Comunicarea / notificarea actelor

Germania

Conținut furnizat de
Germania

N.B.: Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Consiliului a fost înlocuit de Regulamentul (UE) 2020/1784 al Parlamentului European și al Consiliului începând cu 1 iulie 2022.

Notificările efectuate în temeiul noului regulament pot fi consultate aici!


Articolul 2 alineatul (1) - Agenții de transmitere

Agenția de transmitere a actelor judiciare este instanța care notifică sau comunică actul [secțiunea 1069 alineatul (1) din Codul de procedură civilă (ZPO)].

Agenția de transmitere a actelor extrajudiciare este instanța districtuală (Amtsgericht) din localitatea în care persoana care notifică sau comunică actul își are domiciliul sau reședința obișnuită; în cazul actelor notariale, agenția de transmitere este, de asemenea, instanța districtuală în a cărei circumscripție se află biroul notarului care a întocmit respectivul act; în cazul persoanelor juridice, agenția de transmitere este instanța districtuală în a cărei circumscripție se află sediul social; guvernele landurilor pot emite un ordin executiv prin care desemnează o instanță districtuală să îndeplinească sarcinile agenției de transmitere pentru circumscripțiile mai multor instanțe districtuale [secțiunea 1069 alineatul (1) din ZPO].

Articolul 2 alineatul (2) - Agenții destinatare

Pentru notificarea sau comunicarea actelor în Republica Federală Germania, agenția de primire, în sensul articolului 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1393/2007, este instanța districtuală în a cărei circumscripție actul trebuie să fie notificat sau comunicat. Guvernele landurilor pot emite un ordin executiv prin care desemnează o instanță districtuală să îndeplinească sarcinile agenției de primire pentru circumscripțiile mai multor instanțe districtuale.

Articolul 2 alineatul (4) litera (c) - Mijloacele de primire a actelor

Sunt disponibile următoarele mijloace de comunicare:

- pentru primire și expediere: poștă și servicii de curierat privat, fax;

- pentru alte comunicații: telefon și e-mail.

Articolul 2 alineatul (4) litera (d) - Limbile care pot fi utilizate pentru completarea formularului-tip prevăzut în anexa I.

Formularul poate fi completat în limba germană sau în limba engleză.

Articolul 3 - Autoritatea centrală

În fiecare land, sarcinile autorității centrale sunt îndeplinite de un organism desemnat de către guvernul landului. De obicei, acest organism este o autoritate judiciară sau o instanță regională superioară (Oberlandesgericht) din respectivul land.

Adresa de corespondență menționează mai întâi adresa completă (Hausanschrift) și/sau, dacă este cazul, numărul de căsuță poștală.

Pentru serviciile de curierat rapid și pentru livrarea de pachete (inclusiv pachete de mici dimensiuni) trebuie să se utilizeze doar adresa principală (Hausanschrift).

Faceți clic pe linkul de mai jos pentru a vizualiza toate autoritățile competente care au legătură cu acest articol.
Lista autorităților competente

Articolul 4 - Transmiterea actelor

Formularul din anexa I (cererea) poate fi completat în limba germană sau în limba engleză.

Articolul 8 alineatul (3) și articolul 9 alineatul (2) - Termene speciale stabilite de legislația națională în materie de notificare sau comunicare

Din punctul de vedere al reclamantului, care este singurul relevant în temeiul articolului 8 alineatul (3) și al articolului 9 alineatul (2), data exactă a notificării sau a comunicării actului nu este importantă în dreptul german, deoarece, de obicei, termenul pentru depunerea actului la instanță este suficient dacă notificarea sau comunicarea actului se efectuează imediat (articolul 167 din ZPO). Dacă, într-un anumit caz, data exactă a notificării sau a comunicării actului este importantă, se aplică articolul 222 alineatul (2) din ZPO, în coroborare cu articolul 187 și următoarele din Codul civil german.

Articolul 10 - Certificarea notificării sau a comunicării şi copia actului notificat sau comunicat

Formularul din anexa I (certificatul) poate fi completat în limba germană sau în limba engleză.

Articolul 11 - Cheltuielile de notificare sau comunicare

În circumstanțe obișnuite, cheltuielile menționate la articolul 11 alineatul (2) se pot ridica până la 20,50 EUR. Aceste cheltuieli vor fi calculate în conformitate cu legislația privind cheltuielile de judecată în funcție de tipul serviciului solicitat.

Articolul 13 - Notificarea sau comunicarea prin intermediul agenţilor diplomatici sau consulari

Pe teritoriul Republicii Federale Germania, notificarea sau comunicarea prin intermediul agenților diplomatici sau consulari, în sensul articolului 13 alineatul (1), nu este permisă, cu excepția cazului în care actul trebuie să fie notificat sau comunicat unui cetățean al statului de transmitere.

Articolul 15 - Notificare sau comunicare directă

În temeiul articolului 15, pe teritoriul Republicii Federale Germania pot fi comunicate sau notificate numai actele în privința cărora dreptul german de procedură civilă permite, de asemenea, în mod explicit o astfel de notificare sau comunicare directă [articolul 166 alineatul (2) din ZPO]. O cerere de sesizare nu poate fi notificată sau comunicată în acest mod. Notificarea sau comunicarea directă este permisă, de exemplu, în cazul unui titlu executoriu în temeiul articolului 750 din ZPO, al unui titlu executoriu în temeiul articolului 794 alineatele (1) și (5) și al articolului 797 din ZPO, al ordinelor de confiscare în temeiul articolului 922 alineatul (2) din ZPO și al procedurilor preliminare în temeiul articolelor 935 și 936 din ZPO. Detaliile privind notificarea sau comunicarea directă autorizată sunt reglementate de articolele 191 și următoarele din ZPO.

Articolul 19 - Neprezentarea pârâtului la înfăţişare

În cazul în care sunt îndeplinite condițiile de la articolul 19 alineatul (2), instanțele germane se pot pronunța atunci când o citație sau un act echivalent a fost notificat sau comunicat public în Republica Federală Germania.

Cererile de repunere în termen, în sensul articolului 19 alineatul (4), nu mai pot fi luate în considerare la peste un an de la expirarea termenului prevăzut.

Ultima actualizare: 30/06/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.