Onorariile avocaților sunt, în general, reglementate de articolele 91 - 180 din Decretul legislativ 3026/1954, astfel cum a fost modificat prin Legea 3919/2011. Această lege permite avocaților să stabilească onorariile în scris, de comun acord cu clienții, fără să se prevadă un onorariu minim sau maxim.
În absența unui acord scris, cheltuielile de judecată, onorariile avocaților pentru consultanță juridică etc. sunt stabilite pe baza unui sistem de onorarii prevăzut de lege (pentru reprezentarea în instanță și pe baza sumei în cauză).
Nu există deosebiri între acești practicieni în domeniul dreptului și avocați.
Onorariile executorilor judecătorești sunt stabilite în mod specific. Acestea pot fi însă majorate printr-un acord, în funcție de complexitatea sarcinii. În temeiul articolului 50 din Legea 2318/1995, onorariile executorilor judecătorești sunt stabilite printr-o decizie comună a Ministerului Finanțelor și a Ministerului Justiției. În prezent este în vigoare Decizia nr. 2/54638/2008 (B 1716, astfel cum a fost modificată prin B 1916).
Onorariile notarilor sunt prevăzute la articolul 40 din Legea 2830/2000.
Costuri fixe suportate de părți în cadrul procedurilor civile
În cauzele privind litigii familiale, onorariile avocaților sunt reglementate conform celor descrise mai sus.
Pentru cauzele privind litigii care pot fi evaluate din punct de vedere financiar (de exemplu, litigiile comerciale), onorariile avocaților sunt reglementate conform celor descrise mai sus.
Pentru redactarea documentelor private sau publice, onorariile avocaților sunt stabilite conform celor descrise mai sus.
Etapa procedurii civile în care costurile fixe trebuie să fie achitate
Avocații stabilesc de comun acord cu clienții când se achită onorariile. În general, aceste onorarii se plătesc în tranșe, pe parcursul procedurilor.
Costuri fixe suportate de părți în cadrul procedurilor penale
Onorariile practicienilor în domeniul dreptului sunt reglementate conform celor descrise mai sus.
Etapa procedurii penale în care costurile fixe trebuie să fie achitate
Onorariile practicienilor în domeniul dreptului sunt reglementate conform celor descrise mai sus.
Costuri fixe suportate de părți în cadrul procedurilor constituționale
Onorariile practicienilor în domeniul dreptului sunt reglementate conform celor descrise mai sus și în cazul litigiilor administrative.
Etapa procedurii constituționale în care costurile fixe trebuie să fie achitate
Onorariile practicienilor în domeniul dreptului sunt reglementate în același mod ca în cazul procedurilor civile.
Codul deontologic al avocaților prevede obligații specifice cu privire la modul în care avocații trebuie să își îndeplinească obligațiile față de clienți. Orice încălcare a acestor obligații constituie o abatere disciplinară. Onorariile nu sunt menționate în mod explicit printre aceste obligații.
Unde se pot găsi informații privind temeiul juridic al costurilor în Grecia?
Informații privind onorariile avocaților pot fi găsite în Codul avocaților sau pot fi obținute de la barouri.
Informații privind onorariile notarilor se pot obține de la Departamentul pentru servicii notariale (Τμήμα Συμβολαιογράφων) al Ministerului Justiției sau de la asociațiile notarilor (Συμβολαιογραφικοί Σύλλογοι) (reglementate prin dreptul public).
În ce limbă se pot obține informații privind temeiul juridic al costurilor în Grecia?
Informațiile privind temeiul juridic al costurilor sunt disponibile numai în limba greacă.
Unde se pot găsi informații privind medierea?
A se vedea informațiile specifice furnizate cu privire la procedura de mediere din Grecia.
Unde se pot găsi informații suplimentare privind costurile?
Site internet care furnizează informații privind costurile
Nu există un site internet care să furnizeze astfel de informații.
Unde se pot găsi informații privind durata medie a diferitelor proceduri?
Nu există astfel de informații cu privire la Grecia.
Unde se pot găsi informații privind costurile totale medii ale unei anumite proceduri?
În Grecia nu există informații privind costurile totale ale procedurilor.
Cum se pot obține aceste informații?
Se aplică TVA la onorariile avocaților. Informațiile relevante pot fi obținute de la Departamentul pentru impozite (Τμήμα Φορολογίας) al Ministerului Justiției și de la barouri.
Care sunt ratele aplicabile?
23 %.
Prag de venit aplicabil pentru asistență juridică în cauze civile
În temeiul articolului 194 din Codul de Procedură Civilă, asistența juridică se acordă persoanelor care fac dovada incapacității de a plăti costurile procedurilor judiciare fără a se pune în pericol subzistența lor sau a familiilor lor.
Asistența juridică este acordată, de asemenea, cetățenilor străini, sub rezerva reciprocității, și apatrizilor.
În temeiul Legii 3226/2004, în cauze civile se acordă asistență juridică cetățenilor cu venituri mici (dacă venitul familial anual nu depășește 2/3 din venitul anual minim stabilit în contractul colectiv de muncă general național).
Asistența juridică include costurile procedurilor, precum și onorariile notarilor, ale executorilor judecătorești și ale avocaților (articolul 199 din Codul de procedură civilă).
Prag de venit aplicabil pentru asistență juridică acordată acuzaților în cauze penale
În temeiul articolului 340 din Codul de procedură penală, un acuzat fără consultant juridic primește un avocat din lista de membri ai baroului local.
În temeiul Legii 3226/2004, în cauze penale se acordă asistență juridică cetățenilor cu venituri mici, conform descrierii de mai sus.
Prag de venit aplicabil pentru asistență juridică acordată victimelor în cauze penale
Directiva Consiliului 2004/80/CE din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității a fost transpusă în legislația elenă prin Legea 3811/2009.
Alte condiții pentru acordarea de asistență juridică victimelor
Remunerarea avocaților, a notarilor și a executorilor judecătorești care oferă servicii de asistență juridică este stabilită prin hotărâre ministerială (articolul 14 din Legea 3226/2004).
Asistența juridică în cauze penale include numirea unui avocat.
Asistența juridică în cauze civile include scutirea parțială sau integrală de la plata cheltuielilor de judecată.
Alte condiții pentru acordarea de asistență juridică persoanelor chemate în judecată
Nu este cazul.
Proceduri judiciare gratuite
Nu este cazul.
Când este necesar ca partea căzută în pretenții să suporte costurile părții căreia instanța i-a dat câștig de cauză?
După ce instanța pronunță o hotărâre, costurile și cheltuielile judiciare suportate de partea căreia instanța i-a dat câștig de cauză sunt, în general, plătite de către partea căzută în pretenții, în funcție de câștigurile sau de pierderile înregistrate de fiecare parte. De asemenea, instanța trebuie să confere caracter executoriu acestei părți a hotărârii. Cheltuielile și costurile sunt calculate conform normelor de mai sus, acordându-se o atenție deosebită dispozițiilor privind onorariile practicienilor în domeniul dreptului și posibilelor costuri fixe pentru părți în cadrul procedurilor civile. Suma calculată este, în general, mai mică decât costurile reale.
Experții își fixează propriile onorarii, care, dacă este cazul, sunt incluse în costurile juridice stabilite de instanță.
Onorariile traducătorilor și ale interpreților
Traducătorii și interpreții își fixează propriile onorarii, care, dacă este cazul, sunt incluse în costurile juridice stabilite de instanță.
Asociația Notarilor din Salonic
Raportul Greciei privind studiul referitor la transparența costurilor (849 Kb)
Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.