În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2022.

Informații referitoare la rețea

Irlanda de Nord
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

Puncte de contact

Pentru fiecare dintre cele patru jurisdicții din Regatul Unit există un punct de contact. Întrucât jurisdicțiile sunt separate, activitățile punctelor de contact nu se suprapun, fiecare dintre acestea răspunzând doar de rețeaua din cadrul jurisdicției sale. Întrebările transmise prin intermediul RJE trebuie direcționate către punctul de contact corespunzător jurisdicției în cauză.

Punctul de contact își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului de Justiție din Irlanda de Nord. Nu se ocupă exclusiv de chestiuni privind rețeaua, pentru soluționarea cărora poate solicita asistență din partea mai multor colegi din sectorul operațional și din cel strategic. Activitatea specifică rețelei este îmbinată cu o serie de alte sarcini.

Modul de funcționare a RJE în Irlanda de Nord

În Irlanda de Nord nu există o rețea națională oficială. Cu toate acestea, în cadrul Ministerului de Justiție s-a instituit o rețea de experți în anumite domenii de politică. Punctul de contact beneficiază, de asemenea, de o serie de contacte în cadrul altor ministere de resort, cărora li se pot adresa întrebări, care nu intră în domeniul de competență al ministerului punctului de contact. Întrucât Irlanda de Nord este o jurisdicție mică, punctul de contact dispune de o rețea solidă de contacte interne, la care poate recurge pentru a primi asistență în majoritatea cazurilor în care trebuie să răspundă la întrebări sau să furnizeze informații.

E-mailul este cel mai eficient mijloc de transmitere a cererilor și a informațiilor. Mesajele pot fi trimise rapid și integral, în special contactelor externe, asigurându-se astfel faptul că personalul competent dispune de informațiile necesare pentru a putea răspunde la întrebările primite.

Punctul de contact se asigură că înainte de reuniunile rețelei sunt consultați experții competenți în respectivul domeniu administrativ, judiciar sau de politică. Procesele-verbale ale reuniunilor și acțiunile stabilite în cadrul acestora sunt transmise persoanelor interesate, după caz.

Furnizarea de informații

În Irlanda de Nord nu există un site web național destinat RJE. Informațiile sunt furnizate prin intermediul altor situri web existente. Se face tot mai mult referire la portalul e-justiție. Punctul de contact a colaborat cu alte servicii care furnizează surse de informații, inclusiv cu Serviciul instanțe judecătorești din Irlanda de Nord (Northern Ireland Courts and Tribunals Service - https://www.justice-ni.gov.uk/topics/courts-and-tribunals), pe al cărui site web public sunt publicate informații referitoare la activitatea rețelei, de exemplu informații privind executarea hotărârilor pronunțate de instanțe străine, procedura europeană privind cererile cu valoare redusă, procedura europeană de somație de plată etc. Pe site-ul web al Guvernului Irlandei de Nord (http://www.nidirect.gov.uk) sunt publicate, de asemenea, informații referitoare la procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă.

Punctul de contact desfășoară acțiuni de sensibilizare cu privire la RJE și la paginile portalului e-justiție cu ocazia reuniunilor și a conferințelor pe această temă și în cadrul publicațiilor de specialitate.

Ultima actualizare: 03/02/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.