NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini lituaniană a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi.
Swipe to change

Cereri cu valoare redusă

Lituania
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Existenţa unei proceduri specifice pentru cereri cu valoare redusă

Capitolul XXIV din partea IV a Codului de procedură civilă (Civilinio proceso kodeksas) al Republicii Lituania stabilește procedura națională cu privire la cererile cu valoare redusă.

Cererile cu valoare redusă europene sunt examinate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, iar cauzele privind cereri cu valoare redusă europene sunt soluționate în conformitate cu normele generale privind procedurile de soluționare a litigiilor, cu excepțiile prevăzute în Legea Republicii Lituania de punere în aplicare a legislației Uniunii Europene și a legislației internaționale de reglementare a procedurilor civile (Civilinį procesą reglamentuojančių Europos Sąjungos ir tarptautinės teisės aktų įgyvendinimo įstatymas).

1.1 Sfera de aplicare a procedurii, plafon

Procedura națională cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică în cazul creanțelor monetare de până la 5 000 LTL (aproximativ 1 450 EUR).

Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă se aplică în cazul acțiunilor civile de maximum 2 000 EUR. Procedura nu se aplică în cazurile referitoare la: starea civilă sau capacitatea juridică a persoanelor fizice; drepturile patrimoniale care decurg din regimurile matrimoniale, obligațiile de întreținere, testamente și succesiuni; faliment, procedurile legate de lichidarea societăților insolvabile sau a altor persoane juridice, asigurări sociale, arbitraj, dreptul muncii, închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani, precum și atingeri aduse dreptului la viață privată și drepturilor care privesc personalitatea, inclusiv calomnia.

1.2 Aplicarea procedurii

Procedura este aplicabilă cu începere de la 1 ianuarie 2009. Cauzele europene privind cereri cu valoare redusă sunt soluționate de instanțele districtuale în temeiul normelor privind competența teritorială prevăzute în Codul de procedură civilă al Republicii Lituania, și anume de instanțele districtuale din orașe sau districte.

În cazurile menționate la articolul 4 alineatul (3) și articolul 5 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 861/2007, instanța trebuie să comunice solicitantului/pârâtului că acesta are dreptul să depună o cerere principală/cerere reconvențională cel târziu în termen de 14 zile de la primirea notificării din partea instanței, în conformitate cu cerințele prevăzute în Codul de procedură civilă al Republicii Lituania. În cazul în care solicitantul/pârâtul nu depune la instanță o cerere principală/cerere reconvențională formulată în mod corespunzător în termenul stabilit la alineatul (1) din articolul menționat, se consideră că cererea nu a fost depusă și aceasta este returnată solicitantului/pârâtului prin ordin judecătoresc. O cale de atac separată poate fi formulată împotriva unui astfel de ordin.

1.3 Formulare

Formularele sunt furnizate de instanțele judecătorești sau pot fi descărcate de pe site-ul web al Administrației Naționale a Instanțelor http://www.teismai.lt/en/ și de pe site-ul web al serviciilor judiciare https://e.teismas.lt/lt/public/home/.

1.4 Asistenţă

Prezența unui reprezentant legal/avocat nu este obligatorie. Instanțele oferă asistență în completarea formularelor, însă nu formulează recomandări cu privire la fondul unei cereri.

1.5 Norme privind administrarea probelor

Obținerea de probe este reglementată de capitolul XIII din partea II a Codului de procedură civilă.

1.6 Procedura scrisă

În temeiul procedurii naționale cu privire la cererile cu valoare redusă, instanța sesizată poate decide cu privire la forma și procedura pentru soluționarea cauzei. O audiere orală poate avea loc în cazul în care cel puțin una dintre părți a depus o astfel de cerere. În cadrul unei proceduri scrise, persoanele implicate în cauză nu sunt citate și nu participă la ședința de judecată. Persoanele implicate în cauză sunt notificate cu privire la procedura scrisă, în conformitate cu articolul 133 alineatul (3) din Codul de procedură civilă. În cazul în care cauza este judecată pe fond în cadrul unei proceduri scrise, data, ora și locul de desfășurare a ședinței de judecată, precum și componenţa instanței sunt anunțate pe un site web special (http://pranesimai.teismai.lt/teismu_pranesimai/) cu cel puțin șapte zile înainte de data ședinței, cu excepția cazurilor prevăzute în cod, când părțile sunt notificate conform unei proceduri diferite. Informațiile sus-menționate sunt furnizate, de asemenea, de grefa instanței.

1.7 Conţinutul hotărârii

În cadrul procedurii naționale cu privire la cererile cu valoare redusă, hotărârea instanței trebuie să aibă o parte introductivă și un dispozitiv și să conțină o scurtă expunere de motive.

1.8 Rambursarea cheltuielilor

O taxă judiciară (žyminis mokestis) în cuantumul stabilit la articolul 80 alineatul (1) punctul (1) din Codul de procedură civilă al Republicii Lituania este percepută pentru cererile cu valoare redusă. Aceasta reprezintă 3 % din valoarea cererii, însă nu mai puțin de 50 LTL.

1.9 Posibilitatea de a ataca hotărârea

Articolul 29 din lege prevede că hotărârile pronunțate de instanțele lituaniene în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă pot face obiectul unei căi de atac. Procedura căii de atac este reglementată de articolele 301-333 din Codul de procedură civilă al Republicii Lituania. În conformitate cu articolul 307 alineatul (1) din cod, în cazul în care există motive de contestare, calea de atac poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii judecătorești.

Ultima actualizare: 21/10/2019

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site