Hotărâri judecătoreşti în materie civilă şi comercială -Regulamentul Bruxelles I

Informații de la nivel național și formulare online referitoare la Regulamentul nr. 44/2001

Informații generale

Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială se aplică între toate statele membre, inclusiv Danemarca, care a încheiat în paralel un acord cu Comunitatea Europeană privind Regulamentul nr. 44/2001 (Acordul dintre Comunitatea Europeană și Regatul Danemarcei privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială). Acest acord a intrat în vigoare la 1 iulie 2007.

Hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesară vreo procedură specială.

O hotărâre judecătorească pronunțată într-un stat membru și care este executorie în statul în cauză este pusă în executare într-un alt stat membru atunci când, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, a fost declarată executorie în statul respectiv. Cererea în acest sens se înaintează instanței sau autorității competente notificate de statul membru în temeiul articolului 39 din regulament. Acțiunea împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării se înaintează instanței notificate de statul membru în temeiul articolului 43 alineatul (2) și al articolului 44 din regulament.

Regulamentul (CE) nr. 44/2001 a fost înlocuit de Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 [Regulamentul Bruxelles I (reformare)] începând cu 10 ianuarie 2015. Acest nou regulament se aplică numai acțiunilor judiciare intentate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial și tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate la 10 ianuarie 2015 sau după această dată. Regulamentul (CE) nr. 44/2001 continuă să se aplice hotărârilor pronunțate în cadrul acțiunilor judiciare intentate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial și tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate înainte de 10 ianuarie 2015 și care intră în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv.

Regulamentul nr. 1215/2012 se aplică în Danemarca în temeiul Acordului dintre Comunitatea Europeană și Regatul Danemarcei privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială. Modificările legislative necesare au intrat în vigoare în Danemarca la 1 iunie 2013.

Regulamentul prevede două formulare.

Notificările transmise de statele membre în temeiul articolelor 75 și 76 din Regulamentul nr. 1215/2012 sunt disponibile aici.

Portalul european e-Justiție vă oferă informații despre aplicarea regulamentului și un instrument, ușor de utilizat, pentru completarea formularelor.

Pentru informații detaliate de la nivel național, selectați drapelul țării care vă interesează.

Linkuri utile

Ghid practic - Competența și legea aplicabilă contractelor internaționale încheiate cu consumatorii

Ghid practic - Competența judiciară și legea aplicabilă în cadrul litigiilor internaționale între angajator și angajat

Versiunea ARHIVATĂ a vechiului site ATLASUL judiciar european (închis la 30 septembrie 2017)


GĂSIREA INSTANŢELOR/AUTORITĂȚILOR COMPETENTE

Instrumentul de căutare de mai jos vă va ajuta să identificați instanțele/autoritățile competente pentru un anumit instrument juridic european. Rețineți că deși am făcut eforturi pentru a stabili exactitatea rezultatelor, este posibil ca anumite cazuri excepționale privind determinarea competenței să nu fie acoperite.

Recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială - Regulamentul Bruxelles I


*mențiuni obligatorii
Ultima actualizare: 25/04/2023

Această pagină este administrată de Comisia Europeană. Informațiile de pe această pagină nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Comisiei Europene. Comisia nu își asumă nici o răspundere în legătură cu oricare din informațiile sau datele conținute în prezentul document sau la care acesta face referire. Vă rugăm să consultați avizul juridic în legătură cu normele privind drepturile de autor în cazul paginilor de internet ale Comunității Europene.