Medierea

Austria

Conținut furnizat de
Austria

GĂSIREA INSTANŢELOR/AUTORITĂȚILOR COMPETENTE

Instrumentul de căutare de mai jos vă va ajuta să identificați instanțele/autoritățile competente pentru un anumit instrument juridic european. Rețineți că deși am făcut eforturi pentru a stabili exactitatea rezultatelor, este posibil ca anumite cazuri excepționale privind determinarea competenței să nu fie acoperite.

Austria

Mediere


*mențiuni obligatorii

Articolul 10 - informații referitoare la instanțele sau autoritățile competente

Următoarele informații sunt furnizate în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială.

Pentru ca un acord încheiat în urma unei proceduri de mediere să fie executoriu, părțile se pot prezenta la un notar, în fața căruia pot încheia acordul în mod direct sau care poate autentifica acordul, în conformitate cu articolul 54 din Codul notarilor publici (Notariatsordnung), transformându-l astfel într-un act autentic. De asemenea, în materie civilă, părțile pot ajunge la o tranzacție în fața unei instanțe districtuale (Bezirksgericht) care să aibă ca obiect conținutul acordului scris încheiat în urma unei proceduri de mediere.

Ultima actualizare: 07/06/2023

Versiunea în limba naţională a acestei pagini este gestionată de statul membru respectiv. Traducerile au fost efectuate de serviciile Comisiei Europene. Este posibil ca eventualele modificări aduse originalului de către autoritatea naţională competentă să nu se regăsească încă în traduceri. Comisia Europeană declină orice responsabilitate privind informațiile sau datele conținute sau la care face trimitere acest document. Pentru a afla care sunt regulile privind protecția drepturilor de autor aplicabile de statul membru responsabil pentru această pagină, vă invităm să consultați avizul juridic.