Medierea

Lituania

Conținut furnizat de
Lituania

Articolul 10 - informații referitoare la instanțele sau autoritățile competente

În conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Legea privind medierea în litigiile civile din Republica Lituania, adoptată la 15 iulie 2008, atunci când un litigiu soluţionat prin intermediul medierii nu este în acelaşi timp pendinte în faţa unei instanţe, acordul poate fi prezentat unei instanţe pentru a fi aprobat, în conformitate cu procedura simplificată prevăzută în capitolul XXXIX din Codul de procedură civilă din Republica Lituania, la cererea comună a părţilor. Cererea de aprobare a acordului este prezentată instanţei districtuale în circumscripţia căreia una dintre părţi, la alegerea acestora, îşi are domiciliul sau sediul social.

Ultima actualizare: 07/04/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.