În materie de drept civil, procedurile și acțiunile în curs intentate înainte de încheierea perioadei de tranziție vor continua în temeiul legislației UE. În baza unui acord reciproc între UE și Regatul Unit, Portalul e-justiție va păstra informațiile legate de Regatul Unit până la sfârșitul anului 2024.

Medierea familială

Scoţia
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

Profesia de mediere familială

Guvernul scoțian încurajează utilizarea mecanismelor de soluționare alternativă a litigiilor (SAL), inclusiv a medierii, pentru a soluționa litigiile familiale, deși medierea nu este adecvată în cazurile de violență domestică. Medierea familială este, în general, un proces voluntar. Nu există nicio obligație în Scoția de a recurge la SAL sau la mediere; cu toate acestea, odată ce o cauză familială se află pe rolul instanței, judecătorul poate solicita efectuarea unei proceduri de mediere.

Dacă doriți să puneți în aplicare conținutul unui acord de mediere în Scoția, pot fi urmate oricare dintre următoarele proceduri:

• Puteți depune o cerere la Court of Session sau la o Sheriff Court pentru a solicita Curții să își „interpună” autoritatea la acordul de mediere. Aceasta înseamnă că instanța își exercită competențele pentru a transforma acordul de mediere în hotărâre judecătorească.

• În mod alternativ, acorduri scrise „cu forță probatorie” (self-proving) pot fi înregistrate în Books of Council and Session sau în Sheriff Court Books (registre publice) în vederea executării lor. Un document cu forță probatorie este un document care îndeplinește condițiile pentru a fi considerat ca fiind semnat fără a fi nevoie de dovezi. Normele privind documentele cu forță probatorie sunt prevăzute în Legea scoțiană din 1995 privind exigențele în materie de redactare [Requirements of Writing (Scotland) Act 1995]. Dacă doriți să înregistrați acordul în Books of Council and Session, trebuie să depuneți o cerere în acest sens la Keeper of the Registers of Scotland (grefierul registrelor din Scoția).

În cazul în care un acord este înregistrat în vederea executării sale, acesta devine un instrument autentic.

Acordurile care au fost confirmate de Curte sau înregistrate prin intermediul uneia dintre metodele descrise mai sus pot fi executabile în alte state membre ale UE.

Informații privind medierea în Scoția sunt disponibile pe site-ul web al rețelei de mediere din Scoția (Scottish Mediation Network).

Legislația națională privind medierea familială

Întrucât nu există nicio obligație de a recurge la mediere în litigiile familiale, legislația națională este relativ redusă.

Cu toate acestea, Legea scoțiană din 1995 privind probele în materie civilă (medierea familială) [Civil Evidence (Family Mediation) (Scotland) Act 1995] prevede inadmisibilitatea ca probă în procedurile civile din Scoția a informațiilor cu privire la derularea medierii familiale.

Ultima actualizare: 11/02/2021

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.