NOTĂ: Versiunea în limba originală a acestei pagini germană a fost modificată recent. Versiunea lingvistică pe care o consultați acum este în lucru la traducătorii noștri.
Pagina este deja disponibilă în următoarele limbi.
Swipe to change

Cereri cu valoare redusă

Austria
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Existenţa unei proceduri specifice pentru cereri cu valoare redusă

1.1 Sfera de aplicare a procedurii, plafon

Dreptul austriac nu prevede proceduri privind cererile cu valoare redusă. Codul austriac de procedură civilă (ZPO) prevede doar o procedură simplificată în anumite cauze înaintate instanțelor districtuale. Ca regulă generală, acestea constituie norme speciale de procedură sau o procedură simplificată pentru litigiile exclusiv financiare care intră în sfera de competență a instanțelor districtuale (suma în litigiu este de maximum 15 000 EUR, acest prag urmând să crească la 20 000 EUR începând cu 1 ianuarie 2015 și la 25 000 EUR începând cu 1 ianuarie 2016). Anumite simplificări de natură procedurală pot fi aplicate în cauze implicând dreptul muncii și al securității sociale, indiferent de suma în litigiu.

Ca regulă generală, aceste simplificări se aplică cererilor cu valoare redusă de până la 1 000 EUR (a se vedea punctul 1.5) sau la 2 700 EUR (a se vedea punctul 1.9).

1.2 Aplicarea procedurii

Normele specifice pentru cererile cu valoare redusă prevăzute de dreptul procedural austriac sunt obligatorii, iar părțile nu se pot sustrage de la acestea.

Astfel, nici instanța, nici părțile nu pot transfera cererea către o procedură „ordinară”.

1.3 Formulare

Întrucât în Austria nu există o procedură privind cererile cu valoare redusă, nu există nici formulare speciale pentru astfel de cereri.

1.4 Asistenţă

În ceea ce privește sumele în litigiu de până la 5 000 EUR, reprezentarea juridică nu este obligatorie în Austria. Judecătorii trebuie să furnizeze asistență în favoarea părților care nu beneficiază de reprezentare juridică, adică trebuie să ofere consiliere părților cu privire la drepturile și obligațiile lor procedurale și la consecințele actelor și omisiunilor acestora. De asemenea, părțile își pot înregistra cererile formulate verbal în fața instanței districtuale care are competență sau în fața instanței districtuale din locul de reședință. În cazul în care o cerere formulată în scris și depusă de o parte care nu beneficiază de reprezentare juridică este necorespunzătoare, judecătorul trebuie să ofere respectivei părți explicații și orientări adecvate. Imparțialitatea judecătorului nu trebuie să fie compromisă de o astfel de situație.

1.5 Norme privind administrarea probelor

În cazul cererilor de maximum 1 000 EUR, instanța poate să nu ia în considerare probele furnizate de partea în cauză dacă clarificarea deplină a tuturor circumstanțelor relevante ar fi excesiv de dificilă. Totuși, și în acest caz, judecătorul trebuie să ia o decizie nearbitrară cu bună-credință, pe baza rezultatelor procedurii în ansamblu. Această decizie poate fi analizată în etape succesive de recurs.

1.6 Procedura scrisă

Dreptul austriac nu permite desfășurarea procedurilor în întregime în scris. Cu toate acestea, în ceea ce privește probele, în Austria nu există restricții. Declarațiilor martorilor pot fi prezentate în scris. Astfel de probe sunt însă tratate ca documente doveditoare, mai degrabă decât ca mărturii.

1.7 Conţinutul hotărârii

În temeiul Codului austriac de procedură civilă, dacă hotărârea este pronunțată verbal, cerințele aplicabile copiei scrise a hotărârii sunt mai puțin stricte, indiferent de suma în litigiu. În cazul în care o hotărâre este pronunțată verbal în prezența ambelor părți, și nicio parte nu a formulat în termenul stabilit un recurs împotriva respectivei hotărâri, instanța poate emite o „copie prescurtată a hotărârii” care să se limiteze la principalele motive ale deciziei.

1.8 Rambursarea cheltuielilor

În temeiul dreptului austriac, costurile implicate de cauzele în materie civilă sunt în general rambursate direct proporțional cu gradul de reușită al cauzelor. Atât cheltuielile, cât și onorariile de judecată sunt direct legate de suma în litigiu. Prin urmare, ca regulă generală, o sumă mai mică în litigiu va avea ca rezultat cheltuieli și onorarii de judecată mai reduse. Deoarece costurile sunt prevăzute în acte și regulamente sub formă de tarife, costurile pot fi menținute la un nivel scăzut pentru cererile cu valoare redusă. Cu toate acestea, nu există norme speciale în ceea ce privește costurile pentru acest tip de cerere.

1.9 Posibilitatea de a ataca hotărârea

Dreptul austriac acordă doar drepturi limitate de recurs în ceea ce privește procedurile privind cererile cu valoare redusă. Recursul în cadrul procedurilor privind cererile de până la 2 700 EUR sunt permise numai pentru punctele prevăzute în drept sau pe motiv de invaliditate (erori procedurale deosebit de grave). Alte erori procedurale nu pot fi atacate, la fel cum nu pot fi atacate nici concluziile privind faptele sau evaluarea probelor de către instanța de prim grad de jurisdicție. În caz contrar, se aplică normele privind procedura „ordinară”.

Ultima actualizare: 02/06/2018

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.