În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2024.

Rata dobânzilor

Anglia şi Ţara Galilor
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Există prevederi privind „dobândă legală” în statul membru în cauză? În caz afirmativ, cum este definită „dobândă legală” în acest stat membru?

Dobânda legală este rata dobânzii prevăzută de lege care se poate aplica pentru plata cu întârziere a unei sume de bani. Legislația Angliei și a Țării Galilor prevede aplicarea unei dobânzi legale în anumite cazuri.

2 În caz afirmativ, care este nivelul/rata acesteia și temeiul său juridic? Dacă se prevăd rate diferite ale dobânzii legale, în ce cazuri și condiții se aplică?

Cuantumul/rata dobânzii legale

Criteriile de aplicare a dobânzii legale

(dacă este necesar, de exemplu în cazul întârzierilor, al unui contract încheiat cu un consumator etc.)

Temei juridic

8 %

În cazul în care nu se aplică o altă rată a dobânzii legale sau a dobânzii contractuală, un creditor poate solicita dobândă la o rată anuală de 8 %.

Secțiunea 17 din Legea din 1838 privind hotărârile judecătorești (Judgments Act)

Articolul 35A din Legea din 1981 privind instanțele superioare (Senior Courts Act, anterior Supreme Court Act), în partea consacrată Înaltei Curți („articolul 35A”): „dobânda simplă la rata pe care instanța o consideră adecvată sau pe care normele de procedură pot să o prevadă, pentru întreaga datorie sau pentru orice parte a acesteia, pentru întreaga perioadă de timp sau pentru orice parte a acesteia cuprinsă între data apariției cauzei și data plății...”

Articolul 69 din Legea din 1984 privind instanțele districtuale (County Courts Act) în partea consacrată instanței regionale („articolul 69”):

„...în cadrul unei proceduri judiciare (ori de câte ori este formulată) în fața unei instanțe districtuale pentru recuperarea unei datorii sau despăgubiri, poate fi inclusă – în orice sumă pentru care este pronunțată o hotărâre – o dobândă simplă, la rata pe care instanța o consideră adecvată sau care poate fi stipulată, pentru întreaga datorie sau despăgubire ori pentru orice parte a acesteia pentru care o hotărâre este pronunțată, sau se efectuează plata înainte de judecată, pentru întreaga perioadă sau o parte a acesteia cuprinsă între data apariției cauzei...”

Articolul 3 din Legea din 1934 privind reforma legislativă – Dispoziții diverse [Law Reform (Miscellaneous Provisions) Act] pentru instanțele ordinare, altele decât Înalta Curte și instanța regională,

de exemplu Curtea de Apel (Secția civilă), atunci când pronunță o hotărâre:

„În orice procedură judecată în orice instanță ordinară pentru recuperarea oricărei datorii sau despăgubiri, instanța poate, în cazul în care consideră că este necesar, să dispună înscrierea – în suma pentru care este pronunțată hotărârea – a unei dobânzi la rata pe care o consideră adecvată, pentru întreaga datorie sau despăgubire pentru orice parte a acesteia, pentru întreaga perioadă de timp sau pentru orice parte a acesteia cuprinsă între data apariției cauzei și data hotărârii...”

Articolul 57 alineatul (1) litera (b) din Legea din 1882 privind cambiile (Bills of Exchange Act) privind cambiile neonorate după prezentarea facturii, în cazul în care factura este plătibilă la cerere sau, în caz contrar, la scadență.

Articolele 86-92 din Legea din 1970 privind gestionarea impozitelor (Taxes Management Act), referitoare la taxele restante

Articolul 14 din Legea din 1994 privind remunerarea avocaților consultanți (proceduri necontencioase) [Solicitors (Non Contentious Business) Remuneration Order] cu privire la facturile neplătite ale avocaților consultanți pentru procedurile necontencioase, inclusiv plățile efectuate și TVA-ul, dar rata nu poate depăși rata datoriei aferente hotărârii judecătorești, adică 8 % pe an.

Articolul 49 din Legea din 1996 privind arbitrajul (Arbitration Act), care conferă instanței competența de a acorda dobândă simplă sau compusă „de la datele, la nivelurile și la intervalele pe care le consideră conforme cu hotărârea pronunțată în cauza respectivă”.

Legea din 1998 privind plata cu întârziere a datoriilor comerciale (dobânzi), sau „Legea din 1998” [Late Payment of Commercial Debts (Interest) Act].

În plus, norma 16.4 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2) din Regulamentul privind dispozițiile comune prevede obligația solicitantului de a indica în datele cererii (sau în cererea reconvențională) că solicită dobânzi și să precizeze dacă solicită acest lucru în temeiul unui contract, al unei dispoziții legislative (pe care trebuie să le precizeze) sau pe o altă bază (pe care trebuie să o precizeze, de asemenea).

În cazul în care cererea se referă la o anumită sumă de bani, solicitantul trebuie să indice:

rata la care se solicită dobânda

data de la care se solicită aceasta

data la care se calculează, care nu trebuie să depășească data emiterii formularului de cerere

valoarea totală a dobânzii solicitate până la data calculării

rata zilnică a dobânzii care se acumulează după data de calcul

Cu 8 % mai mare decât rata de bază a Băncii Angliei. Rata de referință a băncii este stabilită o dată la șase luni, la 30 iunie și 31 decembrie.

Întreprinderile și organismele din sectorul public au dreptul legal de a solicita dobânzi pentru plata cu întârziere a datoriilor comerciale care rezultă din contracte încheiate începând cu data de 7 august 2002.

Legea din 1998 privind plata cu întârziere a datoriilor comerciale (dobânzi) [Late Payments of Commercial Debt (Interest) Act]

3 În cazul în care este necesar, există mai multe informații disponibile cu privire la modul cum se calculează dobânda legală?

Se poate solicita dobândă de la data la care suma a devenit scadentă până la data introducerii unei acțiuni și, de asemenea, la aceeași rată, până la data hotărârii. Dobânda poate fi, de asemenea, solicitată de la data hotărârii, la aceeași rată, pentru hotărârile pronunțate de Înalta Curte în ceea ce privește orice valoare și pentru hotărârile instanțelor regionale în ceea ce privește o sumă de peste 5 000 GBP. Se aplică numai dobânda simplă. Dispozițiile articolului 44 2 alineatul (6) litera (g) din Regulamentul privind dispozițiile comune conferă instanței competența de a solicita dobânzi aferente costurilor suportate înainte de pronunțarea hotărârii.

4 Există acces online gratuit la temeiul juridic menționat anterior?

Legislația aplicabilă este disponibilă la următoarele adrese:

Legea din 1838 privind hotărârile judecătorești (Judgments Act)

Legea din 1981 privind Curtea Supremă (redenumită Senior Courts Act)

Legea din 1984 privind instanțele districtuale (County Courts Act)

Legea din 1998 privind plata cu întârziere a datoriilor comerciale (dobânzi) [Late Payments of Commercial Debt (Interest) Act]

Ordinul din 1991 privind instanțele regionale (dobânzi pentru datoriile recunoscute prin judecată) [The County Courts (Interest on Judgment Debts) Order 1991], modificat prin Ordinul din 1996 privind instanțele regionale (dobânzi pentru datoriile recunoscute prin judecată) [the County Courts (Interest on Judgment Debts) (Amendment) Order 1996]

Ultima actualizare: 16/08/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.