Asistenţă juridică

Finlanda
Conținut furnizat de
European Judicial Network
Rețeaua judiciară europeană (în materie civilă și comercială)

1 Care sunt costurile unui proces și cine ar trebui să le suporte în mod normal?

Cheltuielile cu procedurile judiciare variază în funcție de natura și domeniul cauzei. Printre cheltuielile de judecată se numără, de exemplu, onorariile și cheltuielile cu asistența juridică, cheltuielile cu compensațiile acordate martorilor, precum și cu furnizarea serviciilor de interpretariat și traducere, taxele de manipulare și taxele pentru documente, colectate de autorități, precum și taxele de executare plătite statului. Taxele de asistență juridică reprezintă majoritatea cheltuielilor legate de procedurile judiciare. De regulă, fiecare parte își suportă propriile cheltuieli de judecată. Cu toate acestea, instanța poate dispune ca partea care cade în pretenții să plătească cheltuielile suportate de cealaltă parte.

2 Ce presupune asistența juridică?

Asistența judiciară este pusă la dispoziție pe cheltuiala statului persoanelor care au nevoie de asistență specializată într-o problemă de natură legală, dar care nu pot suporta cheltuielile de procedură din cauza situației lor financiare. Asistența judiciară acoperă consultanța juridică, măsurile și reprezentarea necesare în fața instanțelor și a altor autorități, precum și scutirea de cheltuielile cu procesul. Verificarea stării materiale nu este necesară atunci când solicitantului i se pune la dispoziție consultanță juridică limitată prin telefon sau prin alte mijloace electronice de comunicare.

3 Care sunt cerințele pentru acordarea asistenței juridice?

Se pune la dispoziție asistență judiciară în cauze care intră în sfera de competență a instanțelor finlandeze persoanelor cu reședința într-o municipalitate din Finlanda și persoanelor care au domiciliul sau reședința obișnuită într-un alt stat membru al Uniunii Europene (UE) sau în Spațiul Economic European (SEE). În plus, se pune la dispoziție asistență judiciară dacă respectiva cauză se judecă în fața unei instanțe finlandeze sau dacă există motive speciale pentru acordarea sa. În cauzele desfășurate în străinătate, asistența judiciară acoperă furnizarea de consultanță juridică cu caracter general.

Asistența judiciară nu este pusă la dispoziția unei societăți sau a unei corporații. Asistența judiciară se pune la dispoziția unui antreprenor într-o problemă de afaceri, alta decât o cauză judecătorească, numai dacă există motive speciale pentru a face acest lucru.

Asistența judiciară este pusă la dispoziție la cerere, cu titlu gratuit sau contra unei sume de bani, în funcție de situația financiară a solicitantului. Situația financiară a solicitantului se evaluează în funcție de fondurile disponibile lunar (resursele disponibile) și de activele acestuia. Ca regulă generală, resursele disponibile se calculează pe baza veniturilor lunare, a cheltuielilor necesare și a răspunderii pentru obligația de întreținere a solicitantului și a soției/soțului sau concubinului/concubinei. Asistența judiciară se pune la dispoziția persoanelor ale căror resurse și active disponibile nu depășesc valoarea stabilită prin decret guvernamental. Dispoziții suplimentare privind veniturile și cheltuielile care trebuie luate în considerare, impactul răspunderii pentru obligația de întreținere asupra calculului resurselor disponibile, analiza activelor și criteriile pentru determinarea sumei deductibile a beneficiarului de asistență judiciară sunt stabilite prin decret guvernamental.

Asistența judiciară nu se pune la dispoziție dacă solicitantul are o asigurare de protecție juridică care acoperă cauza respectivă. Cu toate acestea, într-o cauză audiată de o instanță, instanța poate acorda asistență judiciară în măsura în care cheltuielile de procedură depășesc limita maximă prevăzută în polița de asigurare. În cazul în care solicitantul are dreptul la asistență judiciară fără plată pe baza situației sale financiare, se poate acorda asistență judiciară pentru acoperirea sumei deductibile menționate în polița de asigurare.

4 Poate fi obținută asistență juridică pentru toate litigiile?

Asistența judiciară este disponibilă în cauzele audiate de o instanță, precum și în chestiuni de natură juridică care nu sunt judecate de o instanță.

Asistența judiciară nu este pusă la dispoziție în cazul în care:

  1. cauza are o importanță redusă pentru solicitant;
  2. ar fi în mod vădit inutil în raport cu beneficiul pentru solicitant;
  3. pledarea cauzei ar constitui un abuz de procedură; sau
  4. cauza are drept temei un drept cesionat și există motive să se considere că scopul cesiunii era acela de a primi asistență judiciară.

De regulă, asistența judiciară nu acoperă reprezentarea în următoarele cazuri:

  1. o chestiune legată de petiții, soluționată în cadrul unui tribunal;
  2. o cauză penală simplă;
  3. o chestiune referitoare la impozitare sau o taxă publică; sau
  4. o chestiune în care dreptul de a solicita o rectificare sau dreptul la recurs se bazează pe calitatea de membru a unei municipalități sau a unei alte corporații publice.

Chiar și atunci, un consilier juridic public poate oferi consultanță juridică și poate întocmi orice documente necesare, dacă este cazul.

5 Există o procedură specifică pentru urgențe?

Solicitantul de asistență judiciară trebuie să informeze biroul de asistență judiciară (oikeusaputoimisto) în cazul în care cauza este urgentă.

6 De unde pot obține formularul de cerere privind asistența juridică?

Formularul de cerere de asistență judiciară poate fi obținut de la adresa https://oikeus.fi/oikeusapu/fi/index/asiointi/lomakkeet.html.

Formularul de cerere de asistență judiciară este disponibil și la biroul de asistență judiciară. Informațiile de contact ale birourilor sunt disponibile la adresa: https://oikeus.fi/oikeusapu/fi/index/yhteystiedot.html.

Asistența judiciară poate fi solicitată și prin intermediul serviciului electronic, la adresa

https://oikeus.fi/oikeusapu/fi/index/asiointi/oikeusavunsahkoinenasiointi.html

7 Ce documente trebuie depuse cu formularul de cerere privind asistența juridică?

În cererea de asistență judiciară, solicitantul trebuie să furnizeze informații despre situația sa financiară și cauza pentru care se solicită asistența judiciară, precum și despre asigurarea de protecție juridică (a se vedea întrebarea 6 privind formularele de cerere de asistență judiciară). La solicitarea biroului de asistență judiciară, solicitantul trebuie să furnizeze și o situație a veniturilor și cheltuielilor, precum și a activelor și pasivelor sale. Fără a aduce atingere dispozițiilor referitoare la confidențialitate, biroul de asistență judiciară are dreptul de a obține orice informații necesare pentru a stabili dacă solicitantul are dreptul la asistență judiciară pe baza situației sale financiare și dacă acesta are o asigurare de protecție juridică ce acoperă chestiunea respectivă.

8 Unde trebuie depusă cererea de asistență juridică?

Asistența judiciară poate fi solicitată de la orice birou de asistență judiciară. Informațiile de contact ale birourilor sunt disponibile la adresa: https://oikeus.fi/oikeusapu/fi/index/yhteystiedot.html.

Asistența judiciară poate fi solicitată și prin intermediul serviciului electronic, la adresa

https://oikeus.fi/oikeusapu/fi/index/asiointi/oikeusavunsahkoinenasiointi.html

9 Cum pot afla dacă am dreptul la asistență juridică?

Biroul de asistență judiciară decide cu privire la acordarea asistenței judiciare. Decizia se trimite la adresa de contact comunicată de solicitant.

10 Ce ar trebui să fac în cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi asistență juridică?

Pentru stabilirea dreptului la asistență judiciară, solicitantul sau reprezentantul său trebuie să contacteze biroul de asistență judiciară.

11 În cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi asistență juridică, cine îmi va alege avocatul?

Asistența judiciară este pusă la dispoziție de consilieri juridici publici. Cu toate acestea, în cauzele care trebuie prezentate în instanță, poate fi desemnat să acorde asistență judiciară și un consilier juridic privat care a consimțit la aceasta. Numai un avocat sau un consilier juridic autorizat poate fi desemnat drept consilier juridic privat. În cazul în care beneficiarul asistenței judiciare a propus o persoană calificată pentru a-i fi consilier juridic, persoana respectivă trebuie desemnată, cu excepția cazului în care, din motive specifice, se impune altceva. În îndeplinirea sarcinii, consilierul juridic este obligat să aibă un comportament adecvat în calitate de avocat.

12 Asistența judiciară acoperă toate cheltuielile de judecată?

Asistența judiciară acoperă onorariile consilierului juridic, integral sau parțial, în funcție de fondurile și economiile disponibile ale beneficiarului. Asistența judiciară acoperă maximum 80 de ore de consultanță oferită de un consilier juridic, cu excepția cazului în care instanța decide să prelungească asistența judiciară din motive specifice. În cadrul unei proceduri extrajudiciare, plafonul de 80 de ore este absolut. Asistența judiciară acoperă, de asemenea, taxele aferente serviciilor de interpretare și de traducere, taxele pentru prezentarea de probe în instanță și costurile de obținere a probelor necesare, cum ar fi probele medicale.

În cazul în care solicitantul deține o asigurare de protecție juridică și beneficiază de asistență judiciară gratuită, statul poate plăti asigurarea de protecție juridică deductibilă. Costurile care depășesc plafonul de asigurare pot fi, de asemenea, plătite din motive speciale. Suma care trebuie plătită este indicată în decizia privind asistența judiciară.

De la instanță și de la alte autorități, beneficiarul asistenței judiciare primește gratuit documentele necesare pentru instrumentarea cauzei, copii ale actelor oficiale, notificări sau comunicări etc., comunicări în Monitorul Oficial și încercări de executare.

Un solicitant care are dreptul la asistență judiciară gratuită în funcție de fondurile sale disponibile și care nu este considerat a avea nevoie de un avocat poate fi scutit de la plata onorariilor menționate mai sus.

Statul nu plătește costurile celeilalte părți în cazul în care beneficiarul asistenței judiciare cade în pretenții.

13 În cazul în care îndeplinesc condițiile pentru a primi doar asistență juridică parțială, cine va suporta restul costurilor?

Suma deductibilă a beneficiarului asistenței judiciare din cheltuielile cu procedurile judiciare este determinată pe baza situației sale financiare. Dacă asistența judiciară a fost asigurată de un consilier juridic public, beneficiarul asistenței judiciare trebuie să achite suma deductibilă biroului de asistență judiciară. Dacă asistența judiciară a fost asigurată de un consilier juridic privat, beneficiarul asistenței judiciare trebuie să achite suma deductibilă biroului de asistență judiciară în cauză.

14 Asistența juridică acoperă, de asemenea, cheltuielile legate de căile de atac?

Desigur. Asistența judiciară acoperă toate cheltuielile de judecată necesare ale solicitantului, conform cerințelor din cauză. Suma deductibilă a beneficiarului asistenței judiciare din cheltuielile cu procedurile judiciare este determinată pe baza situației sale financiare.

15 Asistența juridică poate fi retrasă înainte de încheierea procesului (sau chiar revocată după proces)?

Dacă se constată că nu au existat condițiile preliminare pentru acordarea asistenței judiciare sau dacă circumstanțele s-au schimbat ori au încetat să existe, biroul de asistență judiciară sau instanța de judecată poate modifica decizia de acordare a asistenței judiciare sau poate decide ca acordarea acesteia să înceteze. Atunci când suma deductibilă a unui beneficiar de asistență judiciară se modifică, se ia o decizie cu privire la aplicarea retroactivă a modificării. Când se decide încetarea asistenței judiciare, se hotărăște dacă beneficiarul trebuie să despăgubească statul pentru asistența judiciară primită și se determină cuantumul respectivei despăgubiri.

16 Pot contesta decizia prin care mi s-a refuzat cererea de asistență juridică?

Dacă asistența judiciară nu este acordată în conformitate cu cererea, solicitantul poate prezenta problema asistenței judiciare în fața unei instanțe judecătorești. Decizia biroului de asistență judiciară este însoțită de instrucțiuni privind prezentarea respectivei decizii în fața unei instanțe, în vederea reexaminării (prezentare). Reexaminarea se face în scris și se transmite biroului de asistență judiciară care a luat decizia. Biroul de asistență juridică poate, de asemenea, să își modifice decizia. În cazul în care biroul de asistență judiciară consideră că nu este necesară o modificare, acesta trimite cererea de decizie unei instanțe în vederea revizuirii. Instanța poate, de asemenea, să modifice reexaminarea biroului de asistență judiciară în detrimentul solicitantului.

17 Cererea de asistență juridică are ca efect suspendarea termenului de prescripție?

În cazul unei cereri de asistență judiciară, asistența judiciară este solicitată pentru o chestiune specifică. O cerere de asistență judiciară nu introduce o acțiune în fața unei instanțe și nici nu amână expirarea termenului de prescripție.

Informații suplimentare

În procesele penale, instanța poate numi un apărător public pentru suspect și un consilier juridic și o persoană de sprijin pentru victimă, pentru etapa de urmărire penală și pentru proces. Numai un consilier juridic public, un avocat sau, dintr-un motiv special, un consilier juridic autorizat poate fi desemnat apărător sau consilier juridic al victimei. Persoana de sprijin trebuie să fie calificată pentru îndeplinirea sarcinii. Dacă instanța îl găsește pe suspect vinovat de infracțiunea pentru care i s-a desemnat un apărător pentru etapa de urmărire penală și pentru proces, acesta este obligat să ramburseze statului sumele compensatorii plătite din fondurile de stat. Dacă suspectul îndeplinește condițiile financiare necesare pentru asistență judiciară, valoarea rambursării nu o poate depăși pe cea pusă la dispoziție prin dispozitivul asistenței judiciare.

Mai multe informații despre asistență judiciară sunt disponibile la adresa https://oikeus.fi/oikeusapu/fi/index.html.

Ultima actualizare: 25/03/2024

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este administrată de punctul de contact RJE respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Nici RJE și nici Comisia Europeană nu-și asumă nicio răspundere sau responsabilitate în legătură cu informațiile sau datele pe care le conține ori la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.