

Informații pe regiuni
Ambele proceduri sunt posibile. În cerere ar trebui să se precizeze clar procedura la care se referă instanța solicitantă.
În cazul în care cererile sunt formulate în temeiul articolelor 10-12 din regulament, în cadrul ședinței de judecată se aplică dispozițiile Codului de procedură judiciară referitoare la prezentarea probelor.
Nu există nicio restricție de acest tip în cauzele de drept civil sau comercial. Experții și părțile se pot audia, de asemenea, prin videoconferință.
Nu există restricții în acest sens.
Nu, nu există astfel de restricții.
Înregistrarea audierilor prin videoconferință nu este interzisă, însă echipamentele necesare nu sunt disponibile în toate instanțele. Ar trebui să se formuleze o întrebare separată în acest sens atunci când se prezintă cererea.
În cazul în care cererile sunt formulate în temeiul articolelor 10-12, ședința de judecată se desfășoară în limba finlandeză sau suedeză. În cazul unei audieri directe în temeiul articolului 17, instanța solicitantă alege limba care urmează să fie utilizată.
În cazul în care cererile sunt formulate în temeiul articolelor 10-12, punerea la dispoziție a unor interpreți și locul în care se află aceștia este un aspect care urmează să fie stabilit de comun acord între instanța solicitantă și instanță solicitată. În cazul în care cererile sunt formulate în temeiul articolului 17, instanța solicitantă este responsabilă de asigurarea interpreților și decide locul în care ar trebui să se afle aceștia.
În cazul în care cererile sunt formulate în temeiul articolelor 10-12, instanța solicitată trimite o citație scrisă persoanei care urmează să fie audiată. În mod ideal, ar trebui să existe cel puțin două-trei săptămâni între notificarea sau comunicarea citației și data ședinței de judecată. În cazul în care cererile sunt formulate în temeiul articolului 17, instanța solicitantă este responsabilă de notificarea sau comunicarea citației și de luarea măsurilor necesare.
În cazul în care o persoană este audiată în temeiul articolelor 10-12 din regulament într-o instanță prevăzută cu echipament video, utilizarea echipamentelor de videoconferință nu generează, de regulă, costuri separate. În cazul în care o persoană este audiată în temeiul articolului 17 într-un alt loc decât o instanță, instanța solicitantă își asumă responsabilitatea pentru costurile videoconferinței.
O instanță care a prezentat o cerere în temeiul articolului 17 alineatul (2) din regulament trebuie să informeze persoana în cauză că mărturia se depune în mod voluntar.
În cazul în care cererile sunt formulate în temeiul articolelor 10-12, instanța solicitată stabilește identitatea persoanei care urmează a fi audiată și o verifică, dacă este necesar, cu ajutorul cărții de identitate sau al pașaportului persoanei respective. În cazul în care cererile sunt formulate în temeiul articolului 17, instanța solicitantă trebuie să verifice identitatea persoanei care urmează a fi audiată.
Nu există cerințe speciale privind prestarea unui jurământ în timpul obținerii de probe în mod direct în temeiul articolului 17. Se prestează un jurământ în conformitate cu legislația sub incidența căreia intră instanța care audiază martorul.
Instanța solicitată comunică numele unei astfel de persoane de contact.
- Instanța solicitantă ar trebui, în mod ideal, să furnizeze numele persoanelor de contact atât pentru aspectele de natură tehnică, cât și pentru chestiunile specifice cauzei (de natură juridică).
- Cererea ar trebui să conțină datele de contact (adresele de email și/sau numerele de telefon) ale persoanelor de contact, astfel încât acestea să poată fi contactate, de asemenea, în timpul ședinței de judecată, în cazul în care există probleme legate de conexiunea video sau alte probleme similare.
- În cazul în care statele sunt situate în zone cu fus orar diferit, în cerere ar trebui să se precizeze dacă ora menționată este cea a statului solicitant sau a statului solicitat.
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.