Drepturile minorilor în cadrul procedurilor judiciare

1. Capacitatea juridică a copilului

În Grecia, vârsta de la care există răspundere penală este de 15 ani. Un copil cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani care a săvârșit o infracțiune are dreptul de a depune o plângere împotriva unei decizii administrative. Odată ce acesta a împlinit 17 ani, acest drept îi revine în mod exclusiv.

Vârsta minimă la care un reclamant poate introduce o acțiune în instanță în nume propriu este de 15 ani pentru chestiuni ce țin de angajare, 18 ani pentru azil, migrație, sancțiuni administrative și sănătate, 12 ani în cazurile de adopție, 16 ani în procedurile necontencioase și 18 ani în toate celelalte situații, cu excepția cazului în care copilul este recunoscut ca având o capacitate procedurală limitată.

2. Accesul la proceduri adaptate

În Grecia există un judecător penal pentru minori, un judecător de instrucție pentru minori și un procuror pentru minori în fiecare tribunal de primă instanță și în fiecare curte de apel, care sunt specializați în cauze penale în care sunt implicați minori. Instanța pentru minori, constituită din judecători penali pentru minori, judecă cauzele în care sunt implicați infractori minori.

În plus, minorii sunt protejați de „societăți pentru protecția minorilor”, care sunt înființate în cadrul fiecărui tribunal de primă instanță și sunt formate din judecători, procurori, sociologi, profesori etc.

În fiecare tribunal de primă instanță și în anumite curți de apel există camere specializate constituite din judecători pentru dreptul familiei. Acești judecători sunt specializați în dreptul familiei, în sensul că atunci când își desfășoară activitatea ca judecători de drept civil, judecă numai cauze ținând de dreptul familiei. Aceste atribuții sunt îndeplinite pe perioade cuprinse între doi și patru ani.

În dreptul administrativ nu există dispoziții sau instituții speciale pentru dreptul familiei și minori.

3. Aspecte multidisciplinare

Serviciul social și instanțele specializate în dreptul familiei se află în strânsă cooperare între ele în toate etapele procedurii. Sunt pregătite rapoarte pentru judecători și sunt organizate sesiuni cu participarea unor psihologi, astfel încât cauza să fie într-un stadiu avansat de maturitate atunci când ajunge la judecător. Dacă este necesar, judecătorul poate să solicite ca un copil și/sau părinții săi să facă obiectul unei examinări speciale de către un specialist, astfel încât condițiile de viață și mediul familial să fie examinate în detaliu.

4. Formarea specialiștilor

Formarea juridică de bază nu include o secțiune referitoare la dreptul familiei distinctă de alte domenii de drept. Cu toate acestea, dreptul familiei face parte din formarea continuă organizată de organisme precum Școala Națională pentru Judecători, Ministerul Justiției, asociațiile barourilor, universități etc. Judecătorii și procurorii specializați în acest domeniu sunt încurajați să participe la aceste activități de sensibilizare.

Formarea transfrontalieră este asigurată prin intermediul canalelor obișnuite, și anume EJTN, ERA (Academia de Drept European) sau alte organisme sau instituții care se ocupă de formarea judiciară la nivel european.

5. Intereselor superioare ale copilului

Toate măsurile luate și toate acțiunile întreprinse de organisme sau entități ale statului, precum și de instanțe, trebuie să servească interesului superior al copilului. În instanță, este de competența judecătorului să interpreteze această noțiune de la caz la caz.

6. Accesul la căi de atac

La fel ca în cazul adulților, copiilor li se acordă toate drepturile și sunt informați cu privire la toate procedurile la care pot participa atunci când sunt implicați într-o cauză penală sau civilă. În particular, în cazul unor proceduri penale, procurorul poate „îngheța” procedura după audierea copilului, dacă astfel se poate evita cauzarea unui prejudiciu ireparabil pentru personalitatea acestuia.

7. Viața de familie

În conformitate cu legislația elenă, persoanele interesate de adoptarea unui anumit copil trebuie să depună o cerere la tribunalul de primă instanță al reședinței copilului, pentru ca adopția să fie pronunțată din punct de vedere juridic. Părinții biologici trebuie să își dea consimțământul pentru adoptarea copilului lor de către solicitanți, în fața unui judecător. Copilul care urmează să fie adoptat trebuie să își dea la rândul consimțământul dacă a împlinit vârsta de doisprezece ani. Un martor trebuie să depună mărturie în instanță pentru a confirma că solicitanții au capacitatea de a avea grijă de acel copil și de a-l crește, ținând seama, printre altele, de educația și de resursele financiare ale acestora. Același lucru este valabil și în cazul adopțiilor internaționale. Această procedură este prevăzută la articolul 1542 și următoarele din Codul civil elen și la articolul 800 din Codul elen de procedură civilă.

Este posibil să fie adoptați minori și adulți. Adopția adulților este excepțională și privește doar rudele până la gradul patru (cu alte cuvinte verii; articolul 1579 din Codul civil elen). În plus, adulții căsătoriți pot fi adoptați numai cu consimțământul soțului/soției (articolul 1583 din Codul civil elen).

Tribunalul de primă instanță din locul de reședință al copilului este competent pentru procedurile naționale și internaționale de adopție (articolul 800 din Codul de procedură civilă). Există, în special pentru adopțiile internaționale, și o Autoritate centrală pentru adopții interstatale, care intră în sfera de competență a Ministerului muncii din Grecia (articolul 19 din Legea 3868/2010).

Child-friendly justice in Greece (O justiție adaptată copiilor în Grecia)   (326 Kb)