NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini finlandeză a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi.
Swipe to change

Informații referitoare la rețea

Finlanda
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

Membrii RJE în Finlanda

Punctul de contact pentru Finlanda este funcționarul desemnat, care lucrează în Unitatea pentru administrație judiciară internațională din cadrul Ministerului Justiției. Punctul de contact face parte dintr-o unitate care reprezintă autoritatea centrală prevăzută de mai multe regulamente ale UE și acorduri internaționale din domeniul dreptului civil și al dreptului penal. În plus față de activitatea rețelei, printre atribuțiile punctului de contact se numără sarcini ale autorității publice și alte forme de cooperare în materie civilă. Doi judecători din cadrul unor instanțe districtuale și Baroul din Finlanda au fost desemnați, de asemenea, ca membri ai rețelei. În prezent, are loc dezvoltarea operațiunilor rețelei la nivel național.

Funcționarea RJE în Finlanda

Punctul de contact colaborează în mod activ cu autoritățile judiciare naționale, cu avocații și cu alți practicieni în domeniul dreptului. Sarcinile punctului de contact includ diseminarea informațiilor referitoare la dispozițiile legale privind dreptul civil și comercial al UE și la aplicarea acestora, precum și furnizarea de consiliere și formare privind aspectele conexe. Punctul de contact sprijină, de asemenea, autoritățile judiciare naționale în probleme legate de cererile transfrontaliere de asistență și este implicat în mod activ în rețelele și grupurile de lucru relevante.

Punctul de contact dispune de o adresă de e-mail separată pentru instanțe și alte autorități judiciare și administrative implicate în cooperarea judiciară în materie civilă și comercială, care au nevoie de asistență practică în probleme legate de cazurile transfrontaliere.

Furnizarea de informații privind RJE

Toate instanțele judecătorești, birourile de asistență juridică, procurorii, autoritățile de aplicare a legii și funcționarii Ministerului Justiției au acces la o rețea intranet cu informații cuprinzătoare privind asistența internațională în materie civilă și penală. Site-ul conține, de asemenea, informații despre RJE și membrii săi din Finlanda, precum și linkuri către paginile RJE ale portalului european e-justiție. Informațiile despre RJE și materialele pe care aceasta le publică sunt furnizate, de asemenea, prin e-mail și poștă autorităților judiciare naționale și altor practicieni în domeniul dreptului.

Site-ul public al Ministerului Justiției include o secțiune cu informații privind diferitele forme de asistență juridică internațională, precum și legislația și acordurile aferente, date de contact și instrucțiuni. Site-ul conține, de asemenea, informații despre rețelele judiciare și un link către paginile RJE ale portalului european e-justiție.

Ultima actualizare: 13/02/2017

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site