Drepturile minorilor în cadrul procedurilor judiciare

Malta

Conținut furnizat de
Malta

În dreptul maltez există mai multe definiții ale noțiunii de „copil” (sau a celei de „capacitate juridică a unui copil”).

1. Capacitatea juridică a copilului

În Malta, vârsta minimă de la care se poate antrena răspunderea penală este 14 ani. Vârsta minimă de la care o persoană poate introduce o acțiune în justiție în nume propriu, în calitate de reclamant, în orice materie, este 18 ani.

2. Proceduri adaptate

În ceea ce privește infractorii minori, există o instanță specializată în soluționarea cauzelor penale în care sunt implicați minori, și anume Tribunalul pentru minori. Audierea victimelor copii se face prin intermediul unei conexiuni video. În materie civilă Minorii sub vârsta de 18 ani nu pot iniția o acțiune și nu pot fi acționați în justiție decât prin intermediul unui părinte, al unui tutore sau al unui curator. Cu toate acestea, în cauzele care se referă la separarea părinților sau la divorțul acestora, instanța ia întotdeauna în considerare interesul superior al copilului. Următoarele proceduri judiciare administrative implică minori: protecția copilului, adopțiile, plasarea copilului într-o familie substitutivă, solicitanții de azil neînsoțiți și copiii implicați într-o procedură de azil.

3. Măsuri legale și de politică pentru a evita întârzieri nejustificate în tratarea cazurilor în care sunt implicați copii

Măsurile legale și de politică adoptate pentru a evita întârzieri nejustificate în tratarea cazurilor în care sunt implicați copii variază în funcție de circumstanțe: în materie penală: Se ține seama de statutul copilului, de victimă sau autor al infracțiunii; în cauzele civile sau de dreptul familiei - se ține seama de interesul superior al copilului. În ceea ce privește dosarele administrative referitoare la minori atunci când se emit ordine de plasament, acestea sunt aduse în fața Tribunalului pentru minori, care este o instanță specializată.

4. Mecanisme și proceduri de sprijin specifice pentru copii și interesul superior al copilului

În dreptul maltez nu există o normă generală care să specifice condițiile în care un copil vulnerabil trebuie audiat în cadrul procedurilor penale sau administrative. Există prevederi legislative care se găsesc în diferite statute și proceduri aplicate de organismele judiciare sau cvasijudiciare care aplică respectivele proceduri administrative și penale în conformitate cu articolul 12 din CDC a ONU. În Malta, orice copil poate avea calitatea de martor; cu toate acestea, este esențial pentru instanță să se asigure că martorul copil înțelege că este greșit să depună mărturie mincinoasă.

5. Monitorizarea executării hotărârilor în procedurile în care sunt implicați copii

Monitorizarea și executarea hotărârilor în procedurile în care sunt implicați copii depinde de tipul de cauză; în conformitate cu dreptul penal maltez în vigoare poate fi vorba de: condamnare, ordine de plasament, ordine de eliberare condiționată și liberare condiționată. În ceea ce privește procedurile civile în care sunt implicați copii, în calitate de reclamanți sau pârâți, hotărârile sunt executate în același mod ca hotărârile în care sunt implicați adulți ca reclamanți sau pârâți. În ceea ce privește procedurile administrative, în temeiul dreptului maltez, copiii nu pot iniția o acțiune și nu pot fi acționați în justiție decât prin intermediul părintelui care deține autoritatea părintească sau, în absența acestuia, prin intermediul unui tutore sau al unui curator. Cazurile ce țin de protecția copilului pot fi inițiate de serviciul juridic al Agenzija Appogg sau de un avocat privat.

6. Accesul la măsuri reparatorii

În conformitate cu dreptul penal maltez, nu există un drept specific pentru victimele copii, acest drept rezultă direct din lege și se aplică tuturor victimelor, indiferent dacă sunt copii sau adulți. În ceea ce privește procedurile civile/administrative, un copil poate depune orice plângere, cale de atac sau de control judiciar prin intermediul unui părinte, al unui tutore sau al unui curator. În cadrul procedurilor contencioase dintre un copil și titularii de drept ai autorității părintești derulate în fața Tribunalului de dreptul familiei se poate desemna un avocat pentru a reprezenta interesele copilului.

7. Adopția

Procedura de adopție în Malta se face în mai multe etape.

Justiție adaptată vârstei și nevoilor copilului - Malta  PDF (366 Kb) en

Ultima actualizare: 31/07/2020

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.
Având în vedere retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, statele membre responsabile cu gestionarea paginilor cu informații naționale actualizează în prezent conținutul de pe acest site. Eventualele fragmente care nu reflectă încă retragerea Regatului Unit nu apar intenționat pe site și vor fi modificate în curând.

Opinia dvs.

Completați formularul de mai jos pentru a ne transmite observațiile dumneavoastră cu privire la noul nostru site