidare voluntară la administratorul judiciar se ridică în total la aproximativ 440 EUR. Cheltuielile efectuate în cursul procedurii de dizolvare, lichidare și distribuire a patrimoniului societății sunt plătite din masa bunurilor care face obiectul lichidării.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Falimentul: Unele dispoziții care se aplică procedurii de faliment permit administratorului să solicite instanței recuperarea patrimoniului în beneficiul creditorilor. Principalele dispoziții sunt următoarele:

Α. Transfer fraudulos (dólia metavívasi):

În cazul în care administratorul sau lichidatorul are dovezi că patrimoniul unei societăți sau al unei persoane fizice a fost transferate fie fără remunerație, fie la o valoare semnificativ mai mică decât valoarea reală, acesta poate solicita instanței emiterea unui ordin de anulare a transferului sau a actului fraudulos.

Pentru aplicarea acestei dispoziții, trebuie ca transferul să fi avut loc: (a) în perioada de trei ani premergătoare datei falimentului, cu excepția cazului în care acesta a fost încheiat cu bună credință și cu titlu oneros, sau (b) în perioada de zece ani premergătoare datei falimentului, în cazul în care, la momentul transferului, persoana fizică în cauză nu își putea plăti toate datoriile fără ajutorul bunului transferat. În cazul unei companii aflate în lichidare, pentru ca un act să fie considerat fraudulos, trebuie ca acesta să fi fost efectuat în perioada de șase luni premergătoare începerii lichidării, care este data la care a fost prezentată cererea de lichidare.

Β. Preferință frauduloasă (dólia protímisi):

În cazul în care administratorul sau lichidatorul are dovezi că un creditor a beneficiat de tratament preferențial, acesta poate solicita instanței emiterea unei decizii de anulare a respectivului tratament.

Lichidarea: Unele dispoziții care se aplică procedurii de lichidare permit lichidatorului să solicite instanței recuperarea patrimoniului în beneficiul creditorilor. Principalele dispoziții sunt următoarele:

Α. Transfer fraudulos:

În cazul în care administratorul sau lichidatorul are dovezi că patrimoniul unei societăți sau al unei persoane fizice a fost transferate fie fără remunerație, fie la o valoare semnificativ mai mică decât valoarea reală, acesta poate solicita instanței emiterea unui ordin de anulare a transferului sau a actului fraudulos.

Pentru aplicarea acestei dispoziții, trebuie ca transferul să fi avut loc: (a) în perioada de trei ani premergătoare datei falimentului, cu excepția cazului în care acesta a fost încheiat cu bună credință și cu titlu oneros, sau (b) în perioada de zece ani premergătoare datei falimentului, în cazul în care, la momentul transferului, persoana fizică nu își putea plăti toate datoriile fără ajutorul bunului transferat. În cazul unei societăți aflate în lichidare, pentru ca un act să fie considerat fraudulos, trebuie ca acesta să fi fost efectuat în perioada de șase luni premergătoare începerii lichidării, care este data la care a fost înaintată cererea de lichidare.

Β. Preferință frauduloasă:

În cazul în care administratorul sau lichidatorul are dovezi că un creditor a beneficiat de tratament preferențial, acesta poate solicita instanței emiterea unei decizii de anulare a respectivului tratament.

Ultima actualizare: 15/06/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Insolvenţă - Lituania

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Procedura de insolvență poate fi deschisă împotriva persoanelor juridice și fizice.

Persoanele juridice fac obiectul procedurii de faliment, procedurii extrajudiciare de faliment și procedurii de restructurare.

Procedura de faliment sau procedura extrajudiciară de faliment poate fi deschisă împotriva entităților juridice de orice tip, cu excepția organismelor bugetare, a partidelor politice, a organizațiilor sindicale și a comunităților și a asociațiilor religioase.

La instituirea procedurii de faliment sau a procedurii extrajudiciare de faliment, activele entității juridice sunt vândute, iar veniturile din vânzare sunt utilizate pentru a satisface interesele creditorilor, în timp ce entitatea juridică în sine este lichidată în urma falimentului.

Procedura de restructurare poate fi inițiată împotriva entităților juridice de orice tip juridic, cu excepția organismelor bugetare, a partidelor politice, a organizațiilor sindicale, a comunităților și a asociațiilor religioase, a instituțiilor de credit, a organismelor de plată, a instituțiilor emitente de monedă electronică, a societăților de asigurare și de reasigurare, a societăților de administrare, a societăților de investiții și a brokerilor care tranzacționează valori publice. Procedura de restructurare este concepută pentru a permite entităților juridice care se confruntă cu dificultăți financiare să își restabilească solvabilitatea, să își mențină și să își dezvolte operațiunile, să își plătească datoriile și să evite falimentul, continuându-și în același timp activitatea economică. În acest scop, angajamentele asumate de entitatea juridică în cadrul restructurării sunt distribuite pe o perioadă de patru ani, pe baza unui plan de restructurare, care trebuie să fie aprobat atât de membrii entității juridice, cât și de creditorii acesteia. Perioada de punere în aplicare a planului poate fi prelungită cu încă un an. Procedura extrajudiciară de restructurare nu este posibilă.

Procedura de faliment poate fi deschisă de către o persoană fizică împotriva alteia, inclusiv de către fermieri și persoanele care desfășoară o activitate independentă. Falimentul extrajudiciar cu privire la persoanele fizice nu este posibil.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de faliment poate fi deschisă împotriva unei persoane juridice în cazul în care instanța a stabilit existența a cel puțin uneia dintre următoarele circumstanțe:

  • societatea este insolvabilă;
  • societatea efectuează cu întârziere plățile legate de raporturile de muncă pentru angajații săi;
  • societatea nu poate sau nu va putea să își îndeplinească obligațiile.

Insolvabilitatea unei societăți se consideră a fi situația în care societatea nu își poate îndeplini obligațiile (nu plătește datoriile, nu efectuează lucrările plătite în avans etc.), iar obligațiile restante ale societății (datorii, lucrări restante etc.) depășesc jumătate din valoarea contabilă a activelor sale.

De asemenea, este posibilă o procedură extrajudiciară de faliment pentru o entitate juridică, cu condiția să nu existe acțiuni judiciare în curs pentru revendicări de proprietăți, introduse împotriva societății, și să nu fie urmată nicio procedură de recuperare împotriva societății pe baza unor instrumente de executare emise de instanțe sau de alte autorități. În procedura extrajudiciară de faliment, chestiunile care țin de competența instanței sunt stabilite de adunarea creditorilor societății.

Procedura de restructurare poate fi deschisă împotriva unei persoane juridice care:

  • nu și-a încheiat operațiunile;
  • nu intră în faliment sau nu este deja falimentară;
  • a fost înființată cu cel puțin trei ani înainte ca cererea de restructurare să fie adresată instanței;
  • sau dacă au trecut cel puțin cinci ani de la:
  1. hotărârea judecătorească de închidere a dosarului de restructurare;
  2. hotărârea judecătorească de încetare a restructurării deoarece toți creditorii și-au retras pretențiile sau societatea supusă restructurării a îndeplinit cerințele tuturor creditorilor înainte de termenul stabilit în planul de restructurare.

Procedura de faliment poate fi instituită cu privire la o persoană fizică insolvabilă care acționează cu bună-credință. O persoană fizică poate fi declarată insolvabilă dacă aceasta nu își poate îndeplini obligațiile de plată a datoriilor restante în valoare de peste 25 de salarii minime lunare, astfel cum sunt aprobate de guvernul Lituaniei.

Buna-credință a persoanei fizice se stabilește pe baza aprecierii dacă aceasta a furnizat informații complete și exacte și dacă a devenit insolvabilă în timp ce acționa cu bună-credință, și anume dacă acțiunile persoanei fizice în cauză din ultimii trei ani au îndeplinit sau nu criteriile de precauție și diligență și aceasta nu a permis cu bună-știință acumularea datoriilor restante.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Toate activele unei societăți care intră în faliment sau care este restructurată, indiferent de natura lor (mobile sau imobile, corporale sau necorporale, drepturi de proprietate etc.) sau de locul unde sunt situate, alcătuiesc patrimoniul societății în cauză. Activele sau veniturile dobândite de societate în procesul de faliment sau de restructurare intră, de asemenea, în patrimoniul societății și sunt utilizate pentru a stinge creanțele creditorilor. În caz de faliment, rangul creanțelor creditorilor este stabilit prin lege, în timp ce, pentru restructurare, rangul este prezentat în planul de restructurare. Conform procedurii de faliment, întregul patrimoniu care face obiectul falimentului este valorificat, iar veniturile primite sunt utilizate pentru a acoperi cheltuielile de administrare a falimentului și creanțele creditorilor. În schimb, în caz de restructurare, sunt valorificate doar activele specificate în planul de restructurare.

Pentru veniturile obținute din activitățile comerciale ale unei întreprinderi aflate în faliment se aplică o procedură specială: aceste venituri sunt utilizate pentru a acoperi cheltuielile de funcționare respective. Toate plățile legate de activitatea economică sunt prelucrate prin contul special al societății, desemnat pentru activitatea economică (contul de afaceri al societății), care nu poate fi utilizat pentru plăți către alți creditori.

În cazul în care o persoană fizică intră în faliment, sunt contabilizate toate activele sale, indiferent de natura lor (mobile/imobile, corporale/necorporale, drepturi de proprietate etc.) sau de locul în care sunt situate. Doar sumele în numerar deținute de persoana fizică în cauză, care nu depășesc un salariu minim lunar, sunt excluse din înregistrările contabile. Interesele creditorilor sunt satisfăcute din veniturile obținute din vânzarea tuturor activelor persoanei în cauză (cu excepțiile enumerate mai jos).

Conform procedurii de faliment pentru persoane fizice, o persoană fizică ce intră în faliment are dreptul de a utiliza o anumită sumă din veniturile sale pentru a-și satisface nevoile fundamentale. Această sumă este stabilită de instanță la momentul instituirii procedurii de faliment, cu privire la nevoile persoanei fizice și ale persoanelor aflate în întreținerea sa; după ce instanța a aprobat planul de restabilire a solvabilității, suma disponibilă pentru persoana fizică în cauză este stabilită în planul respectiv.

De asemenea, se acordă un statut special locuinței unice a persoanei fizice, care este necesară pentru nevoile fundamentale ale persoanei fizice și/sau ale persoanelor aflate în întreținerea sa, precum și oricăror active necesare pentru activitățile independente și/sau agricole ale persoanei fizice în cauză. O persoană fizică aflată în faliment își poate menține, de asemenea, dreptul asupra proprietății în cauză, chiar dacă aceasta este ipotecată, cu condiția ca persoana fizică să fi convenit astfel cu creditorul ipotecar și ca menținerea acestui drept să nu încalce drepturile altor creditori.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Conform procedurii de faliment pentru persoanele juridice, administratorul judiciar numit preia conducerea societății în cauză, dispune de patrimoniul acesteia, organizează vânzarea patrimoniului și achită datoriile către creditori utilizând veniturile obținute din vânzare și, de asemenea, adoptă orice măsuri necesare pentru lichidarea societății. Principalele atribuții ale administratorului judiciar pentru persoane juridice sunt următoarele:

  • să reprezinte societatea și să apere interesele acesteia, precum și cele alte tuturor creditorilor săi
  • să preia conducerea societății aflate în faliment și gestionarea patrimoniului acesteia;
  • să rezilieze contractele societății care nu vor mai fi puse în aplicare (inclusiv contractele cu membrii organelor de conducere și cu personalul);
  • să solicite fonduri din fondul de garantare în vederea achitării datoriilor către creditori/angajați;
  • dacă este necesar, să încheie contracte de muncă sau de servicii pe durată determinată, care sunt necesare în scopul procedurii de faliment;
  • să verifice creanțele declarate ale creditorilor și să înainteze instanței lista acestora spre aprobare;
  • să supravegheze activitățile comerciale ale societății aflate în faliment;
  • să verifice tranzacțiile societății efectuate în perioada de trei ani anterioară instituirii procedurii de faliment;
  • să conteste în instanță tranzacțiile societății, în cazul în care acestea contravin obiectivelor de funcționare ale societății și pot să fi contribuit la incapacitatea societății de a-și plăti creditorii;
  • în cazul în care acest lucru este justificat, să solicite instanței să declare falimentul ca fiind intenționat;
  • să convoace adunările creditorilor;
  • să elaboreze rapoarte de activitate și să le prezinte adunării creditorilor;
  • să întocmească și să prezinte situațiile financiare anuale și intermediare ale societății;
  • să pună în aplicare hotărârile judecătorești și deciziile adunării creditorilor;
  • să furnizeze informații privind procedura de faliment;
  • să organizeze vânzarea activelor societății în faliment;
  • să utilizeze fondurile obținute în cursul procedurii de faliment pentru a achita datoriile către creditori;
  • să efectueze orice acțiuni necesare pentru lichidarea și radierea societății.

În cazul restructurării unei societăți, administratorul de restructurare desemnat acționează în calitate de consultant profesional și de persoană independentă care deține controlul asupra procedurii de restructurare. Principalele atribuții ale administratorului de restructurare sunt următoarele:

  • să contribuie la elaborarea și la respectarea planului de restructurare a societății și să adopte măsuri pentru a asigura faptul că planul de restructurare este elaborat, prezentat spre aprobare și pus în aplicare în termenele stabilite de instanță;
  • să elaboreze o concluzie scrisă cu privire la fezabilitatea proiectului de plan de restructurare;
  • să supravegheze activitățile organelor de conducere ale societății care este restructurată în măsura în care acestea au legătură cu punerea în aplicare a planului de restructurare, să notifice membrii organelor de conducere ale societății cu privire la deficiențele constatate în activitățile lor și să stabilească un termen pentru rectificarea acestora, precum și să solicite instanței să destituie organele de conducere ale societății;
  • să convoace reuniuni ale membrilor societății și ale proprietarilor reprezentanților organismului care exercită drepturile și obligațiile proprietarului unei întreprinderi de stat sau municipale și să participe la aceste reuniuni fără drept de vot;
  • să furnizeze informații cu privire la procedura de restructurare și să informeze instanța cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește planul de restructurare.

Administratorul de restructurare, împreună cu organele de conducere ale societății care este restructurată sunt responsabili pentru punerea în aplicare a planului de restructurare aprobat de instanță.

În cazul falimentului unei persoane fizice, administratorul judiciar desemnat înstrăinează activele persoanei fizice, organizează vânzarea acestora și utilizează veniturile obținute din vânzare pentru a achita datoriile către creditori. Principalele atribuții ale administratorului judiciar pentru persoane fizice sunt următoarele:

  • să înstrăineze activele persoanei fizice și să dispună de fondurile din contul de depozit;
  • să țină contabilitatea tuturor fondurilor primite de persoana fizică și a utilizării acestora;
  • să organizeze vânzarea activelor persoanei fizice și să achite datoriile către creditori;
  • să convoace adunările creditorilor și să participe la acestea fără drept de vot;
  • să furnizeze informații privind procedura de faliment persoanei fizice și să prezinte raportul privind punerea în aplicare a planului de restabilire a solvabilității;
  • să inițieze amendamente la planul de restabilire a solvabilității;
  • să reprezinte persoana fizică în procedura de recuperare a activelor în numele persoanei fizice aflate în faliment și să adopte măsuri pentru recuperarea datoriilor de la debitori;
  • să apere drepturile și interesele legitime ale persoanei fizice și ale tuturor creditorilor;
  • să evalueze oportunitatea activităților independente și/sau agricole ale persoanei fizice.

O persoană fizică ce intră în faliment trebuie să depună toate eforturile pentru a stinge creanțele creditorilor. În acest scop, persoana fizică aflată în faliment trebuie, pe cât posibil, să aibă un loc de muncă sau să desfășoare alte activități generatoare de venituri, să caute în mod activ un loc de muncă sau un loc de muncă mai bine plătit, să aloce venituri pentru stingerea creanțelor creditorilor, precum și să elaboreze și, după aprobarea de către instanță, să pună în aplicare planul de restabilire a solvabilității și să coopereze cu administratorul judiciar desemnat.

În cursul procedurii de faliment, o persoană fizică aflată în faliment are dreptul de a obține informații de la administratorul judiciar, de a participa la adunările creditorilor și de a contesta deciziile ilegale ale acestora, de a solicita înlocuirea administratorului judiciar și de a solicita despăgubiri pentru prejudicii în cazul în care administratorul nu își îndeplinește atribuțiile în mod adecvat.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

În cazul falimentului persoanelor juridice, precum și în cazul falimentului persoanelor fizice, compensarea dintre creanțele persoanei aflate în faliment și cele ale creditorilor este interzisă după începerea judecării de către instanță a procedurii de faliment, cu excepția compensărilor permise de dispozițiile legislației fiscale referitoare la compensări în cazul plății excedentare de impozit (diferență de impozit).

De la data începerii procedurii de restructurare cu privire la o societate printr-o hotărâre judecătorească și până la data pronunțării hotărârii judecătorești de aprobare a planului de restructurare, se suspendă orice compensări ale creanțelor societății cu cele ale creditorilor. Ulterior, aceste compensări sunt posibile în conformitate cu planul de restructurare aprobat de instanță.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

În cazul falimentului unei societăți, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești de instituire a procedurii de faliment, administratorul judiciar desemnat informează persoanele în cauză cu privire la faptul că contractele actuale ale societății (cu excepția contractelor de muncă și a contractelor care dau naștere unui drept de creanță al societății aflate în faliment) nu vor fi puse în aplicare și că acestea ar trebui să fie considerate expirate.

După intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești de instituire a procedurii de faliment, organele de conducere ale societății își pierd competențele iar administratorul societății, sub rezerva unui aviz scris transmis cu 15 zile în prealabil, reziliază contractele de muncă sau contractele civile cu membrii consiliului de administrație și cu cadrele de conducere ale societății.

Administratorul judiciar notifică ceilalți angajați cu privire la viitoarea reziliere a contractelor lor de muncă în termen de trei zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești de instituire a procedurii de faliment împotriva societății și reziliază contractele de muncă cu angajații în termen de 15 zile lucrătoare de la această notificare. Se încheie contracte individuale de muncă pe durată determinată cu angajații concediați care sunt necesari pentru a duce la îndeplinire procedura de faliment a societății. Numărul necesar al acestor angajați, defalcat pe funcții, este definit de adunarea creditorilor.

Restructurarea societății nu are efect asupra acordurilor actuale ale entității juridice. Toate contractele semnate sunt evaluate din punctul de vedere al oportunității iar planul de restructurare prevede rezilierea contractelor neviabile. Acestea sunt reziliate în conformitate cu procedura generală, deoarece legislația nu prevede în mod specific rezilierea contractelor în timpul procedurii de restructurare.

Pentru procedura de faliment a unei persoane fizice, planul de restabilire a solvabilității precizează contractele care trebuie reziliate și contractele a căror punere în aplicare trebuie să continue. După ce instanța a aprobat planul de restabilire a solvabilității, persoana fizică aflată în faliment trebuie să informeze persoanele în cauză cu privire la contractele care urmează să fie reziliate în conformitate cu planul de restabilire a solvabilității.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

În cazul falimentului unei societăți sau al unei persoane fizice, creanțele creditorilor individuali trebuie să fie transferate către administratorul judiciar desemnat. Ulterior, creanțele sunt aprobate de instanță, în timp ce litigiul cu privire la baza factuală pentru orice creanță specifică sau cuantumul acesteia este soluționat în cadrul procedurii de faliment.

În cazul procedurii de restructurare a unei societăți, creanțele anterioare instituirii procedurii de restructurare sunt prezentate administratorului de restructurare desemnat, în termenul stabilit de instanță. Ulterior, creanțele sunt aprobate de instanță, în timp ce litigiul cu privire la baza factuală pentru orice creanță specifică sau cuantumul acesteia este soluționat în cadrul procedurii de restructurare. Creanțele creditorilor individuali care iar naștere după instituirea procedurii de restructurare sunt prezentate iar litigiile relevante sunt soluționate în cadrul procedurii generale.

După instituirea procedurii de faliment sau a procedurii de restructurare, executorul judecătoresc trebuie să suspende acțiunile de executare și procedurile de executare și să transmită documentele de executare instanței care a inițiat procedura de faliment sau de restructurare respectivă.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

În cazul în care, înainte de pronunțarea unei hotărâri judecătorești de stabilire a unui termen de judecată pentru cauza în care sunt formulate pretenții legate de dreptul de proprietate împotriva pârâtului, se constată că a fost inițiată procedura de faliment împotriva pârâtului, procedura referitoare la pretențiile legate de dreptul de proprietate împotriva pârâtului este suspendată și este înaintată instanței sesizate cu privire la faliment.

În alte cazuri, și anume (a) atunci când hotărârea judecătorească de stabilire a unui termen de judecată pentru cauză a fost pronunțată deja în momentul în care devine cunoscută instituirea procedurii de faliment împotriva pârâtului sau (b) atunci când este instituită procedura de restructurare cu privire la pârât, instituirea procedurii de restructurare cu privire la pârât nu constituie un motiv pentru a înainta cauza instanței sesizate cu privire la litigiul de faliment sau de restructurare respectiv.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Principalele drepturi ale creditorilor în cadrul procedurii de faliment al persoanelor juridice sunt următoarele:

  • de a se adresa instanței pentru a solicita procedura de faliment împotriva societății insolvabile;
  • de a decide cu privire la inițierea procedurii extrajudiciare de faliment;
  • de a-și prezenta creanțele administratorului judiciar desemnat al societății în termenul stabilit de instanță;
  • de a participa la adunările creditorilor și de a vota cu privire la:
    • aprobarea rapoartelor de activitate prezentate de administrator;
    • aprobarea și modificarea estimării cheltuielilor de administrare;
    • aprobarea prețului de vânzare al activelor societății;
    • aprobarea situațiilor financiare anuale elaborate în cursul procedurii de faliment al societății;
    • activitatea economică a societății (continuitatea, reînnoirea, limitarea și întreruperea acestora, aprobarea estimării costurilor etc.);
    • numărul și funcțiile personalului care urmează să fie angajat în cursul procedurii de faliment al societății;
    • remunerația administratorului;
    • acordurile cu creditorii;
    • o propunere de destituire a administratorului;
    • alte aspecte;
  • de a primi de la administrator, conform procedurii prevăzute de adunarea creditorilor, informații cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește procedura de faliment al societății;
  • de a contesta tranzacțiile încheiate de societate (actio Pauliana);
  • de a se adresa instanței pentru declararea falimentului ca fiind intenționat;
  • de a contesta deciziile adunării creditorilor;
  • de a se adresa instanței pentru destituirea administratorului;
  • de a-și stinge creanțele din activele și veniturile primite de societate în cadrul falimentului.

Principalele drepturi ale creditorilor în cadrul procedurii de faliment al persoanelor fizice sunt următoarele:

  • de a prezenta administratorului judiciar, în termenul stabilit de instanță, creanțele care au luat naștere înainte de instituirea procedurii de faliment al persoanei fizice;
  • de a solicita stingerea creanțelor în conformitate cu procedura prevăzută în plan;
  • de a participa la adunările creditorilor (după adoptarea planului de restabilire a solvabilității pentru o persoană fizică aflată în faliment, adunările creditorilor trebuie să fie convocate cu o frecvență minimă de o dată la șase luni) și de a vota cu privire la:
    • plângerile creditorilor împotriva acțiunilor administratorului judiciar;
    • cerința ca administratorul judiciar să își prezinte rapoartele de activitate;
    • aprobarea și modificarea estimării cheltuielilor de administrare judiciară;
    • aprobarea prețului de vânzare a activelor debitorului;
    • activitățile independente și/sau agricole ale persoanei fizice (continuitatea, începerea, reînnoirea, limitarea, încetarea acestora etc.);
    • propunerile de actualizare a planului de restabilire a solvabilității;
    • o propunere de înlocuire a administratorului judiciar;
    • alte aspecte;
  • de a primi de la administratorul judiciar, conform procedurii prevăzute de adunarea creditorilor, informații cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește procedura de faliment;
  • de a oferi asistență privind îndeplinirea obligațiilor de plată a datoriilor;
  • de a prezenta propuneri privind planul de restabilire a solvabilității;
  • de a se adresa adunării creditorilor cu privire la activitățile sau înlocuirea administratorului judiciar sau de a propune alt candidat pentru funcția de administrator judiciar;
  • de a formula recurs împotriva deciziilor adunării creditorilor în termen de 14 zile de la data la care sunt informați sau ar fi trebuit să fie informați cu privire la aceste decizii;
  • de a se adresa instanței pentru încetarea procedurii de faliment al persoanei fizice;
  • de a se adresa instanței pentru destituirea administratorului judiciar;
  • de a-și stinge creanțele din activele și veniturile primite de persoana fizică în cadrul falimentului.

Principalele drepturi ale creditorilor în cadrul procedurii de restructurare a persoanelor juridice sunt următoarele:

  • de a prezenta administratorului de restructurare desemnat creanțele care au luat naștere înainte de instituirea procedurii de restructurare cu privire la debitor;
  • de a participa la adunările creditorilor și de a vota cu privire la:
    • aprobarea planului de restructurare;
    • destituirea administratorului de restructurare și propunerea altui candidat pentru funcția de administrator de restructurare;
    • o propunere de restrângere a competenței organelor de conducere ale societății;
    • o propunere de încetare a procedurii de restructurare a societății în cazul în care planul de restructurare nu este pus în aplicare sau este pus în aplicare în mod inadecvat;
    • cererea de prelungire a perioadei de punere în aplicare a planului de restructurare;
    • alte aspecte;
  • de a primi informații cu privire la restructurarea societății, cu excepția informațiilor care constituie secret comercial/industrial, de la organul de conducere al societății și de la administratorul de restructurare;
  • de a oferi asistență privind îndeplinirea obligațiilor de plată a datoriilor;
  • de a prezenta administratorului de restructurare sau organului de conducere al societății propuneri cu privire la planul de restructurare;
  • de a se adresa adunării creditorilor cu privire la activitățile administratorului de restructurare sau la înlocuirea acestuia;
  • de a formula recurs împotriva deciziilor adunării/comitetului creditorilor în termen de 14 zile de la data la care sunt informați sau ar fi trebuit să fie informați cu privire la aceste decizii;
  • de a stinge creanțele în perioada de restructurare.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

În cazul unei societăți aflate în faliment, după intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești de instituire a procedurii de faliment, organele de conducere ale societății își pierd autoritatea, iar administratorul judiciar desemnat gestionează și utilizează activele societății aflate în faliment și dispune de fondurile societății aflate în conturile bancare. Administratorul organizează vânzarea activelor societății insolvabile și le vinde sau le cedează creditorilor. Pentru vânzarea tipurilor diferite de active se aplică proceduri diferite. De exemplu, bunurile imobile sau bunurile ipotecate, precum și activele a căror valoare depășește 250 de prestații sociale de bază sunt vândute prin licitație publică, în timp ce articolele perisabile sunt vândute la un preț stabilit de administrator pe baza prețurilor pieței. Procedura și prețul de vânzare al altor active sunt stabilite de către adunarea creditorilor societății aflate în faliment. În plus, există cerințe reglementare suplimentare cu privire la vânzarea anumitor tipuri de active (cum ar fi titlurile de valoare și materialele radioactive).

Atunci când o societate este restructurată, organele de conducere ale societății continuă să supravegheze activitățile acesteia și înstrăinează activele societății, însă trebuie să respecte planul de restructurare aprobat. În cursul restructurării, activitățile organelor de conducere ale societății sunt supravegheate de un administrator de restructurare numit de instanță. În perioada cuprinsă între începerea procedurii de restructurare și aprobarea planului de restructurare (și anume, în perioada de elaborare a planului de restructurare), se interzic, fără aprobarea instanței, vânzarea, transferul de proprietate sau punerea la dispoziție pentru uz gratuit a societății în cauză sau a unei părți a acesteia, a activelor sale pe termen lung, a bunurilor imobile clasificate ca active pe termen scurt sau a drepturilor de proprietate, iar societatea care face obiectul restructurării nu poate să ofere niciun tip de garanții sau să asigure în alt mod îndeplinirea obligațiilor altor părți.

O persoană fizică ce intră în faliment nu poate să înstrăineze activele aflate în posesia sa. Activele unei persoane fizice care intră în faliment sunt înstrăinate de administratorul judiciar pe baza planului aprobat de instanță pentru restabilirea solvabilității persoanei fizice în cauză. O persoană fizică ce intră în faliment poate să utilizeze doar suma lunară alocată nevoilor sale fundamentale, precum și fondurile necesare pentru a-și continua activitățile. Suma necesară pentru satisfacerea nevoilor fundamentale în perioada cuprinsă între instituirea procedurii de faliment și aprobarea planului de restabilire a solvabilității este stabilită de instanță; după aprobarea planul de restabilire a solvabilității, această sumă este identificată în planul respectiv.

În cursul procedurii de faliment pentru o persoană fizică, vânzarea activelor necesare pentru a stinge creanțele creditorilor este organizată de către administratorul judiciar în ordinea și în conformitate cu termenele definite în planul de restabilire a solvabilității. Ținând seama de prețul de vânzare al activelor specificat în planul de restabilire a solvabilității și de prețul de piață al activelor care sunt vândute, prețul inițial de vânzare al activelor este aprobat de adunarea creditorilor. Activele pot fi vândute la un preț mai mic decât cel specificat în planul de restabilire a solvabilității numai cu consimțământul persoanei fizice aflate în faliment.

Bunurile imobile și bunurile ipotecate sunt vândute prin licitație publică (cu excepția bunurilor al căror preț inițial este mai mic decât compensarea pentru organizarea licitației publice). Prețul activelor care nu au putut fi vândute prin două licitații publice, precum și prețul de vânzare și procedura pentru alte active sunt stabilite de adunarea creditorilor. Activele nevândute pot fi predate creditorilor la cererea acestora și cu consimțământul adunării creditorilor.

În cazul în care există copii minori (copii adoptați) și/sau persoane aflate sub tutelă/custodie care locuiesc cu persoana fizică, singura lor locuință (indiferent dacă este sau nu ipotecată) poate fi vândută pe baza unei hotărâri judecătorești după expirarea unei perioade de 6 luni de la aprobarea planului. În această perioadă, persoana fizică trebuie să găsească o nouă locuință de cumpărat sau de închiriat. O persoană fizică are dreptul de a conveni cu creditorul ipotecar ca dreptul de proprietate asupra bunului ipotecat (de obicei, o locuință) să fie menținut în cursul procedurii de faliment. Acest bun nu poate fi vândut.

Pentru procedura de vânzare a anumitor tipuri de active (cum ar fi titlurile de valoare și materialele radioactive) se pot aplica cerințe reglementare suplimentare.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

După instituirea procedurii de faliment împotriva unei societăți, în mod tipic, activitățile sale comerciale încetează și, prin urmare, din aceste activități nu pot rezulta noi creanțe cu privire la societate. În cazul în care societatea își continuă activitățile după instituirea falimentului (acest lucru este posibil atunci când activitățile reduc pierderile), creanțele care rezultă din aceste activități sunt acoperite din veniturile generate de activitățile în cauză. Orice creanțe care nu au putut fi acoperite din aceste venituri sunt creanțe de rangul al treilea, care trebuie să fie stinse conform procedurii generale (a se vedea, de asemenea, răspunsul la întrebarea 13).

Creanțele care iau naștere după începerea restructurării societății se sting conform procedurii generale, deoarece legislația nu conține dispoziții speciale în această privință.

După începerea procedurii de faliment pentru o persoană fizică, instanța acceptă și aprobă creanțele creditorilor care vizează activitățile independente și/sau agricole, precum și obligațiile de plată a datoriilor asumate de persoana fizică aflată în faliment pentru desfășurarea activităților în cauză și/sau pentru efectuarea procedurii de faliment. După aprobarea acestor creanțe, planul de restabilire a solvabilității pentru persoana fizică aflate în faliment este actualizat. Alte creanțe formulate împotriva unei persoane fizice după instituirea procedurii de faliment sunt stinse conform procedurii generale, deoarece legislația nu conține dispoziții speciale în această privință.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

În cazul falimentului societăților sau al persoanelor fizice și în cazul restructurării societăților, instanța care inițiază falimentul sau restructurarea stabilește un termen în care creditorii pot să prezinte creanțele lor administratorului judiciar sau de restructurare desemnat și să prezinte dovezi relevante pentru a justifica aceste creanțe. În cazul falimentului sau al restructurării unei societăți, se stabilește o perioadă maximă de 45 de zile, iar în cazul falimentului unei persoane fizice se stabilește o perioadă de cel puțin 15 zile, dar nu mai mare de 30 de zile. Administratorul desemnat verifică creanțele prezentate și, în lipsa oricărui litigiu cu privire la existența sau cuantumul acestora, le prezintă instanței spre aprobare. O contestație a administratorului cu privire la creanțe sau la o parte a acestora este soluționată de instanță. Hotărârea judecătorească de aprobare a creanței unui creditor poate fi contestată. În cazul în care creanțele sunt prezentate după expirarea termenului pentru prezentarea acestora, stabilit de instanță, termenul poate fi prelungit dacă motivele pentru nerespectarea acestuia sunt recunoscute ca fiind întemeiate.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Creanțele creditorilor garantate prin gaj sau ipotecă sunt achitate inițial din fondurile generate de vânzarea bunurilor ipotecate ale debitorului sau prin transferul către creditor al bunurilor ipotecate. În cazul în care valoarea bunurilor ipotecate este insuficientă pentru a acoperi creanța creditorului ipotecar, partea de creanță rămasă nestinsă reprezintă o creanță de rangul al treilea pentru falimentele persoanelor juridice și o creanță de rangul al doilea pentru restructurare sau falimentul persoanelor fizice. În cazul falimentului unei persoane fizice, se poate ajunge la un acord de a nu vinde bunurile ipotecate. În acest caz, planul de restabilire a solvabilității prevede plăți lunare pentru creditorul ipotecar.

În cazul în care vânzarea activelor ipotecate generează mai multe fonduri decât cele necesare pentru achitarea datoriilor către creditorul ipotecar, partea rămasă a fondurilor este alocată pentru plata creanțelor celorlalți creditori.

Creanțele celorlalți creditori sunt stinse ținând cont de clasificarea creanțelor și pe etape.

În cazul falimentului societăților, creanțele creditorilor sunt stinse în două etape. În prima etapă, creanțele creditorilor sunt plătite fără dobândă și sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor; dobânda și sancțiunile se plătesc în a doua etapă. În fiecare etapă, creanțele creditorilor de fiecare rang inferior sunt stinse după stingerea integrală a creanțelor creditorilor de rang superior din etapa respectivă. În cazul în care activele sunt insuficiente pentru stingerea integrală a creanțelor de un anumit rang dintr-o anumită etapă, aceste creanțe trebuie să fie stinse proporțional cu suma datorată fiecărui creditor.

Creanțele de rangul întâi sunt creanțe ale angajaților, care rezultă din raportul de muncă; creanțe pentru despăgubiri ca urmare a mutilării sau a altor vătămări corporale, a contractării unei boli profesionale sau a decesului în urma unui accident de muncă (aceste creanțe pot fi acoperite din fondul de garantare); precum și creanțe ale unor întreprinderi agricole care solicită plata pentru produse agricole vândute (până la 40 % din aceste creanțe pot fi plătite din fonduri de la bugetul de stat alocate de Ministerul Agriculturii în acest scop).

Creanțele de rangul al doilea sunt creanțe cu privire la impozite și alte contribuții la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale și contribuții obligatorii la asigurările sociale de sănătate; cu privire la sumele împrumutate în numele statului și la creditele garantate cu o garanție acordată de stat sau de o instituție de garantare atestată de stat; precum și cu privire la sprijinul acordat din fonduri ale Uniunii Europene și din fonduri de la bugetul de stat.

Orice alte creanțe ale creditorilor sunt creanțe de rangul al treilea.

În cazul restructurării societăților, creanțele creditorilor sunt stinse în două etape. În prima etapă, creanțele creditorilor sunt plătite fără dobândă și sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor; dobânda și sancțiunile se plătesc în a doua etapă.

Creanțele de rangul întâi sunt creanțe ale angajaților, care rezultă din raportul de muncă; creanțe pentru despăgubiri ca urmare a mutilării sau a altor vătămări corporale, a contractării unei boli profesionale sau a decesului în urma unui accident de muncă; creanțe ale persoanelor fizice sau juridice care solicită plata pentru produse agricole livrate pentru prelucrare; precum și creanțe ale creditorilor garantate prin gaj și/sau ipotecă și care nu depășesc valoarea activelor care au fost grevate cu sarcini și care nu sunt oferite spre vânzare în timpul restructurării.

Creanțele de rangul al doilea sunt celelalte creanțe ale creditorilor, cu excepția creanțelor de rangul al treilea și a creanțelor garantate, în cazul în care activele grevate cu sarcini nu sunt oferite spre vânzare în timpul restructurării.

Creanțele cu privire la credite acordate în timpul restructurării și negarantate sunt achitate după achitarea creanțelor de rangul întâi și înainte de achitarea creanțelor de rangul al doilea.

Creanțele de rangul al treilea sunt creanțe care nu rezultă din contractele sau raporturile de muncă și aparțin membrilor întreprinderii în curs de restructurare, care au devenit creditori ai întreprinderii înainte de instituirea procedurii de restructurare și care, fie în mod individual, fie împreună cu alți membri, dețin controlul întreprinderii în curs de restructurare.

În fiecare etapă, creanțele creditorilor de fiecare rang inferior sunt stinse după stingerea integrală a creanțelor creditorilor de rang superior din etapa respectivă. În cazul în care activele sunt insuficiente pentru stingerea integrală a creanțelor de un anumit rang dintr-o anumită etapă, aceste creanțe trebuie să fie stinse proporțional cu suma datorată fiecărui creditor.

În cazul falimentului persoanelor fizice, creanțele creditorilor sunt stinse în două etape. În prima etapă, creanțele creditorilor sunt plătite fără dobândă și sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor; dobânda și sancțiunile se plătesc în a doua etapă.

Creanțele de rangul întâi sunt creanțe ale angajaților, care rezultă din raportul de muncă; creanțe pentru despăgubiri ca urmare a mutilării sau a altor vătămări corporale, a contractării unei boli profesionale sau a decesului în urma unui accident de muncă (aceste creanțe pot fi acoperite din fondul de garantare); creanțe pentru sume de bani pentru întreținerea copilului; precum și creanțe ale unor întreprinderi agricole care solicită plata pentru produse agricole vândute (aceste creanțe pot fi plătite din fonduri speciale alocate de Ministerul Agriculturii din Lituania în acest scop).

Între primul și al doilea rang se clasifică creanțele creditorilor care rezultă din activitățile independente și/sau agricole în cursul procedurii de faliment referitoare la o persoană fizică și creanțele care rezultă din obligațiile de plată a datoriilor cu privire la activitățile independente sau la cheltuielile de administrare a falimentului.

Orice alte creanțe ale creditorilor sunt creanțe de rangul al doilea.

În fiecare etapă, creanțele creditorilor de fiecare rang inferior sunt stinse după stingerea integrală a creanțelor creditorilor de rang superior din etapa respectivă. În cazul în care activele sunt insuficiente pentru stingerea integrală a creanțelor creditorilor de un anumit rang dintr-o anumită etapă, aceste creanțe trebuie să fie stinse proporțional cu suma datorată fiecărui creditor.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

În cursul procedurii de faliment pentru persoane juridice, se poate ajunge la un acord cu creditorii. După semnarea unui astfel de acord, procedura de faliment încetează, iar societatea își continuă activitățile obișnuite, punând în aplicare acordul.

În cazul falimentului unei societăți, acordurile cu creditorii sunt posibile în orice etapă a procedurii de faliment înainte de intrarea în vigoare a hotărârii judecătorești de lichidare a societății din cauza falimentului. Aceste acorduri pot fi propuse de creditori, de administrator și de proprietarii societății. Administratorul judiciar trebuie să sugereze un acord cu creditorii înainte de începerea recuperării din activele proprietarului unei întreprinderi cu răspundere nelimitată (în cazul în care o astfel de întreprindere nu are active sau activele sale sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de judecată și administrative și pentru a achita creanțele creditorilor). Acordul ar trebui să indice concesiile acordate societății de către creditori, creanțele acestora, angajamentele societății, metodele și termenele de achitare a creanțelor creditorilor și răspunderea pentru nerespectarea înțelegerii.

Se consideră că un acord cu creditorii a fost încheiat dacă acesta a fost semnat de către creditorii ale căror creanțe restante reprezintă cel puțin două treimi din valoarea tuturor creanțelor restante rămase înainte de data încheierii acordului în cauză. Acordul este aprobat de instanță sau, în cadrul procedurii extrajudiciare de faliment, de către notar.

În cazul restructurării unei societăți sau al falimentului unei persoane fizice, acordurile cu creditorii nu sunt posibile, deși procedura de restructurare și procedura de faliment referitoare la o persoană fizică pot înceta atunci când creditorii renunță la creanțe sau când debitorul plătește toate creanțele creditorilor aprobate de instanță și incluse în planul de restructurare sau în planul de restabilire a solvabilității pentru o persoană fizică.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

În cazul falimentului unei societăți, după ce au fost vândute activele societății, aceasta este lichidată și radiată din Registrul entităților juridice. Creanțele restante rămase ale creditorilor nu sunt achitate. În cazul în care, după lichidare, apar alte active ale societății, valoarea acestora va fi utilizată pentru a achita orice creanțe restante rămase ale creditorilor.

În cazul restructurării, societatea își continuă activitățile obișnuite și creditorii beneficiază de aceleași drepturi ca în cazul unei societăți care funcționează în mod normal.

După finalizarea procedurii de faliment pentru o persoană fizică, creditorii au dreptul de a solicita ca persona fizică în cauză să achite orice creanțe restante rămase pentru despăgubiri ca urmare a mutilării sau a altor vătămări corporale, pentru fonduri de întreținere a copiilor, pentru plata unor amenzi către stat pentru orice sancțiuni administrative sau infracțiuni săvârșite de persoana fizică și despăgubiri pentru prejudicii cauzate de infracțiuni, precum și achitarea oricăror creanțe restante rămase, garantate prin gaj sau ipotecă (dacă bunul grevat de sarcini nu a fost destinat vânzării în timpul procedurii de faliment). Orice alte creanțe ale creditorilor prevăzute în planul de restabilire a solvabilității care rămân restante sunt scoase în afara bilanțului iar creditorii își pierd dreptul de a invoca stingerea acestora.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

În cazul falimentului persoanelor juridice, cheltuielile administrative sunt acoperite din fondurile societății, inclusiv orice costuri suportate în cursul procedurii de faliment. În cazul în care o societate nu dispune de fonduri sau nu are fonduri suficiente pentru a acoperi cheltuielile de administrare a falimentului, acestea pot fi plătite de către persoana care a înaintat cererea de faliment sau poate fi numit un administrator judiciar care este de acord să își asume riscul ca fondurile obținute în cursul procedurii de faliment să fie insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de judecată și administrative și, în acest caz, costurile de administrare a falimentului vor fi plătite din resursele administratorului.

La momentul instituirii procedurii de faliment împotriva unei societăți, instanța stabilește suma de bani pe care administratorul o poate utiliza pentru a acoperi cheltuielile administrative ale societății care intră în faliment, până când adunarea creditorilor aprobă estimarea cheltuielilor administrative. Pentru perioadele ulterioare, estimarea cheltuielilor de administrare a falimentului este aprobată de către adunarea creditorilor societății aflate în faliment. Administratorul judiciar nu are dreptul de a depăși estimarea aprobată a cheltuielilor administrative, decât în cazul în care, din motive neprevăzute, sunt necesare măsuri urgente pentru a proteja interesele societății și ale creditorilor acesteia.

În cazul restructurării societăților, cheltuielile administrative sunt acoperite din fondurile societății, inclusiv orice costuri suportate în cursul procedurii de restructurare.

La momentul instituirii procedurii de restructurare, instanța aprobă estimarea cheltuielilor administrative pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a hotărârii judecătorești de instituire a procedurii de restructurare și data intrării în vigoare a hotărârii judecătorești de aprobare a planului de restructurare. Cuantumul costurilor de restructurare pentru următoarea perioadă este specificat în planul de restructurare aprobat.

Costurile de administrare a falimentului unei persoane fizice sunt acoperite din fondurile de orice tip ale persoanei fizice în cauză, inclusiv din fondurile primite în cursul procedurii de faliment. Estimarea costurilor de administrare a falimentului este aprobată și modificată de către adunarea creditorilor, iar cuantumul remunerației pentru administratorul judiciar este specificat în contractul de comision încheiat între persoana fizică în cauză și administratorul judiciar.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Orice tranzacție efectuată de debitor, care încalcă drepturile creditorilor, poate fi contestată de administratorul judiciar desemnat sau de un creditor individual, în temeiul actio Pauliana, într-un termen de prescripție de un an, care începe de la data la care tranzacția a devenit cunoscută sau ar fi trebuit să devină cunoscută. Pentru ca o tranzacție să fie contestată cu succes în temeiul actio Pauliana, este necesar să se întrunească toate condițiile de mai jos:

  1. creditorul trebuie să aibă un drept de creanță indubitabil și valabil, și anume, debitorul trebuie să nu își fi îndeplinit obligațiile în întregime sau să le fi îndeplinit în mod inadecvat;
  2. tranzacția în cauză trebuie să încalce drepturile creditorului. Drepturile creditorilor sunt încălcate în cazul în care tranzacția conduce la intrarea în insolvență a debitorului sau în cazul în care un debitor solvent acordă prioritate altui creditor sau tranzacția, deși nu conduce la intrarea în insolvență a debitorului, modifică (reduce) capacitatea debitorului de a îndeplini obligația față de creditor, de exemplu, reduce valoarea activelor debitorului (o astfel de situație poate apărea, de pildă, atunci când prețul primit pentru bunul vândut este semnificativ mai mic decât prețul pieței);
  3. debitorul nu a fost obligat să încheie tranzacția contestată;
  4. debitorul nu a acționat cu bună-credință, deoarece acesta știa că tranzacția va încălca drepturile creditorilor;
  5. terța parte care a încheiat tranzacția bilaterală cu debitorul în schimbul unei compensații nu a acționat cu bună-credință.

În plus, la data falimentului sau a restructurării, înstrăinarea bunurilor debitorului este restricționată de lege (a se vedea, de asemenea, răspunsul la întrebarea 10) și tranzacțiile debitorului, încheiate prin încălcarea acestor restricții, sunt anulate de la momentul încheierii acestora.

Ultima actualizare: 08/06/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Insolvenţă - Luxemburg

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Marele Ducat al Luxemburgului are opt tipuri de proceduri de insolvență.

Trei se aplică exclusiv comercianților (persoane fizice și juridice):

  1. Procedurile de faliment prevăzute de Codul comercial (Code de Commerce) vizează lichidarea activelor unui comerciant care a devenit insolvent și insolvabil.
  2. Concordatul preventiv pentru prevenirea falimentului prevăzut de Legea din 14 aprilie 1886 privind concordatul preventiv pentru prevenirea falimentului (loi du 14 avril 1886 concernant le concordat préventif de la faillite) este o procedură deschisă, în anumite condiții, debitorilor care îndeplinesc criteriile de faliment. În cazul în care acest concordat implică renunțarea la active, scopul acestuia, la fel ca falimentul, constă în lichidarea activelor comerciantului în cauză. Totuși, acesta este diferit de faliment de vreme ce comerciantul evită efectele procedurii de faliment.
  3. Procedurile de punere sub administrare prevăzute de Regulamentul Marelui Ducat din 24 mai 1935 privind punerea sub administrare (arrêté grand-ducal du 24 mai 1935 instituant la gestion contrôlée) vizează reorganizarea afacerilor comercianților care solicită acest lucru. Cu toate acestea, se poate recurge la aceste proceduri și în cazul în care comercianții doresc ca activele lor să fie lichidate în cel mai bun mod posibil.

Pe lângă aceste proceduri, dreptul luxemburghez (articolul 593 et seq. din Codul comercial) prevede o procedură prin care comercianții pot obține suspendarea plăților în anumite condiții.

  1. O a patra procedură este deschisă numai pentru persoanele fizice care nu sunt comercianți: aceasta este procedura de supraîndatorare prevăzută de Legea din 8 ianuarie 2013 privind supraîndatorarea (loi du 8 janvier 2013 sur le surendettement), care are ca scop să permită solicitanților să își îmbunătățească situația financiară prin stabilirea unui plan de rambursare a datoriilor.

De asemenea, există proceduri de insolvență specifice notarilor, instituțiilor de credit, societăților de asigurare, precum și organismelor de plasament colectiv (deoarece acestea sunt specifice unei categorii profesionale sau unui sector de activitate, nu vor fi descrise în această fișă informativă).

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

1. Faliment

Procedurile de faliment sunt deschise de debitorul care a depus cererea de faliment, de către unul sau mai mulți creditori care solicită falimentul debitorului sau de către o instanță judecătorească.

Comercianții trebuie să declare falimentul la registrul tribunalului districtual (tribunal d’arrondissement) competent în materie comercială pentru domiciliul sau sediul social al comerciantului. Acest lucru trebuie efectuat în termen de o lună de la data îndeplinirii condițiilor de faliment.

În cazul în care unul sau mai mulți creditori ai debitorului hotărăsc să solicite declararea comerciantului ca falimentar, aceștia trebuie să apeleze la un executor judecătoresc care, printr-o citație, solicită comerciantului să se înfățișeze în fața tribunalului districtual competent în materie comercială în termen de opt zile (citație cu dată fixă), astfel încât să se poată lua o decizie pe fondul cererii de faliment.

De asemenea, procedurile de faliment pot fi deschise de către o instanță judecătorească pe baza informațiilor de care dispune. În acest caz, instanța judecătorească trebuie să citeze persoana falimentară, prin Grefa Curții, pentru a-și explica situația în fața instanței judecătorești, în audiență privată.

Înainte de a declara un comerciant în stare de faliment, tribunalul districtual competent în materie comercială (denumit în continuare „tribunalul comercial” – tribunal de commerce) trebuie să verifice dacă persoana sau societatea în cauză îndeplinește următoarele trei condiții:

  • statutul comerciantului: o persoană fizică care întreprinde, ca profesie obișnuită (principală sau suplimentară), acțiuni descrise prin lege ca fiind comerciale (de exemplu, acțiunile enumerate la articolul 2 din Codul comercial) sau o persoană juridică înregistrată într-una dintre formele prevăzute de legea modificată din 10 august 1915 privind societățile comerciale (loi modifiée du 10 août 1915 concernant les sociétés commerciales) [de ex. société anonyme (societate pe acțiuni), société à responsabilité limitée (societate cu răspundere limitată), cooperativă etc.];
  • încetarea plăților: înseamnă că datoriile incontestabile scadente (de exemplu, salariile, asigurarea socială etc.) nu sunt plătite, datoriile la termen sau contingente și obligațiile naturale nefiind suficiente; și
  • pierderea bonității: comerciantul nu mai poate obține credite de la bănci, furnizori sau creditori.

Deși refuzul sau incapacitatea de a plăti o datorie unică (indiferent de sumă) care este incontestabilă și scadentă este suficientă, în principiu, pentru a stabili starea de încetare a plăților, o simplă problemă privind fluxul de numerar nu implică starea de faliment, cu condiția ca creditul necesar pentru continuarea tranzacționării și pentru onorarea angajamentelor să poată fi obținut de către comerciant.

2. Concordat preventiv pentru prevenirea falimentului

Concordatul preventiv pentru prevenirea falimentului este rezervat „debitorilor care sunt victima unui concurs regretabil de împrejurări, dar care acționează cu bună-credință”. Aceste calități sunt evaluate de instanța judecătorească pe baza circumstanțelor cauzei.

La depunerea cererii, tribunalul comercial desemnează unul dintre judecători să examineze situația solicitantului și să întocmească un raport.

Pe baza raportului respectiv, instanța judecătorească poate conveni sau nu asupra unei perioade de grație pentru a permite comerciantului să înainteze creditorilor propuneri de concordat preventiv.

3. Administrare

Debitorii trebuie să adreseze o cerere motivată tribunalului comercial pentru districtul în care își au sediul principal sau sediul social, în cazul unei societăți.

Comercianții pot fi puși sub administrare numai în cazul în care au devenit insolvabili sau nu își pot îndeplini toate angajamentele. În plus, cererea trebuie să urmărească fie reorganizarea activității debitorului, fie lichidarea activelor sale în cel mai bun mod posibil. În ultimul rând, jurisprudența impune debitorilor să acționeze cu bună-credință. În acest context, instanța judecătorească are competența de a aprecia dacă, în funcție de faptele și circumstanțele cauzei, comerciantul a acționat sau nu cu bună-credință, așa cum este necesar pentru a beneficia de această procedură.

4. Supraîndatorare

Supraîndatorarea persoanelor fizice este descrisă drept situația în care debitorul domiciliat în Marele Ducat al Luxemburgului se află, în mod evident, în incapacitatea de a-și îndeplini toate datoriile neprofesionale scadente sau care devin scadente și de a-și onora angajamentul de a garanta sau plăti în mod solidar sau individual datoria unui singur comerciant sau societăți, cu condiția să nu fi fost directorul, de fapt sau de drept, al societății respective.

Procedura colectivă de stingere a datoriilor implică trei etape, după cum urmează:

  • etapa de stingere convenită, care are loc în fața Comisiei de mediere în chestiuni de supraîndatorare (Commission de médiation en matière de surendettement);
  • etapa de reorganizare judiciară sub supravegherea instanţei, care are loc în fața judecătorului de pace (juge de paix) pentru domiciliul debitorului supraîndatorat;
  • etapa de recuperare personală, cunoscută și sub denumirea de „faliment personal” (faillite civile), care are loc în fața judecătorului de pace pentru domiciliul debitorului supraîndatorat.

Trebuie remarcat faptul că etapa de recuperare personală, care este subsidiară celorlalte două etape ale procedurii colective de stingere a datoriilor, poate fi declanșată numai în cazul în care debitorul supraîndatorat se află într-o situație compromisă în mod iremediabil, care este descrisă ca fiind situația în care debitorul nu poate pune în aplicare:

  • măsurile prevăzute în planul de soluționare convenit sau
  • măsurile propuse de Comisia de mediere ca parte a soluționării convenite și
  • măsurile stabilite în procedurile de reorganizare judiciară sub supravegherea instanţei.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că cererile pentru procedura de soluționare convenită trebuie trimise președintelui Comisiei de mediere.

Un Linkul se deschide într-o fereastră nouăformular de cerere pentru procedura de soluționare convenită poate fi descărcat de la Linkul se deschide într-o fereastră nouăaceastă adresă.

În plus, creditorii debitorului supraîndatorat trebuie să declare creanțele la Serviciul de informare și consiliere în materie de supra‑îndatorare (Service d’information et de conseil en matière de surendettement). Un formular pentru declararea creanțelor poate fi descărcat de la Linkul se deschide într-o fereastră nouăurmătoarea adresă.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

1. Faliment

Odată ce sentința declarativă de faliment este pronunțată, persoanele falimentare sunt în mod automat private de dreptul de a-și administra activele, chiar și acelea care ar putea reveni persoanei falimentare în urma sentinței declarative de faliment.

Această privare acoperă toate bunurile mobile și imobile ale persoanei falimentare. Acest mecanism are ca scop protejarea intereselor mesei credale.

În general, administratorul fiduciar merge la sediul persoanei falimentare pentru a întocmi un inventar al activelor situate acolo. În acest sens, administratorul fiduciar trebuie să facă distincția între activele care aparțin în totalitate persoanei falimentare și cele asupra cărora terții își pot exercita diferite drepturi de proprietate.

La lichidarea activelor mobile și imobile, administratorul fiduciar se asigură că orice active ale persoanei falimentare sunt vândute în interesul superior al mesei credale. Pentru a vinde activele respective, administratorul fiduciar are nevoie de autorizare din partea instanței judecătorești. Activele mobile și imobile trebuie vândute în conformitate cu Codul comercial. Încasările trebuie depuse în contul bancar deschis în numele procedurii de insolvență.

2. Supraîndatorare

Instanța judecătorească dispune evaluarea situației financiare și sociale a debitorului pentru a verifica creanțele și pentru a estima activele și pasivele.

În urma luării deciziei de a demara procedura de recuperare personală și a determinării faptului că există active de lichidat, instanța judecătorească continuă astfel cu lichidarea activelor debitorului.

Instanța judecătorească decide în privința oricărei creanțe contestate și dispune lichidarea activelor personale ale debitorului. Excepție fac numai mobilierul necesar traiului de zi cu zi și activele neprofesionale esențiale pentru întreprinderea unei activități profesionale. Activele debitorului supraîndatorat sunt lichidate în cadrul procedurii de recuperare personală în conformitate cu obiectivul prevăzut în lege și anume, îmbunătățirea situației financiare a debitorului permițându-i acestuia și familiei să ducă o viață conformă cu demnitatea umană.

Drepturile și acțiunile debitorului în legătură cu activele acestuia sunt exercitate pe durata lichidării de către un lichidator desemnat de instanța judecătorească.

Lichidatorul are la dispoziție șase luni pentru a vinde activele debitorului în mod amiabil sau pentru a organiza o vânzare forțată.

Efectele procedurilor de recuperare personală:

  1. În cazul în care încasările provenite de pe urma lichidării activelor sunt suficiente pentru a satisface creditorii, instanța judecătorească dispune încheierea procedurilor.
  2. În cazul în care încasările de pe urma lichidării activelor nu sunt suficiente pentru a satisface creditorii, instanța judecătorească dispune încheierea din cauza activelor insuficiente.
  3. În cazul în care debitorul nu mai are decât mobilierul necesar traiului de zi cu zi și activele neprofesionale esențiale pentru întreprinderea unei activități profesionale, instanța judecătorească dispune încheierea din cauza activelor insuficiente.
  4. În cazul în care activele nu au valoare de piață sau ar costa o sumă disproporționată la vânzare în raport cu valoarea de piață, instanța judecătorească dispune încheierea din cauza activelor insuficiente.

Încheierea din cauza activelor insuficiente are efectul de anulare a tuturor datoriilor neprofesionale ale debitorului.

Cu toate acestea, din anularea datoriilor neprofesionale ale debitorului se exclud următoarele:

  • datorii pe care un garant sau un co-debitor le-a plătit în locul debitorului;
  • datorii menționate la articolul 46 din Lege, adică plăți curente ale datoriilor de întreținere și sume monetare acordate victimelor unor acțiuni de violență premeditate din cauza vătămărilor corporale suferite.

Cu toate acestea, datoriile menționate la articolul 46 din Lege pot fi anulate în cazul în care creditorul în cauză și-a exprimat acordul în vederea remiterii, reprogramării sau anulării datoriilor în cauză.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

1. Faliment

Odată ce sentința declarativă de faliment este pronunțată, persoanele falimentare sunt în mod automat private de dreptul de a-și administra activele, chiar și acelea care ar putea reveni persoanei falimentare.

În urma acestei sentințe declarative, administrarea activelor debitorului este încredințată unui administrator fiduciar.

În cazul în care persoana falimentară este o persoană juridică, masa bunurilor care face obiectul insolvenței constă în toate activele și pasivele societății, cu excepția drepturilor pe care partenerii le pot avea în capacitatea respectivă.

Administratorii fiduciari sunt aleși din rândul acelor persoane care pot oferi cele mai bune garanții în termeni de capital informațional și acuratețe în gestionare.

În practică, judecătorii din cadrul tribunalelor districtuale responsabile de cauzele comerciale aleg administratori fiduciari din lista de avocați. Cu toate acestea, în cazurile în care acest lucru este necesar în interesul persoanei falimentare, instanța judecătorească poate desemna și notari sau contabili/auditori.

La fel ca în cazul tuturor procedurilor care implică comercianți, tribunalul comercial are jurisdicție în cazurile de faliment.

Prin urmare, tribunalul comercial este cel care pronunță sentința declarativă de faliment, stabilește data de încetare a plăților, desemnează diverșii participanți (administratorul judiciar/administratorul fiduciar), stabilește data pentru declararea creanțelor și data finalizării raportului privind verificarea creanțelor și dispune încheierea procedurilor de faliment.

Administrarea activelor este încredințată unui administrator fiduciar desemnat de către instanța judecătorească, care este responsabil de lichidarea activelor debitorului și distribuirea încasărilor în rândul diverșilor creditori, în conformitate cu regulile privind creanțele preferențiale și taxele pe proprietate.

Administratorul judiciar este responsabil de supervizarea operațiunilor de faliment, gestionare și lichidare. În timpul unei audieri, acesta raportează cu privire la orice litigiu care poate surveni și dispune orice măsură urgentă necesară securizării și conservării mesei bunurilor care face obiectul insolvenței. De asemenea, acesta prezidează orice reuniune cu creditorii persoanei falimentare.

Odată ce falimentul a fost pronunțat, comercianții falimentari sunt privați de dreptul de a-și administra activele și nu mai pot efectua plăți sau tranzacții sau alte acțiuni în legătură cu activele respective.

2. Supraîndatorare

În ceea ce privește obligațiile debitorului și efectul demarării procedurii colective de stingere a datoriilor asupra activelor debitorului, trebuie de reținut faptul că debitorul se află sub rezerva obligației de bună conduită.

În timpul perioadei de bună conduită, debitorul trebuie:

  • să coopereze cu autoritățile și organismele implicate în procedură, convenind în privința furnizării spontane de informații referitoare la activele, venitul și datoriile acestuia, precum și orice modificare care apare în situația acestuia;
  • să întreprindă, în măsura posibilităților, o activitate plătită în conformitate cu expertiza acestuia;
  • să nu își agraveze starea de insolvență și să acționeze loial pentru a-și reduce datoriile;
  • să nu favorizeze un anumit creditor, cu excepția creditorilor obligației de întreținere pentru plățile curente, a proprietarilor pentru plata chiriei curente pentru locuință în vedere satisfacerii nevoilor de bază ale debitorului, a furnizorilor de bunuri și servicii esențiale pentru o viață demnă și a creditorilor plăților curente în legătură cu executarea plății de daune de către debitor ca urmare a unor acte de violență premeditate, din cauza vătămării corporale suferite;
  • să onoreze angajamentele luate ca parte a procedurii.

Două categorii de organisme sunt implicate în funcție de etapa în care se află procedura, convenită sau judiciară.

Etapa de soluționare convenită are loc în fața Comisiei de mediere. Membrii Comisiei de mediere sunt desemnați de către ministru. Aceasta are un președinte și un secretar și se întrunește cel puțin o dată pe trimestru. Pentru a fi eligibili în cadrul Comisiei de mediere, pe lângă alte documente, candidații trebuie să prezinte un cazier judiciar. Odată desemnați, membrii au obligația juridică de a informa ministrul în privința oricărei proceduri penale sau condamnări la adresa acestora pentru a putea fi înlocuiți. Membrii Comisiei de mediere primesc o diurnă în valoare de 10 euro pe ședință, iar președintele primește o diurnă în valoare de 20 euro pe ședință.

Comisia de mediere decide, mai ales, dacă să accepte sau nu cererile privind procedura și dacă creanțele declarate sunt admisibile sau nu. De asemenea, aprobă sau modifică proiectele planului de soluționare convenită care îi sunt înaintate în urma investigației întreprinse de către Serviciul de informare și consiliere privind supraîndatorarea (în continuare, „Serviciul”).

Dacă, în termen de șase luni de la consimțirea procedurii de către Comisie, planul propus nu este acceptat de către părțile interesate, Comisia întocmește un raport în care consemnează eșecul procedurii de soluționare convenită. În termen de două luni de la data la care raportul respectiv este publicat în registru, debitorul poate demara procedurile de reorganizare juridică în fața judecătorului de pace cu privire la domiciliul acestuia. Dacă debitorul nu depune această cerere în limita de timp indicată, acesta poate demara o nouă procedură colectivă de stingere a datoriilor numai după ce au trecut doi ani de la data publicării raportului în registru.

Dacă etapa de reorganizare judiciară este demarată, părțile vor fi convocate în fața judecătorului de pace care le poate solicita să furnizeze toate documentele sau informațiile care permit stabilirea activelor și/sau a pasivelor debitorului.

Pe baza informațiilor prezentate, instanța judecătorească întocmește un plan de reorganizare care va include măsurile care îi permit debitorului să își onoreze angajamentele.

Planul de reorganizare întocmit de către instanța judecătorească se aplică timp de cel mult șapte ani și poate înceta într-un număr limitat de cazuri (mai ales în cazul în care debitorul nu și-a îndeplinit obligațiile în conformitate cu planul de reorganizare).

3. Administrare

În cadrul procedurii de punere sub administrare, debitorii își pierd puterile decizionale în favoarea administratorilor cărora li se încredințează întocmirea unui inventar și elaborarea unui plan de reorganizare sau a unui plan de lichidare și distribuire a activelor. De asemenea, debitorilor li se interzice să acționeze într-un mod care poate contraveni prestației administratorilor desemnați în cadrul acestor proceduri.

4. Concordat preventiv

Pe durata procedurii de concordat preventiv, debitorul nu poate vinde sau ipoteca nimic și nu se poate angaja în nicio privință fără autorizația judecătorului delegat. Judecătorul delegat întocmește inventarul și analizează starea activității comerciale și, dacă este necesar, poate beneficia de asistența experților.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Diversele proceduri la care se face referire mai sus nu pun capăt creanțelor preferențiale ale creditorilor, cu excepția procedurii de concordat preventiv.

1. Concordat preventiv

Creditorii care beneficiază de pe urma taxelor pe proprietate care iau parte la vot își pierd statutul de creditori preferențiali (articolul 10 din Legea din 14 aprilie 1886).

2. Faliment

„Referitor la faliment, jurisprudența prevede faptul că, după pronunțarea sentinței declarative de faliment, nicio compensație legală hotărâtă de instanța judecătorească sau convenită nu mai este posibilă, chiar și în ceea ce privește creanțele existente în prealabil, dacă acestora le-ar lipsi, până la momentul respectiv, una din cele trei calități respectiv lichiditatea, posibilitatea de plată și caracterul amovibil. Deși sentința declarativă de faliment poate împiedica astfel orice compensație juridică, aceasta nu înseamnă că ea are un caracter absolut sau retroactiv. Sentința declarativă de faliment nu afectează compensația juridică în cazul în care condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite înainte de demararea procedurilor de faliment. Curtea de Apel (Cour d’appel) a hotărât că „perioada suspectă nu împiedică acest tip de compensație. Compensația juridică este posibilă în pofida încetării plăților. Nu este o acțiune a debitorului, întrucât are loc fără știrea acestuia; Articolul 445 din Codul comercial nu o acoperă.

În ceea ce privește compensația hotărâtă de instanța judecătorească, aceasta nu poate fi pronunțată după deschiderea procedurilor colective. Totuși, acest lucru poate surveni în timpul perioadei suspecte, cu condiția ca sentința relevantă să fie definitivă (nu poate face obiectul unui apel). În acest caz, compensația poate intra în vigoare numai de la data pronunțării sentinței.

În ceea ce privește compensația convenită, este foarte clar că aceasta nu poate surveni după deschiderea procedurilor colective. Mai mult, aceasta nu poate apărea în timpul perioadei suspecte, deoarece este privită conform articolului 445 din Codul comercial drept o metodă anormală de plată, fiind sancționată prin nulitate [1].”

Cu toate acestea, trebuie reținut faptul că Legea din 5 august 2005 privind garanțiile financiare (loi du 5 août 2005 sur les garanties financières) menționează anumite excepții de la regulile descrise mai sus, spre exemplu, cu privire la acordurile de compensație care pot fi încheiate între părți la data demarării procedurilor de insolvență (sau chiar după aceasta – consultați articolul 18 et seq. din legea din 5 august 2018 privind garanțiile financiare).

3. Administrare

În ceea ce privește administrarea, concordatul preventiv sau suspendarea plăților, compensația nu poate fi efectuată după ce debitorii își pierd libertatea de a dispune de drepturile și activele acestora.


[1] ‘La compensation comme garantie d’une créance sur un débiteur en faillite’, Pierre HURT, J.T., 2010, p. 30.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Una dintre principalele dificultăți care survin pentru administratorii fiduciari după demararea procedurilor de faliment se referă la contractele curente încheiate înainte de declararea falimentului. Cu excepția contractelor de muncă care încetează automat la data declarării falimentului (articolul 12‑1 din Codul muncii (Code du travail)), continuarea contractelor curente este acceptată în mod tradițional până când acestea sunt reziliate de către administratorul fiduciar.

Administratorul fiduciar trebuie să pună în balanță interesele implicate atunci când ia o decizie cu privire la continuarea temporară sau nu a acestor contracte. Dacă există clauze în contract care duc la rezilierea acestuia în cazul în care una din părți este declarată în stare de faliment, trebuie să se ia decizia dacă administratorul fiduciar intenționează sau nu să conteste caracterul aplicabil al acestor clauze (reținând faptul că validitatea acestor clauze este discutabilă; de exemplu, aceste clauze sunt privite ca fiind nule în Belgia, în contextul închirierilor comerciale).

În orice caz, în principiu, administratorul fiduciar este exclusiv responsabil de alegerea între executarea sau rezilierea acestor contracte. Dacă este contestat de către cealaltă parte contractantă care invocă rezilierea automată a contractului din cauza falimentului, administratorul fiduciar se expune procedurilor juridice cu un rezultat incert, precum și riscului de a contracta noi costuri pentru masa bunurilor care face obiectul insolvenței [1].


[1] Surse: ‘Les procédures collectives au Luxembourg’, Yvette HAMILIUS și Brice HELLINCKX (autorii Capitolului 3), Editura Larcier, 2014, p. 86.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

1. Proceduri de concordat preventiv, faliment, suspendare a plății și administrare

În cadrul procedurilor de concordat preventiv, faliment, suspendare a plății și administrare se suspendă măsurile de executare împotriva comercianților și a activelor acestora. Totuși, niciun text juridic aplicabil în Marele Ducat nu împiedică luarea de măsuri de către creditori pentru a conserva integritatea activelor debitorilor.

În cadrul tuturor acestor proceduri, debitorii nu mai au libertatea de a dispune de activele acestora. „Începând cu sentința declarativă de faliment și până la încheierea procedurilor, nu se poate intenta în mod valid niciun proces juridic exclusiv împotriva persoanei falimentare, în ceea ce privește activele care fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței” (Lux. 12 ianuarie 1935, Pas. 14, p. 27). „Creditorii chirografari și cei care au o creanță preferențială generală nu pot, în timpul falimentului, să urmărească obligarea persoanei falimentare sau chiar a administratorului fiduciar, însă pot acționa numai prin declararea creanțelor sau prin intentarea unui proces pentru recunoașterea creanțelor acestora” (Cass. 13 noiembrie 1997, Pas. 3030, p. 265).

Cu toate acestea, în anumite cazuri, acțiunile de înstrăinare pot fi întreprinse cu sprijinul persoanei delegate de către tribunalul comercial (cu privire la suspendarea plăților sau administrare).

Mai mult, sentința declarativă de faliment face ca datoriile care nu sunt scadente să devină exigibile și încetează aplicarea dobânzii.

2. Supraîndatorare

Referitor la stingerea colectivă a datoriilor, decizia Comisiei de mediere de a accepta cererea debitorului suspendă automat orice măsură de executare împotriva activelor debitorului, cu excepția măsurilor care au legătură cu obligațiile de întreținere, încetează aplicarea dobânzii și face ca datoriile care nu sunt scadente să devină exigibile.

Dacă etapa de soluționare convenită eșuează, judecătorul de pace în fața căruia se va audia etapa juridică poate suspenda orice măsură de executare în aceleași condiții precum cele indicate mai sus.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Litigiile deja în curs la demararea procedurilor de insolvență pot fi continuate în mod valid de către administratorul fiduciar care acționează în calitatea respectivă. Cu toate acestea, solicitanții în astfel de cazuri trebuie să reglementeze procedurile implicând administratorul fiduciar care are puterea exclusivă de a reprezenta debitorul falimentar în mod valid.

Atunci când debitorul nu are câștig de cauză, creditorii care au intentat procedurile înainte de faliment, obțin un titlu de valoare pe care îl pot utiliza la lichidare. Totuși, acest titlu de valoare nu poate fi executat deoarece sentința declarativă de faliment duce la privarea debitorului de dreptul de administrare a oricăror active.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

1. Faliment

Publicarea notificării privind falimentul în unul sau mai multe ziare distribuite în Luxemburg informează creditorii cu privire la intrarea în faliment a debitorului. Astfel, aceștia trebuie să-și declare creanțele, împreună cu titlurile de valoare la registrul tribunalului districtual competent în materie comercială, în limita de timp stabilită în sentința declarativă de faliment. Grefierul înregistrează creanțele și furnizează o dovadă de primire.

Declarațiile privind creanțele trebuie semnate și trebuie să includă numele, prenumele, profesia și adresa creditorilor, precum și suma creanței, motivul creanței și orice garanții sau titluri de valoare asociate creanței. Diversele creanțe declarate sunt apoi verificate în prezența administratorului fiduciar, a debitorului falimentar și a administratorului judiciar.

În timpul acestei proceduri, dacă există litigii, creditorii pot fi convocați pentru a explica detaliile creanței și fondul acesteia sau suma exactă în cadrul unui interogatoriu în contradictoriu.

Dacă administratorul fiduciar a putut identifica activele care pot fi distribuite în rândul creditorilor, acesta îi convoacă pe cei din urmă la o ședință de prezentare a conturilor bancare în timpul căreia creditorii își pot exprima opinia cu privire la planul de distribuire.

Dacă activele sunt insuficiente, se dispune încheierea falimentului.

Dacă administratorul fiduciar nu își îndeplinește datoriile spre satisfacția creditorilor, aceștia din urmă pot trimite reclamațiile către administratorul judiciar care, după caz, poate înlocui administratorul fiduciar.

2. Administrare

În cadrul procedurilor de administrare, administratorii trebuie să ofere creditorilor detalii privind planul de reorganizare sau de lichidare a activelor.

În acest caz, creditorii pot fi invitați să facă observații. În termen de 15 zile de la informare, creditorii trebuie să comunice registrului dacă acceptă sau dacă se opun planului, care nu poate fi implementat cu excepția cazului în care mai mult de jumătate din creditorii ai căror creanțe reprezintă mai mult de jumătate din pasive acceptă acest plan.

3. Concordat preventiv

În cazul procedurii de concordat preventiv, creditorii sunt convocați la o ședință pentru a le permite să discute propunerile privind concordatul făcute de către judecătorul delegat. Prin urmare, creditorii trebuie să își declare creanțele și, de asemenea, să specifice dacă acceptă sau nu propunerile privind concordatul.

Creditorii pot, mai apoi, să facă observații în timpul audierii privind aprobarea concordatului. De asemenea, aceștia pot adresa o contestație împotriva deciziei care aprobă concordatul, în cazul în care nu au fost invitați la ședința creditorilor sau dacă au votat împotriva propunerilor privind concordatul.

4. Supraîndatorare

În primă instanță, în timpul etapei de soluționare convenită, creditorii trebuie să își declare creanțele la Serviciul de informare și consiliere privind supraîndatorarea. Astfel, creditorii pot lua parte în mod activ la adoptarea de către Serviciul respectiv a unui plan de soluționare convenită.

Comisia de mediere pentru supraîndatorare convoacă apoi creditorii și expune propunerile formulate în planul de soluționare convenită. Cel puțin 60 % dintre creditorii ai căror creanțe reprezintă 60% din totalul creanțelor trebuie să specifice astfel faptul că acceptă planul de soluționare convenită pentru ca acesta să fie considerat drept acceptat. Lipsa unui răspuns din partea creditorilor se consideră drept un acord.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Administratorii fiduciari în caz de faliment reprezintă atât persoana falimentară, cât și masa credală. În această dublă capacitate, aceștia nu sunt responsabili doar de administrarea activelor persoanei falimentare, ci sunt autorizați și să monitorizeze, în calitate de reclamanți sau inculpați, toate acțiunile care urmăresc conservarea activelor care trebuie utilizate ca titlu de valoare pentru creditori și, de asemenea, să recupereze sau să sporească activele respective în interesul comun al acestora din urmă (Curtea de Apel, 2 iulie 1880, Pas. 2, p. 49).

Administratorul fiduciar poate intenta orice proces cu privire la garanția comună pentru creditori, constând din activele persoanei falimentare, proces care are în vedere recuperarea, protejarea sau lichidarea activelor respective (Curtea de Apel, 25 februarie 2015, Pas. 37, p. 483).

În ceea ce privește contractele curente ulterioare sentinței declarative de faliment, administratorul fiduciar trebuie să decidă rezilierea sau nu a acestora sau dacă ar fi mai bine, în cazurile în care acestea pot pune active la dispoziție, să continue cu executarea lor pentru a acoperi ulterior pasivele persoanei falimentare.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Toți creditorii trebuie să își declare creanțele, indiferent de natura acestora și dacă aceștia au sau nu o creanță preferențială. Cu toate acestea, excepția de la această procedură constă în creanțele ce derivă din bunuri, adică acele creanțe ce derivă ulterior și în interesul procedurilor de faliment (de exemplu, costurile administratorului fiduciar, chiria care devine scadentă după sentința declarativă de faliment etc.).

Referitor la creanțele care derivă din bunuri după demararea procedurilor de insolvență și care rezultă în urma administrării falimentului sau a continuării anumitor activități comerciale ale persoanei falimentare, acestea sunt onorate înainte ca restul activelor să fie distribuite în rândul masei credale. Creanțele care derivă din bunuri sunt astfel onorate în toate cazurile înaintea celor aparținând altor creditori.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

1. Faliment

În cadrul procedurilor de faliment, sentința declarativă de faliment va fi publicată pe diverse căi (presă, înregistrare la tribunalul comercial) pentru ca situația să fie adusă în atenția creditorilor debitorului falimentar, care se pot face apoi cunoscuți (articolul 472 din Codul comercial).

Creditorii trebuie să își declare apoi, creanțele la registrul tribunalului comercial și să depună documentele justificative (articolul 496 din Codul comercial).

Un formular care permite creditorilor să facă această declarație a creanțelor este disponibil online la Linkul se deschide într-o fereastră nouăaceastă adresă.

Creanțele sunt verificate de către administratorul fiduciar responsabil de lichidare și pot fi contestate de către acesta din urmă (articolul 500 din Codul comercial).

Orice creanță declarată care este contestată va fi înaintată instanței.

Cu toate acestea, dacă există contestații care, din cauza obiectului acestora, nu intră sub jurisdicția tribunalului districtual competent în materie comercială, acestea sunt înaintate tribunalului competent în vederea luării unei decizii referitoare la fondul acestora. Acestea sunt înaintate și tribunalului districtual pentru cauze comerciale în vederea pronunțării unei sentințe în conformitate cu articolul 504, privind sumele care pot fi pretinse de către creditorii în cauză în contextul discuțiilor legate de concordat (articolul 502).

2. Concordat preventiv

În cadrul procedurii de concordat preventiv, debitorul care solicită concordatul trebuie să specifice, în cerere, identitățile și adresele creditorilor, precum și sumele creanțelor acestora (articolul 3 din Legea din 14 aprilie 1886).

Creditorii sunt notificați prin scrisoare recomandată (articolul 8 din Legea din 14 aprilie 1886) prin care sunt invitați să ia parte la ședința privind concordatul.

Invitația va fi publicată și în presă.

În timpul ședinței privind concordatul, creditorii își declară sumele creanțelor.

Așa cum s-a menționat mai sus, creditorii cu creanțe securizate de taxele pe proprietate care iau parte la vot, își pierd statutul de creditori preferențiali (articolul 10 din Legea din 14 aprilie 1886).

3. Suspendarea plăților

În cadrul procedurilor de suspendare a plăților, debitorul trebuie să prezinte și o listă a creditorilor, indicând numele, suma creanțelor și adresele acestora.

Creditorii sunt invitați la o ședință prin scrisoare recomandată (articolul 596 din Codul comercial) și prin intermediul presei.

În timpul ședinței, aceștia trebuie să declare sumele creanțelor (articolul 597 din Codul comercial).

4. Administrare

În cadrul procedurilor de administrare, nu există nicio procedură privind declararea și acceptarea creanțelor. Debitorii trebuie să informeze tribunalul în cererea acestora cu privire la identitățile creditorilor.

Acești creditori sunt informați ulterior de către tribunal cu privire la planul de reorganizare și lichidare de active întocmit de către administratorii desemnați de către instanța judecătorească.

5. Procedura de supraîndatorare

În termen de o lună de la publicarea în registru a notificării privind stingerea datoriilor colective, creditorii debitorului supraîndatorat trebuie să își declare creanțele la Serviciul de informare și consiliere privind supraîndatorarea.

Declararea creanțelor trebuie să fie conformă cu articolele 6 și 7 din Regulamentul Marelui Ducat din 17 ianuarie 2014 care pune în aplicare Legea din 8 ianuarie 2013 privind supraîndatorarea (règlement grand-ducal du 17 janvier 2014 portant exécution de la loi du 8 janvier 2013 concernant le surendettement).

Un Linkul se deschide într-o fereastră nouăformular de declarare este pus la dispoziția creditorilor.

Comisia de mediere analizează măsura în care creanțele sunt admisibile.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Principiul de bază al legii privind falimentul constă în faptul că fiecare creditor trebuie să primească o cotă-parte identică, proporțională cu suma creanțelor.

În primul rând sunt plătiți creditorii cu un titlu de valoare sau o creanță preferențială.

Creditorii preferențiali sunt clasificați într-o ordine juridică care face obiectul unei politici publice (proprietarii proprietăților date în chirie, creditorii ipotecari, creditorii cu titluri de valoare asupra capitalul societății și, mai ales, trezoreria publică în sensul cel mai larg).

În general, administratorul fiduciar se raportează la articolele de la 2096 la 2098, 2101 și 2102 din Codul civil (Code civil).

Administratorul fiduciar trebuie să verifice fiecare creanță raportându-se la lege și la jurisprudență.

Activele nete disponibile creditorilor chirografari trebuie distribuite în mod proporțional în conformitate cu articolul 561, primul alineat din Codul comercial.

După ce administratorul fiduciar cunoaște suma taxelor stabilită de instanță, a clasificat creditorii preferențiali și cunoaște suma rămasă de distribuit în rândul creditorilor chirografari, acesta elaborează un plan de distribuire a activelor care este înaintat, în primă instanță, administratorului judiciar. În conformitate cu articolul 533 din Codul comercial, administratorul fiduciar invită toți creditorii la ședința de prezentare a conturilor bancare prin scrisoare recomandată la care atașează o copie a planului de distribuire a activelor.

Persoana falimentară trebuie să fie înștiințată oficial cu privire la ședință de către un executor judecătoresc sau prin publicarea într-un ziar din Luxemburg.

Cu excepția cazului în care prezentarea conturilor bancare de către administratorul fiduciar este contestată de către un creditor, administratorul fiduciar înaintează procesul-verbal al ședinței de prezentare, în baza unui plan de distribuire a activelor, administratorului judiciar și grefierului pentru semnare.

După prezentarea conturilor, administratorul fiduciar plătește creditorii.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

1. Faliment

În cazul procedurilor de faliment, după efectuarea plăților, administratorul fiduciar poate solicita încheierea procedurilor, care este urmată de decizia de încetare care, așa cum denumirea o sugerează, pune capăt procedurilor de faliment.

Conform articolului 536 din Codul comercial, persoanele falimentare care nu au fost declarate falimentare în sensul penal ca urmare a unor acte neglijente sau frauduloase, nu mai pot fi urmărite în instanță de către creditori, cu excepția cazului în care averile acestora sporesc în termen de șapte ani de la decizia de încetare a procedurilor din cauza activelor insuficiente.

Conform articolului 586 din Codul comercial, persoanele falimentare care plătesc în totalitate toate sumele datorate ca principal, dobândă și costuri pot fi achitate adresând o cerere în acest sens Curții Supreme de Justiție (Cour supérieure de justice).

2. Concordatul preventiv, suspendarea plăților, administrarea

În cadrul procedurilor de concordat preventiv, suspendare a plăților și administrare, decizia instanței judecătorești care aprobă măsura relevantă pune capăt procedurilor.

Instanța judecătorească poate impune sancțiuni civile sau penale debitorului falimentar.

Dacă instanța judecătorească constată că falimentul a fost cauzat de abuzul grav și flagrant al persoanei falimentare, aceasta îi poate interzice celei din urmă să își desfășoare activitățile comerciale fie direct, fie prin intermediul altei persoane. Această interdicție se aplică și celor care dețin o funcție ce implică puteri‑decizionale în cadrul unei societăți.

Alte sancțiuni civile includ, în cazul falimentului societăților comerciale, posibilitatea de a extinde falimentul în rândul directorilor și posibilitatea de a intenta procese în baza articolelor 1382 și 1383 din Codul civil (răspundere juridică generală) și a articolelor 59 și 192 din Legea privind societățile comerciale (loi sur les sociétés commerciales).

Sancțiunile penale (faliment penal) pot fi impuse și persoanei falimentare.

În cazul concordatelor preventive, persoanele care beneficiază de pe urma acestei proceduri trebuie să își despăgubească creditorii, dacă averile acestora sporesc (articolul 25 din Legea din 14 aprilie 1886 privind concordatul preventiv pentru prevenirea falimentului).

Concordatul preventiv nu are efect asupra următoarelor datorii:

  • taxe și alte obligații guvernamentale;
  • creanțe asigurate prin drepturi preferențiale, ipoteci sau garanții suplimentare;
  • creanțe privind întreținerea.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Ca urmare a încheierii procedurilor de insolvență, dacă există active, creditorii primesc sumele integrale sau o parte din sumele creanțelor în conformitate cu condițiile de distribuire acceptate în decizia de încheiere.

Dacă persoanele falimentare nu au fost declarate falimentare în sensul penal ca urmare a unor acte neglijente sau frauduloase, acestea nu mai pot fi urmărite în instanță de către creditori, cu excepția cazului în care averile acestora sporesc în termen de șapte ani de la decizia de încetare a procedurilor de faliment.

De asemenea, creditorii pot intenta un proces în baza articolelor 1382 și 1383 din Codul civil pentru a invoca răspunderea juridică generală a directorilor persoanei falimentare sau un proces în baza articolelor 50 și 192 din Legea privind societățile comerciale (răspunderea administratorilor și a directorilor în ceea ce privește executarea mandatului).

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Costurile cererii de intrare în faliment sunt incluse în costurile mesei bunurilor care face obiectul insolvenței.

Întrucât acestea sunt costuri care survin în interesul procedurilor de intrare în faliment, acestea sunt plătite din activele persoanei falimentare înainte ca administratorul fiduciar să distribuie restul de active diverșilor creditori.

Legea din 29 martie 1893 privind asistența juridică și procedurile privind deficitul (loi du 29 mars 1893 concernant l’assistance judiciaire et la procédure en débet) stabilește, la articolele 1 și 2, diversele costuri care pot rezulta în urma formalităților impuse de procedurile de insolvență și determină ordinea în care vor fi plătite în cazurile în care activele sunt insuficiente.

Tribunalul districtual competent stabilește onorariile administratorului fiduciar conform Regulamentului Marelui Ducat din 18 iulie 2003 (règlement grand-ducal du 18 juillet 2003).

Administratorul fiduciar trebuie să adreseze tribunalului districtual responsabil de cauzele comerciale o declarație a costurilor și onorariilor pe baza activelor recuperate.

Articolul 536-1 din Codul comercial specifică la cel de-al doilea alineat faptul că onorariile și costurile falimentului încheiat din cauza activelor insuficiente vor fi prezentate de Administrația taxelor indirecte (Administration de l’Enregistrement) în condițiile menționate în Legea din 29 martie 1893 privind asistența juridică și procedurile privind deficitul.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

1. Faliment

Sentința declarativă de faliment poate stabili data de încetare a plăților de către persoana falimentară la o dată anterioară celei la care s-a pronunțat sentința. Totuși, această dată nu poate precede sentința cu mai mult de șase luni.

Pentru a proteja interesele creditorilor, perioada cuprinsă între încetarea plăților și sentința declarativă este considerată drept „perioada suspectă”.

Anumite acțiuni întreprinse în această perioadă, în cazul în care ar fi în detrimentul drepturilor creditorilor, vor fi nule și neavenite. Acestea includ, mai ales:

  • orice acțiune în legătură cu bunurile mobile și imobile pe care persoana falimentară le-a oferit gratuit sau în schimbul unei plăți, prețul vânzării fiind evident mult mai scăzut decât valoarea bunului în cauză;
  • toate plățile efectuate în numerar sau prin virament, vânzare, compensație sau în alt mod, pentru datorii care nu au devenit încă scadente;
  • toate plățile efectuate, altele decât cele în numerar sau utilizând instrumente comerciale pentru datoriile devenite scadente;
  • orice ipotecă sau alte drepturi de proprietate acordate de debitor pentru datoriile contractate înainte de încetarea plăților.

Cu toate acestea, pentru alte acțiuni, principiul de nulitate nu este aplicat în mod automat.

Prin urmare, anumite plăți efectuate de către persoana falimentară pentru datoriile ce devin scadente și oricare alte acțiuni întreprinse în schimbul plății în timpul perioadei suspecte pot fi anulate dacă se dovedește faptul că terțele părți care au primit plățile sau care au negociat cu persoana falimentară luaseră cunoștință de încetarea plăților.

Atunci când un creditor știe că un debitor nu își poate onora angajamentele, creditorul respectiv nu trebuie să caute să fie tratat preferențial în detrimentul masei credale generale.

Linkul se deschide într-o fereastră nouăIpoteca și drepturile preferențiale care au fost dobândite în mod valid pot fi înregistrate până la data sentinței declarative de faliment. Cu toate acestea, drepturile înregistrate în termen de 10 zile înainte de data încetării plăților sau mai târziu, pot fi declarate nule și neavenite dacă au trecut mai mult de 15 zile între data titlului de gaj și data înregistrării.

În sfârșit, orice acțiune întreprinsă sau plată efectuată în condiții frauduloase pentru creditori, adică atunci când debitorul acționează astfel fiind deplin conștient de prejudiciul pe care l-ar putea cauza creditorului (adică prin reducerea mesei bunurilor care face obiectul insolvenței, nerespectarea clasificării creanțelor etc.), este considerată nulă și neavenită, indiferent de data la care a avut loc.

Conceptul de perioadă suspectă nu se aplică contractelor de garanție financiară sau în cazurile creanțelor viitoare transferate către un organism de securitizare.

2. Concordat preventiv

Pe durata procedurii de obținere a concordatului preventiv, debitorii nu pot transfera, ipoteca și nu se pot angaja în nicio privință fără autorizația judecătorului delegat.

3. Administrare

De la data luării deciziei de desemnare a unui judecător delegat privind întocmirea inventarului societății, comerciantul nu poate, sub amenințarea de nulitate, transfera, stabili titluri de valoare sau ipoteci, nu poate angaja sau primi active cu capital mobil fără o autorizație în scris din partea judecătorului delegat.

De asemenea, trebuie de reținut faptul că legea privind administrarea prevede sancțiuni penale pentru comercianții care au tăinuit o parte din active, au exagerat în privința totalului pasivelor sau au implicat creditori ai căror creanțe au fost exagerate.

4. Supraîndatorare

Judecătorul poate, unde este cazul, să numească persoane responsabile de furnizarea de asistență socială, educațională sau de gestionarea financiară pentru a asigura faptul că partea din venitul debitorului care nu este alocată pentru achitarea datoriilor este utilizată în scopurile propuse.

În scopul desfășurării activității, aceste persoane sunt autorizate să ia orice măsură concepută pentru a preveni devierea acestei părți de venit de la scopul său natural sau prejudicierea intereselor privind gospodăria debitorului.

Ultima actualizare: 29/10/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Insolvenţă - Ungaria

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Procedura de insolvență pentru persoane juridice este reglementată prin legea XLIX din 1991 privind procedura de faliment și procedura de lichidare (Legea falimentului).

Legea falimentului reglementează două tipuri de proceduri de insolvență: procedura de faliment și procedura de lichidare.

Procedura de faliment constă în procedura reorganizării în cadrul căreia debitorului care se confruntă cu insolvența i se acordă o suspendare a plăților pentru a ajunge la un acord voluntar și pentru a încerca să încheie un astfel de acord în vederea restabilirii solvabilității.

Procedura de lichidare are scopul de a asigura îndestularea creditorilor în conformitate cu normele specifice, în cazul în care un debitor insolvabil face obiectul dizolvării fără a avea un succesor legal – în cadrul unei proceduri având drept scop distribuirea către creditori a tuturor activelor din masa bunurilor care face obiectul insolvenței aparținând debitorului. Cu toate acestea, procedura de lichidare trebuie să fie finalizată dacă debitorul și-a plătit datoria în întregime, precum și costurile procedurii, sau dacă este încheiat un acord voluntar cu creditorii privind condițiile stingerii datoriei, iar acest acord a fost aprobat de către instanță.

Legislația care reglementează sucursalele din Ungaria ale întreprinderilor cu sediul social în străinătate, organizațiile societății civile și întreprinderile din sectorul financiar (instituții de credit, întreprinderi financiare, întreprinderi de asigurări, firme de investiții, antrepozite publice), de exemplu, include norme speciale, derogatorii.

Procedura de faliment nu există în cazul întreprinderilor din sectorul financiar, însă organismele de supraveghere au posibilitatea de a interveni încă de la primele semne ale oricărei deteriorări a situației financiare a acestora pentru a evita insolvența și trebuie create fonduri (Fondul pentru decontarea daunelor, Fondul pentru protecția investitorilor, Fondul de asigurare a depozitelor) pentru protejarea clienților și pentru despăgubirea acestora.

În cazul întreprinderilor din sectorul financiar, lichidarea poate fi inițiată în fața instanței de către Banca Națională a Ungariei, acționând în calitate de autoritate de supraveghere financiară după revocarea autorizației acestora de a desfășura respectivele activități.

Legea privind organizațiile societății civile conține norme derogatorii privind procedura de faliment și de lichidare a organizațiilor societății civile (asociații, fundații), iar în caz contrar se aplică prevederile legii falimentului.

Procedura de stingere a datoriilor persoanelor fizice (falimentul personal)

Legea CV din 2015 privind stingerea datoriilor persoanelor fizice a intrat în vigoare la 1 septembrie 2015. Legea stabilește cadrul juridic pentru stingerea datoriilor, în plus față de asigurarea protecției falimentului prin cooperarea dintre un debitor și creditorii acestuia. Legea protejează în principal debitorii ipotecari, în special cei care au întârzieri de lungă durată, sunt îndatorați față de mai mulți creditori și a căror proprietate imobiliară de tip rezidențial este amenințată de vânzare forțată.

Procedura începe ca o procedură extrajudiciară, fiind coordonată de primul creditor ipotecar. Procedura judiciară de faliment este inițiată în cazul în care nu există o soluționare extrajudiciară. Mai întâi, procedura judiciară are, de asemenea, scopul de a ajunge la un acord, însă, în cazul în care nu se votează în favoarea acestui acord, instanța stabilește condițiile pentru stingerea datoriei.

Guvernul a instituit Serviciul de Stat privind Insolvența Familiilor. Această organizație joacă un rol important în procedura de stingere a datoriilor. Serviciul privind Insolvența Familiilor verifică dacă debitorul îndeplinește cerințele legale, ține evidențele statului privind datele procedurii și angajează administratorii familiilor. Administratorii familiilor desfășoară activitățile pregătitoare și colaborează cu instanța în cursul procedurii judiciare de stingere a datoriilor, execută deciziile instanței, sprijină debitorul, supraveghează gestionarea gospodăriei debitorului, vând activele debitorului care au valoare comercială și plătesc creditorii.

Rezultatul unei proceduri reușite de stingere a datoriilor constă în faptul că datoria plătită în cursul procedurii nu mai poate fi pretinsă ulterior de la debitor, iar creditorii primesc o proporție specifică a creanțelor lor într-o perioadă de timp previzibilă.

Procedura de stingere a datoriilor persoanelor fizice nu este însă notificată în temeiul Regulamentului (UE) nr. 2015/848 al Parlamentului European și al Consiliului.

În conformitate cu Legea falimentului, procedura de faliment poate fi inițiată de către organizația debitoare, cu aprobarea organului său principal de decizie, utilizând un formular – reprezentarea legală este obligatorie în cursul procedurii. Debitorul nu poate înainta această cerere dacă face obiectul unei proceduri de faliment aflate în curs de desfășurare sau dacă a fost pronunțată o decizie în primă instanță prin care se dispune lichidarea debitorului. Condițiile și termenele de prescripție pentru admisibilitatea unei cereri reînnoite de inițiere a procedurii de faliment constau din îndestularea creanțelor creditorului care au existat sau au apărut în cursul procedurii anterioare de faliment, expirarea unei perioade de doi ani de la încheierea definitivă a procedurii anterioare de faliment sau, în cazul în care cererea anterioară a fost respinsă din oficiu, expirarea unei perioade de un an de la pronunțarea ordinului definitiv în chestiunea respectivă.

Ca regulă generală, dacă debitorul este insolvabil, procedura de lichidare poate fi inițiată la cererea debitorului sau a creditorilor acestuia sau din oficiu, de către instanță, în anumite cazuri prevăzute în Legea falimentului. Legea falimentului prevede în mod explicit cine poate iniția procedura de lichidare și reglementează normele pentru procedura deschisă la cerere sau din oficiu.

Ambele tipuri de proceduri sunt proceduri de stingere colectivă a datoriilor, creditorii debitorului trebuie să participe la procedură și nu pot solicita executarea creanțelor lor în altă modalitate sau în cadrul unei alte proceduri desfășurate împotriva debitorului în cursul acestei proceduri.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de faliment:

Procedura de faliment poate fi solicitată de către administratorul debitorului, fiind obligatorie reprezentarea de către un avocat sau consilier juridic.

În orice moment, poate fi inițiată numai o singură procedură de faliment împotriva debitorului și nu poate fi pendinte nicio procedură de lichidare împotriva acestuia. Procedura de faliment reînnoită poate începe numai dacă debitorul a stins datoriile pretinse în procedura anterioară și au trecut doi ani de la această procedură. În cazul în care instanța a respins procedura anterioară de faliment din oficiu din cauza unor vicii de formă, procedura de faliment reînnoită nu poate fi inițiată timp de un an.

Procedura de lichidare

Procedura de lichidare poate fi inițiată de către debitor, de către un creditor, de către administratorul care a participat la procedura anterioară de lichidare voluntară sau de către o instanță sau autoritate administrativă în cazurile prevăzute de lege. De exemplu, o procedură de lichidare este inițiată de către instanță în cazul în care nu s-a încheiat un acord voluntar în cursul procedurii de faliment sau dacă dizolvarea unei firme cu încălcarea gravă a legii este dispusă sub autoritatea sa de supraveghere juridică în calitate de instanță comercială.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Activele debitorului incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței reprezintă suma tuturor activelor fixe și a activelor curente în sensul legislației contabile.

Orice majorare a activelor obținută în cursul procedurii de faliment face, de asemenea, parte din activele incluse în masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

Debitorul păstrează drepturile aferente gestionării activelor din masa bunurilor care face obiectul insolvenței, însă sub supravegherea administratorului. În procedura de lichidare, debitorul nu reține drepturile aferente gestionării activelor din masa bunurilor care face obiectul insolvenței: Aceste drepturi sunt transferate lichidatorului. Lichidatorul este reprezentantul legal al organizației debitoare și efectuează înregistrarea și evaluarea creanțelor creditorilor, realizarea activelor și distribuirea sumelor obținute în rândul creditorilor sub controlul instanței.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

În procedura de faliment și de lichidare, un debitor în sensul legii falimentului poate fi un operator economic enumerat în lege. Procedura de faliment este inițiată de către debitor, care își poate continua activitățile economice pe durata procedurii. Directorii executivi și proprietarii debitorului nu au restricții în exercitarea drepturilor lor, însă își pot exercita drepturile numai fără încălcarea drepturilor prevăzute de lege pentru administrator. Debitorul efectuează înregistrarea și clasificarea creanțelor în colaborare cu administratorul și, cu implicarea administratorului, elaborează un program și o propunere de negocieri în vederea unei înțelegeri în scopul încheierii unui acord pentru restabilirea sau păstrarea solvabilității. Înțelegerea include acordul dintre debitor și creditori asupra condițiilor stingerii datoriilor și asupra tuturor celorlalte aspecte pe care aceștia le consideră importante pentru reorganizare.

Până la începerea procedurii, un creditor din cadrul unei proceduri de faliment și de lichidare înseamnă o persoană care are creanțe bănești restante sau creanțe exprimate în termeni monetari în baza unei decizii definitive și executorii a unei instanțe sau autorități publice sau care sunt recunoscute sau nu sunt contestate de către debitor. În procedura de faliment, creditor înseamnă, de asemenea, orice persoană ale cărei creanțe scadente în cursul procedurii de faliment sau ulterior au fost înregistrate de către administrator sau orice persoană ale cărei creanțe au fost înregistrate de către lichidator în cadrul unei proceduri de lichidare.

Un administrator în cadrul procedurii de faliment este o persoană juridică desemnată de către instanță, autorizată să îndeplinească sarcinile unui practician în insolvență. Administratorul trebuie să desemneze o persoană angajată de acesta, având calificări corespunzătoare, pentru a desfășura activitățile administratorului. Sarcina acestei persoane este de a monitoriza activitățile economice ale debitorului pentru a conveni asupra unui acord, luând în considerare interesele creditorilor, de a înregistra creanțele creditorilor, de a colabora la redactarea propunerii de acord și de a contrasemna procesul-verbal al hotărârilor adoptate în cadrul negocierilor acordului.

Lichidator înseamnă o organizație-lichidator (o persoană juridică autorizată să îndeplinească sarcinile unui practician în insolvență) desemnată de către instanță, care este reprezentantul legal al organizației aflate în lichidare și care, în același timp, garantează interesele creditorilor și îndeplinește sarcinile prevăzute de lege. Legislația prevede cerințe personale și profesionale stricte privind organizațiile-lichidator, inclusiv formare profesională regulată.

Organizația-lichidator desemnează un administrator al insolvenței pentru desfășurarea activităților lichidatorului.

Numele organizației-lichidator și ale administratorului insolvenței sunt, de asemenea, înregistrate în registrul persoanelor juridice ținut de instanță.

Procedurile de faliment și de lichidare sunt proceduri civile necontencioase care se desfășoară în fața instanței. În situațiile care nu sunt reglementate de Legea falimentului, se aplică normele Codului de procedură civilă, cu derogările care apar din particularitățile procedurilor necontencioase. Procedura de faliment este dispusă de instanță, în timp ce procedura de lichidare este dispusă de instanță ca urmare a declarării insolvenței debitorului sau în alte cazuri prevăzute de lege sau în baza unei cereri formulate de o altă instanță, autoritate publică sau de către administrator. La deschiderea procedurii, instanța desemnează administratorul sau lichidatorul din lista lichidatorilor. La inițierea procedurii de lichidare, instanța desemnează – la cererea creditorilor – un lichidator care are competența unui administrator temporar pentru supravegherea activităților debitorului până la dispunerea lichidării.

Obiecțiile formulate împotriva oricăror măsuri sau omisiuni nelegale ale administratorului sau ale lichidatorului sunt soluționate de către instanță și, în cazul unei măsuri sau omisiuni nelegale, instanța solicită administratorului sau lichidatorului să își desfășoare activitățile potrivit legii iar, în cazul încălcării legii, administratorul sau lichidatorul este eliminat din procedură și este desemnat un noul administrator sau lichidator.

Pe parcursul procedurii de faliment, debitorul beneficiază de protecție în caz de faliment, procedurile de executare se suspendă și debitorul beneficiază de suspendarea plăților sau de un moratoriu privind plata datoriilor efectuate anterior.

Dacă majoritatea prevăzută de Legea falimentului acceptă acordul voluntar, iar acordul respectă cerințele legale, instanța aprobă acordul, iar debitorul este obligat de acesta.

În cazul în care nu se convine asupra unui acord voluntar, instanța dispune lichidarea din oficiu a debitorului.

Un acord între debitor și creditori poate fi, de asemenea, încheiat și în procedura de lichidare. Instanța stabilește data negocierilor în vedere acordului în cursul procedurii de lichidare și, dacă votul este favorabil acordului voluntar și acordul respectă legislația, instanța îi aprobă. În cadrul lichidării, condițiile de aprobare a unui acord voluntar prevăd ca, în urma acordului debitorul să nu mai fie insolvabil, iar creanțele prioritare să fie stinse sau să fie disponibilă o acoperire a acestor creanțe.

Instanța decide cu privire la înregistrarea închiderii procedurii de faliment sau de lichidare sau cu privire la finalizarea procedurii.

În cazul în care procedura de lichidare este închisă fără existența unui succesor legal al debitorului, la primirea unei notificări din partea instanței, instanța comercială radiază debitorul dizolvat prin lichidare din registrul comerțului sau radiază organizația societății civile din registrul organizațiilor societății civile.

În cadrul procedurii de lichidare, plata salariilor angajaților este garantată din fondurile existente în Fondul de garantare a salariilor, sub rezerva condițiilor prevăzute în legea privind fondul de garantare a salariilor.

Consecințele juridice ale inițierii procedurii:

În cursul procedurii de faliment, instanța ia măsuri pentru publicarea unei suspendări imediate temporare a plăților în Buletinul societăților comerciale la solicitarea debitorului, în conformitate cu Legea falimentului. Fondul cererii este examinat ulterior, atunci când instanța decide respingerea cererii din oficiu în cazurile stabilite de lege sau, în caz contrar, atunci când decide admiterea procedurii de faliment. Procedura de faliment începe cu publicarea ordinului referitor la acest lucru în Buletinul societăților comerciale. Ca urmare a deschiderii procedurii de faliment, debitorul beneficiază de suspendarea plăților pentru stingerea creanțelor monetare până la ora 0 în a doua zi lucrătoare care urmează celei de a 120-a zile (cu câteva excepții), iar moratoriul poate fi prelungit chiar și până la 365 de zile. În cursul perioadei de suspendare a plăților, poate fi efectuată numai plata creanțelor indicate în actul juridic, nu apar consecințe juridice referitoare la neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor de plată, este suspendată executarea creanțelor monetare împotriva debitorului, iar în acest mod debitorul are posibilitatea reală de a elabora un program în scopul restabilirii solvabilității și stingerii datoriilor.

În cazul în care instanța declară că debitorul este insolvabil din cauza existenței oricărui motiv de insolvență definit în actul juridic, lichidarea debitorului este dispusă printr-un ordin și, după intrarea în vigoare a acestuia, este desemnat un lichidator printr-un ordin publicat în Buletinul societăților comerciale, incluzând, de asemenea, o convocare a creditorilor pentru notificarea creanțelor acestora. Drepturile de proprietate încetează atunci când se dispune procedura de lichidare, acest lucru având scopul de a proteja activele din masa bunurilor care face obiectul insolvenței și, de la data începerii lichidării, numai lichidatorul, care acționează ca reprezentant al debitorului, poate face declarații juridice privind activele debitorului. La data începerii lichidării, fiecare datorie a operatorului economic expiră (devine restantă).

Lichidarea are scopul distribuirii tuturor activelor debitorului între creditorii acestuia și trebuie finalizate chiar și procedurile de executare a activelor care fac obiectul procedurii de lichidare. Procedurile contencioase și necontencioase începute înainte de data inițierii lichidării continuă în fața instanței notificate. După data începerii lichidării, orice creanță monetară referitoare la activele din masa bunurilor care face obiectul insolvenței poate fi declarată numai în cadrul procedurii de lichidare. Orice limitare referitoare la înstrăinare sau grevare de sarcini stabilită asupra bunurilor imobile ale debitorului sau asupra altor active încetează la data începerii lichidării, iar drepturile de răscumpărarea și opțiunile de cumpărare, precum și drepturile de retenție încetează la momentul vânzării activului. O persoană îndreptățită își poate îndestula creanța dintr-un depozit de garanție furnizat de către debitor până la data începerii lichidării, ulterior persoana îndreptățită trebuie să predea lichidatorului suma rămasă.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

În cursul unei proceduri de lichidare, fiecare creditor poate declara o creanță împotriva debitorului numai prin înregistrare în cadrul procedurii, nu poate fi invocată o compensare extrajudiciară, cu excepția compensării cu exigibilitate imediată în temeiul convențiilor de comerț internațional. Cu toate acestea, dacă există un litigiu anterior pendinte între creditor și debitor, creditorul poate compensa orice creanțe declarate în cadrul litigiului cu datoria acestuia față de debitor.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Deschiderea procedurii de lichidare în sine nu are efectul juridic al încetării contractelor încheiate anterior de către debitor. Contractele pot înceta ca parte a procedurii, în cazul procedurii de faliment sub supravegherea administratorului și în cazul procedurii de lichidare, lichidatorul fiind cel care reziliază contractele în calitate de reprezentant juridic al debitorului. Lichidatorul are dreptul de a rezilia contractele cu efect imediat sau de a anula contractele.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Activele debitorului nu pot face obiectul executării, un creditor care are calitatea de titular al unui drept de gaj nu poate vinde gajul; datoriile sunt stinse în cursul procedurii de lichidare.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Litigiile inițiate anterior sunt finalizate de către instanța notificată anterior. Dacă debitorul nu are succes de cauză în litigiu, partea care are succes de cauză participă la procedura de lichidare în calitate de creditor. Dacă debitorul are succes de cauză în litigiu, orice active sau fonduri datorate acestuia sunt incluse în activele din masa bunurilor care face obiectul insolvenței. Legea falimentului prevede în mai multe ocazii că furnizarea de informații către creditori intră în sarcina administratorului sau a lichidatorului.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Creditorii pot constitui comitete ale creditorilor sau pot alege un reprezentant al creditorilor cu care lichidatorul trebuie să se consulte și pe care lichidatorul are obligația de a-l informa și al cărui consimțământ implicit sau explicit trebuie obținut pentru anumite măsuri.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Lichidatorul poate vinde activele debitorului către cumpărătorul care face cea mai bună ofertă în cadrul unei proceduri publice de vânzare pe un portal web de vânzări auditat.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Atât datoriile acumulate anterior, cât și cele care apar după deschiderea procedurii de insolvență pot fi declarate de către creditori prin notificarea creanțelor lor în procedura de faliment sau în procedura de lichidare, în calitate de creditori.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Practicianul în insolvență (administratorul din procedura de faliment sau lichidatorul din procedura de lichidare) înregistrează creanțele creditorilor și înaintează creanțele contestate instanței care desfășoară procedura de faliment sau procedura de lichidare în vederea judecării.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Lichidatorul utilizează sumele obținute din vânzarea unui gaj – după deducerea anumitor cheltuieli – pentru a plăti titularul gajului. Suma rămasă este distribuită în rândul creditorilor în funcție de distribuirea activelor, luând în considerare rangul de prioritate pentru îndestularea creditorilor stabilit în Legea falimentului și pe baza bilanțului contabil intermediar al lichidării sau a bilanțului contabil de închidere a lichidării.

În urma vânzării altor active, sumele obținute pot fi distribuie după acceptarea bilanțului contabil intermediar al lichidării sau a bilanțului contabil de închidere a lichidării, luând în considerare distribuția activelor aprobată de către instanță și rangul de prioritate pentru îndestularea creditorilor stabilit în Legea falimentului.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Debitorul poate conveni asupra unui acord voluntar cu creditorii atât în cadrul procedurii de faliment, cât și în cadrul procedurii de lichidare. Dacă acordul respectă legislația, instanța îl aprobă și declară procedura închisă. În aceste cazuri, debitorul își continuă funcționarea. Creanțele creditorilor sunt îndestulate în modalitatea și în măsura stabilite în acord, iar debitorul este scutit de plata oricărei sume suplimentare.

15 Care sunt drepturile creditorilor după închiderea procedurii de insolvență?

Într-o procedură de faliment încheiată printr-un acord voluntar aprobat de instanță, creanțele creditorilor sunt îndestulate în modalitatea și în conformitate cu graficul stabilit în acord. În cazul în care debitorul nu respectă acordul, creditorii pot formula o acțiune de executare sau pot iniția lichidarea debitorului.

16 Cine suportă costurile și cheltuielile legate de procedura de insolvență?

Creditorii plătesc o taxă de înregistrare. Formularea unei proceduri de insolvență (procedură de faliment, procedură de lichidare) se supune plății unei taxe. În caz contrar, orice costuri efectuate sunt suportate de către debitor.

17 Care sunt normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale?

Lichidatorul sau creditorii pot contesta aceste tranzacții prin înaintarea unei cereri și pot solicita ca tranzacția să fie declarată nevalabilă. Orice active returnate astfel debitorului sporesc activele din masa bunurilor care face obiectul insolvenței.

Lichidatorul sau creditorii pot iniția litigii împotriva foștilor administratori ai debitorului pentru activitățile acestora desfășurate în detrimentul intereselor creditorilor pe motivul că foștii administratori nu și-au îndeplinit funcțiile de conducere luând în considerare interesele creditorilor la momentul apariției unei situații care amenința cu insolvența, determinând scăderea activelor operatorului economic, sau nu au realizat stingerea deplină a creanțelor creditorilor sau au neglijat decontarea taxelor de mediu. Dacă acest lucru este dovedit, fostul administrator al debitorului trebuie să despăgubească creditorii pentru daunele astfel cauzate.

Ultima actualizare: 03/12/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Insolvenţă - Malta

1 Împotriva cui se poate declanșa o procedură de insolvență?

Proceduri de insolvență (societăți comerciale) și proceduri de faliment (parteneriate și comercianți)

În temeiul dreptului național se pot identifica două tipuri de entități cărora li se poate aplica o procedură de insolvență, acestea fiind parteneriatele comerciale și comercianții. Acestor categorii de entități le sunt aplicabile regimuri diferite. Parteneriatele comerciale pot fi subdivizate în parteneriatele en nom collectif (în nume colectiv), parteneriatele en commandite (în comandită) și societatea cu răspundere limitată.

Se poate deschide o procedură de insolvență împotriva tuturor părților menționate mai sus (fizice și juridice), dar cu aplicarea de proceduri, norme și legislație diferite. De fapt, procedura de faliment (capitolul 13 din Legislația Maltei) se poate iniția împotriva parteneriatelor în nume colectiv, a parteneriatelor în comandită și împotriva comercianților. În scopul procedurii de faliment, parteneriatele în nume colectiv și parteneriatele în comandită sunt asociate comercianților, din toate punctele de vedere. Termenul „comerciant” este definit la capitolul 13 drept orice persoană care, prin profesia sa, exercită acte de comerț în nume propriu și include orice parteneriat comercial.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Procedura de reorganizare poate fi deschisă împotriva societăților în temeiul articolelor 327 - 329b din capitolul 386 - Legea privind societățile comerciale din 1995.

2 Care sunt condițiile de deschidere a unei proceduri de insolvență?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Societatea, ca urmare a unei decizii a adunării generale sau a consiliului de administrație, sau orice deținător de obligațiuni, creditor sau creditori sau orice contribuitor sau contribuitori pot introduce o acțiune în instanță pentru dizolvarea societății și lichidarea ulterioară a acesteia în cazul în care societatea nu își poate achita datoriile. Testul care trebuie aplicat în temeiul articolului 214 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) din capitolul 386 este următorul:

Se consideră că societatea este incapabilă să își achite datoriile -

(a) în cazul în care o datorie neachitată a societății nu a fost stinsă integral sau parțial după douăzeci și patru de săptămâni de la punerea în executare a unui titlu executoriu împotriva societății în temeiul oricărui act de executare prevăzut la articolul 273 din Codul de procedură civilă și organizațională; sau

(b) în cazul în care se demonstrează cu succes în fața instanței că societatea nu își poate plăti datoriile, luându-se în considerare și datoriile contingente și viitoare ale societății.

Instanța le va acorda părților posibilitatea să își prezinte argumentele și va decide în cele din urmă dacă se îndeplinesc cerințele pentru insolvență, caz în care instanța va dispune dizolvarea, iar data insolvenței va fi considerată data de depunere a cererii în fața instanței în temeiul articolul 223 din capitolul 386.

Pentru perioada cuprinsă între decizia de dizolvare în caz de insolvență și depunerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență în instanță, instanța poate, în orice moment, să numească un administrator provizoriu și îl poate însărcina cu administrarea patrimoniului succesoral al activității societății conform prevederilor din decizia de numire a acestuia. Administratorul provizoriu ocupă această funcție până în momentul în care se dispune lichidarea sau se respinge cererea de lichidare, cu excepția cazului în care acesta demisionează sau este înlăturat de către instanță înainte de acest moment, prin indicarea de motive întemeiate.

Insolvență - Lichidare voluntară de către creditori

În afară de cele de mai sus, o societate poate fi dizolvată în mod voluntar, iar dacă administratorii sunt de părere că activele societății nu sunt suficiente pentru a acoperi pasivele, se convoacă o adunare a creditorilor pentru numirea unui practician în insolvență (și/sau unei comisii de lichidare) care se bucură de încrederea creditorilor și care va fi însărcinat/ă cu lichidarea societății fără a fi nevoie de acțiuni în justiție. Normele care trebuie să fie respectate sunt stabilite la articolele 277 și următoarele din capitolul 386.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Societatea - în urma unei rezoluții extraordinare, administratorii - în urma unei decizii a consiliului de administrație sau creditorii societății care reprezintă mai mult de jumătate din valoarea creditorilor societății pot deschide procedura de reorganizare (procedurile de redresare în temeiul articolului 329b din capitolul 386) în instanță dacă societatea nu își poate achita datoriile sau este pe cale de a intra în imposibilitatea de achitare a datoriilor. Ca și în cazul precedent, se consideră că societatea este incapabilă să își achite datoriile -

(a) în cazul în care o datorie neachitată a societății nu a fost stinsă integral sau parțial după douăzeci și patru de săptămâni de la punerea în executare a unui titlu executoriu împotriva societății în temeiul oricărui act de executare prevăzut la articolul 273 din Codul de procedură civilă și organizațională; sau

(b) în cazul în care se demonstrează cu succes în fața instanței că societatea nu își poate plăti datoriile, luându-se în considerare și datoriile contingente și viitoare ale societății.

Instanța va decide dacă să dispună reorganizarea societății prin emiterea unui ordin de redresare a societății în termen de douăzeci de zile lucrătoare de la cererea depusă în instanță privind administrarea activității societății pentru o perioadă care urmează a fi stabilită de instanță (în prezent o perioadă de un an care poate fi prelungită cu o perioadă ulterioară de 1 an, însă în temeiul unor amendamente care sunt în curs de realizare, acest termen se reduce la o perioadă de patru luni care poate fi prelungită cu câte o perioadă suplimentară de patru luni, până la o perioadă maximă de douăsprezece luni.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

Procedura de faliment poate fi deschisă de către orice creditor, indiferent dacă suma datorată este o datorie comercială sau de altă natură și chiar dacă o astfel de sumă nu a devenit exigibilă, în vederea începerii acțiunii preliminare în fața instanței civile, prima cameră, împotriva debitorului sau a reprezentantului său legal, solicitând o declarație potrivit căreia un astfel de debitor este în stare de faliment.

Criteriul pentru a fi declarat în faliment este suspendarea plății datoriilor de către debitor. Instanța va pronunța hotărârea de declarare a falimentului și va desemna unul sau mai mulți curatori să exercite funcțiile care le sunt încredințate în temeiul Codului comercial, capitolul 13.

3 Care sunt activele ce fac parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenței? Care este regimul activelor dobândite de debitor după deschiderea procedurii de insolvență?

Procedura de insolvență (societăți comerciale) (inclusiv lichidare voluntară de către creditori)

Se vor lichida toate activele deținute de societate pentru a acoperi pasivele debitorului. Nu există nicio distincție între activele care făceau deja parte din patrimoniul debitorului și cele care îi revin debitorului după deschiderea procedurii de insolvență.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

În cazul procedurii de faliment care vizează comercianții și parteneriatele în nume colectiv și în comandită, toate activele mobile și imobile pot fi incluse în patrimoniul succesoral ce urmează să fie lichidat. În cazul falimentului, după pronunțarea unei hotărâri de declarare a falimentului, societatea falimentară este deposedată ipso iure de administrarea întregului său patrimoniu, indiferent că vizează activitatea sa economică sau de altă natură, cu excepția dreptului său la o indemnizație zilnică de subzistență.

Activele sale sunt încredințate unui curator care, la rândul său, are dreptul să vândă și să înstrăineze bunurile cu aprobarea instanței. Bunurile perisabile ale societății falimentare sunt vândute prin intermediul unui adjudecător autorizat după obținerea acordului instanței.

Este nevoie de acordul instanței și pentru mărfuri neperisabile și alte bunuri.

În astfel de circumstanțe, judecătorul dă dispozițiile pe care le consideră a fi cele mai avantajoase în interesul societății falimentare și al creditorilor, chiar și în cazul în care apar anumite circumstanțe, pentru a-i permite curatorului să restabilească situația societății falimentare sau să îi crească activele, atât timp cât acest lucru este în beneficiul creditorilor.

4 Care sunt competențele debitorului, respectiv ale practicianului în insolvență?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

De îndată ce instanța dispune dizolvarea unei societăți pe motiv că aceasta este în stare de insolvență, va fi desemnat un practician în insolvență (practician în insolvență).

Capitolul 386 impune obligația ca acest practician în insolvență să fie o persoană fizică cu pregătire de avocat sau de expert-contabil și/sau de auditor sau să fie înregistrat la Registrul Comerțului ca îndeplinind cerințele de competență și onorabilitate de a exercita funcția de administrator de insolvență.

O restricție suplimentară constă în faptul că practicianul în insolvență nu poate să acționeze ca practician în insolvență al unei anumite societăți în cazul în care a deținut funcțiile de administrator sau secretar al societății sau a avut orice alt tip de funcție pentru sau în legătură cu respectiva societate, în orice moment pe parcursul a patru ani anteriori datei de dizolvare a societății.

Instanța dispune de o putere largă de apreciere pentru a stabili cine plătește remunerația practicianului în insolvență. În mod implicit, practicianul în insolvență este remunerat din activele societății. Totuși, în cazul în care acestea sunt insuficiente, instanța poate să dispună ca plata respectivă să fie efectuată de către alte persoane (afiliate) și în baza prevăzută de instanță.

În temeiul articolului 296 din capitolul 386, atribuțiile personalului de conducere al societății (administratori și secretar) încetează la numirea unui practician în insolvență, astfel că nici administratorii, inclusiv orice delegat, nici secretarul societății nu dețin autoritatea de a efectua tranzacții în numele și pentru respectiva societate în lichidare. Practicianul în insolvență va lua în custodie sau sub controlul său toate bunurile și toate drepturile la care acesta are motive întemeiate să creadă că societatea are dreptul.

În temeiul articolului 238 din capitolul 386, în cazul unei lichidări prin instanță, cu aprobarea instanței sau a comisiei de lichidare, practicianul în insolvență are competența:

(a) să introducă sau să apere orice acțiune sau alte proceduri legale în numele și pentru societate;

(b) să continue desfășurarea activității societății atât cât este necesar pentru lichidarea benefică a acesteia;

(c) să plătească creditorii în funcție de rangul lor în fața legii;

(d) să ajungă la un compromis sau o înțelegere cu creditorii sau persoanele care pretind a fi creditori sau care au sau pretind că au o pretenție, prezentă sau viitoare, certă sau contingentă, stabilită sau care poate fi datorată în despăgubire împotriva societății sau prin care societatea poate fi considerată răspunzătoare și să supună arbitrajului orice astfel de chestiune;

(e) să le solicite contribuitorilor cerți sau pretinși și să ajungă la un compromis sau o înțelegere cu privire la creanțele, pasivele și pretențiile prezente sau viitoare ale societății, certe sau contingente, stabilite sau care pot fi datorate în despăgubire, care subzistă sau sunt presupuse între societate și un contribuitor cert sau pretins sau orice alt debitor cert sau pretins, precum și pentru toate chestiunile cu privire la sau care afectează activele sau lichidarea societății, în condițiile convenite, și să ia orice garanție pentru stingerea oricăror astfel de cereri, creanțe, pasive sau pretenții și să le stingă integral;

(f) să reprezinte societatea în toate aspectele și să întreprindă toate măsurile necesare pentru lichidarea activității societății și distribuirea activelor acesteia.

În plus, instanța poate prevedea că practicianul în insolvență, în cazul în care nu există o comisie de lichidare, să exercite oricare dintre competențele menționate la literele (a) sau (b) de mai sus, fără aprobarea instanței.

În general, în cazul unei lichidări realizate prin instanță, practicianul în insolvență are următoarele competențe -

(a) să vândă bunurile mobile și imobile ale societății, inclusiv orice drept, prin licitație publică sau acord privat, având competența de a le transfera integral sau parțial;

(b) să redacteze și să execute, în numele și pentru societate, toate actele, chitanțele și alte documente;

(c) să strângă orice sume de bani necesare pentru garantarea activelor societății;

(d) să numească un mandatar care să acționeze în numele său în calitate de practician în insolvență pentru anumite scopuri.

Exercitarea de către practicianul în insolvență în cazul unei lichidări prin instanță a competențelor conferite de prezentul articol este supusă controlului instanței, iar orice creditor sau contribuitor poate să se adreseze instanței cu privire la exercitarea efectivă sau propusă a oricăreia dintre aceste competențe.

În perioada intermediară cuprinsă între decizia de dizolvare în caz de insolvență și depunerea cererii de deschidere a procedurii de insolvență în instanță, în cazul în care instanța desemnează un administrator provizoriu, atribuțiile reprezentanților societății încetează, iar instanța însărcinează administratorul cu administrarea patrimoniului succesoral sau cu activitatea societății, conform deciziei de numire a acestuia.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

În temeiul articolului 329b alineatul (6) litera (a) din capitolul 386, în perioada în care este în vigoare un ordin de redresare (reorganizare), societatea continuă să își desfășoare activitățile obișnuite gestionate de administratorul special.

Conform celor stabilite de instanță într-o manieră satisfăcătoare, administratorul special trebuie să fie o persoană care deține competențe și experiență dovedite în gestionarea societăților comerciale, este calificată și dispusă să accepte numirea și nu are niciun conflict de interese în ceea ce privește numirea sa.

Remunerarea administratorului special este suportată de societate. De fapt, la numirea acestuia, instanța stabilește un termen, care nu depășește zece zile lucrătoare de la data prezentării ordinului de redresare, în care societatea trebuie să depună o sumă de bani în instanță sau să ofere alte garanții corespunzătoare sau alte măsuri adecvate, considerate suficiente de instanță pentru a acoperi remunerația precum și cheltuielile administratorului special cu privire la numirea sa.

La numirea unui administrator special, se suspendă orice atribuții conferite societății în temeiul legii sau prin actul constitutiv și statut, cu excepția cazului în care s-a obținut acordul administratorului special pentru exercitarea acestora, acord care poate fi exprimat fie la modul general, fie în legătură cu un anumit caz sau anumite cazuri. În absența acestora, orice astfel de atribuții sunt exercitate de administratorului special.

În general, administratorul special va avea autoritatea:

(a) de a lua în custodie sau sub controlul său toate bunurile societății, fiind astfel responsabil pe mai departe de gestionarea și de supravegherea activităților, a afacerii și a bunurilor acesteia.

(b) după ce a informat instanța, de a înlătura orice administrator al societății și de a numi o persoană care să exercite funcția de director;

(c) de a angaja persoane pentru furnizarea de servicii administrative sau profesionale și de a angaja societatea la plata onorariilor sau a cheltuielilor atrase de acestea; și

(d) de a convoca o reuniune a membrilor sau a creditorilor societății.

În plus, cu autorizarea expresă prealabilă a instanței, administratorul special are competența:

(i) să angajeze societatea în orice obligație cu o durată de peste șase luni;

(ii) să rezilieze contractele de muncă ale salariaților societății, după cum consideră necesar pentru a asigura continuitatea activității societății ca entitate viabilă în totalitate sau în parte;

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

Conform celor explicate mai sus, legislația aplicabilă cu privire la comercianții care își desfășoară activitatea în nume personal și la parteneriate, este Codul comercial, titlul Faliment.

În ceea ce privește competențele practicianului în insolvență în cadrul procedurii de faliment, acesta este denumit „curator”, iar „curatorul” este o persoană sau sunt persoanele pe care instanța le consideră adecvate să își îndeplinească cu fidelitate atribuțiile acestei funcții, chiar dacă acest „curator” este un afiliat al societății falimentare sau un creditor al acesteia.

La preluarea îndatoririlor sale aferente acestei funcții, curatorul intră în posesia tuturor bunurilor societății falimentare și a drepturilor de orice natură care aparțin acesteia. În plus, societatea falimentară trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a proteja drepturile societății falimentare împotriva debitorilor acesteia și pentru a înregistra în registrul public orice ipotecă ce grevează proprietatea debitorilor societății falimentare. Curatorul este responsabil de acțiunile sale față de societatea falimentară.

Curatorul are și obligația de a acționa în instanță pentru plata creanțelor datorate societății falimentare, dar legea nu le permite curatorilor să ajungă la un compromis sau să supună orice litigiu arbitrajului fără acordul în scris al majorității valorice a creditorilor societății falimentare și fără acordul judecătorului.

În termen de o lună de la pronunțarea hotărârii de faliment, curatorul inventariază bunurile societății falimentare.

Fiecare creditor are dreptul de a vedea o astfel de listă, creditorul și societatea falimentară fiind obligați să contribuie la inventariere.

Acest inventar conține o listă reală, împreună cu o descriere și o evaluare a bunurilor societății falimentare.

Curatorul nu poate dispune de bunuri fără acordul instanței, întreaga procedură fiind deschisă controlului public. Se redactează o listă cu veniturile obținute din vânzarea realizată de către curator în numele societății falimentare sau al parteneriatului și trebuie să se țină evidența corespunzătoare cu toate chitanțele și facturile.

Ține de competența instanței să le solicite curatorilor, societății falimentare și creditorilor să acorde sub jurământ toate informațiile pe care le consideră necesare.

În ceea ce privește atribuțiile debitorului (în acest caz, persoana falimentară sau parteneriatul falimentar), acesta are dreptul să supravegheze dacă respectivul curator desfășoară procedura de faliment în conformitate cu legislația și în mod corect.

Debitorul are dreptul să sesizeze instanța în cazul în care astfel de acțiuni întreprinse de curator nu respectă condițiile hotărârii instanței sau în cazul în care acesta nu îi gestionează activitatea în mod corespunzător.

Registrele și documentele debitorului falit pot fi inspectate în orice moment, ceea ce înseamnă și că debitorul are dreptul să știe și să verifice acțiunile curatorului numit de instanță.

De asemenea, debitorul are dreptul legal la o indemnizație periodică pentru subzistență, ceea ce înseamnă că instanța îi va acorda debitorului un fond constituit din bunurile sale, transferat de către curator, reprezentând o indemnizație de subzistență pentru traiul acestuia și al familiei sale, atâta timp cât nu există nicio prezumție că debitorul falit a acționat în mod fraudulos.

5 În ce condiții se poate invoca o compensare?

Procedura de insolvență și reorganizare (societăți comerciale)/ Proceduri de faliment (parteneriate și comercianți)

În temeiul capitolului 459, orice dispoziție de compensare cu exigibilitate imediată sau orice altă dispoziție din orice contract care prevede sau care se referă la compensare sau la compensarea bilaterală a sumelor datorate de fiecare parte celeilalte părți în ceea ce privește creditele reciproce, datoriile reciproce sau alte operațiuni reciproce este executorie în conformitate cu condițiile acesteia, fie înainte, fie după procedurile de faliment sau de insolvență, în ceea ce privește datoriile reciproce, creditele reciproce sau operațiuni reciproce care au apărut înainte de falimentul sau insolvența uneia dintre părți, împotriva:

(a) părților contractante,

(b) oricărui garant sau oricărei persoane care garantează pentru oricare dintre părțile contractante,

(c) practicianului în insolvență, lichidatorului, curatorului, administratorului, administratorului special sau oricărui alt reprezentant similar al oricăreia dintre părțile contractante, și

(d) creditorilor părților contractante.

Dispozițiile de mai sus nu se aplică în ceea ce privește orice acord de compensare cu exigibilitate imediată încheiat la o dată la care cealaltă parte știa sau ar fi trebuit să știe că o cerere de dizolvare și de lichidare a societății pe motive de insolvență era pendinte sau că societatea a luat măsurile oficiale în temeiul oricărei legi aplicabile în scopul de a obține dizolvarea și lichidarea sa pe motive de insolvență.

De asemenea, aceasta nu se aplică nici în cazul în care debitorul insolvent este o persoană (nu un comerciant) sau un parteneriat comercial, altul decât o societate (parteneriat în nume colectiv sau parteneriat în comandită) , iar cealaltă parte cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască evenimente de aceeași natură ca cele prevăzute la alineatul precedent cu privire la debitorul insolvent.

Autoritatea sau mandatul într-un contract pentru punerea în aplicare a oricărei dispoziții de compensare cu exigibilitate imediată nu pot fi revocate de declararea falimentului sau de insolvența oricărei alte părți contractante.

De asemenea, se precizează că, fără a aduce atingere dispozițiilor oricărei alte legislații naționale, nicio dispoziție nu limitează sau întârzie aplicarea vreunei dispoziții din orice contract care prevede sau se referă la compensare ori compensarea bilaterală, contract care, în caz contrar, ar fi executoriu și că niciun ordin al vreunei instanțe, niciun mandat, ordin judecătoresc sau un ordin similar emis de o instanță sau altfel și nicio procedură de orice natură nu are efecte în legătură cu acesta. Cu toate acestea, fără a aduce atingere prevederilor din prezentul alineat, nimic nu împiedică aplicarea oricărei legi care ar face inopozabile compensarea bilaterală sau compensarea în orice caz particular pe motiv de fraudă sau pentru orice alt motiv similar, sau permite caracterul executoriu de compensare bilaterală sau de compensare dacă o dispoziție a unui contract dintre părțile în cauză ar invalida dreptul de compensare bilaterală sau de compensare pe motiv de fraudă sau din alt motiv similar.

Legea prevede că este legitim ca părțile contractante:

  • să accepte orice sistem sau mecanism care le-ar permite părților să transforme o obligație nefinanciară într-o obligație monetară cu valoare echivalentă și să pună în valoare această obligație pentru orice compensare sau compensare bilaterală;
  • să convină asupra cursului de schimb sau a metodei care trebuie utilizată pentru a stabili cursul de schimb care trebuie aplicat la efectuarea operațiunilor de compensare sau de compensare bilaterală atunci când sumele care urmează a fi compensate sau compensate bilateral sunt în monede diferite și să se stabilească moneda în care se va efectua plata sumei nete;
  • să convină asupra faptului că orice tranzacții sau alte operațiuni efectuate în temeiul oricărui contract, indiferent dacă sunt identificate în mod specific sau prin trimitere la un tip sau clasă de tranzacții sau operațiuni, sunt tratate ca o singură tranzacție sau operațiune în sensul dispozițiilor de compensare sau de compensare bilaterală din contract și că toate aceste tranzacții sau operațiuni sunt tratate ca o singură tranzacție sau operațiune de către părți sau de către orice practician în insolvență, lichidator, curator, administrator sau administrator special sau orice alt reprezentant care acționează în numele părților și orice instanță.

6 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra contractelor în curs la care debitorul este parte?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Articolul 303 din capitolul 386 prevede că privilegiile, ipotecile sau alte impuneri, transferul sau alt tip de înstrăinare de bunuri sau de drepturi, precum și orice plată, executare sau altă acțiune referitoare la bunuri sau drepturi efectuate de către sau împotriva unei societăți, precum și orice obligație generată de societate în termen de șase luni înainte de dizolvarea societății sunt considerate ca fiind de natură frauduloasă față de creditorii săi dacă o astfel de tranzacție este cu titlu gratuit sau oneros, dacă aceasta constituie o tranzacție subevaluată sau în cazul în care se acordă un tratament preferențial. În astfel de cazuri, tranzacția (mai ales frauduloasă) este nulă.

Subevaluarea este definită după cum urmează:

(a) o societate încheie o tranzacție subevaluată în cazul în care:

(i) societatea acordă o donație sau intră altfel într-o tranzacție în condiții care prevăd ca societatea să nu primească nicio contravaloare, sau

(ii) societatea încheie o tranzacție în schimbul unei contraprestații a cărei valoare, în bani sau în echivalent, este semnificativ mai redusă decât valoarea în bani sau în echivalent a contraprestației furnizate de societate;

Preferențial este definit după cum urmează:

(b) o societate acordă un tratament preferențial unei persoane în cazul în care:

(i) persoana respectivă este unul dintre creditorii societății sau un garant pentru oricare din datoriile societății sau orice alte pasive; și

(ii) societatea întreprinde sau permite întreprinderea unei acțiuni care, în ambele cazuri, are efectul de a pune persoana în cauză într-o poziție care, în cazul în care societatea intră în lichidare pe motive de insolvență, va fi mai bună decât poziția pe care ar fi avut-o dacă această acțiune sau omisiune nu ar fi avut loc.

O excepție de la cele menționate anterior o reprezintă cazul în care persoana respectivă, în favoarea căreia este realizată, întreprinsă sau permisă tranzacția, dovedește că nu avea cunoștință și nu avea motive să creadă că societatea era susceptibilă de a fi dizolvată pe motiv de insolvență.

Pe lângă cele de mai sus, nu există nicio altă dispoziție care are un efect direct asupra contractelor.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Legiferările ad-hoc nu tratează efectele procedurii de reorganizare în materie de contracte.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

În temeiul Codului comercial, și mai precis în temeiul articolul 485, orice act translativ de proprietate sau orice obligație asumată sau orice renunțare la o succesiune efectuată de debitorul falit în temeiul unui titlu gratuit sau oneros, care are scopul de a înșela creditorii săi, poate fi anulat.

Spre deosebire de Legea privind societățile comerciale, Codul comercial nu prevede un termen limită ca și în articolul 303 din capitolul 386 din legislația Maltei.

În astfel de cazuri de mai sus, dacă se dovedește că debitorul falit cunoștea existența împrejurărilor care conduc la declararea falimentului, asemenea acțiuni pot fi anulate.

7 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra acțiunilor intentate de creditori individuali (cu excepția proceselor aflate pe rol)?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

De îndată ce o procedură de insolvență este deschisă (societatea este dizolvată prin hotărâre judecătorească pe motiv de insolvență), nu se poate intenta (interdicția de a intenta acțiuni) nicio acțiune sau procedură împotriva societății sau bunurilor acesteia decât cu aprobarea instanței și sub rezerva condițiilor impuse de instanță. Legea nu precizează cazurile în care instanța ar permite începerea sau continuarea unei proceduri de către un creditor, dar principiul general este că în timpul unei proceduri de insolvență activele societății sunt administrate în mod adecvat în beneficiul tuturor creditorilor și anumiți creditori nu ar trebui să poată obține un avantaj prin deschiderea unei proceduri împotriva societății.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Legislația națională prevede o suspendare a procedurii în timpul procedurii de reorganizare (redresarea societății). De fapt, articolul 329b alineatul (4) din capitolul 386 prevede că la momentul depunerii unei cereri de reorganizare (redresarea societății), cu excepția cazului în care este respinsă sau în perioada în care este în vigoare procedura de redresare a societății:

(a) se suspendă orice cerere de lichidare pendinte sau nouă;

(b) nu se poate lua și nu poate intra în vigoare nicio rezoluție pentru dizolvarea și lichidarea ulterioară a societății;

(c) se suspendă executarea creanțelor bănești împotriva societății și a oricăror dobânzi aferente care s-ar putea acumula;

(d) pe durata contractului de închiriere, proprietarul sau alte persoane cărora li se plătește chiria nu pot exercita vreun drept de încetare a contractului de închiriere în ceea ce privește spațiile închiriate societății din cauza nerespectării de către societate a oricăror termene sau condiții de închiriere a acestor spații decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor dispuse de aceasta;

(e) nu se pot lua alte măsuri pentru a executa vreo garanție asupra patrimoniului societății și nu se poate relua posesia bunurilor societății în temeiul niciunui contract de cumpărare cu plata în rate decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor dispuse de aceasta;

(f) nu se va iniția niciun act preventiv, act de executare sau mandat menționat în Codul de procedură civilă și organizațională, capitolul 16, împotriva societății sau a bunurilor societății decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor

dispuse de aceasta; și

(g) nu se inițiază și nu se continuă proceduri judiciare împotriva societății sau a bunurilor acesteia decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor dispuse de aceasta.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

În procedura de faliment împotriva unui comerciant sau a unui parteneriat, odată ce instanța a numit un curator, toate acțiunile împotriva persoanei și a bunurilor debitorului falit pot fi formulate doar împotriva curatorului/curatorilor și nu împotriva debitorului falit sau a parteneriatului falit, în conformitate cu articolul 500 din capitolul 13.

Creditorul are dreptul să fie informat, să controleze și să verifice modul în care curatorul gestionează activitatea debitorului falit și să apeleze la instanță în cazul în care îi sunt încălcate drepturile de către curator/curatori.

În procedura de redresare, instanța are libertatea de a emite un ordin temporar în scopul de a oferi un răgaz pentru redresarea activității debitorului falit/parteneriatului.

Cu toate acestea, spre deosebire de redresarea societății, creditorii pot iniția acțiuni împotriva curatorului ce reprezintă comerciantul falit sau parteneriatul falit.

8 Ce efecte are o procedură de insolvență asupra continuării proceselor în curs de soluționare în momentul deschiderii procedurii de insolvență?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

De îndată ce se deschide o procedură de insolvență (dizolvarea societății prin hotărâre judecătorească pe motiv de insolvență), nu se va continua (se va suspenda) nicio acțiune sau procedură împotriva societății sau bunurilor acesteia decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor impuse de aceasta. Legea nu precizează cazurile în care instanța ar permite începerea sau continuarea unei proceduri de către un creditor, dar principiul general este că în timpul unei proceduri de insolvență activele societății sunt administrate în mod adecvat în beneficiul tuturor creditorilor și anumiți creditori nu ar trebui să poată obține un avantaj prin deschiderea unei proceduri împotriva societății.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Legislația națională prevede o suspendare a procedurii în timpul procedurii de reorganizare (redresarea societății). De fapt, articolul 329b alineatul (4) din capitolul 386 prevede că la momentul depunerii unei cereri de reorganizare (redresarea societății), cu excepția cazului în care este respinsă sau în perioada în care este în vigoare procedura de redresare a societății:

(a) se suspendă orice cerere de lichidare pendinte sau nouă;

(b) nu se poate lua și nu poate intra în vigoare nicio rezoluție pentru dizolvarea și lichidarea ulterioară a societății;

(c) se suspendă executarea creanțelor bănești împotriva societății și a oricăror dobânzi aferente care s-ar putea acumula;

(d) pe durata contractului de închiriere, proprietarul sau alte persoane cărora li se plătește chiria nu pot exercita vreun drept de încetare a contractului de închiriere în ceea ce privește spațiile închiriate societății din cauza nerespectării de către societate a oricăror termene sau condiții de închiriere a acestor spații decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor dispuse de aceasta;

(e) nu se pot lua alte măsuri pentru a executa vreo garanție asupra patrimoniului societății și nu se poate relua posesia bunurilor societății în temeiul niciunui contract de cumpărare cu plata în rate decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor dispuse de aceasta;

(f) nu se va iniția niciun act preventiv, act de executare sau mandat menționat în Codul de procedură civilă și organizațională, capitolul 16, împotriva societății sau a bunurilor societății decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor

dispuse de aceasta; și

(g) nu se inițiază și nu se continuă proceduri judiciare împotriva societății sau a bunurilor acesteia decât cu aprobarea instanței și conform condițiilor dispuse de aceasta.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

Legislația națională în conformitate cu Codul comercial nu prevede nicio suspendare a procedurii. Totuși, la cererea curatorului, s-ar putea solicita ca astfel de cereri formulate în fața instanțelor să fie tratate de către același judecător care decide cu privire la faliment, astfel încât judecătorul să poată reglementa și gestiona activitățile cu privire la faliment prin protejarea drepturilor și a obligațiilor debitorului falit, asigurându-se că drepturile sunt auzite și că se decide cu privire la acestea în conformitate cu cererea depusă de către creditor.

9 Care sunt principalele caracteristici ale participării creditorilor la procedura de insolvență?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Creditorii pot interveni în procedura de insolvență în cazul în care dovedesc că au un interes judiciar și, ca atare, ar fi în măsură să intervină în cursul procedurii în fața instanței.

Creditorii sunt informați cu privire la procesul în curs de desfășurare de către practicianul în insolvență care organizează și reuniunile, iar creditorii au posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Articolul 329b din capitolul 329b prevede în mod expres că atât instanța, cât și administratorul special acționează inter alia în interesul creditorilor.

Administratorul special este obligat să convoace, de asemenea, reuniunile creditorilor, prima având loc în decurs de maximum o lună de la numirea sa.

În timpul acestor reuniuni, administratorul special are obligația de a numi un comitet comun al creditorilor și al membrilor pentru a acorda îndrumarea și asistența considerate oportune de către administratorul special pentru gestionarea afacerilor, a activității și a bunurilor societății, precum și pentru redresarea acesteia ca entitate viabilă conform principiului de continuare a activității.

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

Creditorii pot interveni în procedura de faliment și pot participa dacă dovedesc că au un interes judiciar și, ca atare, ar fi în măsură să intervină în cursul procedurii în fața instanței.

Creditorii sunt informați cu privire la procesul în curs de desfășurare de către curator care organizează și reuniunile, iar creditorii au posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.

De asemenea, creditorii au dreptul de a-și exprima votul, iar un acord final cu privire la un mecanism propus necesită aprobarea a trei pătrimi din valoarea creditorilor care și-au dovedit pretențiile.

10 În ce mod poate practicianul în insolvență să utilizeze sau să dispună de activele care fac parte din patrimoniu?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Practicianul în insolvență va fi în măsură să vândă bunurile prin obținerea celei mai avantajoase oferte pentru activele societății.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Administratorul special nu va putea să execute bunurile societății fără o autorizație expresă din partea instanței sau, conform celor indicate în planul de redresare aprobat ulterior, cu sau fără modificările aduse de instanță. În orice caz, instanța va îndruma sau va aproba metoda de executare a activelor societății

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

În cadrul unei proceduri de faliment, curatorul execută bunuri prin obținerea celei mai avantajoase oferte pentru activele societății, pe baza autorizării primite de la instanță în acest sens.

Pentru redresarea unui parteneriat sau a unei părți falite, conform articolului 498 din capitolul 13, curatorul trebuie să respecte planul de redresare, însă judecătorul dispune de o largă putere de apreciere în ceea ce privește oferirea indicațiilor pe care le consideră cele mai oportune în interesul debitorului falit și al creditorilor.

Totuși, este posibil ca un creditor să se opună acestei autorități a judecătorului în cazul în care creditorul, cu motive întemeiate, demonstrează că aceasta nu este în interesul creditorilor.

11 Ce creanțe se înregistrează la masa bunurilor care face obiectul insolvenței debitorului și care este regimul creanțelor apărute după deschiderea procedurii de insolvență?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Nu se face nicio distincție între creanțele născute după deschiderea procedurii de insolvență și cele care existau anterior. Totuși, în procedura falimentului instanța poate să emită, în cazul în care activele sunt insuficiente pentru a acoperi pasivele, un ordin de plată din active aferent costurilor, taxelor și cheltuielilor atrase pentru dizolvare și lichidare, în ordinea de prioritate pe care instanța o consideră adecvată, aceasta luând în considerare următoarea ordine generală de prioritate:

(a) cheltuielile corespunzătoare sau atrase de către lichidatorul oficial sau de practicianul în insolvență pentru conservarea, exploatarea sau încasarea activelor societății;

(b) orice alte cheltuieli atrase sau plăți efectuate de lichidatorul oficial sau conform autorității acestuia, inclusiv cele atrase sau efectuate pentru desfășurarea activității societății;

(c) remunerația administratorului provizoriu, dacă este cazul;

(d) costurile solicitantului și ale oricărei persoane care figurează pe cerere ale cărei costuri sunt aprobate de către instanță;

(e) remunerația administratorului special, dacă este cazul;

(f) orice sumă care trebuie plătită unei persoane angajate sau autorizate să ajute la întocmirea bilanțului de lichidare sau a situației contabile;

(g) orice indemnizație stabilită prin ordinul instanței pentru acoperirea costurilor cu privire la o cerere de scutire de la obligația de a depune bilanțul de lichidare sau de prorogare a termenului prevăzut pentru a depune acest bilanț;

(h) orice plăți necesare efectuate de către practicianul în insolvență în timpul gestionării sale, inclusiv orice cheltuieli atrase de către membrii comisiei de lichidare sau de reprezentanții acestora și aprobate de practicianul în insolvență;

(i) remunerația oricărei persoane angajate de către practicianul în insolvență să îndeplinească orice servicii pentru societatea comercială, conform cerințelor și autorizării conferite de dispozițiile capitolului 386

(j) remunerația lichidatorului oficial și a practicianului în insolvență.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

N/A

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

Nu se face nicio distincție între creanțele născute după deschiderea procedurii de faliment și cele care existau anterior. În procedura falimentului, instanța poate să emită, în cazul în care activele sunt insuficiente pentru a acoperi pasivele, un ordin de plată din active aferent costurilor, taxelor și cheltuielilor atrase pentru dizolvare și lichidare, în ordinea de prioritate pe care instanța o consideră adecvată, aceasta luând în considerare următoarea ordine generală de prioritate:

(a) cheltuielile corespunzătoare sau atrase de către curator pentru conservarea, exploatarea sau încasarea activelor societății;

(b) orice alte cheltuieli atrase sau plăți efectuate de curator sau conform autorității acestuia, inclusiv cele atrase sau efectuate pentru desfășurarea activității societății;

(c) remunerația curatorului, dacă este cazul;

(d) costurile solicitantului și ale oricărei persoane care figurează pe cerere ale cărei costuri sunt aprobate de către instanță;

(e) remunerația administratorului special și a operatorului de registru, dacă este cazul;

(f) orice sumă care trebuie plătită unei persoane angajate sau autorizate să ajute la întocmirea bilanțului de lichidare sau a situației contabile;

(g) orice indemnizație stabilită prin ordinul instanței pentru acoperirea costurilor cu privire la o cerere de scutire de la obligația de a depune bilanțul de lichidare sau de prorogare a termenului prevăzut pentru a depune acest bilanț;

(h) orice plăți necesare efectuate de către curator în timpul gestionării sale, inclusiv orice cheltuieli atrase de către membrii comisiei, dacă este cazul, sau de reprezentanții acestora și aprobate de curator;

Odată ce acestea sunt plătite, creditorii garantați sunt plătiți în conformitate cu data înregistrării creanței acestora, iar după acești creditori garantați se plătesc toți ceilalți creditori în funcție de momentul înscrierii acestora. Dacă nu există fonduri suficiente pentru creanțele acestora din urmă (creditorii chirografari), aceștia au rang pari passu.

12 Care sunt normele care reglementează înregistrarea, verificarea și admiterea creanțelor?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Creanțele sunt acceptate la discreția practicianului în insolvență. Nu există norme specifice care să reglementeze modul în care se întocmesc cererile de înregistrare a creanței. Este important să subliniem că ori de câte ori lichidatorul oficial este numit practician în insolvență, se utilizează următorul formular pentru înregistrarea creanțelor:

LICHIDATOR JUDICIAR

destinatar intermediar (c/o) MFSA (Autoritatea pentru servicii financiare din Malta)

Notabile Road

Attard, BKR3000

Date despre societatea dizolvată

1

Denumire și număr de înregistrare

2

Data intrării în vigoare a dizolvării

Date despre creditor

3

Nume și prenume/număr de înregistrare

4

Adresă

5

Adresa de e-mail

6

Telefon/mobil

/

Date despre datorie

7

Valoarea totală a creanței, inclusiv orice dobândă necapitalizată exigibilă la data dizolvării

8

Valoarea totală a dobânzii necapitalizate la data dizolvării

9

Descrieți originea datoriei, inclusiv orice date relevante

(Anexați pagini suplimentare dacă este cazul)

10

Detalii despre documentele și/sau alte dovezi în susținerea creanței (se anexează copie legalizată și se numerotează fiecare document succesiv)

(Anexați pagini suplimentare dacă este cazul)

Detalii despre garanție (dacă este cazul)

11

Se descrie tipul de garanție acordată/obținută

(Anexați pagini suplimentare dacă este cazul)

12

Data/datele la care s-a acordat/obținut garanția

13

Valoarea datoriei garantate

Declarația creditorului

14

Subsemnatul declar prin prezenta că informațiile prezentate în acest formular sunt, din cunoștințele mele, adevărate, corecte și complete:

Semnătura creditorului

Numele și prenumele cu majuscule

Carte de identitate numărul

15

În cazul în care se semnează de către reprezentantul unei persoane juridice, vă rugăm să completați mai jos:

În numele și pentru ____________________________________________________

Nr. de înregistrare _________________________ în calitatea mea de _____________________________.

În ceea ce privește termenul în care pot fi înscrise aceste creanțe, articolul 255 din capitolul 386 îi conferă instanței autoritatea de a stabili data sau datele până la care creditorii trebuie să își dovedească datoriile sau creanțele, în caz contrar urmând a fi excluși de la orice distribuție înainte de dovedirea acestor creanțe.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

Actele normative ad-hoc nu tratează efectele procedurii de reorganizare în materie de înscriere, verificare și admitere a creanțelor.

13 Care sunt normele care reglementează distribuția veniturilor încasate în urma valorificării activelor? Care este ordinea de preferință a creanțelor și drepturilor creditorilor în funcție de rangul acestora?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

Este de reținut că, în ceea ce privește procedura de insolvență în temeiul legislației malteze, nu există nicio listă finală privind rangul creditorilor, deoarece clasificarea nu se regăsește în cadrul unei legislații specifice, ci este prezentă în diverse acte legislative. Legislația care tratează rangul creanțelor se regăsește mai jos:

Articolul 302 din capitolul 386 prevede că în cadrul procedurii de lichidare a unei societăți ale cărei active sunt insuficiente pentru a acoperi pasivele, drepturile creditorilor garantați și ale creditorilor chirografari și prioritatea și clasificarea datoriilor lor sunt reglementate de legislația în vigoare la momentul respectiv.

Articolul 535 din capitolul 13 prevede de asemenea că acei creditori care au gajuri, privilegii sau ipoteci se clasifică în funcție de legislația în vigoare la momentul respectiv.

Atât în temeiul articolul 535 din capitolul 13, cât și al articolului 302 din capitolul 386, se specifică faptul că rangul datoriilor este reglementat de legislația în vigoare la momentul respectiv.

În temeiul legislației malteze, principiul pari passu se regăsește indirect la articolul 1996 din Codul civil, capitolul 16, care prevede drept cauze legale de preferință ca fiind privilegiile, ipotecile și beneficiul acțiunii de separare a patrimoniului succesoral. În plus, acesta prevede că este legal ca un creditor să subordoneze, să amâne, să renunțe sau să modifice în alt mod drepturile sale existente sau viitoare de plată, de executare, de clasificare și alte drepturi similare existente sau viitoare în favoarea unei alte persoane. O astfel de subordonare, amânare, renunțare, modificare sau altă acțiune similară se poate face prin acord cu orice persoană sau prin declarație unilaterală față de orice persoană, inclusiv un alt creditor, indiferent dacă s-a stabilit sau urmează să se stabilească la momentul încheierii unui astfel de acord sau al unei astfel de declarații.

Prin urmare, diferențele de rang se creează prin acord. În consecință, în cazul în care nu există privilegii, ipoteci sau beneficiul acțiunii de separare a patrimoniului, debitorii vor fi de același rang.

În temeiul celor de mai sus, ar trebui să se analizeze diferitele legi specifice care acordă priorități anumitor creanțe, precum Legea privind taxa pe valoarea adăugată, capitolul 406, Legea privind ocuparea forței de muncă și relațiile industriale, capitolul 452 și Legea privind contribuțiile sociale, capitolul 318.

Articolul 62 din Legea privind taxa pe valoarea adăugată prevede că:

„Comisarul are un privilegiu special asupra activelor care fac parte din activitatea economică a unei persoane cu privire la orice impozit datorat de persoana respectivă în temeiul acestei legi, iar impozitul respectiv, fără a aduce atingere dispozițiilor cuprinse în orice altă lege, trebuie plătit înaintea unei datorii ce se bucură de orice alt privilegiu, cu excepția unei datorii ce se bucură de un privilegiu general și a unei datorii menționate la articolul 2009 litera (a) sau (b) din Codul civil.”

Articolul 20 din Legea privind ocuparea forței de muncă și relațiile industriale prevede că:

„Fără a aduce atingere dispozițiilor oricărei alte legi, orice pretenție a unui angajat cu privire la suma maximă echivalentă cu salariul actual pe trei luni plătibil de către angajator angajatului, precum și indemnizația pentru concediul la care are dreptul angajatul, la care se adaugă orice indemnizație datorată angajatului în temeiul încetării contractului de muncă sau al oricărui preaviz în acest sens, constituie o creanță privilegiată asupra patrimoniului angajatorului și se plătește preferențial față de celelalte creanțe privilegiate sau ipotecare:

cu condiția că, în orice caz, valoarea maximă a creanței privilegiate nu poate să depășească echivalentul salariului minim prevăzut de lege plătibil la momentul ridicării pretenției pe o perioadă de șase luni.”

Articolul 116 alineatul (3) din Legea privind contribuțiile sociale prevede că:

„Fără a aduce atingere prevederilor oricărei alte legi, pretenția administratorului cu privire la orice sumă datorată în temeiul unei contribuții de primă categorie sau de categoria a doua conform prezentului articol constituie o creanță privilegiată în cazul unei contribuții de primă categorie, având același rang ca salariile angajaților față de activele angajatorului și, în cazul unei contribuții de categoria a doua, asupra activelor persoanei liber-profesioniste sau cu activitate independentă în cauză și se plătește preferențial față de orice alte creanțe (exclusiv salarii), fie acestea privilegiate sau ipotecare.”

În plus, articolele 2088-2095 din Codul civil tratează în mod specific ordinea de prioritate a privilegiilor. Se afirmă, printre altele, că datoriile trebuie plătite în funcție de ordinea de înscriere. Astfel, ipotecile înscrise în aceeași zi sunt de rang egal.

Cu toate acestea, în cadrul unei proceduri de insolvență și în cazul în care activele sunt insuficiente pentru a acoperi pasivele, instanța poate (ceea ce se și întâmplă în majoritatea cazurilor) să emită un ordin privind plata din active pentru costurile, taxele și cheltuielile atrase pentru dizolvare și lichidare în ordinea de prioritate stabilită de instanță, iar instanța va avea în vedere următoarea ordine generală de prioritate:

(a) cheltuielile corespunzătoare sau atrase de către lichidatorul oficial sau de practicianul în insolvență pentru conservarea, exploatarea sau încasarea activelor societății;

(b) orice alte cheltuieli atrase sau plăți efectuate de lichidatorul oficial sau conform autorității acestuia, inclusiv cele atrase sau efectuate pentru desfășurarea activității societății;

(c) remunerația administratorului provizoriu, dacă este cazul;

(d) costurile solicitantului și ale oricărei persoane care figurează pe cerere ale cărei costuri sunt aprobate de către instanță;

(e) remunerația administratorului special, dacă este cazul;

(f) orice sumă care trebuie plătită unei persoane angajate sau autorizate să ajute la întocmirea bilanțului de lichidare sau a situației contabile;

(g) orice indemnizație stabilită prin ordinul instanței pentru acoperirea costurilor cu privire la o cerere de scutire de la obligația de a depune bilanțul de lichidare sau de prorogare a termenului prevăzut pentru a depune acest bilanț;

(h) orice plăți necesare efectuate de către practicianul în insolvență în timpul gestionării sale, inclusiv orice cheltuieli atrase de către membrii comisiei de lichidare sau de reprezentanții acestora și aprobate de practicianul în insolvență;

(i) remunerația oricărei persoane angajate de către practicianul în insolvență să îndeplinească orice servicii pentru societatea comercială, conform cerințelor și autorizării conferite de dispozițiile capitolului 386

(j) remunerația lichidatorului oficial și a practicianului în insolvență.

În cadrul procedurii de insolvență, practicianul în insolvență pregătește un raport care conține o clasificare a creditorilor și o schemă de distribuire care vor fi prezentate în instanță. Creditorii au dreptul de a prezenta observații în cazul în care aceștia sunt în dezacord cu privire la conținutul acestui raport, iar instanța poate dispune rectificarea acestuia. În cele din urmă, instanța aprobă clasificarea și schema menționate și dispune ca practicianul în insolvență să efectueze plățile către creditori.

Procedura de reorganizare (redresarea societății)

N/A

Procedura de faliment (parteneriate și comercianți)

În primul rând, tipul de distribuire care reglementează distribuirea veniturilor obținute din valorificarea activelor este guvernată în principal de articolul 531 din Codul comercial și de dispozițiile Codului civil care precizează clasificarea creditorilor între acei creditori care au un privilegiu legitim și acei creditori care au o ipotecă garantată. Aceștia sunt creditori garantați care rezultă fie din dispozițiile legii, fie din înscrisuri publice în conformitate cu data înscrierii și care sunt reglementați și de articolul 535 din Codul comercial.

Ulterior, creditorii simpli (care nu sunt creditori înscriși) sunt clasificați pari passu în conformitate cu pretențiile acestora.

Din momentul în care o persoană este declarată falimentară, are loc o reuniune în termen de zece zile de la declarare în cadrul căreia sunt analizate pretențiile în fața judecătorului, grefierului, curatorului, persoanei aflate în stare de faliment și creditorilor și este întocmit inventarul.

În cadrul acestei reuniuni, este audiată persoana aflată în stare de faliment care propune condițiile concordatului. În această reuniune, se discută dacă circumstanțele respective impun un concordat, prin care creditorii care au încheiat concordatul (cei care nu sunt creditori înscriși în temeiul unui privilegiu sau al unei ipoteci sau al unui gaj) sunt desemnați să apară în locul tuturor creditorilor, iar creditorii au dreptul, chiar și individual, de a contesta aceasta în termen de 8 de zile.

Va avea loc o a doua reuniune, prezidată din nou de judecător, în care pentru a fi acceptat, concordatul trebuie să reprezinte trei sferturi din sumele admise ca fiind datorate de persoana aflată în stare de faliment;

După această procedură, și odată stabilit inventarul de către toți creditorii, are loc o altă reuniune prezidată de judecător, convocată printr-o înștiințare corespunzătoare publicată conform legii.

În cadrul acestei reuniuni, fiecare creditor trebuie să își prezinte situația, iar în cazul în care curatorul se opune unui creditor, atunci creditorul trebuie să-și susțină cauza în fața curatorului și a concordatului.

14 Care sunt condițiile și efectele închiderii procedurii de insolvență (în special prin concordat)?

Procedura de insolvență (societăți comerciale)

În cursul procedurii de insolvență, imediat ce practicianul în insolvență a obținut toate bunurile societății, sau atât cât a putut din acestea, în opinia sa, fără tergiversarea inutilă a insolvenței, a efectuat o plată finală creditorilor, după caz, a modificat drepturile contribuitorilor, a restituit o sumă finală contribuitorilor, după caz, și a depus declarațiile pe cheltuiala societății conform cărora practicianul în insolvență a respectat în mod satisfăcător cerințele de la capitolul 386 și orice alte cerințe, dacă există, care ar putea fi stabilite de acesta și, după ce a luat în considerare raportul și orice obiecție care poate fi ridicată de oricare dintre creditori, contribuitori sau persoane interesate, instanța va degreva practicianul în insolvență de obligațiile acestuia.

Ulterior, instanța dispune ca denumirea societății să fie radiată din registru începând cu data ordinului respectiv de dispunere. Acest ordin se comunică Registrului Comerțului spre radiere.